Piirintii contemporani ne vorbesc tics pre razboiul cu metaniile in mana

Selectia textelor s i traducere: Pr . D r . Constant in Petrache

Familia Ortodoxa

Cuvant inainte

Omului modern, daca se strica, incepe sa-i fie lehamite de lucrurile simple §i sdrace; de multe ori insa revine intru sinele sau eel vechi, ca betivul trezit din betia sa, iar atunci este cuprins de o pofta mare pentru simplitate, se bucura launtric §i se impaciuieste, si-si doreste sa traiasca smerit §i linistit duhovnice§te. (Fotios Kontoglu)

Credinta noastra cea ortodoxa, ca acceptare a lucruri lor v a -zute §i nevazute, exprimate pr in cuvant si ratiune, n u se epui-zeaza doar la n ive lu l acestor lucrari , ci se adevereste si se inta-re§te p r i n lucrarea tainica a sentimentului, a sensibilitatii §i a acceptabilitatii sufletului. Simturile, partea rationala si cugetarea conduc si controleaza actul cunoa§terii, i n timp ce sentimentul, eel ce atinge i n chip nemijlocit sufletul, na§te emotia §i este legat de ceea ce n u m i m s implu „inima". In ima este aceea care „dictea-z a " iubirea, virtutea fundamentals i n spiritualitatea ortodoxa. A v e m de-a face cu doua l u m i diferite, ce uneori gasesc cai de co-municare, insa n u se identified niciodata.

Filocalia este teologia in imi i , caci pe acest taram are loc vede­rea celor nevazute, intalnirea cu Hristos, unirea persoanei ome-ne§ti cu cea dumnezeiasca. Mij locul pr in care se reu§e§te acest l u -cru este dobandirea starii de rugaciune neincetata.

Rugaciunea exista inca din clipa nasterii Bisericii , avand u n aspect comunitar, pe care i l n u m i m „act latreutic eclezial" , pre-cum §i u n aspect personal, care caracterizeaza lupta individuala a cre§tinului de a i m p l i n i poruncile evanghelice si de a savar§i un i ­rea sa personals cu Hristos Dumnezeu.

Atat i n Vechiul , cat si i n N o u l Testament, atotputernicia lu i Dumnezeu se arata i n putinta Sa de a patrunde i n in ima omului , de a o cerceta, de a o curata - in ima f i ind v a s u l unde sunt pas-trate toate cele ascunse ale omului .

Parint i i trezviei au pornit de la cuvintele lu i Hristos d in i n ­ceputul predicii de pe munte, „Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe D um nezeu" , acordand in imi i o insemnatate

deosebita, c i . and locul unde se desfasoara cele mai adananci §i mai tainice experr_-nte fiintiale ale vieti i omului .

Elementul viet i i duhovnice§ti eel mai firesc legat de le lucrarilc tainice ale in imi i a fost, inca din vremurile apostolice, rugugaciunoa particular^. Mar i i asceti ai primelor veacuri cre§tine s-ai-au gand i I ca rugaciunea particular^ trebuie sa ramana ceva concis,is, scurl .si esential. Doua au fost dintotdeauna elementele acesteia: ia: chema rea numelui l u i I isus, ce are o putere deosebita, §i caracterterul con cis, exprimat printr-un singur verb, ceea ce permite 2 reluarea acestei propozitii simple la nesfar§it, nascand astfel stararea mul l dorita de neincetata comunicare cu Hristos. Martur i i alale acestei „formule" avem inca d in veacul apostolic, cea mai raspapandita si acceptata expresie a rugaciunii particulare f i ind cucunoscnl.i Rugaciune a l u i I isus: „Doamne lisuse Hristoase, 1 F i u l lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

V o m prezenta i n aceasta carte chipurile a sapte pariirinti con-temporani, iscusiti duhovnici , buni cunoscatori ai rugaciuiunii si ai sufletului ortodoxului societatii postmoderne, precum si si felurite cuvinte, omil i i , convorbiri si epistole ale acestora i n care e se adre-seaza crestinilor din lume, sfatuindu-i cu de-amanuntuln cum sS savar§easca Rugaciunea in imi i . V o m incheia cu o omilidie a unui monah aghiorit, ce talcuieste studentilor de astazi cele d d o u a ele-mente ale studiului nostru: Filocalia si omul postmodern, \ precum §i conditiile relationarii acestora.

Pr. Dr. Constantin 1 Petrache

4

1. A w a Efrem Katunakiotul

li vat mins al scumpatdtii duhovnicesti nu a dat, dupa cuvantul r iniHI, nici somn ochilor, nici odihnd tamplelor sale, pana ce nu a •:i:ii :]inilarul eel scump, pentru dobdndirea caruia a renuntat la

Imh' Im iiifirgdritarul acesta a fost harul dumnezeiesc al curatirii, al h i t m i u i i I I •;/ ul invierii.

I II aceste cuvinte i l caracteriza Gheron Iosif Vatopedinul pe i , I H M I D Kfrem Katunakiotul intr-una din primele biografii, apa-. . , i , in .mul 2000. Fara indoiala, Gheron Efrem este u n u l dintre

II deosebiti nevoitori ai pustiei athonite din secolul al X X -i, i im monah ce a iubit ascultarea i n masura sfintilor pustiei

Iplciu' din veacul al IV- lea , u n teolog ce a trait acrivia traditiilor i,.ib,ilc ale Sfintilor Parinti , precum §i u n parinte duhovnicesc

IrAliuit, ce a adus mangaiere dumnezeiasca multor suflete aflate m i i i t i inta sau i n cautare duhovniceasca.

A w a Efrem s-a nascut i n ajunul praznicului Sfantului Ierarh k'olne, i n anul 1912, intr-o familie numeroasa, dar traditionala §i

i ul M I . . , we de Hristos, i n regiunea Thive i , i n centrul Greciei. C u Rl«ri si r.idanii bane§ti, parintii au reusit sa-i ajute pe cei doi baieti n familiei, Evanghelos (mai tarziu Ieromonahul Efrem l iiimakiotul) §i Epaminondas, sa absolve gimnaziul . Tanaru l i Hii'.belos, iubitor de rugaciune si de slujbe biserice§ti, dorea l I I n ihi l sa devina monah, insa educatia sa §i atmosfera familiala il dcterminau sa mai amane, sa-i ajute financiar pe fratii mai mici , . . I .i sa-si implineasca datoria fata de patrie pr in implinirea sta­

in lui militar. Pronia dumnezeiasca a vrut altfel. Este respins la examinarea

medicala i n vederea recrutarii, fara precizarea perioadei de t imp, datorita alergiei sale ce-i provoca rani la picioare. Acest lucru i l Convinge ca poate u r m a linislit calea monahismului . Astfel , i n leptembrie 1933 ajunge la K a m n a k i a , la Chi l ia Sfantului Efrem, Unde parintii de acolo, Gheronzii Efrem, Nichifor, Procopie si monahul Longhin, erau de origine d in T h i v a . Principala lucrare a inn ii obsti era rugaciunea personala si slujbele de obste, iar lucra-

5

rea mainilor pentru intretinerea de z i cu z i era croitoria si faurirea de peceti d in lemn pentru proscomidie.

Dincolo de asprimea parintilor si de incercarile grele ale can-didatului la schima monahala, tanarul Evanghelos impresiona pr in ascultarea sa de exceptie. A§a §i-a inceput A w a Efrem urcu-sul duhovnicesc, invatand, rabdand, ascultandu-i pe cei d in jur, luptandu-se cu tot felul de greutati launtrice sau din afara. D u p a marturia sa, t imp de cinci ani 1-a razboit cugetul viclean ce-i spu­nea neincetat sa paraseasca locul acela, Chi l ia §i pe parinti i aceia aspri §i exagerati, pentru a gasi o ob§te mai intelegatoare. I§i ve-nea mereu in t ru sine zicandu-si : „Nu, frate. Preasfanta aici m-a adus, aici raman pana la sfar§it!". Intr-adevar, cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a izbutit acest lucru.

Incercarile si pretentiile, exagerate pentru noi, cei d in lume, la care era supus tanarul candidat erau tocmai pentru a se incre-dinta el insu§i daca trebuie sa ramana sau sa renunte. Desi regula locala este incercarea candidatului t imp de eel putin u n an, dupa doar sase luni , i n Duminica a patra d in Marele Post, a Sfantului loan Scararul, Gheron Efrem 1-a trimis pe tanarul Evanghelos i n -sotit de Gheron Procopie la Marea L a v r a , pentru a-1 tunde i n mo-nahism. Astfel ia schima mica, cu numele Longhin (fratele Longhin trecuse la Domnul , la put in t imp dupa sosirea tanarului Evanghelos, doborat de tuberculoza). I n acela§i an, 1934, trece la D o m n u l si duhovnicul Chi l ie i , Gheron Efrem, dupa lupta cu o grea pneumonie. Lucrarea de calauzire duhovniceasca a ob§tii o preia Gheron Nichifor, ieromonah iscusit, care, cu prile jul praz-nuir i i C u v i o s u l u i Efrem, la 28 ianuarie 1935, i l tunde pe monahul Longhin i n schima mare, dandu-i numele Efrem. I n continuare, vazand deosebita sporire a tanarului, ascultarea sa, staruinta, cu-noasterea randuielilor monahale si liturgice, Gheron Nichifor hotara§te sa-1 faca diacon. Astfel , coborand impreuna i n T h i v a i n vara lu i 1936, pentru a aduna cereale §i legume pentru iarna, mo­nahul E f rem este hirotonit diacon de catre Episcopul Gherman; acesta, apreciind d u h u l tanarului, precum §i infatisarea-i placuta, la scurt t imp, i n data de 20 august 1936, i l hirotone§te preot.

U n element hotarator pentru traseul duhovnicesc al A w e i a fost relatia sa deosebita cu Gheron Iosif Isihastul sau „Cel d in 6

Pe§tera", cum i l numesc pana astazi nevoitorii pustiei athonite. Parinti i de la Katunakia urcau deseori pentru a l iturghisi la Schitul Sfantului Vasil ie, unde se nevoia obstea lu i Gheron Iosif. C u binecuvantarea l u i Gheron Nichifor, tanarul ieromonah Efrem incepe sa slujeasca periodic la schitul vecin, precum §i sa-§i mar-turiseasca gandurile §i cugetele la incercatul isihast. D u p a o ase­menea spovedanie, Gheron Iosif a spus i n mod caracteristic pen­tru relatia ce u r m a sa se desfa§oare sub acoperamantul D u h u l u i Sfant pentru mai bine de douazeci si patru de ani: „Tu ma cautai pe mine, iar eu pe tine!"

Bineinteles ca n u au lipsit ispitele din partea pizmuitorului neamului omenesc, dar, sub indrumarea duhovniceasca pecetlu-ita de sfintenie a l u i Gheron Iosif §i pr in ascultarea sa exemplara, A w a Efrem biruia greutatile, dibuia cursele vicleanului , iar cand avea ganduri de indreptatire de sine i n fata celorlalti pustnici se ruga cu lacrimi pentru iertare, iar mai apoi cerea iertaciune de la fiecare, marturisindu-si cu sinceritate gandul avut. Astfel a avut parte, potrivit multor marturi i ale celor ce s-au nevoit impreuna cu dansul sau 1-au avut indrumator, de stari duhovnicesti inalte §i de negrait cu cuvinte omenesti, precum si de vederea celor ne­vazute. T ipic pentru intreaga sa viata monahala era si faptul ca n u lua nici o hotarare pana n u primea mai intai instiintare de la Dumnezeu, pr in rugaciune.

U n alt element insemnat mai ales pentru viata Bisericii §i pentru asezarea vieti i monahale a nevoitorilor pustiei athonite a fost pozitia teologica a l u i Gheron Iosif §i a A w e i Efrem i n pr i -vinta schimbarii calendarului. Nevoitorii pustiei athonite au de-clarat dintru inceput ca vor ramane pe calendarul vechi. Insa ma­rea parte a monahilor d i n t inutul Katunakia au trecut de partea celor numit i „zeloti", ce refuzau pomenirea Patriarhului Ecume­nic, episcopul de drept al Cetatii Athonite, §i cereau ruperea le-gaturilor cu Bisericile locale ce imbratisasera noul calendar. D u p a bunul sau obicei, A w a Efrem s-a rugat cu lacrimi, pr imind i n chip tainic §i mai presus de fire in§tiintarea dumnezeiasca de a asculta de Biserica-mama. Astfel , dupa o lunga perioada de dis­pute teologice si de tensiune intre chil i i (douazeci si opt de ani), ei slujesc i n 1952 Pa§tile la Chi l ia Daniileilor impreuna cu majo-ritatea covarsitoare a pustnicilor, ca u n act simbolic al unitatii

7

pustiei athonite, precum si a l parta§iei cu Biserica-mama. L a Katunakia vor ramane destui zeloti ce nu-si vor schimba pozitia teologica; fata de ace§tia, A w a Efrem a avut puterea sa faca as­cultare, rugandu-se neincetat pentru mantuirea lor.

I n 1959 trece la cele vesnice Gheron Iosif, ce-si petrecuse u l -t imii ani la Nea Skiti , unde a si fost inmormantat. I n 1968 va pleca la D o m n u l §i Gheron Procopie, dupa o scurta pneumonic A w a Efrem incepuse deja de p r i n 1960 o serie de imbunatatiri la Chi l ie (soba cu motorina i n fiecare camera, u n bazin nou §i mai mare pentru adunarea apei). I n 1973 trece la D o m n u l §i Gheron Nichifor, A w a E f r e m gasindu-se singur, mereu i n rugaciune pentru mantuirea sufletelor celor plecati. I n t impul Postului Mare al anului 1974, este in§tiintat de D u h u l Sfant cu privire la mantui­rea sufletului lu i Gheron Nichifor, agonia ucenicului luand star­l i t . Nevointa aspra s i neatentia fata de consumul de k u k i a fiarta (leguma mediteraneana foarte alergena) i l doboara la pat. U n pa­rinte d in vecinatate i l convinge de necesitatea controlului medical specializat si-1 scoate pe targa din preaiubita sa pustie, pentru intaia oara dupa 38 de ani. Se insanatose§te la spital i n Thessalonic.

Incepe o noua etapa duhovniceasca pentru Chi l ia Sfantului Efrem, i n perioada 1975-1982 stabilindu-se aici cinci monahi t i -neri, statornici, toti sub ascultarea §i indrumarea duhovniceasca a l u i A w a Efrem Katunakiotul , ce continua randuiala de nevointa a l u i Gheron Iosif. I i invata, i n p r i m u l rand, sa evite exagerarile atat i n efortul fizic, dar m ai ales in eel duhovnicesc, amintindu-le deseori: „Atentie la cantitate si la calitate!" Trei lucrur i funda­m e n t a l trebuie sa pazeasca monahul i n fiece clipa: sa aiba mereu pe buze expresia ascultarii, „Fie binecuvantat!", sa aiba grija de a cere mereu iertare celorlalti s i sa aiba mintea la Rugaciunea i n i ­mi i : „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma".

In 1994 i l parase§te puterea ochilor, vede doar umbre, iar i n noiembrie 1996 cade la pat intr-o stare de nemiscare §i de neco-municare cu cei d in jur. Incet, incet, i s i revine partial , zambind uneori fratilor, alteori ridicandu-se pentru a-§i impl in i canonul de rugaciune. Treisprezece lun i de convietuire cu durerea! I n pozitie de rugaciune 1-a aflat si chemarea la Sine a bunului Dumnezeu,

8

pe 27 februarie 1998. A w a Efrem lasase porunca ob§tii sa se sa-var§easca i n taina slujba iegirii sale din lumea aceasta, sa fie i n v i -tati doar parinti i d in vecinatate. Vestea adormiri i sale s-a impras-tiat insa cu repeziciune, mult i monahi aghioriti adunandu-se pentru a-i da cea mai de pe urma sarutare §i pentru a-i vedea chipul cuvios, p l in de lumina, asemenea sfintilor nevoitori ai pustiei athonite.

