Rezumat Teza Tuca Cristian

1 din 32

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAłIONALE NECLASIFICAT UNIVERSITATEA NAłIONALĂ DE APĂRARE „Carol I” Exemplar nr. ŞCOALA DOCTORALĂ

Cristian Mihai łUCĂ

TEMA: „SECURITATEA ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI, SUPORT

AL SĂNĂTĂłII POPULAłIEI ŞI ELEMENT DE STABILITATE ŞI DEZVOLTARE SOCIALĂ”

Conducător de doctorat Colonel prof.univ.dr. Sorin PÎNZARIU

-Bucureşti, 2013-

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 2 din 32

CUPRINS

CAPITOLUL 1 GLOBALIZAREA ŞI IMPLICAłII ALE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂłII NAłIONALE. CONCEPTUL DE SECURITATE ALIMENTARĂ

1.1. Globalizarea – concept, evoluŃie şi consecinŃe asupra dezvoltării societăŃii umane 1.2. DirecŃii şi domenii ale globalizării şi regionalizării 1.3. Conceptul de securitate. Domenii şi politici de securitate 1.4. ParticularităŃi ale mediului de securitate contemporan. Domenii generate de globalizare

cu impact asupra strategiilor de securitate 1.5. Conceptul de securitate alimentară şi componentele acesteia 1.6. Securitatea alimentară, componentă a securităŃii naŃionale. Mijloace de intervenŃie

pentru asigurarea securităŃii alimentare 1.7. Avantaje şi dezavantaje ale globalizării asupra securităŃii alimentare a României

CAPITOLUL 2 INSTITUłII GLOBALE, REGIONALE ŞI NAłIONALE CU ATRIBUłII ÎN ASIGURAREA SECURITĂłII ALIMENTARE A POPULAłIEI. VULNERABILITĂłI SISTEMICE

2.1. SituaŃia resurselor de apă şi de hrană la nivel global 2.2. InstituŃii cu rol în realizarea securităŃii alimentare la nivel global 2.3. InstituŃii cu rol în realizarea securităŃii alimentare la nivel regional şi naŃional 2.4. Abordări ale securităŃii alimentare în Uniunea Europeană în contextul inexistenŃei unei

strategii de securitate alimentară 2.5. Factori generatori de vulnerabilităŃi sistemice în procesul de asigurare cu resurse

alimentare. Criza dioxinei şi impactul asupra siguranŃei alimentare în Uniunea Europeană

2.6. LegislaŃia naŃională şi a Uniunii Europene în domeniul securităŃii alimentare CAPITOLUL 3 RISCURI, AMENINłĂRI ŞI PERICOLE LA ADRESA SECURITĂłII ALIMENTARE A ROMÂNIEI CU IMPLICAłII ASUPRA SĂNĂTĂłII POPULAłIEI

3.1. Conceptul de sănătate a populaŃiei. Repere de analiză asupra sănătăŃii populaŃiei României

3.2. RelaŃia alimentaŃie – sănătate, aspect fundamental al securităŃii alimentare 3.3. Sărăcia, ameninŃare majoră la adresa securităŃii naŃionale 3.4. Agricultura şi industria alimentară a României. Repere de analiză şi implicaŃii asupra

securităŃii alimentare a Ńării 3.5. Identificarea ameninŃărilor, riscurilor, pericolelor şi vulnerabilităŃilor la adresa

agriculturii şi industriei alimentare ce aduc atingere securităŃii alimentare a României 3.6. Abordarea siguranŃei alimentare a României la nivel instituŃional, ca parte a securităŃii

alimentare CAPITOLUL 4 PRINCIPII GENERALE ŞI CONSIDERAłII CU PRIVIRE LA ELABORAREA UNEI STRATEGII DE SECURITATE ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI CONCLUZII ŞI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE GLOSAR DE ACRONIME GLOSAR DE TERMENI LISTA ANEXELOR ANEXE

NECLASIFICAT


CUVINTE CHEIE

Securitate

Faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul de încredere şi linişte pe care îl dă cuiva absenŃa oricărui pericol, sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl va da cuiva absenŃa oricărui pericol; NoŃiunea de securitate desemnează starea de echilibru şi stabilitate socio-politică şi economică necesară existenŃei şi dezvoltării statului, prezervării valorilor sale fundamentale şi promovării intereselor proprii.

Securitatea naŃională Este capacitatea unei naŃiuni de a-şi urmări cu succes interesele naŃionale, aşa cum le concepe ea, oriunde în lume; o stare în care viaŃa şi activitatea cetăŃenilor unei Ńări se derulează în absenŃa ameninŃării de orice fel.

Globalizarea

Ca termen strict, globalizarea semnifică multitudinea de transformări economico-sociale înregistrate de omenire în prezent, extinse la scară integratoare şi generate de impactul fluxurilor financiar-monetare transcontinentale asupra caracteristicilor interacŃiunilor sociale. Globalizarea se referă la acea transmutaŃie intervenită în structura şi modul de organizare a societăŃilor omeneşti care a dus la ampla disociere şi polarizare a statelor-naŃiune sau, cel puŃin, a ceea ce a mai rămas astăzi, la început de mileniu trei din acestea.

Securitatea alimentară

Reprezintă acea componentă a securităŃii naŃionale care se referă la instrumentele şi politicile organizaŃionale utilizate pentru preîntâmpinarea riscurilor, ameninŃărilor sau vulnerabilităŃilor şi contracararea eventualelor crize survenite în domeniul garantării accesului la hrană al indivizilor şi colectivităŃilor umane.

SiguranŃa alimentară (food safety)

Reprezintă respectarea normelor igienico-sanitare în procesul de producŃie-distribuire, pentru garantarea sănătăŃii populaŃiei prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar sub raportul salubrităŃii şi al valorii nutritive, cu respectarea mediului înconjurător.

Aliment / produs alimentar Orice produs sau substanŃă, indiferent dacă este procesat integral, parŃial sau neprocesat, destinat consumului uman ori preconizat a fi destinat consumului uman

Aliment funcŃional Aliment ce conŃine, în mod natural sau artificial, componente cu beneficii asupra sănătăŃii, suplimentare faŃă de aportul obişnuit în nutrienŃi. Exemple de componente şi surse: Lactobacil (iaurt), fitoestrogeni (soia), fibre (cereale integrale).

AmeninŃarea

Semnifică o acŃiune ostilă, cu scopul de a intimida. Ea poate fi exercitată în mod direct de cel care ameninŃă sau poate fi percepută ca atare de cel care se consideră ameninŃat. Ecartul dintre o realitate (acŃiune) şi perceperea ei ca ameninŃare este foarte mic şi greu de identificat. De aceea, în relaŃiile dintre state, problematica ameninŃării şi a percepŃiei acesteia ca atare este foarte sensibilă.

Pericolul Reprezintă o primejdie, adică o situaŃie care poate duce la degradarea unui sistem sau proces, la distrugerea unei entităŃi. Pericolul însuşi este o degradare a unui sistem sau proces sau un efect al acesteia.

Riscul O primejdie (pericol) căreia i se poate evalua (măsura), până la un anumit punct, eventualitatea, care poate fi mai mult sau mai puŃin previzibilă.

Provocarea

Semnifică o suită de gesturi, de realităŃi sau de acŃiuni îndreptate împotriva cuiva cu scopul de a produce o reacŃie. Există şi aici o mare sensibilitate între provocarea ca atare şi înŃelegerea ei. De aceea, în multe privinŃe, provocarea nu este doar acŃiunea de a provoca, ci mai ales înŃelegerea (considerarea, analiza, calificarea) acesteia ca provocare.

Vulnerabilitatea Ilustrează punctul slab, sensibil al cuiva sau a ceva.

Aditiv alimentar

SubstanŃă chimică adăugată intenŃionat în alimente pentru a modifica gustul, culoarea, textura, procesarea, conservarea etc. Categorii de aditivi: coloranŃi, conservanŃi, antioxidanŃi, arome, îndulcitori etc. Aditivii permişi în Europa se numesc E-uri.

Nutrient Componentă a alimentaŃiei necesară organismului pentru creşterea şi funcŃionarea normală. NutrienŃii sunt furnizori de energie (macronutrienŃi) şi alte substanŃe chimice necesare metabolismului (micronutrienŃi). Sinonim: nutriment.

Igiena alimentelor Înseamnă măsurile şi condiŃiile necesare pentru controlul riscurilor şi pentru a se asigura calitatea de propriu pentru consum uman a unui produs alimentar, în concordanŃă cu destinaŃia prestabilită a acestuia.

NECLASIFICAT


INTRODUCERE

SituaŃia geopolitică şi geostrategică la început de secol XXI a suferit schimbări profunde şi

dramatice cu unele consecinŃe esenŃiale asupra securităŃii colective şi securităŃii naŃionale a statelor şi capacităŃii lor de protejare a intereselor naŃionale, întrucât lumea a devenit mai complexă şi mai interdependentă, iar fenomenul globalizării este ireversibil. În acest context, pentru succesul iniŃiativelor de asigurare a securităŃii se impune cu stringenŃă o cooperare multidimensională a organizaŃiilor internaŃionale şi regionale de securitate, folosindu-se dialogul într-un cadru organizat şi o afirmare plenară şi puternică a acŃiunilor organizaŃiilor internaŃionale interguvernamentale.

Realismul abordării problematicii securităŃii trebuie să se bazeze pe un echilibru real între mulŃimile determinărilor şi politicile şi strategiile acŃionale şi de răspuns, mai ales în situaŃii de criză, când mijloacele sunt puŃine, iar priorităŃile nu se selectează din domeniul securităŃii, ci din alte domenii. Criza devine, de multe ori, o justificare pentru neglijarea măsurilor de securitate, dar acest lucru nu rezolvă problemele reale, ci le complică şi mai mult într-o lume în care globalizarea ne afectează pe toŃi în mod direct. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare chibzuită a oportunităŃilor şi riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanŃându-ne de tendinŃele actuale de demonizare sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinŃelor acestui fenomen. Cuprinderea tuturor acestor domenii în acest referat reprezintă încercarea noastră de a semnala aspecte moderne care fac sau vor face obiectul analizelor în momentul conceperii strategiilor de securitate.

Având în vedere multitudinea studiilor existente, conceptul de securitate nu poate fi analizat, în concepŃia noastră, decât în cadrul unui sistem foarte vast, care are în centru preocupărilor, integrarea individului în societate, iar societatea, la rândul ei, în contextul general internaŃional.

Conceptul de securitate este deseori abordat în mod restrictiv doar la nivel militar şi politico-militar. Multidimensionalitatea sa include însă şi securitatea demografică sau alimentară, energetică sau pe cea a mediului. Toate aceste componente garantează în egală măsură caracterul suveran al oricărui stat. Dacă pornim de la premiza că rostul unui stat este acela de a garanta supravieŃuirea naŃiunii din limitele sale teritoriale, devine uşor să observăm cum creşte şi importanŃa unor alte componente ale securităŃii decât cea militară. Securitatea alimentară are, astfel, un rol deosebit în contextul păstrării suveranităŃii statului.

DeclaraŃia Summit-ului mondial privind securitatea alimentară adoptată la Roma, în 16-18 noiembrie 2009, apreciază că securitate alimentară există atunci când toŃi oamenii, în orice moment, au acces din punct de vedere fizic, social şi economic la hrană sigură şi nutriŃională, pentru a răspunde nevoilor şi preferinŃelor alimentare dietetice pentru o viaŃă activă şi sănătoasă.1

La 13 octombrie 2010, Comisarul Uniunii Europene pentru cooperare internaŃională, ajutor umanitar şi reacŃie în situaŃii de criză (Kristalina Georgieva) şi Comisarul pentru dezvoltare (Andris Piebalgs) declarau: „În ajunul Zilei mondiale a alimentaŃiei, dorim să ne reafirmăm angajamentul privind sprijinirea Ńărilor în curs de dezvoltare care au nevoie de solidaritate şi de asistenŃă pentru a câştiga lupta împotriva foametei. Sperăm ca până în 2015 această zi mondială a alimentaŃiei să devină zi de sărbătoare pentru multe Ńări care îşi vor fi asigurat securitatea alimentară datorită solidarităŃii internaŃionale”2.

Dreptul la alimentaŃie este cuprins în DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 şi a fost reiterat în diverse ocazii, de pildă în cadrul ConferinŃei Mondiale privind AlimentaŃia din anul 1974 şi a Summit-ului Mondial privind AlimentaŃia din anul 1996. Cu ocazia acestor evenimente, comunitatea internaŃională s-a angajat să asigure securitatea alimentară pentru toŃi şi să depună eforturi constante pentru eradicarea foametei. Scopul vizează reducerea, până în anul 2015, a numărului de persoane subnutrite la jumătatea nivelului înregistrat la acea vreme. Această Ńintă a fost cuprinsă în Scopurile de Dezvoltare ale Mileniului formulate în anul 2000. În multe regiuni ale

1 DuŃu, Petre (coord.), Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Bucureşti, Editura UniversităŃii NaŃionale de Apărare, 2011, p. 178. 2 Rizea, Marian, Securitatea alimentară între „Codex Alimentarius” şi biodiversitate, Revista Pulsul Geostrategic, nr. 130, anul VI/11, p. 26.

NECLASIFICAT


lumii s-au înregistrat progrese în acest sens, dar în prezent, atingerea obiectivului stabilit pare imposibil de realizat. Odată cu criza alimentelor din 2007–2008, numărul persoanelor subnutrite a crescut, iar impactul crizei financiare ulterioare poate genera noi stagnări.

Disponibilitatea terenului şi a reŃelelor de apă, politica şi economia, toate joacă un rol-cheie şi se află în strânsă legătură. Există o puternică presiune în ceea ce priveşte terenul agricol, şi anume aceea de a produce mai multe alimente şi, prin urmare, de a transforma terenurile împădurite în teren agricol. Modificările climatice ameninŃă să accentueze lipsa apei resimŃită cel mai acut în regiunile în care există cea mai mare nevoie de apă, în timp ce clasa politică, prin măsuri de stimulare locală şi prin comerŃul şi competiŃia la nivel internaŃional, exercită o mare influenŃă în acest sens. Lipsa apei afectează productivitatea agricolă în diverse părŃi ale lumii, cu precădere în Africa, iar din cauza suprautilizării, s-a creat o penurie gravă şi iminentă de apă în zonele de producŃie a alimentelor de bază.

SiguranŃa alimentară este o disciplină ştiinŃifică ce studiază manevrarea, prepararea, transportul şi depozitarea produselor alimentare în moduri care împiedică alterarea alimentelor sau infestarea lor. SiguranŃa alimentară include un număr de proceduri care trebuie sa fie respectate pentru a evita potenŃialele pericole dăunătoare sănătăŃii publice. SiguranŃa alimentară se realizează prin agregarea unor mecanisme între furnizori, procesatori şi piaŃa de desfacere şi între această piaŃă şi consumatorul final. Considerente privind siguranŃa alimentară includ originile materiilor prime, colectarea şi proceduri de transport la procesatori, igiena transportului, practici referitoare la etichetarea produselor alimentare, care să includă cantităŃile şi prezenŃa unor eventuali aditivi alimentari şi eventuale reziduurile de procesare.

Parlamentul Uniunii Europene (UE) a promulgat o legislaŃie destul de stufoasă în ceea ce priveşte siguranŃa alimentară în statele membre sub diverse forme de directive şi regulamente, toate fiind obligatorii pentru toate statele şi, prin urmare, trebuie să fie încorporate în legislaŃia fiecărei Ńări ,,la nivel naŃional / regional / sectorial”. Aceste regulamente şi directive trebuie să asigure protecŃie maximă pentru consumator. Parlamentul UE este informat cu privire la problemele de siguranŃă alimentară de către Autoritatea Europeană pentru SiguranŃa Alimentară (EFSA – European Food Safety Authority) care asigură informarea la nivel local şi central în Uniunea Europeană.

De menŃionat că siguranŃa alimentară (Food safety) este un capitol important dintr-un subiect mai amplu, care este securitatea alimentară (Food security), care deja este parte din securitatea naŃională a oricărui stat. Orice manipulare în subiectele menŃionate mai sus aduce prejudicii directe sau indirecte securităŃii naŃionale.

Recunoaşterea securităŃii şi siguranŃei alimentare dintre multitudinea de domenii cu potenŃial strategic şi încercarea de a argumenta locul acestui domeniu ca putând fi inclus printre domeniile de abordare ştiinŃifică a strategiilor de securitate, în contextul general al principiilor moderne, este şi unul dintre obiectivele tezei de doctorat.

De asemenea, în cadrul demersului nostru ştiinŃific, ne-am propus să facem o prezentare cât mai amplă a problemelor alimentaŃiei, cu specificul acestora în zilele noastre, precum şi a unor elemente noi ale vieŃii cotidiene care au un impact din ce în ce mai pregnant asupra conceperii măsurilor de protecŃie alimentară a populaŃiei. În acest sens vom analiza importanŃa şi poziŃionarea alimentaŃiei între elementele vieŃii sociale, cu impact major asupra sistemelor de menŃinere a echilibrului social şi implicit asupra asigurării stabilităŃii şi securităŃii.

