Relatiile internationale intre 1924-1939 Anul 1924 a marcat sfarsitul depresiei pe care lumea capitalista acunoscut-o dupa razboi. Incepand cu anul 1924 relatiile internationale o spectaculoasa destindere fiind si rezultatul unor factori favorizatori si al actiunii unor oameni politici mult mai lucizi. Un rol important in realizarea destinderii internationale l-a avut aproprierea franco-germana, realizata prin eforturile a doi importanti oameni politici; Aristide Briand si Gustav Stresseman , doi ministri de externe ai Frantei respectiv Germaniei ale caror merite pe plan international au fost recompensati in anul 1926 cu premiul Nobel pentru pace alaturi de Austin Chamberlain viitor prim ministru al Angliei mai tarziu. Conferinta de la Locarno. Aceasta conferinta a reprezentat rodul unor discutii purtate cu precadere de la inceputul anului 1925 care s-a desfasurat in mai multe etape. Lucrarile acestei conferinte au inceput la 5 iunie 1925 in mica localitate cu acelasi nume situata in aproprierea lacului Maggiore situat in Elvetia. Pana in iunie 1925 cele doua parti Antanta si Mariile puteri Centrale au mai avut negocieri soldate cu Memorandum din partea diplomatiei germane prin care partile franco-germane semnau un tratat de arbitraj cu acceptul si celorlalte tari, Italia, Anglia, prin care partea germana se angaja sa garanteze frontiera renana. Propunerile Germaniei au fost atent analizate de francezi provocand si o dezbatere activa in mediile politice si diplomatice ale Frantei dar si a Aliatilor. In cele din urma partea franceza prezinta un raspuns la 6 aprilie 1925 privitor la memorandumul german. Diplomatia se arata interesata de acest pact si dorea ca negocierile cu partea germana sa aibe loc in cadrul Pactului Societatii Natiunilor numai dupa ce Germania va deveni membra a Societatii Natiunilor Unite. O alta prevedere dorita de Franta a fost inaluturarea oricaror intentii de revizuirea a tratatelor de pace si includerea Belgiei in pactul renan, obligatia Germaniei de a incheia pacte de arbitraj cu statele vecine Cehoslovacia si Polonia. Dupa mai multe discutii partea franceza inainteaza Memorandumul, partii germane la 16 iunie 1925, astfel ca se trece la etapa a doua a negocierilor de data aceasta Germania va negocia cu Aliatii. Conferinta de la Locarno s-a desfasurat la 5 si 16 octombrie 1925 la lucrarile conferintei participand reprezentantii Germaniei, Marii Britanii, Cehoslovaciei, Frantei si Poloniei. Pe ordinea de lucru a presedintelui Aristide Briand s-au enumerat problemele mai putin dificile ce trebuiau 1

rezolvate: Pactul renan, intrarea Germaniei in Societatii Natiunilor Unite, semnarea tratatelor de arbitraj germano-belgian, germanofrancez, germano-polonez, germano-cehoslovac. Partea germana a cerut in repetate randuri modificarea tratatului de la Versailles, si a conditionat intrarea in Societatea Natiunilor. La 16 octombrie 1925, documentele finale au fost parafate la 1 decembrie, si tot in acelasi an au fost semnate la Londra.Acestea cuprindeau tratatele de arbitraj mai sus mentionate precum si anexele ce priveau, mentinerea situatiei existente a granitelor de frontiera dintre Germaniei si Frantei de dinaintea izbucnirii primului razboi mondial ( statu-quo-ul dar si granitele cu vecinii Germaniei, si anume Belgia, Franta si Cehoslovacia. Conferinta de pace s-a incheiat intr o nota optimista convinsi ca pacea e una victorioasa.

