Referat DREPT Penal International

7/29/2019 Referat DREPT Penal International

http://slidepdf.com/reader/full/referat-drept-penal-international 1/14

Cuprins:

1. Introducere2. Cadrul juridic3. Analiza juridico-penala a crimei de genocid4. Bibliografie



Introducere

Crima de genocid este una dintre cele mai grave fapte cu caracter penal incriminate potrivit dreptului internaţional. Ea constă in distrugerea sau persecutarea unor grupuri umaneconcepute ca entităţi naţionale, etnice, rasiale sau religioase.

Genocidul este o negare a existenţei unor întregi grupuri umane, aşa cum omorul este onegare a dreptului la viaţă al unei fiinţe umane individuale. El face parte din categoria crimelor îndreptata împotriva umanităţii în general şi nu numai împotriva unor indivizi determinaţi, chiar dacă în final victime sunt în primul rând aceştia.

Însăşi etimologia cuvântului genocid, compus din rădăcina genos (rasă, trib în limbagreacă) şi sufixul cide (a ucide, din limba latină), arată că faptele pe care le include acest conceptaduc atingere unei colectivităţi umane şi, în final, întregii umanităţi.

Acte inumane de distrugere a unor grupuri umane în baza unor motivaţii diverse, politice,

naţionale, etnice, culturale, lingvistice, afirmate ca atare şi nu simple acte de barbarie s -ausăvârşit în toate perioadele istorice ale umanităţii şi în toate zonele sale geografice şi, din păcate,încă se mai săvârşesc, producând mari daune umanităţii şi condiţiei umane în general, numărulvictimelor omeneşti variind, în situaţii concrete, de la câteva zeci sau sute de persoane la mii şimilioane, adesea în perioade destul de scurte.

Ce altceva decât acte de genocid au fost pogromurile din antichitate, din evul mediu, dar şi din secolul nostru, asupra evreilor, a armenilor sau a altor popoare, cruciadele creştineîmpotriva "necredincioşilor musulmani pentru eliberarea locurilor sfinte din Orientul Apropiat,campaniile militare de distrugere sau aducere în robie a unor popoaree întregi, exterminarea

populaţiei băştinaşe de către conchistadorii europeni în teritoriile şi continentele "descoperite",masacrarea populaţiilor din ţările coloniale şi aducerea acestora în stare de degenerescenta prinînfometare, munci grele şi tratamente degradante trecerea prin foc şi sabie a milioane de oameni

pe motive politice, naţionale sau religioase, distrugerea masivă şi planificată a oponenţilor politici în vremurile modeme sau exterminarea reciprocă a unor etnii în Africa zilelor noastre?

Conştiinţa necesităţii interzicerii cu caracter penal a actelor de aceasta natură, prinincluderea lor în categoria faptelor a căror săvârşire atrage răspunderea penală internaţională şiorganizarea cooperării între naţiuni pentru eradicarea unui asemenea odios flagel, precum şiangajarea unor acţiuni practice în acest sens sunt, însă, mai recente, ele datând din perioada

premergătoare celui de-al doilea război mondial.

Unul dintre promotori a fost Rafael Lemkin, care în 1933 formula premisele acestuiconcept în cadrul Conferinţei pentru unificarea dreptului internaţional penal, cerând încriminareaacelor fapte care vizează distrugerea unei naţiuni sau a unui grup etnic. El îşi exprima viziunea saasupra genocidului în termenii următori: "în general, genocidul nu înseamnă în mod necesar distrugerea imediată a unei naţiuni, înseamnă mai degrabă un plan coordonat al unor acţiunidiferite care tind să distrugă bazele vieţii grupurilor naţionale în scopul de a d istruge acestegrupuri. Obiectivul unui asemenea plan ar fi dezintegrarea instituţiilor politice şi sociale, a

culturii, limbii, sentimentelor naţionale, religiei şi existenţei economice a grupurilor naţionale,distrugerea securităţii personale, a libertăţii, sănătăţii, demnităţii şi chiar a vieţii indivizilor careaparţin acestor grupuri. Genocidul este îndreptat contra grupului naţional ca entitate, iar acţiunile



care îl însoţesc sunt îndreptate împotriva persoanelor nu în calitatea lor individuală, ci ca membriai grupului naţional” .

Cadrul juridic

Primul document oficial în care se incriminează genocidul este Statutul Tribunalului

militar de la Nürenberg, care încadrează în categoria crimelor contra umanităţii persecuţiile pemotive politice, rasiale sau religioase, fapte de natura genocidului, fără a se menţiona în modexpres că acestea ar constitui crima de genocid, cu condiţia ca asemenea fapte să fi fost săvârşiteîn legătură cu celelalte crime comise de către inculpaţii care au declanşat şi au purtat un războide agresiune.

