Germania

Cap.1 Prezentare generală

Denumirea oficială: Republica Federală Germania

Capitala: Berlin

Alte oraşe mari: Hamburg, München, Köln, Frankfurt pe Main

Suprafaţa: 357.021 km²

Populaţia: 82.424.609 locuitori

Religie: romano-catolică

Limbă oficială: germană

Moneda: Euro

Forma de guvernământ: stat federal format din 16 landuri

Şeful statului: preşedintele federal

1

Parlamentul: Bundestag (614 deputaţi)

Guvernul: condus de un prim-ministru

Guvernele federale: conduse de un prim-ministru şi de un cabinet de miniştri.

Şeful statului: Horst KÖHLE . Este ales pentru un mandat de 5 ani

Preşedintele Parlamentului: Norbert LAMMERT. Membru al CDU/CSU

Prim-ministru: Angela MERKEL, validată de Parlament la data de 22 noiembrie 2005.

Preşedinte al CDU

Ministrul afacerilor externe: Frank-Walter STEINMEIER (din 2005). Membru al SPD

Simboluri naţionale:

Imnul de stat: constă exclusiv din strofa a treia a Cântecului germanilor, compus în

1841 de August Heinrich Hoffmann von Fallersleben pe o melodie de Joseph

Haydn;

Steag: tricolor format din negru, roşu şi galben, dispuse orizontal ("din neagra

sclavie prin bătălii sângeroase spre galbena lumină a libertăţii" – expresie din

timpul războaielor contra lui Napoleon);

Deviza: "Einigkeit und Recht und Freiheit" (Unitate şi dreptate şi libertate).

Ziua Naţională: 3 octombrie, ziua Unităţii Germane

2

1.1. Scurt istoric

Comnitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a

apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul

German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord, apoi

Bavaria precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria.

Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich

cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană

provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806.

Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până

în 1945.

Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război

Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franţa.

Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice.

În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru

război.

Unii politicieni consideră că condiţiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la

Versailles din 1919 şi problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929

i-au permis partidului nazist al lui Hitler, NSDAP, să obţină un procentaj mare din sufragii şi în

cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcţia de cancelar. Anul următor

Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin violenţă. În 1935,

antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de

la Nürnberg. Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria.

Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi

reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului nazist din Germania spre război. Germania a

făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokyo.

La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar şi cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări

importante asupra lumii şi României, numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În ciuda acestui pact,

politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 prin cotropirea

Poloniei şi izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

3

La finele lunii aprilie 1945, Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai

1945 Germania a capitulat necondiţionat.

În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărţit în patru „zone de

ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a

fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin

constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a numit

Republica Federală Germania iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica

Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de Răsărit. Germania de Vest şi-a recuperat

rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat,

prin aceea că în fosta RDG au fost înfiinţate landuri (aşa cum existau deja în RFG), landuri care

ceva mai târziu au aderat oficial la RFG, adoptând şi constituţia RFG-ului numită Grundgesetz.

Tratatul care a definit această reunificare se numeşte Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de

către cele două state germane şi cele patru puteri care deţineau suveranitatea asupra întregii

Germanii: SUA, Regatul Unit, Franţa şi URSS). Prin aceste acte RDG-ul a încetat să mai existe.

Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea

Europeană şi din lume, fiind membru fondator al Uniunii Europene(1957).

4

Cap.2 Sistemul economic

“Sistemul economic al R.F. Germania se bazează pe economia socială de piaţă, politica

economică fiind promovată prin instituţiile statului. Statul stabileşte condiţiile cadru care

determină desfăşurarea activităţii economice, fără să intervină direct în mărimea producţiei, în

domeniul preţurilor sau în sistemul de salarizare. Constituţia garantează manifestarea liberă a

personalităţii şi promovarea iniţiativei private; de asemenea, ea prevede protejarea şi garantarea

proprietăţii private. În cadrul general stabilit de stat, piaţa, prin milioanele de consumatori şi de

întreprinderi, este cea care hotărăşte liber şi independent ce şi cât se produce, ce şi cât se

consumă.”1

Cele trei principii de bază ale economiei sociale de piaţă sunt:

a) Cererea şi oferta reglează preţurile. Condiţia funcţionării economiei sociale de piaţă este

competiţia ofertanţilor pe o piaţă concurenţială.

b) Statul protejează concurenţa. Înţelegerile sau acordurile dintre firme, prin care este îngrădită

sau restrânsă libera concurenţă, sunt interzise prin legi clare şi precise: Legea contra restricţiilor

în calea concurenţei (legea anti-monopol sau anti-cartel) şi Legea contra concurenţei neloiale.

