Republica Federală GermaniaEinigkeit und Recht und Freiheit

(Unitate, dreptate și libertate)

Capitala: BerlinSuprafață totală: 357 050 km²Populație: 82.5 milioane Moneda: Euro (€)Limba oficială: germanăSistem politic: republică federală (Bundesrepublik)Anul aderării la UE: membru fondator (1957)

Germania este țara cu cea mai mare populație din Uniunea Europeană. Teritoriul său se

întinde de la Marea Nordului şi Marea Baltică, în nord, până la Munţii Alpi, în sud, fiind

traversat de câteva dintre cele mai mari fluvii europene (Rinul, Dunărea, Elba). Germania este

formată din 16 landuri : Baden-Wuerttemberg, Bavaria, Berlin, Brandenburg, Brema, Hamburg,

Hessa, Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia,

Renania Palatinat, Saarland, Saxonia, Saxonia-Anhalt, Schleswig-Holstein, Turingia. Aceste

landuri sunt state unitare.

Unele landuri sunt împărțite în regiuni administrative – Regierungsbezirk, iar acestea, la

rândul lor, se împart în districte de două tipuri: kreis sau district rural și kreisfreie Stadt sau

districte urbane.

(1)Baden-Wuerttemberg 10.694.215 loc.(2) Bavaria 12.423.000loc.(3) Berlin 3.386.929 loc. (4) Brandenburg 2.567.220 loc.(5) Brema 663.642 loc. (6) Hamburg 1.737.000 loc.(7) Hessa 6.089.000 loc.(8) Mecklenburg-Pomerania Inferioară 1.726.000

loc.(9) Saxonia Inferioară 8.002.916 loc.

(10) Renania de Nord-Westfalia 18.079.686loc.(11) Renania-Palatinat 4.059.000 loc.(12) Saarland 1.057.502 loc.(13) Saxonia 4.301.267 loc.(14) Saxonia-Anhalt 2.523.000 loc.(15) Schleswig-Holstein 2.823.000 loc.(16)Turingia 2.373.000 l

1

Constituția Germaniei

Din 23 mai 1949, Constituția Germaniei este Legea fundamentală pentru Republica

Federală Germană sau Grundgesetz. S-a aplicat la început landurilor din zonele de ocupație

americană, britanică și franceză. Din 3 octombrie 1990, Legea fundamentală se aplică și

ansamblului Berlinului și teritoriului fostei Republici Democrate Germane.

Constituția are scopul de a soluționa aproape toate conflictele posibile dintre puterile

statului și persoanele fizice sau juridice aflate sub jurisdicția sa. Pe lângă soluții, în textul Legii

fundamentale sunt formulate și principii. În ceea ce privește soluțiile, acestea sunt adaptate

permanent la schimbările sociale, pentru a nu deveni anacronice. Eficiența Constituției se reflectă

azi în dezvoltarea economică și în stabilitatea politică. Pe plan politic, soluția numită vot de

neîncredere constructiv a făcut ca de la înființare și până acum, Germania să nu aibă decât 6

președinți federali și 7 cancelari federali.

Constituția Germaniei numără 146 de articole grupate în 11 capitole. În preambulul Legii

fundamentale sunt declarate cele mai importante valori pentru germani: pacea, egalitatea în

drepturi și libertatea de autodeterminare, raportate la responsabilitatea față de divinitate, dar și

față de om. Constituția este dată de poporul german, în virtutea puterii constituante, și este

valabilă pentru toți germanii, inclusiv pentru cei din diaspora.

La respectarea Constituției veghează și Curtea Constituțională Federală –

Bundesverfassungsgericht – compusă din două camere a câte 8 judecători, care se ocupă cu

interpretarea și aplicarea Constituției prin:

- rezolvarea litigiilor cu privire la funcționarea puterilor publice;

- controlul constituționalității și calității normelor juridice;

- soluționarea recursurilor înaintate de particulari care își apără drepturile fundamentale.

Atunci când Curtea Constituțională decide neconstituționalitatea unei legi, legislativul are datoria

s-o revizuiască, dar fără ca legea să iasă din vigoare.

Caracterul federal al statului german este garantat prin Legea fundamentală. Contrar

părerii unor autori, acesta nu a fost impus constituantei germane din ani 1948-1949 (un consiliu

parlamentar format din 65 de membri desemnați de landuri). Forma unitară a statului nu

corespunde tradiției germane, singura experiență în acest sens fiind statul unitar național-socialist

dintre anii 1933-1945, stat contestat de consiliul parlamentar după pierderea războiului.

