EXPERTIZA GRAFOSCOPICĂ-MIJLOC DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

1. ASPECTE INTRODUCTIVE

Aflarea adevarului in anumite cauze necesită cunoașterea și rezolvarea unor

probleme de strictă specialitate pe care organul judiciar nu le are. În asemenea cazuri se

recurge la cunostințele unui expert, dispunându-se din oficiu sau la cerere efectuarea unor

expertize.

Stabilirea corectă a stărilor de fapt si împrejurărilor unor cauze, reprezintă o sarcina

destul de dificilă pentru organul judiciar, deoarece acestea, in general țin de trecut, ceea ce

inseamnă că organul judiciar este privat de posibilitatea de a le percepe normal. În astfel de

situații, ele trebuie reconstituite, operațiunea fiind cu atat mai dificilă cu cât faptele s-au

petrecut intr-un trecut mai indepartat, sau cu cât se leaga uneori de situații de fapt ce nu

intereseaza propriu-zis cauza, sau prezintă un caracter complex, ori pur și simplu organul

judiciar nu poate descifra intrucât nu poseda anumite cunostințe de specialitate.

Solicitarea tot mai frecventă a unor specialiști a fost impusă de nevoia lărgirii

posibilităților de perfecționare a infăptuirii justiției, cât și de progresul rapid al științei și

tehnicii.

În practica judiciară expertizele pot interveni in domenii variate, fără ca soluțiile si

concluziile expertului sa fie hotărâtoare, ele atarnă greu și adesea sunt determinante in

rezolvarea cauzei.

Utilizarea expertizei ca mijloc de probă este de regulă facultativă, administrarea ei

fiind lasata la aprecierea si dispoziția organului judiciar. Ca mijloc de probă, expertiza

judiciara se impune în acele cazuri în care pentru precizarea unor fapte sau pentru

stabilirea legăturii cauzale dintre ele, sunt necesare cunoștinte din anumite domenii de

activitate. La aceasta se adaugă faptul că de foarte multe ori se impun activități care nu se

pot desfășura decât în afara instanței sau cu ajutorul unor mijloace tehnice speciale.

În timp ce faptele si împrejurările in baza cărora se ajunge la aflarea adevarului

constituie probă, caile admise prin lege, prin care se constată elementele de fapt ce pot

constitui probe, sunt mijloace de probă. Așadar, unul din mijloacele prin care se stabilește

1

realitatea unor stări de fapt si împrejurări care se constituie in probe, il constituie expertiza

judiciară.

Spre deosebire de alte mijloace de proba, expertiza judiciara care presupune

aplicarea unor metode stiintifice si utilizarea unor mijloace tehnice de investigare, este cel

mai putin supusa subiectivismului in aprecierea starilor de fapt sI imprejurarilor care

constituie probe in cauza cercetata.

Ca mijloc de proba, expertiza criminalistică se constituie intr-un procedeu probator

valoros prin care in baza unei cercetari fundamentale pe date si mijloace stiintifice,

expertul aduce la cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la

fapte pentru a caror lamuriri sunt necesare cunostinte de specialitate.

Expertiza criminalistică se foloseste in special in cauzele penale si vizeaza

cercetarea științifica a probelor materiale judiciare, in scopul identificarii persoanelor,

obiectelor, substantelor pentru determinarea anumitor insusiri ale obiectelor, substantelor

sau a unor schimbari intervenite in continutul si structura lor, pentru stabilirea

mecanismului acestor schimbari.

In principiu, dispunerea expertizelor presupune anumite activitati pregatitoare in

efectuarea lor, aplicarea unor metode si tehnici de lucru specifice.

Pregatirea dispunerii expertizelor se concretizează prin:

a) analiza necesității si calitatii dispunerii expertizelor - presupune ca organul

judiciar sa recurga la concursul unor specialisti numai atunci cand acestia pot contribui la

lamurirea unor fapte sau stari de fapt care prezinta importanta pentru cauza, respectiv

pentru aflarea adevarului.

Dispunerea expertizei poate fi realizata atat in faza urmăririi penale cat si in cea de

judecata. Exceptand situatiile cand este obligatorie, aceasta se dispune ori de cate ori

organul de urmarire penala sau instanta de judecata constata prezenta cumulativa a unor

fapte sau stari de fapt care nu sunt valorificate indeajuns si imprejurarea ca pentru

lamurirea lor este necesara folosirea cunostintelor unor specialisti.

b) stabilirea corectă a obiectului expertizei, prin limitarea acestuia doar la fapte si

imprejurari, nefiind admisa excluderea sa la problema de drept.

c) pregătirea materialelor ce vor fi supuse examinarii punându-se accent deosebit

pe asigurarea calității acestuia.

2

d) formularea clară a intrebarilor adresate expertului.

e) alegerea institutiei sau a expertilor care urmeaza sa execute lucrarea.

f) emiterea actului prin care se dispune efectuarea expertizei.

in privinta genurilor de expertize criminalistice, remarcam ca acestea se

diferentiaza in raport cu obiectul concret si in functie de specificul examinarilor ce se

efectueaza. Există astfel:

- expertiza dactiloscopică;

- expertiza grafică;

- expertiza fotografica de portret;

- expertiza traseologică;

- expertiza balistică;

- expertiza fizică și chimică;

- expertiza de examen tehnic al documentelor;

-expertiza biocriminalistică.

