Universitatea de Vest Vasile Goldiș AradFacultatea de Științe ale Educației, Psihologiei și Educație Fizică și SportSpecializarea Psihologie

REFERAT

Tema: Comportamentul agresiv – determinat genetic sau indus de mediu

Îndrumător: Student:Lect.univ. Dr. Popa Mariana Sălăjean(Mureșan) Mădălina

Anul I Psihologie

1

Comportamentul agresiv■ determinat genetic sau indus de mediu ■

DOUĂ TEORII ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI

În psihologia tradițională, există două școli principale de gândire:

empirismul, ai cărui susținători considerau că dezvoltarea omului este în ceea

mai mare măsură un rezultat al influenței mediului, și nativismul, ai cărui

susținători considerau că dezvoltarea se datorează, în principal, acțiunii genelor

și a cromozomilor. Astăzi, puțini psihologi ar fi dispuși să afirme fără echivoc că

dezvoltarea s-ar datora uneia dintre cauzele de mai sus – este clar că ambele

contribuie la ceea ce suntem acum - , dar în trecut oamenii nu erau atât de

ponderați în afirmații.

BEHAVIORISMUL

În 1913, J.B. Watson a publicat o lucrare intitulată “Psihologia văzută de

behavioriști”, care a reprezentat o încercare de a elabora o psihologie nouă,

științifică, bazată pe principiile învățării, așa cum erau ele înțelese în momentul

respectiv. Watson a adoptat o abordare pur empiristă și, dacă analizăm teoria

sa asupra dezvoltării copilului, ne putem da seama cât de radical a fost punctul

său de vedere.

Watson considera că un copil se naște ca o tabula rasa – o tablă goală

– pe care s-ar înscrie experiența, pentru a creea personalitatea. Cu “o duzină

de copii sănătoși... și o lume guvernată de principii specificate de mine,

garantez că iau pe oricine, la întâmplare, și îl pregătesc să devină orice fel de

specialist – doctor, avocat....și, da, chiar și cerșetor și hoț, fără să țin cont de

talentul său, de înclinații, de afinități, de capacități, de vocații și de rasa

predecesorilor săi” , susținea el (Watson 1924). Se poate observa de aici că el

consideră mediul ca fiind singurul lucru important în dezvoltarea unui individ.

2

NATIVISMUL

Dimpotrivă, în 1943, Gesell a avansat ideea că, de fapt, dezvoltarea

copiilor se produce aproape în totalitate ca rezultat al influențelor genetice,

mediul înconjurător având un efect redus. Rolul mamei este de a oferii un

mediu în care dezvoltarea naturală a copilului să fie cât mai puțin perturbată.

Un manual de la Institutul Gesell pentru Studiul Copilului, conținând sfaturi

pentru mame spunea: “Înainte de toate, recunoașteți individualitatea copilului

dumneavoastră ca atare și abandonați ideea că i-o puteți produce (altfel decât

prin moștenire) sai i-o puteți modifica în mod esențial”.

MATURIZAREA

Procesul de maturizare este important pentru înțelegerea influențetor

genetice asupra comportamentului. După cum știți, caracteristicile pe care le

moștenim nu se manifestă neapărat de la început. Modificările fiziologice care

au loc în timpul pubertății, de exemplu, apar prin intermediul unor gene

prezente în momentul concepției, dar aceste modificări intervin doar atunci

când organismul este maturizt suficient pentru ele. La fel, anumite forme de

comportament pot apărea atunci când individul este suficient de maturizat.

COMPORTAMENTUL ÎNNĂSCUT

Când examinăm comportamentul înnăscut, interacțiunea dintre mediu și

caracteristicile ereditare devine chiar mai evidentă. Studiile pe ghidrini,

effectuate în 1953 de către Tinbergen, au arătat modul de declanșare a

comportamentului de atac, printr-un stimul semnal produs în mediu, care

determină pornirea mecanismului pentru ritualul de atac. Deși comportamentul

de atac este înnăscut, a existat un stimul ambiental – culoarea roșie

strălucitoare de pe abdomenul celuilalt mascul – care l-a activat. Declanșarea

reacției de atac ar fi determinată și de alte obiecte roșii deplasate în același

mod.

3

CARACTERISTICILE COMPORTAMENTULUI ÎNNĂSCUT

În 1938, Lorenz și Timbergen au propus un set de caracteristici pentru

identificarea comportamentului moștenit direct. Iată care sunt aceste

caracteristici:

1. Comportamentul este stereotip – cu alte cuvinte, se manifestă

totdeauna la fel. Deoarece nu ne putem schimba genele,

comportamentul produs direct de influența genetică nu poate fi

modificat de experiențe de viață diferite.

2. Comportamentul este specific speciei. Deoarece fiecare specie își

transmite propria structură genetică, comportamentul manifetat de

membrii unei specii va fi de cel manifestat de membrii altor specii.

3. Comportamentul apare la animale care au crescut izolate de altele

din aceeași specie. Deoarece comportamentul este înnăscut, nu

este necesar ca animalul să-l deprindă de la alți membrii ai speciei,

manifestându-și comportamentul specific, chiar dacă nu a avut nici o

ocazie să-l învețe.

