Cultura juridică – expresie valorică a deontologiei juridice (2 ore)1. Concept strucură, funcţiile şi conţinutul conştiinţei juridice. (Tratat de

teoria Generală a Dreptului, Vol.II. Gh. Avornic , Chişinău, 2010, pag.241-251)

2. Noţiuni generale despre cultura juridică. (Tratat de teoria Generală a Dreptului, Vol.II. Gh. Avornic , Chişinău, 2010, pag.252-259)

3. Specificitatea culturii juridice în contextul deontologiei juridice4. Tendinţe ale evoluţiei conştiinţei şi culturii juridice în societăţile

contemporane

1/2Conceptul şi trăsăturile esenţiale ale conştiinţei juridice

Conştiinţa e o formă superioară de reflectare a realităţii obiective proprie numai omului.

Ea reprezintă unitatea proceselor psihice care participă activ la pătrunderea de către om a

lumii obiective şi a înţelegerii propriei sale existenţe. Ea apare în procesul activităţii de

muncă a omului, în procesul activităţii sociale de producţie a oamenilor şi este indisolubil

legată de limbă, care e la fel de veche ca şi conştiinţa.1 Apariţia conştiinţei înseamnă triumful

omenirii asupra inconştientului în natură şi societate. Un asemenea triumf se datorează unui

proces ce a durat sute şi mii de ani. După cum menţiona C. Stere, "a trebuit ca vremuri

nenumărate să se îngrămădească peste vremuri, pînă ce ... flacăra plăpîndă a conştiinţei, încă

difuză şi nedesluşită, s-a putut concentra şi condensa într-o fiinţă omenească; şi alt potop de

vremuri s-a scurs pînă ce în sînul "conştiinţei sociale impersonale"... a răsărit cel dintîi

germene de voinţă şi conştiinţă individuală, puterea de critică, de iniţiativă, de invenţiune, de

revoltă; atunci, alături de adaptarea pasivă a omului la mediul înconjurător, s-a născut şi

putinţa de adaptare activă a mediului la om. Tot progresul omenirii se poate privi ca o creştere

a acestei puteri de adaptare activă, care a mers paralel, pas cu pas, cu emanciparea

individuală, cu mărirea puterii de critică şi iniţiativă: conştiinţa socială generală - e o putere

conservatoare şi pasivă; voinţa şi conştiinţa individuală este o putere de iniţiativă şi de

invenţiune, o putere reformatoare şi activă".2

Chiar de la naştere, omul nimereşte în lumea obiectelor şi valorilor create de generaţiile

precedente. Atitudinea lui faţă de realitate este determinată de deprinderile pe care le capătă

în procesul de comunicare cu alţi oameni. În procesul comunicării, omul apreciază activitatea

sa în raport cu activitatea altora şi a societăţii în ansamblu. Însuşind realitatea, omul totodată

îşi formează anumite atitudini, păreri, concepţii, sentimente faţă de realitate şi îşi propune noi

scopuri, sarcini, creează proiecte pentru viitor. Astfel, conştiinţa omului nu se limitează doar

la constatarea unei realităţi, ci contribuie şi la crearea unei noi realităţi.

Ca urmare, conştiinţa socială reprezintă un ansamblu de concepţii, teorii, atitudini,

sentimente etc. în care se reflectă realitatea socială. Dat fiind faptul că această realitate e

1 Dicţionar de filosofie, Chişinău, 1985, pag. 164.2 Constantin Stere, Opera citată, pag. 362.

complexă, conştiinţa socială se manifestă sub diferite forme. În această ordine de idei, putem

diferenţia conştiinţă socială politică, filozofică, morală, juridică ş.a.

Deci, conştiinţa juridică este una dintre formele conştiinţei sociale. Ea este indisolubil

legată cu celelalte forme ale conştiinţei sociale şi, în general, cu conştiinţa politică. Putem

chiar vorbi de o unitate a conştiinţei politice şi juridice, întrucît relaţiile politice şi juridice fac

parte din sfera generală a raporturilor voliţionale. în acelaşi timp, unitatea conştiinţei politice

şi a celei juridice nu exclude deosebirile dintre ele. Din sfera conştiinţei juridice fac parte şi

fenomene care, deşi capătă o apreciere politică, după natura lor nu sînt politice. Aşa, de

exemplu, putem spune acest lucru despre viaţa intimă, familială şi privată a omului, regulile

protecţiei muncii etc. La rîndul ei, conştiinţa politică reflectă şi unele fenomene care nu pot fi

apreciate din punct de vedere juridic.

Conştiinţa juridică apare o dată cu apariţia dreptului şi o dată cu dezvoltarea societăţii se

dezvoltă şi ea. Dacă iniţial dezvoltarea ei e condiţionată mai mult de factori secundari,

spontani (impulsuri imediate, instinctive, frica de pericol şi de necunoscut etc.), la etapele mai

avansate tot mai pronunţat se evidenţiază factori argumentaţi din punct de vedere ştiinţific.

Bineînţeles, neomogenitatea socială se reflectă în diverse conştiinţe juridice ale păturilor

şi grupărilor sociale existente. Deseori conştiinţa juridică este silită să se supună anumitor idei

şi ţeluri politice. E ştiut, de exemplu, faptul că în condiţiile regimului totalitar comunist

"conştiinţa juridică a întregului popor" se folosea pentru justificarea samavolniciei şi violarea

dreptului. Ca urmare, "conştiinţa juridică socialistă" se forma cu ajutorul măsurilor de

constrîngere. Aceasta era şi firesc, deoarece nu se admitea interpretarea dreptului, realităţii

juridice în ansamblu în dauna "adevărului absolut" promovat de "forţa conducătoare şi

îndrumătoare" a Partidului Comunist.

O dată cu destrămarea regimului totalitar, conştiinţa juridică obţine expresie în sistemul

dreptului, în activitatea de realizare a dreptului etc. Dezvoltîndu-se pe baza concepţiei

ştiinţifice despre lume, conştiinţa juridică foloseşte realizările progresiste în domeniul gîndirii

juridice din perioadele anterioare, elementele umaniste şi democratice ale conştiinţei juridice

din statele cu bogate tradiţii juridice. În aşa mod, ea tot mai pronunţat devine un factor al

progresului social.

La fel ca şi alte tipuri de conştiinţă socială, conştiinţa juridică cuprinde două elemente

constitutive: ideologia juridică şi psihologia juridică. Aceste elemente scot în evidenţă două

niveluri ale conştiinţei juridice: conştiinţa practică-cotidiană şi teoretică-ştiinţifică.

Psihologia juridică apare ca o totalitate de închipuiri, deprinderi, păreri, sentimente, stări

de spirit social, care se formează spontan şi sînt caracteristice unui om, unei categorii sociale

concrete sau pentru întreaga societate. Ele se manifestă în viaţa de fiece zi a oamenilor şi pe

ultimii nu-i preocupă provenienţa acestor păreri şi faptul ce reprezintă prin sine societatea

care Ie-a dat naştere.

Ideologia juridică este expresia ştiinţifică sistematizată a concepţiilor, teoriilor,

doctrinelor, a cerinţelor juridice în care sînt exprimate interesele, scopurile, sarcinile,

năzuinţele unor grupuri sociale mari. Formarea ideologiei juridice se realizează ca un proces

de conştientizare teoretică a intereselor sociale. Ideologia juridică fundamentează sistemul

dreptului, sistemul legislativ, raporturile juridice, legalitatea şi ordinea legală, realitatea

juridică a societăţii. La elaborarea ei iau parte oameni politici, jurişti care ţin cont de nivelul

de dezvoltare a societăţii, de coraportul forţelor social-politice ale societăţii, de psihologia

socială, de modalităţile de soluţionare a problemelor cu care se confruntă societatea în alte

ţări.

Ideologia juridică şi psihologia juridică se află într-o strînsă interdependenţă şi

interacţiune. Ca urmare, conştiinţa juridică reprezintă un complex de elemente psihologice şi

ideologice. Ea îşi găseşte expresia în activitatea practică a cetăţenilor, a persoanelor oficiale,

reflectîndu-se, de asemenea, în ştiinţa juridică, în drept, în politica statului, în literatură şi

artă.

Menţionăm faptul că în perioadele de tranziţie de la o societate la alta are loc o luptă

acută şi în sfera ideologică, inclusiv în sfera conştiinţei juridice. Păturile conservatoare,

fostele forţe guvernante încearcă să folosească orice posibilitate pentru a frîna mersul

transformărilor progresiste. Nu întîmplător multe concepţii, teorii juridice care ar putea

contribui la bunul mers al societăţii intenţionat nu sînt acceptate de cei cărora li se ia terenul

de sub picioare. Prin urmare, conştiinţa juridică nouă precede dreptului.

Conştiinţa juridică caracteristică unei etape istorice are în diferite state trăsături comune.

Aceasta se explică prin omogenitatea bazelor economice, a puterii de stat, regimurilor

politice, prin unitatea intereselor şi scopurilor spre care tind societăţile din aceste state. În

acelaşi timp, ea are şi anumite deosebiri în specificul vieţii fiecărui stat, prin tradiţiile istorice

ale popoarelor etc.

Cele spuse permit de a constata următoarele trăsături fundamentale ale conştiinţei

juridice:

a) Conştiinţa juridică n-a existat veşnic. Ea a apărut o dată cu apariţia statului, dreptului;

b) Odată apărută, conştiinţa juridică precede dezvoltării dreptului.

Ea serveşte drept călăuză în opera de dezvoltare şi perfecţionare a dreptului;

c) Conştiinţa juridică reflectă interesele principale, scopurile şi sarcinile pe care şi le

propun diferite pături sociale la acea sau altă perioadă de dezvoltare a societăţii;

d) Cu cît o societate e mai avansată, cu atît mai avansată e şi conştiinţa ei juridică;

e) Conştiinţa juridică a unei societăţi înglobează în sine valorile sociale supreme

promovate de întreaga comunitate umană.

Interacţiunea conştiinţei juridice şi dreptului

Conştiinţa juridică şi normele juridice sînt interdependente şi exercită împreună o

influenţă activă asupra mersului dezvoltării sociale, contribuie la educarea omului în spiritul

conştiinciozităţii şi activismului social. Această influenţă se realizează prin reglementarea

relaţiilor sociale, prin influenţa perseverentă asupra aprecierii de către oameni a acţiunilor lor

cu o însemnătate juridică.

Conştiinţa juridică îşi găseşte expresia în actele normative ale statului. În corespundere

cu conştiinţa juridică se elaborează conţinutul şi formele actelor normative, structura acestora.

Etapa actuală necesită o formă accesibilă de expunere a materialului normativ,

publicarea operativă a actelor normative. Limbajul, terminologia aplicată în actul normativ

trebuie să corespundă conştiinţei juridice din societate, nivelului ei de dezvoltare.

Practica elaborării dreptului în Republica Moldova oferă un şir de exemple de înrîurire

decisivă a conştiinţei politice şi juridice asupra formei şi conţinutului actelor normative. În

acelaşi timp, însă, ea scoate în evidenţă şi tendinţa forţelor conservatoare de a nu admite o

reformare adecvată a societăţii noastre, de a frîna dezvoltarea ei. Ca urmare, unele prevederi

ale actelor normative adoptate în ţara noastră nu corespund realităţii, sînt depăşite de timp,

admit o nerespectare a principiilor unanim recunoscute de comunitatea umană.

La rîndul lor, normele juridice exercită influenţă asupra dezvoltării conştiinţei juridice a

cetăţenilor, asupra formării unor raţionamente fundamentale şi echitabile privind dreptul,

realizarea acestora, raporturile juridice, drepturile şi libertăţile omului. În acest context, o

problemă primordială e cea legată de drepturile şi libertăţile omului. Problema dată doar la

prima vedere pare a fi cunoscută. În realitate, ea anterior a fost studiată doar parţial, în lumina

în care admitea a face acest lucru regimul totalitar comunist. În condiţiile în care statul nostru

se eliberează de moştenirea trecutului, toate forţele sociale şi politice, toate mijloacele trebuie

să se angajeze într-o amplă acţiune de făurire a unui sistem democratic în care drepturile şi

libertăţile omului sînt respectate şi garantate prin lege.

Un prim pas în această direcţie a servit adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, care a

ridicat la rang constituţional problema cunoaşterii de către fiecare om a drepturilor şi

îndatoririlor sale. Astfel, articolul 23 al Constituţiei prevede că " fiecare om are dreptul să i se

recunoască personalitatea juridică.

Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop

statul publică şi face accesibile toate legile şi celelalte acte normative"

Prevederea constituţională citată mai sus are nu numai o importanţă teoretică, ci şi

practică. Ea obligă statul de a lua măsuri pentru ca fiecare om să-şi cunoască drepturile şi

libertăţile sale. Aceasta, indiscutabil, contribuie la ridicarea nivelului conştiinţei juridice a

societăţii.

Luînd în consideraţie factorii social-economici, politici, sociali etc. legiuitorul poate da o

calificare juridică unei fapte (acţiuni sau inacţiuni) care, în opinia publică, era calificată

anterior drept obiect al aprecierii morale. În felul acesta, legiuitorul va lărgi conţinutul

conştiinţei juridice.

O importanţă considerabilă asupra dezvoltării conştiinţei juridice exercită ştiinţa juridică.

Recomandările şi prevederile ei de bază se înscriu organic în conţinutul conştiinţei juridice

îmbogăţind-o.

Educarea culturii juridice

Cultura, în general, întruneşte în sine ansamblul valorilor materiale şi spirituale create şi

în curs de creare de către omenire în procesul muncii sociale desfăşurate de-a lungul istoriei. 3

Cultura exprimă nivelul atins de omenire într-o etapă istorică a dezvoltării societăţii. Într-un

sens mai îngust se obişnuieşte a vorbi despre cultura materială (tehnica, experienţa de

producţie, valorile materiale) şi cultura spirituală (ştiinţa, arta, literatura, învăţămîntul, morala

etc.).

În această ordine de idei, cultura juridică este o modalitate a culturii spirituale a

societăţii. Ea îşi găseşte expresie în cunoaşterea de către cetăţeni a bazelor cunoştinţelor

juridice, în necesitatea transpunerii în viaţă a prevederilor normelor juridice, în înţelegerea de

către fiecare om a responsabilităţii sale sociale, în intransigenţa faţă de infracţiuni şi

combaterea lor.

Educarea cetăţenilor în spiritul legii este o parte componentă a întregii munci educative.

Educarea juridică înalţă conştiinţa individuală a omului pînă la conştientizarea principiilor

fundamentale ale dreptului. Ea permite formarea la cetăţeni a sentimentelor convingerii că el

întotdeauna va găsi la autorităţile publice respective un ajutor eficient în apărarea drepturilor

şi libertăţilor sale, a intereselor legitime că statul îi cere pe bună dreptate să-şi îndeplinească

obligaţiile ce-i revin şi că este egal în drepturi cu ceilalţi membri ai societăţii.

Cultura juridică înaltă este o condiţie necesară a realizării conştiente şi eficiente de către

fiecare cetăţean a datoriei sale faţă de societate, faţă de alţi cetăţeni. Propagarea dreptului nu

numai că extinde cunoştinţele juridice, dar şi contribuie la formarea sentimentului de

convingere că legile sînt echitabile, că ele corespund cerinţelor timpului şi contribuie eficient

la soluţionarea problemelor cu care se confruntă societatea la etapa dată.

Prevederile constituţionale subliniază importanţa socială acordată dreptului în general şi

drepturilor omului în special şi, totodată, ne obligă să elaborăm programe educaţionale

concrete în acest domeniu la diferite niveluri. Problema educaţiei juridice şi-a găsit reflectare

în asemenea documente importante adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova, cum ar

fi: Concepţia reformei judiciare şi de drept, Concepţia privind învăţămîntul. Ambele

documente consideră educaţia umanitară şi cea juridică ca o parte integrantă a procesului

socializării, proces care debutează o dată cu primele vîrste şi care, în conformitate cu

preceptele moderne ale educaţiei permanente, se derulează, în principiu, pe tot parcursul

vieţii.

Procesul educaţiei juridice parcurge cîteva stadii corespunzătoare principalelor categorii

de vîrstă şi cicluri de învăţămînt.

3 Vezi: Dicţionar de filosofie, Chişinău, 1985, pag.172.

În primul stadiu, copiii învaţă normele şi formele acceptabile de conduită socială,

dobîndind totodată cunoştinţe elementare ce ţin de drepturi şi libertăţi. Acest stadiu reflectă

atît învăţămîntul preşcolar, cît şi cel secundar.

În perioada celui de-al doilea stadiu, copiii urmează să obţină cunoştinţe despre anumite

structuri, instituţii şi probleme politice importante, cum ar fi, bunăoară, statul, dreptul, locul

acestora în sistemul valorilor sociale etc. Anume la această perioadă e binevenită studierea

unor discipline juridice speciale, cum ar fi "Bazele statului şi dreptului".

Faza următoare a educaţiei juridice ţine de persoanele ce-şi fac studiile în clasele

superioare ale liceelor, gimnaziilor. în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi

superioare. La această fază este important a aprofunda cunoştinţele precedente, a le raporta la

contextul standardelor internaţionale. Faza respectivă se referă, de asemenea, şi la toate

celelalte categorii de cetăţeni. Ea are drept scop educaţia în spiritul respectării demnităţii

omului, respectului faţă de adevăr etc. şi să conducă la combaterea mentalităţii care poate

favoriza comiterea de abuzuri.

Prin urmare, educaţia în materia dreptului trebuie realizată la toate nivelurile de

învăţămînt. instituţiile şcolare rămînînd a fi, indiscutabil, principala matcă a procesului

educaţional.

O importanţă majoră o are educaţia juridică a lucrătorilor aparatului de stat. Ei urmează

să fie exemplu de disciplină, atitudine respectuoasă faţă de legile statului.

Preconizînd un program educaţional juridic, este important de a nu neglija pregătirea

specialiştilor în acest domeniu. Din păcate, în Republica Moldova această problemă nici pînă

astăzi nu a fost abordată în mod frontal. Aceasta se răsfrînge negativ asupra calităţii

procesului educaţional. Iată de ce considerăm că pentru a soluţiona la un nivel înalt problema

abordată este necesară urgentarea pregătirii specialiştilor în materie.

3.Specificitatea culturii juridice în contextul deontologiei juridice

Deontologia profesională este determinată de particularităţile specifice ale

profesiunii, de interesele asociaţiei, de cultura profesională. În cadrul

deontologiei juridice cultura profesională care merită o atenţie sporită, este cea

juridică, deoarece juristul este obligat să deţină o sistemă valori juridice, care-i

vor permite să se manifeste ca profesionist, să îndeplinească cu succes obligaţiile

profesionale, să promoveze o activitate juridică de încredere. Din acest

considerent cultura juridică devine elementul de bază al deontologiei juridice,

studierea căruia ne va permite să evidenţiem specificul acesteia în dezvoltarea

deontologiei, în funcţionalitatea normelor deontologice, în determinarea rolului

culturii la stabilirea unor standarde de comportament obligatorii.

Rezolvarea diferitor sarcini care stau în fata statului de drept este posibilă

doar în cazul prezenţei unui sistem de drept trainic. Societatea nu poate să se

determine, cu atât mai mult să progreseze dacă nu deţine o sistemă norme

juridice care să „determine precis ceea ce se poate, trebuie şi nu este permis

cetăţenilor, dacă nu se înţelege că cineva este obligat faţă de altcineva, dacă în

mod obiectiv nu sunt organizate relaţiile dintre indivizi”[1, p.282]. Orice

societate conservă astfel de valori, deoarece valoarea ne apare ca „o împlinire a

cunoaşterii, în care produsul cunoaşterii se raportează la om , la nevoile,

năzuinţele şi copurile acestuia”[1, p282].

Acest lucru se face cu ajutorul elaborării normelor de conduită

corespunzătoare şi a mijloacelor care asigură ordinea. Cunoaşterea sistemului

normelor, standardelor de conduită, cerinţelor, idealurilor, permite să determinăm

care este unitatea şi diversitatea lor, în dependenţă de sarcinile sociale

conformate la necesităţile şi interesele acestei societăţi. Deoarece activitatea

omului nu este posibilă fără stabilirea normelor, standardelor de comportament,

etaloanelor, ce organizează activitatea lui, ele sunt incluse în mod organizat în

conţinutul culturii.

Studierea culturii juridice impune cunoaşterea esenţei metodologice a

conceptului de cultură la general. Acest fapt serveşte ca punct de orientare în

analiza culturii juridice, ne indică principalele direcţii şi mijloace de dezvoltare a

acesteia.

Pentru a defini cultura trebuie să alegem între cele peste 500 de definiţii, de

aceea vom începe cu cea mai simplă şi anume „cultura este o activitate orientată

spre transformări în orice domeniu, în scopul obţinerii de avantaje materiale şi

spirituale” [2, p.12]. Cu referire la acelaşi autor cultura este făurită de om în

spaţiile în care acesta îşi desfăşoară existenţa ţi îşi consumă aspiraţiile, iar dacă

valorile culturii antice mai răzbat până la noi asta e pentru că le considerăm

zestrea noastră culturală, iar pe noi continuatorii unor tradiţii pentru care avem

respect[2, p.12]. Cultura îşi are origini în latină şi avea înţelesul de „cultura

pământului”, apoi ca „operaţie de fertilizare pentru a obţine recolte cât mai mari”

şi în final s-a trecut la semnificaţii mai cuprinzătoare.

În literatură s-au determinat mai multe aspecte ale definirii conceptului de

cultură. Unul din acestea este interpretarea culturii ca „tot ceea ce a creat omul

alături de natură” [3, p.457]. În acest caz cultura este determinată drept o creaţie

artificială a conveţuirii oamenilor, ca completare a ambianţei naturale.

Cel de-al doilea aspect – al acţiunii – uneşte conceptele conform cărora în

definirea culturii se pune accentul nu pe valori, ci pe caracteristica unei laturi a

activităţii umane sau ansamblu de activităţi determinate de normele sociale,

modele de comportament care se transmit prin educaţie, proprii unui anumit grup

social. Cu referire la domeniul dreptului, poate fi recunoscută drept cultură,

activitatea de creare a dreptului, de săvârşire a justiţiei, de realizare a normelor de

drept. În acest sens „cultura este o activitate social – valorică, creatoare care are

drept scop transformarea bogăţiei şi a experienţei omenirii în bogăţie lăuntrică,

spirituală[5, p.35]. În acelaşi sens găsim şi cultura ca „progresul material şi

spiritual al individului cât şi a societăţii în ansamblu” [6, p.51]. Este important ca

acest progres să servească perfecţionării permanente a individului. De aceeaşi

părere este şi autorul rus Zorcenco E. A., care defineşte cultura ca o activitate de

creare a valorilor, modul de asimilare şi transmitere a acestor valori[7, p.9].

Aspectul ce urmează este orientat spre evidenţierea în cadrul culturii a

elementelor subiective caracteristice sistemului social, specificând şi momentul

transformării acestor elemente în lucruri obiective formate în procesul activităţii

omului. În literatura juridică primele definiţii ale culturii juridice erau orientate

în special asupra elementelor subiective, intelectuale – nivelul cunoaşterii şi

înţelegerii dreptului. Astfel Alecseev S.S. consideră cultura juridică drept

“bogăţia juridică, exprimată în nivelul atins de dezvoltare a calităţilor regulatorii

ale dreptului, valori juridice acumulate, trăsături ale dreptului şi tehnici juridice

care se atribuie culturii spirituale, progresului juridic[12, p.213]. În aceeaşi

direcţie se înţelege „cultura juridică ca o sistemă de elemente sociale şi ideale,

care se referă la sfera de acţiune a dreptului şi care se reflectă în conştiinţa

oamenilor”[22, p.43]. În fine cultura juridică este totalitatea realizărilor tuturor

generaţiilor în domeniul dreptului[243, p.34].

Un alt aspect determină conceptul culturii în sensul legăturii acestuia cu

nivelul dezvoltării, perfecţiunii spirituale a subiectului(persoanei, grupului,

societăţii). Astfel avem cultura că creaţie a omului, în toată bogăţia ei de relaţii şi

legături sociale, sau nivelul calitativ al vieţii sociale.[244, p.21].

O ultimă concepţie, pe care o considerăm esenţială în stabilirea unor legături

cu studiul deontologiei juridice, constă în evidenţierea laturii obiective a culturii,

care este înţeleasă ca „o totalitate de valori, materiale şi spirituale create şi

dezvoltate de omenire pe parcursul istoriei şi care tind spre un ideal [3, p.463].

În aceeaşi accepţiune dicţionarul explicativ defineşte „cultura drept totalitatea

valorilor materiale şi spirituale create de omenire, precum şi a instituţiilor

necesare pentru crearea şi comunicarea acestor valori”[4, p. 254]. Analiza acestor

definiţii ne permite să determinăm că o asemenea esenţă determină aspectul

axiologic al culturii. Este important că nu toate valorile create de om formează

cultura, ci doar acele ce reprezintă o importanţă general socială. Astfel valorile

reprezintă ceea ce este important pentru om, îndreptate spre el. [8, p.28]. Restul

lucrurilor care poate au aceiaşi importanţă pentru om se numesc anti valori. În

această ordine de idei, vom analiza câteva definiţii prezente în literatura de

specialitate. Astfel unii autori definesc cultura drept un sistem deschis, dar

integrat şi coerent de valori[1, p.282]. Alţii acceptă cultura ca totalitatea

convingerilor, valorilor şi formelor de realizare a acestora specifice unui anumit

grup[9, p.332]. Cu ajutorul acestor mijloace cultura ordonează experienţa,

reglează conduita oamenilor. La fel ea selectează standarde de comportament

social-utile şi interzice manifestarea celor social-negative. Cultura sub aspect

axiologic, presupune momentul aprecierii.

La fel se menţionează că orice cultură trebuie să deţină ”o zonă centrală” în

care să fie incluse toate valorile dominante[3, p.463]. Oamenii în societate

folosesc ca reper o valoare de bază în jurul căreia se asociază altă valoare sau un

complex de valori. Un asemenea grupaj nu poate fi învinuit de supraordinarea

unor valori în raport de altele, care se subordonează şi devin sursa de

dezechilibru social. Din contra gândirea prin prisma unui complex de valori ale

culturii constituie sursa de inspiraţie pentru creaţii valorice de amploare ale

epocii moderne. Aceasta este din considerentul că termenul care desemnează o

cultură particularizată(juridică de exemplu) nu se înţelege în sens de unificare a

unor elemente care îşi pierd identitatea faţă de valoarea etalon, ci caracterizează o

capacitate valorică în plus, capabilă să contribuie hotărâtor la formarea culturii în

ansamblu. Una din aceste valori etalon este valoarea justului. După cum se

menţionează, „viaţa omului în comunitate implică armonie şi justiţie, iar

argumentarea necesară pentru a-l convinge pe altul despre justeţea tezei susţinute

trebuie să fie şi ea, dacă vrea să convingă, foarte aproape de elocvenţă, adică de

acel model superior de exprimare în care armonia şi justiţia îşi găsesc

împlinire”[2, p.19].

După părerea altor autori, valoarea de bază ce face posibilă organizarea

societăţii, inclusiv în sfera culturii, este normativitatea [11, p.13]. În jurul

acesteia se formează cultura socio-normativă, ca parte a culturii generale a

omenirii. Este important ca această formă a culturii să pună la dispoziţia

societăţii acele mijloace de reglare şi coordonare a acţiunilor oamenilor, de

control şi organizare care ar conserva personalitatea în anumite limite sociale de

dezvoltare.

După tradiţie, axiologice se consideră doar acele valori spirituale – idei,

modele scopuri, norme, idealuri - toate fiind atribuite la sfera necesarului.

Asemenea deontologiei juridice, cultura juridică aspiră spre aceleaşi standarde,

fiind concepte ce sânt legate reciproc. După cum se menţionează „cultura

juridică asigură asimilarea valorilor, de ea depinde realizarea şi aplicarea cu

eficienţă a normelor morale”[245, p.175]. Cultura juridică presupune respectul

faţă de cerinţele morale, convingerea în necesitatea respectării lor, iar de nivelul

culturii juridice depinde practica respectării deontologiei profesionale a juristului.

În raport cu aceasta cultura juridică, ca formă specializată a culturii generale,

include în sine nu toate ideile şi valorile societăţii, ci doar cele spirituale legate

de viaţa juridică[12, p.210]. Dintre acestea fac parte legalitatea, ordinea de drept,

conduita legală, conştiinţa juridică, relaţiile juridice, normele juridice. Acest fapt

nu este întâmplător, ci mai degrabă condiţionat de existenţa dreptului, element

primordial al culturii mondiale. Deoarece dreptul este o valoare şi o parte a

culturii societăţii, cultura juridică devine un sistem juridic complex, care

cuprinde întreaga sferă juridică a vieţii sociale. Societatea nu este posibilă fără

stabilirea legăturii dintre membrii ei. În procesul conveţuirii, oamenii se ciocnesc

cu diferite probleme şi interese contradictorii, motive şi voinţe a celor din jur.

Pentru a ordona aceste controverse, existenţa normelor morale a obiceiurilor şi

tradiţiilor nu este îndeajuns. În acest moment apare dreptul, ca formă eficientă de

coordonare a acţiunilor oamenilor. Dreptul devine element al culturii, iar valorile

propagate de el devin valori ale culturii juridice. În special se afirmă că dreptul

este una din formele de manifestare a nivelului cultural al unei societăţi.

Astfel ca o categorie axiologică cultura juridică este starea calitativă a vieţii

juridice a societăţii la o anumită etapă de dezvoltare a ei. Viaţa calitativă

presupune un nivel atins de perfecţiune a actelor normative, a activităţii juridice

practice a conştiinţei juridice şi dezvoltarea personalităţii, un nivel de libertate

permis conduitei acesteia, măsura responsabilităţii reciproce a ei şi a statului –

toate influenţând pozitiv asupra dezvoltării şi întreţinerii condiţiilor de existenţă

ale societăţii. [13, p.251]. În literatura română se menţionează că cultura

juridică în afară de valorile indicate mai sus se include şi doctrina juridică,

convenţiile internaţionale, opinia publică şi lupta împotriva încălcărilor de lege[2,

p.20, 1, p.282].

Specific acestei culturi specializate îi este forţa care stăpâneşte consumatorul

de cultură juridică. Dreptatea este elementul funcţional al culturii juridice, căci

numai „cel dotat cu acest element gândeşte şi acţionează juridic şi este fără sens

să propui să se realizeze cunoaşterii juridice celor lipsiţi de înţelesul valorilor

juridice”[2, p.21].

Criticile aduse aspectului axiologic al culturii juridice, Astfel se consideră,

ca toate valorile acumulate de omenire depind de temperamentul fizic şi mintal al

subiecţilor, de educaţia, experienţa şi influenţa mediului – factori cu caracter

individual şi adesea inconştient[14, p.359]. Cu atât mai mult că dreptul trebuie,

pe cât e posibil, să fie acceptat de un număr cât mai mare de oameni, iar dacă

acesta nu „lucrează” pentru persoană, nu are dreptul la existenţă. Ţinem să nu fim

de acord cu aceasta deoarece într-o societate valorile juridice sunt create în mod

normal de anumite persoane: juristul construieşte acte de ordin instituţional şi

jurisdicţional, doctrinarul – principii juridice, legiuitorul – norme de drept, iar

indivizii, oricare ar fi ei – acte sau fapte care pot fi drepte sau nedrepte. La

fiecare dintre aceste etape nu se procedează în funcţie de interese, ci exclusiv

pentru realizarea dreptăţii. Chiar dacă decizia finală o ia persoane la propria ei

convingere, le preţuieşte din punct de vedere al dreptăţii şi le conferă o

semnificaţie juridică, în conformitate cu modele juridice obiectivizate, bazate pe

un empirism evident. Astfel tendinţa spre subiectivism este stopată de valorile

juridice acceptate unanim. Revenim astfel la ideea că fără o analiză axiologică nu

este posibilă definirea corectă a culturii juridice. De astfel în studiile referitoare

la cultura juridică o mare parte de autori susţin anume această teză, iar în toate

definiţiile date culturii juridice teza de bază denotă expresia valorică specifică a

ei [19, p. 8; 20, p. 458].

Astfel selectând şi evidenţiind laturile culturii juridice, legităţile de

funcţionare şi perfecţionare a acestora, suntem obligaţi să le dăm o apreciere

obiectivă, să determinăm importanţa social-istorică a fiecărui fenomen. Doar în

asemenea caz vom putea aprecia întreaga bogăţie şi putere a culturii juridice.

Structura însăşi a culturii juridice presupune o apreciere axiologică. Dacă suntem

de acord cu doctrinarii care consideră drept elemente ale culturii juridice cel

cognitiv, emoţional - psihologic şi comportamental, atunci vom determina care

este statutul axiologic al acestei structuri tripartite. Despre această structură s-a

menţionat la autorii Alexeev S. S., Caminscaia V. I., Ratinov A. P., Semitco A.

P., Agranovskaia E. V., Borisov V.V, Lazareva M.T. şi alţii. Astfel cultura

juridică dispune de trei elemente logice:

1. cunoştinţele juridice, formate din teorii, concepţii, idei, păreri, categorii cu

conţinut juridic. Acest element formează latura raţională a culturii juridice,

reflectând nivelul cunoştinţelor acumulate şi înţelegerea fenomenelor juridice.

Toate cunoştinţele după conţinut sunt obiective şi servesc drept bază la formarea

laturii axiologice a culturii juridice. Momentul aprecierii este specific culturii

juridice în mod organic. Acesta permite nu doar înţelegerea rolului în reglarea

juridică, asigurând menţinerea normelor juridice progresive, dar şi favorizează

anularea verigilor învechite, stabilind norme ce corespund unui nivel înalt

tehnico-juridic şi ştiinţific[14, p.370]. Un autor rus menţionează că cultura

juridică este o casă cu trei etaje, în care primul îl formează cunoştinţele, altul –

atitudinile sau convingerile iar ultimul – conduita sau comportamentul activ [15,

p.24]. Cel de fundament este esenţial şi dacă lipseşte nu mai sunt necesare

ultimele două. În literatură acest element poartă denumiri specifice, astfel unii îl

denumesc bloc gnoseologic[16, p.415; 17, p.33; 18. p.14] alţii sub un singur

termen şi anume instruirea juridică[12, p.269; 19, p.14; 21, p.367]. Considerăm

oportună denumirea element gnoseologic deoarece presupune asimilarea unor

cunoştinţe, înţelegerea acestora, structurarea lor în dependenţă de valoarea aleasă

ca prioritară.

2. convingerile juridice, care presupun transformări de ordin emotiv-

psihologic a cunoştinţelor în atitudini. Singura cunoaştere a dreptului şi a legilor

nu este îndeajuns pentru deţinerea unei culturi juridice. Este necesară

conştientizarea acestora. În legătură cu aceasta este interesantă comparaţia făcută

asupra nivelului informării juridice a cetăţenilor şi infractorilor care la nivelul

gnoseologic este aceeaşi. Pe când coeficientul care denotă atitudinea faţă de drept

şi asimilarea deprinderilor de comportament legal se diferenţiază în măsură

radicală[22, p.43]. Reieşind din aceasta concluzionăm că un alt element esenţial

al culturii juridice este cel al motivării, convingerii sau altfel spus orientativ –

valoric[16, p.415]. La această etapă are loc intervenţia conştiinţei prin care se

selectează valori juridice, iar gândirea le construieşte şi le aranjează „în „mai

bine”, „mai corect”, adică le inundă de subiectivism” [2, p.23]. În literatura rusă

este denumit sentiment juridic, care include în sine aprecieri normative sau

modele deontice formate din manipulatori de tipul „obligatoriu”, „permis”,

„interzis”. [14, p.370]. Respectul faţă de drept ca valoare socială este impus de

conştiinţă. La acest moment putem analiza legătura dintre conştiinţa şi cultura

juridică, ultima devenind conştiinţa calitativă pozitivă. [23, p.270]. Aprecierea

valorii procedurii judiciare, în rezolvarea litigiilor şi compromisurilor, atitudinea

emotivă a populaţiei faţă de legi, instanţă de judecată, alte organe de drept,

predispunerea cetăţenilor la respectarea sau nerespectarea normelor juridice –

toate formează indiciu emoţional psihologic al culturii juridice. Cu atât mai

important este acest element, cu cât persoana este influenţată de atitudinea

subiectivă faţă de drepturile şi obligaţiile juridice, conştientizarea existenţei lor,

importanţa acestora în procesul realizării persoanei în viaţa cotidiană. La acest

nivel persoana trebuie să manifeste pregătirea de a respecta şi îndeplini legea,

respectul faţă de justiţie, necesitatea de a se adresa oricând pentru apărarea

dreptului încălcat. Un rol deosebit îl prezintă psihologia juridică care este

studiată într-un capitol aparte, iar unii autori consideră că este o parte

indispensabilă a culturii psihologice. Orientările persoanei la moment se

realizează destul de greu. Aceasta este pusă în faţa dilemei de a se elibera de

regulile juridice învechite, ce nu satisfac interesele statului de drept, şi a le

accepta pe cele noi, dar care se încalcă sub pretextul reflecţiilor despre

democraţie[11, p.20].

