APLICABILITATEA LOGICII IN DOMENIUL DREPTULUI

Sistemul logic al dreptului este alcatuit pe de o parte dintr-o structura de norme organizate in ramuri si institutii juridice (exista discutii aprinse pe tema delimitarii dintre unele ramuri de drept sau pe tema dependentei si subordonarii unor ramuri fata de altele) iar pe de alta parte dintr-o structura paralela de principii, notiuni si reguli juridice desprinse prin analiza sistemului legislativ sau impuse ideologic de catre sistemul politic.

Exista numeroase ratiuni care justifica utilitatea logicii in drept:a) caracterul rational al legii;b) orientarea activitatii legislative in conformitate cu un model rational;c) caracterul logic al elaborarii legii;d) caracterul logic al activitatii de aplicare a dreptului.Autoritatea unei hotarari judecatoresti este determinata in cea mai mare parte de

justetea rationamentului care sta la baza ei, a argumentelor pe care se sprijina solutia data. Logica contribuie la corecta aplicare a dreptului si, prin aceasta, la consolidarea securitatii juridice si la intarirea legalitatii. Precizia si justetea gandirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile si concluziile logice. Procesul de cunoastere in materie de drept implica un anumit grad de abstractizare, de formalizare logica.

Aplicarea logicii in drept nu trebuie, insa, sa fie abuziva, rigida, astfel incat sa conduca la solutii inechitabile. Logica in drept trebuie sa fie din ce in ce mai mult adaptata nevoilor practicii juridice si vietii sociale, ca prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operationale.

Formele logice trebuie sa exprime sau sa corespunda realitatii obiective, premisele rationamentului urmand a fi mereu confruntate cu adevarul material obiectiv.

Francisco Puy sustine ca logica juridica ar reprezenta o parte a filosofiei dreptului, fiind o logica secundara in raport cu logica generala. In opinia sa, logica juridica ar cuprinde:

a) logica juridica primara, reprezentand logica formal-pura, compusa din axiomatica (teoria constructiilor sistemelor automatizate) si teoria calculului.

b) logica formala aplicata, pe care o denumeste „logica juridica secundara”, cuprinzand teoria sistemului (teoria generala a dreptului), teoria definitiei juridice, teoria argumentarii si teoria relatiei juridice (metodologiajuridica).

In tabelul lui N. Rescher (logician american, care a propus o „harta a logici”) logica juridica apare la capitolul „Dezvoltari stiintifice”, subcapitolul „Aplicatii in stiintele sociale”, fiind considerata o aplicatie legala a teoriei logicii.

In literatura din tara noastra, majoritatea autorilor au sustinut ca nu sunt argumente care sa justifice existenta unei logici specifice dreptului, intrucat toate tipurile de logica (formala, simbolica si metalogica) vor contribui la opera de legiferare si la opera de aplicare a dreptului prin metodele lor proprii.

Suntem de parere ca, pentru a putea raspunde la intrebarea daca se poate vorbi despre existenta unei logici specifice dreptului, trebuie sa plecam de la clasificarea logicii in logica elementara sau formala (metodologia logica) si logica aplicata. In filosofia scolastica, prima era numita uneori „Ars inveniendr (arta de a descoperi sau arta de a afla), spre deosebire de „logica utens", termen care se apropie de logica aplicata.

Consideram ca logica juridica face parte din logica aplicata. Ea este o logica specifica stiintei dreptului. Pentru aceasta, cercetarea stiintifica trebuie sa se indrepte spre analiza modului specific in care logica formala, schemele si calculele logicii simbolice si

principiile sau legile metalogicii se aplica in procesul complex al gandirii juridice.Cu toate acestea, sunt unele reguli care nu pot fi aplicate in drept. De pilda, in

stiinta dreptului, mai greu s-ar putea intelege aplicarea metodei experimentale (in mod exceptional, Roberto Vacca, in lucrarea intitulata „II diritto sperimentale”, a admis, totusi, posibilitatea aplicarii unei asemenea metode in drept).