4. Comportamentul apare ca o structură completă; chiar dacă animalul

nu a avut ocazia să-l exerseze, deoarece exersarea este o formă de

învățare.

Deși ultimele caracteristici au fost contestate, aceste principii par să fie,

în general, relevante pentru comportamentul moștenit direct. Totuși, când

vorbim despre comportamentul uman și despre influența factorilor genetici

asupra sa, rareori amintim despre pattern-uri de acțiune prestabilită, ca acesta.

În schimb, vorbim despre o tendință generală de a acționa în anumite feluri.

4

ADAPTABILITATEA UMANĂ

O caracteristică a comportamentului uman, peste tot în lume, este

adaptabilitatea sa. Reușim să trăim în diverse climate și în comunități de

diferite tipuri. Având în vedere acest lucru, nu ar avea sens să moștenim

modele rigide de comportament, deoarece comportamentul acceptat în mediul

unei insule tropicale poate fi cu totul nepotrivit într-o comunitate de eschimoși!

Totuși, există modalități mai generale prin care genele ne pot influența

învățarea și acțiunile.

PERIOADE CRITICE

O caracteristică importantă a influenței genetice este că aceasta poate

conlucra intim cu mediul în perioadele critice sau sensibile. O perioadă critică

este o perioadă din viața unui animal în care învață foarte rapid un

comportament specific dacă este expus la stimulul ambiental corespunzător.

Unul dintre cele mai clare exemple în acest sens este procesul cunoscut sub

numele de imprimare (imprinting).

În 1937, Lorenz a demonstrat că bobocii de gâscă dezvoltă un

atașament față de o ființă umană sau de orice obiect în mișcare, urmându-l

pretutindeni, până ce devin aproape adulți. Acest lucru se întâmplă dacă le

este expus obiectul în mișcare la momentul oportun, după ieșirea din ou, fiind

în stare să-l urmeze continuu, timp de aproximativ zece minute. Lorenz a numit

acest proces imprimare, deoarece bobocii păreau să-și fi format o amprentă

puternică sau o impresie asupra obiectului, ca și când ar fi fost noua lor

“mamă”.

COMPORTAMENTUL AGRESIV

Unii teoreticieni consideră că toți oamenii sunt agresivi din instinct și

fiecare simte nevoia de a se elibera de această agresiune, în timp ce alții o

consideră un rezultat al circumstanțelor ambientale.

5

Una dintre principalele probleme întâlnite de psihologi când studiază

agresivitatea sau elaborează teorii asupra acestui subiect o reprezintă

diversiunea opiniilor în privința definirii optime a agresivității.

Agresiunea reprezintă unul din comportamentele sociale extrem de greu

de definit. Înțelesul acordat de un cercetător sau altul depinde de perspectiva

teoretică adoptată. În plus, ceea ce este considerat a fi agresiv depinde de

standardele sociale și culturale ale percepătorului. Există culturi care privesc

violența ca pe ceva firesc, chiar necesar.

Putem formula câteva definiții ale comportamentului agresiv:

- un comportament care determină vătămarea unei persoane sau

distrugerea unui bun al ei

- un comportament desfășurat cu intenția de a face rău altuia din aceeași

specie

- un comportament ce are drept scop de a face rău sau de a vătăma o altă

persoană

- un comportament care presupune a face rău altora.

De aici putem reține, ca numitor comun al acestor definiții, intenția de a

face rău.

Explicațiile privind comportamentul agresiv fac parte din două mari

clase: sunt fie de factură biologică , fie de factură socială.

Explicații biologice

Teoriile biologice consideră agresivitatea o tendință înnăscută de

acțiune. Agresivitatea este un instinct , un pattern predeterminat de răspunsuri

ce sunt controlate genetic. Orice instinct are următoarele caracteristici:

- este îndreptat spre un scop, sfârșește într-o consecință specifică

- este benefic pentru individ și specie

- este adaptat la mediu normal

- este prezent la toți membrii speciei

- nu este învățat pe baza experiențelor individuale

6

- se dezvoltă pe măsură ce individul se maturizează

Abordarea psihanalitică

Freud a dezvoltat o concepție bizară despre conduita umană, având la

bază două instincte fundamentale:

- instinctul vieții – Eros

- instinctul morții – Thanasos

Freud a cercetat procesul lent de degradare a organismului uman odată

cu trecerea anilor. El a afirmat că acest proces este dirijat de o forță psihică, de

instinctul morții, îndreptat spre autodistrugere, prin asta înțelegându-se

procesul pur si simplu de deteriorare treptată a celulelor organismului.

Freud susținea că agresivitatea este o pulsiune instinctivă (imbold) la

ființele umane. Inițial, Freud a considerat că principala forță motivațională la

ființa umană este libidoul, forța vitală implicată în toate senzațiile plăcute, dar

după primul război mondial, a ajuns la concluzia că ființele umane au și un

instinct distructiv, pe care l-a numit Thanatos. Acesta, ca și libidoul, este o forță

motivațională puternică pentru ființa umană, care necesită modalități de

exprimare.

