Tema referat:

Mijloace utilizate in promovarea igienei posturale prin

kinetoterapie la copii institutionalizati de varsta prescolara

- 1 -

CUPRINS

1. Introducere. Despre deficienta posturala.....................................................pg.3

2. Dezvoltarea posturii copilului de varsta prescolara;

postura normala si postura incorecta................................................................pg.4

3. Profilaxia unei posturi incorecte..................................................................pg.5

4. Cauzele dereglarii posturii corpului la copii................................................pg.6

5. Piciorul plat..................................................................................................pg.8

6. Exercitiile

fizice..........................................................................................pg.1

0

7. Educatia fizica.............................................................................................pg.10

8. Jocurile de miscare......................................................................................pg.12

9. Gimnastica aerobica si dans........................................................................pg.13

10. Gimnastica medicala la copii....................................................................pg.14

11. Institutionalizarea si efectele ei.................................................................pg.15

12. Metoda Montessori in tratarea deficientelor neuromotorii.......................pg.18

Bibliografie……………………………………………………...…………..pg.25

- 2 -

1. Introducere. Despre deficienta posturala

Ca definitie, postura (sau atitudinea corpului) reprezinta o functie a corpului

omenesc, bazata pe actiunea sinergica si coordonata a elementelor aparatului

locomotor si a sistemului nervos central si periferic, cu ajutorul carora se mentin

stabilitatea corpului, echilibrul si raporturile constante intre segmentele corpului,

intre corp si mediul inconjurator .

Deficientele posturale pot incepe inca din perioada de sugar, adica atunci

cand putem vorbi de pozitii mentinute si de miscari intentionate. Capul si gatul pot

capata o atitudine stramba inca din primele luni dupa nastere, trunchiul poate

ramane cifotic din perioada cand copilul invata sa sada, sau lordotic de cand se

ridica in picioare. Tinut prea mult timp in brate si in pozitii asimetrice, copilul

poate capata o atitudine scoliotica.

Astfel, s-a aobservat o tinuta incorecta la peste 30% din copii de varsta

prescolara. O parte din ei umbla cu capul aplecat, au un mers tarat, greoi, lipsit de

coordonare. In timpul alergarii ei lasa capul in jos, duc umerii inainte si nu

coordoneaza miscarile bratelor cu cele ale picioarelor. Unii copii nu stiu sa sara, sa

arunce, sa se catere, iar altii nu sunt capabili sa execute exercitii simple de

echilibru.

Concluzia este ca functia posturala se dezvolta in special la inceputul

perioadei de crestere, cand in urma unor incercari repetate de luare sau restabilire a

pozitiilor , copilul acumuleaza o experienta proprie, care imprima functiei

neuromotorii caractere individuale, ce raman constante uneori tot restul vietii.

- 3 -

Deficientele care apar in copilarie si in timpul adolescentei evolueaza mai

putin favorabil decat cele care apar la tineri si adulti, pentru ca tesuturile corpului

acestora sunt mai moi, mai slabe si mai maleabile fata de factorii mecanici.

Atitudinile deficiente se imprima adanc in forma si in functiile fragede ale

copilului, determinand aspecte si manifestari caracteristice, fiind o imprudenta

faptul de a lasa aceste deficiente sa evolueze la voia intamplarii, cu gandul ca poate

se rezolva de la sine.

De foarte multe ori o atitudine deficienta abia schitata in copilarie poate

evolua la pubertate, in tinerete si chiar la maturitate. Foarte multe atitudini

deficiente continua sa evolueze si dupa ce cauza care le-a produs a disparut demult

si unele dintre ele ajung chiar in stadiul de deformatii. Este absolut necesar sa se

urmeze tratamentul corectarii posturale pana ce deficienta s-a echilibrat prin

compensare, intr-un mod cel putin satisfacator.

2. Dezvoltarea posturii copilului de varsta prescolara; postura normala si

postura incorecta

Postura normala. Postura, adica pozitia in timpul sederii, ortostatismului,

mersului, incepe sa se formeze inca din mica copilarie. Tinuta normala sau corecta

este tinuta cea mai potrivita pentru functionarea aparatului locomotor si a

intregului organism. Aceasta tinuta se caracterizeaza prin curburile naturale

moderate ale coloanei vertebrale, omoplatii simetrici (fara proeminente la

marginile inferioare), umerii drepti, picioarele drepte si boltile plantare normale.

Persoanele cu tinuta corecta sunt zvelte: tin capul drept, au muschi elastici,

abdomenul strans, miscarile armonioase, precise.

Postura incorecta se manifesta prin spate rotund, curbura naturala toracica a

coloanei vertebrale pronuntata (tinuta cifotica), curbura lombara pronuntata (tinuta

lordotica), prin deformarea ei in parti – scolioza. Spatele rotund apare din cauza

- 4 -

dezvoltarii insuficiente a sistemului muscular si in primul rind a muschilor dorsali.

In consecinta capul si gatul sint aplecate inainte, toracele turtit, umerii adusi in

fata, abdomenul iesit putin inainte. Toate acestea sint si mai accentuate in tinuta

cifotica, deoarece in afara de muschii slab dezvoltati in acest caz se observa si

modificari ale aparatului ligamentar al coloanei vertebrate: ligamentele sunt

intinse, mai putin elastice, din care cauza curbura toracica e mai pronuntata. In

tinuta lordotica este extrem de pronuntata curbura lombara, curbura cervicala e mai

mica, abdomenul iesit mult inainte. In scolioza se observa asimetria umerilor,

omoplatilor si a corpului in intregime.

Tinuta incorecta are o influenta negativa asupra functiei organelor interne: se

ingreuiaza travaliul inimii, plamanilor, tractului gastrointestinal; se micsoreaza

capacitatea vitala a plamanilor; scade metabolismul; apar dureri de cap, oboseala

sporita; scade pofta de mancare.

Copilul devine adinamic, apatic, evita jocurile de miscare.

3. Profilaxia unei posturi incorecte

Postura incorecta aparuta in copilarie poate duce la deformarea sistemului

osos. Ea poate fi o urmare a sederii indelungate pe un loc, mai ales, daca scaunul si

masa nu corespund varstei si proportiilor corpului copilului. De aceea profilaxia

posturii incorecte cere exercitii fizice, jocuri mobile, plimbari la aer curat, care

contribuie la intarirea sanatatii si aparatului locomotor. Copiii nu trebuie sa doarma

pe un pat prea moale care se deformeaza sub greutatea corpului copilului. Totodata

copiii nu trebuie lasati sa doarma doar pe o parte. Se interzice sa se tina in pozitie

verticala copilul pana la trei luni, sa se aseze pana la sase luni, sa se tina timp

indelungat in picioare pina la 9-10 luni. Cand copilul face primii pasi, nu se

recomanda sa-l tinem de o manuta, pentru ca in felul acesta pozitia corpului lui

devine asimetrica; e mai bine sa se foloseasca in acest scop niste bretele speciale.

- 5 -

Nu vom permite copiilor sa stea timp indelungat intr-un picior, de exemplu,

pe trotineta. Vom avea grija ca micutii sa nu stea pe loc in picioare si sa nu sada pe

vine mult timp, sa nu parcurga distante mari (dozarea plimbarilor si a excursiilor),

sa nu duca greutati. Aceasta se refera in special la copiii slabiti, bolnaviciosi si la

copiii rahitici.

Pentru ca, jucandu-se cu nisip, copiii sa nu stea mult timp pe vine, lazile cu

nisip trebuie sa fie prevazute cu scaunele si masute.

In timpul lectiilor si la masa copiii trebuie sa stea drept. In acest scop se

recomanda ca mobilierul sa corespunda inaltimii si proportiilor corpului lor. Daca

scaunul e prea inalt, picioarele copilului nu ajung pana la podea si pozitia e mai

putin stabila. Daca scaunul e prea jos, copilul e nevoit sa stea cu picioarele

desfacute (pozitie incorecta), ori stranse sub scaun. In ultimul caz ele pot sa

amorteasca din cauza comprimarii venelor mari, ce trec sub genunchi. Diferenta

dintre inaltimea mesei si a scaunului trebuie sa dea posibilitate copilului sa tina

liber coatele pe masa, fara sa ridice sau sa coboare umerii. Daca diferenta e prea

mare, copilul, stand la masa, ridica umerii, mai ales dreptul, atunci cand scrie ori

deseneaza, iar daca e prea mica, el sta cocosat.

4. Cauzele dereglarii posturii corpului la copii

La copiii de virsta prescolara continua procesul de osificare a scheletului si

de consolidare treptata a aparatului musculo-ligamentar. In aceasta perioada tot

sistemul locomotor al copilului se adapteaza intens la conditii si solicitatii noi.

Copiii invata sa tina corect creionul, stiloul, sa stea un timp indelungat in banca la

gradinita, iar acasa la masa de lucru. Modul de viata al copilului, obisnuintele lui

exercita anumita influenta asupra coloanei vertebrale, ii formeaza tinuta. Sub

influenta unor factori nefavorabili la copii apar relativ usor diferite deformatii ale

coloanei vertebrale. Gravitatea acestor boli se manifesta in mod evident la copii

- 6 -

prescolari, la elevii de virsta mica si la preadolescenti, mai frecvent la fete decat la

baieti. Aceasta se explica prin mobilitatea sporita a baietilor, ceea ce contribuie la

mentinerea tinutei si la corectia deformatiilor in curs de aparitie.

Tinuta reprezinta postura obisnuita in asezat, statica si in mers. Se considera

corecta tinuta in cadrul careia toate cuburile coloanei vertebrale sant conturate

uniform si moderat, capul sta drept, umerii, scapulele si crestele ileonului formeaza

o singura linie. Tinuta se modeleaza in procesul cresterii, dezvoltarii fizice si

formarii la copii a deprinderilor de a respecta corectitudinea posturala. O buna

tinuta a copilului inseamna sobrietatea nefortata a posturii lui.

Obisnuinta de a lua un aspect ingrijit are motive nu numai estetice. Tinuta

incorecta are efecte negative pentru sanatatea copilului: dereglari de respiratie, de

circulatie sanguina, de digestie, spatele rotund, toracele “palnie” impiedica buna

functionare a plamanilor. Volumul lor vital este redus. Insuficienta de oxigen duce

la dereglarea proceselor de oxidare, aceasta avand drept urmare o scadere a

rezistentei organismului la factorii nefavorabili din mediul extern.

Printre cele mai grave deformatii de postura este si scolioza. Ea nu este

numai o deformare a scheletului, ci si cauza de dezvoltare incorecta a muschilor. In

cadrul scoliozei au de suferit inima, plaminii, ficatul.

Din deformarile si posturile incorecte intalnite frecvent fac parte tinuta

astenica, spatele plat, spatele rotund.

Tinuta astenica se caracterizeaza prin exagerarea curburilor cervicale si toracale

ale coloanei vertebrale. Capul copiilor este aplecat, umerii sunt proiectati inainte.

Cutia toracica este retrasa, scapulele proemineaza, abdomenul iese putin inainte,

picioarele sunt usor afectate in articulatiile genunchiului.

