REFERAT DEZVOLTARE REGIONALA SI LOCALA STUDIU DE CAZ- CADRUL INSTITUTIONAL AL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCALE IN ROMÂNIA

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – Prezentare generala CAPITOLUL 2 – Regiunile de dezvoltare CAPITOLUL 3 –Cadrul institutional CAPITOLUL 4 – Concluzii Bibliografie

CAPITOLUL 1

PREZENTARE GENERALA

Romania este, dupa Polonia, tara cu cea mai numeroasa populatie dintre tarile din Europa de Est Centrala (EEC), fiind situate in extremitatea estica a regiunii. Aceasta pozitionare, impreuna cu infrastructura de transport slab dezvoltata calitativ au condus la dificultati in accesarea pietelor UE si la costuri mai mari de transport pentru bunurile exportate. Totusi, in ultimii 20 de ani, evolutia economica a fost puternic influentata de transformarile externe si procesul de aderare la UE. Analizele economice si sociale au pus in evidenta, dupa 1990, un proces de accelerare a diferentelor de crestere economica si sociala intre regiunile Romaniei. Diferentele de dezvoltare dintre cea mai dezvoltata Regiune ( Bucuresti-Ilfov) si cea mai putin dezvoltata ( Regiunea Nord- Est), in termeni de Pib/ locuitor, a crescut de aproape 3 ori. Primele analize ale disparitatilor regionale din România post-comunista au fost realizate în cadrul programului PHARE în perioada martie - iulie 1996 si au fost incluse în doua rapoarte care urmareau în primul rând o analiza a diferentelor sectoriale si apoi a celor globale, dintre judete, cu ajutorul unor indicatori agregati [4]. Cele doua analize au generat ierarhii specifice, care au indicat amplitudini diferite ale disparitatilor sectoriale sau globale (Carta Verde a Dezvoltarii Regionale). Decalajele între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni sunt rezultatul "înzestrarii" lor diferentiate cu resurse naturale si umane, precum si al cadrelor relativ specifice de evolutie (economice, tehnologice, demografice, sociale, politice si culturale), care le-au modelat dezvoltarea pe parcursul istoriei. România nu si-a formulat în mod explicit o politica de dezvoltare regionala imediat dupa anul 1989, desi guvernul a avut o influenta importanta în acest sens, prin intermediul politicilor macroeconomice si sectoriale.Elaborarea si dezvoltarea unei politici regionale în România a devenit obligatorie din perspectiva statutului de stat candidat la Uniunea Europeana, fiind una dintre cerintele de baza ale integrarii europene, ca expresie a solidaritatii Statelor Membre ale UE.În România, conceptul care sta la baza politicii de dezvoltare regionala a fost dezvoltat pe baza unor studii si analize elaborate la cererea Guvernului, prin programul PHARE, formulat în "Carta Verde a dezvoltarii regionale în România". Activitati au demarat la 1 februarie 1996 si s-au desfasurat sub coordonarea unui Grup de Lucru Interministerial, incluzând reprezentanti din ministerele cheie si autoritati regionale. Obiectivul major al programului a constat în constientizarea factorilor responsabili si a publicului larg asupra problemelor dezvoltarii regionale în România. Una dintre principalele sarcini ale programului era pregatirea unui set de principii fundamentale pentru dezvoltarea politicii regionale în România, prezentat în Carta Verde. Carta Verde a discutat pe larg conceptul de dezvoltare regionala fara a defini regiunile ca baza a politicii regionale.

