Biblia este totuşi adevǎratǎde Petru Popovici

"Întreabǎ dobitoacele, şi te vor învǎţa,pǎsǎrile cerului, şi îţi vor spune;vorbeşte pǎmîntului, şi te va învǎţa;şi peştii mǎrii îţi vor povesti"Iov 12:7,8PREFAŢǍ

I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU

II. MǍRTURIA ARHEOLOGIEI

A. Perioada Patriarhalǎ1) Potopul. 2) Nimicirea Sodomei. 3) Împǎrǎţia hitiţilor. 4) Avram nomadul. 5) Iosif în Egipt. 6) Hurianii. 7) Scrisorile de la Mari şi amoriţii. 8) Textele feniciene de la Ugarit.B. Perioada Exodului1) Asuprirea în Egipt. 2) Moise. 3) Ieşirea din Egipt.C. Perioada cuceririi Canaanului1) Spre ţara promisǎ. 2) Primele cuceriri. 3) Aşezarea în Canaan.D. Perioada împǎraţilor1) Vremea lui Saul. 2) Vremea lui David. 3) Vremea lui Solomon. 4) Fuga lui Ieroboam. 5) Nǎvǎlirea lui Şişac. 6) Evidenţe despre Ahab. 7) Iehu şi obeliscul negru. 8) Analele lui Tiglat Pileser. 9) Documente despre Şalmanaser. 10) Evidenţe despre existenţa lui Sargon. 11) Confirmǎri pentru vremea lui Ezechia. 12) Probleme în legǎturǎ cu Manase.E. Perioada captivitǎţii1) Nebucadneţar şi Biblia. 2) Existenţa lui Belşaţar confirmatǎ de tǎbliţe.F. Perioada întoarcerii din captivitate1) Documente despre Cir. 2) Întoarcerea prinşilor de rǎzboi. 3) Evreii sub perşi.G. Perioada interbiblicǎH. Perioada naşterii Domnului Isus1) Sunt vrednici de crezare evangheliştii? 2) Oare a existat recensǎmântul? 3) A trǎit Irod pe vremea naşterii? 4) Încurcǎtura cu Quirinius.I. Perioada Bisericii Primare1) Guvernatorul insulei Cipru. 2) Au existat "politarhi" la Tesalonic? 3) S-au închinat atenierii "Unui Dumnezeu necunoscut"? 4) A fost Galion cîrmuitor al Ahaiei? 5) Cum arǎtau cǎrţile de vrǎjitorie de la Efes? 6) "Intrarea strǎinilor opritǎ". 7) Erast vistiernicul de la Corint.

III. MǍRTURIA FIZICII

2

1) Legea atracţiei universale. 2) Greutatea aerului. 3) Totul din atomi.

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEI1) A fost soarele creat în ziua a patra? 2) Existǎ întinderea cerului? 3) Pǎmântul sprijinit pe nimic. 4) Pǎmântul e rotund. 5) Globul e mǎsurat şi cântǎrit. 6) Mişcarea în spaţiu. 7) Pot fi legate apele? 8) S-a oprit soarele? 9) A existat steaua Betleemului?

V. MǍRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE1) Plante fǎrǎ soare? 2) Ordinea creaţiei. 3) Originea vieţii. 4) Împǎrţirea plantelor. 5) "Dupǎ soiul lor".

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEI1) A putut fi înghiţit Iona de peşte? 2) Au existat monştrii marini în Mediterana? 3) A putut fi dat afarǎde peşte? 4) S-a putut sǎ scape viu din sucul gastric?

VII. MǍRTURIA MATEMATICII

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR1) Evangheliile sunt scrise de evanghelişti. 2) Vechimea manuscriselor. 3) Veridicitatea constatatǎ din fragmente. 4) Veridicitatea constatatǎ din citate.

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI

X. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBA INTERIOARǍ

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBE EXTERIOARE1) Viaţa înnoitǎ. 2) Statornicia. 3) Puterea de biruinţǎ.

XII. PROBA VEŞNICIEI

3

PREFAŢǍ

Cartea de faţǎ este un studiu ce l-am ţinut în Timişoara în anul 1966. Ele nu sunt studii lucrate în liniştea unui birou, unde se poate urmǎri frumuseţea şi eleganţa stilului, ci sunt predici rostite la amvon. Prin bunǎvoinţa unora au fost înregistrate pe bandǎ, apoi au fost transcrise. Rǎmîne ca Domnul sǎ dea rǎsplata fiecǎruia pentru munca sa.

Capitolul "Mǎrturia arheologiei" l-am revizuit şi îmbunǎtǎţit în lumina descoperirilor mai recente şi a materialului documentar de care am putut avea parte în vremea din urmǎ. Capitolul "Mǎrturia proroociilor" l-am scos afarǎ, cǎci va fi o lucrare separatǎ, iar la mǎrturia astronomiei am adǎugat constatarea calculatoarelor electronice cu privire la oprirea soarelui, descrisǎ în cartea lui Ioşua.

Mǎrturisesc cǎ studiul mi-a fost folositor mie şi sper cǎ va fi folositor multora.

Dezvoltarea credinţei e în funcţie de creşterea cunoştinţelor noastre, iar trǎinicia credinţei e în funcţie de verificarea teoreticǎ şi experimentalǎ a adevǎrului, de siguranţa cǎ ceea ce cunoşti şi crezi e adevǎrat.

Fie ca o luminǎ deosebitǎ a Domnului sǎ se reverse prin aceastǎ umilǎ lucrare asupra fiecǎrui cititor, spre a cunoaşte cǎ Biblia, cartea aceasta veche, dispreţuitǎ de mulţi, este adevǎratǎ1.

Petru Popovici

1 Pe 5 octombrie 2005, în TimesOnline a apǎrut o luare de poziţie a bisericii catolice din Anglia, Scoţia şi Ţara

Galilor, The Gift of Scripture, care sfǎtuia credincioşii sǎ nu se aştepte la o acurateţe ştiinţificǎ de 100% ci, din contrǎ, sǎ ia Biblia mai mult ca o parabolǎ despre ce e bine şi ce e rǎu, adevǎrul Bibliei rǎmânând pe mai departe în informaţiile privind mântuirea sufletului iar nu în informaţia laicǎ (istorie, geografie, ştiinţe naturale). Urmǎtoarele versete au fost date ca exemplu de informaţii eronate: Geneza 2:21-22, 3:16, Matei27:25, Apocalipsa 19:20.

4

I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU

Biblia e "Cartea cǎrţilor". Ea este scrisǎ de mulţi autori şi aceştia de diferite categorii: oameni învǎţaţi şi oameni neînvǎţaţi, împǎraţi şi pescari, strîngǎtori de smochine şi ciobani, prooroci şi apostoli, legislatori şi medici. Cartea aceasta, care are 66 cǎrţi2 împǎrţite în 1189 capitole şi 31173 versete, cu un total de vreo 773746 cuvinte, am vrea sǎ ştim dacǎ este adevǎratǎ sau nu. Aceasta e o mare problemǎ a zilelor noastre. Azi omul nu e gata sǎ creadǎ tot ce i se spune. El vrea sǎ cerceteze şi sǎ se convingǎ.

Cartea aceasta, care este denumitǎ "Cuvîntul lui Dumnezeu", care poartǎ pe paginile sale de peste 2000 de ori expresia: "Domnul a zis" sau "Aşa vorbeşte Domnul"3, am vrea sǎ ştim dacǎ este adevǎratǎ.

Unii spun ca Biblia e o carte mitologicǎ, cǎ relatǎrile ei sunt legende, cǎ în cuprinsul ei sunt o mulţime de contraziceri; deci, dupǎ pǎrerea lor, Biblia nu este adevǎratǎ.

Pentru noi, Biblia este de o valoare deosebitǎ, ca şi pentru toţi creştinii. Ea este Cartea de temelie. Pe ea se fundamenteazǎ crezul nostru în Dumnezeu, în Cristos Domnul şi în Duhul Sfînt. Ea este singurul nostru îndreptar de credinţǎ şi de practicǎ. Din învǎţǎturile ei izvorǎsc virtuţile creştine şi frumoasa viaţǎ curatǎ, plinǎ de pace şi bucurie. Noi nu acceptǎm tradiţia, nu acceptǎm scrierile apocrife, ci doar Biblia, nimic în plus, nimic în minus4.

Alţii, care au mai multe cǎrţi de temelie, se pot bizui pe ele. Dar noi avem numai Biblia şi dacǎ ea se dovedeşte neadevǎratǎ, aceasta înseamnǎ cǎ toatǎ credinţa noastrǎ este zadarnicǎ, toatǎ vieţuirea noastrǎ în curǎţie şi dragoste, toatǎ purtarea batjocurei din pricina lui Isus şi toate speranţele cu privire la rǎsplǎtirea şi fericirea veşnicǎ nu au nici un sens. Dacǎ Biblia nu este adevǎratǎ, înseamnǎ cǎ tot crezul nostru se prǎbuşeşte, cǎ tot edificiul grandios al Creştinismului nu are temelie5.

Astǎzi, cînd telescoape uriaşe observǎ galaxii îndepǎrtate şi fotografiazǎ nebuloase în formarea lor, cînd cu ajutorul spectrului se analizeazǎ elementele din care este compusǎ o stea de la mii de ani luminǎ, cînd microscoape ionice cu mǎriri de milioane de ori cerceteazǎ atomul şi particulele elementare, cînd pe baza radioactivitǎţii se determinǎ vîrsta formaţiilor geologice şi a pieselorarheologice, astǎzi în faţa atîtor metode de cercetare mai poate rǎmîne Biblia în picioare?

2 Acesta este canonul protestant. Prin canon se înţelege lista de lucrǎri/documente/materiale religioase

acceptate de cǎtre o religie. Prima datǎ noţiunea de canon a fost utilizatǎ în 367 en (Consiliul de la Cartagina, vezi Istoria bibliei, la urmǎ). Astfel, canonul protestant (inclusiv reformaţii, calviniştii şi evangheliştii) conţine 66 de cǎrţi (ştim cǎ Luther a eliminat printre altele cartea lui Daniel, vezi capitolul respectiv, mai încolo), cel catolic 73, samaritenii (da, chiar aceia din biblie) au doar 5 (Pentateuchul) deşi unii considerǎ şi Ioşua ca fǎcând parte din acest canon (numit acum Hexateuch), etiopienii ortodocşi 81 (cel mai lung canon), evreii 24 (din Vechiul testament, desigur, cu menţiunea cǎ aceste 24 de cǎrţi conţin marea parte a celor 39 creştine, doar cǎ sunt grupate mai compact; canonul evreiesc se mai numeşte Tanakh), ortodocşii ca. 80, funcţie de rit.

3 Acest lucru are mai puţinǎ importanţǎ. Mult mai importantǎ este, dupǎ mine, expresia: Adevǎr grǎiesc eu vouǎ: ....[urmeazǎ adevǎrul]...

4 Protestantismul refuzǎ sǎ accepte canonicitatea oricǎrei tradiţii bisericeşti, alta decât cea înscrisǎ în biblie, doctrinǎ numitǎ Sola scriptura. Este vorba desigur de selecţiunile fǎcute de Luther din canonul catolic. Cruciada dusǎ aici de autor se poate explica numai prin faptul cǎ biblia lui Luther (dar şi cele care i-au urmat) nu reflectǎ, ca dealtfel nici o biblie de pânǎ acum, conţinutul manuscriselor originale, ci sunt copii modificate ale unor copii modificate ale unor copii modificate etc. etc., aşadar este relativ dificil sǎ aperi o doctrinǎ din care nu ai informaţia originalǎ. Dar unii mai încearcǎ...

5 Fals. Ceea ce omul vrea sǎ creadǎ nu este un manual de istorie ci un mit. Cartea de matematicǎ nu poate fi crezutǎ tocmai pentru cǎ este exactǎ şi se poate dovedi oricând cǎ aşa este. Un mit poate sau nu sǎ fie adevǎrat, dar acest lucru nu are importanţǎ, pentru cǎ nu adevǎrul este scopul mitului ci mesajul.

5

Dacǎ ea este numai o ticluire omeneascǎ, învelitǎ în falsa afirmaţie cǎ este o descoperire dumnezeiascǎ, autorii vrînd prin aceasta sǎ ne ducǎ în rǎtǎcire6, sǎ fie ştiut cǎ nu vrem sǎ ne lǎsǎm pǎcǎliţi. Scepticismul veacului nostru ne-a învǎţat sǎ nu dǎm crezare oricǎrei teorii, oricǎrei vorbe, ci sǎ le cercetǎm întîi. De aceea nu îi credem nici pe cei ce susţin cǎ Biblia nu este adevǎratǎ.

Noi vrem sǎ ne convingem printr-o minuţioasǎ cercetare. Astfel o vom privi prin lunetǎ şi o vomanaliza prin microscop, o vom proba cu rigla de calcul şi pe baza radiaţiei. Voi chema mai multe ramuri ale ştiinţei sǎ depunǎ mǎrturie dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau nu.

Cineva îmi spunea odatǎ cum fiind într-un grup, unul afirma sus şi tare cǎ Biblia nu este adevǎratǎ. Un altul îl întrerupse cu întrebarea: "Ascultǎ, ai citit dta vreodatǎ Biblia? Ai citit-o?" La aceasta, respectivul a rǎspuns sincer: "Nu, n-am citit-o.7"

Gîndiţi-vǎ cǎ aş avea în faţa mea o farfurie cu mîncare şi fǎrǎ sǎ gust mǎcar o linguriţǎ, eu vin şi afirm cǎ nu este bunǎ. Oare e valabilǎ afirmaţia mea? Pe ce se întemeiazǎ ea? Un om cinstit nu poate critica un lucru pînǎ ce nu îl cunoaşte îndeaproape.

Studiul acesta e necesar pentru credincioşii vremii noastre. Azi nu mai poţi zice cǎ tu crezi Biblia fiindcǎ preotul sau predicatorul ţi-a spus cǎ e adevǎratǎ.

Tu însuţi trebuie sǎ fii convins cǎ e adevǎratǎ. Cînd alţii aud cǎ tu citeşti Biblia, rîd ironic şi-ţi zic: "Cum, mai citeşti Biblia? Se poate ca tu, om cu pregǎtire, sǎ crezi aşa ceva?" Ironia este o armǎ foarte ascuţitǎ. Pentru acei ce nu au cercetat, nu s-au convins ei personal de adevǎrul Bibliei, o aşa loviturǎ a vrǎjmaşului e gata sǎ-i doboare. La început, iau Biblia de pe masǎ ca sǎ n-o vadǎ alţii, iar cu vremea nu mai citesc deloc în ea. E cu totul altfel pentru unul care a probat-o şi ştie cǎ e aur curat. Bijutierul nu se sperie de pǎrerea ţǎranului cu privire la aur.

Cu cît vei fi mai convins de adevǎrul Bibliei, cu atît vei fi mai de neclintit în credinţa ta.

Studiul acesta e necesar chiar şi pentru cei ce sunt pe deplin convinşi cǎ Biblia e adevǎratǎ, cǎ este Cuvîntul lui Dumnezeu, ca sǎ o citeascǎ mai mult, sǎ o iubeascǎ mai mult. Mulţi au neglijat-o în vremea din urmǎ. Au trecut zile şi n-au citit-o. Nu au timp pentru ea şi nu le este foame de învǎţǎturile ei. Cercetarea noastrǎ va fi ca mirosul de fripturǎ, care trezeşte foamea şi în cel ce se pǎrea cǎ nu este flǎmînd; ca şi curǎţirea unui diamant ce zǎcea plin de praf, dar acum nu te mai saturi a-l privi, cum reflecteazǎ cu multele sale feţe, razele scînteietoare ale soarelui. O, cum aş vrea ca Duhul Domnului sǎînlǎture toatǎ neglijenţa noastrǎ faţǎ de Biblie!

Într-o zi, un copilaş lua de pe o poliţǎ din casǎ o carte veche cu scoarţe tari şi se juca cu ea. Mamǎ-sa vǎzîndu-l, îl certǎ şi îi spuse cǎ nu are voie sǎ se joace cu ea, fiindcǎ e Cartea lui Dumnezeu. Copilul o privi îndelung şi apoi zise mamei:"Dacǎ e Cartea lui Dumnezeu, ar trebui s-o trimiteţi înapoi lui Dumnezeu, cǎ voi şi aşa nu mai citiţi din ea."

6 Nicidecum. Scopul era manipularea masei de oameni, la început evreiascǎ, apoi, "mulţumitǎ" Sf. Pavel, şi

de alte naţionalitǎţi.7 O pildǎ inventatǎ, la fel ca majoritatea din aceastǎ carte. Acceaşi întrebare, dar întoarsǎ invers, am putea-o

pune şi autorului: "Dumneata ai studiat matematica, fizica, istoria, astronomia şi ştiinţele naturii?. Cum poţi spune atunci cǎ aceste ramuri ale ştiinţei confirmǎ biblia?"

6

Vai, în cîte familii de credincioşi nu s-ar putea spune acelaş lucru! Noi cîntǎm adeseori:"Cartea asta Dumnezeu ne-a dat.Ea-i izvorul fericirii,Cînd noaptea morţii va sosi,Razele ei vor strǎluci."

Da, Dumnezeu ne-a dat-o, dar o folosim noi? Gǎsim în ea izvorul fericirii? În clipa morţii oare ne vor strǎluci razele ei?

Apoi studiul acesta e necesar pentru cei necredincioşi. Multi au ajuns sǎ nu creadǎ Biblia fiindcǎ aşa li s-a spus de alţii. Ei n-au cercetat, ci au luat de bun ce li s-a spus8. Dar nimeni n-ar vrea sǎ fie înşelat, nici în lucrurile mici, dar mai ales în cele mari, privitoare la viaţǎ, la fericire, la veşnicie. Acest studiu i-ar putea ajuta sǎ vadǎ adevǎrul. Ah, cum doresc aceasta9! Port în sufletul meu ruga ca Duhul Sfînt sǎdea fiecǎruia multǎ luminǎ prin acest studiu. Atunci timpul cheltuit de mine în pregǎtirea lui10 şi timpul cheltuit de tine în citirea lui s-ar transforma într-un cîştig pe care nici o minte omeneascǎ nu l-ar putea calcula, ci doar veşnicia îl va putea arǎta. Cunoaşterea adevǎrului, alipirea de adevǎr şi trǎirea în adevǎr, duce la cel mai mare cîştig pentru timp şi eternitate.

8 La fel a procedat şi biserica. De fapt, acesta era singurul mijloc de propagare a învǎţǎturilor bibliei. Noroc de

Gutenberg şi Luther, ei permiţând maselor sǎ afle şi singure ce scrie în Biblie. Vezi şi nota 989.9 Autorul nu vrea ca noi sǎ vedem adevǎrul ci vrea sǎ ne convingǎ de "adevǎrul" bibliei.10 Acest aşa-zis studiu şi pregǎtirea lui nu cred cǎ i-au luat prea mult timp domnului autor. Conţinutul exact al

acestui studiu se regǎseşte pe un site web al unei congregaţii sectante americane. Interesantǎ este însǎ afirmaţia domniei sale cum cǎ predicile ar fi fost înregistrate şi apoi transcrise (unele nume au greşeli provocate de scris, altele de pronunţie), de parcǎ n-ar fi putut sǎ le dea direct foaia.

7

II. MǍRTURIA ARHEOLOGIEI

A. PERIOADA PATRIARHALǍ

Arheologia este ştiinţa care se ocupǎ cu studierea trecutului istoric al omenirii, pe baza rǎmǎşiţelor materiale ale vechilor culturi scoase la suprafaţǎ prin sǎpǎturi. Nu numai inscripţiile, ci chiar şi cioburile au grai pentru arheologi. Ele spun cǎrei civilizaţii aparţineau.

Biblia e o carte foarte veche. Întrucît ştiinţa aceasta studiazǎ trecutul, voi chema arheologia sǎ depunǎmǎrturie dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau nu.

Arheologia dǎ grai pietrelor. Domnul Isus spunea odatǎ duşmanilor Sǎi, care îi cereau sǎ opreascǎ pe copiii ce cîntau laude: "Dacǎ aceştia vor tǎcea, pietrele vor striga" (Luca 19:40). Azi, fiindcǎ mulţi au încetat de a-L slǎvi pe Cristos, iar unii chiar dacǎ îi cîntǎ laude cu buzele, Îl tǎgǎduesc prin traiul lor pǎcǎtos, existǎ pietre care Îl mǎrturisesc, care Îl proslǎvesc pe Dumnezeu. Da, existǎ pietre care vorbesc despre El şi Cuvîntul Lui, mai puternic decît cei mai talentaţi predicatori.

Dovezile pe care le dǎ arheologia cu privire la Biblie sunt foarte multe.

Credeţi-mǎ, eu personal am rǎmas uimit de mulţimea lor, cînd am cercetat îndeaproape acest domeniu11. Vǎ mǎrturisesc cǎ pentru mine este folositor studiul acesta şi sper cǎ va fi la fel pentru toţi cititorii.

1. Potopul

O relatare a Bibliei pe care foarte mulţi o puneau la îndoialǎ, iar alţii o tǎgǎduiau şi o ironizau, a fost POTOPUL. Capitolele 6 - 9 din Geneza se ocupǎ cu descrierea lui. "Cum s-ar putea sǎ fie adevǎrat aşa ceva?" ziceau scepticii. Cu toate cǎ ne despart cîteva mii de ani12 de acel eveniment, noi vrem sǎ ştim

11 Cititorii vor afla cât de "aproape" a cercetat autorul aceste informaţii, citind cu atenţie unele note de subsol.

Este suficientǎ citirea fǎrǎ prejudecǎţi şi cu o bazǎ ştiinţificǎ minimalǎ a informaţiilor date pentru a constata falsitatea unor afirmaţii. De aceea şi numǎrul imens (994 !!) de note de subsol.

12 James Ussher (sau Usher, 4.1.1581 - 21.3.1656), teolog anglican de origine irlandezǎ. Este primul care a socotit cu biblia în mânǎ datarea lumii (Annalium pars postierior, 1654) şi a stabilit cǎ punctul iniţial a fost noaptea (lungǎ) ce a precedat data de 23.10.4004 îen, o duminicǎ evident (Ussher a considerat în acest calcul atât ziua lungǎ a lui Yoshua cât şi cei 4 ani greşiţi ai lui Dyonisus468). Cât despre potop, Ussher a avut nişte dificultǎţi, fǎcând precizarea esenţialǎ cǎ distanţa dintre creaţie şi potop era fie de 1656 ani (Vechiul testament evreiesc), fie de 1307 ani (Pentateuchul samaritean) fie de 2262 ani (varianta etiopianǎ). Astfel, arca ar fi atins Arafatul într-o miercuri, 5.5.2348 îen. Ussher ar fi calculat şi data izgonirii din rai, o nefastǎ zi de luni, 10.11.4004 îen. Toate datele sunt conform calendarului iulian şi calculate atât pe baza bibliei cât şi astronomiei (un fel de astrologie mai ştiinţificǎ). Informaţiile lui Ussher au fost atât de credibile încât au fost publicate în multe ediţii ale bibliei.John Lightfoot (29.3.1602 – 6.12.1675), cleric englez şi fiu de vicar. Şi el s-a ocupat de datarea creaţiei, respectiv a potopului. Lui i se datoreazǎ celebra orǎ de 9 dimineaţa, când Dumnezeu ar fi creat lumina, orǎ atribuitǎ pe nedrept lui Ussher (Lightfoot îşi publicase cronologia în 1644, cu 10 ani înaintea lui Ussher). 2 ani mai târziu a susţinut luna de septembrie 3928 îen.Isaac Newton507 s-a ocupat şi el de acest lucru.La fel şi Charles A.L. Totten600.Toate datǎrile diferǎ între ele, uneori substanţial. Nici unul nu şi-a dat seama de un lucru elementar: dacǎ reforma calendarului iulian a fost necesarǎ datoritǎ defecţiunii lui (10 zile diferenţǎ în ca. 1500 de ani), trebuiau sǎ recalculeze acea diferenţǎ şi retroactiv. Dar în Anglia, pe atunci, nu exista calendarul nou.

8

dacǎ a fost sau nu potopul. Vrem sǎ ne convingem dacǎ e adevǎrat ce spune Biblia sau e minciunǎ13. Cum putem şti aşa ceva? Întrebǎm arheologia, ea ne poate lǎmuri14.

Arheologia a scos la luminǎ o seamǎ de istorisiri ale potopului. Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, greceşti, egiptene şi feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoşteau tehnica scrisului, cunoştinţa despre potop a rǎmas pe cale de tradiţie, adicǎ s-a transmis oral din tatǎ în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem15 a fǎcut un studiu aprofundat asupra tradiţiei potopului la multe popoare şi rezultatul l-a consemnat în cartea sa: "Die Sintflut in Sage und Wissenschaft". În introducere, el zice: "Dintre toate tradiţiile, nici una nu e atît de generalǎ, atît de rǎspînditǎ pe pǎmînt... ca tradiţia potopului." Iar Dr. Richard Andrée16, alt învǎţat german, a colectat 88 de tradiţii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia şi 46 de la popoarele din America17. Faptul cǎsunt diferite, ar putea obiecta cineva, aratǎ cǎ nu sunt adevǎrate. Da, ele sunt diferite, spune şi autorul, însǎ toate au trei lucruri comune:

1) Toate mǎrturisesc cǎ a fost un potop de ape pe pǎmînt, care a nimicit omenirea.2) Toate afirmǎ cǎ mijlocul de salvare a fost o corabie.3) Toate spun cǎ o sǎmînţǎ de oameni a fost salvatǎ de la nimicire; unele chiar precizeazǎ cifra de

opt.18

Arheologia a scos la suprafaţǎ mai multe tǎbliţe de teracotǎ, un fel de plǎci de lut, care erau scrise cînd erau moi, apoi se puneau la uscat, iar dupǎ aceea se aşezau în bibliotecǎ. Dupǎ mii de ani, cu ajutorul hîrleţului şi a tîrnǎcopului, arheologia a reuşit sǎ scoatǎ de sub dǎrîmǎturi, tǎbliţe pe care sunt relatǎri înlegǎturǎ cu potopul.

O expediţie arheologicǎ sub conducerea lui A.H. Layard19 a fǎcut sǎpǎturi la Ninive între anii 1845-1847 şi a dezgropat unul din palatele lui Sanherib20. Layard a adus mult material arheologic pentru

13 Vaticanul şi protestanţii nu vǎd în istorisirea biblicǎ a potopului ceva esenţial din punct de vedere teologic şi

admit, chiar dacǎ numai cu jumǎtate de gurǎ, cǎ ar putea fi doar un fel de mit cu substrat real. Autenticitatea absolutǎ a relatǎrilor bibliei este însǎ un factor primordial (sine equa non) la evanghelişti.

14 Un articol din 2002 din revista germanǎ Die Zeit.15 Prof.dr. Johannes Karl Richard Riem (posibil 15.11.1868 - ?). Die Sintflut in Sage und Wissenschaft,1925.16 Richard Andrée (26.02.1835 - 22.02.1912) a fost geograf. Cartea se numeşte Die Flutensagen,

ethnologisch betrachtet.17 Dupǎ H.F. Vos47 ar fi ca. 270 (în The International Standard Bible Encyclopedia, 1982, p. 319-321). S-au

triplat poveştile în numai 77 de ani.18 Hai sa citim toate reportajele despre incendiile unor case din presa cotidianǎ. Avem desigur relatǎri diferite,

dar toate se reduc la arderea locuinţei şi a unor bunuri de valoare, la salvarea în extremis a unei familii, la eroismul pompierilor, eventual la pǎpuşa salvatǎ din flǎcǎri şi lacrimile de bucurie ale fetiţei.Lucrurile în comun sunt evidente şi strâns legate de fenomenul în sine. Trebuie doar sǎ priveşti detaşat de problemǎ şi, deodatǎ, ai imaginea corectǎ. Ori, unul din trucurile acestor prezentǎri, este prezentarea de informaţii emotive sau de care te ataşezi inconştient, cu scop de scurtcircuit al raţiunii.

19 Sir Austen Henry Layard (5.3.1817 – 5.7.1894) a descoperit Biblioteca regalǎ a lui Assurbanipal21 în dealul de la Kuyunjik (Irak) constând din zeci de mii de tǎbliţe conţinând informaţii dintre cele mai diverse, printre care şi Epopeea lui Ghilgameş în 2 versiuni (akkadianǎ şi sumerianǎ). Materialul documentar a fost adus în Anglia şi donat British Muzeum. Din pǎcate, biblioteca nu era într-un singur loc ci rǎspânditǎ în mai multe locaţii, astfel încât, astǎzi nu se mai poate reconstitui locul de provenienţǎ al tǎbliţelor. Layard a descoperit, de fapt, doar biblioteca de Sud-Vest (1849). Asistentul sǎu, Hormuzd Rassam363, a descoperit, 3 ani mai târziu, o a doua bibliotecǎ, situatǎ diametral opus. Numǎrul total de tǎbliţe şi fragmente ale acestora a fost inventariat la ca. 26000, trebuie sǎ ne aşteptǎm deci cam la ca. 10000 de texte diferite. Cartea sa, Discoveries at Niniveh (1854).

20 Sennacherib (Śïn-ahhe-eriba), fiul lui Sargon II279 şi rege al Asiriei (705 – 681 îen). În 701 îen regatul Iuda s-a rǎsculat (cu suport egiptean) contra lui, lucru ce l-a înfuriat şi l-a determinat sǎ ardǎ mai multe oraşe (46!!!) din Iuda şi luând în robie 200156 oameni, dar n-a mai apucat sǎ mai captureze şi Ierusalimul.

9

Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3000 lire pentru muzeu şi Layard a fost trimis din nou pentru excavaţii. Între anii 1849-1851, el dezgroapǎ alt palat al lui Sanherib şi palatul lui Asurbanipal21. Un îmbelşugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic.

Dupǎ mai mulţi ani, un tînǎr geniu, George Smith22, funcţionar la muzeu şi cunoscǎtor al scrierii cuneiforme, a fost însǎrcinat cu sortarea materialului şi cu copierea inscripţiilor de pe tǎbliţele cele mai importante pentru cercetǎtorii strǎini. Lucrînd astfel, într-o zi, dǎdu peste un fragment de tǎbliţǎ pe care erau urmǎtoarele cuvinte:"Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi s-a întors şi un loc de odihnǎ nu a gǎsit şi s-a reîntors."

Smith 22şi-a dat seama de asemǎnarea acestor rînduri cu relatarea potopului din Genezǎ. Numaidecît a început sǎ caute dupǎ cealaltǎ bucatǎ ruptǎ a tǎbliţei.

Cǎutînd, a gǎsit alte douǎ tǎbliţe, cu alte relatǎri tot despre potop. El a anunţat marea lui descoperire la 30 dec. 1872, înaintea Societǎţii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzaţional nu numai pentru bǎrbaţii de ştiinţǎ, ci chiar şi pentru public în general.

Pînǎ atunci se cunoştea o versiune babiloneanǎ a potopului, descrisǎ de istoricul Berosus23, uncontemporan cu Alexandru Macedon24. Toţi presupuneau însǎ cǎ Berosus a împrumutat istoria

Evenimentul a fost înregistrat de Sennacherib (prisma lui Taylor289), Herodot297, Josephus Flavius50 şi câţiva autori biblici. Prisma lui Taylor nu spune de o înfrângere ci de un succes (ca. 200000 de soldaţi morţi ar fi fost un dezastru) pentru cǎ Ezechia a început a-i plǎti tribut. Biblia spune însǎ altceva (4 Regi 17-19 şi 2 Cronici 32:1-23): faimosul masacru a celor 185000 de asirieni. Herodot297 nu zice nimic de evrei ci de înfrângerea asirianǎ în faţa armatelor egiptene (faraon Sethos): dupǎ el (Istoria 2:141), o mulţime de şoareci de câmp ar fi ros toatǎ pielǎria şi corzile arcurilor asirienilor la comandǎ divinǎ, fǎcându-i vulnerabili. A doua zi egiptenii ar fi început sculptarea unei statui a lui Sethos cu un şoricel în mânǎ, pentru a comemora evenimentul, statuie ce avea epitaful: Priveşte-mǎ şi învaţǎ sǎ fii supus zeilor!. Sethos este [posibil sǎ fie] denumirea grecǎ a lui Shebitku299.

21 Ashurbanipal (Assurbanipal sau Sardanapal (greceşte), Aššur-bāni-apli, 685 – ca. 627 BCE) a domnit din 669 pânǎ în ca. 631 sau 627 îen. Fiu al lui Esar-Haddon302, a fost ultimul dintre marii regi ai Asiriei. Deşi era al treilea fiu, vǎduva lui Sennacherib20, Naqi'a-Zakutu, a acţionat în forţǎ şi l-a impus rege, împotriva unei pǎrţi a nobilimii şi preoţimii, chiar contra primului fiu, Shamash-shum-ukin317. De asemenea, este celebru şi pentru cǎ era unul dintre foarte puţinii regi ce ştiau sǎ scrie sau sǎ citeascǎ (nu numai akkadianǎ şi sumerianǎ, ba chiar şi scrierea de dinainte de potop), ba chiar sǎ socoteascǎ. În biblie este cunoscut din Ezra 4:10. Este creatorul celebrei biblioteci de la Ninive, unde a încercat sǎ adune toate cunoştinţele lumii. A fost foarte rǎzboinic, dar a fǎcut pace în ultimii ani de domnie.

22 George Smith (26.3.1840 – 19.8.1876) a fost un celebru asiriolog, deşi a început tocmai de jos. A fost remarcat de cǎtre Rawlinson345 ce i-a permis sǎ studieze tǎbliţele cuneiforme. Prima traducere a fost data plǎţii tributului lui Iehu, regele Israelului, cǎtre Shalmanaser III254. A publicat în 1871 Analele lui Assurbanipal21 şi a comunicat proaspetei înfiinţate Society of Biblical Archaeology un articol referitor la istoria timpurie a Babilonului. În 3.12.1872 a tradus povestirea caldeianǎ a potopului în faţa aceleiaşi societǎţi. În ianuarie 1873, January Edwin Arnold, editorul ziarului The Daily Telegraph, l-a trimis pe Smith la Ninive, pe banii ziarului, pentru a gǎsi toate fragmentele din aceastǎ istorie. Smith a descoperit fragmentele lipsǎ, dar şi multe altele (dinastiile babiloniene). În 1874 Smith a plecat din nou la Ninive, de data asta pe banii Muzeului la care lucrase. Toate tǎbliţele gǎsite de el şi care se potriveau în povestirea potopului au fost grupate de Smith în lucrarea The Chaldaean Account of Genesis (1880, coautor cu Archibald Sayce65). Deşi celebru, a murit sǎrac, soţia şi copii primind bani prin chetǎ publicǎ.

23 Berossus (Βεροσσος sau Bel-re-ušu, sec. III - nu se ştie când s-a nǎscut, nu se ştie când a murit), scriitor (este cunoscut mai mult pentru astrologie decât pentru istorie) babilonian de orientare elenisticǎ şi preot în templul lui Marduk. Opera sa capitalǎ Babyloniaca (Istoria Babilonului) a fost scrisǎ ca. 290-278 îen pentru regele seleucid Antiochus I. Aceastǎ operǎ nu ne-a rǎmas decât prin scrierile, şi acestea pierdute, lui Posidonius din Apamea (135-50 îen) şi Aetius (sec. I - II en). Creştinii şi evreii l-au citat pe Berossus via

10

Alexandru Polyhistor (ca. 65 îen) sau via Juba din Mauretania (ca. 50 îen - 20 en). Amândoi au scris pe larg despre Asiria şi Babilon, unde Berosus era o sursǎ de prima mânǎ, dar nici lucrǎrile lor n-au supravieţuit timpului. Josephus Flavius50 se bazeazǎ pe Berossus via Alexander Polyhistor, deşi impresia lǎsatǎ este cǎ are acces direct la acesta. Tatian820 (sec. II en), Theophilus din Antiohia32 (180 en) şi Titus Flavius Clemens822 (ca. 200 en) sunt singurii creştini care l-au citat pe Berossus, ca şi cum ar fi avut acces direct la el. Lucrǎrile celor doi intermediari ne sunt cunoscute prin intermediul lui Abydenus348 (sec. II-III en) şi Sextus Julius Africanus1072 (sec. III en). şi operele lor sunt pierdute, dar anumite informaţii din ele sunt pǎstrate de cǎtre Eusebius de Cezareea810 (ca. 260-340 CE) în Chronicon, şi aceasta pierdutǎ în original (din fericire existǎ câteva traduceri (armeanǎ, ca. 500-800 en)), precum şi prin Georgius Syncellus în Ecloga Chronographica (ca. 800-810 en). Menţionarea lui Berossus în Praeparatio Evangelica a aceluiaşi Eusebius810 sunt de fapt preluǎri din Josephus50, Tatian820 şi surse necunoscute. Ceilalţi scriitori creştini au folosit exclusiv Eusebius810 în menţiunile lor. Pierderea lucrǎrilor lui Berossus trebuie pusǎ pe seama nepopularitǎţii sale în perioada elenisticǎ, pentru cǎ opera lui Ctesias din Cnidus, Persica, servea pe atunci ca istorie oficialǎ a Mesopotamiei. Istoricii de azi considerǎ opera lui Berossus ca fiind inutilǎ pentru studiul Mesopotamiei, uneori complicând inutil lucrurile.Aici ne intereseazǎ partea cu potopul. Astfel, cartea a doua descrie istoria regilor din Babilon de la creaţie pânǎ în sec. VII îen. Potopul ni s-a pǎstrat prin Syncellus şi este extrem de similar epopeei lui Ghilgameş, doar cǎ Utnapiştim este înlocuit cu Xisouthros28 (Ziusudra, eroul sumerian al potopului - Berossus a scris în greacǎ). Berossus, prin Eusebius810, ne prezintǎ şi lista regilor antediluvieni.Deşi Sargon279 şi Hammurabi118, doi lideri de prim rang, sunt marginal trataţi, menţiuni suprinzǎtoare sunt fǎcute de Berossus despre Semiramis (Sammuramat, soţia lui Samshi-Adad V, 824-811 îen), posibil şi pentru cǎ scriitorii greci o idolatrizau (nu cea cu grǎdinile suspendate, ci aceea care ar fi fost fondatoarea Babilonului, fiicǎ a zeiţei siriene Derketo şi cǎsǎtoritǎ cu fondatorul legendar al cetǎţii Ninive, Ninus).

24 Alexandru cel Mare (Μέγας Ἀλέξανδρος, 7.356 – 11.6.323 îen), cunoscut şi ca Alexandru III Macedon (336–323 îen), a fost unul dintre cei mai mari cuceritori ai lumii, stǎpânind tot ce era cunoscut grecilor în acea perioadǎ, fǎrǎ a pierde vreo bǎtǎlie. A fost atât de renumit încât generaţii de bǎrbaţi au fost numiţi Alexandru în amintirea lui iar Cezar846 a plâns lângǎ statuia lui, pentru cǎ nu reuşise pânǎ la vârsta de 33 de ani nici mǎcar sǎ conducǎ pe deplin Roma, pe când Alexandru reuşise sǎ cucereascǎ toatǎ lumea. Se pare cǎ visul lui Alexandru, acela de a cuceri toatǎ lumea, îşi avea rǎdǎcinile în copilǎrie, când Aristotel555, tutorele sǎu, îi povestise odatǎ despre locul unde se terminǎ pǎmântul şi începe Marea cea fǎrǎ de sfârşit.Este fiul regelui macedonean Filip II, cel ce reuşise unirea tuturor cetǎţilor greceşti sub o singurǎ comandǎ (a sa, evident). Plutarh1087 ne zice cǎ la moartea sa ar fi ars templul Artemisei din Efes, fapt interpretat în epocǎ ca şi cum zeii ar fi fost atât de ocupaţi cu tânǎrul rege încât au neglijat complet templul. Arrian, Curtius, Diodorus207, Justin şi Plutarh1087 ar fi menţionat cǎ un oracol i-ar fi revelat tânǎrului Alexandru cǎ tatǎl sǎu n-ar fi fost Filip II ci chiar Zeus, dupǎ Plutarh1087 prin Hercule şi Caranus, iar dupǎ mamǎ (Olimpia) din Ahile, eroul troian. Interesantǎ este şi povestea lui Ducipal (corect Bucephalus - cap de taur), armǎsarul negru pe care l-ar fi primit Filip II de la un grec din Salonic, care nu se lǎsa deloc îmblânzit de oameni dar cǎruia îi era fricǎ de umbra sa. Dupǎ Plutarh1087, calul l-ar fi însoţit pe Alexandru pânǎ la vârsta de 30 de ani (calul). Locul din India unde a murit în bǎtǎlie acest mândru armǎsar a fost denumit de Alexandru Bucephala. Alexandru a reuşit marea performanţǎ de a învinge fantastica Falangǎ sacrǎ a Thebei, consideratǎ invincibilǎ (338 îen, la Chaeronea). A devenit rege în 336 îen, când tatǎl sǎu a fost asasinat la nunta fiicei sale, Cleopatra, cu regele Epirului, Alexandru, de cǎtre iubitul sǎu, Pausanias din Orestis. Alexandru a fost imediat proclamat rege de cǎtre armatǎ. Avea pe atunci numai 20 de ani.A urmat perioada cuceririlor. Un episod important, devenit legendǎ, se referǎ la capitala Frigiei, Gordius, unde Alexandru ar fi "rezolvat" în modul lui agresiv problema pusǎ, cu sabia (cine desfǎcea nodul gordian era destinat a fi conducǎtorul Asiei). A trecut prin Iudeea, dar aparent n-ar fi "vizitat" Ierusalimul. În 331 îen a urmat Egiptul, fiind proclamat fiul "oficial" al lui Zeus (Amon la egipteni, de la care a împrumutat coarnele). El a înfiinţat celebrul oraş Alexandria. Dupǎ aceea s-a întors spre Persia şi a prǎdat şi ars (se presupune cǎ ar fi fost totuşi un accident) Persepolisul timp de multe luni. În acest foc se spune cǎ ar fi ars cartea lui Arda Wiraz, o operǎ zoroastrianǎ conţinând toate arhivele Avesta şi Zand (un fel de cǎrţi de magie).A murit în dupǎ-amiaza zilei de 10 sau 11.6.323 îen, din cauze cumulate: depresie, febrǎ şi cheful straşnic tras de cu noapte în palatul lui Nabucodonosor323. Nu apucase sǎ lase moştenitori (fiul sǎu, Alexandru IV, urmând a se naşte 6 luni dupǎ moartea sa, de la Roxana) deşi a avut trei neveste (Roxana a Bactriei -consideratǎ pe atunci cea mai frumoasǎ fatǎ din toatǎ Asia -, Statira, fata lui Darius III şi Parysatis, fiica lui Ochus334), aşadar imperiul a fost împǎrţit în 3 între generalii sǎi: imperiul macedonean (antigonid), imperiul seleucid în Asia şi cel ptolemaic din Egipt.

11

potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneanǎ25. Iatǎ cǎ acum se gǎsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivitǎţii şi care se asemǎna pînǎ în cele mai micidetalii cu istorisirea biblicǎ.

Imediat dupǎ anunţarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului "Daily Telegraph" din Londra au pus la dispoziţia lui George Smith22 suma de 1000 lire însǎrcinîndu-l sǎ meargǎ la Ninive sǎ caute celelalte fragmente de tǎbliţe, spre a întregi aceastǎ versiune asirianǎ a potopului.

Conform cu Enciclopedia Americanǎ, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith22 a mers la Ninive şi a fǎcut sǎpǎturi arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununatǎ de succes prin descoperirea fenomenalǎa unei imense biblioteci cu 30000 de tǎbliţe şi cilindri, care au aparţinut colecţiei împǎratului Asurbanipal21, 668-626 în.Cr., ultimul mare împǎrat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Aceastǎ descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încǎ în trei expediţii. Cea din urmǎ n-a reuşit s-o ducǎ la sfîrşit, cǎci moare de febrǎ la Alepo în 19 aug. 1875.

Între tǎbliţele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului.

O tǎbliţǎ spune cǎ toatǎ omenirea a fost nimicitǎ de potop; se precizeazǎ cǎ a fost nimicitǎ din cauza pǎcatelor, cu excepţia celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreunǎcu cîteva persoane şi cu cîteva animale au scǎpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune cǎpotopul a pustiit şapte zile, iar dupǎ ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei pǎsǎri ca sǎ cerceteze pǎmîntul: un corb, o rîndunicǎ şi un porumbel. Observaţi cum se aseamǎnǎ relatarea caldeianǎ cu cea biblicǎ?

Sǎ luǎm o altǎ tǎbliţǎ din biblioteca lui Asurbanipal21. Tǎbliţa este înscrisǎ la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune cǎ dumnezeii, la un sfat, au hotǎrît potopul şi au cerut lui Karitadra sǎ-şi facǎ o corabie destul de mare pentru el, familie şi animale. Cînd corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis uşa şiîndatǎ a început potopul, care a distrus omenirea.

Pe alte tǎbliţe s-a gǎsit un poem epic, care vorbeşte despre un personaj numit Ghilgameş. Poemul a fost scris pe 12 tǎbliţe cu un total de vreo 3000 rînduri din care noi avem abia vreo jumǎtate. Acest poem a fost tradus şi în româneşte şi editat la Bucureşti. Poemul a fost scris în cuneiformǎ cu mult înainte de scrierea Genezei de cǎtre Moise26. În rîndurile 132 şi 133 din acest poem se spune:"Am privit deasupra apelor, era linişte, Şi toatǎ omenirea era întoarsǎ în ţǎrînǎ."

Şi în acest poem sunt multe asemǎnǎri cu istorisirea biblicǎ: îndrumarea datǎ, pregǎtirea corabiei, potopul cu furtunǎ, nimicirea oamenilor, pǎstrarea vieţii, oprirea corabiei pe un munte, trimiterea de

Printre realizǎrile sale se numǎrǎ şi impunerea (de la sine) a dialectului grec koine ca lingua franca în toatǎ lumea cunoscutǎ, pânǎ şi biblia fiind tradusǎ în greacǎ.

25 Hai sǎ ne întrebǎm şi invers: nu este cumva biblia copiatǎ dupǎ legendele din zonǎ în timpul robiei babiloniene, când este plasatǎ şi scrierea ei pentru prima datǎ? La urma urmei, dacǎ cel mai vechi sul biblic ar fi fost scris de Moise iar Moise ar fi fost datat cel mai devreme în ca. 1500 îen, cum putea Epopeea lui Ghilgameş27, scrisǎ prin 2700 îen, sǎ fie copiatǎ dupǎ Moise?Pentru a fi corecţi în logicǎ, nu trebuie sǎ omitem ipoteza cǎ şi sumerienii şi evreii (Avram s-a nǎscut în Ur, conform bibliei) au fost martorii unor fenomene similare (potop local la sumerieni, global la evrei), doar cǎ le-ar fi înregistrat la date diferite, prin filiere diferite. Nu este foarte plauzibil, dar este totuşi o ipotezǎ.

26 Aşa, deci!

12

pǎsǎri pentru cercetarea pǎmîntului, aducerea unei jertfe de mulţumire şi cǎ aceastǎ jertfǎ a fost acceptatǎ, dîndu-se asigurarea cǎ nu va mai fi un alt potop27.

În descrierea potopului de cǎtre Berosus23 apar cam aceleaşi lucruri. Iatǎ o parte din relatarea lui: "În timpul domniei lui Xisutros28, al zecelea împǎrat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apǎrut regelui în vis şi l-a înştiinţat cǎ pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toţi oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus... sǎ-şi facǎ o corabie şi sǎ intre în ea cu familia sa, cu prietenii sǎi cei mai dragi, sǎ depoziteze în corabie provizii de mîncare şi bǎuturǎ, sǎ determine animale sǎlbatice, pǎsǎri şi patrupede, sǎ intre... Xisutros a ascultat şi a clǎdit o corabie... A adunat tot ce i s-a poruncit şi s-a îmbarcat cu soţia, cu copiii şi cu prietenii sǎi cei mai intimi. Potopul a venit..."

Şi în aceastǎ descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la pǎsǎri şi a adus jertfa de mulţumire.

Ziarul "Buffalo Courier Express"29 a descris cum o expediţie recentǎ a lui Dana şi Ginger, într-o regiune neexploratǎ din Mexic, au gǎsit o veche descriere Maya a potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscutǎ de vechile triburi de bǎstinaşi ai Americii Centrale, sunt puţin fantastice, totuşi elementele de bazǎ sunt comune cu cele biblice: cǎ a fost un potop care a acoperit tot pǎmîntul; cǎ potopul a nimicit oamenii şi vietuiţoarele; cǎ un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreunǎ cu animale şi pǎsǎri; cǎ la sfîrşitul potopului s-a dat drumul la pǎsǎri şi chiar nici frunza de mǎslin nu a fost omisǎ30.

27 Epopeea lui Ghilgameş, tǎbliţa 11. Traducerea este bazatǎ pe versiunea akkadianǎ.28 Ziusudra ((Ξισουθρος, Xisuthros în greacǎ), identificat cu Atrahasis akkadianul şi cu Utnapishtim este un

rege mitic al Sumerului, cârmuitor al oraşului Shurrupak. Ar fi domnit 10 ani-shar, 19 sari sau 64800 de ani, în funcţie de traducǎtor. În lista sumerianǎ a regilor, dupǎ Ziusudra urmeazǎ menţiunea potopului, regalitatea fiind preluatǎ, dupǎ potop, de Kish.Potopul este presupus a fi avut loc în ca. 2900 îen. Un strat aluvionar din acea perioadǎ a fost identificat la Shurrupak. Arca lui Ziusudra a fost identificatǎ de Berossus23 undeva în Armenia32.Legenda este cunoscutǎ dintr-o tǎbliţǎ parţial distrusǎ, tradusǎ de Arno Poebel în 1914. Prima parte trateazǎ crearea omului şi animalelor, precum şi fondarea primelor 5 oraşe: Eridu, Badtibira, Larak, Sippar şiShuruppak. Urmeazǎ informaţia cǎ zeii ar fi vrut sǎ trimitǎ potopul pentru a distruge omenirea. Dar zeul Enki (stǎpânul apelor din adâncuri - echivalent al lui Ea sumerian) îl avertizeazǎ pe Ziusudra din Shuruppak sǎ facǎ o corabie imensǎ (pasajul care indicǎ modul în care trebuia fǎcutǎ lipseşte). Furtuna ar fi dominat lumea timp de 7 zile, mai mai sǎ rǎstoarne corabia, dar zeul Utu (Soarele) apare, Ziusudra deschide o fereastrǎ şi i se închinǎ, sacrificǎ un taur şi o oaie. Dupǎ un alt fragment lipsǎ, potopul pare a fi terminat iar Ziusudra se închinǎ lui An (zeul cerului) şi lui Enlil (şeful cel mare), care-i dau viaţǎ eternǎ şi-l duc la o insulǎ cu numele de Dilmun, locul de unde rǎsare soarele. Insula Dilmun era situatǎ în Golful Persic. Aparent, mulţi traducǎtori, în graba lor de a justifica potopul biblic, au trecut cu vederea semnificaţia cuvântului KUR care în Epopeea lui Ghilgameş27 înseamnǎ munte înalt (în akkadianǎ), dar înseamnǎ ţarǎ [îndepǎrtatǎ/strǎinǎ] în sumerianǎ.Cât despre Atrahasis akkadianul, aici potopul este descris clar ca o revǎrsare distrugǎtoare a fluviului.În Epopeea lui Ghilgameş, Utnapishtim este singurul care a supravieţuit, împreunǎ cu soţia sa, potopului, înainte fiind, şi el, rege în Shuruppak. Enlil ar fi vrut ca pototpul sǎ distrugǎ toţi oamenii, dar Ea l-a prevenit pe acesta sfǎtuindu-l sǎ-şi facǎ şi el o barcǎ mare în care sǎ-şi încarce familia şi animalele reprezentative. Corabia a eşuat pe muntele Nisir. Utnapiştim a eliberat un porumbel, apoi o rândunicǎ, dar corbul nu s-a mai întors, semn cǎ gǎsise loc de aşezat. Şi celor 2 eroi li s-a promis viaţǎ veşnicǎ (oare mai trǎiesc azi?).

29 Buffalo Courier-Express a fost înfiinţat în 1926 prin unirea Buffalo Courier cu Buffalo Express. Ambele publicaţii se lǎudau cǎ sunt înfiinţate tocmai din 1828. Publicaţia a încetat din 1982. Acţionar şi editor, dar numai pentru Buffalo Express, a fost Mark Twain.Articolul nu poate fi încǎ localizat.

30 Mǎslinul nu creşte în America.Interesant de ştiut şi autorul uitǎ sǎ ne explice şi acest amǎnunt, este cum a supravieţuit acel mǎslin timp de un an sub 15 coţi de apǎ şi a rǎmas tot verde.

13

Povestiri despre potop s-au gǎsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni şi la greci.

Apoi potopul se constatǎ din termenii folosiţi în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus23 şi scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trǎit "înainte de potop", deci se afirmǎ cǎ a existat potopul.

Cercetǎtorii Bibliei fac legǎtura între aceşti 10 monarhi şi cap.5 din Geneza, unde sunt înşiraţi cei 10 patriarhi de la Adam la Noe31.

Ceva mai mult, Berosus23 susţine cǎ scrisul a fost inventat nu dupǎ potop ci înainte de potop. Pe o tǎbliţǎ cu scriere cuneiformǎ se pǎstreazǎ relatarea cu privire la un împǎrat, care avea mare plǎcere sǎciteascǎ scrierile rǎmase "dinaintea potopului". Împǎratul Asurbanipal21, care a înfiinţat vestita bibliotecǎ de la Ninive, aminteşte de "inscripţiile din timpul dinaintea potopului."

Deci, termenii "înainte de potop", "scrieri dinaintea potopului", "inscripţii din timpul dinaintea potopului" gǎsiţi pe tǎbliţele dezgropate de arheologie, dovedesc cǎ a fost potopul.

Ceea ce spune Biblia e confirmat şi de sǎpǎturile fǎcute de arheologi în solul pǎmîntului32. Descoperiri deosebit de interesante şi izbitoare, cu mare cîştig pentru adevǎrul Bibliei, au fost fǎcute în anul 1929, cînd trei echipe de savanţi în arheologie au fǎcut sǎpǎturi în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafaţǎ stabileşte cǎ în trecutul îndepǎrtat, un mare potop de ape a îngropat toatǎ civilizaţia. S-au descoperit sute de scule şi obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împǎratul Dariu33.

31 Sǎ nu exagerǎm, Facerea IV şi V sunt oarecum contradictorii. E bine de citit cu mare atenţie şi cu creionul în

mânǎ cǎci multe surprize pot apare.În plus, cei 10 regi sumerieni pot fi 10 sau 8, funcţie de sursa citatǎ. Iar aceşti suverani au domnit zeci de mii de ani (patriarchii au trǎit sub 1000 de ani fiecare).

32 Ba chiar existǎ mǎrturii ale unor istorici despre existenţa arcǎi pe muntele Ararat. Josephus Flavius50 a afirmat în Istoria evreilor cǎ ştie de o ţarǎ (prin Armenia), numitǎ Carroe, unde se gǎsesc rǎmǎşiţele arcǎi cu care s-a salvat Noe. Theophilus din Antiochia (ca. 115-185) spunea şi el cǎ aceste rǎmǎşiţe pot fi vǎzute şi azi în munţii Arabiei. La fel şi Epiphanius din Salamis1081 (ca. 315 - 403) care o plasa în ţinutul kurzilor. Şi dupǎ ei, mulţi alţi cǎlǎtori au relatat acelaşi lucru.Singura problemǎ este însǎ faptul cǎ nici unul n-a vǎzut-o personal de aproape. Toţi cǎlǎtorii au spus cǎ arca se vedea de la distanţǎ pentru cǎ muntele Ararat era plin de zǎpadǎ şi nu se putea urca pânǎ acolo iar istoricii au relatat din auzite. Muntele Ararat are câteva formaţiuni geologice foarte interesante, care, de la depǎrtare, pot aduce cu o barcǎ (cum e în zilele noastre, vezi pentru comparaţie capitolul Mǎrturia matematicii). Cercetǎtori "apolitici" au încercat în van sǎ descopere urme ale corǎbiei în acel munte cu aparaturǎ ştiinţificǎ, dar fǎrǎ succes. Cu excepţia lui Ron Wyatt56. Dovezile aduse de alţii fie s-au pierdut "oportun" în istorie (vezi raportul ţarist) fie au fost simple coincidenţe geomorfice.

33 Darius cel Mare (Darius I, Dārayawauš sau وشیدار , ca. 549 – 486/485 îen), împǎrat din 521 îen. A fost extrem de înţelept, reorganizând administraţia şi legislaţia. Este anti-eroul de la Marathon (490 îen). Se bǎnuieşte implicarea sa în luptele de culise pentru tron (în care au pierit doi fii ai lui Cyrus cel Mare72). De la el avem împǎrţirea imperiului în satrapii (provincii), fiecare trebuind sǎ contribuie la buget cu bani şi trupe. A creat noua capitalǎ, Persepolis (multǎ vreme distrusǎ, recent descoperitǎ). A continuat opera lui Necho (canalul Suez321). A creat o reţea imensǎ de drumuri, având popasuri apǎrate şi garnizoane. El a introdus daricul de aur (vezi 396). A fost tolerant cu religia supuşilor, el fiind monoteist (Ahuramazda) cu orientǎri dualiste (zoroastriene). A fost contra sclaviei (toţi lucrǎtorii erau plǎtiţi - un pas înaintea egiptenilor, unde lucrǎtorii, deşi nu erau sclavi, nu erau totuşi plǎtiţi).

14

O expediţie arheologicǎ condusǎ de Sir C. Leonard Woolley34 a fǎcut sǎpǎturi la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depǎrtare de locul unde se crede cǎ a fost grǎdina Eden35. Dupǎ ce au coborît cu sǎpǎturile la peste 20 m adîncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime.

În stratul acesta nu s-a gǎsit nici o urmǎ de civilizaţie. Pînǎ la el s-au gǎsit cioburi, unelte, obiecte, la fel şi sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley34, examinînd vestigiile civilizaţiei gǎsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: "Trebuie sǎ fi fost odezlǎnţuire nǎpraznicǎ, grozavǎ şi definitivǎ, care a rupt continuarea istoriei anterioare..."36

Altǎ expediţie a fǎcut sǎpǎturi la cetatea Fara777. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E. Schmidt37 de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune cǎ aici a trǎit Noe şi şi-a fǎcut corabia38. Expediţia lui Dr. Schmidt la fel a gǎsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecǎturǎ de pǎmînt galben şi nisip. Sub strat s-au gǎsitcǎrbuni de lemn şi cenuşǎ, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casǎ, toate avînd aparenţa cǎ populaţia lovitǎ pe neaşteptate de o mare catastrofǎ, "a fugit grǎbitǎ în dezordine, pǎrǎsind case şi toate cele aparţinǎtoare".

Cealaltǎ echipǎ de arheologi sub conducerea prof. Dr. S. Langdon39 de la Universitatea din Oxford a fǎcut sǎpǎturi la cetatea Chiş, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Şi aici s-a gǎsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fǎrǎ nici un fel de obiecte. Astfel, hîrleţul şi lopata au dat grai pǎmîntului, care mǎrturiseşte cǎ a existat potopul40.

34 Sir Charles Leonard Woolley (17.4.1880 – 20.2.1960), arheolog britanic, considerat a fi unul dintre primii

arheologi moderni. Cavaler din 1935. Fiu de cleric. A excavat multe localitǎţi, dar faima i-a venit de la mormintele regale din Ur. De exemplu, el a gǎsit mormântul reginei Pu-Abi, neatins de jefuitori. Alǎturi de ea, erau servitorii ei, care, otrǎviţi, o însoţiserǎ pentru a o servi şi în lumea de dincolo.

35 Încǎ nu se ştie unde a fost grǎdina Eden. În orice caz, conform unor cercetǎri recente, se presupune cǎ a fost mult mai departe de cei 18 km, fiind amplasatǎ undeva într-o depresiune muntoasǎ în zona Irak-Turcia.

36 Iatǎ însǎ ce ne ascunde autorul: O mare problemǎ a acestui Wolley34, şi care a dus la neacceptarea în lumea ştiinţificǎ a raţionamentelor lui, a fost faptul cǎ acest strat s-a gǎsit numai într-o regiune restrânsǎ din jurul cetǎţii Ur. Acest strat sedimentar n-a fost gǎsit, de exemplu, în cetatea Eridu (la doar 30 km distanţǎ) sau în alte zone excavate la acea adâncime.Urme de nǎmol aluvionar se gǎsesc de fapt cam peste tot - zona Irakului a fost plinǎ de inundaţii - dar acestea nu se suprapun - fie ca duratǎ, fie ca vechime. Cu alte cuvinte, cetǎţi situate la distanţe oarecum mici unele de altele prezintǎ urme aluvionare diferite, deci care nu se suprapun între ele. A fost potopul o doar inundaţie localǎ? Biblia şi evangheliştii spun cǎ nu, pentru cu s-ar putea justifica arca.Distanţa în timp între straturile aluvionare este cam de 20000 de ani (ale aceluiaşi sit arheologic). Sǎ fie potopul un fenomen ciclic?

37 Erich Frederich Schmidt (13.9.1897 - 3.10.1964), arheolog. A fost pionier al fotografiei aeriene în arheologie.

38 În biblie nu se spune de unde era Noe de loc, cum nu se spune de nici un patriarh cu excepţia lui Abraham. "Se presupune" înseamnǎ, dupǎ autor, cǎ se încearcǎ conectarea cumva a lui Noe la Ziusudra28 şi/sau Utnapiştim, ambii din Shurrupak, pentru a conferi legitimitate istoricǎ bibliei.

39 Dr. Stephen Herbert Langdon (8.5.1876 - 19.5.1937), a coordonat expediţia arheologicǎ anglo-americanǎ de la Kish între 1923 şi 1933. A scris, printre altele, Tammuz and Ishtar, Sumerian Epic of Paradise, the Flood and the Fall of Man, The Epic of Gilgamesh, The Babylonian Epic of Creation.

40 Încǎ nu se ştie, numai pe baza legendelor, dacǎ potopul a fost local (adicǎ fiecare relatare, de la Utnapiştim, Ziusutra28 şi Noe la folclorul altor popoare, s-ar fi referit strict la o calamitate localǎ, proprie zonei în care locuiau acele popoare) sau global. Deşi descrierea potopului biblic este aparent de tip global, apar nenumǎrate contradicţii şi imposibilitǎţi, rezolvate sublim doar prin intervenţia divinǎ, adicǎ prin miracole. Un potop global nu a fost încǎ dovedit ştiinţific, cel puţin pânǎ acum 110000 de ani n-a existat nici unul.

15

În legǎturǎ cu potopul, ing. Theodor Thaut, cercetǎtor ştiinţific la Institutul de Fizicǎ Atomicǎ al Academiei R.S.România, într-un documentar intitulat "Potopul: mit şi ipotezǎ ştiinţificǎ" spune: "...şi totuşi potopul biblic a existat.

Este vorba nu atît de un "potop" (termenul e incorect, ci de o catastrofǎ ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafaţǎ terestrǎ; un cataclism cu cutremure şi erupţii vulcanice, cu inundaţii, cu deplasarea uscatului, cu mişcǎri ale continentelor şi scufundarea unor întregi regiuni ale globului."

"Numǎrul argumentelor ştiinţifice, care confirmǎ potopul biblic, începînd cu mitologia comparatǎ şi terminînd cu metodele moderne, nucleare, de mǎsurare a vîrstelor diferitelor vestigii ce susţin teza, este din ce în ce mai mare."41

"În ce priveşte faptul în sine, (eliberat fireşte de aura mitului) s-ar pǎrea cǎ nu mai existǎ suspiciuni."

Dupǎ ce face o analizǎ a mitologiei comparate, continuǎ: "Argumentele ştiinţifice care susţin ideea "potopului" pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul ştiinţelor exacte: climatologia, hidrografia şi arheologia."

Deci, ceea ce veacuri de-a rîndul a fost tǎgǎduit de unii, în numele ştiinţei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arǎtǎ ca e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevǎr, de ştiinţele exacte ale secolului al douǎzecilea.

Biblia este stîncǎ neclintitǎ de la malul mǎrii. Cu cît este mai lovitǎ de valuri, cu atît devine mai sclipitoare în bǎtaia soarelui. Cu cît unii luptǎ împotriva ei, cu atît adevǎrul ei strǎluceşte mai mult.

Arheologia depune mǎrturie cǎ potopul a existat, deci Biblia este adevǎratǎ42.

2. Nimicirea Sodomei

Un alt text din Biblie de care scepticii au rîs şi şi-au bǎtut joc, este cel din Geneza 19:12-29, care descrie nimicirea Sodomei şi a Gomorei, împreunǎ cu alte douǎ cetǎţi, din pricina pǎcǎtoşeniei43.

41 Autorul se face cǎ nu înţelege diferenţa dintre "potopul a existat" şi capitolele 6 şi 7 din Facerea. Diferenţa

între descriere şi realitate este prea mare.Revenim iarǎşi la ştiinţǎ. Aceasta a demonstrat fǎrǎ echivoc cǎ nu a existat un potop global în ultimii 110000 ani, ori potopul biblic poate fi plasat cam în jurul anului 6000 îen.Potopuri locale în zona Mesopotamiei însǎ au existat, vezi notele 36 şi 40.

42 Facerea 7:2 zice de 7 perechi de animale, 6:20 zice doar de o pereche, 7:24 şi 8:3 zic de 150 de zile dar 7:4 şi 7:17 pomenesc doar de 40 de zile, colac peste pupǎzǎ, voiajul lui Noe a durat exact 1 an (din ziua 27 luna 2 anul 600 al lui Noe pânǎ în ziua 27 luna 2 anul 601). Nimeni nu poate crede cǎ Noe a luat cu sine cele aproape 5 milioane de specii animaliere şi încǎ în 2/7 exemplare, plus mâncarea lor pentru un an întreg, precum şi cum a rezolvat problema varza-capra-lupul. Înseamnǎ cǎ Dumnezeu a recreat cumva lumea sau toate animalele şi pǎsǎrile au evoluat cumva din cele care au putut încǎpea pe arcǎ. Legendele asiriene sunt mult mai de crezare pentru cǎ ele povestesc ceva local şi rapid, ori animalele care trǎiau în zona aceea puteau fi numǎrate pe degete. Şi mai trebuie afirmat un lucru dovedit ştiinţific: orice specie care rǎmâne sub un anumit numǎr de indivizi (varietate geneticǎ redusǎ) va dispare, deoarece vor apare mutaţii nedorite (la fel ca la oameni - cǎsǎtoria frate-sorǎ).

43 În Facerea 18:23-33, Avraam se roagǎ de Dumnezeu sǎ scape cetǎţile, târguindu-se enorm de mult (pentru un muritor faţǎ în faţǎ cu Creatorul sǎu), ceea ce miroase a fǎcǎturǎ biblicǎ, pentru cǎ un pic mai încolo, în 22:2-10, este gata sǎ renunţe la unicul sǎu fiu, Isaac (Facerea 22:2, respectiv Evrei 11:17), fǎrǎ nici un protest. Sǎ fie oare din cauzǎ cǎ Avraam ar mai fi avut şi alţi fii, unul, Işmael, chiar înaintea lui Isaac (Facerea 16:15), dar şi dupǎ (Facerea 25:1-2), lucru confirmat şi în Galaţieni 4:22?

16

Nimicirea a fost prin pucioasǎ şi foc, iar soţia lui Lot, care n-a ascultat de porunca Domnului, ci s-a uitat înapoi, a fost prefǎcutǎ într-un stîlp de sare.

Unora li se pǎrea prea de tot aceastǎ relatare. Cu toate cǎ acest text şi-a primit adeverirea din gura Domnului Isus (Luca 17:28,29,32), pentru ei n-a avut mare importanţǎ. Dar iatǎ cǎ descoperirile arheologice au înǎbuşit sarcasmul lor.

În anul 1928, Dr. Kyle44 a condus o expediţie arheologicǎ la locul vechilor cetǎţi Sodoma şi Gomora45. Regiunea este situatǎ lîngǎ Marea Moartǎ. Fǎcînd sǎpǎturi au descoperit un zǎcǎmînt de sare. Stratul de sare se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm. Deasupra stratului de sare este un strat de pucioasǎ. De notat e cǎ toatǎ partea locului are zǎcǎminte de asfalt, de smoalǎ la suprafaţǎ. În Geneza 14:10 citim: "Valea Sidim46 era acoperitǎ cu fîntîni de smoalǎ." Valea Sidim era în partea de sud a Mǎrii Moarte, mai jos de peninsula Lisan, parte acoperitǎ azi de apele mǎrii.

Arheologul Howard F. Vos47 spune: "E clar cǎ un belşug de material combustibil era în jurul cetǎţilor din cîmpie. Şi nu existǎ motive de îndoialǎ cu privire la relatarea din Geneza despre foc, fum gros şi ploaia de pucioasǎ, probabil ca un rezultat al unei explozii, care a aruncat în aer materialul inflamabil şi l-a aprins. Fie ca un fulger a atins aceastǎ regiune şi a aprins-o provocînd explozii, fie cǎ un cutremur a creat o reacţie în lanţ..." Avînd în vedere cǎ zona era bogatǎ în pǎcurǎ, smoalǎ şi sulf, nu a fost nici o greutate ca Dumnezeu s-o nimiceascǎ prin foc.48

O altǎ mǎrturie despre nimicirea Sodomei e o tǎbliţǎ scrisǎ în acadianǎ49, descoperitǎ de arheologi. Ea sunǎ astfel: "Din mijlocul adîncimii cerului s-a pogorît furtuna; din mijlocul tǎriei se ivi pedeapsa meritatǎ. Sabia fulgerului a tocat pǎmîntul ca pe nişte iarbǎ. În cele patru vînturi, vîlvâia fulgerul, asemenea focului, distrugînd totul. El a lovit pe oameni în oraşele lor, a nimicit trupurile lor. În oraş şi în ţarǎ s-a instaurat jalea. Pe cel liber şi pe rob l-a lovit el deopotrivǎ. El a umplut pǎmîntul de durere; în cer şi pe pǎmînt a bîntuit el asemenea unei grozave furtuni şi totul a fost fǎcut scrum."

Istoricul evreu Iosif Flaviu50, în cartea sa "Rǎzboaiele iudaice" spune:

44 Dr. Melvin Grove Kyle (1858-1933). Presbiterian de vazǎ (United Presbyterian Church). Cartea lui aici.45 Nici astǎzi nu se ştie prea bine unde sunt aceste 2 localitǎţi. Cea mai plauzibilǎ ipotezǎ ar fi cǎ sunt

scufundate în Marea Moartǎ. Dacǎ-l întrebǎm pe Ron Wyatt 56, acestea sunt încǎ la suprafaţǎ. Ca o micǎ parantezǎ, nu numai ele au fost nimicite, ci un total de 5 oraşe (nu cunoaştem pǎcatele celorlalte 3 - au fost distruse oare nevinovate fiind? Ne mai mirǎm? Nu cunoaştem nici mǎcar pǎcatele celor douǎ) numite în general Pentapolis.

46 Sidim este numele care a dat denumirea de Sodoma acelei localitǎţi. De altfel, numele de Sodoma şi Gomora nu sunt substantive proprii ci atribute, Sodoma însemnând Ars iar Gomora Dealul în ruine.

47 Howard Frederic Vos (aparent nǎscut în 1925 - aparent trǎieşte încǎ (2006)), mai mult teolog decât arheolog. Cǎrţile lui sunt extrem de republicate, fiind unul care susţine adevǎrul bibliei prin dovezi aşa-zis istorice. Informaţiile despre acest Vos nu pot fi gǎsite nicǎieri (altele decât cǎ este Th.D şi Ph.D şi preşedinte trahanachian a diverse comitete şi comiţii şi cǎ ar fi scris 40 de cǎrţi şi puzderie de articole prin enciclopedii şi reviste de specialitate - eu am gǎsit doar 6 cǎrţi pe Amazon), însǎ nu existǎ bibliotecǎ biblicǎ care sǎ nu-l aibǎ printre autori, la loc de cinste.

48 Nu vǎd de ce Dumnezeu, creatorul pǎmântului, cerului şi vieţii, ar fi avut nevoie de sulf şi smoalǎ la faţa locului pentru a distruge oraşele respective?!

49 Unde a fost gǎsitǎ respectiva tǎbliţǎ şi în ce context a fost gǎsit acest paragraf?! Astfel de relatǎri se gǎsesc prin aproape toate mitologiile. Nu spune nimic despre Sodoma sau despre Gomora. Sau e copiatǎ biblia şidupǎ legendele din regiunea respectivǎ?

50 Josephus Flavius (37 –100), evreu (preot) galilean convertit abil la statutul de cetǎţean roman, numele lui fiind de Yoseph ben Matthias. A luptat contra romanilor în primul rǎzboi (66-73) fiind chiar conducǎtor de trupe (funcţie echivalentǎ celei de general, fiind comandantul militar al Galileii). A capitulat destul de repede în faţa romanilor (7.67), devenind prizonier şi informator (trǎdǎtor, în limbaj comun). A fost eliberat în 69

17

"Provincia din preajma lacului Sodomei era cîndva o ţarǎ binecuvîntatǎ prin rodnicia sa şi se împodobea cu multe oraşe, dar acum este cu totul arsǎ. Se spune cǎ pentru nelegiuirile locuitorilor ei, a fost distrusǎ de fulger. Chiar şi pînǎ azi se pot vedea unele rǎmǎşiţe ale focului ceresc şi urmele a cinci oraşe. Pînǎ şi în fructe se aratǎ cenuşǎ: dupǎ exterior şi culoare, ele par adevǎrate fructe, dar îndatǎ ce le sfǎrîmi cu mîna, ele se prefac în cenuşǎ." Flaviu face aluzie la aşa numitul "mǎr al Sodomei"51, care pe din afarǎ e ca merele, dar miezul e ca un fel de cenuşǎ52.

Istoricul Tacitus53 la fel confirmǎ nimicirea descrisǎ în Biblie. El zice: "Şesul vecin cu Marea Moartǎ, cîndva roditor şi populat cu oraşe mari, a fost nimicit prin fulger, urmele cǎruia se vede pe pǎmîntul ars, azi cu totul neroditor."

La fel şi geograful Strabo54 pomeneşte nimicirea Sodomei în lucrarea sa "Geografia" XVII, 2, 44.

Pe vremea lui Iosif Flaviu50 ruinele nu erau acoperite de apǎ. Pe vremea stǎpînirii romane, un drum trecea din apus înspre rǎsǎrit, pe la sudul Mǎrii Moarte pe unde e peninsula Lisan, deci aproape pe la jumǎtatea ei. Cu vremea apele au crescut şi au acoperit partea de teren dinspre sud. În 1960, Dr. RalphE. Baney55 în urma unor cercetǎri care au durat trei luni, a anunţat cǎ a identificat Sodoma şi Gomora cu rǎmǎşitele lor sub apele din partea de sud a Mǎrii Moarte."56

(Rǎzboaiele evreilor IV.622-629) şi a devenit negociator la asediul Ierusalimului (70). În 71 a ajuns la Roma, în anturajul lui Titus, a devenit cetǎţean roman şi şi-a preluat numele de Flavius în onoarea acestuia (se pare cǎ era o cerinţǎ la încetǎţenire). Deoarece soţia sa a murit în timpul asediului Ierusalimului, Vespasian i-a aranjat o cǎsǎtorie cu o evreicǎ capturatǎ anterior, care ulterior l-a pǎrǎsit. S-a mai cǎsǎtorit o datǎ, imediat, dar a divorţat, urmând a se mai cǎsǎtori pentru a patra şi ultima oarǎ. Eusebiu810 scrisese cǎ Josephus avea chiar şi o statuie în Roma. Josephus ne furnizeazǎ informaţii esenţiale despre evreimea primului secol, chiar dacǎ, uneori, lucrǎrile sale sunt considerate pro-romane. Cele mai importante sunt Rǎzboaiele evreilor şi Istoria evreilor. În ultima, în fragmentul denumit Testimonium Flavianum, se regǎseşte controversata informaţie istoricǎ despre Isus.

51 Mǎrul Sodomei este în fapt o galǎ (umflǎturǎ) produsǎ de o viespe, Cynips insana. Este o galǎ mare, strǎlucitoare, de culoare roşie, ca un glob de pom de crǎciun. Iar noi ştim cǎ merele nu cresc în stejari.

52 Pilda Sodomei şi a Gomorei era probabil cel mai des vehiculat blestem sau ameninţare, atât de folositǎ încât este regǎsitǎ şi în Noul testament (un fel de apocalipsǎ). Este de neimaginat ca un evreu (Josephus Flavius50 era evreu) sǎ nu fi aflat de aceastǎ legendǎ, des vehiculatǎ de tot felul de prooroci şi profeţi.

53 Publius Gaius Cornelius Tacitus (ca. 56 – ca. 117) este unul din cei mai importanţi istorici romani. Porţiunile rǎmase din 2 opere ale sale, Analele şi Istoria, trateazǎ (oarecum interesant) domniile lui Tiberius1083, Claudius493, Nero495 şi perioada celor 4 împǎraţi. Cinci cǎrţi au supravieţuit:

(98) De vita Iulii Agricolae (Viaţa lui Iulian Agricola)(98) De origine et situ Germanorum (Germania)(102) Dialogus de oratoribus (Dialoguri despre oratorie)(105) Historiae (Istoria)(117) Ab excessu divi Augusti (Analele)

Din aceasta din urmǎ, ar fi scris cel puţin 16 volume, dar avem numai volumele 1-4, 12-15 şi fragmente din 5, 6, 11 şi 16.

54 Strabo (63/64 îen– ca. 24 en; Στράβων), deşi a fost şi filozof, a rǎmas în istorie ca geograf, datoritǎ operei sale în 17 volume, Geografica, din care nu ni s-au pǎstrat decât fragmente din cartea a şaptea (un fragment de papirus, aflat acum în posesia Universitǎţii din Milano; dar alte fragmente din ea existǎ şi astǎzi sub formǎ de copii medievale dupǎ manuscrise antice). Geografica a fost prima operǎ enciclopedicǎ a lumii, pentru cǎ descria tot ce era cunoscut romanilor în acea perioadǎ. Suferǎ din pǎcate de probleme de credibilitate, pentru cǎ Strabo l-a eliminat pe Herodot297 dar l-a acceptat pe Homer.

55 Autorul, Ralph E. Baney, nu este nici el de gǎsit, însǎ cartea sa, Search for Sodom and Gomorrah. A True Adventure in the Dead Sea, era deja în 1963 la a treia ediţie (320 de pagini, plus ilustraţii).

56 Un misionar american, cel care a gǎsit tot ce se putea gǎsi în materie de biblie, pe nume Ron Wyatt, a pretins şi el cǎ a decoperit Sodoma şi Gomora, ciudat lucru, într-un alt loc, pe uscat. Trebuie spus cǎ Wyatt a mai descoperit corabia lui Noe, urmele fugii din Egipt, locul unde a fost înfiptǎ crucea lui Isus, precum şi chivotul legii. Toate descoperirile lui au fost vehement infirmate de cǎtre comunitatea ştiinţificǎ.

18

Aceste confirmǎri aratǎ cǎ Biblia este adevǎratǎ.

3. Împǎrǎţia hetiţilor

Multǎ vreme împǎrǎţia hetiţilor a constituit pricinǎ de aprinse discuţii şi controverse57. Biblia vorbeşte despre "fiii lui Het", ei fiind proprietarii peşterii Macpela pe care o cumpǎrǎ Avram spre a îngropa pe Sara (Geneza 23:3). În Geneza 26:34 ni se spune cǎ Esau s-a cǎsǎtorit cu una din "fetele lui Het." Chiarşi mai tîrziu avem menţiuni despre acest popor. În armata lui David gǎsim pe Ahimelec Hetitul şi pe Urie Hetitul58. În 1 Împǎraţi 10:29 ni se spune cǎ Solomon fǎcea comerţ aducînd cai din Egipt "pentru toţi împǎraţii hetiţilor". Deci, poporul era mare şi avea mai mulţi împǎraţi. Pe vremea lui Elisei, cînd sirienii au despresurat Samaria şi au fugit, au zis: "Împǎratul lui Israel a tocmit împotriva noastrǎ pe împǎraţii hetiţilor"59.

Cum în manualele de istorie anticǎ, înainte nu se pomenea nimic despre hetiţi, foarte mulţi necredincioşi rîdeau de Biblie cǎ vorbeşte despre un popor care n-a existat şi încǎ afirmǎ cǎ avea mai mulţi împǎraţi. Împotriva acestora nu aveai cu ce te apǎra. Ei afirmau sus şi tare cǎ Biblia nu eadevǎratǎ.

În secolul trecut, arheologia a descoperit cîteva scrieri asiriene şi cîteva scrieri hieroglifice aparţinǎtoare dinastiei a optsprezecea a Egiptului, precum şi tǎbliţele de la Tel-el-Amarna, care pomenesc despre hetiţi60.

Tel-el-Amarna e o localitate la aproape 160 mile sud de Cairo. Înainte se numea Aketaton şi a fost capitala Egiptului pe vremea lui Amenhotep IV61, care a domnit între anii 1387-1366 în.Cr. Aici în 1887, în mod întîmplǎtor, o ţǎrancǎ a descoperit 300 tǎbliţe cu scriere cuneiformǎ în limba acadianǎ, reprezentînd corespondenţa diplomaticǎ dintre regii hetiţi şi canaaniţi, care erau tributari Egiptului şi faraonilor. Documentele reflecteazǎ62 condiţiile existente în Palestina63, pe vremea cuceririi Canaanului de cǎtre evrei sub Ioşua.

57 Discuţii da, dar nu aprinse. Autorul iar pune paie pe foc în cruciada lui misionarǎ: discuţiile au fost legate de

descoperirea în Egipt a unor informaţii despre un mare imperiu al hitiţilor, care era atât de puternic la vremea lui, încât şi faraonilor le era fricǎ de el. În cele din urmǎ, Ramses148 al II-lea a încheiat dupǎ rǎzboaie pierdute şi de o parte şi de alta o alianţǎ de familie cu regii hitiţi. Puţinele informaţii din Biblie nu au ajutat cu nimic, abia prin comparaţie, s-a dedus cǎ heteii (numiţi şi fiii lui Heth) trebuie sǎ fie aceiaşi cu hitiţii.

58 Urie heteul este nominalizat în 1 Cronici 11:41 (începutul în :26). Acest Urie a fost un soldat foarte leal regelui David, ceea ce explicǎ ce i s-a întâmplat în 2 Regi 11:15. Dar, cum altfel s-ar fi putut naşte Solomon, înţeleptul? Desigur cǎ Dumnezeu a fost foarte supǎrat pe David şi l-a pedepsit prin violarea unora dintre nevestele sale de cǎtre vecini. Dreptatea divinǎ a triumfat iarǎşi. Scopul scuzǎ mijloacele.

59 4 Regi 6:7.60 Este vorba despre corespondenţa diplomaticǎ, scrisǎ cu cuneiforme. Sunt 372 de tǎbliţe. Multe au fost

pierdute pentru cǎ fuseserǎ deja vândute pe piaţa de antichitǎţi de cǎtre ţǎranii egipteni înainte ca specialiştii sǎ analizeze locul. Petrie391 a descoperit cele mai multe, 21, între 1891-1892. În aceste scrisori se regǎseşte cuvântul Khabri, presupus a fi o referinţǎ la evrei (habiru138). Aceşti Khabri ar fi atacat pe canaaniţi, pe vremea aceea aliaţi ai egiptenilor.

61 Faraonul Echnaton sau Akhenaton, faraon "eretic" ce a avut numele de tron Amenhotep IV, care a schimbat religia oficialǎ, politeistǎ, cu cultul discului solar, Aton (soarele fiind Amon). Unii se gândesc cǎ acest faraon ar fi putut sǎ fie chiar Moise, tocmai din acest motiv. Fiul lui Amenhotep III1093.

62 Reflecteazǎ înseamnǎ a se gândi la un subiect anume. Probabil autorul doreşte sǎ spunǎ reflectǎ.63 Palestina nu exista ca entitate pe atunci. Denumirea de Syria Palaestina a fost creatǎ de cǎtre împǎratul

roman Adrian, ca parte a unui program de purificare etnicǎ. Sǎtul de problemele din zonǎ (2 revolte puternice, din 70 şi 135, ambele culminate cu distrugerea totalǎ a Ierusalimului), romanii au încercat sǎ stârpeascǎ evreii de pe faţa pǎmântului. Au dat foc la sulurile sacre, au distrus templele, au clǎdit temple

19

Cercetǎri arheologice cu privire la hetiţi au fost fǎcute între anii 1820-1830, dar fǎrǎ rezultate. Misionarul William Wright64 din Damasc şi orientalistul A.H. Sayce65 au fost primii66 care, cu ajutorul monumentelor risipite, au reuşit sǎ dea o imagine slabǎ a acestui popor. Lucrarea lui Wright intitulatǎ"Imperiul hetiţilor" a apǎrut în 1884.

Sǎpǎturile arheologice fǎcute sub îndrumarea germanului Hugo Winckler67 în anii 1906-1907, lîngǎlocalitatea numitǎ azi Bogaz-Koi, la rǎsǎrit de Ankara, în Turcia asiaticǎ, au scos la suprafaţǎ ruinele marelui oraş Hattusas, fosta capitalǎ a hetiţilor. Aici au dat şi peste arhiva imperialǎ cu vreo 20000 documente cuneiforme. Dar miile de texte erau într-o limbǎ necunoscutǎ şi nu puteau fi înţelese. Dupǎmultǎ muncǎ, doi savanţi au reuşit sǎ descifreze acest scris. Unul era elveţian E. Forrer68, celǎlalt ceh, B. Hrozný69.

Datoritǎ acestor documente, astǎzi se ştie cǎ împǎrǎţia hetiţilor se întindea în regiunea de nord a Siriei. Prin sec. al XVII-lea în.Cr. pornesc o serie de rǎzboaie şi ajung pînǎ înspre Mesopotamia. Ocupǎ chiar Babilonul prin 1650 şi îl jefuesc.

Culmea puterii o ating sub împǎratul lor Şuppiluliuma70, 1388-1347 în.Cr., cînd forţeazǎ chiar pe Egipteni sǎ se retragǎ din Siria.

Din documente ştim cǎ împǎrǎţia hetiţilor avea în fruntea sa pe marele împǎrat, iar sub el erau regi mai mici peste provincii. Deci, Biblia avea dreptate cînd vorbea la plural de "regii hetiţilor". Dǎrîmǎturile hetiţilor mǎrturisesc cǎ Biblia e adevǎratǎ.

pǎgâne peste ruine, ba chiar au redenumit Iudeea Palestina (rupând totuşi Samaria din Iudeea, ca provincie separatǎ), o ultimǎ umilinţǎ, deoarece filistenii au fost timp de secole duşmanii evreilor.

64 Posibil sǎ fie vorba despre William Wright (17.1.1830 - 22.5.1889), orientalist. Cunoscut mai ales pentru cartea sa Short history of Syriac literature (1894).

65 Reverendul Archibald Henry Sayce (25.9.1846 - 4.2.1933), profesor de asirianǎ şi lingvist la Oxford. A publicat multe lucrǎri la Society of Biblical Archaeology. În 1882 el a ţinut o micǎ prelegere în faţa aceleiaşi societǎţi în care îşi expunea convingerea cǎ hitiţii descoperiţi în biblie erau mai puternici decât erau descrişi acolo, fiind aceiaşi cu puternicul imperiu pomenit în hieroglifele egiptene. El şi cu Wright64 au identificat Hattusa în ruinele de la Boğazköy sau Boğazkale, capitala unui imperiu mare, situat cu secole înaintea patriarhilor biblici.

66 Sayce65 era misionar iar Wright64 orientalist şi nu invers.67 Hugo Winckler (4.7.1863 - 19.4.1913), orientalist german. A tradus Codul lui Hammurabi118 şi scrisorile de

la Amarna60. A descoperit tǎbliţele de lut cu scris hitit, acestea fiind ulterior traduse de Hrozný69.68 Emil Orcitirix Gustav Forrer (1894–1986) asiriolog şi hititolog elveţian.69 Descifrarea a revenit în exclusivitate cehului. Deoarece în perioada în care Hrozný a descifrat scrisul şi

limba, acesta servea în armata austro-ungarǎ aflatǎ în plin rǎzboi, informaţiile despre acest lucru au fost fǎcute publice abia dupǎ 1918. Limba a fost simplu de descifrat odatǎ ce modul de scriere a fost înţeles: deşi foloseau tot scrierea cuneiformǎ, hitiţii scriau "cum arǎ boul", de la dreapta la stânga, apoi de la stânga la dreapta, iar de la dreapta la stânga, din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d.Bedřich Hrozný (6.5.1879 – 12.12.1952) publicase deja în timpul rǎzboiului o scurtǎ descriere a limbii şi gramaticii hitite, dar abia în 1925 a putut scrie cartea sa.

70 Shuppiluliuma I, rege hitit (ca. 1358 – 1323 îen). A fost foarte renumit ca politician şi militar. A fost şi un mare constructor. A profitat de domnia "interesantǎ" a lui Akhenaten61, cucerind Siria de la acesta şi îndemând pe mulţi sǎ se revolte contra acestuia. Corespondenţa60 conţine şi scrisori ale vǎduvei regelui Nibhuruyira (presupus a fi ori Akhenaten61 ori Tutankhamun ori Amenhotep1093 III) care i-a scris în scopul unei alianţe politice, prin care Şupiluliuma era invitat a-şi trimite unul dintre fii sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu ea, pentru a nu fi forţatǎ sǎ ia de soţ unul fǎrǎ rang nobiliar. Regele hitit a verificat povestea prin ambasadorul sǎu în Egipt şi a acceptat, fiul sǎu Zannanza murind însǎ pe drum. Extrem de supǎrat, Şupiluliuma a atacat posesiunile egiptene din Canaan şi Siria, câştigându-le sub coroana sa, dar numǎrul mare de prizonieri a fǎcut posibilǎ apariţia unei boli cǎreia i-au cǎzut pradǎ atât el cât şi succesorul sǎu, Arnuwanda II.

20

4. Avram nomadul

Multǎ vreme criticii Bibliei s-au poticnit în Avram, omul care se muta cu cortul din loc în loc. Ei spuneau cǎ Avram nu este un personaj istoric, ci doar mitologic. Deci, toate relatǎrile despre el nu suntadevǎrate, ci legende ticluite de mintea omeneascǎ. Ei susţineau cǎ nivelul de viaţǎ şi civilizaţie redat înBiblie în legǎturǎ cu viaţa lui Avram, era mult mai ridicat decît cel real în acea vreme71. Avram cǎlǎtoreşte din Ur la Haran, de la Haran la Hebron în Canaan.

Aici face afaceri cu hetiţii, face tratate cu filistenii, formeazǎ alianţe militare cu amoriţii, se luptǎ cu împǎraţii din îndepǎrtatul Sinear şi Elam, este întîmpinat de împǎratul Salemului, cǎlǎtoreşte în Egipt, toate acestea aratǎ un nivel mai înalt de civilizaţie decît cel din epoca patriarhalǎ. Afirmînd cǎ Avram este o persoanǎ legendarǎ, concluzia logicǎ urmeazǎ, cǎ Biblia nu este adevǎratǎ. Se poate?

Cine are dreptate: Biblia sau criticii? Vrem sǎ cunoaştem adevǎrul. Dar cum îl putem afla? Recurgem la arheologie şi-i cerem sǎ ne spunǎ ea cum stau lucrurile. Şi ea ne spune. Sapa şi lopata au scos adevǎrul la suprafaţǎ şi în legǎturǎ cu viaţa lui Avram.

În conformitate cu Geneza 11, Avram s-a nǎscut în cetatea Ur din Caldeea.

Aici şi-a petrecut copilǎria şi tinereţea pînǎ dupǎ cǎsǎtorie. Deşi Urul a fost oraş de seamǎ, el a dispǎrut din istorie, dupǎ Cir72, adicǎ prin secolul al VI-lea în.Cr., ca rezultat al schimbǎrii albiei fluviului Eufrat. Nu s-a mai ştiut nici locul unde a fost.

71 Se presupune cǎ Avraam ar fi trǎit în jurul anilor 1800 îen. În orice caz, orice ar spune autorul şi/sau

cercetǎtorii religioşi, nici scrisul şi nici povestea lui Avraam nu puteau apare înainte de anul 1200 îen (unele cetǎţi nu existau) sau înainte de anul 1000 îen (cǎmilele nu fuseserǎ domesticite înainte de acest an, vezi Facerea 24:11) şi nici înainte de 800 îen (nu existau anumite cetǎţi). Concluzii?

72 Cyrus cel Mare (Kuruš, کوروش بزرگ, ca. 576 sau 590 BC — 8.530 îen), cunoscut şi ca Cyrus II. A fost stǎpânul celui mai mare imperiu vǎzut pânǎ atunci. Tatǎl lui a fost Cambyses I iar mama lui Māndānā (Mandane), fata ultimului împǎrat med, Astyages364. Ceea ce pune sub semnul întrebǎrii modul în care s-ar fi putut însura cu o [altǎ] fiicǎ a aceluiaşi Astyages (ne aduce aminte de bancul cu mǎtuşa care-i era nepoatǎ). Dar dacǎ aşa zic Herodot297 şi Ctesias, trebuie sǎ-i credem. Mai mult, aceastǎ fiicǎ i-ar fi dǎruit cel puţin 2 fii (unul fiind Cambyses II) şi nişte fete, douǎ (!!) din ele mǎritându-se cu Darius cel Mare33, cea micǎ, Atossa, dǎruindu-i-l pe Xerxes I390, urmaşul lui Darius.Herodot ne mai povesteşte cum cǎ, atunci când era un sugar, Cyrus urma sǎ fie ucis din porunca lui Astyages364, pentru cǎ acesta ar fi avut un vis în care 3 magi i-ar fi profeţit cǎ va fi detronat de nepotul sǎu (ceea ce s-a şi întâmplat). Astyages l-ar fi însǎrcinat pe servitorul sǎu Harpagus sǎ omoare copilul, dar acesta, la fel ca în Alba ca zǎpada, n-ar fi avut inima s-o facǎ. Fiindu-i totuşi fricǎ de rege, Harpagus ar fi lǎsat treaba pe seama unui pǎstor, Mithridates, care însǎ l-ar fi crescut ca pe fiul sǎu. Herodot297 ne mai spune cǎ la 10 ani, Cyrus dǎdea semne cǎ n-ar fi un simplu pǎstor ci nobil, aşadar Astyages l-ar fi poftit la palat, unde ar fi observat asemǎnarea şi ar fi cerut explicaţii de la Harpagus. Acesta ar fi mǎrturisit cǎ nu l-a ucis şi ca urmare ar fi fost pǎcǎlit de rege sǎ-şi mǎnânce, drept "rǎsplatǎ", propriul fiu. Cyrus a primit însǎ permisiunea de a se reîntoarce la Cambyses I şi Māndānā, pǎrinţii sǎi. Harpagus, rǎzbunǎtor, l-ar fi îndemnat pe Cyrus sǎ se revolte contra lui Astyages, ceea ce s-a şi întâmplat, cu succes. Astyages s-ar fi aliat cu cumnatul sǎu, Croesus365 al Lydiei, cu Nabonidus354 al Babilonului şi cu Amasis II al Egiptului, contra lui Cyrus, dar a pierdut din nou. În timpul luptei de la Sardis, Croesus ar fi fost capturat viu, dar Cyrus l-a pǎstrat ca sfetnic (dupǎ Herodot297) sau omorât (conform cronicilor lui Nabonidus354). Rǎzboiul cu Babilonul este însǎ interesant, pentru cǎ ne aruncǎ o imagine în istorisirea biblicǎ. Cyrus s-a întors împotriva Babilonului, pe care l-a cucerit fǎrǎ lupte (una câte una, cetǎţile babiloniene se predaserǎ fǎrǎ lupte). În Babilon a intrat însǎ Gubaru368, guvernatorul Guţiei, pe data de 7/12 octombrie, dupǎ ce ar fi deviat cursul Eufratului (ce trecea prin centrul Babilonului) iar soldaţii sǎi ar fi urcat pe firul apei. Pe 29 octombrie, Cyrus a intrat el însuşi în Babilon.Cyrus a fost tolerant cu religia învinşilor şi a permis reconstruirea templelor distruse (inclusiv cel din

21

În 1854 J.E. Taylor73 a fǎcut sǎpǎturi arheologice la Tell Muquyyar, 150 mile nord-vest de Golful Persic şi a descoperit vechea cetate Ur. În 1918, H.R. Hall74, sub auspiciile Muzeului Britanic, a fǎcut sǎpǎturi la Ur. Între anii 1922-1934, eforturi comune au fost depuse de Muzeul Britanic şi Muzeul Universitǎţii din Filadelfia75, cu echipe de cercetǎtori sub conducerea vestitului arheolog Sir Leonard Woolley34. Cele mai spectaculare descoperiri au fost fǎcute în mormintele împǎrǎteşti. Sir Woolley a trasat istoria cetǎţii Ur de la cel de-al patrulea mileniu înainte de Cr. pînǎ cǎtre anul 300 în.Cr.

Aceste sǎpǎturi au scos la luminǎ cǎ cetatea Ur avea o civilizaţie foarte avansatǎ76. Templele, palatele, casele şi mormintele dezgropate aratǎ cǎ, cu 2500 de ani în.Cr., ei aveau instrumente muzicale, aveau bijuterii, felurite unelte, cǎruţe şi animale de povarǎ, arme de aramǎ. Cunoşteau prelucrarea metalelor, apietrelor preţioase; fǎceau comerţ cu aramǎ, pe care o aduceau din munţii Anatoliei, cu aur, cu fildeş, cu anumite pietre şi cu lemn. Aveau unele fabrici sau ateliere unde produceau textile, metale şi bunuri de consum. Din fericire pentru arheologie, cei din Ur întocmeau documente pentru toate tranzacţiile lor. Astfel s-au gǎsit facturi sau scrisori de trǎsurǎ, acte de împrumuturi, contracte, sentinţe judecǎtoreşti, dǎri de seamǎ, jurnale de casǎ, precum şi lecţii de şcoalǎ. Educaţia a atins un înalt nivel de dezvoltare. Se cunoştea tabla înmulţirii şi a împǎrţirii, extragerea rǎdǎcinii pǎtrate şi a cubului şi se fǎceau exerciţii de geometrie77.

Casele erau cu douǎ etaje şi aveau cîte 10 pînǎ la 20 de camere.

Sir Woolley34 spune: "Conţinutul mormintelor ilustreazǎ o stare foarte înaltǎ de dezvoltare a societǎţii de tip urban, a societǎţii în care arhitectul era familiar, cu toate principiile de bazǎ ale construcţiei cunoscute nouǎ azi... meşteşugarii în metal posedau o cunoştinţǎ a metalurgiei şi o dibǎcie tehnicǎcǎreia puţini îi puteau rivaliza; negustorii îşi purtau mǎrfurile pînǎ departe şi ţineau evidenţe scrise de tranzacţiile lor; armata era bine organizatǎ şi biruitoare; agricultura era prosperǎ şi marea bogǎţie a dat loc luxului... şi cum s-a demonstrat deja... aceastǎ civilizaţie avea vechime de mai multe secole."

Astfel aceste descoperiri arheologice, au spulberat obiecţiile criticilor. Avram nu e o persoanǎlegendarǎ, ci istoricǎ78. El a crescut în mijlocul unei civilizaţii avansate. În trǎirea ca nomad, el aplica totuşi cunoştinţele care şi le însuşise la Ur79. A preferat sǎ trǎiascǎ în corturi, "mǎrturisind prin aceasta

Ierusalim). Deoarece le-a fǎcut un bine [şefilor] evreilor, Cyrus a cǎpǎtat cel mai înalt rang dintre muritori în Tanakh (biblia evreieascǎ), un fel de Messiah. Vezi cilindrul lui Cyrus316.

73 J. E. Taylor, consul sau viceconsul britanic la Basra. A scris şi un articol: Notes on the Ruins of Muqeyer în revista Journal of the Royal Asiatic Society, 15:260-276 (1855).

74 Harry Reginald Holland Hall (1873 - 30.10.1930). A scris A seasons work at Ur, al-'Ubaid, Abu Shahrain (Eridu) and elsewhere; being an unofficial account of the British Museum archaeological mission to Babylonia, 1919 (apǎrutǎ în 1930) şi History of Egypt, Chaldæa, Syria, Babylonia, and Assyria in the Light of Recent Discovery.

75 Tot Philadelphia se scrie, chiar şi în limba românǎ.76 Corect. Ur a fost unul din centrele de seamǎ ale sumerienilor, care aveau o ştiinţǎ extrem de avansatǎ.77 Trebuie sǎ-i mulţumim bisericii (pe atunci doar romanǎ) cǎ a reuşit sǎ arunce Europa într-un val de întuneric,

dar dând vina pe migratori. Ştiinţa a fost consideratǎ ereticǎ, pentru cǎ promova informaţii neexistente în biblie. Scrie undeva în biblie de tabla înmulţirii, a împǎrţirii etc.? Ptiu drace, de radical? Iar noţiunile de geometrie din biblie, chiar aşa puţine cum sunt, sunt false (vezi nota 759).

78 Nu scrie nicǎieri de Avraam (Abraham). Descoperirea cetǎţii Ur nu înseamnǎ cǎ Avraam a existat. Dupǎ acest şablon de gândire, putem spune cǎ Dracula a existat pentru cǎ în romanul lui Stoker este menţionat castelul din Bistriţa, care a fost gǎsit pe hartǎ.

79 Orice vagabond care doarme prin gǎri, poate susţine cǎ o face pentru cǎ este un spirit liber, nesupus rigorilor unei societǎţi bolnave spiritual (vezi curentul Hippie/Flower Power din anii '70). Oricum, trebuie totuşi menţionat cǎ populaţia nu era atât de deasǎ ca astǎzi şi cǎ de multe ori, noţiunea de rege putea fi

22

cǎ e strǎin şi cǎlǎtor pe pǎmînt." Discordanţa dintre cort şi civilizaţie a dispǎrut cu ajutorul tîrnǎcopului şi a hîrleţului. Ştiinţa şi-a spus cuvîntul80. Biblia a spus adevǎrul despre Avram81.

5. Iosif în Egipt

Nici relatarea biblicǎ cu privire la Iosif în Egipt nu a fost crezutǎ de mintea ascuţitǎ a criticilor. Şi aceasta, cu atît mai mult cǎ numele lui Iosif nu e pomenit în scrierile egiptene.

Biblia ne spune cǎ Iosif, fiind vîndut de fraţii sǎi, negustorii işmaeliţi82 l-au dus în Egipt. Ajuns ca sclav în casa lui Potifar83, datoritǎ comportǎrii sale şi binecuvîntǎrii lui Dumnezeu, stǎpînul îl face şef peste toţi ceialalţi sclavi din casa sa. Fiindcǎ nu consimte sǎ trǎiascǎ în adulter cu stǎpîna84, e aruncat înînchisoare.

Arheologia recunoaşte cǎ asemenea cazuri s-au petrecut în Egipt. Soţia lui Potifar nu a fost singura în felul acesta. Povestirile egiptene aratǎ multe cazuri asemǎnǎtoare. Unul similar e redat într-un document arheologic ce poartǎ denumirea "Istoria celor doi fraţi85". Asemǎnarea e atît de remarcabilǎ, încît crezi cǎ e exact acelaş caz.

Biblia spune cǎ Iosif în închisoare s-a întîlnit cu "mai marele paharnicilor" şi cu "mai marele pitarilor" lui Faraon; cǎ mai marele paharnicilor visase cǎ înaintea lui era o viţǎ cu trei mlǎdiţe, pe care erau struguri, cǎ paharul lui Faraon era în mîna lui şi cǎ a luat struguri pe care i-a stors şi a dat paharul luiFaraon.

Criticii au rîs zicînd: "Nu vedeţi cǎ nu se potriveşte? Cine storcea strugurii chiar în faţa faraonului? Datoria lui era sǎ aducǎ paharul cu bǎuturǎ, nu sǎ stoarcǎ acolo strugurii."

Dacǎ întrebǎm arheologia, ea ne dǎ luminǎ şi asupra acestui caz. Egiptologii au constatat exactitatea obiceiurilor din Egipt cu cele relatate în Geneza cap. 45-50. Profesorul Yahuda86, care a fǎcut un studiu

asemuitǎ cu cea de primar (la aceasta ne ajutǎ şi versetul Facerea 14:14 în care Avraam cu numai 318 servitori a atacat armata lui Kedarlaomer şi a celorlalţi 4 regi uniţi cu acesta, a învins-o şi şi-a recuperat nepotul, pe Lot). Cǎ un nomad putea avea relaţii comerciale cu regii este un lucru oarecum firesc, mai ales dacǎ nomadul furniza animale (oi, capre) sau produsele lor (lânǎ, brânzǎ) oraşelor care nu aveau posibilitatea sǎ şi le creascǎ singure. De altfel, pare oarecum ciudat cǎ Avram şi-a schimbat numele (la fel fǎcând şi Sara, soţia). Oare nu cumva Avram/Abraham a fost izgonit din Ur şi a cǎutat sǎ-şi piardǎ urma?

80 Istoria nu a dovedit decât cǎ oraşul Ur existǎ şi cǎ locuitorii lui aveau un standard de trai suficient de evoluat, imposibil de obţinut într-un cort, oricât de dotat ar fi fost acela. Ştiinţa n-a pomenit nicǎieri cuvântul cort.

81 Mormântul lui Abraham este considerat prin tradiţie ca fiind în peştera MacPelah. Localizarea este însǎ contestatǎ de arheologie, la fel ca şi mormântul lui Iosif din Nablus sau cel al Raşelei din Betlehem.

82 Conform Facerii 39:1 şi 37:26, dar nu şi conform Facerii 37:36 şi 27 unde este vorba despre Madianiţi.83 Dar cine este Putifar şi sub ce faraon a fost el mare dregǎtor? Poate istoria va confirma cândva şi aceastǎ

mare nedumerire, cǎ autorul iar ocoleşte problemele.Deocamdatǎ, se pare cǎ a fost gǎsit un Ptahwer în vremea dinastiei XII, ca profesor sub Amenemhet III (ca. 1842 - ca. 1794 îen), unicul fiu al lui Sesostris III.

84 În alte texte evreieşti, Putifar83 este descris ca eunuc. Mai existǎ o menţiune în biblie a unui oarecare Poti-Fera, mare preot în Heliopolis, cu fata cǎruia s-a însurat acelaşi Iosif.

85 Istoria se gǎseşte pe parirusul D'Orbiney, datat în dinastia a XIX-a (ca. 1225 îen) şi aflat la British Museum (ESA 10183). Deşi pare convingǎtor, o legendǎ similarǎ existǎ şi în folklorul indienilor Blackfoot, oare au fost şi aceştia influenţaţi de biblie? Sau, mai degrabǎ, e vorba de o mai veche meteahnǎ omeneascǎ, interzisǎ de a şaptea poruncǎ care, evident cǎ nu-şi avea rostul dacǎ infracţiunea nu exista?

86 Abraham Shalom Yahuda (uneori tradus Yehuda, 1877 - 13.8.1951). Exeget biblic evreu cu rǎdǎcini irakiene, dupǎ tatǎ, şi iudeo-germane, dupǎ mamǎ. În timpul primului rǎzboi mondial, Yahuda a tot încercat, fiind la Madrid, pe lângǎ regele Alfonso XIII sǎ intervinǎ în favoarea evreilor din Palestina pe lângǎ împǎraţii

23

special al acestor asemǎnǎri din literatura egipteanǎ şi Biblie, le consemneazǎ în douǎ lucrǎri: "The language of the Pentateuch in its Relation to Egyptian" apǎrutǎ la Londra în 1933 şi "The Accuracy of the Bible" (Exactitatea Bibliei), apǎrutǎ tot la Londra în 1934. În Egipt era titlul de "cǎpetenie a strǎjerilor", rang pe care îl avea Potifar. La fel era "mai marele paharnicilor" şi "mai marele pitarilor"87.

Apoi inscripţiile egiptene spun cǎ mustul era bǎutura preferatǎ a faraonilor din acea epocǎ88, iar paharnicul trebuia sǎ stoarcǎ strugurii nu într-un vas, ci direct în pahar înaintea lui Faraon. S-au gǎsit chiar şi anumite scene desenate pe mai multe pietre de mormînt, care îl aratǎ pe paharnic storcînd mustul înaintea lui Faraon, deci exact cum spune Biblia89.

În Geneza 41:14 citim cǎ "Iosif s-a ras". Inscripţiile egiptene spun cǎ nu era îngǎduit sǎ te prezinţi în faţa Faraonului nebǎrbierit. Amǎnuntul e mic, dar de mare importanţǎ90.

Biblia spune cǎ în urma explicǎrii visurilor lui Faraon, Iosif a fost ridicat la cea mai înaltǎ treaptǎ91. Arheologia confirmǎ cǎ în Egipt, visurilor li se dǎdea mare importanţǎ. Între scrierile egiptene s-a gǎsit un papirus care spune: "Un strǎin a fost ridicat la rangul cel mai înalt în Egipt"92. Cei mai mulţi cercetǎtori susţin cǎ relatarea e fǎcutǎ cu privire la Iosif. În colecţia M. Allemant este un inel de iaspis negru, gravat cu un şarpe înaripat şi douǎ semne semitice; pe partea opusǎ este o inscripţie evreiascǎ. Dateazǎ din vremea hicsoşilor93. Se susţine cǎ ar fi inelul lui Iosif94.

Germaniei şi Austriei. Tot Yahuda a reuşit (1933), împreunǎ cu alţi evrei din Spania, sǎ-i creeze o catedrǎ faimosului Albert Einstein1027, numai sǎ-l scoatǎ din Germania. Cu toate acestea, Yahuda a fost un antisionist şi a refuzat sǎ trǎiascǎ în Israel, deşi acolo s-a nǎscut şi tot acolo a fost şi înmormântat.

87 Autorul se pare cǎ nu a citit nici un roman istoric în viaţa lui, altfel ar şti cǎ autorii folosesc date reale în poveştile lor, pe seama cǎrora brodeazǎ o acţiune fictivǎ. Cititorii ar fi râs probabil dacǎ Sadoveanu ar fi înarmat stolnicii lui Ştefan cel mare cu mitraliere sau i-ar fi numit caporali.

88 Fals - nu mustul ci vinul. Şi apoi, care epocǎ?89 Cu excepţia arheologilor creştino-habotnici, toţi ceilalţi considerǎ cǎ vinul era bǎutura de bazǎ în Egipt, cǎ

Egiptul avea vinuri de o aleasǎ calitate şi fineţe (romanii importau vinuri din Egipt), cǎ Osiris şi Hathor erau consideraţi şi zeii vinului iar Renentet protectorul vinificatorilor. Faraonului Tutankhamon, de exemplu, care a trǎit prin 1330 îen, îi plǎcea vinul alb. De ce nu sunt descrise locurile unde au fost gǎsite aceste desene, sǎ le putem, eventual, verifica?!

90 Îl rugǎm pe autor sǎ se prezinte neras şi zdrenţǎros în faţa oricǎrui şef de stat. Sigur va fi numit prim ministru. Apoi Iosif a fost ras, nu s-a ras el însuşi, şi a fost îmbrǎcat ca pentru audienţǎ. Diateza pasivǎ.

91 Aparent, explicarea visurilor este un instrument foarte puternic aflat în mâna evreilor, care l-au folosit nu o datǎ ca sǎ-şi exercite voinţa (conform bibliei). Ţinând cont cǎ în urma tǎlmǎcirii visului lui Belşaţar351, Daniel a fost şi el avansat iar, mai târziu, evreii au scǎpat din robie - nu mǎ pot abţine sǎ nu remarc acest şablon în biblie. Pe baza acestui şablon, o mare parte a ocultismului se trage din învǎţǎtura secretǎ a unei pǎrţi din biblie, numitǎ Cabala (cabala conţine multe cǎrţi şi informaţii necuprinse în biblie - de fapt, cabala este destinatǎ clasei conducǎtoare iar biblia celei conduse).

92 Acest papirus nu este identificat, deşi dovezile circumstanţiale sunt indicate cu cea mai mare precizie: vezi identificǎrile tǎbliţelor sumeriene, ceva mai devreme.

93 Existǎ undeva spre sfârşitul dinastiei a XVI-a (reamintim cǎ existǎ mai multe liste de regi, diferite între ele, exactitatea lor fiind contestatǎ) un rege tradus ca Iakher şi cǎruia îi aparţine acest inel, acum la Metropolitan Museum of Art. Alţi regi cu nume semǎnând întrucâtva cu Iacob ar mai fi Iacov-Baal (Iakbaal, imediat înaintea lui Iakher) şi un alt rege hyksos numit Apakhnas (sau Apakhnan sau Seweserenre Khian sau Meruserenre Yacobher), al treilea din dinastia a XV-a (dupǎ Salitis110 şi Bnon/Maibre Sheshy). Pe papirusul de la Torino, dinastia XIII are în poziţia 5 un alt rege cu nume asemǎnǎtor lui Iosif (ca. 1768 îen), numit acolo Aufni dar identificat în alte liste ca Sankhibre Ameni-Inyotef sau Amenemhat VI.Inelul ce poartǎ acest nume a fost descoperit la Tell el-Daba.

94 În decursul sǎpǎturilor efectuate în iarna anului 1824, la Sakkara, ar fi fost descoperitǎ o mumie care avea fiecare parte a corpului înfǎşuratǎ în aur masiv, iar fiecare deget era învelit separat şi înscripţionat cu hieroglife. Un cǎrǎbuş de aur era la capǎtul unui lanţ gros de aur purtat la gât, inelul cu pecetea pe un deget, la fel şi câteva brǎţǎri de aur. Se presupune cǎ acesta era Iosif. Hieroglifele ar fi spus: "Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.", care, de altfel este un citat absolut

24

Biblia vorbeşte despre cei şapte ani de foamete din Egipt. O inscripţie descoperitǎ de arheologi menţioneazǎ foametea de şapte ani. La fel în mormîntul El Kab95 este o inscripţie a guvernatorului Baba96, care se crede cǎ însuşi faraonul Apepi III97, domnitorul din timpul lui Iosif, a poruncit sǎ fie scrisǎ: "Am adunat grîu, ca prieten al Dumnezeului secerişului, dupǎ ce fusesem foarte bǎgǎtor de seamǎ la timpul semǎnatului. Şi acum în timpul foametei, care dureazǎ de mai mulţi ani, eu împǎrţesc grîu prin oraş, fiecǎrui lovit de foamete."98

Bingsch99 susţine cǎ este vorba de foametea pomenitǎ în Geneza. La fel crede şi profesorul Kittel100. Iar în 1947, mai multe reviste anunţau o nouǎ descoperire arheologicǎ în Egipt. S-a gǎsit un templu pe a

corect din Facerea 50:26. Se spune cǎ aurul a revenit lucrǎtorilor (greu de crezut) dar o parte din armura de aur, brǎţǎrile, lanţul cu scarabeul şi inelul au fost recuperate, primele fiind expuse în muzeul din Leyden, iar inelul întrând în posesia lordului de Ashburnham. Istoria spune mai departe cǎ vasul care transporta inelul de la Alexandria la Smyrna a fost atacat de piraţii greci care au vândut marfa în insula Syra, inelul a fost cumpǎrat de un neguţǎtor grec care l-a vândut în Istanbul, de unde a ajuns la Londra şi, ca un miracol, iar în mâinile aceluiaşi conte de Ashburnham. Inelul a fost datat ca fiind din vremea lui Tutmes149 al III-lea (Men-khe-pera - când se pare cǎ ar fi trǎit Iosif). Prea romanţios ca sǎ fie adevǎrat (aduce dacǎ vreţi cu poveştile ţesute în jurul miilor de relicve sfânte aduse cu ocazia cruciadelor). Mumia a fost identificatǎ ulterior cu Djehuty, un general celebru sub Tutmes al III-lea (şi ale cǎrui fapte e posibil sǎ fi generat legendele lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi). Şi nu trebuie uitat cǎ mai existǎ cel puţin doi "egipteni" de rasǎ strǎinǎ, care au fost identificaţi cu succes cu Iosef: Yuya (socrul lui Amenhotep1093 al III-lea), al cǎrui mormânt a fost excavat abia în 1905, sau Sebek-khu (care a trǎit în vremea lui Sesostris al III-lea). Un al patrulea, semilegendarul preot Osarseph, a fost când identificat cu Moise când cu Iosif (faptul cǎ Osarseph a fost un dizident şi a fost exilat de Amenhotep I împreunǎ cu o colonie de leproşi pe care-i avea în îngrijire a determinat o serioasǎ campanie de combatere a ideii cǎ ar fi putut fi Moise - ar fi însemnat cǎ evreii erau neam de leproşi - deşi chiar Tacit53 povesteşte acest lucru în Historia 5.2-5). Avem deci 4 Iosifi "pozitiv" identificaţi, care o fi oare?

95 El-Kab (Nekheb) era un oraş aflat şi mai la sud decât Theba (ca. 20 km nord de Edfu), un oraş extrem de vechi. Acolo sunt vestigii din perioada predinasticǎ pânǎ în dinastiile ptolemeice.

96 Tradus deseori ca Beba. Beba a fost guvernator în timpul lui Sesostris I (dinastia XII), ceea ce duce la o altǎ identificare a lui Iosef, de data asta cu marele vizir Mentuhotep. Rezultǎ cǎ faraonul opresiunii a fost Sesostris III iar cel al exodului Koncharis (papirusul Torino) iar Tutmes III149 ar fi Şişac244. Se fac deci cinci Iosifi, rǎspândiţi pe 1000 de ani. Brugsch195 a identificat însǎ mormântul ca fiind construit în dinastia XVII tebanǎ iar Baba ca nomarh sub Sekenenra (Seqenenre sau Ta'a, 1549 - 1545 îen), ceea ce ne pune alte probleme interesante legate de cronologie, lǎsate ca temǎ pentru acasǎ cititorului dornic sǎ se adape la "istoricitatea" divinǎ a bibliei.

97 Pepi III a fost al 7-lea faraon al dinastiei hicsose (XVI).Apropo, când a trǎit Iosif? Ne-ar ajuta sǎ datǎm aceşti regi hicsoşi, pentru cǎ ei se gǎsesc doar pe Papirusul de la Torino, unde sunt trecuţi fǎrǎ date de domnie.

98 Aş vrea sǎ vǎd şi eu incripţiile respective. Unde sunt?În schimb, Barbara Bell a studiat informaţiile rǎmase, privind cotele apelor Nilului. Ea a ajuns la concluzia cǎ în mijlocul dinastiei XII (ar fi vorba despre Sesostris II107 şi/sau III, ca. 1840-1900 îen, regi cunoscuţi şi ca Senwosret) aceste ape au fost extrem de fluctuabile, uneori generând foamete.Mai existǎ o informaţie datând din timpul ptolemeic în care se spune cǎ în timpul lui Djoser (ştiţi care, dinastia III, piramida în trepte) ar fi fost 7 ani de foamete încât marele vizir, cunoscutul Im-Hotep, ar fi cǎutat sfaturi în stânga şi în dreapta. Dacǎ nu ştiaţi, şi acest ImHotep a fost identificat cu Iosif, numai cǎ acest Iosif ar fi trǎit pe vremea lui Ghilgameş. Informaţia s-a dovedit a fi falsǎ şi presupusǎ a fi fost creatǎ ca justificare biblicǎ. Deci, pânǎ acum, avem şase Iosifi "pozitiv" identificaţi, pe ca. 1500 de ani.Şi mai existǎ o incripţie, având un text extrem de similar celui citat de autor, aflat în mormântul lui Ameni, fiul lui Khnumhotep I (alte informaţii la 105) şi funcţionar sub Sesostris I (ca. 1971 - ca. 1928 îen, dinastia XII).

99 Bingsch de negǎsit. Dar acest nume neobişnuit mi-a permis sa descopǎr care situri de de internet lanseazǎ astfel de teorii - surprize, surprize - textul materialului original literǎ cu literǎ se gǎseşte în mai multe locuri, unde îi este giratǎ credibilitatea ca unui adevǎrat manual de istorie.Pentru Brugsch, vezi nota 195. Bingsch nu poate fi în nici un fel confundat auditiv cu Brugsch, în schimb poate fi extrem de uşor confundat în scrisul de mânǎ (vezi Prefaţa şi nota de subsol 10).

25

cǎrui lespezi erau menţionaţi cei şapte ani de foamete din Egipt şi se spune cǎ s-a datorat lipsei de inundaţii a Nilului101.

Biblia spune cǎ Iosif şi-a adus fraţii cu familiile şi pe bǎtrînul Iacov în Egipt, aşezîndu-i în ţinutul Goşen. Denumirea semiticǎ a unor oraşe din Egipt ca: Sucot, Baal-Tefon, Migdol, Zilu, confirmǎaceastǎ aşezare102. Un papirus, cam fragmentat103, are înscris un raport al grǎnicerilor de prin anul 1210104, care au permis unor semiţi sǎ treacǎ frontiera în Egipt. El spune: "Am permis tranzitul unor beduini din Edom prin fortǎreaţa Merneptah... în Teku spre lacurile de la Pitom din Merneptah... ca sǎ-şi susţinǎ viaţa lor şi a turmelor în domeniul lui Faraon, bunul soare al oricǎrei ţǎri...". Ceva care ilustreazǎ acelaş adevǎr este o sculpturǎ pe mormîntul lui Khnumhotep105 la Beni Hasan106. Acesta a fost un dregǎtor sub Senworset al II-lea107. Scena reprezintǎ un grup de imigranţi semiţi coborînd înEgipt, sub conducerea "Şeicului ţinuturilor de sus, Ibse." Atît numele cît şi feţele îi aratǎ ca semiţi108.

În Geneza 50:2 citim cǎ la moartea lui Iacov, Iosif a poruncit doctorilor lui sǎ îmbǎlsǎmeze pe tatǎl sau. Arheologia adevereşte cǎ lucrul acesta se practica în Egipt.

Toate aceste date arheologice mǎrturisesc cǎ istoria lui Iosif este realǎ, deci Biblia e adevǎratǎ109.

100 Posibil sǎ fie vorba despre Rudolf Kittel (28.3.1853 - 20.10.1929) care a fost un exeget biblic şi care a devenit profesor de Vechiul testament. Opere literare: Biblia Hebraica (1909) - opera sa de cǎpǎtâi, Die Alttestamentliche Wissenschaft in ihren wichtigsten Ergebnissen mit Berücksichtigung des Religionsunterrichts (1910), Die Alttestamentliche Wissenschaft in ihren wichtigsten Ergebnissen dargestellt(1917), Die Religion des Volkes Israel (1921), Geschichte des Volkes Israel (1923), Gestalten und Gedanken in Israel (1925). Kittel înseamnǎ un fel de mantie de ceremonie, în ebraicǎ. Şi fiul sǎu, Gerhardt, a devenit un teolog cunoscut, de rit protestant.

101 Unde se gǎseşte acest templu şi cum se numeşte el? Vezi şi nota 98.102 La ceva vreme dupǎ aşa-zisul exod, evreii au colonizat delta Nilului, în special zona Alexandriei - acolo a

fost tradusǎ biblia în greacǎ între 250-100 îen. Motivul? Persecuţiile religioase, zic ei.103 Existenţa acestui papirus este menţionatǎ exclusiv în publicaţiile pro-biblice, unde, cum era de aşteptat, nu

este identificat.104 Probabil îen. Dar data ne pune în încurcǎturǎ mare, mare. Dacǎ exodul a avut loc prin ca. 1450 îen, nu

putea fi vorba de evreii lui Iosif; dacǎ ar fi avut loc prin ca. 1200 îen, când au lǎsat jale mare în urmǎ, deci ar fi fost vânaţi cu cruzime, şi în nici un caz nu s-ar fi reîntors înapoi.

105 Autorul se referǎ probabil la Khnumhotep II (mormântul lui fiind identificat ca BH3 în literaturǎ) şi care a fost guvernator local. Pe peretele dinspre nord se regǎseşte celebra scenǎ a caravanei asiatice (siriene) de comerţ şi nu de imigrare, scenǎ consideratǎ a fi pictatǎ prin 1890 îen.În afara lui Khnumhotep II, la Beni Hassan106 mai existǎ un Khnumhotep III (BH4), fiul lui II, şi un Khnumhotep I (BH14), bunicul lui II. Toţi aceştia sunt diferiţi de persoana îndeobşte cunoscutǎ ca Khnumhotep şi care are mormântul la Sakkhara (Saqqara). Împreunǎ cu Niankhkhnum, ultimul a primit funcţia de manichiurist-şef al palatului, în vremea faraonului Niussere din dinastia V, ca. 2400 îen. Aceştia doi sunt consideraţi primii homosexuali din istoria scrisǎ a omenirii (o altǎ ipotezǎ presupune însǎ cǎ cei doi au fost fraţi nedespǎrţiţi, posibil chiar gemeni).

106 Beni Hasan (Bani Hasan sau Beni-Hassan, بني حسن) este un sat, care pe vremea Regatului intermediar era un centru de cult al lui Pakhet (Artemis). Aici existǎ 39 de morminte ale unor şefi locali (un fel de boieri medievali, care stǎpâneau pǎmântul şi cu care faraonul era ori în relaţii bune, ori se lupta cu ei, funcţie de interese) care sunt excelent lucrate şi prezintǎ printre altele scene cu sosirea de numeroşi asiatici (presupuşi sirieni) în regiune, ca parte a schimburilor comerciale.

107 Sau Senusret al II-lea sau Sesostris II (deşi Sesotris este numele unui rege legendar), 1897 – 1878 îen.108 Semit nu înseamnǎ obligatoriu evreu, este o confuzie regretabilǎ în care cad mulţi, în special datoritǎ politicii

agresive a Israelului şi diasporei lui. Semiţi sunt şi arabii, de exemplu, pentru cǎ şi ei provin din Sem.109 Una dintre principalele obiecţii legate de toatǎ perioada egipteanǎ este urmǎtorul lucru: rareori în biblie este

pomenit numele vreunui faraon (vezi nota 161), care nu se numea simplu faraon ci avea cel puţin un nume (unul de naştere, şi unul de tron - de exemplu Amenhotep al IV-lea era şi Echnaton/Akenaton61). Cu acest nume faraonul semna decrete, împodobea clǎdiri etc. Ceea ce ne conduce la o singurǎ explicaţie: istoriaegipteanǎ a fost probabil umflatǎ în scop propagandistic în perioada post-babilonianǎ, dar mai ales în

26

Totuşi unora le vine greu sǎ o creadǎ. Mai ales ridicarea în rang a lui Iosif şi aşezarea evreilor în ţinutul Goşen, cea mai mǎnoasǎ regiune din Egipt, le pare absurdǎ. Dar trebuie ţinut cont de realitatea istoricǎ. Egiptul în aceasta perioadǎ era condus de dinastia hicsoşilor, a regilor pǎstori. Ei nu erau de rasǎ hamitǎca egiptenii, ci erau semiţi, care au pus mîna pe tronul Egiptului. Cei şase monarhi care au condus pe rînd Egiptul au purtat nume egiptene. Conform analelor egiptene, ei au venit din rǎsǎrit sub Salatis110, primul lor rege, şi au cucerit Memfisul, supunînd Egiptul. Singura dare de seamǎ detailatǎ despre ei, este un pasaj dat de Iosif Flaviu50 dintr-o lucrare a lui Maneto160, scriitor antic, lucrare pierdutǎ azi. Ei vorbeau limba semitǎ111, ca şi evreii, aveau fizionomia feţei ca ei şi se ocupau cu creşterea oilor. Din aceasta cauzǎ, egiptenii urau pǎstorii (Geneza 46:34). Numai cine nu cunoaşte istoria se poticneşte. Biblia este adevǎratǎ.

6. Hurianii sau horiţii

Biblia vorbeşte despre horiţi. Prima pomenire a acestui popor o gǎsim în Geneza 14:6, unde ni se spune cǎ au fost bǎtuţi de Chedorlaomer şi împǎraţii aliaţi cu el. Dupǎ Geneza 36:20 şi mai ales dupǎ 1 Cronici 1:38, la simpla privire, ar pǎrea cǎ horiţii se trag din Esau, dar ei au fost vechii locuitori ai Seirului unde s-a aşezat Esau, iar mai tîrziu, urmaşii lui au izgonit pe horiţi (Deuteronom 2:12,22).

Cîteva mii de ani nu s-a ştiut nimic despre acest popor. Istoria nu vorbea nimic despre ei. Mulţi au rîs de Biblie şi spuneau cǎ vorbeşte de popoare care n-au existat, de hetiţi, de horiţi.

În secolul nostru, arheologia a confirmat şi acest adevǎr al Bibliei. Între anii 1925-1931, Şcoala Americanǎ de Cercetǎri Orientale din Bagdad, împreunǎ cu Universitatea Harvard au fǎcut sǎpǎturi într-un deal la Yoghlan Tepe, vreo 150 mile nord de Bagdad. Aici au dat peste cetatea Nuzi, care a fost locuitǎ de vechii horiţi sau huriani. Înainte de horiţi, cetatea se numea Gasur şi a fost locuitǎ desubariani. Aici au fost descoperite mii de texte scrise pe tǎbliţe cu scriere cuneiformǎ. Tǎbliţele de la Nuzi ne aratǎ cǎ horiţii nu erau semiţi. Ei apar la orizontul istoriei cam pe la anul 2400 în.Cr. Din regiunea de sud a Caucazului, ei au migrat în pǎrţile de nord-est a Mesopotamiei.

Alte tǎbliţe cu texte horite au fost dezgropate la Arrapka, modernul Kirkuk, la vreo nouǎ mile la est. Toate aceste tǎbliţe nu numai cǎ aratǎ existenţa poporului hurian, dar aruncǎ o luminǎ deosebitǎ asupra vieţii patriarhale descrisǎ în Geneza. Ele vorbesc despre posibilitatea de a face pe un sclav moştenitorul averii, cum zicea Avram despre Eliezer; arata cǎ în contractul de cǎsǎtorie pe lîngǎ mireasǎ se dǎdea şi o sclavǎ, cum a dat Laban (Geneza 29:24,29); precizeazǎ posibilitatea vinderii dreptului de întîi nǎscut, cum fǎcuse Esau112; explicǎ cǎ necunoscuţii "terafimi"113 erau un fel de zeitǎţi mici ale familiei, de

perioada traducerii sale în greacǎ la Alexandria, când nimeni (evreu) nu mai putea descifra hieroglifele (scrierea hieroglificǎ a dispǎrut din istorie odatǎ cu cucerirea Egiptului de cǎtre Ptolemeu, un general sub comanda lui Alexandru cel Mare24, iar limba vorbitǎ a dispǎrut şi ea dupǎ cucerirea romanǎ, sub Octavian457) şi deci era dificil de scris "istoria" fǎrǎ a avea datele la îndemânǎ - spre deosebire de perioada babilonianǎ când numele regilor au fost scrise în timpul domniei lor (sau mǎcar la 50-200 de ani de la existenţa lor) iar scrisul era încǎ citibil.

110 Salitis a fost primul rege de neam hicsos. El a întemeiat dinastia a XV-a. Datele de guvernare sunt necunoscute, se presupune cǎ ar fi domnit ca. 20 ani în preajma anului 1648 îen.

111 Nu existǎ limba semitǎ, eventual limba vorbitǎ putea avea rǎdǎcini semitice. O analogie la limba semitǎ ar fi limba romanicǎ (franceza + spaniola + italiana + româna).

112 Acest capitol din biblie este unul din cele mai morale învǎţǎturi biblice; astǎzi cine ar proceda la fel de creştineşte ar înfunda puşcǎria în orice ţarǎ din lume.

113 Terafimii erau "spirite" şi erau reprezentaţi sub forma unor mici statuete. Existǎ doar în folclorul de tip semit (probabil de aici derivând celebrii gini, cum era cel din lampa fermecatǎ), deci nu aparţin horiţilor.

27

mǎrimea bibelourilor de azi; stabilesc cǎ soţia avea dreptul de sorǎ şi cǎ în anumite împrejurǎri era numitǎ aşa, cum spusese Avram despre Sara114. Documentele de la Nuzi sunt de o deosebitǎ valoare pentru confirmarea adevǎrului biblic.

7. Scrisorile de la Mari şi amoriţii

Un alt popor necunoscut de care vorbea Biblia au fost amoriţii. Sǎpǎturile fǎcute de André Parrot115 sub auspiciile Muzeului Luvru începute în 1933, întrerupte din cauza rǎzboiului şi continuate între 1951-1956, la cetatea Mari, modernul Tell-el-Hariri, pe Eufrat, au scos la luminǎ temple, statui, palatul regalcu 300 de camere precum şi biblioteca regalǎ compusǎ din vreo douǎzeci mii de tǎbliţe. Ele suntscrisori ale împǎraţilor, corespondenţa diplomaticǎ şi cronici.

Documentele sunt scrise în vechiul dialect babilonean.

Palatul regal de la Mari, contemporan cu prima dinastie a Babilonului, a fost de o mǎrime împunǎtoare. Sala tronului cu specimene de picturǎ rarǎ, apartamentele împǎratului, birourile administrative, şcoala scribilor, toate sunt o minunǎţie. E considerat cel mai bine pǎstrat dintre toate palatele din Orientulmijlociu. Palatul a fost clǎdit de amoriţi.

Descoperirea arheologicǎ de la Mari, are o deosebitǎ valoare pentru cercetǎtorul Bibliei. Denumirea "Habiru" (evreul) pe care o avem în Biblie în legǎturǎ cu Avram (Geneza 14:13), se întîlneşte frecvent în scrisorile de la Mari.

Numele lui Nahor (Geneza 24:10) e menţionat mai de multe ori în aceste scrisori. El era bine cunoscut împǎratului116. Documentele precizeazǎ cǎ împǎratul Şamşi-Adad I117 al Asiriei, 1748-1716 în.Cr. era contemporan cu împǎratul Hamurabi118 al Marelui Babilon, al cǎrui cod de legi s-a descoperit la Susa în 1901119. Datoritǎ acestor scrisori s-a stabilit cǎ Hamurabi e Amrafel din Geneza 14:1, rezolvîndu-se astfel o veche enigmǎ120. Descoperirea de la Mari dǎ multǎ luminǎ asupra vieţii din perioada patriarhalǎ

114 Ce înseamnǎ "dreptul de sorǎ"? Dacǎ acest lucru însemnǎ cǎ sora putea fi trimisǎ la prostituat pentru a-i

scǎpa pielea mǎgarului de Avraam şi încǎ de douǎ ori (Facerea 12, Facerea 20), apoi lui Isaac (Facerea26), atunci sǎ am pardon, dar o astfel de religie este mai mult decât josnicǎ. Pǎgânii cei atât de criticaţi de biblie cǎ sunt "necredincioşi" şi eventual daţi pieirii, s-au comportat mult mai demn, decent şi etic. Şi tot ei suferit justiţia divinǎ (conform bibliei), atât prin cruzimea evreilor cât şi, ulterior, prin cea a creştinilor.

115 André Parrot (15.2.1901 - 24.8.1980), pastor reformat şi arheolog francez, specialist în civilizaţii mesopotamiene. Cu realizǎri deosebite la Mari şi Lagash.

116 Probabil un fel de Gheorghe, pentru cǎ şi în biblie, în pasajele menţionate, mai existǎ un Nahor, fiul lui Nahor. Ne întoarcem la povestea cu fata lui Faraon?!

117 Shamshi-Adad I (rege al Asiriei între 1813 - 1791 îen). Tatǎl sǎu a fost amorit, dar regatul l-a lǎsat celuilalt frate, aşadar Shamshi-Adad a fost nevoit sǎ-şi facǎ singur unul al sǎu. A cucerit Assur, apoi Mari, plus diverse orǎşele-state din regiune. Poziţia geograficǎ precarǎ şi lipsa coeziunii interne au fǎcut ca, dupǎ moartea sa, imperiul sǎ se destrame, cea mai mare parte intrând în posesia lui Hammurabi118.

118 Hammurabi (Ammurāpi sau Khammurabi, ca. 1810 – 1750 îen, rege din 1792 îen). A cucerit Sumerul şi Akkadia, fiind primul împǎrat babilonian. Cunoscut mai ales pentru codul sǎu de legi (monument public -oricine putea avea acces la ele), ce conţinea 282 de legi (nu toate ni s-au pǎstrat). Acest cod ne prezintǎ pentru prima datǎ ideea revoluţionarǎ cǎ cineva numai atunci era vinovat când era dovedit cu probe, nu numai cu vorbe.

119 Şi care dateazǎ de pe la 1750 îen, cu cel puţin 250 de ani înainte ca Moise sǎ fi copiat, pardon, primit un set de legi, suficient de asemǎnǎtor cu acesta, dar mult mai restrâns.

120 Dupǎ anii 1970, nici un cercetǎtor serios nu a mai considerat cǎ Hammurabi118 este acelaşi cu Amraphel, din motive legate chiar de biblie: descrierea faptelor nu se mai potriveşte deloc cu noile informaţii obţinute tot din acele tǎbliţe. Se presupune acum cǎ ar fi vorba despre Nimrod.Un împǎrat care a cucerit Sumerul, Akkadia, ambele foste imperii şi nu doar simple oraşe, s-a aliat cu alţi 3

28

şi asupra istoriei amoriţilor. Astfel acest popor mare121 de care vorbeşte Biblia, este confirmat de arheologie.

8. Textele feniciene de la Ugarit

O altǎ descoperire importantǎ s-a fǎcut la Ugarit, modernul Ras Şamra123, din Fenicia de altǎ datǎ. Cetatea a fost necunoscutǎ pînǎ în 1928, cînd un ţǎran arîndu-şi holda, a scos cu plugul la suprafaţǎanumite antichitǎţi, la Minet el-Beida. Anul urmǎtor, la 2 apr.1929, aici au început excavaţiile sub conducerea lui Claude F. Schäffer122. Dupǎ o lunǎ s-au mutat la Ras, Samra123 şi la 20 mai au fostdezgropate primele tǎbliţe. Sǎpǎturile au continuat între 1929 şi 1937. Între douǎ mari temple, unul dedicat lui Baal şi altul lui Dagon, s-a descoperit o bibliotecǎ cu sute de tǎbliţe cu texte religioase feniciene. Ele aratǎ o mare asemǎnare între stilul şi vocabularul fenician şi cel evreesc124.

Textele de la Ugarit aratǎ imoralitatea în cultul şi viaţa canaaniţilor. Criticii Bibliei spuneau cǎ nu e adevǎratǎ afirmaţia, cǎ din cauza pǎcǎtoşeniei mari, popoarele canaanite au fost date spre nimicire. Nelegiuirea amoriţilor care nu şi-a atins vîrful pe vremea lui Avraam, arheologia aratǎ cǎ a ajuns la culme spre, sfîrşitul perioadei patriarhale. Documentele acestea mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ, deci Dumnezeu este drept în judecǎţile Sale125.

regi (primari de oraşe) contra a 5 regi (primari de oraşe), pe care evident i-a învins, şi cu care ocazie cei 4 au jefuit printre altele Gomora unde locuia Lot, acesta fiind dus în robie iar averile sale confiscate, zic deci, acest puternic împǎrat, aliat cu încǎ 3 regişori, suferǎ o ruşinoasǎ înfrângere de la Avraam şi cei 318 servitori ai sǎi. Chiar numai acest capitol 14, singur, indicǎ unui om sǎnǎtos la minte cǎ ori Amrafel nu este Hamurabi, ori cineva minte propagandistic.

121 Popor într-adevǎr mare, mai mult la stat decât la sfat, aşa cum reiese din cartea lui Amos 2:9. Palatele atribuite amoriţilor trebuie sǎ fi fost uriaşe, pentru cǎ un amorit avea în medie înǎlţimea unui cedru (40-50m).

122 Claude Frédéric-Armand Schaeffer (1898-1982), descoperitorul cetǎţii Ugarit. Pe vremea aceea, Schäffer n-avea nici cea mai micǎ pregǎtire de teren, fiind doar curator la muzeul din Strassburg.

123 Ras-Shamra .numele unei localitǎţi, locul anticului Ugarit, azi în Siria, aproape de Mediterana ,(رأس شمرة)124 Conform BBC, se pare cǎ ADN-ul canaaniţilor era aproape identic cu cel al evreilor, atât de asemǎnǎtor

încât unii cercetǎtori considerǎ pe canaaniţi ca fiind tot evrei. Numai cǎ apare o micǎ problemǎ: cucerirea Canaanului şi transformarea lui în Ţara fǎgǎduitǎ. Fenicienii şi ei sunt consideraţi identici canaaniţilor.Şi, de altfel, evreii au fost cei care au împrumutat atât limba cât şi scrisul de la vecinii lor, canaaniţii.

125 Judecata lui Dumnezeu era dreaptǎ în biblie numai când slujea intereselor clasei conducǎtoare ale evreimii, în general preoţii. Citiţi biblia cu Codul penal şi civil alǎturi, veţi avea mari surprize. Vedeţi 4 Regi 2:23-24.De altfel, citind biblia cu atenţie, nu se poate sǎ nu observǎm cǎ, dimpotrivǎ, evreii au fost cei nelegiuiţi, cauzând cele mai multe necazuri în zonǎ.

29

B. PERIOADA EXODULUI

Multǎ vreme criticii Bibliei au spus cǎ aceastǎ parte a Bibliei e prea subiectivǎ. Fiind scrisǎ de Moise126, cartea Exodul cautǎ sǎ defǎimeze pe egipteni, dar cǎ robia nu a fost aşa asprǎ. Spre a face mai izbitoare dezrobirea lor, Moise a cǎutat sǎ dea fondului o culoare mai întunecatǎ decît era în realitate.

Faţǎ de aşa afirmaţii nu aveai cu ce te apǎra. Nici o altǎ scriere nu vorbea nimic despre Israel în Egipt, iar toate semnele vǎzute pe unele monumente de acolo, erau nepricepute de egipteni şi cu atît mai puţin le pricepeau europenii.

Trebuie sǎ ştiţi cǎ Egiptul a fost un mare tezaur de documente arheologice.

Aici sunt ruinele marelui templu de la Karnak, templele şi palatele de la Medina, Luxor, Teba, Memfis, On, cetatea soarelui, Nof, Dendrah, Abu-Simbel. În Egipt au fost marile grînare de la Pitom şi Ramses, marile piramide cu camerile lor tainice, obeliscurile şi sfincşii, mormintele cu inscripţii şi labirintul; aici se gǎseau tǎbliţe scrise şi papirusuri. Dar toate erau mute. Nimeni nu putea descifra cele scrise. Vechii preoţi şi scribii egipteni au murit şi au dus cu ei în groapǎ taina acestui scris127. Scrierea hieroglifǎ era scrierea ideograficǎ sacrǎ şi oarecum oficialǎ a vechilor egipteni. Ea este compusǎ din figuri desenate. Propriu zis nu se scria, ci se desena. Prin mileniul al treilea a apǎrut scrierea hieraicǎ. Ea folosea semne care semǎnau pentru cîtva cu figura. Era un fel de simplificare a hieroglifelor. Ea a fost folositǎ mai ales în documentele comerciale. Scrierea demoticǎ a apǎrut prin secolul al VIII-lea în.Cr. Ea este mult mai simplificatǎ şi se scria cursiv, dar aproape cǎ nu mai seamǎnǎ cu hieroglifa. Toate aceste trei feluri au încetat prin secolul al V-lea d.Cr. În 1798, Napoleon Bonaparte128, în dorinţa de noi cuceriri, a pornit spre Egipt.

126 Nici o carte (sau sul) nu a fost scrisǎ de autorul creditat de biblie. Fiecare carte a fost scrisǎ la mai bine de

100-500 de ani dupǎ moartea presupusului autor. Excepţie fac unele cǎrţi ale profeţilor mai puţin importanţi, dar care au servit la îndoctrinarea ca masǎ a evreilor.

127 Nu din cauzǎ cǎ au murit au dus cu ei taina, ci pentru cǎ Egiptul a cǎzut, în cele din urmǎ, sub stǎpânirea greco-macedoneanǎ (ceea ce a însemnat o diminuare a ritualurilor) şi, mai apoi, sub cea romanǎ (ceea ce a fost fatal, atât scrisului cât şi religiei). Pânǎ şi limba a dispǎrut, unii cercetǎtori considerǎ limba coptǎ ca fiind, dacǎ nu chiar limba anticǎ, mǎcar foarte asemǎnǎtoare.

128 Napoléon Bonaparte (Napoleone/Nabulione di Buonaparte, 15.8.1769 – 5.5.1821), general, consul şi împǎrat francez din 18.5.1804 pânǎ în 6.4.1814 (din nou între 20.3. - 22.5.1815). Tacticile folosite de el, care i-au adus victorii peste victorii sunt şi acum studiate prin academiile militare. La 9 ani, Napoléon l-a cunoscut la şcoalǎ pe celebrul Jean-Remy Moët (şampania).Una din realizǎrile lui deosebite a fost cucerirea Italiei, cu care ocazie a cucerit şi Vaticanul, arhivele secrete fiind transferate la Paris. Cucerirea Vaticanului (apoi înfrângerea Habsburgilor, principalul aliat papal) a redus puterea laicǎ a papei, începând din 1799, doar la manevre de culise. Totul a plecat de la protestul papei Pius VI la execuţia lui Louis XVI: Franţa s-a rǎzbunat, anexând cu prilejul rǎzboiului italian toate posesiunile papale şi l-a detronat pe papǎ (20.2.1797). Acesta a murit de boalǎ în captivitate.Campania egipteanǎ a fost unicǎ în felul ei, pentru cǎ Napoléon a luat cu el o serie de oameni de ştiinţǎ.În 2.12.1804 Napoléon s-a încoronat singur împǎrat, la Notre Dame. Se zice cǎ şi-ar fi pus singur coroana pe cap, pentru a evita situaţia jenantǎ în care ar fi fost uns de bisericǎ, prin papa Pius VII.Napoléon a inventat încǎ o tacticǎ, blocada continentalǎ, a cǎrei urmare o simţim şi azi: circulaţia maşinilor în Europa şi în Anglia.Înaintea Waterloo-ului, Napoleon a fost învins o singurǎ datǎ ca împǎrat, în campania rusǎ (1812).A introdus ideea de serviciu militar obligatoriu şi de armatǎ modernǎ.A creat şi impus faimosul cod napoleonian, care a pus capǎt dezordinii din Europa şi Franţa.Mulţi istorici considerǎ urmǎtoarea moştenire ca fiind rǎmasǎ de la el: 17 ani de rǎzboi non-stop, ca. 6000000 morţi din toate taberele, Franţa falitǎ economic şi militar, coloniile pierdute şi trecerea Franţei în zona ţǎrilor de mâna a doua.

30

Deşi acea campanie s-a încheiat cu un eşec militar, pentru arheologie ea a adus o biruinţǎ deosebitǎ.

În 1799, inginerul Bonssard în timp ce fǎcea nişte sǎpǎturi la gurile Nilului, aproape de Rosetta, a dat peste o piatrǎ curioasǎ. Ziarul "Courier de l’Egypte" din 15 sept.1799, anunţa aceastǎ descoperire: "În cursul lucrǎrilor de fortificare pe care cetǎţeanul d’Hautpoul129, comandant de batalion de pionier, le-a întreprins pe actualul Fort Julien... s-a gǎsit sub dǎrîmǎturi o piatrǎ de granit negru, foarte dur, cu o granulaţie extrem de finǎ... Una din feţe este lustruitǎ şi poartǎ trei inscripţii, separate net unele de altele prin cîte un rînd gol."

"Prima, cea de sus, este scrisǎ în hieroglifǎ. Ea cuprinde 14 rînduri, dar o parte din inscripţie lipseşte, un colţ al pietrei fiind rupt. A doua, cea de la mijloc, se crede cǎ este scrisǎ în sirianǎ, aceasta numǎrǎ32 de rînduri. A treia, ultima, este greceascǎ. Ea constǎ din 54 de rînduri, sǎpate foarte clar, care s-aupǎstrat, ca şi celelalte de deasupra, extrem de bine.

"Generalul Menon130 a pus sǎ se traducǎ în parte inscripţia greceascǎ... ea oferǎ cheia descifrǎrii hieroglifelor..."

Descifrarea lor însǎ nu s-a fǎcut pînǎ în 1822, cînd François Champolion131 a reuşit sǎ gǎseascǎ taina acestui scris. Piatra din Rozeta cu inscripţiile respective a fost ridicatǎ de preoţii egipteni adunaţi la Memfis în anul 195 în.Cr., în care îl lǎudau pe Ptolemeu Filopater132, care pusese în funcţie canalele Egiptului. Fǎceau aceasta cǎci le iertase anumite dǎri cultice.

De la data descifrǎrii hieroglifelor, Egiptul a început sǎ-şi aducǎ tributul sǎu Bibliei. Documentele sale au cǎpǎtat grai şi au început sǎ mǎrturiseascǎ cǎ Biblia este adevǎratǎ.

Secolul al XIX-lea a fost un secol de mari descoperiri în ale arheologiei.

Cetǎţi, care pînǎ atunci au zǎcut veacuri de-a rîndul sub nisipul vremii, au fost scoase la luminǎ. Şi cioburile pǎmîntului s-au ridicat sǎ astupe gura criticilor rǎuvoitori.

Au fost gǎsite scrieri pe granit, scrieri pe alabastru, pe lemn, pe argilǎ, pe papirus. S-au descoperit inscripţii pe pereţii templelor, pe ale palatelor dezgropate, pe monumente, pe statui, pe lespezi, pe

129 Familia D'Hautpoul este relativ cunoscutǎ azi, pentru implicarea familiei sale în misterul de la Rennes le

Chateau şi Prioria din Sion.Aparent piatra a fost gǎsitǎ pe data de 15.7.1799 de cǎtre inginerul francez cu grad de cǎpitan Pierre-François Bouchard, pe când reconstruia Fortul Julien (Rosetta (azi Raschid) era portul acestui Fort Julien).

130 Generalul se numea de Menou, probabil este vorba despre Jacques-François de Menou, baron de Boussay (3.9.1750 - 13.8.1810), care a fost un general francez sub comanda lui Napoleon128. În 1798, Jacques trece la islamism, primind numele de Abdullah Jacques-François de Boussay, baron de Menou şi s-a cǎsǎtorit cu o egipteancǎ cu origini chiar de la Mahomed profetul.

131 Jean-François Champollion (23.12.1790 – 4.3.1832), orientalist (azi considerat Pǎrintele egiptologiei, pentru cǎ a tradus stela de la Rosetta). Ca arheolog a fost un dezastru: în 1828, Champollion a "reuşit" performanţa de a distruge mormântul KV17 (a lui Seti I) pentru a-i lua frizele. Acestea se gǎsesc la Florenţa şi Luvru. Asta indicǎ modul în care se fǎcea arheologie în acele timpuri.

132 Ptolemeu IV Philopator (Πτολεμαίος Φιλοπάτωρ, domnie 221-204 îen). Domnia sa, dominatǎ de vicii şi excese, a dus la ruperea, din nou, a Egiptului în Regatul de Sus şi cel de Jos. A închinat un templu lui Homer (?!) şi a compus o tragedie pe stil antic. S-a însurat cu sora sa, Arsinoë III, deşi a avut şi o amantǎ oficialǎ, Agathoclea, sora lui Agathocles. A fost personaj principal în 3 cǎrţi ale Maccabeilor415.

31

suluri, pe cilindrii şi chiar pe cǎrǎmizile din ziduri. În mod direct sau indirect, ele atestǎ adevǎrul Bibliei133.

1. Asuprirea în Egipt

În Exodul 1:8 citim: "Peste Egipt s-a ridicat un nou împǎrat, care nu cunoscuse pe Iosif," iar în v.11 "Şi au pus peste ei isprǎvnicei ca sǎ-i asupreascǎ prin munci grele."

Împǎrǎţii hicsoşi au stǎpînit Egiptul între secolele XVIII şi XVI134. Ei au dat douǎ dinastii: pe a XV-a şi a XVI-a. Ei au avut capitala la Avaris. Egiptul de sus, înspre izvoarele Nilului, era condus de prinţi egipteni, care au fost tributari hicsoşilor. Ei aveau capitala la Teba. Unul dintre aceştia, Kamose135 s-a rǎsculat împotriva lui Apopi al III-lea136 şi a cucerit Egiptul, lǎsîndu-i doar capitala Avaris.

Urmaşul lui Kamose135, Ahmose I137, întemeietorul dinastiei a XVIII i-a izgonit pe hicsoşi din Egipt. Aceastǎ dinastie era hamitǎ şi ura pe semiţi. Ea avea ca moto: "Egiptul pentru egipteni." Duşmǎnia împotriva hicsoşilor s-a rǎsfrînt asupra evreilor care au primit favoruri de la hicsoşi şi asupra tuturor strǎinilor.

Cǎ în Egipt s-a ajuns la grea suferinţǎ sub noua dinastie, se constatǎ dintr-o descriere a lui Eber138. El spune139:"Sub un sicomor stufos, un vînzǎtor de ale mîncǎrii, de bǎuturi spirtoase şi de afide pentru rǎcorirea apei, şi-a aşezat masa sa şi alǎturea cu ea o ceatǎ de barcagii şi vizitii, rǎcneau şi se ciorovǎiau pentru

133 Din pǎcate, toate acestea sunt numai dovezi circumstanţiale, în special bazate pe intrepretǎri ale unor

pasaje din Bibliei, luate abil în disparat pentru a nu se observa contextul în care erau plasate.134 îen. Datele sunt numai aproximative, deoarece avem de la ei numai lista, nu şi anii.135 Kamose (presupus 1554 - 1549 îen) a fost ultimul rege al dinastiei XVII tebane. A fost fratele lui Ahmose

I137, fondatorul dinastiei XVIII. A domnit între 3 şi 5 ani. Se presupune cǎ dinastia XVII a fost mai mult o suitǎ de guvernatori decât de regi sau faraoni. Kamose, contra consiliului sǎu, care încheiase de generaţii acorduri bilaterale cu hicsoşii, inclusiv dreptul de pǎstorit în delta Nilului, s-a pregǎtit de rǎzboi. L-a atacat pe Awoserre Apepi136 şi l-a învins, apoi a atacat regatul nubian (Kush) şi l-a învins. În Haggada (un alt fel de biblie, compilatǎ nu mai devreme de 150 îen), Apepi I este faraonul care l-a cunoscut pe faraonul care a vrut sǎ se însoare cu Sara. Mumia lui a fost menţionatǎ în papirusul Abbott (care investiga furturile din morminte în perioada lui Ramses IX, ca. 400 de ani mai târziu), descoperitǎ în 1857 şi mutatǎ cu molozul într-un colţ uitat de lume şi timp, pentru a fi redescoperitǎ 50 de ani mai târziu, complet degradatǎ. Sicriul regal a fost descoperit de Francois Mariette şi Heinrich Brugsch195.

136 Este vorba despre Pepi I (Apepi I sau Apophis). Nu prea se ştiu multe despre el, uneori fiind confundat şi cu Pepi II (nu se ştie dacǎ au fost 2 Pepi sau unul singur).

137 Ahmose I (Amosis I, presuspus 1550 – 1525 îen), fondatorul dinastiei XVIII. Ahmose I a preluat tronul la moartea fratelui sǎu, Kamose135, domnind sub numele de Neb-pehty-re. A reuşit eliminarea completǎ a hicsoşilor din Egipt (Khamudi a fost ultimul rege hicsos), precum şi realipirea Canaanului şi Nubiei. A readus Egiptul la faima de odinioarǎ. A fost ultimul faraon nativ care şi-a mai construit o piramidǎ. Ca şi pǎrinţii sǎi, Ahmose I s-a însurat cu surori de-ale sale, aşa cerând tradiţia reginelor. A fost succedat de Amenhotep I (vezi identificarea cu Moise la nota 94). A cucerit Siria, ajungând pânǎ la Eufrat. În timpul domniei sale s-a dezvoltat în Egipt tehnica sticlei. Mormântul sǎu este la Nekheb95.

138 Eber este şi un nume generic dat evreilor, similar celui de Habiru. Egiptenii numeau pe evrei Apiru. Cuvântul defineşte noţiunea de nomad (persoane fǎrǎ cetǎţenie şi fǎrǎ statut social). Este semnificativ cǎ rǎdǎcina tuturor acestor cuvinte este un cuvânt sumerian, preluat apoi în akkadianǎ, şi care însemna efectiv tâlhari la drumul mare.Un autor antic cu acest nume nu existǎ. Existǎ în schimb un personaj biblic (un strǎmoş de-al lui Avraam).Un papirus cu numele de Ebers existǎ, dar este asociat cu informaţii medicale (numit dupǎ cumpǎratorul sǎu, Georg Ebers (1.3.1837-7.8.1898) care l-a cumpǎrat în Teba în iarna 1872-1873).

139 Piramidele şi templele erau ridicate de cǎtre oameni liberi, care erau obligaţi la aşa ceva prin lege (un fel de serviciu militar), nicidecum de sclavi.

32

ceva. Marinarii stǎteau lungiţi pe bordul vapoarelor şi pe maluri la umbra palmierilor. Alţii, sub razeledogoritoare ale soarelui, de care se apǎrau acoperindu-şi faţa cu o parte de pînzǎturǎ, care le slujea drept hainǎ. Pe alǎturea treceau arestaţii şi sclavii, arşi de soare, negrii, încovoiaţi sub sarcinile grele pe care trebuiau sǎ le ducǎ la destinaţie: în temple pentru jertfe sau la negustorii de diferite mǎrfuri. Pietrarii cǎrau bucǎţi de piatrǎ aduse din pietrǎriile Kenu sau Suan, dirijîndu-le pe taluzi de lemn spre locul unde urma sǎ se construiascǎ un nou templu sau un nou palat.Lucrǎtorii udau cu apǎ tǎlpigile, ca sǎ nu se aprindǎ prin frecare sub greul pietroaielor. Toţi aceşti lucrǎtori erau mînaţi cu cravaşa de cǎtre isprǎvnicei şi cîntau cîntecele lor de munca grea. Dar glasul lor suna a apǎsare şi rǎguşit. Abia în timpul repausului, cînd se strînseserǎ cu toţii, se mai însufleţirǎ puţin.Roiuri dese de muşte cîineşti, urmǎreau aceste grupe suferinde de muncitori, care, cu o rǎbdare apaticǎşi apǎsǎtoare, suportau atît înţepǎturile muştelor cît şi loviturile supraveghetorilor"140.

În Biblie se spune cǎ evreii au fost supuşi la munci grele de facerea cǎrǎmizilor şi cǎ aveau o anumitǎnormǎ pe care trebuiau sǎ o îndeplineascǎ.

Arheologia confirmǎ aceasta. Pe un alt document denumit "Papirus Anastasius"141 se spune aşa:"Doisprezece pietrari, afarǎ de oamenii care se ocupau cu facerea cǎrǎmizilor în oraşele lor, au fost aduşi aici sǎ lucreze la zidirea caselor. Sǎ facǎ fiecare din ei, numǎrul hotǎrît de cǎrǎmizi, în fiecare zi. Ei nu trebuiau sǎ slǎbeascǎ munca la casa nouǎ. Pentru aceasta, eu mǎ supun poruncii date mie de stǎpînul meu."

Se pare cǎ documentul aparţine unui ispravnic pus sǎ supravegheze141. Peste Israel supraveghiau nu numai ispravnicii egipteni, ci şi logofeţi evrei. Ca sǎ-i stǎpîneascǎ mai bine, Faraon corupe pe unii dintre evrei şi îi numeşte logofeţi peste fraţii lor142. Ce dureros e sǎ vezi cum pentru bani, oamenii devin unelte împotriva fraţilor lor! Dupǎ ce nu li s-a mai dat paie pentru cǎrǎmizi şi astfel nu s-a putut face norma stabilitǎ, logofeţii aceştia au ajuns sǎ fie bǎtuţi şi ei. Aşa citim în Exod 5:14-18: "Au bǎtut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprǎvniceii lui Faraon. "Pentru ce", li se zicea, "n-aţi isprǎvit ieri şi azi, ca mai înainte, numǎrul de cǎrǎmizi care vǎ fusese hotǎrît?" Munca de facereacǎrǎmizilor era grea143 şi neîndeplinirea normei atrǎgea bǎtaia celui în cauzǎ şi uneori şi a logofǎtului evreu, ca acesta sǎ fie mai fǎrǎ milǎ şi sǎ-i forţeze pe cei daţi în grija sa la muncǎ. Pe un monument de la Adel Curah144 se vede o scenǎ cu cǎrǎmidari la locul de muncǎ. Unii rup pǎmîntul, alţii aduc apa, alţii frǎmîntǎ, alţii pun în forme, iar alţii rǎstoarnǎ formele. Tabloul aratǎ şi doi isprǎvnicei. Unul cu o cravaşǎ în mînǎ, aplicǎ lovituri pe spinarea goalǎ a unui cǎrǎmidar. În Egipt fiind cald, muncitorii nu

140 Dupǎ construcţie, textul pare a fi unul modern (adicǎ un fel de roman aşa-zis istoric), datând probabil din

perioada 1850-1950. Astǎzi se ştie cǎ piramidele şi templele şi toate construcţiile gigantice au fost ridicate de cǎtre oameni liberi, nu de cǎtre sclavi.

141 De negǎsit sub acest nume. Existǎ totuşi un papirus, numit Papirusul Anastasi I (British Museum ESA 10247), care era un papirus satiric, folosit aparent pentru antrenarea scribilor. Unul dintre ei, Hori, scrie celuilalt, Amenemope, într-un astfel de stil încât sǎ ironizeze munca acestuia din urmǎ. Ambii scribi sunt consideraţi scribi militari. Citatul este oarecum fals, cel adevǎrat este în capitolul XII.Este vorba despre o problemǎ de matematicǎ, care n-a putut fi rezolvatǎ corect de Amenemope.În afarǎ de acest papirus, mai existǎ încǎ 8 cu acelaşi nume care trateazǎ însǎ alte subiecte (imnuri de slavǎ). Papirusurile îşi au denumirea de la un neguţǎtor armean de antichitǎţi cu acest nume.

142 Aşa s-au petrecut lucrurile în mai toatǎ istoria lor, de la începuturi (Egipt, Babilon), mai nouǎ (Noul testament a apǎrut în urma unui asemenea caz), şi terminând cu lagǎrele de concentrare (unde Kapo erau aproape exclusiv evrei, deşi nu erau numai evrei în lagǎre).

143 Dacǎ întinderea lutului în forme era grea, pǎi trebuiau sǎ-i punǎ atunci la cǎrat pietrele de 5-6 tone, cu care se construiau templele, sigur era mai uşor. Egiptenii ǎştia nesimţiţi, au luat ei ce era mai uşor!

144 Probabil se numeşte altfel, n-am gǎsit scena. Ca şi Bingsch99, acest nume permite identificarea "vestitorilor".

33

purtau cǎmǎşi. Celǎlalt isprǎvnicel sau logofǎtul şade pe un pietroi, cu toiagul lui ameninţǎtor,împotriva oricui nu-şi face norma145.

În Exod 1:13.14 ni se spune: "Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o asprǎ robie. Le-au facut viaţa amarǎ prin lucrǎri grele de lut şi cǎrǎmizi şi prin tot felul de lucrǎri de pe cîmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau sǎ le facǎ, erau fǎrǎ nici un pic de milǎ."146 Biblia vorbeşte despre aceste munci forţate, iar documentele arheologiei confirmǎ ca ele existau şi aratǎ cǎ se purtau fǎrǎ milǎ.

Un tablou din Benhatan aratǎ o altǎ scenǎ de pedepsire. Un muncitor, care nu lucrase cum trebuia şi cît trebuia, e întins cu faţa la pǎmînt, alţi doi îl ţin de mîni şi unul de picioare, iar isprǎvnicelul îi brǎzdeazǎspatele cu lovituri147.

Se pare cǎ cel care a asuprit mai crunt pe Israel a fost faraonul Ramses al II-lea148.

E bine de ştiut cǎ la egipteni, ca şi mai tîrziu la babiloneni, cǎrǎmizile purtau pecetea împǎrǎtului. În Muzeul Britanic se gǎsesc patru cǎrǎmizi cu pecetea lui Tutmes149 al III-lea şi cîteva cu a lui Ramses148

al II-lea.

De fapt, cele mai multe clǎdiri au fost fǎcute sub Ramses148 al II-lea. De la el se gǎsesc cele mai multe cǎrǎmizi. El clǎdise cetǎţile Pitom şi Ramses. Aceste cetǎţi au fost cǎutate de arheologi şi au fost dezgropate. Ceva curios, s-a constatat cǎ un mare numǎr de cǎrǎmizi nu mai aveau paie, mai ales la cetatea Pitom. Deci, cǎrǎmizi fǎrǎ paie, aşa cum spune Biblia. Cîteva din acestea se gǎsesc la Muzeul Britanic înregistrate sub nr.60-20. Ele poartǎ sigiliul lui Ramses148. El a fost un împǎrat care şi-a depus strǎduinţele pentru construcţii. El a zidit palate, temple, magazii; a construit canale şi a ridicat obeliscuri. Din 32 obeliscuri cîte au fost gǎsite în Egipt, 21 au fost fǎcute de Ramses II. Din 8 temple clǎdite în Teba, 7 au fost construite în întregime sau parţial de Ramses.

El a domnit între anii 1290-1224 în.Cr. Cetǎţile Pitom şi Ramses au fost cetǎţi magazii sau hambare.

145 Aşa s-a procedat şi în cazul Cofariu, bǎtut de unguri la Târgu Mureş, dar care a fost prezentat de unguri ca

fiind un ungur bǎtut de români. Undeva mai devreme în text se sugera cǎ unii oameni pictaţi au feţe semitice. De ce este trecut sub tǎcere acest amǎnunt, tocmai acum, când nu se gǎseşte acest loc pe harta Egiptului?

146 Sigur cǎ da. Pǎstoritul era foarte uşor în comparaţie cu munca în agriculturǎ sau, doamne fereşte, în construcţii. Singurul monument arhitectonic legat de evrei, Templul lui Solomon, a fost ridicat dupǎ planurile şi sub îndrumarea lui Hiram, un arhitect fenician, Solomon plǎtind doar banii şi preluându-l la cheie.

147 Încǎ o referinţǎ clarǎ la evrei!? Benhatan, de negǎsit pe hartǎ, posibil a fi Beni Hassan106.148 Ramses II (Ramses cel Mare, ca. 1302 - 1213 îen, faraon din 1279 îen). Ramses al II-lea a domnit incredibil

de mult, fiind al doilea faraon ca lungime a domniei din istoria Egiptului. Eusebiu810 l-a declarat faraonul exodului şi aşa a rǎmas.Pornind de la cetǎţile Pithom şi Ramesses, se poate bǎnui cǎ faraonul nemilos a fost unul din seria începând cu Djeserkheperure (Horemheb) şi terminând cu Ramses al II-lea.

149 Thutmose III (Tuthmosis III, faraon presupus a domni între 24.4.1479 - 11.3.1425 îen), din dinastia XVIII, fiu al lui Tutmes II165 şi Aset/Isis, o soţie de rang neînsemnat. A fost coregent, în primii 22 de ani, cu mama sa vitregǎ, Hatshepsut164. Dupǎ ce a preluat puterea, Tutmes III a ridicat Egiptul la cea mai strǎlucitǎ perioadǎ a sa. Imperiul sǎu se întindea din Siria pânǎ în Nubia. A fost şi un faraon extrem de energic, construind foarte mult. Succedat de Amenhotep II. Cel mai strǎlucit strateg militar al Egiptului, comparat cu Napoléon128. Eroul de la Megiddo219. Şi acest Tutmes a trecut Eufratul, ca şi bunicul sǎu163. Tutmes a poruncit ştergerea tuturor menţiunilor referitoare la Hatshepsut (din fericire câteva au supravieţuit timpului). Mumia sa a fost examinatǎ prima datǎ de cǎtre Émile Brugsch195.

34

Sǎpǎturile efectuate la Tel-el-Mascuta în anul 1883 sub supravegherea arheologului Eduard Nevin150 au descoperit cetatea Pitom din Goşen. Dezgroparea ei confirmǎ cǎ a fost clǎditǎ de Ramses al II-lea151, cǎavea magazii mari cu ziduri groase de doi metri şi jumǎtate pînǎ la trei metri, cǎ o parte din cǎrǎmizi erau cu paie, iar altǎ parte fǎrǎ paie. Deci relatarea biblicǎ este adevǎratǎ.

2. Moise

Sub domnia hicsoşilor, evrei au dus-o bine, s-au îmbogǎţit şi s-au înmulţit nespus de mult. Dupǎalungarea lor152, noul Faraon dǎ ordine moaşelor sǎ omoare copii de parte bǎrbǎteascǎ ai evreilor153. Cum aceasta nu a dat rezultatele dorite, Faraon porunceşte evreilor sǎ-şi arunce în rîu toţi copiii ce se vor naşte, lǎsînd în viaţǎ doar fetele. Parcǎ nu ajungea jalea adusǎ asupra lui Israel prin muncile grele, ci a trebuit ca şi femeile sǎ-şi aibǎ partea lor de jale154.

Pe un document se aflǎ înscris un imn de biruinţǎ închinat faraonului Menefta155, în care se spune cǎ"nu a lǎsat nici o sǎmînţǎ în Israel". Menţiunea e în rîndul al doilea de jos. Aceasta e cea mai veche menţiune în documentele strǎine despre Israel156.

În familia lui Amram şi Iochebed s-a nǎscut un fiu. Era drǎguţ la înfǎţişare şi n-au vrut sǎ-l omoare157. Mama se dovedeşte eroinǎ. E mai de grabǎ gata sǎ calce porunca împǎratului decît sǎ-şi arunce odrasla în rîu. Ea l-a pǎstrat ascuns trei luni. Scriitorul cǎtre Evrei ne destǎinuieşte cǎ a fǎcut aceasta prin credinţǎ. Dupǎ trei luni, fiindcǎ nu-l mai putea ţine ascuns, a fǎcut un sicriaş de papurǎ, l-a uns cu lut şi smoalǎ, a pus copilaşul în el şi l-a aşezat între trestiile rîului, în locul unde avea obiceiul sǎ se scalde fiica lui Faraon158. Cînd aceasta vine la rîu, aude plînsul copilaşului, porunceşte uneia din servitoare sǎ-l aducǎ şi îl ia sǎ-l creascǎ ca fiu al ei159. Nu se vede aici mîna cǎlǎuzitoare a lui Dumnezeu? Oameniinu pricep multe, dar El îşi îndeplineşte planurile Lui.

150 Cǎpitanul Henri Édouard Naville (14.6.1844 - 1926) a fost un egiptolog elveţian.151 Constructorul lor a fost în realitate Pi-Ramses, viitorul Ramses I.152 A hyksos-ilor.153 Este extrem de interesant: evreii s-au înmulţit fǎrǎ seamǎn, cu toate acestea aveau doar douǎ moaşe (Şifra

şi Pua). Când au plecat din Egipt, erau ca. 600000 de bǎrbaţi (la care trebuie adǎugaţi femeile şi copii), conform Exodului 12:37), deci ne imaginǎm câţi noi-nǎscuţi puteau fi. Dar nu trebuie uitatǎ nici similitudinea cu porunca lui Irod419 din Noul testament.

154 De ce n-au plecat?155 Merneptah (Merenptah, faraon între 7/8.1213 şi 2.5.1203), al patrulea faraon al dinastiei XIX. Al 14-lea fiu al

lui Ramses II148, care a apucat tronul pentru cǎ fraţii sǎi cu "numǎr de inventar mai mic", deci cu prioritate la tron, apucaserǎ sǎ moarǎ între timp. S-a luptat în Libia şi cu Oamenii mǎrii. De la el ne-a rǎmas stela156 ce poartǎ numele sǎu, în care gǎsim cea mai veche menţiune a statului Israel, deci nu putea fi el faraonul exodului, pentru cǎ evreii erau deja la "ei acasǎ" (cuceriserǎ deja Ţara fǎgǎduitǎ).

156 Asta înseamnǎ scoaterea unei informaţii din context. Stela a fost gǎsitǎ la Teba şi se referǎ la victoriile faraonului Merenptah155 contra libienilor precum şi despre campaniile sale în Canaan (acolo fiind şi menţiunea cǎ a gǎsit Israelul fǎrǎ populaţie, nu cǎ ar fi distrus-o el).

157 Într-o regiune a globului unde cultul familiei era extrem de puternic, este de mirare un asemenea lucru. Evreii, care erau şi bogaţi şi mulţi, puteau foarte bine sǎ plece, decât sǎ facǎ aşa ceva masacru.

158 Desigur, crocodilii din Nil aveau respect regal faţǎ de fata lui Faraon şi n-o atacau. Spre deosebire de nomazi (evrei), faraonii şi casta superioarǎ aveau bǎile lor proprii, cu plante aromate şi uleiuri scumpe, aşadar, de neînţeles ce cǎuta fata lui Faraon într-un râu periculos şi murdar. Dacǎ însǎ chiar aşa stau lucrurile, este de neînţeles cum a putut urca coşuleţul cu Moise pe Nil înspre amonte, de la ţinutul Goşen (aflat în delta Nilului) spre Theba (în mijlocul Egiptului), unde se afla capitala dinastiei a XVIII-a. Sau poate cǎ fiica lui Faraon venea cale de 1000 km doar ca sǎ se scalde într-un Nil periculos şi murdar?!

159 O legendǎ binecunoscutǎ în perioada robiei babiloniene, când s-a scris biblia, aceea a regelui Sargon1022, are exact aceleaşi date, doar cǎ nu o prinţesǎ a gǎsit copilul, ci un grǎdinar. Sargon a ajuns în cele din urmǎ regele regatului Akkadian. Cronicarii evrei nu puteau permite ca Moise sǎ fie mai prejos.

35

Dupǎ Maneto160, Moise s-a nǎscut la Heliopolis, aproximativ prin 1520 în.Cr.

Întrebarea care se ridica în mintea noastrǎ este: Cine a fost aceastǎ fiicǎ a lui Faraon? Moise, cǎci el scrie Exodul, nu ne dǎ amǎnunte161. Întrebǎm arheologia dacǎ are vreun document care sǎ ne lǎmureascǎ, şi ea ne spune cǎ are.

În dinastia a XIX162 a fost un faraon Tutmes I163. Omul acesta a avut ca întîi nǎscut, de la prima soţie, o fiicǎ. De la a doua soţie a avut doi bǎieţi. Legile Egiptului cereau ca dacǎ primul nǎscut e fiicǎ, sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu fratele vitreg, astfel ei sǎ fie împǎrat şi ea împǎrǎteasǎ. Asa s-a fǎcut şi în cazul acesta.Hatshepsut164 s-a cǎsǎtorit cu Tutmes II165, care dupǎ moartea tatǎlui a luat domnia, dar n-a trǎit multǎvreme şi a murit. Fiica lui Faraon a fost o femeie energicǎ.

Din trǎsǎturile ei, care se pǎstreazǎ redate pe bustul ei ce se gǎseşte într-un muzeu166, se constatǎ cǎavea trǎsǎturi asemǎnǎtoare cu ale grecilor. Ea a fost o femeie foarte înţeleaptǎ şi a condus treburile Egiptului timp de 20 de ani.

Ea a ridicat douǎ obeliscuri. Prin inscripţiile de pe ele, ea proslǎveşte lucrǎrile tatǎlui ei, Tutmes I163. Ele au fost ridicate la Teba. Unul din obeliscuri a fost fǎcut bucǎţi, celǎlalt existǎ. E înalt de vreo 30 metri şi este tǎiat din stîncǎ, o singurǎ bucatǎ. Se susţine cǎ este cel mai frumos obelisc de pe faţa pǎmîntului.

E înscris cu hieroglife şi cu scene. Meşterii au început sǎ-l lucreze în al 15-lea an al domniei ei şi a fost isprǎvit în anul al 17-lea. Pe acest obelisc sunt înscrise şi o parte din faptele ei. Ea se intituleazǎ

160 Manetho a fost un preot egiptean care a trǎit în secolul III îen în Heliopolis. Lucrǎrile lui au fost supuse unor

campanii de modificare (Alexandria era plinǎ de evrei în acea perioadǎ - tot atunci şi tot acolo având loc celebra traducere a bibliei în greacǎ) şi ne-au supravieţuit numai prin intermediul unor oameni în strânsǎ legǎturǎ cu biblia: istoricul Josephus50 (sec. I, evreu), Eusebius810 (sec. IV, episcop) şi Sextus Iulius Africanus1072 (sec. III, creştin), ale cǎrui lucrǎri au fost preluate de Syncellus (sec. IX, cǎlugǎr).Manetho a spus despre un Moise (apropo, moise este substantiv comun şi înseamnǎ copilul apei în limba egipteanǎ) cǎ ar fi fost un preot schismatic care ar fi plecat în pustiu cu o ceatǎ de leproşi (sensul dat leproşilor în trecut diferǎ de cel actual, dar rǎmâne oricum ireverenţios). Informaţie corelatǎ94 cu Tacit53.

161 Curios, Moise care a învǎţat toatǎ ştiinţa egipteanǎ nu ştia nici mǎcar numele regelui sǎu. Doar cinci faraoni sunt trecuţi cu numele în biblie, şi anume Necho II321 (Neco în 2 Cronici 35:20, 36:2,4; Ieremia 46:2; 4 Regi23:29-35), Hofra (Ieremia 44:30), Şişac244 (2 Cronici 12:2,9; 3 Regi 11:40, 12:24, 14:25), So (4 Regi 17:4) şi Ptolemeu Filopater132 (1 Macabei 1:20, 10:51; 2 Macabei 4:21, 9:29; 3 Macabei 3:9, 7:1). Fiind vorba de faraoni recenţi (cu excepţia lui So, care n-a putut fi identificat dupǎ nume, considerat a fi Shabaka sau chiar Orsokon IV, un faraon minor), acest lucru ne confirmǎ încǎ o datǎ când a fost scrisǎ biblia.

162 Este vorba totuşi de dinastia a XVIII-a.163 Thutmose I (Thutmosis I, domnie 1506 - 1493 îen), al treilea faraon din dinastia XVIII. A fost tatǎl faraonului

Tutmes II165 şi a lui Hatshepsut164. A ajuns pânǎ la Eufrat cu armatele sale.164 Hatshepsut (a domnit între 1479 şi 1458 îen, alte nume: Maatkare, Khnumt-Amun Hatshepsut, Wesretkau,

Wadjrenput şi Netjeretkhau) este prima femeie cu adevǎrat importantǎ din istorie. Energicǎ şi hotǎrâtǎ, ea a construit foarte multe edificii. Doar 3 regine au fost atât de puternice încât sǎ-şi aroge titlul de faraon:Nitocris (dinastia VI), Hatshepsut (dinastia XVIII) şi Cleopatra a VII-a (arhicunoscuta Cleopatra).A comandat 4 obeliscuri: 2 sunt deja la Theba, unul în carierǎ la Asswan, soarta ultimului este necunoscutǎ.

165 Thutmose II (Tuthmosis II, cel mai probabil 1493 - 1479 îen), faraon al dinastiei XVIII. Domnia sa, nu foarte strǎlucitǎ nici în victorii militare şi nici economice, a stat sub influenţa soţiei sale, Hatshepsut164. Fiul lui Tutmes I163 şi al unei soţii neînsemnate, Mutnofret, Tutmes II a trebuit sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu sora lui vitregǎ, dar de "pur sânge regal", Hatshepsut164, pentru a fi sigur de domnie. Tatǎl mult mai celebrului Thutmose III149. Tutmes II ar fi ajuns şi el la Eufrat în expediţii rǎzboinice.

166 Metropolitan Museum of Art.

36

"Femeia împǎrat", "Împǎrǎteasa Egiptului de sus şi de jos," precum şi "Fiica lui Faraon"167. Deci, denumirea pe care o gǎsim în Biblie "Fiica lui Faraon", o gǎsim şi pe obeliscul din Teba168.

Pentru ca sǎ aibǎ mai multǎ autoritate, ea purta haine bǎrbǎteşti şi chiar o barbǎ din perucǎ. O mare parte din cercetǎtori susţin cǎ ea l-a crescut pe Moise, cǎ fiind prea bine cunoscutǎ, nu a fost necesar sǎ-i dea numele169.

Biblia spune cǎ "Moise a învǎţat toatǎ înţelepciunea Egiptului" (Faptele apostolilor 7:22). Arheologia vine şi confirmǎ cǎ Egiptul avea universitǎţi de seamǎ. Una din ele a fost Universitatea din On. On sau Heliopolis cum se mai numea, era cetatea soarelui sau a zeului Ra, situatǎ la nord-est, cam vreo 16 kmde la Cairo. Aici a fost şi Iosif ca sclav la Potifar83. Unii sunt de pǎrere cǎ în anumite ramuri ale ştiinţei, nici studenţii de azi nu învaţǎ ce au învǎţat studenţii de atunci ai Egiptului. Lopuhin, un scriitor religios rus, spune cǎ universitatea aceasta a fost "Oxfordul Egiptului."170

Dupǎ o descriere a geografului Strabo54 (63 în.Cr. - 21 d.Cr.), ştim cǎ la On era un mare centru al zeului Ra, zeul soare, cǎ spre poarta mare era o alee de sfincşi, deasupra porţii fluturau steaguri roşii şi albastre; cǎ atît înaintea porţii, cît şi îndǎrǎtul ei, pe douǎ rînduri erau chipuri de piatrǎ a razelor soarelui. Se mai aflau obeliscuri şi un izvor sfînt. El a fost la Heliopolis în anul 24 în.Cr.

Ştiinţele care se studiau erau multe şi felurite. De exemplu: istoria, geografia, medicina, chimia, geometria, matematicile, astronomia, dreptul, etc. În medicinǎ erau destul de avansaţi, ştiau chiar sǎînlocuiascǎ anumite mǎdulare cu proteze. Apoi preparatele lor de îmbǎlsǎmare au rǎmas neîntrecute.

Nici ştiinţa noastrǎ de astǎzi nu poate face ce au fǎcut ei171. La fel se studia literatura şi compoziţia. La Teba era o bibliotecǎ cu 20000 volume. Pe o inscripţie se aflau cuvintele: "Pentru vindecarea sufletului." Astfel cǎ nu e de mirare cǎ Moise s-a priceput sǎ compunǎ cele cinci cǎrţi cu prozǎ şi poezie172. Iar tǎbliţele de la Tel-el-Amarna aratǎ cǎ prinţii din vremea lui Moise cunoşteau scrierea hieroglifǎ, cuneiforma acadianǎ şi cuneiforma ugariticǎ, care e aproape identicǎ cu ebraica.173

3. Ieşirea din Egipt

Descrierea ieşirii din Egipt fǎcutǎ de Moise în "Exodul", a fost atacatǎ vehement de mulţi critici. Aceasta fiindcǎ cronicile egiptene nu vorbesc nimic despre exodul lui Israel. Dupǎ cum am mai pomenit însǎ, Egiptul nu are o istorie a lui. Singura lucrare istoricǎ de care avem cunoştinţǎ a fost

167 Fiica preşedintelui SUA oare cine o fi?

Mai existǎ fiici ale lui Faraon, ca aceea cu care s-a cǎsǎtorit, potrivit bibliei, Solomon.Regina faraon Sebeknefrure (1788 - 1784) i-a urmat lui Amenemhet IV (suntem încǎ în dinastia XII). Şi ea a fost identificatǎ cu "fiica lui faraon", cea care l-a salvat pe Moise.

