Retorica Prezentari Cursuri in Word

5/9/2018 Retorica Prezentari Cursuri in Word - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/retorica-prezentari-cursuri-in-word 1/10

1.Extensia conceptelor de “raţionalitate” şi “discursivitate” şiresurecţia retoricii în secolele XIX şi XX

RaţionalitateaPerspectiva clasica, tradiţională, de origine aristotelică

Criteriile rationalitatii:

Material – adevărul enunţurilor:a) dualitatea adevăr – fals b) supunere faţă de rigorile principiilor logice,indeosebi principiul non-contradicţiei şi cel

al terţului exclus

Formal – respectarea normelor de logicitate:a) deductibilitatea (derivabilitatea); b) corectitudinea (validitatea)

CRITICA CELOR DOUĂ CRITERII

CONCLUZII: Imposibilitatea cuprinderii tuturor actelor de raţionare umană sub umbrela celor douăconcepte centrale – adevăr şi validitate

Raţionalitatea de ordin pragmatic – atingerea scopurilor

Raţionalitatea actelor umane: – raţionalitatea alegerii – raţionalitatea preferinţelor – raţionalitatea ordinelor şi comenzilor – (la limită) raţionalitatea afectelor

Reclama CEGETEL

Chaim Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca: La nouvelle rhetorique: traite de l’argumentation

Auditoriul este conceptul centralAdevărul devine proprietatea enunţurilor de a fi acceptate de un auditoriul universalArgumentarea – convingerea auditoriului, scop in vederea căruia trebuie să cunoaştem credinţele,opiniile şi valorile care ghidează

Semiotica

Peirce: semnul (iconii, indicii şi simbolurile)



Morris: sintaxa, semantica şi pragmaticaSintaxa: conectorii lingvistici ai întemeieriiSemantica: tema în jurul căreia se constituie o intervenţie oratoricaPragmatica: finalitatea in vederea căreia se deruleaza demersul retoric

Saussure: semnificant, semnificat, semnficaţieTeoria comunicării – emitent, receptor etcDiscursul verbal, non-verbal şi paraverbalPublicitatea, PR-ul, Campaniile electorale

2.Convingerea si persuadarea,finalitati retorico-argumentativedistincte

Problema finalitătilor demersurilor retorico-argumentative se poate pune in două maniere distincte:

– având în prim-plan mecanismele specifice destinarilorlor intervențiilor discursiv, care sunt implicateîn producerea rezultatului

- având ca element central al analizei conceptul de performanță discursivă, gradele si modalitatile demanifestare ale acesteia

Immanuel Kant – Logica generala: considerarea a ceva ca adevarat este rezultatul a doua maricategorii de factori:- obiectivi- tinand de subiectivitatea umana

Cand temeiurile considerarii a ceva ca adevarat sunt valabile pentru toti, spunem ca sunt in joc principiiobiective iar adeziunea astfel dobandita este numita convingere

Cand temeiurile adeziunii tin de natura particulara, proprie unuia sau altuia dintre subiectii implicatiintr-un demers retoric, spunem ca sunt in joc principii subiective iar adeziunea astfel dobandita estenumita persuasiune

Convingerile – (la limita) aceleasi pentru toti

Persuasiunea – individuala, privata

Exemple:



– Aceasta este o dimineata insorita – Aceasta este o dimineata frumoasa

Distinctia convingere – persuadare este accesibila doar observatorului exterior

Pentru cel „persuadat”adeziunea sa are o putere cel putin la fel de mare (adesea chiar mai mare!) caatunci cand este convins. Temeiurile subiective si individuale ale persuasiunii i se impun cu o puterecare il face sa creada ca temeiurile adeziunii sale sunt obiective

Exemple: campania electorala

Chaim Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca: La nouvelle rhetorique: traite de l’argumentation

Criteriul distinctiei dintre convingere si persuadare trimite la auditoriul ideal (auditoriul alcatuit din

oameni competenti si rationali)Dupa criteriul rezultatelor – persuasiunea este probabil mai importanta

