Al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, dupa Volga, Dunarea isi are izvoarele pe teritoriul Germaniei, in Muntii Padurea Neagra. In drumul sau spre varsare, Dunarea strabate Europa de la vest la est pe o lungime de 2860 km, adunandu-si apele de pe o suprafata de 805.300 km patrati.Dunarea se formeaza la Donaueschingen (678 m), din unirea a doi afluenti de dimensiuni reduse – Brege si Brigach – ce-si au izvoarele sub Varful Kandel (1241 m). Bazinul Dunarii ocupa 8% din suprafata Europei, extindandu-se pe teritoriul a zece tari – Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Moldova, Croatia, Bulgaria si Ucraina si trece prin patru capitale - Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad.

Fluviul s-a format la sfarsitul Pliocenului si inceputul Cuaternarului, prin drenarea unor lacuri de mari dimensiuni, din bazinele Vienei, Panonic si Pontic – resturi ale Marii Sarmatice, existente inainte de ridicare muntilor Alpi, Carpati, Dinarici si Balcani. Acolo unde Dunarea a strapuns aceste bariere montane au fost puse in evidenta vestitele porti sau defilee, dintre care se remarca Devin si Portile de Fier, care au separat cursul Dunarii in trei sectoare: superior (alpin), mijlociu (panonic) si inferior (pontic), acesta din urma identificandu-se cu sectorul romanesc.

In cursul superior (de la izvoare la Bratislava) primeste afluenti navalnici, bogati in debite din Alpi, asa cum sunt : Isarul, Innul si Ennsul pe dreapta, iar pe stanga Morava, Valiul si Hronul.

In cursul mijlociu strabatand C. Panonica, Dunarea isi domoleste mult apele si primeste pe teritoriul iugoslav unii din cei mai mari afluenti ai sai : Drava, Sava, Morava (cea iugoslava) pe dreapta si Tisa pe stanga.

Cursul superior reprezinta Dunarea romaneasca pe 1075 km (38) de la Bazias unde fluviul intra in tara si pana la Sulina, prezentandu-se in mai multe sectoare. Acestea sunt :

Sectorul Bazias-Portile de Fier (pana aproape de Dr. Turnu Severin) denumit si sectorul „defileului” deoarece Dunarea a taiat M-tii Banatului si muntii din Iugoslavia formand cel lung defileu din Europa pe 144 km. Acest sector este o asociere de bazinete depresionare sapate acolo unde roca a fost mai moale, si „clisuri” unde roca a fost mai dura. Pana la construirea Sistemului hidroenergetic si de navigatie „Portile de fier I” navigatia prin defileu greu din cauza existentei pragurilor si stancilor din albia fluviului, care reprezentau un pericol pentru nave. In prezent, acestea au disparut prin construirea barajului si lacului de acumulare. Barajul construit prin colaborarea Romaniei si Iugoslaviei are 2 ecluze pentru trecerea vaselor, iar pe baraj o sosea care leaga Romania de Iugoslavia. Prin cresterea nivelului apei la varsarea Cernei a aparut un mic golf, iar anticul oras Orsova a fost mutat pe o vatra noua.

Sectorul Portile de Fier-Calaras (sectorul „luncii”) deoarece fluviul scapat de stransorea muntilor isi domoleste cursul, albia se lateste (800m latimea medie) formandu-si o lunca larga pe malul romanesc. La Ostrovul Mare s-a construit o noua hidrocentrala, numita „Portile de Fier II” tot in colaborare cu Iugoslavia. O alta „Turnu Magurele-Nikopolc este in constructie, de aceasta data in colaborare cu Bulgaria. La Giurgiu exista un mare pod rutier si feroviar peste Dunare. Lunca de varsta holocena, formata in ultimii 10000-15000 ani prin aluvionare, creste in latime din amonte in aval, de la 3-4 km la Drobeta Tr. Severin la 16-17 km la Calarasi. In profil longitudinal si transversal lunca prezinta un microrelief format din fasii : -fasia grindurilor fluvionare (aluviuni)-fasia baltilor, lacurilor si a mlastinilor (joasa)-fasia teraselor de lunca (mai inalta) cu orase-porturi ca : Dr. Tr. Severin, Calafat, Tr. Magurele, Zimnicea, Giurgiu, Calarasi.

Sectorul Calarasi-Braila denumit si sectorul „baltilor” deoarece Dunarea se desparte si formeaza Balta Ialomitei intre Bratul Borcea si Dunarea Veche,iar mai apoi Balta Brailei intre Dunarea Noua si Dunarea Veche. Lunca are latime maxima de pana la 20-25 km. Terenurile

cu mlastini, balti, garle, canale prin desecari si indiguiri au devenit campuri fertile cultivate cu cereale si plante tehnice. De aceea Balta Brailei a devenit „Insula Mare a Brailei”. De mare insemnatate economica sunt cele 2 poduri dintre Fetesti si Cernavoda (unul vechi, numai feroviar, construit in 1895 de Anghel Saligny; altul nou feroviar si rutier). Un alt pod rutier se afla la Giurgeni-Vadu Oii. La Cernavoda s-a construit o atomocentrala si tot de aici porneste canalul Dunare-Marea Neagra.

Sectorul Dunariii maritime, intre Braila si Sulina. Se numeste astfel deoarece adancimea de pana la 12m si latimea albiei de 1 km permite intrarea navelor de tonaj mijlociu (maritim) cu pescaj de 7m si tonaj de 40000-50000 t. Dunarea ocoleste Pod. Dobrogei de N, iar de la Patlageanca se bifurca in 2 brate : Chilia (60% din din debit) si Tulcea (40% din debit). In aval de Tulcea, bratul Tulcea se bifurca in bratele Sulina (18,8% din debit) si Sf. Gheorghe (21,2%) acesta fiind cel mai meandrat. Cel mai nou pamant romanesc Delta Dunarii s-a format prin inchiderea unui fost golf al M. Negre de cordoane de litorale si transformarea sa in liman si mai apoi in delta in holocen. Delta este o campie in formare cu un relief jos format din grinduri (fluviatile, fluvio-maritime si continentale), depresiuni, ostroave, lacuri, garle si canale. Desi cel mai mic ca debit, bratul Sulina este cel mai folosit.Dunarea strabate regiuni variate sub aspect morfogenetic, munti vechi hercinici (Padurea

Neagra), munti tineri, ce apartin lantului alpino – carpato – balcanic, podisuri si campii, caracterizate de climate diferite, de la cel temperat, cu influente oceanice, baltice si submediteraneene, la cel temperat continental.

Se presupune ca Defileul “Portile de Fier” provine dintr-o veche stramtoare marina, care facea legatura intre Lacul Panonic, din Vest, si Lacul Pontic, ce ocupa actualul spatiu al Campiei Romane. Cu timpul, apele fluviului au sapat in sisturile cristaline, granite si calcare cel mai spectaculos defileu european. Conform unei alte ipoteze, defileul s-ar fi format prin captarea de catre un rau, ce curgea spre Lacul Pontic, a unei Dunari vechi, ce curgea spre Lacul Panonic.

Relieful Defileului “Portile de Fier” este rezultatul modelarii fluviului si a altor agenti de modelare sub influenta directa a structurii geologice si a rocilor. Pe stanga fluviului, ce corespunde sectorului romanesc al defileului, se succed dinspre amonte spre aval Muntii Almajului, Muntii Mehedinti si Podisul Mehedinti, iar pe dreapta, in sectorul sarbesc, se succed Dobrianske Planica, la vest, si Miroc Planina, la est.

Defileul “Portile de Fier” este caracterizat de o alternanta a sectoarelor de bazinete depresionare cu sectoare inguste, diferentiate morfologic si structural. Formele de relief din sectorul de defileu prezinta o bogatie si varietate iesite din comun.

Relieful carstic evidentiaza forme de suprafata variate: chei, doline, uvale, lapiezuri, larg raspandite, indeosebi in platourile carstice Ciucarul Mare, Ciucarul Mic si Sfanta Elena, precum si in vaile afluente Dunarii – Berzasca, Mudavita Seaca s.a. Carstul de adancime este prezent prin numeroase pesteri si avene, dintre care se detaseaza pesterile Gaura cu Musca, Valea Polevii, Gaura Chindiei II etc.

Plecand din Moldova Veche, din apele Dunarii rasar cateva insule, ce constituie resturi din vechiul ostrov omonim, care, in urma construirii hidrocentralei “Portile de Fier” si a lacului de acumulare, a fost in mare masura inundat. Aici Dunarea are cea mai mare latime din defileu, de peste 5 km. Imediat ce depasim localitatea Coronini (Pescari), cele doua maluri ale fluviului se apropie foarte mult, Dunarea sapandu-si albia in calcare mezozoice. Peretii trec de 100 m inaltime, iar latimea albiei nu depaseste 500 m.

Din apele fluviului iese stanca Babacai, folosita in trecut de cei care vamuiau vasele aflate in trecere prin defileu. In jurul acestei stanci s-au tesut multe legende. Una dintre acestea spune ca un voievod sarb si-ar fi legat de aceasta stanca sotia necredincioasa, spunandu-i “babo kaise” (caieste-te nevasta), dupa care ar fi parasit-o. Aceasta si-a sfarsit zilele in chinuri, rugand vantul sa sufle cu putere, pentru a le aminti tuturor nelegiuirea savarsita de sotul ei.

Pe malul sarbesc, deasupra unei stanci, se ridica vechea cetate Golubac, mentionata in cronici inca din secolul al XIV-lea sub diverse denumiri: Golumbat, Golubaci, Cetatea Dracului s.a. Aval de stanca Babacai, in peretele de calcar al malului romanesc, se deschide gura unei pesteri, Gaura cu Musca. Aceasta pestera prezinta baraje de travertin, in spatele carora se acumuleaza “laptele de piatra”, odontolite si stalactite. In abruptul din stramtura Pescari – Alibeg se deschide pestera Gaura Chindiei II, rezervatie arheologica unde au fost descoperite urme de arta rupestra ce apartin paleoliticului si neoliticului, dar si urme din perioada de locuire protodacica si dacica.

Trecand dincolo de zona cu praguri, apele fluviului patrund in bazinetul Sichevita – Liubcova, unde-si are gura de varsare paraul Oravita. Aici se afla localitatea Berzasca, in vatra satului inaltandu-se biserica cu hramul “Sf. Arhangheli”, monument de arhitectura, construita in stil baroc, la 1836, si totodata cea mai veche biserica romaneasca din Clisura Dunarii.

In aval de localitatea Cozia, Dunarea intra in al doilea sector calcaros din lungul defileului, cu cataracte ramase astazi pe fundul lacului de acumulare. Stancile si vegetatia forestiera imprima peisajului o imagine ce incanta privirea turistilor. In stancile de pe malul sarbesc sunt sculptate doua tabule – Tabula lui Tiberiu (33-34 d.Hr.) si Tabula lui Domitian (75-80 d.Hr.), care atesta legatura dintre fortificatiile construite de romani la granita de rasarit a imperiului, printr-un drum strategic ce lega gurile de varsare ale Dunarii cu Panonia. In aval, din apele Dunarii se ridica un pinten calcaros – Grebenul – alcatuit din roci stratificate de varsta mezozoica. Aici defileul prezinta latimi ce nu depasesc 400 m, ca urmare a apropierii peretilor Grebenului sarbesc si Cerna – varf. In continuare, fluviul intra in bazinetul svinita, cu o latime de pana la 2 km. Localitatea Svinita a fost stramutata pe un nou amplasament la sfarsitul deceniului sapte, pe coasta Muntelui Veligan, vechiul amplasament fiind acoperit de apele lacului de acumulare. Aici se vad iesind din apa turnurile cetatii Tri Cule (Tri Kule sau Triculi), ridicata in secolul al XVII-lea pentru a opri expansiunea otomana.

