Rolul lecturii în epoca tehnologiei informatice

Mihaela Marcu

La începutul mileniului al treilea, se pune întrebarea dacă declinul lecturii despre care se tot vorbeşte este real sau se manifestă obişnuita teamă la apariţia oricărui nou mijloc de comunicare; aşa cum, pe măsură ce apăreau, telegraful, radioul, cinematografia, televiziunea modificau percepţia asupra lumii, reducând distanţele, dar şi intervalele temporale (şi, prin urmare, făcând ca o carte, din orice colţ al lumii, să fie mai uşor de găsit – în formă scripturală, radioscenarizată sau ecranizată – dar, mai greu de găsit timpul necesar lecturii…) dezvoltarea tehnologiei informatice este, în acelaşi timp, o primejdie şi oportunitate pentru lectură.

Pericolul ar putea veni din direcţia formelor de divertisment pe care internetul le aduce odată cu accesul mai facil la carte; deşi putem afla rapid despre târguri de cărţi, apariţia unui volum aşteptat cu nerăbdare, premii obţinute de autorii preferaţi, reduceri practicate de lanţuri mari de librării, ceea ce ar constitui, practic, o invitaţie la lectură, calculatorul şi internetul ne aduc şi rezumatele sau ecranizările cărţilor pe care am fi dorit să le citim, articolele critice şi interpretările sofisticate ale comentatorilor profesionişti ce creează complexe de inferioritate cititorului dornic să citească numai pentru propria plăcere, descurajând, astfel, lectura individuală a celor care oricum nu erau prea hotărâţi în această direcţie. Pentru pasionaţii lecturii, pentru cei care trăiesc pentru a citi şi care pot aştepta luni întregi apariţia sau traducerea unei cărţi, tehnologia informatică este un minunat coş al abundenţei.

Trăind într-o lume profund tipografică, realitatea este o bibliotecă (citim numere de pantofi şi mărimi pe etichetele hainelor, instrucţiuni de folosinţă, acte de toate felurile, nume de instituţii şi străzi, pentru a da exemple din viaţa cotidiană), iar biblioteca tinde să se transforme într-un spaţiu virtual. Paul Cornea situează lectura electronică într-o serie ale cărei prime poziţii sunt ocupate de lectura orală şi de cea vizuală, urmate de lectura audio şi de aceea pe suport electronic; ultimele două forme dematerializează lectura şi o fac independentă de suportul ei tradiţional (hârtia), dar prin aceeaşi teamă trebuie să fi trecut şi strămoşii noştri când tăbliţele de lut, papirusul şi pergamentul au fost, pe rând, înlocuite cu alte suporturi. Schimbarea suportului pe care circulă cartea are, deopotrivă, avantaje şi dezavantaje: pe de o parte, stabilitatea operei este periclitată de existenţa ei virtuală, dar, pe de altă parte, creşte permisivitatea textului la imagini iar lectura scriptică este completată şi / sau simultană cu lectura iconică.

Lectura – ca tip de raportare la realitate (aşa cum citim şi interpretăm fizionomia, liniile din palmă, simbolurile codului genetic, visele, peisajele, vestimentaţia…, citim şi texte de toate felurile), ca simţ al omului postmodern, al cititorului de semne şi simboluri – indiferent dacă este mediată de hârtie sau de calculator, tabletă, notebook, ipad trebuie să îşi regăsească locul între celelalte moduri de receptare a realităţii şi de integrare socială a omului. Ca eliberare de conformismul gândirii, cititul ne provoacă la decodificare, persuasiune, cooperare, dialog cu o lume diferită, la joc sau interpretare, le pune în postura de actori sociali.

Necesitatea redefinirii lecturii în epoca cibernetică se impune ca evidenţă incontestabilă. Digitalizarea textelor şi a bibliotecilor naţionale determină apariţia unor noi forme de lectură şi a unor noi cititori, mai ales tineri şi foarte tineri, amatori de gadgeturi (tablete, e-reader), care doresc să aibă acces rapid la informaţie şi posibilitatea de a manipula textul pentru a-l citi altfel decât în ritmul lecturii tradiţionale, pagină cu pagină. În acelaşi timp, nu poate fi ignorat pericolul analfabetismului funcţional: din cauza lipsei dorinţei sau a timpului necesar sau a absenţei depinderii, deşi toţi ştim să citim, noi toţi avem dificultăţi tot mai mari în înţelegerea şi digerarea textelor, în receptarea sensurilor ascunse ori subtil sugerate. O soluţie valabilă ar putea consta în dezvoltarea unei tendinţe actuale de specializare a tipurilor de lectură în funcţie de suport: cărţile pe suport tradiţional vor fi, probabil, citite de plăcere, pe când lectura electronică va avea ca funcţie de bază informarea, conectarea datelor, documentarea, fiind, deci, rezervată lecturii profesioniste.

Nu trebuie niciun moment uitat faptul că lectura pe calculator este universalizare: ea facilitează dialogul operelor, al textelor cu biblioteci întregi, permite accesul la texte inaccesibile pe suport de hârtie sau la ediţii rare digitalizate; de asemenea, hipertextul poate deveni un suport deosebit de ofertant, aducându-i cititorului la îndemână comentariile şi legăturile (linkuri) spre alte texte. Orice cititor poate trimite prietenilor cărţi electronice sau linkuri către cărţi, poate multiplica şi difuza cărţi, promovând autorii preferaţi. Cititorul unui hipertext se eliberează de secvenţialitatea specifică textului narativ, fiind liber să pătrundă în text (prin comentarii, inserţii, corecturi, eliminări) în orice punct al lui, devenind coautor. Faţă de lectura tradiţională, lectura electronică facilitează manifestarea unor libertăţi ale cititorului precum alegerea ritmului, selectarea unor pasaje interesante, căutarea unor referinţe în text (de exemplu, a unor cuvinte cheie).

Lectura este, neîndoielnic, un proces dinamic ce presupune efort de imaginaţie, de gândire; filmul sau imaginea sunt numai percepute, în timp ce cartea îi solicită cititorului ei să imagineze sau să inventeze detalii, decoruri, portrete; în funcţie de natura actului şi a cititorului, lectura poate fi obiectivă, subiectivă sau proiectivă, liniară, exploratorie ori selectivă, dar şi logică, critică, de cercetare sau, din contră, nonşalantă, consumatoristă şi rapidă. Indiferent de natura, suportul şi scopul cititului, important este să continuăm să citim: „Cred, vreau să cred că vom continua să citim, chiar dacă nu vor mai fi cărţi. O vom face, la nevoie, pe ecrane portabile sau fixe, de buzunar sau de mari dimensiuni, dar vom continua s-o facem, vom fi obligaţi s-o facem câtă vreme vom persevera să gândim şi să producem bunuri simbolice.“ (Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Iaşi, Polirom, 1998, p. 11)