Dupa criteriul modalitatii de obtinere a rezultatelor – prevalenta convingerii

Persuasiunea: adeziunea la un punct de vedere a unui auditoriu particular (la limita un singur individ)

Convingerea: adeziunea la punctul de vedere propus a auditoriului general (la limita totalitatea fiintelor rationale)

Criteriu alternativ de discriminare: comunicabilitatea si eficienta comunicariiMotivatie: – nu toate temeiurile persuasiunii pot fi cunoscute si, in consecinta, comunicate – chiar si cand acestea pot fi comunicate, ele nu se impun la fel pentru toti cei carora le este destinatacomunicarea respectiva

3.Dimensiunea pragmatica a demersului retoric

Cercetarea conceptului de performanţă discursivă:

a) având în prim-plan mecanismele ce favorizează performanţa discursivă care sunt proprii spiritelor celor implicaţi in demersul retorico-argumentativ – convingerea şi persuadarea

b) având în prim-plan dimensiunea pragmatică, finalitatea intervenţiei discursive, ca element central alanalizei conceptul de performanta discursivă – gradele si modalităţile de manifestare, natura şi esenţafiecărui tip de performanţă



Finalitatea proprie (specifică demersurilor retorico-argumentative) este aceea că un propunător cautăsă obţină adeziunea părţii adverse la punctul de vedere propus.

Aceasta este performanţa ultimă, legitimă şi proprie demersului retorico-argumentativ

Pentru a dobândi această performanţă trebuie să accedem întâi la alte două performanţe preliminare, de“etapă”, strict necesare pentru a accede la dobândirea adeziunii – acceptarea / acceptabilitatea şi înţelegerea

ACCEPTABILITATEA, ca performanţa discursivă

Acceptabilitatea – pentru ca un demers retorico-argumentativ să fie posibil, trebuie ca între părţileimplicate să existe un consens cu privire la: – acceptarea reciprocă a locutorilor – acceptarea temei / temelor supuse discuţiei / aflate în dezbatereEx. în spaţiul juridic, doar un avocat înscris într-un barou recunoscut legal poate pleda într-un proces şi,

tot la fel, doar un procuror care probează că este în momentul în care înaintează rechizitoriul angajat alMJ şi care poate să probeze aceasta poate să pledeze pentru probarea vinovăţiei unui inculpat într-un proces

Observaţii:1. Uneori acceptarea / acceptabilitatea poate fi considerată o finalitate în sine, cum a fost şi este încontinuare cazul cu avocaţii înscrişi în baroul paralel celui tradiţional. Aceasta este doar o aparenţă – discuţie2. Acceptarea reciprocă a locutorilor se realizează de regulă local şi contextual. Acceptarea competenţeiunei persoane într-un anumit context ori într-un anumit domeniu nu are ca urmare acceptareacompetenţei sale de o maniera universală. EX. Hagi / Ilie Năstase şi politica; CTP şi tenisul / filmele

3. Un element esenţial al acceptabilităţii în jocul discursiv juridic este cel al credibilităţii, privitor celmai adesea la martori. Martorii şi, în consecinţă, mărturiile pot fi privite a) cu încredere, b) cucircumspecţie / reţinere, c) cu ostilitate

Acceptarea / acceptabilitatea referinţei tematice (a temei) aduse în discuţie

Acceptarea ca legitimă a temei discursului: o temă potrivită a fi lansată ca pretext discursiv / dedezbatere într-un anumit context este inadecvată în alt context – temele unioniste în legătura cu RM şi,respectiv, cu zonele populate majoritar de maghiari

Imperativ al acceptabilităţii tematice: “A nu vorbi de funie în casa spânzuratului”

Consecinţă: există teme (contextual) privilegiate şi teme considerate tabu-uriRegula respectării minimei rigori discursive – consecinţă: respingerea ca inacceptabile a divagaţiilor (ceadesea se constituie în jurul unor teme parazite şi, în consecinţa, sunt considerate inacceptabile) caelemente ale pledoariilor

