1Termenul educaţie provine din latinescul: educo-educare şi are sensul de: a alimenta, a creşte, a îngriji. De fapt, educaţia disciplinează omul, formează individul, în primul rând pentru sine, dar şi pentru cei din jur. O posibilă definiţie a educaţiei în concepţia filosofului german Immanuel Kant ar fi:,,Educaţia este activitatea de disciplinare, de cultivare, civilizare a omului, iar scopul educaţiei este de-a dezvolta în individ toată pefecţiunea de care este susceptibil.”

Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să facă educaţie. De la indivizi până la instituţii, desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în care vieţuiesc. Încă de mic, copilul trebuie să cunoască anumite reguli de conduiă, norme ale moralităţii şi comportamentului uman. Pentru formarea sa, acesta nu trebuie să evite contactul cu răul, dimpotrivă, să lupte contra acestuia, să-l cunoască şi să devină capabil de a-l învinge. De fapt, scopul educaţiei este acela de a-l pregăti pentru o viaţă completă.

Educaţia aparţine cunoaşterii, dar este şi un gest de generozitate şi de sacrificiu. Nu oricine deţine calitatea de-a fi educator. Din  comoditate, din confort, din dezinteres, aceşti făuritori de spirite, pot fi însă distrugători.Indiferenţa poate naşte ,,monştri” . Astfel, răul poate fi încurajat şi prin tolerare. Gradul ridicat de civilizaţie, de cultură, de conduită converg înspre o educaţie reuşită.Educaţia are ca scop şi atingerea unei posibile stări de fericire? Sau aceasta se particularizează în funcţie de individ, de idealul acestuia?  Uniformizarea prin educaţie este imposibilă, deoarece fiecare individ îşi construieşte propriul stil de viaţă şi deţine o anumită mentalitate.

A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are şansele cele mai mari de-a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe: economice, politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale şi profesionale. Orice experienţă constituie, o posibilitate de instruire, de formare, o formă a educaţiei, de altfel.

Binele poate fi în relaţie cu educaţia? Iar răul cu lipsa acesteia? Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar este controlat, cu atât mai  mult, acesta prin înţelepciune poate discerne binele de rău, îndepărtându-l peacesta din urmă. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei, în acest sens, Aristotel, un important filosof al Greciei Antice afirma:,,Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.” Educaţia este un stil de viaţă, omul  educat este acela care a învăţat să trăiască în spiritul înţelepciunii. Astăzi, deşi educaţia deţine destule carenţe, reflectate în multe moduri de-a fi, aceasta este imperios necesară pentru relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în genere.

2

Educatia este activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice. “Educatia este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas” potrivit afirmatiei lui Socrate.In primul rand, educatia este orientata predominant spre pregatirea pentru viata si care il formeaza pe om. Johann Amos Comenius, in lucrarea sa „Didactica magna”, considera ca la nastere, natura inzestreaza copilul numai cu „semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii”, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor „seminte”, si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decat daca este educat”.In al doilea si ultimul rand, urmareste dezvoltarea unor calitati umane si explorarea orizonturilor. De pilda, omul a adoptat fata de mediu o atitudine activa, transformandu-l cu ajutorul uneltelor pe care le confectioneaza. Astfel apare atitudinea activa a omului fata de propria sa dezvoltare, simtul de raspundere pentru generatia viitoare, exprimat prin grija adultilor de a transmite celor tineri experienta de confectionare si utilizare a uneltelor in vederea formarii lor ca forta de muncă. Intre munca si educatie s-a stabilit astfel un raport de interconditionare, raport care se află la baza perfectionarii uneltelor de munca.Asadar, activitatea educationala este dinamică si flexibila in acelasi timp, iar educatia stimulează idealul fiintei umane exprimat prin „a fi si a deveni”.

3

Educația este cea mai importantă componentă din societatea umană.

Educația poate fi înțeleasă în sens restrâns sau în sens larg. Educația în sens

restrâns se referă la educația formală (în gradinițe, școli, licee, facultăți). În

acest blog, atunci când voi folosi termenul ”educație”, fără alte detalii, mă voi

referi la educația în sens larg.

Educația în sens larg (așa cum o înțeleg eu), adică educaţia “pe bune” se

referă la/ se formează din / cuprinde:

1.educația părinților – primul tip de educație de care are parte copilul

2.educație din partea familiei lărgite (alte rude, prieteni de familie,

cunoscuți, vecini, colegi de-ai părinților, nași etc)

3.educație din experiența de viață – tot ce se întâmplă în jurul copilului

reprezintă o formă de educație pentru el (aici intră: educația străzii – tot ce

vede, aude, trăiește individul pe stradă,educație din relațiile cu diferite

entități publice și private, educație din relația cu statul(politic și

administrativ)

4.educație din anturaj (copii din fața blocului, colegi de grădiniță, școală,

liceu, facultate, prieteni, cunoscuți etc)

5.educația formală (creșă, grădiniță, școală, liceu, facultate, și orice alte

cursuri, seminarii, întâlniri cu scopul concret de a învăța ceva)

6.educație din relația cu partenerul de viață (relație mai specială)

7.autoeducație (/autoeducare) – foarte importantă, bazată pe cele anterioare,

este educația care dezvoltă și îmbunătățește toate învățăturile primite anterior,

care trage concluzii în urma informațiilor știute și experiențelor trăite, și crează

noi informații utile.

