1

Problematica frontului la apă. Aspecte ale evoluŃiei litoralului românesc în perioada comunistă teză de doctorat, asist. drd. arh. Irina Băncescu, îndrumător prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti 2012

Lucrarea se referă la conceptul de front la apă în general şi la evoluŃia litoralului românesc în perioada comunistă în particular și este organizată în două mari părŃi, reflectând o abordare teoretică, respectiv practică a temei. Conceptul de front la apă sintetizează condiŃia spaŃiului de legătură dintre pământ şi apă. Această zonă de frontieră reprezintă unul din locurile simbolice ale ideii de limită a oraşului, loc în care acesta se interoghează asupra formei sale şi asupra raportului său cu spaŃiul şi natura. Raportul oraş-natură îşi găseşte cea mai incisivă expresie de-a lungul acestei limite “[…] ce mai mult uneşte decât separă” (Assunto, 1973). Cu toate că au trecut 22 de ani, procesul de înŃelegere corectă a trecutului comunist ocupă o poziŃie periferică în viaŃă intelectuală actuală. El rămâne şi astăzi o provocare, cauzată pe de o parte de impasul creat de generaŃiile trăite în comunism şi păstrând aversiunea sau nostagia faŃă de el, pe de altă parte de caracterul dificil al recuperării şi asimilării trecutului de către generaŃiile tinere. Proaspătul trecut politizat conŃine premisele celei mai mari părŃi a felului în care arată spaŃiul construit din România actuală. Cu câteva excepŃii, diferitele aspecte în legătură cu arhitectura comunistă sunt atinse ori la modul general, ori în cheie imaginaro-simbolică sau memorialistică, existând, de fapt, prea puŃine studii care să investigheze sistematic şi solid date, fapte, oameni, imagini şi să descarce arhitectura de o încărcătură simbolică mult prea grea şi prost înŃeleasă astăzi. Regimul totalitar, prin centralizare şi subordonare a practicii, fabrică o arhitectură contaminată ideologic. În acest context, o minimă înŃelegere a mecanismelor politice şi profesionale se dovedeşte obligatorie, necesitând o abordare echilibrată care consideră împreună cele două laturi, ambele pe un fundal cultural specific. În plus, astăzi se poate vorbi despre suprapunerea a două ipostaze ale urgenței cercetării: inexistenŃa unor lucrări aprofundate pe temă şi viteza schimbărilor aduse de tranziŃie şi de trecerea timpului, care vor îngreuna, relativ repede, studiul litoralului comunist. Analiza evoluŃiei variatelor procese din cadrul mediului costier românesc poate contribui la fundamentarea acŃiunilor de protecŃie şi dezvoltare durabilă costieră, circumscrise multidisciplinar. Prima parte se concentrează pe analizarea caracteristicilor frontului la apă de-a lungul evoluŃiei sale. Accentul cade asupra perioadei contemporane, prin studierea proceselor de reabilitare a zonelor costiere la nivel internaŃional. Elementul central urmărit îl constituie modul în care se materializează raportul dinamic dintre uscat şi apă, prin analiza acestei relaŃii la nivel local şi teritorial, cu accent asupra zonelor urbanizate, unde cazuri speciale sunt oraşul-port şi staŃiunea turistică. Abordarea teoretică este focalizată pe trei direcŃii generale: geomorfologia coastei, tipologii funcŃionale şi simbolice pe frontul la apă și spaŃiu public şi peisaj. Acest demers de cercetare se sprijină pe ilustrarea unor noŃiuni teoretice lansate în domeniu cu studii de caz relevante, într-o structură întreŃesută. Prin parcurgerea succintă a evoluŃiei relaŃiei oraş-apă în context urban, portuar, balnear sau geomorfologic, încercăm să definim principii şi arhetipuri formale aplicate de-a lungul timpului. Analiza fenomenului de reabilitare a frontului la apă evidenŃiază caracteristicile acestui proces complex, principalele strategii şi efectele lor, subliniind criterii, tipologii şi instrumente de intervenŃie folosite în proiectarea contemporană. Prin recursul la experienŃa internaŃională, propunem incursiuni în oraşe-port care şi-au regenerat frontul la apă, explorări ale celor mai recente şi inovative viziuni urbane care plasează apa în centrul strategiilor de reconfigurare urbană, precum şi examinarea situaŃiei actuale a zonelor costiere italiene. Pe scurt, ne uităm la nişte situaŃii consacrate, de succes, la un posibil viitor, dar şi la o paralelă cu o situaŃie care poate fi folosită ca model pozitiv sau negativ pentru zona costieră românească. ConstrucŃia acestui cadru de studiu este destinată în primul rând înŃelegerii fenomenelor trecute, actuale şi potenŃiale care afectează frontul la apă.

