Rolul Curtii Europene de Justitie

8/2/2019 Rolul Curtii Europene de Justitie

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-curtii-europene-de-justitie 1/10

Tema: Rolul Curţii Europene de Justiţie în cadrul instituţiilor UE

Introducere

Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 27) au încheiat tratate de instituire aComunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de

drept în domenii determinate.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și aComunității Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curteade Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice, a căror principală misiune este examinarealegalității actelor Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.

1. Curtea de Justiţie

Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a

instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului Uniunii), fără aaplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioarănormei Uniunii (supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului naţional).

Curtea a recunoscut de asemenea principiul răspunderii statelor membre pentru încălcareadreptului Uniunii, care constituie, pe de o parte, un element care consolidează în mod decisiv

protecţia drepturilor conferite particularilor de normele Uniunii şi, pe de altă parte, un factor careeste de natură să contribuie la aplicarea mai diligentă a acestor norme de către statele membre.Încălcările săvârşite de acestea din urmă sunt astfel de natură să dea naştere unor obligaţii dedespăgubire, care, în anumite cazuri, pot avea repercusiuni grave asupra finanţelor publice

naţionale. În plus, Curtea poate fi sesizată cu orice neîndeplinire, de către un stat membru, aobligațiilor ce decurg din dreptul Uniunii, iar în situaţia neexecutării unei hotărâri de constatare aunei astfel de neîndepliniri, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţicu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile detranspunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunereaComisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndepliniriiobligațiilor.

Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de drept comunîn domeniul dreptului Uniunii. Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu referitor la dreptulUniunii poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebări preliminare. În acest mod,

Curtea se pronunţă asupra interpretării unei norme de drept al Uniunii sau verifică legalitateaacesteia.

Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi priveşte pe cetăţeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia Uniunii îndiverse domenii ale vieţii lor cotidiene.

Curtea în viaţa cetăţeanului uniunii

Din miile de hotărâri pronunţate de Curte, cea mai mare parte, în special cele pronunţate cu titlu preliminar, au în mod vădit consecinţe importante în viaţa de fiecare zi a cetăţenilor Uniunii. Uneledintre aceste hotărâri sunt citate în continuare, cu titlu de exemplu, pentru domeniile cele maiimportante ale dreptului Uniunii.



Libera circulaţie a mărfurilor

Începând cu hotărârea Cassis de Dijon, pronunţată în 1979, referitoare la principiul libereicirculaţii a mărfurilor, comercianţii pot să importe în ţările lor orice produs care provine din altăţară a Uniunii, cu condiţia ca acesta să fi fost produs şi comercializat în mod legal în acea ţară şi caniciun motiv imperativ privind, de exemplu, protecţia sănătăţii sau a mediului înconjurător, să nu

se opună importului acestuia în ţara în care va fi consumat.

Libera circulaţie a persoanelor

În hotărârea Kraus (1993), Curtea a statuat că situaţia unui resortisant comunitar, titular al uneidiplome postuniversitare care a fost obţinută într-un alt stat membru şi care îi facilitează accesul lao profesie sau la exercitarea unei activităţi economice, este reglementată de dreptul comunitar,chiar şi în privinţa raporturilor acelui resortisant cu statul membru de origine. Astfel, dacă un statmembru poate condiţiona utilizarea acestui titlu pe teritoriul său de obţinerea unei autorizaţiiadministrative, procedura de autorizare trebuie să aibă drept unic scop verificarea împrejurării dacătitlul a fost eliberat în mod legal.

Libera prestare a serviciilor

O hotărâre din 1989 privind libera prestare a serviciior se referea la situaţia unui turist britanic carefusese agresat şi rănit grav în metroul parizian. Fiind sesizată de către o instanţă judecătoreascăfranceză, Curtea a decis că, în calitate de turist, cetăţeanul britanic beneficia de servicii şi în afaraţării sale şi intra sub incidenţa principiului nediscriminării pe motiv de naţionalitate înscris îndreptul comunitar. În consecinţă, acesta avea dreptul la aceeaşi despăgubire precum cea care ar fi

putut fi pretinsă de un resortisant francez (hotărârea Cowan).

Egalitatea de tratament şi drepturile sociale

O stewardesă a introdus o acţiune împotriva angajatorului său pe motiv de discriminare în privinţaremuneraţiei pe care o încasa în comparaţie cu colegii săi de sex masculin care efectuau aceeaşimuncă. Fiind sesizată de o instanţă judecătorească belgiană, Curtea a decis, în 1976, că norma dintratat care impunea principiul egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sexfeminin pentru aceeaşi muncă are efect direct (hotărârea Defrenne).

