8. SECOLUL XX – DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM

Lecția asta vă va părea poate greoaie și fără cursivitate… Eu o sa încerc totuși să vă fac legături între fiecare idee și

subcapitol, ca să puteți memora mai ușor; și vom începe prin a înșira principalele idei și practici politice din Europa.

 

Ideologii și practici politice în Europa und România:

Caracteristica principală a secolului XX a fost confruntarea dintre democrație și totalitarism.

Să stabilim mai întai care sunt trăsăturile democrației:

separarea puterilor în stat (putere judecătorească, executică și legislativă îndeplinită de organe separate)

drepturi și libertăți

egalitate în fața legii

pluri-partid

suveranitatea poporului (poporul deține puterea prin reprezentanții aleși la vot)

statutul de drept (adică nimeni nu este mai presus de lege)

 

Regimurile totalitare în schimb:

nesepararea puterilor în stat (unul deține și controlează întreaga putere)

nerespectarea drepturilor și libertăților

partidul unic

cultul personalității (conducătorul își impune punctul de vedere după propriile dorințe)

intervenția statului în orice domeniu, chiar și în lucrurile private (adică statul are dreptul să își dea cu părerea și să

intervină în absolut orice din viața cetățeanului)

exterminarea opozițiilor (nu ești de acord? vei avea o discuție cu domnul Hitler…)

 

Din ce cauză au apărut regimurilor totalitare?

nemulțumirile, frustrările provocate de tratatele de pace semnate în cadrul Conferinței de Pace de la Paris după

Primul Război Mondial

problemele economice (criza economică) cu care s-au confruntat după Primul Război Mondial cât și perioada de

supraproducție (care a dus la faliment, șomaj), imediat după criză

nemulțumirile poporului, greve

 

Cum au apărut regimurilor totalitare și cum au preluat puterea politică?

Aceste regimuri totalitare au apărut în perioada interbelică (interbelică=perioada dintre războaie).

 

Regimuri totalitare de extremă dreaptă:

FASCISMUL preia puterea politică în Italia în 1922, fiind reprezentat de Partidul Național Fascist și condus de

Benitto Musollini.

NAZISMUL preia puterea politică în Germania în 1933, fiind reprezentat de Partidul Național Social al

Muncitorilor din Germania, condus de Adolf Hitler.

Nazismul promova rasismul, ideea creări spațiului vital care putea fi realizat doar prin lărgirea teritoriului spre est.

Ei susțineau ideea purității rasei ariene și elimintarea raselor inferioare (evrei, țigani, sclavi).

Regimurile totalitare de extremă dreaptă s-au instaurat și în alte state din Europa în perioada interbelică: Ungaria

(1919), Portugalia (1932), Spania (1939).

 

Regimuri de extremă stângă:

COMUNISMUL preia puterea politică în Rusia în 1917, fiind reprezentat de Partidul Comunist și condus de Lenin

iar din 1924 de Stalin.

Comunismul provoca colectivizarea (în agricultură, în pământuri; trecerea lor în proprietatea statului), naționalizare,

industrializare forțată, ateismul, desființarea proprietății private în orice domeniu.

 

Regimurile totalitare de extremă dreaptă au fost înfrânte după al Doilea Război Mondial, dar comunismul (extremă

stângă) a reușit să se mențintă, și mai mult de atât să se extindă și în alte state. După 1945 regimurile comuniste s-au

instalat în mod forțat cu sprijinul armatei sovietice sau prin falsificare alegerilor din centrul și estul și sud-estul

Europei. De asemenea s-au extins și pe alte continente.

Statele democrate (cele libere) au luat mai multe măsuri în perioada interbelică (perioada dintre războaie) ca nu

cumva să existe pericolul apariției regimului totalitar:

s-a creat Liga Națiunilor cu scopul de a menține pacea în lume și de a evita declanșarea unui nou război mondial;

din păcate nu a avut materialele necesare ca să poată pune în funcțiune acest plan

alianțe regionale (alianțe între vecinii de state) pentru crearea unui climat de securitate (Mica Înțelegere –

România, Iugoslavia, Ceho-Slovacia; Înțelegerea Balcanică – România, Iugoslavia, Grecia, Turcia)

semnarea Pactului Briand-Kellog care propunea rezolvarea neînțelegerilor pe cale diplomatică, fără a se apela la

mijloace militare

În perioada post-belică (după război) au luat alte măsuri:

planul Marshall (ajutor din partea americanilor pentru țările care au suferit pierderi în război)

crearea NATO (alință militară a statelor democrate)

ajutor din partea americanilor pentru țările care respingeau comunismul (Războiul din Coreea, Războiul din

Vietnam)

Regimul comunist t a început să se distrugă din cauza măsurilor luate de statele democrate dar și mișcările anti-

comuniste din interiorul statelor comuniste (proteste, greve). Astfel că în 1989 regimul comunist din centrul și estul

și sub-estul Europei se prăbușește, Uniuninea Sovietică (Rusia) dizolvându-se oficial abia în 1991.

 

România între democrație și totalitarism

România în secolul XX a oscilat între democrație și totalitarism. Regimul democrat a început încă din a 2-a jumătate

a secolului XIX având la bază Constituția de la 1866 din vremea lui Carol I. Apoi în perioada interbelică a avut loc

afirmarea democrației (adică au „îngroșat” ideea asta) prin votul universal, realizarea formei agrare (ideea de a

împroprietării țăranii cu pământ) și adoptarea Constituției de la 1923 (ce a avut ca baza Constituția de la 1866). Iată

trăsăturile democrației românești interbelice:

apariția unor partide politice noi (Partidul Poporului, Partidul Țărănesc)

menținerea partidului Național Liberal

se unesc două partide: Partidul Țărănesc și Partidul Național Român din Transilvania și rezultă Partidul Naționat

Țărănesc

se înființează partidele minorităților naționale (minorități=cetățeni români dar de alte naționalități) (ex. Partidul

Maghiar, Partidul German, Uniunea Evreilor din România)

partidele din teritoriile mai mici care s-au unit la România Mare au dreptul să participe și ele la viața politică

(adică partide din Basarabia, Bucovina, Transilvania)

apar partidele politice extremiste: extremă stângă (Partidul Comunist din România) și extremă dreaptă (Liga

Apărării Național Creștine)

se desființează sistemul rotativei (se alternează puterea celor două partide principale de atunci: PNL și Partidul

Conservator; când la una, când la alta)

alegeri periodice

mijloace de informare publice

Care au fost limitele democrației românești?

lipsa de experiență

rivalitatea între partide

abuzurile din timpul alegerilor

implicarea monarhiei în viața politică când de fapt monarhia trebuia să joace rol de arbitru și să echilibreze situația

terorismul ca formă de luptă politică (asasinarea, eliminarea adversarilor)

 

Care au fost curentele ideologice (pe ce idei s-a bazat perioada interbelică)?

LIBERALISMUL a fost reprezentat de Zelein, Manoilescu și Brătianu și promova o politică numită „prin noi

înșine” care însemna dezvoltare economică prin propria forță de muncă și a capitalului autohton (ceea ce ne

aparținea nouă ca stat).

ȚĂRĂNISMUL era reprezentat de Maghianu, Stere, Mihalache și Zane și susținea crearea statului agro-industrial

prin asigurarea capitalului românesc și cel străin (și de la noi, și de la alții, dar totul să țină de industrie și

agricultură). Astfel ei susțineau agricultura și crearea unui stat numit „statul țărănesc”.

 

Ce însemna extremismul? (atenție, extremismul există și în totalitarism și în democrație; arată extremele unde ajung

să conducă partidele)

EXTREMA STÂNGĂ era reprezentată de Partidul Comunist și susținea ideea de supunere față de statul național; în

1924 chiar a fost scos înafara legii și a acționat ilegal pe toată perioada interbelică (adică nu mai respecta nicio lege).

Ei susțineau ideea proprietății colective (nimic nu îți aparținea, ci totul era al statului).

EXTREMA DREAPTĂ era reprezentată de Liga Apărării Național Creștine și susținea un naționalism exagerat (mai

mult decât patriotism; un fel de obsesie extremă), anti-semitismul (adică împotriva evreilor), anti-comunismul

(împotriva comunismului), anti-democratism (împotriva democrației), alegerea violenței ca mod de rezolvare a

problemelor politice, rezolvarea problemelor economice prin soluții extreme (raționalizare la alimente și produse

energetice – curent).

 

Monarhia în România

A fost reprezentată de dinastia Hohenzollern. Carol I (1866-1914) a devenit rege în 1881 când România este

proclamată ca fiind regat. Ferdinand I (1914-1927) s-a confruntat cu criza dinastică generată de moștenitorul său

Carol, care a renunțat la tron de nenumărate ori. Carol a fost scos din rândul membrilor familiei regale (din cauză ca

a vrut să se căsătorească cu o fată care nu făcea parte din vreo familie regală) și astfel Mihai este declarat moștenitor

al tronului (fiul lui Carol). Țara a fost condusă de o regență pentru că Mihai era încă minor (regență=grup format din

Prințul Nicolae, Gheorghe Buzdugan și Miron Cristea).

Carol al II-lea (1930-1940) a condus țara instaurând un regim de autoritate personală și un singur partid politic.

Mihai (1940-1947) are un rol formal până în 1944, când adevăratul conducător era generalul Ion Antonescu.

 

Perioada regimurilor politice (încă o dată):

1918-1938 – regim democrat

1938-1940 – regim autoritare al lui Carol al II – lea

1940-1944 – dictatura militară a lui Ion Antonescu

1945-1988 – dictatura comnunistă