Partea a doua a lucrării îşi propune să analizeze modul în care litoralul românesc s-a transformat în perioada comunistă, argumentând că ambiŃiosul proiect transformist configurează, pe de o parte, o dimensiune spaŃială tipică şi impregnată ideologic, dar, pe de altă parte, şi în aceeaşi măsură, prin conjunctura sa favorabilă, se înscrie într-o evoluŃie generală a societăŃii, a turismului de masă şi a arhitecturii europene. Din acest punct de vedere, întărim afirmaŃiile prezente deja în publicaŃii de specialitate, care validează faptul că litoralul a fost, totuşi, prin coerenŃa, consistenŃa şi amploarea sa în spaŃiu şi timp, o situaŃie de excepŃie în

2

peisajul arhitectural românesc din perioada comunistă, perioadă în care, totuşi, marea majoritate a intervenŃiilor construite a fost mai degrabă de slabă calitate. Pornind de la aceste premise, este cercetat felul în care politica comunistă a influenŃat spațiul litoral, cum s-a materializat această influenŃă la nivelul practicilor turistice, dar şi tipul de arhitectură, respectiv spaŃiu al frontului la apă format şi posibilele sale influenŃe externe. Încercarea de evaluare critică a arhitecturii se realizează sub incidenŃa unor aspecte determinante: în primul rând unghiul ideologic şi politic, apoi contextul soluŃiilor de arhitectură, precum şi evaluarea critică şi interrelaŃionată a proiectelor şi a expunerii lor publice. Astfel, partea a doua începe printr-o scurtă sinteză a evoluŃiei litoralului până la jumătatea secolului XX, care spicuiește câteva aspecte urbanistice sau arhitecturale, relevând fragmente de continuitate între perioade şi conturând dimensiunile moştenirii interbelice de la care porneşte arhitectura comunistă. Această incursiune sumară este detaliată punctual printr-un studiu de caz care prezintă frontul la apă constănŃean sub mai multe aspecte: urban, portuar, tehnic, arhitectural etc. EvoluŃia litoralului românesc în perioada comunistă este capitolul cel mai amplu şi detaliat al tezei. Prima parte expune contextul politic, cultural și juridic al vremii şi discută diferite argumente şi ipoteze în legătură cu acest tip de cercetare. Un capitol consistent este dedicat acoperirii reperelor principale ale dezvoltării zonei de coastă românească, schiŃând astfel fundalul necesar analizei din capitolele următoare. Este considerată utilă documentarea atât a principalelor evenimente, bazată mai ales pe revista Arhitectura, cât şi a privirii şi comentării lor în contextul specific al epocii. Această cronologie este urmată de o interpretare critică a unor aspecte generale care pornesc de la principiile urbanistice până la elemente de arhitectură. Următoarele secțiuni completează relatarea cronologică cu detalii din disciplinele hidrotehnicii, geografiei sau turismului. O atenŃie specială a fost acordată turismului României comuniste, prin discutarea unor aspecte care au influenŃat direct dezvoltarea litoralului şi prin explorarea, uneori prin analiză comparativă sau tipologică, a geografiei turistice a blocului de est şi, mai departe, a contextului occidental din a doua jumătate a secolului XX. Astăzi litoralul românesc se transformă în afara unor instrumente arhitectural-urbanistice adecvate și coerente. Partea conclusivă subliniază situaŃia actuală a zonei costiere, prin trecerea în revistă a măsurilor de protecŃie iniŃiate şi prin considerarea succintă a situaŃiei spaŃiului public al frontului la apă. Concluziile sintetizează principalele trăsături ale dezvoltării litoralului în ultima jumătate de secol şi indică unele urgenŃe de cercetare în legătură cu acest subiect. ConŃinutul şi structura lucrării pot fi privite şi ca un ansamblu de studii de caz care acoperă problematica complexă a frontului la apă, cazuri dispuse pe teme şi niveluri diferite ale adâncimii cercetării. Unul este aprofundat, anume evoluŃia litoralului în perioada comunistă, caz ce a devenit pe parcursul cercetării partea a doua a tezei şi parte a titlului. Un nivel următor este cel al unor studii mai amănunŃite care se distribuie oarecum uniform în structura lucrării. În partea I, trei studii de caz acoperă scările posibile de abordare: locală / urbană, intermediară / zonală şi teritorială / costieră. Toate acestea sunt necesare pentru construirea unei priviri de ansamblu, dar şi în analiza litoralului românesc. Pentru partea a doua, cele două situaŃii analizate, alături de tema extinsă a litoralului turistic comunist, acoperă principalele tipologii ale frontului la apă românesc în secolul XX: frontul la apă urban, oraşul-port şi arheologia industrială, sistematizarea coastei şi staŃiunile turistice, spaŃiul public liberal. Cele două mari părŃi se reunesc prin concluzii, dar și prin evoluŃia convingerilor şi a înŃelegerii căpătate de-a lungul cercetării; credem că ar fi fost mărginită judecarea situaŃiei zonei costiere românești doar în contextul istoric, care, într-adevăr, pare a fi trăsătura decisivă, tot aşa cum ar fi fost limitată o analiză în afara lui, bazată doar pe noŃiuni teoretice şi studii de caz internaŃionale. Un alt aspect important în ceea ce priveşte înlănŃuirea părŃilor în lucrare se referă la puntea de legătură dintre partea I, II şi concluzii. Documentarea experienței internaționale recente a constituit suportul formării unei priviri critice personale, prin filtrul căreia au fost interpretate transformările produse pe litoralul românesc în ultimul secol. Această analiză este, aşadar, produsul direct al timpului său: lectura critică ce însoŃeşte documentarea studiului de caz priveşte lucrurile din această perspectivă temporală. ImportanŃa sublinierii acestei legături structurale este evidenŃiată şi prin condiŃiile vremurilor în care trăim: rapiditatea cu care apar atitudini teoretice, tehnologii sau sisteme de cercetare vor schimba cu siguranŃă modul de a percepe frontul la apă. ConfiguraŃia Ńărmului se schimbă continuu, atât prin propria sa natură geografică, cât şi prin exercitarea unor factori externi, dintre care cel antropic este cel mai important. Aşadar, în studiul evoluŃiei litoralului trebuie luată în considerare suprapunerea celor două tipuri de transformări: cea geografică, de lungă durată şi cea pe

