Ruptura de menisc

Articulatia genunchiului este cea mai mare articulatie a corpului omenesc.

Comparativ cu alte articulatii mari ( sold, umar ), este mai putin acoperita si

protejata de parti moi, ceea ce explica frecventele sale expuneri la actiunea

factorilor nocivi externi.

Meniscurile intraarticulare sunt doua fibrocartilaje ce creeaza o

congruenta perfecta intre condilii femurali si platoul tibial, confera o stabilitate

mai mare articulatiei genunchiului, permit o mai buna alunecare a capetelor

osoase articulare si realizeaza absorbtia socurilor la acest nivel.

Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, iar meniscul

medial are forma unei semilune. Meniscul lateral este mai rezistent si mai mobil,

si de aceea deplasarile lui sunt mai intinse.

Leziunile meniscale ale articulatiei genunchiului pot fi singulare sau se

pot asocia cu oricare alt tip de leziune in cadrul unor traumatisme complexe

(entorse,luxatii,fracturi).

Ruptura de menisc este o leziune a meniscului articulatiei genunchiului

frecvent intalnita. Fiecare genunchi are doua meniscuri in forma literei C: un

menisc lateral in portiunea externa a genunchiului si un menisc medial in

portiunea interna a genunchiului. Acest tesut elastic actioneaza ca absorbant al

socului dintre formatiunile osoase superioare si inferioare ale membrelor

inferioare si stabilizeaza articulatia, distribuind greutatea in mod egal asupra

genunchiului. O leziune a meniscului poate interfera cu modul de actiune

al articulatiei genunchiului.

GENERALITATI - definitie, clasificare, date epidemiologice;

Genunchiul este cea mai importanta articulatie a corpului. Prin pozitia sa,

prin rolul sau in biomecanica statica si dinamica a membrului inferior, ca si prin

slaba sa acoperire cu tesuturi moi, el este deosebit de predispus si vulnerabil atat

la traumatismele directe, cit si la cele indirecte. Genunchiul sufera si in cazul

unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor afectiuni sau traumatisme.

Particularitatea recuperarii consta in strinsa interdependenta dintre functia

articulara si valoarea anatomo-functionala a musculaturii sale.

La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme şi lezări a tuturor

tipurilor destructuri articulare:

1. Leziuni ale părţilor moi:

Tegumente şi ţesut celular subcutanat (contuzii, plăgi, arsuri);

Tendoane şi muşchi (întinderi, rupturi, secţionări, dezinserţii);

Vase şi nervi (rupturi, secţionări)

2. Leziuni osoase (deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale :

Epifizelor femurale, tibiale sau peronale;

Rotulei.

3. Leziuni articulare

Plagi articulare;

Rupturi ligamentare;

Entorse;

Luxatii;

Leziuni meniscale.

Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie preexistenta

care a creat o degenerescenta, cu sau fara depunere de calcar. Se poate prezenta

ca ruptura longitudinala completa (care este caracteristica mai ales meniscului

extern) sau ca ruptura oblica sau combinata cu dezinsertie.

Genunchiul, prin pozitia sa de articulatie intermediara a membrului

inferior are un dublu rol:

- asigurarea statica in momentul de sprijin;

- asigurarea elevatiei piciorului in momentul balansului pentru

orientarea piciorului in functie de denivelarile de teren.

- Genunchiul joaca un rol important in foarte multe momente si

activitati uzuale si profesionale.

ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologice

Ruptura de menisc este cauzata de obicei de o miscare de torsiune, deseori

cu piciorul fixat pe toata talpa si cu genunchiul flectat partial (de exemplu, la

ridicarea de greutati sau la tenis). Fractura de menisc este accidentul tip al

fotbalistilor. Cu varsta, meniscul se uzeaza si poate fi lezat mai usor, de aceea la

copiii mici este rar intalnita.

Factorii vulneranti care pot actiona asupra genunchiului sunt:

a) Factori mecanici;

b) Factori fizici;

c) Factori biologici;

d) Factori chimici.

Anatomia patologica

Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de

leziunile meniscale ale articulatiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare

sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune (entorse, luxati, fracturi).

Leziunile meniscului compromit vascularizatia acestuia, ceea ce explica

de ce tratamentul conservator are putine sanse de reusita, indicatia terapeutica

raminind cea chirurgicala.

Leziunile de menisc sunt formatiuni fibrocartilaginoase, vascularizate

doar periferic in zona fibroasa. Meniscurile au rol de a creea o congruenta

perfecta intre condilii femurali si platoul tibial, de a creea o mai buna repartitie

a presiunilor intraarticulare, de a permite o mai buna alunecare a capetelor

osoase articulare.

Ruptura de menisc se poate prezenta ca:

ruptura longitudinala (complexa) caracteristica mai ales meniscului intern;

rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,

ruptura oblica

combinata cu dezinsertia fie a coarnelor fie periferica.

Meniscurile sunt bine ancorate (in special cel intern) la structurile din jur:

la femur , la tibie, la rotula, ligamente incrucisate, capsule, ligamentul lateral si

intern. Meniscul intern este cel mai expus traumatizarii (80% din leziunile

meniscale), datorita fixitatii lui la structurilor din jur (mai ales la ligamentul

lateral intern) ca si presiunilor mai mari ce se exercita asupra lui prin condilul

femural intern, prin care trece proiectia centrului de greutate a corpului.

Exista trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:

flexie urmata de o extensie puternica asociata cu o rotatie a genunchiului in

timp ce tibia este fixata, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea

piciorului la sol prin crampoanele ghetelor este o cauza frecventa (56 % din

rupturile de menisc sunt intilnite la fotbalisti).

Asocierea concomitenta a unei flexii cu rotatie externa si vag fortat, ceea ce

deschide interlinia interna articulara si va incarcera meniscul, care va fi strivit la

extensia urmatoare.

In cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de

platou sau cu rupturi de ligamente, incrucisate sau laterale.

SIMPTOMATOLOGIE SI CRITERII DE SUSTINERE A

DIAGNOSTICULUI:

a) examenul clinic – semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

a) examenul clinic

Simptomatologia clinica este relativ comuna.

La fracturi bolnavul prezinta:

- durere intensa;

- tumefiere a genunchiului;

- hemartroza abundenta;

- impotenta functionala,

- echimoza, mai ales in spatiul popliteu.

La luxatii bolnavul prezinta dureri spontane care se intensifica la

incercarea de flexie a gambei. Palparea arata relieful rotulian deplasat, iar in

locul rotulei o depresiune in fundul careia se palpeaza condilul si trohleea

femurala. Genunchiul poate fi blocat in extensie sau in usoara flexie. Luxatia

rotulei se reduce ortopedic, dupa care se pune un burlan de gips. Uneori se

intervine chirurgical executind o palectomie.

La ruptura de menisc, bolnavul prezinta o durere violenta, brusca insotita

de impotenta functionala imediata. Uneori apare blocajul articular, hidrartroza

este aproape regulata, iar hemartroza este destul de frecventa.

Criteriile pentru sustinerea diagnosticului sunt: clinice, radiologice si

paraclinice.

Inspectia stabileste:

- tipul constitutional greutatea pacientului si aduc unele precizari privind

ortostatismul si mersul pacientilor cu sechele la membrele inferioare;

- pozitia sau atitudinea segmentului lezat;

- deformari articulare;

- aspectul tegumentului si al tesutului subcutanat;

- culoarea tegumentului care poate fi modificata de echimoze, staza

venocapilara, ischemie, hiperemie.

Palparea este unul dintre criteriile clinice care stabileste:

- temperatura tegumentelor care indica procese inflamatorii in cazul

tegumentelor calde sau algoneurodistrofii in cazul tegumentelor reci;

- gradul de suplete al pielii si tesutului subcutanat urmare al starii de

uscaciune sau umiditate a pielii;

- punctele dureroase la presiune;

- pulsatia arteriala.

Prin palpare se mai poate stabili de asemenea, continuitatea osoasa,

mobilitatea anormala, articulara sau osoasa, crispatiile tesutului osos sau ale

celui cartilaginos.

Masuratorile in afectiunile aparatului locomotor se fac comparativ

(membrul sanatos – membrul afectat) si reprezinta alt criteriu clinic. Masuram

circumferinta articulara, circumferinta segmentului (crescuta in edem si staza in

atrofii) ca si in lungimea membrului sau a segmentului de membru traumatizat.

Bilantul articular este de asemenea, un criteriu clinic si consta in

masurarea unghiurilor de miscare articulara (testing-ul articular).

Statica si mersul se studiaza prin aprecierea statica monopolara si bipolara a

mersului care, ca produs dinamic, permite evidentierea coordonarii si a

mobilitatii articulare in cadrul unghiurilor utile si tuturor fortelor musculare ale

membrelor unferioare.

b) investigatii paraclinice

De obicei se efectueaza radiografii. Uneori medicul nu poate face

examinarea completa din cauza durerii extreme sau tumefierii de la nivelul

genunchiului. In acest caz, se va scoate lichid articular si se va incerca din nou

sau examinarea va fi amanata pentru o saptamana, timp in care genunchiul va fi

tinut in repaus, cu compresa cu gheata si membrul inferior va fi mentinut in

pozitie ridicata

Medicul de familie sau cel din camera de garda de la spital, va dori o

examinare completa efectuata de un medic ortoped. Daca diagnosticul nu este

clar, ortopedul va cere rezonanta magnetica imagistica (RMI). O RMI reda o

imagine clara a localizarii si extinderii rupturii meniscului si, de asemenea, reda

imaginea ligamentelor, cartilajului si a tendoanelor.

Ortopedul poate recomanda artroscopie, o procedura folosita pentru

examinarea si repararea articulatiei genunchiului, prin insertia printr-o mica

incizie in apropierea articulatiei a unui tub subtire (artroscop) ce contine o

camera video si lumina. Cu ajutorul artroscopiei, ortopedul poate sa vizualizeze

in mod direct leziunile meniscului si eventual sa repare meniscul si alte parti ale

genunchiului. Repararea chirurgicala se efectueaza obisnuit in timpul

artroscopiei, chiar daca ortopedul decide pentru o alta artroscopie mai extensiva

sau operatie chirurgicala ulterior.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

Prognosticul pentru genunchiul operat depide de felul si gravitatea

leziunii, dar este de regula favorabil, recuperarea genunchiului operat fiind totala

daca tratamentul este bine ales si corect aplicat. Exceptie fac persoanele in virsta

la care pot aparea procese de osteoporoza si osteoscleroza.

Evolutia leziunii de menisc netratate chirurgical poate conduce la : atrofie

de muschi cvadriceps; genunchi dureros instabil; hidrartroze repetate; lezarea

cartilajului articular, cu instalarea gonartrozei ( artroza genunchiului ).

COMPLICATII

Este de preferat pastrarea unei parti a meniscului cat se poate de mult:

indepartarea meniscului favorizeaza adesea aparitia unei artroze a genunchiului

pentru ca dupa meniscectomie creste solicitarea mecanica a structurilor

articulare . Cu cat este indepartat mai putin tesut meniscal, cu atat degenerarea

este mai lenta.

Studiile pe timp scurt, sugereaza ca repararea meniscului poate preveni

modificarea degenerativa in articulatia genunchiului. Totusi, nu a fost

demonstrat ca repararea previne si alte probleme aparute in decursul timpului

(cum ar fi osteoartrita). Cu toate acestea, medicii sunt de parere ca o reparare cu

succes a meniscului scade riscul de aparitie al artritei cu debut precoce, deoarece

reduce gradul de stres de la nivel articular.