TOATE ACESTE 7 FORME DE EDUCAŢIE SUNT IMPORTANTE, NU DOAR CEA

FORMALĂ CUM CRED CEI MAI MULŢI PĂRINŢI!

Educația indivizilor poate fi proastă, sau bună (corectă). O educație

proastă se observă atunci când comportamentele individului mai mult dăunează

societății în care individul trăiește, iar educația bună/corectă se vede atunci

când individul aduce mai multe beneficii societății decât daune.

Un popor educat, deci inteligent, poate să găsească rezolvare la aproape orice

problemă ar avea. Motiv pentru care, în dezvoltarea unui stat, cel mai mult

trebuie să se pună accent pe educație.

România o duce atât de prost, din principalul motiv că are un popor

needucat, sau prost educat. În educația din România nu se investește în mod

real pentru că nu se dorește educație în România. Pentru că un popor needucat

este mult mai ușor de prostit. Poporul needucat nu știe să distingă între oamenii

de bună credință și cei de rea credință, astfel, prin manipulare și prostire,

politicieni corupți și de rea credință ajung să conducă țara la infint. Orice ar

spune acei politicieni pe gură, printre cele mai importante lucruri pentru ei este

ca educația în România să rămână la un nivel cât mai prost, astfel încât românii

să fie cât mai proști și mai ușor de prostit.

Educația formală obligatorie (școală generală, liceu) ar trebui să cuprindă

obligatoriu trei componente majore:

1.Educație pentru o cultură generală de bază/esențială (școala primară)

– informații despre comunicare (în scris sau verbal prin limbaj) – să înveți să

scrii și să vorbești corect

– elemente esențiale de matematică – calcule (adunări, înmulțiri etc), forme

geometrice, corelaţii logice etc

– un minim de istorie, geografie şi cultură generală din alte domenii

– informații importante despre mediu (cum funcționează, resurse, energie,

poluare, reciclare, importanţa protecţiei mediului, metode prin care poate fi

protejat mediul) (de bază în secolul 21)

– utilizarea calculatorului şi a internetului – de bază (avantaje şi dezavantaje

internet AICI)

– învătarea cel puțin a unei limbi străine (de preferat engleză)

– cât mai multă educație fizică (sport-mişcare)

2.Educație cu accent pe ANUMITE domenii (detalii) (liceu)

– cele care există și în prezent – matematica, română, limbi străine, istorie,

geografie, fizica, biologie, chimie, ecologie, informatică etc – dar predate

CALUMEA, nu de un profesor incompetent, nu pe principiul “dictării”. Dacă un

profesor dictează la ore si copiii scriu…şi atât, la ce mai vine toată lumea la acea

oră? Să le dea profesorul materialul printat şi gata. Nu e nicio diferenţă…

3.Educație cu accent pe TOATE CELELALTE DOMENII relevante și foarte

importante pentru om

Atât în timpul școlii generale cât și în timpul liceului copiii ar trebui învățați

mult mai multe lucruri despre lumea în care trăiesc, despre cum funcționează

ea, despre cum trebuie să te adaptezi la ea, despre cum trebuie să te comporți,

despre ce drepturi ai, despre ce obligații ai etc. Puținele ore de dirigenție, cu

dierite tematici, de multe ori nu se fac, și oricum nu ar fi suficiente pentru a-l

pregăti pe copil pentru lumea reală în care urmează să trebuiască să se

descurce. Această pregătire a copiilor pentru lumea reală în care cu toții trăim

ar trebui începută cât mai din timp, de către părinţi acasă, apoi dezvoltată la

grădiniţă, clasa I şi tot aşa.

