Termenul paşoptism desemnează o perioadă importantădin istoria literaturii române este provenit de la denumireahaplologică anului revoluţionar 1848. În literatura română“Momentul 1848” reprezintă momentul fundamentăriiliteraturii naţionale prin orientarea oferită de revista “Dacialiterară” care a lansat un curent şi a format generaţiacunoscută sub numele: “generaţia scriitorilor pasoptişti ”.

Revoluţia de la 1848 a fost un eveniment excepţional în dezvoltarea

civilizaţiei, a culturii şi a literaturii române, adevărata placă turnantă a

destinului nostru istoric, care a preluat un spirit al veacului, o tendinţă generală

existentă în aproape tot spaţiul european, dar care are şi o motivaţie interioară

dintre cele mai profunde, cu multiple rădăcini străbătând secolele.

Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale,

fiind caracterizată pintr-o orientare culturală şi literară, cu trăsături specifice

epocii, de emancipare socială şi naţională. Principala trăsătură a literaturii

paşoptiste o reprezintă coexistenţa curentelor literare, nu numai operele aceluiaşi

scriitor, ci chiar în aceiaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism,

clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.

Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă o

epocă de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare tuturor

speciilor.

CronologieAceastă epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza in trei perioade:

Prepaşoptismul (1830 -1840)

Paşoptismul (1840 -1860)

Postpaşoptismul (1860 – 1870)

Paşoptiştii şi ideea unităţii naţionaleIdeea de unitate naţională, deşi nu figurează în mod expres printre paragrafeleProclamaţiei de la Islaz, este un lait-motiv al ideologiei paşoptiste. Articolele din Poporulsuveran semnate de principalii colaboratori ai ziarului, poeziile publicate de Bolintineanu în“Albumul Pelerinilor Români de la Paris” (1851), Manifestele Comitetului revoluţionaremigrat în Franţa (condus de N. Bălcescu, C.A. Rosetti şi N. Golescu), corespondenţaemigranţilor, toate aceste documente istorice atestă ideea unităţii naţionale. Un asemeneamanifest, ca cel din 1 iulie 1851, tipărit la Paris, se incheie cu urarea “Trăiască Românialiberă, una şi nedespărţită!”.

Programa culturală paşoptistă evidenţiază două lucruri: efervescenţaepocii şi faptul că în fruntea iniţiativelor de tot felul întâlnim aceiaşioameni, cei mai mulţi tineri. Alcătuiesc împreună o generaţie -generaţia paşoptistă - cea mai unitară din istoria culturii româneşti. Ceimai cunoscuţi reprezentanţi ai generatiei paşoptiste sunt: NicolaeBălcescu, Ion Ghica, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu, VasileAlecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, etc.

Ei au creat o literatură cu trăsături distincte, punând practic temeliileliteraturii noastre moderne.

Istoria Militans

In poezia populară literatorii revoluţionari de la 1848 vedeau o oglindă a vieţiisociale şi naţionale. Poeziile populare sunt considerate, “comori nepreţuite”care definesc specificul noastru naţional”, “Într-o epocă ca aceasta, unde ţărilenoastre au a se lupta cu duşmani puternici care cerc a întuneca nu numaidrepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia populară ne vafi de mare ajutor spre apărarea acesteia”. Întregii lor activităţi, vieţii şi opereilor li se potriveşte calificativul de “poeţi cetaţeni”. Poezia lui Alecsandri,dedicată dezrobirii ţiganilor, e un strigăt sincer şi spontan, o dovadă deumanism. Curentul dominant în literatura noastră paşoptistă a fost, în modevident, romantismul.