TRATAMENT

Tratament igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic in cadrul genunchiului operat nu este specific.

Daca bolnavul, are un surplus de strat adipos este bine sa nu consume

lipide sau glucide (piine, fainoase, zahar) deoarece articulatia si asa suferinda va

fi ingreunata si mai mult de greutatea provenita din consumul acestor alimente.

Recomandam deci, bolnavului, in perioada spitalizarii consumul de

proteine principale cum ar fi: carne, (slaba) fiarta, oua, lapte si brinzeturi.

Cel mai important rol il au vitaminele prin:

- vitamina A, care ajuta la regenerarea celulelor din organism, la

vindecarea ranilor, cresterea rezistentei la infectie;

- vitamina K are actiune antihemoragica;

- vitamina C care asigura functionarea normala a vaselor sanguine;

In general trebuie evitate eforturile profesionale si pozitia ortostatica prelungita.

Tratamentul profilactic consta in evitarea eforturilor mari si bruste, mai

ales la sportivii de performanta, la virstnici (care au un grad avansat de

degenerare a elementelor articulare), la copii.

Tratament medicamentos

Medicatie antalgica si antiinflamatoare este administrata cind durerea are

intensitati mai mari: infiltratii cu xilina cu/sau fara hidrocortizon (decit in cazul

unor forme dureroase limitate, mai ales la insertia tendoanelor la burse sau

muschi).

Infiltratia intraarticulara se aplica doar in procesele articulare inflamatorii.

In inflamatia articulara repausul si postura articulara relaxata e prima atitudine a

recuperatorului in fata unei articulatii inflamate, cu sau fara lichid articular.

Crioterapia determina o hiperemie activa (dupa o prima si scurta faza de

vasoconstrictie), scade viteza de conducere pe nerv, scade activarea receptorilor

cutanati (efect antalgic) scade spasmul muscular.

Alte proceduri cu rol antalgic si antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele si

undele scurte.

Tratament ortopedico – chirurgical

Tratamentul ortopedic foloseste metode care vizeaza reducerea

deformatiilor sau a fracturilor prin manevre externe si mentinerea reducerii cu

mijloace exterioare a segmentului afectat.

Mobilizarea ortopedica se realizeaza cu ajutorul aparatului gipsat a

tractiunii continue. Imobilizarea gipsata se aplica atit la fracturi cit si in cazul unor

afectiuni care necesita punerea in repaus a unui segment. In situatii postoperatorii

se poate folosi aparatul gipsat si pentru corectarea si mentinerea corectiei unor

deformari congenitale sau dobindite. In cazul esuarii tratamentului ortopedic, se

indica tratamentul chirurgical.

Tratamentul ortopedic prin imobilizare in aparat gipsat pe o perioada de 3-4

saptamini este recomandat in fracturile de rotula, fractura supra si intercondiliana

si fractura de platou tibial. In fracturile cu deplasare se recomanda insa

tratamentul chirurgical. Mersul cu sprijin va incepe dupa circa doua luni.

Chirurgia ortopedica s-a extins treptat depasind in prezent, indicatiile

clasice din cadrul traumatologiei.

Interventiile chirurgicale ortopedice se pot clasifica astfel:

- Operatii care se adreseaza elementelor angrenate ale artrozei si care au

un scop simptomatic paleativ;

- Operatii care inlocuiesc articulatia – artroplastia totala;

Genunchiul poate fi operat pentru repararea unor leziuni traumatice ca:

a) Rupturi de menisc (foarte des intilnite);

b) Leziuni ale genunchiului lax, post-traumatic;

c) fractura supra si intercondiliana;

d) Fractura de platou tibial;

e) Luxatii ale genunchiului.

Pentru restabilirea miscarilor ale genunchiului se poate efectua o

artroplastie a genunchiului, operatie ce consta in inlocuirea pe cale chirurgicala a

unei articulati cu o proteza metalica. Artroplastia este o operatie complicata, mai

ales prin posibilitati multiple de infectii, embolii gazoase, flebite, infundarea

platourilor tibiale, paralizii ale sciaticului popliteu extern.

Artroplastia se prezinta sub doua forma: proteza partiala sau totala .

Protezele prezinta si mari beneficii, ca refacerea functiei membrului inferior

prin reducerea durerii si recistigarea mobilitatii, cel putin partial si a capacitati de

mers.

Ruptura de menisc are indicatie operatorie majora, deoarece instalarea

procesului degenerativ al genunchiului este accelerata. Menisccectomia este o

operatie intra-articulara prin care se realizeaza curatirea genunchiului de o serie de

elemente anatomice, inclusiv in indepartarea meniscului rupt. Meniscul rupt poate

fi indepartat in intregime sau numai fragmente rupte, in locul ramas liber

formindu-se un un nou menisc din tesut fibros. Dupa operate, genunchiul este

strins intr-un pansament compresiv pentru a impiedica hemartroza si este

imobilizat pe atela.

Reeducarea incepe a doua zi dupa operatie cind piciorul se afla pe atele. La

inceput se executa contractii izometrice pentru cvadriceps aflat in exces.

Contractiile cvadricepsului se vor repeta de 5-6 ori la fiecare ora, pina cind

muschiul devine suficient de puternic. In acest moment se fac ridicari ale

membrului inferior cu atela cu tot. Daca tratamentul a fost bine efectuat, dupa 10-

15 zile se obtine o musculatura buna si se poate trece la mers. Uni autori

recomanda inceperea mersului dupa 48 ore de la operatie, mentinind atela.