Pactul Briand-Kellog s-au condamnarea razboiului ca instrument de politica nationala. Ideea suprimarii razboiului a preocupat si diplomatiafranceza care la deschiderea sesiunii din 1927 au prezentat la Adunarea Generala un proiect de suprimare a razboiului printr-un pact universal de neagresiune, care condamna orice fel de razboi. La 29 decembrie 1927, guvernul SUA a raspuns notei franceze propunand incheierea unui pact multilateral prin care statele lumii sa renunte la razboi. In cursul lunii aprilie 1928 s-a realizat un schimb de note al celor doua state si s-a prezentat Marii Britanii, Germaniei, Italiei, si Japoniei de catre guvernul SUA o nota in trei articole care condamna razboiul in esenta ca instrument de politica nationala si instrumentala.In decursul elaborarii pactului Briand-Kellog au existat proiecte de partea franceza care in linii mari aveau puncte comune si deosebiri insa respectau tratatele internatioanale semnate pana atunci. La 27 august 1928 la Paris are loc semnarea Pactului Briand-Kellog , pact care se mai numea de istoricii vremii ,,Tratatul de renuntare la razboi. Si au pus semnatura reprezentantii Frantei, Angliei, Canada, Noua Zeelanda, Italia, Belgia, SUA, Polonia, Cehoslovacia, si India. In urma aplicarii acestui pact au mai aderat alte 63 de state de pe toate continentele.

Reparatiile si datoriile de razboi ( 1924-1933) O data cu aplicarea Planului Dawes, incepand cu 30 august 1924,problema reparatilor si a datorilor de razboi a intrat intr-o noua etapa de evolutie. O prima masura luata a fost esalonarea obligatiilor de plata ale 2

Germaniei prin care se obtine ,,Concordatul financiar si sprijinul creditorilor Reich-ului pentru stabilirea finantelor tarii. Germania primeste un imprumut de 800 de milioane de marci aur, care i-a permis sa-si redreseze in buna masura economia tarii si sa aiba un buget echilibrat. Plata reparatiilor au fost achitate corect pana la declansarea crizei din 1929-1933. Interesant ca platile reparatiilor de razboi au fost obtinute nu atat din resursele proprii ci mai mult din imprumuturiile obtinute din SUA, Anglia, si Franta. Se constituie un comitet de experti, oameni specialisti in finante din SUA, Marea Britanie, Franta, Italia dar si Germania. In fruntea acestor specialisti a fost numit Qwen Young care a fost ales presedinte al acestui comitet. El elaboreaza un plan al reparatiilor de razboi ce a intrat sub numele de ,,Planul Young.Datoria germana a fost redusa la 38milioane marci aur platita pe o durata de 59 ani in doua etapa: a) 1929-1966, timp de 37 ani sumele ,, erau destinate acoperirii datoriilor si unei parti din pagubele cauzate de razboi. b) 1966-1988, ratele trebuiau sa lichideze datoriile interaliate. Platile trebuiau depuse la Banca Reglementelor Internationale, institutie financiara nou create cu sediul in Elvetia, care se ocupa cu trecerea reparatiilor din zona politica in cea strict financiara.Comisia reparatiilor si controlul strain asupra economiei germane au fost desfiintate. Germania trebuia sa rezolve problemele legate de reparatii numai cu institutia bancara, ce-si avea sediul de la Basel. ,, Planul Young a fost dezbatut intr-o prima conferinta ale carei lucrari au inceput la 6 august 1929 la Haga. Pozitiile contradictorii ale reprezentantiilor Marii Britanii si Frantei, nemultumirile Romaniei, Greciei si Iugoslaviei pentru faptul ca nu s-au abordat si reparatiile orientale au facut ca planul Young sa nu fie aprobat initial. Discutiile s-au reluat la cea de-a doua conferinta ale carei lucrari s-au deschis la 3 ianuarie 1930 tot la Haga. ,, Planul Young a fost aprobat.S-au mai reglementat si reparatiile pe care Bulgaria si Ungaria trebuiau sa le achite, iar Austria a fost scutita, constatandu-se ca este in imposibilitatea de a plati. ,, Planul Young a fost primit cu optimism si sperante de statele interaliate interesate in rezolvarea problemei reparatiilor. Criza economica a distrus toate sperantele si asteptarile celor ce trebuiau sa primeasca noi sume. In Germania, aprobarea ,, Planul Young de catre autoritati a provocat reactia liderilor nazisti care au dus acuzatii publice de tradare la adresa presedintelui Hindenburg si a celorlalti responsabili si amenintarea cu pedepse aspre. ,, Planul Young a deschis cea de-a treia etapa a evolutiei problemei reparatiilor. Criza financiara a provocat falimentul ,, Planului Young. Datornicii SUA nu mai puteau sa-si achite obligatiile financiare, iar Germania, careia i s-a refuzat un nou imprumut, a facut declaratii ca este in imposibilitatea de a-si achita anuitatile. Gravitatea situatiei si indeosebi 3