A w a Ef rem a lasat pi lda vie de nevoitor p l in de virtut i , marturie de viata pustniceasca aghioritica, amintire a unei vieti pline de rugaciune s i de sfintenie. Epistolele sale sunt pline de dragoste fata de persoana omeneasca ce sufera, sfaturile sale sunt la randul lor marcate de aceasta dragoste si de durere pentru mantuirea sufletelor.

O pilda vrednica de pomenire a fost §i legatura sa duhovni­ceasca cu preotul de mir Dimitrie Gagastathis, cunoscut pr in m a -rea sa evlavie, indeosebi fata de Sfintii" Arhangheli , precum si pr in minunile savar§ite de-a lungul viet i i sale extrem de zbuciu-mate. Canonul de rugaciune a l acestui om sfant era alcatuit d in citirea zilnica a Psaltiri i , a Paraclisului si a Acatistului Sfintilor Arhangheli . Parintele Gagastathis insa n u cunostea pe atunci R u ­gaciunea l u i I isus. Intr-o epistola d in ani i 1960 adresata Parintelui Efrem, el i s i marturiseste neputinta §i tulburarea i n fata unei pro­bleme de familie. A w a Efrem i i raspunde explicandu-i ce este si cum se savar§este Rugaciunea l u i I isus sau a mint i i , precum si faptul ca aceasta i i v a aduce pace i n familie. Rezultatul este vred­nic de pomenit, pr in faptul ca lucrarea Rugaciuni i aduce intr-adevar pace i n famil ia preotului Gagastathis,. I n 1972, imbolnavindu-se de cancer, el se retrage din slujirea parohiala, daruindu-se cu totul Rugaciunii . Intr-o epistola d in 1973, marturisea cum priveghea impreuna cu preoteasa toata noaptea, rostind neincetat Rugaciunea in imi i .

Redam i n continuare cateva cuvinte ale A w e i Efrem, insem-nate de diferiti ucenici ai sai, precum §i textul unei scrisori catre o fiica duhovniceasca ce se framanta la gandul apropierii tunderii i n monahism.

9

Despre Rugaciune

I n 1973, u n grup de tineri d in Nafpaktos, avandu-1 duhovnic pe Parintele Spiridon Logothetis, 1-a vizitat pe A w a Efrem pen­tru folos duhovnicesc. Acesta i-a primit linistit §i p l in de pace; iupa primire si dupa oferirea paharului de apa rece, i n pustia de

la Katunakia , intr-o zona fara de apa, le-a adresat cuvant luminat si p l in de traire:

„Copiii mei, temelia vieti i i n Hristos sunt cele doua mar i Taine: rugaciunea si Dumnezeiasca Imparta§anie. Sa ascultati sfaturile §i poruncile duhovnicului , mai ales cu privire la aceste doua mar i Taine. Pentru a cladi o adevarata viata este nevoie de o piatra adevarata, iar piatra este Hristos. Chemarea lu i Hristos pr in rugaciune si imparta§irea cu T r u p u l §i Sangele de-viata-fa-cator al lu i Hristos este inceputul si sfarsitul viet i i i n Hristos. Acesta este canonul pentru voi , cei ce v a aflati i n lume. Hristos v a iubeste! Sa aveti nadejde i n E l , fiindca cine nadajduieste i n H r i s ­tos n u da gres niciodata.

I n Rugaciunea mint i i «Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma» se gaseste cerere, multumire, mangaiere, slavire, pocainta. Diavo lu l incepe intai sa fiarba, apoi sa plesneasca, iar mai apoi fuge departe.

V r e i sa simti negraita bucurie, atunci cand plangi §i sa spui: «Iti multumesc, Doamne, ca n u m-ai trecut cu vederea si n u mi-ai dat dupa pacatele mele, ci i m i dai mereU atata bucurie»? V r e i sa vezi pe Hristos sj pe Maica Sa? Vre i sa vezi R a i u l inca d in lumea aceasta? Spune Rugaciunea l u i I isus, si v a veni z iua i n care numai rugaciunea aceasta o ve i spune".

Sfaturi despre ascultare

Ascultarea le v a aduce pe toate. Ascultarea v a aduce harul . Cea mai neinsemnata neascultare fata de duhovnic alunga harul . Ascultarea face minuni , ascultarea inseamna smerenie, ascultarea v a aduce toate harismele. Pentru ascultare, Hristos daruieste r u ­gaciunea. Rugaciunea n u mantuieste, ascultarea mantuieste.

10

Faci ascultare, ai harul lu i Dumnezeu, esti pentru rai. Diavolul n u se feme de noi. Pe noi nici n u ne ia i n seama, vede doar harul ce i l avem din pricina ascultarii, si de aceea fuge de langa noi.

Ascultarea este cea care aduce luminarea §i lacrimile si ruga­ciunea. Daca ai aceste daruri , dar n u ai ascultare, le ve i pierde cu siguranta. C u cat ai mai multa evlavie si i t i iube§ti duhovnicul , cu atat mai mult har ve i pr imi .

H a r u l ascultarii i l acopera ca u n foe pe eel ce este sub ascul­tare, iar diavolul n u poate sa-1 raneasca. Daca lipse§te insa harul , diavolul ne v a nimici .

Teologia decurge din rugaciune, rugaciunea decurge din as­cultare. Cand ai ascultare, ve i gasi si rugaciunea. Vei gasi teologia. Cand n u ai ascultare, n u gase§ti nimic; §i sa ai ceva, i l vei pierde!

Intaiul lucru, radacina vietii duhovnicesti, este ascultarea. A i facut ascultare, vei gasi rugaciune. Se poate sa n u gasesti astazi, vei gasi maine. Aceasta tine de judecata lu i Dumnezeu; i n orice caz, este cu neputinta sa n u gasesti. Sa presupunem ca n u gasesti rugaciunea - atunci ascultarea le pline§te pe toate cele ce-ti lipsesc.

Cand ve i deveni s implu, ca u n dispretuit, de dragul asculta­r i i , si ve i face ceea ce i t i spun altii , §i ve i lua binecuvantare pentru toate, atunci incepe sa-ti dea Dumnezeu harul . Oricine ti-ar f i d u ­hovnic, n u are importanta; metania pe care o faci acestuia este l u -crul eel mai important. E u , facand ascultare i n anii aceia la A w a Nichifor, vedeam minuni .

Gheron Iosif zicea: „Nici preotia, nici dumnezeiasca imparta-§anie, nici Rugaciunea minti i , nici postirea, nici privegherea n u te mantuiesc, fara ascultare. Ceea ce se face d in propria voie, fara ascultare, ia d iavolu l " .

Despre Rugaciunea inimii

(Sfat catre o fiica duhovniceasca)

Preacredincioasa mea sora in t ru Hristos, Fie ca Maica D o m n u l u i sa-si deschida Acoperamantul sau eel

sfant §i pururea sa te acopere!

11

A m primit scrisoarea ta, insa am intarziat sa-ti raspund deoarece sunt bolnav. Smerita §i simpla ta epistola m-a miscat mult si de aceea i t i scriu acum.

Sa vre i sa devi i monahie, adica mireasa a Preadulcelui si Preafrumosului Hristos, n u e putin lucru. Este insa chemarea lu i Dumnezeu. Mirele I isus te cheama, precum i-a chemat si pe Apostoli , sa te duci sa traie§ti langa E l . Sa lasi toate cele lumesti, sa le negi, sa le ura§ti, sa le scoti pe toate din inima ta, pentru a-L iubi numai pe Dansul .

Z i §i noapte sa te gandesti la E l , adica sa roste§ti neincetat Rugaciunea: „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma; l isuse Hristoase, miluie§te-ma; lisuse al meu, miluie§te-ma; Prealumi-nate, Preacurate, Preastralucite Mire, miluieste-ma".

Aceasta inseamna saracie lumeasca, dar bogatie cereasca. Oriunde te duci , oriunde sezi, oriunde te gasesti, sa n u lasi Ruga­ciunea - spune-o neintrerupt. Dupa putin, i n functie de curatirea launtrica, de ravna ta, de dispozitia ta, v a veni §i ve i cunoa§te mai bine cat de dulce este, cat de frumos, cat de vrednic de iubire este.

Cand vei ajunge sa spui neincetat Rugaciunea, se v a aprinde inlauntrul tau iubirea Sa, bucuria, si vei striga: „Sunt eel mai feri­cit om din lume" . Iar acesta n u e mare lucru, e o mica pietricica pe tarmul mar i i nesfarsite. Sunt altele mult mai mari .

V e i vedea u n alt orizont duhovnicesc, o alta hrana duhovni­ceasca, alta imbracaminte, alte vederi duhovnicesti, altele si altele pe care n u este nevoie sa ti le spun eu, pentru ca le ve i intalni singura atunci cand vei rosti neincetat Rugaciunea.

De la aceasta mica, dar atotputernica Rugaciune, au pornit §i Sfintii Parinti si au ajuns luminatori ai Bisericii , dascali a-toata-lumea, si au facut pr in aceasta sa raspandeasca sfintele lor moa§te mireasma binemirositoare.

Rosteste Rugaciunea, curata porumbita, tanara fecioara, cu-rata mireasa a Dulcelui §i Smeritului I isus, s i ve i afla urcusuri duhovnicesti!

I t i urez sa reu§e§ti. Lucrarea aceasta insa cere silinta, rabdare §i staruinta - s i , mai presus de toate, harul .

12

Despre Rugaciunea inimii (Sfaturipractice catre un grup de inchinatori mireni)

Cei mai mult i dintre aceia care v i n aici, la Katunakia , zic: „Spune-ne u n cuvant de folos". E i , sa v a zic u n u l : inchinati Ruga­ciunii macar o jumatate de ora d in douazeci §i patru. D u p a pro-gramul lumesc, pe la ora zece-unsprezece inainte de miezul nop-tii , spuneti Rugaciunea fara sa aveti metaniile i n mana, rugator, cerand mi la L u i cu lacr imi : „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-m a " . A s a !

Lucreaz-o si ve i vedea ce roada i t i v a aduce. Daca izbutesti jumatate de ora, fa mai apoi Rugaciunea o ora; numai sa fi i atent ca i n ora aceea nici telefonul sa sune, nici somnul sau v r e u n gand de hula sa te loveasca. Nimic ! Include telefonul, incheie-ti toate treburile §i fa lucrarea aceasta macar jumatate de ora, n u mai mult . Asta e! S i ve i vedea ca sadesti u n pomi§or, iar maine-poi-maine o sa faca rod. §i Sfantul loan Gura-de-aur §i Sfantul Vasi l ie de la aceasta lucrare au pornit - de la u n pomi§or au ajuns l u m i -natorii lumi i .

13

2. A w a Anthim Aghiannanitul

I n pustia athonita a trait si s-a nevoit §i vestitul duhovnic A w a A n t h i m . A odihnit, a izbavit si a indrumat mult i monahi si mireni . In afara de tinuta sa liturgica impecabila de la k ir iakonul Schitului Sfintei A n n a , a pazit cu sfintenie i n tot cursul vieti i o veche traditie ascetica athonita, dupa cum marturisesc cei ce 1-au cunoscut indeaproape: i n decursul privegherilor de peste douas-prezece ore, niciodata n u s-a asezat i n strana sa, ci intotdeauna a stat i n picioare. Chiar §i i n ult ima priveghere la care a luat parte, de praznicul Cuviosi lor Parinti Aghiannanit i , la adanca batranete f i ind, a stat i n picioare i n toata vremea slujbei, i n strana sa calu-gareasca. U n adevarat sfant al zilelor noastre!

Iubea intr-adevar mult nevointa monahiceasca, consideran-du-o lupta cea adevarata impotriva duhurilor viclene. „Nevoito-r u l ce se infraneaza si se lupta si posteste - spunea deseori A w a - i s i indulceste gura cu Rugaciunea i n i m i i " . Alteori indemna pelerinii mireni zicandu-le: „Trebuie sa ne pregatim duhovni-ceste ca si cum am m u r i i n ceasul de fata, si sa muncim ca §i cum n-am m u r i niciodata".

Doua lucrur i pazea cu sfintenie, parca mai vartos decat cele-lalte, socotindu-le cele m ai de folos pentru vietuirea de ob§te, precum si pentru vietuirea i n familie: „Smerenia si ascultarea ce v i n d in in ima schimba cugetul eel vechi al o m u l u i " 1 .

I n vremea sa, mult i parinti duhovnicesti aveau faima inainte-vederii, a Rugaciunii neincetate sau a altor harisme. A w a A n t h i m a evitat faimele legate de persoana sa, ramanand pentru toti o pi lda vie de comportament si duh ortodox athonit. Prezenta sa a sprijinit lupta duhovniceasca a parintilor din pustia athonita pentru continuarea traditiei Sfantului Munte si a monahismului ortodox.

Spre sfarsitul vieti i , zicea deseori: „Patria mea cea paman-teasca o socotesc a f i Athosul si vo i starui aici atat cat i m i v a i n -gadui bunul Dumnezeu, inainte de a ma chema catre patria cea

1 „Omul eel vechi" §i „cugetul eel vechi" inseamna starea omului inainte de botezul i n Hristos. (n.tr.) 14

cereasca, Cetatea viitoare, pentru care toti trebuie sa avem o nos-talgie deosebita, precum instrainatii ce-§i doresc necontenit, toata viata, sa se intoarca i n patria lor" . A trecut la D o m n u l i n 1996, incununandu-§i traseul duhovnicesc si dorinta fierbinte de a ajunge i n Cetatea viitoare cu o cuvioasa adormire, asemenea ma-rilor nevoitori ai pustiilor.

Cuvant despre Rugaciunea inimii (Cuvant catre inchinatori cu prilejul unuipraznic la Schitul Sfintei Anna)

Rugaciunea aceasta sfanta, chemarea Mantuitorului nostru si a mile i Sale, adica „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma", este si rugaciune §i marturisire a credintei noastre. Ne daruieste harul Sfantului D u h , este datatoarea darurilor dumnezeiesti, este cura-titoarea in imi i , izgonitoarea dracilor si instapanirea lu i I isus Hristos i n in ima noastra. Rugaciunea l u i I isus este totodata izvor de noime duhovnicesti s i de ganduri dumnezeiesti, este inca si scapare de pacate, vindecatoare sufletelor si trupurilor, este cea care ne aduce luminarea dumnezeiasca, izvor de unde curge mila l u i Dumnezeu.

C a n d Rugaciunea aceasta este insotita §i de smerenie, aduce cu adevarat mi la l u i Dumnezeu i n sufletele noastre. Aduce des-coperiri sfinte §i dumnezeiasca mistagogie si este singura man-tuire, fiindca aduce cu sine numele eel mantuitor al Dumnezeului nostru, adica numele cu care am fost numit i , numele l u i I isus Hristos, F i u l l u i Dumnezeu. „Si n u este cu putinta pr in altcineva sa dobandim mantuirea", cum spune Sfantul Apostol Petru.

De aceea este §i rugaciune, caci pr in ea cerem fierbinte dum­nezeiasca mila ; Rugaciunea in imi i este si fagaduinta, caci oferim si daruim propriul nostru sine l u i Hristos, pr in chemarea Sa. R u ­gaciunea aceasta este §i marturisire de credinta, caci acest nume si Sfantul Apostol Petru 1-a marturisit, §i a fost fericit de catre I n -su§i Domnul .