Apetenţa vorbitorilor din spaţiul politic pentru astfel de teme



O extensie a conceptului de acceptabilitate – acceptabilitatea registrului oratoric discursiv figurat

Înţelegerea, ca performanţă discursivă

Conceptul de “înţelegere” şi hermeneutica / teoria interpretării

Orice discurs poate fi descompus în părţile sale componente, acestea, la rândul lor, în enunţurilecomponente, iar acestea din urmă în elementele lor componente – expresiile conceptuale

Înţelesul unei expresii rezultă din precizarea semnificaţiei şi a sensului acesteiaG. Frege:

– semnificaţia unei expresii este desemnatul său, adică obiectul (real ori ideal, existent ori ipotetic, unicori multiplu) pe care aceasta îl denotă – sensul unei expresii este modalitatea în care indivizii care vehiculează expresiile respective iau lacunoştinţa, asumă şi vehiculează semnificaţia acesteia

Ex. “Luceafărul de seara” vs. “Luceafărul de dimineaţă”Înţelegerea la care ajunge un participant la o intervenţie discursivă cu privire la tema / subiectul aflat îndezbatere este cu atât mai bună cu cât el este mai deplin informat atât cu privire semnificaţia, cât şi cu privire la sensul expresiilor utilizate, dar mai ales cu atât mai mult cu cât semnificaţia şi îndeosebi sensulcu care el investeşte expresiile în cauză sunt mai apropiate de cele intenţionate a-i fi transmise de către propunătorul intervenţiei discursiveFidelitatea modului în care destinatarul intervenţiei discursive investeşte cu semnificaţie şi sensexpresiile care îi parvin în jocul discursiv este dependentă de competenţa sa specifică, dar şi de contextulde manifestare a intervenţiei discursive şi de competenţa propunătorului.

Ex. dificultatea procurorilor DNA de a proba o infracţiune de trafic de influenţă pe baza convorbirilor telefonice interceptate, atunci când acuzaţii vorbesc de “doctori”, “medicamente” etc.

OBSERVAŢIE: există domenii în care înţelegerea este performanţa discursivă ultimă – performanţăscop – precum cel didactic ori cel al ştiinţelor naturii (unde explicaţia are ca finalitate dezirabilă“înţelegerea” modului de producere a fenomenelor cercetate) ori în inginerie (atunci când se pune problema “înţelegerii” naturii şi succesiunii operaţiilor tehnologice care au ca finalitate producerea unuimotor etc..

În discursul juridic (ca şi în altele, precum cel politic, jurnalistic etc.) extrem de rar înţelegerea este o

performanţă–scop; cel mai adesea înţelegerea este un mijloc (necesar, dar nu suficient!) ce ajută laatingerea celorlalte finalităţi, îndeosebi la producerea adeziunii, performanţa prin excelenţă adiscursivităţii retorico-argumentative.Performanţa retorică prin excelență este adeziunea auditoriului / publicului / receptorului la punctul devedere adus în fața sa de către propunătorul intervenției discursive.

Pentru Perelman și Olbrechts-Tyteca finalitatea intervențiilor discursive este producerea sau creştereaadeziunii spiritelor la tezele ce le sunt prezentate



Funcție de natura componentei „spirituale” implicate în producerea adeziunii, aceasta ia cele două forme prezentate anterior: convingerea și respectiv persuadarea

EXEMPLE: Pledoarii

Peirce – ”Formarea convingerii”

Adeziunea noastră poate să aibă ca fundament : – metoda tenacității – metoda autorității – metoda a priori – metoda științifică

Exemple

Sarcină de lucru individual

În producerea adeziunii publicului unei intervenții discursive este implicat un melanj de elementesubiective și „obiective”. Vorbim de instituirea adeziunii care ia forma convingerii când sunt dominante

elementele de natură „rațională”, iar de o adeziune care ia forma persuasiunii când dominante suntelementele subiective, care țin de „simțire” (Kant)