În ceea ce priveste metodologia de efectuare a expertizei, aceasta presupune

parcurgerea in mod necesar a urmatoarelor etape1:

- cunoașterea obiectului expertizei - presupune studierea actului de dispunere si a

materialelor trimise.

- examinarea separată (intrinsecă) - a materialelor puse la dispozitie pentru

relevarea si inregistrarea caracteristicilor identificatoare generale si particulare. Aceasta

etapa include sI obtinerea modelelor de comparatie.

- examinarea comparativă - consta in cercetarea caracteristicilor ce

particularizeaza urma in litigiu si modelele de comparatie, raportandu-le unele la altele.

- formularea concluziilor - se fundamenteaza pe rezultatele constatarilor desprinse

in cadrul examenului comparativ.

Concluziile pe care le poate formula un expert sunt:

- categorice sau certe - ele fiind pozitive sau negative

- de probabilitate - sunt formulate cand caracteristicile comparate sunt insuficiente

din punct de vedere cantitativ si calitativ.

1 Vasile Bercheșan, Marin Ruiu – Tratat de tehnică criminalistică, editura Little Star, București, 2004;

3

- de imposibilitate - au la baza fie calitatea total necorespunzatoare a elementelor

caracteristice, identificatoare ale obiectelor cercetate, fie lipsa unor metode si mijloace

tehnico-stiintifice adecvate pentru examinare.

2.EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ GRAFICĂ

Scrisul, materializat în formele grafice ale unui manuscris, este urmarea activităţii

nervoase şi musculare a omului, tradusă printr-un complex de mişcări sau de

deprinderi tehnice. în consecinţă el trebuie, privit ca o realitate dinamică şi nu

statistică, fixă, aşa cum apare la prima vedere.

Două texte cu conţinut similar sau două semnături aparţinând unei singure

persoane, chiar dacă au fost trasate în acelaşi moment nu vor corespunde niciodată

perfect în toate elementele grafice (se exclude desigur copierea, unde nu este vorba de

un scris liber, ci de reproducerea mecanică a unui model)2.

Cu toate acestea, identificarea persoanei de la care provine un scris este posibilă,

datorită celor două proprietăţi fundamentale ale scrisului de care ne vom ocupa mai jos,

şi anume individualitatea şi stabilitatea sa relativă ; operaţia comportă un examen

comparativ, utilizându-se ca probe de referinţă mostre de scris emanind în mod cert de

la persoana presupusă a fi autor.

Reţinem deci că teoria generală a identificării este întru totul valabilă şi pentru

scris, a cărui specificitate justifică existenţa unui gen autonom de expertiză : expertiza

criminalistică a scrisului, denumită şi „grafoscopie judiciară" sau „expertiza grafică".

Obiectul nemijlocit al acestei expertize îl constituie identificarea scriitorului şi în

practică se concretizează în următoarele situaţii :

— verificarea faptului dacă un text sau o semnătură provine realmente de la

scriptorul nominalizat în;

— identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură ce s-au

dovedit a nu aparţine titularului respectiv (false) ori provin de la un autor necunoscut

(scrisori anonime, acte pe nume fictive, adăugiri etc).

2 Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, editura Junimea, Iaşi, 1973;

4

Determinarea autenticităţii înscrisului, nu în sensul legal definit mai sus ci în

sensul că acesta nu este contrafăcut, se realizează prin constatările şi aprecierile

expertului, dar urmează a fi reţinută sau respinsă numai de către organul judiciar, prin

interpretarea concluziilor expertizei.

Uneori scrierea şi semnarea actului de către titular echivalează cu însăşi

autenticitatea lui, cum ar fi cazul unui testament întocmit personal de testator.

Alteori situaţia este mai complicată. De exemplu, semnătura de pe o chitanţă

aparţine într-adevăr persoanei pe numele căreia a fost executată, ceea ce nu

înseamnă în mod automat că şi actul este autentic întrucît semnătura putea fi data

„în alb" ori „furata" prin intermediul hîrtiei copiative, iar textul adăugat

ulterior.3

Expertiza propriu-zisa se realizeaza prin analiza comparativa a elementelor grafice

caracteristice cuprinse in textul al caror autor urmeaza a fi identificat si piesele ridicate ca

modele de comparatie libere, executate in afara procesului de identificare si modele de

comparatie experimentale executate la cererea organelor de urmarire penala.

Astel, trebuie sa se pună la dispoziția expertului înscrisul care conține textul

(mențiunea) supus examinării sau semnătura și probele de scris (semnături) prelevate de la

presupușii executanți. 

Examinarea scrisului pe baza de fotografii se face in cazul in care originalul s-a

pierdut sau cand mentiunile au fost facute pe un obiect sau material neobisnuit (pe

peretele unei case, pe o usa etc.). Daca la dispoziția expertului se depun exemplarele unui

inscris,executate cu hartie de copiat, xerocopiile sau fotografiile acestora, examinarea

este mai dificila.

