RAZBOIUL DIN KOSOVO

Cuprins

Razboiul din Kosovo............................................................................................................ 3Cauze.................................................................................................................................... 3Forte implicate......................................................................................................................

5

Desfasurarea conflictelor...................................................................................................... 6Campania NATO de bombardare......................................................................................... 9Retragerea armatei iugoslave și intrarea trupelor KFOR..................................................... 11Efecte.................................................................................................................................... 12Situatia copiilor.................................................................................................................... 13Bibliografie...........................................................................................................................

14

2

Razboiul din Kosovo

Termenul de Războiul din Kosovo (sau Conflictul din Kosovo) este folosit pentru a descrie două conflicte militare paralele din Kosovo:

- 1996–1999: Conflict între forțele sârbe și iugoslave, și armata de eliberare din Kosovo, o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susținută de NATO.

- 1999: Războiul dintre Republica federală Iugoslavia și NATO, în perioada 24 martie - 10 iunie 1999 cu scopul de atac asupra civililor și armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi continuând războiul cu forțele iugoslave, printre care o deplasare masivă a populației în Kosovo.

Cauze

Este greu de stabilit cu precizie care a fost punctul de plecare real de la care a pornit razboiul si probabil ca nici nu a fost un motiv singular. Cel putin la suprafata au fost vizibile mai multe feluri de interese care au fost jucate in conflictul din Kosovo: de la incercarea disperata a NATO de a juca un rol dupa Razboiul Rece pana la dorinta lui Clinton de a gasi un dusman concret in perioada post-Lewinsky, pentru a arata – urbi et orbi – ca este un om de stat moral responsabil. De la dorinta SUA de a-si reafirma pozitia in relatiile transatlantice in contextul Tratatului de la Amsterdam si a aplicarii uniunii monetare europene la dorinta statelor UE de a preveni afluxul de milioane de refugiati kosovari. De la autoprezentarea fortei militare ca un fel de elita transnationala la interese industriale si tehnologice.

Un rol covarsitor in declansarea razboiului impotriva Serbiei il poarta si un anumit discurs despre putere, de sorginte americana in cea mai mare parte, discursul moral al “Occidentului” (de exemplu, NATO ca o “comunitate de valori”) in perioada de dupa Razboiul Rece. Incercand sa se autoimpuna ca o norma de comportament globala, discursul moral pretinde ca sprijina uneori suveranitatea (Kuweit), alteori drepturile omului (Kosovo) ba chiar recent, brusc, ii invoca pana si pe kurzii turci de care nu a pasat nimanui in ultimii zece ani. Noutatea povestirilor, ca sa nu spunem basmelor, despre “axa Raului” cu care s-ar confrunta aprig cavalerii americani ai justitiei universale, istorisite la gura sobei de inteleptul Obi One Kenobi din Texas este structura narativa specifica superproductiilor de gang Hollywoodiene. Poleiala si paietele acestui nou discurs “etic” - in realitate unul despre putere si expansiune, nu pot ascunde tenebrele din fundal unde se ghiceste instrumentalizarea in propriu avantaj a conflictelor specifice, actualele afirmatii – povestiri – cum le-am zis cu ingaduinta - urmand o veche traditie, de secole, ce aminteste retorica Omului Alb, discursul care a insotit colonizarea occidentala in ultimii 500 de ani.

NATO a devenit dintr-o forta defensiva de protectie a Europei in fata amenintarii rusesti o forta de interventie americana, un instrument de impunere – manu militari - a intereselor economice, politice si geostrategice americane, in principal. Aceasta transformare care a remodelat NATO pe liniile de forta ale conceptelor geo-strategice americane este una dintre semnificatiile importante ale razboiului pentru Kosovo. Ca urmare a schimbarii vadite a rolului si functionarii Aliantei pe durata razboiului dar mai ales incheierea bombardamentelor au aparut la suprafata profunde discordante dintre partenerii NATO asupra rolului si rostului aliantei. Dezbaterea asupra utilitatii reale a NATO are deja un istoric.

3

Astfel, in noiembrie 1991, la conferinta de la Roma, presedintele Frantei, Francois Mitterrand a lansat propunerea dezvoltarii unei organizatii de aparare europene care formal ar fi urmat sa fie asociata cu NATO dar in acelasi timp ar fi avut calitatea de a actiona independent de Statele Unite. Argumentul era faptul ca, odata cu disolutia Pactului de la Varsovia, in iulie 1991, necesitatea protectiei Europei de catre americani disparea (in prezent in Europa se afla 62 000 de militari americani). Ceilalti membri europeni au respins ideea constructiei unei aliante militare independente care ar fi putut duce la disolutia NATO, iar de atunci incercarile europene de creare a unui sistem de aparare distinct nu au mers mai departe de gesturi si declaratii simbolice.Intre timp, odata cu transformarea NATO intr-o forta de interventie globala, Statelor Unite revenindu-le rolul dominant, Franta a tras concluzia ca este necesara o mai puternica integrare militara alaturi de NATO. Ca atare in timpul interventiei militare impotriva Yugoslaviei, dintre toate natiunile europene Franta a contribuit cu cel mai important contigent de soldati. Cu toate acestea, sistematic, Franta a fost evitata sau chiar exclusa din procesul deciziilor militare in timpul ostilitatilor.