Rugaciunea aceasta daruieste inca §i harul Sfantului D u h , caci spune Apostolul ca nimeni n u poate sa marturiseasca cu cre­dinta sincera si evlavie pe D o m n u l I isus daca n u are luminarea

15

Sfantului D u h . Este totodatS izvoratoare de daruri dumnezeiesti, caci zice Hristos catre Apostolul Petru: „Pentru aceasta adevarata credinta ce marturisesti i n numele Meu, i t i voi da cheile, adica autoritatea, puterea intrSrii i n Imparatia cerurilor".

Rugaciunea este §i curatirea in imi i , caci inima, pr in ea, l l vede pe Dumnezeu, I I cheama §i asa se curate§te de catre Cei v a ­zut. Este izgonirea dracilor, deoarece cu numele l u i I isus Hristos au fost §i sunt alungati toti diavoli i ; mai inseamna §i sala§luirea lu i Hristos, caci, pr in pomenirea Sa, E l vine si se afla inlSuntrul nostru, §i locuieste intru noi s i ne umple de veselie s i bucurie nespusa, dupa cum spune si Prorocul D a v i d : „Pomenit-am pe Dumnezeu s i m-am umplut de bucurie" .

Rugaciunea l u i I isus este u n izvor de noime §i cugete d u ­hovnicesti, caci Hristos, ca atotintelept, are i n Sine toate comorile intelepciunii s i cunoa§terii, iar celor i n care locuieste le dSruie§te aceste comori.

Este totodata §i ISsarea pacatelor, caci datorita acestei mSrtu-r is i r i a numelui l u i Hristos i s-a spus Apostolului Petru: „Orice pacat ve i dezlega pe pamant, pr in puterea iertSrii data tie, v a f i dezlegat si iertat si i n C e r u r i " .

Rugaciunea aceasta este si tamaduitoare sufletelor si trupurilor, pentru ca zice Apostolul Petru: „Enea, te vindeca Iisus Hristos".

Aceasta Rugaciune dSruie§te §i dumnezeiasca luminare, pen­tru ca L u m i n a cea adevarata este Hristos si daruie§te strSlucirea Sa §i harul celor ce I i cer ajutorul. Caci E l Insusi zice sa fie intru noi stralucirea cea de la Dumnezeu venitS, „iar acela care M a urmeaza cu deplina incredere v a avea intru sine L u m i n a cea dStStoare de viata ce vine de la Viata cea adevarata, adica din Dumnezeu" .

Rugaciunea lu i I isus este inca §i fantana milei dumnezeiesti, caci aceasta mi la o cerem. Iar D o m n u l este milostiv si se indura de toti cei ce-I cheama numele, s i da degraba ceea ce este cu dreptate celor ce strigS catre Dansul cu credinta. §i celor smeriti daruie§te descoperiri §i dumnezeiesti mistagogii, caci u n u i pescar ca Sfantul Petru i s-a dat pr in descoperire din Cerur i acest nestrS-mutat adevar: „Tu e§ti Hristosul , F i u l lu i Dumnezeu celui v i u " .

De asemenea, Sfantul Apostol Pavel a fost rapit i n Hristos si a auzit descoperiri dumnezeiesti. Intotdeauna Rugaciunea l u i 16

I isus lucreaza tainele cele mai presus de minte. §i este singura mantuire caci, precum zice §i Apostolul , n u e cu putintS sa do-bandim mantuirea p r i n nimeni altul decat pr in Mantuitorul l u ­m i i , Hristos. De aceea, i n z iua cea de pe u r m a a Parusiei , toti, i n -geri si oameni, vor spune si vor canta, cu voie sau fara de voie, acest cuvant: „Iisus Hristos este D o m n u l §i Dumnezeul , iar aceasta este slava Tatalui - Acest intrutot-slSvit F i u , i n fata CS-ruia tot genunchiul se pleaca".

Iar acesta este semnul, aratarea credintei, ca toti suntem §i ne n u m i m crestini; este §i o marturie si o dovada ca suntem de la Dumnezeu. Caci spune Evanghelistul loan: „Oricine mSrturise§te ca I isus Hristos S-a intrupat cu adevarat si a trait ca om purtand firea cea omeneasca, de la Dumnezeu este. §i oricine n u marturi-seste aceasta n u este de la Dumnezeu; caci eel ce tagaduie§te pe I isus Dumnezeu-Omul are d u h u l l u i antihrist".

De aceea noi, toti credinciosii, trebuie sa marturis im fara i n -cetare acest Nume, pentru propovaduirea credintei pretutindeni, pentru dragostea D o m n u l u i nostru I isus Hristos, de care absolut nimic n u trebuie sa ne desparta vreodata. Aceasta marturisire publica trebuie sS o facem si pentru haru l care izvorS§te d in n u ­mele lu i I isus Hristos, §i pentru ISsarea pScatelor, §i pentru slobo-zirea si vindecarea, pentru sfintirea si luminarea §i, mai ales, pentru mantuirea ce pr imim.

CSci , pr in acest dumnezeiesc Nume, Apostoli i au fScut §i au invStat lucruri mar i si minunate, precum spune si Sfantul E v a n -ghelist loan: „Acestea s-au scris ca sS credeti cS I isus este Hristos, F i u l l u i D u m n e z e u " . IatS credinta! S i continuS: „§i, crezand, aveti al vostru §i n u se v a lua de la voi , viata cea nouS, viata ve§nica ce se dS sufletelor pr in E l §i pr in chemarea numelui SSu" . IatS mantuirea §i viata!

17

3. A w a Porfirie Kavsokalivitul

Parintele Porfirie este u n chip sfintit al Ortodoxiei postmo-derne, o prezenta sfanta si mult iubita i n viata Bisericii secolului al XX- lea . S-a nascut la 7 februarie 1906 i n satul Aghios Ioannis din Insula E v v i a , i n centrul Greciei, d in parinti iubitori de D u m ­nezeu (tatal sau era psalt la biserica §i avusese binecuvantarea sa-1 cunoasca indeaproape pe Sfantul Nectarie din Eghina). D e mie is i doreste sa ajunga nevoitor i n pustia Sfantului Munte. Pana la varsta de 12 ani face ascultare de parinti i sai trupe§ti, muncind d in greu, luptandu-se cu saracia alaturi de intreaga familie. C i -tind viata Sfantului loan K a l i v i t u l (Colibasul), este adanc impre-sionat de dorul acestuia dupa Dumnezeu si astfel, la varsta de 12 ani, fuge i n ascuns i n pustia athonita. H a r u l Sfantului loan K a l i v i t u l i l duce la chilia Sfantului Gheorghie de la Kavsokal iv ia , sub ascultarea Parintilor Panteleimon si Ioannichie, cunoscuti pentru felul auster de viata. A i c i devine monah la varsta de 14 ani, luand numele Nichita, iar dupa doi ani schimonah. Deja Dumnezeu i l inzestrase cu harisma inainte-vederii. Imbolnavindu-se grav, este silit sa paraseasca pustia athonita, intorcandu-se i n Insula E v v i a . A i c i , la numai 20 de ani, este hiro-tonit preot de Porfirie al I l l - lea, Arhiepiscopul Sinaiului , luand numele de Porfirie. D u p a doi ani devine duhovnic §i incepe o pe­rioada de 12 ani de lucrare duhovniceasca, revigorand trei ma-nastiri d in insula, slujind monahilor si credinciosilor d in regiune cu multa dragoste.

I n 1940 se muta i n Athena, la Paraclisul Policl inici i Athenei, unde a trait 33 de ani ca o singura z i , dupa cum el insusi o spu­nea, desfasurandu-si lucrarea duhovniceasca fara incetare si de-pasind orice fel de greutate, usurand durerea si suferinta oame­nilor.

I n 1979 se stabile§te i n localitatea Milesi , cu gandul de a z id i o manastire. fncepe incet-incet lucrarile, dar abia i n 1984 intra i n pr ima cladire terminata, iar la data de 26 februarie 1990 se sfin-teste temelia katholikonului Manastiri i inchinate Schimbarii-la-Fata.

18

I n ul t imii ani de viata incepe sa se preg&teasca staruitor pentru trecerea sa la Domnul , avand dorinta arzatoare ca aceasta sa aiba loc i n liniste §i taina la locul sau de metanie din pustia athonita. Intr-adevar, sfarsitul sau cuvios si 1-a aflat la Kavsokal iv ia , i n chilia sa, i n z iua de 2 decembrie 1991.

Ultimele cuvinte ce s-au auzit d in gura sa au fost din Ruga­ciunea arhiereasca a lu i Hristos, cuvinte pe care le iubea atat de mult si le repeta foarte des: „Ca toti sa fie u n a " .

Prezentam in continuare u n cuvant al Parintelui despre as-pectele launtrice ale lucrari i Rugaciunii l u i I isus, cuvant rostit unor ucenice, i n vremea aceea mirence, mai tarziu monahii la Manastirea Hrisopighis din Insula Cre ta 2 .

Insu§i Hristos ne va invata Rugaciunea

O m u l cauta i n cer bucuria si fericirea. Cauta ve§nicul, de­parte de toti s i de toate; vrea sa gaseasca bucuria i n Dumnezeu. Dumnezeu insa este taina. Este tacere, este nemarginire, este to­tul . Indreptarea sufletului spre cer o are toata lumea. Toti cauta ceva ceresc. Catre Acesta se indreapta toate fiintele, chiar si i n -con§tient.

Catre Acesta sa v a indreptati §i vo i mintea! Sa iubiti rugaciu­nea, vorbirea cu Domnul . Totul este insa iubirea, dorul dupa Domnul , Mirele Hristos. Sa deveniti vrednici de dragostea lui Hristos. C a sa n u traiti i n intuneric, trebuie sa apasati pe butonul rugaciunii , incat sa v i n a lumina dumnezeiasca i n sufletul vostru. I n adancul sinelui v i se v a arata Hristos. Acolo, i n adanc, este Imparatia l u i Dumnezeu: „Imparatia l u i Dumnezeu inlauntrul vostru es te " L u c a l 7 : 2 1 .

Rugaciunea se savarse§te numai cu D u h u l Sfant. E l invata sufletul cum sa se roage. Noi n u trebuie sa facem mare lucru - sa ne adresam l u i Dumnezeu precum u n rob smerit, cu glas rugator §i care cere mangaiere. Atunc i rugaciunea noastra v a f i binepla-cuta l u i Dumnezeu. Sa stam cu credincio§ie i n fata Ce lu i rastignit

2 Datele privitoare la viata Parintelui §i cuvintele sale despre Rugaciunea inimii sunt luate din volumul „Parintele Porfirie - viata si cuvintele", editat de Manastirea Hrisopighis, Creta.

19

s i sa zicem: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma." Aceasta spune totul. Cand omul se v a pune cu adevarat la rugaciune, intr-o fractiune de secunda se coboara harul dumnezeiesc. Atunc i omul devine p l i n de har §i le vede pe toate cu alti ochi. Totul este sa iubim cu adevarat pe Hristos, rugaciunea si cercetarea scrieri-lor sfinte. Daca luam u n intreg §i-l taiem intr -un mil ion de parti, doar o particica d in acest mil ion este lucrarea omului .

Intrant i n rugaciune fara sa ne dam seama. Trebuie insa sa f i m intr-o atmosfera cat mai potrivita. G a n d u l neincetat la H r i s ­tos, studiul scrierilor sfinte, muzica psaltica, prezenta candelei aprinse, arderea de tamaie fauresc atmosfera potrivita, asa incat toate sa devina simple - precum spune Solomon i n Intelepciunea sa, „intru simplitatea i n i m i i " se face rugaciunea. Se umple de bu­curie in ima noastra auzind cuvintele dumnezeie§ti. Aceasta bu­curie, aceasta veselie a in imi i este straduinta noastra proprie pentru a intra i n atmosfera rugaciunii - „incalzirea", cum ar spune atletii.

N u trebuie sa ui tam cuvintele spuse de D o m n u l : „Fara de Mine nimic n u puteti face" I o a n 1 5-5. Insusi D o m n u l ne v a invata Rugaciunea. N u noi singuri o v o m invata, nici nimeni altul o v a face. N u cumva sa spunem: „Am facut atatea inchinaciuni, mi-am asigurat h a r u l " ; c i sa cerem sa straluceasca L u m i n a curata a dumnezeiestii cuno§tinte inlauntrul nostru, pentru a ne deschide ochii duhovnicesti §i pentru a intelege sfintele Sale cuvinte.

I n acest fel, fara a intelege prea bine, I I iubim pe Dumnezeu asa, s implu, fara incordari , incercari sau lupta. Ceea ce pentru om este greu, la Dumnezeu este u§or. Pe Dansul dintr-odata I I v o m iubi, cand ne v a umbri harul . Daca-L iubim mult pe Hristos, Rugaciunea Sa se v a rosti singura. E l v a f i mereu i n inima si i n mintea noastra.

Iubirea pentru Dumnezeu este mai presus de celelalte iubiri atunci cand se manifests ca multumire. Cac i este nevoie sa iubim, dar n u d i n datorie - ci , a§a cum trebuie sa ne hranim trupeste cu mancare, la fel trebuie sa hranim duhovniceste cu iubire. De foarte multe ori ne apropiem de Dumnezeu d in nevoia de a avea undeva u n spri j in, fiindca n u gasim odihna i n cei d in jur, s imtim pust iul duhovnicesc.

20

Dumnezeiescul har ne invata care este datoria noastra. Insa pentru a-1 atrage e nevoie de iubire, de dorinta pentru aceasta. H a r u l vrea dor de Dumnezeu. Iubirea este suficienta pentru a ne aduce i n starea potrivita Rugaciunii . Hristos v a veni singur §i v a adasta i n sufletul nostru - numai sa gaseasca aici anumite lucruri care sa-L multumeasca: intentie buna, curata, binevoitoare, sme­renie s i iubire. Fara aceste lucru§oare n u putem spune: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma".

C a sa v i n a Hristos inlauntrul nostru atunci cand I I chemam „Doamne lisuse Hristoase", trebuie ca in ima noastra sa fie curata, pentru a n u exista nic i o opreliste; sa fie sloboda de ura , de ego­ism, de rautate. Trebuie sa ajungem sa-L iubim si sa ne iubeasca. Daca avem insa i n noi vreo judecare, vreo osandire - exista §i i n acest caz u n secret: sa cerem iertare sau sa ne marturis im duhov-nicului . Este vorba de smerenie, dupa c u m spuneam. Daca te schimbi aplicand pas cu pas cuvintele l u i Dumnezeu si n u ai re-mu§cari de constiinta, ci pace, lini§tire duhovniceasca §i lucrezi lucrarea cea buna, intr i incet, u§or, i n Rugaciune, fara sa-ti dai seama. M a i apoi astepti s implu, incet-incet, pana v a v e n i harul .

I n orice lucru care se intampla inlauntrul vostru sa aruncati greutatea responsabilitatii pe voi ins iva . Sa v a rugati cu smerenie ca n u cumva sa v a indreptatiti pe sine. Rugati-va! Cea mai mica cartire impotr iva aproapelui v a inrauresc sufletul si n u v a mai puteti ruga. Iar D u h u l eel Sfant n u indrazneste sa se apropie cand gase§te sufletul intr-o asemenea stare.