2

Conform art.20 alin.1 din Legea fundamentală, Germania este un „stat federal, democrat

și social”, iar conform art.30, „Exercitarea puterilor publice și îndeplinirea îndatoririlor statale

cad în sarcina landurilor, în măsura în care această lege fundamentală nu prevede sau admite o

altă reglementare.” Conform art. 31 alin.3, nu pot face obiectul revizuirii: principiul împărțirii

federației în landuri, participarea landurilor la elaborarea legislației federale și conținutul esențial

al drepturilor fundamentale.

Din aceste articole rezultă faptul că federalismul german beneficiază de cele mai

puternice garanții juridice. De altfel, structura federală a statului german este agreată atât de clasa

politică, cât și de populație. (Coman-Kund, 2011, p.17)

Modificările Legii fundamentale se fac prin adoptarea de legi care fie modifică, fie

completează textul Constituției. Legea este adoptată dacă obține voturile a două treimi din

membrii Parlamentul federal și două treimi voturile Consiliului federal. Până acum, singura

modificare semnificativă a Legii fundamentale a avut loc cu ocazia reunificării Germaniei în

1990, când au fost eliminate:

- caracterul provizoriu al Constituției;

- toate referirile cu privire la împărțirea Germaniei în cele două state.

Sistemul politico-administrativDin punct de vedere constituțional, Germania este republică federală. Forma de

guvernământ este parlamentară. Parlamentul Federal este organizat în sistem bicameral:

Bundestag și Bundesrat. Bundestag-ul sau Dieta federală reunește 662 de membri aleși prin vot

universal direct proporțional cu numărul populației. Reprezintă puterea legislativă, alege

Cancelarul Federal și controlează activitatea Guvernului. Bundesrat-ul sau Consiliul Federal este

instituția care reunește reprezentanții prin intermediul cărora cele 16 landuri participă la

activitatea legislativă a Federației. Consiliul federal este compus din membri ai guvernelor

landurilor și sunt numiți și revocați de acestea. Fiecare land are propriul Parlament și un Guvern

local. Totodată, cea mai mare parte a activităților desfășurate în cadrul poliției, justiției, culturii

și învățământului (de la nivelul primar la cel universitar) sunt administrate la nivel de land.

Aparatul administrativ german este constituit din trei niveluri: nivelul federal, nivelul landurilor

și nivelul local. Structura administrativă este una policentrică, un sistem de cooperare la nivel

federal și o puternică poziție a Cancelarului Federal (ales cu majoritate absolută de către

Bundestag pe o perioadă de patru ani).

3

Durata legislaturii este determinată de mandatul Dietelor federale și este, în principiu, de

4 ani. Dizolvarea Dietei poate fi pronunțată de Președintele federal, dar numai dacă nu reușește

să aleagă un Cancelar federal și dacă refuză un vot de investitură cerut de cancelar.

Guvernul nu răspunde decât în fața Dietei federale – ceea ce pune în evidență inegalitatea

bicameralismului german. De asemenea, Dieta poate, în afara sistemului de revizuire a

Constituției, să treacă peste opoziția Consiliului în materie legislativă, dacă realizează o

majoritate calificată de 2/3.

Parlamentului federal îi este interzis să legifereze în domeniile rezervate exclusiv

landurilor. Domeniile rezervate exclusiv Parlamentului sunt: apărarea și relațiile externe;

cetățenia, moneda, vama și comerțul exterior, poșta și telecomunicațiile, funcția publică

federală, proprietatea intelectuală, cooperarea dintre federație și landuri în domeniul

politic, statistica federală. În alte domenii, competența aparține atât Parlamentului, cât și

landurilor, situație în care legea federală primează, potrivit tradiționalului principiu federalist

german. Totuși, în unele dintre aceste domenii, Parlamentul federal trebuie să se limiteze doar la

reglementări-cadru.

Dreptul de inițiativă legislativă aparține membrilor Dietei federale, Consiliului și

Guvernului federal. Procedura legislativă are 3 variante diferite:

- procedura pentru situațiile în care acordul Consiliului este obligatoriu;

- procedura legislativă ordinară;

- procedura pentru stare de necesitate legislativă.

În ceea ce privește primele două variante, în caz de dezacord între cele două camere, se

poate forma o comisie mixtă, astfel încât landurile să aibă posibilitatea de a interveni eficient în

procesul legislativ, prin intermediul Consiliului federal.

În privința Guvernului, acesta deține două mijloace de intervenție:

- amenințarea cu demisia;

- solicitarea de către Cancelar a unui vot de încredere pentru Guvernul federal, în cadrul

Dietei (poate duce la dizolvarea acesteia dacă refuză votul).

Procedura legislativă obligă Guvernul federal să conlucreze permanent cu guvernele celor

16 landuri. Această cooperare explică buna funcționare a complexului sistem legislativ german.

În concluzie, sistemul politic german are următoarele caracteristici:

pluralism politic accentuat;

4

un sistem de guvernare parlamentar raționalizat;

federalism inegalitar;

bicameralism imperfect;

poziție puternică a Curții Constituționale Federale.

Federalismul german este inegalitar, în sensul că „acest federalism se manifestă, conform

unei tendințe deja relevate și proprii federalismului contemporan, mai mult în favoarea

competențelor legiuitorului federal, decât a acelora din fiecare land.” (Alexandru, Ivanoff, Gilia,

Târgoviște, 2007) Federalismul contribuie la evitarea acaparării puterii de către un singur partid.

Conducere. Organizare și funcționare

Șeful statului este Președintele ales de către o Adunare Federală specială – Convenția

federală sau Bundesversammlung care are numai această atribuție – pentru un mandat de 5 ani

care poate fi reînnoit o singură dată. Convenția este compusă din membrii Dietei federale

(camera inferioară a Parlamentului) și de un număr egal de membri desemnați ai parlamentelor

landurilor. Alegerea președintelui federației se face cu majoritate absolută. Dacă după două tururi

de scrutin nu poate fi atinsă această majoritate, atunci este suficientă majoritatea relativă. Fără a

reprezenta o miză politică esențială, alegerea Președintelui federal poate constitui ocazia

modificării alianțelor dintre partidele politice.

În Germania, președintele are un rol mai mult ceremonial și destul de puține atribuții,

fiind văzut mai mult ca o autoritate morală. Ultimul președinte al Germaniei a fost Christian

Wulff (CDU – Uniunea Creștin Democrată), ales la 30 iunie 2010, în urma demisiei lui Horst

Köhler, cu un mandat care ar fi expirat în 2015 (la rândul său, Wulff a demisionat în februarie

2012, în urma suspiciunilor de abuz de putere). Momentan, postul de președinte este vacant. Pe

scurt, prerogativele Președintelui german sunt:

reprezintă Federația pe plan internațional;

încheie tratate internaționale, acreditează și primește trimișii diplomatici;

numește și revocă judecătorii și funcționarii federali, precum și persoanele oficiale și pe

locțiitorii acestora;

exercită dreptul de grațiere;

promulgă legi.

5

În ierarhia conducerii, al doilea reprezentant este Președintele Bundestag-ului –

Bundestagspräsident, ales de Bundestag și responsabil cu supravegherea sesiunilor zilnice ale

organismului parlamentar.

Al treilea oficial al statului este Cancelarul Federal, confirmat de Bundestagspräsident,

după ce a fost ales de către Bundestag. Actualul Cancelar german este Angela Merkel (CDU), cu

un mandat ce expiră în 2013. Cancelarul este șeful Guvernului și cel care exercită puterea

executivă, rolul său fiind similar cu cel al prim-ministrului din cadrul altor democrații

parlamentare.

Formarea Guvernului federal depinde de alegerea Cancelarului. Partidele sau coalițiile își

desemnează candidatul la funcția de cancelar cu câteva luni înainte de alegerile pentru Dieta

federală. După alegerea Cancelarului urmează formarea Guvernului, situație în care au loc

negocieri între partide pentru stabilirea programului politic și a componenței Guvernului.

Funcția guvernamentală este incompatibilă cu cea de membru în Guvernele sau

Parlamentele landurilor, ceea ce implică totodată și incompatibilitatea cu funcția de membru al

Consiliului federal. Guvernele germane se mențin pe o perioadă de 4 ani, ceea ce face ca

Germania să fie țara cu cea mai mare stabilitate guvernamentală în UE.

