COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

Erika Johansen

Regina Adevărată

Traducere din engleză de Laura Sandu

Editori:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:Magdalena Mărculescu

Redactor:Ștefania Mihalache

Coperta colecției: Faber StudioFoto copertă: Guliver/Getty Images/ © Jaime Brandel

Director producție:Cristian Claudiu Coban

Dtp: Eugenia Ursu

Corectură: Lorina ChițanMaria Mușuroiu

Titlul original: THE QUEEN OF THE TEARLINGAutor: Erika Johansen

Copyright © 2014 by Erika Johansen

Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, BucureștiTel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20e‑mail: comenzi@edituratrei.rowww.edituratrei.ro

ISBN: 978‑606‑719‑169‑1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiJOHANSEN, ERIKA Regina Adevărată / Erika Johansen ; trad.: Laura Sandu. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2015 ISBN 978‑606‑719‑169‑1

I. Sandu, Laura (trad.)821.111(73)‑31=135.1

Pentru Christian și Katie

Miazănoaptea

Bolton

Haven

Petaluma

Capătul trecerii

Lewinston

PădureaReddick

MunţiiClayton

Cabana

Noul Dover

NOUA LONDRĂ

C A D A R E

MO

RT

ME

SN

E

ŢINUTULTEARLING

G O L F U L

OCEANUL

DOMNULUI

M A R E A

F A I R W I T C H

T E A R L I N G

Ţinutul nisipos

Câmpia Almontde Jos

Câmpia Almontde Sus

M U N Ţ I I F A I R W I T C H

Râul

Lewiston

VârfulEllyre

VârfulWillingham

R â u l C a d e l l e

R â u l C r i t h e

Dealurile M

ărginaşe

50 Mile

NORD EST

VE

ST

SUD

C a l e a M o r t m e sn e

Cartea I

11

1. Cel de‑al zecelea cal

Regina Glynn — Kelsea Raleigh Glynn, cea de‑a șaptea Regină a Ținutului Tearling. A mai fost cunoscută și drept „Regina Însemnată“. Crescută de Bart‑holemew (Barty cel Bun) și Carlin Glynn. Mamă: Regina Elyssa Raleigh. Tatăl necunoscut: pentru speculații, a se vedea apendicele XI.

– „Istoria timpurie a regatului Tearling“, relatată de Merwinian

Kelsea Glynn urmărea nemișcată detașamentul care se apropia de gospodăria lor. Bărbații veneau călare, în formațiune militară, cu santinele la margine, îmbrăcați toți în culoarea cenușie a gărzii regale din Tearling. Pele‑rinele călăreților fluturau în galop, dezvelindu‑le armele scumpe: săbii și cuțite scurte, făcute toate din oțel de Mortmesne. Unul dintre bărbați avea chiar și un buzdu‑gan; Kelsea îi zări măciulia cu ținte care se ivea pe lângă șa. Din felul posac în care‑și mânau caii spre căsuță era limpede că se aflau acolo împotriva voinței lor.

Erika Johansen

fiction connection12

Învelită într‑o pelerină și cu gluga trasă pe cap, Kelsea se ascundea între ramurile unui copac, la o aruncătură de băț de ușa casei. Era îmbrăcată în verde‑închis, de la glugă până la ghetele de culoarea pinului. La gât purta un lanț de argint, de care atârna un safir. Giuvaierul avea obiceiul enervant de a‑i ieși din cămașă imediat după ce‑l băga înăuntru, ceea ce se și potrivea cu situația dată, căci atunci chiar el era sursa neplăcerilor.

Erau nouă oameni și zece cai.Soldații ajunseră la peticul de pământ greblat din

fața casei și descălecară. Când își dădură glugile pe spate, Kelsea văzu că nu erau nici pe‑aproape de vârsta ei. Bărbații aveau treizeci‑patruzeci de ani și aveau cu toții o înfățișare aspră, călită, care le trăda trecutul războinic. Soldatul cu buzduganul mormăi ceva și toți își duseră mecanic mâinile la săbii.