168 Extraordinarǎ similaritate.Dar unde e Moise în toatǎ afacerea asta?

169 Sǎ nu uitǎm cǎ mulţi regi şi împǎraţi au fost foarte cunoscuţi în mediul iudaic (nu mai departe de Nabucodonosor323). De ce tocmai faraonilor li s-au "pierdut" numele?Aberantǎ explicaţie: dacǎ toatǎ lumea ştia cine-i faraonul cutare sau cutare şi cǎ el a fǎcut cutare sau cutare lucru, la ce mai era nevoie sǎ scrie peste tot numele faraonului?

170 În Oxford se fabricǎ celebrul Mini (acum preluat de BMW). Oare trebuie sǎ ne aşteptǎm ca toţi şurubarii de acolo sǎ ştie toate cunoştinţele celebrei universitǎţi, doar pentru cǎ sunt în acelaşi oraş?

171 Asta indicǎ ori ce idee are autorul despre ştiinţa de azi, ori cât de vechi este materialul (sec. XIX?). De altfel, mai toate argumentele "combǎtute" şi mai toţi bǎrbaţii de ştiinţǎ citaţi652,862 provin cam din acel secol.

172 Dar parcǎ Dumnezeu le-a scris, Moise nefiind decât un "dactilograf".173 Nu era necesar sǎ ştie atâtea limbi: pentru asta, la fel ca şi astǎzi, erau traducǎtori şi scribi.

37

"Egiptica" scrisǎ pe la anul 240 în.Cr. de preotul Maneto160, dar care este pierdutǎ. Anumite citate din ea au fost pǎstrate în lucrǎrile altor scriitori, precum şi o listǎ a treizeci dinastii de împǎraţi. Deşi anumite nume şi cifre au fost copiate greşit, ea a fost documentul de bazǎ care a slujit la refacerea istoriei Egiptului174. Celelalte amǎnunte pentru recostituirea istoriei au fost culese din "Geografia Universalǎ" a lui Strabo54, din „Istoria Naturalǎ” a lui Pliniu cel Bǎtrîn175, din tratatul de geografie a lui Ptolomeu176 şi din inscripţiile dezgropate de arheologie. Toate aceste inscripţii laudǎ isprǎvile faraonilor şi nu redau înfrîngerile lor. Exodul a fost o înfrîngere pentru egipteni, un popor s-a eliberat din robia lor, aşa cǎ era natural sǎ nu fie înscris pe monumentele lor.

E Biblia adevǎratǎ? Din moment ce nu avem o istorie a Egiptului care sǎ confirme exodul, cum putemverifica cele spuse de Moise? Şi în privinţa aceasta ne adresǎm arheologiei sǎ ne lǎmureascǎ. Din tezaurul vechii civilizaţii a Egiptului, ea deţine anumite documente ce ne pot da o luminǎ oarecare.

Fapt cunoscut şi precis este cǎ Israel a fost în Egipt. Tot atît de cunoscut şi precis e şi faptul cǎ Israel a ieşit din Egipt177. Doar felul cum a ieşit este pus în discuţie. Enciclopedia Britanicǎ spune în privinţa aceasta: "Rezultatul general al cercetǎrilor ştiinţifice privitoare la faptele materiale ale exodului este dublu. În primul rînd se stabileşte evenimentul; totul confirmǎ raportul biblic, cǎ întradevǎr a fost o scǎpare a lui Israel din Egipt. În al doilea rînd, rezultatul ne duce la concluzia cǎ acest eveniment a fost mai puţin important în vechiul Orient apropiat, locul unde s-a petrecut, decît pare cǎ implicǎ relatarea biblicǎ."

Eu nu caut sǎ apreciez importanţa ieşirii, ci sǎ analizez dacǎ relatarea ieşirii, datǎ de Moise, este adevǎratǎ sau nu178. În Exod 7-12, ni se spune cǎ Faraon nu a vrut sǎ dea voie lui Israel sǎ plece şi prin

174 Fals. Într-adevǎr, Manetho160 n-a supravieţuit decât prin prisma altor autori. Însǎ nu a fost copiat greşit ci

intenţionat greşit (la fel ca şi Berossus23), pentru cǎ nu se potriveau anii şi nu ieşeau la fel ca cei din biblie.Iar cǎ Egiptul nu are o istorie a lui e o gogomǎnie: istoria Egiptului se vede, se simte şi se citeşte peste tot. O istorie scrisǎ, de tip biblic, ne lipseşte însǎ, poate cǎ a ars odatǎ cu bibliotecile din vechime. Evreii nu au lǎsat nimic în urmǎ ca mǎrturie a existenţei lor (dacǎ lumea occidentalǎ n-ar fi fost creştinǎ şi dacǎ Inchiziţia, programele şi Holocaustul n-ar fi lǎsat nici un supravieţuitor - din cultura ebraicǎ n-am fi putut reconstitui cantitativ nici mǎcar o zecime din câte ştim despre hitiţi sau horiţi sau mai ştiu eu ce neam uitat de vreme) cu excepţia unor legende orale, scrise în perioada exilului babilonian cu un singur scop: mesajul politic de eliberare de alţii dar înfeudarea sub preoţii lor, pe care astǎzi le numim biblia.Iar istoria anticǎ a Egiptului a fost scrisǎ, e adevǎrat, dupǎ Manetho160, dar asta în perioada postmergǎtoare campaniei lui Napoleon128; cele mai multe date au fost obţinute de pe monumente, alte papirusuri etc.Dacǎ Egiptul n-are o istorie a lui, de ce tot ne prezintǎ autorul dovezi istorice egipteneîn favoarea bibliei?

175 Gaius Plinius Secundus (23 - 24.8.79 en), cunoscut ca Pliniu cel Bǎtrân, a fost un scriitor, filozof şi militar (de uscat şi naval) care a scris Naturalis Historia (Istoria naturalǎ), care ne este şi singura carte ce a supravieţuit timpului (un manuscris complet în posesia lui Bede474, o copie în posesia lui Charlemagne476, codexul Vesontinos). A murit la erupţia Vezuviului, din dorinţa de a studia fenomenul de aproape.

176 Claudius Ptolemaeus (Κλαύδιος Πτολεμαῖος; ca. 90 – ca. 168 en), a fost matematician, geograf, astronom şi astrolog de origine greacǎ din Alexandria. Cele mai cunoscute opere sunt Almagest (Η μεγάλη Σύνταξις), în care descria sistemul geocentric, şi Geographia, o operǎ în 7 volume. Aici, singura copie existentǎ o avem datoritǎ cǎlugǎrului bizantin Maximus Planudes, care a gǎsit o copie a lucrǎrii în 1295, dar care nu avea hǎrţile, aşadar a desenat el aceste hǎrţi, folosindu-se pentru asta de datele textuale. În 1397, o copie a ajuns în mâna lui Palla Strozzi din Florenţa, unde a fost fǎcutǎ şi prima traducere în latinǎ de Jacobus Angelus în 1406. Geographia lui se întindea pe 1/4 din glob, cu meridianul 0 în Insulele Canare, cel mai vestic punct cunoscut lui. Filozoful persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi (ca. 780 - ca. 850 en), fondatorul algebrei, şi cel care a revizuit Geografia lui, a adǎugat cǎ Ptolemeu se trage din împǎratul roman Claudius493, de unde şi primul nume. Cât despre Ptolemeu, acesta a fost iarǎşi legat de familia regalǎ egipteanǎ. Ambele informaţii sunt mai degrabǎ false decât adevǎrate.

177 Cu certitudine se ştie acest lucru despre rǎzboaiele moderne israelo-arabe, dar nu şi despre perioada biblicǎ, mulţi erudiţi, inclusiv evrei, considerând-o o simplǎ nǎscocire.

178 Ceea ce înseamnǎ EXACT acelaşi lucru.

38

10 plǎgi, Dumnezeu a forţat pe Faraon sǎ îngǎduie plecarea lor179. Criticii de obicei fiind necredincioşi, resping minunea, iar cele zece plǎgi fiind minuni, nu sunt gata sǎ le accepte. Totuşi sǎ stǎm puţin şi sǎ analizǎm spre a vedea dacǎ s-au putut petrece aşa minuni180.

Prima plagǎ a fost prefacerea apei în sînge (Exod 7:19-25). Pentru oamenii de ştiinţǎ de azi, aceasta nu este ceva inexplicabil. Ei au analizat chiar şi zǎpada roşie şi i-au gǎsit explicaţia. Nilul a mai fost roşu şi altǎ datǎ. Partea de sus a rîului e numitǎ Nilul Alb, apoi la Kartum, primeşte apele Nilului Albastru, iar de la sud-est primeşte apele rîului Atbara. De la Nilul Albastru, curge printre nişte pǎmînturi fine roşii la Sennaar şi cu cît apele sunt mai umflate, cu atît rup mai mult pǎmînt şi sunt mai roşii. Relatarea lui Moise nu e absurdǎ181. Ehrenberg182, dupǎ minuţioase cercetǎri microscopice, susţine cǎ a fost nu numai o schimbare a culorii, ci şi a compoziţiei chimice, determinatǎ de plante criptogamice şiinfuzorii, ceea ce a cauzat moartea peştilor. Fenomenul a fost natural. Minunea constǎ în aceea cǎ a fost sǎvîrşit la cuvîntul lui Dumnezeu prin Moise183. Prin aceastǎ plagǎ, Dumnezeu loveşte în zeitatea lor principalǎ, în Osiris, cǎci egiptenii considerau Nilul ca o personificare a lui Osiris.

A doua plagǎ au fost broaştele (Exod 8:1-15). Cǎ asupra Egiptului au mai fost nǎvǎliri de broaşte, se constatǎ din faptul cǎ aveau pe zeiţa Hekt184 cǎreia se rugau sǎ fie feriţi de ele185. Zeiţa era reprezentatǎcu cap de broascǎ. Dar în cazul acesta, ea s-a dovedit neputincioasǎ. Pieirea deodatǎ a broaştelor, ca şi apariţia lor, se face la termenul hotǎrît de Moise. Aici e minunea. Moartea şi putrefacţia lor rapidǎ, oamenii de ştiinţǎ susţin cǎ s-ar fi datorat unei infecţii cauzate de bacilus antracis.

A treia plagǎ au fost pǎduchii. Ei erau consideraţi necuraţi. Ei au întinat şi pe preoţi şi chiar boul Apis, socotit sfînt de egipteni186.

179 Faraonul a fost împiedicat iar nu forţat de Dumnezeu sǎ le dea drumul - fiind silit, prin împietrirea inimii

sale, sǎ ţinǎ în ţarǎ oameni leneşi, care nici mǎcar cǎrǎmizi nu voiau sǎ facǎ.180 O minune, prin definiţie, nu poate fi explicatǎ ci doar crezutǎ sau nu. Altfel ar fi doar un simplu fenomen încǎ

neexplicat, dar ale cǎrui cauze naturale pot fi oarecum întrezǎrite.Nu trebuie uitat cǎ s-a spus în repetate rânduri cǎ Moise a învǎţat ştiinţa egiptenilor: ar fi oarecum infantil sǎ credem cǎ profesorii lui Moise ştiau mai puţin decât elevul lor.

181 Doar interpretarea. Dacǎ se petrece aşa ceva în mod normal, probabil cǎ egiptenii sau mǎcar preoţii lor ştiau despre ce era vorba, Nilul fiind mult mai vechi decât oamenii pe acele meleaguri şi sigur cǎ a mai avutastfel de înroşiri în istorie.

182 Christian Gottfried Ehrenberg (19.4.1795 - 27.5.1876), naturalist şi geolog german, unul dintre cei mai faimoşi ai vremii sale. A studiat teologia, medicina şi apoi ştiinţele naturale, cu care ocazie a devenit un bun prieten al lui Alexander von Humboldt. Doctor din 1818. A cǎlǎtorit în Egipt între 1820 şi 1825 (fiind singurul supravieţuitor al expediţiei organizate de contele Heinrich von Menu von Minutoli, ceilalţi murind de tifos), unde a studiat cu precǎdere coralii, decoperind cǎ multe roci sunt de fapt scheletele microorganismelor. A identificat cauzele microbiologice ale "ploilor cu sânge", ale fosforescenţei mǎrii sau ale "valurilor roşii".A fost un antidarwinist convins.

183 În Exodul 7:20-21 Moise şi Aaron au transformat toatǎ apa râului în sânge. În versetul urmǎtor, 7:22, magii egipteni au fǎcut şi ei acelaşi lucru. Douǎ concluzii pot fi trase:1. Zeii egiptenilor erau la fel de puternici ca cel al lui Moise.2. Zeii egiptenilor şi sau magia egipteanǎ era chiar mai puternici decât zeul lui Moise, pentru cǎ au reuşit sǎ producǎ sânge dintr-o apǎ care nu mai exista (apa fusese doar transformatǎ toatǎ în sânge, înaintea lor, de cǎtre Moise şi Aaron).

184 Heget (Heket) era zeiţa fertilitǎţii şi era reprezentatǎ cu cap de broascǎ pentru cǎ fiecare revǎrsare a Nilului, generatoare de abundenţǎ, produce în acelaşi timp milioane şi milioane de broaşte. Broasca era deci un simbol dorit, nu unul nedorit.

185 Pentru cine nu ştie, broaştele sunt extrem de periculoase!!!186 Nu scrie nimic de boul Apis în biblie. Dupǎ cum nu scrie nimic de nici un obicei cu adevǎrat specific

egiptenilor antici, cu excepţia îmbǎlsǎmǎrii tatǎlui lui Iosif. Iar piramidele, minune anticǎ de un impact covârşitor şi care existau cu cel puţin 500 de ani înainte Avraam, nici o vorbuliţǎ, deşi piramidele sunt la 2 paşi de ţinutul Goshen locuit de ei şi se vedeau de la On, unde ar fi fost Iosif sclav la Putifar83.

39

A patra plagǎ a fost musca cîineascǎ. Egiptul a mai fost atacat de roiuri mari de muşte. De aceea şi-au fǎcut zeii-muşte care sǎ-i apere. Dar zeii-muşte nu pot opri aceastǎ plagǎ, nici nu pot sǎ o înlǎture.

Plaga a cincea, ciuma vitelor, a şasea vǎrsatul negru, a şaptea piatra şi focul şi a opta lǎcustele au nenorocit economia Egiptului. Zeii care trebuiau sǎ asigure belşugul, s-au aratat nevrednici, n-au putut împiedeca urgiile lui Iehova.

Persoane de specialitate afirmǎ cǎ ciuma vitelor ar fi fost provocatǎ de bacilus antracis cu care au fost infectate pǎşunile prin moartea broaştelor, cǎci textul din Exod 9:3, face precizarea cǎ plaga va atinge vitele de pe cîmp187. Belşugul mare de ploi care a determinat revǎrsarea Nilului, a creat în Etiopia şi Sudan condiţii pentru dezvoltarea roiurilor dense de lǎcuste, care au apǎrut prin luna martie. În Egipt, lǎcustele nu constitue un miracol. Faptul cǎ au fost anunţate şi cǎ în noaptea aceea a suflat vîntul de rǎsǎrit188, care a adus lǎcustele, aşa cum spusese Moise, aceasta constitue minunea. Zeul Hapi189 n-a adus belşugul, ci ruina.

Plaga a şasea a fost vǎrsatul negru. El a atins pe oameni. Se susţine cǎ ar fi fost provocat de microbipurtaţi de musca cîineascǎ de la plaga a patra. Pielea corpului se umplea de bǎşici usturǎtoare. Pliniu cel Bǎtrîn175 vorbeşte despre boli de piele specifice Egiptului190.

Plaga a noua a fost întunericul de trei zile. Ea a fost împotriva lui Ra, zeul soarelui. Trei zile a fost întuneric gros. Nu e vorba de o eclipsǎ de soare aşa de lungǎ, ceea ce pare imposibil de crezut pentru mulţi. Fenomenul a fost determinat de kamsin, o furtunǎ de praf. În urma marilor inundaţii, care au adus un praf fin de pǎmînt roşu, prin luna martie se ivesc furtuni ce ridicǎ în vǎzduh acest praf. Atunci aerul devine gros şi întunecǎ soarele, totul se face beznǎ191.

Durata fenomenului relatatǎ în Exodul e cea mai lungǎ cunoscutǎ. Descrierea acestei plǎgi nu este absurdǎ. Astfel de întunecimi s-au mai întîmplat în Egipt192.

Documentele aratǎ groaza ce cuprinde îndeosebi pe cǎlǎtorii prin deşert193 cînd kamsinul sau simunul începe sǎ ridice praful şi nisipul pustiei. Atunci toţi stau în locurile lor, exact cum spune Biblia. Numai cine nu cunoaşte aceste anomalii ale climei Egiptului, rîde de descrierea lui Moise, dar prin aceasta îşi dovedeşte ignoranţa sa. Adevǎrul rǎmîne în picioare.

187 Ale evreilor, fiind vaccinate, evident cǎ n-au pǎţit nimic (Ieşirea 9:4). De altfel, deoarece toate vitele de pe

câmp muriserǎ, ce rost mai avea a zecea plagǎ? Pentru cele din staule?188 Sudanul nu e în estul Egiptului, iar Etiopia e în sud, sud-est.189 Hapy sau Hapi a fost zeul indundaţiilor anuale ale Nilului. Dupǎ un timp a fost identificat şi cu Nu, zeul

apelor primordiale. Inundaţiile se presupun cǎ însemnau sosirea lui. Interesant, deşi mascul, Hapy avea sâni şi abdomen rotund, feminin, ceva în genul lui Venus preistoric.

190 Încǎ o datǎ un lucru cunoscut de egipteni, deci nu poate fi o minune.191 Explicaţia inundaţiilor nu este decât ploaia. Când plouǎ, nu plouǎ numai în Nil ci şi pe alǎturi, udând

pǎmântul. Şi atunci: ori se ridicǎ praful roşu în aer şi atunci apare, eventual, ploaia cu sânge (fenomen local, deoarece vântul nu poate duce multǎ vreme astfel de greutǎţi) ori nu se ridicǎ deloc praful. Urmǎtoarea explicaţie la rând, vǎ rog!

192 Încǎ o datǎ avem de-a face cu un numǎr magic, evreiesc (7 şi 40 fiind altele).193 Egiptenii nu locuiau în deşert, ci în oraşele de pe malul Nilului. Şi în secolul XXI ne este fricǎ de furtunǎ şi de

trǎsnete dacǎ suntem în creierul munţilor şi nu în casele noastre.

40

Plaga a zecea a fost moartea întîilor nǎscuţi194. Ea a adus jalea asupra egiptenilor şi bucuria eliberǎrii pentru copiii lui Israel. Chiar primul nǎscut a lui Faraon a fost lovit de îngerul morţii. Un document arheologic spune cǎ Menefta155, şi-a pierdut fiul în vîrstǎ de 18 ani. Lucrul acesta este notat pe un mormînt la Tanis, pe care cercetǎtorul Brugsch195 îl pune în legǎturǎ cu lovirea întîilor nǎscuţi ai Egiptului, iar adevǎratul mormînt al sǎu se aflǎ neterminat la Teba196.

Cîteva tǎbliţe gǎsite la Ghebal, reprezintǎ grupul regal, iar inscripţia dedesubt spune: "Moştenitorul tronului întregii ţǎri, scribul împǎrǎtesc, şeful soldaţilor, marele fiu... preaiubitul fiu al lui Menefta155 a murit." Mulţi cercetǎtori biblici susţin cǎ Menefta155 a fost faraonul de pe vremea ieşirii lui Israel din Egipt197.

Toate cele zece plǎgi au fost folosite de Dumnezeu spre umilirea Egiptului şi eliberarea lui Israel din robie. Prin faptul cǎ fiecare plagǎ a fost anunţatǎ mai dinainte, a convins pe Faraon cǎ Dumnezeu este Stǎpînul fenomenelor naturii şi l-a obligat sǎ dea voie lui Israel sǎ plece179. Vestea despre aceste plǎgi s-a rǎspîndit şi la alte popoare198. Filistenii zic mai tîrziu: "Vai de noi! Cine ne va izbǎvi din mîna acestor Dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie" (1 Samuel 4:8)199.

E Biblia adevǎratǎ? Documentele arheologice aratǎ cǎ e adevǎratǎ200.

194 Printre nenumǎrate şabloane cu care este împânzitǎ biblia, acela legat de întâi-nǎscuţii este extrem de

important. Evreii aveau "boala" întâi-nǎscuţilor, pentru cǎ acesta conferea drepturile cele mai mari asupra moştenirii (idee preluatǎ ulterior de dinastiile creştine europene). Ştim cǎ Sem ar fi fost primul nǎscut, avem dobândirea ilegalǎ a acestui drept de Iacov contra lui Esau (paradoxal, tot Esau este vinovat prin graţia divinǎ - cǎ s-a lǎsat înşelat), avem jertfa primilor nǎscuţi (da, chiar aşa, vezi Facerea 22:2-10, Ieşirea 13:2 (în multe ediţii cuvântul jertfǎ este înlocuit prin altele), Leviticul 27:28 (şi aici cuvintele pot fi altele decât cele originale), Judecǎtori 11:30-40), avem moartea primilor nǎscuţi ai egiptenilor (deci suprimarea lor ca naţie) şi câte altele.

195 Heinrich Karl Brugsch (numit şi Brugsch-Paşa, 18.2.1827 – 9.9.1894), egiptolog german. A excavat Memphisul. A primit titlul de Paşǎ în 1881. A fost consul la Cairo şi Director al Şcolii de egiptologie din Cairo. Suficient de celebru.Émile Charles Adalbert Brugsch (24.2.1842 - 14.1.1930) a fost fratele celui de mai sus. Nu a atins celebritatea fratelui sǎu, însǎ acesta este cel mai des pomenit în legǎturǎ cu Egiptul.

196 Faraonii aveau, de regulǎ, mulţi copii. Unii mureau de mici. De exemplu, cazul lui Ramses148 al II-lea care ar fi avut între 80 şi 150, dar care ar fi fost urmat la tron abia de fiul nr. 14, ceilalţi murind prematur155.

197 Cercetǎtorii biblici ar trebui sǎ se punǎ de acord mǎcar cu numele faraonului biblic. Între Hatsepsuth164 şi Merenptah 155 sunt mai bine de 300 de ani diferenţǎ (a trǎit oare Moise atât de mult?). Ramses148 al II-lea este un alt candidat cu şanse mari în turul al doilea. Dupǎ Ramses II a urmat Merenptah, care era cel de-al 14 fiu al sǎu.Existǎ cel puţin 5 candidaţi la rolul de faraon biblic al exodului, şi anume:

Tutimaios (circa 1690 îen)Ahmose I137 (1550 - 1525 îen)Amenhotep IV61, sau Akhenaton (1352 – 1336 îen). Unii susţin cǎ Amenhotep IV ar fi fost chiar MoiseRamses II148 (1279 - 1213 îen)Merneptah155 (1213 - 1203 îen)

Cel mai "suspectat" faraon rǎmâne Ramses II148 (de la Eusebius810 încoace, dar şi datoritǎ Hollywoodului), deşi acesta nu a avut de-a face cu cele 10 plǎgi şi nici n-ar fi pierit înecat în timp ce urmǎrea evreii.În schimb, mumia lui Menefta155 se pare cǎ ar avea urme "ciudate" de sare marinǎ. Vezi cu atenţie nota 155.

198 Cum? Şi dacǎ au fost atât de speriaţi, de ce a trebuit Ioşua sǎ ducǎ lupte grele pentru cucerirea Canaanului, chiar cu Dumnezeu alǎturi?

199 Plǎgile nu sunt decât o poveste cu un anumit tâlc. Scheletul de bazǎ se repetǎ în mai multe povestioare, de-a lungul scripturilor, inclusiv documentele anexe. Şi avem încǎ o datǎ confirmarea existenţei mai multor zei.

200 Încǎ din momentele în care biblia a devenit accesibilǎ maselor, mulţi şi-au pus întrebarea: cine a fost acel faraon, când a fost exodul (dacǎ a existat), cum a fost cucerit Canaanul şi multe altele. Nici pânǎ azi nu

41

C. PERIOADA CUCERIRII CANAANULUI

Dupǎ ieşirea din Egipt şi trecerea Mǎrii Roşii, copiii lui Israel s-au îndreptat spre Canaan201, "ţara în care curge lapte şi miere". Denumirea aceasta pomenitǎ des în Biblie, se gǎseşte şi la vechi scriitoriegipteni. Ea este folositǎ în povestea lui Sinuhe, cǎlǎtorul, datatǎ pe la 1900 în.Cr.202 şi în descrierea campaniilor lui Faraon Pepi I136, pe la 2350 în.Cr. Documentele arheologice care vorbesc despreaceastǎ perioadǎ sunt multe. Din ele vom alege cîteva care înlǎturǎ unele critici mai importante aduse Bibliei.

1. Spre ţara promisǎ

Încǎ înainte de a intra în Canaan, Biblia spune cǎ Israel a ajuns sǎ aibǎ un cod de legi scrise. Mulţi critici care au studiat aceste legi, au susţinut cǎ nu se poate ca aceste legi sǎ fi fost pe vremea lui Moise, ci doar mult mai tîrziu, însǎ scriitorul le-a pus pe seama lui Moise, ca poporul sǎ le preţuiascǎ mai mult. Ei îşi fundamentau aceastǎ susţinere pe faptul cǎ Israel a fost un popor înapoiat, o adunǎturǎ de sclavi, incapabili de formularea unor aşa legi; iar pe de altǎ parte, atît fondul cît şi forma unor aşa legi aparţin chiar la alte popoare perioadei împǎraţilor lui Israel.

Da, e adevǎrat cǎ Israel a fost un popor de sclavi, aceasta însǎ din cauzǎ cǎ duşmanii i-au înjosit la aceastǎ treaptǎ. În scurgerea istoriei s-au vǎzut prinţi care au fost puşi sǎ tragǎ la galere şi generali care au fost ciobani la oi. Nu întotdeauna slujba pe care o face cineva poate servi drept criteriu de stabilire aculturii lui. Apoi, ei n-au ţinut seama cǎ Moise a învǎţat "toatǎ înţelepciunea Egiptului"203. Ba mai mult, el afirmǎ cǎ le-a primit de la Dumnezeu. Oare a fost imposibil ca El sǎ dea aşa legi pe vremea aceea?

Sǎpǎturile arheologice fǎcute între anii 1929-1937 la Ras Shamra123 pe coasta Siriei în dreptul Ciprului au scos la luminǎ un cod de legi civile şi religioase ale fenicienilor, scrise în ugaritǎ cu vreo sutǎ de ani înainte de cucerirea Canaanului."204 Un alt cod de legi cu vreo patru sute de ani mai vechi, a fost gǎsitîn sǎpǎturile de la Suza în 1901 de cǎtre Jacques de Morgan205. Era faimosul cod de legi al lui Hamurabi118. Astfel, obiecţia criticilor a fost spulberatǎ206.

avem un rǎspuns clar, nici arheologic (pentru cǎ e în conflict cu biblia) şi nici biblic (iarǎşi pentru cǎ e în conflict cu biblia). Aici este o posibilǎ datare a exodului, cu cele mai puţine contradicţii.

201 Au avut nevoie de 40 de ani pentru a strǎbate un drum de câteva zile.202 În paragraful 22 se spune cǎ un ţinut din Siria (acolo unde s-a refugiat Sinuhe, care era un dregǎtor puternic

sub domnia lui Amenemhat I din dinastia XII), era bogat, avea vii întinse, vinul era mai abundent decât apa, cǎ exista multǎ miere, dar despre lapte se povesteşte oarecum disparat în paragraful 23 cǎ ar fi existat în fiecare fel de mâncare.

203 Aceastǎ înţelepciune a Egiptului este criticatǎ însǎ atunci când se opune perceptelor biblice.204 Ţinând cont cǎ drumul din Alexandria/Helipolis/Goşen spre Ierusalim a durat 40 de ani (chiar pe jos

mergând, faci doar 3-4 luni), poate, poate cǎ sunt contemporane.205 Jacques Jean Marie de Morgan (3.6.1857 - 12.6.1924), descoperitor al codului de legi al lui Hammurabi118

(1901). Acest cod119 al lui Hammurabi a generat nişte concluzii interesante: 1. unele legi sunt extrem de simple şi de eficace încât nici mǎcar regele nu mai putea sǎ le schimbe şi 2. fiind scrise în piatrǎ, ele sugerau veşnicia lor (de unde şi expresia în multe limbi europene "în piatrǎ e scris"). Codul e la Louvre.

206 Fenicienii şi babilonienii erau foarte avansaţi atât în ştiinţe cât şi în arte (babilonienii putând extrage rǎdǎcina pǎtratǎ cu precizie de 7 zecimale). Un cod era extrem de necesar, coduri de legi apǎrând încǎ din cele mai vechi timpuri. Nu vǎd de ce existenţa unui cod de legi la babilonieni înseamnǎ automat cǎ şi evreii aveau unul. Faptul cǎ americanii pot, dacǎ vor, sǎ ajungǎ pe Lunǎ, nu înseamnǎ cǎ mexicanii, vecinii lor sudici, ar putea şi ei sǎ o facǎ.

42

Biblia spune cǎ Israel a avut un chivot pe care l-au fǎcut în pustie şi cînd porneau la luptǎ duceau şi chivotul cu ei. Diodorus207 ne spune cǎ aşa fǎceau şi fenicienii.

În Numeri 20:17; 21:22 şi Deuteronom 2:27 se vorbeşte despre "drumul împǎrǎtesc", pe care voiau sǎ-l foloseascǎ în trecere prin ţara amoriţilor208. Astǎzi se ştie cǎ a existat un aşa drum. Era o şosea ce fǎcea legǎtura între Egipt, Etiopia şi alte ţǎri din Africa, cu împǎrǎţia hitiţilor, a asirienilor şi a babilonienilor.

Şoseaua trecea pe la rǎsǎritul Mǎrii Moarte, prin Iordania spre Damasc. Anumite sǎpǎturi fǎcute au scos la suprafaţǎ mai multe fortǎreţe din Epoca Bronzului, care erau înşiruite pe aceastǎ şosea. Aceasta aratǎ cǎ drumul exista prin anul 2000 în.Cr. deci, cu mult înainte de Moise.

2. Primele cuceriri

În Numeri 13:28-29 ni se spune de cǎtre cele 12 iscoade, cǎ ţara Canaan era locuitǎ de mai multe popoare. Documentele din Palestina de pe acea vreme, poartǎ în înscripţiile lor nume de persoane, care ne dau o idee generalǎ, de originea etnicǎ feluritǎ a acestor persoane. Şi azi, în multe cazuri, numele îţisugereazǎ naţionalitatea persoanei respective. Astfel Popescu ştii cǎ e român, Castalini e italian, Schmidt e german, Iuhasz e maghiar, Rubinstein e evreu. Tot aşa numele din inscripţii confirmǎ, cǎPalestina era locuitǎ de mai multe popoare209.

În Ioşua 6 ne este descrisǎ cucerirea Ierihonului210. Sǎpǎturile arheologice fǎcute aici au constatat cǎ era una din cele mai vechi cetǎţi. Un turn de piatrǎ, cu scǎri interioare şi cu case de jur-împrejur, verificate cu ajutorul carbonului 14, aratǎ o vechime de 7000 de ani în.Cr. Sǎpǎturile prof. John Garstang211 între 1930-1936 au arǎtat ca Ierihonul a fost dǎrîmat şi reconstruit în mai multe rînduri. El le-a dat denumiri alfabetice. Astfel pînǎ la anul 3000212, el a numit-o cetatea A., care a fost dǎrîmatǎ. Cetatea B. a fost clǎditǎ la 2500 şi a fost distrusǎ în anul 1700. Cetatea C. a fost mai mare decît cele anterioare, a avut

207 Diodorus Siculus (Διόδωρος Σικελιώτης, ca. 90 – ca. 30 îen), istoric grec nǎscut în Sicilia (de unde şi

numele). A scris Bibliotheca historia, alcǎtuitǎ din 40 de volume, pentru cǎ, în scrierile sale, se foloseşte şi de alţi istorici, cum ar fi: Hecataeus, Ctesias din Cnidus, Ephorus, Theopompus, Hieronymus din Cardia, Duris din Samos, Diyullis, Philistus, Timaeus, Polybius şi Posidonius. Modul monoton în care-şi prezintǎ opera, plinǎ din pǎcate de repetiţii şi contradicţii, lipsa totalǎ de spirit critic şi/sau analitic, nu l-au fǎcut foarte popular şi opera sa nu prea este consideratǎ ca sursǎ istoricǎ de prim rang. Din Bibliotheca historia ne-au rǎmas doar primele 5 volume, la fel şi volumele 10-20. Din restul volumelor avem fragmente pǎstrate prin Photius şi Constantin Porphyrogenitus.

208 Ţara amoriţilor era la vest de Eufrat. Trecerea prin ţara amoriţilor din Egipt spre Canaan e o cǎlǎtoriesimilarǎ cu aceea a cǎlǎtorului care plecând de la Bucureşti spre Ploieşti ia trenul de Timişoara.

209 În Deuteronomul 7:1 se spune cǎ atotputernicul Dumnezeu s-ar fi angajat sǎ-i izgoneascǎ anumite neamuri, printre care amoriţii, canaaniţii şi iebuşiţii. Având în vedere cǎ aceste neamuri erau puternice (vezi notele 121

şi 722), trebuiau sǎ fie şi mulţi, pentru cǎ evreii erau deja în numǎr de câteva milioane (Exodul 12:37, Numerii1:45-46), ducându-ne la un total de zeci de milioane de locuitori (care nici azi nu pot trǎi acolo).

210 Sǎ amintim totuşi, pentru uzul celor neinstruiţi, cǎ se ştie cu certitudine cǎ majoritatea oraşelor prǎdate de cǎtre Yoshua în timpul cuceririi Canaanului erau deja pustiite de ceva sute de ani (se presupune cǎ de "vikingii Mediteranei", numiţi destul de criptic "oamenii mǎrii" - pe aceştia i-a învins Ramses III în jurul anului 1180 îen - pentru cǎ numai cetǎţile apropiate de mare fuseserǎ arse, nu şi cele din munţi, spre râul Iordan). Iarǎşi se ştie cǎ sulul lui Yoshua a fost scris mai târziu decât faptele descrise (adicǎ prin secolul VII îen). Majoritatea cercetǎtorilor sunt convinşi cǎ relatarea isprǎvilor lui Ioşua nu este corectǎ din punct de vedere istoric, cucerirea fiind mai mult paşnicǎ decât violentǎ. De altfel, sulul lui Yoshua o prezintǎ ca fiind sângeroasǎ, pe când cartea Judecǎtorilor o prezintǎ paşnicǎ.

211 John Garstang (1876-1956). A studiat întâi matematica dar s-a reorientat spre arheologie, ulterior fǎcând echipǎ cu Petrie391. A scris mult despre hitiţi (The Land of the Hittites, 1910). Concepţiile sale despre Ierihon, exod şi cucerirea Canaanului nu mai sunt demult acceptate în lumea ştiinţificǎ.

212 Toţi anii îen.

43

palate frumoase şi a fost împrejmuitǎ cu un zid de piatrǎ. Ea a fost distrusǎ prin anul 1500. Cetatea D. a fost reconstruitǎ prin anul 1500. Palatele au fost reclǎdite. Cetatea era apǎratǎ de ziduri duble fǎcute din cǎrǎmidǎ. Zidul interior era la o distanţǎ de 5 m de celǎlalt, avea o grosime de 4 m şi o înǎlţime de 10 m. Suprafaţa era mai micǎ, doar vreo şase acri, aproximativ 25000 mp. Din aceastǎ cauzǎ, au ajuns sǎfoloseascǎ şi spaţiul dintre ziduri, clǎdind şi acolo case. Aşa se explicǎ coborîrea celor douǎ iscoade peste zid din casa lui Rahav (Ioşua 2:15). Zidurile cetǎţii D. poartǎ urmele unei distrugeri violente. Zidul exterior s-a prǎbuşit spre interior acoperind casele dintre ziduri. Cenuşǎ, cǎrǎmizi arse înroşite, precum şi lemne arse, aratǎ cǎ cetatea a fost dǎrîmatǎ şi arsǎ cu foc, aşa cum spune în Ioşua 6:24.

Cetatea a fost reclǎditǎ pe la 860 în.Cr.

Wolf Schneider213 în cartea sa "Omniprezentul Babilon", ce se aflǎ tradusǎ şi în limba românǎ, spune cǎ "de la sǎpǎturile efectuate acolo în 1956, Ierihonul este considerat cea mai veche aşezare de tip orǎşenesc din lume"214. În ce priveşte posibilitatea ca acele ziduri sǎ fie dǎrîmate fǎrǎ mînǎ omeneascǎ, autorul susţine cǎ Ioşua a avut cutremurul ca aliat. El zice: "Cum de s-au surpat zidurile Ierihonului ne-o spune Werner Keller215 în cartea sa "Und die Bibel hat doch recht" ("Biblia are totuşi dreptate"): "Din cauza unui cutremur de pǎmînt, fenomen frecvent în împrejurimile Mǎrii Moarte... Ceea ce au gǎsit arheologii referitor la catastrofa naturalǎ care i-a venit în ajutor lui Ioşua, ca şi la faptele acestuia dinurmǎ, sunt pietre crǎpate, dǎrîmǎturi de ziduri înnegrite, lemn carbonizat şi moloz."216

Sǎpǎturi fǎcute la Betel, Debir, Lachiş şi Hator, aratǎ ca şi aceste cetǎţi au fost arse pe aceeaşi vreme. Un alt amǎnunt interesant este secarea Iordanului, care a avut loc cînd poporul a trecut pentru cucerirea Ierihonului. Ioşua primise porunca de trecere a Iordanului, din partea Domnului, cu prevestirea cǎ apele de sus se vor opri şi cǎ poporul va putea trece. Şi aşa s-a întîmplat. Textul spune:"Poporul a ieşit din corturi ca sǎ treacǎ Iordanul... Cînd preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi cînd li s-au muiat picioarele în marginea apei - cǎci Iordanul se varsǎ peste malurile sale în tot timpul secerişului - apele care se pogoarǎ de sus s-au oprit, iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care esteMarea Sǎratǎ, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului." (Ioşua 3:14-16). Toţi necredincioşii au rîs de aceastǎ relatare şi spuneau cǎ este imposibil sǎ creadǎ aşa ceva217. Aceasta însǎdin pricina lipsei de cunoştinţǎ218. În istorie se cunosc încǎ alte trei cazuri cînd Iordanul s-a oprit. În unele locuri patul albiei Iordanului se îngusteazǎ între 30 şi 45 metri. Unele cutremure de pǎmîntcauzeazǎ alunecǎri de teren, care blocheazǎ cursul rîului. Aceasta dupǎ confluenţa cu rîul Iabboc. În noaptea precedentǎ lui 8 dec. 1267, apele Iordanului au fost blocate timp de 16 ore. Alt caz similar s-a petrecut în 1906 şi în 1927, cînd apele au fost oprite 21 ore şi jumǎtate. Deci cele relatate de Ioşua nu sunt o poveste, ci o realitate.

213 Primul paragraf al capitolului 3. Autorii sunt Wolf Schneider, John Oldenburg şi Ingeborg Sammet. Titlul

original (1963): Babylon Is Everywhere: The City as Man's Fate.214 Cea mai veche aşezare continuu locuitǎ (e o micǎ diferenţǎ). Chiar biblia contrazice pe autor, prezentând

oraşe şi mai vechi, cum ar fi Ur. Cercetǎri arheologice prezintǎ Ierihonul ca având forma unei cetǎţi (inclusiv turnul de veghe) încǎ din perioada 8500 îen.

215 Werner Keller (1909 - 1980), ziarist, a scris în 1950 aceastǎ carte, inspirat de o expediţie arheologicǎ franco-germanǎ la Ugarit şi Eufrat. Atât de mare succes a avut aceastǎ carte încât în 1977 a fost realizat chiar un film documentar bazat pe aceastǎ carte.

216 Datarea cu C14 a ruinelor a dus la concluzia cǎ aceste ziduri uriaşe (cetatea IV) au fost demolate undeva prin anul 1550 îen (revista Radiocarbon Vol. 37, Nr. 2, 1995) şi nereconstruite de atunci. Unde au dispǎrut cei 150 de ani? (se credea cǎ Ierihonul a cǎzut în faţa lui Yoshua prin 1407 îen - o altǎ datǎ istoricǎ în contradicţie cu exodul egiptean, presupus a fi ca. 1200)

217 Dacǎ Ioşua a oprit o zi soarele în loc (vezi capitolul Mǎrturia astronomiei), ce mare lucru sǎ opreascǎ apele Iordanului?

218 Autorul a vrut sǎ spunǎ cunoştinţe, lipsa de cunoştinţǎ e ceva mult mai grav, cu implicaţii medicale.

44

3. Aşezarea în Canaan

Sǎpǎturile arheologice fǎcute în Palestina, aratǎ cǎ cele mai multe cetǎţi au fost arse în aceeaşi perioadǎ, ceea ce coincide cu ocuparea ţǎrii de cǎtre evrei.

Cîteva, între care Meghido219 şi Betsan, aratǎ cǎ au fost stǎpînite de canaaniţi pînǎ ceva mai tîrziu. Dar şi aceasta nu tǎgǎdueşte, ci confirmǎ adevǎrul Bibliei arǎtat în cartea Judecǎtori cap.1:21-36, cǎci Israel n-a izgonit pe toţi canaaniţii la ocuparea Canaanului.

Canaaniţii aveau o civilizaţie mult mai înaintatǎ decît a evreilor. Lucrul acesta se vede desluşit cu ocazia sǎpǎturilor arheologice. Arhitectura canaanitǎ a fost mult avansatǎ. Dezgropǎrile fǎcute la Meghido, Betsan şi Salmona, în partea de nord, aratǎ o stare înfloritoare, aveau chiar palate bogat ornamentate. Casele clǎdite de evrei au fost rudimentare, sǎrace. Cele douǎ nivele de culturi sunt foarte distincte. Lucrul este explicabil, cǎci Israel era un popor abia scǎpat din sclavie220. Totuşi lipsa de culturǎ221 nu a împiedecat pe Dumnezeu sǎ le dea Ţara promisǎ. Documentele dezgropate la Ras Samra123, aratǎ viaţa religioasǎ, zeii şi zeiţele, templele, ritualurile, imnurile religioase, precum şi prostituţia, stricǎciunea mare de la temple. Chiar imediat dupǎ moartea lui Ioşua, pe vremeajudecǎtorilor, Israel fusese atras de cultul Baalilor222 (Judecǎtori 2:11-13).

Templul lui Baal Berit, scos la suprafaţǎ cu ocazia sǎpǎturilor la Sihem, confirmǎ istoria lui Abimelec, fiul lui Ghedeon (Judecǎtori 9:4). Evidenţele aratǎ cǎ el exista pe vremea judecǎtorilor. Era o construcţie masivǎ de vreo 25 m pe 21 m, împrejmuit de un zid de vreo 5 m grosime.

Alte informaţii folositoare, ne sunt date de sǎpǎturile de la Ghibea. Ruinele dezgropate, pot fi vǎzute la vreo 10 km nord de Ierusalim. Ele demonstreazǎ cǎ vechiul oraş fusese zidit pe sol virgin, prin secolul al XIII-lea în.Cr. şi a durat pînǎ în secolul urmǎtor, cînd a fost distrus prin foc. Aceasta confirmǎ celerelatate în Judecǎtori 20:37-40. Cetatea a fost reclǎditǎ prin secolul al XI-lea, în zilele lui Saul.

Partea de sud-vest nu a fost cuceritǎ de Israel, ea a rǎmas în stǎpînirea filistenilor223. Ei se trag din Casluhimi, fiul lui Mitraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14). Avraam şi Isaac au avut de-a face cu filistenii. La ieşirea din Egipt, Israel mai bine face un ocol mare decît sǎ dea prin ţara filistenilor (Exod13:17). Iar cînd s-au aşezat în Canaan, Ioşua evitǎ confruntarea între trupele sale şi cele ale celor cinci domnitori ai filistenilor. Cetǎţile lor mai de seamǎ erau: Gaza, Aşdod, Ascalon, Gat şi Ecron (Ioşua

219 Megiddo este numele actual al unei fortǎreţe, situatǎ pe un deal strategic (pe aici (דרך הים în biblie ,מגידו)

trecea drumul dintre Egipt şi Asiria, apoi drumul roman Via maris). Este locul câtorva bǎtǎlii celebre, precum şi locul primei bǎtǎlii înregistrate de istorie (aceea dintre Tutmes III149 şi canaaniţi, 9.5.1457). Pentru creştini, Megiddo, în numele ei vechi Har Meggido (הר מגידו, Muntele Megiddo), a devenit arhicunoscutul Armaghedon, locul bǎtǎliei de la sfârşitul lumiii, când binele condus de Isus va învinge rǎul condus de Satana şi lumea se va mântui. Tot la Megiddo s-au luptat egiptenii cu Josiah (609 îen), ultimul murind în luptǎ. Şi tot aici au fost gǎsitǎ probabil cea mai veche bisericǎ creştinǎ din Ţara sfântǎ, chiar sub dalele unei închisori militare, încǎ în folosinţǎ (un oarecare Gaianus, ofiţer roman, şi-ar fi donat banii pentru a fi construitǎ aceastǎ bisericǎ, cândva în sec. III).

220 Parcǎ se îmbogǎţiserǎ în Egipt!? Dar şi furaserǎ destule la plecarea din Egipt. Iar experienţǎ la fǎcut cǎrǎmizi tot ar mai fi avut, chiar dupǎ 40 de ani de rǎtǎciri absurde prin deşert.

221 Ce ne facem cu codul de legi? Acolo aveau culturǎ!? Ce-au fǎcut cu ea, au pierdut-o pe drum?222 Poporul evreiesc a fost întotdeauna atras de alte zeitǎţi - fiind nomazi (habiru138), ei adoptau religia locului.

În mod evident, acest lucru diminua puterea de influenţǎ a preoţilor lor, de unde şi represaliile sângeroase, începute chiar din perioada exodului.

223 Adicǎ a fenicienilor.

45

13:2,3). Sǎpǎturile arheologice efectuate în aceastǎ parte au scos la luminǎ anumite lucruri, care confirmǎ cele scrise în Biblie. În Judecǎtori 16:21 ni se spune cǎ Samson a fost "legat cu nişte lanţuri de aramǎ". Sǎpǎturile de la Gherar, lîngǎ Gaza şi de la Tell Qasile, lîngǎ Tell Aviv, au dat lumii prilejul sǎ cunoascǎ topitoriile de fier şi aramǎ ce le aveau filistenii, precum şi atelierele de prelucrare a metalelor. Pe vremea lui Saul, filistenii deţineau monopolul fierului şi a prelucrǎrii lui. "În toatǎ ţara luiIsrael nu se gǎsea nici un fierar... şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca sǎ-şi ascutǎ fierul plugului, coasa, securea şi sapa"224 (1 Samuel 13:19,20).

Sǎpǎturile au arǎtat de asemenea, cǎ unele case mari erau clǎdite în jurul unui mare hol central, care avea stîlpi de sprijinire a etajului şi a acoperişului. Pe aceşti stîlpi îi pomeneşte Biblia în legǎturǎ cu moartea lui Samson. "Şi Samson a îmbrǎţişat amîndoi stîlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul la stînga lui... S-a plecat cu toatǎ puterea şi casa a cǎzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo" (Judecǎtori 16:29,30). Deci şi ruinele filistenilor le confirmǎ Biblia.225

224 O micǎ observaţie: Yoshua a cucerit Canaanul cu sute de mii de oameni, teritoriul cucerit fiind împǎrţit în

douǎ regate (de fapt în mai multe regate, dar numai douǎ au fost mai importante): Iuda şi Israel. Este însǎ foarte interesant cǎ aceste sute de mii de oameni îşi ascuţeau uneltele de lucru la filisteni - Concluzii:1. Filistenii locuiau printre evrei, aşa cum au trǎit şi evreii printre alte naţii, tot ei având monopolul prelucrǎrii metalelor2. Regatele erau de fapt nişte cetǎţi cu populaţie micǎ şi aflate aproape de ţara filistenilor. Nimeni n-ar fi cǎlǎtorit zile întregi pentru a-şi ascuţi o coasǎ care se toceşte dupǎ 2-3 ore de folosire. Cine a cosit mǎcar o datǎ la ţarǎ ştie ce spun.

225 Sǎ ne uitǎm puţin la cetatea Ai (Ioşua Navi capitolul 8). Aceastǎ cetate este cuceritǎ de cǎtre Yoshua. În realitate Ai era de mult în ruine. Mai mult, Ioşua 8:28 spune cǎ Ai n-a mai fost locuit niciodatǎ de atunci (ceea ce explicǎ foarte clar cǎ povestea lui Yoshua nu putea fi scrisǎ de el însuşi), în contradicţie flagrantǎ cu Nehemiah 7:32. Alte contradicţii ale bibliei cu istoria sunt aici: www.ebonmusings.org/atheism/otarch3.html.

46

D. PERIOADA ÎMPǍRAŢILOR

A fost o vreme cînd aşa numita "înalta criticǎ germanǎ"226 a cǎutat sǎ obiecteze la o seamǎ de împǎraţi pomeniţi în Biblie şi sǎ spunǎ cǎ sunt persoane mitologice, deoarece ei n-au gǎsit pomenit nicǎieri numele acestor împǎraţi.

Iov spunea: "Vorbeşte pǎmîntului şi te va învǎţa..." De aceea chemǎm pǎmîntul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, sǎ ne înveţe adevǎrul, sǎ ne dea dovezi spre convingerea noastrǎ, ca sǎ nu fim necredincioşi, ci credincioşi.

1. Vremea lui Saul

Primul împǎrat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui Beniamin, cîţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Cǎci pe vremea lui Ierusalimul era stǎpînit de iebuşiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipǎ sub conducerea Profesorului W.F. Albright227 a fǎcut sǎpǎturi la Tell el Ful, vreo 5 km nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici el a condus pe Israel pînǎ la moartea sa în lupta cu filistenii.

La Betsan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al Astarteii. Biblia spune cǎfilistenii au pus armele lui Saul în templul Astarteii la Betsan (1 Samuel 31:10228). Ruinele confirmǎ cǎera un aşa templu, cǎ Biblia a spus adevǎrul.

2. Vremea lui David

David a fost al doilea împǎrat al lui Israel. Încǎ din tinereţe, el a fost mare cîntǎreţ la harfǎ şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi229. La fel ni se spune cǎ el a organizat cîntul la Casa Domnului, punînd la o parte pentru slujba aceasta un numǎr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).

Criticismul modern a tǎgǎduit multǎ vreme lucrul acesta. Ei spuneau cǎ nu se poate ca muzica sǎ fi fost aşa de dezvoltatǎ. Dar cercetǎrile arheologice confirmǎ relatarea biblicǎ. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sunt arǎtaţi, încǎ de prin secolul alXIX-lea212, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, cînd coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni Hasan106, aratǎ clar lucrul acesta. Iar epica religioasǎdescoperitǎ la Ras Samra123, aratǎ cǎ încǎ pe la 1400 în.Cr., deci cu aproape 400 de ani înainte de David, la Ugarit, cîntǎreţii religioşi formau o clasǎ specialǎ. Astfel, pǎrerea cǎ era imposibil ca la acea datǎ sǎ fi fost cîntǎreţi organizaţi în coruri, a fost spulberatǎ.

226 Adicǎ sistemul de gândire metodic, aplicat de cǎtre germani istoriei (aşa cum se procedeazǎ şi astǎzi).

Trebuie însǎ precizat cǎ scopul iniţial al sistemului era de a identifica Biblia ca fiind adevǎratǎ, pe baza propriei mǎrturii. Ceea ce au gǎsit aceşti adepţi ai logicii a fost o serie de contradicţii existente în Biblie, fapt ce a dus la concluzia cǎ ea a fost rescrisǎ de mai multe ori, uneori ex post factum.

227 William Foxwell Albright (24.5.1891 – 19/20.9.1971), orientalist american, arheolog, exeget biblic, lingvist. Este considerat ca fiind "decanul" arheologilor biblici mai ales pentru cǎ a fost unul dintre iniţiatorii curentului numit Arheologie biblicǎ (astǎzi este cunoscut ca fondatorul acestui curent, deşi nu el a fost primul care a lansat acest curent). Ca orientare religioasǎ nu avem nici o surprizǎ: metodist evanghelic de rit american. Este cel care a autentificat documentele de la Marea Moartǎ430.

228 1 Regi. Samuel este denumirea datǎ în biblia protestantǎ primelor 2 cǎrţi ortodoxe din Regi.229 Nici un psalm nu este scris de David, ci numai atribuit lui, tot aşa cum Pentateuchul îi este atribuit lui Moise.

47

O altǎ confirmare arheologicǎ este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16230 citim cǎ armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub comanda lui Abner, s-au întîlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul sǎpǎturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui JamesB. Pritchard231 din partea Muzeului Universitǎţii Pennsylvania, s-a descoperit iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era sǎpat în stîncǎ şi avea un diametru de 11,3 m şi o adîncime de 10,8 m. Acest bazin era fǎcut pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost gǎsite mînere de mari ulcioare, pe care este scrisǎ inscripţia locului "Gbn" adica Gabaon, cǎci este ştiut cǎ scrierea evreiascǎeste lipsitǎ de vocale. Iazul era în folosinţǎ de pe la anul 1200 în.Cr232.

Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum spune Biblia.

3. Vremea lui Solomon

Descoperirile arheologice în legǎturǎ cu perioada domniei lui Solomon sunt remarcabile. Profesorul Albright227 spune în volumul sǎu cǎ "vremea lui Solomon a fost cu siguranţǎ cea mai înfloritoare perioadǎ în istoria Palestinei."233

Fiind o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor234.

Mai de seamǎ a fost castelul sǎu din pǎdurea Libanului şi templul de la Ierusalim235.

Biblia spune cǎ meşterii au fost fenicieni din pǎrţile Tirului. Arhitectura, stîlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate aratǎ o puternicǎ influenţǎ fenicianǎ. Arheologii R.S.Lamon236 şi G.M. Shipton237, care au condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmǎ:

230 2 Regi, cǎrţile lui Samuel fiind incorporate în Regi, care devin astfel 4 şi nu numai 2.231 James Bennett Pritchard (4.10.1909 – 1.1.1997), arheolog american. A excavat satul el-Jib (1956 - 1962)

şi l-a identificat ca fiind Gibeon dupǎ incripţiile de pe vasele de vin. A ţinut o conferinţǎ despre Gibeon, numitǎ Gibeon: Where the Sun Stood Still (1962), pentru cǎ aici s-a întâmplat ziua lungǎ a lui Yoshua.

232 Trebuie precizat cǎ, tehnic, un iaz este altceva decât un bazin de pǎstrare a apei. Dar sǎ punem asta pe seama traducerilor. Ipotezǎ confirmatǎ de istorie.

233 Conform 1 Cronici 21:14, David i-a lǎsat lui Solomon o avere inimaginabilǎ, 100000 de talanţi de aur şi 1000000 de talanţi de argint, numai pentru a construi un templu. Considerând talantul cam la ca. 30 de kg, mii şi mii de tone de metal preţios (3000 tone de aur, 30000 tone de argint) existau în vremea aceea în posesia lui Solomon. Sǎ nu ne punem problema cum a putut aduna David aceastǎ avere, ci doar unde au fost ţinuţi aceşti talanţi? Întreb, pentru cǎ Ierusalimul era extrem de mic pe atunci.

234 Care construcţii? Felul în care este scrisǎ fraza urmǎtoare sugereazǎ cǎ Solomon ar fi construit mult şi impunǎtor. Templul ar fi fost construit de cǎtre fenicieni şi cu mânǎ de lucru strǎinǎ (2 Cronici 2:17-18), Solomon doar primindu-l la cheie. N-am înţeles exact faza cu "pusul strǎinilor la treabǎ", dar exploatarea neevreilor de cǎtre evrei nu prea are "moralǎ biblicǎ" în sensul în care acelaşi lucru, dar învers, a fost "contrar bibliei" în Egipt şi Babilonia (cele douǎ robii). Ca sǎ nu mai vorbesc de critica supraveghetorilor de acelaşi neam, aspru criticatǎ de autor în paragraful asociat notei 142.Aşa de lǎudat şi de menţionat a fost acest templu, încât este de mirare cum de nu a fost considerat o minune anticǎ (nici în compilaţia lui Herodot297, ca. 400 îen, nici în aceea a lui Antipater din Sidon, ca 140 îen, şi nici în compilaţia medievalǎ, ca. sec. XV).

235 Nu mǎ pot abţine sǎ nu comentez şi acest lucru. În 3 Regi 6:1-10 ni se dau dimensiunile acestui templu impunǎtor, ce ar fi avut maximum 30 m lungime, cel mult 10 m lǎţime şi era înalt de cel mult 12 m. Dimensiunile acestea sunt aproape identice cu cele ale cunoscutelor blocuri ceauşiste de 4 etaje.Construcţia ar fi durat ca. 7 ani. Dimensiunea templului era chiar mai micǎ decât cea mai micǎ minune anticǎ, templul Artemisei din Efes sau, aici blasfemie, chiar mai mic decât casa sa de lemn din codrii Libanului (3 Regi 7:1-13).

236 Robert Scott Lamon. A scris The Megiddo Water System (1935).237 Geoffrey Morgan Shipton (1910-1987).

48

"Aceastǎ evidenţǎ se acordǎ bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din Ierusalim, cum este descris în 1 Împǎraţi 7:12".

O afirmare a Bibliei ce n-a fost crezutǎ de unii, a fost cea cu privire la grajdurile lui Solomon. În 1 Împǎraţi 4:26 citim: "Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui..."238. El şi-a format o considerabilǎ forţǎ de care de rǎzboi. Iar din 1 Împǎraţi 10:28,29 ştim cǎ importa cai din Egipt, pentru el şi pentru împǎraţii hitiţilor. Sǎpǎturile arheologice efectuate la Meghido219, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la ivealǎ grajdurile mari ale lui Solomon239. Aici a fost un complex de clǎdiri cu douǎ rînduri de stîlpi de piatrǎ avînd între ei un pasaj de trei metri. Alte grajduri asemǎnǎtoare au fost gǎsite şi la Taanac, Hator, Tel el-Hesi şi Ghezer.

La fel, sǎpǎturile fǎcute de Nelson Glueck240 la Tel el- Keleifeh, Elatul de azi, au confirmat, cǎ aici Solomon avea turnǎtoriile de aramǎ. Înainte se numea Eţion-Gheber241.

Tot aici era şi portul pentru flota sa, cǎci Solomon "avea pe mare corǎbii din Tars" (1 Împǎraţi 10:22). O seamǎ de bucǎţi de parîme dezgropate, precum şi alte indicii, aratǎ cǎ a fost un port mare pe vremea lui Solomon242.

4. Fuga lui Ieroboam în Egipt

Cu prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrǎrilor lui Ieroboam. Într-o zi,ieşind din Ierusalim, a întîlnit pe proorocul Ahia din Şilo, îmbrǎcat cu o hainǎ nouǎ. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în douǎsprezece bucǎţi şi a zis lui Ieroboam: "Ia-ţi zece bucǎţi! Cǎci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Iatǎ, voi rupe împǎrǎţia din mîna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii... aceasta pentru cǎ M-au pǎrǎsit" (1 Împǎraţi 11:30-33).243

Din cauza trǎirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu hotǎrǎşte ruperea împǎrǎţiei. Solomon cautǎ sǎpunǎ mîna pe Ieroboam sǎ-l omoare, dar el fuge la împǎratul Egiptului şi cere azil politic. El rǎmîne la Şişac244 pînǎ la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.

Pentru unii necredincioşi asta pǎrea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui Faraon245, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil asa ceva?

238 În 2 Cronici 9:25 sunt numai 4000.239 Grajdurile au aparţinut, se pare, regelui Ahab, care a domnit în secolul IX îen. Ca dovezi, existenţa

înscrisurilor asiriene despre cavaleria de temut a acestui rege şi straturile geologice care plaseazǎ grajdurile la zeci de ani dupǎ perioada lui Solomon. Mai mult, dovezile arhitecturale şi tehnice, plaseazǎ şi construcţiile în jurul anului 850 îen.

240 Nelson Glueck (4.6.1900 - 12.2.1971). Rabin, arheolog biblic şi preşedinte al Hebrew Union College–Jewish Institute of Religion (1947 - 1971). Elev al lui Albright227 cu doctorat de Jena. A descoperit furnalele de aramǎ de la Ezion-Geber, pe care l-a atribuit în mod fals evreilor241, şi încǎ ca. 1500 de locuri biblice. Bun prieten cu David Ben-Gurion, Abba Eban, Golda Meir, Henrietta Szold şi Judah Magnes.

241 Şi care aparţineau fenicienilor, nu lui Solomon. Mai trebuie sǎ spunem oare cǎ în Judecǎtori 16:21 se spunea cǎ evreii veneau la filisteni chiar şi pentru a-şi ascuţi coasa.

242 Şi Odessa era port mare la Marea Neagrǎ, dar de aici pânǎ a zice cǎ Ceauşescu ar fi avut cel mai mare port la mare, e un pic de exagerare. Între mare şi Solomon se aflau fenicienii...

243 Vezi nota 295. Astfel, triburile lui Israel care nu doreau sǎ fie sub dominaţia preoţeascǎ a cultului lui Yahwe şi care au reuşit sǎ scape de aceasta, au fost eliminate din istorie, cel puţin aşa cum reiese ea din biblie.

244 Shishaq (evreieşte שישק) este, cel mai probabil, numele ebraic al faraonului Shoshenq I161, deşi unii mai cǎpoşi (ca David Rohl) în considerǎ ca fiind Ramses II.148.

49

Documentele arheologice spun cǎ este posibil. Faraonul246, care avea fiica cǎsǎtoritǎ cu Solomon, a fost detronat de Şişac244. Cu el începe o nouǎ dinastie în ţara Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon gǎseşte adǎpost Ieroboam de mînia lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberatǎ247. Biblia e adevǎratǎ248.

5. Nǎvǎlirea lui Şişac în Palestina

Biblia vorbeşte despre nǎvǎlirea lui Şişac244 în Palestina. La 1 Împǎraţi 14:25-26 citim: "În al cincilea an al împǎrǎţirii lui Roboam, Şişac, împǎratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi visteriile casei împǎratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le fǎcuse Solomon."

Nǎvǎlirea lui Şişac244 în Palestina nu e o poveste, ea este confirmatǎ de documente arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, existǎ un tablou care îl aratǎ pe Şişac. Împǎratul e fǎcut ca un gigant. În mîna stîngǎ ţine capetele unor frînghii, de care sunt legaţi şiruri întregi de prizonieri. Captivii sunt legaţi la gît unul de altul. În mîna dreaptǎ ţine un toiag. Cel care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecǎrui prizonier cu un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.

Datoritǎ acestei sculpturi, astǎzi noi ştim cǎ Şişac244 a cucerit 133 cetǎţi, dintre care cele mai însemnate sunt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem, Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte cǎ Biblia este adevǎratǎ249.

Altǎ evidenţǎ arheologicǎ este o stela frîntǎ a lui Şişac244, ce a fost dezgropatǎ la Meghido. Ea indicǎcucerirea acestei fortǎreţe de cǎtre Şişac.

6. Evidenţe despre Ahab

Printre alte amǎnunte despre Ahab, istorisirea biblicǎ spune cǎ şi-a zidit un palat de fildeş (1 Împǎraţi 22:39). Iar dupǎ vreo sutǎ de ani, proorocul Amos prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: "Voi surpa casele de iarnǎ şi casele de varǎ; palatele de fildeş se vor duce..." Aceasta sugereazǎ un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un palat de fildeş? Pilda împǎratului a fost urmatǎ şi de alţi bogǎtaşi ai Samariei. Ba, Amos ne spune cǎ şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4 citim: "Ei se culcǎ pe paturi de fildeş...250

245 Aceeaşi Fiicǎ a lui Faraon, Hatshepsut164, sau alta? Cum stǎm atunci cu identificarea fiicei lui Faraon în

capitolul Moise? De fapt, dupǎ nume, în biblie sunt pomenite doar douǎ fiici ale lui Faraon şi anume Bitia (1 Cronici 4:18) şi Cleopatra (1 Macabei 10:57) - ultima fiind fiica lui Ptolemeu Filopater132.

246 Probabil Psusennes al II-lea (959-945 îen).247 Probabil nu înseamnǎ şi cǎ aşa a fost, ci doar cǎ ar fi putut sǎ se întâmple.248 Hai sǎ ne ocupǎm îndeaproape de anumite secvenţe din aceastǎ perioadǎ.

Avem un Abia (Abijah) suit pe un munte şi care vorbeşte fǎrǎ megafon la 1200000 de soldaţi, probabil însufleţit doar de Duhul sfânt (2 Cronici 13:3-4).2 Cronici 14:8-14 ne mai spune şi de cel mai mare masacru din biblie, ca. 1000000 de etiopieni. Pe locul 2 vine masacrul israelian (500000) din 2 Cronici 13:17. Are dreptate autorul, pentru ce sǎ ne uitǎm la filme violente, ca Rambo, când ne putem dedica foarte simplu studiului bibliei (cu rezultate evident similare)?

249 Deoarece nǎvǎlirea lui Şişac244 în Palestina s-a produs în perioada în care evreii au început a ţine mǎrturii scrise, pe baza cǎrora a fost scrisǎ mai târziu biblia, acest faraon are un nume şi a permis identificarea lui.

250 Aparent, biblia are o problemǎ cu bogǎţia oamenilor, mai ales dacǎ nu sunt evrei. Aceste informaţii, extrase din mai multe capitole şi cǎrţi care alcǎtuiesc deopotrivǎ Vechiul şi Noul testament, dau impresia unui

50

Mulţi au tǎgǎduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se pǎreau prea exagerate. Dar excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea Harvard, sub direcţia lui G.A. Reisner251, D.G.Lyon si C.S. Fisher, continuate între anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea din Ierusalim şi cu Şcoala Britanicǎ de Arheologie din Ierusalim sub direcţia lui J.W.Crowfoot252, au scos la suprafaţǎ palate, cisterne şi fortificaţii de pe vremea lui Ahab. De sub dǎrîmǎturi, au adus la luminǎ plǎci de fildeş, cu care erau cǎptuşite aceste palate şi pǎrţi de mobilǎ. Pe fildeş sunt gravate trestii de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi Horus. Aceasta indicǎ nu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depǎrtarea mare de Dumnezeu253.Rǎmǎşiţele de fildeş scoase de sub dǎrîmǎturi, confirmǎ spusele Bibliei.

Apoi numele lui Ahab îl gǎsim pomenit în analele lui Şalmanaser al III-lea254, cu privire la bǎtǎlia de la Karkar în 853 în.Cr. El spune cǎ aici a întîlnit o coaliţie de 12 împǎraţi pe care i-a biruit. El dǎ o listǎ a forţelor coalizate. Iatǎ un extras din Anale:"Am plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dǎrîmat şi am ars cu foc Karkara, reşedinţa sa împǎrǎteascǎ. Spre a-l ajuta, el a adus 1200 care de rǎzboi, 1200 cavalerişti, 20000 soldaţi Adad’idri pedeştrii din Damasc; 700 care de rǎzboi; 700 cavalerişti, 10000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000 care de rǎzboi, 10000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din Que..."

Aceste anale se aflǎ pe aşa-numita "Inscripţia Monolitǎ"255, ce se gǎseşte în Muzeul Britanic.

Biblia vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2 Împǎraţi 3:4 citim: "Meşa256, împǎratul Moabului, avea turme mari şi plǎtea împǎratului lui Israel un bir de o sutǎ mii de miei şi de o sutǎ mii de berbeci cu lîna lor." Iar în 2 Împǎraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune cǎ la moartea lui Ahab, Moab s-a rǎsculat împotriva lui Israel.

Scepticii ziceau cǎ aceste lucruri le scriu evreii, ca sǎ se laude, dar n-au fost reale. Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau cǎ moabiţii au plǎtit bir lui Israel. Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici cǎ Biblia este adevǎratǎ. Nu exista nici o altǎ dovadǎ. Iatǎ însǎ cǎ într-o zi s-a descoperit tocmai mǎrturia lui Meşa, împǎratul Moabului cu privire la adevǎrul celor relatate în Biblie.

neavenit (mai ales dacǎ aparţine unui alt cult) cǎ nu este vorba decât de invidia de cea mai joasǎ speţǎ a oamenilor (cum zicea şi Eminescu: "...din pristolul de la Roma sǎ dau calului ovǎz ...").

251 George Andrew Reisner (5.11.1867 – 6.6.1942), arheolog american în Egipt. A descoperit cǎ regii nubieni erau îngropaţi în afara piramidelor, precum şi mormântul reginei Hetepheres, mama lui Khufu (Cheops). A descoperit un papirus cu însemnǎri şi exerciţii de aritmeticǎ (un fel de Rhind Papyrus), care-i poartǎ numele.Ceilalţi doi, Lyon şi Fisher erau asistenţii lui.

252 John Winter Crowfoot (1873-1959), fiu de cleric. A excavat Samaria între anii 1931-1935. Fiica sa, Dorothy Crowfoot Hodgkin, a fost laureatǎ a Premiului Nobel pentru chimie în 1964.

253 Vezi nota 250. Dupǎ cum vedem cǎ merg lucrurile cu biserica de azi, preoţii şi şefii lor ierarhici sunt cel mai departe de Dumnezeu.

254 Shalmaneser III (Šulmānu-ašarēdu), rege al Asiriei (859 - 824 îen). A purtat rǎzboaie multe contra vecinilor. Bǎtǎlia de la Qarqar (853 îen) a pierdut-o însǎ (apropo, înregistrarea bǎtǎliei pe Monolitul Kurkh ne indicǎ prezenţa pentru prima datǎ în istorie a triburilor arabe), dar a fost doar o micǎ înfrângere pe fundalul unor victorii rǎsunǎtoare. Jehu începe a-i trimite tribut încǎ din 841 îen.

255 Trebuie sǎ fie vorba despre Obeliscul negru, gǎsit la Nimrud (acum în Irak), ridicat în 825 îen. Se gǎseşte azi la British Museum. Are 197,85 cm înǎlţime şi 45,08 cm lǎţime. Descoperit de cǎtre Layard19 în 1836. Conţine cea mai veche reprezentare graficǎ a unui evreu.

256 Mesha, rege al Moabului în sec. IX îen. Se ştie despre el doar din biblie (cǎ era oier) şi din stelǎ257.

51

Mǎrturia este înscrisa pe piatra moabitǎ257.

În august 1868, F.A. Klein258, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în rǎsǎritul Mǎrii Moarte.

Cetatea Dibon este pomenitǎ în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit o piatrǎneagrǎ de bazalt avînd o înǎlţime de 1,20 m, lǎţime vreo 70 cm, iar grosimea de 34 cm. Pe ea se aflǎ o inscripţie scrisǎ pe 34 rînduri. Fǎrǎ sǎ-şi dea seama de valoarea inscripţiei, Klein258 a copiat cîteva şire259 şi a vrut sǎ cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. Dupǎ un an de negocieri, piatra era sǎ fie a autoritǎţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a trimis sǎ ia pe hîrtie o imprimare a inscripţiei de pe piatrǎ şi a oferit localnicilor suma de 1800 dolari sǎ-i dea lui piatra. În mod natural, vǎzînd cǎ li se oferǎ o sumǎ aşa de mare, localnicii au bǎnuit cǎ piatra are puteri miraculoase. Atunciguvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama cǎ le-o ia guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi sǎ facǎ un foc mare sub ea, şi cînd a fost încinsǎ, au turnat apǎ rece peste ea. Aceasta a fǎcut ca piatra sǎ se spargǎ în bucǎţi, pe care le-au împǎrţit între ei ca amulete. Spargerea pietrei pǎrea o pierdere ireparabilǎ pentru ştiinţa arheologiei. Dupǎ cîtva timp, Clermond Ganeau260, dragomanul consulatului francez, a reuşit sǎ adune cele mai multe bucǎţi din lespedea cu inscripţie. Cu ajutorul hîrtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfǎrîmare, el a reuşit sǎ refacǎ piatra moabitǎ.

Azi ea poate fi vǎzutǎ în Muzeul Luvru din Paris. Scrierea este ebreo-fenicianǎ. Traducerea inscripţiei afost fǎcutǎ de Dr. Ginsburg261, M. Ganneau260 şi profesorul Schlottman262. În înscripţie se aflǎ numele

257 Stela lui Mesha256, gǎsitǎ de Klein258, recuperatǎ şi tradusǎ de Clermont-Ganneau260. A fost scrisǎ prin 850

îen. Foarte pe scurt, ea povesteşte despre cucerirea Moabului de cǎtre Omri, regele Israelului - עמרי מלךpentru cǎ Chemosh (zeul lor) a fost supǎrat, despre victoria lui Mesha256 ,-.ישראל asupra fiului lui Omri, despre contrucţiile publice fǎcute de Mesha, precum şi despre rǎzboaiele lui contra Horoneilor.Ca deosebiri esenţiale, ar fi: cǎ în biblie, Ahab a cucerit Moabul iar rebeliunea s-a fǎcut contra fiului acestuia, Iehoram. Ca sǎ nu mai amintim cǎ nu Yahwe le-a dat victoria evreilor ci Chemosh. Iar în biblie, evreii s-au retras, deşi victorioşi, numai pentru cǎ Mesha256 ar fi oferit ofrandǎ zeilor pe fiul sǎu. Stela nu pomeneşte numǎrul de ani de umilinţe ale Moabului.De atunci, diverse interpretǎri au fost aduse inscripţiilor de pe piatrǎ, pentru a-l gǎsi pe Iehoram, sau orice referinţǎ care ar putea confirma adevǎrul biblic. Deocamdatǎ, majoritatea erudiţilor din Europa nu gǎsesc nici o soluţie la nepotrivirea biblicǎ cu piatra moabitǎ.

258 Frederick Augustus Klein. Misionar anglican (Church Missionary Service), aflat în misiune medicalǎ, a descoperit-o în 1868 în cetatea Dhiban (Dibon în biblie).

259 Şiruri?!260 Charles Simon Clermont-Ganneau (19.2.1846–15.2.1923) este cel mai recunoscut pentru reconstruirea în

1870 a stelei moabite (stela lui Mesha257). Cavaler al Legiunii de onoare din 1875. Tot el a arǎtat prima datǎ cǎ multe texte evreieşti, oferite de cǎtre un faimos anticar pe nume Wilhelm Moses Shapira, în 1883 erau nişte falsuri (scriind chiar şi o carte despre falsificǎrile din Palestina, 1885).

261 Christian David Ginsburg (25.12.1831-1914), misionar creştin şi exeget biblic (evreu convertit, de unde prezenţa ambelor prenume tipice). Ginsburg a scris cel mai curpinzǎtor tratat despre Stela lui Mesha257

(1871) şi l-a demascat şi el pe Shapira (acesta aparent s-a sinucis în 1884).262 Constantin Christoph Wilhelm Schlottmann (7.3.1819 - 8.11.1887). Orientalist şi teolog de rit protestant.

A cǎutat prin opera sa sǎ dovedescǎ adevǎrul bibliei. A terminat Universitatea teologicǎ în Berlin şi s-a dedicat energic studiului limbii ebraice, învǎţând apoi siriana şi araba, continuând cu sanscrita şi cupersana veche. Din 1850 a început sǎ predice în protestanţilor din Constantinopole, cu care prilej a învǎţat greaca şi turca şi a vizitat unele situri arheologice din Grecia, Palestina, Turcia şi Egipt. Din toamna lui 1855 a început a preda ca teolog la Universitatea din Zürich. În urma unor diferende teologice, Schlottmann se mutǎ pe acelaşi post la Bonn, unde este din nou atacat, dar acum de biserica catolicǎ. Din 1871 face parte din comisia de revizuire a bibliei lui Luther.A tradus printre altele şi stela lui Mesha257, cu care ocazie a fost amestecat într-o afacere suspectǎ, cu falsuri arheologice, din care renumele sǎu a ieşit pǎtat (se pare cǎ o grupǎ de falsificatori din Ierusalim s-au folosit de publicaţiile lui pentru a fabrica o întreagǎ serie de obiecte cu înscrisuri moabite, colecţia urmând a

52

lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar nu pe nume, ci îi spune "fiul lui Omri". Dupǎ moartea lui Ahab, Meşa256 n-a mai vrut sǎ plǎteascǎ tributul. Împǎraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi Edom au pornit sǎ batǎ Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraşet. Aici Meşa oferǎ pe zid ca ardere de tot lui Chemoş, zeul Moabului, pe însuşi fiul sau263. La vederea acestui fapt, Israel pǎrǎseşte Moabul. În comemorarea acestei izbǎviri, Meşa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de "Piatra moabitǎ". Iatǎ în traducere cîteva rînduri care ne intereseazǎ:"1. Eu, Meşa fiul lui Chemoş-Melec, regele Moabului, dibonitul2. Tatal meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit dupǎ tatǎl meu.3. Eu am pregǎtit acest monument pentru Chemoş la Korka...4. Fiindcǎ el m-a mîntuit de toţi împǎraţii şi mi-a dat biruinţa asupra adversarilor mei.5. Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani264, cǎci Chemoş a fost supǎrat pe ţara sa.6. Fiul sǎu l-a urmat şi el de asemenea a zis: "Eu voi umili pe Moab.7. Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei lui, în timp ce Israel a pierit pe veci..."

În şirurile urmǎtoare, Meşa256 se laudǎ cu luptele sale şi cu cetǎţile pe care le-a reclǎdit. Piatra Moabitǎne spune cǎ Biblia este adevǎratǎ, cǎ ei, moabiţii, au fost tributari lui Israel, ba precizeazǎ mai jos cǎ au fost umiliţi timp de patruzeci de ani265, cǎ Meşa a fost acela care s-a rǎsculat împotriva lui Israel.

7. Iehu şi Obeliscul Negru

Dinastia lui Omri se terminǎ cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorît de Iehu, unul din cǎpeteniile sale. El primise ungerea de împǎrat din partea unui trimis al lui Elisei (2 Împǎraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouǎ dinastie care va da cinci împǎraţi peste Israel între anii 842 şi 745 în.Cr.

Iehu este singurul împǎrat din Israel şi Iuda a cǎrui picturǎ o avem astǎzi266.

Şalmanaser254 al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se pare cǎ fǎrǎ lupte, Iehu a consimţit sǎ plǎteascǎ tribut Asiriei267.

Spre a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militarǎ a sa, Şalmanaser254 a ridicat Obeliscul negru255 la Kala (Nimrud). Obeliscul este tǎiat din marmorǎ neagrǎ. Are o înǎlţime de 1,89 m, lǎţimea celor patru

fi vândutǎ ca autenticǎ diverselor muzee interesate şi care colecţie ar fi fost autentificatǎ de Schlottmann. Tranzacţia a avut loc, contra unei sume uriaşe, falsul a fost descoperit, dar Schlottmann şi-a menţinut neclintit poziţia).

263 Nu existǎ aşa ceva scris pe piatrǎ, ci numai în biblie.264 De fapt zile - se presupune însǎ cǎ ar însemna ani.265 Numǎrul 40 este un numǎr magic pentru evrei. Orice minune sau întâmplare deosebitǎ are în ea numǎrul

40: 40 de zile potopul, 40 de ani exodul, 40'000 de iesle etc. etc. etc. Nu se precizeazǎ pe stelǎ numǎrul de ani de tribut, dar dacǎ au fost 40, atunci cel puţin 3 regi au plǎtit tribut lui Israel, ultimul fiind Mesha.

266 Nişte genii creatoare erau aceşti evrei biblici, pentru cǎ prima imagine despre un rege al lor provine nu din timpul "înţeleptului" Solomon, nici din timpul "viteazului" David şi nici din timpul "vizionarului" Moise, ci de pe o înscripţie a altora. Unde este arta lǎudatǎ? Vecinii lor desenau, sculptau, scriau cu secole sau milenii înaintea lor ...

267 Ba da, dar Jehu n-a luptat, ci a stat deoparte şi a vǎzut cum la câţiva ani dupǎ victoria de la Quarkar254 o parte din cei 12 regi şi regate ce l-au învins au fost la rândul lor învinşi iar oraşele lor trecute prin foc şi sabie, s-a gândit el bine şi-a trimis tributul înainte ca Şalmanaser254 sǎ vinǎ sǎ-l ia singur (în 841 îen). Dacǎ n-ar fi fost ameninţat cumva, de ce a trimis tribut? Din prietenie?Şi nu trebuie uitat cǎ acest episod, al tributului, nu este întâlnit în biblie.

53

feţe la vîrf este de 0,457 m, iar la baza de 0,609 m. Jumǎtatea de sus are cinci rînduri de scene şi inscripţii.

Jumǎtatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se aflǎ 210 rînduri scrise. Azi el se gǎseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.

Pe obelisc se pomeneşte despre "Casa lui Omri". Omri a fost împǎratul lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul Samariei, strǎini de familia lui Omri, sunt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrǎveşte primirea tributului. În rîndul al doilea de scene, sunt persoane care poartǎ tributul şi Iehu plecat în faţa lui Şalmanaser254, iar inscripţia spune: "Tributul lui Iehu fiul lui Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de aur, plumb, un sceptru împǎrǎtesc, o suliţǎ."

Obeliscul negru a fost gǎsit de arheologul Sir Henry Layard19 în anul 1840 la Nimrud.

Tot pe obeliscul negru se mai aflǎ pomenit şi numele lui Hazael268 din Damasc269.

De fapt împotriva lui venise Şalmanaser254 sǎ lupte în aceastǎ a 31-a expediţie militarǎ a sa. Aceastǎbiruinţǎ a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea lui Hazael268 ca împǎrat al Siriei confirmǎspusele Bibliei în 2 Împǎraţi 8:15.

8. Analele lui Tiglat Pileser al III-lea

Tiglat Pileser270 al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 în.Cr. El a inaugurat o nouǎ politicǎagresivǎ în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria (Ozia) şi Ahazia, împǎraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are de-a face, de aceea numele lor abundǎ în documentele asiriene. El nu a fost de viţǎ împǎrǎteascǎ, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Şalmanaser254 al III-lea la Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plǎci de marmorǎ frumos gravate cu inscripţii, unde sunt descrise luptele sale.

Afarǎ de acestea mai avem analele sale scrise pe tǎbliţe de lut, unde sunt relatate campaniile sale militare în ordine geograficǎ. Apoi alte tǎbliţe suplimentare conţin liste de ţǎrile cucerite, fǎrǎ detaliile luptelor.

268 Hazael (a domnit între 845 sau 841 şi 805 sau 815 îen) este pomenit în 2 Cronici 22:5-6, 3 Regi 19:15-17, 4

Regi 8:7-15, 28-29, 4 Regi 10:32, 4 Regi 12:17-18, 4 Regi 13:3, 22, 24-25. Predecesorul sǎu, Hadadezer, ar fi participat la bǎtǎlia de la Qarqar254.

269 Sunt cinci regi tributari pomeniţi pe acest obelisc255 şi anume (de sus în jos): (1) Sua din Gilzanu (azi Armenia - Iran), (2) Jehu din Bit Omri (azi Israel), (3) un rege din Musri (probabil Egipt, Musri înseamnǎ ţinuturile de la frontierǎ iar pe obselisc este prezentat un hipopotam), (4) Marduk-apil-usur din Suhi (regat cuprinzând Eufratul, Siria şi Irak) şi (5) Qalparunda din Patin (azi Turcia, vechiul regat Hatti).Pe de altǎ parte, sunt pomeniţi şi regii sirieni Adad-Idri din Damasc (foarte posibil Ben-Hadad cel biblic), campaniile din 853 şi 848 îen, la fel ca şi Hazael268 din Damasc, campaniile din 841 şi 838 îen.

270 Tiglath-Pileser III (Tukultī-Apil-Ešarra), rege al Asiriei (745 – 727 îen). Este considerat cel mai de succes comandant militar din istoria universalǎ. În 739 îen l-a învins pe Azariah (Uzziah), rege în Iuda (1 Cronici 5:6, 2 Cronici 26:6-15). În 732 a ocupat aproape tot regatul Israel, ducând evreii în robie. Multe fapte sunt descrise în 4 Regi 15:29; 16:5-9; 1 Cronici 5:6, 26; 4 Regi 16:10-16. În 10.729 îen a cucerit Babilonul, unde a domnit sub numele de Pulu. A fost succedat de cǎtre fiul sǎu Ululayu, cunoscut ca Şalmaneser V276.O singurǎ datǎ îşi numeşte tatǎl în analele sale, Adad-nirari III (rege asirian ce a domnit între 811 şi 783 îen, fiu şi succesor al lui Shamshi-Adad V, urmat de Shalmaneser IV) dar este improbabil ca acesta sǎ-i fie tatǎl.

54

Tiglat Pileser270 spune cǎ în al cincilea an al domniei, deci pe la 741 în.Cr., fiind angajat în rǎzboi în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armatǎ puternicǎ sub comanda lui Azaria, împǎratul lui Iuda, mare monarh, a cǎrui oaste se spune în 2 Cronici 26:6-15 cǎ era de 307500 de oameni.

În anul 738, ca un rezultat al campaniilor sale, analele spun: "Nouǎsprezece districte aparţinînd Hamatului, împreunǎ cu oraşele din hotarele lor, situate la marea soarelui apune (Marea Mediteranǎ) care în necredincioşia lor s-au revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţǎrii lui Asur; ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei..." Un alt fragment dintr-o inscripţie spune:"În cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul...")

Tiglat Pileser270 III înainte s-a numit Pul271. Cu acest nume îl gǎsim înscris şi pe paginile Bibliei272. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În 2 Împǎraţi 15:19-20 gǎsim scris: "Pul, împǎratul Asiriei a venit în ţarǎ. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca sǎ-l ajute sǎ-şi întǎreascǎdomnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca sǎ-l dea împǎratului Asiriei; i-a pus sǎ dea fiecare cîte cincizeci sicli de argint273.

Împǎratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţarǎ."

Iar analele lui Tiglat Pileser270 spun:"A primit tributul lui Kustaspi din Kamuk, a lui Rezon274 din Damasc, a lui Menahem din Samaria, a lui Hiram din Tir..."

Între anii 734-732, împǎratul Retin274 al Siriei şi Pecah împǎratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser270.

Acesta a trimis armatele şi a bǎtut Damascul, apoi au coborît spre sud au cucerit o seamǎ de cetǎţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în captivitate. O revoltǎ pro-asirianǎ în Samaria condusǎ de Osea îl rǎpune pe Pecah (2 Împǎraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însǎ spune în analele sale: "Ei l-au rǎsturnat pe împǎratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca împǎrat peste ei. 275" Relatǎrile din anale despre Azaria, despre Menahem, despre Retin274, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ.

În 2 Împǎraţi 15:29 citim: "Pe vremea lui Pecah, împǎratul lui Israel, a venit Tiglat Pileser270, împǎratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedes, Haţor, Galaad şi Galileea, toatǎ Ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria."

Evidenţele arheologice despre extinderea stǎpînirii lui Tiglat Pileser270 asupra Palestinei confirmǎspusele Bibliei. În anale este menţionat: „... hotarele Bit-Humriei (adicǎ ale casei lui Omri, Israel)... întinsa ţarǎ a lui Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei."

271 Numai ca rege al Babilonului (10.729 - 727 îen) Tiglath-Pilaser270 s-a intitulat probabil Pulu270, pentru cǎ nici

o sursǎ care-l denumeşte Pulu nu este din timpul domniei sale. Iar dacǎ s-ar fi numit Pulu, atunci formularea corectǎ ar fi "dupǎ aceea s-a numit Pul".

272 În versiunea româneascǎ este trecut, probabil pudic, Ful (1 Cronici 5:26, 2/4 Regi 15:19).273 S-a mulţumit cu puţin acest rege al Asiriei. Vezi şi nota 275.274 Rezin, împǎratul arameilor (cei care au dat limba aramaicǎ, limba lui Isus), nu este cunoscut de istorie decât

din biblie.275 De fapt spune: "L-am rǎsturnat pe Menahem [de la guvernare] ... În locul lui l-am pus pe Hoshea ca rege peste ei"

(Parcǎ în 4 Regi 15:19 şi 17:3 se zice cǎ Ozia l-a plǎtit pe Pul271 şi a domnit liniştit pânǎ la capǎtul vieţii).

55

9. Documente despre Şalmanasar al V-lea

Şalmanasar276 al V-lea este pomenit în 2 Împǎraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat Pileser270 al III-lea. Osea împǎratul lui Israel, avea de plǎtit un tribut mare Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200000 dolari şi argint în valoare de 2000000 dolari, sume enorme277. Din aceastǎ cauzǎ, a trimis soli la faraonul Egiptului278 şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plǎtit tributul datorat Asiriei. Şalmanasar prinzînd de veste, în anul 725 a venit cu armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împǎratul Osea a fost prins se pare în afara cetǎţii şi a fost deportat înainte de cǎderea Samariei. Asediul Samariei a durat trei ani.

De la Şalmanasar276 al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sunt puţine. S-a gǎsit doar o greutate de cîntar cu numele sǎu, o piatrǎ de hotar datatǎ în timpul domniei sale şi listele asiriene eponim, care sunt liste de împǎraţii Asiriei cu scurte notiţe în care sunt menţionate campaniile militare conduse de monarhi.

Aici e arǎtatǎ urcarea pe tron a lui Şalmanasar276 al V-lea în anul 727 în.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetǎţi a cǎrei nume este lipsǎ, porţiunea fiind spartǎ. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun cǎ Şalmanasar276 "a frînt cetatea Samarain". Este important de notat cǎdenumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraicǎ se pronunţa "Samrain" ca şi în cronicile babiloniene.

10. Evidenţe despre existenţa lui Sargon

În cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacǎt despre Sargon279. "În anul cînd avenit Tartan280 la Aşdod, trimis de Sargon, împǎratul Asiriei sǎ batǎ Aşdodul şi l-a luat..."

Despre Sargon nu se mai pomenea nicǎieri nimic. Acest fapt a determinat pe necredincioşi sǎ spunǎ cǎSargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi cǎ Biblia conţine legende.

Arheologia a venit şi a curmat şi aceastǎ acuzǎ faţǎ de Biblie cu privire la Sargon279. În anul 1842, sǎpǎturile arheologice au scos la luminǎ palatul lui Sargon şi apoi în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal21; au fost gǎsite şi analele lui Sargon.

Azi ştim cǎ el a existat, cǎ dupǎ moartea lui Şalmanaser276 al V-lea în dec.722, el a ocupat tronul Asiriei şi a domnit pînǎ în vara anului 705, cînd a fost asasinat de unul din proprii sǎi soldaţi. El a stabilit capitala împǎrǎţiei la Khorsabad, cîţiva kilometri mai sus de Ninive.

Între anii 1808-1820, un englez numit C.J. Rich281, care a trǎit o viaţǎ cam romanticǎ în pǎrţile rǎsǎritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadǎ, un aventurier, a poposit la Bagdad. Aici a început

276 Shalmaneser V (Shulmanu-asharid), rege al Asiriei (727 - 722 îen), fiind înainte guvernator al provinciei

Zimirra din Fenicia pe durata domniei tatǎlui sǎu, Tiglath-Pileser III270. La accederea pe tron şi-a schimbat numele din Ululayu în Shalmaneser. A murit în timpul revoltei Samariei iar coroana a fost preluatǎ de Sargon II279. Lui i se atribuie deportarea celor 10 triburi dispǎrute ale lui Israel.

277 În biblie nu se mǎsoarǎ tributul în dolari.278 Care se numea, cum?279 Este vorba despre Sargon al II-lea (722-705 îen). Primul Sargon159 a generat legenda lui Moise, aceea cu

copilul din coşuleţul dus pe râu.280 Turtānu = comandantul şef al armatei.281 Claudius James Rich (28.3.1787 - 5.10.1821), dar ce n-a fost el?! A învǎţat franceza (ca nǎscut la Dijon),

engleza (ca mutat la Bristol), apoi latina, greaca veche, ebraica, siriana, persana, turca şi altele asemenea. Ca amǎnunt picant, s-a deghizat în mameluc numai pentru a putea intra în marea moschee din Damasc. S-a

56

sǎ cerceteze cu mare interes mormanele de dǎrîmǎturi din împrejurimi. A adunat o seamǎ de cioburi şibucǎţi de tǎbliţe cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.

În mod practic, cercetǎrile lui Rich281 n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard19, un arheolog de seamǎ, viziteazǎ ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842, Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E. Botta282. Prin instruire şi înclinaţie fiind arheolog, el a observat la rǎsǎrit de Mosul un şir de dealuri artificiale, un fel de îngrǎmǎdiri de moloz. El a crezut cǎ sunt ruinele cetǎţii Ninive.

Acestea i-au stîrnit atît de mult curozitatea, încît a angajat dintre localnici o companie de sǎpǎtori. În timp ce sǎpau, oamenii au observat grija cu care Botta282 examina şi aduna fiecare ciob sau bucǎţicǎ de cǎrǎmidǎ, care purta ceva semne pe ea.

De fapt, ţǎranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi de tǎbliţe. Unul din ei l-a întrebat cǎ de ce examineazǎ şi pǎstreazǎ cu atîta grijǎ toate cioburile. Botta282 i-a rǎspuns cǎ el cautǎ sculpturi vechi. Atunci unul din ţǎranii sǎpǎtori l-a sfǎtuit sǎ facǎ cercetǎri în molozul pe care este zidit satul lor, cǎci în timp ce el a sǎpat pentru temelia casei sale, a gǎsit aşa ceva. I s-a spus cǎ satul lor se numeşte Korsabad şi se afla la vreo 20 km nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat sǎpǎtorii la noul loc.

Dupǎ o scurtǎ examinare a dîmbului curios, au început sǎpǎturile. Nu mult de la suprafaţǎ, au dat de vîrful unui perete. S-a fǎcut curǎţirea lui şi în curînd Botta282 s-a aflat într-o camerǎ de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau cǎptuşiţi cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentǎ panoramǎ: o bǎtǎlie, figuri de luptǎtori, asediu, alai triumfal, scene de vînǎtoare.

Alǎturi de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tǎbliţele de cǎrǎmidǎ. În cea mai straşnicǎexcitare de bucurie, Botta282 a trecut cu sǎpǎtorii în a doua camerǎ de dimensiuni asemǎnǎtoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta fǎcuse o mare descoperire. Era un palat imperial.

Mai tîrziu s-a constatat cǎ era cel mai mǎreţ palat pe care l-a vǎzut lumea, palatul lui Sargon279 al II-lea, împǎratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste 100 coloşi din acest palat şi un mare numǎr de plǎci de alabastru se aflǎ azi în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichitǎţi asiriene, ocomoarǎ nepreţuitǎ, a fost datǎ de Botta282 Muzeului Luvru din Paris. Cînd am vizitat acest muzeu în 1967, în sǎlile 120-122 am vǎzut porţiuni şi obiecte din palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mǎrturisesc cǎ el a existat, deci Biblia este adevǎratǎ.

La fel, Analele lui Sargon279 confirmǎ cucerirea Samariei în anul 721 în.Cr. şi ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar sǎ-l lǎsǎm pe Sargon sǎ ne istoriseascǎ:"Eu am asediat cetatea Samaria; 27290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci de care am luat pentru mine, dar rǎmǎşiţei (poporului) i-am permis sǎ-şi reţinǎ posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus tributul pe care mi-l plǎtea fostul rege."

dedicat studiului geografiei regiunii, cartea sa de cǎlǎtorie, apǎrutǎ postum (1836), fiind prima lucrare ce indica corect topografia/geografia regiunii.

282 Paul-Émile Botta (6.12.1802 – 29.3.1870), consul francez (de origine italianǎ) la Mosul. A excavat Ninive în 1842 şi Khorsabad (pe care îl crezuse Ninive) în 1843. "Prada" a fost trimisǎ la Paris, transportul din 1846 reuşind, dar cel din 1855 nu (235 de lǎzi cu tot ce se gǎsise la Kish, Khorsabad, Nimrud şi Ninive). El a plecat din Basra pe corǎbii ce au fost atacate de piraţii arabi şi care în cele din urmǎ au eşuat pe 23.3.1855 undeva în apropiere de Qurna. Încǎrcǎtura nu a mai putut fi recuperatǎ în totalitate. Printre antichitǎţile pierdute se numǎrǎ faimosul basorelief ce arǎta jefuirea oraşului Musasir (din Urarte) de cǎtre Sargon279.

57

Iatǎ şi relatarea biblicǎ: "Şi împǎratul Asiriei a strǎbǎtut toatǎ ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouǎlea an al lui Osea, împǎratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus sǎ locuiascǎ la Halah şi Habor lîngǎ rîul Gozan şi în cetǎţile mezilor" (2 Împǎraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Şalmanasar276, scriitorii recenţi îl identificǎ pe Sargon279 cu "împǎratul Asiriei" din v.6." Cǎci de fapt Şalmanaser276 începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a dus poporul în robie283. Astfel, relatarea biblicǎ cu cea din anale se completeazǎuna pe alta în ce priveşte numǎrul prizonierilor şi locul unde au fost duşi şi sunt identice în ce priveşteasediul, cucerirea şi ducerea în robie284.

În legǎturǎ cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 Împǎraţi 17:24, analele 94-99 spun: "Triburile din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepǎrtaţii locuitori ai pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodatǎ n-au plǎtit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu, i-am bǎtut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria."

Un taur înaripat din piatrǎ ce stǎtea la intrare în palatul lui Sargon279 a fost gǎsit de Chiera285 cu ocazia excavaţiilor fǎcute în 1929. El a fost tǎiat dintr-un singur bloc de piatrǎ. Are o lungime de 4,58 m şi tot atît în înǎlţime, iar în greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi transportat în bucǎţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cîntǎrind 19 tone. Azi poate fi vǎzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago286.

Descoperirile recente a unor liste asiriene de împǎraţi aratǎ cǎ Sargon, acesta este de fapt Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui287.

Toate aceste evidenţe arheologice despre Sargon279, confirmǎ existenţa lui, aşa cum afirmǎ Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 în.Cr., Sargon spune: "Azuri288, regele Aşdodului, a plǎnuit sǎ nu mai plǎteascǎ tributul şi a trimismesageri de ostilitate faţǎ de Asiria la toţi regii din vecinǎtatea sa... am mers... împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regalǎ, l-am asediat şi am cucerit cetǎţile Aşdod, Gat şi Aşdudimmu..."

Oare nu este minunat cum în vremurile din urmǎ, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a dat grai pietrelor şi cioburilor, ca sǎ confirme adevǎrul Bibliei?

283 Este ipoteza cea mai plauzibilǎ, conform cǎreia Shalmanaser V276 ar fi început asediul, ar fi murit între timp,

iar Sargon ar fi încheiat cu succes asediul. Ipoteza considerǎ analele lui Sargon279, dar şi cele babiloniene care subscriu victoria primului.Cifrele diferǎ puţin: sunt numai 27270 robi dar 200 de care de luptǎ.

284 Sigur cǎ da, o micǎ nepotrivire, dar ce conteazǎ cǎ biblia greşeşte când, de fapt, se completeazǎ atât de bine cu istoria demonstratǎ.

285 Dr. Edward Chiera (5.8.1885 - 21.6.1933). Asiriolog american. A publicat printre altele: Legal and Administrative Documents from Nippur (1914), Old Babylonian Contracts (1922), Sumerian Epics and Myths(1934) şi They wrote on clay: The Babylonian tablets speak today (1938).

286 Ceea ce ne duce cu gândul la o mai veche enigmǎ: cum au reuşit popoarele antice sǎ mişte şi sǎ construiascǎ blocuri de piatrǎ, statui, obeliscuri etc., care cântǎresc zeci de tone - şi pe care noi trebuie sǎ le spargem în bucǎţi pentru a le putea transporta?

287 Fals. Existǎ doar 2 Sargoni ai Asiriei (Sargon I ca. 1920-1881 îen şi Sargon279 II). Mai este un Sargon1022, numit cel mare, dar al Akkadiei, care a domnit înaintea acestora. Este însǎ adevǎrat cǎ au existat 2 Sargoni înaintea lui, în regiune.

288 Rege al Aşdodului (azi în Israel), înlocuit de Sargon II279 cu fratele sǎu, Akhimeti, în urma unei bǎtǎlii.

58

Oricine vrea sǎ-l tǎgǎduiascǎ pe Sargon279, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de tone al lui Sargon, care susţine cǎ Biblia este adevǎratǎ.

11. Confirmǎri pentru vremea lui Ezechia

Documentele arheologice care confirmǎ relatǎrile Bibliei pentru acest timp sunt numeroase şi importante. Eu voi reda doar cîteva.

Tributul plǎtit de împǎratul Ezechia lui Sanherib20 este arǎtat în 2 Împǎraţi 18:14 "Şi împǎratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împǎratul lui Iuda, 300 talanţi de argint şi 30 talanţi de aur."

Asasinarea lui Sargon279 a fǎcut ca fiul sǎu Sanherib20, sǎ ocupe tronul Asiriei. Cǎ fiul a avut vreun amestec în uciderea tatǎlui nu se ştie, dar este semnificativ faptul cǎ numele tatǎlui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel mai pomenit împǎrat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile289

lui Sanherib20 spun urmǎtoarele în legǎturǎ cu tributul lui Ezechia:"În adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, tǎbliţe mari de gresie,... fildeş, arţar, cutii de lemn, tot felul de comori scumpe... pe care le-au adus dupǎ mine la Ninive, cetatea mea împǎrǎteascǎ."290

Cele douǎ relatǎri sunt identice cu privire la numǎrul talanţilor de aur, dar diferǎ la numǎrul talanţilor de argint291. Biblia spune 300, analele spun 800. Sǎ fie o minciunǎ sau o greşalǎ de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300 talanţi de argint şi scriitorul atît a scris. Sanherib20 a cîntǎrit argintul şi a gǎsit 800 talanţi de argint, iar scribul atît a scris. Vǎ întrebaţi cum se poate asa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune. Lipsa de cunoştinţǎ ne-ar face sǎ acuzǎm Biblia cǎ nu este adevǎratǎ. Dar ştiinţa arheologiei ne descurcǎ. Se ştie cǎ talantul era o mǎsurǎ de greutate292. Arheologul Schrader293 ne spune cǎ în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii de argint din Asiria erau mai mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, fǎceau 800 talanţi în Asiria294.

Un basorelief pe un perete dezgropat din palatul sǎu din Ninive îl reprezintǎ pe Sanherib20 stînd pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din faţǎ a capului este incripţia:"Sanherib împǎratul lumii, împǎratul Asiriei stînd pe tronul sǎu şi prada cetǎţii Lachiş este adusǎ înaintea lui." Scena şi inscripţia se pǎstreazǎ în Muzeul Britanic.

289 Este vorba despre Prisma lui Taylor, aflat în British Museum. Colonelul R. Taylor, consul britanic la

Bagdad, l-a gǎsit în 1830 în Bagdad.290 În biblie se spune cǎ asediul Ierusalimului n-a reuşit, cǎ duhul Domnului a ucis noaptea 185000 de soldaţi

din tabǎra asirianǎ (4 Regi 19:35). Cronica asirianǎ nu spune nimic despre aceastǎ pierdere, deşi, la armatele din acea vreme, o astfel de pierdere ar fi putut sǎ cauzeze colapsul Asiriei sau mǎcar sǎ-i confere lui Ezechia posibilitatea de a înfrânge acest imperiu. Dar nu, Ezechia a început sǎ plǎteascǎ tribut.

291 Parcǎ ar mai lipsi ceva, nişte fildeş, comori scumpe etc.292 Ce fel de greutate este însǎ trecut sub tǎcere. O soluţie la fel ca în problema cu kg de puf şi cel de fier.

Talantul roman corespundea la 100 librae, adicǎ un fel de 32,7 kg. Talantul grec avea 26 kg de argint (pentru cǎ reprezenta argintul necesar plǎţii marinarilor unei trireme timp de o lunǎ). Talantul asirian şi babilonian însemna 60 de m'ne sau 3600 de şecheli (adicǎ pe undeva pe la 32-50 kg), nefiind deosebire între cei de argint şi cei de aur, dupǎ cum nu era nici la evrei, care au moştenit totul de la vecinii lor. Deci toţi talanţii se învârteau în jurul valorii de 30-35 kg.

293 Eberhard Schrader (7.1.1836 - 4.7.1908), orientalist german. Profesor de teologie la Zürich din 1863. Orientat spre arheologie biblicǎ.

294 Citiţi vǎ rog şi calculul absolut exact de la capitolul în care Ioşua a oprit soarele în loc (pagina 126). Esteincredibil cum se potrivesc toate calculele pânǎ la zecimalǎ, de parcǎ anume ar fi fost potrivite.

59

Palatul lui Sanherib20, o capodoperǎ a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir A. Layard19. Dupǎdezgroparea palatului lui Sargon279 de cǎtre Botta282, Camera Comunelor din Londra a votat suma de 3000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru cercetǎri arheologice şi sǎpǎturi în pǎrţile rǎsǎritului. Layard a fost însǎrcinat cu aceste cercetǎri. El a început sǎpǎturile în dealul de lîngǎ Mosul, unde sǎpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematicǎ şi energicǎ a lui Layard a fost rǎsplǎtitǎ prin descoperirea cetǎţii Ninive, care zǎcea ascunsǎ sub dǎrîmǎturi de mai bine de 2000 de ani şi nimeni nu mai ştia unde a existat ea altǎdatǎ. Aici el a dezgropat un alt palat mǎreţ, care s-aconstatat cǎ a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele aratǎ mǎreţia Ninivei şi sunt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi Naum despre aceastǎ cetate.

Împresurarea Ierusalimului descrisǎ în 2 Împǎraţi 18:17-37 la fel este confirmatǎ în analele lui Sanherib20 ce se gǎsesc înscrise pe o prismǎ hexagonalǎ de lut289, gǎsitǎ de colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înǎlţime de 37 cm, iar pe cele şase feţe ale sale se aflǎ înscrise isprǎvile lui Sanherib din prima parte a domniei lui. Este cel mai bine pǎstrat document. El poartǎ denumirea de "Cilindrul lui Taylor" şi se aflǎ în Muzeul Britanic sub nr. 55-10-3.

Iata un extract:"Cum Ezechia iudeul nu a vrut sǎ se supunǎ jugului meu, 46 din cetǎţile sale mai puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumarate sate mai mici din apropierea lor, eu le-am cucerit... Pe el însuşi l-am facut prizonier în Ierusalim, reşedinţa împǎrǎteascǎ, ca pe o pasǎre în colivie..."

Analele nu pretind cǎ Sanherib20 ar fi cucerit Ierusalimul, ci cǎ doar l-a asediat.

La fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militarǎ împotriva Ierusalimului295, care s-a sfîrşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, cǎci aşa era practica în rǎsǎrit sǎ se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrîngerile. Textul biblic spune cǎ într-o noapte "îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabǎra asirienilor o sutǎ optzeci şi cinci mii de oameni. Şi cînd s-au sculat dimineaţa, iatǎ cǎ toţi aceştia erau nişte trupuri moarte296" (Isaia 37:36). Herodot297 se pare cǎ ne dǎ o confirmare (II, 141) cînd spune: "Sanherib, împǎratul asirienilor şi arabilor" a condus o mare armatǎ împotriva Egiptului298. Lucru pomenit şi în 2 Împǎraţi 19:9.

Tirhaca299 deşi era dintr-o dinastie etiopeanǎ, el a domnit şi peste Egipt.

295 Care a fost una singurǎ, în anul 701 îen. În orice caz, aici au dispǎrut cele 10 triburi, fiind luate şi

amestecate în împǎrǎţia asirianǎ. Prisma lui Taylor289 ne spune cǎ printre bogǎţiile luate şi duse la Ninive, se aflau pânǎ şi fetele lui Ezechia, haremul sǎu, muzicanţii de curte şi multe altele, ceea ce ne face sǎ credem cǎ dacǎ Ierusalimul nu a cǎzut, nici bine nu i-a fost.

296 S-au sculat morţii? Iar Isaia 37:36 spune doar de 150000, pe când în 2 Regi 19:35 este vorba despre 185000. În biblia româneascǎ (www.bibliaortodoxa.ro) cel puţin.

297 Herodotus din Halicarnassus (Ἡρόδοτος Ἁλικαρνᾱσσεύς) a fost un istoric grec de neam dorian care a trǎit între 484 îen şi ca.425 îen, considerat ca Pǎrintele istoriei. Istoriile sale (ca. 440 îen, 9 cǎrţi, denumite fiecare dupǎ câte o muzǎ) sunt considerate ca fiind prima operǎ de tip istoric (din emisfera vesticǎ).

298 Bun, şi Ierusalimul unde e? Herodot297 s-a referit la delta Nilului.299 Taharqa (sau Tirhakah, Taharka, Tarakos - dupǎ Manetho160) a fost într-adevǎr rege în Egypt de origine

nubianǎ (dinastia a XXV-a, numitǎ nubianǎ) şi a domnit între 690 - 664 îen. Adicǎ cu 11 ani dupǎ atacul Ierusalimului. O singurǎ explicaţie poate fi logicǎ: este posibil ca "reporterii" bibliei sǎ-l fi numit cu titlul (ulterior) de rege deşi el, atunci, fusese doar un simplu general (dar şi fratele regelui Egiptului cǎruia i-asuccedat, Shebitku sau Sebaq-tawy).

60

Documentele egiptene aratǎ clar lucrul acesta. Se pare cǎ aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului.

Herodot297 spune cǎ "o mulţime de şobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de la tolbele cu sǎgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin scuturile lor... dimineaţa urmǎtoare s-a început lupta şi un mare numǎr din ei a cǎzut cǎci nu aveau arme cu ce sǎ se apere." Asirienii puşi pe fugǎ de egipteni se pare cǎ au revenit la cartierul lor de la Ierusalim300. Pe de alta parte se ştie cǎşobolanii sunt purtǎtorii microbului ciumei, care într-o singurǎ noapte a putut decima 185000 ostaşi301, despre care Biblia spune cǎ au fost ucişi de îngerul Domnului, cǎci Domnul "din vînturi îşi face îngerii lui şi din flǎcǎri de foc, slujitori ai Lui" (Evrei 1:7).

Despre moartea lui Sanherib20, Biblia spune: "Pe cînd se închina în casa dumnezeului sǎu Nisroc, Adramalec şi Sareter, fiii sǎi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul sǎu a domnit fiul sǎu Esar-Hadon302" (2 Împǎraţi 19:37; Isaia 37:38).

În cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fǎrǎ sǎ se dea numele fiului care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon302 spune: "În luna Nisanu, pe o zi favorabilǎ, supunîndu-mǎ înaltei porunci, mi-am fǎcut intrarea plinǎ de veselie în palatul împǎrǎtesc, teribilul loc unde îi asteaptǎ soarta pe regi. O hotǎrîre fermǎ a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors la faptele lor de violenţǎ, complotînd rǎul... Spre a cîştiga domnia, l-au ucis pe Sanherib20, tatǎl lor." Unii sunt de pǎrere cǎSanherib20 îl denumise pe Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au asasinat pe tatǎl lor303.

În legǎturǎ cu numele Tartan280 şi Rabşache304 pomenite în 2 Împǎraţi 18:17, constatǎm din documentele asiriene cǎ nu erau nume proprii, ci ranguri militare305.

În asirianǎ "tartanu" însemna al doilea în comanda armatelor, primul fiind împǎratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar "rab-saqu" însemna ofiţerul şef.

În ce priveşte luxul şi moda vremii lui Ezechia atacatǎ vehement de proorocul Isaia (3:16-24), este confirmatǎ de descoperirile arheologice. S-a constatat cǎ aveau parfumuri, anumite soluţii pentru pǎr, pentru ondulaţii, foloseau ruj de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi

300 Pe care nu-l cuceriserǎ, nu-i aşa? Oricum, citatul din Herodot297 este incomplet, pentru cǎ el spune de oraşul

Pelusium, aflat la marginea esticǎ a deltei Nilului. Evreilor le-a trebuit 40 de ani ca sǎ ajungǎ din (probabil) ţinutul Goshen în Canaan - desigur cǎ cei 185000 de soldaţi au fost infectaţi instantaneu, boala s-a dezvoltat identic în toţi, şi au murit în acelaşi timp (dupǎ 40 de ani?!).

301 Boala are nevoie de incubare, nu ucide instantaneu. Apoi, infecţia se extinde la toţi, nu numai la o parte, ceea ce înseamnǎ cǎ cei care n-au apucat sǎ moarǎ ar fi adus ciuma pe plaiurile natale, unde, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în Evul mediu, ar fi generat moartea pe capete a locuitorilor - şi ar fi fost trecutǎ în anale (poate ca un semn divin al zeilor lor supǎraţi).

302 Esarhaddon (Aššur-aha-iddina), rege al Asiriei ce a domnit între 681 BC-669 îen. Fiul cel mai tânǎr al lui Sennacherib20, pus pe tron împotriva fraţilor sǎi mai mari. Se presupune cǎ l-ar fi omorât pe taicǎ-su, pentru a-i ocupa poziţia, deşi este extrem de improbabil. Oricum, primele 6 sǎptǎmâni de domnie i-a dedicat rǎzboiului civil cu fraţii sǎi, pe care i-a învins. Restaurând templul lui Esharra din Ashur, el a interzis strǎinilor sǎ intre în el. Primul sǎu fiu, Sin-iddina-apla (succesorul), a murit. Celǎlalt fiu, Shamash-shum-ukin317, urma sǎ devinǎ rege al Babilonului. Astfel, Assurbanipal21 a devenit succesorul lui în Asiria, deşi nu era foarte popular în mediile preoţeşti şi/sau nobiliare. În 671 s-a rǎzboit cu Taharqa299, faraonul Egiptului.

303 Dacǎ acesta ar fi fost motivul, atunci situaţia devenea interesantǎ, pentru cǎ Esar-Haddon302 ar fi devenit automat rege. Trebuiau sǎ-l asasineze pe fratele lor, nu pe tatǎ.

304 Rabshakeh - numele dat paharnicului şef sau vizirului (ministrului) curţii regale asiriene.305 Ne este cunoscutǎ aceastǎ situaţie: Faraon, Fiica lui Faraon, Tartanu280, Rabsaku şi ceilalţi.

61

instrumente de înfrumuseţare. M.G. Kyle44 descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer306 a remarcat cǎ femeile de atunci doar cǎ aveau denumirile diferite pentru cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost o zi, cînd sǎ nu fi gǎsit instrumente de ale rǎsfǎţatelor doamne în timpul sǎpǎturilor.

Unul din excavatori a zis: "Se pare cǎ fiecare evreicǎ din oraş avea aşa scule."307

Biblia ne spune cǎ Ezechia308 a fǎcut iazul şi canalul de apǎ şi a adus apele Ghihon în cetate (2 Împǎraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca sǎ aibǎ apǎ în caz de asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare cǎlucrǎrile au fost fǎcute în timp ce Sanherib20 se lupta cu celelalte cetǎţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate printr-un tunel sǎpat în stîncǎ, ce da în lacul Siloam. În secolul trecut acest canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson309, Sir Charles Wilson310 şi Sir Charles Warren311. Şi acesta confirmǎ adevǎrul Bibliei312.

306 Ca. 25 km est de Tel-Aviv.307 Vezi nota 250. Desigur, critica luxului se aplica celor neevrei, pentru cǎ cei evrei erau oricum sǎraci, cu

excepţia conducǎtorilor, bineînţeles.308 Deşi autorul susţine cǎ arheologia confirmǎ Biblia, hai sǎ vedem cum stǎm cu datele de domnie. 2 Regi

18:10 zice cǎ Samaria a cǎzut în al şaselea an al domniei lui Ezechia, de unde rezultǎ cǎ acesta a început sǎ domneascǎ în 728 îen. Totuşi, 2 Regi 18:13 susţine cǎ Sanherib20 a invadat regatul lui Iuda abia în al 14-lea an al domniei iar tǎbliţele asiriene sunt categorice cǎ ea a avut loc în 701 îen, de unde rezultǎ cǎ acesta şi-a început domnia în 715 îen, incidental confirmat şi de povestea bolii acestuia.În 2 Regi 18 scrie cǎ Sanherib20 s-a întors sǎ jefuiascǎ Samaria în al 14-lea an al domniei sale, stabilindu-se la Lachish şi ameninţând Ierusalimul, ceea ce l-a forţat pe Ezechia sǎ plǎteascǎ tribut. În capitolul 20 se descrie boala lui Ezechia ca fiind imediat urmǎtoare plecǎrii lui Sanherib20. Isaia susţine cǎ a mai trǎit 15 ani. Anul 14 al lui fiind 701, ne duce din nou la anul 715 îen, ca an al domniei lui Ezechia.Dar mai existǎ informaţii care infirmǎ anul 728 îen ca an al domniei. Iehu şi-a început domnia în 842 îen. Biblia socoteşte cǎ regii Israelului au domnit 143 de ani şi 7 luni iar cei din Iuda 165 de ani, între Iehu şi distrugerea Samariei. Ceea ce duce dupǎ anul 722 îen începutul domniei lui Ezechia.Nu se ştie cât de tânǎr era el când a ajuns pe tron, deşi 2 Regi 18:2 susţine 35: tatǎl sǎu murind la 36 de ani, ar fi oarecum forţat sǎ presupunem cǎ Ahaz l-ar fi avut pe Ezechia la vârsta de 12 ani. Manase, fiul sǎu, a urcat pe tron dupǎ 39 de ani, când avea doar 12 ani. Ori Ezechia a avut 42 de ani la urcarea pe tron, ori fiul sǎu s-a nǎscut în anul 17 al domniei.O a patra datǎ se obţine prin calculele astronomice deduse din 2 Regi 20:8-11 care sunt posibile doar dacǎ a existat o eclipsǎ. O astfel de eclipsǎ a avut loc pe 6 mai 724 îen (ora localǎ 6:09-8:24) ceea ce indicǎ anii de domnie ca fiind 738-709 îen.Şi mai existǎ o variantǎ: 727-698 îen, ce presupune cǎ Manase a fost coregent în ultima parte iar campania lui Sanherib20 contra Samariei ca fiind o a doua campanie.

309 Edward Robinson (10.4.1794 - 27.1.1863), exeget biblic şi fiu de reverend (William Robinson, tatǎl sǎu, a fost reverend al Congregational Church). A vizitat Palestina în 1831 şi 1852 împreunǎ cu reverendul Eli Smith. S-a apucat de o geografie biblicǎ, dar n-a mai apucat sǎ o termine. Opera sa cea mai cunoscutǎ,Biblical Researches in Palestine, Mt. Sinai, and Arabia Petraea, a Journal of Travels in 1838 (în cooperare cu E. Smith, 1841), a fost cea mai viabilǎ contribuţie la curentul denumit arheologie biblicǎ.

310 General-maior Sir Charles William Wilson (1836-1905). Ca şi Warren311, Wilson a fost trimis acolo pe banii Palestine Exploration Fund (tocmai fondatǎ, la care a fost şi preşedinte între 1901-1906), dar Wilson trebuia sǎ se ocupe de alimentarea cu apǎ potabilǎ a Ierusalimului (ca inginer, ofiţer în British Royal Engineers). Nu prea este relevant.

311 Generalul Sir Charles Warren (7.2.1840 – 21.1.1927), a fost ofiţer în British Royal Engineers, tatǎl sǎu însuşi general-maior. Ca un amǎnunt interesant, Warren a fost şeful London Metropolitan Police din 1886 pânǎ în 1888, exact în perioada crimelor fǎcute de Jack Spintecǎtorul. A fost un anglican devotat, dar şi un mason entuziast. Ca "arheolog", Warren a sǎpat Ierusalimul, unde a descoperit canalul de care este vorba în text, şi care-i poartǎ numele, precum şi o serie de canale sub Temple Mount. Numele lui este legat, parţial, şi de descoperirea Stelei lui Mesha257. A avut cea mai catastrofalǎ prestaţie în rǎzboiul anglo-bur, de aceea, nu i s-au mai incredinţat niciodatǎ trupe în comandǎ (a fost avansat general şi trimis pe linie moartǎ, ca de obicei).Chiar dacǎ acest tunel a fost studiat intensiv, inscripţia de la Siloam, descoperitǎ în 1880 şi care plaseazǎ

62

12. Probleme în legǎturǎ cu Manase

Succesorul lui Ezechia a fost Manase313. El şi-a început domnia în anul 687 în.Cr. Istorisirea biblicǎridicǎ douǎ probleme, care nu ar putea fi explicate fǎrǎ arheologie. Ele au pricinuit încurcǎturi multora. Ei spuneau cǎ nu se poate sǎ fie adevǎrat ce spune Biblia.

Despre Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O lista asirianǎ a lui Esarhadon302 de împǎraţii tributari cǎrora le-a cerut ajutor pentru construirea unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase:"Am chemat pe regii ţǎrii Hatti şi a regiunilor de peste rîu: pe Balu314, împǎratul Tirului, pe Manase, împǎratul lui Iuda..."

Documentul aratǎ cǎ Manase a existat şi cǎ a fost împǎrat al lui Iuda. O tǎbliţǎ a lui Asurbanipal21

conţine lista a 22 împǎraţi, între care e şi Manase.

Manase a fost un împǎrat ce s-a dedat la pǎcat şi a fǎcut mult rǎu. Uneori din pǎrinţi credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte rǎi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11 citim: "Atunci Domnul a trimis împotrivalor pe cǎpeteniile oştirii împǎratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramǎ, şi l-au dus la Babilon."315

Aici se ridicǎ prima problemǎ: De ce Manase e dus la Babilon şi nu la Ninive, capitala Asiriei? Sǎ fie o greşalǎ a scribului? Multǎ vreme necredincioşii au rîs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împǎratului Asiriei sǎ fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie. Dar iatǎ cǎ a venit arheologia şi a lǎmurit enigma. Nu este nici o greşalǎ în textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţǎ îi face pe unii sǎ tǎgǎduiascǎ adevǎrul Bibliei.

Existǎ un document asirian denumit "Cilindrul Rassam"316, care în col. a III-a, rîndurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal21 au fost cîteva rǎscoale: cea a fratelui sǎu Şamaş-şum-ukin317, care

execuţia canalului în sec. VIII îen, nu a putut fi observatǎ de aceşti virtuoşi "arheologi". Descoperitǎ de un bǎiat localnic, ea a fost "cercetatǎ în mod corespunzǎtor" (adicǎ a fost datǎ jos cu dalta în 1891 iar bucǎţile, recuperate de consulul britanic şi reasamblate ulterior, fiind trimise la Istanbul).

312 Aici ar mai fi vorba de o micǎ eroare: sǎ ne ocupǎm puţin de 2 Cronici, capitolele 21 şi 22. Aici este vorba despre Ohozia/Ahaziah şi tatǎl sǎu Ioram/Jehoram, regi ai regatului Iuda cu capitala la Ierusalim. Iatǎ ce se spune despre ei: 2 Cronici 21:20: (Ioram) Era de 32 de ani când a început sǎ domneascǎ şi a domnit 8 ani în Ierusalim, apoi a fost înmormântat în oraşul lui David. Dacǎ socotim cǎ nu putea domni în altǎ parte decât în Ierusalim, obţinem cǎ Ioram avea 40 de ani când a murit. 2 Cronici 22:1: Locuitorii din Ierusalim l-au fǎcut rege pe Ohozia, pentru cǎ fratele sǎu mai mare tocmai fusese omorât de arabi. 2 Cronici 22:2: Ohozia avea 42 de ani când a început a domni, el a domnit 1 an în Ierusalim. Deci, sau Ohozia era cu 2 ani mai bǎtrân decât taicǎ-su, Ioram, sau şi-a început domnia ceva la 20 de ani mai târziu şi povestitorul biblic uitǎ sǎ ne precizeze ce s-a întâmplat între timp.

313 Mannaseh a avut domnia cea mai lungǎ din toatǎ istoria regatului Iuda: 55 de ani. Deşi a domnit foarte mult timp, se cunosc foarte puţine informaţii despre acest rege.

314 Baal I, rege al Tyrului (680 - 660 îen). A fost chiar nevoit sǎ-şi trimitǎ fiul, pe Yehawmelek, ca parte a tributului lui Ashurbanipal21.

315 Yahwe al evreilor avea control deplin şi asupra necredicioşilor.316 Autorul însǎ se referǎ aici la un alt cilindru, numit ANET 295, o descoperire mai puţin importantǎ a acestuia.

Cea mai importantǎ descoperire a lui Rassam363 este însǎ cilindrul359 lui Cyrus72.317 Shamash-shum-ukin (Šamaš-šum-ukin), rege babilonian între 668 - 648 îen.BC. A fost al doilea fiu al lui

Esarhaddon302. Fratele sǎu mai mare, prinţul moştenitor Sin-iddina-apla, apucase sǎ moarǎ în 672, dar, ghinionul lui, al treilea fiu, Assurbanipal21 a fost fǎcut rege al Asiriei, lui rǎmânându-i doar Babilonul. În 5.652 s-a rǎzvrǎtit contra fratelui sǎu. S-a sinucis, doi ani mai târziu, în urma capitulǎrii Babilonului din cauza blocadei (au fost raportate şi cazuri de canibalism).

63

domnea peste Babilon şi cea a ţǎrilor din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţioneazǎ cǎ dintre toate popoarele Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţǎ ca regatul lui Iuda, cu Ierusalimul, capitala sa puternic fortificatǎ, iar ca rege avînd pe Manase, vasalul de odinioarǎ al lui Esarhadon302. Scrierile cuneiforme spun cǎ şi Manase a fost cuprins în aceastǎ rǎscoalǎ. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.

De ce a fost dus însǎ la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun cǎ dupǎ rǎscoala fratelui sǎu, Asurbanipal21 a refǎcut palatul din Babilon şi îşi mutase temporar reşedinţa acolo. Iatǎ ce spun tǎbliţele:„... prin rituri ale vǎzǎtorilor şi prezicǎtorilor mi s-a descoperit sǎ reclǎdesc Babilonul şi sǎ restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat sǎ dau poruncǎ scrisǎ în privinţa aceasta... Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe tot poporul Babilonului. I-am pus sǎ care cu coşul şi am pus brigadieri peste ei. Eu am clǎdit Babilonul din nou, l-am mǎrit, l-am înǎlţat, i-am dat splendoare."

Deci, Biblia nu a greşit spunînd cǎ Manase a fost dus la Babilon. Împǎratul Asiriei fiind la Babilon, era natural ca prizonierul sǎ fie dus acolo318.

A douǎ problemǎ o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune cǎ Manase, ca împǎrat la Ierusalim a fǎcut întǎrituri, cǎ a înlǎturat dumnezeii strǎini din Casa Domnului, cǎ a aşezat din nou altarul Domnului, cǎ a poruncit lui Iuda sǎ slujeascǎ Domnului, cǎ a murit şi a fost îngropat la Ierusalim319. Cum se poate aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?

Da, e adevǎrat cǎ Manase a fost dus în Babilon, dar tot atît de adevǎrat este cǎ s-a reîntors la Ierusalim şi a împǎrǎţit mai departe. Aceastǎ afirmaţie a Bibliei este confirmatǎ de practica împǎraţilor Asiriei, precum şi de lista de împǎraţi tributari ai lui Asurbanipal21. Din documentele arheologice ştim cǎasirienii obişnuiau sǎ repunǎ în domnie pe anumiţi împǎraţi, dupǎ un timp de prizonierat320.

Un caz similar a fost al faraonului Neco321, care l-a fel a fost prins şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic denumit "Prisma lui Asurbanipal"316 ce dǎ o listǎ de 22 regi vasali din

318 Esarhaddon302 a fost urmat la tron de Assurbanipal21 în Asiria (capitala la Ninive) şi de Shamash-shum-

ukin317 în Babilon (capitala la Babilon). Ultimul s-a rǎsculat contra lui Assurbanipal în mai 652 îen şi a fost înfrânt.

319 De fapt în grǎdina lui Uzza, acolo unde a fost îngropat şi fiul sǎu, Amon, care a reinstaurat, la fel ca şi Manasseh la începutul domniei sale, cultul idolilor. Se presupune, pentru a nu contrazice biblia, cǎ aceste grǎdini au fost în curtea palatului sǎu din Ierusalim.

320 Fals. Au fost doar 2 cazuri cunoscute: Cirus72 şi Astyages364, respectiv Assurbanipal21 şi Necho321. În primul caz, Astyages era socrul/bunicul lui Cirus, în al doilea, Necho a fost aliat al lui Assurbanipal (ceilalţi 19 guvernatori fiind executaţi). Chestia cu "obişnuinţa " o vom regǎsi la recensǎmintele romane464.

321 Necho I (guvernator al Saisului, domnind 672 – 664 îen). Dupǎ Manetho160, Necho ar fi fost un guvernator local, un rege sait al dinastiei XXVI. Egiptul a fost reunificat de fiul sǎu, Psamtik I, tatǎl faraonului Necho II (biblicul, vezi mai jos). Necho ar fi fost instalat ca rege în Sais de Assurbanipal21 în jurul anului 670 îen, dar domnea deja de 2 ani. Necho a rǎmas toatǎ viaţa un aliat al asirienilor. Episodul menţionat de autor se referǎ la rǎzboiul dus de Assurbanipal contra Egiptului (care s-a desfǎşurat undeva prin Siria), când Assurbanipal a numit personal 20 de guvernatori, aceiaşi numiţi de tatǎl sǎu, Esarhaddon302. Când aceştia l-au trǎdat, au fost arestaţi şi trimişi la Ninive şi doar Necho a scǎpat cu viaţǎ, fiindcǎ era aliat.Necho al II-lea (Nekau II, rege al dinastiei XXVI, 610 - 595 îen).În primǎvara anului 609 îen, Necho a condus personal o forţǎ destinatǎ în a ajuta asirienii, contra babilonienilor ajutaţi de Josiah, împǎratul din Iuda. La Megiddo219, Josiah a fost ucis în cursul unei bǎtǎlii încrâncenate (4 Regi 23:29, 2 Cronici 35:20-24). Necho şi-a continuat drumul, şi-a unit forţele cu Ashur-uballit, regele Babilonului, au traversat împreunǎ Eufratul (primul faraon ce a traversat Eufratul de la Tutmes III149), dar n-a putut captura Harran (locul unde se retrǎseserǎ asirienii) şi s-a retras în Siria. Acolo a aflat cǎ Jehoahaz fusese ales pentru a-i succeda tatǎlui sǎu, Josiah, şi l-a dat jos de pe tron, în locul lui punându-l pe Jehoiakim. Jehoahaz a fost luat prizonier în Egipt, unde a şi murit (4 Regi 23:31; 2 Cronici 36:1-4).

64

ţǎrile de apus, îl menţioneazǎ din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e diferitǎ de cea a lui Esarhadon302, fiind mai tîrzie, conţine alte nume."

Biblia ne dǎ explicaţia în v. 12:13: "Cînd a fost la strîmtoare s-a rugat Domnului Dumnezeului sǎu şi s-a smerit adînc înaintea Dumnezeului pǎrinţilor sǎi. I-a fǎcut rugǎciuni şi Domnul, lǎsîndu-se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împǎrǎţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT CǍ ESTE DUMNEZEU."

Cînd i-a mers bine, Manase a trǎit în toate pǎcatele. A trebuit sǎ fie smucit, pus în lanţuri, sǎ ajungǎ în strîmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi sǎ se pocǎiascǎ. Iar dupǎ aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvîntare pentru popor. Cu cîţi nu trebuie Dumnezeu sǎ lucreze la fel şi astǎzi? O, binecuvîntatǎ e nuiaua care întoarce îndǎrǎtnicii la Dumnezeu!322

Biblia este adevǎratǎ. Inscripţiile scoase de sub dǎrîmǎturi au rezolvat problemele neînţelese în legǎturǎcu Manase. Adevǎrul rǎmîne adevǎr chiar şi cînd nu-l pricepem. Adevǎrul trebuie crezut.

Un amǎnunt de interes ar fi cǎ Necho s-ar fi ocupat sǎ creeze un canal navigabil între Marea Roşie şi cea mediteranǎ (precursorul canalului Suez, chiar pe traseul acestuia). Dupǎ moartea epuizantǎ a ca. 120000 de egipteni, Necho ar fi renunţat (Herodot297 2.158; Pliniu175 N.H. 6.165ff; Diodorus Siculus207 3.43.). Tot Herodot297 ne spune cǎ acest canal ar fi fost terminat un secol mai târziu de cǎtre Darius33. Deşi Necho ar fi contruit mult, fiul (şi succesorul) sǎu, Psammetichus II i-ar fi eliminat numele de pe aproape toate monumentele.

322 Ce exemplu mai potrivit pentru strângerea de aderenţi: clasica metodǎ: cu zahǎrelul (dacǎ suntem buni -echivalent RAI) sau cu bǎţul (dacǎ suntem rǎi - echivalent IAD). Parcǎ tot aşa a lucrat şi inchiziţia.Cǎ tot veni vorba de acest mod de a strânge aderenţi, cu nuiaua, sǎ ne bucurǎm cǎ trǎim într-o lume în care prevederile inchiziţiei sau cele ale cap. 13 din Deuteronomul sunt doar un coşmar îndepǎrtat.Poate cǎ nu degeaba se spune cǎ bǎtaia este ruptǎ din rai.

65

E. PERIOADA CAPTIVITǍŢII

Ţara lui Israel a fost înfrîntǎ cu totul sub Sargon279, împǎratul Asiriei, iar locuitorii au fost duşi în robie. În locul lor au fost aduşi colonişti, care prin încuscrirea cu rǎmǎşiţa lui Israel au dat naştere poporului samaritean.

Captivitatea lui Israel a început în anul 722 în.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a fǎcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadneţar323, împǎratul Babilonului şi a durat 70 de ani, pînǎ în 536 în.Cr. Arheologia are o mare mulţime de documente din aceastǎ perioadǎ, documente care confirmǎ cele relatate în Biblie.

1. Nebucadneţar şi Biblia

Dintre toţi împǎraţii strǎini, Nebucadneţar323 este cel mai des pomenit în Biblie, de peste 150 de ori324. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 în.Cr. El a fost fiul lui Nabopolasar325, rege al Babilonului cu recunoaşterea împǎratului Asiriei.

Imperiul asirian cu toate rînduelile lui din cale afarǎ de precise, cu toate sumele mari ce le primeau ca tribut şi cu toate oştirile numeroase se prǎbuşeşte.

Hoarde de sciţi - dupǎ spusele lui Herodot297 - nǎvǎliserǎ în valuri asupra provinciilor asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal21 moare în anul 626 în.Cr. Asuretililani326 îi devine succesor, dar ştim foarte puţin despre el.

În anul urmǎtor, 625, Nabopolasar325 devine împǎrat al Babilonului, cu încuviinţarea Ninivei. El nǎzuia spre independenţǎ. Spre a ajunge la aceasta el nu se rǎscoalǎ, ci duce tratative cu Ciaxare327, împǎratul

323 Nebuchadrezzar II (Nebuchadnezzar, Nabucodonosor, Nabû-kudurri-uṣur, rege al Babilonului între ca. 605

şi 562 îen). Faimos prin opera Nabucco de Verdi şi infam dupǎ biblie (în special cartea lui Daniel). A cucerit regatul Iuda, Ierusalimul, a construit grǎdinile suspendate din Babilon (create special pentru soţia sa, care suferea dupǎ peisajele în care fusese crescutǎ), despre care ştim doar din Strabo54 şi Diodorus Siculus207. A fost fiul cel mare al lui Nabopolassar325, cǎruia i-a succedat la domnie. A fost cǎsǎtorit cu fiica lui Cyaxares327, Amuhia/Amytis/Semiramitis, unind astfel Mezia şi Babilonul. A luptat contra lui Necho II321 la Carchemiş (605 îen), pe care l-a învins, astfel alipind Babilonului Siria şi Fenicia. Distrugerea Ierusalimului a fost evitatǎ cât de mult s-a putut, Nabucodonosor fiind un rege cu sentimente omeneşti faţǎ de toţi supuşii sǎi. Acest lucru se vede şi din purtarea sa faţǎ de Zedekiah (care a fost extrem de arogant - Ieremia38:17ff), faţǎ de Ieremia (al cǎrui prieten, Godolias, a fost chiar lǎsat guvernator peste Ierusalim) sau chiar faţǎ de aşa-zişii robi, care au fost trataţi ca cetǎţeni babilonieni, unii ajungând în poziţii de vazǎ, chiar la curtea regalǎ, cum s-a întâmplat cu Baruch. Nabucodonosor s-a lǎudat mai mult cu construcţiile ridicate decât cu rǎzboaiele duse (şi câştigate). Nu existǎ loc în Babilon în care sǎ nu poatǎ fi vǎzutǎ mâna lui (Babilonul fiind de mai multe ori distrus, recent chiar de Sennacherib20 şi Assurbanipal21). Boala lui, descrisǎ în Daniel, nu are rǎdǎcini reale / confirmate istoric, dar poate fi circumstanţial confirmatǎ de lipsa de decrete regale între 582 şi 575 îen.A fost urmat la tron de fiul sǎu, Amel-Marduk, apoi, dupǎ 2 ani, de Neriglissar (559 - 555 îen), succedat de Nabonidus354 (555 - 538 îen), când Babilonul cade în faţa lui Cyrus cel Mare72.

324 Nici nu e de mirare, ştiind cǎ biblia a început a fi scrisǎ, rescrisǎ şi adunatǎ în acest timp. Amintirile sunt proapete (cu excepţia cǎrţii lui Daniel, desigur, dar care se referǎ din pǎcate la altǎ robie).

325 Nabopolassar (Nabû-apal-usur, 625 - 605 îen), rege babilonian. S-a revoltat împotriva Asiriei în 626 îen, dupǎ ce ultimul rege puternic, Assurbanipal21, a murit în 627 îen. A distrus restul imperiului asirian în 609 îen. A luptat şi contra Egiptului (610-605 îen), când fiul lui, Nabucodonosor323, a învins la Carchemish.

326 Ashur-etil-ilani, rege al Asiriei (ca. 631 - ca.627 îen).327 Hvakhshathra (Cyaxares sau Kayxosrew, rege med 625 - 585 îen). A fost cel mai capabil rege med. Şi-a

mǎritat fiica, Amytis, cu Nebuchadnezzar II323 în scopul unei alianţe militare. Deşi a câştigat rǎzboiul cu Asiria, l-a pierdut pe cel cu Cyrus72. A fost urmat la tron de cǎtre fiul sǎu, Astyages364.

66

mezilor, care nutrea aceleaşi gînduri. Alianţa se ratificǎ prin cǎsǎtoria lui Nebucadneţar323 cu fiica luiCiaxare, prinţesa Mediei. În urma acestei alianţe, cu multǎ precauţie, ei au fǎcut pregǎtirile şi într-o zi au scuturat jugul asirian.

Nebucadneţar323 a fost fǎcut pǎrtaş la domnie, coregent cu tatǎl sǎu. El conduce lupta de la Carchemişîn 606 în.Cr. împotriva lui Faraon Neco321 al Egiptului.

Ieremia vorbeşte de aceastǎ luptǎ în cap. 46:1,2. Ioiachim, împǎratul lui Iuda, îl ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadneţar323. Nebucadneţar a fost biruitor, a luat prada de la egipteni, dar nu l-a cruţat nici pe Ioiachim. Trupele lui au trecut pe la Ierusalim şi un prim lot de prizonieri sunt duşi în captivitatea Babilonului, împreunǎ cu vasele sfinte de la templu328. Printre cei duşi a fost şi Daniel cuceialalţi trei tineri credincioşi (Daniel 1:1,2).

Întronarea lui Nebucadneţar323 s-a fǎcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tǎbliţe de la Nabopolaşar325

sunt cu data de mai şi august 605. Iar primele douǎ de la Nebucadneţar le avem cu data de august şi septembrie 605. în.Cr.

În ce priveşte lupta de la Carchemiş pomenitǎ în Biblie, este confirmatǎ de Iosif Flaviu50, redînd mǎrturia istoricului antic Berosus23.

Ştim cǎ deportarea lui Iuda s-a fǎcut în trei rînduri: în 606, 597 şi 586329.

Ioiachim a fost lǎsat ca împǎrat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 în.Cr. În locul lui a domnit fiul sǎu Ioiachin, timp de trei luni şi zece zile, cǎci sosise Nebucadneţar323 a doua oarǎ la Ierusalim330. Probabil fiindcǎ Ioiachim nu mai voise sǎ plǎteascǎ tributul datorat. Împǎratul a fost dus în Babilon ca prizonier (2 Împǎraţi 24:8-17).

Douǎ tǎbliţe cu inscripţii babilonene susţin cele spuse de Biblie. Prima vorbeşte despre acest atac al lui Nebucadneţar323. Ea spune:"În al şaptelea an, luna Kislev, împǎratul Akadului şi-a trecut în revistǎ trupele şi a pornit spre ţara Hatti, a tǎbǎrît împotriva cetǎţii lui Iuda, iar în luna Adar ziua a doua a pus mîna pe cetate şi a capturat pe împǎrat. El a desemnat ca împǎrat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, şi le-a trimis toate la Babilon."

A doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul331 german Koldewey332. Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiţi captivi din cetate.

328 Trebuie menţionat cǎ cel mai sfânt obiect al evreilor, chivotul legii, nu a fost luat din templu pentru cǎ nu a

fost gǎsit acolo: se pare cǎ Ieremia l-ar fi ascuns în muntele de pe care Moise ar fi vǎzut ţara fǎgǎduitǎ (2 Macabei 2:4-5).

329 Robia babilonianǎ a fost prilejul oportun pentru conducǎtorii spirituali ai evreilor sǎ elimine cele 10 triburi "dispǎrute" din istoria evreilor (vezi şi parabola cu haina sfâşiatǎ în 12) care nu voiau sǎ se supunǎ "legilor".

330 Prima datǎ.331 Arheolog?!332 Robert Johann Koldewey (10.9.1855 - 4.2.1925), arhitect şi arheolog german, faimos pentru descoperirea

(1899-1915) celebrelor Grǎdini suspendate din Babilon (ca. 580 îen). A mai descoperit zigguratul Marduk, Poarta lui Ishtar, Etemenanki şi turnul Babel (biblicul). Astǎzi se bǎnuieşte cǎ Koldewey a descoperit altceva (nişte cǎmǎri poate) şi cǎ adevǎratele grǎdini ar fi localizate undeva lângǎ Ninive. Teorii.

67

Numele Yaukin (Ioiachin), împǎratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele se refera şi la cei cinci fii ai sǎi. Iatǎ fragmentul:„...10 (raţii ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împǎratului lui Ia-ku-du (Iuda), 2 şi jum. pentru cei cinci fii ai împǎratului lui Ia-ku-du (Iuda).”

Cu cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie şi proorocul Ezechiel. În cap.1:1 el ne spune locul unde au fost aşezaţi evreii: "...eram între prinşii de rǎzboi de la rîul Chebar." Fiindcǎ nu s-a mai ştiut nimic de Chebar, criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulţumitǎ sǎpǎturilor arheologice efectuate laNippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi ştim aria unde au fost aşezaţi captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a fǎcut excavaţii la Nippur.

În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o camerǎ cu 730 de tǎbliţe cu inscripţii. Ele dateazǎ de pe vremea lui Artaxerxe333, 465-424212, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea334, 423-404212. Ele aparţineau unei familii Marasu. Douǎ dintre tǎbliţe vorbesc despre navigaţia pe "naru Kabari" sau "nehar kebar” ceea ce înseamnǎ "rîul Kebar". Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord aBabilonului şi ducea o parte din apele Eufratului pe la Nippur şi se unea iarǎşi cu Eufratul la sud de cetatea Ur335. Deci au fost înlǎturate şi îndoielile cu privire la rîul Chebar. Azi ştim locul unde au fost deportaţi Evreii din ţara lui Iuda.

F.F. Bruce336 e de pǎrere cǎ ei au fost supuşi la muncǎ forţatǎ în sistemele de irigare ale Babilonului.

În locul lui Ioiachin337, Nebucadneţar323 a pus ca împǎrat peste Iuda pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. El domneşte între 597-586 în.Cr. Cu el are mult de-a face proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim cǎcetǎţile Lachiş şi Azeca "erau cetǎţile care mai rǎmǎseserǎ" necucerite de Nebucadneţar, pe vremea lui Zedechia.

333 Artaxerxes I (Artakhshathra I), rege persan între 465 şi 424 îen. Foarte implicat în rǎzboaiele din Grecia (pe

vremea aceea, Grecia era formatǎ din mici stǎtuleţe în jurul oraşelor importante, ca Atena sau Sparta). Au fost 5 regi cu numele acesta.Nehemia, paharnicul aceluiaşi rege persan, s-a apucat de reclǎdirea templului din Ierusalim (445 îen).Biblia pomeneşte de mai multe ori numele de Artaxerxes, de multe ori incorect: mulţi Artaxercşi fiind şi nişte Dariuşi. Dar despre asta, puţin mai încolo.

334 Darius II (împǎrat persan între 423 BC şi 404 îen). Bastard al regelui Artaxerxes I333. Artaxerxes I a fost urmat la tron de fiul legitim Xerxes II, care a fost ucis dupǎ numai 6 sǎptǎmâni de fratele sǎu, Secydianus/Sogdianus, împotriva cǎruia s-a rǎzvrǎtit Ochus, satrapul Hyrcaniei, şi care a ocupat tronul omorându-l pe acesta. Ochus şi-a luat apoi numele de Darius (II). Ca precauţie, Darius II şi-a ucis şi fratele, Arsites, care tocmai era dornic sǎ întreprindǎ acelaşi lucru. Inscripţiile persane nu pomenesc aproape nimic de Xerxes II sau de Secydianus (poate şi pentru cǎ au domnit atât de puţin şi nici nu s-au prea ocupat de altceva decât sǎ se omoare între ei). Nici despre Darius II nu prea se ştiu multe. Faptul cǎ era sub papucul soţiei, Parysatis, n-a scǎpat însǎ atenţiei colective (gurii lumii).

335 Este cea mai plauzibilǎ ipotezǎ.336 Frederick Fyvie Bruce (12.10.1910 - 11.9.1990), exeget biblic de orientare evanghelistǎ (practic o

subramurǎ numitǎ Open Plymouth Brethren). Opera sa New Testament Documents: Are They Reliable?(1981, publicatǎ însǎ prima datǎ în 1943) este o operǎ de referinţǎ în argumentarea exegeţilor creştini. A fost un adept convins al adevǎrului istoric promulgat în biblie, deşi a trebuit sǎ devinǎ oarecum flexibil în afirmaţii, argumentând ulterior cǎ biblia este precisǎ din punct de vedere istoric, doar cǎ lipsa de precizie în formulǎri literare a dus la confuzii generatoare de erori ştiinţifice (frumos întors din condei!).

337 Jehoiachin avea 18 ani când a apucat tronul (2 Regi 24:8) sau poate numai 8 (2 Cronici 36:9). De asemenea, el a domnit fie 3 luni (2 Regi 24:8) fie 3 luni şi 10 zile (2 Cronici 36:9).Iar Daniel 1:1 susţine cǎ Nebucodonosor323 era rege al Babilonului în 606 îen (al treilea an al domniei lui Jehoiachin), dar el a devenit rege doar din 597 îen.

68

Pentru mulţi afirmaţia aceasta a lui Ieremia pǎrea de necrezut. „Cum se putea ca ele sǎ fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii şi criticii Bibliei.

Azi însǎ ştim cǎ Ieremia a scris adevǎrul. Cetatea Azeca a fost dezgopatǎ de o echipǎ a Fondului de Explorare a Palestinei condusǎ de Frederick K. Bliss338 în anul 1898. S-a constatat cǎ a fost o fortǎreaţǎputernicǎ cu 8 turnuri. Iar cetatea Lachiş a fost dezgropatǎ de Expediţia Arheologicǎ Wellcome-Marston339.

Lucrǎrile au început în 1933 sub conducerea lui J.L. Starkey340. În 1938, Starkey a fost ucis de bandiţi arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding341 şi Charles H. Inge342. Cetatea era situatǎ la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominînd vechiul drum ce lega Babilonul şi Siria cu Egiptul. Fortǎreaţa avea ziduri duble şi porţi triple. Ca suprafaţǎ, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare decît Ierusalimul şi decît Meghido219. La sǎpǎturi au fost gǎsite într-un strat de tǎciuni şi cenuşǎ un numǎr de 18 scrisori pe tǎbliţe de lut. Ele dau luminǎ asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofiţer Hosayahu, aflat la un post de observare situat la vreo 6 km, cǎtre Yaos, guvernatorul militar al cetǎţii. În scrisoarea nr.4se spune:"Facǎ Iehova ca domnul meu, în aceasta vreme, sǎ audǎ veşti de bine... Cît despre Semachiah şi Semaia au fost luaţi şi duşi în capitalǎ (Ierusalim)... Şi sǎ ştie domnul meu cǎ noi suntem în stare de veghe şi ne uitǎm dupǎ semnalele de focuri de la Lachiş, în conformitate cu indicaţiile date mie de domnul meu, cǎci noi nu putem vedea Azeca."

Scrisoarea nr. 6 conţine expresia biblicǎ din Ieremia 38:4 "...moaie inima oamenilor de rǎzboi." Scrisorile dau o seamǎ de nume pe care le gǎsim şi în cartea lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania şi chiar Ieremia. Haupert343 susţine cǎ nici o altǎ descoperire arheologicǎ recentǎ nu are o legǎturǎ mai directǎ cu Biblia ca scrisorile de la Lachiş344.

Cel de-al treilea lot de prizonieri duşi în Babilon a fost dupǎ dǎrîmarea Ierusalimului în anul 586 în.Cr. În ce priveste aceste evenimente sunt recunoscute de toţi ca adevǎrate.

Ceea ce stîrneşte împotrivire este o altǎ laturǎ a vieţii lui Nebucadneţar323. În cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: "Dupǎ 12 luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împǎrǎtesc din Babilon,

338 Frederick Jones Bliss (1857 - 1939), arheolog american. Activ în cadrul, de acum cunoscutei, Palestine

Exploration Fund.339 Tel Lachish a fost excavat prima datǎ în anii 1930 de British Wellcome-Marston Archaeological Expedition

sub comanda lui James Leslie Starkey340.340 James Leslie Starkey (3.1.1895 - 10.1.1938), arheolog britanic. S-a ocupat de Lachish (Tell ed-Duweir) din

1932. A fost ucis de terorişti lângǎ Hebron.341 Gerald Lankester Harding (1901 - 1979). A participat, printre altele, la explorarea Qumranului şi la

descoperirea şi catalogarea manuscriselor de la Marea moartǎ.342 De negǎsit altfel decât împreunǎ cu Olga Tufnell şi cu G.L. Harding341, coautori ai unei cǎrţi.343 Raymond Samuel Haupert. Profesor la Moravian College and Theological Seminary (preşedinte între

1944-1969). Pentru cine nu ştie, moravienii sunt o altǎ sectǎ care, surprizǎ, susţin şi ei cǎ reprezintǎ adevǎrata cale a mântuirii. În articolul sǎu, The Lachish Letters, din The Biblical Archaeologist, Vol. 1, No. 4 (Dec. 1938), pp. 30-32, zice: "The real significance of the Lachish letters can hardly be exaggerated. No archaeological discovery to date has had a more direct bearing upon the Old Testament. The scribes who wrote the letters (for there was more than one) wrote with genuine artistry in classical Hebrew, and we have virtually a new section of Old Testament literature: a supplement to Jeremiah."

344 "Dovezi" extrem de circumstanţiale, care nu dovedesc nimic. Şi Constantinopolis avea ziduri imense, dar a cǎzut pradǎ turcilor (Kerka Porta).Şi doi la mânǎ, descoperirea de nume evreieşti relativ comune într-o zonǎ locuitǎ [şi] de evrei nu spunea prea multe.

69

împǎratul a luat cuvîntul şi a zis: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clǎdit eu, ca loc de şedere împǎrǎteascǎ prin puterea bogǎţiei mele şi spre slava mǎreţiei mele?" Nu se sfîrşise încǎ vorba aceasta a împǎratului şi un glas s-a pogorît din cer şi a zis:"Aflǎ, împǎrate Nebucadneţar, cǎ ţi s-a luat împǎrǎţia!" Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor..."

Cercetǎrile arheologice atestǎ ca ceea ce a fost Ramses148 al II-lea pentru Egipt - împǎratul constructor - a fost şi Nebucadneţar323 pentru Babilon. El a dat o mǎreţie deosebitǎ Babilonului. A ridicat falnice palate, mǎreţe temple, puternice întǎrituri cu turnuri, precum şi renumitele grǎdini suspendate, care constituiau una din cele 7 minuni ale lumii. W. Schneider213 spune cǎ "nici vechea Roma cu peste un milion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privinţa întinderii." Istoricul grec Herodot297 a spus: "Babilonul nu este numai mare, ci şi un oraş de o splendoare neîntîlnitǎ de mine la alte cetǎţi." Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor "Oare nu este acesta Babilonul cel mare...", ci împotriva afirmaţiei lui Daniel cǎ a fost izgonit.

E adevǎrat cǎ istoria nu pomeneşte nimic despre aceasta. Şi cum e natural, nici cronicile lui. Rawlinson345 ne spune însǎ de o inscripţie, puţin cam mutilatǎ, care dǎ de înţeles cele afirmate de Daniel. Inscripţia spune:"Pentru patru ani reşedinţa împǎrǎţiei mele nu a desfǎtat inima mea; în nici una din posesiunile mele nu am ridicat nici o clǎdire importantǎ prin puterea mea. Nu am înǎlţat clǎdiri în Babilon pentru mine şi pentru fala numelui meu.

În închinǎciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cîntat laudele sale, nu am procurat jertfe pentru altarul sǎu şi nu am curǎţit canalele..."

Aceastǎ înşirare de omisiuni indicǎ suspendarea pentru un timp a lucrǎrilor marelui împǎrat346. Cum pot fi împǎcate cele douǎ relatǎri cu privire la timp?

Biblia vorbeşte de şapte vremi, iar inscripţia de patru ani. Deci, este o nepotrivire. Şi totuşi, Biblia este adevǎratǎ. Ea nu vorbeşte de ani, ci de vremi347.

În Babilon anul are douǎ anotimpuri sau douǎ vremi; şapte vremi fac trei ani şi jumǎtate. Aceasta se pare cǎ este perioada cît împǎratul a fost ca nebun, pînǎ i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripţiile pomenesc patru ani, timp în care nu a lucrat.

345 Sir Henry Creswicke Rawlinson (11.4.1810 – 5.3.1895), militar, diplomat şi orientalist britanic. Este numit

câteodatǎ şi Pǎrintele Asiriologiei. În 1833 a fost trimis în Persia (învǎţase deja persana) sǎ instruiascǎ armata şahului. Atunci a început a se preocupa de scrieile cuneiforme şi tot atunci a descoperit inscripţia de la Behistun398. Aceasta, scrisǎ în 3 limbi, persana veche, elamita şi babiloniana (Rosetta a arabilor), data din sec. V îen, fiind scrisǎ de Darius cel Mare33. Dupǎ ce a pǎrǎsit Persia, a ajuns în cele din urmǎ la Bagdad (1844), unde a avut timp sǎ o traducǎ. Rawlinson a lǎsat "în custodie" (cât era plecat, dar a rǎmas definitiv acolo) materialul documentar strâns în Irak British Museum, acesta l-a rǎsplǎtit dându-i permisiunea (1851) sǎ sape în Asiria şi Babilon, continuând astfel munca lui Layard19. A descoperit faptul cǎ aceeaşi cuneiformǎ avea diverse înţelesuri funcţie de context.

346 Inscripţia nu pomeneşte despre o întrerupere ci chiar de lipsa de preocupare pentru aceste lucruri care nici n-au fost începute. Nabucodonosor323 s-a apucat probabil de construit în urma acestei amǎrǎciuni, desigur în ritm alert, pentru cǎ Berosus23 spune cǎ nebunia l-a apucat puţinǎ vreme înainte de moarte.În orice caz, încǎ o dovadǎ "prefabricatǎ" pentru cei care nu stau sǎ gândescǎ un pic.

347 Dar gǎsitǎ peste tot ca ANI şi nu ca VREMI.

70

O remarcabilǎ precizare gǎsim la marele istoric al Babilonului Berosus23, care spune cǎ împǎratul Nebucadneţar323 "a cǎzut într-o stare de sǎnǎtate infirmǎ", înainte cu ceva de moarte.

Un alt scriitor antic, Abydenus348 spune: "...Dupǎ aceasta, caldeenii zic cǎ Nebucadneţar, urcîndu-se pe acoperişul palatului sǎu, a fost cuprins de o inspiraţie divinǎ şi a izbucnit în vorbire, dupǎ cum urmeazǎ:"Eu, Nebucadneţar, vǎ prezic vouǎ, o, Babilonieni, nenorocirea care stǎ sǎ cadǎ peste voi, pe care Bel, strǎmoşul meu şi regina Beltis, amîndoi nu sunt în stare sǎ convingǎ soarta sǎ se abatǎ. Un catîr persan va veni, ajutat de dumnezeii sǎi şi va aduce robia peste voi, cu complicele sǎu un Med, mîndria asirienilor. O, de ar veni un vîrtej sau un potop sǎ-l înghitǎ, sǎ-l nimiceascǎ cu desǎvîrşire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii ţǎrii mele... Şi eu aş fi fost mult mai fericit de mi-aş fi încheiat viaţa mai înainte ca aceste gînduri sǎ-mi fi intrat în cap..." Dupǎ ce a proorocit astfel, deodatǎ a dispǎrut din vedere."

Pasajul e foarte grǎitor şi are puncte comune cu Daniel349. Locul pe acoperiş, puterea de a profeţi, dispariţia sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii istorici ai Babilonului vorbesc cǎ pe timpul boalei lui, împǎrǎteasa a condus treburile împǎraţiei în numele lui.

Palate dezgropate, inscripţii, tǎbliţe scoase din cenuşǎ, bonuri de raţii de ulei pentru prizonieri, corespondenţa militarǎ, cǎrǎmizi şi cioburi scoase de tîrnǎcop la luminǎ, au cǎpǎtat grai pentru oamenii de ştiinţǎ şi graiul lor confirmǎ adevǎrul Bibliei350.

Întrebarea este cum privesc eu aceastǎ Carte? Care este atitudinea mea faţǎ de ea? Care este mǎrturia mea prin grai şi prin trai despre Biblie? Cînd alţii lovesc cu tîrnǎcopul în solul inimii mele gǎsesc ei mǎrturii cǎ Biblia este adevǎratǎ? O confruntare între spusele Bibliei şi documentul vieţii mele face sǎstrǎluceascǎ mai mult adevǎrul ei sau îl întunecǎ?

2. Existenţa lui Belşaţar confirmatǎ de tǎbliţe

348 Abydenus a fost un istoric grec care a fost autorul Istoriei Caldeenilor şi asirienilor, o lucrare pǎstratǎ

fragmentar de cǎtre Eusebius810 în lucrarea sa Praeparatio Evangelica şi de cǎtre Cyril în scrisoarea sa contra lui Iulian. El a scris prin anul 200 îen, adicǎ la mult timp dupǎ evenimentele petrecute. Este deci de presupus cǎ Eusebius ar fi denaturat şi mai mult informaţiile originale, pentru a fi în ton cu biblia.

349 Trebuie remarcat cǎ sistemul de proorocire, extrem de rǎspândit în lumea evreiescǎ, aşa cum este el prezentat în biblie, a fost creat în mod ex-post facto (adicǎ s-a ştiut mai întâi rezultatul şi apoi s-a scris proorocirea - profeţiile "contemporane", gen Isaia, au fost în majoritate false, dupǎ cum chiar biblia o indicǎ), aşa cum a fost scrisǎ de fapt cartea lui Daniel. Cartea a fost, pe baza analizelor literare, grafologice, de stil şi de compoziţie, plasatǎ în anul 164 îen - deci la peste 400 de ani de la evenimente. Aceasta explicǎ de ce Daniel este extrem de contestat şi mai ales dǎ o explicaţie simplǎ profeţiilor.Erudiţii mai susţin cǎ Daniel se referǎ practic la persecuţiile suferite de evrei din cauza lui Antiochus IV Epiphanes (175–164 BC), rege al Imperiului Seleucid de neam elen (adicǎ ceea ce a mai rǎmas din vechiul imperiu al lui Alexandru cel Mare24 în zona arabicǎ şi care cuprindea Anatolia, Siria, Palestina, Mesopotamia şi Persia) şi care a fost extrem de crud cu israelienii. Daniel se potriveşte de minune cu evenimentele din timpul Macabeilor, dar prezintǎ istoria Babilonului "dupǎ ureche".

350 De fapt o confirmǎ în chestiile generale (cǎ a existat un rege cutare, sau un oraş cutare, sau nişte obiceiuri -lucruri care nu au fǎcut niciodatǎ obiectul vreunei contestaţii, pentru cǎ aceastǎ perioadǎ, a robiei babiloniene, e fost relativ bine documentatǎ), dar o infirmǎ în cele de detaliu. La urma urmei, nişte pǎstori, nişte fǎcǎtori de corturi au scris biblia, vorba autorului...dar vom vedea mai târziu cǎ nu-i aşa.Dacǎ ştiinţa ne mai confirmǎ şi Daniel 3:17-27 (unde Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au supravieţuit cuptorului încins), atunci probabil cǎ şi celelalte idei din Daniel sunt adevǎrate... Remarcaţi totuşi ultimele cuvinte din versetul 3:25, ca sǎ vedeţi unde duce "interpretarea biblicǎ" pentru mase: în viziunea adepţilor Sf. Treimi, nici mai mult nici mai puţin este vorba acolo chiar de Isus.

71

În cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: "Împǎratul Belşaţar a fǎcut un mare ospǎţ celor o mie de mai mari ai lui..."

Raţionaliştii şi criticii multǎ vreme au spus cǎ aceste cuvinte nu corespund adevǎrului. Ei spuneau cǎBelşaţar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic351.

Afirmaţia lor şi-o bazau pe faptul cǎ dupǎ moartea lui Nebucadneţar323 a urmat la tron Nabonidus352, cǎîn timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perşi, cǎ Nabonidus nu a fost omorît cum se relateazǎ despre Belşaţar (Daniel 5:30), ci a fost luat captiv353. Prin aceasta cǎutau sǎ arate cǎ Biblia nu este adevǎratǎ.

Cei credincioşi nu aveau cu ce sǎ se apere de aceste atacuri. Chiar dacǎ nu puteau explica aceastǎnepotrivire dintre istorie şi Biblie, totuşi ei credeau cǎ Biblia este adevǎratǎ.

Dar a venit o zi cînd savanţii în ale arheologiei au fǎcut luminǎ şi în privinţa aceasta. O foarte simplǎdescoperire fǎcutǎ în Babilonul de jos a unei inscripţii, cu o rugǎ a lui Nabonidus354, explicǎ în mod satisfǎcǎtor aceste contradicţii dintre istorie şi Biblie. Inscripţia spune:"Şi în inima lui Balşaţar, fiul meu cel mai mare, urmaşul meu, sǎdeşte teama de marea ta dumnezeire! Fǎ-l sǎ nu pǎcǎtuiascǎ! Fǎ-l sǎ fie satisfǎcut cu plinǎtatea vieţii!"

Alte tǎbliţe gǎsite în vechea Babilonie şi depozitate în Muzeul Britanic au fost examinate de Dr. Theophilus G. Pinches355, proeminent asiriolog din Londra.

351 Belshazzar a fost o mare enigmǎ pentru istorici, dar nu din vina lor. Daniel a susţinut cǎ Belşaţar a fost rege

(מלך) al Babilonului atunci când acesta a fost cucerit (Daniel 5) iar cǎ tatǎl lui (אב) a fost Nabucodonosor323

(Daniel 5:2, 11, 13, 18). Înainte de 1854 nu se ştia de Belşaţar decât din biblie, pentru cǎ Xenophon (Cyropaedia 7.5.28-30) şi Herodot297 (Istoria 1.191) descriau cǎderea Babilonului în faţa lui Cyrus cel Mare72

dar nu menţionau numele regelui (Herodot, pentru a complica şi mai mult lucrurile, povestea cǎ ultimul rege al Babilonului ar fi fost un oarecare Labynetos, care avea un fiu pe care-l chema la fel). În plus, Berossus23

şi Ptolemeu176, ambii având câte o listǎ cu regi, îl recunoşteau pe Nabonidus354 ca fiind ultimul rege al Babilonului. Josephus Flavius50 a scris de un oarecare Belşaţar, despre care ne-a spus cǎ ar fi fost cunoscut babilonienilor ca Naboandelus (o încercare palidǎ de a-l împǎca pe Daniel cu istoria). Cât despre Belşaţar biblicul nici urmǎ. De unde şi remarca lui Ferdinand Hitzig în 1850 cǎ Belşaţar e rodul imaginaţiei vreunui scrib evreu.

352 Nu chiar direct: Nabonidus354 (555-538) a domnit dupǎ Amel-Marduk (562-560), aparent numit în biblie Evil-Merodach (4 Regi 25:27 şi Ieremia 52:31), şi dupǎ Neriglissar (559 - 555). Nabonidus nu a fost urmaşul de drept al lui Nabucodonosor323, decât eventual prin faptul cǎ a fost cǎsǎtorit cu fiica acestuia, Nitocris, aşadar el a trebuit sǎ rǎstoarne de la guvernare pe regele legitim, Labashi-Marduk (acesta, un copil, a "domnit" doar 9 luni, fiind asasinat - nu se ştie de cǎtre cine). În timpul domniei lui a cǎzut Babilonul în faţa lui Cyrus72, comandantul armatei combinate a mezilor şi perşilor.

353 Dacǎ Nabonidus354 şi Belşaţar351 au fost ucişi din porunca lui Cyrus72, atunci probabil cǎ acesta a fǎcut o excepţie absolut excepţionalǎ - Cyrus n-a ucis niciodatǎ pe regii învinşi, ba chiar pe unii i-a fǎcut dregǎtori (astǎzi s-ar numi consilieri), cum a fǎcut cu Cresus365.

354 Nabonidus (Nabû-nā'id, rege babilonian 556 - 539 îen). Nu l-a interesat politica şi religia ci arta şi antichitatea (da, exista încǎ pe atunci un cult al antichitǎţii). A venit la tron "eliminându-l" pe tânǎrul rege Labashi-Marduk. A fost cǎsǎtorit cu Nitocris, fata lui Nebuchadnezzar323. Din 549 îen l-a lǎsat pe Belşaţar351, fiul sǎu, sǎ domneascǎ în locul lui, el retrǎgându-se la Tayma (o oazǎ fermecǎtoare undeva în Arabia). Soarta lui este oarecum incertǎ: biblia spune cǎ ar fi fost omorât, unii cred cǎ ar fi fost înrobit (şi ar fi murit în robie în ca. 538 îen) iar alţii cred cǎ Cyrus72 ar fi procedat la fel ca şi cu Croesus365 sau Astyages364.

355 Theophilus Goldridge Pinches (1856-1934), asiriolog britanic. Cartea sa, The Religion of Babylonia and Assyria (1906), se gǎseşte aici.

72

Pe una este pomenit numele lui Belşaţar351, pe alta este pomenit şi Nabonid354 şi Belşaţar, alta se referǎla Belşaţar ca fiul împǎratului, iar alta ce cuprinde un contract, are jurǎmîntul luat în numele lui Nabonid şi Belşaţar. În Babilon, jurǎmîntul se lua în numele împǎratului. Cum se poate ca Babilonul sǎfi avut doi împǎraţi deodatǎ? Da, cǎci şi Nebucadneţar323 a fost împǎrat cu tatǎl sǎu.

Cronicile lui Nabonid354 ne spun cǎ în anul 556 în.Cr. el a încredinţat domnia fiului sǎu, Belşaţar351. Urmǎtorul text356 aratǎ explicit cǎ înainte de a face o expediţie militarǎ în pǎrţile apusene spre a potoli o rǎscoalǎ şi spre a cuceri cetatea Tema, împǎratul a fǎcut lucrul acesta:"O tabǎrǎ a încredinţat-o fiului sǎu mai mare, întîiului nǎscut trupele ţǎrii le-a alǎturat lui. El i-a dat mînǎ liberǎ, i-a încredinţat lui domnia. Apoi el a întreprins o campanie la mare distanţǎ, puterea ţǎrii Akkad a înaintat cu el spre Tema... a ucis pe prinţul din Tema ... apoi şi-a stabilit domiciliul lui în Tema...”

Raymond P. Dougherty357, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune cǎ în partea din urmǎ a domniei sale, Nabonid354 a petrecut timpul în Arabia cu scopul de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredinţat domnia lui Belşaţar351. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al şaptelea, (col. II ob. 1, 5, 10, 19, 23) deci pe la 549 în.Cr., precizeazǎ:„...Împǎratul a fost în cetatea Tema, fiul împǎratului, nobilii şi trupele sale erau în ţara Akkad."Acelaş lucru se spune şi în anul al noualea, al zecelea şi al unsprezecelea.

Millar Burrows358 de pe lîngǎ Şcoala de Cercetǎri Orientale spune: "Soluţia acestei discrepanţe aparente a fost gǎsitǎ cînd s-au descoperit evidenţele cǎ în partea din urmǎ a domniei sale, Nabonid354 a trǎit în Arabia şi a lǎsat administraţia guvernǎrii fiului sǎu Belşaţar351." Astfel înţelegem de ce spune Biblia cǎ lui Daniel i s-a dat "locul al treilea în cîrmuirea împǎrǎţiei", cǎci primul era Nabonid, Belşaţaral doilea şi Daniel al treilea.

Dar zilele lui Belşaţar au fost numǎrate, cum îi citise Daniel scrierea de pe perete. În noaptea de ospǎţşi orgii, trupele medo-persane ale lui Cir72 intrǎ în Babilon şi ocupǎ cetatea fǎrǎ vǎrsare de sînge, cǎci "poporul Babilonului, ca un singur om, întreaga ţara Sumerului şi Akkadului, nobilii şi cei mari s-auprosternut înaintea lui, i-au sǎrutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea lui..." spune cilindrul cu analele lui Cir359. Iar Istoria Universalǎ, apǎrutǎ la Bucureşti, confirmǎ adevǎrul spus de Biblie cu privire la sfîrşitul lui Belşaţar:"Nabonid a fost fǎcut prizonier şi apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost ucis."

356 British Museum, tǎbliţa 38299.357 Raymond Philip Dougherty (5.8.1877 - 13.7.1933), asiriolog american. Cartea sa de bazǎ este Nabonidus

and Belshazzar (1926), deşi a scris cel puţin încǎ 3 cǎrţi despre Nabonidus354.358 Millar Burrows (26.10.1889 - 1980), profesor american de literaturǎ biblicǎ, cu doctorat în divinitate din

1915 (acum am aflat cine îşi ia astfel de doctorate, istoricii adevǎraţi primesc Ph.D) când a şi fost numit preot prezbiterian. Dupǎ câţiva ani de preoţie prin pǎrţile Texasului s-a apucat de lucruri mai interesante, devenind profesor la Yale University Divinity School (a nu se confunda cu Yale University, cea adevǎratǎ). Numele lui este strâns legat de manuscrisele de la Marea Moartǎ (Qumran). A publicat şi câteva cǎrţi despre acest subiect: The Dead Sea Scrolls (1955) şi More Light on the Dead Sea Scrolls (1958).

359 Cilindrul lui Cyrus cel mare este poate cea mai mare descoperire a lui Rassam363, fiindcǎ în el este sǎpatǎ cea mai veche Declaraţie a drepturilor omului. Cilindrul a fost emis de cǎtre Cyrus cel Mare72 în 539 îen şi el reflectǎ victoria perşilor asupra Babilonului. Rassam l-a descoperit în Templul lui Marduk din Babilon. Este considerat ca atare pentru cǎ în el este menţionatǎ eliberarea sclavilor precum şi dreptul la libertatea religioasǎ. De aceea, o copie a lui este expusǎ şi în holul clǎdirii ONU.

73

Iatǎ cum evidenţele arheologice fac luminǎ şi spulberǎ toatǎ tǎgǎduirea scepticilor. Încǎ odatǎ360 Biblia s-a dovedit cǎ este adevǎratǎ361.

360 O datǎ, dezlegat nu într-un cuvânt.361 Dar cine a fost regele Darius al mezilor, cel care a domnit odatǎ cu Cyrus72 şi e pomenit de atâtea ori în

cartea lui Daniel? Acest personaj este cel care a dat bǎtaie de cap istoricilor. Oricum, pǎrerea generalǎ este cǎ scrierea cǎrţii fǎcându-se mai târziu, deşi încǎ mai aveau acces la informaţiile babiloniene, scribii au încurcat numele lui Cyrus (KRWS) cu cel al lui Darius (DRYWS). Dar şi aici apare problema versetului Daniel 6:29. Oricum, nu este exclus ca prezenţa lui Darius medul în aceastǎ carte sǎ fie datoratǎ pasajului Ieremia 51:11, un profet foarte cunoscut în epocǎ şi citat în Daniel 9:2, în scopul de a nu-l discredita (ori, pur şi simplu, pentru cǎ, scris multǎ vreme dupǎ fapte iar Ieremia fiind atât de celebru, s-a crezut cǎ într-adevǎr perşii erau conduşi de mezi şi cǎ mezii au cucerit Babilonul iarǎ nu perşii, ambele contrar realitǎţii istorice).Biblia s-a mai dovedit încǎ o datǎ inconsecventǎ cu datele istorice.

74

F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN ROBIE

Timp de 70 de ani poporul evreu şi-a ispǎşit vina pǎcatelor în robia Babilonului, aşa cum le proorocise Ieremia. Dupǎ împlinirea celor 70 de ani, Dumnezeu a schimbat cursul istoriei, aşa cum nu se aşteptau ei, Babilonul e cucerit de Cir, care proclama eliberarea prinşilor de rǎzboi şi întoarcerea lor acasǎ.

1. Documente despre Cir

În cartea proorocului Isaia cap.45 v.1 citim: "Aşa vorbeşte Domnul cǎtre unsul Sǎu, cǎtre Cir72, pe care-l ţine de mînǎ, ca sǎ doboare neamurile înaintea lui, şi sǎ dezlege brîul împǎraţilor, sǎ-i deschidǎporţile, ca sǎ nu se mai închidǎ..."362

În secolul al XIX-lea, arheologul amator Hormuzd Rassam363 a gǎsit o parte din analele lui Cir72. Ele sunt scrise pe un cilindru cu şase feţe359. Cilindrul e din lut şi scrierea dateazǎ din anul 536 în.Cr. Aici avem descrisǎ cucerirea Babilonului, eliberarea captivilor spre a se întoarce fiecare în ţara sa, precum şi repatrierea anumitor comori jefuite de babiloneni de la templele altor popoare. Documentul este numit „Cilindrul lui Cir” şi se aflǎ în Muzeul Britanic. Continuţul acestui document are o deosebitǎimportanţǎ pentru confirmarea adevǎrului biblic.

Cir72 s-a nǎscut în anul 590 în.Cr. El a fost un descendent din dinastia Ahemenzilor, iar la domnie aajuns în anul 558 în.Cr. În timp de 10 ani, el a cucerit Media, a prins pe Astiage364 şi l-a dus în captivitate, dar nu l-a omorît, ci i-a dat o reşedinţǎ frumoasǎ, princiarǎ pentru tot restul zilelor. În 546 a luat cetatea Arbela pe Tigru şi ţara Iş. Apoi a bǎtut pe Cresus365, împǎratul Lidiei şi a ajuns pînǎ la Marea Egee.

362 Ţinând cont de cât bine le-a fǎcut Cyrus72 [mai-marilor] evreilor, nici nu-i de mirare cǎ a fost slǎvit şi

considerat cum cǎ Yahwe însuşi l-ar fi ajutat. Cyrus însuşi a fost numit Messiah.363 Hormuzd Rassam (1826 – 16.9.1910), asiriolog de origine asirianǎ. A fost asistentul lui Layard19 în douǎ

expediţii ale acestuia. A studiat la Oxford (Magdalen College). Deoarece Layard s-a plictisit de arheologie şi s-a ocupat de politicǎ, Rassam s-a apucat de lucru, de data asta sub conducerea lui Rawlinson345, la Nimrud şi Ninive. Abia din 1876 a putut sǎ conducǎ singur lucrǎri de arheologie, când a descoperit acea prismǎ faimoasǎ316. Creştin evanghelist extrem de "rigid" (fiu de diacon).

364 Astyages ( گویشتوویا (Ishtovigu), Astyages dupǎ Herodot297, Asyigas dupǎ Ctesias, Aspadas dupǎ Diodorus207, Ištumegu în akkadianǎ, Rishti Vega Azhi Dahâk în medǎ), ultimul rege al imperiului med, a domnit între 585 şi 550 îen. Fiu al regelui Cyaxares327. Însurat cu Aryenis, sora regelui Croesus365 al Lydiei. Sora sa, Amytis sau Semiramitis, a fost soţia regelui babilonian, Nabucodonosor323. A avut o domnie plinǎ de succese pe plan economic şi cultural, dar oarecum dezastruoasǎ pe plan militar. Herodot ne spune cǎ ar fi avut un vis în care nepotul sǎu de la Mandane (fiica sa) i-ar distruge imperiul. Aşadar ar fi mǎritat-o pe aceasta cu Cambyses I al Iranului, recunoscut în mediile princiare ca un prinţ calm, liniştit şi fǎrǎ ambiţii politice sau militare. Un nepot ar putea moşteni aceleaşi calitǎţi pacifiste. N-a fost sǎ fie dupǎ plan, Cyrus72

cucerind imperiul med. Un al doilea vis l-a avertizat din nou pe Astyages asupra lui Cyrus, regele punându-l pe Harpagus sǎ-l omoare pe copil. Povestea se regǎseşte la Cyrus72. În 556, trupele lui Astyages s-au revoltat, probabil la instigarea generalului Harpagus, furios cǎ a fost înşelat de acesta sǎ-şi mǎnânce propriul copil drept pedeapsǎ cǎ nu a urmat ordinul pruncucid, permiţând victoria lui Cyrus. Harpagus a rǎmas general şi sub Cyrus, devenind unul dintre cei mai reputaţi strategi medo-perşi.

365 Croesus (595 – ca. 546 îen, rege al Lydiei din 560/561 îen). Rege renumit pentru bogǎţia sa, numele sǎu devenind sinonim cu persoanǎ bogatǎ (ca adidaşi, xerox, oteri pe la noi). A fost apropiat de cultura greacǎ, dându-i adǎpost chiar şi lui Solon, Thales sau Esop. A fost aliatul ionilor (grecilor) contra ameninţǎrii persane. Dupǎ ce alianţa sa cu Amasis II al Egiptului, Astyages364 şi Nabonidus354 al Babilonului contra lui Cyrus cel Mare72 a dat greş, şi-a pierdut regatul. Se zice cǎ ar fi vizitat Delphi pentru a întreba oracolul despre viitor. Rǎspunsul dat de oracoliţǎ a fǎcut istorie: "Dacǎ vei ataca (dacǎ vei traversa râul Haly), vei distruge un imperiu". Imperiul distrus a fost al sǎu, fiind învins de cǎtre Cyrus. Relatarea o avem de la Herodot297. Tot de la el aflǎm o situaţie biblicǎ, în care focul ordonat de Cyrus pentru a-l arde de viu pe

75

Omul acesta despre care Dumnezeu, cu douǎ sute de ani înainte de a apare pe scena istoriei, spunea cǎeste unsul Sǎu366, avea menirea sǎ cucereascǎ Babilonul.

În analele sale, Cir72 confirmǎ vocaţia sa. El zice:"... El (Dumnezeu-Merodac367) l-a cǎutat, El l-a gǎsit, da, el a cǎutat un prinţ cinstit, dupǎ inima Sa, El l-a luat de mînǎ pe Cir, împǎratul cetǎţii Anşan; El l-a chemat pe nume la stǎpînirea întregului pǎmînt... Merodac (Dumnezeu) marele domn, pǎzitorul poporului Sǎu, a privit cu bucurie faptele lui binecuvîntate şi curǎţia lui de inimǎ. Spre Babilon, propria sa cetate, i-a dat porunci sǎ meargǎ. El l-a invitat sǎ apuce drumul spre Babilon; ca un prieten şi ajutor, El a mers alǎturea. Trupele lui mult rǎspîndite ca apele unui rîu, a cǎror numǎr nu poate fi cunoscut, în deplina armurǎ au mǎrşǎluit alǎturea de el. Fǎrǎ împotrivire sau bǎtǎlie, El (Merodac) l-a fǎcut sǎ intre în Babilon..." (Cilindrul lui Cir rîndurile 11-29 şi 22-24).

Herodot297 (I, 189-191) spune cǎ perşii sub comanda lui Gobrias368, dupǎ ce au abǎtut apele rîului într-un lac de acumulare, au pǎtruns în cetate pe albia rîului la 16 oct. 539. Şaptesprezece zile mai tîrziu Cir însuşi îşi face apariţia la porţile Babilonului pe care preoţii le deschid, iar poporul îl primeşte cu ovaţii de bucurie. El spune:"Cînd am intrat paşnic în Babilon şi cu mare bucurie şi aclamaţii, mi-am instalat reşedinţa domniei în palatul regilor."

Nici numǎrul mare al armatelor, nici zidurile puternice, nici porţile de aramǎ ale Babilonului, nici iscusinţa locuitorilor, nici bogǎţiile cetǎţii nu L-au împiedecat pe Domnul sǎ-şi împlineascǎ cuvîntul şi sǎ dea lui Cir72 falnica cetate, ca un dar369. Deci, spusele Bibliei sunt adevǎrate cu privire la Cir.

Altǎ relatare e cu privire la eliberarea din captivitate. Evreii erau în robia Babilonului. Din Daniel 9:2 constatǎm cǎ s-au împlinit cei 70 de ani de robie, proorociţi de Ieremia. "Daniel a dus-o bine sub domnia lui Cir persanul" (Daniel 6:28). El era în vîrstǎ de vreo 85-90 de ani. Ca tinerel fusese luatprizonier şi a stat în robie 70 de ani370. La împlinirea celor 70 de ani, bǎtrînul acesta venerabil posteşte şi se roagǎ pentru eliberarea prinşilor de rǎzboi. Binele Babilonului n-a putut înǎbuşi iubirea de patrie. La fel nici poziţia înaltǎ, nici lunga perioadǎ de înstrǎinare nu l-au înstrǎinat de ţara sa iubitǎ. Ce pildǎ

Croesus, nu l-ar fi atins, pentru cǎ Apollo l-ar fi ajutat trimiţând o ploaie torenţialǎ (seamǎnǎ un pic cu cuptorul lui Daniel, nu?). Croesus ar fi fost iertat şi fǎcut dregǎtor. Cronicile lui Nabonidus, care spun cǎ Croesus ar fi fost omorât (de fapt regele ţǎrii Lydia) au doar prima literǎ a numelui ţǎrii intactǎ, aşa cǎ este loc de speculaţii.

366 Încǎ o datǎ, numai în versiunea biblicǎ, nu şi în cea babilonianǎ (cilindrul359 lui Cyrus). Unsul Sǎu înseamnǎ practic Messiah.

367 Dumnezeu se numea când Yahwe, când Elohim, când Savaot, când Adonai, dar niciodatǎ Merodac; de fapt este vorba despre Marduk (Marte). Ca o micǎ parantezǎ, Marduk era zeul protector al Babilonului, deci nu putea fi în nici un chip zeul evreilor, chiar sub un alt nume. O încercare puerilǎ de a forţa adevǎrul biblic.