 Rezolvarea cu succes a problemelor puse in fața expertului depinde de calitatea și de

cantitatea probelor de scris de comparație (probelor de semnatura a presupusului exe-

cutant). 

Scriptele (semnaturile) ce se prezinta pentru expertiza, trebuie sa indeplineasca

anumite cerințe, din care amintim principalele două:

3 Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului “ , Editura Junimea, Iaşi, 1973.

5

 - la prelevarea probelor de scris(semnaturi), liber, este necesar sa se verifice

autenticitatea lor, adică daca intr-adevar ele sunt întocmite de persoana in numele căreia

sunt prezentate;

 - toate probele de scris (semnatura) trebuie certificate spre neschimbare de catre

anchetatorul penal sau de instanta.

  Prezentarea unor scripte necertificate exclude posibilitatea efectuarii expertizei.

2.1.IMPORTANȚA ȘI VARIETATEA MATERIALELOR DE COMPARAȚIE4

Expertiza criminalistica a scrisului este una dintre cele mai raspandite categorii

ale expertizei judiciare, avand drept conținut examinarea manuscriselor in vederea

soluționarii problemei cu privire la executanții textelor sau a semnaturilor.

Examinarea se face comparand textul sau semnaturile in discutie cu un material

comparativ adecvat, provenit de la persoanele presupuse a fi executanții actelor ce

seexamineaza.

 2.2.PROCURAREA MATERIALELOR DE COMPARAȚIE5

  Procurarea materialului de comparati enu este sarcina experților, ci intra in

obligațiile organelor care solicită expertiza si au obligația de a verifica daca scriptele de

 comparafie provin de la persoanele carora lise atribuie, precum si de a le pune in discutia

parților.

 In urma punerii lor in discufie, se inlatura toate probele de scris asupra carora

parțile nu cad de acord.

 Dupa efectuarea acestor investigafii,probele de scris trebuie sa fie nominalizate si

vizate de catre organele solicitatoare.

 2.3.CARACTERISTICILE MATERIALELOR DE COMPARAȚIE 

Materialul de comparatie trebuie sa fiecat mai amplu atat ca numar de piese, cat si

ca intindere, pentru a cuprinde scrisul sau semnaturile persoanelor respective in cat mai

multe variante.

4 Valentin Stănescu - Expertiza Grafoscopică.Importanţa scriptelor de comparaţie în Revista Criminalistica nr.2, aprilie 2009;5 Lazăr Cârjan – Compendiu de criminalistică, editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

6

  Aceasta se impune deoarece scrisul fiecarei persoane prezinta o serie de mo-

dificari si transformari datorita unor cauze(factori) diferite, fenomen care poarta numele

de variabilitate a scrisului.

Variabilitatea scrisului poate fi:

 a) temporala(succesiva) când modificarea scrisului are loc in timp, in diferite etape din

viața persoanelor (varsta, profesie);

b) condiționata când apare in funcție deanumite cauze (factori) ce acționeaza izolat sau

simultan.

Cauzele pot fi:

- obiective(defectuozitatea instrumentului de scriere, folosirea unor instrumente

neobisnuite, scrierea pe un suport in miscaresau necorespunzătoare, scrierea in condiții de

iluminare insuficiente, in poziții neobisnuite etc.);

 -subiective,care țin de persoana scriitorului (afecțiuni ale ochilor sau ale

aparatului locomotor, schimbari ale tonusului muscular datorate proceselor de excitație

sau inhibiție din scoarța cerebrala, stari de ebrietate, intoxicații grave, sub influența dro-

gurilor, sedativelor, tranchilizantelor etc.);

 c) modala (intalnita la majoritatea persoanelor) si se refera la dispoziția scriptorului de a

scrie intr-un fel sau altul (variante ale scrisului: tehnic, cu inflorituri, lizibil, ilizibil prin

deghizarea scrisului);

d) intrinseca (ce ține de constructia semnelor grafice) si se refera la faptul ca aceleasi

semne realizate prin aceleasi miscari nu vor fi identice in doua exerciții succesive,chiar

daca sunt executate distinct si cu atat mai mult daca sunt intercalate intre litere diferite.De

aici rezulta cu necesitate a se punela dispoziția expertului un material cat mai bogat și

variat.

 2.4.CLASIFICAREA MATERIALELOR DE COMPARAȚIE6

6 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniță – Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, editura Tehnică, București, 2000;

7

Materialul de comparatie ce servește la efectuarea expertizelor poate fi incadrat in

trei categorii: probe de scris libere (anterioare sau preexistente), probe intermediare7 si

probe experimentale (executate la cerere).

Probele libere (anterioare sau pre-existente) sunt cele executate de o

anumitapersoana anterior cauzei și fără a avea vreo legatura cu imprejurarile acesteia

(scrisori,notițe, acte juridice, cereri, autobiografii, declarații, corespondență de serviciu,

semnaturi pe diferite acte la diverse organe etc.).

Aceste probe au o valoare foarte mare in expertiza criminalistica a scrisului pentru

urmatoarele considerente:

-ipoteza deghizarii este redusa la minim;

- fiind intocmite in condiții diferite, ele conțin mai multe variante ale scrisului persoanei

respective;

-scrisul este mai natural, mai apropiatde scrisul obisnuit al scriptorului, nefiind afectat de

starea emotiva sau teama, date devexecutarea probelor in fața instanțelor sau organelor de

ancheta;

 - reprezinta o garanție a autenticității semnaturilor sau a textelor scrise de mana, in

situațiile in care actele sunt intocmite in fața unor organe de stat.

