Regimul disociat

3
Regimul disociat Tot vorbim de moderaţie şi poate mulţi nu înţeleg de ce. Foarte simplu! Pentru că, dacă ea se regăseşte în toate aspectele vieţii fiecăruia dintre noi, nu avem decât de câştigat. La fel şi cu mâncatul, inclusiv cu dietele pentru slăbit: aplicate cu moderaţie şi fără exagerări nesănătoase, acestea conduc nu numai la un aspect fizic de invidiat, ci şi la o stare de sănătate excelentă. Regimul alimentar disociat a fost descoperit în urmă cu aproape un secol, dar a început să fie utilizat mai des cam de acum 30 de ani. El se bazează pe principiul conform căruia fiecare aliment consumat singur nu îngraşă. Adică nu ne apucăm să înfulecăm în neştire carne cu cartofi prăjiţi sau mămăligă cu brânză stropită din belşug cu smântână de la bunica (gustoasă, dar foarte grasă) şi ne aşteptăm să dăm jos kilogramele în plus. Suntem conştienţi că un asemenea regim de viaţă nu numai că nu este sănătos, dar nici nu face bine organismului. Dieta disociată se bazează pe consumul unui singur grup de alimente fie la o singură masă, fie pe parcursul unei zile, în funcţie de varianta pe care o alegi. Regimul este unul destul de uşor de ţinut, dacă reuşeşti să ignori monotonia care intervine după un anumit interval de timp în care ai consumat aceleaşi alimente la fiecare masă sau în fiecare zi a săptămânii. Şi, dacă mă gândesc bine, această dietă este asemănătoare cu dieta Montignac, care funcţionează cam pe acelaşi principiu: nu asociem la aceeaşi masă lipide şi glucide sau proteine şi glucide. Pe de altă parte, durata regimului disociat este destul de scurtă. Adică se recomandă aplicarea lui pe parcursul uneia sau a două săptămâni, după care se poate face o pauză. Regimul poate fi reluat după un anumit interval (de preferat egal cu perioada de regim), pe aceleaşi principii aplicate în prima perioadă. Dieta poate fi urmată, cu pauzele de rigoare, până la atingerea greutăţii dorite. Atenţie însă, aşa cum spuneam la început, la moderaţie; mai ales în perioadele de pauză ale regimului, caută să nu mănânci în aşa fel încât să pui la loc tot ce ai reuşit să dai jos într-o săptămână sau două de regim. Cel mai mare avantaj al regimului disociat este faptul că nu are restricţii în ceea ce priveşte cantitatea de alimente consumate. Restricţiile se referă doar la combinaţiile de alimente. Dacă alegi să ţii regimul disociat pe zi, este recomandabil să-ţi stabileşti dinainte alimentele pe care le consumi la fiecare masă. De exemplu: fructe la micul dejun, ouă la prânz şi peşte la cină. Ideea principală este să nu le asociezi…, adică să nu mănânci peştele pane, iar după masa copioasă să consumi o cantitate considerabilă de fructe. Separă-le şi totul va fi bine.

description

regimul disociat

Transcript of Regimul disociat

Page 1: Regimul disociat

Regimul disociat

Tot vorbim de moderaţie şi poate mulţi nu înţeleg de ce. Foarte simplu! Pentru că, dacă ea se regăseşte în toate aspectele vieţii fiecăruia dintre noi, nu avem decât de câştigat. La fel şi cu mâncatul, inclusiv cu dietele pentru slăbit: aplicate cu moderaţie şi fără exagerări nesănătoase, acestea conduc nu numai la un aspect fizic de invidiat, ci şi la o stare de sănătate excelentă.

 

Regimul alimentar disociat a fost descoperit în urmă cu aproape un secol, dar a început să fie utilizat mai des cam de acum 30 de ani. El se bazează pe principiul conform căruia fiecare aliment consumat singur nu îngraşă. Adică nu ne apucăm să înfulecăm în neştire carne cu cartofi prăjiţi sau mămăligă cu brânză stropită din belşug cu smântână de la bunica (gustoasă, dar foarte grasă) şi ne aşteptăm să dăm jos kilogramele în plus. Suntem conştienţi că un asemenea regim de viaţă nu numai că nu este sănătos, dar nici nu face bine organismului.