In exercitiile de mers se va urmari:

- ca piciorul sa fie intins din genunchi, in faza de sprijin anterior;

- sa se corecteze tendinta de leganare laterala provocata de teama de a

calca pe piciorul operat;

- sa se corecteze inclinarea trunchiului tinind bratul din partea piciorului

operat in sus pe linga cap;

Dupa 30 zile de la operatie, mersul trebuie sa fie corectat, intirzierile fiind de

multe ori provocate de graba de a merge cu un picior insuficient pregatit si

dureros.

Transplantul de menisc 

Transplantul meniscal este o optiune noua de tratament a rupturii de menisc, in

special cand meniscul este deja slabit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau

tratament anterior. In timpul acestei proceduri, a portiune de cartilaj meniscal de

la un donator (alogrefa) este transplantata in genunchi. 

Pentru transplantul de menisc trebuie indeplinite urmatoarele conditii: 

- pacientul sa aiba mai putin de 40 de ani 

- durerea si tumefierea nu raspunde la alte tratamente 

- exista artrita minima sau nu exista deloc artrita la nivel articulatiei

genunchiului 

- nu exista deviatii la nivelul genunchilor, cum ar fi deviatia in exterior a

genunchilor (in forma de "O") sau deviatia in interior a genunchilor (in forma de

"X").

Tratament ambulatoriu

In cazul unei injurii la nivelul genunchiului, pentru reducerea durerii si a

tumefierii se vor urma pasii de prim ajutor:

- repausul articulatiei si reducerea activitatii: se evita efectuarea miscarilor sau a

pozitiilor care determina disconfort; in functie de severitatea leziunii si a durerii,

medicul va recomanda fasa elastica pentru genunchi, respectiv carja

- se pun comprese cu gheata pe genunchi in primele 48 de ore de la aparitia

durerii; pentru a evita vatamarea pielii, gheata se pune intr-un prosop si va fi

asezata pe genunchi; compresa cu gheata se tine timp de 20 de minute, de 2 – 3

ori pe zi

- genunchiul va fi ridicat mai sus de linia corpului

- tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene cum ar

fi aspirina, ibuprofen sau naproxen, pentru reducerea durerii si a tumefierii (la

cei mai tineri de 20 de ani nu se administreaza aspirina din cauza riscului de

aparitie al sindromului Reye, o afectiune a sistemului nervos central aparuta la

copii si adolescenti)

- se vor urma indicatiile medicului pentru repaus si reabilitarea articulatiei.

PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFKT

Obiectivele tratamentului balneofiziterapeutice sunt:

a) reducerea durerii, care este factorul determinant in cadrul recuperarii

deoarece gonalgia ingreuneaza sau face imposibila aplicarea programului

recuperator;

b) obtinerea stabilitatii, care este de fapt principala functie a genunchiului;

c) obtinerea mobilitatii;

d) coordonarea miscarii membrului inferior.

Remobilizarea articulara reprezinta obiectivul principal al recuperarii

sechelelor articulare posttraumatice si postoperatorii. Mobilitatea articulara se

realizeaza prin miscari pasive si active. Rolul principal al mobilizarii articulare

este ace4la de a dezvolta abilitatea miscarilor. Stabilitatea articulara se obtine

prin tonificarea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se executa exercitii

izometrice, miscarii de rezistenta si se aplica diverse metode ortopedice.

Stabilitatea articulara inseamna de fapt:

- o articulatie indolara;

- o articulatie fixata pe o musculatura puternica;

- o articulatie protejata de mobilitati anormale prin capsule si ligamente

interne.

Prin programul de recuperare a genunchiului operat, se urmaresc patru

obiective esentiale:

a) Indoloritatea;

b) Stabilitatea;

c) Mobilitatea

d) Coordonarea;

a) Indoloritatea se obtine prin:

- administrarea unei medicatii antiinflamatorii si si antialgice generale;

- crioterapia sau termoterapia ( dupa caz);

- electroterapia;

- roentgenterapia;

- repaus articular;

- interventii chirurgicale.

b) Stabilitatea genunchiului are doua aspecte:

- stabilitate pasiva – stabilitate ortostatica;

- stabilitate activa – stabilitate in mers;

Stabilitatea pasiva, mai ales in cazul genunchiului operat fara succes,

poate fi obtinuta cel putin partial prin:

- tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului;

- cresterea rezistentei ligamentare;

- evitarea cauzelor care afecteaza genunchiul ca: obezitatea, ortostatism

si mers prelungit, mers pe teren accidentat, flexie puternica, flexie –

extensie libera, in momentul trecerii de la o pozitie de repaus la

ortostatism, etc.

- aplicarea unor orteze care sa preia stabilitatea laterala sau posterioara a

genunchiului

Stabilitatea activa se realizeaza prin tonifierea muschilor interesati,

respectiv:

- muschiul cvadriceps, care slabeste semnificativ chiar dupa o

imobilizare de 48 de ore. Pentru tonifierea cvadricepsului se executa

contractii izometrice si exercitii cu contrarezistenta:

- muschiul tensor fascia lata se tonifica prin flexii si extensii ale

soldului, din decubit lateral.

c) Mobilitatea genunchiului operat, este limitata. Pentru redarea mobilitatii

genunchiului operat se urmareste reducerea flexum-lui. Si cresterea

amplitudinii flexiei. In timpul imobilizarii genunchiului dupa operatie, se pot

face mobilizarii pasive constind dintr-un complex de procedee terapeutice,

care se schimba alternativ, ca:

- tractiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei

pozitii vicioase articulare asociate cu caldura pentru a usura durerea

rebela articulara pentru scaderea presiunii interarticulara;

- tractiunii discontinue, care se aplica in timpul noptii sau in perioada de

repaus;

- mobilizare pasiva asistata, care se executa in relacxare partiala sau

totala de care Kinetoterapeut in toate sensurile, cu miscarii ample

articulare;

- mobilizarii autopasive, care sunt o combinatie de exercitii pasive

foarte des utilizate, deoarece pacientul are posibilitatea sa le repete de

mai multe ori pe zi;

- mobilizarea activa executata de pacient, care constituie baza

Kinetoterapia recuperatorie pentru redorile articulare post-traumatice

Mobilizarea activa se face in scopul cresterii treptate a amplitudinii,

miscarii in toate planurile de mobilitate a articulatiei. Se executa miscari ritmice

de flexie – extensie ale piciorului si exercitii gestice uzuale pentru readucerea

functionala a genunchiului. Se nai executa mecanoterapie si scripetoterapia.

