Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Drept

Şcoala doctorală

TRAFICUL ŞI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI

PREVENIRE ŞI COMBATERE

- TEZĂ DE DOCTORAT -

REZUMAT

Domeniul de specializare: DREPT PENAL

Conducător ştiinţific

Prof. univ. dr. Constantin MITRACHE

Doctorand

Buzatu Nicoleta-Elena

Bucureşti2011

1

REZUMAT

Lucrarea intitulată „Traficul şi consumul ilicit de droguri. Prevenire şi

combatere” îmbracă forma unui studiu monografic care tratează aspectele

teoretice, legislative, de practică judiciară şi drept comparat.

Lucrarea este structurată în şase capitole, precedate de un argument şi

finalizată prin concluzii, propuneri de lege ferenda şi bibliografie.

În analiza traficului şi consumului ilicit de droguri, temă de mare

actualitate pentru cei care întreprind demersuri ştiinţifice teoretice şi mai ales

practice, abordarea din perspective complementare – istorice, criminologice,

penale, procesual penale şi criminalistice – este de un real folos atât pentru

activităţile specifice de combatere a fenomenului, cât şi pentru cele de prevenire.

Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a reprezentat şi

reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalităţi de manifestare,

repercusiuni şi moduri de soluţionare interesează atât factorii instituţionali ai

statelor cât şi opinia publică, datorită faptului că este un fenomen deosebit de

grav şi periculos pentru sănătatea populaţiei, stabilitatea economico-socială şi

buna dezvoltare a instituţiilor democratice ale statelor.

Primul capitol, intitulat „Aspecte generale privind traficul şi consumul

ilicit de droguri”, este structurat în trei secţiuni, şi anume:

- Secţiunea 1 – „Cercetări empirice şi ştiinţifice asupra drogurilor.

Abordare istorică şi evoluţionistă”. Au fost prezentate din cele mai vechi

timpuri, în ordine cronologică, plantele şi substanţele cu efecte halucinogene şi

psihotrope: mac, canabis, heroina, coca, Cannabia Sativa, amfetaminele şi LSD.

- Secţiunea a 2-a – „Terminologia specifică drogurilor şi stupefiantelor”.

Se fac precizări de ordin terminologic în care sunt analizate: drogurile licite şi

cele ilicite, substanţele psihotrope, termeni farmaceutici, precum şi alţi termeni

folosiţi în domeniu – toleranţa, dependenţa, sevrajul, abuzul de droguri,

consumator, consumator dependent, euforia, halucinaţia şi programul terapeutic;

2

sunt destinate clarificării teoretice în domeniu şi fundamentale pentru cele

practice aplicative.

- Secţiunea a 3-a – „Clasificarea drogurilor”. Această secţiune cuprinde

trei subsecţiuni după cum urmează:

1. Discuţii şi opinii privind criteriile de clasificare. În literatura de

specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la

bază diferite criterii de ordin ştiinţific, juridic, medical ş.a. întrucât majoritatea

substanţelor incluse în clasa stupefiantelor sunt naturale şi nu există o

nomenclatură sistematizată, iar drogurile nu pot fi grupate în clasificări stricte. A

fost prezentată următoarea clasificare: după Legea nr. 143/2000 privind

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; clasificarea drogurilor în

funcţie de efectul asupra sistemului nervos central; după natura drogurilor; după

modul în care acţionează asupra organismului uman; raportat la tipul general de

drog; după modul de producere al drogurilor.

2. Categorii de stupefiante care fac obiectul traficului de droguri. S-au

prezentat principalele categorii de stupefiante care se întâlnesc frecvent în

traficul de droguri, şi anume: opiul, morfina, heroina, canabis, cocaina, LSD-ul,

mescalina şi Ecstasy. Descrierea analitică a celor mai importante droguri este

punctul de legătură între aspectele legate de traficul de droguri, cunoaşterea

aprofundată a acestora fiind absolut necesară de către cei care se ocupă de

combaterea fenomenului şi cele legate de consumul de droguri, mai ales pentru

latura preventivă a intervenţiei.

3. Noi tipuri de substanţe cu efect halucinogen care nu sunt prohibite

legal. În ultima perioadă, pe lângă drogurile aşa-zise „clasice”, tot mai multe

persoane recurg la consumul unor noi tipuri de droguri care nu sunt altceva decât

substanţe obţinute din plante care cresc în diferite părţi ale lumii sau substanţe

sintetice a căror producere urmăreşte un scop legal. Au fost detectaţi câţiva

canabinoizi în amestecul de ierburi de fumat sau în aşa-numitele odorizante de

cameră. Produse tipice au fost Spice Gold, Spice Silver şi Yucatan Fire; ulterior au

mai apărut şi altele. Ele nu conţin tutun sau canabis dar, când sunt fumate, produc

3

efecte asemănătoare canabisului. Aceste produse sunt în general vândute pe

internet şi în “head shops” (magazinele de elită sau magazine de vise). Aceste

produse poartă denumirea de ”plante etnobotanice”. Profitând de faptul că aceste

substanţe sunt considerate ca fiind licite în ţara noastră, anumite firme sau

persoane fizice le importă şi le comercializează, în special prin intermediul

Internetului, obţinând profituri însemnate.

- Secţiunea a 4-a – „Amploarea traficului şi consumului ilicit de droguri”

cuprinde două aspecte:

1. Situaţia pe plan mondial. Nici o regiune a globului pământesc, unde

situaţia geografică şi social-politică au permis, nu a scăpat de prezenţa

traficanţilor de droguri, care la preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea

culturilor în droguri ilicite pentru consum, după care le comercializează la preţuri

exorbitante, profiturile fiind fabuloase.

2. Dimensiunea naţională. Până nu demult, la noi în ţară s-a considerat că

fenomenul drogurilor nu a existat, iar drogurile reprezentau ceva cunoscut numai

de către occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă.

Acest fenomen însă, ca şi în alte părţi ale lumii, a prezentat o evoluţie în timp,

efectele lui fiind conştientizate abia acum. Cu timpul, ca urmare a acţiunii unor

factori multiplii, cum ar fi informarea insuficientă a populaţiei privind riscurile şi

consecinţele consumului de droguri, lipsa unui buget corespunzător alocat

măsurilor de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri,

necorelarea legislaţiei impuse de controlul drogurilor etc., România a devenit o

piaţă de desfacere şi, implicit, de consum de droguri.

Al doilea capitol – „Aspecte criminologice”, este format din trei secţiuni.

Secţiunea 1 – „Conceptul şi tipologiile criminalităţii organizate”, se

ocupă de abordarea conceptuală a fenomenului, criminalitatea organizată în

România şi tipologiile în Uniunea Europeană.

