REVISTA SAPTAMANA JURIDICA

Săptămâna JJuridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul IIV▪ Nr. 1-2 Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterisinternational

Din cuprinsTiberiu MEDEANU

›› Admisibilitatea probei verităţii în infracţiunea de purtare abuzivă

›› Imobil cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 şi pierdut de dobânditor în cadrul acţiunii în revendicare. Constatarea nevalabilităţii titlului statului. Nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea actului. Dreptul cumpărătorului evins la restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei pentru imobilul restituit fostului proprietar

›› Încheiere de îndreptare eroare materială. Anularea titlului subdo-bân ditorului care nu a figurat ca parte în proces. Inopozabilitate

›› Contestaţie în anulare formulată anterior redactării hotărârii atacate. Termenul pentru motivarea contestaţiei. Sancţiunea aplicabilă

›› Acţiune în anulare hotărâre AGA. Lipsa din convocator a datei de referinţă. Caracterul relativ al nulităţii. Lipsa vătămării intereselor acţionarului prezent la adunare

›› Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţie asumată sub condiţie pur potestativă. Consecinţe

›› Închiderea procedurii reorganizării în condiţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Termenul de executare a planului de re or-ganizare şi aplicabilitatea art. 107 din Legea nr. 85/2006

›› Marcă. Decăderea din drepturile conferite de marcă pentru lipsa caracterului public şi serios al folosirii mărcii

2-15 ianuarie 2012apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Acţiune în anulare .......................................... 17Acţiune în executarea contractului ............... 16Acţiune în revendicare .......................... 6, 8, 11Anulare AGA .................................................. 18

BBun actual ............................................................8

CCaracterul public şi serios al mărcii ................ 22Chemare în garanţie ......................................... 15Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor 21Condiţie pur potestativă .................................. 19Consiliu de administraţie ................................ 18Contestaţie în anulare ..................................... 14Contract de cesiune .......................................... 19Contract de comodat ....................................... 16Contract de vânzare-cumpărare ..................6, 19Convocare AGA ........................................ 17, 18

DDată de referinţă ............................................ 17Decădere ............................................15, 20, 22Despăgubiri ................................................8, 21Drept de concesiune ...................................... 19 Drept de creanţă ...............................................8Drept de proprietate .........................................8

EEvicţiune ........................................................... 6

HHotărâre AGA .................................................17

IImobile preluate în mod abuziv ................8, 21Insolvenţă ............................................... 11, 20Interes actual .................................................16

ÎÎnchiderea dezbaterilor .................................15Îndreptarea erorii materiale .........................11

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT PENALAdmisibilitatea probei verităţii în infracţiunea de purtare abuzivă « Tiberiu MEDEANU _________________ 4

DREPT CIVILImobil cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 și pierdut de do bânditor în cadrul acţiunii în revendicare. Constatarea ne va labilităţii titlului statului. Nerespectarea dispo ziţii-lor Legii nr. 112/1995 la încheierea actului. Dreptul cum părătorului evins la restituirea preţului actualizat cu rata infl aţiei pentru imobilul restituit fostului proprietar « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6233 din 21 septembrie 2011 ______________ 6

Acţiune în revendicare a unui imobil pentru care s-a sta-bilit nelegalitatea titlului statului printr-o hotărâre jude-că torească anterioară. Respingerea acţiunii. Aplicarea legii spe ciale. Dreptul fostului proprietar sau al moștenitorilor aces tuia la despăgubiri « I.C.C.J., secţia civilă și de pro prie-tate intelectuală, decizia nr. 5909 din 8 iulie 2011 __________ 8

DREPT PROCESUAL CIVILÎncheiere de îndreptare eroare materială. Anularea ti-tlului subdobânditorului care nu a fi gurat ca parte în pro ces. Inopozabilitate « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, de-cizia nr. 3045 din 11 octombrie 2011 ________________11

Contestaţie în anulare formulată anterior redactării hotă-râ rii atacate. Termenul pentru motivarea contestaţiei. Sanc ţiunea aplicabilă « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2832 din 27 septembrie 2011 ______________________14

Cerere de chemare în garanţie formulată după închiderea dez baterilor asupra fondului. Limitele învestirii instan-ţei de judecată. Liberul acces la instanţă. Condiţii de realizare « Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, deci-zia nr. 12 din 26 ianuarie 2011 _____________________15

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile. Neîndeplinirea cerinţei actualităţii interesului. Sancţiune aplicabilă « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2623 din 13 septembrie 2011 _________________________________16

3

LLiberul acces la justiţie ...................................15

MMarcă ..............................................................22Modifi carea actului constitutiv .....................18

NNelegalitatea titlului statului ........................... 8Nulitate absolută ............................................16Nulitate AGA ..................................................18Nulitate relativă .............................................17

PPlan de reorganizare ..................................... 20Preţ actualizat ...................................................6Preţ de circulaţie ...............................................6Prima zi de înfăţişare .................................... 15Primar ...............................................................4Proba verităţii ...................................................4Purtare abuzivă ................................................4

RRaport de evaluare ........................................ 21

SSubdobânditor ................................................ 11

TTermen pentru motivare .............................. 14Titlu de proprietate ....................................... 11

VVătămarea intereselor acţionarului ........... 17

Cuprins (continuare)

DREPT COMERCIALAcţiune în anulare hotărâre AGA. Lipsa din convocator a datei de referinţă. Caracterul relativ al nulităţii. Lipsa vătămării intereselor acţionarului prezent la adunare « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3505 din 8 noiembrie 2011 __________________________________________17

Autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor dată prin hotărâre judecătorească. Consecinţe « Curtea de Apel Brașov, secţia comercială, decizia nr. 12 din 1 martie 2011 __________________________________________18

Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţie asumată sub con diţie pur potestativă. Consecinţe « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3493 din 8 noiembrie 2011 ________19

Închiderea procedurii reorganizării în condiţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Termenul de executare a planului de reorganizare și aplicabilitatea art. 107 din Legea nr. 85/2006 « Curtea de Apel Brașov, secţia comer-cială, decizia nr. 140 din 8 martie 2011 ________________20

DREPT ADMINISTRATIVProcedura de acordare a despăgubirilor aferente imo-bilelor care nu pot fi restituite în natură. Contestarea cuan tu mului despăgubirilor acordate prin decizia emisă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în lipsa contestării prealabile a raportului de evaluare. Con secinţe « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 2711 din 12 mai 2011 ________________21

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALEMarcă. Decăderea din drepturile conferite de marcă pentru lipsa caracterului public și serios al folosirii mărcii « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4864 din 7 iunie 2011 _____________________22

4 Săptămâna Juridică nr. 44/2011 » Litteris International

Drept penal

DREPT PENAL

Admisibilitatea probei verităţii în infracţiunea de purtare abuzivă

Prof. dr. Tiberiu MEDEANU Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timişoara

1. Soluţiile instanţelor

Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată [1] pentru infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., comisă prin faptul că la o ședinţă a Consiliului local al comunei D. a adresat cuvinte jignitoare consilierului N.D.

Din probele administrate a rezultat că la data de 7 mai 2009, inculpatul a participat la ședinţa respectivă în calitate de primar, reproșându-i consilierului N.D. că este hoţ și mincinos.

Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. [2], cu motivarea că primarul nu are calitatea de funcţionar public, deoarece ocupă o funcţie eligibilă de demnitate pu blică și nu este inclus în anexa nr. 1 din Legea nr. 188/1999 referitoare la statutul funcţionarului public.

Instanţa de recurs a decis că inculpatul are calitatea de funcţionar public, deoarece exercită autori-tatea publică în baza art. 25 din Legea nr. 215/2001 [3]. În consecinţă, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei și la daune morale de 4000 lei [4].

2. Latura obiectivă a infracţiunii de purtare abuzivă și proba verităţii

Infracţiunea de purtare abuzivă este prevăzută de art. 250 C. pen. și conţine 5 alineate [5].

Forma de bază a infracţiunii constă în „Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu”.

Elementul material al infracţiunii constă în întrebuinţarea de „expresii jignitoare” prin care se înţelege orice atingere adusă demnităţii unei persoane [6].

Aceste trei infracţiuni readuc în discuţie dreptul la libertatea de exprimare, care este inviolabilă, așa cum prevede art. 30 alin. (1) din Constituţie și art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drep-turilor omului și a libertăţilor fundamentale.

Totodată, este util să se analizeze în ce măsură este aplicabilă proba verităţii în cazul infracţiunii de purtare abuzivă. Dacă se împărtășește opinia că aceasta nu ar fi admisibilă, se poate trage conclu-

[1] Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, rechizitoriul nr. 1479/P/8 decembrie 2009.

[2] Judecătoria Lugoj, sentinţa nr. 26/2011.

[3] Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, publicată în M.Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001.

[4] Curtea de Apel Timișoara, secţia penală, decizia nr. 711/R/9 mai 2011.

[5] Articolul a fost modifi cat prin art. I pct. 60 din Legea nr. 278/2006.

[6] V. Dongoroz ș.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal, Editura Academiei, 1971, vol. IV, p. 113.

Primarul unei comune a fost condamnat de instanţa de recurs pentru infracţiunea de purtare abuzivă, comisă prin faptul că a afi rmat în ședinţă că unul din consilieri este hoţ și mincinos.

Pe parcursul judecăţii s-a pus accent numai pe existenţa calităţii de funcţionar public al primarului, fără să se acorde atenţie verifi cării și probării faptului că aspectele invocate de inculpat sunt reale. Instanţa de recurs l-a condamnat la 6 luni închisoare, deși consilierul a fost cercetat și sancţionat pentru faptele care i-au fost imputate.

(cuvinte cheie: primar, purtare abuzivă, proba verităţii)

5Săptămâna Juridică nr. 44/2011 » Litteris International

Drept penal

zia că latura obiectivă a acestei infracţiuni este mult mai restrânsă decât în cazul insultei [1] sau calomniei [2], care au fost prevăzute și sancţionate în art. 205 și respectiv art. 206 C. pen. [3].

În cazul acestor infracţiuni dreptul la libertatea de exprimare este în contradicţie cu demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei și dreptul la propria imagine.

În cazul infracţiunilor de insultă și calomnie s-a prevăzut în mod expres că „Proba verităţii celor afi rmate sau impu-tate este admisibilă, dacă afi rmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie” [4].

Prin admisibilitatea probei verităţii, legiuitorul a instituit o cauză specială de înlăturare a caracterului penal al fap-telor de insultă și calomnie, care funcţionează în același timp și ca o condiţie negativă de îndeplinirea căreia depinde existenţa infracţiunii [5]. Existenţa acestei cauze este justifi cată din necesitatea ocrotirii valorilor sociale care depind de afl area adevărului asupra faptelor afi rmate sau imputate în apărarea unui interes legitim.

