2). Doctrina elitei în operele lui Platon ș i Aristotel. Doctrina justi ț iei sociale a Sf. Toma D’ Aquino.

Platon și Aristotel, numiți ”titani ai gîndirii” și-au exprimat ideile cu privire la viața economică în contextul preocupării lor pentru edificarea unei societăți ideale, în care rolul decisiv urma să-i aparțină elitei, reprezentată în cea mai mare parte, de aristocrația funciară.

Xenofon, Platon și Aristotel, considerați și primii economiști, au condamnat îmbogățirea, deși doar în măsura în care aceasta îl făcea pe om un sclav al bunurilor materiale și îl împingea spre degradare spirituală.

Platon – autorul ”Elitei”, al cetății ideale și al nemuririi sufletului, ajunge la convingerea că democrația nu-i forma cea mai reușită de cîrmuire a statului. Astfel Platon purcede la elaborarea modelului unui stat ideal, condus de o elită spirituală.

Platon susține că parealel cu lumea materială mai există și o lume invizibilă, cea a ideilor, a spiritului. Omul aparține ambelor lumi, avînd un corp fizic perisabil și un suflet imaterial etern.

Platon considera că viața socială a omului se cuvine să fie organizată în așa fel, încît el să aibă toate condițiile necesare purificării sufletului pentru ca, atunci cînd se va elibera de trup, să atingă starea de fericire eternă.

În opinia lui Platon omul se poate pregăti cu succes pentru viața eternă doar trăind într-un stat ideal, organizat în conformitate cu cele 4 virtuți: înțelepciunea, curajul, cumpătarea și spiritul justiției.

Aristotel formulează vestita teorie a sterilității schimbului, care susține că, în procesul schimbului de mărfuri, mărimea avuției nu poate spori.

Aristotel justifică sclavia, calificînd-o drept o instituție eternă și universală, aceasta fiind o consecință a acțiunii legii dominației și supunerii, proprii atît naturii, cît și societății. Întrucît legea supunerii și dominației este o lege universală, acțiunea ei se răsfrînge și asupra relațiilor dintre țări.

Doctrina justiției sociale a Sf. Toma D’Aquino.

Toma D’Aquino admite existența proprietății private , aceasta permițîndu-i fiecărui om să trăiască în conformitate cu standardul de viață propriu păturii sociale din care face parte. Proprietatea privată se potrivește mai bine naturii omului. El spunea că în cazul proprietății private : a) bunurile sunt mai bine administrate; b)ordinea e mai perfectă; c)pacea este mai bine asigurată.Teoria prețului just, salariului just și profitului just

Preocupat de constituirea unei societăți ce-ar asigura justi ț ia socială, Toma d’Aquino s-a lansat în căutarea unui preț just, a unui salariu just și a unui profit just, însă a eșuat. Potrivit opiniei lui Toma d’Aquino:

-Prețul just este un preț bazat pe cheltuielile de producție ale producătorului și un venit menit să asigure acestuia o existență conform rangului social ce-i corespunde. Deoarece un asemenea preț nu se poate forma pe piață el trebuie asigurat de către stat după reguli menite sa păstreze privilegiile aferente. Prețul just există atunci cînd mărimea lui se stabilește în funcție de: a) cantitatea de muncă cheltuită pentru a produce marfa respectivă

b) situația socială și materială a producătoruluiNumai în cazul dat el poate asigura producătorului o

existență corespunzătoare locului său în ierarhia socială. Cu alte cuvinte prețul just urma să acopere cheltuielile făcute de

producător, precum și un venit, mărimea căruia trebuia să fie diferită, în funcție de rangul social al producătorului.

3). Mercantilismul ca teorie ș i politică economică.

Paticularită ț ile na ț ionale ale mercantilismului

Mercantilismul ca teorie și politică economică apare în perioada in care lumea meșteșugărească este înlocuită cu o lume comercială, iar principatele slabe și fărîmițate se transformă în state puternice și unificate. Această perioadă coincide cu o creștere fără precedent a cererii de bani. Concomitent au loc marile descoperiri geografice : descoperirea Americii (1492), ceea ce provoacă un flux sporit de metale prețioase, care sosesc în Europa. În același timp slăbește influența bisericii creștine dînd loc unei dezvoltări vertiginoase a diverse științe (fizica, chimia, biologia). În interiorul bisericii se produc reforme radicale.

Particularitățile naționale ale mercantilismului

1.Mercantilismul spaniol (bullionist timpuriu) – îmbogățirea prin atragerea metalelor prețioase.

Doctrina mercantilistă apare pentru prima dată în Spania. Potrivit mercantilismului spaniol principala formă de bogăție este aurul și argintul, iar sursa de îmbogățire erau minele de aur și argint descoperite în ”lumea nouă”. În scopul menținerii stocului de aur și argint, se interzicea scoaterea banilor din țară, sub amenințarea cu moartea.

Specificul mercantilismului bullionist consta în promovarea unei politici de atragere și menținereîn țară a unei cantități cît mai importante de metale prețioase. În relitate însă ideea de sporire a cantității de aur și argint din țară, fără o activitate avansată de producere a bunurilor materiale, este una falsă.

2.Mercantilismul industrial francez – îmbogățirea prin crearea manufacturilor

Spre deosebire de mercantiliștii spanioli, francezii își dădeau seama de greșeala acestora și nu se preocupau numai de de crearea stocurilor de metale prețioase, ci investeau în crearea de noi manufacturi, care urmau să-și exporte marfa în exteriorul țării. Promotorul și inițiatorul acestei idei a fost inistrul de finanțe – Jean Baptiste Colbert – perioada numindu-se ”Colbertism”. Grație acestei politici franța și-a dublat veniturile în bugetul statului.

3.Mercantilismul comercial englez – îmbogățirea prin comerțul exterior.Este cea mai avansată formă de mercantilism.

4).Concep ț iile de bază ale fiziocra ț ilor. ”Tabloul economic al lui Fr. Quesnay

Premisele apariției și doctrinele liberalismului economic.

