Publicaţie de ecologie, turism şi cultură

Ecologia – o şansă pentru mileniul trei

Alecu RENIŢĂ

Dragă cititorule,Ştiu că eşti nemulţu-

mit de tot ce se întâmplă în R. Moldova, – de găinăriile, hoţiile şi trădările politicienilor „proeuropeni”, de minciunile, făţăr-nicia şi propaganda dezgustătoare a slugoilor locali „promoscoviţi”, de tănănica ţopăită de Voronin şi discipolii săi Dodon şi Usatîi, de bat-jocura şi umilinţa la care sunt supuşi cetăţenii şi instituţiile statului; ştiu că ai vrea să nu auzi nici de alianţe, nici de păpuşari, nici de oligarhi, fiindcă faptele lor te-au convins că toţi sunt la fel, chiar dacă partidele lor au denumiri diferite. Dacă ţinem cont că luna lui cuptor a adus arşiţă şi călduri sufocante, îţi dau totală dreptate că doreşti măcar o lună sau două să stai în livadă sau în via ta şi

să fii completamente rupt de mize-ria şi duhoarea pe care o împrăştie în fiecare casă, zi de zi şi an de an, aşa-numita clasă politică. În toamnă, inevitabil, iarăşi o să ne întâlnim cu cârdul de lăcuste, fiindcă nemernicii care au jefuit băncile, o să majoreze considerabil preţurile la energie, alimente şi mărfuri de primă nece-sitate, ca tot noi, cei mulţi, să plătim şi să reîntoarcem miliardele furate. Acum, trimite-i pe politicieni pe apa sâmbetei şi uită de ei!

Apoi deschide fereastra şi pri-veşte descătuşat orizonturile. Multe ai să vezi şi multe ai să descoperi. Aruncă-ţi oboseala şi prejudecăţile, simte-te liber şi respiră tinereşte. Pune-ţi încălţările de adolescent zvăpăiat şi fii convins ca în anii de liceu, că nimeni nu-ţi poate sta în cale. Indiferent de vârstă, încearcă să ajungi până la primul lan de floarea-soarelui, fiindcă nu e sat din

Moldova, care să nu fie înfrumuseţat de această minunăţie a naturii şi a omului. Lasă-ţi ochii să savureze câmpia cu milioane de flori înru-dite cu soarele, ciuleşte-ţi urechea la zumzăitul albinelor ce adună mierea de pe pălăriile de răsărite, nu te sfii de atingerea vântului şi ascultă ciocârliile şi păsările cerului care cântă şi zboară pentru tine. Priveşte cu ochi de om îndrăgostit la dealurile noastre ondulate şi blajine, la şesurile învelite în ţesătura aurie a grânelor pârguite, la luncile între-tăiate sau tivite de firul argintiu al râuleţelor, la costişele ornamentate de rândurile verzi de viţă de vie, la zăvoaiele de sălcii de pe malul lacu-rilor şi nu te împotrivi fiorului care îţi dă târcoale şi nici glasului tău de pe timpuri care te îndeamnă să nu stai locului, ci să mergi mai depar-te. Povestea începe să se dezlege şi drumul se vrea atins de picioarele

tale. O energie vie, pe care o credeai dispărută, îţi năvăleşte în vene şi te smulge din amorţeala adunată din nimicuri; simţi că viaţa are miraco-lele ei şi vine spre tine să-ţi spună că bine ai făcut că ai deschis fereastra, că ai ieşit din casă, că ai lăsat vântul să te mângâie şi păsările să-ţi cânte, că ai rătăcit pe moşia satului tău şi ai savurat peisajele fermecătoare ale lunii lui cuptor. După o mică drumeţie pe locurile natale, te reîn-torci acasă alt om. Descoperi, spre surprinderea ta, că săptămâni în şir ai stat cu sufletul la gură în aştep-tarea „naşterii” alianţelor şi te-ai consumat pe fleacuri, ţi-ai otrăvit viaţa cu ticăloşeniile unor indivizi compromişi, în loc să guşti din frumuseţea unei zile însorite sau să priveşti cum se deschid mugurii sau florile. Acum vreai mai mult: vreai să vezi Moldova eternă, Moldova voievodală, Moldova glorioasă cu

lanţul de cetăţi de pe Nistru, Dună-re şi Carpaţi, vreai să vezi neamul întreg cum are grijă de paradisul terestru, de Grădina Domnului, cum e numită România. Ochii ţi se curăţă definitiv şi vezi cum harta Ţării ia dimensiunile inimii tale. Nimeni nu te poate opri din cale – eşti hotărât să faci o călătorie de suflet, să găseşti izvoarele cu apă neîncepută, să descoperi rădăcinile milenare care perpetuează viaţa unui popor iubitor de libertate şi dreptate.

Dragă cititorule,Luna lui cuptor împodobeşte

chipul Moldovei cu lanurile de floa-rea soarelui, iar îndemnul meu de a deschide fereastra şi ochii, rămâne o invitaţie deschisă de a vă descoperi pe sine, pământul matern şi „corola de minuni” de pe această gură de rai.

Ţine minte: izvoarele cu apă vie se află în tine!

Director: Alecu Reniţă

Nr. 7 (281) iulie 2015

„Cât mai avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ!”

Izvoarele cu apă vieCălătoriţi prin Moldova! Peisaj de iulie în apropiere de Şoldăneşti. Foto: A.R.

2

Iulie 2015 Descoperă molDova!

Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul. Paulo Coelho

Situate pe mal de râu, la poale de stâncă, pe dealuri semeţe sau câmpii întinse, satele din raionul Râşcani, scăldate de apa Ciuhurului, au ceva care te atrage precum un magnet. Firul de drum care duce spre nordul republicii e ca unul de poveste – unde mai întortocheat, unde mai drept. Ba câteva picături de ploaie, ba o boare de vânt şi uite aşa te trezeşti la porţile frumosului.

Dinu RUSU

Foto A.R.

La aproape 200 de kilometri de capitală şi peste 30 de centrul raional Râşcani se află satul

Văratic. Trecerea spre localitate se face pe podul de pe Ciuhur. De altfel, râul este atestat la 1429, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Satul, însă, apare în hrisoave mai târziu, în unele docu-mente găsim anul 1613, în altele – 1664.

Pe râuleţul Ciuhureţ, afluent al Ciu-hurului, se află Strâmtoarea Văratic.

Aici sunt două grote imense în care vieţuiesc liliecii. La fel, pot fi admi-rate cele trei cascade de 1,5, 2,5 şi 3, 5 metri. Peşterile şi cavernele săpate în calcar sunt pline cu resturi de cristale de calciu.

Deşi ar părea imposibil să poţi dis-cuta cu cineva aflat la o distanţă de vreo doi kilometri de tine, în amfiteatrul format la Văratic de toltre – sunetul este magic. Asta şi atrage mulţi doritori de a se convinge de misterul acustic de la monumentul natural „Stânca”.

Costeştiul este una dintre cele mai vechi localităţi de prin părţile Râşcani-lor. În componenţa orăşelului de astăzi mai intră satele: Duruitoarea Veche, Damaşcani, Proscureni şi Păscăuţi.

Costeştiul de altădată a fost înghi-ţit de apă în anul 1973, atunci când România şi URSS hotărăsc să dea în

exploatare un lac de acumulare. Sub ape au rămas casele părinteşti, nucii de la poartă, biserica, cimitirul şi şcoa-la… şi multe doruri şi dureri. Oamenii locului privesc cu tristeţe spre locul unde cândva s-a depănat copilăria şi tinereţea lor.

Chiar dacă în Costeştiul nou au luat-o de la început, nu şi-au schim-bat felul de a fi. Au rămas gospodari, şi-au făcut case, iar în ele „au clădit” frumosul lăsat de moşi şi strămoşi. Oamenii de aici sunt nişte gazde deosebite, pentru orice om găsesc

cuvinte frumoase, vin bun şi plăcinte gustoase.

Temelia unei noi biserici la Costeşti a fost pusă în anul 1989. În sfântul lăcaş se află doar o icoană veche, cea a Sfântului Nicolae făcător de minuni, rămasă ca printr-o minune de la vechea biserică de la Costeştiul de sub apă.

Au mai fost păstrate câteva cruci şi trei clopote.

Se însera când am ajuns la Duru-itoarea Veche, Râşcani. Un drum de ţară şerpuieşte printre case şi duce spre sfântul locaş. Acum acesta este de piatră, însă iniţial în locul lui a fost unul de lemn, lipit cu lut şi acoperit cu paie. Prima biserică a satului a fost ridicată la începutul secolului XIX.

La 1848, la Duruitoarea Veche este zidită o biserică nouă de piatră, în formă de cruce, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Nici la

Duruitoarea Veche nu au bătut clopo-tele în anii ateismului. Biserica a fost închisă din 1962 până în 1989. În acest sfânt locaş impresionează iconostasul din lemn de nuc şi odoarele bisericeşti de o rară valoare.

La Duruitoarea-Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o

oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Monumentul geologic şi arheologic de la Duruitoarea este pe malul râuleţului Duruita, afluent al Ciuhurului. În urma săpăturilor arheologice aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. Grota are trei

camere şi o lungime de aproape 50 de metri, iar lăţimea e între cinci şi nouă metri. Cercetătorii spun că aici au fost evidenţiate patru nivele cul-turale, în care au fost fixate ruguri, nuclee, aşchii zimţate, răzuitoare din cremene şi cuarţit, unelte şi podoabe din os şi corn.

Pe stâncile de la Duruitoarea Veche dau de o plantă în formă de varză, cel puţin aşa mi s-a părut. De altfel, aceasta se numeşte Nasul curcanului, ştiinţific urechelniţă. Chiar dacă prima dată am mâncat Nasul curcanului mi-a plăcut, are un gust acrişor. Pe timpuri, oamenii făceau salată, pentru că are un conţinut mare de vitamina C. Am mai aflat că Sempervivumtectorum, denumirea în latină a plantei, este şi un bun afrodi-siac. În popor se spune: “Dacă floarea de Nasul curcanului este închisă atunci va ploua, dacă e deschisă căldurile vor fi mari”.

Atât pe lacul Costeşti-Stânca, cât şi pe râurile Ciuhur şi Prut, există posibilitatea de practicare a sporturilor nautice. Turiştii pot să se distreze şi să admire de pe vapor peisajele de la Văratic până la Costeşti. Plimbările cu barca, paraşuta, catamaranul sunt doar o parte din distracţiile posibile.

Sunt multe încă de văzut, despre care urmează să vă informăm pe rând. Povestea de călătorie pe un fir de apă va fi una incitantă, pentru că veţi înţelege cât de frumos este pământul pe care

v-aţi născut… Şi cât de fermecător este să vezi chipul sătenilor, să asculţi foşnetul frunzelor, murmurul apelor şi să admiri un răsărit sau apus de soare pe Prut sau Ciuhur. Drum bun!

Poveşti de călătorie pe un fir de apă (II)

Publicaţie susţinută de:

vestigii de milenii: grotele de la Duruitoarea vecherâul ciuhur

poarta timpului de la Duruitoarea veche vederi de neuitat de pe stâncile ciuhurului

Întâlnire de suflet: revista „NAtuRA” împreună cu cititorii din Duruitoarea veche

3

Iulie 2015

Singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies afară din cadru. Salman Rushdie

GonG!

Zilnic, în fiecare spital din țară, cineva primește injecții, altcuiva i se iau analize și, tot zilnic, în instituțiile medicale, sunt utilizate mii şi mii de seringi. După ce au intrat în contact cu corpul uman sau cu diverse soluții medicale, seringile devin periculoase și necesită un tratament corespunzător.

Cristina STRATON

Pericol de infectare la muncăGalina Lapteacru este asistentă medicală în

cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală. Munca ei constă în a lua analize. Tot-odată, în responsabilitățile ei şi a colegelor de laborator, intră misiunea de a strânge seringile uzate. Galina povesteşte că în lipsa unui recipient special în care automat este separat corpul de plastic al seringii de ac, asistentele sunt nevoite să le separe manual. „Luăm fiecare seringă în parte şi manual separăm acul de plastic. Plasti-cul este pus în saci speciali, iar acele le punem în sticle de plastic, de astea din care se bea apă”. În fiecare zi, persoana care se află la muncă face acest proces şi se supune pericolului de infec-tare. Asistenta povesteşte că acele sunt puse în sticlă fără a fi dezinfectate, iar acestea în cutii cu însemnul pericol biologic. Mai târziu, seringile sunt supuse procesului de autoclavare (tratare –n.a.), în timpul căreia se distrug toți microbii la o temperatură foarte mare”. Totodată, Galina explică că fiecare spital are propria procedură: în unele spitale seringile sunt întâi dezinfectate în soluție specială, apoi sunt separate manual de către asistente şi duse la autoclavare sau la altă tehnică de prelucrare a acestor deşeuri.

Instituții medicale fără tehnica necesară Conform datelor Centrului Național de

Sănătate Publică, în Republica Moldova nu toate instituțiile medicale dețin autoclavă (conform DEX-ului: vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune). Astfel, unele instituții recurg la dezinfectarea în soluții şi depozitarea seringilor, iar în instituțiile mai mici acestea sunt colectate şi transportate la instituțiile care au tehnică necesară pentru dezinfectare, autoclavare sau altă procedură de sterilizare.

Maria Stepan lucrează ca asistentă de mai bine de 30 de ani. Cabinetul medical de care este responsabilă se află în satul Condrăteşti, Ungheni. După o zi de muncă, aceasta îşi face bilanțul. „Am pus 9 injecții azi, deci trebuie să am nouă seringi”, spune femeia. Asistenta le plasează mai apoi în cutia specială pe care scrie „pericol biologic”. „Eu aici nu am cu ce să le dezinfectez, dar le strâng pe toate, apoi le duc la spitalul din oraş. Cabinetul nostru este foarte mic şi lucrez numai eu, dar mă strădui să fac totul astfel încât să fie bine”.

Aceeaşi situație este şi la o stomatologie privată din Nisporeni. Ludmila Botnareco care lucrează aici îmi explică că ea are obligația de a sorta deşeurile medicale în diferite pungi. „Deşeurile menajere le punem în pungi negre, cele medicale se separă în periculoase şi nepericuloase. Cele nepericuloase cum ar fi halatele, măştile, bandajele, tifonul sunt puse în pungi galbene, iar cele care înțeapă (ace, seringi, bisturie, sticle, fiole) sunt puse în cutii galbene din carton pe care scrie „pericol biologic”. Asistenta mai explică că acestea nu sunt dezinfectate în cadrul instituției. „Noi doar le separăm, acestea urmează a fi dezinfec-

tate la spitalul raional. Ei au soluții speciale.” Totodată, Ludmila Botnarenco precizează că deşeurile medicale precum mănuşile, tifoanele conform regulamentului tot trebuie dezin-fectate înainte de a fi aruncate la tomberon, dar în stomatologia unde lucrează nu se face acest lucru.

Soluția ar fi o autoclavă Ecaterina Busuioc, şefa secției controlul

infecțiilor nosocomiale, rezistenței antimi-crobiene şi dezinfecție din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică spune că cea mai optimă soluție pentru instituțiile mai mici ar fi să-şi cumpere câte o autoclavă. Însă directoarea maternității municipale nr 2, Natalia Gudima, afirmă că o autoclavă nouă este foarte scumpă. „O autoclavă cu capacitatea de 200 de litri costă până la 100.000 de euro”. Totodată şefa instituției evidenţiază că autoclava pe care o are instituția din care face parte este foarte veche şi o perioadă nu a lucrat. Surse financiare pentru a procura una nouă instituţia nu are. „În pre-zent instituția nu are probleme cu deşeurile”, susține Natalia Gudima. În urma dezinfectării şi mărunțirii, deşeurile sunt luate de către cei de la salubrizare şi duse la o rampă de depozitare.

Depozitul de deșeuri fără norme de securitate Institutul de Ecologie şi Geografie este

instituția care trebuie să dea avize la toate tehnologiile care prelucrează deşeurile medi-cale. Constantin Bulimaga, expert în cadrul Institutului de Ecologie şi Geografie, spune că tehnologia pe care o recomandă este cea termică. Potrivit expertului, această tehnologie constă în dezinfectarea completă la temperaturi foarte înalte atât a acelor, cât şi a părții de plastic a seringilor. Temperaturile sunt atât de mari încât metalul se topeşte, iar ulterior acesta poate fi reutilizat. Prin tratarea cu metoda termică a seringilor se neutralizează pericolul pentru mediu. „La incinerarea termică arde totul, căci în aceste seringi este sânge sau alte particule umane”. În acelaşi context, domnul Bulimaga a specificat că această tehnologie este aplicată în mai multe țări din Europa, cum ar fi Suedia. În plus, el a menționat că acest sistem este foarte bun şi pentru Republica Moldova „costă, dar merită pentru a proteja sănătatea oamenilor şi a mediului”, afirmă expertul. În urma controa-lelor ecologice, Ministerul Mediului a constatat că deşeurile medicale înţepătoare-tăietoare sunt dezinfectate în instituţiile medicale, apoi pentru distrugerea acestora, în unele instituții medicale, se utilizează aparate speciale de marca Nulife. Praful format în urma distruge-rii este expediat la depozitul pentru deşeurile solide. Ministerul Mediului specifică că în aceste depozite nu este un spațiu special creat şi destinat pentru deşeurile medicale. Astfel, acestea sunt puse împreună cu celelalte deşeuri, fără a fi respectate măsurile de securitate de rigoare. În raioanele Criuleni şi Teleneşti este întâlnită această practică. Pentru a rezolva problema deşeurilor Ministerul Sănătății a semnat un act de colaborare cu Academia de Ştiințe a Moldovei pentru implementarea şi dezvoltarea unui sector experimental de tratare a deşeurilor infecțioase prin metoda termică. Agentul termic al acestei metode sunt aburii sub presiune. Astfel, se prevede ca deşeurile să fie dezinfectate şi mărunțite.

Ministerul Mediului explică că la rampele de depozitare a deşeurilor nu este organizat un loc special amenajat pentru aceste deşeuri

şi nu sunt asigurate măsuri speciale de imper-meabilitate sau de supraveghere, astfel încât să fie interzis accesul persoanelor fizice.

Deşeurile medicale - una din problemele cele mai mariConform Strategiei naţionale de gestionare

a deşeurilor în Republica Moldova(2013-2027), circa 75-90% din deşeuri medicale sunt similare cu deşeurile menajere fiind fabricate din hârtie, de ambalaje din plastic, produse alimentare de pregătire, etc., care nu au fost în contact cu pacienţii. Totuşi, circa 10-25% din deşeurile medicale sunt deşeuri periculoase şi necesită tratament special. Deşeurile medicale prezintă un risc sporit atât pentru sănătatea umană, cât şi pentru mediu. Din lipsa unor cuptoare speciale aceste deşeuri se acumulează în comun cu deşeurile menajere sau se depozitează în instituții medicale.

Deşeurile medicale sunt întâlnite în fiecare spital din lume, însă diferența o face modul în care se gestionează acestea. În Germania, de ex., ca şi în Moldova, sunt câteva legi care reglementează acest aspect. De bază este Legea privind managementul ciclului deşeurilor şi a substanțelor periculoase care reglementează prevenirea, reciclarea, reutilizarea şi dispunerea deşeurilor. Totodată, este necesar să se respecte şi să se reglementeze controlul substanțelor.

Dacă să ne referim la partea care trebuie să o îndeplinească spitalul sau instituția medica-lă care este generatoare de deşeuri, atunci în primul rând trebuie să numească o persoană care să fie responsabilă de eliminarea corespun-zătoare a deşeurilor. În plus, persoana numită trebuie să țină cont de legislația în vigoare şi acțiunile sale să fie conform legii. Astfel, deşeurile medicale sunt divizate pe categorii în funcție de pericolul care îl poartă, tipul de deşeu ş.a., şi fiecare tip are propria metodă de reciclare.

Deşeurile care sunt considerate pericu-loase şi infecțioase trebuie să fie colectate în containere speciale şi etichetate cu simbolul de pericol biologic. După acestea trebuie să fie eliminate de companiile autorizate şi arse într-un incinerator de deşeuri periculoase. Culturile microbiene trebuie să fie inactive înainte de eliminare. După inactivare pot fi adăugate la deşeurile menajere.

Dacă să facem o paralelă cu ceea ce se întâm-plă în Republica Moldova, atunci vom observa mai multe similitudini în modul în care trebuie să acționeze o instituție medicală. Însă deseori cerinţele rămân doar pe hârtie, iar deşeurile periculoase sunt aruncate împreună cu cele menajere. În acelaşi timp, Republica Moldova nu are nici un incinerator unde deşeurile medi-cale ar putea fi arse.

Ministerul Mediului recunoaşte, în Strategia de mediu pentru anii 2014-2023, că deşeurile medicale reprezintă una din problemele mari pentru sistemul de management al deşeurilor. Acestea includ atât deşeurile medicamentoase, farmaceutice, dispozitive/utilaje medicale, materiale radioactive, părţi amputate ale cor-pului, material biologic, sânge etc. În momentul de faţă, acestea sunt colectate de către spitale, clinici etc. Colectarea deşeurilor medicale împreună cu cele municipale nu mai poate fi tolerată, de aceea trebuie elaborat şi implemen-tat un mecanism de eliminare a acestor deşeuri.

Astfel, prin implementarea strategiei se va asigura prevenirea poluării şi se va reduce impactul negativ al stocurilor şi deşeurilor periculoase asupra componentelor de mediu şi sănătății umane. Totodată, Ministerul Mediului îşi propune să reducă semnificativ cantitatea de deşeuri depozitate pe terenuri/platforme de gunoi prin dezvoltarea infrastructurii regionale de eliminare a deşeurilor menajere solide şi a staţiilor de transfer, prin crearea sistemelor de colectare, tratare, valorificare sau eliminare a fluxurilor de deşeuri specifice şi periculoase, prin promovarea principiului de răspundere extinsă a producătorului şi prin plasarea unui punct de colectare în fiecare regiune.

Seringi ce salvează viaţa și se transformă

în pericol

Abuzuri în fondul forestierUn nou caz de abuz asupra fondului forestier a fost depistat în ocolul silvic Durlești. Vice-ministrul mediului, Lazăr Chirică a declarat că contrar contractului și Regulamentului mai mulți arbori și arbuști au fost tăiați ilegal și ceea ce e mai grav a fost făcut pentru construcția unui imobil și a unei porțiuni de drum de către cetățeanul Andrei Toacă, care a luat în arendă un hectar de pădure.

Eliza LUPAşCU

Potrivit vice-ministrului mediului, contractul de arendă a fost semnat în 2009, între Andrei Toacă şi directorul

de atunci al Agenţiei „Moldsilva”, Gheorghe Vdo-vîi. În locul unei construcții uşor demontabile, o cabană pentru care are şi autorizație, acesta şi-a construit o casă cu fundament de beton pentru care a tăiat ilegal mai mulți arbori şi arbuşti. Totodată în locul drumului de țară, acesta a construit un drum capital şi a distrus litiera pădurii. În plus, a ridicat şi un gard de beton cu sârmă groasă pentru a menține malurile în care s-a săpat pentru construcția drumului.

Arendaşul  are mai multe amenzi pentru aces-te încălcări, pe care le-a achitat. În ciuda faptului că încalcă clauzele contractului, „Moldsilva” nu  a suspendat contractul, iar hectarul de pădure nu a fost reîntors în proprietatea statului. În

prezent, cazul se află la procuratură şi urmează a fi investigat. Despre abuzurile făcute de către Andrei Toacă şi fratele său, Victor, jurnaliştii au scris anterior. În investigația Bani, tupeu şi pile-n Parlament, frații Toca au fost vizați pe marginea aceleiaşi situații.

Atât vice-ministrul, Lazăr Chirica, cât şi Alecu Reniță, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, au explicat că acesta nu este doar un abuz singular, ci avem o serie întreagă a acestora. Totodată, Alecu Reniță argumentează că soluția pentru protejarea Fondului Forestier este abrogarea Regulamentului de dare în arendă a pădurilor. „Dacă nu va fi abrogat regulamentul Tarlev-Voronin abuzurile vor continua”. Vice-ministrul a explicat că ministerul este de aceeaşi părere şi susține inițiativa societății civile.

Preşedintele Mişcării Ecologiste din Repu-blica Moldova a declarat că admite că Moldsilva ar avea interese obscure ca Regulamentul să nu fie abrogat. Alecu Reniță a făcut un apel public către Pirkka Tapiola, şef al delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ca oficialul să pună în discuțiile cu conducerea Republicii Moldova şi problema corupției din Fondul Forestier Național în care s-au investit bani grei, şi a Regulamentului abuziv în urma căruia statul pierde peste un miliard de lei prin înstrăinarea pădurilor.

În martie 2015, în cadrul unui club de presă, ministrul mediului, Sergiu Palihovici a expli-cat că o prioritate a ministerului este reforma internă care prevede şi restructurarea Agenției „Moldsilva”.

Menționăm că în Republica Moldova doar 11% din teritoriu este acoperit cu păduri, pe când media europeană este de peste 30% din suprafața totală.

Pagină tematică realizată în cadrul proiectului „Agenda naţională de mediu: prin comunicare, spre o mai bună guvernare a mediului”, imple-mentat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova și susținut de Programul „Consolidarea guvernării ecologice prin formarea capacităților organizațiilor non-guvernamentale (ONG)”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și livrat de Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu”. Viziunile, opiniile sau pozițiile care se includ în această publicație nu neapărat reflectă opinia donatorilor.

4

Iulie 2015

Nu spune niciodată nu se poate, ci începe cu „să vedem”. Nicolae Iorga

acTUalITaTea

Cel de-al 3-lea apel al Pro-gramului de granturi post-investiționale „Manage-

mentul durabil al terenurilor” a fost lansat la 21 iulie 2015, în cadrul unei conferințe de presă, cu participarea ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, viceministrului Mediului Lazăr Chirică şi Directorului Agenției pentru Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA), Petru Maleru.

