Fridtjof Nansen (1861 - 1930)

Fridtjof Nansen a fost un explorator norvegian, unul dintre cei mai prodigioşi exploratori şi oameni de ştiinţă ai timpului său, totodată un politician remarcabil, care, în 1922, a primit Premiul Nobel pentru Pace. Nansen s-a născut lângă Kristiania (acum Oslo), într-o familie cu o remarcabilă tradiţie de funcţionari publici, descendenti ai unor comandanti in armata sau in administratia regatului Danemarcei si Norvegiei. Calităţi deosebite de conducător şi impulsul irezistibil de a cerceta necunoscutul se manifestaseră deja la străbunii săi. Deşi familia sa era relativ înstărită, Nansen a fost învăţat de mic cu valoarea muncii serioase şi a disciplinei. O hrană modestă şi un trai simplu este ceea ce obişnuiau membrii familiei sale.

Copil fiind, erau remarcabile curiozitatea lui avidă şi hotărârea de a cunoaşte cât mai multe. Mai apoi, ca tânăr, a fost un foarte bun patinator şi schior. A câştigat de douăsprezece ori consecutiv titlul de campion naţional la schi fond, iar la optsprezece ani a dobândit recordul mondial la patinaj viteză pe distanţa de o milă. Aceste activităţi sportive i-au asigurat forma fizică, vitalitatea şi puterea de rezistenţă ce-i vor fi de un atât de mare folos în încercările sale ulterioare. Sfera de perocupări a lui Nansen era aşa de largă, iar înzestrarea sa nativă atât de bogată, încât odată student i-a fost greu să aleagă domeniul predilect. Cu toate că ar fi preferat fizica ori matematica, el a considerat că studiile în domeniul zoologiei îi vor permite să petreacă mai mult timp în aer liber, aşa că a ales această disciplină. Oceanografia, domeniu pe care-l va cerceta aşa de profund mai târziu, era abia la începuturile sale

In anul 1882, s-a îmbarcat pe vasul Viking ce naviga pe Oceanul Arctic. A avut ocazia să întrevadă imagini ale coastei de est a Groenlandei, un ţărm învăluit la acea vreme de mister. Nimeni în afară de eschimoşi nu pusese vreodată piciorul acolo. Nici un european nu pătrunsese în ţinuturile acoperite de zăpadă. Ideea de a traversa calota de gheaţă din interiorul insulei Groenlanda s-a înrădăcinat atunci în mintea lui Nansen. Pe vasul Viking Nansen urma să facă notaţii asupra vânturilor, curenţilor oceanici, mişcării gheţurilor şi vieţii animalelor consemnate într-un număr mare de note bogat ilustrate de schiţe excelente. O alta intamplare petrecuta in aceasta expeditie i-a marcat viata. Observase o bucată de lemn care era purtată de valuri printre sloiurile de gheaţă. Aceasta a stârnit ideea ce avea să culmineze cu voiajul navei Fram. Teoria lui finală că lemnul nu putea veni decât dinspre Siberia a fost ulterior pe deplin justificată de descoperirile făcute la bordul vasului Fram.

La întoarcerea din voiajului vasului Viking, tanarului Nansen i s-a oferit postul de custode al colecţiei de ştiinţe naturale a muzeului Bergen unde lucreaza timp de sase ani si isi pregateste teza de doctorat cu referire la sistemul nervos central in domeniul zoologiei. Dar Nansen nu renuntase nici o clipa la visul sau de a explora Groenlanda. Expediţia formată din şase oameni a pornit în iunie 1888 dupa eforturi uriase pentru a primi sprijinul financiar necesar dar si cu o pregatire minutioasa, in detaliu, a fiecarui aspect. Practic, Nansen si echipa sa au parasit corabia la acostarea pe tarmul insulei si au strabatut pe jos Groenlanda de la est la vest, sute de kilometri prin locuri neumblate de nimeni la temperaturi de minus 50 de grade Celsius uneori.

1

A petrecut iarna alaturi de eschimosii care locuiau numai tarmul de vest al insulei si a strans materialul necesar pentru cartea sa ‘Viata eschimosilor’.

La intoarcere a fost primit cu lauri insa nu ii dadeau pace întrebările în legătură cu bucăţile de lemn plutitoare pe care le observase pe sloiurile Groenlandei. A solicitat sprijin din partea statului pentru construirea unui vas puternic necesar intr-o noua expeditie. Intentiona să pornească cu el din Siberia spre nord, până ce atingea banchizele. De acolo, gândea Nansen, vasul avea să fie dus de curent spre vest către pol şi apoi spre Groenlanda. A obtinut cu greu aprobarile necesare iar vasul construit a fost botezat Fram’ (Inainte).