Totodată, o parte a cercetării noastre se va orienta către analiza principalelor aspecte referitoare la mecanismele de gestionare a protecŃiei alimentare pentru populaŃie prin structurile instituŃionale, internaŃionale şi naŃionale existente, şi a cadrului în care acestea îşi exercită atribuŃiile. În acest moment, atât la nivel internaŃional, cât şi la nivel naŃional există încercări de organizare şi dezvoltare a unor mecanisme reglementate de asigurare a securităŃii alimentare, însă disparate şi fără o posibilitate concretă de integrare într-un concept unitar de securitate. Nu în ultimul rând, pentru a putea avea o imagine cuprinzătoare a acestui domeniu, vom analiza unii factori de vulnerabilitate care pot influenŃa evoluŃia şi dezvoltarea normală a mecanismelor care asigură protecŃia alimentară a populaŃiei din perspectiva dezechilibrelor cu impact indirect, generatoare de posibile crize alimentare, cu impact asupra mediului de securitate. Astfel, făcând o

NECLASIFICAT


analiză a elementelor prezentate, putem evalua stadiul actual al existenŃei conceptului de securitate alimentară şi implicaŃiile lui în cadrul sistemelor de securitate.

În cadrul tezei de doctorat, de asemenea, ne-am propus să facem o prezentare a dificultăŃilor pe care le întâmpină Uniunea Europeană, ca organizaŃie multinaŃională regională, în încercarea de a asigura securitatea alimentară a cetăŃenilor statelor membre, dar şi pentru găsirea soluŃiilor la nivel global. În acest sens, vom prezenta preocupările care există la această dată, pentru găsirea unor soluŃii concrete, în vederea promovării unui concept strategic european al securităŃii şi siguranŃei alimentare.

Toată activitatea de la nivel european în domeniul conceperii şi elaborării unei strategii de securitate alimentară a devenit mult mai dinamică după anii 2000, datorită manifestării unor crize care au zdruncinat siguranŃa alimentară a statelor membre ale Uniunii.

În opinia noastră, înfiinŃarea acestui organism instituŃional reprezintă doar un pas important în demersul Uniunii Europene spre dezvoltarea strategiei de securitate şi siguranŃă alimentară, deoarece încă nu putem vorbi la această dată despre o asemenea strategie.

ConcepŃia europeană actuală de gestionare punctuală a diferitelor crize care se pot manifesta în domeniul siguranŃei şi securităŃii alimentare are la bază principii reactive, lăsând descoperit cadrul conceptual strategic, cu încadrarea acestor reacŃii într-o gândire unitară, complexă, integrativă.

Pentru a răspunde scopurilor pe care ni le-am stabilit, în cadrul demersului nostru de cercetare ştiinŃifică vom face referire la situaŃia concretă a realităŃilor româneşti în acest domeniu, prin prisma insuficientei analize a pericolelor care planează asupra Ńării noastre şi a modului cum sunt abordate aceste pericole de către autorităŃile responsabile, în vederea pregătirii de contracarare a manifestărilor de criză alimentară.

Impactul liniilor directoare transmise de organismele europene în domeniul securităŃii şi siguranŃei alimentare sperăm că va avea consecinŃe asupra gândirii strategice alimentare a tuturor statelor membre, inclusiv a României.

Rezultatul acestor demersuri va fi concretizat în elaborarea unei strategii de securitate şi siguranŃă alimentară la nivel naŃional, care ulterior va fi evidenŃiată prin înglobarea într-o strategie unitară europeană.

Având în vedere multitudinea studiilor existente, protecŃia alimentară a populaŃiei la nivel global şi implicit la nivel naŃional nu poate fi analizată, în concepŃia noastră, decât în cadrul unui sistem vast care are în centrul preocupărilor bunăstarea individului, dată de mecanismele şi pârghiile de reglementare ale societăŃii, iar pentru acestea este nevoie de cunoaşterea concretă a realităŃilor în evoluŃia lor precum şi a stadiului lor actual, în aşa fel încât să corespundă nevoilor continue de dezvoltare, dar să nu afecteze stabilitatea şi securitatea societăŃii.

În abordarea temei investigate am aplicat mai multe metode de cercetare, precum analiza şi sinteza, analiza comparată, deducŃia şi inducŃia, istorismul şi logicul, analiza conŃinutului documentelor. Analiza teoretică s-a bazat în esenŃă pe studierea unui bogat material doctrinar teoretic şi normativ.

Această lucrare este rezultatul încercării de a cuprinde într-o manieră cât se poate de sintetică un domeniu care este cu atât mai vast cu cât munca de cercetare este mai aprofundată şi mai tenace.

Aşadar, efortul de a duce la bun sfârşit acest important şi dificil demers ştiinŃific nu ar fi fost posibil fără sprijinul continuu al conducătorului de doctorat, precum şi al cadrelor didactice din catedrele de specialitate din Universitatea NaŃională de Apărare „Carol I”, cărora şi pe această cale, le mulŃumesc.

NECLASIFICAT


Capitolul 1

GLOBALIZAREA ŞI IMPLICAłII ALE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂłII NAłIONALE. CONCEPTUL DE SECURITATE ALIMENTARĂ

EvoluŃia societăŃii omeneşti, caracterizată succint prin fluxurile de bunuri şi de investiŃii,

dezvoltarea tehnologică şi progresul democraŃiei, a adus mai multă libertate şi prosperitate oamenilor.

Odată cu aceste evoluŃii, peisajul de securitate cunoaşte o schimbare fundamentală, care pune capăt moştenirii Războiului Rece şi perioadei de tranziŃie din anii ‘90. Amploarea şi profunzimea acestei transformări Ńine de faptul că multe elementele esenŃiale ale mediului se modifică simultan.

În acest context, suntem de părere că situaŃia în termeni de riscuri şi de ameninŃări se caracterizează prin capacitatea sporită a actorilor internaŃionali de a produce distrugeri în masă.

În opinia noastră, ceea ce până la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 era doar o posibilitate, acum reprezintă un pericol clar şi prezent, care sfidează securitatea internă şi apărarea militară a oricărui stat. Natura şi conŃinutul relaŃiei dintre SUA şi aliaŃii lor europeni fac obiectul unei profunde revizuiri, care repune în discuŃie instituŃiile transatlantice, concomitent cu logica politică şi strategică ce le-a susŃinut mai mult de 50 de ani. Uniunea Europeană se restructurează sub aspect politic şi instituŃional, cu scopul declarat de a-şi spori rolul jucat în gestionarea crizelor şi conflictelor europene şi nu numai. OrganizaŃiile internaŃionale ale statelor din Asia si America de Sud intervin tot mai hotărât în rezolvarea conflictelor cu incidenŃă asupra securităŃii internaŃionale.

Considerăm că aceste evoluŃii dinamice ale lumii contemporane duc la apariŃia unei societăŃi preocupată de crearea unei structuri internaŃionale care să-i permită să se implice mai activ şi mai consistent, decât până acum, în gestionarea crizelor de pe continent şi din alte regiuni unde are interese strategice.

Riscuri cum sunt: cele de natură demografică (creşterea demografică semnificativă în Ńările în curs de dezvoltare, migraŃia dinspre Ńările în curs de dezvoltare către Ńările dezvoltate, îmbătrânirea populaŃiei în majoritatea statelor dezvoltate), tendinŃele de evoluŃie economică pozitivă în statele industrializate şi negativă în Ńările în curs de dezvoltare, dezvoltarea tehnologică (îndeosebi tehnologia informaŃiei) vor adânci prăpastia dintre Ńările industrializate şi cele în curs de dezvoltare, cercetarea ştiinŃifică aparŃinând domeniilor de vârf (nanotehnologia, ingineria genetică, inteligenŃa artificială, robotica) va permite unor actori non-statali să acumuleze un potenŃial de putere şi de distrugere neaşteptat, ceea ce va genera probleme complexe de natură etică, cele de natură energetică şi ecologică vor reprezenta provocări serioase la adresa securităŃii naŃionale, regionale şi globale.

Progresul economic a devenit cu adevărat posibil numai după ce un număr semnificativ de state a adoptat economia de piaŃă şi comerŃul liberalizat în perioada imediat următoare încheierii Războiului Rece, deşi conceptul de globalizare în sine, îndelung dezbătut de teoreticieni şi practicieni, încă mai stârneşte interes. De pildă, se poate considera că globalizarea este o etapă a internaŃionalizării demarate la începutul secolului XX şi întreruptă de izbucnirea celor două războaie mondiale, ce au dus, în cele din urmă, la divizarea lumii în două sisteme socio-economice distincte.

Indiferent de felul în care definim globalizarea, este incontestabil faptul că ea are un impact profund şi asupra organizaŃiei militare. Resursele, infrastructura, sistemele de informaŃii şi comunicaŃii au devenit prioritare, iar accesul la ele, precum şi protejarea lor au devenit Ńelul unor acŃiuni comune. Astfel s-a ajuns la formularea unui nou concept strategic şi a unei noi misiuni strategice care completează apărarea suveranităŃii naŃionale şi anume: protejarea intereselor economice ale statului, inclusiv în afara graniŃelor acestuia. Dacă în trecut lupta pentru teritorii era exclusiv apanajul militarilor, în prezent sfera de influenŃă depăşeşte atributele armatei, aşa încât intervenŃiile militare tradiŃionale şi anexarea de noi teritorii s-au mutat în plan secund.

NECLASIFICAT


Securitatea alimentară reprezintă acea componentă a securităŃii naŃionale care se referă la instrumentele şi politicile organizaŃionale utilizate pentru preîntâmpinarea riscurilor, ameninŃărilor sau vulnerabilităŃilor şi contracararea eventualelor crize survenite în domeniul garantării accesului la hrană al indivizilor şi colectivităŃilor umane, fapt pentru care este considerată de unii specialişti ca Ńinând de securitatea umană împreună cu securitatea economică, securitatea medicală, securitatea ecologică, securitatea personală, securitatea comunităŃii sau securitatea politică.

În acelaşi timp, securitatea alimentară este o disciplină ştiinŃifică, care se referă la modul de manipulare, preparare şi depozitare a alimentelor astfel încât să se prevină îmbolnăvirile. Aceasta include, de asemenea, o serie de instrucŃiuni care ar trebui urmate pentru a evita riscurile de sănătate. Alimentele pot transmite boli de la individ la individ, dar pot şi servi drept mediu de creştere pentru bacterii care pot provoca intoxicaŃii alimentare. Între specialişti există dezbateri pe tema securităŃii alimentare cu referire la impactul alimentelor modificate genetic asupra sănătăŃii generaŃiilor viitoare şi poluarea genetică a mediului care poate distruge bio-diversitatea naturală.

Problema securităŃii şi siguranŃei alimentare face obiectul preocupărilor la nivel internaŃional, regional şi naŃional aşa cum se prezintă şi în „DeclaraŃia Mondială asupra AlimentaŃiei şi NutriŃiei” a ONU-FAO/OMS din 1992 actualizată în 1996 şi 1998.

Securitatea alimentară constituie un concept care are ca elemente esenŃiale: „existenŃa disponibilităŃilor alimentare şi capacitatea populaŃiei de a cumpăra”3. Securitatea alimentară îşi are originile în penuria de alimente pe care au cunoscut-o Ńările, de pildă, în lungile perioade ale ultimelor două conflagraŃii mondiale, în dependenŃa marcantă, care apoi a devenit evidentă pentru supravieŃuirea lor, de produsele ce vin din străinătate. Această preocupare, asupra securităŃii alimentare, care n-a slăbit, a făcut ca multe Ńări industrializate să-şi menŃină un anumit grad de dezvoltare autonomă, cu scopul de a fi apărate în cazul unor viitoare conflicte de situaŃie descrisă mai sus”4. Acesta este contextul în care cele mai multe Ńări din vestul şi centrul Europei şi-au pus bazele securităŃii lor alimentare pe care, în perioada postbelică, şi-au consolidat-o continuu.

În viziunea OrganizaŃiei pentru Agricultură şi AlimentaŃie a NaŃiunilor Unite (FAO), securitatea alimentară trebuie realizată într-o structură piramidală de măsuri naŃionale, regionale şi internaŃionale. Deci, concepŃia privitoare la securitatea alimentară se circumscrie concepŃiei generale contemporane cu privire la securitate în sensul că în condiŃiile actuale, securitatea trebuie realizată la cele trei nivele.

Securitatea alimentară trebuie să realizeze trei scopuri specifice: asigurarea unei producŃii de alimente adecvate; maximizarea stabilităŃii fluxului de ofertă de produse agricole; asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au nevoie de ele, asigurându-se alimentele fundamentale necesare pentru sănătatea oamenilor, să existe o agricultură capabilă să ofere an de an producŃii mari şi certe, iar oamenii care au nevoie de respectivele produse să dispună de veniturile necesare pentru achiziŃionarea lor.

Obiectivul general al securităŃii alimentare globale l-ar constitui: „asigurarea că toŃi oamenii au, în orice moment, acces fizic şi economic la alimentele de bază de care au nevoie”5.

Realizarea securităŃii alimentare este o problemă de interes şi pentru România fapt evidenŃiat şi la înregistrarea decăderii agriculturii româneşti, atât în sectorul zootehnic, cât şi în cel vegetal, odată cu trecerea la importuri masive de produse alimentare.

În acest context, în politica agroalimentară a României, securitatea alimentară reprezintă un obiectiv major, producŃia de bunuri alimentare neputând fi lăsată la voia hazardului şi nici la discreŃia comportamentului alimentar al consumatorilor, dependent la rândul său de poziŃia socială, veniturile, vârsta, sexul, tradiŃiile, religia şi educaŃia acestora.

3 Gheorghe N. Anghel, Gheorghe Gh. Anghel, Componente ale securităŃii naŃionale a României, Editura SocietăŃii Tempus, Bucureşti, 1996, p. 51 (Apud. Dumitru Dumitru, Filon Teodoroiu, „Formarea agriculturii durabile optime pentru soluŃionarea problemei securităŃii alimentare a României”, Buletin Probleme Economice nr. 21/1992). 4 Ibidem (Apud. Gabriel O. Martinez, Participarea Ńărilor în curs de dezvoltare la eforturile alimentare colective în volumul „Hrană pentru şase miliarde”, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 146). 5 Gheorghe N. Anghel, Gheorghe Gh. Anghel, Hrană pentru şase miliarde, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 322.

NECLASIFICAT


Pe de altă parte, accesul neîngrădit la hrană este un drept fundamental al omului, recunoscut în mod unanim în condiŃiile ameninŃărilor reprezentate de impactul schimbărilor globale de mediu asupra producŃiei alimentare şi sănătăŃii populaŃiei.

SiguranŃa alimentară (food safety) reprezintă respectarea normelor igienico-sanitare în procesul de producŃie-distribuire, pentru garantarea sănătăŃii populaŃiei prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar sub raportul salubrităŃii şi al valorii nutritive, cu respectarea mediului înconjurător6.

SiguranŃa alimentară nu poate fi atinsă decât prin creşterea calităŃii produselor şi serviciilor alimentare monitorizate pe tot lanŃul alimentar, un instrument indispensabil constituindu-l realizarea trasabilităŃii – identificarea, înregistrarea de date, comunicarea şi gestionarea legăturilor printr-o urmărire sistematică şi responsabilă, utilizând acelaşi limbaj.

Prin aliment ori produs alimentar se înŃelege orice produs sau substanŃă, indiferent dacă este procesat integral, parŃial sau neprocesat, destinat consumului uman ori preconizat a fi destinat consumului uman. Alimentele includ şi băuturile, guma de mestecat şi orice altă substanŃă, inclusiv apa încorporată intenŃionat în alimente în timpul producerii, pregătirii sau tratării acestora7.

În noŃiunea de aliment nu se includ: hrana pentru animale; animalele vii, în afara cazului în care acestea sunt destinate a fi procesate în vederea punerii pe piaŃă a produselor destinate consumului uman; plantele înaintea recoltării; produsele medicinale; produsele cosmetice; tutunul şi produsele din tutun; substanŃele narcotice şi psihotrope; reziduurile şi contaminanŃii8.

În cadrul politicii agroalimentare din România, securitatea alimentară şi siguranŃa alimentară joacă roluri importante în conceptul global de nutriŃie.

Securitatea alimentară/siguranŃa alimentară/starea de nutriŃie sunt în cea mai mare parte condiŃionate de starea şi resursele mediului: biodiversitate; nivelul poluării; apă, sol, resurse; schimbările climatice; factori umani şi globalizare.

Există trei mari categorii de alimente pe care le consumăm şi provin din următoarele sisteme de agricultură:

- alimente convenŃionale provenite din agricultura convenŃională (în care se utilizează îngrăşăminte chimice, pesticide etc.);

- alimente organice provenite din agricultura ecologică, organică, biologică (în care nu se utilizează îngrăşăminte, pesticide, organisme modificate genetic);

- alimente provenind din organisme modificate genetic (GM FOOD, ENGENEERED FOOD) provenite din agricultura bazată pe utilizarea de organisme modificate genetic (GMOs).

Pentru îmbunătăŃirea stării de nutriŃie şi sănătate a populaŃiei va trebui să se stimuleze şi producŃia de alimente noi din categoriile: funcŃionale; probiotice, prebiotice, simbiotice; nutraceutice, precum şi alimente destinate persoanelor cu restricŃii alimentare (diabetici, hipertensivi, cardiovasculari etc.) precum şi pentru copii, bătrâni, femei însărcinate etc.

Securitatea alimentară, ca orice tip de securitate, se împarte, după obiectul ce trebuie protejat, în categorii generale precum: securitate fizică a indivizilor (agricultori, îngrijitori, şoferi de utilaje agricole, medici veterinari, laboranŃi etc.) sau infrastructurilor utilizate (grajduri, silozuri, magazii, facilităŃi, adăposturi hale etc.); securitate juridică (existenŃa cadrului juridic - norme şi instituŃii - pentru buna desfăşurare a activităŃilor aferente procesului de producŃie, distribuŃie sau comercializare a produselor animaliere sau vegetale); securitate economică (existenŃa mecanismelor de piaŃă necesare pentru comercializarea în bune condiŃii a produselor: spaŃii amenajate – pieŃe şi hale, tip de piaŃă, putere de cumpărare a cumpărătorilor etc.).

Libera circulaŃie a alimentelor libere şi sănătoase este un aspect esenŃial al pieŃei interne şi contribuie semnificativ la sănătatea şi bunăstarea cetăŃenilor şi la satisfacerea nevoilor lor sociale şi economice.

6 Gheorghe Mencinicopschi, Diana Nicoleta Raba, SiguranŃa alimentară – autenticitate şi trasabilitate, Editura Mirton, Timişoara, 2005, p. 25. 7 Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranŃa alimentelor publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 24 mai 2004, Art. 2, al. (1.) şi (2). 8 Ibidem, Art. 2, al. (3).

NECLASIFICAT


În ce priveşte securitatea fizică a agricultorilor pentru îmbunătăŃirea securităŃii şi sănătăŃii în muncă din acest sector se va Ńine cont în principal de următoarele aspecte: căderile de la înălŃime; transportul la locul de muncă; manipularea manuală; zgomotul; expunerea la substanŃe periculoase şi agenŃi biologici; riscurile electrice, cum este, de exemplu, contactul cu liniile electrice aeriene; securitatea copiilor şi tinerilor; manipularea animalelor; securitatea maşinilor.

Principalele cauze ale accidentelor din agricultură sunt transportul la locul de muncă, prin răsturnarea vehiculelor sau strivire; cădere de la înălŃime, de pe acoperişuri, inclusiv acoperişuri fragile sau din pomi; rănire de către animale; asfixiere; rănire prin cădere de obiecte.

Securitatea alimentară se mai defineşte şi după obiectul ce compune securitatea produselor agricole (vegetale şi animaliere) şi industriale alimentare şi se împarte pe componente astfel:

- securitatea zootehnică∗ (animale, păsări şi peşte), ce include la rândul ei: securitatea creşterii şi comercializării bovinelor; securitatea creşterii şi comercializării ovinelor; securitatea creşterii şi comercializării păsărilor; securitatea creşterii şi comercializării piscicole;

- securitatea fito-tehnică (cereale, legume, fructe, viŃă-de-vie, puieŃi şi răsaduri, seminŃe, furaje pentru animale etc.): securitatea cultivării, manipulării şi comercializării cerealelor (grâu, ovăz, orz etc.) şi a produselor de panificaŃie; securitatea cultivării, manipulării şi comercializării leguminoaselor (cartofi, ceapă, morcovi etc.); securitatea cultivării, manipulării, comercializării şi prelucrării fructelor (mere, pere, căpşuni etc.); securitatea cultivării, manipulării, comercializării şi prelucrării produselor derivate din struguri (sucuri, vinuri etc.); securitatea cultivării, manipulării şi comercializării produselor furajere (sfecla de zahăr).

Produsele animaliere sunt considerate carnea, laptele şi ouăle. Prin urmare, securitatea zootehnică se referă la modul de creştere a animalelor, prelucrare şi comercializare a produselor animaliere.

Dacă ne referim la avantajele şi dezavantajele globalizării, în ceea ce priveşte securitatea alimentară a României, trebuie să pornim de la faptul că potenŃialul însemnat al agriculturii româneşti, precum şi creşterea preŃurilor la produsele agricole pe plan internaŃional ar putea menŃine ridicat interesul investitorilor străini asupra acestui sector. Dar, pe de altă parte, structura foarte fragmentată a suprafeŃei agricole şi lipsa aproape totală a irigaŃiilor reprezintă obstacole în atragerea de noi investiŃii, afectând în acelaşi timp productivitatea muncii. De asemenea, ratele actuale scăzute de investiŃii pentru amenajările terenurilor agricole au crescut vulnerabilitatea agriculturii româneşti în faŃa condiŃiilor meteorologice şi au indus acestui sector un comportament foarte volatil.

Globalizarea implică şi producŃia de masă, dar şi comerŃul. Este vorba, în special, de bunurile de consum (ce constituie ingredientele de bază ale activităŃii umane), cu puŃină valoare adăugată, ale căror costuri evoluează după fluctuaŃiile ciclului economic.

În ce priveşte producŃia de masă şi alimentaŃia, în globalizare, tendinŃa este de diversificare a alimentelor şi apariŃia de alimente noi, dar şi reguli noi, precum cea referitoare la interzicerea plasării pe piaŃă a unor produse alimentare care derivă de la animale clonate, impunerea testărilor cu teste nano-specifice celor produse cu ajutorul nanotehnologiei sau comercializarea produselor biodistructive. Totuşi, există şi dezavantaje rezultate din tendinŃa de a se introduce pe piaŃă aşa-zisa „junk food”, produse alimentare bogate în grăsimi, zahăr şi sare prin reŃele de distribuŃie cu publicitate susŃinută precum McDonalds. În ultima perioadă, organizaŃii de consumatori (OrganizaŃia Mondială a SănătăŃii, Consumers International, International Obesity Task Force, AgenŃia ProtecŃiei Consumatorilor din România) au demarat o campanie de conştientizare asupra pericolului, mai ales la copii, reprezentat de comercializarea acestui tip de alimentaŃie9.

ExistenŃa unei pături considerabile de populaŃie vulnerabilă din punct de vedere economic şi social, în zona rurală, ce întâmpină dificultăŃi în îndeplinirea noului set de cerinŃe europene complexe din domeniul agriculturii reprezintă un alt dezavantaj survenit în momentul intrării României în Uniunea Europeană.

∗ În categoria produselor animaliere sunt incluse: laptele şi produsele lactate, ouăle şi carnea şi produsele din carne. 9 Să scăpăm de junk food, Tribuna Economică, Nr. 13/1 aprilie 2009, p. 59.

NECLASIFICAT


FinanŃarea externă directă la producător, de care au beneficiat unele state europene la începutul integrării în UE, dar care în prezent nu mai este utilizată ca mecanism, este crucială pentru agricultură, deoarece sprijinul guvernamental va fi modest în următorii ani, în paralel cu o creştere a presiunilor exercitate asupra cheltuielilor bugetare cu o componentă socială importantă.

De asemenea, un alt dezavantaj îl constituie orientarea băncilor cu precădere către clienŃii mari şi într-o măsură mult mai redusă asupra celor mici, care ar trebui să fie principalii beneficiari ai programelor naŃionale. Această abordare este strâns legată de nivelul de disponibilitate în ceea ce priveşte asumarea riscurilor.

Pentru limitarea efectelor negative ale crizei economice şi financiare internaŃionale asupra României şi pentru continuarea angajamentelor de realizare a unei investiŃii publice masive în infrastructură, inclusiv cea agricolă şi de mediu, s-a încheiat un acord cu Fondul Monetar InternaŃional pentru suma de 20 mld. €10.

România are potenŃial agricol nevalorificat şi din cauză că politicile în acest domeniu se schimbă foarte frecvent. PotenŃialul agricol, cu care ne mândrim, nu are importanŃă decât în măsura în care este pus în valoare prin politici de susŃinere şi organizare a producŃiei şi a pieŃelor prin care această producŃie devine valoare. Există foarte multe alte state în lume care au potenŃial agricol, chiar mai mare decât România, şi care nu-şi asigură nici măcar hrana, pentru că nu există politici durabile de susŃinere publică a agriculturii pe termen lung şi de susŃinere a organizării pieŃelor agroalimentare.

România ar fi putut să aibă propria strategie de dezvoltare a agriculturii imediat după ce a hotărât să aplice reforma funciară, în anii ’90. În mod logic, din punct de vedere economic şi politic, reforma funciară ar fi trebuit să fie urmată imediat de reforma structurilor de producŃie agricolă, care să contribuie la organizarea unor exploatări viabile, să definească instrumentele de susŃinere a producŃiei agricole (mod de subvenŃionare a producŃiei, de încurajare a investiŃiilor şi a modernizării tehnologiilor de producŃie, de asigurare a consultanŃei de specialitate către agricultori etc.), să organizeze pieŃele produselor agricole (regulile şi normele de comercializare, de stabilire a preŃurilor de la producător la consumator, pentru a asigura atât stabilitatea preŃurilor la consumator, cât şi a veniturilor pentru producătorii agricoli) şi să definească o politică de regularizare a importurilor de produse alimentare pe perioada restructurării, modernizării şi creşterii competitivităŃii agriculturii autohtone, pentru a evita concurenŃa neloială sau blocarea dezvoltării acesteia într-un climat economic favorabil.

Principalul avantaj al României în epoca globalizării este reprezentat de poziŃia privilegiată din punctul de vedere al resurselor agricole, faŃă de alte state europene sau din lume. Terenul arabil reprezintă 39,5% din suprafaŃa totală a teritoriului şi numai alte cinci state pe glob au o poziŃie mai confortabilă decât cea a României din acest punct de vedere. Sectorul agricol autohton este privit, în mod frecvent, drept un principal beneficiar al aderării României la Uniunea Europeană. OportunităŃile apărute în era globalizării reies din fondurile europene importante, care pot fi atrase în cadrul Politicii Agricole Comune – aproximativ 7,5 miliarde euro în perioada 2007-2013.

Dincolo de fondurile europene, oportunităŃile, la nivel local, pot apărea şi din aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil şi mai predictibil ca urmare a implementării Politicii Agricole Comune, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte stabilizarea preŃurilor. Valorificarea deplină a avantajelor integrării României în Uniunea Europeană ar putea deschide noi oportunităŃi pentru fermierii români ce vor putea aproviziona o piaŃă cu o populaŃie ce depăşeşte 80 milioane de locuitori.

Teoretic, România poate deveni a treia putere agricolă a Europei după FranŃa şi Germania în condiŃiile unei absorbŃii bune a fondurilor europene până în 2013 şi în noul exerciŃiu financiar 2014-2020, a unor investiŃii străine directe semnificative şi a unui anumit sprijin guvernamental. Ponderea agriculturii în valoarea adăugată brută este semnificativă în România (7,5%) în comparaŃie cu media UE-27 de 1,9%, o situaŃie similară fiind întâlnită în Bulgaria, Lituania şi Polonia.

10 Acord preliminar de 20 miliarde euro, Tribuna Economică, Nr. 13/1 aprilie 2009, p. 3.

NECLASIFICAT


În timp ce politicile agricole şi instituŃiile oficiale au îndeplinit în mod formal toate criteriile de aderare la Uniunea Europeană, sectorul agricol în sine nu este încă pregătit să folosească în mod eficient oportunităŃile ivite şi să răspundă adecvat noilor provocări.

Sub impulsul fenomenului de dilatare a conceptului de securitate, iată că azi se poate vorbi de o securitate economică, pe care unii teoreticieni şi nu numai, o întrevăd ca fiind centrul actualelor preocupări privind domeniul. La modul general, ea poate fi definită ca fiind atunci când nu se decelează niciun pericol privind reducerea bunăstării economice (inclusiv accesul la resurse, pieŃe şi capital) sau ca autonomie şi protecŃie împotriva vulnerabilităŃilor din domeniu.

Iată de ce, se poate aprecia că economia naŃională „reprezintă temelia existenŃei unui stat, a unităŃii sale, de ea depinzând, într-o mare măsură, caracterul, calitatea şi performanŃele în plan intern şi extern”11.

Ca atare, eforturile de edificare a unei securităŃi economice sunt primordiale în aceste vremuri. Ea reprezintă acea stare care permite economiei să funcŃioneze fără convulsii nu numai în stări de normalitate, ci şi în cazul apariŃiei unor crize provocate de calamităŃi naturale, de unii factori antropici, inclusiv ai celor care conduc la angajarea Ńării într-un conflict armat.

Este de la sine înŃeles că nu orice economie naŃională poate să răspundă unor asemenea deziderate. Ea trebuie să fie înscrisă pe un trend al dezvoltării durabile care presupune: o redimensionare a creşterii economice în sensul conservării resurselor naturale; modificarea calităŃii procesului de creştere economică; satisfacerea nevoilor esenŃiale pentru muncă, hrană, energie, apă, locuinŃe şi asistenŃă medicală pentru toŃi locuitorii; conservarea şi sporirea bazei de resurse; restructurarea tehnologică şi punerea sub control a riscurilor acesteia; integrarea deciziilor privind economia şi mediul înconjurător, într-un proces unic. De aceea, o societate cu o dezvoltare durabilă înseamnă, implicit, o societate bazată pe o viziune pe termen lung, în sensul că ea trebuie să prevadă consecinŃele diferitelor sale activităŃi, astfel ca acestea să nu întrerupă ciclul reînnoirii, trebuie să fie o societate a conservării şi a preocupării pentru generaŃiile viitoare şi trebuie să evite adoptarea de obiective ireconciliabile între ele.

Prin urmare, o economie puternică trebuie să fie în măsură să facă faŃă tuturor schimbărilor produse în mediul de funcŃionare previzibile sau nu. De aceea, constituirea unor rezerve materiale menite să asigure, atât continuitatea proceselor economico-sociale, cât şi pentru susŃinerea eforturilor pe care le presupune apărarea naŃională sau colectivă în cazul unor eventuale agresiuni, trebuie să fie o prioritate strategică.

În viziunea specialiştilor, securitatea alimentară trebuie realizată într-o structură piramidală de măsuri naŃionale, regionale şi globale. Prin urmare, concepŃia cu privire la securitatea alimentară se circumscrie concepŃiei generale contemporane cu privire la securitate în sensul că, în condiŃiile actuale, securitatea trebuie realizată la trei niveluri: naŃional, regional şi global. Ea trebuie să conducă la realizarea a trei scopuri: asigurarea unei producŃii de alimente adecvate; modernizarea stabilităŃii fluxului de ofertă de produse agricole; asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au nevoie de ele, realizându-se procurarea alimentelor fundamentale necesare sănătăŃii oamenilor; existenŃa unei agriculturi capabile să ofere an de an producŃii mari şi certe, iar oamenii, care au nevoie de respectivele produse, să dispună de veniturile necesare pentru achiziŃionarea lor. Aşadar, obiectivul final al securităŃii alimentare globale (mondiale) ar fi „asigurarea că toŃi oamenii au în orice moment acces fizic şi economic la alimentele de bază de care au nevoie”12.

În faŃa Adunării Generale a OrganizaŃiei NaŃiunilor Unite, Willy Brandt arăta, în 1973, că „din punct de vedere moral, nu există nicio deosebire dacă un om este ucis în război sau este condamnat să moară de foame datorită indiferenŃei altora”13. Dar, problema securităŃii alimentare se pune în mod diferit, de la Ńară la Ńară, în raport cu nivelul de dezvoltare economică, de obiceiuri, tradiŃii, climă etc. Astfel, „dacă în Ńările dezvoltate, securitatea alimentară vizează evitarea

11 Legea nr. 82 din 21 iulie 1992 privind rezervele de stat, republicată, art. 5. 12 P. Hirst, The global economy: myths and realities, in International Affairs, 73, 1997. 13 Willy Brandt, Speech în faŃa Adunării Generale a ONU, 1973.

NECLASIFICAT


anxietăŃii în viitor, în Ńările în curs de dezvoltare, în schimb, e vorba de problema subzistenŃei în prezent”14.

După decembrie ’89, problema securităŃii alimentare în România nu a cunoscut revigorarea aşteptată. Mai mult, s-au multiplicat cauzele care au condus la diminuarea acesteia, ajungând la un prag îngrijorător pentru unele categorii de populaŃie. Dintre acestea, merită a fi evidenŃiate: diminuarea masivă a capitalului tehnic în agricultură; degradarea sistemelor de irigaŃii; blocarea fac-torilor de bază ai producŃiei agricole; practicarea unor preŃuri inechitabile pentru produsele agricole; lipsa unei politici şi a unor strategii coerente, fundamentate ştiinŃific şi pentru o perspectivă în măsură să permită îndeplinirea obiectivelor subsumate lor.

În concluzie la acest capitol, apreciem că securitatea naŃională este considerată aproape invariabil ca principală preocupare a fiecărui stat, iar supravieŃuirea naŃională drept Ńelul suprem şi primul obiectiv al politicii de securitate a oricăruia dintre acestea.

Considerăm că ideea securităŃii naŃionale implică păstrarea modului de viaŃă al naŃiunii respective, a independenŃei şi a integrităŃii teritoriale a unui stat în absenŃa imixtiunilor externe sau a subversiunii, astfel încât naŃiunea să se poată bucura de anumite standarde morale, culturale şi materiale fixate de ea însăşi şi să-şi păstreze poziŃia pe scena internaŃională. Securitatea este în egală măsură un mijloc de a împlini condiŃiile de mai sus, cât şi un scop în sine.

De asemenea, apreciem că lipsa securităŃii alimentare poate genera, pe plan intern, convulsii şi tensiuni sociale, afectează starea de sănătate fizică şi psihică a populaŃiei, poate crea stări de instabilitate economică şi politică iar, pe plan extern, pot apărea tot felul de presiuni diplomatice, economice, politice etc. din partea unor forŃe, toate acestea putând avea efecte nedorite, periculoase asupra securităŃii naŃionale.