Cuvîntul ”fiziocra ț ie ” provine de la latinul ”fizio” – natură, și ”cratos” – putere. Apare și se dezvoltă în a doua jumătate a sec. XVIII, pronunțîndu-se în Europa Occidentală, mai ales în Anglia și Franța. Premisele apariției

a)Instaurarea cultului rațiuniib)Zeificarea naturii și instaurarea ordinii

naturalec)Apariția unei clase sociale formată din comercianți Tabloul economic (1758)Este prima reprezentare a circuitului microeconomic. Societatea este divizată în trei clase, Quesnay examinînd această divizare din punct de vedere economic, și anume, în uncție de participarea diferitor pături sociale la crearea și repartizarea produsului net:

1.Clasa productivă formată din fermieri și muncitori agricoli care crează produsul net.

2.Clasa proprietarilor din care făceau parte proprietarii de pămînt, regele și clerul, și care trăiau din produsul net însușit sub forma de rentă funciară sau impozit.

3.Clasa sterilă compusă din toate celelalte pături sociale, cum sînt : negustorii, meseriașii, proprietarii manufacturilor, medicii,profesorii, care nici nu creau și nici nu însușeau produsul net, ci doar îl transformau. Această clasă cuprindea toate activitățile înaară de cea agricolă.

.......................................................................................5 Ideile principale ale liberalilor clasici1)Libertatea economică înțeleasă nu doar ca independență a individului în desfășurarea procesului de producție, dar și ca libertate de a concura cu ceilalți agenți economici.2)Homo economicus figura centrală a vieții economice (individ rațional ghidat de dorința de ase îmbogăți, fapt ce în ultima instanță duce la îmbogățirea întregii națiuni).amestec din partea statului.3)La temelia edificiului teoretic al liberalilor clasici se află teoria valoare-muncă, prin care se explică conținutul și nivelul prețurilor, dar și mecanismul formării și repartiției veniturilor din societate.4) Economia este capabilă să se autoregleze în mod automat, să ajungă cu de la sine putere la o stare de echilibru, fără un amestec din partea statului. 5)Repartizarea veniturilor în funcție de apartenența individului la una din cele trei clase sociale: muncitorii, capitaliștii,proprietarii funciari. 6)Liberul schimb bazat pe avantajele specializării internaționale, contribuie la îmbogățirea tuturor națiunilor.7) Forța motrice a dezvoltării economice este profitul.Adam Smith – creatorul științei economice (1723-1790)

În anul 1759 publică lucrarea ”Teoria sentimentelor morale”, ce-l face cunoscut în întreaga Anglie, dar în anul 1762, își ia doctoratil în drept. ”Avuția națiunilor” (1776) considerată drept Biblia liberalismului

6). Sistemul economic al lui Adam Smith. Considerat a fi părintele economiei politice, Adam

Smith publică în anul 1776, opera sa cea mai importantă: ”Avuția națiunilor” – cercetare asupra naturii bogăției și cauzelor ei.

Adam Smith își propune de la bun început să studieze natura și izvorul bogăției, precum și factorii care contribuie la sporirea ei. În cazul dat este vorba despre sporirea avuției națiunii. El afirmă că bogăția unei națiuni se compune din totalitatea bunurilor necesare vieții, pe care națiunea le posedă la momentul dat, iar izvorul ei este munca.

În opinia sa factorii principali care contribuie la sporirea bogăției sunt :

- Creșterea numărului de muncitori ocupați în sfera productivă.

- Creșterea productivității muncii în aceeași sferă prin diviziunea muncii.

Adam Smith a fost și un mare patriot. El a dorit ca Marea Britanie să devină o țară cît mai bogată. Pentru aceasta el îndemna pe compatrioții săi să economisească o parte mereu crescîndă din veniturile obținute. El spune că o națiune este bogată, mai întîi de toate, prin stocul de capital pe care îl posedă.

În viziunea lui Smith, diviziunea muncii asigură:a)creșterea îndemînării fiecărui muncitor în parte.b)economisirea timpului care, de regulă,se pierde

prin trecerea de la un fel de muncă la altul.c)inventarea unor noi mașini și unelte, a unor

tehnolgii mai productive. Invenția mașinilor , remarcă economistul englez, ”pare să fi fost datorată, la origine, tot diviziunii muncii”.

............................................................................................

7). Ideile economice optimiste ale lui J.B.Say ș i Frederic Bastiat

Optimismul liberalilor francezi este condiționat de faptul că în Franța, revoluția industrială a demarat ceva mai tîrziu decît în Anglia, astfel încît nu se manifestaseră încă din plin contradicțiile și urmările negative ce-i erau proprii – crizele, șomajul, mizeria muncitorilor.

Say a fost savantul care a introdus în teoria economică conceptul de întreprinzător. El considera că întreprinzătorul este pivotul întregului mecanism economic, deosebindu-se de ceilalți agenți economici prin faptul căanume el este organizatorul procesuluide producție, el procură factorii de producție și-i combină în scopul obținerii produselor pe care apoi le vinde pe piațăși capătă un profit.

Say a elaborat și teoria factorilor de producție, potrivit căreia pămîntul este temelia venitului obținut sub formă de rentă, munca fiind baza salariului, iar capitalul – a profitului.

..........................................................................

8). Ideile economice ale liberalilor pesimi ș ti D. Ricardo ș i T. Malthus. Pesimismul acestor liberali britanici pornea

de la faptul că ei au trăit în perioada revoluției industriale, adică într-o epocă cu mari transformări economice și sociale, cînd ieșea deja la suprafață și un șir de trăeături negative ale mașinismului și ideilor liberale, cum ar fi adîncirea diferențierii sociale, îmbogățirea excesivă a unora și sărăcia și mizeria majorității populației, șomajul și crizele economice.

D. Ricardo începe Principiile sale cu capitolul ”Despre valoare”, așezînd teoria valoare-muncă la temelia întregului său sistem de gîndire. El demonstrează că în toate epocile, la temelia valorii, se află munca, iar mărimea valorii este determinată atît de cheltuielile de muncă vie, cît și de muncă încorporată în mijloacele de producție.