Drepturile fundamentale

Apreciind că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale dedrept pe care este chemată să le apere, Curtea a contribuit în mod considerabil la îmbunătăţireastandardelor privind protecţia acestor drepturi. În această privinţă, Curtea se inspiră din tradiţiileconstituţionale comune statelor membre şi din instrumentele internaţionale de protecţie adrepturilor omului, în principal convenţia europeană a drepturilor omului, la care statele membreau cooperat sau au aderat. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Curtea va puteaaplica și interpreta Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, care

beneficiază în temeiul Tratatului de la Lisabona de aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

Cetăţenia uniunii



În ceea ce priveşte cetăţenia Uniunii, care, potrivit Tratatului privind funcționarea UniuniiEuropene, este recunoscută oricărei persoane care are cetățenia unui stat membru, Curtea aconfirmat că aceasta include dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, unresortisant minor al unui stat membru, care are o asigurare medicală şi care dispune de resursesuficiente, beneficiază în egală măsură de un astfel de drept de şedere. Curtea a subliniat că dreptulcomunitar nu îi impune minorului să dispună el însuşi de resursele necesare şi că refuzul de a

acorda în acelaşi timp dreptul de şedere mamei sale, resortisantă a unei ţări terţe, ar priva dreptulde şedere al copilului de orice efect util (hotărârea Zhu şi Chen, 2004).

În aceeaşi hotărâre, Curtea a precizat că, şi în cazul în care dobândirea naţionalităţii unui statmembru are ca scop obţinerea de către resortisantul unei ţări terţe a dreptului de şedere în temeiuldreptului comunitar, un stat membru nu poate restrânge efectele acordării naţionalităţii de către altstat membru

Componenţa

Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţiigenerali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unuicomitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercitafuncţiile respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi dinrândul personalităților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiilecerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.

Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte, pentru o perioadă de trei

ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Cur ții de Justiție şi prezidează şedinţeleşi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată.

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi îndeplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea preşedintelui Curţii.

Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră (treisprezece judecători) sau în camere decinci sau de trei judecători.

Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii (printrealtele, atunci când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiudemiterea unui comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi atunci când apreciazăcă o cauză prezintă o importanţă excepţională.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante.

Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători. Preşedinţii camerelor decinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru

perioadă de un an.

Competenţa



Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe jurisdicţionale binedefinite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare şi al diferitelor categorii deacţiuni.

-Procedura întrebărilor preliminare

Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt instanţelede drept comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă alegislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneoritrebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretareadreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţieinaţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemeneaavea ca obiect controlul validităţii unui act de dreptul Uniunii.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţemotivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează

litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentrucelelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean european poate să obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevăr, cu toate că această cererenu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura înfaţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată laCurtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului Uniunii au fost proclamateîn urma unor întrebări preliminare, adresate uneori de instanţele judecătoreşti naţionale de ranginferior.

-Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor

Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre aobligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată deo procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de arăspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru săîşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcareadreptului Uniunii.

Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie - cazul cel mai frecvent întâlnit în practică -, fiede un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul

este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din parteaComisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale,aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cutoate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a uneidirective, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune

pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

-Acţiunea în anulare

Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unuiorgan, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă, decizie).Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membruîmpotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia dinurmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de



o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții. Tribunalul este competent şă judece, în primăinstanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private.

-Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona

Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a unui

oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusădecât după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatatnelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luândmăsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona esteîmpărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii precum acţiunea înanulare.

-Recursul

Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotrivahotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţieanulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să oreţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia

pronunţată de Curte în recurs.

-Reexaminarea

Deciziile Tribunalului care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor TribunaluluiFuncţiei Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din

partea Curţii de Justiţie în condițiile prevăzute în Protocolul privind Statutul Cur ții de Justiție aUniunii Europene.

Procedura

Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, în general, o fază orală, care este publică. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte, procedura întrebărilor preliminareşi, pe de altă parte, celelalte acţiuni, denumite acţiuni directe.

Sesizarea Curţii şi procedura scrisa:

-În ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare

Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea uneidispoziţii de dreptul Uniunii, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cunormele naţionale de procedură. După traducerea cererii în toate limbile Uniunii de Serviciul detraduceri al Curţii, grefa o comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări careindică, printre altele, părţile în cauză şi conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi instituţiileUniunii Europene au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii observaţii scrise.

-În ceea ce priveşte acţiunile directe



Curtea trebuie sesizată printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea înJurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele șiconcluziile reclamantului. În acelaşi timp, cererea introductivă este comunicată părţii adverse, careare la dispoziţie o lună pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul poate depune oreplică, pârâtul o duplică, termenul fiind, de fiecare dată, de o lună. Termenele de prezentare aacestor documente trebuie respectate, cu excepţia situaţiei în care preşedintele acordă o prelungire

a acestora.

