Simpozionul Naţional “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”, 30 mai 2009

RELAŢIILE PARTENERIALE SCOALĂ -COMUNITATE ŞI ROLUL LOR

ÎN EDUCAŢIE

Prof. Onu Ştefania-Carmen, Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”, Bucureşti

Inv. Bălan Cornelia, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 156 „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Conceptul de parteneriat (provenit din engl.partnership), în sens etimologic desemnează

relaţiile stabilite între asociaţi din instituţii diferite. Partenerii şcolii sunt instituţiile care pot

contribui la misiunea ei educativă. Conştientizând faptul că viaţă comunitară presupune angajare

publică, simţ al relaţiilor, simţul responsabilităţii şi capacitatea anticipării, şcoala îşi afirmă

dispoziţiile de a angaja parteneriate, deschiderea ei fiind necesară pentru adaptarea la o societate în

schimbare continuă . Şcoala deschisă faţă de schimbare este definită pe baza unor elemente cheie, şi

anume : finalităţile ei, ce se referă explicit la dezvoltarea elevului şi la pregătirea sa pentru viaţă şi

pentru succes în cadrul unei societăţi care se schimbă continuu; un set de principii referitoare la

demnitatea umană, echitate, educaţie permanentă; o cultură organizaţionlă bazată pe valori şi norme

democratice; un demers educaţional orientat pe centrarea pe elev asociată cu respectul pentru fiecare

persoană ce îşi desfăşoară activitatea în şcoală şi/sau care relaţionează cu unitatea şcolară; cu un

management participativ, orientat către asigurarea creşterii calităţii şi exercitat prin mecanisme

participative, ce implică în proiectare, decizie, evaluare toate segmentele comunităţii şcolare; proiectele

instituţionale centrate pe ameliorare, schimbare, dezvoltare, creştere care cuprinde programe speciale

pentru încurajarea iniţiativei şi creativităţii; gestionarea resurselor orientată către folosirea eficientă a

fiecărei resurse, investită în resursa umană, atragerea unor resurse suplimentare, circulaţia liberă a

informaţiei corecte şi complete; parteneriatul şcolii cu persoane/instituţii din comunitate şi relaţii

constante cu mediul extern al şcolii; grija şi efortul pentru prestigiu şi imagine, ce au ca sursă calitatea

reală a demersului educaţional şi contribuţia şcolii la rezolvarea problemelor comunităţii şi la succesul

elevilor săi.

Termenul parteneriat se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune

şi un principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui ţel

comun. Colaborarea partenerilor implicaţi în educaţie presupune construirea unei relaţii clădite pe

unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească parteneriatul pentru a fi funcţional ţin de precizarea

axului valoric care direcţionează eforturile partenerilor, a direcţiilor prioritare în care se angajează, a

Simpozionul Naţional “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”, 30 mai 2009

rolului asumat de diferitele instituţii şi categorii în cadrul parteneriatului şi de elaborarea unor strategii

coerente de acţiune. Pentru realizarea unui parteneriat autentic, instituţiile trebuie să manifeste

preocupări comune şi atribuţii în domeniu, să deţină capacităţile instituţionale corespunzătoare şi

autonomie de decizie în domeniu, să aibă resurse umane cu disponibilitate de implicare să

conştientizeze nevoile de colaborare şi avantajele reciproce, să-şi asume roluri şi responsabilităţi şi să se

respecte reciproc.

Conceptul de parteneriat educaţional constituie o atitudine în câmpul educaţional, şi

presupune colaborare, cooperare, comunicare eficienta, acces egal, acceptarea diferenţelor şi

interacţiuni îndreptate în scopul optimizării rezultatelor educaţiei.

Datorită abordării curriculare flexibile şi deschise pe care o presupune în rezolvarea

problemelor cu care se confruntă astăzi educaţia, parteneriatul educaţional tinde să devină un

concept central.

Din abordarea curriculară a educaţiei rezultă nevoi precum aceea de cunoaştere, respect şi

valorizare a diversităţii, ce presupune unicitatea fiinţei umane şi multiculturalitatea. Fiecare copil

este unic, are particularităţi diferite, determinate de caracteristici individuale şi de apartenenţa lor la

un spaţiu şi o identitate socio-culturală. Copilul intră, de la începutul existenţei sale, în interacţiuni

umane, care se manifestă în diverse forme: ca interdependenţă a factorilor sociali, ca influenţare, ca

schimb de idei, sentimente şi stiluri de conduită. E.Vraşmas consideră că particularităţile

individuale reprezintă răspunsurile personale la solicitările mediului, unicitatea venind din ecuaţia

subiectivă a fiecăruia, din stilurile de învăţare, din ritmurile dezvoltării, din trăsăturile, capacităţile,

competentele şi comportamentele fiecăruia, amprenta culturală fiind importantă pentru că determină

bogăţia diversităţii la nivelul grupului social.