— Ar fi bine să terminăm repede.Cel care vorbise, un bărbat înalt și zvelt, al cărui ton

autoritar îl recomanda drept conducătorul trupei, făcu un pas înainte și bătu de trei ori în ușă. Ușa se deschise imediat, de parcă Barty i‑ar fi așteptat în spatele ei. Chiar din poziția avantajoasă în care se afla, Kelsea văzu că fața rotundă a lui Barty era plină de riduri și că avea ochii roșii și injectați. O pusese pe Kelsea să ia drumul pădurii încă de dimineață, ca nu cumva să‑l vadă răpus de du‑rere. Kelsea protestase, dar Barty nici nu voise să audă și, în cele din urmă, o împinsese pe ușă, zicându‑i:

— Du‑te și ia‑ți la revedere de la pădure, fetițo. E posibil să treacă multă vreme până te vor lăsa să te plimbi din nou în voia ta.

Atunci, Kelsea plecase și‑și petrecuse dimineața umblând prin pădure, cățărându‑se pe copacii căzuți și

Regina Adevărată

13

oprindu‑se când și când să asculte liniștea pădurii, ne‑clintirea aceea perfectă care contrasta atât de puternic cu abundența de viață pe care o adăpostea. Prinsese chiar și‑un iepure în laț, să‑și facă de lucru, apoi îi dăduse dru‑mul; Barty și Carlin n‑aveau nevoie de carne, iar ei nu‑i făcea nicio plăcere să ucidă. În timp ce privea iepurele care se‑ndepărta țopăind și se făcea nevăzut în pădurea unde ea își petrecuse copilăria, Kelsea rosti din nou cu‑vântul, deși simțea că‑i umple gura de cenușă: Regină. Era un cuvânt de rău augur, care prevestea un viitor sumbru.

— Barty, îl salută comandantul. Nu ne‑am văzut de mult.Barty bâigui ceva nedeslușit.

— Am venit să luăm fata.Barty dădu din cap, duse două degete la gură și

scoase un fluierat ascuțit. Kelsea sări fără zgomot din copac și ieși din adăpostul pădurii, cu inima bătându‑i să‑i spargă pieptul. Știa cum să se apere singură de un agresor, mânuind cuțitul; Barty se îngrijise de asta. Dar detașamentul înarmat până‑n dinți o intimida. Simți cum toți soldații o măsurau din ochi. Nu arăta deloc ca o regină și știa asta.

Comandantul, un bărbat cu trăsături aspre, cu o ci‑catrice pe marginea bărbiei, se înclină până‑n pământ în fața ei.

— Înălțimea Voastră. Eu sunt Carroll, căpitanul Străjii răposatei Regine.

Trecu o clipă până se‑nclinară și ceilalți. Soldatul cu buzdugan se înclină doar de‑un deget, ducând bărbia spre piept aproape imperceptibil.

— Trebuie să vedem semnul, mormăi unul dintre stră‑jeri, cu fața acoperită aproape‑n întregime de‑o barbă roșie. Și giuvaierul.

Erika Johansen

fiction connection14

— Crezi c‑aș trage pe sfoară regatul, omule? se răsti Barty.— Nu seamănă nici strop cu maică‑sa, răspunse sec

omul cu barbă roșie.Kelsea se înroși toată. După spusele lui Carlin, Re‑

gina Elyssa fusese o frumusețe clasică din Tearling, înaltă, blondă și suplă. Kelsea era și ea înaltă, dar era brunetă, iar fața — doar cu îngăduință puteai s‑o numești banală. Nu avea deloc o ținută impunătoare; făcea ea mișcare, dar avea și poftă de mâncare, nu‑i vorbă.

— Are ochii dinastiei Raleigh, comentă alt străjer.— Eu prefer să văd giuvaierul și semnul, răspunse co‑

mandantul, iar bărbatul cu barbă roșie încuviință din cap.