Situatia Frantei nu a fost singulara, iar dupa razboi s-au facut auzite din ce in ce mai multe plangeri ale aliatilor europeni deranjati de stilul de conducere american. Divergentele au fost mult mai multe dar datorita masurilor de cenzura miltara au razbatut la suprafata doar cateva semnificative, printre altele cu privire la selectia tintelor, de exemplu. In esenta era clar ca americanii vad in alb si negru, sau mai exact in rosu si negru fie si daca avem in vedere ca pilotii americani ii numeau pe sarbi “rosii”, asa cum fusesera invatati sa denumeasca dusmanul in timpul razboiului rece (este interesanta schematizarea dincolo de orice limita a perceptiilor americane despre sarbi – in acest context. Se pare ca nimeni nu le-a spus pilotilor americani ca Iugoslavia a fost liderul miscarii tarilor nealiniate, nici despre ostilitatea cvasirecunoscuta dintre sovietici si sarbi, de dupa al doilea razboi mondial, aceeasi perioada in care Statele Unite sprijineau logistic Uniunea Sovietica. Ca atare “rosii”, ar fi putut fi desemnati sarbii, admitand existenta unui tipar logic, doar, poate, in urma americanilor).

Razboiul impotriva Iugoslaviei a readus la suprafata tensiunile dintre Lumea Veche si Lumea Noua iar hegemonia americana a reinceput sa fie pusa in discutie in plan european, cu atat mai mult cu cat imediat dupa razboi, dolarul american a surclasat proaspata moneda europeana, care a ajuns in raport de subordonare fata de dolarul american.

4

Forte implicate

Combatanți

Armata de Eliberare din Kosovo

 Voluntari MujahideenNATO+

Participanți activi: Albania BelgiaCanadaDanemarca FranțaGermania Italia Olanda Norvegia PoloniaPortugalia Spania Turcia Regatul Unit Statele Unite ale Americii

 Iugoslavia Poliția sârbă

 Forțe paramilitare sârbe

Conducători

 Wesley Clark Javier Solana

 Adem Jashari

 Suleiman Selimi

 Agim Çeku

 Slobodan Milošević Dragoljub Ojdanić Svetozar Marjanović Nebojša Pavković

Efective

NATO: 1,031+ avioane12,000-20,000 soldați(Luptatori UCK)6,000-8,000 so;dați(Surse sârbe)

 Serbia 114,000 soldiers Serbia 20,000 police Serbia 15,000 de voluntari

5

Desfasurarea conflictelor

Politica de rezistență pasivă a lui Rugova a reușit să mențină Kosovo în liniște în timpul războiului cu Slovenia, și războaiele cu Bosnia și Croația la începutul anilor '90. Cu toate acestea, cum a fost evidențiată prin apariția UCK, a dus la creșterea frustrărilor populației albaneze. La mijlocul anilor '90, Rugova a pledat pentru o forță de menținere a păcii ale Națiunilor Unite pentru Kosovo. În 1997, Miloșevici a fost promovat la funcția de Președinte al Republicii Federale Iugoslavia (Serbia și Muntenegru, care cuprinde Încă de la începuturile sale, în aprilie 1992).

Continuarea represiunii sârbe, a radicalizat mulți albanezi, unii dintre ei susținând că numai cu ajutorul rezistenței armelor se poate duce la o schimbare a situației. Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri la personalul de securitate sârb s-au efectuat aproape simultan în mai multe părți ale provinciei Kosovo. O organizație până atunci necunoscută, numită "Armata de Eliberare din Kosovo" (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste fapte. Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, inițial era un clan mic, dar grupul format de albanezii extremiști nu era foarte bine pregătit, mulți dintre aceștia fiind din regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a constat în principal din fermierii locali, din strămutați și din someri.

Se presupune că UCK a primit suport material și financiar din partea albanezilor kosovari și din partea lorzilor de droguri albaneze stabiliți în alte locuri din Europa. La începutul anului 1997, Albania s-a prăbușit în haos după căderea președintelui Sali Berisha. Rezervele de material militar au fost jefuite cu impunitate de bande criminale cu cea mai mare parte a obiectivelor de metal oprindu-se până în vestul provinciei Kosovo, astfel mărind creșterea de arsenal pentru UCK. Bujar Bukoshi, umbra prim-ministru în exil (la Zürich, Elveția), a înființat un grup numit FARK (Forțele Armate ale Republicii Kosova), care a fost raportat că a fost desființată și absorbită de UCK în 1998.

Cei mai mulți albanezi au văzut UCK ca "luptători de libertate" legitimi, în timp ce guvernul iugoslav îi considera "teroriști" atacând poliția si civilii.

În 1998, Departamentul de Stat al SUA listase UCK ca o organizație teroristă, și în 1999, a Comitetul de Politică Republican a Senatului Statelor Unite și-a exprimat necazurile cu "alianța eficientă" a administrației Clinton, cu UCK ca urmare a "numeroaselor rapoarte din surse neoficiale, că UCK este foarte mult implicat cu: extinderea rețelei de crime albaneze (...), [și cu] organizații teroriste, motivate de ideologia islamismului radical, inclusiv bunuri din partea Iranului și a cunoscutul Osama Bin Laden (...)."

În 2000, un articol BBC, a declarat că NATO în război arată modul în care Statele Unite, care a descris UCK ca "organizație teroristă", dorește să formeze o relație cu aceasta[18].