Apelul de granturi este deschis pen-tru producătorii agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din muni-cipiile Chişinău şi Bălți, care aplică practici de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului. Până în prezent, în cadrul primelor două apeluri de granturi, 91 de fermieri au primit suport financiar nerambursabil în valoare totală de 13, 9 milioane lei, fiind compensate, în acest fel, jumătate din investiţiile făcute pentru achizi-ţia a 130 unități de tehnică şi utilaje agricole procurate în 2013-2014 (35 tocătoare şi cositoare, 30 stropitoare, 27 semănătoare, 8 freze, cultivatoare şi scarificatoare, 7 distribuitoare de îngrăşăminte, 5 combinatoare).

„Managementul durabil al tere-nurilor este un sector important în ţara noastră, care vine să echilibreze agricultura cu ecologia, prin inte-grarea practicilor de agro-mediu şi de gestionare durabilă a terenu-rilor. Apelul de granturi motivează fermierii să investească în practici durabile, precum tehnologiile No-till şi Strip-till, fâşiile vegetative de filtrare, cultivarea pe contur şi alte practici durabile”, a menţionat Ion Sula, ministrul Agriculturii şi

Industriei Alimentare. Aplicarea de practici agricole durabile-, a remar-cat ministrul, „înseamnă asigurarea unui sol fertil generaţiilor de azi şi a celor viitoare”.

Implementarea tehnologiilor de conservare a solurilor, combinate cu practicile fito-ameliorative, hidrolo-gice, anti-erozionale, agro-forestiere şi silvo-pastorale pot contribui la utilizarea raţională a resurselor de sol, a remarcat viceministrul Mediului, Lazăr Chirică. „Programul finanțează o serie de măsuri agro-ecologice deosebit de bune, care au fost detaliat descrise în Ghidul practic al managementului durabil al terenurilor, care poate fi accesat de către fermieri pe paginile web www.aipa.gov.md şi www.capmu.md, iar în varianta de tipar este distribuit la toate primăriile din țară, direcțiile agricole ale consiliilor raionale, agențiile şi inspecțiile ecologice teri-toriale şi oficiile teritoriale AIPA”.

„Prin restabilirea fâşiilor foresti-ere, de exemplu, se rezolvă problema eroziunii eoliene şi pluviale, se cre-ează habitate ce îmbunătățesc ciclul nutrienților în natură şi determină depozitarea lor în sol, ceea ce în final contribuie la sporirea roadei fără epui-zarea solului”, a adăugat Lazăr Chirică.

Finanţarea măsurilor de manage-ment agricol sustenabil se referă şi la compensarea cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole performante menite să asi-

gure exploatarea raţională a terenu-rilor. Petru Maleru, directorul AIPA a specificat, că dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale AIPA, până pe 31 decembrie 2015 şi vor fi examinate pe măsura înregistrării acestora. „Criteri-ile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească aplicanții sunt descrise în Manualul de alocare a granturilor, disponibil pe paginile web www.aipa.gov.md şi www.capmu.md”, a remar-cat Petru Maleru.

Conform prevederilor Programu-lui, îşi vor putea rambursa investiţia fermierii care, începând cu 1 noiem-brie 2014, au procurat utilaje/maşini agricole noi, anul producerii cărora începe cu 2013 şi au aplicat, după data de 1 noiembrie 2014, practici de management durabil al terenurilor, precum tehnologii No-till şi Strip-till, fâşii vegetative de filtrare, cultivare pe contur, management integrat al dăunătorilor, perdele forestiere de protecție, măsuri agro-forestiere, măsuri hidrotehnice, sisteme de cap-tare a apei de ploaie, ş.a. Granturile oferite prin intermediul programului vor constitui 50% din investiția totală, dar nu mai mult de 20 000 dolari SUA per aplicant.

Programul de granturi post-investiționale „Managementul dura-bil al terenurilor” (MDT) a fost lansat în 2014 şi este parte componentă a proiectului MAC-P (Proiectul Agri-cultura Competitivă în Moldova), finanţat din fondurile Băncii Mon-diale, Guvernului Suediei, Facilităţii Globale de Mediu şi Guvernului Republicii Moldova. Bugetul Pro-gramului de granturi destinat MDT este de $3 mln. şi va fi realizat până la finele anului 2016.

Managementul durabil al terenurilorA fost lansat cel de-al 3-lea apel al Programului

de granturi post-investiţionale

, ,

„1. Va coordona programul „Nis-tru” N.C. Ea are adresele persoanelor de legătură din Lvov, Berijeni, Terno-pol, Caluş, IvanoFrancovsk, Cernăuţi, Hmelniţk, Viniţa, Odesa. Între 24-31 ianuarie la Lvov, Vladimir Artiuc aşteaptă un om de legătură de la noi. I-am propus lui Igori Puşcari să fie căpitanul naval al expediției comune pe râul Nistru. Programul rămâne cel din anul precedent. Vom conti-nua campania de luptă cu poluarea industriei chimice şi a pesticidelor, cu centralele nucleare. Obiective: Uzinele chimice de la Stebnik, Caluş, Drogobâci, uzinele din Râbniţa, Ben-der, Tiraspol. Odesa o las pe seama mea, am o influenţă mare acolo. Dar daţi-mi o maşină să mă deplasez o zi, căci cu trenul îmi vine greu.

2. Comitetul Mişcării Internaţio-nale pentru Salvarea Mării Negre şi a bazinului ei: i-am scris lui L. Mitin ca să ne trimită 2-3 invitaţii. Le veţi primi pe adresele de acasă. Menţin legăturile cu Comitetul Salvării Bugu-lui de Sud. Am contacte permanente cu Comitetul Salvării Niprului Inferi-or. Ar trebui de organizat un Comitet al Salvării Dunării Inferioare: Româ-nia – Moldova – regiunea Odesa”.

Reproduc un pasaj dintr-o scrisoare pe care o păstrez, alături de altele, de la Alexandru Sefer. Autorul a uitat s-o dateze, însă după evenimentele consem-nate pare a fi din ianuarie 1989, când dădusem curs organizării expediției de ecologie şi cultură Nistru-89, unde au fost antrenate mai multe organizaţii neformale, cum se numeau atunci, dintr-un şir de oraşe nistrene din R.S.S. Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană. Şef al Statului Major al acestei acţiuni

ecologiste de anvergură era Alexandru Sefer. Stabilit cu traiul la Anenii Noi, Sefer avea ieşiri direct la Nistru, căci în viaţa lui de corespondent special al Comitetului de Stat pentru Radiodifuzi-une şi Televiziune a mers cu piciorul de la sat la sat de-a lungul fluviului sute de kilometri. La 9 iulie 2015 ar fi împlinit 90 de ani.

L-am cunoscut prin 1983, când la Uniunea Jurnaliştilor din Moldova a fost organizată Secţia Ecologie, fiind condusă de Gheorghe Malarciuc, publi-cist şi dramaturg, care, în scurt timp, a devenit cunoscut graţie manifestărilor de protecţie a mediului natural şi cul-tural, a produselor jurnalistice care în acele timpuri spuneau adevăruri des-pre sănătatea naturii şi a oamenilor în mediul lor lingvistic, istoric, cultural. Alexandru Sefer era secretar al acestei secţii ce întrunea ziarişti, oameni de ştiinţă, scriitori, cineaşti, artişti plas-tici. Păstrez în memorie imaginea lui de combatant intransigent în lupta pentru ocrotirea naturii şi adevăr. O fire uscățivă, mică la stat, dar cu inimă mare, emotiv şi impulsiv şi direct. Zâm-betul lui totdeauna parcă zicea, că Sefer vrea să mai spună ceva, însă la moment păstra tăcerea. Trecuse în lumea celor drepți când am aflat misterul zâmbetu-lui său eufemistic, echidistant cu toată lumea. Alexandru Sefer purta în suflet o moştenire, ținută în taină, de care noi nu bănuiam. El se născuse într-o familie de intelectuali basarabeni participanţi la evenimentele politice din Basarabia de la începutul secolului XX. Tatăl său, Teodor Sefer, a fost director de gimnaziu în Ceadîr-Lunga şi deputat de Basarabia

în prima Dumă de Stat a Imperiului Rus. Mama sa – Ana Danilov – a lucrat în sistemul de învățământ din Chişinău. Ea provenea din familii de preoți – Danilov, ruşi stabiliți în Basarabia la începutul secolului XIX şi Movilă – moldoveni get-beget.

A învățat la liceul „B. P. Haşdeu” din Chişinău, dar pe care nu l-a absolvit. În 1944 a fost mobilizat în Armata Roşie, însă din cauza miopiei avansate, nu a participat la operații militare active, fiind încadrat la Statul Major al Regi-mentului, fapt despre care adeseori spunea: „Mulțumesc destinului că m-a făcut să nu omor nici un om, indiferent de partea cui o fi luptat el”.

În 1946, după ce a fost lăsat la vatră, s-a întors la Chişinău, însă casa părin-tească îi era ocupată de „eliberatori”. N-a căutat dreptate, căci era conştient că nu are unde s-o găsească şi s-a stabi-lit cu traiul la Cobusca-Veche, raionul Bulboaca, într-un sat uitat, mai departe de NKVD. S-a angajat la muncă pe şantierul de construcții. După moartea lui Stalin, trece în Anenii-Noi, unde a locuit cu familia până la sfârşitul vieții. Din 1964 a abandonat funcția de şef de şantier şi s-a înfrățit cu drumul, luând destinul jurnalistic. Abordează tematica de mediu, publică articole de problemă, scrie despre efectele „ameliorării” tere-nurilor de luncă pe cursul inferior al râului Bâc, despre nimicirea pădurilor din lunca Nistrului. Publicistica lui A. Sefer este savuroasă, descrierile sunt cald nuanțate, se observă uşor stilul jur-nalistului de radio. „…Şi azi priveliştea îi taie răsuflarea celui care vine la Saharna pentru prima dată. De parcă este în

lumea bas-mului. Deşi te şochează urmele cam dese ale omului „modern” – cenuşa de ruguri, sticle, gunoi. Te miră, că şi zona tampon de o sută de metri din jurul pădurii nu se respectă, că pământul este lucrat până sub poală, se introduc îngrăşăminte minerale, erbicide, se aplică insecticide. Poate pădurea nu mai este ocrotită de stat?”.

Sunt rânduri scrise în 1987, în perioada de avânt a restructurării, a transparenței, însă şi în această perioadă incoruptibilul Sefer este incomod, poate mai mult decât în alte dăți. În acel an îşi asumă marele risc împreună cu Alecu Reniţă şi alcătuiesc, departe de ochii cenzurii, în taină, prima carte de publi-cistică verde, combativă din Uniunea Sovietică – „Avertisment ecologic – 88”, carte care a scos la suprafaţă şi a adus în spaţiul public rănile deschise ale naturii moldoveneşti şi adevărul înfiorător despre starea mediului înconjurător din RSSM. Tot în acel an …este concediat

de la ziarul „Viața Satului”. La secția Ecologie a Uniunii Jurnaliştilor efectua un lucru de mare folos, însă fără a fi salarizat. În aprilie 1990 îmi trimitea prin poştă manifestul „Pentru Letonia verde şi liberă” – programul Partidului Ecologist din Letonia – 6 pagini xeroxa-te, îngălbenite deja, poartă trăsătura lui de condei: „Experiența benefică, demnă de urmat!”.

Pe o foaie de carnet de notițe cu litere tremurânde îmi comunică:

„– Am primit încă o invitație „în alb” de la Manchester-94 (Conferința Internațională „2 ani după Rio” – n.a.) – prima i-am transmis-o lui I. D.

- Lista candidaților (la alegerile parlamentare din 1994) – „Clopotul” o va publica gratuit – rog indicați spe-cializarea fiecăruia şi locul de muncă. Vizați-o cu ştampila MEM.

- Propun pentru „Natura” pag. 1-2 „Opinii electorale”. Pe a mea o anexez.

- „Natura” aşa şi nu este în vânzare, se distribuie numai prin abonamente.

- Zi de zi mă sting şi nimeni nu vine să-i explic ce-i cu arhiva mea.

- Şi eu scriu tot mai greu: 10 minute „la birou”, 20 – odihnă pe divan (cul-cat). Jale

Al tău, SeferS-a dus pe totdeauna, peste câteva

zile, la 19 februarie 1994. Noi intram în campania electorală, de unde aveau să iasă victorioşi agrarienii, ca mai apoi să-i uite lumea.

Peste Alexandru Sefer s-a aşternut un val de uitare, dar ţine de datoria noastră să-l aducem în actualitate, fiindcă nici una din problemele majore pentru care s-a zbătut nu a fost rezolva-tă în folosul naturii. Mai ales cele legate de jefuirea pădurilor şi a Nistrului.

Andrei DUMBRĂVEANU

Generalul Nistrului

Oportunităţile, obstacolele, dar şi impactul fortificării societăţii civile din statele

Parteneriatului Estic (PaE) a  fost subiectul unui forum internaţional organizat în perioada 22-23 iunie 2015, la  Chişinău. Cei circa 150  de reprezentanţi ai  societăţii civile din ţările Parteneriatului au făcut schimb de  experienţă şi  au  discutat exemple de  bune practici şi  lecţii învăţate pentru diferite domenii în proiectele finanţate de Uniunea Europeană.

Potrivit directorului executiv al  Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul“, Liubomir Chiriac, scopul evenimen-tului este de a prezenta bune practici, de  a  face schimb de  experienţă, dar şi  de  a  prezenta provocările cu  care se confruntă societatea civilă. De ase-menea, un obiectiv important constă în  încurajarea cooperării regionale a  societăţii civile în  ţările Parteneri-atului Estic. „În  Republica Moldova vocea societăţii civile este auzită, dar calitatea dialogului dintre aceas-ta şi  autorităţile centrale şi  locale nu  întotdeauna este la  cel mai înalt nivel. La  IDIS avem un  bun exem-plu în  platforma Agendei Naţionale de Business (ANB), care de mai bine de  7  ani contribuie la  îmbunătăţirea dialogului dintre autorităţi şi mediul de  afaceri. Dacă societatea civilă va  fi  unită, cu  o  voce unică, şansele de consolidare vor fi mult mai mari”, a precizat Liubomir Chiriac.

Liderul de proiect, Stefan Malerius, a  declarat că  e  nevoie să  înţelegem că societatea civilă poate juca un rol

important în influenţarea politicilor care vizează Europa de Est. „Acesta este unul din principalele mesaje. Un alt obiectiv important al societăţii civile din Georgia, Moldova şi Ucrai-na este de  a  monitoriza reformele politice şi economice pe care şi le-au asumat aceste ţări. Iar aici, desigur, intervine şi  colaborarea eficientă cu  autorităţile”, a  mai spus Stefan Malerius.

Prezent la  eveniment, ambasado-rul  UE la  Chişinău, Pirkka Tapiola, a  menţionat că  UE vrea schimbări democratice în  vecinătate, însă fără reforme şi  politici democratice nu putem ajuta guvernarea, iar socie-tatea nu va simţi impactul suportului european. „Ţările prezente aici sunt diferite, dar au  în  comun dorinţa pentru o viaţă mai bună, fără corup-ţie, cu  o  cultură a  responsabilităţii autorităţilor. UE  va  susţine acest proces şi  în continuare, oferind asis-tenţă, inclusiv financiară, dar efortul trebuie să  fie reciproc, din ambele părţi. Am prefera ca societatea civilă nu  doar să  monitorizeze procesul de guvernare, dar şi să facă parte din procesul decizional”, a  menţionat ambasadorul.

Forumul Societăţii Civile a avut loc în cadrul proiectului „Civil Soci-ety. Dialog for Progress“, finanţat de  Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de  un  consorţiu din nouă organizaţii, lansat în  ianu-arie 2013. Consorţiul este condus de Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS). În Republica Moldova, activităţile sunt implementate de A.O. IDIS „Viitorul”.

Fortificarea Societăţii Civile, obiectiv major al

Parteneriatului Estic

5

Iulie 2015 ÎmpreUnă!

Natura nu ne cere să fim geniali, ajunge să fim raționali. Mariana Fulger

Aurelian SILVESTRU

Cuvântul e o armă înfioră-toare. El taie mai adânc ca fierul, iar cicatricele pe care

le provoacă în inimile noastre rămân acolo pentru totdeauna.

Şi totuşi, nimic nu vindecă un suflet mai repede decât cuvântul – cuvântul sincer, aducător de linişte şi împăcare. E cel mai ieftin, dar şi cel mai scump dintre „medicamente”…

Întotdeauna oare î l folosim raţional? Nu ne zgârcim când cei apropiaţi aşteaptă de la noi un semn, o vorbă, o recunoştinţă?

Eram la un examen de română în clasele gimnaziale. Eleva care stătea în faţa comisiei părea timidă, deşi dădea răspunsuri excelente. La ultimul subiect avea un mic eseu despre relaţiile cu cei din jur. Şi iată ce am auzit:

– Aseară am rămas peste noapte la bunică-mea. M-a pregătit pentru examen. A muncit cu mine până după miezul nopţii. A obosit, s-a chinuit, dar n-a cedat. Dimineaţa am citit în ochii ei încredere în rezultatul meu. S-ar fi cuvenit să-i mulţumesc, s-o strâng în braţe, s-o sărut, dar n-am făcut-o. Eram grăbită să ajung mai repede la şcoală. Nici nu-mi amintesc dacă i-am spus „la revedere”… Pe drum, mi-am zis să-i mulţumesc după examen. Acum însă, mă simt penibil. Am greşit. Sunt vinovată. Cu bătrânii trebuie să fim atenţi. Nouă ni se pare că avem tot timpul înainte. Lor însă această perspectivă le lipseşte. Zilele ce le-au rămas sunt mult prea scurte pentru ca recunoştinţa noastră să le poată mângâia singurătatea…

Auzind-o, câţiva membri ai comi-siei au lăcrimat. Cuvintele elevei i-au sensibilizat… M-am gândit atunci că lumea nu e fără oameni buni şi că noi,

adulţii, am putea avea încredere în tinerii care urmează să ne ţină locul. Recunoştinţa mai trăieşte printre noi! E vie, în pofida faptului că aceia care o merită sunt înmiit mai mulţi decât puţinii care o primesc…

Se spune că, odată, doi îngeri stă-teau de vorbă la o margine de lume. Ambii purtau câte o tolbă mare, dar numai unul dintre ei urca întruna către Ceruri şi o deşerta în faţa Creatorului.

Văzându-l cum se chinuie fără odihnă, un copil l-a întrebat pe Sfântul Petru:

– Explicaţi-mi, Vă rog, ce misiune are îngerul acesta care zboară toată ziua către Cer şi înapoi?

– E mesager, l-a informat bătrânul patriarh. Poartă în tolbă rugăminţile pământenilor şi, astfel, Tatăl nostru le cunoaşte şi le satisface.

Celălalt înger părea mai relaxat, mai inactiv: urca la Cer o dată sau cel mult de două ori pe zi.

– Da’ el ce duce către Dumnezeu?Sfântul Petru a tuşit incomodat în

pumn şi i-a răspuns:– El duce înapoi recunoştinţa lor…E de la sine înţeles că Tatăl nostru

îi ajută chiar şi pe cei lipsiţi de gratitu-dine. Mărinimia sa este nemărginită. Suntem copiii lui şi, ca Părinte, ne îndeamnă, în primul rând, spre facerea de bine, spre milă şi smerenie.

De noi depinde ce atitudine luăm faţă de El…

Odată (spune legenda) un împărat din India, voind să ştie cât mai bine cum o duc supuşii săi, a dat ordin gardienilor să nu împiedice pe nimeni dintre cei dornici să-i vorbească.

Şi iată că într-o bună zi, pe când trecea prin cetatea sa de scaun, un cerşetor a ridicat ambele mâini spre el. Când împăratul s-a oprit în dreptul lui, sărmanul a strigat:

– Măria Ta! Doar mila dumitale ar putea să mă aline şi să mă facă fericit! Ajută-mă, te rog!

Alături stătea un biet calic fără o mână, care tăcea umil.

– Şi dumneata? Nu-mi ceri nimic? i s-a adresat, plin de mirare, suveranul, la care omul ciunt i-a replicat:

– Ţi-aş cere, fără îndoială, dar ştiu că numai bunul Dumnezeu mă poate ajuta.

Vorbele lui l-au iritat pe suveran şi, ca să-i demonstreze că nu are drep-tate, că pe pământ, aici în ţara sa, el (împăratul) este cel care decide soarta celorlalţi, a poruncit brutarului să coacă o pâine mare în care a ascuns un boţ de aur…

A doua zi şi-a reluat plimbarea. Scena s-a repetat şi, cum pusese din timp totul la cale, i-a dat pâinea pri-mului cerşetor, iar pe calicul fără mână (care nici acum nu i-a cerut nimic) l-a trecut cu vederea.

După un timp, când s-a întâmplat să treacă iar pe strada respectivă, pri-mul cerşetor din nou a strigat spre el, cerându-i îndurare. Calicul fără mână nu mai era de faţă.

– Cum îndrăzneşti să-mi ceri din nou ceva, când eu ţi-am dăruit deja un boţ de aur? l-a probozit orgoliosul împărat.

Uimit la culme, cerşetorul i-a răspuns:

– Măria Ta! Habar nu am despre ce aur vorbeşti.

– Păi, aurul pe care l-am ascuns în miezul pâinii pe care ţi-am dat-o mai dăunăzi.

– Acea pâine, a recunoscut bietul cerşetor, mi s-a părut prea grea şi m-am gândit că nu e coaptă bine, aşa că i-am vândut-o, pentru trei bănuţi, calicului fără o mână…

Auzindu-l, împăratul şi-a dat ime-diat seama de „jocul“ Providenţei şi, potolindu-şi vanitatea, l-a sfătuit:

– De azi înainte, dacă vrei să scapi de sărăcie şi necazuri, nu mai cere îndurare de la oameni… Adresează-te direct lui Dumnezeu!

Gratitudinea

40 de ani - cea mai vândută jucărieÎn lumea tehnologiei și a jocurilor pe calculator din ce în ce mai evoluate, în mod sigur fiecare dintre voi ați ținut cel puțin o dată în mâini un cub Rubik. Da, acel cub colorat pe care trebuia să-l faci astfel încât pe fiecare față să ai o singură culoare.

Ludmila HÂRJĂU

Anul acesta cubul a împlinit 41 de ani şi este considerată cea mai vândută jucărie. Dacă sunteți dezamăgiți că încă nu ați reuşit să-l rezolvați, trebu-ie să aflați că şi inventatorul acestui minunat joc, Erno Rubik, a avut nevoie de circa o lună pentru a-l rezolva. Cum e posibil asta? Simplu, în 1974, fiind arhitect, sculptor şi profesor, el a inventat  un obiect care i-ar fi putut fi util în lecțiile despre corpurile solide şi geometria acestora, având în interior un mecanism ce permitea rotirea aces-tora. Deci, inițial nu a fost o jucărie, ci doar un obiect de studiu, mai exact un mijloc de a explica relațiile din spațiul cosmic. 

Folosind doar bucăţi de lemn şi benzi din cauciuc, Rubik încerca să realizeze o structură care să permită

mişcarea independentă a anumitor secţiuni, fără să afecteze integritatea mecanismului, pe care să o folosească la cursuri. Cubul e o formă de bază, după spusele lui, care permite un număr mare de mutări şi schimbări de poziţii.

Astăzi, există patru variante ale cubului: cubul de buzunar, de 2x2x2, cubul standard 3x3x3, apoi de 4x4x4 şi de 5x5x5. Recent, au apărut şi versiuni mai mari (V-Cube 6 şi V-Cube 7).

Istoria cubului Rubik este încunu-nată de succes, numeroase concursuri organizându-se la nivel internațional pentru a afla cine poate rezolva jocul în cel mai scurt timp. Primul cam-pionat mondial organizat de Cartea Recordurilor a avut loc la München la 13 martie 1981.

Cubul Rubik - pasiune și pentru tinerii din Republica MoldovaSă ştiți că şi în Moldova acest joc

nu a trecut neobservat şi neadmirat de tineri. Avem un club de tineri entuziaşti care sunt pasionați de cub şi de rezolva-rea lui într-un timp foarte scurt. 

Ştefan Baeş, un tânăr din Căuşeni, este cofondatorul Speedcubingului din Moldova, adică a clubului care întruneşte amatori de a rezolva cuburi-le amestecate într-un timp foarte scurt. Este un tânăr obişnuit, cu o pasiune neobişnuită. Este clasa a XII-a, îi place să cânte la chitară şi să joace volei, dar cea mai mare pasiune o păstrează pentru minunatul cub.

Ştefan povesteşte că totul a început când a găsit un cub în casă şi a încercat

să-l rezolve, a reuşit să facă doar o față. Abia pe la sfârşitul unei săptămâni de încercări şi-a creat un algoritm, astfel încât să poată face o parte, iar mai târziu a căutat rezolvarea integrală a cubului, şi datorită unui foarte bun video de pe internet l-a rezolvat. Şi acum îşi aduce aminte bucuria de atunci... Probabil aşa se nasc pasiunile, păstrând în suflet emoția bucuriei de la început.

Aşa a început să învețe algoritmii şi după puțin timp învățat o metodă avan-sată, care se numeşte metoda Fridrich, această metodă constă în rezolvarea unei cruci, după aceea primele două straturi, partea galbenă şi deja ultimul strat. Aşa şi-a dat seama că avansa în timp, iar la un moment dat a făcut o comandă de un cub din străinătate.

Ştefan credea că este singura persoană, sau unul din puținii oameni din Moldova care a reuşit să rezolve cubul la viteză, aşa a descoperit un forum local dedicat celor pasionați de cubul Rubik. 