Totodată, se poate vorbi de o securitate alimentară atunci când un stat are importante disponibilităŃi de produse agricole vegetale şi animale în măsură să asigure necesităŃile întregii populaŃii cu produse agricole de bază, fundamentale, să pună la dispoziŃie industriei materiile prime necesare şi să realizeze stocurile necesare pentru situaŃii limită.

Aşadar, un management eficient al rezervelor alimentare are o triplă importanŃă: strategică – bază de aprovizionare cu acest gen de produse a populaŃiei şi a forŃelor luptătoare în situaŃii de criză sau război; economică – reprezintă un instrument care permite reglementarea unor fenomene negative din economie în condiŃii de pace şi, mai ales, de război (creşterea inflaŃionistă a preŃurilor, combaterea speculei etc.); psihologică – constituie un factor important, care întăreşte moralul populaŃiei, atunci când se conturează o criză cronică de alimente.

În opinia noastră, constituirea rezervelor alimentare are importanŃă specifică pentru România, din următoarele considerente: secetă şi alte calamităŃi naturale, care au o frecvenŃă relativ mare în România, dar şi de mare amploare cu efecte distructive mari; potenŃialitatea conflictuală accentuată a zonei geostrategice în care se află România; posibilitatea mare ca producŃia agricolă să fie total distrusă în cazul unor conflicte armate. Ca şi în cazul securităŃii energetice, pentru continuarea şi menŃinerea rezervelor alimentare la nivelul optim al stocurilor, atât din punct de vedere sortimental şi cantitativ, cât şi din perspectivă calitativă, se solicită un management profesionist, eficient şi responsabil, desfăşurat pe baza unor strategii, politici şi programe fundamentate ştiinŃific.

Mai putem concluziona că un stat care deŃine securitate alimentară înseamnă că are şi importante disponibilităŃi de produse agricole vegetale şi animale, cu care se satisfac necesităŃile întregii populaŃii cu produse agricole de bază, fundamentale, ale industriei, cu materii prime, se pot crea stocuri pentru export şi constituie însemnate rezerve de produse agricole pentru situaŃiile limită, calamităŃile naturale, stările de criză sau război, apariŃia unor epizootii etc.

14 Barry, Buzan, Popoarele, statele şi teama, Bucureşti, Editura Cartier, 2000 pp. 124-142.

NECLASIFICAT


Capitolul 2

INSTITUłII GLOBALE, REGIONALE ŞI NAłIONALE CU ATRIBUłII ÎN ASIGURAREA SECURITĂłII ALIMENTARE A POPULAłIEI. VULNERABILITĂłI

SISTEMICE

Stilul de viaŃă al timpurilor noastre este foarte diferit de cel din trecut. Ritmul rapid al stilului modern de viaŃă a dus la schimbări în modul de producere a alimentelor şi a consumării acestora. Un rezultat pozitiv al acestor schimbări a fost avansarea rapidă a tehnologiei alimentare, a preparării şi ambalării lor, pentru a oferi siguranŃa şi buna calitate a aprovizionării cu alimente. În ciuda existenŃei acestor noi descoperiri, poate apărea riscul contaminării alimentelor prin contaminanŃi naturali sau care sunt introduşi accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor. La nivel european, problematica siguranŃei şi cea a securităŃii alimentare apar ca fiind diferenŃiate, astfel: siguranŃa alimentară se referă în mod particular la inocuitatea mărfurilor alimentare, cu accent asupra reducerii, eliminării şi evitării riscurilor pe care hrana ar putea să le prezinte pentru sănătatea oamenilor şi animalelor, în timp ce problematica securităŃii alimentare vizează asigurarea autosuficienŃei, respectiv a suficienŃei produselor alimentare pentru unele entităŃi-Ńintă (zone, Ńări, grupuri de Ńări), cu ajutorul instrumentelor de ajutor alimentar, donaŃii, proiecte, programe etc.

Deşi previziunile organizaŃiilor internaŃionale sunt destul de divergente, se estimează totuşi, că la nivelul anului 2050 populaŃia globului va fi în jurul pragului de 10 miliarde de locuitori (în decursul ultimilor 30 de ani, populaŃia mondială a crescut cu 2,4 miliarde de locuitori, respectiv cu 60%). Acestei explozii demografice i se impută, în bună parte, abuzurile şi excesele civilizaŃiei moderne: deşertificare, foamete, declinul biodiversităŃii, încălzirea climatului, poluarea etc. Un alt aspect este că această dinamică demografică nu este uniform repartizată, aproximativ 70% din populaŃia planetei este concentrată pe 12% din suprafaŃa acesteia, existând zone aflate într-un cvasiechilibru, dar şi zone cu o creştere explozivă, remarcându-se o creştere accelerată a populaŃiei urbane. Pe de altă parte, suprafeŃele care se pretează pentru agricultură nu numai că nu se pot extinde, dar din păcate, ca urmare a acŃiunilor noastre din ultimele două secole, se diminuează.

În ceea ce priveşte relaŃia populaŃie – resurse , încă din secolul al XVIII-lea, începând cu Malthus, mulŃi cercetători au evidenŃiat distorsiunea dintre creşterea demografică şi resurse, un raport privind ,,impactul ecologic al naŃiunilor” concluzionează că populaŃia mondială depăşeşte deja cu 20% capacitatea planetei de a asigura satisfacerea nevoilor. Pentru a se asigura hrana populaŃiei existente şi a celei prognozate, este necesar să crească substanŃial resursele alimentare punându-se accent pe valoarea materialului biologic utilizat în agricultură, cu potenŃial de producŃie ridicat, chiar specializat pentru trebuinŃele omului modern, dar cu condiŃia respectării regulilor agrotehnice. Astfel, la nivel global se pune problema mediu-economie, şi aceasta datorită caracterului complex şi multidimensional (tehnologic, economic, politic, ecologic) prin natura şi implicaŃiile ei.

În final, calitatea şi siguranŃa alimentelor se bazează pe eforturile tuturor celor implicaŃi în lanŃul complex care include producŃia agricolă, procesarea, transportul şi consumul alimentelor. Conform Uniunii Europene şi OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii - protecŃia alimentară este o responsabilitate a tuturor, începând de la originea lor până în momentul în care ajung pe masă.

În cadrul acestui capitol am prezentat şi analizat, în principal, elemente şi aspecte referitoare la situaŃia resurselor de apă şi de hrană la nivel global, responsabilităŃile pe care le au instituŃiile cu competenŃe în domeniul asigurării protecŃiei alimentare, atât la nivel internaŃional cât şi la nivel naŃional şi o parte din factorii generatori de vulnerabilităŃi sistemice în procesul de asigurare cu resurse alimentare. De asemenea, am prezentat opiniile noastre referitoare la deficienŃele pe care le constatăm în implementarea unor principii de bază privitoare la asigurarea securităŃii alimentare.

SituaŃia resurselor de apă şi de hrană la nivel global A hrăni omenirea secolului XXI ridică o serioasă problemă de mediu, respectiv: creşterea

demografică se va accelera în sudul planetei: Asia va ajunge la 5,2 miliarde locuitori, în 2050, faŃă de 3,9 miliarde, în 2005; Africa va avea circa 2 miliarde locuitori faŃă de 906 milioane, în 2005.

NECLASIFICAT


Hrănirea acestor populaŃii ridică probleme deosebite, întrucât această creştere demografică se plasează în regiuni unde deja domneşte foametea cronică şi unde schimbările climatice vor fi mai pronunŃate decât în alte părŃi. Pe de altă parte creşterea producŃiei agricole încetineşte: +2,3% pe an între 1961 şi 2000 şi numai +1,5% după această dată în condiŃiile în care va fi nevoie să se producă un supliment de 200 milioane tone până în anul 2015.

Problematica de mediu se va acutiza pe parcursul secolului: problema apei (agricultura consumă 70% din apa utilizabilă a lumii, în unele părŃi chiar 90-95%), concurenŃa biocarburanŃilor (diminuează oferta de produse alimentare agravând criza), extinderea zonelor protejate, degradarea terenurilor agricole, pe de o parte, şi faptul că planeta va avea de hrănit 10 miliarde de persoane, pe de altă parte.

Provocările dezvoltării în noul mileniu se axează pe combaterea sărăciei şi preocupările imediate privind securitatea alimentară şi dezvoltarea economică. Conform statisticilor FAO numărul persoanelor subnutrite din lume, în 2010, este foarte mare, aproape un miliard, iar în prezent unul din şase oameni din Ńările curs de dezvoltare, suferă de foame cronică. Securitatea alimentară trebuie să facă faŃă schimbărilor rapide ale mediului socio-economic realizate la nivel local, regional şi global.

Conceptul de securitate alimentară este incomplet dacă nu este privit prin prisma a cel puŃin două componente: disponibilitate şi accesibilitate. În ceea ce priveşte disponibilitatea, sensul este acela că hrana trebuie să existe în mod fizic, material, să fie produsă în mod constant în cantităŃi suficiente şi într-o structură convenabilă.

În linii mari, experŃii sunt de acord că la nivel planetar cantitatea de hrană produsă este suficientă pentru toată omenirea. În schimb, sunt înregistrate la nivel regional, continental şi chiar local puternice variaŃii, sunt chiar Ńări în interiorul cărora coexistă regiuni excedentare şi regiuni deficitare (Madagascar, Mali, Burkina s.a.). În acelaşi timp, hrana trebuie să fie accesibilă, să existe posibilitatea procurării ei, prin prisma puterii de cumpărare; insecuritatea alimentară îi vizează pe cei săraci care nu au mijloace necesare de a-şi procura hrana. Mai există un alt tip de inaccesibilitate determinată de blocaje pe criterii etnice (Niger, Nigeria, Sudan) când se produce malnutriŃia unor populaŃii pe fondul lipsei de acces a acesteia la o hrană ce există. Cu alte cuvinte, foamea şi malnutriŃia nu arată o lipsă fizică de hrană, atâta timp cât aceasta produsă în cantităŃi suficiente nu este repartizată în mod uniform, la scară regională, naŃională, comunitară şi chiar individuală.

În acest tablou, apare evident că se prefigurează o criză alimentară de proporŃii, care pune în pericol întreaga societate omenească. Singura soluŃie pentru a depăşi această ameninŃare este o creştere a producŃiei agricole prin utilizarea unor tehnologii performante.

Apa, sub multiplele ei forme, reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic atât pentru utilizarea directă pentru om, cât şi pentru activitatea normală a biosferei, fiind indispensabilă supravieŃuirii şi bunăstării oamenilor. Până la începutul sec. al XX-lea, cererea de apă, calitatea acesteia şi eficienŃa utilizării ei păreau probleme de importanŃă secundară. Însă, la începutul sec. al XXI-lea, populaŃia globului este de aproximativ 7 miliarde de locuitori, dintre care jumătate trăiesc în mediul urban. Evident, nevoile vitale de apă şi de hrană vor fi pe măsura acestei populaŃii.

Din totalul resurselor de apă de pe glob, numai 3% au apă proaspătă (nesărată) din care aproape o treime, deci 1% din total, nu sunt accesibile. Restul de 2% din resursele totale de apă şi care sunt dulci (proaspete) sunt neuniform distribuite. În multe zone resursele de apă sunt contaminate continuu cu reziduuri menajere, cu ape scurse şi poluate din industrie, din agricultură15.

Consumul mediu de apă la nivel mondial este de 650 m³/loc./an din care 8% pentru nevoi umane, 23% în industrie şi 69% în agricultură16.

Folosirea terenurilor sărăturate şi apelor saline pentru agricultură şi silvicultură este, în prezent, o importantă problemă pentru Ńările aflate în curs de dezvoltare şi a celor dezvoltate, urmărindu-se introducerea culturilor cu plante şi arbori cu toleranŃă la salinitate.

15 http://www.icid.org/murcia_keynote_Apr10.pdf, accesat la data de 10.02.2013. 16 Ibidem.

NECLASIFICAT


La nivel mondial, agricultura irigată este principalul consumator de apă extrasă din surse în proporŃie de 70-80% şi în unele Ńări chiar de până la 90%, reprezentând cca. 60.000 km³/an, din care 10% se returnează în râuri şi în straturile acvifere.

La nivel global se consumă o cantitate de apă, pentru producerea hranei, de 7.130 miliarde m³/an, din care 1.570 miliarde m³/an prin irigare, iar restul provine din precipitaŃii.

Din suprafaŃa totală a terenurilor la nivel mondial17 (13.000 milioane ha) sunt cultivate doar 1.500 milioane ha (12%), din care sunt amenajate pentru irigaŃii 277 milioane ha (18% din terenurile cultivate), distribuite pe zone geografice, astfel: Asia 70%, America de Nord şi Centrală 11%, Europa 9%, Africa 5%, America de Sud 4% şi Oceania 1%.

Se estimează că între 50 şi 70% dintre amenajările tradiŃionale de irigaŃii şi drenaje din lume necesită să fie modernizate prin: control mai riguros al apei vehiculate, perfecŃionarea înregistrării şi transmiterii datelor în activitatea de exploatare a lucrărilor, soluŃii pentru creşterea randamentului hidraulic al amenajărilor18.

Un aspect care devine îngrijorător este acela că în ultimii 25 ani scurgerile de apă în peste 145 mari cursuri de apă din lume a scăzut cu 1/5 (20%) ca o consecinŃă primară a schimbărilor climatice.

Pentru menŃinerea liniştei (păcii) sociale mondiale faŃă de cererea de alimente, în creştere, ar trebui ca suprafeŃele cu terenuri irigate să crească cu cca. 30% ceea ce ar conduce la necesitatea creşterii cantităŃii de apă proaspătă pentru irigaŃii cu 15-20%19.

Sute de milioane de oameni sunt şi vor fi în continuare condamnaŃi la sărăcia hidrologică, apa consumată de către aceştia fiind sub standardele minime acceptabile.

Deficitul apelor de suprafaŃă, datorat în special consumului peste măsură pentru unele sectoare ale economiei, duce implacabil la secarea râurilor. Fenomenul este tot mai des întâlnit, cu deosebire în zonele centrale ale marilor continente: Amu Daria, secătuită de către producătorii de bumbac din Turkmenistan şi Uzbekistan nu mai ajunge în Lacul Aral pentru o mare perioadă din an; Lacul (Marea) Aral şi-a micşorat suprafaŃa cu 40%, iar volumul de apă a scăzut cu 66%; salinitatea a crescut ducând la dispariŃia peştilor.

Devierile de curs pentru oraşe, industrie şi irigaŃii ale apelor Fluviului Galben din China se înmulŃesc. Ca atare, deşi este unul dintre cele mai mari fluvii ale lumii: în 1992, pentru 15 zile fluviul nu a mai ajuns în ocean; în 1997, pentru 226 zile, fluviul nu a mai ajuns în ocean; în consecinŃă, producŃia de cereale a provinciei Shandong, ultima pe care o străbate Fluviul Galben, provincie care participă cu 20% la producŃia totală a Chinei, este într-un declin alarmant20.

Dacă ar fi să analizăm raportul dintre evoluŃia demografică la nivel mondial şi disponibilităŃile de resurse alimentare, de apă şi ale mediului desprindem două situaŃii posibile:

- pe de o parte, abundenŃa resurselor (atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ), amplificată de sporirea veniturilor, conduce la creşterea nivelului de trai şi, prin urmare, la sporirea populaŃiei;

- pe de altă parte, creşterea necontrolată a populaŃiei, completată cu lipsa educaŃiei, conduce la creşterea cererii de resurse alimentare şi de apă.

ConsecinŃele creşterii necontrolate a populaŃiei nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Dintre acestea amintim numai câteva: diminuarea potenŃialului producŃiei agroalimentare (dispariŃia păşunilor, pădurilor, eroziunea solului etc.); diminuarea hranei şi a resurselor de apă potabilă (consecinŃe negative asupra sănătăŃii populaŃiei); scăderea nivelului de educaŃie; consecinŃe negative asupra habitatului şi locurilor de muncă; deteriorarea mediului înconjurător; scăderea nivelului de trai al populaŃiei; declinul economic general.

În ceea ce priveşte problematica securităŃii alimentare pentru populaŃie, în literatura de specialitate, după cum am mai arătat, aceasta are diferite accepŃiuni:

17 http://www.icid.org/murcia_keynote_Apr10.pdf, accesat la data de 10.02.2013. 18 Ibidem. 19 Ibidem. 20 Ibidem.

NECLASIFICAT


- vizează asigurarea accesului pentru toată lumea şi, în mod permanent, la hrana necesară unei vieŃi active şi sănătoase;

- vizează asigurarea disponibilităŃii alimentelor; - asigură şi respectă dreptul oricărui om de a se hrăni, precum şi dorinŃa de a avea o

alimentaŃie sănătoasă; - poate fi cuantificată ca reprezentând cantitatea de alimente necesare unui individ,

exprimată în unităŃi fizice, convenŃionale şi în substanŃe nutritive pentru a-i asigura echilibrul fiziologic şi a-i acoperii cele 3 raŃii de consum: raŃia de întreŃinere; raŃia de creştere; raŃia de activitate.

Organismele specializate ale ONU stabilesc obiective prioritare menite să asigure securitatea alimentară şi să garanteze sănătatea populaŃiei, orientate către:

- satisfacerea nevoilor nutriŃionale ale populaŃiei, prin intervenŃii şi orientări spre piaŃă a diferitelor activităŃi şi fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau anumitor componente ale acestora;

- rezolvarea într-o manieră cât mai echilibrată a problemei alimentare; - promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel naŃional şi în măsură crescândă

la nivel regional. La nivelul ONU sunt definiŃi o serie de indicatori sintetici ai securităŃii alimentare, dintre

care amintim: raportul dintre stocul de cereale şi consumul de cereale la nivel mondial; raportul dintre disponibilităŃile de produse agroalimentare ale principalilor exportatori şi cererea de consum a populaŃiei; variaŃia producŃiei de cereale în marile Ńări importatoare; variaŃia producŃiei de cereale în Ńările cu venituri scăzute şi cu deficit alimentar; variaŃia preŃurilor la importul produselor agroalimentare.