Ministru plenipotențiar din partea SUA, Robert Gelbard a raportat că UCK este o organizație de teroriști. Răspunzând la critici, el a precizat ulterior la Casa de Comisie pentru Relații Internaționale, că "în timp ce au comis 'fapte teroriste' nu au fost clasificate legal de către Guvernul SUA ca o organizație teroristă". În iunie 1998, el a discutat cu doi bărbați care pretindeau că sunt lideri politici.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că nici Statele Unite, nici alte puteri influențabile n-au făcut nici un efort serios pentru a opri banii sau armele canalizate în Kosovo.

În același timp, SUA a ținut un "zid exterior de sancțiuni" asupra Iugoslaviei, care a fost legat de o serie de probleme, Kosovo fiind una dintre ele. Acestea au fost menținute în ciuda acordului de la Dayton, pentru a termina toate sancțiunile. Administrarea Clinton a susținut că Dayton a obligat Iugoslavia țină discuții cu Rugova despre Kosovo.

Criza a escaladat în decembrie 1997 la reuniunea Consiliului de Punere în Aplicare Păcii de la Bonn, unde Comunitatea Internațională (așa cum este definit în Acordul de la Dayton) a acceptat să ofere Înaltul Reprezentant în Bosnia puteri mari, inclusiv dreptul de a

6

demite liderii aleși. În același timp, diplomații occidentali au insistat să discute despre Kosovo și că Serbia și Iugoslavia fi receptive la cererile albanezilor din provincie. Delegația din partea Serbiei, a luat cu asalt întâlnirea în protest.

Acesta a fost urmat de întoarcerea din Grupul de Contact, care a supravegheat ultimele faze ale conflictului bosniac, și declarațiile puterii europene cerând Serbiei să rezolve problema cu Kosovo.

Brusc, atacurile UCK s-au intensificat, centrate în zona văii Drenica aranjate de Adem Jashari la un anumit punct focal. După câteva zile când Robert Gelbard a descris UCK ca un grup terorist, poliția sârbă a răspuns atacurilor UCK în zona Likosane, prigonind o parte din UCK la Cirez, ducând la moartea a 30 de civili albanezi și patru polițiști sârbi. Prima acțiune serioasă de război a început.

În ciuda unor acuzații de crime și execuții sumare de civili, condamnările capitalelor occidentale nu erau atât de volubile pe cât urma să fie. Poliția sârbă a început să-l urmărească pe Jashari și pe discipolii săi în satul Prekaz. Un schimb violent de focuri asupra grupului lui Jashari a condus la un masacru de 60 de albanezi, din care optsprezece au fost femei și zece au fost sub vârsta de șaisprezece. Acest eveniment de la 5 martie, a provocat multe condamnări din partea capitalelor Occidentului. Madeleine Albright a declarat că "această criză nu este o afacere internă a RFI".

Pe 24 martie, forțele sârbe au înconjurat satul Glodjane, în zona operațională din Dukagjin și a atacat un grup de rebeli. În ciuda puterii superioare, de forțele sârbe nu au reușit să distrugă unitatea UCK care a fost obiectivul lor. Deși au existat decese și răniri grave ale albanezilor, insurgența în Glodjane a fost departe de a se opri. A fost, de fapt, unul din cele mai puternice centre de rezistență, ce urma să devină în cadrul apropierii războiului.

Un alt centru de activitate UCK a fost o parte din nordul Albaniei în apropierea frontierei, în centrul orașului Tropoje. Ca urmare a conflictului civil albanez din 1997, unele părți din Albania au ajuns dincolo de raza de acțiune a autorităților naționale. Mai mult decât atât, armurile armatei albaneze au fost jefuite. Multe din aceste arme jefuite au ajuns în mâinile a UCK în timp ce UCk a preluat zona de frontieră. Acesta a fost un teren de așteptare pentru atacuri, precum și pentru transportul maritim de arme la fortăreața Drenica. Drumul dintre ceste zone au pătruns din Djakovica, câmpiile din Metohia, către Kilna și au fost cele mai afectate zone de activitate UCK la început.

Primul scop al UCK a fost să se mute de la fortăreața din Drenica împreună cu aceasta în Albania iar acest lucru ar putea contura primele luni de luptă.

De asemenea, sârbii au continuat eforturile de diplomație, încercând să organizeze discuții cu personalul lui Ibrahim Rugova (discuții care Rugova și personalul său a refuzat să participe). După mai multe întâlniri ce nu au dat rezultat, președintele delegației sârbe, a invitat reprezentanții grupurilor minoritare din Kosovo pentru a asista și susține invitația albanezi. Președintele sârb Milano Milutinović a participat la una din întâlniri, deși Rugova nu a fost prezent. Acesta împreună cu personalul său a insistat să discute cu oficialitățile iugoslave și nu cele "sârbe" numai pentru a discuta despre modalitățile de a realiza independența Kosovo.

De asemenea un nou guvern sârb a fost format în acest moment, condus de către Partidul Socialist din Serbia și Partidul Radical Sârb. Președintele ultra-naționalist al Partidului Radical Vojislav Šešelj a devenit viceprim-ministru. Aceasta a crescut nemulțumirea cu poziția Serbiei între diplomații occidentali și purtători de cuvânt.