Revista “Dacia literară”

Apare la Iaşi, în anul 1840, sub direcţia lui Mihail Kogălniceanu, şi va fi interzisă chiar după

primul număr, căci, prin chiar numele ei, revista se adresa românilor din toate cele trei ţări

într-un moment politic dificil, în care unirea nu era inca posibilă. Folclorul va face obiectul

preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul

„Poezia poporală”, defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un

izvor nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă. Gh. Asachi valorifică mitologia populară

într-o suită de balade şi legende. Expresia cea mai profundă a inspiraţiei folclorice se

regăseşte însă în capodopera „ Zburătorul”, de Ion Heliade-Rădulescu. Istoria este privită ca

model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie

pentru a ilustra satiric realităţile sociale. Programul Daciei literare, devenit programul

romantismului românesc, demonstrează cât se poate de clar spiritul creator al paşoptismului,

care are revelaţia “duhului naţional”, a specifităţii, ajungând adică - prin filiera romantica - să

redescopere rădăcinile culturii noastre şi să contribuie în mod esenţial la constituirea

literaturii române originale, ale cărei linii de forţă se organizează polarizat.

Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată prin

supratitluri:

Nr 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text:C.Negruzzi),

scene pitoreşti din obiceiurile poporului , alegeri din alte foi româneşti( texte

reproduse din diferite reviste), telegraful Daciei (ştiri culturale).

Nr 2:

Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei, literatură străină, poezie, alegere

din alte foi româneşti, critica, telegraful Daciei.

Nr 3:

Scene contemporane, suvenire din Italia, literatura străină, poezie (Grigore

Alexandrescu ), alegeri din alte foi româneşti, telegraful Daciei.

Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este

suspendată şi va mai apărea abia după 1859, în ediţia a doua.

Articolul-program „Introducţie”

În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu,

întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte

idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia

limbii române, I. H. Rădulescu îndemna tinerii să scrie, deoarece operele româneşti

scrise până în acea perioadă puteau fi numărate pe degete

2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc sa imite scrierile şi scriitorii străini,

românii ar putea creea o literatura autohtonă, inspirată din natură, tradiţie şi folclor.

3. Lupta pentru unitatea limbii: eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt

continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respigând

exagerările latiniste şi pledând pentru introducerea alfabetului latin.

4. Dezvoltarea spiritului critic: se introduce conceptul de critică obiectivă, subliniind că

analiza critică se va face numai asupra operei: “Critica noastră va fi nepărtinitoare.

Vom critica cartea, iar nu persoana.”

Poezia în perioada paşoptistă

Poezia paşoptistă este o poezie socială, adaptată la momentul istoric şi chiarpolitic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor depretutindeni. Atunci se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale,populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin atunci, alături de evenimentelesocial-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitoriipaşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevăratemanifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială.Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cuclasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat şi o mare varietate de speciiliterare: ode, elegii, meditaţii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile, sonete, balade. Ideeanaţională poate fi considerată nucleul tematical poeziei paşoptiste, nuanţată sub formaataşamentului la valorile poporului, ale pamântului şi ale tradiţiilor româneşti

Proza în perioada paşoptistă

Prima parte a perioadei paşoptiste înregistrează o serie de opere în

proză care însă apar izolate şi nu toate semnificative: abia după 1840 şi

imediat după revoluţie, îşi scriu operele fundamentale prozatorii de primă

mărime: C. Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri şi N. Bălcescu. Cea mai frapantă

trăsătură a prozei în epoca paşoptistă este caracterul memorialistic, lipsa

invenţiei pure, a ficţiunii: aflată la început de drum, proza românească pune,

înainte de orice, faptul trăit; am putea vorbi chiar de o anumită pornire –

comună tuturor prozatorilor epocii – de a respinge invenţia. A doua trăsătură

globală a prozei paşoptiste o constituie importanţa pe care continuă să o aibă

retorismul, moştenirea oratorică a perioadei clasice şi a culturii din secolele

precedente. Proza largă, în care fraza se afla construită pe tiparul perioadei

clasice şi în care scriitorul caută să provoace efecte retorice, a înflorit mai cu

seama în Muntenia şi în Transilvania.