3. elementul comportamental sau practic. La această etapă persoana este în

drept să aplice în practică cunoştinţele şi convingerile acumulate şi dezvoltate

anterior. Conform acestui element putem aprecia cultura juridică a unei persoane.

Realizarea în practică a drepturilor şi libertăţilor, posibilitatea de realizare a lor,

respectarea legilor, acceptarea unei conduite legale, toate sânt rezultatul unei

culturi juridice înalte. Doar la acest moment apare maturitatea juridică a

persoanei, înţelegerea sensului fenomenelor juridice, ca forme înalte ale culturii

omenirii, necesitatea pregătirii şi capacităţii de a trăi într-o ambianţă cultural –

juridică[24, p.274]. În prezenţa unei culturi juridice persoana este în stare să se

orienteze corect, să manifeste un activism juridic. În cazul în care acţionează

corect, înseamnă că recunoaşte valoarea dreptului incorporată într-o anumită

normă. Recunoaşterea valorii juridice şi realizarea ei în praxisul juridic, întăreşte

autoritatea normelor juridice. Elementul acţiunii conţine în concluzie nişte forme

stabile de comportament îndreptate la respectarea, îndeplinirea, folosirea

drepturilor obiective şi a obligaţiilor juridice. Activismul juridic exclude din

conduită folosirea unor mijloace ilegale la rezolvarea litigiilor. Omul a fost şi

rămâne dominat de neliniştea de a institui modele superioare de realizare a

justiţiei, considerate ca o valoare necesară ordinii din comunitate şi o dovadă a

progresului cultural realizat în comunitate. În fine putem menţiona că conduitele

sânt instrumente de exprimare socială a omului. Împreună cu cunoaşterea şi

convingerea formează cultura juridică a persoanei. În general, în dependenţă de

gradul cunoaşterii fenomenelor juridice şi folosirea lor în activitatea practică

juridică cultura se manifestă în trei nivele: nivelul comun(prozaic), teoretic şi

profesional. Unii autori folosind acelaşi criteriu deosebesc nivelul general uman

şi naţional[25, p.498].

Cu referire la nivelul comun al culturii juridice acesta este limitat de hotarele

vieţii cotidiene ale persoanei, atunci când acesta interacţionează cu dreptul.

Cunoaşterea la acest nivel este superficială, nu presupune o conştientizare şi

apreciere minuţioasă a fenomenelor juridice. Ea se manifestă la nivel de judecată

sănătoasă, la ceea ce este bunul simţ. Cultura juridică este prezentă în viaţa de zi

cu zi la nivel de sentimente şi atunci când se realizează drepturi şi interese

subiective, se respectă obligaţii juridice. Acest nivel al culturii nu poate fi

neglijat, deoarece în baza lui se formează nivelul general al respectării dreptului

şi formarea unei societăţi civilizate. Menţionăm că la moment cunoaşterea

dreptului a devenit mai actuală, mai evidentă. Cultura juridică comună se impune

din mai multe considerente şi tinde să atingă un nivel respectiv de afirmare. O

părere interesantă prezentă în literatura de specialitatea este divizarea acestui

nivel în dependenţă de anumite criterii, de exemplu orientarea spre drept a

persoanei, spre ramurile de drept sau spre legi separate[14, p.367]. Astfel se

distinge cultura juridico–criminalistică, administrativă, procesual–judiciară,

civilă, penală şi altele. Considerăm că la nivel de persoană această specializare

nu se prezintă, ea poate fi atribuită doar nivelului profesional, ca unu special care

necesită o asemenea specializare.

Cultura juridică de nivel teoretic sau ştiinţific se bazează pe alte valori şi

anume cunoştinţe teoretice despre esenţa, caracterul şi interacţiunea fenomenelor

juridice, mecanismul de reglementare. Acest nivel tinde să fie atins de eforturile

comune ale savanţilor filosofi, jurişti, sociologi, psihologi şi alţii. Drept bază va

fi experienţa practicienilor. Cultura juridică de nivel teoretic reprezintă o formă

conceptuală de conştientizare a intereselor şi necesităţilor persoanei în

reglementarea juridică a unor sau altor domenii ale vieţii.

Pentru acest nivel se cere cunoştinţe teoretice desăvârşite recomandate în

mod special spre cunoaştere legislatorului şi persoanelor competente în aplicarea

dreptului. Nu este de ajuns doar cunoaşterea temeinică a dreptului ci şi

înţelegerea trăsăturilor şi valorilor lui, mecanismul de acţiune factorii ce

influenţează eficacitatea dreptului. După cum se menţionează, nimic nu se

transformă fără experimentul juridic, abstractizarea şi generalizarea juridică, fără

adevărul şi raţionamentul juridic – toate fiind forme ale nivelului teoretic al

culturii juridice[27, p.361].

Un alt nivel al culturii juridice este cel profesional, deţinut de persoanele

care în mod profesionist şi special practică activitatea juridică. Cultura juridică a

juristului este nivelul de conştientizare spirituală a valorii dreptului,

raţionalizarea caracterului impunător al activităţii profesionale şi capacitatea de a

menţine o armonie profesionistă în sistemul juridic. După cum în special se

menţionează, cultura juridică a juristului formează spiritul dreptului, care are la

bază drept izvor normele morale, etice[241, p.55].

Cultura juridică funcţionează ca unitatea dintre senzaţie şi raţionalitate în

activitatea profesională a juristului. Astfel, senzaţiile juridice, ca rezultat al

conştientizării, devin raţionale. Raţionalitatea dreptului, la rândul ei, este criteriul

care dă posibilitatea de a forma orientări juridice, poziţie juridică, care asigură

menţinerea ordinii de drept şi a legalităţii. Ca rezultat, respectul faţă de drept se

impune deoarece juristul a raţionalizat, a conştientizat valoarea acestuia.

Activitatea profesională practică la fel va fi orientată spre raţionalizarea fiecărei

hotărâri luate şi la rezolvarea eficientă a problemelor juridice. Pe de altă parte,

respectul faţă de drept, nu presupune prioritatea raţionalului asupra senzaţiilor în

activitatea juridică-practică. Rolul primordial în această privinţă îl deţine

conştiinţa juristului, calităţile lui spiritual-morale. Un criteriu nu mai puţin

important în respectarea dreptului, revine culturii spirituale, nu răspunderii

juridice sau morale. Deontologia juridică aspiră spre valori asemănătoare, care

dezvoltate la rândul lor de cultura juridică, face posibilă prezenţa unei activităţi

profesionale eficiente. De aici rezultă importanţa culturii juridice la formarea

deontologiei profesionale.

Activitatea zilnică alături şi în aria fenomenelor juridice impun ridicarea în

permanenţă a nivelului profesional al culturii juridice. Cultura juridică

profesională se formează treptat. La prima etapă are loc informarea juristului în

privinţa destinaţiei sale, în privinţa obligaţiilor de serviciu, are loc adaptarea la

condiţiile şi specificul practicii juridice, acest proces fiind de regulă format sub

dirijarea unui îndrumător. La următorul pas juristul începe să se formeze ca

profesionist, fiindu-i caracteristică independenţa activităţii profesionale,

elaborarea unui stil de cultură a practicii proprii şi a unor procedee de lucru

determinate. Etapa atingerii unui nivel de măiestrie, formarea juristului ca

profesionist, are loc după o activitate de lungă durată. Cei care deţin acest nivel

al culturii, se caracterizează printr-o cunoaştere temeinică a dreptului,

conştientizarea lui ca valoare supremă în stat, iar ca rezultat manifestă o conduită

profesionistă. Cunoştinţele juridice în acest caz sânt compuse din cunoaşterea

legilor, a actelor normative subordonate, a izvoarelor dreptului, înţelegerea

principiilor dreptului şi scopului reglementării juridice, a bazelor legalităţii,

disciplinei şi ordinii de drept. Ne dăm bine seama ca pentru aceasta este nevoie

de o personalitate puternică, care deţine calităţi morale şi recunoaşte valori

general umane. Importanţa acestor etape de formare a culturii juridice

influenţează asupra deontologiei profesionale, baza căruia o formează reglarea

relaţiilor de serviciu, favorizarea luării unei alegeri corecte la îndeplinirea

obligaţiilor profesionale, realizarea eficientă a hotărârilor luate în activitatea

practică.

În literatură se menţionează un şir de trăsături ce caracterizează nivelul

profesional al culturii juridice[14, p.368], evidenţiem însă careva din ele şi

anume:

Educarea la persoana care profesionist practică activitatea juridică a

aspiraţiei de autodezvoltare şi autoperfecţionare. Autoperfecţionarea,

menţionează Gh. Avornic, „se impune ca stringentă mai ales în

condiţiile de astăzi, când progresul tehnico-ştiinţific a atins aşa nivel,

încât orice activitate, inclusiv în domeniul dreptului e de neconceput

fără aplicarea rezultatelor lui”[19, p.15]. Juristul trebuie sa-şi stabilească

scopuri vitale şi idealuri morale, ce vor sta la baza programului de

autoperfecţionare şi în acelaşi timp acestea să devină motive şi forţe

motrice în activitatea de ocrotire a normelor de drept. Această trăsătură

va determina eficienţa răspunderii morale, stabilită de normele

deontologice.

Altoirea unor cunoştinţe etice şi juridice, dezvoltarea unor capacitaţi şi

aptitudini practice. Cunoştinţele etice sânt specifice şi nu se obţin la

facultate, ele există şi se perfecţionează pe parcursul vieţii. Important

rămâne faptul că juristul trebuie să le cunoască şi să pătrundă în esenţa

lor. Cu referire la aptitudini şi capacităţi practice, acestea se desăvârşesc

odată cu experienţa. Nu în zădar în legislaţie este prevăzut cenzul de

vârstă pentru cele mai înalte funcţii în practica judiciară alături de cel al

experienţei profesionale.

Educarea capacităţii de apreciere morală a activităţii sale profesionale.

Prin apreciere juristul suprapune activitatea sa altor activităţi, ca rezultat

descoperind valoarea morală a activităţii juridice în raport cu celelalte.

Dezvoltarea deprinderilor de autoreglare volitivă în situaţii psihice

complicate. Juristul este pregătit să acţioneze stăpânit în orice situaţie şi

urmăreşte rezultate pozitive. În această privinţă o mare atenţie i se va

acorda culturii psihologice parte a psihologiei juridice, care este o

disciplină auxiliară în sistemul ştiinţelor juridice.

Folosirea activă a modelului personal al conduitei etico-morale înalte a

juristului pentru care aceştia au motiv ca în permanenţă să se

perfecţioneze şi să umanizeze activitatea practică. Ca rezultat se

formează un model al culturii moral juridice al persoanei accentul de

bază punându-se pe valori morale. În ceea ce priveşte orientările de

ordin normativ-valoric, atunci este corectă observaţia făcută de Socolov

N.I., care consideră că cultura juridică profesională presupune un nivel

înalt al asimilării principiilor şi cerinţelor dreptului, convingerea în

necesitate şi dreptate, disponibilitatea de a le transpune cu perseverenţă

şi succesiv, hotărât în procesul practicii juridice[27, p.86; 28, p.25].

Astfel cultura juridică profesională devine valoare pentru deontologia

juridică deoarece cultura juridică este de neconceput în afara

deontologiei.

În literatura de specialitate se studiază separat cultura juridică a

judecătorului, procurorului, poliţiştilor, acordând o conotaţie specifică fiecărei

forme specifică[11, p.113-130]. Astfel judecătorul trebuie în mod special să

înţeleagă corect funcţiile cei revin, să respecte cu rigoare prescripţiile legii, să

asigure drepturile şi interesele legale ale cetăţilor, să dea o apreciere justă

mijloacelor tactice şi tehnice folosite în proces, să aleagă varianta reuşită a

cazului. Nivelul culturii juridice a judecătorului presupune o cunoaştere amplă a

tuturor aspectelor vieţii sociale, formarea unor aptitudini şi capacităţi de gândire

logică, a orientărilor valorice ce-i permit cu siguranţă să-şi îndeplinească înalta

misiune – a judeca.

Pentru colaboratorii poliţiei este specifică cunoaşterea legislaţiei, ca mijloc

de bază în asigurarea legalităţii, corecta realizare a dreptului şi îndeplinirea

obligaţiilor profesionale, garantarea realizării drepturilor şi intereselor de către

cetăţeni, respectarea prescripţiilor legale şi convingerea în corectitudinea şi

necesitatea aplicării lor, formarea unor deprinderi în aplicarea legii, iar în

legătură cu aceasta poliţistul „nu cade pe gânduri de fiecare dată când este nevoie

de aplicat sau nu legea, el consideră aceste cerinţe obligatorii şi necesitatea

aplicării legii trebuie să se transforme în una lăuntrică” [29, p.57; 30, p.24].