Aşa cum rezultă din lucrările Tribunalului de la Nürenberg, acuzarea a susţinut că"inculpaţii au recurs la genocid deliberat şi sistematic, adică la exterminarea grupurilor sociale şinaţionale din cadrul populaţiei civile aflate pe teritoriile ocupate, cu scopul de a distruge anumiterase sau clase de populaţii şi de grupuri naţionale rasiale sau religioase", referindu-se în mod

concret la actele de exterminare a poporului evreu şi a ţiganilor, dar şi la alte forme de represiunede natură genocidală ordonate de inculpaţi şi săvârşite în Alsacia şi Lorena, în Ţările de Jos, în

Norvegia şi în alte zone ale Europei.

Tribunalul de la Nürenberg a condamnat în final pe inculpaţi numai pentru crime contra păcii şi crime de război. Crimele împotriva umanităţii de natura genocidului au fost, însă, avuteîn vedere, ele figurând în cadrul hotărârii date de tribunal, incluse fiind în conţinutul primelor două categorii de crime.

Concepţia Tribunalului de la Nurenberg lega astfel şi genocidul, alături de celelalte crime

contra umanităţii, numai de starea de război, actele de genocid săvârşite in timp de pace neavândîncă o bază juridică clară pentru a fi sancţionate. Şi cum nici Rezoluţia Adunării Generale a .O.N.U. din 1946, prin care se consacrau drept principii de drept internaţional penal cele rezultatedin statutul şi lucrările Tribunalului de la Nurenberg nu se depărta de spiritul Tribunalului,elaborarea unui instrument juridic special se impunea, cu atât mai mult cu cât Carta O.N.U. îşi

propunea promovarea şi apărarea drepturilor omului în toate situaţiile.

Un asemenea instrument a fost elaborat şi adoptat in cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite,unde problema genocidului a fost examinată de Adunarea Generală încă în prima sa sesiune,adoptându-se o rezoluţie care sublinia că genocidul este o crimă de drept internaţionalcondamnata de lumea civilizată şi cerea Consiliului Economic şi Social să elaboreze un proiectde convenţie asupra crimei de genocid. O nouă rezoluţie adoptata în sesiunea următoare declaragenocidul o crimă internaţională comportând răspunderi de ordin naţional si internaţional pentrustate şi pentru indivizi.

În cea de a treia sa sesiune de la înfiinţarea O.N.U., Adunarea Generală adopta la 9decembrie 1948 textul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.

Potrivit art.I al Convenţiei, "Părţile contractante confirma că genocidul, fie ca este comisîn timp de pace sau în timp de război, este o crimă de drept internaţional, pe care ele se angajeazăsă o prevină şi să o pedepsească".



Din modul în care este formulat acest articol rezultă că la data apariţiei Convenţieiexistenţa crimei de genocid nu era pusă la îndoială, ea impunându-se deja ca o normă cutumiară,recunoscută de comunitatea internaţională, care condamnase actele de natura genocidului prinaprobarea regulilor consacrate de documentele in baza cărora fuseseră pedepsiţi principaliicriminali din al doilea război mondial. Ca atare, părţile la convenţie afirmă doar existenţa crimei

de genocid şi se angajează să o reprime prin legislaţia lor naţională.În cuprinsul Convenţiei se menţionează că genocidul este o crimă de drept internaţional,

fără a se specifica, însă, că este o crimă împotriva umanităţii. Lipsa unei asemenea menţiuni nuconstituie o omisiune, ci o modalitate tehnică folosită pentru a se asigura reprimării acestuia uncaracter universal, desprins de limitele temporale impuse prin Statutul Tribunalului de la

Nurenberg.

Textul astfel formulat soluţionează într -un mod tranşant problema aplicabilităţii prevederilor convenţiilor, vizând nu numai faptele săvârşite în timp de război, ci şi cele din timpde pace. Apartenenţa genocidului la categoria crimelor împotriva umanităţii este in acest modindirect afirmată, de natura unor asemenea infracţiuni fiind posibilitatea de a fi săvârşite şi intimp de pace şi în timp de război şi nu numai în timp de război.

Potrivit art.II al Convenţiei din 1948, genocidul constă într -unul din actele enumerate, încontinuare, săvârşit cu intenţia de a distruge total sau parţial un grup naţional, etnic, rasial saureligios ca atare:

a) uciderea membrilor grupului;

b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor grupului;

c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează in mod necesar distrugerea sa fizică totală sau parţială;

d) măsurile vizând împiedicarea naşterilor in sânul grupului;

e) transferul forţat de copii dintr -un grup in alt grup.

Analiza definiţiei genocidului evidenţiază câteva elemente semnificative pentru fizionoma juridică a acestei crime internaţionale.