Carta a inclus propunerile Grupului de Lucru Interministerial, destinate implementarii politicii de dezvoltare regionala de catre Guvernul României. Obiectivele politicii propuse au fost: 1) pregatirea României pentru integrarea în Uniunea Europeana si pentru a deveni eligibila în vederea acordarii unor ajutoare din fondurile structurale ale acesteia; 2) reducerea disparitatilor regionale între diferite regiuni ale României; 3) integrarea activitatilor din sectorul public, pentru a realiza un nivel superior de dezvoltare a regiunilor.Astfel, începând cu anul 1999, România a promovat o politica de dezvoltare regionala care a vizat redresarea unor "zone dezavantajate", grav afectate de restructurari industriale, de disponibilizari masive, precum si a zonelor miniere, prin atragerea de investitii în aceste zone. Principalul sprijin acordat investitorilor a fost reprezentat de facilitati fiscale în aceste zone.În paralel, începând cu anul 2001, a fost initiata si o politica de sprijinire a parcurilor industriale, în scopul facilitarii accesului investitorilor la infrastructura tehnica si economica, oferindu-le servicii complexe si facilitati favorabile pentru investitii, inclusiv posibilitatea cooperarii cu alte societati în cadrul parcurilor. Crearea parcurilor industriale poate fi considerata un instrument al politicii si planificarii regionale dezvoltat în dependenta de politica economica si planul de amenajare a teritoriului. Aceasta abordare considera parcurile industriale o locomotiva a dezvoltarii economiilor regionale si locale. Dupa o perioada initiala când sprijinul european s-a concentrat în anumite regiuni, în conformitate cu principiul concentrarii fondurilor, promovat de UE, în cele din urma s-a hotarât ca toate regiunile sa beneficieze de acest ajutor.Din anul 2002, România a promovat o abordare complexa a dezvoltarii regionale, care vizeaza întarirea legaturilor economice în cadrul regiunilor si exploatarea oportunitatilor oferite de sistemele economice subdezvoltate la nivel regional si local. Se poate afirma ca România realizeaza, în prezent, o politica regionala în care îmbina elemente clasice ale strategiilor regionale si elemente noi de politica regionala promovate de Uniunea Europeana, constând în crearea capacitatii regiunilor de a fi competitive.În contextul globalizarii, dar si al restrictiilor impuse de Uniunea Monetara Europeana asupra cheltuielilor publice, stimularea polilor de crestere a devenit la fel de importanta ca si sprijinirea zonelor problema.Promovarea propriilor politici de dezvoltare regionala, de catre autoritatile administratiei publice locale, dar si de structurile regionale porneste de la premisa ca nimeni nu poate cunoaste mai bine necesitatile reale ale acestor colectivitati, decât ele însele si cei alesi sa le reprezinte.Acest nou tip de politica vine, în primul rând, în întâmpinarea unor necesitati reale ale colectivitatilor locale si regionale din tara noastra care poate fi caracterizata ca reprezentînd un nou mod de abordare a dezvoltarii, o abordare de jos în sus, bazata pe initiativele, planurile si programele de dezvoltare ale colectivitatilor locale si regionale.

CAPITOLUL 2

Regiunile de dezvoltare

În România nu exista regiuni administrative. Articolul 3 din Constitutie specifica în mod clar ca teritoriul României este organizat din punct de vedere administrativ în comune, orase si judete[13]. România este divizata în 41 de judete plus Municipiul Bucuresti - Capitala tarii, structura care serveste unor scopuri administrative. La nivelul UE se considera însa, ca unitati administrative de asemenea dimensiuni nu sunt eficiente pentru proiectarea si implementarea masurilor de politica regionala. Nivelul optim al acestor structuri teritoriale, se considera a fi cele corespunzatoare nivelului NUTS II în Nomenclatorul Unitatilor Statistice Teritoriale (NUTS) ale EUROSTAT. Acest nivel teritorial NUTS II este cadrul de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementarile EUROSTAT si prin aceasta, cadrul de concepere, implementare si evaluare a politicii de dezvoltare regionala si a programelor de coeziune economica si sociala.Astfel a aparut necesitatea crearii si în România a cadrelor teritoriale, concordante cu cele ale Statelor Membre, în vederea implementarii unor masuri de politica regionala. Se poate spune ca Regiunile de Dezvoltare sunt forme institutionalizate de cooperare inter-judeteana si, din acest punct de vedere, constituie în momentul de fata stadiul actual al unui proces istoric controversat si de lunga durata (a se vedea caseta de mai jos) de creare a institutiilor si mecanismelor pentru managementul politicii de dezvoltare regionala din România. În baza Legii 151/1998, la sfârsitul anului 1998, s-au constituit prin asocierea liber consimtita a judetelor si a Municipiului Bucuresti, 8 Regiuni de Dezvoltare corespunzatoare nivelului statistic NUTS II. Stabilite în urma unui proces de asociere voluntara care a necesitat în medie 400 de decizii ale consiliilor locale din fiecare regiune de dezvoltare, ele nu au statut de unitati administrative si nu au personalitate juridica, dar reprezinta unitati teritoriale suficient de mari pentru a constitui o buna baza pentru elaborarea si implementarea strategiilor de dezvoltare regionale, permitând utilizarea eficienta a resurselor financiare si umane. Totusi, neavând statut administrativ, aceste regiuni nu sunt comparabile cu unitatile administrative care au autoritate decizionala. Actele normative cu privire la împartirea teritoriala a Româmiei definesc structura teritoriala în vigoare, asimilabila NUTS, dupa cum urmeaza:Nivel NUTS I: RomâniaNivel NUTS II : 8 regiuni de dezvoltare, cu o populatie medie de 2,8 milioane locuitoriNivel NUTS III: 42 judete, care reflecta structura administrativ teritoriala a RomânieiNivel NUTS IV: nu se foloseste, deoarece nu s-au identificat asocieri de unitati teritorialeNivel NUTS V: 319 municipii si orase, 2851 comune, cu 12946 sate.[15]