Reprezentanţii pasoptişti

VASILE ALECSANDRI

Vasile Alecsandri fost un poet, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român,

membru fondator al Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în

România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al

XIX-lea. A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu

Kogălniceanu şi C. Negri “Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, principalul manifest al

revoluţionarilor moldoveni. În 1854 – Apare sub conducerea sa “România literară”, revistă la

care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr.

Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. Opera sa se află la întretăierea romantismului cu

clasicismul, ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferenţelor

dintre literatura română şi cea occidentală. Deşi sunt publicate mai târziu, pastelurile reflectă

o trăsătură a literaturii paşoptiste, coexistenţa curentelor literare (clasicism, romantism), şi o

temă specifică acestei perioade, tema naturii.

COSTACHE NEGRUZZI

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de

Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail

Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În

1840 este ales primar al oraşului Iaşi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela

istorică. Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din

literatura română, nuvela ilustrează două dintre cele patru idei formulate de Mihail

Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-program întitulat Introducţie, care constituie

şi manifestul literar al romantismului românesc:

- promovarea unei literaturi originale;

- inspiraţia din istoria naţională face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din

Iaşi, alături de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Negruzzi scoate revista Săptămâna. Ia parte la

mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului.

GRIGORE ALEXANDRESCU

S-a născut la Târgovişte, în anul 1810. Învaţă greaca şi franceza. Ajuns laBucureşti, este elev la pensionul Sfântul Sava. Heliade îi va publica prima poezie“Miezul nopţii’’ în “Curierul Românesc”. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat(1837). Din pricina unor scrieri ( ,,Anul 1840’’ şi „Lebăda şi puii corbului”) esteîntemniţat. Este ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne peste40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (,,Câineleşi caţelul‘’, ,,Boul şi viţelul‘’, ,,Dreptatea leului‘’). Cum se întamplă de obicei, înliteratura paşoptistă elementele romantice şi clasice se împletesc. Cele romanticesunt: sursa de inspiraţie (istoria naţionlă), tema( lupta pentru independenţapoporului), motive specifice, folosirea arhaismelor şi a regionalismelor (,,pântre”,,,dezvăleşte”, ,,martur”). Elementele clasice constau în echilibrul şi armoniacompoziţionate precum şi în stilul aforistic.

ANDREI MUREŞANU

Andrei Mureşanu a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

A studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov. Începând cu 1838, a

început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” . A fost printre

conducătorii Revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj

din mai 1848. Poemul său „Un răsunet” scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn

religios (Din sânul maicii mele) şi denumit ulterior „Deşteaptă-te, române!” , a devenit imn

revoluţionar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza” românilor.

Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai

vieţii traduce ,,Nopţiile lui Young’’. Cu timp în urmă scrisese şi o gramatica româneasca în

limba germană. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea

precară, a murit în 1863 la Braşov.

Concluzie

În perioada paşoptistă se afirmă primii noştri scriitori moderni

în cadrul curentului naţional popular, “Dacia literară”. Apărând ideea de

originalitate în literatură, mentorul generaţiei paşoptiste dezvolta în acelaşi

timp şi spiritual critic, exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra

fizionomiei culturii româneşti de la mijlocul secolului trecut. “Critica noastră –

spunea Mihail Kogălniceanu – va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu

persoana”.

În perioada paşoptistă învăţământul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc

o dezvoltare fără precedent şi iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte

numărul revistelor şi al altor periodice, al cărţilor tipărite în tiraje mari, se

formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură beletristică,

se înfiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia

populară, i-a amploare mişcarea de culturalizare a maselor.

În această perioadă, intelectualii paşoptişti publică articole, studii,

lucrări care au ca şi scop aducerea la cunostinţa popoarelor europene

problemele românilor. Tot în această perioadă scrisul devine

principalul instrument al actvităţii culturale iar literatura română

cunoaşte o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a

scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri,

A. Russo; în Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G.

Alecsandrescu, N. Balcescu, I. Bolliac, D. Bolintineanu; în

Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu.