INTRODUCERE IN STUDIUL ISTORIEI

1. Definiţia Istoriei

Istoria este ştiinţa care se ocupă cu studiul evoluţiei societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri până azi, sub aspect: economic, politic, social şi cultural.

2. Izvoarele istoriceIzvoarele istorice reprezintă dovezi care au străbătut timpul, pe baza cărora se pot reconstitui anumite aspecte ale trecutului. Ele se clasifică în 2 tipuri:- Izvoare istorice nescrise (arme, unelte, vase)- Izvoare istorice scrise (documente, ziare, monezi).3. Istoria naţională – Istoria universalăIstoria naţională studiază istoria unui popor sau a unei ţări.Istoria universală studiază istoria tuturor popoarelor.

4. Importanţa istorieiEste important să studiem istoria deoarece:- Ne ajută să aflăm despre viaţa materială şi spirituală a popoarelor, cunoscând greşelile trecutului le putem evita în viitor.- Ne învaţă sa fim toleranţi cu ceilalţi pentru a putea convieţui în pace.5. Stiinţele ajutătoare ale istorieiStiinţele ajutătoare ale istoriei sunt:- epigrafia (studiază izvoarele epigrafice)- numismatica (studiază monedele)- diplomatica şi paleografia (studiază documentele şi tipurile de scriere)- sigilografia şi heraldica (studiază sigiliile şi blazoanele).

PREISTORIA UMANITATII

Preistoria- este cea mai îndepărtată şi cea mai îndelungată epocă din istoria omenirii- se mai numeşte şi epoca străveche sau primitivă- se împarte în două perioade mai mici: epoca pietrei şi epoca metalelor.- a început odată cu apariţia omului îndemânatic (Homo habilis), adică a primului făuritor de unelte şi arme.- s-a încheiat atunci când au apărut primele state şi prima scriere.Cronologia preistoriei2.500.000 î.H. – mil. al IV-lea î.H.

Epoca pietreiOmul era simplu culegător şi vânător, nu-şi prepara hrana, era nomad, migrator, îmbrăcat sumar şi se adăpostea în păduri, scorburi, grote sau peşteri. După descoperirea focului şi în urma unor invenţii (unelte, arme, bărci), viaţa omului s-a uşurat şi au apărut noi îndeletniciri (păstoritul, agricultura, olăritul, torsul, ţesutul). Sunt construite apoi colibe şi locuinţe lacustre. Oamenii din nomazi au devenit sedentari în aşezări stabile, permanente. Dezvoltarea creierului şi nevoia de comunicare a dus la apariţia vorbirii.Formele de comunitate umană- cete de vânătoare- ginţi (gintă = familie mare ce cuprindea toţi urmaşii unui strămoş comun)- triburi (trib = mai multe ginţi la un loc)Bunurile- armele, uneltele, prăzile şi recolta, aparţineau tuturor şi se împărţeau în mod egal.Epoca metalelorOmul deprinde un meştesug nou: obţinerea metalelor din minereuri. Armele (săbii, suliţe, săgeţi) şi uneltele (seceri, coase, topoare, pluguri) sunt acum realizate din metale (aramă sau cupru, bronz, fier). Metalele preţioase sunt utilizate pentru podoabe şi obiecte de lux. Apare comerţul (troc), se dezvoltă transporturile pe uscat şi pe apă, creşte populaţia, apar războaiele şi nevoia de apărare. Bunurile nu mai aparţin tuturor, ci au devenit proprietate personală (recoltă, animale, unelte, arme, podoabe). Prizonierii de război sunt transformaţi în sclavi. Societatea primitivă a fost treptat înlocuită cu societatea sclavagistă, în care existau stări sociale, proprietatea privată, iar oamenii trăiau organizaţi în state.Viata spiritualăOmul primitiv nu avea o religie, el credea că natura şi viaţa sunt dominate de duhuri, bune sau rele, care îl pot ajuta sau îl pot distruge. El încerca să înduplece aceste spirite prin magie. Ulterior au apărut culte religioase (al fertilităţii, al fecundităţii, culte solare). Sunt confecţionate statuete antropomorfe sau zoomorfe, reprezentând duhuri şi ritualuri magice.Scrierea nu exista încă, iar nivelul cunoştinţelor ştiinţifice era foarte redus.

ORIENTUL ANTIC

Odată cu apariţia primelor state, a marilor oraşe şi a primelor informaţii scrise începe epoca antică sau istoria propriu-zisă.

Mesopotamia- ţinutul dintre Tigru şi Eufrat, numit şi Babilonia sau Ţara dintre râuri- clima blândă, sol fertil, recolte bogate, oamenii săpau şanţuri de irigaţii- cea mai veche dintre toate civilizaţiile antichităţii- astăzi statul Irak (capitala Bagdad)Egipt- stat format de-a lungul văii fluviului Nil- astazi statul Egipt (capitala Cairo).Palestina- important culoar de trecere între Egipt şi Mesopotamia- s-a numit Canaan, romanii îi vor spune Palestina- este ţara antică a evreilor, ţinut în mare parte sărac cu excepţia zonei fertile a văii râului Iordan- astăzi statul Israel (capitala Ierusalim).Fenicia- sau Ţara purpurei, nu avea terenuri pentru agricultură dar ţărmul era prielnic construirii porturilor şi acostării vaselor- punct de legătura între comercianţii greci, egipteni şi cei din Orient- bogată în lemnul de cedru, care lipsea egiptenilor şi mesopotamienilor …- astăzi statul Liban (capitala Beirut).Persia- între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian, în Podişul Iran.- culoar de trecere al principalelor drumuri comerciale între Orientul Apropiat, India şi China.- clima cu diferenţe mari de temperatură, se practica agricultura, pomicultura, păstoritul- munţi bogaţi în zăcăminte preţioase- astăzi statul Iran (capitala Teheran)India- Peninsula India, într-un triunghi muntos (Himalaya, Gaţii de Est şi de Vest)- două câmpii fertile: fluviul Indus şi Gange- clima diferită: zăpezi veşnice (Himalaya), deşert torid, jungla ecuatorială- astăzi statul India (capitala New Delhi)China- propria civilizaţie, originală şi impunătoare- China de nord (Fluviul Galben), China centrală (Fluviul Albastru) şi China de sud (Fluviul Perlelor)- agricultură, canale de irigaţii

- clima plăcută, vegetaţia diversă (stepe, păduri, jungle), esenţelele şi mirodeniile, bogăţiile minerale, hrana bogată (peşti, animale), sursele de blănuri şi piele, etc. au făcut ca teritoriul chinez să fie locuit de foarte timpuriu şi să devină un important centru de civilizaţie- astăzi statul China (capitala Beijing).

Popoarele orientului antic

MesopotamieniiDe-a lungul celor 4.000 de ani ai antichităţii, în Mesopotamia au trăit popoare precum:- sumerienii (cel mai vechi popor cunoscut până acum, se presupune originea indo-europeană)- akkadienii, amoriţii, asirienii şi chaldeenii (familia neamurilor semite, înrudite cu arabii).Egiptenii- popor de origine semito-hamită (nomazi, africani, semiţi).Poporul lui Israel- evrei (iudei), fac parte din marea familie semită.Fenicienii- numele a fost dat de greci, limba vorbită de origine semită.Persanii şi Mezii- rasă indo-europeană, perşii şi mezii şi-au unit forţele pentru a întemeia împreună un puternic imperiu.Indienii- civilizaţia veche Indus a fost distrusă de triburile indo-europene de nomazi păstori ce au luat în stăpânire ţinutul Punjab. Arienii găsind condiţii prielnice locuirii s-au sedentarizat, locul oraşelor înfloritoare fiind luat de satele modeste ale cuceritorilor. Ca urmare a invaziilor de-a lungul secolelor, peninsula este locuită în prezent de rase numeroase de oameni ce vorbesc 500 limbi, India hrănind astăzi peste 800.000.000 de persoane.Chinezii- triburile chinezilor făceau parte din familia popoarelor mongolice, au intemeiat primul stat chinez, în zilele noastre fiind cel mai numeros popor din lume.