În acest sens, asigurarea securităŃii alimentare trebuie să pornească de la identificarea unei serii de premise referitoare la: capacitatea de cumpărare a consumatorilor; potenŃialul agricol al unei Ńări; nivelul atins în asigurarea securităŃii alimentare; gradul de stabilizare a veniturilor etc.

PopulaŃia globului era de 6,1 miliarde locuitori în anul 2000, de 6,4 miliarde locuitori în anul 2004 şi se estimează că va fi de 7,8 miliarde locuitori în anul 2025, de 8,1 miliarde locuitori în anul 2030 şi de 9,3 miliarde locuitori în anul 2050. În perioada 1950-2000 populaŃia globului s-a triplat21.

Din datele celui de al 5-lea Forum Mondial al Apei22 (Ankara, 2009) rezultă că peste jumătate din populaŃia actuală a globului trăieşte în mediul urban şi procesul de urbanizare este în creştere. Pe de altă parte aproximativ 40% din populaŃia globului trăieşte în cuprinsul a peste 260 bazine hidrografice de cursuri de apă şi lacuri transfrontaliere. Un număr de 145 Ńări din lume au teritoriile lor în cadrul bazinelor râurilor transfrontaliere.

Potrivit previziunilor, în anul 2025 peste 4 miliarde locuitori (mai mult de jumătate din populaŃia globului) vor trăi în Ńări care suferă de lipsa apei, iar 2/3 din populaŃia globului se va afla în condiŃii de stres de apă23.

În acest context, un loc aparte îl ocupă agricultura - domeniu care asigură în primul rând hrană pentru toŃi locuitorii planetei, indiferent de poziŃie socială, statut şi pregătire profesională, vârstă, loc de muncă, convingeri politice, pe orice vreme şi în orice loc s-ar afla fiecare dintre aceştia şi contribuie la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea economică.

Ca urmare este important ca domeniul agriculturii să ocupe un loc special în strategiile de dezvoltare la nivel naŃional, regional şi mondial.

Conform celor mai recente rapoarte ale instituŃiilor internaŃionale24 de specialitate 2,4 miliarde locuitori (aproximativ 1/3 din populaŃia globală) nu au asigurată asistenŃa sanitară adecvată, jumătate din populaŃia globului trăieşte în sărăcie, având un venit de sub 2 dolari/zi din care 1,3 miliarde locuitori se află la polul extrem al sărăciei (cu sub 1 dolar/zi). Peste 850 milioane

21 http://www.worldwatercouncil.org/Publications_and_reports/New_Water_Politics.pdf, accesat la data de 10.02.20113 22 http://www.worldwatercouncil.org/index.php?id=1842, accesat la data de 10.02.2013. 23 Ibidem. 24 http://www.fao.org/corp/statistics/en/, accesat la data de 10.02.2013.

NECLASIFICAT


locuitori suferă de foame cronică (aport caloric sub 2700 kcal/pers./an). Vârful sărăciei se ridică la 18-53% dintre locuitorii care trăiesc în zonele cu amenajări de irigaŃii şi la 21-66% dintre locuitorii care se află în zonele fără amenajări de irigaŃii.

ProducŃia mondială de cereale este consumată în proporŃie de 92% de către Ńările producătoare. ComerŃul se realizează de regulă între Ńările legate.

Se estimează că producŃia mondială de cereale, conform ultimului raport dat publicităŃii de Consiliul InternaŃional al Cerealelor, va ajunge la 1.725 milioane tone, cu 3,5 la sută mai puŃin decât în 2009/1025.

Această scădere este cauzată în principal de reducerea producŃiei de porumb. Consumul mondial de cereale în 2010/11 se estimează că va creşte cu 1,6 la sută, ajungând la 1.786 milioane tone, în condiŃiile în care se prevede o utilizare mai redusă pentru hrana animalelor, ce va fi însă compensată de creşterea consumului pentru uz uman şi industrial26.

Pentru producerea de etanol se estimează că vor fi folosite 144 milioane tone cereale, cu aproape 7% mai mult decât în anul precedent.

Ca urmare a previziunilor privind scăderea producŃiei şi creşterea consumului, proiecŃia globală a stocurilor de cereale, în 2010/11, este estimată la 340 milioane tone (faŃă de 401 milioane tone anul trecut). Evident, cel mai mare declin al stocurilor (31 milioane tone) se va înregistra la porumb. Volumul exportului de cereale al principalilor exportatori (Argentina, Australia, Canada, UE, Kazahstan, Rusia, Ucraina, SUA ) se estimează că va scădea la 105 milioane tone, cel mai mic volum înregistrat din 2003/04 până în prezent.

ComerŃul mondial cu cereale în 2010/11 va fi de aproximativ 241 milioane tone, ceva mai ridicat decât anul trecut. O scădere importantă, de 29 milioane tone, se va înregistra la exporturile statelor din regiunea Mării Negre, dar vor fi compensate de alŃi exportatori, în special SUA, Brazilia, Argentina, Australia şi UE.

Prognoza privind producŃia mondială de grâu (644 milioane tone) este cu aproximativ 5% mai mică faŃă de producŃia înregistrată anul trecut. În emisfera sudică sunt perspective bune pentru producŃia din Brazilia şi Argentina, unde se vor recolta probabil circa 13 milioane tone, cu 5 milioane de tone mai mult decât în 2009. Consumul mondial de grâu este apreciat la 660 milioane tone.

În ceea ce priveşte producŃia mondială de porumb în 2010/11, se estimează că aceasta a fost de 810 milioane tone, iar consumul global a fost de circa 840 milioane tone porumb.

Stocul de la sfârşitul sezonului (121 milioane tone) va fi mai mic cu 20% faŃă de sezonul precedent şi cel mai mic din ultimii patru ani. Volumul comerŃului internaŃional este de aşteptat să crească cu 9 procente în 2010/11, cele mai mari creşteri ale importurilor înregistrându-se în UE, China şi Rusia.

Lumea este în pragul unei crize alimentare globale. PreŃurile la alimente la nivel global sunt deja la un nivel record şi acestea continuă să urce agresiv. Ce se va întâmpla cu lumea atunci când sute de milioane de oameni nu îşi vor putea permite să se hrănească singuri?

Exista tot felul de indicii că va veni o vreme când nu va mai fi suficientă hrană pentru toată lumea. În continuare, vom prezenta 20 de semne că lumea se apropie de o criza a alimentelor27:

- 44 de milioane de oameni din întreaga lume au fost împinşi către sărăcie extremă din luna iunie 2010 şi până în prezent, din cauza creşterii preŃurilor la alimente;

- o treime din terenurile agricole îşi pierd, într-un ritm uluitor, stratul de sol vegetal, propice culturilor, mult mai repede decât procesul natural de înlocuire;

- datorită subvenŃiilor pentru etanol din SUA, aproape o treime din cultura de porumb din Statele Unite este folosită acum pentru fabricarea de combustibili. Acest lucru pune presiune asupra preŃului la porumb;

25 http://www.igc.int/downloads/gmrsummary/gmrsumme.pdf, accesat la 01.05.2013. 26 Ibidem. 27 http://theeconomiccollapseblog.com/archives/20-signs-that-a-horrific-global-food-crisis-is-coming, accesat la data de 10.05.2013.

NECLASIFICAT


- din cauza lipsei de apă, unele Ńări din Orientul Mijlociu sunt nevoite să se bazeze în totalitate pe produsele alimentare de bază din alte Ńări. Dar, din cauza acestui lucru, se estimează că nu va mai exista producŃie de grâu în Arabia Saudită până în anul 2012;

- masele de apă de pe tot globul se epuizează într-un ritm alarmant. Potrivit Băncii Mondiale, există 130 milioane de oameni în China şi 175 de milioane de oameni din India care se hrănesc cu cereale şi cu apă care este scoasă din straturile acvifere mai repede decât poate fi înlocuită;

- în SUA, secarea sistematică a Acviferului Ogallala ar putea transforma „Grânarul AbundenŃei” într-un bazin plin cu nisip;

- boli cum ar fi rugina de porumb duc la distrugerea multor provizii alimentare din întreaga lume;

- tsunamiul şi criza nucleară din Japonia au făcut ca vaste suprafeŃe agricole să fie inutilizabile. Unii specialişti cred ca o mare parte din nordul Japoniei va fi considerată de nelocuit. De asemenea, mulŃi specialişti sunt de părere că economia japoneză, a treia cea mai mare din lume, se va prăbuşi în totalitate în urma acestor dezastre;

- preŃul petrolului ar putea fi cel mai mare factor de influenŃă de pe această listă. Dacă preŃul petrolului se menŃine ridicat, întregul sistem de producŃie alimentară devine mult mai scump şi vom asista la preŃuri la alimente mult mai mari, iar unele forme de producŃie nu-şi vor mai avea rostul;

- la un moment dat lumea s-ar putea confrunta cu o lipsă de îngrăşăminte agricole. Potrivit oamenilor de ştiinŃă de la Phosphorus Global Research Initiative, lumea nu va avea suficient fosfor pentru a satisface cererea agricolă, în 30- 40 de ani;

- inflaŃia pe piaŃa produselor alimentare este devastatoare în multe economii de pe glob. De exemplu, India are de-a face cu o rata anuală a inflaŃiei la alimente de 18 la sută;

- potrivit FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations), preŃul global al alimentelor a atins un nou record în luna februarie 2011;

- potrivit Băncii Mondiale, preŃul global al alimentelor a crescut cu 36% în ultimele 12 luni; - preŃurile materiilor prime din grâu s-au dublat din vara anului trecut; - preŃurile materiilor prime din porumb, de asemenea, s-au dublat din vara anului trecut; - preŃurile materiilor prime din soia au crescut cu circa 50% din iunie anul trecut; - preŃul sucului de portocale s-a dublat din 2009; - există aproximativ 3 miliarde de oameni pe glob care trăiesc din echivalentul a 2 dolari pe

zi sau mai puŃin; - anul 2011 a fost deja unul dintre „cei mai nebuni ani” de la Primul Război Mondial.

RevoluŃiile au răvăşit lumea arabă, SUA şi NATO s-au implicat în războiul civil din Libia, Europa este pe punctul de a intra în colaps financiar, iar dolarul american este pe moarte. Niciunul dintre aceste evenimente nu este o veste bună pentru producŃia mondială de alimente;

- sunt zvonuri persistente cum că se înregistrează lipsă de alimente la unele dintre cele mai mari rezerve din SUA.

Financial Times avertizează că întreaga lume este „periculos de aproape” de o nouă criză alimentară, în timp ce raportul bianual al ONU atrage atenŃia: „Comunitatea internaŃională trebuie să rămână vigilentă la viitoare şocuri ale rezervelor alimentare.”

Raportul oferit de FAO avertizează că anul viitor se va simŃi o creştere în preŃurile alimentelor, în special de către cei mai săraci oameni ai lumii28. Raportul previzionează o creştere cu 11% pentru cele mai sărace Ńări şi cu 20% pentru Ńările cu deficit alimentar din pricina veniturilor scăzute. La ora actuală, conform estimărilor ONU, un miliard de oameni din întreaga lume suferă de foamete. Acesta este cel mai mare număr înregistrat vreodată în istorie.

Criza estimată ar putea rivaliza cu cea din 2007-2008. Cauzele principale sunt scăderea stocurilor de cereale, datorată condiŃiilor meteo-hidrologice fără precedent, restricŃionarea exporturilor şi un dolar scăzut care a favorizat inflaŃia. Dacă untul a ajuns la cel mai mare preŃ din istorie, zahărul este la un record al ultimilor 30 de ani, în timp ce preŃul la grâu sau porumb a

28 http://www.fao.org/worldfoodsituation/wfs-home/en/, accesat la data de 10.05.2013.

NECLASIFICAT


crescut cu 40% anul acesta. La cerealele majore, producŃia anului viitor va trebui să se dezvolte, pentru a face faŃă cererii şi pentru a suplini rezervele mondiale consumate.

Se estimează că importurile de produse la nivel mondial vor fi cu 15% mai mari decât în 2009, depăşind pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Ar fi a doua oară în istorie când se întâmplă asta, după ce în 2008 valoarea importurilor de alimente la nivel mondial a fost de 1.031 miliarde de dolari, un record absolut la vremea respectivă. Prin comparaŃie, în perioada 1997-2007 valoarea importurilor era la jumătate, nedepăşind 500 de miliarde de dolari.

Abilitatea noastră, a oamenilor, de a produce suficientă hrană este la limită şi ea depinde nu numai de eforturile necesare în interiorul agriculturii, ci şi de politica energetică pentru a stabiliza clima, de un efort global, la nivel mondial, pentru protecŃia resurselor de apă, protecŃia solurilor şi a productivităŃii lor, un sistem eficient de transport şi de politici de stabilizare a populaŃiei.

În concluzie, din ceea ce priveşte problematica resurselor de hrană şi de apă, desprindem următoarele:

- cererile umane au ajuns să depăşească posibilităŃile actuale ale planetei, iar efectele negative asupra mediului subminează producŃia de hrană la scară globală;

- oamenii trebuie să-şi facă griji pentru ziua de mâine, în condiŃiile în care consumul fără de grijă de azi nu reprezintă o filozofie de succes;

- deşi populaŃia în Ńările dezvoltate este în scădere, aceasta creşte în Ńările slab dezvoltate; - într-o lume în care creşterea istorică a productivităŃii solului a scăzut la jumătate faŃă de

1990, creşterea producŃiei de cereale se situează sub nivelul creşterii populaŃiei; - producŃia de cereale este afectată de încălzirea globală şi de schimbările climatice; - limitele resurselor de apă şi epuizarea unor acvifere reprezintă o problemă mai gravă decât

epuizarea resurselor de petrol. Pentru petrol există substitute, pentru apă – nu! Având în vedere cele prezentate, fără teama de a greşi, putem spune că problema asigurării

necesarului de alimente şi de apă pentru populaŃia fiecărei Ńări a devenit, din păcate, o chestiune geopolitică.

În concluzie la acest capitol, apreciem că, la nivelul ansamblului de securitate alimentară, problematica siguranŃei alimentare presupune o abordare complexă. Aspectele ce vizează securitatea şi siguranŃa alimentară trebuie analizate la nivelul etapelor intermediare şi într-o măsură mai redusă, în etapele iniŃiale sau finale, însă anumite deficienŃe manifestate în sectorul producŃiei agricole au demonstrat necesitatea căutării cauzelor la originile filierei alimentare, respectiv în etapele iniŃiale ale acesteia, dar şi o strictă verificare pe tot circuitul pe care îl parcurge un produs alimentar până ajunge la consumatorul final.

În ultimii ani s-a produs, de asemenea, o sensibilizare a unui număr însemnat de consumatori în ceea ce priveşte problema siguranŃei alimentare, aceştia devenind din ce în ce mai interesaŃi, nu doar de calitatea, ci şi de provenienŃa produselor alimentare consumate. Se impune, în aceste condiŃii, eliminarea oricărei deficienŃe sau punct slab din circuitul parcurs de produsele agroalimentare, de la producători la masa consumatorului.

Rezolvarea problemelor apărute presupune, între altele, o atentă gestionare a resurselor şi factorilor utilizaŃi în producŃia alimentară, indiferent de natura acestora.

Problema siguranŃei alimentare capătă noi valenŃe pe fondul manifestării fenomenului globalizării, în condiŃiile dezvoltării comerŃului cu produse agroalimentare. Aceste aspecte ne conştientizează de faptul că, este din ce în ce mai dificilă asigurarea siguranŃei alimentare, care inevitabil se repercutează asupra stării de sănătate a populaŃiei. O abordare corectă a problematicii siguranŃei alimentare presupune, de fapt, coresponsabilizarea tuturor verigilor componente precum şi a instituŃiilor responsabile atât pe orizontală, cât şi pe verticală.

Într-un asemenea context, se impune luarea în considerare a următoarelor elemente ce concură la amplificarea procesului siguranŃei alimentare:

- componentele fundamentale ale analizei riscului se regăsesc în securitatea sanitară a alimentelor şi ne referim aici la evaluare, gestiune şi comunicare, impunându-se o delimitare între evaluarea ştiinŃifică a riscurilor si gestiunea acestora;

- trasabilitatea, care să aibă în vedere totalitatea actorilor ce acŃionează în circuitul complet al produselor alimentare;

NECLASIFICAT


- armonizarea normelor referitoare la diversele aspecte ale securităŃii alimentelor; - existenŃa unor elemente comune în sistemele de asigurare a securităŃii alimentelor, care să

le facă echivalente atât pe plan naŃional cât şi european; - accentuarea eliminării prealabile a riscurilor sau prevenirea acestora direct la sursă. Concentrarea eforturilor tuturor celor implicaŃi în lanŃul complex de planificare, gestionare a

resurselor, fabricare a produselor alimentare, care include protejarea mediului, stabilirea resurselor economico-financiare, producŃia agricolă, strategia de apărare a sănătăŃii populaŃiei, transportul, desfacerea, precum şi asigurarea trasabilităŃii produsului până la consumator ar conduce la obŃinerea de produse sigure.