Pentru o definire corectă a conceptului de criminalitate/crimă organizată,

este necesară delimitarea conceptului de criminalitate şi a celui de mafie. Sfera

de cuprindere a acestor concepte în structura de ansamblu al fenomenului

4

infracţional, este necesar a fi cunoscută în scopul elaborării celor mai eficiente

strategii de contracarare.

Ambiguitatea sau folosirea inexactă a conceptelor sus-menţionate a

condus, nu de puţine ori, la necunoaşterea unei situaţii de fapt - existenţa acestui

fenomen infracţional în cadrul societăţii.

Traficul de droguri este principala activitate desfăşurată de grupurile de

criminalitate organizată. O problemă deosebit de gravă o constituie faptul că

ţările de unde provin drogurile nu se află sub controlul Uniunii Europene şi

uneori nici sub controlul guvernelor ţărilor respective, mai puţin drogurile

sintetice, Europa fiind cel mai mare producător de pe mapamond.

În anumite cazuri, grupările de criminalitate organizată profită de lacunele

legislative, lipsa iniţiativelor politice, cât şi de progresul tehnologic. Acestea sunt

bine stabilite în statele lor, cunoscând structurile legale, economice şi culturale şi

posedă o expertiză specifică în unele sectoare ale criminalităţii.

România a devenit treptat un teritoriu de depozitare, o piaţă de desfacere şi

implicit de consum de droguri, caracteristic fiind faptul că cei mai mulţi

consumatori sunt la rândul lor traficanţi, respectiv distribuitori. Din punct de

vedere al originii, drogurile erau iniţial tranzitate prin România de cetăţeni arabi

sau africani. Ulterior aceste activităţi au fost preluate şi desfăşurate de cetăţenii

turci, activităţi la care au fost cooptaţi treptat şi cetăţenii români. Drogurile

pătrund prin diverse căi, de la ascunderea acestora pe/în corp, în bagaje de mână,

în autoturisme personale sau TIR-uri, printre alte mărfuri, până la introducerea

lor în containere ca atare sau în amestec cu alte produse.

Secţiunea a 2-a – „Conexiunile între traficul de droguri şi criminalitatea

organizată”. Crima organizată internaţională a crescut ca amploare, în ultimul

deceniu, în parte datorită unor cauze cum ar fi perfecţionarea continuă a

organizării şi a modului de operare, capitalul uman şi financiar, dar şi datorită

fenomenului globalizării. În multe state, valorile tradiţionale legate de respectul

faţă de autoritate şi comunitate au fost înlocuite cu dorinţa de parvenire

individuală cu orice preţ. Statele în care se manifestă acest fenomen

experimentează, în cele mai multe cazuri, pentru prima dată democraţia.

5

Structurile criminalităţii organizate dovedesc o mare capacitate de

adaptare faţă de schimbările de toate tipurile care au loc în plan social, optând

foarte rapid spre acel teritoriu al economiei care le oferă câştigurile cele mai mari

şi posibilităţi concrete de a penetra instituţiile sociale şi ordinea de drept, în

vederea obţinerii profitului şi a puterii.

Dintre activităţile de bază ale criminalităţii organizate enumerăm

următoarele: escrocarea forţei de muncă, traficul ilicit de droguri şi precursori,

jocurile de noroc, traficul de fiinţe umane, contrabanda, corupţia etc. Profiturile

astfel obţinute sunt canalizate spre alte afaceri, de data aceasta legale, prin

intermediul unor complicate sisteme de „spălare a banilor”.

În Secţiunea a 3-a se prezintă „Măsurile de prevenire şi combatere a

consumului ilicit de droguri”. Este structurată pe patru subsecţiuni:

1. Conceptul şi modalităţile de prevenire. Prevenirea consumului de

droguri este parte integrantă a politicilor promovate pentru combaterea acestui

fenomen, dar şi a traficului ilicit de droguri. Am făcut referire la prevenirea

universală, selectivă şi indicată.

2. Tipuri de prevenire. Se examinează prevenirea în şcoală, familie şi

comunitară.

3. Strategia Uniunii Europene pe droguri 2005-2012. Un rol important în

promovarea unei politici unitare în domeniul prevenirii traficului şi consumului

asociat acestuia îl deţine Strategia Uniunii Europene pe droguri (2005-2012) şi

Planul de acţiune al Strategiei Europene pe droguri 2005-2008 ale căror obiective

constau în fixarea orientărilor generale de acţiune în domeniul luptei împotriva

drogurilor şi toxicomaniei.

4. Strategia Naţională Antidrog pentru perioada 2005-2012. Amploarea

luată de fenomenul drogurilor, pe fondul dezvoltării reţelelor de criminalitate

organizată transnaţională, a impus crearea unei strategii, integrată în plan intern

şi internaţional, ca reacţie în faţa acestei ameninţări. A fost elaborată în

concordanţă cu prevederile noii strategii europene în domeniu şi stabileşte

obiectivele generale şi specifice pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri,

6

pentru întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global

integrat de informare, evaluare şi coordonare privind fenomenul drogurilor.

Cel de-al treilea capitol, intitulat „Reglementări penale ale traficului şi

consumului ilicit de droguri”, cuprinde patru secţiuni, şi anume:

Secţiunea 1 – „Privire istorică asupra reglementărilor internaţionale în

domeniul traficului şi consumului de stupefiante”. Încă din cele mai vechi

timpuri, oamenii au cunoscut proprietăţile drogurilor însă doar pe la jumătatea

secolului al XIX-lea statele lumii şi-au dat seama de amploarea acestui fenomen

şi abia la începutul secolului al XX-lea au existat iniţiative în scopul controlului,

al traficului de stupefiante la nivel global. Au fost prezentate pe scurt

reglementările internaţionale în domeniu începând cu anul 1729.

Secţiunea a 2-a – „Documentele internaţionale emise sub egida

Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul traficului şi consumului ilicit de

droguri în România”. O.N.U. este forul internaţional în cadrul căruia au fost

negociate cele mai importante instrumente internaţionale utilizate în lupta

împotriva manifestărilor criminalităţii. Au fost prezentate documentele emise de

această organizaţie începând cu anul 1946.

Secţiunea a 3-a – „Legislaţia Uniunii Europene în domeniul traficului şi

consumului ilicit de droguri în România”. Uniunea Europeană s-a preocupat încă

de la constituire de problematica traficului şi consumului ilicit de droguri. Prin

Tratatul de la Maastricht din anul 1992, s-a acordat o atenţie deosebită cooperării

statelor membre în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Acest tratat a fost

modificat prin Tratatul de la Amsterdam din anul 1997 şi prin Tratatul de la Nisa

din anul 2001.