Recuperarea integrala a bolnavilor operati de menisc se bazeaza pe un program

recuperator bine condus. Postoperator, genunchiul este mentinut in extensie 10

zile cu o atela gipsata.

Recuperarea incepe a doua zi dupa interventie si consta in :

- contractii izometrice cvadricepsului, din ora in ora;

- imobilizarii ale piciorului;

- ridicarii pasive ale piciorului cu genunchiul intins, incepind dupa 3-4

zile de la operatie;

- exercitii de flexie ale genunchiului la marginea patului, dupa scoaterea

bandajelor;

- mers cu baston din a 10-a zi de la operatie.

Recuperarea continua cu:

- electroterapie antalgica si antiinflamatorie;

- tonifierea cvadricepsului;

- masaj coapsa-gamba, cu evitarea genunchiului;

- mobilizarea articulatiei;

- crioterapia;

Din saptamina a 3-a se incepe urcatul si coboritul scarilor.

Procedurile folosite pentru recuperarea genunchiului operat sunt urmatoarele:

TRATAMENTUL PRIN HIDRO - TERMOTERAPIE

( tehnica, efecte)

HIDROTERAPIE

Se intelege prin hidroterapie aplicarea in scop profilactic si curativ a unui

numar variat de proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi si sub

diferite stari de agregatie, ca si unele tehnici strans legate de aceasta.

-Dusul cu aburi

Dusul cu aburi consta in proectarea vaporilor supraancalziti asupra unor

regiunii limitate. Tehnicianul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa stropeasca

bolnavul cu picaturi de apa fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe

furtun si pe portiunea metalica a dusului. Este nevoie ca instalatia pentru dusul

cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive de separare a apei de condensare si cu

supraancalzitoare pentru aburi. Inainte de a aplica jetul de vapori asupra

bolnavului, tehnicianul si-l proecteaza pe palma pentru a se asigura de lipsa

picaturilor de apa fierbinte.

Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute se poate sa fie dat ca procedura de

sine statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.

La sfarsit se aplica o procedura de racire-spalare sau dus de 18-200 .

Modul de actiune: dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei,

provocand hieremie si resorbtie locala.

-Dusul-masaj

Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400

,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru

aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate

unul langa altul, care se pun simultan sau separat un functie. In lipsa unei

instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica

o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.

Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid

dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform

tehnicii cunoscute.

Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in

regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.

-Baia kinetoterapeutica

Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se

efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la

temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .

Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit.

Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile

posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea

bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile

imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se

odihneasca.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care

se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii

lui Arhimede.

-Baia cu masaj

Intr-o baie umpluta apr.3/4 cu apa la temperatura de 36-390 C se executa

masajul asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscuta.

Aceasta si baia kinetoterapeutica este indicata in redorile articulare cu tendinte

la anchiloza.

TERMOTERAPIE

-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop,

o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70°.

Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata

de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte si bine stors, iar peste aceasta se

aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un

termofor.

Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute si de maximum 60 de

minute.

Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

-Impachetarea cu parafina

Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) si se topeste intr-un vas la

temperatura de 65-70°; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in

scopul evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se

pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de

patafina se aplica bucati de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea cu

patura.

Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu

usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se

termina cu o spalare la temperatura de 20-22°.

Modul de actiune: are o actiune locala si provoaca o incalzire profunda si

uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40°. La locul de

aplicare se produce o hiperemie puternica si transpiratie abundenta.

-Ungerile cu namol

Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste

pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou

timp de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de

timp va purta o compresa rece la frunte iar capull ii va fi aparat de soare cu o

palarie sau umbrela.

Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca si se

va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.

Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic

alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare si din

nou rece, datorita baii din lac si reactiei vasculare la aceasta; al doilea element

este reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnica, efect)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii

diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau

profilactic.

A.Curentii de joase frecventa

Curentii diadinamici

Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia

intre cei doi poli) preferand formula:

a) difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un

decalaj de ½ perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa

ramanand la un anumit nivel, de unde rezulta o curba asemanatoare cu

aceea a unui curent continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri, de

forma ½ sinusoidala.

b) perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza

brusc monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de

100 impulsuri pe secunda. Durata este de un minut.

c) perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50

impulsuri. Alternanta dintre monofazat si difazat, in cazul perioadei lungi,

se face intre 3 si 10 secunde. Durata este de 2minute.

Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.

Curentii Trabert

Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la

care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20

minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.

Atat curentul diadinamic, cat si curentul Trabert determina o puternica

senzatie, cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub

electrozi. Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.

Curentul galvanic

Prin actiunea hiperemianta pe care o are este utilizat in fenomenele inflamatorii

articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi

poli, fiind prezent si la catod si la anod. Se utilizeaza intensitati mici, la pragul

de sensibilitate. Asocierea unor substante cu efecut antiinflamator, sub forma

ionoforezei, este obisnuita, dar fara a se putea face vreo apreciere asupra

substantei si mai ales a cantitatii acesteia.

La anod, se aseaza solutia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod,

salicilatul de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizeaza durate mari, 20-30

minute pentru o sedinta.

B.Curentii de medie frecventa

Efectul analgetic al curentilor de medie frecventa se obtine utilizand mai ales

frecventele de 10000 Hz si forma modulata de scurta perioada la 200 modulatii

pe secunda, pe care eventual le reduce pe parcursul sedintei.