În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecător raportor şi, respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea cauzei.

Măsurile preparatorii şi raportul cauzei

În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţilor li se solicită să indice, în termen deo lună, dacă şi de ce solicită organizarea unei ședințe pentru audierea pledoariilor. Pe bazaraportului judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuieluate în cauză măsuri de cercetare judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată

cauza şi dacă este necesară organizarea unei şedinţe pentru audierea pledoariilor; data acesteia dinurmă va fi stabilită de către preşedinte. Judecătorul raportor rezumă, într-un raport al cauzei,faptele invocate, precum şi argumentele părţilor şi, dacă este cazul, cele ale intervenienţilor. Acestraport este adus la cunoştinţa publicului în limba de procedură, în cursul şedinţei.

Şedinţa publică şi concluziile avocatului general

Cauza este pledată în şedinţă publică, în faţa completului de judecată şi a avocatului general.Judecătorii şi avocatul general pot adresa părţilor întrebările pe care le consideră oportune. Dupăcâteva săptămâni, concluziile avocatului general sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot înşedinţă publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice alelitigiului şi propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie răspunsul care consideră că trebuiedat problemei ridicate. Astfel se termină faza orală a procedurii. În cazul în care apreciază că nicio

problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea avocatului general, poatedecide judecarea cauzei fără concluzii.

Hotărîrile

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de judecătorul raportor. Fiecare judecător din completul respectiv poate propune modificări. Deciziile Curţii de Justiţie suntadoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menţionate. Hotărârile

sunt semnate de toţi judecătorii care au participat la deliberări, iar dispozitivul acestora este pronunţat în şedinţă publică. Hotărârile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe site-ulinternet CURIA chiar în ziua pronunţării sau, respectiv, a prezentării. În cea mai mare parte acazurilor, acestea sunt ulterior publicate în Repertoriul jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi aTribunalului.

Procedurile speciale:

-Procedura simplificată



Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut dejaocazia să se pronunţe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoielirezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatuluigeneral, poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai alesla hotărârea anterioară sau la jurisprudenţa pertinentă.

-Procedura accelerată

Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de urgente,reducând termenele la maximum şi acordând acestor cauze o prioritate absolută. În urma uneicereri formulate de una dintre părţi, preşedintele Curţii decide, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general și a celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justificărecurgerea la procedura accelerată. O astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazultrimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este formulată de instanţa judecătorească naţionalăcare sesizează Curtea și care trebuie să menționeze, în cuprinsul cererii, împrejurările care

justifică urgența deosebită în pronunțarea asupra întrebării formulate cu titlu preliminar.

-Procedura preliminară de urgenţă (PPU)

Această procedură permite Cur ții de Justiție să soluționeze într-un termen considerabil redusîntrebările cele mai sensibile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare

polițienească și judiciară în materile civilă și penală, precum și vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera circulație a persoanelor). Cauzele în care se aplică PPU suntîncredințate unei camere de cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în

practică, în principal pe cale electronică și este extrem de redusă, atât în ceea ce privește durata,cât și în ceea ce privește numărul actorilor care pot depune observații scrise, majoritatea actorilor intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.

-Procedura măsurilor provizorii

Procedura măsurilor provizorii urmăreşte să obţină suspendarea executării unui act al uneiinstituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară

pentru a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.

Cheltuielile de procedură

Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de cheltuieli. În schimb, onorariul avocatului abilitatsă pună concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă părţile, nu este suportat deCurte. Cu toate acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de a face faţă, în totalitate sau în

parte, cheltuielilor de judecată aceasta poate, fără a fi reprezentată de un avocat, solicita să beneficieze de asistenţă judiciară gratuită. Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiilenecesare pentru a demonstra starea de nevoie în care se află partea.

Regimul lingvistic



În ceea ce priveşte acţiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una dintrecele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi limba de procedură a cauzei, adică limba încare aceasta se va desfăşura. În ceea ce priveşte cererile de pronunţare a unor hotărâri preliminare,limba de procedură este cea a instanţei judecătoreşti naţionale care se adresează Curţii de Justiţie.Dezbaterile care au loc în timpul şedinţelor sunt traduse simultan, în funcţie de necesităţi, îndiferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpreţi, folosind o

limbă comună, care este, în mod tradiţional, franceza.

2. Tribunalul de Primă Instanţă

Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spresoluţionare şi pentru a le oferi cetăţenilor o mai bună protecţie juridică, s-aînfiinţat Tribunalul (de Primă Instanţă), care se ocupă de acţiunile intentate de persoanefizice, întreprinderi şi anumite organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură culegislaţia în domeniul concurenţei.