Constituția federală precizează faptul că Guvernul federal este compus din Cancelarul

federal și miniștri federali. Competențele șefului guvernului, de asemenea formulate în

Constituție, sunt exercitate prin emiterea de directive. În baza acestora, Cancelarul determină

liniile directoare ale programului de guvernare, însă fiecare ministru beneficiază de autonomie în

conducerea ministerului său.

Cancelarul reprezintă Guvernul în fața Președintelui, a Parlamentului și a societății civile

și este responsabil de coordonarea acțiunii guvernamentale conform unui Regulament interior,

adoptat de către Guvern și aprobat de către Președintele federației. S-a format obiceiul numirii

unui Vice-cancelar, dintre personalitățile Partidului Liberal, dacă acesta face parte din coaliție.

Vice-cancelarul are rolul de a înlocui Cancelarul, în caz de absență. Ca o regulă, șeful

Guvernului nu conduce nici un minister, chiar și Cancelaria federală având propriul ei minister.

Începând cu anul 1967, se pot numi și secretari de stat parlamentari. Aceștia trebuie să fie

membri ai Dietei federale, au rang de adjuncți ai miniștrilor și nu participă la ședințele

Guvernului.

6

Cancelarul și miniștrii federali se întrunesc săptămânal în sesiunea Cabinetului, sub

președinția Cancelarului, iar deciziile se iau, de regulă, prin consens la propunerea șefului

Guvernului.

Partide politice

Toate entitățile federate posedă sisteme de partide mai mult sau mai puțin similare

sistemului național. Partidele politice joacă un rol esențial în viața politică a Germaniei,

constituindu-se ca un corp intermediar între popor și putere (Alexandru, Ivanoff, Gilia,

Târgoviște, 2007).

Sistemul politic german este dominat de trei partide mari: CDU-CSU (Uniunea Creștin

Democrată/Uniunea Creștin Socială), SPD (Partidul Social Democrat) și FDP (Partidul Liberal

Democrat). De-a lungul timpului, acestea au creat Guverne majoritare stabile, care au alternat la

putere. Dominația celor două formațiuni nu a fost niciodată amenințată (partide precum cel al

liberalilor sau al ecologiștilor au constituit alături de aceștia alianțe politice în vederea obținerii și

executării puterii.

CDU/CSU şi SPD sunt partide ale poporului, care încearcă să se adreseze tuturor

grupurilor din electorat. În timp ce CDU/CSU are o parte relativ stabilă a voturilor (peste 40%),

partea lui SPD este în descreștere (35%). Această scădere este, în parte, consecinţa riscului

Partidului Verde din anii ’80, care are 10% din voturi acum.

Partidul Socialist Democrat (PDS), succesorul comunistului SED care a guvemat

Republica Democrată Germană timp de 40 de ani se străduieşte să devină un partid de stânga în

sistemul partidelor -cu puţin succes în partea vestică a Germaniei, dar cu aproape 20% din voturi

în partea estica a Germaniei, unde partidul acumuleaza dezaprobarea populaţiei în ceea ce

priveşte schimbarea rapidă a stilului de viaţă şi rata ridicată a şomajului. Partidele extremiste de

dreapta (Republikaner, NDP) au avut doar succese scurte în trecut, folosind din avantajul lor rata

mare de imigrare (prea mulţi străini) şi ratele de şomaj.

(http://www.athenian-legacy.com/2012/01/principalele-partide-politice-din-germania/)

O mare varietate a grupurilor organizate participă în formularea politicii economice

implicând metode formale (audieri) sau informale (suport financiar şi lobbying). Cele mai

importante sunt uniunile cu peste 11,5 milioane membri pe grupuri industriale, din care 9,5

7

milioane sunt unite în DeutscheGewwerkschaftsbund (DGB). (A.A, Domestic and Foreign

Policy Blog)

Partidele politice parlamentare:

Coaliția aflată la guvernare: Uniunea Creștin Democrată/Uniunea Creștin Sociala

(CDU/CSU) și Partidul Liber-Democrat (FDP) – președinte Angela Merkel

Uniunea Creștin Democrată – CDU – președinte Angela Merkel;

Uniunea Creștin Socială – CSU – președinte Horst Seehofer (ministru-președinte al

landului Bavaria)

CDU/CSU – 239 parlamentari, 33.8%

Partidul Social Democrat (SPD) – președinte Frank-Walter Steinmeier - 146

parlamentari, 23%.