3

termen scurt, care Ńine de stratul de suprafaŃă al Ńărmului, prin toate ajustările făcute de mâna omului. Pornind de la aceste consideraŃii, cercetarea combină abordări diferite: investigaŃiile de natură geografică se împletesc cu cele de natură tehnică şi arhitecturală, şi, nu în ultimul rând, cu cele cultural-politice. InvestigaŃia studiului de caz se bazează pe expunerea factuală a evoluŃiei litoralului, însoŃită de o privire critică prin intermediul câtorva grile de lectură. Fiecare filtru propus este distinct tematic, adună tipuri diferite de probe, îşi construieşte propriile argumente care converg, în final, către o discuŃie mai largă despre mecanismele transformării frontului la apă şi relaŃia lor cu politica, societatea, geografia, artele sau modelele exterioare. Principalele grile de lectură propuse țin de cadrul legislativ şi politic al configurării litoralului, geografia costieră, aspectele hidrotehnice, contextul social sau ideologic şi tipurile de reprezentare. O perspectivă globală, considerată necesară pentru tema lucrării, prezintă critic și într-un mod conclusiv o încercare de contextualizare a situaŃiei româneşti în cadrul blocului de est şi, mai departe, în lumea occidentală, vizând mai ales aspecte legate de turismul litoral de masă şi de modul de dezvoltare a structurilor aferente. Punerea în relaŃie cu arhitectura turistică a altor Ńări comuniste se face mai cu seamă prin caracteristici ale politicii turistice, ale structurilor de cazare sau ale modului de folosire a spaŃiului. De asemenea, în această secŃiune a fost considerată utilă aprofundarea unui studiu de caz relevant pentru evidenŃierea principalelor idei ale vremii în legătură cu amenajarea turistică litorală şi cu arhitectura ei. Alegerea litoralului Languedoc-Roussillon pentru o analiză comparativă a fost determinată şi de unele similarităŃi cu situaŃia românească, evidenŃiate deja de unii cercetători, precum şi de faptul că ideile şi informaŃiile franceze au fost, până spre sfârşitul intervalului comunist, ceva mai uşor transmise şi asimilate în mediul arhitectural românesc. Am considerat că perspectiva vestică a vremii asupra lucrărilor de amenajare a coastei româneşti poate completa şi echilibra perspectiva autohtonă, unilaterală şi încorsetată în limbajul tehnic, necritic, de lemn. Aici este de notat faptul că litoralul românesc comunist a fost considerat ca fiind unul dintre fenomenele majore în geografia turistică europeană şi între tipologiile de spaŃii turistice litorale din perioada postbelică. În acest sens, au fost analizate opiniile unor geografi francezi, alese depărtate în timp tocmai pentru o echilibrare a lor. Credem că observațiile lor proaspete şi obiective, puse în contexul vremii, creionează corect plusurile şi minusurile noilor staŃiuni litorale româneşti, mai ales din perspectiva turismului internaŃional european.