În cazul examinarii cifrelor, se vor cauta scripte cu diverse operațiuni materiale,cu

inșiruiri de cifre cum apar in diferite registre sau in diverse note cu cheltuieli

gospodaresti.

  În cazul expertizarii semnaturilor sevor procura acte care sa conțina mai multe

variante ale semnaturilor presupusului autor,inclusiv cele prescurtate (acte de

serviciu,condica de prezență, la serviciile de stare civila, eliberarea buletinelor de

identitate și pașapoartelor, acte notariale etc.).

 Probele libere trebuie depuse in original. Nu se admit duplicate, fotocopii sau

xerox intrucat se limiteaza posibilitatea studierii caracteristicilor scrisului de catre expert.

Fac excepție actele care sunt supuse restricției de a fi scoase din institutii sau cele

incorporate in mape sau registre cu care se lucreaza in mod frecvent (registrele de stare

civila). Fotocopiile si xerocopiile vor fi certificate.

7 Din practica judiciara s-a desprins și aceasta categorie.

 

8

 Condițiile pe care trebuie sa le îndeplineasca probele libere:

 -sa fie scrise in aceeași limba cu actele de expertizat;

-actele sa fie de același tip (de exemplu, daca se expertizeaza contracte, sa se procure de

preferință acte sub semnatura privata sau autentice);

-actele ce se examineaza și probele libere sa fie scrise de preferință pe cat posibil în

aceeași perioada de timp sau perioade apropiate;

-in masura posibilităților sa se procure acte scrise in condiții similare, referitor la

instrumentul de scris (stilou, pix, creion etc.)si suportul de hartie (velina, semivelina,

ziar,carton etc.).

Pentru a garanta autenticitatea provenienței probelor libere, ele trebuie prezentate

presupusului executant pentru ca acesta sa confirme ca le-a scris personal, iar în cadrul

dezbaterilor sa fie puse in discuția partilor,aceasta pentru ca exista riscul ca unele acte

care ar trebui intocmite personal, sa poata fi scrise si de alte persoane.

Probele de scris intermediare8 sunt manuscrisele intocmite dupa declanșarea

litigiului sau procesului penal, care pot fi in legatura cu cauza respectiva (cereri de che

mare in judecata, declaratii, note explicative,dovezi de indeplinire a procedurii, notite

cupropuneri de probe etc.) sau nu sunt in legatura cu cauza, dar nu sunt intocmite pentru

expertiza (scrisori adresate rudelor saucunoștințelor, notițe etc.).

  Ele nu au valoarea probelor libere,intrucat la data intocmirii partea putea sa

presupuna ca se va ajunge la efectuarea expertizei și că vor putea fi folosite drept material

de comparație, pentru ca:

-in aceasta situatie, deghizarea scrisului este mai probabila;

-aceste acte fiind scrise mai citet, lipsesc tocmai elementele caracteristice scrisului

natural, spontan, cand autorul are in vedere in mod special lizibilitatea scrisului;

- in cazul in care actele ce se expertizeaza sunt mai vechi, se pot constata diferențe mai

mari sau mai mici in funcție de modificarea scrisului autorului in decursul timpului.

  Și in cazul acestor probe, trebuie prezentate scriptele presupusului autor si sa fie

puse in discutia partilor.

8 Din practica judiciară s-a desprins și această categoric.

9

Probele de scris experimentale (executate la cerere) sunt cele care se executa

special pentru efectuarea expertizei.

În cazul in care aceste probe sunt solicitate de organele poliției sau parchetului,

acestea pot fi executate la sediul lor.

În cazul in care sunt solicitate de instanță, este bine ca probele sa fie executate in

camera de consiliu intrucat solemnitatea ședințelor de judecata poate crea persoanei o

stare emotiva care sa-i afecteze scrisul, iar din cauza proceselor care sunt pe rol, timpul

avut la dispozitie este mult mai redus.

 Aceste probe sunt de multe ori insuficiente pentru a se ajunge la o concluzie certa

deoarece:

 -unul din factorii care influentează scrisul - starea subiectiva a scriptorului in momentul

intocmirii actului cercetat - nu poate fi reprodus in timpul efectuarii experimentului;

-in privinta datei intocmirii, probele experimentale se pot apropia de actul cercetat numai

in cazul in care acest document a fost scris relativ recent;

-la data luarii acestor probe de scris, persoana este in cunostință de cauză cu privire la

efectuarea expertizei si ca atare,fiind de rea credință iși poate deghiza scrisul.

2.5.REGULI SPECIALE PENTRU PREGĂTIRE A MATERIALELOR DE

COMPARAȚIE ÎN CAZUL PROBELOR EXPERIMENTALE9

Li se va cere persoanelor banuite sa scrie in primul rand declaratii sau note

explicative in legatura cu unele imprejurari,chiar fara legatura cu cauza respectiva, pentru

ca atentia sa le fie concentrata asupra conținutului acestor acte și nu asupra modului de

realizare a scrisului.