Trebuie recunoscut faptul că nu întotdeauna atât autorităŃile responsabile, cât şi cei implicaŃi direct în producerea şi distribuirea alimentelor, respectă codul etic şi nu apelează în permanenŃă la practici oneste, aspecte care impun intervenŃia organismelor statale decizionale, prin intermediul diverselor reglementari (legi, norme, standarde etc.), pentru impunerea unor cerinŃe specifice pe întreg circuitul alimentar, care să dea încredere consumatorilor că bunurile pe care le achiziŃionează nu le vor afecta siguranŃa, sănătatea şi interesele lor legitime.

Se poate afirma, fără teama de a greşi, că o piaŃă pe care circulă bunuri alimentare de calitate şi sigure în consum va avea o contribuŃie semnificativă la succesul asigurării securităŃii şi siguranŃei alimentare.

În domeniul securităŃii şi siguranŃei alimentare autorităŃile competente au, în principal, următoarele obligaŃii:

a) să contribuie la elaborarea de norme tehnice conforme cu realităŃile socio-economice pentru alimente şi hrană;

b) să asigure coordonarea activităŃilor privind aplicarea normelor specifice alimentelor şi hranei, adoptate de organizaŃiile guvernamentale şi nonguvernamentale;

c) să contribuie, în cazul în care este nevoie, la încheierea de acorduri cu privire la recunoaşterea echivalenŃei măsurilor specifice privind alimentele

d) să acorde o atenŃie deosebită problemelor specifice de dezvoltare, finanŃare şi comerciale ale Ńărilor membre ale Uniunii Europene, pentru a se asigura că normele internaŃionale nu creează obstacole în realizarea schimburilor intracomunitare din aceste Ńări;

e) să promoveze concordanŃa între normele tehnice internaŃionale şi legislaŃia în domeniul alimentelor, astfel încât nivelul înalt de protecŃie sa nu fie diminuat.

LegislaŃia internaŃională şi cea din România privind industria alimentară trebuie să prevadă aplicarea în toate unităŃile implicate în întreg lanŃul alimentar de la producători primari până la desfacerea produselor alimentare (producŃia, transportul, depozitarea şi comerŃul alimentelor) a principiilor unui sistem de management al siguranŃei produselor alimentare bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor.

Asigurarea securităŃii alimentare pe termen lung, prin diminuarea efectului factorilor care au condus la apariŃia crizei alimentare trebuie să aibă în vedere: creşterea susŃinută a disponibilităŃii alimentelor printr-o producŃie sporită şi de calitate a micilor fermieri, lărgirea eficienŃei sistemelor de protecŃie socială, îmbunătăŃirea managementului de risc alimentar, îmbunătăŃirea accesului la pieŃele internaŃionale de alimente, obŃinerea unui consens internaŃional mai extins referitor la biocombustibili, pentru evitarea politicilor şi practicilor păguboase, care ameninŃă securitatea alimentara globală.

În aceste condiŃii, problematica legată de asigurarea inocuităŃii bunurilor alimentare, de-a lungul întregului lanŃ alimentar, capătă o importanŃă deosebită.

Analiza preocupărilor existente la această dată atât la nivel european, cât şi la nivel naŃional prezentată până acum, ne îndreptăŃeşte să afirmăm că există încă numeroase aspecte care trebuie atent analizate şi corectate în vederea transpunerii lor într-o gândire unitară pragmatică.

Dacă la nivel european găsim preocupări reale pentru promovarea de soluŃii atât la nivel conceptual, cât şi în domeniul organizării instituŃionale cu scopul de a implementa problematicile de strategie, în Ńara noastră situaŃia este departe de aşteptările populaŃiei şi nici nu întrevedem o preocupare reală şi eficientă pentru asigurarea securităŃii şi siguranŃei alimentare la această dată.

NECLASIFICAT


Capitolul 3

RISCURI, AMENINłĂRI ŞI PERICOLE LA ADRESA SECURITĂłII ALIMENTARE A ROMÂNIEI CU IMPLICAłII ASUPRA SĂNĂTĂłII POPULAłIEI

ProtecŃia alimentară a populaŃiei nu poate deveni un fapt real decât dacă ea constituie o

responsabilitate a tuturor celor implicaŃi în vastul domeniu alimentar, precum şi a celor care pot determina strategii asupra securităŃii alimentare, de la profesioniştii cu responsabilităŃi în elaborarea strategiilor, legislaŃiei, producŃiei, supravegherii, până la consumatori.

De-a lungul producŃiei lanŃului alimentar, sunt implementate diverse proceduri şi mecanisme de supraveghere şi control, de care sunt responsabile numeroase instituŃii, menite să se asigure că alimentele care ajung pe masa populaŃiei sunt comestibile şi în cantitate suficientă, fără a exista riscul contaminării de orice natură, pentru ca aceasta să fie mai sănătoasă şi să satisfacă cerinŃele societăŃii moderne.

Totuşi, riscul zero în alimente nu există şi trebuie să fim conştienŃi de faptul că cea mai bună legislaŃie şi cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja întru totul împotriva celor care au intenŃii rele.

Cel mai bun mod în care putem să punem în practică siguranŃa alimentelor, este să fim bine informaŃi referitor la principiile de bază ale producerii alimentelor şi circulaŃia acestora până la consumatorul final.

În acest capitol am analizat, într-o abordare generică, aspectele referitoare la riscuri, ameninŃări şi pericole la adresa securităŃii alimentare a Ńării noastre cu implicaŃii asupra sănătăŃii populaŃiei. În acest sens, am aprofundat elemente referitoare la sănătatea populaŃiei şi relaŃia dintre aceasta şi alimentaŃie, prezentând, în acest context, sărăcia ca ameninŃare majoră la adresa securităŃii naŃionale.

Totodată, pentru a contura întregul ansamblu, am analizat agricultura şi industria alimentară a României, în contextul identificării ameninŃărilor, riscurilor, pericolelor şi vulnerabilităŃilor la adresa acestora care aduc atingere securităŃii alimentare a Ńării.

ExistenŃa componentei socio-umane ca sistem este datorată atât determinărilor sale cauzale interne, cât şi determinărilor sale condiŃionate extern. Această existenŃă nu este un dat cu valoare discret - analogă, în sensul de „a fi” sau „a nu fi”, ci ea este un dat cu valoare continuu-analogă, în sensul de „a fi bine” sau „a nu fi bine” între două limite de variaŃii posibile. Ca urmare, existenŃa componentei socio-umane poate şi trebuie să fie supusă unei judecăŃi de valoare, adică unei evaluări calitative. Această calitate a existenŃei componentei socio-umane este exprimată de starea ei de sănătate care poate fi una apropiată de perfecŃiune, sau una precară, vecină cu starea morbidă.

Calitatea existenŃei sau starea de sănătate a componentei umane fiind datorată raportului stabilit între determinările cauzale interne şi determinările condiŃionate extern, exprimă că nivelul acesteia va fi în mai mare măsură dependent de acele determinări care conŃin o mai mare variabilitate în timp şi spaŃiu. Cum în această situaŃie se află determinările condiŃionate extern, de esenŃă ecologică şi întrucât modificările lor în timp şi spaŃiu sunt datorate, în realitate, nu atât unui proces natural, cât procesului antropizării naturii, se poate afirma că starea de sănătate sau calitatea existenŃei componentei socio-umane este determinată cu precădere de acŃiunile umane şi rezultatele lor.

Sănătatea este o însuşire ce caracterizează starea funcŃională a unui sistem situată în interiorul limitelor de variaŃii valorice posibile. Exprimând nivelul calităŃii existenŃei unui sistem, sănătatea este o mărime graduală ce poate fi supusă unei judecăŃi de valoare. Ea poate avea o valoare minimă, vecină cu starea de boală a sistemului, sau o valoare maximă, dincolo de care se află perfectarea sistemului ca deziderat. Orice factor sau acŃiune ce se dovedeşte a fi în măsură să reducă entropia sistemului, şi deci să promoveze şi să îmbunătăŃească starea de sănătate a acestuia, se instituie ca factor sau acŃiune cu potenŃial sanogenetic.

În cazul organismului uman, considerat ca sistem, pentru care determinările condiŃionale sunt de esenŃă ecologică, sănătatea devine tot mai mult o chestiune dependentă de calitatea cadrului

NECLASIFICAT


ambiental. Sănătatea fiinŃei umane a depins întotdeauna de cadrul ambiental în aceeaşi măsură în care existenŃa sa a depins de determinările condiŃionale externe.

Conform definiŃiei OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii, propuse în 1946, „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât şi social, şi nu doar absenŃa bolilor sau a infirmităŃilor”29. Ulterior, la această definiŃie s-a adăugat capacitatea de a duce o viaŃă productivă „social şi economic”, ceea ce a dat un înŃeles mai amplu noŃiunii de sănătate a individului.

Sănătatea reprezintă un concept complex cu câteva aspecte ce cuprind dimensiunea emoŃională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală. Sănătatea înseamnă mult mai mult decât absenŃa bolii. Ea este un proces ce contribuie la bunăstare şi echilibru.

Sănătatea emoŃională se referă la capacitatea de exprimare şi de soluŃionare a emoŃiilor unei persoane într-un mod constructiv.

Sănătatea intelectuală se referă la capacitatea de evaluare a informaŃiei şi de luare a unei decizii importante.

Sănătatea fizică se referă la condiŃia organismului şi la răspunsul acestuia în cazul vătămării şi a bolii.

Sănătatea socială reprezintă capacitatea de a aranja, de a se bucura, de a contribui şi beneficia de relaŃiile dezvoltate cu alte persoane.

Sănătatea spirituală se referă la sensul de consistenŃă, armonie şi de echilibru ce apare în promovarea energiei şi de educare a sănătăŃii în ansamblu.

Având în vedere că individul este parte componentă a unei colectivităŃi, societăŃi şi a unei naŃiuni, devine clară importanŃa sănătăŃii acestuia, atât fizice, cât şi mentale, pentru bunul mers al societăŃii respective şi chiar pentru existenŃa şi supravieŃuirea naŃiunii.

Din aceste motive, orice stat şi orice guvern responsabil, în opinia noastră, are datoria să includă sănătatea cetăŃeanului şi sănătatea populaŃiei atât în rândul strategiilor şi politicilor sociale, cât şi în rândul strategiilor care vizează securitatea şi siguranŃa naŃională atât pe termen scurt şi mediu, cât şi pe termen lung.

Starea de sănătate a populaŃiei cuprinde următoarele principii internaŃionale: - „FiinŃele umane sunt în centrul preocupărilor legate de o dezvoltare durabilă. Acestea au

dreptul la o viaŃă sănătoasă şi productivă. Ele constituie resursa cea mai importantă şi cea mai preŃioasă pe care o posedă o naŃiune. łările trebuie să vegheze ca toŃi cetăŃenii lor să aibă posibilitatea dezvoltării potenŃialului lor maxim”. - „Obiectivele şi politicile demografice fac parte integrantă a dezvoltării sociale, economice

şi culturale, deci obiectivul esenŃial este ameliorarea nivelului şi calităŃii vieŃii tuturor. Formularea şi punerea în practică a politicilor demografice reprezintă dreptul suveran al fiecărei naŃiuni, în conformitate cu legile sale, dar şi cu normele internaŃionale privitoare la drepturile omului”30.

Strategia de Securitate NaŃională a României vizează şi următoarele categorii de securitate: energetică şi alimentară, a transporturilor şi a infrastructurii, a sănătăŃii publice, sanitară, ecologică şi culturală, financiară, informatică şi informaŃională31. De asemenea, în acelaşi document, sunt stipulate drept obiective: accelerarea modernizării economice şi menŃinerea unui ritm rapid de creştere sustenabilă ce necesită îmbunătăŃirea radicală a stării de sănătate a populaŃiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănătate a tuturor participanŃilor la proces32.

Un domeniu al sănătăŃii şi securităŃii care capătă amploare, atât la nivel naŃional, cât şi internaŃional, este cel al securităŃii şi sănătăŃii în muncă. Pierderile de venituri cauzate de absenŃa de la locul de muncă îi costă pe lucrătorii europeni aproximativ un miliard de euro pe an, iar angajatorii suportă, la rândul lor, cheltuieli importante. Datorită strategiei puse în aplicare în

29 Constitution of the World Health Organization, semnată la 22 iulie 1946, New York. 30 Principiile 2 şi 4, Capitolul II la Programul de acŃiune adoptat la ConferinŃa internaŃională a NaŃiunilor Unite privitoare la PopulaŃie si dezvoltare - Cairo, 5 –13 septembrie 1994. 31 Strategia de Securitate NaŃională a României, România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaŃă mai bună într-o Ńară democratică, mai sigură şi prosperă, Cuvânt introductiv al preşedintelui României Traian Băsescu, Bucureşti, 2007. 32 Ibidem.

NECLASIFICAT


perioada 2002-2006, situaŃia în materie de sănătate şi securitate în muncă s-a ameliorat. IncidenŃa accidentelor mortale s-a redus cu 17 %, în timp ce numărul accidentelor care cauzează absenŃe de mai mult de trei zile de la locul de muncă este în scădere cu 23 %. Totuşi, aceste aspecte nu au fost îmbunătăŃite în mod omogen şi anumite categorii de lucrători sunt expuse în continuare unui grad mai mare de risc în comparaŃie cu altele. Astfel, construcŃiile, agricultura şi transporturile prezintă un nivel mult mai ridicat de risc. Progresele înregistrate variază în funcŃie de Ńară, de întreprindere şi de vârsta lucrătorilor. Mai mult, mediul profesional evoluează şi astfel apar noi riscuri, ceea ce face ca anumite patologii să fie din ce în ce mai frecvente, în special cele cauzate de presiunea psihologică. Confruntată cu această situaŃie, Uniunea adoptă o nouă strategie, al cărei obiectiv este de a reduce cu 25% incidenŃa bolilor profesionale şi a accidentelor de muncă până în 2015. Acest nou plan constă în ameliorarea şi simplificarea legislaŃiei existente şi încurajează totodată măsurile preventive şi acŃiunile de informare în atenŃia părŃilor implicate33.

Sărăcia este o problemă complexă la scară naŃională. Nicio soluŃie viabilă nu poate fi găsită pentru combatere acesteia, de aceea programele naŃionale cât şi cele internaŃionale au un rol foarte important în acest proces. Eradicarea sărăciei, cât şi a foamei plus factorul uman sunt principalele probleme ce se întâlnesc peste tot în lume. Lupta împotriva sărăciei este responsabilitatea tuturor.

Cercetările privind sărăcia din România au propus diferiŃi termeni: sărăcie absolută, sărăcie relativă, sărăcie severă, sărăcie lucie, pentru determinarea cărora au fost elaborate diferite praguri de sărăcie sau indici agregaŃi în conformitate cu metoda normativă, relativă, structurală sau „vagă”.

Sărăcia extremă este definită tridimensional, pornind de la: lipsa securităŃii locuirii, adică gospodăria nu are locuinŃa în proprietate; veniturile şi cheltuielile totale de consum ale gospodăriei, atât băneşti, cât şi cele în produse din grădinărit sau agricultura de subzistenŃă, sunt sub pragul naŃional de sărăcie; patrimoniu sărăcăcios, redus la cel mult două bunuri de folosinŃă îndelungată în mediul urban, respectiv un bun în mediul rural. PoziŃia gospodăriei, pe cele trei dimensiuni, reflectă atât bunăstarea generală a gospodăriei, cât şi nivelul său de integrare socială în contextul societăŃii româneşti actuale. În acelaşi timp, cele trei dimensiuni sunt expresii ale nevoilor de bază dintr-o societate modernă şi sunt în consens cu definiŃia socială dată sărăciei de către populaŃie.

Conform Ńintelor stabilite de Planul NaŃional pentru Reformă în cadrul strategiei Europa 2020, România intenŃionează să reducă numărul de persoane aflate în situaŃie de risc de sărăcie şi excluziune socială cu 580.000 persoane până în 2020. Un răspuns integrat este necesar pentru a atinge această Ńintă, precum şi să îmbunătăŃească incluziunea socială, condiŃiile de locuit, accesul la piaŃa muncii şi la securitate socială de bună calitate,servicii de educaŃie şi sănătate34.

În ceea ce priveşte procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, România se află mult în urma UE27, cu 40.3% din populaŃia Ńării fiind expusă acestor riscuri în 2011, faŃă de o medie UE de cca. 24%. Deşi ritmul de reducere a sărăciei este per ansamblu mai accentuat în România, decât la nivelul UE27, fenomenul este unul destul de răspândit şi cronicizat la nivelul întregii Ńări. Totodată, profilul dominant al sărăciei rămâne constant de-a lungul timpului, sărăcia fiind preponderentă pentru anumite grupuri ale populaŃiei (copii între 0-17 ani, familii monoparentale etc.).

Riscul de sărăcie sau excluziune socială este un concept multidimensional cuantificat pe baza unui index compozit ce înglobează informaŃia furnizată de trei măsuri statistice cu sau fără caracter monetar şi anume: riscul de sărăcie, deprivarea materială severă şi locuirea în gospodării cu nivel de activitate foarte redusă.