3. Neadministrarea în cauză a probei verităţii

Chiar dacă textul legal referitor la proba verităţii a fost abrogat în privinţa infracţiunilor de insultă și calomnie, era normal și legal să se admită administrarea acestei probe în cauza analizată, pentru a se constata dacă erau reale susţinerile inculpatului, care i-a reproșat părţii vătămate că este hoţ și mincinos. Prima acuză era specifi că infracţiunii de calomnie, iar a doua aparţine infracţiunii de insultă, așa cum s-a precizat în hotărârile judecătorești analizate.

Sub acest aspect trebuie să se aibă în vedere faptul că partea vătămată era consilier în cadrul aceleiași instituţii publice cu inculpatul, existând documente judiciare că a comis infracţiuni de furt, care au afectat colectivitatea pe care o reprezenta.

Inculpatul cunoștea aceste aspecte, dar a reușit să depună un singur document la dosarul cauzei, prin care se apli-case amendă administrativă pentru furt, în legătură cu care avocatul părţii civile a motivat că nu constituie autoritate de lucru judecat.

Instanţa de fond și de recurs nu a făcut referire la acest aspect, fi ind pus accentul pe existenţa sau inexistenţa cali-tăţii de subiect activ al infracţiunii, în calitate de primar.

Mai este semnifi cativ faptul că inculpatul a fost achitat de instanţa de fond, fi ind previzibilă aceeași soluţie în re-curs, astfel că nu a intuit că este necesar să încerce tergiversarea procesului până la defi nitivarea cercetărilor cu privire la faptele comise de partea vătămată. Ulterior a obţinut documente judiciare cu privire la faptele comise de partea vătămată, care sunt concludente pentru proba verităţii, chiar dacă parchetul a optat pentru aplicarea unei pedepse de natură administrativă. Soluţiile ar fi concludente chiar în cazul neaplicării unei sancţiuni, întrucât cunoașterea fap-tului că partea vătămată a fost cercetat penal ar pune sub semnul întrebării existenţa laturii subiective a infracţiunii, care se poate comite numai cu intenţie directă.

În acest sens se poate invoca asemănarea cu infracţiunea de denunţare calomnioasă, în cazul căreia nu subzistă elementele infracţiunii decât dacă inculpatul a acţionat c u rea credinţă.

Indiferent de proba verităţii se pune în discuţie chiar existenţa elementului material al laturii obiective a infrac-ţiunii, care este redus numai la sintagma expresii jignitoare, cu un conţinut mult mai redus decât în cazul insultei și calomniei.

Soluţia de condamnare pentru asemenea acuze este singulară, nefi ind enumerată alta în jurisprudenţa din România, deși în numeroase ședinţe ale Parlamentului și a altor autorităţi publice se fac afi rmaţii care depășesc limita decenţei.

Din acest motiv se poate pune în discuţie încadrarea juridică a faptei sau admisibilitatea revizuirii cauzei pentru faptul că au fost descoperite fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă în momentul soluţionării cauzei.

[1] Codul penal, art. 205: „Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infi rmitate care, chiar reale de-ar fi , nu ar trebui relevate”.

[2] Codul penal, art. 206: „Afi rmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.

[3] Aceste articole au fost abrogate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006. Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articol de scoatere din Codul penal a celor două infracţiuni, dar Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a decis că articolele respective nu pot fi reintroduse în Codul penal de Curtea Constituţională.

[4] Codul penal, art. 207.

[5] V. Dongoroz ș.a., op. cit., vol. III, p. 417 și 432.

6 Săptămâna Juridică nr. 1-2/2012 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Contracte

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6233 din 21 septembrie 2011

(cuvinte cheie: contract de vânzare-cumpărare, preţ actualizat, preţ de

circulaţie, acţiune în revendicare, evicţiune)

Imobil cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 şi pierdut de dobânditor în ca drul ac ţi u nii în revendicare. Consta-ta rea ne va labilităţii titlului statului. Ne res pectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea actului. Drep-tul cumpărătorului evins la restituirea pre ţului actualizat cu rata infl aţiei pen-tru imobilul restituit fostului pro pri etar

Legea nr. 10/2001, art. 50, art. 501

Legea nr. 112/1995

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 50 alin. (2), alin. (2)1 și art. 501 din Legea nr. 10/2001 conduce la concluzia că nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedaţi), în sens larg, se impune acordarea valorii de piaţă a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Chiriașii cumpărători au dreptul la restituirea preţului de piaţă în ipoteza în care, menţinându-se va-labilitatea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost evinși prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, cu condiţia ca în cadrul argu-mentelor care au stat la baza admiterii acţiunii în revendicare instanţa să nu fi reţinut nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau reaua-credinţă a cumpărătorului.

Speţa: Reclamanta M.J. a chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Economiei și Finanţelor, solicitând să se dispună, în principal, obligarea acestora la plata contravalorii imobilului situat în București, sta-bilită în raport de data evingerii, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata preţului reactualizat cu rata infl aţiei, achitat de către reclamantă în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 3064/26718/1997, prin care a dobândit dreptul de propri-etate asupra imobilului menţionat.

Ministerul Economiei și Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Același pârât a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu SC H.N. SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea comisionului de 1% încasat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Tribunalului București a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice; a admis acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, pe care l-a obligat să plătească reclamantei suma de 483.144,6670 lei reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului; a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contra-dictoriu cu Municipiul București; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice.

Curtea de Apel București a respins apelul reclamantei, a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plă-tească reclamantei suma de 65.566,46 lei, actualizată cu rata infl aţiei de la data de 11 decembrie 2008 și până la data plăţii efective, reprezentând preţul actualizat al imobilului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Critica recurentei reclamante, privind greșita in-terpretare a prevederilor art. 50 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001 este nefondată. Interpretarea sistematică a dispoziţiilor relevante din această lege, respectiv art. 50 alin. (2), alin. (2)1 și art. 501, conduce la concluzia că nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedaţi), în sens larg, se impune acordarea valorii de

piaţă a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995. Chiriașii cumpărători au dreptul la restituirea preţului de piaţă în ipoteza în care, menţinându-se valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate în teme-iul Legii nr. 112/1995, au fost evinși prin efectul admi-terii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor,

7Săptămâna Juridică nr. 1-2/2012 » Litteris International

Drept civil

cu condiţia ca în cadrul argumentelor care au stat la baza admiterii acţiunii în revendicare instanţa să nu fi reţinut nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la înche-ierea contractului de vânzare-cumpărare sau reaua-cre-dinţă a cumpărătorului.

În speţă, nu se poate reţine că actul de vânzare-cum-părare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (condiţie prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea preţului de piaţă).

În considerentele hotărârii judecătorești pronunţate în cadrul acţiunii în revendicare, s-a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, cumpărătoarea dobândind bunul de la un neproprietar. De asemenea, instanţa a stabilit că, la data încheierii contractului, cumpărătoarea a fost de rea-credinţă, întrucât a fost no-tifi cată în mod expres să nu cumpere și a avut cunoștin-ţă despre demersurile fostului proprietar în cadrul unei acţiuni în revendicare formulată în 1993, admisă iniţial și respinsă ulterior ca efect al exercitării recursului în anulare, prin decizia nr. 2357/1995 a Curţii Supreme de Justiţie, conform practicii instanţei supreme de la acea dată.

În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a re-ţinut că reclamanta din prezenta cauză nu se înca-drează în ipoteza avută în vedere de art. 501 din Legea nr. 10/2001, actul de vânzare-cumpărare fi ind încheiat cu rea-credinţă, în condiţiile în care cumpărătoarea știa că titlul statului a fost contestat.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ., recurenta reclamantă susţine că instanţa de apel a omis să examineze critica referitoare la greșita respingere a acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 C. civil și îndreptată împotriva pârâtului Municipiul București.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat acest motiv de apel atunci când a stabilit temeiul de drept aplicabil acţiunii. În acest sens, în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că acţiunea se întemeiază pe dispo-ziţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează dreptul la despăgubiri al chiriașilor ale căror contracte de vânza-re-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desfi inţate, dispoziţii aplicabile cu prioritate con-form principiului specialia generalibus derogant și care exclud posibilitatea solicitării pe calea dreptului comun a despăgubirilor în contradictoriu cu vânzătorul.

Recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice este nefondat.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modifi cată prin Legea nr. 1/2009, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) și alin. (2)1 se face de către Ministerul Economiei și Finanţelor, din fondul extra-bugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modifi cările ulterioare.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului pârât Ministerul Finanţelor Publice, privind incidenţa norme-lor de drept comun în materie de evicţiune și calitatea de debitor a vânzătorului din contractul de vânzare-cumpă-rare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, conform prin-cipiului specialia generalibus derogant, norma specială în-lătură de la aplicare norma de drept comun. În materia examinată, Legea nr. 10/2001 (lege specială) stabilește condiţiile de restituire a preţului actualizat și a celui de piaţă, precum și calitatea Ministerului Finanţelor Publice de plătitor, în numele și pe seama Statului de-bitor al obligaţiei de restituire, aceste prevederi legale având prioritate de aplicare.

Critica aceluiași recurent privind modul de soluţiona-re a cererii de chemare în garanţie, este nefondată.

Încasarea de către chemata în garanţie a comisionu-lui de 1% are ca temei contractul de mandat încheiat cu vânzătorul, cuantumul remuneraţiei mandatarului fi ind prestabilit în 13 lit. a) din Legea nr. 112/1995 și art. 41 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Legiuitorul a înţeles să reglementeze în sarcina Ministerului Finanţelor Publice obligaţia de a restitui către cumpărător valoarea integrală și actualizată a pre-ţului plătit de acesta în temeiul contractului de vânza-re-cumpărare desfi inţat, fără însă a reglementa printr-o normă specială soarta comisionului de 1% încasat de intermediarul vânzării. În lipsa unei norme speciale, rămân aplicabile regulile de drept comun prevăzute de Codul civil în materia contractului de mandat cu titlu oneros.

Recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice nu a invocat nicio cauză juridică a eventualei obligaţii de re-stituire a comisionului de către mandatar. Prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, indicate în motivarea recursului, preve-deri care se referă la procedura de încasare a preţului și reţinere a comisionului de 1% de către unităţile speci-alizate în vânzarea locuinţelor, nu pot constitui temei pentru obligarea acestora la restituirea comisionului că-tre Ministerul Finanţelor Publice. Dimpotrivă, textul in-vocat reprezintă un argument suplimentar al legalităţii încasării remuneraţiei de către mandatar. În consecinţă, soluţia respingerii cererii de chemare în garanţie este corectă.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte a res-pins ambele recursuri ca nefondate.


Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5909 din 8 iulie 2011

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, acţiune în revendicare, drept de proprietate,

despăgubiri, bun actual, nelegalitatea titlului statului, drept de creanţă)

Acţiune în revendicare a unui imo-bil pentru care s-a stabilit nele gali ta-tea titlului statului printr-o hotă râ re ju decătorească anterioară. Res pin ge-rea acţiunii. Aplicarea legii spe ciale. Dreptul fostului proprietar sau al moş-te nitorilor acestuia la despăgubiri

Legea nr. 10/2001 Legea nr. 112/1995

Proprietarul care nu deţine un „bun actual” în accepţiunea dată de hotărârea Curţii Europene în cauza Atanasiu c. României, nu poate obţine mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât în cazul promovării acţiunii în revendicare a imobilului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995,recla-mantul nu are un drept la restituire care să îl îndreptăţească la restituirea posesiei, fi ind lipsită de rele-vanţă împrejurarea legalităţii ori nelegalităţii titlului statului constituit prin naţionalizarea imobilului.

Simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalităţii titlului statului constituit asupra unui imo-bil, poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv, dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiţia iniţierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerinţelor legale pentru obţinerea acestor reparaţii.

În absenţa unei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantului decât o creanţă constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005, recunoaștere care se poate realiza direct în procedura Legii nr. 10/2001, în măsura îndeplinirii condiţiilor legale pentru obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent.

Speţa: Reclamantele P.B. și P.V.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.E., obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren și construcţie, preluat în mod abuziv de către stat în anul 1950.

Tribunalul București a admis acţiunea reclamantelor și a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul din litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S.E., invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.

Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul pârâtului.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată, Curtea a reţinut că reclamantele sunt singurele moștenitoare ale autorului lor.

(...) Prin sentinţa civilă nr. 1035/1998 Judecătoria sectorului 1 București a admis acţiunea formulată de autorii recla-mantelor din prezenta cauză în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, a constatat că imobilul trecut în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 92/1950 nu a fost naţionalizat cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din decret și că statul nu are titlul valabil constituit și Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General al Municipiului București a fost obligat la restituirea imobilului.

În temeiul acestei sentinţe a fost emisă dispoziţia de restituire a imobilului, mai puţin parterul care a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Cererea formulată de autoarea reclamantelor în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru acordarea despăgubirilor pentru locu-inţele vândute nu echivalează unei opţiuni pe care aceasta a avut-o, între legea specială și dreptul comun ci, în ipoteza în care acestea au fost și încasate, urmează a fi restituite, în condiţiile aceleiași legi, singura opţiune pe care intimatele au exercitat-o,


Drept civil

În ceea ce privește cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., se constată că își găsește aplicarea în speţă, în condiţiile în care decizia de apel cuprinde moti-ve străine de natura pricinii.

Astfel, analizând fondul cererii în revendicare, in-stanţa de apel, confi rmând hotărârea primei instanţe, a pornit de la premisa că apartamentul în litigiu, dobân-dit de către recurentul pârât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5021/28489/1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, a fost restituit în natură reclamantelor prin sentinţa civilă nr. 1035/1998 a Judecătoriei sec-torului 1 București, pronunţată în contradictoriu cu Primăria municipiului București. S-a reţinut, așadar, au-toritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești și s-a considerat că titlul reclamantelor este preferabil faţă de cel al pârâtului. Or, premisa pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de apel este greșită, deoarece aparta-mentul în litigiu nu a făcut obiectul cererii în revendicare soluţionate prin sentinţa civilă nr. 1035/1998, ca atare, acea hotărâre judecătorească nu are putere de lucru jude-cat în cauză, nefi ind un mijloc de probă relevant.

Este de precizat că această constatare nu impune o soluţie de casare a deciziei recurate în baza art. 312 alin. (5) sau art. 314 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, s-a intrat în cercetarea fondului iar, pe de altă parte, s-au administrat toate probele necesare soluţionării cauzei, iar situaţia de fapt, astfel cum este redată în hotărârea primei instanţe și refl ectată de probatoriul administrat, nu este contestată de niciuna dintre părţi. Ca atare, pe baza situaţiei de fapt certe și în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 7 C.proc.civ., dată fi ind existenţa motivelor străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate, este posibilă modifi carea deciziei și rejudecarea apelului pârâtului.

Se reţine, astfel, că, pe temeiul raportului de experti-ză întocmit, tribunalul a constatat că imobilul construc-ţie ce a aparţinut lui D.G. este compus din mai multe corpuri de clădire, apartamentul vândut pârâtului S.E. afl ându-se la parterul ultimului corp din acest ansamblu. Acest corp este format din parter și un etaj.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2008, în faţa tribunalului, reclamantele au arătat că apartamentul re-

vendicat de la pârât nu face parte din imobilul primit ca dotă, restituit prin sentinţa civilă nr. 1035/1998, aspect confi rmat și de concluziile raportului de expertiză teh-nică extrajudiciară. De altfel, și în faţa acestei instanţe de recurs, reclamantele au arătat că imobilul în care se afl ă apartamentul în litigiu este diferit de cel ce le-a fost restituit în baza sentinţei civile nr. 1035/1998.

Din cuprinsul acelei hotărâri, rezultă că s-a dispus re-stituirea, către reclamante, a imobilului compus din te-ren, subsol, parter și două etaje, or, după cum s-a arătat, apartamentul în litigiu este situat într-un corp de clădire format din parte și un singur etaj, ce a rămas în proprie-tatea lui D.G. după încheierea actului dotal. Or, lipsa de identitate între imobilul revendicat de la pârât și cel asu-pra căruia s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 1035/1998 a Judecătoriei Sector 1 București indică faptul că în spe-ţă nu se pune problema autorităţii de lucru judecat a ace-lei hotărâri judecătorești și atestă că, în privinţa aparta-mentului în litigiu, nu s-a dispus restituirea către propri-etarul deposedat de către stat. Acest fapt este relevant în contextul analizei presupuse de soluţionarea cererii în revendicare, în contextul Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii, precum și al dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, invocate explicit prin motivele de recurs, în ac-tuala orientare a jurisprudenţei Curţii Europene.

Potrivit deciziei pronunţate în interesul legii, în mă-sura în care reclamantul dintr-o acţiune în revendicare se prevalează de un „bun” în sensul Convenţiei, dispo-ziţiile acestui instrument internaţional au priorita-te faţă de prevederile legii naţionale – respectiv Legea nr. 10/2001.

Este esenţial, așadar, ca reclamantele să facă dovada că deţin un „bun” în sensul Convenţiei, noţiune expli-citată și dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene, inclusiv în cauzele împotriva României și, mai ales, în cauza Atanasiu ș.a., din 15 octombrie 2010.

După cum rezultă din această jurisprudenţă, apreci-erea existenţei unui „bun” în patrimoniul reclamanţilor implică recunoașterea în conţinutul noţiunii explicitate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,

era cea a promovării acţiunii în revendicare, faţă de persoanele fi zice dobânditoare ale imobilului, în vederea recuperării, în natură, a bunului.

Asupra noţiunii de „bun” în sensul Convenţiei și succesului în acţiunea în revendicare, ca urmare a comparării titlurilor exhibate, Curtea constată că titlul mai bine caracterizat este cel al reclamantelor care provine de la adevăratul proprietar, în timp ce, titlul apelantului pârât provine de la un neproprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

Recursul a fost admis.


Drept civil

inclusiv în cea dezvoltată, atât a unui „bun actual”, cât și a unei „speranţe legitime”de valorifi care a dreptului de proprietate.

În cadrul unei acţiuni în revendicare, ambele sintag-me trebuie să se refere la însuși dreptul la restituirea bunului, dată fi ind fi nalitatea unei asemenea acţiuni de recunoaștere a posesiei, ca stare de fapt.

Dacă în jurisprudenţa anterioară a Curţii Europene simpla pronunţare a unei hotărâri judecătorești, chiar dacă aceasta nu avea caracter defi nitiv, prin care se con-stata nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil preluat înainte de anul 1989, reprezenta o privare ne-justifi cată de proprietate (cauza Străin, cauza Porţeanu, cauza Andreescu Murăreţ și alţii, etc.), în cauza Atanasiu s-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul pro-prietarilor deposedaţi abuziv de către stat doar dacă s-a pronunţat în prealabil o hotărâre judecătorească defi ni-tivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului.

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătoreas-că a nelegalităţii titlului statului constituit asupra imo-bilului în litigiu poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv, dreptul de a încasa mă-surile reparatorii prevăzute de legea specială, sub con-diţia iniţierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerinţelor legale pentru obţinerea acestor reparaţii.

În speţă, în absenţa unei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantelor decât o creanţă constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acorda-te în condiţiile Legii nr. 247/2005, recunoaștere care s-ar fi realizat direct în procedura Legii nr. 10/2001 (iniţia-

tă, dealtfel, de către reclamante), dată fi ind îndeplinirea condiţiilor legale pentru obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent, fără să fi fost necesară constatarea dreptu-lui pe cale judecătorească.

Dată fi ind importanţa deosebită a hotărârii pilot din perspectiva procedurii declanșate în vederea schimbă-rii esenţiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de către instanţe-le naţionale, impunându-se a fi aplicată și în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Proprietarul care nu deţine un „bun actual” în accep-ţiunea dată de hotărârea pilot anterior evocată nu poate obţine mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât se constată că, în speţă, reclamante-le nu au un drept la restituire care să le îndreptăţească la restituirea posesiei, fi ind lipsită de relevanţă împrejura-rea legalităţii ori nelegalităţii titlului statului constituit prin naţionalizarea imobilului în care se afl ă apartamen-tul în litigiu, în baza Decretului nr. 92/1950.

Pentru aceste motive, acţiunea reclamantelor nu poa-te fi primită, fi ind inutilă evaluarea cerinţei existenţei unui „bun” și în patrimoniul pârâtului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat și l-a admis ca atare cu consecinţa modifi cării în tot a deciziei atacate, a admiterii apelului declarat de pârâtul S.E. împotriva sentinţei Tribunalului București și a respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantelor.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Procedura în faţa primei instanţe

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3045 din 11 octombrie 2011

(cuvinte cheie: acţiune în revendicare, insolvenţă, îndreptarea erorii materiale, titlu

de proprietate, subdobânditor)

Încheiere de îndreptare eroare mate-ri ală. Anularea titlului subdobân di toru-lui care nu a figurat ca parte în proces. Inopozabilitate

C. civ., art. 480, art. 481Legea nr. 85/2006, art. 79, art. 84

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 85/2006, administratorul, lichidatorul sau comitetul credi-to rilor va putea intenta acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

Anularea titlului subdobânditorului nu poate fi dispusă decât în urma unei acţiuni intentată de administrator, lichidator sau consiliul creditorilor în contradictor cu subdobânditorul, pentru a-i da posibilitatea acestuia să se apere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admitere a unei asemenea acţiuni. Astfel, nu se poate considera că titlul subdobânditorului a fost anulat prin dispoziţia - „anularea tuturor actelor subsecvente”- cuprinsă într-o încheiere de îndreptare eroare materială a unei hotărâri pronunţată într-un litigiu în care subdobânditorul nu a fost parte, titlul său nefi ind supus examinării judiciare și nici identifi cat în dispozitivul acelei hotărâri.