Genocidul este caracterizat în primul rând prin intenţia de a distruge un grup uman, în baza unor criterii. Prin acest element genocidul se particularizează in raport cu celelalte crimecontra omenirii, care pot fi îndreptate împotriva uneia sau a mai multor persoane in virtuteaconvingerilor lor politice sau apartenenţei la un grup naţional, rasial, religios etc., fără a vizadistrugerea fie totală, fie parţială, a grupului ca atare, sau constituind expresia intolerantei sauideologiei, ori a interesului politic şi nu a unui plan deliberat de distrugere a unor grupuriconstituite pe criterii de o asemenea natura. Genocidul apare astfel ca un caz agravat, calificat, decrimă împotriva umanităţii.

Intenţia calificată a autorului unei crime de genocid este de a distruge fie în totalitate, fie

parţial, un anumit grup uman. Nu este, prin urmare, necesar pentru a exista o crimă de genocid,ca prin fapta săvârşita să se distrugă în întregime un grup uman, ceea ce uneori ar fi chiar imposibil, dacă se are in vedere numărul adesea imens al indivizilor care compun un asemenea



grup. Distrugerea parţială a grupului ca intenţie sau ca realizare de fapt este în aceeaşi măsură ocondiţie suficientă pentru existenţa infracţiunii de genocid, ca şi distrugerea integrală.

Problema s-a abordat cu ocazia elaborării convenţiei, când s-a pus şi întrebarea dacăuciderea unui singur om se poate încadra in noţiunea de distrugere parţială a unui grup sauconstituie doar un omor, simplu ori calificat, după împrejurări. În practică, o asemenea situaţie ar

putea să apară extrem de rar, date fiind proporţiile vizate în general prin crima de genocid,convenţia având drept scop prevenirea şi sancţionarea actelor de distrugere îndreptate împotrivaunui mare număr de persoane.

Totuşi, chiar şi uciderea unei singure persoane ar putea constitui crima de genocid dacăea a fost comisă ca urmare a faptului că victima este membră a unuia din grupurile specificate înconvenţie şi cu intenţia de a se provoca acte similare şi in viitor in legătură cu prima crimă, decidacă intenţia autorului a fost de a ucide persoana respectivă sau alte persoane in calitatea lor de

părţi componente ale unui grup, chiar dacă rezultatul a fost in fapt, pentru moment, limitat la pierderea unei singure vieţi omeneşti.

Esenţială este, deci, pentru existenţa crimei de genocid, intenţia calificată a autorilor de aacţiona in sensul distrugerii, in totalitate sau in parte, indiferent de proporţiile concrete aledistrugerilor, a unui grup uman prin acte îndreptate împotriva indivizilor care fac parte dingrupul respectiv.

Convenţia din 1948 asupra prevenirii şi sancţionării crimei de genocid enumera cagrupări de persoane protejate împotriva actelor de genocid grupurile naţionale, rasiale, etnice saureligioase.

În cuprinsul Convenţiei nu se dă o definiţie a noţiunilor de "naţional”, "rasial", "etnic"sau "religios", ceea ce a stârnit unele controverse asupra conţinutului acestora.

S-a apreciat, totuşi, că noţiunile în cauză sunt îndelung folosite în instrumentele juridiceinternaţionale şi în literatura de specialitate, iar fiecare din grupările respective se distinge uşor

prin anumite trăsături proprii, şi ca nu este necesară o definiţie a lor prin convenţie, un asemenea procedeu putând complica şi mai mult lucrurile. Se consideră in general că naţiunea este "ocomunitate marcată de legături sau trăsături specifice de natură istorică şi culturală", rasăînseamnă "acea categorie de persoane care se disting prin trăsături comune şi constante şi tocmaide aceea ereditare”, iar conceptul de etnic are un sens mai larg. definind o comunitate de

persoane legate de aceleaşi obiceiuri, aceeaşi limbă şi aceeaşi rasă", conceptul de grup religiosfiind suficient de clar pentru a mai fi definit.

Un grup national este „un grup de oameni care sunt perceputi ca impartind legatura bazata pe cetatenie comuna, impreuna cu o reciprocitate de drepturi si obligatii'2. Definitia propusa porneste de la definitia nationalitatii sau cetateniei considerata de Curtea Internationalade Justitie in cazul Nottebohm;

Un grup etnic este acela ai carui membri impartasesc o limba si o cultura comuna, care seidentifica sau distinge el insusi in acest fel ori poate fi identificat ca grup etnic de catre altii.