De asemenea, chiar regulile cuprinse in logica generala, in masura in care sunt intrebuintate in discipline particulare, se individualizeaza si ele. Astfel, in drept, se utilizeaza metoda deductiva sub forma silogismului, metoda logica care, ca silogism juridic si in special ca silogism judiciar, are o infatisare cu totul deosebita. Intr-adevar, silogismul judiciar seamana dar se si deosebeste de silogismul in genere, pe care il studiaza logica.

In plus, apar in disciplinele particulare unele reguli noi, la care nu se refera logica generala. Asa apare, de pilda, in drept, metoda de interpretare. Aceasta nu e complet necunoscuta, fiind compusa din metode logice (deductia, inductia, analiza, analogia), dar care se grupeaza intr-un chip nou, specific, prin raportarea la natura si obiectul stiintei dreptului, capatand astfel, ca intr-o sinteza, aparenta unei metode noi.

Domeniul logicii juridice

Circumstantierea domeniului logicii juridice apare ca o problema deosebit de dificila.

In literatura de specialitate (Gheorghe Mihai) s-a propus urmatoarea structura:a) o semiotica juridica, manifesta in:- sintaxa logica a limbajului juridic, care se refera la aspectele legate de

descrierea semnelor si a expresiilor sale, de cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple si de analiza a relatiilor dintre ele, precum si de regulile de transformare a expresiilor;

- pragmatica juridica, care cerceteaza limbajul juridic sub aspectul creatorilor lui si se preocupa de influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman;

- semantica juridica, care studiaza relatiile semnelor CU obiectul juridic desemnat de ele;

b) o logica juridica deontica referitoare la limbajul normelor manifestata intr-o axiomatica si o logica exprimand calculul deontic al predicatelor, al claselor etc.;

c) o logica juridica nenormativa, manifestata in teoriile definitiei, ale argumentarii, ale sistematizarii si metodologiei.

Suntem de parere ca, intr-adevar, pentru a circumscrie domeniul de aplicare a logicii juridice nu putem sa nu avem in vedere legatura indisolubila care exista intre logica juridica si limbajul juridic. Aceasta se explica prin insasi legatura inseparabila dintre gandirea juridica, in general, si limba. In aceasta privinta nu schimba cu nimic faptul ca putem gandi fara sa vorbim, intrucat si gandurile noastre sunt imbracate in cuvinte.

Cu toate acestea, ar fi fals sa cautam obiectul logicii juridice in limbajul juridic. Domeniul limbajului juridic este unul mai vast decat acela al logicii juridice. Limbajul juridic formeaza obiectul semioticii juridice, al gramaticii, al lingvisticii etc., si nu al logicii juridice.

Dupa parerea noastra, domeniul logicii juridice cuprinde in mod obligatoriu:- edictarea normelor juridice. In acest sens se poate vorbi de o logica a

legiuitorului, cunoscuta si sub denumirea de tehnica logico-juridica;- practica judiciara (jurisprudenta). Pentru aceasta s-a dat denumirea de logica

judiciara;

- interpretarea logica juridica a normelor de drept. In acest caz se vorbeste de o adevarata logica a interpretarii normelor juridice sau de o logica a argumentatiei.

Metodologia logicii juridice

Studierea unui text juridic sau a unei spete se poate face din diferite perspective. Pentru a-ti apropia insa esenta lucrului studiat trebuie sa stii care este drumul (gr. methodos) catre ea. Calitatea rezultatelor unei cercetari depinde de metoda folosita pentru ca, dupa cum remarca si Descartes, ratiunea si puterea de a judeca sunt comune la toti oamenii.

Termenul „metoda” provine de la cuvintele grecesti „meta”, care inseamna dupa, si „ados”, care inseamna cale.

El exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un anumit rezultat, plecand de la o situatie data.

Fenomenele realitatii in general si ale realitatii juridice in special sunt deosebit de complexe. Din aceasta cauza metode diferite ne pot releva aspecte diferite ale aceluiasi fenomen. O cunoastere completa reclama folosirea mai multor metode, a unui complex metodologic. Metodele folosite vor fi alese in functie de obiectul studiat. Fara teama de a gresi putem afirma ca tipul de metoda folosit depinde nu numai de evolutia stiintifica a momentului, ci si de o „moda”, o „paradigma” stiintifica generala care-l obliga pe cercetator sa apeleze la ea pentru a se conforma cerintelor epocii.