— Arată‑le, Kel, încuviință Barty.Kelsea își scoase lănțișorul cu safir de sub cămașă și‑l

ridică la lumină. Îl avea la gât de când se știa, dar acum n‑ar fi vrut decât să‑l rupă și să‑l dea înapoi. Însă Barty și Carlin îi explicaseră deja că n‑avea să scape așa ieftin. Era prințesa moștenitoare a Regatului Tearling și tocmai împlinea nouăsprezece ani, vârsta urcării pe tron în mo‑narhia din Tearling, încă de pe vremea lui Jonathan Tear. Aveau s‑o ducă târâș‑grăpiș la Citadelă, oricât s‑ar zbate și ar striga, și apoi s‑o lege de tron, și avea să rămână acolo, îmbrobodită‑n catifea și‑n mătăsuri, până ce va fi asasinată.

Comandantul încuviință din cap la vederea giuvaie‑rului, iar Kelsea își suflecă mâneca stângă a pelerinei și‑și arătă brațul, unde, de la încheietură și până la biceps, se întindea o cicatrice tumefiată, în forma unei lame de cuțit. Unul sau doi bărbați din trupă murmurară ceva la vederea ei și‑și eliberară armele din strânsoare pentru prima dată de când sosiseră.

Regina Adevărată

15

— Atunci, asta e tot, spuse Carroll ursuz. Să mergem.— O clipă. Carlin păși în prag, dându‑l încet pe Barty la

o parte. Îl împinse cu încheietura mâinii, nu cu degetele; trebuie că artrita i se înrăutățise în ziua aceea. Arăta im‑pecabil, ca de obicei, cu părul alb prins atent cu agrafe la ceafă. Kelsea se miră când văzu că și ea avea ochii puțin roșii. Carlin nu le avea cu plânsul; de fapt, rareori arăta vreo urmă de emoție.

Câțiva soldați se‑ndreptară în șa la vederea lui Car‑lin. Iar unii, inclusiv cel cu buzduganul, făcură chiar un pas în spate. Pentru Kelsea, Carlin fusese dintotdeauna o întruchipare a aristocrației, dar se miră că toți bărbații aceștia, cu tot cu săbiile lor, sunt intimidați de o bătrână.

Slavă Domnului că nu mi se întâmplă doar mie!— Demonstrați‑ne că sunteți cine spuneți că sunteți!

le ceru Carlin. De unde putem să știm că veniți de la Citadelă?

— Cine ar mai putea ști unde s‑o găsească exact azi? întrebă Carroll.

— Niște asasini.Câțiva soldați scoaseră un râset înfundat, răutăcios.

Dar soldatul cu buzduganul făcu un pas în față, cău‑tându‑se prin manta.

Carlin zăbovi cu privirea asupra lui.— Pe tine te știu.— Am la mine instrucțiunile Reginei, spuse el, și scoase

un plic gros, îngălbenit de vreme. În caz că nu mai țineai minte.

— Mă îndoiesc că cineva ar putea să te uite vreodată, La‑zarus, răspunse Carlin, cu vocea sunându‑i dezaprobator.

Desfăcu repede hârtia, probabil cu mare efort din cauza artritei, și se uită peste ce scria. Kelsea rămase cu

Erika Johansen

fiction connection16

ochii la bucata de hârtie, fascinată. Mama ei murise de mult, și totuși acum Kelsea avea în fața ochilor ceva scris de ea, ceva pe care ea își plimbase degetele cândva.

Carlin se arătă mulțumită. Îi înapoie hârtia străjeru‑lui.

— Kelsea trebuie să‑și strângă lucrurile.— Doar câteva minute, Înălțime. Trebuie să plecăm.

Carroll i se adresase acum lui Kelsea, cu o nouă plecă‑ciune, iar ea observă că el făcuse deja abstracție de Carlin în ceea ce privește pregătirile. Carlin sesizase și ea schim‑barea și avea chipul împietrit. Kelsea își dorea adesea s‑o vadă pe Carlin nervoasă, mai degrabă, decât retrasă în acea zonă tăcută a ei, atât de rece și distantă. Tăcerile lui Carlin erau cumplite.