Educaţia constituie domeniul eforturilor conjugate a factorilor implicaţi în scopul realizării

unei complexe desfăşurări a caracteristicilor potenţiale ale personalităţii, în vederea formării de

abilităţi, deprinderi, aptitudini şi capacităţi de integrare socială. Este un proces cu o importanţă

socială majoră, prin intermediul ei realizându-se comunicarea experienţei sociale către copii şi

tineri, angajându-se astfel în formarea personalităţii complex dezvoltate pentru progresul social.

Educaţia, pe lângă funcţia cognitivă, informativă, îndeplineşte şi roluri formative privind conduitele

de rol şi de statut. Funcţia ei axiologică rezidă în faptul că oferă criterii de ierarhizare a valorilor şi

de integrare a propriilor capacitaţi în optica socială şi în schimbările acesteia.

Un atribut definitoriu pentru conceptul de educaţie îl constituie dimensiunea lui valorică.

Educaţia are ca finalitate formarea personalităţii umane, mai precis formarea unui anumit tip de

model de personalitate umană, istoriceşte determinat. R.Heiss consideră caracterul ca fiind miezul

personalităţii, un centru viu din care se dezvoltă esenţa unui om. Caracterul reprezintă

Simpozionul Naţional “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”, 30 mai 2009

particularitatea specifică prin care o persoană se deosebeşte de alta, semn caracteristic al

individualităţii, care-i determină modul de manifestare sau conduita, stilul de reacţie fata de

evenimentele trăite. Caracterul este ansamblul dispoziţiilor permanente care conduce pe individ în

raportul lui cu lumea exterioară şi cu el însuşi şi care-i dau un stil de reacţie propriu în situaţiile

trăite. El constituie un sistem de atitudini stabile şi specific individuale şi de dispoziţii antrenate în

viaţa concretă , având o semnificaţie morală şi definind pe individ ca membru al societăţii. Forma

de manifestare a caracterului reprezintă un aliaj specific între elementele înnăscute şi cele dobândite

pe parcursul vieţii, ca efect al interacţiunii individului cu mediul socio-cultural.

Parteneriatul educaţional se instituie între următoarele instituţii: familie (partener tradiţional

al şcolii), şcoală (ca instituţie socială transmiţătoare de valori), comunitate (ca beneficiar al

serviciilor educaţionale), agenţii educaţionali (elevi, părinţi, cadre didactice, psihologi, alţi

specialişti), instituţii de cultură (universităţi, biblioteci, muzee, centre de cultură), şi alţi factori

interesaţi în dezvoltarea instituţională a sistemului de educaţie.

Obiectivele parteneriatelor educaţionale sunt :

să asigure coerenţa politicilor şi strategiilor de menţinere a educaţiei ca sector prioritar ;

să consolideze cadrul instituţional şi legislativ al dezvoltării umane ;

să asigure instrumente instituţiilor şcolare necesare în dezvoltarea programelor specifice;

să implice comunitatea în asigurarea calităţii educaţiei;

să asigure colaborarea şcolii cu beneficiarii în sensul realizării echităţii, a egalităţii de

şanse;

să elaboreze programe comune, menite să faciliteze integrarea socio-profesionale a

absolvenţilor;

să confirme şi să întărească rolul unităţilor de învăţământ în viaţa comunităţii;

să asigure articularea programelor europene şi internaţionale care determină măsuri de

inovare şi de dezvoltare la nivel local, judeţean sau regional;

să asigure, în cooperare cu mass-media, informarea corectă şi completă a beneficiarilor

şi publicului în ceea ce priveşte impactul social al programelor şi măsurilor din domeniul

educaţional.

Proiectele educaţionale derulate în regim de parteneriat trebuie să se bazeze pe valori comune,

precum asigurarea egalităţii de şanse în educaţie, încurajarea iniţiativei şi implicării, dezvoltarea

cooperării, colaborării, cultivarea disciplinei şi responsabilităţii, promovarea comunicării eficiente,

dezvoltarea spiritului civic.