Secţiunea a 4-a – „Acte normative care reglementează prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în România”. Având în

vedere evoluţia fenomenului traficului şi consumului ilicit de droguri în plan

mondial, acesta a influenţat şi manifestarea acestui gen de infracţionalitate şi în

ţara noastră. Astfel, România s-a preocupat permanent de îndeplinirea obligaţiilor

pe care şi le-a asumat prin semnarea convenţiilor internaţionale, adaptându-şi în

7

acest sens legislaţia. Mai mult de atât, în contextul aderării României la Uniunea

Europeană, în plan legislativ a continuat procesul de armonizare cu aquis-ul

comunitar, prin elaborarea şi adoptarea unor acte normative de îmbunătăţire a

cadrului juridic naţional atât în domeniul reducerii cererii cât şi în domeniul

reducerii ofertei de droguri.

Cel de-al patrulea capitol – „Instituţii specializate în prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri” a fost sistematizat în

trei secţiuni.

Ne-am propus, în prima secţiune, să facem referire la necesitatea şi rolul

unor instituţii de profil. Traficul şi consumul ilicit de droguri continuă să se

răspândească în majoritatea regiunilor lumii, transformând unele zone în puncte

roşii pe harta degradării sistemului social. Pornind de la realitatea că

infracţionalitatea în general şi criminalitatea organizată în mod special pot fi

privite drept instituţii fără frontiere, a căror răspândire şi arie de cuprindere

rivalizează cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor internaţionale.

Instituţiile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de

droguri colaborează pe plan regional, european şi internaţional cu instituţii având

atribuţii similare, în special cu cele din statele membre sau asociate la Uniunea

Europeană, precum şi cu instituţiile internaţionale de profil.

În cea de-a 2-a secţiune – „Instituţii internaţionale” am prezentat

competenţele şi activităţile principalelor instituţii internaţionale de elaborare a

strategiilor si politicilor de gestionare a problematicii drogurilor. Unele fac parte

din sistemul Naţiunilor Unite, cum ar fi Comisia pentru Stupefiante sau Organul

Internaţional de Control al Stupefiantelor cu secretariatul în cadrul Centrului

Internaţional de la Viena. Altele sunt organisme interguvernamentale, de pilda

INTERPOL. De asemenea, numeroase instituţii au fost create de către Uniunea

Europeana, printre care Consiliul European de Luptă Împotriva Drogurilor,

Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri care

colaborează cu Organizaţia Europeană de Poliţie.

8

În secţiunea a 3-a – „Instituţii interne” am prezentat activităţile

instituţiilor interne implicate în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de

droguri: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul

Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului, dar şi activităţile în domeniu desfăşurate de Ministerul

Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de

Combatere a Criminalităţii Organizate, Inspectoratul General al Poliţiei de

Frontieră, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională Antidrog.

În cel de-al cincilea capitol – „Incriminarea traficului şi consumului ilicit

de droguri” am analizat în Secţiunea 1 următoarele infracţiuni prevăzute în

Legea nr. 143/2000: Traficul de droguri de risc şi de mare risc; Traficul

internaţional de droguri; Deţinerea de droguri pentru consum propriu; Punerea la

dispoziţie a unui spaţiu pentru consumul de droguri; Prescrierea de droguri de

mare risc şi eliberarea sau obţinerea de droguri de mare risc în mod ilicit;

Administrarea ilicită de droguri de mare risc; Furnizarea de inhalanţi unui minor;

Organizarea, conducerea sau finanţarea operaţiunilor privind drogurile; Îndemnul

la consum ilicit de droguri.

- În Secţiunea a 2-a – „Infracţiuni prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor” am analizat

două infracţiuni, şi anume: Traficul cu substanţe clasificate şi deţinerea de

echipamente pentru producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor; Contrabanda

calificată cu substanţe clasificate.

Din punct de vedere al normelor juridice ce reglementează domeniul,

opiniile generale converg spre concluzia că acestea corespund atât necesităţilor

de operare şi documentare a activităţii infracţionale, cât şi, la nivel comparat,

legislaţiei internaţionale.

Ultimul capitol, al şaselea, a fost consacrat modalităţilor de investigare a

traficului de droguri şi de precursori. În scopul traficării drogurilor se apelează

la metode din cele mai diversificate de ascundere şi transportare, urmărindu-se în

9

final sustragerea de la depistarea de către autorităţile judiciare sau vamale. La

rândul său, a fost structurat pe trei secţiuni, şi anume:

- Secţiunea 1 – „Elemente generale care trebuie stabilite prin investigarea

infracţiunilor de trafic de droguri”. Traficul ilicit de droguri reprezintă un întreg

mecanism care implică producţia, comercializarea, transportul, distribuirea şi

vânzarea. Acţiunile organelor judiciare specializate în lupta antidrog trebuie să

vizeze în mod sistematic toate stadiile activităţii ilicite ce se desfăşoară în

interiorul reţelelor de traficanţi. Cercetările întreprinse trebuie să nu se limiteze la

reţinerea sau arestarea unui singur traficant şi la confiscarea drogurilor deţinute

de acesta, obiectivul fiind destrămarea întregii reţele de distribuţie a drogurilor,

lucru ce nu se poate realiza decât dacă este probată activitatea infracţională a

tuturor persoanelor implicate în reţea.

- Secţiunea a 2-a – „Moduri şi sisteme de operare folosite de traficanţii

de droguri” cuprinde:

1. Modalităţi de ascundere a drogurilor: Metode de ambalare sau

disimulare în vederea traficării; Metode de mascare ale mirosurilor specifice unor

droguri; Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru

depistarea drogurilor.

2. Locuri de ascundere a drogurilor: În mijloacele de transport; În obiecte

de îmbrăcăminte sau pe corp.

3. Moduri de operare frecvente ale traficanţilor de droguri: Fabricarea

drogurilor; Transportul drogurilor; Distribuirea drogurilor.

- În Secţiunea a 3-a – „Probaţiunea judiciară” au fost analizate:

1. Flagrantul. Prinderea în flagrant de către organele de urmărire penală a

fost contestată uneori, cu motivarea că ar reprezenta o instigare la comiterea

infracţiunii sau o favorizare a continuării activităţii infracţionale. Majoritatea

instanţelor nu au luat însă în considerare aceste argumente, iar prinderea în

flagrant este acceptată şi utilizată în majoritatea statelor cu sisteme democratice.

2. Metode şi tehnici speciale de investigare: Livrarea supravegheată;

Activitatea sub acoperire; Interceptările şi înregistrările audio-video.