Indiferent de modul în care ajunge informaţia la copil, iată care consider

eu că ar fi temele obligatorii care ar trebui prezentate elevilor până la

ieșirea din liceu:

-educație politică și administrativă (ce este statul și cum funcționează, care sunt

atribuțiile diferitelor instituții publice importante, diferite sisteme politice si

administrative pe glob, sistemul de vot etc)

-drepturi și obligații ale cetățenilor (explicarea drepturilor pe care fiecare român

le are, dar și obligațiilor față de societate și stat; dezvoltarea unei atitudini

civice pentru respectarea drepturilor și obligațiilor cetățenilor, dar și pentru

respectarea obligațiilor statului față de cetățeni)

-principiile statului de drept și ale democrației (ce înseamnă stat de drept și ce

înseamnă democrație, înțelegerea principiului împărțirii puterilor în stat;

înțelegerea că funcționarii publici ar trebui să se comporte ca niște angajați ai

cetățenilor – pentru că sunt plătiți din banii lor; diferența dintre interesul public

și interesul publicului, importanța mass-mediei etc)

-cum să te comporți cu ceilalți oameni (relațiile cu prieteni, colegi, cunoscuți,

rude, vecini, profesori, persoane necunoscute, funcționari publici, angajati ai

diferitelor instituții publice sau private etc)

-cum să te comporți în societate (pe stradă, la diferite evenimente)

-cum să-ți asiguri o igienă personală corectă

-cum, ce, unde şi cât să mănânci pentru a avea o viaţă sănătoasă

-importanța mediului și ce poate face fiecare pentru a-l proteja (resurse,

energie, reciclare etc)

-importanța internetului, cum funcționează, la cel folosește, avantaje și pericole

etc etc etc

O educație bună încă din copilărie va duce la o educaţie bună a

poporului în întregul său, iar un popor educat va duce la:

-alegerea prin vot a oamenilor potriviți (de bună credinţă şi competenţi)

-înțelegerea mecanismelor și sistemelor care funcționează în societatea modernă

-găsirea unui loc de muncă mai ușor

-adaptabilitatea la lumea în schimbare

-o cunoaștere mai bună a drepturilor pe care fiecare dintre noi le are

-o cunoaștere mai bună a obligațiilor pe care le au cei care ne conduc,

-o gestionare mai bună a familiei si a problemelor din familie

-o gestionare mai bună a relațiilor cu ceilalti oameni (prieteni, rude, colegi, alte

persoane cunoscute, persoane necunoscute)

-o relație mai sănătoasă cu statul și funcționarii statului, bazată pe drepturi,

obligații și atribuții de serviciu

-recunoașterea cu ușurință a momentelor în care drepturile ne sunt încălcate

-identificarea modalităților prin care îți poți revendica drepturile

-găsirea unui partener de viață mai ușor

-rezolvarea problemelor mult mai ușor – analizarea tuturor elementelor dintr-o

anumită problemă, pentru a o putea rezolva mai uşor

-identificarea mai multor soluții la problemele care trebuie rezolvate

-gestionarea mai bună a vieții

-un trai sănătos de viaţă

-înțelegerea mai bună a lumii în care trăim

-un nivel de viață mai ridicat

-bunăstare etc etc etc

4

Un rol deosebit de important pentru reuşita în viaţă îl are educaţia. Prin educaţie ca fenomen social înţelegem transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor maniere şi comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.

Importanţa educaţiei se poate vedea şi prin faptul că orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac, are un minister sau un departament al învăţământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât şcoala, cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai puţin formal cum este familia, iar apoi se continuă în mediul instituţionalizat cum sunt şcoala şi biserica.

            Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaţia morală, pe un comportament sănătos între oameni.

            O educaţie înaltă şi nobilă este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-a face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi să rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaţie.

            Concepte greşite despre educaţie

             Un concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv şcolii. Nimic mai greşit. Şcoala echipează cu cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.

Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii.

            Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un

personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună şi asupra altora.    

            Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust, prin limbajul vulgar uzat de cei care apar pe sticlă şi prin inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă. Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei antice? Parcă, iertat să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină pâine pentru popor.

Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă

             Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem. În excelenta carte Intelectualiiscrisă de jurnalistul de notorietate Paul Johnson, acesta surprinde exact carenţele mari de caracter ale unora dintre oamenii care au influenţat lumea prin concepte elaborate. De exemplu, cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era un personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este îndreptăţit să elaboreze principii de educaţie.

            Dacă numărul educatorilor needucaţi este mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă. Dintre aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin, cel care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe care i-a avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie formării morale a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui articol sunt şi părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor bune din viaţa copiilor lor, îi încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la exemplul amintit, deşi tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu exemplul Monicăi şi rugăciunile ei  l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei. John a devenit unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost un mare compozitor de cântece creştine.

            Aşadar, nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău?         Şi din moment ce recunoşti că în formă concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă iremediabil.