Speţa: Tribunalul București a admis acţiunea promovată de reclamanta SC S. SA Slobozia prin lichidator judiciar ETCC IPURL Slobozia și în consecinţă a constatat nevalabilitatea titlului pârâtelor SC V. SRL și SC I. SA și a obligat-o pe pârâta SC I. SA să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Urziceni, jud. Ialomiţa compus din construcţii și teren în suprafaţă de 20.451,27 m.p. dispunând rectifi carea cărţii funciare nr. 1089 Urziceni în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC I. SA intabulat cu titlu de cumpărare asupra acestui imobil, precum și notarea în C.F. nr. 1089/R a localităţii Urziceni.

Prealabil, prin aceeași sentinţă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC I. SA cu privire la primul capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., având în vedere obiectul acestuia: constatarea nevalabilităţii titlurilor pârâtelor în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară.

Pentru a pronunţa soluţia pe fond, tribunalul a avut în vedere sentinţa nr. 1218/2006 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 528/2002 și a actului autentifi cat sub nr. 529/2002 prin care reclamanta SC S. SA a vândut către SC S.G. SRL imobilul în litigiu, ca fi ind acte juridice frauduloase în sensul legii insolvenţei, precum și restituirea bunurilor care au făcut obiectul actelor de vânzare către patrimoniul debitoarei reclamante, sentinţă care a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 24 martie 2008 cu dispoziţia anulării tuturor actelor subsecvente.

Procedând la compararea titlurilor de proprietate, judecătorul fondului a concluzionat în sensul că certifi catul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului (...) aparţinând reclamantei este preferabil cât timp titlurile pârâţilor au fost nevalabil încheiate, conform sentinţei dată în procedura falimentului mai sus menţionată.

În contra acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC I. SA prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă ETC IPURL.

Curtea de Apel București, a respins apelul declarat de pârâta SC I. SA ca nefondat.

În motivarea deciziei sale, instanţa de apel a arătat că soluţia asupra excepţiei de inadmisibilitate este corectă deoarece prin primul capăt de cerere reclamanta a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtei, iar nu o situaţie de fapt, iar dată fi ind anularea contractelor prin care pârâtele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin sentinţa menţionată, intimata reclamantă nu mai avea la îndemână acţiunea în realizarea dreptului.



Totodată, încheierea de îndreptare a sentinţei pronunţate în procedura falimentului, prin sintagma „dispune anularea tuturor actelor subsecvente” este acoperitoare și pentru titlul de proprietate al pârâtei, acesta făcând parte din categoria actelor anulate de aceasta.

Nici critica cu privire la faptul că instanţa de fond ar fi reţinut că titlul reclamantei constă în sentinţa nr. 1218/F/2006 nu a fost primită, întrucât judecătorul fondului i-a reţinut acesteia drept titlu de proprietate certifi catul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. A mai constatat instanţa de apel că efectul pozitiv al sentinţei menţionate se răsfrânge și asupra pârâtei indiferent dacă dreptul său de proprietate a fost sau nu înscris în cartea funciară și, în caz afi rmativ, indiferent de dată, hotărârea fi indu-i astfel opozabilă.

În contra acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC I. SA Urziceni și SC V. SRL Brăila. (…)

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

cel de care aceasta se prevalează, contractul de vânzare cum părare nr. 2232/2005 ar fi fost anulat prin dispoziţia cu prinsă în încheierea de îndreptare a sentinţei nr. 1218/F/2006 a Tribunalului Ialomiţa, Secţia civilă, ire vo cabilă, argumente pe care instanţa de control judi-ciar a apelului le-a confi rmat.

Numai că pârâta recurentă nu a avut calitatea de parte în acel proces, iar titlul său de proprietate nu a format obiect de examinare judiciară și nici nu a fost identifi cat în dispozitivul sentinţei menţionate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare mate-rială din 24.03.2008 cu dispoziţia „anularea tuturor acte lor subsecvente”, dispoziţie care, prin generalitatea for mulării, lipsa determinării și individualizării este și inefi cace juridic până la o eventuală îndreptare, apre-cierea instanţei de apel cu privire la apartenenţa cate-gorială a titlului recurentei, iar nu individuală, fi ind contrară principiilor procesului civil. De altfel, se observă că recursul pe care prezenta recurentă l-a de-clarat împotriva încheierii de îndreptare menţionată a fost respins de Curtea de Apel București ca fi ind introdus de o persoană fără calitate procesuală (…).

În atare situaţie, instanţa, în aprecierea existenţei în circuitul civil a titlului de proprietate al recurentei care are calitatea de subdobânditor în raport cu primul act de înstrăinare încheiat de debitorul afl at în procedura insolvenţei trebuia să aibă în vedere, faţă de generalitatea dispoziţiei din încheierea de îndreptare a menţionatei sentinţe nr. 1218/2006 și de nepronunţarea acesteia în contradictoriu și cu recurenta pârâtă, prevederile legii speciale. Or, potrivit art. 65 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 2232/2005 de care se prevalează recurenta, al cărui conţinut a fost preluat și de actuala reglementare, Legea nr. 85/2006, prin art. 84, administratorul, lichi-da torul sau comitetul creditorilor va putea intenta acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă sub dobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că

Reclamanta-intimată a învestit instanţa de fond cu o acţiune în revendicare imobiliară, după cum, în mod neechivoc, chiar aceasta a titrat-o și pe care a întemeiat-o în drept pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă reclamanta a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului pârâtelor, o atare solicitare nu se constituie într-un capăt de cerere separat, cum greșit au interpretat instanţele, ci reprezintă o etapă în verifi carea acţiunii în revendicare caracterizată prin compararea titlurilor pentru a se aprecia asupra temeiniciei acesteia.

Așadar, criticile recurentei cu privire la soluţiile pro -nunţate de instanţe asupra cererii de constatare a vala-bilităţii titlului pârâtelor sunt întemeiate dar în sensul și în contextul în care o atare cerere nu putea, faţă de specifi cul acţiunii în revendicare, să se constituie într-un capăt de cerere separat, ea reprezentând numai o fază în procedura de examinare a acţiunii în revendicare.

Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate, care pri-vește admiterea acţiunii în revendicare pe fond, Înalta Curte a constatat:

Spre deosebire de vechiul cod, noul Cod civil, consa -crând legislativ practica judiciară în domeniu, regle-mentează acţiunea în revendicare prin art. 563 – 566 stabilind titularul acţiunii, condiţiile de exercitare și de opozabilitate ale hotărârii judecătorești de admitere a acesteia și efectele ei.

Potrivit art. 563 C. civ.: „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă per-soană care îl deţine fără drept” [alin. (1)] și: „Dreptul de proprietate dobândit cu bună credinţă în condiţiile legii este pe deplin recunoscut” [alin. (3)].

Instanţa de apel, ca răspuns la una din criticile ape-lantei - pârâte, a constatat că judecătorul fondului a procedat la compararea titlurilor reţinând pentru recla-mantă drept titlu de proprietate certifi catul de ates tare a dreptului de proprietate asupra terenului iar pentru pârâta – recurentă lipsa unui titlu, respectiv neva-labilitatea titlului său de proprietate, în condiţiile în care



transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat, situaţie de excepţie în care recurenta – pârâtă nu se regăsește.

Din textul citat rezultă că o eventuală anulare a titlului subdobânditorului nu putea fi dispusă decât în urma unei acţiuni intentată de administrator, lichidator sau consiliul creditorilor în contradictor cu subdobânditorul tocmai pentru a-i da posibilitatea acestuia să se apere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admitere a unei asemenea acţiuni. Or, din această perspectivă, sentinţa nr. 1218/2006 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, astfel cum a fost îndreptată material cu o nouă dispoziţie: „anularea tuturor actelor subsecvente” prin încheierea de îndreptare eroare materială din 24 martie 2008, de care s-au prevalat instanţele, dincolo de inefi cacitatea juridică a acestei dispoziţii prin genera lita-tea ei, nu-i este opozabilă recurentei – pârâte.

În succesiunea actelor de înstrăinare a imobilului, recurenta-pârâtă este subdobânditor în accepţiunea legii speciale a insolvenţei: debitoarea reclamantă afl ată în faliment, SC S. SA a vândut imobilele prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 529/2002 către SC S.G. SRL, aceasta din urmă l-a vândut către SC M. SRL prin con tractul 2582/2002, care l-a vândut către SC V. SRL prin contractul 2232/2005, iar acesta din urmă l-a vân-dut recurentei - pârâte prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2234 din 13 iulie 2005 înscris în cartea funciară la 1 februarie 2008.

Prin urmare, pe de o parte, în mod nelegal instanţele au apreciat ca fi ind inexistent titlul de proprietate al recu rentei – pârâte în raport de dispoziţia cuprinsă în încheierea de îndreptare a sentinţei nr. 1218/2006 a Tribunalului Ialomiţa, Secţia civilă, cu ignorarea inopo-zabilităţii ei în raport de prevederile art. 65 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 84 din Legea nr. 85/2006 și cu ignorarea bunei-credinţe de care s-a prevalat pârâta, necontestată și consacrată, de altfel și în dreptul comun, ca principiu de art. 563 alin. (3) din noul Cod civil care dispune că: „Dreptul de proprietate dobândit cu bună credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut”, jurisprudenţial ca excepţie de la principiul resoluto jure dandis resolvitur jus accipientis.

Pe de altă parte, în mod nelegal instanţele au dat efi cienţă juridică în operaţiunea de comparare a titlu-rilor titlului reclamantei constituit de certifi catul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, câtă vreme în patrimoniul reclamantei nu exista un drept de proprietate asupra bunurilor revendicate: teren și construcţii la momentul dobândirii lor de către recur-enta pârâtă, ca urmare a înstrăinării lor de către recla-mantă prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, anulat în considerarea falimentului ei ca fi ind un act juridic fraudulos încheiat în perioada suspectă, conform legii speciale, prin sentinţa nr. 1218/F/2006 a Tribunalului Ialomiţa, Secţia civilă.

Cum obligaţia de restituire a bunurilor transferate dispusă prin această sentinţă este o obligaţie alternativă legal cu obligaţia de a restitui averii debitorului valoarea acestora, dacă bunurile nu mai există, conform legii spe-ciale, hotărâre inopozabilă recurentei pârâte în al cărui patrimoniu există legal bunurile revendicate, pentru temeiurile mai sus arătate, acţiunea în revendicare înte-meiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006 / corect art. 79 /, greșit a fost admisă de in-stanţa de fond prin sentinţă și nelegal aceasta a fost con-fi r mată de instanţa de apel prin decizia sa.

Aceasta deoarece, prevederile art. 480 C. civ., conform cărora: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, profi tă, în cazul de faţă, recurentei pârâte.

Drept urmare, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul, a modifi cat decizia atacată, a schimbat în tot sentinţa tribunalului și a respins acţiunea în revendicare ca neîntemeiată.(…)




Căi extraordinare de atac

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2832 din 27 septembrie 2011

(cuvinte cheie: contestaţie în anulare, termen pentru motivare)

Contestaţie în anulare formulată an-terior redactării hotărârii atacate. Ter-menul pentru motivarea contes ta ţiei. Sancţiunea aplicabilă

C. proc. civ., art. 318, art. 319 alin. (2)

În cazul contestaţiei în anulare, legea nu prevede, spre deosebire de reglementarea recursului, un termen pentru motivarea acesteia, a cărui nerespectare să atragă sancţiunea tardivităţii motivării, iar în lipsă de stipulaţie contrară contestaţia în anulare poate fi motivată până la momentul soluţionării ei.

Contestaţia în anulare este admisibilă, astfel, atunci când, declarată fi ind anterior redactării deciziei atacate, nu cuprinde motivele și nici temeiul de drept pe care se sprijină. Soluţia se impune întrucât prin declararea contestaţiei în anulare, contestatorul, luând act de soluţia pronunţată asupra propriului său recurs, își prezervă un drept în valorifi carea efectivă a acestei căi de atac, a cărei motivare și indicare a temeiului de drept pot fi modifi cate sau completate după luarea la cunoștinţă a conţinutului considerentelor deciziei atacate.

Speţa: Prin contestaţia în anulare promovată la data de 13 aprilie 2011, contestatoarea SC C. SA București a solicitat anularea deciziei nr. 1429 din 31 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia comercială.

În motivarea contestaţiei realizată după ce contestatoarea a luat cunoștinţă de considerentele deciziei atacate in data de 21 iunie 2011, s-au invocat ca temei de drept prevederile art. 318 C. proc. civ. în a cărui susţinere s-au dezvoltat argumentele care urmează:

1. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la încălcarea principiilor contradictorialităţii și dreptului la apărare deși în practicaua deciziei s-a reţinut reîncadrarea criticilor formulate în temeiul pct. 8 al art. 304 în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7, nefi ind pus în discuţia părţilor art. 22 din statut pe care intimatul l-a invocat după închiderea dezbaterilor, prin concluzii scrise;

2. instanţa de recurs a făcut o analiză a modalităţii de excludere din asociaţie a unui membru PAS care a dobândit această calitate cu încălcarea legii și a statutului, în loc să soluţioneze motivul de recurs cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru a fi membru în PAS. A omis să analizeze motivul de recurs subsumat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privitor la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, motivat de faptul că intimatul nu întrunea condiţiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 77/1997 și art. 76 din Legea nr. 58/1991;

3. instanţa de recurs a omis să cerceteze criticile formulate în temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Deși a reţinut în încheierea de dezbateri reîncadrarea acestui motiv în motivul pct. 7 al art. 304, a omis să-l mai analizeze, el constând în interdependenţa dintre calitatea de cenzor expert și cea de acţionar.

Contestatoarea și-a dezvoltat motivele contestaţiei în data de 23 septembrie 2011.

Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare, sub aspectul motivelor astfel cum au fost dezvoltate, în raport de temeiul de drept invocat, art. 318 C. proc. civ., teza a 2-a, conform căreia: „...când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modifi care sau de casare”, a constatat caracterul nefondat al acesteia.

Contestaţia în anulare de faţă are ca obiect decizia nr. 1429 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia comercială, la 31 martie 2011, prin care s-a res pins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, con tes tatoare în prezenta cerere, împotriva deciziei co-merciale nr. 443 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel București.

Prealabil examinării contestaţiei în anulare pe fond, se impune precizarea, faţă de apărările formulate de in ti mat, că legea, respectiv art. 319 alin. (2) impune

un termen prefi x numai pentru declararea acestei căi de atac extraordinare de retractare. Legea nu prevede, spre deosebire de reglementarea recursului, un termen pen tru motivarea contestaţiei în anulare a cărui neres-pec tare să atragă sancţiunea tardivităţii motivării, cum eronat susţine intimatul, iar în lipsă de stipulaţie con-trară contestaţia în anulare poate fi motivată până la mo mentul soluţionării ei. Este de domeniul principiilor pri mare în drept că orice sancţiune trebuie să aibă o bază legală, nefi ind permisă instituirea de sancţiuni, în



cazul de faţă procedurale, pe cale de interpretare, fi e ea și doctrinară.

De asemenea, nu poate fi socotită inadmisibilă con-tes taţia în anulare sub motiv că abuziv a fost indicat te meiul de drept în declaraţie fără a se cunoaște moti-varea deciziei atacate. Aceasta deoarece, prin decla ra-rea contestaţiei în anulare, contestatorul, luând act de soluţia pronunţată asupra propriului său recurs, își prezervă un drept în valorifi carea efectivă a acestei căi de atac, a cărei motivare și sub aspectul temeiului de drept poate fi modifi cată sau completată după luarea la cunoștinţă a conţinutului considerentelor deciziei ata-cate. Prin declaraţia de contestaţie în anulare, în care se face precizarea că motivarea va fi făcută după redac tarea deciziei contestate, se indică, de fapt, sediul ma teriei căii de atac, baza de reglementare a acesteia.(...)

Cu privire la al doilea motiv al contestaţiei în anulare constând în neexaminarea din greșeală a motivului încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că prin decizia atacată, motivul de nelegalitate vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii a fost analizat la

pct. 5.2 din decizia atacată. În cadrul acestui punct au fost analizate susţinerile contestatoarei de la pct. C din motivele de recurs, prin raportare la limitele investirii instanţei, cu respectarea principiului disponibilităţii, reţinând că prin acţiunea formulată s-a solicitat numai constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare acţiuni, act juridic subsecvent nulităţii actului principal constând în aderarea pârâtului la asociaţia PAS, iar această aderare nu a fost desfi inţată de organul competent: ”Mai limpede spus, recurenta reclamantă solicită anu la rea actului de vânzare cumpărare care este un act sub secvent actului iniţial, primar, datorită legăturii sale cu primul, deoarece numai după dobândirea calităţii sale de membru PAS pârâtul putea să dobândească acţiunile societăţii de la asociaţie potrivit art. 29 din Legea nr. 77/1994.”(…)./…”calitatea pârâtului de membru PAS nu mai poate fi repusă în discuţie și prin urmare nici nulitatea actului subsecvent în condiţiile în care actul primar de care depinde își păstrează deplina valabili tate”(…). (...)

Prin urmare, faţă de cele ce preced, Înalta Curte a respins contestaţia în anulare ca nefondată.



Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2011

(cuvinte cheie: chemare în garanţie, prima zi de înfăţişare, închiderea dezbaterilor, liberul acces la

justiţie, decădere)

Cerere de chemare în garanţie formu-la tă după închiderea dezbaterilor asu-pra fondului. Limitele învestirii instan-ţei de judecată. Liberul acces la instan-ţă. Condiţii de realizare

C. proc. civ., art. 132

În speţă, în cadrul notelor scrise, depuse la dosar (după încheierea dezbaterilor), pârâtul a inserat și o cerere de chemare în garanţie a R.A.E.D.P.P. Constanta, cerere care în mod judicios nu a fost avută în vedere de prima instanţă în condiţiile în care aceasta nu a fost legal sesizată, conform art. 61 alin. (2) C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. la prima zi de înfăţișare, legea permite efectuarea unor acte de pro-cedura menite a întregi cadrul iniţial al procesului și de a suplini anumite lipsuri semnalate până la această dată. De asemenea, până la prima zi de înfăţișare și pârâtul poate să formuleze cerere de chemare în garanţie, con-form art. 61 alin. (1) C. proc. civ.

Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfăţișare atrage, de regulă sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.

Instituirea unui termen de decădere prin dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. nu este de natură să împiedice li-berul acces la justiţie, partea interesată putând formula pretenţiile sale pe cale separată, printr-o nouă cerere adre-sată instanţei judecătorești; în condiţiile în care realizarea

acestor pretenţii este strâns legată de acţiunea pen dinte pe rolul instanţei, legiuitorul a reglementat excepţia de conexitate, părţile putând recurge la această procedură cu respectarea dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ.

Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la jus-tiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiţie. S-a considerat că legiuito-rul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfă-șurare a procesului în faţa instanţelor judecătorești, solu-ţie ce rezultă din dispoziţiile Constituţiei („Competenţa și procedura de judecată sunt stabilite prin lege”).

Legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalitatea de exercitare a drepturilor proce-suale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fi e afectat (Decizia nr. 1/1994 a Curţii Constituţionale).

Prin urmare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, presta-bilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, în-tre care și stabilirea unor termene în care pot fi realizate actele de procedură, după a căror expirare valorifi carea pretenţiei nu mai este posibilă.





I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2623 din 13 septembrie 2011

(cuvinte cheie: acţiune în executarea contractului, contract de comodat, nulitate

absolută, interes actual)

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile. Ne îndeplinirea cerinţei actualităţii in-te re sului. Sancţiune aplicabilă

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acţiunii. Astfel, în cazul în care pe parcursul procesului acţiunea promovată de reclamant rămâne fără interes, demersul procesual, iniţial justifi cat, rămâne fără o fi nalitate practică din punct de vedere juridic, soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii fi ind aceea a respingerii acţiunii ca rămasă fără interes.

Reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune în executarea contractului de comodat pe care pârâtele l-au încheiat în data de 22 octombrie 2008 pe o perioadă de doi ani la expirarea căreia, conform art. 4 din contract, acesta putea fi prelungit numai prin acordul părţilor con cretizat într-un act adiţional. La acţiunea astfel for-mulată pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care cu cerut să se constate nulitatea contractului de comodat invocând lipsa capacităţii de folosinţă a recla-mantei și lipsa de obiect al contractului.

Faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul admiterii cererii principale și obligării pârâţilor să permită reclamantei folosinţa spaţiului contractat și respingerii cererii reconvenţionale ca neîntemeiată, pârâţii au declarat apel invocând pe această cale excepţia lipsei de interes a reclamantei în acţiunea promovată motivat de faptul încetării contractului de comodat prin ajungerea la termen.

Analizând această excepţie instanţa de apel a respins-o cu motivarea că la data promovării acţiunii, 30 aprilie 2009, contractul de comodat era în fi inţă.

Soluţia instanţei de apel asupra acestei excepţii, con-stituită în motiv de apel, este greșită, iar critica re cu-renţilor cu acest obiect, care se încadrează în motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., este întemeiată.

Interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea ac ţi unii în justiţie, iar cerinţele pe care el trebuie să le în de plinească sunt: să fi e născut, actual, determinat și legitim.

Interesul reprezintă și prefi gurează scopul și „profi tul” demersului procesual, fi nalitatea acestuia care, dacă nu se identifi că din punct de vedere juridic, acţiunea se consideră că nu există.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului iar nu numai la momentul

in tr oducerii acţiunii, cum greșit a considerat instanţa de apel, în fi nal, prin hotărârea sa instanţa de judecată fi ind chemată să se pronunţe în concret cu privire la valo rifi carea unui drept, iar nu pe aspecte teoretice și aca demice.

Cum pe parcursul procesului acţiunea promovată de reclamant a rămas fără interes, demersul procesual, iniţial justifi cat, a rămas fără o fi nalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată de altfel jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii acţiunii ca rămasă fără interes.

În situaţia de faţă, de exemplu, dacă s-ar menţine ho-tă rârea instanţei de fond cu ignorarea faptului că acţi-unea a rămas fără interes, hotărârea prin care pârâţii au fost obligaţi să permită reclamantei folosirea spaţiului obiect al contractului, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocaţiei de a fi pusă în executare, contractul părţilor nemaifi ind în fi inţă prin ajungerea la termen.

Excepţia lipsei de interes fi ind o excepţie de fond perem torie, dirimantă și absolută, consecinţa admiterii ei este, prin urmare, aceea a respingerii acţiunii.

În cazul de faţă și cererea reconvenţională care a fost promovată în scopul paralizării acţiunii principale, generată fi ind de aceleași raporturi juridice dintre părţi, urmează a fi și ea respinsă tot ca rămasă fără interes, recurenţilor nefi indu-le creată astfel o situaţie mai grea în propria cale de atac, în condiţiile în care cererea le-a fost respinsă pe fond, ca neîntemeiată.(…)

Prin urmare, faţă de cele ce preced, Înalta Curte a admis recursul, a modifi cat decizia atacată în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei atacate și respingerii acţiunii și cererii reconvenţionale ca rămase fără interes.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3505 din 8 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: acţiune în anulare, hotărâre AGA, dată de referinţă, nulitate relativă,

convocare AGA, vătămarea intereselor acţionarului)

Acţiune în anulare hotărâre AGA. Lipsa din convocator a datei de referinţă. Ca-rac terul relativ al nulităţii. Lipsa vătă-mării intereselor acţionarului pre zent la adunare

Legea nr. 31/1990, art. 123 alin. (2)

Articolul 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementează atribuţia consiliului de administraţie, respectiv a directoratului de a stabili data de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fi e înștiinţaţi și să voteze în cadrul adunării generale, data de referinţă astfel stabilită fi ind ulterioară publicării convocatorului și neputând depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară, ea reprezentând o condiţie de acces și de participare a acţionarilor îndreptăţiţi la adunare.

Nulitatea pe care o atrage încălcarea acestui text de lege este o nulitate relativă, interesul pe care-l protejează fi ind unul particular, iar nu general. Astfel, o hotărâre A.G.A. nu poate fi anulată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în cazul în care nu se poate reţine vătămarea acţionarului care – deși a participat la adunare fi indu-i stabilit și dreptul de vot pentru acţiunile înregistrate – nu i s-a adus la cunoștinţă data de referinţă.

Speţa: Tribunalul Dolj a respins acţiunea promovată de reclamantul A.B.C. având ca obiect anularea Hotărârii AGA din 29 aprilie 2010 a societăţii pârâte SC TCF SA Craiova.

Judecătorul fondului a avut în considerare că dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 31/1990 care instituie obligativitatea menţionării în cuprinsul convocatorului a datei de referinţă sunt incidente numai societăţilor ale căror acţiuni sunt la purtător, când pentru exercitarea dreptului de vot prin mandatar acesta trebuie să își justifi ce mandatul acordat printr-o procură specială în condiţiile art. 124 din Legea nr. 31/1990.

S-a constatat că în cuprinsul actului constitutiv al societăţii pârâte s-a prevăzut expres că acţiunile sunt nominative, indivizibile, nefi ind necesară menţionarea unei date de referinţă în convocator, menţiune a cărei lipsă nici nu constituie o cauză de nulitate, iar reclamantul și-a justifi cat în cadrul AGA calitatea de acţionar doar pentru 4500 de acţiuni deţinute conform certifi catului de acţionar emis pe numele său.

În contra sentinţei reclamantul a declarat apel, criticile sale vizând dovada dreptului de acţionar în raport de sentinţa Tribunalului Dolj care îi constată această calitate, ignorarea convenţiei de vot a acţionarilor coproprietari, a prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a dispoziţiilor art. 11 pct. 4 din actul constitutiv al societăţii cu consecinţa îngrădirii dreptului de vot pentru 14.676 acţiuni, încălcarea principiului specializării adunărilor generale și ignorarea condiţiilor de valabilitate a convocării AGA, reţinerea inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul A.B.C. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în sensul admiterii acţiunii și anulării hotărârii AGA nr. 58/2010 a SC TCIF SA Craiova.

În motivarea deciziei se arată că potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, administratorul sau consiliul de administraţie, după caz, are obligaţia de a stabili o dată de referinţă pentru acţionarii cu drept de vot, dată ulterioară publicării convocatorului și care nu va depăși 60 zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară, dată care permite identifi carea acţionarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală și de a încasa dividende.

Chiar dacă art. 117 din Legea nr. 31/1990 nu prevede expres obligaţia ca în convocator să se precizeze data de referinţă, această prevedere se coroborează cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din același act normativ care au caracter imperativ și a căror încălcare conduce la anularea Hotărârii AGA adoptată în aceste condiţii.

În contra acestei deciziei a declarat recurs pârâta SC TCIF SA.Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:


Drept comercial

Soluţia de admitere a apelului declarat de reclamant a fost motivată numai pe incidenţa în speţă a prevederilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, care reglementează atribuţia consiliului de administraţie, res -pectiv a directoratului de a stabili data de referinţă pen-tru acţionarii îndreptăţiţi să fi e înștiinţaţi și să voteze în cadrul adunării generale.

Data de referinţă astfel stabilită va fi ulterioară publi-cării convocatorului și nu va depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pen tru prima oară. Rezultă, așadar, că data de referinţă repre-zintă o condiţie de acces, de participare la adunare a acţionarilor îndreptăţiţi conform art. 123 alin. (3) din lege să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi. Or, în cazul în speţă, reclamantul intimat a parti cipat la adunare, i s-a comunicat numărul de acţiuni în baza cărora își poate exercita dreptul de vot, nefi ind vătă mat sub aspectul stabilirii datei de referinţă, critica acestuia cu suport în realitatea desfășurării adunării AGA constând în neacceptarea exercitării dreptului de vot conform sentinţei nr. 358 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, Secţia comercială, prin care i s-a con-statat dreptul pentru 268 acţiuni, cu care, susţine acesta, abuziv, nu a fost înscris în registrul acţionarilor și nici în baza convenţiei acţionarilor coproprietari autentifi cată

la 28 aprilie 2010, de reprezentare, conform art. 102 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dar și art. 11 pct. 4 din actul constitutiv al societăţii pârâte.

Decizia instanţei de apel prin care s-a admis acţiunea reclamantului și s-a anulat Hotărârea AGA nr. 58/2010 a societăţii recurente a reţinut ca motiv de nulitate încălcarea prevederilor imperative ale art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Instanţa de apel trebuia să observe, însă, că nulitatea pe care o atrage încălcarea acestui text de lege este o nuli tate relativă, interesul pe care-l protejează fi ind unul particular, iar nu general și că acţionarul reclamant participând la adunare, fi indu-i stabilit dreptul de vot pentru acţiunile înregistrate, nu a fost vătămat prin neaducerea la cunoștinţa lui a datei de referinţă, hotărârea AGA fi ind nelegal anulată pe acest temei.

Constatând că instanţa de apel nu a examinat și cele-lalte motive de apel constând în critica dovezii calităţii de acţionar și respectiv de reprezentare în adunarea AGA, mai sus evocate, Înalta Curte a admis recursul în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., și conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanţă.

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Curtea de Apel Brașov, secţia comercială, decizia nr. 12 din 1 martie 2011

(cuvinte cheie: convocare AGA, consiliu de administraţie, modifi carea actului constitutiv,

anulare AGA, nulitate AGA)

Autorizarea convocării adunării gene-rale a acţionarilor dată prin hotărâre ju de cătorească. Consecinţe

Legea nr. 31/1990, art. 113

În memoriul de recurs al apelantului R.G.F. se arată că un Ordin al CNVM nu poate modifi ca Legea cadru nr. 31/1990 și nici actul constitutiv nu poate fi modifi cat potrivit acestui ordin.

Potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990 și art. 16 din Actul Constitutiv, modifi carea componenţei consiliului de administraţie este de competenţa AGEA și nu AGOA, așa cum s-a reţinut. Mai mult, prin sentinţa nr. 1/CC din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Brașov a dispus anularea AGEA din 9 septembrie 2010 cu radierea din Registrul Comerţului a efectelor acestor hotărâri.

Prin sentinţa civilă nr. 4/CC din 27 ianuarie 2010, Tribunalul Brașov a autorizat convocarea adunării ge-nerale a SC I. SA în legătură cu alegerea membrilor con-siliului de administraţie al societăţii și stabilirea datei

de identifi care a acţionarilor, pentru data de 15 martie 2010.

După cum se poate observa, autorizarea dată de in-stanţa judecătorească se referă la convocarea unei adu-nări în legătură cu aspecte ce ţin de modifi carea actului constitutiv al societăţii. Or, potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990 și 16 din Actul Constitutiv, modifi carea ac-tului constitutiv este în competenţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor și nu a unei adunări ordina-re, așa cum s-a întâmplat în speţă. Pe cale de consecinţă, urmează a se constata nulitatea absolută a AGOA din 15 martie 2010 și a se dispune radierea din registrul comer-ţului a menţiunilor făcute în baza hotărârii nule.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3493 din 8 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: contract de vânzare-cumpărare, contract de cesiune, drept de concesiune, condiţie pur

potestativă)

Contract de vânzare-cumpărare. Obli-gaţie asumată sub condiţie pur po tes-tativă. Consecinţe

C. civ., art. 977, art. 1008, art. 1010

Potrivit art. 1010 C. civ., obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea aceluia ce se obligă. Prin urmare, este nulă clauza stipulată într-un contract de vânzare-cumpărare prin care vânzătorul și-a asumat obligaţia cedării dreptului de concesiune asupra unui teren, drept care nu există în nici un patrimoniu și a cărui naștere depinde de un eveniment viitor a cărui realizare, în contextul clauzei, depinde, la rândul ei, numai de voinţa celui care s-a obligat.