Statul urmăreşte ca mecanismele concurenţei să funcţioneze. Principiile regulatoare de

acţiune a statului în acest sens sunt următoarele:

- Crearea unei poziţii de monopol pe piaţă este preîntâmpinată /împiedicată din timp, prin măsuri

de politică concurenţială. În cazul în care, din motive tehnice, crearea unui monopol este

inevitabilă (de exemplu în cazul căilor ferate), atunci monopolul respectiv trebuie supravegheat

şi controlat.

- Dacă în repartizarea produsului social (bunuri şi servicii) se constată nereguli şi inechităţi,

atunci statul le corijează şi le înlătură prin măsuri de politică fiscală, de impozitare progresivă a

veniturilor.

- În calculaţiile unei întreprinderi nu trebuie sa fie cuprinse numai costurile interne ale acesteia.

O atenţie şi mai mare trebuie să fie acordată costurilor pe care întreprinderea, prin activitatea sa,

le provoacăcomunităţii (de exemplu, impactul asupra mediului înconjurător).

- Dacă ofertanţii pe piaţă acţionează anormal (de exemplu, plata muncii este în neconcordanţă cu

1 http://www. dce.gov.ro

5

activitatea prestată, practici de dumping etc.), atunci statul ia măsuri pentru limitarea unui astfel

de comportament.

Există, însă, anumite excepţii de la regulile economiei libere de piaţă; astfel, de exemplu,

în Uniunea Europeană, agricultura nu se supune în totalitate legilor şi principiilor concurenţei,

din motive sociale, care tin de necesitatea existenţei întreprinderilor mici si mijlocii.

c) Statul reprezintă un factor al echilibrului social. Economia socială de piaţă reprezintă o

ordine economică împletind principiul acţiunii libere pe piaţă cu necesitatea asigurării

echilibrului social. Conţinutul social al economiei sociale de piaţă rezidă în:

- preocuparea pentru creşterea continuă a standardului de viaţă;

- preocuparea de a asigura un grad cât mai ridicat de ocupare a forţei de muncă;

- o politică socială care corijează repartiţia veniturilor, prin prestaţii de asistenţă socială – plăţi

compensatorii pentru pensii şi anumite cheltuieli, ajutoare pentru construcţia de locuinţe,

subvenţii şi altele.

Pe planul relaţiilor economice internaţionale, Germania susţine comerţul internaţional

liber şi se opune cu tărie diferitelor forme de protecţionism.

Resursele naturale

“ Principala resursă a Germaniei este cărbunele (huilă, cărbune brun şi lignit), urmat de

sare ( al 3-lea producător mondial), minereu de fier şi sulf, de bauxită, zinc şi plumb precum şi

resurse limitate de petrol. ” 2

În ce priveşte agricultura, 36 % din suprafaţa Germaniei este teren arabil, 16 % păşune.

În munţi se cresc ovine şi bovine. Principalele terenuri agricole se află în regiunile mai joase, în

special câmpiile fertile din sudul Câmpiei Germanice. Cele mai favorabile zone agricole sunt în

regiunea Hanovra, Braunschweig şi Magdeburg. în apropiereea oraşelor mari se cultivă legume.

Unele zone ale Văilor Rinului şi Moselei sunt regiuni viticole însemnate. Tutun, cereale şi hamei

se cultivă în sud, iar orz în nord. Practicând o agricultură intensivă, Germania reuşeşte să-şi

asigure jumătate din necesarul de alimente, iar la unele producţii se află în topul mondial: locul 1

la secară , 2 la orz, 4 la ovăz, 4 la porcine, 5 la cartofi şi 8 la grâu.