5Omul se află în fruntea piramidei fiinţelor vii. Inteligenţa i-a dat o armă de neînvins şi a putut stăpâni celelalte fiinţe înzestrate cu viaţă, să le

înfrângă şi să le domine, chiar dacă ele erau fizic mai puternice. Pe unele animale a ştiut să şi le apropie, să le folosească, să le domesticească. La rândul său, omul a învăţat nişte reguli de comportament, unele fiindu-i necesare pentru propria existenţă, altele fiindu-i impuse de faptul că trăieşte în comunităţi şi conlocuirea socială impune nişte reguli. Suntem părţi ale unui întreg şi trebuie necontenit să ţinem seama de acest lucru.De mici suntem educaţi. De sute de generaţii, regulile de comportament ne-au fost transmise de familie şi, în primul rând, de mamă, de şcoală şi de societate. La aceste reguli de comportament, educaţiei, li se adaugă dobândirea cunoştinţelor în variate domenii şi, evident, în cele în care fiecare ne specializăm.Educaţia ne pregăteşte pentru viaţă. De ea depinde propria noastră existenţă individuală, dar şi relaţia noastră cu ceilalaţi, felul în care, ca indivizi, ne vom încadra într-o activitate socială complexă, cum ne vom comporta. Ea trebuie să ne ajute să ne desăvârşim noi înşine ca indivizi, dar şi să ne facă să fim utili comunităţii şi, mai ales, să nu intrăm în conflict cu ea.Dacă urmărim modalităţile de comportament ale multor specii de animale, mai ales ale celor care trăiesc în largi comunităţi, remarcăm cum ele se supun voluntar - sau li se impune acest lucru de celelate - unor ierarhii şi unor reguli de fier. Oamenii sunt, şi ei, o parte a extraordinarei existenţe! Nimeni nu este singur pe lume şi fiecare este o părticică într-un imens lanţ al existenţei umane. Suntem legaţi de lumea în care trăim, de ceilalţi, dar şi de trecut, de prezent şi de viitor. Trebuie să înţelegem, să acceptăm şi să ne purtăm ca mică parte a unui uriaş întreg.

Educaţia trebuie să ne pregătească pentru comportamentul nostru individual, pentru relaţia noastră cu ceilalţi membri ai comunităţii imediate căreia îi aparţinem, dar să ţină totodată seama că suntem parte a unui popor, a unei naţiuni şi suntem cetăţeni ai unui continent şi ai lumii. Prin corelările contemporane ale existenţei noastre, suntem confruntaţi cu probleme de o mare complexitate. Facilitatea relativă a călătoriilor în direcţiile cele mai îndepărtate, legăturile extraordinare pe care ni le oferă nu numai telefonul şi telegraful, dar, mai ales, lumea computerelor, email-urile devenind o componentă a existenţei noastre cotidiene, ne-a aşezat într-o situaţie de relaţie şi interdependenţă de care trebuie neapărat ţinut seama şi în formarea noastră educaţională.Firesc, ne punem întrebarea dacă educaţia îşi mai are astăzi locul cuvenit, tocmai când complexitatea existenţei noastre ar impune acest lucru cu acuitate? Cum sunt educaţi tinerii în relaţia lor cu familia, cu părinţii, în respectul bătrânilor şi în cazul băieţilor - al femeilor -, în ce

măsură sunt crescuţi cu respectul celui de alături, cu un comportament discret şi neostentativ? Dar familia, şcoala şi mass-media le mai fac o educaţie naţională? Li se mai dă sentimentul că aparţin unei naţiuni, care unită, respectându-şi trecutul, îşi construeşte un viitor în cadrul mai larg pe care ni l-am ales al comunităţii europene? Iar în cadrul acesteia, fiecare ţară, fiecare naţiune îşi dobândeşte  locul care trebuie să i se cuvină şi acest loc depinde de implicarea conştientă a fiecăruia, de sentimentul unei datorii şi nu numai al unor imediate profituri individuale proprii! Şi în sfârşit, primesc oare tinerii educaţia ca fii ai planetei, fiinţe egale şi care, în prietenie şi colaborare, urmează să răspundă cu toţii provocărilor grele cu care va fi confruntată în viitor umanitatea?

Părinţii sunt îndeobşte prinşi în muncă, rareori mama se poate dedica copilului sau copiilor, “lumea bunicilor” este şi ea pe cale de dispariţie. Şcoala nu se preocupă în suficientă măsură de latura educaţională. Orele de dirigenţie, care ar putea să reprezinte un instrument de “modelare”, sunt minimalizate sau chiar înlăturate. Mass-media, în căutare de senzaţional şi cu totul indiferentă la efectele nocive pe care le poate produce, contribuie, mai degrabă, la o contra-educaţie decât la educaţie! De la oamenii politici educaţie, de asemenea, îndeobşte nu se poate primi!

Şi, totuşi, aproape paradoxal, mai întâlnim tineri bine educaţi. Mai sunt familii care reuşesc să-şi facă “datoria”, mai sunt, de asemenea, tineri în care predispoziţia spre bună creştere este puternică. Este un lucru bun, dar, firesc, ne dorim ca acest lucru să aibă loc pe ansamblul societăţii. Dacă am conştientiza cu toţii cât este de necesară această multiformă educaţie, poate că drumul nostru, al tuturor, către mai bine ar fi mai uşor.