Se va proceda, apoi, la dictarea unui text pregatit din timp, in care sa figureze

cuvinte, mențiuni din text, fraze sau chiar textul de examinat in intregime.

Aici se vor avea in vedere:

-textul sa corespunda din punct de vedere al limbii;

 -daca textul este executat in acte specifice (foi de operațiuni CEC sau documente

financiar-contabile) și probele scrise trebuie prezentate de sub forma unor asemenea

9 Colectiv -Îndrumar orientativ de felul în care trebuie efectuată o expertiză grafică;

10

documente, intrucat pentru expertiza prezinta important și dimensiunea, liniatura,starea

suprafeței documentelor;

 - dictarea se va face calm, cu voce lină și in același ritm, fara indicații cu privire la

amplasarea textului, alineate, ortografie și punctuatie;

 - abrevierile, cuvintele straine, expresiile tehnice, cuvintele necunoscute de scriptor nu se

dicteaza litera cu litera, ci sunt lasate sa fie scrise așa cum dorește și cum o face in mod

curent;

 -daca se constata ca scriptorul vrea sa-și modifice scrisul și în acest mod incetinește sau

grabeste ritmul scrisului, acest lucru trebuie impiedicat prin accelerarea sau incetinirea

dictarii;

 -se va cere persoanei sa execute scrisul in toate variantele pe care le cunoaște,pe diferite

file. Daca varianta cautata nu apare in scripte, i se va indica sa o execute (majuscule, sens

tehnic, caractere gotice etc.);

 -probele sa fie executate pe cat posibil in aceleași condiții in care a fost scris și actul în

litigiu (in picioare, șezând, cu foile de hartie aplicate pe perete, cu mana stanga, cu sau

fara ochelari, cu același gen de instrument de scris, pe același gen de hartii sau formulare)

facandu-se mentiunea pe ele (probe) modul in care au fost luate;

-nu se da actul in litigiu pentru a fi copiat de cel in cauza, deoarece ar avea multe

posibilitati să-și deghizeze scrisul.

In cazul in care actul litigios conține cifre, scriptorul va fi pus sa efectueze diferite

operatiuni matematice pentru a i se distrage atentia de la forma cifrelor, el fiind con-

centrat in efectuarea calculelor.

Daca scrisorile anonime sunt insoțite de plicuri, i se va cere persoanei să

completeze și plicurile, intrucat plasamentul mentiunilor, marimea literelor și chiar forma

lor pot furniza elemente cu caracter identificator.

Cand se expertizeaza semnături, este necesar ca acestea sa fie luate in primul rand

de la titulari și apoi de la persoanele banuite.Ele se executa pe mai multe foi de

hartie,care trebuie luate dupa executarea a 5-7 semnaturi. În cazul semnaturilor ce trebuie

să fie executate pentru alte persoane, scriptorului i se cere sa scrie inițial numele și

prenumele titularului și apoi sa execute propriile-i semnături.

11

2.6.METODA DE BAZĂ IN EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A SCRISULUI

Metoda de baza folosita de expert este cea a comparației, precedată de examinarea

separata ascrisului incriminat și a celui de comparatie.În acest mod se determină

caracteristicile speciale (forma semnelor grafice) din compararea carora rezulta

asemanarile și deosebirile. Acestea sunt puse in evidență cu ajutorul,,raportului de

expertiză" intocmit de expert.

 În prezent, criminalistica româneasca beneficiază de o tehnologie de inaltă

performanță reprezentată de Lupa dactiloscopică X3, Stereomicroscop SMXX,

POLILIGHT – sursă de lumină cu lungime de undă variabilă cuprinsă între 350 şi 1000

nanometri, aparatul VSC 5000 (stație de examinare a documentelor, comparator

videospectral 5000), DOCUBOX DRAGON și FORAM 685-2 – Comparator spectral

Raman10.

 

 3.SISTEMUL FORAM 685-2

3.1.GENERALITĂŢI EFECT RAMAN

Spectrologia Raman reprezintă procesul de împrăştiere Raman, efect denumit

după descoperitorul său, omul de ştiinţă indian C.V. Raman. Efectul implică împrăştierea

inelastică a luminii, în care o proporţie redusă a luminii împrăştiate de pe suprafaţa unui

material este deplasată frecvent de către vibraţiile atomice dintre molecule.

În practică s-a constatat faptul că la baza celor mai multe metode de analiză stau

interacţiile neelastice, în care au loc schimburi ale radiaţiei electromagnetice şi

corpusculare cu proba de analizat. Prin aceste reacţii neelastice are loc un schimb de

energie bine definit între radiaţie şi particulele din probă (atomi, ioni, molecule). La

efectuarea analizei se obţin semnale corespunzătoare unor tranziţii între anumite stări

energetice, care ordonate în funcţie de energie, ne dau spectrul probei de analizat.