 

Dieta disociată se bazează pe consumul unui singur grup de alimente fie la o singură masă, fie pe parcursul unei zile, în funcţie de varianta pe care o alegi. Regimul este unul destul de uşor de ţinut, dacă reuşeşti să ignori monotonia care intervine după un anumit interval de timp în care ai consumat aceleaşi alimente la fiecare masă sau în fiecare zi a săptămânii. Şi, dacă mă gândesc bine, această dietă este asemănătoare cu dieta Montignac, care funcţionează cam pe acelaşi principiu: nu asociem la aceeaşi masă lipide şi glucide sau proteine şi glucide.

 

Pe de altă parte, durata regimului disociat este destul de scurtă. Adică se recomandă aplicarea lui pe parcursul uneia sau a două săptămâni, după care se poate face o pauză. Regimul poate fi reluat după un anumit interval (de preferat egal cu perioada de regim), pe aceleaşi principii aplicate în prima perioadă. Dieta poate fi urmată, cu pauzele de rigoare, până la atingerea greutăţii dorite. Atenţie însă, aşa cum spuneam la început, la moderaţie; mai ales în perioadele de pauză ale regimului, caută să nu mănânci în aşa fel încât să pui la loc tot ce ai reuşit să dai jos într-o săptămână sau două de regim. Cel mai mare avantaj al regimului disociat este faptul că nu are restricţii în ceea ce priveşte cantitatea de alimente consumate. Restricţiile se referă doar la combinaţiile de alimente.

 

Dacă alegi să ţii regimul disociat pe zi, este recomandabil să-ţi stabileşti dinainte alimentele pe care le consumi la fiecare masă. De exemplu: fructe la micul dejun, ouă la prânz şi peşte la cină. Ideea principală este să nu le asociezi…, adică să nu mănânci peştele pane, iar după masa copioasă să consumi o cantitate considerabilă de fructe. Separă-le şi totul va fi bine.

 

În cazul în care optezi pentru varianta de regim pe o săptămână, iată un exemplu pe care îl poţi urma:

Ziua 1 – zi cu fructe: consumă numai fructe dimineaţa, la prânz şi seara. Evită bananele şi fructele uscate, care au un conţinut crescut de zaharuri.

Ziua 2 – zi cu carne: poţi consuma carne de pui sau viţel (carne slabă), gătită la aburi sau la grătar. Atenţie însă la asocierile cu pâine, ketchup, maioneză sau alte sosuri. Numai carne!

Ziua 3 – zi cu lactate: alege laptele parţial degresat, iaurturi slabe, brânzeturi cu conţinut scăzut de grăsimi, sana, kefir sau lapte bătut. Sugestia mea este să foloseşti produsele pasteurizate, pentru că

Page 2: Regimul disociat

împuşti doi iepuri deodată: ai garanţia că sunt într-adevăr cu conţinut scăzut de grăsimi (conform indicaţiilor de pe ambalaj) şi – pe de altă parte – nu eşti în pericol să te confrunţi cu alte neplăceri ce pot fi cauzate de laptele proaspăt de la bunica fiert insuficient.

Ziua 4 – zi cu peşte: peştele de apă dulce este mai sărac în calorii, deci este de preferat. Dar îl poţi găti cum vrei tu: fiert, la grătar şi condimentat.

Ziua 5 – zi cu legume: roşii, morcovi, broccoli, conopidă, mazăre, fasole verde, gulii, praz etc. Poţi consuma salate mari la fiecare masă sau poţi găti legumele la cuptor, fără ulei, sau pe aburi. Ziua de legume poate fi repetată pe parcursul săptămânii, dacă decizi să înlocuieşti oricare dintre celelalte zile…, poate nu-ţi place peştele, de exemplu.