Părţile în litigiu au încheiat un contract de vânzare-cumpărare privind un imobil, contract în cadrul căruia au inclus și următoarea clauză: ”mă oblig să cedez dreptul de concesiune asupra imobilului înscris…în termen de maximum 60 de zile de la semnarea prezentului contract de vânzare cumpărare. /…/mă oblig să plătesc societăţii cumpărătoare daune reprezentând echivalentul a 0,1% din valoarea prezentului contract până la data cedării dreptului de concesiune, în cazul în care voi depăși termenul stipulat de 60 de zile susmenţionat…”

Din interpretarea literală a clauzei citate rezultă că obli gaţia pe care și-a asumat-o pârâta, de cesiune a unui drept de concesiune, este o obligaţie pură și simplă, nea-fectată de modalităţi. Din poziţia procesuală con cor-dantă a ambelor părţi rezultă, însă, că dreptul la a cărui cesiune s-a obligat pârâta nu a existat la momentul în-che ierii contractului de vânzare-cumpărare care conţine clauza cu acest obiect, și nu există nici în pre zent, obiectul cesiunii fi ind condiţionat de realizarea unui eveniment viitor și nesigur, anume încheierea con trac-tului de concesiune.

Dând efi cienţă în interpretarea clauzei contractuale voinţei interne a părţilor contractante, în aplicarea art. 977 C. civ. conform căruia „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, obligaţia pe care și-a asumat-o pârâta se va privi ca o obligaţie afectată de modalitatea condiţiei.

Încheierea contractului de concesiune în temeiul căruia pârâta ar fi dobândit dreptul la a cărui cesiune aceasta s-a obligat prin clauza citată este un eveniment viitor a cărui realizare depinde însă de voinţa sa exclusivă, deci, a debitorului, care, implicit, se angajează în a determina și voinţa unei viitoare cocontractante în respectivul contract, în speţă, voinţa autorităţii publice locale.

Obligaţia, astfel asumată, este o obligaţie afectată de o condiţie suspensivă, dar întrucât realizarea evenimen-tului viitor și incert depinde de voinţa exclusivă a uneia dintre părţi, respectiv a celui care s-a obligat, condiţia care o afectează este una pur potestativă, nefi ind nici în situaţia reglementată de art. 1006 C. civ. deoarece realizarea condiţiei potestative nu depinde și de voinţa celeilalte părţi, a creditorului, și nici în situaţia unei condiţii mixte reglementată de art. 1007 C. civ., deoarece realizarea condiţiei nu depinde de voinţa uneia din părţile contractante și de aceea a unei alte persoane, ci numai de voinţa uneia dintre părţile contractante, a debitorului, care, el s-a obligat, în nume propriu la realizarea con trac-tului de concesiune, la procurarea dreptului de conce-siune și la cesiunea acestuia, modalitate care atrage nuli-ta tea acestei din urmă obligaţii pe care o afectează.

În cazul de faţă, nulitatea este o nulitate expresă, prevă zută de lege, respectiv de art. 1010 C. civ. care dis-pune în sensul că: ”obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea aceluia ce se obligă”.

Faţă de faptul că efectivitatea dreptului de concesiune la a cărui cesiune s-a obligat pârâta este condiţionată de un eveniment viitor a cărui realizare depinde de voinţa acesteia, dar având în vedere și faptul că manopera sa implică determinarea în acest sens a consimţământului unei terţe persoane, persoană juridică de drept public, contractul de concesiune eveniment având și o parte reglementată în ce o privește pe aceasta, condiţia care afectează obligaţia cesiunii dreptului de concesiune conţinută de clauza în speţă, se privește, cum a motivat și instanţa de apel, ca fi ind și imposibilă din punct de vedere juridic, perspectivă din care sancţiunea care afectează obligaţia este tot nulitatea expresă.

Astfel, potrivit art. 1008 C. civ.: „Condiţia imposibilă…, este nulă și desfi inţează convenţia ce depinde de dânsa”.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel Brașov, secţia comercială, decizia nr. 140 din 8 martie 2011

(cuvinte cheie: insolvenţă, plan de reorganizare, decădere)

Închiderea procedurii reorganizării în condiţiile art. 132 alin. (1) din Le gea nr. 85/2006. Termenul de execu tare a pla nului de reorganizare şi aplicabi li-tatea art. 107 din Legea nr. 85/2006

Legea nr. 85/2006, art. 107, art. 132

Din interpretarea art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 rezultă că, în urma confi rmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și-n confor-mitate cu planul confi rmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat fi e închiderea procedurii insolvenţei, fi e încetarea reorganizării și trecerea la faliment, în condiţiile art. 107 și următoarele.

Art. 107 și urm. din Legea nr. 85/2006 nu stabilește de pășirea termenului de executare a planului de reorga-nizare ca și motiv de intrare în faliment, nefi ind ad-mi sibilă o interpretare extensivă a art. 107. Totodată, situaţia depășirii termenului de executare a planului de reorganizare nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 107 alin. (1) lit. c) pentru că textul privește o neînde-pli nire, la data judecării cererii de intrare în faliment a obli gaţiilor de plată și-a celorlalte sarcini asumate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În ceea ce privește natura juridică a termenului de executare a planului, el nu poate fi califi cat ca și termen de decădere, întrucât norma ce-l instituie (art. 95 din Legea nr. 815/2000) stabilește condiţii de admisibilitate a planului, iar decăderea constă în pierderea dreptului de-a exercita calea de atac sau de-a îndeplini un act de procedură neavând legătură cu trecerea la faliment.

Cu privire la incidenţa art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu se susţine teza potrivit căreia „des fă șurarea activităţii debitorului în decursul reor ga-nizării sale aduce pierderi averii sale” întrucât pierderea contabilă nu se confundă cu situaţia în care desfășurarea activităţii debitorului aduce pierderi averii sale. Or, pierderea contabilă a fost estimată în plan și a fost cunoscută de creditori, debitoarea înregistrând practic o creștere a activului patrimonial.

Pentru aceste raţiuni de fapt și de drept sus amintite, Curtea a respins recursul ca nefondat.

În atare situaţie, aserţiunea recurentei în sensul că „este posibilă promisiunea transmiterii de drepturi reale ale altor subiecte de drept, cu condiţia ca la momentul la care trebuie realizată obligaţia, promitentul să fi e titularul dreptului real/benefi ciarul dreptului real”, deși corectă, nu se încadrează în ipoteza clauzei în speţă, clauză care vorbește nu de cesiunea unui drept afl at în patrimoniul unei terţe persoane ci de cesiunea unui drept care nu există în nici un patrimoniu și a cărui naștere depinde de un eveniment viitor a cărui realizare, în contextul clauzei, depinde, la rândul ei, numai de voinţa celui care s-a obligat.

Pentru aceste considerente, soluţia dată asupra ape-lului este legală, cu observarea că trimiterea instanţei

de apel la contractul de sub-concesiune și interdicţia încheierii lui în baza O.U.G. nr. 54/2006 cu atragerea, pe cale de consecinţă, a incidenţei art. 5 C. civ., deși inexactă, cum corect constată recurenta, deoarece clauza în speţă privește cesiunea unui drept de concesiune, aceasta se constituie, însă, într-o motivare alternativă, la motivarea iniţială, constând în imposibilitatea juridică a obiectului obligaţiei.(…)

Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele de mai sus, a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinând ca legală decizia atacată (…).


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2711 din 12 mai 2011

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, Comisia centrală de stabilire a despăgubirilor,

raport de evaluare, despăgubiri)

Procedura de acordare a despăgubirilor afe rente imobilelor care nu pot fi res-ti tuite în natură. Contestarea cuan-tu mului despăgubirilor acordate prin de cizia emisă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în lipsa con-testării prealabile a raportului de eva-luare. Consecinţe

Legea nr. 247/2005, titlul VII

Dispoziţiile art. 16.12 -16.14 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilesc atât procedura realizării raportului de evaluare, cât și a valorifi cării concluziilor acestuia, punând la îndemâna persoanelor ce urmează a fi despăgubite o serie de instrumente procedurale ce permit apărarea drepturilor și intereselor lor legitime

În lipsa utilizării acestor instrumente procedurale, în succesiunea și termenele prevăzute de lege, persoana îndreptăţită la despăgubiri nu poate contesta ulterior, legalitatea deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, atâta timp cât raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor nu a fost contestat, decizia prin care au fost valorifi cate concluziile acestui raport apare ca legal emisă, autorităţii emitente neputându-i fi imputată pasivitatea persoanei îndreptăţite la acordarea despăgubirilor.

Dispoziţiile art. 16.12 - 16.14 din HG nr. 1095/2005 con turează atât procedura realizării raportului de eva-luare, cât și a valorifi cării concluziilor acestuia, punând la îndemâna persoanelor ce urmează a fi despăgubite o serie de instrumente procedurale ce permit apărarea drep turilor și intereselor legitime.

Astfel, după primirea dosarului, evaluatorul sau socie-tatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Dacă pentru întocmirea raportului de evaluare este necesară o lucrare la faţa locului, evaluatorul desemnat va convoca persoanele îndreptăţite să primească despă-gubiri prin scrisoare recomandată, cu confi rmare de pri mire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Convocarea va fi remisă persoanei îndreptăţite cu cel puţin 5 zile înaintea efectuării lucrării de evaluare. La calculul termenului nu se socotesc ziua primirii convo-cării și nici data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare. Confi rmarea de primire va fi alăturată lucrării evaluatorului.

Persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri sunt obligate să dea evaluatorului, la solicitarea acestuia, orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării. Ele vor prezenta evaluatorului orice înscrisuri pe care le posedă, de natură a furniza acestuia informaţii privind valoarea imobilului obiect al lucrării.

La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de

un evaluator ales și remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fi ecăruia.

Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptăţite solicitante. în măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate și răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale.

Evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere.

Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize.

În baza raportului de evaluare prevăzut la pct. 16.12 și 16.13, Comisia Centrală va proceda fi e la emiterea de ciziei reprezentând titlul de despăgubire, fi e la trimi-terea dosarului spre reevaluare.

Procedura sus-menţionată a fost respectată, în speţă, faţă de lipsa obiecţiunilor pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fi ind ţinută a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru valoarea stabilită prin raportul de expertiză, raport refăcut în baza competenţelor acordate de lege instituţiei intimate.