10

3. Cercetarea locului faptei precede de cele mai multe ori celelalte

activităţi procedurale întreprinse de organele judiciare, fiind considerată partea

cea mai importantă a instrumentării cauzelor penale. O asemenea activitate este

condiţionată de modalităţile normative şi faptice de comitere, respectiv dacă în

raport cu acţiunile desfăşurate de către făptuitori este necesară efectuarea de

constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirea şi

fixarea urmelor acesteia, stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă

ori a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

4. Percheziţia: domiciliară și corporală. Pregătirea şi efectuarea propriu-

zisă a acestei activităţi, raportate la specificul infracţiunii de trafic de droguri,

ridică probleme dintre cele mai diverse. În cercetarea infracţiunilor de trafic şi

consum ilicit de droguri se ivesc situaţii când pentru lămurirea unor împrejurări

ale cauzei este necesară ridicarea unor obiecte şi înscrisuri ce au legătură cu

acţiunile întreprinse pentru comiterea infracţiunilor, spre exemplu reţetele cu

timbru sec în care sunt menţionate diagnostice ireale, registrele pentru evidenţa

mişcării produselor şi substanţelor stupefiante în farmacii etc.

5. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a

expertizelor. În principiu, în cadrul investigării criminalistice a infracţiunilor ce

se săvârşesc în legătură cu drogurile poate fi dispusă orice constatare tehnico-

ştiinţifică sau expertiză criminalistică în raport cu natura urmelor descoperite cu

prilejul desfăşurării diverselor activităţi de anchetă.

6. Ascultarea persoanelor: Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor;

Ascultarea martorilor. Din perspectiva tacticii criminalistice ascultarea

persoanelor implicate în traficul ilicit de droguri se va face în funcţie de situaţia

concretă a fiecărei persoane implicate.

Lucrarea se încheie printr-o serie de Concluzii incluzând propuneri de

lege ferenda şi strategii urmărind diminuarea fenomenului şi caracterului

său nociv.

11

Evoluţia traficului şi consumului ilicit de droguri din România în perioada

2008-2011, reflectă o tendinţă ascendentă, evidenţiată prin nivelul crescut al

confiscărilor de droguri.

România nu este o sursă majoră de droguri. Cu toate acestea serveşte ca

ţară de tranzit pentru droguri şi se află pe bine-cunoscuta Rută Balcanică de

Nord, rută folosită pentru a transporta derivatele de opiacee cum ar fi opiul, baza

de morfină şi heroină, din Afganistan către Europa Centrală şi de Vest. Aceasta

este o rută aflată în expansiune pentru tranzitarea drogurilor sintetice din Europa

de Vest şi de Nord către Est.

Prin amploarea şi dimensiunile sale, traficul de droguri se manifestă la

scară planetară punând probleme deosebite în ceea ce priveşte creşterea

criminalităţii organizate transnaţionale. Implementarea masivă a cetăţenilor

străini în societatea noastră civilă şi rezidenţialitatea de lungă durată a unora

dintre aceştia reprezintă o altă sursă de nelinişte, întrucât mulţi dintre ei provin

din state dezavantajate din punct de vedere economic unde consumul de droguri

este de cele mai multe ori tradiţional.

Consumul de droguri s-a extins pe întreg teritoriul ţării, cuprinzând

segmente diverse ale populaţiei. Gama de droguri utilizată cuprinde opiu,

canabis, cocaină heroină, LSD şi amfetamine. Calea de administrare diferă în

funcţie de drogul utilizat, dar şi de efectul pe care consumatorul de droguri îl

urmăreşte. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor de droguri

ilegale. Acesta este diferit în Bucureşti faţă de zonele ţării, unde se presupune că

este mai redus, preponderent îndreptat către marijuana şi haşiş.

S-a extins uzul unor medicamente cu conţinut psihotrop, a

benzodiazepinelor şi barbituricelor, administrate sau nu în amestec cu alcool. O

atenţie sporită se impune să acorde acestui fenomen. Firmele de produse

farmaceutice, farmaciştii şi cadrele medicale pot facilita procurarea unor

medicamente – cu efect de drog – prin prescrierea de reţete sau eliberarea de

către farmacişti a unor medicamente fără recomandarea medicului. S-a constatat

că fumatul ţigaretelor care conţin canabis sau marijuana a luat amploare în rândul

elevilor. Au fost semnalate frecvent cazuri de deces care au avut drept cauză

12

utilizarea în supradoză a drogurilor. Nu în ultimul rând, s-a constatat o creştere a

consumului plantelor etnobotanice de către tineri în general şi de elevi în special.

Noile tipare ale consumului de droguri sunt dificil de detectat deoarece ele

apar pentru prima dată în localităţi specifice şi la niveluri scăzute sau în cadrul

unor subgrupuri restrânse ale populaţiei. Mass-media a semnalat numeroase

cazuri în care tinerii, unii dintre ei minori, au ajuns să fie internaţi în spital

datorită supradozelor de etnobotanice. Direcţia de Combatere a Crimei

Organizate nu poate lua măsuri în acest sens întrucât nu toate substanţele şi

plantele cu efect halucinogen sunt controlate şi interzise. Tabelele anexă ale

Legii nr. 143/2000 ar trebui completate cu substanţele ce au proprietăţi

psihotrope pentru a preveni sau stopa în fază incipientă fenomenul toxicomaniei.

Denumirea de „substanţe etnobotanice” nu apare până în prezent în nici o

reglementare naţională şi nici internaţională. Dificultatea reglementării riguroase

a categoriilor de produse sau substanţe care vor intra sub incidenţa legii este

determinată de faptul că substanţele etnobotanice se pot prezenta sub formă de

plante, substanţe preparate, amestecul de compuşi derivaţi şi echivalente

asimilate acestora, indiferent de denumirea lor comercială. Ministerul Sănătăţii şi

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar trebui să întocmească o listă a

produselor cunoscute cu specificaţia destinaţiei acestora în consum şi informaţii

cu privire la autorizarea punerii lor în consum. Din perspectiva dreptului

european se impune completarea legislaţiei cu norme care să facă trimitere la

existenţa regulamentelor europene care să stabilească delimitarea de acestea. O

astfel de completare şi delimitare este necesară şi din perspectiva dreptului intern

în sensul stabilirii listei de substanţe, produse şi mărfuri incriminate odată cu

adoptarea unei legi şi nu ulterior.

Toate magazinele de etnobotanice ar trebui închise. Unele sunt amplasate

în apropierea unor unităţi şcolare, cu toate că legislaţia interzice. La sfârşitul

anului 2010, în unele oraşe sau municipii, consiliile locale au interzis magazinele

care comercializau plante etnobotanice în apropierea şcolilor, bisericilor,

spitalelor şi gărilor. Anul trecut funcţionau 373 de magazine cu acest profil, iar în

prezent mai funcţionează doar 26. Ar trebui să se prevadă pedeapsa cu

13

închisoarea şi măsuri de siguranţă pentru cei care vând sau încearcă să vândă

astfel de produse.