Cum s-a născut clubulŞtefan Baeş a decis să se întâl-

nească cu toți cei care sunt pasionați de rezolvarea cubului la viteză, iar această primă întâlnire a speedcu-berilor a avut loc pe 4 mai 2013. Din acea zi de mai, cinci băieți sunt azi fondatorii acestui club care nu face decât să adune tineri frumoşi, tineri care au aspirații înalte, tinerii care îşi antrenează mintea altfel... 

Când visele devin realitateTimp de trei ani Ştefan a visat

să organizeze o competiție oficială între speedcuberi acasă, în Republica Moldova, iar acest vis a devenit rea-litate în acest an, la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, din Chişinău. Ştefan recunoaşte că pentru el cubul e doar un hobby, iar prin intermediul clubului a cunoscut tineri interesanți, tineri lângă care vrei să creşti şi să evoluezi. 

RecorduriŞtefan povesteşte că recordul oficial

obținut de el la o competiție organizată în România a fost de 12.16 secunde, iar neoficial de 8.74 secunde. Este un tânăr ambițios, aşa că îşi propune ca scop obținerea unui rezultat mai mic de 10 secunde la o competiție oficială. El spune că pentru a fi cel mai bun e nevoie de o privire foarte dezvoltată şi ageră pentru a recunoaşte diferite situații, cât şi de a rezolva cubul fluent fără pauze. Iar această tehnică progre-sează în funcție de numărul crescând de rezolvări.

Trebuie să ştiți că un cub original 3x3x3 la competițiile oficiale se rezolvă cu ochii închişi, cu o mână şi chiar şi cu picioarele.

Probabil că visul oricărui tânăr pasionat de rezolvarea cuburilor este ca să ajungă la nivelul australianului Feliks Zemdegs, deținătorul recor-dului mondial 3x3x3 – cu o medie de 6.54 secunde, la fel a mai reuşit să rezolve cubul cu o singură mână, în 9.03 secunde.

Ştefan spune că minuni se pot întâmpla şi poate că cineva va mai putea repeta vreodată rezultatul atins de australian.

Îmi plac tinerii cu inițiativă, care nu renunță la prima provocare, care au pasiuni şi care le urmează, mai mult decât atât, le împărtăşesc şi îi molipsesc şi pe alții.  Abia aştept ca aceşti tineri în viitorul foarte apropiat să ne reprezinte țara la concursuri internaționale şi, de ce nu, să aducă noi recorduri. 

Pasiunea pentru un cub

Ziceam că viaţa m-a îngenuncheat de mai multe ori. Dar mi-a ajutat de fiecare dată să mă ridic, să mă înalţ – Cineva. M-a susţinut nu cu vorbe, nici cu mângâieri. În tăcere mi-a inspirat speranţă, îngăduinţă, răbdare, iertare, sobrietate. Dragoste.

Claudia PARTOLE

Mi s-au oferit şi câteva lecţii, pe care, până nu le-am însuşit suficient, n-am

avut dreptul să le spun şi altora. Acum aş putea, la rându-mi, să le sugerez. Deşi asemenea experienţe solicită timp, încredere şi foarte multă perseverenţă.

Am înţeles cât e de minunat ca ieşind din noapte să mă arunc în braţele Naturii. La început e rece, distantă, inaccesibilă. Ca după ce mă dăruiesc ei cu toată încrederea adunată în mine să mi se deschidă. Azi, bunăoară, mi-a propus spre învăţare Lecţia păianjenu-lui: cum să atingi cu privirea sublimul, evitând pericolul ce te paşte dincolo de aparenţe...

Am admirat o superbă broderie agăţată de creanga unui copac şi o steblă de ştir. Acesta, deşi viguros, se apleca îndoit de pânza străvezie, aparent imponderabilă. Nu poţi trece indiferent pe lângă asemenea lucrări! Sunt create leit ca în basmul cu prinţesa mofturoasă şi împăratul ambiţios care porunci să-i fie ţesută peste noapte o pânză unică în lume... Cercetam genialitatea maestru-lui: întâi o fi urzit, dar cu ce măsurătoa-re? Apoi a împletit, a ţesut firele, dar cine i-a inspirat atâta fineţe? Posibil, păianjenii au învăţat arta ţesutului de la zei. Numai aceştia puteau să creeze asemenea minunăţii. Sau Dumnezeu

i-a hărăzit cu har incredibil. Omul e în stare doar să-i invidieze şi să-i imite. Niciodată să-i înveţe!

Priveam fascinată pânza, numărând firele care tresăreau la vibraţia emanată de respiraţia mea. Încercam să mi-o reţin, ca să nu destram capodopera. Deodată, ochiul mi-a fost umbrit de o apariţie monstruoasă, care m-a făcut să mă retrag câţiva paşi. Am simţit săgetarea arzătoare a unei priviri. Era el! Maestrul. Mă urmărea, rumegând impasibil. Mi-am zis: o fi în clipa practi-cării alchimiei! Puteam ajunge martora unei transformări, unei metamorfoze, a

unei contopiri a creatorului cu opera-i. Ca în legenda cu femeia-cocor urmărită cum ţesea covoarele. Travaliul, supliciul prin care trecea n-a rezistat privirii dinafară... Eu, oare, nu sunt curiosul care, dorind să afle cum se nasc capo-doperele, pierde totul?

Altceva s-a întâmplat. Păianjenul prinsese în mrejele sale o biată fiinţă - o muscă! Căzuse pradă din neatenţie, dar şi ademenită de frumuseţe. O fi stat curioasă ca şi mine, încercând să dezlege taina pânzei vaporoase şi... Păianjenul a capturat-o în mrejele sale. Acum o devora cu satisfacţie.

Acelaşi lucru ni se întâmplă şi nouă, oamenilor, când ne lăsăm copleşiţi de farmecul trecător al unor creaţii trans-formate de un Midas, erou mitologic, în minuni ce vrăjesc privirea. E bine să ne antrenăm raţiunea atât pentru frumos, cât şi pentru urât. Inima care vede esenţialul, se întâmplă să nu vadă răul şi primejdia.

Peisaj cu dimineţi şi clipe (3)

6

Iulie 2015

Când întâlnești un om cu un personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește. Ralph Waldo Emerson

saTUlUn sat din amfiteatru - astfel am spus la prima vedere când de sus, de pe deal, l-am privit şi l-am îndrăgit. E fantastic să urmăreşti „de pe tribune” spectacolul vieţii la ţară. E un spectacol în care „regia” e între poveste şi real, în care eroii sunt atât de fireşti, încât vrei să fii mai aproape de ei, să stai de vorbă, adică să intri şi tu în scena lor, să le smulgi poveşti, să le vezi lacrimile de bucurie, să le înţelegi tristeţile, să te bucuri că au speranţe şi că ţin la ceea ce le-au lăsat moşii şi strămoşii. Pe un drum de ţară cobor în satul Cornova, cobor pentru a deveni şi eu, măcar pentru câteva ore, actor în spectacolul vieţii la ţară.

Dinu RUSU

„Bătrânul” care şi-a uitat vârstaSatul Cornova, Ungheni,„e bătrân”,

o spun chiar oamenii locului. Despre el au fost scrise mii de pagini. Nici până acum, însă, nu se ştie când cu adevărat a fost atestată pentru prima dată localitatea. În unele documente apare perioada 1568-1572. „Nu avem absolut nici un act cu privire la această vatră de sat. Nici măcar cea mai vagă informaţie istorică”, avea să noteze la 1931, Herni H. Stahl, unul dintre parti-cipanţii la cercetarea ştiinţifică despre localitate, organizată de renumitul Dimitrie Gusti.

Totuşi, se înclină a crede că satul Cornova e de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Până şi legen-da localităţii vine din acele vremuri, explicând de unde porneşte toponimul Cornova. Astfel, se spune că acesta ar veni de la corn bătrân care creştea pe un deal din împrejurimi. Într-un an, pe vremea lui Ştefan cel Mare, a fost o secetă mare, secaseră izvoarele, totul se uscase, doar cornul rămăsese verde. Ostaşii domnitorului au ajuns la acel corn, obosiţi. S-au odihnit la umbra lui, şi-au potolit foamea cu pomuşoa-

rele din copac. În cinstea acestui corn, satul a fost numit Cornova.

Unii cercetători dau peste cap faptul că toponimul ar fi avut rădăcini bota-nice. Mai degrabă susţin că acesta ar fi pornit de la o persoană cu numele Cornov. Dar şi aceştia sunt „bătuţi” la capitolul atestării de nume Cornov sau măcar poreclă în localitate. Alţi cercetători nu exclud că toponimul ar porni de la numele Corn/Cornea.

Tot pe deal, pe dealAlte toponime locale interesante

mi le-a spus gazda mea de la Cornova – Gheorghe Şoimaru. Îmi zice să nu uit să scriu că e al lui Alexei, astfel ca oamenii satului să înţeleagă cu cine am stat la sfat. Astfel, „hălăduiesc” pe Dealul Ciohârnicului sau Ciohor-nicului. Un loc, de altfel foarte drag al cornovenilor sau codrenilor, cum

le mai place să li se spună. De după Dealul Ciohârnicului răsare soarele. Se zice că pe timpuri era un observator, iar în zilele senine de pe ele s-ar fi văzut Iaşul. Îmi spun că trebuie să revin la Cornova, să urc din nou Dealul Ciohârnicului şi să mă conving că e aşa

sau altfel. Am aflat că de pe acest deal soarele le spune cornovenilor „Bună dimineaţa!”, iar seara se ascunde tot după deal – numit Dealul Năpădeni-lor. Acest loc mai este cunoscut drept Fundu Cornovei.

Un alt deal este cel al Ichelului, iar pe aici trece şi Cărarea Porcului sau Porcilor. În monografia „Cornova” nu este exclus faptul că pe timpuri pe acest drum cornovenii se duceau la vânat mistreţi în codri sau poate gospodarii îşi duceau porcii la stejari pentru a-i îngrăşa, hrănindu-i cu ghindă.

În amfiteatrul de la Cornova mai este Dealul Galben, dar şi al Suduroaei. Primul este numit aşa pentru că solul are culoare galbenă, iar al doilea ar proveni de la prenumele primului posesor de pământuri arabile aflate aici – Sidor/Sudor.

Evident, nu putem trece cu vederea două fire de apă care curg frumos prin istoria acestui sat de codru – Cula şi Ichel. Ultimul hidronim e de certă origine geto-dacică, iar primul – cu posibilă origine geto-dacică.

Oameni cu suflete de aurGheorghe Şoimaru e un om cum

mai rar întâlneşti. Nu e vorba de exa-gerare sau cuvinte frumoase, ca nu cumva să-mi supăr gazda. El e firesc, plin de viaţă şi ştie să „boierească” spu-sele într-un fel anume. Important e să ai timp să-l asculţi. E cel mai longeviv om din sat. După cum acţionează şi reacţionează cred că ar trebui să-şi ascundă actele de identitate şi să nu spună nimănui câţi ani are. La vârsta sa nu cred că s-ar supăra dacă „îl trădez”. Gheorghe Şoimaru are 86 de ani, iar optimismul lui este unul debordant. Chiar de la începutul discuţiei am înţeles acest lucru. Venit pe ospeţe, cel mai mare dintre feciori - Alexei -, a spus pe un ton pesimist: „Cornova e cel mai studiat sat de la Atlantic până la Pacific, da cred că degrabă va dispărea… cu părere de rău. Toţi se duc!”. Replica tatălui a fost una la care mi-am făcut ochii cât cepele: „N-o să moară satul, pentru că trăiesc eu aici!”.

Hărnicia şi gândurile bune îl păs-trează pe om într-un fel anume, crede Gheorghe Şoimaru. Mai în glumă, mai în serios zice: „Mai lasă Dumnezeu câte o sămânţă să spună şi celorlalţi ce să mai facă”.

Alături de el, timp de şase decenii, îi este soţia Zina, o femeie josuţă şi uscăţivă. Intră şi ea-n vorbă şi-mi dau seama că cei doi au ce-şi vorbi unul altuia chiar şi la mulţi ani de când sunt împreună. Poveştile lor de viaţă sunt spuse ba cu zâmbete schiţate, ba cu o tristeţe de nedescris. Oricât de puternic pare, moş Gheorghe mai scapă pe ici-colo câte o lacrimă, iar mătuşa Zina vorbeşte cu voce tremu-rândă despre toate prin câte au avut de trecut. Sunt pagini care nu le pot

rupe din istoria acestei vieţi. Şi cum să vorbeşti altfel despre război, evacuări, foamete, deportări, ideologii diaboli-ce!? Durut şi strigător. „Comunismul i-a distrus pe toţi, i-a pus pe toţi pe un cântar. Omul gospodar nu l-au pus în fruntea satului. Nu ştia carte, dar în

loc de semnătură punea degetul. Pe cei deştepţi i-au ridicat, i-au omorât”.

Cu certitudine, multe familii au avut de suferit de pe urma satrapilor sovietici, doar că unele au şters cu buretele ce s-a întâmplat, dând vina pe timpuri şi conjuncturi. Mătuşa Zina, însă, susţine că fără păstrarea acestor amintiri devenim oameni

goi sufleteşte. Nu poţi trece cu una, cu două peste faptul că „eliberatorii” ţi-au pus pe fugă sora, ţi-au ţinut la întuneric fratele, că ţi-au măturat podurile, te-au pus pe un cântar cu leneşii şi beţivii şi te-au luat, cică!, de bunăvoie în colhoz.

Cred că aceste lucruri trebuie spuse copiilor şi nepoţilor, altfel

riscăm să devenim mari repetenţi la capitolul istoria durută a neamului. Iar cât mai sunt printre noi cei care au trecut prin calvarul comunismului sovietic, să-i căutăm şi să-i ascultăm. Ştiu ce spun, ori toate au fost văzute şi trăite.

Un dor nestins - BasarabiaŞi pentru că veni vorba de destine

frânte, e cazul să amintesc şi despre un bun fecior al Cornovei – preotul, doctorul şi istoricul Paul Mihail, năs-cut la 1905.

La Cornova a fost şi o biserică de lemn, cu hramul „Sfântul Dumitru”, ridicată la sfârşitul secolului al XVI-II-lea, care, în 1942, la iniţiativa lui Paul Mihail, a fost demontată şi adusă la Chişinău, la expoziţia consacrată aniversării a 25-a de la Marea Unire.

Potrivit lui Paul Mihail, Perla spirituală a Cornovei a fost admirată mai bine de doi ani de orăşeni, dar şi de către cei veniţi din străinătate. În 1944, când Chişinăul intră în zona de război, aceasta este desfăcută, şi bârnă cu bârnă, încărcată în vagon, pentru a fi salvată. Potrivit unora, pe drum ar fi ars, alţii afirmă că au văzut-o într-un muzeu din Occident.

Paul Mihail a iubit Basarabia şi a fost un anticomunist convins. A pără-sit acest pământ cu tristeţe, fugind din calea ciumei roşii în dreapta Prutului. Despre unul din evenimentele negre ale acestui pământ notează: „E Vinerea Patimilor României Mari! Sfârşitu-s-a! Ceea ce generaţii întregi au luptat, au sângerat, au muncit, s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta, ca în câteva ceasuri să

se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de două mii de ani? Ce seară liniştită a fost aseară, nimic nu ştiam. Dimineaţa, 28 iunie, printr-o creştină venită la biserică, aflu că Rusia Sovietică a cerut Basarabia şi că guvernul român, sub puterea forţei, a cedat Basarabia şi Nordul Bucovinei”.

S-a stins cu dorul de Basarabia, de pământul care a fost rupt de Patria-Mamă. Avea 89 de ani şi lăsa amintiri luminoase. A fost înmormântat la Cimitirul Mănăstirii Căldăruşani, aproape de Bucureşti.

Pagini despre un sat de neuitatPagini importante în istoria acestui

sat au semnat şi cei peste 50 de cercetă-tori, în frunte cu Dimitrie Gusti, care au venit în anul 1931 pentru a studia satul basarabean. Acum mai bine de opt decenii este realizat şi un film. În anul 1991, la şaizeci de ani distanţă, mai apare o peliculă despre Cornova.

Localitatea a devenit şi mai cunos-cută datorită doctorului în economie Vasile Şoimaru, care a editat despre satul său de baştină o monografie extraordinară, care merită a fi studiată. E o publicaţie care te provoacă să (re)vii la Cornova, să o cunoşti şi mai bine, să stai de vorbă cu oamenii locului şi mai mult.

Gânduri bune de la oameni seniniCând am ajuns în această localitate

mi-am dat seama că prea puţin timp mi-am programat pentru a mă afla aici. Am îndrăgit oamenii prin felul

lor de a fi sinceri. Mi-a plăcut că o femeie – Maria Iacomachi - a zis: „Îmi place satul şi altfel nu poate fi, or aici m-am născut, aici mă bucur de orice clipă a vieţii!”.

Şi lui Constantin Popescu îi este dragă Cornova. Aici trăieşte şi aici munceşte. Ziua de vară, cât e de mare ea, mereu găseşte cu ce să-şi umple timpul, mai ales că are o pasiune – apicultura. Mai în glumă, mai în serios spune că l-a născut mama la prisacă, iar meserie „a furat” de la tata, care, o viaţa întreagă s-a ocupat cu albinăritul. El i-a lăsat drept moştenire şi câţiva stupi. A câştigat multe ace până acum, dar nu-i este frică, or e vorba de apite-rapie. Credeam că apicultorii sunt mari amatori de miere. Constantin Popescu mi-a spus că pune o linguriţă-două în ceaiul sau cafeaua de dimineaţă, în rest o vinde, mai ales, la piaţa de la Ungheni. De la el aflu că albinele sunt mai active când nu e arşiţă mare şi, în speţă, în orele matinale, când e un pic de rouă. Recunoaşte că e o muncă grea, însă, nu o poate lăsa, or din asta trăieşte.

A trăi cu speranţa, a gândi bine despre aproape, a ţine la cele sfinte, la cele veşnice, sunt lecţiile învăţate de la eroii mei, oameni din satul Cornova, Ungheni. Sunt convins că despre această localitate vor apărea alte şi alte pagini, pline de istorii mai vechi sau mai noi, cu poveşti de viaţă şi provocări de a reveni iar şi iar.

Cornova, satul din amfiteatru

apicultorul constantin popescu Familia Gheorghe şi Zina Şoimaru

Fântână de la cornova

Biserica de la cornova

7

Iulie 2015

Nu contează atât de mult ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci. Maria Tereza

ToponImIa coGnITIvă

prof. Anatol EREMIA

Dicţionare-le explica-tive înre-

gistrează cuvântul branişte cu sen-surile „pădure” şi „pădu-re rară sau parte de pădure cu arbori seculari în care este interzisă tăierea lemnelor”. Scrierile vechi atestă şi sensul de „moşie domneas-că cu locuri de fâneaţă şi păşune”. Astăzi cuvântul e rar folosit, în locul lui fiind utilizat neologismul rezervație naturală, precum şi regi-onalismele apărătură şi opritură. Convențional ar putea fi definite în terminologia veche actualele rezervații naturale şi ştiințifice „Delta Dunării”, „Pădurea Dom-nească”, „Prutul de Jos”, „Codru”, „Iagorlâc”, „Plaiul Fagului”.

Braniştile reprezentau primele forme de protecție a naturii. Cele dintâi încercări de a ocroti mediul ambiant datează din perioada feudală. Zonele naturale şi componentele biofizicoge-ografice erau protejate cu strictețe prin îngrădirea lor şi prin supravegherea de către corpurile speciale de pază. Erau stabilite anumite reguli prin care în locurile respective nimeni nu avea voie să taie lemne, să vâneze, să cosească, să pască vitele. Cei ce nu respectau legile erau aspru pedepsiți.

Branişti se numeau nu orice locuri, ci anumite terenuri, cu destinație şi perspectivă de protecție sigură, fiind situate în cuprinsul pădurilor seculare, cu specii rare de arbori, în apropierea unor râuri mari, cu ecosisteme de luncă sau în preajma unor obiecte topografice majore (coline, văi, terase). De obi-cei, braniştile vechi erau terenuri cu pădure sau şesuri întinse de fâneață şi păşune.

Existau branişti domneşti, mănăstireşti, boiereşti. Renumite erau braniştile domneşti din lunca Prutului, din apropierea Iaşilor, pre-

cum şi cele ale mănăstirilor Neamț şi Putna. Documentele vechi

atestă locuri şi localități cu numele Braniştea încă din sec. al XV-lea. Satul Braniştea de la gura Jijiei, pe Prut (jud. Iaşi), este menționată

în 1455, apoi şi în 1560. Localitatea Braniştea din jud. Galați, situată la confluenşa Prutului cu

Dunărea, datează din 1546. Locuri şi localități care prin numele lor ne amintesc de vechile zone protejate se întâlnesc în întreg spațiul geografic românesc: Branişte, sat în jud. Dolj, Braniştea, localități în jud. Argeş, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Giur-giu; Brănişteni, sat în jud. Neamț; Braniştea Vadului, Brăniştioarele, lacuri în lunca Prutului (rn. Cahul).

În Basarabia numele Branişte îl poartă astăzi un sat din raionul Râşcani. Localitatea e situată în renu-mita zonă naturală denumită Suta de Movile, care ocupă o suprafaţă de aproximativ 900 ha. Documentele vechi nu probează în această regiune existenţa unor păduri mari rezervate sau branişti de fâneaţă şi de păşune, de la care şi-ar fi luat numele satul actual. Localnicii mai în vârstă însă povestesc că în lunca Prutului au existat astfel de locuri „bune pentru fâneaţă şi păşune”. Astfel că nu se exclude prezenţa unei vechi branişti domneşti pe valea Prutului, în preaj-ma vechiului târg Ştefăneşti, de pe malul drept al Prutului.

Satul basarabean Branişte, cu numele său de astăzi, datează de la începutul secolului al XIX-lea, însă localitatea este mult mai veche şi purta în trecut o altă denumire – Buteşti, aşa cum este înregistrat în materialele recensământului din 1772-1773. Pe atunci satul avea doar 20 de ogrăzi, o parte din moşia locală aflându-se în posesia lui Ion Stavru (Stavăr).

Statisticile de mai târziu reflectă dezvoltarea localităţii în plan econo-mic şi demografic: 39 de gospodării de ţărani răzeşi, satul având pământ arabil, de fânaţ şi de păşune „în destul” (1817); 48 de gospodării, 344 de locuitori (1859); 70 de case, 387 de locuitori (1870); 85 de case, 925 de locuitori, în posesia cărora se aflau 604 desetine de pământ, vii şi livezi, locuri de fânaţ şi de păşune (1904); 866 de locuitori (1930); 920 de locuitori (2000).

Paznicii braniştilor domneşti şi slujitorii care aveau în grija lor pădu-rile rezervate, şesurile de fâneață, precum şi cositul, adunatul şi căratul fânului pentru necesităţile curţii, se numeau brănişteri. Tot brănişteri se numeau şi demnitarii care încasau de la locuitori impozitul pentru cositul şi strânsul fânului de pe branişti. De aici provine şi numele de familie Brănişteru.

Documentele vechi atestă atât apelativele branişte şi brănişter, cât şi numele de persoană Brănişteru: braniştea noastră domnească (1454), braniştea mănăstirii de la Putna (1490), Matei Creţul şi Samoilă Itoafă, brănişteri (1662), Dragomir Brănişteriul (1400), Grozava Bră-nişteriţa (1606)). Pasaje din cronici şi scrierile vechi: Ce îndată au ales o samă de boieri, cu Buhuş vistierni-cul, de l-au trimis la branişte, după Alexandru-vodă, să-i îndirepteză calea pe la Huşi, pre Bârlad în gios”; „Iară bietu Bucioc vornicul, în bra-nişte amu, au năzuit la un hin al său, anume Toader brănişterul, unde locuia acel Toader, singur fără slugi” (Miron Costin); Umblându oamenii nelipsitu prin pădure, s-au împrăştiet dihăniile de prin branişti (1718).

Cuvântul branişte şi-a găsit între-buinţare frecventă în creaţia orală populară şi în operele literaturii artistice: Păcuraş voinicul trecu peste şapte culmi de munţi, peste şapte văi adânci, peste şapte moşii şi branişti domneşti până să ajungă la curtea împăratului (Folclor); Mulţi curteni şi fii de domni împânziseră îndată câmpurile şi braniştile în căutarea domniţei furate (V. Alecsandri); Toată ziua el stătuse în picioare, primind sămile oilor de la munte, a boilor de la Bohotin, a hergheliei de cai din bra-niştea de la Neamţ (M. Sadoveanu).

Elena SCOBIOALĂ

Covorul „în bumbi” este o noțiune despre care, în zilele noastre, se cunoaşte foarte

puțin. Această tradiție demult uitată de confecționare a covoarelor curative a fost reînviată la Călăraşi, la Casa Părintească din satul Palanca de către dna Tatiana Popa. Crearea unui asemenea covor presupune îmbinarea a două tehnici – broderie şi croşetare. Nu foarte com-plicată, dar migăloasă în acelaşi timp, această tehnică necesită multă răbdare şi hărnicie. Covorul „în bumbi” reprezintă reîntoarcerea la tradiție, la valorile noas-tre culturale, cele care ne aduc adevărata bucurie şi pace sufletească.

Aşadar, ce reprezintă această noțiune intrigantă şi ciudată pentru majoritatea celor care o aud pentru prima dată?

Covorul „în bumbi” este un produs textil de factură groasă, cu o singură față, confecționat într-o tehnică originală din fire de lână răsucite pe urzeală din fire de cînepă sau bumbac. Se lucrează pe o ramă de lemn de forma unui patrulater pe ale cărui 4 laturi se întinde urzeala sub diferite unghiuri pentru a obține o plasă-bază. Cu ajutorul unui ac sau bold special, firul de băteală se răsuceşte în jurul punctului de intersecție a 8 raze de urzeală pentru obținerea unui cerc bombat numit „bumb”.

Cândva, confecționarea acestor covoare era pe larg răspândită în zona centrală a Moldovei, în arealul raioa-nelor Ungheni, Nisporeni, Făleşti. În ultimele secole, însă, această tradiție a dispărut.