interesul de a-si recupera investitiile plasate in economia germana l-au determinat pe presedintele Hoover sa solicite la 21 iunie 1931 aplicarea unui moratoriu de un an tututor platilor interguvernamentale. Aprobat de Congres in decembrie 1931, a intrat in istorie sub denumirea de ,,Moratoriu Hoover. Moratoriul a fost exploatat politic in Germania. In cercurile politice germane s-a declansat o campanie impotriva asa-numitului ,, Tribut impus de Tratatul de la Versailles.Protocul de la Londra a validat aderarea participantilor ,, Moratoriul Hoover fara sa se fixeze si detaliile de aplicare.S-a constituit un Comitet de experti condus de Walter Lyton pentru analizarea situatiei economice si financiare a Germaniei. Concluzia expertilor a fost foarte clara, aplicarea planului Young a ramas blocata din pricina situatiei economice a Germaniei care nu putea face fata platii reparatiilor. Solutia era desfiintarea sistemului reparatiilor, in care s-a vazut posibilitatea ameliorarii crizei. Dupa discutii la nivel international s-a ajuns la Conferinta de la Laussane ale carei lucrari s-au desfasurat intre 16 iunie9 iulie 1932. A fost ultima reuniune internatonala pe problema reparatilor germane. Suma pe care Germania trebuia s-o plateasca s-a fixat la 3 milioane de marci de aur. S-a propus , de asemenea o noua conferinta economica pentru reparatiile orientale si s-au fixat platile in cadrul datorilor interaliate de razboi. Practic Conferinta de la Laussanne a anulat datoriile Germaniei.

Ideea Uniunii Europene Intr-un discurs tinut in fata Parlamentului Aristide Briand ( iulie 1929) alansat ideea Uniunii Europeane. Pe baza ideilor lui Briand, Franta a transmis la 17 mai 1930 statelor membre ale Societatilor Natiunilor, Memorandumul Guvernului Francez asupra organizarii unui regim de Uniune Federala Europeana. Era pentru prima data in istorie cand ,, guvernul unei mari puteri a promovat aceasta ide in mod oficial pe scena internationala cerand tuturor statelor europene sa se pronunte solemn asupra sa si sa construiasca impreuna o Uniune Europeana. Planul Briand a fost perceput ca o incercare de salvare a Europei capitaliste, menit sa construiasca o confederatie sub hegemonia franceza. Totodata, Moscova a vazut in Proiectul Briand un ,, Bloc antisovietic. Pretextele si interesele foarte diferite ale marilor puteri , paralelisme cu Societatea Natiunilor, aprehensiunile micilor state, foarte atente la orice le-ar fi adus atingerea suveranitatii lor, au fost factorii care au concurat la esecul initiativelor franceze. 4

Tensionarea relatilor internationale ( 1930-1939) Criza economica de la inceputul anilor 30 a tensionat relatiileinternationale. Dictaturile opteaza pentru reinarmare si o politica de expansiune, iar democratiile europene pentru conciliatorism.