Spatele plat se manifesta prin aplatizarea tuturor curburilor coloanei vertebrale.

Umerii sunt lasati si putin adusi inainte, abdomenul proemineaza (mai ales, in

partea inferioara).

- 7 -

In caz de spate rotund este deosebit de accentuata curbura toracica a coloanei

vertebrale. Umerii sunt proiectati mult inainte, curbura lombara este usor

aplatizata, abdomenul este foarte proeminent.

Toate deformatiile de postura mentionate se explica prin slabirea aparatului

musculoligamentar, dereglarea armoniei muschilor, care sustin coloana vertebrala

in pozitie corecta.

Elevii care sufera de aceste deformatii obosesc repede. La lectie ei sunt

agitati si simt necesitatea de a-si schimba cat mai des pozitia corpului.

Cauzele de aparitie a deficientelor de postura, a scoliozelor pot fi dezvoltarea

insuficienta a musculaturii; dezvoltarea neuniforma a muschilor responsabili de

mentinerea coloanei vertebrale in pozitie corecta; anumite boli, de exemplu

rahitismul, in cadrul carora se deformeaza cutia toracica; regimul incorect de viata

al copilului; mobilierul ce nu corespunde inaltimii si proportiilor corpului;

imbracamintea incomoda.

Copiii cu defecte de tinuta urmeaza sa fie supravegheati in mod special. Se

va avea mereu grija ca ei sa respecte o postura corecta la lectii si la domiciliu.

Rechizitele scolare le vor purta nu in genti, ci in ghiozdane cu bretele, care sa

asigure o pozitie dreapta a corpului.

La lectiile de educatie fizica copiii cu deficiente posturale nu sint separati,

insa lor li se vor aplica exercitii corectivespeciale deficintelor. Gimnastica de

corectie include exercitii de fortificare a muschilor, de ameliorare a coordonarii

miscarilor de recuperare a defectelor tinutei, de consolidare a tinutei corecte.

5. Piciorul plat

La formarea unei tinute corecte contribuie foarte mult forma piciorului. Daca

forma e normala, extremitatea se sprijina pe bolta longitudinala laterala, iar bolta

mediala serveste drept arc, ce asigura elasticitatea mersului. Daca muschii ce sustin

- 8 -

bolta plantara slabesc, toata greutatea cade asupra ligamentelor, care, intinzindu-se,

fac piciorul plat. La persoanele cu picioare plate sufera functia de sprijin a

extremitatilor inferioare, se inrautateste irigarea lor cu singe, din care cauza apar

dureri si chiar spasme musculare in ele. Picioarele transpira, devin reci, se

invinetesc. Picioarele plate contribuie la pozitia vicioasa a bazinului si coloanei

vertebrale, din care cauza tinuta devine incorecta. Copiii cu picioarele plate merg

anevoios: dau din miini, tropaie, indoaie mult picioarele in genunchi si in

articulatia soldului; mersul lor este incordat si stangaci. La acesti copii

incaltamintea ce rupe mai repede, se tocesc mai tare partile mediale ale talpilor si

tocurilor.

Spre sfirsitul zilei copiii se plang de obicei, ca incaltamintea este stramta, cu

toate ca dimineata era buna. Toate acestea se explica prin faptul ca din cauza

supraincordarii din timpul zilei piciorul devine si mai plat, prin urmare, se

lungeste.

Conditiile ce contribuie la dezvoltarea piciorului plat sunt diferite, ca de

exemplu:

rahitismul,

astenia si dezvoltarea fizica slaba,

obezitatea, din cauza careia bolta plantara suporta o greutate excesiva;

pozitia verticala de lunga durata si mersul pina la virsta de 10-12 luni,

mersul indelungat pe asfalt in incaltaminte moale si fara tocuri.

Pentru prevenirea piciorului plat se recomanda exercitii moderate pentru

muschii extremitatilor inferioare, bai zilnice, mersul descult. Mersul descult se

recomanda in special pe pamant moale sau pe nisip, deoarece in cazul acesta

copilul transfera greutatea corpului pe marginea exterioara a boltei plantare si

strange degetele, contribuind in felul acesta la intarirea boltii plantare. Pentru copiii

- 9 -

cu tinuta incorecta si picioarele plate, in cadrul exercitiilor de gimnastica medicala

se introduc exercitii de corectie.

6. Exercitiile fizice

Exercitiile fizice aplicate din primul an de viata, la inceput sub forma

masajelor apoi a gimnasticii pentru sugar favorizeaza dezvoltarea somatica si

motorie a copilului. Pe masura ce copilul creste, practicarea unui sport adaptat

posibilitatilor lui, are un rol favorabil de stimulare a cresterii si dezvoltarii, prin

tonifierea musculaturii, intarirea articulatiilor, ameliorarea oxigenarii tesuturilor.

7. Educatia fizica

Educatia fizica poate contribui insa la corectarea posturii organismului uman

prin:

- varietatea larga de exercitii fizice folosite pot avea o larga accesibilitate,

imbracand caracter de masa (gimnastica de baza spre exemplu) sau pot fi

accesibile numai unui grup restrans, cum este cazul ramurilor sportive;

- prezenta unor exercitii care se executa in conditii neobisnuite, ajutand la

stapanirea aparatului locomotor si la dezvoltarea coordonarii si orientarii in

spatiu;

- pronuntatul caracter estetic al tuturor exercitiilor efectuate, astfel: in toate

miscarile se pastreaza o anumita tinuta a corpului si a segmentelor sale

(varfuri, genunchi intinsi, spate drept, expresivitate, etc.), toate acestea

concurand la formarea esteticii motrice si corporale si implicit la formarea

corecte a posturii.

Aprecierea si verificarea permanenta a starii fizice a copiilor de varsta

prescolara si scolara constituie una dintre cele mai importante probleme ale

- 10 -

educatiei fizice. Modificarile actuale ale starii fizice a copiilor sunt generate de

transformarile social-economice din societatea umana.

Faptul ca exercitiile de fortificare, cu caracter preventiv sau corectiv sunt

principalele mijloace prin care se actioneaza asupra corpului omenesc, acestea au o

structura simpla, motivand larga lor accesibilitate pentru toate categoriile de

executanti, indiferent de varsta si gradul lor de pregatire. Ele se bazeaza pe miscari

analitice asupra fiecarei grupe musculare, segment si articulatie, vizand tonifierea

musculaturii, intarirea articulatiilor, perfectionarea mobilitatii si supletei aparatului

locomotor cu numeroase posibilitati de modificare a structurii miscarilor, executate

din diferite pozitii initiale, liber, cu partener, cu obiecte portative sau la aparate, de

pe loc sau din deplasare, individual sau in grup.

Avand o pondere insemnata in lectiile de educatie fizica ale copiilor, aceste

exercitii asigura o prelucrare analitica a aparatului locomotor si, prin aceasta, se

realizeaza incalzirea generala a organismului, pentru a face fata in conditii optime

efortului din lectie.

Pentru a fi eficiente, exercitiile pentru o dezvoltare fizica corecta si

armonioasa, trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie accesibile; sa fie

potrivite nivelului de pregatire, varstei si sexului; sa fie executate intr-o ordine

logica, de la segmentele si grupele musculare mai mici spre cele mai mari; sa se

execute si pe partea dreapta si pe partea stanga, acolo unde structura lor impune

acest lucru.

Exercitiile pentru formarea corecta a posturii sunt constituite din miscari

care se adreseaza unui singur segment (de exemplu, brate), doua segmente (brate si

trunchi) sau mai multor segmente combinate. Ele au caracter analitic si influenta

selectiva, sunt descrise terminologic si desenate si constituie o parte a proiectului

de tehnologie didactica al fiecarui cadru de specialitate. Pentru infaptuirea acestui

obiectiv este necesar ca in cadrul fiecarui sistem de lectii sa se actioneze pentru

- 11 -

dezvoltarea fortei si elasticitatii musculaturii si articulatiilor bratelor, picioarelor, a

musculaturii spatelui si a abdomenului; este necesar ca forta, supletea si

mobilitatea acestora sa se dezvolte in raport de functia specifica a fiecarui segment

si a fiecarei regiuni.

De exemplu, 8-10 exercitii (sau mai multe), grupate in complexe, se

alcatuiesc intr-o anumita ordine, astfel:

- exercitii pentru brate, cap-gat, picioare, trunchi ;

- brate + picioare, cap-gat-trunchi, abdomen, spate;

- sarituri.

Bratele de exemplu, sunt solicitate sa execute miscari de intinderi si indoiri,

tractiuni si impingeri, balansari, rotari, circumductii, pronatii si supinatii, adductii

si abductii, etc. Este necesar ca actionand in sensul mentionat sa fie perfectionate

forta si supletea tuturor lanturilor musculare ale bratului pe planurile necesare

indeplinirii actiunilor respective.

Principalele verigi din lectia de educatie fizica in cadrul carora se actioneaza

direct pentru dezvoltarea fizica corecta si armonioasa sunt veriga destinata

influentarii selective a aparatului locomotor si veriga in care se actioneaza pentru

perfectionarea calitatilor motrice. Preocuparea pentru formarea reflexului de tinuta

corecta are un caracter continuu pe parcursul intregii lectii, atat in timpul

activitatii, cat si in momentele de repaus.

In concluzie, educatia fizica practicata corect si sistematic inca din gradinita

are un rol esential in mentinerea unei posturi corecte la tinerii aflati in crestere, dar

este benefica si pentru corectarea micilor deficiente aparute ca urmare a unei

posturi vicioase.

8. Jocurile de miscare

- 12 -

Jocurile de miscare, de la activitatile alese spontan in grupul de joaca pana la

activitatile de la ora de educatie fizica sunt cele mai indragite. Ele ii antreneaza pe

copii in exersarea miscarilor si invingerea obstacolelor, le formeaza dibacia de a

arunca, de a sari si a se intrece in viteza. Jocurile precum: ,,Cine ajunge primul”,

„Cine arunca mingea mai departe”, „Cine nimereste tinta” sunt doar cateva dintre

ele. Sunt un mijloc important pentru prevenirea si corectarea deficientelor fizice

(deformarea coloanei vertebrale, piciorul plat), ajuta la intarirea si echilibrarea

sistemului nervos al copilului, facandu-l mai putin nestapanit si impulsiv.

9. Gimnastica aerobica si dans

Exercitiile de aerobic, gimnastica sau dans ajuta la dezvoltarea armonioasa a

micutilor si la pastrarea unei tinute corecte a corpului , fiind la fel de importante in

dezvoltarea armonioasa a copiilor, ca si alimentatia.

Exercitiile de aerobic urmaresc formarea unei tinute corecte si dezvoltarea

ritmicitatii si a muzicalitatii motrice., inclusiv integrarea acestora in colectivitate si

dezvoltarea capacitatii de comunicare . Programul contine variatii de mers si

alergare, jocuri de atentie, diverse exercitii executate pe loc si din mers si miscari

de relaxare si stretching. Acestea urmaresc tonifierea principalelor lanturi

musculare, dezvoltarea vitezei si a indemanarii si exersarea bratelor, a picioarelor

si a abdomenului, prin balansari, fandari sau rasuciri. In cadrul programului de

dans se fac pasi ritmici si exercitii de dans clasic si modern.

Practicarea exercitiilor de aerobic, gimnastica sau dans este indicata celor

aflati in perioada de crestere, care pot astfel sa isi consume energia intr-un spatiu

organizat, sub indrumarea unui profesor specializat, in compania altor copii cu

varste apropiate.

Dovedit este faptul ca micutii sunt mult mai motivati sa faca exercitii fizice

alaturi de alti copii, decat daca ar fi nevoiti sa faca miscare acasa. Explicatia

- 13 -

acestui fenomen consta in faptul ca acestia vad exercitiile realizate acasa ca pe o

tema suplimentara, si nu ca pe un mijloc de distractie.

10. Gimnastica medicala la copii

Gimnastica medicala, trateaza numeroase afectiuni prin intermediul

programelor de exercitii terapeutice, alcatuite individual in functie de afectiune si

de evolutia sau involutia acesteia.

Dupa stabilirea diagnosticul de catre un medic de specialitate se recurge la

aplicarea tratamentului prin kinetoterapie.

Prin kinetoterapie - gimnastica medicala - se pot corecta posturile anormale

ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoze, lordoze, cifolordoze, spate plan etc),

deficiente ale membrelor inferioare (genu valgum sau varum, picior plat etc).

Kinetoterapia este o terapie de lunga durata si cere din partea pacientului

perseverenta. Kinetoterapeutul trebuie sa isi sustina permanent pacientul, sa il

motiveze in momentele de dificultate, sa discute si sa explice fiecare rezultat

aparut.

Jocul este foarte important ca metoda de invatare a abilitatilor motrice.

Kinetoterapeutul trebuie sa stie sa se poarte cu copilul, sa se joace cu el - este

important ca specialistul kinetoterapeut sa reuseasca sa faca din exercitiile fizice o

joaca, sa il lase pe copil sa se plimbe prin sala de gimnastica medicala, sa il faca sa

se simta independent - avand totusi in permanenta controlul si indrumand

efectuarea terapiei necesare.

Kinetoterapia are ca rezultate :

castigarea mobilitatii articulare normale pierdute in urma unei imobilizari

post-fractura

- 14 -

normalizarea tonusului muscular

antrenarea intregul corp in miscare si pregatirea organismul copilului pentru

efort

formarea obisnuintei unor miscari corecte si coordonate

corectarea diferite deformari ale coloanei vertebrale, datorate pozitiei

incorecte a micutilor in banca sau pe scaun in timpul pregatirii lectiilor

tratarea afectiunilor aparatului locomotor : luxatiile congenitale de sold,

platfusul, genum var sau valg sau asa-zisii "genunchi in X"

corectarea atitudinilor posturale vicioase si a modificarilor de ax ale coloanei

vertebrale deja instalate (cifoza, scolioza, hiper lordoza sau spate plan)

11. Institutionalizarea si efectele ei

Institutionalizarea presupune obligativitatea desfasurarii existentei intr-un alt

mediu, defierit de cel familial in institutii pentru persoane cu handicap, abandonate

de familiile lor. Dincolo de aspectele lor functionale au o destinatie precisa, aceste

institutii reprezinta un spatiu social, psihologic si moral, cu o semnificatie

simbolica precisa. Ele separa din masa de indivizi ai societati respective, acele

categorii de persoane, ce necesita din cauza unor nevoi speciale, un regim de viata

supravegheat, o permanenta asistenta specializata. Institutiile sunt rezervate celor

care prin natura si comportamentul lor psihosocial nu se pot ajuta singuri.

Efectele institutionalizarii pot varia la fiecare copil, in functie de urmatorii

factori:

- Modul in care adultii din institutie reactioneaza fata de copil;

- Mediul inconjurator;

- Personalitatea copilului;

- 15 -

De aceea copiii diferiti raspund in mod diferit. Fiecare copil are necesitati

proprii, diferite de ale celorlalti copii. (Ex.: nu tuturor copiilor le plac aceleasi

lucruri).

Cateva din efectele institutionalizarii sunt:

·       lipsa increderii;

·       retragerea din cadrul interactiunilor;

·       agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil;

·       afectiune pentru toata lumea;

·       lipsa cunoasterii de sine;

·       intarziere in dezvoltarea fizica si psihica;

(Ex.: limbaj redus, performante intelectuale scazute)

·       dificultati in relationarea cu alti copii;

·       au tendinte agresive fata de ceilalti copii de varsta lor.

Aceste dificultati pot persista pe durata intregii vieti a copilului care a trecut

printr-o astfel de experienta, insa studiile facute au aratat ca aceste dificultati pot fi

īn general depasite.

Este vital ca un copil sa poata dezvolta relatii stranse de atasament. Nu este

suficient ca un copil si un adult sa fie impreuna, ci este absolut necesar ca adultul

sa isi arate in mod clar si deschis sentimentele sale pozitive fata de copil. Cu

timpul, copilul va raspunde la aceste sentimente in mod similar. Devotamentul si

angajarea adultilor in relatia cu copilul sunt esentiale. Un copil care sigur s-a atasat

de un adult se simte bine (confortabil) in mediul in care se afla, si este in general

mai curios, mai interesat, mai cooperant si mai prietenos cu ceilalti copii.

Abandonul copilului sau chiar sentimentul subiectiv de abandon resimtit de copil

ca o trauma majora, poate duce la modificari psihologice temporare sau la

modificari ireversibile in cazul unor actiuni prelungite.