În cazul României, fenomenul consumului substanţelor etnobotanice este

unul atât de dezvoltat, încât simpla închidere a magazinelor nu va garanta

stoparea consumului drogurilor aşa-zise legale. Comercianţii sunt inventivi şi vor

găsi noi şi noi forme pentru a-şi comercializa drogurile. Interzicerea comerţului

on-line al substanţelor psihotrope trebuie să figureze printre propunerile

legislative şi de asemenea, este nevoie de eforturi susţinute pentru oprirea

vânzării acestora on-line.

De aceea este necesar să fie luate măsuri ferme, la nivelul întregii

societăţi, pentru conştientizarea populaţiei asupra factorilor de risc ce însoţesc

consumul de droguri şi pentru antrenarea instituţiilor de stat, de la toate nivelele,

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul

Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale, Autoritatea Sanitar Veterinară, Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Consumatorului şi organizaţiile nonguvernamentale, familia, şcoala,

biserica, pentru susţinerea acţiunilor de prevenire a consumului de droguri,

pentru tratarea cu multă atenţie şi profesionalism a celor care au devenit

consumatori de droguri pentru integrarea lor în societate, după ce au fost victime

ale acestui flagel. Acestea ar trebui să colaboreze şi să întreprindă acţiuni comune

pentru a combate acest fenomen. Este de presupus că acest fenomen nu va putea

fi eradicat de la bun început, însă ar trebui menţinut sub control. În opinia

noastră, considerăm că se pot obţine rezultate remarcabile în lupta împotriva

criminalităţii prin colaborarea instituţiilor mai sus menţionate.

În prezent, ţara noastră se confruntă cu probleme grave în ceea ce priveşte

tratarea dependenţei de drogurile deja interzise de lege şi ale căror efecte asupra

organismului sunt cunoscute. În cazul noilor substanţe psihotrope apărute nu se

cunosc încă efectele pe care le poate avea consumul pe termen mediu şi lung şi

nici durata de timp în care starea de dependenţă se poate instala. Neincluderea

acestora de urgenţă în listele anexă ale Legii nr. 143/2000 poate duce la o

14

supraaglomerare a sistemului sanitar. Spitalele şi centrele de dezintoxicare se vor

confrunta cu o avalanşă de cazuri de dependentă şi nu vor reuşi să facă faţă

situaţiei, nici prin capitalul uman, dar nici prin fondurile băneşti destul de mici

care sunt alocate în domeniul sănătăţii.

Tratamentul în instituţie, care constituia altădată principala soluţie de

tratament a celor dependenţi de heroină în numeroase ţări europene, este mai

puţin curent în zilele noastre. Majoritatea consumatorilor şi a consumatorilor

dependenţi sunt astăzi trataţi în servicii ambulatorii.

Propunem obligarea la tratament şi readaptare pentru consumatorii cronici,

care cuprinde trei etape distincte: dezintoxicarea este în general consecutivă unei

crize şi are ca scop dezobişnuirea toxicomanului; reinserţia socială urmăreşte să

redea individului motive de a-şi relua activitatea socială anterioară, acţionându-se

pe două planuri: asupra individului într-un cadru instiuționalizat şi asupra

anturajului acestuia; post-cura are ca scop ajutarea individului de a-şi crește

adaptabilitatea necesară pentru a nu recădea în universul drogurilor.

De un real folos societăţii ar fi dezvoltarea de programe de prevenţie

într-un context mai larg de incluziune socială a categoriilor vulnerabile în

faţa drogurilor.

Susţinem că este necesar a se lua măsuri concrete în ceea ce priveşte

pregătirea specialiştilor în tratamentul toxicomaniilor întrucât acest domeniu

este destinat doar medicilor psihiatri în conformitate cu Ordinul Ministerului

Sănătăţii nr. 923/2001 care aprobă Nomenclatorul de Specialităţi Medicale şi

Farmaceutice.

Disfuncţionalităţile evidenţiate succint impun utilizarea cu precădere a

arsenalului juridic ca instrument normalizator şi coercitiv dintre cele mai

energice pentru prevenirea şi combaterea cererii şi ofertei ilegale de droguri.

Legislaţia a făcut progrese şi este un lucru notabil faptul că există intenţia să

fie revizuită în continuare. Este absolut necesar să se clarifice fără echivoc statutul

unei persoane care consumă droguri. Abuzul de plante, substanţe şi preparate

stupefiante şi psihotrope ar trebui abordat ca fiind o tulburare cronică progresivă şi

recidivantă care poate fi tratată şi nu considerată un refuz de adaptare la valorile

15

sociale convenţionale. Prin urmare, dependenţii de droguri ar trebui consideraţi

mai întâi oameni bolnavi, iar apoi infractori – în cazul celor care fac trafic de

droguri. Ar trebui să se recurgă la tratament medical şi apoi să se aplice o pedeapsă

privativă de libertate. Mai mult, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră

dependenţa de droguri o afecţiune cronică, care presupune asistenţă medicală de

specialitate, suport psihologic şi asistenţă socială şi nu detenţie întrucât tratarea se

face în unităţi specializate şi nu în închisoare. Propunem de lege ferenda dispoziţii

referitoare la obligativitatea dezintoxicării consumatorului dependent care execută

o pedeapsă privativă de libertate şi, în cazul în care nu efectuează cura de

dezintoxicare, să fie sancţionat.

Dispoziţiile Legii nr. 143/2000 au dat naştere în doctrina penală unei

controverse în legătură cu modalitatea în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze

consumul de droguri. Problema care s-a pus a fost de a şti dacă legea penală

română incriminează sau nu consumul de droguri. Controversa apărută în

doctrină dovedeşte că lucrurile sunt într-adevăr discutabile sub aspectul

menţionat, putându-se afirma, cel puţin, că legiuitorul a manifestat o oarecare

ezitare în privinţa modalităţii de sancţionare a consumului ilicit de droguri.

Problema rămâne deschisă şi trebuie rezolvată legislativ.

Legislaţia nu face diferenţiere între cantităţile pentru consum propriu şi

trafic. De asemenea, trebuie acordată o importanţă deosebită articolelor 15 şi 16

din Legea nr. 143/2000 care fac referire la denunţuri şi lasă loc de abuzuri.