Vasul Fram intre sloiuri Vasul Belgica prins intre gheturi

Fram nu era un vas frumos dar el a corespuns perfect scopului pentru care a fost gândit. Vasul era foarte solid construit iar forma rotunjita il facea sa faca fata loviturilor cu sloiurile de Gaeta. Practic vasul era impins in sus cand era strans de catre sloiuri din mai multe parti. Încăperile pentru echipaj erau călduroase şi comode, prevăzute cu o bibliotecă bogată, instrumente muzicale şi jocuri felurite, menite toate să-i ajute pe cei aflaţi la bord să treacă mai uşor peste lunile lungi şi plicticoase ce aveau să le petreacă pe vas.

Nansen a ales doisprezece oameni pentru a-l însoţi în călătorie, între care Otto Sverdrup, împreună cu care traversase Groenlanda şi căruia i-a încredinţat comanda navei. În iunie 1893 expediţia a părăsit Christiania (azi Oslo), având provizii pentru şase ani şi combustibil pentru opt. Nansen credea că voiajul va dura doi până la trei ani. Lăsa acasă pe soţia sa Eva, o talentată tânără cântăreaţă şi pe fiica sa de şase luni, Liv.

După ce a părăsit coasta Norvegiei, Fram a luat-o spre est, de-a lungul ţărmului Siberiei. Apoi direcţia a fost schimbată spre nord şi în ziua de 20 septembrie Fram a ajuns la banchiză. Cârma şi elicea au fost trase din apă şi vasul putea fi acum purtat, odată cu gheţurile spre vest. Fram s-a dovedit pe deplin adecvat misiunii sale. Trei ani, timp în care echipajul a fost complet izolat de lume, nava a constituit un liman sigur şi confortabil. Înaintarea era dureros de înceată. După multe luni grele nava se mişcase foarte puţin. Nansen s-a hotărât să abandoneze vasul si sa pornească spre Polul Nord împreună cu unul din cei mai puternici şi robuşti oameni ai săi, Hjalmar Johansen.

În ziua de 14 martie 1895 Nansen şi Johansen au părăsit nava şi echipaţi cu caiace, sănii şi câini au pornit într-o tentativă disperată spre Polul Nord. Din nou înaintarea s-a dovedit groaznic de lentă iar condiţiile mai grele decât anticipaseră ei. Au ajuns până la 86 de grade şi 14 minute latitudine nordică, adică până la punctul cel mai apropiat de Polul Nord atins vreodată de o fiinţă omenească, după care au ales drumul de întoarcere către Ţinutul Franz Josef. Traseul

2

măsurând trei sute de mile a fost acoperit în cinci luni grele. În cele din urmă Nansen şi Johansen au ajuns la o insula acolo petrecând nouă luni de iarnă într-o colibă prăpădită pe care şi-au construit-o din pietre si pe care au parasit-o plecand spre sud pe jos in primavara anului urmator. Sansa le-a scos in cale o nava britanica care le-a salvat vietile si i-a debarcat intr-un port din nordul Norvegiei. In acelasi timp nava Fram s-a eliberat dintre gheturi si s-a intors catre casa. Nansen si membrii echipajului navei Fram au fost primiti ca adevarati eroi in tara. Lui Nansen i s-a propus functia de prim-ministru insa el a refuzat dorind sa ramana om de stiinta. Expediţia lui Nansen furnizase date inestimabile. Se dovedea acum fără nici un dubiu că în apropierea Polului Nord , pe partea euro-asiatică, nu există pământ ci numai un ocean acoperit de gheaţă. De asemenea, la o anumită distanţă sub banchiză a fost descoperit un curent cald provenind din Oceanul Atlantic precum şi multe alte date despre curenţi, mişcări ale vântului şi oscilaţii de temperatură de mare interes ştiinţific. Cât despre Nansen, călătoria cu Fram a marcat punctul de cotitură din cariera sa ştiinţifică. De acum încolo oceanografia va deveni problema centrală a studiilor sale.In 1907 odata cu moartea sotiei sale îşi vede spulberate toate speranţele organizării expediţiei la Polul Sud, pe care o plănuise în cel mai mic detaliu.Tânărul său compatriot, exploratorul Roald Amundsen îl rugase să-i împrumute pe Fram pentru un lung voiaj la nord de Siberia, ce ar fi putut furniza informaţii inestimabile în domeniul oceanografiei. Nansen a chibzuit mult problema şi în cele din urmă altruismul său caracteristic a biruit: cu inima grea i l-a împrumutat pe Fram lui Amundsen.