Thomas Malthus este cel mai pesimist ”smithian”. El a fost primul cercetător care a sesizat importanța economică a caracterului relativ limitat al resurselor economice și a dezechilibrului dintre acestea și numărul populației.

Malthus considera că procesul de creștere a bogăției națiunii este însoțit de îmbogățirea unora, dar și de crearea sărăciei și a mizeriei majorității populației.

.........................................................................

9). Con ț inutul ș i importan ț a doctrinei protec ț ionismului

economic a lui Friedrich ListPatria doctrinei naţionalismului şi

protecţionismului economic,, doctrină diametral opusă liberalismului clasic, este Germania. În timp ce englezii și francezii înclină mai mult spre individualism, nemții dau prioritate colectivismului.

Părintele acestei doctrine este considerat Friedrich List.

List respinge de asemenea conceptul că ”viaţa economică este supusă unei ordini naturale”, afirmînd că dimpotrivă, „anume intervenţia activă a statului este factorul principal al modernizării şi dezvoltării societăţii. Astfel, în modelul listian „homo economicus” este înlocuit cu „statul”.

List la fel afirmă că „obiectul de studiu al stiintei economice nu este homo economicus ci Natiunea si Economia Nationala. El el spune că interesele unei națiuni sunt superioare intereselor indivizilor, ale claselor sociale și ale grupurilor care o compun.

.........................................................................

10). Caracteristicile protec ț ionismului nord-american

În secolul al XIX-lea, nu numai Germania, dar și SUA, și Japonia au promovat politica celui mai dur și categoric protecționism. Pe atunci promovarea unei politici protecționiste de către SUA era pe deplin justificată, deoarece țara se confrunta cu aceleași probleme economice ca și Germaniaaa: fiind compusă dintr-o mulțime de state, izolate între ele, procesul de centralizare și formare a națiunii americane decurgea destul de anevoios. Tînăra industrie americană nu era încă în stare să țină piept concurenței din partea mărfurilor engleze. Astfel, americanii, au întreprins un șir de măsuri de apărare a pieței interne, și în anul 1828, Congresul SUA adoptă un tarif vamal protecționist. Acest fapt a stimulat și cercetările științifice în acest domeniu.

Cei mai de seamă adepți ai protecționismului american au fost: Alexander Hamilton; Henry C. Carey; Simon N. Patten. Protecționismul american, ca și cel german, are în centrul preocupărilor sale apărarea intereselor economice naționale și critica liberului schimb.

Henry C. Carey spunea că ideea autorilor englezi cu privire la diviziunea internațională a muncii avea drept scop, divizarea țărilor în agrare și industriale, monopolizarea producției industriale de o singură țară sau un grup restrîns de țări. El considera că teoria liberului--schimb nu este altceva decît un instrument de dominare a lumii de către

Marea Britanie...............................

11). Evolu ț ia ideilor socialiste. Caracteristica generală a doctrinei economice

socialiste.Socialismul utopic ș i mic burghez.

Doctrina care a aparat intersele claselor celor mai defavorizate, care a visat sa punaă baza unei societăți bazate pe echitatea sociala și egalitatea drepturilor este doctrina socialistă.

Socialismul utopicAutorii socialismului utopic nu au efectuat o

analiza profunda a mecanismului de functionare a economiei si nu au elaborat un nou sistem teoretic. Ei au recurs la postulatele liberalilor clasici pentru a critica neajunsurile capitalismului și a justifica necesitatea unor transformări sociale radicale.

Socialismul mic-burghezEste un socialism al micilor producători,

care, pe de o parte, sufereau din urma marelui capital, iar pe de alta – beneficiau și de serviciile muncii salariate.

Simonde de Sismondi și Pierre Joseph Proudhon au criticat viciile societății capitaliste, și au apărat interesele micilor producători

12). Ideile principale ale doctrinei economice a lui K. Marx.

Leninismul.Karl Marx – fondatorul doctrinei socialiste.Izvoarele gandirii marxiste:- Contradictiile si conflictele crescânde

între clasa muncitoare (proletariat) si capitaliști (burghezie)

- Operele socialistilor utopici si mic-burghezi, deja populare in Europa

- Operele filozofilor germani Friedrich Hegel și Ludwig Feuerbach

Principalele teorii a lui Karl MarxLa temelia doctrinei economice marxiste se

află trei concepte : valoarea, plusvaloarea și acumularea capitalului .

.............................................................

13). Caracteristica generală a doctrinei neoclasiceș i principalele ș coli marginaliste

Doctrina marginalistă apare din necesitatea de a găsi o doctrină economică neutră, capabilă să asigure atît eficiența economică, cît și echitatea socială, dar în primul rînd, să elimine posibilitatea unui conflict armat deschis între proletariat și burghezie.

Doctrina marginalistă apare odată cu formularea şi enunţarea doctrinei marxiste,

afirmându-se ca un nou curent de gândire economică, cu caracter înnoitor şi cu un nou mod de abordare a problemelor economice. Aceasta a reprezentat, prin unele aspecte acceptate în construcţia sa teoretică, o continuare a Şcolii clasicismului economic, d a r în ansamblu, marginalismul s-a afirmat şi el ca o reacţie împotriva clasicismului, o revoluţie teoretică d e reconsiderare a modalităţilor de abordare a elementelor şi mecanismelor ştiinţei economice.

Reprezentanți: nemții Johann Heinrich von Thunen și Heinrich Gossen; francezul Antoine Augustin Cournot; Arsene Dupuit

Principalele școli marginaliste:Ș coala austriacă : Carl Menger ; Eugen Bohm von Bawerk; Friedrich von WieserȘ coala elve ț iană: Leon Walras; Vilfredo Pareto. Ș coala anglo-americană: Stanley Jevons; Alfred Marshall; John Bates Clark

……………………………………………….14). Ș coala psihologică austriacă: Carl Menger ș i Eugen Bohm-Bawerk

Întemeietorul școlii austriece este Carl Menger, iar cei mai talentați adepți afi acestuia: Eugen Bohm-Bawerk și Friederich von Wieser.

