Clasa a XIII a B Elev: RECAPITULARE la disciplina Economie clasa a XI a

Omul, pentru a exista, este nevoit sa-si satisfaca trebuintele, si, pentru ca natura ii ofera de-a gata numai cateva din cele necesare, el trebuie sa si le asigure pe toate celelalte. Activitatile de toate felurile prin care oamenii reusesc sa-si realizeze bunurile necesare formeaza activitatea economica sau economia. Acestea presupun relatii din ce in ce mai numeroase si mai complexe, atat intre om si natura, cat si intre oameni. Activitatea economica, luata in totalitatea componentelor sale realizate de oameni, formeaza obiectul stiintei economice. Ceea ce-i determina pe oameni sa faca activitate economica, adica sa produca, sunt nevoile. Constrangerea in acest sens este deosebit de mare, intrucat daca oamenii ar inceta sa produca, ar inceta sa mai existe. Nevoile reprezinta cerinte sau conditii proprii oamenilor, ca fiinte naturale si sociale, fara satisfacerea carora ei nu pot exista sau progresa. Sunt percepute ca o stare dezagreabila, ca o neimplinire sau ceva ce trebuie realizat neaparat pentru a atinge o stare normala. Cateva exemple de nevoi: foamea, setea, fringul, durerea, oboseala, insecuritatea. Nevoile sunt satisfacute prin consumul de bunuri. de aceea ele se exprima prin cerereapentru bunuri. Bunurile sau utilitatile, cum li se mai spune, reprezinta tot ceea ce foloseste sau satisface nevoile vietii si activitatii oamenilor, ale mediului.

Diversitatii nevoilor ii corespunde o anumita diversitate a bunurilor. In cadrul acesteia din urma, distingem bunurile libere, si bunurile economice. Bunurile libere sunt cele la care oricine are acces in mod liber, fata de care nu se actioneaza decat consumandu-le dupa nevoi. Sunt un dar al naturii si virtual nelimitate. Aerul, lumina, caldura cosmica sunt astfel de bunuri. Bunurile economice, denumite astfel pentru ca provin din activitatea economica, sunt create de om. Caracteristica lor dominanta este raritatea, faptul ca in totalitatea lor, fata de nevoile ce trebuie satisfacute, sunt insuficiente ca volum si structura calitativa, sunt produse in cantitati limitate si presupun un anumit efort (resurse umane, banesti, etc.). Daca un bun poate fi dobandit fara nici un efort, nu este un bun economic. Bunurile economice pot fi bunuri palpabile produse materiale tangibile (televizor, paine, calculator, etc.) si servicii, utilitati nepalpabile, nemateriale, netangibile (transportul, comunicatiile, invatamantul, posta, informatia, etc.). Dupa modul in care circula in cadrul economiei, exista bunuri cu caracter de marfuri, si bunuri care circula fara a fi marfuri. Cele dintai circula prin vanzare-cumparare, realizata in diferite variante, iar celelalte sub forma de cadouri, donatii, mosteniri, etc. Marfa = orice bun economic, care satisface o trebuinta si care este destinat schimbului prin vanzare-cumparare.Conceptul de bun este sinonim cu denumirea de utilitate sau resursa.

Resursele : sunt elemente sau combinatii de elemente naturale sau create de oameni , care pot fi folosite in activitatea economica . Resursele pot fi: primare (potential demografic, resurse naturale)