Pentru prima parte, examinarea celor trei studii de caz, asociată cu cercetarea teoretică, au relevat mai multe aspecte care au determinat unele opŃiuni de cercetare în continuare. Unul dintre ele este dimensiunea şi complexitatea fenomenului dezvoltării, respectiv reabilitării frontului la apă. Această fâşie îngustă este unul dintre cele mai stratificate spaŃii urbane, în cadrul căruia îşi găsesc loc tipologii din cele mai variate. În acest sens, am considerat că litoralul românesc nu poate fi privit unilateral şi, deşi mare parte a lui s-a dezvoltat sub semnul turismului balnear, nu putem ignora diversitatea fenomenelor manifestate aici, tentându-ne o lectură, chiar dacă succintă, a relaŃiei dintre urban şi natural pe frontul la apă sau asupra zonelor portuare abandonate şi a peisajului lor postindustrial. De asemenea, recuperarea teritoriilor costiere implică o contextualizare adâncă a problematicii proiectului, astfel că necesitatea interdisciplinarităŃii apare ca evidentă.

Examinarea istoriei recente s-a dovedit a fi un obiectiv dificil de explorat integral și coerent. Litoralul este un proiect politic şi arhitectural deopotrivă. Acest dat s-a constituit într-o turnură a cercetării şi a orientat ineluctabil privirea către alte domenii decât cele din partea I, oferind astfel un cadru de studiu particularizat, indispensabil înŃelegerii fenomenului. Cel mai important criteriu care a determinat selectarea şi ierarhizarea informaŃiilor rămâne transformarea frontului la apă, urmărindu-se mai multe planuri care încearcă să contureze complexitatea problematicii acestei zone. Analiza arhitectural-urbanistică, hidrotehnică sau geografic-turistică a considerat permanent raportul - fundamental pentru acea perioadă - dintre politică și arhitectură. În acest sens, lucrarea are o valoare de documentare şi de lectură critică a temei, precum şi de oferire a unei priviri de ansamblu.

Explorarea succintă a evoluŃiei litoralului românesc în perioada comunistă stă sub semnul contradicŃiei. Rămâne în continuare dificil de evaluat măsura în care arhitectura litoralului este folosită de regim ca unul din instrumentele care contribuie la construirea noului mediu comunist, dar, în acelaşi timp, şi măsura în care acestui fenomen îi poate fi atribuit acel „spaŃiu de libertate profesională care scapă constrângerilor instituŃionale şi ideologice ale proiectului comunist” (Zahariade 2011, 134-144). Pe de o parte,

4

politica subordonează complet arhitectura şi comunitatea profesională, nelăsând prea mult spaŃiu de respiraŃie, aşa că o comparaŃie cu evenimentele arhitecturale occidentale poate părea hazardată. Pe de altă parte, progresul societăŃii împinge toate Ńările, indiferent de regim, către aceleaşi probleme generale: reconstrucŃia urbană după război; aplicarea noilor principii ale urbanismului liber în extinderile urbane; industrializarea construcŃiilor, concretizată în standardizare, tipizare, prefabricare; necesitatea locuinŃei de masă, materializată în imobilele colective; urgenŃa turismului de masă reprezentat de staŃiunile balneare ex

nihilo etc. Forma declarată a lucrurilor poate apărea diferită, însă mulŃi dintre determinanŃii lor contextuali sunt aceiaşi, de unde similitudinile fizice formale.