Problema Dezarmarii Problema dezarmarii. Problema dezarmarii a constituit terenul pecare s-a produs puternice confruntari politice datorita optiunile Marilor Puteri preocupate de protejarea si impunerea propriilor interese. Experienta traumatizanta a primului razboi mondial a pus in sfarsitul conflagratiei, problema dezarmarii . In cadrul Societatii Natiunilor s-a creat o comisie insarcinata cu pregatirea Conferintei de Dezarmare care si-a inceput lucrarile la Geneva in anul 1926. Pana in decembrie 1930 comisia pregatitoare si-a desfasurat reuniunile in mai multe sesiuni.La 9 decembrie 1930 s-a adoptat Proiectul de conventie , document ce cuprindea 60 de articole multe incluzand rezerve expres formulate de unele delegatii. Documentele de inspiratie franceza nu a fixat cifra reducerilor militare, ci a stabiliti numai in cadrul general de abordare a problematicii.Conferinta dezarmarii si-a deschis lucrarile la 2 februarie 1932, la Geneva, sub presedintia ministrului de externe al Angliei, Arthur Henderson. Participau delegati din 61 de state din care 54 reprezentau statele membre ale Societatii Natiunilor. Desi s-a acceptat ca baza de discutie Proiectul de conventie, s-au prezentat si alte proiecte, cele mai importante fiind cele ale Frantei , Marii Britaniei si SUA. Proiectul francez propunea crearea unei forte armate internationale sub controlul Societatii Natiunilor, punerea armelor celor mai periculoase si puternice sub acelasi control; obligativitatea arbitrajului si sanctiunilor SUA au propus la 22 iunie 1932 un plan de dezarmare ce a capatat denumirea de ,, planul Hoover. Se avansau reducerea cu o treime a efectivelor terestre, lichidarea artileriei grele diminuarea personalului militar, reducerea tonajului naval . O alta propunere a fost cea din partea URSS-ului reprezentata de Maxim Litvinov care se referea la o realizare a dezarmarii generale totale. Dupa sase luni de discutii, la 23 iulie s-a incheiat prima faza a dezbaterilor prin adoptarea unei rezolutii in 3 parti inspirata de ,, Planul Hoover. La 21 septembrie 1932 Biroul Conferintei dezarmarii si-a reluat lucrarile sub auspicii nu tocmai favorabile datorita pozitiei Germania de a nu participa la lucrarile ,, Conferintei Dezarmarii pana nu i se satisfac pretentiile privind egalitatea in drepturi in problema inarmarii.egalitatea in 5

drepturi in problema inarmarii. Pentru a readuce Germania la negocieri privind dezarmarea, la 6 decembrie 1932, la Geneva sub presedintia lui MacDonald au inceput discutii intre reprezentantii Frantei, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, SUA, referitoare la cererea delegatiei germane privind egalitatea in drepturi intr-un regim care ar comporta pentru toate natiunile securitatea si ca acest principiu ar trebui sa-si gaseasca expresia in conventia ce va contine concluziile Conferintei de Dezarmare, Lucrarile Conferintei Dezarmarii s-au redeschis la 2 februarie 1933 si la 16 octombrie 1933 cand Germania si-a anuntat retragerea de la lucrarile conferintei si la 19 octombrie se retrage din Societatea Natiunilor. Esecul Conferintei dezarmarii era evident, iar cursa inarmarii si politica revansarda a unor state s-a accentuat in perioada urmatoare. La Lucrarile conferintei de dezarmare, ministrul comisar al Afacerilor Externe din partea URSS-ului Maxim Litvinov a propus un proiect de definire a agresorului. Definitia acceptata de reprezentantii celor care au participat ca fiind cea mai buna definire a agresorului.S-a consituit un Comitet de studiu format din delegate ai Belgiei, Germaniei, Frantei, Italiei, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Spaniei, Cubei, Romaniei, Poloniei, Turciei, SUA si URSS.Raportul Comitetului de Studiu a fost acceptat de Conferinta de dezarmarii,la 24 mai 1933 si s-a elaborat Conventia de definire a agresiunii.Intre 3-5 iulie 1933, reprezentanti URSS, Turciei, Iran, Afganistan, Romania au semnat Conventia de definire a agresorului. La 4 iulie 1933, reprezentantii URSS, Turciei si ceilalti ai Micii Intelegeri au semnat acelasi document, iar in ziua urmatoare si Lituania si-a pus semnatura pe text.