Un grup rasial se distinge de alt grup rasial prin caracteristici ereditare fizice in modfrecvent identificate cu ariile geografice, fara legatura cu factori lingvistici, culturali, naturali sau



religiosi. Un grup religios este un grup ai carui membri impartasesc aceeasi religie, credinta saumodalitate de exercitare a credintei sau convingeri comune

Limitarea protecţiei împotriva crimei de genocid numai la cele patru categorii de grupuria ridicat unele probleme, in sensul dacă nu ar fi necesar ca în definiţia genocidului să se includăşi alte grupuri umane care de-a lungul istoriei au format obiectul unor acte de reprimare masivă

cu intenţii de lichidare, în fapt cu nimic deosebite de actele de genocid prin for ma în care s-aumanifestat, dar care nu sunt protejate juridic printr-o reglementare internaţională de natura celei

privind incriminarea genocidului.

În timpul lucrărilor pregătitoare ale Convenţiei din 1948, ca şi ulterior în cadruldiferitelor foruri ale O.N.U. care au luat in dezbatere unele probleme privind genocidul, s-austârnit controverse daca definiţia nu trebuie să se refere de exemplu, şi la grupările politice.

În sprijinul introducerii grupărilor politice s-a argumentat că masacrul comis asupramembrilor neînarmaţi ai opoziţiei politice este la fel de criminal ca şi masacrarea celorlalte

grupuri menţionate şi trebuie recunoscut ca atare, invocându-se momente din istoria nazismului,când protecţia unor grupuri politice era necesară împotriva persecţiilor sângeroase la care au fostsupuse. S-a argumentat, de asemenea, că grupurile politice ar trebui tratate ca şi grupurilereligioase, trăsătura distinctivă a ambelor tipuri de grup fiind idealul comun care i-a unit pemembrii săi.

Neincluderea in final în cuprinsul Convenţiei şi a grupărilor politice s-a bazat peurmătoarele considerente:

a) un grup politic nu are trăsături stabile, permanente şi bine definite şi nu constituie o grupare

inevitabilă si omogenă, el bazându-se pe voinţa membrilor săi şi nu pe factori independenţi deaceastă voinţă;

b) includerea grupurilor politice ar duce la neacceptarea Convenţiei de către un mare număr destate, pentru că aceasta ar implica O.N.U. in luptele politice interne din fiecare ţară;

c) o astefl de includere ar crea dificultăţi guvernelor legal constituite în acţiunile lor de preîntâmpinare a actelor elementelor subversive;

d) protejarea grupurilor politice ar ridica problemea protejării, în condiţiile Convenţiei, şi a

grupărilor profesionale şi economice; e) protecţia grupurilor politice sau de altă natură poate fi asigurată în afara Convenţiei, potrivitlegislaţiilor naţionale, Declaraţiei Universale a drepturilor omului şi Convenţiei internaţionale

privind drepturile civile şi politice.

Unele discuţii au avut loc, de asemenea, in legătură cu genocidul cultural, criticându-sefaptul că definiţia genocidului dată prin Convenţie nu înglobează decât cazurile de distrugerefizică a grupului, ceea ce ar fi foarte regretabil, susţinându -se că fapte cum sunt suprimarea saulimitarea folosirii limbii ori a exprimării culturale, estomparea caracterelor sau a trăsăturilor specifice, distrugerea sistematică a arhivelor, a obiectivelor de valoare artistică sau istorică alegrupului sunt tot atât de grave ca şi genocidul de ordin fizic.



În cadrul dezbaterilor internaţionale asupra crimei de genocid s-a susţinut, de asemenea,că actele de genocid cuprinse în art.II al Convenţiei nu acoperă toate mijloacele şi modalităţile dea distruge intenţionat un grup uman. Distrugerea deliberată a unui grup de oameni poate luafoarte bine forma deportării sau a dislocării în masă, a internării şi obligării la muncă forţată, adeznaţionalizării prin tortură sistemică, terorism, alte tratamente inumane şi măsuri fizice de

intimidare.În literatura de specialitate se întâlnesc şi propuneri în sensul ca prin analogie cu

genocidul, să fie incriminat ecocidul, care ar consta în acte de devastare şi distrugere ce afecteazămediul natural al unei zone geografice în detrimentul vieţii umane, animale şi vegetale, produseîndeosebi prin folosirea unor mijloace militare, în primul rând a armelor nucleare, ca si adiveselor tehnici apte să modifice condiţiile meteorologice în scopuri militare, întocmindu-se şiunele proiecte de convenţii in acest sens.

Ecocidul figurează ca o crimă internaţională în proiectul de articole privitoare larăspunderea internaţională alcătuit de Comisia de drept internaţional a Naţiunilor Unite, elconstând in violarea unor obligaţii internaţionale esenţiale pentru asigurarea şi conservareamediului natural, pentru împiedicarea poluării masive a mirilor şi oceanelor şi a atmosfereiteresire etc.

Deşi încălcările de natura celor puse în discuţie nu au fost cuprinse în latura obiectivă acrimei de genocid, condamnarea lor ca fapte grave, crime de drept internaţional, este evidentă,ele încadrându-se în general în sfera de cuprindere a crimelor împotriva umanităţii, iar sancţionarea lor este posibila in virtutea reglementărilor care incriminează asemenea fapte grave.

