Reglementarea Juridică a Sindicatelor.doc

4
1. Reglementarea Juridic ă a Sindicatelor. În Republica Moldova instituţia Sindicatelor în Republica Moldova este reglementată de Legea Sindicatelor, Această lege stabileşte garanţiile şi raporturile juridice care apar la relizarea dreptului de aîntemeia şi de a se înscrie în sindicate. Totodată legea reglementează relaţiile instituţiei Sindicatelor cu autorităţile publice şi angajatorii. Reglementările fundamentale a relaţiilor dintre Angajatori şi Salariaţi se regăsesc în Codul Muncii al Republicii Moldova. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Conventia OIM (nr. 87) privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical şi Conventia OIM (nr. 98) privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere colectivă. 2. Reglementarea Juridic ă a Contractelor Colective. Codul Muncii al Republicii Moldova nu impune reguli stricte în privinţa structurii şi conţinutului Contractului Colectiv de Muncă care se încheie la nivel de Companie, acestea fiind stabilite în mare parte de către Părţi. Dar totodată există Convenţii Colective cadru la nivel teritorial, ramural şi naţional care sunt luate ca bază la iniţierea negocierilor privind închierea Contractului Colectiv de Muncă şi acesta nu poate prevedea garanţii sau condiţii sub nivelul celor stabilite de Convenţiile Colective (la nivel teritorial, ramural şi national). Referitor la termen, cadrul normativ stabileşte că acesta nu poate fi mai mic de un an. În general în contractul colectiv de muncă pot fi negociate condiţii speciale referitor la: a) formele, sistemele şi cuantumul retribuirii muncii; b) plata indemnizaţiilor şi compensaţiilor; c) mecanismul de reglementare a retribuirii muncii, ţinîndu-se cont de nivelul inflaţiei şi de atingerea indicilor economici; d) timpul de muncă şi cel de odihnă, chestiunile ce ţin de modul acordării şi de durata concediilor; e) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, inclusiv a femeilor, a tineretului şi a invalizilor;

Transcript of Reglementarea Juridică a Sindicatelor.doc

1. Reglementarea Juridic a Sindicatelor.n Republica Moldova instituia Sindicatelor n Republica Moldova este reglementat de Legea Sindicatelor,

Aceast lege stabilete garaniile i raporturile juridice care apar la relizarea dreptului de antemeia i de a se nscrie n sindicate. Totodat legea reglementeaz relaiile instituiei Sindicatelor cu autoritile publice i angajatorii.

Reglementrile fundamentale a relaiilor dintre Angajatori i Salariai se regsesc n Codul Muncii al Republicii Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Conventia OIM (nr. 87) privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical i Conventia OIM (nr. 98) privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere colectiv.2. Reglementarea Juridic a Contractelor Colective.Codul Muncii al Republicii Moldova nu impune reguli stricte n privina structurii i coninutului Contractului Colectiv de Munc care se ncheie la nivel de Companie, acestea fiind stabilite n mare parte de ctre Pri. Dar totodat exist Convenii Colective cadru la nivel teritorial, ramural i naional care sunt luate ca baz la iniierea negocierilor privind nchierea Contractului Colectiv de Munc i acesta nu poate prevedea garanii sau condiii sub nivelul celor stabilite de Conveniile Colective (la nivel teritorial, ramural i national).Referitor la termen, cadrul normativ stabilete c acesta nu poate fi mai mic de un an.

n general n contractul colectiv de munc pot fi negociate condiii speciale referitor la: a) formele, sistemele i cuantumul retribuirii muncii;

b) plata indemnizaiilor i compensaiilor;

c) mecanismul de reglementare a retribuirii muncii, inndu-se cont de nivelul inflaiei i de atingerea indicilor economici;

d) timpul de munc i cel de odihn, chestiunile ce in de modul acordrii i de durata concediilor;

e) mbuntirea condiiilor de munc, inclusiv a femeilor, a tineretului i a invalizilor;

g) securitatea ecologic i ocrotirea sntii salariailor n procesul de producie;

h) garaniile i nlesnirile pentru salariaii care mbin activitatea de munc cu studiile;

i) recuperarea sntii, odihna salariailor i a membrilor familiilor lor;

k) asigurarea unor condiii normale de activitate pentru reprezentanii salariailor;

l) rspunderea prilor;

m) renunarea la grev n cazul ndeplinirii clauzelor contractului colectiv de munc.3. Sindicatele i Contractele Colective n cadrul Companiei.