Cresterea pericolului de razboi ( 1933-1936) O data cu accedarea la 30 ianuarie 1933, a lui Hitler in functia decancelar de catre presedintele Hindenburg.Viitorul Furher al Germaniei a inceput sa-si puna in aplicare planurile amintite in lucrarea sa ,, Mein Kampf. Se trece imediat la reinarmarea Germaniei si pregatirea alipirii ,, populatiilor cu sange german in special germanii si austriecii din regiunea sudeta. Cu sprijinul involuntar al Frantei, Marii Britanii si Italiei, Germania isi sporeste prestigiul European. Semnarea la Roma, a Pactului de intelegere si colaborare a celor 4 puteri a urmarit instaurarea unui directorat al semnatarilor in probleme europene fara participarea celorlalte state. Decizia lui Hitler de a inlatura ultimele restrictii privitoare la armamentele germane si reintroducerea in martie 1935 a stagiului militar, au alertat fostii invingatori care ,, au dat semen de rezistenta. Se incearca in aprilie 1935 la 6

Stresa o reuniune la care participa reprezentantii ai Frantei , Angliei si Italiei avandu-l reprezentant pe Mussolini. Principala tema a fost decizia Germaniei de a introduce serviciul militar care a fost condamnata de cele 3 tari. De asemenea si la 17 aprilie 1935 Consiliul Natiunilor condamna oficial decizia reinarmarii Germaniei. Preocupata de problema securitatii europene, Franta a fost atenta in a avea o relatie diplomatica cu URSS,acestia dorind sa se implice in politica internationala. Germania in plan militar a reusit la 18 iunie 1935 sa incheie un acord naval cu Anglia, in baza caruia i se permitea sa-si creeze o flota de razboi de suprafata. Reactiile acestui acord au fost foarte atent criticate de Franta. De remarcat anul 1935 aduce criza abisiana a Etiopiei. Italia sub conducerea lui Mussolini a vizat Etiopia singura tara Africana in afara impartirilor coloniale. Cu toate ca Etiopia fusese admisa in 1925 in Societatea Natiunilor Unite , Franta recunoscuse prin acordurile din 7 ianuarie 1935 semnate cu Italia, interesele acesteia in Etiopia. Marea Britanie a fost deasemenea, inclinata la compromise in problema etiopiana. Italia a inceput pregatirea militara din 1933-1934 prin construirea de drumuri aerodrumuri si aducerea prin Canalul Suez a unei importante forte navale. La 3 iulie 1935 imparatul Etiopiei solicita SUA sa gaseasca un mijloc ca Italia sa respecte pactul Briand-Kellog. Raspunsul oficial al SUA a fost unul negativ. Italia ataca Etiopia la 3 octombrie 1935 fara a delaratie de razboi. Raspunsul Societatii Natiunilor a fost unul foarte rapid prin crearea unui Comitetul Celor 6 care redacteaza un raport consiliului prin care se constata incalcarea prevederilor pactului Briand-Kellog a Italiei. La 7octombrie 1935 Societatea Natiunilor Unite declara Italia ca agresor. Se decide sanctionarea Italiei conform prevederilor pactului Briand-Kellog.La 9 mai 1936 Etiopia a fost anexata. Dupa momentul Munchen,Marea Britanie si Franta si-au subordonat obiectiile morale fricii Germaniei ce-au fost fost multiple. Prin agresiunea unui membru al Societatii Natiunilor era sters de pe harta lumii un alt membru. Pactul Societatii Natiunilor, Pactul BriandKellog au fost inculcate cu buna stiinta. Publicarea planului Laval-Hoare a ,, ucis Societatea Natiunilor, slabindu-I considerabil eficienta.