368 Gubaru (ca. 601 îen – ?), guvernator al Babilonului, dupǎ ce acesta a fost cucerit de trupele sale, în numele lui Cyrus72. Înainte a fost guvernator al Guţiei.Este unul dintre cei presupuşi a fi Darius361 din cartea lui Daniel.

369 Nenumǎrate cetǎţi au fost cucerite, în ciuda zidurilor lor falnice, a bogǎţiilor, a iscusinţei apǎrǎtorilor etc. etc.Babilonul a fost distrus de foarte multe ori în decursul istoriei sale, cam fiecare rege/guvernator reconstruindu-l [uneori] din temelii.

370 Ce mai robie a avut sǎracul Daniel, ca al treilea om în regatul babilonian.

76

frumoasǎ! Înaltul demnitar, al treilea în cîrmuirea împǎrǎţiei371 îngenunchiat se roagǎ pentru eliberarea fraţilor sǎi umiliţi şi asupriţi372!

În 2 Cronici 36:22-23 citim: "În cel dintîi an al lui Cir72, împǎratul perşilor,” referirea e cu privire la domnia asupra Babilonului, „ca sǎ se împlineascǎ cuvîntul Domnului vestit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împǎratul perşilor, care a pus sǎ se facǎ prin viu grai şi prin scris, aceastǎvestire în toatǎ împǎrǎţia lui: "Aşa vorbeşte Cir, împǎratul perşilor: "Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împǎrǎţiile pǎmîntului şi mi-a poruncit sǎ-I zidesc o casǎ la Ierusalim. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui sǎ fie cu el şi sǎ plece!" Deci, s-a proclamat eliberarea captivilor.373

Acelaş decret îl gǎsiţi şi la Ezra 1:2.

Multǎ vreme istoricii n-au vrut sǎ creadǎ afirmaţia Bibliei cu privire la acest decret. Unii scriitori au cǎutat sǎ combatǎ aceastǎ afirmaţie spunînd cǎ Cir72 a fost un împǎrat ce s-a închinat zeilor şi n-a avut nimic de-a face cu Iehova, Dumnezeul lui Israel374. Dar toate aceste opintiri ale necredinţei de a rǎsturna Biblia s-au dovedit zadarnice. Stînca adevǎrului nu putea fi clintitǎ. Istoria trebuia sǎrecunoascǎ cǎ Israel a fost în robia Babilonului şi cǎ Israel s-a reîntors din captivitate. Aceste fapte nu se puteau tǎgǎdui, dar se tǎgǎduia decretul.

Aceasta pînǎ într-o zi, cǎci cu ajutorul tîrnacopului, arheologia a scos de sub dǎrîmǎturi Cilindrul lui Cir316, care vorbeşte despre aceastǎ eliberare:"Cît priveşte pe locuitorii Babilonului, care împotriva voinţei zeilor... Eu am abolit jugul care era împotriva stǎrii lor sociale... De asemenea, am adunat pe toţi locuitorii şi i-am reîntors la vechile lor locuinţe... Am înapoiat cetǎţilor sacre de partea cealaltǎ a Tigrului, sanctuarelor care au fost ruinate de mult timp, zeitǎţile care au fost acolo, şi le-am construit sanctuare permanente. De asemenea am adunat locuitorii şi i-am trimis la locuinţele lor de odinioarǎ... Fie ca zeii pe care i-am restabilit în cetǎţile lor sfinte sǎ se roage zilnic lui Bel şi Nebo, cerîndu-le viaţǎ lungǎ pentru mine. "

În Ezra375 6:2-5 este scris: "S-a gǎsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisǎaceastǎ aducere aminte: "În anul întîi al domniei împǎratului Cir72, împǎratul Cir a dat aceastǎ poruncǎprivitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: "Casa sǎ fie ziditǎ iarǎş, ca sǎ fie un loc unde sǎ seaducǎ jertfe, şi sǎ aibǎ temelii tari. Sǎ aibǎ o înǎlţime de şasezeci de coţi, o lǎţime de şasezeci de coţi, trei rînduri de pietre cioplite şi un rînd de lemn nou.

371 Sǎ ne ştergem lacrimile de emoţie: Dacǎ Nebodinus354 a fost luat prizonier (primul în stat) iar Belşaţar351 a

fost ucis (al doilea în stat) oare ce soartǎ îl putea aştepta pe cel de-al treilea în stat (adicǎ Daniel), ţinând seama cǎ era vorba totuşi de un stat duşman, abia cucerit.

372 Ce pildǎ deosebitǎ! Ca al treilea om în stat, se putea ocupa timp de cei 70 de ani de soarta fraţilor sǎi nevoiaşi, nu trebuia sǎ aştepte atât de mult. De altfel, foarte-foarte rǎu nu au dus-o ei în captivitate380.

373 O anumitǎ parte din istorici considerǎ cǎ nǎvǎlirea lui Cyrus72 în Babilon, a fost fǎcutǎ în urma presiunilor şirete ale unei anumite diaspore evreieşti, la fel cum cǎderea Babilonului fǎrǎ luptǎ se poate datora aceleiaşi diaspore (reamintim cǎ Daniel a fost al treilea om în stat), mai pe şleau, prin trǎdare.Cilindrul lui Cyrus359 nu prea se aseamǎnǎ cu ce scrie în Cronici sau în Ez[d]ra.

374 Şi nici n-a avut, Cyrus72 se închina mai departe altor zei (Bel = Marduk şi Nebo), pomeniţi chiar în acel cilindru. Ce jignire mai mare pentru Dumnezeu decât aceea ca sǎ fie forţat de Cyrus sǎ se roage acestor 2 zei pǎgâni pentru împǎrat, pentru cǎ i-a eliberat poporul sǎu ales de sub robia babilonianǎ!

375 Ezra este acela care a ridicat la nivel de cuvânt al lui Dumnezeu o parte scrierile cunoscute nouǎ caPentateuch, în 397 (sau 497) îen, în faţa mulţimii adunate în faţa templului din Ierusalim.

77

Cheltuelile vor fi plǎtite din casa împǎratului. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase împǎratul Nebucadneţar323 din templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, sǎ fie date înapoi, duse în templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu."

Relatarea aceasta este în totul de acord cu afirmaţia de mai sus a lui Cir72 cǎ a construit sanctuarele care au fost dǎrîmate. În relatarea din Cronici se spune cǎ "Domnul a trezit duhul lui Cir." Se spune cǎatunci cînd Cir a venit în Babilon, un evreu numit Zerubabel376 i-a arǎtat proorocia lui Isaia, spusǎ cu aproape douǎ sute de ani înainte ca sǎ ajungǎ Cir la porţile Babilonului377. Cînd Cir a citit textul a fost foarte uimit şi a dat decretul de reîntoarcere la Ierusalim şi de reclǎdire a templului378.

Documentele cu privire la Cir72 confirmǎ adevǎrul Bibliei. Cir, deşi pǎgîn, a fost omul care a ascultat de Dumnezeu, astfel a putut fi folosit de Dumnezeu şi a fost onorat de Dumnezeu. El însuşi mǎrturiseşte pe cilindru cǎ Dumnezeu379 a mers alǎturi de el. Cea mai mare onoare a lui nu e cǎ a fost mare împǎrat, ci cǎ a fost robul Domnului.

2. Întoarcerea prinşilor de rǎzboi

Decretul lui Cir72, ce proclama eliberarea prizonierilor, a determinat pe mulţi sǎ se pregǎteascǎ pentru reîntoarcerea în Palestina. Un prim lot ce numǎra vreo 49897380 suflete a plecat la drum sub conducerea lui Şeşbaţar (Zorobabel376), voevodul lui Iuda (Ezra 1:8; 2:2). Acest lot a fost însǎrcinat sǎ aducǎ laIerusalim toate vasele sfinte în numǎr de cinci mii patru sute bucǎţi, vase care au fost luate deNebucadneţar323. Întoarcerea s-a fǎcut în anul 537 în.Cr.

Sǎpǎturile arheologice au scos la luminǎ inscripţii cu numele lui Şeşbaţar şi Zorobabel376.

Prin anul 457 în.Cr. deci vreo 80 de ani mai tîrziu de primul lot s-a întors Ezra, cǎrturarul381, iar dupǎ el cu vreo 13 ani mai tîrziu s-a întors Neemia, ca guvernator, spre a drege zidurile Ierusalimului.

376 Zerubabel זרבבל) însemnând nǎscut la Babilon) n-a fost nimeni-n drum, era preot şi chiar avea pretenţii la

scaunul regal. Acest Zerubabel este unul dintre strǎmoşii lui Isus, chiar în ambele genealogii480. A fost nepotul lui Ioiachin, penultimul rege din Iuda. El a condus prima masǎ de evrei eliberaţi, 42360 la numǎr conform bibliei, de la Babilon cǎtre Ierusalim.

377 Oamenii de ştiinţǎ sunt aproape unanimi în faptul cǎ Isaia a fost scris de cel puţin 2 persoane, fiindcǎ existǎ cel puţin 2 "rupturi" (stilistic, istoric şi conceptual) începând cu paragrafele 40 şi 55. Necontestat este şi faptul cǎ Isaia a suferit nenumǎrate "editǎri" în decursul timpului. Profeţiile sale trebuie privite deci cu puţinǎ circumspecţie. Mai ales cǎ profeţiile sale mai mult nu s-au îndeplinit.

378 Bine cǎ Zorobabel376 nu i-a arǎtat din Isaia decât capitolele 44:28 şi 45:1-8. Dacǎ i-ar fi arǎtat şi Isaia 46:1-2, probabil cǎ Cyrus72 s-ar fi mai gândit un pic la libertatea unora care îi ponegreau zeii lui protectori, în numele cǎrora le-a acordat "libertatea".

379 Adicǎ Marduk = Bel = Marte, vezi nota 367

380 42360 conform lui Ezdra 2:64. La ca. 49897 de suflete se ajunge dacǎ se mai adaugǎ celor 42360 de evrei o masǎ de robi însumând 7337 suflete şi 200 de cântǎreţi de ambe sexe (Ezdra 2:65). Este interesant de remarcat ce greu au dus-o evreii în robia babilonianǎ dacǎ aveau ei înşişi peste 7000 de sclavi. Robi posesori ei înşişi de sclavi mai rar în istoria omeneascǎ.

381 Ezdra este considerat autorul propriei sale cǎrţi (cea mai mare parte a sa), a cǎrţii lui Nehemiah (cândva aceste 2 cǎrţi au format una singurǎ) şi a Cronicilor (datate cel mai devreme în ca. 350 îen), de aceea, cronologiile lor se potrivesc. Autenticitatea acestor cǎrţi este încǎ disputatǎ. Mai existǎ 2 variante ale acestei cǎrţi, numite apocrife (Qumran).Observaţie: încǎ o datǎ regǎsim un titlu regal substituind un nume. Este vorba despre Artaxerxes. Deşi au existat mai mulţi regi Artaxerxes în istoria persanǎ, Ezdra se referǎ aici, cel mai probabil, la Darius I33.

78

Cei vreo 50000 de evrei întorşi din robie (Neemia 6:66,67), au avut de înfruntat duşmǎnia vecinilor şi sterpiciunea pǎmîntului care n-a fost lucrat cît timp ei au fost în exil. Arheologul W.F. Albright227

spune în legǎturǎ cu aceasta:"Un mare numǎr de oraşe şi cetǎţi din Iuda au fost excavate în întregime sau în parte; multe alte pǎrţi au fost examinate cu grijǎ spre a se determina data aproximativǎ a ultimei lor distrugeri. Rezultatele sunt uniforme şi conclusive: cele mai multe au fost distruse la începutul secolului al şaselea în.Cr. şi n-au mai fost ocupate niciodatǎ. Unele au fost distruse pe vremea aceea şi au fost reocupate parţial ceva mai tîrziu, iar altele au fost distruse şi reocupate dupǎ o lungǎ perioadǎ de abandonare, lucru marcat printr-o izbitoare schimbare în sol...Dar nu este cunoscut nici un caz unde un oraş din Iuda sǎ fi fost ocupat în continuu în perioada exilului."382

În legǎturǎ cu rezidirea templului nu avem evidenţe arheologice, deoarece nu se pot face sǎpǎturi, acolo fiind azi o mare moschee. Ştim cǎ dupǎ sosirea la Ierusalim au pus temeliile templului, dar au fost împiedecaţi de vrǎjmaşi383 şi au încetat lucrul pînǎ dupǎ moartea lui Cir72. Dupǎ vreo 16 ani (520 în.Cr.), la îndemnurile proorocilor Hagai şi Zaharia lucrǎrile încep din nou.

Deşi decretul lui Cir72 a îngǎduit evreilor sǎ se întoarcǎ în ţara lor, ei au rǎmas mai departe sub stǎpînirea persanǎ384. O.T. Olmstead385 îl descrie pe Zorobabel376 ca fiind guvernator de rangul al treilea, superiorul sǎu imediat fiind Tatnai386, dregǎtorul de dincoace de rîu, iar superiorul acestuia a fost Hystanes387, satrapul Babilonului.

Datoritǎ situaţiei bune388 ce şi-au creat în Babilon, nu toţi evreii au fost gata sǎ se întoarcǎ în Palestina. Ezra şi alţi preoţi se întorc abia în al şaptelea an al domniei lui Artaxerxe (Ezra 7:1-8)389. Pe vremea

382 Atunci peste ce a domnit Zedechia? Sau ce s-a întâmplat cu cetǎţile Lachiş şi Azeca, necucerite? Între max.

587 îen (sfârşitul domniei lui Zedechia) şi 537 îen (decretul lui Cyrus72) sunt doar 50 de ani, prea puţin pentru istorie sau pentru pedologie!

383 Care sunt vrǎjmaşii care au nesocotit un ordin regal?384 Explicaţia e simplǎ pentru toţi cei care, fǎrǎ ochelarii de cal puşi de preoţi, citesc biblia ca pe o poveste: mitul

robiei babiloniene (aşa cum este el redat în multe opere artistice) rǎmâne pe mai departe un mit (ce popor înrobit conducea poporul robitor: Iosif şi Moise în Egipt, Daniel şi Estera în Babilon ?! sau ce robi aveau ei înşişi robi380). Erau cuceriţi, dar soarta lor nu era cu nimic deosebitǎ de cea a unui cetǎţean babilonian obişnuit. Ei au rǎmas acolo, pentru cǎ Babilonul le oferea 3 lucruri: 1. un mod de viaţǎ decent (încǎ de la robie ei stǎteau în cartiere separate - aşa era moda în acele vremuri şi în acele locuri - astfel a apǎrut noţiunea de Ghetto) 2. nu trebuiau sǎ munceascǎ la reconstrucţia Iudeii şi Israelului şi 3. cel mai important, nu mai sufereau de frica bisericii lor locale, preoţii şi leviţii împreunǎ cu proorocii lor catastrofici.

385 Albert Ten Eyck Olmstead (1880 - 11.4.1945). A scris Assyrian Historiography: A Source Study (1916), History of the Persian Empire (1948) şi Western Asia in the days of Sargon of Assyria, 722-705 B.C. (1908) dar şi Jesus in the Light of History (1942) - încǎ de cumpǎrat pe Amazon.com.

386 Tatnai nu a fost atestat încǎ de arheologie.387 Ushtani. Se presupune cǎ Tatnai386 şi Ushtani/Hystanes ar fi unul şi acelaşi personaj. Oricum, aceştia ar fi

fost contra ridicǎrii templului din Ierusalim.388 Parcǎ erau robi, nu? Le plângeam de milǎ ceva mai devreme, odatǎ cu Daniel.389 Este vorba despre Darius I33, nu despre alţi regi cu numele de Artaxerxes, altfel cronologiile nu se pot

suprapune. Deşi este un mister de ce Darius I a fost confundat de Ezdra atât cu Darius II334 cât şi cu Artaxerxes I333 şi II406, cât mai ales cu un al treilea Artaxerxes, cel contra construcţiei templului. Aceste confuzii au determinat un oarecare scepticism în acceptarea cronologiiilor Ezdra şi Nehemia, precum şi insinuarea falsitǎţii lor. Mulţi istorici încǎ îl mai considerǎ pe Artaxerxes din Ezdra ca Artaxerxes al II-lea ceea ce ne împinge cronologia cu ca. 100 de ani mai aproape de zilele noastre, confirmând Enciclopedia evreiascǎ în aceea cǎ Ezdra care a venit din Babilon este acelaşi cu cel care a scris cartea lui Ezdra şi acelaşi cu marele preot care în 397 îen a ridicat la nivel de scrieri divine sulurile denumite mai târziu Pentateuch.

79

Esterei, deci în timpul domniei lui Xerxe390, în Persia se mai aflau mii de evrei care încǎ nu s-au fost întorş în ţara lor.

O altǎ comunitate mare de evrei se afla la Elefantine, o aşezare la prima cataractǎ a Nilului, în Egipt; alta la Tahpanes, localitate unde a fost dus şi proorocul Ieremia. Tahpanes supravieţuieste şi azi sub numele de Tell Defenneh. Sir Flinders Petrie391 a fǎcut aici excavaţii între anii 1883-1884 şi adezgropat temeliile unui mare castel probabil unde Ieremia şi-a ascuns pietrele sale, cînd a proorocit despre venirea lui Nebucadneţar323 în Egipt.

Despre comunitatea de la Elefantine s-au gǎsit mai multe documente. În anul 1895, nişte sǎpǎtori indigeni au dat peste nişte papirusuri pe aceastǎ insulǎ. În anul 1904, Serviciul de Antichitǎţi a Egiptului a fǎcut excavaţii şi a scos la luminǎ mai multe papirusuri. Ele sunt scrise în limba aramaicǎde colonia evreiascǎ în perioada dintre 500 şi 400 în.Cr. Unul din documente este o scrisoare scrisǎguvernatorului persian de la Ierusalim în anul 407, cerînd permisiunea sǎ reclǎdeascǎ templul lor pe insulǎ392.

Numele lui Sanbalat (Neemia 4:1), dregǎtorul Samariei, este confirmat în scrisoarea evreilor din Elefantine cǎtre guvernatorul Iudeii. Dupǎ ce îşi exprimǎ dorinţa lor de a-şi reclǎdi templul lor, în încheiere spun:"De asemenea, întreaga chestiune am supus-o într-o scrisoare în numele nostru cǎtre Delaia şi Selemia, fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei."

390 Xerxes I sau Xerxes cel Mare ( ارشاهیخشا , Khashâyârshâ, Ξέρξης, şah persan între 485 – 465 îen). Fiu al lui

Darius I33 şi Atossa (fiica lui Cyrus cel Mare72), a fost numit rege în Persia în defavoarea fraţilor sǎi mai mari. Odatǎ rege, Xerxes l-a numit satrap al Egiptului pe unul dintre aceştia, Achaemenes. Xerxes este eroul de la Thermopylae (480 îen), când l-a învins pe eroul spartan, Leonidas. În epopeea sa de pedepsire a grecilor (care îl umiliserǎ pe tatǎl sǎu, Darius33, ceva mai înainte), Xerxes adunase o armatǎ imensǎ (dupǎ Herodot297 ca. 2000000 soldaţi - da, 2 milioane). Erou la Thermopylae, anti-erou la Salamina (28.9.480 îen), unde Xerxes a fost pǎcǎlit de generalul atenian Themistocles. Piederea rǎzboiului cu grecii au dus imperiul sǎu spre pierzanie iar pe el într-o stare de dezolare din care nu şi-a mai revenit. A fost ucis de primul sǎu ministru, Artabanus, cel care l-a urcat pe Artaxerxes I333 pe tron.În cǎrţile Ezra şi Estera, numele de Ahaşveroş399 אחשורש) sau אחשורוש) se presupune cǎ ar fi transliterarea lui Xerxes, mai ales cǎ în timpul domniilor lui, a tatǎlui sǎu, Darius, şi a fiului sǎu, Artaxerxes I333, mulţi samariteni ar fi petiţionat regelui împotriva evreilor. Venind vorba despre Estera, Josephus Flavius50 ne sugereazǎ cǎ Vashti şi Estera ar fi existat. Dar Josephus era evreu practician. Herodot297 ne spune altceva: cǎ Xerxes ar fi avut ca reginǎ pe Amestris, fiica lui Otanes.

391 Sir William Matthew Flinders Petrie (3.6.1853 – 28.7.1942) a fost un egiptolog englez. Descoperirea lui cea mai mare a fost Stela de la Amarna. A avut parte de o situaţie ieşitǎ din comun: donându-şi capul pentru cercetǎri ştiinţifice, din cauza rǎzboiului care se apropia de regiune (Petrie a murit la Ierusalim), acesta a fost în cele din urmǎ pierdut.

392 Colecţia se numeşte Elephantine Papyri (papirusurile Elefantinei) şi reprezintǎ o colecţie de documente evreieşti datând din secolul V îen. Se presupune cǎ insula Elefantina a fost colonizatǎ ca fortǎreaţǎ militarǎ în ca. 650 îen de cǎtre regele Manase, ca ajutor al acestuia dat faraonului Psammetichus I în luptele sale date în campania nubianǎ. Ele sunt scrise în egipteana demoticǎ, aramaicǎ, greacǎ, latinǎ şi coptǎ (acoperǎ o fereastrǎ temporalǎ de ca. 2000 de ani).Cea mai mare parte a documentelor sunt în aramaicǎ (limba cea mai rǎspânditǎ în imperiul persan) şi descriu viaţa comunitǎţi evreieşti din garnizoanǎ în perioada 495-399 îen. Ele atestǎ cǎ evreii aveau propriul lor templu (dedicat lui Yahwe) care funcţiona în paralel cu cel al lui Khnum764.Documentul menţionat, Scrisoarea cǎtre Bagoas (guvernatorul persian al Iudeii) scrisǎ în 407 îen, face într-adevǎr referinţǎ la construcţia templului: "Strǎmoşii noştri au ridicat acest templu încǎ de pe vremea regatului Egiptului şi când Cambyses a venit în Egipt, el a gǎsit acest templu deja ridicat. Persanii au dǎrâmat toate templele zeitǎţilor egiptene dar au cruţat templul lui Yahwe". Aparent, nevoia de ajutor venea din cauza unei "rǎscoale" antievreieşti care distrusese şi templul lor.

80

La fel şi numele lui Tobia393 este confirmat de arheologie. În Iordania, la Araq el-Emir, în partea de est a Amanului, se aflǎ ruinele castelului lui Tobia. Lîngǎ castel se aflǎ mormîntul familiei Tobia unde este sǎpat adînc în piatrǎ, într-o veche scriere aramaicǎ, numele Tobia. Albright227, dupǎ felul scrisului, susţine cǎ e mai vechi de anul 400 în.Cr. Astfel, vechiul înscris adevereşte spusele lui Neemia394. Aceşti doi guvernatori au cǎutat sǎ împiedece reclǎdirea zidurilor Ierusalimului, lucrare începutǎ şi terminatǎ de Neemia.

În Neemia 7:70 citim despre "darici de aur". Aceasta a fǎcut pe mulţi necredincioşi sǎ spunǎ cǎ pe vremea lui Neemia nu au existat aşa monede, prin urmare cartea ar fi fost scrisǎ abia pe la anul 250 în.Cr., adicǎ cu vreo 200 de ani mai tîrziu de vremea lui Neemia. Credincioşii nu aveau cu ce rǎsturna aşa afirmaţii. Dar a venit arheologia şi le-a spulberat. Excavaţiile fǎcute în anul 1931 la Bettur, cîţiva kilometri la sud de Ierusalim, au scos din subsolul persian (530-330) şase darici, deci monedele acestea circulau în Palestina pe vremea perşilor395.

Sistemul monedelor se susţine cǎ ar fi fost introdus în Persia de Cresus365, împǎratul Libiei (560-546). Astfel, tǎgǎduirile lui Pfeiffer şi C. Correy cǎ n-ar fi existat aşa monede pe vremea lui Neemia au fost înlǎturate, spusele Bibliei sau dovedit adevǎrate396.

În Neemia 5:4 citim: "Alţii ziceau: "Am împrumutat argint punînd zǎlog ogoarele şi viile noastre pentru birul împǎratului." Sǎpǎturile arheologice fǎcute în 1889 de o echipǎ a Universitǎţii Pennsylvania la Nippur în partea de sud a vechiului Babilon, au scos la suprafaţǎ vreo 730 de tǎbliţe, datate de pe vremea lui Artaxerxe I333 şi a lui Dariu334 al II-lea (423-404). Între aceste tǎbliţe, unele sunt a familiei Murasu, care avea un fel de bancǎ şi acorda împrumuturi cu o dobîndǎ pînǎ la 40% pe an. Deci, împrumuturile erau la ordinea zilei397. Tǎbliţele familiei Murasu dau la ivealǎ o seamǎ de nume evreieşti ceea ce ne face sǎ înţelegem cǎ mulţi au rǎmas în Babilon, dupǎ decretul lui Cir.

În cartea lui Ezra capitolele 5 şi 6 se vorbeşte despre împǎratul Dariu33. El a domnit peste Persia de la anul 522 a 486 în.Cr. El a dat poruncǎ sǎ se isprǎveascǎ reclǎdirea templului. În timpul lui au trǎit proorocii Hagai şi Zaharia. Despre Dariu sunt o seamǎ de documente arheologice, dar cea maiimportantǎ este inscripţia Behistun398, sǎpatǎ în anul 516 pe o faţǎ şlefuitǎ a unei stînci în munţii Zagros,

393 Tobias, elenizatul nume al lui Tuviah, înseamnǎ Dumnezeu e bun.394 Exagerare. Dovedeşte cǎ a existat un oarecare Tobias în acea zonǎ. Nu dovedeşte deocamdatǎ cǎ a fost

guvernator şi nici cǎ ar fi fost contra ridicǎrii templului.Una dintre cǎrţile acceptate la consiliul din Cartagina (397) şi reconfirmate la Trent (1546) a fost şi sulul lui Tobias (Tobit), un nume nu foarte rar în mediile evreieşti.

395 Între 530 şi 330 îen sunt exact cele 200 de ani pe care "rǎuvoitorii" le tǎgǎduiesc. Oricum, în 1 Cronici 29:7 (drahme sunt acolo în www.bibliaortodoxa.ro), David ceruse oamenilor, printre altele, şi darici. Dar David a domnit cândva prin jurul anului 1000 îen, ceea ce pune o problemǎ şi mai mare. Explicaţia cea mai simplǎ este cǎ biblia a fost scrisǎ mai târziu decât se crede şi cǎ noţiunile au fost "actualizate" (traduse) ca poporul sǎ le înţeleagǎ. Deşi daricii au fost introduşi de Darius33, numele provine din cuvântul persan aur.

396 Monedele lui Cresus365 nu se numeau darici. Iar Cresus a fost regele Lydiei nu al Libiei, care e pe un alt continent. De fapt, nu este prima oarǎ când autorul confundǎ Lybia, Lydia şi Lygia.

397 Pentru familia Murasu. Ne amintim cǎ în Evul mediu, doar cavalerii templieri (şi mai târziu evreii) au avut dreptul de a se ocupa de afacerile bancare. Orice generalizare este dǎunǎtoare.

398 Inscripţia este situatǎ la mare înǎlţime, într-un defileu în munţii Zagros. Este scrisǎ în 3 limbi (la fel ca stela de la Rossetta), doar cǎ nici una nu mai era de actualitate: persana veche, elamita şi babiloniana.Redau mai jos mica istorie a incripţiei de la Behistun, pentru a vǎ face o idee despre ce înseamnǎ sǎ judeci pe alţii prin prisma convingerilor tale: inscripţia a fost observatǎ pentru prima datǎ (în sensul cǎ a fost primul care a notat acest lucru) de un cǎlǎtor arab, Ibn Hawqal, în jurul anilor 950, care a interpetat-o ca fiind o şcoalǎ unde învǎţǎtorul îşi certa elevii. 500 de ani mai târziu, Robert Sherley a redescoperit inscripţia în 1598 şi pe cine credeţi cǎ a vǎzut acolo? Chiar pe Isus pregǎtindu-se sǎ acceadǎ la ceruri şi pe cei 12

81

la o înǎlţime de vreo 383 m. Inscripţia a fost descoperitǎ în 1835, de Henry C. Rawlinson345, un ofiţer englez de geniu din armata persanǎ.

Aceastǎ inscripţie a devenit cheia descifrǎrii scrierii cuneiforme.

Cartea Esterei, deşi este aşezatǎ dupǎ Neemia, evenimentele din ea s-au petrecut cu vreo 30 de ani înainte de reclǎdirea zidurilor Ierusalimului. Estera face parte din evreii care nu s-au întors din captivitate. Ea a devenit soţia împǎratului Ahaşveroş399, cunoscut în istorie sub numele de Xerxe, care a domnit în Persia între anii 485-465. Despre ospǎţul pomenit în capitolul 1, inscripţiile persane spun cǎ a fost dat în scopul pregǎtirii faimoasei expediţii împotriva grecilor cu care a luptat la Termopile şi Salamina în anul 480 în.Cr.

Cartea Esterei îl aratǎ ca un împǎrat despot şi senzual400. Înfierbîntat de vin, a poruncit famenilor s-o aducǎ pe împǎrǎteasa Vaşti spre a-i arǎta frumuseţea, asta însemna s-o aducǎ dezbrǎcatǎ, doar cu coroana pe cap. Cînd împǎrǎteasa n-a consimţit la aceasta, ea a fost demisǎ, iar în locul ei a fost aleasǎEstera401.

Unii critici au cǎutat sǎ tǎgǎduiascǎ senzualismul lui Xerxe, cǎ este doar o înfloriturǎ a Bibliei. Caracterizarea lui din cartea Esterei corespunde cu relatǎrile lui Herodot297, marele istoric grec. Şi recentele excavaţii fǎcute la Persepolis aratǎ cǎ el şi-a mǎrit mult haremul şi cǎ a trǎit în desfrîu chiar cu soţia fratelui sǎu402.

apostoli. Inscripţia ar fi fost, tot dupǎ eruditul englez, nişte versete din Noul testament, în greacǎ (poate de aici vine expresia englezeascǎ "Sounds greek to me"). Timp de alte douǎ secole, imaginea bibliei s-a suprapus peste adevǎrul ştiinţific: generalul francez Gardanne vedea şi el pe Isus şi 12 pe cei apostoli, Sir Robert Ker Porter vedea cele 12 triburi ale lui Israel şi pe Shalmaneser276, exploratorul italian Pietro della Valle a redescoperit-o în 1621 iar germanul Carsten Niebuhr (1764) a copiat-o şi tipǎrit-o în 1777. Aceastǎ copie a fost folositǎ în încercǎrile de traducere a ei. Din antichitate ştim de ea de la grecul Ctesias din Cnidus, care a pomenit-o în ca. 400 îen, dar împreunǎ cu o fântânǎ şi o grǎdinǎ dedicatǎ de regina Semiramida323 lui Zeus (a zis Zeus, cǎ era grec, normal este vorba despre Ahura Mazda, echivalentul persan); de la Tacit53, care ne dǎ şi informaţia unui altar pentru Hercule (statuia lui Hercule, datând din 148 îen, a fost descoperitǎ); Diodorus Siculus207 pomeneşte şi el, dar tot în conexiune cu Semiramida/Semiramis.

399 Ahaşveroş אחשורש) sau אחשורוש) se presupune cǎ ar fi transliterarea lui Xerxes I390, mai ales cǎ în timpul domniilor lui, a tatǎlui sǎu, Darius33, şi a fiului sǎu, Artaxerxes I333, mulţi samariteni ar fi petiţionat regelui împotriva evreilor. Venind vorba despre Estera, Josephus Flavius50 ne sugereazǎ cǎ Vashti şi Estera ar fi existat. Dar Josephus era evreu practician, deşi convertit la cetǎţenie romanǎ şi apropiat al curţii imperiale (ca, de altfel, mai toţi evreii). Herodot297 ne spune cǎ Xerxes ar fi avut ca reginǎ pe Amestris, fiica lui Otanes.

400 Nici un rege/împǎrat/faraon nu a fost descris ca fiind cumsecade dacǎ nu a fǎcut bine evreilor, indiferent de cât de corect s-ar fi purtat el. Singurul "iertat" a fost Pontius Pilatus1082, dar tocmai din cauze politice, pentru cǎ ar fi fǎcut rǎu religiei în expansiune. Ceea ce spune multe despre datarea bibliei.

401 Încǎ o datǎ ne indicǎ biblia cǎ evreii s-au folosit de orice mijloc pentru a ajunge sus, în funcţiile de influenţǎ: Iosif, Moise, Daniel, Estera.Şi, trebuie observat cǎ, dacǎ împǎrǎteasa a fǎcut un lucru de bun simţ, probabil cǎ Estera nu s-a dat în lǎturi de la a urma "poruncile regale".

402 Herodot297 spune despre Xerxes I390 cǎ şi-ar fi cǎutat "liniştea" în haremul sǎu, dupǎ ce a fost învins în rǎzboaiele greco-persane. Herodot nu spune nici un nume, cu excepţia unei regine Amestris (favorita), o fiicǎ a lui Otanes, unul dintre generalii sǎi. (Ctesias numeşte însǎ Onaphas pe unul dintre socrii lui Xerxes I, care era şi general). Amestris a fost identificatǎ cu Vashti de aceia care doreau sǎ dovedescǎ adevǎrul bibliei. Amestris însǎ rǎmâne o figurǎ de prim plan mult timp, inclusiv în timpul domniei fiului ei, Artaxerxes I333 (deci nu a fost "mazilitǎ"). Când s-a dovedit cǎ Amestris nu poate fi Vaşti, aceiaşi "erudiţi" au identificat-o chiar cu Estera (dar şi aici e o problemǎ, cǎci tatǎl ei erau evreu, pe nume Abihail iar ea era doar o concubinǎ printre multe altele în haremul lui Ahaşveroş399). Iar numele Marduka sau Marduku (echivalentul lui Mordecai) a fost descoperit arheologic în 30 de texte persiene oficiale şi se referǎ la ca. 4 persoane

82

Nume de seamǎ din cartea Esterei sunt: Vaşti, Haman şi Mardoheu403. Întrucît în istoria secularǎ nu sunt cunoscute aceste nume, mulţi au spus cǎ întreaga carte este o legendǎ. Sǎpǎturile arheologice efectuate între anii 1884-1886 la Susa, sub conducerea inginerului francez Dieulafoy404, însǎrcinatul Muzeului Luvru din Paris, au adus la luminǎ marele palat al lui Xerxe. Locul a fost identificat încǎ din 1852, de Loftus405, care a gǎsit o inscripţie a lui Artaxerxe al II406-lea cu urmǎtorul conţinut:"Înaintaşul meu, Darius33, a clǎdit acest palat în vremile de demult. În timpul domniei bunicului meu (Artaxerxe I333) a fost ars. Eu l-am restaurat."

Dezgroparea acestui palat confirmǎ o mulţime de amǎnunte din cartea Esterei.

Astfel s-a scos la luminǎ "curtea dinlǎuntru", unde, dupǎ post, Estera a aşteptat acordarea audienţei; "poarta împǎratului" unde stǎtea Mardoheu şi nu-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman; "curtea de afarǎ" unde Haman aştepta sǎ poatǎ intra la împǎrat în acea dimineaţǎ care i-a adus umilire; "grǎdina casei împǎrǎteşti" unde împǎratul mînios a ieşit sǎ se plimbe. Evidenţele aratǎ cǎ palatul avea o bogatǎ ornamentaţie, lucru descris în cap.1407. Documentele gǎsite aratǎ cǎ ei credeau în zile norocoase şi zile fǎrǎ noroc (3:7)408, cǎ la palat nu era îngǎduitǎ haina de jale (4:2)409, cǎ pedeapsa capitalǎ era

diferite trǎind din perioada lui Darius33 pânǎ în perioada lui Xerxes I, fiul lui, fiind derivat din sau sinonim cu zeul Marduk = Marte = Bel.O variantǎ mai aproape de cronologia istoricǎ considerǎ pe Ahaşveroş ca fiind Artaxerxes II406 în locul lui Artaxerxes I (465 - 424 îen). Dar tot nu se poate explica de ce el a avut ca concubinǎ babiloniancǎ, Kosmartydene, care a fost mama regelui Darius II334 (424 - 405 îen). Tradiţia evreiascǎ susţine însǎ cǎ Estera a fost mama regelui Darius (aici iar avem de a face cu infiltrarea sionistǎ).

403 Vaşti era fosta împǎrǎteasǎ. Hamman era primul ministru sub Ahaşveroş399. Mordecai era vǎrul lui Hadassah, cea care dupǎ mǎritişul ei neaşteptat, şi-a schimbat numele în Estera. Hamman este prototipul de duşman al Sionului, pentru cǎ a reuşit sǎ-l convingǎ pe Ahaşveroş sǎ ucidǎ toţi evreii din Persia. Hamman (interesant, Hamman aparţinea unui popor rânduit de Dumnezeu sǎ piarǎ de mâna evreilor) a fost el însuşi spânzurat împreunǎ cu toţi fiii sǎi în locul lui Mordecai. Dar decretul nu a putut fi anulat. Surprizǎ, Mordecai devine el însuşi prim ministru şi ajutǎ la crearea unui alt decret care le permitea evreilor sǎ se înarmeze şi sǎ-şi omoare ei duşmanii. În amintirea acestui episod se celebreazǎ Purinul.Este totuşi greu de crezut cǎ un rege persan va da un decret care sǎ permitǎ unor strǎini sǎ ucidǎ oricare pers doreau, sub pretextul cǎ era duşmanul lor. Sǎ nu uitǎm cǎ perioada era tulbure şi cǎ unii regi împiedicau construcţia templului pe când alţii o permiteau. Apoi, Estera fiind luatǎ la harem din casa lui Mordecai, evreu cunoscut, este de necrezut cum nu s-ar fi ştiut/bǎnui despre ea cǎ este evreicǎ.În realitate, cartea Esterei este o simplǎ alegorie de rit babilonian, prelucratǎ de preoţi în folosul lor. Numele de Estera este derivatǎ din Ishtar (zeiţa cerurilor, cum este în Ieremia 9:2) iar numele de Mordecai este derivat din Marduk, cele douǎ zeitǎţi fiind consideraţi veri şi în religia sumero-babilonianǎ. Cartea Estereieste una dintre cele 2 cǎrţi care nu-l pomenesc deloc pe Dumnezeu.

404 Marcel-Auguste Dieulafoy (3.8.1844 - 25.2.1920), inginer şi arheolog francez. A excavat palatele regilor persani Darius I33 şi Artaxerxes II406 de la Susa (azi Shush, Iran) în 1885, cu care ocazie a trimis mii de artefacte muzeului Louvre.

405 William Kennett Loftus (13.11.1820 - 27.11.1858), geolog, naturalist, explorator şi arheolog britanic. El este cel ce a descoperit oraşul Uruk în 1849. A fost trimis ca naturalist şi geolog pe lângǎ Comisia britanicǎ destinatǎ cu stabilirea frontierelor turco-persane, cu care ocazie a fost atras de arheologie, astfel descoperind Urukul. A fost trimis în 1851 de British Museum pentru a excava Susa, foarte curând fiind înlocuit de Hormuzd Rassam363. A mai lucrat la Nineve, Nimrud (unde a descoperit Palatul ars al lui Assurnasirpal II).

406 Artaxerxes II Memnon (Artaxšaçrā, ریاردش , Αρταξέρξης, ca. 436 – 358 îen, rege persan din 404 îen). A câştigat tronul dupǎ ce l-a învins la Cunaxa (401 îen) pe fratele sǎu, Cyrus cel tânǎr. S-a implicat în rǎzboiul corintean (Sparta contra Atena), mai ales pentru a-i ţine pe greci ocupaţi. A pierdut Egiptul de sub control. Aavut nenumǎrate soţii. A reconstruit palatul lui Darius I33.

407 Şi casa mea are aceleaşi detalii, dar a fost construitǎ abia în 2004. Ce proorocire abilǎ din partea bibliei!408 Ce chestie interesantǎ!!!

83

spînzurǎtoarea (5:14), cǎ binefǎcǎtorilor împǎratului li se acorda haina împǎratului (6:8)410, cǎtrimiterea scrisorilor se fǎcea prin curieri411 (3:13; 8:10), cǎ se folosea zarul spre a-şi afla norocul (3:7; 9:24). Printre alte obiecte gǎsite a fost şi un zar, în forma lui cubicǎ, cu feţele numerotate de la 1 la 6412. Antichitǎţile de valoare, în greutate de 46 tone, au fost duse la Muzeul Luvru din Paris. Ele confirmǎcele spuse în cartea Esterei413.

Încǎ o datǎ tîrnǎcopul şi lopata au confirmat adevǎrul Bibliei. Pietrele au cǎpǎtat grai dupǎ mii de ani şi şi-au spus mǎrturia lor.

409 Nu s-a descoperit la sǎpǎturi nici o hainǎ de jale în palat. La fel, nu s-a descoperit nici o sârmǎ, deci

foloseau deja telegrafia fǎrǎ fir.410 De aici vine, în mod sigur, celebrul refren de prin crâşme: "Cin' se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine".411 Deci nu prin fax, aha!412 Cine citeşte biblia mai poate afla cǎ zarurile puteau servi şi în alte scopuri, bunǎoarǎ pentru a juca hainele

lui Isus. Aşa cum cǎrţile de jucat şepticǎ pot fi folosite şi ele la ghicit.413 Dar nu confirmǎ nimic din naraţiunea "istoricǎ". Este evident cǎ exista un palat, cǎ fiecare palat avea curte

interioarǎ etc. etc. etc. Numai banalitǎţi, iarǎşi venind din partea unei persoane sus în stat, care ar fi trebuit sǎ ştie mǎcar cum se chema soţul ei (cei patru magnifici care au cârmuit alǎturi de regi pe când neamul lor se afla în robie, alde Iosif, Moise, Daniel şi Estera, nu ne-au putut oferi nici cea mai micǎ informaţie credibilǎ despre regatele pe care le conduceau, nici mǎcar numele corect al acelor regi). Cartea Esterei este în întregime fabricatǎ, la fel ca de exemplu Exodul, Daniel şi Iona.

84

G. PERIOADA INTERBIBLICǍ

Între Vechiul Testament şi Noul Testament se aflǎ o perioadǎ de peste patru sute de ani în care nu avem nici un prooroc şi nici o scriere biblicǎ414. Perioada Vechiului Testament se încheie pe la anul 430. Pe acea vreme, Palestina se afla sub stǎpînirea persanǎ. În anul 332 în.Cr., Palestina e ocupatǎ de Alexandru cel Mare24. Stǎpînirea greacǎ dureazǎ pînǎ în anul 167 în.Cr. Din 167-63 în.Cr., este operioadǎ de independenţǎ sub Macabei415 sau Asmonieni. Cǎrţile Macabeilor nu au fost cuprinse în canonul Vechiului Testament416. Ele se gǎsesc între cǎrţile apocrife.

În anul 63 în.Cr., Palestina este cuceritǎ de armatele romane sub comanda lui Pompei417. Antipater418, un idumean, (edomit - descendent din Esau), a fost însǎrcinat cu guvernarea Iudeii. El a fost succedat

414 Cǎrţile Macabeilor ce sunt? De fapt numai 50-70 de ani despart întâmplǎrile vechi de cele noi.415 Maccabeii מכבים) sau מקבים) au fost nişte rebeli evrei care au luptat contra lui Antiochus IV Epiphanes, un

rege seleucid. Ei au reuşit sǎ obţinǎ independenţa Israelului pentru ca. 100 de ani (165 - 63 îen), întemeind şi o dinastie regalǎ (hasmoneanǎ). Revolta a pornit de la decretul lui Antioh care interzicea evreilor practicarea religiei lor. Un preot local din Modiin, Mattathias Hasmoneanul, a refuzat sǎ se roage zeilor greci, ba chiar ucigând un evreu convertit ce se ruga lor. Împreunǎ cu cei 5 fii ai sǎi (Judah, Jonathan, Simon, Eleazar şi Johanan), Mattathias s-a refugiat în deşert. A murit un an mai târziu, conducerea rǎscoalei fiind preluatǎ de Iuda Maccabeul, care i-a şi învins pe seleucizi. Numele de macabei (ciocane, din arabul maqqaba), dat armatei sale, i s-a atribuit, prin extensie, şi lui. Tacticile de gherilǎ aplicate de Iuda au fǎcut armata sa de temut, în cele din urmǎ reuşind sǎ învingǎ complet şi sǎ obţinǎ, din nou, independenţa Israelului. Aşa cum se întâmplǎ deseori cu rǎscoalele, odatǎ capturat/eliberat Ierusalimul şi restabilit cultul evreiesc, gloata n-a mai ştiut ce sǎ facǎ: sǎ continue lupta (politicǎ) sau sǎ se mulţumeascǎ cu ce-au obţinut (religie). Lupta la vârf s-a acutizat, mai ales între saducei şi farisei. Sǎrbǎtoarea Hanukkah este o comemorare a victoriei lui Judah.Povestea maccabeilor se regǎseşte doar în primele 2 din cele 4 cǎrţi ale Maccabeilor.

416 Este vorba de Vechiul testament protestant, care conţine doar 66 de cǎrţi din cele 73 ale catolicilor. Vezi şi nota 2. Cǎrţile care lipsesc sunt Tobit, Judith, Baruch, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiastul, Macabeii 1 şi 2, precum şi pǎrţi din Esther şi Daniel. Aceste cǎrţi sunt numite Deuterocanonicals de cǎtre catolici şi Apocrypha de cǎtre protestanţi. Martin Luther le-a eliminat din textul principal, dar le-a lǎsat totuşi ca anexǎ. Din 1826 aceastǎ anexǎ a dispǎrut complet.

417 Cneaus Pompeius Magnus (CN·POMPEIVS·CN·F·SEX·N·MAGNVS, 29.9.106 – 29.9.48 îen), a fost un general şi om politic roman. Unul dintre puţinii oameni mari care s-a ridicat singur la vârf fǎrǎ a fi ajutat şi fǎrǎ a face vreun compromis. Plutarh1087 chiar îl asemuia cu Alexandru Macedon24. Înǎbuşind o rǎscoalǎ în Sicilia (grânarul Romei pe atunci) a rǎmas cu celebra frazǎ în istorie: "Nu vǎ mai potoliţi odatǎ sǎ ne învǎţaţi legile, pe noi care avem sǎbiile la noi?!". Pompei a fost proclamat împǎrat de cǎtre trupele lui şi astfel s-a ajuns sǎ facǎ un triumvirat cu Cezar846 şi cu Crassus (59 îen). Pentru a-şi consolida puterea, Pompei s-a cǎsǎtorit cu Julia, fiica lui Cezar (de fapt, Pompei a fost mai toatǎ viaţa lui un aliat al lui Cezar, ceea ce i-a marcat şi destinul). A fost un general remarcabil (deşi se spunea cǎ "fura" gloria altora, în special venind la sfârşitul campaniilor altora şi le rǎpea finalul), dar şi un guvernator excepţional. A "curǎţat" Mediterana de piraţi (în numai 3 luni), fǎcând-o sigurǎ pentru comercianţi. A cucerit mult prin Asia minor, de fapt iar terminând treaba altora (aici, Lucius Licinius Lucullus). În 64 îen a intrat în Siria, detronându-l pe Antiochus XIII Asiaticus, un an mai târziu a avansat spre sud, dominând Fenicia şi Palestina (acestea nu au devenit provincii romane, ca Siria, ci un fel de protectorate). Deoarece Ierusalimul nu s-a supus, Pompei l-ar fi asediat şi abia dupǎ 3 luni a capturat oraşul. Pompei a fost al doilea care a îndrǎznit sǎ intre în cea mai sacrǎ porţiune a templului evreiesc.Îndepǎrtarea de Cezar846 s-a produs pe fondul ascensiunii sale consulare şi lipsei acestuia, ocupat cu Vercingetorix în Galia. Dar Cezar s-a întors şi, conform unei fraze celebre ("Alea jacta est"), a trecut Rubiconul şi l-a hǎituit pe Pompei, care s-a retras în cele din urmǎ în Egipt. Aici, tânǎrul rege Ptolemeu XIII, alarmat cǎ Cezar venea dupǎ Pompei în Egipt a pus la cale asasinarea lui Pompei, care s-a întâmplat chiar de ziua lui, pe când se pregǎtea de o audienţǎ. Capul acestuia i-a fost înmânat ca trofeu lui Cezar, câteva zile mai târziu. Trǎdarea îşi are rǎsplata ei: Cezar l-a detronat pe Ptolemeu XIII, a executat pe regentul lui, Pothinius şi a fǎcut-o pe reginǎ pe Cleopatra VII (Cleopatra cea vestitǎ), sora lui.

418 Antipater Idumaeanul (? - 43 îen), numit şi Antipas, fondatorul dinastiei irodiene şi tatǎ al celebrului Irod cel Mare419. Nǎscut în Idumeea (provincie sudicǎ a Iudeii, numitǎ şi Edom - convertitǎ la iudaism de

85

de fiul sǎu Irod cel Mare419 (37-3 în.Cr.420), care, spre a cîştiga simpatia evreilor, el nefiind evreu, a reclǎdit templul din Ierusalim cu o mare splendoare421.

macabei415), fǎrǎ a fi evreu dupǎ legea evreiascǎ, dar dorind sǎ fie.Antipater a fost de partea lui Pompei417, când acesta a cucerit Iudeea, dar a devenit la fel de repede bun prieten al lui Cezar846, pentru ca şi mai apoi, dupǎ asasinarea şi a acestuia, sǎ fie bun prieten cu Gaius Cassius Longinus. Fii sǎi au ajuns guvernatori: Phasael în Ierusalim, iar Irod în Galileea. Prea multǎ prietenie cu romanii i-au dǎunat grav sǎnǎtǎţii, murind otrǎvit.Ca şi Ptolemeu, Cleopatra şi Artaxerxes, numele de Antipater, Herod şi Salomeea şi variaţiunile lor au fost enorm de multe într-o perioadǎ scurtǎ de timp, fǎcând un calvar munca istoricilor.

419 Hordos – ἡρῴdης, rege în Iudeea ca. 74 ,הורדוס) ca. 4 îen, rege din 37 îen). Cunoscut şi ca Irod cel Mare. Tot ce se ştie despre el provine de la Josephus Flavius50. Şi Irod a vrut sǎ fie evreu dar n-a fost lǎsat. S-a însurat chiar cu o evreicǎ de neam regal (fiica lui Alexandru Hasmoneanul415), Mariamne, fǎcându-i vânt primeia, Doris şi fiului sǎu de numai 3 ani, Antipater, deşi legea îi permitea mai multe neveste. A mai încercat şi altfel: l-a fǎcut mare preot pe cumnatul sǎu, Aristobolus III (de numai 17 ani), cu scopul de a-şi asigura tronul. Doar un an mai târziu acesta moare la o petrecere. În 40 îen invazia parţilor în Iudeea l-a fǎcut sǎ caute ajutor la Roma, unde a fost confirmat ca rege al Iudeii şi cu care ajutor a recucerit-o pânǎ în anul 37 îen. A fost guvernator al Galileii de la vârsta de 25 de ani, în care calitate a dispus imediat executarea ucigaşului tatǎlui sǎu, Antipater418.Ca şi tatǎl sǎu, Irod a fost prieten cu cei mari: dupǎ ce Marcus Antonius a fost învins de Octavian457, Irod deveni bun prieten cu viitorul împǎrat, fiind reconfirmat de acesta ca rege. Nevasta sa, Mariamne, aflând despre gelozia soţului precum şi de planurile lui de a o asasina, încearcǎ sǎ fugǎ, dar e judecatǎ ca trǎdǎtoare şi adulterǎ şi executatǎ (29 îen, la numai 25 de ani, dar îi fǎcuse 5 copii în 7 ani). Martori, printre alţii, Salome (sora victimei, nu fiica regelui) şi Alexandra (mama victimei). Deşi unii spun cǎ Alexandra era pe lista lui Herod şi cǎ ar fi scǎpat pentru cǎ ar fi incriminat-o pe Mariamne, mai târziu, Alexandra s-a pretins ea reginǎ şi l-ar fi declarat pe ginericǎ nebun şi deci încapabil de a conduce. Irod a fost însǎ capabil şi Alexandra a sfârşit la fel ca fiicǎ-sa (ba nu, ea n-a avut parte de proces). În 28 îen cade victimǎ un alt cumnat, Kostobar (soţul lui Salome) pentru conspiraţie. Irod a reuşit într-o perioadǎ de mare foamete, ca. 25 îen, sǎ importe grâu din Egipt, salvând ţara şi poporul de la foamete, prilej cu care a redus cu o treime şi impozitele. În 23 îen se însoarǎ pentru a treia oarǎ, Mariamne II (fiica marelui preot Simon). Puţin dupǎ aceea, Irod reconstruieşte templul din Ierusalim (inaugurat 5 ani mai târziu). În 14 îen, Irod mai reduce cu un sfert taxele şi-l numeşte pe Antipater (fiul lui cu Doris) succesor. În 12 îen, Irod sponsorizeazǎ Jocurile Olimpice, aflate în pericol de dispariţie. Fii sǎi de la Mariamne I, Alexandros şi Aristobulos, abia au scǎpat de proces de înaltǎ trǎdare şi au reuşit sǎ fie trecuţi ca succesori, dupǎ Antipater. În 9 îen, cei doi fii nu mai scapǎ de proces, care are loc anul urmǎtor la Beirut, cu justiţie romanǎ, unde sunt şi executaţi. În 6 îen, Irod se ia de farisei, pentru cǎ anunţaserǎ cǎ naşterea unui Mesia va pune capǎt domniei lui. Un an mai târziu, ultimul fiu şi pretendent la tron, Antipater este judecat şi condamnat la moarte, dar sentinţa trebuie aprobatǎ de împǎrat457. Ea vine anul urmǎtor, lǎsându-l pe Irod fǎrǎ moştenitori direcţi (Irod Antipas, fiu din cǎsǎtoria a patra, cu Malthace, este numit succesor). În acelaşi an, fariseii determinǎ o mulţime fanaticǎ sǎ atace vulturul imperial, simbolul Romei, Irod replicând foarte dur, cu procese şi execuţii. Irod îşi schimbǎ iarǎşi testamentul, Archelaus (alt fiu de la Malthace) va fi regele succesor, în vreme ce Irod Antipas (de la Malthace) şi Philip (din cǎsǎtoria 5, cu Cleopatra din Ierusalim) ca tetrarhi. Augustus457 nu-i confirmǎ oficial testamentul, aşadar cei 3 nu vor deveni regi nici unul. Cǎ veni vorba, Irod a a vut nu mai puţin de 10 soţii: Doris, Mariamne I, Mariamne II, Malthace, Cleopatra, Pallas, Phaidra, Elpis şi o verişoarǎ, apoi o nepoatǎ.A murit în ca. 4 îen: Josephus50 spune cǎ în a domnit 37 de ani dupǎ primirea titlului de rege şi 34 de ani dupǎ înfrângerea parţilor. Cei trei fii susţin şi ei cǎ şi-au început domnia în 4 îen. Tot el a mai adǎugat cǎ a murit în timpul unei eclipse de lunǎ (a fost una parţialǎ în 4 îen, dar 2 pline în 5 îen).Imaginea lui Irod ne este familiarǎ din biblie, unde este descris ca rǎu şi crud (de el fiind legat episodul cu masacrul pruncilor, nedovedit istoric, dar la urma urmei, Betlehem, dacǎ exista, nu putea avea mai mult de 5-6 copilaşi). Dar a fost un rege abil, care a ţinut la ţara sa mai mult decât la propria familie. Fiul sǎu, Irod Antipas, este mult mai cunoscut, şi anume din povestea cu Ioan Botezǎtorul.

420 Comparaţi aceste date cu cele indicate la pagina 95 (citiţi şi nota 469) ca sǎ vedeţi cât de coerent este materialul şi/sau autorul.

421 Şi tot degeaba, evreii n-au fost deloc recunoscǎtori, ba dimpotrivǎ.

86

Din vremea stǎpînirii greceşti, în Palestina a rǎmas limba greacǎ, aşa se explicǎ faptul cǎ scrierile Noului Testament sunt în greacǎ; iar de la romani le-a rǎmas drumuri şi şosele, parcǎ înadins pregǎtite pentru misionarii ce aveau sǎ poarte Evanghelia la alte popoare.

Încǎ în timpul stǎpînirii greceşti o comunitate de evrei s-au retras în peşterile din dealurile sterpe ce se aflǎ în partea de nord şi de vest a Mǎrii Moarte. Erau membrii unei secte ce a înflorit în ultima parte a secolului al doilea pînǎ în jurul anului 70 d.Cr. De atunci timp de aproape douǎ mii de ani, nimeni n-a ştiut nimic de ei422.

O parte din criticii necredincioşi şi unii rabini evrei multǎ vreme au tǎgǎduit autenticitatea capitolului 53 din cartea proorocului Isaia423. Capitolul zugrǎveşte pe Cristos Domnul424 ca om al durerii şi cu lux de amǎnunte aratǎ suferinţele Lui425.

Parcǎ ar fi fost scris de unul care a stat lîngǎ cruce426. Rabinii evrei, fiindcǎ nu voiau sǎ creadǎ cǎ Isus este Mesia, au spus cǎ acest capitol nu ar fi fost scris de Isaia, ci un copist creştin l-ar fi introdus în cartea lui Isaia; cǎ ar fi fost strecurat acolo ca sǎ semene a profeţie şi sǎ-i facǎ pe evrei sǎ creadǎ în Isus. Criticii necredincioşi s-au alǎturat şi ei acestei susţineri.

Cu ce puteai sǎ te aperi? Cum puteai sǎ dovedeşti contrariul? Capitolul întradevǎr descrie prea limpede suferinţele Domnului Isus. Dar oare sǎ fi fǎcut un creştin aşa ceva? Ca sǎ doreascǎ mîntuirea evreilor, el trebuia sǎ fie un bun creştin427. Fiind un bun creştin, nu-şi putea permite o aşa falsificare428, adicǎprin minciuna lui, scrisul lui interpolîndu429-l în cartea lui Isaia, sǎ dea la luminǎ cel mai glorios adevǎr; prin inducerea în eroare a unui popor sǎ-l scoatǎ din starea de pǎcat.

Raţionamentul logic este just, dar lipsea dovada. Oamenii voiau dovada. Şi Dumnezeu a dat-o. În anul 1947, doi bǎieţi pǎzeau caprele la Kirbet-Qumran, lîngǎ Marea Moartǎ. Spre searǎ cînd sǎ plece acasǎ,

422 Este vorba despre esenieni, Fiii luminii, o sectǎ relativ violentǎ, dar nu chiar aşa de violentǎ ca zeloţii.

În grotele de la Qumran au fost gǎsite unele dintre cele mai vechi documente referitoare la Vechiul testament, dar nici unul din Noul testament (vezi totuşi nota 817).

423 Nu capitolul în sine, ci echivalarea Isus=Messia.424 Fals. Isaia zugrǎveşte un Messiah. Acest Messiah a fost considerat mai târziu a fi Isus, mai ales pentru cǎ el

a fǎcut în aşa fel încât sǎ parǎ Messiah cel aşteptat425.425 Isus, un bun cunoscǎtor al Torei (Vechiul testament, versiunea evreiascǎ), ştia de toate aceste profeţii. Ne

amintim cu toţii cǎ el se lua în gurǎ şi cu saduceii şi cu fariseii pe teme din Tora şi le dovedea cu argumente şi citate din aceasta. Iarǎ oamenii îl numeau învǎţǎtor (rabi) evident nu pentru cǎ era tâmplar ci pentru cǎ ştia scriptura atât de bine. Este perfect plauzibil, oricum mult mai plauzibil decât oricare argument scris în acest document, cǎ s-a folosit de aceste profeţii pentru a sugera poporului cǎ el este Mesia cel aşteptat.Este de remarcat cǎ Isus n-a îndeplinit toate profeţiile referitoare la Mesia (Isaia 9:6-7 în contradicţie cu Matei 10:34 sau Luca 14:26), deşi s-a chinuit din rǎsputeri. Evreii din acea vreme nu l-au considerat Mesia (nu-l considerǎ nici azi), cel mai apropiat de acest statut fiind Simon Bar Kochba, conducǎtorul rǎscoalei din 132.

426 Nici o evanghelie nu e scrisǎ de vreun martor ocular al crucificǎrii.427 Ce treabǎ are evreul cu creştinismul?! Pentru ce trebuie sǎ mǎ rog eu sǎ-i meargǎ bine unuia care nu l-a

recunoscut (şi nu-l va recunoaşte nicioadatǎ) pe Isus ca fiind Mesia?Buni creştini erau şi cei din inchiziţie. I-au "mântuit" repede pe cei din Spania!!

428 Şi de câte ori n-au fǎcut-o de-a lungul istoriei, dacǎ le-a slujit intereselor lor!? Aceastǎ carte oare ce-i? Dezinformarea tot falsificare este (vezi notele 600, 605, 704, 718, 746).Eusebius810 şi papa Ştefan II, ambii au falsificat dacǎ acest lucru le-a fost în avantaj, primul mǎrturii istorice, al doilea celebra Donaţie constantinianǎ (Constitutum Donatio Constantini sau Constitutum domini Constantini imperatoris).

429 Interpolare înseamnǎ altceva decât intercalare (eventual interpunere), care probabil este sensul dorit. În engleza americanǎ (vezi şi nota 470), interpolated are acest sens, dar nu şi în românǎ.

87

unul din ei, Muhammed ed Dhib, avea o caprǎ lipsǎ. Numaidecît porni în cǎutarea ei. Pe malul abrupt al Mǎrii Moarte, el observǎ nişte scobituri în stîncǎ şi a aruncat cu pietre într-acolo430.

O piatrǎ a intrat în scobiturǎ şi în cǎdere s-a auzit cǎ a spart ceva. Curios sǎ vadǎ ce s-a spart, copilul s-a cǎţǎrat şi a vǎzut cǎ acolo era o peşterǎ. S-a strecurat înǎuntru şi a observat cǎ piatra lui nimerise un vas mare de lut pe care l-a spart. În vas se afla, înfǎşurat în pînzǎ de in, un sul de piele pe care îl luǎ cugîndul cǎ îi va fi de folos spre a-şi face curele la sandalele lui. Dupǎ ce a ieşit afarǎ a împǎrţit pielea cu celǎlalt beduin. Nu-şi dǎdeau seama cǎ pe sulul acela puteau sǎ-şi cumpere mii de perechi de sandale431.

Sulul purta o scriere veche necunoscutǎ de ei. O parte a ajuns în atelierul unui cizmar din Betleem. Abia în 1948, s-a stabilit cǎ pergamentul constitue o descoperire de mare valoare, cǎci avea pe el anumite cǎrţi din Biblie. Imediat oamenii de ştiinţǎ au trecut la cercetǎri în regiunea Qumran şi rezultatele au întrecut cu mult toate aşteptǎrile. Au fost descoperite mai multe peşteri cu mii de suluri scrise432. I.D. Muşin vorbeşte de circa 40000 de fragmente de manuscrise433.

430 Manuscrisele de la Marea Moartǎ sunt manuscrise strǎvechi gǎsite în iarna anului 1947 de nişte pǎstori,

unul din ei numit Mohammed Ahmed el-Hamed (poreclit edh-Dhib, Lupul). Aceştia le-au dus nu unui cizmar ci unui anticar din Betleem, numit Ibrahim 'Ijha, care le-ar fi returnat copiilor, fiindu-i fricǎ cǎ ar fi putut fi furate din vreo sinagogǎ (era ajun de rǎzboi atunci). Pǎstorii le-au vândut apoi lui Khalil Eskander Shahin, poreclit "Kando", un alt negustor de antichitǎţi. Se pare cǎ acesta, sesizând valoarea sulurilor, s-ar fi angajat singur în excavaţii ilegale în zonǎ. În orice caz, copii au lǎsat sulurile în grija lui George Isha'ya, membru al bisericii ortodoxe siriene, pânǎ când târgul va fi încheiat avantajos pentru ambele pǎrţi. De la Isha'ya, vestea a ajuns la arhiepiscopul acestei biserici, Athanasius Yeshue Samuel, cunoscut ca Mar Samuel, ce a reuşit a cumpǎra celebrul sul al lui Isaia, Regulamentul comunitǎţii, Comentariile lui Habakkuk (Avacum) şi Geneza apocrifǎ (pe atunci numitǎ Sulul lui Lameh). Alţi arheologi au reuşit a pune mâna pe diverse alte suluri, unul fiind Eleazer Sukenik, arheolog evreu şi profesor la Hebrew University. De la acesta a ajuns informaţia la Dr. John C. Trevor, care era un fotograf pasionat. Pozele fǎcute de el sunt folosite şi azi, pentru cǎ originalele, aşa cum se întâmplǎ de obicei, deşi rezistǎ mii de ani în peşteri, nisip, lǎzi, se deterioreazǎ accelerat odatǎ scoase la ivealǎ. Rǎzboiul începând în martie 1948, sulurile au fost transportate, unii zic ilegal, la Beirut.Descoperirea n-a avut succes imediat, Israelul afându-se în plin rǎzboi de independenţǎ, Trevor anunţând decoperirea colegului sǎu, William Brownlee, de la American School of Oriental Research din Ierusalim. Ei au recunoscut imediat cǎ scrierea e aramaicǎ, conţine pasaje din biblie şi cǎ este chiar mai veche decât papirusul Nash, cel mai vechi manuscris cunoscut din biblia evreiascǎ. A trebuit însǎ ca sulurile sǎ fie autentificate, deoarece multe falsuri circulau în epocǎ. W. F. Albright227, unul dintre cei mai eminenţi specialişti în scrieri strǎvechi, le-a autentificat. Statul Israel s-a dat de ceasul morţii ca sǎ punǎ mâna pe ele, în cele din urmǎ reuşind, prin intermediul unui fals cumpǎrǎtor de antichitǎţi (vezi mai jos).O simplǎ istorioarǎ despre modul în care se fǎcea arheologie în acea vreme: Mar Samuel nu era deloc interesat în valoarea ştiinţificǎ a documentelor ci în cea pecuniarǎ. Astfel, el a dat urmǎtorul anunţ în Wall Street Journal, 1.6.1954 (p. 14): ""The Four Dead Sea Scrolls" Biblical Manuscripts dating back to at least 200BC, are for sale. This would be an ideal gift to an educational or religious institution by an individual or a group.". Anunţul a fost pus la "Miscellaneous For Sale"!. Anunţul a avut totuşi succes, Yigael Yadin, fiul lui Sukenik, şi ofiţer israelian, aflat în SUA pe atunci, le-a cumpǎrat contra 250000$.

431 Nu-şi dǎdeau seama pentru cǎ nici n-au luat.432 Doi arheologi evrei, Yizhak Magen şi Yuval Peleg, de la Israel Antiquities Authority, au îndrǎznit o ipotezǎ

fantasticǎ: în viziunea lor, esenienii n-aveau nimic de a face cu Qumran, peşterile acelea fiind doar accidental folosite pentru a ascunde sulurile cele preţioase. Qumran a fost doar un simplu atelier de olǎrit şi nu avea nimic comun cu secta. Qumran a fost distrus în 68 en ca ţintǎ secundarǎ a represiunii romane asupra Iudeii şi nu ca ţintǎ primordialǎ, aşa cum a fost Ierusalimul sau Masada, de exemplu. Acest lucru poate fi confirmat şi de relativa dispersie a informaţiilor religioase cuprinse în suluri, puţin probabil a proveni de la o singurǎ sectǎ, mai ales cǎ a fost identificatǎ şi o mare diversitate a scrisurilor de mânǎ.Cǎ a fost sau nu sediul Fiilor luminii422 (aşa cum a susţinut Roland de Vaux, preotul dominican francez, specialist în istoria anticǎ a Israelului, implicat în interpretarea şi publicarea sulurilor), conteazǎ prea puţin, ceea ce conteazǎ este descoperirea acestor suluri.

433 Fragmentele au fost cândva parte a 825 - 872 documente.

88

Din martie 1947, cînd a fost gǎsit primul sul, lucrǎrile de cercetǎri arheologice au durat peste zece ani. Pe lîngǎ suluri au fost gǎsite monede, vase de lut, instrumente de scris.

Între sulurile de piele ce conţineau Vechiul Testament s-a gǎsit şi cartea proorocului Isaia434. De notat este faptul cǎ avea şi capitolul 53. Oamenii voiau sǎ ştie cînd au fost puse acolo, ce vechime au sulurile. Stabilirea vechimii unui manuscris se face de experţi pe baza materialului pe care s-a scris, a felului cum s-a scris, adicǎ paleografia scrisului, ortografia scrisului, cuvintele folosite, ideile incluse, cerneala utilizatǎ. O metoda mai recentǎ este cea pe baza radioactivitǎţii carbonului 14. Experţii de la Institutul de Studii Nucleare din Chicago au cǎutat sǎ stabilieascǎ vechimea sulului. Examinînd radioactivitateacenuşei cu un contor Geigher, li s-a indicat cǎ ar fi din anii 166-233 în.Cr435. Deci cu mult înainte ca un creştin sǎ poatǎ scrie capitolul 53 din Isaia, el se afla în grota de la Qumran. Ştiinţa a limpezit şi lucrul acesta436.

Ce ne spune aceasta? Nimic altceva decît cǎ Biblia este adevǎratǎ437. Oamenii nu vreau sǎ accepte aceasta, dar în faţa ştiinţei, în faţa dovezilor de netǎgǎduit, trebuie sǎ plece capul şi sǎ tacǎ. E minunat cum în secolele al nouǎsprezecelea şi al douǎzecilea, secole ale necredinţei, Dumnezeu a fǎcut, ca nicicînd altǎdatǎ, ca tocmai ştiinţa sǎ vinǎ şi sǎ confirme adevǎrul Bibliei. Cu alte cuvinte, a luat armele necredinţei şi le-a fǎcut sǎ-I arate slava.

Manuscrisele din perioada interbiblicǎ de la Qumran au cǎpǎtat grai şi au mǎrturisit cǎ Biblia este adevǎratǎ438.

434 În 22 de exemplare.435 Cercetǎri recente l-au plasat în jurul anului 100 îen.436 Ştiinţa a dovedit cǎ profeţiile lui Isaia au existat şi au fost cunoscute într-un cerc larg de oameni. Oricine le

ştia putea sǎ încerce sǎ le aplice pentru a da impresia cǎ el este Mesiah.437 Sulul lui Isaia precum şi alte suluri din Vechiul testament prezintǎ diferenţe minimale între versiunea de la

Qumran (ca. 200 îen), versiunea greacǎ (Codex vaticanus842) din sec. IV şi cea masoreticǎ (sec. IX).Concluzia fireascǎ: anumite pǎrţi din Vechiul testament s-au pǎstrat aproape nealterate în timp.

438 Nu. Doar au mǎrturisit cǎ Vechiul testament a rǎmas constant în ultima perioadǎ de scriere a sa (reamintim cǎ şi acum, copiatorilor evrei le este impusǎ cu stricteţe obligaţia de a copia exact manuscrisul original iar proofingul se face în mod repetat, pentru a nu permite greşelilor umane sǎ altereze cuvântul lui Dumnezeu). Dar acest lucru se aplicǎ doar Vechiului testament, versiunea evreiascǎ.

89

H. PERIOADA NAŞTERII DOMNULUI ISUS

Credinţa noastrǎ este în Cristos Isus, Domnul nostru. Cele mai înverşunate atacuri au fost îndreptate asupra acelor pǎrţi din Scripturǎ care vorbesc despre El, îndeosebi în legǎturǎ cu naşterea Sa. S-a încercat totul spre a dovedi cǎ El nici n-a existat ca persoanǎ istoricǎ, cǎ totul este mit şi legendǎ439. Şi totuşi oamenii cred în El440. Pe ce se bazeazǎ crezul lor? Ce dovezi au cǎ El s-a nǎscut441? Simplu,experienţa cu El. Cei ce trǎiesc cu mine în casǎ nu au nevoie de certificatul meu de naştere442, ca sǎ ştie cǎ exist. Pǎrtǎşia cu mine este cea mai puternicǎ dovadǎ cǎ nu sunt un mit, ci o realitate. Dar în anumite ocazii sunt necesare şi dovezile scrise, documentele443.

În legǎturǎ cu naşterea Domnului Cristos, singurele documente ce le avem sunt Evanghelia lui Matei şi Luca444. Dar cum pentru un om este suficient sǎ aibe un singur certificat de naştere445, tot aşa şi pentru noi ar fi suficientǎ chiar o singurǎ Evanghelie, dar avem douǎ care vorbesc despre naşterea Sa446. Despre naşterea lui Avraam nu avem amǎnunte, cu toate acestea nimeni nu s-a gîndit sǎ-i tǎgǎduiascǎ

439 Ceea ce este din pǎcate adevǎrat.

Cǎ tot veni vorba despre mit, hai sǎ-l citǎm aici pe reprezentantul (autotitulat) unic al lui Dumnezeu pe Pǎmânt, papa Leon al X-lea (Giovanni di Lorenzo de' Medici, 11.12.1475 – 1.12.1521, papǎ din 11.3.1513; fiu al celebrului Lorenzo de' Medici; vǎrul sǎu, Giulio di Giuliano de' Medici, a devenit papa Clement VII945

(1523–34)). Conform lui John Bale (21.11.1495-11.1563; episcop de Ossory cu diplomǎ de Cambridge, un reformist înverşunat, salvat odatǎ chiar de Cromwell de furia arhiepiscopului de York), acesta ar fi spus (citat în The Pageant of the Popes, p. 178-180): "What profit has not that fable of Christ brought us!". Aceastǎ frazǎ celebrǎ s-ar fi gǎsit chiar şi în Enciclopedia Britanicǎ, ed. 11, vol. 19, pg. 217 (fiind eliminatǎ ulterior). El mai este creditat cu o altǎ faimoasǎ replicǎ: "De ce nu ne-am bucura de papalitate, dacǎ tot am primit-o de la Dumnezeu?".

440 Cred, pentru cǎ de mici sunt îndoctrinaţi de bisericǎ. De ce a fost nevoie de misionari şi de grele pedepse (şi distrugerea altarelor şi/sau a cǎrţilor sfinte este tot o pedeapsǎ) pentru creştinarea Americilor, Africii şi a Europei barbare, dacǎ biblia este aşa de adevǎratǎ, încât imediat se poate crede în ea?

441 Este chiar interesant de aflat, având în vedere un caz unic probabil în istoria justiţiei laice italiene: un caz care opune 2 bǎtrânei, Enrico Righi (76) şi Luigi Cascioli. Deşi sunt din acelaşi oraş şi au studiat împreunǎ şi la seminar, primul a ajuns preot iar al doilea ateu convins. Cascioli susţine cǎ pǎrintele Righi (şi prin extensie, biserica romano-catolicǎ) au încǎlcat 2 legi italiene: "Abuso di Credulita Popolare" şi "Sostituzione di Persona" (nu cred cǎ mai e nevoie de traducere). El susţine cǎ Isus a fost "modelat" de bisericǎ dupǎ Ioandin Gamala, un luptǎtor contra romanilor. Într-o carte a sa, The Fable of Christ, Cascioli a prezentat dovezi cǎ Isus n-a existat ca figurǎ istoricǎ. Procesul este pe încǎ rol (2006). Cascioli a precizat cǎ în Italia catolicǎ, ar fi o adevǎratǎ minune ca sǎ câştige acest proces.

442 Cine stǎ în casǎ cu domnul autor, normal cǎ sunt convinşi cǎ el existǎ, doar îl vǎd în fiecare zi. Chiar şi aşa, domnul autor tot trebuie sǎ arate un act de identitate în faţa autoritǎţilor, chiar dacǎ aceştia îl vǎd în faţa lor şi sunt convinşi cǎ existǎ. Dar pe Isus nu-l vede lumea în fiecare zi.

443 Dar sǎ nu confundǎm douǎ lucruri asemǎnǎtoare: certificatul de naştere şi persoana care-l poartǎ. Dacǎ ar fi fost aşa de simplu, n-ar fi trebuit ca nimeni sǎ aibǎ buletin, doar îl cunosc pǎrinţii. Buletinul, paşaportul (apropo, ele au pozǎ) sunt necesare pentru a-i conferi identitate omului în faţa unor necunoscuţi. Notarul şi poliţia conferǎ documentului girul autenticitǎţii, pentru cǎ nu oricine îşi poate scrie certificatul de naştere. Faptul cǎ Agatha Cristie a scris romane despre un oarecare Poirot, iar mai târziu altcineva a fǎcut şi filme dupǎ ele, asta nu înseamnǎ cǎ Poirot a existat, sau dacǎ da, cǎ ar fi fost inspector de poliţie.

444 Este adevǎrat cǎ numai Matei şi Luca povestesc pe larg despre aceastǎ naştere, dar în Ioan 7:41-42 se spune cǎ Isus nu este din Betleem, contrar celor doi. Se spune cǎ multe din cele fǎcute de Isus au fost fǎcute în deplinǎ cunoştinţǎ de aceste proorociri, în special Isaia şi Ieremia, dar iatǎ cǎ Miheia 5:1-3 prezintǎ un posibil Messiah, nǎscut la Betleem. Trebuie spus cǎ Ioan şi Marcu au sugerat cǎ Isus s-ar fi nǎscut la Nazaret, diametral opus faţǎ de Betleem. În orice caz, Nazaret este cunoscut abia din secolul III en iar cei doi evanghelişti au folosit cuvântul nazarinean şi nu nazaritean. Nazarinean înseamnǎ membru al unei secte numitǎ Nazarineanǎ, pe când nazaritean înseamnǎ locuitor din Nazaret.

445 Sǎ ne precizeze autorul, dacǎ tot ştie istorie, ce datǎ ar fi scris pe ipoteticul certificat de naştere al lui Isus? Pentru cǎ nici anul 0 (sau 1) şi nici 25 decembrie nu sunt datele exacte ale naşterii sale.

446 Una din legile lui Murphy spune cǎ un om care are un singur ceas ştie întotdeauna cât e ora, pe când cel cu douǎ ceasuri, nu ştie niciodatǎ. Aşa şi cu aceste "certificate de naştere", se cam contrazic între ele.

90

existenţa.447 Mulţimea urmaşilor lui sunt dovada categoricǎ cǎ a existat. Tot aşa mulţimea urmaşilor lui Isus448 este o dovadǎ cǎ El nu este doar un mit, ci o puternicǎ realitate.

Totuşi, pentru limpezirea noastrǎ în legǎturǎ cu cele descrise de Matei şi Luca, este bine sǎ analizǎm cîteva chestiuni.

1. Sunt vrednici de crezare evangheliştii?

Acceptarea spuselor unui om este în funcţie de creditul ce îl prezintǎ persoana respectivǎ. Omul dǎvaloare cuvintelor sale. Descrierea simplǎ şi sincerǎ ne face sǎ spunem cǎ sunt demni de crezare, chiar dacǎ nu ar mai fi nici o altǎ dovadǎ care sǎ confirme cele scrise de ei449. Ei descriu viaţa Domnului nostru Isus Cristos cu faptele Lui mǎreţe, dar descriu şi nereuşitele Lui încercǎri de a convinge pe cei din Nazaret450, pe cei din Capernaum, pe preoţi, ba nici fraţii Lui nu credeau cǎ El este Mesia. Ei redau pǎrerile altora despre El, cǎ este nebun, cǎ are drac, cǎ duce poporul în rǎtǎcire. Ei descriu sfîrşitul Sǎu tragic. Ei îşi mǎrturisesc chiar şi deficienţele lor: de multe ori nu înţeleg învǎţǎtura Lui, dorm în Ghetsemani, fug toţi la prinderea Lui, se îndoiesc la învierea Lui. Ei nu-L prezintǎ pe eroul lor ca pe unul aplaudat de toţi, ca pe unul care îi cucereşte pe toţi, ceea ce ar mirosi a ticluire451. Din contra, Îl aratǎ pǎrǎsit de toţi. Sinceritatea lor e izbitoare. Aceasta îi face demni de crezare452.

Pe de altǎ parte, potrivirea în totul a celor descrise de ei cu evenimentele istorice cunoscute453, cuobiceiurile vremii, cu denumirile geografice, cu poziţia locurilor, cu atmosfera politicǎ a vremii, suntgrǎitoare pentru orice cercetǎtor.

447 Hai sǎ recitim cu atenţie capitolul II.A.4. Avram nomadul. Dacǎ autorul nu ştie nici mǎcar ce a scris el însuşi,

ce pretenţie mai putem avea de la o tratare istoricǎ corectǎ a faptelor? Sau poate cǎ e doar o strategemǎ şmecherǎ, poate am uitat noi între timp, cǎ biblia e corectǎ, numai un anume capitol şi numai unul e considerat incorect de cǎtre necredincioşi, strategemǎ repetatǎ succesiv, capitol cu capitol.

448 Care urmaşi ai lui Isus? Pentru cǎ biserica catolicǎ (dar şi cea ortodoxǎ) considerǎ cǎ Isus n-a avut nici soţie, nici amantǎ (ţiitoare - în limbaj biblic) şi deci nici copii. Vezi şi nota 1069.

449 Fals. Este perfect adevǎrat cǎ valoarea persoanei dǎ greutate spuselor sale, dar ce ne facem când avem 4 persoane "cu greutate" care se contrazic între ele, iar alte dovezi nu prea ar mai fi? Noroc cǎ au apǎrut între timp şi alte persoane (documentele de la Nag Hammadi), şi ele "cu greutate", dar care au fost descalificate "la preselecţia" iniţialǎ. În zilele noastre numim aşa ceva cenzurǎ şi este contrar legii în multe ţǎri.

450 Nazaret nu a apǎrut în istorie mai devreme de secolul III en, deci la ca. 250 de ani dupǎ crucificare. Toate documentele civile nu menţioneazǎ acest loc. Existǎ o totalǎ lipsǎ de obiecte istorice mai vechi de 2 en la faţa locului, încât este aproape sigur cǎ Nazaret nu a existat pe vremea naşterii lui Isus dar cǎ, probabil, s-ar fi dezvoltat pe parcurs pânǎ ar fi ajuns un sǎtuc, în vremea faptelor lui (dar pânǎ şi acest lucru contrazice evangheliile).

451 Nu chiar. Oricum, partea cu aplauzele o face preotul, bazându-se pe lipsa de interes a poporului pentru a citi singur o carte, mai greu de înţeles. În caz contrar, nu ar mai fi nevoie de predicǎ.

452 Sǎ nu uitǎm cǎ un inocent poate repeta o minciunǎ ce i s-a "servit" cu titlu de adevǎr, cu cea mai curatǎ nevinovǎţie (şi minciuna nu iese nici la poligraf - pentru cǎ omul este absolut convins de adevǎrul spuselor sale, chiar dacǎ este un neadevǎr).

453 Altǎ frazǎ sforǎitoare, de genul repetǎrii la infinit a frazei "Biblia este adevǎratǎ", pentru cǎ se ştie cǎ o minciunǎ repetatǎ la nesfârşit devine în cele din urmǎ adevǎratǎ. Cât de bine se potriveşte biblia cu faptele istorice cunoscute, cititorul a avut ocazia sǎ vadǎ în cele 453 de note de subsol de pânǎ acum. Iar cât priveşte compararea Noului testament cu faptele istorice, este foarte dificil din cel puţin 3 cauze:• Noul testament nu reprezintǎ ceea ce s-a întâmplat cu adevǎrat ci ceea ce au considerat necesar sǎ fie

scris în el de generaţii succesive de "pǎrinţi ai bisericii" (revizuiri, rescrieri, selectǎri de materiale, chiar falsuri în documente etc.)

• Istoria laicǎ a fost vânatǎ pentru a fi distrusǎ sau corectatǎ în conformitate cu biblia, în unele cazuri s-au inventat documente aşa-zis istorice (vezi cazul Eusebius810- şi alţii).

91

Sir William M. Ramsay454 a fost un necredincios. Ideile necredinciosului Bauer455 şi a Şcolii de Tübingen au pus stǎpînire pe gîndirea sa. Dar dupǎ minuţioase investigaţii fǎcute în pǎrţile Asiei Mici şi analiza la faţa locului a celor spuse de Luca, necredinţa i-a fost spulberatǎ şi a devenit un bun credincios. El îl descrie pe Luca ca pe "unul dintre istoricii de prim rang". El a scris mai multe cǎrţi încare aratǎ cǎ scriitorii Noului Testament sunt vrednici de toatǎ încrederea. Întruna spune: "Pot sǎ afirm deschis cǎ am pornit la aceastǎ investigaţie fǎrǎ vreun prejudiciu în favoarea concluziei pe care acum încerc s-o justific cititorului. Din contra, am pornit cu o minte împotrivitoare, cǎci spiritul ingenios şi

• Multe documente relevante, deopotrivǎ clerice şi laice, sunt considerate a fi încǎ pierdute (fie cǎ sunt cu

adevǎrat pierdute, fie cǎ stau necunoscute prin mǎnǎstiri, fie sunt cunoscute şi ţinute la secret, fie cǎ sunt ascunse de colecţionari, cum s-a întâmplat cu Evanghelia dupǎ Iuda).

Însǎ documentele de care dispunem astǎzi ne permit sǎ afirmǎm categoric cǎ biblia diferǎ substanţial de realitatea istoricǎ, imparţialǎ.

454 Este vorba despre Sir William Mitchell Ramsay (15.3.1851 - 20.4.1939), arheolog scoţian, şi nu despre mult mai celebrul Sir William Ramsay (2.10.1852 – 23.7.1916), chimist scoţian şi laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1904.Acest Sir Mitchell Ramsay (Mitchell era numele de familie al mamei, Ramsay al tatǎlui) a fost un arheolog suficient de proeminent la timpului (de aceea a şi fost fǎcut cavaler în 1906, la 4 ani dupǎ chimistul cu acelaşi nume, şi nu pentru opera sa ci cu ocazia jubileului de 400 de ani a Universitǎţii din Aberdeen). Pentru a vedea orientarea arheologiei fǎcute de acesta, iatǎ lista lucrǎrilor publicate:1890 -- The Historical Geography of Asia Minor1893 -- The Church in the Roman Empire before A.D. 1701895 -- St. Paul the Roman Citizen and Traveler1895 -- The Cities and Bishoprics of Phrygia, vol 1, pt 11897 -- The Cities and Bishoprics of Phrygia, vol 1, pt 21898 -- Was Christ Born at Bethlehem?1904 -- The Letters to the Seven Churches1907 -- The Cities of St. Paul: Their Influence on His Life and Thought1908 -- Luke the Physician1911 -- The First Christian Century1915 -- The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New Testament1927 -- Asianic Elements in Greek Civilization1898 -- The Social Basis of Roman Power in Asia Minor1899 -- A Historical Commentary on St. Paul's Epistal to the GalatiansÎn mod evident autorul fǎcea parte din curentul numit mai târziu Biblical archeology, cu scopul declarat de a demonstra acurateţea bibliei pe bazǎ de descoperiri arheologice.

455 Bruno Bauer (6.9.1809 – 13.4.1882), teolog, filozof şi istoric german. A studiat teologia la Berlin, apoi a început sǎ o predea. A fost adept al lui Hegel. A scris câteva cǎrţi de analizǎ teologicǎ, dar Herr Dr. Hengstenberg. Kritische Briefe über den Gegensatz des Gesetzes und des Evangeliums (1839) a fost atât de radicalǎ încât Prusia (condusǎ de regele Friedrich Wilhelm IV, un creştin fanatic) i-a retras licenţa în 1842. Cartea sa Das Entdeckte Christentum (1843) a fost interzisǎ, vânatǎ pentru a fi distrusǎ, dar o copie de-a ei a fost regǎsitǎ în 1927. Prima "ispravǎ" a lui Bauer a fost,de fapt, Viaţa lui Isus (1835), o carte în care Bauer era de pǎrere cǎ evangheliile erau doar nişte simple mituri iar viaţa lui Isus o legendǎ. A lansat teoria conform cǎreia evangheliile au fost scrise ca o reacţie la rǎzboaiele iudeo-romane (66-70 en), cu scop exclusiv propagandistic. Mai lanseazǎ şi teoria conform cǎreia Marcu ar fi fost primul şi singurul evanghelist, ceilalţi doar preluându-l şi modificându-l. A fost adept al teoriei conform cǎreia anumite scrisori pauline sunt falsuri din secolul urmǎtor (doveditǎ ulterior ca parţial adevǎratǎ). Conform lui Bauer, Marcu, posesor al unui nume tipic roman (nu grecesc sau evreiesc), ar fi fost un cǎlǎtor italian ce cunoştea bine atât Roma cât şi Alexandria, care a scris evanghelia sub influenţa lui Seneca494 şi ar fi eliminat mare parte din "prostiile" originare, evreieşti. Bauer a demonstrat cǎ autorul a folosit retorica senecianǎ, contrar credinţei comune şi false conform cǎreia Seneca ar fi fost el însuşi un creştin. Albert Schweitzer, catolic devotat, a fost şi el uimit de câtǎ analizǎ a putut face Bauer Noului testament. Iatǎ un fragment aici.Bauer a mai fost atacat şi pe tǎrâmul antisemitismului, un curent în plinǎ vogǎ (datorat şi ascensiunii economice a bancherilor evrei). Aparent atacul a provenit în urma unui comentariu, de bun simţ, fǎcut în 1843, în care, întrebat fiind ce pǎrere are despre acordarea de anumite drepturi civile evreilor, ar fi rǎspuns: "cum ar putea ei, strǎini fiind, sǎ primeascǎ nişte drepturi civile pe care nu le au, în ţara lor, nici mǎcar germanii?!"Un elev de-al lui Bauer a fost celebrul Karl Marx, prin intermediul cǎruia l-a cunoscut şi pe Fredrick Engels. Cum aceştia 2 erau evrei, ruptura a venit de la sine. Bauer n-a fost niciodatǎ cǎsǎtorit.

92

aparenţa de ceva deplin a teoriei Tübingen, m-au convins cu totul pe acea vreme... mai recent am fost adus în contact cu cartea Faptele Apostolilor, ca o autoritate din pricina topografiei, a antichitǎţilor şi a societǎţii din Asia Micǎ. Ea s-a nǎscut în mine în mod gradual vǎzînd cǎ în diferite detalii naraţiunea aratǎ adevǎr minunat."

Ceea ce a produs schimbarea radicalǎ a opiniei în Ramsay a fost investigaţia arheologicǎ care i-a demonstrat prin vestigiile trecutului, precum şi prin geografia şi topografia locurilor, cǎ Luca este vrednic de crezare în tot ce a scris456.

2. Oare a existat recensǎmîntul?

În Luca 2:1-3 citim: "În vremea aceea a ieşit o poruncǎ de la Cezar August457 sǎ se înscrie toatǎ lumea. Înscrierea aceasta s-a fǎcut întîia datǎ pe cînd era dregǎtor în Siria Quirinius. Toţi se duceau sǎ se înscrie, fiecare în cetatea lui."458

456 Acceptând, numai de dragul argumentǎrii, cǎ evanghelia dupǎ Luca e adevǎratǎ, cum rǎmâne cu ceilalţi

evanghelişti, care se contrazic între ei?457 Augustus (IMP•CAESAR•DIVI•F•AVGVSTVS, 23.9.63 îen – 19.8.14 en), pe numele lui Gaius Julius

Caesar Octavianus (C•IVLIVS•C•F•CAESAR•OCTAVIANVS) înainte de 27 îen, a fost unul dintre cei mai importanţi împǎraţi din istoria imperiului roman. A fost, de altfel, şi primul care a purtat titlul de împǎrat(imperator). A terminat epoca rǎzboaielor interne (civile) şi a conferit Romei mult dorita şi bine cunoscuta Pax Romana care a durat mai bine de 200 de ani. Tatǎl sǎu a fost guvernator în Macedonia, dar mama lui, Atia, a fost nepoata lui Iulius Cezar846, unde a şi locuit o vreme, în copilǎrie. Atia s-a opus ca Octavianus sǎ participe la campania lui Cezar din Africa, dar n-a putut împiedica participarea lui la cea din Spania (din nefericire, Octavianus s-a îmbolnǎvit chiar înainte de îmbarcare şi a rǎmas acasǎ). Impresionat de curajul tânǎrului, Cezar şi-a modificat testamentul în secret pentru a-l include pe prima poziţie. Cezar n-avea copii şi l-a adoptat (cu care ocazie numele lui Octavius (al şaptelea [copil]) s-a schimbat în Octavianus). La moartea lui Cezar, Octavianus şi-a recrutat oameni dintre vechii legionari ai lui Cezar, aducând şi argumentul suprem cǎ este fiu de zeu (Cezar fiind zeificat ceva mai devreme). A participat la al doilea triumvirat împreunǎ cu Marc Antonius şi Marcus Aemilius Lepidus, un triumvirat de data asta complet legal. Dupǎ ce au învins la Philippi pe Marcus Junius Brutus şi pe Gaius Cassius, Octavian s-a dus la Roma, dar Marc Antoniu s-a îndreptat cǎtre Egipt, unde a cunoscut-o pe Cleopatra VII, de care s-a îndrǎgostit.Octavian a divorţat de Clodia Pulchra (aparent, Clodia a fost returnatǎ "intactǎ" pǎrinţilor - lucru confirmat de o scrisoare a lui Octavian cǎtre fosta soacrǎ, Fulvia), pentru a o lua pe Scribonia, care i-a dǎruit singurul sǎu copil, pe Iulia (nǎscutǎ chiar în ziua în care Octavian divorţa de ea, pentru a se însura cu Livia Drusilla, fosta soţie a lui Tiberius Claudius Nero1083). Iatǎ cum micile fapte genereazǎ mari acţiuni. Fulvia, soţia lui MarcAntoniu (Clodia era fata Fulviei cu primul soţ) a pornit la atac, convingându-l pe acesta şi pe fratele sǎu, Lucius Antonius, sǎ seridice cu legiuni contra lui Octavian. La Perugia, Octavian i-a învins pe Fulvia şi Lucius (40 îen) şi i-a trimis în exil. Triumviratul s-a reformat (Marc Antoniu avusese însǎ timp sǎ-i facǎ trei copii Cleopatrei) şi împǎcat, Octavian dându-i lui Marc Antoniu de soţie chiar pe sora sa, Octavia (ce i-a dǎruit 2 fete, ambele cu numele de Antonia!!!). În 37 îen, Antoniu a pǎrǎsit-o pe Octavia pentru Cleopatra. Atât i-a trebuit lui Octavian: în 32 îen a convins senatul cǎ Marc Antoniu e un trǎdǎtor ce delǎsa treburile imperiului pentru a se huzuri cu un inamic al republicii, senatul votând rǎzboiul. Acesta a fost decis la Actium(31 îen), unde Antoniu a fost pǎrǎsit de oamenii sǎi (şi de Cleopatra), ambii refugiindu-se în Egipt, unde s-au sinucis, iar Cezarion, fiul lui Cezar, a fost asasinat şi el (Octavian ar fi spus cǎ 2 Cezari sunt cu unul preamulţi). Dupǎ aceastǎ campanie, Octavian a convins senatul sǎ-l numeascǎ consul. Ulterior, în 27 îen, Octavian a fost numit Augustus şi Princeps. Scopul fiind de a delimita regimul de teroare al lui Octavian de cel conciliant al lui Augustus. Lucru suprinzǎtor pentru un senat care, pentru aceleaşi privilegii, îl asasinase pe Cezar (Antoniu şi Octavian însǎ "curǎţaserǎ" senatul de astfel de "elemente subversive"). Totuşi, în 22 îen, Augustus a pierdut "alegerile" pentru un nou mandat de consul, dar poporul a forţat senatul sǎ-l numeascǎ iarǎşi consul (19 îen). Dupǎ moartea lui Lepidus în 13 îen, Augustus a devenit şi Pontifex maximus, cel mai înalt rang religios din imperiu (şi papa se numeşte astǎzi aşa).Succesiunea: la început Octavian l-ar fi preferat pe Marcellus, nepot de sorǎ, dar acesta a murit în 23 îen. Apoi s-ar fi reorientat cǎtre copii proveniţi din fiica sa, Iulia, cu Agrippa: Gaius Caesar, Lucius Caesar, Vipsania Julia, Agrippina cea bǎtrânǎ şi Postumus Agrippa. Primii doi chiar au fost adoptaţi întru acest scop, dar Augustus s-a rǎzgândit din nou, preferându-i pe fii sǎi vitregi de la Livia Druscilla: Nero Claudius Drusus

93

Ca sa-l discrediteze pe evanghelistul Luca şi spre a-şi susţine teza cǎ Isus este doar un mit, scepticii au afirmat cǎ n-a existat niciodatǎ un aşa recensǎmînt al oamenilor în imperiul roman, ci se fǎcea doar un recensǎmînt al animalelor, dar pentru acesta nu trebuia sǎ se deplaseze în alte localitǎţi459.

Acum, pe cine sǎ credem? Cine are dreptate? Cine ştie mai bine cum s-au petrecut lucrurile: cei de astǎzi sau Luca care a trǎit atunci460? Mintea sǎnǎtoasǎ îmi spune cǎ Luca. Totuşi ca sǎ fiu mai sigur mǎadresez arheologiei. Are ea ceva ce poate sǎ mǎ ajute sǎ vǎd adevǎrul? Da, slavǎ Domnului, are. Dinnisipurile Egiptului au fost scoase la luminǎ mai multe papirusuri, care sunt grǎitoare. Iatǎ aici un document, care este formularul unui recensǎmînt, completat în anul 48 d. Cr.:"Cǎtre Dorion, magistratul şef şi cǎtre Didymus, secretarul oraşului, de la Thermoutharion, fiica lui Thoonis, cu protectorul ei Apollonius, fiul lui Sotades. Locatarii casei ce-mi aparţine în ulicioara de miazǎzi, sunt: Thermoutharion, o sclavǎ liberatǎ a susnumitului Sotades, în vîrstǎ de 65, de înǎlţime mijlocie, cu tenul de culoarea mierei de stup, avînd o faţǎ lungǎ şi o cicatrice pe genunchiul drept. (Un şir care descrie pe o altǎ femeie este lipsǎ)... Eu, susnumita Thermoutharion (documentul continuǎ cu o declaraţie fǎcutǎ sub prestare de jurǎmînt) cu protectorul meu numitul Apollonius, jurǎm pe Tiberius Claudius494, Cezarul Împǎrat, cǎ i-am declarat în mod sigur, onest şi vrednic de încredere pe cei ce

Germanicus şi Tiberius Claudius Nero1083. Mai mult, dupǎ ce Agrippa a murit în 12 îen, Tiberius a fost "rugat" sǎ divorţeze pentru a o lua de soţie pe Iulia, vara sa. Lucrurile s-au complicat atunci când Gaius şi Lucius au murit în 3 sau 4 şi respectiv 2 en, Octavian adoptându-l pe Tiberius1083, cu singura cerinţǎ ca acesta sǎ-l adopte la rându-l lui pe Germanicus, fiul fratelui sǎu. Asta s-a şi întâmplat, dupǎ moartea lui Octavianus, în 19.8.14 en, Tiberius a fost numit împǎrat şi succesor, reuşind sǎ scape imediat de posibila pretenţie a lui Postumus Agrippa, într-un mod neortodox (asasinat). Luna morţii sale, August, a fost numitǎ aşa în cinstea lui, înainte numindu-se cât se poate de simplu, Sextilis (adicǎ a şasea). Mai mult, lungimea de 31 de zile a fost stabilitǎ pentru a nu fi mai prejos de luna Iulie, cea numitǎ dupǎ Cezar.

458 Recensǎmântul lui Publius Sulpicius Quirinius (Cyrenius) a fost ordonat pentru provinciile romane Siria şi Iudeea (care includeau Samaria, Iudeea şi Idumea), desigur în scopul colectǎrii taxelor. A fost ordonat de cǎtre Augustus457 (vezi nota 464 care explicǎ recensǎmintele romane). Luca considerǎ cǎ recensǎmântul a avut loc pe timpul naşterii lui Isus, contrazicând informaţiile lui Josephus Flavius50, dar şi alte cronologii obţinute din alte evanghelii.Luca şi Matei plaseazǎ naşterea lui Isus pe vremea lui Irod cel Mare419 (care a murit în martie-aprilie 4 îen), Josephus plaseazǎ recensǎmântul în anul 6 en. Acesta este una din problemele care trebuiau lǎmurite.Din pǎcate, nu existǎ informaţii istorice despre Isus în afara evangheliilor. Cele 2 însemnǎri mai importante (vezi la sfârşit) sunt presupuse falsuri timpurii ale bisericii primare.Lǎsând la o parte cǎ o femeie gravidǎ în ultimele luni ar fi strǎbǎtut diagonal toatǎ Iudeea şi trecând prin Samaria (ţarǎ duşmanǎ), Luca spune cǎ Maria era însǎrcinatǎ în acelaşi timp cu Elisabeta, ruda/verişoara ei (2:1-7, 1:36), care ar fi fost gravidǎ pe vremea lui Irod (1:5), fǎcând deci cele 4 evenimente sincrone (guvernarea, recensǎmântul, Irod, naşterea).Matei (2:16) precizeazǎ cǎ Irod ar fi ordonat ca toţi copii sub 2 ani sǎ fie omorâţi, plasând naşterea lui Isus cel mai târziu în anul 6-4 îen (de remarcat cǎ acest episod nu este de gǎsit în nici o altǎ scriere biblicǎ veche, poate cu excepţia istoriei lui Moise - dar este de gǎsit în istoria lui Mithras, zeu persan. De fapt, mithraismul este precursorul cel mai evident al creştinismului. Vezi nota 478). Josephus50 precizeazǎ însǎ extrem de corect cǎ Quirinius, senator roman atunci, a ajuns guvernator al Iudeii dupǎ exilul lui Irod Archelaus, succesorul lui Irod cel Mare419, şi cǎ recensǎmântul ar fi fost ordonat în al 37-lea an de la bǎtǎlia de la Actium, adicǎ în 6 en. Despre Quirinius mai aflǎm unele lucruri şi din analele lui Tacit53 (3:48).

459 Recensǎmântul aşa cum a fost descris de Luca, corespundea mai degrabǎ versiunii evreieşti (bazate pe familie/trib) decât celei romane (pe bazǎ de loc). Faptul cǎ uneori trebuia ca lumea sǎ şi cǎlǎtoreascǎ este atestat de anumite papirusuri.Este însǎ extrem de interesant, cel puţin pentru "necredincioşi", sǎ aflǎm cǎ în 1 Cronici 21:1-3 şi 17 recensǎmântul evreilor este considerat ca fiind opera diavolului. Desigur cǎ Dumnezeu s-a rǎzbunat pe cei nevinovaţi, ca de atâtea ori în biblie.

460 Posibil sǎ fi trǎit atunci, dar n-a fost martor ocular al evenimentelor.

94

locuiesc cu mine, nici pe un strǎin, nici pe un Alexandrian nici pe un liberat, nici roman, nici egiptean decît pe cei spuşi mai sus. Dacǎ jur adevǎrat, binele sǎ mǎ însoţeascǎ, dacǎ fals, contrariul."461

Iatǎ încǎ un document. El este cu privire la recensǎmîntul din anul 104 d.Cr.

Prefectul Egiptului cere înscrierea fiecǎruia în cetatea sa:"Gaius Vibius, prefectul şef al Egiptului. Din pricina apropierii recensǎmîntului, este necesar ca toţi cei care pentru anumite motive locuiesc în parte decît districtul lor, sǎ se pregǎteascǎ de îndatǎ sǎ se reîntoarcǎ la guvernǎmîntul lor, spre a putea completa formularele de înregistrare a familiei şi ca sǎ-şi poatǎ reţine pǎmînturile cultivate ce le aparţin..." Documentul aratǎ clar cǎ fiecare trebuie sǎ se înscrie în cetatea lui cum scrie Luca, cǎci şi Palestina aparţinea stǎpînirii romane ca şi Egiptul462. Mai mult, din document reiese cǎ se fǎcea periodic, el spune cǎ recensǎmîntul se apropie463. Azi se ştie cǎ romanii fǎceau recensǎmîntul la patrusprezece ani464. Mai sunt documente cu privire la recensǎmintele din anii 34, 48, 62, 90, 104, 118, 132 şi 230 d.Cr.465

Referinţe indirecte sunt şi cu privire la cel din anul 20.

A tǎgǎdui astǎzi recensǎmîntul pomenit de Luca înseamnǎ sǎ fi rǎmas în urmǎ cu cunoştinţele, cǎci arheologia a limpezit de mult lucrul acesta.

3. A trǎit Irod pe vremea naşterii?

Iatǎ o altǎ problemǎ ridicatǎ de unii. În Evanghelia dupǎ Matei cap.2 v.1 citim: "Dupǎ ce s-a nǎscut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împǎratului Irod419..."

461 Anumite documente au fost descoperite în Palestina şi sunt datate din ca. 20 en pânǎ în epoca lui

Constantin cel Mare843. Ele menţioneazǎ anumite date despre fiecare familie, informaţii date de cǎtre capul familiei. Autenticitatea lor rǎmâne încǎ dubioasǎ.

462 Deci, recapitulǎm: o altǎ provincie (Palestina nu era provincie ci protectorat464) şi 100 de ani mai târziu.463 Unde scrie cǎ se fǎcea periodic?464 Periodicitatea recensǎmintelor romane nu este decât parţial atestatǎ de documente. În mod normal, ele

aveau loc la puţin timp dupǎ schimbarea împǎraţilor, ca sǎ se ştie cam ce taxe se pot colecta. Dovezile strânse pânǎ acum sunt: informaţii disparate de prin arhive, papirusuri egiptene (noi), anumite inscripţii.În ceea ce-l priveşte, Augustus457 a avut un interes deosebit în a-şi cunoaşte supuşii, cel puţin din acest punct de vedere. Dovedite sunt recensǎmintele din 28 îen, 8 îen şi 14 en. Dovezi despre recensǎminte regulate existǎ doar pentru Egipt şi Sicilia (deoarece erau regiuni care produceau cereale şi alte bunuri, absolut necesare imperiului - ce producea oare Palestina în afarǎ de revolte şi tulburǎri sociale?). Recensǎmintele în Egipt erau fǎcute conform calendarului egiptean, cel folosit şi pentru planificarea recoltei.Un alt recensǎmânt, în afara celui lui Josephus50 din 6 en, a fost descris de Orosius1075 (ca. 385-420) pentru 3 îen. Orosius este însǎ o sursǎ istoricǎ târzie şi pǎrtinitoare (a fost preot), deşi a trǎit în Palestina o parte din viaţǎ.Ceea ce este important este cǎ imperiul roman nu fǎcea recensǎminte în teritoriile care nu-i aparţineau. Desigur cǎ regatul lui Irod419 era supus puterii imperiale, mai ales militare, dupǎ ocuparea Siriei de cǎtre Pompei417 în 48 îen, şi plǎtea tribut Romei, dar nu fǎcea parte, legal, din imperiu (altminteri ar fi fost o provincie şi nu un regat - dacǎ vreţi la fel ca bazele militare NATO din România de azi). Deoarece tributul era mare trebuia ca şi taxele impuse sǎ fie mari, aşadar rǎscoala zeloţilor din 6 en provocatǎ de acel recensǎmânt, care a atras atenţia lui Josephus Flavius50, ar fi putut fi o repetare a celei din 4 îen (moartea lui Irod cel Mare şi venirea pe tron a lui Irod Archelaus, fiul lui şi frate al celebrului Irod Antipa) când s-a solicitat o reducere a taxelor. Atunci nu s-a întâmplat nimic, deci un recensǎmânt în acea perioadǎ ar fi fost oarecum exclus.Iudeea a devenit provincie romanǎ în anul 6 en, ceea ce spune cǎ un recensǎmânt ordonat de împǎratul roman era perfect posibil şi justificat. În anii 7-6-5-4-3-2 îen (când ar fi plasatǎ naşterea lui Isus, vezi nota 477) Iudeea nu aparţinea Romei ci era încǎ un regat independent (chiar dacǎ ocupat militar).Şi chiar dacǎ am admite periodicitatea recensǎmintelor, tot nu rezultǎ un recensǎmânt în anii 7-1 îen.

465 Periodicitatea de 14 ani înseamnǎ: 20îen, 6îen, 8en, 22, 36, 50, 64, 76, 90 şi 104. Câte date se potrivesc?

95

Despre Irod se ştie cǎ a domnit între anii 37 - 4 în.Cr. În anul 4 a murit. Cum se poate ca el sǎ fi trǎit pe vremea naşterii din moment ce a murit în anul 4 în.Cr.? întreabǎ unii vrînd sǎ arate cǎ ce a scris Matei nu este adevǎrat466.

Cei ce ridicǎ aceastǎ problemǎ ori nu ştiu, ori se fac cǎ nu ştiu un amǎnunt care astǎzi este atît de cunoscut467: greşala lui Dionysius Exiguus468, cînd a calculat datele calendaristice.

Conform relatǎrilor lui Iosif Flaviu50, Irod419 a murit la Ierihon în valea Iordanului pe data de 13 martie469, deci cu ceva înainte de Paştele evreieşti ale anului 750 de la fondarea Romei. Acest istoric mai face specificarea cǎ în acea noapte a fost o eclipsǎ de lunǎ. Pe baza calculelor matematice a eclipselor lunii, s-a confirmat data morţii lui Irod, relatatǎ de istoricul evreu.

Dr. Edward Robinson309 precizeazǎ: "Prezenta erǎ creştinǎ, care a fost fixatǎ de cǎlugǎrul Dionysius Exiguus468 în secolul al şaselea, asuma470 cǎ anul erei creştine ar coincide cu anul 754 de la fondarea Romei. În orice caz, era noastrǎ începe cu mai bine de patru ani mai tîrziu decît ar trebui."

Pînǎ în secolul al şaselea, anii s-au socotit de la fondarea Romei. În anul 526 d.Cr. împǎratul Iustinian471 a însǎrcinat pe cǎlugǎrul Dionysius Exiguus468, sǎ întocmeascǎ un calendar creştin, care sǎmeargǎ în urmǎ pînǎ la naşterea lui Isus. În socotelile sale, cǎlugǎrul a greşit472 şi în loc sǎ punǎ

466 Matei a mai scris în penultimul capitol, 27:45, 51-53 şi despre întunecarea produsǎ între orele 6 şi 9

(eclipsǎ) precum şi de morţii care umblau pe strǎzile Ierusalimului, ambele în vremea crucificǎrii. Cu excepţia lui Thallus1071, nimeni n-a descris eclipsa, chiar oamenii de ştiinţǎ aflaţi prin preajmǎ. Iar învierea morţilor ar fi generat o agitaţie şi mai mare decât învierea unui singur om, fie el chiar şi Isus.

467 Acest amǎnunt n-are legǎturǎ cu problema realǎ. Problema realǎ este: În ce an, lunǎ şi zi s-a nǎscut Isus?468 Dionysios Exiguus, un cǎlugǎr din Dobrogea de azi, s-a apucat el însuşi sǎ calculeze datele în care vor

cǎdea sǎrbǎtorile pascale, calendar înfǎţişat apoi papei Ioan I. El a fǎcut multe erori în calculele sale, ceea ce a dus la acceptarea calendarului AD abia prin secolul XIX, ca. 300 de ani mai târziu.Motivul practic care l-a determinat pe Dionysius n-a fost, aşa cum foarte multǎ lume crede încǎ, deficienţa calendarului iulian, ci faptul cǎ a considerat o blasfemie ca aniversarea paştelui (şi implicit a crǎciunului) sǎ fie definite pe baza calendarului diocleţian (Diocleţian a fost un împǎrat abil, care a adus valuri de reforme imperiului, salvându-l de la colaps pentru cel puţin 400 de ani. În acelaşi timp, el a adus cu sine al doilea şi ultimul val de represiuni contra creştinilor).Pentru a lǎmuri mai bine: calendarul iulian este un calendar care specificǎ numǎrul de luni din an, numǎrul de zile din lunǎ, când începe anul etc. Calendarul diocleţian era exact cel iulian, doar cǎ numerotarea diferea, şi era bazatǎ pe consuli. Aşa cum se spune şi în biblie, de atâtea ori: în anul al şaptelea al domniei lui Ionescu, în anul al doilea de când era rege Popescu etc. Pânǎ la reforma gregorianǎ, toate celelalte reforme n-au vizat decât mutarea unui jalon temporal de colo-colo.Dionysius a calculat calendarul sǎu în 525, deci cu 2 ani înainte ca Iustinian471 sǎ devinǎ împǎrat (este adevǎrat, a fost coregent multǎ vreme înainte de a fi proclamat împǎrat). Nu existǎ vreo dovadǎ cǎ papa Ioan sau împǎratul Iustinian l-ar fi însǎrcinat pe Dionysius cu acest calendar.

469 Josephus Flavius50 (Istoria evreilor 17:167) a spus doar cǎ a fost eclipsǎ de lunǎ, calculat apoi de astronomi la 13 martie 4 îen (eclipsǎ parţialǎ de lunǎ).

470 Cuvânt corect: presupunea. Aproape sigur cuvântul englezesc din text era assumed. Asuma înseamnǎ cu totul altceva în limba românǎ, chiar dacǎ este şi el tot un neologism. Mai este ceva de spus?

471 Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus (Iustinian I, 11.5.483–13.11.565, împǎrat din 1.8.527), sanctificat ulterior, e cunoscut pentru edictele sale religioase, unele absurde astǎzi, dar care au servit de minune intereselor bisericii timpurii. De exemplu, noţiunea de Sfânta Treime a fost implementatǎ chiar şi prin legi civile. Cea mai gravǎ "abatere" a sa a fost trecerea în controlul statului a Academiei lui Platon554 din Atena în 529 (echivalentǎ cu distrugerea ei, pentru cǎ pǎgânismul fusese interzis încǎ din vremea lui Teodosian I998).

472 Ba nu a greşit deloc: Dionysius468 a plecat la stabilirea datei de naştere a lui Isus conform Bibliei, a obţinut aceastǎ datǎ şi apoi a comparat cele douǎ calendare. Practic el a adǎugat perioada de 95 de ani a calculelor sale (tabela sa avea o periodicitate de 95 de ani, spre deosebire de calendarul alexandrian, utilizat

96

naşterea în anul 749, anul Romei, a pus-o în anul 754473. Acest calendar a fost folosit în lucrǎri istoricede Bede474, la începutul secolului al VIII-lea şi nu mult dupǎ aceea a fost introdus în transcrierile publice de împǎraţii francezi Pepin475 şi Carol cel Mare476. Dionysius nu a dat naştere erei creştine, ci doar a calculat-o şi cum nu a posedat toate datele pe care le avem noi azi, a greşit cu cinci ani.

în acea vreme, de 18 ani) la tabela alexandrinǎ a lui Cyril (cine a fost Cyril, vezi nota 991 cu povestea Hypathiei, aflatǎ la pagina 230). Pe Dionysius468 nu l-a interesat anul fondǎrii Romei, oricum nimeni nu-l folosea, atunci era anul 247 al lui Diocleţian. Abia cercetǎri recente au dovedit cǎ data calculǎrii anului 0 a fost greşitǎ, dovezile arheologice furnizând informaţii care au dus la recalcularea datei de naştere a lui Isus, care a fost deplasatǎ cu 5-7 ani înainte (adicǎ Isus s-ar fi nǎscut prin anii 7-5 î.d.C).

473 Sofism (adicǎ o demonstraţie convingǎtoare a unui neadevǎr). Faptul cǎ Dionysios468 a greşit sau nu, cǎ data înfiinţǎrii Romei a fost 754 sau 749 îen, n-are legǎturǎ cu sincronicitatea unor evenimente, ambele se deplaseazǎ în timp cu acelaşi numǎr de ani/luni/zile. Este ca povestea cu scara legatǎ de vaporul aflat pe o mare în timpul fluxului, atât de cunoscutǎ cercurilor de matematicǎ, logicǎ, fizicǎ, drumeţie etc.

474 Bede (sau Beda, ca. 672 sau 673 – 27.05.735), cǎlugǎr northumbrian. A scris Historia ecclesiastica gentis Anglorum (Istoria religiei poporului englez) în 731, unde a folosit pentru prima datǎ calendarul erei creştine.

475 Pippin cel tânǎr (Pepin cel scurt, Pippin III, Pépin, 714 – 24.9.768, rege din 751), tatǎl celebrului Charlemagne476 şi fiu al altui celebru, Charles Martel (ciocanul). A pus mâna pe putere, dupǎ ce, cu ajutorul fratelui sǎu, Carloman, l-a închis la mǎnǎstire pe un al treilea frate, Grifo (era bastard, dar avea pretenţii). Ulterior, Carloman, identificat în arhive ca un cucernic, s-a retras la o mǎnǎstire în 747. Deoarece în 747 numǎrul de cǎlugǎri a rǎmas constant prin evadarea lui Grifo, Pépin l-a întrebat pe papa Zaharia cine ar trebui sǎ fie regele de facto al imperiului. Cum papalitatea depindea, în acele vremuri pline de invazii barbare, de forţa armatǎ a francilor (în special contra longobarzilor, care erau, vai, atât de aproape, iar Pépin controla armata din regiune), rǎspunsul nu a fost greu de ghicit. Motivaţia papei a fost extrem de simplǎ: puterea de facto era mai importantǎ decât cea de jure. Ca o mǎsurǎ de siguranţǎ, Pépin, în ziua încoronǎrii, şi-a adus armata fidelǎ la Soissons, poate, poate, cineva ar fi avut tupeul sǎ nesocoteascǎ bula papalǎ. Un alt pretendent, Childeric III a fost ras în cap şi trimis la mǎnǎstire. A fost reconfirmat de papa Ştefan II, la Paris (Saint-Denis), cu care ocazie papa a confirmat şi pe fii sǎi, Charles476 (Charlemagne) şi Carloman (viaţa fiind scurtǎ iar drumul lung, papa a împuşcat 2 iepuri deodatǎ). Drept rǎsplatǎ, Pépin a atacat şi cucerit regatul lombard şi a confirmat astfel dreptul papalitǎţii asupra Ravennei.Deşi a contribuit atât de mult la puterea papalǎ, el nu a primit dreptul de a fi înmormântat la Saint-Denis decât afarǎ şi cu faţa în jos, din cauza "relelor" (pǎcate se spune azi) fǎcute de tatǎl sǎu.

476 Charlemagne (Carol cel mare, 2.4.742 sau 1.4.747 – 28.1.814, rege franc din 768) a fost fiul lui Pépin cel scurt475. A cucerit Italia în 774 şi a fost încoronat împǎrat de cǎtre papa Leon III în crǎciunul anului 800. A coguvernat cu fratele sǎu, Carloman, pânǎ în 5.12.771, când acesta a murit. A luptat contra sarazinilor, în faţa cǎrora a şi pierdut, la Roncevalles (Cântecul lui Roland) în 778. A lupta şi în est, contra saxonilor, pecare i-a creştinat, uneori cu forţa, (francii erau creştini din sec. VI), punând bazele imperiului roman de neam german de mai târziu. E privit, atât de francezi, cât şi de germani, ca fiind tatǎl naţiunilor lor, poate chiar al Europei. Slavii au împrumutat numele lui Carol din original (o împǎrǎţie aşa de întinsǎ şi cu multe neamuri, conferea mai multe nume împǎratului ei) şi astfel s-a nǎscut cuvântul....ţar. Codomnia sa cu Carloman n-a fost una idilicǎ ci o continuǎ luptǎ. Charlemange chiar s-a cǎsǎtorit cu Gerperga, fiica regelui lombard Desiderius, numai pentru a-l înconjura pe Carloman cu duşmani. Papa Ştefan III s-a opus cǎsǎtoriei, dar a cedat, doar nu putea face faţǎ celor doi. Papa a reuşit însǎ a-l face pe Charlemagne sǎ o repudieze, pentru a o lua de nevastǎ pe Hildegard, 13 ani, o prinţesǎ şvabǎ. Norocul lui Charlemagne cǎ Carloman a murit înainte ca lombarzii (longobarzii) sǎ se alieze cu acesta, drept rǎzbunare. În 780 a dezmoştenit pe fiul sǎu, Pépin cocoşatul, pentru cǎ a fost contra lui într-o afacere legatǎ de mama sa, Himiltrude (prima soţie a lui Charlemagne (766), de care n-a fost legal divorţat), în 770, cu care ocazie l-a redenumit Pippin pe fiul sǎu, Carloman, pentru a pǎstra numele în familia domnitoare. Fiiicele lui însǎ n-au apucat a avea şi serviciu religios la nuntǎ (cǎsǎtoria civilǎ era o blasfemie în acele timpuri şi deci nu exista ca atare), în special din cauza comportǎrii lor. Au ajuns la mǎnǎstire, imediat dupǎ moartea tatǎlui lor, trimise de fratele lor, cucernicul Louis.A fost un mare protector al papalitǎţii. A ajutat pe papa Adrian I1092 în 772 contra invaziei lui Desiderius, regele lombard, care, dupǎ asediul Padovei, a fost şi el trimis la mǎnǎstire. În 799, papa Leon III a fost cât pe ce sǎ moarǎ torturat de cǎtre italienii din Roma (curios, ei au vrut sǎ-i taie limba şi sǎ-i scoatǎ ochii), apoi a fost trimis la mǎnǎstire. Charlemagne a venit în trombǎ iar la consiliul din 1.12.800, unde Leon III a jurat pe ce avea mai sfânt cǎ era nevinovat pe data de 23.12.800, a fost redeclarat papǎ. 2 zile mai târziu, pe 25.12.800, Charlemagne primeşte coroana de împǎrat al francilor şi este uns Imperator Romanorum în biserica Sf. Petru. Deşi se spune cǎ Charlemagne n-ar fi vrut coroana, cǎ papa Leo III l-a fǎcut împǎrat

97

Conform datelor stabilite de cercetǎtori, Isus s-a nǎscut în anul 749 de la fondarea Romei, adicǎ anul 5 înaintea erei noastre477, iar Irod a murit în primǎvara urmǎtoare, anul 4, deci a trǎit pe vremea naşterii478.

4. Încurcǎtura cu Quirinius

Evanghelistul Luca a avut un stil literar ales. Nu este de mirare cǎ necredinciosul Renan479 a clasat Evanghelia dupǎ Luca ca "cea mai frumoasǎ carte ce s-a scris vreodatǎ”. Pe lîngǎ frumuseţea descrierii faptelor, el cautǎ mereu sǎ dea cadrul istoric, spre a şti cînd s-au petrecut. El are multǎ preciziune480.

contra voinţei lui numai pentru a contrabalansa puterea bizantinǎ (împǎrǎteasa Irina din dinastia Isaurianǎ), lucrul este greu de dovedit, mai ales cǎ Charlemagne a luptat 25 de ani pentru a avea controlul francilor cu fratele sǎu. Irina a protestat energic; în viziunea ei, imperiul bizantin fiind încǎ pǎstrǎtorul noţiunii de imperiu roman, dar fǎrǎ prea mare vâlvǎ şi fǎrǎ efect.A fost urmat la tron de cǎtre Louis, regele Aquitaniei, şi singurul fiu al sǎu care a supravieţuit (acela ce şi-a închis surorile la mǎnǎstire).A fost un sprijinitor al culturii, epoca sa fiind denumitǎ câteodatǎ, Renaşterea carolingianǎ, deşi el personal nu ştia nici sǎ scrie şi nici sǎ citeascǎ. Se afirmǎ cǎ mai toatǎ nobilimea europeanǎ provine din Charlemagne. Ar fi avut 5 neveste şi 5 concubine (rǎmase în istorie).

477 Deci autorul spune cǎ Isus s-ar fi nǎscut în 5 îen. Aceastǎ ipotezǎ este cea mai apropiatǎ de adevǎr, pentru cǎ este rezultatul coroborǎrii mai multor informaţii biblice şi laice, cu cât mai puţine contradicţii.

478 Mai avem o problemǎ cu Irod419. Josephus Flavius50, istoric evreu, care a documentat foarte bine viaţa lui Irod cel Mare tace inexplicabil când e vorba de masacrul pruncilor, deşi un astfel de eveniment probabil cǎ ar fi rǎsculat complet evreii din regat. Ştim ce-a pǎţit faraonul care a îndrǎznit aşa ceva....

479 Ernest Renan (28.2.1823 – 12.10.1892), filizof şi scriitor francez. A scris aproape exclusiv despre religie şi politicǎ. Autorul cǎrţii extrem de populare dar şi de controversate în epocǎ, Vie de Jésus, în care afirma cǎ biografia lui Isus trebuie privitǎ ca orice biografie a unui om, precum şi cǎ biblia trebuie analizatǎ cu aceeaşi stricteţe ştiinţificǎ şi nepǎrtinire ca oricare alt document istoric, afirmaţii care a stârnit biserica romano-catolicǎ, la fel ca azi, contra lui Dan Brown. A fost educat la un seminar, unde a învǎţat şi matematicǎ pe lângǎ cele bisericeşti. Dupǎ ce Renan a obţinut în 1838 toate premiile colegiului de la Tréguier, sora lui, Henriette, l-a înscris la colegiul ecclesiastic Sf. Nicholas du Chardonnet, o şcoalǎ catolicǎ unde învǎţau numai nobilii şi cei mai dotaţi elevi de la seminariile catolice. Renan a spus despre aceastǎ perioadǎ cǎ atunci a aflat cu stupoare cǎ nu era un privilegiu bisericesc acela de a cunoaşte şi cǎ a fost serios dezamǎgit de catolicismul pseudoştiinţific parizian, contrar credinţei simple, aspre şi eficace din Bretonia.A studiat din Georg Hegel, Immanuel Kant874 şi Herder, când a observat diferenţa dintre ştiinţǎ şi teologie. A dorit foarte mult sǎ devinǎ preot catolic, suferind de pe urma luptei interioare dintre credinţǎ şi convingere. Convingerea a triumfat.A fost primul care a observat cǎ Isaia este alcǎtuit din cel puţin 2 pǎrţi (extrem de diferite), cǎ gramatica Pentateuchului nu corespunde celei din vremea lui Moise şi cǎ Daniel a fost scris secole mai târziu dupǎ fapte. A mai scris, în aceeaşi idee generalǎ, Originea creştinismului, Istoria lui Israel şi Studiul Vechiului testament. A fost fǎcut Mare ofiţer al Legiunii de onoare.

480 O fi Luca cel mai precis, dar nu a fost scutit nici el de probleme. Una din cele mai mari este genealogia lui Isus (Luca 3:23-38) care diferǎ de cea din Matei 1:1-16 sau de cea din 1 Cronici 3:10-24. Se pare totuşi cǎ Luca este cel mai aproape de adevǎr (cele 40 de generaţii - atenţie, numǎr sacru la evrei - putând acoperi frumos cei 1000 de ani), deşi reflectǎ pretenţia la tron a lui Isus pe baza unei descendenţe din Nathan (1 Cronici 3:5), un fiu colateral, cu infime şanse la tron. Oricum, Matei şi Luca sunt de acord în 4 puncte: David, Shealtiel, Zerubabbel376 şi Iosif, deşi genealogiile între ei sunt complet diferite. Diverse teorii au apǎrut în decursul vremii pentru a explica aceste contradicţii: ba cǎ Matthan şi Matthat au fost fraţi şi au împǎrţit aceeaşi nevastǎ (cu consecinţa cǎ Iacob a fost tatǎl natural al lui Iosif iar Heli cel legal), ba cǎ Luca descrie genealogia Mariei iar Matei pe cea a lui Iosif, ba Luca descrie afiliaţiunea biologicǎ iar Matei pe cea spiritualǎ (regalǎ) şi câte şi mai câte, dar nici un cleric nu a considerat vreodatǎ public ipoteza cǎ ambele sunt fabricate pentru a-i da legitimitate lui Isus.Cititorul perspicace a observat imediat cǎ genealogia lui Isus prin Iosif n-are oricum nici o valoare, cǎci tatǎl lui Isus este altul, cel ceresc (deşi Matei 1:16, în cea mai veche versiune, susţine totuşi cǎ Iosif a fost tatǎl natural). Dacǎ ne luǎm dupǎ 1 Cronici 3:16, Isus descinde din Ioiachim, despre care Ieremia 36:30 a profeţit cǎ Dumnezeu nu va permite ca cineva din neamul lui sǎ acceadǎ la tronul Ierusalimului.Şi te mai întrebi de ce biblia a fost ţinutǎ ascunsǎ poporului, atât celui evreu cât şi celui creştin.

98

El stabileşte cînd s-a întîmplat naşterea; cine a fost împǎrat la Roma cînd Ioan Botezatorul şi-a început activitatea, cine era dregǎtor în Iudea, în Galilea; cîţi ani a avut Domnul Isus cînd şi-a început misiunea.

Totuşi, precizia481 lui fǎcutǎ în cap.2 v.2 cu privire la Quirinius a avut darul sǎ încurce pe mulţi. Documentele istorice romane, arǎtau un recensǎmînt fǎcut de Quirinius în anul 7 d.Cr. 482, datǎ ce nu se potrivea cu naşterea lui Isus. Aceastǎ discrepanţǎ a fǎcut pe mulţi sǎ-şi batǎ joc de relatarea lui Luca şi sǎ spunǎ cǎ nu e adevǎratǎ. Iar credincioşii se vedeau şi ei în încurcǎturǎ, cǎci din moment ce Irod419 a murit în anul 4 în.Cr., iar Quirinius a fost guvernator al Siriei în anul 7 d. Cr., cum s-a putut naşte Isus pe vremea lor? Între Irod şi Quirinius era un gol de vreo 11 ani. Dar şi aceastǎ enigmǎ a dezlegat-o arheologia.

În anul 1828 s-a gǎsit la Roma o inscripţie care indica cǎ Quirinius a fost guvernator de douǎ ori483. Iar dupǎ primul rǎzboi mondial, Sir William Ramsay454 a descoperit un monument la Antiohia Pisidiei în Asia micǎ, care la fel arǎta cǎ Quirinius a fost de douǎ ori guvernator. Aceastǎ inscripţie pare a-l prezenta ca guvernator militar cu scopul de a conduce rǎzboiul Homanadensian, în timp ce guvernator civil era Sentius Saturninus484 (8-6 în.Cr.). În felul acesta se împacǎ şi afirmatia lui Tertulian825, care spune cǎ recensǎmîntul a fost fǎcut pe vremea guvernatorului Saturninus485. De fapt, doctorul Luca precizeazǎ "întîia datǎ" spre a-l deosebi de al doilea recensǎmînt fǎcut tot de Quirinius la anul 7 d.Cr., cu ocazia celei de a doua guvernare a sa în Siria. Lucrurile s-au limpezit. Adevǎrul a ieşit la suprafaţǎ. Nu Luca a greşit, ci oamenii, fiindcǎ n-au cunoscut amǎnuntul acesta486.

481 Ce pǎcat cǎ n-a aflat de existenţa calendarului iulian! Sau poate cǎ ne-a dat o şaradǎ de dezlegat, sǎ ne

punem mintea, amorţitǎ de cei 2000 de ani de creştinism, un pic la treabǎ.482 De fapt în anul 6 en, dar tot aia e.

Reconcilierea lui Luca cu istoria a fost propusǎ sub forma unei a doua guvernǎri a lui Quirinius şi a unui al doilea recensǎmânt, mai devreme decât cel din 6 en. Dovezi indirecte despre a doua guvernare existǎ, dar sunt extrem de circumstanţiale. Ele se bazeazǎ pe situaţii similare în care au domnit 2 guvernatori: 1. Caligula a folosit 2 guvernatori în Africa, iar Vespasian în Palestina. 2. Dupǎ Sentius Saturninus484 (9 - 6 îen), urmat de Publius Quintilius Varus (6 - primǎvara 4 îen), nu se ştie cine a condus Siria între 4 - 1 îen. Oricum Tacit53 (Anale 3:48) nu pomeneşte nimic de o a doua guvernare a lui Quirinius.Pentru a fi corecţi cu Luca, trebuie spus cǎ el a folosit cuvântul grecesc ηγεμονευοντος, derivat din hegemon, care se referea pe atunci la diverse forme de guvernare. Este posibil ca Quirinius sǎ fi fǎcut carierǎ militarǎ în acea zonǎ şi sǎ fi fost remarcat ca atare, iar nu ca guvernator.

483 Inscripţia, cunoscutǎ sub numele de Lapis Tiburtinus, spune: "proconsul asiam provinciam opti… divi augusti iterum syriam et pho…". Deoarece lipseşte o bunǎ parte din ea, nu se ştie dacǎ el a avut 2 consulate în Siria ori câte unul în douǎ provincii diferite. Mai mult, incripţia fiind gǎsitǎ lângǎ vila lui Quintillus Varus (şi el guvernator în acea zonǎ), este posibil sǎ se refere la acesta. În orice caz, nu existǎ nici o dovadǎ care sǎ lege aceastǎ incripţie de Quirinius.Alte douǎ incripţii care comemoreazǎ un alt politician roman, spun cǎ acesta ar fi fost co-magistrat cu Quirinius într-un oraş lângǎ Galatia. Datarea este oarecum imposibilǎ, dar şansele sunt mari ca sǎ dateze din aceeaşi perioadǎ.Mai existǎ o inscripţie funerarǎ a unui soldat, pe nume Aemilius Secundus, care a fost soldat sub ordinele lui Quirinius când acesta era legat (ataşat militar) în Siria. Aceastǎ încripţie menţioneazǎ un recensǎmânt, dar se referǎ la doar 117 cetǎţeni din oraşul Apamea (adicǎ romani, nu evrei, care pe atunci nu erau cetǎţeni romani), şi care a avut loc înaintea campaniilor militare din nordul Siriei (6-4 îen).

484 Gnaeus Sentius Saturninus este numele a doi senatori romani, tatǎ şi fiu. Aici este vorba, cel mai probabil, despre tatǎ. Acesta a fost ataşat militar în Germania sfârşitului de mileniu necreştin în vreme ce tatǎl sǎu, Gaius Sentius Saturninus, era guvernator al provinciei. A fost scurt de tot guvernator al Siriei în 19 îen, predând comanda lui Gnaeus Piso. Între 9 şi 6 îen a fost comandant militar sub Tiberius1083 în Germania.

485 Tertullian 825 a spus cǎ Saturninus484, guvernatorul de atunci al Siriei, ar fi ordonat un recensǎmânt, dovedit a fi prin anii 8 îen (nota 464). Comparaţi cu nota 477.

486 Acuma cǎ ştim toate amǎnuntele, haide sǎ stǎm strâmb pentru a judeca drept.Avem o datǎ, Isus s-a nǎscut în anul 5 îen (nota 477) - care, de altfel, este ipoteza cea mai plauzibilǎ.

99

I. PERIOADA BISERICII PRIMARE

Cartea "Faptele Apostolilor"487 din Noul Testament cuprinde o perioadǎ de vreo 33 ani. Formarea bisericii la Rusalii e în anul 30488, iar întemniţarea lui Pavel la Roma e între anii 61-63. Dintre numeroasele documente arheologice privitoare la aceastǎ perioadǎ, voi da doar cîteva mai importante.

1. Guvernatorul insulei Cipru

În Faptele Apostolilor 13:7-12 ni se descrie întîlnirea primilor misionari, Barnaba şi Saul, cu dregǎtorul insulei Sergius Paulus489 şi convertirea acestuia. O inscripţie gǎsitǎ la Soloi, în partea de nord a insulei, e datatǎ "pe vremea guvernǎrii lui Paulus." Unul din ofiţerii lui Claudius493 purta numele de LuciusSergius Paulus. Bruce336 susţine cǎ acesta a fost numit mai tîrziu guvernator al Ciprului. De la aceastǎîntîlnire, Saul îşi ia numele de Pavel, dupǎ numele guvernatorului. Inscripţia dovedeşte cǎ a existat un aşa guvernator, deci Luca a scris adevǎrul.

2. Au existat politarhi la Tesalonic?

În Faptele Apostolilor 17:6, Luca ne spune cum Iason şi alţi cîţiva fraţi au fost tîrîţi înaintea dregǎtorilor cetǎţii (politarchos în original). Cum termenul acesta nu a fost folosit în literatura greacǎ, mulţi nu au fost gata sǎ creadǎ cǎ la Tesalonic judecǎtorii au fost numiţi politarhi. Puţinele excavaţii fǎcute la Salonic au scos la ivealǎ un numǎr de monumente cu inscripţii unde este folosit termenul "politarhi". Astǎzi arheologia cunoaşte 19 inscripţii de acestea. Acesta era un titlu ce se purta de magistraţii cetǎţilor de seamǎ din Macedonia. Din aceste inscripţii ştim cǎ la Tesalonic, în primul secol, au fost cinci politarhi, iar în secolul al doilea au fost şase politarhi. Titlul aceasta a dovedit încǎ o datǎpreciziunea textului scris de doctorul Luca.

3. S-au închinat atenienii "unui Dumnezeu necunoscut"?

Se ştie cǎ atenienii au fost politeişti. Mulţi însǎ nu au vrut sǎ creadǎ cǎ ei ar fi avut şi un altar dedicat "Unui Dumnezeu necunoscut", aşa cum scrie în Faptele Apostolilor 17:23.

Arheologia a descoperit aşa inscripţii la Atena, ba chiar şi la Pergam în Asia Micǎ. Pausanias490, care a trǎit în secolul al doilea şi a cutreierat Grecia, ne spune cǎ la Atena erau altare închinate unor dumnezei

Mai avem moartea lui Irod în 4 îen.Ok.Avem recensǎmântul din vremea lui Saturninus, care trebuia sǎ se încheie cel târziu în 6 îen. Eroare!Luca spune întâia datǎ referindu-se probabil la recensǎmânt iar nu la guvernarea lui Quirinius (e vorba de topica frazei). Eroare!Chiar dacǎ ar fi existat un recensǎmânt în 7 îen, tot nu s-ar putea împǎca cu anul naşterii lui Isus. Eroare!Rugǎm autorul sǎ ne clarifice în aceastǎ privinţǎ.

487 Stilul şi formularea a fǎcut ca acest document sǎ fie considerat a fi fost scris de acelaşi Luca evanghelistul.488 Când a fost crucificat Isus? Am citit recent, iar BOR se pare cǎ a acceptat, articolul unui inginer român care

ar fi calculat, cu sprijinul unor prieteni de la Observatorul astronomic, data crucificǎrii lui Isus, dar în anul 33.489 Sergius Paulus a fost proconsul al Ciprului în primul secol en. O piatrǎ de hotar de-a lui Claudius493,

descoperitǎ în 1887 la Roma poartǎ numele sǎu în urmǎtorul context: în anul 47 en, acesta împreunǎ cu alţii a fost numit îngrijitor al râului Tibru şi a malurilor acestuia. Se presupune cǎ acest Sergiu a cǎlǎtorit pentru 3 ani în Cipru, unde a fost creştinat, apoi a venit înapoi la Roma, pentru a avea în grijǎ un râu.

490 Pausanias, geograf din secolul al II-lea a fost un exemplu extraordinar de francheţe în descrieriile sale. De exemplu, el recunoştea sincer ce ştie dar mai ales ce nu ştie. Chiar şi citatele din memorie sau din auzite (de la alţi cǎlǎtori) sunt trecute ca atare. Pausanias era deosebit de interesat în mitologia locului, notând zeii, legendele şi chiar superstiţiile. "Dumnezei necunoscuţi" a fost un astfel de exemplu.

100

numiţi "necunoscuţi"491. La fel şi Filostratus492, vorbind de Atena, spune: "…unde chiar şi divinitǎţi necunoscute îşi au ridicate altare." Acestea îndreptǎţesc afirmaţia lui Luca.

4. A fost Galion cîrmuitor al Ahaiei?

Descriind prigoana provocatǎ de iudei la Corint, Luca ne spune în cap.18:12-17 cǎ Pavel a fost dus înaintea scaunului de judecatǎ a lui Galion, cîrmuitorul Ahaiei, în greceşte "anthupatos".

O inscripţie gǎsitǎ la Delfi, în Grecia centralǎ, ne redǎ o proclamaţie a împǎratului Claudius493 din anul 52 d.Cr. în care se menţioneazǎ cǎ Galion era proconsul al Ahaiei. Ea aratǎ cǎ el a fost însǎrcinat mai

491 Iarǎşi un model de demonstraţie aberantǎ. Lǎsând la o parte efectul stilistic, faptul cǎ Pausanias490 sau

Filostratus492 îi denumeşte divinitǎţi necunoscute pe zeii din acele temple nu înseamnǎ cǎ aceştia chiar erau necunoscuţi celor care se închinau lor.Multǎ vreme zeitǎţile egiptene au fost şi ele doar nişte simpli zei necunoscuţi pentru cǎ nimeni nu putea citi ce scria pe templele lor.Iar Columb564, celebrul navigator, pentru cǎ nu a înţeles religia şi zeii amerindienilor, a declarat cǎ aceştia pur şi simplu nu au zei (adicǎ ar fi atei), deci numai buni de convertit la catolicism.

492 Philostratus este numele a patru sofişti greci din perioada imperialǎ a Romei.Philostratus I (ca. 150 - 200) - un autor extrem de minor, singura operǎ cunoscutǎ (dedicatǎ lui Nero495), aparent scrisǎ de Philostratus II.Philostratus II (ca. 170 - 247) - fiul primului. Cunoscut ca Philostratus Atenianul sau Lucius Flavius PhilostratusPhilostratus III (ca. 190 - ?) - probabil nepot al lui Philostratus II, numit Philostratus din Lemnos sau Philostratus cel bǎtrânPhilostratus IV (ca. 220 - ?) - probabil nepot de-al lui Philostratus III. Şi el numit Philostratus of Lemnos, dar şi Philostratus cel tânǎr.Philostratus II este autorul a 4 cǎrţi, dintre care una singurǎ ne atrage în mod evident atenţia: Viaţa lui Apolloniu din Tyana (ca. 215), carte dedicatǎ soţiei lui Septimius Severus şi mama lui Caracalla, Julia Domna. Apollonius1094 a fost şi el un fel de Isus al vremii sale. O altǎ carte de interes ar fi Vieţile sofiştilor(231-237), unde descrie multe lucruri extrem de interesante pentru amatorii de filozofie.Philostratus III este considerat autorul opereleor Heroicus şi Imagines, care fuseserǎ atribuite bunicului sǎu.Philostratus IV are şi el o carte numitǎ Imagines.

493 Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus (1.8.10 îen – 13.10.54 en), nǎscut ca Tiberius Claudius Drusus Nero Germanicus, rege din 24.1.41 en, nepot prin mamǎ al lui Marc Antoniu. Fiind nǎscut în Galia, el a fost primul împǎrat roman nǎscut în afara Italiei. Ca şi Nero495, şi Claudius a devenit împǎrat prin jocul sorţii (din cauza unor dizabilitǎţi el a fost exclus din viaţa publicǎ - aceleaşi infirmitǎţi l-au salvat de "epurǎrile" ordonate de Tiberius1083 şi Caligula). Prin asasinarea lui Caligula, a fost numit împǎrat, el fiind ultimul supravieţuitor al familiei regale de sex masculin. În ciuda lipsei sale de experienţǎ, Claudius a domnit relativ bine, fiind un bun administrator şi un mare constructor. În timpul sǎu a fost cuceritǎ Britania şi alipite imperiului provinciile Tracia, Mauretania, Noricum, Pamphylia şi Iudeaa, dar e "eliberat" insula Rhodos de sub jurisdicţia romanǎ. S-a implicat în procesul justiţiei, asistând la procese şi uneori publicând peste 20 de decrete pe zi (mai ştiam noi pe unul). Din cauza conflictului sǎu cu nobilimea (unii sfârşind tragic), precum şi a unor probleme familiare (cauza asasinatului sǎu), unii istorici contemporani (Suetonius1074, Seneca494) l-au descris într-un mod oarecum negativ. La sfârşitul vieţii,Claudius şi-a cerut public scuze pentru temperamentul sǎu incontrolat, paranoic. Descoperirea Scrisorii cǎtre alexandrieni a fost punctul de plecare în reabilitarea acestui împǎrat. Se ştie acum cǎ a fost inteligent, cultivat (Tit Liviu847 l-a învǎţat istorie, atât de bine încât Claudius chiar se apucase sǎ scrie istoria rǎzboaielor civile) şi cu simţ al dreptǎţii, care a avut în grijǎ mai mult plebea decât patricienii.Dupǎ Tiberius1083 (care l-a jignit destul) şi apoi Caligula (care l-a jignit şi mai mult), a venit rândul lui sǎ fie împǎrat. Caligula a fost asasinat de o conspiraţie largǎ, cuprinzând chiar garda pretorianǎ şi o parte a senatului, din care însǎ Claudius n-a fǎcut parte, ba chiar unii prieteni ai sǎi fuseserǎ executaţi nevinovaţi în nebunia generatǎ de asasinat. Se zice cǎ Gratus, un pretorian, l-ar fi cǎutat şi gǎsit pe Claudius, care fugise speriat, pentru a-l proclama împǎrat (a fost totodatǎ şi primul împǎrat proclamat de garda pretorianǎ şi nu de cǎtre senat, aşa cum era legea). Prima grijǎ a sa a fost iertarea conspiratorilor, în încercarea de a evita un rǎzboi civil. Ca împǎrat, Claudius şi-a adǎugat numele de Caesar (nume cu rezonanţe) şi l-a eliminat pe cel

101

înainte în aceastǎ slujbǎ, probabil în anul 51. Galion a fost fratele filozofului Seneca494. Amîndoi, împreunǎ cu familiile lor au pierit din ordinul lui Nerone495.

de Nero. S-a ocupat de zeificarea bunicii sale, Livia, care era soţia, acum zeului, Augustus457. Este acuzat de Seneca494 cǎ ar fi folosit mita pe scarǎ largǎ pentru a-şi asigura armata de partea sa (dar acest lucru l-au fǎcut şi Augustus şi Tiberius1083). În 48 en a fost organizat un recensǎmânt care i-a fǎcut cunoscut (şi nouǎ) numǎrul de cetǎţeni romani din imperiu, 5984072. Ca urmare a scandalurilor dintre greci şi evrei, la Alexandria, Claudius a scris celebra sa Scrisoare cǎtre alexandrini, unde a reafirmat drepturile ambelor minoritǎţi, cu ceva restricţii pentru evrei. A ridicat cetǎţenia romanǎ la mare rang, asumarea prin fals a acesteia atrǎgând pedeapsa capitalǎ. Un decret "interesant" este acela care promova flatulenţa (gazele intestinale scǎpate de sub control) în public pentru asigurarea bunei sǎnǎtǎţi. Un alt decret interesant era cel legat de starea de sǎnǎtate a sclavilor (înainte aceştia erau duşi la templul lui Esculapius şi recuperaţi înapoi sǎnǎtoşi - acum sclavul însǎnǎtoşit devenea automat liber, stǎpânul care nu-şi ducea sclavul bolnav la doctor (sau îl omora "preventiv") fiind acuzat de omor).A refuzat oferta grecilor din Alexandria de a-i închina un templu, replicând modest cǎ numai zeii au dreptul de a face zei noi (dar a fǎcut-o pe bunicǎ-sa zeiţǎ). A "revenit la origini", încercând a recupera limba latinǎ (lumea bunǎ vorbea, dragǎ, greaca) ca limbǎ naţionalǎ, a încurajat zeitǎţile autohtone (începuserǎ sǎ tot aparǎ diverse religii, culte şi secte esoterice din est) şi a expulzat astrologii, ghicitorii, vracii şi şamanii strǎini, reinstituind haruspicii (clarvǎzǎtorii autohtoni). Nu a fost contra creştinismului ca religie, ci contra druismului (acesta era contrar legilor romane). Se spune chiar cǎ ar fi expulzat nişte evrei din Roma (49 en) din cauza unor tulburǎri apǎrut în sânul comunitǎţii ca urmare a apariţiei creştinismului (mai exact, nu au fost ciocniri evrei-creştini, ci evrei-evrei legate de recunoaşterea lui Isus ca mesia). A interzis prozelitismul (ce pǎcat, domnule autor, cǎ legea nu mai este valabilǎ!), chiar dacǎ religile regiunilor au fost lǎsate în pace.În timpul domniei sale a avut loc jubileul de 800 de ani de la întemeierea Romei, prilej de mari spectacole.A murit otrǎvit, cel mai probabil de cǎtre soţia sa, Agrippina, mama viitorului împǎrat, Nero495 (ulterior adoptat de Claudius), şi nepoata lui. A fost imediat zeificat de cǎtre senat. Cǎrţile sale au dispǎrut treptat, Pertinax (împǎrat roman în 193, nǎscut în aceeaşi zi) i-a preluat ziua de naştere iar Claudius II Gothicus (268-270) i-a furat atât numele cât şi poziţia de zeu din panteonul roman. A avut 4 soţii. Una dintre ele, Valeria Messalina, mama lui Britannicus, este acuzatǎ de Tacitus53 cǎ s-ar fi întrecut cu o prostituatǎ pentru a vedea care reuşeşte a avea mai mulţi bǎrbaţi în pat într-o singurǎ noapte. Aceasta s-ar fi cǎsǎtorit public cu amantul ei, Gaius Silius, în 48, fǎrǎ ştirea lui Claudius. Când acesta a aflat i-a executat pe toţi ce au avut de a face cu aceastǎ nuntǎ. Mai mult, Claudius i-a convins pe pretorieni sǎ promitǎ cǎ-l vor ucide dacǎ se va recǎsǎtori. Mai bine o fǎceau ei şi n-o lǎsau pe Agrippina, cea de-a patra soţie, s-o facǎ.

494 Lucius Annaeus Seneca (simplu Seneca, sau Seneca cel Tânǎr, pentru cǎ era fiul altui Seneca) a trǎit între ca. 4 îen şi 65 en. Seneca s-a nǎscut în Spania (Córdova) ca al doilea fiu al lui Marcus (Lucius) Annaeus Seneca (Seneca cel Bǎtrân). Fratele mai mare, Gallio, a fost proconsul la Achaia (în care calitate l-a întâlnit pe Sf. Pavel în ca. 52 en). Nu a avut de-a face cu creştinismul, dovezile legǎturilor cu Pavel fiind falsificate ulterior, creştineşte.Ca un fapt trist, Seneca a fost un ghimpe în coasta multor împǎraţi romani. În preajma anului 37 en, Seneca a fost aproape omorât în urma unui conflict cu Caligula, viaţa fiindu-i cruţatǎ doar pentru cǎ acesta din urmǎ a crezut cǎ oricum va muri în curând. În 41 en, Messalina, soţia lui Claudius493, l-a convins sǎ-l exileze în Corsica, pretextând un adulter cu Julia Livilla. În 49 en, noua soţie a lui Claudius, Agrippina l-a rechemat pe Seneca la Roma pentru a-l învǎţa carte pe fiul sǎu, viitorul împǎrat Nero495. Domnind din 54 en, Nero a condus înţelept în primii ani (pânǎ când celǎlalt tutore, prefectul pretorian Sextus Afranius Burrus, a murit în 62 en), apoi a devenit un tiran. În 65 en, Seneca a fost acuzat de implicare în conspiraţia Pisonianǎ (cu scopul de a-l omorî pe Nero). Fǎrǎ nici un proces, Seneca a fost ordonat de Nero sǎ se sinucidǎ. Soţia sa, Poppaea Paulina, a fost însǎ împiedicatǎ sǎ se sinucidǎ, de cǎtre acelaşi Nero. Informaţii din Analele lui Tacit53, capitolele 60-64.

495 Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (15.12.37 – 9.6.68), nǎscut Lucius Domitius Ahenobarbus, numit şi Nero Claudius Drusus Germanicus, a fost al cincilea şi ultimul împǎrat claudian. El a fost adoptat de cǎtre unchiul sǎu Claudius493 pentru a-l putea urma la tron, lucru întâmplat în 13.10.54. A fost unicul fiu al Agrippinei celei tinere, sora lui Caligula, şi strǎstrǎnepot al lui Marc Antoniu prin Antonia Major şi strǎnepot al lui Augustus457. Tatǎl lui a fost considerat de Suetonius1074 ca trişor şi ca mare amator de adulter şi incest, ba chiar fiind acuzat public de cǎtre împǎratul Tiberius1083. Mama lui, Agrippina a fost şi ea acuzatǎ cǎ şi-a ucis cel de-al treilea soţ, pe împǎratul Claudius493. Nimic n-ar fi putut bǎnui cǎ Nero va ajunge vreodatǎ împǎrat. Caligula ajunsese împǎrat la numai 24 de ani şi, în urma bârfelor, a exilat-o pe Agrippina în 39. Dar n-a apucat sǎ producǎ moştenitori, soţia sa, Caesonia, şi fiica sa, Iulia Drusilla, fiind asasinate în 41. Astfel Claudius a ajuns împǎrat. El a rechemat-o pe Agrippina din exil. A avut douǎ neveste înaintea Messalinei,

102

5. Cum arǎtau cǎrţile de vrǎjitorie de la Efes?

În urma activitǎţii misionare a lui Pavel la Efes, o mare mulţime s-a convertit şi a crezut în Cristos. Între aceştia au fost unii, care mai înainte au fǎcut vrǎjitorii, iar acum, spune Luca, "şi-au adus cǎrţile şi le-au ars" (Faptele Apostolilor 19:19). Acestea erau un fel de cǎrţi cu formule magice, foarte preţioase pentru efeseni. Oricine doreşte sǎ vadǎ cum arǎtau aceste cǎrţi de vrǎjitorie, le poate vedea în Muzeul Britanic din Londra sau în Muzeul Luvru din Paris, unde sunt o seamǎ de exemplare. Azi, aceste cǎrţi de vrǎjitorie mǎrturisesc cǎ Biblia este adevǎratǎ. La fel, ruinele teatrului şi ale templului Dianei din Efes ne spun cǎ Luca a scris adevǎrul496.

care a fost executatǎ în 48. A urmat Agrippina ca numǎrul 4, iar Claudius l-a adoptat pe Nero în 50, când i-a schimbat numele. În 53, la numai 16 ani s-a cǎsǎtorit cu sora lui vitregǎ, Claudia Octavia. Un an mai târziu a ajuns împǎrat, bârfele spunând cǎ Agrippina şi-a otrǎvit soţul. Madam Agrippina s-a bǎgat şi între Nero şi Seneca494, respectiv Burrus. Seneca şi mulţi prieteni vedeau în Agrippina o zgripţuroaicǎ care se bǎga mereu în afacerile fiului sǎu, fǎrǎ a ţine cont de circumstanţe, lucru dǎunǎtor atât carierei cât şi vieţii personale. Acest lucru a determinat-o pe Agrippina sǎ se reorienteze asupra lui Britannicus, un fiu încǎ minor al lui Claudius493 (deci cu pretenţii la tron). Moartea subitǎ a acestuia (12.2.55), exact cu o zi înainte de a fi declarat adult (deci cu drept la tron) a generat noi bârfe. În cele din urmǎ, orice naş îşi are naşul, Nero a înscenat un naufragiu mamei sale, dar ea a scǎpat, numai pentru a fi imediat executatǎ şi înscenatǎ ca o sinucidere. Rǎmas liber, Nero a început a-şi face de cap. Dupǎ ce avusese mai demult o aventurǎ cu o sclavǎ eliberatǎ, Claudia Acte, acum s-a reorientat spre Poppaea Sabina, soţia prietenului sǎu, viitorul împǎrat, Otho. Nero ar fi divorţat de Octavia, ca infertilǎ, dar a fost obligat de proteste publice sǎ o reprimeascǎ. Aproape imediat, Octavia a fost executatǎ. A mai executat o mulţime de oameni influenţi, sub acuze de complot. Restrângând puterea senatului, acesta s-a apǎrat prin complotul pisonian, demascat de Nero la timp. Una din realizǎrile sale importante a fost pacea cu imperiul part, noua putere militarǎ din est.Concepţia popularǎ îl ştie de rǎutǎcios, ca cel ce a dat foc Romei (18/19.7.64, aruncând vina pe creştini) şi ca prigonitor al creştinismului, în special datoritǎ lui Tacitus53, Suetonius1074 şi Cassius Dio. Unii exegeţi îl identificǎ cu 666 din Apocalipsa lui Ioan. Nero a fost chiar popular printre oamenii de rând, în primul rând pentru cǎ le-a dat niştre drepturi (gen pedepse diminuate, amenzi restrânse ca numǎr şi valoare, taxe mai mici, taxele percepute fiind fǎcute publice etc.; un pas important a fost veto lui Nero la legea ce permitea fostului stǎpân sǎ revoce libertatea acordatǎ unui sclav, sau acela dat contra legii ce ar fi permis aplicarea pedesei datǎ unui sclav tuturor celor existenţi într-o colectivitate). A fost un avid dupǎ artǎ şi literaturǎ, chiar el compunând ode şi cântece. A participat la olimpiada din 67 en, ca driver la cursele de care (în urma uneia aproape cǎ a fost omorât, dar s-a întors la Roma cu coroana de lauri, unii pomenesc aici cuvântul mitǎ). În timpul lui a fost revolta britanicǎ condusǎ de regina Boadicea / Boudica. Tot în timpul lui a fost revolta evreiascǎ (66-70), când Nero a trimis pe Vespasian, revolta fiind înǎbuşitǎ dupǎ moartea lui, de cǎtre Titus (cu aceastǎ ocazie, templul din Ierusalim ar fi fost distrus iar prada trimisǎ la Roma. Aici ar fi dispǎrut celebrul chivot al legii). Un puci militar din 68 (Galba a fost declarat împǎrat de cǎtre senat iar Nero, evident, trǎdǎtor) l-a silit sǎ fugǎ, dar a fost prins de garda pretorianǎ şi a trebuit sǎ se sinucidǎ cu ajutorul scribului sǎu, Epaphroditos, pentru a nu cǎdea viu în mâinile lor. Dupǎ el a venit anul celor 4 împǎraţi.Cât despre focul din Roma, doar Pliniu cel bǎtrân175 ar fi scris în treacǎt, ceilalţi contemporani (Josephus50, Dio Chrysostom, Plutarh1087 şi Epictetus nu-l menţioneazǎ). Tacitus53 îl descrie şi el, dar avea numai 9 ani. Singura menţiune despre mǎrimea focului provinde dintr-o scrisoare (un fals creştin[esc]) de la Seneca494

cǎtre Sf. Pavel. Oricum , arderea Romei i-a permis lui Nero sǎ întreprindǎ un plan de sistematizare pe banii sǎi, timp în care sǎracii au fost gǎzduiţi gratis prin diverse palate imperiale (nu în paturi de mǎtase, dar oricum). Focuri au mai ars prin Roma, chiar sub Vitellius în 69 sau sub Titus în 80. Constrâns de populaţie sǎ gǎseascǎ un vinovat, Nero s-ar fi concentrat asupra unei mici secte de agitatori, creştinii, cǎrora le-a pasat motanul. Tot el este acuzat de martiriul lui Petru şi Pavel, prin Eusebius810, care-l acuzǎ cǎ i-ar fi executat personal, deşi unele dovezi îl prezintǎ pe Nero în acea perioadǎ prin Spania.

496 Strict logic, de vreme ce cǎrţile de la Efes au fost arse, ele nu se pot gǎsi în muzeele lumii.La urma urmei, n-are nici o importanţǎ dacǎ au existat sau nu astfel de cǎrţi (sigur cǎ au existat), ci ce importanţǎ are acest lucru: evreii, deşi biblia lor se bazeazǎ pe multǎ informaţie egipteanǎ, au considerat întotdeauna Egiptul un loc al pierzaniei (poate pentru cǎ deschiderea lor cǎtre ştiinţǎ împiedica omul de rând sǎ creadǎ prosteşte în bazaconiile preoţilor), lucru preluat mai târziu şi de cǎtre bisericǎ.

103

6. "Intrarea strǎinilor opritǎ"

Cînd s-a petrecut arestarea apostolului Pavel la Ierusalim, printre alte acuze a fost şi aceea cǎ "a vîrît şi pe nişte greci în templu şi a spurcat acest locaş sfînt".

Iar Luca explicǎ: "În adevǎr, vǎzuserǎ mai înainte pe Trofim efeseanul, împreunǎ cu el în cetate, şi credeau cǎ Pavel îl bǎgase în templu" (Faptele Apostolilor 21:28.29).

La templu erau tǎbliţe care arǎtau cǎ intrarea strǎinilor este interzisǎ în templu. În 1871, Clermont Ganneau260 a gǎsit o inscripţie din acestea în greceşte.

Ea conţine şapte rînduri scrise cu litere mari şi desigur a fost aşezatǎ la loc vizibil lîngǎ intrarea în Templu, spre a înştiinţa pe neamuri sǎ nu intre în locul rezervat numai iudeilor. Inscripţia se aflǎ în muzeul din Istambul. Ea spune:"Nimeni dintre neamuri nu poate intra în împrejmuirea templului. Oricine este prins este singur rǎspunzǎtor de moartea care va urma.497"

Altǎ tǎbliţǎ fragmentatǎ a fost gǎsitǎ în 1935, în cursul excavaţiilor conduse de Departamentul de Antichitǎţi al Palestinei, în nişte moloz lîngǎ poarta Sf. Ştefan498.

7. Erast, vistiernicul de la Corint

În Romani 16:23 apostolul Pavel scrie salutǎri fraţilor din Roma din partea lui Erast, vistiernicul cetǎţii. Iar în Faptele Apostolilor 19:22, Luca ne spune cǎ Erast a fost unul din ajutoarele lui Pavel în lucrarea misionarǎ.

Unii necredincioşi au spus cǎ nu se poate sǎ fie adevǎratǎ afirmaţia lui Pavel cu privire la Erast. Cum un creştin sǎ fi fost vistiernicul cetǎţii Corint?

Dar pricina necredinţei a fost înlǎturatǎ. În cursul sǎpǎturilor fǎcute la Corint în anul 1929, de cǎtre prof. T.L. Shear499 s-a descoperit o piatrǎ de marmorǎ din pavajul în apropiere de teatru cu inscripţia: "ERASTVS PRO: AED: S: P: STRAVIT", ceea ce înseamnǎ "Erast, procurator şi şef edilitar a aşezat acest avaj pe spesele sale". F. F. Bruce336 spune: "Evidenţa indicǎ cǎ acest pavaj a existat în sec. I A.D.

497 Este absolut de necrezut cǎ evreii, care nu erau cetǎţeni romani, aveau puterea şi dreptul de a omorî alţi

oameni într-un imperiu care, conform aceloraşi Fapte ale apostolilor, avea grijǎ de cetǎţenii sǎi (deşi Noul testament ne oferǎ ambele situaţii), dar mai avem situaţia asta în Estera. Nu trebuie uitat cǎ grecii erau în acea perioadǎ cetǎţeni romani (greaca era chiar limba nobililor la Roma), iar evreii încǎ nu.Este probabil vorba de un alt obicei, profund religios, şi anume, împǎrţirea pe categorii a restricţiilor de acces în templu (similarǎ accesului cu cartelǎ la Pentagon): cea mai sacrǎ zonǎ, Kodesh Hakodashim, situatǎ în partea centralǎ a templului, putea fi accesatǎ doar o singurǎ datǎ pe an (de Yom Kippur) şi numaide cǎtre Marele preot; Kohanim, a doua zonǎ, putea fi accesatǎ doar de preoţi şi familiile lor; alte zone, şi mai îndepǎrtate, erau accesibile doar leviţilor; alte zone, şi mai îndepǎrtate, erau permise doar bǎrbaţilorevrei; în sfârşit, ultimele curţi puteau fi accesate chiar şi de neevrei.Ţinând cont cǎ triburile evreieşti, cum ar fi leviţii, se mai numeau neamuri, explicaţia este absolut simplǎ şi desigur complet diferitǎ de cea furnizatǎ mai sus.

498 Poarta Sf. Ştefan, denumitǎ şi: Poarta leilor (Sha'ar Ha'ariot), Poarta lui Jehoshafat, Poarta Sf. Maria (Bab Sitt Miriam) sau Poarta triburilor, a fost construitǎ abia în 1538-1539.

499 Theodore Leslie Shear (11.8.1880 - 3.7.1945), archeolog american. A excavat Atena şi Corintul, sponsorizat de J.D. Rockfeller Jr., care a donat ca. 1200000$ (la cursul de atunci).

104

şi este mai mult decît probabil cǎ donatorul este Erast, prietenul lui Pavel, menţionat în epistola cǎtre Romani."500

Chestiunea dacǎ cuvîntul grecesc "oikonomos" folosit de Luca tradus "vistiernicul", corespunde cu latinescul "aedile" din inscripţie, a fost limpezitǎ de funcţia ce o aveau aceste persoane. Cei ce purtau titlul acesta, fie greci, fie romani, aveau sarcina afacerilor financiare ale cetǎţii. Chiar şi din epistola luiPavel cǎtre Corinteni501 se poate înţelege cǎ Erast era din sînul bisericii. În cap.2:26, el spune: "Printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales," nu mulţi, dar totuşi aveau cîţiva şi unul era Erast.

E Biblia adevǎratǎ? Arheologia, aceastǎ ramurǎ a ştiinţei, ne spune cǎ da, e adevǎratǎ. Sunt mii de documente care mǎrturisesc lucrul acesta. Eu am dat doar cîteva din ele în acest studiu. Închei mǎrturia arheologiei cu cuvintele poetului:"Pentru cine vrea sǎ creadǎ,Am o mie de dovezi;Dar nu mai am nici una,Cînd tu nu mai vrei sǎ crezi."502

500 Aici se gǎseşte o parte din acest text, capitolul VIII din F.F. Bruce336.501 Este vorba totuşi de Epistola cǎtre romani 16:23. Mai existǎ un Erast, acesta era însǎ însoţitorul lui Timotei şi

n-avea nici o treabǎ cu Corintul, deşi a rǎmas acolo. Nu rezultǎ de nicǎieri cǎ Erast vistiernicul fǎcea parte din Bisericǎ, ci doar cǎ putea fi creştin ca toţi ceilalţi.În canonul ortodox, nici o scrisoare cǎtre corinteni nu conţine 26 de versete, cu excepţia 1 Corintenicapitolele 9-12 şi 14.Dar nu trebuie uitat cǎ, dupǎ Pavel (1 Corinteni 15:5-7, Isus i s-a arǎtat prima datǎ unuia pe nume Chefa, apoi celor 12 (cine or fi oare cei 12, Pavel nu ştia pesemne cǎ Iuda se spânzurase între timp), apoi la ca. 500 de oameni şi apoi apostolilor, şi nu Mariei Magdalena (Ioan 20:10-18, Marcu 16:9), sau la doi apostoli, unul fiind Cleopa (Luca 24:13-31), sau celor 2 Marii (Matei 28:9).

502 QED.

105

III. MǍRTURIA FIZICII

Acum vom pǎrǎsi dǎrîmǎturile, templele, vom lǎsa la o parte tǎbliţele, inscripţiile de pe monumente, sulurile, cilindrii, papirusurile şi vom trece în alt domeniu.

Voi cere unei alte ramuri a ştiinţei sǎ vinǎ sǎ ne rǎspundǎ la întrebarea noastrǎ: E Biblia adevǎratǎ? Am luat o ramurǎ a ştiinţei care e foarte dezvoltatǎ astǎzi: FIZICA.

În fizicǎ nu e vorba de bîjbîialǎ, cǎci azi se lucreazǎ cu aparate de mare precizie, care verificǎsusţinerile ei. BIBLIA de altfel nu are pretenţie cǎ ar fi un tratat de ştiinţǎ. Ea nu a fost scrisǎ de savanţi, ci de oameni simpli503: unul cioban, alţii pescari, unul culegǎtor de smochine, altul paharnic, altul fǎcǎtor de corturi.

Şi ţin sǎ menţionez cǎ nici eu nu sunt om de ştiinţǎ, ci doar un umil vestitor al Evangheliei504.

Eu însǎ voi lua spusele unor savanţi sau a unor bǎrbaţi competenţi în ale fizicii şi vi le voi prezenta. Ţin sǎ precizez cǎ, cu cît autorii Sfintelor Scripturi nu au fost savanţi şi nici ştiinţa din vremea lor nu era de acord cu spusele lor, cu atît mai mult strǎluceşte adevǎrul dat pe paginile Bibliei despre care savanţii deazi505 vin şi spun: DA, e adevǎratǎ.

Iau doar vreo trei sîmburi de adevǎr de pe paginile Bibliei. Sunt mai multe destǎinuiri de adevǎruri ştiinţifice, dar eu mǎ mǎrginesc la atît acum.

Unii necredincioşi afirmǎ cǎ Biblia se bate cap în cap cu ştiinţa. Dar nu e adevǎrat506. Ei spun aşa din cauzǎ cǎ n-au cercetat-o. Şi lor li se potrivesc cuvintele Domnului Isus: "Vǎ rǎtǎciţi! Pentru cǎ nu cunoşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu...” (Matei 22:29).

1. Legea atracţiei universale

Un sîmbure de ştiinţǎ e afirmat în epistola apostolului Pavel cǎtre coloseni cap.1:17. Aici spune aşa: "EL (CRISTOS) este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin EL....” Deci, toate lucrurile, UNIVERSUL întreg, se ţine prin CRISTOS. Ce zice ştiinţa în privinţa aceasta? Recunoaşte ea vreo lege care sǎ confirme aşa ceva? Ea vine şi spune printr-un mare savant, Newton507, care a trǎit între anii 1642-1727, cǎ existǎ în Universul acesta o lege, pe care el a numit-o "legea atracţiei universale".

503 Moise însǎ n-a fost un om simplu, ci unul care a învǎţat toatǎ ştiinţa Egiptului (cea mai avansatǎ ştiinţǎ din

vremea lui, ca. 1500 îen - cǎci cea sumerianǎ se cam risipise la acea datǎ). Presupunând cǎ el a scris Pentateuchul (lucru complet fals), ar fi trebuit sǎ ştie ceva mai mult decât un pǎstor sau un fǎcǎtor de corturi. Geneza, de altfel tot Pentateuchul, a fost ridicatǎ la rang de cuvânt al lui Dumnezeu abia în 397 îen, la Ierusalim, de cǎtre marele preot Ezra. Toţi ceilalţi autori de texte biblice au fost şi ei, la rândul lor, preoţi sau nobili - mǎcar pentru cǎ aveau nevoie de "darul scrisului", care nu era predat obligatoriu în clasele I-XII de învǎţǎmânt de stat gratuit şi obligatoriu. Ştim din evenaghelii cǎ oamenii de rând nici mǎcar sǎ se roage nu ştiau, aşa cǎ tot Isus i-a învǎţat.

504 Pǎi vesteşte-o, nene, dar lasǎ ameninţǎrile cu focul iadului deoparte. Prezintǎ-ne-o în mod corect!505 Savanţii din secolul trecut (XIX) chiar şi pentru autor, care ar fi scris acest material prin 1966.506 Ba da. Vezi nota 1 şi pe toate celelalte de la capitolele care trateazǎ ştiinţa.507 Sir Isaac Newton (4.1.1643 – 31.3.1727). Una dintre cele mai strǎlucite minţi ale omenirii. Astfel, prietenul

sǎu, Alexander Pope, a scris epitaful: “Nature and nature's laws lay hid in night; God said "Let Newton be" and all was light". Sǎ lǎsǎm viaţa ştiinţificǎ în pace, şi sǎ spunem cǎ Newton a fost un fervent religios, dar care aparţinea ramurii unitariene (nega Sf. Treime) şi a alocat citirii bibliei mai mult timp chiar decât ştiinţei (în afara interesului pur religios, Newton era convins cǎ biblia conţinea un anumit cod secret). Cu toate acestea, Newton a refuzat, pe patul de moarte, sacramentul bisericii anglicane. Putem bǎnui, mai ales cǎ Newton s-a

106

Datoritǎ acestei legi, lucrurile sunt aşa cum sunt, în lumea atomilor şi în lumea astrelor. Pǎmîntul întreg, ba chiar lumile între ele, stele, sori, planete, nebuloase, toţi aştrii, sunt legaţi laolaltǎ cu aceastǎ lege. O dovadǎ clarǎ e pǎmîntul nostru, care se învîrteşte în jurul soarelui şi nici nu se apropie, nici nu se depǎrteazǎ de minunatul izvor al luminii şi al cǎldurii.

Dacǎ ne-am apropia, am da buzna peste soare, ne-am pîrjoli, iar dacǎ ne-am depǎrta, am îngheţa cu toţii. Deci, toate sunt ţinute pe traiectoriile lor.

Biblia spune cǎ "toate se ţin prin El", prin CRISTOS, sau cum spune în altǎ parte ca "ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui" (Evrei 1:3).

Nu e nici o contrazicere între ce zice Biblia şi ce spune fizica508. Existǎ o forţǎ, care le ţine pe toate; cǎtu o numeşti lege, iar Biblia spune cǎ e Cuvîntul puterii Lui, deosebirea este doar de termeni, nu de faptul în sine, recunoscut şi de o parte şi de altǎ parte.

Da, existǎ o aşa forţǎ. Newton507 a arǎtat aceastǎ lege, descoperitǎ de el, într-o carte numitǎ: "Principiile matematice ale filozofiei naturale" editatǎ prin 1687.

Cît de mare e aceastǎ forţǎ de atracţie! S-a calculat cǎ pentru a ţine pǎmîntul legat de soare, fǎrǎ forţa de atracţie, ar fi necesare funii atît de groase, încît fiecare sǎ poatǎ suporta greutatea de o mie kg şi ar trebui ca aceste funii sǎ fie atît de dese de jur împrejurul pǎmîntului încît nici mǎcar un şoarece sǎ nu-şipoatǎ face loc printre ele. Şi totuşi, fǎrǎ nici o funie din acestea, pǎmîntul e legat de soare.

Cel ce le-a fǎcut, le ţine cu forţa Sa şi ele îşi urmeazǎ cursul lor. "Ridicaţi-vǎ ochii în sus şi priviţi! Cine a fǎcut aceste lucruri? Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? El le cheamǎ pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tǎria Lui, cǎ una nu lipseşte..." (Isaia 40:26)509.

Dacǎ n-ar fi aceastǎ forţǎ, toate corpurile cereşti n-ar mai avea orbite, ar fi în stare de haos. Chiar pǎmîntul n-ar mai avea ziua şi noaptea, n-ar mai avea anotimpuri, n-ar fi mişcarea în jurul soarelui şi prin urmare n-ar mai fi viaţǎ510. Ce puţin cugetǎm noi însǎ la toate acestea!

2. Greutatea aerului

Un alt sîmbure de adevǎr ştiinţific, pe care-l avem pe paginile Bibliei, îl gǎsiţi în cartea lui Iov 28:25, unde spune: "A rînduit greutatea vîntului". Aici se afirmǎ cǎ vîntul, aerul, are greutate511. Multǎ vreme unii oameni au rîs de versetul acesta.

ocupat si cu ocultismul, cǎ era mai apropiat de ideiile masonice decât de cele creştineşti, tradiţionale - mai ales pentru cǎ privea biblia ca pe o alegorie, nu ca pe o carte ştiinţificǎ.

508 Newton507 a fost un savant extrem de religios. De ce nu a denumit legea sa, legea lui Isus sau similar? Pentru cǎ a înţeles cǎ la altceva se referǎ cele 2 pasaje biblice, ambele spuse de un om care nici mǎcar nu l-a vǎzut sau ascultat pe Isus.

509 Chiar aşa, cine le-a fǎcut? Suntem siguri oare cǎ Dumnezeu (Yahwe-Elohim-Savaot-Adonai) le-a fǎcut sau poate zeul strǎbun Ptah ale egiptenilor, poate chiar Tammuz sau Viracocha...

510 Gravitaţia nu explicǎ ziua şi noaptea iar lipsa anotimpurilor nu încurcǎ cu nimic viaţa la Ecuator, ba chiar dimpotrivǎ.

511 Nu aerul, ci vântul. La urma urmei, şi vorbele pot avea greutate, nu-i aşa?

107

Cum, ziceau ei, aerul, vîntul are greutate? Auzi ce spune Biblia? Şi erau oamenii învǎţaţi ai vremii lor, cǎci cei simpli nu se împiedecau de aşa ceva. Chiar dacǎ nu înţelegeau, ei credeau cǎ Dumnezeu ştie mai mult decît ei, pe cînd cei cu pregǎtire, gǎseau pricinǎ de poticnire. Ei nu simţeau greutatea aerului şi nu puteau pricepe cum afirmaţia aceasta a Bibliei sǎ fie adevǎratǎ.

Au trebuit sǎ treacǎ multe secole, pînǎ ce Toricelli512 în anul 1643 a constatat cǎ da, aerul are greutate şi a dovedit pe cale experimentalǎ, cǎ atmosfera are presiune (1,033 kgf/cm2).

E adevǎrat cǎ noi nu ne dǎm seama de greutatea aerului. Asupra noastrǎ apasǎ cîteva mii de kg. Simţim careva aceastǎ greutate? Nu, desigur niciunul şi totuşi ea existǎ. Fizica dovedeşte cǎ existǎ. Aparate de precizie pot oricînd demonstra greutatea aerului.

Iov a trǎit în perioada patriarhalǎ, pe la anul 2000 în.Cr., iar Toricelli512 constata presiunea aerului în anul 1643, deci au trebuit sǎ treacǎ mai bine de trei mii şase sute de ani, de la afirmarea adevǎrului în Biblie, ca ştiinţa sǎ vinǎ sǎ confirme cǎ vîntul, aerul are greutate, cǎ Biblia este adevǎratǎ513.

De unde ştia Iov sǎ scrie acest adevǎr? El n-a avut coloana de mercur folositǎ de Toricelli şi nici oamenii învǎţaţi din vremea lui nu aveau idee de greutatea aerului. De unde a ştiut el acest adevǎr? Din inspiraţie divinǎ. Nimeni n-a crezut aşa ceva şi nici nu putea sǎ conceapǎ aşa ceva, au rîs de el, l-au tǎgǎduit, dar adevǎrul a ajuns sǎ fie confirmat.

Dacǎ Biblia nu e carte inspiratǎ de Dumnezeu, de unde a prins Iov aceastǎ descoperire? Cu ce puteţi explica aceastǎ afirmaţie a lui? Nu existǎ alta decît cǎ Iov, fiind inspirat, scrie acest adevǎr. "Cǎci toatǎScriptura este insuflatǎ de Dumnezeu", aşa spune apostolul Pavel lui Timotei (2 Timotei 3:16) şi bine era dacǎ oamenii credeau mǎrturia ei de la început, puteau cǎuta sǎ verifice şi desigur nu trebuiau sǎtreacǎ atîtea mii de ani pînǎ la confirmare.

3. Totul din atomi

512 Evangelista Torricelli (15.10.1608 – 25.10.1647), fizician şi matematician italian, renumit pentru inventarea barometrului. S-a nǎscut în Faenza, care fǎcea parte atunci din Statul papal, aşadar a fost crescut în spirit religios (mai întâi de unchiul sǎu, cǎlugǎr, apoi în internatul iezuit, apoi iar sub îndrumarea unui benedectin, Benedetto Castelli, profesor de matematicǎ). În 1632, Torricelli a citit Dialogul lui Galilei559, fiind adânc impresionat de argumentele lui. Galileo a fost condamnat în 6.1633, cu care ocazie Torricelli a fǎcut singura afirmaţie publicǎ a faptului cǎ recunoaşte sistemul copernician ca valabil. Galileo fiind arestat la domiciliu, Torricelli a putut sǎ-l vadǎ doar cu 3 luni înaintea morţii sale (8.1.1642). Când acesta a murit, marele duce Ferdinando II de' Medici l-a rugat pe Torricelli sǎ-i preia postul de matematician la Universitatea din Pisa. În afara barometrului, el a mai descoperit legea ce-i poartǎ numele, care este, de fapt, un caz particular al celei lui Bernoulli.Pentru amatorii de curiozitǎţi ştiinţifice, iatǎ povestea barometrului: problema practicǎ ivitǎ era pomparea apei dupǎ sistemul sucţiunii (pompa era sus). Apa nu dorea sǎ urce mai sus de 10 m în ruptul capului, deşi inginerii aveau nevoie de 12-13 m. Aceastǎ observaţie l-a împins pe Torricelli sǎ experimenteze cu mercur, care era de ca. 14x mai greu decât apa. Coloana de mercur s-a stabilizat la ca. 70 cm, lǎsând vid spaţiul de deasupra. Astfel, el a dovedit existenţa vidului, o noţiune respinsǎ de comunitatea ştiinţificǎ şi ecleziasticǎ a vremii (celebrul Horror vacui, noţiune care provenea din artǎ, veche de cel puţin 2500 de ani înaintea sa). Ulterior s-a observat variaţia înǎlţimii coloanei funcţie de vreme şi aşa s-a nǎscut indicatorul de vreme frumoasǎ.În cinstea sa s-a denumit torr unitatea de mǎsurǎ a presiunii (egalǎ cu 1 mm coloanǎ de mercur).

513 La acest lucru a contribuit din plin biserica (pe atunci catolicǎ), care a interzis ştiinţa şi a aruncat Europa într-o mare întunecatǎ de ignoranţǎ care a durat aproape 1000 de ani (Renaşterea a reprezentat rǎbufnirea ştiinţei de sub talpa bisericii). Dacǎ ştiinţa dovedeşte cǎ Biblia este adevǎratǎ, de ce a trebuit sǎ fie suprimatǎ?Oricum, cu mai bine de 1000 de ani înainte de Iov, în China, departe de absolutismul religios iudeo-creştin, oamenii au descoperit acelaşi lucru, prin inventarea a diverse mecanisme de zbor, mai uşoare decât aerul.

108

Un alt text care e de foarte mare importanţǎ în ceea ce priveşte fizica şi care se confirmǎ azi în totul adevǎrat, îl gǎsiţi în epistola cǎtre evrei 11:3 "Prin credinţǎ pricepem cǎ lumea a fost fǎcutǎ prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri care se vǎd514..."

Deci tot ce se vede pe pǎmînt, în apǎ, în aer, în marele cosmos, totul a fost fǎcut din lucruri care nu se vǎd. Ce are de zis fizica în privinţa aceasta?

Eu vǎ dau un mic extras dintr-o conferinţǎ a profesorului universitar I.Gh. Popescu, ţinutǎ în sala Dales din Bucureşti la 5 febr.1951. El spunea aşa:„...Ştiinţa ne învaţǎ cǎ toate obiectele şi substanţele de pe pǎmînt, chiar pǎmîntul însuşi, soarele, luna şi tot ce existǎ în lume, sunt forme şi înfǎţişǎri diferite ale aceleeaşi materii. Ele sunt alcǎtuite toate din corpuşoare foarte mici, care nu se pot observa încǎ şi care poartǎ numele de atomi.""Ca sǎ înţelegem mai bine cum aratǎ atomul de hidrogen, sǎ presupunem cǎ el s-ar mǎri de un milion de milioane de ori. Dacǎ şi noi am creşte de un milion de milioane de ori, am fi atît de mari, încît pǎmîntul întreg, ar fi cît un bob de mazǎre în palma noastrǎ. Diametrul atomului astfel mǎrit, ar fi abia de o sutǎ de metri, electronul ar arǎta ca o sferǎ cu raza de 36 cm, care ar alerga repede rostogolindu-se pe un drum în formǎ de cerc puţin alungit, cu o raza de 50 m. În centrul acestui cerc alungit, se aflǎnucleul, protonul pe care trebuie sǎ-l cǎutam cu foarte mare atenţie, cǎci el este mic, cam cît un bob de mei...".

Aşa spune fizica: Universul e construit din atomi515. Scriitorul epistolei cǎtre evrei, spune cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri, care se vǎd. Deci, fizica nu contrazice adevǎrul acesta, din contra, spune cǎ totul e fǎcut din corpuşoare mici nevǎzute, numite atomi.