GRECIA ANTICA

Istoria Europei începe cu Grecia antică. Ea este prima ce moşteneşte cultura Mesopotamiei, experienţa fenicienilor şi înţelepciunea Egiptului. Ca nimeni alţi, grecii au ştiut să îmbogăţească ceea ce au împrumutat de la celelalte popoare, astfel încât au ajuns să creeze cea mă strălucitoare civilizaţie a lumii antice, model de isteţime şi frumuseţe până în zilele noastre.Grecia face parte din peninsula Balcanică. Trei au fost bogăţiile cele mai răspândite ale grecilor: argila, marmura şi frumuseţile peisajului. Ele au făcut din grecii antici artişti neîntrecuţi: ceramişti, constructori, sculptori şi poeţi. Clima Greciei este mediteraneană, cu veri lungi, calde, secetoase şi ierni ploioase. Apa, cel mai adesea, lipsea.Împărţirea Greciei:Ca întindere, Grecia antică cuprindea o Grecie continentală, una insulară şi una asiatică. Cea continentală era şi ea formată din 3 părţi principale: Grecia de nord, Grecia de mijloc şi Grecia de sud.Grecia de nord este străbătută de M-ţii Pindului şi adăposteşte Vârful Olimp (“Casa zeilor” veşnic înconjurată de nori), precum şi localitatea religioasă Dodona, unde grecii credeau că se afla “dumbravă sfântă” a lui Zeus. În Tessalia se află una dintre puţinele câmpii mai întinse ale grecilor.Grecia de mijloc începe de la strâmtoarea Termopile şi se întinde până la istmul Corint. În această regiune se află Muntele Parnas, la poalele căruia este clădit faimosul templu din Delfi. Grecii credeau că Parnasul este centrul Pământului, singurul munte pe care nu l-au ajuns apele Potopului. Este regiunea cu cele mai importante oraşe precum Atena, Teba, Cheroneea, Plateea şi celebrul port Pireu.Grecia de sud sau Pelopones alcătuia a treia regiune continentală. Ea cuprindea oraşele Sparta şi Corint precum şi localitatea religioasă Olimpia.Creta şi MicenePe la 1600 î.H. se naşte o strălucitoare civilizaţie greacă, cea miceniană, creată de ahei, un trib al elenilor. Conducătorii lor aveau mari palate-fortăreţe, apărate de ziduri ciclopice, aşa cum au fost descoperite la Micene, Tirint, Pilos.În paralel cu această civilizaţie, dar apărută mult mai devreme, în insula Creta se dezvoltă civilizaţiacretană. Ea nu aparţine însă grecilor, ci probabil egeenilor. Cretanii şi-au extins influenţa şi în celelalte insule, formând un adevărat imperiu maritim comercial. Flota puternică şi bogăţia regilor cretani au trezit însă invidia aheilor, astfel încât aceştia au luat în stăpânire insula. Puţin timp după aceea (1400 î.H.) civilizaţia cretană dispare în împrejurări neclarificate încă.

Războiul troianO ultimă expediţie glorioasă a aheilor a fost războiul pentru cucerirea cetăţii Troia, numită în epocă şi Ilion sau Cetatea Soarelui, vestită prin bogăţia şi strălucirea palatelor ei.Peste ani, grecii îşi vor aminti de aceste războinice vremuri. Ei vor crea minunatele legende ale mitologiei greceşti pline de eroi cu puteri uriaşe ce se aventurează în îndrăzneţe expediţii şi săvârşesc miraculoase fapte de vitejie. Astfel sunt Prometeu şi fiul său Deucalion, Heracles, Teseu sau Bellerofon. O parte din aceste legende vor fi, mai târziu, reunite de primul mare poet al grecilor, Homer, în cele două poeme, Iliada şi Odiseea.Anii întunecaţiÎn jurul anului 1200 i.H. Micene şi Pilos, la rândul lor, sunt distruse. Tăbliţele de lut păstrează urmele unui incendiu dezastruos. Istoricii au stabilit că invadatorii au fost dorienii, cei mai războinici şi mai distrugători dintre toţi elenii. Perioada migraţiei lor este numită şi “anii întunecaţi”.