Nu este exclus ca, în viitor, odată cu evoluţia reglementărilor internaţionale privind protecţia fiinţei umane şi a drepturilor fundamentale ale acesteia inclusiv prin mijloace de drept penal, avându-se în vedere amploarea gravelor încălcări care mai au loc în ce priveşt e drepturileunor comunităţi umane, care se săvârşesc îndeosebi pe considerente de ordin politic sau cultural,să se ia în consideraţie criticile aduse reglementărilor Convenţiei asupra reprimării şi preveniriigenocidului iar în cadrul unei eventuale modificări a acesteia să se lărgească sfera faptelor incriminate cu caracter de genocid.

În acest sens ar putea fi interesant de semnalat că proiectul de Cod al crimelor contra păcii şi securităţii omenirii, în care, la art.2, pct. 10,. se preia în întregime definiţia dată

genocidului prin Convenţie, diferă de aceasta asupra unui punct, şi anume că menţionarea actelor de genocid nu mai este limitativă, exhaustivă, ci se face cu caracter enunciativ, exemplificativ,ceea ce ar permite cuprinderea şi a altor acte inumane care să fie considerate drept genocid.

Definind ca acte de genocid uciderea ori atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale aunui grup uman, supunerea acestuia la un regim de viaţă care -1 condamnă la pierire, luarea demăsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului şi transferul de copii spre alte grupuriumane, Convenţia din 1948 prevede că aceste acte vor fi pedepsite. Vor fi de asemenea pedepsiteconform Convenţiei înţelegerea în vederea comiterii genocidului, incitarea directă şi publică,

precum şi complicitatea la comiterea genocidului, ca şi tentativa de a comite acte de genocid

(art.III).



Art.IV al Convenţiei prevede că persoanele care au comis genocidul, deci autorii faptei,cei ce complotează in scopul comiterii unui asemenea act, instigatorii şi complicii, precum şi ceicare încearcă comiterea unor asemenea fapte, vor fi pedepsite indiferent de calitatea lor -guvernanţi, funcţionari sau particulari. Pentru subiectul crimei de genocid nu se impune, deci, ocalificare, o poziţie specială în raport de victime sau de poziţia ocupată în angrenajul social, orice

persoană care comite asemenea acte trebuind să suporte rigorile legii.Convenţia din 1948 cuprinde în art.V angajamentul statelor părţi de a lua în cadrul

legislaţiei lor interne măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor Convenţiei si, înmod deosebit, de a prevedea sancţiuni penale eficace care să lovească persoanele vinovate degenocid sau de celelalte acte în legătură cu genocidul (asocierea în vederea comiterii faptei,instigarea, complicitatea etc.).

În acest mod, statele îşi asumă obligaţia sancţionării genocidului prin legislaţia lor internă, care trebuie să preia şi să încorporeze, însoţite de sancţiuni penale corespunzătoare,

prevederile Convenţiei privind genocidul şi modalităţile de săvârşire sau participare la săvârşireaacestuia.

România, care a ratificat convenţia în 1950, înainte de intrarea sa în vigoare (1951) ainclus în legislaţia proprie infracţiunea de genocid în anul 1960, odată cu in troducerea

propagandei de război (crimă împotriva păcii) şi a unor crime de război (distrugerea, jefuirea sauînsuşirea unor valori culturale, tratamentele neomenoase sau distrugerea unor obiective şiînsuşirea unor bunuri), prin modificarea codului penal In vigoare la J acea dală şi completarea sacu un nou articol (231), in care se preluau prevederile art.II ale Convenţiei, adăugându -se, însă,alături de grup şi o colectivitate umană şi excluzându-se criteriul etnic. Faptele de genocid se

pedepseau cu moartea, iar înţelegerea in vederea comiterii lor cu muncă silnică pe termen de 5 -20 ani.

Codul penal actual arată că se pedepseşte săvârşirea, în scopul de a distruge în întregimesau in parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a oricăreia din celecinci fapte enumerate în cuprinsul Convenţiei din 1948.

Este de observat că în versiunea actualmente in vigoare elementul "etnic" caracteristicgrupului uman afectat prin infracţiunea de genocid a fost reintegrat, dar s -a păstrat în continuareca posibil a fi supuse distrugerii nu numai un grup, ci şi "o colectivitate".

Introducerea colectivităţii, alături de grup, în definirea infracţiunii de genocid ridică probleme serioase de drept intern în ce priveşte interpretarea exactă a sensului şi conţinutuluinoului concept.