Dupa confluenta cu paraul Plavisevita, Dunarea intra in cel de-al treilea sector de ingustare, Cazanele Mari, flancat de abrupturile calcaroase ale Ciucarului Mare (316 m) si ale vecinului sau sarbesc, Veliki Strbac (768 m). Peretii Cazanelor Mari au inaltimi de peste 200 m, iar latimea medie a albiei este de 150 m. In peretii Ciucarului Mare se deschid mai multe guri de pestera, dintre care doua sunt mai importante, Gura Ponicovei si Veterani. Pestera Gura Ponicovei prezinta mai multe niveluri de galerii, cele inferioare fiind active. Dintre galeriile fosile, cea mai spectaculoasa este Galeria Concretionara, precum si Sala Coloanelor. Aici, apa si timpul au creat stalactite si stalagmite de forme si marimi diferite, domuri si coloane, podeaua de calcita alba, gururi, perle de caverna, draperii etc. Tot in aceasta pestera au fost gasite oase de urs si de hiena de pestera, precum si de cultura halstattiana.

Pestera Veterani este cunoscuta din timpuri stravechi, fiind consacrata de daci drept sanctuar al zeului Zamolxis. In acest areal al Cazanelor Mari se dezvolta o flora diversificata, cu elemente central si est-europene, dar si elemente submediteraneene, endemisme si relicte iubitoare de caldura si uscaciune, dintre cele care au supravietuit epocii glaciare. Se remarca o serie de arbusti, precum liliacul, carpinita, artarul banatean, mojdreanul, scumpia, dar si numeroase alte varietati de stanjenei, campanule, lalele si ferigi, ce si-au gasit adapost in stancariile neospitaliere ale defileului.Dincolo de Cazanele Mari, apele fluviului patrund in micul bazinet Dubova, ce are forma unui golf cu aspect semicircular.

In aval de Dubova, Dunarea patrunde in Cazanele Mici, formate din Ciucaru Mic (313 m), pe stanga, si Mali Strbac (626 m), pe dreapta, masive calcaroase de varsta mezozoica. In acest sector, cu o lungime de circa 3,6 km, albia atinge cea mai mica latime din defileu, 150 m. Peretii verticali ai Ciucarului Mic au un aspect ruiniform, pe politele calcaroase facandu-si loc tufarisuri de liliac salbatic, carpinita si scumpie. In aval, peretele de calcar al Ciucarului Mic este spintecat de paraul Mraconia, un mic golf al lacului patrunzand pe Valea Mraconiei spre amonte.

Aval de confluenta Mraconiei cu Dunarea, apele fluviului patrund intr-o zona larga, cu relief domol, alcatuit din granite de Ogradena, pe malul sarbesc fiind taiata in piatra “Tabula Traiana” si o portiune din vechiul drum roman, inceput de Tiberiu, in anul 33 d.Hr., si terminat de Traian, in anul 105 d.Hr., ca o necesitate pentru cucerirea Daciei.

Dupa confluenta cu paraul Ieselnita, apele fluviului patrund in bazinetul larg al Orsovei. Acesta are aspectul unui golf, format la gura de varsare a raului Cerna in Dunare, favorizand dezvoltarea orasului, constructia portului si a santierului naval. Vechiul oras a ramas sub apele lacului, cel nou fiind ridicat pe malul drept al golfului. Tot in dreptul gurii de varsare a Cernei, inainte de construirea lacului de acumulare se afla insula Ada – Kaleh, cu cetatea omonima, care ulterior a fost stramutata pe insula Simian, aval de barajul de la Gura Vaii. Orsova este si un punct de plecare pentru turistii care vor sa cunoasca frumusetile defileului si ale Muntilor Banatului, atat pe sosea, cat si pe apa, cu ajutorul vaporaselor de croaziera.

Apele Dunarii isi continua drumul pana la barajul de la Gura Vaii, unde pun in miscare turbinele hidrocentralei “Portile de Fier”. In urma construirii barajului, ce serveste si pentru traficul rutier, au fost rezolvate problemele de navigatie ce existau in sectorul de defileu, datorita ridicarii nivelului apei.