Parint i i Biserici i socotesc Rugaciunea lu i I isus ca f i ind cea mai eficace, numindu-o „monologhisti" - dintr-un cuvant, adica dintr-o propozitie; este cea mai scurta si mai s impla rugaciune: „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma". Cheia viet i i duhovni-cesti este Rugaciunea. Aceasta insa n u o poate preda nimeni -nici cartile, nici duhovnicul , nimeni. Singurul dascal al Rugaciunii este harul dumnezeiesc. Daca v a voi zice ca mierea este dulce, §i n u altcumva, n u veti intelege pana n u veti gusta voi in§iva. L a fel §i cu rugaciunea - daca v a zic ca este asa, n u veti intelege, nici n u veti incepe a v a ruga, ci o veti face numai i n prezenta Duhului Sfant.

N u m a i D u h u l eel Sfant, numai haru l l u i Dumnezeu poate i n ­sufla Rugaciunea. N u este greu sa spui Rugaciunea; insa n u p u -

21

teti sa o spuneti drept, fiindca va impiedica eul vostru eel vechi. Daca n u intrati i n atmosfera harului , n u veti putea face Rugaciu­nea. N u cumva cand auzit i u n cuvant jignitor v a intristati, iar de indata ce auziti u n cuvant bun v a bucurati si straluciti? Pr in aceasta aratati ca n u sunteti pregatiti, ca n u aveti conditiile nece­sare pentru primirea harului . Pentru a veni harul dumnezeiesc, trebuie sa dobanditi conditiile respective, adica iubirea, smerenia - altfel se na§te impotrivirea. Pentru a intra i n aceasta stare, veti porni de la ascultare. Trebuie intai sa v a daruiti ascultarii, pentru a dobandi smerenia. V a z a n d smerenia, D o m n u l v a trimite harul , iar mai apoi Rugaciunea vine singura, nesilita. Dimpotr iva , daca n u faceti ascultare si n u dobanditi smerenia, Rugaciunea n u vine, si exista si teama de a cadea i n amagire. Sa v a pregatiti incet-in-cet, usor-usor si sa faceti Rugaciunea i n minte. Ceea ce este i n minte v a fi si i n inima.

N u m a i cu ajutorul si prezenta dumnezeiescului har te poti ruga. N i c i o rugaciune n u se poate face fara dumnezeiescul har. C a n d vine harul , cand vine iubirea, spui numele „Hristos", s i se umple mintea, si se umple si in ima de dragostea Sa. Dragostea aceasta, dorinta aceasta are §i anumite trepte. C a n d traiesti aceasta dragoste, i t i doresti sa dobandesti cele duhovnicesti. Toate le faci i n dragoste f i ind. Sa te misti neincetat i n dragoste. D i n dragoste sa faci stradania, lucrarea, fiecare lucrare. Sa simti dragoste, multumire fata de Dumnezeu - fara sa ai i n minte u n tel anume pe care vre i sa-1 atingi. A r e valoare sa spui Rugaciunea cu tandrete duhovniceasca, cu iubire, cu dorinta, s i atunci n u ti se v a parea ceva obositor; ca atunci cand spui „maicuta mea, parin­tele m e u . . . " , s i s imti odihna sufleteasca.

Deci n u silinta pentru a dobandi Rugaciunea! Sa o spui fara calcule, fara ganduri ce v i n d in interesul personal, n u ca sa ca§tigi ceva. Si daca faci m i i de metanii ca sa intr i i n Ra i , n u are nici o valoare. Sa faci Rugaciunea din iubire, iar daca Dumnezeu vrea sa te trimita i n iad - ce vrea, aceea sa faca! Asta inseamna dezin-teresare, l ipsa de egoism. N u are valoare sa faci o mie de metanii o data si sa n u simti nimic. Sa faci mai degraba doar douazeci sau cincisprezece, dar s imtind dragoste de D o m n u l si dorind sa as-culti dumnezeie§tile Sale porunci. Astfel , patimile fug incet-incet, 22

si pacatele dau inapoi - §i usor-usor, fara sa ne incordam, intram i n atmosfera Rugaciunii . Daca insa esti gol, adica n u ai dragoste, §i metanii si rugaciune de ve i face, practic n u ve i dobandi nimic. Iar atunci cand, dintr-un motiv oarecare, intr i intr-o stare de tra-ire adanca, sa n u pierzi prilejul - sa spui Rugaciunea. §i asa, i n ­cet-incet, ea i t i v a deveni u n chip de viata. Cand inaintezi, n u gandul Rugaciunii este ceea ce auzi i n minte, ci altceva. E ceva ce simti inlauntrul tau, dar fara ca tu sa faci vreo osteneala, vreo i n -cercare proprie. Ace l „ceva" este harul dumnezeiesc pe care ti-1 daruie§te Hristos.

Rugaciunea mint i i se face numai de catre cei ce au primit ha­ru l lu i Dumnezeu. N u trebuie sa se faca cu gandul „sa o invat, sa o reu§esc, sa o dobandesc", deoarece putem ajunge la o stare de egoism si apoi mandrie. E nevoie de neincetata cercare pentru a dobandi experienta, e nevoie de dorinta, dar si de cumpatare, atentie duhovniceasca si ratiune, pentru ca Rugaciunea sa fie cu­rata si placuta l u i Dumnezeu. U n cuget viclean - „Sunt sporit!" -strica totul. Si cu ce sa ne mandrim? N u avem nimic al nostru. Lucruri le acestea sunt foarte delicate duhovnice§te.

Sa v a rugati fara sa alcatuiti i n minte imagini. Sa n u v i - L i n -chipuiti pe Hristos. Parinti i Bisericii staruiau asupra lipsei de imagine la vremea rugaciunii . Impreuna cu imaginea exista si potentialul u§oarei alunecari, caci intr-o imagine se prea poate sa intervina o alta imagine, e posibil §i eel viclean sa faca interventii - §i asa pierdem harul !

Rugaciunea sa se faca inlauntru, cu mintea si n u cu buzele, pentru a n u lasa loc dezbinarii , separarii, iar mintea sa alerge i n -colo si-ncoace. C u delicatete, sa ne ducem mintea la Hristos, z i -cand incet, incet: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma". Sa n u v a ganditi la altceva, ci numai la cuvintele: „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma". Nimic altceva. Nimic ! Sa v a indreptati spre Hristos i n lini§te, cu ochii deschisi, pentru a nu v a primejdui d in pricina fanteziilor §i a altor amagiri , cu atentie §i daruire. Sa spuneti Rugaciunea cu delicatete §i n u intruna, ci numai atunci cand exista o dispozitie anume pentru aceasta §i o atmosfera deo­sebita, de adanca evlavie, care este darul dumnezeiescului har.

23

Caci i n l ipsa harului puteti cadea i n lumini , vederi sau auzir i amagitoare.

Sa n u devina Rugaciunea o lucrare d in obligatie! Tensiunea ce vine d in obligativitate poate aduce o reactie potrivnica in laun­trul vostru si sa faca mult rau. Mul t i s-au imbolnavit d in pricina aceasta, pentru ca o faceau cu sila. Bineinteles, reuse§ti ceva cand faci u n lucru cu sila, dar n u este sanatos. Sa n u folositi nici me-tode tehnice, exterioare. N u - i nevoie nici de scaunel, nici de aple-carea capului , nici de inchisul ochilor, cum zic uni i . N u este ne­voie neaparat sa te concentrezi intr -un chip anume pentru a spune Rugaciunea. Atunc i cand te copleseste dorul dumnezeiesc, n u este nevoie de nici o alta osteneala. Oriunde te-ai afla, pe sca­unel, la birou, i n automobil, la §coala, la serviciu, sa spui Rugaci­unea: „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma", delicat, fara si-lire, fara incordare. N u trebuie nici sa ne legam de u n anume loc. Totul este dorul dupa Hristos. Daca sufletelul vostru repeta cu iubire, cu dorinta cele cinci cuvinte „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma", n u se mai satura. Sunt cuvinte de care n u te mai saturi! Toata viata voastra sa le spuneti. Ascund intr-insele atatea nectaruri datatoare de viata!

Rugaciunea mintii nu se face fara povatuitor duhovnicesc

Pentru a v a darui i n intregime Rugaciunii minti i , aveti ne­voie de indrumarea u n u i duhovnic. Rugaciunea minti i n u se face fara u n povatuitor duhovnicesc. Exista intotdeauna primejdia ca sufletul sa se rataceasca. De aceea trebuie atentie. Duhovnicul este acela care v a v a invata sa intrati intr-o randuiala i n vederea lucrari i Rugaciunii , fiindca daca n u avem o randuiala, exista ris-cul de a vedea lumina cea amagitoare, exista primejdia de a trai i n inselare, de a v a intuneca, iar atunci omul se salbatice§te, i s i schimba felul de viata. Acest fenomen se nume§te dihotomia per-sonalitatii. Vedeti cum se naste ratacirea? Daca insa inaintati i n Rugaciune cu sfaturile duhovnicului , veti vedea L u m i n a cea ade­varata.

24

Trebuie totodata ca §i duhovnicul sa fie incercat intr-ale R u ­gaciunii. Caci n u poate, daca se roaga mecanic §i n u a simtit r u ­gaciunea cu ajutorul dumnezeiescului har, sa spuna. altcuiva cum sa se roage. O sa spuna, bineinteles, dupa cum a citit i n carti sau precum spun Sfintii Parinti . S-au scris carti intregi care vorbesc despre Rugaciune. Tot atatia le citesc §i, i n cele d in u r m a , nimeni n u §tie sa se roage! I m i ve i spune: „Le citim, invatam modul de rugaciune, ne pregatim si Dumnezeu binecuvanteaza si ne t r i -mite haru l Sau §i le intelegem". D a , insa rugaciunea este indeob-ste o taina - mai ales Rugaciunea minti i !

Ingrozitoare amagire poate naste lucrarea acesteia fara i n ­drumarea corespunzatoare! Celelalte rugaciuni le facem cumva cu mintea noastra. L e spunem pur si s implu, §i urechile noastre aud cuvintele; este u n alt chip. Insa Rugaciunea mint i i este ceva cu totul diferit. Ceva i n care, daca se aprinde dorinta puternica n u d in sinele nostru eel bun, ci d in eel egoist, fara indoiala ve i i n ­cepe sa v e z i lumini , dar n u L u m i n a l u i Hristos; fara indoiala ve i incepe sa simti o bucurie mincinoasa. Iar afara, i n viata de z i cu z i , i n relatiile cu ceilalti ve i f i s i mai salbatic, s i mai manios, §i mai incordat si tensionat. Toate acestea sunt semnele omului cazut i n ratacire duhovniceasca! Cei in§elat nu-si recunoa§te niciodata amagirea. Este fanatizat si face rau i n stanga s>n dreapta. A s a se intampla §i cu zelotii - au ravna, insa fara cuno§tinta!

Daca mergi la u n A w a , i t i v a spune despre Rugaciune. Tre­buie insa sa §tii ca, daca n u a trait-o el insu§i, nu-ti v a folosi la n i ­mic. Atunc i cand el o traie§te, exista o taina. Iar aceasta taina este ca invatacelul aude cuvintele A w e i si vede i n acelasi t imp §i mo­d u l de traire, vede cum inima duhovnicului se deschide §i vor-be§te cu Dumnezeu pr in mijlocirea minti i . N u numai aceasta, dar si suflet cu suflet intra i n partasie, §i u n suflet i l simte pe celalalt. Simte ca se na§te starea, conditia necesara savar§irii Rugaciunii ; simte ca se genereaza starea aceasta pr in lucrarea harului .

N u este u n lucru u§or. Aceasta este invatatura! Spunem i n -deobste ca Rugaciunea n u se preda ca o teorie, ci se invata cu adevarat cand traie§ti langa cineva care se roaga cu adevarat. Cand i l ai langa tine pe u n A w a ce se roaga, intri §i tu i n Rugaci­une, o imbrati§ezi, te rogi fara sa-ti dai seama, intri i n parta§ie cu

25

toti. N u e cartea, n u e cunostinta i n sine, ci este trairea, este felul, este deschiderea sufletului, este imbrati§area!

N u cumva §i lucrul acesta, faptul ca v a vorbesc, este o ruga­ciune? Fi indca le zic din inima mea, §i s imtim impreuna zvacni-rea, tresarirea si aceasta dorinta. Daca n u este a§a, cum se explica atata dorinta ce avem de a-L intalni?

Sa ne rugam §i pentru ceilalti

Sa v a rugati pentru Biserica, pentru lume, pentru toti! Toata crestinatatea se cuprinde inlauntrul Rugaciunii lu i I isus. Daca v a rugati doar pentru voi , acest lucru ascunde u n interes personal, i n t imp ce atunci cand v a rugati pentru Biserica, inlauntrul Bise­ric i i sunteti §i vo i . I n Biserica este Hristos unit cu Biserica, pre­cum §i cu Tatal si cu D u h u l Sfant. Sfanta Treime si Biserica sunt una. Pe aceasta realitate trebuie sa se intemeieze dorinta voastra -sa se sfinteasca lumea, sa devina toti ai lu i Hristos. Atunc i intrati i n Biserica, traiti bucuria Raiului , traiti intru Dumnezeu, caci toata plinatatea dumnezeiri i salasluiesbe i n Biserica.

Suntem toti u n trup, iar capul Hristos. Toti suntem Biserica. Credinta noastra are aceasta maretie de a u n i lumea i n gand, i n cuget. Puterea rugaciunii este mare, foarte mare, mai ales atunci cand se face de catre mult i frati. I n rugaciunea comuna se unesc toti. Sa-1 s imtim pe aproapele ca pe noi insine. Asta- i viata noas­tra, bucuria noastra, comoara noastra!

Sa v a rugati mai mult pentru ceilalti decat pentru voi in§iva. Sa rostiti „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma" si sa-i aveti intotdeauna inlauntrul vostru pe ceilalti. Toti suntem pruncii aceluiasi Parinte, toti suntem una; de aceea, chiar si atunci cand ne rugam pentru ceilalti, sa spunem „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ma" §i n u „miluie§te-i". Astfel i i facem una cu noi in§ine!

Rugaciunea pentru ceilalti facuta i n chip delicat §i cu adanca dragoste, ferita de interes personal, are u n mare folos duhovnicesc. II umple de har si de bucurie pe eel ce se roaga, dar i l umple de bucurie §i pe acela pentru care se roaga - i i aduce harul dum­nezeiesc. 26

I n viata mea, p r i m u l loc i l are rugaciunea. N u ma tern de iad §i n u m a gandesc la Ra i . Cer de la Dumnezeu sa miluiasca lumea si pe mine. Daca zic staruitor „Doamne lisuse Hristoase, m i l u ­ieste-ma", chiar si atunci cand am vizitatori , n u ma rup de Ruga­ciune. E u n u l §i acela§i lucru; i i primesc pe toti cu D u h u l l u i Hristos s i sunt intotdeauna gata sa m a rog pentru lume. incerc sa-L iubesc pe Hristos. Acesta este telul meu.

Dumnezeu vrea sa ne asemanam ingerilor. ingeri i necontenit i l slavesc pe Dumnezeu. Aceasta este rugaciunea lor - doar do-xologie. Este lucru foarte subtire duhovnice§te, foarte delicat, care iese d in cele omene§ti. Doxologia este intotdeauna lipsita de inte­res personal, ingeri i n u se roaga pentru a ca§tiga ceva, se roaga dezinteresat. A i c i se ascunde s i taina credintei noastre! Dumne­zeu ne-a dat puterea ca si Rugaciunea noastra sa devina o nein­cetata doxologie, o rugaciune ingereasca. C a n d vom patrunde i n aceasta Rugaciune neincetata, i l vom slavi necontenit pe Dumne­zeu, lasand toate Acestuia - a§a cum se roaga Biserica: „Toata v i ­ata noastra, l u i Hristos Dumnezeu sa o d a m " . Aceasta este „ma-tematica inal ta" a credintei noastre!