Ziua 6 – zi cu orez: e mai greu să mănânci o zi întreagă doar orez… Acesta trebuie gătit cât mai simplu: la cuptor cu cât mai puţine legume şi fără strop de ulei. Dacă alegi să îl fierbi, îl poţi combina cu cantităţi mici de roşii, ardei, ţelină sau verdeţuri, dar – repet – în cantităţi mici. Este recomandat orezul brun sau cel integral, pentru că au mai puţine calorii. Dacă ţi se pare dificil să consumi o zi numai orez, o poţi înlocui cu oricare dintre celelalte zile.

Ziua 7 – zi de uşor răsfăţ: în această zi, ai voie să combini alimentele din celelalte zile, dar în cantităţi mici. Nu exagera!

 

Avantajul regimului disociat, aşa cum am mai spus, este faptul că nu are restricţii în privinţa cantităţii de alimente pe care ai voie să o consumi, astfel încât nu vei fi nevoită să cântăreşti tot ce mănânci şi nici nu trebuie să rabzi foame.

 

Dezavantajele regimului disociat sunt legate, în general, de monotonia de care ai parte atunci când te hotărăşti să-l adopţi. Aşadar, e nevoie să te înarmezi cu răbdare şi să-ţi impui o anumită disciplină alimentară pentru a obţine rezultatul dorit. Pe de altă parte, după încheierea perioadei de regim, dacă treci din nou la o alimentaţie bogată în dulciuri şi grăsimi, vei ajunge la concluzia că te-ai străduit degeaba. Este foarte important ca, după încheierea regimului, oricât de fericită ai fi pentru kilogramele pe care le-ai dat jos, să menţii în continuare un regim alimentar sănătos, fără combinaţii nocive care-ţi pot pune greutatea în pericol.

 

În timpul adoptării regimului disociat, este foarte important să nu uităm de consumul de lichide. Nu ne putem lăsa organismul fără strop de apă. De aceea, nutriţioniştii recomandă ca – pe parcursul dietei – să consumăm cât mai multă apă plată. Nu sunt recomandate sucurile acidulate, apele minerale sau băuturile foarte dulci (ciocolată caldă, capuccino). Poţi consuma sucuri fresh de fructe, dar asigură-te că sunt făcute de tine. Sucurile ambalate conţin conservanţi si adaosuri de zahăr. O mână de ajutor în funcţionarea regimului disociat sunt exerciţiile fizice. Vei observa un efect accentuat al dietei şi, în plus, vei putea menţine un tonus muscular excelent. Pe de altă parte, mişcarea va prelungi efectele dietei.

 

Ca în orice dietă, şi în cazul regimului disociat sunt necesare câteva precauţii. Asigură-te, înainte de a începe dieta, că stai bine cu sănătatea. Fă-ţi un consult general şi informează-ţi medicul că vrei să ţii un regim de slăbire. Evită să începi regimul dacă eşti însărcinată sau în timpul menstruaţiei, pentru că în aceste perioade (mai ales în sarcină) organismul tău are nevoie de mult mai multă energie pentru a face faţă schimbărilor care au loc. Urmăreşte-ţi greutatea pe parcursul întregii perioade de regim disociat. Cântăreşte-te dimineaţa, după ce ţi-ai făcut toaleta şi înainte să mănânci. Dacă ajungi la concluzia că ai slăbit peste 1,5 kilograme într-o săptămână, lasă bucuria la o parte şi treci la un regim

Page 3: Regimul disociat

normal. A slăbi foarte mult într-un timp foarte scurt înseamnă o pierdere semnificativă de masă musculară, iar organismul nu va mai putea face faţă eforturilor zilnice. Nutriţioniştii recomandă adoptarea regimului disociat o dată pe an (timp de maximum 90 de zile), iar în rest – un regim alimentar normal şi moderat, pentru a evita afectarea stării de sănătate.