Partidul Liber-Democrat (FDP) – președinte Guido Westerwelle – 93 parlamentari,

14,6%.

Partidul Stângii – președinte Gregor Gysi și Oscar Lafontaine – 76 parlamentari, 11,9%.

Verzii – co-președinți Renate Kunast și Cem Ozdemir – 68 parlamentari, 10,7 %.

Sistemul electoral german

„Sistemul electoral german se caracterizează prin originalitate și eficacitate.

Originalitatea rezidă din sistemul votului dublu – reprezentare proporțională și scrutin

uninominal majoritar cu un tur. Eficacitatea vine din eliminarea partidelor mici.” (Alexandru,

Ivanoff, Gilia, Târgoviște, 2007)

Conform lui Ivanoff, în lucrarea Sisteme politico-administrative europene, dreptul de a

alege revine persoanelor ce au împlinit vârsta de 18 ani. Fiecare alegător dispune de două voturi:

un vot îl acordă persoanei care și-a prezentat candidatura în circumscripția teritorială unde este

arondat (la nivel federal sunt 328 de circumscripții), iar altul, listei prezentate de un partid politic

în land-ul în care domiciliază. Repartizarea mandatelor se face prin combinarea sistemului

reprezentării proporționale cu sistemul majoritar. Astfel, mandatele se atribuie proporțional cu

numărul voturilor obținute de fiecare partid politic, dar este ales candidatul care a întrunit

majoritatea relativă a voturilor.

Potrivit legii electorale, teritoriul țării este împărțit într-un număr de circumscripții egal

cu jumătatea de locuri existente în cameră; candidatul care obține majoritatea simplă a voturilor

8

este declarat ales. Cealaltă jumătate a locurilor din Bundestag se completează cu candidați aleși

care au fost desemnați pe liste stabilite de partidele politice din fiecare land.

Conform lui Ivanoff, adevăratul merit al sistemului electoral german nu este de a fi redus

fragmentarea partidică, ci de a fi reușit să personalizeze mai bine alegerea electorală, decât votul

preferențial în sistemele proporționale. Acest sistem electoral, foarte rigid în complexitatea sa,

dar și pragul electoral de 5% au permis evitarea intrării în Parlament a partidelor extremiste.

Influența Germaniei în Uniunea Europeană

Republica Federală Germania face parte din categoria membrilor fondatori ai Uniunii

Europene fiind, totodată, un stat cu o semnificativă putere de decizie în cadrul acesteia.

Evenimentele recente, cum ar fi crizele economice, demonstrează acest lucru. În acest sens, am

selectat o serie de știri/declarații cu privire la acest aspect, care reflectă situația actuală și modul

în care acțiunile Germaniei sunt văzute de ceilalți europeni.

„Nu există cale de întoarcere, Germania preia conducerea Europei!

Grecii nu sunt singurii care își arată suspiciunea față de Germania, cei care le-au ocupat

țara în timpul celul de-al doilea Război Mondial. Presa conservatoare britanică le este aliat. The

Daily Mail a mers până la a acuza Germania de a încerca să folosească criza euro pentru a

„cuceri Europa” și a înființa „al patrulea Reich”. Între timp, în Polonia, ambițiile imperialiste

ale Germaniei au devenit o problemă în alegerile recente.

Și cum criza economică a devenit din ce în ce mai profundă, Cancelarul german Angela

Merkel a făcut presiuni ca UE să aibă o mai mare influență în politicile de guvernare ale celor

17 state din zona euro.

Cu Italia atrasă la moment în spirala datoriilor, Angela Merkel a avertizat că este nevoie

de reforme structurale de amploare cât mai repede. De asemenea, membrii partidului din care

face parte Cancelarul german – CDU – Uniunea Creștin Democrată – cer ca Germania să aibă

o mai mare putere de decizie în cadrul BCE, prin schimbarea sistemului de vot, astfel încât

acesta să aibă drept criteriu puterea economică.