27

4. Gheron Paisie Aghioritul

Parintele Paisie este u n u l dintre cei mai iubiti parinti con-temporani, ca u n raspuns-dar al crestinilor pentru iubirea §i da-ruirea sa i n vederea izbavir i i sufletelor din suferinta §i d in pr i ­mejdia pierzari i duhovnicesti. Datele sale biografice sunt cunos-cute cititorului ortodox de pretutindeni, de aceea n u v o m starui asupra lor. Totodata, vrednic de remarcat este si faptul ca ele-mentele importante din viata acestui far ortodox al zilelor noastre n u pot f i cuprinse nici macar intr -un s implu v o l u m de carte, ci v a f i necesara alcatuirea u n u i torn anume inchinat acestui mult i n -dragit pazitor al sufletelor.

Minuni le sale au mi§cat suflete§te si continua sa miste s u -fletul ortodoxului contemporan, ce alearga deseori la sfaturile acestui mare Parinte. Este impresionanta lepadarea de sine a acestui nevoitor, dragostea sa jertfelnica pentru eel aflat i n ne­voie, este impresionanta §i tinuta sa monahiceasca, de o acrivie teologica remarcabila, intemeiata pe u n dar al discernamantului la fel de remarcabil; este impresionanta si dragostea sa pentru slujbe, mai ales pentru Rugaciunea l u i I isus, pe care o socotea una din armele cele mai importante pentru a raspunde provocarilor vremuri lor de azi , pline de confuzie duhovniceasca.

Gheron Paisie avea acea fericita simplitate, desi constientiza faptul ca traia evenimente dumnezeiesti, stari pline de har, daruri d in partea lu i Dumnezeu. De aceea §i obisnuia sa zica: „Sunt o cutie de conserve ce straluce§te i n lumina Soarelui si arata ca de aur, dar este goala. Daca ma parase§te harul dumnezeiesc, voi deveni eel mai mare vagabond" 3 .

A fost u n stralucit lucrator al pocaintei. Se judeca pe sine cu asprime, se spovedea des, cerea neincetat de la Dumnezeu ierta-rea pacatelor, precum §i mila Sa. Invatase pe de rost Canonul eel mare al Sfantului A n d r e i Criteanul, §i-l rostea adeseori.

Despre lacrimi spunea: „Sunt multe feluri de lacrimi. Lacr i ­mile pocaintei curata patimile si au rasplata duhovniceasca, dar

3 D i n cartea „ Viata Staretului Paisie", de Ieromonahul Isaac Libanezul, Sfantul Munte, 2004, pag. 399. 28

vlaguiesc organismul. Sunt si lacrimi care n u se vad , fara de zgomot. Si u n suspin de multe ori este mai presus decat o cana sau o caldare de lacr imi" .

Insa pentru Gheron Paisie lupta cea mai insemnata a fost do-bandirea Rugaciunii neincetate. Socotea toate celelalte nevointe unelte pentru dobandirea Rugaciunii . Pe aceasta o asemana cu hrana tare §i uscata, ce trebuie insotita uneori §i de putin lapte, adica de citirea slujbelor Bisericii . Intotdeauna i i sfatuia indeosebi pe mireni sa dea importanta pregatirii pentru rugaciune, pr in ci­tirea cartilor de invataturi ale Parintilor, pr in psalmodiere, pr in incercarea neincetata de adunare a minti i inlauntru.

Rugaciunea lu i I isus a invatat-o de la mama sa, inca din vremea copilariei, §i o iubea foarte mult. Aceasta i-a devenit res-piratie, hrana si dulceata negraita. A ajuns la starea de afundare a minti i i n Rugaciunea ce se continua chiar si i n somn. Este practic cu neputinta a zugravi i n cuvinte Rugaciunea Gherondei Paisie. E lucru primejdios d in punct de vedere duhovnicesc a vorbi despre lucruri si fenomene pe care n u le-am trait defel. C u m sa expr imi zborurile §i urcu§urile unei minti covar§ite de revarsarea dumne­zeiescului har, cum putem noi, cei inca stapaniti de slabiciunile f i r i i , sa intelegem masura si starile traite de oamenii Duhului?

C u cuget smerit, incercam sa ne imparta§im din experienta si dragostea lor fata de noi, cei ce ne luptam i n lume f i ind, §i incer­cam sa punem i n fapta sfaturile acestor suflete sfintite.

Despre Rugaciune

Sa te rogi, frate, §i sa spui „Doamne lisuse Hristoase, m i l u -ie§te pe cei bolnavi trupe§te §i sufleteste". In Rugaciunea aceasta sunt cuprin§i §i cei adormiti. Daca-ti vine i n minte vreo persoana apropiata tie, spune o Rugaciune si pentru aceasta: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe robul T a u cutare", iar mai apoi treci la Rugaciunea pentru toata lumea: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te toata lumea T a " . Poti aduce i n mintea ta o persoana anume ce se afla i n nevoie, sa te rogi pentru el putin, iar apoi s3 spui: „Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ne pe n o i " si sS te doara, sa suferi pentru toti, ca astfel sa n u piece trenul cu un

29

singur calator. Sa n u ne l ip im de o persoana anume, ca mai apoi sa n u putem ajuta pe altii , nici pe noi insine. Cand te rogi, de pilda, pentru cineva care sufera de cancer, sa spui si o Rugaciune pentru toti bolnavii de cancer si o Rugaciune pentru cei adormiti. Sau, de vezi vreun sarman, sa mearga gandul tau la toti saracii si nefericitii §i sa te rogi pentru ei.

V a d de multe ori ca luam Rugaciunea i n chip gre§it §i, zicand ca o facem din smerenie, n u zicem „miluieste-ne pe noi " , n u ne rugam pentru altii, ci doar pentru noi in§ine. De aceea ne inteleg gre§it cei d in lume pe noi, monahii , s i zic ca ne ingri j im doar de noi, ca suntem egoi§ti, ca vrem sa ne mantuim doar noi. „Milu-ieste-ma pe mine, pacatosul" o spunem pentru a n u cadea i n mandrie. Rugaciunea unui om smerit, ce se crede mai rau decat toti ceilalti, are valoare mai mare decat privegherea pe care o face altul cu cuget de mandrie. Cand ne rugam cu mandrie, ne paca-l i m pe noi insine.

* * * Rugaciunea sa se spuna launtric, cu mintea, si n u tare, caci

de aceea se nume§te Rugaciunea minti i . Sa n u o spuneti i n graba, adica metaniile de o suta i n n u mai putin de u n minut §i juma­tate, fi indca atunci n u o simtim, a§a cum n u discernem gustul unor bucate mancate i n fuga; dar nici prea incet sa n u fie. Ne ajuta foarte mult simtamantul pacato§eniei noastre §i multumita fata de darurile lu i Dumnezeu; acestea ne fac sa zicem Rugaciu­nea cu dragoste, cu darnicie, iar n u mecanic. M a i apoi devine si obismuinta. Cand ne cunoa§tem sinele §i cugetam la l ipsa noastra de multumire, atunci vom simti nevoia sa zicem Rugaciunea.

Astazi suntem in stare de alarma

N u uitati ca trecem prin vremur i grele §i de aceea e nevoie de multa rugaciune. Sa ne amintim mereu nevoia deosebita i n care se afla lumea astazi si faptul ca Dumnezeu cere de la noi sa ne rugam. Sa v a rugati pentru situatia ca iesita din mint i a lumi i de azi , pentru a Se milost ivi Hristos de fapturile Sale, caci se i n -dreapta catre nimicire. Sa intervina i n chip dumnezeiesc i n iesirea 30

aceasta din minti a vremurilor , deoarece lumea este dusa spre confuzie, spre nebunie si , i n sfarsit, spre impas.

Ne-a chemat Dumnezeu pe noi, calugarii, sa ne rugam pen­tru lumea care are atatea probleme! Saracii, n u apuca nici macar cruce sa-si faca! Soldatul i n vreme de razboi este i n stare de alerta, gata imbracat si incaltat, a§teptand ordinul . I n aceeasi stare trebuie sa fie si monahul. A h , ca Maccaveii as. iesi! I n munti as alerga, sa ma rog neincetat pentru lume!

Trebuie sa ajutam pr in rugaciune lumea toata, pentru a n u face diavolul ce vrea. Diavo lu l a dobandit deja drepturi . N u ca ar vrea Dumnezeu sa-1 lase, dar n u poate fi incalcat l iberul arbitru al omului , voia sa sloboda de a se mantui sau de a se pierde. De aceea noi v o m ajuta pr in rugaciune! Cand sufera cineva pentru situatia actuala i n lume si se roaga, atunci sunt ajutati oamenii, fara ca l iberul arbitru sa fie incalcat. Daca inaintati inca putin cu harul dumnezeiesc, v o m incepe sa facem o incercare adevarata cu privire la rugaciune, sa randuim cumva lucrurile, sa deveniti ca niste radare, caci situatia ne preseaza. V o m organiza o echipa-atelier de rugaciune. Ne v o m razboi cu metaniile i n mana. C u durere sa se faca Rugaciunea! Sa vedeti atunci ce putere are R u ­gaciunea.. .

Un model de rugaciune a Parintelui Paisie Aghioritul

A d u - t i aminte, Doamne, de pacea lumi i ! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te Biserica si Ortodoxia

noastra! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe Episcopul nostru, cu

turma sa! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe toti ortodocsii de

pretutindenea, clerici si mireni! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe Parintele nostru d u ­

hovnic! Doamne lisuse Hristoase, miluieste oastea noastra! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe carmuitorii neamului

nostru!

Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe cei ce ne urasc, pe cei ce ne iubesc §i pe cei ce se roaga pentru noi!

Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe parinti i , epitropii (tutorii) §i dascalii no§tri!

Doamne lisuse Hristoase, miluie§te rudele noastre cele dupa trup §i dupa duh!

Doamne lisuse Hristoase, miluie§te batranetile si pe cei ce sunt parasiti si singuri!

Doamne lisuse Hristoase, miluieste pruncii , s i pe toti cei slabi si neocrotiti!

Doamne lisuse Hristoase, miluieste tineretul din §coli! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe tinerii nostri nevarst-

nici ! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe alcoolici, pe cei ce se

drogheaza §i pe cei ce fumeaza! Doamne lisuse Hristoase, miluieste toate familiile ortodoxe! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe surorile noastre ce

poarta prunci i n pantece! Doamne lisuse Hristoase, miluieste vaduvele si orfanii! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe sotii aflati i n despar-

tire si pe toti cei incercati, frati §i surori! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe cei bolnavi trupeste si

suflete§te! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe cei se ostenesc i n

sfintele manastiri s i parohii! Doamne lisuse Hristoase, miluieste pe evlavio§ii inchinatori

ai sfintelor manastiri §i parohii! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe cei ce calatoresc pe

uscat, pe ape, pr in v a z d u h si pe cei robiti §i deznadajduiti! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe cei aflati i n doliu §i i n

intristari , frati ai nostri! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe judecatori §i politici-

eni! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te pe cei rataciti §i pe cei ce

batjocoresc Ortodoxia noastra! Doamne lisuse Hristoase, miluie§te-ne pe noi si ne daruieste

vremur i pa§nice!

32

Doamne lisuse Hristoase, pazeste-ne de boala, manie, pr i -mejdie si lumineaza pe doctori si pe toti cei ce lucreaza i n spitale!

Doamne lisuse Hristoase, paze§te-ne de foamete, de nevoie §i de necaz!

Doamne lisuse Hristoase, paze§te-ne de seceta, de foe §i de cutremur!

Doamne lisuse Hristoase, paze§te-ne de potop, de revarsari de ape §i de ingheturi!

Doamne lisuse Hristoase, odihneste sufletele parintilor, fra-tilor, rudelor, mosilor §i stramosilor nostri!

Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

33

5. Gheron Emilian, fost egumen al Manastirii Simonos Petra, Sfantul Munte Athos

Gheron Emi l ian , igumen al Manastiri i Simonos Petra de la Sfantul Munte Athos din 1973 si pana i n 2000, a fost u n u l dintre cei mai deosebiti teologi ai Cetatii athonite, incercat povatuitor al monahilor, iscusit duhovnic, despre personalitatea sa dand mar-turie de viata sfanta parinti athoniti cunoscuti, precum A w a Efrem Katunakiotul §i Paisie Aghiori tul .

S-a nascut i n 1934 la Pireu, tragandu-se dintr-o familie credincioasa originara din A s i a Mica. Aceasta atmosfera de evla-vie d in casa parinteasca 1-a facut ca din copilarie sa se obisnuiasca cu cititul cartilor sfinte, nascandu-se treptat inlauntrul sau do­rinta de a se afierosi l u i Dumnezeu.

D u p a terminarea studiilor universitare, organizeaza impre­una cu alti prieteni diferite cateheze, indeosebi pentru tineri. L e -gatura duhovniceasca cu Mitropolitul Dionisie al Tr ikale i v a f i hotaratoare pentru parcursul duhovnicesc al tanarului, caci ie-rarhul de obarsie aghiorita si iubitor de monahism i l tunde mo­nah, dandu-i numele de Emi l ian , iar la scurta vreme, i n decem-brie 1960, i l hirotone§te diacon. Urmeaza o perioada deosebita pentru proaspatul hirotonit i n complexul monahal de la Meteora, unde slujeste zilnic Dumnezeiasca Liturghie, daruindu-se cu to­tul privegherilor si rugaciunii . C u prilejul praznicului A d o r m i r i i Maici i Domnului , i n 1961, este hirotonit preot, incredintandu-i-se misiunea de predicator §i duhovnic pentru tinerii d in mitropolie. T iner i i adunati i n juru l sau i n aceasta perioada, 1962-1973, vor constitui nucleul celor doua comunitati monahale de mai tarziu, Simonos Petra §i Ormyl ia . Calatoreste des i n Sfantul Munte, unde cunoa§te indeaproape parinti deosebiti, precum A w a Efrem de la Katunakia §i Gheron Paisie Aghiori tul .

Trecerea la cele ve§nice a Mitropolitului, „navala" tot mai cople§itoare a turi§tilor la Meteora, precum si votul putinilor mo­nahi ce mai vietuiau la Simonos Petra i l determina pe tanarul igumen E m i l i a n sa se mute cu obstea i n Sfantul Munte, inaugu-rand astfel o epoca de preschimbare duhovniceasca a acestui a§e-

34

zamant athonit. Este u n rastimp de redescoperire a adevaratelor traditii aghiorite, ce asaza viata de ob§te intr -un echilibru intre nevointa, cunoastere, rugaciune liturgica si rugaciune particular^ - toate acestea, cu u n tel f inal : unirea cu Dumnezeu si indumne-zeirea monahului .

Redam i n cele ce urmeaza doua cuvinte despre locul §i lucrarea Rugaciunii inimii i n viata cre§tinului, particele dintr-o serie extinsa de cateheze tinute de A w a Emil ian ob§tii sale aghiorite si obstii de maici de la manastirea Buneivestiri din Ormylia, Halkidiki .

Rugaciunea inimii §i starea de trezvie

Rugaciunea l u i I isus este cea mai mare izbanda pe care o poate avea omul pe pamant. Este partasie neincetata cu Dumne­zeu. N u exista lucrare mai vie, samanta mai roditoare, mijloc mai bun de urcare la ceruri decat Rugaciunea lu i I isus, mai ales cand devine intensa si „staruitoare"' s S m m t u l

f [ a r aceasta se intampla atunci cand inainteaza singura i n viata noastra si devine neince­tata. Este evident ca n u eu sunt eel ce-mi voi invata sinele sa spuna fara intrerupere Rugaciunea lui I isus. E u insa ce sa fac? Cat pot si cat i m i amintesc, sa spun intruna Rugaciunea ca sa nu m i se imprastie mintea, ci sa se obisnuiasca sa urmeze cugetului ce­lu i bun, incat sa se implineasca functiile minti i de care vorbeam mai inainte 4 .