Odată cu apariţia noilor tipuri de relaţii sociale, cu încercarea de a întări

legalitatea, cu tendinţa spre o democraţie civilizată are valoare răspândirea acelui

model al juristului „care înţelege spiritul şi buchea legii”, nu este cointeresat în

„decurgerea” cu succes a cazului fiind orientat spre interesele administraţiei sau

spre practici tradiţionale, sau spre unele păreri de care depinde rezolvarea finală a

cazului. O importanţă deosebită în evitarea acestora o are stabilirea unor

standarde ce ar reglementa relaţiile dintre cetăţeni şi organele de poliţie. Un rol

aparte îi revine deontologiei juridice.

Dacă analizăm cultura juridică a procurorilor (cei ce figurează drept garant

în respectarea legalităţii de către toţi funcţionarii publici, inclusiv a celor

implicaţi în sfera dreptului) cerem competenţă, principialitate, exigenţă şi

responsabilitate, iscusinţă profesională, onestitate, atitudine atentă faţă de oameni

şi simţul dezvoltat al dreptăţii. prezenţa culturii juridice a procurorilor

favorizează stricta respectare a legalităţii, folosirea corectă a atribuţiilor puterii,

aplicarea acestora în interesul instituirii legalităţii şi ordinii de drept. Rezultatul

final trebuie să presupună realizarea efectivă şi la timp a drepturilor şi libertăţilor

persoanei.

În concluzie menţionăm că cultura juridică profesională funcţionează doar

în interacţiune cu alte forme ale culturii: politică, morală, estetică şi religioasă.

Este evidentă interacţiunea culturii juridice cu cea morală sau etică, deoarece în

asigurarea unui comportament social adecvat în condiţiile unui stat de drept, este

posibilă doar prin conştiinţa morală şi juridică în acelaşi timp. Conştiinţa morală

ca element al culturii morale serveşte drept mecanism intern nemijlocit în

determinarea poziţiei juridice (alegerea unui comportament licit sau ilicit). De

aceea componentele ale culturii juridice profesionale trebuie să includă conştiinţa

morală pentru desăvârşirea culturii profesionale. Pentru a fi considerat un

profesionist în sfera dreptului trebuie să deţii un nivel înalt al culturii

profesionale [13, p.253].

Pe măsura dezvoltării societăţilor moderne formarea culturii juridice a

cetăţenilor va impune principii etice şi cerinţe înalte faţă de comportamentul

juriştilor. Acestora la rândul lor li se vor impune responsabilitate sporită în

consolidarea şi apărarea valorilor morale. Interacţiunea valorilor morale şi

juridice este condiţionată de obiectul comun de reflectare şi anume fenomene

sociale şi forme ale conştiinţei. Cultura juridică este valoare primă pentru cultura

morală care la rândul său „dezvăluie aspectele morale ale activităţii profesionale

a juristului”[77, p.25 ]. Menţionăm acest lucru, chiar dacă recunoaştem că

cultura juridică include în sine cultura morală şi profesională. În cazul când am

vrea să discutăm în mod special despre morala profesional juridică, o vom putea

face doar în ansamblu cu întregul sistem al moralei sociale. În această ordine de

idei evidenţiem că deontologia juridică guvernează persoana la serviciu, iar în

afara acestuia vine morala generală sau cultura juridică a profesionistului. Până la

urmă dreptatea devine punctul de unire între cultura juridică şi deontologia

juridică. Această valoare într-un caz şi în altul instituie recunoaşterea ei. Cel care

gândeşte juridic trăieşte un moment de ipostaziere a persoanei sale într-o altă

persoană cu drepturi şi obligaţii identice, în care încearcă să recunoască

răspunsul său faţă de noile raporturi juridice în care este angajată acea

persoană[2, p.27]. Rezultă că ideea de dreptate cimentează lucru juridic şi

permite celui care este convins de justeţea acţiunilor sale să se regăsească în

bunurile juridice create şi să se resimtă demn de ele[2, p.27]. Deontologia

juridică poate exista datorită unor valori juridice recunoscute şi trăite de jurişti ca

categorie socială. Acesta se realizează cu ajutorul culturii juridice, emanaţie a

conştiinţei juridice şi călăuză prin intermediul căreia apare diferenţa dintre just şi

injust, drept şi nedrept, bun şi rău. Fără o cultură juridică nu putem estima rolul

societăţii care pretinde să atingă un stat de drept, nu putem determina valoarea

deontologiei profesional-juridice la desăvârşirea activităţii profesionale.

4.Tendinţele evoluţiei conştiinţei şi culturii juridice în societăţile

contemporane.

Studierea culturii juridice a implicat nemijlocit cunoaşterea conştiinţei

juridice ca un element a acesteia. Cultura juridică este strâns legată de conştiinţa

juridică şi se bazează pe ea.

În esenţă formarea conştiinţei juridice este un proces care mişcă evoluţia

conştiinţei sociale spre un nou nivel al raţiunii colective. Conştiinţa juridică

impune conştiinţei sociale un caracter raţional al bunului simţ. În literatura de

specialitate conştiinţa juridică este definită în mod diferit. Astfel Lazareva V.V.

defineşte conştiinţa juridică în forma unor cunoştinţe juridice şi relaţii de

apreciere a dreptului şi practica de realizare a lui, directive social juridice şi

orientări valorice ce reglementează comportamentul oamenilor în situaţii

juridice importante[13, p.243].

În alt mod conştiinţa juridică este percepută drept totalitatea unor idei,

concepţii, reprezentări cu privire la drept şi la raporturile juridice[31, p.194; 32,

302; 33, 206].

O poziţie aparte reprezintă înţelegerea conştiinţei juridice de către Iliin I.A.,

care menţiona că persoana nu poate fi concepută fără conştiinţă juridică; ea este

prezentă în fiecare om, care conştientizează, că în afară de el pe lume sunt şi alte

persoane. Omul deţine conştiinţă juridică indiferent de faptul dacă ştie el despre

aceasta sau nu, preţuieşte această bogăţie sau are o atitudine neglijentă faţă de ea

[34, p.123; 35,p 256 ].

Reieşind din aceasta putem evidenţia diferenţa dintre conştiinţa şi cultura

juridică. Ultima include doar atitudinea pozitivă a persoanelor faţă de

fenomenele juridice, iar în cazul conştiinţei persistă şi elementul negativ. Cu

toate acestea ea rămâne o formă necesară a activităţii omului şi societăţii, sigur

ne-ar aranja varianta pozitivă.

În legătură cu această conştiinţă juridică poate fi definită de la o persoană la

alta, în dependenţă de trăirile lăuntrice ale fiecăruia şi atitudinea conştientă faţă

de fenomenele juridice. Conştiinţa juridică în acest sens devine calitatea de bază,

care face posibilă recunoaşterea şi respectarea normelor deontologice.

Manifestarea juristului în fiece caz în parte are loc datorită convingerii, care la

rândul său este element al conştiinţei.

Conştiinţa juridică apare o dată cu procesul de elaborare şi realizare a

dreptului în societate vizând un ansamblu de reprezentări, idei, concepţii,

cunoştinţe cu privire la drept ca fenomen social [36, p.197]. Astfel conştiinţă

juridică este legată de drept, care la rândul său devine instrumentul de bază în

reglementarea societăţii civilizate. Din acest considerent conştiinţa juridică nu se

poate delimita de normele juridice. Legiuitorul în mod obligatoriu încarcă norma

cu o doză de conştiinţă juridică şi cere de la toţi, ca doar în limitele acesteia să

săvârşească orice acţiune [10, p.22].

Ca fenomen de sine stătător conştiinţa juridică nu poate funcţiona. Ea în

esenţă interacţionează cu alte forme de conştiinţă, care-i subliniază importanţa.

Astfel conştiinţa juridică este o formă a conştiinţei sociale care este

nemijlocit legată de conştiinţa politică, religioasă, morală şi altele. În legătură cu

aceasta unii autori consideră că cultura juridică poate fi denumită cultura

politico-juridică [37, p.577].

Întărirea în actele juridice a principiilor politice a statului, a instituţiilor, a

drepturilor şi libertăţilor persoanei serveşte drept indicator al naturii politice a

conştiinţei juridice. În condiţiile actuale urmărim o creştere importantă a

criteriilor etico-morale la aprecierea fenomenelor juridice, a ideilor, teoriilor şi

concepţiilor. Iar în legătură cu aceasta Petrajiţki L. I., fondatorul teoriei

psihologice a dreptului, a acordat o atenţie deosebită retrăirilor etice şi morale,

care pot aduce la dispariţia deosebirii dintre drept şi conştiinţa juridică [38,

p.22]. Astfel oamenii apreciază dreptul şi fenomenele juridice din viziunea

categoriilor morale a binelui şi răului, a dreptăţii şi nedreptăţii, demnităţii

onestităţii ş. a. După cum am demonstrat deja , deontologia la fel apreciază

lucrurile de pe aceleaşi poziţii. Scăderea nivelului moralităţii negativ se reflectă

asupra conştiinţei juridice, formându-se atitudinea neglijentă faţă de drept, iar

factorii morali încetează să mai funcţioneze în calitate de mijloace de

preîntâmpinare a infracţiunii.

Nu mai puţin importantă este şi influenţa religiei asupra formării

conştiinţei juridice. Aceasta favorizează atitudinea faţă de realitatea juridică,

deoarece o mare parte a omenirii nu săvârşesc fapte rele pentru că, au frică de

lege ci de Dumnezeu, de teama să nu săvârşească păcate.

O trăsătură a conştiinţei juridice este că ea include în sine nu doar teorii,

concepţii, reprezentări, analize, principii, ci şi sentimente, modele şi simboluri

juridice. Astfel conştiinţa juridică presupune nu doar cunoaşterea realităţii

juridice ci şi un respect, atitudine pozitivă, faţă de drept, legalitate şi ordine.

Conştiinţa juridică este caracteristică nu doar aprecierii dreptului prezent ci

şi celui ce trebuie să fie, tendinţele de dezvoltare. Un rol aparte în această în

această privinţă îi revine cunoaşterii legalităţilor obiective de dezvoltare. Însă

dat fiind faptul că relaţiile sociale sunt dinamice şi se dezvoltă controversat,

prognozarea lor în conştiinţă nu este adecvată, deoarece în orice moment ar

putea lua o altă întorsătură. Aceasta este specific societăţilor în dezvoltare.

Conştiinţa juridică este izvorul de drept formând sistemul idealurilor,

valorilor, ideilor sociale recunoscute. Astfel poate să influenţeze într-un mod sau

altul relaţiile sociale, intensificând sau frânând evoluţia lor, astfel devenind o

forţă activă în societate [38, p.396].

Conştiinţa juridică se bazează în esenţă pe simţul lăuntric a persoanei

determinând conduita licită, fiind o categorie cu caracter de apreciere. De aici

rezultă şi caracterul complex al conştiinţei juridice. Este interesant faptul că o

trăsătură poate fi legătura sau dependenţa culturii juridic de nivelul economic,

cultural şi politic de dezvoltare a societăţii, însă cu toate astea cultura juridică

are o legătură specifică de dezvoltare. Astfel aceasta presupune elemente de

natură raţională, emoţională, şi comportamentală. Ca rezultat avem conştiinţă

juridică formă a conştiinţei sociale care presupune un ansamblu de

reprezentări, emoţii, concepţii, aprecieri, dispoziţii, legate de dreptul existent şi

de cel dorit ca fenomen social.

Unii autori consideră că nu e posibilă dispersarea conştiinţei juridice în

elemente separate, deoarece între elementele conştiinţei juridice există atât

relaţii de tipul „întreg-parte” cât şi „sistemă-element” [10, p.41]. Separarea se

face doar formal, iar studierea aparte poate fi doar abstractă, deoarece distrugem

existenţa acesteia ca atare.

Analiza fiecărui element în parte nu neagă existenţa unei interdependenţe

între ele, iar cunoaşterea specificului permite perfecţionarea şi desăvârşirea

permanentă a acestui fenomen. Astfel conştiinţa juridică la fel ca şi cultura

juridică include:

Ideologia juridică şi anume comportamentul raţional care presupune

noţiuni şi teorii despre drept şi fenomene juridice. Un rol aparte în această

privinţă îi revine ştiinţei juridice care determină strategia de dezvoltare a

relaţiilor juridice ale societăţii, efectuează analiza multilaterală a situaţiei

juridice actuale. Acumularea teoriei juridice şi raţionalizarea rolului dreptului în

viaţa societăţii este elementul de bază a instruirii juridice, formarea

profesionalismului juridic. În elaborarea ideilor şi problemelor teoretice ale

dreptului, ale reglementării juridice, specialiştii se bazează pe cunoştinţele

acumulate, pe experienţă, scot în evidenţă consecinţele pozitive şi negative ale

legilor adoptate, ale schimbărilor de structură în sistemul organelor de drept. La

etapa actuală de dezvoltare a societăţii contemporane când are loc trecerea la

sistemul economiei de piaţă, în elaborare problemelor teoretice ale conştiinţei

juridice, este important să depăşim gândirea dogmatică, prezenţa sistemului

totalitar, atitudine unilaterală de clasă şi simpli fiecăruia conducerii realităţii

sociale.