derivate (masini, utilaje, experienta stiintifica) Toate resursele sunt limitate. Intrucat resursele sunt limitate si au intrebuintari alternative, oamenii sunt pusi in situatia de a opta ce nevoi isi vor satisface si la care vor renunta. In felul acesta, resursele vor fi dirijate spre productia bunurilor care satisfac nevoile selectionate. Ei au intotdeauna grija sa faca alegerea cea mai avantajoasa care le asigura cea mai mare satisfactie. Modul de stabilire a celei mai bune alternative de utilizare a resurselor prin care se asigura satisfactia maxima, se bazeaza pe rationalitatea economica, sau pe principiul rationalitatii, al economicitatii. In functie de situatie, acesta se poate aplica sub urmatoarele forme: maximului, ceea ce reprezinta efortul de maximizare a rezultatelor la nivelul aceluiasi consum de resurse; minimului, ceea ce implica tendinta te obtinere a acelorasi rezultate printr-un consum mai mic de resurse; minimaxului, ceea ce impune obtinerea satisfactiei maxime cu cele mai putine resurse. Din punctul de vedere al modului in care indivizii au acces la bunuri, pot fi identificate doua modalitati de organizare a relatiilor economice, si anume economia naturala si aconomia de schimb. Economia naturala se caracterizeaza prin satisfacerea trebuintelor fiecarui individ si ale societatii prin consumul de bunuri obtinute din activitatea proprie de productie. O economie bazata pe autoconsum (fiecare consuma ce si cat produce). Aceasta a fost forma exclusiva de organizare economica in primele secole ale dezvoltarii umanitatii. Astazi, elementele de economie naturala se regasesc in proportii relativ mici in comparatie cu orice economie nationala. Economia de schimb se distinge prin accesul indirect la bunuri, prin procese de schimb, care imbraca de cele mai multe ori forma vanzare-cumparare. Astfel, apar activitatile comerciale (lucrative) care au ca scop obtinerea bunurilor destinate schimbului. Prin urmare, identificam marfa ca fiind orice bun economic apt sa satisfaca o trebuinta si care face obiectul schimbului prin vanzare-cumparare. Economia de schimb a aparut pe o anumita treapta a dezvoltarii umanitatii, atunci cand au fost indeplinite simultan doua conditii: autunomia si independenta producatorilor si diviziunea muncii. (agentii economici realizeaza o diviziune a muncii intre ei si fiecare se va specializa in executarea acelor operatii sau acte economice, in care se dovedesc a fi cei mai eficienti. Avantajul diviziuni muncii este folosirea masinilor, ceea ce implica o crestere a productivitatii. Dezavantajele care survin sunt monotonia muncii, pierderea dexteritatii de a fabrica un produs complet si cresterea riscului de somaj.) Activitatea economica este rezultatul participarii simultane si/sau succesive a numerosi actori care actioneaza individual si/sau in grup, realizand anumite operatii sau acte economice care se finalizeaza prin bunuri economice. Acesti actori sunt denumiti agenti economici. Intreprinderile sunt unitati care produc bunuri economice si au autonomia de a decide ce, cat, cum si pentru cine sa produca, cu ce parteneri sa intre in afaceri, etc. Bunurile realizate de intreprinderi ajung la purtatorii nevoilor prin vanzare-cumparare. motivatia activitatii lor o formeaza profitul care poate fi realizat numai daca bunurile produse de ele contribuie cu adevarat la satisfacerea trebuintelor. Altfel, intreprinderile nu pot obtine profit si isi vor inceta activitatea intra in faliment.; creeaza valoare care se adauga celei avansate pentru cumpararea de factori de productie necesari pentru a-si realiza activitatea. Plusul de valoare care s-a creat se numeste valoare adaugata. Aceasta formeaza izvorul profitului, salariilor si altor venituri.