Contribuția principală a lui Carl Menger constă în elaborarea teoriilor: a) teoria bunurilor; b) teoria valoare-utilitate; c) teoria schimbului și a prețurilor

Menger a înlocuit noțiunile de ”produs” și ”marfă” cu conceptul de ”bun”. Bunurile sunt niște produse care satisfac o anumită nevoie umană. Bunurile pot fi: economice – create de om, și neeconomice – care provin din naură

15). Ș coala matematică elve ț iană. Leon Walras ș i Vilfredo Pareto

( Ș coala de la Lausanne) Se deosebește de celelalte școli neoclasice

prin încercarea de a expune toată teoria economică prin folosirea instrumentelor matematice, adică a formulelor, ecuațiilor, funcțiilor și schemelor.

Modelul concurenței pure și perfecteConsiderînd economia drept o știință socială,

Walras o împarte în trei compartimente distincte, și anume:

1. Economia pură, este o invenție absolută a lui Walras, pe care o definește ca ”teoria determinării prețurilor într-un regim ipotetic de liberă concurență absolută”

2. Economia aplicată - care are drept misiune studierea procesului de producţie, a circulaţiei monetare şi a formelor de organizare a acestuia.

Economia socială - având drept obiectiv găsirea principiilor de echitate socială,

…………………………………………….

16). Trăsăturile comune ș i deosebirile dintre doctrinele clasică ș i neoclasică. A. Marshall – autorul concilierii clasicilor cu neoclasicii.Doctrina clasică și neoclasică

Asemănări:o Recunoașterea existenței unei ordini

naturale , căreia îi este supusă și activitatea economică, guvernată de anumite legi obiective, generale și universale.

o Principiul hedonist, conform căruia individul caută să obțină maximum de satisfacție cu minim de efort depus.

o Inviolabilitatea proprietății private, ca temelie a liberei inițiative și a liberei concurențe.

o Libertatea de acțiune a lui homo economicus

o Recunoașterea autoreglării vieții economice prin mecanismul flexibil al prețurilor.

o Admiterea ideii unei intervenții minime a statului în viața economică

o Considerarea profitului ca forță motrice a dezvoltării economice.Deosebiri:

Neoclasicii spre deosebire de clasici, au mutat centrul de greutate al preocupărilor teoretice din domeniul obiectiv în cel subiectiv, axîndu-se asupra studierii înclinațiilor, preferințelor și dorințelor oamenilor, considerate a fi adevăratele motivații ale activității economice. Clasicii pun accentul pe crearea și repartizarea avuției, acumularea capitalului, pe cînd neoclasicii studiază în primul rînd, procesele de circulație a mărfurilor, precum și utilizarea cît mai rațională a resurselor naturale și umane.

o Raritatea și echilibrul economic sunt plasate în centrul doctrinei marginaliste.

17). Ș coala istorică germană. Esen ț a ș i etapele dezvoltării,

Condiţiile apariţiei și arealul şcolii istorice germane

Apariţia şcolii istorice germane nu-i altceva decât o reacţie categorică a savanţilor-economişti germani împotriva autorilor liberalismului clasic, care pretindeau că au elaborat o doctrină economică universală, valabilă pentru toate ţările şi popoarele, dar care nu putea fi aplicată la realităţile numeroaselor stătuleţe germane de la începutul secolului ai XlX-lea. În faţa elitei intelectuale germane nu se afla sarcina de a respinge ideile liberalilor clasici, ci de a găsi un suport teoretic pentru o cale proprie de dezvoltare, cale ce le-ar fi asigurat depăşirea stării de înapoiere economică a nemţilor.

Din punct de vedere pur teoretic, meritul principal al reprezentanţilor şcolii istorice germane constă in săvârşirea unei revoluţii metodologice, şi anume în respingerea metodei deductive, folosită de liberalii clasici, şi Înlocuirea acesteia cu metoda inductivă şi metoda istorică comparaţiilor.

.....................................................................

18). Conceptele fundamentale ale

institu ț ionalismului.

Etapele dezvoltării.Instituţionalismul apare la începutul secolului al XX-lea, și devine, în perioada interbelică, principala şcoală de gândire economică din SUA. Fondatorul instituţionalismului economic este americanul de origine norvegiană - Thorstein Veblen. Reprezentanţi de vază ai acestui curent de gândire economică sunt, de asemenea: americanii John Rogers Commons, Wesley Clair Mitchell, John Maurice Clark, John Kenneth Galbraith. Una dintre variantele instituţionalismului este considerată şi şcoala sociologică franceză, în frunte cu François Perroux. Unii cercetători îl califică drept instituţionalist şi pe economistul american de origine austriacă Joseph Alois Schumpeter .

Ideile fundamentale ale instituționalismului economic

Instituţiile - forţa motrice a dezvoltării societății.

Institușionalismul nu s-a constituit până la capăt într-o doctrină de aceea, pe lângă noţiunea de doctrină, se mai folosesc cele de școală și curent economic. In linii mari, ideea de bază ainstituționaliștilor este: problemele-cheie ale dezvoltării economice - alocarea resurselor, repartiţia veniturilor, fixarea preţurilor, - sunt rezolvate într-un mod mai eficient, mai echitabil de instituțiile economice și nu de mecanismelepieţei.

19). Institu ț ionalismul protestatar ș i pozitivist. (Th. Veblen, J.M Clark; A.A. Berle)

Instituționalismul protestatar este cel promovat de Thorstein Veblen. Aceasta deoarece el pune accentul pe critica realităților capitaliste și a ideilor liberalismului clasic. Opera principală a lui Veblen este ”Teoria clasei fără ocupații”. În anii '30 însă apare a ş a - n u m i t u l instituţionalism pozitivist, avându-i ca teoreticieni principali pe John Maurice Clark (1884-1963) (unul dintre iniţiatorii politicii economice dirijiste, promovate de preşedintele SUA Franklin Delano Roosevelt) şi Adolf Augustus Berle (1895-1971).Adepţii instituţionalismului pozitivist mută accentul de pe critica capitalismului pe formularea diferitor propuneri referitoare la transformarea acestuia într-un capitalism popular. La temelia acestor propuneri se află teoriile despre difuziunea proprietăţii, despre economia mixtă, despre revoluţia în distribuirea veniturilor etc. Adolf Berle declară ca în secolul al XX-lea, a avut loc o mare revoluţie, o revoluţie capitalistă, esenţa căreia constă în înlocuirea proprietăţii individuale capitaliste prin proprietatea socială capitalistă.

.......................................................................................

20). Neoinstitu ț ionalismul ș i ș coala socilogică franceză

(Fr. Perroux, J.K. Galbraith)Neoinstituționalismul.

John Galbraith şi teoria economiei dualiste Aportul pincipal a lui Galbraith la dezvoltarea științei economice constă în respingerea tezei neoclasice cu privire la rolul determinant al pieței în viața economică și fundamentarea teoriei despre rolul decisiv al marilor întreprinderi și al statului în programarea evoluției economice.După un instituţionalism protestatar şi unul pozitivist, în anii ”60 ai secolului al XX lea insfituţionalismul american cunoaşte o a treia etapă care poate fi considerată drept una de sinteză. Figura centrală a celei de-a treia etape a fost John Gaibraith, omul care, în opinia unor specialişti, a săvârşit o revoluţie , supranumită „revoluţia galbraithiană“.

Operele principale ale lui Galbraith sunt: ”Noul stat industrial” și ”Știința economică și interesul public”,

.......................................................................................

21). Caracteristica generală a doctrinei keynesiste.Modelul keynesist.

Sfîrșitul primului război mondial a venit cu o serie de probleme. Cea mai însemnată a devenit totuși problema șomajului. Această perioadă avea nevoie de o intervenție masivă a statului în viața economică. Chiar și adepții principiului laissez faire erau de acord. Pe lîngă valurile de inflație și șomaj, în anii 1929-1933, se declanșează o criză mondială fără precedent. Din punct de vedere al volumului producției, timp de aproape două decenii, economia engleză a rămas pe loc. Panica și pesimismul cuprinseră o mare parte a populației.

Ideile revoluţionare ale doctrinei keynesisteLegile economice sunt totuşi de natură psihologică

Pornind de la un adevăr devenit pe atunci evident, precum că ”gândirea economică ortodoxă este în impas“, viitorul lord al Marii Britanii scrie, în prefaţă la Teoria generala, că urmăreşte scopul sa-i convingă pe economişti să-şi reexamineze critic anumite ipoteze fundamentale.

Modelul economic keynesistCererea efectivă – cheia succesului economic

Începând să scrie Teoria generală, Keynes şi-a fixat un obiectiv precis: „Scopul final al analizei noastre este de a descoperi factorii care determină volumul ocupării forţei de munca“ . În opinia savantului englez, factorul principal, în cazul dat, este cererea efectivă, de care depinde nivelul producţiei, iar acesta, la rândul său, determină gradul de ocupare a braţelor de muncă..................................................................................

22). Politica economică a statului preconizată de J.M. Keynes

Caracterul intervenţiei statului în viaţa economică Identificînd cauzele şomajului şi ale crizelor economice, Keynes formulează, un set întreg de propuneri de politică economică, care, ar fi capabile să adapteze cele trei legi enumerate, la interesele societăţii. Pornind de la convingerea că economia de piaţă nu se mai poate au autoregla ca altădată, Keynes, supranumit „medicul unei economii bolnave", consideră că această intervenţie trebuie să fie limitată şi temporară. Respingând categoric unui dintre

postulatele de bază ale liberalismului economic (principiul laissez faire), Keynes afirmă că dezechilibrele economice nu pot dispărea de la sine, în mod spontan, ci doar în rezultatul unei intervenţii limitate şi temporare a statului în viaţa economică.

Politica monetară - cât mai mulţi bani în circulaţie Keynes afirmă că banii joacă şi trebuie să joace un rol activ în procesul de reglementare a economiei.Unul dintre obiectivele politicii monetare propuse de fondatorul doctrinei dirijiste constă în menţinerea ratei dobânzii la cel mai scăzut nivel posibil.

23). Geneza neokeynesismului. Teoria cre ș terii economiceș i teoria ciclurilor economice.

Keynesismul şl neokeynesismut:trăsături comune și deosebiri

Trecerea de la keynesism la neokeynesism s-a petrecut în primii ani de după război și a fost condiționată de noile realități economice Astfel în această perioadă, nici şomajul, nici crizele nu mai erau deja chestiuni actuale. In prim-plan se impuneau alte fenomene, cum ar fi dinamica economică şi inflaţia. Se modificase şi mediul de afaceri. Evident, în asemenea condiţii, statul se transformă în principalul întreprinzător, care exercita o influenţă covârşitoare asupra întregii economii. Neokeynesismul constituie un ansamblu de teorii şi politici economice inspirate din opera lui John Keynes.Cei mai de seamă reprezentanţi ai neokeynesismului, mulţi dintre ei laureaţi ai Premiului Nobel, sunt: Roy Harrod (1900-1978); Alvin Hansen (1887-1975); John Hicks (1904-1989); Paul Samuelson (1915-2009);

Neokeynesiştii au pus accentul anume pe depăşirea acestor neajunsuri, păstrând spiritul doctrinei lui Keynes. Astfel, în timp ce savantul englez a plasat în centrul doctrinei sale problemele consumului, neokeynesiştii au acordat o atenţie primordială analizei producţiei,

...............................................................................

24). ”Sinteza neoclasică„ de P. Samuelson

În căutarea unui nou compromis Cele mai reuşite sinteze au fost realizate de John Stuart Mill (1806-1873), care a ştiut cum să-i împace pe liberalii pesimişti cu cei optimişti, şi de Alfred Marshall (1842-1924), care a găsit un compromis între liberalii clasici şi marginalişti. Nu este vorba de sinteze pur mecanice, artificiale, căci ele au determinat apariţia unor teorii noi, ca în cazul teoriei preţurilor, elaborată de Marshall, în care s-au contopit teoria valoare-muncâ şi teoria vaJoane-utilitate.

După cei de al Doilea Război Mondial, ştiinţa economică s-a pomenit din nou a fi dominată de două doctrine bine structurate şi foarte influente - neoclasicismul şi keynesismul care însa, în multe pri-vinţe, se excludeau reciproc

Sinteza keynesismului şi a neoclasicismului Samuelson plasează la temelia sintezei neoclasice conceptul de economie mixtă. Întrucât toate economiile contemporane conţin atât elemente de piaţă precum şi de comandă, întrucât nu se mai poate vorbi despre un capitalism al liberei concurenţe, dar nici despre o intervenţie totală a statului în economie, caracterul teoriei corespunzătoare noilor realităţi trebuie să fie şi el mixt, adică să îmbine conceptele de bază ale neoclasicismului cu cele ale dirijismului economic.

25). Postkeynesismul. Joan Robinson

Toate succesele de după război, obținute de către toate țările lumii, se datorau aplicării eficiente a ideilor lui Keynes. Dar după șocurile petroliere din 1973 și 1979, economia capitalistă intră într-o nouă perioadă de crize, inflație și șomaj, neoliberalii învinuind keynesismul, deoarece acesta, prin justificarea intervenției statului în viața economică, a dereglat grav mecanismul de autoreglare automată a economiei Joan Robinson este cea mai cunoscută femeie economist - operele principale: ”Economia concurenței imperfecte” și ”Acumularea capitalului”. Direcțiile principale ale investigațiilor postkeynesiștilor sunt:

Analiza factorilor ce asigură creșterea economică pe termen lung

Determinarea rolului repartiției în funcționarea economiei de piață

Analiza rolului banilor în economia contemporană.

.........................................................................

26). Neoliberalismul ș i deosebirile lui de liberalismul economic clasic

În anul 1938, la Paris, un grup de economiști cu convingeri liberale, în frunte cu americanul Walter Lippmann, a organizat o întrunire, intrată în istorie cu denumirea de colectivul Lippman, întrunire la care a fost luată decizia de a ”reînvia” ideile liberalismului economic. La acest colocviu au participat mulți economiști cu autoritate în lumea savanților,cum ar fi austriecii Friedrich August von Hayek și Ludwig von Mises; francezul Jacques Rueff. Doctrina neoliberalismului economic s-a constituit în cadrul mai multor școli de gîndire economică, cele mai cunoscute fiind școala de la Freiburg (Germania); școala de la Chicago (SUA); și tînăra școală de la Viena (Austria).Neoliberalii acordă o atenție deosebită organizării și protejării de către stat a concurenței , fără de care este

imposibilă o funcționare normală a economiei. Ei fac o deosebire netă între concurență și politica ”laissez faire„ . Una dintre ideile neoliberalilor este: ”Da – concurenței, nu – principiului laissez faire”.

...........................................................................

27). Ș coala de la Freiburg. Teoria tipurilor ideale de economie.

Modelul economiei de pia ț ă sociale. Ș coala austriacă ultraliberală. Teoria ordinii spontane.

Acesta este nu altceva decît neoliberalismul german, obiectivul principal al căruia îl constituie salvarea capitalismului, care, în perioada interbelică, se confrunta cu cele mai grave probleme. Neoliberalismul german mai este numit și ordoliberalism. Bazele acestui neoliberalism au fost puse de Walter Eucken în lucrarea sa: ”Principiile de bază ale politicii economice”.

Teoria tipurilor ideale de economieWalter Eucken, investigînd ordinea socială și alte ordini, a ajuns la concluzia că toate aceste ordini se reduc la două tipuri ideale de economie:

1. Economia liberă de piață, în care relațiile dintre agenții economici se stabilesc prin intermediul pieței.

2. Economia centralizată, în care relațiile dintre agenții economici sunt stabilite pa baza ordinelor și a regulilor elaborate de stat.

...........................................................................

28). Ș coala monetaristă de la Chicago Milton Friedman - Cele mai importante lucrări ale sale sunt: Capitalismul şi libertatea; Istoria monetară a SUA (scrisă în colaborare cu Anna Jacobson Schwartz) ; Libertatea de a alege.

Contrarevoluţia monetaristă: început şi sfârşitUna dintre formele de manifestare ale neoliberalismului este monetarismul, în special monetarismul american, care s-a dovedit a fi principalul oponent teoretic al keynesismului,. Ter-menul monetarist a fost introdus în circulaţia ştiinţifică, în anul 1968, de către economistul american Karl Brunner.

Banii contează. În special cantitatea lor...Acesta este conceptul fundamental al monetar iştilor. Celelalte idei reies în mod firesc din convingerea că ”banii contează”: „Inflaţia este un fenomen

esenţialmente de natură monetară“; „Creşterea masei monetare poate reduce temporar şomajul, dar sporeşte nivelul inflaţiei”; Singurul instrument de intervenţie a statului în viaţa economică trebuie si fie controlul masei monetare...................................................................................

29). Teoria economiei ofertei

Oferta - cheia avuţieiJohn Keynes considera că cele mai multe probleme economice, cum ar fi şomajul şi crizele economice, pot fi rezolvate prin stimularea cererii. În modelul keynesist, oferta era neglijată, fiind considerată drept un fenomen secundar. O reacţie din partea adepţilor liberalismului a avut loc abia în anii ”70-’80 ai secolului al XX-lea, odată cu apariţia teoriei economiei ofertei. Potrivit acestei teorii, factorul principal ce asigură dezvoltarea economică este oferta, şi nu cererea, cum considera John Keynes. Primul care a vorbit despre o economie a ofertei a fost economistul american Robert Mundell, care a propus reducerea impozitelor și taxelor drept remediu în lupta cu inflaţia. Printre cei mai cunoscuţi adepţi ai noii teorii se numără Arthur Laffer (n. 1941), George Gilder, Martin Feldstein etc. Teoria economiei ofertei, de inspiraţie neoiiberală, constituie o reacţie contra politicii intervenţioniste, promovate de statele occidentale, precum şi contra cunoscutului concept al lui Keynes, conform căruia cererea de mărfuri este factorul principal de care depinde atât nivelul producţiei, cât şi cel al utilizării forţei de muncă.

................................................................................

30). Particularită ț ile formării ș i dezvoltării gîndirii economice române ș ti.

Specificul gîndirii economice româneşti este condiţionat de un şir de împrejurări, cum ar fi aşezarea geografică, psihologia naţională, dar mai ales destinul istoric, care ne-a „oferit” ca ideal suprem nu prosperitatea economică, nu sporirea avuţiei materiale şi spirituale, ci lupta de eliberare naţională. Această regretabilă circumstanţă a reţinut dezvoltarea social economică a poporului, imprimînd şi gîndirii economice un caracter specific. De aici şi prima particularitate a gîndirii noastre - îmbinarea problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională. P. Aurelian spune că: ”Politica noastră, fie internă, fie externă, numai atunci este bună cînd este naţională; cînd urmăreşte prin toate mijloacele ocrotirea intereselor naţionale“

Gîndirea economică a geto-dacilor. DeceneuStrămoşii noştri au creat o civilizaţie relativ dezvoltată şi au dat lumii personalităţi de talie universală, cum au fost Decebal, Burebista şi Deceneu.

Deceneu a trăit în primul secol pînă la Hristos şi a luptat nu numai pentru unirea geto-dacilor într-un stat puternic și prosper, ci și pentru constituirea unei economii dezvoltate, dominată aproape în întregime de normele morale și religioase și capabilă să facă față anumitor obiective politice.

Ideile mercantiliste ale lui Dimitrie Cantemir și particularitățile

fiziocratismului lui Nicolae Bălcescu Caracterul ideilor economice ale lui Dimitric Cantemir. Preocupările economice ale lui Dimitrie Cantemir gravitează în fond în jurul doctrinei mercantiliste. (Deşi a împărtăşit şi unele concepte proprii liberalismului clasic, cum ar fi recunoaşterea existenţei unei ordini naturale în societate, inclusiv în viaţa economică)........................................................................................

32). Particularită ț ile neoinstitu ț ionalismului economic.

Apariţia şi particularităţile neoinstituţionalismului Spre deosebire de clasici şi neoclasici, care plasează în centrul doctrinei lor omul economic, adică un individ, în temei, izolat de mediul în care activează, instituţionaliştii pun accentul pe omul social, care-şi desfăşoară activitatea într-un mediu concret şi al cărui comportament este influenţat sau chiar „modelat“, de anumite instituţii, atât formale, cât şi neformale. Sub presiunea keynesismului şi a neoliberalismului, pe la mijlocul secolului al XX-lea, instituţionalismul economic îşi pierde influenţa şi importanţa de altădată. În anii 70-’80 însă, prin lansarea unor noi concepte și teorii recunoscute de comunitatea ştiinţifică, doctrina instituționalistă revine iarăşi în prim-plan, de data aceasta cu teoria costului tranzacţiilor, teoria drepturilor de proprietate, teoria firmei, teoria organizaţiilor, noua istorie economică etc.. Instituţionaliştii - Ronald Coase, Douglass North, James Buchanan, Armen Alchian, Gordon Tullock - se numără printre cei mai celebri economişti ai zilelor noastre.

31). Conceptul avu ț iei la mercantili ș ti, fiziocra ț i ș i liberalii clasici. Mercantiliști

Ideile comune ale mercantiliștilor1).Aurul și argintul erau recunoscuți drept

”esență a bogăției”, iar uneori drept mijloc de sporire a acesteia.

2). Factorii principali ai creșterii avuției unei țări erau socotiți : a)sporirea masei monetare aflate în circulație ; b)crearea manufacturilor ; c)creșterea numărului populației

3).Domeniul de activitate în care se înmulțește bogăția unei țărieste, în primul rînd, comerțul exterior, mai precis o balanță monetară activă, în rezultatul căreia cantitatea de monedă intrată în țarăeste mai mare decît cea care părăsește țara.

Concepţia despre conţinutul și izvorul bogăţieiMercantiliştfi au fost primii care, au declarat sus şi tare, la nivel de teorie, că îmbogăţirea este o faptă lăudabilă. Ei susțiau că preocuparea principală atât a indivizilor, cât şi a statului trebuie si fie activitiţile care contribuie la sporirea avuţiei. Identificând, de cele mai multe ori, bogăţia cu banii, mercantiliştii au pus la temelia doctrinei lor ideea că simbolul şi măsura avuţiei unei naţiuni sunt determinate de cantitatea de aur şi de argint pe care aceasta o posedă, că forţa unui stat nu se manifestă decât prin abundenţa de bani Mercantiliştii, conştient sau inconştient, ignorau celelalte forme ale avuţiei, cum ar fi pământul, construcţiile, bunurile de consum etc.

...........................................................................35). Particularită ț ile gîndirii economice contemporane.

Teoria ”capitalului uman” de G. Beker ș i teoria ”anticipărilor ra ț ionale” de R. Lucas.

COSMOMANECONOMIA

Teorii moderne - piloni al noii megatendinţe De câteva decenii, dar mai cu seamă după criza mondială din anii 2008-2009, ştiinţa economică este cuprinsă de febra căutării unul nou sistem de gândire economică.

Teoriile expuse aici sunt novatoare prin faptul că nu au în centrul atenţiei modul în care sunt folosite resursele naturale şi financiare, ci omul, care este sau poate deveni unom-creator, om-previzionar sau chiar om-profet. Spre deosebire de omul economic sau omul social, omul creativ nu mai este doar un simplu beneficiar al cheltuirii de resurse naturale, ci devine, el însuşi, principala resursă economică, dar și principala „fabrică“ de creare a bunurilor economice. Acest individ, cu o bogată imaginaţie creativă, cu o intuiţie descătuşată, capabil să mediteze şi să anticipeze viitorul. Cosmomaneconomia va avea drept obiectiv cercetarea modalităţilor de valorificare a resurselor interne ale individului şi atragerea, pe această cale, în procesul economic, a energiilor inepuizabile şi deocamdată invizibile ale UniversuluiEconomiştilor contemporani cercetează asemenea realităţi, cum ar fi: mediul ambiant, activităţile politice, calităţile native şi cele formate prin educaţie şi instruire ale individului şi costul acestora, religia şi influenţa ei asupra progresului economic, relaţiile familiale, criminalitatea, timpul ca o resursă limitată, informaţia, bunurile nemarfare, extemalităţile etc.