Astăzi, în vremurile repezi pe care le trăim, puțini mai au curajul să se oprească din alergătură pentru ca să se uite pe rafturile culturale prăfuite şi uitate de lume. Dar nu este şi cazul dnei Tatiana Popa, o doamnă ce merită tot respectul nostru pentru dedicația, perseverența, pofta de viață, dorința de a reînvia tradițiile noastre populare şi multe alte calități şi merite pe care le are domnia sa. Prin anii 90, la îndemnul potrivit al dlui Ion

Bălteanu, la acea vreme preşedinte al Uniunii Meşterilor Populari din Moldova, dna Popa a început să răs-colească în lada de zestre, încercând să reia şi să-i dea o nouă viață acestui covor autentic. Şi a reuşit. Astăzi, copii din anumite şcoli din țară învață să confecționeze covoare în bumbi la lecțiile de educație tehnologică, iar la atelierul-model de la Casa Părintească oameni împătimiți de frumos pot să vină să învețe şi să se pătrundă de tainele covorului în bumbi – o sursă de inspirație şi o posibilitate de a ne conecta la „rădăcinile” noastre spiri-tuale. Or, covorul însemna, altădată,

nu doar un obiect decorativ, dar şi un element simbolic, cu multiple semnificații.

Vă invităm să vizitați Casa Părin-tească, să mergeți să vedeți obiecte autentice, care ne reprezintă şi care ne demonstrează încă o dată că, deşi astăzi hotarele țării noastre cuprind un teritoriu destul de mic ca suprafață, încărcătura culturală ascunsă prin lăzi de zestre este una enormă şi aşteaptă să fie valorificată.

În afară de plăcerea de a vă afla la Casa Părintească, de a gusta din bucatele delicioase, de a vă plimba cu bicicleta şi de a învăța noi lucruri despre covorul „în bumbi”, dar şi despre alte tehnici tradiționale de confecționare a obiectelor de artizanat, prin părțile Călăraşiului sunt încă foarte multe lucruri de văzut şi de făcut:

- Pelerinaj pe traseul „Crucea Mănăstirilor”(Hârjauca, Hârbovăț, Răciula şi Frumoasa);

- Vizitare şi degustare la „Casa Mie-rii” de la Răciula;

- Excursie şi master-class la „Casa Olarului” de la Hogineşti.

Moldova: destinaţie turistică care poate să cucerească prin iscusinţă (5)

Tatiana Popa şi covorul în bumbi

Toponimia cognitivă

Braniştile domneşti

Litoralul Mării Negre este o importantă zonă balneo-climaterică, cu numeroase

stațiuni de renume internaţional, explorate intens de moldoveni. Potri-vit unui studiu de marketing privind turismul din Moldova, elaborat la comanda Business Consulting Institute, fiecare a cincea persoană chestionată intenționează să meargă în vacanță la Marea Neagră în Ucrai-na, România sau Bulgaria. Decizia de a merge pe litoralul Mării Negre nu este alimentată doar de distanțele mici, ci şi pentru nivelul general al prețurilor, calitatea cazărilor sau calitatea facilităților de agrement. Astfel, la moldoveni destinațiile de litoral sunt şi vor fi mult timp prefe-rate pentru vacanțe.

Proiectul „Rețeaua pentru turism durabil la Marea Neagră - Strategii de marketing turistic comun şi dezvoltare în regiunea Mării Negre” (susţinut financiar de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2014) a dezvoltat acțiuni conjugate ale partenerilor din regiune pentru a promova în comun proiecte de turism. Proiectul este realizat în parteneriat între instituţii din 5 țări riverane Mării Negre: Business Consulting Institute (Moldova), Centrul Interna-ţional pentru Dezvoltarea Afacerilor şi Promovarea Investiţiilor (Georgia), Municipiul Burgas (Bulgaria), Agenţia pentru Dezvoltare Regională (Odesa, Ucraina), Departamentul pentru Turism şi Agrement din Adjara (Geor-

gia), Agenţia de Dezvoltare Regională (DOKA Trabzon, Turcia).

La pregătirea unei platforme comu-ne de promovare a destinațiilor turistice în bazinul Mării Negre au fost efectuate 5 cercetări de marketing privind dezvol-tarea turismului ecologic, rural, vitivi-nicol, cultural şi balnear. Rezultatele cercetărilor au servit drept bază pentru crearea a 2 strategii de marketing turistic (Moldova – Ucraina - Bulgaria

şi Georgia - Turcia), discutate public. Strategia regională de marketing vine cu o contribuție proprie la dezvoltarea acțiunilor de implementare a Strategiei „Turism 2020” aprobate în anul 2014 în

Republica Moldova. Pe parcursul a 18 luni au fost realizate un şir de acțiuni cu implicarea diferitor categorii de bene-ficiari: autorităţi locale şi regionale din fiecare țară parteneră, instituţii negu-vernamentale din domeniul turistic şi sectorul privat (operatori şi agenţii de voiaj, hoteluri, vinării, centre spa etc.) pentru discutarea asupra proiectelor comune de turism transfrontalier la Marea Neagră.

Business Consulting Institute a selectat o destinație turistică (Țipova) din Republica Moldova pentru care se elaborează un Studiu de fezabilitate şi o aplicație de proiect pentru atragerea

fondurilor de dezvoltare complexă pentru turism. Alte 4 proiecte de dezvoltare a turismului sunt în con-formitate cu Strategia de marketing turistic şi țin de dezvoltarea unor trasee turistice culturale, vitivinicole, precum şi dezvoltarea de parteneriate public-private în destinațiile turisti-ce. Totodată experții proiectului au pregătit dosarele complexe pentru câte 10 destinații turistice din fiecare țară din arealul Mării Negre, care este disponibilă pe web-ul comun al pro-iectului www.blacksea-tour.net, dar şi un Catalog turistic în limba engleză cu sumare în limbile naționale, diferite Expoziții internaționale şi regionale specializate de turism.

Vizitele de studiu în cele mai repre-zentative destinații ecologice, rurale, vitivinicole şi spa din arealul Mării Negre a Turciei, Georgiei, Bulgariei, Ucrainei şi ale Moldovei au adus un bun schimb de experiență.

Astfel, datorită proiectului UE s-a creat o rețea comună de promovare a turismului la Marea Neagră care va promova noi proiecte şi parteneriate de turism transfrontalier în regiune.

Marina MIRON, manager proiect BCI

Reţeaua pentru turism durabil la Marea Neagră - Strategii de marketing turistic comun și dezvol-

tare în regiunea Mării Negre MIS-ETC 2605

Noi proiecte de turism la Marea Neagră

Turism pe nistru

8

Iulie 2015 InvITaTUl De onoare

Mai bine o dragoste pierdută, decât una neavută. Mircea Eliade

- Domnule Mudrea, mi-a fost cam greu să vă găsesc, după cum ne-am înțeles, printre lumea care mişună în Parcul Catedralei. De ce nu folosiți telefonul mobil?

- Fac parte dintre puținii pămân-teni pe care nu-i entuziasmează acest mijloc de comunicare, chiar îl detectez. Sunt o fire care prețuieşte libertatea şi nu vreau să fiu deranjat oricând şi de oricine. În plus, nu sunt omul căruia îi place să vorbească mult. Crucea pe care eu o port poate fi numită „Tac şi fac”.

- Sunteți un om al singurătății sau trăiți singurătatea ca pe o condiție a creației?

- De fapt, singurătatea este una dintre cele mai importante condiții ale creației. În singurătate, poți să meditezi, poți să analizezi sau să-ți mobilizezi inspirația… Eu, de vreo 30 de ani, mi-am creat în atelier o stare de linişte şi de meditație, prefer să stau în atelier singur, doar cu pânza, precum un călugăr cu icoana în față.

Sunt unul din puținii basarabeni care îşi dedică viața numai creației artistice. Nu este un lucru uşor, dar mă mândresc de faptul că rezist şi fac ceea ce Domnul aşteaptă de la mine. Dacă El m-a înzestrat cu talent, trebuie să-i mulțumesc şi să port răspundere în fața Lui, ca, atunci când ne vom întâlni, să nu mă dojenească, iar eu – să nu roşesc în fața Lui.

- Îmi spunea preotul Viorel Cojo-caru de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” că Dumnezeu lucrează prin oameni. În acest sens, credeți că în artişti El are mai mare încredere?

- Toți suntem copiii lui Dumnezeu şi toți avem o misiune pe acest pământ. Fiecare dintre noi ar trebui să gân-dească, să înțeleagă ce are de făcut şi să nu cedeze în fața ispitelor. Într-o zi, va trebui să dăm socoteală: ni s-a dat viață, am fost ocrotiți de rele, dar noi ce am făcut? Mai simplu vorbind, e nevoie de un autocontrol asupra vieții tale sau asupra crucii care îți este dată s-o duci prin această viață.

- Vă dedicați numai creației de peste 30 de ani. Chiar dacă azi sunteți considerat cel mai cunoscut artist plastic basarabean în viață, vreau să aflu un lucru foarte simplu: e posibil ca un pictor să-şi întrețină familia din câştigul pentru creație?

- Vai, dacă mă credeți, azi este imposibil. Marele meu noroc – cred

că tot Domnul mi l-a dat – este că am o soție de aur, care mă rabdă şi mă ajută foarte mult. Toată viața noastră, numai ea a avut un salariu, iar eu – doar atunci când vindeam vreo lucra-re. Din păcate, de câțiva ani, se pare că lumea nici de noi nu mai are nevoie, nu numai de lucrările noastre. Se ştie că arta cere jertfe, iar una dintre ele o aveți în fața dumneavoastră. Mi-am asumat conştient acest rol, ceea ce mă fereşte de gândul la bani, la moşie sau bogăție. Vreau să fac artă, ca, la sfârşitul vieții, să nu regret că am fost un rătăcit.

- Și dacă arta nu mai este căutată, face oare să vă jertfiți pentru ea?

- Chiar dacă sunt cu plete sure, am rămas cu sufletul naiv, din tinerețe, şi mai cred că va veni o vreme când lumea se va întoarce la frumos, la

artistic, la creație. Să nu uităm că frumosul va

salva lumea. Eu cred că generațiile care vin

vor aşeza societatea în forma sa sănă-

toasă. D e f e l u l

m e u , m ă c o n s i d e r

un nebun, în sensul

f r u m o s al cuvântului. În toate vremurile au existat nebuni frumoşi care au mişcat lucrurile înainte. Bunăoară, pe Țiolkovski toți îl credeau un nebun atunci când a început să vorbească despre cosmos, dar azi nimeni nu-şi închipuie viața noastră fără cosmos.

Sau Kandinski, cu abstracțiile sale. Cui trebuiau ele, atunci când toți se închi-nau clasicismului? E nevoie de nişte nebuni care să spargă obişnuitul…

- Spuneați odată că, în arta plas-tică, pentru dumneavoastră exemple clasice de artişti geniali sunt Constan-tin Brâncuşi şi Pablo Picasso. De ce?

- În primul rând, îmi place liberta-tea lor în gândire şi creație.

Cine s-a mai gândit că Brâncuşi, un țăran dintr-un sătuc din România, o să-şi pună un boț de mămăligă în traistă şi o să se pornească în lume ca s-o cucerească? Dar el a făcut-o. Un copil de țăran a devenit regele artei moderne. A fost şi el un fel de nebun la vremea lui şi astăzi ne mândrim cu acest geniu. E al nostru! Deci, se poate. Nu i-a fost uşor, dar a făcut-o, deşi nimeni nu-l aprecia în timpul vieții.

- V-a influențat cumva creația lui Brâncuşi? Am văzut la expoziția jubiliară a Dumneavoastră din 2014 „Metamorfozele luminii” art-obiectul „Facerea Lumii”, dedicat celui mai mare sculptor al secolului XX.

- Sigur că m-a influențat. Dar prima dată mi l–a descoperit pe Brâncuşi maestrul Mihai Grecu. Eram tinerel, abia venit de la Mitoc şi, sigur, nu ştiam nimic despre marii artişti plas-tici români. El m-a iscodit, mi-a dat o carte despre Brâncuşi, cu spusele sale celebre despre viață, despre artă. Pe un perete din atelierul lui Mihai Grecu tot timpul stătea imaginea sculpturii „Sărutul” de Brâncuşi. Mihai Grecu mi-a deschis ochii şi sufletul spre uni-versul esențelor creației. Acest om a fost un mare noroc pentru mine.

- Acelaşi lucru îmi spunea şi regreta-tul pictor Andrei Sârbu. Știu că Mihai Grecu a susținut şi a dăscălit câteva talente tinere. Mie mi-a vorbit cu dra-goste de înaintaşul său, pictorul Tonița…

- El a fost elevul lui Tonița. În genere, Grecu ținea foarte mult la

şcoala românească. El citea multă poezie, chiar şi scria poezii. Deseori recita poezia lui Bacovia cu „Te uită cum ninge decembre…”. Ziua de naştere a lui Grecu era în noiembrie. Veneam la el, băteam şi când îmi des-chidea uşa, îi cântam: „Te uită cum ninge noiembrie…”. Îi plăcea.

- Să revenim. De ce un alt exemplu de artist clasic îl considerați anume pe Pablo Picasso?

- Ziceam că m-a impresionat liber-tatea lui, ca artist. Poate de aceea m-am străduit şi eu să fiu liber, ca pasărea. Când am fost la Paris, am vizitat muzeul lui Picasso, unde am rămas frapat şi mai mult de libertatea lui de creație. Nu şi-a permis nici o barieră în imaginațiile sale. E ceva zguduitor în creația sa: pictură, grafică, sculptură, linogravură, art-obiect… A practicat diferite stiluri în perioade cunoscute ca albastru, galben şi roz. Uite, felul acesta de a trăi liber şi curajos este cel mai important în artă, dar şi în viață.

- Eu întotdeauna am crezut că cel mai liber şi mai extravagant artist plastic a fost Salvadore Dally, nu?

- Intuiți bine, dar pentru mine, ca artist, este mai aproape Picasso. Dally rămâne un geniu, dar extrava-gandismul său este oarecum străin pentru mine. În artă e ca în dragoste: te apropii de cel care îți este drag…

- Generația dumneavoastră a avut norocul de susținere şi îndrumare din partea unor titani precum Mihail Grecu. Există azi tineri artişti care să vă bată la uşa atelierului de creație cu „Te iută cum ninge decembre…”?

- Din păcate, nu. Dar astăzi tinere-tul e de altă factură, marele lui îndru-

mător este internetul. Dacă nu-mi bat la uşă, înseamnă că nu au această nece-sitate. Între Mihai Grecu şi calculator, eu l-aş alege pe maestru. La întâlnirile mele cu el, am aflat nu numai din tainele şi meşteşugul creației, dar ca şi cum am trăit şi viața lui, am copilărit cu el, am făcut cu el studii româneşti în perioada interbelică, am fost împreună în atelierul lui Tonița, la şedințele unor cenacluri literare…

- Care gen de artă plastică preva-lează în creația lui Andrei Mudrea: pictura, sculptura, grafica?

- Tot Mihai Grecu îmi spunea: „Andrei, dacă ți-a venit o idee, lasă totul şi materializeaz-o, fie bună, proastă – dă-i viață. O să te potoleşti, o să revii la ea şi o să-ți dai seama dacă merită să faci din ea o operă de artă. Iar dacă ai lăsat-o, ea dispare şi

nu se mai întoarce. Artistul, chiar şi atunci când doarme, are mereu des-chis ochiul al treilea, ca să vadă, să prindă ideile venite pe o rază sfântă. Chiar dacă doarme, când le simte, sare din pat, le agață şi le materi-alizează. E ceea ce la noi se spune „chinul creației”. Iată de ce practic genurile care se potrivesc ideilor pe care le prind. Asta-i libertatea mea. Bunăoară, acum lucrez la un ciclu de abstracții. E ceva mai nou…

- Aveți un blog, dar şi o pagină pe facebook. Le-ați creat cu gândul de a vă vinde lucrările prin intermediul internetului?

- Este vorba de un cadou făcut de către fiica mea şi de către ginerele meu, care se pricep foarte bine la calculator. Ideea este ca lumea să cunoască, să afle ce a apărut nou în creația mea. Toto-dată, e o modalitate de a-mi notifica operele pentru a-mi rezerva dreptul de autor. Bunăoară, eu sunt primul artist plastic din R. Moldova care am avut o expoziție de art-obiecte. Important

e să fie fixat, documentat acest lucru pentru istoria artelor.

Apoi, e necesar să folosim şi posibilitățile internetului, ca mişcare înainte. Am în atelier o sumedenie de tablouri pe care nu le vede nimeni, precum cele achiziționate de muzeu şi ținute în subsoluri. Le scot pe internet ca lumea să le vadă, să le contemple, să se inspire din ele. E un fel de expoziție permanentă pe internet.

- Ați avut în ultimii ani expoziții peste hotare?

- Nu. Nu-mi place să mă pornesc aiurea în tramvai prin străinătăți. Dacă mă invită cineva - merg, deoarece ştiu că voi fi aşteptat, că am unde şi că voi fi susținut la organizarea expoziției. Poate că vârsta nu-mi mai permite, dar nici nu sunt eu omul băgăreț, descurcăreț, care umblă ca un titirez.

Mai degrabă stau să lucrez în atelier, decât să umblu cu căciula în mână…

- Totuşi, îmi amintesc anii când erați foarte activ în viața culturală a societății. Mergeați la discuții, la diferite întruniri cu scriitorii, prezent adesea în boema de creație…

- Dar şi vârsta era alta. Totuşi, am intrat într-o perioadă de dezamăgiri şi, sincer vorbind, mă feresc de întâlniri şi discuții sterile, căci cele serioase s-au dovedit a fi zadarnice. Au trecut peste 25 de ani de când pornisem înflăcărați discuții şi manifestări în speranța unor mari schimbări, dar iată că din acele speranțe ne-am ales cu o covată stricată. Iarăşi trebuie s-o începem de la zero.

- La care dezamăgiri vă referiți?- Dar nu vedeți ce se întâmplă în

viața noastră, nu numai cea politică? Ne-am zbătut, am luptat, am urlat, ne-am tăvălit sub tancuri cu gândul că o să-i aducem pe ai noştri la conducere şi o să fie mai bine. Pe naiba. Ai noştri sunt mai răi ca ciuma roşie. Ciuma roşie o vedeai, ştiai ce reprezintă şi ştiai cum să te păzeşti de ea. Chiar dacă mă lovea, vedeam că o face duşmanul şi mă durea mai puțin decât acum, când mă loveşte al meu, cel pentru care am luptat şi în care am crezut. Ai noştri îți baga cuțitul în spate, fără să ştii, fără ați da seama cum o fac. E foarte dureros şi nu mă pot împăca cu această durere. Tot timpul am aşteptat că va veni un partid care îşi va asuma încrederea pe care i-am oferit-o pentru a ne scoate din mocirla plină de viclenie rusească. Nu vine. Toți umblă şi prostesc lumea că mergem în Europa. Fraților, dar Europa e în pragul casei noastre, e aici, la Prut. Trebuie doar să facem unirea cu România şi ne-am rezolvat toate problemele: suntem şi în Europa, şi sub umbrela de apărare NATO. E o chestie foarte simplă. De mai bine de 20 de ani, guvernanții noştri tot umblă cu reglementarea transnistreană, de parcă nu ar şti că nu mai poți salva ceea pe ce pune ursul laba. Dacă nu tăiem nodul gordian, ne aşteaptă iarăşi un război, poate mai aprig decât cel din Ucraina. Ce mai aşteptăm?

Să ne amintim ce a spus Băsescu: cereți Unirea şi noi v-o dăm. Nu, majoritatea „patrioților” umblă cu Tricolorul la gât, dar când e vorba de unire spun că n-a sosit momentul. Din păcate, la noi fotoliul de conducere a

Andrei Mudrea, artist plastic:

„Azi, oamenii de artă nu prezintă nici un interes pentru oficialităţi”

„cuibul“, 2008 metal, lemn, 280 x 380 x 70 (mm)

„amintire. portretul soţiei“, 2012 pînză, tehnică de autor, 1000 x 800 (mm)

andrei mudrea cu fiica cătălina

9

Iulie 2015

Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă. Warren Buffett

FocUl DIn vaTrădevenit mai scump decât țara. Asta e marea mea durere…

- Înainte, după cum spuneam, exis-ta un liant firesc de coagulare a forțelor intelectuale. Scriitorii, pictorii, actorii şi muzicienii formau un tot întreg şi îşi mobilizau forțele la democratizarea societății pentru a o readuce la starea de spirit românească. Un vânt rău risipeşte această piramidă spirituală. Cum poate fi ea sprijinită?

- Vântul rău este politica duşmanilor bazată pe principiul dezbină şi condu. Ne-au împrăştiat prin o sumedenie de partide şi ne pisează ca pe nişte păduchi. Fiecare îşi duce nevoile cum poate, dar mai trist e că toți sunt ca muții - şi scriitorii, şi artiştii, şi politicienii care mai aveau un pic de demnitate. Am impresia că le-au dat medalii, dar nu le-au prins la piept, ci le-au băgat în gât, ca să nu mai poată vorbi…

Toți tac, de parcă nu ar vedea aceste tâmpenii, de parcă nu ar înțelege că numai Unirea ne va salva. Unii încear-că să se dezvinovățească precum că nu-i timpul de cerut Unirea, că moş Ion n-o să înțeleagă şi n-o s-o accepte. Da eu ştiu că moş Ion mai degrabă o să accepte Unirea, decât Rusia o să-şi scoată armatele de la Nistru.

Toți stau ca țâncii în două lăbuțe şi aşteaptă ca guvernanții să le arunce osciorul: vreun titlu, vreo medalie, dacă nu ordin, vreo funcție… Toți s-au deghizat în eroi naționali, deşi Unirea e o sperietoare pentru ei, şi, atunci când le spui adevărul, te fac duşman al poporului.

- Ce surprize ați avut la vârsta de 60 de ani?

- Surpriza neplăcută a fost că, la deschiderea expoziției cu această ocazie, nu a venit nimeni din partea guvernării. M-am convins încă o dată că azi oamenii de artă nu prezintă nici un interes pentru oficialități. Unica lor „distracție” sunt beciurile de la Cricova, ele sunt patrimoniul

lor național, nu spiritualitatea basa-rabeană. Bunăoară, a apărut legea despre uniunile de creație. Atât de mult a fost aşteptată, dar ne-am ales cu o bătaie de joc. Singurul drept al oamenilor de creație e că ei pot să-şi cumpere polița medicală…

Stringent e nevoie de o scrisoare deschisă din partea oamenilor de creație către actuala guvernare în care să cerem să nu-şi bată joc de noi, să ne ofere măcar drepturile elementare. Am peste 30 de ani de când sunt la muncă de creație, dar, conform legii, aceşti ani nu-mi sunt calculați în stagiul de muncă. Fraților, de ce un măturător are dreptul la stagiul de muncă, iar un artist plastic nu?

De când e lumea şi pământul, cul-tura reprezintă patrimoniul cel mai important al unui popor, politicienii

vin şi se duc, dar artiştii rămân în istorie. De ce îi dăm la gunoi?

E necesar să facem cât mai repede o scrisoare deschisă în care să ne cerem drepturile meritate pe bună dreptate. Dacă suntem cunoscuți de bine peste hotare, e datorită oamenilor de creație, dintre care amintesc aici doar câțiva: Grigore Vieru, Emil Loteanu, Eugen Doga, Mihai Grecu, Maria Bieşu… Uite, conform legii, aceştia nu au un stagiu de muncă.

- Ce planuri de creație aveți?- Nu-mi fac planuri. Vreau să

lucrez în linişte. Apropo de linişte: în Chişinău, atelierul meu de creație se află nu departe de Catedrală. Mă supă-ră faptul că, în ultimii ani, Piața Marii Adunări Naționale a fost transformată într-un loc de crâşmă, de berărie, de bordel… Nu mai poți suporta gălăgia nocturnă din centrul Chişinăului, inclusiv în zilele de 9 mai sau cele cu provocări gen Gheorgievskaia lenta. Mă întreb nopți întregi: cât vom mai răbda prostia?

- Cele ce mi le-ați spus până acum vor întrista tinerii care vor să devină artişti plastici. Cum să-i încurajăm?

- Auzi cum cântă păsările în acest parc? (Eram în Parcul Catedralei – n.a.). Dacă le este dat de la Dumnezeu să cânte, ele cântă. Aşa se întâmplă şi cu talentele adevărate. Oricare ar fi vicleniile şi greutățile vieții, ele răzbat, se manifestă şi rămân în istorie. Dacă o să-mi solicite cineva sfatul, o să i-l ofer cu mare plăcere, precum a procedat în cazul meu maestrul Mihail Grecu.

- Care a fost prima lucrare vândută de pictorul Andrei Mudrea?

- În copilărie, când abia deprin-deam îndemânarea de a desena, am pictat cu cărbune o pasăre măiastră pe soba din casa părintească. Am primit atunci câteva cozi de mătură pe spate, dar, într-un fel, i-am mulțumit mamei pentru acel prim „onorariu”. După ce mamei i-a trecut ciuda, iar mie – lacri-mile, ea mi-a cumpărat vopsele şi am desenat o altă pasăre măiastră, mult mai frumoasă. Când o vedeau, oame-nii din sat mă chemau să desenez şi pe hornul sobei lor câte o pasăre măiastră.

- Orice om de creație, mai ales basarabean, a scris în tinerețile sale şi versuri. Pot să spun că vorbesc acum cu pictorul şi poetul Andrei Mudrea?