O altǎ mǎrturie, pe care o dau, e a ing.fizician Th. Tauth. În articolul "În pragul necunoscutului" apǎrut în revista "Ştiinţǎ şi Tehnicǎ" nr.1/1966 spune:"Microscoape ionice cu mǎriri de cîteva milioane de ori l-au ajutat sǎ vadǎ atomul". Vǎ rog observaţi deosebirea: în 1951, atomul era încǎ nevǎzut, iar în 1966 datoritǎ progresului mare al ştiinţei, a ajuns sǎfie vǎzut516.

Şi el continua:..."Acceleratoare de particule, adevǎrate uzini gigantice, i-au permis sǎ pǎtrundǎ şi mai adînc în tainele materiei, el a reuşit sǎ cunoascǎ structura atomului şi cea a nucleelor atomice, sǎ descopere "cǎrǎmizile" din care este ridicat edificiul grandios al lumii materiale, particulele elementare...".„...Cele douǎ lumi, Macrocosmosul şi Microcosmosul se întrepǎtrund. Ele nu sunt altceva decît douǎextreme de scarǎ ale Universului material guvernat de aceleaşi legi".

514 Aerul este un alt exemplu de lucru care nu se vede. Bacteriile sunt iarǎşi greu de vǎzut cu ochiul liber. Iar

gândurile nu pot fi vǎzute nici ele cu ochiul liber.515 Da, ştiinţa considerǎ cǎ materia este formatǎ din atomi, la rândul lor formaţi din particule subatomice

(electroni, neutroni, protoni - eventual se merge şi mai departe, la quarkuri şi stringuri).Primii oameni despre care existǎ informaţii cǎ ar fi considerat lumea materialǎ ca fiind formatǎ din atomi sunt filozofii greci Leukippos (Λεύκιππος) şi Democritus (Δημόκριτος), care au trǎit ambii în sec. V îen, deci cu peste 500 de ani înaintea lui Pavel.Pavel însǎ nu s-a referit strict la acest aspect al materiei, pentru cǎ ideea generalǎ a scrisorii este direcţionatǎ în sens filozofico-teologic, al lumii spirituale, care nu este alcǎtuitǎ din atomi.De altfel, existǎ lume materialǎ care nu este alcǎtuitǎ din atomi, deşi tot invizibile şi ele, este vorba în principal despre undele electromagnetice.Dar, reamintim, aceasta este informaţie scoasǎ din context.

516 Excelent. Dacǎ atomii sunt vǎzuţi, înseamnǎ cǎ nu la ei s-a referit Pavel.

109

Deci lumea întreagǎ este construitǎ din aceleaşi "cǎrǎmizi" nevǎzute, atomii. Iar Biblia susţine cǎ tot ce se vede, n-a fost fǎcut din lucruri care se vǎd. Microscoapele acestea uriaşe, ionice, au ajuns sǎconfirme adevǎrul Biblic. Versetul rǎmîne în picioare. Totul este fǎcut din atomi517.

517 Nu chiar totul e fǎcut din atomi. Lumina nu este.

111

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEI

Acum vom cǎuta sǎ confruntǎm spusele Bibliei, a Cǎrţii scrise, cu spusele Bibliei nescrise. Existǎ şi o Biblie nescrisǎ, pe care, dacǎ vrem, o putem citi, mai bine zis o putem buchisi. Alţii o pot citi mai bine, de aceea îi vom chema pe ei în ajutor. Vrem sǎ ştim dacǎ Biblia nescrisǎ contrazice sau confirmǎ Biblia scrisǎ.

Biblia scrisǎ este Sfînta Scripturǎ, cea nescrisǎ este Universul mare al lui Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu cuvintele: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu", deci au un grai pentru noi. "Întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dǎ de ştire alteia despre El. Şiaceasta fǎrǎ vorbe, fǎrǎ cuvinte al cǎror sunet sǎ fie auzit: dar rǎsunetul lor strǎbate tot pǎmîntul şi glasul lor merge pînǎ la marginile lumii."

Cu ajutorul astronomiei, vom cǎuta sǎ vedem dacǎ Biblia este adevǎratǎ, dacǎ rǎmîne în picioare în faţa astronomiei sau se prǎbuşeşte. De altfel, noi nu vrem sǎ ascultǎm de o carte ce nu conţine adevǎr. Şi nu cred cǎ e cineva pe pǎmînt, care în mod conştient sǎ-şi dea seama cǎ o carte este mincinoasǎ şi totuşi sǎo asculte, sǎ o urmeze518. Ar însemna sǎ se înşele pe el însuşi.

1. A fost soarele creat în ziua a patra?

În primul capitol al Bibliei, Geneza 1:1 ni se spune: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul" sau cum spune în textul original ebraic: "Beresit bara Elohim et ha-samaim iert ha-aret." Evrei spun cǎfraza aceasta este formatǎ din 7 cuvinte şi de 7 x 4 = 28 sunt literele ei. Pentru ei, cifra 7 însemna ceva desǎvîrşit, deci însemneazǎ cǎ adevǎrul desǎvîrşit este aşezat în primul verset al Bibliei.

Dar unii vin şi spun: "Cum poate fi Biblia adevǎratǎ cînd ea spune cǎ Dumnezeu a creat lumina în prima zi, iar soarele abia în ziua a patra? Nu vedeţi cǎ nu se potrivesc lucrurile? Cum a putut sǎ fie luminǎ fǎrǎ soare?

De altfel, obiecţia aceasta o ridicǎ de obicei cei mai inculţi, cei mai fǎrǎ pregǎtire, cǎci cei cu pregǎtire şcolarǎ ştiu cǎ soarele nu este singurul izvor de luminǎ. Sunt încǎ atîtea surse de luminǎ în universul acesta, încît sunt nenumǎrate519.

518 În perioada inchiziţiei nu prea aveai de ales985-986.

Libertatea aceasta pe care o invocǎ atât de perfid autorul (în sensul cǎ cine este liber sǎ aleagǎ va alege în cele din urmǎ tot Biblia, pentru cǎ, nu-i aşa, este adevǎratǎ) o are omul de rând abia datoritǎ Renaşterii, lui Napoléon128 şi curentului iluminist, fenomene ce au restrâns drastic competenţa bisericii, în special în chestiuni laice, care nu ţineau strict de religie.De remarcat este şi faptul cǎ pǎrinţii bisericii au apreciat libertatea religioasǎ doar atunci când biserica lor era "oprimatǎ" (a se citi nu numai persecutatǎ, ci chiar şi atunci când nu era singura în imperiu - acei 10 ani înainte de Constantin cel Mare843) şi niciodatǎ dupǎ.

519 Autorul are doar parţial dreptate. Este adevǎrat cǎ existǎ şi alte surse de luminǎ în afara soarelui, acestea sunt stelele, mai nou lǎmpile cu gaz, becurile electrice etc. Cine a stat mǎcar o noapte la munte sau la ţarǎ, acolo unde lumini artificiale nu existǎ şi a prins o noapte seninǎ şi fǎrǎ lunǎ, a fost martor la douǎ fenomene interesante: 1. foarte multe stele sunt vizibile cu ochiul liber (din cauza lipsei luminii artificiale, cea care le acoperǎ) şi 2. noaptea este atât de neagrǎ încât abia vezi pe unde calci, în ciuda acestor miliarde de surse de luminǎ.Cine a dat atunci lumina naturalǎ de care e vorba mai sus, cǎci stelele, deşi multe, nu pot furniza atâta luminǎ încât sǎ vezi ceva în jur?Cu excepţia aurorelor borale, necunoscute autorilor bibliei, care sunt datorate şi ele, indirect, Soarelui, o sursǎ naturalǎ de luminǎ care sǎ genereze suficient de multǎ luminǎ nu prea existǎ...Autorul sǎ ne dea un singur exemplu, din acele nenumǎrate...

112

Dar totuşi rǎmînem puţin la obiecţia aceasta. Domnul Isus a spus celor din vremea Lui nişte cuvinte, care sunt valabile şi pentru cei de azi: "Oare nu vǎ rǎtǎciţi din pricinǎ cǎ nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?"520 (Marcu 12:24).

Cei ce ridicǎ obiecţia aceasta au trecut peste primul verset fǎrǎ sǎ-l citeascǎ.

În primul verset al Bibliei se spune clar: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul." În capitolul 1 în textul original, sunt folosite douǎ verbe, care în româneşte sunt traduse "a fǎcut". În original, verbul "bara"521, a crea, este folosit numai de trei ori: versetele 1:21, 27, şi are sensul creatio ex nihilo, creat din nimic. Al doilea verb e "asah"522 are sensul a face, a face sǎ aparǎ. Deci, soarele afost creat în versetul 1, iar în ziua a patra a fost fǎcut sǎ aparǎ, sǎ fie vǎzut de pe pǎmînt523.

Creaţiunea propriu-zisǎ este istorisitǎ în versetul întîi. De la versetul 2 în jos, nu mai e descrisǎcreaţiunea universului, ci doar pregǎtirea pǎmîntului nostru pentru viaţa care avea sǎ urmeze.

În versetul 2 ni se spune cǎ "pǎmîntul era pustiu şi gol", în original "tohu va bohu"524, adica fǎrǎ formǎ, în stare de haos. Din starea aceasta de haos a globului nostru, Dumnezeu în cele şase zile a fǎcut lumea noastrǎ. Deci, globul pǎmîntesc nu a fost creat în cele şase zile, ci creaţia lui a fost înainte, "la început"; în cele şase zile a fost adaptat pentru viaţǎ şi a primit viaţǎ. Aceasta ne spune Biblia.

În prima zi, Dumnezeu a zis: "Sǎ fie luminǎ.". Şi a fost luminǎ. Biblia nu precizeazǎ de unde a venit aceastǎ luminǎ. Iar la sfîrşitul ei, Biblia face încǎ o afirmaţie spunînd cǎ în Noul Ierusalim nu mai este

O teorie interesantǎ a unui oarecare Henry M. Morris (inginer cu studii de hidraulicǎ, cel care a fondat şi condus institutul Creation Research, unde altundeva decât în California) a descoperit soluţia în 1972: lumina venea de la stele, care au fost create în prima zi, dar fiind la distanţe mari, mari de tot, lumina lor n-a ajuns pe Pǎmânt decât cu întârziere de trei zile. Dacǎ mai aveaţi vreun dubiu cu privire la erudiţia acestui Morris, un citat de-al lui (1970) ne va lǎmuri pe deplin: "No geological difficulties, real or imagined, can be allowed to take precedence over the clear statements and necessary inferences of Scripture". QED.

520 Extrem de interesantǎ este afirmaţia lui Isus, din acelaşi Marcu, câteva versete mai jos, şi anume: "Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi" (Marcu 12:27). Vrea oare sǎ ne spunǎ cǎ nu existǎ viaţa de apoi? Sau nu cumva cǎ trebuie sǎ acordǎm mai multǎ atenţie vieţii de pe pǎmânt decât celei din ceruri?

521 ברא522 יצר523 Hilarǎ explicaţie, dar nu mai este nici o surprizǎ pentru cititori. Se spune clar în versetele 1:15-17 cǎ soarele

şi luna au fost create în ziua a patra, deci nu puteau fi create în versetul 1:1 în care numai cerurile şi pǎmântul au fost create.Ok, de dragul argumentaţiei, sǎ admitem cǎ a existat deci o luminǎ care a determinat succesiunea zi-noapte, înainte de a apare Soarele. Indiferent ce interpretare dǎm cuvintelor zi şi noapte (sǎ nu uitǎm cǎ la Mǎrturia ştiinţelor naturale, aceste zile au fost considerate ere geologice), avem alte douǎ probleme:

Soarele a fost fǎcut mult timp dupǎ crearea Pǎmântului (4 zile sau 4 ere geologice). Deocamdatǎ, ştiinţa considerǎ cǎ Soarele s-a format dintr-o nebuloasǎ, abia apoi din el rupându-se planetele sau prinse în plasagravitaţiei sale din universul apropiat.

Soarele nu are nimic special în sine, este doar una din miliardele de miliarde de stele. El este relativ tânǎr (veşti bune: va mai arde ca. 1 miliard de ani) faţa de alte stele, chiar din galaxia noastrǎ (care şi ea este una tânǎrǎ). Acestea, stelele, însǎ au fost create zile (ere geologice?) mai târziu, dupǎ crearea Pǎmântului.

Succesiunea zi-noapte este datoratǎ mişcǎrii, fie a Soarelui, fie a Pǎmântului - cel puţin unul trebuie sǎ se mişte, contrar unora din învǎţǎturile Bibliei, vezi notele 542, 544, 573, 574 din acest capitol.

Soarele şi Luna au fost create, primul pentru a lumina ziua, a doua pentru a lumina noaptea. Totuşi Luna îşi petrece cam o treime din timp luminând şi ziua.Şi în alte mitologii, de exemplu în cele preincaşe, Viracocha este considerat creatorul universului. N-am fi amintit de el, dacǎ nu ar fi creat Pǎmântul pe vremea când era întuneric beznǎ iar Soarele nu exista.

524 תהו ובהו

113

trebuinţǎ de soare sau de vreo altǎ luminǎ, cǎci luminatorul ei este Mielul525. În alte cuvinte, Biblia începe cu o luminǎ fǎrǎ soare şi sfîrşeşte cu o luminǎ fǎrǎ soare.

Totuşi pentru cei ce gǎsesc pricini de poticnire în Biblie, precizez cǎ creaţiunea e descrisǎ în versetul 1: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul." Cum în starea de haos din pricina multelor convulsii, unii susţin cǎ din pricina aruncǎrii Satanei pe pǎmînt526, pǎmîntul era înconjurat de gaze, de aburi, de ceaţǎ, Dumnezeu a poruncit sǎ fie luminǎ şi s-a fǎcut luminǎ. Izvoarele luminii sunt multe şi sǎ nu uitǎm cǎ Dumnezeu însuşi este lumina, de care nu te poţi apropia527.

Unii vin şi obiecteaza altceva. "Bine, zic ei, dar dupǎ Biblie, pǎmîntul are circa 6000 de ani, pe cînd dupǎ ştiinţǎ e vechi de tot. Dupǎ academicianul sovietic Schmidt, pǎmîntul este de 2 miliarde de ani, iar dupǎ alţii de 4 miliarde de ani."

Eu nu vin sǎ spun cǎ cei ce susţin cǎ pǎmîntul este de 6000 de ani au dreptate şi cu atît mai puţin îi voi putea împǎca pe ceialalţi, cǎci diferenţa de 2 miliarde de ani între ei este prea mare528. De fapt, oamenii se pot juca cu miliardele de ani, cǎci nu le dau din buzunar. Eu nu stabilesc vîrsta pǎmîntului, cǎci niciBiblia nu face lucrul acesta529.

Dar se împacǎ Biblia cu ce spun ei? Da, se împacǎ. Vreau ei sǎ fie de 5 miliarde de ani, fie aşa. Biblia spune: "La început..." Cînd a fost acest început?

Ea îi lasǎ pe astronomi, pe geologi sǎ se certe între ei şi sǎ gǎseascǎ cînd a fost acest "început".

Un alt astronom sovietic, Fesencov530, admite cǎ "soarele s-a format în acelaşi timp sau aproape în acelaşi timp cu planetele, vîrsta soarelui fiind deci apropiatǎ de vîrsta pǎmîntului."531. De altfel, el spune ce spune Biblia: "La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pǎmîntul", aşa cǎ nu este nici o contrazicere în ce priveşte vîrsta pǎmîntului între Biblia şi ştiinţǎ.

525 Apocalipsa 21:23, respectiv 22:5 (ultimul capitol).526 Luca 10:18. Dar nu existǎ nimic contemporan Vechiului testament care sǎ indice cǎ satana chiar exista încǎ

prima zi, ca sǎ creeze acel abur. Inamicul lui Dumnezeu, satana, probabil cǎ ar fi fost menţionat încǎ de când a fost creat. A trebuit sǎ aşteptǎm pânǎ când Luca ne-a zis ceva despre o luminǎ care a cǎzut din cer (probabil o cometǎ, ceva) citându-l pe Isaia 14:12-15, sǎ aşteptǎm sǎ fie tradus ca Lucifer în latinǎ, pentru a realiza cǎ este vorba despre diavolul în persoanǎ (pentru a demoniza astrologii). Ce sǎ mai zicem!?

527 Înseamnǎ cǎ lumina a existat şi înainte de a fi creatǎ (în versetul 3 din capitolul 1).528 Atunci care-i scopul acestui [pseudo]tratat? Sǎ ne explice ceva sau sǎ batǎ apa-n piuǎ cu "Biblia are

dreptate!"? Cum poate sǎ dovedescǎ cǎ biblia are dreptate dacǎ nu rǎspunde la întrebǎri? Creeazǎ un capitol special destinat astronomiei, ca sǎ ne convingǎ, dar ocoleşte chestiile importante.

529 Ba da, dar nu direct. Cu Biblia în mânǎ se adunǎ anii (cele câteva zeci de contradicţii nu conteazǎ prea mult în comparaţie cu 4,5 miliarde de ani), mergând tot în jos, spre Adam. Vezi nota 602.De altfel, multǎ vreme, cronicile ortodoxe (dupǎ model bizantin) au folosit anul de la presupusa facere a lumii, plasatǎ "oficial" la 1 septembrie 5509 îen, an care era denumit valeat. La fel şi evreii, care tot pe baza bibliei şi-au bazat calendarul. Folosirea erei noastre a început abia cu Dionysius Exiguus468 şi folositǎ sporadic abia din sec. VIII, definitiv din sec. X.Recomandǎm încǎ o datǎ autorului sǎ mai înveţe mǎcar istoria româneascǎ, dacǎ tot e român şi sǎ mai lase foile americane din mânǎ.

530 V.G. Fesencov a susţinut prin anii 1960 teoria conform cǎreia Pǎmântul s-a format din materie fierbinte (solarǎ). Tot el lansa ipoteza formei de parǎ a atmosferei terestre.

531 Fals. Teoria acceptatǎ azi spune cǎ pǎmântul s-a format, la fel ca şi celelalte planete, prin "condensarea" din praful cosmic atras de Soare, preexistent sau în formare şi el. Oricum, este interesant de remarcat cǎ autorul se foloseşte de anumiţi oameni de ştiinţǎ care susţin pǎrerea sa. Comunitatea ştiinţificǎ are deseori alte pǎreri. Mǎ tot întreb de la începutul acestui material, unde-i gǎseşte autorul pe toţi aceştia?!

114

2. Existǎ întinderea cerului?

O altǎ chestiune în care se împiedecǎ unii, este întinderea cerului. Deşi e sus, ei se împiedecǎ în ea. În Geneza 1:6 citim: „Dumnezeu a zis: "Sǎ fie o întindere între ape şi ea sǎ despartǎ apele de ape... Dumnezeu a numit întinderea "cer".

Deci, întinderea aceasta sau "firmamentul", cum este în alte traduceri532, nu ar fi fost gǎsit nicǎieri, zic ei. S-a zburat cu avioanele şi cu rachetele şi nu s-a gǎsit nici un firmament. Dar Biblia spune cǎexistǎ533.

Sǎ vedem ce spune ştiinţa. Şi ea spune cǎ existǎ534. Pǎmîntul nostru este înconjurat de o pǎturǎatmosfericǎ a cǎrei proprietǎţi se menţin pînǎ la altitudini de circa 3000 km (conform datelor obţinute în cadrul Anului Geofizic Internaţional). Atmosfera are cinci straturi principale: troposfera, stratosfera,mezosfera, ionosfera şi exosfera.

În Biblie, cuvîntul "cer" este folosit în trei sensuri. Întîi, pǎtura atmosfericǎ e numitǎ cer. Astfel, în Matei 6:26, Cristos Domnul spune: "Uitaţi-vǎ la pǎsǎrile cerului... În Luca 8:5, vorbind despre sǎmînţa cǎzutǎ lîngǎ drum, spune cǎ "au mîncat-o pǎsǎrile cerului". În Matei 24:30 Isus a zis: "...vor vedea pe Fiul omului... venind pe norii cerului." La fel în Matei 26:64: "Veţi vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului." Acelaşi fel de exprimare îl gǎsim şi în Vechiul Testament. Ori e lucru ştiut cǎ şi pǎsǎrile şi norii zboarǎ prin atmosferǎ. Deci, atmosfera e numitǎ cer535.

532 Raqiya' - sensul originar fiind acela de foiţǎ de tablǎ (bijutierii bat aurul pânǎ când devine o foiţǎ subţire cu

care apoi îmbracǎ statueta de lemn sau fildeşul; la fel fac cazangii cu bucata de cupru), sensul clar fiind acela de sferǎ de tablǎ care înconjoarǎ Pǎmântul şi pe care sunt prinse stelele. Cerul este definit tot în biblie prin shamayim. Deci traducerea corectǎ este de tǎrie, firmament, ceva tare, ferm, dur. Demonstraţie absurdǎ, voit confuzǎ: este vorba despre tǎria cerului (indiferent cât de mult îi place sau nu autorului) care mai este şi întinsǎ şi nu despre cer în sine. De altfel, zeci de interpretǎri interesante se gǎsesc prin paginile web ale evangheliştilor. Un merit necontestat îl au totuşi: sunt sofisme aproape perfect lucrate, ceea ce indicǎ un studiu îndelungat şi atent al bibliei, studiu ce consumǎ multe resurse - de unde şi concluzia logicǎ: au nevoie de aderenţi, altfel efortul acesta ar fi nejustificat. Ştiinţa nu se preocupǎ de demonstrat falsitatea bibliei, are lucruri mai serioase de fǎcut, cu aplicaţii practice şi nu filozofice.

533 Acelaşi Dumnezeu care i-a insuflat lui Iov informaţiile acelea grozave din subcapitolul 3. Pǎmântul sprijinit pe nimic, l-a îndrumat greşit, pentru cǎ în Iov 37:16 cerul este definit clar ca o cupolǎ tare, aşa ca o oglindǎ de metal. Dar nu-i nimic, pentru cǎ şi în Isaia 34:4 apare aceeaşi chestie, şi Isaia este un alt iluminat divin pentru cǎ ar spune în 40:22 cǎ Pǎmântul e rotund.

534 În august 1969, primii astronauţi au cǎlcat pe Lunǎ. Luna este fixatǎ conform aceleiaşi Faceri pe firmament. Sonde spaţiale au cutreierat universul, dincolo de Lunǎ, ieşind din graniţele sistemului solar. Nici una dintre aceste nu s-a sfǎrâmat de ceva tare, ci au mers cât de mult s-a putut în spaţiu.Ştiinţa a dovedit cǎ nu existǎ tǎria cerului, firmament sau altǎ aberaţie de acest sens.Restul demonstraţiei este un sofism, bazându-se mai ales pe atragerea atenţiei asupra altui subiect, atmosfera. Ori în Facerea 1:6 nu se spune de atmosferǎ sau de aer, ci doar de cer. Cerul existǎ şi fǎrǎ aer, pentru cǎ cerul este de fapt vidul interplanetar.

535 O fi ea cer, dar nu e tare. Deci nu este vorba aici de tǎria cerului. Şi nici nu e prinsǎ cumva de Pǎmânt cu ajutorul unor stâlpi (Iov 26:11).Acest sofism este mai greu de demontat pentru cǎ este extrem de subtil (exemplul cel mai la îndemânǎ ar fi confundarea voitǎ a noţiunilor de vapor şi de ocean, pentru cǎ un marinar ce a fost pe mare, a fost în acelaşi timp şi pe vapor). Noţiunea de cer reprezintǎ practic tot ceea ce începe de la nivelul solului şi continuǎ pânǎ la infinit, incluzând atmosfera şi straturile ei, incluzând Soarele, Luna, planetele şi celelalte stele şi galaxii. Ceea ce amestecǎ autorul acum este doar partea direct tangibilǎ a cerului, atmosfera, pentru cǎ se credea, la vremea respectivǎ cǎ vidul nu existǎ512. Definiţia cea mai clarǎ a cerului, aşa cum ar trebui sǎ fie el, este datǎ în Facerea 1:1.

115

Al doilea sens e cu privire la spaţiul interplanetar. Astfel, în Geneza 22:17 citim despre "stelele cerului". La fel în Naum 3:16. Iar în Deuteronom 4:19; 2 Împǎraţi 17:16, 21:3, Ieremia 33:22, soarele, luna şi stelele sunt denumite "oştirea cerurilor". Deci, imensitatea spaţiului interplanetar este numitǎ cer.536

Al treilea sens priveşte locaşul Dumnezeului Preaînalt. Aşa avem: "Tatǎl nostru care eşti în ceruri" şi o seamǎ de texte, care folosesc cuvîntul cer doar pentru acest locaş537. Doar puţinǎ atenţie trebuie şi din text ne vom da seama cǎ e vorba de atmosferǎ, de spaţiul interplanetar sau de locaşul lui Dumnezeu.

În Geneza 1:6 atmosfera e numitǎ întindere sau firmament. Atmosfera desparte apele de jos, de apele legate în nori. Cǎ cineva nu vede aceastǎ întindere a cerului, înseamnǎ cǎ este de compǎtimit538. Nici sǎrmanii orbi nu vǎd soarele, dar aceasta nu înseamnǎ cǎ nu existǎ.

Datoritǎ acestei pǎturi atmosferice, noi putem respira. Datoritǎ atmosferei se petrece fenomenul fizic de difuzare a luminii. Oamenii de ştiinţǎ şi cosmonauţii spun cǎ pe lunǎ, fiindcǎ lipseşte atmosfera, nu este luminǎ ca aici pe pǎmînt539, razele cad drept, nu se refracteazǎ, iar cerul acolo apare negru, nu albastru ca al nostru540. Tot datoritǎ atmosferei avem vînturile şi ploaia. Ce binecuvîntatǎ e întinderea aceasta pentru pǎmîntul nostru. Fǎrǎ ea nu ar fi viaţǎ.

3. Pǎmîntul sprijinit pe nimic

Un alt amǎnunt care a produs aprinse discuţii şi tǎgǎduire din partea pretinşilor oameni de ştiinţǎ de altǎdatǎ, se gǎseşte în cartea lui Iov 26:7541 şi 38:6 unde se spune cǎ pǎmîntul nu e sprijinit pe nimic. Ei spuneau cǎ versetele acestea nu sunt adevǎrate. "Cum s-ar putea ca pǎmîntul sǎ nu aibǎ nici un sprijin?" ziceau ei. "Un mǎr, care nu se poate compara cu pǎmîntul şi totuşi nu poate sta aşa în aer, fǎrǎ sǎ fie sprijinit pe ceva, cade. Ce s-ar întîmpla cu pǎmîntul nostru, dacǎ ar fi aşa cum spune Biblia?"

Vechile concepţii difereau unele de altele doar cu privire la ceea ce formeazǎ sprijinul pǎmîntului, dar toţi erau de acord cǎ e sprijinit pe ceva. Unii susţineau cǎ Atlas îl sprijinǎ cu umǎrul lui; alţii susţineau

536 Dar nici acest cer, vidul interstelar, nu este tare. Altfel, stelele nu s-ar putea mişca, sau dacǎ o fac, se vor

mişca toate la fel, ca la cǎluşeii din parcul de distracţii. La urma urmei, oştirea cerului se mişcǎ în şir: Isaia40:26, vezi subcapitolul 6.Mişcarea în spaţiu.

537 Posibil cǎ despre acest cer este vorba. Celelalte douǎ nu pot fi. Zic posibil, pentru cǎ nu pot exclude aceastǎ posibilitate, chiar dacǎ pânǎ acum ştiinţa nu a reuşit sǎ gǎseascǎ acest al treilea cer, în care s-ar afla reşedinţa lui Dumnezeu, a lui Isus, unde s-a urcat Ilie, cel vizitat de Enoh, în care stau îngerii şi unde probabil vor ajunge toţi cei care sunt sǎraci cu duhul. Nefiind de gǎsit, proprietǎţile sale nu pot fi explorate sau determinate, de aceea: posibil.

538 Avioanele zboarǎ deasupra stratului de nori (apa legatǎ deasupra firmamentului), pentru cǎ ar fi o tâmpenie fǎrǎ seamǎn sǎ zbori orbeşte prin ceaţa lor, periclitând astfel viaţa pasagerilor. Deoarece între nori şi mare (apa de sub pǎmânt) ar trebui sǎ se afle, conform autorului, acel firmament, surprizǎ, pânǎ acum nici un avion nu s-a sfǎrâmat de tǎria cerului. Iar cursele aeriene împânzesc globul.Deci, altcineva este de compǎtimit.

539 Ar trebui sǎ fie luminǎ pe Lunǎ, ce, se apucǎ cosmonauţii sǎ contrazicǎ Biblia care spune, cu cuvintele lui Dumnezeu în Facerea 1:16 cǎ Luna e luminatorul cel mic. În Isaia 13:10 şi în Iezechiel 32:7 sunt alte referiri la lumina Lunii.

540 Cerul nu apare albastru datoritǎ atmosferei, adicǎ a aerului, ci datoritǎ apei conţinute în aceasta.541 Acelaşi Iov, câteva versete mai jos, 26:11, se apucǎ sǎ strice totul pomenind stâlpii cerului (a sprijini

atmosfera cu stâlpi e la fel ca gǎuritul apei cu burghiul). Dar acesta este subiectul notei 574. Vezi şi nota 542.Filozoful grec Anaximander (Αναξίμανδρος) (ca. 610 – ca. 546 îen) din Milet (Anatolia de azi) credea şi el cǎ Pǎmântul, rotund!!, plutea nesuspendat în spaţiu, în mijlocul unei sfere care constituia cerul. Anaximander considera însǎ Pǎmântul ca având o formǎ cilindricǎ.

116

cǎ e sprijinit pe patru stîlpi542; alţii spuneau cǎ se sprijinǎ pe patru broaşte mari; alţii spuneau cǎ o mare broascǎ ţestoasǎ îl poartǎ pe spinarea ei. Pǎreri care mai de care mai nǎstruşnice, dar ele erau teoriile oamenilor de ştiinţǎ pînǎ în secolul al XVI-lea543.

Biblia spunea însǎ acum 3500 de ani544: "El întinde miazǎnoaptea asupra golului şi spînzurǎ pǎmîntul pe nimic." Astronomia de astǎzi dǎ dreptate Bibliei.

Pǎmîntul, spun astronomii, nu e sprijinit pe nimic. Toate teoriile astronomilor de altǎdatǎ s-au prǎbuşit fiindcǎ n-au fost adevǎrate545. Afirmaţia Bibliei a rǎmas în picioare fiindcǎ era adevǎratǎ546. Oamenii, care altǎdatǎ au rîs de Biblie, astǎzi au ajuns de rîs cu teoriile lor. Cei ce rîd astǎzi de Biblie, oare nu se gîndesc cǎ mîine alţii vor rîde şi de teoriile lor? Adevǎrul Bibliei cǎ pǎmîntul e sprijinit pe nimic, a fost verificat de ştiinţǎ şi confirmat în totul ca adevǎrat547.

Flamarion548, mare astronom francez, spune aşa în privinţa aceasta: "Pǎmîntul pluteşte în spaţiu. Globul acesta stǎ singur în mijlocul unui spaţiu mare, neatingîndu-se de nimic. El e ca un balon de sǎpun, ce pluteşte în aer."

E adevǎrat cǎ era greu pentru mintea omeneascǎ de altǎdatǎ sǎ priceapǎ adevǎrul Bibliei. Oamenii erau gata sǎ creadǎ mai degrabǎ minciunile astronomilor decît adevǎrul sfînt. Ei se credeau îndreptǎţiţi în pǎrerile lor şi de logicǎ, cǎci din moment ce toate au nevoie de sprijin, cum s-ar putea ca pǎmîntul sǎfacǎ excepţie de la aceasta? Şi li se pǎrea cu totul absurdǎ şi imposibil de crezut afirmaţia Bibliei. Dar pînǎ la urmǎ, totusi ea a triumfat. Dacǎ oamenii ar fi crezut de la început afirmaţia ei, nu era atîta bîjbîialǎ, mai ales la savanţi549. Azi, în secolul sateliţilor artificiali, te întrebi cum oameni de seamǎ au putut crede aşa aberaţii şi n-au putut crede adevǎrul?

Într-o lume cu o altǎ mentalitate, Iov afirma un adevǎr ştiinţific de mare valoare. De unde l-a ştiut el, cǎn-a fost astronom? Dacǎ Biblia nu este de origine divinǎ, dacǎ nu e scrisǎ prin inspiraţia lui Dumnezeu, cum explicaţi cǎ Iov a putut sǎ scrie aşa ceva550? În toatǎ literatura acelei epoci nu gǎsiţi ceva

542 Nǎstruşnicia asta se gǎseşte chiar şi în Biblie (Iov 9:6, Psalmul 74:3, 1 Regi 2:7). Mai lasǎ fiţuica americanǎ

şi mai citeşte şi biblia, domnule autor, predicator pe deasupra.543 Sǎ nu exagerǎm. Pǎrerile acestea au fost doar pǎreri mitologice. De la ascensiunea bisericii catolice, ştiinţa a

avut de suferit enorm, aşa cǎ majoritatea savanţilor erau fie cǎlugǎri, fie arşi pe rug. Aşadar, între sec. IV şi cel XVI, nu a existat nici un progres, dimpotrivǎ, un regres îngrozitor. Cǎ spui secolul VIII, X sau XIV, tot aia era, doctrina aristotelianǎ domina gândirea bisericeascǎ, iar cine era împotriva bisericii.... Renaşterea a profitat din plin de informaţiile aduse/pǎstrate de arabi, Mahomed şi Allah neavând nimic împotriva ştiinţei.

544 Adicǎ 2500 de ani. Oricum, în 1 Regi 2:7 (1 Samuel 2:8 în cea catolicǎ) şi Miheia 6:2 Pǎmântul este descris ca având temelie, deci sprijinindu-se pe ceva. Mai devreme, acelaşi Iov susţine contrariul: Iov 9:6.E frumoasǎ biblia, pentru cǎ gǎseşti în ea argumente deopotrivǎ pro şi contra.

545 Dar nu mulţumitǎ bisericii, care ne-ar fi ţinut pe toţi în ignoranţǎ dacǎ ar fi putut, ci tot datoritǎ ştiinţei.546 Biblia a rǎmas în picioare din alte motive, nu din cauza adevǎrului ştiinţific. Motivele sunt prea numeroase,

care pe scurt sunt legate de puterea Vaticanului ca şi de fundamentalismul religios creştin.Cât priveşte raportul afirmaţii adevǎrate:afirmaţii false în domeniul astronomiei, biblia stǎ cam 5:18 (ca. 25% adevǎrat, restul fals). Statistica ne spune cǎ nu poate fi vorba de nici o eroare de interpretare (50:50), ci chiar aşa s-a dorit a se spune: biblia este contrarǎ ştiinţei în mod voit.

547 A dovedit ştiinţa oare şi cǎ pǎmântul are stâlpi de susţinere, vezi Iov 9:6?548 Nicholas Camille Flammarion (26.2.1842 – 3.6.1925), astronom şi scriitor francez. A scris destul de multe

cǎrţi literare, în special de popularizare a astronomiei (îl gǎsim pânǎ şi în Caragiale, fiind acela cu "comeata"), dar şi de SF. A avut un interes, am zice azi bolnav, în spiritism şi reîncarnare.

549 Pǎi, simplu: acest verset (de altfel este singurul verset din toatǎ biblia - şmecher autorul!) contrazice alte 3-4 versete, unul chiar din Iov însuşi. Ce ar trebui sǎ creadǎ creştinul? Crede şi nu cerceta!

550 Acest lucru se numeşte literaturǎ SF. Fie cǎ se potriveşte mai târziu (caz când autorul operei este aclamat), fie nu (şi autorul devine uitat). Iov le-a fǎcut pe amândouǎ.

117

asemǎnǎtor. Nu existǎ alt rǎspuns decît cǎ Dumnezeu i-a descoperit. Numai Cel ce a spînzurat pǎmîntul pe nimic ştia pe vremea aceea adevǎrul acesta551. Deci numai Dumnezeu a putut sǎ-i descopere.

Dumnezeu a sprijinit pǎmîntul pe nimic. Aici, fraţii mei, e o lecţie pentru noi.

El ar vrea ca şi noi sǎ fim aşa. Sǎ nu ne sprijinim pe nimic, nici pe bani, pe slujbǎ, nici pe prieteni, ci sǎdepindem doar de El552. Fie aşa viaţa noastrǎ.

4. Pǎmîntul este rotund

Un alt verset, care multe veacuri a fost în contrazicere cu pǎrerea oamenilor de ştiinţǎ, se gǎseşte în Proverbe 8:31, unde se afirmǎ cǎ pǎmîntul este rotund553.

Chiar Ptolomeu176, Plato554, Aristotel555 şi alţii au afirmat cǎ pǎmîntul are formǎ platǎ556. Toţi astronomii susţineau cǎ pǎmîntul e drept ca o faţǎ de masǎ. Pînǎ şi biserica catolicǎ a îmbrǎţişat aceastǎ

551 Amatorii de SF au auzit de paleoastronauticǎ, deci ipoteza cǎ Pǎmântul a fost vizitat de astronauţi încǎ din

timpuri imemoriale. Dovezi, zic ei, ar fi printre altele diverse informaţii uluitoare pe care alte popoare le deţin: calendare de mii de ani mai precise decât cel al nostru, cunoştinţe astronomice avansate (Sirius ca stea dublǎ, Pǎmânt sferic, calendare astronomice) etc. etc. etc.Comparativ cu calendarul mayaş, povestea lui Iov este o simplǎ bâlbâialǎ ameninţǎtoare contra "dezertorilor în ale religiei" lui Yahwe. Lucru valabil, de altfel, tuturor profeţilor evrei. Toate cunoştinţele evreieşti au fost "furate" de la vecinii lor, babilonienii, în timpul captivitǎţii, precum şi de la egipteni (nu trebuiau sǎ meargǎ în Egipt, de regulǎ la Alexandria, ci trebuie sǎ ne amintim cǎ sute, chiar mii de ani Egiptul a dominat Orientul Mijlociu, Siria chiar fiind provincie egipteanǎ).

552 Dar, deoarece nu ne putem sprijini direct pe El, trebuie sǎ ne bazǎm pe preoţi. Frumos întors din condei!Sǎ fim singuratici şi supuşi ca sǎ fim manevraţi cât mai uşor în numele unui zeu la care nu ai acces decât prin intermediari.

553 Trebuie spus, de dragul preciziei matematice, cǎ rotund şi sferic sunt douǎ lucruri diferite. Un obiect sferic este întotdeauna rotund, un obiect rotund nu este obligatoriu o sferǎ, poate fi un cerc, un cilindru etc.Aceastǎ concepţie a rotundului pǎmântului este reflectatǎ în multe hǎrţi din vechime, unde pǎmântul cunoscut era aproximativ rotund, deseori împǎrţit în 4 sferturi egale (ne amintim cǎ 4 era o cifrǎ magicǎ, folositǎ de altfel şi de Irinaeus816 când a ales 4 evanghelii etc.), fiecare sfert având vag ideea unui continent. Este foarte probabil cǎ acesta era cercul lui Isaia sau al lui Solomon.

554 Platon (Πλάτων, "cel cu spate lat", ca. 428/427 îen – ca. 348/347 îen), filozof grec. Este membru al celebrei triade antice, formatǎ din Socrates, Platon şi Aristotel555, care a pus bazele culturii vestice. A fost creatorul celebrei Academii din Atena (când avea 40 de ani), Academie ce a rezistat pânǎ în 529 en, când a fost închisǎ din ordinul lui Iustinian I471, care a considerat-o un pericol pentru creştinǎtate. Se pare cǎ a fost elevul lui Socrates. Conform unor rapoarte fabuloase ce ne-au parvenit din negura vremii, unii credeau cǎ Platon s-ar fi nǎscut şi el (vom vedea câţi oameni şi zei sunt astfel nǎscuţi, ceva mai încolo, la comentarii) printr-o concepţie imaculatǎ (partogenezǎ). Diogenes ne spune cǎ numele lui original a fost Aristocles, dar poreclit Platon de cǎtre antrenorul sǎu de lupte, Ariston din Argos.Platon este foarte cunoscut pentru Dialogurile sale, în care Socrate analizeazǎ împreunǎ cu alte personaje, deseori în contradictoriu, diverse teme. Unele dintre aceste teme sunt ciudate, absurde şi chiar imorale, dar Socrate le apǎrǎ extrem de inteligent (o temǎ interesantǎ, la ordinea zilei, este aceea în care Socrate apǎrǎ iubirea bǎrbat-bǎiat ca fiind purǎ în vreme ce cea bǎrbat-femeie e doar vulgarǎ, Symposium). O chestie interesantǎ, desprinsǎ dintr-unul dintre aceste dialoguri, numit sugestiv Procesul lui Socrates, este acuza adusǎ acestuia cum cǎ ar fi ateist (acest dialog este vǎzut ca un pur exerciţiu de logicǎ, deoarece mediul atenian era extrem de libertin, inclusiv cel religios; mai mult, mare parte dintre gânditori erau chiar atei, piesele de teatru ale lui Aristofan râdeau pe faţǎ de oracole, zei şi profeţi). O altǎ carte celebrǎ este Republica, mulţi considerând-o parte a Dialogurilor, o criticǎ durǎ la adresa democraţiei ateniene.

555 Aristotel (Ἀριστοτέλης, 384 îen – 7.3.322 îen), filozof grec, student al lui Platon554 şi profesor al lui Alexandru Macedon24. Nu numai cǎ a studiat tot ce se putea, dar a şi contribuit la aceste domenii, atât de semnificativ, încât a devenit un standard de facto (se spunea mai demult cǎ filozofia vesticǎ pânǎ la Kant874 nu era altceva decât note de subsol la afirmaţiile lui). Practic, opera cumulatǎ a lui Aristotel (din pǎcate azi nu s-a

118

concepţie557 şi ea a patronat rǎtǎcirea aceasta, prigonind cu ajutorul inchiziţiei pe cei ce au gǎsit adevǎrul, ca Jordano Bruno558, Galileo Galilei559 şi alţii.

pǎstrat decât fragmentar) putea fi consideratǎ enciclopedia anticǎ. În ceea ce priveşte ştiinţa, Aristotel a fost mai mult un şoarece de bibliotecǎ decât un inginer (adicǎ s-a preocupat mai mult de aspectele calitative decât de cele cantitative: odatǎ cu dezvoltarea ştiinţei, opera ştiinţificǎ a lui Aristotel a fost uitatǎ). De exemplu, Aristotel înţelegea noţiunea de vitezǎ sau pe cea de temperaturǎ, dar nu putea sǎ le înţeleagǎ în corelaţie cu mediul înconjurǎtor, îi lipsea unitatea de mǎsurǎ. Opera lui mai conţine câteva erori curioase, gen afirmaţia din Istoria Animalelor cum cǎ masculii au mai mulţi dinţi decât femelele, sau afirmaţia cǎ obiectele mai grele cad mai repede (doveditǎ falsǎ de cǎtre Galilei559). Lipsa ideii de cantitate (mai ţineţi minte: acumulǎrile cantitative duc la un salt calitativ?) l-a împiedicat sǎ vadǎ dincolo de pura matematicǎ (în sens filozofic), aşadar ne-a dat o cosmologie extrem de coerentǎ filozofic, dar, vai, extrem de falsǎ (geocentrismul). Trebuie spus cǎ aceste greşeli sunt excepţia de la regulǎ, pentru cǎ Aristotel a fost o minte luminatǎ şi extrem de bine pusǎ la punct. A fost extrem de apreciat şi în lumea musulmanǎ, prin intermediul cǎreia ni s-au pǎstrat anumite opere. A fost suţinǎtorul celor 5 elemente: Focul (cald şi uscat), Pǎmântul (rece şi umed), Aerul (cald şi umed), Apa (rece şi umedǎ), precum şi nou inventatul Eter (o substanţǎ divinǎ din care este format universul, în special astrele şi planetele), numit în Evul mediu Quinta essentia. Misoginismul manifestat de cǎtre Aristotel se pare cǎ s-a tras, odatǎ cu opera acestuia, în biserica creştinǎ (dar pe un teren fertil, rǎmas de la Petru şi Pavel).

556 Autorul ar trebui sǎ mai înveţe istoria şi geografia. Aceştia sunt unii dintre cei care au susţinut cǎ Pǎmântul este rotund.Pythagoras (ca. 550 BC) a descoperit armonia cosmosului (el fiind un adept al numeralogiei) şi a raţionat cǎ Pǎmântul, la fel ca oricare corp în spaţiu, trebuie sǎ fie o sferǎ, care era corpul geometric perfect. Platon554 (427 - 347 îen) a fost elev al şcolii pitagoreice. Reîntors în Atena, pentru a-şi deschide academia sa, acum celebrǎ, Platon îşi învǎţa elevii cǎ Pǎmântul era o sferǎ şi dacǎ cineva ar putea trece de nori pentru a-l privi de sus, acesta (Pǎmântul) îi va apare ca o minge formatǎ din 12 petice de culori diferite (excelentǎ descriere, desigur pentru vremea respectivǎ). Aristotel555 a fost elevul lui Platon, şi poate cea mai strǎlucitǎ minte a academiei. Aşa cum navele dispǎreau de jos în sus pe mare (catargele dipǎreau ultimele în zare), Aristotel a raţionat similar şi despre anumite stele care nu se vedeau mai la nord, dar care se vedeau în Egipt. Aristotel a conchis cǎ Pǎmântul era o sferǎ (De caelo, 298a2-10). Mai mult, umbra Pǎmântului pe Lunǎ în timpul eclipselor (De caelo, 297b31-298a10) era, de asemenea, rotundǎ. Eratostene(276 - 194 îen) calculase deja circumferinţa Pǎmântului prin 240 îen, cu o valoare surprinzǎtor de exactǎ (2% diferenţǎ). Claudius Ptolemeu176 a trǎit în Alexandria, centrul ştiinţei din acea vreme. În Geografia sa (ca. 150 en) el indicǎ mǎsurile Pǎmântului în grade de sferǎ (similare celor utilizate de noi astǎzi) şi era perfect conştient cǎ descrie doar un sfert din lumea existentǎ. El este celebrul Ptolemeu, despre care era vorba mereu când venea vorba despre geografie (mai existau nişte Ptolemei, unii faraoni, altul istoric etc.).

557 Unul dintre pǎrinţii bisericii, Lactantius (325 AD), ar fi spus cǎ este o inepţie ca oamenii sǎ aibǎ tǎlpile mai sus decât capul, dacǎ ar fi sǎ ne luǎm dupǎ ideea cǎ Pǎmântul ar fi rotund şi deci ar exista oameni care sǎ stea invers decât noi.Dar sǎ nu divagǎm de la subiect: este şi logic cǎ biserica a doptat aceastǎ poziţie, vezi nota 566.

558 Giordano Bruno şi nu Jordano (altǎ ingerinţǎ americanǎ în text). Giordano Bruno, numit iniţial Filippo Bruno,(1548–17.2.1600) a fost poate cel mai cunoscut martir al inchiziţiei italiene, la paritate cu Galileo Galilei559. Numele de Giordano şi l-a luat la intrarea în ordinul dominican (acela al inchiziţiei), când avea doar 15 ani.Giordano Bruno a fost, în afarǎ de cǎlugǎr, şi un om cu o minte ascuţitǎ, aşadar lista de acuzaţii cuprindea urmǎtoarele "fǎrǎdelegi":

Avea opinii contrare credinţei catolice şi, poate cel mai grav, vorbea liber despre acesteaAvea opinii greşite despre Sf. Treime, divinitatea lui Isus şi reîntruparea acestuiaAvea opinii greşite/eretice despre IsusAvea opinii greşite/eretice despre Împǎrtǎşanie şi transsubstantizare (transformarea pâinii şi vinului la

împǎrtǎşanie în corpul şi sângele lui Isus)Afirma deschis despre existenţa mai multor lumi, precum şi despre existenţa lor eternǎCredea în metempsihozǎ şi transmigrarea sufletului umanSe ocupa de magie şi idolatrizareNega virginitatea Sf. Marii

Restrângerea procesului lui Girodano Bruno la faptul cǎ pǎmântul e rotund este o simplificare generatoare de confuzii şi de concluzii greşite.

559 Galileo Galilei (15.2.1564 – 8.1.1642), dar ce n-a fost el. Asociat cu revoluţia ştiinţificǎ, aşa cum Leonardo da Vinci e asociat cu Renaşterea. A perfecţionat telescopul (fusese inventat în Olanda, 1608, prima probǎ a

119

lui Galilei în 25.8.1609) şi a inventat termometrul (1593). A descoperit acceleraţia. A încercat sǎ mǎsoare cumva şi viteza luminii, dar şi-a dat seama cǎ precizia de calcul era prea micǎ (ideea era banal de simplǎ: el şi asistenutul sǎu se suiau în vârful a douǎ dealuri cu 2 felinare iniţial acoperite. Galilei descoperea felinarul iar asistentul sǎu în descoperea pe al lui dupǎ ce vedea lumina de la cel al lui Galilei. Cunoscând distanţa şi mǎsurând timpul se putea afla viteza). A descoperit cei 4 sateliţi ai lui Jupiter şi pe Neptun (deşi a crezut cǎ e o stea oarecare). A fost primul care s-a gândit cǎ poziţiile planetelor şi stelelor sunt atât de precise încât pot fi folosite pentru a determina latitudinea şi longitudinea. Este autorul celebrului paradox care postuleazǎ cǎ sunt tot atâtea pǎtrate perfecte (n2) câte numere întregi (n) sunt, deşi nu toate numerele întregi sunt pǎtrate perfecte. Stephen Hawking, celebrul fizician îl considerǎ pe Galilei ca Pǎrintele astronomiei, Pǎrintele fizicii şi Pǎrintele ştiinţei (la fel îl considerǎ şi Albert Einstein1027). A "rupt" cercul închis al lui Aristotel555, prin faptul cǎ a aplicat metodele cantitative (tatǎl sǎu, Vincenzo, fiind lutier, trebuia sǎ înţeleagǎ armonia muzicalǎ şi relaţia ei cu lungimea corzii).A fost educat încǎ de mic de un pastor local, din Pisa (Toscana). Deşi creştin devotat, Galileo a "reuşit" a avea 3 copii extramaritali. Cele douǎ fete au fost trimise de mici la mǎnǎstire pentru vina tatǎlui, unde au şi murit (Virginia, rebotezatǎ Maria Celeste, a fost cea mai îndrǎgitǎ de Galileo, cǎruia i-a "moştenit" mintea ascuţitǎ; amândoi sunt îngropaţi alǎturi). La fel de cucernic, Galileo a încercat sǎ rǎmânǎ fidel, dar ştiinţa nu l-a lǎsat, a trebuit sǎ recunoascǎ falsitatea teoriilor bisericii în ceea ce priveşte ştiinţa, cǎreia i-a lǎsat necriticat doar domeniul strict filozofic, al mântuirii, justificându-şi astfel numele de Pǎrinte al ştiinţei.A fǎcut şi erori, cea mai celebrǎ fiind atribuirea formei de cerc perfect orbitei planetelor (o chestie filozoficǎ şi nu bazatǎ pe calcule), deşi celebri astronomi (Kepler613 şi Brache) descoperiserǎ forma elipticǎ. Apoi viziunea sa asupra cometelor, pe care le vedea ca pure aberaţii optice, generate de atracţia Lunii (ceva similar mareelor - deşi teoria atracţiei universale nu fusese încǎ descoperitǎ de Newton507), aici intrând în conflict cu iezuitul Orazio Grazzi.În 1610, Galileo a fǎcut imprudenţa de a le prezenta telescopul iezuiţilor de la Jesuit Collegio Romano, pentru a le arǎta şi cei 4 sateliţi ai lui Jupiter, cu care ocazie a susţinut şi teza heliocentricǎ, pentru cǎ descoperirea a 4 corpuri cereşti care se învârteau în jurul altui corp decât Pǎmântul era deja o probǎ contra geocentrismului. A observat petele solare (pentru prioritate s-a certat cu iezuitul Christoph Scheiner, împreunǎ cu care a "încasat-o" de la David Fabricius şi fiul - interesantǎ era lumea ştiinţei pe atunci), o altǎ bilǎ neagrǎ (lumea creatǎ de Dumnezeu nu putea fi defectǎ). Observarea pentru prima datǎ a faptului cǎ Luna avea munţi, vǎi şi cratere, contrar sferei perfecte postulate de Aristotel, a fost o altǎ bilǎ neagrǎ. Când criza a rǎbufnit, în 1612, Galileo n-a fost uitat. Preotul Tommaso Caccini (1574-1648) l-a denunţat pe Galileo cu teoria sa cǎ Pǎmântul se învârte, considerându-l eretic. Galileo a venit personal la Roma pentru a se apǎra, dar, în 1614, cardinalul Roberto Bellarmino l-a sfǎtuit personal (dar şi cu foaie la mânǎ) ca sǎ nu mai discute sau sǎ predea teoria ereticǎ. În 1622, Galilei a scris Saggiatore, care a fost aprobatǎ de cenzurǎ şi publicatǎ în 1623. În 1630 s-a reîntors la Roma, pentru a primi licenţa de tipǎrire a Dialogurilor, care a fost publicatǎ în 1632 (Florenţa), în octombrie al aceluiaşi an fiind convocat la Sfântul Scaun. Nu este exclusǎ ipoteza cǎ cei doi iezuiţi, Scheiner şi Grazzi, cu care Galilei s-ar fi certat, sǎ fi fost la baza acţiunii inchiziţiei. Galilei a fost prieten cu cardinalul Barberini, ulterior papa Urban VIII, care i-a fost un admirator, şi care a reuşit sǎ abatǎ atacurile inchiziţiei de la acesta, astfel, Galilei a putut sǎ-şi publice Dialogurile. Galilei a explicat papei, pe înţelesul lui, cum stǎ treaba cu heliocentrismul dar n-a reuşit sǎ-l convingǎ "politic". Astfel, cartea a fost publicatǎ, dar Galilei a trebuit sǎ includǎ în ea menţiunea cǎ heliocentrismul este doar o teorie, cǎ nu este unica posibilǎ şi a trebuit sǎ includǎ argumente pro şi contra heliocentrismului. Şmecher, Galilei a fǎcut în aşa mǎsurǎ personajul Simplicius (nume simbolic), apǎrǎtorul geocentrismului, încât era evident cǎ unica teorie validǎ era heliocentrismul. Mai mult, papa Urban VIII dorise ca şi el sǎ aparǎ în carte, cu un mesaj pontifical destinat oamenilor de ştiinţǎ. Galilei a exagerat, Simplicius a rostit discursul papal, în felul lui caracteristic. Deşi cei mai mulţi sunt de pǎrere cǎ Galilei n-a fǎcut acest lucru intenţionat, chestia l-a irirtat enorm pe fostul sǎu prieten, şi a trebuit sǎ aparǎ în faţa inchiziţiei, anul urmǎtor. Sentinţa inchiziţiei a fost în 3 puncte:• Galilei trebuia sǎ facǎ o declaraţie publicǎ cǎ nu susţine teoria heliocentricǎ iar ideea cǎ Soarele era

staţionar a fost consideratǎ o erezie (este de remarcat cǎ, deşi papalitatea şi inchiziţia erau evident geocentrişti, teoria în sine n-a fost catalogatǎ ereticǎ)

• Galilei trebuia sǎ fie închis, ulterior revenindu-se asupra deciziei şi i s-a dat arest la domiciliu.• Dialogurile au fost interzise, la fel publicarea altor opere, chiar scrise ulterior procesului, era interzisǎ.Prietenia cu Ascanio Piccolomini (Arhiepiscopul de Siena) l-a ajutat la comutarea pedepsei de la punctul 2. În liniştea vilei sale de la Arcetri, Galileo a scris o altǎ carte celebrǎ, Douǎ noi ştiinţe, carte ce a generat mari laude de la Newton507 şi Einstein.În 1737, Galilei a fost reînhumat la Santa Croce, lângǎ fiica sa, Virginia. În 1741, a fost formal reabilitat de

120

Dacǎ ar fi cercetat Biblia şi ar fi crezut-o, ei nu ar fi fǎcut aşa ceva560, cǎci Solomon în textul citat vorbeşte clar de rotocolul pǎmîntului, şi proorocul Isaia în cap. 40:22 spune: "El şade deasupra cercului pǎmîntului." Traducerea Vulgata561 spune: "Deasupra globului pǎmîntului", iar în altǎ traducere, Gesenius562 spune: "Deasupra sferei pǎmîntului."563

Învǎţaţii vremii adunaţi la Salamanca au cǎutat sǎ-i dovedeascǎ lui Cristofor Columb564, pe baza ştiinţei de la Aristotel pînǎ în timpul lor, cǎ pǎmîntul n-ar fi în formǎ de sferǎ şi cǎ dacǎ ar fi într-adevǎr, s-ar putea rostogoli, dar nu s-ar mai putea urca, nu şi-ar putea reveni la loc565.

biserica catolicǎ, când papa Benedict XIV a autorizat tipǎrirea operei complete a acestuia (versiuni cenzurate fiind deja publicate cu acordul Vaticanului încǎ din 1718). Din 1758, Vaticanul a eliminat heliocentrismul "de la index" (chiar aşa se numea: Index Librorum Prohibitorum). Pe 31.10.1992, Papa Ioan Paul II şi exprimat regretul despre cum a fost tratat Galilei de cǎtre bisericǎ.

560 Multe acuze pot fi aduse şi sunt aduse bisericii catolice, dar se uitǎ un aspect extrem de important: toate deciziile bisericii catolice au fost fǎcute pe baza unui studiu profund asupra Scripturii. Nu apǎr aceastǎ bisericǎ, doar enumer faptele. Înainte de a lua o decizie, învǎţaţii teologi studiau cu mare atenţie biblia şi-şi fundamentau decizia pe bazǎ concretǎ, adicǎ citate din versetele relevante.

561 Papa Damasus I a alcǎtuit în 382 (consiliul de la Roma) prima listǎ cu cǎrţile biblice destinate a deveni canonice. Pentru aceasta, el l-a însǎrcinat pe Sf. Ieremia (Hieronymus în latinǎ, Jerome în alte limbi) sǎ producǎ o traducere cât mai apropiatǎ de perfecţiune (incluzând consistenţa textului) a textului original grec în latinǎ. Aceastǎ traducere a devenit cunoscutǎ sub numele de Vulgata şi a fost declaratǎ de cǎtre bisericǎ ca fiind singura biblie autenticǎ (şi, desigur, singura oficialǎ).

562 Heinrich Friedrich Wilhelm Gesenius (3.2.1786–23.10.1842) a fost un exeget biblic şi orientalist de origine germanǎ. În 1810 a devenit profesor de teologie. Este unul dintre cei mai cunoscuţi exegeţi ai secolului, mai ales cǎ a reuşit sǎ redea folclorului semitic imaginea realǎ, eliberatǎ de pecetea religiei. Printre lucrǎrile de referinţǎ scrise de acest autor se numǎrǎ: Versuch über die maltesische Sprache (1810), Hebräisches und Chaldäisches Handwörterbuch (1810-1812), Geschichte der hebräischen Sprache (1815), şi, desigur, Der Prophet Jesaia (1821-1821), sau Paläographische Studien über phönizische und punische Schrift (1835).

563 De ce ne sunt aduse argumente din traduceri şi nu ne bazǎm pe textul ebraic, original? Gessenius ştia cǎ Pǎmântul este rotund şi nu i-a fost greu sǎ "traducǎ" astfel. Iar Vulgata561 spune de cercul Pǎmântului, o altǎ figurǎ geometricǎ rotundǎ dar care nu era sfericǎ. Încǎ o datǎ, autorul se foloseşte de confuzia rotund-sferic.

564 Cristoforo Colombo (1451? – 20.5.1506), navigator italian (Genova, deşi este disputat) cǎruia i se datoreazǎ descoperirea Americilor (pentru vestici). Numele sǎu spaniol este Cristóbal Colón. Numele sǎu a generat denumirea genericǎ de colonii dat posesiunilor de peste mǎri şi, deşi a descoperit America, numele sǎu este dat doar unui singur stat sud-american, Columbia (mai este o provincie în Canada, cu acest nume). Numele de America provine de la un cartograf, Amerigo Vespucci. A efectuat în total 4 cǎlǎtorii transatlantice (data plecǎrii-prima ţintǎ: 3.8.1492 - Bahamas, 24.9.1493 - Dominica, 30.5.1498 -Trinidad,.11.5.1502 - Martinica), ajungând pe continent doar în cea de-a treia.Columb, ca majoritatea marinarilor şi cǎrturarilor, ştia cǎ Pǎmântul este rotund, doar cǎ nu ştia cu precizie cât de mare este. El bǎnuia cǎ ar fi vorba de cel mult 25255 km (în realitate ca. 40000), ceea ce "apropia" Indiile la ca. 3700 km (în loc de 19600 km). Din cauza distanţei uriaşe, ce trebuia parcursǎ fǎrǎ escale (unde?), cantitatea de provizii necesare depǎşea capacitatea de transport a oricǎrei nave (poate doar arca lui Noe ar fi avut spaţiu destul). Spania, abia reunitǎ în 1492, anul în care a fost eliberatǎ complet de sub mauri, avea însǎ nevoie de bani şi putere economicǎ. Columb a încercat mai întâi la regele portughez Ioan II, dar consilierii regelui l-au refuzat (1485). A mai încercat o datǎ, în 1488, dar iar a avut ghinion, portughezul Bartolemeo Diaz tocmai sosise din Indii ocolind Africa, deci se putea şi altfel. Columb a mai "aplicat" şi la Genova şi Veneţia, ambele puteri maritime ce controlau mare parte din comerţul levantin, tot fǎrǎ succes. Pe 1.5.1492 a primit audienţǎ la Ferdinand II de Aragon şi Isabella I a Castiliei, ce tocmai uniserǎ Spania, atât prin cǎsǎtorie cât şi prin izgonirea maurilor. Isabella l-a primit pe Columb la Córdoba, în castelul Alcázar, şi, la sugestia confesorului ei, l-a "dat pe scǎri la vale". Vestea a ajuns la timp la Ferdinand II, care l-a rechemat şi i-a dat o flotǎ de 3 caravele pe mânǎ (Santa Maria=Gallega, Pinta şi Santa Clara=Niña ). Restul a devenit istorie. Columbus urma sǎ primeascǎ titlul de Amiral al mǎrilor, pe cel de Guvernator ai noilor ţinuturi, sǎ primeascǎ 10% din venituri şi eventual sǎ aspire la titlul de Vicerege. Condiţiile sublime însemnau clar cǎ nici aceşti regi nu se aşteptau la succes (ba chiar, cum scria fiul lor, nici mǎcar nu se mai aşteptau ca Columb sǎ se mai întoarcǎ vreodatǎ). În 1500, Columb a fost arestat, pentru a evita preluarea puterii (monopolului) asupra regiunilor nou descoperite (regele şi-a dat seama de condiţiile

121

Noi azi rîdem şi zicem: ce argumentare stupidǎ şi încǎ în numele ştiinţei. Dar aşa a fost.

Cǎutau pe temeiuri zise ştiinţifice sǎ rǎstoarne spusele Bibliei care arǎta cǎ pǎmîntul e rotund.566

Mai existǎ un text în Luca 17:34-36 care sugereazǎ acelaşi adevǎr. Vorbind despre venirea Sa a doua oarǎ, Domnul Isus spune cǎ momentul acela pe unii îi va surprinde în pat, va fi noapte, în altǎ parte va fi dimineaţǎ, cǎci douǎ femei vor macina împreunǎ la moarǎ, în pǎrţile rǎsǎritului mǎcinarea se fǎceadimineaţa pe rǎcoare şi cǎ în altǎ parte va fi miezul zilei cǎci doi bǎrbaţi vor fi la cîmp. Datoritǎfaptului cǎ pǎmîntul e rotund, în acelaşi timp pe pǎmînt într-o parte e noapte, în altǎ parte dimineaţǎ, în altǎ parte miezul zilei şi în altǎ parte e searǎ.

Astǎzi nimeni nu se mai îndoieşte cǎ pǎmîntul e rotund, aşa cum afirma BIBLIA cu aproape 3000 de ani înainte. Oamenii au fǎcut înconjurul pǎmîntului cu vapoarele şi avioanele. Mai recent cosmonauţii l-au vǎzut rotund şi l-au fotografiat. De asemenea, realizǎrile ştiinţifice şi tehnice uimitoare din ultimii ani, au fǎcut posibilǎ obţinerea de imagini fotografice sau televizate, care aratǎ forma sfericǎ a pǎmîntului, aşa cum se vede pe lunǎ.

O, voi învǎţati ai trecutului, care în numele ştiinţei v-aţi ridicat şi aţi contrazis Biblia, unde sunteţi azi567? Aţi crezut cǎ îngropaţi adevǎrul Bibliei şi iatǎ cǎ zaceţi voi sub glie şi dacǎ ar fi sǎ înviaţi, de ruşine aţi

prea generoase acordate; motivul oficial fiind atrocitǎţile la care s-a dedat faţǎ de noii supuşi). Fii sǎi, Diego şi Fernando, dupǎ moartea tatǎlui, au acţionat în justiţie anularea contractului iniţial. Diego a reuşit sǎ obţinǎ în 1511 poziţia de Vicerege, dar cu puteri reduse. Diego şi-a reînceput atacurile legale în 1512, care au durat pânǎ în 1536, dar ele au continuat prin moştenitori pânǎ în 1790. În 2003, preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a solicitat latino-americanilor sǎ nu celebreze ziua descoperirii Americilor, invocând genocidul la care au fost supuşi bǎştinaşii ca urmare a acestei descoperiri.

565 Idee preluatǎ din biografia scrisǎ de Washington Irving (1828), o lucrare bazatǎ mai mult pe legende decât pe realitate. Practic, ideea pǎmântului rotund era aproape definitiv stabilitǎ la acea datǎ. Existau deja globuri pǎmânteşti (asemǎnǎtoare celor de azi, doar cǎ informaţia lor era limitatǎ la nivelul datelor şi/sau imaginaţiei anilor respectivi). Absolut toţi marinarii şi bunǎ parte dintre învǎţaţi erau conştienţi cǎ pǎmântul era rotund, poate nu în sensul dat astǎzi, dar oricum opus ideii de plat. Pânǎ şi Divina Comedie (scrisǎ între 1308-1321) a lui Dante fǎcea referiri la un pǎmânt sferic. Cât priveşte învǎţaţii de bibliotecǎ, chiar şi aceştia erau de partea unui pǎmânt sferic, ideea principalǎ fiind de împǎrţire a uscatului (conform lui Ptolemeu176, uscatul cunoscut ocupa 180° iar apele celelalte 180°). Practic învǎţaţii au discutat cu el un alt aspect şi anume distanţa prin vest spre colonii. Ştim astǎzi cǎ milele nautice folosite de Columb564 nu erau cele arabe (el primise informaţii de la Al Farghani) ci cele italiene, substanţial mai scurte. Deoarece B. Dias tocmai reuşise sǎ ocoleascǎ Africa, evitând Turcia, învǎţaţii nu vedeau în soluţia lui Columb ceva fezabil (adicǎ cu veniturile mai mari decât cheltuielile) şi ţinând cont cǎ marinarul avea nevoie de bani pentru voiaj, trebuia ca proiectul sǎ fie economic. Ei au fǎcut munca de azi a oricǎrui contabil şef.Este de menţionat cǎ, dupǎ ce a fost refuzat de regele Ioan al II-lea al Portugaliei, Columb a mai fost o datǎ refuzat şi de cǎtre regina Castiliei, Isabella, la sfatul duhovnicului ei (faţǎ bisericeascǎ). Norocul geografiei a fost cǎ Ferdinand, regele Aragonului, soţul ei şi regele întregii Spanii, chiar din acel an complet eliberatǎ de sub mauri, l-a întors din drum pe acesta şi i-a permis descoperirea Americii. Norocul unora, ghinionul altora (indienii nativi, care au vǎzut pe propria piele ce înseamnǎ creştinismul).

566 Deci, existǎ 3 indicaţii undeva în Biblie cum cǎ Pǎmântul ar fi rotund. Prima (Proverbe/Solomon 8:31) zice ceva de rotundul Pǎmântului, al doua (Isaia 40:22) zice de un rotund/cerc sau similar, iar a treia (Luca17.34-36) e cel puţin hilarǎ ca explicaţie (Luca 17:34 zice clar: "În noaptea aceea..." deci nu putea fi ziuǎ, searǎ, dimineaţǎ). Oricum, autorul uitǎ, pentru a nu ştiu câta oarǎ, cǎ existǎ 7 citate în care Pǎmântul este descris indubitabil ca fiind plat/nesferic, şi anume: Isaia 11:12 (o sferǎ n-are colţuri), Iezechiel 7:2 (o sferǎ n-are nici laturi), Apocalipsa 7:1 (şi nici colţuri), Daniel 4:7-8 şi 4:17 (o sferǎ n-are capǎt) iar în Matei 4:8 şi acelaşi Luca 4:5 diavolul îi aratǎ lui Isus de pe un munte înalt toate împǎrǎţiile lumii (lucru imposibil pe o sferǎ). Psalmul 83:17 pomeneşte de ceva margini ale Pǎmântului, dar sfera n-are nici început şi nici sfârşit.

567 Toţi cei care au contrazis Biblia au sfârşit oarecum asemǎnǎtor cu Giordano Bruno558: în 1316 Petru dinAbano, a scǎpat de chinurile Inchiziţiei doar pentru cǎ a murit înainte de a fi arestat, dar acest noroc nu l-a

122

intra din nou în mormînt, cǎ ştiinţa de azi a rǎsturnat afirmaţiile voastre şi a dat dreptate Bibliei, dovedind cǎ pǎmîntul e rotund.

5. Globul e mǎsurat şi cîntǎrit

Alt adevǎr important arǎtat în Biblie e cǎ pǎmîntul e mǎsurat şi cîntǎrit. În cartea lui Iov 38:4-5 citim: „Unde erai tu cînd am întemeiat pǎmîntul? Spune, dacǎ ai pricepere. Cine i-a hotǎrît mǎsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de mǎsurat peste el?" Deschideţi şi la cartea proorocului Isaia 40:12 "Cine amǎsurat apele cu mîna lui? Cine a mǎsurat cerurile cu palma şi a strîns ţǎrîna pǎmîntului într-o treime de mǎsurǎ? Cine a cîntǎrit munţii cu cîntarul şi dealurile cu cumpǎna?"

Aici se vorbeşte de o mǎsurare în întindere şi o cîntǎrire în greutate568. Şi de versetele acestea unii oameni au rîs. Dar astǎzi se ştie cǎ pentru ca pǎmîntul nostru sǎ aibe viaţǎ pe el, trebuie sǎ aibe orbita aceasta care o are. Dacǎ ar fi mai aproape de soare, ne-ar arde pe toţi; dacǎ am fi mai departe de soare, am îngheţa cu toţii. Deci, orbita aceasta pe care o are pǎmîntul, e cea potrivitǎ.

Savanţii, cînd au conceput şi lansat sateliţii, au trebuit sǎ facǎ calcule peste calcule. Şi n-au fost de ajuns creiere omeneşti, ci au intrat în acţiune şi creiere electronice sǎ-i ajute. Erau necesare o sumedenie de calcule. Volumul şi greutatea au un mare rol şi o simplǎ greşealǎ ar fi dat peste cap totul.

Iar dacǎ nişte sateliţi au necesitat calcule, credeţi cǎ pǎmîntul nu a trebuit sǎ fie mǎsurat şi cîntǎrit? Dupǎ unele socoteli ale celor competenţi, globul nostru terestru ar cîntǎri vreo 6000 miliarde de miliarde de tone569. Dacǎ pentru un satelit de cîteva tone trebuiesc rachete uriaşe, ca forţǎ, ca sǎ-l lanseze în spaţiu şi sǎ-l plaseze pe orbitǎ, gîndiţi-vǎ ce forţǎ uriaşǎ a fost necesarǎ pentru plasarea peorbitǎ a globului nostru. Iar pentru menţinerea lui pe orbitǎ, are importanţǎ volumul570 şi greutatea lui, cǎci forţa de atracţie universalǎ a corpurilor este direct proporţionalǎ cu masa corpurilor care se atrag şi invers proporţionalǎ cu pǎtratul distanţei dintre ele la centru571. Deci, datoritǎ faptului cǎ pǎmîntul a fost mǎsurat şi cîntǎrit, el e potrivit pentru viaţǎ572. Biblia a spus adevǎrul.

6. Mişcarea în spaţiu

avut Cecco d'Ascoli care a fost ars pe rug la Florenţa în 1327, ambii fiind consideraţi eretici pentru cǎ promulgau idei de negǎsit în Biblie.

568 Sǎ nu uitǎm cǎ, în afara faptului cǎ avem, de fapt, de a face cu stilul literar numit hiperbolǎ, atât cartea lui Isaia cât şi cea a lui Iov se referǎ la o demonstraţie, convingǎtoare cel puţin pentru autor. Logica ne spune cǎ este iarǎşi vorba despre un sofism: se pleacǎ de la ipoteza (consideratǎ adevǎratǎ) cǎ Dumnezeu ar fi creat lumea. Dar dacǎ lumea a fost creatǎ conform zeului chaldeean Marduk, a zeului egiptean Ptah sau legendelor sud-americane? Sau, doamne-feri, conform teoriei Big-bangului?Ideea unui Dumnezeu mǎsurând Pǎmântul cu frânghia de mǎsurat este oarecum hilarǎ (aducând aminte de bancurile din armatǎ), ar fi trebuit sǎ ştie ce dimensiuni are, cǎ doar el l-a creat. Oricum, stilul prezentǎrii creaţiunii din primul capitol al Facerii indicǎ un Dumnezeu care descoperǎ singur şi cu uluire lumea pe care o crea: "Şi a vǎzut Dumnezeu cǎ lumina este bunǎ", aşadar ideea mǎsurǎrii ulterioare nu este de neglijat.

569 Pǎcat numai cǎ Dumnezeu nu le-a împǎrtǎşit celor doi şi nişte date despre pǎmântul creat de el. A trebuit sǎ aparǎ un Eratostene care a calculat în ca. 250 îen raza Pǎmântului.

570 Nu şi în vid! Volumul are importanţǎ doar acolo unde existǎ un mediu de care sǎ se frece (practic are importanţǎ forma şi dimensiunile).

571 Deci, dacǎ Hristos este aceastǎ forţǎ universalǎ de atracţie iar el este în Rai, înseamnǎ cǎ oamenii graşi ajung mai uşor în Rai decât cei slabi. QED.

572 Sau invers, viaţa s-a adaptat la condiţiile Pǎmântului.

123

Un alt adevǎr important arǎtat în Biblie este mişcarea pǎmîntului şi a corpurilor cereşti573. În cartea proorocului Isaia 40:26 ni se spune: "Ridicaţi-vǎ ochii în sus şi priviţi! Cine a fǎcut aceste lucruri? Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? El le cheamǎ pe toate pe nume: aşa de mare esteputerea şi tǎria Lui cǎ una nu lipseşte."

Vechile concepţii susţineau cǎ pǎmîntul stǎ pe loc, iar firmamentul îl considerau ca o sferǎ solidǎ în care sunt fixate stelele ca nişte ornamente574. Iar cînd li s-a spus oamenilor cǎ pǎmîntul se mişcǎ, ei au zis cǎ e imposibil, fiindcǎ dacǎ s-ar mişca pǎmîntul, noi am cǎdea, copacii s-ar rǎsturna, totul s-ar prǎbuşi.

Aristarh din Samos575, pe la 280 în.Cr. a susţinut cǎ pǎmîntul se învîrteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, dar nimeni n-a vrut sǎ-l creadǎ. Oamenii au fost deprinşi sǎ cugete cǎ pǎmîntul stǎ fix pe suporţii lui, ca deodatǎ sǎ vinǎ cineva şi sǎ afirme cǎ se mişcǎ. Nu puteau crede şi nu se puteau împǎca cu o aşa idee.

Mai tîrziu, Copernic576 (1473-1543) a rǎsturnat teoria geocentricǎ a lui Ptolomeu176 şi a fundamentat sistemul heliocentric, adicǎ planetele şi pǎmîntul se învîrtesc în jurul soarelui.

573 Iarǎşi avem o argumentaţie hilarǎ. Ni se dǎ Isaia 40:26 ca exemplu, dar se uitǎ sǎ se aminteascǎ multe alte

versete: Iov 9:6 (absolut perfect), Psalmi 96:10 (95:10 în ediţia românǎ), şi 104:5 (103:6 în ediţia românǎ), Miheia 6:2, Avacum 3:11 şamd. Psalmii 93:1; 96:10; 104:5, 1 Cronici 16:30 şi Ecclesiastul 1:4,5 chiar au fost citate de bisericǎ în procesul contra lui Galilei559.

574 Şi biblia împǎrtǎşeşte aceeaşi concepţie, în anumite pasaje. Vezi notele de la acest capitol.575 Aristarchus (310 - ca. 230 îen) a fost un astronom grec şi primul om de ştiinţǎ cunoscut nouǎ care a propus

sistemul heliocentric. De aceea a fost denumit, ulterior, Copernic al Greciei. Ideiile sale au fost însǎ atacate şi dezavuate de cǎtre Aristotel555 şi Ptolemeu176. Singura operǎ a sa care a supravieţuit pânǎ la noi a fost Despre mǎrimea şi distanţa pânǎ la Soare şi Lunǎ şi este o operǎ geocentricǎ, dar ştim de la Arhimede cǎ el a mai scris o carte heliocentricǎ, pierdutǎ în negura istoriei. Aristarh considera stelele ca fiind foarte (foarte!!!) îndepǎrtate, a mai calculat diametrul Lunii la ca. 14000 km (corect ca. 11000 km), calcule bazate pe cele ale lui Eratostene (42000 km circumferinţa Pǎmântului în loc de ca. 40000), şi a greşit mult la aprecierea distanţei Soare-Pǎmânt (eroare care nu-i poate fi imputatǎ: el a greşit cu ca. 3° la calcularea paralaxei, în loc de 89°50' el determinase doar 87°, aceastǎ eroare de observare l-a determinat sǎ calculeze greşit distanţa, dar raţionamentul a fost exact (aşa se face şi astǎzi), doar cǎ datele de intrare parţial inexacte l-au condus la un rezultat greşit).

576 Nicolaus Copernicus (MIKOŁAJ KOPERNIK, 19.2.1473 – 24.5.1543), astronom polonez care a elaborat prima teorie heliocentricǎ modernǎ (ne amintim de Aristarh575, dar şi indienii au pretenţia cǎ Vedele lor spuneau acest lucru prin ca. 700 îen), publicat în De revolutionibus orbium coelestium. A fost, printre altele, matematician, jurist, guvernator, diplomat, economist (a fǎcut şi o reformǎ monetarǎ) şi, nu în ultimul rând, cleric (de rit catolic). Unchiul sǎu, Lucas Watzenrode, preot şi ulterior episcop de Warmia, s-a ocupat de el şi de fraţii sǎi dupǎ moartea tatǎlui. Tot acesta l-a îndrumat pe cariera teologicǎ (a fost fǎcut preot în 1497, cu doctorat din 1503), ceea ce i-a permis sǎ facǎ studii astronomice. Studiile sale din Italia i-au permis sǎ afle şi alte teorii (Platon554, Cicero, alţi gânditori antici), ceea ce i-a permis dezvoltarea teoriei sale. Ca militar, a apǎrat oraşul Allenstein cu succes contra cavalerilor teutoni, conduşi de Albert de Brandenburg.Teoria sa a fǎcut-o cunoscutǎ încǎ din 1514 în cercurile de prieteni, din 1533 fiind însǎ publicǎ (au existat şi prelegeri în Italia, chiar pentru prelaţi, cardinali sau papa Clement VII), dar abia în 1536 a fost cristalizatǎ. Arhiepiscopul de Capua, Nikolaus Cardinal de Schönberg i-a cerut oficial în 1.11.1536 o copie a teoriei, în forma cea mai extinsǎ, pentru analizǎ. Se pare cǎ lui Copernic nu i-a fost fricǎ de reacţia bisericii (Nicole Oresme -un episcop francez din sec. XIV - şi Nicolaus Cusanus - un cardinal german din sec. XV - mai avuseserǎ astfel de teorii şi nu pǎţiserǎ nimic) ci de cea a oamenilor de ştiinţǎ. Cartea sa a fost publicatǎ abia în 1542, dupǎ îndelungi insistenţe, de cǎtre prietenul sǎu, Tiedemann Giese, episcop de Chełmno, care i-a încredinţat-o lui Rheticus, elevul la matematici al lui Copernic, pentru a o trimite la Nürnberg, la tipografia lui Johannes Petreius. Se zice cǎ o copie tipǎritǎ ar fi ajuns la Copernic pe patul de moarte, când s-a trezit dintr-o comǎ adâncǎ, pentru a o citi şi a muri apoi împǎcat.

124

Dupǎ el, Galileo Galilei559 (1564-1642) a cǎutat sǎ dovedeascǎ acest lucru, dar inchiziţia catolicǎ577 l-a dus înaintea tribunalului. Dupǎ multe umilinţe şi suferinţe, Galilei îşi retracteazǎ învǎţǎtura sa. Se spune însǎ cǎ dupǎ ce a ieşit din sala de judecatǎ, a zis: "Şi totuşi se mişcǎ!" frazǎ care a rǎmas proverbialǎ.

Cu mai bine de şapte sute de ani înainte de Cristos, Biblia spunea: "Cine a fǎcut sǎ meargǎ dupǎ numǎr, în şir, oştirea lor? " Astǎzi se ştie cǎ versetul acesta e în totul adevǎrat. Pǎmîntul zboara în spaţiu cu o vitezǎ de 1700 km pe minut, iar în jurul axei sale se învîrteşte cu 1600 km pe orǎ. Şi nu numai pǎmîntul, ci chiar şi soarele se mişcǎ cu 245 km pe secundǎ. La fel şi stelele se mişcǎ. Sunt unii aştrii care au viteze fantastice. Astfel, steaua Arctur, denumitǎ şi "steaua alergǎtoare", zboarǎ în spaţiu cu viteza de 24000 km pe minut, iar despre unele nebuloase se spune cǎ zboarǎ cu 40000 km pe secundǎ. Sunt unele stele din galaxiile aşa numite Seyfert, care au viteza colosalǎ de 3,6 milioane mile pe orǎ.

Deşi au aşa viteze, toate îşi pǎstreazǎ orbita lor, "merg în şir". În militǎrie, cînd un soldat pierde cadenţa, îi încurcǎ şi pe ceialalţi şi riscǎ sǎ fie cǎlcat pe cǎlcîi578.

Ce stare de haos s-ar petrece în marele univers, dacǎ n-ar merge "în şir"? Dacǎ pǎmîntul sau soarele nu şi-ar pǎstra orbitele lor, ci ar lua-o razna, tot ce are viaţǎ ar pieri. Aceasta însǎ nu se întîmplǎ, cǎci toate îşi pǎstreazǎ, orbitele şi viteza579.

De mii de ani pǎmîntul zboarǎ în spaţiu, fǎrǎ sǎ-şi încetineze viteza. Cîtǎ precizie! Ce ordine! Cînd te gîndeşti la imensitatea unor aştrii, faţǎ de care pǎmîntul nostru e ca un bob de mazǎre, la vitezele fantastice cu care zboarǎ, rǎmîi uimit de legile şi buna rînduialǎ ce domneşte în univers.

Cǎile ferate au regimente de impiegaţi de mişcare, de mecanici, de acari, care poartǎ grijǎ sǎ nu se abatǎ trenul de la mersul normal şi totuşi se produc atîtea accidente, atîtea întîrzieri. Legile mecanicii cereşti sunt respectate cu cea mai mare precizie580.

Despre aceste legi şi Autorul lor, marele astronom francez Flamarion548 spune: "Şi soarele nostru se mişcǎ în spaţiu. Totul se mişcǎ în univers, totul se schimbǎ şi se preschimbǎ. Numai legile naturii suntneschimbate şi numai Cauza eternǎ ale cǎrei lucruri sunt efectele schimbǎtoare şi trecǎtoare581."

577 Pentru necunoscǎtori: Inchiziţia n-a fost nimic altceva decât un mijloc de a forţa oamenii sǎ asculte de

învǎţǎtura Bibliei. În şi mai puţine cuvinte: inchiziţia ancheta pe baza Bibliei.În cazul de faţǎ, argumentaţia inchiziţiei era bazatǎ pe Yoshua 10:12-13. Dumnezeu a oprit Soarele, deci Soarele se mişcǎ şi anume cum, în jurul Pǎmântului. QED.

578 Un lucru uitǎ sǎ ne spunǎ autorul, pentru cǎ sau nu-l ştie (halal documentare) sau nu vrea sǎ ni-l spunǎ: stelele nu merg toate în aceeaşi direcţie. Existǎ unele stele care-şi menţin "cadenţa" (dar efectul este dat de mişcarea Pǎmântului numitǎ precesie): este vorba în special de constelaţiile astrologice, care apar ciclic şi se rotesc dupǎ un "program" periodic. Este aproape sigur cǎ de aceste stele era vorba în text.Ştim cǎ o mare parte a informaţiei din biblie este de fapt astrologie (hai sǎ-i zicem deghizatǎ, pentru cǎ nu apare în clar, ci trebuie dedusǎ din context), dar mai ştim cǎ biserica a fost dintotdeauna împotriva astrologiei. Multe din aceste informaţii sunt prezente în Cabalǎ, care este, dacǎ vreţi, versiunea de biblie destinatǎ celor iniţiaţi, cǎrora le este rezervatǎ cunoaşterea, şi nu prostimii de pe stradǎ, cǎreia îi este rezervat raiul, dar numai dupǎ ce moare.

579 Pǎcat cǎ douǎ capitole mai încolo, 8. S-a oprit Soarele?, aceastǎ demonstraţie este uitatǎ, ba chiar negatǎ.580 Aceastǎ rânduialǎ nu a împiedicat ciocniri de stele sau de galaxii.581 Autorul a citat un fragment în care nu este vorba de Dumnezeu ci de Naturǎ. Sǎ înţelegem oare cǎ autorul

este ateu sau francmason?

125

Wernher von Braun582, celebrul savant contemporan, a zis: "Oricum aşa de bine rînduit şi perfect creat cum e pǎmîntul nostru şi universul, trebuie sǎ aibǎ un Fǎcǎtor, un Arhitect... Trebuie sǎ fie un Fǎcǎtor, nu existǎ altǎ cale."583

Isaia a zis: "El le cheamǎ pe toate pe nume, aşa de mare e puterea şi tǎria Lui, cǎ una nu lipseşte."

7. Pot fi legate apele?

Un alt adevǎr ştiinţific relatat în Biblie este cǎ Dumnezeu a legat apele.

Desigur, unii se întreabǎ cum pot fi legate apele? Iov ne dǎ rǎspunsul: "Leagǎ apele în norii Sǎi" (26:8).

Pe pǎmînt cad anual 800 milioane de milioane tone de apǎ. Dacǎ ar cǎdea deodatǎ toatǎ apa care e în atmosferǎ, pǎmîntul întreg ar fi acoperit cu un strat de 7 metri de apǎ, deci totul ar fi înecat. Apele legate în nori, care se aflǎ permanent în atmosferǎ, au fost calculate de unii oameni de ştiinţǎ şi se afirmǎ cǎ ar fi cam 50 milioane de milioane de tone. Ce greutate fantasticǎ!" Şi norii nu se sparg sub greutatea lor" (Iov 26:8).

Apele acestea nu cad deodatǎ pe pǎmînt, cǎci sunt legate. Noi nu prea pricepem cum pot sta milioane de tone de apǎ sus, dar aceasta nu are importanţǎ584.

Noi vedem norii cum plutesc şi cum, din cînd în cînd, îşi scuturǎ greutatea, lǎsînd ploaia binecuvîntatǎsǎ ude pǎmîntul, spre a-l face sǎ rodeascǎ.

Mai existǎ încǎ un fel de legare a apelor: la pol şi în calotele de gheaţǎ.

582 Dr. Wernher Magnus Maximilian Freiherr von Braun (23.3.1912 – 16.6.1977), liderul necontestat al

rachetologiei, atât în Germania (creatorul celebrelor V2 - Vergeltungswaffe 2) cât şi în SUA (director al unui centru la NASA). Prin mama sa, Emmy von Quistorp (1886-1959), îşi avea rǎdǎcini nobiliare strǎvechi (Filip III al Franţei, regele Valdemar I al Danemarcii, regele Robert III al Scoţiei şi regele Edward III al Angliei). A început sǎ se ocupe de rachete şi astronomie abia dupǎ ce i-a cǎzut în mâini o copie a cǎrţii Die Rakete zu den Planetenräumen (Racheta în spaţiul intraplanetar) scrisǎ de un sibian de-al nostru, Hermann Oberth. Atât de mult i-a plǎcut ştiinţa rachetelor încât tatǎl sǎu a trebuit sǎ-l ia odatǎ din custodia poliţiei, pentru cǎ încercase sǎ meargǎ pe o stradǎ cu un vagonaş de jucǎrie la care ataşase rachete, creînd panicǎ. A inventat racheta V2, în care incorporase multe idei ale americanului Robert H. Goddard (dupǎ care este denumit centrul pe care-l condusese în cadrul NASA). A fost director tehnic la Peenemünde, în nordul Germaniei. Documente americane precizeazǎ cǎ von Braun a aderat la SS încǎ din 1933, apoi la partid în 1937, devenind ofiţer SS din 5.1940. Braun zice cǎ ar fi intrat în NSDAP (apoi în SS) din necesitate, dar s-a dovedit cǎ a minţit. Oricum, pentru SUA acest lucru n-a avut nici o importanţǎ, important era omul, prea util pentru a fi judecat la Nürnberg, şi au avut dreptate, SUA a câştigat supremaţia cosmosului. von Braun mai zice cǎ atunci când a auzit cǎ primele V2 au cǎzut asupra Londrei ar fi spus, citat din memorie, cǎ "ar fi proiectat aceste rachete pentru a cǎlǎtori prin spaţiu, pǎcat cǎ ar fi cǎzut pe o planetǎ greşitǎ". Tot el a negat cǎ ar fi ştiut despre condiţiile inumane la care erau supuşi deţinuţii care lucrau la aceste rachete, lucru contestat de martori şi supravieţuitori. Şansa lui a fost arestarea de cǎtre Gestapo pe 22.3.1944, de unde a scǎpat dupǎ ce Abwehrul (serviciul de informaţii al Armatei) şi Albert Speer personal l-au convins pe Hitler cǎ programul V2 nu putea merge fǎrǎ el. Eliberat condiţionat, von Braun a reuşit sǎ se predea americanilor, dupǎ ce a reuşit falsificarea de documente SS ce i-a permis lui şi unui convoi de 5000 de oameni sǎ strǎbatǎ Germania pânǎ la liniile americane. von Braun a devenit un PoP (Prisoner of Peace), dar ulterior a fǎcut carierǎ în armata SUA. A creat celebra rachetǎ Jupiter-C, ce a permis lansarea primului satelit non-rus, Explorer 1, pe 21.1.1958, datǎ ce a coincis cu lansarea programului spaţial american. A proiectat şi celebra rachetǎ Saturn, de data asta pentru NASA, rachetǎ folositǎ la misiunile Apollo.

583 Denumirea de Marele Arhitect al Universului este tipic francmasonǎ.584 Unii mai ştiu.

126

Antarctica este acoperitǎ cu o calotǎ de gheaţǎ ce are o grosime medie de 2200 m, iar gheţarul Filhner de acolo, are o lungime de 925 km şi o grosime de 4000 metri.

În Groenlanda, stratul de gheaţǎ e de 2300 metri şi s-a calculat cǎ dacǎ numai aceasta s-ar topi, nivelul mǎrilor şi al oceanelor ar creşte cu 7 metri. Ce s-ar întîmpla dacǎ s-ar topi toatǎ gheaţa de la poli? Ce torente s-ar dezlǎnţui asupra pǎmîntului, dacǎ apele ar fi dezlegate toate deodatǎ?585 Dar ele sunt legate prin anumite legi de Cel ce a creat toate. Nimic nu e la întîmplare.

8. S-a oprit soarele?

Altǎ problemǎ de care mulţi s-au poticnit şi n-au vrut sǎ o creadǎ este oprirea soarelui, pomenitǎ în Ioşua 10:12,13. Aceste versete sunt cele mai combǎtute din Cartea Sfîntǎ.

În text ni se relateazǎ cum Ioşua, fiind în luptǎ cu cinci împǎraţi ai amoriţilor, la un moment dat a strigat: "Opreşte-te soare asupra Gabaonului şi tu lunǎ asupra vǎii Aialonului!" Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, pînǎ ce poporul şi-a rǎzbunat pe vrǎjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grǎbit sǎ apunǎ, aproape o zi întreagǎ.586"

Unii, ca sǎ scape mai uşor, spun cǎ aici e un limbaj poetic şi cǎ bǎtǎlia fiind grea, lui Ioşua i s-a pǎrut cǎau fost douǎ zile legate laolaltǎ.

Cei ce spun aceasta nu ţin cont de citatul din Cartea Dreptului587 şi de afirmaţia lui Ioşua din v.14: "N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici dupǎ aceea, cînd Domnul sǎ fi ascultat glasul unui om..."588

Alţii spun ironic: "Nu vedeţi cǎ de la început Biblia nu spune adevǎrul?

585 Hai sǎ încercǎm sǎ ghicim: nu cumva, un alt potop ca al lui Noe?

Oricum, trebuie spus cǎ aceste calote glaciare de la poli au demonstrat cǎ nu a existat un potop al lui Noe de tip global în ultimii 110-120000 de ani.

586 Hai sǎ zicem cǎ ziua ar fi fost 24 de ore. Dar dacǎ ar fi fost ceea ce se considerǎ, de obicei, a fi o zi -antonimul de la noapte (atunci evident Soarele a stat pe cer toatǎ ziua, cǎ noaptea nu ar fi putut exista) sau, poate, cǎ a fost o erǎ geologicǎ, aşa cum argumenta autorul la Mǎrturia ştiinţelor Naturale?În orice caz, cartea lui Yoshua este un exemplu tipic de manipulare a maselor: -cei care ascultǎ de Yahwe sunt ajutaţi -cei care nu, sunt pedepsiţi (desigur, mai mult sunt pedepsiţi ceilalţi din jurul lor, halal moralǎ).

587 Cartea lui Jasher nu face parte din Vechiul testament. Istoria lui Yoshua nu este de regǎsit în nici (ספר הישר)o altǎ parte a bibliei (exceptând menţiunea zilei lungi în Avacum 3:11), fiind consideratǎ probabil prea incredibilǎ (şi contrazicând legǎmântul pe care Dumnezeu l-a fǎcut cu oamenii în Geneza 8:22 şi repetat în Ieremia 32:35-37 şi 33:19-21). De aceea, singura explicaţie posibilǎ este introducerea pasajului respectiv în perioada elenisticǎ, în scopuri propagandistice. De altfel ar fi fost o blasfemie sǎ-i ceri lui Dumnezeu sǎ-şi calce cuvântul dat, mai ales când puteai sǎ-l rogi sǎ dea, de exemplu, vreo plagǎ egipteanǎ peste ei.Cartea lui Jasher nu a supravieţuit, poate şi din acest motiv, secolelor, deşi o copie falsificatǎ a apǎrut în 11.1751 (interesant, acolo cele 10 legi au fost date lui Moise de cǎtre socrul sǎu, Jethro, şi nu de Dumnezeu) şi o alta, numitǎ Sefer haYashar sau midrash, în 1552.Absolut teoretic, numai pǎrţi din Facerea şi cele 10 legi sunt strict Cuvântul Domnului, restul sunt scrise de cǎtre oameni, vorba autorului, care pǎstori, care fǎcǎtori de corturi, care analfabeţi etc.Desigur, faptul cǎ autorul refuzǎ sǎ considere canonicǎ aceastǎ carte (vezi nota 4 şi paragraful ataşat ei) nu-l împiedicǎ sǎ

588 Contradicţie flagrantǎ cu Noul testament.

127

Fiindcǎ oricine ştie azi cǎ nu soarele se învîrteşte în jurul pǎmîntului, ci pǎmîntul se învîrteşte în jurul soarelui; iar ziua şi noaptea se datoresc miscǎrii pǎmîntului în jurul axei sale. Astfel, chiar dacǎ soarele s-ar fi oprit, tot nu ar fi fost o zi mai lungǎ.” Privind aşa lucrurile, ţi se pare cǎ aici Biblia a dat greş.Dar se poate oare aşa ceva?

Biblia nu este manual de ştiinţǎ, dar ea spune adevǎrul. Şi noi cei de astǎzi, care suntem aşa de familiari cu mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a pǎmîntului, noi care ştim precis cǎ nu soarele se învîrteşte în jurul pǎmîntului, totuşi folosim expresii contrare ştiinţei, ca: "soarele rǎsare la...", "soarele apune la...", "rǎsǎrit de soare la mare", "apus de soare", etc589. Chiar şi astronomii uziteazǎ asemenea expresii. Orice copil îi poate înfrunta spunîndu-le: "Nu-i adevǎrat, ci pǎmîntul s-a învîrtit". Şi totuşi acesta este limbajul pe care îl folosim, deşi nu e în acord cu ştiinţa. Atunci de ce sǎ mustrǎm pe Ioşua, cînd el foloseşte un limbaj ca al nostru?

Textul biblic ne spune cǎ soarele s-a oprit. În original "opreşte-te" are şi sensul "stai liniştit". Noi am zice cǎ e acelaşi lucru sǎ te opreşti sau sǎ stai liniştit. Şi totuşi existǎ o deosebire. Textul acesta a provocat o cercetare minuţioasǎ din partea multora. E adevǎrat sau nu ce a spus Ioşua? Cum putea soarele sǎ se opreascǎ? Avea rost? Sau care ar fi fost urmarea dacǎ ar fi stat liniştit? Newton507 ademonstrat cǎ pǎmîntul ar putea fi încetinit, fǎrǎ ca locuitorii lui sǎ simtǎ un apreciabil şoc în privinţa aceasta590. Din cercetǎrile efectuate de oamenii de ştiinţǎ, au ieşit cîteva confirmǎri cǎ relatarea lui Ioşua este adevǎratǎ, ziua aceea a fost aproape dublǎ.

Una este confirmarea istoricǎ. Herodot297, istoricul grec care a trǎit cu 480 ani înainte de Cristos, ne spune cǎ preoţii egipteni i-au arǎtat o descriere a unei zile lungi591. Scrierile vechi chineze la fel vorbesc de o zi lungǎ în timpul domniei împǎratului Yeo592, care a fost contemporan cu Ioşua. Pe la începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexico un document, care spune cǎsoarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagǎ în anul "celor şapte iepuri", care corespunde cu anul în

589 Nu sunt contrare ştiinţei, aceste expresii înseamnǎ altceva. Sensul acestor expresii nu este de mişcare ci de

transformare, de apariţie sau de dispariţie (de unde şi derivaţia literarǎ: "apusul vieţii" etc.). Reluând argumentele autorului, este la fel ca diferenţa dintre bara521 şi asah522 de la începutul acestui capitol.

590 Dar nu într-o zi. Pentru reîmprospǎtarea cunoştinţelor autorului, este bine de precizat cǎ nu numai Pǎmântul de învârte în jurul axei sale ci şi atmosfera. Luând datele autorului, dacǎ Pǎmântul s-ar opri brusc, atmosfera ar continua sǎ alerge cu 1600 km/h (inerţia - fenomen cunoscut lui Newton507). Numai cine a trǎit aşa ceva ştie ce dezastre poate aduce un vânt de 160 km/h (uragan), darmite unul de 1600 km/h. Oamenii, animalele, plantele şi clǎdirile pot suporta aproape fǎrǎ sǎ simtǎ acceleraţii de 2-3G (un fel de cutremur micuţ) care ar putea fi produse de oprirea lentǎ a Terrei şi apoi de reluarea exactǎ a mişcǎrii iniţiale, totul în 24 de ore. Dar ca sǎ opreşti atmosfera în loc, ai nevoie de circa 80 de ore (la 20km/h) sau 40 de ore (40km/h) sau numai de 12 ore (dar la 133 km/h). Un astfel de vânt ar face imposibilǎ victoria contra amoriţilor, ba chiar ar distruge şi pe israeliţi. Mai mult, un astfel de vânt ar fi fost fǎrǎ îndoialǎ consemnat în cronici mai mult decât persistenţa solarǎ, care, fie vorba între noi, nici n-ar mai putut fi vǎzutǎ de atâta praf stârnit de acest uragan.

591 Unde pomeneşte Herodot 297despre acest lucru?592 Yao (堯 sau 尧) (2353 - 2234 îen) a fost un împǎrat legendar (şi considerat primul împǎrat al Chinei).

Cunoscut şi ca Yaotang-shi (陶唐氏) sau Tang Yao (唐堯), dar nǎscut ca Yi Fangxun (伊放勳) sau Yi Qi (伊祈). A fost considerat ca etalon pentru generaţii întregi de împǎraţi. Este considerat şi inventatorul jocului deGO. Nu a fost contemporan cu Yoshua, domnind chiar şi înaintea lui Avraam.În timpul lui a existat o inundaţie mare a fluviului Yangtze, atât de mare "încât apa acoperise şi cei mai înalţi munţi", ceea ce a determinat pe unii sǎ plaseze/"confirme" potopul biblic în acea perioadǎ.Referitor însǎ la ziua lungǎ a lui Yoshua, existǎ douǎ versiuni de bazǎ: una în care este vorba de o zi cu douǎ rǎsǎrituri, alta în care este vorba de 10 zile în şir. A treia versiune, cea de faţǎ, derivǎ din prima (de fapt este invers, pentru cǎ "omul de ştiinţǎ creştin" şi-a dat seama de fusul orar). Ambele versiuni sunt cunoscute numai în cercurile religioase, nu şi în cele ştiinţifice.

128

care Ioşua a cucerit Canaanul593. La acestea, adǎugaţi Cartea Dreptului, scrisǎ în Palestina594. Deci, vechile scrieri ale egiptenilor, ale grecilor, ale chinezilor, ale mexicanilor şi ale evreilor vorbesc despre o zi lungǎ. Dacǎ nu a fost o zi lungǎ, de ce scriu egiptenii, grecii, chinezii şi mexicanii despre o aşa zi595? Oare sǎ-i fi mituit Ioşua ca ei sǎ scrie aşa, spre a confirma Biblia596? Sau cei ce tǎgǎduiesc astǎzi sunt atît de destepţi, încît ştiu şi ce s-a petrecut atunci, mai bine ca cei de atunci597?

Un adevǎr se stabileşte pe baza a doi sau trei martori598. Aici avem un numǎr dublu de martori. Afirmarea lor se întemeiazǎ pe fapte, pe cunoaştere. Tǎgǎduirea se întemeiazǎ pe nepricepere. Oamenii nu pot pricepe cum s-a putut opri soarele.

Dar alţii, care trǎiesc la ecuator, nu pot pricepe cum îngheaţǎ apa, alţii nu pricep cum se formeazǎimaginea în tubul catodic sau cum calculeazǎ creierul electronic. Oare e cinstit sǎ tǎgǎduim ceea ce nu pricepem599?

593 Când a cucerit Ioşua Canaanul? Arheologia nu ştie o datǎ precisǎ, se presupune cǎ ar fi vorba de ca. 1400

îen, deşi altǎ datǎ posibilǎ se referǎ la ca. 1600 îen sau chiar 1200 îen. Oricum, arheologia biblicǎ este o activitate extrem de dificilǎ, sǎ încerci sǎ potriveşti datele contradictorii (sau dovedite false de istoria laicǎ) pentru a dovedi adevǎrul unei cǎrţi este prea mult, dar unii tot mai încercǎ, vezi chiar acest document. Vezi şi Mǎrturia arheologiei şi notele de subsol aferente.În orice caz, lista de legende plus comentariile se gǎseşte cuvânt cu cuvânt peste tot în cercurile religioase. Concluzia logicǎ? O singurǎ sursǎ, care nici mǎcar nu furnizeazǎ datele necesare expertizǎrii lor.

594 Domnul autor, atât de cult în ale bibliei şi ştiinţei, uitǎ cǎ profetul Avacum (Habakkuk) a pomenit şi el despre aceastǎ oprire a Soarelui şi Lunii în 3:11.

595 Pe moment nu se ştie când a cucerit Yoshua Canaanul. Dacǎ s-ar şti acest lucru, fuga din Egipt ar putea fi uşor datatǎ, chiar cu aproximaţie de 50 de ani, de unde s-ar şti numele faraonului din acea vreme etc. etc. Astfel, toatǎ povestea cu Mǎrturia Arheologiei ar fi fost de la început clarǎ şi simplǎ, fǎrǎ tot felul de ipoteze contradictorii, evident dovedite arheologic.Dar perioada cuceririi Canaanului nu se cunoaşte (presupusǎ între 1200 şi 1400 îen, ba chiar 1600), însǎ este absolut cert cǎ împǎratul Yeo a domnit chiar în timpul lui Yoshua (ce-mi sunt 1000 de ani acolo, cǎ nu-i dau din buzunar), la fel "anul celor 7 iepuri" a cǎzut exact în timpul bǎtǎliei cu amoriţii şamd. Concluzii?

596 Mexicul şi China n-ar trebui sǎ confirme pe Yoshua, pentru cǎ acolo ar fi fost un fel de noapte lungǎ. Cel mai posibil, dar numai dacǎ aceste informaţii vor putea fi confirmate, s-ar putea dovedi cǎ fenomenul s-a mai repetat, cu multe concluzii foarte interesante, pe care le lǎsǎm ca temǎ de gândire cititorului.

597 Astronomii au calculat şi au observat cǎ legendele (acelea descoperite ştiinţific) nu se referǎ la aceeaşi datǎ, iar referinţele spre legende origineazǎ toate dintr-o singurǎ sursǎ (ghici care?). Babilonienii, în imediata vecinǎtate şi cei mai iscusiţi astronomi, ar fi trebuit sǎ aibǎ şi ei mǎcar o înregistrare despre un fenomen atât de ciudat (opusul eclipsei). Egiptenii, alţi astronomi pricepuţi, ar fi notat şi ei cu lux de amǎnunte acest fenomen, la urma urmei Amon-Ra era zeul lor cel mai important. Pânǎ la descoperirea unui astfel de document, ştiinţa nu se poate pronunţa dincolo de ipoteze. Probabil cǎ Dumnezeu a fost extraterestru care a folosit reflectoarele unei nave cosmice, sau chiar lumina navei sale extraterestre, pentru a ilumina câmpul de bǎtǎlie, de ce nu?!

598 Fals. Un adevǎr se dovedeşte cu probe. Proba cu martori este poate suficientǎ în justiţia americanǎ, dar în lumea ştiinţificǎ acest lucru nu ajunge. Astfel, folosind doi-trei spectatori de la un spectacol de magie se poate demonstra oricând cǎ femeia a fost tǎiatǎ într-adevǎr în douǎ sau cǎ oamenii pot înghiţi flǎcǎri etc.

599 Afirmaţie absolut corectǎ. Pentru onoarea ştiinţei, trebuie sǎ menţionǎm cǎ ştiinţa a recunoscut întotdeauna când s-a înşelat (de aceea am putut avea progresul ştiinţific, tocmai pentru cǎ ideile noi au putut strǎbate mai uşor sau mai greu printre cele vechi, perimate, dar au putut strǎbate) însǎ biserica nu a permis niciodatǎ acest lucru. Mai mult, în 1870, în timpul primului Consiliu al Vaticanului, care a început în 8.12.1869, papa Pius IX a cerut, la sfârşitul lucrǎrilor, printre altele, şi obţinerea dreptului, atât pentru bisericǎ în general, dar şi pentru papi în particulari de a fi declaraţi infailibili, poziţie prezentatǎ încǎ din 1864 în celebra Syllabus Errorum. Citatele din biblie care susţineau acest punct de vedere sunt prezentate în continuare: Ioan 1:42; Marcu 3:16, Matei 16:18, Matei 7:24-28, Ioan 16:13, Ioan 14:26, Ioan 21:15-17, Luca 10:16, Luca 22:31-32, 1 Timotei 3:15, Epistola 1 al lui Ioan 2:27, Faptele apostolilor 15:28, Matei 10:2 şi Matei 28:20.

129

Alta este confirmarea matematicǎ. Anumiţi astronomi au cercetat pe baza de calcule sǎ vadǎ dacǎ a fost sau nu o zi mai lungǎ, aşa cum spune Biblia. Astfel, profesorul Totten600 din America a fǎcut calcule astronomice pe care le-a publicat601.

Luînd echinocţiile, eclipsele, tranzitele şi mergînd cu calculele de la prezent înapoi la solistiţiul de iarnǎa zilei lui Ioşua, a gǎsit cǎ acţiunea s-a petrecut într-o zi de miercuri, iar calculînd invers, de la creaţie602 spre Ioşua, acţiunea a cǎzut într-o zi de marţi. El a demonstrat cǎ în istoria lumii a fost introdusǎ o zi, care nu este alta decît ziua dublǎ a lui Ioşua. Cercetǎtorul W. Maunders603 de laObservatorul Regal Greenwich, de asemenea a publicat un studiu asupra aceluiaşi subiect; şi prin calcule a stabilit nu numai data, ci şi timpul zilei cînd senzaţionalul fenomen a avut loc.

O a treia confirmarea electronicǎ. În 1970, ziarul "Evening World" din Spencer, Indiana, U.S.A. a fost primul care a publicat ştirea. Revista "The Sword of the Lord" reda ştirea dupǎ cum urmeazǎ:"Dl. Harold Hill604, preşedintele Companiei Curtis Engine din Baltimore, Md. şi consultant în programul spaţial, a relatat urmǎtoarele: "Cred cǎ unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţii şi bǎrbaţii de ştiinţǎ spaţialǎ la Green Belt, Maryland. Ei controleazǎ cum va fi poziţia soarelui, a lunii, a planetelor în spaţiu peste o sutǎ de ani, peste o mie de ani. Noi trebuie sǎ cunoaştem aceste date, ca sǎ nu lansǎm un satelit şi sǎ se izbeascǎ de ceva şi astfel sǎ fie scos din orbitǎ. Noi trebuie sǎ fixǎm orbita în funcţie de viaţa satelitului şi de poziţia planetelor, ca sǎ nu fie datǎ peste cap lucrarea. Cu ajutorul calculatorului electronic mǎsurau veacurile înainte şi înapoi. Deodatǎ s-au oprit. Calculatorul a stopat şi a dat un semnal roşu, ceea ce însemnǎ cǎ e o greşalǎ, ori la informaţiile introduse în el, ori la rezultatele comparate cu standardele. Au fost chemaţi specialiştii sǎ vadǎ dacǎ e bun calculatorul. Aceştia l-au controlat şi au spus: "E

600 În 1890. Prof. Charles Adiel Lewis Totten (3.2.1851 - 1908) era evanghelist convins aşa cǎ nu a fost de

mirare cǎ a gǎsit rezultatele exact aşa cum le dorea el. Era absolut convins cǎ englezii erau unul din triburile dispǎrute ale lui Israel precum şi un apocaliptic convins de sfârşitul lumii în 1899. Autorul ar trebui sǎ citeascǎ singur cartea (ceea ce scrie autorul aici este copiat cuvânt cu cuvânt dintr-o carte publicatǎ în 1936 de un alt "observator neutru", Harry Rimmer) unde scrie cǎ Totten a plecat în calculele lui de la data creaţiei presupusǎ a fi 22 sept. 4000 îen (a fost o luni, desigur) şi a mers înapoi spre vremea lui Yoshua.

601 Iatǎ pasajul în original din cartea sa, care explicǎ raţionamentul:We know from Daniel 9:27 and from various other passages (mostly in Revelation) that the public ministry of Jesus lasted three and a half years. Since He was crucified at the spring equinox, He must have begun to preach at the fall equinox.Since he began to preach when He was thirty years old, He must have been born at the fall equinox. Since the world was created 4000 years before He was born, the world was created on September 22, 4000 BC. Therefore this day must have been a Sunday. But calculating back using a calendar, we find that this date was a Monday. Therefore there is a missing 24 hours.Since 40 minutes of this are accounted for by the story in 2 Kings 20 (or Isaiah 38), we see that the "about a day" mentioned in Joshua 10 must account for the remaining 23 hours and 20 minutes. End of proof.

QED.Trebuie spus cǎ Totten600 considera naşterea lui Isus la echinoxul de toamnǎ, nu la solstiţiul de iarnǎ (25 decembrie). Ambele date sunt false. Pentru cei care nu ştiu de ce, iatǎ şi explicaţia: Cultul lui Isus, pe atunci muritor, dar posibil rege al Iudeii, a fost format în tiparele unor religii deja existente, cu scopul ascuns de a le înlocui. În Europa, cultul lui Sol Invictus (zeul lui Constantin cel Mare843 - pǎgânul sanctificat) era foarte rǎspândit, soarele care murea iarna şi reînvia primǎvara. Ziua de serbare - ghici?

602 Cititorul perspicace a observat deja aceastǎ contradicţie: mai devreme (în paragraful care are ataşatǎ nota de subsol 529), autorul susţinea cǎ nu se ştie când a fost creaţia (cǎ nu dǎm din buzunar miliardele de ani), acum se foloseşte de rezultatul obţinut de o teorie care se bazeazǎ pe acest lucru. Bravos, naţiune!

603 Edward Walter Maunder (12.4.1851 – 21.3.1928) a fost un astronom britanic, cunoscut pentru studiile sale asupra petelor solare (ne amintim cǎ şi pentru descoperirea petelor solare cu ajutorul lunetei, Galileo559 a fost persecutat de bisericǎ). A fost în acelaşi timp un exeget biblic foarte stimat în timpul lui, poate şi datoritǎ tatǎlui sǎu, preot în Wesleyan Society (de orientare metodistǎ). Cartea lui poate fi cumpǎratǎ de pe Amazon.

604 El însuşi un evanghelist convins, care a scris şi cǎrţi de evanghelizare pentru copii.

130

perfect". Şeful operaţiunilor I.B.M. a întrebat: "Care-i necazul?" - "Am gǎsit cǎ e o zi lipsǎ în scurgerea vremii." Toţi au dat din cap. Tǎcere."Din grup, unul mai religios a zis: "Ştiţi, pe cînd eram în Şcoala Duminicalǎ, ni s-a spus despre o oprire a soarelui." Ceialalţi nu l-au crezut, dar nu aveau alt rǎspuns. Astfel au zis: "Aratǎ-ne!" I-au adus o Biblie şi el a cǎutat la Ioşua 10:12-14 şi a citit textul ... Aici e ziua lipsǎ. Au mers cu calculatorul la vremea arǎtatǎ şi au gǎsit-o, dar nu era destul. Timpul scurs care lipsea, gǎsit pe vremea lui Ioşua era numai 23 ore şi 20 minute, nu o zi întreagǎ. Au citit iarǎşi Biblia şi ea le-a spus: "…aproape o zi întreagǎ".Aceste simple cuvinte în Biblie sunt importante. Dar ei erau în încurcǎturǎ, cǎci dacǎ nu poţi da socotealǎ de 40 minute, te va încurca şi peste o mie de ani.Patruzeci de minute trebuiau gǎsite, cǎci puteau fi înmulţite de multe ori pe orbite. Atunci cel credincios şi-a adus aminte cǎ undeva în Biblie scrie cǎ soarele a mers înapoi. Cosmonauţii i-au spus cǎşi-a ieşit din minţi. Dar au luat Cartea şi au gǎsit la 2 Împǎraţi 20:8-11 "Şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorîse pe cadranul soarelui lui Ahaz." Zece trepte sunt exact 40 minute. Douǎzeci şi trei ore şi douǎzeci minute din Ioşua cu 40 minute din 2 Împǎraţi fac ziua lipsǎîntreagǎ. Cosmonauţii au trebuit sǎ înscrie în jurnal ziua ce lipseşte." 605

Calculatoarele electronice adeveresc Biblia. Cine s-ar fi gîndit vreodatǎ cǎ acea zi va putea fi detectatǎnu numai de creierul omului ci şi de creierul electronic?606

605 O altǎ poveste inventatǎ şi care nu poate fi verificatǎ. Articolul a fost scris de cǎtre Mary Kathryn Bryan

pentru Evening Star din Spencer. William Willoughby, editorul secţiunii religioase al Evening Star din Washington DC, care mai era şi un evanghelist convins şi care încerca din rǎsputeri sǎ convingǎ SUA sǎ predea numai creaţionismul în şcoli, a verificat personal povestea pentru articolul sǎu Washington Perspective din 8 August 1970 dar NASA Goddard Space Flight Center din Greenbelt, MD a negat acest lucru - mai mult, a creat un formular tipizat în care nega oficial acest incident, ca urmare a atâtor telefoane. Willoughby l-a contactat apoi pe Harold Hill în Baltimore care a confirmat povestea dar n-a prezentat dovezi pretextând secretul de stat care înconjoarǎ misiunile spaţiale, DAR: Curtis Engine se ocupǎ de generatoarele de energie de uz casnic şi industrial, în nici un caz de calculul orbital (Hill se ocupa pe atunci de generatoarele diesel ale centrului terestru, sateliţii foloseau şi pe atunci baterii electrice şi/sau celule fotoelectrice). Sateliţii au o viaţǎ de serviciu relativ limitatǎ (din cauza bateriilor), de maximum 10-20 de ani, deci prognozarea unei ciocniri cu un meteorit în 1000 de ani, vǎ rog frumos!! Sateliţii sunt amplasaţi pe la 30000-60000 de km iar primul corp ceresc aflat în apropiere este Luna, dar ea se aflǎ la peste 300000 km distanţǎ, calculul coliziunii devenind desigur inutil. Pe de altǎ parte, dacǎ s-ar referi la voiajele spaţiale tip Voyager şi Mariner, într-adevǎr este nevoie de un astfel de calcul, dar el nu ţine cont dacǎ pe Pǎmânt este zi sau noapte (în cosmos este întotdeauna noapte), aşa cum la calculul eclipselor nu se ţine cont de poziţia galaxiilor. Iar multiplicarea sau lipsa celor 40 de minute, chiar n-are nici o legǎturǎ cu ceva anume, nici din treburile casnice, nici din zborurile spaţiale. Pentru a detecta o eroare de ore în curgerea soarelui, trebuiesc referinţe locale bine stabilite, cum ar fi, de exemplu, eclipsele, care sunt perfect localizate şi dureazǎ puţin. Iar un calculator habar nu are ce înseamnǎ un an, o lunǎ, o orǎ, el lucreazǎ doar cu numere, noi oamenii interpretǎm numerele ca fiind bani, ani, kilograme sau prune. Mergând spre timpul lui Yoshua (vezi nota 593), calculatorul ar fi trebuit sǎ treacǎ frumuşel pe lângǎ el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Morala poveştii este din pǎcate una singurǎ: Cu astfel de poveşti inventate, de cǎtre cineva cu un pic de informaţii despre un anumit domeniu dar care se pricepe la manipulǎri, pot fi prostiţi oamenii sǎ creadǎ ceea ce vor aceşti misionari. Din pǎcate, aceastǎ specie este foarte prolificǎ şi se extinde cu viteza microbilor, ceea ce dovedeşte ori cǎ oamenii au devenit din ce în ce mai creduli, ori cǎ interesele din spate sunt din ce în ce mai mari, ori ambele la un loc. Crede şi nu cerceta este încǎ la mare preţ.

606 Existǎ pe lumea aceasta construcţii astronomice datând dinaintea vremii lui Yoshua, oricare ar fi fost aceasta. Este vorba despre piramidele egiptene. Acestea sunt orientate nu numai dupǎ punctele geografice (nordul, de exemplu) dar şi dupǎ anumite stele, care sunt aceleaşi şi astǎzi. Mişcarea de precesie a Pǎmântului ar fi fǎcut necesarǎ rotirea lui ulterioarǎ pentru a ajunge din urmǎ timpul pierdut, caz în care s-ar fi constatat încǎ un fenomen interesant, noaptea cea lungǎ. Deci, Yoshua a avut dreptate, numai Soarele şi Luna au fost oprite în loc iarǎ nu Pǎmântul cu toate stelele sale de pe firmament.

131

Într-un veac al necredinţei, Dumnezeu pe cale de ştiinţǎ îşi demonstreazǎ adevǎrul Cuvîntului Sǎu. Ce minunate sunt cǎile Sale!

Totuşi cum a putut sǎ fie o zi mai lungǎ? Pentru noi e greu de priceput. Dacǎ cele trei miliarde şi ceva de locuitori607 ne-am opinti sǎ oprim pǎmîntul din mersul lui, nu am reuşi. Dar luînd, prin analogie, mersul unei locomotive în plinǎ vitezǎ nu poate fi opritǎ de o mie de persoane ce s-ar aşeza pe linii, ci doar i-ar mǎcelari pe toţi. Totuşi locomotiva e opritǎ de un singur om, de mecanic, printr-o simplǎ mişcare de manivelǎ. El are stǎpînire asupra ei şi o poate opri608.

Cu mult mai mult, Dumnezeu, care a creat toate şi conduce toate, poate face aşa ceva.

Cu Dumnezeu se poate înţelege ziua lungǎ a lui Ioşua. Fǎrǎ El este imposibil sǎ o explici. Azi, de la distanţǎ, prin simpla apǎsare de buton, omul poate porni şi opri rachete mari, gigantice, purtǎtoare de sateliţi. Sǎ-i dǎm voie şi lui Dumnezeu sǎ poatǎ face aşa ceva cu satelitul soarelui, cu pǎmîntul609.

9. A existat steaua Betleemului?

O altǎ chestiune pomenitǎ în Biblie, care e mult discutatǎ şi necrezutǎ de unii, este steaua Betleemului.În Matei 2:2,7,8,10, se spune cǎ magii au vǎzut o stea deosebitǎ. Ce fel de stea a fost aceea? Cum a putut sǎ se arate o aşa stea? Ce legǎturǎ au stelele cu naşterea unui copilaş pe pǎmînt610? Iatǎ cîteva întrebǎri pe care le ridicǎ necredincioşii.

Dacǎ cei ce afirmǎ cǎ au vǎzut-o ar fi fost oameni profani, nu astronomi, ar da loc la bǎnuieli. Ei însǎau fost cititori în stele, astronomii vremii, deci erau competenţi sǎ deosebeascǎ stelele. Cu adevǎrat fenomenul e extraordinar, dar nu e imposibil611.

607 Numǎrul este de mult depǎşit. El corespunde datelor anului 1966. Astǎzi (2006) sunt deja 7 miliarde.608 Sǎ ne gândim atunci ce se întâmplǎ când tragem semnalul de alarmǎ în plinǎ vitezǎ. Aşa s-ar fi întâmplat şi

pe vremea lui Yoshua.609 Şi totuşi autorul uitǎ iarǎşi sǎ ne explice de ce a fost nevoie şi de Lunǎ în toatǎ afacerea asta. Presupunând

cǎ lumina Soarelui (luminatorul mare) n-ar fi fost de ajuns şi ar fi trebuit sǎ fie aprins şi luminatorul mic, putem avea o idee despre ce forţe gigantice au acţionat aici. Pentru cǎ oprirea Pǎmântului (ca sǎ stea Soarele) n-ar fi oprit şi Luna din mersul ei, a trebuit sa fie opritǎ, separat, şi ea. Oricum o luǎm, mai multe lucruri au fost oprite simultan, nu numai Pǎmântul sau Soarele.Dar presupunând cǎ lumina necesarǎ luptei a fost cea de care a avut nevoie Yoshua când a cerut lui Dumnezeu sǎ-i opreascǎ Soarele şi Luna, putem bǎnui, pur matematic, ce imagine aveau evreii din vremea lui Yoshua despre distanţele astrale. Distanţa dintre vǎile Ghibeonului şi Aijalonului este de ca. 16 km, presupunem cǎ Soarele putea lumina sus de tot valea Ghibeonului iar Luna valea Aijalonului, dar cǎ nici un luminator nu putea ajunge cu razele sale în cealaltǎ vale, printr-o simplǎ logicǎ geometricǎ obţinem o distanţǎ Pǎmânt-Soare, respectiv Pǎmânt-Lunǎ aproximativ egalǎ cu distanţa dintre vǎi, adicǎ de 16 km. Şi când te gândeşti cǎ filozofii greci calculaserǎ cu o eroare uluitoare circumferinţa Pǎmântului, diametrul Lunii şi distanţa pânǎ la ea (notele 575 şi 556), chiar cǎ nu mai este loc de comentarii ...

610 Isus nu s-a nǎscut pe 25 decembrie. Pânǎ la Consiliul de la Niceea, 325 en, naşterea lui Isus era celebratǎ pe 6 ianuarie. Luca chiar sugereazǎ vara sau primǎvara ca anotimp al naşterii. 25 decembrie era o datǎ sacrǎ în religiile înconjurǎtoare (solstiţiul de iarnǎ), de tip solar, inclusiv în cea oficialǎ a lui Constantin cel Mare843 (cultul lui Sol Invictus).

611 Problema cu Noul testament este alta, puţin diferitǎ de cea din vechiul testament, deşi au aceeaşi bazǎ.Şi anume, modificarea lui în timp, prin selecţie, transcrieri şi adaptǎri, astfel încât informaţia cuprinsǎ sǎ fie cât mai asemǎnǎtoare dorinţei iniţiale. Consiliul de la Niceea a stabilit bazele creştinǎtǎţii definindu-l pe Isus, evangheliile acreditate, precum şi stabilind multe din obiceiurile creştine. Astfel, imaginea lui Isus a fost suprapusǎ peste credinţele pǎgâne, pentru o mai uşoarǎ acceptare a noii religii (pe atunci nu era singura şi nici absolutǎ). Isus a primit multe din atributele religiilor învecinate: naşterea din fecioarǎ, naşterea în timpul solstiţiului, reînvierea dupǎ exact trei zile, imaginea mamei cu pruncul etc. etc.

132

Existǎ douǎ explicaţii cu privire la steaua aceasta. Una e explicaţia celor credincioşi cǎ a fost o stea miraculoasǎ. Dumnezeu, Creatorul tuturor astrelor, a putut porunci unei stele, ca prin graiul ei sǎ vorbeascǎ magilor despre naşterea unui nou Împǎrat. Deci, steaua Betleemului a fost un mesager divin cǎtre astronomii rǎsǎritului. "La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţǎ."

Cealaltǎ este explicaţia oamenilor de ştiinţǎ. Ei spun cǎ steaua deosebitǎ, de o strǎlucire extraordinarǎ, nu a fost altceva decît o conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adǎugirea planetei Marte.

De altfel, astrologii evrei atribuie acestei conjuncţii o importanţǎ deosebitǎ. Ei o puneau în legǎturǎ cu naşterea lui Moise şi afirmau cǎ se va repeta şi la naşterea lui Mesia612.

Explicaţia ştiinţificǎ a fost fundamentatǎ pe dovezi astronomice. Eminentul astronom Kepler613 s-a ocupat îndeaproape de aceastǎ rezolvare. Pe data de 10 oct.1604, el a observat o stea strǎlucitoare, de o luminozitate excepţionalǎ. Era o asemenea conjuncţie între planetele Saturn, Jupiter şi Marte. Imediat i-a venit ideea cǎ aşa trebuie sǎ fi fost steaua magilor. Atunci s-a apucat de socoteli. Prin calcule amǎnunţite, el a descoperit cǎ o conjuncţie similarǎ a avut loc de trei ori între anii 7 şi 6 înainte de Cristos. Avînd în vedere calcularea greşitǎ a calendarului, prima ei apariţie ar fi fost cu vreo doi ani înainte de naştere, permiţînd magilor timpul necesar de pregǎtire pentru venirea la Ierusalim.

Calculele lui Kepler613 au fost verificate de astronomi mai moderni, ca: Schubert614 de la Petrograd, Ideler615 şi Encke616 din Berlin, precum şi de Pritchard617 de la Observatorul din Greenvditch, care s-au pronunţat cǎ datele "sunt tot aşa de sigure ca şi celelalte fenomene cereşti."618

612 Ce poate fi mai clar?! Isus trebuia sǎ fie Mesia! Reamintim cǎ pentru evrei, care şi ei citeau acelaşi Vechi

testament, cǎ doar ei l-au scris, Isus nu a fost Mesia.613 Johannes Kepler (27.12.1571 – 15.11.1630), matematician, astronom şi astrolog luteran de origine

germanǎ. Înaintea lui, planetele se "mişcau" pe orbite absolut circulare, dar el, folosindu-se de observaţiile amǎnunţite ale lui Brache, le-a determinat ca fiind eliptice. Legile lui sunt valabile şi azi şi au servit lui Newton507 în formularea legii gravitaţiei. Kepler a fost matematicianul curţii imperiale a lui Rudolf II. Tatǎl sǎu a fost un mercenar iar mama sa o "vrǎjitoare" în înţelesul timpului (de fapt o vindecǎtoare naturistǎ) ce, evident, n-a scǎpat "judecǎţii" (în 1615, Ursula Reingold, o femeie rǎutǎcioasǎ, a denunţat-o pe Katharina cǎ ar fi îmbolnǎvit-o cu o poţiune drǎceascǎ. Mama sa a stat închisǎ 14 luni din 8.1620, dar a fost scǎpatǎ de talentul oratoric al lui Kepler, o minune cu adevǎrat cereascǎ considerând vremurile, la care poate a contribuit şi poziţia lui Kepler. Din pǎcate, ca urmare a închisorii şi torturilor, biata femeie a murit aproape imediat). A urmat cursurile Universitǎţii din Tübingen, la teologie, pentru cǎ dorea sǎ devinǎ preot. A devenit însǎ profesor. Prima lucrare solidǎ a sa, Mysterium Cosmographicum (1596), a fost şi prima lucrare de astronomie ce a apǎrat deschis sistemul lui Copernic576. Refuzul de a fi convertit la catolicism i-a atras expulzarea din Graz, Kepler mutându-se la Praga. Devenind matematician al curţii imperiale, prin moartea subitǎ a lui Brahe (recent s-a stabilit cǎ a murit intoxicat cu mercur, bǎnuiala cǎzând pe Kepler, deoarece 1.Kepler ar fi sugerat lumii astronomice o altǎ cauzǎ a morţii şi 2. Brahe a insistat pe patul morţii ca datele astronomice sǎ fie lǎsate familiei şi nu lui Kepler), Kepler s-a folosit de tabelele amǎnunţite ale acestuia pentru a emite legile celebre (se presupune cǎ ar fi fost numai o chestiune de timp, dar Kepler a avut şansa vieţii). S-a demonstrat ulterior cǎ demonstraţiile legilor erau false, dar rezultatul, din fericire, era corect.Ca astrolog, Kepler a avut numeroşi clienţi de vazǎ, deşi profeţiile lui nu prea erau bazate pe astre ci pe intuiţie. La Linz a publicat numeroase calendare astrologice (cam în genul celor de prin revistele de azi pentru cuconet), dar ele au fost arse în piaţa publicǎ din Graz (1624).În 10.1604, Kepler a observat o stea foarte strǎlucitoare, asociatǎ de unii astrologi cu ciclul de 800 de ani ce ar fi marcat naşterea lui Charlemagne476 (ca. 800 en) sau a lui Isus (ca. 0 en).Kepler a auzit de perfecţionarea adusǎ de Galilei559 telescopului, aşadar s-a apucat şi a creat unul mai puternic, doar cǎ imaginea era rǎsturnatǎ.

614 Theodor Friedrich von Schubert (1789 – 1865), explorator şi cartograf rus. Un crater pe Lunǎ poartǎ numele sǎu.

133

Universul mare - Biblia nescrisǎ - confirmǎ Biblia scrisǎ, arǎtînd cǎ e cu putinţǎ apariţia unei stele cu luminozitate excepţionalǎ619. Herschel620, unul din marii astronomi şi descoperitorul razelor infraroşii, a zis: "Toate descoperirile omeneşti par a fi fǎcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi mai mare putere, adevǎrurile care vin de sus şi care sunt cuprinse în Scripturile Sacre."

Medler621, un alt astronom, a zis: "Adevǎratul naturalist nu poate fi ateu. Cine pǎtrunde, ca noi, într-o mǎsurǎ atît de mare în atelierul lui Dumnezeu, acela trebuie sǎ îngenunche cu supunere înaintea Providenţei Divine, care lucreazǎ în naturǎ."

Flamarion548 ne spune cum odatǎ fiind la marginea mǎrii, sufletul lui a fost copleşit de mǎreţia Creatorului, vǎzutǎ de el. Atunci a îngenunchiat şi a fǎcut urmǎtoarea rugǎciune: "O, Necunoscut misterios! O, Mare Fiinţǎ! Fiinţǎ nemǎrginitǎ, ce suntem noi? Suprem Fǎcǎtor al armoniei, ce eşti Tu, dacǎ opera îţi este atît de mǎreaţǎ? Sǎrmane mituri omeneşti, care cred cǎ Te cunosc! O, Dumnezeule,

615 Christian Ludwig Ideler (21.9.1766 – 10.8.1846), astronom german. Şi-a dedicat viaţa analizei diverselor

sisteme cronologice din toatǎ lumea şi de diverse origini, inclusiv cele antice, publicând în 1825 capodopera sa, Handbuch der mathematischen und technischen Chronologie.

616 Sunt doi Encke, ambii astronomi, ambii germani, ambii directori de observatoare. Des confundaţi între ei.Johann Franz Encke (23.9.1791 – 26.8.1865), astronom german. A studiat matematica cu Carl Friedrich Gauss. A descoperit cometele cu perioadǎ scurtǎ, pentru care a primit Medalia de aur de la Royal Astronomical Society în 1824 (ulterior încǎ o datǎ în 1830). Director al observatorului Seeberg din 1822, apoi al celui berlinez din 1825.

617 Charles Pritchard (29.2.1808 – 28.5.1893), astronom britanic. Preşedinte al Royal Astronomical Society din 1866. A predat şi la Oxford. A primit şi acesta Medalia de aur (1866) a Royal Astronomical Society, dar împreunǎ cu Pickering.

618 Ca nespecialişti, am putea oare sǎ ne întrebǎm ce a fost aşa de interesant într-un fenomen anual (a avut loc de 3x în 2 ani - deoarece oştirea cerului, vorba autorului, se mişcǎ în şir, ordonat, repetiţia aceasta ar fi avut loc de 3x la ficare 2 ani), încât a determinat magii sǎ purceadǎ spre Ierusalim.Oricum, specialiştii ştiu cǎ o astfel de conjuncţie se întâmplǎ mult, mult mai rar decât anual. Specialiştii de astǎzi au calculat o astfel de conjuncţie în anul 7 îen (15 septembrie) şi numai atunci. O a doua triplǎ conjuncţie a lui Jupiter cu Saturn în semnul Peştilor nu s-a mai produs deloc în ultimii 2000 de ani (dar va veni în curând, perioada de repetiţie fiind de ca. 2155 de ani). Semnul zodiacal al Peştilor (ne amintim cǎ peştele a fost un simbol al primilor creştini) însemna o schimbare majorǎ, mai ales cǎ zodia Peştilor deschidea "anul" zodiacal (de ca. 26000 de ani).Desigur, puteau fi mai multe conjuncţii de stele-planete ce puteau genera imaginea unei stele vestitoare.Dar, desigur, sǎ nu uitǎm cultul lui Mithras, în vogǎ, cǎruia trei magi i-au adus, ce? surprizǎ!, tǎmâie, aur şi smirnǎ.

619 Dar zglobia de stea nu a urmat calea ei normalǎ, dimpotrivǎ, i-a îndrumat pe magi (traducere oarecum inexactǎ a noţiunii de astrolog) spre Isus, oprindu-se direct deasupra locului unde se afla (Matei 2:9). Un astfel de fenomen astronomic mai greu de imaginat.

620 Sir Frederick William Herschel (15.11.1738 - 25.8.1822), astronom britanic de origine germanǎ, descoperitorul planetei Uranus şi al razelor infraroşii. Nǎscut ca Friedrich Wilhelm Herschel în Hanovra ca fiu al evreului Isaac Herschel (1707-1767), cǎsǎtorit cu o creştinǎ, deci copii au fost creştini. Pe lângǎ calitǎţile de astronom, Herschel a mai fost şi compozitor, respectiv cântǎreţ din instrument (viola, oboiul şi orga). A descoperit planeta Uranus pe 13.3.1781, pe care a botezat-o Georgium Sidus (Steaua lui George), dar n-a ţinut peste tot, mai ales în Franţa, unde orice referinţǎ la englezi sau la monarhia englezǎ era de evitat, ei numind-o simplu Herschel, pânǎ la stabilirea definitivǎ a numelui. A devenit cavaler din 1816. A inventat cuvântul asteroid. Herschel a fost ferm convins cǎ fiecare planetǎ era locuitǎ, chiar Soarele, care era de fapt rece, cu suprafaţǎ solidǎ şi învǎluit în nori.

621 Johann Heinrich von Mädler (29.5.1794 – 14.3.1874), astronom german. Printre realizǎrile sale se numǎrǎ determinarea perioadei de rotaţie a lui Marte (eroare de 1,1 secunde), desenarea de hǎrţi ale lui Marte şi Lunii (Mappa Selenographica, 4 volume între 1834–1836), ultima fiind atât de reuşitǎ încât n-a putut fi detronatǎ decât în 1870 de harta lui Johann Friedrich Julius Schmidt. Mädler a tras concluzia cǎ Luna nu are nici atmosferǎ şi nici apǎ. A fǎcut destule erori, dar a rǎmas unul din marii astronomi ai secolului XIX.

134

Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cît suntem de mici! Şi cît de mare eşti Tu! O, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule! Nemǎrginire sublimǎ şi necunoscutǎ... O, Tatǎ al naturii! O, Te iubesc!... Te iubesc! Început atotputernic şi necunoscut! Fiinţa pe care nici un cuvînt omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc. Sunt însǎ aşa de mic, cǎ nu ştiu dacǎ mǎ auzi... Da, mǎ auzi, Creatorule! Tu care dai micii flori cîmpeneşti, frumuseţea şi parfumul sǎu. Glasul oceanului nu-l covîrşeşte pe al meu şi gîndirea mi se înalţǎ cǎtre Tine, împreunǎ cu rugǎciunea tuturora!"622

La fel şi Kepler613 avea o adîncǎ reverenţǎ faţǎ de Dumnezeu. El a zis: "În creaţiune, eu parcǎ pipǎiesc cu mîinile mele pe Dumnezeu." Iar opera sa cea mai de seamǎ o încheie cu urmǎtoarea rugǎ: "Îţi mulţumesc, Creatorule şi Doamne, cǎ ne-ai dǎruit aceste bucurii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele mîinilor Tale. Eu am fǎcut cunoscut strǎlucirea operelor Tale, pe cît spiritul meu mǎrginit a putut sǎcuprindǎ nemǎrginirea Ta. Unde am zis ceva, ce este nedemn de Tine sau am fost silit sǎ nǎzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartǎ-mi-o cu milostivire."

Noi credem cǎ existǎ un Dumnezeu mare, care a creat cerurile şi pǎmîntul, care a creat cele vreo 150-200 miliarde de stele din galaxia noastrǎ, precum şi vreun miliard de alte galaxii. El, fiind Creatorul, a putut sprijini pǎmîntul pe nimic, a putut produce ziua lungǎ din cartea lui Ioşua şi a putut vorbi magilorprin lucirea unei stele despre naşterea noului Împǎrat.

Cu privire la cele şase zile din Geneza capitolul întîi în care Dumnezeu a creat condiţiile prielnice pentru viaţǎ şi a creat viaţa, precizǎm cǎ cuvîntul "yom" din original are sensul de zi obişnuitǎ de 24 ore, precum şi de o perioadǎ de timp. Nimic nu putut împiedeca pe Dumnezeu sǎ creeze lumea noastrǎîn perioade sau în zile obişnuite. El poate totul. Toiagul lui Aaron pus în faţa Domnului, n-a avut nevoie de perioadǎ de timp, ci peste noapte a înmugurit, a înfrunzit, a înflorit şi a copt migdale (Numeri 17:1-8). Omului cu mîna uscatǎ nu i-a trebuit luni de zile pentru refacerea ţesuturilor, ci într-o clipǎ şi-a întins mîna la porunca Domnului. Cu cît vom cunoaşte mai mult Atotputernicia Creatorului, cu atît vor dispare toate problemele noastre mǎrunte în legǎturǎ cu creaţia Sa. Copiii se chinuie multǎ vreme cu cîte un lucru şi nu-l pot face, dar cînd a venit tata, l-a fǎcut într-o clipǎ. Ce minunat e cǎ avem un Dumnezeu-Tatǎ, care ştie şi poate mult mai mult decît noi! Imensitatea universului ne spune cǎ avem un Dumnezeu mare şi un Tatǎ bogat cu miliarde de lumi, care îl ascultǎ şi toate merg în şir.

Doamne ajutǎ-ne sǎ Te cunoaştem mai bine şi sǎ Te ascultǎm în totul623!

622 Sǎracul Flammarion548, cel care credea în viaţa extraterestrǎ, în metempsihozǎ (transmigrarea sufletului şi

reîncarnare), spiritism şi în "creaţia evolutivǎ", cum s-a convertit şi el spre adevǎrata învǎţǎturǎ a bibliei.623 Nu trebuie sǎ fim chiar rǎi cu autorii bibliei. Deşi notele de la acest capitol demonteazǎ aproape orice

încercare de a demonstra adevǎrul unic şi absolut al acestei cǎrţi, nu trebuie sǎ ne gândim decât cǎ, în perioada scrierii ei (ca. 500 îen, cu materiale provenind cel mult din 800 îen), nici o altǎ naţiune înconjurǎtoare (cu excepţia grecilor), nu avea o imagine cosmologicǎ mult prea diferitǎ. Adǎugând la aceasta "importurile de tehnologie" de la babilonieni (în captivitate) şi apoi de la greci (perioada ptolemeicǎ), ştim exact de ce biblia este atât de contradictorie.

135

V. MARTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE

E Biblia adevǎratǎ? Aceasta e întrebarea de care ne vom ocupa şi în acest capitol. Acum vom cǎuta sǎauzim ce zic Ştiinţele Naturale. Biblia vorbeşte mult despre domeniul Ştiinţelor Naturale. Ea nu este o carte de ştiinţǎ624, ea afirmǎ unele lucruri, pe care noi le vom verifica dacǎ sunt în acord sau în contrazicere cu ştiinţa. Voi cǎuta sǎ pun în luminǎ cîteva versete pe care unii le ironizeazǎ, letǎgǎduiesc cǎ ar fi adevǎrate.

1. Plante fǎrǎ soare

Aceastǎ afirmare a provocat multe discuţii. În Geneza 1:11 citim: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sǎ dea pǎmîntul verdeaţǎ, iarbǎ cu seminţe, pomi roditori, care sǎ facǎ rod dupǎ soiul lor şi care sǎ aibǎ în ei sǎmînţa lor pe pǎmînt." Şi aşa a fost625. Aceasta a fost în ziua a treia, iar soarele apare abia în ziua a patra.

Se ştie bine cǎ fotosinteza plantelor se face numai la luminǎ. "Cum a fost posibilǎ viaţa plantelor fǎrǎsoare? Vedeţi cǎ Biblia se contrazice cu ştiinţa?" -zic necredincioşii.

Sǎ fie aceasta o contrazicere? Pe unii necunoscǎtori îi pune pe gînduri. Dar tot necunoscǎtor e şi cel ce ridicǎ aceastǎ problemǎ. Ea a mers în secolul trecut, dar nu mai merge azi. A pune astǎzi aceastǎchestiune, înseamnǎ a-ţi dovedi singur ignoranţa, a arǎta cǎ nu eşti în pas cu vremea.

Ce minunat îşi descoperǎ Dumnezeu lucrǎrile Sale! Azi, datoritǎ cercetǎrilor ştiinţifice, se ştie cǎfotosinteza plantelor se face nu numai la lumina soarelui, ci la orice altǎ luminǎ. Experienţele fǎcute cu sere subterane, unde nu pǎtrunde lumina soarelui, ci doar lumina artificialǎ, au dovedit din plin aceasta.

În anul 1961, la Expoziţia Horticolǎ Internaţionalǎ de la Erfurt, Germania, au fost prezentate legume: castraveţi, roşii, ridichi, salatǎ şi ceapǎ, cultivate în timpul iernii în regiunile arctice ale U.R.S.S. în exploatǎri subterane, deci fǎrǎ lumina soarelui, ci doar cu luminǎ electricǎ. Ştirea a fost publicatǎ în ziare şi în revista "Orizonturi" nr. 125/1961.

Astfel, problema ridicatǎ de unii necredincioşi cu privire la creşterea plantelor, afirmatǎ în Genezǎ cǎ ar fi în contrazicere cu ştiinţa, deoarece soarele a apǎrut abia în ziua a patra, cade. Biblia afirmǎ cǎ lumina a fost fǎcutǎ în ziua întîi, deci fotosinteza s-a fǎcut în ziua a treia la lumina care exista din ziua întîia626.

2. Ordinea creaţiei

624 Este adevǎrat, biblia nu este o carte de ştiinţǎ. Însǎ scopul oricǎrei religii (prin definiţie) este de a furniza

oamenilor un reper în viaţǎ, în absolut toate domeniile. Religia trebuie sǎ aibǎ un rǎspuns la toate (de aceea a intrat ştiinţa în conflict cu biserica) iar acest rǎspuns trebuie sǎ fie corect (sau cel aşteptat de cǎtre credincios). De aceea au dispǎrut multe religii, pentru cǎ, la un moment dat, acestea nu se mai potriveau cu mersul lumii şi nu mǎ refer la acelea distruse de misionarii creştini, ci acelea dispǎrute înaintea venirii lor.

625 Da, dar în Facerea 2:5-7, nu exista nici un copǎcel şi nici iarbǎ înainte de crearea omului. Conform Facerii2:5, erau douǎ cauze: nu exista încǎ ploaie şi, aici e aici, nimeni (evident aici este vorba de oameni) care sǎ lucreze pǎmântul. Deci, iarba, copacii, plantele în general, au apǎrut abia dupǎ crearea omului, şi acesta din urmǎ, prin munca ogorului, a obţinut plantele. Cain este primul om care a lucrat pǎmântul. Cum au fost create deci plantele, altele evident decât pomii din Eden, creaţi explicit de cǎtre Dumnezeu (Facerea 2:9)?

626 Autorul uitǎ însǎ sǎ explice cum se potriveşte însǎ biblia cu ştiinţa în urmǎtorul aspect: Cum se face cǎ Pǎmântul a apǎrut cu ceva timp înaintea Soarelui (în biblie "zile", înterpretate ca ere geologice de cǎtre autor, vezi paragraful anterior), au apǎrut plantele şi abia apoi Soarele. Ştiinţa spune cǎ Soarele s-a format înaintea Pǎmântului, deci şi înaintea plantelor.

136

O altǎ problemǎ ridicatǎ de mulţi e ordinea creaţiei. Biblia vorbeşte cǎ tot ce vedem pe pǎmîntul nostru a fost fǎcut în şase zile, iar în ziua a şaptea Dumnezeu S-a odihnit.

Mulţi nu pot crede cǎ într-o zi sǎ se fi putut usca pǎmîntul, apoi în aceeaşi zi au crescut plantele şi pomii. La oameni aceasta e cu neputinţǎ. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţǎ.

Totuşi pentru cei ce se împiedicǎ, voi da o explicaţie. Cuvîntul "yom"627, din original, tradus în limba românǎ "zi", aratǎ o perioadǎ de timp. Uneori în textul biblic cuvîntul "yom" are sensul mult mai larg decît o perioadǎ de 24 ore. Astfel avem în Isaia 2:11,12 pomenitǎ o zi de rǎzbunare a Domnului, rǎzbunare care nu s-a fǎcut într-o zi de 24 ceasuri, ci într-o perioadǎ de timp. La fel acelaşi sens e şi în Zaharia 12:11 unde e vorba de pocǎinţa lui Israel şi în 14:1 unde cuvîntul "ziua Domnului" are sensul de o perioadǎ de timp. În 2 Corinteni 6:2, prin cuvîntul "ziua mîntuirii" se înţelege întreaga perioadǎ de timp a harului. De altfel şi azi se obişnuieşte sǎ se foloseascǎ cuvîntul "zi" cu sens de vreme sauperioadǎ nedefinitǎ de timp. Nu aţi auzit pe unii zicînd: "Las cǎ vine şi ziua mea" şi el înţelege o perioadǎ de timp cînd va fi cineva sau cǎ îi va merge bine.

Perioadelor acestora de timp, cǎrora Biblia le spune "zile", geologii le spun "ere". Cu privire la lungimea erelor, geologii se deosebesc în pǎreri. Unii susţin cǎ era paleozoicǎ în care au apǎrut nevertebratele, ar cuprinde 400 milioane de ani. Dupǎ alţii, era paleozoicǎ ar fi început acum 550 milioane de ani şi s-ar fi isprǎvit acum 300 milioane de ani, deci ar fi durat o perioadǎ de 250 milioane de ani. Eu nu încerc sǎ-i împac, ci spun cǎ Biblia nu stabileşte lungimea acestor perioade. Unii cautǎ sǎia sensul restrîns al cuvîntului "zi", ca perioadǎ de 24 ore, susţin cǎ pǎmîntul a fost creat acum 6000 de ani, cǎ soarele a fost creat în ziua a patra, cǎci aşa spune Biblia. Nu e nici o cǎdere din har în aceasta. Dar ei se izbesc de alte greutǎţi neţinînd în seamǎ limbajul Bibliei. De exemplu: cum a putut fi zi de 24 ceasuri ziua întîia, a doua şi a treia dacǎ soarele a fost creat în ziua a patra?628

Moise nu ne spune data cînd a fost creat pǎmîntul, ci el ne spune cine a creat pǎmîntul. Precizarea de date, de lungime a zilelor sau erelor, el a lǎsat-o la o parte. Asta e treaba altora629.

627 Yôma Singura problemǎ pe care o avem este doar faptul cǎ acest cuvânt este folosit în Pentateuch .(יומא)

doar pentru a indica durata unei zile de 24 de ore, pentru durate lungi sau pentru alte sensuri (are 3 sensuri principale şi cam vreo 13 derivate) fiind, din pǎcate pentru autor, folosite alte cuvinte.De altfel, unele din argumentele aduse de creaţinişti pentru "lungirea" zilelor fac probleme în alte pǎrţi (de exemplu, s-a susţinut cǎ în mod evident nu putea fi ziua de 24 de ore pentru cǎ Soarele apǎrând abia în ziua 4 nu putea genera alternanţa zi-noapte, precum şi multe altele). De aceea, metoda preferatǎ de "explicare" a bibliei este aceasta de aici, se ia fiecare element separat, se face o scurtǎ predicǎ din el, predica mai având avantajul "interactivitǎţii 0" (adicǎ ascultǎtorul nu poate interveni cu observaţii şi eventuale corecţii).

628 Unul dintre pǎrinţii bisericii, ulterior fǎcut eretic iar opera sa distrusǎ, Origen827, a criticat acest lucru. Sf. Augustin1018 este un alt teolog timpuriu care a sesizat multe discrepanţe.

629 O profetǎ, Ellen G. White (26.11.1827 - 16.7.1915), adventistǎ de ziua a şaptea şi autoare a peste 5000 de articole şi peste 40 de cǎrţi (prolifici sunt evangheliştii ǎştia), a considerat cǎ zilele creaţiunii erau efectiv zile de 24 de ore iar cǎ fosilele (dinozauri etc.) proveneau de la potopul lui Noe. Desigur, fiindcǎ exista problema ca biblia sǎ înceapǎ a fi cititǎ ca o parabolǎ şi nu ca cuvântul lui Dumnezeu, White a recurs la argumentul suprem: Dumnezeu însuşi i-a explicat acest lucru, în cele peste 2000 de viziuni în decursul a 63 de ani. Deziluzia provocatǎ de lipsa de interes a lui Dumnezeu şi Isus, care au amânat sfârşitul lumii, profeţit pentru 22.10.1844 de cǎtre arhicunoscutul excroc William Miller, un predicator baptist, în parohia cǎruia era, se pare cǎ a îndârjit-o şi mai tare în a dovedi adevǎrul absolut şi irefutabil al acestei cǎrţi.

137

Textul din Geneza, cînd ne descrie creaţia, cuprinde urmǎtoarea ordine: luminǎ, aer, uscat, plante, cǎldurǎ, peşti, pǎsǎri, animale, om630. Nu ne oprim la perioadele de timp. Pe noi ne intereseazǎ dacǎŞtiinţele Naturale contrazic sau confirmǎ aceastǎ ordine a apariţiei vieţii pe pǎmînt.

Fizicianul Amper631 scria despre Geneza: "Ordinea în care apar fiinţele organice este exact a celor şase zile ale creaţiunii, cum ne-o prezintǎ cartea Genezei632. Sau Moise a avut aceleaşi cunoştinţe ştiinţifice superioare pe care le are secolul nostru, sau a fost iluminat de Dumnezeu.633"

Cercetǎrile în domeniul ştiinţelor naturale aratǎ cǎ întîi au apǎrut plantele, dupǎ aceea animalele, iar la urmǎ omul634. Dacǎ în Biblie ar fi fost scris cǎ întîi a fost fǎcut omul, apoi animalele şi numai la urmǎplantele, ai fi putut spune cǎ în Biblie e o babilonie, cǎ toate sunt încurcate, ba chiar pe dos. Dar Biblia aratǎ ordinea precisǎ a creaţiei cu mult înainte de a fi stabilitǎ pe cale ştiinţificǎ. Dacǎ ea nu este scrisǎsub inspiraţia divinǎ, de unde au ştiut scriitorii ei lucrul acesta635?

Cuvier636, întemeietorul paleontologiei, spune: "Moise ne-a lǎsat o cosmogonie, al cǎrei adevǎr se confirmǎ de la o zi la alta în chip uimitor."637

630 Facerea capitolul 1: 1. Dumnezeu preexistent, 2. Cerul şi pământul, 3. Apele, 4. Luminǎ (înclusiv zi şi

noapte), 5. Tǎria (deci încǎ o datǎ cerul) şi împǎrţirea apelor, 6. Pǎmântul (uscatul) şi marea, 7. Plantele, 8.Luminǎtorii pe cer (stelele), Soarele şi Luna, 9. Vietǎţile acvatice şi aeriene, 10. Vietǎţile terestre, 11. Omul (bǎrbat şi femeie).Facerea capitolul 2: 1. Cerul, pǎmântul, stelele, 2. Aburul, 3. Bǎrbatul, 4. Grǎdina Eden şi primii pomi, 6.Existenţa vietǎţilor este doveditǎ prin recensǎmânt, 6. Femeia.Aerul listat de autor între luminǎ şi uscat, este de fapt tǎria cerului, ceea ce ne spune cǎ nu poate fi vorba despre aer, deoarece acesta nu este tare.

631 André-Marie Ampère (20.1.1775 – 10.6.1836), fizician francez de renume mondial.632 Capitolul 1, versetele 1-27. Oarecum contradictoriu însǎ, capitolul 2 ne spune cǎ, deşi create încǎ din ziua a

treia (Facerea 1:11-13), în ziua a şaptea încǎ nu apǎruserǎ nici iarba şi nici copacii, pentru cǎ (vezi Facerea2:5-7) nici ploaie nu era şi nici cine sǎ se ocupe de plantat. Aparent, dupǎ ce populase pǎmântul cu plante şi animale, acesta rǎmǎsese în continuare gol şi un abur ca o ceaţǎ plutea deasupra lui. Animalele apar în povestire dupǎ ce Adam a fost format din ţǎrânǎ, conform Facerii 2:18-20.

633 Este o simplǎ problemǎ de logicǎ: omul mǎnâncǎ şi animale şi plante, deci acestea trebuie sǎ fi apǎrut înaintea lui, ierbivorele mǎnâncǎ/pasc iarbǎ, deci plantele trebuie sǎ fi apǎrut înaintea lor, plantele cresc pe pǎmânt, deci acesta trebuia sǎ existe înaintea plantelor şi tot aşa. Acest pas logic este clar documentat (trebuie citit printre rânduri!) în capitolul 2 al Facerii. Este însǎ interesant de remarcat ideea creaţiei, idee preluatǎ oricum din mitologiile vecine.Şi este extrem de interesant de ce este citat un fizician de acum 200 de ani şi nu un naturalist din 1966?

634 Plantele şi animalele au evoluat oarecum în paralel. Altfel cum se poate explica existenţa plantelor carnivore (trebuia sǎ existe acele insecte), sau polenizarea încrucişatǎ (distrugerea bondarilor duce automat la moartea acelor plante) şi câte şi mai câte exemple...

635 Cercetǎtorii de azi, de unde au ştiut-o? Cǎ nu toţi sunt iudeo-creştini...636 Baronul Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier (23.9.1769 – 13.5.1832), zoolog francez.

Fratele mai mare al celuilalt naturalist francez, Frédéric Cuvier732. A fost primul care a descoperit teoria catastrofelor, cea a putut explica apariţia şi dispariţia formelor naturale de viaţǎ, opunându-se deci primelor forme ale teoriei evoluţioniste (cum ar fi aceea a lui Lamarck671, ceea ce explicǎ prezenţa lui aici). Opera sa capitalǎ: Règne animal distribué d'après son organisation (1817). A murit de holerǎ. Numele sǎu de botez a fost altul şi anume Johann Leopold Nicolaus Friedrich Kuefer, fiindcǎ familia sa, protestantǎ, a emigrat din cauza persecuţiilor tocmai în zona franco-elveţianǎ. A decoperit şi analizat nenumǎrate fosile (mamutul, mastodontul, megatheriumul, pterodactilul etc.), pe aceste analize dezvoltându-şi teoria sa. Cuvier a combǎtut astfel teoria conform cǎreia nu puteau exista animale dispǎrute tocmai pentru cǎ Dumnezeu crease lumea într-un mod perfect. Tot el lansând şi teoria, azi valabilǎ, cǎ a fost o vreme când reptilele dominau planeta. Teoria evoluţionistǎ criticatǎ de el se referea la douǎ lucruri: 1. perioada scurtǎ necesarǎ evoluţiei (teoria iniţialǎ, care încerca cumva sǎ nu fie atât de categoricǎ, nu presupunea un timp foarte îndelungat de evoluţie, pentru cǎ ar fi însemnat ca Pǎmântul sǎ nu fie chiar atât de tânǎr) - contrazisǎ de el prin observaţia cǎ animalele mumificate aduse de expediţia lui Napoleon128 din Egipt nu difereau chiar atât

138

Sunt unii cǎrora le place sǎ rîdǎ în chip batjocoritor de Biblie. Ei spun cǎ în lumea aceasta nu e nici o ordine, cǎ toate au apǎrut la întîmplare638. Cînd Mendeleev639 a întocmit tabela elementelor, avea vreo 17 cǎsuţe necompletate şi unii l-au luat în derîdere, spunîndu-i: "Unde e legea, ordinea? Dacǎ ar fi, nu ar fi goluri!" Iar el le-a rǎspuns: "Nu vǎ grǎbiţi, ci mai bine ziceţi, cîte mai avem de învǎţat. E drept cǎtabela mea are goluri, aceasta fiindcǎ ştiinţa n-a descoperit încǎ toate elementele. În opera lui Dumnezeu însǎ nu sunt goluri, legile sunt perfecte. Ca atare, în acele aşa zise goluri, va veni vremea sǎse aşeze elementele ce se vor descoperi..." Azi, noi ştim cǎ ce el a spus, s-a împlinit întocmai. Toatecǎsuţele cu goluri au fost completate. În naturǎ existǎ ordine. La fel şi în creaţie a fost o ordine. Ştiinţele Naturale confirmǎ aceasta.

3. Originea vieţii

Altǎ problemǎ mult discutatǎ e originea vieţii pe pǎmînt. Cei ce nu vor sǎ creadǎ Biblia au formulat anumite teorii, care însǎ nu pot sta în picioare. Iatǎ cîteva:

O teorie spune cǎ viaţa a provenit din alte planete cu ajutorul meteoriţilor640.

Aceasta teorie susţine cǎ pe alte corpuri cereşti a existat viaţǎ, cǎ la un moment dat de acolo s-a rupt o parte cu viaţa ce era pe porţiunea respectivǎ şi cǎ aceste bucǎţi de corpuri cereşti ajungînd pe pǎmînt, au adus viaţa.

Teoria pare frumoasǎ, dar examinarea ştiinţificǎ a bolizilor, a meteoriţilor a demonstrat cǎ e imposibil aşa ceva. La pǎtrunderea acestora în pǎturile dense ale atmosferei pǎmîntului nostru, prin frecare, se

de mult de cele de azi şi 2. perioada lungǎ necesarǎ evoluţiei (când naturaliştii au intepolat datele şi au ajuns ulterior la concluzia cǎ ar fi fost necesare sute de mii de ani - tot Lamarck671) - a replicat cǎ aceşti savanţi dau din vârful creionului miile de ani de la ei.Reţineţi aceste 2 idei, ele vor fi reluate 2 subcapitole mai încolo.

637 Ştim cǎ plantele s-au format înaintea animalelor (mǎ rog, unele au evoluat în paralel cu animalele, altele au dispǎrut, dar în esenţǎ plantele au apǎrut înaintea animalelor), şi cǎ animalele au evoluat şi ele culminând cu omul. Autorul foloseşte doar partea aceasta a teoriei evoluţioniste, deci o acceptǎ ca fiind corectǎ.

638 Fals. Evoluţionismul înseamnǎ ordine strictǎ, logicǎ, şi nu aiureala pe care încearcǎ autorul s-o crediteze ca evoluţionism.

639 Dmitri Ivanovici Mendeleev (Дмитрий Иванович Менделеев, 8.2./27.1.1834 – 2.2./20.1.1907), chimist rus. Cunoscut ca inventatorul tabloului periodic al elementelor, cu ajutorul cǎruia a prezis proprietǎţile elementelor ce urmau a fi descoperite. A devenit doctor în chimie în 1865 (o temǎ "clasicǎ" pentru ruşi: Combinaţiile apei cu alcoolul). A fost şi directorul Institutului Rus de Unitǎţi de Mǎsurǎ, cu care prilej a creat noi standarde de vodcǎ (a ajuns la concluzia cǎ formula perfectǎ a vodcii trebuie sǎ aibǎ 1 moleculǎ de alcool la 2 molecule de apǎ, ceea ce ducea la ca. 38% alcool şi ca. 62% apǎ. Din 1894, noile standarde de vodcǎ au apǎrut, ele obligând vodca la 40%, aşa cum o avem şi azi. Cartea sa, Principiile chimiei (1868-1870), a devenit standardul de facto al vremii. Cât priveşte tabloul periodic, ideea nu era nouǎ, mulţi chimişti încercând diverse moduri de a le asambla într-o ordine, dar numai Mendeleev (6.3.1869) a avut ideea unirii coloanelor de elemente (toţi ceilalţi chimişti grupaserǎ elementele în coloane, fǎrǎ legǎturǎ unele cu altele) într-un tablou sinoptic, pornind de la greutatea atomicǎ (descoperirea lui Mendeleev a fost o sclipire de geniu, o purǎ întâmplare, o observaţie şi nu o metodǎ de lucru - metoda de sistematizare a venit observând tabloul). Tabloul lui Mendeleev este oarecum inexact (greşelile se numesc azi inversiuni) pentru cǎ nu masa atomicǎ ci numǎrul de electroni este definitoriu pentru un element chimic (el dǎ proprietǎţile acestuia), dar reprezintǎ un pas uriaş în înţelegerea naturii chimice. Lui i se dǎ meritul introducerii sistemului metric în Rusia. Mendeleev era de opinia originii abiotice a petrolului.

640 Teoria lui S. Arrhenius, încǎ neconfirmatǎ.

139

înfierbîntǎ la temperaturi de mii de grade, astfel cǎldura ar distruge orice germene de viaţǎ. Toţi meteoriţii analizaţi îndeaproape au dovedit aceasta641.

Pe de altǎ parte, teoria aceasta nu rezolvǎ cu nimic problema originii vieţii, ci doar o mutǎ pe alt plan. Sǎ zicem, prin absurd, cǎ la noi viaţa a venit de pe alte planete, dar acolo de unde a venit? Nu vedeţi cǎ problema rǎmîne tot nerezolvatǎ? Ce rǎu se încurcǎ oamenii cînd nu vreau sǎ creadǎ adevǎrul şi cumînsǎşi ştiinţa le rǎstoarnǎ teoriile642.

Altǎ teorie este aceea a generaţiei spontane. Aceasta susţine cǎ viaţa, în chip spontan, a apǎrut la întîmplare. Dacǎ Biblia ar fi spus aşa ceva, oamenii necredincioşi ar fi rîs de ea643. Aristotel555 şi alţii credeau cǎ şoarecii de pe ogor, care ies în urma plugului, se fac aşa din pǎmînt, cǎ a plouat şi astfel pǎmîntul a produs şoareci.

Cei ce susţin teoria generaţiei spontane spun cǎ natura oarbǎ, printr-un joc al întîmplǎrii, prin anumite combinaţii a unor elemente, a produs viaţǎ. Unii spun cǎ aceastǎ viaţǎ s-a produs în apǎ în urma unui trǎznet şi astfel ar fi luat fiinţǎ prima celulǎ vie, din care apoi s-a dezvoltat viaţa în multiplele ei forme. Alţii spun cǎ prima celulǎ vie s-ar fi format nu în apǎ, ci în craterul unui vulcan.

Sǎrmana celulǎ cum ar fi fost pîrjolitǎ acolo644! Cîtǎ bîjbîire! Dar în necredinţa lor, oamenilor le place sǎ creadǎ mai bine o minciunǎ absurdǎ, decît adevǎrul Bibliei645.

641 Ştiinţa a analizat doar meteoriţii mici, care, într-adevǎr, sunt lipsiţi de viaţǎ atât la suprafaţǎ cât şi în interior,

tocmai datoritǎ acestei frecǎri cu acţiune sterilizatoare. Meteoriţii mari pot aduce pe Pǎmânt viaţǎ în interiorul lor, pentru cǎ nu apucǎ sǎ se încǎlzeascǎ prea mult în cele maximum câteva zeci de minute petrecute în atmosferǎ. Explozia produsǎ la impact poate sparge meteoritul şi rǎspândi celule viabile. De aici însǎ începe procesul evolutiv specific planetei respective.Cǎ acest lucru nu este o utopie o dovedesc chiar zborurile cosmice cu echipaj uman la bord. Acesta "supravieţuieşte" frecǎrii cu aerul, nu o datǎ ci chiar de douǎ ori.

642 Afirmaţie absolut corectǎ. Originea vieţii pare a fi încǎ misterioasǎ, deşi câteva teorii existǎ, mai toate bazându-se pe ipoteza obţinerii în mod natural a unor compuşi "mecanic" necesari vieţii. Experienţe au dovedit cǎ descǎrcǎrile electrice într-o atmosferǎ care simula condiţii presupuse a exista acum 2-3 miliarde de ani pot genera aminoacizi simpli, cǎrǎmizile vieţii.Biblia susţine însǎ cǎ viaţa a apǎrut pe Pǎmânt, creatǎ în 3 zile de cǎtre Dumnezeu (plante, animale, om). Majoritatea savanţilor de astǎzi se aşteaptǎ ca în viitorul foarte apropiat sǎ fie descoperite forme de viaţǎ pe alte planete, poate chiar din sistemul nostru solar. O astfel de descoperire ar pune capǎt acestei controverse dar ar genera probabil altele (Biblia nu neagǎ explicit viaţa în altǎ parte decât pe Pǎmânt).

643 Teoria generaţiei spontane a fost o teorie relativ interesantǎ, privind-o absolut obiectiv. Autorul are dreptate atunci când afirmǎ cǎ Aristotel555 a observat cum apar pǎduchii pe resturile de plante, şoarecii pe câmp. Atunci când ea a fost elaboratǎ, germenii acestei vieţi nu puteau fi observaţi cu ochiul liber, apariţia microscopului însǎ a dus la restrângerea treptatǎ a condiţiilor în care aceastǎ generaţie spontanǎ putea apare, pânǎ la demonstraţia definitivǎ649 a lui Pasteur647. Când ştiinţa a putut demonstra contrariul, aceastǎ teorie a dispǎrut. Biserica însǎ susţine morţiş cǎ biblia are dreptate absolutǎ.

644 Ştiinţa pe care o posedǎ autorul este relativ sǎracǎ, de fapt este doar o spoialǎ de ştiinţǎ, mai precis, ceea ce ştie sau înţelege acest autor din ştiinţǎ este doar ceea ce i s-a explicat pe foaia de predicǎ de cǎtre confraţii sǎi, misionarii americani, şi nimic mai mult. Este doar un umil vestitor al evangheliei, nu om de ştiinţǎ.Existǎ bacterii care trǎiesc în vulcani şi se hrǎnesc cu sulf, în apa curatǎ a unui râu de munte ar muri.Existǎ şi bacterii care trǎiesc în acid sulfuric.

645 Biblia nu ne spune cine l-a creat pe Dumnezeu, sau cum a apǎrut el. Exact aceeaşi dilemǎ o are ştiinţa de astǎzi, doar cǎ se referǎ la plante şi animale.Iar povestea cu bîjbâirea ştiinţei şi cu biblia care are întotdeauna dreptate, mǎ rog frumos, ţine doar la inculţi sau habotnici. Biserica creştinǎ a progresat ca numǎr de aderenţi doar pentru cǎ şefii acesteia au intervenit în fel şi chip pentru a-i aduna şi/sau a evita pierderea lor (legi civile, inchiziţie, excomunicare etc.), nu pentru cǎ aceştia chiar au crezut absolut în ea. Când puterea laicǎ a bisericii a scǎzut au apǎrut imediat schizele: protestanţii, reformaţii şi tot felul de biserici/secte care populeazǎ acum America şi care au prins la public cu

140

Teoria generaţiei spontane a fost rǎsturnatǎ de unii din cei mai de seamǎ bǎrbaţi de ştiinţǎ. Savanţi ca Liebig646, Pasteur647, Tyndall648, etc. prin probe ştiinţifice au demonstrat cǎ e imposibil aşa ceva649. În apa fiartǎ, pusǎ în vase sterile şi închise ermetic, ca sǎ nu pǎtrundǎ nici un fel de bacterii, nu a apǎrut nici o celulǎ vie. Ei au dovedit cǎ viaţa nu provine din neviaţǎ.

Acum cîţiva ani în urmǎ, a fǎcut mare vîlvǎ învǎţatul italian Petrucci, care a încercat sǎ dezvolte un embrion omenesc în eprubetǎ650. Experienţa acestui doctor însǎ nu a demonstrat nimic spectacular în ce priveşte originea propriu zisǎ a vieţii651. E ca şi cum un ţǎran, în loc sǎ-şi punǎ sǎmînţǎ de morcovi în

şmecherii din acestea ieftine, toate având un substrat comun: biblia este adevǎratǎ, dar biserica catolicǎ nu ştie s-o citeascǎ, iar cei care o criticǎ sunt nişte sǎrmani [savanţi] proşti.

646 Justus von Liebig (12.5.1803 – 18.4.1873), chimist german, Freiherr (un fel de baronet) din 1845. Considerat Pǎrintele fertilizatorilor. A fost exmatriculat din şcoalǎ pentru cǎ ar fi detonat o bombǎ artizanalǎ, desigur, în scop educativ. Doctoratul şi l-a obţinut la Erlangen, dar a fost umbrit de anumite scandaluri (implicarea în mişcarea studenţeascǎ Korps Rhenania şi relaţia cu poetul August von Platen (1796-1835) fiind 2 dintre acestea). A lucrat cu Joseph Louis Gay-Lussac şi a fost prieten cu Alexander von Humboldt şi Georges Cuvier636. Ideea fundamentalǎ a lui a fost imposibilitatea separǎrii organicului de inorganic (cu alte cuvinte, reacţiile chimice produse în organismul viu se supun aceloraşi legi ca şi cele anorganice, putând fi recreate astfel şi în afara organismului viu, in vitro).

647 Louis Pasteur (27.12.1822 – 28.9.1895), chimist şi microbiologist francez. Descoperitorul vaccinului (metodǎ patentatǎ), a anaerobiozei (viaţa fǎrǎ oxigen), a pasteurizǎrii şi polarizǎrii luminii (chiralitate). Catolic convins (zicea odatǎ despre el: "Am credinţa unui ţǎran breton (regiune renumitǎ pentru credinţa locuitorilor) şi sper cǎ pânǎ când voi muri voi avea credinţa nevestei acestuia"). Se pare cǎ metoda de vaccinare a fost descoperitǎ accidental de asistentul acestuia, Charles Chamberland, care uitase doza de bacterii (holerǎ) la aer (acestea fiind parţial inactivate), dar Pasteur şi-a dat seama de valoarea descoperirii. Metoda de inactivare a bacilului anthraxului, aceea patentatǎ, a fost furatǎ de la un alt microbiolog celebru, Toussaint. Dar succesul mediatic a venit abia în 1885, când, pe data de 6.7.1885, un bǎiat de 9 ani, Joseph Meister, care fusese muşcat teribil de un câine turbat, era gata sǎ moarǎ. Vaccinul contra turbǎrii fusese deja creat de doctorul Emile Roux, coleg de-al lui Pasteur, dar care nu fusese testat decât pe câini (de fapt, pânǎ atunci, doar animalele fuseserǎ vaccinate). Pasteur, care nu avea licenţǎ de medic, a riscat fǎcându-i acest vaccin (fiind pasibil de închisoare în caz de nereuşitǎ), dar a câştigat şi a devenit un erou. A primit Grand Croix a Legiunii de Onoare. A fost îngropat iniţial la Notre Dame.

648 John Tyndall (2.8.1820 – 4.12.1893), filozof irlandez, din ramura irlandezǎ a celebrei familii Tyndall (un strǎmoş al sǎu fiind William Tyndale989). Numele sǎu este legat de cel al lui Darwin662 şi Huxley în bǎtǎlia originii speciilor. A studiat deplasarea gheţarilor, a descoperit efectul Tyndall (conul Tyndall), a demonstrat cǎ germenii sunt cauza diverselor infecţii (şi invers, aerul lipsit de aceşti germeni nu cauzeazǎ infecţii), a inventat o metodǎ de sterilizare (cicluri alternante cald-fierbinte) precum şi penicilina (da, în 1875, Tyndall a raportat Royal Society din Londra efectele culturilor de Penicillium asupra culturilor de bacterii, precedându-l pe Ernest Duchesne cu 20 de ani şi pe Alexander Fleming cu mai bine de 50). Ca politician, a fost adversar al lui Gladstone922.

649 Louis Pasteur647 a fost acela care a determinat acest lucru în 1862, preluând ideea de la Lazzaro Spallanzani(1768). De fapt, experimentul lui Pasteur a dovedit doar cǎ o sticlǎ de apǎ sterilǎ a rǎmas sterilǎ timp de luni de zile în condiţii absolut liniştite. Originea ştiinţificǎ a vieţii presupune milioane de ani şi condiţii active (fulgere etc.), precum şi suficienţa de "cǎrǎmizi elementare" (elemente chimice). Conform Facerii, pânǎ şi Dumnezeu a fǎcut lumea din ceva.

650 Dr. Daniele Petrucci din Bologna, a realizat în 1961 prima fertilizare in vitro reuşitǎ (embrionul a avut bǎtǎi de inimǎ). Deoarece Petrucci n-a crezut cǎ embrionul va evolua normal, acesta a fost distrus dupǎ 29 de zile.

651 Nici n-a vrut aşa ceva, experimentul dorea sǎ ajute femeile care nu puteau fixa normal embrionul în a avea un copil. Doar habotnicii au fǎcut din ţânţar armǎsar, la fel cum au procedat şi cu Darwin662, rǎstǎlmǎcind vorbele şi iniţiind un nou scandal. De fapt, experienţa lui Petrucci a venit într-un moment în care, în SUA, existau mari probleme legate de avort (practic, avortul este întotdeauna un subiect fierbinte, care erupe o datǎ la 4 ani, de alegeri). Ceea ce s-a amestecat în mod voit au fost urmǎtoarele fapte:1. biserica catolicǎ, încǎ de la doctrina aristotelianǎ, considerǎ cǎ viaţa apare în embrion mult mai târziu decât ar pǎrea la prima vedere (diverse teorii, pornind de la a 40-a sau 80-a zi de sarcinǎ şi terminând cu primul "ghiont" - pǎreri autorizate de cǎtre unii papi)

141

stratul din grǎdinǎ, o pune în ghiveciul de flori. Este vreo deosebire? Da, de mediu, nu de sǎmînţǎ. Cei cu teoria generaţiei spontane spun cǎ întîi a apǎrut în chip spontan o celulǎ vie, cǎ din ea au apǎrut feluritele plante unicelulare; din plantele unicelulare au evoluat toate plantele, apoi viaţa a trecut din regnul vegetal la cel animal şi cǎ mereu prin evoluţie s-a ajuns la maimuţǎ şi apoi la omul de astǎzi,care construieşte zgîrîie nori, care schimbǎ cursul apelor, care zboarǎ în cosmos652.

Ei spun cǎ toatǎ viaţa a provenit din celula apǎrutǎ la întîmplare.

Dar cum se explicǎ faptul cǎ toate celelalte întîmplǎri se repetǎ şi numai aceasta nu653? Cum natura oarbǎ a reuşit odatǎ în chip spontan sǎ nascǎ viaţǎ, iar azi cu ajutorul a batalioane de biologi care încearcǎ sǎ forţeze natura, cu mii de laboratoare dotate cu o aparaturǎ ultramodernǎ ce creeazǎ fel de fel de condiţii, fel de fel de combinaţii, natura se încǎpǎţîneazǎ, ca un catîr şi nu mai vrea sǎ nascǎ viaţǎ? Se cheltuiesc sume enorme, se irosesc energii, se pierde timp cu nemiluita, numai ca sǎ poatǎ rǎsturna afirmaţia Bibliei654, dar toate încercǎrile sunt ca tatuajele preoţilor lui Baal pe Carmel, fǎrǎ nici un rezultat. Ba au, rezultatul zero, confirmǎ în mod puternic adevǎrul Bibliei cǎ viaţa n-a apǎrut la întîmplare655.

2. Curtea supremǎ a SUA a introdus restricţii privind exercitarea avortului începând cu ziua 903. embrionul provine din elemente fǎrǎ viaţǎ.Astfel, s-a sugerat fraierilor cǎ Petrucci ar fi creat viaţǎ din neviaţǎ, supunându-l în SUA (ţarǎ plinǎ de astfel de misionari şi secte) unor tiruri de "artilerie grea", pentru un lucru care nu l-a afirmat şi nici nu l-a realizat. Cine este curios poate afla chiar pǎrerea lui din clipul arhivei TV canadiene.

652 Ca de obicei, iar sunt amestecate mai multe teorii una-ntr-alta, poate poate convingem cititorul de falsitatea uneia şi atunci tot ansamblul pare fals. Teoria generaţiei spontane este una, teoria evoluţionistǎ este alta, iar apariţia vieţii pe pǎmânt o a treia. Doar teoria generaţiei spontane este doveditǎ falsǎ, cel puţin în sensul în care a fost ea cunoscutǎ în secolul al XIX-lea.Dar v-aţi întrebat vreodatǎ, stimaţi cititori, de ce dovezile ştiinţifice prezentate sunt preluate din autori şi cǎrţi de pe la 1700, 1800, hai maximum 1940? De ce teoriile atacate în acest material sunt teorii ale secolului XIX şi nu cele moderne?

653 Sǎ ne ofere autorul o altǎ situaţie când minunile biblice s-au repetat şi atunci mǎ dezic total de teoria evoluţiei. Pânǎ atunci, însǎ, trebuie sǎ mǎ convingǎ cu argumente solide, logice şi nu cu predici.

654 Aberaţie imensǎ. Cercetǎtorii nu cheltuiesc sume uriaşe pentru a demonstra cǎ biblia e greşitǎ, pentru cǎ nici nu-i intereseazǎ pǎrerea bibliei. Ei cheltuiesc sume uriaşe pentru cǎ rezultatele ştiinţifice pot permite sponsorilor sǎ-şi recupereze banii, de exemplu, prin noi medicamente, operaţii, contracte guvernamentale (armatǎ, poliţie, servicii secrete etc.).Dacǎ este însǎ cineva care cheltuie sume uriaşe referitor la biblie, aceştia sunt misionarii. Milioane de dolari se duc pe materiale publicitare şi reviste gen Turnul de Veghe, pe sponsorizǎri de conferinţe religioase şi pe canale de radio, TV şi de satelit, în loc sǎ ajute cu mâncare şi/sau haine pe cei din lumea a III-a (sau mǎcar pe nenorociţii din propria ţarǎ). Iar dacǎ ajutǎ, atunci fac şcoli în care îndoctrineazǎ sǎrmanii copii, în acelaşi mod în care au fǎcut-o secole la rând în Africa şi America latinǎ. Predau pseudocursuri de limbi strǎine în care se învaţǎ limba (englezǎ) dupǎ biblie sau promisiunea de ajutoare din strǎinǎtate pentru noii membri ai sectei, numai pentru a câştiga aderenţi. Editeazǎ reviste "de specialitate" tratând, la fel ca aceastǎ lucrare, diverse subiecte biblice prin prisma ştiinţei, poate poate cade vreun fraier în plasa lor. Sau sponsorizeazǎ expediţii aşa-zis arheologice care sǎ confirme adevǎrul biblic.

655 Creaţioniştii, dupǎ cum am mai spus, nu au timp sǎ aştepte. Sunt gata sǎ declare cǎ zilele Facerii sunt ere geologice, dacǎ acest lucru îi ajutǎ în a demonstra adevǎrul bibliei, dar neagǎ acest drept savanţilor.

142

Vǎ mǎrturisesc sincer cǎ nu pot sǎ cred teoria generaţiei spontane656. Mi se cere o credinţǎ împotriva tuturor demonstrǎrilor ştiinţifice şi împotriva raţiunii mele, o credinţǎ de un milion de ori mai mare decît credinţa care o acord cuvîntului Bibliei657. Dacǎ aş arǎta cuiva o colibǎ într-un ogor de castraveţi şi i-aş spune cǎ a ieşit din pǎmînt, cǎ s-a fǎcut singurǎ, nu m-ar putea crede, m-ar considera nebun.Cum o colibǎ sǎ se facǎ singurǎ? Cu toate cǎ ea nu are aer condiţionat, nu are sisteme de observare opticǎ, nu are aparate de emisie şi recepţie, nu are nici un sistem de canalizare, nici o pompǎ automatǎ, nici un creier electronic, nu are nimic din ce are corpul omenesc, totuşi oamenii nu pot crede cǎ a apǎrut la întîmplare. Dar viaţa cu toate minunǎţiile ei, corpul omenesc cu toatǎ aparatura sa complicatǎ658, ei cred cǎ a apǎrut la întîmplare659. Dacǎ eu aş spune cǎ coliba a apǎrut la întîmplare, toţi m-ar considera nebun. Dacǎ alţii spun cǎ viaţa a apǎrut la întîmplare şi eu nu îi cred, iarǎşi suntconsiderat nebun. Nu vi se pare curios lucrul acesta?660

656 Autorul este creaţionist. Majoritatea clerului din SUA, de unde provine acest material, este creaţionist. Din

fericire, dreptul la libera exprimare (legiferat în Amendamentul I al Constituţiei SUA) a împiedicat astfel de cretini sǎ oblige şcolile publice americane de a nu preda ştiinţele naturii, în special evoluţionismul. Şi aceştia mai au tupeul sǎ pretindǎ cǎ islamiştii sunt fundamentalişti.O informaţie extrem de recentǎ: Maria Shreiber, elevǎ de 15 ani, a dat în judecatǎ echivalentul Inspectoratului şcolar din St. Petersburg pe 13.12.2006 pentru cǎ manualul de biologie de clasa a X-a ar fi "lezat" concepţiile ei religioase prin afişarea unei atitudini negative faţǎ de existenţa lui Dumnezeu. Eleva ar fi solicitat Inspectoratului sǎ ordone şi predarea teoriei alternative, pentru cǎ, în caz contrar, credincioşii ar fi discriminaţi. Oficialii inspectoratului au afirmat cǎ procesul este o farsǎ aberantǎ, care amuzǎ deopotrivǎ elevii şi profesorii, şi cǎ vor dovedi cǎ eleva nu este nici pe departe aşa de religioasǎ încât sǎ fie "rǎnitǎ" în credinţa ei şi sǎ justifice acest atac în justiţie. Este primul proces de acest gen în Rusia. Peste ocean însǎ, existǎ sute de precedente, chiar în 4.2006, în Pennsylvania, judecǎtorul dând dreptate însǎ pǎrţii adverse.