Sectorul industrial - Germania este una dintre marile puteri industriale ale lumii.

Industria germană este prin excelenţă de prelucrare, numai cea manufacturieră deţine 23% din

2

6

PIB. Principalele zone industriale sunt regiunea Ruhailui şi unele porţiuni din valea Rinului.

“Dezvoltarea industriei siderurgice şi constructoare de maşini se bazează pe extinsele zăcăminte

carbonifere cu cărbune de calitate superioară. Numeroase uzine chimice au fost înfiinţate aici,

Rinul fiind o importantă rută de transport. Industria siderurgică şi industria construcţiilor de

maşini sunt mai dezvoltate în Bochum, Esssen şi Dortmund, iar industria textilă în Wuppertal şi

Krefeld. Cele mai mari porturi sunt : Hamburg, Bremen, Kiel.”3

Industria minieră şi energetică: 75 % din energie electrică este produsă de

termocentrale, iar 19 % în centrale nucleare. Se extrag 450 milioane tone de lignit anual. Acesta

este utilizat în centrale pentru producerea energiei electrice, precum şi pentru producerea

materiilor prime. Germania furnizează mai mult de 25% din producţia mondială de lignit. Ţiţei şi

gaz metan se exportă în Saxonia inferioară, în Emsland. Germania este de asemenea

producătoare de sare de potasiu.

Ca urmare a problemelor economice globale grave, criza din sectorul auto s-a propagat

rapid în Europa, afectând drastic vânzările din Germania. În anul 2008, producţia industrială a

Germaniei a înregistrat o scădere mare, conform statisticilor oficiale. Deteriorarea industriei s-a

produs într-un ritm mult mai alert decât estimările analiştilor, care se aşteptau ca producţia

industrială a Germaniei să scadă cu doar 3%. În 2009, industria auto din Germania a depăşit

punctul critic, însă este nevoie de timp pentru ca vânzările să revină la nivelul din anii

precedenţi. Industria auto este unul dintre cele mai importante sectoare ale industriei germane, ce

depinde foarte mult de exporturi.

2.1. Indicatori structurali

Din punct de vedere economic, Germania se numără printre cele mai dezvoltate ţări din

lume, cu un nivel înalt al producţiei şi productivităţii, precum şi al veniturilor, dar şi cu un sistem

perfecţionat de prestaţii sociale şi un standard ridicat de bunăstare.

1. Produsul intern brut – PIB

3

7

Indicatori economici

2003 2004 2005 2006 2007 2008

PIB PPS /locuitor

116,5 116,3 116,9 116,1 115,8 115,6

Creştere economică, în

%

+0,9 +1,1 +0,8 +2,9 +2,5 +1,3

PIB, PPS/persoană

ocupată

108,7 108,2 109,4 109,2 108,3 107,0

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

După o lungă perioadă de stagnare şi confruntare cu numeroase probleme de ordin socio-

economic şi financiar, Germania, cea mai puternică economie a Europei a atins în anul 2006 cele

mai bune performanţe economice de după anul 2000. În anul 2006 economia a traversat o fază de

relansare, ritmul real de creştere al PIB fiind de 2,9% faţă de 0,8% în 2005 şi 1,1% în 2004.

Majorarea ritmului de creştere economică se datorează sporirii substanţiale a cererii interne şi,

implicit a activităţii investiţionale, a exporturilor ridicate dar şi înviorării activităţii în construcţii

şi lucrări publice.