Prezenţa democraţiei pluralismului politic a proprietăţii private,

recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor fundamentale necesită de la conştiinţa

juridică ideologică elaborarea unor acte juridice ce ar conserva aceste valori care

există în viaţa socială. Aceste valori sunt determinate de ideologia juridică drept

“reguli de joc” pentru concepţia statului de drept[16, p.410].

Consider că cel mai important moment pentru conştiinţa ideologică este

formarea acesteia, prin prisma coordonării şi înţelegerii diferitor interese sociale

prin atingerea unui compromise social. În aşa fel ideologia juridică va conţine

un potenţial moral, ce presupune prioritatea drepturilor şi libertăţilor

cetăţeanului, separarea puterilor în stat, rolul sporit al instanţei de judecată ca

contragreutate pentru conducerea birocratică [13, p.250].Acestea vor fi specifice

unei societăţi sănătoase în sens ideologic şi economic, în care persistă un nivel

înalt al culturii juridice. De aceea la formarea ideologiei juridice vor participa nu

doar jurişti ci şi filosofi, politologi, economişti, care vor lua în considerare

condiţiile istorice concrete ale vieţii sociale;

Psihologia juridică sau atitudinile de valoare, emoţiile şi sentimentele care,

spre deosebire de cele ideologice, presupun trăiri emotive faţă de fenomenele

juridice. Aceste dorinţe şi retrăiri sunt specifice unui grup persoane sau societăţi.

Alecseev S.S. îl denumeşte element axiologic [33, p.209].

Astfel acumulând informaţia juridică, omul o apreciază, ia o atitudine faţă

de ea, o contrapune valorilor proprii pe care le consideră importante. Elementul

axiologic este valoros în conştiinţa juridică deoarece în baza lui persoana îşi

stabileşte motivele comportamentului său în sfera juridică. Conştientizarea

supremaţiei şi valorii dreptului va favoriza comportamentul licit sau adecvat

scopurilor persoanei. Datorită conştientizării dreptul devine respectat, iar

tendinţa societăţii contemporane este de a atinge un asemenea nivel de

conştientizare încât dreptul să fie respectat nu din teama de pedeapsă, ci

conştient deoarece omul crede că doar aşa este corect, bine, legal. În psihologia

juridică se includ mai multe componente şi anume: cunoaşterea dreptului;

respectarea unor tradiţii, obiceiuri, sau stereotipuri de comportament de care

persoana este legată, s-a acomodat lor şi le urmează inconştient; realizarea

autoaprecierii adică aprecierea critică a propriilor comportamente, dacă

corespund cu normele juridice.

În procesul autoaprecierii persoana rămâne satisfăcută de comportamentul

său, sau dimpotrivă nemulţămită, înţelegând că a încălcat normele juridice. Ca

rezultat al autoaprecierii survine simţul responsabilităţii. Acesta întăreşte

controlul asupra emoţiilor şi sentimentelor dezvoltând capacitatea de a se

conduce pe sine însuşi.

O tendinţă a psihologiei juridice în societăţile contemporane este ridicarea

nivelului de conştientizare a dreptului, educarea simţului respectului faţă de

drept lege, instituţii juridice. Doar aşa se poate de asigurat o ordine de drept

trainică şi un regim stabil al legalităţii.

Un ultim element al conştiinţei juridice este cel volitiv (praxiologic)

conform căruia persoana acţionează, hotărăşte cum trebuie să procedeze după ce

a aflat totul despre lege şi a apreciat-o drept pozitivă. În caz contrar va căuta

alte surse ce corespund intereselor şi scopurilor persoane. Acest element

concentrează în sine atât aspecte ideologice cât şi psihologice impunând o

manifestare de voinţă în atingerea scopurilor propuse. Ceea ce este important în

studiul conştiinţei juridice este nivelul conştiinţei juridice în dependenţă de

persoană, grup sau societate în ansamblu. Asimilarea ideilor, teoriilor şi

conceptelor este diferită cu referire la subiect. Asemenea culturii juridice

conştiinţa juridică este obişnuită, teoretică şi profesională.

Cea obişnuită o deţine societatea în general formându-se în baza vieţii

cotidiene atunci când are loc interacţiunea cu sfera reglementărilor juridice.

Oamenii se ciocnesc cu probleme juridice, află în pofida voinţei lor prevederi

normative, iar în caz de necesitate fac tot posibilul să rezolve litigiul. Acest nivel

al conştiinţei juridice presupune cunoaşterea şi conştientizarea principiilor

generale ale dreptului, a acelor prevederi care de cele mai dese ori se

întrepătrund cu reprezentările despre morală.

Conştiinţa juridică teoretică este adecvată pentru cercetători, savanţi şi

practicieni care studiază problematica juridică a relaţiilor sociale. Rolul lor este

de a crea o ideologie juridică, reprezentări juridice bazate pe recunoaşterea

valorii dreptului, prognozarea tendinţelor de dezvoltare a instituţiilor juridice, a

legislaţiei şi dreptului în ansamblu.

În privinţa conştiinţei profesionale atunci trebuie să evidenţiem anumite

trăsături specifice.

În primul rând acest nivel necesită pregătire specială, atât la nivel teoretic,

cât şi practic. Pentru acest nivel este specific cunoştinţe specializate, detaliate,

trainice în domeniul legislaţiei şi dezvoltarea unor deprinderi şi capacitaţi

practice. După cum se menţionează în literatură, la etapa actuală de dezvoltare a

societăţii, un rol aparte revine intelighenţiei juridice, persoanelor ce deţin o

conştiinţă juridică profesională şi care suportă o responsabilitate morală pentru

respectarea legalităţii şi întreţinerea ordinii de drept[37, p.584].

În al doilea rând un jurist ca nimeni altul trebuie să poată aplica

cunoştinţele în practică. Apelând la procedura de realizare a dreptului, la etapa

de aplicare, atunci acest lucru în mod calificat pot să-l îndeplinească doar

juriştii. Astfel stabilirea stării de fapt alegerea normei de drept, interpretarea

acesteia, elaborarea hotărârii şi a actului de executare sunt acţiuni destul de

complexe şi dificile. Rolul juristului este de a proceda corect la fiecare din

aceste etape. Fără deprinderi şi capacităţi acest lucru este imposibil.

În al treilea rând un jurist trebuie să posede o psihologie juridică înaltă.

Acest fapt presupune o atitudine pozitivă faţă de drept, înţelegerea utilului,

necesitaţii şi justeţei aplicării lui. În activitatea sa juristul trebuie să dezvolte

viziunile profesionale, care-i vor permite să neutralizeze contradicţiilor la nivel

emoţional. Acestea apar în procesul contrapunerii legalităţii şi a bunului simţ în

favoarea încălcărilor de lege în interesul cauzei comune, diminuarea importanţei

drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale persoanei.

Nivelul conştiinţei profesionale în mare parte reflectă calitatea

învăţământului juridic în ţară, a tradiţiilor instituite în practica juridică, asigură

eficienţa influnţei dreptului în procesul de reglementare a relaţiilor sociale.

Conştiinţa juridică profesională este o formă a conştiinţei sociale ce reprezintă o

sistemă de viziuni juridice, cunoştinţe, sentimente, orientări de valoare a

judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, notarilor, poliţiştilor, ofiţerilor de

urmărire penală, consultanţilor juridici şi persoanelor ce lucrează în organele

penitenciare, şi nu în ultimul rând al profesorilor de drept, care necesită o

pregătire specială.

În continuare vom determina care sunt problemele legate de cultura şi

conştiinţa juridică profesională în societăţile contemporane. Prezenţa acestora

face imposibilă realizarea deontologiei juridice, iar analiza acestora va face

posibilă desăvârşirea acesteia..

Una din problemele conştiinţei şi culturii juridice este nihilismul juridic.

În esenţă ne interesează nihilismul juridic răspândit printre jurişti. Acest proces

presupune antipodul culturii şi conştiinţei juridice, incluzând atitudine negativă a

subiectului faţă de anumite valori, norme, viziuni, idealuri şi aspecte ale vieţii

sociale. În unele studii acesta este denumit conştiinţă juridică defectuoasă. [40,

p.413]. În societăţile contemporane există diverse cauze ale nihilismului juridic.

Una din acestea este existenţa legislaţiei care nu satisface interesele private, iar

în unele cazuri neînţelegerea prevederilor legale implică neglijarea lor din partea

cetăţenilor, de aceea se pierde interesul de ale realiza. Nihilismul juridic face

imposibilă realizarea deontologiei profesionale.

O altă cauză devine tradiţia şi obiceiul în atitudinea faţă de lege care, fiind

transmise din generaţie în generaţie, sunt dificil de depăşit. Perioadă îndelungată

de existenţă a unei legislaţii represive, ce lipsea cetăţenii de drepturi şi libertăţi,

a justiţiei imperfecte implementată în conştiinţa oamenilor a creat o atitudine

respectivă. Unii autori menţionează că în acest caz în societate s-a format

părerea că justiţia este mai sus de drept[39, p.410]. Cu toate că legile sunt

apreciate de pe poziţia justiţiei, în cazul în care când persoana procedează

contrar ei, însă just, nimeni nu va dezaproba acţiunile acesteia.

O influenţă negativă a fost adusă de perioada sovietică, când practica şi

dictatura proletariatului era înţeleasă ca putere, care nu era legată şi limitată de

legi [79, p. 34]. De aceasta se poate de legat şi sistemul de drept în care au

existat metode administrative de comandă, acte normative secrete, constituţie cu

caracter declarativ şi legi democratice, ce doar declarau drepturi şi libertăţi, rolul

inferior al instanţelor judecătoreşti şi a dreptului în general.

Un pas spre nihilism a făcut şi diferenţa dintre vechile şi noile reglementări,

criza legislativă şi mecanismul imperfect de punere în aplicare a legilor

adoptate, procesul îndelungat al reformelor, inclusiv al celor judiciare[78, p.27].

În fine un rol aparte revine situaţiei reale de aplicare a dreptului care

dezvoltă nihilismul juridic în societate. Acesta dus la ilegalitatea lucrului

băncilor şi structurilor financiare în defavoarea populaţiei; activitatea

întreprinderilor şi organizaţilor care timp îndelungat nu au achitat salarii, iar în

această situaţie cetăţenii sunt afectaţi de lipsa puterii legii şi a slujitorilor ei, ca

rezultat încetează să se adreseze dreptului, considerând puterea proprie mai sus

de orice [39, p.410].

Cu siguranţă putem atribui aceste cauze sistemului de drept al RM, care

fiind o fostă republică socialistă, încearcă din răsputeri să devină o societate

democratică.

În cazul RM are ca factori principali în evoluţia nihilismului, devin:

samavolnicia funcţionarilor, conducerea slabă a proceselor economice, şomajul,

lipsa protecţiei sociale a populaţiei, care condiţionează nerespectarea în masă a

legii elaborarea actelor normative ce se exclud una pa alta. Ca rezultat au de

suferit toate valorile juridice proclamate de drept, iar nihilismul se dezvoltă în

diferite forme şi extremităţi. În literatură aceste forme se împart în două

categorii: teoretice (ideologice) şi practice [41, p.260]. La ultima categorie se

atribuie:

a) încălcarea intenţionată a legilor şi altor acte normative. Aceste încălcări

formează totalitatea de acţiuni pedepsite penal, administrativ şi disciplinar.

Astfel doar în anul 2007 în RM 15301 de persoane au fost săvârşite 24362 de

infracţiuni[20, p.41]. Situaţi în cadrul infracţiunilor săvârşite de funcţionari În

acest caz manifestarea încălcărilor săvârşite de jurişti devine o problemă acută.