- 16 -

Indiferent de varsta copilului, institulionalizarea are efecte negative in

special datorita felului de īngrijire. Numeroase studii au aratat importanta calitatii

responsivitatii ingrijitorului in dezvoltarea sociala si cognitiva a copilului. Copiii

institutionalizati raman in urma in dezvoltare cu o luna pentru fiecare doua luni si

jumatate.

Stimularea este esentiala pentru dezvoltarea normala a copilului. Intr-un

cadru normal, activitatile care ne inconjoara (zgomotele, vocile, schimbarile), toate

promoveaza schimbarea fara sa dam prea mare importanta.

Pentru copiii din institutie, mediul nu le va da automat stimularea, asa cum

se intāmpla in familie.  Iata cateva exemple:

Acasa In institutie

Copilul are acces in diferite incaperi Copilul are acces limitat la un salon

Zgomotele casei si ale familiei Tacerea goala, usa inchisa

Este tinut in brate regulat Este tinut in brate neregulat

Are posibilitati multiple de joaca Posibilitatile de joaca (jucarii, persoane)

sunt limitate

Are sentimentul ca apartine unei familii Nu este constient de sentimentul de

apartenenta (multe infirmiere)

Dezvolta conceptul „al meu” Nu are nimic personal

Are foarte multe ocazii de a imita adulti Are putine relatii

Copilul resimte neplacut aceasta lipsa a stimularii creandu-si mecanisme

autoprotective, prin care incearca sa suplineasca stimularea insuficienta,

mecanisme care, neadecvate fiind, capata caracter patologic.

Comportamente datorate lipsei de stimulare:

vizuala: isi freaca puternic ochii;

- 17 -

tactila: se musca, se zgarie, se loveste, se leagana;

auditiva: tipa, plange;

cognitiva : intarziere mentala;

motrica: postura deficienta, intarziere in achizitionarea mersului, atrofie musculara;

sociala : izolare sociala, agresivitate;

Exista totusi doua categorii de dezvoltare la copii institutionalizati:

Copii cu capacitatii motorii si neuropsihice normale

Copii cu un anumit grad de handicap motor sau si neuropshic

12. Metoda Montessori in tratarea deficientelor neuromotorii

Pedagogia Montessori pretinde ca educatia motorie face parte din insasi

viata copiilor, legand-o de activitatile practice de fiecare zi si de jocurile copiilor,

introducand educatia miscarilor in ansamblul unic si indivizibil al formarii

personalitatii infantile.

Copilul se afla  intr-o miscare continua, simtind permanent nevoia de a se

misca in prima copilarie; aceasta situatie se estompeaza o data cu dezvoltarea

capacitatii de inhibitie, care, armonizandu-se cu impulsurile motorii, incepe sa

construiasca instrumentele destinate a asculta de vointa.

Miscarea ca fiind esentiala pentru viata, iar educatia nu poate fi conceputa ca

moderatoare sau, mai rau, inhibitoare a miscarii, ci numai ca un ajutor pentru a

cheltui bine energia si pentru a o lasa sa se dezvolte normal.

Metoda s-a dovedit a fi benefica recuperarii copiilor cu deficiente

neuromotorii atat pentru dezvoltarea motricitatii fine, in general, pentru invatarea

activitatilor practice cotidiene, in special.

Cele trei principii de baza ale metodei sunt: observatia, fara ideile

preconcepute despre cum trebuie sa invete copilul; mediul pregatit cu materiale

specifice, simple; conceptul de libertate individuala. Rolul educatorului este sa

- 18 -

recunoasca nevoile de dezvoltare ale fiecarui copil, sa-i puna  la dispozitie un

mediu adecvat, sa inteleaga nevoia copilului de a repeta activitatile, nevoia lui de

miscare fizica, sa recunoasca “pragul de interventie”, sa conduca prin exemplul

propriu, sa stabileasca rutine, sa arate respect, sa vorbeasca cu o voce joasa, sa aiba

o tinuta ingrijita, sa ofere prin propriul exemplu o conduita de disciplina si ordine

in lucrul cu materialele de joc.

Adaptarea si specificitatea mediului de joaca interior montessorian are efecte

stimulatoare pentru copiii cu deficiente neuromotorii, deoarece, data fiind

capacitatea lor redusa de miscare, aranjarea in mod adecvat a obiectelor si a

jucariilor faciliteaza activitatile motrice si senzoriale la acesti copii (explorarea si

manipularea jucariilor).

In cadrul metodei Montessori se regasesc teorii ale analizei si organizarii

miscarii, multe tehnici de „interventie” psihomotorie; mai degraba de non-

interventie, deoarece unul dintre principiile montessoriene sustine actiunea limitata

a adultului asupra copilului, lasand acestuia din urma posibilitatea de a se dezvolta.

Rolul adultului in educatia copiilor consta, conform principiilor montessoriene, in

oferirea mijloacelor necesare, crearea si pregatirea unei ambiante asemanatoare

celei din viata. Adaptarea metodei, in acest cadru, ar consta in interventia dirijata a

specialistului.

Kinetoterapeutul intervine pe partea de motricitate globala si pe formarea si

dezvoltarea deprinderilor motrice fine, psihopedagogul pe partea de stimulare a

abilitatilor scolare, iar terapeutul ocupational se ocupa de integrarea acestor

achizitii motrice si cognitive in viata cotidiana a copilului, pentru a-i asigura

autonomia necesara spre care tindem cu totii atunci cand ne fixam obiectivele

reabilitarii copilului cu deficiente neuromotorii. Echipa de interventie

multidisciplinara si colaborarea reala intre membrii ei ar avea un rol insemnat in

integrarea in societate a copilului cu deficiente neuromotorii.

