Varianta 14Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre relaţiile dintre două personaje ale unui text narativ studiat aparţinând lui Ioan Slavici. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia personajelor alese ( de exemplu: temă, perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );- evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se încadrează, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin raportare la două episoade / secvenţe narative ale textului narativ ales;- exprimarea unei opinii argumentate despre relaţiile dintre cele două personaje, din perspectiva situaţiei finale / a deznodământului.

Ioan Slavici se afirmă, în literatura română, în perioada marilor clasici, iar opera sa literară stă, esenţialmente, sub semnul realismului. Majoritatea operelor literare ale scriitorului ilustrează o temă cu substrat moralizator. Moara cu noroc, nuvelă psihologică de dimensiuni ample, dezvoltă o temă caracteristică acestei specii: dezumanizarea sub influenţa patimii pentru ban. Se poate vorbi de trei straturi tematice. Primul – care poate fi considerat o „supratemă” – deschide naraţiunea prin cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiţă: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. În final, bătrâna meditează din nou asupra celor întâmplate, subliniind ideea fatalităţii oarbe. Al doilea nivel tematic, cu valenţe sociologice şi psihologice, vizează consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra individului. Procesul dezumanizării lui Ghiţă, sub imperiul nefast al setei de înavuţire, este urmărit evolutiv, marcând şi dramatice reînvieri ale fondului său de omenie. Al treilea nivel tematic al nuvelei poate fi identificat în fascinaţia exercitată de forţa şi de autoritatea care se degajă din personalitatea sămădăului. Personajul negativ intimidează orice adversar prin temeritatea cu care sfidează legile. Titlul nuvelei are semnificaţie simbolică şi sugerează ironia la adresa personajelor implicate în jocul destinului nemilos – atât pentru Ghiţă, cizmarul devenit cârciumar, cât şi pentru familia lui, moara convertită în cârciumă va deveni un spaţiu blestemat.

Perspectiva narativa este prezentata de naratorul omniscient si omniprezent si de naratiunea la persoana aIII-a a unor fapte verosimile, la care participa personaje putine, dar constituie solid, cu puternice trasaturui de caracter motivate de firea si structura morala a fiecaruia dintre ele.

Acţiunea, plasată la sfârşitul secolului al XIX-lea, este predominant interioară, prezintă un caz de conştiinţă şi ilustrează convertirea ideii în obsesie, urmărind evoluţia personajului principal. Se urmăreşte destinul personajului Ghiţă, un cizmar care doreşte să-şi schimbe condiţia socială; el ia în arendă o cârciumă, aflată la răscruce de drumuri, cunoscută sub numele de Moara cu noroc. Deşi este avertizat de soacra sa că omul trebuie să fie mulţumit cu sărăcia”, dar şi cu „liniştea colibei” pe care le are, Ghiţă crede cu toată puterea că datoria omului este de a-şi face viaţa mai bună, mai ales când are şi familie.

Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare inca din intriga,moment in care isi face aparitia Lica Samadaul,personajul negativ al acestei nuvele.;se contureaza atat conflictul exterior sau social intre Ghita si Lica, cat si cel interior si psihologic, al constiintei carciumarului.Ghiţă este un personaj unic prin trăsăturile de caracter şi urmărit în întreaga sa evoluţie; degradarea morală a acestuia se exprimă prin dependenţa de Lică, de influenţa căruia nu poate scăpa. Evoluţia lui Ghiţă este consemnată obiectiv, minuţios, urmărindu-se reflectarea în conştiinţă a unor evenimente exterioare; portretul fizic al personajului este foarte puţin conturat, cele mai multe trăsături surprinse fiind de ordin moral ( din perspectiva altor personaje şi, indirect, din acţiuni, gesturi, comportament ). Ca în tragedie, conflictul interior al personajului se dezvoltă gradat, atingând un punct tragic în final. Odată instalat la moară, Ghiţă nu se mai poate sustrage influenţei mediului în care trăieşte; relaţia sa cu Lică este decisivă pentru degradarea morală a personajului, deoarece Sămădăul îi află slăbiciunile şi le exploatează. Factorii exteriori acutizează căderea personajului Ghiţă.