PATRICIENII ,CLIENTII SI PLEBEII

PatricieniiFamilia era guvernată de şeful ei – părintele cel mai în vârstă – la fel cum statul era guvernat de rege. Stingerea familiei datorită lipsei de urmaşi-bărbaţi era o mare nerorocire. De aceea părintele avea dreptul să înfieze copiii altora. Aceste vechi familii, provenite din vechile ginţi, alcătuiau patriciatul din Roma. Numai ei şi urmaşii lor puteau fi consideraţi cetăţeni romani şi numai ei se bucurau de toate onorurile.ClienţiiPuterea familiilor de patricieni se întemeia atât pe vechimea şi bogăţia lor cât şi pe numeroşii clienţi ce depindeau de ele. Populaţii învinse, străini aşezaţi în Roma, ţărani datornici, liberţi (sclavi eliberaţi), oricare dintre aceştia puteau deveni clienţi ai patricienilor. Ei făceau parte din ginta protectorilor lor şi aveau obligaţia să-i servească în războaie sau la munca câmpului. La rândul lor patricienii îi protejau şi-i ajutau în caz de nevoie. Clienţii erau lăsaţi moştenire urmaşilor la fel ca bunurile familiei astfel încât, mai târziu, importanţi conducători au fost capabili să ridice întregi armate de clienţi. Acest obicei a fost întâlnit numai în Roma antică.PlebeiiPe măsură ce la Roma s-au aşezat mereu noi locuitori, numărul celor care nu erau cetăţeni a sporit. Ei au format plebea sau mulţimea. Deşi erau oameni liberi şi cu dreptul de a practica negoţ, ei nu aveau drepturi politice.

Existau evident şi sclavi. Puţin numeroşi în vremurile de început, ei jucau un rol neînsemnat în viata comunităţii.

CETATIILE POLIS

Vechiul cuvânt grecesc ce desemnează un stat independent este polis, tradus de obicei prin “oraş-stat”. Cetăţile-poleis se formează prin sec. al VIII-lea i.H.Formarea unei cetăţi-polis (900-600 î.H.)Punctul de întâlnire al locuitorilor unor aşezări a devenit adesea oraş. Mai întâi, ţăranii din vale au construit o fortăreaţă (polis) pe un deal central. Dealul acesta fortificat este numit de greci acropolis (akros = ridicat). Cu timpul oamenii s-au apropiat cu casele tot mai mult de acest zid. Pentru o mai bună apărare  s-a construit acum, în afara aşezării, un al doilea zid. Astfel, polis ajunge să însemne oraşul şi pământul din jurul său, adică oraşul-stat.Dezvoltarea unei cetăţi-polisOraşele, dezvoltate la întâmplare, fără să fi existat nişte planuri riguros întocmite de la început, s-au confruntat în timp cu o serie de greutăţi. Atena, de exemplu, suferea din pricina lipsei de apă. Dar în timpul tiranilor şi apoi în timpul lui Pericle atenienii au învăţat nu numai să construiască cu îndemânare, ci să se şi gândească la amenajările ideale pentru un oraş. Experţii (proiectanţii) şi-au găsit vocaţia proiectând oraşe. Erau şi mulţi oameni bogaţi care cheltuiau sume importante pentru realizarea unor astfel de proiecte …COLONIZAREA GREACA

ColonizareaCetăţile-poleis şi-au strâns familiile fără pământ şi le-au trimis spre a întemeia noi aşezări în ţinuturi îndepărtate. Grecii le-au numit apoikiaadică departe de casă. Noi le numim colonii, deşi ele erau înfiinţate ca oraşe independente de metropole (oraşele-mamă). Primul val de colonişti cuprinde Sicilia şi Grecia de nord. Siracuza, întemeiată de corintieni, devine unul dintre cele mai importante porturi ale Mediteranei, iar coloniştii din Cume ajung mesagerii culturii greceşti la Roma.Metode de guvernareÎn cetăţile-poleis au existat următoarele metode de guvernare:- Monarhia. Regele deţinea puterea singur sau împreună cu un consiliu de nobili. El era mare preot, comanda armata, împărţea dreptatea.

- Sistemul aristrocratic. Nobilii, cei ce proveneau din vechile familii gentilice au preluat puterea din mâinile regelui şi au guvernat în locul lui. Când mureau, fiii lor le moşteneau funcţiile.- Tirania. Conducerea o avea tot un singul om, dar el lua puterea prin forţă.- Oligarhia. Conducerea era exercitată de puţini oameni, de obicei cei care aveau o mare avere.- Democraţia. Toţi bărbaţii luau parte la elaborarea legilor şi puteau ocupa funcţii în stat. Femeile şi sclavii nu erau consideraţi cetăţeni cu drepturi depline.