Daca izbutesc sa inaintez asa, n u mai sunt eu eel ce lucrez Rugaciunea, n u mai spun sinelui: „Iar ai uitat rugaciunea, incepe din nou! " Rugaciunea se lucreaza singura inlauntrul meu i n u r m a stradaniilor mele initiale, iar eu ma eule si ma trezesc cu Rugaciunea staruitoare §i neintrerupta a Dulcelui I isus.

4 I n Cateheza anterioara, Gheron Emil ian a vorbit despre starile pr in care trece mintea celui ce inainteaza i n trezvie. Are loc o evolutie tainica a functiilor mintii , evolutie ce duce la vederea luminii dumnezeiesti; incepe cu o atentie continua §i din ce i n ce mai statornica indreptata spre persoana dumnezeiasca, apoi are loc o ingradire a circulajiei gandurilor §i cugetelor viclene, pentru ca i n cele din urma sa se nasca o stare pur duhovniceasca, de curatire a mintii , numita de parintii trezvitori „exis", o stare deosebita a mintii dobandita i n urma unei experieri reluate la nesfarsjt. Este o stare caracterizata de Gheron Emil ian astfel: „Nici nu ne mai doare, nici n u mai obosim i n lupta cu cugetul viclean, strain, nici nu ne mai impotrivim, cum obisnuie§te la inceput firea cazuta".

35

M-am ostenit la inceput cu aruncatul samantei roditoare, iar mai apoi pamantul a nascut §i continua sa nasca roada de la sine, fara intrerupere. D u h u l eel Sfant preia lucrarea de rostire laun­trica a Rugaciuni i i n in ima mea.

D u p a trecerea razboiului, urmeaza intai rostirea neincetata a Rugaciunii l u i I isus, iar mai apoi dulcea pace a mint i i , pe care C u v i o s u l Isihie o socote§te treapta a sasea a trezviei. Insa toate acestea se savarsesc de acum incolo inlauntrul nostru. N u mai zic: „Doamne, cum voi izbuti eu toate acestea?". N i c i n u zic: „Doamne lisuse Hristoase, daruie§te-mi dulceata in imi i , daru-ie§te-mi pacea, rugaciunea neincetata", fiindca atunci sunt minci -nos. C a n d atingi aceasta treapta, ai o dulceata, o liniste launtrica, intelegi ca intreaga ta lupta este ca si cum ar f i de ajuns sa apesi pe intrerupator §i de indata se aprinde lumina. Dumnezeu face toate cele de trebuinta. Mintea este deosebit de linigtita, nemis-cata, atintita doar la ipostasul (persoana) l u i I isus.

M u l t i oameni se lauda ca au o minte iute, ascutita, treaza, ce poate prinde toate, chiar si eel mai mic amanunt; inainte ca tu sa spui ceva, acela a prins §i ideea. Insa Biserica noastra se lauda cu cei ce au mintea nemi§cata. Aceasta stare de nemiscare §i dulce linistire ne duce la a saptea treapta a trezviei , i n care tot launtrul meu este Insu§i I isus Hristos.

Despre Rugaciunea inimii

Nim eni dintre noi n u ignora faptul ca rugaciunea este intr-adevar nevoia pr imara a oricarui suflet, este pomul viet i i ce hra-ne§te omul §i-l face fara de stricaciune, caci i l a§aza i n partasie cu vesnicia §i Dumnezeul Cei pr in excelenta fara de stricaciune. A§a cum n u exista om fara suflet, tot a§a n u putem concepe ca cineva poate f i v i u i n Hristos fara rugaciune. I n afara de cunoscutele r u ­gaciuni ale Bisericii , o atentie deosebita trebuie s-o dam Rugaciu­ni i lu i I isus, numita si Rugaciunea in imi i sau a minti i , ce consta i n repetarea neincetata a cuvintelor: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Rugaciunea minti i este lucrarea neintrerupta a cetelor inge-re§ti, painea, viata si l imba acestor fiinte nemateriale - este expre-

36

sia iubir i i lor fata de Dumnezeu. Astfel §i monahii , i n trup asemanandu-se ingerilor si luptandu-se, traiesc petrecerea cea i n -gereasca si intetesc aceasta flacara a dumnezeiestii iubir i pr in i n -termediul Rugaciuni i neincetate.

Biserica traie§te pr in rugaciune; traie§te pr in rugaciunile pruncilor ei. A s a cum am amintit, exista multe feluri de rugaci­une. Daca v r e m insa sa vedem care este pr in excelenta rugaciu­nea Bisericii , care, pururea curgatoare, sustine duhovnicia ei i n toata vremea §i i n tot ceasul, atunci v a trebui sa cautam la f i i i sai cei pl ini de lumina, la cei ce traiesc petrecerea monahiceasca. Caci , precum spune si u n Parinte al Bisericii , C u v i o s u l Isaac Sirul , petrecerea calugarilor este „lauda Bisericii lu i Hris tos" si exprima Evanghelia intrupata §i traita i n chip adevarat. Monahismul este comoara cea mai sfanta a ei, i n care se pastreaza fara de schim-bare dogmele sale, evlavia cea adevarata, adevaratul duh mucenicesc, nestricata traditie duhovniceasca, misiunea sa l u -cratoare §i mantuitoare, cantul ei neintrerupt cantat cu bucurie, cu care I I trezeste pe Preaiubitul ei Hristos si cheama porumbelul eel p l in de lumina, pe D u h u l eel Sfant, Care din Tatal purcede.

Insa pentru a cunoa§te cum sustine Biserica pr in monahism rugaciunea sa, acest glas vrednic de Dumnezeu, nu trebuie sa alergam i n Rasarit sau A p u s , ci aici, i n vecinatatea noastra, i n Sfantul Munte, i n preasfantul chivot al traditiilor noastre, corabia cea de Dumnezeu aruncata, pr in care neincetat se mantuiesc mult i d in furtuna pacatelor si u m p l u imparatia cerurilor.

Cine n u cunoaste Rugaciunea Sfantului Munte? E a consta intr-o mica propozitie, alcatuita din cuvinte masurate.

P r i n strigatul puternic „Doamne", aducem slava l u i Dumne­zeu, s lav im nemarginita Sa maretie, pe Imparatul l u i Israi l , pe F a -catorul z id ir i i vazute §i nevazute, pe Cei inconjurat de Serafimi §i H e r u v i m i .

P r i n dulcea chemare „Iisuse", marturis im ca Hristos este de fata, este Mantuitorul nostru §i mul tumim cu recuno§tinta pentru ca ne-a pregatit viata cea ve§nica.

P r i n eel de-al treilea cuvant, „Hristoase", teologhisim martu-ris ind ca Hristos este F i u l lu i Dumnezeu §i Dumnezeu. N u un om oarecare ne-a izbavit d in moarte si d in pacat, nici un inger, < i I isus Hristos, Dumnezeul eel adevarat.

37

I n continuare, pr in intima cerere , ,miluieste-ma", ne inchi-nam si ne rugam sa fie milostiv Dumnezeu, impl in ind cererile noastre, dorintele, nevoile inimilor noastre. Si acest „pe mine" , cat este de incapator! N u este numai eul meu, sunt toti cei ince-tateniti i n Cetatea l u i Hristos, i n sfanta Sa Biserica. Sunt toti aceia pe care-i n u m i m madulare v i i ale T r u p u l u i !

I n sfarsit, pentru a savarsi i n plinatatea ei Rugaciunea noas­tra, incheiem marturisind pr in cuvantul „pacatosul", caci toti suntem laolalta pacatosi, precum marturiseau sfintii toti §i se fa­ceau pr in aceasta f i i ai L u m i n i i §i ai zi lei .

P r i n cele aratate mai sus intelegem ca Rugaciunea are i n sine slavire, multumire, teologie, mangaiere §i marturisire.

Ce sa mai spunem, fratilor, despre Rugaciunea minti i , de vreme ce i n epoca noastra, slava Domnului ! , se vorbeste pretu-tindeni despre aceasta, se editeaza nenumarate carti avand ca tema Rugaciunea? §i copiii o cunosc §i o spun, se mantuiesc pr in ea mici si mari .

Este bine §i pentru faptul ca Orientul Indepartat, pr in ama-gitoarele lu i credinte si pr in in§elatorii l u i misionari , scoate i n evidenta asa-zisa-i rugaciune, mincinoasa §i draceasca. Suntem datori sa aratam lumi i comoara noastra cea adevarata, Rugaciu­nea minti i , pomenirea dumnezeiescului Nume!

De-a lungul veacurilor, pr in Rugaciune, Biserica vorbeste, pe de o parte, cu Dumnezeu, iar, pe de alta, umple prin aceasta de i n -sufletire duhovniceasca pe fii i ei si i i indumnezeieste. Rugaciunea mintii umple intreaga zidire §i ajunge pana la noi, oamenii.

Drept spune Psalmistul ca Numele lu i Dumnezeu da viata! Ce frumos spune si Sfantul Grigorie Sinaitul ca Rugaciunea este ca u n foe al bucuriei , ca o lumina ce imprastie mireasma, este propovaduirea Apostolilor, evanghelie dumnezeiasca, instiinta-rea in imi i , cunoasterea lu i Dumnezeu, veselia l u i I isus, bucuria sufletului, mila l u i Dumnezeu, raza soarelui nematerialnic, har dumnezeiesc! Rugaciunea este Insusi Dumnezeu, Cei ce lucreaza totul intru toate.

D a , de-a lungul veacurilor, Biserica vorbe§te pr in Rugaciune cu Dumnezeu, iar rasunetul ei umple toata zidirea si lucrarea ei se impreuna-ostene§te la innoirea lumi i !

38

6. Arhimandritul Evsevie Vittis

Parintele Evsevie Vittis a fost timp de peste treizeci de ani u n u l d in importantii duhovnici §i predicatori ai Bisericii Orto­doxe d in N o r d u l Greciei, spovedindu-i pe cre§tinii d in Sidirokastro §i pana i n Thessalonic, propovaduind neincetat Evanghel ia l u i Hristos fie la posturile de radio locale, fie i n salile de conferinte, fie la parohii .

Parintele §i-a inceput lucrarea sfintitoare la Sihastria Sfantu­lu i Nicolae d in Rattvik, Suedia, i n 1973, avand ca scop daruirea sa deplina rugaciunii §i alcatuirii de scrieri teologice. I n 1980 parin­tele sau duhovnicesc i i porunceste sa se intoarca i n Grecia §i sa-si continue aici lucrarea, spovedind cre§tinii §i propovaduindu-le.

D u p a o scurta perioada de linistire i n Sfantul Munte, este primit i n 1981 de mitropolitul din Sidirokastro pentru a lucra i n tarina D o m n u l u i ca duhovnic §i predicator, iar d in 1985 i s i ga-seste lini§tea §i odihna la Sihastria Sfantului Savva, dintr-un sat foarte retras d in munt i i d in vecinatatea orasului Sidirokastro. Patru zile pe saptamana predica pr in ora§ele din nordul tarii , iar sfar§itul saptamanii era inchinat rugaciunii §i spovedaniei.

Tot i cei ce 1-au cunoscut indeaproape i l caracterizeaza drept u n om simplu, deosebit, smerit, u n dascal stralucit, u n parinte duhovnicesc cu multe harisme, cu u n fel de viata patristic, l u m i -nat de harul dumnezeiesc, rodnic scriitor, u n slujitor al altarului ce s-a daruit lucrari i de mantuire a sufletelor.

I n 2009, la varsta de 82 de ani, Parintele Evsevie a parasit lumea aceasta mutandu-se la cele ve§nice, f i ind inmormantat la preaiubitul sau loc de rugaciune, de fata aflandu-se Mitropolitii Macarie al Sidirokastrului, Varnava al Neapolei §i Stavropolei si Meletie al Katangei (Africa) , precum si multime de clerici §i cre-dincio§i ce 1-au pretuit §i 1-au urmat ani de-a randul .

\9

Despre Rugaciunea lui Iisus

„Daca esti teolog te ve i ruga cu adevarat, iar daca te vei ruga cu adevarat e§ti intr-adevar teolog". P r i n aceste cuvinte simple, Sfantul Parinte arata insemnatatea rugaciunii ca mijlocul eel mai important de intrare i n spatiul teologiei (al cuvantari i-de-Dum-nezeu). V o m incerca sa aratam i n continuare cateva elemente fundamentale ale Rugaciunii neincetate.

Rugaciunea l u i I isus sau „monologhisti" i s i trage numele d in simplitatea sa caracteristica, pr in care putem simplu, dar repetat, sa pomenim numele Mantuitorului ; se mai numeste Rugaciunea minti i , a in imi i , cea curata, cea neincetata.

Aceasta Rugaciune se potrive§te, inainte de toate, omului de astazi, foarte ocupat - oricare ar f i ocupatia sau indeletnicirile sa­le. Este Rugaciunea ce poate f i facuta de oricare dintre noi si care poate fi adaptata fiecarui loc si fiecarui fel crestinesc de viata.

Energiile dumnezeiesti sunt radacina §i i zvorul tuturor f i in-telor si lucrurilor. Pentru om, insa, exista ceva mult mai adanc §i mai spectaculos. O m u l trebuie sa devina, pana §i insasi structura sa, pana la ul t ima sa fibra, lacas al D u h u l Sfant: „Au nu §titi ca trupul vostru lacas este al Sfantului D u h celui dintru voi , pe care II aveti de la Dumnezeu, si n u sunteti ai vo§tri? Proslaviti dar pe Dumnezeu i n trupul vostru §i i n duhul vostru, care sunt ale lu i DumneZeu" 1 Corintheni 6:19-20.

Referitor la tema noastra, trebuie sa retinem ca u n rol fun­damental i l au r i tmul respiratiei noastre si inima noastra. A m a n -doua aceste elemente sunt chemate sa aiba u n rol deosebit de i m ­portant i n curgerea harului pr in intreaga noastra fiinta. Exista o corelatie reala intre rasuflarea noastra §i rasuflarea l u i Dumne­zeu. Rasuflarea omeneasca reprezinta u n simbol si totodata u n vehicul al dumnezeiestii rasuflari . Aceeasi legatura exista si intre inima noastra §i persoana l u i I isus Hristos. In ima este centrul existentei noastre. Si pr in inima nu trebuie sa intelegem strict in ima noastra trupeasca, ci si pe cea duhovniceasca, ce este gazda §i centrul duhulu i nostru. In ima ne lumineaza existenta si dato-rita ei fiintarea noastra functioneaza tmpe§te si duhovnice§te. 40

I n mod asemanator, I isus Hristos este centrul T r u p u l u i Sau duhovnicesc ce se nume§te Biserica. D i n acest centru izvorasc, ca dintr-o sursa nesfarsita, lumina si harul i n Biserica, precum §i i n intregul cosmos, de vreme ce, ne spune Evanghelia, „ toate pr in-tr- insul s-au facut, si fara de E l nimic n u s-a facut d in ce s-a facut" loan 1, 3

De inima este direct legat sangele. Iar sangele este corespon-dentul apei primordiale, patrunsa de focul D u h u l u i Sfant F a c e r e x>2. De asemenea, sangele este ro§u §i fierbinte ca §i focul. D u p a cum se §tie, i n Biserica ne imparta§im cu Sangele cald al lu i Hristos, de aceea dupa sfintirea Daruri lor se adauga i n Sfantul Potir apa calda, ce simbolizeaza caldura D u h u l u i Sfant.

Astfel vedem i n spiritualitatea ortodoxa cum se realizeaza relatia intre respiratie-inima §i D u h u l Sfant.