In a doua parte a vietii, in timpul si dupa terminarea primul razboi mondial, Nansen a militat pentru pace, a activat multi ani in cadrul Ligii Natiunilor si si-a dedicat timpul pentru ajutorarea refugiatilor de razboi din mai multe tari (rusi, greci, armeni). A primit premiul Nobel pentru pace in anul 1922.

* * *

Roald Amundsen (1872 - 1928)

Roald Engelbregt Gravning Amundsen, explorator norvegian al zonelor polare, a fost primul om care a ajuns la Polul Sud. El a fost şeful expediţiei antarctice din 1911-1912 .

Amundsen s-a născut într-o familie de căpitani şi proprietari de vase norvegiene . El a fost al cincilea copil al armatorului de vase Jens Amundsen şi al soţiei sale, Gustava Sahlquist. După naşterea lui Roald, părinţii lui se mută la Kristiania (vechea denumire a orasului Oslo) într-o vilă mare, iar tatăl va lucra la Ministerul Comerţului. În anul 1886 moare tatăl său insa tânărul Roald nu este prea afectat, tatal fiind plecat de acasă cu afaceri aproape tot timpul. Roald începe să se ocupe în timpul liber cu studiul intens al cărţilor care descriau călătorii polare neglijând studiul zoologiei, filozofiei şi limbilor franceze, germane şi latine, predate la "Universitatea regală Frederic" din Kristiania. Iniţial dorea să studieze medicina, lucru care însă

3

n-a fost posibil din cauza rezultatelor sale slabe la învăţătură. In anul 1893 moare mama sa, iar tânărul student Roald va părăsi băncile facultăţii şi va lucra ca matroz pe diferite corăbii. În anul 1895 primeşte brevetul de cârmaci, cutreierând lumea şi urcându-se pe câţiva gheţari

Roald Amundsen a fost primul care a străbătut Pasajul de Nord-Vest, din Insula Groenlanda până în Alaska, descoperind astfel calea maritimă care permite trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific. Una din coincidenţele istoriei face ca cei mai importanţi exploratori polari norvegieni, Fridtjof Nansen şi Roald Amundsen, să fi fost contemporani. Amundsen s-a născut în 1872, la unsprezece ani după Nansen, în apropierea oraşului Sarpsborg, în sud-estul Norvegiei. După ce a renunţat la intenţia iniţială de a deveni medic, s-a decis să îşi dedice viaţa cercetărilor polare. Navigator calificat, a lucrat la bordul unui vas comercial în Oceanul Arctic, înainte de a se urca ca secund pe „Belgica”, vasul care, în 1897-1899, a fost primul care a rămas peste iarnă în Antarctica. Din expeditia organizata in Antarctica cu vasul Belgica a facut parte si exploratorul roman Emil Racovita

Experienţa dobândită în aceste călătorii l-a făcut pe Amundsen suficient de încrezător în propriile puteri pentru a-şi încerca norocul într-o aventură care reprezenta o provocare pentru navigatori de peste 300 de ani, Pasajul de Nord-vest. Exploratorii ştiau de mult de existenţa acestei rute care leagă Europa de Asia, la nordul continentului Nord-american, dar nici un vas nu reuşise să o parcurgă în întregime. Amundsen a achiziţionat un vas robust, de 45 de tone, „Gjoa", echipat cu pânze şi cu un motor de 13 cai-putere, iar în vara anului 1903 l-a scos din Fiordul Oslo şi, împreună cu echipajul format din şase oameni, a pornit înspre apele acoperite cu gheţuri din Pasajul de Nord-vest.

Expediţia a fost încununată de succes şi în august 1906 „Gjoa" a parcurs ultima porţiune a pasajului. În tot acest timp, echipajul său a adunat numeroase informaţii ştiinţifice, cele mai importante legate de magnetismul pământului şi observaţii privind locaţia exactă a Polului Nord magnetic. Mai mult, navigatorii au strâns şi material etnografic despre populaţia eschimosă care trăia de-a lungul Pasajului de Nord-vest.

Încurajat de acest prim succes, Amundsen şi-a îndreptat atenţia înspre Polul Nord. Plănuia să îşi lase vasul să îngheţe la nord de Strâmtoarea Bering, dar i-a fost greu să obţină finanţare pentru acest proiect.