Kelsea se strecură pe lângă cai și intră în căsuță. Hai‑nele îi erau deja împachetate și puse în desagi, dar nici nu se apropie de ele; în schimb, se așeză în pragul bibliotecii lui Carlin. Pereții erau plini până sus cu cărți; Barty însuși făcuse rafturile, din stejar de Tearling, și i le dăruise lui Carlin în cel de‑al patrulea Crăciun al lui Kelsea. Venită dintr‑un timp pe care nu și‑l amintea prea clar, ziua aceea totuși îi rămăsese lui Kelsea în minte clară și strălucitoare: o ajutase pe Carlin să așeze cărțile și se smiorcăise puțin când Carlin n‑a vrut s‑o lase să le așeze pe culori. Trecu‑seră mulți ani de‑atunci, dar Kelsea încă era înnebunită după cărți și încă o‑ncânta să le vadă așezate în rafturi, una lângă alta, fiecare volum la locul lui.

Dar biblioteca servise și drept sală de clasă, și încă, deseori, îi fusese nesuferită. Matematică elementară, gra‑matica limbii tearling, geografie și, mai târziu, limbile țărilor învecinate, cu accentele lor ciudate, întâi mai greu, apoi ușor și repede, până ce Kelsea și Carlin treceau

Regina Adevărată

17

fără greutate de la o limbă la alta, de la mortmesne la cadareză și înapoi la limba simplă, mai puțin dramatică din Tearling, fără să le scape nici măcar o silabă. Și mai ales istorie, istoria omenirii de dinainte de Trecere. Carlin spunea adesea că istoria e totul, căci omului îi stă în fire să repete aceleași greșeli la nesfârșit. Când spunea asta îi arunca lui Kelsea o privire gravă, cu sprâncenele albe coborâte, gata s‑o mustre. Carlin era dreaptă, dar era și severă. Când Kelsea își termina lecțiile până‑n cină, drept recompensă avea voie să aleagă o carte din bibliotecă și să nu se culce până n‑o termina de citit. Poveștile o mișcau pe Kelsea cel mai mult, poveștile despre lucruri care n‑au existat niciodată, povești care o transportau dincolo de lumea monotonă a căsuței. Odată stătuse trează până‑n zori, citind un roman foarte lung, și primise încuviințarea să sară peste îndatoririle zilnice și să doarmă toată ziua următoare. Dar fuseseră și luni întregi când Kelsea se să‑tura de atâta învățătură și renunța. Și atunci adio cărți, adio bibliotecă, rămânea doar cu treburile de pe lângă casă, cu singurătatea și cu dezaprobarea de neclintit de pe fața lui Carlin. În cele din urmă, Kelsea se‑ntorcea mereu la școală.

Barty închise ușa și se apropie de ea, târându‑și un picior. Făcuse parte din Straja Reginei cu mult timp în urmă, până ce o lovitură de sabie în spatele genunchiului îl ologise. Își sprijini hotărât mâna pe umărul ei.

— Nu mai poți să amâni momentul, Kel.Kelsea se întoarse și o văzu pe Carlin privind în gol

pe geam. În fața căsuței, soldații se foiau, nu păreau în largul lor și aruncau priviri scurte spre pădure.

Sunt obișnuiți cu spațiile închise, se gândi Kelsea. Spațiile deschise îi neliniștesc. Consecințele acestui gând,

Erika Johansen

fiction connection18

viața pe care o anticipa în Citadelă, aproape c‑o copleșeau, tocmai când crezuse că i se uscaseră toate lacrimile.

— Sunt vremuri periculoase, Kelsea, spuse Carlin, cu fața la geam, pe un ton distant. Să te ferești de Regent, chiar dacă ți‑e unchi; a vrut tronul încă dinainte să se fi născut. Dar străjerii mamei tale sunt oameni buni, și vor avea cu siguranță grijă de tine.