- 19 -

Prin incercari si erori repetate copilul isi insuseste o deprindere, reducand-o

apoi la automatizarea miscarii selectionate dupa tatonare, acesta fiind un aspect al

inteligentei senzorimotorii. Multitudinea miscarilor haotice ofera un mare numar

de solutii in atingerea unui scop. Fara aceste solutii alternative, comportamentul

nostru ar fi rigid, inflexibil. Apar doua solutii, stabilitate si flexibilitate, cand

urmarim felul in care copiii isi insusesc schemele de miscare. Primele raspunsuri

ale abilitatilor primare ale copilului sunt: fixarea privirii si apoi atingerea

obiectului urmarit, diferentiind proprietatile propriilor segmente (mana) si de cele

ale mediului inconjurator (jucarie), precum si spatiul care le separa. Tranzitia de la

miscarea haotica la cea de atingere voluntara se face pe diverse cai, urmarind

schimbarile din miscarea precursoare (rasucire si scuturare), pana se ajunge la

selectia unor pattern-uri stabile, manifestate prin atingere si apoi prin prindere.

Engramele pentru activitati obisnuite umane incep in copilarie si se mentin

toata viata; astfel omul poate recunoaste o situatie si o poate compara cu altele

intalnite in trecut, dar poate intalni si situatii noi pentru care nu are formate

deprinderi. Raspunsul va fi corelat si ajustat acestei noi situatii. Abilitatile de

recunoastere a unei noi situatii, de a da raspunsul cel mai adecvat, au doua

proprietati: una stabila si una flexibila in toate activitatile si sunt rezultatul

repatizarii si naturii dinamice in sistemul de dezvoltare. Astfel nici o abilitate nu

este dobandita separat de dezvoltarea mentala a activitatii motrice.

 In cazuri patologice exista pericolul ca procesul de invatare sa se faca

defectuos prin fixarea unor deprinderi incorecte sau sa intervina factori care sa

perturbe coordonarea miscarilor: spasticitatea, ataxia, durerile musculare, oboseala,

anxietatea.

Miscarea potrivita pentru a indeplini un scop este considerata un act mental

cognitiv si face parte dintr-un sistem neuromotor complex.

- 20 -

Orice achizitie motorie sau cognitiva, de la cea mai simpla la cea mai

complexa, este conceputa ca un raspuns la stimuli exteriori. In deficienta

neuromotorie, interventia bazata pe o cunoastere riguroasa a manifestarilor

patologiei copilului cu deficiente neuromotorii, precum si adaptarea si organizarea

unui program adecvat tulburarilor asociate deficientei neuromotorii, este primul

pas, pasul drept cu care se poate incepe reabilitarea lui.

Activitatile specifice metodei Montessori pot fi adaptate si exersate in cadrul

sedintelor de interventie, sub forma unor jocuri pentru a diversifica programul de

reabilitare al copilului cu deficiente neuromotorii si pentru a contribui la integrarea

lui sociala. Il ajutam pe copil, astfel, sa recunoasca activitatile de joc si exercitiile

invatate in sala de inteventie si sa le practice eficient in situatii diverse de viata.

    Imbinarea activitatilor cu invatarea folosirii unor obiecte si situatii din viata

cotidiana: socotitul banilor si cumparaturile, deplasarea cu mijloacele de transport

in comun, participarea la spectacole, vizite la muzee sau parcuri de distractii, il vor

asigura pe copilul cu deficiente neuromotorii ca nu va fi marginalizat sau

discriminat de societate. El poate desfasura aceste actiuni insotit de parinti, sau de

grupul de interventie din care face parte (gradinita, scoala, clinica, club, centru).

Imediat ce depaseste nivelul reflexelor, copilul dobandeste deprinderi in

functie de experienta. Exista o relatie stransa intre dezvoltarea controlului postural

si cea a miscarilor independente ale bratelor si mainilor. Parametrii controlului

motor, implicati intr-o sarcina specifica (de prindere a unui obiect) nu sunt dictati

doar de activarea muschilor sinergisti; SNC controleaza performantele intr-o

sarcina in urma feed-back-ului oferit de proprioceptori si de receptorii cutanati,

coordoneaza, planifica, anticipand miscarea in functie de factorii de mediu, de

proprietatile obiectului cu care vine in contact mana.

      Prehensiunea si miscarile mainii, in general, sunt sustinute de participarea

musculaturii intregului membru, reprezentata de stabilizatori. Fiecarui mod de

- 21 -

prindere a unui obiect pentru a efectua un act motor, ii corespunde o anume pozitie

a intregului membru superior, ajutata de grupe variate si extinse de muschi. Fiecare

act motor repetat devine automatism (implicarea sistemului extrapiramidal),

solicitarea cortexului motor fiind admisa in functie de dobandirea si repetarea

actului respectiv si de schimbarea unor componente din mediu in care desfasuram

actul motric.

Dezvoltarea controlului mainii ca obiectiv trebuie cuprinsa in programul de

recuperare a copilului cu deficiente neuromotorii. Ca un corolar, abilitatea si

performantele realizate de mana sunt asociate cu o capacitate superioara a functiei

sistemului proprioceptiv si dezvolta implicit functiile cognitive ale copilului si nu

numai. Ca exemplu: abordarea mersului cu ajutorul cadrului sau a sistemului de

bare paralele, la un copil cu deficiente neuromotorii ramane de nerezolvat atunci

cand el nu se poate folosi de sprijinul pe propriile maini, de controlul si de forta

corespunzatoare manipularii aparatelor.