Produsul intern brut, realizat pe landuri, în anul 2006 şi în anul 2007:

in miliarde euro

8

Land Valoare

2006 2007

Loc pondere in PIB (%)

Baden-Wurttemberg 337,6 352,9 3. 14,55

Bavaria 414,7 434,0 2. 17,90

Berlin 80,5 83,5 9. 3,40

Brandenburg 50,2 52,5 12. 2,15

Bremen 25,3 26,5 16. 1,0

Hamburg 85.0 88,9 8. 3,66

Hessa 209,2 216,7 4. 8,93

Mecklenburg-Vorpommern 32,6 34,3 14. 1,41

Saxonia Inferioara 198,9 206,5 5. 8,50

Renania de Nord-Westfalia 505,8 529,4 1. 21,8

Renania-Palatinat 99,9 104,4 6. 4,3

Saarland 28,6 29,9 15. 1,2

Saxonia 88,4 92,4 7. 3,8

Saxonia-Anhalt 48,7 50,9 11. 2,1

Schleswig – Holstein 69,9 72,2 10. 3,0

Thuringia 46,1 48,1 13. 2,0

Total Germania 2322,2 2423,8 100

Contribuţia sectoarelor economice la crearea PIB (2007): agricultură, silvicultură şi

pescuit 0,9%; industrie (fără construcţii) 26,0%; construcţii 4,1%; comerţ, sector

hotelier/alimentaţie publică, transporturi 17,7%; servicii în sistemele financiar-bancar, imobiliar

şi antreprenorial 29,4%; servicii publice şi private 21,9%.

Utilizarea PIB (în 2007): consumul privat 56,7%; investiţii brute 18,2%; consumul de stat

17,9%, construcţii 9,7%.În ceea ce priveşte valoarea PIB, la nivel internaţional, Germania ocupa

locul al doilea, după SUA.

Cresterea pe sectoare a economiei (%): industria +5,3;constructii +2,0 %;agricultura si

paduri +2,9 ;comert si transporturi +2,1; servicii +3.1 %.

2. Inovaţie şi cercetare

9

Procentul din populaţie cuprinsă între 20-24de ani cu studii secundare superioare( liceu):

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Nivelul de

educaţie( %)72,5 72,8 71,5 71,6 72,5 74,1

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Agenda Lisabona include un obiectiv privind educaţia tinerilor. Astfel, până în 2010, cel

puţin 85% din tinerii între 20 şi 24 de ani din ţările din UE ar trebui sa aibă cel puţin studii

secundare superioare (liceu) finalizate. Importanţa relativă a populaţiei Germaniei în cadrul

Uniunii Europene explică progresul limitat al procentului populaţiei cu vârsta între 20 şi 24 de

ani care a atins un nivel de educaţie secundară superioară, care a urcat totuşi la 74,1% în 2008.

Cheltuieli cu cercetarea si dezvoltarea:

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Cheltuieli

din PIB (%)2,52 2,49 2,49 2,53 2,53 2,63

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Germania se poziţionează pe primele locuri în alocarea de resurse pentru cercetare şi

dezvoltare, alături de Austria, Danemarca şi Franţa, cheltuind peste 2% din PIB. Singurele state

care cheltuiau în 2006 mai mult de 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare erau Suedia şi

Finlanda, potrivit Eurostat.

3. Productivitatea muncii faţă de anul anterior:

10

2004 2005 2006 2007

% +0,7 +0,9 +2,2 +0,8

Indicatorul productivităţii muncii este calculat de Eurostat ca raport între produsul intern

brut (PIB), la paritatea puterii de cumpărare, şi numărul mediu de salariaţi.

În 2008, pe locul întâi în UE în ceea ce priveşte productivitatea se află Spania (2,3),

urmată de Slovenia (1,3) şi Polonia (1,0). La polul opus, se situează Islanda (-9,0), Elveţia si

Letonia (ambele cu -4,6) şi Germania (-3,9).

4. Rata şomajului

Piaţa forţei de muncă:

2002 2003 2004 2005 2006 2007

Numărul mediu al

salariaţilor38,7 38,7 38,9 38,8 39.08 39,74

Numărul mediu al

şomerilor4,1 4,1 4,6 5,0 4,25 3,6

Rata şomajului 9,8 10,5 10,8 11,7 9,8 8,3

Ca urmare a accelerării creşterii economice înregistrate în 2006, situaţia şomajului, una

dintre problemele majore cu care s-a confruntat Germania în anii anteriori, s-a imbunătăţit, rata

şomajului ajungând în 2009 la 4%. Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, estimează

o creştere a numărului şomerilor la 3,7 milioane persoane în acest an, dupa ce în 2009 cifra s-a

ridicat la 3,4 milioane, informeaza publicatia franceza Les Echos.