În 2011, 40.3% din populaŃia României era expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, aceasta fiind o valoare semnificativ mai mare decât media europeană (24.1%). La un total de 8,63 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2011, 4,74 milioane erau persoane în risc de sărăcie (cu venit disponibil mai mic de 60% din mediana

33 ConferinŃa de presă a domnului Vladimir Spidla, Comisarul pentru Ocuparea ForŃei de Muncă. 34http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2012-2020/Dezbateri/Rezultatele2/03.06.2013/7.Social%20inclusion_23%20mai.pdf, accesat la data de 12.06.2013.

NECLASIFICAT


veniturilor disponibile), 6,28 milioane erau sever deprivaŃi din punct de vedere material, iar 1,14 milioane locuiau în gospodării cu nivel de ocupare foarte redus35.

În concluzie la acest capitol, apreciem că securitatea alimentară a fiecărei Ńări poate fi asigurată în primul rând din resursele interne prin politicile practicate de fiecare Ńară. Securitatea alimentară este un concept deosebit de dinamic care a evoluat în timp. Astfel, în Ńările dezvoltate securitatea alimentară s-a realizat prin crearea unui sistem agricol viabil, prin practicarea unor politici îndelungate şi costisitoare de susŃinere a agriculturii. Astăzi în aceste Ńări conceptul a dobândit alte înŃelesuri. Datorită faptului că în aceste Ńări s-a reuşit să se asigure hrana în cantităŃi îndestulătoare, se pune în prim plan calitatea, siguranŃa alimentelor şi protecŃia socială, deci sunt preocupate de protecŃia sănătăŃii consumatorilor.

Securitatea alimentară în Ńările în curs de dezvoltare este mai dificil de realizat şi în condiŃii nefavorabile. În aceste Ńări consumul de alimente este foarte scăzut atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, fiind caracterizat printr-o structură în care produsele de origine animală au ponderea foarte mică ,iar această situaŃie este întâlnită în foarte multe Ńări ale lumii. Este foarte important ca aceste Ńări să-şi asigure hrana din resursele proprii, să-şi consolideze pieŃele agroalimentare pentru a dobândi independenŃa faŃă de Ńările dezvoltate mari producătoare de produse alimentare.

Această măsură este necesară şi pentru România care este o Ńară în curs de dezvoltare din punctul de vedere al protecŃiei alimentare a populaŃiei.

Capitolul 4 PRINCIPII GENERALE ŞI CONSIDERAłII CU PRIVIRE LA ELABORAREA UNEI

STRATEGII DE SECURITATE ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI

În acest capitol am prezentat principiile de bază care, în opinia noastră, trebuie să stea la baza fundamentării unei strategii de securitate şi siguranŃă alimentară, aplicabile la nivel naŃional.

Analizând complexitatea sub care se poate manifesta problematica alimentară, am ajuns la concluzia că soluŃia coordonării acesteia nu poate fi realizată decât prin gestionarea corectă şi integrată a tuturor segmentelor care o generează. Ca urmare este necesară o abordare complexă şi generatoare de soluŃii punctuale, pentru fiecare segment perturbator, în congruenŃă cu ceilalŃi factori conecşi.

Realizarea acestui deziderat se poate concretiza prin elaborarea unei strategii care să analizeze fiecare element în parte şi prin care să se ofere procedurile concrete de soluŃionare a dificultăŃilor cu care se confruntă.

În continuare, vom prezenta propriul proiect de strategie în domeniul securităŃii şi siguranŃei alimentare, cu menŃiunea că este un început, care poate fi perfecŃionat.

În prima parte, vom analiza principiile pe care se vor dezvolta mecanismele de aplicare ulterioară, precum şi cadrul conceptual ce a stat la baza sa. De asemenea, vom analiza stadiul actual al indicatorilor care pot fi utilizaŃi în conceperea strategiei, procesul de elaborare a indicatorilor de baza, precum şi îmbunătăŃirile care trebuie aduse ulterior, pentru ca aceştia să se poată integra într-un mecanism performant.

Partea a doua înfăŃişează viziunea noastră de perspectivă, stabilind obiective precise, orizonturi de timp, urmărind strict logica provocărilor cheie şi a temelor intersectoriale.

Pentru a avea puncte de reper cât mai elocvente, am considerat că datele statistice, furnizate de Institutul NaŃional de Statistică, pe care ne bazăm, trebuie analizate în complexitatea lor şi într-o anumită dinamică. Acest fapt nu numai că ne ghidează asupra elementelor de pornire, dar ne şi orientează spre ceea ce dorim să atingem, ca şi criterii de performanŃă, raportându-ne la unităŃile de timp.

Datorită faptului că în acest capitol nu dorim să prezentăm strategia în integralitatea ei, ci doar elementele esenŃiale ale gândirii ce au stat la baza concepŃiei ei, vom insista în prezentare doar

35 Ibidem.

NECLASIFICAT


asupra punctelor definitorii, cu impact asupra prezentărilor pe care le-am făcut în celelalte capitole ale tezei.

Pentru a face o delimitare clară între mecanismele de producŃie şi asigurarea necesarului cantitativ de alimente pentru populaŃie, întreaga abordare a acestei strategii se referă exclusiv la producŃia de alimente (pornind de la cea primară şi ajungând la cea procesată destinată consumatorilor finali), fără a lua în calcul producŃia marfă ( inclusiv cea agricolă destinată altor sectoare).

Pentru a reuşi să analizăm pragmatic necesitatea unei strategii privind securitatea şi siguranŃa alimentară a României, vom porni de la constatarea că, în ultimele decenii, după o tranziŃie prelungită la democraŃia pluralistă şi economia de piaŃa, România mai are încă de recuperat decalaje considerabile faŃă de necesităŃile actuale, reale, precum şi faŃă de perspectivele ulterioare, în vederea asigurării stabilităŃii cantitative şi calitative ale necesarului alimentar. Nu trebuie să nu Ńinem cont şi de faptul că celelalte state membre ale Uniunii Europene au preocupări avansate în privinŃa găsirii soluŃiilor optime, pentru rezolvarea acestei problematici actuale foarte complexe, dar şi ca problematică de viitor.

Prezenta strategie de securitate şi siguranŃă alimentară stabileşte obiective concrete pentru trecerea într-un interval de timp rezonabil şi realist, la un proces de dezvoltare generator de încredere, stabilitate şi predictibilitate, propulsat de interesul pentru cunoaştere şi inovare, orientat spre îmbunătăŃirea continuă a calităŃii vieŃii oamenilor şi a relaŃiilor dintre ei, în armonie cu oferta mecanismelor democratice.

Strategia vizează realizarea următoarelor obiective pe termen scurt, mediu şi lung: - pe termen scurt (2-3 ani) îşi propune identificarea şi încorporarea principiilor şi politicilor

publice de asigurare a necesarului cantitativ şi calitativ alimentar, a populaŃiei României într-o gândire unitară, interdisciplinară, cu responsabilităŃi concrete şi realizabile pe unitatea de timp prognozată;

- pe termen mediu (3-7 ani) îşi propune atingerea nivelului Ńărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai asigurării securităŃii şi siguranŃei alimentare, Ńinând cont de evoluŃiile care au loc între timp, în orientarea strategică a acestora;

- pe termen lung (peste 10 ani) îşi propune, aplicarea reală a politicilor proprii precum şi a celor europene comune, ce rezidă din strategia de securitate şi siguranŃă alimentară, pentru o dezvoltare echilibrată a societăŃii, din punct de vedere al indicatorilor stabiliŃi;

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o reducere semnificativă a decalajelor economico-sociale dintre Ńara noastră şi celelalte state membre ale UE şi un nivel ridicat de satisfacere al realizării cerinŃelor, pentru un viitor prosper al populaŃiei României.

În completarea obiectivelor, ce derivă din strategiile naŃionale elaborate în acest moment, pentru domeniile conexe, planurile şi programele naŃionale de dezvoltare, prezenta strategie stabileşte direcŃiile principale de acŃiune pentru însuşirea şi aplicarea conceptului de securitate alimentară în perioada următoare, prin:

- corelarea raŃională a obiectivelor de dezvoltare, din programele investiŃionale în profil intersectorial, cu potenŃialul şi capacitatea de susŃinere financiară pentru asigurarea necesarului cantitativ şi calitativ de alimente;

- modernizarea accelerată a sistemelor de asigurare a sănătăŃi publice alimentare, Ńinând seama de evoluŃiile demografice şi de impactul acestora asupra dezvoltării României în viitor;

- folosirea celor mai bune tehnologii disponibile pentru producŃie şi procesare, din punct de vedere economic şi ecologic, în toate activităŃile domeniului alimentar;

- anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi de mediu în vederea elaborării unor soluŃii de adaptare pe termen mediu şi lung, cuprinzând portofolii de soluŃii alternative pentru situaŃii de criză generate de fenomene naturale;

- asigurarea securităŃii şi siguranŃei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative, ale României faŃă de celelalte state ale Uniunii Europene, în privinŃa producŃiei agricole, inclusiv a produselor organice ecologice;

- corelarea măsurilor de creştere cantitativă şi calitativă a producŃiei agricole în vederea asigurării hranei pentru populaŃie, cu cerinŃele economice de majorare a producŃiei de

NECLASIFICAT


biocombustibili, fără a face rabat de la exigenŃele privind menŃinerea şi sporirea fertilităŃii solului, biodiversităŃii şi protejării mediului;

- necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanŃare, în condiŃii de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte şi programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii agricole, protecŃiei mediului, educaŃiei profesionale specifice domeniului sănătăŃii şi serviciilor sociale;

Obiectivele formulate în strategie vizează menŃinerea, consolidarea, extinderea şi adaptarea continuă a configuraŃiei structurale şi capacităŃii funcŃionale ale moştenirilor naturale, ca fundament pentru menŃinerea şi sporirea capacităŃii faŃă de presiunea dezvoltării sociale şi creşterii economice.

Instrumente de monitorizare au fost produse şi în cadrul altor gândiri strategice sectoriale, de către o mare varietate de instituŃii, de la întreprinderi sau formaŃiuni ale societăŃii civile, grupuri de experŃi sau centre de cercetare, până la administraŃii locale şi instituŃii financiare.

Amploarea acestor eforturi, care s-au intensificat în ultimii ani, la nivel naŃional, reflectă nevoia percepută de a dispune de astfel de instrumente. DiferenŃele încă notabile, dintre modalităŃile de construcŃie, stadiul de dezvoltare şi gradul de utilizare efectivă a unor seturi coerente de indicatori, ilustrează complexitatea sarcinii de a regăsi compatibilităŃi reale între abordările empirice şi normative din domeniile abordate.

România, prin Institutul NaŃional de Statistică, este angajată în mod activ în acest proces. În fază actuală, Institutul NaŃional de Statistică transmite un sistem parŃial de indicatori, integrat în sistemul european, în funcŃie de datele disponibile. Aceşti indicatori îi vom utiliza şi noi în strategia de securitate şi siguranŃă alimentară, adaptându-i permanent la cerinŃele reale. În această etapă, sursele de date pot fi perfecŃionate, printr-o directă şi eficientă cooperare interinstituŃională, în special pentru cuantificarea elementelor capacităŃii de suport economic şi a datelor referitoare la resurselor de producŃie, furnizate de acest Institut.

Sistemul actual recunoaşte în mod explicit existenŃa acestor probleme şi în consecinŃă trebuie revizuită sursa de date, pentru seturile de indicatori, pentru a le asigura calitatea, nivelul de comparaŃie şi relevanŃa, în raport cu cerinŃele alimentare ale populaŃiei României.

Putem considera că setul de indicatori existent la această dată este inadecvat, pentru monitorizarea Ńintelor cantitative şi calitative ale Strategiei de securitate şi siguranŃă alimentară acestea trebuind reînnoite permanent. Un set suplimentar de indicatori contextuali trebuie inclus pentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al căror răspuns la intervenŃii rămâne neidentificat.

Pentru atingerea acestui deziderat, trebuie create forme de suport instituŃional adecvate pentru coordonarea dezvoltării şi utilizării instrumentelor statistice de monitorizare şi pentru revizuirea periodică a acestora, într-un mod congruent cu efortul de sistematizare a raportărilor, asupra implementării strategiei. Este vorba, prin urmare, de un proces continuu, în care revizuirea la intervale scurte reduce marja de eroare în privinŃa evaluării resurselor necesare pentru implementarea obiectivelor convenite.

Pentru urmărirea şi verificarea implementării prezentei strategii se va crea şi întreŃine un sistem naŃional de indicatori statistici proprii, pentru urmărirea evoluŃiei domeniului siguranŃei alimentare, armonizat şi congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE.

Colectarea şi prelucrarea informaŃiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare a strategiei de securitate şi siguranŃă alimentară vor permite măsurarea performanŃelor în atingerea obiectivelor stabilite şi raportarea corectă asupra rezultatelor. Se are în vedere operaŃionalizarea a două tipuri de indicatori:

- indicatorii statistici naŃionali, focalizaŃi pe priorităŃile cheie ale securităŃii şi siguranŃei alimentare, exprimate prin Ńinte cuantificabile care să permită totodată compararea performanŃelor naŃionale pe anumite unităŃi de timp cu evoluŃiile celorlalte state;

- indicatorii de progres ai Strategiei de securitate şi siguranŃă alimentară, acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul monitorizării, urmărind responsabilizarea decidenŃilor politici şi permiŃând opiniei publice să evalueze succesul acŃiunilor întreprinse.

NECLASIFICAT


Crearea unui mediu de securitate alimentară previzibil şi stabil pentru România, conform

interesului naŃional, având ca domenii colaterale, asigurarea securităŃii naŃionale prin: - consolidarea locului României în alianŃele militare; - amplificarea capacităŃii de a contribui la combaterea ameninŃărilor neconvenŃionale la

adresa securităŃii naŃionale, în special a riscurilor teroriste, inclusiv prin demersuri care Ńintesc remedierea cauzelor fenomenului terorist;

- integrarea informaŃiilor şi analizei economice în procesul de articulare a deciziilor de politica externă, în sensul atragerii de investiŃii străine, promovării investiŃiilor româneşti şi optimizării fluxurilor comerciale;

- susŃinerea intereselor româneşti, prin promovarea aplicării principiilor dezvoltării comune în dezbaterile interne privind orientările şi reglementările sectoriale în cadrul UE;

- participarea activă la elaborarea poziŃiilor UE şi susŃinerea acestor poziŃii în cadrul forurilor mondiale consacrate dezvoltării durabile, precum şi în negocierile din cadrul organizaŃiilor mondiale;

- promovarea extinderii în continuare a UE şi a respectării angajamentelor asumate faŃă de Ńările candidate, precum şi în relaŃiile cu statele partenere în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (ENP);

- derularea unei politici eficiente de asistenŃă pentru dezvoltare, conforme cu orientările generale ale UE şi ancorate în priorităŃile de politică externă ale României;

- cultivarea şi extinderea parteneriatelor speciale, a mecanismelor de cooperare bilaterală şi a dialogului politic cu celelalte state membre ale UE;

- intensificarea, prin instrumente specifice, a conlucrării cu Ńările din vecinătatea imediată a României;

- încurajarea aprofundării raporturilor bilaterale şi cooperării multilaterale cu Ńările din OSCE;

- cooperarea cu partenerii europeni în combaterea criminalităŃii transfrontaliere, migraŃiei ilegale şi a tuturor formelor de trafic ilicit;

- elaborarea unei Strategii NaŃionale în domeniul prevenirii conflictelor; - înfiinŃarea în România şi consacrarea pe plan internaŃional a unui Centru pentru

ReconstrucŃia Post-conflict, cu programe de cercetare şi instruire avansată axate pe cerinŃele securităŃii internaŃionale;

- valorificarea, în acord cu aliaŃii şi partenerii europeni, a potenŃialului României de promovare a cooperării regionale în zona Marii Negre, în Balcani şi în bazinul Dunării.

În concluzie, apreciem că cele prezentate pe parcursul acestui capitol ar putea reprezenta cadrul conceptual al strategiei de securitate şi siguranŃă alimentară şi obiectivele pe care aceasta îşi propune să le atingă. Subliniem încă o dată faptul că am prezentat doar rezumatul analizei acestei strategii propuse de către noi, ca răspuns la provocările regionale şi naŃionale, fără a intra în toate amănuntele ce o compun.

De asemenea, reafirmăm faptul că, la nivelul României, o astfel de gândire care să o orienteze din punct de vedere al securităŃii alimentare nu există şi tocmai din acest motiv, precum şi datorită importanŃei acestui segment, am considera necesară elaborarea unei asemenea strategii. Această opinie proprie nu reprezintă punctul final în gândirea strategică de securitate şi siguranŃă alimentară, ci doar începutul.

NECLASIFICAT


CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Aşa cum am arătat în conŃinutul tezei, securitatea naŃională este considerată aproape

invariabil ca principală preocupare a fiecărui stat, iar supravieŃuirea naŃională drept Ńelul suprem şi primul obiectiv al politicii de securitate. În acest sens, ideea securităŃii naŃionale implică păstrarea modului de viaŃă al naŃiunii respective, a independenŃei şi a integrităŃii teritoriale a unui stat în absenŃa imixtiunilor externe sau a subversiunii, astfel încât naŃiunea să se poată bucura de anumite standarde morale, culturale şi materiale fixate de ea însăşi şi să-şi păstreze poziŃia pe scena internaŃională. Securitatea este în egală măsură un mijloc de a împlini condiŃiile de mai sus, cât şi un scop în sine.