10 http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/expertize_grafice;

12

Experienţa arată că, atunci când un fascicul de lumină se propagă printr-un mediu

total sau parţial transparent pentru radiaţia incidentă, el este, în parte, împrăştiat (difuzat);

în radiaţia împrăştiată se deosebesc, de regulă, trei componente:

a) radiaţia împrăştiată prin efect Tyndall, care se datoreşte neomogenităţilor

(suspensiilor) microscopice din mediu;

b) radiaţia împrăştiată prin efect Rayleigh, care este provocată de fluctuaţiile locale

ale indicelui de refracţie ale unei substanţe pure;

c) o componentă datorită efectului Raman (substanţe pure)

Difuzia Raman constă din apariţia în spectrul radiaţiei împrăştiate de un mediu

iradiat, de exemplu cu o radiaţie monocromatică, pe lângă linia spectrală corespunzătoare

radiaţiei incidente, a unor linii spectrale situate faţă de linia excitatoare, fie spre lungimi

de undă mari, fie spre lungimi de undă mici, simetrice faţă de excitatoare.

În practică, spectrologia Raman va expune vârfuri proeminente (exemplu:

diferenţele de lungimi de undă de la lumina de excitaţi laser), care sunt caracterizate prin

frecvenţele vibraţionale ale atomilor din moleculele prezente. Compoziţia moleculară a

probelor diferite de material poate fi astfel comparată prin observaţie directă a

deplasărilor Raman.

3.2.UNITATEA PRINCIPALĂ FORAM

Spectrologia Raman oferă suport judiciar ştiinţific printr-o unealtă adiţională

pentru compararea cernelurilor şi a fibrelor vopsite. Metoda este pretabilă situaţiilor în

care sunt disponibile probele urmărite de material, iar substanţele chimice convenţionale

sunt impracticabile. În particular, comparaţia directă a spectrului Raman poate oferi

mijloace pentru determinarea “care dintre cele două probe de substanţă scripturală se

deosebeşte de cealaltă ?” şi de aici, “dacă provin din aceeaşi sursă ?”

Sistemul optic FORAM este format din:

o diodă laser pentru sursa de lumină cu lungimea de undă de 685 nm, pentru

excitarea emisiei Raman de la proba de cerneală selectată.

lentilele obiectivului microscopului pentru colectarea luminii Raman împrăştiate.

spectrometru de difracţie cu detector Peltier pentru separarea componentelor

lungimilor de undă ale luminii colectate.

13

camera video pentru afişarea unei imagini video arătând zona din probă şi spotul

laser.

3.3.OBIECTIVELE MICROSCOPULUI

Lentilele microscopului, în număr de 3 (5x, 10x, 20x), sunt montate pe o turelă

rotativă. Lentilele 10x şi 20x vor fi selectate în mod normal când se înregistrează un

spectru, iar cel de 5x va fi folosit doar pentru poziţionarea probei.

3.4.CONTROLUL INTENSITĂŢII LASER

Controlul intensităţii laser este poziţionat pe partea superioară a unităţii principale

FORAM şi are două scale: control sus de la 10% la 25% din intensitatea maximă;

control jos:OFF (0%) la 100% din intensitatea maximă.

3.5.GAMA LUNGIMILOR DE UNDĂ

Lumina de excitare provenită de la dioda laser (=685nm) este focalizată în

cadrul probei, iar lumina împrăştiată Raman este colectată de către lentilele

microscopului. Aceasta este analizată în cadrul spectrometrului şi un spectru Raman

determinat ca set al valorilor intensităţilor (unităţi arbitrare) peste banda numerelor de

undă 400-200cm-1

3.6.MASA DE TRANSLAŢIE XYZ

Documentul supus examinării este aşezat pe masa de translaţie sub lentilele

obiectivului selectat. Această masă de translaţiepoate fi mutată în planul ei, respectiv X

(stânga-dreapta), şi Y (înainte-înapoi), ca şi în direcţiile Z (sus-jos).

Mişcarea în planul XY permite selectarea probei de cerneală pentru analiză, în

timp ce mişcarea pe direcţia Z permite spotului laser să fie focalizat pentru maximizarea

luminii colectate.

3.7.APLICAŢII

analiza spectrală a traseelor realizate de un instrument scriptural (cerneluri, pastă

de pix, tuş, creion), indiferent de vechimea acestora şi compararea rezultatelor

14

obţinute cu traseele considerate modele de comparaţie şi cu cele aflate în

“librărie” (după constituirea bazei de date).

folosirea cu succes în cazul documentelor (bancnote, paşapoarte, etc.) în vederea

identificării tipului de tuş utilizat, raportat la substanţele de tipărire autentice.

analiza spectrală a peliculelor de vopsea.

4.DIFERENŢIEREA EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE DE ALTE

GENURI DE EXAMINARE

Dată fiind confuzia care în general domneşte cu privire la disciplinele care

studiază scrisul, simpla enunţare a obiectului expertizei criminalistice a scrisului nu este

suficienta pentru definirea precisă a acestui gen de examinare. De aceea în vederea unei

juste înţelegeri a întinderii sferei de probleme şi a limitelor acesteia apar necesare câteva

explicaţii referitoare la alte două aspecte ale cercetării scrisului, şi anume, examinarea

tehnică a actelor şi examinarea grafologică.

4.1. EXAMINAREA TEHNICĂ A ACTELOR11

Modalităţile de falsificare ale unui act, indiferent de procedeele utilizate, se reduc

în fond la două posibilităţi: 1) alterarea unui înscris existent şi 2) confecţionarea unui

înscris fictiv.