Scopul în care s-au creat Regiunile de Dezvoltare este similar celui urmarit si de celelalte tari în curs de aderare, la fel ca si Statele Membre, acelea de a sprijini comunitatile mai mari în a-si solutiona problemele care trec dincolo de granitele administrative si care depasesc posibilitatile financiare ale unui judet. Regiunile de Dezvoltare reprezinta structuri teritoriale în care se realizeaza implementarea si evaluarea politicii nationale de dezvoltare regionala.Pentru actualele state membre noi (foste tari candidate la UE), organizarea la nivelul regiunilor a reprezentat un standard european, care trebuia îndeplinit, ca etapa în procesul de pregatire pentru a avea acces la fondurile structurale. Pentru a asigura stabilitatea clasificarii provizorii NUTS, Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala oficializeaza compozitia regiunilor NUTS II, prin precizarea judetelor care compun regiunile respective, conform tabelului 37:

Tabel: Regiunile de Dezvoltare ale României si componenta lor

Nr. Crt.

Regiunea Componenta/judete Sediul ADR

1 Nord Est Botosani, Suceava, Neamt, Iasi, Vaslui, Bacau

Piatra Neamt

2 Sud Est Vrancea, Galati, Bratila, Tulcea, Constanta. Buzau

Braila

3 Sud Muntenia

Ialomita, Calarasi, Prahova, Dâmbovita, Giurgiu,

Teleorman, Arges

Calarasi

4 Sud Vest Oltenia

Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinti, Gorj

Craiova

5 Vest Hunedoara, Caras - Severin, Timis, Arad

Timisoara

6 Nord Vest

Bihor, Cluj, Bistrita - Nasaud, Maramures, Salaj, Satu -

Mare

Cluj Napoca

7 Centru Alba, Mures, Sibiu, Harghita, Covasna, Brasov

Alba Iulia

8 Bucuresti Ilfov

mun. Bucuresti, Ilfov Bucuresti

Astfel, regiunile din România includ minimum 4 si maximum 7 judete, un numar mare de comune, câteva orase si municipii, sectorul privat (companii producatoare si institutii din domeniul serviciilor), institute de cercetare si institute de educatie de nivel înalt, organizatii non-guvernamentale. În legatura cu numarul actual al regiunilor de dezvoltare în care este structurata tara, trebuie remarcat ca reprezinta cel mai înalt nivel de concentrare geografica a teritoriului realizat vreodata în România. Nu au mai existat în istoria României opt regiuni care sa grupeze aproape trei milioane de locuitori. Pentru scopul dezvoltarii regionale este foarte important ca regiunile de dezvoltare sa ramâna cît

de mari posibil ca dimensiuni si populatie pentru a fi posibila realizarea unei economii de scala si actiuni sinergice, care sa le permita în viitor sa intre cu  succes în competitia cu regiuni mari din Europa (landurile din Germania si regiunile din Franta).

Capitolul 3

Cadrul institutional

Din 1998, cînd au fost create Regiunile de Dezvoltare, au avut loc o serie de schimbari în cadrul institutional creat pentru coordonarea activitatii acestor regiuni. Aceasta a constituit mai întâi responsabilitatea Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala. Personalul si atributiile acesteia au fost preluate de catre Ministerul Dezvoltarii si Prognozei. În urma  remanierii guvernamentale din 2003, competentele de dezvoltare regionala ale Ministerului Dezvoltarii si Prognozei, care a fost desfiintat, au trecut la Ministerul Integrarii Europene, devenit prin HG 361/18.04.2007 Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei. Comisia Europeana considera ca structura organizationala a celor 8 regiuni de dezvoltare este compatibila cu regulile UE, iar România s-a angajat în cadrul Capitolului de Negocieri 21 ca va pastra aceasta structura în perioada de implementare 2007 - 2013, pentru a asigura o implementare adecvata fondurilor structurale alocate dupa aderare. Modificarea structurii curente reprezinta un proces complex, care necesita consultarea cu toti actorii implicati, inclusiv cu Comisia Europeana. Legea nr. 315/2004 - legea fundamentala a dezvoltarii regionale în România, stabileste obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala în România:

-        diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltarii echilibrate, recuperarea accelerata a întârzierilor în domeniul economic si social a zonelor mai putin dezvoltate, ca urmare a unor conditii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum si preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

-        corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea initiativelor si prin valorificarea resurselor locale si regionale, în scopul dezvoltarii economico - sociale durabile si al dezvoltarii culturale a acestora;

-        stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum si participarea regiunilor de dezvoltare la structurile si organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economico-sociala si institutionala a acestora, în scopul realizarii unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internationale la care România este parte.Legea a stabilit organisme decizionale si executive atât la nivel regional cât si la nivel national. Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) este constituita ca un organism nonguvernamental, nonprofit, de utilitate  publica, cu personalitate juridica, care activeaza în domeniul dezvoltarii regionale. ADR elaboreaza strategiile si programele de dezvoltare regionala, iar dupa aprobarea lor de catre CDR si ulterior de CNDR, are rol de implementare a acestora. De asemenea, ADR-urile transmit spre aprobarea CDR-urilor propuneri de proiecte, pe care dupa aprobare le monitorizeaza din punct de vedere tehnic. Ele pot actiona, de asemenea, si pentru atragerea de fonduri suplimentare la Fondul de Dezvoltare Regionala. Acest organism îsi creaza o retea, prin formarea a câte unui birou al acesteia în fiecare judet, cu exceptia judetului în care functioneaza ADR-ul. Desi ADR-urile sunt ONG-uri, acestea pot fi auditate deoarece utilizeaza fonduri publice. În prezent, ADR nu sunt organisme publice, desi au un mandat public. Pentru activitatea pe

care o desfasoara, ele nu  raspund în fata Parlamentului sau a Guvernului, ci numai în fata CDR-urilor, care nu au însa personalitate juridica. Agentia pentru dezvoltare regionala este desemnata ca Organism Intermediar pentru Programul Operational Regional. Acest lucru este stipulat si în Documentul de Pozitie al Capitolului 21 din Aquis-ul comunitar destinat politicii regionale si fondurilor structurale. Consiliul de Dezvoltare Regionala (CDR), creat la nivelul fiecareia din cele 8  Regiuni de Dezvoltare, reprezinta structuri parteneriale extinse care sprijina si coordoneaza, la nivel regional, procesul de elaborare, administrare si implementare a politicii de coeziune economica si sociala, avînd rol deliberativ. CDR este alcatuit din presedintii Consiliilor Judetene si cîte un reprezentant al Consiliilor locale municipale, orasenesti, comunale ale fiecarui judet component al Regiunii. Spre deosebire de  Comitetele Consultative Judetene, în CDR nu sunt reprezentanti ai Guvernului Central, acestia putând însa participa ca observatori. CDR-urile au rolul, stabilit prin lege, de a lua decizii strategice privind programarea si implementarea politicii regionale în regiunile pe care le reprezinta. De asemenea, au si rolul de a monitoriza utilizarea eficienta si corecta a fondurilor, de a aloca resurse din Fondul National de Dezvoltare Regionala (FNDR), si de a coordona activitatea Agentiilor de Dezvoltare Regionala. Toate aceste sarcini sunt corelate cu sarcinile CNDR si a sub-comitetelor de monitorizare sectoriale, coordonate de Ministerul Integrarii Europene/actualul Minister al Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor. CDR are un rol important în implementarea Programului PHARE - componenta economico-sociala, prin:-        Aprobarea obiectivelor si prioritatilor specifice regiunii în vederea asigurarii concentrarii fondurilor PHARE.-        Aprobarea listei de proiecte. Constituirea Agentiilor de Dezvoltare Regionala si a Consiliilor de Dezvoltare Regionala a reprezentat un prim pas în implicarea actorilor locali în acest proces de creare de politici si de descentralizare decizionala a dimensiunii regionale a dezvoltarii. Astfel, politica de dezvoltare regionala devine o componenta critica a autonomiei locale.Contributia CDR si ADR la dezvoltarea politicii regionale poate fi îmbunatatita prin rolul lor în impulsionarea cooperarii între autoritatile locale. Este de asteptat ca ADR-urile sa actioneze ca un fel de "consortii de judete pentru realizarea unui interes comun". Pâna acum, numarul si scopul initiativelor cu impact regional clar propuse, care sa fie sprijinite de mai multe judete ale regiunii a fost extrem de limitat (singurele proiecte regionale s-au referit la aeroporturi). În majoritatea cazurilor CDR/ADR au actionat la nivel regional ca organisme de promovare a initiativelor formulate independent de diferite judete si municipalitati. Aceasta, adaugata la lipsa unei conceptii strategice asupra dezvoltarii regiunilor, au avut drept efect o eficienta scazuta a proiectelor. În scopul realizarii obiectivelor politicii nationale de dezvoltare regionala a fost creat, în anul 1998, Consiliul National de Dezvoltare Regionala (CNDR), care functioneaza pe baza unui regulament propriu de functionare si organizare. Acest organism este o structura nationala de tip partenerial cu rol deliberativ, neavând personalitate juridica. Rolul sau este de a aproba Strategia Nationala de Dezvoltare Regionala, prioritatile de finantare prin Fondul National de Dezvoltare Regionala, criteriile de eligibilitate si de selectie pentru proiectele eligibile în cadrul acestui fond, precum si utilizarea fondurilor alocate României de catre Comisia Europeana prin instrumentele de pre-aderare (PHARE  - componenta socio-economica). Este alcatuit din reprezentanti ai Guvernului