657 Nici nu este de mirare. De fapt chiar acest lucru, credinţa oarbǎ în biblie îl împiedicǎ sǎ fie raţional.658 Hai sǎ ne ocupǎm puţin de corpul omenesc, acela perfect.

Sǎ lǎsǎm la o parte dezbaterile furtunoase ale primilor învǎţaţi ai bisericii care cǎutau sǎ stabileascǎ dacǎ Adam şi Eva au avut sau nu buric (care se formeazǎ numai în urma naşterii) ci sǎ trecem sǎ vedem cum stǎm cu numǎratul coastelor.În 1543, învǎţatul belgian Andreas Vesalius (31.12.1514 - 15.10.1564), considerat fondatorul anatomiei moderne a corpului uman (reamintim cǎ disecţia era interzisǎ de cǎtre bisericǎ, nu fǎrǎ motive), a descoperit la doar 30 de ani un lucru suprinzǎtor: bǎrbaţii aveau acelaşi numǎr de coaste ca şi femeile (în cartea sa De Corporis Fabrica). La aceasta l-a ajutat şi decizia unui judecǎtor din Padova care i-a permis sǎ facǎ disecţii pe cadavrele executaţilor. Publicarea operei, închinatǎ lui Carol V945, a stârnit un val de controverse, la urma urmei, în Facerea se spune clar cǎ Eva a fost creatǎ din coasta lui Adam.

659 Autorul n-a înţeles, se face cǎ nu înţelege sau, mai rǎu, face pe alţii sǎ gândeascǎ greşit. El confundǎ viaţa cu organismele vii. Apariţia vieţii este încǎ în stadiul de teorie (de unde şi avantajul celor cu biblia în mânǎ, ei au dovada!), însǎ evoluţia este greu de combǎtut. Evoluţionismul spune cǎ organismele au evoluat, de la simplu la complex. Aerul condiţionat (or fi plǎmânii?), pompa, calculatorul n-au apǎrut din senin la om, ele existau încǎ de la râme şi peşti, broaşte şi crocodili, ba chiar unele sunt mult mai bune la animale decât la om (ochii la pisicǎ şi şoim, plǎmânii la şarpe, pielea la crocodil şi elefant, inima la colibri). Ideea cǎ omul este superior animalelor este o idee implantatǎ de biblie (şi care prinde la fanfaroni şi lǎudǎroşi). În realitate delfinul, calul, şobolanul şi porcul sunt mai inteligenţi decât mulţi creaţionişti (câinele şi caracatiţa vin în planul secund), mǎcar pentru cǎ, la nivel de inteligenţǎ egal, acestea nu au prejudecǎţi.

660 Nu. Autorul vorbeşte de douǎ lucruri diferite: colibǎ şi viaţǎ.De altfel, supunerea la judecata publicǎ nu este o dovadǎ prea sigurǎ de a stabili adevǎrul (e o chestie pur statisticǎ şi/sau de manipulare - nu mai departe de Noul testament, când poporul a hotǎrât ca Isus sǎ fie crucificat), iar cine ştie povestea cu bǎtrânul, copilul şi mǎgarul este absolut sigur de asta.Unul dintre cele mai simple moduri de a dovedi un lucru în favoarea ta este uzitarea la nesfârşit a frazei: Biblia are dreptate la care se adaugǎ şi argumentarea de tip toatǎ lumea ştie asta. În cele din urmǎ, minciuna repetatǎ la nesfârşit, începe prin a deveni adevǎratǎ (sau acceptatǎ ca adevǎr).

143

Omul în rǎutatea lui, în împietrirea inimii lui, în aversiunea lui faţǎ de Dumnezeu, vrea sǎ creadǎ orice, numai pe Dumnezeu nu. Vrea mai degrabǎ sǎ aibǎ ca pǎrinte un cimpanzeu, o maimuţǎ sau gorilǎ, numai nu pe Dumnezeu. O sǎrmane om, în ce stare ai ajuns!661

Biblia spune cǎ viaţa provine de la Dumnezeu. El este izvorul vieţii. "În El era viaţa... toate lucrurile au fost fǎcute prin El şi nimic din ce a fost fǎcut, n-a fost fǎcut fǎrǎ El" (Ioan 1:3,4).

Ce zic Ştiinţele Naturale în legǎturǎ cu apariţia vieţii pe pǎmînt? Darwin662, unul din cei mai lǎudaţi naturalişti, în cartea sa "Originea speciilor", apǎrutǎ în 1957 în Editura Academiei R.P.R. la pag. 385-386, zice: "În mintea mea, faptul cǎ producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datoresc unor cauze secundare, asemeni acelora care determinǎ naşterea şi moartea individului, se acordǎ mai bine cu ceea ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator..." Deci Darwin susţinea cǎexistǎ un Creator şi cǎ El a imprimat legile universului. El continua: "Existǎ o mǎreţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe însufleţite iniţial de Creator în cîteva forme sau numai într-una singurǎ."

Darwin susţinea cǎ viaţa provine de la Creatorul. Nici el, care a formulat evoluţionismul ca doctrinǎ, nu face afirmaţia cǎ viaţa ar veni din neviaţǎ, din materie. În alte cuvinte, el confirmǎ adevǎrul Bibliei cǎ

661 Este exact genul de lamentare deseori amestecatǎ cu ameninţǎri, atât de caracteristic profeţilor Vechiului

testament. Scopul lor îl ştim deja, readucerea turmei poporului la ascultare cǎtre Dumnezeu, adicǎ preoţi.662 Charles Robert Darwin (12.2.1809 – 19.4.1882), naturalist poeminent de origine englezǎ. Darwin este

cunoscut pentru teoria sa evolutivǎ, care îşi are originile într-un studiu aprofundat al medicinii, ştiinţelor naturale şi, da, teologiei (voia sǎ devinǎ pastor). Ideile sale s-au cristalizat în urma voiajului pe Beagle, unde a avut ocazia sǎ vadǎ destule animale şi plante. În 1838 el era gata cu ideea de bazǎ, dar cartea încǎ mai avea nevoie de lucru. Apariţia în 1858 a unei teorii similare de la Alfred Russel Wallace (acesta i-a trimis în 18.6.1858 manuscrisul pentru analizǎ - vǎ daţi seama ce şoc pentru Darwin), l-a forţat sǎ o scrie şi sǎ o publice împreunǎ cu cea a lui Wallace, în 1859. Cǎrţile sale importante sunt: On the Origins of Species by Means of Natural Selection, or The Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life (22.11.1859), The Descent of Man (1871), Selection in Relation to Sex (1871) şi The Expression of the Emotions in Man and Animals (1872). Pentru realizǎrile sale, a fost îngropat cu onoruri de stat alǎturi de John Herschel876 şi Isaac Newton507, la Westminster. Darwin a fost botezat totuşi în rit anglican, dar dus la biserici unitariene, pentru cǎ mama ţinea de acest cult, chiar şcoala a fǎcut-o cu un astfel de pastor; la moartea mamei a fost dus la o şcoalǎ anglicanǎ, dar norocul lui, şi al nostru, a fost cǎ unchiul sǎu, Erasmus Darwin, era un gânditor ateu, care gândea cǎ tot ce e viu se dezvoltase dintr-un singur filament viu, acum câteva mii de ani. La facultate a auzit teoriile evoluţionismului lui Lamarck671 şi a fost atras de ele, mai ales cǎ ele semǎnau cu cele ale unchiului sǎu. Darwin a fost absolut convins cǎ negrii şi europenii sunt aceeaşi specie, chiar dacǎ au pielea de culori diferite, idee scrisǎ şi în The Descent of Man. Ca o remarcǎ: vizitând cu Beagle Australia, Darwin a fost atât de şocat de canguri şi alte animale încât nu s-a putu stǎpâni şi a strigat în gura mare: "Australia aratǎ de parcǎ ar fi fost munca a doi Creatori diferiţi!"Cartea sa a stârnit un val imens de controverse, atât în Anglia (biserica anglicanǎ şi o parte din "dinozaurii" de pe la universitǎţi replicând dur) cât mai ales peste ocean, dar a fost cǎlduros primitǎ de generaţiile noi de naturalişti. Se zice cǎ Thomas Huxley, cel mai aprig susţinǎtor al noii teorii, ar fi replicat la o dezbatere publicǎ lui Samuel Wilberforce, episcop de Oxford, care l-ar fi întrebat cum a provenit el din maimuţǎ, din partea mamei sau a tatǎlui: "I would rather be descended from an ape than from a cultivated man who used his gifts of culture and eloquence in the service of prejudice and falsehood" (Mai degrabǎ aş proveni dintr-o maimuţǎ primatǎ, decât dintr-un om cultivat dar care-şi pune talentele culturale şi elocvenţa în serviciul orgoliului şi falsului").Religia lui Darwin a început, datoritǎ şcolii, de la ideea adevǎrului absolut al bibliei, Darwin ajungând însǎ la convingeri contrare. De exemplu, a fost iniţial convins de argumentele lui William Paley, care argumenta cǎ perfecţiunea naturii dovedeşte existenţa unui Dumnezeu, dar pe Beagle s-a întrebat, urmând firul logic, de ce ar fi creat Dumnezeu fiinţele abisale, pe care oricum nu le vede nimeni şi oricum n-au nici un rost sau, şi mai grav, existenţa prǎdǎtorilor, în totalǎ contradicţie cu biblia şi cu un Dumnezeu bun, care are grijǎ de toate creaţiile sale. Moartea fiicei sale, Annie, l-a convins definitiv pe Darwin de acest lucru, devenind ateist, chiar dacǎ mergea duminica la bisericǎ cu familia. Povestea spusǎ de Lady Hope718 e un fals grosolan.

144

Dumnezeu a dat viaţǎ pe pǎmînt, dar diferǎ în ce priveşte felul de dezvoltare, de evoluţie a vieţii datede Dumnezeu. E mirare cǎ cei ce-l susţin pe Darwin, au luat doar partea a doua, evoluţia, nu şi partea întîi originea vieţii de la Creatorul663.

Lavoisier664, savant francez, descoperitorul oxigenului665 şi a oxidaţiei, omul care a pus bazele chimiei, în Tratatul de chimie, vol. 1, pag. 20, zice: "Odatǎ cu, lumina, Dumnezeu revarsǎ asupra pǎmîntului şi principiul vieţii, simţirii şi al cugetǎrii.666"

4. Împǎrţirea plantelor

Altceva important şi vrednic de luat în seamǎ este împǎrţirea plantelor. În Geneza 1:11 citim: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sǎ dea pǎmîntul verdeaţǎ, iarbǎ cu sǎmînţǎ, pomi roditori, care sǎ facǎ rod şi care îşi au sǎmînţa în ei." Întreg regnul vegetal îl împarte în trei categorii667. Savantul suedez Linné668, mare

663 A spus Creatorul, nu Dumnezeu. Autorul citeazǎ penultimul paragraf, respectiv ultima frazǎ. În toatǎ cartea

sa, nu pomeneşte decât de 6 ori de Creatorul, deseori în conjuncţie cu teoriile creaţioniste. Darwin n-a folosit niciodatǎ cuvântul creaţie în cartea sa şi nici n-a pus problema originii vieţii, ci doar a speciilor. Ultima frazǎ spune:"There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved." Încǎ ne mai mirǎm sau ne-am obişnuit deja cu falsurile?!

664 Antoine-Laurent de Lavoisier (26.8.1743 –8.5.1794), Pǎrintele chimiei moderne, a fost un nobil francez care s-a ocupat de mai multe domenii, inclusiv economia. A furnizat prima variantǎ a legii conservǎrii masei şi a denumit oxigen gazul decoperit de Priestley (atacând teoria flogisticǎ - înlocuind-o cu teoria oxidaţiei), a introdus sistemul metric şi a inventat primul sistem periodic al elementelor (33 de elemente), din pǎcate fǎrǎ a deriva şi o teorie în acest sens. A fost decapitat cu ocazia revoluţiei franceze, din cauza implicǎrii sale în guvernul predecesor (fusese preşedinte al unei bǎnci, ce va deveni în timp Banque de France; înainte fuseset colector de taxe), instrucţia, deliberarea, sentinţa şi execuţia având loc în aceeaşi zi. A fost, la numai 25 de ani, membru al Academiei franceze de ştiinţe. Soţia sa, Marie-Anne Pierrette Paulze, care la momentul cǎsǎtoriei (1771) avusese numai 13 ani, l-a ajutat mereu în munca sa, traducându-i lucrǎri din englezǎ. Se spune despre el cǎ ar fi încercat mereu sǎ fure munca altora, aşa cum s-a întâmplat cu Priestley, cǎruia a încercat sǎ-i fure descoperirea oxigenului (ca un fel de scuzǎ, acest lucru se petrece oriunde în lume, în special între ţǎri aflate în rǎzboi - economic, militar, ştiinţific - îşi mai aduce cineva aminte de perioada de sub Dej, unde absolut toţi savanţii vestici au fost înlocuiţi cu savanţi ruşi care descoperiserǎ, ca prin minune, aceeaşi reacţie, acelaşi compus chimic, aceeaşi lege?). Cartea sa, Traité Élémentaire de Chimie (1789) este consideratǎ prima carte modernǎ de chimie. A mai descoperit faptul cǎ diamantul este o formǎ alotropicǎ de carbon (deh, nu oricine îşi permitea sǎ ardǎ diamante pentru a le analiza). Se speculeazǎ cǎ soarta sa a fost marcatǎ de certurile sale cu ani în urmǎ cu Jean-Paul Marat, un conducǎtor al acestei revoluţii. Vorbele judecǎtorului au fǎcut carierǎ: "Republica n-are nevoie de genii!" (pare a fi totuşi o invenţie recentǎ). Oricum, matematicianul Joseph Louis Lagrange a comentat decapitarea zicând: "Le-a luat doar o secundǎ sǎ taie un cap, dar Franţa nu va putea produce altul la fel într-o sutǎ de ani".

665 Priestley l-a descoperit (pe 1 august 1774), nu Lavoisier664, care doar i-a dat numele. De fapt, prima atestare documentarǎ a oxigenului o avem de la Michał Sędziwój, alchimist polonez de prin sec. XVI, redescoperit de farmacistul suedez Carl Scheele prin 1773, dar descoperirea lui se datoreşte lui Pristley.

666 Cuvântele Dieu, Seigneur, vie sau lumière nu existǎ în tratatul pomenit. Funcţie de cǎutare în arhiva francezǎ conţinând lucrǎrile (inclusiv corespondenţa) lui Lavoisier664 nu gǎseşte decât 10 hituri, grupate în comunicarea lui cu privire la o aurorǎ din 1783. Citirea primelor 40 de pagini din originalul francez nu mi-a permis descoperirea nicǎieri a acestei fraze. Şi Darwin662 a fost citat greşit, Newton507, Flammarion548, ce mai de fapte creştineşti.

667 Sistemul biblic e de fapt ceea ce credeau evreii despre plante. Ce se gǎsea acolo: nişte copaci, de obicei roditori pentru cǎ într-o climǎ aridǎ copacii sunt obligaţi sǎ creeze viitoarei plante nişte rezerve, un pic de iarbǎ pe care o pǎşteau oile şi caprele, şi ceva gen cactuşi ce intrǎ în categoria verdeaţǎ.

668 Carolus Linnaeus sau Carl von Linné (23.5.1707 – 10.1.1778) a fost un botanist, doctor şi zoolog suedez, practic cel mai renumit botanist din acea vreme. De asemenea, Linné ştia şi multe limbi strǎine. Oameni celebri, ca Rousseau897 şi Goethe903 aveau numai cuvinte de laudǎ despre el. Deşi crescut de tatǎl sǎu ca sǎ-i urmeze în cariera teologicǎ, Linné nu prea a fost încântat şi a ales o carierǎ ştiinţificǎ. În 1757 a fost

145

naturalist, s-a strǎduit sǎ facǎ un sistem de împǎrţire a plantelor. Zavadovski, un membru al Academiei Agricole Lenin din U.R.S.S. zice despre el: "Abia la jumǎtatea secolului al XVIII-lea celebrul savant suedez Karl Linné a reuşit sǎ elaboreze, sǎ fundamenteze principiile şi metodele unui sistem bine închegat de clasificare a animalelor şi a plantelor... Linné a fost însǎ un om foarte religios... El afirmacu îndǎrǎtnicie cǎ speciile de animale şi plante sunt absolut fixe şi cǎ existǎ doar atîtea specii cîte a creat Dumnezeu."669

Sistemul lui Linné e asemǎnǎtor cu cel biblic, doar mult mai detailat.

Împǎrţirea regnului vegetal fǎcutǎ de Biblie s-a dovedit a fi cea mai bunǎ670. Deci Biblia e adevǎratǎ şi în privinţa aceasta.

5. "Dupǎ soiul lor"

Multe şi aprinse discuţii a provocat problema: existǎ fixism sau evoluţie?

Dacǎ aţi observat mai sus, între Zavadovski şi Linné existǎ o deosebire de pǎreri.

Linné a susţinut fixismul, iar Zavadovski a susţinut evoluţionismul; în alte cuvinte, de la rîmǎ, prin evoluţie, s-a ajuns la peşte, la tîrîtoare la pǎsǎri, la animale, la maimuţǎ, la om.

Biblia nu dǎ loc la o aşa evoluţie. Ea spune atît despre plante, cît şi despre pǎsǎri, peşti şi animale cǎtoate au fost fǎcute "dupǎ soiul lor".

Cel ce a formulat teoria evoluţiei a fost Darwin662. El şi-a bazat teoria pe asemǎnǎri embriologice, pe anatomia comparatǎ şi pe îmbunǎtǎţiri de rase.

înnobilat de cǎtre regele suedez Adolf Fredrik şi a primit particula von în nume.Linné a împǎrţit plantele şi animalele (1735) dupǎ o schemǎ rǎmasǎ valabilǎ şi astǎzi, deşi numai împǎrţirea animalelor mai seamǎnǎ cu opera sa iniţialǎ. Tot Linné este şi unul din promotorii noţiunii de rasǎ umanǎ, pentru el existând rasele numite în original: Americanus, Asiaticus, Africanus şi Europeanus. Mai rǎu încǎ, caracteristicile ataşate de cǎtre Linné celor 4 rase pot fi considerate acum ca rasiste (Americanus erau roşiatici, încǎpǎţinaţi şi se enervau repede, Africanus erau negri, relaxaţi şi neglijenţi, Asiaticus erau galbeni, avari şi distraţi iar Europeanus erau albi, gentili şi inventivi) şi au fost folosite de multe puteri europene pentru subjugarea supuşilor lor din colonii, uneori pânǎ la sclavie. Printre aceste rase el a mai adǎugat anumite elemente mitologice (cǎ altfel nu pot fi numite), cum ar fi Homo anthropomorpha (un fel de combinaţie de troglodit, satyr, hidrǎ şi phoenix), Homo ferus (un fel de hominid patruped) care includea subrasele Juvenis lupinus hessensis (copii de oameni care au fost crescuţi de animalele sǎlbatice), Juvenis hannoveranus (Peter din Hanover, un caz celebru de astfel de copil) şi Puella campanica (o fatǎ similarǎ din regiunea Champagne), pentru a nu uita pe Homo monstrosous (un alt personaj de basm, care era agil şi sperios, rasǎ în care mai intrau uriaşul patagonez, piticul din Alpi şi Hottentot - un trib african).O observaţie interesantǎ pentru creaţionişti, Linné a scris o scrisoare (25.2.1747) lui Johann Georg Gmelin în care cataloga omul şi maimuţele antropoide în aceeaşi specie (în original: Non placet, quod Hominem inter antropomorpha collocaverim, sed homo noscit se ipsum. Removeamus vocabula. Mihi perinde erit, quo nomine utamur. Sed quaero a Te et Toto orbe differentiam genericam inter hominem et Simiam, quae ex principiis Historiae naturalis. Ego certissime nullam novi. Utinam aliquis mihi unicam diceret! Si vocassem hominem simiam vel vice versa omnes in me conjecissem theologos. Debuissem forte ex lege artis).

669 Existǎ milioane de specii de animale şi de plante. Conform Genezei, Dumnezeu le-a trecut pe toate prin faţa lui Adam ca el sǎ le dea câte un nume. Oare cât a durat defilarea?

670 Unde intrǎ, mǎ refer la sistemul biblic, tufişurile sau pomii fǎrǎ fructe (neroditori)? Ca sǎ nu mai vorbim de plantele acvatice care nu sunt verzi, deci nu întrǎ în categoria genericǎ de verdeaţǎ?Puţine sunt aberaţiile autorului din aceastǎ carte care întrec aceastǎ afirmaţie.

146

Darwin susţinea originea speciilor prin selecţie naturalǎ şi îl contrazicea pe Lamark671, un înaintaş al sǎu, care susţinea cǎ evoluţia s-a fǎcut datoritǎ mediului şi condiţiilor de viaţǎ. Lamark spunea cǎ girafa a devenit cu gîtul lung din cauzǎ cǎ lipsind iarba şi întinzîndu-se mereu dupǎ frunzele pomilor, i s-a întins gîtul pînǎ la 6 metri, precum şi picioarele din faţǎ. Deci aşa s-a ajuns la un animal cu gîtul lung.

Darwin a spus invers. El a afirmat cǎ nu e adevǎrat ce a zis Lamark, cǎci şi alte animale s-au întins dupǎ frunze, dar nu li s-a întins gîtul. Girafa a avut gîtul lung şi tocmai datoritǎ acestui fapt, ea a înfruntat seceta şi a rǎmas în viaţǎ, pe cînd celelalte au pierit. Deci, s-a fǎcut o selecţie animalǎ naturalǎ, dupǎ pǎrerea lui. Dar pe noi nu ne intereseazǎ cum s-a produs evoluţia, datoritǎ mediului sau prin selecţie naturalǎ, ci ne intereseazǎ dacǎ este evoluţie sau este fixism.

Cercetǎrile au dat la ivealǎ cǎ se petrec anumite modificǎri dupǎ mediu.

Anumiţi peşti, care de veacuri trǎiesc în lacurile unor peşteri întunecoase, au rǎmas fǎrǎ ochi. Se ştie cǎnefolosirea unui mǎdular duce la atrofierea lui672.

La fel se petrec modificǎri şi dupǎ climǎ. Oi cu lîna neagrǎ din Italia duse în Anglia, dupǎ cîteva generaţii, au devenit toate oi cu lîna albǎ. Şi invers, oi cu lîna albǎ din Anglia duse în Italia, au devenit oi cu lîna neagrǎ.

Apoi se ştie cǎ prin încrucişare s-au obţinut diverse rase de oi, de cîini, de gǎini, de porumbei. La fel prin altoire se obţin varietǎţi superioare de fructe. Din mǎrul pǎdureţ ale cǎrui roade nu le poţi mînca de rele ce sunt, îl înobilǎm în mǎrul Ionatan, ce produce mere excelente şi la culoare şi la gust. Din rozasǎlbaticǎ, obţinem minunaţii trandafiri în toate culorile. Din mica garofiţǎ, astǎzi s-a ajuns sǎ avem garoafe de peste un metru înǎlţime. Acestea nu sunt teorii, ci fapte concrete. Existǎ o evoluţie.

Dar cum ne împǎcǎm cu Biblia care spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor"? Cine are dreptate: Biblia sau Darwin673?

Aici poate e bine sǎ ascultǎm îndemnul lui Iov: "Întreabǎ dobitoacele şi te vor învǎţa, pǎsǎrile cerului şi îţi vor spune, vorbeşte pǎmîntului şi te va învǎţa, şi peştii mǎrii îţi vor povesti" (Iov 12:7-8). În alte cuvinte sǎ întrebǎm însǎşi natura, dacǎ Biblia este adevǎratǎ sau dacǎ existǎ evoluţie.

Mai sus am arǎtat pǎrerea lui Linné668, care a studiat natura toatǎ viaţa lui. El spune cǎ existǎ fixism şi nu evoluţie674. Evoluţia se petrece doar în cadrul soiului, de la o stare inferioarǎ, la una superioarǎ675.

671 Jean-Baptist de Monet, Cavaler de Lamarck (1744 - 1829).672 Asta cum se numeşte?673 Întrebarea corectǎ ar fi: Cine are dreptate, Biblia sau ştiinţa?674 Pe vremea lui Linné668 nu exista noţiunea de evoluţie. Botanica şi zoologia erau la început de drum şi ceea

ce se lucra pe vremea lui era doar împǎrţirea pe categorii a diverselor plante şi animale. Odatǎ munca de clasificare aproape încheiatǎ (nu s-a încheiat nici astǎzi, deşi, în mare, toate sunt puse la locul lor) şi având toate informaţiile în faţa ochilor, lui Darwin662 (şi în paralel şi lui Wallace) i-a venit foarte uşor sǎ vadǎ repetiţia unor caracteristici de la un grup la altul, mai ales când Lamarck671 deja venise cu teoria sa şi deschisese larg calea teoriei evoluţiei. Dacǎ vreţi, catalogarea lui Linné a fost ca tabelul lui Mendeleev639 -odatǎ aşezate aceste elemente la locurile lor, ideea sare imediat în ochi.

675 Fals. Evoluţia nu înseamnǎ calea spre superior (deşi sensul literar aşa sugereazǎ) ci adaptarea la nişte condiţii. Am mai precizat, ochii omului sunt mai slabi decât ai vulturului, urechile mai slabe decât ale liliecilor, nasul mai slab decât al lupului etc.

147

Pentru noi cuvîntul "soi" are de multe ori cu totul alt sens, mult mai restrîns decît cel biblic676. Auzi pe cîte cineva spunînd cǎ are un soi excelent de pere pergamute. Sensul biblic e mai larg677. Toţi perii fac parte din "soiul lor", ba şi merii şi chiar gutuiul. Moise nu ne precizeazǎ cîte soiuri au fost la început, ci ne spune cǎ toate au fost fǎcute "dupǎ soiul lor."

Iatǎ cîteva dovezi care aratǎ cǎ este fixism şi nu evoluţie:

Sterilitatea catîrului. Se ştie cǎ prin încrucişarea între cal şi mǎgar obţinem catîrul, dar acesta se încǎpǎţîneazǎ, ca un catîr, şi nu vrea sǎ meargǎ mai departe. El e steril şi nu are urmaşi678.

Reversibilitatea demonstreazǎ cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". Prin reversibilitate se înţelege revenirea de la o treaptǎ superioarǎ la una inferioarǎ.

De exemplu: existǎ un fel de cǎpşuni numite Goliat, ce produc roadǎ mare. Dacǎ pe acestea le laşi în pǎrǎsire ani de zile, se sǎlbǎticesc, adicǎ decad la limita inferioarǎ a soiului lor679.

Acelaşi lucru s-a experimentat cu porumbeii. Prin încrucişǎri s-au obţinut o seamǎ de specii: porumbei roman, porumbei de carne, ştraser, lux, maltez, florentin, ţipler, de Seghedin, de Danzig, de ornament, pescǎruş, pǎun, guşat, golaş, etc. Din toate soiurile acestea însǎ, duşi într-o insulǎ, unde sǎ trǎiascǎ deavalma, fǎrǎ îngrijire, dupǎ cîteva generaţii, toţi devin porumbei sǎlbatici, avînd acelaşi peniş680 cenuşiu şi aceeaşi înfǎţişare a porumbelului sǎlbatic.

Tot aşa şi caii duşi de spanioli în America de Sud şi lǎsaţi în voia lor, au devenit cai sǎlbatici681. Acelaşi lucru se petrece cu rasele de gǎini, de cîini, cu trandafirii, cu roşiile, toate decad şi revin la starea lor primarǎ de unde au evoluat. Aceasta se numeşte reversibilitate.

Acum stai şi judecǎ puţin. Dacǎ ar exista evoluţie sǎ se treacǎ dintr-o specie în alta, atunci n-ar trebui sǎfie reversibilitate sau şi dacǎ ar fi, nu ar trebui sǎ se opreascǎ la limita inferioarǎ a "soiului", cum zice Biblia, ci sǎ coboare mai jos.

676 Interesant. Noţiunea de soi biblic este mai largǎ, şi aceastǎ "lǎrgime" permite unor exegeţi biblici sǎ spunǎ cǎ

de fapt arca lui Noe era chiar foarte încǎpǎtoare pentru cǎ numǎrul de animale (soiuri adicǎ) a fost mai mic decât se considerǎ. Dar acest lucru dǎ voie evoluţiei sǎ creeze speciile noi apǎrute.

677 Aha, trecem din nou la interpretarea bibliei.678 Dacǎ toate sunt dupǎ soiul lor, de ce dǎ voie biblia ca sǎ existe catârul?

Şi pentru cǎ veni vorba de încrucişarea intra- şi interspecii, existǎ povestiri despre oameni din Asia de sud-est care au avut ca "soţii" fiinţe humanoide, asemǎnǎtoare urangutanului (un fel de Yeti, am zice astǎzi), care au avut şi copii, iar aceştia s-ar fi înmulţit şi ei la rândul lor. Sau poate cǎ revenim la zelul misionar al secolelor XV-XIX în care aceşti locuitori nu erau oameni ci "animale de lucru".

679 Inferioarǎ doar din punct de vedere al omului. Cǎpşunile nu produc "roadǎ mare" pentru cǎ sunt superioare sau pentru a-i face pe plac omului, ele produc pentru cǎ, în cazul cǎpşunilor, fructul conţine seminţe care sunt înghiţite de cǎtre pǎsǎri sau animale odatǎ cu fructul, care nu pot fi digerate datoritǎ cojii lor rezistente şi care sunt eliminate odatǎ cu fecalele în altǎ parte, asigurând deci rǎspândirea plantei. Crearea unui fruct mai mare decât este necesar conduce la vlǎguirea plantei şi/sau la secǎtuirea pǎmântului dupǎ un anumit timp. Cǎpşunile sunt plante perene, deci, "sǎlbǎticite" (adicǎ pe un teren necultivat, neîngrijit, neîngrǎşat) nu vor mai avea nutrienţii necesari în sol şi vor produce fructul doar la minimul necesar supravieţuirii speciei.

680 Probabil penaj.681 Vezi nota urmǎtoare. Caii sǎlbatici, numiţi mustangi, şi-au dezvoltat anumite caracteristici care-i fǎceau

apreciaţi în lumea cǎlǎriei. Prinderea şi domesticirea lor a devenit o treabǎ extrem de profitabilǎ care a dus, printre altele, şi la popularul sport denumit rodeo. Aceşti cai sǎlbatici sunt altfel decât calul sǎlbatic original, acela domesticit în neolitic din care au provenit.

148

De exemplu: porumbeii de soi sǎ devinǎ grauri, apoi vrǎbii, dar aşa ceva nu se petrece. Reversibilitatea are o limitǎ. Aceasta ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor".682

Arheologia, cu o seamǎ de dovezi, demonstreazǎ cǎ nu existǎ evoluţie, ci fixism. Una din cele mai cultivate plante pe faţa pǎmîntului e grîul. Dacǎ existǎ evoluţie de trecere dintr-un soi în altul, cum se face cǎ grîul a rǎmas tot grîu?

Boabele de grîu gǎsite de arheologi în mormintele faraonilor se aseamǎnǎ în totul cu boabele de grîu de azi. Cum de n-au evoluat în 5000 de ani? Unele boabe de grîu scoase din piramide, fiindcǎ au fost pǎstrate în loc uscat, şi-au pǎstrat puterea de germinaţie. Puse în pǎmînt, ele au încolţit şi au dat grîu.

Singura deosebire ştiţi care a fost? Era ceva mai înalt decît grîul nostru, dar bobul era întocmai ca şi al nostru683. Deci, pǎmîntul, prin ceea ce a pǎstrat ascuns, ne învaţǎ cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". La fel sǎmînţa de lucernǎ şi trifoi gǎsitǎ la celţi, pusǎ în pǎmînt a rǎsǎrit. Atît bobul cît şi planta erau în totul ca ale noastre. Deci n-a evoluat.

Tot aşa şi alunele gǎsite în locuinţele palustre, care dateazǎ cu mult înaintea piramidelor egiptene, suntîntocmai ca alunele noastre. De ce alunele în mii de ani nu au evoluat de loc?

În pǎrţile Libiei, arheologii au gǎsit mumii de feline, pisici sǎlbatice, care sunt exact ca cele de astǎzi. La fel leii şi urşii zugrǎviţi pe pereţii vechilor palate ale egiptenilor şi asirienilor sunt întocmai ca cei de astǎzi. Cum de n-au evoluat?

Arheologia mǎrturiseşte cǎ în mii de ani nici plantele, nici animalele nu au evoluat, n-au trecut dintr-un soi în altul, ci toate au rǎmas în fiinţǎ "dupǎ soiul lor", aşa cum spune Biblia684.

682 Iarǎşi o demonstraţie aparent plauzibilǎ. În realitate este vorba de adaptabilitate. Calul, oaia, porumbelul, mai

ştiu eu ce rasǎ de câine, prezintǎ nişte caracteristici care sunt selectate şi atent cultivate de om pentru cǎ îi servesc scopurilor lui şi nu ale speciei respective. Astfel, rasele de câini sunt obţinute pentru aspect fizic decorativ (exemplu: pudelul), pentru vânǎtoare (exemplu: ogarii), pentru lupte (exemplu: bulldogul, pitbullul), pentru paza oilor, pentru miros etc. Aceste caracteristici, duse la extrem, nu avantajeazǎ rasa respectivǎ în mediul natural, unde sunt alte cerinţe. Astfel, coloritul viu va dispare, pentru cǎ acest colorit poate face animalul vizibil în mediu şi astfel va deveni o pradǎ uşor de identificat, ogarii de fugǎ vor pierde viteza dar vor câştiga în rezistenţǎ etc. etc. Cǎ veni vorba de câine, câinele roşu australian, dingo, nu a fost roşu când a fost adus de migratorii asiatici ca hranǎ, el devenind roşu ca deşertul pentru a se confunda în mediu. Nu s-a retrogradat nici la câinele negru-gri iniţial şi nici la lup, ci a devenit o specie independentǎ.Chiar în 2006, prin tehnici genetice, o pisicǎ a fost modificatǎ prin includerea unei gene dintr-o meduzǎ în aşa fel încât aceasta avea o blanǎ fosforescentǎ în întuneric.

683 Existǎ mii de soiuri de grâu. Numai faptul cǎ tulpina este mai lungǎ înseamnǎ deja un soi noi, care are poate avantajele cǎ furnizeazǎ mai multe paie dupǎ recoltǎ, util celor cu animale. Deci, astǎzi, fiind atâtea soiuri de grâu, ar fi interesant ca autorul sǎ ne precizeze cu care dintre aceste soiuri a fost comparatǎ mostra de grâu egiptean?! Pentru cǎ sunt soiuri diploide şi haploide şi câte şi mai câte.Ca români, ne aducem aminte de expediţia lui Lisimah (Lysimachus) în ţara dacilor, când soldaţii culcau lanurile de grâu cu lǎcile pentru a putea trece cu calul. Iatǎ cǎ grâul a "evoluat" în cultura oamenilor.Deci, grâul era mai înalt, asta nu conteazǎ, dar culoarea penelor porumbelului da.Important este cǎ, pentru fraieri, aspectele neimportante conteazǎ (porumbelul devine cenuşiu, cǎpşunile mai mici), nu cele importante.

684 Deci, dacǎ nimic n-a evoluat, atunci nici oamenii n-au evoluat. Cum se explicǎ atunci faptul cǎ omul, Adam cel primordial, care semǎna atât de mult cu Creatorul sǎu, a dat naştere şi la negri şi la chinezi, la blonzi, roşcaţi şi bruneţi? Mai mult, dupǎ potop, variaţia speciei a fost şi mai restrânsǎ, doar Noe şi fii sǎi: Shem, Ham, Japheth, soţia lui şi cele ale fiilor acestuia, supravieţuind acestui fenomen.

149

Ca sǎ justifice evoluţia, susţinǎtorii ei spun cǎ pentru aceasta trebuiesc perioade lungi de timp şi împing lucrurile în perioada preistoricǎ, cǎ adicǎ atunci s-ar fi petrecut evoluţia. Dar de unde ştiu ei aceasta685? Sau o fac intenţionat ca, fǎrǎ probe, sǎ-şi poatǎ susţine teoria? Vreau ei perioada preistoricǎ? Bine,acceptǎm sǎ cercetǎm chiar şi vremurile preistorice numai sǎ ştim dacǎ existǎ evoluţie sau e fixism. Vrem sǎ ne convingem: e Biblia adevǎratǎ sau nu? Cum putem şti din moment ce trecem în negura vremurilor despre care nu mai avem nici un document scris? Simplu, întrebǎm paleontologia şi mineralogia, cartea aceasta a pǎmîntului cu mii de stratificaţii şi ne va învǎţa adevǎrul. Dumnezeu apurtat de grijǎ sǎ se înscrie totul. Spun necredincioşii cǎ pentru evoluţie nu sunt de ajuns mii de ani, ci sunt necesari sute de mii de ani, vom cǎuta probe în sutele de mii de ani686.

Straturile de cǎrbuni se susţine cǎ s-au format în a patra perioadǎ a erei paleozoice, de unde şi poartǎnumele de carbonifer. Periodul carbonifer se spune cǎ ar fi început acum 340 milioane de ani. Nu Biblia, ci ştiinţa afirmǎ aceasta.

Cînd coborîm în adînc, în lumea cǎrbunelui, ce ne spune? Nimic altceva decît ce ne spune Biblia cǎtoate sunt "dupǎ soiul lor"687. În straturile de cǎrbuni s-au gǎsit ferigi. Cum aratǎ? Ca cele de azi la înfǎţişare, dar mult mai mari. Deci feriga în 340 milioane de ani nu a evoluat, ci a devoluat, a devenit mai micǎ. S-au gǎsit frunze de stejar, de ulm, de tei şi ele sunt tot ca cele de astǎzi.

În rocile de ardezie de la Solenhaffen au fost gǎsite libelule întocmai ca libelulele de azi. Dar cum, nici libelulele n-au vrut sǎ evolueze? Ardezia care le-a prins dovedeşte cǎ nu existǎ evoluţie.

În unele straturi de chilimbar, s-au gǎsit pǎianjeni şi furnici. Chilimbarul e rǎşinǎ fosilǎ provenitǎ de la anumite specii de pini. Acum 300 milioane de ani în urmǎ, cînd a picurat rǎşina a prins aceste furnici sau pǎianjeni şi le-a pǎstrat pentru noi cei de astǎzi, ca sǎ ne spunǎ cǎ şi în perioada preistoricǎpǎianjenii şi furnicile au fost ca şi astǎzi. Deci, pǎianjenii şi furnicile n-au evoluat.

În unele straturi de cǎrbuni au fost gǎsite reptile, raci, scoici, care sunt în totul ca astǎzi. În depozitele de fosile din munţii de pe coasta Pacificului se gǎsesc rechini, balene şi soiuri de peşti care se aseamǎnǎîn totul cu peştii de azi688.

685 În cele care urmeazǎ autorul foloseşte iar un sofism greu de depistat de cei neobişnuiţi a gândi logic. Şi

anume, el sugereazǎ implicit cǎ evoluţia trebuie sǎ se petreacǎ obligatoriu şi într-un anumit timp. În realitate, dacǎ un animal este bine înzesztrat de la naturǎ în procesul evolutiv care l-a creat, acest animal nu mai are nevoie sǎ evolueze pentru a supravieţui. Este cazul furnicilor, albinelor, rechinilor, crocodililor etc.Pe de altǎ parte, autorul ne oferǎ exemple despre animale care existǎ şi astǎzi, dar nu se "împiedicǎ" în detalii nesemnificative, ca de exemplu faptul cǎ majoritatea mamiferelor de azi nu se gǎseau în perioada dinozaurilor ci au apǎrut mai târziu (creaţie - evoluţie?), precum şi de animalele care nu mai trǎiesc azi (dinozauri). Apropo, puterea de convingere a bibliei a fost atât de mare în mintea unor aşa-zişi savanţi, încât, la descoperirea [modernǎ a] primelor oase de dinozaur în SUA secolului XIX, aceştia au susţinut cǎ aceste oase provin de la uriaşii menţionaţi în Geneza.

686 Acum autorul încearcǎ sǎ se foloseascǎ de milioanele de ani ale erelor geologice, deşi mai devreme combǎtea acest lucru. Am dori tare mult sǎ ştim pǎrerea autorului despre timpul necesar genezii, la fel ca şi despre toatǎ biblia în general.

687 Dar au fost gǎsite şi plante şi animale care nu au fost descrise de Biblie. Pe de altǎ parte, animale şi plante descrise în Biblie, nu au putut fi atestate de fosile (şerpii care mǎnâncǎ praf, strugurii din Canaan etc.).

688 Domnule autor, nu mai ameţi aceste date. Fiecare animal a evoluat într-o anumitǎ perioadǎ de timp şi a fost prins şi "conservat" într-o anumitǎ perioadǎ de timp, înainte şi dupǎ nu mai poate fi vorba de a fi gǎsit. Fǎrǎ datarea corespunzǎtoare a straturilor fosiliere, nici nu poate fi vorba de comparaţie. Desigur cǎ asemǎnare existǎ cu speciile de astǎzi, mai ales la animalele şi plantele care au supravieţuit schimbǎrilor climatice, dar asta nu înseamnǎ cǎ nu existǎ evoluţie. Au fost gǎsiţi raci, libelule, furnici, ţânţari, dar unde sunt mamiferele de uscat, maimuţele, câinii - dacǎ toţi au fost creaţi într-o singurǎ zi, hai erǎ geologicǎ?

150

Aceste fosile dateazǎ din eocen, adicǎ de vreo 55 milioane ani, dupǎ socotelile oamenilor de ştiinţǎ.În sedimentele din perioada camprianǎ689 de acum 550-570 milioane de ani, s-au gǎsit agate690, un fel de pietre semipreţioase, cu ţînţari în ele. Şi aceşti ţînţari sunt ca cei de astǎzi691. Astfel de agate pot fi vǎzute în multe muzee din lume. Ce ne-am fi fǎcut dacǎ ţînţarul ar fi devenit armǎsar? Ce bine e cǎ n-a evoluat!

În gheţarii de la Montana, gheţari ce au o vechime de vreo 25-50 milioane de ani, se aflǎ milioane de lǎcuste prinse în gheaţǎ692. Norul de lǎcuste a fost surprins de curenţii reci, ele au cǎzut în lac şi au îngheţat acolo. Deci, milioanele de lǎcuste, ce au trǎit acum milioane de ani, dovedesc cǎ nici dupǎmilioane de ani urmaşii lor n-au evoluat. Lǎcustele de azi sunt ca cele de atunci. Ele confirmǎ adevǎrul scris pe paginile Bibliei. Toate sunt "dupǎ soiul lor".

Dar nu toţi au ocazia sǎ se convingǎ cu ajutorul paleontologiei şi mineralogiei. Pentru aceştia dau o altǎ dovadǎ, care le poate fi la îndemînǎ. E dovada botanicii. Şi aceasta ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor"693.

Cînd eram copil, tata m-a luat în gradina şi m-a învǎţat sǎ altoiesc pomii.

Altoirea e o metodǎ practicǎ prin care poţi schimba natura pomului, din rǎu îl poţi face bun. Atunci însǎtata mi-a spus un lucru: cǎ nu pe orice pom se poate face orice altoi, ci trebuie sǎ fie o asemǎnare între seminţe sau sîmburi. De exemplu: prunii de toate felurile, ringlotul, caisul, zarzǎrul, piersicul mergîmpreunǎ şi se pot altoi unul pe celalalt. La fel merge mǎrul cu pǎrul şi gutuiul, întrucît au sǎmînţa asemǎnǎtoare. Tata nu a fost agronom, ci un simplu ţǎran, dar a ştiut legea aceasta694. El a aplicat lucrul acesta şi l-am aplicat şi eu şi pomişorii confirmau adevǎrul acesta. Nu vrei sǎ ţii cont de legea aceasta, nu te ascultǎ.

Mamiferele nu pot fi gǎsite înaintea foioaselor (stejar, fag etc.), dar crocodilii da. Cu alte cuvinte, au apǎrut animale pe Pǎmânt înaintea unor plante - ce blasfemie!

689 Cambrianǎ.690 Pentru un mineralog, aceastǎ afirmaţie e o inepţie. Este vorba cel mai probabil despre chihlimbar.691 Sofism. Autorul iar încercǎ sǎ indicǎ idei false în minţile cititorilor. Evoluţie nu înseamnǎ cǎ struţul a devenit

balenǎ sau cǎ lǎcusta s-a transformat treptat în porc, înseamnǎ cǎ, la un moment dat, o combinaţie de gene s-a dovedit a conferi unui anumit exemplar anumite proprietǎţi, acel animal/plantǎ a devenit puţin diferit dar celelalte au rǎmas la fel. În timp, animalul diferit a procreat şi exemplare care şi-au menţinut acele proprietǎţi, exemplare noi care însǎ conlocuiau cu celelalte. În cele din urmǎ, caracteristicile superioare a fǎcut ca exemplarele noi sǎ reziste mai bine, celelalte putând dispare.Pentru un mecanic auto, evoluţia este oarecum similarǎ parcului de maşini dintr-o întreprindere mai mǎrişoarǎ, unde se gǎsesc felurite tipuri de camioane, autoturisme, tractoare, remorci. Toate sunt diferite, dar au acelaşi sistem (motorul Diesel este la fel, doar unele au îmbunǎtǎţiri sau sunt mai mari, etc.) şi este posibilǎ folosirea unei piese demontate de la un camion mai vechi (poate şi alt model) la cele mai noi.

692 Cum este posibil sǎ existe gheţari de acum 25-50 de milioane de ani? Doar potopul lui Noe, de acum ca. 5500 de ani ar fi topit gheţurile într-un an de zile! Sau potopul a fost local, sau anii adunaţi "ca la carte" dupǎ biblie sunt greşiţi, sau n-au existat nici unele nici altele!

693 Cititorul perspicace iar a observat cǎ autorul argumenteazǎ iarǎşi separat diversele amǎnunte, rupându-le din context. Libelulele şi lǎcustele şi ţânţarii şi mai ştiu eu ce gângǎnii au fost prinşi în rǎşina diverselor plante, din care puţine supravieţuiesc azi (mai ales la tropice), şi nu în rǎşina plopului, stejarului sau mai ştiu eu ce plante recente (gimnosperme), care nu trǎiau pe atunci. Deci iatǎ încǎ odatǎ cǎ existǎ şi plante care au apǎrut dupǎ unele animale.

694 Care nu e trecutǎ în biblie. El a aflat-o de la strǎbunii sǎi, care au fost tot ţǎrani. Ori, mǎrul este un soi diferit de pǎr sau de gutui, însǎ toate fac parte dintr-o familie înruditǎ - aşa cum experienţa l-a învǎţat pe ţaran, încrucişarea interspecii funcţioneazǎ doar în cadrul aceleaşi familii (astfel, caucazienii, chinezii şi negrii se pot încrucişa, deşi diferǎ la exterior destul de mult). Exemplul dat contrazice deci "toate sunt de soiul lor".

151

Dacǎ existǎ evoluţie, toţi pomii şi copacii au evoluat din plante, nu ar trebui sǎ fie nici o piedicǎ, nici un hotar, altoirea n-ar trebui sǎ fie îngrǎditǎ695. Atunci ar trebui sǎ poţi altoi cǎpşunul pe nuc şi sǎ-ţi verse roada cu butoiul; la fel caisul pe gorun. Experienţa în ale altoirii spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor". În cadrul soiului se pot face înnobilǎri, se pot obţine noi varietǎţi, dar nu existǎ nici un caz cînd scaietele sǎ fi devenit piersic sau mǎceşul, nuc.

Tot aşa şi zoologia ne spune cǎ toate sunt "dupǎ soiul lor." Evolutioniştii susţin cǎ toate vieţuitoarele au evoluat unele din altele, iar în cele din urmǎ, maimuţa a evoluat în om. Pînǎ astǎzi însǎ, nimeni nu a probat teoria aceasta. Ea a rǎmas simplǎ teorie696.

Conform acestei teorii toate vieţuitoarele formeazǎ un lanţ, dar lanţul e rupt şi lipsesc verigele de legǎturǎ, lipsesc exemplarele care sǎ arate trecerea de la un soi la altul697.

Teoria evoluţiei ar cere ca în cele mai vechi depuneri sǎ se gǎseascǎ doar cîteva forme simple de viaţǎ, forme care apoi sǎ se dezvolte gradual, pas cu pas, pînǎ la formele de azi. Dar evidenţa de fosile din stratul cambrian e cu totul alta698.

În acest strat au fost gǎsite 455 specii difierite. Din cele 13 diviziuni (phyla) în care sunt clasificate toate animalele, unii bǎrbaţi de ştiinţǎ susţin cǎ 9, 12 sau chiar toate 13 sunt reprezentate în fosilele acestei perioade699.

Pe de altǎ parte, în evoluţie, formele de viaţǎ la început ar trebui sǎ fie slabe şi apoi evoluînd sǎ se dezvolte tot mai mult. Dar lucrurile se prezintǎ altfel. Atît plantele cît şi animalele la început au fost mult mai mari, chiar uriaşe700. Ferigile erau cît copacii701. Elefanţii şi hipopotamii erau giganţi702, chiar

695 Fals. Evoluţia a plecat pe cǎi diferite, fiecare celulǎ primordialǎ cǎpǎtând caracteristici care o fǎceau diferitǎ

de celelalte. De aceea, reprezentarea actualǎ a evoluţiei este un copac care are diverse ramuri. Încrucişarea speciilor nu se poate face decât dacǎ sunt suficient de apropiate pe "creangǎ", nu şi dacǎ sunt despǎrţite.

696 Ba nu, existǎ un strǎmoş comun. Atunci nu se putea dovedi.697 Fals. Acestea existǎ, unele trǎind şi astǎzi (exemplu: ornitorincul).698 Viaţa nu a apǎrut în cambrian (acum ca. 542 - ca. 490 milioane de ani, prima perioadǎ a paleozoicului). În

cambrian, viaţa a evoluat extrem de mult ("explozia cambrianǎ"), cambrianul fiind practic prima erǎ din care ne-au rǎmas fosile, pentru cǎ animalele au început sǎ-şi dezvolte schelet (înainte fiind doar de tip meduze sau viermi). În precambrian avem doar urme lǎsate în mâl ale animalelor care au dispǎrut şi nu s-au putut fosiliza, pentru cǎ n-au avut schelet ci doar parte organicǎ moale (gen viermi, meduze etc.).

699 Existǎ ca. 35 de phyla (pluralul de la phylum), în româneşte încrengǎturǎ. Clasificarea ştiinţificǎ descrie urmǎtorul mod de reprezentare a speciilor: regn ► încrengǎturǎ ► clasǎ ►ordin ►familie ►gen ►specie ►subspecie (rasǎ). Se vede deci cǎ phylum este o noţiune relativ largǎ. Spre exemplificare, iatǎ "linia" omului: Eukarya (eucariote = celule adevǎrate), Animalia (animale - mai sunt Plantae, Fungi şi Bacteria), Chordata (adicǎ vertebrate, cu foarte mici excepţii), Vertebrata (vertebratele adevǎrate), Mammalia(mamifere), Eutheria (mai este Metathera care include marsupialele), Primatae (ordinul antropoidelor), Haplorrhini (nasul se mişcǎ liber, permiţând expresii faciale), Hominidae (omul şi primatele: cimpanzeii, gorilele şi urangutanii), Homininae (subfamilie care include Homo sapiens şi rudele sale dispǎrute (hominizii, cum ar fi Australopithecus), precum şi cimpanzeii şi gorilele), Homo, respectiv Homo sapiens (astǎzi Homo sapiens sapiens).În cambrian poate cǎ au fost gǎsite specii aparţinând celor 9-13 încrengǎturi, dar unde sunt mamiferele?

700 Defect tipic iudeo-creştin. Nu are importanţǎ ce-mi place mie, este important ce este necesar speciei. Specia se dezvoltǎ dupǎ mediu: unde mâncare este destulǎ cresc animale mari, unde nu este, cresc animale mici. Mare nu înseamnǎ evoluat. Cǎ tot va veni curând vorba de dinozauri uriaşi, uite cǎ existǎ şi dinozauri pitici, copii miniaturale ale rudelor lor mari, care au fost descoperiţi în Transilvania, specii care au rǎmas mici datoritǎ faptului cǎ se aflau pe o insulǎ (în acea vreme).

701 Ferigile erau copacii pe atunci.

152

şi tigrii, leii, lupii, urşii, pǎsǎrile şi reptilele erau mult mai mari. Nu mai vorbesc de dinozaurii uriaşi, de tiranozauri, de stiracozauri. Chiar şi broaştele erau mult mai mari.

Duceţi-vǎ la muzeu şi priviţi-le, apoi întrebaţi-vǎ unde e evoluţia? Nu aratǎ toate mai degrabǎ o trecere în decǎdere, în devoluţie703?

Dar ştiţi care este cea mai bunǎ dovadǎ contra evoluţiei, contra susţinerii cǎ omul se trage din maimuţǎ? Însǎşi maimuţa. Cǎci dacǎ ar fi fost posibil sǎ treacǎ pîrleazul, toate ar fi preferat sǎ devinǎ oameni, nu numai sǎ maimuţǎreascǎ pe oameni. Vǎ întreb: cum s-a putut ca o specie de maimuţe sǎ evolueze, aşa la voia întîmplǎrii, în perioada preistoricǎ şi sǎ devinǎ om? Cum se explicǎ, cǎ atunci o maimuţǎ, nesilitǎ de nimeni, a sǎrit pragul soiului ei, iar astǎzi se încǎpǎţîneazǎ şi în ruptul capului nu vrea sǎsarǎ pragul? Cǎci trebuie sǎ ştiţi cǎ pe pǎmîntul nostru sunt anumite crescǎtorii de maimuţe, unde oameni învǎţaţi sunt plǎtiţi sǎ le dea educaţie, sǎ le forţeze sǎ treacǎ pragul "soiului lor", iar ele se împotrivesc cu toatǎ slaba lor putere, iar înţelepciunii omului îi opune prostia lor şi nu vor sǎ devinǎ oameni, ci rǎmîn tot maimuţe. Existǎ evoluţie?

Maimuţa din pǎdure, precum şi cea din crescǎtoriile speciale îmi urlǎ cǎ nu existǎ aşa ceva.

Unii, ca sǎ-şi susţinǎ teoria, sunt gata sǎ recurgǎ la minciuni, la falsuri în numele ştiinţei. Cîtǎperversitate704! Aşa s-a petrecut cu profesorul Ernst Haeckel705, pînǎ ce a fost prins şi nevoit sǎ-şi

702 Elefanţii, respectiv, hipopotamii nu existau în vremea aceea, eventual mamutul (contemporan cu omul

primitiv) sau poate mastodontul. Toate animalele pomenite în listǎ au apǎrut în forma lor prezentatǎ de autor puţin înaintea glaciaţiunilor, deci recent.Dar strategia dǎ roade. Amestecarea a sute de milioane de ani de evoluţie (cambrian - glaciaţiuni) şi a speciilor care n-au existat niciodatǎ în acelaşi timp (elefant - dinozaur) poate deruta un nespecialist.

703 Termenul corect este involuţie. Condiţiile de viaţǎ erau altele: mai mult oxigen, mai mult soare, vegetaţie cât încape. Animalele şi vegetaţia s-au adaptat la condiţile de acum. Dar sǎ luǎm omul, numai în ultima sutǎ de ani, a crecut în înǎlţime cu 5 cm (la fete se observǎ cel mai bine - au devenit şi mai înalte). Orice producǎtor de mobilǎ îţi poate confirma. Sau, dacǎ ai timp, du-te prin castelele medievale şi vezi scaunele, paturile sau chiar armurile. Desigur, nu toţi au crescut, mulţi au rǎmas încǎ "pitici".În orice caz, dinozaurii nu sunt menţionaţi în biblie (dacǎ facem abstracţie de Behemoth, Leviathan sau de dragonul Sf. Gheorghe). Iar acest argument este chiar un contraargument la faptul cǎ "toate sunt dupǎ soiul lor". Dar misionarii au un alt sistem de gândire....

704 Atunci şi aceastǎ carte este o perversitate, mǎcar pentru poveştile cu Ziua lui Ioşua şi Iona cel modern. Vezi şi citatele "greşite" din oamenii de ştiinţǎ celebri, care prin diverse fiţuici evanghelizatoare susţineau contrariul a ceea ce scriau prin revistele de specialite. Iar perversitatea bisericii (atunci catolice) se poate vedea în istoria Donaţiei constantiniane, probabil cel mai celebru fals din istoria creştinismului.

705 Ernst Heinrich Philipp August Haeckel (16.2.1834 — 9.8.1919) a fost un om de ştiinţǎ eminent. El a definit mii de noi specii, a realizat arborele evolutiv al multor specii de plante şi animale. Printre "greşelile" sale se numǎrǎ promovarea teoriei darwiniene în Germania şi lansarea de ipoteze îndrǎzneţe cu mult înaintea faptelor. Dintre acestea din urmǎ face parte şi postularea existenţei verigii maimuţa antropoidǎ-om în Indiile Olandeze (azi Indonezia), pentru cǎ pe vremea lui Darwin662, atunci când acesta îşi formulase teoria (ca. 1859), urmele unui astfel de strǎmoş nu existau încǎ. Îndrǎzneala şi-a arǎtat roadele: un student olandez de-al lui, pe nume Eugene Dubois, a plecat în Indiile de Est şi a dezgropat Omul din Java, primul strǎmoş al omului gǎsit vreodatǎ. Haeckel l-a denumit Pithecanthropus alalus (iar oasele încǎ mai poartǎ acest nume, deşi specia a fost reclasificatǎ în Homo erectus). Acest avânt evoluţionist a fost cel care i-a adus adversitatea creaţioniştilor. Haeckel a fost de partea lui Lamarck671. Una din greşelile sale cu adevǎrat grave a fost şi replica "politica este biologie aplicatǎ", idee preluatǎ de nazişti. În 1910 el s-a retras din biserica evanghelicǎ.Fundamental, Haeckel a fost corect în toate afirmaţiile sale, chiar dacǎ uneori a cam sǎrit calul.A negat vehement cǎ ar fi fǎcut vreo "mistificare", ci doar schematizǎri, unde a fost necesar.Oponenţii lui au fost exclusiv din tabǎra creaţionistǎ ori preoţi cu catedrǎ universitarǎ: Rutimeyer707, Bischoff, Wirchow, Agassiz, Huber, Bastian, Hasse, Semper, Scheidemacher.

153

recunoascǎ vina. Citez aici din lucrarea Dr. E. Dennert706, apǎrutǎ în "Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel". La pag.16-34 sub titlul "Istoria celor trei clişee" spune: "În anul 1868, E. Haeckel publica prima ediţie a lucrǎrii sale "Natürliche Schöpfungsgeschichte". În aceastǎ lucrare cautǎsǎ dovedeascǎ cǎ embrionii diferitelor mamifere şi ai omului nu prezintǎ nici cea mai micǎ deosebire. În scopul acesta prezintǎ la pag. 242 figurile celulelor ovulare (embrionii) de om, de maimuţǎ şi cîine, iar la pag. 248, figurile embrionilor de cîine, gǎinǎ şi broascǎ ţestoasǎ.

"Puţin dupǎ apariţia acestei cǎrţi a profesorului Haeckel705, un alt învǎţat, Rutimeyer707, profesor de zoologie şi anatomie comparatǎ din Basel, Elveţia, a dovedit în "Archiv für Anthropologie", vol.8,1866, pag. 300, cǎ Haeckel "a inventat figurile şi cǎ altele au fost modelate şi generalizate în mod arbitrar."

"O cercetare amǎnunţitǎ a celor douǎ rînduri de figuri a dovedit cǎ toate cele trei figuri au fost tipǎrite pe rînd cu acelaşi clişeu sau cel puţin cǎ cele trei clişee au fost fǎcute de fiecare datǎ de pe aceeaşi planşǎ. Cu alte cuvinte, Haeckel705 arǎta cu una şi aceeaşi figurǎ, odatǎ embrionul omului, apoi pe al maimuţei şi pe al cîinelui; şi tot aşa fǎcu şi cu ceialalţi embrioni." Rutimeyer707 dojeni liniştit şiobiectiv acest procedeu, ca un pǎcat contra adevǎrului ştiinţific708.

"Mai tîrziu, profesorul de anatomie din Leipzig, V. His709, reluǎ chestiunea şi dovedi profesorului Haeckel705 şi alte noi falsificǎri în lucrarea sa "Unsere Körperform und das physiologische Problem ihrer Entstehung", apǎrutǎ la Leipzig în 1875.

Constrîns de adversarii sǎi cu probe zdrobitoare, Haeckel705 rǎspunde în sfîrşit:"Recunosc bucuros cǎ în utilizarea figurilor schematice am mers uneori prea departe şi regret cǎ multe din ele, (parte din ele din cauza propriei mele greşeli, parte din greşelile fabricantului de planşe) au ieşit foarte greşite710."

La desenarea unei figuri, naturalistul trebuie sǎ redea ceea ce a vǎzut, dar Haeckel705 sau cǎ a desenat ceea ce nu a vǎzut niciodatǎ, sau cǎ a prefacut cît se poate de arbitrar ceea ce a vǎzut schematizat de alţii711.

Pe de altǎ parte, Darwin662 însuşi l-a felicitat pentru opera sa.Şi încǎ un lucru interesant: coperta. Nici un creaţionist nu s-a obosit sǎ critice pozele de pe aceastǎ copertǎ, care demonstrau cǎ "rasele inferioare" (gen negrii) erau mai aproape de primate decât de oamenii "civilizaţi".

706 Eberhard Dennert (31.7.1861 - 18.6.1942), fiu de preot şi naturalist. Cartea sa Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel a apǎrut în 1901.

707 Ludwig Rutimeyer a publicat în viaţa lui de mare profesor o singurǎ carte, şi aceea în colaborare ghici cu cine (vezi nota 709), numitǎ Crania Helvetica în 1864. A cofondat Societatea germanǎ de antropologie, sub protecţia şi cu ajutorul cǎreia a cǎutat în disperare sǎ gǎseascǎ critici darwinismului. Interesant doar cǎ Rutimeyer n-a cerut pǎrerea concitadinului sǎu, His709, şi nici nu s-a sfǎtuit cu el asupra subiectului.Revista citatǎ era patronatǎ de cǎtre aceastǎ societate.

708 Chestia cu dojenitul este tare, domnule, este atât de expresivǎ!!709 Wilhelm His (9.7.1831 – 1.5.1904) nu este cea mai obiectivǎ sursǎ de informare în ceea ce-l priveşte pe

Haeckel705, ţinând cont cǎ cei doi au fost adversari. În momentul în care His a pierdut disputa cu Haeckel cu privire la un anumit tip de embrion, primul a devenit coleric şi a atacat desenele ultimului, acuzându-l de fraudǎ. Desenele lui His au fost şi ele ţinte ale unor atacuri similare, pentru motive evident similare.

710 Citatul iarǎşi este greşit, pentru a câta oarǎ?! Paranteza lipseşte cu desǎvârşire din afirmaţia lui.711 Indiferent de ce ar fi fǎcut Haeckel705, embrionii animalelor sunt extrem de asemǎnǎtori între ei, în anumite

perioade ale dezvoltǎrii lor. Atât de asemǎnǎtoare încât chiar se lansase teoria cǎ embrionul uman trece prin toate "fazele animaliere" (peşte, mormoloc, pui, mamifer) înainte de a deveni om.În orice caz, aici se reia cazul şi se dovedeşte cǎ atacul împotriva lui Haeckel a fost de fapt un atac mârşav contra credibilitǎţii lui (denigreazǎ omul, apoi opera sa va cǎdea în uitare - ironia sorţii a fǎcut ca opera lui

154

În altǎ lucrare, "Apologetisches Schlußwort der Antropogenie" acelaşi Haeckel705 mǎrturiseşte: "Specialiştii experţi ştiu cǎ e vorba de o prostie foarte nesocotitǎ, care am comis-o bona fide, la restaurarea pripitǎ a celor cîteva ilustraţiuni pentru prima ediţie a "Istoriei Creaţiunii Naturale" (1868). Am ilustrat cu trei figuri identice, trei obiecte foarte asemǎnǎtoare, atît de asemǎnǎtoare încît dupǎ cum se ştie nici un embriolog nu este în stare sǎ gǎseascǎ vreo deosebire între ele.

"În ediţia a doua712 (deci dupǎ demascarea fǎcutǎ de Rutimeyer707, nota noastrǎ), am îndreptat aceastǎgreşealǎ formalǎ, care mi-a atras aparenţa de a fi fǎcut în mod intenţionat descrieri false."

Iar în "Christlicher Hausfreund" nr. 45/1919, la pag. 362 avem mǎrturisirea lui Haeckel705 la bǎtrîneţe cǎ "cei mai mulţi cercetǎtori din timpul din urmǎ au ajuns la rezultatul cǎ teoria evoluţiei şi mai ales "darwinismul", sunt o eroare care nu mai poate fi ţinutǎ în picioare.713"

Profesorul german Fleischmann714 din Erlangen, Germania, spune despre teoria evoluţiei: "Ea nu este confirmatǎ în domeniul naturii de nici o dovadǎ."

Iar Dr. Eteridge714, marele explorator de fosile de la Muzeul Britanic, spune:"Nouǎ zecimi din discuţiile evoluţioniştilor sunt curate absurditǎţi, neîntemeiate pe observaţii şi nesprijinite pe dovezi. Acest muzeu este plin de dovezi cǎ pǎrerile lor sunt cu totul false."

În revista "În apǎrarea pǎcii" nr.43 din dec. 1954, M. Rouze avea un documentar intitulat: "Strǎmoşii noştri n-au fost maimuţe", în care spunea: "Omul descinde din maimuţǎ, aceastǎ formulǎ rezuma în

Haeckel sǎ rǎmânǎ, dar cea a lui His, Rutimeyer şi alţii sǎ disparǎ, doar numele lor au supravieţuit istoriei, dar numai ca anexe la biografia acestuia) şi nu asupra teoriei în sine.Foarte interesant, lucru iarǎşi omis de Popovici, primele acuze au provenit de la faptul de a fi preluat imaginile din surse diferite (copiate de la Bischoff sau Ecker) dar cǎ le-ar fi modificat sǎ semene între ele.

712 Ediţia a doua (au fost 5 ediţii în perioada "criticǎ" - având tiraje de 1500 (1868, 1870, 1872), respectiv 2500 exemplare (1873, 1874) - mai mult decât oricare carte a adversarilor) nu s-a deosebit deloc de prima, fiind o reeditare datoratǎ succesului de public, succes necunoscut de vreo carte ştiinţificǎ pânǎ atunci.

713 Nici una dintre aceste teorii, cea creaţionistǎ şi cea evoluţionistǎ, nu stau în picioare în întregime. Cert este cǎ nici una nu poate explica tot sistemul ştiinţific: prima nu poate explica evoluţia (crearea de noi rase), cealaltǎ nu poate explica, deocamdatǎ, originea.Interesant este doar cǎ "conversiunea" oamenilor de ştiinţǎ înapoi spre religie este prezentǎ doar în fiţuicile de propagandǎ creştinǎ, dar în nici un jurnal ştiinţific. Vezi şi notele 605, 718 şi 744.

714 Cei doi nu meritǎ note separate. Aceşti doi oameni de ştiinţǎ, relativi obscuri, chiar şi în secolul lor, sunt cei mai citaţi doi oameni de ştiinţǎ în sprijinul creaţionismului. Hai sǎ le facem o scurtǎ prezentare:Albert Fleischmann (1862-1942) a fost un profesor relativ cunoscut în Bavaria, unde preda la Universitatea din Erlangen. Isprava lui cea mai mare a fost publicarea în 1901 a unei lucrǎri critice la adresa evoluţiei, carte numitǎ Die Descendenz-theorie. Kellog nota în 1907 cǎ A. Fleischmann era singurul biolog de oarece renume care a declarat public cǎ nu crede în teoria evoluţiei. Dupǎ pensionarea sa, din 1933, el a precizat multor cunoştinţe cǎ va scrie o carte care va sfǎrâma din temelii evoluţionismul, carte care nu a mai apucat sǎ fie scrisǎ.Dr. Eteridge de la British Museum. Acesta este de fapt Robert Etheridge Jr. (23.5.1847 – 4.1.1920) care a fost australian de origine englezǎ, unde de fapt a şi lucrat (Australian Museum). A fost într-adevǎr un cercetǎtor în ale fosilelor, dar numai în Australia. Cât despre partea cu British Museum, el a fost doar Assistant Keeper of Geology (nu poate fi tradus în româneşte în sensul lui exact, dar funcţia nu prea avea cine ştie ce merite) în Muzeul Britanic din 1881 pânǎ în 1891. Directorul British Museum din 1920 a specificat celor interesaţi (se fǎcuse chiar şi o anchetǎ, pentru cǎ valurile de evanghelizare nu mai conteneau cu cei doi) cǎ opiniile exprimate de acesta sunt absolut personale şi nu angajeazǎ cu nimic opinia muzeului.

155

secolul trecut poziţia evoluţioniştilor715. De atunci, ea a fost cu mult depǎşitǎ. Savanţii dispun deprocedee diverse pentru a cerceta gradul de înrudire între douǎ specii, vechimea lor relativǎ pe scara evoluţiei. Relieful dinţilor, forma craniului şi a anumitor oase, furnizeazǎ puncte de reper precise. Biochimia vine în ajutorul anatomiei...Aceasta dovedeşte cǎ omul nu a descins din nici una din actualele specii de maimuţe superioare... O întrebare rǎmîne totuşi fǎrǎ rǎspuns: care sunt adevǎraţii noştri strǎmoşi? În mod cert, nici una din speciile actuale ale maimuţelor antropoide."

Documentarul lui e lung, dar chiar şi din acest scurt extras se poate observa cum pentru cercetǎtori, teoria cǎ omul descinde din maimuţǎ e cu totul depǎşitǎ716, ea aparţine doar trecutului. A fost o vreme cînd nouǎ, care credem Biblia, ni se spunea cǎ suntem rǎmaşi în urmǎ, dar azi, în lumina mijloacelor moderne de cercetare, se spune cǎ cei ce cred cǎ omul provine din maimuţǎ sunt rǎmaşi în urmǎ, trǎiesc încǎ în mentalitatea secolului al nouǎsprezecelea.717

Pînǎ la urmǎ, chiar şi Darwin662 a recunoscut cǎ a mers prea departe cu afirmaţiile lui. Doamna Hopp718 povesteşte cum într-o zi l-a vizitat pe Darwin la el acasǎ şi l-a gǎsit în pat cu Biblia în mînǎ.„Ce citiţi?” îl întrebǎ d-na Hopp.

715 Clasica dezinformare. Ideea vehiculatǎ era cǎ omul şi maimuţa au un strǎmoş comun, fiecare evoluând în

legea sa. Cât despre savanţi absolut religioşi care au considerat cǎ omul şi maimuţa sunt mult mai asemǎnǎtori decât doreau creaţioniştii, vezi paragraful care are ataşatǎ nota 668.

716 O anumitǎ specie de maimuţe este strǎmoaşa noastrǎ, indiferent cât de mult nu-i convine autorului. Rouze a spus doar cǎ omul nu derivǎ din maimuţele superioare şi a vorbit non-stop de evoluţie.

717 Toţi aceşti oameni de ştiinţǎ erau în mentalitatea secolului al XIX-lea, pentru cǎ puţini dintre ei au apucat sǎ trǎiascǎ şi dupǎ 1900. De altfel, nota 652 este chiar edificatoare în acest sens.ADN-ul a fost descoperit înaintea scrierii acestei lucrǎri (izolat prima datǎ în 1869 de Friedrich Miescher, identificarea componenţilor în 1929 de cǎtre Phoebus Levene, a structurii în 1937 de cǎtre William Astbury, rolul sǎu genetic în 1953 de cǎtre Alfred Hershey şi Martha Chase şi, în sfârşit, structura sa internǎ, în 1953 de cǎtre Watson şi Crick (care au primit premiul Nobel pentru medicinǎ în 1962 împreunǎ cu Maurice Wilkins)). El a servit la demonstrarea acestei legǎturi.De altfel, Rouze vorbeşte despre evoluţie în citat, nicidecum de creaţionism.

718 Aceastǎ ştire a apǎrut pe data de 19 August 1915 în publicaţia baptistǎ Watchman-Examiner din Washington D.C. Ulterior (1922 şi 1940) articolul a fost repetat în alte douǎ publicaţii, ambele de tip propagandǎ religiosǎ. Numele doamnei este trecut ca fiind Hope (Speranţǎ) şi aparent este vorba despre Lady Hope (nǎscutǎ Elizabeth Reid Stapleton-Cotton în 1842 ca fiica generalului Sir Arthur Cotton, mǎritatǎ cu amiralul Sir James Hope în 1877, vǎduvǎ din iunie 1881, remǎritatǎ cu Thomas Denny în 1893, decedatǎ în 1922) şi nu o oarecare Mrs. Hopp. Locul acţiunii, Downe, proprietatea lui Darwin662. Lady Hope era o evanghelistǎ ferventǎ, fǎcea parte dintr-o organizaţie contra alcoolului, predica evanghelia beţivilor, prostituatelor şi muribunzilor. Un martor ocular, Leonard Fawkes, prietenul poştaşului satului, A.H. Nicholls, a spus cǎ Darwin ar fi mǎrturisit biblia în faţa unei doamne care l-a îngrijit mai mult timp (nursed, în original), doamnǎ identificatǎ ulterior cu Mrs. Evans. Dar şi doamna Evans a fost o evanghelistǎ ferventǎ, ea ocupându-se, printre altele, şi cu corul de copii.Caracterul lui Lady Hope este bǎnuit deja de cǎtre cititori: mǎritatǎ la 35 de ani cu un soţ de 69 pentru titlu (astfel de cǎsǎtorii nu erau o excepţie în acea vreme, doar cǎ o femeie nemǎritatǎ la 35 de ani, în Anglia victorianǎ nu era un lucru tocmai de laudǎ), titlu pǎstrat contrar legii şi dupǎ moartea soţului (aparent pentru a atrage membri în congregaţia evanghelicǎ), cheltuitoare (falitǎ în 1911), deşi congregaţia evanghelistǎ susţine cǎ toate cheltuielile ei au fost destinate azilurilor şi operelor de binefacere, un excelent exemplu creştinesc. În cele din urmǎ, a trebuit sǎ plece în SUA în 1913 şi a murit în Australia.De ce a aşteptat doamna Hope 33 de ani (Darwin a murit în 1882) pentru a face publicǎ o informaţie incendiarǎ? De ce articolul respectiv nu este de gǎsit în colecţia pe anul 1915 al fiţuicii? De ce soţia sa devotatǎ, Emma, sau fiica sa pioasǎ Henrietta (teoretic adversarǎ a teoriilor tatǎlui ei) au contrazis din rǎsputeri aceastǎ chestiune? De ce chiar pastorul James Fegan a precizat cǎ ar fi murit ateu, dar demn şi onorabil, ca un gentleman ce a fost toatǎ viaţa? De ce, din toatǎ povestea asta, numai povestirea Lady Hope existǎ, şi nimic din cele ale corului, vecinilor sau servitorilor casei, martori oculari?

156

„Epistola cǎtre evrei”, rǎspunse el, o numesc "cartea împǎrǎteascǎ". Şi arǎtînd cu degetul unele versete, începu sǎ le tǎlmaceascǎ.

"Eu i-am amintit, zice d-na Hopp, de asprele critici exprimate de mulţi faţǎ de istoria creaţiunii şi atitudinea lor faţǎ de primele capitole ale Genezei. El deveni serios, faţa i s-a întunecat, iar degetele le mişcǎ agitat şi zise: "Eram tînar cu idei neformate. În toate pǎrţile aruncam întrebǎri şi sugestii, minunîndu-mǎ de toate.

Spre uimirea mea, ideile au prins ca focul în mirişte. Din ele, unii şi-au format o religie."

Apoi fǎcu o pauzǎ. Dupǎ ce spuse cîteva fraze despre sfinţenia lui Dumnezeu şi grandoarea Cǎrţii sfinte, privind la Biblia pe care o ţinea în mînǎ, zise: "Am o verandǎ de varǎ în grǎdinǎ, unde încap vreo treizeci de persoane. Iat-o! (şi arǎtǎ cu mîna prin geamul deschis). Aş vrea foarte mult sǎ vorbiţi aici. Ştiu cǎ predicaţi Evanghelia prin sate. Doresc ca mîine dupǎ masǎ sǎ se adune servitorii mei, cîţiva chiriaşi şi vecinii. Vreţi sǎ le vorbiţi?"

"Despre ce sǎ le vorbesc?" l-am întrebat.

"Despre Isus Cristos, spuse el cu o voce clarǎ şi accentuatǎ, şi mîntuirea Lui. Oare nu e aceasta cea mai bunǎ temǎ? Apoi aş vrea sǎ cîntaţi cîteva imnuri creştine." Deodatǎ faţa i s-a luminat şi adǎugǎ: "Dacǎadunarea va fi la ora 3, aceastǎ fereastrǎ va fi deschisǎ şi fiţi sigurǎ cǎ şi eu mǎ voi uni la cîntareacomunǎ."

Noi credem într-un Dumnezeu Atotputernic, care ne-a iubit, ne-a pregatit o mîntuire aşa de scumpǎ şi ne-a lǎsat Biblia, Cuvîntul Sǎu, care sǎ ne spunǎ despre aceastǎ mîntuire şi sǎ ne fie drept ghid de vieţuire spre veşnicie. Zi de zi noi constatǎm cǎ acest Cuvînt este în totul adevǎrat.719

Acest cuvînt te priveşte şi pe tine, cǎci şi tu ai un suflet de care vei rǎspunde odatǎ. Dacǎ ar trebui sǎ pleci acum în veşnicie, oare ai fi pregǎtit?

O copilǎ era pe patul de moarte. Ea avea mama credincioasǎ, iar tatǎl necredincios. El scrisese chiar şi o carte împotriva lui Dumnezeu. Mama a îndemnat pe fetiţǎ sǎ creadǎ în Dumnezeu, dar tata cǎuta sǎcombatǎ credinţa.

Cînd fetiţa, slǎbitǎ de tot, se afla în pragul morţii, tatǎl a venit la patul ei, a luat mîna ei în mîna lui şi o privea înduioşat.

La un moment dat, fetiţa îi zise: "Tǎticule, eu vǎd cǎ plec, dar am o întrebare:Tu m-ai învǎţat sǎ nu cred în Dumnezeu, în Isus, în veşnicie, iar mama m-a învǎţat sǎ cred şi mi-a spus cǎ voi avea parte de fericirea veşnicǎ, ce-mi spui acum sǎ fac? Sǎ te ascult pe tine sau sǎ ascult pe mǎmica?"

Tatal a plecat capul, a tǎcut un timp, apoi cu ochii scǎldaţi în lacrimi şi-a îmbrǎţişat copila scumpǎ şi i-a zis: "Fiica mea, ascultǎ pe mamǎ-ta. E mai bine sǎ asculţi de ea."720

719 Încǎ un "adevǎr" demonstrat cu argumente "solide".

Dar ce importanţǎ mai au aceste lucruri: misionarul zilelor noastre vrea aderenţi cât mai mulţi şi cât mai repede, pentru cǎ viaţa lui lumeascǎ se terminǎ repede, uneori înainte de a apuca sǎ se delecteze pe deplin tot pe acest pǎmânt cu "roadele culese" în urma activitǎţii sale. Cât despre împǎrǎţia cerurilor, el o lasǎ celor sǎraci cu duhul - ştie el de ce.

157

În faţa morţii, necredinţa îşi vede netrebnicia ei, iar credinţa devine biruitoare, dînd seninǎtate şi chiar bucurie în clipa plecǎrii spre veşnicie.

Biblia ne spune cǎ suntem din Dumnezeu şi cǎ trebuie sǎ ne întoarcem la El în veşnicie. De aceea "pregǎteşte-te sǎ întîlneşti pe Dumnezeul tǎu."

----6. Vârsta oamenilor - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte721

7. Uriaşi - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte722

8. Muştarul - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte723

9. Insectele cu 4 picioare - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte724

720 O altǎ pildǎ moralizatoare, pe tipar misionar.721 Din pǎcate, în nici un capitol, autorul nu atinge printre subiectele abordate şi vârsta pe care o ating oamenii

în biblie. Lǎsând la o parte celebrele vârste, denumite matusalemice dupǎ un celebru înaintaş, care pot fi asemuite oarecum (forţat) cu perioadele de guvernare ale primilor 8 sau 10 regi din Sumerul antediluvian, sǎ ne oprim la Matei 16:28 (similar şi în Marcu 9:1 sau Luca 9:27) care spune "Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa". Cum Isus încǎ n-a venit în împǎrǎţia sa, probabil cǎ vom gǎsi printre noi o parte dintre aceia care l-au auzit spunând aceste cuvinte, la faţa locului, în vârste de cel puţin 2000 de ani. Sǎ-i rugǎm sǎ vinǎ sǎ ne povesteascǎ despre Isus şi viaţa lui, ca dovadǎ vie a faptului cǎ biblia e adevǎratǎ.

722 În Numerii 13:32-34, în Canaan trǎiau oameni de ca. 72x mai mari decât evreul obişnuit (raportul om -lǎcustǎ), adicǎ 150-200 m înǎlţime. Dacǎ n-ar fi fost cuvântul Domnului sau autoritatea lui Moise, am fi putut bǎnui cǎ-i vorba despre vreo minciunǎ, ca sǎ-i ţinǎ departe pe bieţii evrei de Pǎmântul Fǎgǎduinţei. Cǎ nu-i vorba despre vreo exagerare literarǎ, ne-o dovedeşte şi faptul cǎ ciorchinii de struguri abia putea fi cǎraţi de iscoadele evreilor.

723 Matei ne spune în 13:31-32 cǎ sǎmânţa de muştar e cea mai micǎ sǎmânţǎ cunoscutǎ şi cǎ se face copac/arbust, în care pot sta pǎsǎrile. Chiar dacǎ s-ar fi putut spune cǎ poate muştarul fǎcea cea mai micǎ sǎmânţǎ în Palestina (unde a trǎit Isus), tot n-ar fi putut sta pǎsǎrile în acest arbust/copac, pentru cǎ muştarul (sau rapiţa) este doar simplǎ plantǎ iar nu un copac. Iar Marcu 4:31, reluând parabola, îi contrazice, pentru cǎ aici e vorba în clar de tot Pǎmântul. Cunoştinţele de botanicǎ din biblie sunt oarecum greşite. Sau poate a evoluat (involuat) rapiţa în cei 2000 de ani?

724 Insectele au 4 picioare conform Leviticului 11:20-21. Acestea trebuiau sǎ existe pentru cǎ evreii aveau voie sǎ le consume, dar numai dacǎ aveau fluierele picioarelor mai lungi.Ştiinţa spune cǎ nu existǎ insecte cu 4 picioare, tocmai pentru cǎ definiţia insectei include şi caracteristica prezenţei a 6 picioare.

158

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEI

Cartea proorocului Iona ne relateazǎ un caz cu totul deosebit. El s-a petrecut prin anul 862 în.Cr. Iona a fost prooroc. Spre deosebire de ceialalţi prooroci, care în majoritate au fost din pǎrţile Iudeii, Iona a fost din Galilea, din localitatea Gat-Hefer, la vreo 6 km nord de Nazaret. El a primit însǎrcinarea sǎmeargǎ departe la Ninive, capitala Asiriei şi sǎ prezicǎ nimicirea ei725.

Iona refuzǎ sǎ meargǎ misionar în strǎinǎtate. În loc sǎ meargǎ la Ninive, el coboarǎ la Iafo, gǎseşte o corabie care mergea spre Tars726, în Spania, azi Cadix, plǎteşte costul calatoriei, se îmbarcǎ şi pleacǎ. Dar pe drum, se iscǎ o furtunǎ, Iona se declarǎ vinovat, aruncat fiind în Marea Mediteranǎ e înghiţit de un peşte mare, care dupǎ trei zile îl varsǎ pe uscat. Iona e scǎpat teafǎr şi a învǎţat minte cǎ trebuie sǎasculte de Dumnezeu.

Relatarea aceasta a fost luatǎ în derîdere de foarte mulţi necredincioşi si prin ea cǎutau sǎ arate cǎBiblia nu e adevǎratǎ. Eu ridic întrebarea: s-a putut întîmpla aşa ceva? Pot eu sǎ cred ceea ce spune Biblia aici? În ce mǎsurǎ poate rezista aceastǎ relatare, în faţa criticii ştiinţifice?

Noi credem şi spunem cǎ Biblia este adevǎratǎ. Întîmplarea aceasta e scrisǎ în Biblie, deci şi ea trebuie sǎ fie adevǎratǎ727. Veridicitatea acestui fapt e confirmatǎ de însuşi Domnul Isus Cristos. El a vorbit despre cazul lui Iona, ca despre ceva în totul adevǎrat, zicînd: "Cǎci dupǎ cum Iona a stat trei zile şi treinopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în sînul pǎmîntului" (Matei 12:40). Cazul lui Iona era o icoanǎ preînchipuitoare a îngropǎrii şi învierii Domnului Isus728.

Totuşi, pentru unii care au nedumerii, aş vrea sǎ fac limpede întîmplarea cu proorocul Iona. De aceea mǎ voi adresa zoologiei şi îi voi cere mǎrturia ei în privinţa acestui caz.

9. A putut fi înghiţit Iona de peşte?

Cei ce spun cǎ aceasta e doar o legendǎ, susţin cǎ o balenǎ, care e uriaşǎ, nu poate sǎ înghitǎ un om, cǎci gîtlejul ei e atît de strîmt, încît un ban, dacǎ l-ar înghiţi, i s-ar opri în gît şi ar sufoca-o. Cum atunci Iona sǎ fi fost înghiţit de o balenǎ?

725 În limbaj modern, acest lucru se numeşte agitator de profesie. Conform noilor legi americane din zilele

noastre, poate fi denumit chiar terorist. Am putea înţelege mânia divinǎ atunci când asirienii ar fi atacat deja (sau erau pe cale de a ataca) statele evreieşti, dar nu, cu ca. 20 de ani înainte, evreii trimit un "profet" sǎ facǎ agitaţie la vecini. Oriunde s-au aciuat, evreii şi religia lor au adus numai necazuri bǎştinaşilor.

726 Tarshish (Tarsis) a fost considerat a fi Tarsos (Turcia, oraşul Sf. Pavel) sau Tartessos (Spania, Cádiz era doar portul oraşului Tartessos, aşa cum funcţionau, de exemplu, Atena şi Pireu). În biblia ortodoxǎ oraşul este numit Tarsis. Pare mai rezonabil sǎ ne gândim la Tarsos decât la Tartessos.O secvenţǎ care ne aduce aminte de Goe al lui Caragiale este faza cu adormitul lui Iona pe fundul corǎbiei, pe când marinarii, oameni cu experienţǎ, care nu panicau uşor, erau atât de înfricoşaţi de furtunǎ încât au aruncat peste bord marfa (evident, aceasta trebuia plǎtitǎ proprietarilor, aruncarea ei peste bord fiind fǎcutǎ deci ca o ultimǎ soluţie), descrisǎ în Iona 1:5-6.

727 Demonstraţie circularǎ: un lucru e adevǎrat pentru cǎ este scris în Biblie, şi pentru cǎ acest lucru e adevǎrat, Biblia e adevǎratǎ. Remarcǎ valabilǎ pentru întreaga carte, aici de faţǎ.Doar cǎ atunci când se comparǎ diversele contradicţii existente în biblie (ca de exemplu Facerea 23:17-18 cu Faptele apostolilor 7:16) se considerǎ cǎ unii au fost inspiraţi de duhul sfânt în timp ce alţii nu.

728 Şi noi care credeam cǎ Mithras şi Osiris au fost aceştia.

159

De la început, eu ţin sǎ fac precizarea cǎ Biblia nu spune cǎ Iona a fost înghiţit de balenǎ. Ea spune: "Un peşte mare729".

Cînd e vorba de peştii mari, monştrii marini, sunt de multe soiuri. Chiar balenele sunt de multe feluri şi se deosebesc mult între ele. Capitanul Scoresby, care s-a ocupat mult cu pescuirea balenelor, spunea încǎ în 1820: "Nici o ramurǎ a zoologiei nu este atît de complicatǎ ca cetologia730." Eu vǎ înşir doar cîteva specii de balene: caşaloţii731, balena adevǎratǎ, balena de Groenlanda, balena cu înotǎtoare dorsalǎ, balena cu balene, balena cu cocoaşǎ, balena de Islanda, balena Pott, balena cu pîntece, balena albǎ, etc.

Oamenii care au umblat pe mari şi au vînat balene, nici ei nu le cunosc pe toate, cǎci sunt foarte multe specii. Nu e mirare cǎ e atîta necunoştinţǎ la noi în domeniul acesta. Au fost oameni care au pretins cǎ le cunosc şi totuşi nu le-au cunoscut. Astfel avem cazul lui Frédéric Cuvier732, bǎrbat de ştiinţǎ francez, care în 1836 a scris "Istoria naturalǎ a balenelor", în care insereazǎ ceea ce numeşte el figura unui caşalot, iar Herman Mellville733, autorul cǎrţii "Moby Dick", balena albǎ, un bun cunoscǎtor al balenelor, spune: "Caşalotul lui Fr. Cuvier nu e un caşalot, ci o pastǎ de fructe." Primul le-a descris din relatǎrile altora; al doilea le vǎzuse în realitate, transpirase în bǎtǎlia cu ele.

Lǎsaţi sǎ facem o cercetare anatomicǎ, spre a ne da seama cum aratǎ balenele; apoi sǎ facem o cercetare istoricǎ, sǎ vedem dacǎ au mai fost cazuri asemǎnǎtoare cu cel al lui Iona şi astfel sǎ ne convingem, dacǎ e adevǎrat sau nu ceea ce spune Biblia despre Iona.

Sǎ facem întîi cercetarea anatomicǎ. Cum poate o balenǎ, care are gîtul strîmt, sǎ înghitǎ un om? Aceasta e întrebarea care ne-o pun necredincioşii. Sǎ vedem ce spune zoologia.

În cartea "Animale uriaşe" de Dr. I. Weinberg, apǎrutǎ la Bucureşti în Editura Tineretului în 1966, la pag.73 ni se spune cǎ în Oceanul Îngheţat de Nord "trǎieşte balena albastrǎ, care impresioneazǎ prin mǎrimea ei, poate atinge 30 metri lungime; fiind culcatǎ, spinarea ei ajunge la o înǎlţime a unui bloc cutrei etaje. O asemenea balenǎ cîntǎreşte circa 100000 kg., ceea ce reprezintǎ încǎrcǎtura unui tren,

729 .דג גדול Şi astǎzi existǎ oameni care considerǎ mamiferele acvatice drept peşti. Oare scriitorul biblic n-ar fi

putut fi înşelat, mai ales dacǎ provenea dintr-o regiune unde apa era o raritate, deci şi animalele acvatice?Nu sunt consideraţi oare liliecii ca fiind pǎsǎri (Leviticul 11:19)?În orice caz, peşte mare sau balenǎ, n-are importanţǎ, povestirea lui Iona este doar o parabolǎ destinatǎ şi ea intimidǎrii celor care încercau sǎ treacǎ la o altǎ religie.

730 Fanfaron incult. Numai familia vrǎbiilor conţine de 20 de ori mai multe specii diferite decât enumerarea lui. Ca sǎ nu mai vorbim de milioanele de specii de insecte. Cetaceele sunt ca. 23 de specii din toate genurile.

731 Caşalotul nu este balenǎ, aşa cum nici balena ucigaşǎ (orca) nu este, sau delfinul. Dacǎ balena cu înotǎtoare dorsalǎ este în realitate balena pilot, atunci nici aceasta nu este balenǎ. Pentru cpt. Scoresby dar nu numai, o explicaţie necesarǎ: balenele fac parte din subordinul Mysticeti iar delfinul, orca etc din Odontoceti (balene cu dinţi adevǎraţi). O altǎ diferenţǎ, probabil cunoscutǎ celor implicaţi, este cǎ Mysticeti au douǎ "nǎri" în timp ce Odontoceti doar una.

732 Frédéric Cuvier (28.6.1773 – 24.7.1838) a fost un zoolog francez, fratele mai mic al lui Georges Cuvier636. Printre alte activitǎţi, el a fost şi Şeful Menajeriei Muzeului de Istorie Naturalǎ din Paris (1804-1838), membru al Royal Society din 1835 şi coautor, împreunǎ cu Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, a Istoriei naturale a mamiferelor (4 volume, 1819–1842).

733 Herman Melville (1.8.1819 – 28.9.1891) a cunoscut poate balenele doar pentru cǎ a cǎlǎtorit un pic pe mare (doar 6 ani, între 1841 şi 1847), dar n-a fǎcut parte niciodatǎ din echipajul vreunei baleniere. Confuzia provine poate şi de la faptul cǎ Melville a scris multe povestioare despre marinǎrie şi voiaje maritime, inclusiv celebra Moby Dick. Dar nu e prima datǎ când autorul ne citeazǎ din opere literare, ca din tratate de ştiinţǎ.

160

compus din zece vagoane... Cînd deschide gura ei uriaşǎ, poate intra şi o şalupǎ întreagǎ... Balena e animalul cel mai mare din cîte existǎ734. Elefanţii par simple jucarii pe lîngǎ acest mamifer uriaş."

Vǎ daţi acum seama de mǎrimea ei? E cît o casǎ cu trei etaje. O matahalǎ, un adevǎrat monstru. Despre alte specii se spune cǎ sunt mai lungi, mai mari734.

În zilele lui Banks735 şi Salander736, naturaliştii lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria cǎ unele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m)737. Naturalistul francez Lacépède738

în cartea sa "Istoria balenelor" la pag. 3 spune cǎ balena adevǎratǎ are 100 metri lungime.

Leviatanul739, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nǎrile lui, ca dintr-un cazan care fierbe, strǎnuturile lui fac sǎ strǎluceascǎ lumina; iar cînd coboarǎ în adînc, face sǎ clocoteascǎ fundul mǎrii ca un cazan; monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui.

Falca de jos e lungǎ de 5 - 6 metri şi o are de multe ori lǎsatǎ în jos, deci umblǎ cu gura deschisǎ. Herman Mellvile733, cînd face descrierea gurii, a cavitǎţii interioare, în cartea sa "Moby Dick", la pag. 413 spune: "Alunecam acum în gurǎ pe aceastǎ buzǎ, ca pe un topogan. Pe cinstea mea, dacǎ aş fi la mackinaw, aş crede cǎ mǎ aflu în interiorul unui Wag-Wam indian. Dumnezeule! Ǎsta sǎ fie drumul pe care apucase Iona?

"Acoperişul e la o înǎlţime de 12 picioare (3 metri şi jumǎtate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcǎ ar fi o boltǎ... într-adevǎr gura balenei adevǎrate poate sǎ adǎposteascǎ 2 mese de whist în jurul cǎrora jucǎtorii sǎ stea comozi..."

În ce priveşte gîtul, balenele se deosebesc mult unele de altele. Unele au gîtul strîmt de tot, altele au gîtul larg încît pot înghiţi un om, nu în lungime, ci stînd în picioare, ba chiar şi un cal. Acum, din moment ce balenele au aşa proporţii uriaşe, cît o casǎ cu trei etaje, sǎ fie de mirare cǎ Iona a fost înghiţit de un monstru marin740? În Alabama a fost dezgropatǎ o balenǎ, cine ştie din ce vremuri, care

734 Balena albastrǎ (Balaenoptera musculus) este animalul cel mai mare care a trǎit vreodatǎ pe pǎmânt, de 2 x

mai mare chiar decât cel mai mare dinozaur (Argentinosaurus).Afirmaţia din paragraful urmǎtor este deci un alt exemplu de mistificare "creştineascǎ", autorul reuşind sǎ se contrazicǎ singur. Dar sǎ-l iertǎm, şi de data asta, chiar dacǎ nu-i prima abatere.

735 Sir Joseph Banks (13.2.1743 – 19.6.1820), naturalist, botanist şi patron al ştiinţei de origine englezǎ. A luat parte la prima expediţie a lui Cook (1768-1771). Preşedinte al Royal Society (funcţie deţinutǎ 24 de ani, record în materie), şi cavaler din 1781.

736 Daniel Carlsson Solander (Daniel Charles Solander, 19.2.1733 – 16.5.1782), naturalist suedez şi fiu de rector luteran. Elev al lui Linné668. În 1768, Solander a fost angajat de Banks735 ca, împreunǎ cu colegul sǎu, Dr. Herman Spöring, sǎ-l însoţeascǎ în prima expediţie a lui Cook. Dupǎ întoarcere, Solander a devenit secretarul personal al lui Banks, unde a şi locuit.

737 Când anume (Cook a trǎit în sec. XVIII), cum se numeşte acest danez şi unde a scris aşa ceva?738 Bernard-Germain-Étienne de La Ville-sur-Illon, conte de Lacépède sau La Cépède (26.12.1756 –

6.10.1825) a fost un naturalist francez. N-a scris nici el vreo istorie a balenelor, ci a participat la continuarea Istoriei Naturale a lui Buffon, cu capitolele/tratatele Histoire des quadrupèdes, ovipares et des serpents (2 volume, 1788–1789) şi Histoire naturelle des reptiles (1789).

739 Leviathanul este pomenit în Psalmul 73:14-15. Tradus ca balaur în versiunea ortodoxǎ. De remarcat cǎ acest animal uriaş a fost dat de Dumnezeu ca mâncare popoarelor deşertului, deci cam greu de imaginat cǎ Dumnezeu l-ar fi vânat în mare şi cǎrat pe uscat în mijlocul deşertului, când avea la dispoziţie manǎ, suficient de hrǎnitoare pentru a sǎtura sute de mii de oameni timp de 40 de ani.

740 Nu faptul cǎ a fost înghiţit a fost criticat, deşi şi acesta a fost un punct pe ordinea de zi, ci mai ales povestea sa întreagǎ. Secole mai târziu, baronul de Munchhausen povestea lucruri asemǎnǎtoare, dar el nu avea girul bisericii şi nici nu putea pretinde cǎ era profet. A rǎmas doar un mincinos de rând, n-a putut accede la profet.

161

avea 22 metri lungime şi un caşalot de 33 metri lungime. Oare mai poate fi întrebarea cum a încǎput Iona în stomacul peştelui? Dacǎ cavitatea gurii e ca o camerǎ înaltǎ de 3 metri şi jumǎtate, atunci cît e stomacul? Cǎci ştiut este cǎ întotdeauna stomacul depǎşeşte cu mult cavitatea gurii. Dacǎ animalul e cît o casǎ cu trei etaje, stomacul este mai mare ca o camerǎ. Oare într-un aşa stomac nu poate sǎ adǎposteascǎ un om de furia nebunaticǎ a valurilor741? Desigur cǎ poate. Din punct de vedere anatomic, istorisirea lui Iona poate fi adevǎratǎ.

Sǎ trecem acum la cercetarea istoricǎ. Au fost oare cazuri asemǎnǎtoare cu al lui Iona? Se poate ca în Marea Mediteranǎ sǎ fi existat balene? Se poate ca ceea ce a înghiţit o balenǎ, sǎ fie dat afarǎ? Iatǎcîteva întrebǎri la care voi cǎuta sǎ rǎspund cu date istorice.

În scurgerea vremii au fost mai multe cazuri asemǎnǎtoare cu al lui Iona.

Relatǎrile confirma cǎ anumite balene au înghiţit nu numai oameni, ci şi alte animale de proporţii mult mai mari.

Un caz s-a petrecut în iunie 1912. Cǎpitanul C. H. Thompson din Miami, Florida, a zǎrit un monstru marin, în care au înfipt cinci harpoane şi au tras 151 gloanţe. Monstrul a fost doborît numai dupǎ o luptǎ de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfǎrîmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Cînd a fost despicat, au gǎsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise742.

Animalul era aproximativ de zece ori mai greu ca Iona.

Frank Bullen743, în cartea sa "Cǎlǎtoriile caşalotului", relateazǎ cum în stomacul unei balene a fost gǎsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri jumǎtate).

Omul are 1,65-1,75 m înǎlţime. Deci rechinul era aproape cît trei oameni şi se afla în stomacul balenei.

Dacǎ balena, dupǎ spusele unora, nu poate înghiţi un ban, eu îi întreb: pe unde a intrat animalul de 700 kg şi rechinul acesta în stomacul balenei? În stomacul altei balene a fost gǎsit un cal întreg. Cum oare l-a înghiţit cu tot cu copite? Nu-i aşa cǎ dupǎ pǎrerea unora trebuia sǎ se înnece cu o singurǎ copitǎ? Concluzia logica este cǎ pe gîtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea sǎ fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alǎturea.

741 Cred cǎ orice om ar prefera furia valurilor unui stomac de chit, oricât de credincios ar fi el, şi pe bunǎ

dreptate!742 Ce animal era acela?

Oricum povestea cǎpitanului Charles Thompson din Miami a fost cap de afiş multǎ vreme, pentru cǎ acesta a pescuit cel mai mare peşte din istoria localitǎţii Pigeon Key (1 iunie 1912). Era vorba despre un rechin-balenǎ (Rhinodon typus, cel mai mare rechin cunoscut şi totodatǎ cel mai mare peşte, având pânǎ la 12 mlungime şi putând atinge 15 tone, deşi cel mai mare exemplar capturat, în 1947, avea ca. 13 m şi cântǎrea ca. 22 tone, un animal complet inofensiv, care se hrǎneşte exclusiv cu plancton şi vietǎţi mici). Articolul din ziar preciza aceleaşi date furnizate de cǎtre autor. Rechinul avea 38 ft şi cântǎrea 26594 livre. A fost nevoie de 5 harpoane şi peste 100 de gloanţe timp de 39 de ore pentru a "rǎpune" monstrul. Nu s-a distrus nici o corabie în acest proces. Rechinul a fost apoi transportat la Miami şi împǎiat pentru a fi plimbat ca trofeu prin ţarǎ. A fost distrus de foc în 1922. 38 de picioare înseamnǎ ceva sub 12 m. Iar animalul tocmai înghiţit poate fi masa de plancton semidigerat.

743 Frank Thomas Bullen (5.4.1857-1.3.1915) a fost un romancier britanic care a scris multe povestiri despre mare, printre care şi The Cruise of the Cachalot (1906), unde Cachalot era numele balenierei pe care a navigat. A cǎlǎtorit pe mare între 1869 şi 1883.Pasajul respectiv se gǎseşte în cap. 22, unde este vorba de un caşalot, nu de o balenǎ.

162

Şi încǎ un caz foarte grǎitor. El a fost redat în revista francezǎ "Cosmos" din febr. 1891744, în felul urmǎtor: "În luna februarie 1891, balenierul "Star of the East" a dat drumul la douǎ bǎrci de prins balene, cu scopul sǎ prindǎ o balenǎ uriaşǎ Pott. Balena fu urmǎritǎ, atacatǎ şi rǎnitǎ de moarte cu harpoanele. În zvîrcolirile agoniei ei, gigantica balenǎ lovi cu coada una din barci şi o sfǎrîmǎ în bucǎţi. Marinarii furǎ aruncaţi în mare. Toţi furǎ pescuiţi, afarǎ de doi. Dupǎ un timp, unul fu gǎsit mort, dar al doilea, pe nume James Bartley, nu putu fi gǎsit.

Dupǎ ce balena îşi pierdu sîngele, fu trasǎ cu lanţul şi legatǎ de corabie. Apoi începurǎ munca." Au muncit în ziua cînd au prins-o, o parte din noapte şi a doua zi. Revista istoriseşte cum au înlǎturat întîi stratul de grǎsime, cum au despicat-o, iar cînd au ajuns la stomac şi au vrut sǎ-l ridice pe puntea corabiei, au observat anumite convulsii. Ei crezurǎ cǎ aceste tresǎriri se datoresc muşchilor încǎ calzi.

Cînd desfǎcurǎ marele stomac, au observat în el petece de haine şi mai jos gǎsirǎ un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrǎcǎmintea lui de piele era zdrenţuitǎ, iar pielea corpului sǎu pǎrea o piele în toiul tǎbǎcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. El nu era mort, mai respira şi inima îi bǎtea încet, dar normal, plǎmînii îi erau neatinşi, dar era inconştient. Dupǎ jumǎtate ceas se trezi din leşin. Astfel, dupǎ 36 ore, cît a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţǎ.

Vestitul profesor de Ştiinţe Naturale Jubin745, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscǎtor al balenelor Pott, aflînd despre aceastǎ aventurǎ a pescarului englez James Bartley, a zis: "Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenǎ Pott, cǎci aceastǎ stǎpînǎ a mǎrii, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gurǎ care cînd e deschisǎ, e de mǎrimea unei porţi înalte, aşa cum se gǎsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, dupǎ noile cercetǎri, pot încǎpea 6 oameni. Circumferinţa pîntecului ei mǎsoarǎ 9 - 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung circa de 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptǎ închipuire de mǎrimea la care poate ajunge o aşa gurǎ uriaşǎ cînd se deschide."

"Coada acestui uriaş e latǎ de 5 metri. E deosebit de însemnat faptul cǎ balena Pott, din specia cǎreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai

744 Dacǎ este vorba despre revista Cosmos, atunci data este de 4 aprilie 1896. Alte jurnale care au publicat

ştirea au fost:Yarmouth Mercury, 22.08.1891, p. 8. Man in a Whale's Stomach. - ştirea originalǎNew York World 12.04.1896 A Modern Jonah Proves his Story. - a doua ştire.Journal des débats, politiques et littéraires - 16.01. şi 12.03.1896 în paginile 1-2, articolul Revue des sciences de Henri de Parville.Le cosmos: Revue des sciences et de leurs applications 23 n.s. (7.03.1896), p. 420-421, articolul lui Pierre Courbet La baleine de Jonas et le cachalot de la 'Princesse-Alice'.Literary Digest - (4.04.1896), p. 681-682, articolul Could the Whale have Swallowed Jonah? - traducerea articolului lui CourbetThe New York Times - 22.11.1896 care în pagina 16 citeazǎ un articol din The Mercury of South Yarmouth, Anglia, octombrie 1891. Ca o parantezǎ, ziarul şi oraşul nu existǎ şi n-au existat vreodatǎ, în schimb o ştire asemǎnǎtoare, vezi nota 746, în Yarmouth Independent, iunie 1891.The New York Times - suite de mici articole în 17.11.1896 (p. 4, col 6-7), 25.11.1896 (p. 4, col. 5-6), 24.11.1896 (p. 8, col. 5).

745 Louis Marie Adolphe Olivier Édouard Joubin (27.1.1861 - 24.4.1935). A avut catedra de zoologie, specialitatea moluşte, la Muzeul de ştiinţe naturale între 1917-1931, deşi a început catedra din 1903 (s-a împǎrţit din 1917). Este extrem de interesant de ce tocmai acest Joubin şi-a dat cu pǎrerea, când puteam s-o avem pe cea a lui Émile Trouessart, şeful catedrei de zoologie (animale şi pǎsǎri - care includea şi subcatedra de cetacee) din acea perioadǎ (1906-1926) sau pe cea a predecesorilor sǎi, Alphonse Milne-Edwards (1876-1900) sau Émile Oustalet (1900 - 1906).

163

dinţi scurţi şi aşezaţi la distanţǎ între ei. La balenele mai bǎtrîne, chiar şi aceştia lipsesc, cǎci cad cutimpul."

Cazul acesta al lui James Bartley confirmǎ cǎ relatarea lui Iona este adevǎratǎ746.

746 Hoax. Povestea spune cǎ "Star of the East" (Steaua rǎsǎritului) vâna balene prin zona insulelor Falkland (Malvine). Balena a fost vǎzutǎ, harponatǎ, dar balena a reuşit sǎ distrugǎ una dintre bǎrcile de harponaj. Doi oameni din acea barcǎ au cǎzut în apǎ, unul s-a înecat, celǎlat, James Bartley, a dispǎrut. În cele din urmǎ balena a fost prinsǎ şi ancoratǎ lângǎ vas pentru tranşare. Dupǎ o zi şi-o noapte de tranşare, s-au apropiat de stomacul balenei abia a doua zi. Atunci au observat semne de viaţǎ în stomacul balenei. L-au tǎiat şi l-au gǎsit acolo pe Bartley, oarecum atacat de acizii gastrici, fǎrǎ cunoştinţǎ, dar viu. A fost spǎlat cu apǎ de mare, l-au pus în cabina cǎpitanului şi dupǎ câteva sǎptǎmâni de odihnǎ a revenit la meseria sa.Alte poveşti prezintǎ şi explicaţia lui Bartley, care ar fi susţinut cǎ ar fi fost aruncat în aer de lovitura de coadǎ şi înghiţit de monstru. Desigur cǎ putea sǎ respire, dar cǎ era extrem de cald acolo. Unele poveşti duc imaginaţia pânǎ la capǎt: acest marinar ar fi fost complet atacat de stomacul balenei şi ar fi avut o culoare a pielii albǎ (albǎstruie dupǎ alte surse) pânǎ la sfârşitul vieţii sale.Circulând atâtea poveşti, profesorul Edward B. Davis de la Messiah College din Grantham, Pennsylvania, a cǎutat sǎ descopere singur adevǎrul, desigur în speranţa unei confirmǎri biblice. El a citit tot ce s-a scris, dar a şi cǎutat personal sǎ verifice datele indicate. A descoperit cǎ a existat într-adevǎr un vas "Star of the East" (de fapt au fost 3, dar douǎ dintre ele aveau doar 20 tone), care a avut într-adevǎr un cǎpitan John B. Killian. Acest vas mergea din Londra spre Wellington (Noua Zeelandǎ) cu escalǎ la New York (nu era balenierǎ ci o simplǎ navǎ-cargo). A cǎutat şi în arhiva Royal College of Surgeons dupǎ vreun raport medical al vreunui spital britanic care l-ar fi tratat pe Bartley pentru arsuri provocate de stomacul balenei, dar nu s-a dovedit a fi concludent (adicǎ n-a gǎsit nimic; la fel de neconcludente s-au dovedit şi cǎutǎrile dupǎ The Lancet şi British Medical Journal). Mai mult, fişa de echipaj nu pomenea numele lui Bartley în acel voiaj. A descoperit chiar şi scrisoarea soţiei cǎpitanului, publicatǎ încǎ din 1907 în The Expository Times, ca rǎspuns al unui cititor, scrisoare care afirma clar cǎ soţia l-a însoţit mereu pe cǎpitan în voiajurile sale şi cǎ acesta nu a pierdut niciodatǎ vreun om din echipaj, clasând ştirea ca pe o poveste pescǎreascǎ. Se presupune cǎ povestea ar fi apǎrut în urma unei ştiri locale apǎrute în ziarul din Great Yarnmouth (estul Angliei). Articolul din 1891 spunea povestea unei rechin (care e peşte, rechinul-balenǎ, Rhinodon typus742) care s-ar fi apropiat de ţǎrmul sǎtucului Gorleston (din imediata apropiere de Great Yarnmouth) şi care, dupǎ ce a fost vânatǎ de localnici cu bǎrcile de pescuit, ar fi eşuat pe mal. Acestǎ balenǎ a devenit celebritatea locului.E.B. Davis şi-a publicat rezultatele cercetǎrii în The American Scientific Affiliation, în 1991.O altǎ poveste a apǎrut în 1925 şi reluatǎ în anii urmǎtori în diverse alte publicaţii. Iatǎ extrasul din Wonderful World, articolul din 1925, în original:In the Literary Digest we noticed an account of an English sailor who was swallowed by a gigantic Rhinodon [i.e., a whale shark] in the English Channel. Briefly, the account stated that in the attempt to harpoon one of these monstrous sharks this sailor fell overboard, and before he could be picked up again, the shark, feeding, turned and engulfed him. His horrified friends made so much outcry that they frightened the fish, and it sounded and disappeared.The entire trawler fleet put out to hunt the fish down, and forty-eight hours after the incident occurred the fish was sighted and slain with a one-pound deck-gun. The winches on the trawlers were too light to haul up the body of the mighty denizen of the deep, so they towed the carcass to the shore and opened it, to give the body of their friend Christian burial. But when the shark was opened, they were amazed to find the man unconscious but alive! He was rushed to the hospital, where he was found to be suffering from shock alone, and a few hours later was discharged as being physically fit. The account concluded by saying that the man was on exhibit in a London Museum at a shilling admittance fee; being advertised as "The Jonah of the Twentieth Century."We corresponded with our representatives in London, and shortly afterward received corroboration of this incident, and last year had the privilege of meeting this man in person. His physical appearance was odd, in that his entire body was devoid of hair, and odd patches of a yellowish-brown color covered his entire skin.Observaţii:Un om inconştient nu se zbate.În stomacul balenei nu existǎ aer suficient pentru ca un om sǎ trǎiascǎ 24/36/48 de ore (se ştie cǎ omul poate trǎi fǎrǎ aer maxim 5 minute - aceştia fiind culegǎtorii de perle).Omul nu poate trǎi fǎrǎ piele, dacǎ mai mult de 40% din suprafaţa pielii este distrusǎ, acesta va muri, indiferent de tratament (doar un transplant de piele îl poate salva). În burta chitului practic toatǎ suprafaţa pielii ajunge în contact cu acidul.

164

2. Au existat monştri marini în Mediterana?

Unii ridicǎ obiecţia: "Dar Iona nu a fost înghiţit în apele Nordului sau ale Pacificului, unde se gǎsesc balene, ci în Marea Mediteranǎ, unde nu sunt balene."

Da, e adevǎrat cǎ Iona a fost înghiţit în Marea Mediteranǎ şi e adevǎrat cǎ aici nu prea trǎiesc balene. Dar dupǎ cum orice regulǎ îşi are excepţiile ei, tot aşa s-au constatat excepţii şi de balene în Mediterana. Dau cîteva cazuri:

În secolul al şaselea, pe vremea împǎratului Iustinian471 şi a generalului Belizarie747, la Constantinopol, un judecǎtor creştin a scris o carte, un fel de istorie a timpului sau, de o deosebitǎ valoare. În aceastǎistorie, el pomeneşte cǎ în Propontida sau Marea Marmara din apropierea oraşului, a fost prins un monstru, care în mai bine de 50 de ani sfǎrîmase multe corabii în acele ape748.

Herman Mellvile în „Moby Dick” la pag. 263 spune cǎ şi el a avut aceleaşi îndoieli cu privire la prezenţa balenelor în Mediterana şi continua: "Dar cercetǎri mai tîrzii mi-au dovedit nu de mult cǎ în timpurile moderne au fost cazuri izolate cînd caşalotul s-a arǎtat în Mediterana."

Iar pe coastele de nord ale Africii, comandorul Davis a gǎsit scheletul unui caşalot. Deci şi pe vremea lui Iona, Mediterana putea sǎ gǎzduiascǎ un asemenea monstru marin.

3. A putut fi dat afarǎ de peşte?

"Dar cum s-a putut sǎ fie dat afarǎ?" - obiecteazǎ alţii.

În capitolul 2 din cartea lui Iona ni se spune cum el s-a pocǎit în pîntecele peştelui şi cum peştele, la porunca lui Dumnezeu, "a vǎrsat pe Iona pe pǎmînt."

E posibil aşa ceva? De unde am putea şti noi, care n-am avut de-a face cu balenele? Desigur trebuie sǎ-i întrebǎm pe cei ce au fǎcut studii şi cercetǎri speciale asupra vieţii acestor monştri marini.

Balenele au sistem digestiv care digerǎ relativ repede mâncarea.Spǎlatul rǎnilor deschise (se presupune cǎ ar fi fost atacat de sucul gastric) cu apǎ de mare (sǎratǎ) este de neimaginat.

747 Flavius Belisarius (505? – 565), cel mai mare general din imperiul bizantin şi unul dintre cei mai aclamaţi generali din istorie. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât Belisarius n-a primit aproape deloc sprijinul împǎratului în acţiunile sale. A fost mâna dreaptǎ a lui Iustinian I471 în încercarea sa de a recuceri imperiul roman de vest. Nǎscut undeva în Bulgaria, a devenit cetǎţean roman, apoi bodyguardul lui Iustin I. Noul împǎrat, Iustinian I l-a propulsat direct în fruntea armatelor în 527, când Iustin I a murit. În cursul rebeliunii din 532, care ameninţa detronarea împǎratului, Belisarius a înecat-o în sânge (genocidul de la hipodrom). A luptat contra vandalilor, a ostrogoţilor, a perşilor şi chiar a bulgarilor (559 en). 3 ani mai târziu, Belisarius aştepta verdictul judecǎtorilor sub acuzaţia de înaltǎ trǎdare (se pare cǎ "prietenul" şi secretarul sǎu, Procopius din Caesarea, autorul Istoriei secrete (Anekdota), ar fi judecat procesul), fiind condamnat şi întemniţat. O legendǎ din Evul mediu susţine cǎ Iustinian ar fi ordonat scoaterea ochilor lui Belisarius, pentru a-l destina carierei de cerşetor (date obolum Belisario).

748 Fǎrǎ nume, fǎrǎ referinţe, ce ne putem aştepta....Dar era o carte celebrǎ, de referinţǎ!

165

Frank Bullen749, în cartea sa "Cǎlǎtoria caşalotului", ne dǎ luminǎ şi în privinţa aceasta. El spune: "Balena cînd moare, adesea vomeazǎ conţinutul stomacului sǎu. Odatǎ una a vǎrsat o masǎ de carne de vreo doi metri şi jumǎtate. Nu se mai ştia ce animal a fost, dar era o mare masǎ de carne."750

Acum, dacǎ aceasta a putut vǎrsa ceva de doi metri şi jumǎtate, oare nu s-a putut petrece la fel cu Iona, care era ceva mai mic? Deci, relatarea lui Iona nu e absurdǎ. Dacǎ s-au petrecut alte cazuri asemǎnǎtoare şi acesta rǎmîne valabil.

4. S-a putut sǎ scape viu din sucul gastric?

Aceasta e o altǎ întrebare care pare destul de grea. Dar cum a scǎpat pescarul James Bartley din sucul gastric? Îi dau aici mǎrturia lui: "Ţin minte foarte bine momentul cînd balena m-a aruncat în aer. Apoi cǎzînd, am fost înghiţit şi m-am gǎsit închis într-un canal moale şi alunecos, ale cǎrui contracţii m-au forţat în jos. În fine, am ajuns într-un sac mare... Încǎ tot mai puteam respira. Apucai cu mîinile în jurul meu, totul era moale şi cleios. În toiul sforţǎrilor pe care le fǎcui pentru a mǎ elibera din situaţia ciudatǎ, îmi pierdui cunoştinţa...".

Cum a scǎpat din sucul gastric nici el nu ştie. Fapt este cǎ a scǎpat. Tot aşa a scǎpat şi Iona. Pe James Bartley, sucul gastric nu l-a stricat decît la pielea feţei.

Pielea şi-a pierdut culoarea, devenise palǎ, ca de om mort. Dar în altǎ privinţǎ nu i-a dǎunat cu nimic sucul gastric. Digestia în stomacul mare al balenei se pare cǎ se face într-o perioadǎ mult mai lungǎ. Probabil şi faptul cǎ înghite prada fǎrǎ s-o mestece în dinţi, fǎrǎ s-o omoare, contribuie la întîrzierea digerǎrii.

Pricina de tǎgǎduire a adevǎrului Bibliei cu privire la cazul lui Iona este spulberatǎ. Conformaţia giganticǎ a acestor monştri marini, precum şi cazuri asemǎnǎtoare petrecute, confirmǎ cele scrise despre Iona.

Revista "The Prairie Overcomer"751 din Alberta, Canada, în numǎrul din lunie 1972, la pag. 253, relata cum Marina Statelor Unite a eliberat din captivitate o balenǎ surǎ numitǎ "Gigi" în greutate de 7 tone şi lungime de vreo 8 metri şi jum. Balena a fost prinsǎ cînd era doar de cîteva sǎptǎmîni şi a fost crescutǎîn California, pentru studii. Înainte de eliberare, pe spinarea ei a fost cusut un pachet cu aparate ce emit radio semnale. Acestea vor indica timp de 9 luni locul unde se aflǎ, precum şi anumite acţiuni ale ei. Dupǎ aceasta cusǎturile se vor deteriora şi micǎ platformǎ cu ustensile va pluti la suprafaţǎ spre a fi recuperatǎ.

Dacǎ oamenii pot şti timp de 9 luni unde se afla Gigi şi ce face, oare nu pot ei înţelege cǎ Dumnezeu, Creatorul, a putut pregǎti un peşte mare care sǎ-l înghitǎ pe Iona, cǎ a poruncit acestuia sǎ-l ducǎ şi sǎ-l

749 Este de compǎtimit autorul, în cruciada sa pierdutǎ. Se foloseşte de romane (Frank Bullen743 e scriitor nu

naturalist) dându-le girul autenticitǎţii unor articole ştiinţifice. De ce nu l-a întrebat pe Cousteau, care era activ în 1966? Sau pe alţi oameni de ştiinţǎ competenţi? De preferinţǎ vii în 1966...

750 Iona a fost vǎrsat nevǎtǎmat. Biblia nu precizeazǎ pe care extremitate a sistemului digestiv.751 Publicaţie baptistǎ, editatǎ în Three Hills, Alberta, Canada. Nu ne trebuia o revistǎ evanghelicǎ pentru a ne

spune ceea ce ştiam deja: localizarea animalelor prin radio, o revistǎ ştiinţificǎ era mult mai de crezare, mai ales acum, dupǎ ce am desconspirat câteva "braşoave" apǎrute în astfel de reviste, destinate unui public probabil incult şi neobişnuit sǎ gândescǎ singur, dar mândru de credinţa lui.Dumnezeu însǎ pare a nu totdeauna la curent cu faptele supuşilor sǎi. Un exemplu scurt din Facerea 3:8-9 într-o grǎdinǎ relativ micǎ comparativ cu Pǎmântul de azi, Adam reuşeşte sǎ se ascundǎ de creatorul lui.

166

verse pe uscat? Oare e ceva imposibil pentru Dumnezeu? Fǎrǎ Dumnezeu nu putem înţelege Biblia, ea pare absurdǎ. Cu Dumnezeu o putem înţelege şi e minunatǎ.

Iona a vrut sǎ fugǎ departe de faţa Domnului şi printr-o experienţǎ înspǎimîntǎtoare, a trebuit sǎ înveţe cǎ e imposibil aşa ceva. Chiar şi în inima mǎrii, Dumnezeu e în stare sǎ te urmǎreascǎ. Iona a fost neascultǎtor şi merita pedeapsa cu moartea752, dar pentru omul care îşi recunoaşte vina, Dumnezeu arepregǎtit un mijloc de scǎpare. În pîntecele peştelui, şi groaza şi dorul de a scǎpa, îl determinǎ pe Iona sǎapeleze la Dumnezeul pe care n-a fost gata sǎ-L asculte.

Cînd n-a mai fost mîna omeneascǎ, care sǎ-l poatǎ izbǎvi, a strigat dupǎ mîna dumnezeiascǎ. Şi strigarea lui n-a fost în zadar. La porunca lui Dumnezeu, peştele s-a dovedit mai ascultǎtor ca proorocul şi a devenit un fel de submarin, care l-a salvat din valurile ce l-ar fi înecat şi l-a dus teafǎr la uscat. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de care şi monştrii ascultǎ. Cu mult mai mult meritǎ sǎ fie ascultat de noi care cunoaştem dragostea Lui753. Şi Iona cel salvat a fost gata sǎ- L asculte.

Fie ascultarea noastrǎ dovada cǎ am fost salvaţi, iar adevǎrul Bibliei sǎ-l facem de cunoscut multor suflete, care, ca şi locuitorii Ninivei, sǎ se întoarcǎ la Dumnezeu.

-----------

5. Coloratul oilor - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte754

6. Carnivorele - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte755

7. Liliecii, pǎsǎri care nu sunt pǎsǎri - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte756

8. Iepurii care rumegǎ - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte757

9. Animale dispǎrute - capitol care nu existǎ în aceastǎ carte758

752 Pentru ce trebuia pedepsit cu moartea Iona? Ne întoarcem iarǎşi la vremurile inchiziţiei?753 În iubirea sa fǎrǎ seamǎn, Dumnezeu dorea sǎ omoare tot echipajul pentru a-l pedepsi pe Iona pentru o

faptǎ imaginarǎ. De fapt, aşa cum toatǎ lumea şi-a dat seama, povestea lui Iona, scurtǎ şi relativ concisǎ, a avut doar un singur scop: sǎ arate evreului de rând cǎ nu poate scǎpa de mânia lui Dumnezeu (a se citi aici mânia preoţilor), dar cǎ va putea fi iertat dacǎ va face penitenţe.Sǎ ne aducem aminte de bunǎtatea şi de dreapta judecatǎ a lui Dumnezeu în Facerea 9:21-27 când Ham a greşit dar pedepsit a fost Canaan (logic, la urma urmei, evreii, care se trag din Sem, trebuiau sǎ ocupe Canaanul ca stǎpâni, nu ca egali).

754 Geneza 30:25-43 ne explicǎ ce uşor pot fi colorate blǎnurile oilor şi caprelor, desigur fǎrǎ inginerie geneticǎ sau evoluţionism, ci numai printr-o dietǎ corespunzǎtoare.Dar şi mai interesantǎ e pilda moralǎ de corectitudine pe care ne-o dǎ din nou Iacov, ştiţi care, fratele lui Esau, acela înşelat atât de dreptul primul nǎscut cât şi de binecuvântarea tatǎlui lor, Isaac.

755 Facerea 1:29-30 impune voinţa lui Dumnezeu ca deopotrivǎ oamenii şi animalele sǎ fie vegetarieni. Aparent, majoritatea membrilor ambelor grupuri nu respectǎ acest ordin. În Facerea 9:3 Dumnezeu se rǎzgândeşte şi le dǎ voie sǎ mǎnânce ce vor muşchii lor, iar 2 cǎrţi mai încolo, Dumnezeu se rǎzgândeşte din nou, şi listeazǎ în Leviticul (cu preluare şi în Deuteronom) ce e voie şi ce nu. Dumnezeu ne aratǎ din nou ce bun cunoscǎtor este, în special al lumii create de el.

756 Leviticul 11:13 şi 19, la fel şi Deuteronomul 14:11 şi 18.757 Iepurii şi iepurii de casǎ rumegǎ, conform Deuteronomului 14:7 şi Leviticului 11:5-6.758 Leviathanul, Psalmi 73:14-15 şi Isaia 27:1. Unicornul, Isaia 34:7, Deuteronomul 33:17. Balaurul de Nil Isaia

27:1. Melcii care se topesc (traduşi deseori ca cearǎ) Psalmi 57:8

167

VII. MǍRTURIA MATEMATICII

Aici voi da o altǎ mǎrturie cǎ Biblia este adevǎratǎ, aceea a MATEMATICII.

Matematica face parte dintre ştiinţele pure, exacte. Aici nu merge pe presupuneri, pe ghicite sau la nimerealǎ. Aici doi cu doi fac patru şi aceasta e valabil şi pentru omul cel mai simplu cît şi pentru savantul cel mai învǎţat. Deci e ceva precis.

Eu aş vrea sǎ probǎm adevǎrul Bibliei cu ajutorul matematicii. În alte cuvinte, sǎ punem Biblia sub rigla de calcul. Dacǎ corespunde, înseamnǎ cǎ e adevǎratǎ, dacǎ nu corespunde, înseamnǎ cǎ nu e adevǎratǎ. Am putea lua mai multe texte, dar spaţiul nu ne permite, de aceea mǎ voi rezuma doar la unul, la cel din Geneza 6759.

Astǎzi nu se mai discutǎ chestiunea potopului760. Atît tǎbliţele vechi descifrate, cît şi sǎpǎturile arheologice, precum şi toate cercetǎrile ştiinţifice moderne, au confirmat cǎ a existat potopul. Cine mai cautǎ sǎ-l tǎgǎduiascǎ, nu aratǎ prin aceasta decît propria sa ignoranţǎ.

Existenţa potopului am tratat-o cînd am dat mǎrturia arheologiei. De aceea aici nu voi mai insista asupra lui. Chiar şi revistele de popularizare a ştiinţei, publicǎ articole care confirmǎ cǎ a existat potopul. Astfel revista "Ştiinţǎ şi Tehnicǎ" publicǎ sub semnǎtura lui Ion Paşa articolul: "Izvoarele unei legende," în care spune: "O veche zicǎtoare româneascǎ afirmǎ cǎ de unde nu e foc, nu iese fum.... Experienţa multi-milenarǎ a poporului l-a învǎţat, cǎ chiar în cele mai fabuloase mituri, moştenite tradiţional din vechi generaţii, încǎ se ascunde un grǎunte de adevǎr. Nu pot fi deci surprinzǎtoare nici cercetǎrile oamenilor de ştiinţǎ, care cautǎ fundamentǎri istorice ale unor legende biblice."

"Iar dintre acestea, un interes cu totul deosebit a stîrnit povestirea despre potopul lui Noe." Articolul e mai lung şi în el se recunoaşte cǎ a existat potopul, dar se încearcǎ a se tǎgǎdui inspiraţia divinǎ a Bibliei, într-un mod fin. E o chestiune care, dacǎ nu eşti atent, îţi scapǎ.

Se afirmǎ cǎ Moise ar fi scris relatarea potopului, inspirat de scrierile caldeene. Ori afirmaţia aceasta e o piramidǎ cu susul în jos, n-are temelie. Ea are tendinţa vǎditǎ de a rǎsturna inspiraţia divinǎ a Scripturilor, de a le coborî la nivelul unor simple scrieri. Deci, dacǎ nu se mai poate pune la îndoialǎpotopul, se încearcǎ a se pune la îndoialǎ Biblia, care scrie despre potop761.

Scriitorul cautǎ a arǎta cǎ izvoarele Bibliei nu sunt în revelaţia divinǎ, ci în vechile scrieri ale babilonienilor, ale sumerienilor. Pricepeţi diferenţa aceasta?

759 Dar hai sǎ-l luǎm pe cel din 3 Regi 7:23 (reluatǎ în 2 Cronici 4:2), unde un bazin rotund cu diametrul de 10

coţi avea circumferinţa de 30 de coţi, iarǎ nu de 10π, adicǎ 31,4159 coţi. Ce mi-e jumǎtate de metru acolo?N-am rezistat ispitei de a nu prezenta aici un extract dintr-un forum biblic ce explica acest "adevǎr". În original: "Very easy. You are talking about the value of Pi. That is actually 3 not 3.14....... The digits after the decimal forms a geometric series and it will converge to the value zero. So, 3.14.....=3.00=3. Nobody still calculated the precise value of Pi. In future they will and apply advenced Mathematics to prove the value of Pi=3".

760 Oho, şi încǎ cum! Descoperiri din cele mai recente aduc noi şi noi dovezi cǎ un potop global nu a existat înainte de 110 - 120000 de ani, dar unii pseudocercetǎtori încǎ se mai încǎpǎţâneazǎ sǎ susţinǎ contrariul, evident cu citate din biblie. Vezi toate notele de subsol de la capitolul respectiv.

761 Perfect obiectiv! Informaţiile ştiinţifice care "confirmǎ" Biblia sunt perfect acceptate, chiar dacǎ sunt rezultate obţinute în secolele trecute (maxim 1946, vezi nota 717), ca urmare a unor teorii depǎşite. Dar informaţiile corecte sunt ori trecute sub tǎcere, ori criticate, de multe ori prin sofisme şi raţionamente false.

168

De altfel, Moise nu a fost prin Babilon ca sǎ poatǎ copia vechile scrieri ale acestora. El s-a nǎscut şi a crescut în Egipt762. E adevǎrat cǎ cǎrţile Bibliei au fost scrise în mai multe perioade istorice, sub civilizaţii diferite. Totuşi un lucru e clar în legǎturǎ cu Biblia. Scriitorii ei, în scrierea mesajului lor, n-au fost influenţaţi de civilizaţiile în care au trǎit763. De exemplu: "Moise a învǎţat toatǎ înţelepciunea egiptenilor". Înţelepciunea Egiptului din acea vreme sau mai bine zis oamenii de ştiinţǎ susţineau anumite lucruri. În legǎturǎ cu antropologia, ei susţineau evoluţionismul. Spuneau cǎ oamenii se trag din anumiţi viermi, care s-au format în mîlul Nilului764.

Gǎsiţi la Moise ceva de felul acesta? Nimic. El spune clar cǎ omul e creat de Dumnezeu765, dupǎ chipul şi asemǎnarea Sa766.

De aici reiese cǎ Moise nu s-a lǎsat înfluenţat de înţelepciunea Egiptului. La fel în ce priveşte astronomia. Savanţii Egiptului presupuneau cǎ soarele e un mare glob de cristal, care primeşte lumina de la pǎmîntul nostru şi el, fiind de cristal, reflecteazǎ. Moise ne vorbeşte despre soare, dar nimic din ceea ce susţineau egiptenii, ci spune cǎ aşa a fost creat de Dumnezeu, ca sǎ fie luminator.

Dacǎ Moise ar fi scris ceva din ceea ce spuneau savanţii veacului sǎu, astǎzi ar rîde cei necredincioşi de Biblie, cǎ uite ce aberaţii spune Biblia, fiindcǎ noi astǎzi ştim clar cǎ nu soarele primeşte luminǎ din partea pǎmîntului, ci pǎmîntul primeşte luminǎ din partea soarelui, exact aşa cum spune Moise767.

Dar nu numai Moise, ci şi ceilalţi scriitori nu s-au lǎsat înfluenţaţi de concepţiile veacului lor768. Oteorie a caldeenilor susţinea cǎ pǎmîntul e o creaturǎ vie, cǎ pomii şi plantele nu sunt altceva decît ceea

762 Conform bibliei. Mulţi cercetǎtori precum şi unii rabini contestǎ acest lucru. A nu se confunda Egiptul antic cu

Egiptul de azi (Siria a fǎcut multǎ vreme parte din Egiptul antic).763 Toţi exegeţii bibliei susţin exact contrariul. Ei au reconstituit pânǎ şi cronologia scrierii diverselor pǎrţi din

biblie pe baza acestor fapte. De altfel, de la vechile civilizaţii care au înconjurat triburile nomade de evrei avem urme ale existenţei lor: teorii matematice şi astronomice de la sumerieni (o civilizaţie foarte avansatǎ chiar şi pentru vremurile actuale), diverse obiceiuri preluate tot de la ei prin intermediul babilonienilor (împǎrţirea orelor şi minutelor în pǎrţi de câte 60 de unitǎţi), primele legi scrise de la babilonieni, temple şi palate impresionante de la fenicieni/canaaniţi/filisteni/hitiţi etc, piramide colosale, temple fantastice, ştiinţǎ cât încape de la egipteni, astronomie, filozofie şi matematicǎ de la greci şi câte şi mai câte. Ce ne-au lǎsat evreii: o carte plinǎ de contradicţii şi absurditǎţi, pilde imorale, şi mai violentǎ chiar decât cultul lui Baal, atât de criticat în biblie? Aşa-zis-ul templu al lui Solomon, care a fost construit de fenicieni, şi grajdurile lui Solomon (de fapt al lui Ahab, care puteau ţine doar ca. 4000 de cai - în condiţiile în care vecinii lor aveau zeci de mii de cǎlǎreţi?)? Nimic n-au adus bun aceste triburi, ba dimpotrivǎ, au adus intoleranţa religioasǎ şi absurditatea la rang de lege inamovibilǎ.

764 Autorul trebuie sǎ mai citeascǎ şi singur, nu sǎ ia de bune materialele primite de la misionarii americani. Egiptenii aveau un zeu, cu cap de berbec, numit Khnum, care era olar şi crea oamenii şi vietǎţile din lut. Mi se pare numai mie sau şi în biblie omul a fost fǎcut din lut? În legendele precolumbiene ale mexicanilor, omul era fǎcut din lut. La fel credeau şi melanezienii. Latinii chiar numeau omul homo pentru cǎ provenea din humus, adicǎ din pǎmânt.

765 La plural, domnule autor, de cǎtre Dumnezei dupǎ chipul şi asemǎnarea lor. Parcǎ Biblia zice de un singur Dumnezeu, acela care a creat lumea. Oricum, dacǎ tot ne întoarcem la original, Elohim înseamnǎ Dumnezei. Şi numai Adam a fost creat dupǎ chipul şi asemǎnarea lor, Eva fiind creatǎ abia ulterior, la protestele lui Adam cǎ este singur în vreme ce celelalte animale aveau toate câte o soaţǎ.Dumnezeul unic, Yahwe, a apǎrut în timpul captivitǎţii babiloniene, preoţii folosindu-se şi de acest prilej pentru a distruge sau aranja documentele.

766 Vezi nota 684. Ce sex avea Dumnezeu?767 Moise mai spune cǎ şi Luna dǎ luminǎ, sǎ nu uitǎm asta domnule autor. Hai sǎ nu mai selectǎm doar ceea

ce ne place din biblie.768 Fals. Exegeţii bibliei sunt absolut convinşi de faptul cǎ scriitorii bibliei au preluat cunoştinţele vecinilor

(sumerieni, babilonieni, egipteni, mai nou greci şi romani) existente în perioada de timp când a fost scrisǎ cartea respectivǎ. Dar şi mai haios, diverse concepţii contradictorii sunt preluate simultan în cǎrţile

169

ce e pǎrul pe capul omului, iar noi oamenii şi vieţuitoarele suntem puricii şi pǎduchii pǎmîntului, aşa cum sunt paraziţii pe cîine769.

Vǎ rog, gǎsiţi undeva în Biblie împrumutatǎ aceastǎ idee? Nu, nicǎieri. A fost un Ezechiel, un Daniel şi alţii care au trǎit în pǎrţile Caldeii, dar nu au împrumutat teoria aceasta, ci au lǎsat-o caldeeenilor.La babilonieni, în istoria creaţiei înscrisǎ pe tǎbliţe, se spune cǎ zeul principal Marduc, într-o zi a prins pe monstrul haosului numit Tiamat şi l-a omorît. Dupǎ ce l-a omorît, l-a cǎlcat în picioare şi l-a cǎlcat atîta pînǎ ce monstrul s-a lǎţit770.

Dupǎ ce l-a lǎţit, zeul Marduc nu a vrut sǎ lase pustiu cadavrul acesta, ci l-a populat cu vieţuitoare, cu oameni, plante şi copaci. Deci pǎmîntul nostru n-ar fi altceva decît cadavrul lǎţit al monstrului haos. Se vede cǎ ei nu ştiau cǎ totuşi e rotund, nu e lǎţit.

Acum luaţi Biblia şi cercetaţi-o din scoarţǎ-n scoarţǎ. Gǎsiţi aşa ceva în ea?771

Nu, nicǎieri. Nimeni nu a împrumutat o aşa ştiinţǎ a Babilonului, ci le-a lǎsat-o lor. De aceea vǎ întreb: din moment ce n-au împrumutat alte concepţii de bazǎ, cum de credeţi cǎ istorisirea potopului a împrumutat-o Moise?772

Noi vom cauta sǎ cercetǎm cu ajutorul matematicii, spre a vedea dacǎ relatarea biblicǎ e cea adevǎratǎsau descrierile sumerienilor, ale caldeeenilor.

Între aceste descrieri ale potopului existǎ multe asemǎnǎri, dar existǎ şi deosebiri de ordin matematic. Toate vorbesc de un potop de apǎ, de o corabie, de salvarea a 8 persoane773 şi a vieţuitoarelor. Deosebirea e în dimensiunile corabiei. Aici matematica îşi are cuvîntul, calculele se pot verifica.

compozite (adicǎ colaje de texte diferite - gen Psalmi) sau în cele "reeditate" (colaje de profeţii şi ameninţǎri - gen Iov).

769 O imagine deosebit de plasticǎ şi de sugestivǎ, care reprezintǎ exact situaţia de astǎzi, în care omul sufocǎ planeta cu reizduuri, chimicale, gaze cu efect de serǎ şi consumǎ resursele planetei într-un ritm accelerat, ducând-o la "moarte".

770 Oarecum inexact: Marduk l-a tǎiat pe Tiamat în douǎ pǎrţi, din care a creat cerul şi Pǎmântul.La fel şi Dumnezeu a despǎrţit cerurile de ape, apoi pǎmântul de ape şamd. Descrierea se gǎseşte în cartea 1 a lui Berossus23 şi este pǎstratǎ fragmentar de Eusebius810 şi Syncellus. Berossus23 îl numeşte Thalatth pe Tiamat şi Bel pe Marduk. Tot dupǎ Berossus23, monstrul marin Oannes a destǎinuit, imediat dupǎ creaţie, oamenilor toatǎ cunoaşterea.

771 Vezi notele 566ff de la demonstraţia cǎ Pǎmântul este rotund. În biblie nu se spune din ce e fǎcut Pǎmântul, dar şi el a fost populat cu animale şi plante, apoi cu oameni.

772 Ba au preluat mult. Oricum, ideea cǎ Dumnezeu a fost supǎrat de oameni şi i-a pedepsit, era prea folositoare pentru a o lǎsa din mânǎ. În diverse forme, ideea aceasta strǎbate biblia de la un capǎt la altul.Sǎ nu uitǎm cǎ legenda potopului era deja veche în vremea lui Ghilgameş, atât de veche încât fusese aproape uitatǎ, iar Ghilgameş a domnit în jurul anului 2700 îen, pe când potopul biblic este plasat la exact 937 de ani (Facerea 11:10-27, dar pot fi între 926-937 ani) de la naşterea lui Avraam care este plasat convenţional pe la 1800 îen. Este greu de crezut cǎ cei ca. 37 de ani puteau sǎ facǎ un cataclism complet uitat. Aşadar, chiar dacǎ povestea potopului ar fi fost de origine divinǎ (adicǎ iudeo-creştinǎ) şi s-ar fi petrecut în ca. 2737 îen şi n-ar fi fost scrisǎ prima datǎ de Moise prin ca. 1450-1200 îen, tot n-ar fi fost mai veche decât legenda sumerianǎ. Ştim cǎ autorul care a scris o carte poate da în judecatǎ pe plagiator, pentru cǎ este la mintea cocoşului cǎ un plagiat se poate face doar dacǎ originalul existǎ deja. Cine este plagiatorul în acest caz?

773 Biblia nu spune de 8 persoane, ci de Noe, fii sǎi, soţia sa şi soţiile fiilor. Noe avea 3 fii: Sem, Ham şi Iafet, dar numǎrul soţiilor nu este pomenit şi este doar presupus a fi egal cu cel al fiilor. 8 în total.

170

Dimensiunile corabiei lui Noe se gǎsesc arǎtate în Geneza 6:15: "Iatǎ cum s-o faci: corabia sǎ aibǎ 300 coţi în lungime, 50 coţi în lǎţime şi 30 în înǎlţime774."

Celelalte relatǎri în legǎturǎ cu potopul nu dau dimensiunile corabiei, afarǎ de una care dǎ dimensiuni: lungimea şi lǎţimea de 400 picioare, deci o corabie de formǎ pǎtratǎ. Care e adevǎratǎ: descrierea caldeeanǎ sau cea a lui Moise?

De la început ţin sǎ spun cǎ Moise nu a fost inginer de construcţii navale ca sǎ ştie sǎ formuleze el dimensiunile775. Se pare cǎ n-a fost marinar decît la vîrsta de 3 luni, cînd a fost pus în coşuleţul uns cu lut şi pus între trestiile Nilului. Atît a fǎcut şi el navigaţie.

Nici Noe nu a fost priceput în dimensionarea corǎbiilor. El nu a trǎit la mare776.

Cetatea Fara, unde se spune cǎ a trǎit şi şi-a fǎcut corabia, e sus pe valea Mesopotamiei777. Nici Noe, nici Moise nu pretind sǎ se fi priceput la dimensionarea unei corǎbii, ci afirmǎ cǎ Domnul a poruncit cît sǎ-i fie dimensiunile778.

Cei ce aţi vǎzut pe un inginer arhitect întocmind un plan, aţi observat cǎ trebuie sǎ facǎ calcule peste calcule. Şi ţineţi seama cǎ o casǎ se clǎdeşte pe pǎmînt solid. Pentru toate grinzile şi coarnele el trebuie sǎ facǎ calcule de rezistenţa materialului, altfel i se prǎbuşeşte lucrarea. Şi dacǎ la casele pe pǎmînt se cer calcule, apoi mult mai multe calcule precise se cer la planurile de construcţii navale. Acolo ai de-a face cu stihiile naturii, cu dezlǎnţuirea furtunilor nǎpraznice. Dacǎ corabia lui Noe n-ar fi avut dimensiuni bine calculate, prǎpǎdul s-ar fi ales de ea.

774 300 coţi = ca. 135 m, 30 coţi = ca. 13,5 m iar 50 coţi = ca. 15 m. La aceste dimensiuni doar 4 elefanţi, 4

rinoceri şi 4 hipopotami (nu 7 perechi ci doar 2) ar fi ocupat aproape toatǎ arca, cu furaje pentru 2-3 zile.Una dintre cele mai trǎsnite teorii, a unui doctor (PhD) în nu se ştie ce domeniu, pe nume Bert Thomson, a rezolvat simplu dimensiunile arcǎi, motivând, cf. Genezei 6:4, cum cǎ oamenii de atunci erau uriaşi şi un cot de-al lor putea fi mult mai mare decât cel al unui om obişnuit. Reamintim cǎ uriaşii s-ar fi nǎscut din împreunarea fiilor lui Dumnezeu (chiar, cine sunt aceştia? noi ştim doar 2: Isus şi Satana1041) cu fiicele oamenilor (probabil descendentele lui Adam, deşi biblia nu ne spune decât cǎ Eva a nǎscut doar 3 copii (bǎieţi): Cain, Abel, Set; originea altor femei, de exemplu a soţiei lui Cain, nu ne sunt lǎmurite, decât foarte vag, Facerea 5:4); prin comparaţie, familia lui Noe ar fi trebuit sǎ fie normalǎ ca dimensiuni, pentru cǎ se trag direct din Adam, chiar dacǎ conform a 2 genealogii diferite (Facerea capitolele 5 şi 4), şi nu din uriaşi sau urmaşii acestora.De altfel, multe explicaţii sunt cel puţin bizare şi se bazeazǎ pe scrieri recente ale lui Petru, alţi apostoli, Faptele apostolilor, personaje care n-au trǎit pe vremea aceea şi care doar au interpetat Vechiul testament, fǎrǎ a aduce informaţii noi, dintr-o altǎ sursǎ. Sau pe savanţii din secolele trecute, care în viaţa lor n-au vǎzut o grǎdinǎ zoologicǎ în stare de funcţionare pentru cǎ nu exista aşa ceva pe vremea lor.

775 Iarǎşi sofism: nu Moise trebuia sǎ ştie dimensiunile ci Noe, doar el a construit-o, şi asta cu cel puţin 1500 de ani în urmǎ. Sau vrea cumva autorul sǎ ne spunǎ cǎ potopul lui Noe a fost inventat de Moise?

776 Dar pe malurile Eufratului, un fluviu ca Dunǎrea noastrǎ de mare. Vezi nota urmǎtoare.777 Shurrupak - identificat cu Fara. Oricum, Shurrupak a fost cândva oraş la malul unei ape, se presupune cǎ

Eufratul şi-a schimbat albia (pe vechea albie se mai aflau Kish şi Nippur). Peste tot în lume, oraşele şi satele sunt construite pe marginea unei ape - sǎ fi fǎcut 3 oraşe de o importanţǎ capitalǎ (toate au fost reşedinţe de imperii) excepţie?În biblie nu se pomeneşte însǎ locul unde a trǎit Noe. Nu ştiu atunci cum de este atât de sigur autorul cǎ Noe a trǎit în Fara, la urma urmei, potopul biblic nu a fost copiat dupǎ cel sumerian.

778 Şi nu numai: corabia trebuia sǎ fie din lemn de salcâm (unii contestǎ specificitatea tipului de lemn) şi smolitǎ. Mai trebuia sǎ aibǎ 3 încǎperi ordonate pe verticalǎ.

171

Inginerul T. Tauth, cercetǎtor ştiinţific la Academia R.S.R. Bucureşti spune cǎ potopul a fost un fel de cataclizm cu furtuni nǎpraznice. Cum ar fi putut face faţǎ la uraganele potopului, dacǎ corabia lui Noenu ar fi fost bine dimensionatǎ?779

De aceea sǎ punem ceea ce spune Biblia sub rigla de calcul şi sǎ vedem dacǎ dimensiunile ei corespund cerinţelor.

Ziarul "Dagbladet" din Danemarca a publicat un articol de o deosebitǎ importanţǎ în problema noastrǎ780." Un inginer numit Vogt fǎcuse o corabie, nu prea mare ca dimensiuni şi de o formǎ curioasǎ. Avea 30 picioare lungime, 5 picioare lǎţime şi 3 picioare înǎlţime. Dupǎ ce terminase corabia, ea a stîrnit multǎ vîlvǎ şi unul din redactorii ziarului Dagbladet s-a dus sǎ facǎ o anchetǎ cu privire la corabia aceasta de tip nou. Iatǎ relatarea lui:"Curtea Regalǎ de construcţii navale a terminat de curînd construirea unei corǎbii remarcabile. Ea e de 30 picioare lungime, de 5 picioare lǎţime si 3 picioare înǎlţime, cu margini piezişe, mult asemǎnǎtoare acoperişului unei case. Ea este o noua corabie a lui Noe, construitǎ dupǎ planul Dlui Ing. Vogt, speselefiind suportate de "Fundaţia Charles Bery"781.

"Informaţia urmǎtoare privind corabia şi motivul pentru care a construit-o, ne-a fost pusǎ la dispoziţie de constructorul ei Dl. Vogt, binecunoscutul inginer şi inventator."

Iatǎ acum cuvintele lui: "Ştiţi cǎ am fost angajat de cîţiva ani pentru experienţe de navigaţie. În cursul experienţelor, cea mai mare importanţǎ era obţinerea de cele mai bune proporţii la dimensiunile vaselor. Atenţia mea a fost atrasǎ de nişte cifre gǎsite în Biblie la Geneza 6:15, dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru construcţia corabiei. Remarcabilul lucru ce se poate spune despre aceste dimensiuni, este cǎ dupǎ mii de ani de experienţe în ce priveşte arta construcţiilor de corǎbii, ele sunt încǎproporţiile ideale pentru construcţia unei mari corǎbii782.

779 Nu are importanţǎ ce spune inginerul Tauth sau altul. Conteazǎ ce scrie în biblie. Ea este cuvântul lui

Dumnezeu, nu cuvântul lui Tauth.780 31 august 1904. Iatǎ articolul în original:

"I dessa dagar har örlogsvarvets båtbyggeri avslutat byggandet av en märklig fartygsmodell, den är 30.fot lång, 5 fot bred och 3 fot hög och liknar, med sina sluttande sidor, mest ett hustak.Det är en ny Noas ark, utförd efter en ritning av ingenjör Vogt, vartill Carlsbergs-bryggeriets kulturfond betäckt kostnaderna.""Ni vet, att jag i åratal sysselsatt mig med experiment beträffande sjöfarten. Under dessa experiment, då det var av stor betydelse att arbeta med de bästa relationstal av fartygens dimensioner, fästes min uppmärksamhet av några mått i Bibeln. Det var i 1 Mos. 6:15 där Noa får Herrens befallning att bygga en ark, och vilkens dimensioner bestämmes till 450 fot lång, 75 fot bred och 45 fot hög.(Enligt vårt mått: 145 m lång, 24 m bred och 14,5 m hög. Kapacitet 45.000 ton. Titanic, den stora atlantångaren som gick under 1912, hade en kapacitet av 45.300 ton.) Det märkvärdiga med dessa huvuddimensioner är, att de efter vår tusenåriga erfarenhet på skeppsbyggnadsområdet måste anses vara fullkomligheten av ett stort skepps proportioner. Det hör nämligen till teknikens svåraste uppgifter att riktigt beräkna dimensionerna. Säkerligen har otaliga fartyg kantrat på grund av att huvuddimensionerna varit oriktigt beräknade.Förre överrabbinen i Köpenhamn, professor Simonsson, har sagt mig, att han vid forskandet i texten i 1 Mosebok måste antaga, att arken hade formen av en trekant i genomskärning. Genom detta antagande kommer vi tvärt igenom alla svårigheter med avseende å styrka och sjöduglighet, då det inte kan givas ett fartyg bättre utrustat för att motstå vågsvallet än ett trekantigt."

781 Carlsburg Fund.782 Cu toate acestea, nici o corabie mare nu se fabricǎ dupǎ aceste dimensiuni (ca sǎ aibǎ aceastǎ formǎ).

Aparent, inginerii adevǎraţi au observat instabilitatea acestei forme. Ei, spre deosebire de Noe, nu au ca ajutor forţa divinǎ.

172

"Una din cele mai mari dificultǎţi este aceea a determinǎrii dimensiunilor corecte şi proporţionale. Cu cît se mǎreşte lungimea unei corabii, cu atît se liniştesc mişcǎrile ei în mare, dar în acelaşi timp tǎria ei proporţionatǎ descreşte în mod aproape de necrezut. Dacǎ proporţiile unei corabii vor fi mǎrite de zeceori, greutatea pǎrţii din urmǎ va apǎsa peste partea centralǎ, mǎrind de 10000 de ori tendinţa de a o rupe în douǎ, în timp ce puterea de rezistenţǎ la presiune a materialului este numai de 1000 de ori mai mare783. Fǎrǎ îndoialǎ cǎ multe corǎbii au fost pierdute, numai pentru cǎ dimensiunile lor n-au fost precis proporţionate.

"Profesorul Simosen, primul şef rabin din Copenhaga, m-a informat cǎ studiind în originalul ebraic textul amintit din Genezǎ, a ajuns la concluzia cǎ secţiunea transversalǎ a corabiei era triunghiularǎ. Aceasta a clarificat dintrodatǎ toate dificultǎţile în ceea ce priveşte tǎria corabiei de a rezista în mare,pentru cǎ nu este posibil sǎ construieşti o corabie cu o formǎ mai bunǎ decît forma triunghiularǎ, pentru a rezista loviturilor pe care le primeşte de la valuri784.

"Sunt convins cǎ dacǎ am da celui mai mare inginer din lume sarcina de a construi o corabie tot atît de mare şi tot atît de simplu construitǎ, ca şi corabia lui Noe, pentru a pluti cît mai liniştit pe mare, el n-ar putea face o corabie mai bunǎ785.

Opinia mea este cǎ arca lui Noe este o capodoperǎ, cînd ne gîndim la raţiunea ei de a fi."

Redactorul de ziar, cînd a auzit cǎ primul şef rabin din Copenhaga i-a dat amǎnuntul acesta, s-a dus la el şi i-a spus: "Am auzit cǎ Dvs. aţi dat inginerului Vogt ideea cǎ corabia lui Noe ar fi fost triungiularǎ."

Şi Prof. Simosen a zis: "Exact". Este scris cǎ Domnul a zis cǎtre Noe: "Vei sfîrşi deasupra într-un cot"786. Eu am înţeles cǎ marginile mergeau pieziş una spre alta pînǎ la un cot de punctul unde trebuiau sǎ se întîlneascǎ. Cu alte cuvinte, am înţeles cǎ forma ei era triunghiularǎ, avînd bazǎ şi douǎ laturi. Desigur, eu sunt necunoscǎtor în arta construirii corǎbiilor, dar Dl. Vogt spunea cǎ este imposibil sǎ-ţi imaginezi o forma mai bunǎ, mai potrivitǎ pentru o corabie destinatǎ scopului acela."787

783 Atunci de ce inginerul M. Vogt a construit-o de 10x mai micǎ?

Vezi şi nota 788, unde se demonstreazǎ o aiurealǎ pe baza unui model de 10x mai mic decât "originalul".784 Forma perfectǎ pentru o navǎ supusǎ şocurilor este de sferǎ. Sfera este modul de organizare cel mai

compact şi deci cu stabilitatea cea mai mare. Natura ne oferǎ cele mai bune exemple: picǎtura de ulei plutind într-un lichid cu aceeaşi densitate, picǎtura de ploaie (este puţin alungitǎ din cauza frecǎrii cu aerul), planetele, stelele, chiar ouǎle peştilor (icre), amfibienilor, reptilelor şi pǎsǎrilor, tot ceea ce trebuie sǎ reziste are formǎ sfericǎ. Submarinele de mare adâncime sunt sferice, bǎrcile de salvare ar fi fost şi ele sferice dacǎ n-ar fi trebuit sǎ menţinǎ o anumitǎ direcţie, ele sunt deci cilindrice.

785 Pǎi, decât sǎ se îngroape bani cu nemiluita în materiale de propagandǎ, n-ar fi mai bine sǎ se construiascǎ o arcǎ dupǎ modelul biblic al lui Vogt? Problema de care s-ar lovi ar fi însǎ cea descrisǎ cu sinceritate în paragraful ce are ataşat nota de subsol 783 şi care este cunoscutǎ tuturor constructorilor de nave. Apoi ar putea fi încǎrcatǎ cu predicatori convinşi de teoria lor şi probatǎ într-o cǎlǎtorie în jurul Europei (şi testatǎ în golful Biscaya, cu încǎrcǎturǎ cu tot). Atunci nimeni n-ar putea sǎ cârteascǎ. Dar ştiu ei predicatorii ce ştiu!

786 În biblia ortodoxǎ stǎ scris altceva, Facerea 6:14-16.787 Ce pǎcat cǎ inginerii de astǎzi nu aplicǎ aceste cunoştinţe la crearea de noi nave tip cargo. Dimpotrivǎ, se

pare cǎ toţi preferǎ sǎ facǎ navele cu triunghiul în jos - pǎgânii!!!Oricum, nu trebuie uitat cǎ arca nu ar fi plutit pe o mare liniştitǎ, aşa cum dovedeau calculele ipotetice ale lui Vogt, ci pe una agitatǎ, cu tunete, fulgere şi ploi torenţiale. Pe o altfel de vreme, corabia s-ar fi întors, normal, pe partea de maximǎ stabilitate, aceea cu vârful triunghiului în jos (de fapt asta e forma de rezistenţǎ a navelor oceanice, cea care permite pǎstrarea poziţiei verticale). Chila alungitǎ în jos conferǎ o stabilitate extrem de bunǎ unei nave, de aceea navele oceanice au acest profil, pe când cele fluviale au fundul plat pentru a putea naviga şi în ape puţin adânci, unde, evident, problema de furtuni apocaliptice nu se pune.

173

Deci un specialist în construcţiile navale, un om care în viaţa lui a lucrat calcule peste calcule, cînd a ajuns la versetul acesta din Geneza s-a oprit, l-a calculat şi chiar mai mult, ajutat de o asociaţie, a cǎutat sǎ-l probeze practic. A fǎcut prototipul corabiei lui Noe, reducînd dimensiunile din Biblie de 10 ori788. De altfel, el pentru aceasta fusese angajat, ca sǎ gǎseascǎ dimensiunile cele mai potrivite. Şi dupǎspusele lui, calculele nu puteau fi mai bune nici chiar azi, dupǎ o ştiinţǎ aşa de avansatǎ în domeniul acesta. El spune cǎ cel mai iscusit inginer de azi n-ar reuşi sǎ dea alte dimensiuni unei aşa corǎbii, decît cele date în Biblie789.

Şi mai trebuie spus cǎ toate vasele sunt fǎcute sǎ aibǎ înclinare negativǎ, adicǎ se lǎţesc pentru a micşoraputerea de lovire a valurilor şi a nu permite scurgerea apei aduse de acestea înǎuntru.

788 Vezi explicaţia lui Vogt 3 pasaje mai sus, unde se spune cǎ modelele mai mari suferǎ mai mult decât cele mici sub acţiunea forţelor. Dacǎ dorea sǎ realizeze o copie a arcǎi, de ce n-a fǎcut-o la dimensiunile originale, de 300/30/50 coţi?Cea mai mare navǎ construitǎ în întregime din lemn a fost Wyoming (a nu se confunda cu USS Wyoming sau cu alte vase cu acelaşi nume), un shooner cu 6 catarge. A fost terminatǎ în 14.12.1909. Din cauza formei alungite, vezi dimensiunile mai jos, nu era absolut deloc stabilǎ la furtuni, în general în ape agitate, din cauza cǎrora, de fapt, s-a şi scufundat (24.3.1924), în ciuda faptului cǎ au fost folosite la construcţia ei cele mai avansate tehnologii ale vremii. Ca dimensiuni, Wyoming avea 329,5 picioare în lungime (100 m), 50 picioare şi 1" în lǎţime (15,3 m) şi o înǎlţime (a corpului) de 30 de picioare şi 5" (9,27 m), aceste dimensiuni permiţându-i sǎ care 3036,21 tone (cu atât a fost înregistratǎ).Mai jos o listǎ (Top 5) cu cele mai mari nave de lemn confirmate de cǎtre istorie:

Rochambeau 1865-1874 115 m

Construitǎ ca USS Dunderberg în 2.3.1865 (începutǎ în 10.1862 pentru Rǎzboiul civil), conţinea multe pǎrţi metalice, dar a fost cea mai lungǎ navǎ esenţialmente construitǎ din lemn. A fost refuzatǎ de US Navy în 9.1866 şi vândutǎ francezilor în 1867. A fost demontatǎ în 1874.

Barja lui Caligula ca. 37 en 104 m

Urmele ei au fost descoperite cu ocazia construirii aeroportului da Vinci. Se presupune cǎ a servit la aducerea obeliscului din piaţa Sf. Petru din Roma tocmai din Egipt. Constituie acum fundaţia unui far.

Pretoria 1900-1905 103 mBarjǎ construitǎ pe 26.7.1900 pentru transport pe Marile

lacuri. S-a scufundat în urma unei furtuni. Putea cǎra 5000 t minereu.

HMS Orlando / Mersey 1858-1871/1875 102,1 m

Vase gemene. Au avut nenumǎrate probleme de structurǎ şi au fost demontate la scurt timp dupǎ aceea. Aveau ca. 5700 t încǎrcǎturǎ. Cele mai mari vase de lemn englezeşti.

Great Republic 1853-1872 100,4 m Cel mai mare clipper din lemn. A fost abandonatǎ.Pe locul 6 vine Wyoming cu exact 100 m lungime.Se observǎ problemele majore pe care le au navele de lemn, completa instabilitate şi problemele din timpul furtunilor. Majoritatea navelor au fost scufundate în urma unor furtuni de 3-10 zile, dar Tauth şi biblia susţin cǎ nave şi mai mari (ca. 137 -150 m cât ar avea arca) au putut supravieţui cel puţin 40 de zile infernului unor ape care vin de sus dar şi de jos.Douǎ nave mitice se bat la egalitate cu arca lui Noe, una este vasul chinezesc al tezaurului, construit în sec. XV îen, şi care ar fi avut cel puţin 400 picioare (120+ m) şi trirema greceascǎ Tessarakonteres, construitǎ în ca. 200 îen, şi menţionatǎ atât de Athaeneaus cât şi de Plutarh1087 (în Viaţa lui Demetrios). Ultima este citatǎ în World Guiness Book of Record ca deţinând recordul mondial la lungime a unei nave propulsate de forţa oamenilor (echipaj de 400, 4000 de vâslaşi, 2850 soldaţi).

789 Sǎ nu uitǎm scopul arcǎi: aceea de a salva o familie şi dobitoacele existente pe Pǎmânt (Facerea 6:18-20). Numai cine n-a lucrat la Zoo poate înghiţi faza cu toate animalele: numai greutatea a 2 elefanţi, a 2 rinoceri şi a 2 hipopotami (ca un mic exemplu) poate scufunda o astfel de navǎ. Plus cantitatea uriaşǎ de nutreţ necesarǎ numai acestor 6 animale. Dar au fost câte 2 din fiecare specie. Ori n-au încǎput toate şi atunci fie Dumnezeu a creat altele fie au evoluat din puţinele existente, ori corabia a fost imens de mare.Iar corǎbii care sunt mai mari decât arca lui Noe, aşa cum am pricepe noi dimensiunile din biblie, se fac de

174

În povestirile frigiene, în legǎturǎ cu potopul, printre altele, se povesteşte cǎ Enoh neîncetat ar fi îndemnat oamenii de pe vremea lui sǎ se întoarcǎ la Dumnezeu cǎ are sǎ vinǎ potopul. Şi din cauzǎ cǎoamenii nu voiau sǎ urmeze îndemnurile lui, Enoh mereu plîngea.

Tot în Frigia s-a gǎsit o veche monedǎ, care purta pe ea gravatǎ o corabie în formǎ triunghiularǎ, aşa cum spunea rabinul şef din Copenhaga, iar pe margine se pot citi douǎ litere în frigiana veche: N şi O, deci e vorba de Noe790. Fie cǎ numele Noe în frigianǎ era numai din douǎ litere, fie cǎ a treia literǎ este ştearsǎ, moneda fiind roasǎ de vremuri. Deci forma corǎbiei este confirmatǎ şi de arheologie.

În timp ce celelalte istorisiri ale potopului sunt lipsite de dimensiuni sau una indicǎ forma pǎtratǎ, care nu poate fi practicǎ, specialiştii791, care au folosit rigla de calcul, au spus cǎ corabia indicatǎ de Genezǎare dimensiunile ideale. Cum atunci unii pot spune cǎ Moise şi-a cules relatarea sa din scrierile sumeriene şi caldeene792? Da, cunoaştem motivul. Omul în perversitatea lui, a fost gata sǎ spunǎ orice în scopul de a tǎgǎdui şi discredita Cuvîntul lui Dumnezeu793.

Întrucît tǎbliţele sumeriene şi caldeene nu dau aceste date privitoare la dimensiunea corabiei, iar Moise şi Noe n-au fost ingineri de construcţii navale şi totuşi dimensiunile date în Biblie sunt constatate ca ideale, reiese clar cǎ ele sunt din inspiraţie divinǎ. Numai cel Preaînalt, care a calculat toate în mod precis, putea sǎ dea robului Sǎu, pe care voia sǎ-l cruţe de prǎpǎd794, aşa dimensiuni precise.

P.A.M. Dirac795, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat "Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii", publicat în "Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii", spune: "Existǎ o altǎ linie pe care poate evolua gîndirea teoreticǎ. Se pare cǎ una din proprietǎţile fundamentale ale naturii constǎ în faptul, cǎlegile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedǎ atîta eficacitate şi eleganţǎ, încît pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gîndirii matematice. Aţi putea sǎ mǎ întrebaţi: de ce este natura alcǎtuitǎ tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu sǎ fim de acord cu aceasta. Poate cǎ descriind aceastǎ situaţie, am putea spune cǎ DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASǍ şi cǎ atunci cînd a construit universul s-a folosit de o matematicǎ extrem de complicatǎ. Slabele noastre încercǎri în domeniul matematicii ne dauposibilitatea de a înţelege numai o pǎrticicǎ a universului, întrucît continuǎm sǎ dezvoltǎm matematica tot mai departe, putem nǎdǎjdui sǎ înţelegem mai bine universul."

cel puţin 100 de ani, şi plutesc bine-merci fǎrǎ probleme chiar pe marea cea mai agitatǎ.Iar azi trebuie înţeles ca fiind 1904, nu 1966 şi nici 2006.

790 Moneda este de negǎsit. Dar argumentul ţine la fraieri, pentru cǎ aceştia nu ştiu cǎ alfabetele din regiune nu conţineau decât consoane, nu şi vocale. Chiar autorul menţioneazǎ în treacǎt acest lucru, vezi paragraful conţinând nota de subsol 882. Noe se scrie în biblie ca נוח sau .נח

791 Care specialişti? Inginerul Vogt, care nu este de gǎsit nicǎieri (de bun ce este) în afarǎ de Dagbladed?792 Autorului, se pare, îi este complet necunoscutǎ noţiunea de roman istoric.793 În aceeaşi perversitate, oamenii "cucernici" au înrobit şi torturat milioane de alţi oameni, în numele unui

Dumnezeu atotputernic şi, mai ales, milostiv.Plus cǎ au şi falsificat întru acelaşi scop (vezi şi nota 704).

794 Una din teoriile predicatorilor este cǎ Noe ar fi putut strânge milioanele de animale în doar 7 zile (majoritatea se fac cǎ uitǎ de acest amǎnunt) doar cu ajutorul divin. Nu era mai simplu pentru Dumnezeu sǎ strângǎ toţi pǎcǎtoşii, definitiv mai puţini la numǎr decât animalele, într-o vale adâncǎ şi sǎ-i înece acolo, într-un potop local şi eficace? Cu ce au pǎcǎtuit sǎracele animale de au fost înecate odatǎ cu pǎcǎtoşii umani?

795 Paul Adrien Maurice Dirac (8.8.1902 – 20.10.1984) a fost un fizician englez, fondator al fizicii cuantice. Aîmpǎrţit premiul Nobel pentru fizicǎ în 1933 cu Erwin Schrödinger.

175

Împǎrtǎşim pǎrerea lui Dirac cǎ Dumnezeu este un matematician de foarte mare clasǎ şi doar El a putut da dimensiuni, care au trecut cu bine proba teoreticǎ a veacului nostru şi au trecut cu bine proba practicǎ, înfruntînd forţa uriaşǎ a valurilor nǎpraznice, dezlǎnţuite de urgia potopului. De aceea credemcǎ Biblia este de inspiraţie divinǎ. Şi aşa cum pentru Noe, ascultarea de Cuvîntul Domnului l-a scǎpat de pedeapsa divinǎ796, tot aşa azi, ascultarea de Cuvîntul Domnului ne face sǎ ne bucurǎm de mîntuirea Lui mare şi sǎ fim scutiţi de mînia viitoare. Toţi cei ce au fost împotrivitori sau nepǎsǎtori de Cuvîntul lui Dumnezeu; pe vremea lui Noe, s-au pierdut pe ei înşişi. Dv. din care faceţi parte: din cei ascultǎtori sau din cei neascultǎtori de Cuvîntul Sfînt?

Chiar dacǎ nu ascultaţi de Biblie, chiar dacǎ o tǎgǎduiţi, sǎ ştiţi cǎ ea totuşi este adevǎratǎ797 şi cînd se vor dezlǎnţui urgiile scrise în ea, veţi constata aceasta, dar atunci va fi prea tîrziu798. Ea spune: "Acum e vremea potrivitǎ, acum e ziua mîntuirii." De aceea este mult mai bine s-o ascultaţi acum.

796 Încǎ o datǎ este prezentǎ în biblie pilda ascultǎrii de Dumnezeu, altfel o pǎţeşti! Dar cred cǎ cititorul

perspicace s-a convins deja de acest lucru şi poate descoperi şi singur acest leitmotiv, mai ales la prooroci, dar şi în materialele de propagandǎ, cum ar fi acesta, vezi fraza urmǎtoare sau toate încheierile de capitol.

797 Pentru a vedea cum stǎ biblia cu matematica, recitiţi-o cu creionul în mânǎ şi calculaţi şi singuri anumite date:cât au domnit unii, câţi duşmani au omorât, câţi luptǎtori au avut etc. Surprizele sunt mari. Vezi nota 759.

798 Nu existǎ "prea târziu" în Biblie. Oricând putem sǎ ne ştergem pǎcatele, la urma urmei, asta-i menirea preotului sau a bisericii. Vǎ mai amintiţi de indulgenţele papale? Iar papa nu greşeşte, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pǎmânt.

176

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR

"Urarea de sǎnǎtate este scrisǎ cu mîna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolǎ; aşa scriu eu" 2 Tesaloniceni 3:17799.

"Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lǎsat-o în Troa la Carp, şi cǎrţile, mai ales pe cele de piele" 2 Timotei 4:13.

Cînd e vorba de BIBLIE şi mai ales de EVANGHELII, oamenii mereu nǎscocesc cîte un motiv, numai sǎ nu creadǎ.

Cu Vechiul Testament parcǎ s-ar mai împǎca, cǎci în mare parte e istorie, dar cu Noul Testament nu vor sǎ se împace. Ei nu vor mîntuirea şi vor cu orice chip sǎ împiedice şi pe alţii de la ea: De aceea cautǎ sǎ tǎgǎduiascǎ veridicitatea Noului Testament şi atacǎ în mod deschis manuscrisele Noului Testament.

1. Evangheliile sunt scrise de evanghelişti

Evangheliile nu ar fi scrise de evanghelişti, ci de alţii mult mai tîrziu, e o obiecţie ridicatǎ de unii necredincioşi800. Scrierea lor, spun aceştia s-a fǎcut nu mai devreme de cel de al doilea pǎtrar al secolului al II-ea, deci dupǎ anul 150.

Aceasta ar însemna cǎ trecuserǎ mai bine de 100 de ani de la toate cele întîmplate şi ce crezare poţi sǎmai acorzi atunci Evangheliilor?

Ceva mai mult. Aşa stînd lucrurile, însemneazǎ cǎ nu Matei a scris Evanghelia care-i poartǎ numele, cǎci el era mort pe vremea aceea, iar persoana care a scris-o ne minte, ascunzîndu-se dupǎ numele lui Matei. Şi la fel cu celelalte Evanghelii801.

Aceste afirmaţii sunt sǎmînţǎ de necredinţǎ, care la cei necunoscǎtori prinde şi provoacǎ îndoialǎ cu privire la adevǎrul Sfintelor Scripturi802.

799 Este de altfel singura epistolǎ astfel semnatǎ, deşi forma "salut cu mâna mea" mai este întâlnitǎ în încǎ vreo

2-3. Epistola cǎtre romani a lui Pavel a fost scrisǎ de un Tertius (Romani 16:22). Concluzii?800 Ar trebui totuşi ca autorul sǎ ne dea o explicaţie logicǎ de ce primele informaţii despre Isus în formǎ scrisǎ

ne-au parvenit abia la cel puţin 30 de ani de la evenimente. Ipoteza mea este simplǎ: conducǎtorii evreilor au sesizat avantajele învǎţǎturilor lui Isus, în sensul cǎ inducând aceste idei la nivel de religie, ei ar putea distruge din interior imperiul roman, cel care în urma revoltei din 66-70 en au distrus Ierusalimul cu tot cu templul reconstruit al lui Solomon. De aceea, Saul, unealta lor, s-ar fi "convertit" la creştinism, s-a autointitulat apostol şi s-a apucat sǎ predice în sus şi în jos religia cum o vedea el, deseori în conflict cu ceilalţi apostoli (inclusiv, Iacov, fratele lui Isus, cel care conducea biserica din Ierusalim). Pavel n-a avut habar de nimic din Isus, el a propovǎduit doar câteva idei, utile pe viitor.

801 Nu se ştie cine a scris aceste evanghelii. Ele sunt atribuite convenţional celor patru pe baza unor relatǎri târzii şi din surse terţiare (gen Irineus816, Papias804 etc.).

802 Hai sǎ începem atunci cu Pavel. Scrisorile lui nu sunt contestate de cǎtre nimeni ca fiind falsuri şi reprezintǎ poate cele mai vechi documente creştine. Ţinând seama cǎ aceste scrisori sunt, de fapt, predici propovǎduitoare, ar fi trebuit sǎ fie pline de citate din evanghelii, pentru cǎ, fiind contemporan cu autorii evangheliilor, ar fi putut avea ocazia (de fapt chiar ar fi trebuit, dacǎ tot s-a autotitulat apostol) sǎ le citeascǎ. Chiar presupunând cǎ distanţele lungi l-ar fi împiedicat sǎ afle de manuscrise, vorbele lui Isus ar fi fost cam aceleaşi. De altfel, aceleaşi distanţe lungi nu l-au împiedicat sǎ afle despre Iacov şi sǎ-l critice vehement, care propovǎduia încǎ în Palestina.De fapt, toate predicile lui Pavel din epistole sunt, cel mai probabil, citate din memorie dintr-un document

177

Noi, fiindcǎ nu suntem creduli, ne îndoim de spusa lor şi cǎutam sǎ facem o cercetare, sǎ întrebǎm mai mulţi martori, nu de azi, ci din primele secole şi sǎ vedem ce spun ei803.

Unul pe care îl chemǎm sǎ depunǎ mǎrturie, e PAPIAS804, prezbiter805 din Hierapolis - Frigia. El a trǎit între anii 80-164 d.Cr. deci a fost contemporan cu apostolul Ioan şi cu alţi ucenici806.

El spune: "Matei a scris Logia în ebraicǎ şi fiecare a tradus-o cum a putut mai bine."

Despre Ioan spune cǎ el a vorbit-o bisericii807, iar ei au scris-o desprinsǎ de pe buzele lui. La fel pomeneşte şi Evanghelia lui Marcu, din care dǎ citate808. Deci ele erau scrise pe vremea lui şi ajunseserǎ rǎspîndite pînǎ în Frigia809.

Eusebiu810, în "Istoria Bisericeascǎ" III, 39 pǎstreazǎ pentru noi cîteva fraze a lui Papias cu privire la originea Evangheliei dupǎ Marcu. "Marcu a fost interpretul lui Petru, scriind tot ce el a menţionat, fie

contemporan lui, numit Didahe (Διδαχὴ)857, şi nu din evanghelii, pe care le contrazice uneori.Mai mult, ideea evanghelicǎ de bazǎ, aceea a unui Isus fǎcǎtor de minuni, lipseşte complet din aceste epistole. Concluziile le va trage fiecare.

803 Un alt document contemporan apostolilor a fost şi Epistola lui Barnabas (ca. 70-79 en), dar nici ea nu conţine referiri la sau citate din evanghelii. Erudiţii considerǎ cǎ Barnabas l-a precedat pe Ioan807 evanghelistul, atât ca stil cât şi ca conţinut.

804 Papias (sec. I-II en), conducǎtor al bisericii primare, ulterior sanctificat. Eusebius810 îl identificǎ cu episcopul de Hierapolis (azi în Turcia). Interpretǎrile sale din cuvântul Domnului (pe atunci 5 volume) au fost standardul de facto al primilor creştini, posibil incorporate în evangheliile dupǎ Matei şi Marcu. Cartea a dispǎrut în timp dar se pǎstreazǎ mici fragmente în Irineus816 şi Eusebius. Informaţiile lui Papias provin, dupǎ cum ne zice el, de la prezbiterii Andrei, Petru, Filip, Toma, Iacov, Ioan, Matei (se referǎ aici la discipolii lui Isus), dar noi ştim cǎ nu direct ci prin intermediari ca Aristion sau Ioan presbiterul. Aceste informaţii au fost exclusiv orale.Eusebius l-a desconsiderat foarte mult pe Papias (ca "minte îngustǎ" a fost descris acesta în Istoria bisericeascǎ 3.39.13), considerând cǎ nu pricepea mesajul alegoric al apostolilor, ci numai pe cel imediat, al cuvintelor. Dupǎ Irineus, Papias a fost un ucenic al lui Ioan presbiterul şi un tovarǎş al lui Polycarp814. Tot el presupune cǎ Papias ar fi fost martirizat odatǎ cu acesta din urmǎ (155 en).

805 Alt cuvânt importat din documentul american, vezi nota 833. Sensul este de bǎtrân (ca cei din Sfatul bǎtrânilor), în greceşte presbyteros, şef al congregaţiei locale, un rol în acea vreme echivalent celui de episcop (episcopia a derivat din prezbiterism). Cuvântul prezbiter existǎ în Noul testament (Faptele apostolilor 11:30, 15:22 şi 14:23), pentru cǎ este un cuvânt grec şi evangheliile au fost scrise în greceşte, dar este tradus la noi prin preot.

806 Contemporan probabil în primii 2-3 ani din viaţa sa. Sau poate cǎ apostolii au trǎit sute de ani, ca în vremurile patriarhale (Noe, Matusalem etc.).Din Papias804 nu ne-a rǎmas nimic scris, el fiind citat de episcopul Eusebius810, un falsificator dovedit (dar cu bunǎ credinţǎ creştineascǎ).

807 Ioan, presupusul scriitor al evangheliei sale, era conform descrierii din biblie un pescar sǎrman. Faptele apostolilor îl fac chiar "incult şi analfabet". Se pare cǎ el ar fi povestit-o unei congregaţii, aceştia aşezând-o pe hârtie. A putut verifica Ioan cǎ ceea ce a spus el a fost într-adevǎr exact aşa scris pe hârtie?Ioan este evanghelia cea mai apropiatǎ de ideea paulinǎ, fiind poate evanghelia care a fost cel mai "editatǎ".

808 Din evanghelia dupǎ Marcu nu s-au pǎstrat fragmentele originale, ci doar copii târzii, cea mai veche datând din sec. IV. Iar Marcu a fost primul care a scris o evanghelie acreditatǎ, deşi o altǎ teorie îl considerǎ pe Matei ca fiind primul.

809 Când a scris acest lucru uitǎ sǎ ne confirme autorul; este de presupus cǎ se referǎ la perioada de dupǎ naşterea sa, din, conform autorului, 80 en, când oricum toate evangheliile erau scrise (80-120 en). Sǎ nu uitǎm de Saul din Tars (viitorul Sf. Pavel), prigonitorul de creştini - lui i se datoreazǎ împrǎştierea pe arii largi a acestora şi a învǎţǎturii lor.

810 Eusebius din Caesarea (ca. 275 – 30.5.339) a fost episcop de Cezareea (Palestina) şi a fost primul istoric al creştinismului de la care ne-au rǎmas opere (înaintea lui a mai fost un Hegesippus, dar operele acestuia

178

vorbele sau faptele lui Cristos, nu însǎ în ordine... cǎci el a fost atent la un singur lucru, sǎ nu omitǎnimic din ceea ce a auzit şi sǎ nu includǎ nimic fals..."811

CLEMENT812 din Roma, care a murit la anul 101, IGNAŢIU813 din Antiohia, martirizat în anul 115 şi POLICARP814 din Smirna, care a trǎit între anii 80-166, tovarǎşi şi prieteni ai apostolilor815, în scrierile

nu au ajuns pânǎ la noi). Împreunǎ cu Pamphilus, tutorele sǎu, a contribuit la apǎrarea lui Origen827, fiind un admirator al acestuia. Este considerat ca autorul Crezului (la consiliul de la Niceea). A reuşit sǎ elimine pe rând pe toţi cei atinşi de "arianism": Eustathius din Antiohia, Athanasius1017 din Alexandria şi Marcellus din Ancyra (pentru a-i numi pe cei mai de seamǎ), chiar dacǎ mai târziu a fost chiar el suspectat de arianism -erezie.Ca autor, el a reuşit sǎ includǎ în operele sale informaţii care mai târziu au dispǎrut, supravieţuind astfel timpului prin lucrǎrile sale. Opera sa a început mai întâi cu studii biblice, a descris apoi câteva martirizǎri (perioada lui Diocleţian-Galerius), a scris istoria bisericii, apoi pe cea a lumii, dar nu a mai apucat sǎ scrie istoria eccleziasticǎ universalǎ (încununarea operei sale). Din pǎcate, Cronica sa nu a supravieţuit decât tot ca citate în diverşi autori din perioada bizantinǎ (George Syncellus) iar tabelele sinoptice prin Hieronymus-Jerome în latinǎ, deşi existǎ şi azi o traducere în limba armeanǎ. Cât despre Istoria bisericii (Historia Ecclesiastica), ea a cuprins istoria bisericii de la apostoli pânǎ în vremurile sale, cu accent pe succesiunea episcopilor, istoria erudiţilor şi exegeţilor creştini, istoria ereziilor, a evreilor şi a martirizǎrilor. Cartea începe cu Isus şi se terminǎ cu moartea lui Crispus (iulie 326) şi are zece volume. A fost primul "oficial" care a aruncat vina pe evrei, fiind des citat, ulterior, în vremea inchiziţiei. Tot de la Eusebius ne-a rǎmas şi Viaţa lui Constantin, pe care apucase sǎ-l cunoascǎ personal încǎ din 296 (împreunǎ cu Diocleţian), o operǎ laudativǎ şi fǎrǎ valoare istoricǎ, rǎmasǎ neterminatǎ. A mai scris împotriva lui Hierocles (guvernator roman de orientare neoplatonicǎ) care îl glorifica pe Apollonius din Tyana1094 (un alt Cristos, dar care n-a supravieţuit istoriei) în Philalethes logos. A mai scris Praeparatio evangelica, în care încerca sǎ demonstreze superioritatea creştinismul asupra celorlalte religii (un fel de Christianity for dummies), lucrare care a salvat pentru posteritate numeroase informaţii din autori şi lucrǎri acum dispǎrute. Eusebius n-a fost un istoric, deşi a încercat, însǎ a permis salvarea unor informaţii ce n-au ajuns la noi decât datoritǎ lui.A fost recent acuzat de falsuri în cǎrţile sale, în sensul cǎ a modificat "istoria" dacǎ aceasta nu se potrivea cu ideile sale (a "îngroşat" numǎrul martirilor, a "adǎugat" informaţii, a "inventat" evenimente şi fapte neobiblice pentru "a da o greutate" noii religii etc.).