Componenţa

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (27în 2007). Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre

pentru un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe preşedinteleTribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceştia numesc un grefier pentru o perioadă de 6ani.

Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplină imparţialitate şi independenţă.Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi.În mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui judecător.

Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din trei judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau în şedinţă plenară atunci cânddificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură. Mai multde 80 % dintre cauzele cu care este sesizat Tribunalul sunt judecate de camere compuse dintrei judecători.Preşedinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleşi dintre judecători pentru o

perioadă de trei ani.Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte

nevoi administrative şi lingvistice.

Competenţa

Tribunalul de Primă Instanţă are competenţa de a judeca:

• acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor,organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le

privesc în mod direct şi individual), precum și împotriva actelor normative (dacă îi privescdirect şi dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva abţinerii de aacţiona a acestor instituţii, organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de exemplu, de o

acţiune introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică oamendă;

• acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;



• acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate îndomeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping") şi la actele

prin care Consiliul exercită competenţe de executare;

• acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate deinstituţiile Uniunii Europene sau de funcţionarii acestora;

• acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie înmod expres Tribunalului competenţa de judecare;

• acţiuni în materia mărcilor comunitare;

• recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene, limitate lachestiuni de drept.

Deciziile pronunţate de Tribunal pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la chestiunide drept, la Curtea de Justiţie.

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură. În principiu, procedura cuprinde ofază scrisă şi o fază orală. (Procedura masurilor provizorii si procedura accelerata)

De la începutul activităţii sale până la sfârşitul anului 2008, Tribunalul a soluţionat definitiv maimult de 6 200 decauze. Jurisprudenţa Tribunalului s-a dezvoltat mai ales în domeniile proprietăţii intelectuale,concurenţei şi ajutoarelor de stat. 3. Tribunalul Funcţiei Publice

Componenţa

Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene este compus din şapte judecători numiţi deConsiliu pentru o perioadă de şase ani care poate fi reînnoită, după ce se face apel la candidaturi şidupă obţinerea avizului unui comitet format din şapte personalităţi alese dintre foşti membri aiCurţii de Justiţie şi ai Tribunalului şi dintre jurişti a căror competenţă este notorie.

Prin numirea judecătorilor, Consiliul urmăreşte asigurarea unei compuneri echilibrate aTribunalului Funcţiei Publice, pentru a dispune de o reprezentare geografică cât mai largă în

privinţa resortisanţilor statelor membre şi a sistemelor juridice naţionale.

Judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice desemnează din rândul lor preşedintele, pentru o

perioadă de trei ani ce poate fi reînnoită.

Tribunalul Funcţiei Publice se întruneşte în camere compuse din trei judecători. Cu toate acestea,atunci când dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifică acest lucru, o cauză poate fitrimisă în faţa plenului. În plus, în situaţiile determinate prin Regulamentul său de procedură,Tribunalul Funcţiei Publice poate soluţiona cauza în cameră compusă din cinci judecători sau încomplet format dintr-un judecător unic.

Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de şase ani.Tribunalul Funcţiei Publice dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de Justiţie

pentru alte necesităţi administrative şi lingvistice.



Competenţa

În cadrul instituţiei jurisdicţionale, Tribunalul Funcţiei Publice este instanţa specializată în materiacontenciosului funcţiei publice a Uniunii Europene. Această competenţă a fost exercitată anterior de Curtea de Justiţie şi, de la crearea sa în 1989, de Tribunal.

Tribunalul soluţionează în primă instanţă litigiile dintre Uniunea Europeană şi agenţii săi, conformarticolului 270 TFUE, ceea ce reprezintă aproximativ 120 de cauze pe an, în condiţiile în care personalul instituţiilor Uniunii este compus din aproximativ 35 000 de persoane. Aceste litigii audrept obiect nu numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise (remuneraţie,desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială (boală,vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale etc.).

Tribunalul soluţionează de asemenea litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul lor, pentru care competența este atribuită Cur ții de Justiție a Uniunii Europene [de exemplu, litigiiîntre Europol, Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) sau Banca Europeanăde Investiții și agenții acestora].

Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre administraţiile naţionale şi agenţii lor.

Hotărârile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice pot face obiectul unui recurs limitat la probleme de drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţa Tribunalului.

Procedura

Procedura în faţa Tribunalului Funcției Publice se desfăşoară conform dispoziţiilor din StatulCurţii de Justiție a Uniunii Europene, în special a celor cuprinse în anexa I la acesta, precum și din

propriul său regulament de procedură, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2007. În principiu, procedura cuprinde o fază scrisă şi o fază orală.

Rolul Curtii Europene de Justitie

Documents

Transcript of Rolul Curtii Europene de Justitie