desemnati prin Decizie guvernamentala si din presedintii si vicepresedintii CDR, la paritate. Presedintele CNDR este Ministrul Integrarii Europene / actualul Minister al Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor. România a realizat mai multe exercitii de elaborare a documentului de programare intitulat Plan National de Dezvoltare, fiecare din variante reprezentând un progres spre tipul de document de planificare cerut de reglementarile UE. PND 2007 - 2013   reprezinta documentul de planificare strategica si programare financiara multianuala, aprobat de Guvern (în sedinta din 22 decembrie 2005) si elaborat într-un larg cadru partenerial, care va orienta dezvoltarea socio-economica a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Acest document nu substituie Strategia Nationala de Dezvoltare Economica, ci reprezinta una dintre componentele majore ale acesteia, stabilind o noua dimensiune a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeana României, cifrata la cca. 4% din PIB anual la nivel de angajamente (investitii si granturi), la care se adauga cofinantarea nationala.. Elaborarea acestui document a avut la baza PND 2004 - 2006 si Ghidul Comisiei Europene (Vademecum) privind planurile si documentele de programare pentru Instrumentele Structurale.Rolul PND este esential în asigurarea stabilitatii si consecventei în politica investitionala, în stimularea cresterii eficientei utilizarii fondurilor financiare destinate ajustarilor economice structurale, deoarece asiguraprogramarea multianula a investitiilor  prioritare în politica regionala.In esenta, Planul de dezvoltare trebuie sa trateze doua probleme prioritare: sa demonstreze existenta unor slabiciuni structurale deosebite, care justifica nevoia de sprijin din partea UE si sa demonstreze ca, în calitatea sa de viitor Stat membru, are capacitatea administrativa de a  manageria efectiv Fondurile Structurale.Strategia de dezvoltare a PND 2007 - 2013 este o reflectare a nevoilor României, în vederea reducerii cât mai rapide a decalajelor existente fata de UE. Având în vedere faptul ca, în anul 2004, România înregistra cca. 31% din media UE în termeni PIB/locuitor, obiectivul global al PND 2007 - 2013 a fost formulat astfel: "Reducerea cât mai rapida a disparitatilor de dezvoltare socio-economica între România si statele membre ale Uniunii Europene". Conform estimarilor realizate, România ar putea recupera pâna în anul 2013 cca. 10 puncte procentuale din decalajul general fata de UE, ajungând la cca. 41% din media UE. Obiectivul global al PND are la baza trei obiective specifice:-        cresterea competitivitatii pe termen lung a economiei românesti-        dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de baza-        perfectionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului autohton. În vederea implementarii atât a obiectivului global cât si a celor specifice si pe baza datelor furnizate de analizele socio-economice, au fost formulate sase  prioritati de dezvoltare:-        cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere-        dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport-        protejarea si îmbunatatirea calitatii mediului-        dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si incluziunii sociale si întarirea capacitatii administrative-        dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii în sectorul agricol-        diminuarea disparitatilor de dezvoltare între regiunile tarii.