La începutul lunii aprilie, Serbia a amenajat un referendum cu privire la problema de interferență străină în Kosovo.Alegătorii sârbi au respins decisiv interferența străină în această criză. În același timp, UCK a cerut o mare parte din zonă și din jurul Decani, controlând un teritoriu cu sediul în satul Glodjane, ce cuprindea împrejurimile sale. Astfel, pe 31 mai 1998, armata iugoslavă și poliția internă a ministerului sârb început o operațiune pentru a elimina

7

frontiera UCK. NATO a răspuns la această ofensivă în mijlocul lunii iunie cu operațiune "Determined Falcon", un spectacol în aer asupra granițelor iugoslave.

În acest timp, președintele iugoslav Miloșevici a ajuns la o înțelegere cu Boris Yeltsin a Rusiei de a opri operațiunile ofensive și pregătirea pentru convorbirile cu albanezi, care, prin această criză, a refuzat să vorbesc cu partea sârbă, dar nu și cu cea iugoslavă. De fapt singura întâlnire între Milosevic și Ibrahim Rugova a avut loc la 15 mai, la Belgrad, două zile după ce Richard Holbrooke a anunțat că va avea loc. O lună mai târziu, după o excursie la Belgrad, Holbrooke l-a amenințat pe Miloșevici că dacă nu ascultă de "ceea ce a rămas din țara ta va imploda vizitând zonele de frontieră afectate de luptă la începutul lunii iunie; acolo, el s-a fost fotografiat cu UCK. Publicarea acestor imagini a însemnat pentru suporterii, simpatizanții și a observatorilor UCK, că SUA s-a decis să susțină UCK și oprirea asupririi populației albaneze din Kosovo.

Acordul de la Yeltsin, a inclus reprezentanții internaționali ai lui Miloșevici pentru institui o misiune în Kosovo și Metohia pentru a monitoriza situația de acolo. Aceasta a fost Misiunea pentru Observarea Diplomatică din Kosovo (KDOM), care a început operațiunile de la începutul lunii iulie. Guvernului american a salutat această parte a acordului, dar a denunțat inițiativa de apel pentru a înceta focul reciproc. Mai degrabă, americanii au cerut ca partea sârbilor-iugoslavi să înceteze de focul "fără legătură ... la o încetare a activității teroriste".

Din iunie până la mijlocul lunii iulie UCK s-a menținut în avans.UCK a înconjurat Pec, Djakovica, și au înființat o capitală intermediară în orașul Mališevo (la nord de Orahovac). Trupele UCK s-au înfiltrat în Suva Réka și la nord în zona de vest din Priștina. Aceștia au amenințat mina de cărbuni Belacevec și i-au prins la sfârșitul lunii iunie, amenințând rezervele de energie din regiune.

Cursul s-a schimbat în mijlocul lunii iulie atunci când UCK a capturat orașul Orahovac. De asemenea pe 17 iulie 1998 cele două sate din apropiere de Orahovac, Retimlije și Opteruša au fost capturate. Similar, sau chiar mai puține evenimente sistematice au avut loc in orașul Orahovac și în satul sârb Velika hoċa. Mănăstirea ortodoxă din Zociste situată la 5 km de Orehovac - renumita pentru relicve din Viețile Sfinților Kosmas și Damianos și venerate de albanezi - a fost jefuită, călugării acesteia deportați la o închisoare din tabără UCK și, în timp ce a fost pustiită, biserica mănăstirii și construcțiile sale au fost a dărâmate până în temelii de mine explozive. Aceasta a condus la o serie de ofensive sârbe și iugoslave, care vor continua până la început de august.

Un nou set de atacuri UCK la mijlocul lunii august a declanșat operațiuni ale Iugoslaviei în sud-centrul provinciei Kosovo la sud de drumul dintre Pristina-Pec. Acesta s-a sfârșit odată cu capturarea Klecka pe data de 23 august și cu descoperirea a unei activități de crematoriu conduse de UCK în care unele dintre victime au fost de găsite. La 1 septembrie UCK a continuat o ofensivă în jurul orașului Prizren, cauzând prezența armatei Iugoslaviei. În Metohia, în jurul orașului Pec, un alt ofensator a cauzat condamnarea în timp ce oficialii internaționali și-au exprimat teama că o coloană mare de persoane strămutate fi atacată.

La începutul mijlocul lunii septembrie, pentru prima dată, au fost raportate activități UCK în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Podujevo. În cele din urmă, la sfârșitul lui septembrie a determinarea unui efort a fost făcut pentru a elimina prezența CUK din părțile nordice și centrale în Kosovo și din valea Drenica. În acest timp mai multe amenințări au fost făcute de capitalele occidentale, dar acestea au fost mai temperat oarecum de alegerile din Bosnia așa cum ei nu au dorit câștigarea alegerilor de către radicalii și democrații sârbi. În urma alegerilor, cu toate acestea, amenințările s-au intensificat din nou, dar a fost nevoie de un eveniment entuziasmat. Acesta a apărut pe 28 septembrie când cadavrele mutilate ale unei famili au fost descoperite de către KDOM în afara satului Gornje Obrinje; sângeroasa descoperire a devenit întruchiparea imaginii pentru următorul război.

8

Cealaltă problemă majoră pentru cei care nu au văzut nici o opțiune, decât să recurgă la folosirea forței a fost estimată la 250,000 de albanezi strămutați, dintre care 30000 au fost în pădure, fără îmbrăcăminte pentru a ține de cald sau adăpost, cu apropierea rapidă a iernii.