Ideea principală constă în faptul că atunci când liderii germani cer o mai mare putere și

influență pentru Europa, aproape toată lumea interpretează asta ca o creștere a puterii și

influenței Germaniei. Astfel, atunci când oamenii se plâng de UE, ei nu se mai referă la

9

Bruxelles, ci la Berlin. Nu trebuia să se ajungă aici. Din contră, după cel de-al Doilea Război

Mondial, nevoia de a crea o Uniunea Europeană venea pentru a reduce puterea Germaniei,

În practică, în timp ce statele membre, fie ele mari sau mici, au avut întotdeauna un așa-

zis cuvânt egal, inima uniunii a continuat să fie relația franco-germană. Germania trebuia să

aducă puterea economică, în timp ce Franța venea cu guvernarea politică.”

www.businessinsider.com, 19 Nov 2011

Tot legat de acest aspect, iată declarația profesorului William Paterson, profesor de

Politic Germane la Universitatea Aston din UK: „Germanii au tendința de a conduce din umbră,

lăsând Franța să ocupe în mod simbolic un rol important.”

Din așa-numitele discuții Mekozy, pare din ce în ce mai clar că în poziția de conducere se

află Cancelarul german:

„Germania face tot ce poate pentru a afișa o relație egală și echilibrată cu Franța, însă

această relație a devenit din ce în ce mai dezechilibrată, Germania fiind cea care ia deciziile.”

Olaf Cramme, director de Politici de Rețea în Londra.

Berlin-ul nu pare foarte confortabil în această poziție, Germania fiind văzută ca un

hegemon nedemn de încredere. În această situație, țările îndatorare așteaptă ca Germania să le

scoată din criză, pe principiul: „daca nu Germania, atunci cine? ”

Astfel, se pare că „Europa este acum condusă de un grup de state mari, conduse la

rândul lor de nemți” , spune Teemu Lahtinen.

„Germania va susţine naţiunile cu probleme financiare dacă vor deveni "mai germane".

În schimbul banilor, aceste ţări trebuie să adopte vârsta de pensionare din Germania, să

renunţe la indexarea salariilor în funcţie de inflaţie, să copieze măsurile adoptate de această

ţară pentru creşterea competitivităţii produselor pe pieţele internaţionale. De asemenea, trebuie

armonizate taxele la nivelul zonei euro, dacă nu în toată Uniunea Europeană, şi să fie stabilite

limite clare privind acumularea datoriilor. ”

www.mediafax.ro, Februarie 2011

În urma acestei declarații, un număr de aproape 20 de țări din Uniunea Europeană au

obiectat față de germanizarea lor.

10

Germania europeană sau o Europă nemțească?

„Germania – dirijorul Europei?

Summiturile succesive, umbrelele de salvare, pachetele de ajutor, menite să ţină în viaţă moneda

comună şi să scape Grecia de faliment, au solicitat din plin competenţa a două ţări care trec

drept axa motorului integrării europene: Franţa şi Germania. Cuplul Merkel-Sarkozy a dobândit

o expresivă poreclă acreditată oficial: Merkozy.

Dar şefa guvernului german, adesea comparată cu fosta doamnă de fier a Marii Britanii,

Margaret Thatcher, a rămas necontestata vioară întâi şi, simultan, dirijorul orchestrei europene.

În pofida statutului de cea mai puternică femeie din lume, a înţelepciunii care i-a adus şi

aprecierile fostului şi preţuirea actualului locatar al Casei Albe, Merkel, şefa guvernului celei

mai puternice economii europene, nu a izbutit să-i disciplineze pe toţi membrii orchestrei să

cânte aceeaşi partitură şi să-i împiedice pe rebeli să recurgă cu vehemenţă doar la instrumentele

de percuţie.

Cacofonia europeană nu avea cum să fie pe placul pieţelor financiare. Iar consecinţele

suportate, în primul rând de orchestranţii afoni şi recalcitranţi, i-au făcut pe aceştia din urmă să

arunce în cârca dirijorului vina pentru spectacolul ratat. Repetiţiile au fost reluate fără garanţia

unui minim succes. ”

Deutsche Welle, 15 Feb 2012

11

Bibliografie:

1. Coman-Kund, Liviu, Sisteme administrative europene, Ed. Universității „Dunărea de

Jos”, Galați, 2011.

2. Alexandru, Ioan, Ivanoff, I.-V., Gilia, C., Sisteme politico-administrative europene, Ed.

Bibliotecha, Târgoviște, 2007.

Surse online:

1. www.businessinsider.com , 19 Nov 2011 – accesat aprilie 2012.

2. www.mediafax.ro , Februarie 2011 – accesat aprilie 2012.

3. http://www.athenian-legacy.com/2012/01/principalele-partide-politice-din-germania/ -

accesat mai 2012.

12