În anul 2006, s-a îmbunătăţit situaţia forţei de muncă. Au fost create circa 300.000 noi

locuri de muncă, în primul rând în comerţ, atât în legătură cu organizarea finalei Campionatului

mondial de fotbal, cât şi ca urmare a interesului manifestat de populaţie de a cumpăra cât mai

mult în anul respectiv, în perspective majorării cu 3% a TVA, începând de la 1 ianuarie 2007.

11

În anul 2007, Guvernul federal a apelat şi alte căi şi mijloace pentru ocuparea forţei de

muncă, urmărind: o prezenţă mai redusă a statului în viaţa economică, în favoarea elementelor de

piaţă funcţională; consolidarea bugetului şi reducerea cheltuielilor publice; crearea de facilităţi

fiscale pentru întreprinderi şi reducerea impozitelor; îmbunătăţirea sistemului de asigurări

sociale, prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate.

5. Rata inflaţiei

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

% 1,0 1,8 1,9 1,8 2,3 2,8 0,2

Rata anuală a inflaţiei din Germania a accelerat la 1,1% în martie 2010 de la 0,6% în

februarie, peste nivelul estimărilor, mai ales ca urmare a scumpirii carburanţilor şi gazelor,

potrivit primelor date oficiale publicate de statistica germană, potrivit cotidianului Les Echos,

citat de NewsIn.

6. Mediul înconjurător

Emisiile de CO2:

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Emisiile de

CO2 (%)81,7 80,9 78,6 79,5 77,6 79,0

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

12

Cap3. Investiţiile

Germania acordă o mare atenţie investiţiilor, atât ca sursă pentru dezvoltarea economică,

cât şi pentru creşterea şi diversificarea cooperării internaţionale. Întreprinderile germane şi

economia germană sunt actori majori, tradiţionali, în fluxurile internaţionale de capital. Se

apreciază ca introducerea monedei Euro a impulsionat şi mai mult investiţiile transnaţionale ale

întreprinderilor germane. Astfel, începând din anul 1997, volumul investiţiilor germane în

străinătate s-a dublat, practic, în timp ce volumul investiţiilor străine în Germania a crescut

aproape de trei ori, după ce, în anii anteriori, ele pierduseră din avânt. Conform datelor furnizate

de Banca Federala Germană, în perioada 1991-2002, valoarea patrimonială a investiţiilor

germane în străinătate a crescut de circa 4 ori, ajungând la circa 561 miliarde euro, în timp ce

angajarea întreprinderilor străine în Germania a crescut de circa 5 ori, atingând un volum de circa

512 miliarde euro.

La sfârşitul anului 2007, conform ultimelor date statistice disponibile, situaţia investiţiilor

se prezintă astfel:

Investiţii germane în

străinătate

Investiţii străine în

Germania

Total investiţii, miliarde euro 665,8 306,0

Număr de firme 22551 9314

Număr angajaţi, mii persoane 4498 2130

Cifră de afaceri, miliarde euro 1353 835

Principalele destinaţii ale investiţiilor germane în străinatate: SUA – 33,6%, Marea

Britanie – 9,6%, Belgia/Luxemburg – 8,2%, Olanda – 7,8%, Franţa – 6,2%, Italia – 3,2%,

Austria – 3,2%.

Principalele ţări care au investit în Germania: Olanda – 19,0%, Franţa – 14,8%, SUA –

13,7%, Belgia/Luxemburg – 12,3%, Marea Britanie – 11,4%, Elveţia – 7,6%, Japonia – 3,3%.