- Dacă e vorba de frumoasele păcate ale tinereții, poți. Când îmi venea un gând şi nu reuşeam să-l pun pe pânză, îl notam cu tocul pe hârtie, precum mă sfătuise maestrul Grecu. Mult mai târziu, fiica mea a găsit acele gânduri scrise în versuri şi a plasat vreo două pe site. Le-a văzut poetul Iulian Filip şi am pățit-o: „Măi Andrei, am citit acele câteva versuri şi mi-au plăcut. Adună-le şi dă-mi-le”. N-am putut scăpa de el şi aşa mi-a apărut o cărțulie cu versuri. Unii spun că au găsit în ele lucruri frumoase. De fapt, este şi acesta un semn că mie îmi place libertatea în creație. Dar vai, nu pretind la slavă de poet…

- Sunteți de baştină de la Mitocul Vechi, Orhei. Mai mergeți acasă?

- Referindu-se la felul meu de a fi un taciturn, Nicolae Dabija a spus că sunt un mitocan, mai ales că mă trag de la Mitoc. Dar numele satului meu nu are nimic în comun cu mitocanii. Mitoc mai însemna cândva loc de rugăciune. De la Mănăstirea Curchi, peste Răut, era o insuliță unde se refugiau călugă-rii pentru rugăciune. De acolo se trage denumirea satului meu.

Mai am la Mitoc doi frați. Deşi cam rar, merg încolo, mai mult în zile cu mari sărbători religioase.

Gheorghe BUDEANU

Lidia CODREANCA

Chiar dacă ştiam, totuna aveam o urmă de nedume-rire, legată de firea război-

nică şi de viaţa intimă a Marelui nostru Voievod, nedumerire ce nu mă lăsa să mă apropii de icoana sa aşa ca de cele ale altor sfinţi, făcători de minuni încă din timpul vieţii lor şi cu trupul izvorâtor de mir după moarte. Dar a trebuit să vină acea primăvară a anului 2011 tulburată de nemulţumirea în masă a ortodocşilor care protestau, pe 16–18 mai, în stradă împotriva Hotă-rârii Guvernului privind legalizarea islamului în Republica Moldova, ca abia atunci să realizez împreună cu alţii că, noi, cei 3 milioane de creştini ortodocşi, care constituim 90% din populaţia Republicii Moldova, am avut pace confesională peste 500 de ani numai datorită lui Ştefan cel Mare. Că în zadar mai studiem în şcoală istoria Moldovei dacă observăm doar sabia Voievodului, cu lungimea de 1 metru şi 20 şi greutatea de 7 kg.

O copie a sabiei sale se păstrează la Mănăstirea Putna. Acolo, în muzeul cu exponate, am descoperit un ghid neobişnuit, ale cărui cuvinte treceau prin inimă. Te făceau mai mult decât atent, pentru că îţi divulgau detalii ale vieţii sufleteşti a lui Ştefan cel Mare. Te duceau cu gândul la duhovnicul său, Sfântul Daniil Sihastru, acela care lăsase lumea şi locuia într-o peşteră din pădure. Deşi ghidul părea un simplu profesor de istorie care purta îndemânatic arătătorul pe harta Moldovei din epoca lui Ştefan, reproducând principalele lupte şi răz-boaie, totuşi el era departe de simpla înţelegere a unui profesor de istorie. Monahul-ghid ne-a îndreptat atenţia asupra crucii din mâna Voievodului, cu care Dumnezeu l-a ajutat să iasă învingător din numeroasele lupte cu otomanii, musulmanii care cucereau popoarele ortodoxe din Balcani, convertindu-i la islam pe creştinii din Albania, Serbia, Muntenegru, Herţegovina.

Consecinţele convertirii din epoca medievală le-a suportat din greu seco-lul al XX-lea, prin cel mai dur război interconfesional din Balcani.

Azi fluturăm drapelul lui Ştefan ori de câte ori avem nevoie. Mai ales, atunci când vrem să ne demonstrăm nouă înşine că suntem moldoveni, şi nu români. Şi că trebuie să studiem o istorie în limita intereselor noastre politice. Uităm cu desăvârşire de inte-resele noastre religioase.

În perioada postpascală, a aceluiaşi an 2011, un preot ortodox, care repro-ducea spusele unui ateu dintr-o replică făcută jurnaliştilor de la Teleradio Moldova: „Cât o să ne mai salutaţi cu Hristos a înviat! doar suntem o ţară multiconfesională!”, Sfinția Sa spunea cu durere că ţările vecine ortodoxe,

România şi Ucraina, care la fel tind spre UE, nu au precum avem noi o Lege a egalităţii cultelor, lege adoptată în 2007. Spunea că această lege permite înregis-trarea unei confesiuni chiar şi atunci când se adună numai 10 semnături. Atâta democraţie au manifestat urmaşii „fideli” ai lui Ştefan cel Mare la tron!

Rămân cu gândul la crucea lui Ştefan cel Mare. Cea pe care a trebuit să o ducă până la sfârşitul vieţii. Fără să cârtească. Chiar şi atunci când a fost înfrânt şi a stat ascuns printre cadavrele ostaşilor săi pe câmpul de luptă. Anume în acele momente personale cruciale el a fost cel mai aproape de Dumnezeu, rugându-se să-l scape de urmăritori. Apoi cât de recunoscător I-a fost! A ştiut să-I mulţumească ca nimeni altul. A ştiut să îndure, ani în şir, rana de la picior care nu se mai închidea din cauza diabetului. Apoi şi operaţia fără anestezie să o suporte cu stoicism.

Iar, în cele din urmă, să sufere şi boala îndelungată pe patul de moarte. Care l-a apropiat şi mai mult de Dumnezeu. Anume boala i-a trezit simţul pocăinţei desăvârşite. Iar pocăinţa desăvârşită l-a aşezat în rândul sfinţilor. Doar numărul sfinţilor se măreşte şi din rândul păcă-toşilor pocăiţi.

Se zice că şi marele scriitor fran-cez Victor Hugo ar fi ajuns la simţul pocăinţei pe patul său de moarte, însă n-a reuşit să o facă. Înainte de a-şi da sufletul, s-a ridicat neliniştit, faţa lui era tulburată ca înaintea unui pericol. A strigat de două ori: „Un preot! Un preot!”, dar a fost prea târziu. Unul dintre prietenii săi care intrase degra-bă să-l vadă pe defunct, s-a uimit de cum arăta faţa lui pe care era întipărită o expresie de spaimă.

Oricât de mari am fi aici, pe pământ, oricâte legi şi precepte lumeşti am crea, dacă nu le respectăm pe cele divine, măcar de avertismentul lumesc memento mori! să ne amintim. Să nu uitam că vom muri. Iar atunci, în ceasul cel de pe urmă, celor învestiţi cu putere, dar mai ales râvnitorilor la tron li se va cere exemplul lui Ştefan cel Mare. De care nu mă mai îndoiesc că este şi Sfânt.

De ce Ştefan cel Mare mai este şi Sfânt

Cartea „Introducere în etica ecologică”, scrisă de Valeriu Capcelea și Arcadie Capcelea și publicată în iunie 2015, la editura ARC, vine să redimensioneze morala ecologică a secolului XXI. „Introducere în etica ecologică” îşi

propune să educe tânăra generație în spiritul unui comportament moral şi civilizat față de semeni şi faţă de natu-ră. Studiind această lucrare, avem posi-bilitatea să înțelegem atât conceptul de etică tradiţională/antropocentrică (ce se referă la interacţiunile dintre indi-vizi ca membri ai colectivităţii umane), cât şi pe cel de etică netradiţională (etica Pământului, etica ecologică etc.). Acest ultim concept, apărut în sec. al

XX-lea, abordea-ză interacţiunile dintre oameni şi natură, în gene-ral, şi atitudinea morală faţă de tot ce este viu, în mod special, pentru a asigu-ra supravieţui-rea umanităţii. Această carte n e e x p l i c ă noţiunile şi c a t e g o r i i l e f u n d a m e n -tale ale eticii şi ale eticii ecologice, şi abordează proble-

mele ce țin de nivelul filozofic (etic). Analiza problemelor referitoare la etica ecologică este esențială în formarea unei ţinute morale a specialiştilor din acest domeniu – factorii-che-ie care pot oferi soluții pentru complicatul lanț de domino al protecției mediului înconjurător.

Lucrarea ne îndeamnă să redescoperim demni-tatea intrinsecă a naturii şi să o respectăm ca pe un patrimoniu comun ce tre-buie transmis generaţiilor viitoare.

Silvia URSUL

Din dragoste pentru Natură - o altfel de etică

„Facerea lumii. omagiu lui constantin Brâncuşi“, 2011 metal tonat, 360 x ø 200 (mm)

10

Iulie 2015 casa ŞI FamIlIa Ta

Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă. Neagu Djuvara

LA PLĂCINTE,

ÎNAINTE!

Este o plantă ornamentală de grădină, de origine africană, cunoscută şi sub numele de „lanternă“ sau „floarea făclie“ ca urmare a aspectului ei de torţă aprinsă.Kniphofia face parte din regnul

Plantae, familia Asphodelaceae, inclu-zând în jur de 70 de specii native din Africa.

Calităţile KniphofieiPlanta este apreciată în special

datorită faptului că îşi schimbă culoa-rea în funcţie de anotimp, de la galben la roşu, portocaliu, verde lime şi chiar crem. Floarea este utilizată adesea în aranjamente sau folosită pe post de fundal în straturi perene. Deşi are origini africane, crinul făclie este cul-tivat astăzi şi în regiunile temperate. Diversitatea speciilor de Kniphofia scade în regiunile nordice.

Înaltă şi impunătoare, Kniphofia este o plantă vibrantă, intens colorată, de efect pentru orice grădină. Într-un aranjament de grădină în culori tari, Kniphofia constituie o alegere foarte potrivită. O altă modalitate de a o folosi în decorul grădinii este să o plantezi pe un fond verde, de iarbă bogată, pentru a scoate în evidenţă linia verticală a florii şi culorile sale vii.

O altă calitate a Kniphofiei o repre-zintă faptul că este o plantă nepreten-ţioasă, care poate fi crescută destul de uşor, fără să aibă nevoie de udare în mod frecvent. Multe specii de Knipho-fia sunt veşnic verzi, astfel încât te poţi bucura de această plantă pe toată durata anului. Dacă alegi, însă, o spe-

cie foioasă, planta va înflori în fiecare vară, la începutul perioadei.

Graţie inflorescenţei plantei, care este foarte deasă, crinul făclie atrage păsările care vin să se hrănească cu nectar. Florile sunt mici şi tubulare, în nuanţe de roşu, portocaliu, galben sau crem.

Cum îngrijeşti KniphofiaPerioada de înflorire a plantei este

cuprinsă între lunile iunie-septembrie, iar cea de plantare, între lunile martie-noiembrie. Planta se aşează în plin soare sau într-un loc parţial umbrit. Planteaz-o într-un sol fertil, bogat în humus. Solul poate fi atât umed, cât şi foarte bine uscat.

Toamna, înlătură compostul care se depune pe spicele florii şi adaugă în jurul coroanei plantei un strat de mulci. Poţi folosi ace de pin pentru acest lucru.

Primăvara, redu dimensiunea plantei, astfel încât foliajul să fie unul cât mai proaspăt. Când se dezvoltă colonii de Kniphofia, împartă-le primăvara în gru-puri separate, în scopul de a evita supra-aglomerarea. Până când apar semne de deteriorare pe flori din cauza înghesuielii, planta poate fi lăsată în pace chiar şi ani de zile în locul în care a crescut.

Stropeşte puţin planta cu apă vara pentru a-i asigura un minim de umiditate. Dacă, însa, sunt ploi dese, apa trebuie drenată pentru ca planta să nu aibă de suferit. Deşi este rezistent la îngheţ, crinul făclie are nevoie de oarecare protecţie împotriva frigului. Unele specii de Kniphofia mor iarna, însă cresc la loc la începutul verii.

Î n g r ă d i n a c u f l o r i

Crinul făclie (Kniphofia)

Ciorbă ţărănească de pasăre Ingrediente: un pui nu prea

mare, 150 gr mazăre verde boabe, 300 gr păstăi de fasole, 3 roşii, 2 car-tofi, 1 morcov, un ardei gras, 2 cepe albe, 1 rădăcină ţelină, 1 rădăcină pătrunjel, câte o legătură leuştean, pătrunjel, mărar, sare.

Mod de preparare: Carnea se spală, se taie bucăţi şi se pune la fiert în 3 litri apă. După ce a dat în clocot, se adună spuma şi se fierbe în continuare la foc mediu. Se taie mărunt ceapa, zarzavaturile şi se călesc în ulei.

După ce carnea este aproape fiartă, se adaugă zarzavaturile căli-te, mazărea şi fasolea verde tăiată în bucăţi şi cartofii curăţati, tăiaţi cuburi. Se lasă să dea câteva clocote şi se adaugă roşiile opărite, curăţate de coajă şi tăiate în felioare.

Când totul este fiert, se potriveşte de sare şi se mai dă un clocot. Se ia vasul de pe foc şi se adaugă leuştea-nul tăiat mărunt.

Se serveşte fierbinte, cu smântâ-nă şi verdeaţă tocată mărunt.

Salată cu paste Ingrediente: 300 gr paste, 300

gr brânză, 3-4 ardei graşi, 2 căţei de usturoi, 2-3 linguri ulei de măsline, 1 ceapă roşie, sare, piper, verdeaţă.

Mod de preparare: Ardeiul se spală, se şterge şi se coace pe o plită încinsă. Se pune într-o cratiţă, se dă cu un praf de sare, se acoperă şi se lasă jumătate de oră. Se fierb spa-ghetele în apă cu sare, se limpezesc cu apă rece şi se lasă la scurs. Se pun câteva picături de ulei şi se amestecă.

Usturoiul se curăţă, se toacă şi se pisează cu sare. Se freacă cu puţin ulei şi se amestecă cu 50 ml apă. Se pune peste paste, apoi se adaugă ardeiul, ceapa tăiată cubuleţe şi brânza rasă. Se amestecă uşor şi se condimentează după gust cu sare şi piper. Se presară verdeaţa tocată mărunt şi se poate servi.

Prăjitură tăvălităIngrediente:Pentru blat: 5 ouă, 30 ml apă rece,

120 gr zahăr, 150 gr făină, 1/2 praf de copt, un praf de sare.

Pentru glazură: 200 gr unt, 30 gr cacao, 200 gr zahăr, 1 linguriţă esenţă de rom.

Pentru decor: alune coapte.Mod de preparare: Albuşurile

se bat spumă cu zahăr şi apă rece. Separat într-un bol mixăm gălbe-nuşurile cu sare.

Când albuşurile sunt spumate bine, se amestecă uşor cu gălbe-nuşurile mixate. Se adaugă treptat făina amestecată cu praful de copt şi amestecăm uşor până la încor-porare. Compoziţia obţinută se pune într-o tavă cu dimensiunea 25×30, tapetată cu hârtie de copt şi se introduce în cuptorul încălzit la 180 grade. Se lasă la copt pentru cca 20 min, până când la proba prin apă-sare să îşi revină la forma iniţială.

Pregătim glazura: într-un vas se pune zahărul, untul  şi cacao, se amestecă bine şi se pune la foc mic. Se amestecă până începe să fiarbă, se lasă la fiert cca 3-5 minute până se obţine o compoziţie de consistenţa unui sirop vâscos. Se lasă să se răcească, apoi se adaugă esenţa de rom şi se amestecă.

Blatul se porţionează în 20 bucăţi, cu ajutorul unei furculiţe se trec prin glazură, apoi prin alune coapte şi mărunţite.

Se lasă la rece cca 1 oră.

Pentru a prepara uleiuri aromate puteţi folosi ulei de măsline, de floarea soarelui, din seminţe de struguri, din seminţe de dovleac. Dacă folosiţi uleiurile fierte, preparatul final se păstrează mai mult timp.Păstrarea uleiurilor aromate se face

în sticle închise ermetic, la frigider. Unele uleiuri se opacizează la tempe-ratură joasă şi se solidifică, de aceea se scot din frigider cu o jumătate de oră înainte de folosire.

Se pun într-un borcan sau sticlă cu gâtul larg plante aromate uscate, condimente uscate, întregi, zdrobite sau mărunţite fin. Peste acestea se toarnă ulei încălzit, fierbinte, înainte de a începe să clocotească. Se închide vasul, se scutură şi se lasă la macerat, timp de 2 săptămâni. În acest interval de timp se agită vasul măcar o dată pe zi, apoi uleiul se scurge şi se strecoară într-o sticlă curată.

În acest fel se pot prepara:ulei cu aromă de ghimbir, piper,

scorţişoară;ulei cu aromă de tarhon, de leuş-

tean, de ţelină;ulei cu aromă de usturoi, limetă,

cuişoare;ulei cu aromă de chimen, mărar,

nucşoară, lămâie.Varinate:1) Se pun plante uscate, seminţe,

boabe de condimente, usturoi tăiat în

jumătăţi, coajă de lămâie, de limetă, într-o sticlă cu gură mai largă şi se toarnă peste ele ulei rece. Se ţine la soare timp de 1 săptămână, apoi se strecoară.

2) Se pun într-o tigaie, la foc mic seminţe, boabe de condimente, plante verzi aromate (rozmarin, tarhon, ţeli-nă, cimbru, mărar, pătrunjel etc.), sare grunjoasă şi ulei de măsline. Se călesc ingredientele timp de câteva minute, apoi se toarnă într-o sticlă cu gâtul larg şi se completează cu ulei. Se ţine la macerat timp de 1 săptămână, apoi se strecoară în sticle curate în care sunt puse câteva boabe de piper mozaic – divers colorat, 1 crenguţă proaspătă de rozmarin sau de levănţică.

Ulei răcoritorA d u n a ţ i

muguri şi ace de diferite soiuri de conifere, uscaţi-le şi puneţi-le într-un recipient de sticlă. Turnaţi peste ele ulei de măsline şi ţineţi

vasul la soare timp de 2 săptămâni. Strecuraţi uleiul şi depozitaţi-l în sticle de culoare închisă.

Acest ulei dă o aromă deosebită unor preparate din carne, prăjite la grătar. Se poate adăuga – câteva picături – la îngheţate şi la băuturi răcoritoare- de vară. Poate fi pus în recipiente, care se încălzesc, pentru

parfumarea aerului din încăperi. La fel se pot prepara uleiuri aromate din roz-marin, petale de trandafiri, cimbrişor, sunătoare, busuioc, mărar, coriandru, sovârf, mentă etc.

Toate plantele aromate sunt bune pentru prepararea acestor macerate în ulei, care se folosesc la aromarea şi condimentarea unor preparate, dar au şi proprietăţi medicinale, păstrând însuşirile plantelor din care sunt făcute.

Ulei de levănţicăU s c a ţ i

d o u ă - t r e i l e g ă t u r i de flori de l e v ă n ţ i c ă . Levănţica şi

alte ierburi aromate trebuie culese la vremea amiezii, în plin soare, pen-tru că atunci parfumurile sunt mai puternice.

Umpleţi un recipient din sticlă cu flori uscate, fără să le îndesaţi, şi tur-naţi peste ele ulei de măsline. Ţineţi vasul la soare timp de două săptămâni şi agitaţi-l în această perioadă de câte-va ori pe zi. Strecuraţi-l şi depozitaţi-l într-o sticluţă de culoare închisă.

Acest ulei se foloseşte pentru par-fumarea încăperilor, dar are şi propri-etăţi medicinale. Calmează durerile de cap şi induce o stare de calm. În alimentaţie, uleiul de levănţică se foloseşte la aromarea îngheţatelor şi a salatelor de fructe.

Ulei pentru iarnăPentru acest

ulei este nevoie de condimente parfumate, iuţi, aşa-numite de iarnă: scorţi-şoară, cuişoare,

nucşoară, ghimbir. Acestea, în canti-tăţi egale, se pun într-un recipient de sticlă şi se acoperă cu ulei din seminţe de struguri. După două săptămâni se strecoară şi se depozitează într-o sticlă de culoare închisă.

Acest ulei, care are parfumul săr-bătorilor de iarnă, se poate prepara în orice anotimp, dar este important ca vasul în care se pun condimentele şi uleiul la macerat să fie ţinut la căldură şi la soare. Uleiul împrospătează aerul din încăperi, dar se foloseşte şi pentru a da gust unor preparate din carne, pateuri, budinci.

Cum îţi prepari singur uleiurile aromate

Regulile de aur ale bunicii

Toate femeile îşi doresc mai puţină muncă în gospodărie. Fiindcă

niciodată treburile nu se rezolvă singure, îţi recomandăm remedii sigure pentru îndepărtarea petelor şi a murdăriei din diverse locuri sau obiecte.

Curăţă pereţii cabinei de duşŢine la îndemână, când faci

duş, un produs special pentru curăţarea băii. După ce ai făcut duş, pune puţină soluţie pe pereţii uzi, apoi clăteşte. Dacă uşa este din sticlă, şterge-o cu o cârpă curată, umedă şi cu ulei de bebeluşi sau săpun lichid; astfel nu vor mai rămâne pe ea picături de apă.

Degresează dulapurile din bucătărie Degresează partea de deasupra

a dulapului din bucătărie cu un burete înmuiat în apă cu săpun sau cu un spray special de curăţat. După curăţare, aşează coli de hârtie, tăiate la dimensiunile potrivite, pe care le vei schimba apoi lunar.

Urme de pix pe canapea sau perdeleÎnmoaie un burete în lapte şi

freacă bine pata. Va trebui să încerci de câteva ori, dar sigur vei reuşi. Puful de pe tapiţerie se curăţă foarte uşor şi eficient cu o cârpă curată, umezită.

Fă lună podelelePentru a curăţa podelele, folo-

seşte o soluţie de curăţat universală şi un mop umed, din microfibre, sau un burete mare, curat. Ai putea din când în când să le cureţi cu mopul uscat sau cu aspiratorul, ca să aduni firele de păr şi praful care s-a adunat.

Îndepărtează etichetele de pe sticleÎndepărtează resturile etiche-

telor de pe sticle, borcane etc. cu un material curat sau un disc de curăţat din bumbac pe care ai pus puţin lapte demachiant.

11

Iulie 2015 meDIcIna naTUrIsTă

Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. Nicolae Iorga

Pagini organizate după „Formula AS” şi alte surse de

Paraschiva MĂMĂLIGĂ

În urma cercetărilor, specialiştii au reuşit să formuleze o dietă potrivită pentru stimularea memoriei şi prevenirea bolii Alzheimer.

Dieta este importantă în mod special pentru prevenirea afecţiunii Alzheimer, dar

nu este indicată doar pentru persoa-nele în vârstă, ci şi pentru cei tineri.

Informaţiile de mai jos sunt utile pentru oamenii cu vârsta de 20, 30 şi 40 de ani care doresc să ştie ce alimente şi băuturi trebuie să consume pentru a-şi păstra creierul sănătos.

Regulile pentru un regim alimentar sănătosExistă două reguli care stau la baza

unui regim alimentar sănătos pentru creier. Prima este pe măsură ce burta creşte, creierul tinde să se micşoreze.

Cercetările au demonstrat existenţa unei corelaţii directe între obezitate şi micşorarea hipocampusului - o parte a creierului responsabilă cu memoria şi reamintirea.

Este vital să limitaţi cantitatea de alimente pe care o consumaţi şi să faceţi căt mai multe exerciţii fizice.

A doua regulă a unei diete sănă-toase pentru creier este să fiţi atenţi cu alegerile dietetice pe care le faceţi.

Anumite alimente nesănătoase cum ar fi zaharurile rafinate cresc inflamaţia celulară şi reduc fluxul de

sânge la creier. Superalimentele de mai jos acţionează în mod opus prin reducerea inflamaţiei şi creşterea fluxului de sânge în zona creierului pentru ca acesta să devină mai sănătos ca oricând.

Fructele de socFructele de soc sunt bogate în

quercetină, un flavonoid care este foarte important pentru funcţionarea normală a creierului. Ca şi afinele şi căpşunele, flavonoidele din boabele de soc ajută la reducerea inflamaţiei de la nivel celular.

În plus, quercetina creşte activitatea mitocondrii lor celulelor. Prin stimularea activităţii mitocondriale, veţi putea amplifica nivelul general de energie.

Nucile pecanNuca de pecan, un ingredient

tradiţional american (se găseşte în vânzare şi la noi), nativă din sudul Statelor Unite, este un aliment deose-bit, cu un înveliş dur şi neted, cu un gust delicios, cremos şi dulce. Pecanul este folosit des în diverse deserturi americane precum plăcinta de pecan sau caramelizate în sirop de arţar. În străinătate şi-au câştigat popularitatea însă, datorită conţinutului bogat de minerale şi vitamine (optsprezece la număr!) precum: vitamina E, B1, B2, B5, B6, mangan, cupru, fier, fosfor, magneziu ş.a

Nucile pecan conţin acizi graşi Omega-3 care sunt vitali pentru un creier sănătos. De fapt, nucile pecan sunt nucile cele mai bogate în anti-oxidanţi şi sunt considerate printre alimentele care au puternice capacităţi antioxidante.

Studii recente au demonstrat că un consum constant de alimente bogate în acizi graşi Omega-3 (cum ar fi nucile pecan) poate reduce considerabil riscul degenerării neu-ronale.

Organe de pui sau scoiciChiar dacă nu au un aspect toc-

mai atrăgător, organele de pui pot fi delicioase preparate adecvat. În plus, sunt o sursă esenţială de vitamina B12 care este crucială pentru sănătatea creierului.

Doar o ceaşcă de organe de pui oferă 228% din doza zilnică reco-mandată de vitamina B12. Dacă nu preferaţi măruntaiele de pui, scoicile sunt o altă alternativă. Acestea conţin zinc şi fier care contribuie la creşterea capacităţii de concentrare şi stimulea-ză funcţia memoriei.

Suc de legumeLegumele oferă numeroase vitami-

ne şi antioxidanţi atât pentru inimă, cât şi pentru creier. Sucul de legume este o modalitate convenabilă şi deli-cioasă de a obţine toate substanţele nutritive vitale.

SfeclaAceastă rădăcină are efecte mira-

culoase asupra sănătăţii creierului. O dată cu înaintarea în vârstă, fluxul de sânge scăzut contribuie la declinul cognitiv.