Securitatea naŃională implică mai mulŃi piloni de sprijin: coeziunea socială şi solidaritatea, stabilitatea şi prosperitatea economică, stabilitatea şi unitatea politică. Adevărata securitate nu poate fi atinsă dacă unul din aceste elemente lipseşte. Creşterea securităŃii depinde în ultimă instanŃă de puterea pilonilor securităŃii naŃionale, ei fiind interconectaŃi. Responsabilitatea construirii acestora revine în egală măsură populaŃiei şi guvernanŃilor, prin pârghiile instituŃionale create cu acest scop, inclusiv prin structurile care luptă împotriva corupŃiei la nivel înalt.

La început de secol XXI suntem în situaŃia în care cererea crescândă a nevoilor de energie, apă şi alimente determină, invariabil, creşterea competiŃiei pentru aceste resurse, competiŃie care va potenŃa condiŃiile de apariŃie a conflictelor şi crizelor, inclusiv a celor de natură alimentară.

Trăim într-o lume tot mai interdependentă şi mai complexă, în care nu se mai pot imagina răspunsuri individuale la probleme globale, şi în care protecŃionismul sau izolaŃionismul nu dau rezultatele dorite de cei tentaŃi să apeleze la ele. Dar nici jocul liber al pieŃei nu reprezintă o abordare raŃională. El a fost întotdeauna favorabil celor ce deŃin poziŃii dominante pe piaŃă şi defavorabil celor mai săraci.

În această competiŃie mondială de interese, putere şi resurse, decidenŃii politici ai lumii contemporane vor avea de gestionat simultan mai multe tipuri de ameninŃări.

Primul tip de astfel de ameninŃări priveşte protejarea accesului la resurse, asigurarea unor surse stabile de energie şi de materii prime pe termen cât mai lung cu putinŃă, pe fondul declinului producŃiei de petrol şi de alte materii prime.

Al doilea tip de ameninŃări priveşte gestionarea consecinŃelor creşterii preŃurilor resurselor energetice şi de materii prime asupra economiilor şi societăŃilor noastre. Se vor schimba, evident, multe, de la actualele moduri de consum, până la felul în care cultivăm pământul şi transportăm mărfurile. Instabilitatea socială este tot mai probabilă şi vor trebui imaginate noi mecanisme ale dialogului între actorii politici, economici şi sociali interni şi internaŃionali, pentru redefinirea a ceea ce se numeşte „contractul social”. Inevitabil se va aduce din nou în discuŃie creşterea rolului statului în gestionarea riscurilor economice şi sociale. InfluenŃa globală şi regională a statelor depinde tot mai mult de măsura în care ele controlează resursele energetice. CompetiŃia pentru resurse se intensifică şi determină configurarea de politici ad-hoc sau de durată. Securitatea energetică are caracter global, însemnând accesul durabil la resurse.

Al treilea tip de ameninŃări derivă din schimbările climaterice induse în timp de economia epocii industriale, al căror preŃ abia acum începem să-l plătim cu adevărat. Schimbările climaterice pot duce şi ele la amplificarea nemulŃumirilor sociale, mai ales în Ńările în care agricultura joacă un rol semnificativ în ocuparea forŃei de muncă şi în formarea PIB.

Este o tristă realitate faptul că foametea s-a întors, că în multe Ńări au avut loc revolte determinate de scumpirea alimentelor. La asta au contribuit, printre altele, creşterea galopantă a preŃului petrolului, capitalurile financiare speculative, care, speriate de criza din sectorul imobiliar, s-au refugiat în materiile prime, în special în petrol şi în produse alimentare, schimbările climaterice, dar şi folosirea cerealelor pentru producerea biocombustibililor.

Cererea de produse alimentare a explodat, pur şi simplu, în ultimii cincisprezece, douăzeci de ani. La originea acestei cereri explozive se află demografia, mai ales creşterea populaŃiei în Ńări precum India, China, Indonezia, Vietnam, dar şi într-o serie de Ńări africane, precum Nigeria. Creşterii demografice i se adaugă un alt fenomen: urbanizarea, care a produs un deficit de forŃă de

NECLASIFICAT


muncă în agricultura multor Ńări care nu au capacitatea de a investi pentru a compensa pierderile de forŃă de muncă prin exploataŃii agricole de tip industrial.

Urbanizarea, pe de o parte, creşterea economică, deci a veniturilor, pe de altă parte, au condus la schimbarea obiceiurilor alimentare din diferite Ńări, în special în China, una dintre Ńările cu exportul cel mai bogat din lume, în urmă cu câŃiva ani şi care a devenit dependentă de importul de orez.

Al patrulea tip de ameninŃări derivă din nevoia de a ne schimba radical baza energetică, de la petrol către alte tipuri de purtători de energie. Costurile acestor transformări nu vor putea fi suportate fără o intervenŃie a puterii publice.

Toate aceste procese sunt potenŃial conflictuale şi vor genera, aşa cum se prefigurează deja, ample schimbări economice şi sociale.

În acest context general, apreciem că lipsa securităŃii alimentare poate genera, pe plan intern şi internaŃional, convulsii şi tensiuni sociale, poate afecta starea de sănătate fizică şi psihică a populaŃiei, poate crea stări de instabilitate economică şi politică cu repercusiuni grave asupra securităŃii naŃionale şi internaŃionale.

Considerăm că se poate vorbi de o securitate alimentară atunci când un stat are importante disponibilităŃi de produse agricole vegetale şi animale în măsură să asigure necesităŃile întregii populaŃii cu produse agricole de bază, fundamentale, să pună la dispoziŃie industriei alimentare materiile prime necesare şi să realizeze stocurile pentru situaŃii limită.

Efectele unei alimentaŃii precare reprezintă una dintre tragediile cele mai grave, însă care pot fi prevenite, ale vremurilor noastre. Progresele necesare pentru îndeplinirea Obiectivului de dezvoltare al mileniului (ODM) privind reducerea la jumătate a numărului de persoane care suferă de inaniŃie au stagnat în multe Ńări, în care şi acum unul din şase copii este subponderal. Aceşti copii sunt victimele unui cerc vicios, în care atât sărăcia, cât şi alimentaŃia necorespunzătoare şi boala le afectează grav primii ani de viaŃă, în contextul în care oamenii şi societatea sunt pradă sărăciei.

Identificarea unei soluŃii la această problemă necesită o abordare multisectorială, care să combine agricultura durabilă, dezvoltarea rurală, securitatea alimentară şi nutriŃională, sănătatea publică, aprovizionarea cu apă şi salubritatea publică, protecŃia socială şi educaŃia.

OrganizaŃia Mondială a SănătăŃii consideră că o nutriŃie deficitară reprezintă cea mai mare ameninŃare pentru sănătate la nivel mondial. În multe Ńări în curs de dezvoltare, nutriŃia este cauza principală a deceselor în rândul copiilor, reprezentând cel puŃin o treime din totalul cazurilor de mortalitate infantilă şi 20% din mortalitatea maternă, în fiecare an. Milioane de copii supravieŃuiesc, dar creşterea lor este încetinită (au o înălŃime mai mică decât este normal la vârsta lor şi dezvoltarea lor mentală este afectată) şi/sau au trecut prin mai multe episoade de emaciere (au pierdut în greutate) înainte de a ajunge la vârsta de cinci ani.

Din cauza subnutriŃiei, indivizii şi societatea nu pot ieşi din cercul vicios al sărăciei. Copiii care cresc în gospodării sărace sunt mai susceptibili de a suferi de subnutriŃie, ceea ce le afectează capacitatea de a învăŃa şi îi predispune mai mult la boli. Acest lucru afectează capacitatea unui copil de a ocupa un loc de muncă atunci când devine adult şi de a duce o viaŃă productivă, în acest fel sărăcia perpetuându-se pe parcursul mai multor generaŃii. SubnutriŃia este gravă îndeosebi în rândul populaŃiilor rurale sărace şi al celor care suferă de pe urma discriminării.

Garantarea securităŃii alimentare constituie un interes vital pentru populaŃia globului şi o cerinŃă majoră pentru desfăşurarea normală a vieŃii internaŃionale. Securitatea alimentară trebuie realizată într-o structură piramidală de măsuri naŃionale, regionale şi globale. Prin urmare, concepŃia cu privire la securitatea alimentară se circumscrie concepŃiei generale contemporane cu privire la securitate în sensul că, în condiŃiile actuale, securitatea trebuie realizată la trei niveluri: naŃional, regional şi global.

În acest sens, obŃinerea securităŃii alimentare, în calitate de componentă a securităŃii economice, trebuie să conducă la realizarea a trei scopuri: asigurarea unei producŃii de alimente adecvate; modernizarea stabilităŃii fluxului de ofertă de produse agricole; asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au nevoie de ele, realizându-se astfel procurarea alimentelor fundamentale necesare sănătăŃii oamenilor.

NECLASIFICAT


În acest context, statul român este necesar şi oportun să-şi definească interesele naŃionale pornind de la concordanŃa dintre obiectivele dezvoltării sale democratice şi cele ale stabilităŃii şi securităŃii europene, având ca scop primordial crearea premiselor indispensabile pentru o Românie mai sigură şi mai prosperă, în care securitatea alimentară să nu fie o problemă nerezolvată sau parŃial rezolvată.

În ceea ce priveşte Politica agricolă comună (PAC), domeniu cu implicaŃii majore asupra securităŃii alimentare a Ńării noastre, dorim să subliniem trei aspecte pe care România ar trebui să le aibă în vedere pentru a putea beneficia pe deplin de acest proces de reformă şi de viitoarea PAC.

Primul aspect se referă la o viziune clară. România are nevoie de o viziune, de o abordare strategică, sector cu sector, regiune cu regiune, care să prioritizeze modalităŃile cele mai bune de a folosi noile facilităŃi ale Politicii agricole comune.

Spre exemplu, una dintre aceste modalităŃi este o mai mare flexibilitate în privinŃa plăŃilor directe, al căror cuantum poate fi stabilit diferenŃiat la nivel regional în funcŃie de nevoi şi de specificul zonei.

Dar această flexibilitate presupune o mai mare responsabilitate pentru statul membru şi o abordare strategică a dezvoltării pe regiuni. România trebuie să ştie care-i sunt punctele tari şi punctele slabe şi să aibă deja un plan despre cum să folosească oportunităŃile comunitare pentru a răspunde unor cerinŃe naŃionale de reformare a agriculturii, de valorificare a oportunităŃilor şi de corectare a unor slăbiciuni, folosind în acest sens plăŃile directe.

O altă abordare, complementară celei regionale, ar putea fi cea sectorială. Atât măsurile de piaŃă, cât şi programul de dezvoltare rurală din PAC oferă posibilitatea susŃinerii unor strategii de dezvoltare sectorială în agricultură, oferind soluŃii atât unor probleme conjuncturale, cât şi unor probleme structurale.

Dar aceasta presupune ca România să cunoască ce sectoare doreşte să dezvolte şi în ce ritm, pornind de la cererea (şi tipul acesteia) de pe piaŃa locală din Ńară, piaŃa comună europeană sau pieŃele emergente din afara UE.

Odată aceste lucruri stabilite, se poate vorbi despre programe specifice de relansare sau restructurare a unor sectoare precum legume-fructe, carne, lapte, cereale etc. Iată de ce, existenŃa unei Politici agricole comune nu suplineşte lipsa unei viziuni naŃionale privind dezvoltarea agriculturii, ci o încadrează pe aceasta din urmă şi îi oferă oportunităŃi de orientare.

Al doilea aspect priveşte construcŃia / consolidarea instituŃională, în perspectiva orizontului 2020.

Agricultorii au nevoie de un cadru structurat în care ei înşişi să-şi decidă viitorul, priorităŃile, să-şi stabilească nevoile şi să contribuie la îndeplinirea acestora.

Camerele agricole trebuie să fie o structură de reprezentare a intereselor economice ale agricultorilor, dar şi un cadru de dialog nu numai cu instituŃiile statului, ci şi cu mediul economico-financiar din jurul acestui sector: cu asiguratorii, cu băncile, cu furnizorii de inputuri şi servicii etc. Legea Camerelor agricole există şi, din perspectiva celor subliniate mai sus, ni se pare bună. Este nevoie însă ca acest proiect să fie dus, cu curaj, până la capăt, dincolo de eventualele tendinŃe de a influenŃa politic acest proces şi a deturna camerele agricole de la adevărata lor misiune.

Camerele agricole mai pot juca un rol important, ca arbitru, mediator, consilier, prestator de servicii de consultanŃă, pentru a crea încrederea necesară între agricultori în vederea asocierii şi, în general, în vederea găsirii de soluŃii comune la nivel regional, sectorial, de filieră de produs.

Al treilea aspect, care se leagă întrucâtva de cele două de mai sus, se referă la conectarea la piaŃă.

Este vorba despre ce vrem să producem şi pentru ce pieŃe. Nu vom putea vorbi de o echilibrare a balanŃei comerciale cu produse alimentare fără să facem acest exerciŃiu de analiză a potenŃialului naŃional şi de proiecŃie pe pieŃe. Ne uităm cu toŃii la supermarketuri, dar uităm poate că reŃeaua de turism este insuficient alimentată cu produse autohtone. Ne uităm cu toŃii la piaŃa europeană, pe care încă nu ştim de unde să o apucăm, dar uităm poate de pieŃe externe pe care le-am avut şi le-am pierdut – pieŃe cu atât mai interesante cu cât, cu unele, UE a semnat deja acorduri de liber schimb care includ şi facilităŃi pentru anumite sectoare agricole europene (Coreea de Sud,

NECLASIFICAT


Ucraina, Georgia, Africa de sud), iar cu altele sunt în curs de negociere acorduri comerciale (Canada, Japonia, Ńări din bazinul mediteranean).

După o recoltă foarte bună şi o toamnă euforică, anul 2012, pentru România, a venit ca un duş rece şi a expus încă o dată fragilitatea sistemului agricol românesc, nu din lipsă de potenŃial, ci din lipsă de organizare şi de predictibilitate – cel puŃin în ceea ce Ńine de organizarea umană, dacă natura şi condiŃiile climatice pot fi controlate mai puŃin. Seceta a redus producŃia de cereale cu mai bine de o treime.

Pentru a creşte producŃia fără a distruge iremediabil resursele naturale şi pentru a face faŃă provocării majore reprezentată de schimbările climatice, agricultura are nevoie în continuare de investiŃii, de politici publice şi de predictibilitate. O parte dintre aceste elemente se vor regăsi în Politica agricolă comună, pentru că şi Europa se îndreaptă în această direcŃie.

Dar măsura în care noua Politica agricolă comună va răspunde nevoilor specifice ale României va depinde de capacitatea celor responsabili de a defini cât mai precis şi mai aproape de realitate aceste nevoi şi de cât de activă şi influentă va fi România în procesul de negociere a viitoarei PAC.

În final, considerăm că pentru modul în care România îşi „construieşte” propriul fundament de securitate alimentară putem emite anumite propuneri, având speranŃa că vor fi luate în considerare de către specialiştii şi analiştii din domeniul politicilor de securitate naŃională, dar, mai ales, de către decidenŃii politici.

În primul rând, înfiinŃarea unui Consiliu naŃional pentru politici de securitate alimentară, în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a łării. În opina noastră, existenŃa unui asemenea organism ar contribui la o mai bună coordonare în materie de acŃiuni politice cu vocaŃie şi impact asupra politicii de securitate alimentară a României, ar acorda factorilor decidenŃi informaŃia şi expertiza indispensabile luării celor mai eficace măsuri privind interesele naŃionale în domeniu, ar elimina disfuncŃiile în abordările de politice, precum şi în ceea ce priveşte priorităŃile, grevate deseori de partizanate şi interpretări neprofesioniste ale unor analişti şi formatori de opinie, de cele mai multe ori, lipsiŃi de informaŃia obiectivă şi necesară.

În al doilea rând, elaborarea unui Plan de redresare a agriculturii şi industriei alimentare a României pentru următorii şapte ani, plan care să conŃină obiective şi responsabilităŃi clare pentru instituŃiile statului care au atribuŃii în domeniu. În acest sens, s-ar asigura promovarea hotărâtă a planificării strategice. Principalele caracteristici ale acestui plan ar fi viziunea pe termen mediu, analiza sistemului actual, precum şi identificarea principalilor factori implicaŃi, analiza resurselor disponibile, stabilirea unor obiective măsurabile şi relaŃionarea acestora cu condiŃiile de finanŃare. În continuarea acestei propuneri, considerăm oportun elaborarea unei Strategii de securitate alimentară, în consens cu Planul de redresare a agriculturii şi industriei alimentare a României, care să fie fundamentată pe principiile şi reperele prezentate în capitolul patru al tezei.

Nu în ultimul rând, opinăm că este absolut necesar să se reanalizeze potenŃialul operaŃional al structurilor specializate din cadrul sectorului de controale şi inspecŃii din domeniul siguranŃei alimentare, în scopul eficientizării capacităŃii de acŃiune şi de reacŃie a acestora pentru gestionarea în condiŃii optime a situaŃiilor de criză.

În încheiere, considerăm că demersul pe care l-am întreprins pentru elaborarea acestei teze nu a fost unul lipsit de dificultăŃi, iar aceasta, deşi aduce unele contribuŃii importante la elucidarea problematicii în discuŃie, este perfectibilă.

De asemenea, nu ne-am propus abordări şi rezolvări exhaustive, nici nu ar fi fost posibile, ci doar să exprimăm nivelul cercetării ştiinŃifice atins în acest moment, care desigur nu se va încheia odată cu prezentarea acestei teze.

Rezumat Teza Tuca Cristian

Documents

Transcript of Rezumat Teza Tuca Cristian