În general, în textele de specialitate care discută arhitectura litoralului comunist există înclinaŃia către definirea acestuia în termeni de „laborator”, „experiment” etc., preluaŃi de altfel din Occident. Această etichetă cere o abordare mai precaută şi mai nuanŃată – de altfel, necesară pentru cercetarea oricărui fenomen desfăşurat în perioada comunistă. Poate cel mai important lucru este conştientizarea faptului că nu a fost niciodată un experiment radical, aşa cum este înŃeles acest lucru într-o piaŃă liberă, ci unul dictat și controlat de regim, într-adevăr, mai puŃin strict ca în capitală sau în centrele oraşelor: arhitectura de pe litoral ocupă un loc într-un cadru mai larg care presupune aceeaşi presiune politică, aceleaşi constrângeri economice şi aceleaşi probleme profesionale ca în restul Ńării. CondiŃionarea politică şi ideologică a procesului de proiectare este un factor greu de evaluat şi cuantificat, care însă nu trebuie pierdut nicicând din vedere. Aspectele care diferenŃiază litoralul de restul lucrărilor din aceeaşi perioadă sunt, în primul rând, procentul însemnat de arhitectură valoroasă şi, apoi, datele de temă derivate din condiŃiile locale şi din programul de arhitectură: în general, situri neconstruite, cu o natură intactă, unde se doreşte crearea unei arhitecturi de vacanŃă caracterizată de optimism. Aceste lucruri abat privirea subiectivă de la alte trăsături, cum ar fi dizlocarea scării existente şi a tradiŃiilor arhitecturale în favoarea unor structuri de masă, uniformitatea limbajului arhitectural, repetitivitatea deranjantă şi dezorientantă a prefabricatelor de faŃadă, unele hoteluri cu aspectul de blocuri de locuit de oriunde din România, materiale ieftine, detalii şi finisaje prost executate, vegetaŃia aclimatizată care necesită eforturi de întreŃinere, şi, mai ales, ignorarea trăsăturilor peisagistice, transformarea şi artificializarea completă a malului natural al mării şi scara uriaşă şi nerealistă a investiŃiilor turistice - din aceste puncte de vedere, litoralul este un experiment radical, în sensul transformismului comunist al teritoriului.

Emergența turismului de masă românesc este, în linii mari, simultană cu acelaşi proces desfăşurat în întreg spaŃiul sovietic și uşor întârziată faŃă de Occident. Posibilitatea direcŃionării Ńărilor satelit de către Moscova către aceleaşi tipare de dezvoltare turistică este mare, însă credem că fenomenul turismului de masă a fost, mai degrabă, transnaŃional, deasupra spectrului politic, Ńinând pur şi simplu de evoluŃia economiei mondiale, de circulaŃia ideilor şi a modelelor şi de o apropiere treptată a lumii sovietice dure a începutului anilor '50 de normalitatea postbelică europeană. Credem că proiectul comunist al litoralului, în special cu vârfurile, dar şi cu standardizările sale, este remarcabil mai ales pentru impactul şi semnificaŃiile situării lui normale, în mai mare măsură ca alte proiecte comuniste din România, în cadrul social, politic şi cultural al epocii sale şi al unei geografii mai largi: prin acest fapt considerăm că poate fi, în lumea comunistă deformată, un experiment, însă unul al „normalităŃii”.

Factorul politic subordonează litoralul şi se foloseşte de el. Aşa cum politica şi arhitectura sunt strâns legate în regimul comunist, politica şi turismul formează o altă pereche. ImportanŃa acestui puternic instrument propagandistic – turismul – a determinat o atenŃie sporită către cea mai importantă infrastructură a lui: arhitectura. Triada politică-arhitectură-turism s-a concretizat pe litoral.