811 Fragmente din Interpretarea învǎţǎturilor lui Dumnezeu a lui Papias804 ne sunt prezentate de Eusebius810 în Istoria bisericii (cartea III, cap. 39). Citatul este corect. Papias ne spune cǎ Marcu a fost interpretul lui Petru, cǎ Marcu n-a auzit evanghelia direct de la Isus dar cǎ a scris-o exact cum şi-a adus aminte cǎ a auzit-o de la Petru, fǎrǎ o ordine cronologicǎ corectǎ (aşa cum ar putea fi cea a lui Ioan, posibil martor ocular).

812 Papa Clement I, episcopul Romei (pe vremea aceea nu exista noţiunea de papǎ), al patrulea papǎ. Tradiţia târzie zice cǎ a murit martirizat la Chersonesos în 102 en, sursele timpurii susţin însǎ cǎ ar fi murit natural. Nu existǎ dovada cǎ ar fi acelaşi cu Clement din Filipeni 4:3. Acest Clement ar fi fost însǎ un sclav liberat al lui Titus Flavius Clemens (nu Clement822 din Alexandria), care era consul împreunǎ cu vǎrul sǎu, împǎratul Domiţian. Se presupune cǎ l-ar fi cunoscut pe Petru şi cǎ ar fi scris 2 scrisori (Clement 2 este un fals, nu-i aparţine, autenticitatea celeilate este şi ea disputatǎ). Vaticanul îl considerǎ ca papǎ între 92 şi 99.

813 Ignatius din Antiohia (ca. 35 - ca. 98 - 117) a fost cel de-al treilea episcop de Antiohia. Conform lui Theodoret, Ignatius a fost numit de chiar cǎtre Petru personal în aceastǎ funcţie. Este foarte probabil ca el sǎ fi fost un discipol al apostolului Ioan. Ignatius este unul dintre pǎrinţii bisericii. A fost martirizat în amfiteatrul lui Flavius în timpul lui Traian iar rǎmǎşiţele au fost aduse înapoi în Antiohia, pentru a fi mutate de cǎtre împǎratul Theodosius II în templul lui Tyche, transformat oportun în biserica lui Ignaţius. În 637 au fost mutate iarǎşi, în biserica Sf. Clement din Roma. Numai 7 epistole sunt autentice. Este primul care a folosit cuvântul katholikos (καθολικός), cu sensul de universal, pentru a descrie biserica.

814 Polycarp din Smyrna (69? - ca. 155–167) a fost episcop de Smyrna (azi İzmir în Turcia). Martirizat în vârstǎ de 87 de ani prin înjunghiere, deoarece încercarea de a-l arde pe rug a dat greş. Este aproape sigur cǎ a fost un discipol al lui Ioan (deşi Eusebius810 îl considera pe Ioan807, fiul lui Zebedee, evanghelistul, mulţi înclinǎ sǎ creadǎ cǎ acest Ioan a fost de fapt Ioan presbyterul - tocmai pentru cǎ Policarp n-a citat niciodatǎ din evanghelia lui Ioan. Desigur, ar mai fi o explicaţie, ca evanghelia lui Ioan sǎ nu fi fost scrisǎ încǎ).Policarp a fost tovarǎş al lui Papias806 şi tutor al lui Irineus816.Policarp, nu am acum textul în faţǎ, se referǎ la cei sǎraci (în sens material), dar evangheliştii îl crediteazǎ pe Isus ca fǎcând referinţe la sǎraci cu duhul (proşti). De fapt, ceea ce citezǎ mai toţi sunt doar idei difuze

179

lor ne-au lǎsat peste 100 de citate sau aluzii la citate din Noul Testament. Citatele cuprind aproape toate cǎrţile Noului Testament, afarǎ de 2 Petru, Iuda, 2 şi 3 Ioan. Dovadǎ cǎ pe vremea lor erau scrise şi chiar rǎspîndite.

IRINEU816, a trǎit în Galia la Lyon între anii 120-200 d. Cr. îl cunoştea pe Policarp, care fusese ucenic al lui Ioan.

În scrierea sa, "Contra ereticilor" III, 1, 5 el spune: "Matei într-adevǎr a lucrat o Evanghelie între evrei în limba lor proprie." Despre Marcu spune cǎ a scris "ceea ce a predicat Petru. Şi Luca, însoţitorul lui Pavel, s-a apucat sǎ scrie Evanghelia predicatǎ de el (de Pavel). Dupǎ aceea Ioan, ucenicul Domnului,care s-a aplecat pe pieptul Lui, el iarǎşi a scris a patra evanghelie817, în timpul şederii sale la Efes în Asia..."

Deci din spusele lui reiese clar cǎ evangheliile sunt scrise de aceia a cǎror nume îl poartǎ.

JUSTIN MARTIRUL818, care a murit în anul 165 d.Cr. în apologia sa cǎtre Antoniu Pius819, scrisǎ pe la anul 140, dǎ o seamǎ de citate din Evanghelii şi spune cǎ citeazǎ din "Memoriile Domnului nostru,

din evanghelii (şi prezente în Didache857) care, foarte probabil, provin din auzite (predica vreunui episcop, apostol, martir etc.)

815 Cum am mai spus, tovarǎşi pentru primii 5-10 ani din viaţǎ.816 Irinaeus (Ειρηναίος, ca. 130 – 202) a fost episcop de Lyon, a fost o figurǎ marcantǎ a Noului testament, în

sensul cǎ de la el avem doar 4 evanghelii cuprinse în canonul creştin, în loc de vreo 30, câte ar fi fost. Raţionamentul sǎu în alegerea celor 4 evanghelii l-ar fi dus cu siguranţǎ pe rug câteva secole mai târziu, dar ce mai conteazǎ acum, el a ales bine cele 4 evanghelii.

817 Cel mai vechi fragment dintr-o evanghelie aparţine lui Ioan807, dateazǎ de la începutul sec. II, şi e pǎstrat azi în Biblioteca John Ryland din Manchester. Papirusul poartǎ indicativul P52 şi conţine fragmente în greacǎ din versetele 18:31-33 (faţǎ) şi 18:37-38 (spate). Stilul, puternic hadrianic, plaseazǎ scrierea lui în 125-160 en.Fragmentul 5 din grota 7 de la Qumran (notat 7Q5) este posibil sǎ conţinǎ fragmente din versetele 6:52-53 din Marcu (ipoteza unui iezuit spaniol, José O'Callaghan). Deoarece suprapunerea e doar parţialǎ (practic doar litere izolate), dacǎ se dovedeşte cǎ fac parte într-adevǎr din acea evanghelie, atunci avem cea mai veche evanghelie cunoscutǎ (esenienii422 de la Qumran au dispǎrut în jurul anului 65 en, deci manuscrisele sunt mai vechi de aceastǎ datǎ). Identificarea este extrem de contestatǎ (studii de grafologie, stil, vocabular), mǎcar pentru faptul cǎ ar putea fi singurul fragment din Noul testament care a fost gǎsit acolo. Dar ce nu se încearcǎ pentru a se dovedi cǎ evangheliile au fost scrise mult mai devreme decât s-a dovedit.Ioan a fost exclus din sinagoga din Efes.

818 Iustin Martirul (Iustin din Caesarea, 100 – 165), a fost cel mai proeminent pǎrinte al bisericii în perioada sa primarǎ. De la el ne-a rǎmas cea mai veche operǎ creştinǎ de prim rang. Se pare cǎ a fost martirizat la Roma când era împǎrat Marcus Aurelius (prefect era Rusticus). Cea mai veche menţiune despre Iustin o gǎsim la Tatian820 în ale sale Oratio ad Graecos. Este amintit de Irineus816 şi de Tertullian825 (Adversus Valentinianos). Eusebius810 îl trateazǎ pe larg. Ştim cǎ a scris douǎ apologii cǎtre Antoninus Pius819, fii sǎi (Marcus Aurelius, Lucius Verus) şi senatul Romei, un discurs cǎtre greci, un oratoriu cǎtre acelaşi auditoriu, un tratat despre Dumnezeu, un psalmist, un tratat despre suflet şi un dialog cu Trypho. Prima apologie a fost scrisǎ în perioada 147 and 161. Scopul ei era de a-l convinge pe împǎrat de nejusta persecuţie a creştinilor. Iustin a fǎcut multe afirmaţii nefondate, printre care şi acelea cǎ Platon554 ar fi învǎţat de la Moise sau cǎ Socrates şi Heraclitus erau creştini. În apologie Iustin mai adaugǎ cǎ creştinismul reprezintǎ adevǎrata filozofie şi face dovada cǎ Isus este fiul lui Dumnezeu, prezintǎ toate profeţiile îndeplinite de Isus (le-a omis bineînţeles pe cele neîndeplinite), precum şi viaţa de zi cu zi a unui creştin. A mai scris cǎ Isus ar fi apǎrut cu 5000 de ani înainte, apoi cu 3000, cu 2000, cu 1000 şi în sfârşit cu 800 de ani înainte, fiind astfel profeţit în cunoaştere de cauzǎ. A inclus povestea unui foc în timpul botezǎrii lui Isus (iarǎşi de negǎsit în biblie). Cu toate aceste deviaţii, Iustin nu este considerat eretic.

819 Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19.9.86 – 7.3.161), împǎrat roman din 138. A forţat senatul sǎ-l zeifice pe Hadrian. Ce ştim despre el porvine exclusiv din Historia Augusta, o operǎ glorioasǎ şi plinǎ de falsuri. Nu s-a ocupat cu persecutarea creştinilor, dimpotrivǎ, i-a protejat.

180

numite Evanghelii, compuse de apostoli şi de cei ce L-au urmat." Apoi spune cǎ acestea sunt citite, alǎturea de prooroci, la serviciile religioase în ziua duminicii.

TATIAN820, asirian, elev al lui Justin818, nǎscut pe la 120 d.Cr. în lucrarea sa apologeticǎ numitǎ: "Adresa grecilor", dǎ o seamǎ de citate din Evanghelii. Tot el a întocmit prin 172 d.Cr. o armonie a Evangheliilor numitǎ "Diatessaron".

Cartea conţine relatǎrile din cele 4 Evanghelii, rînduite cronologic.

În 1888 a fost publicatǎ la Roma o traducere arabǎ a acestei lucrǎri. Din ea reiese cǎ Evangheliile au fost scrise şi rǎspîndite pe vremea lui, ba chiar traduse în limba sirianǎ821.

Istoricul Eusebiu810 spune cǎ lucrarea lui Tatian a avut o largǎ rǎspîndire.

CLEMENT ALEXANDRINUL822, nǎscut la Atena în anul 160 d.Cr. devine conducǎtorul şcolii catihetice din Alexandria între anii 190-203. El spune:"Evanghelia dupǎ Marcu s-a format în urmǎtoarele împrejurǎri: Cînd Petru a predicat Cuvîntul în mod public la Roma şi mǎrturisea Evanghelia sub influenţa Duhului Sfînt, cum era un mare numǎr prezent, i-au cerut lui Marcu, care îl însoţea şi îşi aducea bine aminte ceea ce a spus, sǎ aşterne în scris aceste lucruri şi dupǎ ce a compus Evanghelia, a dat-o celor ce au cerut-o.823"

Citatul se pǎstreazǎ în "Istoria Bisericeascǎ" a lui Eusebiu VI, 14.

"Luca, spune el, de asemenea în introducerea naraţiunii sale, declara cauza care l-a fǎcut sǎ scrie... Dupǎ ce Marcu şi Luca şi-au publicat deja Evangheliile lor, au zis cǎ Ioan, care tot timpul acesta a

820 Tatian (? - posibil 185) a fost un scriitor creştin de origine asirianǎ. El a scris despre evanghelii. În viziunea

sa, cei 4 evanghelii erau egale ca importanţǎ. Deoarece opera lui Tatian a fost situatǎ dupǎ cea a maestrului sǎu, Iustin818, care a scris în 145-149 en, putem conclude cǎ cele 4 evanghelii erau cunoscute în 150. O datǎ istoricǎ necontestatǎ de nimeni.Este de neînţeles de ce Diatessaronul (terminat în 175) n-a devenit biblia oficialǎ, deoarece Tatian n-a fǎcut decât sǎ combine cele 4 evanghelii într-una şi eliminând repetiţiile şi contradicţiile, şi încercând sǎ respecte cronologia. Din sec. V, cartea sa a fost vânatǎ pentru a fi distrusǎ şi înlocuitǎ cu cele 4 versiuni "standard" ale evangheliilor. Cea mai veche ediţie vesticǎ este Codex Fuldensis (545 en).A scris Oratio ad Graecos (Adresǎ cǎtre greci) în care încerca sǎ demonstreze absurditatea pǎgânismului şi frumuseţea creştinismului. A exagerat şi s-a dedat la atacuri neortodoxe, de aceea n-a prins la mase. Nu a pomenit niciodatǎ numele Isus.

821 Nimeni n-a susţinut cǎ evangheliile ar fi fost scrise dupǎ 1888 sau dupǎ anul 175.822 Clement din Alexandria (Titus Flavius Clemens, ? - 211-216). Se pare cǎ a fost grec iar Epiphanius

Scholasticus (sec. V) ne spune cǎ s-a nǎscut la Atena. A fost profesorul lui Origen827. În timpul persecuţiilor lui Septimius Severus (202 sau 203), a fugit în Iudeea. A scris Trilogia (Protrepticus - Paedagogus -Stromata). A nuanţat pe Marcu 10:17-31 în sensul cǎ nu averea în sine ci modul de folosire a ei este dǎunǎtor accederii în rai. Multǎ vreme Clement a fost în lista martirilor şi în calendar, pânǎ când papa Clement VIII (în 1600, imediat dupǎ arderea pe rug a lui Giordano Bruno558) l-a scos de pe listǎ la sugestia cardinalului Baronius; papa Benedict XIV (1748) a reconfirmat decizia celuilalt papǎ, mai ales cǎ opera sa era suspect de ereticǎ. Clement a fost un platonian convins şi a precizat (atenţie, atenţie!) cǎ pǎcatul este datorat necunoaşterii, deci cunoaşterea (binelui, eticii, a lui Dumnezeu etc.) poate fi salvarea din starea de pǎcat.Se presupune cǎ Clement cunoştea şi o evanghelie secretǎ de a lui Marcu.

823 Acest Marcu n-a vǎzut în viaţa lui Palestina, ţinând cont de erorile geografice fǎcute.Iar indicaţiile acestui Clement pot fi asemuite cu declaraţiile mele privind la faptele lui Alexandru Ioan Cuza.Mai ştim cǎ înainte de Gutenberg duplicarea unei cǎrţi era o treabǎ migǎloasǎ şi care putea dura ani de zile pentru un singur exemplar.

181

predicat Evanghelia fǎrǎ sǎ scrie, în sfîrşit a procedat la scrierea ei în urmǎtoarea ocazie: cele trei Evanghelii scrise mai dinainte, fiind împǎrţite între toţi, i-au fost înmînate si lui, ei spun cǎ le-a primit, mǎrturisind cǎ sunt adevǎrate şi cǎ doar o lipsǎ este în conţinutul lor, relatarea lucrurilor fǎcute de Cristos între primele lui fapte şi începutul Evangheliei...824

Apostolul reda deci în Evanghelia sa faptele lui Isus, înainte ca Botezatorul sǎ fie aruncat în închisoare, dar ceilalţi evanghelişti menţioneaza împrejurǎrile dupǎ acel eveniment..."

Citatul se gǎseste în "Istoria Bisericii" a lui Eusebiu810 III/24.

TERTULIAN825, avocat din Cartagena, Africa de Nord care a trǎit între anii 160-230, confirma autenticitatea celor patru Evanghelii, a Faptelor Apostolilor826, 1 Petru, 1 Ioan, 13 epistole ale lui Pavel şi Apocalipsa, pe scurt 21 din cele 27 de cǎrţi ale Noului Testament.

El era avocat şi nu putea fi înşelat cu orice ficţiuni. El cunoştea cǎrţile acestea, cǎci ajunseserǎ şi în Africa de Nord.

Tertulian în lucrarea sa "Contra lui Marcion" III, c. 5 se referǎ la a doua şi a treia evanghelie în urmǎtoarele cuvinte: "…ceea ce Marcu a scris se poate afirma cǎ e a lui Petru, al cǎrui interpret era Marcu. Pe cînd forma Evangheliei lui Luca, oamenii de obicei o atribuie lui Pavel..."

ORIGEN827, care a trǎit între anii 185-254, menţioneazǎ ca fiind cunoscute de toţi cele 4 Evanghelii, Faptele, 13 epistole ale lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan, şi Apocalipsul, iar Epistola cǎtre Evrei, 2 Petru, 2 şi 3

824 Dacǎ tot s-ar fi vǎzut între ei şi ar fi discutat între ei evangheliile (sau cǎ Ioan ar fi copiat din cele 3), de ce

sunt atâtea contradicţii între ele?825 Tertullian (Quintus Septimius Florens Tertullianus, ca. 155–230) este, printre altele, creatorul conceptelor de

Sf. Treime, de Vechiul şi Noul testament. A rǎmas celebru pentru afirmaţia sa (doveditǎ mai târziu ca fiind inexactǎ): "Cred, pentru cǎ este absurd". A "divorţat" de biserica creştinǎ în 210 devenind montanian, apoi creându-şi propria sectǎ. Excomunicat.

826 Faptele apostolilor - un document puternic partizan, plin de imposibilitǎţi (vezi Simon Magul) şi uneori în contradicţie cu evangheliile însele. Contradicţiile sunt rezolvate foarte simplu: se considerǎ cǎ autorul Faptelor nu a fost "inspirat", cum a fost autorul evangheliilor, de aceea a greşit. Dar autorul Faptelor este considerat tot Luca, evanghelistul.

827 Episcopul Origen (185-ca. 254 en), cunoscut mai ales pentru operele sale contra lui Celsus1079. Numele întreg era Ōrigenēs Adamantios (Ὠριγενης Ἀδαμαντιος). A crescut educat în spiritul bibliei (adicǎ a materialelor ce mai târziu au constituit biblia) la şcoala lui Clement din Alexandria822 dar în spirit platonic. Amǎnunt interesant: când în 202, tatǎl acestuia, Leonides, a fost martirizat (în timpul domniei lui Septimius Severus), Origen a dorit sǎ fie martirizat şi el, scǎpând doar pentru cǎ maicǎ-sa i-a ascuns hainele. Fǎcut preot în ca. 230, el se ceartǎ cu Demetrius care convoacǎ douǎ sinoade, primul având ca rezultat exilarea lui la Alexandria, iar al doilea invalidând chiar hirotonisirea. Mai mult, atacurile împotriva lui nu au încetat nici aşa, fiind acuzat şi de autocastrare (pedeapsǎ capitalǎ în imperiul roman, dar şi dupǎ legea iudaicǎ). Origen cade victimǎ persecuţiilor începute în anul 250 en, dar, deoarece nu a murit în timpul torturilor, ci doi ani mai târziu, ca o consecinţǎ a lor, nu a putut cǎpǎta statutul de martir. Sistemul monahal grec încǎ îl considerǎ ca precursor.Epiphanus1081 îl crediteazǎ cu ca. 6000 de opere, dintre care cea mai importantǎ rǎmâne Hexapla, un studiu comparativ al diverselor traduceri ale Vechiului testament (Aquila, Symmachus, Theodotion, Septuagint).Eusebius810 îl citeazǎ pe Origen în Historia Ecclesiastica 6.25.7 ca atacând autenticitatea scrisorilor lui Pavel, argumentând cǎ Pavel nu a scris chiar tuturor bisericilor menţionate, iar celor cǎrora le-a scris nu le-a scris decât câteva rânduri. Operele sale au servit ulterior la combaterea arianismului. Trei sute de ani mai târziu însǎ (Origen a fost declarat eretic în 553), operele acestuia au fost eliminate complet din învǎţǎtura biblicǎ iar documentele rǎmase de la el distruse.A fost un rigid (habotnic am zice azi) susţinǎtor al divinitǎţii bibliei, deşi, platonian, susţinea liberul arbitru (desigur sub îndrumarea lui Dumnezeu). Vedea în Dumnezeu o entitate abstractǎ, care nu are scopul de a

182

Ioan, Iacov şi Iuda, spune cǎ erau disputate de unii. Ele erau scrise, dar încǎ nu erau folosite la serviciile de închinǎciune.

Dr. A. H. Strong828 în cartea sa "Systematic Theology" la pagina 120 spune cǎ Evanghelia dupǎ Matei a fost scrisǎ între anii 65-70, Marcu la 68, iar Luca la 60, întrucît toţi omit împlinirea proorociei lui Isus cu privire la Ierusalim, chestiune de mare importanţǎ. Faptele apostolilor au fost scrise în anul 63, doi ani dupǎ sosirea lui Pavel la Roma. Evanghelia dupǎ Ioan ar fi fost scrisǎ între anii 93 si 96 d.Cr.Concluzia pe care o tragem din aceste mǎrturii829 este cǎ Evangheliile au fost scrise în primul rînd de cǎtre acei al cǎror nume îl poartǎ.830

2. Vechimea manuscriselor

O altǎ obiecţiune pe care o ridicǎ unii e cǎ manuscrisele ce le avem sunt de o datǎ mai tîrzie.

La aceasta trebuie sǎ rǎspundem: da, e adevǎrat. Existǎ vreo 5000 de manuscrise greceşti ale întregului Nou Testament sau a unor pǎrţi din el, dar niciunul din cele principale nu sunt din primul secol, deci lipsesc manuscrisele originale. Iatǎ cîteva din ele:

pedepsi, ci de a îndruma şi corecta. El nu fǎcea nici o afirmaţie fǎrǎ citate din operele care mai târziu au constituit biblia. Vechiul testament era considerat inferior celui nou. Deoarece Dumnezeu era abstract, Origen propusese şi o ierarhizare a Sf. Treimi (anatemizatǎ în 545 şi 553). Origen ar fi admis faţǎ de Celsus cǎ Isus a fost urât, dar a negat cǎ ar fi avut cocoaşǎ sau alte asemenea.Orice s-ar spune, biserica nu a mai adus nici un concept teologic nou de la Origen încoace.

828 Augustus Hopkins Strong (3.8.1836 - 29.11.1921), reverend american de orientare baptistǎ, hirotonisit în 8.1861, cu diplomǎ de Yale în 1857, şi care a fost directorul Rochester Theological Seminary pentru mai bine de 40 de ani. Opera sa în 3 volume Systematic Theology (1907) a devenit între timp una clasicǎ.Chiar dacǎ el este teologul susţinǎtor al celei mai timpurii datǎri, totuşi cum se explicǎ apariţia primelor documente despre Isus cel mai devreme abia la ca. 30 de ani de la moartea sa?

829 Presupunând cǎ toţi aceşti martori au spus adevǎrul, tot nu se rezolvǎ dilema, pentru cǎ multe versiuni au fost "corectate" pe parcursul secolelor pentru a se potrivi mai bine cu ideea bisericii despre Isus şi faptele sale. Se poate dovedi cel mult cǎ ei au spus adevǎrul pentru documentele existente atunci, neavând nici un control asupra copiilor deformate ale acestora de mai târziu. Existǎ mai multe deosebiri în cele aproape 7500 de manuscrise şi fragmente decât cuvinte în Noul testament.

830 Fals. Martirul Justin818, cel mai proeminent pǎrinte al bisericii din faza ei iniţialǎ, a scris în preajma secolului al II-lea diverse scrisori în care sunt întâlnite ca. 300 de citate din Vechiul testament şi alte vreo 100 din cel Nou, dar nici una din aceste aproape 100 de citate nu sunt din cele 4 evanghelii canonice, ci numai din cele apocrife. Cercetǎtorii presupun deci cǎ cele 4 evanghelii ar fi fost scrise (sau mai bine zis compilate din fragmentele existente) în perioada dintre Justin/Papias804 şi Irinaeus816/Theophilus.Acelaşi Justin a scris împǎratului Antonius Pius819 prin 150 o scrisoare, document numit în traducere liberǎ În apǎrarea creştinismului, în care pomenea de un document de seamǎ în istoria creştinismului, Faptele lui Pilat (este vorba, desigur, despre Pilat din Pont). Spunea Justin împǎratului cǎ o dovadǎ mai bunǎ decât acel document cǎ Isus ar fǎcut minuni nu existǎ. Acest document circula în epocǎ şi sub denumirea de Evanghelia dupǎ Nicodemus (vezi mai jos). Ceea ce ne face sǎ ne întrebǎm de ce aceastǎ evanghelie nu a fost inclusǎ în canon, din moment ce descria cel mai bine şi cu simţ de rǎspundere (la propriu) evenimentele.Interesant rǎmâne şi faptul cǎ aceste fapte (probabil raportul lui Pilat despre Isus şi situaţia din Palestina) au fost rescrise de douǎ ori, o datǎ din porunca împǎratului Maximin II (în 301), o versiune puternic anticreştinǎ şi probabil falsificatǎ în acest scop, şi altǎ datǎ scrise de Nicodemus (cea mai veche referinţǎ la ele -Epiphanius -> în ca. 376), în care acesta a combinat atât presupusul raport al lui Pilat (aparent copiat dupǎ Luca) cu un fel de evanghelie proprie (Coborârea lui Isus în Iad), de astǎ datǎ falsificate în sens contrar.Pentru cei cu ţinere de minte, da, este vorba despre acelaşi Nicodemus, fariseu şi membru al Sanhedrinului evreiesc, care i-a ţinut partea lui Isus. Aparent, Faptele lui Pilat nu reprezintǎ raportul oficial, ci selecţiuni fǎcute de Nicodemus din rapoartele oficiale existente atunci la Ierusalim. În orice caz, acest document existǎ în multe forme, caligrafii, stiluri şi limbi - toate în acelaşi timp - încât se bǎnuieşte cǎ este un document "prefabricat", data indicatǎ de primul verset fiind (recalculatǎ) 425 en.

183

Manuscrisul CODEX SINAITICUS831 a fost gǎsit de Tischendorf832 în 1844 la mǎnǎstirea Sf. Caterina de la poalele Muntelui Sinai. A fost pǎstrat la Muzeul din Leningrad, pînǎ în ziua de Crǎciun a anului 1933, cînd a fost cumpǎrat de guvernul englez pe suma de 100000 lire şi a fost depus în Muzeul Britanic. Se aflǎ într-o excelentǎ stare de prezervare833. El dateazǎ din sec. al IV-lea.

A fost publicat în facsimile la Leipzig în 300 copii, de cǎtre Alexandru834 al III-ea al Rusiei în 1862. Conţine Vechiul şi Noul Testament, epistola lui Barnaba şi Pastorul din Herma. Scrisul e în cernealǎ neagrǎ, pe patru coloane, pe pielea a 100 antilope.

CODEX ALEXANDRINUS835 dateazǎ din sec.al V-lea şi se aflǎ în Muzeul Britanic. Ciril Lucar836

patriarhul Constantinopolului, l-a dat ca dar lui Carol I837, în 1628.

831 Codex Sinaiticus a fost scris între 330–350 cu caractere unciale (majuscule). Deşi a conţinut cândva ambele testamente în întregime, din el au rǎmas doar porţiuni din Septuagint, tot Noul testament, Epistola lui Barnaba şi Pǎstorul din Hermas. Împreunǎ cu Codex Vaticanus842, este un document de bazǎ pentru traduceri. Cât priveşte Noul testament, Codex Sinaiticus este în general foarte similar Codexului Vaticanusşi Codexului Ephraemi Rescriptus, doar în Ioan 1:1-8:38 fiind mai apropiat de Codexul Bezae838.El conţine 346½ file, scrise în 4 coloane. 199 de file sunt Vechiul testament, restul fiind Noul testament şi cele 2 povestiri. Ordinea este 4 evanghelii, epistolele lui Pavel, Faptele sfinţilor, epistolele generale şi Apocalipsa.Se presupune cǎ şi el a fost una dintre cele 50 de biblii comandate de Constantin843.Textul a suferit câteva corecţii în timp, majoritatea fiind fǎcute în sec. VI-VII, pentru a fi pus în acord cu un manuscris mai vechi conţinând Ezra şi Estera, manuscris corectat la mânǎ de martirul Pamphylus (d. 309).A fost descoperit de Constantin von Tischendorf832 în timpul celei de-a treia vizitǎ în Mǎnǎstirea Sf. Catherine, din muntele Sinai (Egipt), în 1859. Acelaşi von Tischendorf a mai descoperit pǎrţi din Vechiul testament, pregǎtite de cǎtre cǎlugǎrul bibliotecar pentru sobele de la bucǎtǎrie. Împǎratul Alexandru II al Rusiei l-a trimis din nou sǎ caute restul de file, pe care le-a gǎsit, din fericire. În mai 1975 au fost gǎsite alte 12 file din vechiul testament, printre alte documente, într-o criptǎ aflatǎ sub capela Sf. Gheorghe, care a fost gǎsitǎ în urma restaurǎrii mǎnǎstirii. Ţarul a plǎtit 9000 ruble mǎnǎstirii drept compensaţie pentru opera luatǎ, deşi punctul oficial de vedere, şi astǎzi, al mǎnǎstirii este cǎ documentul a fost furat. Punct de vedere contestat pentru cǎ atunci când au fost gǎsite alte pǎrţi din Facerea şi Numerii, ele au fost trimise direct lui von Tischendorf. Documentul a fost pǎstrat în Biblioteca Naţionalǎ, pânǎ când a fost vândut în 1933 lui British Library pentru £100000.Actualmente, codexul este pǎstrat în 4 locaţii: 347 de file se aflǎ la British Library, 12 file şi 14 fragmente încǎ la mǎnǎstire, 43 de file la Leipzig University Library iar fragmente a 3 file în Russian National Library din St Petersburg. În iunie 2005 s-a început editarea unei versiuni electronice, conţinând tot codexul.

832 Lobegott Constantin von Tischendorf.833 Prezervare nu existǎ în limba românǎ, ci ar putea fi traducerea de tip "furculision" a cuvântului englez

preservation ce înseamnǎ conservare. Iatǎ deci încǎ un indiciu cǎ autorul a copiat cuvânt cu cuvânt dintr-un material pus la dispoziţie de confraţii americani.

834 Alexandru III (10.3.1845 – 1.11.1894), ţar rus din 14.3.1881, dupǎ ce tatǎl sǎu a fost asasinat de nihilişti. A fost crescut în spiritul patriotic (ceea ce însemna în mintea profesorului sǎu studiul bibliei ortodoxe). Astfel, Alexandru III a început o campanie de promovare a noţiunii de unicitate (un singur popor, o singurǎ limbǎ, o singurǎ religie etc.) ceea ce a dus la presecuţii religioase şi etnice (nu numai evreii au fost persecutaţi).Ca un fapt divers, în 1887 ţarul era sǎ fie asasinat. Printre conspiratorii prinşi se afla şi un oarecare Aleksandr Ulyanov (condamnat şi spânzurat în 5.5.1887). Acest Ulyanov era fratele altui Ulyanov, Vladimir Ilyich, cunoscut nouǎ ca Lenin.Autorul se referǎ aici la Alexandru II al Rusiei.

835 Codexul Alexandrinus a fost scris în sec. V şi este o versiune greceascǎ a bibliei. Alǎturi de Codexul Vaticanus842 şi de Sinaiticus831, el reprezintǎ unul dintre cele mai vechi şi mai complete manuscrise ale bibliei. Conţine aproape tot Septuagintul şi tot Noul testament.A ajuns în posesia englezilor în sec. XVII.Textul este scris în 2 coloane cu caractere unciale. Multe pagini au defecte, aşa cǎ o parte din el este pierdutǎ. La sfârşit ar fi putut avea anumite cǎrţi apocrife, dar şi acestea sunt pierdute. Cele 773 de file vellum conţin 630 Vechiul şi 143 Noul testament.

184

Patriarhul susţine cǎ manuscrisul a fost lucrat de o femeie, Doamna Tecla, aparţinǎtoare unei nobile familii din Egipt.

E scris excelent pe douǎ coloane. În acest Codex, Noul Testament începe cu Matei 25:6 şi conţine întreg Noul Testament, afarǎ de Ioan 6:50; 8:52, 2 Corinteni 4:13 şi 12:6. Are în plus epistola I-a a lui Clement şi parte din a doua.

A fost tipǎrit în facsimil în 1786 şi în 1860. Manuscrisul are 773 de foi.

CODEX BEZE838 poartǎ evidenţa scrisului din secolul al V-lea. Un timp a fost în mǎnǎstirea Sf. Irineu din Lyon, iar acum se gǎseşte la Universitatea Cambridge, fiind dǎruit în 1581 de Teodor de Beza839, de unde îşi are şi numele.

Provenienţa este necunoscutǎ. O notǎ în arabǎ (sec. XIII-XIV) scrisǎ de un oarecare Athanasius cel umil indicǎ cǎ a fost legatǎ în Alexandria. Codexul a fost adus în 1621 la Constantinopol de Cyril Lucar836 care l-a prezentat lui Charles I837 al Anglei în 1627, devenind apoi proprietatea Royal Library, British Museum, actualmente British Library. Manuscrisul era cât pe ce sǎ ardǎ în 23 octombrie 1731 pe când se afla în Ashburnam House (Cotton library), fiind salvat de bibliotecar, Dr. Bentley.Scrisul evangheliilor este de tip bizantin.

836 Kyrillos Loukaris (Cyril Lucaris sau Cyril Lucar, 1572 – 6.1637), prelat grec originar din Creta. A devenit patriarh de Alexandria (1602, când s-a numit Cyril III) şi patriarh ecumenic de Constantinopole (1621, când s-a numit Cyril I). Se zice cǎ a fost cel mai de seamǎ teolog de la cǎderea Constantinopolelui în 1453. A fost influenţat de Calvin şi un mare colecţionar de manuscrise vechi. A vrut sǎ dezvolte ortodoxismul, greu încercat atât de prigoana turcǎ, cât şi de prozelitismul vestic, fiind în cele din urmǎ asasinat de ieniceri, din porunca sultanului Murad IV, pǎcǎlit de intriga catolicilor.

837 Charles I (19.11.1600 – 30.1.1649), rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei din 27.3.1625. A fost executat în 1649 şi singura persoanǎ sanctificatǎ de anglicani. Deşi anglican, s-a cǎsǎtorit cu o catolicǎ, Henrietta Maria, împotriva parlamentului şi poporului. Aducerea pe tronul arhiepiscopiei de canterbury a lui William Laud, a fost punctul de plecare a tulburǎrilor religioase, fiindcǎ acesta a fost acuzat de readucerea tipicului romanocatolic în bisericǎ, tulburǎri culminate cu 2 rǎzboiaie civile. Fiind prins şi judecat pentru înaltǎ trǎdare, Carol a fost executat iar Anglia a intrat, pentru prima şi ultima datǎ în istoria ei, în forma de republicǎ, numitǎ Commonwealth of England.

838 Codexul Bezae Cantabrigensis este un codex important al Noului testament ce dateazǎ de prin sec. V-VI. E scris pe vellum în unciale, atât în greacǎ (pagina stângǎ) cât şi în latinǎ (pagina dreaptǎ). El conţine cele 4 evanghelii şi Faptele aproape complete, dar numai un fragment din a treia scrisoare a lui Ioan. Evangheliile sunt prezentate într-o ordine ciudatǎ, Matei, Ioan, Luca şi Marcu, dar numai Luca e completǎ. Este scris cu o coloanǎ pe paginǎ şi are 406 file, dar se crede cǎ ar fi avut 534. El a fost "corectat" de 9 copişti în sec. VI-XII. Textul grecesc nu este considerat autentic (este considerat autentic doar când corespunde altor versiuni), iar traducerea latinǎ a cauzat la rându-i corectura textului grecesc. Cu toate acestea, el conţine Matei 16:2f, sfâşitul "lung" al lui Marcu, Luca 22:43f şi Pericope de adultera sunt prezente, Ioan 5:4 e omis iar Faptele sunt cam cu 10% mai lungi decât textul comun.Manuscrisul a fost reparat la Lyon în sec. IX (studiile cernelii) şi a fost pǎstrat secole în şir la biblioteca mǎnǎstirii Sf. Irinaeus. În urma rǎzboaielor din regiune, manuscrisul a fost predat în 1562 protestantului Theodore Beza839, prietenul şi succesorul lui Calvin, care l-a donat Universitǎţii din Cambridge în 1581, unde se gǎseşte şi azi. Mai poartǎ şi numele universitǎţii.Importanţa codexului e atât de mare încât un congres special dedicat lui s-a ţinut la Lunel, Herault, în 1995.

839 Theodore Beza (sau Théodore de Bèze or de Besze, 24.6.1519 - 13.10.1605), protestant francez, teolog, cu implicaţii în Reformǎ şi prieten de-al lui Calvin. De mic avea relaţii, tatǎl sǎu era nobil şi guvernator local, un frate în parlamentul francez, altul abate.A benficiat de o educaţie aleasǎ, ce i-a pemis printre altele sǎ citeascǎ şi apoi sǎ traducǎ diverşi clasici antici. Traducerea unor fragmente latine sub titlul de Juvenilia (1545) i-a atras ulterior acuzele de sodomie din partea catolicilor. Curând dupǎ publicarea cǎrţii i s-a fǎcut rǎu, boalǎ care l-a împins în braţele religiei. A fugit la Geneva, oraşul refugiaţilor evanghelici (a reformaţilor), în 1548, unde a fost primit de Calvin, care-l cunoştea din vremea studiului, care l-a cǎsǎtorit imediat.S-a apucat sǎ scrie din nou, de data asta o dramǎ biblicǎ, Sacrificiul lui Avraam, în care a opus din nou

185

El conţine textul Evangheliilor în limba greacǎ şi latinǎ, precum şi Faptele Apostolilor şi 3 Ioan 11-15. Se crede cǎ a fost scris în Galia. E pe o singurǎ coloanǎ, pagina din stînga e în limba greacǎ, cea din dreapta în limba latinǎ.

CODEX ROSSANENSIS840 e o adevǎratǎ lucrare de artǎ, pe un pergament extra fin purpuriu, scris cu litere de argint, iar la începutul fiecǎrei evanghelii, trei şire pe ambele coloane de aur.

Are 18 remarcabile picturi în culori, cu scene din Evanghelii şi cu figuri a 40 prooroci din Vechiul Testament. Numǎrǎ 188 de foi. La început conţinea cele 4 Evanghelii, dar unele foi au fost deteriorate de umezealǎ. Azi mai are Matei şi Marcu 16:14.

Atît textul cît şi scrisul se aseamǎnǎ cu Codex Purpureus841. El a fost descoperit în primǎvara anului 1879 în catedrala din Rossano, Calabria, Italia de Sud. Manuscrisul aparţine sec. al VI-lea.

CODEX PURPUREUS841 e foarte frumos. A fost scris în secolul al VI-lea.

Avea 45 de foi din care 33 sunt în mǎnǎstirea Sf. Ioan din Patmos, 6 la Vatican, 4 în Muzeul Britanic şi 2 în Biblioteca din Viena. Alte 84 de foi au fost descoperite într-un sat lîngǎ Cezarea în Capadocia şi au fost cumpǎrate de ambasadorul rus la Constantinopol.

CODEX VATICANUS842 e scris în sec. al IV-lea pe 3 coloane cu 42 rînduri pe coloanǎ. Conţine Noul Testament fǎrǎ Ep. Evrei de la 9:14 la sfîrşit, 2 Timotei, Tit, Filimon, şi Apocalipsa. Se aflǎ în

catolicismul cu protestantismul. A mai scris diverse satire şi o apǎrare (De haereticis a civili magistratu puniendis) a magistraţilor care, la incitarea lui Calvin, au hotǎrât arderea pe rug a lui Michael Servetus (27.10.1553 - întreaga poveste meritǎ cititǎ pe îndelete), şi el tot reformat, ca eretic. Este foarte interesant cǎ tot el a scris şi o carte despre toleranţa religioasǎ (cu vorbele lui: contra tiraniei religioase), numitǎ De jure magistratuum (1574), desigur referindu-se numai la cazul când reformaţii ar fi fost tiranizaţi.Ca activitǎţi politice, remarcǎm deosebita sa ardoare în convertirea evanghelicǎ a francezilor (în general catolici) şi în apǎrarea hughenoţilor locali de atacurile catolice, atacuri ce au culminat, dupǎ cum bine ştim cu Noaptea Sf. Bartolomeu (24.8.1572), acţiune instigatǎ de Caterina de Medici. A urmat lui Calvin la şefia reformaţilor genevezi (Calvin a murit în 27.5.1564). Se spune cǎ cea mai mare dezamǎgire a vieţii sale s-a petrecut în 1593, când regele Henri IV (de Navarra) s-a convertit la catolicism (un rege extrem de tolerant religios - edictul de la Nantes - ceea ce explicǎ de ce a fost asasinat de un catolic habotnic).Alte opere ale sale a fost o nouǎ traducere a bibliei (1565), pe baza Vulgatei561 şi a douǎ manuscrise care-i aparţineau: Codex Bezae şi Codex Claromontanus, primul ajungând la Cambridge, al doilea la Paris. Un rol însemnat l-a avut şi Estienne1016, care a prelucrat biblia lui Erasmus.

840 Codex Purpureus Rossanensis este pǎstrat sub formǎ incompletǎ (în Museo Diocesano di Arte Sacra din Rossano) - deoarece conţine doar 386 de file din cele aproape 800 (conţine încǎ evanghelia lui Matei şi aproape toatǎ evanghelia lui Marcu). Frumuseţea sa constǎ în principal în cele 15 pagini miniaturale conţinând artǎ bizantinǎ din sec. VI. Foile sunt de pergament colorate în roşu, de unde şi denumirea. Scrisul grecesc este cu litere de argint, dar majusculele sunt din aur.

841 Codexul Purpureus, numit şi Petropolitanus (sec. VI), conţinea evangheliile în litere de argint pe vellum roşu.Şi aici jumǎtate din file sunt dispǎrute, dar 182 sunt în St. Petersburg (cele gǎsite în 1896 în Asia micǎ), 33 la Patmos, 6 la Vatican, 4 în British Museum şi 2 în Viena.

842 Codex Vaticanus este cel mai vechi manuscris cunoscut al bibliei.Este chiar mai vechi decât Codex Sinaiticus831. Este scris în greacǎ, pe vellum (piele de viţel), cu majuscule unciale. Codexul conţinea forma completǎ a Septuagintului, mai puţin 1-4 Maccabei şi Manase. 31 de file din Facerea (1:1 - 46:28a) şi 10 file din Psalmi (105:27 - 137:6b) sunt pierdute şi înlocuite ulterior. 2 Kings 2:5-7 (4 Regi), 10-13 sunt iarǎşi pierdute din cauza unei gǎuri în file. Ordinea documentelor este Geneza -> 2 Cronici în mod normal, 1 Ezra, 2 Ezra (care include Nehemia), Psalmi, Proverbe, Ecclesiastul, Cântarea cântǎrilor, Iov, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiasticul, Estera, Iudita, Tobit, profeţii minori de la Osea la Malachi, Isaia, Ieremia, Baruch, Lamentaţile şi Epistola lui Ieremia, Ezekiel şi Daniel.

186

Biblioteca Vaticanului. Acesta şi cel Sinaiticus se crede cǎ fac parte din cele 50 copii ale Bibliei scrise din porunca lui Constantin cel Mare843, cam prin anul 331, sub supravegherea lui Eusebiu deCezareea810.

Am citat pe cele mai de seamǎ844 ca sǎ avem o micǎ idee despre ele845. Cei ce spun cǎ avem puţine manuscrise vechi şi cǎ niciunul nu poartǎ semnǎtura autorului, deci nu le pot crede ca adevǎrate, aratǎprin aceasta, cǎ ei cautǎ o motivare a necredinţei lor. Cǎci, vǎ întreb: cîţi pun la îndoialǎ "Rǎzboiul Galic" a lui Cezar846, scris între anii 58 şi 50? Ştiţi cîte manuscrise avem din aceastǎ carte? Numai zece

În ceea ce priveşte Noul testament, în Codex sunt incluse Evangheliile, Epistolele generale, Epistolele lui Pavel şi Epistolele cǎtre evrei (pânǎ la Evrei 9:14); lipsind deci 1 şi 2 Timotei, Titus, Philemon şi Apocalipsa. Aceste pagini au fost înlocuite în secolul XV de un supliment minuscul.Scrisul original a fost suprascris în secolul XI de cǎtre un copist.Pe marginile Noului Testament existǎ 795 de umlauturi (¨), încǎ 40 sunt incerte. Se presupune cǎ ele indicǎ locurile unde existǎ incertitudini în text.Originea acestui codex este incertǎ, presupunându-se cǎ provine de la cardinalul Bessarion (seamǎnǎ cu celelalte manuscrise din posesia lui). T C Skeat (paleograf la British Museum) a sugerat chiar cǎ ar putea fi una dintre cele 50 de Biblii ordonate de Constantin843 lui Eusebius810 din Cesarea. Asemǎnarea textului cu versiuni în coptǎ sugereazǎ o origine egipteanǎ (alexandrinǎ).Codexul a stat la baza multor traduceri, fiind un document de prim rang.

843 Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27.2.272 – 22.5.337, împǎrat din 25.7.306, când a fost proclamat augustus de cǎtre trupele sale. Fiu al împǎratului Constantius Chlorus. A dat Edictul de la Milano(313) punând capǎt prigoanei anticreştine (Galerius a fost primul împǎrat care a decretat în 4.311 toleranţa religioasǎ, inclusiv pentru creştini) şi a convocat Consiliul de la Nicaea (325) unde s-a stabilit de fapt creştinismul. A proclamat Byzantium capitala imperiuluiîn 330, care s-a numit de atunci Constantinopolis. În 326, Constantin l-a executat pe Crispus, fiul sǎu cel mare, pentru cǎ ar fi avut o relaţie cu Fausta, a doua soţie a împǎratului. Puţin mai târziu, Fausta a fost executatǎ pentru cǎ a rǎspândit aceste acuzaţii false. Eusebius810 ne zice cǎ s-ar fi creştinat pe patul morţii, o informaţie extrem de contestatǎ. Constantin a decretat cǎ evreii nu pot avea sclavi creştini sau sǎ converteascǎ la iudaism sclavii de oricare naţie. Dar a creat noţiunea de şerbi (ţǎranii deveneau şerbi din coloni liberi), baza socialǎ a Evului mediu, prin decretul din 322. A fost "implicat" în Donaţia constantinianǎ: iatǎ pe scurt povestea: nemulţumiţi cǎ împǎratul ar fi fost convertit doar pe patul de moarte şi încǎ de un episcop arian (deci eretic), capii bisericii s-au gândit ce s-au gândit şi au inventat o poveste în care papa Silvester I (314-335) l-ar fi vindecat pe Constantin de leprǎ. În schimb, acesta s-ar fi revanşat şi, pe lângǎ botez, ar fi donat bisericii o seamǎ de clǎdiri. Ulterior, în sec. VIII, a apǎrut un document prin care proaspǎtul convertit acorda bisericii dreptul de conducere (temporar!!!) asupra Romei, Italiei, ce mai, asupra întregului imperiu roman de apus. A fost în acuzat ca fals de împǎratul Otto III, ironizat de Alighieri şi dovedit ca fals de Lorenzo Valla.

844 Ca român aşa cum se laudǎ, autorul ar fi trebuit sǎ ştie şi de existenţa unui document din România (e adevǎrat, din sec. IX): Codex Aureus Laurensius (sau Evanghelia din Lorsch) care a fost scris între 778-820, perioadǎ coincizând cu domnia lui Carol cel Mare476. Descoperit în mǎnǎstirea din Lorsch în 830, a fost transferat în sec. XVI la Heidelberg (Otto Heinrich a mutat biblioteca din Lorsch la Heidelberg deoarece Lorsch a fost dizolvatǎ în 1563 - astfel s-a creat faimoasa Bibliotheca Palatina), de unde a fost furat în 1622 (în timpul Rǎzboiului de 30 de ani). Pentru a fi vândut mai uşor, codexul a fost rupt în douǎ iar copertele separate. Prima jumǎtate, cea frumos ilustratǎ, a fost preluatǎ de biblioteca Migazzi apoi vândutǎ episcopului Ignac Batthyani. Aceastǎ jumǎtate se gǎseşte la Alba Iulia, şi aparţine bibliotecii Batthyaneum. Cealaltǎ jumǎtate se gǎseşte la Vatican. O copertǎ este pǎstratǎ la British Museum în Londra iar cealaltǎ la Museum Sacro din Roma.

845 Autorul citeazǎ numai autori care s-au nǎscut numai dupǎ anul 80 en (când se considerǎ cǎ a fost scrisǎ prima evanghelie) pentru a dovedi (??) cǎ evangheliile au fost scrise în perioada imediat urmǎtoare crucificǎrii. De asemenea, autorul citeazǎ manuscrise scrise dupǎ consiliul de la Niceea, când Biblia a fost mutilatǎ în mod barbar. Edificator.

846 Gaius Julius Caesar (12.7.100 îen – 15.3.44 îen), unul dintre cei mai influenţi oameni din istoria tuturor timpurilor. El a transformat republica în imperiu. Se zice cǎ descinde direct din Iulus, fiul lui Aeneas, prinţul troian, descendent din Venus. La 16 ani devenea capul familiei, prin moartea tatǎlui sǎu. Imediat a fost numit Flamen Dialis (marele preot al lui Jupiter) aşadar a trebuit sǎ divorţeze de Cossutia, pentru a o lua pe Cornelia, fiica lui Cinna. A fost nepot al lui Marius în perioada rǎzboiului civil şi de aceea a avut mult de suferit atunci când Sulla a preluat comanda (confiscarea averii, deposedarea de titlul preoţesc). A scǎpat

187

şi din acestea cel mai vechi e cu 900 de ani dupǎ Cezar. Deci, nici unul nu poartǎ semnǎtura lui. Dar acelea sunt bune? Numai Evangheliile nu?

Din 142 de cǎrţi ale "Istoriei Romane" de Liviu847 (59 în Cr. şi 17 d.Cr.) numai 35 supravieţuiesc cunoscute din 20 manuscrise, din care numai unul ce conţine cartea III-A şi a IV-a, e din secolul al IV-lea. Dar cine ridicǎ obiecţie împotriva lor?

Din 15 cǎrţi ale lui Tacitus53 (100 d.Cr.) numai 4 şi jumǎtate supravieţuiesc: Din 16 cǎrţi ale Analelor sale mai existǎ 10 întregi şi 2 în parte. Şi Istoriile şi Analele ştiţi cîte manuscrise au? Doar douǎ. Unul e din secolul al IX-lea, celǎlalt din secolul al VIII-lea.

Istoria lui Tucidide848, care a trǎit între anii 460-400 în.Cr. ştiţi din cîte manuscrise ne este cunoscutǎ? Din opt, cel mai vechi fiind din secolul al IX-lea, deci cu 1300 ani dupǎ autor. Dar aţi auzit pe cineva sǎfacǎ caz din aceasta? Aţi auzit pe cineva spunînd cǎ nu le poate crede, fiindcǎ n-au manuscrisele originale, semnate de Tucidide?

Cîţi v-aţi îndoit de Istoria lui Herodot297? Şi ea e în aceeaşi situaţie. Adicǎ la acestea sunt valabile manuscrisele, extrem de puţine şi cu peste 1300 de ani mai tîrzii ca originalul. Pe acestea le poţi crede,

pentru cǎ familia mamei sale a intervenit pe lângǎ Sulla. În 78 îen, la moartea lui Sulla, Cezar s-a întors la Roma (fusese în campanii militare) şi s-a implicat în politicǎ. Cicero chiar comenta: "Ştiţi un orator mai bun decât Cezar?". Cezar luase lecţii de oratorie chiar de la profesorul lui Cicero, Molon.O istorioarǎ ne dezvǎluie caracterul sǎu: când a fost capturat în Marea Egeee de cǎtre nişte piraţi, aceştia au cerut 20 de talanţi de aur ca recompensǎ, dar Cezar le-a spus sǎ cearǎ 50, pentru cǎ atunci când va scǎpa îi va urmǎri. Asta a fǎcut: i-a prins, judecat şi crucificat (!!!) sub directa sa autoritate (guvernatorul Asiei refuzase anterior acest ordin ca ilegal). Se zice cǎ ar fi plâns lângǎ statuia lui Alexandru Macedon24 din ambiţie (Alexandru reuşise la 33 de ani sǎ domine toatǎ lumea, Cezar în schimb nu era decât un biet tribun). A luptat contra lui Spartacus (rǎmǎşiţele armatei lui Spartacus fiind învinse de Pompei417). Dupǎ moartea Corneliei s-a cǎsǎtorit cu Pompeia, o nepoatǎ de-a lui Sulla. A devenit consul şi a cucerit Galia (dupǎ Plutarh, campania s-a încheiat dupǎ ce 800 de oraşe au fost cucerite, 1000000 de oameni au fost înrobiţi iar alţi 3000000 au pierit în rǎzboi). A fǎcut parte din primul triumvirat, format din Pompei şi Crassus. În 54 îen, Iulia, fiica lui Cezar, a murit la naştere, îndurerându-i pe Cezar şi Pompei. În 53 îen, Crassus a murit în luptele duse contra parţilor. Pompei s-a retras şi a refuzat oferta lui Cezar de a se cǎsǎtori cu o nepoatǎ de-a lui, luând-o pe Cornelia Metella, fiica lui Metellus Scipio, un inamic de-a lui Cezar. Aşa a pornit rǎzboiul civil (traversarea Rubiconului 10.1.49 îen, "Alea jacta est", Brindisi, Pharsalus, Alexandria etc.), în care Pompei a fost învins. Cu care ocazie a întâlnit-o pe Cleopatra VII şi cu care a avut un copil, Cezarion, deşi n-au fost niciodatǎ cǎsǎtoriţi (legea romanǎ îi împiedica). "Veni, vidi, vici" a fost o celebrǎ vorbǎ de duh, rostitǎ de Cezar cu ocazia bǎtǎliei de la Zela, unde l-a învins pe regele Pharnaces II. Ca Pontifex maximus (Marele preot, ales în 63 îen) trebuia sǎ se ocupe şi de calendar şi a fǎcut-o, dându-ne calendarul iulian (46 îen) care a durat pânǎ în 1582 en, când papa Grigore XIII l-a schimbat.Asasinatul putea fi prevenit, Marc Antoniu oprindu-l pe Cezar la intrarea în senat, dar n-a putut împiedica mulţimea complotiştilor, printre care şi Brutus, succesorul sǎu dacǎ Octavian457 apuca sǎ moarǎ înaintea acestuia. Moartea lui a generat un rǎzboi civil între Marc Antoniu şi Octavian, ca principali duşmani.

847 Este vorba despre Titus Livius (ca. 59 îen - 17 en), originar din Padova, care a scris capodopera Ab Urbe condita, în care este vorba de Roma, ca oraş, nu ca imperiu, deşi trateazǎ şi imperiul. Au fost 142 de volume, din care numai 35 mai supravieţuiesc azi, fiind pǎstrate într-un codex din sec. IV numit Periochae.

848 Thucydides (ca. 460 îen– ca. 400 îen), Θουκυδίδης (Thoukudídēs) în greceşte, a fost un istoric antic, cunoscut mai mult pentru opera sa Istoria rǎzboiului peloponesiac (sec. V îen, Sparta contra Atena). Este prima operǎ ştiinţificǎ a lumii, deoarece cauzalitatea faptelor şi acţiunilor este a oamenilor şi nu a zeilor (spre deosebire de Herodot297, care mai amintea de zei din când în când). A supravieţuit epidemiei din 430-427 îen care a luat viaţa, printre alţii, celebrului Pericle. Proprietar de mine de aur şi strategos (azi general, sau mai bine amiral, pentru cǎ avea 7 nave sub comandǎ). Sofist ca orientare.

188

iar BIBLIA care are peste 5000 de manuscrise şi cu mai puţin de 300 de ani între ele şi original, pe ea n-o poţi crede! Nu e cǎ nu o poţi crede, ci nu vrei s-o crezi849.

Vrei sǎ-i tǎgǎduieşti adevǎrul ei şi de aceea îi cauţi nod în papurǎ. Dar cele peste 5000 de manuscrise îţi stau împotrivǎ, vei da odatǎ socotealǎ de toate850.

3. Veridicitatea constatatǎ din fragmente

Te întrebi: oare sunt conforme manuscrisele cu originalul? La aceasta îţi spunem da851. Existǎ o seamǎde probe, care pot verifica adevǎrul acesta. Pe lîngǎ Codex Sinaiticus831 şi Codex Vaticanus842, care sunt scrise pe la anul trei sute şi ceva, existǎ o seamǎ de fragmente de manuscrise, mai vechi descoperite, care confirmǎ manuscrisele pomenite.

Iatǎ cîteva:CHESTER BEATY BIBLICAL PAPIRI852 publicat în 1931, consistǎ din 11 codici de papirusuri, din care trei conţin aproape tot Noul Testament. Unul are Evangheliile şi Faptele Apostolilor, scris dupǎanul 200, altul cu epistolele pauline şi Evrei, copiat dupǎ anul 200, altul cu Apocalipsa din anul 250 d.Cr.

"FRAGMENTE DINTR-O EVANGHELIE NECUNOSCUTǍ” e titlul cîtorva papirusuri descoperite în 1935.

849 Întrebarea este desigur una capcanǎ: sǎ ridice mâna cine a auzit vreodatǎ preotul în bisericǎ predicând

despre Herodot297, Tucidide848, Tit Liviu847 şi alţii! Dar dacǎ cineva are curajul sǎ intre în lumea clasicǎ, dincolo de manualul de clasa a V-a, acela va vedea cǎ exegeţii cântǎresc fiecare argument, pro şi contra, spre deosebire de clerici şi credincioşi, pentru care nu existǎ decât argumente pro, rupând astfel dualitatea naturalǎ pro-contra.

850 Problema pe care autorul o ocoleşte nu este faptul cǎ biblia nu este adevǎratǎ ci aceea cǎ majoritatea oamenilor din ziua de astǎzi nu mai sunt naivii de acum 2000 de ani. Problema este extrem de delicatǎ: dacǎ biblia se dovedeşte a fi falsǎ, atunci înseamnǎ cǎ milioane de creştini au o problemǎ imensǎ: ei se închinǎ probabil unui Dumnezeu fals. Şi, în plus, Biserica mai are de tras ponoasele şi de pe urma infamei Inchiziţii, a cruciadelor şi a tuturor rǎzboaielor religioase ce au mâncat pacea şi prosperitatea Europei timp de milenii, precum şi responsabilitatea masacrǎrii populaţiilor ameridiene şi africane, tot în numele unu zeu fals. Dar cea mai îngrijorǎtoare este situaţia credinciosului: el are fricǎ cǎ nu va mai accede în promisa împǎrǎţie a raiului.Rǎzboaiele lui Cezar846, operele lui Homer, Herodot297 şi alţii n-au servit ca scop propagandistic aşa cum a servit biblia de-a lungul veacurilor.Practic, atitudinea de care se tot lamenteazǎ autorul (ca mai toţi profeţii biblici) este în fapt o contramǎsurǎ la "agresiunea" culturalo-ştiinţificǎ a bisericii, mai ales a sectelor, asupra omului de rând.

851 O minciunǎ imensǎ. Dar adevǎrul absolut al bibliei este un factor primordial la protestanţi (spre deosebire decelelalte biserici creştine, protestantismul nu aceptǎ tradiţia bisericeascǎ de la primii creştini ci considerǎ numai biblia ca fiind materialul de studiu) - de unde şi afirmaţia de începutul acestui material). De mai binede 300 de ani, cǎrturarii se ocupǎ cu identificarea originalului Noului testament, Mills descoperind în 1707 cǎ existǎ nu mai puţin de 30000 de modificǎri (divergenţe) în cele 570 de înscrisuri la care a avut acces (azi sunt ca. 5700-7500, depinde cum sunt numǎrate, ca fragmente sau ca documente, numǎrul deosebirilor fiind între 100000 şi 600000, funcţie de dǎrnicia exegetului - în orice caz, sunt mai multe deosebiri decât cuvinte).

852 Papyrus 46 (sau, pe scurt, P46) este unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Noului testament, datând de prin sec. III. Conţine aproape tot din 1 şi 2 Corinteni şi tot Efesieni, Galaţieni, Filipeni şi Coloseni. Mai conţine 2 capitole din 1 Tesalonicieni. Se gǎseşte împǎrţit între Chester Beatty Library şi biblioteca Universitǎţii din Michigan. Manuscrisul a fost cumpǎrat (56 de file) în 1930 de cǎtre Chester Beatty, ulterior alte fragmente (30 file) ajungând în posesia bibliotecii din Michigan. Cele 56 de file cumpǎrate de Beatty se numesc Chester Beatty Biblical Papyry.

189

Ele au fost datate de experţii papirologi cu anul 150. Unii spun cǎ ar fi o a cincea Evanghelie853: "The Times Literary Supliment" din 25 Aprilie 1935 scria:..."Aceste fragmente au fost scrise de cineva care a vǎzut cele patru Evanghelii înaintea sa şi le cunoştea bine. Ele nu aratǎ a fi o Evanghelie independentǎ, ci sunt o parafrazare a istorisirilor şi a celorlalte lucruri din Evanghelii, destinate pentru explicaţii şi instruire, un manual dupǎ care poporul sǎ înveţe istorisirile Evangheliilor.

FRAGMENTUL MORATORIAN854 publicat întîia datǎ în anul 1740, de Cardinalul Moratori, e de provenienţǎ romanǎ. Din nefericire e mutilat în prima parte. Conţine o listǎ a cǎrţilor Noului Testament, pomeneşte cǎ Luca e a treia Evanghelie, apoi menţioneazǎ pe Ioan, Faptele Apostolilor, 9 epistole pauline, Iuda, 2 epistole ale lui Ioan, Apocalipsa şi Petru. E scris de Caius prin anul 170, un ucenic a lui Irineu816.

Douǎ fragmente conţin texte din Evanghelia a patra, sunt dintr-un vechi codex papirus. Pe primul e Ioan 18:31-33, pe celǎlalt sunt versetele 37-38 din acelaş capitol. Ele se gǎsesc azi în Biblioteca "John Rylands” din Manchester, au fost descoperite în Egipt în anul 1917. Pe baze paleografice s-a stabilit cǎau fost scrise pe la anul 130 d.Cr.

Importanţa acestor frînturi nu numai cǎ atestǎ manuscrisele mari, ci dovedeşte şi faptul cǎ la acea datǎEvangheliile scrise pe care le avem noi, circulau în Egipt.

PAPIRUSUL BODMER II constituie una din cele mai recente descoperiri. El a fost anunţat de Biblioteca Bodmer din Geneva, în 1956. A fost scris în anul 200 şi conţine primele 14 capitole din Evanghelia dupǎ Ioan şi pǎrţi din celelalte şapte capitole. Iar mai recent Biblioteca Bodmer a anunţat descoperirea unui alt manuscris, cu Luca şi Ioan, datînd din anul 200.

4. Veridicitatea constatatǎ din citate

CǍ MANUSCRISELE ACTUALE SUNT CONFORME CU ORIGINALUL, deci BIBLIA e ADEVǍRATǍ, se CONSTATǍ, nu numai din aceste fragmente foarte vechi, ci şi din aluzii şi citate din Noul Testament în alte scrieri timpurii, unele chiar înainte de anul 100. Astfel avem:

ÎNTÎIA EPISTOLǍ A LUI CLEMENT812. Ea constituie unul din cele mai vechi documente şi a fost scrisǎ din Roma, prin anul 95 d.Cr. cǎtre biserica din Corint.

Istoricul Eusebiu810 spune cǎ Clement ar fi fost al treilea episcop al Romei şi îl identificǎ cu Clement menţionat de Pavel în Filipeni 4:3855. În ea, el îi mustra pe Corinteni pentru lipsa de umilinţǎ şi le aduce aminte de umilinţa lui Cristos Domnul.

853 Cititorul ştie deja din nota 816 cǎ au existat mai multe evanghelii, ca. 30 la numǎr, dintre care au fost selectate

cele 4 "oficiale", celelalte fiind apoi vânate şi distruse ca eretice. Norocul "neîndoctrinaţilor" este cǎ din când în când mai sunt descoperite manuscrise vechi, printre ele, uneori, copii ale unor lucrǎri considerate dispǎrute de mult.

854 Legea de murǎturi a lui Caragiale şi-a fǎcut din nou efectul. Fragmentul Muratorian e poate cel mai vechi fragment cunoscut ce conţine lista cǎrţilor din Nout testament. Nu are nici început şi nici sfârşit şi este un text latin din sec. VII ce se vrea o copie latineascǎ a unui text grec din 170. Descoperit în biblioteca Ambrosianǎ (Milano) de cǎtre preotul Ludovico Antonio Muratori (1672 – 1750), cel mai faimos istoric al secolului sǎu, şi publicat în 1740. Textul sǎu aici sau aici.

855 Afirmaţie contrazisǎ parţial de cronologie.

190

În ea dǎ un mare numǎr de citate din Evanghelii, din Faptele Apostolilor, Romani, 1 Corinteni, Efeseni, Tit, Evrei şi 1 Petru.

Iatǎ unul:... "Aduceţi-vǎ aminte de cuvintele Domnului Isus cǎci El a zis: "Vai de acel om. Ar fi fost mai bine de el dacǎ nu s-ar fi nǎscut, decît sǎ facǎ sǎ cadǎ unul din aceşti mici. Era mai bine sǎ-şi fi legat o piatrǎ de moarǎ de gît şi sǎ se fi aruncat în mare, decît sǎ strice pe unul din aleşii Mei...856"

DIDAHIA857 sau învǎţǎtura celor 12 apostoli, a fost lucratǎ undeva în Siria sau Palestina. Data e în jurul anului 100.

Un manuscris grecesc al ei, a fost descoperit în anul 1873 şi curînd s-a dovedit cǎ e un document foarte vechi şi de valoare.

Un manuscris mai scurt din aceeaşi lucrare, în limba latinǎ, era cunoscut mai de mult. Ea cuprinde porunci privitoare la cele 2 cǎi. Ea la fel conţine citate şi redǎri din Noul Testament.

Un paragraf spune:... "Calea vieţii e aceasta: Întîi sǎ iubeşti pe veşnicul Dumnezeu, care te-a fǎcut; a doua pe aproapele tǎu ca pe tine..."

EPISTOLA LUI BARNABA a fost scrisǎ prin 130 şi cuprinde mult din învǎţǎtura celor douǎ cǎi, cu aluzii şi citate din Noul Testament. O frazǎ sunǎ aşa:"Astfel zice El: Acei ce doresc sǎ mǎ vadǎ şi sǎ aibe parte de împǎrǎţia Mea, trebuie sǎ mǎ primeascǎprin necazuri şi suferinţe..."858

EPISTOLA LUI IGNAŢIU813 din ANTIOHIA cǎtre diferite biserici, formeazǎ alt document, care atestǎ autenticitatea manuscriselor.

El a fost martirizat în anul 115, deci scrisorile sunt dinainte de aceastǎ datǎ. El foloseşte citate din Matei, Ioan, Romani, 1 şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 1 şi 2 Timotei, Tit, şi aluzii la Marcu, Luca, Faptele Apostolilor, Coloseni, 2 Tesaloniceni, Filimon, Evrei, şi 1 Petru.

EPISTOLA LUI POLICARP814 cǎtre Filipeni e scrisǎ cam în aceiaşi perioadǎ, nu mult dupǎ plecarea lui Ignaţiu813 la Roma.

Ea poartǎ citate din Evangheliile sinoptice, Faptele, Romani, l şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 2 Tesaloniceni, 1 şi 2 Timotei, Evrei, 1 Petru şi 1 Ioan. Iatǎ un pasaj din ea:"Cel ce L-a înviat pe El din morţi, ne va învia şi pe noi la fel, dacǎ facem voia Lui şi trǎim prin poruncile Lui şi iubim ce El a iubit, reţinîndu-ne de la orice nedreptate, lǎcomie, iubire de bani, vorbire de rǎu, mǎrturie mincinoasǎ, neîntorcînd rǎu pentru rǎu, sau abuz pentru abuz, lovire pentru lovire, saublestem pentru blestem, ci aduceţi-vǎ aminte cǎ Domnul a zis cînd a învǎţat: ...Nu judecaţi, aşa ca sǎ nu fiţi judecaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi, aveţi milǎ, astfel ca sǎ vi se arate milǎ; cu mǎsura cu care mǎsuraţi

856 De negǎsit în vreo evanghelie "acreditatǎ".857 Învǎţǎturi (pe larg Învǎţǎturile celor 12 apostoli), era o colecţie de instrucţiuni destinate comunitǎţilor de

creştini (un fel de Vechiul testament). Didache a fost eliminat din canonul Noului Testament şi considerat pierdut. În 1883, un episcop grec de rit ortodox din Nicomedia, Philotheos Bryennios, l-a descoperit în versiunea greacǎ a Codexului Hierosolymitanus (scris în 1053), din care tot el mai publicase (1875) şi textulcomplet al Epistolei lui Clement. De atunci, alte versiuni în diverse limbi au mai fost descoperite.

858 Exact doctrina catolicǎ.

191

oamenilor, vi se va mǎsura înapoi şi fericiţi sunt cei sǎraci şi acei ce sunt prigoniţi din pricinaneprihǎnirii lor, cǎci a lor este Împǎrǎţia Cerurilor..."

Aceste cuvinte ale lui Policarp sunt grǎitoare. Ele atestǎ manuscrisele Bibliei pe care o avem. El a fost o figurǎ importantǎ în biserica creştinǎ, cǎci dupǎ cum afirma Irineu816, Policarp814 l-a cunoscut pe apostolul Ioan şi a discutat cu mulţi din cei ce au vǎzut pe DOMNUL.

"Şi orice lucruri pe care el le-a auzit de la ei despre Domnul şi despre minunile Sale şi despre învǎţǎtura Sa, Policarp, întrucît le-a primit de la martori oculari ai Vieţii Cuvîntului, le-a relatat toate în acord cu Scripturile..."

A DOUA EPISTOLǍ A LUI CLEMENT859 se pare a fi o predicǎ. Data nu e precisǎ, se susţine cǎ ar fi de pe la jumǎtatea secolului al doilea. În ea e mult material din Evanghelii. Iatǎ nişte frînturi: "Cǎci El a zis: "Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va fi mîntuit, ci cel ce face neprihǎnirea."

"Domnul a zis: "Deşi sunteţi cu Mine, în sunt Meu şi nu împliniţi poruncile Mele, vǎ voi arunca şi vǎvoi spune: "Depǎrtaţi-vǎ de la Mine, cǎci nu ştiu de unde sunteţi, voi lucrǎtori ai fǎrǎdelegii..."

"Cǎci Domnul a zis în Evanghelie: "Dacǎ nu pǎstraţi ceea ce e mic, cine vǎ va da ceea ce e mare? Cǎci vǎ spun, cǎ cine este credincios în puţin, este credincios de asemenea în mult...

Manuscrisele, mulţimea lor, vechimea lor, aratǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.

Martorii şi scrierile din vremea aceea860 atestǎ autenticitatea Noului Testament861.

Noi îl credem şi dorim sǎ urmǎm învǎţǎturile lui. Dumnezeu sǎ ne învredniceascǎ la aceasta.

859 Epistola nu-i aparţine lui Clement812.860 Expresia "În vremea aceea", replicǎ biblicǎ, permite sofisme de mare fineţe, pentru cǎ nu este precis definitǎ,

la urma urmei, ce conteazǎ 100 de ani?!861 Încǎ o datǎ - acest autor şi curentul protestant din care face parte sunt probabil singurii care mai considerǎ

Noul testament ca original şi infailibil, dar contra dovezilor covârşitoare de toate naturile: grafologicǎ, sintaxǎ, vocabular, informaţii conţinute, stil etc. A lor sǎ fie împǎrǎţia cerurilor :-).

192

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI862

"Numai proştii mai cred" e o expresie care se aude atît de des astǎzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnǎ a fi înapoiat, rǎmas cu mult în urmǎ, iar a afirma cǎ tu crezi BIBLIA, înseamnǎ a fi prost.

"Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, sǎ mai crezi ce spune BIBLIA?" se întreabǎ unii.

Datoritǎ acestei mentalitǎţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citeascǎ, iar unii din cei credincioşi se sfiesc sǎ-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evitǎ sǎ vorbeascǎ despre ea, ca sǎ nu fie consideraţi proşti.

E clar cǎ BIBLIA e o carte dispreţuitǎ, dar e dispreţuitǎ tocmai fiindcǎ nu e cititǎ şi mai mult, fiindcǎnu e trǎitǎ de cei ce o citesc.

"Cînd eşti cu lupii, trebuie sǎ urli ca ei," e o pǎrere cu totul greşitǎ863. Aceasta înseamnǎ sǎ nu mai fiom. Afirmarea demnitǎţii sale, e caracteristica ce l-a fǎcut sǎ rǎmînǎ om.

E adevǎrat cǎ mincinoşilor nu le place sǎ le vorbeşti de adevǎr, curvarilor nu le place sǎ le vorbeşti de castitate, de sfinţenie864, furioşilor de blîndeţe, nervoşilor de rǎbdare, guralivilor de tǎcere, beţivilor de abstinenţǎ. Dar oare e o ruşine cǎ nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.

Cel ce citeşte BIBLIA şi o trǎieşte, are o viaţǎ curatǎ, o viaţǎ paşnicǎ în familie şi o viaţǎ demnǎ în societate.

Cel ce o dispreţuieşte, trǎind în desfrîu îşi destramǎ cǎminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dǎ dovadǎ de prostie?865

862 E vreun om mare din secolul nostru? Vezi notele urmǎtoare....(dar şi cele anterioare).

Faptul cǎ am indicat prin note de subsol câte ceva din viaţa şi opera respectivilor oameni mari, are doar scopul de a prezenta un pic din biografia acestuia, în special perioada în care a trǎit. De ce asta? Este bine ca cititorul sǎ-şi formeze singur o opinie, preferabil dintr-o sursǎ ştiinţificǎ.Iar multe din citate nu sunt indicate în acest material, poate, poate se va plictisi comentatorul (eu sau altul) sǎ caute în toatǎ opera scrisǎ rǎmasǎ de la aceştia .... De aceea, atenţie la falsuri, sunt destule....

863 Autorul iar se foloseşte de privilegiul de astǎzi ca sǎ aibǎ o opinie diferitǎ de cea a bisericii catolice, cea care se considerǎ pǎstrǎtoarea tradiţiilor creştine în forma lor cea mai purǎ (desigur, asta-i numai pǎrerea lor), pentru cǎ acum 400 de ani sfârşea pe rug pentru toate conceptele prezentate în aceastǎ lucrare (evident contrarǎ bibliei, aşa cum o dovedesc sutele de note de subsol). Toţi aceia care au avut pǎreri personale şi au fǎcut imprudenţa de a le comunica cuiva au terminat pe rug, ca eretici. Vezi chiar citatul din epistola a doua a lui Clement859 (ultimele paragrafe din capitolul precedent): cine nu-i cu mine e împotriva mea.

864 Este una din cele mai mari aberaţii ale bibliei şi bisericii în sine: nu scrie nicǎieri cǎ asceţii vor ajunge în rai, scrie însǎ atât explicit cât şi implicit, cǎ oamenii trebuie sǎ se înmulţeascǎ pe Pǎmânt (poruncǎ divinǎ încǎ din primul capitol al Facerii). Dar, aşa cum cititorul cu oarece şcoalǎ ştie deja, canalizarea energiei sexuale (instinct de bazǎ) în scopurile dorite este extrem de eficace (eliminǎ aceastǎ energie din taurul sǎlbatic - prin castrare - şi vei avea un bou liniştit şi ascultǎtor) şi un instrument extrem de eficace în manipularea oamenilor. În realitate, abstinenţa (cǎlugǎri, cǎlugǎriţe) consideratǎ atât de sfântǎ, se va rǎzbuna ulterior, fiind un pǎcat contra naturii. Adulterul este considerat pǎcat, pentru cǎ, de fapt, reprezintǎ un atac la adresa altuia (lupta pentru femele este tipicǎ în regnul animal).

865 Subtil, autorul ne dǎ de înţeles cǎ dacǎ nu ne convertim, ajungem în şanţuri de beţi. Uite cǎ existǎ peste un miliard de chinezi şi aproape tot atâţia indieni (s-a încercat creştinarea lor, dar nu a ţinut, pentru cǎ religiile lor erau cu mult superioare), care nu cred în Dumnezeul iudaic, şi nu sunt prin şanţuri de beţi.Ca sǎ nu mai vorbim de vecinii lor japonezii, care aveau la mijlocul mileniului trecut o civilizaţie şi o culturǎ deosebit de dezvoltatǎ, tocmai în perioada în care orgiile de la Vatican atingeau un apogeu greu de imaginat

193

Pe scena lumii s-au ridicat bǎrbaţi de seamǎ, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi dupǎ moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adînc credincioşi866.

Despre Newton507, descoperitorul gravitǎţii, se spune cǎ întotdeauna, cînd rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pǎlǎria de pe cap în semn de reverenţǎ.

Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi sǎ vadǎ cǎ nu numai proştii cred.

Mǎrturii cu privire la BIBLIE

GALILEO GALILEI559, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declara într-o scrisoare cǎ: "Sfînta Scripturǎ nu poate niciodatǎ sǎ mintǎ sau sǎ rǎtǎceascǎ. Adevǎrurile ei sunt absolute şi neîndoielnice867."

R. BOYLE868, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lǎsat aceste cuvinte prin testament: "Faţǎ de BIBLIE, toate cǎrţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toatǎ lumina şi strǎlucirea lor numai de la soare869.

BLASIE PASCAL870, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: "Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile."871

iar poporul de rând era ţinut în mizerie şi necurǎţenie, pentru cǎ, nu-i aşa, bolile sunt date de demoni (faimoasele terme şi conducte romane, mândria antichitǎţii, au fost înlocuite cu bordeie nespǎlate).Nu vǎd legǎtura între biblie şi conduita moralǎ a celui care nu crede (sau crede) în ea. Pentru cei cu inimǎ rezistentǎ este recomandatǎ citirea bibliei mormone adnotate (rareori existǎ vreun verset neadnotat, majoritatea având 2, chiar 3 indicaţii imorale - astfel, sclavia, asuprirea şi uciderea vecinilor, uciderea pruncilor, înşelǎtoria sunt susţinute de biblie, uneori prin porunci sau chiar sub ameninţǎri divine).Ca sǎ nu mai vorbim cǎ aceste "poveţe" sunt aplicabile doar bǎrbaţilor (dupǎ cum rezultǎ clar, deşi este bine disimulat în text, publicul ţintǎ este cel masculin, pentru cǎ femeile (fire sentimentalǎ) cred nativ în bisericǎ dar numai bǎrbaţii (fire analiticǎ) au probleme în a accepta ideea bisericii - pentru ei deci este toatǎ aceastǎ polologhie mascatǎ într-un curs care se voieşte a fi ştiinţific).

866 O altǎ şmecherie ieftinǎ: autorul se referǎ doar la acea mânǎ de oameni care au trǎit în lumea apuseanǎ, cu precǎdere între 1500-1900, dar uitǎ complet de alţi oameni, la fel de mari, care n-au fost niciodatǎ creştini: Herodot297, Arhimede, Leonardo da Vinci, la care adǎugǎm floarea cea de seamǎ a culturilor islamice, indiene (Buddha, Gandhi) şi chineze (Lao Ţî, Confucius). Cu excepţia lui Galilei559, Newton507 şi a lui Roger Bacon (cǎlugǎr, dar cu orientare gnosticǎ), toţi ceilalţi apuseni sunt neînsemnaţi faţǎ de aceştia.

867 Cât de absolute şi cât de neîndoielnice sunt aceste adevǎruri, cititorul a avut deja ocazia sǎ vadǎ, chiar dacǎ aici sunt prezentate doar o micǎ parte din obiecţii, pentru cǎ autorul le-a selectat doar pe acelea la care confraţii sǎi de peste ocean au "gǎsit" [pseudo]explicaţii.Galilei559 a încercat sǎ rǎmânǎ fidel bisericii (ne aducem aminte de procesele împotriva sa), dar a preferat totuşi experimentele, de aceea este considerat Pǎrintele ştiinţei moderne.

868 Robert Boyle (25.1.1627 – 30.12.1691), lord irlandez (Earl of Cork), a fost un filozof în sensul de atunci al cuvântului: la fel ca şi Aristotel555 sau da Vinci, se ocupa cu de toate, deşi a rǎmas în istorie ca inventatorul legii care-i poartǎ numele (naţiunile de limbǎ englezǎ numesc aceastǎ lege legea lui Boyle, cele de origine francezǎ legea lui Mariotte (Edme Mariotte (1620-1684), fizician şi preot francez), românii imparţiali ca tot românul legea Boyle-Mariotte; ironia sorţii face ca legea sǎ fi fost descoperitǎ de Richard Towneley, un neînsemnat inventator şi fizician amator, care i-a comunicat-o lui Boyle). Este privit ca primul chimist modern, mai ales datoritǎ cǎrţii sale, The Sceptical Chymist, deşi a cochetat şi cu alchimia empiricǎ.

869 O ultimǎ observaţie referitor la comparaţia bibliei cu alte cǎrţi: care alte cǎrţi? Cele arse la Efes de Pavel? Cele arse la Alexandria de Cyril? Cele distruse prin neglijenţǎ sau cu intenţie în cele 17 secole de întunecime spirtualǎ luminate doar de o singurǎ carte?

870 Blaise Pascal (19.5.1623 – 19.8.1662) a fost un matematician, fizician şi teozof (un fel de filozof religios). Interesaul sǎu pentru naturǎ se spune cǎ a apǎrut de mic, prin tatǎl sǎu, notar de profesie, care l-a îndrumat

194

Sir WALTER SCOTT872, celebrul romancier englez, cînd era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele sǎu, Lockhart, sǎ-i citeascǎ ceva din carte. "Din care carte?" a întrebat Lockhart, privind la cele 20000 de volume, care acopereau pereţii. "Nu exista decît o singurǎ carte: BIBLIA!" rǎspunse Scott.

LORDUL BYRON873, ilustru poet englez a lǎsat pe BIBLIA sa urmǎtoarea inscripţie: "În aceastǎ prea sfîntǎ Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cǎrora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugǎciune şi de a primi cu umilinţǎ cuvintele acestei cǎrţi. Fericiţi cei care sunt în stare sǎ deschidǎ poarta şi sǎ meargǎ cu hotǎrîre, pe calea arǎtata de ea. Iar cei ce o citesc numai ca sǎ se îndoiascǎ de spusele ei, sau sǎ le dispreţuiascǎ, aceia mai bine nu s-ar fi nǎscut."

EMANUEL KANT874, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING875, prietenul sǎu, despre care a auzit cǎ a început sǎ citeascǎ Biblia: "Faci bine cǎ îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru cǎ ea este un izvor nesecat al tuturor adevǎrurilor, cum nu se mai gǎseşte nicǎieri". "Dacǎ Evanghelia n-ar fi lǎsat sǎţîşneascǎ de pe paginile ei învǎţǎturile morale, care sǎ alcǎtuiascǎ temelia neclintitǎ a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînǎ azi, în curǎţia lor divinǎ."

în ale ştiinţei, fiind prieten, printre alţii, cu celebrii Descartes şi Desargues. La numai 12 ani descoperise legea seriilor matematice. La 16 ani scrisese primul tratat matematic de proiecţie geometricǎ, apoi s-a ocupat de teoria probabilitǎţilor (despre care a corespondat cu Pierre Fermat). La 18 a inventat primul mecanism de adunat şi scǎzut, destinat tatǎlui sǎu, devenit între timp colector de taxe. În fizicǎ a fǎcut multe experimente cu fluide, descoperind legea care-i poartǎ numele. A fost un fervent adept al metodelor ştiinţifice în descrierea naturii. Totuşi, ca urmare a unei experienţe mistice (1654), Pascal a abandonat complet activitatea ştiinţificǎ şi s-a dedicat teozofiei (pentru ultimii sǎi 6 ani). Ca amǎnunt picant, tatǎl lui (Étienne), pe atunci la Paris, intrase în conflict cu celebrul cardinal Richelieu în materie de politicǎ fiscalǎ şi n-a fost iertat (şi în sens teologic) decât ca urmare a unei piese de teatru pentru copii în care a jucat mama sa (Jaqueline) şi la care asistase întâmplǎtor acelaşi cardinal Richelieu.

871 Absolut corect. Acest lucru este posibil în parte şi celor mai bine de 100 (unii au numǎrat chiar peste 600) de contradicţii din ea, precum şi a mesajului politic ascuns din ea.

872 Sir Walter Scott (15.8.1771 – 21.9.1832) a fost poet şi romancier scoţian. Este considerat creatorul romanului istoric.

873 George Gordon Byron (22.1.1788 – 19.4.1824) a fost un poet britanic şi o figurǎ marcantǎ a romantismului, un poet european de prim plan. Dar mai este cunoscut şi pentru viaţa sa extravagantǎ, afacerile sale amoroase, nu tocmai cucernice, datorii, divorţuri şi, nu în ultimul rând, fiind acuzat de incest şi sodomie.Ceea ce este adevǎrat, lordul Byron a fost extrem de religios dar nu era membru al nici unei congregaţii (deşi Galt spune cǎ ar fi zis cǎ s-ar fi vǎzut prezbiterian), datoritǎ sorei medicale care-l îngrijise când era mic (a avut piciorul strâmb la naştere - se bǎnuieşte malpraxis sau polio) şi care-i citea, în loc de poveşti, numai din Psalmi, pe când alţii învǎţau Cǎţeluş cu pǎrul creţ el ştia deja 33 de psalmi pe dinafarǎ. Religiozitatea lui Byron era pur filozoficǎ, departe de cutumele creştine din vremea lui. Iatǎ un citat edificator din el: “I have no wish to reject Christianity without investigation; on the contrary, I am very desirous of believing. But I do not see very much the need of a Saviour, nor the utility of prayer. Devotion is the affection of the heart, and this I feel. When I view the wonders of creation, I bow to the Majesty of Heaven; and when I feel the enjoyments of life, I feel grateful to God for having bestowed them upon me.” (John Galt, Biografia lui Byron, 1830).

874 Immanuel Kant (22.4.1724 – 12.2.1804), filozof german din Kaliningrad. Este unul dintre cei mai respectaţi filozofi moderni şi ultimul dintre iluminişti. Deşi nici un pǎrinte n-a fost cleric, copilul Emanuel (şi-a schimbat numele dupǎ ce a învǎţat ebraica) a fost crescut în spirit religios în cel mai strict mod cu putinţǎ (studii biblice şi de latinǎ în locul celor de ştiinţe, cu stricteţe, umilinţe şi pedepse).Kant a subliniat necesitatea existenţei unui Dumnezeu, din raţiuni practice, în celebra sa Kritik der reinen Vernunft (Critica Raţiunii Pure, 1781), ca un corolar amintind cǎ Dumnezeu nu poate fi dovedit decât prin legi morale (deci nu prin ştiinţǎ experimentalǎ, nc).

875 Posibil sǎ fie vorba despre Johann Heinrich Jung (12.9.1740 - 2.4.1817), scriitor german, mult mai cunoscut ca Heinrich Stilling. Mama sa a fost fiica unui pastor local. L-a cunoscut pe Goethe903, apoi pe Herder. A fost însurat de 3 ori, lǎsând în urmǎ o familie numeroasǎ.

195

Iar la 72 de ani, Kant scria: "BIBLIA este cartea al cǎrei conţinut mǎrturiseşte el singur originea-i divinǎ. Ea ne descoperǎ cît de mare este vina noastrǎ, cît de adîncǎ ne este cǎderea, dar şi cît de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fǎrǎ de care aş fi nenorocit..."

JOHN F. W. HERSCHEL876, astronom şi fizician englez spune: "Toate descoperirile omeneşti par a fi fǎcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevǎrurile care vin de sus, şi care suntcuprinse în Sfintele Scripturi."

RALF W. EMERSON877, mare filozof spune: "BIBLIA nu e o carte, ea e o literaturǎ."

GARIBALDI878, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papalǎşi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: "Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberǎrii."

GUIZOT F.879 istoric francez şi bǎrbat de Stat, în ale sale "Meditaţii" prima ediţie pag. 252 face urmǎtoarea remarcǎ cu privire la Evanghelii: "Marea putere a acestor cǎrţi şi a relatǎrilor lor, a fost încercatǎ şi probatǎ. Ele au biruit pǎgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbarǎ, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cǎrţilor. Noi putem pune în discuţie pregǎtirea scolasticǎ şi perspicacitatea criticǎ a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil sǎ contestǎm buna lor credinţǎ; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor880."

ROBERT D. WILSON881, profesor cunoscǎtor a 26 de limbi. A studiat în America, apoi la Oxford în Anglia şi la Berlin.

876 Sir John Frederick William Herschel (7.3.1792 – 11.5.1871) a fost un matematician, astronom, chimist şi

fotograf englez. Este fiul mult mai celebrului Sir Friedrich William Herschel620, singura lui contribuţie fiind introducerea noţiunii de zi iulianǎ în astronomie (a mai reverificat unele observaţii ale tatǎlui sǎu).

877 Ia sǎ vedeţi voi ce mare filozof este acest Emerson:Ralph Waldo Emerson (25.5.1803 – 27.4.1882) a fost un poet american şi conducǎtor al mişcǎrii transcedentale (un fel de reformǎ religioasǎ, cu spiritul uman situat central) la sfârşitul secolului XIX. Fiu de reverend unitarian (unitarismul este opusul Sf. Treimi, adicǎ Dumnezeu este unic, nu compus din Tatǎl, Fiul şi Sf. Duh), o veche tradiţie de familie. A învǎţat numai la seminarii teologice (unele biografii precizeazǎ şmechereşte cǎ ar fi absolvit Harvard, dar e vorba de Harvard Divinity School), devenind el însuşi un astfel de reverend (dupǎ doar 3 ani fiind forţat sǎ-şi dea demisia, în urma unor scandaluri).

878 Este, probabil, singurul revoluţionar care argumenteazǎ pe baza bibliei, deoarece casta preoţeascǎ a fost întotdeauna de partea clasei conducǎtoare, fie ea bunǎ sau rea.Iar Earl este un titlu nobiliar englez (şef de trib, în original), cu echivalentul european (francez) de conte.

879 François Pierre Guillaume Guizot (4.10.1787 - 12.9.1874), istoric, orator şi om de stat. A trǎit într-o perioadǎ zbuciumatǎ din istoria Franţei (2 revoluţii, 2 imperii, 2 republici). Preotestant (huguenot) dar atras de ideiile lui Jean-Jacques Rousseau897, iluministul.

880 Ultima frazǎ este extrem de importantǎ şi aici are dreptate, doar dacǎ se referǎ la seria a doua de "istorici". Pentru cǎ religia creştinǎ nu a fost datǎ nici de Isus şi nici de apostolii sǎi, ci de un om care nu l-a cunoscut niciodatǎ pe Isus, dar s-a autointitulat apostol, pe nume Saul (Sf. Pavel) şi care a lansat un Isus mitic.

881 Robert D. Wilson este de negǎsit în analele universitǎţii din Oxford. O astfel de personalitate ar fi trebuit sǎ fie trecutǎ în arhive (Mr. Bean şi unii scriitori de duzinǎ din sec. XIX sunt trecuţi, de exemplu, în catalog). Un astfel de om de ştiinţǎ eminent, mare minune cǎ n-a putut fi gǎsit nicǎieri.Dupǎ îndelungate cǎutǎri, am gǎsit o carte, reeditatǎ în 1959 de Moody Bible Press950 în Chicago, care se numeşte A Scientific Investigation of the Old Testament, scrisǎ de cǎtre un Robert Dick Wilson. Deoarece autorul este citat ca fiind un atotcunoscǎtor în ale Vechiului testament, plin de argumente raţionale care n-au putut fi demontate de cǎtre nimeni, argumente care demonstrau exactitatea şi corectitudinea absolutǎ a bibliei, nu ne îndoim cǎ despre acest Robert D. Wilson este vorba. Este vina mea cǎ am bǎnuit cǎ autorul putea avea mǎcar de data asta dreptate, atunci când indica studiile vreunui om de ştiinţǎ.În acest caz, Robert Dick Wilson (4.2.1856 – 11.10.1930) a fost un lingvist american şi exeget presbiterian

196

El mǎrturiseşte cum a ajuns la convingerea cǎ "toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatǎrile istorîte din Biblie, ar trebui sǎ fie aşezate nu pe terenul mişcǎtor al pǎrerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv."

El îşi dǎdu seama cǎ aceste fapte "n-ar putea sǎ fie cunoscute în mod real, decît cu ajutorul unor adînci cercetǎri a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legǎturǎ cu BIBLIA." Vrînd sǎ aibǎluminǎ în privinţa aceasta, el se dedicǎ studiului.

"Eram pe atunci, spune el, în vîrsta de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncǎ. Mai întîi aveam sǎ închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare sǎ-mi procure informaţii de mîna întîia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:1) Limba ebraicǎ şi limbile înrudite cu ea;2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.3) În sfîrşit limbile care, ca persana şi copta, puteau sǎ-mi arunce ceva luminǎ asupra Vechiului Testament.

Dupǎ aceea aveam sǎ închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amǎnunţit al Vechiului Testament, cercetîndu-l în ebraicǎ, cuvînt cu cuvînt, comparînd textul original, cu vechile traduceri şi fǎcînd adnotǎri. În fine aveam sǎ studiez timp de 15 ani lucrǎrile Înaltei Critice."

El istoriseşte cum, dupǎ ce a fǎcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraicǎ în mînǎ şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a gǎsit pǎstrat pe monumente numele a 41 din ei.

Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a gǎsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente882.

Dupǎ 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: "Ştiinţificeşte, putem sǎ afirmǎm desǎvîrşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi cǎreia ei i-au dat încuviinţarea lor."

Deci pe bazǎ de studii de o viaţǎ de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ.

Sir WILLIAM RAMSAY883, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamǎ de descoperiri şi lucrǎri ştiinţifice. La început a fost necredincios şi susţinea cǎ Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.

care a verificat corectitudinea bibliei evreişti (Vechiul testament). Pentru aceasta, el a învǎţat 45 de limbi (incluzând dialectele), inclusiv cele în care biblia fusese tradusǎ înainte de 600 en. A învǎţat la Princeton University, apoi la universitatea Humboldt din Berlin.

882 A gǎsi numele unor regi pe monumente şi alte dovezi arheologice este una, dar sǎ afirmi autenticitatea unui document doar pe aceastǎ bazǎ e un pic cam mult. Nu-i neg autoritatea ştiinţificǎ sau meritele, doar faptul cǎ i-a fost extrem de dificil de a dovedi autenticitatea, de exemplu, a cǎrţii lui Daniel, de exemplu, mǎcar a regilor Darius sau Artaxerxes, care sunt amestecaţi între ei şi plasaţi în perioade de timp complet aiurea. Ca sǎ nu mai vorbim de alte cǎrţi, vǎdit propangadistice, în care regele-tatǎl moare cu 2 ani înaintea fiului sǎu, sau regi care au domnit "negativ" (adicǎ au început sǎ domneascǎ dupǎ o carte dupǎ ce muriserǎ deja conform alteia).

883 Sir. W. Mitchell Ramsay454 nu poate fi dovedit ca necredincios, deoarece toate enciclopediile îl citeazǎ ca "New testament scholar" (adicǎ exeget biblic).

197

Ca tînǎr profesor, el întreprinse o cǎlǎtorie de studii în Asia Micǎ. El cǎuta sǎ descopere divergenţele între istorisirea Biblicǎ şi proaspetele descoperiri arheologice.

Dupǎ mai mulţi ani de studiu, a trebuit sǎ renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatǎrile biblice. El s-a convins cǎ Biblia e cu adevǎrat Cuvîntul lui Dumnezeu.

În cartea sa: "Luke the Physician" (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclama opiniile sale în faţa lumii, zicînd: "Eu am primit convingerea cǎ relatarea lui Luca e fǎrǎ egal în ce priveşte exactitatea884. Adîncind puţin examinarea de fond a textului, mergînd mai departe decît se obişnuieşte cu lucrǎrile altor istorici, el suportǎ verificarea cea mai minuţioasǎ şi tratamentul cel mai dur."

Iar în prefaţa valoroasei sale lucrǎri ce poartǎ titlul: "The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament," editatǎ în 1920, el spune: "Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arǎta contribuţia lor faţǎ de Noul Testament.

Metoda constǎ din examinarea riguroasǎ, frazǎ cu frazǎ şi cuvînt cu cuvînt a cîtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din aceastǎ examinare rezultǎ cǎ Noul Testament este o carte unicǎ, prin coerenţa885, limpezimea, bogǎţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristicǎnumai a uneia sau a douǎ din scrierile care alcǎtuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, aceastǎcaracteristicǎ aparţine tuturor.

Şi cînd auzi pe unii neisprǎviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţǎrii lor, dar de unde sǎ priceapǎ sǎ facǎ examinarea unui document istoric, cǎ vorbesc despre Biblie cǎ nu e adevǎratǎ, o ironizeazǎ, spun cǎ numai proştii mai cred886. Nu e bine sǎ rîzi de ei,ci mai degrabǎ sǎ-i compǎtimeşti. Şi nu e bine sǎ te apuci la discuţii, la ceartǎ de vorbe cu ei, ci mai degrabǎ sǎ te rogi pentru ei887.

W. F. ALBRIGHT227, eminent arheolog contemporan, în cartea sa "Archaeology and the religion of Israel" 1942 pag. 176 zice: "Nu mai existǎ nici o îndoialǎ cǎ arheologia a confirmat istoricitatea substanţialǎ a istorisirilor Vechiului Testament".

Sir FLINDERS W. M. PETRIE391, profesor universitar, mare specialist în arheologie.

884 Luca însuşi precizeazǎ cǎ nu a fost martor al evenimentelor descrise de el. De aceea, recensǎmântul ordonat de Publius Sulpicius Quirinius este inexact (sau, dacǎ este exact, atunci avem probleme cu datarea altor evenimente). Vezi nota 458.

885 Orice laude se pot aduce Noului Testament, dar cǎ-i coerent, este de-a dreptul o jignire pentru cititorul obiectiv. Sunt zeci de pasaje unde autorii evangheliilor se contrazic unii pe alţii sau profeţii unii pe alţii.

886 Bun, sǎ lǎsǎm la o parte neisprǎviţii şi cei cu 4 clase neterminate şi sǎ considerǎm numai pe cei cu studii la fel de mari ca cei amintiţi. Sau cumva toţi cei care criticǎ biblia sunt neisprǎviţi?Dar ne putem întreba: dacǎ pânǎ şi neisprǎviţii şi-au dat seama de asta, cât de adevǎratǎ mai este biblia?

887 Din pǎcate, oamenii de ştiinţǎ sunt cei care au demonstrat cǎ anumite pasaje din Biblie nu reflectǎ realitatea, nu proştii de pe stradǎ. De exemplu, sunt mai multe date istorice care dovedesc cǎ robia egipteanǎ a evreilor este doar un lucru inventat în scopul de a îmbǎrbǎta evreii captivi în Babilon (aşa cum au fǎcut strǎmoşii voştri, aşa sǎ faceţi şi voi!!) decât cele care atestǎ acest lucru. Mai mult, istorici evrei de seamǎ împreunǎ cu o parte dintre rabini considerǎ chiar existenţa lui Moise drept o legendǎ (aceştia ar fi chiar ultimii care ar contesta existenţa lui Moise). Daniel este considerat a descrie nu perioada babilonianǎ ci cea sub Seleucizi349. Iar robia babilonianǎ, cea atât de grea, e un mit pentru proşti, cine crede azi cǎ nişte robi aveau la rândul lor robi? Dar acestea tot au fost spuse în notele de subsol precedente.Teoriile pe care le prezintǎ autorul aici, ele, da, sunt pentru semianalfabeţi, aceia care nu sunt în stare sǎ gândeascǎ singuri şi primesc o spoialǎ de informaţii, aparent logice, bine alese, de la pastori abili.

198

În primǎvara anului 1937, în timp ce fǎcea sǎpǎturi arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de cǎtre teologul David L. Cooper888. Acesta spune în cartea sa: "What man must believe?" Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacǎ în timpul cercetǎrilor a descoperit ceva, care sǎdiscrediteze Scripturile, la care bǎrbatul de ştiinţǎ a afirmat cǎ nu a gǎsit nimic, care sǎ-i cauzeze vreoîndoialǎ şi a adǎogat urmǎtoare observaţie:"Profesorii de catedrǎ din Universitǎţi şi alte Institute de învǎţǎmînt, care nu au fost niciodatǎ în cîmpul cercetǎrilor, nu au fǎcut niciodatǎ sǎpǎturi, sunt singurii care se îndoiesc de relatǎrile biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la luminǎ trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor."889

JEAN RÉVILLE890, într-un eseu publicat în "Revue des deux Mondes" 1864, spune: "Într-o zi, la o întrunire, a fost pusǎ problema: ce carte ar fi mai bine sǎ ia cu el în celulǎ, un om care a fost condamnat pe viaţǎ, dacǎ i s-ar permite sǎ ia o singurǎ carte.

La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord cǎ ar alege numai BIBLIA."891

HEINRICH HEINE892, poet evreu, convertit la creştinism declara: "Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cǎrţi. Unei cǎrţi? Da. Ba încǎ este o carte veche, simplǎ, modestǎ, ca şi natura şi naturalǎ ca

888 David L. Cooper (1886 - 1965), fondatorul al Biblical Research Society. Este lǎudat prin diverse fiţuici

evanghelizatoare ca fǎrǎ egal în ceea ce priveşte profeţiile Vechiului şi Noului testament, ca şi în ceea ce priveşte studiul ştiinţific al acestora. M-am convins imediat ce fel de pregǎtire are (este DD, PhD, ThM), atunci când am descoperit profeţiile sale asupra timpurilor noastre bazate pe vechii proroci biblici şi pe Apocalipsa lui Ioan. Se zice cǎ ştia 9 limbi: engleza, latina, spaniola, germana, franceza, aramaica, cuneiforma babilonianǎ, ebraica şi greaca. A vizitat Israelul de 3 ori.A participat, în colectiv, la traducerea şi standardizarea bibliei, versiunea New American Standard Bible.Ca şi alţi predicatori, CV-ul sǎu nu conţine date concrete ci numai comparaţii fǎrǎ termeni de comparaţie şi fraze sforǎitoare de genul: "Domnule Dr., în jumǎtatea de orǎ în care mi-aţi povestit pe înţelesul meu biblia, am înţeles-o mai bine decât în toatǎ viaţa mea de dinainte" sau "Dr. Cooper a avut viaţa comparabilǎ celor ale vestiţilor eroi biblici descrişi în Vechiul testament".Filozofia sa pleacǎ de la revelaţia pe care ar fi avut-o în 1923, când a "vǎzut" biblia, planul lui Dumnezeu şi rostul evreilor, pânǎ atunci crezând cǎ ei erau vinovaţi de crucificare, deodatǎ realizând cǎ ei au fost doar simple unelte în planul divin de salvare a lumii. De aceea a început a trimite materiale gratis evreilor pentru a-i convinge cǎ Isus a fost mesia, angajând întru acest divin scop nu mai puţin de 144000 de evanghelizatori de origine iudaicǎ. Ştiind acum planul divin pe dinafarǎ, Cooper şi-a alcǎtuit motto vieţii, va urma întocmai porunca lui Dumnezeu: "God's will - nothing less, nothing more, nothing else". Nu mai are sens sǎ adaug cǎ era ferm convins de exactitatea absolutǎ a bibliei. Fericiţi acei sǎraci cu duhul...

889 De altfel, nici nu mǎ gândeam sǎ scrie altceva domnul Cooper888 în cartea sa. Normal ar fi ca autorul sǎ se refere la vreuna dintre cǎrţile scrise de Petrie391 nu de vreun cleric.

890 Jean Réville (6.11.1854 - 6.5.1908), vicar şi teolog francez de orientare protestantǎ. Doctor în teologie din 1886. Profesor de teologie. Nici nu e de mirare la ce concluzie s-a ajuns...

891 Dar ce carte a ales pânǎ la urmǎ condamnatul? Restul sunt vorbe, exerciţiu de logicǎ, discuţii filozofice...Sǎ nu uitǎm cǎ nici un arab, chinez, japonez sau indian n-a fost de faţǎ...

892 Christian Johann Heinrich Heine (nǎscut Chaim Harry Heine, 13.12.1797 – 17.2.1856), jurnalist, eseist şi poet romantic german de origine evreieascǎ. În 1825 s-a convertit la protestantism, nu din convingere ci din necesitate, viaţa de evreu nu era tocmai uşoarǎ în Germania acelor timpuri (nu avea voie sǎ practice dreptul, pe care-l studiase, sau profesoratul, ambiţia lui Heine). Vǎr al altui evreu celebru, compozitorul Giacomo Meyerbeer. Poezia sa a fost pusǎ pe muzicǎ de Robert Schumann, dar şi de Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Johannes Brahms, Hugo Wolf, Richard Strauss şi Richard Wagner. Autoritǎţile germane i-au interzis opera în 1835. A fost prieten şi cu Karl Marx, cu care avea anumite idei în comun (ele i-au atras interdicţia). Şi naziştii au avut ceva contra lui, arzându-i lucrǎrile în piaţa publicǎ. Acolo s-a gravat un epitaf celebru (Almansor, 1821): "Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen" ("Acolo unde se ard cǎrţi se vor arde în curând şi oameni"). Nu este evident, dar Heine se referea la inchiziţia spaniolǎ în cruciada ei antiislamicǎ. Din cauza "trǎdǎrii", Heine a fost refuzat şi în Israel.

199

şi aceasta. O carte care are înfǎţişarea obişnuitǎ şi lipsitǎ de pretenţii, ca soarele care ne încǎlzeşte, capîinea care ne hrǎneşte. O carte care ne priveşte cu atîta încredere şi bunǎtate, ca o luminǎ... Şi aceastǎ carte se numeşte scurt şi cuprinzǎtor, "CARTEA BIBLIA". Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scripturǎ.

"Cine a pierdut pe Dumnezeul sǎu, acela îl poate gǎsi din nou în aceastǎ carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodatǎ, acela gǎseşte aici adierea Cuvîntului Dumnezeiesc.

"Evreii, care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dǎdeau foarte bine seama de ceea ce fǎceau, cînd, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim893, lǎsarǎ sǎ li se distrugǎ obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cudeosebitele lui pietre preţioase şi scǎparǎ din flǎcǎri numai Sfînta Scripturǎ.

Aceasta fǎcea bogǎţia Templului şi slava Domnului, flǎcǎrile n-au mistuit-o."894

SILVIO PELICO, mare scriitor italian895, a spus: "BIBLIA este codul adevǎrat al sfinţeniei şi prin urmare al adevǎrului."

În cartea sa, "Închisorile mele" pag. 39 spune despre Biblie: "Cartea aceasta dumnezeiascǎ, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cînd credeam ca sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decît oricînd... ea mǎ învaţǎ sǎ-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, sǎ doresc tot mai mult domnia dreptǎţii, sǎ am groazǎ de nedreptate, sǎ iert pe cei nedrepţi..."

CHARLES DICKENS896, mare romancier englez, într-o scrisoare adresatǎ fiului cel mai mic, cînd acesta pǎrǎsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: "Îţi pun între cǎrţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceleaşi nǎdejdi care m-au cǎlǎuzit sǎ scriu pentru tine cînd erai copil, pentru cǎacesta e cea mai bunǎ carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru cǎ îţi dǎ cele mai bune reguli dupǎ care se poate conduce o fiinţǎ omeneascǎ, care încearcǎ sǎ fie sincerǎ şi conştientǎ de datoria sa”.

893 Aici ai arǎtat domnule autor cât de bine te pricepi la biblie şi la istorie în general.

Arderea celui de-al doilea templu a avut loc în 70 en, din porunca generalului roman (şi viitor împǎrat) Titus, ca represalii din cauza rebeliunii din 66 en. Acesta a prǎdat templul luând cu sine nu atât obiectele de aur, cât mai ales Chivotul legii, cel atât de sacru, singurul mod prin care preoţii puteau comunica direct cu Dumnezeu, care, în plus conţinea şi cele 10 legi scrise chiar de Dumnezeu, plus alte lucruri sacre.Atât de mult ţineau evreii la cǎrţile lor sfinte, încât le uitaserǎ în templul de la Ierusalim când au fost cuceriţi de babilonieni şi regǎsite abia la întoarcere (2 Cronici 34:14).Dacǎ biblia a fost regǎsitǎ (şi ce-a dispǎrut "recompletat"), nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Chivotul legii şi a legilor aferente (o bisericǎ din Etiopia se pretinde posesoarea ei, la fel şi Ron Wyatt56 zice cǎ l-ar fi descoperit, ghici unde, chiar sub Golgota).

894 Unde este acum aceastǎ carte? Cele mai vechi manuscrise ale bibliei provin de la Qumran.Oricum, cǎ a fost sau nu distrusǎ atunci, n-are nici cea mai micǎ importanţǎ, copii ale bibliei circulau, ca şi astǎzi, fiecare templu având cel puţin o copie.

895 Silvio Pellico (24.6.1788 - 31.1.1854) a fost un scriitor, poet, dramaturg şi patriot italian. Arestat în 13.10.1820 pentru acuzaţia de carbonarism (mişcare liberalǎ de sorginte francmasonǎ - am avut şi în ţarǎ "boierii cǎrvunari") şi condamnat la moarte în 2.1821, dar eliberat în 1830. Tragediile sale sunt submediocre, singura sa operǎ care a atras atenţia a fost Le mie prigioni (Închisorile mele, 1832) dar numai pentru cǎ a descris nenorociri (stârnea compasiunea), nu datoritǎ calitǎţilor autorului (un puternic egoism rǎzbate din acea carte). Citatul este din Capitolul VI, al doilea şi al treilea paragraf. De remarcat este şi prezenţa unei anumite dedicaţii, şi noi ştim bine cǎ Marele Arhitect al Universului nu prea coincide cu Yahwe.

896 Charles John Huffam Dickens (7.2.1812 – 9.6.1870) a fost unul dintre cei mai mari scriitori britanici din toate timpurile. Opera sa a purtat stigmatul epocii victoriene, pe care a criticat-o cât a putut de mult.

200

"Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tǎi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi sǎ se conducǎ dupǎ aceastǎ carte, fǎrǎ a ţine seama de interpretǎrile şi nǎscocirile omeneşti”.

"Îţi aduci aminte cǎ acasǎ n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalitǎţi seci... Vei înţelege cu atît mai bine acum adevǎrul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevǎrata religie, dacǎ o preţuieşti cu smerenie şi din inimǎ..."

Iar cînd cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare cǎ e cea mai pateticǎ istorisire din toatǎ literatura, acesta îi rǎspunse: "Pilda fiului risipitor."

JEAN JACQUES ROUSSEAU897, faimosul orator, cugetǎtor, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: "Emil" - sau despre Educaţie" ediţia 1839, tomul III, pp. 365-367, are cuvinte de toatǎ frumuseţea faţǎde Sfintele Scripturi.

El scrie: "Vǎ mǎrturisesc cǎ majestatea Scripturilor mǎ umple cu admiraţie, dupǎ cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.

"Rǎsfoiţi lucrǎrile filozofilor nostri, cu toata pompa lor de dicţiune, ce sǎrace, cît de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atît de simplǎ şi totodatǎ atît de sublimǎ, sǎ fie simpla lucrare a omului?

"E posibil ca personajul sacru a cǎrui istorie o conţine, sǎ fie un simplu om?

897 Jean-Jacques Rousseau (1712 – 2.7.1778) este un filozof extrem de celebru. Se zice cǎ mǎcar o parte din

Revoluţia francezǎ şi-a avut rǎdǎcinile în opera sa, la fel şi o parte din comunism. A mai fost şi muzician. A avut o copilǎrie nefericitǎ, mama murind la 9 zile de la naştere iar tatǎl, ceasornicar falit, abandonându-l la vârsta de 10 ani fiind pasibil de pedeapsa capitalǎ din cauza unui duel ilegal. Prima sa amantǎ, baroneasa Françoise-Louise de Warens, l-a convertit la catolicism. Întors la Paris s-a însurat cu Thérèse Levasseur, o semianalfabetǎ ce i-a fǎcut 5 copii, toţi pǎrǎsiţi în grija spitalului (acest lucru l-a regretat teribil, mai ales atunci când s-a apucat sǎ scrie Émile - cartea sa despre educaţia alternativǎ). S-a reconvertit la calvinism. Rousseau a fost adeptul puritǎţii naturii, care a creat omul perfect, dar care a fost apoi distrus de societate. Citatul poate fi gǎsit în cartea a patra, dar acolo este prezent în forma datǎ de vicarul savoian, deşi unii cercetǎtori considerǎ cǎ, de fapt, aceasta era pǎrerea lui Rousseau. În orice caz, din cauza celorlalte declaraţii (în special paragrafele din mijlocul capitolului, unde se face printre altele apologia lui Bernard Nieuwentyt (1654-1718) care contesta existenţa lui Dumnezeu), cartea a fost interzisǎ în mai toatǎ Europa iar el "dat în urmǎrire generalǎ".Iatǎ şi un extras interesant: "Il avait vu que la religion ne sert que de masque à l’intérêt, et le culte sacré de sauvegarde à l’hypocrisie: il avait vu, dans la subtilité des vaines disputes, le paradis et l’enfer mis pour prix à des jeux de mots; il avait vu la sublime et primitive idée de la Divinité défigurée par les fantasques imaginations des hommes; et, trouvant que pour croire en Dieu il fallait renoncer au jugement qu’on avait reçu de lui, il prit dans le même dédain nos ridicules rêveries et l’objet auquel nous les appliquons.".Sau: "Apôtre de la vérité, qu’avez-vous donc à me dire dont je ne reste pas le juge? Dieu lui-même a parlé : écoutez sa révélation. C’est autre chose. Dieu a parlé ! voilà certes un grand mot. Et à qui a-t-il parlé? Il a parlé aux hommes. Pourquoi donc n’en ai-je rien entendu? Il a chargé d’autres hommes de vous rendre sa parole. J’entends ! ce sont des hommes qui vont me dire ce que Dieu a dit. J’aimerais mieux avoir entendu Dieu lui-même; il ne lui en aurait pas coûté davantage, et j’aurais été à l’abri de la séduction. Il vous en garantit en manifestant la mission de ses envoyés. Comment cela? Par des prodiges. Et où sont ces prodiges? Dans les livres. Et qui a fait ces livres? Des hommes. Et qui a vu ces prodiges? Des hommes qui les attestent. Quoi! toujours des témoignages humains! toujours des hommes qui me rapportent ce que d’autres hommes ont rapporté! que d’hommes entre Dieu et moi! Voyons toutefois, examinons, comparons, vérifions. O si Dieu eût daigné me dispenser de tout ce travail, l’en aurais-je servi de moins bon cœur?".

201

Gǎsim ca El sǎ-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţǎ, ce curǎţie în comportarea Sa! Ce învǎţǎturi pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundǎ în cuvîntǎrile Sale! Ce prezenţǎ de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în rǎspunsurile sale...!”

"Unde este omul, unde este filozoful care sǎ fi trǎit aşa şi sǎ fi murit aşa, fǎrǎ slǎbiciuni şi fǎrǎîmpotrivire?... Da, dacǎ viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu."

"Sǎ presupunem oare, cǎ istoria evanghelicǎ e simplǎ ficţiune? Într-adevǎr, prietenii mei, ea nu poartǎnici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o punǎ la îndoialǎ, nu e atît de bine doveditǎ ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrǎcadificultatea numai în alte haine, fǎrǎ s-o înlǎture, cǎci e mai greu de conceput cǎ un numǎr de persoane sǎ cadǎ de acord sǎ scrie o aşa istorie, decît cǎ unul singur le-ar fi furnizat materialul.

Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi strǎini de morala conţinutǎ în Evanghelie. Semnele adevǎrului ei sunt atît de izbitoare şi de neimitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul..."

DENIS DIDEROT898, filozof ateu împreunǎ cu alţi liberi cugetǎtori, a întocmit faimoasa "Enciclopedie" editatǎ prin 1751, care e presǎratǎ cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.A fost considerat ca ateu declarat pe faţǎ, dar cǎtre sfîrşitul vieţii, spre înmǎrmurirea prietenilor sǎi, singurei sale fiice899, el i-a fǎcut parte de o educaţie din Biblie.

Iar Stier900 în cartea sa "Reden Jesu" partea a VI-a pag. 496, ne relateazǎ urmǎtoarea întîmplare din viaţa lui Diderot: "Într-una din acele partide de searǎ a Baronului de Holbach901, unde obişnuiau sǎ se

898 Denis Diderot (5.10.1713 – 31.7.1784), filizof şi scriitor francez, un iluminist celebru şi autor/iniţiator al

celebrei Enciclopedii franceze. A fost adept al liberei voinţe (deci nu putea susţine dogmele bisericeşti) precum şi al dreptului de a-ţi alege religia doritǎ, deşi a fost educat în spirit iezuit, putând deveni chiar abate. Moartea prin muncǎ epuizantǎ a sorei lui la numai 30 de ani, cǎlugǎriţǎ într-o mǎnǎstire ursulinǎ, a fost evenimentul care i-a schimbat, opiniile religioase. A fost chiar arestat pentru opiniile sale liberale (considerate subversive). Deşi ales membru al celebrei Academii franceze, banii nu s-au lipit niciodatǎ de el. Ca sǎ-şi înzestreze fiica, a fost nevoit sǎ-şi vândǎ biblioteca sa renumitei ţarine a Rusiei, Caterina II, care, spirit luminat, nu l-a deposedat de ea (acum se gǎseşte la Biblioteca Naţinalǎ a Rusiei) când trǎia, ba chiar i-a conferit un salariu, ca bibliotecar.Diderot a criticat biserica suficient de mult, pentru a face povestea autorului un alt hoax. Una din celebrele vorbe atribuite acestui iluminist a fost: "Omul nu va fi niciodatǎ liber pânǎ când ultimul rege nu va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot".

899 Marie-Angélique Diderot (1753-1824), viitoare Madame de Vandeull. Denis a lǎsat pe mâna soţiei sale (Antoinette Champion, o catolicǎ ferventǎ) educaţia religioasǎ, dar şi-a pǎstrat pentru el educaţia ştiinţificǎ şi cea muzicalǎ. Denis s-a opus categoric ca Marie-Angélique sǎ meargǎ, chiar numai sǎ studieze, la vreo mǎnǎstire (sau internat de mǎnǎstire). Ştim ce-a pǎţit mǎtuşa ei.

900 Rudolph Ewald Stier (1800-1862) a publicat Reden Jesu în 1851. Ideile din carte au fost extrem de "naziste". Cititorul poate observa cǎ Stier s-a nǎscut la ceva timp dupǎ moartea celor 2.

901 Paul-Henri Thiry, baron d'Holbach (1723 - 1789), autor, filozof şi ateist francez, de origine germanǎ (Paul Heinrich Dietrich). A fost primul ateist care a avut "tupeul" sǎ-şi declare public ateismul. Moştenind o avere considerabilǎ de la tatǎl şi unchiul sǎu, viticultor şi, respectiv, speculant la bursǎ, Thiry a creat diverse saloane în care se strângeau filozofii sǎ discute, printre aceştia şi enciclopediştii: Diderot898, Grimm, Jean-François Marmontel, D'Alembert, Helvétius, Ferdinando Galiani, André Morellet etc. ca şi intelectuali englezi:Adam Smith, David Hume, Horace Walpole, Edward Gibbon etc.Cartea sa, Christianisme dévoilé (1761), ataca creştinismul ca retrograd şi dǎunǎtor moralei. Se zice cǎ ar fi zis: "Dacǎ ne vom întoarce la origini, vom descoperi cǎ zeii au fost creaţi de fricǎ şi ignoranţǎ, adulaţi de slǎbiciune, pǎstraţi de credulitate şi orbire".

202

adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurditǎţi, stupiditǎţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot898, care nu a luat parte în discuţii, deodatǎ le-a pus capǎt prin urmǎtoarea remarcǎ:

"De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altǎ parte, care sǎ fi putut scrie şi vorbi cu mai multǎ arta şi talent... Eu vǎ provoc pe toţi cîţi sunteţi aici, sǎ pregǎtiţi o povestire aşa de simplǎ şi în acelaş timp atît de sublimǎ şi atît de mişcǎtoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care sǎ producǎ acelaşi efect, care sǎ dea senzaţie pe cît de puternicǎ, pe atît de simţita şi a cǎrei influenţǎ sǎ fie aceeaşi, dupǎ atîtea veacuri902."

"Aceastǎ vorbire neaşteptatǎ i-a încremenit pe toţi ascultǎtorii şi a urmat o lungǎ tǎcere."

J.W. GOETHE903, mare poet, gînditor şi om de ştiinţǎ german, unul din cei mai distinşi bǎrbaţi ai literaturii universale, a zis: "BIBLIA nu este o carte naţionalǎ, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trǎi veşnic, pentru cǎ atît cît va fi lumea, nu se va gǎsi nimeni care sǎ se ridice şi sǎ spunǎ: "Eu o pricep în tot amǎnuntul şi în tot cuprinsul ei."

"Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, cǎci aproape numai ei îi datorez toatǎ cultura mea moralǎ. Istorisirile, învǎţǎturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipǎrit adînc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plǎcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi rǎutǎcioase împotriva ei.

Am citit-o toatǎ de mai multe ori... am citit-o şi pe sǎrite şi de la început şi de la sfîrşit... Marea cinste ce se dǎ Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datoreazǎ valorii ei lǎuntrice... Sunt încredinţat cǎBiblia e cu atît mai frumoasǎ, cu cît o citeşti mai mult... Consider Evangheliile în totul adevǎrate, cǎci în ele existǎ o reflecţie a sublimului, care emanǎ din persoana lui Cristos."

Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mǎrturisit lui Eckerman urmǎtoarele: "N-are importanţǎ cît va progresa mintea omeneascǎ în cultura intelectualǎ, în ştiinţele naturii, în lǎrgime şi în adîncime: ea nu va fi în stare niciodatǎ sǎ se ridice deasupra demnitǎţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cumstrǎluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţǎ de BIBLIE."904

902 Este extrem de relativ ceea ce s-a afirmat. Diderot898 (dacǎ este adevǎrat cǎ ar fi afirmat aşa ceva!) nu a luat

în considerare presiunea extremǎ a bisericii catolice, care timp de 1700 de ani (pânǎ în vremea lui) a cultivat cu deosebitǎ ardoare precum şi prin mijloace extreme acest cult al lui Isus. Cei care au trǎit sub dictaturi ştiu acest lucru şi înţeleg foarte bine ce înseamnǎ ca, timp de zeci de ani (sute de ani), sǎ ţi se implementeze, pic cu pic, în cap o idee.Dar acest lucru, care este suficient de apropiat de adevǎr pentru creştini, nu explicǎ de ce necreştinii nu sunt imediat cuceriţi de povestea lui Isus, chiar dacǎ le este explicatǎ pe înţelesul lor de cǎtre misionari meşteri în ale discursului şi trebuie forţaţi sǎ o accepte.

903 Johann Wolfgang Goethe (28.8.1749 – 22.3.1832) a fost un poet, nuvelist, dramaturg, teoretician şi, nu în ultimǎ instanţǎ, prim ministru al ducatului de la Weimar. A fost cel mai important autor al iluminismului german şi o continuǎ sursǎ de inspiraţie pentru generaţii întregi. De mic nu i-a plǎcut biserica, considerând biblia un amestec de greşeli şi violenţǎ ("Mischmasch von Irrtum und Gewalt"). Ulterior s-a orientat cǎtre Coran, deseori ţinând prelegeri şi citate din el unei audienţe nobiliare (în 1782 a admis cǎ nu era creştin şi n-a respins ideea cǎ era musulman). A fost înnobilat în 1782. Prieten din 1794 cu Friedrich Schiller. A scris, printre altele, Faust, o capodoperǎ.

904 Ca şi Darwin662, Diderot898, Newton507, etc. etc. toţi, absolut toţi ateiştii sau necredincioşii sunt citaţi aici de cǎtre autor ca reconvertiţi la finalul vieţii lor, ca prin miracol, la creştinism, fie creştini pioşi, de preferinţǎ evanghelici. Mari miracole, domnule!

203

MICHEL FARADAY905, distins bǎrbat de ştiinţǎ, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre cîmpul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagneticǎ, a descoperit legea electrolizei, etc.... dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios.

În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dǎdea şi lecţii biblice. Într-o zi fu gǎsit de un prieten al sǎu, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi.

Acesta îl întrebǎ dacǎ e bolnav. Nu, rǎspunse Faraday, ceea ce mǎ umple de tristeţe, este faptul cǎ oamenii rǎtǎcesc aşa de mult, fǎrǎ sǎ ia în seamǎ aceastǎ Carte, care poate sǎ-i cǎlǎuzeascǎ."906

EULER LEONHARD907, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a fǎcut necredincios, ci din contra, pe lîngǎ alte lucrǎri ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea "Apǎrarea revelaţiei divine, faţǎ de obiecţiunile libercugetǎtorilor".

Deci, nu numai cǎ credea el, ci în chip deschis şi documentat cǎuta sǎ apere credinţa în revelaţia divinǎ908.

Dr. N.C. PAULESCU909, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a fǎcut cercetǎri importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situeazǎ printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:

905 Michael Faraday (22.9.1791 – 25.8.1867) a fost chimist şi fizician englez, poate cel mai strǎlucit

experimentator al tuturor timpurilor. De condiţie umilǎ, Faraday a învǎţat ştiinţa din cǎrţile unui anticariat la care a lucrat ca ucenic. El a fost foarte urât tratat în timpul carierei sale ştiinţifice (în special de cǎtre Humphrey Davy, un alt chimist celebru), încât era gata chiar sǎ pǎrǎseascǎ definitiv tǎrâmul ştiinţei. Ca religie, Farady a fost un creştin înflǎcǎrat şi membru al congregaţiei locale de rit Sandemanian (ramurǎ a Bisericii scoţiene), unde şi-a cunoscut viitoarea nevastǎ, fiind pentru douǎ mandate chiar şeful congregaţiei.

906 Altǎ pildǎ evanghelizatoare, de genul Iov sau Noe, care plângeau, sǎracii, de grija lumii preverse.907 Leonhard Euler (15.4.1707 – 7.9.1783) a fost matematician şi fizician ruso-germanǎ de origine elveţianǎ.

Este cel mai remarcabil matematician din sec. XVIII. Fiu de pastor reformat şi de fiicǎ de pastor reformat. Tatǎl sǎu chiar îl pregǎtea pentru o carierǎ preoţeascǎ, norocul ştiinţei cǎ Johann Bernoulli a intervenit, pentru cǎ a remarcat talentul puştiului pe când îi dǎdea lecţii private. În 1727 a câştigat premiul II al Academiei franceze (tema fiind amplasarea cea mai potrivitǎ a catargelor pe corǎbii), dupǎ Pierre Bouguer (care era deja Pǎrintele ingineriei navale). Euler a fost un creştin convins de adevǎrul absolut al bibliei.A descoperit aproape tot ce spune domnul autor, mai puţin calculul diferenţial (Leibnitz).Cartea se numeşte: Rettung der Göttlichen Offenbahrung Gegen die Einwürfe der Freygeister.

908 Apropo de demonstraţie: circulǎ chiar o anecdotǎ: Cicǎ Diderot898 vizita Rusia, invitat de Caterina cea Mare. Temându-se de reacţia curţii regale la apariţia unui ateist, Caterina l-a rugat pe Euler907 sǎ-l provoace pe Diderot. Acesta a fost în prealabil prevenit cǎ un ilustru matematician îi va prezenta argumente matematice cǎ Dumnezeu existǎ. Euler a venit şi în faţa curţii l-a interpelat direct pe Diderot: "Domnule, (a+bn)/n=x, deci Dumnezeu existǎ! Rândul dumneavoastrǎ!". Diderot ar fi fost descumpǎnit şi, în râsetele sǎlii, ar fi cerut imediat permisiunea sǎ pǎrǎseascǎ Rusia, permisiune acordatǎ de ţarina amuzatǎ. Evident, o astfel de anecdotǎ, oricât de amuzantǎ ar pǎrea ea, nu reflectǎ nicidecum adevǎrul, mǎcar pentru faptul cǎ Diderotera şi el un bun matematician.

909 Nicolae Paulescu (30.10.1869 - 17.7.1931) a fost descoperitorul insulinei (ba chiar a patentat acest lucru, RO6254 din 10.4.1922). A studiat franceza, latina şi greaca veche. A terminat liceul Mihai Viteazul în 1888, a plecat în Franţa, a obţinut titlul de doctor în 1897, apoi s-a reîntors în ţarǎ. La numai 8 luni dupǎ Paulescu, 2 cercetǎtori, Frederick Grant Banting şi John James Richard Macleod, din Toronto au publicat acelaşi lucru, chiar referindu-se la articolele lui, dar pe care le-au "interpretat" exact pe dos (Banting a pus asta pe seama proastei cunoaşteri a limbii franceze, o limbǎ semioficialǎ în Canada). Ei au primit anul urmǎtor Premiul Nobel. Paulescu a fost criticat pentru atitudinea sa antisemitǎ şi antimasonicǎ (a fost un naţionalist convins), scriind chiar la reviste legionare. Mafia evreieascǎ (în special Institutul Wiesenthal) a fǎcut presiuni uriaşe pentru ca statuia lui, ce trebuia pe merit amplasatǎ în faţa spitalului Hôtel-Dieu State Hospital din Paris,

204

"Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptǎ a ştiinţei. Nu numai cǎ cred în Dumnezeu, dar ştiu cǎ este Dumnezeu."

EDMOND BARKE910, mare bǎrbat de stat englez şi orator fǎrǎ pereche, a declarat: "Toatǎ viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prînz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos."

Dr. HOWARD A. KELLY911, profesor la Universitatea "John Hopkins" o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagǎ, şi-a format obiceiul ca seara dupǎ cinǎ, sǎ nu mai citeascǎ nimic altceva decît Biblia.

Iatǎ ce spune el:"O credinţǎ creştinǎ bine definitǎ este singurul lucru cu adevǎrat important în viaţǎ. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantǎ decît oricare profesiune, decît oricare cercetare ştiinţificǎ, decît oricare activitate umanǎ.

Experienţa mea mi-a dovedit cǎ Biblia este un Cuvînt viu, Cuvîntul lui Dumnezeu, care mi se adreseazǎ mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adreseazǎ mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apǎrare şi nu aretrebuinţǎ de nici un apologet sau apǎrǎtor."912

ISAAC NEWTON507, mare matematician, fizician şi astronom englez a realizat formula binomului, care-i poartǎ numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindǎ, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţǎ.

Cu toate cǎ a ajuns aşa departe în ştiinţǎ şi atît de renumit913, el a rǎmas pînǎ la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevǎratul Cuvînt al lui Dumnezeu.

Pe monumentul lui din Westminster, se aflǎ urmǎtoarea inscripţie: "Interpret sîrguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat mǎreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul sǎu, exprimǎ simplitatea evanghelicǎ." 914

programatǎ pentru 27.8.2003, sǎ fie anulatǎ. Nu este exclusǎ nici intervenţia pe lângǎ comitetul Premiului Nobel (Arne Tiselius, directorul institutului, fiind de pǎrere, 50 de ani mai târziu, cǎ şi Paulescu trebuia sǎ primeascǎ premiul). Un articol interesant pe aceastǎ temǎ.

910 Probabil este vorba despre Edmund Burke (12.1.1729 – 9.7.1797). Filozof conservator (considerat chiar reacţionar de cǎtre Thomas Jefferson, deşi Burke a fost de partea revoluţiei americane). Educat în spiritul quaker (un fel de sectǎ creştinǎ, deşi acum ei se definesc ca fiind agnostici şi pǎgâni). Este considerat pǎrintele conservatorismului anglo-american.

911 Dr. Howard Atwood Kelly (20.2.1858-12.1.1943). Nǎscut în Camden, NJ. Era un om extrem de religios, dar şi un chirurg extrem de experimentat (inventiv chiar în unele aspecte). În Orange County chiar existǎ un parc purtând numele lui.

912 Uite cǎ are unul: autorul acestui material.913 Ştiinţa nu este contrarǎ bibliei (autorul chiar a folosit ştiinţa ca sǎ demonstreze adevǎrul bibliei în acest

pseudotratat). Dimpotrivǎ, biserica a fost contrarǎ ştiinţei. Practic, ştiinţa n-are nimic de a face cu biblia, doar cǎ elibereazǎ omul de concepţii greşite (missconceptions, cum ar spune colegii autorului de peste ocean, de la care are acest material), un pǎcat capital vǎzut prin prisma slujitorilor lui Dumnezeu de pe aceastǎ lume.

914 Epitaful corect nu pomeneşte nimic de evanghelii sau biblie: 'Here lies Sir Isaac Newton, Knight, who by a vigour of mind almost supernatural, first demonstrated, the motions and figures of the planets, the paths of the comets, and the tides of the oceans - Let mortals rejoice that there has existed such and so great an ornament of Nature'. Engleza mea nu-mi permite sǎ gǎsesc de unul singur cuvintele Gospel, Lord, God, Bible sau altele asemenea în epitaf. Rugǎm autorul sǎ ne furnizeze el aceste informaţii.

205

În legǎturǎ cu proorociile Scripturii el spune: "Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor fǎcîndu-i sǎ vadǎ mai dinainte lucrurile care urmeazǎ, ci pentru cǎ dupǎ ce s-au împlinit sǎ poatǎ fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, sǎ fie arǎtatǎ lumii.

CHRISTOPH M.WIELAND915, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire916 al Franţei, a avut o întîlnire cu Napoleon la Weimar.

În timpul conversaţiei, ajungînd sǎ vorbeascǎ despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptǎ: "De altfel mai rǎmîne o mare întrebare, dacǎ Cristos a trǎit într-adevǎr917." Fǎrǎ nici o şovǎire poetul îi rǎspunse cam caustic: "Ştiu cǎ sunt unii proşti care se îndoiesc de aceasta," şi adaugǎ sarcastic: "Dar aceasta ar fi o prostie tot atît de mare, ca şi cînd cineva s-ar îndoi cǎ Iuliu Cezar a existat, sau cǎ Majestatea Voastrǎ, trǎieşte, Sire!"

NAPOLEON BONAPARTE128, împǎratul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano sǎ-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.Acesta se mulţumi sǎ arate în tǎcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tîrziu Napoleon a devenit un sîrguincios cititor al Bibliei.918

În 19 martie 1817 a fost gǎsit de O’Meara919 citind Noul Testament în francezǎ.

Acesta îi spuse cǎ unii au pǎrerea despre el cǎ e necredincios. Napoleon rîse şi îi rǎspunse: "Totuşi nu e adevǎrat, eu sunt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el sǎ caute acest lucru în religie, decît la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumitǎ din Paris)”.

915 Christoph Martin Wieland (5.9.1733 – 20.1.1813), poet german. Nu opera sa, ci doar temperamentul a

asemuit lui Voltaire916. Fiu de pastor. A scris mult pe teme religioase, de unde şi prezenţa lui în acest material. A influenţat destul de mult literatura germanǎ.

916 François-Marie Arouet (21.11.1694 – 30.5.1778), pseudonim Voltaire din 1718, a fost un scriitor iluminist francez. A fost un fervent critic al bisericii şi dogmelor ei (deşi cu pregǎtire iezuitǎ), fiind ba exilat ba închis (a cunoscut chiar şi Bastilia). Timpukl petrecut la castelul de Cirey a fost cea mai prolificǎ perioadǎ a sa,fiind deseori locul în care se desfǎşurau diverse întruniri în care "se punea ţara la cale". Împreunǎ cu Marquise au analizat biblia pentru a-i verifica acurateţea. Ca rezultat, Voltaire s-a declarat ateu, exclamând: "100 de ani de acum încolo nu va mai exista vreo biblie pe faţa pǎmântului, altfel decât prǎfuite prin anticariate" (S-a înşelat sǎracul, dar nu din vina lui). Acest mic incident i-a generat idee separǎrii statului de bisericǎ, lucru realizat în Franţa (cu destule consecinţe grave indirecte, dar s-a reuşit). Voltaire a mai fost de pǎrere cǎ nu trebuie credinţǎ (în sens religios) pentru a crede într-un zeu. A fost unul dintre primii care s-au îndoit de existenţa lui Isus, considerând Vechiul testament ca fiind falsificat pentru scopuri de manipulare a maselor. Din cauza credinţei sale, Voltaire şi-a ales un loc lângǎ graniţa franco-elveţianǎ (trecea graniţa în Elveţia protestantǎ sau în Franţa catolicǎ, funcţie de probleme).A avut însǎ o atitudine rasistǎ, susţinând cǎ albii sunt mai buni decât negrii, tot aşa cum aceştia sunt mai buni decât maimuţele...Idei similare avea Voltaire şi despre evrei, parte derivate din anticreştinism.În orice caz, Voltaire s-a pronunţat pentru drepturile civile ale poporului.

917 Dovezile istorice cǎ Isus a existat nu existǎ, cel puţin pânǎ astǎzi. El apare în mod exclusiv în evanghelii. Nu existǎ, pe de altǎ parte, însǎ nici un motiv de îndoialǎ. Trebuie iarǎşi precizat cǎ, fǎrǎ propovǎduirea agresivǎ a Sf. Pavel (şi ulterior a bisericii), Isus ar fi rǎmas un necunoscut, la fel ca multe alte nume întâlnite doar prin evanghelii.

918 O'Meara919 a povestit pe 3 septembrie cǎ l-a gǎsit citind biblia. Nu trebuie sǎ fii credincios ca sǎ o citeşti.919 Barry Edward O'Meara (1786–1836), doctor irlandez. Dupǎ ce a fost chirurg în marina britanicǎ (chiar pe

vasul Bellerophon, când împǎratul s-a predat singur), el a fost împreunǎ cu Napoleon128 I pe insula Sf. Helena. El l-a acuzat pe paznicul şef, Sir Hudson Lowe, cǎ-l trateazǎ rǎu pe împǎrat. În urma acţiunii sale O'Meara a fost nevoit sǎ se reîntoarcǎ în Anglia. Este autorul cǎrţilor: Napoleon in Exile (1822) şi A Voice From St. Helena (1822).

206

Iar altǎdatǎ a afirmat: "Evanghelia are o virtute ascunsǎ, ceva ce lucreazǎ cu putere, o cǎldurǎ care înrîureşte mintea şi pǎtrunde totodatǎ şi inima.

Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţǎ vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iatǎ-o aici pe masa aceasta, Cartea Cǎrţilor (o arǎtǎ el cu respect) nu voi simţi oboseala citind-o şi încǎîn fiecare zi cu mare plǎcere.

Sufletul încîntat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stǎpîn pe el; El îi conduce gîndurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu."

WOODROW WILSON920, fost preşedinte al S.U.A. La sfîrşitul primului rǎzboi mondial, a spus despre Biblie urmǎtoarele: "Datoritǎ citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunǎtatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngǎduit sǎ trec printr-o serie lungǎ de mari încercǎri, fǎrǎ a slǎbi. Sunt 14 ani de cînd am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie sǎ citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerîndu-I ajutorul, ca sǎ pǎtrundem gîndurile Sale.

Deplîng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spiritualǎ."921

W. GLADSTONE922, bǎrbat de stat englez, fost prim ministru în vreo patru rînduri, scrie urmǎtoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: "În singurǎtatea unei odǎiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţǎ, în faţa morţii, pretutindeni Sfînta Scripturǎ stǎ alǎturi de noi; cuvintele ei vindecǎ şi alinǎ,îndrepteazǎ şi îndrumeazǎ, întǎresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învǎlmǎşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a strǎzii, sau a pieţii, cînd deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stǎpînire deplinǎ pe orice gînd al fiecǎrui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se

920 Preşedinţii americani sunt o altǎ ciorbǎ. Ei sunt crescuţi în spirit evanghelic. Ba chiar unii, cum a fost de

exemplu Reagan, chiar apocaliptici. Nu este foarte confortabil sǎ ştii cǎ un "apocaliptic" are degetul pe butonul roşu (de 2000 de ani, sfârşitul lumii, bazat pe Apocalipsa lui Ioan Teologul, a fost prevestit aproape anual - din fericire, nimeni n-a avut posibilitatea de a îndeplini, aşadar, sfârşitul lumii nu s-a produs. Lucrurile se pot schimba atunci când cineva are posibilitatea de a o şi face).Thomas Woodrow Wilson (28.12.1856 – 3.2.1924) a fost al 28-lea preşedinte american. A fost un înfocat membru presbiterian, fiind fiu al reverendului Dr. Joseph Ruggles Wilson, pe mama sa chemând-o Janet E. Woodrow (de unde şi numele). Tatǎl sǎu a apǎrat nobila instituţie a sclaviei şi a înfiinţat Southern Presbyterian Church PCUS. Wilson a sprijinit cât a putut şcoala şi economia şi a încercat sǎ nu implice SUA în rǎzboi. Sionist convins, a cǎutat sǎ creeze un stat evreiesc în Palestina. Dar a trimis trupe în America latinǎ (Mexic, Cuba, Haiti, Nicaragua, Panama), întronând câţiva preşedinţi loiali, ba chiar în Haiti a fost chiar el ales preşedinte. A încercat sǎ dea o nuanţǎ pacifistǎ lumii prin afişarea unui program de 14 puncte, la sfârşitul rǎzboiului, dar n-a reuşit nici mǎcar propria ţarǎ s-o convingǎ. A luat totuşi, pentru aceasta, Premiul Nobel pentru pace în 1919. A sprijinit dreptul femeilor de a vota, drept cunoscut ca al 19-lea Amendament. Dar a împiedicat pe cât a putut (atunci când activa ca preşedinte la Princeton, este de altfel şi singurul preşedinte cu titlu de doctor în ştiinţe, pe merit, nu HC) ca negrii sǎ poatǎ studia acolo, apoi, ca preşedinte, a contribuit activ la segregaţia rasialǎ în guvernul federal. Este primul preşedinte care a vorbit naţiunii prin radio, este pe cea mai valoroasǎ bancnotǎ (aceea de 100000$) iar filmul biografic, Wilson(1944), deşi nominalizat la 10 Oscaruri şi cucerind 5, a fost un eşec total.

921 Corect. Biblia este atât de contradictorie în sfaturi, încât oricine are nevoie de un rǎspuns, de o îndrumare sau de o argumentaţie, le va gǎsi în biblie, dacǎ stǎ sǎ caute versetul corespunzǎtor.De altfel, citirea unei cǎrţi (vizionarea unui film, ascultarea unei melodii etc.) în mod non-stop (autorepeat) este o metodǎ extrem de eficace în "spǎlarea creierelor". Nu este de mirare cǎ predicatorii şi serviciile secrete folosesc aceastǎ metodǎ.

922 William Ewart Gladstone (29.12.1809 – 19.5.1898) a fost prim ministru în 4 rânduri (1868–1874, 1880–1885, 1886 şi1892–1894). A iniţiat numeroase reforme şi a fost un adversar de temut pentru un alt mare om de stat, Benjamin Disraeli. De altfel, Gladstone a fost "la cuţite" cu regina Victoria mare parte din cariera sa.

207

aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dǎ aripi sufletului încît el îşi ia zborul ca o porumbiţǎ şi îşi gǎseşte pacea."

JOHANN H. PESTALOZZI923, mare pedagog elveţian, gînditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adǎpat la izvoarele Bibliei. Cînd i-a murit soţia, cu Biblia în mînǎ, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie:"Cînd toţi ne ocoleau, cînd boala şi sǎrǎcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întǎrit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuǎ: "Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!"

FR. COPPEE924, supranumit poetul umiliţilor, mǎrturiseşte:... "Sǎptǎmîni şi luni, cît am stat în pat, am trǎit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns sǎ fie viu pentru mine. În toate versetele am vǎzut strǎlucind adevǎrul ca o stea şi l-am simţit palpitînd în mine ca o inimǎ.

Cum n-aş crede în minuni, dupǎ ce a sǎvîrşit Cartea aceasta în mine însumi?

Ochiul meu era orb faţǎ de lumina credinţei, iar acum o vede în toatǎ mǎreţia ei.

Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridicǎ spre cer, în avîntul dragostei. Spiritele necurate de care eram stǎpînit, au fost alungate pentru totdeauna..."

LABOULAYE925, scriitor şi gînditor francez se destǎinuieşte: "Dupǎ ce am strǎbǎtut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abǎtut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevǎrului.”

"Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilǎria, mǎ uimeşte prin adîncimea lui. Vǎd şi simt în el o ştiinţǎ care depǎşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. Dupǎ nouǎsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndǎrǎt la îndoielile unei lumi care se sfîrşeşte: dupǎ nouǎsprezece veacuri Cristos nevorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mîntuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar rǎspunde la strigǎtul inimii noastre neliniştite."

RUDOLF WAGNER926, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa "Lupta pentru suflet": "Cea mai minunatǎ însuşire a Scripturilor este fǎrǎ îndoialǎ puterea cu care încredinţeazǎ

923 Johann Heinrich Pestalozzi (12.1.1746 – 17.2.1827), pedagog elveţian. Opera sa capitalǎ, Lienhard und

Gertrud (1781), l-a salvat din anonimitate. A devenit celebru când, dupǎ invazia Elveţiei de cǎtre Franţa, în 1798, când a salvat de la înfometare şi moarte un mare numǎr de copii abandonaţi. Ideile sale despre educaţie pot fi gǎsite în Wie Gertrud ihre Kinder lehrt (1801). A fost angajat chiar de Napoleon128 pentru a educa masele franceze.

924 François Edouard Joachim Coppée (121.1842 – 23.5.1908), poet francez, membru al Academiei franceze din 1884 şi ofiţer al Legiunii de onoare din 1888. O mare parte a operei sale a fost reeditatǎ din cauza succesului, parte a reconversiei sale cǎtre catolicism (un motiv banal: o boalǎ ce l-ar fi adus în pragul morţii). A militat activ contra lui Dreyfus, ofiţer evreu acuzat pe nedrept de spionaj.

925 Édouard René Lefèvre de Laboulaye (18.1.1811 - 25.5.1883 in Paris), jurist francez, dar care a scris şi poezii în timpul sǎu liber (ca hobby). Foarte cunoscut deoarece a avut ideea Statuii libertǎţii în 1865 (era unionist), un cadou dat Americii pentru libertatea intelectualǎ, suprimatǎ parţial de Napoleon al III-lea. Statuia a fost realizatǎ de prietenul sǎu, Frederic-Auguste Bartholdi, care a şi patentat ideea de design (USD11023).

926 Rudolf Wagner (30.6.1805 - 13.5.1864), anatomist şi fiziolog german. S-a nǎscut, a învǎţat şi a predat aproape toatǎ viaţa în Bavaria (land catolic) la Bayreuth, Erlangen, Würzburg, Augsburg, dar a ţinut o catedrǎ şi la Göttingen şi Hanovra. S-a declarat creştin convins, nu multǎ vreme dupǎ aceea a fost anunţat cu tristeţe cǎ suferea de o atrofie a creierului (cele douǎ evenimente nu par a avea legǎturǎ unul cu altul).

208

pe cei ce se adîncesc în ea cu toatǎ sinceritatea şi evlavia, cǎ obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiascǎ..."

JOHANN HEINRICH VON MADLER621, mare astronom, cînd se mutǎ într-o casǎ nouǎ, luǎ Biblia şi zise: "Înaintea tuturor celorlalte cǎrţi, Cartea aceasta trebuie sǎ fie în casa mea" şi el însuşi o duse în casa nouǎ.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT927, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa "Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei" spune: "Cuvîntul acela necunoscut de cei întelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cerceteazǎfǎrǎ întrerupere, de pildǎ Geognozia şi cautǎ pǎtrunderea tot mai adînc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decît ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastrǎ însetatǎ şi cu multe nevoi, nici o trebuinţǎ, nici o pornire pe care studiul adîncit al acelei cǎrţi sǎ n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare cǎ este cea mai de seamǎ ţintǎ a Cuvîntului revelat: "Sǎ lumineze nu numai pǎrţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adînci..."

FR. BETTEX928, pastor german, scrie: "BIBLIA! O carte într-adevǎr cum nu e alta. Urîtǎ şi prigonitǎ, ca nici a altǎ carte, ea totuşi e indistructibilǎ. Ea e în acelaş timp şi dispreţuitǎ şi veneratǎ, luatǎ în rîs şi foarte stimatǎ, declaratǎ moartǎ şi totuşi plinǎ de viaţǎ. Împǎraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţatnici o ostenealǎ şi nu s-au dat în lǎturi de la nimic ca s-o poatǎ nimici929. Înţelepţii şi învǎţaţii au combǎtut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cînd ştiinţa şi critica cred cǎ au distrus-o, ea se rǎspîndeşte cu o iuţealǎ uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreagǎ, se citeşte şi se propovǎduieşte de la un pol al pǎmîntului, pînǎ la celǎlalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc sǎ fie arşi de vii, armenii şi chinezii sǎ fie torturaţi pînǎ la moarte930. Ei, voi, învǎţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.931”

927 Gotthilf Heinrich von Schubert (26.4.1780 - 30.6.1860), medic şi naturalist german. Şi-a început studiile cu

teologia, pe care a abandonat-o în favoarea medicinii. A ţinut prelegeri în domenii paraştiinţifice (magnetism animal, clarviziuni, interpretarea viselor). Visul lui a fost de a crea o interpretare religioasǎ a cosmosului. Cartea sa, Simbolistica visurilor (1814), a fost una dintre cele mai celebre cǎrţi ale secolului şi a exercitat o influenţǎ considerabilǎ chiar asupra lui Freud sau Jung. Schubert încerca sǎ creeze un curent religios (un fel de redeşteptare a creştinismului) prin furnizarea de dovezi cum cǎ Dumnezeu ar fi parte integrantǎ a naturii, în general, şi a omului, în particular. În cartea sa, Istoria sufletului (1830), Schubert încercǎ din nou sǎ fuzioneze tradiţiile creştineşti cu filozofia lui Herder şi Schelling.

928 Frédéric/Friedrich Bettex (9.4.1837 - 14.9.1915), fiu de preot şi scriitor elveţian de cǎrţi pe teme religioase religioase. Opere: Das erste Blatt der Bibel (1885); Auf den Galeeren. Memoiren eines Hugenotten (1887); Was dünkt dich von Christo? (1893); Naturstudium und Christentum (1896); Natur und Gesetz (1898); Symbolik der Schöpfung und ewigen Natur (1899); Das Wunder. Eine Deutung der Wunder Gottes in der HS(1899); Das Lied der Schöpfung (1900); Die Bibel Gottes Wort (1903); Bildung (1904); Glaube und Kritik(1904); Zweifel? (1906); Das Buch der Wahrheit (1907); Von der Größe des dreieinigen Gottes (1911); Das Ende. Die letzten Dinge nach der Schr. (1913); Die Frau und das Gesetz des Geschlechts (1914).

929 Cine anume? Nu cunosc nici un împǎrat, rege, pontif, care sǎ fi cǎutat sǎ distrugǎ biblia în sine. Dacǎ aici este vorba despre împǎraţii romani (Galerius, Diocleţian), aceştia aveau de furcǎ cu rebeliunea creştinǎ, nu cu învǎţǎturile lor. O comparaţie actualǎ ar fi SUA care încearcǎ sǎ distrugǎ Coranul (cartea).

930 Am mai menţionat deja, biblia a fost un instrument puternic pentru a ajuta la cucerirea unui popor şi a-l aduce la ascultare. Cât despre chinurile la care au fost supuse aceste popoare, mai greu de argumentat cine a fǎcut rǎul cel mai mare: mai ales cǎ creştinismul nu a prins în China (iezuiţii au fost izgoniţi - iar nu toturaţi -de douǎ ori din China, dar au revenit mereu din cauza presiunilor internaţionale), iar armenii au fost mǎcelǎriţi de turci din motive de teritorialitate (aşa cum au fǎcut-o şi o fac încǎ cu populaţia kurdǎ, de aceeaşi religie, islamicǎ). Dar de ce sǎ nu încercǎm, poate prinde?!

931 Eu consider Mizerabilii de Victor Hugo o carte cu învǎţǎturi mult mai generoase decât biblia în totalitatea ei. Dar Mizerabilii nu are scop politic imediat, ci doar moral, educativ.

209

"BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cǎrui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cînd dulce, cînd cu putere, vîntul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sǎnǎtate, viatţ de veci, celor atinşi de otrava pǎcatului.

"Ea este o carte îngrozitoare şi plǎcutǎ, plinǎ de o cereascǎ pace, care întrece orice pricepere, plinǎ de tunetele şi trǎznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfǎrîmǎ olarul oalele sale, şi înaintea cǎruia ele sunt ca o picaturǎ de apǎ într-o vadrǎ. E plinǎ de cele mai delicate şi plǎcute mîngîieri şi fǎgǎduinţi ale unui Dumnezeu care hrǎneşte pǎsǎrile vǎzduhului, numǎrǎ perii capului şi dǎ sǎnǎtate copilului pentru care se roaga cu lacrǎmi o sǎrmanǎ mamǎ. O carte care dezleagǎcu vorbe simple cele mai adînci probleme ce au frǎmîntat omenirea de cînd existǎ, care dǎ rǎspunsuri copilului şi se joacǎ cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunǎtoare, care cuprinde totul în sine, atît de înaltǎ şi totodatǎ atît de profundǎ, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni..."

Mǎrturiile oamenilor mari sunt multe, dar mǎ opresc aici. Cred cǎ acestea sunt destule ca sǎ ne facǎ sǎînţelegem cǎ nu numai proştii cred cǎ Biblia e adevǎratǎ, ci şi savanţii.

Dacǎ nu crezi, nu fii leneş, ci strǎduieşte-te sǎ ai dovezile contrare adevǎrului.

Spre a o combate trebuie sǎ o citeşti şi dacǎ vei fi sincer, vei sfîrşi crezînd în ea.

Într-o zi, în timp ce cǎlǎtorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace932, un înverşunat duşman al credinţei, îl întîlni pe colonelul Robert Ingersoll933, un ateu binecunoscut. Amîndoi în discuţii au început sǎ ridiculizeze creştinismul şi Biblia.

932 Lewis "Lew" Wallace (10.4.1827 – 15.2.1905), avocat, guvernator şi general unionist în timpul Rǎzboiului de

secesiune. Cât a fost guvernator al New Mexico (1878-1881) a produs şi cartea Ben-Hur: A Tale of the Christ (1880), un succes rǎsunǎtor (este continuu reeditatǎ şi 4 filme chiar au fost turnate dupǎ ea, unul dintre ele fiind cunoscut ca cel mai costisitor film al epocii, fiind totodatǎ singura operǎ de ficţiune care a fost binecuvântatǎ de papǎ). Istoricul Victor Davis Hanson a demonstrat cu argumente cǎ Ben-Hur a fost de fapt povestea vieţii acestuia (în special evenimentele din Rǎzboiul de secesiune şi Shiloh) pusǎ pe metru biblic, pentru a prinde mai bine la public.Povestea pare a fi iarǎşi un hoax, pentru cǎ atât englezii, dar mai ales americanii, erau creştini practicanţi, spre deosebire de învǎţaţii europeni, care, deşi creştini, ajungeau la idei "eretice". Apoi, generalul Wallace era deja cunoscut, fiind guvernator şi erou al unui scandal militar de proporţii (lupta de la Shiloh). Cât priveşte înalta culturǎ, aici e o clasicǎ şmecherie, cǎci nu s-ar fi convertit un prost ci un învǎţat, deci înţelegeţi, voi! Adunarea materialului nu putea avea loc decât în perioada cât a fost consul în Turcia, oricum departe de ţara sfântǎ, pentru cǎ cartea a fost scrisǎ în perioada cât a fost guvernator al unui stat abia rǎpit Mexicului, deci cu posibile probleme civile, militare şi de frontierǎ. Iar cartea este o ficţiune de la un capǎt la celǎlat!

933 Colonel Robert Green Ingersoll (11.8.1833 – 21.7.1899), conducǎtor politic şi orator american, adept al agnosticismului şi a lgândirii libere (eliberate de prejudecǎţi). Un om de o deosebitǎ culturǎ. Tatǎl sǎu, John Ingersoll, era un adept al abolirii sclaviei. În timpul rǎzboiului civil, a luptat la Shiloh, probabil sub comanda lui Wallace932, unde a fost şi capturat apoi eliberat sub promisiunea cǎ nu va mai lupta contra sudiştilor. Dupǎ rǎzboi a devenit un avocat celebru, prin pledoaria sa în favoarea unui acuzat de blasfemie, a reuşit sǎ discrediteze aceste legi încât puţine procese de blasfemie au mai urmat (acuzatul a fost totuşi condamnat, dar victoria a fost una istoricǎ). Abolirea sclaviei, agnosticismul şi dreptul de vot al femeii au fost cauzele majore ale insucceselor sale politice (preşedinte, guvernator). Republicanii de Ilinois i-au propus guvernoratul sub condiţia cǎ va ascunde faptul cǎ era ateu, dar Ingersoll i-a refuzat spunând cǎ este imoral dar şi ilegal sǎ ascunzi informaţii publicului. Era un orator atât de celebru încât nici preţul biletului de 1$ (enorm pe atunci) nu împiedica lumea sǎ asiste în numǎr mare la discursurile sale, mult mai multǎ lume decât au avut vreodatǎ Moody950 sau Moorehouse949, unde se intra pe gratis.

210

Deodatǎ, Ingersoll fixǎ pe general şi-i lansǎ provocarea: "D-voastrǎ sunteţi inteligent şi aveţi o înaltǎculturǎ. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arata cǎ creştinismul e absurd şi cǎ Isus Cristos nici nu a existat?" O atare carte ar avea un mare succes!"

Dorinţa generalului Wallace de a deveni cît mai celebru, l-au fǎcut timp de cîţiva ani sǎ adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat sǎ scrie. Cînd a ajuns pe la capitolul patru, a început sǎ-şi dea seama cǎ Isus Cristos a existat în mod real. Dobîndi apoi certitudinea cǎ El a fost ceva mai mult decît un personaj istoric.

Şi în vîrstǎ de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oarǎ în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugǎciune şi a cerut ca Isus Cristos sǎ fie şi Mîntuitorul sǎu personal.

Bogatul material adunat n-a fost lepǎdat. El revizui primele patru capitole şi le complectǎ dînd lumii cartea "BEN-HUR", care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagǎ.

Facǎ Domnul luminǎ şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: "CUVÎNTUL TǍU ESTE ADEVǍRUL!" 934

934 Toţi aceşti învǎţaţi nu afirmǎ cǎ biblia e adevǎratǎ, ci doar cǎ preţuiesc [o parte din] învǎţǎturile ei morale,

referindu-se mai mult la Noul testament. Este o MARE diferenţǎ.Dintre cei 40 de oameni mari doar 11 apucaserǎ 1900 dar numai Albright227 mai trǎia încǎ în 1966.

211

X. MǍRTURIA PERSONALǍ

(Faptele apostolilor 8:26-39)

CARTEA aceasta pe care o avem în mîinile noastre, am cǎutat sǎ vedem dacǎ e adevǎratǎ.

Nu fiecare are la îndemînǎ documentele arheologice. Nu toţi cunoaştem conţinutul lor. Tot aşa şi cu celelalte mǎrturii. Dar aici e o mǎrturie în mii de exemplare. O mǎrturie pe care poate sǎ o aibe fiecare. E mǎrturia personalǎ.

O poate avea omul învǎţat, savantul; şi o poate avea analfabetul. O poate avea cel încǎrunţit, gîrbovit de povoara anilor şi o poate avea tînǎrul în frǎgezimea vîrstei lui. O, cum aş vrea sǎ-ţi dai seama cǎBIBLIA e adevǎratǎ! Sǎ poţi avea şi tu mǎrturia aceasta935.

PROBA INTERIOARǍ

Mǎrturia personalǎ depǎşeşte pe toate celelalte mǎrturii. Toate celelalte mǎrturii sunt seci, uscate, fǎrǎ viaţǎ, mǎrturia aceasta e plinǎ de vigoare936. Mǎrturia aceasta e Cuvîntul Sfînt, fǎcut trup, care locuieşte în noi plin de har şi de adevǎr.

E mare deosebire între o picturǎ, care reprezintǎ un cîmp cu pomi cu fructe, verdeaţǎ şi flori, şi realitate; pictura desfǎteazǎ doar privirea, pe cînd realitatea te poate convinge nu numai de frumuseţe, ci şi de gustul fructelor, de mireasma florilor. Tot aşa e o mare deosebire între dovezile culese din alte domenii şi cea pe care o port în mine. Toate celelalte sunt tablouri, dar aici e realitatea.

Noi ne bucurǎm cînd privim o fotografie de la cineva iubit, dar ne bucurǎm mai mult, mult mai mult, cînd vine el însuşi.

Celelalte mǎrturii sunt cunoştinţe teoretice, aici e o cunoştinţǎ experimentalǎ, o cunoştinţǎ pe care eu personal am probat-o. Aşa cum a spus altǎdatǎ Toma cǎ vrea sǎ punǎ degetul în rana cuielor, iar cînd a pus a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" aşa e şi mǎrturia aceasta. Ea ţîşneşte din adîncul fiinţei.

Toma auzise cǎ Cristos a înviat, dar convingerea personalǎ a fost aceea care l-a proclamat pe Cristos ca Domn.937

De data aceasta, aş vrea sǎ apropii CARTEA aceasta mai mult de noi şi sufletul nostru. CARTEA aceasta pe care o avem în casele noastre şi pe care unii o citesc aşa de rar, o preţuiesc aşa de puţin, aşvrea sǎ vǎ daţi seama cǎ ea are o deosebitǎ valoare. Ea a fost preţuitǎ de vǎduva sǎracǎ, care în vreme

935 Sǎ nu uitǎm cǎ mǎrturia personalǎ este un alt truc psihologic. Fiind îndoctrinaţi de mici cu ideea de bisericǎ,

de Isus, de Dumnezeu bun care ne iartǎ micile prostii (dacǎ ne reîntoarcem la el) dar care ne va pregǎti o infiorǎtoare pedeapsǎ în caz contrar, şansele ca mǎrturia interioarǎ sǎ depǎşeascǎ pragul statistic de 50% este foarte mare. Hai sǎ încercǎm acest lucru cu japonezii, sǎ le dǎm o biblie, tradusǎ corect în japonezǎ şi sǎ vedem dacǎ se convertesc sau nu. Experienţa spune cǎ nu: dupǎ 600 de ani de misionarism iezuit, mai puţin de 10000 de japonezi sunt catolici.

936 Sigur cǎ da, dacǎ nu ţine cu ştiinţa (care nu minte, pentru cǎ este exactǎ), hai sǎ aplicǎm trucul anterior!937 Toma a avut nevoie şi de nişte dovezi materiale, palpabile, aşa cǎ mai încet cu convingerea personalǎ!

212

de prigoanǎ cruntǎ, o citea pe furiş, la lumina unei lumînǎri, cu uşa zǎvoritǎ, ca nu cumva sǎ o gǎseascǎcineva cǎ citeşte în ea938.

Cartea aceasta a fost cititǎ de sǎrac în coliba lui şi a fost cititǎ de împǎraţi în palatele lor939.

Rudolf Wagner926, un vestit anatomist şi fiziolog, ce a trǎit între anii 1805-1864, în cartea sa, "Lupta pentru suflet" spune: "Cea mai minunatǎ însuşire a Scripturii este, fǎrǎ îndoialǎ, puterea cu care încredinţeazǎ pe cei ce se adîncesc în ea cu adevǎratǎ seriozitate şi evlavie, cǎ obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiascǎ.

Iar vestitul bǎrbat al credinţei, Georg Müller940, care a fost supranumit "Pǎrintele orfanilor" şi care prin îndurarea lui Dumnezeu a fost folosit ca sǎ creascǎ mii şi mii de orfani în clǎdirile pe care le-a ridicat pentru scopul acesta, spunea odatǎ aşa: "Deşi am citit de vreo 100 de ori Cuvîntul lui Dumnezeu, îlcitesc şi acum tot cu aceeaşi plǎcere ca odinioarǎ.941"

Pentru el, Cuvîntul Sfînt era mereu proaspǎt, avea gust, mereu îl atragea.

Cum e Cuvîntul lui Dumnezeu pentru tine? E adevǎrat? Îţi este plǎcut? Ai tu în tine proba cǎ Biblia e adevǎratǎ?

Ca sǎ-ţi poti da seama cǎ ai sau nu ai proba aceasta, vreau sǎ-ţi arǎt cum sǎ te încerci pe tine însuţi. Oamenii care poartǎ în ei mǎrturia cǎ Biblia e adevǎratǎ, au bucuria mîntuirii în sufletul lor, ca şi famenul942. Bucuria aceasta e proba categoricǎ ca Biblia e adevǎratǎ.

938 Încǎ o datǎ întreb (vezi nota 989), când anume?939 Din pǎcate, tocmai aceştia fac parte din categoriile cele mai iliterate ale tuturor timpurilor. Înainte de

inventarea tiparului, literaţii au fost aproape exclusiv preoţi şi cǎlugǎri (şi cei asociaţi lor), cu foarte puţine excepţii. A trebuit sǎ treacǎ mult timp de la inventarea tiparului pentru ca şi cei de condiţie umilǎ sǎ poatǎ ajunge la posibilitatea de a citi o carte.

940 George Müller (1805-1898) a fost un evanghelist englez de origine prusacǎ. A înfiinţat numeroase orfelinate şi a înfiinţat un institut de predare a bibliei. În Deeper Experiences of Famous Christians (1911) de J. Gilchrist Lawson şi Anderson, se zice cǎ atunci când a pornit la infiinţarea de orfelinate în Bristol, n-avea în buzunar decât 2 şilingi, dar cǎ sume imense de bani au curs spre el (ca. 1500000£), deşi acesta n-ar fi mǎrturisit nimǎnui aceastǎ dorinţǎ, ci numai Dumnezeu ştia de ea. Aceeaşi carte susţine cǎ în primele zile, tot Dumnezeu s-ar fi ocupat şi de mâncarea acestor copii, pânǎ când banii au ajuns, încetul cu încetul la el. O minune cu adevǎrat biblicǎ, nemaiîntâlnitǎ de la Isus încoace.În tinereţe, Georg cheltuia mulţi bani pe prostiile tinereţii încât, deşi tatǎl lor le dǎdea suficient de mulţi bani, ajunsese sǎ fure din taxele colectate de acesta. Pentru a-l potoli, tatǎl sǎu l-a trimis la seminar ca sǎ scoatǎ un pastor luteran din el. Chiar şi acolo, Georg ar fi jucat cǎrţi (mǎrturisise cǎ jucase cǎrţi şi chiar se îmbǎtase în noaptea în care murise mama lui) şi s-ar fi dedat la fructul interzis. Cred cǎ nu a existat vreun pǎcat în care sǎ nu fi cǎzut George (n-a omorât însǎ pe nimeni), fiind arestat de câteva ori (când avea doar 16 ani!!!) pentru încercare de fraudǎ. Nici bǎtaia straşnicǎ primitǎ dupǎ aceea şi nici anii de teologie nu l-au dat pe bradzǎ. S-a convertit la o viaţǎ exemplarǎ în urma unei întruniri creştineşti şi a devenit unul dintre cei mai mari predicatori cunoscuţi. Aparent, tot Dumnezeu a avut grijǎ de el şi în timpul studenţiei, pentru cǎ tatǎl sǎu, furios cǎ Georg nu dorea sǎ devinǎ preot (deci cu venit bunicel) ci misionar, i-a tǎiat stipendiul. Pentru români e interesant de ştiut cǎ numai rǎzboiul ruso-turc l-a împiedicat pe Georg sǎ vinǎ în 1827 la Bucureşti ca misionar. Dumnezeu l-a mai ajutat sǎ scape pe viaţǎ şi de serviciul militar obligatoriu în Prusia. Cât despre institut, din cei ca. 1500000£, mare parte au fost cheltuiţi pentru orfelinate, dar şi pentru tipǎrirea a 112000000 (sunt 6 zerouri!) de biblii pentru misionari şi şcoli de educaţie evanghelicǎ. Asta ca sǎ nu mai zicǎ autorul de milioanele investite contra bibliei654!

941 Un preot ortodox citeşte aceleaşi pasaje din biblie de 100 de ori în numai 2 ani la slujbe şi messe.942 Famen înseamnǎ castrat, eunuc. Aici avem o problemǎ cu credinţa. Şi nu numai noi. Origen827 a interpretat şi

el pasajul din Matei 19:12 şi s-a autocastrat (mǎ rog, multe alte religii cereau aşa ceva) atrǎgând asupra sa acuze de erezie. Mişcarea iniţiatǎ, voluntar sau nu de el, numitǎ monasticǎ (care este precursoarea

213

BIBLIA e ca un ghid, ca un îndrumǎtor. Noi - eu şi tu - suflete pornite pe cǎrarea pǎcatului, am rǎtǎcit, ne-am depǎrtat de Dumnezeu şi de tot ce e sfînt, am ajuns în întuneric, eram prǎbuşiţi în pǎcate şi fǎrǎdelegi943.

Din starea noastrǎ de prǎbuşire, nimeni nu se gǎsea sǎ ne scape. Într-o zi însǎ, cuvintele acestei cǎrţi ne-au îndrumat spre Cristos. BIBLIA e cartea care Îl prezintǎ pe Cristos. El e prezentat pe toate paginile ei. Proorociile, tipurile, simbolurile, sǎrbǎtorile, îngerii, apostolii, evangheliştii, Duhul Sfînt şi Dumnezeu, ni-L prezintǎ pe CRISTOS:... "Cǎci nu este sub cer, nici un alt NUME, dat oamenilor, în care trebuie sǎfim mîntuiţi..."

Deci, fie cǎ citeşti în Vechiul Testament, fie cǎ citeşti în Noul Testament, Îl poţi gǎsi pe El944. Cartea aceasta te îndrumǎ la El. Ea e steaua cǎlǎuzitoare spre El.

Şi aşa cum magii s-au bucurat cînd au vǎzut din nou steaua, aşa sufletul meu, aşa sufletul a mii de persoane, a tresǎltat cînd a auzit glasul Evangheliei. Una din cîntǎrile noastre spune:"Din Cuvîntul Domnului cunosc,Astǎzi, cǎ eu sunt un pǎcǎtos,Şi în locul meu muri Cristos,Pe Golgota..."

BIBLIA îmi îndrumeazǎ privirea la Golgota. Acolo Cel ce a murit a fost un neprihǎnit, aşezat între tîlhari. Cel prea sfînt a fost fǎcut pǎcat, a fost încǎrcat cu povara nelegiuirilor noastre, ca noi sǎ fim mîntuiţi. Acolo la Golgota, aşa cum spune apostolul Pavel: "A şters zapisul cu poruncile lui, care stǎtea împotriva noastrǎ şi ne era potrivnic, l-a nimicit pironindu-l pe cruce" (Coloseni 2:14)

Acolo ne-a iertat toate greşelile.

Se spune despre Carol al V-lea945, cǎ datora o suma enormǎ de bani unui mare negustor Fugger946. Cînd era termenul sǎ restituie suma, împǎratul s-a dus la negustor sǎ-i cearǎ pǎsuire, amînare încǎ pe un timp.

cǎlugǎriei şi a celibatului catolic) a dus la apariţia de cete de astfel de "cǎlugǎri", care, dupǎ ce rǎbdau de foame, sete şi alte cele prin pustii, veneau şi semǎnau panica printre locuitorii oraşelor prin care treceau. Nu este exclus ca gloata ce a asasinat-o pe Hypatia991 sǎ fi fost formatǎ din astfel de derbedei violenţi şi uşor de manipulat.

943 Aici este una din temele clasice ale bibliei, una care-mi displace profund: aceea cǎ toţi am greşit şi cǎ trebuie cumva sǎ ne lepǎdǎm de pǎcate. Este o injurie la adresa unui om corect şi mai ales la adresa unui copil nou-nǎscut, care trebuie contra voinţei sale (deci contra bibliei - vezi Ioan Botezǎtorul) sǎ fie botezat pentru a scǎpa de pǎcatele pe care nici n-a apucat sǎ le facǎ.

944 Absurd. În Vechiul testament se gǎsesc numai profeţii legate de un Mesia, care încǎ, aşa cred evreii - mari specialişti în Vechiul testament, pentru cǎ este al lor - nu a venit.

945 Carol V (Carol Quintul), Împǎrat Sfânt al Imperiului Roman şi Rege al Spaniei, din dinastia Habsburg (24.2.1500 – 21.9.1558) a fost, pe rând, stǎpân al Burgundiei (1506-1555), Rege al Spaniei (1516-1556), Rege de Neapole şi Sicilia (1516-1554), Arhiduce al Austriei (1519-1521), Rege al romanilor de neam german (un fel de continuare al Sfântului Imperiu Roman de neam German, 1519-1556 dar a abdicat abia în 1558) şi Împǎrat Sfânt al Imperiului Roman (1530-1556 dar a abdicat abia în 1558, a fost încoronat de cǎtre papa Clement VII, fiind ultimul împǎrat încoronat de un papǎ). În Spania, deşi este deseori numit Carol V, a domnit oficial ca nr. 1, deci Carol I al Spaniei. Fiu al lui Filip cel Frumos şi al Ioanei de Castilia ("cea Nebunǎ"), bunicii sǎi din partea mamei fiind celebrii Ferdinand II de Aragon şi Isabella I a Castilei, cei care au unit Spania. Bunicii din partea tatǎlui au fost alţi celebri: împǎratul Maximilian I şi Maria de Burgundia. Una dintre mǎtuşi a fost Catherina de Aragon, Reginǎ a Angliei şi prima nevastǎ a regelui englez Henry VIII (în timpul unui rǎzboi, în 1527, Carol l-a ţinut ostatic pe papa Clement VII şi a împiedicat astfel ca acesta sǎ

214

Negustorul, cînd a vǎzut cǎ împǎratul a venit la el sǎ-i cearǎ amînarea, a luat zapisul, s-a dus de a deschis uşa sobei şi a spus: "Împǎrate, uite zapisul!” şi l-a aruncat în foc. Asta a însemnat cǎ nu dǎpǎsuire, ci iertare de toatǎ datoria.

Pe Golgota aşa a fǎcut Dumnezeu. A pironit vina pǎcatului meu şi azi eu sunt iertat.

Cartea aceasta mǎ îndrumeazǎ la Calvar. Eu am avut o zi cînd am primit aceastǎ îndrumare. Ascultînd, m-am apropiat de Cristos Domnul şi El m-a Mîntuit. Ce zi scumpǎ a fost aceea! Nu o voi uita niciodatǎ!

Orbul vindecat de Domnul spune: "Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma vǎd."

Aceasta e mǎrturia tuturor celor ce s-au apropiat de cruce. Ştiu cǎ am fost pǎcǎtos, dar acum sunt salvat.

anuleze cǎsǎtoria acestuia cu Catherina - fapt istoric care a iniţiat protestantismul în Anglia), una din verişoarele lui, Maria I a Angliei, s-a mǎritat cu fiul sǎu, Filip (acela cu Invincibile Armada). Imperiul sǎu a fost primul imperiu european "în al cǎrui teritoriu soarele nu apunea niciodatǎ" (afirmaţie care confirma, printre altele şi cǎ Pǎmântul era rotund). Ca noţiune de fabulǎ, el zicea cǎ spaniola o vorbea Domnului, italiana femeilor, franceza bǎrbaţilor şi germana cailor. Din nefericire, Carol I nu prea ştia spaniola, nefiind limba sa maternǎ. L-a avut ca tutore pe Adrian din Utrecht, viitorul papǎ Adrian VI.Carol I a avut multe rǎzboaie de purtat şi deci o avidǎ sete de bani, mare parte acoperitǎ prin impozite mari ce l-au fǎcut impopular, altǎ parte obţinutǎ de la proapetele colonii sud-americane (Hernán Cortés şi Francisco Pizarro tocmai supuseserǎ imperiile Aztec şi Incaş), şi o altǎ parte de la creditori.Imensitatea imperiului sǎu, combinatǎ cu posesiunile altor Habsburgi (toţi catolici şi toţi supuşi papei) i-au dat lui Carol impresia cǎ este un fel de ales divin care sǎ conducǎ lumea. Astfel, a reuşit în a introduce inchiziţia în Olanda în 1522 pentru a lupta contra protestantismului, urmatǎ de introducerea pedepsei cu moartea pentru erezie în 1530 (mai trebuie spus ceva despre toleranţa religioasǎ?).Evreul Jacob Fugger946 l-a ajutat cu bani pentru ca sǎ învingǎ opoziţia papei Leo X (care ar fi vrut ca Francisc I al Franţei sǎ devinǎ împǎrat german, în locul bunicului sǎu, Maximilian I), în cele din urmǎ primind coroana imperialǎ.A încercat, dupǎ o serie de rǎzboaie nedecise, ca sǎ reconcilieze protestanţii cu catolicii, prin crearea unei religii "intermediare" la Consiliul de la Trent (1545), dar n-a reuşit.

946 Jacob Fugger (6.3.1459 – 30.12.1525), supranumit Bogatul (a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai tuturor timpurilor), a fost un comerciant de succes, membru, evident, al puternicii familii de bancheri şi comercianţi Fugger din Augsburg (prima atestare documentarǎ în 1357). Comerciant, ca şi fraţii sǎi, Jacob a învǎţat contabilitatea dublǎ (credit+debit) în Veneţia. Jacob a fost un viclean om de afaceri, deseori sponsorizând armatele de mercenari cu bani, pentru ca acestea sǎ poatǎ lupta una împotriva celeilalte (aşa cum a fǎcut familia Rothschild cu americanii în Rǎzboiul de secesiune). Familia Fugger a atins la apogeul ei suma record de 5100000 galbeni, o sumǎ mai mare decât valoarea combinatǎ de piaţǎ, azi, 2006, a primelor 30 de companii germane cotate la DAX.Revenind la povestea noastrǎ, Jacob a condus un consorţiu de cǎmǎtari care l-a împrumutat cu bani în 1519 pe Carol V945 pentru a-i mitui pe cei şapte prinţi electori ai Germaniei, în scopul definit de a ajunge împǎrat sfânt (a şi ajuns). În schimb, Carol V i-a înnobilat complet (erau deja nobili din mai 1511, de împǎratul Maximilian I, încǎ de atunci având relaţii speciale cu Habsburgii) când le-a dat dreptul de a fi suverani pe teritorul deţinut de ei (fapt aproape fǎrǎ precedent în evul mediu, când pǎmântul aparţinea seniorului cel mai înalt în "grad", regelui sau împǎratului am zice azi), cu drept de a bate monedǎ (practic autonomie totalǎ). Jacob a mai obţinut şi dreptul de a vinde indulgenţe papale, o activitate care i-a înzecit averea în 5 ani. Vânzarea acestor indulgenţe a indignat atât de mult locuitorii din Augsburg şi pe Martin Luther, încât acesta a fost criticat ulterior ca antisemit, iar unele din predicile lui chiar au fost folosite de cǎtre nazişti ca justificare.Aşadar, arsul unei hârtii (dacǎ nu cumva povestea a fost "remodelatǎ", în sens biblic) în valoare maximǎ posibilǎ de 543000 de florini (asta a fost contribuţia lui Jacob din totalul de 850000 de florini) a fost doar o chestie psihologicǎ atât pentru Carol, cât şi pentru cei care nu cunosc aceste detalii. Jacob şi-a înzecit oricum averea, aşa cǎ acest truc ieftin şi-a arǎtat roadele.

215

"Eu nu ştiu azi ce slǎvi sunt colo sus, Dar ştiu atît, cǎ m-a scǎpat Isus.

Sufletul meu prin moarte-I la Calvar, Primi iertare, viaţa-n dar..."

Chiar dacǎ nu cunosc destul de bine viitorul, eu cunosc trecutul şi ştiu cǎ am fost scǎpat de Mîntuitorul meu scump.

Aceastǎ bucurie am primit-o atunci şi-o port mereu în mine. Apostolul Pavel spune fraţilor din Tesalonic, cǎrora li s-a vestit Cuvîntul "nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrîznealǎ" cǎ au cǎlcat pe urmele Domnului, întrucît, zicea el, "aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfînt..." (1 Tesaloniceni 1:5-6).

Biserica lor a fost înfiinţatǎ în mijlocul prigoanelor, dar fraţii s-au bucurat nespus. Bucuria aceasta provenea de la Duhul Sfînt. Tocmai contrastul acesta: prigoane, bucurie, face sǎ fie mai izbitoare proba, cǎ Biblia e adevǎratǎ. Toate condiţiile înconjurǎtoare sunt potrivnice şi tu totuşi te bucuri.

E exact aşa cum ceruse Ghedeon semnul: "Dacǎ numai lîna va fi acoperitǎ de rouǎ şi tot pǎmîntul va rǎmînea uscat, voi cunoaşte cǎ vei izbǎvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus947." Iar a doua zi zice: "Numai lîna sǎ rǎmînǎ uscatǎ şi tot pǎmîntul sǎ se acopere cu rouǎ...948"

Aşa e viaţa celui ce s-a apropiat de Cel rǎstignit. Dupǎ pocǎinţǎ are mai multe greutǎţi, necazuri, e batjocorit de toţi, dar el se bucurǎ ca niciodatǎ înainte. Jertfa crucii îl face sǎ cînte:"O, jertfa-Ţi glorioasǎ ne aratǎ desluşit,Cît lumea pǎcǎtoasǎ de mult Tu ai iubit.Tu M-ai iubit pe mine, pe toţi Tu ne-ai iubit,Şi-n locul nost’ mai bine sǎ suferi ai primit."