Ca forma particulara de aplicare a curentiilor de medie frecventa este

interferenta in profunzimea tesuturilor a doi curenti sinusoidali de medie

frecventa care realizeaza prin interferenta un curent de joasa frecventa. Se

inconjoara articulatia cu patru electrozi ai aparatului utilizandu-se in general, ca

formula antalgica: manual 100/ps –5 minute, spectru 0-100/ps –10minute,

manual 100/ps –5 minute.

Utilizarea curentilor de medie frecventa ca procrdura antalgica apare mai ales

in cazurile in care pielea prezinta o sensibilitate deosebita nu ar suporta aplicarea

curentilor de joasa frecventa.

C. Curentii de inalta frecventa

Curentii de inalta frecventa sunt curenti alternativi, a caror frecventa este in

medie mai mare de 500000 oscilatii pe secunda, a caror limita inferioara este de

100000 Hz, iar limita superioara de 300000000 Hz.

Se utilizeaza in practica:

a) Undele scurte

Cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod),

dozand dupa dorinta intensitatea efectului caloric, de la senzatia de caldura

puternica (doza IV) la subsenzatia termica (doza I sau dozele reci), in functie de

starea locala articulara. Cu cat procesul inflamator articular este mai intens, cu

atat doza de ultrascurte va fi mai redusa (dozele I-II). Durata tratamentului

este variabila pana la 15-20 minute.

b) Undele decimetrice si microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la

radar) directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi

tesuturile pe profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta

acesruia de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.

c ) Ultrasunetul

Aplicarea indirecta a curentul de inalta frecventa prin transformarea acestuia in

oscilatii mecanice prin vibratiile unui ctistal piezoelectric. Ultrasunetul

determina efect caloric dar si o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra

proprioreceptotilor si curentii de joasa frecventa. Utilizam dozaje reduse (0,4-

0,8W/cm patrati), in functie de zona tratata, asociind si efectul de sonoforeza

(unguent cu Hidrocortizon si eventual si alte antiinflamatorii). Durata este intre

3-10 minute.

D. Radiatia infrarosie

In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii inflarosii si

care este utilizata in terapeutica sub forma asa –numitei helioterapii.

Aplicatiile de radiatii inflarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in

spatiul inchis, sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense

termoterapice sau in spatiu deschis, in aer liber, sub forma asa-nummitelor

aplicatii de sollux.

In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi

ridicate (60-70-80°).

In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20

minute. Dupa expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de

racire partiala.

Efectul radiatiilor infrarosii :

Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din

derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre

celulele de cresterea fenomenelor osmotice si cresterea debitului sangvin.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate,

aplicate la suprafata organismul in scop terapeutic sau igienic.

Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea

tegumentului bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii

care contraindica masajul, precum si eventualele echimoze.

Durata unei sedinte variaza intre 5-10 minute iar frecventa este de obicei de o

sedinta pe zi. Durata tratamentului poate fi intre 2 si 4-6 saptamani, uneori chiar

mai mare, ca in afectiunile ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

- actiune sedativa asupra durerilor de tip: musculare sau articulare;

- actiune hiperemianta locala, de inbunatatire a circulatiei locale care se

manifesta prin inrosirea tegumentului si incalzire;

- inlaturarea lichidelor de staza;

- stimularea functiilor aparatului circulator si respirator;

- efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu inbunatatirea

somnului, indepartarea oboselii musculare;

- cresterea metabolismului;

- cel mai important mecanism de actiune este cel reflex.

Descrierea anatomica a genunchiului

Suprafeţele articulare ale articulaţiei genunchiului aparţin epifizei

inferioare a femurului, epifizei superioare a tibiei si patelei.Fibula nu ia parte la

alcătuirea acestei articulaţii.

Se observa ca:

a) suprafaţa articulara a epifizei distale femurale, reprezentată prin cei doi

condili, este curbată înapoi şi de aceea partea sa cea mai mare este situată

înapoia axului osului;

b) fiecare condil este orientat oblic şi axul său de învârtire este oblic de sus

în jos şi din spaţiul intercondilian înspre faţa cutanată;

c) condilul medial este mai proeminent decât cel lateral;

d) condilul medial se afla pe un plan inferior celui lateral;

e) privind din profil se observa cum raza de curbura a celor doi condili

descreşte dinainte înapoi (in partea anterioara ea are aproximativ 45 mm, iar in

cea posterioara 16 mm), ceea ce face ca suprafaţa articulara a condililor sa apară

nu ca un segment de cerc ci ca o curba spirala;

f) condilul medial e mai îngust si mai lung (aproximativ 10 mm) decât cel

lateral (aproximativ 8 mm);

g) cei doi condili diverg dinainte – înapoi, astfel că diametrul transversal al

extremităţii inferioare femurale este mai mare în partea posterioară decât în cea

anterioară. Condilii femurali sunt acoperiţi de un cartilaj hialin, gros de 2-3mm.

Meniscurile intraarticulare

Sunt două fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosile

articulare tibiale. Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanţă între

suprafeţele condiliene femurale şi fosele articulare ale tibiei, insuficient

excavate. Pe secţiune verticală, fiecare menisc prezintă:

- două feţe, dintre care una superioară, concavă care răspunde condilului

femural şi alta inferioară, plană, aplicată pe fosa articulară corespunzătoare

tibiei;

- o bază (circumferinţă laterală) ce răspunde capsulei articulare de care

aderă;

- o creastă (circumferinţă medială) cu mult mai subţire şi întinsă înspre

centrul articulaţiei, de care rămâne separată printr-o distanţă de 6 – 8 mm;

- câte două extremităţi: una anterioară şi alta posterioară, numite coarne.