Conferinta de la Montreaux ( 1936) sau reviziuirea pozitiva a Tratatului de la Lausanne . Acceptarea revizuirii clauzelor militare ale tratatelor de pace, incalcarea decatre statele invinse care promovau o politica revansarda a restrictiilor privind inarmarile au ingrijorat Turcia, preocupata de intarirea propriei securitati, de bararea primejdiilor ce au aparut in plan international dupa 7

actul german de la 7 martie 1936. Pe de alta parte, Turcia era ingrijorata de faptul ca ,, garantia internationala a Frantei, Marii Britanii, Italiei, si Japoniei, instituita prin conventia de la Lausanne nu mai functiona in conditiile retragerii Japoniei din Societatea Natiunilor, cat si de agresiunea Italiei asupra Etiopiei. In sfarsit posibilitatea cresterii tonajului naval german in baza acordului naval anglo-german din 18 iunie 1935 ducea si in Meditereana la un nou raport de forte , cu consecinte directe asupra zonei Stramtorilor. Turcia adreseaza la 10 aprilie 1936 Societatii Natiunilor si statelor semnatare ale Tratatului de la Lausane o nota prin care a cerut ,, in mod oficial revizuirea acestui tratat nu in prevederile sale, teritoriale , ci in clauzele militare. Nota guvernului turc preciza ca noua reglementare a regimului Stramtorilor, urma sa garanteze dezvoltarea si siguranta navigatiei comerciale intre Marea Neagra si Marea Meditereana. Conferinta de la Montreaux s-a desfasurat intre 22 iunie -22 iulie 1936 a reunit delegatii din Marea Britanie , Franta, Romania, Bulgaria, Grecia, Japonia, URSS, Japonia. Discutiile s-au purtat pe marginea proiectului privind viitorul regimului Stramtorilor prezentat de Turcia. Doua probleme esentiale s-au discutat si anume: 1. Trecerea navelelor de razboi prin Bosfor si Dardanele. 2.Intrarea in Marea Neagra a flotelor statelor neriverane au focalizat dezbaterile. Luarile de pozitie au relevat doua puncte de vedere.Statele riverane, Turcia,Bulgaria, URSS, si Romania, au sustinut teza caracterului special, de mare inchisa ceea ce impunea prevederi speciale pentru ele si trecerea navelor prin Stramtori, punct de vedere agreat si de Grecia si Iugoslavia. Conventia de la Montreux a proclamat libertatea navigatiei prin Stramtori pentru navele comerciale. Atributiile Comisiei Internationale a Stramtorilor au fost transferate Turciei. Prin revizuirea documentelor semnate la Laussane, securitatea in regiunea Stramtorilor. Actul de diplomatie pozitiva realizat la masa tratativelor la Montreux a fost unul din putinele exemple din deceniul patru de rezolvare realista, constructive a unei importante probleme internationale, respectandu-se interesele statelor implicate.

Diplomatia sub amenintarea razboiului ( ianuarie-iulie 1939) Anul 1939 a inceput cu marcarea altor crize de neincredere siingrijorare care afectau raporturile internationale. Au loc numeroase intalniri diplomatice din partea diplomatilor Angliei si Italiei. Nimic nu prevestea inceperea la 1 septembrie 1939 celui de al doilea razboi mondial. Razboiul parea imminent, in conditile in care Hitler a precizar ca asteapta raspuns la cererile sale pana la 28 septembrie. Lumea a fost scoasa din incurcatura de