În primul caz este modificat un act valabil întocmit, fie prin înlăturarea unor

menţiuni, fie prin adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus faţă

de datele deja înscrise sau o înlocuire a unor date, după ce acestea au fost în prealabil

înlăturate.

În al doilea caz se alcătuieşte în întregime un act fals, prin contrafacerea

scrisului, a semnăturilor, a ştampilei, mai rar a formularului respectiv, sau prin

reutilizarea frauduloasă a unora.

11 Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, editura Junimea, Iaşi, 1973;

15

Este lesne de observat că în ambele situaţii examinarea în vederea

determinării autenticităţii se referă pe de o parte la scris şi expresie a unei deprinderi

personale, iar pe de alta parte la o serie de elemente materiale ale scrisului, cum ar fi

substanţele de scriere (cerneală, creion, tuş), suportul scrierii (hîrtia) etc.

Un exemplu tipic de examinare tehnică îl reprezintă determinarea

ştersăturilor. Adesea modificarea actelor se efectuează prin înlăturarea unor menţiuni

literale şi cifrice, ca sume de bani, cantităţi, date calendaristice etc. din inventare,

chitanţe, librete de economii, diplome, documente de identitate şi altele. Radierea sau

răzuirea unui scris atrage după sine o deteriorare a hîrtiei prin subţierea ei şi prin

deranjarea fibrelor din stratul superior. Urmele de acest gen pot fi puse în evidenţă prin

diverse procedee, unele mai simple, cum ar fi examinarea microscopică, iluminarea

actului dedesubt sau sub un unghi de incidenţă mic, expunerea la vapori de iod,

absorbirea unor substanţe lichide, pulverizarea cu prafuri fine, altele mai complicate dar

foarte precise, de pilda măsurarea conductibilităţii electrice a hârtiei în diferite porţiuni

şi examinarea cu ajutorul radiaţiilor beta.

Atunci cînd manoperele întreprinse de falsificator nu au dus la înlăturarea

completă a trăsăturilor scrisului iniţial este posibilă relevarea acestuia pe baza

fragmentelor conservate. În acest scop se urmăreşte obţinerea unui contrast maxim între

fondul actului şi trăsăturile respective, prin iluminări şi fotografii speciale cu filtre ;

în caz de rezultat negativ se trece la examinarea în radiaţii invizibile (ultraviolete şi

roentgen), pe hârtie fotografică. În absenţa unor asemenea trăsături latente,

cercetările sunt dirijate spre exploatarea eventualelor urme de presiune lăsate de vîrful

instrumentului scriptural în momentul întocmirii actului.

În afară de îndepărtarea unui scris pe cale mecanică, falsificatorii practică

ştergerea chimică, prin spălarea trăsăturilor de cerneală şi, mai puţin frecvent, de

pastă, cu diferite substanţe. Chiar dacă în locul respectiv nu se remarcă o îngălbenire,

sub acţiunea razelor ultraviolete, zona atacată va căpăta de cele mai multe ori o

fluorescență diferită de cea a porţiunilor neafectate, putându-se citi bine scrisul iniţial

Tot ca o modalitate de ştergere este considerată acoperirea unui scris, fie

cu un alt text, fie prin haşurare cu linii, fie printr-un desen. Dacă trăsăturile

scrisului acoperit şi cele ulterioare se comportă diferit faţă de radiaţiile infraroşii,

16

primele fiind opace iar ultimele penetrabile, se poate pune în evidenţă textul mascat

prin fotografierea actului în infraroşu sau cu ajutorul aparatului DOCUBOX

DRAGON cu precizarea că acestea nu sunt singurele mijloace de relevare a scrisurilor

ascunse.

Falsificarea actelor se realizează şi prin adăugarea unor menţiuni noi, fie di-

rect, fie după ce s-au efectuat ştersături.

Datorită imposibilităţii scriptorului de a se integra perfect în ansamblul grafic

existent, adăugirile dau naştere la neconcordanţe, materializate în dezalinieri, diferenţe

de dimensiune, înclinare şi presiune. Ritmul mişcărilor inscripstorii devine în general

lent.

De asemenea, adăugirea este incontestabilă dacă ea a fost efectuată cu un

material de scriere diferit de cel al scrisului anterior. In mod firesc rîndul care

urmează are trăsăturile peste cele ale rîndului precedent sau semnătura trece peste

trăsăturile rîndului final. O succesiune inversă a trăsăturilor intersectate denotă o

scriere ulterioară ; de exemplu, dacă trăsăturile semnăturii sunt sub trăsăturile textului

înseamnă fie că semnătura respectivă a fost dată „în alb", adică conţinutul actului a fost

completat pe o foaie deja semnată, fie că s-a intercalat ultimul rînd între textul iniţial

şi semnătură. Soluţionarea concretă a problemei încrucişării trăsăturilor nu este în practică

lipsită de dificultăţi, generate refolosirea timbrelor, descifrarea documentelor carbonizate

etc.