Lucrările ştiinţifice şi doctrinare fundamentale întocmite la noi cu caracter de comentarea codului penal din 1968 îmbrăţişează teza că obiectul juridic special al infracţiunii il constituierelaţiile sociale care proteguiesc existenţa şi securitatea colectivităţilor umane şi a ce se potforma înlăuntrul acestor colectivităţi (grupuri naţionale, rasiale etnice sau religioase). Cu altecuvinte, ar putea fi distruse ca urmare a unor acţiuni de tip genocid pe de o parte colectivităţile

umane, prin care se înţelege populaţia având geografic, social şi istoric o existenţă de sinestătătoare (cetăţenii unui stat, locuitorii unei provincii, ai unui oraş sau comune sau alteleasemenea), independent de alte considerente sau factori de circumscriere, iar pe de altă parte



grupul uman, o comunitate de persoane între care există o legătură naţională, etnică rasială saureligioasă şi care face parte dintr -o colectivitate umană. Există şl opinia contrarie, potrivit căreiaobiectul infracţiunii de genocid in redactarea codului penal român îl constituie atât colectivitatea,cât şi grupul, dar ambele numai dacă se are în vedere caracterul naţional, etnic, rasial sau religiosal comunităţii umane respective .

Este de esenţa infracţiunii de genocid ca, indiferent dacă actele de distrugere privesc ungrup uman, aşa cum se prevede în Convenţia din 1948, sau şi o colectivitate, ca în codul penalromân, ele să aibă în vedere întotdeauna considerente de ordin naţional, etnic, rasial sau religios.În lipsa unei asemenea intenţii calificate, faptele se pot încadra în categoria crimelor împotrivaumanităţii, dar nu şi în latura obiectivă a genocidului, crimă care implică în mod necesar elementele de circumstanţiere menţionate în ce priveşte segmentul de umanitate vizat.

Faţă de împrejurarea că sub titlul în care este incriminat genocidul în codul penal român,care se referă la infracţiuni împotriva păcii şi omenirii, nu se prevede nici o altă crimă împotrivaumanităţii în afară de genocid, dar şi în baza considerentelor analizei de fond a condiţiilor cerutede Convenţia din 1948 pentru existenţa acestei infracţiuni, s-ar putea emite ipoteza căintroducerea elementului "colectivitate" ar viza intenţia legiuitorului de a prevedea şi alte crimeîmpotriva umanităţii în afară de genocid, dar care, într -un mod eronat ca tehnică juridică, au fostasociate cu crima de genocid, creându-se astfel o regretabilă confuzie.

Potrivit Convenţiei din 1948 (art. VI) persoanele acuzate de genocid sau de o faptă înlegătură cu acesta (înţelegerea în vederea comiterii, incitarea, complicitatea sau tentativa), vor fiaduse în faţa tribunalelor competente ale statului pe teritoriul căruia s-a comis actul sau în faţaCurţii criminale internaţionale, care va fi competentă cu privire la acelea dintre Părţile

contractante care i-ar recunoaşte jurisdicţia. Se stabilea astfel o competenţă jurisdicţională alternativa, a statelor pe teritoriul cărora s-a

comis actul sau a unei curţi penale internaţionale. Aceasta nu exclude, desigur, competenţa şi aaltor state în conformitate cu principiul represiunii universale.

Prin legislaţia lor internă statele părţi au stabilit, aşa cum rezultă dintr -un studiu despecialitate , una din următoarele soluţii privind jurisdicţia genocidului: instituţionalizarea unor instanţe speciale. Competente numai pentru judecarea crimei de genocid, atribuirea competenţeide judecată tribunalelor militare sau transmiterea competenţei în sarcina instanţelor ordinare

naţionale. În ce priveşte jurisdicţia atribuită unei instanţe internaţionale, la data elaborării

Convenţiei nu exista o Curte penală internaţională căreia să i se fi putut da în competenţă si judecarea genocidului, iar o asemenea Curte nu există nici în prezent.

Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid mai cuprinde şi alte prevederi cu caracter jurisdicţional sau preventiv. Astfel, părţile contractante se angajează săextrădeze pe autorii crimelor de genocid în conformitate cu legislaţia lor naţională şi tratateleinternaţionale în materie, genocidul şi celelalte fapte conexe incriminate nefiind considerate

crime politice care, de regulă, fac imposibilă extrădarea autorilor faptelor. Pentru prevenirea şireprimarea actelor de genocid sau a actelor conexe acestei crime, se prevede şi posib ilitatea ca



oricare din statele părţi să sesizeze, atunci când consideră necesar, organele competente aleO.N.U., pentru ca acestea să decidă măsurile potrivite în aceste scopuri.

Practica aplicării incriminării genocidului este destul de redusă, literatura juridicăsemnalând, în afara originalei noastre aplicări după evenimentele din decembrie 1989, numaidouă situaţii când unele persoane au fost judecate şi condamnate pentru crima de genocid: în

Bangladeş, după secesiunea din 1971 şi în Cambodgia în 1979, deşi realitatea vieţii a consemnatdin 1948 şi până astăzi numeroase situaţii de distrugere în masă a unor populaţii pentru motivece ţin de originea etnică sau naţională, rasă sau religie sau pentru un complex de motivaţii în carenu au lipsit nici cele de această natură.