Meniscurile se inseră pe platoul tibial exclusiv prin intermediul coarnelor. Ele

sunt mobile şi alunecă pe platoul tibial în timpul mişcărilor;

a) Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet; el este

întrerupt doar de o mică întindere la nivelul eminenţei

intercondiliene. Se inseră prin cele două coarne la nivelul

eminenţei intercondiliene.

b) Meniscul medial are forma unei semilune; are o întrerupere

medială mult mai mare. Prezintă inserţii mai îndepărtate şi

anume: prin cornul anterior pe marginea anterioară a platoului

tibial, iar prin cel posterior pe aria intercondiliană posterioară.

Tehnica masajului

Masajul genunchiului operat se executa prin cumularea unei serii de manevre

ce se adreseaza la inceput musculaturii coapsei si gambei urmind incalzirea

zonei prin cresterea circulatiei sanguine locale.

Uneori exte necesar sa se insiste asupra acestor regiuni datorita procesului de

hipotrofie musculara ce poate apare in timpul imobilizarii post operator. Asupra

acestor regiuni ce se aplica manevrele de netezire si framintare, care au rol

tonifiant major, contribuind la recuperare. Dupa aceea se trece la masajul

propriu-zis al articulatiei genunchiului. Maseurul se va orienta asupra capsului

ligamentare care uneste cele trei oase: femurul, tibia si rotul.

Se incepe cu manevrele de introducere tinind genunchiul bolnav in flexie

si netezind de la articulatia genunchiului in sus spre muschiul cvadriceps care in

afectiunile articulare ale genunchiului prezinta aproape intotdeauna o atrofie

pronuntata. In continuare se trece la frictiune in sus, in jos, lateral sau circular.

Se procedeaza in felul urmator: se aplica policele pe ambele margini ale sacului

capsularm cuprinzind cu celelalte degete fosa poplitee, intorcindu-se pe aceias

drum, pana la tuberozitatea tibiei. In parte inferioara se executa frictiunea mai

mult in sens orizontal.

Masajul partii posterioare se face cu genunchiul flectat pentru a patrunde

cu degetul mediu si index linga tendoanele muschilor flexari in profunzime si

frectionind orizontal, vertical si circular. Masajul se incepe cu netezirea, dupa

care urmeaza Kinetoterapia.

Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

In prima saptamana(6 sedinte)

*prima zi - contractii izometrice a le cvadricepsulului si fesierilor ,flexi ,

extensii din articulatia gleznei

-flexii din CF(45%) , cu genunchiul intins ,abductii din CF (20%)cu genunchiul

itins ,circumductii din CF cu genunchiulintins (3 serii/5 saptamani),miscarea este

pasivo-activa.

*a doua zi - aceleasi exercitii din culcat la care se adauga cele din stand

(pacientul isi asigura stabilitatea ,tinandu-se de scaun )

-flexii din CF ,abductii din CF ,extensii din CF ,toate aceste miscari se executa cu

genunchiul intins(3 serii/5 repetari)-miscari active.

*a treia zi - acelesi exercitii ,acelesi pozitii,carora li se adauga:

-din asezat la marginea patului ,Kineto mobilizeaza cu multa atentie articulatia

genunchiului ,pana la punctulin care apare durerea(se porneste de la o flexie de

35) –miscarea pasiva(3 serii /10 repetari),cu pauza un minut intre ele

-din culcat costal pe partea sanatoasa ,abductii din CF, cu genunchiul intins

-din culcat dorsal :flexia genunchiului cu alunecarea calcaiului pe planul

patului.In primele doua zile,miscare pasiva ;

-mers cu ajutorul unui baston Canadian

*a apatra zi – pacientul este dus la sala de gimnastica

-din culcat dorsal :toate exercitiile invatate,cu mentiunea ca miscarile vor fi

executatea activ,sub atenta supravegherea a profesorului,crescand numarul de

repetari “pompaje”pe o minge

-din culcat costal abductii din CF cu genunchiul intins;

-din asezat :flexi /extensii,alunecari inainte-inapoi a pe o patina;

-din stand la spalier – toate miscarile din articulatia soldului cu genunchiul intins:

ridicarea piciorului operat pe prima sipca,corpulramanand in sprijin pe membrul

integru,si incercarea de flexi din articulatia genunchiului prin proiectia trunchiului

spre inainte,ridicari pe varfuri,usor joc de glezne,mers cu ridicari pe varfuri la

fiecare pas.

*a cincia zi – Pacientul a castigat mult la capitolul fota,prin urmare poate lucra

cu un lest atasat pe glezna(sac cu nisip de 750 grame).

*a sasea zi – Pacientul este externat. Masuratorile de final sunt:

-flexii : activa 90 ,pasiva 110

-extensie : Nu exista deficit

-flexie din CF cu genunchiul intins 65

Gimnastica medicala

Genunchiul bolnav este introdus pentru doua saptamani intr-un aparat de

sustentie gipsat, deoarece a fost afectat cartilajul articular. In perioada de

contentie se executa program de recuperare:

- DIN CULCAT DORSAL :- contractii izometrice de cvadriceps si fesieri

(30miscari pe ora – contractie 6s/relaxare 3s);

- flexi/extensii din articulatia gleznei (patru serii a

zece repetari);

- flexi si abductii din CF (patru serii a zece repetari).

Se efectueaza exercitii cu toate articulatiile membrului sanatos.

- DIN STAND SPRIJINIT DE SPATARUL PATULUI: miscare activo-

pasiva de flexi/abductii/ extensii/ circumductii din CF (din fiecare, doua serii a

zece repetari).

Mersul se executa cu ajutorul a doua bastoane canadiene, fara sprijin pe

piciorul afectat.

Dupa indepartarea gipsului pacientul va purta o fasa elastica numai la

deplasare si noaptea, pentru a stabiliza genunchiul si a il feri de miscari nedorite.