Cercetările au stabilit că nitraţii naturali care se găsesc în sfeclă (pre-cum şi în varză şi ridichi) pot creşte de fapt circulaţia sanguină la nivelul creierului, îmbunătăţind astfel perfor-manţele mentale.

Includeţi sfecla, dar şi restul ali-mentelor recomandate mai sus, cât de des puteţi, în dieta dvs. şi înclinaţi balanţa în lupta împotriva bolii Alzhe-imer în favoarea dvs.

Apariţia pe piaţă a fructelor, în care dăm iama, combinate cu consumul de salate şi crudităţi, le dă de furcă bietelor intestine şi ele răspund cu refuz: diareea.

Un disconfort care nu se potriveşte deloc cu bucuria sosirii verii şi trebuie, de

urgenţă, remediat.

Blocaţi diareea cu taninuri• Beţi ceai negru cu zahăr. Ceaiul

rehidratează, în plus, conţine taninuri astringente, care contribuie la potolirea inflamaţiei intestinale.

• Frunzele de dud, bogate în tanin, sunt un remediu popular răspândit, contra diareei. Se opăresc două linguri-ţe de plantă, cu 250 ml apă clocotită. Se infuzează 10 minute, apoi se strecoară. Se beau trei ceşti pe zi, între mese. În sezonul dudelor coapte, mai există o reţetă: 2 linguri de fructe se pun la fiert în 250 ml de apă, pe flacără mică, vreme de 10 minute. Se bea câte o cană, de mai multe ori pe zi. Infuzia de frunze de fragi este la fel de eficientă.

Hidrataţi-vă• Dacă diareea este puternică şi

durează, trebuie să înlocuiţi rezervele de apă şi minerale pierdute prin scaun! Preparaţi-vă o soluţie de rehidratare, amestecând o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu cu un vârf de cuţit de zahăr, dizolvate într-o ceaşcă de apă. Beţi de mai multe ori pe zi.

• Băuturile energizante pentru sportivi pot înlocui mineralele pierdute, cu con-diţia să nu fie folosite în exces.

Adoptaţi o alimentaţie potrivită• În primele zile, renunţaţi la hrana

solidă şi mâncaţi supă de pasăre sau consome de vită. Sunt ideale, pentru că furnizează apă, minerale şi pro-teine. Ţineţi regimul acesta 2-3 zile consecutiv.

• Evitaţi sucurile de fructe şi legume, favorizează diareea.

• Introduceţi treptat alimente bine tolerate, care conţin fibre puţine: orez, banane, cartofi fierţi în aburi, compot de mere şi de gutui. Bananele şi cartofii conţin pectină, care absoarbe excesul de lichid din intestin şi încetineşte evacuarea scaunului.

• Morcovii sunt o altă sursă de pec-tină. Mâncaţi-i fierţi şi pasaţi cu puţină zeamă. Luaţi câte o lingură, la fiecare două ore.

• Evitaţi produsele lactate, cu excep-ţia iaurtului şi a laptelui acru.

• Evitaţi alimentele bogate în fibre insolubile, greu de digerat: fasolea, varza, varza de Bruxelles.

• Merele, atât pulpa, cât şi coaja, conţin şi ele multă pectină, care opreşte diareea. Se mănâncă întregi sau rase. Un măr pe zi face minuni şi când e vorba de constipaţie.

• Afinele ajută în cazuri de diaree, pentru că sunt bogate în taninuri şi pectine. Afinele uscate au efect mai puternic decât fructele proaspete. Studii recente au dovedit că afinele protejează şi de cancerul de rect.

• Usturoiul, prazul şi ceapa - stimu-lează puternic sistemul imunitar, care luptă mai uşor cu bacteriile diareei. Mai ales usturoiul facilitează absorbţia mineralelor, o adevărată binefacere după pierderea lor.

Leacuri populare• Afine uscate, fierte în vin roşu – o

mână de fructe se dau în 2-3 clocote, în 200 ml vin roşu. Se bea o cană de-a lungul zilei.

• Sirop de trandafiri – 30 de grame de petale de trandafiri se opăresc cu un litru de apă şi se lasă la macerat o zi întreagă. Apoi se strecoară, se adaugă 500 de grame de zahăr şi se pune din nou la fiert, până ce lichidul se trans-formă în sirop. Se iau 3-4 linguri pe zi.

• Ceai din rădăcini de sclipeţi – o lingură de rădăcină rasă se pune la înmuiat un sfert de oră în 500 ml apă rece. Se pune apoi la fiert, un sfert de oră, pe flacără mică. Se infuzează 10 minute, apoi se strecoară. Se beau patru jumătăţi de cană pe zi.

• Doi căţei de usturoi se curăţă de pieliţă şi se zdrobesc. Se amestecă cu două linguri de zahăr brun şi se pun pe foc să dea în clocot, cu o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

• Pâinea prăjită până aproape de carbonizare absoarbe rapid otrăvurile care au produs diareea.

• Apă de orz: spălaţi 150 gr de boabe de orz. Adăugaţi 500 ml de apă şi puneţi-le la fiert, până la primul clocot. Aruncaţi apa şi puneţi alta proaspătă. Lăsaţi să fiarbă 2-3 minute, apoi stre-curaţi. Se beau 2-3 căni pe zi.

HrişcăEste o cereală asemănătoare orezu-

lui, dar cu o valoare nutritivă foarte mare. Este bogată în proteine şi glucide (mai puţine totuşi decât în alte cereale) şi are un conţinut sărac în lipide. Mai are fosfor, iod, calciu, fier, vitamine din grupul B. Hrişca este plină de proteine care se asimilează foarte uşor şi care pot chiar înlocui carnea.

Se recomandă celor cu: ateroscleroză, boli hepatice şi cardiovasculare, edeme, diabet zaharat, hipertensiune arterială şi anemie. În plus, piureul din hrişcă şi lapte duce la creşterea nivelului de dopamină, care contribuie la înlăturarea depresiei. Cum se prepară: piure din boabe, făină în aluaturi, boabele în diver-se salate; există chiar şi miere de hrişcă.

NăutNe-am cam supărat pe el de pe

vremuri, când în loc de cafea eram obligaţi să bem năut, şi ăla prost! De fapt, este foarte sănătos, conţine prote-ine, lipide, glucide, substanţe azotate, amidin, vitamine din grupul B, săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu, clor, sodiu, siliciu, magneziu, fier).

Se recomandă celor cu: probleme renale/urinare (are efect diuretic), dar şi astenicilor, convalescenţilor,  per-soanelor cu probleme ale aparatului digestiv, cu răceli, faringite, nevralgii. Cum se prepară: fiert - în salate sau pastă (humus) - ori în loc de cafea.

NapiNapii, o rădăcinoasă între cartofi

şi morcovi, au o valoare nutritivă

importantă. Conţin vitaminele A, B1, B2, PP, C, iod şi cupru - elemente care contribuie la stabilizarea sistemului nervos şi întăresc imunitatea naturală. Frunzele sunt şi ele foarte sănătoase, având săruri minerale precum calciu, fier, cupru şi clorofilă, care ajută la refacerea sângelui. Au o valoare calo-rică scăzută şi o bună digestibilitate.

Se recomandă celor cu: disfunc-ţii sexuale, tuberculoză, obezitate, persoanelor cu eczeme şi acnee. Cum se prepară: precum cartofii (piureuri, supe, mâncăruri, garnituri combinate cu alte legume).

DudeÎn copilărie, le urmăream cu ochi

ageri până se coceau. Pe toate drumurile, dudele sunt fructele vacanţelor. Dar, fiind atât de sănătoase, de ce să nu le mâncăm şi acum? Conţin tanin, acizi (aspartic, folic, folinic, acetic, propionic),

arginină, compuşi volatili (butilamină), aldehide, cetone, betacaroten, carbonat de calciu, adenină.

Se recomandă celor cu: diaree şi diabet zaharat (ceai de frunze uscate), gastrite, ulcer gastric şi duodenal, con-stipaţie (fructele). Cum se prepară: ca atare, sucuri, compoturi, dulceţuri, vin.

Prune uscateSunt bogate în cupru şi bor, elemen-

te ce ajută la prevenirea osteoporozei. Conţin fier, calciu, seleniu, vitaminele A, B şi C. Facilitează absorbţia de calciu, protejează organismul de acţiunea radi-calilor liberi, cei care provoacă bolile cardiovasculare şi pe cele neurovegeta-tive. Sunt laxative şi diuretice, reglează digestia prin conţinutul bogat în fibre.

Se recomandă celor cu: anemii, pro-bleme ale aparatului digestiv, predis-poziţie la bolile cardiovasculare. Cum se prepară: ca atare, cu orez, cu carne.

Agrişul este originar din nor-dul Europei, dar poate fi cultivat şi în alte regiuni.

Fructele sale sunt căutate pentru gustul lor dulce şi aroma specifică, agrişele fiind folosite în special în Marea Brita-nie ca umplutură la plăcinte sau tarte de casă, dar şi la prepararea gemului.

Agrişul este un arbust care atinge la maturitate o înălţime cuprinsă între 60 şi 150 cm. Ramurile sunt spinoase, frunzele păroase, iar florile, de culoare verzuie sau roşcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile aprilie şi mai. În scop fitoterapeutic se utilizează fructele, cunoscute sub numele de agrişe, sunt comestibile, cu gust dulce-acrişor. Redu-se ca dimensiune, agrişele au forma ovo-idală sau chiar sferică. Culoarea  poate fi verzuie, gălbuie sau chiar roşiatică.

Datorită conţinutului lor, foarte bogat în vitamine şi săruri minerale, agrişele sunt recomandate în alimen-taţia copiilor, fiind considerate fructele vacanţelor de vară petrecute la munte.

Fructele au în compoziţia lor acizii citric, malic şi tartric, celuloză, calciu, fier, fosfor, pectine, potasiu, sodiu, substanţe grase, zaharuri şi vitaminele A, B1, B2, C, P. De asemenea, conţin acizi graşi Omega 3 şi 6.

Beneficiile consumului de agrişe:1. eficient în creşterea imunităţii

organismului;2. menţine sănătatea mentală şi

buna funcţionare a sistemului cardi-ovascular;

3. ajută la reducerea colesterolului din sânge prin dilatarea vaselor de sânge şi scăderea tensiunii arteriale;

4. îmbunătăţeşte toate cele 7 ţesuturi corporale;

5. tratează problemele de piele, au rol anti-aging;

6 . î n c e t i n e ş t e a c t i v i t a t e a osteoclastică, cea de distrugere a oaselor;

7. ajută ca tratament facial în elimi-narea coşurilor şi a acneei;

8. previne hyperlipidemia prin atenuarea stresului oxidativ care are loc odată cu procesul de îmbătrânire;

9. ajută la eliminarea păduchilor;10. ajută ca tratament pentru creş-

terea şi pigmentarea părului.

Dietă pentru

sănătatea creierului

Diareea de vară

alimente uitate

Agrişul, izvor nesecat de sănătate5

12

Iulie 2015

Clubul dietelor de slăbit

Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale. Dalai Lama

FrUmUseŢe

Câteva sfaturi ca să nu ne re-îngrăşăm

Nu doar crudităţiSigur că hrănindu-vă astfel aţi putea

pierde în greutate foarte rapid, dar nu faceţi decât să vă înfometaţi organismul. Care va învăţa să stocheze cele câteva calorii pe care le ingeraţi, metabolismul îşi va încetini ritmul şi, ulterior, va fi mult mai greu să daţi jos kilogramele. Şi cum nu veţi rezista vreme îndelungată, veţi acumula câteva sute de grame „în zbor”, poate chiar mai mult.

Nu săriţi peste meseDacă nu vă e foame la ora mesei, nu

trebuie să vă forţaţi. „Ar fi util să învăţaţi şi să reînvăţaţi să vă ascultaţi organismul şi să mâncaţi doar când simţiţi cu-adevărat foamea (nu foamea socială sau psihologi-că)”, recomandă experţii.

Dar nu se pune problema să săriţi peste o masă cu scopul de a reduce aportul caloric. Organismul dvs. va reacţiona ca şi când această stare ar urma să devină permanentă şi – în consecinţă – va reduce metabolismul!

Notaţi toate progreseleDeşi cântarul nu se clinteşte, nu

înseamnă că organismul dvs. nu este în plină transformare. Observaţi progresele deja obţinute şi notaţi-le: un plus de toni-citate, câţiva centimetri în minus la talie, mai multă energie...

Reduceţi porţiile... dar nu prea multSă evitaţi să mâncaţi o porţie în plus de

paste sau de desert este foarte bine, dar să le reduceţi într-un mod prea drastic, mai ales dacă obişnuiţi să mâncaţi bine în fie-care zi, nu e deloc recomandabil, pentru că organismul dvs. va intra pe o spirală de alternanţe: restricţii şi prea plin.

Faceţi plinul de luminăNu mai aveţi chef de nimic? Staţi acasă

într-o după-amiază de duminică, în faţa televizorului, cu un pachet de biscuiţi la îndemână gândindu-vă cu jale că nu veţi slăbi niciodată?

Ripostaţi! Puneţi-vă pantofii şi ieşiţi din casă chiar şi pentru o jumătate de oră, timp în care faceţi plinul de lumină, ceea ce înseamnă o mişcare, o producţie mai mare de serotonină şi o stare de bine de care aveţi nevoie!

Îmbrăcaţi-vă şicChiar dacă nu sunteţi prea încântate

de felul cum arată corpul dvs. în acest moment, gândiţi-vă că e ceva temporar. Fiţi atente la felul cum arătaţi, îngrijiţi-vă şi nu vă ascundeţi sub bluze lungi, largi şi... negre. Purtaţi: bluze şi tricouri colorate, care să vă motiveze!

Pozitivaţi noua greutateGreutatea dvs. stagnează de ceva vreme?

Nu e cazul să vă stresaţi! Conform specialiş-tilor, sunteţi pe cale să imprimaţi în creierul dvs. o nouă greutate maximă de referinţă. Şi pentru aceasta, trebuie puţin timp.

Mişcare zilnicăŞi în acest caz, descurajarea poate face

ravagii. Sportul nu vă mai spune nimic? Fiind demotivate, v-aţi pierdut interesul pentru orele de fitness, pentru jogging sau pentru mers pe jos? Reveniţi-vă! Activitatea fizică este esenţială pentru a ţine greutatea sub control. Un alt avantaj: mişcarea con-tribuie la producţia endorfinelor, hormonii fericirii şi ai stării de bine. Iar de starea de bine aveţi stringentă nevoie în acest moment.

Paraschiva MĂMĂLIGĂ

În viaţa ei de după Kazahstan, Lucreţia Bălţatu a servit un model de cumsecădenie,

rafinament şi omenie pentru multe generaţii la rând. I-a mai râmas un singur lucru de făcut, numai de-ar reuşi - să scrie o carte de piese pentru teatru chiar dacă n-a devenit scriitoare sau actriţă, după cum visa. Să le joace cei care au talentul de a interpreta roluri emoţionante şi dramatice. Ea va rămâne doar un spectator fidel. Toată viaţa şi-a jucat cu brio rolul, în afara scenei. După cum se întâmplă în cele mai dese cazuri, poveştile cu un conţinut dramatic au un final fericit. Ca şi în cazul ei! N-a fost decât voia Bunului Dumnezeu. A încercat-o în toate felurile, ca mai apoi s-o ierte, s-o lumineze şi s-o milostivească. Astăzi îi cere doar puţin –sănătate pentru toată familia ei mare şi s-o mai ţină ceva timp lângă ei.

Pe când era încă adolescentă Lucreţia Bălţatu avea vise măreţe – vroia să devină actriţă, scriitoare ori stuardesă. Nu prea cunoştea esenţa acestor profesii, câtă muncă trebuie să depui şi cât talent trebuie să ai. Un lucru îl înţelegea clar – ele te ţin în centrul atenţiei, te fac cunoscută şi apreciată, iar dânsa tocmai asta îşi dorea din tot sufletul. Numai că posi-bilităţile financiare ale părinţilor ei, Epifan şi Glicheria Negrea, nu prea străluceau, precum nici capacităţile Lucreţiei.

Era isteaţă, ageră, descurcăreaţă, dar mai avea de muncit mult. Ş’apoi, opt copii fiind în familie, ca să se des-curce părinţii luau câte două norme la tutun, implicându-i şi pe ei. Mai aveau pe lângă casă animale, păsări, de care trebuiau să îngrijească şi ei, copiii. Se cam plictisise şi de carte, şi de casă. Îşi dorea să călătorească, să cunoască lumea.

Aşa că atunci când tocmai termi-nase opt clase şi o prietenă îi propu-sese să meargă cu ea în Kazahstan, acolo unde se câştigă bine (pe vre-muri mulţi mergeau la desţelenire), nu a ezitat prea mult. Nu conta că nu are bani, nu are o specialitate, cât de cât, un loc de lucru şi trai asigurat, credea că se rezolvă toate de la sine. Se gândea să câştige ceva bani, să se întoarcă să termine şcoala şi să-şi urmeze calea în ale actoriei sau a scrisului. Dar... socotelile de acasă nu totdeauna se potrivesc cu cele de la târg.

La început toate bune şi frumoa-se – locuri noi, minunate, veselie, libertate. Până când începuse a-şi număra bănuţii ca să-şi cumpere o pâine. Nu vă spusesem că Lucreţia n-a şoptit nimănui o vorbă că pleacă, avea ceva adunaţi bani de la zilele de naştere, Crăciun, din ce mai câştigase vara în brigada şcolărească, dar şi din cota parte la tutun. Culmea la toate, mai luase şi din puţinul pe care sărmanii părinţi îl pusese de-o parte. A procedat urât de tot, dar nu asta era cea mai gravă problemă acum. Nu avea de la cine să ia bani, nici cui să-i plângă pe umăr, nici de la cine să ceară un sfat.

Aşa se face că îl întâlneşte la cantina unde numai se angajase ca spălătoreasă de veselă pe Hegur, un cazah morocănos şi înăcrit, dar care îi păruse extraordinar de frumos. Se îndrăgosti lulea pe loc, dar şi el nu rămase indiferent. Fragedă şi cu-n vino-ncoace, ca majoritatea moldovencelor noastre, cum nu-i putea place lui Hegur, cazahul cu ochii înguşti şi cu vreo 10 ani mai mare ca ea!

Tot mai bătătorite deveniră cără-rile spre cantină şi tot mai îndră-gostită era Lucreţia. Uitase definitiv că a venit aici pentru a câştiga nişte bani şi că trebuie să se întoarcă acasă ca să-şi continuie studiile. Găsise în el un sprijin şi un aliat de nădejde.

Hegur, purtat de val, a uitat că la ei, la musulmani, există nişte restricţii în privinţa căsătoriei, dar poate că nici nu se gândea la asta atunci. Prinşi în capcanele dragostei s-au dedat cu trup şi suflet unul altuia.

La vreo 3 luni de relaţie fierbinte, Lucreţia realizează că e însărcinată. E grozav de speriată, dar totodată aşteaptă cu nerăbdare să-i spună vestea lui Hegur.

Cazahii sunt un popor de sorginte turcească în amestec cu mongolii. Ei au tradiţiile şi ritualurile lor. Hegur s-ar fi căsătorit fără probleme cu ea, însă familia n-o vroia nici în ruptul capului. Au acceptat-o numai pentru faptul că era însărcinată şi nu atinse-se majoratul. În acest caz Hegur ar fi putut tras la răspundere.

Din acest moment n-a mai avut zile bune Lucreţia. În primul rând, n-a mai putut să-şi câştige singură bucăţica de pâine şi depindea întru totul de familia soţului. În râdul doi, trăiau toţi ticsiţi într-o iurtă murda-ră, într-un sătuc fără denumiri de străzi şi lumină. Mai apoi Lucreţia nu s-a obişnuit niciodată cu tempera-turile exagerat de ridicate, cu gustul laptelui de cămilă şi nici a cărnii de cal. Nu a preferat niciodată besbar-makul, mâncarea lor tradiţională, şi nu a învăţat să prepare acest fel de mâncare. Gulshat, soacra ei, nu a înghiţit-o niciodată şi nu a iertat-o că nu a adoptat islamul, că nu a acceptat tradiţiile şi obiceiurile lor. Acestea au fost principalele focare de scandaluri, uneori şi bătăi. În loc s-o apere, soacra aţâţa şi mai tare focul, lucru mai rar întâlnit la musulmani. Atât doar că la mijloc era Amina, fetiţa pe care o născuse. Era o biju-terie de copil, cu tenul tatălui, ochii şi trăsăturile mamei. Doar pentru ea mai stătea alături de Hegur, îndurând toate umilinţele din partea soacrei şi bătăile din partea soţului.

Într-o zi, când au început insultele din partea lui Hegur, precum că ea

l-ar fi furat cu coada ochiului pe un oarecare Sultan, Lucreţia n-a mai rezistat şi i-a reproşat ceva. A tăbărât asupra ei ca un sălbatec şi a bătut-o mai s-o omoare. Apoi tot el a chemat în ajutor, plângând şi spunând că şi-a găsit soţia inconştientă într-o baltă de sânge... Toate acestea s-au petrecut în prezenţa soacrei, care tocmai se ruga lui Allah... şi a fetiţei, Amina.

După mai multe luni de spitaliza-re, Lucreţia s-a întors în iurta întu-necoasă. Nu avea în altă parte unde să se adăpostească, nu avea nici bani şi nici prieteni. N-o mai avea nici pe Amina în preajmă. Soacra a avut grijă s-o îndepărteze de ea, moti-vând că noră-sa e bolnavă de cap şi e incapabilă de a-şi creşte copilul. Cică, pentru a o proteja ea a dus-o într-un loc sigur. Sub pretextul că e inaptă de a-şi creşte copilul, a fost lipsită de drepturile părinteşti. Ei au calicit-o şi tot dânşii au insistat prin lege s-o priveze de drepturile asupra copilu-lui. Singură în faţa atâtor nedreptăţi, fără apărare şi bani, Lucreţia a vrut să-şi pună capăt zilelor. Probabil că numai Dumnezeu, pe care nu l-a trădat şi l-a purtat mereu în suflet, a luminat-o şi a îndreptat-o cu gândul spre părinţii ei.

Bieţii părinţi, pe lângă faptul că au fost curăţaţi de bani de propria fiică, ani buni nu aveau nici o veste de la Lucreţia. Plini de durere, când cineva îi întreba pe unde le este fata, spuneau bâlbâindu-se, că e plecată la învăţătură prin Rusia, iar despre dispariţia banilor n-au crâcnit nici un cuvânt nimănui, nici copiilor.

Nu le-a scris nici peste jumătate de an, nici peste unul, nici peste trei... Vestea avea să vină peste vreo cinci ani. Şi-i ruga Lucreţia s-o ierte pentru nesăbuinţa ei, pentru că nu i-a ascultat şi-i implora s-o primească acasă. Le promitea că acum la puţin peste 20 de ani ai ei e maturizată suficient şi cu toate acestea nu va mai ieşi din cuvântul lor.

Astfel, cu inima frântă de durere, fără Amina, fără leţcaie în buzunare şi cu visul spulberat de a mai deveni actriţă, Lucreţia se întoarce înapoi în Moldova, la părinţii săi.

(va urma)

Întâmplări adevărate

Ursuleţul de pluş

Masca din ulei vegetal este cel mai ieftin, simplu şi eficient tratament pentru părul tău. Iată cum să-l foloseşti pentru a avea un păr sănătos şi mătăsos!În loc să-ţi cheltuieşti mici averi

pe măşti şi tratamente scumpe pen-tru păr, îl poţi îngriji cu bani puţini, folosind uleiurile vegetale. Sunt ieftine, eficiente şi uşor de folosit.

Ce ulei se potriveşte pentru părul tăuAtenţie! Pentru păr şi piele se

folosesc uleiuri vegetale, pe care le găseşti la magazinele naturiste. Nu se folosesc uleiurile esenţiale, care sunt iritante pentru scalp şi ten, nu se folosesc uleiurile de gătit – de exemplu, uleiul de floarea soarelui.

Iată ce uleiuri poţi folosi pentru păr:Uleiul de avocado – hidratează

părul, îl face mai mătăsos, mai drept şi îi dă strălucire.

Uleiul de ricin – “îmblânzeşte” firele rebele, hidratează, previne despicarea vârfurilor.

Uleiul de cocos – previne mătrea-ţa, reface părul “agresat” de soare, decolorare, vopsire, etc.

Uleiul de măsline – previne mătreaţa şi căderea părului, hidra-

tează, dă strălucire.Uleiul de rozmarin – îndreaptă

părul, stimulează creşterea, previne căderea şi albirea părului.

Uleiul de migdale dulci – hidra-tează şi hrăneşte.

Ce uleiuri mai poţi încerca: ger-meni de grâu, seminţe de struguri, in, jojoba, argan. Beneficiile sunt mai mari dacă foloseşti o combina-ţie de uleiuri. Dacă ai luat cantitate mai mare de ulei, acesta se păstrează la frigider, într-o sticlă închisă la culoare.

Cum se foloseşte masca de păr cu uleiPune câteva linguri de ulei – în

funcţie de lungimea părului – într-un pahar şi încălzeşte-l uşor la bain-marie sau ţine-l la duş sub jet de apă fierbinte. Toarnă ulei în palme şi apoi întinde-l pe toată suprafaţa părului, insistând mai mult pe vârfuri sau şuviţele deteriorate.

Când tot părul a fost uns cu ulei, acoperă-l bine cu folie din plastic, apoi cu un prosop. Trebuie să ţii masca pe păr cel puţin o oră. La sfârşit, limpezeşte şi spală cu şampon până când nu mai simţi uleiul pe păr.

Masca se aplică o dată pe săptă-mână.