Menajele, cunoscute si sub denumirea de gospodarii, reprezinta lumea consumatorilor agenti economici care utilizeaza bunurile pentru satisfacerea nevoilor individuale si/sau colective, fara a se produce alte bunuri. Administratiile sunt agenti economici care produc bunuri sub forma serviciilor necesare satisfacerii de nevoi colective ce rezulta din faptul ca oamenii traiesc in grupuri (in societate), bunurile respective ajungand direct la consumator, fara a deveni marfuri. Exista administratii publice, precum statul, ministerele, primariile, prefecturile, armata, politia, invatamantul public, institutiile de sanatate, cultura, arta, etc., care produc servicii corespunzatoare profilului lor si percep taxe, impozite sau alte contributii banesti potriviy reglementarilor legale, utilizand fondurile astfel constituite in activitatile respective, si administratii private precum organizatii religioase, sindicate, partide politice, uniuni, fundatii, asociatii de cultura si sportive, Crucea Rosie, care produc in principal servicii necomerciale pentru populatie si isi asigura veniturile necesare functionarii din contributii voluntare(cotizatii, sponsorizari, donatii), mai ales de la menaje sau din proprietatile pe care le au. Bancile si alte institutii financiare produc activitati (servicii) cu caracter comercial pentru toate celelalte feluri de unitati si agenti economici, care constau in colectarea sumelor temporar disponibile, economiilor de la cei care le-au realizat, platindu-le dobanzi, si distribuirea lor cu imprumut (credit) celor care au nevoie de finantare, incasand de la acestia dobanzi mai marei; incasari si plati intre agenti atunci cand acestia realizeaza vanzari-cumparari unii de la altii, contractarea creditelor, vegherea asupra circulatiei normale a banilor si cantitatii lor corespunzatoare pe piata. Intreprinderile, bancile si alte institutii financiare (sociatati de asigurare, fonduri de pensii, casa de economii, etc.) au scop lucrativ sau comercial, ceea ce inseamna ca produc bunuri pentru a le vinde. Adesea, aceste unitati economice sunt denumite si firme. Unitatile si agentii economici de toate felurile, in activitatile lor, pot sa dezvolte relatii economice cu parteneri din alte tari, realizand importuri, exporturi, investitii, imprumuturi si activitati care le permit sa se afirme mai bine. Exteriorul, format din totalitatea agentilor economici nationali care dezvolta relatii economice cu agentii din alte tari. Asfel, vorbim de activitati de comert international, turism, plasament financiar, transport international. Prin urmare, un exponent al exteriorului face parte simultan din doua sectoare economice. De aceea unii economisti considera exteriorul un sectori fictiv se suprapune unor sectoare nationale.

Proprietatea = Proprietatea reprezinta o relatie intre oameni, un contract social, cu privire la bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente in societate sau obtinute in activitatea economica. Proprietarul se bucura de un bun care ii apartine in mod exclusiv si absolut, insa in limitele prevazute de lege. Subiectul proprietatii = agentul economic ce detine proprietatea Obiectul proprietatii = bunul detinut Proprietatea poate fi de mai multe tipuri: 1) publica: detinuta de de stat sau de administratii publice centrale si locale din structura statului 2) privata (particulara): detinuta de un individ sau de o asociatie 3) mixta (publica si privata in proportii diferite) => O conditie a existentei economiei de piata este pluralismul formelor de proprietate! Detinerea unei proprietati confera agentului economic 4 tipuri de drepturi: I. Dreptul de posesiune = dreptul agentului economic de a poseda respectivul bun (releva dreptul de a avea sau detine bunurile care constituie obiectul proprietatii sau, altfel spus, prerogativa proprietarului de a stapani in fapt direct si nemijlocit bunul respectiv) II. Dreptul de utilizare = dreptul agentului economic de a se folosi de acel bun (asigura proprietarului dreptul de folosire a bunului aflat in proprietatea sa asa cum crede el ca este mai bine pentru a-si realiza interesul) III. Dreptul de uzufruct (dreptul proprietarului de a-si insusi si utiliza rodul unui bun, venitul unei mosteniri, dobanda unui imprumut) IV. Dreptul de dispozitie (de instrainare) (confera proprietarului puterea de a instraina bunul ce-i apartine, de a constitui asupra acestuia anumite drepturi in favoarea altei persoane;) Drepturile proprietatii pot fi inlaturate partial sau total prin: donatie, vanzare, inchiriere, daruire, mostenire. Libera initiativa este libertatea agentilor economici de a actiona pentru realizarea propriilor interese, asa cum considera fiecare ca este mai bine. Orice actiune intreprinsa de un agent economic in intentia de a-si realiza interesele trebuie sa aiba loc astfel incat, prin ceea ce face el, sa nu afecteze cum nimic libertatea de actiune a celorlalti si nici acestia sa nu-l jeneze cumva in ceea ce el intreprinde. De aici decurge ca libertatea de actiune este o caracteristica generala aplicabila in mod egal tuturor agentilor economici. Fundamentul libertatii de actiune in economie il reprezinta proprietatea, pentru ca aceasta este sursa determinanta pentru interesele agentilor economici si asigura totodata, mijloacele necesare infaptuirii lor. De aceea, libertatea de actiune exprima, in primul rand, exercitarea dreptului de a poseda bunuri, de a le utiliza, de a dispune de ele si de uzfructul lor.