CRIZA IMPERIULUI ROMAN

Criza Imperiului roman (secolul al III-lea) - Sfârşitul antichităţiiAnarhia militarăEpoca împăraţilor soldaţi a fost o perioadă de anarhie militară şi de lupte civile. Neliniştea şi nesiguranţa au caracterizat această epocă. Împăraţii se urcau pe tron şi coborau la intervale scurte de timp după cum erau sau nu pe placul pretorienilor sau al armatei, “împănată” între timp cu mercenari barbari. Fiecare legiune se întrecea să facă pe generalul său împărat, ca să poată trage tot felul de foloase. La un moment dat, pe la jumătatea secolului al III-lea, vreo 30 de împăraţi au fost proclamaţi deodată din toate colţurile împărăţiei. Imperiul se afla în pericol de destrămare.Singur, Aurelianus a reuşit să înscrie o domnie autoritară fiind supranumit reîntemeietorul imperiului. Roma a fost înconjurată de puternice ziduri. Din păcate din nou un asasinat a pus capăt prea repede şi acestei domnii. Imperiul roman va intra într-o lungă criză ce va avea ca deznodământ destrămarea şi apoi dispariţia lui.ColoniiO primă consecinţă a acestor dezordini a fost pătrunderea masivă a popoarelor barbare în imperiu. Primii veniţi au fost germanii. Buni luptători ei au fost primiţi în armată ca mercenari. Alţii au fost lăsaţi să se aşeze pe pământurile părăsite pentru a le lucra în arendă. Aceştia din urmă au format o nouă stare socială numită coloni.Colonii spre deosebire de sclavi, erau oameni liberi. Ei aveau obligaţia să dea statului o parte a producţiei obţinute. Spre sfârşitul imperiului ei vor fi legaţi de glie, din tată în fiu, iar cei ce nu reuşeau să se descurce pe pământurile statului acceptau să devin colonii marilor proprietari.

Leagănul formarii poporului romanO nouă civilizaţie mediteraneană (Istoria Italiei)Peninsula italică, punte de legătură între Europa şi Africa, desparte bazinul Marii Meditareane în două părţi, de apus şi de răsărit. Italia cuprinde, ca şi Grecia, o parte continentală în nord, o parte centrală, una sudică, şi insulele din apropierea ţărmurilor.Italia continentală are ca graniţă nordică Munţii Alpi. Regiunea este străbătută de fluviile Pad şi Adige ale căror văi fertile au impus locuitorilor ca activitate principală agricultura. Multă vreme această parte a Italiei antice a purtat denumirea de Galia cisalpină ca urmare a invadării ei de către gali şi numai târziu a intrat în stăpânirea romană. În prelungire, se întinde Italia centrală, până în dreptul vulcanului Vezuviu.Un amalgam de populaţiiCei mai vechi locuitori cunoscuţi ai Italiei par a fi ligurii, populaţie autohtonă din zonele nordice. Apoi, în câmpiile Italiei centrale şi de sud s-au aşezat cele trei mari seminţii care au contribuit la formarea civilizaţiei romane: italicii, etruscii şi grecii.Italicii. Făceau parte din marea familie a indo-europenilor şi se împărţeau în numeroase triburi, mulţi dintre ei vorbind limbi diferite. Latinii erau aşezaţi în câmpia Latium, spre nord trăiau sabinii, iar în zonele de munte trăiau samnitii, vânjoşi, războinici şi îndrăzneţi.Etruscii. Tot în Italia de mijloc locuiau, cam de prin secolul al VIII-lea i.H., etruscii. Ţinutul lor s-a numit Etruria, iar astăzi Toscana, căci latinii le mai spuneau şi tusci.Grecii. Puterea etruscilor a început să decadă în momentul în care, în expansiunea lor, s-au ciocnit de coloniile greceşti din sud, atât de numeroase încât sudul Italiei şi Sicilia mai purtau numele de Grecia Mare.Din acest amalgam de populaţii se va ridica la un moment dat poporul roman, singurul ce va avea forţa de a uni sub o unică putere aceste seminţii cărora le va impune o singură limbă şi un singur mod de viaţă.