8

catre Mussolini care a propus o conferinta internationala cu participarea Germaniei, Italiei, Frantei si Marii Britanii. Cei patru Hitler, Mussolini. Cei patru, Hitler, Mussolini, Daladier, Chamberlain, s-au intalnit la 29 septembrie 1938 la Munchen. Dupa discutiile purtate s-a ajuns la un rezultat favorabil lui Hitler. Una cererile importante lui Hitler a fost procesul de destramare a statului cehoslovac prin anexarea regiunii sudete. Conferinta de la Munchen a fost rezultatul a fost rezultatul cedarilor si concesilor internationale facute Germaniei care a reusit inca din perioada republicii Weimar sa anuleze ,, una cate una prevederile Tratatului de la Versailles. Chiar daca acordul de la Munchen a fost primit in plan international cu satisfactie de catre majoritatea liderilor politici pacifisti. Germania nu s-a oprit in politica sa de revendicari, presiuni si anexari. Urmatoarele teritorii vizate au fost Danzigul si Memelul. Pe 21 martie 1939 Germanie cere prin ultimul adresat Poloniei, cedarea Danzigului si coridorul polonez.O zi mai tarziu transmite si Lituaniei acelasi ultimatum dar de data aceasta dorind cedarea Memelului. Memelul este ocupat de trupe germane,desi portul fusese internationalizat la 8 mai 1924, cand a primit si autonomie administrative dar depinzand de Lituania. Dar pentru germani, cea mai importanta regiune a fost Danzigul ( Gdanskul-Polonia) a reprezntat o importanta aparte pentru germani. Avea o populatie majoritar germana, in timp ce coridorul polonez, populatia era diversificata. Au loc numeroase manifestati naziste conduse de Albert Foster, un infocat lider nazist al Danzigului care a ajuns in fruntea conducerii Danzigului alipirea alaturi de Germaniei, de la care fusese smuls spuneau ei -prin silnicie de Tratatul de pace de la Versailles. In dupa amiaza acelasi zile, Polonia a fost informata despre garantiile franco-britanice pe care le-a acceptat cateva ore mai tarziu. Semnarea la 6 aprilie 1939 de catre Hitler a Tratatului polono-german de ajutor reciproc a intarit garantiile primite, dar n-a salvat Polonia. Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial era doar o chestiune de timp, dupa denuntarea la 28 aprilie 1939, de catre Hitler a Tratatului polono-german din ianuarie 1926 si a ordinului dat in 3 aprilie de a elabora catre 1 mai 1939 planul de distrugere militara a Poloniei.

Razboiul de la frontiera Mongoliei ( mai-august 1939) Cuceririle realizate de trupele japoneze in Manciuria si China de Nord leau adus in frontiera Mongoliei.La inceputul lunii mai 1939, la est de raul Halhin-Gol au avut loc ciocniri intre trupe japoneze si graniceri mongoli.Au urmat bombardamente ale aviatiei nipone asupra unor localitati mongole si

9

infiltrarea unei subunitati japoneze pe teritoriul Mongoliei. La 19 mai 1939, comisarul pentru Afaceri Externe al URSS, a adresat o nota de protest ambasadorului Japoniei la Moscova, incidentele au continuat, iar Mongolia a cerut ajutor armat URSS. Stalin a raspuns pozitiv, aproband livrarea de avioane,mari cantitati de munitie si armament. Efective ale Armatei Extremului Orient au fost dislocate in Mongolia. Ciocnirile au continuat, o formatiune de trupe sovieto-mongola a patruns in Manciuria. La 22 iunie, in spatial aerian mongol s-a desfasurat o ampla batalie aeriana sovietojaponeza.Luptele au continuat la inceputul lunii iulie, inregistrandu-se pierderi grele de ambele parti. Comandamentul japonez a decis sa intareasca efectivele si dotarea Armatei a -6- a, care i-a fost schimbat si comandantul. Misiunea incredintata a fost sa zdrobeasca efectivele sovieto-mongole dislocate la est de Halhin-Gol.Efectivele sovietice au fost puternic intarite cu importante unitati de tancuri si aviatie. Comanda efectivelor militare sovieto-mongole le-a fost incredintata generalilor Gheorghi Jukov si H.Cloibalsan, care indeplinea si functia de prim-ministru al Mongoliei.Jukov a pregatit in mod stralucit o operatiune impotriva Armatei a 6-a japoneza ce a intrat in istoria armatei militare ca prima de tip ,, razboi-fulger din sec XX. In dimineata zilei de 20 august 1939, dupa aprobarea lui Stalin, trupele japoneze au fost atacate prin surprindere. Bombardierele sovietice au decolat de pe aerodrumurile construite ,, cat mai aproape de linia frontului.A urmat o puternica pregatire de artilerie urmata de o spulberare in varf de lance a apararii japoneze de catre tancurile sovietice. Pana la sfarsitul lunii august, Armata a 6 a, a fost pusa in imposibilitatea de a mai declansa vreun atac, Un tratat semnat la 15 septembrie 1939 intre URSS si Mongolia, pe de o parte si Japonia, pe de alta a lichidat conflictul military din zona Halhin-Gol. In anii urmatori, Japonia a ramas, din punct de vedere militar, fata de URSS intr-o pozitie de expectativa.