N u trebuie insa sa cerem cu privire la aceasta tema o expli ­ca te potrivit intelegerii pozitive §i orizontale omenesti, ce se mi§ca intre cauza §i efect. Lucruri le acestea fac obiectul unei cu-noa§teri la alt n ivel §i i n alta directie. Ele sunt intelese i n masura i n care le poate cuprinde firea noastra omeneasca cea marginita cu cunoasterea duhovniceasca, verticala §i mai presus de fire, ce-§i are propriile legi §i propria logica. Iar aceasta se realizeaza ne-aparat cu ajutorul dumnezeiestii L u m i n i §i i n D u h u l Sfant.

C u inima sunt strans corelate mintea (nous) si ratiunea (dianoia). Potrivit intelegerii Parintilor, laca§ul eel adevarat al minti i este inima, iar mintea n u este doar lucrarea-energie logica, ci §i intreaga energie de vointa si simtire, avand totdeauna drept baza-lacas inima.

Mintea activeaza spre inafara, se impra§tie necontenit. Se v a gasi i n starea sa fireasca numai pr in intoarcerea i n lacasul sau f i -resc, i n inima, ceea ce inseamna sa sara din nefirescul i n care se afla i n firesc.

Cand mintea se v a intoarce i n in ima §i se v a u n i cu ea, atunci inima v a deveni organul eel mai potrivit pentru dobandirea unei cunoasteri fiintiale intregite, a unei cunoasteri desavar§ite. De aceea, aceasta cunoa§tere n u este una seaca, rationalizata, straina de obiectul cunoasterii, ci este o cunoastere i n dragoste. N u m a i dragostea constituie i n exclusivitate puterea de cunoa§tere, pute-

41

rea de unire §i de corelare cu subiectul cunoasterii. Aceasta i n ­seamna mutarea omului intreg inlauntrul L u m i n i i cunoasterii dumnezeie§ti intru D u h u l Sfant.

Dumnezeu, pr in dumnezeiasca Sa suflare, adica pr in D u h u l Sfant, a dat viata t rupului neinsufletit al omului . Acelasi lucru se reia duhovniceste de aceasta data. C a n d se v a trezi omul si v a intelege de unde vine §i unde se duce, v a simti ca numai cu harul datator de viata al D u h u l u i Sfant se poate preschimba „trupul eel sufletesc" i n „trup duhovnicesc", inca din aceasta viata 1 Connie™ 15,44.

Miscarea de inceput a l u i Dumnezeu spre om consta i n fap­tul ca omul a fost plamadit „dupa chipul §i asemanarea" lu i Dumnezeu. P r i n caderea sa, insa, insusirea „dupa chip" devine „nefolositoare", nelucratoare, cum spun Parinti i , i n om. Acest chip a fost refacut, restaurat pr in Iisus Hristos. Importanta §i u n i -citatea chipului Sau i n noi consta i n actul constientizarii de catre noi a incorporarii noastre i n E l , fapt ce redeschide pentru noi ca­lea dumnezeiesc-omeneasca a sfintirii si a desavar§irii noastre. Iar chemarea noastra necontenita este: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

42

7. Gheron Gheorghie, Staretul Manastirii Grigoriu, Sfantul Munte Athos

Parintele Gheorghie Kapsanis a studiat teologia la Facultatea din Athena, iar mai apoi a obtinut doctoratul i n drept canonic, cu gandul de a incepe o cariera didactica i n teologie. I n acela§i timp este atras de viata monahala, catre care face p r i m u l pas inca din t impul studiilor, f i ind tuns monah. I n anul 1974, cand se pregatea pentru postul de lector, Sfanta Kinotita a Athosului , pr in parintii de la Manastirea Simonos Petra, i i propune preluarea Manastiri i vecine, Grigoriu, i n vederea revigorarii vieti i monahale, de tre-cere de la viata de sine la cea de obste. Astazi , aceasta manastire este printre cele mai de seama a§ezaminte athonite, pr in chipul apostolesc de viata al monahilor, pr in echilibrul dintre nevointa §i rugaciune, dintre programul individual de la chilie si eel ob-§tesc, pr in viata liturgica a obstii, precum §i pr in activitatea teolo-gica de studiere §i urmare a Parintilor Bisericii , atitudinea sa teologica fata de provocarile vremurilor f i ind una ortodoxa, pa-tristica §i totodata proroceasca.

Prezentam i n continuare cateva cuvinte ale Staretului Gheorghie adresate pelerinilor mireni ce v i n §i se inchina Sfan­tului Nicolae, pazitorul sfantului a§ezamant, Cuviosu lu i Grigorie A g h i o r i m l , intemeietorul manastirii , §i Sfintei Mucenite Anasta-sia Romana, ale carei moaste sala§luiesc aici de peste doua sute de ani, incercand sa se imparta§easca din experienta monahala contemporana, proroceasca §i apostoleasca.

Despre Rugaciunea mintii

Pe cat de des spune cre§tinul rugaciunea „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", intr-atat de mult prime§te harul D u h u l u i Sfant, pace i n suflet, luminarea mint i i §i putere sa duca lupta vieti i . Aceasta Rugaci­une n u o poate spune cineva daca n u are harul D u h u l u i Sfant, caci cuvantul l u i Dumnezeu ne incredinteaza ca „nimeni nu

43

poate n u m i pe I isus Hristos D o m n si Dumnezeu, fara numai i n D u h u l Sfant" ' C o n ' " , t e " ' 1 2 ; 3 , adica numai daca are harul D u h u l u i Sfant.

H a r u l D u h u l u i Sfant 1-am primit la Sfantul nostru Botez. Toti cre§tinii botezati sunt purtatori de D u h , dar haru l i l pot avea i n -gropat inlauntrul fiintei, nelucrator, sau i l pot avea v i u §i lucra-tor, sfintind §i umpland de bucurie sufletul. O m u l care n u se roaga, n u traie§te i n Biserica, n u se spovede§te, n u se imparta-§e§te, n u impline§te poruncile l u i Dumnezeu, dar este botezat, are haru l Sfantului D u h intru sine, insa nelucrator - n u lucreaza harul . Atunc i cand incepe sa se roage, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, sa faca lucrarile l u i Dumnezeu, poruncile Sale, i n ­cepe §i harul sa lucreze, iar omul se lumineaza, se sfinte§te, se curateste si se mantuieste.

Rugaciunea „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" ne ajuta mult sa reusjm §i noi sa avem inlauntrul nostru harul lu i Dumnezeu lucrator §i simti-tor. Dimineata, cand ne trezim, impreuna cu rugaciunile dimine-ti i , „Imparate ceresc", „Preasfanta Tre ime" , „Tatal nostru" , sa spunem de multe ori §i Rugaciunea aceasta, facand de fiecare data sfanta Cruce. C a n d ne vine o anumita ispita, cand ne vine i n minte u n gand rau, sa zicem: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, miluie§te-ma pe mine, pacatosul", ca sa fuga acest gand rau. C a n d avem vreo suparare, vreo deznadejde, vreo gre­utate, numai ce spunem „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, miluie§te-ma pe mine, pacatosul" cu smerenie, cu credinta, si vine imediat pacea i n sufletul nostru. Atunc i cand e gata sa se faca sminteala, suparare, despartire sau vreo alta tulbu-rare i n familie, de indata sa zicem: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluie§te-ma pe mine, pacatosul", „Doamne lisuse Hristoase, lumineaza pe copiii no§tri", „Doamne lisuse, impaciuieste-ne", s i v a veni harul , binecuvantarea si pacea.

Toti cre§tinii pe care i -am sfatuit sa spuna Rugaciunea, mai ales atunci cand apar greutati i n familie, ne-au marturisit faptul ca pr in Rugaciunea aceasta familia dobande§te pace, copiii se l u ­mineaza, lumea din jur devine mai buna si se apropie de Hristos.

Plecand d in Sfantul Munte, tineti acest lucru, daca vreti , ca u n dar de mult pret, si incercati sa spuneti cat mai des: „Doamne

44

lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pa­catosul". N u e nevoie sa fie cineva inchis i n camera sa sau i n vreo biserica. §i i n automobilul pe care-1 conduce, si pe d r u m u l pe care merge, si cand face vreo treaba, omul contemporan poate avea mintea sa la Dumnezeu si sa se roage: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluie§te-ma pe mine, pacatosul".

Exista de asemenea §i o carte foarte frumoasa pe care v a sfatuiesc sa o cititi; se numeste „Pelerinul r u s " , si descrie viata unui pelerin care, i n veacul trecut, avand o mare dorinta de Dumnezeu i n in ima sa, dorea sa invete mestesugul acestei Ruga­ciuni . A calatorit i n diferite locuri §i a gasit batrani sfinti §i nevo-itori care 1-au invatat aceasta Rugaciune. Daca cititi aceasta carte, veti vedea si dumneavoastra cum trebuie spusa Rugaciunea, mai ales n u doar pur §i s implu cu gura, ci cu mintea §i cu inima. Caci atunci cand Rugaciunea se face i n inima, este curata, neminci-noasa §i adevarata, §i aduce multa pace i n inima.

Daca vreti , incercati si veti vedea cata pace v a veni i n sufle-tele voastre si cata bucurie veti lua! Toti , mici §i mari , puteti i n ­vata aceasta Rugaciune: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluie§te-ma pe mine, pacatosul".

I n Biserica noastra avem mijloacele pentru a fi fericiti, insa nu le folosim, de aceea nu avem bucurie i n viata. Daca avem r u ­gaciune, v o m avea bucuria cea adevarata. V a urez calatorie buna de intoarcere, §i binecuvantarea Domnului fie intotdeauna cu voi !

Sfintele Taine §i Rugaciunea mintii

I isus Hristos se salasluie§te i n inima omului p r i n Sfintele Taine - pr in Sfantul Botez, pr in Mirungere, pr in Sfanta Spoveda-nie, p r i n Dumnezeiasca Euharistie. I n crestinii ortodoc§i ce sunt i n parta§ie cu Hristos, Dumnezeu §i harul Sau sunt in launtrul in imii lor, pentru ca sunt botezati, mirunsi , spovediti, imparta§iti.

Patimile acopera insa dumnezeiescul har precum acopera cenu§a jarul . P r i n nevointa §i rugaciune, inima se curate§te de patimi, carbunele harului dumnezeiesc se reaprinde si credincio-sul I I simte pe Hristos i n inima sa, centrul existentei sale.

Fiecare rugaciune a Bisericii ajuta i n curatirea in imi i , dar i n -deosebi ajuta ceea ce n u m i m Rugaciunea „monologhisti", „Ruga-ciunea mint i i " sau „Rugaciunea i n i m i i " , adica: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l l u i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Aceasta rugaciune, ce s-a transmis dintotdeauna aici, i n Sfantul Munte, d in generatie i n generatie, are urmatorul avantaj: fiindca este alcatuita numai dintr-o simpla propozitie, ne ajuta sa ne adunam mai u§or mintea. Adunandu-ne mintea, o afundam i n inima §i ne ingri j im ca acolo sa nu se indeletniceasca cu alte inte-lesuri, nici bune, nici rele, ci numai cu Dumnezeu.

Nevointa pr in Rugaciunea inimii - care cu t impul , pr in harul lu i Dumnezeu, se poate face neincetat - este o intreaga stiinta, o arta sfanta pe care Sfintii credintei noastre o zugravesc i n ama-nunt i n scrierile lor sfinte, precum e marea colectie de texte pa-tristice „Filocalia".

A§adar, aceasta Rugaciune i l ajuta si-1 bucura pe om. Iar atunci cand crestinul spore§te indeajuns i n Rugaciunea aceasta, si totodata viata sa este dupa dumnezeiestile porunci ale l u i Hristos §i ale Bisericii , atunci se invredniceste sa se imparta§easca din cercarea dumnezeiescului har. Incepe sa guste d in dulceata partasiei cu Dumnezeu, sa cunoasca din propria sa experienta cuvantul Scripturii „gustati si vedeti ca bun este D o m n u l " Psaim33:9

Pentru noi, ortodocsii, Dumnezeu n u este Ideea, ceva despre care doar gandim sau despre care discutam §i citim, ci este o Per­soana, cu Care intram intr-o comunicare cu caracter personal, este o cercare pe care o traim, este repetata experiere.

Atunc i vedem cat de mare si de negraita este fericirea de a-L avea pe Hristos inlauntrul nostru §i de a f i cu adevarat crestini ortodoc§i!

Foarte mult i i ajuta pe cre§tinii aflati i n lume, cu diferite griji si ocupatii zilnice, sa gaseasca cateva minute de liniste pentru a se darui Rugaciunii .

Bineinteles, pe crestini i i sfintesc toate indelemicirile l u i Dumnezeu - toate cele ce sunt datori a le pl ini - daca le savarsesc cu smerenie si cu dragoste. Insa este nevoie §i de rugaciune. Intr-o camaruta linistita - bine ar f i , dupa u n scurt studiu duhovnicesc sau dupa ce am aprins candela i n fata icoanelor §i am tamaiat

46

putin - , pe cat mai departe cu putinta de zgomotul dimprejur, daca am reusit sa ne ferim §i de alte preocupari ale mint i i sau de cugete straine noua, sa ne afundam mintea i n inima, spunand Rugaciunea: „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, m i ­luieste-ma pe mine, pacatosul". Cata pace, cata putere trag su-fletele pr in aceasta lini§tire de la Dumnezeu! Cat de mult se inta-resc sufletele si pentru celelalte ceasuri ale zilei , pentru a se pas­tra impaciuite, fara nervozitate, fara tensiune si stres, avand toate puterile sufletesti i n armonie si unitate!

U n i i oameni cauta putina lini§te sufleteasca pr in metode tehnice, i n locuri straine duhovnice§te, i n amagire, i n locuri dra-cesti, precum a§a-numitele religii orientale. E i incearca dobandi-rea pacii suflete§ti pr in tehnici exterioare, pr in meditatii, pentru a dobandi u n echilibru intre trup si suflet. Gre§ala este ca pr in toate aceste mijloace omul , care incearca sa uite si lumea materials, n u are i n realitate u n dialog cu Dumnezeu, ci u n monolog cu sine. Ajunge iar i n antropocentrism, deci e§ueaza.

Persoana Logosului §i Rugaciunea neincetata

Grecii antici au dezvoltat teorii insemnate despre Logos. Sfantul Evanghelist loan a teologhisit ca Logosul-Cuvantul pe care I I cautau filosofii antici este I isus Hristos, a doua Persoana a Sfintei Tre imi ; E l e mai inainte de veacuri si fara de inceput pre­cum Tatal , a luat trup §i a intrat i n lumea noastra ca f i ind D u m -nezeu-Omul. Astfel lumea a putut cunoa§te C u v a n t u l lu i D u m ­nezeu mai presus de orice cuvant al lumi i .

L u m e a fara Logos devine nelume, devine ceva fara viata. Ieslea dobitoacelor - fiinte fara ratiune-logos propriu - i n care S-a nascut D o m n u l simbolizeaza lipsa de ratiune a neamurilor, l ipsa de ratiune dupa Dumnezeu a unei l u m i fara Logos.

I n aceasta lume fara ratiune S-a nascut Cuvantul , pentru a o trage din nou spre izvorul §i spre inceputul ei, adica pentru a o readuce i n Cuvant .

Toti cei ce-L primesc pe I isus Hristos ca f i ind C u v a n t u l lu i Dumnezeu devin p r i n aceasta relatie ei insis i logos, depa§esc i ra-tionalitatea i n care se afla, regasesc ratiunea existentei lor, a fieca-

47

rei existente, chiar a intregii existente. Mi§cati f i ind de energia Logosului Hristos, pot si ei sa lucreze pe masura ratiunii inalte daruite lor, precum si pe masura ratiunii f ir i i lor.