În același timp, Ambasadorul SUA al Republicii Macedoniei, Christopher Hill, a condus diplomația suveică dintre delegația albaneză și autoritățile iugoslave și sârbe. Aceste întâlniri care au fost modelarea a unui așa numit plan pentru menținerea păcii discutat în perioada unei planificări NATO de ocupare a provinciei Kosovo.

Pe o perioadă de două săptămâni, amenințările s-au intensificat, culminând cu pornirea Ordinului de Activiționare NATO. Totul a fost gata ca bombele să poată zbura; Richard Holbrooke a plecat la Belgrad, în speranța de a ajunge la o înțelegere cu Milosevic cu privire la punerea în aplicare a unei prezențe NATO în Kosovo. Cu el a venit generalul Michael Short, care a amenințat că va distruge Belgradul. Discuțiile lungi și dureroase au dus la Acordul de Verificare cu privire la Kosovo, pe data de 12 octombrie 1998.

Oficial, comunitatea internațională, a cerut încetarea luptelor. Ea a cerut în special ca sârbii să sfârșească ofensivele sale împotriva UCK (fără a menționa un sfârșit a atacurilor comise de UCK) în timp ce încerca să convingă UCK să scadă interesul pentru independență. Mai mult decât atât, au fost făcute încercări de a-l convinge pe Miloșevici să permită trupelor NATO de menținere a păcii să intre în Kosovo. Acest lucru, au susținut ei, ar permite lui Christopher Hill să continue procesul de pace și de a accepta un acord de pace. O încetare a focurilor a fost oprită, începând cu 25 octombrie 1998. A fost urmat de Misiunea de Verificare Kosovo (KVM), care a fost mare contingent ne înarmat de monitoarele de pace OSCE (oficial cunoscute ca verificatoare) mutate în Kosovo. Insuficiența lor a fost evident de la început. Acestea au fost poreclite "ceasurile portocale" cu referire la vehiculele lor colorate deschis (în limba engleză, un "ceas portocaliu" semnifică un obiect nefolositor). Încetarea focurilor s-au oprit într-un interval de câteva săptămâni și combaterea a fost reluată în decembrie 1998, după ce UCK a ocupat câteva buncăre de cărbuni cu vedere strategică la drumul dintre Priștina și Podujevo nu cu mult timp după Masacrul Panda Bar după ce aceștia au tras într-o cafenea din Peć. Se presupune că UCK a asasinat primarul din Kosovo Polje.

În ianuarie-martie 1999 faza războiului, a adus creșterea nesiguranței în zonele urbane, inclusiv a bombardamentelor și crime. Astfel de atacuri au avut loc în timpul discuțiilor de la Rambouillet, în februarie în timp ce Acordul de Verificare din Kosovo s-a destrămat în martie 1999. Asasinate pe drumuri au continuat și au crescut, și au fost în confruntări militare, printre alte locuri, în zona Vucitrn în februarie și zona Kacanik a fost neafectată la începutul lunii martie.

Campania NATO de bombardare

Campania de bombardare NATO a durat de la 24 martie la 11 iunie 1999, care implică până la 1000 de aeronave care operează în principal de la bazele din Italia și de aeronave de transport staționate în Adriatica. Rachetele de croazieră Tomahawk au fost, de asemenea utilizat pe scară largă, trase de la aeronave, nave si submarine. Toți membrii NATO au fost implicați într-o oarecare măsură, chiar și Grecia, în ciuda opoziției sale publice, la război. Pe parcursul a zece săptămâni de conflict, aeronavele NATO au zburat in peste 38000 misiuni de luptă. Pentru forțele germane aeriene (Luftwaffe) a fost prima dată când au participat la un conflict de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Scopul declarat al operațiunii NATO a fost rezumat de către purtătorul de cuvânt ca "sârbi afară, intrarea forțelor de menținere a păcii, refugiați înapoi". Astfel trupele iugoslave trebuie retrase și înlocuite de forțele internaționale de menținere a păcii pentru a se asigura că albanezii se vor putea întoarce la casele lor. Campania a fost inițial concepută pentru a distruge defensiva aeriană iugoslavă și obiectivele militare de înaltă valoare. La început

9

aceasta nu a decurs tocmai conform planificărilor cu vremea rea împiedicând multe ieșiri devreme. NATO a subestimat serios voința lui Miloșevici de a rezista: puțini de la Bruxelles a crezut că a campania va dura mai mult de câteva zile și, deși bombardamentul inițial a fost mai mult decât o înțepătură-țintuită, acesta a fost nicidecum aproape de bombardamentele văzute în Bagdad, în 1991. Pe teren, campania sârbilor de purificare etnică a fost intensificată și într-o săptămână de la începerea războiului peste 300,000 de albanezi kosovari au fugit în Albania și Macedonia, cu alți câțiva mii strămutați în Kosovo. Prin aprilie, Organizația Națiunilor Unite a raportat că 850,000 de oameni-marea majoritate albanezi-au fugit de la casele lor.

Operațiunile militare NATO s-au schimbat din ce în ce mai mult la atacarea pe teren a unităților iugoslave-lovind obiective mici precum tancurile și piese de artilerie-precum și continuarea cu bombardament strategic. Această activitate a fost, totuși, foarte limitată de politică, ca fiecare țintă necesară să fie aprobată de toate cele nouăsprezece statele membre.