Idealizând, pe o axă care are intr-o parte predominanța dimensiunii „raționale” în instituirea adeziunii,iar în partea cealaltă predominanța dimensiunii „subiective”, extremitățile ar fi covingerea pură(performanță în mod ideal vizată de demonstrațiile logico-matematice) și, respectiv, persuasiunea pură(care ar putea fi vizată prin poezia lirică, spre exemplu)Demersul retoric de propagare și instituire a convingerilor:

– uneori vrem să diseminăm propriile convingeri pe un teren cognitiv „liber” – alteori convingerile pe care vrem să le inducem auditoriului intră in coliziune cu convingerile pre-existente ale publicului țintă

Adeseori performanțele vizate de propunătorul unui discurs transcend dimensiunea discursivă ademersului retoric, ținta vizată fiind modificarea unei dispoziții acționale care, când este suficient de puternică, se materializează în însăși săvâr șirea acțiunii.Propriu-zis vorbim de existența unei performanțe retorice post discursive atunci când aceasta sematerializează sub forma: – apariției ulterioare derulării intervenției discursive a unei dispoziții acționale

– creșterii dispoziției acționale, ca urmare a derulării intervenției discursive – diminuării dispoziției acționale, ca urmare a derulării intervenției discursive – dispariției dispoziției acționale, ca urmare a derulării intervenției discursive

ATEN ȚIE: Uneori „a nu face” este însăși acțiunea vizată! – ex. Cazul negociatorului.J.L. Austin – Actele de limbaj: – locuț ionare (se spune ceea ce se spune – scop: vorbitorul vrea să informeze destinatarul că .... – „Astăzi este miercuri.”)



– ilocuț ionare (se spune pentru a face – scop: vorbitorul vrea să determine destinatarul să se facă ... – „Liniște în sală!”) – perlocuț ionare (se face spunând – scop: vorbitorul, spunând ..., face ... – „Instanța decide decădereadin drepturi a .....”)Uneori acțiunile urmărite de propunătorii intervențiilor discursive au o componentă fizică.

Demersul discursiv politic în context electoral se finalizează / este fructificat în planul acțiunii concrete: prin discursul electoral al candidatului, care trebuie acceptat ca atare (vezi cazul Diaconescu, București,2008!) i se prezintă prezumptivului alegător punctul de vedere al candidatului (și / sau formațiunii politice pe care acesta o reprezintă) cu scopul de a determina adeziunea la viziunea / punctele de vederesusținute care, dacă apare, trebuie să fie suficient de puternică pentru a duce la prezentarea alegătoruluiîn secția de vot și la votarea candidatului / partidului respectiv

4.Manipularea în discursul juridic

Manipularea:

La nivelul simțului comun – inducere discursivă și conștientă în eroare,Latura peiorativă a înțelegerii demersului manipulator e dominantăVecinătatea cu propaganda

La nivelul analizei riguroase – demers / acțiune prin care se caută a se produce o modificare a lucrurilor,credințelor, acțiunilor, sentimentelor, atitudinilor etc. La nivelul publicului țintă

EXEMPLE din spațiul juridic

Sălăvăstru: suntem în prezența unui act de manipulare când se îndeplinesc cumulativ următoarelecondiții:

1. există un agent discursiv care derulează în mod intenționat un act de influență asupra destinatarului /destinatarilor intervenției sale discursive, apelând la mecanisme și instrumente care depășesc limitelecorectitudinii2. propunătorul intenționează o schimbare privitoare la starea existențială a celuilalt3. tentativa de schimbare se realizează în lipsa acordului celui manipulat, inclusiv prin inducereaacestuia în eroare4. cei ce sunt vizați de tentativa de manipulare nu sunt conștienți de caracterul „ilicit” al instrumentelor și mijloacelor utilizate

Parret: manipulările sunt materializate ca acțiuni fizice și ca acțiuni discursiveEXEMPLE

Manipulările se exercită asupra obiectelor, credințelor și acțiunilor

Combinarea celor două criterii „produce” șase tipuri / forme de manipulare



Manipularea discursivă este provocarea pe cale discursivă de credințe, idei ori acțiuniDupă domeniul unde îsi fac simțită prezența, manipulările sunt realizate prin intermediul: – căii raționale – căii discursive

Manipulările realizate pe cale rațională se realizează prin apelul la cai raționale de întemeiere care suntinacceptabile (nevalide etc.)