— Nu mă plac, Carlin, izbucni Kelsea. Mi‑ai spus că vor fi onorați să mă escorteze. Dar nici nu vor să fie aici.

Carlin și Barty se uitară unul la altul, iar Kelsea văzu spectrul numeroaselor certuri dintre ei. Aveau o căsnicie ciudată. Carlin era cu cel puțin zece ani mai în vârstă decât Barty, apropiindu‑se de șaptezeci de ani. Dar nu era nevoie de un mare efort de imaginație ca să‑ți dai seama că fusese frumoasă cândva, deși acum trăsăturile i se înăspriseră. Barty nu era prea arătos, era mai scund decât Carlin și vizibil mai plinuț, dar avea o față veselă și îi râdeau ochii pe sub părul grizonant. Barty n‑avea nicio treabă cu cărțile, iar Kelsea se întrebase deseori despre ce vorbeau ei doi când ea nu era prin preajmă. Poate că nu vorbeau nimic; poate Kelsea era scopul comun care‑i ținea împreună. Și, dacă era așa, ce se vor face de‑acum încolo?

Carlin răspunse în cele din urmă:— I‑am jurat mamei tale că n‑o să‑ți pomenim nimic

despre eșecurile ei, Kelsea, și ne‑am ținut de cuvânt. Dar la Citadelă n‑o să fie totul așa cum îți imaginezi. Barty și cu mine te‑am pregătit așa cum trebuie; asta a fost dato‑ria noastră. Dar după ce vei urca pe tron, va trebui să iei decizii dificile de una singură.

Barty pufni dezaprobator și se duse șchiopătând să ia desagii lui Kelsea. Carlin îi aruncă o privire sfredelitoare, pe care Barty n‑o băgă‑n seamă, apoi o fixă cu privirea

Regina Adevărată

19

pe Kelsea și‑și împreună sprâncenele. Kelsea privi în jos și simți cum i se strânge stomacul. Odată, în pădure, cu mult timp în urmă, în mijlocul unei lecții despre utiliză‑rile mușchiului roșcat, Barty scosese porumbelul:

— Dac‑ar fi după mine, Kel, mi‑aș călca toate jurămin‑tele alea afurisite și ți‑aș spune tot ce vrei să știi.

— Și de ce nu e după tine?Barty se uitase neajutorat la mușchiul pe care‑l ținea

în mână și după o clipă Kelsea pricepu. Nimic din ce se petrecea în casă nu era după Barty; Carlin conducea. Ea era mai deșteaptă și era întreagă la trup. Barty era pe locul doi. Carlin nu era răutăcioasă, dar Kelsea simțise împunsăturile voinței ei de neclintit suficient de des cât să înțeleagă amărăciunea lui Barty aproape ca și când ar fi trăit‑o ea însăși. Iar hotărârea lui Carlin era lege în această privință. Din cunoștințele de istorie ale lui Kelsea lipseau o mulțime de piese, iar despre domnia mamei ei anumite lucruri pur și simplu nu le știa deloc. O ținuseră departe de sat și de lucrurile pe care ar fi putut să le afle de acolo; își trăise copilăria în exil. Dar noaptea — și nu doar o dată — îi auzise pe Barty și pe Carlin vorbind, când credeau că ea dormea, și acum înțelegea măcar parțial misterul. De ani întregi, gărzile Regentului scoto‑ciseră în toate colțurile țării după un copil cu giuvaier și cu cicatrice. O căutau pe Kelsea.

— Ți‑am pus un cadou în desagi, continuă Carlin, adu‑când‑o înapoi în prezent.