Muntenegru a fost bombardat de mai multe ori, dar în cele din urmă NATO a încetat cu scopul de a propti poziția importantă a liderului anti-Miloșevici, Đukanović. Așa numitele obiective "cu dublă utilizare" folosite asupra civililor cât și asupra armatei, au fost atacate: acesta include podul de peste Dunăre, fabrici, centrale electrice, instalații de telecomunicații-contorezând mai ales-sediile centrale ale membiilor unui partid iugoslav de stânga, un partid politic condus de soția lui Miloșevici, și turnul de difuzare a programelor de televiziune a statului sârb. Unii au văzut aceste acțiuni ca încălcări ale legii internaționale, în special Convențiile de la Geneva. NATO, însă a susținut că aceste facilitati au fost potențial utile pentru armata iugoslavă și că bombardarea lor a fost astfel justificată.

La începutul lunii mai, un avion NATO a atacat un convoi de refugiați albanezi, crezând că este un convoi militar iugoslav omorând în jur de cincizeci de persoane. NATO și-a recunoscut greșeala cinci zile mai târziu, dar sârbii acuzat NATO că a atacat în mod deliberat refugiații. Pe 7 mai, NATO a bombardat ambasada chineză de la Belgrad, omorând trei jurnaliști chinezi, ofensând opinia publică chineză. NATO a susținut că țintea pozițiile iugoslave. Statele Unite și NATO și-au cerut mai târziu scuze, spunând că acesta a avut loc din cauza unei hărți învechite furnizate de CIA. Acest lucru a fost provocat de un raport comun emis de ziarele The Observer (Regatul Unit) și Politiken (Danemarca) susținând că NATO a bombardat intenționat ambasada pentru că a fost ar fi utilizată ca o stație de releu pentru semnale radio ale armatei iugoslave. Bombardarea a încordat relațiile dintre China și țările Occidentului, provocând demonstrații supărătoarea în afara ambasadelor Occidentale din Beijing.

Într-un alt incident major-închisoarea Dubrava din Kosovo-guvernul iugoslav a atribuit 85 de civili decedați la bombardarea NATO. Cercetările Human Rights Watch din Kosovo a estimat că optsprezece prizonieri au fost uciși de bombele NATO pe 21 mai (trei prizonieri și un gardian au fost uciși într-un atac ulterior pe 19 mai).

Până la începutul lunii aprilie, conflictul a părut mai aproape de o rezoluție, și țările NATO au început să se gândească serios despre o operațiune pe sol-o invazie în Kosovo. Acest lucru ar trebui să fie organizat foarte repede, înainte venirii iernii, și ar fi mult de lucru pentru a îmbunătății drumurile de la porturile din Grecia și Albania pentru a lua în considerare rutele de invazie prin Macedonia și nord-estul Albaniei. Președintele SUA, Bill Clinton a fost însă extrem de reticenț să angajeze forțe americane pentru o ofensivă pe teren. În schimb, Clinton, a autorizat o operațiune CIA pe teren pentru a antrena UCK, sabotând și deztabilizând guvernul sârb. În același timp, negociatorii finlandezi și ruși au continuat să încerce să-l convingă pe Miloșevici să dea înapoi. El a recunoscut în sfârșit că NATO vroia foarte mult să rezolve conflictul într-un fel sau altul și faptul că Rusia nu va apăra Serbia, în ciuda elocvenței puternice anti-NATO de la Moscova. Confruntându-se cu puțin alternative,

10

Miloșevici a acceptat condițiile oferite de echipa de mediere finlandeză-rusă și a fost de acord cu o prezență militară în Kosovo, condusă de ONU, dar care încorporează trupe NATO.

Forțele norvegiene speciale Hærens Jegerkommando și Forsvarets Spesialkommando au cooperat cu UCK pentru a aduna informații secrete. Pregătirea pentru invazia pe 12 iunie. Forțele speciale norvegiene au șezut cu UCK pe muntele Ramno la granița dintre Macedonia și Kosovo și au avut un excelent punct de a inspecta ce se întâmplă în provincie. Împreună cu forțele speciale britanice, forțele speciale norvegiene au fost primele care au trecut granița în Kosovo. Conform lui Keith Graves cu rețeaua de televiziune Sky News, norvegienii au fost deja în Kosovo cu 2 zile înainte de luna martie, și printre alte forțe care au intrat în Priștina.

Treburile Hærens Jegerkommando și Forsvarets Spesialkommando au fost să elimine drumul dintre partide și de a face înțelegeri cu localnici pentru implementarea păcii dintre sârbii și albanezii kosovari. Acest lucru a fost făcut în condiții foarte dificile.