La data de 26 iunie 2003 a fost înfiinţată Agenţia Naţională Antidrog,

instituţie cu personalitate juridică subordonată Ministerului Administraţiei şi

Internelor, care are menirea de a eficientiza activitatea ministerelor, instituţiilor şi

organizaţiilor civile în lupta antidrog. Și-a dovedit eficacitatea şi eficienţa în

primii ani de la înfiinţare prin politicile publice din domeniu, campaniile de

prevenire şi serviciile de asistenţă, atragerea fondurilor europene şi reprezentarea

internaţională. Din luna martie 2009, Agenţia Naţională Antidrog şi-a desfăşurat

activitatea în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În prezent

Agenţia Naţională Antidrog a fost reorganizată ca direcţie cu personalitate

juridică în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu preluarea de la

16

Inspectoratul General al Poliţiei Române a atribuţiilor funcţionale, a posturilor şi

personalului aferent, a patrimoniului, precum şi a celorlalte drepturi şi obligaţii

ce decurg din acestea.

Modificările survenite ulterior în plan normativ, şi anume organizarea

Agenţiei Naţionale Antidrog la nivel de serviciu în cadrul Inspectoratului

General al Poliţiei Române a însemnat în mod real desfiinţarea acestei instituţii

publice. Consecinţele care au decurs din acest fapt sunt numeroase:

imposibilitatea asigurării coordonării şi monitorizării politicilor naţionale cu rol

integrator dar şi o incompatibilitate legală cu Poliţia Română – instituţie de

aplicare a legii; rezultatele de scădere şi/sau de stabilizare a consumului de

droguri prin campaniile de prevenire şi calitatea serviciilor de asistenţă furnizate

de Agenţie şi partenerii acesteia au fost anulate; a crescut riscul amplorii

criminalităţii organizate reflectat de indicatorii epidemiologici cheie ce relevă

tendinţa şi evoluţia traficului şi consumului ilicit de droguri (a apărut fenomenul

”plantelor etnobotanice”, a crescut policonsumul şi consumul recreaţional de

droguri de risc şi de mare risc, s-au înmulţit decesele ca urmare a consumului de

droguri şi îmbolnăvirile de hepatita C şi HIV SIDA). Nu au fost respectate

condiţiile integrării europene – aquis-ul comunitar cu privire la condiţiile de

aderare la Spaţiul Schengen – în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri,

dar şi recomandările Uniunii Europene asumate de Guvern; au fost întârziate sau

au fost pierdute contracte de finanţare din fonduri structurale câştigate în 2009

care erau în faza de semnare a contractelor.

Revenind în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în anul

2011, Agenţia Naţională Antidrog are avantajul că îşi poate exercita rolul de

integrator al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri

ce constituie fundamentul abordării problemei drogurilor în Uniunea Europeană,

păstrându-şi conceptul instituţional, viziunea şi misiunea, fundamentate pe

documentele naţionale şi europene.

Considerăm că Agenţia Naţională Antidrog trebuie să îşi menţină statutul

de structură independentă care să gestioneze problematica drogurilor în România

17

şi totodată să sprijine efortul comunităţii europene în asigurarea coordonării

eficiente între statele membre ale Uniunii Europene.

Țara noastră se mai confruntă cu o problemă. Nu există destule

laboratoare, analize şi nici date statistice cu privire la consumul şi efectele

plantelor etnobotanice, mai ales că acestea au o compoziţie chimică în continuă

modificare pentru a ocoli reglementările legale. Aceasta nu este doar o problemă

a ţării noastre ci şi a Uniunii Europene.

Cunoscând şi înţelegând fenomenul drogurilor apreciem că bugetul alocat

de statul român pentru programele de prevenire a consumului de droguri ar trebui

mărit deoarece este cel mai mic din Europa.

Cercetarea noastră a dus la unele concluzii ce pot constitui un punct de

plecare sub formă de recomandări pentru completarea sau modificarea legislaţiei

în domeniu pentru combaterea şi controlul fenomenului consumului de droguri.

Prin eforturile organelor specializate, fenomenul poate fi cunoscut,

combătut şi reprimat, însă nu poate fi diminuat semnificativ sau eradicat.

Problema nu se va putea soluţiona într-un interval mic de timp, dar prin

participarea activă a organizaţiilor şi instituţiilor specializate, pe cont propriu sau

împreună, poate fi redusă.

Bibliografia care cuprinde 400 de cursuri, tratate, monografii, studii,

articole, note, rapoarte, documente juridice naţionale şi internaţionale dar şi

mijloace de informare electronică poate constitui un repertoar destul de amplu,

adus la zi, reprezentând un ghid important pentru cei care vor să studieze

problema traficului și consumului ilicit de droguri. Acest spectru larg îşi are

explicaţia în dinamica internaţională a fenomenului drogurilor în strânsă legătură

cu criminalitatea organizată şi mai ales cu caracterul transnaţional al acesteia.

18

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Tratate, cursuri şi monografii

1. Abel, Ernest – Marijuana, The First Twelve Thousand Years, EdituraPlenum Press, New York, 1980.

2. Abraham, Pavel – Capcana drogurilor, Editura Detectiv, Bucureşti, 2005.3. Abraham, Pavel (coord.) – Drogurile, aspecte juridice şi psihosociale,

Editura Mirton, Timişoara, 2004.4. Andreşan-Grigoriu, Beatrice; Ştefan, Tudorel – Drept comunitar – Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2007.5. Antoniu, George – Noul cod penal. Codul penal anterior. Studiu

comparativ, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.6. Antoniu, George; Bulai, Costică – Dicţionar de drept penal şi procedură

penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011.7. Bercheşan, Vasile; Pletea, Constantin – Drogurile şi traficanţii de

droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998.8. Borricand, Jacques (coord.) – Criminalité organisée et ordre dans la

société, Editura Presses Universitaires, d'Aix-Marseille, 1997.9. Boroi, Alexandru; Rusu, Ion – Cooperarea judiciară internaţională în

materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.10. Boroi, Alexandru; Neagu, Norel; Radu-Sultănescu, Valentin – Infracţiuni

prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şiconsumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001.

11. Bulai, Costică; Filipaş, Avram; Mitrache, Constantin – Instituţii de dreptpenal, Editura Trei, Bucureşti, 2001.

12. Cantemir, Dimitrie – Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane,ediţie îngrijită de Cândea Virgil, Editura Academiei, Bucureşti, 1987.

13. Cantemir, Dimitrie – Istoria Imperiului Ottomanu. Crescerea şi scăderealui, traducere de Hodoşiu Iosif, Bucureşti, 1876.

14. Ciobanu-Dordea, Aurel – Legislaţie comunitară privind cooperareajudiciară în materie civilă şi penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

15. Cioclei, Valerian – Manual de criminologie, ed. a IV-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

16. Charpenel, Yves; Maestracci, Nicole – Droguest et Toxicomanies, EdituraO.F.D.T. – Observatoire Français des Drogues et des Toxicomanies,Paris, 1999.

17. Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru Ioan; Tănăsescu, ElenaSimina – Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii –Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

18. Dan, Nicolae; Anghelescu, Ion (coord.) – Dicţionar de Criminalistică,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.