Un tînǎr, într-o searǎ, se afla sub o poartǎ unde intrase cu pistolul în mînǎ şi voia sǎ-şi tragǎ un glonţ în tîmplǎ, sǎ termine cu viaţa aceasta. Era un bǎieţandru de 17 ani şi în timp ce se pregǎtea sǎ-şi descarce pistolul, a auzit sus la etaj, unde era o casǎ de rugǎciune, cǎ au început o cîntare. El s-a oprit, şi-a vîrît pistolul în buzunar şi a urcat sǎ audǎ cîntarea, urmînd a se sinucide dupǎ aceea. Dupǎ terminarea cîntǎrii, predicatorul a citit pilda fiului risipitor. În seara aceea Evanghelia a avut harul binecuvîntat sǎdǎruiascǎ acestui suflet naufragiat, salvare. Şi tînǎrul acesta care ajunse sǎ recunoascǎ dragostea Tatǎlui, ce e gata sǎ-şi primeascǎ fiul rǎtǎcit, şi-a consacrat viaţa lui Cristos.

A renunţat la sinucidere, gǎsise viaţa şi a jertfit-o lui Dumnezeu. Din el a devenit "bǎiatul predicator", despre care unii aţi citit, cǎ o sǎptǎmînǎ întreagǎ, searǎ de searǎ, a predicat din textul: "Fiindcǎ atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, cǎ a dat pe singurul Sǎu Fiu, pentru ca oricine crede în El, sǎ nu piarǎ cisǎ aibe viaţǎ veşnicǎ..."

Bucuria aceasta a mîntuirii clocotea în sufletul lui Moorehouse949 şi Moody950, care îl ascultase a zis: "Am rǎmas uimit ascultîndu-l pe Moorehouse vorbind despre aceastǎ dragoste."

947 Judecǎtori 6:36.948 Se zice în biblie cǎ numai o datǎ a ascultat Dumnezeu de om şi anume în ziua cea lungǎ a lui Yoshua. Aici,

Dumnezeu este nevoit sǎ dea dovezi, mai ceva decât a avut nevoie Toma necredinciosul, pentru a-l convinge pe Ghedeon cǎ va avea grijǎ de poporul sǎu. Ce pǎcat cǎ numai în biblie existǎ astfel de dovezi palpabile!

949 Henry sau Harry Moorehouse, predicator englez, posibil fost boxer, numit Boy Preacher. O poveste zice aşa: cicǎ un oarecare Ike Miller, miner într-un orǎşel galez (povestea nu ne dǎ alte amǎnunte), care ar fi

216

Moody care era şi el predicator spunea: "Niciodatǎ pînǎ atunci nu mi-am dat seama cǎ Dumnezeu iubeşte aşa de mult pe un pǎcǎtos.” Proba aceasta pe care o are un suflet mîntuit, prin bucuria lǎuntricǎ, e dovada cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.

Cînd un suflet primeşte mîntuirea aceasta mare, la care îl îndreaptǎ Biblia, s-ar putea sǎ nu se bucure? Înainte de a se apropia de cruce, oamenii au o idee vagǎ despre Dumnezeu, unii nici nu-L cunosc. Şi nu-L cunosc pentru cǎ niciodatǎ n-au cǎutat, sǎ-L cunoascǎ.

Scriitorul nostru George Coşbuc951 zicea:... "Ca sǎ-L auzi pe Dumnezeu, întîi trebuie în tine sǎ tacǎtoate."

Apropiindu-te de crucea Domnului Isus, ajungi sǎ cunoşti cǎ Dumnezeu existǎ şi iubeşte pe cel pǎcǎtos. Cel ce a ajuns sǎ se apropie de Cristos Domnul, sǎ primeascǎ mîntuirea, sǎ-L cunoascǎ pe Dumnezeu prin Cristos, prin jertfa crucii, a ajuns sǎ posede cea mai puternicǎ dovadǎ pentru el cǎ BIBLIA eadevǎratǎ.

În cartea, "Jean Barois"952 e tratatǎ viaţa unui necredincios ateu, care fiind director al unei publicaţii numite "Semǎnǎtorul", a publicat articole în serie împotriva credinţei în Dumnezeu.

El a fost cǎsǎtorit şi a avut o fetiţǎ, dar nu dupǎ mult timp s-au despǎrţit, soţia plecînd cu fetiţa.

Pe la vîrsta de 18 ani, ea a fǎcut o vizitǎ tatǎlui. În timpul acesta, tatǎl a dat fetei mai multe volume din revistele lui legate pe ani. Ziua fiind singurǎ acasǎ, fata le-a cetit. Dupǎ vreo trei sǎptǎmîni, într-o zi începu discuţia asupra credinţei şi el o întrebǎ: "Ai citit: "De ce nu trebuie sǎ credem”? Sunt opt articole succesive."

venit la bisericǎ cu pistolul în mânǎ şi l-ar fi ascultat pe Moorehouse cum predicǎ zicând: "You do your stuff, and then I'm going to do mine". Miller a fost extrem de impresionat de Ioan 3:16 încât nu l-a gonit cu pistolul afarǎ din oraş, aşa cum dorise iniţial, mai mult, în loc sǎ ajungǎ acasǎ beat ca sǎ-şi batǎ nevasta şi copii, s-a apucat sǎ se roage împreunǎ cu ei. Alte poveşti mai zic cǎ Moorehouse şi-ar fi vindecat de paralizie fetiţa, ar fi ajutat o altǎ fetiţǎ sǎrmanǎ, toate pilde fabricate dupǎ sistemul emoţional. Conform diverselor poveşti de pe net, Moorehouse ar fi predicat numai şi numai din acest verset.Informaţii despre Moorehouse pot fi gǎsite numai în biografiile lui Moody950, unde este trecut atât ca Henry cât şi ca Harry. Asta i se întâmplǎ celui mai mare predicator englez, cel care, conform lui Moody, i-ar fi schimbat modul de a predica. Dar toate biografiile oamenilor "cucernici" sunt nişte fantasmagorii, scrise de nişte oameni "integri", faţǎ de care pupincuriştii lui Ceauşescu erau doar nişte amatori de provincie.

950 Dwight Lyman Moody (5.2.1837 - 1899) a fost unul dintre cei mai mari predicatori ai tuturor timpurilor, de rit puritan. Ca mai toţi predicatorii celebri, vezi şi pe Müller940, abia ştia sǎ citeascǎ înainte de a fi convertit (1854). Membru activ al Young Men's Christian Association (pentru fanii muzicii, şi nu numai, mult mai cunoscutǎ ca YMCA). A fǎcut parteneriat cu Ira David Sankey, care se ocupa de cântat. A devenit prieten cu Spurgeon, un alt predicator de succes din Anglia, şi cu Müller. A urmǎrit şi predicile lui Moorehouse949 în 1867 de care a fost foarte atras. A înfiinţat un institut şi o casǎ de editurǎ.

951 George Coşbuc (20.9.1866 — 9.5.1918), poet, traducǎtor, profesor şi jurnalist. Fiu de preot grecocatolic (aparent ultimul preot dintr-o lungǎ generaţie de 14 preoţi grecocatolici). A fost "cooptat" fǎrǎ voia lui în rândul poeţilor nomenclaturişti, pentru cǎ s-a preocupat de soarta ţǎrǎnimii. A tradus din Vergiliu, din vedele indiene (Abhignānashākuntala, parte din ele prin filierǎ germanǎ), din Alighieri şi din Homer.

952 Roger Martin du Gard (23.3.1881- 22.8.1958), autor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literaturǎ în 1937. În 1913 Martin du Gard a publicat Jean Barois, o operǎ care i-a adus celebritatea. În ea este vorba despre afacerea Dreyfus şi a fost scrisǎ sub influenţa lui Marcel Hébert, un preot modernist. Practic este vorba despre bǎtǎlia interioarǎ între raţionament şi credinţa catolicǎ pe care o are Jean. Aceeaşi bǎtǎlie a purtat-o şi Martin, murind cu un rezultat nedecis (sau necomunicat celor dragi).

217

Şi Maria îi spune: "Da!" „Dar asta: "Dogma în faţa ştiinţei?" şi cealaltǎ "Originile comparate ale religiilor"? „Da!” „Le-ai citit toate cu atenţie? N-ai avut impresia cǎ ceea ce ţi se pǎruse adevǎrat pînǎacum s-a prǎbuşit?”

Şi fata îi rǎspunde: "Bine tatǎ, dar dacǎ certitudinea mea ar fi la cheremul unor obiecţii oarecare, n-ar mai fi o certitudine." Ea avea o siguranţǎ. Apoi continuǎ: "Cînd cineva a simţit ce am simţit eu, tatǎ... nu ştiu cum sǎ spun... am simţit însǎşi prezenţa lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care pǎtrunde în suflet, care umple de dragoste şi de fericire. Cine a simţit aşa ceva, fie numai o singurǎ datǎ în viaţǎ, pentru cine a simţit asta, toate raţionamentele pe care le construieşti pentru a-ţi dovedi d-tale însuţi cǎ n-ai un suflet nemuritor, cǎ sufletul acesta nu e fǎrîmǎ din Dumnezeu, toate aceste raţionamente, tatǎ..." Voia sǎ-l facǎ sǎ înţeleagǎ, cǎ toate nu valoreazǎ doi bani.

Şi tînǎra a rǎmas credincioasǎ, cǎci avea pentru ea proba lǎuntricǎ.

Raţionamentele teoretice s-au izbit de proba experimentalǎ şi s-au prǎbuşit, iar la urmǎ tatǎl ajunse înfrînt. El, care scrisese o viaţǎ întreagǎ împotriva credinţei, devine credincios în Dumnezeu.

Fraţii mei, existǎ proba aceasta pe care trebuie sǎ o ai tu personal, care e mai scumpǎ decît toate celelalte, proba bucuriei mîntuirii în sufletul tǎu. Ai tu aceastǎ probǎ? Celelalte probe cǎ Biblia e adevǎratǎ, fǎrǎ aceasta din urmǎ, nu prea au mare valoare, pe cînd aceasta chiar fǎrǎ celelalte e suficientǎ953. Tu poţi cînta:"O, de-aş avea eu limbi o mieŞi mii de buze sǎ cuvînt,Pe tonuri mii, o armonie,Spre Slava Celui pururi Sfînt.I-aşi mulţumi de ce-a fǎcut,Cu mine, fiul cel pierdut..."

O, voi toţi care aţi auzit îndrumarea Evangheliei şi prin experienţa voastrǎ aţi ajuns sǎ cunoaşteţi cǎBiblia e adevǎratǎ, aţi ascultat de ea şi aţi ajuns mîntuiţi, plini de bucurie, voi posedaţi în voi mǎrturia de nezdruncinat cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ.

De aceea, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru Harul primit, trǎiţi pentru Dumnezeu şi mǎrturisiţi pe acest Dumnezeu, care ne-a dat o carte atît de binecuvîntatǎ.

Iar voi, care n-aţi avut pînǎ azi aceastǎ dovadǎ, n-aţi vrea s-o aveţi acum? N-ai vrea ca tu personal sǎexperimentezi adevǎrul Bibliei? Dupǎ cum un om poate proba mersul de tren, care îi spune cǎ la ora cutare pleacǎ din Timişoara şi la ora cutare soseşte la Bucureşti, iar el mergînd la garǎ şi urcîndu-se în tren, se convinge cǎ ce a fost scris în mersul trenurilor, e adevǎrat, în ce priveşte plecarea de aici şi sosirea acolo954, aşa şi tu poţi proba Biblia şi te poţi convinge chiar acum de adevǎrul ei.

Ea îţi spune cǎ Domnul Isus a zis: "Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovǎraţi şi EU vǎ voi da odihna..."

953 Corect! Din punct de vedere psihologic, un efect placebo.954 Fǎcând abstracţie de întârzieri.

218

Tu eşti trudit de atîta alergare pe cǎrǎrile pǎcatului, tu eşti obosit de povara nelegiuirilor tale955. Vrei odihnǎ? Ascultǎ Cuvîntul Domnului acum. Şi dacǎ nu împlineşte ce a spus, sǎ nu-I slujeşti. Dar dacǎ îţi dǎ odihnǎ, ascultǎ-L toatǎ viaţa.

El a spus: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afarǎ." Vino la El aşa cum eşti. Tu cel ce ai fost atras de plǎcerile momitoare ale pǎcatului, tu cel ce ai risipit tot ce ai avut mai sfînt şi eşti acum în zdrenţele murdare ale fǎrǎdelegii şi necurǎţiei, tu care ai iubit desfrîul, tu care ai devenit stǎpînit de patimafumatului sau a beţiei, vino la El acum.

Şi din experienţa ta, vei constata cǎ El te iartǎ, te primeşte cu toatǎ dragostea, exact aşa cum spune Biblia. Şi atunci bucuria mîntuirii, care va copleşi sufletul tǎu, va fi cea mai bunǎ mǎrturie cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. Fie aceastǎ experienţǎ a ta acum.

955 Şi dacǎ nu-i aşa? Unii se saturǎ de a fi mereu acuzaţi cǎ sunt pǎcǎtoşi... Dar psihologii ştiu cǎ aceasta este o

veche tacticǎ, menitǎ a face oamenii sǎ te asculte şi sǎ te urmeze.

219

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ

PROBE EXTERIOARE (1 Petru 1:14-25)

E BIBLIA ADEVǍRATǍ? În capitolul precedent, am cǎutat sǎ dau una din dovezile puternice, care nu poate fi contrazisǎ, mǎrturia personalǎ. Eu, pentru mine însumi, sunt martor cǎ BIBLIA a adevǎratǎ.

Chiar dacǎ toatǎ lumea ar tǎgǎdui-o, eu care am gustat bucuria mîntuirii, ştiu cǎ ea e adevǎratǎ.

Ea a spus cǎ dacǎ vin la Domnul Cristos, El îmi ia povara de pǎcate. Eu am venit la El şi am fost uşurat şi sufletul meu care fusese chinuit, a primit pacea, a primit bucuria aceea sfîntǎ, pe care lumea nu o poate da.

Totuşi aceastǎ probǎ, care e mare pentru mine, e realǎ; unii pot sǎ n-o creadǎ.

Ea e de domeniul lǎuntrului. Pentru mine, ea rǎmîne de netǎgǎduit. Altul însǎ, care nu a gustat aşa ceva, nu o poate pricepe.

Eu spun unuia cǎ mierea e dulce, dar dacǎ el n-a gustat niciodatǎ miere, poate sǎ se îndoiascǎ cǎ e dulce. Am eu o altǎ dovadǎ, afarǎ de bucuria mîntuirii, sǎ-i pot adeveri, fǎrǎ posibilitate de tǎgadǎ, ca el sǎtrebuiascǎ sǎ recunoascǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ? Am sau nu am? El spune cǎ bucuria mîntuirii e o stare emotivǎ, de moment, un fel de beţie, cǎ ea e de domeniul fanteziei, deci nu vrea s-o creadǎ.

1. Proba vieţii înnoite

Eu am o altǎ probǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ, chiar mai mare decît bucuria mîntuirii. Ea e vǎzutǎ, e concretǎ, e izbitoare şi nu se poate tǎgǎdui. E proba vieţii înoite.

Viaţa e o realitate. Ea e vǎzutǎ, e simţitǎ, e trǎitǎ. O viaţǎ care a fost trǎitǎ în pǎcat înainte, ajunge prin Cuvîntul BIBLIEI, a EVANGHELIEI, sǎ fie schimbatǎ. Şi asta nu se poate tǎgǎdui956.

Domnul Isus, cînd tîlcuieşte pilda semǎnǎtorului, spune: "Sǎmînţa este Cuvîntul lui Dumnezeu" (Luca 8:11).

În naturǎ, noi ştim cǎ sǎmînţa e bunǎ pentru un timp, iar dupǎ un timp oarecare, unele dupǎ doi ani, altele dupǎ trei ani, îşi pierd puterea de germinaţie.

E curios, atît ca formǎ, cît şi ca greutate rǎmîne tot aşa, dar ceva s-a pierdut, e puterea de germinaţie. Ca sǎ vezi dacǎ sǎmînţa e bunǎ sau nu e bunǎ o probezi957.

956 Eu n-am fumat niciodatǎ pentru cǎ am aflat cǎ fumatul dǎuneazǎ sǎnǎtǎţii. Cât am fost student am tras

destule chefuri, ca mai toatǎ studenţimea. Fǎrǎ a suferi vreo revelaţie divinǎ, dupǎ cheful care a urmat absolvirii facultǎţii (primul pe ramurǎ), am luat decizia ca sǎ nu beau niciodatǎ alcool tare (peste bere şi vin). Motivaţia a fost încǎ o datǎ sǎnǎtatea, iar voinţa şi auotsugestia au fost atât de mari încât de atunci mi se face greaţǎ numai când simt miros de alcool (ţuicǎ, vodcǎ etc.). Ca o precizare, când m-am referit la sǎnǎtate, nu însemna cǎ mǎ îmbolnǎvisem, deloc, ci a fost o simplǎ precauţie de viitor.Asta ca mǎrturie personalǎ cǎ se poate duce o viaţǎ corectǎ şi fǎrǎ parabola fiului risipitor (nu existǎ pildǎ în acest material care sǎ nu conţinǎ, direct sau insinuant, aceastǎ parabolǎ), printr-un simplu exerciţiu de voinţǎ. Dar vorba bisericii, or fi celelalte religii (budismul, taoismul, zen etc.) morale, dar nu sunt mântuitoare.

957 Ţǎranii nu-şi permit acest lucru: dacǎ sǎmânţa nu e bunǎ trebuie sǎ refacǎ arǎtura şi însǎmânţarea, ca sǎ nu mai vorbim de timpul preţios pierdut. Ei se asigurǎ cǎ sǎmânţa este bunǎ de la bun început.

220

Proba o poţi face fǎrǎ aparaturǎ specialǎ, ci simplu o pui în pǎmînt. Dacǎ încolţeşte înseamnǎ cǎ are putere de germinaţie, dacǎ nu încolţeşte înseamnǎ cǎ sǎmînţa e moartǎ şi nu are de unde sǎ rǎsarǎ, ci putrezeşte. Deci nu ai de unde sǎ culegi roada.

BIBLIA e Cuvîntul lui Dumnezeu, e sǎmînţǎ. Noi vom cǎuta sǎ-i facem proba aceasta, sǎ vedem dacǎare puterea de germinaţie. Dacǎ încolţeşte şi aduce roada pe care o spune, înseamnǎ cǎ e sǎmînţǎ bunǎ, ADEVǍRATǍ958. Dacǎ nu încolţeşte, atunci înseamnǎ cǎ nu e adevǎratǎ.

În viaţa noastrǎ, noi am avut o zi binecuvîntatǎ cînd am primit sǎmînţa, Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi cu noi s-a petrecut ceea ce spune apostolul Petru în întîia epistolǎ 1:23959..." Aţi fost nǎscuţi din nou, nu dintr-o sǎmînţǎ care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rǎmîne în veac..."

Credincioşilor din primul veac, apostolul Petru le spune: "Aţi fost nǎscuţi din nou". Astǎzi în al XX-lea veac, Evanghelia, Cuvîntul Domnului, a rǎmas cu aceeaşi putere de germinaţie în viaţa omeneascǎ, produce naşterea din nou, schimbarea totalǎ a vieţii.

Prin Cuvîntul lui Dumnezeu, se produce o schimbare în gînduri şi sentimente. În cea mai adîncǎ parte a fiinţei noastre începe schimbarea. De altfel oamenii nu ne cunosc gîndurile, nici sentimentele noastre, ci doar anumite manifestǎri.

Dar în taina aceasta ascunsǎ a omului lǎuntric, se produce înnoirea. Şi omul care a gîndit într-un fel, prin Cuvîntul Evangheliei, începe sǎ gîndeascǎ altfel.

Omul care a avut unele sentimente, unele dorinţi, unele plǎceri, ajunge sǎ aibe cu totul altele.

Dumitru Cornilescu960, traducǎtorul Bibliei, a fost un om care a crezut cǎ existǎ Dumnezeu, dar era necredincios, nu trǎia viaţa pentru Dumnezeu, cu toate cǎ fǎcuse teologia şi devenise preot. În broşura: "Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora", el mǎrturiseşte cum s-a produs înoirea vieţii sale.

Cuvîntul lui Dumnezeu a fost sǎmînţǎ. Întrucît traducerea Bibliei de Nisipeanu, precum şi alte traduceri erau într-un limbaj arhaic, el s-a hotǎrît sǎ facǎ o nouǎ traducere a Bibliei.

958 Şi scaietele poate produce sǎmânţǎ roditoare, dar ce faci cu rodul lui?959 Întâia epistolǎ soborniceascǎ a lui Petru.960 Dumitru Cornilescu (4.4.1891-1975). Tatǎl învǎţǎtor, dar ambii bunici au fost preoţi. Chiar el s-a dus la

seminarul ortodox, apoi la institutul teologic. Biografia oficialǎ susţine cǎ de mic a avut dragoste pentru Isus, citind avid tot ce-i pica în mânǎ. Cunoştea câteva limbi, aşadar traducea din plin pentru clubul "Ia şi citeşte", coinfiinţat de el. Fraza lui, devenitǎ celebrǎ: "Dacǎ viaţa creştinǎ a poporului izvorǎşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?" l-a obsedat multǎ vreme (biblia fiind scrisǎ pe atunci în româna veche şi cu litere chirilice/slavone - pentru cǎ pânǎ în 1859 BOR aparţinea de ruşi) şi l-a dus la ideea traducerii bibliei începând cu anul 1916 (dupǎ ce şi-a dat licenţa) şi durând mai bine de 4 ani. Prinţesa Ralu Callimachi l-a susţinut tot în acest timp, oferindu-i chiar gǎzduire. Ca material primar, Cornilescu a utilizat versiunea grecǎ şi cea ebraicǎ (considerate originale de cǎtre el, fǎrǎ a specifica exact ce materiale au fost), plus câteva seturi de traduceri mai mult sau mai puţin moderne în francezǎ, germanǎşi englezǎ. Cornilescu a ajuns şi el în stare de conflict cu autoritǎţile teologice ale vremii, ne mai mirǎ oare, astfel cǎ patriarhul Miron Cristea l-a sfǎtuit sǎ stea departe de ţarǎ (s-a stabilit în Elveţia).Deci, n-a fost preot ci teolog (preot-cǎlugǎr, adicǎ n-avea voie sǎ predice) şi a fost foarte cucernic, nu formal. Iar cartea sa este citatǎ greşit, semn cǎ autorul n-a înţeles-o sau vrea sǎ trişeze [iarǎşi]!

221

În timp ce fǎcea traducerea Bibliei, şi-a vǎzut starea sa de pǎcǎtoşenie, s-a întors la Dumnezeu, a fost nǎscut din nou, devenind un om nou în Cristos. Pînǎ atunci viaţa sa creştinǎ a fost formalǎ, de atunci a devenit plinǎ de vigoare, pînǎ atunci credea cǎ existǎ Dumnezeu, dar nu L-a iubit, de atunci a început sǎ-L iubeascǎ cu toatǎ ardoarea; pînǎ atunci nu avea o plǎcere deosebitǎ pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, de atunci Cuvîntul i-a devenit hrana lui. Toate aceste, fǎrǎ ca sǎ fi auzit predici excelente, fǎrǎ sǎ fi fost influenţat de alţii, ci doar prin Cuvîntul lui Dumnezeu, prin BIBLIE.

În anul 1908, în oraşul Manila din Filipine, un bǎrbat a fost angajat sǎ traducǎ Biblia. Era necredincios. Cunoştea mai multe limbi, precum şi limbile de bazǎ ale originalului Bibliei şi a fost însǎrcinat sǎ facǎtraducerea.

În timp ce traducea, a ajuns la Evanghelia dupǎ Ioan 4 şi s-a oprit la versetul 24 care spune: "Dumnezeu este Duh şi cine se închinǎ Lui, trebuie sǎ I se închine în duh şi adevǎr."

În lumina acestui verset, el s-a verificat pe sine însuşi şi toatǎ religia lui pînǎ atunci şi a constatat cǎ nu corespunde acestui adevǎr. Religia lui era una formalǎ, dumnezeii lui erau de lemn şi de piatrǎ. Atunci şi-a zis cǎ acesta e adevǎratul Dumnezeu şi omul s-a întors la acest Dumnezeu.

Pǎrinţii şi fraţii i-au fost împotrivǎ. Au vǎzut cǎ atitudinea lui e neschimbatǎ, cǎ nu mai merge cu ei la zeitǎţile lor pǎgîne şi s-au fǎcut foc împotriva lui.

Ştiţi însǎ ce a fǎcut? A dat fiecǎruia cîte o Biblie. Nu a cǎutat sǎ le vorbeascǎ, sǎ-i lǎmureascǎ, ci le-a pus Cuvîntul lui Dumnezeu în mînǎ. Şi toţi au ajuns la aceeaşi convingere ca şi el961.

Ce înseamnǎ aceasta? Cuvîntul lui Dumnezeu e sǎmînţǎ care genereazǎ o viaţǎ nouǎ; schimbǎ şi gîndurile şi sentimentele.

Tertulian825, un mare apologet creştin, într-o apǎrare adresatǎ împǎratului, cǎci erau vremuri de mari prigoane962, spunea aşa:... "Noi ce am urît ieri, astǎzi iubim şi ce am iubit ieri, astǎzi urîm..."

Ieri a iubit pǎcatul, astǎzi a ajuns sǎ urascǎ pǎcatul. Ieri ura învǎţǎtura creştinilor, azi a ajuns sǎ o iubeascǎ. Era deci o rǎsturnare în concepţia şi sufletul lor.

961 Pǎcat cǎ acest om nu a fost nominalizat, sǎ putem şti şi noi cine a fost filipinezul ce ştia atâtea limbi, mai ales

greaca, aramaica şi ebraica veche. 99,99% din toţi predicatorii nu cunosc o altǎ limbǎ decât engleza (sau limba natalǎ, dupǎ caz), eventual frânturi dintr-o altǎ limbǎ de circulaţie internaţionalǎ (utilǎ pentru a se descurca în cǎlǎtoriile lor de propagandǎ), dar greaca veche sau latina, greu de crezut.Faptul cǎ Filipine este o ţarǎ catolicǎ (este cea mai mare ţarǎ catolicǎ din lume, la fel cum Nigeria este cea mai mare ţarǎ islamicǎ din lume) se datoreşte misionarismului dus la extrem (distrugere de idoli, monumente, prigoniri şi torturi - ceva în genul Americii latine) şi nu calitǎţilor bibliei. Deci hoax.Nu pot pricepe logic un lucru: dacǎ biblia este atât de bunǎ şi de adevǎratǎ, cum se face cǎ trebuie folosit mereu biciul pentru a converti "sǎlbaticul", spre binele lui desigur?

962 Pe vremea lui Tertullian825 nu. Au fost doar douǎ mari prigoane, perioada lui Nero495-Claudius493 (64-68) şi cea a lui Diocleţian-Galerius (din 303 pânǎ în 313, între edicte). Oricum, Tertullian stǎtea în Africa, departe de zonele fierbinţi. Prigoana din Lyon, cea care a permis ascensiunea lui Irinaeus816, a fost aparent doar o eliminare a montaniştilor (sectǎ ereticǎ desprinsǎ din curentul central). Iar scrisoarea, de fapt o lucrare în toatǎ regula, numitǎ Apologeticus (187), a fost adresatǎ guvernatorilor romani locali şi nu împǎratului (împǎratul delegase guvernatori peste provincii, pentru cǎ imperiul devenise prea mare pentru a-l putea conduce eficace de unul singur).

222

Tolstoi963 spune el însuşi în cartea "Religia mea" acelaşi lucru: "Acum cinci ani am primit credinţa. Am crezut doctrina lui Isus şi întreaga mea viaţǎ a devenit transformatǎ deodatǎ. Ceea ce am dorit altǎdatǎ, acum nu mai doresc şi am început sǎ doresc ceea ce niciodatǎ mai înainte nu am dorit. Ceea ce altǎdatǎîmi pǎrea drept bun, acum a devenit rǎu."

Ce înseamnǎ aceasta? Nimic altceva decît schimbarea vieţii. În el se petrecuse transformarea lǎuntricǎ. Din contele renumit de altǎdatǎ şi cu titlu de mare scriitor, deodatǎ se dezbracǎ de onoruri, se duce şi apucǎ coarnele plugului şi începe sǎ are holdele vǎduvelor şi ale sǎracilor. Cum? De ce asta? O crizǎspiritualǎ au spus unii.

Ea era însǎ o transformare a gîndirii contelui. Din omul arogant de altǎdatǎ, devine omul umil, folositor, pus în slujba altora964. Schimbarea aceasta e produsul Cuvîntului lui Dumnezeu.

Dar nu numai în gîndire se petrece schimbarea. Şi pe aceasta, fiindcǎ e tot de ordin lǎuntric, unii ar putea-o pune la îndoialǎ. Dar gîndirea şi sentimentele nu pot fi zǎgǎzuite, ele se transformǎ în trǎire. Gîndul de azi e fapta de mîine. Omul care în trecut a fost rǎu, devine bun, omul aspru, devine blînd, omul beţiv, devine om care nu mai bea.

Odatǎ cineva spunea unui credincios: "Religia d-tale e de domeniul fanteziei, e o iluzie, atîta tot." "Cum iluzie?" a întrebat el. "Dacǎ m-ai cunoaşte cine am fost eu, n-ai vorbi aşa. Eu am fost beţiv, am fost feroce, am sfǎrîrmat sticla în dinţi. E iluzie religia mea? Sǎ dea Dumnezeu iluzia aceasta la toţi beţivii, ca sǎ scape de patima care îi chinuieşte. Nu era iluzie, ci realitatea vieţii înnoite. Omul devenise altul în trǎirea lui.

Altul cǎlǎtorea în tren. Lîngǎ el se aşezase un frate, care avea o servietǎ în care îşi pusese Biblia. Mergea într-o localitate ca sǎ vesteascǎ Cuvîntul lui Dumnezeu. Celǎlalt a profitat de o clipǎ de neatenţie a fratelui, a pus mîna pe servietǎ şi a şters-o. Cînd trenul a ajuns în gara respectivǎ, fratele dǎsǎ ia servieta ca sǎ coboare, dar servieta nu mai era. Paguba nu era de servietǎ, ci de Biblie. N-avea ce sǎ facǎ, a coborît fǎrǎ ea, dar s-a rugat: "Doamne fǎ-l sǎ se pocǎiascǎ!"

Dupǎ cîţiva ani, primeşte o scrisoare în care îi scria cam aşa:... "Iubite frate... vǎ înapoiez cu poşta de azi BIBLIA dv. pe care am furat-o la data... din trenul... Mulţumesc lui Dumnezeu, cǎ furînd Biblia dv. am ajuns sǎ cunosc dragostea lui Dumnezeu şi sǎ devin alt om, frate cu dv. Am ţinut sǎ vǎ înapoiez

963 Lev Nikolaevich Tolstoi (9.9.1828 – 20.11.1910), conte, este cel mai mare romancier rus al secolului XIX.

Rǎzboi şi pace şi Anna Karennina sunt 2 dintre cele mai bune romane ale tuturor timpurilor. Şi-a creat o religie personalǎ împletind creştinismul cu budismul (teoria non-rezistenţei, teorie care a inspirat pe Rainer Maria Rilke, pe celebrul Mohandas Gandhi sau pe Martin Luther King). Tolstoi a fost întotdeauna un raţionalist şi romanele sale au exprimat intrinsec dorinţa lui de a cǎuta sensul vieţii (viaţa şi moartea sunt douǎ mari teme abordate în opera sa). Scriind însǎ romanele sale celebre, Tolstoi a realizat subit cǎ scopul vieţii este chiar viaţa. Tolstoi a considerat cǎ înţelepciunea supremǎ este sǎ laşi viaţa aşa cum este ea şi sǎ te bucuri de ea din plin, îmbunǎtǎţind-o dacǎ poţi.Cǎrţile (da, sunt 4, Confesiunea mea, Ceea ce cred, Împǎrǎţia lui Dumnezeu e cu tine şi Evanghelia pe scurt) sunt de gǎsit în arhiva proiectului Gutenberg.

964 Tolstoi n-a fost niciodatǎ arogant. Probabil confraţii de peste ocean au fost încurcaţi de familia extrem de mare a clanului Tolstoi şi au mai confundat pe unii cu alţii. Tolstoi a realizat cǎ de fapt el are un privilegiu, acela de a fi bogat şi, deci, fǎrǎ griji, în condiţiile în care oamenii de rând erau sǎraci (majoritatea şerbi), aşadar a început a-şi cheltui averea moştenitǎ pe cerşetori şi alţi necǎjiţi. Criza pomenitǎ a avut loc pe la 50 de ani, mult dupǎ începutul actelor de binefacere.

223

Biblia, cǎci ştiu cǎ v-a fost scumpǎ, aşa cum îmi e şi mie azi, cǎci prin ea a ajuns sǎ cunosc mîntuirea. Eu voi cǎuta sǎ-mi gǎsesc alta. Vǎ rog sǎ mǎ iertaţi, pentru fapta sǎvîrşitǎ..."965

Ce l-a fǎcut pe omul acesta, ca din hoţ sǎ devinǎ om cinstit? Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi aveam aici printre noi, azi e în veşnicie, unul care în tinereţe fǎcuse parte dintr-o bandǎ de tîlhari de codru. Era solid, uriaş, nu se temea de nimeni. Asta pînǎ într-o zi. Şi omul a ajuns sǎ audǎ cuvîntul lui Dumnezeu, s-a pocǎit, devenind chiar vestitor al Evangheliei. Am petrecut cu el aici. Ne-am rugat cu el aici. La cîţiva ani dupǎ pocǎinţǎ, a mers ca predicator al Evangheliei în comuna Roşia, pe valea Crişului. Acolo a fost arestat de şeful de post şi bǎtut şi el a rǎbdat, el care îl putea fǎrîma în bucǎţi.

Cum a ajuns tîlharul de codru sǎ fie rǎbdǎtor966? Prin Cuvîntul Evangheliei.

Fraţii mei, aceasta e dovada palpabilǎ, fǎrǎ sǎ o poatǎ tǎgǎdui cineva, cǎ BIBLIA e Cuvîntul lui Dumnezeu.

Eu aş vrea ca tu sǎ te convingi de adevǎrul acesta, sǎ ajungi tu însuţi schimbat.

În cǎminul tǎu sǎ fie pace şi bucurie. În loc sǎ fii aspru, sǎ fii bun cu semenii tǎi.

Aceastǎ înnoire, Cristos Domnul e gata sǎ o facǎ în viaţa fiecǎrui pǎcǎtos, oricît de decǎzut, beţiv, destrǎbǎlat, mincinos, bǎtǎuş sau pǎtimaş ar fi. Şi omul ruinat de toate fǎrǎdelegile, putred în pǎcat, stricat pînǎ în mǎduva oaselor, a venit la Cristos, a îngenunchiat în faţa Celui rǎstignit pe cruce, şi-a predat viaţa Lui, aşa rea, murdarǎ şi a devenit înnoit, schimbat cu totul.

Dintr-un om ce a fost un gunoi al societǎţii, a devenit un om cu o viaţǎ bunǎ, scumpǎ, binecuvîntatǎ, folositoare societǎţii. Aceasta datoritǎ Bibliei. Ea e adevǎratǎ967.

965 Elementar, dragǎ Watson! ar fi spus S. Holmes dacǎ ar fi citit o asemenea prostie.

1. Deci cineva furǎ o servietǎ pentru un motiv hedonic (mâncare, bani, lucruri de vânzare etc.). În loc de asta se pomeneşte cu o biblie, pe care nimeni n-ar vrea sǎ o cumpere, altfel n-ar fi nevoie de atâtea predici, predicatori şi materiale publicitare, deseori fiind fǎcutǎ cadou (şi cu fişa de înscriere ca membru alǎturi).2. Bun, omul nostru primitiv şi pǎcǎtos gǎseşte o carte. Ce face? O citeşte? Pǎi dacǎ avea chef de şcoalǎ şi de citit nu ajungea golan şi hoţ.3. Ok, a citit-o şi s-a pocǎit, a venit vremea sǎ returneze cartea. Cui? De unde a ştiut numele, adresa sau alte detalii care l-ar fi îndrumat spre persoana doritǎ?4. Dacǎ s-ar fi convertit, primul lucru ar fi fost sǎ-şi procure biblia sa chiar în timp ce cǎuta persoana doritǎ.

966 Perfect exemplul, dar nu pentru ce crede autorul. Biblia a servit întotdeauna ca mijloc de a aduce sub ascultare persoana ţintǎ. Învǎţǎtura bibliei a distrus independenţa omului, dorinţa lui de libertate, liberul arbitru, originalitatea şi l-a adus din stadiul de armǎsar focos la cel de oaie de turmǎ, fǎrǎ individualitate.Pentru asta au fost trimişi evanghelizatorii în lumea sǎlbaticǎ, pentru a distruge [posibila] rezistenţǎ armatǎ (imperiile doreau sǎ-şi pǎstreze armata intactǎ pentru a se apǎra de ceilalţi "şacali", nu ca sǎ cucereascǎ, eventual cu pierderi, restul imperiilor africane, sudamericane, sudasiatice, China, Japonia etc.), aşa cum au fǎcut-o cu secole înainte şi cu imperiul roman.

967 Sǎ nu uitǎm şi probele contrarii: literatura de specialitate este plinǎ de astfel de exemple, în care rudele apropiate (în general pǎrinţii) au împiedicat accesul medicinii la bolnavii lor, pe diverse motive puerile (în realitate pentru cǎ religia lor nu permitea oamenilor sǎ se amestece în deciziile lui Dumnezeu - dacǎ el a luat decizia ca pacientul sǎ fie bolnav, ştie el de ce - nebǎnuite sunt cǎile domnului). Voi lua doar câteva exemple (majoritar scientologi):† 21.7.1998 - Konrad Aigner din München, membru scientolog, a murit în urma unei infecţii generalizate cauzate de refuzul (acestuia sau al "şefului" sǎu) de a se trata. 130 de poliţişti şi 4 procurori federali au percheziţionat sediul münchenez al bisericii, pentru a gǎsi un mesaj de la L. Ron Hubbard (şeful bisericii scientologice): "We would rather have you dead than incapable" (mai bine mort decât handicapat). Cazul acesta a fost un adevǎrat cap de afiş: a fost una din puţinele dǎţi în care poliţia a avut norocul sǎ dea peste

224

Te întrebi cum se poate trǎi aceastǎ viaţǎ nouǎ în mijlocul lumii pǎcǎtoase?

Da, e posibil. Deschideţi, vǎ rog, la Psalmul 119:9968. Şi alţii au avut aceeaşi întrebare: "Cum îşi va ţinea tînǎrul curatǎ cǎrarea?" dar ni se dǎ şi rǎspunsul: "Îndreptîndu-se dupǎ Cuvîntul Tǎu."

Tînǎrul care a ajuns sǎ se bucure de înoirea vieţii prin Cuvîntul Sfînt, cautǎ apoi zi de zi sǎ se îndrepte dupǎ acest cuvînt.

Dr. Moffat969, misionar în Africa, în cǎlǎtoriile sale a ajuns într-un trib, unde a gǎsit o credincioasǎ. Nu era nimeni altul acolo creştin, nimeni pocǎit, doar ea singurǎ.

La întrebarea cum a devenit credincioasǎ şi cum a putut sǎ reziste stricǎciunii ani de zile, ea a scos un Nou Testament în limba germanǎ, pe care-l primise înainte de a se pocǎi şi a spus: "Cartea aceasta m-a învǎţat."

Cuvîntul ne înnoieşte viaţa şi el ne-o sfinţeşte. Domnul Isus se ruga în Ioan 17:17... "Sfinţeşte-i prin adevǎrul Tǎu; Cuvîntul Tǎu este Adevǎrul..."

2. Proba statorniciei

Naşterea din nou e grǎitoare, dar unii o pun pe seama hotǎrîrii omului de a o rupe definitiv cu relele. Omul s-a convins cǎ e rǎu sa bea şi nu mai bea. S-a convins cǎ nu e bine sǎ fumeze şi nu mai fumeazǎ. S-a convins cǎ nu e bine sǎ trǎieşti în stricǎciune, nici pentru el, nici pentru familie şi s-a despǎrţit de toate.

Deci, se pune pe seama puterilor fireşti. Şi cu toate cǎ omul mǎrturiseşte cǎ el n-a vrut şi n-a putut face aşa ceva, ci cǎ e lucrarea minunatǎ a Cuvîntului, cel necredincios nu vrea sǎ creadǎ970. Mǎrturia noastrǎ

documente (în apartamentul victimei) în care au fost evidenţiate modurile în care Aigner a fost jefuit (da, da, jefuit, suma totalǎ fiind de cel puţin 600000 DM la acea datǎ) de cǎtre scientologi. Documentul (30 de pagini scrise de mânǎ, un fel de proces verbal, arǎtau cum Aigner ar fi fost salvat de scientologi (cicǎ ar fi fost beţiv) şi apoi convins sǎ facǎ donaţii peste donaţii bisericii (minţindu-şi pǎrinţii pentru a le lua pǎmântul şi a-l vinde), urmând seminarii care urmau sǎ-l facǎ un supraon, pur şi neprihǎnit (preţul unui singur seminar era de 37000 DM), şi era absolut convins cǎ "purii" nu se îmbolnǎvesc.† 2.4.1997 Lisa McPherson din Florida, a murit "accidental" împreunǎ cu alţi 6 membri scientologi care tocmai doreau sǎ pǎrǎseascǎ organizaţia. Se pare cǎ ajutorul medical dat de scientologi erau rugǎciunile.Pentru a pune un fel de punct acestei prezentǎri, sǎ indicǎm mai jos fraza standard din contractul semnat de aderent: "I understand that Scientology is not intended to handle or to cure physical illnesses. I and my heirs hereby renounce and abandon forever all foreseeable and non-foreseeable claims and specifications, actions, demands, rights, damages, injustices, expenses and losses against persons or owners of Scientology". Înţelepciune! Sǎ luǎm aminte!

968 118:9 în biblia ortodoxǎ.969 Posibil sǎ fie vorba despre Robert Moffat (21.12.1795 - 9.8.1883) care a fost un misionar scoţian de

orientare congregaţionalistǎ în Africa. A convertit africani din 1816 pânǎ în 1870. A tradus biblia în setswana (una din limbile vorbite în Africa de sud). Ginerele sǎu este cunoscutul David Livingstone (19.3.1813 –1.5.1873), care, pe lângǎ explorator, a fost şi misionar (studiase teologia şi fusese deja numit misionar). Nu degeaba statuia sa de la cascada Victoria (descoperirea sa) poartǎ încripţia "Christianity, Commerce and Civilisation".

970 Sigmund Freud povestea cum cǎ copil fiind trebuia sǎ meargǎ cu trenul undeva, dar cheltuise sau pierduse banii de bilet. Aşadar a mers fǎrǎ bilet. Când a venit controlorul, el i-a întins o bucatǎ de hârtie şi s-a concentrat cum cǎ acest controlor va crede cǎ hârtia este un bilet valabil. Rezultatul a fost incredibil, povestea Freud, controlorul i-a perforat "biletul" şi a trecut mai departe. Cǎlǎtoria fǎrǎ bilet este un lucru rǎu,

225

e pentru noi suficientǎ. Noi ştim cǎ a intervenit Cuvîntul lui Dumnezeu, care e viu şi lucrǎtor. Pentru cei ce nu vor sǎ o creadǎ, avem proba credincioşiei pînǎ la capǎt.

Orice lucru, ca sǎ ştii cǎ e bun, trebuie probat. O casǎ e clǎditǎ şi pare bunǎ şi frumoasǎ, dar Domnul Isus spunea cǎ atunci se dovedeşte cǎ e bunǎ, dacǎ rezistǎ vînturilor, furtunilor, şuvoaielor.Aurul e probat prin foc971. Şi tot aşa şi pentru viaţa creştinǎ existǎ o probǎ a focului, ca toţi sǎ vadǎadevǎrul.

Chiar şi cei mai înrǎiţi duşmani ai creştinismului au trebuit sǎ recunoascǎ cǎ oamenii aceştia, care au fost înoiţi prin Cuvîntul lui Dumnezeu, nu au putut fi înfrînţi.

În timpurile bune şi cei formali şi cei adevǎraţi sunt împreunǎ, dar cînd vine proba focului, îi vezi cǎ se deosebesc.

În bine cîntǎ cu noi, se şi roagǎ, cǎ au învǎţat, cu toate cǎ în sufletul lor poate sunt un lup rǎpitor. Au interese, urmǎresc poate scopuri mîrşave. Ei ţin "numai pînǎ la o vreme", cînd vine arşiţa dogoritoare a soarelui, ei se usucǎ.

De îndatǎ ce se ivesc greutǎţi, prigoane, s-a terminat cu credincioşia lor formalǎ. "Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintr-ai noştri. Cǎci dacǎ ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rǎmas cu noi; ci au ieşit ca sǎ se arate cǎ nu toţi sunt dintre ai noştri" (1 Ioan 2:19). Deci aşa ceva se petrecuse şi în primul veac al creştinismului972.

Unul fǎcea pe credinciosul, se strecurase între ei ca sǎ vadǎ ce vorbesc credincioşii, parcǎ ei ar fi pus la cale rǎsturnarea statului roman973. Cînd a venit vremea de prigoanǎ, ceilalţi au mers la moarte, dar el s-a retras şi a dispǎrut974.

un furt. Putea Dumnezeu sǎ-l ajute, el care face numai lucruri bune şi vrea şi noi sǎ facem la fel?E uşor sǎ pui totul pe seama lui Dumnezeu, dar azi ştiinţele şi paraştiinţele (psihologia a devenit între timp ştiinţǎ) gǎsesc tot mai multe cauze naturale la fenomene altǎdatǎ considerate divine.

971 În secolul XIX se trecuse deja la proba cu acid azotic (aşa erau evaluate minele de aur); din sec. XX se foloseşte un test simplu, colorimetric. În antichitate, monedele erau probate prin tǎiere.

972 Era vorba despre anticrişti, nu despre necredincioşi, dar oricum, n-are prea mare importanţǎ.973 Ba chiar aşa a fost. În Palestina, erau multe secte amestecate (cum e în SUA de azi, cine ştie diferenţele

dintre adventişti, Martorii lui Iehova, scientologi etc.), aşadar cǎ nu e de mirare cǎ pentru romani cuvântul evreu şi/sau creştin era un semnal de alarmǎ (zona Palestinei a fost şi este încǎ extrem de instabilǎ). De fapt întrebarea rǎmâne: ce a determinat statul roman, un stat liberal ca concepţii religioase sǎ prigoneascǎ deodatǎ o religie? Rǎspunsul este deosebit de complex şi generat de o multitudine de cauze, dintre care cele mai importante ar fi: acuzele de incest şi canibalism (descrise şi de Eusebius810 în vol. 4 cap. 1 - probabil datorate neînţelegerii ritualului împǎrtǎşaniei - deşi cultul lui Mithras fǎcea apel la acelaşi lucru), refuzarea statutului de cetǎţean roman (martirul spunea doar atât: Sunt creştin şi nu Mǎ numesc Vasileus Popescus, sunt cetǎţean roman liber, domiciat în oraşul Focşanius, posesor al BI seria ...) în condiţiile în care rostirea Civis Romana sum! i-a scǎpat pielea lui Pavel de mai multe ori, apoi rivalitǎţile creştini-evrei şi creştini-creştini (distrugea armonia şi pacea internǎ - de fapt asta a vrut Constantin cel Mare843 sǎ împiedice atunci când a convocat consiliul de la Niceea), natura anti-socialǎ a acestora (la fel ca şi evreii, recunoscuţi, nu numai în acele vremuri, dar şi azi, ca anti-sociali, creştinii, tributari unei religii monoteiste intolerante, refuzau sǎ fie loiali Romei, afirmând cǎ regatul lor este în ceruri, peste împǎrat şi Roma (am numi-o azi lezmajestate, pedeapsǎ capitalǎ în Anglia), de aceea refuzau sǎ venereze zeitǎţile locale, considerate ca norocoase de cǎtre comunitatea localǎ pentru oraşul în care locuiau (ca un corolar, pogroamele antievreieşti şi/sau anticreştine surveneau în urma unor calamitǎţi naturale, ce puteau fi evitate dacǎ zeii locali n-ar fi fost supǎraţi, de ce au fost supǎraţi, ghici?!) etc. etc.

974 Secvenţǎ dintr-un film american, al cǎrui titlu îmi scapǎ acum, l-am vǎzut cu mulţi ani în urmǎ.Oricum, spionul nu era creştin, aşadar de ce sǎ-i cerem lui sǎ practice acest cult?

226

Proba statorniciei e numai la cei ce sunt adevǎraţi credincioşi. În vremea bunǎ mulţi se laudǎ cǎ şi ei cred în Dumnezeu, dar dacǎ li s-ar cere sǎ sufere pentru Dumnezeu, dacǎ ar trebui ca credinţa lor sǎ fie pusǎ în foc, sǎ fie pusǎ la încercare, atunci s-ar vedea ce fel de credinţǎ au975.

Acum eu pun problema: oamenii aceştia, care rǎmîn starornici şi sunt gata sǎ sufere orice, cui îi datoreazǎ statornicia lor?

Unei iluzii? Dar cine a fost vreodatǎ gata sǎ sufere pentru o iluzie? Aţi auzit de vreun aşa caz976? Oricît de frumoasǎ ar fi fost iluzia, în faţa focului ea se risipeşte, piere. La o înţepǎturǎ de ac, ea dispare.

Dar credincioşii au rǎmas credincioşi statornici, nu la o înţepǎturǎ de ac, ci la toate torturile, chiar la cele mai groaznice pe care le-a putut nǎscoci mintea omeneascǎ în înfierbîntarea clocotitoare a urii, şi nu s-au dat la o parte.

Statornicia e vǎzutǎ în voluntarismul acesta de a suferi. În timp ce falşii creştini se retrǎgeau, cei adevǎraţi stǎteau cu fruntea sus şi cînd erau întrebaţi spuneau fiecare în parte: ... "DA, sunt creştin!" Ba uneori se întîmpla ca unii, care nu erau prezenţi la bisericǎ cînd s-a fǎcut arestarea, se prezentau de bunǎ voie sǎ fie torturaţi.

Pe vremea lui Anius Antoninus977, proconsul în Asia Micǎ, fiind prigoanǎ, creştinii au dat dovadǎ de mare curaj şi s-au înfǎţişat atîţia ca sǎ fie executaţi spre a deveni martiri978, încît l-au speriat pe proconsul. Acesta executǎ pe cîţiva, iar celorlalţi le strigǎ: "Nenorociţilor, dacǎ voi ţineţi atît de mult sǎmuriţi, sunt funii şi prǎpǎstii...!"979

Voluntarismul acesta dovedeşte cǎ BIBLIA e adevǎratǎ. Cǎci dacǎ omul nu ar fi primit ce spune BIBLIA cǎ dǎ Dumnezeu, cum credeţi cǎ ar fi fost gata sǎ sufere? Cum credeţi cǎ ar mai fi fost gata sǎ-L asculte cu preţul vieţii?

975 O remarcǎ interesantǎ, venitǎ de la un preot ortodox cunoscut mie, spunea cǎ credinţa se verificǎ când

trebuie deschisǎ punga. În ultimul secol, doar aşa a fost probatǎ credinţa. Mǎrturia mea personalǎ.976 Da. Toate legate de astfel de predicatori care au condus armate de creduli, fraierindu-i în special cu venirea

iminentǎ a sfârşitului lumii. Exemple de astfel de cazuri sunt în nota 995 de la sfârşitul documentului, pentru a nu încǎrca prea mult acest subsol de paginǎ.Apropo, cuvântul credul provine din aceeaşi familie de cuvinte ca şi credinţǎ.

977 Arrius Antoninus (31 en - cel puţin 96 en) membru al vestitei familii consulare Arrius. A avut o singurǎ fiicǎ, care i-a dat ca nepot pe viitorul împǎrat Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius819. Arrius Antoninus a fost consul de douǎ ori, o datǎ în 69, a doua oarǎ nu se ştie exact. Considerat ca o persoanǎ absolut corectǎ şi respectabilǎ.

978 Fiindcǎ tot veni vorba de martiriul creştin, hai sǎ mai amintim un lucru bine-cunoscut adevǎraţilor creştini, aceia ce s-au aplecat asupra studiului biblic, şi probabil absolut necunoscut predicatorilor de azi: şi anume cǎ, la început, comunitatea creştinǎ avea multe psihoze, unele induse sistematic de cǎtre predicatorii locali. În afarǎ de obsesia sexualǎ, a mai existat încǎ o obsesie: mântuirea prin martiriu. În perioada diocleţianǎ, mulţi creştini tulburau situaţia politicǎ pentru a fi arestaţi şi apoi martirizaţi în speranţa "unui loc mai în faţǎ" (Ignaţiu din Antiohia813, Origen827 sau Tertulian825 susţineau şi rǎspândiserǎ ideea cǎ martiriul este singura cale spre mântuire - pilda lui Isus - sau, dacǎ nu unica, atunci mǎcar cea mai eficace). Atât de rǎspânditǎ era aceastǎ idee încât a trebuit ca Mensurie din Cartagina şi chiar Sf. Augustin1018 sǎ ia poziţii ferme, altfel rǎmâneau fǎrǎ enoriaşi (şi cine mai plǎtea taxele? fǎrǎ nici o glumǎ, citiţi 1 Corinteni 16).

979 În acea perioadǎ de început, predicatorii susţineau cǎ singura cale de a ajunge în raiul promis celor proşti era martiriul (ca Isus), de aceea gloatele se repezeau la aşa ceva. Vezi şi notele 973 şi 978.

227

Gîndiţi-vǎ aşa fireşte, vǎ rog. Sunt doi prieteni. Unul spune celuilalt: "Tu sǎ asculţi de mine şi îţi dau avantaje, te fac sǎ trǎieşti bine, îţi dau cutare înǎlţare în rang." Omul îl ascultǎ dar celǎlalt îl pǎcǎleşte, nu-i dǎ nimic din ce i-a promis.

Se duce la el, sǎ-l scape de la necaz şi acela nici nu-l ia în seamǎ.

Iar peste puţin timp ajunge luat la rost pentru prietenia cu acel om. Vǎ întreb eu: din moment ce l-a înşelat, nu i-a dat nimic, nu a vrut sǎ-l ajute cu nimic, mai rǎmîne acesta credincios celuilalt? Dar de unde? Din contra, va spune în gura mare: "Domnilor, m-a înşelat, m-a pǎcǎlit, îmi pare rǎu cǎ am ţinut la el." Se leapǎdǎ de el ca de o zdreanţǎ murdarǎ. Aşa au fǎcut creştinii? Nu, ei au rǎmas credincioşi şi în chip voluntar au fost gata sǎ sufere torturile oribile şi chiar moartea. Aceasta aratǎ cǎ ei au primit de la Dumnezeu ceea ce a spus BIBLIA cǎ le dǎ980.

Dacǎ Cristos Domnul nu şi-ar fi îndeplinit Cuvîntul dat, nici unul nu ar fi îndurat moartea de martir. Statornicia lor voluntarǎ mǎrturiseşte cǎ BIBLIA e adevǎratǎ981.

Unii dintre credincioşi, e adevǎrat cǎ au mai avut unele cǎderi în viaţǎ. N-au fost desǎvîrşiţi, au mai avut cîte o alunecare. Pentru alunecare au fost puşi sub disciplinǎ.

Disciplina din primul veac nu era cum o aplicǎm noi azi. Atunci era mai severǎ. Cel ce era pus sub disciplinǎ pentru o abatere, nu avea voie sǎ intre în adunarea Domnului. Trebuia sǎ stea la uşǎ şi acolo sǎ-şi plîngǎ pǎcatele. Acolo, la prag, era locul lui. Şi toţi care veneau, îl vedeau şi ştiau cǎ e pus subdisciplinǎ, cǎ e pedepsit, iar el suferea ocara aceasta.982

Aceştia ca şi psalmistul983, puteau zice: "Eu vreau mai bine sǎ stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît sǎ locuiesc în corturile rǎutǎţii ..." (Psalm 84:10).

Şi au rǎmas acolo la prag, pînǎ ce biserica a fost gata sǎ-i primeascǎ. Cum eşti bǎtut, eşti lovit de ai tǎi şi nu eşti gata sǎ te lepezi? Vǎ întreb: "Rǎmîneau ei acolo dacǎ nu ar fi primit harul fǎgǎduit de Cristos Domnul?

Rǎmînerea lor aratǎ cǎ BIBLIA e adevǎratǎ, chiar dacǎ duşmanul i-a amǎgit cu ceva, n-au fost gata sǎse depǎrteze, ci îşi plîngeau cu amar pǎcatul.

3. Puterea de biruinţǎ

Toate suferinţele şi schingiuirile pricinuite creştinilor au scos în evidenţǎ o putere de biruinţǎ. Ei au murit, dar au învins. Nu aveţi pe seama cui sǎ puneţi puterea aceasta, care au avut-o creştinii, dacǎ nu vreţi sǎ acceptaţi cǎ BIBLIA e adevǎratǎ.

980 Sofism. Dintre martiri nu s-a întors nici unul sǎ spunǎ: "Predicatorul meu m-a înşelat!" Totul rǎmâne deci o

problemǎ de credinţǎ, nu de dovezi. Experienţele de revenire din moartea clinicǎ au relevat cǎ atât creştinii cât şi necreştinii vǎd exact acelaşi lucru, un tunel luminos şi senzaţia de plutire.

981 Fals. Mǎrturiseşte cât de mare este puterea credinţei. Sǎ ne aducem aminte de Gaius Mucius Scaevola, eroul roman care şi-a ars mâna dreaptǎ (de unde şi porecla de Scaevola - stângaciul) pentru cǎ l-a trǎdat în asasinarea regelui etrusc Lars Porsenna (a ucis pe altul), ce asedia pe atunci Roma, fǎrǎ a indica vreun semn de durere. Povestea se gǎseşte în Titus Livius847, Ab Urbe Condita, II.12-13.

982 Doar ca. 1000 de ani mai târziu, pedeapsa aceasta cruntǎ a fost redusǎ de inchiziţie la excomunicǎri, torturi, arderi pe rug, nişte bagatele. Autorul acesta mai şi gândeşte sau numai predicǎ?

983 Psalmul 84 a fost scris de cǎtre fiul lui Korah.

228

Ea rǎmîne atunci o enigmǎ. Logica nu poate gǎsi o argumentare care sǎ justifice puterea aceasta984. Existǎ un singur rǎspuns: PUTEREA LUI DUMNEZEU S-A DOVEDIT ÎN NEPUTINŢELE OMENEŞTI.

Oamenii au avut mult de suferit pentru cauza lui Cristos aici pe pǎmînt. Eu nu pot sǎ vǎ înşirui toate suferinţele pe care le-au îndurat creştinii. Ele au fost prea multe şi prea grozave985. Vreau sǎ vǎamintesc doar cîteva, aşa în treacǎt.

984 Ba chiar e foarte simplǎ: este vorba de puterea credinţei (în sens general, nu numai în sens religios).

Credinţa în ceva dǎ aripi omului şi-l face capabil de lucruri incredibile.Cât priveşte succesul religiei creştine, ea a ţinut un pic şi de noroc, dar mai ales pe tǎria moralǎ arǎtatǎ de creştini. Contrar a ceea ce crede autorul, nu religia a fost persecutatǎ ci oamenii, vǎzuţi ca agitatori.

985 Şi ereticii. Iar tortura romanǎ nici mǎcar nu a ajuns la glezna celei catolice. Biserica nu a putut dovedi cǎ au fost mai mult de douǎ etape de prigoanǎ a creştinilor (nici una din cauze strict religioase) în 250 de ani de pǎgânism şi nici cei 100000 de martiri creditaţi (din care nici mǎcar 200 nu sunt dovediţi) de pe vremea lui Diocleţian. Conform înscrisurilor oficiale (Pliniu, Traian), creştinismul era interzis dar pedepsit numai dacǎ suspecţii erau prinşi întâmplǎtor (nu se fǎceau eforturi în a-i vâna); fiind posibil ca multe martirizǎri sǎ fie doar invenţii menite sǎ explice ardoarea cu care creştinii oficiali s-au rǎzbunat pe colegii lor de alte religii dupǎ Constantin cel Mare843. Comparaţi aceste date cu numǎrul victimelor creştinismului, din care o parte sunt indicate mai jos.Una dintre cele mai "creştineşti" fapte ale religiei lui Isus a fost şi vânǎtoarea de vrǎjitoare, la care au contribuit deopotrivǎ catolicii şi protestanţii. Contrar a ceea ce poate credincioşii de azi şi-ar putea imagina, aceastǎ vânǎtoare a fost absolut sângeroasǎ şi absurdǎ. Procedura era identicǎ inchiziţiei spaniole: era suficient ca cineva sǎ te denunţe (iar motive de denunţuri între oameni sunt destule), pentru cǎ nu mai aveai scǎpare: torturile te "ajutau" sǎ mǎrturiseşti, iar odatǎ mǎrturisind, sufletul tǎu era salvat prin arderea corpului satanist. Cunoscut este procesul în care Else Gwinner din Offenberg, Germania, a fost acuzatǎ de vrǎjitorie. Ea a fost torturatǎ 52 de zile la rând pentru cǎ în faţa tribunalului îşi retrǎgea afirmaţiile (cea mai lungǎ torturǎ doveditǎ cu acte). De altfel, Germania a fost ţara cea mai înclinatǎ spre astfel de barbarie, contemporanii spuneau cǎ peste tot se simţea fumul de rug. În multe districte din Rheinland nu mai puteai gǎsi femei peste 40 de ani şi inchizitorii aveau mari probleme în a gǎsi lemnele necesare rugurilor şi apelau la metoda "economiei maxime": erau arse mai multe vrǎjitoare deodatǎ. O statisticǎ a timpului indica peste 100000 (sunt 5 cifre de 0!!) de oameni, majoritar femei, au fost arşi pe rug pentru vrǎjitorie între 1450-1550.Între 1623 şi 1633 (10 ani) la Bamberg (Bayern, Germania) au fost arse ca. 600; în apropiere, la Würzbug, alte ca. 900 au suferit la fel în aproximativ aceeaşi perioadǎ.Vânǎtoarea de vrǎjitoare s-a terminat abia în sec. XVIII: în Scoţia protestantǎ (vezi nota 990), ultima vrǎjitoare a fost arsǎ "legal" în 1722 (în 1944, în Anglia, unde ultima execuţie avusese loc în 1716 (Mary Hicks şi fiica ei, Elisabeth), avusese loc ultimul proces de vrǎjitorie, legea fiind abrogatǎ abia în 1951, Helen Duncan a fǎcut doar 9 luni închisoare), iar în Elveţia abia în 1782 (Anna Göldi). Mania s-a extins şi în Lumea nouǎ, în special în Salem (1692), MA, USA. În Mexic, ultima ardere de vrǎjitoare a avut loc în 1917 (dar şi în 1975 a mai fost lapidatǎ o femeie pentru acelaşi lucru).În 1657 s-a petrecut deodatǎ ceva straniu. Purtǎtorul de cuvânt al Vaticanului (cum l-am numi noi azi) a declarat cǎ pentru foarte mult timp nici un proces nu s-a desfǎşurat conform normelor. Adicǎ s-a admis tacit cǎ mii, zeci de mii, sute de mii de victime au murit posibil nevinovate în urma acestei vânǎtori. Dar, nici un cuvânt de scuze n-a venit din partea Vaticanului. De altfel, nici pânǎ azi, verdictele contra lui Galileo Galilei sau Giordano Bruno558 n-au fost retrase.Un alt caz celebru este cel al lui Petru Aleutinul (din Insulele Aleutine). Pe numele lui adevǎrat, Cungagnaq, Petru a fost un cǎlugǎr ortodox care a fost capturat, împreunǎ cu alţi indieni nativi în timp ce pescuiau, de marinarii spanioli în 1815 şi dus în California, pentru a fi reconvertit spre catolicism (la misiunea San Francisco de Asis). Chiar şi dupǎ tǎierea degetelor de la mâni, apoi a mâinilor, Petru n-a renunţat la religia sa, tot creştinǎ, aşadar a fost dat pe mâna indienilor locali sǎ fie tǎiat bucǎţi. Ordinele de eliberare au venit însǎ la timp pentru ceilalţi aleutini.

229

Ştefan986 e omorît cu pietre. Lui Iacov i se taie capul cu sabia. Andrei e rǎstignit pe o cruce în formǎ de "X". Petru e rǎstignit cu capul în jos. Aristarh Macedoneanul987, un tovarǎş de slujbǎ a lui Pavel, e decapitat. Trofim Efeseanul, alt tovarǎş de slujbǎ a lui Pavel, e decapitat. Marcu de Aretuza (nu evanghelistul) e uns cu miere, legat într-un copac şi dat pradǎ viespilor. Zoe, o tînǎrǎ credincioasǎ, e legatǎ cu o funie, care era datǎ pe dupǎ craca unui copac şi e lǎsatǎ deasupra unui foc, dupǎ ce se prǎjea puţin, era ridicatǎ în sus, apoi iarǎşi i se dǎdea drumul deasupra focului. Se fǎcea aceasta, ca doar, doar, o vor face sǎ renege şi sǎ se lepede de creştinism. Dar a îndurat toate torturile şi n-a renunţat la Cristos. Irene, o tînǎrǎ din Tesalonic, e legatǎ la rug şi i se dǎ foc. Barşaba zis şi Iust, e ucis împreunǎ cu un alt convertit. Anania din Damasc, e ucis în cetatea sa. Erast, vistiernicul cetǎţii Corint, despre care pomeneşte apostolul Pavel în Romani 16:23 e martirizat la Filipi. Dionisie Areopagitul, care se pocǎieşte la Atena, primeşte şi el moartea de martir prin tǎierea capului cu sabia. Timotei, ucenicul prea iubit al lui Pavel, în Efes, la o serbare pǎgînǎ, e bǎtut cu nuiele pînǎ îşi dǎ sfîrşitul988.

Fraţii mei, ce mare har avem noi cǎ putem citi Biblia în casele noastre! Au fost vremuri cînd se considera ca o mare crimǎ sǎ citeşti BIBLIA989. Azi o poţi citi fǎrǎ teama cǎ vei fi aruncat în închisoare din cauza aceasta. Poţi s-o porţi la subsuoarǎ fǎrǎ nici o fricǎ.

986 Este considerat primul martir creştin. Sf. Pavel, pe atunci Saul, se pare cǎ se afla în grupul celor care l-au

asasinat.987 Aristarh din Salonic. Chiar aşa, cum de a scǎpat Pavel? Martiriul acestuia este aprig disputat, cu dovezi

circumstanţiale provenind chiar din sec. I. Se ştie însǎ cǎ a "beneficiat" de arest la domiciliu.988 Dacǎ ar fi sǎ-i socotim pe toţi cei care au suferit de pe urma creştinismului, s-ar face o carte cu mai multe

nume decât are litere acest material. Şi nu vom numǎra decât oamenii de ştiinţǎ, deci cei care au ajuns cumva cunoscuţi, nu şi pe sǎrmanii care au înfundat temniţele în urma denunţurilor, adevǎrate sau nu, la inchiziţie şi care au suferit în tǎcere (am putea spune creştineşte, dar aceste termen sunǎ nelalocul lui în acest context, în care tocmai creştinii erau torţionarii), uitaţi de toţi.Şi mai trebuie spus ceva. Foarte important. Pe vremea când zeci de creştini înroşeau prin martiriu arenele romane, alţii (capii lor) trǎiau bine merci. Irinaeus816, episcop de Lyon, a preluat ştafeta de la martirul Pothinus, în timpul persecuţiilor lui Marcus Aurelius (48 de morţi numai în Lyon). Deşi o tradiţie bisericeascǎ din sec. IX susţine cǎ a fost şi ele martirizat, Irinaeus a murit natural, la fel ca şi alt "martirizat", papa Clement I812. Papa Eleutherius trǎia şi el bine merci la Roma în acea vreme de prigoanǎ, în care zeci de creştini de rând umpleau temniţele romane.Eusebius810, episcop, a fost martor ocular al persecuţiilor din Cezareaa, dar el n-a pǎţit nimic.Sf. Pavel chiar a fost apǎrat de soldaţii romani într-una din misiunile sale "evanghelice" în Efes.Sf. Ioan Teologul, autorul Apocalipsei (în care-l ataca subliminal pe Nero495 (el era fiara cu numǎrul 666 -pentru cine credea altceva) ca prigonitor al creştinismului) a fost doar exilat în insula Patmos, dar ce au pǎţit creştinii de rând, acuzaţi cǎ au dat foc Romei?Istoria religioasǎ precizeazǎ (citatǎ chiar şi aici de autor) cǎ aceşti creştini de rând se duceau de bunǎ voie sǎ declare cǎ sunt creştini, dar foarte puţini conducǎtori de-ai lor au fǎcut acest lucru, dacǎ este vreo unul.

989 Când anume?Singura datǎ când citirea Bibliei a fost o problemǎ a fost în preajma anului 1455, când ea a fost tipǎritǎ şi iar oamenii de rând (cei care ştiau sǎ citeascǎ) au aflat cǎ ceea ce li s-a predicat diferea substanţial de ceea ce scria în realitate în carte.Pentru cǎ înainte, pe vremea persecuţiei romane dar şi mult dupǎ, masele sǎrace nu ştiau citi şi primeau învǎţǎtura bibliei pe cale oralǎ (predici) de la preoţii locali (presbiteri).Mǎ refer la biblia tradusǎ în englezǎ (în alte limbi decât latina, vezi motivul mai sus). Atât de supǎratǎ a fost biserica pe traducerea bibliei în alte limbi (de fapt pe înţelesul maselor) încât a generat douǎ contracurente schismatice: protetantismul şi anglicanismul.Ia aflaţi aici ce s-a întâmplat în Anglia (pentru cǎ ştim ce s-a întâmplat cu Luther, Calvin, Huss etc. pe continent): Prima încercare de traducere a bibliei în saxonǎ (pe atunci) a avut-o Bede474, dar el era prea departe iar biserica nu prea era autoritarǎ (mai ţineţi minte Donaţia constantinianǎ), aşadar a scǎpat. A doua încercare (John Wycliffe sau Wyclif, Wycliff, Wickliffe, ca.1320 – 31.12.1384) a fost atât de drastic sancţionatǎ, încât Wycliffe a fost salvat de douǎ ori de la o posibilǎ moarte din mâna oficialilor bisericii (o datǎ de mulţimea furioasǎ, a doua oarǎ de cǎtre regentul şi de mama regelui copil Richard al II-lea). Wycliffe a fost desigur excomunicat şi la consiliul de la Constanţa (1415) a fost declarat eretic. Cǎrţile sale au fost

230

În Scoţia, într-o zi tot pe vremea închiziţiei990, un bǎiat mergea pe un drum şi avea la subsuoarǎ, o Biblie. Pe drum s-a întîlnit cu un pluton de ostaşi şi un ofiţer. Comandantul cînd l-a vǎzut, l-a întrebat: "Ce carte ai la subsuoarǎ?"

"BIBLIA", rǎspunse bǎiatul. "Leapǎdǎ-o în şanţ!" tunǎ cu vocea poruncitoare ofiţerul.

"Nu o leapǎd, cǎci e Cuvîntul lui Dumnezeu," îi rǎspunse bǎiatul.

Comandantul repetǎ: "Leapǎdǎ-o în şanţ." "Nu pot s-o leapǎd," ripostǎ din nou bǎiatul. "Ai sǎ fii împuşcat" spuse ofiţerul. "De ce sǎ fiu împuşcat?" întrebǎ bǎiatul ce ţinea strîns sub braţ BIBLIA. "Trageţi şapca pe ochi" porunci bǎiatului, iar soldaţilor le strigǎ: "Trageţi foc!"

Bǎiatul dîrz şi el, spuse: "Nu trag şapca pe ochi; aşa cum mǎ priviţi voi, vreau şi eu sǎ vǎ privesc şi aşa cum vǎ privesc acuma, vǎ voi privi şi în ziua judecǎţii."

La început soldaţii au ezitat sǎ tragǎ, dar comandantul în furia lui nebunǎ, a început sǎ ţipe: "Trageţi!" Şi şi-au descǎrcat armele în copil, iar el se prǎbuşi cu BIBLIA la subsuoarǎ. Nu a avut, sǎrmanul, nici o vinǎ decît cǎ purta BIBLIA şi nu a vrut s-o lepede, nu a fost gata sǎ se despartǎ de ea.

Fraţii mei, prietenii mei, oamenii aceştia au preţuit mult BIBLIA, pentru cǎ au gǎsit în ea tot harul dumnezeiesc. Au gǎsit ce lumea nu le-a putut da şi nu le-a putut lua. Au preferat sǎ-şi dea viaţa, dar sǎnu renunţe la BIBLIE şi la Dumnezeul pe care L-au cunoscut prin BIBLIE.

Bǎtaia cu nuiele şi biciuirea au fost aplicate cleştele înroşit şi grǎtarul, scara de întins şi scripetele pentru desfacerea încheieturilor, scrijelirea şi presǎrarea cu sare, jupuirea, scoaterea ochilor cu mugurul şi smulgerea mǎdularelor, iar în locul lor turnarea de plumb topit, fiarele sǎlbatice şi gladiatorii, rugul, crucea, şi butucul, ştreangul şi glonţul şi atîtea alte torturi înspǎimîntǎtoare, care nici nu pot fi spuse, au fost aplicate creştinilor991, dar ei au rǎmas credincioşi Domnului.

sortite focului. Asta n-a fost de ajuns, dupǎ 12 ani, papa Martin V a ordonat exhumarea lui şi arderea rǎmǎşiţelor sale în piaţa publicǎ apoi aruncate în râul Swift. Trebuie spus cǎ atacul înverşunat al bisericii a mai fost cauzat şi de atitudinea reformatoare (în sens bun) a acestuia (Summa theologiae, ca. 1370). Urmǎtorul traducǎtor, William Tyndale (Tindale sau Tindall, ca. 1494 - 6.10.1536) a fost chiar ars pe rug pentru aceeaşi erezie. Munca lui Tyndale s-a reflectat mai târziu în celebra King James Bible.

990 Inchiziţia a acţionat numai în zonele limitrofe Vaticanului (cu precǎdere în Spania dar şi în Italia, Franţa, sudul Germaniei, Tirol) şi a durat din 1184 pânǎ în 1918. Inchiziţia nu a acţionat deloc în Irlanda şi Scoţia, niciodatǎ. Probabil una din poveştile inventate de cǎtre predicatori, ca multe alte din pildele cu care este presǎratǎ aceastǎ carte.

991 Dar şi de cǎtre creştini ereticilor sau pǎgânilor.Prima victimǎ a creştinilor, un eretic evident, a fost Priscillian din Avila. El a fost condamnat pentru erezie de cǎtre sinod şi a fǎcut apel la sentinţǎ la împǎratul roman de atunci, Maximus. În ciuda acestui apel, împǎratul a dispus decapitarea lui şi a 6 dintre elevii sǎi la Treves în 385 (reamintim cǎ împǎraţii romani postmergǎtori lui Constantin cel Mare843 au introdus legi dupǎ legi contra religiilor concurente din imperiul roman, de exemplu, Constantius, fiu al lui Constantin cel Mare, preluând domnia în 353, a declarat templele pǎgâne în afara legii, mai mult, practicarea ceremoniilor pǎgâne avea drept consecinţǎ imediatǎ pedeapsa cu moartea, încǎ şi mai mult, chiar guvernatorii care acceptau astfel de ceremonii în teritoriile lor împǎrtǎşeau aceeaşi soartǎ; Sf. Ambrose, episcop de Milano, a reuşit sǎ-l convingǎ pe împǎratul roman Graţian (375), al cǎrui profesor fusese, sǎ înǎspreascǎ şi mai mult legile contra pǎgânismului, în special prin confiscarea averilor templelor şi slujitorilor acestora (preoţi, vestale), mai mult, Graţian a demolat pânǎ şi statuia Zeiţei Victoriei aflatǎ în holul Senatului; dupǎ ce Graţian a delegat în 379 pe Teodosius cel Mare sǎ se ocupe de estul imperiului, acesta a interzis total cultele pǎgâne şi a permis cǎlugǎrilor creştini şi tuturor "întreprinzǎtorilor" de aceeaşi religie sǎ jefuiascǎ dupǎ voie pe pǎgâni şi templele lor; urmând linia unui

231

Nimic nu i-a putut despǎrţi de EL. Au fost gata sǎ îndure toate, dar n-au fost gata sǎ se despartǎ de Dumnezeu. Apostolul Pavel striga fraţilor din Roma:

"Cine ne va despǎrţi pe noi de dragostea lui CRISTOS? Necazul sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrǎcǎminte, sau primejdia sau sabia? Cǎci sunt bine încredinţat cǎ nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stǎpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înǎlţimea, nici adîncimea, nici o altǎ fǎpturǎ, nu vor fi în stare sǎ ne despartǎ de DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU, care este în ISUS CRISTOS DOMNUL nostru" (Romani 8:35-38).Proba aceasta a focului adevereşte cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. Noi avem proba aceasta în noi înşine. Noi ştim cǎ în vremurile de grea prigoanǎ, cǎci şi noi am trecut puţin prin aşa ceva. Cîţiva fraţi au fost pe la puşcǎrie şi unii au coaste rupte de patul pustei. Nu puterea noastrǎ ne-a pǎstrat statornici, ci PUTEREA LUI992. El care ne-a fǎgǎduit: "Nicidecum n-am sǎ te las, cu nici un chip, nu te voi pǎrǎsi..." şi-a împlinit fǎgǎduinţa. Noi am experimentat-o şi ştim bine în cine am crezut. Într-una din cîntarile noastre, noi spunem:

"În îndurarea Domnului, cum am ajuns nu ştiuRǎscumpǎrat pentru ce sunt, eu care mult am greşit?Dar ştiu bine în cine mǎ-ncred, nu mǎ va despǎrţi nimic de El,Îmi va da partea veşnicǎ, cînd va fi sǎ vinǎ EL."Încǎ o probǎ şi închei. Ştiţi care e?

decret emis de acelaşi Teodosian în 389/341, creştinii au distrus celebra bibliotecǎ din Alexandria, numitǎ Serapium; Teodosius al doilea a emis în plus legea care nu permitea angajarea în domeniul public a pǎgânilor, în 415). Decizia împǎratului a fost aprobatǎ de cǎtre sinodul ţinut în acelaşi an şi în acelaşi oraş, deşi o parte dintre cei mai influenţi episcopi ai vremii, Ambrose din Milano, Martin din Tours şi chiar papaSiricius au protestat, desigur pe baze legale de tip laic (ceva gen problemele ecleziastice nu pot fi judecate de tribunalele laice), sentinţa a fost totuşi executatǎ.Un alt exemplu de bunǎtate creştineascǎ este şi povestea Hypathiei din Alexandria. Ea a fost un filozof de primǎ mǎrime într-un oraş erudit şi tolerant, poate cea mai eruditǎ persoanǎ a timpului ei. Ea a fost fiica matematicianului Theon şi ţinea conferinţe în Alexandria şi Atena. Popularitatea ei combinatǎ cu lipsa ei totalǎ de interes pentru creştinism l-a înfuriat pe patriarhul din Alexandria, Cyril (ulterior sanctificat), încât acesta a instigat gloata împotriva ei în 415. Cruzimea faptei cu greu poate fi suportatǎ de hârtie dar ea a fost descrisǎ de istoricul Edward Gibbon: "În acea zi fatalǎ, Hypathia a fost trasǎ jos din carul ei, dezbrǎcatǎ complet şi târâtǎ în bisericǎ, unde a fost mǎcelǎritǎ de cǎtre diaconul Petru şi o ceatǎ de haimanale fanatice. Carnea ei a fost dezosatǎ cu scoici ascuţite şi aruncatǎ în flǎcǎri în piaţa Cinaron, încǎ palpitând. Faima ei fiind foarte mare, ancheta a putut fi stopatǎ doar cu ajutorul unei mite substanţiale. Poporul însǎ a ştiut ce s-a întâmplat iar patriarhul Cyril şi-a primit oprobiul public".Nu mai departe de 1918 (Spania), Inchiziţia a existat ca atare (întreruptǎ temporar de victoriile lui Napoleon) din 1184, fiind transformatǎ apoi în Congregatio pro Doctrina Fidei, cum este denumitǎ din 1965. Despre faptele inchiziţiei nu este nevoie sǎ mai vorbim aici.Despre faptele creştineşti comise în numele unei religii a iubirii, iatǎ câteva extrase (a se vedea inclusiv linkurile asociate): http://dim.com/~randl/tinq.htm respectiv Crimes of the cristianityVezi şi nota 985 pentru clarificarea unora dintre aceste fapte.

992 Ce sǎ zicem de alţi puşcǎriaşi, chinezi sau coreeni, care au fost în lagǎrele politice (de exterminare) şi care au supravieţuit? Pe ei cine i-a scǎpat?

232

XII. PROBA VEŞNICIEI

Fraţii mei, nu mult va dura traiul pǎmîntesc, în curînd vom pǎşi pe celǎlalt ţǎrm. Atunci vom uita şi suferinţele şi necazurile. Cînd vom vedea rîul vieţii, vom zice cǎ da, Biblia a fost adevǎratǎ. Am citit în ea cǎ existǎ rîul vieţii.

Cînd vom gusta din pomul vieţii, vom spune: "Da, Biblia a fost adevǎratǎ, am citit în ea despre pomul vieţii."

Cînd vom privi slǎvile, vom zice: "Da, am citit în Biblie cǎ: "Lucruri pe care ochiul nu le-a vǎzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregǎtit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc..."

Iar cînd cerul, va izbucni în acea cîntare, ce va fi ca un vuiet de ape multe, în acea cîntare nouǎ, ce nimeni n-o ştie, decît aleşii Mielului eroi, în acel triumfal ALELUIA, atunci extaziaţi vom înţelege cǎBIBLIA a fost în totul ADEVǍRATǍ.

Atunci cînd plecaţi în faţa Tronului, pe fruntea ta obositǎ vei primi coroana vieţii, atunci poate vei exclama: "Am auzit în multe seri cǎ Biblia e adevǎratǎ, dar acum vǎd în chip desǎvîrşit adevǎrul ei." Aşa cum n-ai cunoscut pe pǎmînt, aşa vei cunoaşte atunci, fratele meu şi te vei bucura pe veci de veci.

Dar sunt suflete, care la toate dovezile au rǎmas în starea lor, care nu cred cǎ Biblia e adevǎratǎ. Ţin sǎ-ţi spun acum la încheierea studiului nostru, fiecǎruia:

Te vei convinge odatǎ cǎ Biblia e adevǎratǎ. Dar, vai, ce convingere groaznicǎ!

Atunci cînd vei pǎrǎsi pǎmîntul şi vei vedea cǎ mai este o viaţǎ, cînd vei ajunge în faţa Tronului de judecatǎ, cînd vei privi pe CEL ce a fost rǎstignit şi pe care tu L-ai dispreţuit, îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevǎratǎ!"

Cînd îţi vei auzi sentinţa: "Duceţi-vǎ blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregǎtit diavolului şi îngerilor lui" 993atunci îngrozit îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevǎratǎ, cǎci ea a spus aşa ceva."

Cînd vei ajunge în iad, cînd vei fi chinuit grozav în vǎpaia aceia, cînd vei dori o picǎturǎ de apǎ şi nici pe aceea n-o vei avea, cînd vei vedea cǎ nu mai existǎ nici o posibilitate de scǎpare, cînd îţi vei da seama cǎ viermele nu moare şi focul nu se stinge, cînd te va cuprinde plînsul şi scrîşnirea dinţilor, îţi vei aduce aminte cǎ ţi-am spus cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ, cǎ te-am rugat de atîtea ori sǎ o asculţi şi n-ai vrut; ah, atunci în acea simfonie a durerii şi-a chinului veşnic, vei zice: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVǍRATǍ".

Şi ai vrea sǎ treacǎ timpul, dar timpul nu se mai socoteşte, ai vrea sǎ scapi, dar nu mai e cu putinţǎ, atunci cînd îţi vei da seama cǎ osînda ta e pentru veci de veci, cǎ nu va avea sfîrşit, atunci ştiu cǎ-mi vei da crezare, cǎ vei repeta: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVǍRATǍ", dar totul e mult prea tîrziu.

993 Excelent! Încǎ o datǎ autorul, în deplin consens cu biblia, susţine cǎ Dumnezeu este nedrept în deciziile sale.

De altfel, se pare, noţiunea de indiferenţǎ nu existǎ în creierul creştin: trebuie ori sǎ fii habotnic de credul, ori duşman şi/sau dispreţuitor al celor sfinte.

233

Eu am cǎutat în Numele Domnului meu sǎ vǎ vorbesc cǎ BIBLIA E ADEVǍRATǍ. V-am dat atîtea probe şi dovezi. V-am îndemnat sǎ o citiţi, sǎ vǎ convingeţi personal.

În clipa aceasta îţi pun din nou aceeaşi chestiune în faţǎ.

BIBLIA Îl aratǎ pe CRISTOS. Suferinţele Lui, jertfa Lui, strǎbate ca un fir roşu paginile ei. "În El avem rǎscumpǎrarea, prin sîngele Lui iertarea pǎcatelor noastre."

BIBLIA îţi cere sǎ crezi în EL, sǎ-L urmezi:... "Dacǎ voieşte cineva sǎ vinǎ dupǎ Mine, spune Domnul Isus Cristos, sǎ se lepede de sine, sǎ-şi ia crucea şi sǎ Mǎ urmeze..."

E calea crucii, dar duce la glorie. E mai bine sǎ porţi ocara lui Cristos aici în viaţa trecǎtoare şi sǎ ai parte de fericirea eternǎ, cǎci "suferinţele din vremea de acum, nu sunt vrednice sǎ fie puse alǎturi de slava viitoare..." decît sǎ te bucuri de plǎcerile de o clipǎ ale pǎcatului şi apoi sǎ ajungi în iad pe veci.

Ce vei alege în clipa aceasta?

"Iatǎ îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii: alege," zice Domnul şi completeazǎ: "Alege viaţa, ca sǎ trǎieşti" (Deuteronom 30:15-19).

Şi eu ca un rob umil al Lui, nu pot decît sǎ te îndemn la acelaşi lucru. În Numele Lui, în numele a tot ce e sfînt, pentru sufletul tǎu, pentru mîntuirea şi înnoirea vieţii tale, pentru bucuria şi pacea ta pe pǎmînt şi pentru fericirea ta eternǎ, te îndemn sǎ-L alegi pe CRISTOS şi calea vieţii994.

Aşa cum stai aici, hotǎreşte-te sǎ asculţi acum CUVÎNTUL SǍU. Ascultǎ-L acum, acum!...995

994 Nu este suficient. În anul 2000, biserica catolicǎ a precizat oficial cǎ numai catolicismul duce credinciosul în

rai, celelalte religii (chiar creştine) fiind considerate "defecte".995 Colecţie de cazuri de abuzuri religioase bazate pe puterea de convingere a preoţilor, reverenzilor,

predicatorilor şi a altor şarlatani de acest fel.1. Biserica unificatǎ a lui Sun Myung Moon (문용명, 文龍明,25.2.1920 -) a fost fondatǎ de acesta la 1.5.1954, la Seul, în Coreea de sud. Moon a fost originatorul ideii de Principiu divin. Foarte cunoscut pentru cǎ ţinea cǎsǎtorii în masǎ (sute de oameni se cǎsǎtoreau deodatǎ), precum şi pentru cǎ a cununat religios în 2001 pe excommunicatul arhiepiscop romanocatolic Emmanuel Milingo (din Lusaka, Zambia). Se pretinde adevǎratul Mesia, Salvatorul omenirii şi Tatǎl cel adevǎrat. Fiind confucian, ca şi familia sa nord-coreeanǎ, a devenit creştin pe la 10 ani când a avut viziunea unui Isus care-l implora sǎ continue treaba începutǎ de acesta şi lǎsatǎ neterminatǎ prin crucificare. Încǎ de mic a fost arestat pentru falsificǎri de bani, mici hoţii şi a scǎpat de la moarte doar pentru cǎ trupele UN înaintau în interiorul Coreei de nord şi au eliberat lagǎrul. Chiar şi dupǎ aceea, a fost arestat şi in Coreea de sud, tot pentru tentative de înşelǎtorie (sǎ fie aceasta trǎsǎtura definitorie a unui bun predicator?! - vezi notele de subsol de la diverşi pastori şi predicatori celebri). Mutat în anii 60 în SUA, a fost acuzat constant cǎ se foloseşte de spǎlarea creierelor pentru a stoarce bani de la creduli. Moon a devenit un apropiat al preşedinţilor americani (Nixon, Reagan920, Bush), lucru de care s-a folosit pentru a aplana unele investigaţii incomode. Când însǎ a venit vorba despre evaziune fiscalǎ, n-a fost iertat şi condamnat la închisoare. Valul de critici din anii 70 s-a potolit, însǎ a renǎscut puternic, odatǎ cu scandalurile financiare (SUA, Japonia - cel mai mare scandal financiar din istoria ei, Coreea), precum şi a cǎrţilor scrise de diverşi foşti membri, între care şi prima sa soţie (a avut 3). Copiii sǎi au dus o viaţǎ de destrǎbǎlaţi (copii de bani gata se zice pe la noi). În religia creştinǎ, Moon a a dus mai multe inovaţii, printre care şi înlocuirea crucii cu coroana (2003), argumentând cǎ Isus urǎşte crucea. Firme conduse, de obicei prin intermediari şi diverse fundaţii şi asociaţii, de biserica unificatǎ s-au ocupat printre altele de producerea şi comerţul cu arme. Moon a fost dovedit şi ca homosexual. Tot Moon a stârnit indignare când a afirmat cǎ Holocaustul este un rǎspuns la persecutarea lui Isus de cǎtre evrei.2. Poate cel mai cunoscut exemplu, dar care s-a întâmplat în Jonestown, Guyana, pe data de 18.11.1978.Secta Templul popoarelor (The Peoples Temple), original creatǎ sub numele de Aripile

234

speranţei în 1954, a fost creatǎ de reverendul James Warren Jones (cunoscut pe scurt ca Jim Jones). În 1960 organizaţia s-a afiliat la curentul Discipolii lui Isus, de unde a obţinut şi hirotonisirea ca preot. Politica de recrutare de membri era generoasǎ cu negrii şi de aceea, foarte mulţi au intrat în Templu. Numǎrul total de membri a fost de ca. 3000 deşi sursele "oficiale" au adǎugat cel puţin un 0. Pentru cǎ s-a implicat în ajutorarea celor sǎrmani, Templu s-a putut învârti de sumele alocate pentru aceasta de Ministerul social al Californiei. Adevǎrul a ieşit la ivealǎ dupǎ ce mai mulţi membri au ieşit din cult şi au povestit diverse: ca de obicei, liderul se pretindea Mesia, falsificǎri de miracole, homosexualitatea şi multe alte abuzuri (de fapt, tot tacâmul cunoscut). Curiozitatea jurnaliştilor devenind prea mare (dar şi cea a procurorilor, în special evaziune fiscalǎ), Jones s-a mutat cu ca. 900 de membri în Guyana. Li se promisese o viaţǎ în paradis, dar când au ajuns au vǎzut cǎ paradisul trebuia construit de ei. În 11.1978 Leo Ryan, senatorul de San Francisco, le-a fǎcut o vizitǎ de informare, fiindcǎ fuseserǎ semnalate abuzuri. Mulţi membri au dorit sǎ plece odatǎ cu el, dar gǎrzile înarmate au deschis focul şi au ucis pe Ryan, 3 jurnalişti şi 1 sectant. Focul a fost înregistrat de unul dintre cei trei jurnalişti. Seara, Jones a ordonat congregaţiei sǎ bea cianurǎ. Cei care s-au împotrivit au fost împuşcaţi, ştrangulaţi sau injectaţi cu cianurǎ. Jones a fost gǎsit împuşcat în cap. S-a stabilit la autopsie cǎ era drogat. Lângǎ el se aflau alte 913 persoane, dintre care 276 copii. Ca urmare a masacrului, clǎdirea Templului a fost dǎrâmatǎ (a stat aşa 20 de ani - apoi s-a construit o poştǎ) iar numǎrul de telefon nu a mai fost niciodatǎ alocat. Se mai ştie de Jeannie Mills — aka Deanna Mertle —, o "dezertoare" timpurie, cǎ a fost asasinatǎ în 1980, împreunǎ cu soţul şi fiica. Membrii rǎmaşi în SUA au dat în judecatǎ SUA (în special CIA) pentru cǎ ar fi cauzat dezastrul.Deşi s-a folosit de biblie pentru a strânge aderenţi, Jones a clasificat-o mai târziu ca fiind plinǎ de contradicţii şi minciuni. Vezi şi Scrisoarea care ucide. 3. Jonestown n-a fost o lecţie uşor de învǎţat de cǎtre enoriaşi. De aceea, au mai fost cel puţin 3 sechele: ۞17.3.2000, între 780 şi 1000 de membri ai Mişcǎrii pentru reintroducerea celor 10 legi ale lui Dumnezeu(Movement for the Restoration of the Ten Commandments of God) s-au sinucis colectiv în Uganda. Secta deriva din biserica romanocatolicǎ. Curios lucru, grupul s-a chefuit cu bere şi coca-cola înainte. ۞ Între 1994 şi 1997, membri ai Ordinului Templului Solar (Orden of the Solar Temple) au devenit atât de paranoici încât s-a ajuns la 74 de sinucideri (grupate compact în apropierea echinocţiilor şi solstiţiilor). Scrisorile de adio sugerau cǎ acţiunea semnatarilor se dovedea o scǎpare din ipocrizia lumii actuale, desigur cǎlǎtorind spre Sirius. Şeful cultului, Hamid Qaheri, primise în prealabil donaţii de peste 1000000$ de la aceşti membri. Încercarea de a determina restul de membri la sinucidere a fost, din fericire, opritǎ la timp. ۞ Pe data de 26.3.1997, 39 de aderenţi ai noii secte Poarta Cerului (Heaven's Gate) s-au sinucis colectiv lângǎ San Diego (CA; USA), desigur ieşind din povara corpului spre cer, de data asta nu Sirius ci cometa Hale-Bopp fiind destinaţia. Câţiva bǎrbaţi chiar s-au castrat înainte, pentru cǎ, logic, viaţa spiritualǎ din ceruri este asexualǎ (pǎi nu, ce, îngerii au sex?). ۞ Suspiciuni planeazǎ chiar asupra bisericii scientologice, care se pare a determinat câţiva creduli la sinucidere (pompos denumitǎ End of cycle), pentru cǎ le inoculase, neglijenţǎ sau nu?, ideea cǎ oricum vor muri în viitorul foarte apropiat (accidente, boli etc.) dacǎ vor dezerta. Aceştia sufereau de halucinaţii, tendinţe agresive, senzaţie permanentǎ de fricǎ, deseori cauzatoare de accidente mortale. Revista Time Magazine a scris chiar în articolul principal din 5.5.1991 cǎ Noah Lottick, care se sinucisese sǎrind de pe o clǎdire, ţinea strâns în mânǎ practic singurii bani pe care nu-i dǎduse bisericii. Philip Gale, alt dezertor, s-a sinucis identic, pe 13.3 pentru cǎ era ziua aniversarǎ a fondatorului ei, L. Ron Hubbard. ۞ O psiholoagǎ de origine germanǎ, Heidi Fittkau-Garthe, a fost acuzatǎ în Insulele Canare cǎ ar fi forţat 31 de adepţi, între care 5 copii, sǎ se sinucidǎ cu otravǎ, pentru a putea cǎlǎtori liber cu o navǎ spaţialǎ spre o destinaţie necunoscutǎ.

235

POSTFAŢǍ

Autorul ne-a prezentat anumite argumente într-o anumitǎ ordine. Voi încerca sǎ le respect şi eu.

I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU

Este mai mult decât evident. Autorul se doreşte ca pe baze mai mult sau mai puţin ştiinţifice sǎ dovedeascǎ celor creduli cǎ biblia este adevǎratǎ. Cât i-a reuşit nu puteţi sǎ confirmaţi decât dumnevoastrǎ, cititorii acestui material. Acest material, pe care autorul pretinde cǎ l-ar fi rostit la amvon şi nu chibzuit în liniştea unui birou, este de fapt, un material evanghelic de sorginte americanǎ(temeinic conceput pentru a forţa credulitatea cititorilor prin diverse tactici subliminale), aşa cum totam menţionat prin diversele note de subsol, practic, autorul n-a fǎcut nimic altceva decât sǎ-l traducǎ cuvânt cu cuvânt din engleza americanǎ în româneşte. Pasaje întregi din acest material a umplut şi web-ul românesc, mai mult ca sprijin în diverse afirmaţii de prin listele de discuţii.

O altǎ necesitate în a combate acest studiu este falsitatea argumentelor şi raţionamentelor folosite. Acestea au încercat sǎ fie demontate în diversele note de subsol, sper cǎ încununate de succes, pentru cǎ unele demonstraţii sunt atât de subtile şi de perfide încât par a fi extrem de logice. Consider acest studiu o mascaradǎ pseudoştiinţificǎ, un instrument util numai pentru a atrage credincioşi într-o sectǎ (apropo, ce cult aveţi domnule pastor? Ortodox sau catolic nu sunteţi, vǎ suspectez de baptism, în orice caz sunteţi protestant) şi, de aceea, am considerat absolut necesar ca sǎ intervin în demontarea unor afirmaţii hazardate, potenţial periculoase, dar mai ales false. Argumentele sunt prezentate un pic mai încolo, pentru cǎ mai întâi vreau sǎ dezvolt puţin o teorie, de sorginte criminalisticǎ.

Chercher la femme! este (era :-) primul sfat pe care-l primea criminalistul francez proaspǎt angajat.Cititorul ceva mai cult decât media ştie cǎ de fapt acest sfat este o particularizare a celebrului dicton retoric latin: Qui prodest? (Cui îi serveşte aceasta?).

Aşadar, cui îi foloseşte acest lucru? De ce existǎ misionari şi predicatori? De ce sunt cheltuite sume uriaşe de bani pe materiale publicitare, canale de satelit, canale de TV, conferinţe, filme cu subiecte biblice deseori fǎrǎ suport biblic real (aici sunt incluse şi filmele de desene animate care au umplut canalele de TV), misiuni de propovǎduire şi, nu în ultimul rând, pe expediţii [pseudo]arheologice şi pe articole sau reviste [pseudo]ştiinţifice? Asta ca sǎ nu ne întrebǎm şi de unde provin aceşti bani!?

De ce numai religia creştinǎ are misionari? De ce budismul (cu excepţia unor parveniţi din "vestul sǎlbatic" care n-au mai avut loc în peisajul creştin şi au luat yoga/transcedentalismul/budismul ca religie aducǎtoare de bani şi de putere) n-are aşa ceva? Nici hinduismul? Nici confucianismul? Filozofia Zen?

Toate au o explicaţie. Dar înainte de a o prezenta, sǎ nu uitǎm cǎ un studiu al unei universitǎţi catolice nord-americane a prezentat în 2006 o statisticǎ îngrozitoare: 75% din diocezele catolice au "profitat" de banii congregaţiei pe care o pǎstoreau. Nu existǎ şef de sectǎ religioasǎ (inclusiv scientologi, adventişti, baptişti etc.) care sǎ nu fie fost acuzat, şi în cele mai multe cazuri pedepsit cu închisoarea, pentru evaziune fiscalǎ.

Ştim cui. Tuturor şefilor de secte, culte şi/sau aşa-zise biserici, din care nici biserica romano-catolicǎ sau cea ortodoxǎ nu sunt excluse. Doar spunea clar Isus cǎ Împǎrǎţia lui este sus şi cǎ bogatul nu trece mai repede printre porţile cerului decât ar trece cǎmila prin urechile acului. Ştiu ei ce ştiu! Nu credeţi? Cum sunǎ proverbul: "Fǎ ce zice popa, nu ce face el?" (1 Petru 5:3)

236

Desigur, n-a fost de la început aşa. La început a fost ideea de putere, dar cum mai târziu, puterea a început a fi mǎsuratǎ în bani, a devenit astfel banul principala ţintǎ.

Ideea de putere? Cum se face cǎ preoţii doreau puterea lumeascǎ, când o aveau pe cea cereascǎ, mult mai puternicǎ? Pǎi, simplu. N-o aveau nici pe una nici pe cealaltǎ. Puterea lumeascǎ996 era concentratǎ în mâna unor regi (hai sǎ-i numim aşa, de dragul consecvenţei, dar ei puteau fi faraoni, împǎraţi, şahi, ţari, guvernatori etc.) iar cea cereascǎ, eh, aici e aici ...

Dacǎ e sǎ luǎm doar creştinismul ca model, iatǎ ce interesant decurgeau relaţiile spirit-materie: când şefii ei erau "oprimaţi" (dar tot credinciosul de rând era cel ce suferea), pǎrinţii bisericii scriau diverse apologii (adicǎ pledoarii, apǎrǎri, susţinerea unei cauze) şefilor lumeşti, din regiuni cât mai îndepǎrtate posibil de Roma (Africa de nord, Asia micǎ), în care se plângeau de tratamentul discriminatoriu; când roata s-a întors în favoarea lor, odatǎ cu suita nefastǎ Constantin843-Teodosius998, n-au întors şi obrazul celǎlalt, mai mult, au procedat aproximativ la fel997, distrugând şi ameninţând cultele devenite pǎgâne. În secolul IX, puterea militarǎ care susţinea biserica, imperiul roman, s-a prǎbuşit complet şi a fost momentul pentru bisericǎ sǎ preia şi frâiele laice, pe care le poftea de secole. Donaţia constantinianǎ a fost fabricatǎ pe loc, şi primul împǎrat încoronat de un papǎ a fost Charlemagne476. De atunci, puterea laicǎ a depins nemijlocit de cea religioasǎ, pânǎ la Napoléon128. Primul rǎzboi mondial a dezmembrat imperiile catolice sau aliate Vaticanului şi a pus capǎt definitiv şi puterii laice (cu excepţia celei de culise, intrigante) a bisericii.

Mai trebuie totuşi menţionat, pentru a prezenta complet situaţia, cǎ şi ameninţǎrile "creştineşti" au fost o oglindǎ fidelǎ a acestei puteri lumeşti: în perioada de început, ameninţǎrile nu au existat decât sub formǎ "literarǎ" şi anume prin intimidarea credinciosului cu perspectiva neaccederii în rai (vezi chiar primele documente creştine, epistolele lui Pavel); pânǎ la Consiliul de la Niceea, aceste ameninţǎri au cam dispǎrut, tocmai pentru cǎ nu exista încǎ o unitate de vederi (Isus, Sf. Treime, Rai, Dumnezeire etc.) şi sectele rivale doreau sǎ-şi atragǎ membri nu sǎ-i alunge (cine ar fi venit sǎ se înscrie dacǎ era ameninţat cu iadul pentru ceea ce afǎcut, mai bine o dǎm cu fiul risipitor), pentru a reapare în forţǎ dupǎ aceea chiar în domeniul laic (vezi decretele lui Constantin843 sau cele ale urmaşilor sǎi, în special Teodosienii998). Câştigarea puterii laice a permis bisericii s-o lase mai moale cu împǎrǎţia cerurilor şi

996 Puterea lumeascǎ înseamnǎ practic puterea militarǎ. Puterea economicǎ nu valoreazǎ doi bani dacǎ nu

existǎ o putere militarǎ care sǎ o susţinǎ.997 Revin la ideea mai veche: creştinismul n-a fost oprimat ca religie în sine ci ca membri. Pentru comparaţie sǎ

luǎm Partidul România Mare, nu platforma program este ceea ce ne deranjeazǎ la acest partid ci componenţa şi originea membrilor sǎi. Creştinismul nu a procedat la fel decât ca metode, pentru cǎ el a fost direcţionat contra religiilor alternative, pentru a le acapara membrii şi puterea.Dar sfatul divin exista deja: 2 Corinteni 11:8.

998 Flavius Theodosius (11.1.347 - 17.1.395, împǎrat din 379), numit Teodosius I sau Teodosius cel Mare. Dupǎ reunirea imperiului, Teodosian a fost ultimul împǎrat roman care a mai domnit peste un imperiu unit, dupǎ moartea sa, imperiul dezbinându-se definitiv. Este cel mai cunoscut pentru transformarea creştinismului în religie oficialǎ a imperiului.A acces la rangul de împǎrat (pentru imperiul din est) cu sprijinul lui Graţian, deşi tatǎl sǎu fusese executat ca trǎdǎtor în 374. Graţian a fost ucis într-o rebeliune în 378, lǎsându-i liberǎ calea spre tron, cale pe care şi-a "netezit"-o singur prin eliminarea pretendentului, Eugen, în 6.9.394. Fii sǎi, Arcadius şi Honorius, de la prima soţie, au împǎrţit din nou imperiul, de data asta definitiv. A doua soţie a fost fiica împǎratului cǎruia i-a succedat, Valentinian I.Ca militar, Teodosius I a fǎcut greşeala de a accepta "barbari" în armatǎ (dupǎ atâtea lupte interne, nu mai existau prea mulţi romani dornici sǎ lupte - iar mulţi veterani ajunseserǎ şerbi pe pǎmânturile lor ca urmare a decretului din 322 al lui Constantin843), un celebru "barbar" fiind Alaric, conducǎtorul goţilor, cel de-a cucerit Roma, dar aliat al lui Teodosius contra lui Eugen (de meserie profesor de retoricǎ - interesant, Eugen s-a

237

sǎ-şi concentreze ameninţarea pe plan lumesc: inchiziţia a fost instrumentul "iubirii dumnezeieşti" de care s-a folosit biserica pentru a scǎpa de contestatari şi schismatici şi a readuce turma sub ordine.Renaşterea s-a fǎcut pe planul revigorǎrii pǎgâne, dar revoluţia culturalǎ n-ar fi reuşit nimic dacǎ nu ar fi avut puterea militarǎ a ducilor italieni sau pe cea militarǎ a baronilor germani (în cazul lui Luther999). De la pierderea puterii laice în 1799, ameninţǎrile bisericii s-au reorientat din nou spre lumea de dincolo, devenind practic doar filozofice (ultimul atac a fost lansat în 2000-2003 când s-a specificat clar cǎ numai creştinii catolici pot acceda în rai; chiar dacǎ şi alte culte/religii sunt etice, ele nu asigurǎ mântuirea). Astǎzi însǎ (2007), pentru a stopa probabil pierderea credincioşilor, biserica catolicǎ lucreazǎ la o nouǎ doctrinǎ ce postuleazǎ cǎ Iadul ar fi pustiu, în sensul cǎ pânǎ şi ultimii pǎcǎtoşi acced în cele din urmǎ în Rai (s-au terminat ameninţǎrile, se reia povestea de acum ca. 2000 de ani, cu binişorul, cu promiterea Raiului, fiul risipitor etc.).

Ideea paragrafului anterior este exemplar ilustratǎ de Petru Popovici, care nu uitǎ mǎcar o datǎ sǎ-şi încheie vreun capitol cu ameninţǎri divine, subtile sau direct, pe faţǎ.

Avem probleme întotdeauna cu religia când vine vorba de bani şi avere. Dintotdeauna preoţii iudeo-creştini au încercat sǎ profite de pe urma credincioşilor, la început prin ofrande aduse zeilor, apoi ofrandele mergeau pe la ei în drum spre zei (cine-i controla?), culminând cu impozitele obligatorii impuse credincioşilor încǎ de la început (ia citiţi Faptele apostolilor 5:1-11 sau 1 Corinteni 16:1-3 şi vǎ

apucat de a reinstaura cultul pǎgân originar). Alt uzurpator, Magnus Maximus, care avea toate provinciile vestice dar nu şi Italia, a fost învins în 388 şi executat puţin dupǎ aceea, în 28.8.388.Relaţia lui cu biserica creştinǎ a fost una extrem de strânsǎ. Sub el religia stabilitǎ la Niceea în 325 a devenit, în urma decretului din 391, religie oficialǎ, mai mult, singura permisǎ. Doar câteva luni mai devreme, în 24.11.380, când intrase în Constantinopole, Teodosius l-a demis şi exilat pe episcopul Demophilus, un arian, şi l-a plasat în locul sǎu pe Grigore, liderul micii comunitǎţi "niceene", fapt ce a stârnit revolte şi debandadǎ. În 2.381, împreunǎ cu Graţian, a emis un decret prin care toţi supuşii trebuiau sǎ adere la crezul "niceean" (Roma + Alexandria la acea vreme), cu interzicerea celorlalte fracţiuni. În 5.381, Teodosius a iniţiat un nou consiliu la Constantinopole, cu scopul de a preveni schisma Est-Vest. Câtǎ vreme Teodosian a avut nevoie de banii şi suportul nobilimii, cu precǎdere pǎgâne, creştinismul era doar religie oficialǎ, dar nu unicǎ. Pe mǎsurǎ ce puterea-i creştea, a început a emise serii de decrete prin care îngrǎdea din ce în ce mai mult pǎgânismul, pânǎ la interdicţia totalǎ. În 388 Teodosian a început cu distrugerea pǎgânismului din Siria, Egipt şi Orientul Apropiat (cu periferia, deci), în acel an fiind distrus celebrul Serapeum din Alexandria (distrugerea lui totalǎ survenind în 392). Ca decrete amintim: 389 - toate sǎrbǎtorile pǎgâne, care nu fuseserǎ transformate în sǎrbǎtori creştine, se transformau automat în zile lucrǎtoare, 391 - prohibiţia sacrificiilor şi interdicţia de privire a a statuilor din temple şi sanctuare, templele închise fiind asimilate cu templele pǎrǎsite (acest decret i-a permis lui Theophilus, episcop de Alexandria, sǎ demoleze zeci de temple pentru a le înlocui cu biserici - acţiune numitǎ extirpium malum), 391 - încetarea donaţiilor statului cǎtre templele pǎgâne, inclusiv stingerea focului veşnic al templului vestalelor din Forumul roman, precum şi primul act care pedepsea "vrǎjitoria" şi "ghicitul" (adicǎ cititul auspiciilor), 393 - anularea Jocurilor olimpice.Se presupune cǎ decretele date de Teodosian ar fi fost emise sub influenţa episcopului de Milano, Ambrosie, care, ca fapt divers, îl excomunicase pe împǎrat în 390. Acesta ar fi fǎcut câteva luni de penitenţe publice (nu am informaţii despre ce s-a întâmplat) pentru a fi reprimit în sânul bisericii.Flavius Theodosius (4.401 – 28.7.450, împǎrat din 408), cunoscut ca Teodosius II, a fost împǎrat în est. A fost fiul Aeliei Eudoxia şi a soţului ei, împǎratul din est, Arcadius, fiul al lui Teodosius I. A fost influenţat de sora sa mai mare, Pulcheria, în îmbrǎţişarea creştinsimului. Ulterior, Pulcheria a devenit conducǎtoarea din umbrǎ, multe decrete pro-creştine fiind, de fapt, opera ei, inclusiv cele anti-evreieşti, soldate cu distrugerea sinagogilor. S-a cǎsǎtorit în 6.421 cu poeta Aelia Eudocia, care i-a dǎruit o fiicǎ, pe Licinia Eudoxia, mǎritatǎ cu împǎratul din vest, Valentinian III, astfel reuşindu-se reunificarea, foarte scurtǎ, a imperiului.A creat Universitatea din Constantinopole. S-a apucat în 429, împreunǎ cu un consiliu, sǎ contabilizeze într-un cod de legi unic, numit ulterior Codex Theodosianus, toate legile date de la Constantin încoace, cod terminat abia în 438. Acest cod a stat la baza altui cod celebru, acela dat de Iustinian I471.

999 Luther

238

lǎmuriţi) şi culminând în perioada Evului mediu (şi azi sunt ţǎri care percep un impozit suplimentar care merge la bisericǎ). Am uitat cumva de indulgenţele Evului mediu? Sau de faptul cǎ proprietǎţile bisericeşti nu sunt impozitate aproape nicǎieri în lume?

Toate acestea n-ar fi fost posibile dacǎ viaţa de apoi, mântuirea, accederea în rai, sau cum mai este denumitǎ ea, ar fi fost o realitate tangibilǎ sau mǎcar guvernatǎ dupǎ nişte legi, hai sǎ le zicem dumnezeieşti; dar ce observǎm, cǎ asasinii şi tâlharii1000 sunt propuşi înaintea celor drepţi pentru aceastǎ împǎrǎţie, dacǎ au vreo legǎturǎ specialǎ cu autorul uman al acestor legi. Mântuirea este acordatǎ dupǎ criterii extrem de flexibile, funcţie de cum doreşte conducerea bisericii/cultei/religiei respective sau de "publicul ţintǎ", dacǎ e sǎ ne folosim de o noţiune de marketing.

Vom vedea mai târziu metodele prin care preoţimea s-a cocoţat în vârful piramidei sociale, ca un parazit, pe bazǎ de falsuri, uz de fals, şperjur, crime şi alte infracţiuni.

Cine crede cǎ sunt fantezii îşi meritǎ soarta. Gândiţi-vǎ (ştiu cǎ este dificil în zilele noastre) şi nominalizaţi mǎcar un lucru de care vǎ bucuraţi acuma1001 şi care sǎ fi fost susţinut de bisericǎ. A, nici unul? Poate mǎcar unul la care biserica sǎ fi fost indiferentǎ? Nu se poate, iarǎşi nici unul? Dar dacǎ totuşi aţi gǎsit mǎcar unul dintre aceste drepturi care sǎ vǎ fi fost atribuit (sau neîmpiedicat) de bisericǎ, atunci sunteţi un membru al clerului.

Recent am dat pe un site web de sfaturi ortodoxe preluate de la pǎrintele Cleopa, având adresa http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/15credintaneamrom.htm, unde se spune clar şi rǎspicat cǎ: 1.fǎrǎ preoţi nu existǎ credinţǎ în Isus, 2. cǎ statul laic, cu legea în mânǎ, are voie sǎ intervinǎ în legalizarea unor biserici sectare contra voinţei divine, 3. dacǎ nu eşti ortodox devii un strǎin, nu eşti nici cetǎţean român şi nici fiu al ţǎrii, pentru cǎ un adevǎrat fiu al ţǎrii este obligatoriu creştin, pentru cǎ religia creştinǎ predominǎ în ţara noastrǎ de 2000 de ani1002, deşi mai jos precizeazǎ cǎ ţara noastrǎ a fost creştinǎ dintotdeauna1003 şi 4. orice altǎ religie este un duşman al lui Hristos1004.

Bun, am stabilit qui prodest acest material. Dar, qui prodest aceste comentarii? De ce am vrut sǎ fac aceste comentarii? De dragul faimei (sunt câţiva oameni de ştiinţǎ, autori, critici sau clerici, care au rǎmas în istorie nu pentru ce-au fǎcut, ci pentru cǎ au atacat personalitǎţi celebre, justificat sau nu, numele lor fiind astfel asociat pe vecie cucelebritatea victimei), de dragul de a mǎ bǎga nepoftit în vorbǎ? N-aveam ce face în timpul liber?

Nu. Am dat absolut întâmplǎtor peste aceastǎ carte când cǎutam material documentar pentru traducerea cǎrţii Amintiri despre viitor de Erich von Däniken, referitor la perioada egipteanǎ. Astfel am dat peste

1000 Constantin cel mare843, episcopul Cyril de Alexandria991, tâlharul de lângǎ Isus, Iaela (Judecǎtori 4:17-23),

Ignaţiu de Loyola, Torquemada şi exemplele curg.1001 Exemple: dreptul la libera exprimare (include dreptul de a-ţi alege religia), alfabetizarea, dreptul de a fi plǎtit

pentru munca ta, libertatea (de orice fel), dreptul de a fi tratat medical (în esenţǎ de a trǎi) corespunzǎtor etc.

1002 Încǎ nu s-au împlinit 2000 de ani de la naşterea creştinismului, care cel mai devreme a început cu propaganda lui Isus şi nu cu anul naşterii sale, iar cel mai târziu a început cu Consiliul de la Niceea (325).

1003 Refrenul favorit al preoţimii a fost şi va fi mereu cǎ poporul român s-a nǎscut creştin. De altfel, preoţimea de orice religie a încercat din rǎsputeri sǎ nege tot ce a existat înainte de creştinism iar când n-au avut încotro, au dat-o pe superioritatea creştinismului asupra pǎgânismului. Astfel, au încercat în fel şi chip sǎ atribuie creştinismului toate realizǎrile deosebite în domeniu, deşi este evident pentru toţi cei "fǎrǎ ochelari de cal" cǎ realizǎrile deosebite s-au produs abia atunci când biserica şi-a pierdut puterea [de a împiedica progresul].

1004 Dintotdeauna a fost ridicol acest argument: cine nu e creştin e un duşman al lui Isus. Oricât am cǎutat în istorie, nu am gǎsit nici un alt conducǎtor drept şi cinstit (desigur cu excepţia dictatorilor - a fost oare Isus un dictator?) care sǎ proclame "Cine nu-i cu mine e împotriva mea!" (Luca 9:50, Marcu 9:40) dar în schimb duşmani cu duiumul se pare cǎ au numai maneliştii şi ţiganii.

239

un forum care mi-a atras atenţia cu nişte afirmaţii nefondate. Aşa am descoperit cartea acestui autor, citatǎ ca un adevǎrat manual de istorie, şi am putut astfel constata cǎ acel entry din acel forum era doar un copy-paste de aici. Ulterior am regǎsit pasajele şi pe alte forumuri (de exemplu aici http://cristianet.fr/index.php), folosite, evident, ca sursǎ istoricǎ primarǎ şi, desigur, inerantǎ. Am citit-o cu atenţie şi am observat imediat multe absurditǎţi, precum şi scopul nedeclarat, acela de prozelitism.

Peste noi a trecut o revoluţie (hai s-o numim aşa) care ne-a oferit dreptul de a nu mai fi manipulaţi. N-am învǎţat, se pare, nimic din lecţiile trecutului. Nu ne mai intereseazǎ decât banul, partea spiritualǎ, aparent redeşteptatǎ dupǎ decembrie '89, cǎzând iarǎşi în disgraţie. Nefiind culturalizaţi, cǎdem iar în întunericul spiritual, devenim iar nişte amǎrâţi de pioni la bunul plac al oricǎrui şmecher care ştie sǎ ne manipuleze (vezi mişcarea MISA, sectele de tot felul sau chiar votarea Constituţiei). Iar tehnica manipulǎrii se învaţǎ chiar în şcoalǎ, se numeşte management şi, mai ales, marketing. Asta ca sǎ nu uitǎm de ştiinţa psihologiei. Pentru cǎ omul necultivat şi care nu ştie nimic altceva decât banii revine la starea primarǎ, instinctualǎ - iar instinctele pot fi astǎzi bine controlate şi exploatate (manipulatorii cunosc oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi - nu degeaba toţi predicatorii de succes s-au înǎlţat dintre golani, pentru cǎ mediul vicios le-a dat posibilitatea sǎ observe şi sǎ cunoascǎ foarte bine caracterul uman). Şi mai ales, pentru cǎ cine nu învaţǎ din istorie, este condamnat s-o repete! Iar ca sǎ înveţi din istorie, trebuie mai întâi s-o cunoşti!

Aceasta este ideea care m-a fǎcut sǎ-mi pierd timpul meu preţios demolând ideile subliminale (subversive, chiar) induse de citirea unui astfel de material. Nu mi-a plǎcut sǎ fiu niciodatǎ manipulat, ceea ce vǎ doresc şi vouǎ!

Existǎ însǎ un pericol mare în acest demers al meu. Anume acela de a demola o credinţǎ fǎrǎ a pune nimic în loc (este, de fapt, unul dintre refrenele favorite de prin predici, acela cu tinerii fǎrǎ cǎpǎtâi care au ajuns aşa din cauzǎ cǎ n-au credinţǎ) şi/sau înlocuirea credinţei cu o ştiinţǎ barbarǎ, atroce, care ne-a dat armele ABC (atomicǎ, biologicǎ, chimicǎ), care ne-a dat manipularea psihicǎ (sic!), în esenţǎ unealta diavolului.

Nu doresc sǎ fac apologetica ştiinţei, pentru cǎ ştiinţa este doar o unealtǎ, pe când religia este un scop. Deşi ambele încearcǎ sǎ dea explicaţii omului despre lumea înconjurǎtoare, ştiinţa se limiteazǎ doar la a rǎspunde întrebǎrilor într-un mod neutru, folosirea rǎspunsurilor cǎzând în seama curiosului (ca şi responsabilitatea pentru faptele sale - aici trebuie sǎ intervinǎ etica); biserica, în schimb, manipuleazǎ activ curioşii, pentru cǎ le dǎ rǎspunsul care-i convine şi, în plus, îi obligǎ sǎ meargǎ pe o cale impusǎ.

Ok. Am priceput, dar ce ne facem cu argumentele? Unele par a fi atât de logice.

Astfel de argumente pseudologice se numesc sofisme. Cu un sofism bine construit, cineva poate sǎ-ţi demonstreze cǎ albul este negru şi invers, numai prin deducţii logice, fǎrǎ cusur. Existǎ însǎ şi altfel de argumente în acest material, acelea care presupun un minim de cunoştinţe, de regulǎ ceea ce s-a auzit prin şcoalǎ sau pe la televizor ajunge, şi pe care se construiesc raţionamente "interesante". De aceea, astfel de predici nu prind la necreştini, aceştia nefiind îndoctrinaţi, nu pricep nimic de ce zice predicatorul, de exemplu, cǎ Dumnezeu ne iubeşte dar ne-a pregǎtit iadul, sau de ce i-a omorât pe cei din neamul lui Veniamin pentru greşelile neamului lui Levi şi multe altele.

Exemple de argumente vehiculate aici, dar nu numai:1. Acest lucru este exprimat metaforic - un argument folosit îndeobşte când biblia contrazice

flagrant un lucru cunoscut. Interpetarea metaforicǎ sau nu a pasajelor depinde în mod exclusiv de ce vrea sǎ demonstreze predicatorul

240

2. Este o alegorie - când metafora nu ţine, este vorba desigur de o alegorie, ceva mult mai grandios, ce explicǎ desigur un întreg sul în modul ales de predicator

3. Acest verset trebuie înţeles în context - un argument extrem de interesant, mai ales atunci când predicatorul extrage alte versete din contextul lor pentru a le dovedi adevǎrul

4. A fost o eroare de traducere/copiere - interesant, tocmai lucrurile esenţiale sunt traduse/copiate greşit. De fapt, asta este una din consecinţele exprimǎrii metaforice (vezi punctele anterioare), fiecare înţelege ce vrea, deşi ar trebui sǎ înţeleagǎ numai ce vrea predicatorul

5. A fost un miracol - dar predicatorul se chinuie sǎ-l explice ştiinţific, uitând cǎ tocmai inexplicabilul produce miracole

6. Misterioase sunt cǎile Domnului - argumentul final, utilizat atunci când biblia zice un alt lucru decât acel pe care-l susţine el sau nu mai are argumente raţionale

În afara acestora, mai existǎ un argument, extrem de eficace: Ce-ţi veni sǎ întrebi asta, puişor? Doar toatǎ lumea ştie cǎ [aşa şi pe dincolo]....Efectul este garantat, mai ales dacǎ este rostit în public.

Religia este duşmanul raţiunii, dar raţiunea nu este duşmanul religiei (decât poate atunci când religia atacǎ raţiunea). De ce? Pentru cǎ raţiunea (şi ştiinţa) dǎ posibilitatea omului sǎ se descurce şi singur, fǎcând rolul preotului oarecum dispensabil (acesta pierde din puterea sa). Ori preoţimea a fǎcut tot ce i-a stat în puteri pentru a convinge omul de rând cǎ existǎ doar un singur zeu (prima eliminare a concurenţei - mai întâi s-au chinuit în a-l "divorţa" pe Dumnezeu de toţi ceilalţi zei, apoi a mai apǎrut unul, Isus, şi a trebuit contopit atât cu Dumnezeu-tatǎl cât şi cu Sfântul Duh, pentru a nu se pierde din unitatea dumnezeirii - cei care au încercat o ierarhie între Tǎtǎ, Fiu şi Sf. Duh au fost consideraţi eretici) şi cǎ dialogul om-zeu nu poate trece decât prin preot (a doua eliminare a concurenţei - omul nu are voie sǎ se roage în afara bisericii - încǎ din sec. IV existǎ un decret oficial, cum cǎ fiecare creştin trebuie sǎ fie afiliat la o parohie). Odatǎ aservit creştinul, el mai trebuia şi "muls": informaţii despre "cotizaţii" avem chiar din primele documente creştine, de exemplu în 1 Corinteni 16.

Şi mai trebuie spus un lucru: religia creştinǎ suferǎ un defect capital - este intolerantǎ. Când a fost prigonitǎ (un mit fals, nu religia ci creştinii erau prigoniţi pentru cǎ tulburau liniştea imperiului, şi nu pentru cǎ erau creştini - ar fi fost chiar culmea într-un imperiu cunoscut pentru toleranţa sa religioasǎ), pǎrinţii bisericii sǎreau cu gura pentru toleranţǎ religioasǎ, dar când roata s-a întors (313 en) acest lucru a fost uitat complet, ba din contrǎ, s-au purtat ca nişte barbari. Dintre toate religiile monoteiste, în mod inerent cele mai predispuse la intoleranţǎ, creştinismul şi iudaismul (la care s-a adǎugat pe parcurs şi islamismul) au fost cele mai devastatoare. Alte religii monoteiste nu sunt deloc intolerante, ba chiar pacifiste (budismul). Deci numai oamenii au fǎcut-o aşa. Ruşine!

Subiectul intoleranţǎ ar mai trebui dezvoltat poate, deşi cred cǎ majoritatea celor deschişi la minte au priceput acest lucru. Intoleranţa este duşmanul pǎcii, duşmanul raţiunii - în ultimǎ instanţǎ, duşmanul fericirii. Religiile politeiste erau extrem de tolerante, pentru cǎ, având panteonul plin de zei, nici nu se putea pune problema de a distruge pe altul pentru cǎ nu-ţi place ţie de el. Existau, e drept, şi în religia greacǎ veche şi în cea romanǎ (dar şi în cea sumero-asiriano-babilonianǎ sau egipteanǎ), mici ciondǎneli între zei, dar acestea erau deja istorie şi lucrurile se stabilizaserǎ între timp, zeii cǎzuserǎ în cele din urmǎ la pace. Citind biblia, observǎm aproape în fiecare carte îndemnul lui Yahwe ca populaţiile înconjurǎtoare sǎ fie distruse iar zeii lor fǎcuţi una cu pǎmântul, doar pentru a-i face pe plac.

Dar cum poate fi doveditǎ mai bine intoleranţa religioasǎ a bisericii creştine, dacǎ nu cu ajutorul inchiziţiei (pentru cine nu ştie, inchiziţia înseamnǎ, în original (inquisitio), latineşte, a ancheta, a face investigaţii). Despre faptele inchiziţiei şi a vânǎtorii de vrǎjitoare, amintiţi-vǎ notele de subsol 988 şi 985,

241

iar dacǎ cumva aveaţi îndoieli cu privire la creştinismul primei etape (sunt unii care aruncǎ povara intoleranţei numai pe biserica catolicǎ şi/sau pe inchiziţie), sǎ reciteascǎ nota de subsol 991 sau sǎ-şi aducǎ aminte de trista perioadǎ a împǎraţilor cu nume de Teodosius998, care au fǎcut praf religiile alternative în tot imperiul şi au permis hoardelor de creştini, turbate de rǎzbunare, sǎ distrugǎ, ardǎ şi sǎ prade templele "pǎgâne", ca sǎ nu uitǎm de ce-au pǎţit preotesele ...

Mǎ opresc aici, aţi înţeles ideea, cred...

Şi un ultim cuvânt, legat de astǎ datǎ de materialul acesta: autorul s-a folosit de acest material pentru a prezenta argumente ştiinţifice în favoarea bibliei. Desigur într-un mod glorios şi onorant, ştiinţa confirmǎ biblia, în sfârşit, dupǎ lupte seculare...1005

Este oarecum interesant de observat ce trucuri finuţe sunt folosite:1. În primul rând sunt preluate acuze date acum 100-200 de ani, când ştiinţa abia scǎpase de

sub tutela bisericii, acuze care au fost rumegate în tot acest timp, pentru a descoperi o soluţie realǎ (se mai întâmplǎ, n-a spus nimeni cǎ biblia e 100% falsǎ) sau un sofism (atunci când soluţia ştiinţificǎ nu a putut fi gǎsitǎ) ba chiar sunt inventate dovezi (povestea lui Iona cel modern746, cea a opritului Soarelui, convertirile pe ultima sutǎ de metri a necredincioşilor celebri şi multe altele). Acuzelor lansate în vechime, dar care nu au putut fi încǎ contracarate, li se aplicǎ, vorba bancului, punctele 2 şi 3

2. În al doilea rând, nu sunt tratate decât deficienţele care au putut fi "explicate" printr-una din metodele anterioare, eventual sunt tratate lucruri elementare care niciodatǎ n-au fǎcut obiectul vreunei obiecţii, celelalte fiind ascunse publicului, doar n-or sta toţi cǎlare pe biblie cu pixul în mânǎ sǎ socoteascǎ chiar toate cele

3. Şi în al treilea, sunt dezgropaţi cine ştie de pe unde diverşi oameni de ştiinţǎ, uitaţi de toţi (nu fǎrǎ motiv), care susţin diverse teorii "ciudate", prezentate desigur ca adevǎrate, ce contrazic flagrant curentul principal. Aceşti oameni de ştiinţǎ sunt fǎrǎ excepţie faimosul, cunoscutul, celebrul, deşi nu sunt nici pe departe.

4. Dar toate aceste trucuri n-ar putea fi folosite la eficacitatea lor maximǎ fǎrǎ repetarea la nesfârşit a frazei "Biblia are totuşi dreptate şi de data aceasta".

1005 Nu ştiu dacǎ cititorii au observat sau nu urmǎtorul aspect: Predicatorii şi preoţii se tem cǎ enoriaşii "îşi pierd

credinţa". La o analizǎ mai atentǎ, realizǎm cǎ pentru primii "pierderea credinţei" se referǎ aproape integral la pierderea impresiei cǎ biblia este o carte perfectǎ din toate punctele de vedere iar ceilalţi se referǎ la bisericǎ. În ambele cazuri, motivul este evident: fiecare intepreteazǎ credinţa în funcţie de interesele sale, scopul final fiind cel de atragere de aderenţi, bani şi putere. Ignoranţa este primul şi cel mai mare aliat al credinţei: cei care nu pot gândi, trebuie sǎ creadǎ.

242

II. MǍRTURIA ARHEOLOGIEI

Mǎrturia arheologiei este una complexǎ. Uneori este greu de separat adevǎrul de legendǎ (vezi mitulTroiei, care a fost dezgropatǎ de un Schliemann1006 care a crezut într-adevǎr în realitatea acestui mit), alteori mǎrturiile rǎmase sunt incomplete, deseori distruse de timpul necruţǎtor dar, de cele mai multe ori, distruse chiar de mâna omului.

Nu voi acoperi aici istoria scrierii bibliei, pentru aceasta am pregǎtit Mǎrturia Manuscriselor, dar voi sublinia încǎ o datǎ urmǎtorul lucru: biblia nu este de inspiraţie divinǎ, cel puţin nu în sensul în care îl atribuie biserica acestei sintagme, ea a fost scrisǎ de oameni, de cǎrturari (specie rarǎ de tot, mai ales atunci), probabil cu scopul iniţial de a avea o cronicǎ la fel ca toate popoarele din jur, pentru ca mai târziu acest scop sǎ fie deturnat ireversibil în acela de manipulare a maselor de evrei în scopul menţinerii la putere la castei preoţeşti.

Toate aceste cǎrţi n-au fost scrise de pǎstori, culegǎtori de smochine, fǎcǎtori de corturi, aşa cum pretinde autorul, ci chiar de cǎtre oamenii care conduceau evreii:

• Moise (משה) era conducǎtorul evreimii, împreunǎ cu Aaron, în vremea exodului• Ioşua (יהושע) era conducǎtorul evreimii pe vremea când cucereau Canaanul

1006 Heinrich Schliemann (6.1.1822 - 26.12.1890) a fost un vânǎtor de comori, nu un arheolog, aşa cum crede

lumea. Şansa lui a fost descoperirea Troiei. De fapt, mai toţi aşa-zişii arheologi din vremea sa nu erau altceva decât tot nişte cǎutǎtori de comori, unii ocupându-se şi de gloria ştiinţificǎ. A fost fiu de pastor protestant (Pete Gooberman), şi acesta, sǎracul, acuzat cǎ ar fi lins borcanul cu miere (banii bisericii). Probabil aceastǎ trǎsǎturǎ s-a transmis genetic, Schliemann falsificând mereu (de exemplu, şi-a falsificat nişte documente pentru a divorţa şi pentru a primi cetǎţenia americanǎ şi s-a folosit toatǎ viaţa de metode nu tocmai ortodoxe etc.). Un lucru este cert în favoarea sa: învǎţa cu uşurinţǎ limbi: ştia fluent engleza, franceza, olandeza, spaniola, portugheza, suedeza, italiana, greaca, latina, rusa, araba şi turca, mai mult, chiar îşi scria jurnalul în limba ţǎrii în care locuia. Moartea fratelui sǎu, Ludwig, îmbogǎţit ca urmare a celebrei goane dupǎ aur, l-a reorientat, Schliemann deschizând în Sacramento o bancǎ în 1851, bancǎ ce a fǎcut 1000000$ (în aur) în doar 6 luni (legea nu permitea schimbul direct aur ↔ bani, acest lucru revenea bǎncilor). Când California a devenit stat federal, Schliemann s-a învârtit de cetǎţenia americanǎ. Reîntors în Rusia, s-a ocupat de afaceri cu indigo, apoi s-a îmbogǎţit pe seama rǎzboiului din Crimeea, ca furnizor de salpetru şi plumb. Obţinând suficientǎ avere, s-a retras din afaceri şi s-a dedicat descoperirii comorilor antice, un fel de sport la modǎ. A dezgropat Troia lui Homer la Hissarlik, în 1872, unde a gǎsit un tezaur îngropat (1873), presupus a fi al lui Priam (foarte interesant, prientenul sǎu Calvert deţinea jumǎtate din dealul satului, cealaltǎ fiind proprietatea guvernului turc, sǎpǎturile fiind deci fǎcute doar în partea esticǎ - iar comoara este şi azi în disputǎ: jumǎtate ar fi fost înapoiatǎ de Schliemann guvernului turc, pentru "iertarea pǎcatelor", jumǎtate s-a dus la Muzeul de istorie din Berlin, de unde ar fi fost luatǎ ca pradǎ de rǎzboi, în 1945, de cǎtre ruşi şi ţinutǎ "la secret" pânǎ în 1993), a sǎpat la Micene (tot pe un teren proprietatea lui Calvert), unde a gǎsit celebra Mascǎ a lui Agamemnon (presupusǎ a fi "plantatǎ" acolo chiar de el - un fals arheologic atribuit unui om care a mai fost prins "cu mâţa-n sac" în ocazii similare) în 1876. În orice caz, oamenii de ştiinţǎ au confirmat cǎ Schliemann, în "exerciţiul funcţiunii" a reuşit sǎ distrugǎ orice rǎmǎşiţǎ a rǎzboiului troian (a sǎpat în adâncime şi nu dupǎ straturile istorice) şi şi-a însuşit mare parte din descoperiri (acesta fiind de fapt motivul pentru care a fost acţionat în justiţie în Turcia, unde a primit interdicţie, exemplul Turciei fiind imitat de multe ţǎri cu istorie anticǎ).Dupǎ cǎsǎtoria cu cea de-a doua soţie, Sophia Engastromenos, o rudǎ de-a episcopului de Atena, când aceasta i-a fǎcut doi fii, cei doi au fost botezaţi "homeric": Andromache şi Agamemnon Schliemann, ba chiar şi botezul lor, deşi efectuat dupǎ rit ortodox, contrar voinţei lui, a avut ca noutate prezenţa Iliadei în loc de biblie, inclusiv recitarea de hexametre din aceasta în loc de versete.Deci, Schliemann mai mult a distrus decât a produs (pânǎ şi poziţia Troiei era presupusǎ a fi Hissarlik încǎ din 1822 - vezi Charles MacLaren), toate descoperirile lui fiind infirmate sau considerate cel puţin dubioase de cǎtre comunitatea ştiinţificǎ (localizarea exactǎ, denumirile, obiectele atribuite - toate sunt altele azi decât au fost descrise de el). Se pare cǎ pânǎ şi comoara lui Priam sau celebra mascǎ ar fi fost create de cǎtre un artizan local dupǎ indicaţiile acestuia (cel puţin aşa susţine, Yannakis, valetul sǎu).

243

• Samuel era ultimul important din seria judecǎtorilor (în sens biblic) (שמואל)• Ezra sau Ezdra עזרא) sau era marele preot dupǎ reîntoarcerea din robia babilonianǎ (עזריאל• Ieremia era preot şi fiu de mare preot (Hilkiah, cel care a "gǎsit" scrierile vechi) (ירמיהו)• Nehemiah a fost, printre altele, şi paharnicul (נחמיה) regelui Artaxerxes I333

• Rut aha, avem şi o femeie printre autori (cartea lui Rut a fost scrisǎ de o femeie, poate ,(רות)chiar de cǎtre Rut), a fost strǎbunica regelui David

• Estera ,nǎscutǎ Hadassah ,(אסתר) a devenit conform bibliei regina lui Ahaşveroş399

• Mordecai a fost tutorele nepoatei sale, Estera, şi bogǎtaş evreu (מרדכי)• Iov (איוב) a fost un bogǎtaş de origine probabil edomitǎ (unii exegeţi iudaici îl considerǎ pe Iov

ca fiind unul dintre consilierii faraonului din perioada naşterii lui Moise)• David a fost rege al Ierusalimului (דוד)• fiul acestuia, Solomon a fost împǎrat al ,(שלמה) Ierusalimului• Isaia era de sorginte nobilǎ (Talmudul îl considerǎ nepot al (ישעיהו) regelui Amasias) şi care a

fost "funcţionar" sub diverşi regi evrei• Iezechia a fost preot (יחזקאל)• Daniel era membru al unei familii nobile şi a devenit consilier şi mare vizir la curtea (דניאל)

babilonianǎ (unde a fost redenumit Belteshazzar - remarcaţi prefixul Bel, zeul suprem)• Sofonie sau Zephaniah (צפניה) a fost strǎstrǎnepotul lui Iezechia• Agheu şi Zaharia (חגי) ultimul preot fiind, au împins evreimea la reconstrucţia ,(זכריה)

templului, desigur având autoritate asupra maselor populare.

Practic numai Amos a fost de condiţie joasǎ (pǎstor) dintre toţi aceşti scriitori, dar el este doar (עמוס)un profet minor (ce face parte din grupul celor 12).

Ce ne spune arheologia? Ea ne spune cǎ mulţi dintre cei întâlniţi în biblie au existat, dar şi cǎ alţii sunt ceva mai greu de gǎsit sau de identificat. Ne mai spune cǎ nu tot ce scrie în biblie este şi adevǎrat, chiar dacǎ uneori este vorba numai de detalii insignifiante, de obicei însǎ sunt şi lucruri complet false. Despre perioada egipteanǎ, tot mai mulţi cercetǎtori şi istorici sunt convinşi cǎ ea n-a existat ca atare (la fel Moise), şi cǎ pǎrţi din Facerea şi Exodul au fost "recopiate" la traducerea în limba greacǎ (koine) a Pentateuchului, la Alexandria, ca. 250 îen. De asemenea, cartea lui Daniel se pare cǎ vorbeşte de seleucizi şi nu de mezo-perşi (Daniel este una dintre cele mai absurde şi ireale cǎrţi din toatǎ biblia). Salvarea evreilor descrisǎ în Estera şi devenitǎ sǎrbǎtoare religioasǎ în Israel se pare şi ea cǎ nu a existat în realitate, fiind rescrisǎ ulterior. Şi ar mai fi destule, dar au fost menţionate deja prin notele de subsol aferente...

Cât priveşte Noul testament, nici acesta nu ne-a parvenit aşa cum ar fi trebuit sǎ fie. El este singurul document care povesteşte despre Isus ca personaj real. Deşi cercetǎtorii par sǎ încline în favoarea unui Isus istoric, care ar fi existat ca persoanǎ fizicǎ în sec. I en, sunt totuşi de acord cǎ el nu a fost aşa cum ne este decris în evanghelii, "adaptǎri" ulterioare ale manuscriselor creându-l ca mit; sec. IV aducând cu sine practic religia creştinǎ aşa cum o ştim astǎzi, prin încorporarea diverselor religii înconjurǎtoare într-una singurǎ.

Tactica autorului este una deja versatǎ în SUA şi anume selectarea de informaţii scoate din context atât din biblie cât şi din ştiinţǎ şi apoi, compararea acestora pe douǎ cǎi: 1. ştiinţa confirmǎ biblia şi 2.ştiinţa este contradictorie în ea însǎşi.

Evitarea construcţiilor logice şi a unei teorii unitare este baza tuturor argumentelor evangheliştilor, care se leagǎ de câte un detaliu mic, pe care-l plaseazǎ cât mai convenabil în tabloul ştiinţific modern şi zic:

244

Uite cǎ biblia are din nou dreptate! Dar niciodatǎ nu vor elabora o structurǎ completǎ, pentru cǎ nu vor putea. Sǎ o numim analizǎ selectivǎ. Un preot local spunea cǎ dacǎ vrei sǎ înţelegi biblie îţi trebuie "inteligenţǎ biblicǎ" (nu, nu este o glumǎ de-a lui, chiar o astfel de caracteristicǎ îţi trebuie pentru a înţelege lucruri de neînţeles). Ceea ce ne duce, aproape fǎrǎ sǎ vrem, din nou la ideea capitolului anterior: din moment ce aceşti predicatori ştiu cǎ nu pot demonstra convingǎtor nici unul din argumentele pe care la aduc (istoricitate, adevǎrul ştiinţific, morala biblicǎ etc.) şi totuşi o fac cu asiduitate, înseamnǎ cǎ rǎsplata este mare şi nu în ceruri, ci aici, pe pǎmânt.

Revenind la prima cale, am observat de mai multe ori cǎ autorul nu ne prezintǎ o cronologie biblicǎ clarǎ (citind notele de subsol, am realizat de ce, pentru cǎ nu se poate prezenta una şi nu din cauza ştiinţei, ci chiar a bibliei), urmând a plasa pe ea diversele informaţii laice spre confirmare. Dar nu, mai bine încercǎm sǎ zicem cǎ Fata lui Faraon a fost Hatshepsut164 şi cǎ faraonul exodului a fost Merneptah155, în douǎ capitole cât mai voit disparate, poate cititorul nu se prinde cǎ între moartea lui Hatschepsut (din 1458 îen) şi accederea lui Merneptah la tron (din 1213 îen) sunt ca. 250 de ani şi , dar Moise a mai apucat sǎ se rǎtǎceascǎ (Ieşirea 16:35) timp de 40 de ani prin pustiu (sǎ nu uitǎm cǎ Moise avea deja 80 de ani când adusese plǎgile pe capul Egiptului, Ieşirea 7:7).

Istoria n-a confirmat decât parţial biblia1007.

1007 Ar trebui totuşi spus un lucru în favoarea bibliei. Şi anume cǎ ea a deschis apetitul filozofilor spre istorie.

Pânǎ atunci, istoria era ceva intangibil, mai mult reflectatǎ în artǎ decât în ştiinţe (acestea erau chiar interzise). Pânǎ atunci, Egiptul de exemplu, proaspǎt cucerit de Napoléon128, nu era decât un prilej de uimire şi de furturi de artǎ şi antichitǎţi. Acest lucru s-a suprapus peste misterul orientului, cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru magie şi ocultism. Arheologia a început atunci când Edward Robinson309 (profesor american de literaturǎ biblicǎ, 1794-1863) a publicat un articol despre asemǎnarea numelor unor localitǎţi din Palestina cu cele din biblie, ca urmare a unor cǎlǎtorii în zonǎ. Imediat au apǎrut finanţatori care au înfiinţat The Palestine Exploration Fund. Acesta a mai sponsorizat şi alţi arheologi biblici (a cǎror unicǎ misiune era de a descoperi dovezi pro, nu de a se intersa de adevǎrul ştiinţific). Ceea ce era considerat un mit devenise brusc realitate. Curentul a evoluat în douǎ direcţii: o parte cercetǎtorii biblici care cǎutau sǎ justifice adevǎrul bibliei şi cei care vizau legitimitatea conferitǎ de biblie a statului Israel.

245

III. MǍRTURIA FIZICII

Multe lucruri sunt exagerate în biblie, iar explicaţiile furnizate la aceste subcapitole întrece orice imaginaţie. Multe versete sunt scoase din context şi interpretate alegoric şi/sau metaforic (argumentele 1-3 sunt valabile) deşi şi miracolele (conform argumentelor 5 şi 6) se simt ca acasǎ. Desigur, nimic nu întrece explicaţiile de la Mǎrturia ştiinţelor naturale (aceea cu Iona). Şi unde acest lucru n-a ajuns, au fost inventate dovezi "concludente". Practic ceea ce încearcǎ autorul este sǎ ne facǎ sǎ credem cǎ minunarea unui Iov sau Isaia în faţa naturii (pe care n-au înţeles-o) este dovada cǎ Dumnezeu existǎ. Eunu mai am nimic de adǎugat, totul a fost scris în notele de subsol.

Fizica n-a confirmat decât parţial biblia.

246

IV. MǍRTURIA ASTRONOMIEI

Absolut jalnice sunt argumentele aduse aici în favoarea bibliei. Observǎm care este publicul ţintǎ al predicatorilor, oamenii lipsiţi de şcoalǎ adevǎratǎ, credulii, cei care nu au un fundament solid (bazǎ de cunoştinţe + raţionamente). Faţǎ de cei cultivaţi, ei adoptǎ o altǎ metodǎ ("desigur, acest lucru rǎmâne între noi, suntem oameni de cuvânt") şi admit cǎ biblia mai spune prostii, sunt mai concilianţi, şi deseori dau vina pe copişti sau pe biserica catolicǎ (care ar fi denaturat documentele - în sprijinuldoctrinei aristoteliane, argumente sunt destule) sau pe imaginaţia autorului sfânt (sǎracul incult, n-a priceput el bine ce-i spunea Dumnezeu şi a scris şi el aşa cum s-a priceput mai bine), dar, în esenţǎ, biblia rǎmâne acelaşi document divin, cu toate erorile ei, cǎ nici oamenii nu sunt perfecţi, chiar dacǎ sunt creaţia lui Dumnezeu etc. etc. etc.

Argumente oarecum valabile sunt ordinea creaţiei aşa cum a fost scrisǎ în capitolul 1 din Genezǎ (cu mici modificǎri) şi subcapitolul Pot fi legate apele?. Trebuie însǎ spus cǎ majoritatea dovezilor prezentate sunt de fapt constatǎri ale unor miracole pentru ei, nicidecum explicaţii (strǎlucitul "savant" Iov nu este în stare nici mǎcar sǎ-şi lege ideile într-un sistem unitar - când îi dǎ cu pǎmântul spânzurat pe nimic, când pǎmântul are temelie, când cerul nu este tare şi se mişcǎ, când acelaşi cer are 3 stâlpi de susţinere. Ce mai, o bâlbâialǎ jalnicǎ, de om complexat, care "muşcǎ din duşmani", vorba cântecului, cu scopul dibace ascuns printre rânduri de a convinge prin ameninţǎri şi false demonstraţii cǎ Iahwe este cel mai tare din parcare). Aristotel555 n-a avut dreptate întotdeauna (ştiinţa a dovedit cǎ o parte din teoriile lui erau false), dar mǎcar el şi-a formulat ideiile într-un sistem filozofic (desigur, derivat din cel platonian) foarte coerent şi logic; tocmai de aceea a supravieţuit secolelor, fiind acceptat şi susţinut chiar de bisericǎ (contrar a ceea ce vrea autorul sǎ ne facǎ sǎ credem, biserica n-a fost alcǎtuitǎ numai din cretini, dezaxaţi sexuali şi criminali în serie - mulţi savanţi din vechime au fost cǎlugǎri - iar biserica a anchetat pe baza bibliei şi a unor scrieri rǎmase de la aşa-zişii pǎrinţi ai bisericii, aceia care au scǎpat afuriseniei şi excomunicǎrii).

O ultimǎ observaţie la acest capitol: diverşi cercetǎtori au ajuns independent la concluzia uimitoare cǎ prima şi prima frazǎ din biblie, versetul I din Facerea (scrisǎ post babilonian), se vrea o micǎ gargarǎ de superioritate, expresia evreiascǎ "cerul şi pǎmântul" (Bereshit bara Elohim et hashamayim ve'et ha'arets אלהים,בראשית = הארץ,את השמים,ברא ואת ) referindu-se practic la zeii sumero-asiro-babilonieni Anu (zeul cerului) şi Ki (Enki - zeul pǎmântului), ce formau vestitul simbol ceresc numit Anunnaki, şi nu la entitǎţile fizice (şi noi spunem pǎmânt când ne referim la sol, glie, teren, dar spunem Pǎmântatunci când ne referim la planetǎ - numai cǎ atunci nu exista scrierea cu majuscule). Scopul fiind evident acela de a se considera superiori babilonienilor mǎcar prin acest aspect, doar Yahwe (pe atunci numit Elohim1008) îi crease pe cei doi zei supremi mesopotamieni, fiindu-le astfel superior.

1008 Am mai spus-o cred, Elohim אלוהים) sau אלהים) este pluralul lui Eloah .fiind deci traductibil prin zei ,(אלוה)

Unii cercetǎtori considerǎ cǎ Eloah, respectiv Elohim, provin fonetic şi teozofic din zeul El (El crease pe toţi ceilalţi zei din panteonul canaanit, de fapt al întregii regiuni), identificat ca atare şi în tǎbliţele de la Ugarit.

247

V. MǍRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE

Aici lucrurile sunt clare: autorul este creaţionist, curent încǎ viu în SUA şi azi. Creaţionismul încǎ se bucurǎ de "slǎbiciunile" evoluţionismului (nu cred cǎ mai existǎ naturalist de profesie care sǎ se îndoiascǎ de evoluţie), care n-a reuşit încǎ a furniza toate dovezile necesare. Sǎ-i iertǎm deci autorului o parte din vinǎ, pentru cǎ în 1966 sau 1967, lupta era oarecum nedecisǎ, cel puţin în SUA.

Aberaţia cea mai mare este desigur aceea din subcapitolul Împǎrţirea plantelor, unde o împǎrţealǎ "de-am'boulea" este consideratǎ superioarǎ sistemului de clasificare actual, dupǎ criterii absolut ştiinţifice.

Interesant este cǎ unele asociaţii ştiinţifice creştine, tot din SUA, îmbrǎţişeazǎ curentul evoluţionist, probabil ca salvare a "bǎrcii biblice". De exemplu, Bob Bakker, paleontologist şi predicator penticostal, a sfârşit prin a zice: "Evolution has happened. It's a fact. Cambrian life is different from Ordovician and different from Silurian and different from Devonian and there's progress in life." dar şi "There's warped ideas about the bible and there's warped ideas about Evolution". Puţinii oameni de ştiinţǎ, aceia care tot scriu articole "ştiinţifice" prin reviste gen Turnul de veghe, sunt lǎudaţi cǎ sunt profesori, ingineri, cǎ au doctoratul, dar, la o analizǎ mai atentǎ, observǎm cǎ statutul de profesor este cel dat de profesia de învǎţǎtor la vreo şcoalǎ evanghelicǎ (numizǎ pompos Academy sau College), domeniul ingineresc este, de regulǎ mecanic, fǎrǎ vreo legǎturǎ cu antropologia sau astronomia, iar titlul de doctor este desigur unul dat de şcolile pomenite anterior, fǎrǎ a fi recunoscut de mediul ştiinţific internaţional.

Am adǎugat eu anumite capitole care nu au fost cuprinse în acest material, desigur, absolut întâmplǎtor, chestii irelevante (notele de subsol 670, 721, 722, 723 şi 724).

Şi aici totul a fost scris în notele de subsol, aşadar dar ne oprim aici cu comentariile.

248

VI. MǍRTURIA ZOOLOGIEI

Seria de hoaxuri (adicǎ de poveşti false, menite ori sǎ inducǎ incertitudine asupra unei persoane sau teme, ori sǎ contrazicǎ pe deplin ceea ce se ştia - toate acestea în scop propagandistic) continuǎ şi aici. Dupǎ absurdele braşoave, descrise în notele de subsol 140, 292, 346, 367, 556, 591-597, 605, 654, 713, 718, 746, 873, 391, 898, 903, 914, 932, 938, 960, 965 şi 989, este rândul lui Iona sǎ fie "confirmat" de fapte "reale".

De la acest capitol lipsesc alte elemente de zoologie, "interesante" chiar şi pentru nespecialişti, cum ar fi cele prezentate în notele de subsol 754, 755, 756, 757 şi 758. Originea raselor umane este o temǎ mult prea grea pentru autor, o lǎsǎm pentru o altǎ ocazie....

249

VII. MǍRTURIA MATEMATICII

Logica este o disciplinǎ a matematicii, fiind ştiinţǎ exactǎ, deşi unii o clasificǎ şi în domeniul filozofiei.

Mi s-a pǎrut cel puţin interesant dacǎ nu chiar ciudat, felul în care a prezentat acest autor Mǎrturia matematicii, în special tema şi argumentele aduse. Absurditatea unei demonstraţii, extrapolatǎ la nivel de gândire divinǎ, ne pune serios pe gânduri. N-am auzit niciodatǎ ca vreun profesor de matematicǎ sǎ proclame teorema lui Thales sau binomul lui Newton drept cuvânt divin (sunt unii profesori de matematicǎ care divinizeazǎ acest obiect de studiu, pe bunǎ dreptate, dar de aici şi pânǎ la concluzia capitolului VII e distanţǎ cam lungǎ).

Oricum, logica ne spune nouǎ cǎ un argument care este afirmat apoi negat nu poate fi considerat adevǎrat. Dacǎ Solomon a avut 4000 de iesle în 3 Regi 4:26 sau 40000 în 2 Cronici 9:25, acest lucru nu numai cǎ demonstreazǎ cǎ cineva minte ori în Regi ori în Cronici, ba chiar induce starea de nesiguranţǎ cu privire la alte afirmaţii. Ori contradicţii în biblie sunt câtǎ frunzǎ şi iarbǎ, atât în Vechiul testament, cât şi în cel nou1009. Prima carte apǎrutǎ în care autorul ei, William Henry Burr1010, nu a mai trebuit sǎ se teamǎ de Inchiziţie s-a numit Self-Contradictions of the Bible şi a apǎrut în 18591011. Ea conţine ca. 140 de contradicţii. O altǎ carte, de fapt o colecţie de articole scrise de diverşi autori, se numeşte The Bible Handbook (Îndrumar practic pentru Biblie), a apǎrut în 1900 sub semnǎtura lui G.W. Foote1012 şi William P. Ball şi conţine, pe lângǎ contradicţii, şi nenumǎrate absurditǎţi, imoralitǎţi, atrocitǎţi, obscenitǎţi şi alte cuvinte cu itǎţi în coadǎ. Dar acestea la capitolul potrivit, Mǎrturia personalǎ -Proba Interioarǎ. Unii au reuşit sǎ numere chiar 600, dar, în spiritul logicii, era suficientǎ una singurǎ (numitǎ edificator contraexemplu) pentru a distruge coerenţa (şi divinitatea) unui material, presupus a proveni de la cineva care nu greşeşte niciodatǎ. Începǎtorilor le recomand Biblia hazlie de Leo Taxil.

1009 Porphyry din Tir (Πορφύριος, ca. 232 - ca. 309 en) a fost un filozof neoplatonian. Cunoscut mai ales pentru

contribuţia sa în domeniul matematicii şi logicii (tot el a pus bazele, pe atunci încǎ primitive, ale taxonomiei vegetale şi animale, ulterior dezvoltate de Linné668), pentru noi el este important dintr-un alt motiv: a apǎrat "pǎgânismul" şi a atacat creştinismul, chiar pe terenul sǎu, biblia. Astfel, el a scris o carte în 15 volume, Adversus Christianos (împotriva creştinilor), din care ne-au rǎmas doar câteva fragmente, în care analiza greşelile de logicǎ şi contradicţiile. O replicǎ celebrǎ atribuitǎ lui ne atestǎ imaginea de care se "bucurau" creştinii în acea vreme: "Zeii i-au proclamat pe creştini ca fiind pioşi, dar ei sunt doar o sectǎ confuzǎ şi vicioasǎ". Cartea sa a fost atacatǎ de cǎtre Eusebius810 din Cezareea, Apollinarius din Laodicea (episcop din sec. V), Methodius din Olimp (episcop, sfânt şi martir, din aceeaşi perioadǎ) şi Macarius din Magnesia (alt episcop -aparent contraargumentele sale au supravieţuit sub forma unui manuscris din sec. XV), din pǎcate şi aceste scrieri fiind pierdute. Porphyry a fost primul care a plasat Daniel în timpul regelui Antiochus Epiphanes. Socrates şi Sf. Augustin1018 au scris despre el cǎ ar fi fost creştin, dar acest lucru este greu de crezut. Ca o micǎ parantezǎ, Porphyry a fost vegetarian convins, scriind şi un tratat în acest sens, care este des citat şi astǎzi de cǎtre vegetarieni.

1010 William Henry Burr (1819-1908), a fost un pǎrinte al stenografiei. Cartea sa, Self-Contradictions of the Bible, aflatǎ şi azi sub tipar (ISBN 0-87975-416-8), a fost premiatǎ chiar de Ingersoll933.

1011 Nu a mai trebuit sǎ se teamǎ pentru viaţa sa, dar a publicat-o anonim tutuşi, ca mǎsurǎ de precauţie. O listǎ copiatǎ din carte se gǎseşte aici.

1012 George William Foote (11.1.1850 - 17.10.1915), filozof englez. A lansat în 1876 faimoasa revistǎ, The Secularist (era adept al mişcǎrii de secularizare - adicǎ de eliberare a instituţiilor statului de sub autoritatea bisericii), urmat în 1881 de cea mai faimosǎ revistǎ, The Freethinker, care publicǎ articole şi azi. Ca urmare a unor desene comice pe teme biblice publicate în aceastǎ din urmǎ revistǎ, Foote a fost judecat în 1883 şi gǎsit vinovat de blasfemie de cǎtre North, un judecǎtor catolic, fiind condamnat la 12 luni închisoare. Revista a purtat tot în acest timp o supracopertǎ (un banner) pe care scria "Prosecuted for Blasphemy", lucru ce a condus la creşterea tirajului dar şi la rǎspândirea mai viguroasǎ a ideilor sale.O altǎ carte celebrǎ a aceluiaşi Foote este Crimes of Cristianity, coautor fiind Joseph Mazzini Wheeler.

250

VIII. MǍRTURIA MANUSCRISELOR

Iatǎ concepţia tradiţionalǎ despre cine şi când a scris fiecare carte:

Vechiul Testament

Carte/Sul Autorul presupus Data scrierii Echivalent românescGenesis Moise ? - 1445 B.C. Facerea, GenezaExodus Moise 1445 - 1405 B.C. Ieşirea, ExodulLeviticus Moise 1405 B.C. LeviticulNumbers Moise 1444 - 1405 B.C. NumeriiDeuteronomy Moise 1405 B.C. DeuteronomulJoshua Ioşua 1404-1390 B.C. Ioşua NaviJudges Samuel 1374-1129 B.C. JudecǎtoriRuth Samuel 1150? B.C. RutI Samuel Samuel 1043-1011 B.C. Regi 1II Samuel Ezra? 1011-1004 B.C. Regi 2I Kings Ieremia? 971-852 B.C. Regi 3I Kings Ieremia? 852-587 B.C. Regi 4I Chronicles Ezra? 450 - 425 B.C. Paralipomena, CroniciII Chronicles Ezra? 450 - 425 B.C. Paralipomena, CroniciEzra Ezra 538-520 B.C. EzdraNehemiah Nehemiah 445 - 425 B.C. NeemiaEsther Mordecai? 465 B.C. EsteraJob Iov? ?? Iov

David 1000? B.C.

PsalmsFiul lui Korah - Psalmii 42, 44-49, 84-85, 87; Asaph

- Psalmii 50, 73-83; Heman - Psalm 88; Ethan -Psalm 89; Hezekiah - Psalmii 120-123, 128-130, 132,

134-136; Solomon - Psalmii 72, 127.

Psalmi

ProverbsSolomon 1-29

Agar 30Lemuel 31

950 - 700 B.C. Solomon

Ecclesiastes Solomon 935 B.C. EccleziastulSong of Solomon Solomon 965 B.C. CântǎriIsaiah Isaia 740 - 680 B.C. IsaiaJeremiah Ieremia1013 627 - 585 B.C. IeremiaLamentations Ieremia 586 B.C. PlângeriEzekiel Iezekiel 593-560 B.C. IezechielDaniel Daniel 605-536 B.C. DanielHosea Hosea 710 B.C. OseaJoel Ioel 835 B.C. Ioel

1013 Tehnic, de scris a fost scrisǎ de cǎtre Baruch, scribul lui Ieremia. Chiar biblia ne spune cǎ regele Jehoiakim

ar fi tǎiat cu penelul cuvintele şi frazele ce nu i-au plǎcut, dar cǎ Ieremia le-ar fi rescris din nou din minte.Apropo, cum de şi-a permis Ioiachim sǎ cenzureze cuvântul Domnului?

251

Amos Amos 755 B.C. AmosObadiah Obadiah 840 or 586 B.C. AvdieJonah Iona 760 B.C. IonaMicah Micah 700 B.C. MiheiaNahum Nahum 663 - 612 B.C. NaumHabakkuk Habakkuk 607 B.C. AvacumZephaniah Zephaniah 625 B.C. SofonieHaggai Haggai 520 B.C. AgheuZechariah Zaharia 520 - 518 B.C. ZahariaMalachi Malachi 450 - 600 B.C. Maleahi

Noul Testament

Carte/Sul Autor Data scrieriiMatei Matei 60'sMarcu Ioan Marcu 50's - 60'sLuca Luca 60Ioan Ioan 80's - 90'sFaptele apostolilor Luca 61Romani Pavel 551 Corintieni Pavel 542 Corintieni Pavel 55Galatieni Pavel 49Efesieni Pavel 60Filipeni Pavel 61Coloseni Pavel 601 Tesalonicieni Pavel 50 - 512 Tesalonicieni Pavel 50 - 511 Timotei Pavel 622 Timotei Pavel 63Tit[us] Pavel 62Filimon Pavel 60Evrei (Pavel, Apollos, Barnabas...?) 60'sIacob Iacov, fratele vitreg al lui Isus 40's sau 50's1 Petru Petru 632 Petru Petru 63 - 64

1 Ioan Ioan 80's - 90's

2 Ioan Ioan 80's - 90's

3 Ioan Ioan 80's - 90's

Iuda Iuda, fratele vitreg al lui Isus 60's sau 70's

Apocalipsa Ioan teologul 80's - 90's

252

Dar sǎ revenim de pe tǎrâmul fanteziei înapoi în lumea realǎ.

În fine, înainte de a trece la datarea cǎrţilor, conform studiilor de limbaj, vocabular, foneticǎ, scris şi perioade istorice zugrǎvite, trebuie menţionat cǎ studiul fizic al manuscriselor în sine nu este foarte relevant, deoarece originalele nu mai existǎ de multǎ vreme. În plus, o operǎ nouǎ poate cuprinde informaţii noi, în vreme ce o operǎ veche nu poate descrie faptele noi, decât dacǎ a fost rescrisǎ sau "copiatǎ" ex post facto. Singurul mod în care poate fi atestatǎ vechimea informaţiei unui manuscris este studiul taxonomic, dar acest lucru depǎşeşte cadrul acestei lucrǎri. Pe scurt, documentele sunt împǎrţite pe familii de documente, la fel ca un arbore genealogic, pe baza limbajului, vocabularului, stilului etc. şi se merge spre rǎdǎcinǎ. Este posibil sǎ nu gǎsim niciodatǎ originalele, dar mǎcar s-a mers cât de jos s-a putut, lucru esenţial pentru acele culte care proclamǎ infailibilitatea bibliei sau cǎ ea este de inspiraţie divinǎ: trebuie sǎ ştim ce anume ne-a comunicat Dumnezeu.

Biblia, contrar pǎrerii multora, nu este nici unitarǎ, nici cronologicǎ şi nici originalǎ. Prima parte, consideratǎ a fi scrisǎ de cǎtre Moise, a fost scrisǎ în realitate de 3 sau 4 autori diferiţi, mult dupǎ timpul lui Moise, puţin anterior captivitǎţii babiloniene (captivitate ce, dealtfel, a şi determinat scrierea Bibliei) şi conţine un amestec de legende şi mituri preluate de la popoarele învecinate, la care a fost alipitǎ o parte din istoria evreilor. De altfel, cronologic, Pentateuchul este mult mai nou decât alte suluri plasate convenţional dupǎ el, cum ar fi Iov, Isaia sau Ieremia. Caracterul sǎu eterogen este recunoscut de cǎtre toţi erudiţii (chiar preoţi fiind), cea mai flagrantǎ contradicţie, mai mulţi Dumnezei în Facerea, unul singur începând din Exodul, fiind rezolvatǎ de cǎtre Sf. Augustin1018 prin includerea Sf. Duh şi a lui Isus în Sfânta Treime (astfel justificând folosirea pluralului).

Odatǎ stabilit când a fost scrisǎ Biblia (iniţial prin 500 îen, rescrisǎ prin 300-350 îen, tradusǎ în koine şi simultan "îmbunǎtǎţitǎ" între 250-100 îen în Alexandria, "reprelucratǎ" dupǎ Consiliul de la Niceea, 325 en, apoi retradusǎ în mai multe limbi), ne confirmǎ ceea ce se ştia de mult - prezentǎrile sunt "ex post factum" (adicǎ faptele petrecute cu mult timp în urmǎ sunt interpretate în momentul scrierii, nu pur şi simplu notate ca într-un jurnal, în momentul producerii lor).

Pentru lumea vesticǎ, scripturile au fost împǎrţite în capitole de Stephen Langton1014, arhiepiscop de Cantenbury. Abia din 1528 existǎ împǎrţirea în versete, opera dominicanului Pater Santes Pagninus1015

pentru Vechiul testament; din 1551 existǎ şi Noul testament împǎrţit în versete, opera tipografului parizian Robert Estienne1016.

1014 Stephen Langton (ca. 1150 – 9.7.1228), arhiepiscop de Canterbury. A avut probleme din cauza zâzaniei

dintre papa Inocenţiu III1051 şi regele Ioan I al Angliei (acela din Robin Hood şi Ivanhoe), pentru cǎ l-a susţinut pe primul (doar îl fǎcuse cardinal). În urma demersurilor lui, Regele Ioan I a fost nevoit sǎ accepte Magna Carta (15.6.1215). Ironia sorţii face ca Ioan I sǎ se împace cu Inocenţiu III iar însuşi Langton sǎ fie retrogradat din funcţie şi exilat. Aranjamentul sǎu pe capitole a rǎmas în vigoare şi azi, deşi de asta s-a ocupat şi cardinalul Hugo de Sancto Caro (între 1244 şi 1248).

1015 Santes Pagninus (numit şi Pagnini sau Pagnino, 18.10.1470 - 24.8.1536). Discipol al lui Girolamo Savonarola. Traducerea bibliei (1523-1526), cu care ocazie a procedat şi la împǎrţirea pe versete, a fost sprijinitǎ şi de cǎtre papa Leo X. Biblia sa este consideratǎ de o calitate mai bunǎ decât Vulgata561, deşi Pagninus n-a avut intenţia de a o înlocui.

1016 Robert I Estienne (1503 – 7.9.1559), tipograf medieval din Paris. Primul care a împǎrţit biblia în versete numerotate. Corecţiile fǎcute Noului testament în 1523 i-au atras adversitatea bisericii. Argumentul oficial fiind desigur cǎ biserica interzicea tipǎrirea bibliei şi distribuirea ei liberǎ cǎtre poporul de rând, pentru cǎ ar fi putut fi interpretatǎ greşit. Deşi intrat sub protecţia regalǎ (ca tipograf al curţii), nu a putut scǎpa de furia bisericii decât emigrând la Geneva, în Elveţia (1550). A editat numeroase opere ale antichitǎţii. Bibliile editate de el (biblia evreiascǎ 1539–1544, 13 pǎrţi, 4 volume şi 1544–1546, 17 pǎrţi; Noul testament 1546, 1549, 1550 (Editio regia) şi 1551 (traducerea latinǎ a lui Erasmus + Vulgata561); Vulgata 1528, 1532, 1540 şi 1546 (noua traducere a Vulgatei a stârnit vii proteste clericale); biblia francezǎ 1553) sunt extrem de rare.

253

Trebuie spus cǎ împǎrţirea pe versete a ajutat enorm în identificarea modificǎrilor aduse bibliei în decursul timpului, din neatenţie sau intenţionat.

Deoarece, încǎ din timpurile cele mai vechi, circulau mai multe versiuni ale scripturii, Sf. Athanasius1017, episcop de Alexandria, le-a adunat pe toate cele care le considera el ca fǎcând parte din Noul testament, în anul 367. Lista celor 27 de cǎrţi a fost confirmatǎ de consiliile din Hippo (393), Cartagina (397) - ambele în nordul Africii, unde Sf. Augustin1018 era foarte influent -, de papa

Biblia din 1551 (editatǎ la Geneva) conţine prima împǎrţire pe versete. Biblia latinǎ (1556), ce conţine traducerea Vechiului testament de cǎtre Santes Pagninus1015 şi cea a Noului de Theodore Beza840. Sursa primordialǎ a fost biblia lui Erasmus.O glumǎ de salon comenta afirmaţia fiului sǎu, conform cǎruia Estienne ar fi lucrat la biblie chiar şi cǎlare nu numai la birou, spunând cǎ de aceea unele versete aratǎ ciudat (rupte în douǎ într-un mod ilogic) pentru cǎ la fiecare poticnealǎ a calului pana care scria versetul sǎrea şi începea un rând nou.

1017 Athanasius din Alexandria (ca.293 – 2.5.373), episcop creştin şi patriarh de Alexandria. Devenit între timp sfânt. Aparent a asistat la martiriul unora dintre profesorii sǎi de la şcoalǎ (303 en - din ordinul lui Maximian). A avut o contribuţie decisivǎ contra ereticului Arie1091 (care trǎia în acelaşi oraş). Athanasius a scris clar cǎ Isus a fost atât om cât şi zeu, pentru cǎ Arie (Arius) susţinea cǎ ar fi existat un timp biblic când Isus n-ar fi existat (tot Vechiul testament, de exemplu). Athanasius a identificat şi selecţionat 27 de lucrǎri ce urmau sǎ facǎ parte din Noul testament (aceleaşi pe care le avem şi azi), convingându-l pe papa Damasius, episcop de Roma, ca în 382, sǎ le facǎ canonice. Athanasius nu s-a sfiit sǎ facǎ uz de forţǎ pentru a-şi impune voinţa, el reuşind sǎ-şi creeze o "armatǎ" de golani cu care ameninţa, de câte ori era necesar, oraşul Alexandria. Deoarece excomunicarea nu dǎdea întotdeauna rezultatele sperate, metodele sale de "convingere" includeau bǎtaia, intimidarea, rǎpirea şi chiar închisoarea. Astfel de metode i-au atras oprobiul public şi a fost deseori acuzat de sperjur, solicitare şi uz de mitǎ, sacrilegiu, şantaj, trǎdare şi chiar crimǎ. A fost dat jos şi repus de cel puţin 6 ori pe scaunul episcopal, de unde şi expresia "Athanasius contra mundum" (Atanasie contra lumii). Ca scuzǎ, folosea un argument simplu: astfel salva el pe toţi creştinii de focul iadului. Vezi, pentru comparaţie istoria Hypatiei în nota 991.

1018 Aurelius Augustinus, Augustin din Hippo (13.11.354 – 28.8.430), pǎrinte al bisericii primare. Nǎscut în Algeria de azi, mama sa, deşi berberǎ, a fost o credincioasǎ extrem de pioasǎ (numitǎ ulterior Santa Monica), tatǎl sǎu fiind însǎ un pǎgân. Deşi mama sa a încercat sǎ-l converteascǎ, cel care a reuşit asta a fost episcopul de Milano, Ambrose (profesorul împǎratului Graţian), fapt produs în vara anului 386, când dupǎ o crizǎ profundǎ de identitate, Augustin a renunţat la catedra de oratorie din Milano, la concubinǎ şi nevastǎ, şi a apucat calea monahalǎ. Romani 13:13 şi Viaţa Sf. Anton din deşert au fost douǎ fragmente literare care l-au scos din criza menţionatǎ. Tot pe atunci a scris faimoasele sale Confesiuni. Reîntors în Africa, a fost hirotonisit preot în 391 şi a început a predica (sunt pǎstrate mai bine de 350 de predici care-i sunt atribuite), ulterior devenind episcop în acelaşi oraş. A murit în timpul asediului oraşului Hippo de cǎtre vandali, spunându-se cǎ a încurajat apǎrǎtorii şi cetǎţenii sǎ reziste asediului, aici e aici, pentru cǎ vandalii nu erau creştini ci ariani, adicǎ eretici. Ce-ar fi predicat oare Augustin dacǎ atacatorii erau catolici, cum s-a întâmplat la Bizanţ în timpul cruciadei IV?A fost influenţat de stoicism, platonism şi neoplatonism, dar a rǎmas credincios. Pǎrerile sale despre pǎcatul originar (descrise în Contra pelagienilor) se crede cǎ au contribuit, printre altele, la scindarea est-vest. A inspirat deopotrivǎ catolici şi ortodocşi, protestanţi şi atei, filozofi şi teozofi.Augustin a avut o viziune liberalǎ asupra bibliei, argumentând cǎ ea contrazice atât ştiinţa cât, mai ales, interpretarea noastrǎ a ceea ce zice/face/gândeşte Dumnezeu (în special Geneza era "acuzatǎ"). Aceastǎ interpretare literalǎ a bibliei chiar era consideratǎ o erezie în acele vremuri (pǎrere susţinutǎ, printre alţii de Origen827 şi Jerome). A fost de pǎrere cǎ istoria nu avea atâţia ani câţi considerau unii filozofi antici, "nici mǎcar 6000 de ani" (Oraşul lui Dumnezeu, vol. 12, anul 419 en). A fost un adept al botezului infantil, care trebuia efectuat cât mai repede pentru a scǎpa de pǎcatul originar. Cǎ veni vorba despre acest pǎcat, este de reţinut cǎ nu actul în sine ci plǎcerea produsǎ era "pǎcǎtoasǎ", o concluzie probabil trasǎ în urma experienţelor personale "în domeniu".Cât despre evrei, Augustin a considerat cǎ ei au fost totuşi poporul ales, dar cǎ şi-au fǎcut de cap contra lui Dumnezeu, aşadar prigoana romanǎ era o împlinire a unor profeţii biblice, fiind chiar un avocat al prigoanei lor, tocmai în scopul adeveririi acesteia. Cei care vor scǎpa însǎ vor trebui convertiţi.Este şi autorul ideii de Sfântǎ Treime.

254

Inocenţiu1019 (405) şi declarate definitiv canonice la consiliul de la Trent (1546), împreunǎ cu alte 46 de cǎrţi ce alcǎtuiesc Vechiul testament. Ca rǎspuns poate, evreii au compilat şi ei Vechiul testament, într-o formǎ uşor diferitǎ, care a fost acceptatǎ definitiv în urma consiliului de la Jamnia din anul 90.

O listǎ cu lucrǎrile incluse, respectiv eliminate, din canon urmeazǎ (acceptate, neacceptate dar existente, neacceptate şi dispǎrute):

Evanghelii Faptele sfinţilor EpistoleAndrei Andrei BarnabasApelles Apostoli (de Leucius) Christ (to Peter & Paul)Cei 12 apostoli Apostoli (de Lentitus) Christ (produced by the Manichees)Barnabas Apostoli (de Leontius) Clement cǎtre Corinteni (1)Bartolomeu Apostoli (de Leuthon) Clement cǎtre Corinteni (2)Basilides Apostoli (de Luca) EvreiNaşterea Mariei Apostoli (versiunea ebionitǎ) Irod şi PilatCerinthus Apostoli (versiunea manicheilor) Igantius cǎtre EfeseniCǎtre egipteni Apostoli (versiunea lui Seleucus) Igantius to the MagnesiansCǎtre ebioniţi Ioan Igantius to the TralliansEncratites Pavel Igantius cǎtree RomaniEve Pavel şi Thecla Igantius to the PhiladelphiansCǎtre evrei Petru Igantius to the SmyrnaeansHesychius Filip Igantius cǎtre PolycarpCopilǎria lui Isus Pilat IacovInfancy (by Thomas) Toma Jesus and AbgarusIoan Ioan (1)Iuda Ioan (2)Iuda Iscarioteanul Cǎrţi Ioan (3)Petru Andrei JudeLuca Christ Pavel cǎtre LaodicieniMarcion The Helkesaites Pavel şi Seneca1020

Marcu Hermas (Viziunile 1) Roman1Matei Hermas (Poruncile 2) Corinteni (1)Matthias Hermas (Asemǎnǎrile 3) Corinteni (2)Mernthus Iacov GalaţieniNazarenes Ioan Efeseni

1019 Papa Innocent I (401 – 12.3.417) a avut doi taţi: dupǎ Liber Pontificalis, el a fost fiul lui Innocent din Albano,

dar dupǎ Ieremia (Jerome), contemporan cu acesta, tatǎl sǎu a fost papa Anastasius I (399–401), fiind nǎscut, aparent, înainte ca Anastasius I sǎ devinǎ papǎ. În timpul lui (408) s-a produs nǎvǎlirea lui Alaric I şi al vizigoţilor sǎi (Zosimus, succesorul lui, ne spune cǎ ar fi fost permisǎ ruga cǎtre zeii pǎgâni, poate cǎ ajutorul divin combinat va scoate Roma din foametea produsǎ de asediu), în care s-a produs celebra frazǎ. "Vae victis!". S-a implicat în lupta pentru puterea bisericeascǎ, bǎgându-se, ca arbitru, în toate conflictele (gen Ioan Gurǎ de aur1098 vs. Theophilus din Alexandria)

1020 Un fals, acum celebru.

255

Nicodim Lentitius FilipenisPerfection Matei ColoseniPetru Matthias Paul to the Thessalonians (1)Filip Pavel Paul to the Thessalonians (2)The Protevangelion Toma Timotei (1)Sythianus Timotei (2)Titan TitusThaddaeus Altele FilemonToma Crezul apostolilor Petru (1)Truth Didachia857 Petru (2)Valentin Doctrina lui Petru Polycarp cǎtre Filipeni

The Judgement of Peter Themison (montanistul)REVELATION1021 The Preaching of Paul (and Peter)Cerinthus The Preaching of PeterIoan The Traditions of MatthiasPavelPetruFilipŞtefanToma

Se vede câte lucrǎri au fost eliminate din Biblie pentru ca doctrina paulinicǎ sǎ poatǎ fie victorioasǎ.

Cǎrţile Noului testament însǎ au circulat în epocǎ suficient de liber, orice doritor putând avea acces la ele (condiţie sine equa non a unei religii în ascensiune), din pǎcate învǎţǎtura lor ajungea numai pe cale oralǎ (predicatori) la masele de condiţie umilǎ, iliterate, care aflau numai ce doreau preoţii sǎ predice.De altfel, obţinerea unei biblii (mai ales în limba vulgului) devenise dupǎ un timp interzisǎ, pentru cǎ permitea neofitului sǎ vadǎ cǎ aceasta era "defectǎ" prin anumite pǎrţi şi determinându-l sǎ-şi punǎ şi alte întrebǎri, unele chiar incomode.

De aceea, creştinismul a fost considerat o religie bazatǎ pe scripturǎ şi nu una bazatǎ pe experienţǎ, chiar dacǎ masa de creştini era complet iliteratǎ.

* * *

Dar iatǎ, foarte pe scurt, istoria bibliei, aşa cum o avem noi pe masǎ (lǎsând la o parte diferitele traduceri bazate când pe un manuscris când pe altul).

Vechiul testament n-a existat înainte de robia babilonianǎ. Existau ceva înscrisuri, dar cu rol de arhivǎ (ştim cǎ, deşi au un alfabet unicat, derivat din cel fenician, evreii n-avuseserǎ niciodatǎ vreun patos deosebit pentru scris - aparent nici pentru zei, vezi cǎrţile lui Moise de la exod încolo, cel puţin înainte ca caeastǎ activitate sǎ fie concertatǎ în direcţia amintitǎ), dar care nu erau divine. Robi pentru prima

1021 Apocalipsa, în limba românǎ.

256

datǎ, preoţii, care dominaserǎ cândva clanurile/triburile (numite neamuri în biblie), au vǎzut cǎ nu au nici o putere, cǎ depind de voinţa poporului, pe care de atâtea ori l-au dispreţuit şi manipulat, chiar dacǎ aveau ceva drepturi sub Nabucodonosor323.

Şi în acel an de graţie, 497 îen, conducǎtorii religioşi au luat o decizie istoricǎ, ce va marca destinul multor popoare: şi anume, de a scrie o carte religioasǎ, care va regla toate problemele şi situaţiile existente şi/sau predictibile, şi care sǎ fie atribuitǎ lui Dumnezeu, iar preoţii sǎ fie reprezentanţii lui pe Pǎmânt, desigur, cu atribuţii manageriale. Astfel, au fost inventate diverse poveşti despre glorioasele lor fapte (cartea lui Ioşua), precum şi un episod similar, robia în Egipt. Legenda regelui Sargon1022 al Akkadiei (aceea cu coşuleţul plutind pe râu), amintirea cǎruia dǎinuia încǎ în Babilonul acelor timpuri, a generat istoria navigaţiei lui Moise. Legile lui Moise1023, date în timpul "rǎtǎcirii" absurde prin deşert (cititorul perspicace a descoperit şi aici numǎrul magic 40), pot fi regǎsite şi în codul lui Hamurabi118, încǎ în vigoare în perioada robiei babiloniene.

Cum cartea era cam subţire şi nici nu avea cosmogonie, au fost imediat copiate de prin templele babiloniene şi de prin biblioteci diverse fragmente - astfel rezultând Geneza. Au fost imediat adǎugaţi profeţii apocaliptici (numiţi profeţii importanţi - clar de ce), alde Isaia, Ieremia, Iezechia - care ameninţau orice dezertare din tabǎra domnului cu pedepse groaznice (parcǎ seamǎnǎ un pic cu ultimul capitol, nu), de regulǎ abǎtute asupra celor nevinovaţi (m-am întrebat multǎ vreme de ce, n-am reuşit decât sǎ-mi imaginez cǎ pedepsele erau mult mai impresionante atunci când mânia "dreaptǎ" a Domnului se abǎtea asupra a 20000 sau 100000 de oameni deodatǎ, de regulǎ nevinovaţi, decât asupra unuia singur, vinovatul). Pe mǎsurǎ ce puterea lor creştea, au fost adǎugate noi cǎrţi, de regulǎ în acelaşi ton, care fie redau fapte care nu s-au petrecut (Estera), fie le redau ca fiind într-o altǎ epocǎ decât cea în care s-au petrecut cu adevǎrat (Daniel).