Retragerea armatei iugoslave și intrarea trupelor KFOR

La 12 iunie 1999, după ce Miloșevici a acceptat condițiile, trupele KFOR au început să intre în Kosovo. KFOR, o forță NATO, a fost pregătită pentru a efectua operațiuni de luptă, dar în cele din urmă, misiunea sa a fost doar de menținere a păcii. Acestea erau bazate pe sediile centrale Allied Rapid Reaction Corps, comandate atunci de locotenentul general Mike Jackson al Armatei Britanice. Aceasta a constat din forțele britanice, o brigadă a armatei franceze, o brigadă a armatei germane, care au intrat din vest, în timp ce alte forțe avansau din sud, și brigăzi ale armatei italiene și armatei statelor unite. Contribuția SUA, cunoscută ca Forța Inițială de Intrare, a fost condusă de prima divizie blindată. Unitățile subordonate au inclus armuri TF 1-35 de la orașul german Baumholder, al doilea batalion, parașute ale regimului de infanterie 505 dn partea Fort Bragg din nordul Carolina; unitatea militară marină 26 de la tabăra Lejeune, din nordul Carolinei; primul batalion, regimul de infanterie 26 din partea Schweinfurt (Germania), și trupe Echo, al 4-lea regimul de cavalerie, oferit tot din partea Schweinfurt. De asemenea alături de forța SUA a fost armata Greciei, batalionul de infanterie de mecanizare 501. Forțele inițiale SUA și-au stabilit zona de operare în jurul orașelor din districtul Uroševac, viitoare tabără Bondsteel, și tabăra Monteith din orașul Gnjilane și au petrecut patru luni-începutul unei șederi care continuă să colecteze date-stabilind ordinea în sectorul sud-est din Kosovo. În timpul incursiunii inițiale, soldații SUA au fost primiți cu aplauze de albanezi și au aruncat flori, în timp ce soldații SUA și KFOR s-au răspândit în satele lor. Deși nu a fost întâlnită nici o rezistență, trei soldați SUA din partea Forțelor de Intrare Inițiale și-au pierdut viețile în accidente.

În urma campaniei militare, implicarea soldaților de menținere a păcii din Rusia s-a dovedit a fi dificilă și tensionată pentru forțele NATO din Kosovo. Rușii se așteptau să aibă un singur sector în Kosovo, doar pentru a nu fi cu perspectivă de exploatare, sub comanda NATO. Fără comunicare sau coordonare cu NATO, forțele NATO au pătruns în Kosovo din Bosnia și au asediat aeroportul din Priștina. În plus, în iunie 2000, relațiile de comercializare a armelor dintre Rusia și Serbia au fost expuse, care au dus la represalii și bombardamente a zonelor de control ruse și de poliție. Avanpost pentru artilerist a fost stabilită pe un punct înalt pe Valea Preševo, de artilerie de câmp Echo Battery 1/161 într-o încercare de a monitoriza și a ajuta la eforturile de menținere a păcii în sectorul rus. Operând cu suport din partea artileriei de câmp 2/3 a primei divizii armate, Battery a fost capabilă de a implementa cu succes și în mod continuu de a opera radarul Firefinder care a permis forțelor NATO să ține sub supraveghere activitățile în sector și în valea Preševo. În cele din urmă s-a ivit o înțelegere în care forțele ruse au fost operate ca o unitate KFOR, nu sub comanda NATO.

11

Efecte

Pierderi omenești

UCK: 2,000 NATO: 2 non-combatanți

Iugoslavia Serbia 3,000 + morți

Pe teren, campania sârbilor de purificare etnică a fost intensificată și într-o săptămână de la începerea războiului peste 300,000 de albanezi kosovari au fugit în Albania și Macedonia, cu alți câțiva mii strămutați în Kosovo. Prin aprilie, Organizația Națiunilor Unite a raportat că 850,000 de oameni-marea majoritate albanezi-au fugit de la casele lor.

În anul 2003, Administraţia Interimară a Naţiunilor Unite în Kosovo a stabilit câteva obiective ce trebuiesc îndeplinite pentru a se încadra în planul general de încheiere a misiunii ONU până în anul 2007. Astfel, s-a stabilit ca un număr de 60.000 de refugiaţi (în special persoane de etnie sârbă) să se întoarcă la vechile locuinţe. Această cifră este în opinia noastră nerealizabilă şi estimăm ca nici măcar 10% dintre aceştia nu se vor reîntoarce. Încercările timide de reîntoarcere din regiunea Gnjilane au fost nesemnificative şi au întâmpinat o rezistenţă puternică din partea populaţiei locale. În această perioadă s-a demarat reconstrucţia satului sârbesc Belo Polje din regiunea Peja (care este cunoscută pentru puternicele sentimente antisârbeşti) unde urmează să se reîntoarcă în jur de 50 - 60 familii de etnie sârbă. Acest proces este îngreunat şi de sentimentul de nesiguranţă pe care îl are încă populaţia de etnie sârbă datorită atentatelor care au avut loc în regiune.

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe sarbe, episcopul Atanasie Rakita, a afirmat ca peste 40 de biserici si manastiri, multe din secolele XIII si XIV au fost distruse de etnicii albanezi, chiar sub privirile soldatilor (crestini?!) ai KFOR. Bandele inarmate conduse de sefi si sefuleti ai fostei UCK si-au facut de cap fara opreliste, atacand uneori inclusiv soldati ai fortei KFOR considerati dupa parasirea provinciei de catre sarbi drept o piedica in calea obtinerii independentei totale a provinciei, ideal exprimat fara incetare de liderii UCK.

De la izbucnirea crizei iugoslave, in afara de canalele de comunicare deschise cu Belgradul, Italia in special si-a asumat relatii speciale cu Muntenegru. Chiar si in timpul embargoului, Italia a reactivat cursa ferryboat Bari-Bar si a transmis ajutoare micii republici adriatice. Apoi, in primavara lui 1997, Roma si-a asumat conducerea fortei internationale care a salvat Albania de la colaps, ceea ce demonstreaza decizia Italiei de a interveni in procesul de control asupra Albaniei.