19. Dascălu, Ioan (coord.) – Traficul de droguri şi crima organizată, EdituraSitech, Craiova, 2009.

19

20. Dascălu, Ioan; Ștefan, Cristian-Eduard; Țone, Cătălin; Surduleac, Maria –Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009.

21. Deniker, Pierre – La psicho-pharmacologie, Presses Universitaires deFrance, Paris, 1966.

22. Deniker, Pierre – Maniement des medicament psychotropes, Editura Doin,prima ediţie, Paris, 1980.

23.Deniker, Pierre – Les drogues: Trafic et contagion, Editura Plon,Paris, 1988.

24. Diaconescu, Gheorghe – Infracţiunile în legile speciale şi legileextrapenale, Editura All, Bucureşti 1996.

25. Diaconescu, Horia – Infracţiuni de corupţie şi cele asimilate sau înlegătură cu acestea, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

26. Dima, Traian; Păun, Alina-Gabriela – Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000,jurisprudenţă şi comentarii), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

27. Dima, Traian – Traficul şi consumul ilicit de stupefiante, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2001.

28. Dobrinoiu, Vasile; Conea, Nicolae – Drept penal. Partea specială, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2002.

29. Dongoroz, Vintilă; Kahane, Siegfried; Oancea, Ion; Fodor, Iosif; Iliescu,Nicoleta; Bulai, Constantin; Stănoiu, Rodica; Roşca, Victor – Explicaţiiteoretice ale Codului penal român. Partea specială, Vol. IV, EdituraAcademiei, Bucureşti, 1972.

30. Drăgan, Jenică; Alexandru, Mircea (coord.) – Manualul poliţistuluiantidrog, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993.

31. Drăgan, Jenică – Laboratoare clandestine Substanţele chimice esenţiale şiprecursorii, Editura Naţional, Bucureşti, 2000.

32. Duvac, Constantin; Lăpăduşi, Vasile – Criminalitatea violentă, EdituraLittle Star, Bucureşti, 2010.

33. Dumitrescu, Cristian Sorin; Stoica, Marcela Monica – Sistemulorganizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2007.

34.Durant, Thomas – Encyclopédie Médico-Chirurgicale. Psychiatrie,Paris, 1995.

35. Filipaş, Avram – Drept Penal român. Partea specială, Editura UniversulJuridic, Bucureşti, 2003.

36. Fontaine, Pascal – Europa în 12 lecţii, Oficiul pentru Publicaţii Oficialeale Comunităţilor Europene, Luxemburg, 2007.

37. Fuerea, Augustin – Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2006.

38. Gârbuleţ, Ioan – Traficul şi consumul ilicit de droguri. Studiu delegislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.

39. Gilman, Alfred; Goodman, Louis; Rall, Theodore; Murad, Ferid – ThePharmacological Basis of Therapeutics, Editura The MacmillanPublishing Co., New York, 1985.

40. Giurea, Laurențiu; Ştefan, Cristian-Eduard – Reglementarea juridică aoperaţiunilor cu precursori de droguri, www. itCode.ro.

20

41. Goodman, Louis; Gilman, Alfred – The Pharmacological Basis ofTherapeutics, Editura The Macmillan Co., New York, 1941.

42. Goodman, Louis; Gilman, Alfred – The Pharmacological Basis ofTherapeutics, Editura The Macmillan Co., New York, 1958.

43. Goodman, Louis; Gilman, Alfred – Bazele farmacologice ale terapeuticii,ed. a II-a, Editura Medicală, Bucureşti, 1960.

44. Gornig, Gilbert; Rusu, Ioana Eleonora – Dreptul Uniunii Europene, ed. a2–a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

45. Gorun, Gabriel Ştefan – Paradisuri artificiale. Toxicomaniile, EdituraViaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2003.

46. Gyula, Fabian – Drept instituţional comunitar, ed. a III-a, Editura SferaJuridică, Cluj-Napoca, 2008.

47. Hasanov, Eldar – Infracţionalitatea în domeniul drogurilor şi luptaîmpotriva ei în Uniunea Europeană. Politică şi legislaţie, Editura IdeeaEuropeană, Bucureşti, 2007.

48. Hotca, Adrian; Dobrinoiu, Maxim – Infracţiuni prevăzute în legi speciale.Comentarii şi explicații, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2010.

49. Hurdubaie, Ioan; Iancu, Ştefan; Lăpăduşi, Vasile – Crima organizată şiterorismul, Editura ERA, Bucureşti, 2007.

50. Hurdubaie, Ioan – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniulvalorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura ERA,Bucureşti, 2007.

51. Iszak, Samuel – Farmacia de-a lungul secolelor, Editura Știinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979.

52.Ionescu, Lucian – Criminalistică, Editura ProUniversitaria,Bucureşti, 2007.

53. Lazăr, Augustin – Criminalistica, Editura „ALTIP”, Alba Iulia, 2004.54. Lewin, Louis – The Incidental Effects of Drugs, Editura W. Wood &

Co., 1882.55. Lewin, Louis – The untoward effects of drugs; a pharmacological and

clinical manual, ediţia a II-a, Editura George S. Davis, Medical Publisher,Detroit, Michigan, 1883.

56. Lewin, Louis – Les paradis artificiels, ediţia originală, tradusă de F.Gidon, Editura Payot, Paris, 1928.

57. Macovei, Radu Alexandru (coord.) – Elemente de toxicologia drogurilor.Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi juridice,Editura Focus, Bucureşti, 2006.

58. Mariani, Angelo – Coca and Its Therapeutic Application, Nabu PressLLC., Charleston, Carolina de Sud, S.U.A., 2010, reproducere după ediţiadin 1923.

59. Mircea, Alexandru – Flagelul drogurilor, Editura Mirton, Timişoara,1997.

60. Mitrache, Constantin – Drept penal român. Partea generală, Editura Trei,Bucureşti, 2002.

61. Mitrache, Constantin, Mitrache, Cristian – Drept penal român. Parteagenerală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

21

62. Neagu, Ion – Tratat Drept procesual penal. Partea generală, EdituraGlobal Lex, Bucureşti, 2007.

63. Neagu, Ion – Tratat. Drept procesual penal, Partea specială, EdituraGlobal Lex, Bucureşti, 2008.

64. Nistoreanu, Gheorghe; Păun, Costică – Criminologia, Editura EuropaNova, Bucureşti, 1996.

65. Oişteanu, Andrei – Narcoticele în cultura română. Istorie, religie şiliteratură, Editura Polirom, Iaşi, 2010.

66. Paraschiv, Gavril – Drogurile, ispita otrăvitoare, Editura CarteaUniversitară, Bucureşti, 2005.

67. Paraschiv, Gavril – Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H. Beck,Bucureşti, 2008.

68. Pop Ştefan, Pleşca Elena – Ghid antidrog, Editura Universităţii “LucianBlaga”, Sibiu, 2008.

69. Popescu, Eugen – Teorii ale integrării europene, Editura C.H. Beck,Bucureşti, 2009.

70. Răşcanu, Ruxandra – Dependenţă şi drog. Aspecte teoretice şi clinicameliorative, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2008.