Pentru prima dată în literatura română este urmărit, într-o analiză de fineţe şi minuţios, raportul existenţial “călău – victimă”. Prăbuşirea lui Ghiţă nu trebuie explicată numai prin lipsa tăriei de caracter în faţa lui Lică. Perspectiva îmbogăţirii rapide îl ispiteşte şi autorul surprinde, cu măiestrie, prinderea cârciumarului în mrejele întinse de sămădău. Treptat, setea de bani pune stăpânire pe mintea şi pe acţiunile lui Ghiţă. El se înstrăinează de Ana şi de copii, iar naratorul urmăreşte detaliat zbuciumul sufletesc al personajului, alunecarea acestuia în obsesie. Dacă Lică este un personaj ciudat,  carismatic, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi,care se

înscrie în tipologia parvenitului, ajuns la un nivel social pe care îl păstrează făcându-se indispensabil celor puternici, Ghiţă se înscrie în tipul omului dominat de slăbiciuni, care nu are consecvenţa acţiunilor întreprinse, ezitant în a adopta hotărâri şi lăsându-se prins adesea de mirajul îmbogăţirii rapide. Om harnic si cinstit, la inceput, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea de carpit cizmele oamenilor. Bun meserias, bland si cumsecade, trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghita devine treptat „tot mai ursuz”, „pus peganduri”, „nu mai zambea ca inainte”. La prima intalnire pe care o are cu „stapanul acestor locuri”, Ghita incearca sa fie autoritar si darz in fata lui Lica, sa reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor.Slăbiciunile proprii sunt acelea care îl determină să acopere toate faptele lui Lică, inclusiv crimele, şi să-şi dorească să scape de obligaţiile familiale. Lică nu este decât un factor care accelerează căderea lui Ghiţă. Germenele obsesiei pentru avere există în sufletul cizmarului, iar Lică intuieşte această înclinaţie a celui pe care îl transformă în omul cel mai fidel. Ana remarcă, de altfel, relaţia de subordonare şi inferioritatea lui Ghiţă: „Tu eşti bărbat, Lică, iar nu muiere îmbrăcată în straie bărbăteşti, ca Ghiţă!”

Datorită  generozităţii Sămădăului, starea materială a lui  Ghiţă devine tot mai înfloritoare, numai că omul  începe să-şi piardă încrederea în sine. Tocmai  de  aceea devine tot mai atent la imaginea  pe care lumea o  are despre el. Cu toate  acestea, înţelegerea dintre el şi  Lică, marchează pentru Ghiţă începutul  obişnuirii cu răul. Îşi îndeamnă  soţia să joace cu Lică, aruncând-o definitiv în  braţele acestuia, distruge imaginea pe care ceilalţi o aveau  despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi  în  uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, lui Ghiţă i se dă  drumul acasă numai pe „chezăşie". Axa  vieţii lui morale  se  frânge şi, într-o scenă de un patetism sfâşietor, îi cere iertare Anei: „- Iartă-mă, Ano! îi  zise el. Iartă-mă  cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi  pe faţa pământului...". În alt rând, sărutând pe unul dintre copii,  le spune: „Sărmanilor mei copii, voi nu  mai aveţi, cum avuseseră părinţii voştri, un tată om cinstit.  Tatăl vostru e un ticălos".

Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării  morale în  momentul  în care, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna  pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală,  în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment ca se va produce o minune şi că  soţia va  rezista influenţei malefice a acestuia,insa aceasta dezgustată însă  de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de ea şi de întreaga familie,  într-un gest de  răzbunare,  Ana i se dăruieşte lui Lică . Dându-şi seama că  soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana.Din acest tragic episod reiese caracterul influentabil a lui Ghita,care este inconstient de consecventa actiunilor intreprinse,dar si forta morala pe care o are Lica Samadaul asupra lui.

Sfarsitul nuvelei este tragic pentru amandoi deoarece acestia mor din cauza slabiciunilor sale,Ghita fiind asasinat de oamenii lui,iar Lica se sinucide pentru a nu fi prins de catre Pintea care,strange sufieciente dovezi pentru a-l afunda pe Lica. In opinia mea deznodământul, tragic pentru personajele implicate în conflict, reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la prăbuşirea sub toate aspectele a celor care o trăiesc. Teza moralizatoare potrivit căreia nerespectarea principiilor etice are consecinţe grave susţine o structură narativă complexă şi reliefează trăsăturile unor personaje memorabile prin profunzimea zbuciumului interior şi prin destinul tragic.

Nuvela realist-psihologică “Moara cu noroc” are o valoare incontestabilă, în special datorită complexităţii personajelor puse în situaţii dramatice şi a relaţiilor stabilite între acestea, surprinse cu realism de către autor.