Manipulările realizate pe cale discursivă se realizează prin apelul la mijloace discursive care țin deconstrucția discursului – forma expresivă a discursului

Ironia, interogația retorică ca mijloace / instrumente ale manipulării discursive

ExempleDupă criteriul dimensiunii etice, manipulările sunt calificate ca fiind:

a) pozitive – atunci când ideile, convingerile, atitudinile pe care demersul manipulator le provoacă suntmorale / legitime, realizându-se prin apelul la căi raţional-discursive acceptabile b) negative – atunci când rezultatul este obţinut prin apelul la căi raţionale (argumente incorecte formal,false material) ori discursive (utilizarea de figuri retorice) inacceptabile moral

Manipulările negative – neintenţionate (sursa: ignoranţa) ori intenţionate (sursa: minciuna)

5.O tipologie a argumentelor utilizate în discursul juridic

Printr-un demers retorico-argumentativ rezultatul standard urmărit este producerea adeziunii publiculuila punctul de vedere susţinut (teza)

Sursa (raţională, dar şi afectivă!) a adeziunii este dat de temeiurile – probele, dovezile – aduse insprijinul punctului de vedere susţinut (argumentele)

Conceptul de argument – polisemantic: poate însemna dovadă adusă în sprijinul unei afirmaț ii , dar șiconsiderent, raț ionament, motiv, motivare, motivaț ie, ori raț ionament folosit pentru a susț ine sau a

respinge o afirmaț ie, ori dovadă (propozi ț ie, raț ionament) pe care se întemeiază o demonstraț ie; probă

Accepţiunea termenului argument pentru care optăm este aceea de probă raţional–discursivă invocată înscopul creşterii adeziunii publicului ţintă la punctul de vedere propus.

Suma argumentelor unui demers raţional–discursiv constituie fundamentul demersului argumentativ, prin intermediul căruia propunătorul crede că poate solicita publicului ţintă să accepte ca întemeiată tezacare îi este propusăI. Argumentele bazate pe fapte

Argumentele bazate pe fapte sunt acele argumente care fac referire la informaţii privitoare la realitate şia căror sursă sunt informaţiile care îşi au sursa în activitatea organelor de simţ.



Caracteristica esenţială a argumentelor bazate pe fapte este concretitudinea, faptul că îşi au sursa înrealitate

Atenţie – distincţia dintre fapte adevărate şi fapte crezute ca adevarate

Produsele cognitive ale funcţionării organelor de simţ sunt invocate direct (Am văzut că…”) ori, maifrecvent, mediat, prin mărturii (“Mi-a spus Y, prietenul meu, că…”), ori prin intermedierea unor mijloace tehnice (“Am vorbit în seara respectivă cu el la telefon şi părea supărat”), ori prin operaţiiintelectuale elementare (“Mi-am dat seama că era ceva în neregulă când am văzut că în momentul încare a început escaladarea muntelui era îmbrăcat prea subţire şi încălţat inadecvat pentru ascensiunea pemunte”), ori prin intermediul documentelor (“În ziua când inculpatul este acuzat că a săvârşitinfracţiunea în Italia el era în ţară, dovadă amenda plătită pentru parcare neregulamentară chiar în ziuadesfăşurării infracţiunii la DFPL Iaşi”)Argumentele bazate pe fapte pot fi utilizate în cadrul tentativelor de manipulare:a) prin trecerea lor sub tăcere de către cei care ar fi defavorizaţi de cunoaşterea lor, atunci când este cu putinţă

b) odată un fapt defavorabil uneia dintre părţi cunoscut de către partea adversă, cel dezavantajat încearcăsă diminueze importanţa faptului respectiv în raport cu teza aflată în jocc) partea care constată că un fapt îi este favorabil, chiar dacă importanţa lui în raport cu teza este redusă,are tendinţa de a-i supralicita importanţad) uneori, în lipsă de fapte autentice (reale) care să crească adeziunea partenerilor discursivi la punctulde vedere susţinut, actorii discursivi pot pur şi simplu minţi, “inventând” fapte inexistenteII. Argumentele bazate pe exemple

Clasa exemplelor este mai “largă” decât clasa faptelor.