Convenţia asupra prevenirii şi reprimării crimei de genocid a fost ratificată de majoritateastatelor lumii, între care nu figurează, însă, şi S.U.A. Reglementările pe care le conţine aceastăconvenţie au intrat deja la patrimoniul general al dreptului internaţional, ele fiind produsulintenţiei majorităţii statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite de a condamna şi reprimagenocidul ca o crimă de drept internaţional ce provoacă mari daune omenirii şi este contrară atâtregulilor moralei universale, cât şi principiilor dreptului internaţional contemporan.

Convenţia Incorporează principii care se bucură de o recunoaştere universala, care obligăstatele, indiferent dacă acestea s-au angajat sau nu în mod concret şi direct prin semnare sauratificare, ele făcând parte din patrimoniu! comun de principii şi norme imperative ale dreptuluiinternaţional - jus cogens.

Analiza juridico-penală a infracțiunii de genocid

Infractiunea de genocid consta în savârsirea în scopul de a distruge în întregime sau în

parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial, sau religios a vreuneia dintre urmatoarelefapte:

a) uciderea membrilor colectivitatii sau a grupului;

b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului;

c) supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca ladistrugere fizica;

d) luarea de masuri tinzând la împiedicarea nasterilor în sânul colectivitatii sau grupului;

e) transferarea fortata a copiilor apartinând unei colectivitati sau unui grup în alta colectivitatesau în alt grup.

A. Obiectul inf ractiuni i .

a) Obiectul juridic specific îl constituie acele relatii sociale care asigura existenta saucoexistenta popoarelor si a grupurilor sociale formate pe criterii nationale, etnice sau religioase.Ca obiect juridic adiacent se ocrotesc relatiile sociale privind viata, integritatea corporala sausanatatea persoanelor facând parte din colectivitate sau grup.

Faptele de ucidere sau vatamare grava a integritatii fizice ori a sanatatii membrilor grupului constituie mijloacele de savârsire a genocidului



b) Obiectul material este constituit de corpul persoanelor împotriva carora se îndreaptaactiunile incriminate.

B. Subiectii inf ractiuni i .

a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice persoana, legea necerând o calitate

speciala. Nu intereseaza daca persoana face parte din interiorul colectivitatii sau grupului saueste din afara acestuia.

De asemenea, nu are importanta daca persoana actioneaza în nume propriu sau laîndemnul sau cu consimtamântul altei persoane sau la ordinul unei autoritati. Participatia este

posibila sub toate formele sale. În ultimul alineat legea prevede si o forma de pluralitateconstituita, constând în întelegerea mai multor persoane de a savârsi infractiunea de genocid.

b) Subiectul pasiv este întotdeauna colectiv, reprezentat de o colectivitate sau de un grupnational, etnic, rasial sau religios supus unei actiuni care vizeaza exterminarea partiala ori totala

a acestuia.Prin colectivitate trebuie sa întelegem o grupare sociala organizata dupa anumite criterii

de ordin politic sau economic, ce-si duce existenta într-un spatiu bine determinat, indiferent demarimea acesteia si de recunoasterea ei de catre structurile statale sau alte structuri similare.Bineînteles ca trebuie sa existe si un subiect pasiv secundar, adiacent, reprezentat de persoanasupusa nemijlocit actiunilor incriminate de lege.

C. Latura obiectiva.

a) Elementul material se poate înfatisa sub mai multe modalitati si anume:

1. Uciderea membrilor grupului national, etnic, rasial sau religios, care consta în suprimareavietii acestora.

2. Într-o a doua modalitate, genocidul consta în vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale amembrilor unei colectivitati sau grupului.

3. Genocidul poate consta si în supunerea colectivitatii sau grupului la conditii de existenta sautratament de natura sa duca la distrugere fizica.

De exemplu, membrii colectivitatii sau grupului sunt supusi la conditii inumane de hrana,îmbracaminte, locuinta sau, potrivit celei de-a doua ipoteze, la obligarea efectuarii unor munciexcesiv de obositoare, neasigurarea asistentei sanitare etc. Infractiunea sub aceasta forma mai

poate consta si în administrarea unor medicamente sau tratamente medicale de natura sa le punaîn pericol existenta fizica.

4. Elementul material al genocidului poate sa constea si în luarea de masuri pentru a împiedicadirect sau indirect nasterile în sânul colectivitatii sau grupului. În mod concret acest lucru se

poate face prin actiuni de sterilizare, castrare, interzicerea raporturilor sexuale, avorturi provocate fortat etc.