Și Lorenz a considerat agresivitatea ca fiind un imbold instigator primar.

El a văzut-o ca pe o sursă de energie produsă continuu de către organism, ca

un rezervor umplut în permanență. Și, asemenea rezervorului, dacă nu este

eliberat din când în când și această energie s-ar revărsa în forme extreme de

comportament agresiv.

Teoria etologică

Unii etologi au evidențiat aspectele pozitive, funcționale ale agresivității.

Instinctul agresiv se află la baza unor funcții vitale, ca protejarea

teritoriiului împotriva invaziilor, apărarea progeniturilor și competiția sexuală în

care se selectează cele mai puternice exemplare pentru reproducere.

Konrad Lorenz este cunoscut pentru analiza comportamentului agresiv

uman din perspectiva etologiei.

7

Potrivit lui Lorenz , manifestarea acestui instinct la om este defectuoasă.

Sociobiologia și-a propus să pună în evidență baza biologică a

comportamentelor sociale.

Psihologii sociali preferă teoriile care pun accentul pe procesul de

învățare și pe anumiți factori din contextul social legați de agresivitate.

Există cercetători care acceptă că agresivitatea trebuie privită ca o

tendință invățată ori innăscută, a cărei manifestare este declanșată de

circumstanțe sociale speciale.

Frustrarea și agresivitatea

Această teorie a fost una din cele mai influente din acest domeniu.

Este important de remarcat că această teorie a apărut ca o reacție la

teoria freudiană.

În esență, orice frustrare duce la agresiune și orice comportament

agresiv are la bază o frustrare.

Teoria învățării sociale

Această teorie are o abordare foarte influentă în psihologie. Ea explică

procesele prin care se achiziționează un comportament sau o secvență de

comportament, se inițiază comportamentele și se mențin patternurile de

comportament.

Albert Bandura a aplicat teoria învățării sociale și în studierea

agresivității și a ajuns la concluzia că, comportamentul social nu este innăscut,

ci învățat de la modele adecvate.

Russel Geen (1990) a sugerat că atât învățarea cât și ereditatea sunt

cele mai bine înțelese la variabile contextuale care creează un anumit potențial

pentru agresiune, fără să fie neapărat cauze proxime.

Anumite persoane născute cu o predispoziție spre violență vor fi mai

agresive când sunt atacate decât cele cărora le lipsește această predispoziție,

iar persoanele care au dobândit tendințe agresive puternice prin învățarea

socială, vor reacționa mai agresiv decât cele care nu au învățat acest lucru.

Ereditatea și învățarea socială sunt factori complementari în agresiunea

8

umană.

Învățarea prin imitație

Chiar dacă ipoteza de agresivitate ar fi un răspuns la frustrare poate

explica o multitudine de comportamente umane agresive, nu explică însă de ce

unii oameni reacționează agresiv în anumite circumstanțe, în timp ce alți

oameni nu o fac, deși se află în aceeași situație. O explicație ar fi faptul că

învățăm prin imitație, ceea ce presupune o probabilitate mare de a ne

comporta așa cum i-am văzut pe alții că se comportă. Deci este probabil ca

indivizii care au fost expuși în trecut la un comportament agresiv să

reacționeze agresiv într-o situație de frustrare.

Alte motive pentru care unii oameni reacșionează agresiv, iar alții nu,

sunt legate de gradul de alertă. Alerta este un termen fiziologic utilizat pentru a

descrie ce se petrece în organismul unui individ care se găsește într-o stare de

excitabilitate sau de stres.

IMPLICAȚII ALE TEORIILOR EREDITATE/MEDIU

Din analiza controverselor asupra caracterului ereditar/dobândit al

inteligenței, schizofreniei și agresivității, se poate observa că aceste teorii pot

avea o influență notabilă asupra modului în care ase organizează societatea.

Într-o societate în care se consideră că inteligența este fixată prin naștere,

“sistemul streaming” (orientarea școlară la vârste fragede), prin forme

corespunzătoare de eduvație, devine o cale eficientă de utilizare a resurselor

educaționale ale tării. Pe de altă parte, într-o societate în care se consideră că

inteligența se poate modifica și dezvolta, filtrarea elevilor se dovedește

dăunătoare, pentru că standardizează copii și îi împiedică să obțină beneficii

depline din studiile lor.

9

Teoriile asupra agresivități sunt poate cele mai sensibile din punct de

vedere politic. Dacă se consideră că agresivitatea rezultă dint-un impuls

instinctiv al ființelor umane, aceasta presupune, în mod logic, că trebuie ca

acest impuls să rămână sub control. În acest caz, oamenii au nevoie de forțe

externe care să-i împiedice să-și manifeste agresivitatea și să și-o elibereze

prin supape sigure, cum ar fi competiția profesională. Pe de altă parte, dacă se

consideră că agresivitatea ia naștere din frustrare, atunci calea de a împiedica

disensiunea civilă sau alte genuri de agresivitate nu constă într-un control mai

riguros al acesteia, ci în îmbunătățirea condițiilor sociale, astfel încât să nu mai

primeze circumstanțe frustrante.

10