Revista scrisorilor de frumuseţe

Lucia Fărâmă din Drochia ne întreabă la ce mai sunt bune caisele, în afară de faptul că-s delicioase când le consumăm, preparăm din ele sucuri, gemuri, dulceţuri. Evident că aceste “fructe ale zeilor” sunt pline de vitamine şi minerale, aducând mari beneficii organismului. Totodată, ele ajută foarte mult la curăţarea tenului. Şi dacă vorbim de frumuseţe, ţine cont de recomandările de mai jos.

Mască împotriva ridurilorRidurile sunt unul dintre cei

mai mari duşmani ai femeilor, însă caisele vin în ajutorul nostru şi de această dată. Pasează 3-4 caise coapte foarte bine şi amestecă pasta obţinută cu o lingură de smântână. Aplică amestecul obţinut pe faţă şi pe decolteu. Lasă să acţioneze timp de 20 de minute şi clăteşte cu apă călduţă.

Mască pentru tratarea acneeiUna dintre cele mai întâlnite

probleme ale tenului este acneea. Ia o caisă şi pasează bine pulpa. Aplică apoi pe faţă şi lasă să acţioneze timp de 15-20 de minute după care clăteşti cu apă caldă. Repetă tratamentul timp de şapte zile pentru un rezultat uimitor.

Mască pentru revitalizarea tenuluiAlege trei caise coapte şi pasează

bine pulpa. Amestecă pasta cu o lingură de iaurt şi câteva picături de lămâie. După ce se omogenizează bine, aplică pe faţă şi menţine timp de 20-30 de minute. Clăteşte apoi cu apă călduţă.

Cum să-ţi îngrijeşti părul cu uleiuri Tratamente naturiste cu caise

13

Iulie 2015 lUpTa cU UITarea

Cu vorbe nu plătești datoriile. William Shakespeare

Dr. Viorica OLARU-

CEMÂRTAN

În opt ani de putere sovietică (1940-1941 şi 1944-1951), în RSSM au fost operate trei valuri de deportări masive de populaţie şi, zilnic, arestări individuale sau în grup. Violenţa şi represaliile au fost nişte modalităţi sigure prin care puterea sovietică a înţeles să-şi impună voinţa de a construi socialismul într-un timp record într-un spaţiu străin.

Atac asupra celor incomozi puteriiS-a dat lovitura asupra tuturor

categoriilor sociale incomode şi anti-sovietice prin mentalitate, mod de trai şi aspiraţii. Grosso modo, putem califica aceste trei valuri de deportări ca o ofensivă totală împotriva populației din RSSM: ofensiva politică (deportarea din 1941), economică (deportarea din 1949) şi spirituală (deportarea din 1951).

La aceste date oficiale, se adaugă miile de cazuri de deportări individuale şi de trimiteri forţate la muncă sau la studii în adâncurile Uniunii Sovietice, precum şi cazurile necunoscute sau şterse din analele memoriei.

Consecinţele deportărilor au fost imediate şi de durată, fiind deopotrivă de ample. Referindu-ne la impactul social, economic şi psihologic al depor-tărilor staliniste, trebuie să eviden-ţiem că anumite grupuri sociale din Basarabia, ca rezultat al deportărilor şi al altor crime de masă săvârşite de autorităţile sovietice, au fost în mare măsură distruse în câţiva ani de ocu-paţie bolşevică: clericii, care au rămas în Basarabia alături de credincioşi, intelectualii, liderii politici, ţăranii înstăriţi, funcţionarii, oamenii de afaceri, foştii ofiţeri ai armatei române sau ţariste, deputații din Sfatul Țării, ziariştii ş.a.

Basarabiei şi Bucovinei de Nord li s-a adus un prejudiciu enorm nu doar din punct de vedere social, dar şi econo-mic. O daună, la fel de profundă, a fost pricinuită din punctul de vedere psiho-logic, deoarece teroarea şi neputința au implantat în mintea basarabenilor o teamă cu puternice elemente fataliste. Prin deportarea intelectualilor şi a elitei politice s-a curmat dezvoltarea istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi valorilor româneşti. S-a creat o stare anormală de desconsiderare a popula-ţiei localnice, de desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specifi-cului naţional, de frică patologică faţă de celălalt, suspectat a fi un potenţial trădător sau turnător.

Vom structura în continuare o serie de elemente biografice care reflectă destinele celor deportați, propunând şi nişte studii de caz, pe care le-am redat în baza dosarelor personale ale unor persoane deportate (cu sigiliul „strict secret”, elaborate de KGB), suprapuse cu mărturiile supraviețuitorilor, colec-tate în ultimii ani.

Scenarii diaboliceSoarta familiilor deportate în pri-

mul val (12-13 iunie 1941) poate fi reconstituită după două scenarii:

A) Primul scenariu este cel în care capul familiei fusese deja arestat (în perioada 28 iunie 1940 – 11 iunie 1941) şi familia sa trecea de una singură prin deportare.

B) Al doilea scenariu este cel în care capul familiei împreună cu fami-lia era deportat şi separat de familie la gară. În „Planul de măsuri cu privire

la etapele, stabilirea şi încadrarea în câmpul muncii a contingentului special deportat din RSS Lituaniană, Letonă, Estonă şi Moldovenească”, elaborat de Administrația Generală a Lagărelor (GULAG) a NKVD la 14 iunie 1941, se prevedea ca 5 000 de bărbați (capi de familie) arestați în RSSM să fie internați în lagărul Kozel’schinsk (Козельщинск) şi 3 000 de bărbați (capi de familie) – în lagărul Putivl’sk (Путивльск), ambele în Ucraina. Ceilalți membri ai familiilor au fost trimişi în exil în Siberia şi Kazahstan. Toţi deportaţii, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă la întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în artelurile meşteşugăreşti. Pentru munca ce o îndeplineau nu erau remuneraţi echi-tabil, ci li se plătea doar un minimum necesar pentru trai.

Documentele cercetate până în prezent arată că persoanele trimise în exil din RSSM au fost stabilite: în Karaganda – 11 000 persoane, în regiunea Omsk – 6 000 persoane, în regiunea Novosibirsk – 13 700, în ţinutul Krasnoiarsk – 7 000, în RSS Kazahă – 11 794, în ţinutul Altai – 9 802, în regiunea Kirov şi în RASS Komi – 3 600.

Dintr-un raport al Administrației Generale a Lagărelor (GULAG) din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, în coloniile din RSS Kazahă, RASS Komi, ținuturile Altai şi Krasnoiarsk, regiu-nile Kirov, Omsk şi Novosibirsk, au fost deportate din țările baltice, RSSM şi regiunile vestice ale RSS Ucrainene şi RSS Bieloruse 85 716 persoane (inclusiv 3 668 de persoane din RSS Estonă, 12 682 de persoane din RSS Lituaniană, 9 236 – din RSS Letonă, 22 648 – din RSS Moldovenească, 9 595 – din regiunile vestice ale Ucrai-nei şi 27 887 – din regiunile vestice ale RSS Bieloruse). Deportaţii din RSSM au fost trimişi în RSS Kazahă (9 954 de persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6 085, dispersați în 41 de raioane ), Novosibirsk (5 787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM au fost repartizați în regiunile Aktiubinsk (6 195 de per-soane) şi Kzyl-Ordynsk (1 024) şi în Kazahstanul de Sud (2 735).

Deşi scenariul deportării a fost acelaşi, fiecare deportat a avut o soartă unică, trăsătura de bază fiind suferinţa şi destrămarea care a survenit în cadrul acestor familii. Am urmărit trei cazuri, în baza dosarelor personale.

Soarta primarului din GhidighiciFamilia primarului Nicolae Costin

din satul Ghidighici, raionul Vadul-lui-Vodă, deportată în primul val, a fost destrămată, deoarece cei trei copii împreună cu mama lor, Ana, au fost deportaţi în Kazahstan, raionul Aktiubinsk, iar tatăl, Nicolae Costin, a fost separat de familie la momentul deportării. El a fost dus într-un lagăr de concentrare din regiunea Sverdlov-sk. Soţia şi copiii acestuia nu au avut nicio ştire de la el mult timp, apoi au primit o înştiinţare că a decedat. Împreună cu mama, la noul loc de trai, copiii au fost încadraţi la un loc de muncă, toţi lucrând în colhoz. În anii ’50, Ana Costin a fost pensionată ca invalid în legătură cu vârsta înaintată, iar feciorii continuau să muncească. Unul dintre ei, Vasile, scria într-o scri-soare: „Am început a lucra pe câmp de la 14 ani, încă din timpul războiului, fără a-mi cruţa puterile. Am făcut cur-surile de tractorist, apoi cursurile de specialist de profil larg, am fost deco-rat în 1954 cu medalie pentru succese în muncă”. Deportaţii din RSSM, care se evidenţiau prin hărnicie, deseori erau premiaţi, pentru a fi stimulaţi să fie şi mai harnici. Moldovenii însă considerau că prin hărnicia lor vor obţine mai uşor libertatea sau dreptul de a reveni acasă.

Tată a opt copii - condamnat la moarte Familia Iacub din satul Cozmenii

Vechi, raionul Făleşti, a fost deportată la 12-13 iunie 1941. Capul familiei, Gheorghe Iacub, a fost arestat şi escortat în lagărul Ivdel (Ивдель) din regiunea Sverdlovsk, unde a fost tras la răspunde-re penală conform articolului 58-13 al Codului Penal al RSFSR, fiind învinuit că a fost membru activ al partidului cuzist, că a participat la pogromurile împotriva evreilor, că a făcut agitaţie pentru cuzişti şi pentru „Germania fascistă”. Gheorghe Iacub a pledat nevi-novat. Consfătuirea specială pe lângă NKVD al URSS, în şedința din 21 martie 1942, l-a condamnat la moarte. Gh. Iacub a fost împuşcat la 25 aprilie 1942. Ceilalţi membri ai familiei (soţia cu 8 copii) au fost deportaţi în regiunea Tomsk, iar averea le-a fost confiscată.

În aprilie 1949, la Chişinău, organele de resort discutau soarta unuia dintre membrii acestei familii – a lui Ion Iacub, care a fost deportat în iunie 1941 ca fiu de chiabur, fiind trimis în aşe-zarea specială din raionul Baknarskij, regiunea Tomsk. Acolo, în 1945, el a fost mobilizat la o şcoală profesional-tehni-că din oraşul Prokopievsk, iar în 1947, după absolvirea ei, a fugit din aşezarea specială şi s-a întors în RSSM. La 7 februarie 1949, Secţia Raională Sculeni a MAI l-a arestat pe I. G. Iacub şi l-a tras la răspundere conform art. 78, partea a III-a, a CP al RSSU, pentru fuga de la locul de trai stabilit obligatoriu. Luând în consideraţie faptul că atunci când a comis infracţiunea, I. G. Iacub nu era major şi conducându-se de directivele MAI al URSS nr. 43/03/VC/1361 din 18.II.1949, s-a decis ca arestatul Ion Gheorghe Iacub, aflat în închisoarea nr. 1 din or. Chişinău, să execute în continuare pedeapsa în închisoarea din oraşul Tomsk, sub răspunderea şefului Departamentului I special al Direcţiei MAI din regiunea Tomsk.

Un alt frate, Vasile G. Iacub, născut în 1920, a fost condamnat de Consfă-tuirea specială a NKVD la 8 ani de muncă silnică în lagăr de concentrare, făcându-se vinovat de încălcarea fron-tierei de stat la data de 17.V.1941, când a vrut să treacă în România.

Ceilalţi membri ai familiei au fost incluşi în activităţi agro-industriale în raionul Baknarskii, regiunea Tomsk, unde s-au găsit până în momentul când li s-a ridicat statutul de deportat şi au fost eliberați din exil, în 1958.

Deportat după ce a candidat în Parlamentul RomânieiUn alt dosar studiat a fost cel al

familiei lui Efim Afanase Ojoga din oraşul Chişinău. Efim Ojoga a fost arestat la 13 iunie 1941 şi trimis în lagărul Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Fiind învinuit că este proprietarul unui atelier de turnătorie şi membru al comitetului orăşenesc al Partidului Liberal român, din partea căruia a can-

didat în Parlamentul României, a fost internat în lagăr, unde a murit la scurt timp, la 18.XII.1941. Cauza oficială a morţii a fost declarată pneumonia, deşi s-ar putea ca realitatea să fie mai dură deoarece este clar că în urma maltratărilor, lipsurilor şi a muncii extenuante, sănătatea şi viaţa oameni-lor erau la limită. Ceilalți membri ai familiei Ojoga (soţia şi trei copii) au fost deportați în Kazahstanul de Sud, staţia Syr-Daria, sovhozul Pahta-Aral, şi trimişi la lucru în sovhoz.

Foamete şi frică pentru viitorViaţa deportaţilor era grea. Lipsuri-

le materiale erau accentuate şi de lipsa hranei spirituale. Deservirea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă necesitate se făcea destul de prost şi deportații erau nevoiți să facă schimb cu populaţia locală: pentru pâine sau cartofi se cedau costume din ţesătură calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc. Pentru a-şi putea hrăni copiii, adulții făceau eforturi colosale. Copiii lucrau de mici. Faptul că URSS era în război şi suporta mari greutăţi economice se resimţea foarte mult asupra condiţiilor lor de trai. Foametea, lipsurile, înjosirile şi frica pentru viitor erau omniprezente. Cre-dinţa strămoşească, păstrată în sufletele întristate ale deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la revenirea acasă.

În ceea ce priveşte condiţiile de trai şi de lucru ale contingentului de persoane deportate, imaginea o putem reconstitui după documentele, dările de seamă, rapoartele şi directivele care s-au păstrat în arhivele fostului KGB. La fel, un izvor preţios îl reprezintă dosa-rele personale ale deportaţilor, precum şi istoriile personale consemnate de supravieţuitori.

Persoanele deportate în timpul regimului lui Stalin au fost strămutate în colonii/aşezări speciale cu domiciliul obligatoriu (ссыльное поселение sau спецпоселение). Era o formă de exil intern pentru această categorie de per-soane pedepsite extrajudiciar. În aceste colonii, deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mişcare era limitată la o anumită zonă din raza coloniei. La data de 15 iulie 1949, numărul total al coloniştilor speciali din URSS era de 2 552 037 de persoane (inclusiv 34 763 de persoane deportate din RSSM în 1949).

La locul de exil deportații erau numiți deja спецпоселенцы – colonişti speciali. Lunar, persoanele strămutate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în aşezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Astfel, aproape fiecare dosar conţine câte o foaie de înregistrare lunară a colonistului special, în care se specifică numele, prenumele, patronimicul, ţara/locul de origine, colonia specială. Prezentând actele pentru identificare, fiecare colonist special urma să semne-

ze că este prezent. În cazul în care era analfabet, pentru el semna o persoană din administraţia locală.

În regiunea Tiumen, din RSSM au fost exilate 7520 persoane (2504 familii), majoritatea fiind antrenate în sectorul şi producţia silvică (1250 familii); în sovhozuri – 740 familii; în colhozuri – 284 familii; restul – în diferite ramuri industriale şi agricole. Este de remarcat că multe localităţi unde au fost trimişi în exil basarabenii nu erau pregătite pentru primirea lor – spaţiile locative erau într-o stare dezastruoasă, necesitând reparaţii capitale, lipseau sistemele de încălzire, mobila etc. Adresându-se adminis-traţiei locale, marea lor majoritate căuta să-şi asigure familiile nenorocite măcar cu minimul necesar pentru a supravieţui frigurilor de acolo. Bagajul cu care au venit deportaţii reprezenta produse alimentare (făină de grâu şi porumb, miere de albine, brânză, unt etc.), hainele şi îmbrăcămintea lor fiind sumară şi uzată (unii erau chiar desculţi). În documentele oficiale se constata că condiţiile de trai erau rele, locuinţele – într-o stare antisanitară evidentă, asistenţa medicală pentru deportaţi nu se asigura, lipseau produ-sele alimentare, medicale, de uz curent, întrerupându-se chiar şi furnizarea pâinii. Coloniştilor speciali care nu aveau surse de existenţă nu li se acorda niciun fel de ajutor.

Viaţă printre păduchi şi puriciDeşi printre deportaţi erau familii

care doreau să-şi construiască pro-priile case, administraţia locală nu le permitea, deoarece nu a fost prevăzut aşa ceva. Condiţiile de lucru erau grele, normele de lucru şi salarizarea erau neclare, deseori făcându-se abuzuri şi încălcându-se drepturile elementare ale oamenilor la existenţă. Câteva descrieri de pe teren sunt îngrozitoa-re: 28 de familii (75 de persoane) au fost cazate într-o baracă cu suprafaţa de 98 mp, fără scaune, mese, pereți despărţitori. Alte 20 de familii au fost cazate în vagoane vechi, cu găuri şi în stare antisanitară. Toate locuinţele erau pline de păduchi şi purici, diferite insecte, spre exemplu, ţânţari foarte mari şi periculoşi. În toată regiunea era o criză acută de apă potabilă, oamenii folosind-o pe cea din bălţi, care era infestată. Mâncarea se prepara afară, nerespectându-se normele de protecţie antiincendiară. Asistenţa medicală lip-sea, medicamentele erau insuficiente. În muncă erau încadraţi toţi maturii, chiar şi adolescenţii de 14-15 ani, însă nu erau stabilite condiţiile şi remunera-rea pentru muncă. Mulţi erau îmbrăcaţi în haine de vară. Nu li se acorda nici haine speciale pentru lucru în pădure. Pâinea care se dădea deportaţilor era de o calitate inferioară, fiind umedă şi înăcrită.

Pentru a se deplasa dintr-o locali-tate în alta, deportaţii erau obligaţi să obţină permisiune de la comenduirile speciale ale NKVD şi să se prezinte o dată sau de două ori pe lună la aceleaşi comenduiri pentru a se înregistra.

Deportările din Moldova pot fi apreciate din mai multe perspective: drept elemente ale „subsistemului fricii” instituit în anii stalinismului în URSS, drept componente ale politicii de deznaţionalizare a românilor de la est de Prut, drept metodă de depopulare a Basarabiei, drept metodă de luptă împotriva „duşmanilor poporului” etc. Considerăm represaliile sovietice ca având şi un caracter şovinist, îndreptat împotriva unor mari colectivităţi care se afirmau ca antisovietice, indiferent de etnie, confesiune, vârstă, sex etc. Oricât de paradoxal ar fi, represaliile sunt şi un indiciu al caracterului slab al puterii sovietice, deoarece numai aşa ea se putea menţine. „Idealul” spre care se tindea era suprem şi pentru realizarea lui nu conta soarta unui om aparte sau a unui grup de oameni.

Destinele deportaţilor

monument ridicat la chişinău, în memoria victimelor deportărilor regimului comunist

14

Iulie 2015 ZIDIrI ŞI vremUrI

Fii tu însăți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Mahatma Gandhi

Mihai OGRINJI Foto: Cristian

PITULICE

Ne-am despărțit, rândul tre-cut, pe Calea Victoriei din Bucureşti, unde am vizitat

Palatul Cantacuzino (astăzi, Muzeul național „George Enescu”). Până în anul 1878, când a fost străbătut de oştile româneşti ce se întorceau de la Plevna, Grivița şi Smârdan, biruitoare în Războiul de Independență contra turcilor, această faimoasă arteră s-a numit „Podul Mogoşoaei”. Fusese croită de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), spre a ajunge mai uşor la Mogoşoaia, unde îşi înălțase o impo-zantă reşedință de vară, iar de acolo, prin Potlogi - şi aici îşi rostuise, de asemenea, un alt palat - alaiul domnesc se îndrepta spre Târgovişte.

La Mogoşoaia ne oprim şi noi acum. Nu înainte de a mai face o legătură între Brâncoveanu şi Gh. Gr. Cantacuzino, zis Nababul. (Apropo: Castelul acestuia se găseşte la Buşteni, şi nu la Predeal, cum eronat am scris în „Natura” de luna trecută). Şi unul şi altul au deținut averi fabuloase. La vremea sa, „Altân Bey”, cum i s-a mai spus domnitorului atât de cumplit scurtat de cap şi de zile în urmă cu 301 ani, era cel mai mare latifundiar

din Țara Românească. Pe multe dintre pământurile lui se întindeau impor-tante suprafețe cultivate cu vie. Dintre toate acestea, cea mai prețuită podgorie era la Ştefăneşti-Argeş, cu un bun renu-me până mai ieri. Asta nu înseamnă însă că viile din jurul Bucureştiului - până la filoxera ce s-a produs odată cu sfârşitul veacului al XIX-lea, tufele cu planta lui Bachus se întindeau până în Piața Unirii de astăzi -, cele din preajma Târgoviştei, din zona Dealu Mare, de la Scăieni şi din atâtea alte locuri nu erau mai prejos. Insistăm cu câteva cuvinte în plus asupra viilor nu fiindcă Brânco-veanu ar fi fost un mare consumator de vin. Nici vorbă. Era un modest băutor, departe de apetitul neprietenului său Dimitrie Cantemir, cel „iute la beție”, dacă ar fi să dăm crezare spuselor lui Ion Neculce. Cronicarul muntean Radu Greceanu ni-l prezintă pe Brâncoveanu doar o singură dată „afumat”, ca să nu zic beat de-a binelea. S-a întâmplat la întâlnirea cu ambasadorul englez, „milord Paget”, care, plecând de la Istanbul, în drumul către casă, spre Anglia, s-a oprit la Bucureşti. Scria Radu Greceanu: „Dat-au şi cu puşcile, iar pentru sănătăți închinându şi de veselie mare s-au îmbătat atâta el, cât şi boiarii lui (măcar că de nimini n-au fost siliți)”.

Cel care ştia, poate, ca nimeni altul că, şi atunci şi întotdeauna, cu „păharele şi rachiul” nu se câştigă biruința, iar că „în haine nemțeşti muscalii rămân tot muscali”, îşi făcuse din popasul prelungit prin podgorii o itinerantă reşedință de toamnă. Transformase culesul strugurilor într-un veritabil ritual, la care lua parte cu întreaga familie, în tabere aşezate

în temeiul viilor sau la marginea lor. Pricina acestui periplu - care, şi cu alte destinații pe traseu, atingea şase-şapte luni pe an - se datora aprigei temeri a apariției năframei negre şi a hatişerifului de mazilire, frică de care Brâncoveanu n-a scăpat nici după ce fusese declarat domnitor pe viață... Ştia el ce ştia!

Încheiem această paranteză mai lungă cu amănuntul că Gh. Gr. Canta-cuzino, supranumit Nababul, este des-cendent direct al lui Constantin Brân-

coveanu, mama domnitorului, Stanca, provenind din familia Cantacuzinilor. A fost soră cu Şerban Cantacuzino (domnitor), Constantin Cantacuzino (stolnic), Mihai Cantacuzino (spătar) şi alți frați, toți deținători de înalte dregătorii în stat. Că Brâncoveanu şi fiii săi au avut un sfârşit atât de tragic la Istanbul, în august 1714, şi datorită intrigilor familiei Cantacuzino, asta este o altă poveste.

De pe Calea Victoriei, de la Palatul Cantacuzino, şi până la Mogoşoaia sunt circa 15 km. Numele localității, ca şi al palatului, se trage de la văduva boierului Mogoş, de la care Brâncovea-nu a cumpărat pământul pe care avea să construiască impozantul edificiu. Într-o epocă în care, rostuite cu gândul de a dăinui vremurilor, întâietatea aparținea bisericilor şi mănăstirilor, zidirilor religioase, în general, Palatul de la Mogoşoaia este o apariție cu totul specială în peisajul românesc.

Bogat şi orgolios, cucernic şi bine-făcător, gospodar, dar şi rafinat meşter în lucrări de viclenie neiertătoare, plin de chiverniseală şi interes bine cumpă-nit, avid de lux şi ceremonial fastuos, Brâncoveanu îşi proiecta toate aceste virtuți, pofte şi metehne în zidirile pe care le-a înălțat fără să se zgârcească în vreun fel. N-avea de ce. A moştenit o avere colosală pe care a înmulțit-o cu dibăcie, dar şi cu o fiscalitate care a înspăimântat pe bieții săi supuşi, a trăit în strălucire şi splendori neobişnuite în această parte de lume şi toate aceste înalte stări a dorit să le povestească prin armonia cărămizii şi a pietrei, a zidurilor înalte şi interioarelor îmbră-cate cu largă dare de mână. Palatul Mogoşoaia este o fidelă ilustrare a

acestei dorințe, a acestui orgoliu, de o străvezie sorginte bizantină.

Înainte însă de a ridica Palatul, Brâncoveanu, nefiind încă uns ca domnitor, porunci să se înalțe la Mogoşoaia o bisericuță ce devenea, nu peste multă vreme, paraclis al curții domneşti. Şase coloane şi un pridvor te flanchează înainte de a pătrunde în interiorul lăcaşului, deasupra uşii căruia se găseşte tabloul votiv ce îl înfățişează, normal, pe domnitor, ală-turi de doamna Maria (Marica), soția sa, cu care a dat viață la patru băieți şi şapte fete. Înainte de toate însă cine îi trece pragul este plăcut surprins de „broderia” uşii, pe care se răsfață delicate motive florale şi zoomorfe, din care nu lipseşte herbul brâncovenesc - vulturul bicefal purtând în cioc crucea, vechea stemă bizantină, însuşită şi atât de idolatrizată şi de familia Cantacuzino. Această biserică, ce merită cu prisosință să fie vizitată, a fost târnosită în anul 1688, cu o lună mai devreme ca Brâncoveanu să ajungă stăpân pe Țara Românească. A fost o bună închinare, înainte de a pleca pe drumul domnesc, ce avea să se dovedească un cumplit drum al martirajului...

Palatul de la Mogoşoaia abia peste 14 ani, adică în 1702, avea să capete chip de cărămidă. Brâncoveanu dădu-se ordin ca, undeva, deasupra „cerda-cului”, să fie „scrise” în piatră cuvinte-le: „Acest palat den temelie iaste zidit şi înfrumusețat de preluminatul şi înălțatul Domn Io Constandin Basarab voevod, dăruit şi dat la al doilea lui fiu, lui Ştefan B(râncoveanu) moştenire ohabnică săvârşind acest frumos lăcaş la anul de la Hs 1702, meseța (luna) septemvrie 20”. Fericitul moştenitor n-a mai apucat să se bucure de frumo-sul palat întrucât pe 15 august 1714 era decapitat, la Istanbul, alături de tatăl său şi de ceilalți trei frați...