Aceste încălcări sunt o dovadă în plus pentru intensificarea nihilismului juridic

răspândit printre jurişti. În cazul în care însăşi statul răspândeşte nihilismul în

asemenea forme, voi susţine părerea, că este foarte greu, aproape imposibil de a

educa orice atitudine pozitivă faţă de drept [33, p.217]

b) nerespectarea prescripţiilor juridice de către cetăţeni, persoane cu funcţie

de răspundere ce consideră cerinţele normelor drept neconforme intereselor şi

regulilor după care se conduc acestea. Nerespectarea legii (care nu ajunge până

al infracţiune) este rezultatul unei conştiinţe juridice deformate şi a unei culturi

juridice joase. În acest caz fiecare încearcă să stabilească reguli proprii de joc

organizând activitatea şi viaţa ilegal. Utilul în activitatea de conducere trece de

partea intereselor personale, şi nu a celor publice.

c) o influenţă distructivă aduce elaborarea unor acte normative

contradictorii, paralele sau care se exclud una pe alta. În acest rând aranjăm şi

actele normative declarative care nu pot fi aduse la îndeplinire. Uneori însăşi

constituţia nu poate garanta drepturile pe care le-a declarat iar instanţa de

judecată independentă care trebuie să apere drepturile şi libertăţile nu există.

Acest fapt este condiţionat de cultura juridică joasă a judecătorilor şi a

coruptibilităţii acestora, ca dovadă aducând numărul hotărârilor din RM,

pierdute la Curtea Europeană de Justiţie în din anul 2001-2007 [63]. Instanţa de

judecată devine o instituţie, unde persoanele sunt doar private de libertate şi mai

mult nimic. În mare parte prezenţa contradicţiilor dintre actele normative,

nivelul scăzut al culturii, lipsa unui mecanism de reglare deontologică în cadrul

organelor de drept, condiţionează o activitate juridică necalificată,

neprofesionistă, lipsită de motivaţie şi datorie morală. Prezenţa unor legi

multiple,acte normative subordonate legii, fac imposibilă corectitudinea aplicării

lor, iar principiul asigurării unui raport firesc între statica şi dinamica dreptului,

acordă prioritate dinamicii. Ca rezultat se aplică cea mai favorabilă lege.

Aceasta duce la un fenomen denumit în literatura de specialitate „război juridic”

dintre lege şi puterea care o aplică, fiind considerată cea mai distrugătoare formă

a nihilismului juridic[41, p.261]

d) înlocuirea legalităţii cu conformismul politic, ideologic sau pragmatic.

Acest lucru se realizează la nivel de funcţionari, lideri politici care folosesc

ideea legalităţii şi ordinii de drept în interesele proprii ca motiv de aplicare a

forţei şi a îngrădirii drepturilor persoanei. Astfel se adaptează norme juridice la

situaţii negative nu pozitive.

e) îngrădirea dreptului la viaţă, onoare şi demnitate, proprietatea şi

securitate a persoanei. Imposibilitatea de realizare a dreptului la apărare impune

o atitudine negativă faţă de justiţie şi este considerată drept lipsă o lipsă de

sprijin şi garant.

f) prezenţa corupţiei, care devine problema de bază nu doar a procesului de

realizare a dreptului, ci şi un impediment puternic în manifestarea deontologiei

juridice.

g) nihilismul etic, estetic, economic, ecologic şi de altă natură.

Ca rezultat se evidenţiază mai multe trăsături al nihilismului juridic

contemporan:

1. are caracter demonstrativ şi agresiv, în societate fiind apreciată o

asemenea formă de organizare drept haos. Dacă încerc să găsesc o

caracteristică a sistemului de drept în RM, atunci nihilism şi haos

juridic se potrivesc la sigur.

2. răspândirea largă a acestuia între grupurile profesionale în

structurile statale, legislative, executive şi de ocrotire a normelor de

drept. Statul nu va putea face nici un pas înspre ridicarea nivelului

de cultură juridică atâta timp cât juriştii însăşi sunt o sursa de

răspândire a nihilismului. Pe bună dreptate se menţionează că

atunci când funcţionarul îi cere cetăţeanului să respecte legea pe

care el singur o sfidează, este firească apariţia nihilismului juridic şi

acceptarea unei conduite corupte [74, p. 40]

3. deţine cele mai diverse forme de răspândire: începând cu cele

criminale şi finisând cu cele legale, legislative, deschise şi

obişnuite. Încălcările grave a legislaţiei din partea juriştilor nu mai

sânt o noutate pentru sistemul de drept al RM, iar formele acestora

sânt cele mai diverse.

4. implică distrugerea culturii şi conştiinţei juridice, a altor forme ale

nihilismului şi anume cel economic, moral, politic şi religios.

5. dă naştere negativismului ca formă superioară de manifestare a

nihilismului.

Considerăm că aceste forme de manifestare a nihilismului juridic cât şi a

trăsăturilor lui, caracterizează în întregime cultura şi conştiinţa juridică din

societăţile contemporane inclusiv şi din RM. Cultura juridică urmează să fie

dezvoltată în permanenţă pentru a atinge scopul unui stat de drept, pentru a evita

nedreptăţile, abuzurile şi haosul. Nivelul înalt al culturii juridice creează condiţii

ca persoanele să nu încalce drepturile şi libertăţile altora, să nu săvârşească fapte

antisociale, să-şi exercite funcţia publică în conformitate cu legislaţia şi în

interesul public. În acest context participanţii la conferinţa internaţională

ştiinţifico-practică „Cultura juridică şi prevenirea corupţiei”, organizată

Transparency International – Moldova, Uniunea Juriştilor din Moldova şi

Universitatea de Stat din Moldova, la 1 noiembrie 2007, au constatat că

“Republica Moldova este la început de cale în reformarea culturii juridice şi

edificarea statului de drept, unde valoarea supremă a acestora este omul cu

drepturi şi libertăţi reale care urmează să fie protejate”[74, p.7].

Cu referire la RM, nihilismul prezent în grupul profesionist al juriştilor

deţine cele mai grave forme de manifestare. De rând cu faptul că deţin o cultură

juridică joasă, progresează nihilismul juridic. Cu atât mai mult că cei care

trebuie să lupte pentru promovarea conştiinţei juridice în societate sunt însăşi

inundaţi de greşeli. Aceştia au menirea nu doar să fie exemplu în acţiuni, decizii

şi comportament cotidian, ci şi să propage pe larg cunoştinţele juridice, să lupte

cu nedreptăţile, să întreprindă acţiuni concrete în fiecare caz, contribuind la

triumful legii şi dreptăţii.

O altă problemă a conştiinţei şi culturii juridice este idealismul juridic, care

devine în esenţă opusul nihilismului juridic şi presupune supraaprecierea şi

idealizarea dreptului. Menţionăm că acesta are aceleaşi cauze ca şi nihilismul,

chiar dacă nu este atât de evident. Unii autori îl numesc romantism juridic [16,

p.412]. Acestui tip de deformare a conştiinţei juridice îi este caracteristică o

speranţă excesivă în forţa dreptului, al legilor ca modalitate principală de

evitare a fenomenelor juridice negative şi anume formalism , birocratism,

corupţie. În realitate însă nu putem lăsa totul în seama dreptului, acesta nefiind

atotputernic şi nici absolut. Dreptul poate rezolva sau atribui un anumit lucru în

mod obiectiv, reieşind din posibilităţile instituţiei respective, unele sarcini însă

sunt imposibile şi pot doar să îl compromită. Astfel devenind stat independent,

am sperat că legile noi ne vor face dreptate, ne vor respecta libertatea conştiinţei

şi a cuvântului, ne vor rezolva toate problemele cotidiene. Însă cu cât mai multe

legi şi reforme, cu atât mai mare este dezamăgirea oamenilor în ele, cu atât mai

sporit scepticismul juridic. De aceea nu în zădar se susţine că sprijinirea pe

elaborarea rapidă a legilor, presupune în esenţă iluzii juridice, deoarece doar

aprobarea unor măsuri, economice, sociale, politice şi organizaţional -

administrative, ajutate de legi pot iniţia efectul scontat[41, p.266]. Idealismul

juridic nu este mai puţin periculos, deoarece odată cu pierderea încrederii în legi,

se pierde încrederea în organele legislative, executive şi judecătoreşti. Chiar

aşteptarea unei constituţii şi proclamarea ei ca garant a unei vieţi mai bune s-a

dovedit a fi de lungă durată. La acest fapt a contribuit şi idealismul juridic dictat

de regimul comunist, când se aştepta ca cineva să facă lucrul în locul nostru , să

hotărască pentru noi[76, p.57]. Nu zădarnic se menţionează că la moment se mai

întâlnesc în anumite forme – pretenţii populiste , programe, postulate, eforturi

optimiste, prognoze nejustificate, mesaje, credinţa în minune, sau în “poate va

trece” [41, p.268]. Cu referire la RM situaţia dată a luat o forma tradiţională şi

nu i se acordă nici o atenţie.

Cel mai adecvat document ce denotă idealismul juridic prezent în RM, este

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la care am aderat în 1990[65].

Acelaşi fapt putem menţiona şi despre Constituţia RM, care se prezintă drept o

lozincă, un scop, o perspectivă şi nicidecum un fapt împlinit. Rolul juriştilor,

declarat de Constituţie în art. 116, 124 , la fel este declarativ. Practică ne

demonstrează o altă stare de lucruri, iar independenţa, imparţialitatea şi

inamovibilitatea au încetat a mai fi principii de bază ale justiţiei. Nici ordinea de

drept garantată de procuratură nu este de aşteptările cetăţenilor. Nu este

obligatoriu ca legea să fie rea, însă dacă lipseşte mecanismul de realizare a ei

legea devine inutilă.

O altă problemă a culturii şi conştiinţei juridice este demagogia juridică.

Aceasta este o formă a demagogiei sociale care presupune influenţa într-un mod

juridic semnificativ a sentimentelor, cunoştinţelor şi acţiunilor oamenilor.

Această influenţă prin intermediul dreptului are loc în cel mai josnic mod.

Subiect al demagogiei juridice devine persoana particulară s-au organizaţiile ce

participă în activitatea politico-juridică. În dependenţă de subiect sau sferă de

declarare a ei depinde esenţa şi pericolul social al demagogiei. Dacă suntem de

acord cu teza conform căreia demagogia este un pic de adevăr şi unul de

neadevăr, atunci în general se prezintă ca falsitate. În literatură i se mai spune şi

subiectivism juridic. [32, p.314]. În acest caz demagogul jurist sau politician

operează cu fapte ce-i reflectă interesele proprii sau ale partidului, dar care sunt

legate de drept , de manifestarea lui în practică. Demagogia juridică se foloseşte

pentru atingerea unui scop politic sau juridic corupt, profitabil ce necesită

încrederea şi aprobarea din partea populaţiei, a alegătorilor. Formele de

manifestare ale demagogiei juridice se prezintă:

- cererea de a adopta un act normativ, care reglementează un asemenea

domeniu ce nu o necesită.

- cererea de a anula un act normativ eficient, care este necesar statului, dar

care nu satisface interesele sociale ale unei pături separate.

- critica adusă unor acte normative sau chiar a constituţiei care este

nefondată, neargumentată, dar poarta un ton strict emoţional.

- considerarea unei lacune de drept ca evidentă şi intenţionată, fiind

considerată ca tăcere din partea legislatorului.

- elaborarea unor acte normative cu caracter declarativ(demagogice) atât

după formă cât şi conţinut.

- învinuirea unui oficial sau ministru pentru fapte ce nu le-a săvârşit, fără

aducerea unor dovezi reale, probe forte în asemenea cazuri. Se pare că în

Republica Moldova aceste procedee sunt pe larg întrebuinţate, căpătând o

amploare de la un caz la altul. Însă atunci când se cer explicaţii se aduce un

motiv destul de banal - „judecătorii sunt oameni şi au dreptul să greşească”. A

concedia o persoana prin arestarea şi învinuirea acesteia în mod ilegal, este cea

mai destoinică forma aleasă de sistemul judiciar al Republicii Moldova[Vezi:

cazurile Gorea, Modîrcă, Muşuc[66, 67]].

- învinuirea teoriei şi conştiinţei pentru toate rezultatele negative ale

practicii politico-juridice.

- accentuarea rolului drepturilor şi libertăţilor, prin neglijarea altor valori

juridice general-umane. Ţinem să menţionăm ca rolul drepturilor rămâne doar

declarativ şi nu putem urmări o respectare a lor inedită în defavoarea altor valori

ale societăţii.

- înlocuirea argumentării juridice a unui fenomen sau acţiuni juridice cu

concluzii şi declaraţii morale. Ca rezultat al acestora survine pericolul de a

declina ordinea juridică şi politică existentă.