Barajul este prevazut cu doua ecluze, una in sectorul romanesc, iar cealalta in sectorul iugoslav, fapt ce asigura navigatia dinspre aval spre amonte si invers. Construita si folosita in comun de Romania si Iugoslavia, hidrocentrala are o putere instalata de 2100 MW. Aval de hidrocentrala, apele batranului fluviu se indreapta nestingherite spre Marea Neagra, locul lor de varsare, unde a luat nastere o grandioasa delta, cu adevarat fara seaman in peisajul european.

I.Populaţia şi aşezările Populaţia Deltei are un mod de viaţă neschimbat de secole. Implantarea unamă discretă a

permis supravieţuirea uimitoarelor ecosisteme din Deltă. Întinderea mare a apei explică numărul mic al locuitorilor (în jur de 22000 de locuitori), cu toate că sporul natural este mult peste media ţării(7-80/00). Mobilitatea teritorială a cunoscut deplasări definitive şi deplasări temporare pentru lucru, studii etc.

Populaţia Deltei este grupată în 15 localităţi rurale şi 2 oraşe: Tulcea şi Sulina. Tulcea: poarta de intrare în Deltă, oraş cu puţin sub 100 000 locuitori, construit pe locul aşezării geto-dace Aegyssus, datat acum 2600 de ani, menţionat cu actualul nume în 1595 pe harta lui Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi turistică.Sulina: cel mai estic oraş al ţării, situat la gura braţului Sulina, oraşul românesc cu cea mai mică altitudine (3,5 m), port de intrare a vaselor maritime pe Dunăre.

II.Vegetaţia În Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca. 78% din

suprafaţa totalã. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã şi numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate şi solonceacuri marine.

Specificul este dat de prezenţa speciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt pãduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate şi se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de zãvoaie :

zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase - sunt inundate cea mai mare parte a anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis;

zăvoaiele care cresc pe grindurile mai înalte formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens;

zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile cele mai înalte foarte rar inundate, formate din plop (Populas canescens şi P.alba) la care se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid, arţarul american şi frasinul de Pensilvenia ;

un tip de zãvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marinã.

Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sãrãturile. Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.

Vegeaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei deltei, în special pe grindurile fluviale supuse inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetaţia acvaticã din ghioluri, bãlţi şi japse ocupã 2% din totalul deltei. Pentru vegetaţia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetaţia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis), papurã (Typha latifolia şi T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).

Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe ţãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite local haşmace, cu stejar brumãriu (Quercus

pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agãţãtoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei DelteiDunării. Plaurul. Formaţiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6m format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf şi de rãdăcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bãlţilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mãrimi care, împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafaţa apei. Vegetaţia plaurului diferã de restul stufãriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai bune condiţii, fiind mai înalt şi mai gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia piticã, precum şi plantele agãţãtoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara. Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani comun şi creţ. Tot pe plaur trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând:-elemente eurasiatice (28%)-estice (24%)-europene (14%)-cosmopolite si adventive

Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). În deltã îşi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.

III.Fauna Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna acvaticã

europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de Europa şi tot aici îşi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii). Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apã dulce (60%), restul migrând primãvara din Marea Neagrã. Între aceştia din urmã, sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic.

Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreazã celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltã si care reprezintã 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primãvara. Cele care doar „vizitează”delta provin din 5 zone diferite: zona mediteraneeană, cea europeană, cea siberiană, cea mongolă şi cea chineză.

Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãresc 81 specii şi trec prin deltã 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adãugã, speciile accesorii şi speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a cãror viaţã este legatã de prezenţa apei. Acestea se grupeazã în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apã, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufãrii (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de ţãrmuri (stârci, lopãtari, ţigãnuşi, unele anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogatã continuate cu stufãrii (ralide), specii de ţãrmuri marine (unele laride).

Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescãruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreazã secundar în avifauna acvaticã, devenind din ce în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii ecosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugã, în timpul cuibãritului, raţe, cormorani şi stârci. În pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibãresc 64 specii tipice avifaunei pãdurilor nemorale (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, piţigoi, graur, precum şi codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brunã, acvila piticã, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populaţia dezvoltându-se rapid. În pajiştile de stepã nisipoasã sunt specifice potârnichea, prepelita, ciocârliile, pasãrea ogorului (Burchinus oedicnemus). În satele deltei, pe lângã

gospodãrii, sunt frecvente guguştiucul, vrabia de casã, rândunica, barza, lãstunul, coloniile de cuibãrit.

O serie de specii acvatice se asociazã în timpul cuibãritului formând colonii care sunt aglomerãri de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafeţelor de constructie a cuiburilor, precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui numãr mare de pãsãri în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au reprezentat dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zãvoaielor de salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere geologice, zborul sãgetãtor al miilor de pãsãri care îşi hrãnesc puii, transformã coloniile de pãsãri într-un rai nu numai al ornitologilor, dar şi al oricãrui iubitor al naturii.

În Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopãtari, ţigãnuşi şi cormorani, de pelicani şi cormorani, de pescãruşi, de avoazete şi ciocânitor şi de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integralã Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa şi este un exemplu de colonie mixtã. Aici se asociazã mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã la sute de perechi de pelican creţ şi cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park.

Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialiştilor, care au autorizaţii speciale.Pe lângă impresionantul numar de păsări care îl adăposteşte, Delta Dunării reprezintă unul dintre ultimele refugii europene ale nurcii şi a altor mici carnivore.

IV.Economia  Pescuitul reprezinta o constantă a activităţii umane din regiune, participând cu 3/4 din

producţia internă de peşte. Domnul profesor universitar, Ion Sârbu, în "Geografia Fizica", precizează că "un hectar de trestie dă atâta celuloză cât dau 10ha de molid". Rezultă că reexploatarea stufului şi papurei constituie o altă ramură a activităţii umane.   Pe unele grinduri se practică cultura plantelor, pe altele există islazuri pentru creşterea animalelor.   Navigaţia pe braţe şi trasportul pe canale este o altă preocupare a localnicilor.   Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor de peşti, Delta Dunarii este o regiune de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se află pe locul 5 între zonele umede ale Terrei şi pe locul 1 în Europa cu o suprafaţă de 580 000ha, dar ca importanţă ecologică este a 3-a din lume. Importanţa biodiversităţii deltei este recunoscută pe plan internaţional. Astfel a fost declarată rezervaţie a biosferei în septembrie 1990, un teren Ramsar în mai 1991, şi mai mult de 50% din suprafaţa ei a fost trecută pe lista „moştenirilor” lumii în 1991.

  Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice, cât şi pentru diversitatea şi originalitatea florei şi a faunei, în perimetrul Rezervatiei au fost constituite rezervaţii naturale strict protejate ce însumează 9% din teritoriu, în număr de 16: -Roşca - Buhăiană - Hrecisca - rezervaţie faunistică de 15.400ha în jurul lacului Matiţa între grindurile Letea şi Chilia. Aici se cuibăreste cea mai mare colonie de pelicani din Europa, colonie de egrete, lopătari şi stârci galbeni; -Perişor - Zatoane - rezervaţie faunistică de 14.200ha, în estul lacului Dranov la sud de Sf. Gheorghe. Aici cuibăresc cele mai multe lebede, pelicanul creţ etc.; -Periteasca - Leahova - rezervatie faunistică de 3.900ha situată în complexul lagunar Razim - Sinoe, pe grinduri nisipoase, cea mai populată regiune cu păsări de coastă; -Padurea Caraorman - rezervaţie forestieră pe grindul Caraorman - asemănătoare cu Letea; -alte rezervaţii: Popina - rezervatie faunistică, Uzlina - rezervaţie faunistică, Grindul Lupilor - rezervaţie faunistică etc.;

 Deşi au apărut numeroase amenajări turistice şi posibilităţi pentru deplasare, Delta Dunării (ocupând o suprafaţă de 43 400 ha) reprezintă un potenţial turistic şi economic de o deosebită valoare, ce aşteaptă să fie valorificat în toate valenţele sale.