Dup fuziunea care a avut loc n 2009 Compania Grawe Carat Asigurri a devenit succesor n drepturi i obligaii a Companiei Carat n cadrul crei exista organ sindical i Contract Colectiv de Munc.Organul sindical al Companiei face parte din Federaia Sindicatelor din domeniul Financiar Bancar i Asiguratorilor i are 57 de membri. n general Organul Sindical al Companiei este preocupat de organizarea festivitilor din cadrul Companiei, ct i de organizarea altor actiuni extra profesionale. Contractul Colectiv preluat dup fuziune prevede anumite condiii mai favorabile pentru angajai n ceia ce ine de:

-Acordarea ajutorului material n mrime de pn la 2 salarii medii pe Companie n cazul survenirii la angajat a interveniei chirugice sau a unei boli oncologice, confirmate prin certificat medical.-Acordarea ajutorului material la eliberarea angajatului n legtur cu pensionarea, mrimea ajutorului este stabilit n dependen de starea economic a Companiei, dar nu poate fi mai mic dect un salariu mediu minim.

- Acordarea caz de moarte a angajatului a unei pli unice n mrime de 2 salarii medii dar nu mai puin de 500 lei, ctre familia angajatului decedat.Timpul de munc i Timpul de Odihn

-Ziua de munc precedent unei zile de srbtoare nelucrtoare va fi mai mai scurt i anume 6 ore lucrtoare.

-Zile de concediu suplimentar:

3 zile la moartea unei rude apropiate(frate, sor, bunic, bunel)

Condiii de Munc i Securitate n Munc-Asigurarea tuturor angajailor contra accidente.-Acordarea zilnic cte 0,5 litri de lapte sau alte produse lactate, angajailor care petrec mai mult de 4 ore zilnic la calculator.Remuneraie-Acordarea de

-

, timpul de munc i cel de odihn, ct i garanii suplimentare organului sindical, multe din aceste prevederi la momentul actual fiind prevzute i de legislaia muncii n vigoare. O clauz special care facea parte din acest contract colectiv de munc este clauza adaosului pentru stagiu, angajaii fiind remunerai pentru devotamentul fa de companie.4. Potenialele probleme care pot sa apar n legtur cu membrii de sindicat i n cadrul Contractului Colectiv de Munc la nivel de Companie.

Cadrul Legal din RM prevede n mod obligatoriu solicitarea acordului scris a organului sindical n caz de iniiere a procedurii de concediere a anagajatului membru de sindicat.(ex.reducerea funciei, nu corespunde funciei deinute, absen mai mult de 4 ore consecutiv de la locul de munc, etc.)

Totodat n mod obligatoriu este necesar acordul organului sindical erarhic superior n cazul n care se iniiaz procedura de concediere a conductorului organului sindical din Companie.Nerespectarea proceduri de solicitare a acordului sau avizului duce la anularea de ctre instana de judecat a ordinului de concediere, cu repunerea persoanei n funcie i plata de prejudicii.La nivel de Companie exist o colaborare eficient dintre Conducerea Companiei i Organul Sindical i nu exist premize pentru apariia divirgenelor majore.

Contractele Colective de Munc prevd condiii mai favorabile dect cele obligatorii prevzute de legislaia muncii, ns legislaia a prevederi confuse referitor la ncetarea contractului colectiv de munc, ceia ce poate duce ulterior la litigii n instanele de judecat.