Fotografie tulburatoare realizata la Polul Nord. Harta Oceanului Arctic: Se observa in acelasi timp trei corpuri spatiale: 1. Polul Nord Geografic Pamantul, Luna si Soarele (in plan departat) 4. Polul Nord Magnetic

4

În septembrie 1909 a primit vestea că americanii Robert Peary şi Frederick Cook au ajuns la Polul Nord. Amundsen s-a decis atunci să îşi amâne expediţia la Polul Nord şi să încerce între timp să ajungă la Polul Sud înaintea lui Robert Falcon Scott, care se îndrepta deja înspre Antarctica în fruntea unei expediţii numeroase. În august, Amundsen a navigat înspre sud la bordul lui „Fram”, pe care Nansen i-l pusese la dispoziţie. Pentru a trece prin Strâmtoarea Bering, navele trebuiau pe atunci să înconjoare Capul Horn. Prin urmare, nimeni nu a bănuit că norvegianul îşi schimbase planurile când Fram a pornit cu toată viteza înspre sud   !!

Abia când vasul s-a oprit la Madeira, Amundsen şi-a informat membrii expediţiei că se îndreptau înspre sud, nu înspre nord. Scott a primit o telegramă, care îl înştiinţa că expediţia norvegiană intenţiona să ajungă în Antarctica. Cursa dramatică care a urmat captivează şi generaţiile de astăzi. Amundsen şi-a stabilit tabăra de bază în Golful Balenelor. Acesta se afla mai aproape de Polul Sud decât punctul de plecare al lui Scott, McMurdo Sound. Ţinutul dintre Golful Balenelor şi Pol era însă necunoscut, în timp ce Scott avea să urmeze un traseu deja parcurs de compatriotul său Shackleton în 1908. La 19 octombrie 1911, Amundsen a părăsit tabăra de bază cu cei patru tovarăşi ai săi, patru sănii şi 52 de câini. Misiunea lui Amundsen avea un singur obiectiv: să ajungă la Pol, repede. Două luni mai târziu, obiectivul era atins, cu cinci săptămâni înainte ca Scott şi echipajul său extenuat să ajungă la Pol, unde au găsit steagul şi cortul lui Amundsen.

La 14 decembrie 1911, steagul norvegian a fost arborat la Polul Sud. Echipa norvegiană a traversat periculoasa Barieră Ross, pentru a ajunge la poalele lanţului muntos presărat cu gheţari. Părea riscant să continue înaintarea. Dar, datorită îndemânării şi unui strop de noroc, exploratorii şi-au croit drum şi au urcat pe Gheţarul Heiberg, au traversat lanţul muntos şi au ajuns pe platoul care ducea la Pol.

Cortul ridicat de Amundsen la Polul Sud Amundsen alaturi de sania sa trasa de caini

5

Harta Antarctica – Polul Sud geografic si Polul Sud magnetic

* * *

Pentru un explorator de calibrul lui Amundsen, nu mai rămăseseră provocări importante, dar mai exista un obiectiv pe care dorea să îl atingă: explorarea Oceanului Arctic din avion. A organizat o expediţie îndrăzneaţă în două hidroavioane, N24 şi N25, în 1925. Avioanele au fost nevoite să aterizeze forţat pe gheaţă la 88 de grade Nord, dar echipa a reuşit să repornească unul dintre ele şi s-a întors la Svalbard trei săptămâni mai târziu.

Americanul Lincoln Ellsworth a finanţat şi a luat parte la expediţia cu hidroavioane alături de Amundsen. Un an mai târziu, Roald Amundsen, împreună cu Ellsworth şi cu italianul Umberto Nobile, a condus o expediţie cu avionul „Norge” (Norvegia) de la Svalbard deasupra Polului Nord înspre Alaska. Exploratorii au zburat deasupra unui teritoriu până atunci necunoscut si au umplut astfel ultimele pete albe rămase necolorate pe harta lumii.

Explorarea arctică a fost viaţa lui Amundsen. Pasiunea sa avea să îi aducă şi moartea. A doua expediţie arctică, condusă de Umberto Nobile, doi ani mai târziu, in anul 1928, la bordul altui avion „Italia” – aeronava soră a lui „Norge” – a dispărut. S-a constituit o echipa de salvare a a echipajului avionului, la care s-a alaturat desigur si Amundsen, care a pornit în căutarea exploratorilor. S-a format si o a doua echipă de salvare care a găsit aeronava cazuta dar şi pe italianul Nobile, în viaţă. Doar Amundsen şi tovarăşii lui nu s-au mai întors niciodată……

6