Pactul Ribbentrop-Molotov-pasul decisive spre razboi. Cunoscut indeosebi sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov saupactul Hitler-Stallin, importantul document a fost semnat intr-o atmosfera de toasturi, urari si succese de viata lunga. Dupa cum s-a apreciat, Pactul si fotografiile lui Stallin, Ribbentrop, si Molotov, publicate de oficiosul sovietic au provocat in intreaga lume o uriasa surpriza supriza, iar, in multe locuri, stupefactie sau pur si simplu teama. Tratatul de neagresiune si Protocolul secret, document fara care partea sovietica nu l-ar fi semnat primul sunt strans legate prin obiectivele extrem de precise urmarite de 10

partile semnatare.Documentul dat publicitatii facea in cele patru articole la formulari juridice din dreptul international si in alte tratate.Partile semnatare se angajau, prin cele 4 articole, sa se obtina de la orice act de violenta, actiune agresiva sau atac unul impotriva celuilalt, fie individual, fie impreuna cu alte parti sa nu acorde sprijin ,, in nici un mod veunei puteri in cazul in care una din inaltele parti contractante ar deveni obiectul unei actiuni beligerante din partea acesteia semnatarele au convenit sa ramana in contact una de cealalta in scopul consultarii relative la schimbul de informatii asupra problemelor legate de interes comun.Orice conflict viitor trebuia reglementat de cele doua puteri.Pactul Ribbentrop-Molotov a intrat in vigoare imediat dupa semnarea lui si nu putea fi denuntat inaintea de expirarea lui, adica dupa 10 ani Cel de-al doilea document nementionat de nimeni facea parte integranta din pactul de neagresiune si cuprindea doua parti: 1) un scurt preambul cu 4 articole. Se preciza ca cele doua parti au discutat in cadrul unei convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor de interes in Europa Rasariteana.Acordurile din luna august 1939 au fost modificate in noaptea de 27-28 septembrie 1939. Initiativa i-a apartinut lui Stalin, iar Ribbentrop s-a oferit sa vina la Moscova pentru a treia oara. Modificarile au fost impuse de derularea evenimentelor politico-militare dupa declansarea atacurilor germano-sovietice asupra Poloniei. Documentele semnate au constat din Tratatul de prietenie germano-sovietic in 5 capitole si 3 protocoale secrete. Partea sovietica angajandu-se in abandonarea oricarui proiect de stat polonez stabilind pe harta frontierelor statelor interese. Prin primul protocol s-a regelmentat dreptul de emigrare a gemanilor din zona de influenta sovietica si a ucrainienilor si bielorusilor din zona germana. Al doilea protocol semnat facea referirea la Lituania care revenea URSS-ului, iar Voievodatul Lublinului si Varsoviei, Germaniei Hitleriste. Ultimul document a consemnat obligatia partilor semnatare de a interzice pe teritoriul lor orice fel de propaganda poloneza. Obiectivul essential al documentelor semnate in dimineata zilei de 28 septembrie 1939 de catre URSS si Reichului lui Hitler a fost fixarea limitelor imperiilor lor. Castigurile lui Stalin urmarite cu semnarea acestui pact au fost infaptuirea unor transformarea teritoriale si politice in zona Marii Baltice si realizarea intereselor in Basarabia au fost marile succese ale lui Stalin in fata lui Hitler. O realitate a ramas de necontestat dupa cum s-a derulat evenimentele, faptul ca acest pact a apropriat si mai mult data declansarii celui de al doilea razboi mondial . Efectele Pactului Ribbentrop-Molotov s-au prelungit si dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial, mai prcis dupa 1948 cand este valorificat stiintific. Pana la jumatatea anilor 80, sovieticii au contestat existenta acestui act auxiliar secret urmand ca dupa 1990 si implicit 11

destramarea URSS-ului acest act sa fie declarat nul si neavenit din punct de vedere juridic, cu momentul incheierii lor.

12