Noul testament nu s-a deosebit prea mult de cel vechi. Poate doar la început, când, scârbit poate de atitudinea cercurilor preoţeşti care se "dǎduserǎ cu duşmanul" (ca de fiecare datǎ în istorie), Isus a încercat sǎ revoluţioneze credinţa. A pretins, aproape sigur şi coroana regatului iudeu (care avea de secole capitala la Ierusalim) şi a "trucat" un pic, încercând sǎ parǎ, prin copierea profeţiilor, un Mesia adevǎrat - pentru a atrage dupǎ el toţi evreii, inclusiv "haiducii" (zeloţii). Planul a dat greş (existǎ şi teoria cǎ Isus şi-ar fi înscenat pânǎ şi crucificarea, nu numai învierea, probabil pentru a fi sigur cǎ "învie" la loc, dar în afara argumentelor logice nu prea sunt altele - cine crede cǎ se poate muri în 3 ore de stat pe cruce se înşealǎ teribil, pentru asta trebuie cel puţin 3 zile) şi astfel adepţii sǎi s-au risipit care-ncotro, mai ales ca urmare a represaliilor cercurilor preoţeşti.

Apoi, cineva a avut o idee genialǎ (la fel de bunǎ ca cea veche deja de 500 de ani): ce-ar fi sǎ ne folosim, noi, conducǎtorii evreilor, de noua religie, pentru a atrage aderenţi, urmând ca aceştia sǎ rǎstoarne jugul imperiului roman (duşmanul de atunci), ulterior folosibili ca masǎ de manevrǎ (aşa cum au fǎcut-o de atâtea ori - strategia de infiltrare în cercul intim al conducǎtorilor, prin diverse metode, este parte integrantǎ din mişcarea sionistǎ de la crearea ei).

Şi uite-aşa ne-am trezit cu un Saul, chipurile convertit pe drumul Damascului la creştinism, care s-a apucat el sǎ croiascǎ o religie pe placul şefilor sǎi: una universalǎ (renunţarea la obligativitatea de a fi evreu, renunţarea la circumcizie), una de obedienţǎ faţǎ de nenorociri (aşa a vrut Domnul, Domnul a dat, Domnul a luat), o clasǎ ascultǎtoare faţǎ de stǎpâni (sǎ-i dǎm cezarului ce-i al cezarului), în general

1022 Sargon cel Mare (Šarukinu, 2334 - 2279 îen). Este primul rege ce a încercat sǎ cucereascǎ tot ce mişcǎ,

fiind luat de model de Alexandru Macedon24. A fost atât de celebru încât s-au iscat o serie de legende şi este greu de separat adevǎrul de minciunǎ.

1023 Nu Decalogul, ci legile gǎsite prin Deuteronom.

257

o masǎ de oameni fǎrǎ dorinţe (care erau considerate pǎcate) dar care pǎcǎtuia necontenit (pentru a putea fi strunitǎ). Pavel s-a apucat de treabǎ: s-a autointitulat apostol şi a început a scrie în sus şi-n jos diverse depeşe în care-şi expunea ideiile sale (cu titlu de dogmǎ), respingându-le pe cele eretice (sǎ nu uitǎm cǎ şi Iacov, fratele Domnului, a fost eretic în viziunea lui Pavel) şi atrǎgându-l de partea sa pe Petru, un zelot habotnic, pentru care lumea nu mai avea nici un sens dupǎ moartea lui Isus şi putea înghiţi orice gogoriţǎ (Petru se aştepta ca lumea sǎ disparǎ imediat dupǎ Isus, în mintea lui simplǎ asta însemna faptul cǎ Isus este şi începutul dar şi sfârşitul).

Astfel, un prigonitor de creştini (Saul a contribuit la asasinarea lui Ştefan986) şi un trǎdǎtor (de trei ori s-a lepǎdat Petru de Isus în noaptea cea fatalǎ1024) au pus bazele unui sistem teologic care a dǎinuit pânǎ azi, prin forţǎ, abuz, spǎlare de creiere şi intimidare.

Ar mai putea fi contraexemplul cu şcoala obligatorie de stat: pǎi nici şcoala laicǎ nu aduce foloase statului şi uite cǎ toţi copii sunt forţaţi s-o urmeze. Aşa fac şi predicatorii, doar cǎ ei ne prezintǎ faţeta umanǎ şi nu cea ştiinţificǎ.

Lucrurile nu stau chiar aşa de simplu. Statul profitǎ din şcolarizarea cetǎţenilor şi anume prin îndoctrinarea de mic cu informaţii care "prind rǎdǎcini" (fenomen numit simplu socializare). Exemplu de astfel de informaţii: obedienţa faţǎ de instituţiile statului (de exemplu, foarte subtil este inoculatǎ ideea de responsabilitate, încât omul ştie/simte când greşeşte şi va acţiona inconştient încât sǎ fie prins), introducerea de informaţii care determinǎ copilul sǎ gândeascǎ dupǎ un anumit tipic (noţiunile de ştiinţǎ au rolul de a evita cǎderea viitorilor cetǎţeni în plasa diverşilor şmecheri; la fel noţiunile de anatomie şi fiziologie, dacǎ sunt bine aplicate, fac nenecesare "tainele sfinte" aflate de tineri, uneori cu zeci de ani înaintea "predǎrii" lor la bisericǎ, altele contribuie la evitarea cǎderii copiilor în capcana beţiei, fumatului, drogurilor - din motive legate de costurile sociale şi/sau ale asistenţei medicale). De aceea am observat foarte clar atacul concertat asupra învǎţǎmântului românesc, recunoscut ca foarte bun, deopotrivǎ din interior (salarii de mizerie pentru cadre şi personal auxiliar) cât şi din exterior (gen "alinierea" programelor la cerinţele EU), atac având drept scop protejarea forţei de muncǎ vest-europene faţǎ de "policalificaţii" de pe la noi, atac care bucurǎ şi sectele aflate în plinǎ ascensiune numericǎ. Nu este de mirare cǎ învǎţǎmântul de stat a apǎrut prima datǎ în Franţa, într-o perioadǎ în care aceasta încerca sǎ scape de povara catolicismului, şi roadele s-au vǎzut peste ani şi ani. Dar acesta este un subiect separat1025.

Mai trebuie doar spus cǎ nici un sul sau carte nu este scris de cǎtre cel cǎruia îi este atribuit (eventual unde este el eroul principal), în cel mai bun caz, paternitatea este disputatǎ.

1024 Interesantǎ pǎrerea lui Luca în Luca 12:9.1025 Autorul se foloseşte subtil de nişte fapte care sunt extrem de uşor de trecut cu vederea de majoritatea

oamenilor. Astfel, dreptul la opinie religioasǎ, un lucru oarecum normal în fostul imperiu roman de pânǎ la Constantin843, a fost recâştigat abia în perioada 1798-1918, deşi şi azi mai trebuie sǎ luptǎm pentru el. Autorul ne prezintǎ oarecum interesant acest drept, ameninţându-ne cu focul iadului dacǎ cumva încercǎm sǎ ne folosim de el altfel decât revenind la învǎţǎtura bibliei.Apoi, un lucru absolut comun şi banal, cititul şi scrisul, pe care-l avem prima datǎ de la Gutenberg şi apoi de la Napoléon128, ne face sǎ uitǎm cǎ biserica s-a opus din rǎsputeri sǎ ne confere acest dar, aşa cum s-a opus sǎ fim civilizaţi şi din punct de vedere material.

258

IX. MǍRTURIA UNOR OAMENI MARI

Aici s-a cam spus totul în notele de subsol. Trebuie remarcat însǎ, cǎ toţi cei "intervievaţi" trǎiserǎ într-o perioadǎ934 în care altǎ religie în afarǎ de cea creştinǎ (sǎ includem aici toate sectele şi schismele derivate) nu era cunoscutǎ pe deplin şi nici acceptatǎ, deci nu aveau element de comparaţie. Rǎzboaiele napoleoniene au pus capǎt dominaţiei laice a Vaticanului asupra ţǎrilor şi popoarelor, în vreme ce revoluţia de la 1848 şi primul rǎboi mondial au pus capǎt dominaţiei regilor, împǎraţilor şi imperiilor care acţionau la comanda papalǎ (imperiul habsburgic, regatul bavarez, regatul Spaniei - surprinzǎtor, puzderia de regate şi ducate italiene au fost o pavǎzǎ contra Vaticanului, fapt ce a permis Renaşterea).Acest secol a permis deci o deschidere amplǎ spre ştiinţǎ, materie atât de oropsitǎ de prigoana religioasǎ.

Cine citeşte cu atenţie notele de subsol sau cautǎ informaţia la sursǎ, vede cǎ multe "conversii" sunt gargarǎ propovǎduitoare, fǎrǎ suport real. Mulţi oameni de ştiinţǎ etichetaţi ca marele, cunoscutul, faimosul sunt în realitate nişte anonimi, descoperiţi cine ştie cum de arhive prǎfuite sau pǎstraţi cu grijǎ de foiţele de propagandǎ din timpul secolelor trecute (secolul al XIX a fost nu secolul luminii, ci cel al predicatorilor - onoare ce trebuie probabil împǎrţitǎ cu secolul vitezei, cel de-al XX-lea). O carte interesantǎ, cuprinzând o listǎ lungǎ lungǎ de persoane vehiculate în mass-media evanghelizatoare ca reconvertite pe patul morţii, redactatǎ de G.W. Foote1012 şi A.D. McLaren şi numitǎ Infidel Deathbeds, este disponibilǎ şi pe internet celor interesaţi la urmǎtorul link: http://www.infidels.org/library/historical/george_foote/infidel_deathbeds.html.

Cititorul atent a realizat imediat cǎ anumiţi oameni nu au fost listaţi deloc, cǎ doar trei laureaţi aiPremiului Nobel sunt menţionaţi (W. Wilson920 - pace, R.M. de Gard952 - literaturǎ şi P.A.M. Dirac795

- fizicǎ) şi doar doi oameni de ştiinţǎ importanţi1026 din secolul XX sunt citaţi (W. von Braun582 şi P.A.M. Dirac). Cel mai celebru om se ştiinţǎ al secolului XX, Albert Einstein1027, nu este menţionat

1026 Sunt în total 40 de oameni mari citaţi la acest capitol, dintre care doar 11 apucaserǎ 1900 şi numai

Albright227 mai trǎia încǎ în 1966, anul scrierii acestei lucrǎri.1027 Albert Einstein (14.3.1879 – 18.4.1955), fizician german, considerat de cǎtre revista Time (1999) ca fiind

Omul secolului. A primit Premiul Nobel pentru fizicǎ în 1921, dar este cel mai cunoscut pentru teoria relativitǎţii în care a unificat mecanica cu electromagnetismul şi cu gravitaţia.Ca lucrǎri putrem cita Why war? (1933, coautor cu Freud), Despre sionism (1930), Lumea aşa cum o vǎd eu(Mein Weltbild,1934) şi articolul din Nature (1940) numit Science and Religion.Deşi evrei de origine, a urmat o şcoalǎ catolicǎ. În 1896 şi-a terminat studiile şi a renunţat la cetǎţenia germanǎ pentru a nu face serviciul militar obligatoriu. Din 21.2.1901 are cetǎţenia elveţianǎ.A fost profesor asociat la Universitatea din Zurich (1911), apoi profesor plin la Praga, întorcându-se apoi în 1912 la ETH, ca profesor plin. Acolo a elaborat celebra teorie a relativitǎţii (1915). Dupǎ primirea ca membru în Preußische Akademie der Wissenschaften, Einstein a fost "obligat" sǎ rǎmânǎ ca profesor laUniversitatea din Berlin (titlu onorific, fiind exonerat de obligaţia de a ţine cursuri), apoi şi ca director (1914-1923) al Institutului de fizicǎ Kaiser Wilhelm. Deoarece tocmai atunci se desfǎşura primul rǎzboi mondial, lucrǎrile lui erau accesibile doar Puterilor centrale.Dupǎ rǎzboi, teoria lui Einstein, cea care spunea cǎ şi lumina poate fi deviatǎ gravitaţional, a fost probatǎ în decursul mai multor eclipse, doi laureaţi Nobel, Max Born şi P.A.M. Dirac795, susţinând separat cǎ teoria relativitǎţii este cea mai importantǎ descoperire a tuturor timpurilor. Acest lucru l-a propulsat pe Einstein spre faima mondialǎ.Sǎ revenim la pǎrerile sale religioase, acestea fiind de fapt subiectul aşteptat. Prima datǎ, Einstein a lansat o astfel de dezbatere, criticând aspectul pur statistic al teoriei lui Bohr, scriindu-i lui Max Born în 1926: "I, at any rate, am convinced that He does not throw dice.", frazǎ devenitǎ celebrǎ între timp chiar dacǎ citatǎ incorect -ciudat însǎ, n-a fost citatǎ de nici un apǎrǎtor al religiei, ştiu ei de ce. Bohr i-ar fi replicat: "Stop telling God what to do.". Un schimb de pǎreri între doi oameni care-l pricepeau, la fel ca înaintaşii lor Diderot898 şi Voltare916, pe Dumnezeu ca pe un "dirijor cosmic" şi nu ca pe un Dumnezeu dupǎ modelul cǎruia au fost creaţi oamenii. Acest lucru a fost evident tuturor când Einstein a scris: "I believe in Spinoza's God, who reveals

259

deloc. Fǎrǎ nici un fel de jenǎ, zeci de asociaţii religioase din ambele tabere (creştinǎ, iudaicǎ) i-au scris deseori, într-un mod deseori frizând mojicia, acuzându-l şi de ateism şi de antisemitism şi de comunism şi de trǎdare, mǎ rog, tot tacâmul aferent unor astfel de ocazii. Einstein a fost religios, în sensul în care sunt toţi fizicienii, matematicienii şi astronomii, adicǎ Dumnezeu este identificat cu Natura şi nu cu un fel de fiinţǎ/persoanǎ/duh, dupǎ care a fost creat omul; dacǎ vreţi un zeu natural, nu unul supranatural.

În schimb am gǎsit într-o altǎ carte asemǎnǎtoare (Manualul biblic - H.H. Halley) un citat extrem de interesant din H. Greeley1028: "It is impossible to enslave mentally or socially a Bible reading people. The principles of the Bible are the groundwork of human freedom." (Este imposibil de a domina mental sau social oamenii care citesc Biblia. Principiile Bibliei sunt fundamentul libertǎţii umane). Greeley a fost contra sclaviei, deci direct interesat sǎ afirme acest lucru folosindu-se de astfel de pârghii, mai ales într-oAmericǎ profund religioasǎ, unde populaţia încǎ mai crede în acest mit, numit libertate. Rog încǎ o datǎ pe acei care cred acest lucru, sǎ urmeze sfatul autorului de la începutul capitolului I. NECESITATEA UNUI ASTFEL DE STUDIU (pagina 5), şi sǎ-şi dovedeascǎ mǎcar sieşi cum a ajutat biblia şi/sau biserica la obţinerea libertǎţii românului sau a negrului de pe plantaţia sudistǎ sau a sudamericanului.

Himself in the lawful harmony of the world, not in a God Who concerns Himself with the fate and the doings of mankind." cǎtre rabinul Herbert S. Goldstein în 1929. Acest lucru evident nu afecteazǎ cu nimic faptul cǎ Einstein a fost o persoanǎ profund religioasǎ, ci numai indicǎ modul cum percepea el religia, ca unul dintre cei care au ajuns cel mai aproape de înţelegerea naturii. De altfel în articolul din Nature (1940) spunea "a person who is religiously enlightened appears to me to be one who has, to the best of his ability, liberated himself from the fetters of his selfish desires and is preoccupied with thoughts, feelings and aspirations to which he clings because of their super-personal value ... regardless of whether any attempt is made to unite this content with a Divine Being, for otherwise it would not be possible to count Buddha and Spinoza as religious personalities. Accordingly a religious person is devout in the sense that he has no doubt of the significance of those super-personal objects and goals which neither require nor are capable of rational foundation...In this sense religion is the age-old endeavour of mankind to become clearly and completely conscious of these values and goals, and constantly to strengthen their effects." A fost de pǎrere cǎ ştiinţa şi religia au devenit duşmane numai şi numai din "have all sprung from fatal errors.", accentuând cǎ "science without religion is lame, religion without science is blind ...a legitimate conflict between science and religion cannot exist.", chiar dacǎ "neither the rule of human nor Divine Will exists as an independent cause of natural events. To be sure, the doctrine of a personal God interfering with natural events could never be refuted...by science, for [it] can always take refuge in those domains in which scientific knowledge has not yet been able to set foot." (toate citate din Nature,1940, p. 605-607).Einstein s-a implicat şi în politicǎ, mai ales dupǎ ce a primit cetǎţenia americanǎ în 1940 (locuia acolo încǎ din 12.1932). Printre altele, a denunţat nazismul încǎ de timpuriu, a încercat sǎ potoleascǎ agitaţia provocatǎ de crearea Israelului şi a fost un comunist oarecum marcant (FBI are un dosar de ca. 1500 de pagini despre el), fiind chiar preşedintele Ligii antiimperiale. Plecarea sa datoratǎ ascensiunii naziste a generat şi arderea lucrǎrilor sale, printre altele, în marele foc public din 10.5.1933.A fost implicat în Proiectul Manhattan (bomba atomicǎ), iniţiindu-l practic prin scrisoarea, celebrǎ acum, Einstein-Szilárd din 1939 destinatǎ preşedintelui Franklin Delano Roosevelt (acesta a numit o comisie prezidatǎ de Enrico Fermi sǎ facǎ experimente nucleare, totul culminând cu Hiroshima şi Nagasaki). Împreunǎ cu Albert Schweitzer şi Bertrand Russell, Einstein a fǎcut presiuni pentru încetarea dezvoltǎrii de noi bombe de tip nuclear şi oprirea celor existente.Ca sionist, Einstein a încercat moderarea politicii agresive, fiind prieten, printre alţii, şi cu Chaim Weizmann (primul preşedinte al Israelului) şi cu Avraham Menachem Mendel Ussishkin, pe care l-a fǎcut responsabil de masacrul de la Deir Yassin. A acceptat sǎ facǎ parte din colegiul director al primei universitǎţi din Ierusalim, împreunǎ cu Sigmund Freud (psiholog), Martin Buber (filozof) şi Chaim Weizmann (chimist, preşedinte). Atât de iubit a fost în Israel, încât a primit oferta generoasǎ de a fi al doilea preşedinte israelian, ofertǎ declinatǎ.Creierul lui Einstein a fost pǎstrat (restul fiind incinerat) de cǎtre Thomas Stoltz Harvey pentru a fi cercetat în scopul aflǎrii motivului pentru care Einstein a fost atât de inteligent.Un ultim aspect, celebra pozǎ în care scoate limba a fost fǎcutǎ în 1951 de cǎtre fotograful Arthur Sasse, cu ocazia comemorǎrii a 72 de primǎveri, când l-a rugat sǎ zâmbeascǎ.

1028 Horace Greeley, citat greşit ca Greely în multe publicaţii de propagandǎ evanghelicǎ, (3.2.1811 -29.11.1872). Jurnalist celebru, a lansat, printre altele, The New York Tribune (10.4.1841). A fost contra sclavagismului şi a rǎzboiului mexican. A candidat şi la prezidenţiale (1872) contra lui U.S. Grant.

260

261

X. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBA INTERIOARǍ

Practic nişte aplicaţii practice de psihologie. Cititorul isteţ pricepe de ce predicatorii care au avut o viaţǎ pǎcǎtoasǎ în tinereţe (absolut TOŢI cei celebri) au putut deveni atât de celebri, tocmai pentru cǎ viaţa în pǎcat le-a furnizat o bunǎ cunoaştere a omului. Vorba ceea: Întreabǎ curvele (pardon) şi nu psihologii, dacǎ vrei sǎ afli cum este în realitate un bǎrbat, conţine o înţelepciune popularǎ foarte valoroasǎ. Bǎieţii aceştia şmecheri au aflat din mijlocul societǎţii depravate în care s-au învârtit cum funcţioneazǎ masa colectivǎ de persoane, au învǎţat sǎ trişeze, sǎ excrocheze, sǎ mintǎ convingǎtor, mǎ rog tot tacâmul, lucruri extrem de utile atunci când vrei sǎ aduni aderenţi sau, mai ales, conţinutul portofelelor lor. Mulţi dintre aceştia au fost acuzaţi şi dovediţi de evaziune fiscalǎ. O carte de trei ori mai groasǎ decât acest material se poate scrie numai despre victimele acestor secte şi predicatori.

262

XI. MǍRTURIA PERSONALǍ - PROBE EXTERIOARE

Încǎ o datǎ avem parte de psihologie aplicatǎ. Acestea ţin la cucernicul comun, neşcolit, dar sunt imediat demontate de cǎtre un psiholog. Am citit undeva cǎ în SUA, prin anii 1930, un consiliu episcopal din Chicago a dat o circularǎ preoţimii din subordine sǎ predice ca şi cum ascultǎtorii ar avea 15 ani. N-ar fi nimic rǎu în asta, mulţi profesori chiar ar trebui sǎ facǎ acest lucru, pentru a fi înţeleşi de orice elev, dar altul era motivul invocat, şi anume acela cǎ ascultǎtorii lor, indiferent de vârstǎ, sex, profesie, aveau mintea unui copil de 15 ani. Ceea ce spune multe!

Nu vreau sǎ dezvolt inutil subiectul acesta, dar vreau totuşi sǎ menţionez cǎ însǎşi Noul testament a fost scris (şi readaptat) pentru "mintea de 15 ani", poate şi pentru faptul cǎ numai aceştia mai cred în zâne, vrǎjitoare şi, desigur, poveşti despre înviere şi vindecarea incurabililor. Cǎ evanghelia dupǎ Luca nu este altceva decât un fel de piesǎ de teatru, nu mai am nevoie s-o dovedesc, o dovedeşte mulţimea scenelor de crǎciun şi paşti, scene ce nu au nevoie de nici o adaptare regizoralǎ, singura problemǎ pentru punerea în scenǎ fiind doar recuzita.

În afarǎ de notele de subsol, altceva nu am de adǎugat.

263

XII. PROBA VEŞNICIEI

Veşnicia nu este o probǎ doveditoare unui om simplu. Proba veşniciei îmi aduce aminte de bancul acela în care copilul a fost întrebat de pǎrinţi de ce a ales broasca ţestoasǎ pentru studiul biologiei (şi pe care au trebuit sǎ i-o cumpere): Pentru cǎ vreau sǎ vǎd dacǎ trǎieşte 300 de ani! a fost rǎspunsul copilului. Este, dacǎ vreţi, lupta individului contra unui sistem. Biserica a trǎit elitist pe seama credincioşilor, creându-şi propriul sistem de guvernare, paralel celui civil, laic, în care erau selectaţi doar cei care corespundeau scopurilor sistemului (biserica nu este condusǎ de un papǎ sau patriarh, aşa cum poate mulţi cred, ci este exact invers, biserica, ca sistem, conduce sau ghideazǎ acţiunile papei sau partiarhului - ei nu au voie sǎ iasǎ din cadrul sistemului - orice "defectare" (evadare) ducând la eliminarea acelora). Sistemul supravieţuieşte individului! Un astfel de sisteme a fost sistemul regalitǎţii (dinastic), dar ele se întâlnesc chiar şi astǎzi (francmasoneria, politicianismul, mafia sau breslele - mai ales unde se câştigǎ bine, gen notari, avocaţi, medici -, exemple sunt destule). Odatǎ intrat în acest sistem, cale de ieşire nu este.

Biserica, ca sistem, nu a supravieţuit pentru cǎ biblia este adevǎratǎ, ci pentru cǎ membrii elitei bisericeşti au fǎcut tot ce le-a stat în putinţǎ pentru a-şi pǎstra puterea lumeascǎ, laicǎ, pentru cǎ aceastǎ putere laicǎ le-a permis apoi sǎ-şi vâneze duşmanii.

De fapt, toatǎ tevatura în jurul Bibliei nu a fost decât o contramǎsurǎ a societǎţii libertine la adresa rigiditǎţii prosteşti predicate de Vatican şi a agresivitǎţi propagandistice de tip evanghelic. Au apǎrut peste noapte societǎţi de studierea bibliei, unele cu scop voit de autentificare, altele neutre, în fine ultimele cu interes pur academic, care toate au obţinut rezultate oarecum contrare dorinţei lor. În mod practic, tehnica folositǎ de autor (şi care e preluatǎ din mediile de PR1029 eclesiastic) este simplǎ: Cine nu este cu noi este împotriva noastrǎ. Şcoala istoriograficǎ germanǎ, care a analizat "nemţeşte" scrierile bibliei, a afirmat cǎ multe informaţii sunt ori false ori interpetate în mod fals - nu s-a afirmat niciodatǎ cǎ biblia ar fi fost falsǎ în totalitate - aşadar curentul de opinie pro-biblic a interpetat aceastǎ constatare ca fiind o declaraţie de rǎzboi. Nu cred cǎ mai trebuie demonstrat cǎ marea parte a clerului (acea parte şcolarizatǎ) ştie şi acceptǎ acest(e) punct(e) de vedere, dar numai în particular, la o cafea în cerc restrâns, lǎsând doar fraierii sǎ se batǎ pentru adevǎrul Bibliei1030.

Pare curios la prima vedere cǎ habotnicul de rând se bate pentru ineranţa bibliei şi nu clericii, dar explicaţia este simplǎ de tot: îndoctrinat de mic cǎ va accede în rai, pǎcǎtosul se vede pus în faţa unei dileme existenţiale când biblia s-ar putea dovedi a fi falsǎ, înseamnǎ cǎ ar fi fost minţit şi toate strǎdaniile lui ar putea fi în zadar. Lupta sa cu necredincioşii este de fapt lupta sa interioarǎ în care-şi va dovedi sie însuşi adevǎrul acestei cǎrţi. Cine a fǎcut coadǎ la alimentara pe vremea regretatului ştie acest fenomen: dupǎ terminarea alimentelor, coada parcǎ refuza sǎ se împrǎştie, orice şoaptǎ cǎ s-ar putea aduce din nou vreun transport era aprig transformatǎ într-o ştire sigurǎ şi apǎratǎ cu strǎşnicie, deşi se ştia aproape sigur cǎ nu va sosi decât mâine.

Mulţi autori (cu substrat cleric) au încercat sǎ argumenteze cǎ nu inchiziţia ar fi torturat (a se citi anchetat) şi executat (a se citi salvat) ereticii, ci acestea au fost de fapt anchete şi sentinţe civile (ha, ha, ha). Alţii au încercat sǎ o scalde, încercând sǎ susţinǎ cǎ numai 1 din 10 ar fi fost executat (comparativ cu sentinţele civile, unde raportul era net defavorabil), sau cǎ vânǎtoarea de vrǎjitoare (cǎreia i-au redus numǎrul de victime la "numai" 40000) ar fi fǎcut mai puţine victime decât moartea naturalǎ. Chiar de-

1029 Public Relations - departamentul de imagine1030 De remarcat cǎ aceastǎ înaltǎ criticǎ germanǎ a fost aclamatǎ pe vremea când se ocupa de treburile laice

(analiza teoriilor lui Aristotel555, Platon554 şi alţii) dar a devenit brusc hulitǎ când s-a ocupat şi de cǎrţile sfinte.

264

ar fi vorba de "bagatele", tot nu aveau dreptul ca sǎ impunǎ oamenilor încǎ o pedeapsǎ suplimentarǎ, şi asta în numele iubirii.

Câtǎ neruşinare!

Sǎ revenim la anumite teme majore. Una din temele predicate în gura mare este morala creştinǎ, mult superioarǎ altor religii, vii sau moarte. Aceastǎ temǎ este atât de amplǎ încât este nevoie de un capitol special pentru ea, capitolul XIII. MORALA BIBLICǍ.

265

XIII. MORALA BIBLICǍ

Autorul, Petru Popovici, nu s-a obosit sǎ adauge acest capitol lucrǎrii sale, probabil dintr-un motiv banal: nu existǎ nici eticǎ, nici moralǎ şi nici echitate în biblie. Cu Noul testament ne mai împǎcǎm oarecum, dar Vechiul testament este absolut îngrozitor din acest punct de vedere.

Poate tocmai de aceea, predicatorii (ca şi acest autor) sunt nişte "vestitori umili ai evangheliilor", pentru cǎ şi-au dat seama cǎ este extrem de dificil sǎ faci aderenţi (iar conţinutul portofelelor lor sǎ curgǎ spre buzunarele lor) cu pilde din Vechiul testament. Mai mult, trebuie spus cǎ una din temele preferate este cea a fiului risipitor (cu substratul reîntoarcerii necredinciosului la credinţa adevǎratǎ, desigur cu iertarea pǎcatelor - s-ar mai întoarce cineva când ştie cǎ are de ispǎşit pǎcate?!) iar un predicator celebru al secolelor trecute (XIX), Moorehouse949, predica ore în şir dintr-un singur verset (Ioan 3:16)1031.

Cine a fost prin bisericǎ ştie cǎ şi aici predicile sunt exclusiv alese din Noul testament, temele din Vechiul testament fiind folosite practic numai atunci când se doreşte intimidarea credincioşilor.

Nu trebuie sǎ cǎutǎm în biblie vreunul dintre aceste spurcate cuvinte (moralǎ, eticǎ), nu are sens, nu le vom gǎsi niciodatǎ. Dar poate totuşi cǎ nu cuvântul în sine apare, ci ideea de moralitate, de eticǎ, de echitate, de justiţie ar putea fi derivatǎ din diversele episoade şi/sau parabole cu care este împǎnat cuvântul Domnului în cele 4 evanghelii "acreditate" sau prin epistolele "selectate". La urma urmei, creştinismul s-a pretins mereu o religie a iubirii1032, a toleranţei, a dreptǎţii...

Hai sǎ analizǎm împreunǎ câteva teme frecvente în biblie. Nu voi face o discuţie amǎnunţitǎ a bibliei, verset cu verset, pentru asta existǎ Biblia Mormonǎ Adnotatǎ, şi nici nu voi cerceta biblia în mod exhaustiv, cine vrea sǎ citeascǎ are la dispoziţie cartea lui J. Lewis The Bible Unmasked, ci voi analiza scurt câteva teme care contrasteazǎ puternic cu noţiunile amintite, teme care ar fi azi dus pe oricare autor laic la puşcǎrie (de exemplu, deţinerea cǎrţii Mein Kampf este ilegalǎ în Germania, dar Mein Kampf este inofensivǎ pe lângǎ atrocitǎţile sfinte din Vechiul testament).

Şi ca sǎ închei ideea, trebuie spus cǎ orice inepţie, aberaţie, rǎutate, urǎ, mǎgǎrie poate fi acordatǎ persoanei respective în SUA prin hotǎrâre judecǎtoreascǎ, dacǎ acea persoanǎ merge pe calea "libertǎţii religioase" (desigur creştinǎ) şi nu pe calea primului amendament ("libertatea de exprimare")1033.

Pilda fiului risipitor.

1031 Trebuie sǎ recunosc cǎ dacǎ biblia ar fi fost redusǎ doar la acest verset şi urmǎtorul: "16. Căci Dumnezeu aşa

a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea." ar fi fǎcut imediat prozeliţi şi în mai puţin de 100 de ani toatǎ lumea ar fi fost creştinǎ. Cǎ nu s-a întâmplat aşa este datoritǎ prezenţei altor versete în biblie, de care ne vom ocupa în continuare.R.G. Ingersoll933 a promis oricǎrui predicator o sumǎ de 100 $ aur (ar însemna azi ceva cam la 100000-200000$) care ar predica din anumite versete enoriaşilor; nici un predicator nu s-a oferit sǎ revendice premiul.

1032 Apocalipsa 3:19 este extrem de sugestivǎ în acest sens. Dar sǎ nu-l uitǎm nici pe Petru (1 Petru 2:19-20).1033 În acest sens, trebuie dat un mic exemplu dintre sutele care existǎ: în 2006, un şcolar american a obţinut în

instanţǎ dreptul de a purta în public un tricou în care hulea ateiştii şi homosexualii, pe baza libertǎţii religioase (un drept extraodrinar de bine fructificat de evanghelişti, într-o ţarǎ creatǎ pe baza separǎrii laicului de religie).

266

Aceastǎ pildǎ este des vehiculatǎ, aşa cum am mai spus-o, pentru strângerea de aderenţi sau pentru readucerea "oiţelor rǎtǎcite" înapoi la "turmǎ". Li se promite pentru aceasta "viţelul cel gras", pe şleau, viaţa veşnicǎ în Rai. Povestea în sine este relativ scurtǎ şi se gǎseşte doar în Luca (15:11-32) iar explicaţia scurtǎ se gǎseşte ceva mai devreme în text (Luca 15:4-6), dar explicaţia cea mai scurtǎ este chiar înaintea parabolei, Luca 15:10. Este vorba despre un fiu care şi-a cerut partea de avere înainte de a pleca în lume, unde şi-a cheltuit-o nesǎbuit şi apoi a vǎzut cǎ nu mai are cu ce trǎi şi s-a întors acasǎ. Tatǎl sǎu s-a bucurat foarte mult, l-a îmbrǎcat bine, i-a pus inel pe deget (lucru foarte important, aşa cum vom vedea - lucru omis cu bunǎ-ştiinţǎ de cǎtre predicatori) şi a tǎiat viţelul cel gras în cinstea lui. Fratelui sǎu, cel onest, aşa i-a rǎspuns însǎ tatǎl: Luca 15:31-32. "Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat".

Lǎsând la o parte frumuseţea gestului uman, rǎmâne totuşi ideea amarǎ cǎ cine munceşte şi este corect toatǎ viaţa rǎmâne un biet anonim (ba mai mult, trebuie sǎ munceascǎ în continuare, altfel îşi stricǎ bunul renume agonisit cu greu) iar cine nu meritǎ dar se cǎieşte la sfârşit1034, primeşte toate onorurile.Nu degeaba, parabola este des folositǎ la atragerea de noi adepţi, mai ales în strânsǎ legǎturǎ cu iertarea pǎcatelor anterioare. Mulţi preoţi şi predicatori încearcǎ sǎ se lege doar de aspectul pecuniar al problemei (sigur cǎ nu va primi nimic din averea destinatǎ celuilalt frate, se spune doar clar în Luca15:31) neglijând aspectul pur moral. Soldaţii nu primesc numai bani şi permisii, ei primesc şi medalii, de exemplu pentru curaj sau virtute, sportivii la fel, oamenii de ştiinţǎ şi ei. Nu valoarea Premiului Nobel atrage oamenii de ştiinţǎ, ci faima conferitǎ de primirea lui. Şcolarii se laudǎ şi ei cu notele de 10 sau cu coroniţa de la premiul I şi mai puţin cu cǎrţile primite ca premiu. Lumea vrea şi recunoaştere, nu numai bani şi avere (uite aşa a apǎrut legea copyrightului, de exemplu). Acest drept nu îi este acordat cinstitului de cǎtre biblie. Morala: fǎ prostii, bate-ţi joc de lume şi de viaţa ta, dar calculeazǎ bine când vei reveni în sânul turmei creştine şi atunci vei primi împǎrǎţia veşnicǎ şi laude!

Aceastǎ parabolǎ este una dintre cele mai bune pilde pentru distrugerea scǎrii de valori şi a echitǎţii într-o colectivitate. Mult mai edificatoare ar fi fost Matei 18:12-13 (oaia pierdutǎ); din pǎcate, la fel ca oaia rǎtǎcitǎ, risipitorul nu venea singur la "turmǎ" pentru cǎ lipsea rǎsplata.

Parabola talanţilor

Parabola talanţilor este una extrem de interesantǎ, pentru cǎ are valenţe nebǎnuite. Ea se regǎseşte atât în Luca 19:12-27 cât şi în Matei 25:14-30. În principiu, în ciuda unor mici diferenţe între ele, cei doi evanghelişti povestesc acelaşi lucru: trei slugi au primit cantitǎţi egale de bani în administrare pânǎ la venirea stǎpânului din "delegaţie". Cei care au înmulţit averea au fost lǎudaţi şi rǎsplǎtiţi, dar cel care i-a adus intacţi a fost aspru pedepsit (Luca 19:22, Matei 25:28-30). Eu nu mai înţeleg nimic, care-i rostul acestei parabole? Îmbogǎţirea nu atrage dupǎ sine accesul în Rai, dimpotrivǎ (Luca 18:25, Marcu 10:25, Matei 19:23-24). Unde-i morala creştineascǎ?

O pildǎ grǎitoare, mǎcar pentru cǎ distruge ideea de echitate pe scara socialǎ (permite deci unui om sǎ abuzeze de putere împotriva altuia - dar subiectul sclavie vine ceva mai încolo) şi loveşte puternic în pilda cu banul, ochiul dracului.

Parabola iconomului

1034 Vezi şi ideea cǎ ultimii vor fi primii (Matei 20), prezentatǎ puţin mai încolo.

267

În Luca 16:1-9 gǎsim o altǎ parabolǎ interesantǎ, cea a iconomului. Este una dintre cele mai interesante parabole din biblie. Hai s-o citim împreunǎ:

"1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice."

Isus n-a respectat una din cele 10 legi dumnezeieşti ale lui Moise (Ieşirea 20:15), prin îndemnarea ascultǎtorilor (viitorilor creştini) sǎ se "facǎ prieteni cu bogǎţia nedreaptǎ"1035, aşa cum a procedat hoţul de iconom (Luca 16:5-7). Dar nu este prima datǎ: ştim acest lucru din Luca 19:29-35 sau din Matei21:1-7 sau chiar din Ioan 12:14-151036. Dar ce vinǎ are Isus, când chiar Tatǎl sǎu1037 încurajase acest lucru (Ieşirea 12:35-36); genetica nu minte.

Parabola culegǎtorilor la vie

Iatǎ ce lucruri interesante ne mai spune Isus, conform lui Matei 20; parabola fiind lungǎ, nu o voi mai reda aici, ci numai esenţialul: via unui bogǎtaş trebuia culeasǎ, motiv pentru care ar fi fost angajaţi nişte zilieri la un preţ fixat. Dar munca era multǎ, aşadar bogatul a tocmit alţi zilieri, plata urmând a fi fǎcutǎ dupǎ dreptate. Nici aceşti zilieri n-au ajuns, aşadar bogatul s-a tot dus din 3 în 3 ore în piaţa oraşului în cǎutare de mânǎ de lucru. Plata se fǎcea "dupǎ dreptate". Se fǎcu searǎ şi veni vremea plǎţii, cu care prilej bogatul zise unei slugi sǎ-i plǎteascǎ, dar începând cu ultimii. Fiecare a primit dinarul, deşi primii veniţi considerau cǎ meritau mai mult.

Sistemul liberal ne dǎ voie sǎ facem acest lucru, doar sunt banii noştri şi-i dǎm cui vrem, cât vrem şi când vrem. Probleme apar doar atunci când nedreptatea este ridicatǎ la nivel de dogmǎ divinǎ. Dacǎ Isus considera cǎ ultimii vor fi cei dintâi, putea alege o altǎ formǎ de a explica acest lucru, chiar dacǎ, în sine, şi acest lucru este inechitabil. Dar nouǎ ne lipseşte, evident, harul divin.

Bogǎţia este dǎunǎtoare accedǎrii spre Rai

1035 Numai împǎrǎţia Tatǎlui este veşnicǎ, sǎ înţelegem oare cǎ este nedreaptǎ?1036 Nu se spune explicit cǎ mǎgarul (sau mǎgǎriţa împreunǎ cu mânzul) ar fi fost furat/ţi. Existǎ deocamdatǎ

doar 2 ipoteze, ambele la fel de penibile: 1. furtul şi 2. înscenarea.1037 Ştim de la Iov, iluminatul, cǎ Isus şi Satana era fraţi, ambii fii ai lui Dumnezeu. Ioan 3:18, Iov 1:6, 2:1.

268

Este repetat de câteva ori în Noul testament şi de câteva zeci de ori în cel vechi cǎ bogǎţia este un pǎcat.De câteva ori este repetat în Vechiul testament cǎ cutare sau cutare popor a fost dat de Dumnezeu pierii pentru ticǎloşia lor. Care ticǎloşie? Aceea cǎ erau mai bogaţi decât evreii?

Mulţi nu realizeazǎ, din cauza "inoculǎrii" de mici, cǎ bogǎţia nu este o crimǎ sau un pǎcat, dacǎ ea a fost acumulatǎ prin muncǎ cinstitǎ. Ştim destule cazuri în care aceastǎ bogǎţie a fost ilegal obţinutǎ (prin presǎ şi televiziune, unii cunosc chiar direct astfel de persoane), dar ştim şi cazuri, puţine la numǎr, în care ea a fost obţinutǎ corect, prin muncǎ şi strǎduinţe.

Dar nu, bogatul nu va accede în rai decât dupǎ ce cǎmila a trecut prin urechile acului, dar sǎracul va ajunge automat, numai cǎ este sǎrac. Desigur, chiar dacǎ mai degrabǎ trecea cǎmila prin urechile acului decât bogatul prin porţile ceriului, soluţii au fost gǎsite imediat, mai ales dacǎ era în folosul bisericii pǎmântene (încǎ o datǎ, preoţii erau exceptaţi de la preceptele religioase pe care le impuneau enoriaşilor).

Bogǎţia, la fel ca şi ştiinţa, conferǎ enoriaşului o oarecare independenţǎ precum şi o suficientǎ pavǎzǎ contra problemelor. Ori biserica are nevoie de credincioşi cu probleme şi/sau dezorientaţi, pentru cǎ aceştia cautǎ soluţii (sǎrǎcia duce la prosperitatea sistemelor loteriei, a fenomenelor tip Caritas, a clarvǎzǎtorilor, vrǎjitorilor şi a altora asemenea lor, dar şi a fundamentalismului religios; din pǎcate, bogǎţia extremǎ, care eliminǎ complet necesitatea muncii, duce la aceleaşi fenomene), soluţii pe care biserica se pricepe de minune a le oferi.

Sǎ inserǎm aici pǎrerea bisericii despre bani, când este vorba despre ea. Racolarea credincioşilor şi ştergerea pǎcatelor lor depindea în mare mǎsurǎ de banii acestora. Ne amintim de traficul cu relicve false, care a adus bisericii catolice sume mari de bani, atât de multe încât nu exista casǎ nobilǎ sǎ nu fi avut mǎcar un cui din sf. cruce, încât existǎ 7 prepuţuri de-ale lui Isus prin diferite biserici din Italia; aproape o "pǎdure" de lemne din Sf. cruce1038. Apoi vine comerţul cu indulgenţe (cetǎţeanul plǎtea o sumǎ de bani ca Dumnezeu sǎ-i ierte o parte echivalentǎ de pǎcate - este oare greşit sǎ concludem cǎ nici o para nu ajungea acolo sus?1039); dǎrile obligatorii cǎtre bisericǎ (8% din salariu în Bayern prin lege de stat) dar în acelaşi timp existǎ şi cutia milei; şi câte şi mai câte (vorba unui preot local: Credinţa se verificǎ când trebuie deschisǎ punga). Vaticanul are sub directa administrare, de exemplu, cazinouri şi alte locuri de pierzanie. Sigur, exploatarea viciilor a adus şi aduce venituri însemnate.

Aşa a vrut Dumnezeu

Una din cele mai interesante teme din Vechiul testament este "voinţa Domnului". Yahwe a poftit la multe pe parcursul celor 39 de cǎrţi, dar cel mai mult şi mai mult a poftit la distrugerea neamurilor

1038 Celebrul Mark Twain, cǎlǎtorind prin Europa, a declarat cǎ s-ar putea recrea arca lui Noe numai şi numai din

lemnul şi cuiele "din sf. cruce" gǎsite ca relicve în bisericile din Italia.1039 Existǎ un banc foarte fin despre pǎrerea oamenilor bisericii cu privire la bani şi Dumnezeu: "Cicǎ odatǎ un

preot şi un rabin, pe când mergeau ei aşa pe un drum de ţarǎ au gǎsit un portofel doldora de bani. Se uitarǎ în stânga, se uitarǎ în dreapta, nimeni. Tocmai se gândeau sǎ şi-l însişeascǎ când preotul zice rabinului cǎ nu-i cinstit sǎ-l ia, cǎ nu-i al lor, dar dacǎ-l vor lua, trebuie împǎrţit în trei: una lui, una rabinului şi cea mai mare parte lui Dumnezeu. Rabinul nu stǎ mult pe gânduri şi propune urmǎtoarea soluţie: Uite cum facem, îl lǎsǎm pe Dumnezeu sǎ-şi ia partea, restul îl împǎrţim pe din douǎ. Vom arunca banii înspre cer şi Dumnezeu îşi va opri partea pe care o crede el de cuviinţǎ şi ceea ce va cǎdea înseamnǎ cǎ sunt banii noştri".

269

vecine (inclusiv a altor triburi evreieşti, "necredincioase"), sarcinǎ de care evreii s-au achitat cu succes, de-a lungul vremii. Voinţa Domnului!

Trecerea responsabilitǎţii pentru crime şi înşelǎtorii asupra lui Dumnezeu este o manevrǎ tipic evreiascǎ (şi alţi conducǎtori îşi închinau victoriile unor zei, dar nu acţionau la comanda lor - de altfel, singurii care vorbeau curent cu zeii erau proorocii evrei, ceilalţi primeau doar semne de la zeii lor ca rǎspuns la ofrande). În total, peste 2'270'363 de oameni (şi aici nu au fost puse la socotealǎ victimile care n-au fost sau n-au putut fi numǎrate - de exemplu, cei de la potop, armatele faraonului, primii nǎscuţi din Egipt, Sodoma, Gomora, uneori femeile şi copii care n-au fost numǎraţi, nefiind consideraţioameni şamd) au fost omorâţi, direct sau indirect, de cǎtre Dumnezeu şi contabilizaţi în Vechiul testament1040. Câţi a omorât Satana1041? 10, şi anume copiii lui Iov, povestea fiind în Iov 11042. Dar câţi n-au fost cei care au pierit ca urmare a cruciadelor, inchiziţiei, conchistei, toate purtate în numele Lui?

Nu existǎ religie mai sângeroasǎ decât cea mozaicǎ, cǎreia trebuie sǎ-i adǎugǎm cele douǎ mlǎdiţe derivate: creştinismul şi islamismul. Şi încǎ în ziua de azi mai contabilizǎm victimele produse de aceste 3 religii, nu numai în Palestina, ci peste tot în lume.

Sexul

Biblia are un fel anume de a ne explica a şasea tainǎ, mai ales în Vechiul testament. Îl sfǎtuiesc pe viitorul mire sǎ aibǎ oarece reticenţe în a o lǎsa pe tânǎra mireasǎ a se "veseli ca Sara" aşa cum îi ureazǎ preotul la cununie. Asta, pentru a nu uita un alt "amǎnunt": pǎrinţi, nu vǎ lǎsaţi biblia la îndemâna copiilor, s-ar putea sǎ urmeze exemplul divin (David, Solomon, Onan <-=-> Rut, Estera, Sara - lista ar putea continua destul de mult. la ambele capete).

Legat tot de sex trebuie sǎ ne amintim de teribila presiune exercitatǎ asupra femeilor în cele 2000 de ani de creştinism. Ştim cǎ atât Pavel cât şi Petru au fost misogini, lucru reieşit atât din epistolele lor cât şi din evangheliile, mai mult sau mai puţin canonice, care ne-au supravieţuit. Mulţi încearcǎ sǎ arunce vina pe societatea de atunci, cǎ oricum femeile nu contau în viaţa publicǎ, cǎ ele erau oricum subordonate bǎrbatului şi altele asemenea. Desigur, astfel de argumentǎri ţin doar pentru fraieri, pentru cǎ nicǎieri în lumea pǎgânǎ nu fusese acuzatǎ vreo femeie de vreun pǎcat, şi încǎ de unul capital. Dimpotrivǎ, sursa noastrǎ ca oameni a fost întotdeauna o zeiţǎ (mama Terra/Gaea, zeiţa cerurilor Nut, zeiţa dragostei Afrodita/Venus etc.), recunoscându-se implicit aportul deosebit al femeii pentru omenire. Înainte ca imperiul roman sǎ cadǎ pe mâna lor şi apoi sǎ decadǎ ros din interior, femeile aveau libertǎţi mult mai mari decât se crede (aveau dreptul la proprietate, dreptul de a avea sclavi, de a studia, soţul nu punea mâna pe banii ei prin cǎsǎtorie etc.) chiar dacǎ nu erau absolut egale bǎrbatului.

Şi vin nişte troglodiţi misogini care decad femeia pânǎ la rangul de neom, drept restabilit cu numai 2 bile albe în plus în sec. VI, şi pretind cǎ au o religie universalǎ a iubirii aproapelui, dar şi a duşmanului (o ironie mai finǎ decât aceasta n-am putut-o descoperi pânǎ acum decât la una din manifestaţiile islamiste contra desenelor daneze, unde, pe o pancartǎ scria clar: "Sǎ fie decapitat acela care crede cǎ Islamul este o religie violentǎ"), a toleranţei şi mântuirii.

1040 Indiferent dacǎ anumite fapte biblice s-au întâmplat sau nu (exodul, faptele din Estera etc. etc. etc), acest

lucru nu modificǎ cu nimic "morala" bibliei - la urma urmei şi intenţia conteazǎ.1041 Satana, conform bibliei, nici mǎcar nu este responsabil pentru cei care vin la el,în Iad. Dumnezeu îi trimite.1042 Sǎ nu uitǎm: moartea celor 7 fii şi 3 fiice, inclusiv a şeptelului, s-a datorat unui fel de joc sadic între

Dumnezeu şi Satana şi nu direct ultimului.

270

Mai întâi, femeia nu este creatǎ dupǎ chipul şi asemǎnarea lui Dumnezeu ci numai ca o consoartǎ pentru Adam, sǎ nu se plictiseascǎ sǎracul, singur, acolo, în grǎdina Edenului (atunci aflǎm cǎ şi animalele au soaţǎ, numai omul nu). Ceea ce ne pune pe gânduri, de unde a ştiut Dumnezeu cum va fi sexul opus lui Adam, din moment ce în lumea ante-Adam nu a avut alt model decât pe sine (am mai întrebat o datǎ, ce sex are Dumnezeu?). Şi nu ne putem abţine de a ne întreba cum altfel ar fi urmat oamenii primordiali porunca divinǎ "Creşteţi şi vǎ înmulţiţi" (Facerea 1:28), altfel decât au fǎcut-o dupǎ ce au descoperit fructul interzis (Facerea 3:1-24), ceea ce a atras pedepsirea perpetuǎ a femeilor1043.

Apoi i-au pus în cârcǎ pǎcatul originar (noi ştim cǎ se întâmplǎ deseori aşa în biblie, dar în lumea civilizatǎ pǎcatul cade numai asupra fǎptaşului, nu şi asupra urmaşilor, ei ce vinǎ au). Lucru extrem de eficient: având la îndemânǎ un popor pe care îl poţi învinovǎţi non-stop pentru fapte pe care nu el le-a fǎcut, este relativ sigur sǎ-l manevrezi, în special atunci când mântuirea tot pe la tine trece.

Orgiile de la Vatican au fǎcut mare vâlvǎ, unele declanşând (împreunǎ cu alte cauze) celebra schismǎ, protestantismul. În acele vremuri (ca sǎ folosim o expresie biblicǎ, pentru cǎ astfel de vremuri tot au fost la Vatican, citadela castitǎţii) umba chiar o vorbǎ: "La Vatican nu numai cardinalii umblǎ în fustǎ". Ştim cǎ mulţi papi au avut amante, unii (de exemplu, Paul III1044) devenind papǎ numai pentru cǎ erau

1043 Am putea spune cǎ martiriul lui Isus ar fi ridicat generaţiilor urmǎtoare pǎcatul originar. Problema este cǎ la

nici 200 de ani de la presupusa "mântuire", femeile nu au fost considerate "eliberate". Sǎ dǎm cuvântul sfinţilor pǎrinţi, Sf. Augustin1018, Ambrosius şi Ioan Gurǎ de Aur1098, toţi de pǎrerea cǎ femeia este inferioarǎ bǎrbatului, iar raţionamentul a fosr extrem de simplu: în primul rând, ea nu a fost creatǎ dupǎ chipul Domnului, rolul ei fiind de a servi bǎrbatul (super); apoi vine bomba, în latinǎ, femeie este femina, cuvânt ce provine din fe/fides (credinţǎ) şi mina/minus (negativ, mai puţin), deci o fiinţǎ predestinatǎ în a crede mai puţin decât bǎrbatul (aşa cum am mai spus-o, ce ironie, tocmai ele sunt cele mai cucernice credincioase).Toma d'Aquino, marele gânditor al Evului mediu, nu vedea în femei decât bǎrbaţi nereuşiţi (vreţi sǎ ştiţi de ce? dupǎ Toma, fetele erau rezultatul fie al spermei de proastǎ calitate fie al uterului defect, na! Mai vreţi, i-auziţi încǎ o perlǎ biblicǎ: şansa ca viitorul copil sǎ fie o fatǎ este crescutǎ atunci când vântul bate dinspre sud). Mai vreţi? La consiliul de la Mâcon din 585 s-a discutat printre alte subiecte şi dacǎ femeia are suflet sau nu, concluzia finalǎ fiind cǎ oricum n-are importanţǎ, deoarece sexul este un atribut al lumii pǎmântene, la intrarea în ceruri, femeia devenind automat asexualǎ. Tot atunci s-a reuşit implementarea ideii cǎ femeia este totuşi om (involuat, dar om), în ciuda împotrivirii energice a episcopului local. Şi pânǎ azi mai dominǎ principiul interesant, conform cǎruia bǎrbatul este causa efficiens iar femeia causa instrumentalis.

1044 Paul III (29.2.1468 – 10.11.1549, papǎ din 18.12.1534), nǎscut Alessandro Farnese, o familie extrem de puternicǎ în Italia (a mai dat un papǎ, Bonifaciu VIII). Este cel ce a convocat consiliul din Trent (1545), la sugestia lui Carol Quintul945. I-a urmat lui Clement VII, sub protecţia cǎruia a urcat rând pe rând treptele ierarhiei. A ridicat la nivel de dogmǎ formula inventatǎ de cardinalul Contarini: "Credinţa ne justificǎ toate faptele" (reamintim cǎ începuse reforma). Nepotismul a fost continuat, un nepot îndepǎrtat, Giovanni Pietro Caraffa, devenind papa Paul IV (1555–59). A "acreditat" ordinul iezuiţilor (a lui Loyola, mulţi cred cǎ reprimirea acestuia în bisericǎ şi înfiinţarea acestui ordin a fost fǎcutǎ pentru a gǎsi pe cineva din bisericǎ care sǎ se ocupe de treburile murdare) în 1540 şi a reorganizat inchiziţia în 1542. Fiul lui, Pier Luigi Farnese, a fost asasinat, se pare cu ştirea lui Carol Quintul.Ca lucruri bune, Paul III a dat bula papalǎ Sublimus Dei în 29.5.1537 care era contra sclaviei indigenilor din Lumea Nouǎ, bulǎ care a jucat un rol decisiv în Dezbaterea de la Valladolid (Spania, 1550 – 1551), şi devenind ulterior oficializatǎ de Carol Quintul, deşi, în realitate, nu prea s-a ţinut cont de ea. Pe scurt, acolo s-au întânlit douǎ opinii, prima reprezentatǎ de dominicanul (ordinul inchiziţiei) Bartolomé de Las Casas (episcop de Chiapas) şi care spunea cǎ indienii fuseserǎ oameni liberi care meritau acelaşi tratament ca şi ceilalţi, chiar dacǎ nu erau creştini, în conformitate cu doctrina catolicǎ, iar cealaltǎ, reprezentatǎ de iezuitul Juan Ginés de Sepúlveda, care insista cǎ indienii erau sclavi înnǎscuţi, deci menţinerea lor în sclavie sau şerbie era în conformitate cu doctrina catolicǎ. Nu au rǎmas documente oficiale, dar se ştie cǎ lupta nu s-a dat pentru eliberarea amerindienilor, ci pentru cine urma sǎ-i conducǎ: statul sau marii latifundiari. De remarcat însǎ cǎ ambele tabere au citat atât din Aristotel555 cât şi din biblie, ambele au declarat cǎ au câştigat, dar în realitate tot indienii sǎracii au fost cei care au pierdut. Mi se pare interesant, dar este şi necesar, sǎ evidenţiez anumite raţionamente care au stat la baza atât a bulei cât şi a dezbaterii: Noul testament spunea cǎ evanghelia a fost predicatǎ tuturor seminţiilor pǎmântului, cum indienii nu fuseserǎ

271

înrudiţi cu amantele papilor precedenţi sau erau, atenţie, amanţii amantelor papilor şi cardinalilor cu greutate. Faimosul împǎrat Constantin843, care prin decretul sǎu din 322 punea bazele şerbiei pentru 1500 de ani, a mai dat decrete "interesante", ca acela care prevedea pedepse groaznice pentru sexul dintre sclav şi stǎpânǎ, decretul invers (stǎpân-sclavǎ) însǎ nu a putut fi gǎsit încǎ (mi-am permis o glumǎ amarǎ). Mǎnǎstirile, deopotrivǎ de cǎlugǎri sau de cǎlugǎriţe1045, erau cunoscute şi denunţate în scris ca fiind lǎcaşuri ale pierzaniei, multe concurând cu bordelurile (care nu dispǎruserǎ, ci numai se degradaserǎ de frica autoritǎţilor bisericeşti, şi nici nu vor dispare - papa Sixtus IV1046 chiar construind unul, pentru a finanţa, probabil, Capela sixtinǎ cu 20000 ducaţi pe an). Papa Ioan XI1047 (955-964), care s-a nǎscut în urma incestului produs de papa Sergiu III1048 contra fiicei sale (dupǎ unele surse verişoarǎ primarǎ) de numai 13 ani, Marozia1049, nu s-a lǎsat mai prejos, luând-o pe aceeaşi Marozie, mama sa, ca amantǎ.

creştinaţi, însemna cǎ nu fuseserǎ consideraţi oameni (nu aveau suflet), deci erau sclavi înnǎcuţi. Mai mult, Noe din Vechiul testament avea 3 fii, care dǎduserǎ naştere la cele 3 rase (mama ei de geneticǎ!), dar indienii iar nu erau printre aceştia.

1045 Cea mai celebrǎ proprietarǎ de stabiliment, Marguerite Gourdan (sec. XVIII), avusese sute de comenzi de penisuri de lemn, toate venind de la cǎlugǎriţe.

1046 Sixtus IV (21.7.1414 – 12.8.1484, papǎ din 1471), nǎscut Francesco della Rovere. Dominican fiind, a avut parte de o culturǎ oarecum bogatǎ pentru acele vremuri. A încercat o curciadǎ împotriva turcilor, un eşec total. A încercat reunirea bisericilor catolicǎ şi ortodoxǎ (sub conducerea papalǎ, ce credeaţi voi?), tot fǎrǎ succes. A luptat (diplomatic) şi contra lui Louis XI al Franţei, pentru cǎ, auzi la el, mǎgarul, insista în respectarea tratatul de la Bourges (1438), conform cǎruia decretele papale aveau nevoie de aprobarea regelui înainte de a fi valabile şi în Franţa. Sub Sixtus IV nepotismul s-a dezvoltat fǎrǎ precedent, nepoţilor fiidu-le acordate diverse privilegii şi teritorii. Unul dintre nepoţi, Raffaele Riario, a fost liderul conspiraţiei Pazzi, cu scop de asasinare a lui Lorenzo de Medicis şi a fratelui sǎu, Giuliano, chiar în catedrala din Florenţa, asasinate nereuşite (apropo, fiul nelegitim al lui Giuliano, ulterior adoptat de Lorenzo, a ajuns papǎ, Clement VII, iar fiul sǎu natural, Giovanni, tot papǎ, Leo X). Asasinatul a avut urmǎri grave, suite de excomunicǎri şi de mici rǎzboaie locale i-au urmat, totul culminând cu înfrângerea politico-militarǎ a papei (de fapt un armistiţiu defavorabil). A aprobat inchiziţia, mai ales în Spania, la presiunile lui Ferdinand de Aragon (acela cu reconquista şi cu Columb564). A fost un mare patron al artelor. Cât despre ştiinţǎ, dupǎ ce a devenit papǎ, a avut grijǎ sǎ emitǎ o bulǎ care permitea episcopilor locali sǎ încredinţeze cadavrele executaţilor şi neidentificaţilor, fie artiştilor, fie medicilor, pentru analizǎ şi/sau disecţie (acest lucru a permis lui Vessalius658 sǎ se documenteze pentru a scrie faimoasa carte De Humani Corporis Fabrica).

1047 Ioan XI (ca. 910? – 935, papǎ din 931 to 935). Oficial fiu al Maroziei şi al contelui Alberic I de Spoleto, dar Liber Pontificalis (II, 243) ne spune cǎ a fost fiul natural al lui Sergius III1048. Marozia era conducǎtoarea Romei şi l-a impus, evident, pe scaunul papal. Dupǎ eliminarea mamei, controlul laic complet i-a revenit fratelui lui vitreg, Alberic II, care nu l-a lǎsat sǎ decidǎ decât în materii pur religioase. Perioada sa de conducere este încǎ privitǎ ca cea mai dezonorantǎ perioadǎ din toatǎ istoria bisericii.

1048 Sergiu III, papǎ de douǎ ori între 897 şi 14.4.911 deşi excomunicat de papa Ioan IX în 896. Domnia sa este consideratǎ chiar de cǎtre istoricii papali ca "pornocraţie". Sergius a avut relaţii cu Theodora, o prostituatǎ celebrǎ, la fel ca şi fiicele sale (cronicarul papal, Liutprand, o menţioneazǎ aici pe Maruzia ca fiicǎ a Theodorei). De remarcat cǎ pentru ca. 200 de ani (pânǎ în 1276) nu a existat vreo repetiţie a numelor Ioan, Marin, Teodor, Benedict, Sergiu sau Bonifaciu (aceste nume fiind ale papilor atinşi de aceastǎ boalǎ).Ales în sfârşit papǎ, Sergiu III a fost exilat de cǎtre puternicul duce de Spoleto, Lambert, cu care ocazie nenumǎrate documente au fost arse. În 903, antipapa Christopher (903–904) s-a aşezat prin forţǎ pe scaunul papal, dar a fost dat afarǎ un an mai târziu, Sergiu fiind repoftit ca papǎ (29.1.904). A avut "grijǎ" ca antipapa sǎ fie ştrangulat în închisoare, probabil ca rǎsplatǎ, pentru cǎ aşa procedase la rândul lui cu papa Leo V (care a domnit doar ca. 30 de zile în 903). De numele lui se leagǎ celebru Sinod al cadavrului II, când oasele papei Formosus (891-896) au fost exhumate a doua oarǎ, judecate, gǎsite vinovate şi condamnate prin decapitare (primul sinod, Synodus Horrenda, fusese ţinut de papa Ştefan VI (896–897), când corpul defunctului papǎ fusese condamnat şi mutilat).

1049 Marozia (c. 890 - 932/937), nǎscutǎ Maria dar cunoscutǎ şi ca Mariuccia sau Mariozza. Nobilǎ din Roma care a primit titlurile romane de senatrix şi patricia de Roma de la papa Ioan X. Fiul ei bastard, nepotul şi strǎnepotul ei, toţi au stat pe scaunul pontifical şi toţi au ascultat de ordinele acestor femei puternice (este vorba de Maruzia şi de Theodora, mama ei). Marozia s-a cǎsǎtorit, gravidǎ, în 909 cu ducele de Spoleto, Alberic I. Dupǎ moartea acestuia, pentru a scǎpa de insistenţele papei Ioan X (Liutprand, cronicarul, ne

272

O listǎ cu papii care nu s-au putut abţine de la "mǎrul Evei", contrar religiei pe care trebuiau sǎ o apere:• Petru - indicat în biblie ca având soacrǎ, deci trebuia sǎ fi fost însurat (vezi şi 1 Corinteni 9:5).• Hormisdas (514–523) - însurat şi vǎduv, tatǎl papei Silverius.• Adrian II (867–872) - însurat, o fiicǎ.• Sergiu III1048 (904–911) - tatǎl papei Ioan XI1047 prin Marozia1049.• Ioan XII1050 (955–963) - a transformat biserica San Giovanni di Laterano într-un bordel.

Descǎunat prin conclav.• Clement IV (1265–1268) - cǎsǎtorit, câţiva copii.• Pius II (1458–1464) - câţiva copii nelegitimi.• Innocent VIII (1484–1492) - câţiva copii nelegitimi.• Alexandru VI (1492–1503) - amantul Vannozzei dei Cattanei cu care i-a fǎcut pe faimoşii copii

nelegitimi, Cesare şi Lucrezia; dar amant şi al Giuliei Farnese, sora lui Alessandro Farnese(ulterior papa Paul III1044); precum şi generator de orgii spectaculoase.

• Iulius II (1503–1513) - 3 fiici nelegitime.• Clement VII (1523–1534) - tatǎl lui Alessandro de' Medici.• Paul III1044 (1534–1549) - a fost chiar numit Cardinalul fustiţǎ (corect jupon - desssou feminin

purtat sub rochie). Sora lui a fost amanta papei Alexandru VI.• Pius IV (1559–1565) - câţiva copii nelegitimi.• Grigore XIII (1572–1585) - un fiu nelegitim.

spune cǎ şi acesta a fost amant al ei) s-a recǎsǎtorit cu Guy din Toscana. Împreunǎ au atacat Roma, l-au arestat pe papǎ şi l-au închis. Guy l-a ucis cu parul în 928 iar Maruzia a preluat controlul Romei. Leo VI şi Ştefan VIII, urmǎtorii papi, au fost marionetele ei. În 931, Maruzia îl impune, la numai 21 de ani, pe fiul ei ca papa Ioan XI1047. La moartea lui Guy, Maruzia a încercat sǎ se recǎsǎtorescǎ cu fratele lui, tocmai numit rege al Italiei. Chiar la ceremonia din 932, Maruzia a fost arestatǎ de fiul ei, Alberic II, şi a murit în închisoare. Alberic II a fost tatǎl viitorului papǎ Ioan XII1050. Papii Benedict VIII, Ioan XIX şi Benedict IX au fost descendenţi direcţi ai ei

1050 Ioan XII (ca. 937 – 14.5.964, papǎ din 955), fiul lui Alberic II (932–954) şi descendent maternal din Charlemagne476 (a şaptea generaţie). L-a încoronat în 2.2.962 pe Otho I al Germaniei, cu scopul de a-şi-l alia contra italienilor. Se pare cǎ ar fi complotat ulterior contra acestuia, pentru cǎ Otho I s-a întors la Roma, a convocat un consiliu care l-a descǎunat pe Ioan şi înscǎunat pe Leo VIII (963–965). Şi abia plecǎ Otho, cǎ se şi repezi Ioan la scaunul râvnit, Leo fugind pe scara din spate. Chiar înainte ca Otho sǎ se întoarcǎ pentru a face ordine, Ioan a murit, spun gurile rele, ucis de un soţ gelos care l-ar fi prins la nevastǎ. Benedict V (964–966) i-a urmat pe amândoi, dar scurt de tot, cǎci a fost detronat de Leo VIII.

273

Nu ca un lucru secundar trebuie amintitǎ istoria cruciadei V. La moartea papei Inocenţiu al III-lea1051, în 1216, scaunul pontifical fu încredinţat lui Honorius al III-lea1052, prelat „fǎrǎ geniu", lipsit de forţa necesară pentru a ţine în mînǎ întreaga lume catolicǎ, care, în octombrie acelaşi an, îi porunci lui Jacques, episcop de Vitry, sǎ predice cea de-a cincea cruciadă. Pentru a ademeni pe viitorii cruciaţi episcopul le-a prezentat un tablou „satanic", dar extrem de atrǎgǎtor: o populaţie amestecatǎ, rezultat al

1051 Inocenţiu III (ca. 1161 – 16.6.1216, papǎ din 8.1.1198), în civilie Lotario de' Conti di Segni. A fǎcut parte din

celebra familie Segni care a dat nu mai puţin de 9 papi (printre care Grigore IX (1227–1241), Alexandru IV (1254–1261) şi Inocenţiu XIII (1721–1724)). Un alt papǎ, Clement III (1187–1191), a fost unchiul sǎu. A studiat atât teologia (cu Piere de Corbeil), cât şi dreptul (cu Huguccio). De aceea a devenit cel mai respectat intelectual al vremii sale, în special în domeniul legislaţiei teologice (canonice).Nu s-a sfiit sǎ se foloseascǎ de armata papalǎ pentru a prelua diverse stǎtuleţe italiene, "rǎmase orfane" prin moartea împǎratului Henry VI (din 1197), protectorul lor, inclusiv Sicilia, pe atunci condusǎ de fiul acestuia, Frederick II, (de numai 4 ani), dar aflat sub tutela lui. Moartea acestui împǎrat a cauzat şi alte schimbǎri interesante. De exemplu, succesiunea tronului putea reveni atât lui Filip de Şvabia (familia Hohenstaufen) cât şi lui Otto de Brunswick (familia Welf). Dar Filip fusese excomunicat de cǎtre Celestine III, aşadar Inocenţiu s-a orientat spre Otto, ameninţând cu excomunicarea pe oricare ar fi îndrǎznit sǎ-i conteste alegerea. Mai mult, Inocenţiu a emis bula Venerabilem din mai 1202 (ulterior inclusǎ în Corpus Juris Canonici) prin care indica ferm cǎ numai papa are dreptul de a decide succesorul în cazul mai multor pretendenţi, pentru cǎ, aşa cum tranziţia imperiului roman originar spre imperiul roman de neam german s-a fǎcut prin graţia papalǎ, tot aşa papa are dreptul de a binecuvânta, încorona şi investi pe împǎrat. Jocul istoriei a fǎcut ca Filip sǎ câştige cei mai mulţi aderenţi (probabil nimeni nu s-a speriat de excomunicare), chiar fiind încoronat la Aachen (centrul catolic conducǎtor al Germaniei), astfel cǎ papa s-a reorientat rapid spre acesta, forţându-l pe Otto sǎ renunţe. Acesta n-a renunţat, mai mult, a pus la cale asasinarea lui Filip, fapt împlinit pe 21.6.1208. Papa l-a încoronat 5 luni mai târziu, dar cu condiţia de a renunţa la încǎ câteva mici posesiuni [în favoarea bisericii], pretenţii la o parte din moştenire şi obligaţia de a conferi papalitǎţii drepturi extraordinare în domeniul laic. De asemenea, Otto IV se angaja sǎ stârpeascǎ erezia. 13 luni mai târziu, pe 18.11.1210, Otto a şi fost excomunicat pentru cǎ nu respectase nimic din punctele promise (invadase Sicilia şi recucerise domeniile promise papei). Un alt an mai târziu, papa a reuşit sǎ convingǎ principii electori sǎ-l detroneze pe împǎrat, alegându-l pe Frederick II, fostul sǎu tutelat, care a promis aceleaşi lucruri. Frederick a fost încoronat abia 3 ani mai târziu de la numirea oficialǎ (12.7.1215).S-a mai bǎgat şi între Stephen Langton1014 şi regele Ioan, susţinându-l pe primul contra regelui, care a fost ameninţat cu invazia francezǎ. La rugǎmintea regelui, Inocenţiu ar fi declarat Magna Charta ca ilegalǎ, probabil un fel de despǎgubire. Acest lucru a generat, printre altele, şi dorinţa popularǎ, secole mai târziu, ca papistaşii sǎ fie alungaţi din Anglia, cǎ prea se bǎgau în treburile publice, unde n-aveau ce cǎuta.Sub conducerea lui, biserica a eradicat erezia manicheianǎ, precum şi pe cea catarǎ (1209-1229, sub conducerea militarǎ a lui Simon de Montfort), fenomene ce au favorizat/generat ulterior inchiziţia (pânǎ atunci cruciadele erau contra necredincioşilor, acum se purtau deja contra credincioşilor). De aceea a şi sprijinit cele douǎ ordine celebre: franciscanii şi dominicanii.În 1198, anul alegerii sale, Inocenţiu ar fi încercat sǎ porneascǎ Cruciada IV. Doi ani apelul sǎu a rǎsunat în pustiu, iar când s-au pornit, în loc de a recuceri Ţara sfântǎ, cruciaţii s-au repezit asupra Zarei (1202) şi Constantinopolelui (1204), pe care le-ar fi înecat în sânge. Se zice cǎ jefuirea Constantinopolelui l-ar fi umplut de mâhnire (ne cam îndoim, noi, cei care ştim de rivalitatea est-vest, grec-roman, etc. ce produsese schisma în 1054) şi l-ar fi "denunţat aspru" pe comandantul Boniface de Montferrat.A reuşit sǎ cheme lumea şi pentru Cruciada V, dar n-a mai apucat sǎ o şi vadǎ.Cât despre alte fapte "creştineşti", Inocenţiu a solicitat expres ca preoţii sǎ primeascǎ obligatoriu o culturǎ (mǎcar scris-citit) superioarǎ laicilor şi a decretat ca evreii sǎ poarte semne distinctive.Ca intelectual, Inocenţiu a scris De Miseria Humanae Conditionis şi De Sacro Altaris Mysterio.

1052 Honorius III (1148 – 18.3.1227, papǎ din 31.8.1216), civil Cencio Savelli. A fost "gardianul" viitorului împǎrat Frederick II (care era pe atunci ostatic la Roma sub tutela lui Inocenţiu III1051). Ca fost trezorier al papalitǎţii, Honorius a avut o idee genialǎ cum sǎ strângǎ bani pentru cruciada V: papa şi cardinalii contribuiau o zecime iar ceilalţi clerici o douǎzecime din veniturile lor pe 3 ani. Dar tot n-au fost strânşi atâţia bani cât ar fi trebuit. A uns 2 împǎraţi: pe Pierre de Courtenay şi pe Frederick II. Deşi Frederick II s-a implicat enrom, cruciada n-a pornit cu dreptul, ba chiar au fost şi piederi teritoriale. Honorius a murit înainte de cruciadǎ.A încuviinţat ordinul dominical (Religiosam vitam, 22.12.1216) şi cel franciscan (Solet annuere, 29.11.1223), dar şi pe cel al carmelitelor (Ut vivendi normam, 30.1.1226).A fost şi scriitor: Liber censuum Romanae ecclesiae.

274

cǎsǎtoriilor dintre europeni şi localnici, populaţie care „nu respectă nici unul la mie legea cǎsǎtoriei", la care „adulterul nu este... un pǎcat de moarte", dǎruită „cu totul plǎcerilor trupeşti". În continuare episcopul le mǎrturisea cǎ Accra este plină de fete care se bucurǎ de favoarea clericilor şi a laicilor.

Dar oare nu era normal ca sǎ fie aşa, din moment ce şi în biblie (3 Regi 15:1-2 şi 8-10) regele Abia(Abijam) a fost urmat la tron de fiul sǎu, Asa, cu care împǎrţeau aceeaşi mamǎ, pe Maachah, din neamul lui Abesalom. Atenţie, unele versiuni, avertizate asupra problemei, au înlocuit numele mamei lui Asa, pentru ca cititorul neavizat sǎ nu se prindǎ de incest.

Ca sǎ nu punem în discuţie, cǎ nu mai terminǎm, modul în care erau tratate femeile, mai ales sclavele, dupǎ legea iudaicǎ. Iubeşte-ţi aproapele este numai o teorie pentru fraieri, citiţi cu atenţie poruncile divine din Ieşirea (cu preluare în Deuteronomul) şi Leviticul. Un mic exemplu: biciuirea o aşteaptǎ pe o sclavǎ dupǎ ce a fost violatǎ de stǎpânul ei (Leviticul 19:22), acesta în schimb nu va pǎţi nimic (adicǎ lapidarea, pedeapsa uzualǎ în astfel de cazuri), cǎci doar era proprietatea lui (iarǎşi putem gǎsi alte versiuni, "cosmetizate"). Dar nu numai sclavele1053 erau acuzate pe nedrept, ci chiar soţiile, chiar iubitoare şi caste fiind, numai pentru simplu fapt cǎ soţul le bǎnuia de adulter (Numerii 5). Iar dacǎ o fecioarǎ logoditǎ era violatǎ în oraş, lapidatǎ era şi ea (nu numai agresorul), numai şi numai pentru cǎ n-a strigat destul de tare sǎ se facǎ auzitǎ (Deuteronomul 17:23-24). Sǎ terminǎm cu istoria dincapitolul 19 al Judecǎtorilor, un exemplu demn de urmat în orice situaţie.

Înşelǎtoriile

Vechiul testament este plin de astfel de pilde creştineşti, dar sǎ nu uitǎm de pilda iconomului sau de cea a femeii ghicitoare1054. Dar hai sǎ ne oprim puţin asupra lui Israel (fost Iacov), strǎmoşul evreilor de azi, generator al celor 12 neamuri, care l-a înşelat atât pe fratele sǎu, Esau1055, cât şi pe tatǎl lor, Isaac; şi sǎ terminǎm cu înşelǎtoriile de azi, prezentate parţial în nota de subsol 995. Judecata divinǎ îl condamnǎ, nu-i aşa, pe Esau, cǎ s-a lǎsat înşelat. Şi nu este prima judecatǎ în care pǎgubaşul are 1000 de pǎcate, hai sǎ ne uitǎm în 3 Regi 13 (în special :17-20), unde gǎsim o altǎ parabolǎ extrem de interesantǎ.

Din pǎcate seria nu se terminǎ, ci continuǎ, nu mai departe de prezicerea pe toate posturile de televiziune din lume a sfârşitului lumii pentru anul 2000. Pe de o parte diverşi predicatori anunţau sfârşitul iminent al lumii, pe de altǎ parte cete de vrǎjitoare "îşi uneau puterile" pentru a împiedica acest sfârşit. Uite cǎ trǎim deja de 7 ani "la negativ" şi sfârşitul lumii tot n-a venit ... Cine a fost mai tare, religia sau magia?

Pacea, dragostea şi armonia

1053 Deuteronomul 21 ne propune o altǎ modalitate, mult mai simplǎ de a ne bucura de viaţǎ: "11. Şi vei vedea

printre robi femeie frumoasă la chip şi o vei iubi şi vei vrea s-o iei de soţie, 12. S-o aduci în casa ta, să-şi tundă [chilug] capul său, să-şi taie unghiile, 13. Să-şi dezbrace de pe ea haina sa de robie, să locuiască în casa ta şi să-şi plângă pe tatăl său şi pe mama sa timp de o lună; iar după aceea vei intra la ea, ca să fii bărbatul ei şi ea să-ţi fie femeie. 14. Iar dacă ea în urmă nu-ţi va mai plăcea, să-i dai drumul să se ducă unde va vrea, dar să n-o vinzi pe argint şi să n-o prefaci în roabă, pentru că ai umilit-o."

1054 Faptele apostolilor 16:16-19.1055 Dumnezeu justiţiarul a decis cǎ Esau este vinovat, pentru cǎ s-a lǎsat înşelat (n-a preţuit cum se cuvine

dreptul de prim-nǎscut).

275

Misionarii, încǎ din primele secole, au lansat mesajul de pace, dragoste şi armonie, ca un dar al lui Dumnezeu pentru omenire1056. Întrebaţi-l atunci pe Luca (cap. 12) de ce Isus ne aduce altceva:

"49. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.52. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei.53. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei.58. Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă.59. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban."

Deci rǎzboi1057, dezbinare şi nedreptate ne promite Isus - ŞI NU S-A ÎNŞELAT, CHIAR ASTA NE-A ŞI ADUS. Sacrificiul sǎu a fost în zadar. Lumea nu este mai curatǎ, mai sǎnǎtoasǎ, mai liberǎ economic, mai pacifistǎ decât a fost în zilele anterioare crucificǎrii. Începem încetişor a-i înţelege pe evrei de ce au respins pretenţiile de Messiah ale lui Isus ca nefondate.

Sclavia

Cǎ biblia a fost folositǎ pentru a justifica sclavia şi exploatarea omului de cǎtre [alt] om, nu mai este pentru nimeni un secret (1 Petru 2:18). Dar dacǎ totuşi mai aveţi reticenţe, citiţi cucerirea Americii sau cum (şi mai ales de ce) au fost creştinaţi sclavii de pe plantaţiile sudiste! O descriere scurtǎ a unei bule papale poate fi gǎsitǎ la papa Paul III1044 împreunǎ cu explicaţia aferentǎ.

Unii ar putea comenta cǎ biblia susţine, de fapt, eliberarea sclavilor1058, dar se înşealǎ crunt1059. Nu mai departe de Isus şi urmaşii sǎi, este vorba despre legiferarea acestei instituţii anacronice chiar de cǎtre acesta, vezi diversele aluzii de genul "Nu e slugǎ mai mare decât stǎpânul ei" cu care este presǎratǎ din plin evanghelia şi epistolele. Nu doresc sǎ comentez acest principiu, pentru cǎ nu mai este demult aplicabil în legile civile, dar l-am menţionat aici pentru ca nu cumva sǎ fie uitat între timp şi sǎ prindǎ iarǎşi rǎdǎcini în mintea omului. Pentru cine este încǎ orb şi surd, sǎ punǎ mâna pe biblie, mai precisIeşirea 21:7-8, şi sǎ se convingǎ singur (iarǎşi, multe traduceri pot atenua un pic atrocitatea). Şi cine va dori sǎ aplice poruncile divine, sǎ se uite înainte în Leviticul 27:3-71060 dupǎ cursul la bursǎ al sclavilor, nu cumva sǎ ia ţeapǎ.

1056 Deuteronomul are 52 de versete din capitolul 28 (16:58), pline numai cu blesteme (şi, pentru cǎ e Dumnezeu

şi atotputernic, ele vor deveni şi fapte nu numai promisiuni) la adresa celor ce calcǎ poruncile divine.1057 Aţi vǎzut vreodatǎ vreun membru marcant (episcop, papǎ, patriarh) care sǎ critice rǎzboiul, sǎ pretindǎ

mǎsuri contra fabricanţilor şi dealerilor de arme? Nu, ei preferǎ sǎ se ocupe de lucrurile importante...1058 Exodul 21:2. Atenţie, este vorba numai despre un rob evreu. Exodul 21:20-21 ne permite sǎ ne omorâm în

bǎtaie sclavii pe care îi avem (în 21:21 avem şi explicaţia: doar sunt proprietatea noastrǎ), cu condiţia sǎ nu-i omorâm încǎ din prima zi, desigur, trebuie sǎ avem grijǎ sǎ nu le scoatem vreun ochi sau dinte, fiindcǎ suntem nevoiţi sǎ-i eliberǎm (sǎ moarǎ agonizând, dar liberi).Am mai spus-o, din moment ce evreii zic cǎ au fost sclavi, atât la egipteni cât şi la babilonieni (sub ultimii ştim cǎ au avut chiar ei sclavi380), şi s-au tânguit mereu ce rǎu le-a fost (iarǎşi nefundamentat istoric), cum se explicǎ legile pro-sclavie date de conducǎtorii evreilor (Exodul, Leviticul, Deuteronomul)?

1059 Exodul 21:4-6 (cu alte cuvinte, soţul va fi obligat sǎ se despartǎ de familie pentru a fi liber - despre sclave se spune cǎ pot fi eliberate numai dupǎ diverse favoruri sexuale).

1060 Leviticul 27:8 ne indicǎ încǎ o datǎ cǎ preoţii se ocupau numai de treburile divine.

276

De altfel, religia creştinǎ s-a adresat în primul rând acestora, femeilor şi, în general, tuturor oropsiţilor (foarte mulţi, din nefericire, în acea vreme - ceea ce a şi ajutat la rǎspândirea ei). Mai mult, principiul de bazǎ a fost clar: atragerea unui numǎr mare de adepţi (a prostimii, cum spunea boierul Moţoc) în sprijinul unei cauze (care nu era creştinismul, cum greşit se mai crede încǎ). Coroborând acest lucru cu împǎrţirea clarǎ a avantajelor (cei proşti vor moşteni împǎrǎţia cerurilor, deci nu cei drepţi; cei suferinzi se vor alina, cei însetaţi vor bea - DAR ATÂT; vezi Matei 5:1-12) reiese clar mesajul politic: dǎm fiecǎruia ce-i lipseşte şi nimic mai mult (ar putea ridica pretenţii mai apoi).

La aceasta s-a adǎugat botezul obligatoriu al copiilor. Botezul, instrument moştenit de la Sf. Ioan Botezǎtorul, servea iniţial unui singur scop: spǎlarea pǎcatelor pentru a putea începe o viaţǎ nouǎ (ceea ce ne reaminteşte de vechea disputǎ teozoficǎ: de ce a trebuit Isus sǎ se boteze). Nu are importanţǎ cǎ persoana exterioarǎ cultului s-a comportat dupǎ criterii identice sau similare, el va rǎmâne pe veci un pǎcǎtos, dacǎ nu se boteazǎ1061. Un alt lucru interesant este botezarea copiilor1062 care este contrar învǎţǎturii biblice care spunea cǎ trebuie botezat cineva conştient cǎ a pǎcǎtuit (reconversia moralǎ) dar este în continuare procedat ca atare pentru a împiedica copii / adolescenţii / adulţii sǎ migreze liber (cu conştiinţa nealteratǎ) la alte culte (îndoctrinare de mici, când copilul nu are încǎ repere şi primeşte de-a gata tot ce i se dǎ1063).

Un ultim aspect: dacǎ rǎstignirea lui Isus s-a fǎcut în scopul ştergerii pǎcatului originar al omenirii, şi dacǎ acest lucru s-a şi întâmplat1064, de ce mai este / era nevoie de botez?

Politica

Nu o datǎ biserica s-a întins spre puterea lumeascǎ1065. A reuşit a avea influenţǎ laicǎ încǎ din vremea lui Constantin cel mare843, a reuşit sǎ obţinǎ puterea supremǎ: încoronarea regilor, respectiv dinastiile catolice ale celor mai mari imperii ale vremii (Spania, Austria, Germania, parţial Franţa) însǎ a reuşit pierderea acesteia odatǎ cu ascensiunea lui Napoléon128. Nu trebuie subestimatǎ însǎ puterea bisericii în treburile laice. Un exemplu recent, este G. W. Bush, preşedinte american, care a reuşit sǎ inflameze şi mai mult rǎzboiul religios cu politica sa agresivǎ. Un alt preşedinte american, R. Reagan, era

1061 Ştire interesantǎ, din zilele noastre: în primǎvara 2007, principalele culte din Germania au anunţat cǎ-şi

recunosc reciproc botezul. Cât au putut sǎ-şi calce pe inimǎ pentru a semna un astfel de acord! Ca sǎ nu mai vorbim despre faptul cǎ de pe acord lipseau semnǎturile Tatǎlui, Fiului şi Sf. Duh, singurii cu drept de decizie în accesul spre Rai.

1062 Iatǎ ce ne spune Iov în 14:4: "Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!" referindu-se la necurǎţenia femeii. Desigur s-a înşelat, cel puţin cu privire la Isus.

1063 Pentru cei care nu cunosc psihologie încerc sǎ o traduc "inginereşte":Un şurub este tǎiat iniţial dintr-o barǎ cilindricǎ ce este apoi filetatǎ pe un fel de strung special. Dacǎ este filetat "metric", el nu va putea fi folosit decât cu piuliţe metrice, dacǎ este filetat "americǎneşte", nu va putea fi folosit decât cu piuliţele asociate. Convertirea metric-zoll este dificilǎ şi în general nu se meritǎ.La fel, formatând o dischetǎ pentru DOS sau Windows, fisierele pe care le punem pe ea pot fi citite nativ numai sub DOS şi/sau Windows, nu şi sub Mac (existǎ şi programe de conversie). Invers, dischetele formatate pe Mac nu pot fi citite nativ sub DOS / Windows (trebuie programe de conversie). Conversia unui format într-altul prin reformatare nu reuşeşte întotdeauna.În aceste douǎ cazuri, am avut douǎ lucruri identice ce pot fi modificate diferit, ambele foarte uşor la început, dar dificil (sau imposibil) mai târziu. Educaţia copilului trebuie fǎcutǎ cu mare grijǎ, este viitorul lui în joc.

1064 Se mai pretinde de cǎtre bisericǎ şi/sau secte cǎ religia creştinǎ are scopul de a eradica diversele plǎgi cu care se confruntǎ omenirea: boli, rǎzboaie, urǎ etc. şi cǎ Isus s-ar fi sacrificat pentru acest lucru. Dupǎ cum am vǎzut de-a lungul istoriei, sacrificiul sǎu a fost în zadar, pentru cǎ n-a servit decât clicii bisericeşti şi nicidecum omenirii în ansamblul ei.

1065 Deuteronomul 17:12-13 ne spune cǎ cine nu ascultǎ de preoţi trebuie imediat executat.

277

apocaliptic (am avut mare noroc cǎ nu a apǎsat butonul roşu într-una din crizele sale de disperare). Biserica nu are frontiere, iar instrumentul confesiunii este extrem de bine utilizat, încât practic poate fi asemuit unui serviciu de spionaj absolut legal. Oricât de mult se bǎteau comuniştii cǎ sunt atei, n-au distrus biserica ortodoxǎ tocmai pentru cǎ ea conferea 2 avantaje: informaţia şi obedienţa.

Niciodatǎ n-a existat vreo faţǎ bisericeascǎ care sǎ se ridice pentru dreptate sau pentru vreun oricare alt drept, decât dacǎ îi servea interesele sale (autonomia unei ţǎri putea însemna crearea unui scaun de episcop, arhiepiscop sau chiar de patriarh). Ştim cǎ în vest preoţimea s-a implicat activ în politicǎ şi în conducerea treburilor locale, dar nici în est nu s-au putut abţine de la borcanul cu miere: la noi, biserica a fost întotdeauna de partea conducǎtorilor (dacǎ la început a fost bine, în epoca fanariotǎ a fost groaznic), mai mult, nu existǎ document istoric revoluţionar în care sǎ nu aparǎ vreo faţǎ bisericeascǎ ca membru/lider în adunǎrile respective. Biserica ortodoxǎ românǎ (BOR) a turnat fǎrǎ milǎ la securitate; dupǎ 1989, goana dupǎ ciolan continuând şi mai mult (vezi cazurile în presǎ cu Mitropolia Sucevei, cea a Constanţei; mai nou scindarea Mitropoliei Ardealului).

* * *

Nu este niciodatǎ prea mult spus despre atrocitǎţile comise de şi în numele bisericii. Pentru a nu încurca prea mult cititorul, am încercat sǎ fac un rezumat cât mai succint, dar edificator, în aceastǎ privinţǎ.Pentru cei interesaţi, existǎ suficiente materiale, atât online cât şi tipǎrite, cum ar fi de exemplu Crimes of Cristianity (1887) a lui G.W. Foote1012 şi J.M. Wheeler.

Concluzii finale

Biblia nu este ceea ce se crede de cǎtre creştinii de rând (neiniţiaţi). Ea nu a fost şi nu va rǎmâne decât o colecţie de legende (în prima parte) şi o parte cvasiistoricǎ (restul) peste care se suprapune mesajul politic de manipulare a masei evreieşti. Scopul final al Vechiului testament era controlul absolut al masei populare evreieşti de cǎtre casta preoţeascǎ.

Vechiul Testament a apǎrut atunci când Hilkiah, mare preot, a "gǎsit" nişte scrieri vechi într-un templu, în 621 îen. Era vorba despre Deuteronomul. Alt preot a "gǎsit" alte scrieri vechi, dupǎ reîntoarcerea din robie. Marele preot Ezra a ridicat aceste scrieri la rangul de cuvânt al lui Dumnezeu, la o datǎ consideratǎ a fi prin preajma anului 397 îen, deşi unii istorici considerǎ acest an ca fiind 497 îen, altfel anumite fapte descrise în Ezra si Nehemia nu se potrivesc (şi aşa nu se potrivesc ele prea bine, Darius33

e confundat cu Artaxerxes333 (au fost mai mulţi Artaxercşi), aceştia 4 sunt confundaţi între ei etc. etc.). Ulterior ele au fost rescrise şi completate cu diverse alte cǎrţi, care acum sunt cuprinse în Vechiul testament. Practic, ordinea scrierii acestor suluri este oarecum ciudatǎ, ele fiind ordonate dupǎ cronologie faptelor şi nu dupǎ apariţie.

Ideea de bazǎ ce se desprinde din Vechiul Testament este cǎ aceste cǎrţi nu au servit decât la aservirea poporului evreu în favoarea castei preoţeşti (dupǎ cum servesc şi astǎzi). Ca valoare istoricǎ sunt prea puţin importante pentru cronologie, ca şi pentru majoritatea faptelor petrecute, cea mai importantǎ valoare istoricǎ ce se poate da acestor documente nu este decât plasarea într-un anumit context al unor obiceiuri laice dar mai ales religioase.

Noul Testament nu s-a vrut altceva (tot politic şi tot evreiesc).

278

Odatǎ cu moartea lui Isus, mare parte din ceea ce a adus el a dispǎrut, apostolii sǎi fiind rǎspândiţi prin lume, nu ca sǎ vesteascǎ evanghelia, ca autorul acestui text, ci ca sǎ scape de represaliile preoţimii. Acolo unde au avuns au povestit ei câte ceva, dar acest lucru nu a avut mare impact. În acele zile, cineva, nu se ştie cine, a avut ideea genialǎ de a se folosi de ideile creştine1066 pentru "altceva". Şi atunci a apǎrut pe scenǎ Saul, un vânǎtor de creştini, care ar fi avut viziuni pe drumul Damascului, viziuni care l-ar fi reorientat spre creştinism.

Apariţia lui Pavel a fost puţin anterioarǎ revoltei iudeilor, revoltǎ culminatǎ cu distrugerea Ierusalimului, arderea templului şi împrǎştierea evreilor prin lume. Trebuie spus cǎ revolta mocnea de zeci de ani de zile, acest lucru nu trebuie scǎpat din vedere. Pavel a fost îndemnat sǎ propovǎduiascǎ ceea ce au reţinut şefii lui din ceea ce a zis Isus, combinat cu manipularea defetistǎ. Scopul imediat a fost distrugerea inamicului nr. 1, imperiul roman, prin erodarea internǎ (orice imperiu, de fapt, orice sistem de conducere, se bazeazǎ pe armatǎ - dacǎ aceasta este inactivatǎ, el se va prǎbuşi la prima ocazie - cum poate fi inactivatǎ armata? simplu, prin inocularea ideii de nonrezistenţǎ, de trecere completǎ a sorţii în mâna unei divinitǎţi, prin întoarcerea obrazului celuilalt etc. Sunǎ cunoscut, nu?).

Zis şi fǎcut, Pavel s-a apucat de a scrie zeci de scrisori cǎtre locurile în care auzise el cǎ s-ar fi înfiinţat biserici, în care se apuca sǎ predice diverse lucruri. Pavel nu l-a citat deloc pe Isus (aşa cum îl ştim noidin evangheliile canonice), nu a avut habar de un Isus fǎcǎtor de minuni (deşi ar fi trebuit sǎ afle asta, dacǎ nu de la mulţimea care-l urmase, mǎcar pentru cǎ se gǎsise şi el în Ierusalim pe vremea minunilor) şi nici nu cunoştea cuvântul evangheliilor (oricare ar fi fost ele). Paul s-a asigurat cǎ va exista o ierarhie bisericeascǎ puternicǎ, strânsǎ sub o comandǎ unicǎ, care poruncea unei gloate inerte psihic dar credulǎ. Avea un singur dezavantaj: nu cunoscuse direct pe Isus şi nici pe vreun apostol, şi cu toate acestea scria bisericilor întemeiate de apostolii care-l vǎzuserǎ şi auziserǎ pe Isus. Aici a intervenit Petru, marele trǎdǎtor1067, care, dezorientat şi incult, a fost o pradǎ uşoarǎ pentru Pavel. Petru a dat autoritatea necesarǎ actelor lui Pavel.

De ce nu este o simplǎ teorie? Pentru cǎ:1. Pavel s-a asigurat cǎ toatǎ lumea, în special goimii (neevreii, mai gǎsim termenul de

gentiles), vor putea accede în rândurile bisericii (deci, romanii, mai ales clasele oropsite şi soldaţii)

2. De aceea a fost eliminat atât criteriul naţionalist (vezi mai sus), cât şi circumcizia (tipicǎ descendenţilor lui Avraam)

3. De aceea a încercat ca sǎ facǎ din evrei poporul ales şi pentru goimi, pentru a nu-i ridica, eventual, contra acestora1068

4. Pentru cǎ a fost cetǎţean roman, deci putea face "agitaţie" oarecum nestingherit (ne amintim cǎ imperiul romana a fost foarte tolerant cu religia supuşilor, cu condiţia ca aceştia sǎ-l venereze şi pe împǎrat printre zeii lor sau mǎcar sǎ tacǎ din gurǎ1076)

5. Clasele convertite la zeu unic generau imperiului problema menţionatǎ anterior, o infracţiune similarǎ celei de lezmajestate din zilele noastre, cauzatoare de destabilitate

6. A propovǎduit contra lui Iacov, fratele Domnului, de parcǎ ar fi ştiut el mai bine ce şi cum, decât un apostol fǎcând parte din familia sfântǎ

1066 Creştinism este un termen impropriu folosit pentru a descrie acele vremuri. Oficial, creştinismul apare ca

religie dupǎ 325, când bazele lui au fost stabilite în urma consiliului de la Niceea.1067 Nu Iuda a fost trǎdǎtorul: Iuda a fost ţapul ispǎşitor în afacerea "Isus". Fǎrǎ Iuda nu ar fi fost posibilǎ

martirizarea lui Isus, care ar fi spǎlat pǎcatele omenirii, conform doctrinei bisericii primare.1068 Dupǎ moartea lui, viitorii pǎrinţi au preluat scheletul militarizat (pe grade şi teritoriu) şi, cum nu toţi erau evrei,

au ajuns la concluzia cǎ ei ar fi vinovaţi de moarte alui Isus. Subiectul este mai complicat decât pare, rǎmâne ca temǎ de aprofundare pentru acasǎ.

279

7. Cǎ veni vorba despre desposyni1069, ei au fost marginalizaţi (nu cumva sǎ aibǎ pretenţii la conducerea viitorului imperiu bisericesc) de toatǎ lumea, inclusiv de cǎtre cei care ar fi trebuit sǎ-i venereze, fiind vorba iniţial chiar şi de mama lui, Maria.

Intervenţia Sf. Pavel a dus la crearea unei noi biserici, de acum numitǎ creştinǎ, care cuprindea în rândurile ei toate naţiile pǎmântului (goimii). Curentul acesta a creat posibilitatea de a se afirma o nouǎ castǎ preoţeascǎ, cu exact aceleaşi ambiţii politice ca şi înaintaşii lor, leviţii evrei. Faptul cǎ la origine a fost vorba despre evrei, Isus însuşi fiind evreu, coroborat cu lipsa oricǎrei indicaţii despre ştiinţǎ1070, a determinat pǎrinţii bisericii timpurii sǎ cupleze cele 2 testamente într-o singurǎ carte, mai ales cǎ anumite pasaje din Vechiul testament erau prea folositoare pentru a fi aruncate la gunoi. Faptul cǎ unele fuseserǎ citate de cǎtre Isus nu a avut nici o importanţǎ în alegerea fǎcutǎ, mai ales cǎ pasajele din Vechiul testament nici nu fuseserǎ corect citate (de Isus sau de evanghelişti).

Apoi au apǎrut evangheliile, începând cu Marcu, cel mai probabil un cetǎţean roman "pur-sânge", care cunoştea atât Roma cât şi Alexandria. De aceea este evanghelia sa cel mai puţin [re]citatǎ în biserici, pentru cǎ se potriveşte cel mai puţin cu religia paulinicǎ. Apoi a apǎrut un oarecare Matei, care a imbunǎtǎţit-o. Luca, doctorul, având la dispoziţie se pare ambele variante, a încercat sǎ scrie şi el o evanghelie, folosind şi vorbele lui Petru. Ultimul a fost Ioan, care ar fi povestit întâmplǎrile vǎzute de el unui sobor de preoţi, aceştia transcriindu-le dupǎ cum le-a dictat el (nici acest lucru nu este sigur). De aceea evanghelia dupǎ Ioan este cel mai aproape de doctrina paulinicǎ, pentru cǎ a fost scrisǎ de preoţi, în spiritul epocii, şi nu de cǎtre "externi". Ioan este cel mai citat în bisericile sectare (reformatǎ, evanghelicǎ, protestantǎ, adventistǎ etc.), urmat îndeaproape de Luca (din cauza întâmplǎrilor cu naşterea şi crucificarea, inexistente în Ioan).

Isus ca persoanǎ biologicǎ

Acesta este într-adevǎr cel mai fierbinte subiect. Este sau nu Isus aşa cum ni l-au descris evangheliile? Nu ştim, pentru cǎ în afarǎ de evanghelii, o celebritate ca Isus, care fǎcea minuni, învia morţi, vindeca incurabili, umbla cu mulţimi de oameni dupǎ el, nu a lǎsat nici o urmǎ în istorie. Mare mister!

Sigur, s-ar putea argumenta pe douǎ cǎi: 1. Palestina era o provincie marginalǎ a imperiului, fǎrǎ impact asupra vieţii culturale din Roma (o comparaţie directǎ Fǎlticeni-Bucureşti) şi 2. avem oricum evangheliile, care nu mint, fiind cuvântul lui Dumnezeu.

Prima opţiune, rar folositǎ, cade, mai ales cǎ nu Roma era centrul cultural, ci Alexandria sau Atena, ambele la doi paşi. Mai mult, diverşi cǎrturari se aflau în acele vremuri în Ierusalim, în trecere sau nativi, şi nici unul nu pomeneşte o iotǎ de Isus. Vom vedea mai încolo cum au modificat pǎrinţii bisericii, conştienţi de acest lucru, diversele manuscrise antice cǎzute în mâna lor.

1069 Desposyni (δεσπόσυνος) erau membrii familiei biologice a lui Isus. Urmele lor se sting în istorie, fapt ce a

permis o serie de speculaţii, inclusiv cele ce stau la baza romanelor lui Dan Brown. Aparent, ultima întâlnire oficialǎ a lor cu istoria a fost în 318, când au solicitat papei Silvestru I1095 revenirea bisericii romane sub tutela celei din Ierusalim.

1070 Cine nu ştie care este rolul religiei sǎ citeascǎ în continuare: Rolul oricǎrei religii este sǎ-i ofere omului o imagine de ansamblu şi corectǎ asupra lumii înconjurǎtoare. Ea trebuie sǎ aibǎ un rǎspuns pentru orice întrebare. Altfel spus, religia este o combinaţie de ştiinţǎ, istorie, filozofie, eticǎ, moralǎ etc. Zeii sunt doar un produs secundar al religiei (un simplu element cauzator al lucrurilor în general şi al minunilor în particular), la fel ca şi minunile (experienţe care nu pot fi explicate).

280

A doua este calul de bǎtaie pentru predicile ţinute fraierilor. Dacǎ apar probleme, se trece apoi la justificǎrile devenite clasice, ca acelea prezentate la capitolul Capitolul III. H. Perioada naşterii Domnului Isus Hristos.

Dupǎ cum spunea M.M. Mangasarian, important câteodatǎ nu este numai ce se spune despre cineva, ci şi ce nu se spune. Astfel, existǎ doar 2 surse contemporane, vagi şi "editate", care-l pomenesc, eventual, pe Isus. Restul anticilor n-au auzit nimic despre el. Concluzia? Dacǎ ar fi fǎcut tot ce-i este pus în cârcǎ, Isus ar fi rǎmas tot pe a doua incripţie, deci, ori Isus n-a existat deloc, ori a fost un umil cetǎţean, aspirând probabil la funcţia de rege al unei provincii romane.

Sǎ luǎm pe rând mǎrturiile pe care le avem:

1. Mǎrturiile despre Isus

Cea mai des folositǎ mǎrturie este un pasaj din Tacit53 care ar fi folosit cuvântul Christos, din pǎcate din context este clar cǎ se referea la un creştin/sclav oarecare (Chrestus) şi nu la Isus. Analele lui Tacit (din 112), 15.44, spune despre marele foc din Roma, pus la cale de Nero495. Tacit zice cǎ erau zvonuri cǎ Nero ar fi fost la originea acestui foc, pe care l-ar fi pus pe seama creştinilor, al cǎror nume ar proveni de la un oarecare Chrestus, care ar fi fost executat de cǎtre procuratorul Pilat din Pont în vremea împǎratului Tiberius1083. Creştinii nu s-ar gǎsi numai în patria originarǎ a acestui demon, Iudeea, spunea mai departe Tacit, dar şi aici, în Roma, unde se dedau la practici oculte şi ruşinoase, adunate de prin toate colţurile imperiului.

Tacit este criticat pe baza a douǎ mari aspecte: 1. romanii n-ar fi vorbit despre Isus ca fiind Christ ci dupǎ numele sǎu civil, Yeshua şi 2. Pilat a fost prefect şi nu procurator. Deoarece textul lui Tacit nu pare a fi fost "editat", cel puţin în faza iniţialǎ, se poate presupune cǎ el şi-ar fi obţinut informaţiile direct de la un creştin, conferindu-le girul autoritǎţii. Se ştie cǎ, în 112, majoritatea informaţiilor despre Isus ca Hristos erau deja cunoscute în mediile literate ale vremii (scrisoriile lui Pavel, fragmente din evanghelii etc.). Eusebius810, în Istoria bisericii (înc. sec. IV), în care a adunat toate referinţele pǎgâne despre Isus, nu menţioneazǎ fragmentul din Tacit, prima referinţǎ la Tacit apǎrând abia în secolul al XV-lea (1300 de ani mai târziu). Cuvântul de creştin a apǎrut abia dupǎ 140. Dupǎ 160 a apǎrut şi polemica anticreştinǎ.

Al doilea citat este din Josephus Flavius50. Josephus Flavius se pare cǎ ar fi scris despre Isus în Istoria evreilor (din 93), XVIII, III, 3, dar se presupune cǎ ar fi fost o modificare "creştineascǎ" ulterioarǎ.

O altǎ "dovadǎ" precizatǎ de un istoric samaritean, Thallus1071, în ca. 52, precizeazǎ cǎ întunecimea ar fi cuprins pǎmântul în timpul crucificǎrii. Dovada este respinsǎ pe baza faptului cǎ o eclipsǎ n-ar fiputut avea loc de Paşti (când trebuia sǎ fie lunǎ plinǎ - conform calendarului lunar), iar un astfel de fenomen ar fi atras atenţia tuturor învǎţaţilor. Thallus este chiar contrazis de Julius Africanul1072, creştin,

1071 Thallus a fost un fel de istoric, samaritean, ce a trǎit în sec. I-II en. Ocazional este numit în autorii creştini

timpurii. Eusebius810 îl prezintǎ în ale sale Cronici ca pe unul care ar fi compilat o întreagǎ istorie a Siriei şi Asiriei, începând cu cǎderea Troiei şi termânând cu a 167-a Olimpiadǎ (109 îen). Deşi nominalizat prin 180 de episcopul Theophilus al Antiohiei (în Ad Autolycum 3.29), Thallus a cǎpǎtat importanţǎ abia în sec. IX, când a fost citat de George Syncellus, citându-l pe Iulius Africanul1072, care-l citase pe Thallus (cartea III din Istoriile lui Thallus) cu privire la o eclipsǎ de soare, identificatǎ ca fiind aceea care ar fi întunecat pǎmântul la crucificare, conform evangheliilor, criticând însǎ afirmaţia acestuia, şi considerând cǎ se referǎ de fapt la cea din 29 en.

1072 Iulius Africanul

281

în 221. Tot el l-a citat şi pe Phelgon1073, care şi el ar fi spus cǎ o eclipsǎ de soare ar fi avut loc în timpul lunii pline în vremea lui Tiberius1083. Deoarece mitul lui Isus este direct legat de cultul solar, este de presupus cǎ acestea sunt repovestiri şi cǎ nici un autor n-a fost la faţa locului când s-au petrecut aceste evenimente. Opera lui Thallus n-a supravieţuit timpului.

Revenind la istorisirea lui Josephus Flavius50, un pasaj din aceeaşi Istorie a evreilor, (XX, IX, 1), este aprig criticat de Origen827 (sec. III), un creştin timpuriu şi aparent din tabǎra paulinicǎ (cunoscut şi ca autor al Origen contra Celsum), cum cǎ l-ar fi descris pe Iacov, fratele lui Isus, în termeni de aleasǎ stimǎ în timp ce despre Isus n-ar fi spus nimic bun, dimpotrivǎ, cum cǎ acei oameni ar fi suferit cu bucurie în numele lui Iacov şi nu al lui Isus. Origen scriind acestea prin secolul III, probabil cǎ s-ar fi referit la pasaje din Josephus care nu apucaserǎ a fi "editate" de copişti. Pasajul XVIII, III, 3 a apǎrut cel mai probabil în secolul IV (ceilalţi cǎrturari creştini, care cunoşteau opera lui Josephus, n-au reacţionat la acest lucru, cel mai probabil pentru cǎ pasajul incriminator nu exista!!!), ca autor al acestuia este considerat a fi Eusebius810 (primul istoric creştin), care, în disperare de cauzǎ, a mai "editat" şi alte lucrǎri asemǎnǎtoare, mai mult, chiar a precizat cu mândrie cǎ face acest lucru pentru o cauzǎ nobilǎ. Şi nu trebuie uitatǎ asemǎnarea uluitoare cu evanghelia dupǎ Luca 24:19-21, 24:25-27 (Istoria a fost tradusǎ din aramaicǎ în greacǎ în 94 en), atât ca formǎ, conţinut şi stil, dar şi ca cuvinte şi mod de folosire al acestora. Descoperirea unui document arab din secolul X care conţinea aceeaşi Istorie, a revelat adaosurile copistului creştin. Nici una dintre Istorii nu este consideratǎ a fi originalul a ceea ce a scris Josephus. În Rǎzboaiele evreilor, Josephus "xeroxeazǎ" acelaşi material folosit şi în Istoria evreilor, îl prezintǎ chiar şi pe Pilat1082, dar nu spune nimic despre Isus. Ba da, menţioneazǎ numele de Yeshua (a prezentat câteva nume evreieşti împreunǎ cu traducerea lor şi originea lor), dar a ratat ocazia de a face mǎcar o micǎ însemnare, ceva în genul: "Chiar în zilele mele bântuia prin Caana Galileii un oarecare Yeshua ce fǎcea minuni, vindeca bolnavii şi învia morţii."

Al treilea este din Suetonius1074. Suetonius ar fi scris, în Viaţa împǎraţilor - Claudius493 5.25.4 (ca. 120), cum cǎ acesta ar fi ordonat expulzarea evreilor din Roma din cauzǎ cǎ un anume Crestus îi instigǎ. Expulzarea s-ar fi petrecut prin anul 50, datǎ furnizatǎ de Orosius1075 (Istoria VII, vi, 15) ca fiind al 9-lea an de domnie al lui Claudius, Orosius precizând cǎ e o informaţie preluatǎ de el din Josephus Flavius50, însǎ de negǎsit în opera rǎmasǎ de la Josephus. Suetoniu a mai scris în jurul anului 121 cǎ o taxǎ de 2 drahme era perceputǎ de la toţi evreii ca urmare a învingerii zeului de la Ierusalim de cǎtre Jupiter Capitolinis, zeul de la Roma, şi cǎ era o crimǎ sǎ te prefaci cǎ ai o altǎ religie dacǎ nu erai evreu (în scopul evitǎrii taxelor). Se presupune cǎ era vorba despre creştini, confundaţi deseori cu evreii (şi nu fǎrǎ motive întemeiate) de cǎtre romani.

1073 Phelgon - istoric din sec. I. A fost menţionat de Iulius Africanus1072, Origen827 şi Philopon.1074 Gaius Suetonius Tranquillus (ca. 69/75 - ca. 130), istoric şi biograf roman. A fost un prieten apropiat al lui

Plinius cel tânǎr1076, în echipa cǎruia a şi lucrat, când acesta era proconsul în Bitinia. Sub Traian1077 a fost şeful arhivelor imperiale, iar sub Adrian a ajuns chiar secretarul lui particular, dar a fost curând mazilit din cauza purtǎrii sale ireverenţioase faţǎ de Vibia Sabina, împǎrǎteasa.Ca opere, avem de la el De Vita Caesarum (Vieţile împǎraţilor, rǎmasǎ doar fragmentar), De Viris Illustribus(Oameni faimoşi, carte cu mai multe capitole, şi ea fragmentarǎ), precum şi alte câteva care n-au supravieţuit, cum ar fi: Vieţile prostituatelor celebre, Biografii regale, Obiceiuri romane, Festivalurile romane, Portul roman, Oficiile statului roman, Defectele fizice ale oamenilor etc.

1075 Paulus Orosius (ca. 385 – 420), istoric şi teolog. Preot ca profesie aducǎtoare de bani. A fost discipol al lui Augustin1018, care l-a recomandat lui Ieremia, ce locuia pe atunci la Bethlehem. Cǎlǎtorind pe acolo se pare cǎ ar fi descoperit moaştele lui Ştefan986, primul martir.Cǎrţile lui poartǎ nume sugestive: Consultatio sive commonitorium ad Augustinum de errore Priscillianistarum et Origenistarum, Liber apologeticus de arbitril libertate (ce vǎ spuneam eu) şi Historiae adversum Paganos (scrisǎ la sugestia lui Augustin, practic un fel de demonstraţie cǎ lumea nu devenise mai rea ca urmare a introducerii creştinismului, neconvingǎtoare nici ca filozofie şi nici ca acurateţe istoricǎ).

282

De remarcat cǎ numele de Chrestus nu vine din Christos, aşa cum s-ar putea crede, ci era un nume de sclav suficient de rǎspândit în imperiu. Alţi istorici plaseazǎ edictul în anul 41 sau în anul 49. Interesant este cǎ motivul agitaţiei evreilor din Roma era faptul cǎ aceştia credeau cǎ apostolii sau rudele ar fi furat corpul neînsufleţit al lui Isus ca sǎ pretindǎ învierea lui - de unde şi decretul de interzicere a profanǎrii mormintelor dat de Claudius493.

În sfârşit, avem nişte scrisori de-ale lui Pliniu1076 cel tânǎr cǎtre Traian1077. Pliniu cel tânǎr a menţionat în 112, cǎ, cel puţin în Bithynia, în vremea lui Traian, creştinii venerau pe Christos ca pe un zeu. El a fost proconsul al Bithyniei între 111-113. El este singura sursǎ pagânǎ (scrisoarea 10.96 cǎtre Traian) care menţiona considerarea lui Christ ca zeu. Ca sursǎ este credibil, însǎ trecuserǎ ca. 70-80 de ani de la evenimente, apǎruserǎ primele epistole ale lui Pavel şi, probabil, o parte a evangheliilor.

Lucian1078 din Samosata a scris pe la 175 despre existenţa lui Isus şi cǎ a fost crucificat, nǎscând o altǎ religie (lege în original) în locul celei greceşti, existente.

1076 Gaius Plinius Caecilius Secundus (63 - ca. 113), cunoscut ca Pliniu cel tânǎr, a fost un om al legii din

Roma anticǎ. A fost fiul adoptiv al lui Pliniu cel bǎtrân175, deşi a fost, biologic, nepotul acestuia prin mamǎ. A fost un om onest, care a urcat singur în carierǎ, fǎrǎ pile şi relaţii, chiar în timpul detestatului Domitian. A murit în timpul mandatului sǎu din Bithynia. O parte din istoria creştinismului timpuriu o ştim de la el, prin intermediul scrisorilor adresate împǎratului Traian (în special fragmentul X.96 din cartea X - relatare din partea cealaltǎ a baricadei despre adulǎrile creştinilor şi a motivelor legate de execuţiile acestora). De aici ştim cǎ martirizarea creştinilor era o treabǎ complicatǎ din punct de vedere legal (erau interzise, de exemplu, denunţurile anonime iar acuzarea trebuia sǎ fie foarte "solidǎ") şi cǎ aceştia nu erau vânaţi în mod expres, ci erau judecaţi doar dacǎ erau prinşi cu alte fǎrǎdelegi. Stilul simplu i-a fǎcut pe unii sǎ creadǎ cǎ acestea au fost scrise de Suetonius1074, pe atunci în cercul intim al lui Pliniu.

1077 Marcus Ulpius Nerva Traianus (18.9.53 – 9.8.117, împǎrat din 98). A fost al doilea din seria celor 5 împǎraţi "buni". Sub el, imperiul a atins maxima teritorialitate. Traian este important pentru noi pentru cǎ a cucerit Dacia de la Decebal. A fost adoptat de cǎtre Nerva la sfatul lui Adrian ca o mǎsurǎ de popularitate (Nerva era urât de majoritatea poporului şi armatei), apoi numit succesor în 97. Dupǎ ce a devenit împǎrat, Traian s-a ocupat de eliberarea celor închişi pe nedrept de Domiţian, inclusiv restituirea averilor, proces, ce-i drept, început chiar de Nerva dar lǎsat neterminat. Istoricul Dio Cassius l-a descris ca alcoolic şi pederast (LXVIII, 6.4). A fost urmat de Adrian.Despre creştinism, avem scrisorile lui cǎtre Pliniu cel tânǎr1076 în care îi recomanda calmarea spiritelor şi îl ruga sǎ-i lase în pace şi sǎ intervinǎ numai atunci când îşi practicau în mod public religia. Toleranţa sa i-a adus şi o faimǎ postumǎ: a fost unul dintre puţinii lideri aclamaţi şi înainte şi dupǎ moarte. Mai mult, se zice cǎ papa Grigore I i-ar fi dezgropat moaştele (fuseserǎ puse în baza columnei lui Traian), l-a înviat, desigur pentru a-l boteza. Toma d'Aquino l-a lǎudat ca pe un pǎgân virtuos. Pânǎ şi Dante l-a menţionat în Divina Comedie.

1078 Lucian din Samosata (Λουκιανὸς ὁ Σαμοσατεύς, 120 - ca. 180), satiric şi orator roman de origine asirianǎ, nǎscut la Samosata (în Turcia de azi, oraş acum acoperit de apele barajului Atatürk). A scris multe satire, prima colecţie de texte însǎ a apǎrut abia în 1499 la Florenţa.

283

Şi, în sfârşit, ajungem la ultimul dintre ei, Celsus1079, cel criticat de Origen827 în 178 cum cǎ ar fi zis cǎ Isus era mic, urât şi comun la înfǎţişare. Origen ar fi admis cǎ Isus ar fi fost urât (cf. Isaia 53:1-3) dar a fost complet în dezacord cu celelalte 2 caracteristici. Celsus ar fi afirmat alte blasfemii, din care urmǎtoarea ne atrage în mod deosebit atenţia: cicǎ Isus ar fi fost fiul nelegitim al unei torcǎtoare cu un soldat roman pe nume Panthera1080 şi care ar fi fost repudiatǎ în urma acestui act de cǎtre soţul ei, un tâmplar. Celsus ar fi mai afirmat şi cǎ Isus şi-ar fi fabricat singur legenda mamei virgine. Dupǎ un timp, Isus ar fi plecat în Egipt, unde a lucrat ca zilier şi unde a învǎţat, ca mai toţi profeţii şi vracii, anumite meşteşuguri magice. Dupǎ un timp, ar fi revenit în Galileea şi ar fi lucrat la construirea mitului sǎu.

Dar şi Talmudul pomeneşte ceva despre Isus, unde este denumit Ben Pandera1080 (adicǎ fiul lui Pandera). Deoarece în greceşte virginǎ se numeşte parthenos, se poate specula dacǎ nu cumva Pandera/Pantera nu este o formǎ a acestui cuvânt (greaca, dialectul koine, se vorbea destul de curent în acele zone, urmare a lui Alexandru Macedon24). În orice caz, naşterea din virginǎ nu a fost cunoscutǎ creştinilor din primele 2 secole în directǎ legǎturǎ cu Isus. Cert este însǎ şi faptul cǎ Pantera era un nume relativ rǎspândit, mai ales în rândul soldaţilor romani (poate o poreclǎ), lucru atestat şi de descoperirile arheologice de morminte de legionari. Dacǎ Eusebiu810 a considerat acest lucru o interpretare rǎutǎcioasǎ a cǎrţilor sfinte, Epifaniu1081, un secol mai târziu, l-a inclus în familia sfântǎ ca bunic al lui Isus. Acelaşi Talmud spune cǎ Yeshu ben Pandira ar fi fost un magician rǎu care ar fi deturnat atenţia poporului evreu de la rânduiala lui anticǎ prin diverse vrǎjitorii şi cǎ el ar fi fost spânzurat/crucificat în ajunul Paştilor (timp de 40 de zile au umblat reprezentanţi ai legii prin popor ca sǎ-i caute apǎrǎtori, dar n-au gǎsit pe nimeni). Talmudul este în deplin consens cu practica evreiascǎ de a nu contesta existenţa lui Isus şi chiar a miracolelor sale, însǎ acestea au fost considerate acte de vrǎjitorie. Exegeţi moderni considerǎ însǎ aceste informaţii din Talmud mai degrabǎ ca o apǎrare a evreilor contra acuzelor creştine (când au cǎpǎtat putere), decât ca o relatare fidelǎ asupra a ceea ce s-a întâmplat.

Tacit53 şi Josephus Flavius50 au trǎit pe vremea lui Isus însǎ ceilalţi 3 sunt nǎscuţi mult dupǎ Isus, când mitul acestuia începuse sǎ aparǎ în imperiul roman. Documentele de la Marea Moartǎ430, Qumran, nu vorbesc nici ele despre vreun Isus.

1079 Celsus (Κέλσος, sec. II), filozof grec, oponent de seamǎ al creştinismului. A scris Cuvântul adevǎrat

[împotriva religiei creştine] (Λόγος 'ΛληΘής), operǎ dispǎrutǎ azi, dar, din fericire, pǎstratǎ aproape integral de Origen827 în polemica sa Contra Celsum (248 en, la ca. 70-80 ani diferenţǎ, pentru cǎ Celsus a scris între 175 şi 180, cel mai probabil în 178 când era Comodius co-împǎrat), unde a scris fragmentul din Celsus şi apoi critica fragmentului (şi uite-aşa avem textul original a ca. ¾ din lucrarea dispǎrutǎ).Din pǎcate pentru istorie, existau mai mulţi "Celsuşi" în epocǎ, mai mult, toţi erau împotriva creştinismului. Nu se cunoaşte nimic despre viaţa lui, nici mǎcar ce cetǎţenie avea, s-a bǎnuit a fi grec pentru cǎ ştia nişte obiceiuri egiptene şi evreieşti.Interesant momentul ales pentru combaterea lui Celsus. În 248 nu exista persecuţie (împǎrat era Filip Arabul, tolerant din fire), Roma se pregǎtea de aniversarea celor 1000 de ani de existenţǎ, dar atmosfera creştinǎ era tensionatǎ. Celsus atacase biserica din mai multe unghiuri (toate valabile şi azi): adulterul naşterii lui Isus, falsitatea profeţiilor îndeplinite, natura absolut lumeascǎ a "profetului", lipsa de respect a comunitǎţii faţǎ de restul (atitudini golǎneşti), lipsa de atracţie a învǎţǎturii pentru oamenii cu carte sau înţelepţi ci numai pentru prostime (în original: sclavi, copii, femei, vagabonzi), lipsa de echitate (cel ce se cǎieşte va fi mântuit, cel virtuos nu va fi bǎgat în seamǎ), absurditatea morţii lui Isus etc.

1080 Pantera (în toate formele lui) provine de la pan terra - întreaga lume, în greceşte.1081 Epiphanius (ca. 310–320 – 403), evreu, "heresiologist" (vânǎtor de eretici), pǎrinte al bisericii primare şi un

apǎrǎtor habotnic al ortodoxiei. A devenit ulterior episcop de Salamis (Cipru). Vorbea cel puţin 5 limbi, ceea ce l-a ajutat în carierǎ. A fost un adversar al lui Origen827, reuşind sǎ-l declare eretic în 553. A fost "trişat" sǎ-i ţinǎ partea lui Theophilus din Alexandria contra lui Ioan Gurǎ de Aur1098, dar s-a rǎzgândit repede. Opera sa capitalǎ este Panarion (Dulapul cu medicamente, în traducere textualǎ), deseori întâlnitǎ ca Adversus Haereses, din cauza conţinutului ei.

284

2. Argumente istorice împotriva lui Isus

Evidenţele istorice despre Isus sunt extrem de palide şi neclare. Dacǎ Isus ar fi fost aşa cum l-au descris evangheliile, ca un om urmat de (zeci de) mii de pelerini printr-o provincie romanǎ, ca un om care ar fi înfǎptuit miracole adevǎrate (se ştie cǎ zona era plinǎ de tot felul de predicatori, vraci, profeţi - de ǎştia evreii chiar n-au dus lipsǎ vreodatǎ - şi alţi scamatori) şi care ar fi înviat în urma pedepsei romane (asta ar fi ridicat toate popoarele asuprite contra Romei, dacǎ rebelii ucişi în urma represiunii ar fi putut fi înviaţi), atunci probabil cǎ tot al doilea ciob l-ar fi descris pe Isus, ori imagini, incripţii şi toate celelalte lipsesc din acea perioadǎ şi apar abia din secolul II, când mişcarea paulinicǎ a dat rezultate. Nu existǎ nici o însemnare (nefalsificatǎ) despre executarea unui rege potenţial al Iudeii sub Pontius Pilatus1082, cu atât mai mult cu cât funcţionarii romani, birocraţi prin definiţie, ar fi trebuit sǎ aibǎ mǎcar o înregistrare în acest sens. Se ştie cǎ perioada împǎraţilor Tiberiu1083 şi Augustus457 este cea mai detaliatǎ perioadǎ romanǎ din punct de vedere istoric din toatǎ istoria Romei.

1082 Pontius Pilatus, guvernator al provinciei romane Ideea din 26 pânǎ în 36. Un personaj relativ mǎrunt, el a

devenit cunoscut şi apoi celebru din cauza bibliei. Pânǎ şi soţia sa, conform legendelor numitǎ Claudia Procula, a fost sanctificatǎ în ritul ortodox. Legendele au înflorit, azi 3 oraşe certându-se pentru onoarea de a se considera locul de naştere al acestuia: Fortingall din Scoţia, Tarraco (azi Tarragona) din Spania şi Forchheim/Hausen din Germania. Etimologia numelui ne indicǎ origini samnite, eventual tracice.Deşi tradiţia îl considera procuratorul Iudeii (aşa l-a descris şi Tacit53), o piatrǎ descoperitǎ în 1961 în amfiteatrul numit Caesareea Maritima, aparent dedicatǎ lui Tiberius1083 şi expusǎ ca exponatul AE1963 la Muzeul Israelului din Ierusalim, îl numeşte prefect al Iudeii. Diferenţa este micǎ dar importantǎ: în prima parte, Iudeea era un regat clientelar Romei (titlul de rege avut de Irod Agrippa I fiind oficial confirmat de Claudius493 doar pentru perioada 41-44, Iudeea fiind un regat semiindependent pânǎ în 6 en, demiterea lui Herod Achelaus de cǎtre Augustus457, la cererea populaţiei locale) şi deci Roma nu putea avea acolo decât un prefect, din 44 însǎ, Iudeea devenea din nou provincie romanǎ (care includea Iudeea cunoscutǎ de noi, Samaria şi Idumeea, dar excluzând Galileea), titlul conducǎtorului schimbându-se în procurator (primul procurator fiind Cuspius Fadus). Indiferent cum se numea, funcţia de prefect / procurator avea aceleaşi îndatoriri: pǎstrarea ordinii militare şi civile, dar şi taxarea populaţiei. Parte din îndatoririle civile ce includeau atribuţiile judecǎtoreşti erau trecute şi în responsabilitatea Sanhedrinului (guvernul etnic local) şi a Marelui Preot (numit tot de cǎtre procurator - prefect pânǎ în 41 en). De exemplu, marele preot Caiafa a fost numit de cǎtre prefectul Valerius Gratus şi demis de legatul sirian Vitellius. Între 41 şi 66, doar regii evrei locali clientelari Romei aveau acest drept. Funcţia de prefect - procurator precum şi gradul nobiliar minor al lui Pilar nu-i permiteau comanda directǎ a legiunilor romane staţionate, pentru acest lucru el trebuia sǎ apeleze la superiorul sǎu, legatul din Siria, dar putea avea sub comanda sa trupele auxiliare, deseori recrutate dintre populaţiile din zonǎ. Aproape toate informaţiile despre Pilatus le avem de la Josephus Flavius50. Pasajele cele mai importante au fost intens mediatizate, în special de cǎtre mormonul Benjamin Urrutia (antropolog, lingvist şi scriitor de SF), fiind cunoscute ca Fragmentul flavian. Astǎzi se ştie cǎ fragmentul respectiv a fost "corectat" ulterior, în perioada formǎrii bisericii primare, pentru a da o tentǎ istoricǎ personajului Isus.Lipsa mijloacelor militare l-a fosţat pe Pilatus sǎ procedeze în multe cazuri prin abuz de putere (împrǎştieri de manifestaţii paşnice prin forţǎ etc.) încât a fost rechemat la Roma în urma sesizǎrilor legatului de Siria. De aici nu se mai ştie nimic de el, sinuciderea sa (la Vienne, acolo unde papa Clement V a desfiinţat Ordinul Templierilor) fiind rodul probabil al fanteziilor religioase (Eusebius810 ar fi menţionat acest lucru în Istoria bisericeascǎ II:7 bazat pe surse neidentificate).Imaginea lui Pilat ca inocent, cu rǎspunderea crucificǎrii lui Isus revenind în totalitate masei evreieşti, a fost cel mai probabil creatǎ de biserica în formare ca o mǎsurǎ de autoapǎrare în faţa imperiului roman. Laşitatea şefului roman, conferirea dreptului de a judeca pe cineva dat poporului cucerit dar mai ales condamnarea unui nevinovat, sunt 3 fapte care nu pun în luminǎ prea bunǎ imperiul roman, dimpotrivǎ. Mai mult, Pilat, cunoscut pentru cruzimea sa, ar fi putut, conform uzanţelor vremii, sǎ-l execute pe Isus pentru a potoli mulţimea agitatǎ.Faptele lui Pilatus ne sunt cunoscute dintr-o altǎ notǎ de subsol, constituie baza a nenumǎrate tradiţii religioase, inclusiv a celebrelor Jocuri ale Pasiunii. Alte documente, la fel de falsificate, Cura Sanitatis Tiberii, conţin cea mai veche formǎ a legendei Veronicǎi, un alt fals celebru.

1083 Tiberius Caesar Augustus, (16.11.42 îen - 16.3.37 en), nǎscut Tiberius Claudius Nero, împǎrat din 14 pânǎ în 37. Tiberius a fost fiul lui Tiberius Claudius Nero şi Livia Drusilla. Mama sa a divorţat de tatǎl sǎu

285

Când se dovedeşte cǎ Isus ar fi existat, sunt folosite exclusiv surse biblice, cel mai adesea scrise la peste 50 de ani de la crucificare, dar care ne-au ajuns nouǎ abia prin transcrieri din secolele IV-V sau mai târzii.

Dar mulţi alţi istorici nu pomenesc nici un cuvânt despre el.

Philo1084 din Alexandria (20 îen-54 en), nǎscut înaintea lui Isus şi mort dupǎ el, istoric evreu care a trǎit în Ierusalim (sau lângǎ) în perioada naşterii acestuia şi a masacrului Irodian, a fost acolo în perioada

pentru a se mǎrita cu Augustus457 în 39 îen. Tiberius s-a cǎsǎtorit ulterior cu fiica acestuia, Julia cea bǎtrânǎ, fiind chiar adoptat de Augustus. A fost unul dintre cei mai mari generali ai Romei. Fire tristǎ, nu dorea sǎ devinǎ împǎrat, dar n-a avut încotro. Domnia sa a alunecat pe panta regimului terorii odatǎ cu moartea fiului sǎu, Drusus, în 23 en. 3 ani mai târziu, Tiberius s-a autoexilat din Roma, lǎsând conducerea pe seama a doi prefecţi pretorieni, oameni fǎrǎ scrupule, Lucius Aelius Sejanus şi Quintus Naevius Sutorius Macro (care l-ar fi asasinat). Nepotul sǎu, adoptat ulterior, Caligula, i-a succedat ca împǎrat. Dupǎ ce s-a cǎsǎtorit în 19 îen cu Vipsania Agrippina, fiica celui mai mare general al lui Augustus, Marcus Vipsanius Agrippa, a divorţat de ea în 12 îen, la ordinul împǎratului, pentru a se cǎsǎtori cu fiica lui, Julia cea Bǎtrânǎ. Fiul sǎu avea doar 1 an atunci. Deoarece o iubea încǎ pe Vipsania, Augustus i-a interzis sǎ o mai vadǎ, iar Tiberius s-a autoexilat la Rhodos. Augustus îmbǎtrânea pe tron şi unul dintre cei doi nepoţi pregǎtiţi pentru tron murise deja înainte de a atinge maturitatea (2 en) iar celǎlalt în Armenia (3 en). Acest lucru l-a determinat pe Augustus sǎ-l recheme de Tiberius, adoptându-l ca fiu. Tiberius a fost forţat sǎ-şi adopte nepotul, Germanicus (fiul fratelui sǎu Drusus cu nepoata lui Augustus, Antonia cea micǎ). A codomnit cu acesta ultimul an din viaţa lui Augustus.Nepotul adoptat, Germanicus, a reuşit sǎ recucereascǎ teritoriul Germaniei de azi, inclusiv sǎ recupereze drapelele de luptǎ capturate de la 4 legiuni ambuscate câţiva ani mai devreme. Parada sa de triumf din 17 en a fost de o grandoare cum nu se mai vǎzuse de la aceea a lui Octavian din 29 îen. Devenise oficial succesorul la domnie. Moartea sa doi ani mai târziu a şocat lumea patricianǎ, mai ales cǎ Germanicus, cu ultimele puteri l-a acuzat pe Gnaeus Calpurnius Piso, guvernatorul Siriei. Lucru straniu, cu atât mai mult cu cât pisonienii susţinea ramura claudianǎ, a lui Tiberius. Piso, pus sub acuzare, l-a şantajat pe Tiberius, dar n-a mai apucat sǎ întreprindǎ nimic fiind "sinucis". Cu complotul pisonian ne-am întâlnit la Seneca494. Moartea şi a lui Drusus, fratele sǎu, l-a pus pe Tiberius în situaţia de a-şi gǎsi aliaţi în tabǎra pretorianǎ, alegându-şi 2 prefecţi ca sǎ conducǎ în locul lui: Sejanus şi Macro. Primul chiar a îndrǎznit a cere mâna nepoatei lui Tiberius, Livilla, dar a fost forţat sǎ-şi retragǎ cererea (25 en). Moartea acesteia 4 ani mai târziu l-a determinat pe Sejanus, deja având acum toatǎ puterea în mâna sa, sǎ se ocupe de epurǎrile celebre în care senatori şi patricieni au fost executaţi iar averile lor confiscate. În cele din urmǎ, Sejanus a fost convocat la senat, în 32 en, arestat, acuzat de înaltǎ trǎdare şi executat în aceeaşi sǎptǎmânǎ, împreunǎ cu nişte colegi de-ai sǎi. Era deja prea târziu. Senatul fusese decimat, patricienii aproape exterminaţi, statul şi magistratura slǎbitǎ, dar Tiberius a încercat sǎ repare rǎul. Nu a reuşit, ultimii ani petrecându-şi-i ïn Capri, unde, conform lui Suetonius, s-a dedat la perversitǎţi sexuale, homosexualitate, plǎceri sado-masochistice, diverse alte acte de paranoia. Admiţând cǎ numai jumǎtate ar fi fost adevǎrate, rǎmâne totuşi imaginea lui Tiberius, aşa cum au ştiut-o contemporanii sǎi. La moartea sa poporul a jubilat.Tiberius i-a lǎsat pe Caligula şi pe Tiberius Gemellus ca principi; primul gest politic al primului a fost sǎ anuleze testamentul politic al lui Tiberius şi sǎ-l execute pe Tiberius Gemellus.Moştenirea sa este oarecum ciudatǎ: pe de o parte, el a lǎsat vistieria imperiului de ca. 20x mai plinǎ decât atunci când a luat-o, pe de altǎ parte, încercând sǎ dea senatului din nou o parte din putere, a eşuat lamentabil (senatul trǎia de ca. 50 de ani în umbra împǎratului, uitând sǎ guverneze); dacǎ ar fi murit în 23 en, ar fi fost la fel de aclamat ca şi Cezar pentru cǎ a lǎsat un imperiu bogat şi solid, murind însǎ în 37 en, dupǎ o epocǎ de teroare, a lǎsat numai amintirea unui tiran despotic.În biblie este pomenit ca nume doar în Luca 3:1. Este suficient de evident cǎ unele referiri generice (cezar, împǎrat, august) se referǎ implicit la acesta. "Sǎ dǎm cezarului ce-i al cezarului" pare a se referi la dinarul de argint al lui Tiberius.

1084 Philo (20 îen - 50 en), evreu elenizat din Alexandria. A participat în solia trimisǎ lui Caligula de cǎtre evreii din Alexandria, aflaţi în conflict deschis cu grecii din acelaşi oraş (ca precizare: evreii refuzaserǎ sǎ acorde onorurile necesare împǎratului, adicǎ temple, statui, şi jertfe pentru acesta). Deşi evreu şi membru al comunitǎţii, Philo nu putea citi biblia decât în varianta sa greacǎ, tradusǎ tot în acel oraş. Deşi n-a înţeles-o în original, Philo o considera ca fiind nu numai deţinǎtoarea adevǎrului suprem cu privire la evrei, ci, mai

286

intrǎrii triumfale în Ierusalim şi trebuia sǎ fie acolo când a fost crucificat (eclipsǎ, cutremur, înviere, marşul morţilor [re]înviaţi prin Ierusalim) - dar nu a descris nimic din toate acestea. Ciudat.

Justus1085 din Tiberia (Galilea) a fost contemporan şi adversar al lui Josephus Flavius50. Justus a fost galilean şi ar fi trebuit sǎ aibǎ cunoştinţǎ despre Isus şi faptele sale, dar nimic nu apare în Cronologia regilor din Iudeea (ca. 80).

Seneca494 (2 îen-66 en), Pliniu cel bǎtrân175 (23-79 en), Marţial1086 (40-102 en), Plutarh1087 (45-125 en) sau Iuvenal1088 (55-140 en), care au trǎit în acel timp, n-au pomenit nicǎieri de existenţa lui Isus.

Interesant, toate mǎrturiile despre existenţa istoricǎ a lui Isus provin din sfera de influenţǎ romano-catolicǎ şi mai puţin din partea alexandrinicǎ (dezvoltatǎ mai târziu în biserica coptǎ).

Ok, lipsa de referinţe nu înseamnǎ automat cǎ Isus n-a existat, ci, aşa cum puncta un strǎlucit exeget german, doar cǎ Isus n-a fost ceea ce s-a fǎcut din el ulterior. Fiind neînsemnat, el nu a atras atenţia

mult, ca deţinǎtoare a adevǎrului suprem universal. Mai interesant, Philo, sub influenţa stoicilor greci, ajunsese sǎ creadǎ cǎ biblia conţine atât limbajul comun, direct, cât şi limbajul alegoric, destinat celor iniţiaţi. Mai mult, Philo credea cǎ informaţiile numerice din biblie au o importanţǎ covârşitoare în înţelegerea profundǎ a acesteia (cu descifrarea acestui cod s-a ocupat vreme de 45 de ani!!! şi Newton507). Ca un exemplu, numǎrul (atenţie, nu cifra) 1 era numǎrul lui Dumnezeu, unicul, dar care totodatǎ stǎ la baza celorlalte; numǎrul 2 este numǎrul schismei; numǎrul 3 este al corpului; numǎrul 4 este, alǎturi de 10, numǎrul perfecţiunii; numǎrul 5 este sensibilitatea şi afecţiunea (probabil de negǎsit în bibie); numǎrul 6 este un numǎr special ce uneşte femininul cu masculinul (3x2) dar şi al mişcǎrii (3+3); numǎrul 7 se referǎ la magie; numǎrul 8 este al cubului (23 - influenţǎ pitagoreicǎ) iar numǎrul 9 este numǎrul revoltei.Philo considera cǎ Dumnezeu nu a creat lumea, ci numai a construit-o şi organizat-o cu ce a gǎsit la îndemânǎ prin acel tohu-va-bohu iniţial, un fel de arhitect, deci.

1085 Justus din Tiberias, autor şi istoric evreu. Biografia sa este complet necunoscutǎ, ceea ce se ştie este cǎ a fost adversar al lui Josephus Flavus50. A fost un apropiat al tetrarhului Agrippa II, care i-a salvat viaţa când, în timpul rebeliunii din 66-79, rebel fiind, a fost prins şi condamnat la moarte de cǎtre Vespasian. A scris o istorie a evreilor de la Moise pânǎ la Agrippa II, care a fost zugrǎvit complet defavorabil.

1086 Marcus Valerius Martialis (1.3.40 - ca. 102), poet şi epigramist roman, nǎscut în Spania. A scris foarte multe epigrame (1561 la numǎr, între 86-102), fiind considerat astfel Pǎrintele epigramei. Iatǎ un exemplude epigramǎ, care ne duce cu gândul la ziua de azi dacǎ n-am şti cǎ este veche de 2000 de ani: "Empta domus fuerat tibi, Tongiliane, ducentis: / abstulit hanc nimium casus in urbe frequens. / Conlatum est deciens. Rogo, non potes ipse uideri / incendisse tuam, Tongiliane, domum?" (Casa lui Tongilianus luase foc într-unul din accidentele frecvente pe atunci din Roma; Marţial se întreabǎ dacǎ nu cumva şi-a dat singur foc la casǎ, fiindcǎ a fost despǎgubit înzecit). Mutat la Roma în 64, Marţial a fost cel mai probabil elevul concetǎţeanului sǎu, Seneca494. A fost un apropiat al lui Titus şi Domiţian, de la care a obţinut suficiente privilegii, deşi a fost nevoit sǎ se mute ulterior, înapoi în Spania natalǎ, din cauza sǎrǎciei. Epigramele lui conţin relativ foarte multe referinţe la actul sexual unisex (pederastia în special).

1087 Mestrius Plutarchus (Πλούταρχος, ca. 46 - ca. 127), istoric, biograf şi eseist grec. Nǎscut la doi paşi de Delphi, Plutarh a servit la acest templu ca preot (al lui Apollo) ce interpreta prezicerile oracolelor (Pythiei). A intrat şi în politicǎ, fiind magistrat în ţara sa natalǎ, adoptat ca cetǎţean roman de consulul roman, Lucius Mestrius Florus (aşa cerea regula, vezi şi pe Josephus50), devenind, conform lui Syncellus, chiar procurator în Aheia din ordinul lui Adrian.A scris o serie de biografii despre celebritǎţile romane şi greceşti, biografia sa despre Alexandru Macedon24

fiind încǎ de referinţǎ, deşi n-a scris istorie ci filozofie. Chiar dacǎ seria de biografii a fost extrem de popularǎ (bestseller), majoritatea ei este dispǎrutǎ. Emerson877 a numit-o Biblia eroilor.O sursǎ importantǎ pentru egiptologi rǎmâne Despre Isis şi Osiris.

1088 Decimus Iunius Iuvenalis (nu se cunosc datele precise, se ştie sigur doar cǎ trǎia în 127), poet roman. Posibil ca primele douǎ nume sǎ nu fie corecte. Este autorul celebrelor expresii ca "panem et circenses" (oamenii de rând erau interesaţi, dupǎ el, mai degrabǎ în distracţii şi mâncare decât în a fi liberi), "rara avis" (oamenii buni sunt pǎsǎri rare), "mens sana in corpore sano" (minte sǎnǎtoasǎ într-un corp sǎnǎtos), sau "quis custodiet ipsos custodes" (cine controleazǎ controlorii). Este autorul presupus al Satirelor.

287

asupra lui decât marginal, într-o epocǎ şi într-o zonǎ tulbure a imperiului. El a fost promovat în urma activitǎţii lui Saul din Tars, viitorul Sf. Pavel.

Dar cum s-a ajuns de la un om neînsemnat (în raport cu vremurile) la cea mai importantǎ entitate a celei mai rǎspândite religii de pe Pǎmânt?

Complicat, au curs râuri de cernealǎ şi s-au consumat vagoane de hârtie şi tot nu se ştie exact. Se presupune însǎ cǎ Pavel a redirecţionat o anumitǎ mişcare în conformitate cu anumite interese. Dar sǎ începem cu începutul.

Isus n-a fost nici sǎrac şi nici tâmplar, dupǎ cum n-a avut nici rǎdǎcini nobile foarte viguroase. Ştim cǎ n-a fost sǎrac chiar din biblie (trebuie citit printre rânduri). Ştim iarǎşi cǎ n-a fost tâmplar (nici Iosif n-a fost) ci educat (pe vremea când oamenii de rând nici mǎcar sǎ se roage nu ştiau, el se certa cu fariseii şi saducheii pe teme din biblie). Mai ştim cǎ, deşi probabil nobil, Isus n-ar fi avut genealogia "potrivitǎ" pentru a accede la coroanǎ. Aceste descendenţe contradictorii480 subliniazǎ dorinţa evangheliştilor de a-l face pe Isus sǎ îndeplineascǎ toate profeţiile (Matei fiind scrisǎ înaintea lui Luca a scos "din burtǎ" o genealogie frumoasǎ, Luca a încercat sǎ o corecteze şi s-a bazat pe o descendenţǎ total colateralǎ, din Natan, un fiu dintr-o cǎsǎtorie secundarǎ a lui David).

Ce mai ştim? Cǎ multǎ vreme a lipsit din "istoria" Galileii şi/sau Iudeii, unii considerând cǎ ar fi fost ba în Egipt, ba prin Tibet, ba în pustiu. Egal, acest Isus, indiferent unde ar fi fost el, n-a lǎsat nici o urmǎ a existenţei sale, putea foarte bine sǎ stea acasǎ şi sǎ dezlege integrame. Dar vine un timp când apare pe scena istoriei (a evangheliilor), când, înarmat cu solide cunoştinţe din Torah, începe sǎ predice diverse, înconjurat de o suitǎ de apostoli, din care cel puţin 3 erau fraţii lui1089 [vitregi] iar alţi 5 foşti discipoli ai vǎrului sǎu, Ioan Botezǎtorul. Printre apostoli gǎsim oameni de toate profesiile de rând, inclusiv zeloţi (haiducii acelor vremuri sau, dupǎ definiţia de astǎzi, terorişti). Dacǎ dǎm crezare evangheliilor, Isus ar fi pretins coroana regatului iudeu, dându-se drept Messiah prin încercarea de a face ca toate profeţiile sǎ se îndeplineascǎ (n-a reuşit chiar pe toate).

Dacǎ a fost executat sau moartea sa a fost doar o înscenare n-avem de unde şti cu precizie. Dupǎ cum nu putem decât bǎnui cine a fost vinovat de moartea lui (evreii sau romanii), bazându-ne doar pe nişte evanghelii care prezintǎ fals relaţiile juridice ale lumii romane.

Cert este însǎ faptul cǎ Isus ar fi considerat blasfemitoare identificarea sa cu Dumnezeu-Tatǎl (principiul Trinitǎţii). Dar de zeificarea lui s-au ocupat alţii, toate la timpul lor.

Ce s-a întâmplat imediat dupǎ crucificare iarǎşi nu cunoaştem decât din evanghelii şi Faptele apostolilor. Cert este cǎ apostolii s-au împrǎştiat ca gǎinile fugǎrite de ulii, desigur nu ca sǎ propovǎduiascǎ învǎţǎturile lui Isus (pe care, conform evangheliilor, nu prea le înţelegeau) ci ca sǎ scape de prigoana autoritǎţilor evreieşti (evident bisericeşti). Timpul a trecut şi aparent au apǎrut diverse grupǎri proto-creştine prin locurile pe unde trecuserǎ apostolii.

Aici apare pe scenǎ Saul. Situaţia nu era nici pe departe calmǎ în Palestina. Revoltele mocneau, apǎruserǎ tulburǎri, sandaua Romei apǎsa tot mai mult, creştinii erau renegaţi de evrei (de şefii lor). Saul, ca cetǎţean roman (deci oarecum imun faţǎ de autoritǎţi), fusese "tocmit" sǎ prigoneascǎ creştinii din zonǎ. Interesant este faptul cǎ familia biologicǎ1069 a lui Isus (Iosif şi Maria) n-au fost urmǎriţi, ci

1089 Una din teoriile "conspiraţiei" merge chiar mai departe, Toma necredinciosul fiind considerat chiar fratele

geamǎn al lui Isus (Toma însemnând şi geamǎn în greceşte), ceea ce ridicǎ imense probleme teozofice.

288

numai discipolii. În acele vremuri, când majoritatea creştinilor se refugiaserǎ în zone ale imperiului unde erau oarecum protejaţi de cǎtre armata imperialǎ şi apucaserǎ sǎ facǎ prozeliţi în rândul romanilor, cuiva "mare" îi vine ideea de a se folosi de anumite detalii pentru a crea o religie defetistǎ ce va mǎcina imperiul roman, cel mai mare duşman actual al evreilor, chiar din interior.

Saul a mimat conversiunea şi s-a apucat sǎ trimitǎ diverse scrisori bisericilor în prealabil identificate de spionii evrei. Era mult mai simplu aşa, scrisorile circulau mai repede, puteau fi fǎcute copii dupǎ ele şi mai aveau avantajul cǎ Pavel era la adǎpost dacǎ cumva ceva mergea rǎu (chiar apǎrat de legiunile romane, Pavel tot a pǎţit-o de câteva ori şi s-a lecuit). În aceste scrisori avem imaginea unui Pavel care habar n-avea de miracolele lui Isus şi este aproape sigur cǎ şi crucificarea, ca modalitate de execuţie, îi fusese complet necunoscutǎ. Atenţie, nu vorbim aici de vreun strǎin, ci de un posibil martor ocular, Pavel aflându-se prin Ierusalim în acea perioadǎ. Scrisorile aveau un ton când de învǎţǎturǎ, umilǎ, când poruncitor (îndepǎrtarea fracţiunii lui Iacov, fratele Domnului şi conducǎtorul bisericii din Ierusalim), când de organizare. O funcţie similarǎ azi s-ar numi PR adviser/consultant/director.

Pavel s-a autointitulat apostol şi s-a ocupat deopotrivǎ de aspectele spirituale (crearea noii religii) şi organizatorice (turma trebuia condusǎ în conformitate cu planurile secrete deja existente). Dar îi lipsea autoritatea. De aceea a plecat spre Roma, nu ca sǎ prezinte religia împǎratului ci ca sǎ-l gǎseascǎ acolo pe Petru, cel mai uşor de gǎsit apostol din imperiu (Iacov era un adversar prea puternic). Petru nu era nici pe departe deştept şi a cǎzut uşor în plasa lui Saul. Cu autoritatea lui Petru, cel mai bǎtrân apostol (ideea era cǎ trebuia sǎ fie şi cel mai înţelept), Pavel s-a apucat de rânduit biserica, ca o armatǎ. Urmaşii lui Pavel au susţinut cǎ acesta a fost martirizat, la fel ca şi Petru, chiar de mâna lui Nero495. Despre Petru ştim cǎ a fost martirizat, despre Pavel nu avem aceastǎ certitudine, iar Nero era în Spania la data presupusei execuţii. Cei doi apostoli sunt prezentaţi ca o uniune neclintitǎ, deşi "ciondǎneli" au existat, şi încǎ foarte multe1090.

Pavel este deci cel mai important personaj în religia creştinǎ.

Zeificarea propriu-zisǎ a lui Isus a survenit la Consiliul de la Niceea din 325. Doar doi episcopi, unul dintre ei fiind Arius1091, au susţinut cǎ Isus a fost om, ceilalţi votând cǎ a fost zeu (mai exact: dintr-o

1090 Unii autori considerǎ cǎ duelul Simon Magul - Pavel se referea de fapt la duelul Petru - Pavel (ne aducem

aminte oare de primul nume al lui Petru?).1091 Arius (ca 250 sau 256 - 336), teolog creştin, ce lansase ideea cǎ Isus nu a fost etern, mai mult, subordonat

Tatǎlui. Vederile lui l-au adus la denunţarea lui ca eretic la Consiliul de la Niceea (325). Athanasius1017 l-a considerat pe Arius ca inamicul sǎu nr. 1. De la el nu ne-a rǎmas nici un document, fiind evident distruse de cǎtre catolici. A fost o persoanǎ extrem de "şlefuitǎ", intelectual rasat şi cu un farmec aparte ce seducea deopotrivǎ bǎrbaţii cât şi femeile. Arius a fost prima datǎ atacat de episcopul de Alexandria, Achillas, care i-a combǎtut ideea ereticǎ cum cǎ dacǎ Tatǎl l-ar fi conceput pe Fiu prin intermediul Mariei şi Duhului Sfânt, însemna cǎ ar fi existat o perioadǎ în care Isus n-ar fi existat. Mai mult, ideea unui Dumnezeu tripartit era uşor echivalentǎ celei ale unui Dumnezeu dacǎ nu incomplet, mǎcar imperfect. Se pare cǎ ideiile lui proveneau de la maestrul sǎu, Lucian martirul, intemeietorul unei strǎlucite şcoli la Antiohia, ale cǎrui idei se opuneau celor lui Paul din Samosata, primul care avusese ideea genialǎ (269 en) de a considera pe Tatǎ şi pe Fiu din aceeaşi substanţǎ (homoousios), lucru materializat în Crez, unde se spune cel de-o fiinţǎ cu Tatǎl. Evident, n-a contat prea mult faptul cǎ sinodul de la Antiochia l-a condamnat ulterior pe acesta pentru vulgarizarea lui Dumnezeu, politica rǎmâne politicǎ. Simplu, pentru cǎ opinia bisericii era, pe atunci, cea a împǎratului, partea care câştiga de partea sa pe împǎrat îşi impunea punctul de vedere. Când Eusebiu de Nicomedia (nu Eusebius810 istoricul) a primit favorurile împǎratului, a determinat "cǎderea" lui Eustathius din Antiohia, unul din susţinǎtorii lui Athanasius, apoi a lui Marcellus din Ancyra, un alt prieten de-al acestuia. Mai mult, la sugestia aceluiaşi Eusebius, împǎratul a ordonat lui Athanasius sǎ-l reprimeascǎ pe Arius în comunitate, acesta refuzând, a fost judecat pentru înaltǎ trǎdare şi exilat (mai ţineţi minte "Athanasius contra

289

substanţǎ cu Dumnezeu-Tatǎl). Era oarecum logic, într-o lume dominatǎ de zei, o religie venerând un simplu muritor n-ar fi avut poate succesul scontat, mai ales când acel muritor a suferit o moarte degradantǎ. Aici a apǎrut temutul cuvânt "erezie". Pânǎ şi Constantin843, cel care a fost sanctificat de religia creştinǎ, nu credea în Dumnezeul creştin (presupus acelaşi cu cel iudaic), dar l-a acceptat ca religie toleratǎ în imperiu, numai pentru a-l salva de la dezintegrare (în acele vremuri, situaţia din imperiu se asemǎna cu rǎzboiul din Irak sau cel precedentul, cel din Liban). N-a ajutat prea mult, imperiul destrǎmându-se puţin dupǎ moartea sa.

Constantin este deci al doilea om ca importanţǎ în crearea creştinismului, dupǎ Pavel. El l-a impus pe Isus ca zeu şi parte oficialǎ a Sf. Treimi.

Abia acum, pe locul trei, vine Isus, cel care ar fi trebuit sǎ ocupe de facto primul loc, pentru cǎ imaginea sa este practic imaginea creştinismului. Pentru o mai bunǎ înţelegere, imaginea lui Isus în creştinism este exact ca imaginea zvasticii în nazism - ambele sunt simboluri preluate şi modificate sǎ reprezinte altceva decât ceea ce au fost. Este interesant de remarcat cǎ simbolul unui Isus pe cruce a apǎrut abia în sec. IX când papa Adrian I1092 a înlocuit mielul cu imaginea lui Isus, decizie quasicontemporanǎ cu Donaţia constantinianǎ.

Creştinismul a suferit mai multe modificǎri majore, în dorinţa de a face câţi mai mulţi prozeliţi. El a fost adaptat pe parcurs pentru a îngloba cât mai mult din religiile pe care le înlocuia, absorbindu-le treptat semnificaţia şi dându-le o nouǎ înfǎţişare. Irinaeus din Lyon816, un episcop foarte influent care a trǎit prin secolul al II-lea, a considerat, pe baza unor indicii oculte, care 1000 de ani mai târziu l-ar fi adus pe rug, cǎ evangheliile trebuie sǎ fie în numǎr de 4: Leul lui Marcu, Viţelul lui Luca, Omul lui Matei şi Vulturul lui Ioan. Celelalte au fost vânate şi distruse în mod sistematic.

Iatǎ o scurtǎ lista cu câteva asemǎnǎri între creştinism şi religiile înconjurǎtoare (geografic):

Ziua de naştere pe 25 Decembrie:Este o datǎ ce vine din preistorie (de cel puţin 12000 ani - desene rupestre dovedesc solstiţiul de iarnǎ).

• "Grecii" Dionysus şi Hercule - festivalul Lenaea• "Sirianul" importat de greci ca Adonis - zeul soarelui• Saturnalia - sǎrbǎtoare romanǎ, la fel ca şi cultul lui Sol Invictus, zeul lui Constantin cel Mare

Nǎscuţi dintr-o virginǎ (aici lista e ceva mai lungǎ):• "Indienii" Krishna şi Buddha (ultimul se pare având şi el o influenţǎ remarcabilǎ în cultul

creştin, deşi nedovedit pe bazǎ de documente, dar dovedit pe bazǎ de anumite asemǎnǎri conceptuale - multe secole chiar biserica catolicǎ ar fi admis acest lucru)

mundum"?). Dupǎ istoricul Socrates, Arius ar fi murit de o hemoragie intestinalǎ pe când se apropia de Forumul lui Constantin, boalǎ pusǎ evident pe seama rugǎciunilor lui Athanasius şi nu doamne fereşte pe seama vreunei otrǎviri.

1092 Adrian I (? - 25.12.795, papǎ din 772), unul dintre cei mai longevivi papi (23 de ani, cel mai mult pânǎ atunci, de-abia Pius IX (1846-1878) l-a depǎşit, ulterior Ioan Paul II (1978-2005) şi Leo XIII (1878-1903), care a fost totodatǎ şi cel mai bǎtrân, murind la 91 de ani). A fost de partea lui Charlemagne476, de la care i-a rǎmas şi o inscripţie la Vatican.

290

• "Egiptenii" Ra (zeu) şi Apis (bou), Hetshepsut164 (faraoniţǎ) şi Amenophis III (faraon)1093

• "Persanii" Zoroastru (de fapt se susţine cǎ religia creştinǎ este bazatǎ în mare parte şi pe cultul zoroastric) şi Cyrus72 (rege)

• "Evreul" Melchisedec (mare preot şi rege al Salemului)• "Grecii" Platon554 şi Apollonius din Tyana1094

• "Romanul" Iuliu Cezar846

• "Britanicii" Taliesin, Merlin şi Llew Llaw• "Chinezii" Fohi şi Lao-Kium (filozofi)

Dar asemǎnǎrile merg şi mai departe:

• Maya, mama virginǎ a lui Buddha, a fost şi ea "inseminatǎ" de un duh sfânt iar un mesager ceresc a anunţat-o cǎ va fi naşte un fiu care va fi fiul celui mai mare rege.

• Buddha a avut cinci discipoli, la fel şi Isus, când cei 5 apostoli ai lui Ioan Botezǎtorul l-au urmat pe acesta. Buddha este deseori reprezentat ca având 12 discipoli, la fel ca cine?

• Buddha a fost şi el ispitit de diavol (Mara în cazul lui Buddha) pe când se ruga în deşert.• Buddha mergea şi el pe apǎ.• Budismul tibetan are şi el un "papǎ" infailibil (Dalai-Lama).

La fel şi crucificarea, într-o formǎ simbolicǎ, poate fi întâlnitǎ la mai toate religiile majore din epocǎ (greci, sirieni, egipteni, budişti). De remarcat cǎ, deşi simbolul crucii creştine poate fi datat încǎ din timpul apostolilor, simbolul unui Isus crucificat a apǎrut mult dupǎ Consiliul de la Niceea (din 325),abia pe vremea papei Adrian I1092, contrar voinţei lui Constantin cel Mare843, care-l gândea ca pe un Adonis/Apollo, un adevǎrat fiu al soarelui, nu ca pe victimǎ cu un sfârşit tragic şi dezonorant. Pânǎ atunci, simbolul creştinilor era peştele, nu din motiv cǎ Isus l-a fǎcut pe Petru "pescar de oameni" ci pentru cǎ în acea perioadǎ, astrologia spunea cǎ lumea a intrat în zodia peştilor.

1093 Amenhotep III (faraon din 6.1391 îen - 12.1353 îen, sau 6.1388 îen - 12.1351 sau 1350 îen). Fiu al lui

Thutmosis IV, cǎruia i-a succedat. A fost cǎsǎtorit cu 2 dintre fiicele sale (Sitamun şi Isis), un lucru considerat la acea vreme normal pentru un faraon (la urma urmei, zeiţa Hathor însǎşi a fost mama, soţia şi fiica zeului Ra). Figura lui se gǎseşte pe mai bine de 250 de statui, fiind astfel cel mai "publicat" faraon al tuturor timpurilor). Domnia sa a fost una dintre cele mai fericite pentru Egipt, care a atins atunci una dintre culmile de glorie, ca un mic exemplu, faraonul permiţându-şi sǎ-l refuze pe regele babilonian Kadashman-Enlil I, în dorinţa acestuia de a se cǎsǎtori cu una dintre fiicele lui, în scopuri de alianţǎ politicǎ (text pǎstrat în corespondenţa diplomaticǎ de la Amarna).Fiul sǎu, Amenhotep IV61, cunoscut mai mult ca Akenaton, a fost primul conducǎtor cunoscut din istorie care a avut cultul unui singur zeu, Aton, Discul solar.

1094 Apollonius din Tyana (ca. 1 - ca. 100), filozof neopitagorean grec. Informaţiile despre el le avem în mare parte de la Philostratus II492. Vegetarian şi homosexual. A studiat lângǎ Tarsus, apoi s-a pus pe cǎlǎtorit, pentru a cunoaşte diverşi filozofi, în special persani şi brahmani. Se zice cǎ însemnǎrile discipolului sǎu, Damis, care ar fi scris suficient de detaliat viaţa şi aventurile acestui filozof, ar fi ajuns în mâinile împǎrǎtesei Julia Domna, soţia lui Septimius Severus (194-211), cea care l-ar fi determinat pe Philostratus sǎ scrie viaţa acestuia. Un alt împǎrat, Adrian (117-138), s-a apucat şi el sǎ scrie despre viaţa acestuia, adunând celebrele sale scrisori.Deşi a avut suficient de mulţi prieteni şi duşmani în viaţa sa, Apolloniu a avut parte de duşmani şi dupǎ moarte. Bǎnuim deja cine. În jurul anului 300, un oarecare Hierocles s-a încumetat sǎ proclame cǎ învǎţǎturile lui Apolloniu erau mai preţioase decât cele ale lui Isus. Eusebius810 l-a contracarat imediat în Replicǎ lui Hierocles. Pe vremea iluminismului, pǎreri similare au avut Voltaire916 şi Charles Blount (1654-1693), pentru a numi doar doi.Penetrarea sa ca figurǎ marcantǎ a filozofiei antice s-a produs în 272, când împǎratul Aurelian (270-275), care tocmai asedia Tyana (bravo domnule, ne lǎsai pradǎ nǎvǎlirilor ca sǎ te ocupi de alţii), avusese o viziune cu acest Apolloniu, cruţând astfel oraşul.

291

Odatǎ ce biserica a prins puteri laice şi financiare, avântul ei n-a mai putut fi oprit. Cine nu era cu noi era împotriva noastrǎ, iar cine era împotriva noastrǎ sfârşea pe rug. Frumoasǎ iubire a aproapelui!

Istoric vorbind, biserica a fǎcut totdeauna politicǎ (preoţii erau cei care conduceau triburile evreieşti - şi tot ei erau aceia care au modificat scrierile Vechiului testament ca sǎ se potriveascǎ cu pretenţiile lor -şi tot un mare preot, Ezra, a promulgat nişte scrieri (pe care le putem asemui fǎrǎ greşealǎ cu ceva similar Letopiseţului Ţǎrii Moldovei) ca fiind cuvântul Domnului), uneori pe faţǎ, alteori pe ascuns. Implicarea factualǎ în politicǎ a apǎrut în secolul al VIII-lea, odatǎ cu apariţia documentului Constitutum Donatio Constantini (Donaţia constantinianǎ) în 752, un document emis de Împǎratul Constantin cel Mare843, prin care împǎratul dǎdea papei (pe atunci Silvestru I1095) dreptul de a conduce partea de vest a imperiului. Folosind acest document, apǎrut ca prin miracol la 500 de ani de la emiterea lui şi exact când era nevoie de un astfel de document, papii au început a avea pretenţia de a crea regi şi împǎraţi şi, desigur, de a-i demite pe cei care nu corespundeau.

Cât priveşte atitudinea bisericii faţǎ de ştiinţǎ, ea a fost mult discutatǎ. Revin doar cu un argument: biserica, încǎ de la începuturi, a susţinut cǎ toate bolile sunt rezultatul diavolului. Ştim astǎzi cǎ unele boli sunt într-adevǎr generate de cauze psihice (un fel de echivalent al demonilor, aşa cum erau ei consideraţi în vechime) şi cǎ pot fi vindecate prin puterea credinţei (în sens general, nu neapǎrat creştin - de fapt, acesta este domeniul şamanilor), dar ele reprezintǎ doar o micǎ parte, bacteriile şi viruşii ocupându-se de cealaltǎ parte. Trebuie menţionat cǎ sistemul aberant susţinut de bisericǎ conform cǎruia bolile sunt pedeapsa divinǎ din cauza exclusiv a pǎcǎtoşeniei bolnavului a dus la încetinirea progreselor medicinii cu sute de ani1096. În timpul uneia dintre epidemiile de ciumǎ din evul mediu (numitǎ sugestiv Moartea neagrǎ), papa Clement VI1097 a fost însǎ plasat în interiorul unui cerc arzând alimentat timp de 3 sǎptǎmâni cu lemne proaspete. Evident, papa a supravieţuit epidemiei, lucru care nu se poate spune despre o treime din populaţia Europei, dar este interesant de ştiut de ce n-a vrut papa sǎ apeleze la metoda tradiţionalǎ, cu exorcismul demonilor.... sau de ce autodafé-urile n-au dat roade...Ca sǎ ducem povestea pânǎ la capǎt, epidemia de ciumǎ, începutǎ în 1346, a dus la câteva fenomene absolut interesante, printre ele numǎrându-se renunţarea la serviciul religios de înmormântare, pierderea puterii bisericeşti asupra câtorva domenii laice (în care biserica, de altfel, nici nu avea ce sǎ caute), pogroame contra evreilor şi acceptarea femeilor în situaţii de neconceput înainte (martori în tribunale, intermediari la testamente şi confesiuni pe patul de moarte etc.).

1095 Silvester I, papǎ din 1.314 pânǎ în 31.12.335 (de aici se numeşte Sylvester Anul nou în anumite ţǎri). În

timpul lui s-a pretins (Anastasius) cǎ ar fi apǎrut celebra Donaţie constantinianǎ. A condamnat ferm erezia lui Arius. Se zicea, azi se ştie cǎ este complet fals, cǎ el ar fi fost cel care l-ar fi împǎrtǎşit (creştinat) pe Constantin843. Se zice cǎ i-ar fi cunoscut pe celebrii Desposyni1069 (membrii familiei lui Isus)

1096 Şi astǎzi, o parte din sectele noi formate, resping formele ştiinţifice de vindecare. Un caz celebru este cel al [autointitulatei] Bisericii Scientologice, care, dupǎ nume, ar trebui sǎ creadǎ în ştiinţǎ.Sǎ citim din Iacov 5:14-15: "Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui."

1097 Clement VI (1291 – 6.12.1352), civil Pierre Roger, papǎ din 5.1342. Cǎlugǎr benedictin. Al patrulea papǎ de Avignon (a reuşit sǎ obţinǎ suveranitatea domeniului papal prin cumpǎrarea lui contra sumei imense de 80000 de coroane de la regina Ioana I a Neapolelui; aceşti bani n-au fost niciodatǎ plǎtiţi, dar Clement a absolvit-o de vina de a-şi fi omorât soţul). Clement a dat bula papalǎ Unigenitus în 27.1.1343, ca o justificare a puterii papale şi o legalizare a vânzǎrii de indulgenţe (activitate care i-a înzecit averea negustorului Fugger946). Fiind epidemie de ciumǎ, a cǎutat, contrar tuturor învǎţǎturilor bisericeşti, o explicaţie în astrologie, Jehan de Murs fǎcând parte din echipa cea a identificat cauza în 1348: o triplǎ conjuncţie a lui Saturn, Jupiter şi Marte din 1341. E interesant ce efecte pot avea triplele conjuncţii, ba aduc câte un mesia, ba aduc câte o ciumǎ, cale de mijloc nu existǎ. A excomunicat mai mulţi regi şi împǎraţi, şi a cǎutat sǎ facǎ încǎ o cruciadǎ în 1343.

292

Apoi a fost absurditatea cu bǎile publice, termele romane, acelea atât de bine construite, o desfǎtare a simţurilor, deschise publicului larg (inclusiv sclavii aveau voie sǎ vinǎ), nu numai privilegiaţilor, au fost considerate o plagǎ pǎgânǎ: cum de puteau oamenii sǎ se simtǎ bine, când Isus a suferit pentru noi?! Ioan Gurǎ de Aur1098, le-a criticat cu spume la gura sa de aur, ca locuri ale pierzaniei (catedrale ale pierzaniei). Murdǎria şi necurǎţenia deveniserǎ, la primii creştini, dovada renunţǎrii la bunurile lumeşti şi concentrarea pe cele spirituale, cereşti.

Apoi idioţenia cea mai mare, aceea de a da sexul masculin lui Dumnezeu şi de a subjuga femeia. Când toate religiile înconjurǎtoare propovǎduiau dualitatea masculin-feminin (zei şi zeiţe), ba chiar şi Yahwe avea o contrapartidǎ femininǎ înainte de robia babilonianǎ. Ciudǎţenia firii feminine, tocmai ele sunt cele mai devotate creştine!

* * *

În încheiere, aş dori sǎ adaug încǎ un hoax, din seria celor prezentate în seria de note de subsol 565, 600, 605, 718 şi 746 , dar care n-a fost inclus de autor în aceastǎ lucrare, pentru cǎ a apǎrut pentru prima datǎ în 1990. Deci povestea: pe data de 16 iulie 1990, un articol interesant (p. 28-29), putând numele original de Scientists Discover Hell in Siberia: Stalking the Vanishing Hitchhiker and other Christian Fictionspublicat în revista Christianity Today de cǎtre Rich Buhler. Aparent, nişte oameni de ştiinţǎ forau nişte puţuri undeva în Siberia când au dat surprinzǎtor peste o zonǎ extrem de caldǎ. Când au coborât nişte microfoane în acel puţ au auzit gemete omeneşti. Ştiinţa descoperise în sfârşit Iadul. Spre cinstea lui, Buhler s-a ocupat de demitizarea acestui zvon şi cǎutarea responsabililor pentru acest incident, în loc de a-l include într-un pseudotratat ştiinţific, ca acesta de faţǎ.

1098 Ioan Chrysostom (Ιωάννης ο Χρυσόστομος, 347 - 14.9.407), supranumit şi Gurǎ de Aur (Chrysostomos),

episcop de Constantinopole. Uneori confundat cu Dio Chrysostom, dar cel mai adesea confundat cu Ioan din Antiohia (s-a nǎscut într-adevǎr acolo, dar mai este un Ioan din Antiohia, care a fost episcop de Antiohia în 429-441), aşadar biserica ortodoxǎ i-a dat supranumele de Gurǎ de Aur, tocmai spre a-l individualiza în peisaj. Episcopul Meletius îl "deturnǎ" spre viaţa teologicǎ, Ioan devenind în 398 episcop de Constantinopole, desigur cu sprijinul împǎratului Flavius Arcadius (contra patriarhului de Alexandria, Theophilus, care dorea sǎ-şi extindǎ puterea şi asupra Constantinopolelui). Intrǎ repede în conflict cu împǎrǎteasa Aelia Eudoxia (soţia aceluiaşi împǎrat Arcadius), cǎreia i-a criticat stilul de viaţǎ loxos, atrǎgându-şi represalii: 2 atentate nereuşite la viaţa sa şi o deportare. Aici nici biserica n-a stat cu mâinile în sân, ea (Theophilus, în special) a sprijinit-o pe Eudoxia contra lui Ioan. Motivele nu sunt de cǎutat prea departe, Ioan criticând în acelaşi timp şi meteahna bisericii de a abuza de autoritate (cu alte cuvinte, a se bǎga unde nu-i fierbe oala, adicǎ în treburile civile). Papa Inocenţiu I1019 a protestat contra tratamentului la care a fost supus Ioan, dar puterea lui era departe de evenimente. În istoria bisericii el este asociat cu predici şi învǎţǎturi moral-ascetice, precum şi pentru discursurile sale violent anti-semite (şi utilizate de cǎtre nazişti), pe care exegeţi moderni le-au descoperit a fi o simplǎ auto-apǎrare la posibila reconversie a evreilor creştinaţi (mulţi în acea zonǎ şi perioadǎ) înapoi spre iudaism (în viziunea lui, sinagoga era mai jos decât un bordel sau o cârciumǎ rǎu famatǎ, era un loc al pierzaniei, un templu al demonilor, o peşterǎ a dracilor, o adunare de asasini ai lui Isus, un refugiu pentru hoţi şi bandiţi etc. etc.). A atacat violent viaţa civilǎ, fǎrǎ motiv am putea spune azi (iatǎ un fragment din "supǎrǎrile" sale: "dacǎ întrebi oamenii pe stradǎ cine a fost Amos sau Obadiah (profeţi minori din Vechiul testament, nc) nu-ţi rǎspunde nici unul, dar dacǎ-i întrebi despre caii sau conducǎtorii de atelaje (era vorba de cursele de cai, cam singura distracţie din epocǎ, nc) îţi vor rǎspunde pe loc şi cu lux de amǎnunte."). Liturghia sa este foarte apreciatǎ atât în ortodoxism cât şi în catolicism.

293

Pentru mine, doar semnificaţia pozitivǎ a bibliei conteazǎ, aceea care nu poate fi folositǎ pentru subjugarea maselor. "Crede şi nu cerceta" era cândva un dicton celebru, în numele cǎruia au pǎtimit atâţia oameni. Deşi tendinţa generalǎ a Noului Testament este ceva în genul "Dǎ Doamne [parǎ mǎlǎiaţǎ în gura lui Nǎtǎfleaţǎ]", înţelepciunea popularǎ zice "Domnul îţi dǎ, dar nu-ţi bagǎ în traistǎ" precum şi teribilul adevǎr "Fǎ ce zice popa nu ce face el" (1 Petru 5:3). Când credincioşii vor trece de la starea de "Dǎ Doamne" la aceea de a se descurca singuri (evident cu respectul cuvenit faţǎ de legi şi eticǎ), atunci cred cǎ înţelepciunea biblicǎ îşi va da roadele adevǎrate. Pentru cǎ existǎ înţelepciune biblicǎ, nu atât de multǎ cum ar vrea unii sǎ credem, dar ea existǎ şi nu poate fi negatǎ.

Dar pentru aceste roade mai avem de aşteptat1099.

Marian Popa,München 2007

biblia e o legenda @ yahoo . de

1099 Mici observaţii de final: am cǎutat sǎ ilustrez defectele afirmaţiilor autorului, pentru cǎ sunt contrare logicii şi

ştiinţei, şi au un scop final destul de tenebru. Nu ştiu cum a reuşit domnia sa (deşi, printre rânduri, se poate înţelege cǎ a primit materialul de-a gata) sǎ se intereseze atât de bine de nişte oameni de ştiinţǎ, unii atât de obscuri, încât abia i-am putut gǎsi prin arhive şi imposibil de obţinut în România anilor 60, prezentaţi ca adevǎrate celebritǎţi. Deficienţele de limbaj au fost indicate în note de subsol, sau, mai des, subliniate. Multe din referinţele citate sunt încǎrcate cu pasaje originale din citate, pentru a fi cât mai clare (vezi povestea cu epitaful lui Newton914). La aceasta m-a ajutat şi faptul cǎ vorbesc 4 limbi (RO, FR, EN, DE) şi le pot înţelege deci în original. Fişierul Word în care a fost prelucrat materialul permite plasarea de hyperlinkuri la diverse locaţii din text sau internet, dar fişierul Acrobat (PDF) nu permite decât linkurile web identificate cu http://.

294

Notǎ Linkuri la pagini web Observaţii1 http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/europe/article574768.ece

http://www.catholic-ew.org.uk/publications/Gift%20of%20Scripture%20text.pdfThe Gift of Scripture

14 http://zeus.zeit.de/text/archiv/2002/28/200228_a-sintflut.xml Articol ziar19 http://www.aina.org/books/dan.htm Discoveries at

Niniveh27 http://www.ancienttexts.org/library/mesopotamian/gilgamesh/ Epopeea lui

Ghilgameş44 http://www.archive.org/download/thedecidingvoice00kyleuoft/thedecidingvoice00kyleuoft.pdf Cartea lui

Kyle50 http://el.wikisource.org/wiki/%CE%99%CE%BF%CF%85%CE%B4%CE%B1%CF%8A%CE%BA%CF%8C%CF%82_%CE%A0%CF%8C%CE%BB%CE%B5%CE%BC%CE%BF%CF%82

http://www.interhack.net/projects/library/antiquities-jews/

Cǎrţile lui Flavius

53 http://www.gutenberg.org/etext/2995http://www.gutenberg.org/etext/16927

Cǎrţile lui Tacit

74 http://www.gutenberg.org/etext/17321 H.R. Hall141 http://www.reshafim.org.il/ad/egypt/texts/anastasi_i.htm Papirusul

Anastasi I175 http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Pliny_the_Elder/home.html Historia

naturalis200 http://faculty.gordon.edu/hu/bi/Ted_Hildebrandt/OTeSources/02-

Exodus/Text/Articles/Waltke-Date-Exodus-BSac.htmDatarea exodului

202 http://www.terraflex.co.il/ad/egypt/texts/sinuhe.htm Povestea lui Sinuhe

213 http://www.questia.com/library/book/babylon-is-everywhere-the-city-as-mans-fate-by-wolf-schneider-john-oldenburg-ingeborg-sammet.jsp

Omniprezentul Babilon

225 www.ebonmusings.org/atheism/otarch3.html Contradicţii285 http://www.case.edu/univlib/preserve/Etana/CHIERA.LEGALv8pt1/CHIERA.LEGALv8pt1.html

http://www.case.edu/univlib/preserve/Etana/CHIERA.OLDv8p2/CHIERA.OLDv8p2.htmlCǎrţile lui

Chiera296

395 http://www.bibliaortodoxa.ro/ Biblia ortodoxǎ

297 http://ebooks.du.ac.in/etext.library.adelaide.edu.au/h/herodotus/h4m/ Istoriile lui Herodot

336

500http://www.worldinvisible.com/library/ffbruce/ntdocrli/ntdocont.htmhttp://www.worldinvisible.com/library/ffbruce/ntdocrli/ntdocc08.htm

Cartea lui FF Bruce

355 http://www.gutenberg.org/etext/2069 Cartea lui Pinches

454 http://webminister.com/ramsay/rsp00c.shtml Cartea lui Ramsay

455 http://www.earlychristianwritings.com/schweitzer/chapter11.html Schweitzer479 http://www.lexilogos.com/document/renan/vie_jesus.htm Cartea lui

Renan493 http://www.csun.edu/~hcfll004/claualex.html Claudius651 http://archives.cbc.ca/IDC-1-75-610-3414/science_technology/infertility/clip1 Petrucci662 http://www.stephenjaygould.org/library/on-the-origin/

http://www.gutenberg.org/etext/8205Originea speciilor

664 http://histsciences.univ-paris1.fr/i-corpus/lavoisier/book-detail.php?bookId=89 Tratat de chimie

774 http://www.apologeticspress.org/pdfs/e-books_pdf/gfn.pdf B. Thompson

788http://www.mainememory.net/bin/Detail?ln=8863

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/2/2e/Dunderberg.jpghttp://www.pem.org/archives/mpd/images/l0085.jpg

Nave uriaşe de lemn

820http://www.earlychristianwritings.com/diatessaron.html

http://earlychristianwritings.com/text/tatian-address.htmlhttp://www.aina.org/books/tatian.htm

Tatian

295

854 http://www.bible-researcher.com/muratorian.htmlhttp://www.earlychristianwritings.com/muratorian.html

Fragmentul Moratorian

865 http://www.skepticsannotatedbible.com/index.htm Biblia mormonǎ

895 http://it.wikisource.org/wiki/Le_mie_prigionihttp://www.carboneria.it/Pellicoprigioni.htm

Cartea luiPellico

897 http://fr.wikisource.org/wiki/%C3%89mile%2C_ou_De_l%E2%80%99%C3%A9ducation Émile909 http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2003-10-21&art=644 Paulescu963 http://www.gutenberg.org

967http://www.whyaretheydead.net/joecisar/KONRAD03.HTM

http://www.whyaretheydead.net/http://www.skeptictank.org/hs/dps-cos.htm

Scientologia

991 http://dim.com/~randl/tinq.htm Inchiziţia995 http://jonestown.sdsu.edu/AboutJonestown/PrimarySources/letter-rev.htm Jim Jones998 http://www.ucl.ac.uk/history/volterra/texts/cthinfo.htm Codex1011 http://skeptically.org/newtestament/id19.html Contradicţii1018 http://www.ccel.org/fathers2/NPNF1-02/npnf1-02-06.htm#P148_33924 Augustin

1012http://homepages.ihug.co.nz/~freethought/foote/crimes/contents.htm

http://www.freethinker.co.uk/http://www.ftarchives.net/foote/fbio.htm

Cǎrţile lui Foote

1044 http://www.catholic-forum.com/saints/pope0220a.htm Sublimus Dei1074 http://www.thelatinlibrary.com/suet.html Suetonius1075 http://www.thelatinlibrary.com/orosius.html Orosius1079 http://www.earlychristianwritings.com/celsus.html Contra

Celsum1081 http://www.tertullian.org/rpearse/epiphanius.html

http://essenes.crosswinds.net/panarion.htm Panarion

Atle adrese WEB Cartea sau documentulhttp://www.positiveatheism.org/hist/lewis/lewun01.htm The Bible Unmasked

http://www.ftarchives.net/foote/crimes/contents.htm Crimes of Cristianityhttp://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=249&Itemid=55 Forumul Cristianet

Îmi permit comparaţia, spre mai buna înţelegere a acestui fapt, biblia fiind de fapt o repovestire, seamǎnǎ mai mult cu istoria Moldovei scrisǎ de un şcolar la extemporal, decât cu

Letopiseţul Ţǎrii Moldovei. Şi şcolarul ştie despre Ştefan cel Mare, poate are idee şi când a domnit, mai cunoaşte şi alţi domnitori sau dregǎtori - iar acolo unde nu ştie, mai adaugǎ din

legendele populare (clǎdirea mǎnǎstirii Putnei) sau chiar din Sadoveanu şi alţi scriitori. Domnitorii ale cǎror nume nu şi le mai aminteşte sunt simplu numiţi Domnitorul Moldovei

(Faraon, Fiica lui Faraon), este pomenit Baiazid, Soleiman Paşa, Mahomed Cuceritorul, eventual alţi domni strǎini, dar atât. Ceea ce rezultǎ este o lucrare care din punct de vedere

istoric seamǎnǎ izbitor de mult cu biblia, aşa cum a fost scrisǎ ea, dar care, la o analizǎ atentǎ este plinǎ de greşeli şi contradicţii.