Totuşi, litoralul apare a fi printre puŃinele locuri din România în care s-a practicat o arhitectură de calitate, care poate fi pusă, în mai multe cazuri, pe picior de egalitate cu arhitectura occidentală. Motivele pentru care istoria a permis şi favorizat această apariŃie remarcabilă sunt trei categorii de fenomene şi situaŃii care, mai mult sau mai puŃin, se suprapun, şi, în funcŃie de intensitatea fiecăruia, îngăduie şi chiar susŃin vârfuri ale calităŃii în ceea ce priveşte amenajarea frontului la apă. În primul rând, conjunctura economică şi politică favorabilă, sau, mai bine zis, momentul ideal în timp, reprezentat de convergenŃa temporală a mai multor fenomene pozitive, cum ar fi stabilizarea economică şi politică a României, discursul lui Hruşciov, relativa liberalizare, consolidarea posibilităŃilor tehnice, accentuarea politicilor sociale, dezvoltarea în lume a turismului de masă şi accentuarea turismului internaŃional etc. Litoralul a fost construit în perioada cea mai fastă a regimului şi este cumva salvat de marasmul anilor ‘80, momentul începutului declinului surprinzându-l gata realizat şi, cu excepŃia Constanței, neafectându-l. La acesta se adaugă locul ideal în spaŃiu: litoralul

5

românesc este, în mare parte, un teritoriu natural intact, fără trăsături geografice spectaculoase, cu condiŃii balneare perfecte, potrivit pentru scara gigantică dorită de regim. De altfel, Dobrogea însăși se dovedeşte a fi terenul ideal de experimente comuniste transformiste la scară teritorială, în pur stil sovietic. Nu în ultimul rând, peste timpul şi spaŃiul favorabile, se adaugă şi un conŃinut care tinde către un ideal arhitectural-urbanistic. Acesta are mai multe dimensiuni: înnoirea nucleului profesional şi coagularea unui grup de arhitecŃi tineri şi ambiŃioşi, care îşi impune viziunile; vibranta experienŃă interbelică modernistă, întreruptă brusc și căreia i se oferă astfel, neoficial, o continuare; reinterpretarea modelelor occidentale către care România se deschide în anii ‘60; dimensiunea internaŃională a turismului care imprimă deschidere şi calitate arhitecturii şi, nu în ultimul rând, programul de arhitectură, care este de aşa natură încât îmbie la experiment şi libertate arhitecturală, încercate întâi pe ansambluri mici şi apoi la scara urbană a staŃiunilor. Datorită profilului său funcŃional şi dimensiunii internaŃionale, dar şi pentru că se înscrie în mod fericit într-un discurs optimist al regimului comunist, arhitectura litoralului apare ca o pată luminoasă într-o epocă gri.

Frontul la apă al litoralului românesc din perioada comunistă ilustrează mai multe principii ideologice care se îngemănează în materializarea sa: atitudinea transformistă asupra naturii şi dominarea ei, accesibilitatea socială, odihna activă, producŃia socialistă de masa, industrializarea, scara „eroică” şi, poate cel mai important, politizarea arhitecturii. Rezultanta construită este, în zonele urbanizate, un front la apă transformat, rigid, artificial, un litoral de beton care modifică parametrii de funcŃionare a ecosistemului şi determină schimbări ireversibile. Limita dintre pământ şi apă este fixată, întărită, densificată prin mai multe straturi: amenajările hidrotehnice care mușcă adânc din mare, remodelarea malurilor, uneori totală, şi nenumăratele clădiri, majoritatea înalte, care sunt construite exact pe mal şi care îi anulează identitatea naturală, conferindu-i una dură, inflexibilă, artificială. Este viziunea unei perioade în care mediul natural era mult prea puŃin considerat, iar ecologia era o ştiinŃă necunoscută. Pe de altă parte, regiunea turistică a litoralului este caracterizată de zone construite omogene, coerente, cu o unitate admirabilă a limbajului şi cu un spaŃiu public generos, accesibil şi continuu: aceste calităŃi ne apar azi incredibile, în contextul consumului peisajului natural şi al fragmentării, privatizării şi degradării spaŃiului public şi a cadrului lui construit.

Asemeni „utopiei litorale” franceze analizate, sistematizarea coastei româneşti generează un peisaj construit comunist (dar, formal, asemănător cu cel capitalist), în care natura însăşi se supune principiilor urbanismului modern. Utopia este un instrument puternic, modelând complet un prezent imemorial al unui spaŃiu a cărei temporalitate era cea a naturii. Fuziunea dintre impulsul modernizator şi transformist al autorităŃilor şi apariŃia turismului de masă s-a materializat printr-un produs care ilustrează limpede caracteristicile epocii sale, dincolo de graniŃe politice: arhitectura litoralului.