Spre deosebire de nihilismul juridic, demagogia nu neagă existenţa

valorilor juridice, recunoscându-le, le foloseşte în scop profitabil. Un demagog

recunoaşte valoarea dreptului, însă exploatează calităţile lui în scop negativ[32,

p.317]. De rând cu demagogia juridică în societăţile contemporane sunt prezente

şi :

diletantismul juridic - atunci când nu se cunoaşte legea, însă acest fapt nu

urmăreşte scop de profit;

populism juridic - insuflarea mai multor păreri legate de drept, unite intr-o

singură teză, care joacă pe necesităţile acute ale oamenilor;

fetişism juridic - credinţa oarbă în rolul mijloacelor juridice;

cinism juridic - forma superioară de manifestare a demagogiei juridice

“concentrată, obraznică cu scopuri evidente” [32, p.317].

Considerăm aceste forme ca secundare, de bază fiind nihilismul şi

idealismul juridic. Nu negam însă prezenta acestora în cazul activităţii juriştilor

din Republica Moldova. Uneori rămâi uimit de modalitatea de a face justiţie a

judecătorilor, de cea de apărare a avocaţilor, de cea de supraveghere a

procurorilor şi de cea de păstrare a ordinii de drept a colaboratorilor poliţiei.

Uneori aceste modalităţi nu se încadrează nici în una din manifestările negative

ale conştiinţei şi culturii juridice. Problema se agravează cu atât mai mult cu cât

afectează sfera juridică, deoarece aşteptările populaţiei vin pe seama lor, de la

aceştia se cere în primul rând corectitudine, dreptate, rezolvare de probleme.

Urgenta rezolvare a acestor probleme credem că este indiscutabilă.

Un prim pas în această direcţie este ridicarea nivelul culturii şi conştiinţei

juridice. Un aport considerabil va avea cultura morală şi cea generală. Drept

modalităţi de lucru trebuie luate instruirea juridică şi educarea juridică. Rolul

acestora în formarea unei deontologii profesionale este indiscutabil. Educarea

juridică presupune o activitate activă îndreptată spre transmiterea unei culturi

juridice, a experienţei juridice, a idealurilor şi mecanismelor de rezolvare a

conflictelor în societate, de la o generaţie la alta[33, p.218]. Scopul educaţiei

juridice este de a ridica nivelul culturii şi conştiinţei juridice. În societăţile

dezvoltate s-a observat că tactica şi metodele de influenţă asupra conştiinţei

cetăţenilor sunt dinamice, iar o parte din valorile transmise nu se schimbă cu

timpul, fiind stabile. Cu referire la Republica Moldova, putem menţiona că nu a

suportat modificări esenţiale nici sistemul valoric al societăţii, nici metodele de

educaţie juridică. Problema educaţiei juridice ţine de datoria profesională a

juriştilor - savanţi, profesori, avocaţi, colaboratori ai organelor de drept,

practicieni - care sunt datori în virtutea menirii lor sociale să contribuie în mod

direct la propagarea cunoştinţelor juridice, la ridicarea nivelului de cultură

juridică.

Drept exemplu servesc seminarele , întrunirile şi conferinţele organizate de

Uniunea Juriştilor din Moldova şi de alte organizaţii neguvernamentale în scopul

ridicării culturii juridice a societăţii. În acest caz credem că se autoinstruiesc şi

se educă înşişi juriştii.

După unii autori educaţia juridică urmăreşte realizarea mai multor obiective

relativ independente care pot fi grupate în următoarele: [68, p.315].

- strategice ce urmează a fi realizate pe o perioadă îndelungată de timp;

- tactice ce vizează timpul apropiat;

- generale care se referă la întreaga societate;

- operaţionale care se referă la unele sfere sociale

Educarea cetăţenilor în spiritul legii este o parte componentă a întregii

munci educative. Educarea juridică permite formarea la cetăţeni a convingerii că

aceştia întotdeauna vor găsi la autorităţile publice respect, ajutor eficient în

apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime, că statul îi cere pe bună dreptate să

îşi îndeplinească obligaţiile ce îi revin ţi că este egal în drepturi cu ceilalţi

membri ai societăţii [69, p.463].

Problema educaţiei juridice cuprinde câteva etape corespunzătoare vârstei

şi instituţiei de învăţământ. Negru B. consideră începutul educaţiei juridice în

învăţământul preşcolar şi şcolar primar, unde copii învaţă norme şi reguli de

comportament social, aducându-li-se totodată cunoştinţe elementare ce ţin de

drepturi şi libertăţi. [69, p.463]. Continuă cu stadiul doi unde elevii urmează să

obţină cunoştinţe despre anumite structuri , instituţii şi valoarea lor în sistemul

social. Ca rezultat în şcoli a apărut o disciplină nouă “educaţia civică”. În ultima

fază cunoştinţele se aprofundează, se completează şi se orientează spre noi

înălţimi deoarece se realizează în instituţiile de învăţământ mediu de specialitate

şi superioare. La această etapă se conştientizează principiile fundamentale ale

dreptului, se formează sentimentul convingerii în legi echitabile şi

corespunzătoare cerinţelor timpului, care contribuie eficient la rezolvarea

problemelor societăţii. În scopul educaţiei juridice în RM s-au elaborat mai

multe documente oficiale: Regulamentul privind orientarea profesională şi

susţinerea psihologică a populaţiei în problemele ce ţin de carieră[70],

Concepţia de dezvoltare a învăţământului secundar profesional, Hotărârea cu

privire la organizarea formării profesionale continue[71], Concepţia pregătirii

cadrelor juridice[72]. Aceste documente sunt o dovadă evidentă care

demonstrează tendinţa statului nostru de a ridica nivelul de cultură şi conştiinţă

juridică a cetăţenilor. O atenţie sporită se acordă funcţionarilor de stat care dau

exemplu pentru restul cetăţenilor şi juriştilor profesionişti care au un scop

comun, apărarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor [11, p.83].

În acest sens este nevoie de implementat în sectorul public, în cadrul

organelor de drept şi control, a programelor de perfecţionare şi pregătire

profesională, de studiere obligatorie a legislaţiei naţionale şi internaţionale, în

special, ce ţin de apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevenirea şi

combaterea corupţiei, precum şi a normelor de conduită, a politicii cu privire la

conflictul de interese, a normelor de asigurare a transparenţei. Nu mai puţin

importantă este completarea bibliotecilor publice, centrelor de cultură la nivel

local cu literatură juridică, broşuri şi alte materiale ce propagă cunoştinţe

juridice. Propagarea juridică se va manifesta prin: organizarea conferinţelor,

seminarelor, întrunirilor în domeniul dreptului pentru familiarizarea prevederile

legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul deontologiei profesionale;

elaborarea şi implementarea în instituţiile de învăţământ, instituţiile sau

organizaţiile publice a programelor de educaţie, în special legate de deontologia

profesională, norme morale şi etice; elaborarea şi difuzarea prin intermediul

mass-media a programelor de educaţie juridică, anticorupţie cu participarea

experţilor, corpului profesoral al instituţiilor de învăţământ, reprezentanţilor

organelor de drept, ONG-urilor, antreprenorilor, funcţionarilor publici;

În al doilea rând trebuie perfecţionată legislaţia asigurând calitatea

respectivă a acestea, întărirea legalităţii prin micşorarea numărului de

infracţiuni, respectarea drepturilor omului, ridicarea calităţii lucrului instanţei de

judecată şi pregătirea unor specialişti înalt calificaţi în domeniul dreptului. O

modalitate specifică este aportul adus de modelul, experienţa şi tradiţiile ţărilor

străine unde nivelul culturii juridice este mai înalt decât în RM. O atenţie sporită

trebuie acordată juriştilor profesionişti, scopul suprem al cărora trebuie să fie

apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei [33, p.219]. Aceasta fiind în acelaşi

timp şi o tendinţă de dezvoltare a culturii juridice. Cu regret menţionăm că până

la momentul dat RM nu progresează ci regresează la acest capitol. Chiar dacă

majoritatea organelor de drept au declarat o multitudine de realizări, starea de

lucruri ne confirmă că nu s-a făcut nimic.

În al treilea rând trebuie instituită răspunderea administrativă şi penală

pentru încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor persoanei. În evitarea acesteia

trebuie de aprobat coduri deontologice, care vor figura ca instrumente de

prevenire; de stabilit un mecanism de evaluare periodică a angajaţilor

instituţiilor sau organizaţiilor publice la capitolul competenţă profesională,

cunoaşterea şi respectarea legislaţiei anticorupţie şi de apărare a drepturilor şi

libertăţilor persoanei;

În al patrulea rând este nevoie de îmbunătăţit situaţia materială a

funcţionarilor ce activează în organele de drept. Trebuie să fim de acord că în

lipsa unui salariu corespunzător, a onorurilor şi distincţiilor ce se cuvin

magistraţilor, cresc riscurile corupţiei. [64, p.9]. Se susţine că „numai cu un

salariu corespunzător se poate asigura un corp judecătoresc de elită şi

independent, iar existenţa unui asemenea corp va aduce serioase avantaje

societăţii”[64, p.9]. Acest fapt se referă la toţi funcţionarii organelor de drept.

Cât priveşte juriştii profesionişti voi propune o altă tendinţă de dezvoltare şi

anume ridicarea nivelului culturii juridice prin prisma culturii politice,

apropiindu-le cât mai mult. Astfel tuturor ideilor, concepţiilor, poziţiilor, politice

să li se acorde o calitate juridică, deoarece o bună parte din jurişti participă la

procesul de elaborare şi aplicare a dreptului – parte a politicii statului ambele

au un scop comun şi anume de a asigura baze legale de instaurare a democraţiei

a drepturilor şi libertăţilor a unui stat de drept [75, p.16]. Educaţia juridică va

include nemijlocit şi educaţia politică.

Un rol esenţial va aduce şi educaţia morală, bază a deontologiei juridice,

care instituie principii morale, datorii morale, dreptate, umanism, onoare,

adevăr, corectitudine, datorie. Aceste valori sunt legate de activitatea

profesională a juriştilor de aceea educaţia juridică implică educaţia morală. În

educaţia morală a juristului trebuie să stabilim câteva direcţii:

- este important să obţinem înţelegerea de către jurist a conţinutului adânc

moral al dreptului şi legilor;

- respectarea cerinţelor morale în activitatea profesională. Cea mai simplă

formă este respectarea strictă a legilor, operativitate în descoperirea

infracţiunilor, aplicarea unor pedepse juste toate reprezentând un

potenţial moral care trebuie folosit de către jurist în totalmente. Spre

regret în practică se întâlnesc destule cazuri de încălcare a normelor

morale, fapt ce duce la scăderea încrederii în organele de drept din

partea cetăţenilor.

- o tendinţă importantă în educaţia morală este asigurarea respectării

normelor morale în afara serviciului. Sunt de acord cu afirmaţia conform

căreia nimic nu aduce mai multă daună decât conduita morală la serviciu

şi amorală în comportamentul privat, personal[27, p.86]. Despre aceasta

vom discuta mai amănunţit în capitolul de mai jos.

Un ultim aspect în tendinţa de a ridica cultura juridică este legătura acesteia

cu cea estetică. Educaţia estetică a juriştilor este joasă, iar ceea ce cunosc la

acest capitol, au aflat din sursele de informaţie mass-media, fără a-şi da seama

de adevăratele probleme legate de artă. Ca rezultat se susţine că „practica

denaturează arta şi în final slăbeşte măiestria profesională” [73, p. 28]. O

educaţie estetică trebuie să fie instituită paralel cu cea juridică şi să parcurgă

aceleaşi etape în dependenţă de vârstă şi specific profesional. Susţinem părerea

că şi educaţia ecologică, economică, informaţională în societăţile contemporane

îşi au amprenta sa asupra culturii juridice a colaboratorilor organelor de

drept[61, p.345].

În concluzie putem aduce următoarele soluţii pentru ridicarea nivelului

culturii şi conştiinţei juridice a juriştilor:

- printre sarcinile primare trebuie de stabilit cu rigoare verigile de bază în

educaţia şi instruirea juridică.

- în al doilea rând trebuie de asigurat o selecţie riguroasă a profesioniştilor -

colaboratori ai organelor de drept.

- în al treilea rând este necesară crearea unor asemenea condiţii de lucru,

care să ţină piept deformării profesionale a juriştilor.

- în al patrulea rând trebuie instituit un climat moral psihologic în

colectivele profesionale ale juriştilor ce ar asigura exigenţa lucrului,

responsabilitate şi principialitate, legalitate trainică în toate domeniile.

- în ultimul rând trebuie acomodate standardele naţionale profesionale la cele internaţionale, făcând în aşa fel încât comparaţia să sune “la noi este aproape ca la ei, chiar poate mai bine”.