O parte a argumentelor bazate pe exemple este extrasă din lumea faptelor, dar pot folosi ca exemple şi

argumente bazate pe valori, relaţii, sentimente, conduite, trăiri, impresii etc.Trăsătura specifică argumentelor bazate pe exemple este aceea că plecând de la un caz, o situaţiesingulară se generalizează, extrăgându-se o concluzie a cărei finalitate este de a funcţiona ca o regulăgenerală, pe care să o asume părţile implicate în disputa discursivă

Buna alegere a exemplelor – hotărâtoare pentru demersul de creare a unei generalizări / reguli credibile(Ex.)Reguli pentru utilizarea eficienta a argumentelor bazate pe exemple:1. Urmare incapacităţii de a determina singure producerea unei adeziuni bazate pe o bună întemeiere, pentru sporirea eficienţei utilizării lor în demersurile argumentative, argumentele bazate pe exempletrebuie coroborate cu alte argumente

2. Generalizarea bazată pe argumentele de tipul exemplelor nu trebuie să fie disproporţionat de amplă înraport cu exemplul care îi slujeşte de pretext; cu cat aceasţa diferenţa este mai mare, cu atât enunţulgeneral este mai puţin credibil3. Exemplele utilizate într-un discurs trebuie adaptate la tipul auditoriului vizat4. Exemplele trebuie coroborate un ele cu alteleIII. Discursul juridic şi argumentele bazate pe autoritate

Caracteristic argumentelor bazate pe autoritate îi este absenţa legăturii cu dimensiunea concretitudinii.



Argumentele bazate pe autoritate nu pot fi obiectul percepţiei ori al vreunui fel de “descoperire”senzorială. Ele ţin de planul ideal, al normei transpersonale

Principalele tipuri de autorităţi invocate în discursul juridic: autoritatea persoanei, autoritatea valorii şiautoritatea legii

Autoritatea persoanei Autoritatea persoanei , autoritate de / pe domeniu (ex. Hagi, Ilie Năstase etc.)

Dumnezeu, autoritatea supremă

Conceptul de credibilitate şi evoluţia acesteiaAutoritatea valorii

Valorile sunt specifice diverselor domenii ale vieţii sociale.

Există valori ale discursului ştiinţific (adevar / fals; corect / incorect), ale moralei comune (onest /necinstit; bun / rău etc.), ale religiei (pioşenia, supunerea etc.), ale domeniului juridic (dreptatea,legalitatea, pedeapsa etc.)Valorile evoluează în timp şi constituirea lor depinde inclusiv de calea parcursă în evoluţia sa de osocietate ori alta

Ceea ce au în comun membrii unei comunităţi sunt valorile împărtăşite; ceea ce îi individualizează estemodul distinct de la individ la individ, de la o colectivitate la alta de a le ierarhiza

(Ex. “adulterul” ca valoare morală a existenţei cotidiane şi reflectarea sa în domeniul juridic)Autoritatea legii şi discursul juridic

Existenţa şi dinamica unei societăţi este influenţată de legile care o guvernează.

Reciproc, structurarea mecanismului juridic care guvernează funcţionarea unei societăţi este influenţatăde parcursul evoluţiei acesteia.

(Ex, sistemele legislative europene – de origine şi inspiraţie creştină – vs. sistemele legislative arabe – de origine şi inspiraţie musulmană)Legea juridică poate fi înţeleasă şi ca produsul / rezultatul voinţei majorităţii, aşa cum se manifestă ea laun moment dat

Retorica Prezentari Cursuri in Word

Documents

Transcript of Retorica Prezentari Cursuri in Word