Conceput pe trei nivele - parter, etaj şi pivniță - palatul, de inspirație italienească, reprezintă o veritabilă autodepăşire în ceea ce priveşte edifi-ciile „civile” anterioare. Mogoşoaia s-a împlinit cu mult peste ceea ce se arăta-seră Potlogi, Sâmbăta de Sus ori Brân-coveni, satul familiei paterne, în care s-a născut Brâncoveanu. Preluase însă de la aceste „case domneşti”, în chip stilizat, o serie de elemente arhitectonice, în frunte cu arcadele, pridvorul, armonia proporțiilor şi - ceea ce nu prea era pe firea „prințului aurului” - modestia unei monumentalități nestridente.

Cele patru fațade sunt îndreptate, riguros, spre tot atâtea puncte cardina-le. În apele lacului, la apus, se oglindeşte loggia. „Acolo - scria G.M. Cantacuzi-no - anonimii arhitecți au desfăşurat virtuozitatea lor. Două intrări, care duc două balcoane acoperite printr-o înaltă arcadă în semicerc, înaintează puțin pe

planul fațadei, încadrând prin sveltele lor volume motivul central al loggiei. Aici înrâurirea venețiană e vădită. Dar interpretarea liberă, ornamentația plină de sensibilitate şi originalitate cu care s-a înțeles sculptura pietrei rămân ale noastre”.

Dormitoarele familiei domnitoare, ca şi camerele destinate musafirilor de seamă, se găseau la etaj. Slujitorii domneşti beneficiau de opt încăperi mai modeste, la parter, în vreme ce beciul, cu rosturile lui bine cunoscu-te, era împărțit în patru spații egale, fiecare cu câte o boltă pe pandantivi.

Cândva, murii palatului fuseseră ornamentați cu impresionante picturi ce reprezentau, la etaj, temătoarea călătorie a voievodului la Adrianopol, din anul 1703, şi întâlnirea cu Sultanul, dar şi fresce cu motive geometrice şi vegetale, câteva fragmente dintre acestea din urmă dăinuind până în zilele noastre. Timpul, şi nu numai el, le-a părăduit şi culorile, şi contururile. Ecouri ale existenței lor, ca şi ale fastului

întrupat de covoare scumpe, argintării, piese de mobilier, cupe şi vase pentru mâncare, ca şi de „defilările” în costume de brocart aurite, blănuri de samur, alte şi alte însemne ale avuției şi rangului stăpânilor acestui palat se mai păstrează în mărturiile călătorilor. Unul dintre ei este francezul de Lamotray, care a vizi-tat palatul la scurtă vreme de la deca-pitarea voievodului, rămânând încântat de plafoanele bine şi bogat pictate, dar şi surprins de faptul că ctitoria ultimului domn pământean al Munteniei fusese preschimbată în han.

Înconjurat de ziduri ca de cetate, palatul Mogoşoaia are în preajma lui - pe lângă paraclisul cu hramul „Sf. Gheorghe” -, cuhnia (bucătăria), Vila d›Elchingen (casă de creație şi de locu-it, în perioada comunistă, pentru mai mulți scriitori) şi, ceva mai la distanță, capela-necropolă a Bibeştilor, în care îşi duc somnul de veci domnitori, prinți şi prințese provenind din această familie. Şi nu numai.

Faptul că palatul Mogoşoaia n-a împărtăşit destinul nefericit al palatului

de la Potlogi, bunăoară, se datorează, în primul rând, insolitei familii Martha şi George Valentin Bibescu, care, în 1911, achiziționează acest domeniu. Până a ajunge însă aici, palatul a trecut prin nenumărate avataruri. Mai întâi, după sfârşitul atât de feroce al domnitorului şi al fiilor săi, palatul devine han. De la şocantul lux ce se statornicise în palat la fumul înecăcios de oaie friptă pe gră-tare, la efluviile ciorbelor la cazan ori, nu în ultimul rând, la mirosul greu al feluriților călători aflați în trecere prin partea locului, decăderea pare să nu mai fi avut nici o măsură. După trei ani de „rătăcire”, fosta reşedință de vară de la Mogoşoaia reintră în posesia familiei, mai întâi a marelui ban Constantin Brâncoveanu (nepotul domnitorului), moştenită, ulterior, de urmaşul aces-tuia, Nicolae Brâncoveanu. Armatele ruseşti, aflate în război cu turcii în anii 1769-1774, devastează palatul în chip sălbatic. Cel din urmă stăpân brâncovean, în linie directă, avea să fie Grigore Brâncoveanu (1767-1832). Fiica adoptivă a acestuia, Zoe Mavro-cordat-Brâncoveanu (1805-1892) moşteneşte Mogoşoaia şi, căsătorindu-se cu domnitorul Gheorghe Bibescu (1802-1873), provoacă palatului o nesperată renaştere (şi extindere, în acelaşi timp) care se va perpetua până în anul 1947, când intră în captivitate comunistă. Despre toate acestea însă vă voi povesti în numărul viitor al revistei.

Înainte de a pune punct acestui episod, să ne mai întoarcem câteva clipe la Constantin Brâncoveanu. În martie 1714, când se oprea, în drum spre Bucureşti, la Mogoşoaia, era pentru ultima dată când puternicul voievod îşi vedea măreața ctitorie. Luna viitoare, în săptămâna mare a Paştelui, i se arunca pe umăr năframa neagră a mazilirii, ascultând încre-menit hatişeriful adus de comisul Sultanului, care suna astfel: Pentru că te-am găsit pe tine, Constantine Brâncovene, nevrednic şi hain, ca unul care ai adus pe muscali la Brăila,

le-ai dat zaherea, şi ai pus biruri noi pe țară şi ai despoiat-o cu ele, şi nu te-ai mulțămit cu Scaunul de domnie ce ți-am hotărât, ci după plac ți-ai ales altul şi stăteai mai mult acolo - pentru acele greşeli deci, şi multe altele, te scoatem din domnie şi-ți poruncim să vii aici la noi, cu toată casa şi seminția ta; pentru aceea, am şi trimes la tine pe imbrohorul cel mare.

Chiar în noaptea de Înviere, rădva-nul, încărcat cu toți ai lui, lăsa Dună-rea în urmă, îndreptându-se spre Istanbul...

Palatul Mogoșoaia

Această publicaţie a fost tipă-rită cu sprijinul Ministerului Afa-cerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

Conţinutul nu reprezintă pozi-ţia oficială a Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

15

Iulie 2015 «naTUra» la DIspoZIŢIa DUmneavoasTră

Doar în mâinile unei ființe un obiect capătă valoare, simbol, căldură. G. Cesbron

Scrisoarea lunii iulie

Dragă „NATURA”,Vă mulţumim din suflet

pentru că de ani de zile vă luptaţi cu mafia care privatizează

pădurile Moldovei. Este adevărat că până nu te frigi tu singur, nu înţelegi durerea altcuiva. Când citeam în „NATURA” despre corupţia şi jaful din fondul forestier naţional, despre aşa-numita arendă a pădurilor, cre-deam că e o durere străină, care nicio-dată nu va atinge şi comunitatea noas-tră. Iată că acum trebuie să plătim pentru lipsa de solidaritate: mafioţii

care cumpără şi vând pădurile statului au ajuns şi lângă localitatea noastră. Fără să ştie sătenii, o pădure de mai multe hectare a fost dată în „arendă”, adică e privatizată de cineva de sus. Ne-am trezit peste noapte cu un gard care împrejmuieşte pădurea din apro-pierea satului nostru. Este limpede că arendaşul care în realitate a devenit proprietar, va începe construcţia unui palat sau ceva asemănător, ascun-zându-se după diferite autorizaţii „legale”, care toată lumea ştie cât costă şi cât sunt de legale. Am căutat Regu-

lamentul blestemat Tarlev-Voronin şi am găsit acolo că orice construcţie capitală este interzisă după cum sunt interzise şi construcţiile de garduri în păduri. De ce „Moldsilva”, care dă în arendă pădurile statului nu desface contractele cu arendaşii care încalcă prevederile contractuale, îşi bat joc de păduri şi fac construcţii capitale în fondul forestier naţional?

Ajutaţi-ne să salvăm pădurile de lângă localitatea noastră.

Un grup de săteni din Stejăreni, Străşeni

Ajutaţi-ne să salvăm pădurile satului E ziua ta, prieten drag,E-o zi de bucurie,De-a te cinsti ca pe un steag,Purtat în bătălie.

Cum se vede, aşa a fost voia Celui de Sus: să-l înzestreze pe acest om cu alese daruri – cu un exterior frumos şi cu un suflet frumos, cu multă bunătate şi multă dragoste de lume. I-a dat şi un car de omenie...

Fără doar şi poate, nu aş fi obser-vat toată această zestre ajunsă la el de la Tatăl Ceresc, dacă ar fi ascuns-o pentru sine, dacă n-ar fi dăruit-o cu nemiluita, fără a o cruţa şi fără a se cruţa, cât de cât. Astfel şi nu altfel îl cunoaşte o lume pe Anatol Ciobanu din Slobozia Duşca, Criuleni. Astfel îl cunosc de-o viaţă şi eu. Şi îi stă bine aşa: n-a dat cinstea pe ruşine pe când era „fecior de plug” printre săteni, dar şi ajungând „domn cu multă carte” în posturi de conducere.

Prin ani trecând, n-a uitat pentru nimic în lume că „a fi domn e-o întâmplare, a fi Om e lucru mare”. Dar cine crede că e uşor şi slujbă să faci şi cu oamenii să trăieşti bine, fiţi sigur că se înşeală. Anatol Ciobanu însă s-a simţit în apele lui când a putut face un bine cuiva. Oricât l-ar fi costat. De multe ori a plătit scump. Dar de fiecare dată n-a regretat, chiar dacă la bine nu i s-a răspuns cu bine. Păcat că sunt şi de acei care se simt foarte incomod când cel din preajmă e mai frumos, mai bun, mai preţuit

ca dânşii. Şi netrebnicii nu i-o iartă celui ce-i eclipsea-ză. A trecut şi dl Anatol Ciobanu prin-tr-o astfel de experienţă, pe

când exercita funcţia de director al Întreprinderii Silvice de Stat Chişi-nău... Şi chiar de nu l-au mai lăsat să fie omul potrivit la locul potrivit – tot om şi tot domn a rămas, în afara acelui post... Nu s-a legat nici până atunci, nici după aceea cu mafia sil-vică ghiftuită, şi nici cu mafia politică nesăţioasă.

În ciuda unor sus-puşi, pentru omul potrivit a fost şi locul pregătit.

E de la sine înţeles că nu fără con-cursul altui om de probă înaltă, dl Dumitru Galupa, directorul Institu-tului de Cercetări şi Amenajări Silvice, Anatol Ciobanu a ajuns vicedirector al acestui Institut, funcţie în care a activat ani buni, până a fi ales, acum patru ani, cu o majoritate covârşitoa-re, în fruntea Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Sindsilva.

Ştiut lucru: obrazul subţire cu multă cheltuială se ţine..., dar ar vrea să-l sărute oricine. Anatol Ciobanu e omul cu obraz, care caută oamenilor în obraz. E omul a cărui avere nu-i altceva decât omenia. Şi la 60 de ani bătuţi pe muchie. Felicitări, prieten drag.

Ionel CĂPIŢĂ

OMUL DE OMENIE

Implementarea cu succes de către REC Moldova a proiectului „RÂURI CURATE – MARE CURATĂ! Acțiune comună a ONG-urilor pentru protecţia mediului în Bazinul Mării Negre”, MIS–ETC 2371, finanțat de UE în cadrul Programului Operațional Comun Marea Neagră 2007-2013, prin inter-mediul Instrumentului European de Parteneriat şi Vecinătate şi co-finanţat de ţările participante la Program, are următoarele rezultate principale:

- delimitarea pe pagina oficială a REC Moldova a unui compartiment dedicat proiectului;

- elaborarea şi distribuirea pliantului de promovare a campaniei de sensibi-lizare a opiniei publice şi de creştere a gradului de conştientizare a populaţiei privind managementul apei şi contro-lul poluării în Bazinul Mării Negre - „Observă, Conştientizează, Acţionează”;

- publicarea a trei comunicate de presă în revista NATURA (nr. 9-271, nr. 4-278, nr. 6-280) şi unul în Revista Apelor (nr. 25);

- participarea la patru emisiuni TV organizate de către televiziunile naţionale „Vocea Basarabiei TV”, TV 7 şi „Jurnal TV”;

- elaborarea unui spot radio şi difuzarea acestuia de 7 ori pe zi timp de 3 săptămâni la postul de radio naţional „Vocea Basarabiei”;

- participarea la 15 emisiuni radi-ofonice a câte 45 minute fiecare, organizate de către posturile radio cu acoperire naţională „Vocea Basarabi-ei” şi „Radio Moldova”;

- organizarea unei dezbateri publice în cadrul campaniei „Observă, Conşti-entizează, Acţionează”, la 22 mai 2015, în cadrul Muzeului Verde din or. Ştefan

Vodă, cu participarea a peste 100 elevi din raion, care s-au implicat activ la identificarea cauzelor şi consecinţelor poluării apei, precum şi la stabilirea măsurilor de prevenire a acestora;

- organizarea unei dezbateri publice în data de 20 martie 2015 la Chişinău, cu participarea a 43 de reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu din R. Moldova, care au supus dezbaterilor bunele practici de mediu în bazinul râului Prut, precum şi rolul/implicarea societăţii civile în implementarea Acordului de Asociere UE-RM şi monitorizarea activităţilor Ministerului Mediului axate pe reali-zarea prevederilor Acordului privind managementul apei;

- participarea la conferința inter-naţională cu genericul „Cum să îmbunătățim cooperarea între ONG-uri şi actorii interesați din Bazinul Mării Negre?”, organizată în perioada 24-27 martie 2015 la Cahul, la care REC Moldova a prezentat rezultatele campaniei de sensibilizare a opiniei publice „Observă, Conştientizează, Acţionează”;

- participarea la întrunirea de bune practici privind managementul apei din Bazinul Mării Negre, care a avut loc la Varna (Bulgaria) la 6

aprilie 2015, unde au fost prezenta-te activităţile de succes referitor la implementarea Directivelor UE pri-vind gestionarea resurselor acvatice şi cele realizate în cadrul proiectelor din domeniu relevante;

- prezentarea experienţei R. Mol-dova în domeniul gestionării eficiente a apei în cadrul conferinţei regionale „Participarea publică şi buna guver-nare de mediu în cadrul sectorului de management al apei din regiunea Mării Negre”, organizată în perioada 15-16 mai 2015 la Varna;

- semnarea de către 8 ONG-uri de mediu din R. Moldova a Memorandu-mului de colaborare pentru realizarea schimbului de bune practici privind managementul şi protecţia apei din Bazinul Mării Negre.

Rezultatele obţinute în cadrul proiectului (finalizat la 30 iunie 2015) şi experienţa acumulată vor fi prezentate în cadrul conferinței de presă. Acțiunea comună a ONG-urilor permite extinderea proiectului dincolo de graniţele actuale şi consti-tuie un precedent cu un impact sem-nificativ asupra dezvoltării durabile a ţărilor implicate.

Gabriela CAPCELEA, REC Moldova

Proiectul „Râuri curate – Mare Curată” – rezultate principale

Common borders. Common solutions.

Acest material a fost publicat cu sprijinul Uniunii Europene, conținutul său reprezintă opinia REC Moldova și nu reprezintă punctul de vedere al Uniunii Europene.

www.blacsea-cbc.net http://www.cceg.ro/clean-rivers-clean-sea/ro/

Colegiul redacţional:Alecu Reniţă (redactor-şef),

Lilia Curchi (redactor coordonator), Paraschiva Mămăligă (secretar),

Ionel Căpiţă, Dinu Rusu, Sânziana Pop, (directorul săptămânalului “Formula AS”), Cristian Lascu (redactor-senior “National

Geographic” România), Mihai Ogrinji (redactor-şef “România Pitorească),

Vasile Şoimaru, Ioana Bobână, Elena Scobioală Vasile Mahu, Ludmila Hârjău,

Lilia Cazacu.

Orice articol publicat în revista “NATURA” reflectă punctul de vedere

al semnatarului şi poate să nu coincidă cu cel al redacţiei.

Adresa redacţiei: str. S. Lazo, nr.13, or. Chişinău, 2004, Moldova

tel./fax: 23-71-49 E-mail: natura@natura.md

Pagina WEB: http//www.natura.mdfacebook.com/Natura.mdTipar: Editura “Universul”

Tiraj: 6550 ex. Comanda: 7897

Centrul de Consultanță Ecologică Cahul, Republica Moldova, împreuna cu partenerii din alte 4 țări, a realizat proiectul „RÂURI CURATE –MARE CURATĂ! Acțiune comună a ONG-uri-lor pentru protecția mediului în Bazi-nul Mării Negre”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2007”. Proiectul vizează dezvoltarea capacității ONG-urilor în domeniul managemen-tului apelor internaționale şi reducerea poluării Mării Negre.

Participanții în proiect sunt şase organizații neguvernamentale din țările vizate din Bazinul Mării Negre, beneficiar fiind Centrul de Consultanță Ecologică Galați, România; în par-teneriat cu Centrul de Consultanță Ecologică Cahul şi Centrul Regional de Mediu, Chişinău, Republica Moldova; Black Sea NGO Network – Varna, Bul-garia; Regional Environmental Centre for the Caucasus – Tbilisi, Georgia; Rize Provincial Special Administration Samsun Turcia.

Proiectul oferă o imagine de ansamblu asupra realizărilor şi per-spectivilor rezultate din implemen-tarea Directivei Cadru privind Apa şi a Directivei Cadru privind Strategia pentru Mediul Marin în Uniunea Europeană, cu focalizare pe aplicarea conceptului de management al apei la nivel de bazin hidrografic. Obiec-tivul principal al proiectului este de îmbunătățirea eficacității măsurilor

adoptate de către deferiți factori cheie în abordarea problemei de poluare a apei, provocare de mediu comună pentru regiunea Mării Negre.

Principalele activități realizate în cadrul proiectului sunt împărțite în câteva grupuri.

Primul dintre acestea prevede sta-bilirea unor focus grupuri naționale, cu accent pe sursele de poluare a apei şi implicarea factorilor cheie în procesul de management a apelor. Partenerii au făcut un sondaj ce prezintă într-o versiune accesibilă problemele legate de managementul apei în regiune în conformitate cu directivele UE. Ches-tionarul a definit rolul ONG-urilor în implementarea acestor directive.

Rolul Centrului de Consultanță Ecologică Cahul a fost substanțial în al doilea grup de activități din cadrul proiectului. Având în vedere experiența organizației şi promovând cele mai bune practici de participare a publicului în gestionare a apei, acesta a organizat o conferință regională la Cahul cu tematica „Cum putem îmbunătăți cooperarea între ONG-uri şi actori cheie în Bazinul Mării Negre?”, cu participarea a 50 de persoane. Conferința a avut loc în luna martie 2015. Reieşind din activitățile realizate, a fost dezvoltat un modul de instruire online pentru 30 reprezentanți din cele 5 țări partenere.

Durata proiectului a fost de doi ani: din februarie 2013 până în iunie 2015.

Proiect „RÂURI CURATE-MARE CURATĂ! Acţiune comună pentru mediu a

ONG-urilor din Bazinul Mării Negre”

Common borders. Common solutions.

Domnului Iurie Apostolache,

Director general al Agenției „Moldsilva”

ADRESARELa data de 06.05.2014, întreg

colectivul ÎSC Străşeni a desfăşu-rat Adunarea generală, la indica-ţia lui E.Nazaria, care era eliberat din funcție prin ordinul Agenției „Moldsilva”încă din 05.06.2014 şi, respectiv, nu avea acest drept. Fiecare angajat a fost dus în eroare să semne-ze pe unele foi curate, precum că sunt prezenți la această adunare. Apoi, la aceste liste cu semnături a fost adău-gat textul care arată precum că colec-tivul ÎSC Străşeni îl susține pe deplin pe fostul director şi activitatea sa. Aceste falsificări au stat la baza iniţia-tivelor lui E. Nazaria de a se întoarce, cu orice preț, director. Rugăm de a nu fi luate în considerație aceste liste cu semnături ale colectivului.

În perioada 2005 - mai 2014, domnul E. Nazaria s-a dovedit a fi un

conducător nedemn pentru întreprin-dere şi demn pentru buzunarul său. În anul 2013, contrar legii, a privatizat depozitul de semințe de la Ocolul Sil-vic Străşeni, fără acordul angajaților, pe numele unor rude apropiate. În prezent, depozitul este scos la vânzare contra sumei de 25000 euro. Tot prin încălcarea legii, a privatizat, la o sumă mizeră, sediul Ocolului Silvic Scoreni, împreună cu 4 apartamente de servi-ciu situate în fondul forestier. Astfel a fost prejudiciat bugetul întreprinderii de o sumă enormă. În anul 2014, în urma unui litigiu favorabil lui, a înstrăinat şi 50 de ari, teren din fondul forestier al Ocolului Silvic Străşeni. În vara anului 2013, Ziarul de Gardă a scos la iveală şi a publicat un articol despre afacerile dubioase, cu bani mari, de arendă a fondului forestier. Pe toată durata de activitate ca direc-tor, a dat dovadă de comportament brutal, agresiv. În unele funcţii au fost angajate rude de-ale sale, care nu fac față cerințelor, fiind protejați de el. La porunca directorului, pădurarii erau presați şi impuşi să îndeplinească dife-

rite comenzi înjositoare în folosul său. Din parchete erau sustrase cantități de producție lemnoasă ocolind norma legală. În rezultatul comercializării producției forestiere din parchete, în folosul buzunarului său, o mare parte de producție lemnoasă de calitate joasă a rămas în teren necomerciali-zată, s-a pierdut calitatea, a putrezit, prejudiciind întreprinderea.

În această perioadă de activitate, sectorul cinegetic a suferit masiv. La vânătorile legale la mistreț, desfăşurate de E. Nazaria cu prietenii săi, era împuşcat tot ce apărea în cale: cerbi, căprioare, astfel încât numărul animalelor s-a redus considerabil.

Reieşind din cele expuse mai sus, colectivul ÎSC Străşeni roagă con-ducerea Agenției „Moldsilva” să nu protejeze această persoană, care nu merită să activeze în sistemul silvic şi toate încălcările expuse mai sus să fie examinate de organele de drept.

Semnatari, angajaţii ÎSC Strășeni: 1. P.Rabii – inginer silvic șef

2. G.Staver – inginer şi alţi 59 de semnatari

Mirosul de sânziene a cuprins valea satului Leordoaia, Călăraşi, în seara şi noaptea magică a Festivalului „Sânziene”. Deja al 14-lea an, Tatiana Popa, directoarea Muzeului „Casa Părintească” de la Palanca, organizează acest eveniment inedit şi reînvie o frumoasă tradiţie geto-dacică.

Lilia CURCHIFoto: D.R.

Deşi Sărbătoarea Sânzie-nelor este marcată la trei zile după Solstiţiul de Vară

(23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul), Festivalul „Sânziene” a fost organizat în seara de 4 spre 5 iulie. Apă, vânt, pământ, foc – sunt cele 4 virtuţi ale naturii care au format elementele sărbătorii ce a durat până în zori.

Mai multe colective artistice au evoluat pentru a scoate în evidenţă tradiţiile şi obiceiurile de Sânziene. Meşterii populari au venit la Festival cu diverse obiecte de artizanat, iar gospodinele au pregătit bucate alese – sărmăluţe, plăcinţele şi alte delicii tradiţionale.

Ploaia nu a speriat oamenii locu-lui, nici oaspeţii veniţi de prin împre-jurimi, care au cules flori şi împletit coroniţe, au dansat în Hora Sânzie-nelor şi cântat, au chemat Sânzienele să aducă fertilitate culturilor agricole, rod femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, să dea miros şi puteri tainice florilor, să tămăduiască bolile şi suferinţele oamenilor.

Precum era şi firesc, vedeta săr-bătorii a fost floarea de sânziană (Gallium verum cea de culoare galbe-nă şi Gallium mollugo – albă). Sânzia-na - floare de câmp, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare - înfloreşte chiar în preaj-ma solstiţiului de vară, la coacerea cerealelor. În medicina populară are o mulţime de întrebuinţări, doar că trebuie culeasă după un anume ritual: în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul,

iar tulpina şi seminţele - toamna. Se zice că dacă sunt culese corect, florile de sânziană au proprietăţi miraculoa-se. Împletite în cununi sau purtate în păr, ele fac fetele mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.

Coroniţele cu sânziene au dat farmec deosebit şi participantelor la Festivalul de la Leordoaia. Conform tradiţiei, pe la apusul soarelui, fete şi femei au mers la malul lacului, rostind cuvinte „magice”: „Du-te, Soare, vino, Lună / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea – floare, / Galbenă, mirositoare, / Fetele să le adune, / Să le prindă în cunune, / Să pună la pălărie, / Floare pentru cununie, / Babele să le rostească, / Până-n toamnă să nuntească”. Apoi, rând pe rând, şi-au aruncat coroniţele pe apa lacu-lui Leordoaia, nu înainte ca fiecare să-şi pună o dorinţă.

După ce noaptea a pus stăpânire deplină peste zare, a fost aprins un rug enorm şi s-a cântat din bucium. Para focului, sunetul buciumului şi strigătele de bucurie ale oamenilor au alungat spiritele malefice şi au purificat împrejurimile.

9 7 7 1 8 5 7 2 6 7 7 0 0

I S S N 1 8 5 7 - 2 6 7 7

Revista întregii familii

Flori magice pe apa de la Leordoaia