Programul de recuperare se intinde pe durata a patru saptamani:

*In prima saptamana sunt cinci sedinte:

- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps si fesieri;

- flexi si abductii din CF (miscare activa );

- usoare flexi ale articulatiei genunchiului. Profesorul

introduce ambele maini sub zona poplitee si executa cu

multa atentie acesta miscare la circa 30 , avand grija ca

talpa pacientului sa ramana permanent pe planul patului.

- DIN DECUBIT COSTAL : miscare activ-pasiva de abductie din CF cu

genunchiul intins (trei serii a zece repetari).

- DIN STAND LA SPALIER : miscari active din CF cu genunchiul intins (trei serii

a opt repetari): cu spatele – flexi; lateral – abductii; cu fata – extensii.

*In a doua saptamana sunt cinci sedinte. Toate miscarile devin active, lucrandu-se

incontinuare pentru tonifierea cvadricepsului, a tendonului…….si a fesierilor. In

ultima sedinta pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de

30%.

- DIN DECUBIT DORSAL: - “pompaje” pe minge, fara a forta flexia;

- flexia gambei pe coapsa (in lant cinetic inchis);

- flexi si abductii din CF (3 serii a 12 repetari).

- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI: flexia gambei pe coapsa,

miscare condusa si controlata de profesor.

Timp de doua luni sunt interzise exercitiile ce implica un lant cinetic deschis.

- DIN STAND LA PALIER: la exercitiile cunoscute se adauga :

- ridicari pe varfuri, cu sprijin mai mare pe piciorul

sanatos;

- ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe

coapsa cu usoara presiune pe talpa (2 serii a 10 repetari,

lucrand fara durere).

Mersul se face cu sprijin usor (circa30%)pe piciorul operat.

*In a treia saptamana sunt cinci sedinte . toate exercitiile devin active, iar pentru

miscarile din CF se introduce lestul de 500g.

- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps, fesieri si

ischiogambieri;

- flexi/ extensii ale articulatiilor gleznei si degetelor

(metatarsiene, falangiene si interfalangiene);

- flexia gambei pe coapsa prin alunecare (4 serii a 15

repetari);

- flexi/ abductii/ circumductii din CF cu genunchiul

intins (miscare activ-rezistiva cu lest).

- DIN DECUBIT LATERAL : miscare activa libera de abductie din CF a

membrului operat (3 serii a 10 repetari).

- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI : - flexia si extensia gambei

pe coapsa (3 serii a 15 repetari) ;

- flexia si extensia articulatiei genunchiului cu ajutorul

unei patine pe care este asezata planta membrului operat.

- DIN STAND LA SPALIER : - 3 serii a 10 repetari pentru fiecare miscare

din CF activ-rezistiva cu last de 500g ;

- ridicari pe varfuri, piciorul operat in sprijin 60% ;

- joc de glezna cu sprijin circa 60% ;

- ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe

coapsa prin exercitarea unei usoare presiuni pe

suprafata plantara.

*In a patra saptamana sunt cinci sedinte in care continua exercitiile mai sus

mentionate, la care se adauga :

- DIN DECUBIT VENTRAL (cu un rulou sub treimea inferioara a fetei

anterioare a coapsei) : miscarea activa de flexie a gambei pe coapsa, cu

tensiuni finale realizate de catre profesor.

Miscarile din asezat ale articulatiei genunchiului devin rezistive prin

introducerea lestului.

La sfarsitul acestei saptamani pacientul se sprijina aproape in totalitate pe

piciorul operat.

TERAPIA OCUPATIONALA

Urmareste prelungirea exercitiilor de kinetoterapie pentru mobilizare articulara

si/sau tonifierea musculara, utilizand o serie de activitati complexe distractive

sau capaciteaza atentia si rabdarea pacientului pentru o perioada mai lunga de

timp. In general, aceste activitati se executa cu mainile dar forta motrica este

realizata de membrele inferioare prin diverse tipuri de mobilizare:

- pedalaj de bicicleta;

- alunecarea piciorului intr-un jgheab rotund;

- miscare laterala (abductie-adductie);

- mers pe plan ascendent;

- mers pe banda sau pe scara rulanta.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC ( ape minerale, namoluri)

Intrucat sechelele posttraumatice ale genunchiului include de regula

deficite functionale determinate de leziuni produse la nivelul structurii

osteoarticulare, periarticulare si musculare carora li se adauga efectele negative

de mobilizare in faza ortopedica, chirurgicala in afectiunile posttraumatice.

Obiectivele si continutul curelor balneo-climaterice vor fi in totalitate de

recuperare imediata, ele avand rolul de refacere a functiei diminuate din cauza

traumatismelor.

Sunt indicate urmatoarele statiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia si

Techirghiol.

Sechelele post-traumatice ale membrelor intreseaza structuri foarte variate

( oase, muschi, articulatii) si dau complicatii vasculotrofice si psihice.

Recuperarea acestor sechele prin metodologia complexa fizico-balneara are o

importanta si o eficienta cu totul deosebita. Recuperarea bolnavilor in statiuni

balneoclimaterice se face in etapa a II-a, care succede etapa de recuperare si care

are loc in servicii de traumatologie in sectiile de ortopedie sau sau in sectiile de

recuperare spitalicesti.Nu se vor trata in statiuni fracturile si luxatiile medulare si

nici fracturile cu focare de osteomielita.

Contraindicatii pentru recuperare la statiuni au si pseudoartrozele, artritele

septice post-traumatice, precum si leziunile de nervi periferici cu sectiunea

nesuturata.

Cele mai bune rezultate se obtin in sechele dupa traumatisme si operatii

de membru dupa ce s-a terminat perioada de imobilizare si dupa ce s-a cicatrizat

plaga.