În aceste condiţii, decizia contestată apare ca legal emisă, câtă vreme autoritatea emitentă nu a fost sesizată, în termen util și potrivit legii, cu privire la eventuale vicii ale evaluării valorifi cate prin decizie. Acesteia nu i se poate imputa pasivitatea persoanei îndreptăţite la primirea despăgubirilor.

În concluzie, recursul fi ind nefondat, a fost respins.

22

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2012 » Litteris International

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Mărci

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4864 din 7 iunie 2011

(cuvinte cheie: marcă, caracterul public şi serios al mărcii, decădere)

Marcă. Decăderea din drepturile con fe-rite de marcă pentru lipsa carac terului public şi serios al folosirii mărcii

Legea nr. 84/1998, art. 45

Pentru a se reţine existenţa caracterului public și serios al folosirii unei mărci sub care se comercializează băuturi răcoritoare cu o valoare scăzută, utilizarea acestui bun de larg consum trebuie să fi e semnifi cativă din punct de vedere cantitativ.

Dacă preţul produsului comercializat este de 1 leu, valoare în mod evident foarte scăzută și frecvenţa utilizării produsului de băuturi răcoritoare este foarte redusă, iar cantitatea de produse comercializată este și ea foarte redusă, nu este îndeplinită condiţia caracterului public și serios al mărcii.

Pentru ca marca să își poată îndeplini funcţiile pentru care a fost protejată pentru acest tip de produse, comercializarea trebuie să fi e una constantă și importantă cantitativ. Caracteristicile pieţei pentru produsele băuturi răcoritoare indică faptul că produsele cu preţ mic sunt, ca regulă generală, vândute în cantitate mai mare decât produsele cu preţ foarte ridicat. Astfel, o cifra de vânzare scăzută a unui produs cu preţ mic sau mediu, conduc la concluzia unei utilizări neserioase a mărcii.

Speţa: Reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată SC C.C. SA, solicitând, în contradictoriu și cu Ofi ciul de Stal pentru Invenţii și Mărci, decăderea pârâtei SC C.C. SA din drepturile conferite de înregistrarea mărcii „CI-CO Băutură răcoritoare” nr. R 23585 pentru clasa de produse 32, în baza art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicaţiile geografi ce.

Reclamanta a arătat că pârâta SC C.C. SA nu a produs și nu a comercializat pe teritoriul României produse purtând marca „CI-CO Băutură răcoritoare „, iar în ce privește interesul său în formularea cererii, acesta este justifi cat de faptul că a depus la OSIM cereri de înregistrare a mărcilor individuale combinate: marca „CI-CO” nr. M 2007 10336, marca „CICO” nr. M 2007 10335, marca „CHE&CICO” nr. M 2007 10333 din 8 noiembrie 2007 pentru clasele de produse 32, 35 și 39 conform clasifi cării de la Nisa.

În urma examinării în fond, OSIM a emis avize de refuz provizoriu, prin care a respins de la înregistrare mărcile reclamantei, opunând pentru clasa 32 de produse marca „CI-CO Băutură răcoritoare „ aparţinând reclamantei.

Tribunalul București a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.Curtea de Apel București, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamantă și de pârâţi, a respins apelul incident

formulat de către pârâtă SC C.C. SA, ca nefondat; a admis apelul principal formulat de către reclamantă SC D.R. SRL; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea și a dispus decăderea pârâtei SC C.C. SA din drepturile conferite de marca individuală combinată „CI-CO Băutura răcoritoare”.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.Recursul nu este fondat.

Marca a cărei decădere s-a solicitat este o marcă com-bi nată, fi ind compusă din mai multe clemente verbale și fi gurative, respectiv elementul verbal „CI-CO”, ele-mentul verbal „Băutură Răcoritoare” și elemente grafi ce constând în reproducerea stilizată a unui ursuleţ care ţine în braţe o sticlă de băutură răcoritoare. Pentru a se reţine folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „CI-CO”, cât și a elementului fi gurativ ce însoţește elementul verbal, astfel cum marca a fost înregistrată.

Aceste etichete conţin însă reprezentarea grafi că a unei alte mărci - marca nr. 041563 ce conţine o cu totul altă reprezentare grafi că și care nu mai este în vigoare în prezent pe teritoriul României, fi ind refuzată de la protecţie.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă SC C.C. SA împotriva deciziei prin care instanţa de apel a reţinut lipsa caracterului public și serios al folosirii mărcii „CI-CO Băutură răcoritoare „ nr. R23585 pentru clasa de produse 32 sunt neîntemeiate, instanţa de apel făcând

23

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2012 » Litteris International

aplicarea și interpretarea legală a prevederilor art. 45 din Legea nr. 84/1998 în ceea ce privește noţiunile de folosire „serioasă și publică”.

Singurele facturi ce fac dovada comercializării către un terţ a produsului „CI-CO” sunt cele emise către SC L & ACP SRL din lunile septembrie și decembrie 2005 în valoare totală de 288,44 lei.

Critica recurentei-pârâte referitoare la nereţinerea de către instanţa de apel a înscrisurilor privind producţia bunurilor purtând marca CI-CO în dovedirea folosirii mărcii este nefondată, deoarece procesul de producţie a băuturilor răcoritoare nu reprezintă o folosire efectivă - cu caracter public a mărcii, ci numai un act preparator care însă nu întrunește condiţia unei folosiri publice. Or, numai comercializarea produselor către publicul consumator poate fi considerată o folosire publică, aptă de a îndeplini funcţia esenţială a mărcii.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a cerinţelor pieţei și a concurenţei de pe piaţă nu poate conduce la înlătu-ra rea cerinţei imperative privind caracterul public al folo sirii mărcii, deoarece, conform regulilor din piaţă, orice comerciant este liber să își stabilească propria stra-tegie de marketing și să ia deciziile de afaceri pe care le consideră potrivite, inclusiv în ceea ce privește mo-mentul, cantitatea și modalităţile de comercializare a produselor sale.

Instanţa a reţinut valoarea facturilor fi scale ce fac do -vada comercializării produsului pentru produsul CICO pe parcursul lunilor mai-decembrie 2005, al căror cuan-tum nu depășește 1000 lei, constatând de asemenea că alte facturi fi scale care să probeze comercializarea produselor în restul intervalului de referinţă 9 iunie 2003 – 9 iunie 2008 nu au fost depuse. În consecinţă, volumul vânzărilor ce reiese din facturile depuse la dosar nu poate face dovada unei folosiri serioase a mărcii, fi ind cu atât mai nesemnifi cativ și prin raportarea acestuia la cifra de afaceri în anul 2005 a SC C.C. SA (de peste 4.500.000 lei). O astfel de folosire nu poate îndeplini funcţia esenţială a mărcii, de a garanta originea produselor, permiţându-le consumatorilor să le identifi ce.

Instanţa de apel a analizat folosirea mărcii și în raport cu tipul și natura produsului - băuturi răcoritoare - un produs caracterizat de o piaţă în care folosirea mărcii trebuie să fi e valoric și cantitativ semnifi cativă pentru ca marca să fi e reţinută de consumator ca un mijloc de identifi care a produsului și de garanţie a calităţii. In ceea ce privește produsele de larg consum cu o valoare scăzută, folosirea acestora trebuie să fi e semnifi cativă din punct de vedere cantitativ pentru a se reţine existenţa unei folosiri efective. În acest sens practica OHIM este constantă astfel cum rezultă din cauza HAVANA & Co vs. HAVANA NIGHT.

Frecvenţa utilizării de către SC C.C. SA a produsului băuturi răcoritoare (criteriu recomandat de CEJ) este foarte redusă, iar, pe de altă parte, cantitatea de produse

comercializată este și ea foarte redusă. Caracteristicile pieţei pentru această categorie de produse conduc la concluzia că pentru acest tip de produse comercializarea trebuie să fi e una constantă și importantă cantitativ pentru ca marca să își poată îndeplini funcţiile pentru care a fost protejată. De asemenea, trebuie avut în vedere și preţul produsului comercializat de recurenta-pârâtă sub marca CICO - 1 leu, valoare în mod evident foarte scăzută. După cum s-a reţinut în mod constant în practica comunitară, o asemenea valoare scăzută a preţului unitar trebuie compensată cu un volum semni-fi ca tiv al produselor comercializate, ceea ce nu s-a dove-dit în prezenta cauză.

Așadar, caracteristicile pieţei pentru produsele bău-turi răcoritoare indică faptul că produsele cu preţ mic sunt, ca regulă generală, vândute în cantitate mai mare decât produsele cu preţ foarte ridicat. Astfel, o cifra de vân zare scăzută, exprimată în valoare absolută, ale unui produs cu preţ mic sau mediu, permit să se concluzioneze o utilizare neserioasă a mărcii în cauză și în acest sens reţinerea instanţei de apel este pe deplin legală.

Instanţa a înlăturat facturile emise de recurenta-pârâtă către persoane fi zice deoarece nu se menţionează niciun atribut de identifi care al persoanelor fi zice pentru a putea verifi ca desfacerea produselor prin circuite pu-blice, facturile emise către persoane fi zice neiden tifi -cate nu îndeplinesc condiţiile legale de emitere în sensul art. 155 pct. 5 C. fi sc. Acesta este raţionamentul instan-ţei în baza căruia au fost înlăturate ca nerelevante factu-rile emise către persoane fi zice, nefi ind vorba de vânzări directe consumatorilor asemănător vânzărilor din chioșcuri, cofetării, stradal, etc.

Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada comercializării produselor sub marca CI-CO prin circuite publice. Deși argumentează în cadrul recursului formulat că pentru reţi nerea caracterului public al folosirii mărcilor este sufi cient ca produsele să fi e disponibile în magazine spe-ciale, la un număr restrâns de puncte de vânzare sau chiar prin circuite particulare, susţinând că produsele au fost comercializate în unităţile proprii, recurenta-pârâtă nu a administrat probe din care să rezulte că aceste unităţi proprii există sau au existat și că în cadrul acestora s-au comercializat produse sub marca în cauză.

Instanţa de apel a înlăturat corect înscrisul „Situaţia valorii producţiei măria pentru anii 2003-2008” deoa-rece pentru stabilirea caracterului public al folosirii mărcii relevantă nu este numai producţia, ci, mai ales, comercializarea sub marca recurentei-pârâte a pro du-selor respective. Or, după cum s-a arătat anterior, din probele administrate de SC C.C. SA nu a rezultat decât co mercializarea unei cantităţi nesemnifi cative de - bău-turi răcoritoare.

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

REVISTA SAPTAMANA JURIDICA

Documents

Transcript of REVISTA SAPTAMANA JURIDICA