71. Răşcanu, Ruxandra; Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie îndependenţa de drog, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2002.

72. Richard, Ries; David, Fiellin; Shannon, Miller; Richard, Saitz – Principlesof addiction medicine, 4th edition, Editura Wolters Kluwer, Health,Lippincot Williams &Wilkins, Philadelphia, S.U.A., 2009.

73. Salmandgee, Yasmina – Les drogues, Editura Eyrolles, Paris, 2003.74. Sandu, Florin; Ioniţă, Gheorghe-Iulian – Criminologie teoretică şi

practică, ed. a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008.75. Sandu, Florin – Stop drogurilor, Editura Sylvi, Bucureşti, 2002.76. Scăunaş, Stelian – Uniunea Europeană. Construcţie, reformă, instituţii,

drept, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.77. Sinuraja, T. – Organized crime in the econommic and financial sectors

of Russia and its impact on Western Europe, Ministerul de Justiţie,Haga, 1996.

78. Stancu, Emilian – Introducere în criminologia generală, ed. a II-a,Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1996.

79. Stancu, Emilian – Tratat de criminalistică, ed. a V-a, Editura UniversulJuridic, Bucureşti, 2008.

80. Stănoiu, Rodica Mihaela – Tranziţia şi criminalitatea, Editura Oscar Print,Bucureşti, 1994.

81. Stelian, Ion – Ofensiva drogurilor – dimensiuni socio-juridice, EdituraDetectiv, Bucureşti, 2007.

82. Stroescu, Valentin – Farmacologie, Editura All, Bucureşti, 1999.83. Stoica, Mihai-Gheorghe; Cătuţi, Constantin-Cristian – Cooperarea

poliţienească internaţională în România, Editura PaperPrint Invest,Bucureşti, 2006.

84. Stoica, Oliviu Augustin – Drept penal. Partea specială, Editura Didacticăşi Pedagogică, Bucureşti, 1976.

22

85. Suceavă, Ion – Flagelul stupefiantelor, Editura Ministerului de Interne,Bucureşti, 1986.

86. Suceavă, Ion – Îndrumar privind controlul vamal antidrog, DirecţiaGenerală a Vămilor, Ministerul Finanţelor, 1995.

87. Suciu, Camil – Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1972.

88. Şerb, Stancu; Iacob, Adrian; Ştefan, Cristian (coord.) – Traficul şiconsumul de droguri. Prevenire şi combatere, Editura Tritonic, 2006.

89. Ştefan, Cristian Eduard – Flagelul drogurilor, Editura CERMAPRINT,Bucureşti, 2006.

90. Tănăsescu, Elena Simina; Ciobanu-Dordea, Aurel – Campanie deinformare a funcţionarilor publici privind conţinutul acquis-uluicomunitar, Justiţie şi Afaceri Interne, Centrul de Resurse Juridice, EdituraDacris, Pipera, 2004.

91. Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Camil; Tănăsescu Gabriel – Criminologie,Editura All Beck, Bucureşti, 2003.

92. Thachuk, Kimberley – The Sinister Underbelly; Organized Crime andTerorism, în The Global Century. Globalization and National Security vol.II, partea a IV-a, National Defense University Press, Washington, 2001.

93. Thomas De Quincey, Traducator: Corneliu Rudescu – Confesiunile unuiopioman englez, Editura POLIROM, Iaşi, 2010. Lucrarea originală:Thomas de Quincey – Confessions of an English Opium-Eater: being anextract from the life of a scholar, în London Magazine, septembrie 1821.

94. Toader, Tudorel – Infracţiunile prevăzute în legile speciale – Reglementare,doctrină, decizii ale Curţii Constituţionale, jurisprudenţă, ed. a 4-a, EdituraHamangiu, Bucureşti, 2011.

95. Toader, Tudorel – Codul penal. Codul de procedură penală. Ed. 2011 –Hotărâri C.E.D.O., decizii ale Curţii Constituţionale, recursuri ininteresul legii, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011.

96. Troneci, Vasile – INTERPOL – Poliţie fără frontiere, Editura Tehnică,Bucureşti, 2001.

97. Ţical, George-Marius – Manual antidrog: prevenire şi combatere atraficului de droguri: elemente de identificare şi efectele drogurilor,Editura Pildner & Pildner, Bucureşti, 2003.

98. Țical, George-Marius – De la plante la droguri. Trecut şi prezent, EdituraLucman, Bucureşti, 2005.

99. Ţone, Cătălin – Drogurile. Tentaţii şi pasiuni ucigaşe, Editura Sitech,Craiova, 2009.

100.Valley, Paul – Drug That Spans The Ages: The History Of Cocaine -www.november.org – The November Coalition.

101.Vasiliu, Teodor; Pavel, Doru; Antoniu, George; Lucinescu, Dumitru;Papadopol, Vasile; Rămureanu, Virgil; Nicilcioiu, Emil – Codul Penal alRepublicii Socialiste România comentat şi adnotat. Partea specială,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

102.Vasiliu, Teodor; Pavel, Doru; Antoniu, George; Daneş, Ștefan; DărîngăGheorghe; Lucinescu, Dumitru; Papadopol, Vasile; Popescu, Dumitru;

23

Rămureanu, Virgil – Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială,Vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.

103.Voicu, Costică – Manualul poliţistului antidrog, Introducere, EdituraMinisterului de Interne, Bucureşti, 1993.

104.Voicu, Costică – Banii murdari şi crima organizată, Editura Artprint,Bucureşti, 1995.

105.Voicu, Ioan; Dima, Traian – Unele consideraţii asupra stupefiantelor.Infracţiuni la regimul substanţelor şi produselor stupefiante, Ministerul deInterne, Oficiul pentru propagandă, publicaţii de specialitate şi editorial,Bucureşti, 1973.

106.Wanke, Klaus; Täschner, Karl-Ludwig – Rauschmittel: Drogen -Medikamente - Alkohol, ed. a V-a, Stuttgart, 1985.

107.*** Drugs of Abuse, 2011 Edition: A DEA Resource Guide publicat deU.S. Department of Justice, Drug Enforcement Administration.

108.*** International Narcotics Control Strategy Report, Drug andChemical Control, United States Department of State Bureau forInternational Narcotics and Law Enforcement Affairs, vol. 1, martie 2011.