PND reprezinta documentul care a stat la baza elaborarii Cadrului National Strategic de Referinta - strategia convenita cu Comisia Europeana pentru utilizarea instrumentelor structurale, precum si a Programelor Operationale care implementeaza Fondurile Structurale si de Coeziune, asigurându-se astfel coerenta între aceste documente. A fost creat Comitetul Interinstitutional pentru elaborarea PND (CIP) care asigura colaborarea interministeriala, cât si coordonarea cu toti partenerii implicati în elaborarea PND, inclusiv partenerii regionali si partenerii socio-economici (ministere si institutii publice centrale, Agentii pentru Dezvoltare Regionala (ADR-uri), institute de cercetare si institutii de învatamânt superior, asociatii patronale si profesionale, sindicate, camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti, alte ONG-uri). La nivel regional Parteneriatul este asigurat de Comitetele Regionale pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionala (CRP-uri). CRP-urile reprezinta cadrul larg partenerial al CDR-urilor, avînd rol consultativ în formularea de recomandari si propuneri privind continutul PDR-urilor. Ele sunt structuri parteneriale care reunesc reprezentanti ai institutiilor si organismelor relevante la nivel local si regional: ADR-uri, Prefecturi, Consilii Judetene, servicii deconcentrate ale institutiilor publice centrale, institutii de învatamânt superior si institute de cercetari, precum si parteneri economici si sociali. Parteneriatul regional se afla în coordonarea agentiilor de dezvoltare regionala. Comitetele Regionale pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionala (CRP) sunt organisme consultative, care functioneaza prin organizarea unor grupuri de lucru tematice, corespunzatoare problemelor analizate, precum si prin întâlniri în plen, cu asigurarea reprezentarii echilibrate a institutiilor centrale si regionale, precum si a partenerilor economici si sociali.CRP-urile sunt reprezentate în CIP de coordonatorii lor, având posibilitatea nu numai de a prezenta si sustine obiectivele prioritare de dezvoltare ale Regiunilor, continute în PDR -uri, pentru a fi incluse în PND, ci de a participa direct si efectiv la analiza si dezbaterea prioritatilor sectoriale de dezvoltare si la armonizarea obiectivelor regionale cu cele sectoriale, precum si la întreg procesul de realizare a consensului, între partenerii implicati, asupra prioritatilor de dezvoltare stabilite în PND.CIP si CRP au functionat prin organizarea unor grupuri de lucru tematice, corespunzatoare problemelor analizate, si prin întâlniri în plen, cu asigurarea reprezentarii echilibrate a institutiilor centrale si regionale, precum si a partenerilor economici si sociali.

4.5.2 Cadrul Strategic National de Referinta

Conform acquis-ului comunitar în vigoare, privind fondurile structurale si de coeziune, Cadrul Strategic National de Referinta (CSNR) este documentul de programare care stabileste domeniile strategice de interventie ale instrumentelor structurale în fiecare stat membru si care se negociaza cu Comisia Europeana. Teoretic, programele operationale de implementare a acestor fonduri deriva din acest document.

Temele principale ale Cadrului Strategic National de Referinta (CSNR) au fost formulate atât pe baza celui de-al treilea Raport de Coeziune, publicat în Martie 2004, dar si pe baza

PND 2007 - 2013. Cadrul Strategic National de Referinta reflecta dimensiunea strategica a relatiei dintre politicile economice, de coeziune sociala si regionale ale României si politicile Comisiei Europene si Strategia Lisabona. Implementarea acestui document programatic prin Programele Operationale finantate din fonduri structurale si de coeziune reprezinta o contributie importanta la realizarea Planului National de Reforma (PNR).CSNR nu este document de management al fondurilor: implementarea se face prin Programele Operationale (PO), fundamentate strategic prin acest document. Astfel, CSNR preia si dezvolta viziunea strategica din PND 2007-2013, urmarind accelerarea procesului de convergenta cu statele membre UE, printr-o dezvoltare integrata, coerenta cu politicile majore UE si prin concentrarea fondurilor structurale si de coeziune în domeniile eligibile care genereaza un impact pozitiv asupra dezvoltarii. CSNR este un document de natura strategica, care nu se concentreaza asupra detaliilor de natura tehnica, ce pot fi gasite în Programele Operationale. Obiectivul CSNR se refera la reducerea disparitatilor de dezvoltare economica si sociala dintre România si statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei cresteri suplimentare de 15-20% a PIB pâna în anul 2015. Prioritatile tematice ale CSNR si alocarile procentuale indicative din total sunt:

- Dezvoltarea infrastructurii de baza la Standarde Europene (60%)

- Imbunatatirea competitivitatii pe termen lung a economiei românesti (15%)

- Dezvoltarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman (20%)

- Consolidarea unei capacitati administrative eficiente (5%),

CAPITOLUL 4

Concluzii

Participarea României la implementarea politicii regionale a UE înseamna, în primul rând oportunitatea de a beneficia de un sistem de valori între care se regasesc eficienta economica, protectia mediului, asigurarea unor standarde existentiale minime, definirea unui "model de viata european", valorile urbane, resursele umane calificate.Totodata, integrarea europeana si deschiderea catre piata interna a Uniunii Europene implica si provocarea unei competitivitati sporite, care poate avea efecte negative asupra unei economii în proces de consolidare, ca a României. În acest context, Instrumentele Structurale reprezinta resursa cea mai importanta de care România va beneficia pentru a face fata schimbarilor si provocarilor integrarii. Totusi, politica de dezvoltare regionala nu poate constitui în mod exclusiv cheia dezvoltarii de ansamblu a unui stat, mai ales în conditiile în care efectele sale reale asupra cresterii economice sunt dificil de evaluat. O dimensiunea critica în acest sens este reprezentata de natura sistemului economic si calitatea celorlalte politici publice care formeaza esenta mix-ului de politica economica al unui stat: regimul juridic al drepturilor de proprietate si ocrotirea economiei de piata, fiscalitatea, politica antitrust etc.Independent de optiunile de politica regionala pe care o anumita tara/regiune le adopta în functie de specificul sau, gasirea "mix-ului" optim de politici care sa asigure dezvoltarea reprezinta o provocare si aproape întotdeauna o tema extrem de controversata. Stadiul de dezvoltare al României în acest moment a impus folosirea unui mix de politici, fara a opta pentru o singura alternativa în exclusivitate: nu se poate urmari doar competitivitate, fara a evita pericolul de a amplifica disparitatile socio-economice pâna la punctul în care acestea se pot transforma în explozii si fenomene sociale grave. De asemenea, nu putem opta nici pentru scenariul alocarii fondurilor fara a lua în calcul potentialul de dezvoltare, resursele umane existente si calificarea acestora, resursele economice, de management, etc. O politica economica nu este buna sau rea, ea este doar adecvata sau nu momentului sau starii în care intervine sau pentru care este aplicata. De aceea uneori, este necesara aplicarea unui mix de politici, care printr-un efect conjugat pentru redresarea mai multor probleme sa determine impulsul necesar cresterii economice. Astfel, scenariul "pro-dezvoltare" nu este alternativa exclusiva pentru care a optat România pentru perioada de programare 2007 - 2013, tinând cont si de faptul ca fondurile structurale sunt fonduri publice, care au ca scop asigurarea coeziunii economice, sociale si teritoriale a statelor membre UE, iar unul dintre pricipiile de baza ale acestor fonduri vizeaza rolul de a contracara efectele negative ale economiei de piata. În România, pentru perioada 2007 - 2013 nu functioneaza o politica regionala propriu-zisa, ci o varianta adaptata a acesteia, un compromis bazat pe conditiile specifice tarii noastre din punct de vedere legislativ, institutional si al capacitatii de a administra - cu toate sensurile pe care le presupune aceasta responsabilitate, de la programare la implementare, monitorizare si evaluare, la nivel regional, o astfel de politica.

Bibliografie

1. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România 2. NICOLESCU, O., VERBONCU, I. Management, Bucureşti, Editura Economică, Ediţia a II-a, 1997 3. www.mdrt.ro 4. ŞTEFAN, M.C., Dezvoltare regională şi locală, Ed. Economică, Bucureşti, 2008