— Ce cadou?— Un cadou pe care o să‑l descoperi singură după ce

pleci de aici.Timp de o clipă, Kelsea simți cum vechea furie se

întoarce; Carlin era mereu secretoasă! Dar imediat i se

Erika Johansen

fiction connection20

făcu rușine. Barty și Carlin erau îndurerați… nu doar pen‑tru Kelsea, ci și pentru casa lor. Chiar în acel moment, iscoadele Regentului probabil că luaseră urma Străjerilor Reginei de‑a lungul Ținutului Tearling. Barty și Carlin nu puteau să mai rămână aici; imediat după ce pleca ea, aveau să plece și ei, către Petaluma, un sat aflat în sud, lângă granița cadareză, unde copilărise Barty. Barty se va simți pierdut fără pădurea lui, dar mai erau și alte păduri, și avea să le învețe și pe acelea. Carlin însă făcea sacrifi‑ciul cel mai mare: biblioteca. Îi luase o viață‑ntreagă să strângă aceste cărți, salvate și adunate de coloniști în timpul Trecerii și păstrate cu grijă secole de‑a rândul. Nu putea să le ia cu ea, fiindcă o căruță era ușor de observat. Avea să se aleagă praful de toate aceste volume.

Kelsea își luă legătura cu haine și și‑o trecu peste umeri, privind pe geam la cel de‑al zecelea cal.

— Sunt atâtea lucruri pe care nu le știu.— Știi tot ce trebuie să știi, îi răspunse Barty. Ai cuțitul

la tine?— Da.— Să‑l ții mereu la tine. Și să ai grijă ce mănânci și de

unde provine mâncarea.Kelsea îl îmbrățișă. Deși era bine făcut, Barty tre‑

mura de oboseală, iar Kelsea înțelese dintr‑odată cât de istovit era, câtă energie îi consumase educația ei — energie pe care ar fi trebuit s‑o păstreze pentru anii de bătrânețe. Brațele groase ale lui Barty se strânseră o clipă în jurul ei, apoi se dădu înapoi, cu ochii albaștri lucindu‑i aprig.

— N‑ai omorât niciodată pe nimeni, Kel, și asta e foarte bine și frumos. Dar de azi înainte ești o pradă, înțelegi? Și trebuie să te comporți ca atare.

Regina Adevărată

21

Kelsea se aștepta de la Carlin să‑l contrazică, ea, care spusese mereu că forța era pentru cei săraci cu duhul. Dar Carlin aprobă din cap.

— Te‑am crescut să fii o regină înțeleaptă, Kelsea, și așa vei fi. Dar acum vine o vreme când supraviețuirea trebuie să fie pe primul loc. Oamenii aceștia își vor respecta mi‑siunea de‑a te duce în siguranță înapoi la Citadelă. După aceea, ce‑ai învățat de la Barty te va ajuta, poate, chiar mai mult decât ce‑ai învățat de la mine.

Își părăsi locul de la geam și‑și așeză blând mâna pe spatele lui Kelsea, făcând‑o să tresară. Carlin rareori atingea pe cineva. Cel mult, te bătea cu palma pe spate, dar chiar și asta se‑ntâmpla cam tot la fel de des precum plouă în deșert.

— Dar ai grijă ca armele să nu‑ți întunece judecata. Ți‑a mers mereu mintea, Kelsea. Ai grijă să‑ți meargă și de‑acum încolo. E ușor să‑ți pierzi capul când ai o sabie‑n mână.

În ușa din față se auzi o bătaie puternică.— Înălțime? strigă Carroll. Se lasă noaptea.

Barty și Carlin se traseră‑napoi, iar Barty luă de jos ultimul bagaj al lui Kelsea. Amândoi păreau deodată foarte bătrâni. Kelsea nu voia să plece de lângă ei și să‑i lase; erau oamenii care‑o crescuseră și care‑o învățaseră tot ce știa. Îi trecu prin minte să lase jos bagajul și s‑o ia la sănătoasa pe ușa din spate, o fantezie aprinsă și tentantă, care se stinse după două clipe.

— Când o să pot să vă trimit un mesaj? întrebă Kelsea. Cât timp trebuie să stați ascunși?

Barty și Carlin se priviră scurt, cu subînțeles, de parcă îi ascundeau ceva. În cele din urmă, Barty răspunse:

— O să mai dureze o vreme, Kel, vezi tu…