Revigorarea industriei petrolului ar putea fi un mijloc al iesirii Yugoslaviei din marasmul economic. Cei zece ani de tranzitie din Europa de Est au izolat fosta Iugoslavie – cu exceptia Sloveniei - in timp ce celalalt razboi care a facut ravagii in statele fostei Iugoslavii a adus nivelul PIB inapoi la cotele din 1989.

Evaluarile variaza dar, in conformitate cu surse locale, dintre statele vecine, Croatia a pierdut aproape 1,5 miliarde USD din PIB in 1999, Macedonia 0,5 miliarde USD, Bosnia–Hertegovina (inclusiv Republica Srpska) aproape un miliard USD iar Romania si Ungaria peste un miliard USD.

In timp ce cooperarea intre foste campuri de lupta nu pare a fi posibila, in mod indirect, razboiul din Kosovo a recreat unele dintre vechile legaturi dintre republici din timpul

12

Federatiei Iugoslave de dinainte de 1989, in special in sectorul energetic si indeosebi in industria petroliera.

Dupa ce NATO a inceput sa distruga rafinarii de petrol din Serbia, conducerea monopolului petrolier croat INA din Zagreb a preluat procesarea petrolului din campurile petroliere sarbe din Voivodina. Produsele derivate au fost trimise inapoi in Serbia pe raul Sava. Rafinariile bosniace din Bosanski Brod, Republica Srpska, au facut o oferta similara.

In ce priveste misiunea de pace, Pentagonul estimea ca va trebui acordata o prima transa de trei miliarde USD pentru operatiunea de mentinere a pacii in Kosovo, proiectata a dura cativa ani. Pornind de la experienta anterioara americana in Bosnia-Hertegovina, unde au ramas 6.000 de soldati, in jur de 50% din costuri vor acoperi cheltuielile legate de cazare, hrana si intretinerea echipamentului. Un procent de 10% va fi acordat pentru cele 7.000 de trupe din Germania si SUA si armele lor. Alte costuri vor fi cele legate de antrenamente speciale, repararea si inlocuirea echipamentului si alte cheltuieli neprevazute.

Estimarile initiale ale UE au dus la concluzia ca pentru reconstructia de dupa razboi si pentru asigurarea de medicamente si hrana pentru populatia Iugoslaviei este nevoie de 30 miliarde USD, cea mai mare parte a sumei urmand a fi directionata spre Kosovo, unde 80% din case si infrastructura a fost distrusa. O parte va fi alocata Albaniei si Macedoniei.

Cea mai mare tensiune a început pe data 15 Martie 2004, prin împușcarea lui Jovica Ivić, un sârb de 18 ani, din satul Čaglavica, situat în centrul regiunii din Kosovo. Sârbii din localitate s-au adunat pentru a protesta atacul tânărului, blocând traficul.

Pe data de 16 martie, trei copii de origine albaneză au fost înnecați în râul Ibar, din satul Čabar, în apropierea unei comunități sârbe din Zubin Potok. Al patrulea copil a supraviețuit. Se presupune că el împreună cu prietenii săi, au fost fugăriți de sârbi, pentru a răzbuna împușcătura lui Ivić, din ziua precedentă. Adevărul din spatele acestui incident rămâne neclar.

Situatia copiilor

În aproape fiecare caz, jumatate din cei refugiaţi sunt copii. And for them, running from war can be just as dangerous as war itself—or even worse. Şi pentru ei, începând de la războiul poate fi la fel de periculos ca războiul în sine, sau chiar mai rău.

Besi, un etnic albanez, dureros de amintirea fugii din calea războiului din Kosovo în 1999, când avea 11 sau 12 ani. El nu-si amintesc exact: "Mai întâi de toate au prins pe tata in fata ochilor mei am fost. Pe un balcon şi tata şi fratele meu, care a fost de 14 ... apoi le-au prins," a spus el. "În timpul războiului, am fost un refugiat. Am vrut să mergem în afara Kosovo, deoarece ştiau deja tatăl meu şi fratele meu. Prima lună nu am putut citi sau scrie de bine de bine, din cauza scenelor vazute în război."

Enver Krasniqi este American pentru Refugiaţi agent Comitetului domeniul care se ocupă de tabără: "Pentru copii este o dificultate de viaţă aici, în lagăr, deoarece numai unii dintre oamenii sunt liberi să se mişte, dar unii se tem să iasă afară la sat sau de la Pristina", a spus el.

Mulţi dintre aceşti copii, mai ales sârbi şi romi, de asemenea, cunoscut sub numele de ţigani-se tem să plece, deoarece ei se tem de atacuri etnice.

Sandra, o rezidentă în zona angajata de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a lucra în tabără Plementina, este îngrijorata de faptul că cicatricele de război şi trauma cu care fug de război nu se va vindeca pentru aceşti copii, care cauzează probleme pe termen lung pentru ei şi restul lumii .

"Puteţi vedea mai multi dintre copii sunt violenti fără motiv", a spus ea. "Ei au suferit din cauza războiului şi a acelor cicatrici pot să-i facă războinici,lucru care nu vrem. Să aibă mai mulţi medici şi profesori.."

13

Bibliografie

1. http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=567&Itemid=1

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_din_Kosovo3. http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/pagini/ci_misPace.html4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Revoltele_din_Kosovo_din_20045. http://www.warchildren.org/dangerous_escapes.html

14