Devenirea aceasta intru fiinta este u n dar al Logosului intru-pat, care cere insa §i lupta si lucrarea noastra necontenita, nevo­inta noastra i n T r u p u l lu i Hristos, i n Biserica Sa, pentru a depasi starea de impatimire - stare caracterizata pr in irationalitate, pr in iubirea irationala de sine (filaftia) - s i sa ne inaltam pr in viata i n ­tru Cuvant .

Potrivit inteleptului Climent Alexandr inul , Logosul dumne­zeiesc ne plasmuie§te d in nou §i ne educa n u i n chip exterior, ci printr-o relatie launtrica, intrand i n fiinta noastra pr in imparta§i-rea cu mancarea (Sfantul T r u p ) si bautura (Sfantul Sange), hrana noastra adevarata. I n continuare, rugaciunea §i mai ales Rugaci­unea mint i i cea neincetata, „Doamne lisuse Hristoase, F i u l lu i Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", ne ajuta sa menti-nem continua aceasta depasire pe verticala a irationalitatii noas­tre, pr in partasia cu Logosul-Hristos.

Mare este durerea noastra cand vedem ca mult i oameni I I ig-nora sau I I dispretuiesc pe Cuvantul-Hristos, preferand lumea cea fara de cuvant. C u cat societatea pierde relatia cu Cuvantu l , cu atat mai mult se cufunda i n intuneric §i i n salbaticie. Insa i n aceasta lume si pentru aceasta lume S-a intrupat Cuvantu l !

Chiar daca societatea noastra i l neaga pe Logosul Hristos, eel put in noi, cei ce credem intr-Insul, sa nu- I inchidem poarta su­fletului nostru. Sa gaseasca loc pentru adapostire, pentru salas-luire, i n sufletele noastre iubitoare de Dumnezeu si, p r i n acestea, sa miluiasca lumea pentru care S-a intrupat!

48

Epilog

Ieromonahul Simeon Aghioritul

N u sunt Sfantul Simeon N o u l Teolog, nici Sfantul M a x i m Marturisitorul, ca sa pot vorbi despre dumnezeiasca trezvie. Sunt doar u n „6gdoitis" (al optulea veac), adica u n monah al vremurilor de pe urma, ce se aseamana mai mult u n u i om lumesc decat u n u i monah. Cele ce urmeaza sa v a spun sunt lucruri inalte, dar sarace i n traire. Stiu ca omul care n u a vazut L u m i n a cea dumnezeiasca n u are dreptul de a-i invata pe altii. N u as f i vorbit daca n u cre-deam ca sunt dator sa fac ascultare de parintele §i igumenul M a ­nastirii mele. Nadajduiesc, pentru ascultare, ca Hristos sa-mi da-ruiasca mie, intunecatului la minte, gandul eel bun §i cuvantul eel potrivit. Singurele lucrur i pe care m a sprij in i n calatoria pe care am ales-o, i n care ma formez §i ma deprind ca monah, sunt bucu­ria §i binecuvantarea rugaciunii , prezenta Sfintilor si mai ales fap­tul ca sunt invatacel sub ascultare al Parintelui meu, datorita caru-ia exist §i vorbesc, chiar daca sunt inca biciuit de valurile patimilor.

I n fata dumneavoastra, ca tineri studenti, ma simt foarte sa­rac - sarac i n entuziasm, sarac i n puterea de a m a impotr iv i acestei monotonii cenu§ii ce s-a instaurat astazi i n societatea i n care traim. N u vreau sa v a vorbesc de pe pozitia parintelui ce-si considera copilul „al l u i §i numai al l u i " , si n u al l u i Dumnezeu, spunandu-i cu tarie: „Fa asta §i n u face aia !" Dumnezeu 1-a facut dintru inceput pe om liber, spun Parinti i Bisericii . Monahul i n ­vata, i n relatia cu parintele sau duhovnicesc, cu osteneala si intru rabdare, sa asculte i n contextul unei depline libertati pe care i n ­sumi duhovnicul i-o asigura pentru a inainta i n dorul de Dumne­zeu. Intai sa iubim, sa ne imbete iubirea!

Insa iubirea de sine §i dorul , sau mai bine zis erosul fata de cele vazute, ne ofera u n fel de vesnicie falsa, indoielnica. Este ofe-rirea unei bauturi ce imbata cu betia cea irationala. Umple cu tul -burare si confuzie. L a sfarsit, ea lasa i n u r m a sa dezamagire fata de sine si fata de tot ceea ce am cunoscut cu simturile, cu placere.

49

Cele senzitive au doar o constants - nestatornicia si curgerea. Neoranduiala §i usurStatea i n schimbare caracterizeazS fenome-nele de cSutare pr in simtire. Cele senzitive participS la starea de dorinta cu deteriorarea, uzarea, facand ca omul sa se lege de simtire, de senzitiv i n general, oferind o betie a u n u i eros ce n u cunoaste pacea, nici sanatatea duhovniceasca.

Astaz i toate sunt neinchegate si pline de confuzie. Atmosfera este incSrcatS de lacr imi si , totusi, nimeni nu plange inca. Fara Cruce, omul , imbStat, cade intruna i n farmecul abisului ce da pe dinafarS de mirosul insuportabil al dezintegrSrii de tot felul. Mult imea patimilor §i a rSutStilor vor aduce probabil omul ametit in t ru sine, i n trezire duhovniceasca. Tulburarea §i confuzia re-aduc i n fire erosul national fata de cele prezente. Inlauntrul cenu-§ii rSmane ascunsa tainic nadejdea...

N u trebuie sa r is ipim puterea noastra emotiva §i cu atat mai mult n u trebuie sa o inecam inlauntrul nostru, nici sa o marginim la o nemi§care stearpS, ci sa o curStim pr in plinirea dumnezeies-tilor porunci, sa o inSltSm cu manie acolo unde nu o atinge sen-zatia, simtirea trupeasca. E-o curatire si inSltare pr in puterea Sfantului D u h , a Botezului §i a celorlalte Taine. De la frumusetea celor vSzute, sa ne ducem la dorirea frumusetii , despre care spune psalmistul: „Cerurile spun slava lu i Dumnezeu, iar tSria §i toata zidirea vestesc cuno§tinta S a " P s a l m 1 8 : 1 ' 2 . Dumnezeul ortodoc-§ilor n u este „metafizic". Este transcendent, dincolo de zidire, dar §i prezent i n fire pr in energiile Sale neplSsmuite.

Grecia are u n tragism diferit de eel al A p u s u l u i . Ortodoxul dintotdeauna cauta, i n spatiu §i i n t imp, Mangaierea, depSsirea spatiului si t impului , a propriului eu, pr in lucrarea D u h u l u i . Apuseanul , dimpotrivS, neaga Mangaierea, pr in atitudinea sa de cuceritor fata de toti si de toate. P r i n logica, el obiectiveaza insasi sentimentul. Vrea pr in aceasta sa stSpaneascS §i taina ca atare, i n loc sa se smereascS inaintea ei, pentru a-i f i pSrtas cu t rupul §i cu sufletul. Bineinteles ca acestea sunt generalizSri. Exis ta §i nuante, situatii speciale. Sa n u uitSm ca, i n ul t imi i 150 de ani, i n spatiul grecesc fara o traditie urbanS, grecii, adica ortodoc§ii aflati intr-o continua secularizare, au promovat elemente pe care artigtii s i intelectualii apuseni, i n aceeasi perioada, le-au criticat vehement:

50

exacerbarea logicii, a sentimentului, a ceea ce este frumos la su­prafata. Apuseni i , mostenitorii unei mar i si puternice traditii ur­bane, au §i o traditie de impotrivire la aceasta civilizatie i n esenta barbara. Aceasta impotrivire, desi constituie o critica matura, n u poate oferi omului apusean modern eliberarea spirituals mult doritS. Apuseanul ramane cu incercSrile sale i n contextul U m a -nismului . E l persists i n satisfactia de sine, caracteristicS culturii apusene. AstSzi A p u s u l si Grecia se gSsesc i n stadii diferite: apu­senii trSiesc falimentul culturii umaniste, ortodocsdi n u 1-au gus-tat incS.

Apuseni i trSiesc acum dizolvarea si golul. U n i i , renuntand la iubirea de sine, ce duce la trSirea golului, descoperS golul ca punctul zero, cununS infloritS a unei Nunt i - unirea tainicS cu Ortodoxia. In acelasi timp, neogrecii, dispretuind Ortodoxia §i imbrSti§and valorile culturii umaniste, i n care n u cred cu adevS-rat i n adancul lor, imbracS haina satisfactiei de sine ce dispretu-ieste totul - rezultatul este situarea la portile barbarismului.

Neogrecii, fermecati de amSgitoarea strSlucire a culturii apu­sene, se rSzboiesc cu traditia ortodoxS, insS n u pot sS se lepede usor de ea. In chip vSzut, atitudinea lor de viatS exprimS dispret, negare, repulsie fatS de traditie. InsS aceastS atitudine este chipul sau de fapt masca u n u i popor incercat de multe? Intru adancuri, traditia ortodoxS rSmane in sSmanta - nesfarsita hranS a ortodoc-silor, apa cea vie , bautura cea aducatoare de luminS. Ortodoxul trebuie sS bea con§tient din dumnezeiasca bautura a traditiei, cea care readuce erosul, lumina care rSmane pururea nouS §i cu care poate vedea iara§i aceasta lume unde traim fSrS sS se piardS d u -hovnice§te, existential.

N u imbrStisarea umanismului apusean este ceea ce ne v a face civil izati , ci mai degrabS imbrSti§area falimentului sSu tr i -umfStor. Iar aceasta, cu puterea Credintei!

Candva , pe aceste meleaguri, cu puterea lemnului fScStor de viatS al Cruc i i , neamul ortodox nu traia viata trupului . N u perce-pea lucrurile cu simturile omenesti ale omului ce se increde doar i n sine, ci cu simtirile omului smerit. Simtiri care, i n cele din urmS, n u erau nici mScar exclusiv ale l u i , ci ale Persoanei din Sfanta Anafora - Hristosul vieti i lu i .

51

Candva , pe aceste meleaguri, viata se desfSsura i n juru l Bise­rici i . D i n aceasta cre§tinii i§i luau hrana mantuiri i lor, „bautura casei lu i Dumnezeu band §i cu suvoiul dulcetei adapandu-se". Astazi insa viata se desfSsoarS pe drumur i , i n stradS, se hrSneste cu deznSdejdea, band din slSbiciunea trupului §i adapandu-se cu §uvoiul amSrSciunii.

Acest fel de viata poate f i considerat u n fel de asceza. Dez-avantajul sau: plSmSde§te inlauntrul indiv idulu i u n chip asema-nator cu o grimasS a mortii . Moarte. Umil i re §i cautare a credintei pr in mijlocirea unei l u m i i a in§elSrii, a amSgirii . Inchinarea la moarte. Cat v o m mai putea amana locuirea i n morminte?

Crest inismul scalciat apusean a cristalizat o civilizatie a v ic -timelor; a izgonit de la om infierea cereascS, negandu-i acestuia orice posibilitate de depSsire pe verticals a sinelui - transcendere; intoarcere i n casa Tatalui , pr in gaura zeroului, plecare catre tara lumini i s i a libertStii, catre Cei mult dorit, cu o dorinta neostoitS de Dumnezeu.

E r o u l apusean, cu atata trecere astazi i n tarile ortodoxe, este dizolvat de propria iubire de sine §i de placerea senzitivS imbS-tStoare, inlauntrul inchisorii cugetului trupesc.

Crestinii ortodocsi au insa avantajul unui Dumnezeu ce Se mananca si Se bea. Greci i ortodoc§i sunt mostenitorii formei au-tentice a Crest inismului pe care inainta§ii lor, daruit i A d e v a r u l u i , 1-au pazit cu mari jertfe, pentru a nu l i se lua infierea cea cereasca.

Parintele nostru este ceresc: Tatal , F i u l §i Sfantul D u h . D u h u l Sfant, lumina, viata, izvor v i u nematerial, d in Tatal purees, da­ruieste infierea cea cereasca pr in F i u l eel Unul-nascut si D o m n u l nostru I isus Hristos, Care impreuna cu Tatal si cu D u h u l este U n u l - „intru U n u l sunt Trei , si intru Tre i U n u l " . U n u l stralu-ceste, Se descopera §i Se imparta§este noua inlauntrul nostru, si poarta multe nume: lumina, pace, bucurie, hrana, bautura, viata, acoperamant, casa dumnezeiasca, piatra, nor, rasarit, inviere, odihna, baie, foe, racoare, apa, izvor, paine, v i n u l dumnezeiestii betii intru trezvie. Imparatia Cerurilor pe pamant! Unul-nascut F i u l l u i Dumnezeu-Tatal , om pentru mantuirea omului , ca omul sa se asemene lu i Dumnezeu! Aceasta este Filocalia. 52

I n A p u s , umil inta n u are caracter de obiect de lux , constituie pur §i s implu u n mod de viata. I n spatiul ortodox, insa, umil inta este l u x u l ce depa§e§te bogatia pe verticals. D o r u l de Dumnezeu i l face pe ortodox sS uite de sine - zile intregi, sSptSmani, luni . Trece printr-un tunel de intuneric fSurit de lumina covarsitoare, dincolo de care nSdSjduieste cS v a afla noua tarS ce, chiar dacS i se descoperS, rSmane tainicS.

„Cum se bucurS mirele de mireasS, a§a se bucurS D o m n u l de tine", spune Prorocul Isaia. Nuntirea cu L u m i n a , unirea i n D u h u l se infSptuiesc incS d in aceastS viatS, pr in Sfintele Taine §i pr in rugSciune - impSrtS§irea cu v i n u l tainic, ce veseleste inima.

D o r u l de Dumnezeu aduce betia de care aminteam, iar betia aduce si mai mult dor; dorul este betie, betia este dor. U n igumen aghiorit scria: „Iubirea deosebitS a monahilor aghioriti pentru Doamna noastrS, NSscStoarea-de-Dumnezeu, izvorS§te din iubi­rea lor pentru C u v a n t u l Hristos, Care devine casnic sufletului pr in chemarea necontenitS a Numelu i Sau intru pocSinta in imi i . AceastS iubire iarSsi cStre Preasfanta NSscStoare-de-Dumnezeu cre§te iubirea pentru Unul-nSscut F i u l SSu si dorinta de mai multS pSrta§ie cu Acesta, pr in intermediul RugSciunii neincetate".

53

Trebuie sa ajutam prin rugaciune lumea toata, pentru a nu face diavolul ce vrea. Diavolul a dobandit deja drepturi. Nu ca ar vrea Dumnezeu sa-1 lase, dar nu poate fi incalcat l i­berul arbitru al omului, voia sa sloboda de a se mantui sau de a se pierde. De aceea, noi vom ajuta prin rugaciune.

Cand cineva sufera pentru situatia actuala din lume si se roaga, atunci sunt ajutati oamenii, fara ca liberul lor arbitru sa le fie incalcat Daca fnaintati inca putin, cu harul dumne­zeiesc, vom incepe sa facem o tncercare adevarata cu privi-re la rugaciune, sa randuim cumva lucrurile, sa deveniti ca niste radare, caci situatia ne preseaza. Vom organiza o echi-pa-atelier de rugaciune. Ne vom razboi cu metaniile Tn mana. Cu durere sa se faca Rugaciunea! SS vedeti atunci ce putere are RugSciunea...

Cuviosul Paisie Aghioritul

www.familiaortodoxa.ro