Parteneriatul educaţional reprezintă o forma de colaborare ce vine în sprijinul formarii

personalităţii armonioase a copilului, formă ce presupune existenţa unităţii de cerinţe, opţiuni,

Simpozionul Naţional “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”, 30 mai 2009

decizii şi acţiuni întreprinse de factorii cu responsabilităţi educaţionale. Parteneriatul educaţional

funcţionează având la bază principiul unităţii, continuităţii şi consecventei influenţelor educative.

Este necesar ca toţi partenerii să aibă acelaşi punct de vedere, să acţioneze unitar în legătură cu toate

problemele legate de viaţa, activitatea, formarea personalităţii elevilor, să se încadreze într-un

sistem de exigenţe .

Procesul formării trăsăturilor morale de voinţă şi caracter ale elevilor înregistrează, sub

influenţele nesistematice ale diverşilor factori implicaţi, dificultăţi şi inerţii. De aici rezultă

necesitatea stabilirii şi implementării unor strategii comune coerente. Este necesară precizarea

axului valoric care direcţionează eforturile partenerilor, a direcţiilor prioritare în care se angajează,

a rolului asumat de diferitele instituţii şi categorii în cadrul parteneriatului şi de elaborarea unor

strategii coerente de acţiune.

Organizarea procesului de educaţie pentru valori urmăreşte realizarea unităţii dintre

componenta obiectivă, reprezentată de normele sociale, şi cea subiectivă, atitudinea faţă de aceste

cerinţe. Factorii educaţionali acţionează în sprijinul realizării unităţii între conştiinţa şi conduita

elevului, între idealurile lui şi cele ale societăţii din care face parte. Convingerile morale reflectă

asimilarea de către elev a unor informaţii privind normele morale şi determinarea atitudinii

adecvate.

Strategiile elaborate în parteneriat de factorii implicaţi în procesului de educaţie pentru valori

presupun :

modelarea atitudinilor pozitive faţă de ceilalţi şi faţă de relaţiile umane, în general ;

generarea de convingeri asociate valorilor morale ;

cultivarea modelelor comportamentale adecvate normelor şi valorilor societăţii din

care face parte elevul.

Conceptul de parteneriat educaţional are valoare de principiu în pedagogie, fiind o extensie a

principiului unităţii cerinţelor în educaţie. În momentul de faţă, se pune accent pe faptul că elevul

este parte a deciziilor educative, după posibilităţile şi dimensiunile alegerilor sale. Educaţia are în

sarcina ei, de la vârstele cele mai mici, educarea responsabilizării sociale şi luarea rapidă a

deciziilor. Între educator şi educat se instituie o relaţie cu sensuri noi, o relaţie partenerială, datorită

aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor. Nu doar copilul învaţă şi

se dezvoltă sub influenţa educatorului, ci şi acesta se transformă prin relaţia educativă, rezolvarea

fiecărei probleme educative adăugând competenţe noi educatorului.

Instituţiile bine determinate ale societăţii, şcoala, familia şi comunitatea, joacă diferite roluri

în creşterea şi dezvoltarea fiinţei umane. Pentru valorizarea maximală a acestora pledează instituirea

Simpozionul Naţional “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”, 30 mai 2009

parteneriatului educaţional. Şcoala este instituţia care realizează în mod planificat şi organizat

sprijinirea dezvoltării individului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de

învăţământ. O şcoala eficienta este partenera elevului, valorizând respectarea identităţii sale cu

familia, recunoscând importanta acesteia şi căutând să atragă în procesul didactic toate resursele

educative ale societăţii, pe care le identifică, le implica şi le foloseşte activ.

În devenirea personalităţii elevului, comunicarea permanentă, colaborarea şi cooperarea

factorilor educaţionali reprezintă o prioritate, materializându-se în avantaje oferite de instituţii în

formarea lui în spiritul valorii societăţii în care trăieşte.

BIBLIOGRAFIE

[1] Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educatia parintilor, Ed. Aramis, 2002

[2] Coord. Schiopu, Ursula, Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, 1997

[3] Zisulescu, Stefan, Caracterul, E.D.P., 1978

[4] Coord.Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminita, Psihologie scolară, Ed.Polirom, 1999

[5] Dragomir, Mariana, Pleşa, Adriana, Breaz, Mircea, Chicinaş, Luminiţa, Manual de

management educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Ed.Hiperborea,

Turda, 2000

[6] Ordonanţa Guvernului României nr.115/31august2000