Mai mult, stimularea copilului sa desfasoare sarcini motrice de mare finete si

specificitate cum ar fi insirarea de margele pe o sfoara sau utilizarea clemelor

pentru prinderea unor obiecte de mici dimensiuni, atunci cand el nu este pregatit

(membrele superioare ca si intregul corp sunt in faza achizitiilor motrice de baza:

sprijin pentru patrupedie, reactii de indreptare si echilibrare la achizitia mersului)

poate conduce la esecuri multiple.  

 Dezvoltarea deprinderilor motrice fine la copii pot fi usor identificate si

evaluate cu diferite scale, nivelele de dezvoltare ale manualitatii, de asemenea,

evolutia prehensiunii, a componentelor ce tin de eliberarea obiectelor trebuie

stabilita pentru fiecare caz in parte, notata, monitorizata pentru a organiza un plan

de inteventie personalizat, pentru a-l  aplica cu succes si mai ales pentru a obtine

rezultate favorabile.

- 22 -

Jocuri si exercitii pentru dezvoltarea coordonarii si a deprinderilor

motrice fine ce pot fi adaptate pentru activitatile copiilor cu deficiente

neuromotorii:

·  Copilul utilizeaza clemele de rufe pentru a prinde si ridica obiecte de diferite

marimi si greutati de pe masa. Scopul: cresterea fortei musculare la degete si

exersarea pensei tridigitale specifica scrisului;

·  El insireteaza, deschide/inchide fermoare, incheie/descheie nasturi, butoniere,

leaga panglici si esarfe, folosind ca material cadrele specifice montessoriene.

Scopul acestor exercitii: insusirea deprinderilor de imbracare (actiuni motorii

succesive), cresterea coordonarii bimanuale si a coordonarii globale;

·  Copilul insira margele pe o sfoara, sau le introduce intr-o sticla, deapana firul

pe un ghem. Exercitiile sunt utile pentru cresterea coordonarii bimanuale si

oculomanuale;

·  Copilul aseaza diverse obiecte (nasturi, dopuri, margele) pe un material textil

de dimensiuni A4, in linie, de la stanga la dreapta si de sus in jos. Obiectivele

urmarite:  formarea deprinderilor de organizare a spatiului grafic, a coordonarii

oculomanuale;

·  Copilul introduce cilindri de dimensiuni egale sau diferite in casute

corespunzatoare. Seriile acestor materiale de joc variaza gradual printr-o

dimensiune (inaltime), doua dimensiuni (diametru si inaltime) – activitate de

comparare, sortare, discriminare;

·  Dintr-o gama variata de materiale din diferite texturi si culori, copilul sorteaza

bucati dupa textura lor, ignorand criteriul culoare. Scopul activitatii –

discriminarea tactila;

·  Folosind doua castroane, unul gol, celalalt umplut cu apa, solicitam copilului

sa mute apa dintr-un castron in altul prin imbibarea si stoarcerea unui burete.

Scopul activitatii - coordonare bimanuala;

- 23 -

·  Utilizarea seturilor de cutii cu deschizaturi profilate dupa forma pieselor ce

trebuie introduse pentru dezvoltarea capacitatilor de observare, discriminare si

sortare;

·  Apasarea puternica cu degetul sau palma a unei mingi elastice (din material

textil) ce trebuie introdusa intr-o cutie si scoasa printr-un sertar;

·  Deplasarea discurilor pe o tija de sarma dreapta sau curba regleaza controlul

miscarii la membrele superioare;

·  Invatarea elementelor grafice se face pentru inceput desenand litera cu degetul

la cutia cu nisip, apoi prin discriminare tactila pe placa cu litere dispuse in relief

sau prin identificarea literelor, ulterior compunerea cuvintelor folosind  litere de

lemn;

·  Insusirea capacitatilor aritmetice este una dintre cele mai distractive si usoare

activitati: insirarea margelelor pe o  sarma (10), asezarea a 10 sarme pe un plan,

apoi a 100 de sarme, una sub alta, faciliteaza numeratia pana la 1000; asezarea

cifrei corespunzatoare sub fiecare margea de pe sarma contribuie la cunosterea

si la compunerea numerelor. Exista material specific pentru invatarea

operatiilor cu fractii;

·  Alcatuirea hartilor si planurilor geografice sub forma jocurilor puzzle sau

incastru faciliteaza insusirea cunostintelor de geografie, de orientare spatiala;

·  Cunostinte despre mediu, biologie, istorie, geometrie pot fi dobandite de catre

copilul cu deficiente neuromotorii, daca se recurge la materialele didactice

Montessori.

Metoda Montessori se poate aplica inca din primele zile de viata ale copilului. Metoda este adaptabila acestuia intrucat Montessori spunea ca "Copilul este parintele civilizatiei si maestrul propriei sale educatii".

- 24 -

Bibliografie

1. Dr.Adrian N. Ionescu – Despre atitudinea corecta a corpului – Ed.U.C.F.S,

Bucuresti, 1961

2. Dr., conf. Nina SOCOLIUC – Bazele puericulturii si igiena copilului (curs de

prelegeri) – Balti, 2007

3. Luca A. - Gimnastica in scoala - Ed. Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi, 1998

4. Mitra G., Mogos A. - Metodica educatiei fizice - Ed. Sport-Turism, 1975

5. Petrut-Barbu, G. -Copilul si motricitatea. Program de educare neuromotorie -

Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2008

6. Montessori, M. - Metoda Pedagogiei stiintifice aplicata in educatia copiilor

mici - Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti, 1992

7. www.sportscience.ro

- 25 -