13

Principalele ramuri economice care au beneficiat de investiţii:

Investiţii germane în

străinătate

Investiţii străine în

Germania

Industria prelucrătoare 25,0 36,3

Instituţii financiare 38,5 8,7

Comerţ 11,7 12,6

Participări la societăţi 10,8 22,6

Alte ramuri 14,0 19,8

Ponderea din PIB care este folosit de către sectorul privat pentru investiţii:

2003 2004 2005 2006 2007 2008

% PIB 16,3 16,1 16,0 16,8 17,3 17,5

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu

Economia Germaniei s-a contractat cu 5%, în 2009, pe fondul recesiunii economice

globale, acesta fiind cel mai prost rezultat economic de la al doilea Război Mondial încoace.

Cifrele făcute publice sunt însă mai mari decat estimările analiştilor, care vedeau o scădere de

4,8 %.

Scăderea a avut loc mai cu seamă din cauza comerţului exterior, domeniu care în anii

anteriori a fost un motor de creştere economică în economia germană, şi care a înregistrat în

2009 scăderi importante. Dacă exporturile au scăzut cu 14,7 %, importurile au scăzut cu 8,9%.

Cea mai proastă performanţă postbelică a fost un declin cu 0,9 % a PIB-ului în 1975 în

Germania de Vest, iar după unificarea Germaniei a fost o scădere de 0,8% in 1993.

Criza a transformat Germania dintr-o economie dependentă din punct de vedere tehnic de

export, într-una în care companiile din ţară şi lucrătorii se confruntă cu o creştere a şomajului.

14

Cap.4 Mediul de afaceri

Reglementări în domeniul comerţului exterior al Germaniei

“Ca membră a Uniunii Europene, Germania aplică, în relaţiile comerciale cu ţările terţe,

politicile şi reglementările acesteia. În relaţiile cu ţările asociate, candidate sau în curs de

aderare, se aplică prevederile acordurilor de asociere.

Comerţul exterior se mai supune şi reglementărilor ONU (în materie de embargo,

interdicţii de export, reglementări speciale pentru anumite mărfuri şi ţări) şi ale Uniunii

Europene, care au precădere faţă de legile şi reglementările naţionale.”4

Regimul vamal

Regimul vamal aplicat în Germania este cel armonizat la nivelul Uniunii Europene,

valabil pentru toate ţările membre.

Taxa pe valoarea adăugată este de 19% pentru produsele industriale şi de 7% pentru

produsele agroalimentare.

Accize (impozitul pe consum) sunt percepute pentru produsele petroliere, alcool şi

băuturi alcoolice, produse din tutun şi cafea prăjită (inclusiv extracte din aceasta). Nu există

diferenţe între accizele percepute pentru mărfurile importate şi cele produse în Germania.

Condiţii de livrare: conform regulilor INCOTERMS.

Modalităţi de plată şi credit folosite pe piaţa germană

Pe piaţa germană sunt uzitate toate modalităţile de plata cunoscute. Vânzătorul şi

cumpărătorul au libertatea de a conveni asupra modalităţii şi condiţiei de plată, de regulă astfel

încât riscurile să fie minime pentru ambele părţi. În relaţiile cu ţările în tranziţie şi cu ţările în

curs de dezvoltare, exportatorii germani practică/pretind modalităţi de plată asiguratorii:

acreditiv documentar irevocabil, plată anticipată, garanţii bancare. La import se preferă

modalităţi de plată simple, necostisitoare, avantajoase pentru importator, dar se practică/se

acceptă şi acreditiv sau garanţii.

4 http://www. dce.gov.ro

15

Concluzii

De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei

economii din ce în ce mai globalizate. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în

special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri chimicale. Germania este cel mai

mare producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri şi

congrese internaţionale de comerţ din fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi Hanovra,

Frankfurt şi Berlin.

Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar

politicile ei comerciale sunt determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene şi de

legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda unică euro, iar politica ei

monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după

reunificarea Germaniei modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie

un proces de lungă durată.

Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, este afectată de criza mondială, însă

perspectivele se îmbunătăţesc, iar perioada de recuperare va dura doi sau trei ani.

16

Bibliografie

1.

2.

3. http:// www.mae.ro

4. http://www. dce.gov.ro

5. http:// bonn.mae.ro

6. http:// www.eurostat.com

7.http:// www.capital.ro

8.http:// www.money.ro

9. http:// www.zf.ro

17