Deşi examinarea scrisului şi examinarea tehnică a actelor au un profil diferit,

trebuie subliniat că ele se află într-o strânsă interdependenţă, expertul fiind obligat,

chiar atunci cînd problema pusă de organul judiciar are un caracter strict grafic, să

procedeze la o examinare a actului şi din punct de vedere tehnic. Descoperirea unor

urme materiale de contrafacere va demonstra de la început falsitatea actului,, făcînd

uneori inutilă o examinare comparativă a scrisurilor ; pe de altă parte problemele de

tehnica a actelor pot avea şi un aspect grafic, căci odată stabilită contrafacerea, de

cele mai multe ori există interesul de a se identifica şi autorul ei.

17

4.2. GRAFOLOGIA12

Grafologia, cel puţin ca termen, este extrem de frecvent confundată cu expertiza

criminalistică a scrisului.

Etimologic grafologia este „ştiinţa scrisului", dar sensul propriu, ca disciplină

independentă, este acela de determinare a caracterului, a personalităţii omului cu ajutorul

scrisului.

Grafologia se bazează pe teza că o persoană poate fi uşor recunoscută prin

gesturile sale, gesturi care nu depind de o intenţie sau voinţa de moment, ci de o

conjugare, a forţelor conştiente şi inconştiente ce ar anima fiecare persoană.

Toate atitudinile fiinţei umane sunt deci gesturi încărcate de semnificaţii

psihologice care se reflectă net în scris şi anume în caracteristicile generale ale scrisului,

în tipurile de mişcări ca reflexe spontane, privite independent de formele literale pe

care le îmbracă. Cu alte cuvinte, între trăsăturile psihologice ale unei persoane şi scrisul

său există un raport de cauzalitate.

Grafologia a fost definită ca ,,o ştiinţă de observare şi artă de interpretare"

(Suzanne Bresard13). Într-adevăr, întocmirea unui portret grafologic cuprinde două faze

: 1) studierea scrisului şi determinarea caracterelor sale obiective, denumite şi

„dominante grafice" și 2) stabilirea semnificaţiilotr psihologice corespunzătoare acestor

dominante.

În ceea ce priveşte problema grafologiei, interesează mai ales sub aspectul

relaţiei acesteia cu expertiza grafică (criminalistică). Cu toate că ambele discipline se

ocupă de studierea scrisului, fiecare dintre ele are un obiect şi modalităţi proprii de

investigaţie, ce nu pot fi confundate, aşa după cum rezultă din următoarea paralelă :

— grafologia urmăreşte descoperirea personalităţii după un scris cert,

adică al cărui autor este cunoscut ;

— expertiza grafică urmăreşte identificarea autorului unui scris a cărui

paternitate este incertă (necunoscută sau contestată) ;

— în grafologie se examinează un singur scris (o probă sau mai multe

12 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniță – Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, editura Tehnică, București, 2000;13 “Graphologie” ,1997.

18

provenind de la aceeaşi persoană),stabilindu-se caracteristicile generale şi

interpretîndu-se acestea din punct de vedere psihologic ; în expertiza grafică se compară

două scrisuri sau grupe de scrisuri, evaluîndu-se asemănările şi deosebirile ;

— în grafologie se cercetează scrisuri sincere, nedisimulate ; în expertiza grafică se

examinează adesea scrisuri intenţionat modificate (deghizate) sau contrafăcute (copiate ori

imitate).

Stabilirea adevărului în justiţie şi în cauzele extrajudiciare impune o verificare a

autenticităţii actelor, operaţie tehnic posibilă doar prin efectuarea unei cercetări

criminalistice. Au existat totuşi cazuri cînd în cursul urmăririi penale s-au solicitat

experţilor şi aprecieri de ordin grafologic asupra unui text manuscris în scopul

descoperirii autorului, şi anume cînd nu exista nici o bănuială cu privire la identitatea

acestuia. Aceste situaţii au un caracter excepţional şi în orice caz numai o examinare

grafologică nu este concludentă, avînd o valoare cu totul indicativă.

Discuţia asupra deosebirilor dintre grafologie şi expertiza grafică nu prezintă

numai un interes teoretic, ci urmăreşte sa prevină pericolul pătrunderii

interpretărilor grafologice în aprecierile strict grafice. în acest sens sunt de semnalat

unele tendinţe care s-au manifestat în literatura de specialitate, prin care s-a încercat o

extindere a grafologiei la domeniul identificării scriptorului, considerîndu-se că

grafologia ar cuprinde atît interpretări psihologice cât şi tehnica examinării

comparative, că ar exista deci o grafologie a caracterelor şi o grafologie a

identificării.

BIBILIOGRAFIE

19

1. Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, editura Junimea,

Iaşi, 1973;

2. Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniță – Expertizele, mijloc de

probă în procesul penal, editura Tehnică, București, 2000;

3.Vasile Bercheșan, Marin Ruiu – Tratat de tehnică criminalistică, editura

Little Star, București, 2004;

4.Lazăr Cârjan – Compendiu de criminalistică, editura Fundației România de

Mâine, București, 2004;

5.Valentin Stănescu - Expertiza Grafoscopică.Importanţa scriptelor de

comparaţie în Revista Criminalistica nr.2, aprilie 2009;

6.Colectiv -Îndrumar orientativ de felul în care trebuie efectuată o expertiză

grafică;

7. http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/expertize_grafice.

  

20