Aceste fapte sunt deosebit de periculoase, având în vedere ca o colectivitate nu poate sasubziste daca se împiedica procesul natural al reproducerii. În timp repetarea acestor fapte poateavea ca efect exterminarea colectivitatii sau grupului.

5. În sfârsit, genocidul se savârseste sub aspectul elementului material prin transferarea fortata acopiilor dintr-o colectivitate sau grup în alta colectivitate sau în alt grup.

În aceste situatii ne aflam tot în prezenta modalitatii de distrugere indirecta a colectivitatiisau grupului, dar de data aceasta prin dislocarea sau dispersarea tinerei generatii. Transferareatrebuie sa-i priveasca pe copii, adica acele componente ale grupului care sunt susceptibile de a fimai usor rupte de la locul de origine. Transferarea trebuie sa fie fortata, adica împotriva vointeimembrilor colectivitatii sau grupului.

S-a admis în doctrina ca alaturi de actiune si inactiunea poate constitui element materialal infractiunii.

b) Urmarea imediata consta atât în punerea în pericol a existentei unei colectivitati sau alunui grup national, etnic, rasial sau religios, dar si într-o vatamare concreta, specifica uciderii,vatamarii corporale grave. Cu atât mai mult cu cât modalitatile prevazute la punctele 1, 2, 3, 4conditioneaza incriminarea de producerea unor urmari determinate (suprimarea vietii, vatamareacorporala, distrugerea fizica, împiedicarea nasterilor).

D. Latura subiectiva .

Forma de vinovatie este doar intentia directa, având în vedere faptul ca faptele descrise sesavârsesc în scopul distrugerii în întregime sau în parte a unei colectivitati sau a unui grup. Desi

legea nu cere un anumit mobil, este cunoscut faptul ca în general astfel de fapte se savârsesc dinconsiderente ce privesc anumite conceptii ori sentimente de natura nationalist fascista, xenofobe,rasiste ori de intoleranta religioasa.

Tentativa se pedepseste. Infractiunea se consuma în momentul când s-a realizat una dinmodalitatile alternative si s-a produs urmarea ceruta de textul incriminator.

Exemple de genocid

Termenul Genocidul din Rwanda desemnează masacrarea a aproximativ 800 - 1 milionde etnici Tutsi și etnici Hutu moderați. Aceste crime au fost săvârșite într -o perioadă de 100 de

zile (6 aprilie - mijlocul lui iulie 1994) de către două miliții hutu, Interahamwe șiImpuzamugambi, în ur ma revoltei populației hutu, împotriva etniei tutsi.

Conflictul din provincia sudaneză Darfur a izbucnit în 2003 atunci când Armata Mişcăriide Eliberare a Sudanului (AMES) şi Mişcarea pentru Justiţie şi Egalitate (MJE) au ridicat armelecontra guvernului de la Khartoum. Motivul care a stat la baza deciziei celor două structuri

paramilitare a fost discriminarea la care sunt supuşi de către autorităţi locuitorii non-arabi înraport cu cei arabi. Se pare că în respectiva provincie funcţiona un sistem gen apar theid.Împotriva AMES şi MJE acţionează Janjaweed o miliţie organizată cu suportul direct aloficialităţilor centrale şi compusă din arabi recrutaţi din regiunea Rizeigat aflată în partea denord a ţării.



Fiind sprijinită în mod nemijlocit de armată şi poliţie Janjaweed s-a dedat la masacreînfirătoare contra populaţiei civile. În plus, numeroase persoane au fost nevoite să-şi părăseascălocuinţele pentru a se refugia din calea războiului în ţările vecine (în special în Ciad). Guvernulsudanez susţine financiar şi logistic Janjaweed deşi în mod oficial neagă orice implicare directăîn susţinerea vreunei părţi angrenată în conflict. Drept rezultat au murit după ultimele estimări

aproximativ 300.000 de oameni, iar 5 milioane sunt afectate într-o formă sau alta de acesteostilităţi. În februarie 2010 s-a semnat un acord de încetare a focului între rebeli şi autorităţi. Însăacesta deşi promitea o oarecare autonomie pentru Darfur a fost imediat încălcat de către armatăcare a atacat terestru şi aerian câteva sate.



Bibliografie

1. http://dexonline.ro/definitie/genocid 2. www.gov.md3. http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_p

revenirea_si_pedepsirea_crimelor_de_genocid/4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust#Evreii 5. http://www.geostrategic.eu/genocidul-din-darfur.html 6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Genocid

http://dexonline.ro/definitie/genocid


http://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust#Evreii


http://www.geostrategic.eu/genocidul-din-darfur.html


http://ro.wikipedia.org/wiki/Genocid






Referat DREPT Penal International

Documents

Transcript of Referat DREPT Penal International