33). Teoria ”costul tranzac ț iilor” ș i ”drepturilor de proprietate” de Ronald Coase R. Coase – cele mai importante realizări: articolele ”Natura firmei” și ”Problema costurilor sociale”; În aceste articole a lansat trei teorii: ” costul tranzacțiilor”; ”drepturile de proprietate”; ” teoria firmei”.

Costul studierii pieţei, desfăşurării negocierilor şi încheierii contractelor

Costul tranzacţiilor este o noţiune economică ce a intrat în circuitul ştiinţific în anul 1937, odată cu publicarea articolului lui Ronald Coase despre firmă. Neoclasicii considerau că procesul schimbului pe piaţa se înfăptuieşte momentan şi fără niciun fel de cheltuieli suplimentare, iar acordurile încheiate între firme se îndeplinesc cu stricteţe. Din păcate, lucrurile stau cu totul altfel, afirmă părintele neoinstituţionalismului. Costul tranzacţiilor nu este nemijlocit legat de procesul de producţie, adică de cheltuielile de procurare a materiei prime şi a materialelor, a utilajului şi a transportului, cheltuielile pentru plata salariilor etc. Acesta este costul efectuării unui schimb sau a unei tranzacţii economice, adică cheltuielile legate de studierea pieţei, de desfăşurarea negocierilor, încheierea şi respectarea unor contracte între partenerii economici.

Drepturile de proprietate care reduc costul tranzacţiilor

Drepturile de proprietate – este schiţată iniţial de economistul american Armen Akhian, apoi dezvoltată de Ronald Coase, Douglass North, James Buchanan şi Harold Demsetz. Prin sistemul drepturilor de proprietate se subînţelege totalitatea normelor care reglementează accesul la resursele rare. Aceste drepturi de proprietate mai sunt numite și ”mănunchi de împuterniciri” sau ”mănunchi de drepturi”.

Iată care sunt principalele drepturi de proprietate

1. Dreptul de dispoziţie, adică de control, al proprietarului asupra bunului.

2. Dreptul de posesiune.3. Dreptul de utilizare a bunului.4. Dreptul de uzufruct, adică de însuşire a

rezultatelor, care devin, și ele, obiect de proprietate.

5. Dreptul de administrare6. Dreptul de a transmite bunul prin

moştenire7. Dreptul la o posesiune fără termen

asupra bunului.

...................................................................................

34). Teoria ”alegerii publice” de James Buchanan.Interpretarea neoinstitu ț ională a istoriei economice

de Douglas North.

Douglass North – lucrarea sa cea mai importantă este: ”Instituții, schimbare institușională și performață economică”.

Teoria alegerii publice. James Buchanan.Despre efectele economice ale deciziilor instituţiilor

publiceTeoria alegerii publice sau a opţiunii publice a fost elaborată în anii ’60 ai secolului al XX-lea de către doi economişti americani, James Buchanan şi Gordon Tullock. Ei au declanşat o adevărată revoluţie în mentalitatea oamenilor. Ideile lansate de savanţii americani s-au dovedit a fi atât de îndrăzneţe, încât editurile „celei mai democratice ţări din lume, SUA“ au refuzat să publice lucrarea lor comună, intitulată Calculul consensului. Teoria alegerii publice are la temelia sa ipoteza existenţei, în condiţiile democraţiei, a unei pieţe politice, similare pieţei bunurilor şi serviciilor.

Meritele neoinstituţionalismului1. Un merit incontestabil al

neoinstituţionalismului constă în studierea realităţilor economice concrete, în plasarea individului într-un mediu social real, şi nu unul abstract, ideal. Individul are un comportament doar parţial raţional, iar în cele mai multe cazuri, unul oportunist, fapt care are efecte nefaste asupra dezvoltării economice.

2. Neoinstituţionaliştii au „prezentat“ un tablou optimist al evoluţiei instituţiilor şi al eficienţei economice, fapt care are un efect pozitiv asupra comportamentului individului şi al societăţii în întregime.

Neajunsuri1. Punând un accent adeseori exagerat pe

analiza costului tranzacţiilor,

neoinstituţionaliştii au diminuat nejustificat importanţa cheltuielilor de producţie.

2. Neoinstituţionaliştii n-au reuşit să facă o legătură logică, funcţională între drepturile de proprietate şi puterea economică a firmelor.

1). Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de bază ș i

reprezentan ț ii lor principali. Doctrina economică constituie un sistem de

de teorii și idei economice, compatibile între ele, avînd în centru o idee principală, care le consolidează. Doctrina economică presupune, de asemenea și un ansamblu de politici economice, necesare pentru implementerea în viață a teoriilor respective.

Gîndirea economică este un proces de reflectare în mintea omului și de interpretare a realităților economice înconjurătoare. Școala de gîndire economică reprezintă un sistem de convingeri șă teorii, împărtășite de un grup de adepți reuniți în jurul unui mentor, sau al unei idei definitorii. Au existat și există școli care au fost legate geografic de o anumită universitate, cum ar fi școala de la Cambridge, de la Viena, de la Lausanne sau de la Chicago.

Curentul de gîndire economică este un ansamblu de idei, doctrine, opinii și teorii împărtășite de un număr mare de specialiști.

Se cunosc 4 Megatendințe:1.Liberalismul - -Școala fiziocrată -Liberalismul economic clasic -Neoclasicismul -Neoliberalismul2.Dirijismul - -Mercantilismul -Keynismul -Neokeynismul -Sinteza neoclasică -Postkeynismul3.Socialism - -Socialismul utopic -Socialismul mic burghez -Socialismul Marxist -Socialismul comunist -Socialism de piață4.Institu ț ionalism- -Naționalismul

economic -Școala istorică germană

-Instituționalismul protestatar

-Neoinstituționalismul

Doctrinele economice de bază1)Doctrina mercantilistă

Apare într-o perioadă cînd lumea rurală și meșteșugărească este înlocuită cu o lume comercială și manufacturieră, cînd în locul principatelor feudale slabe și fărîmițate apar state naționale unificate și puternice.

2)Doctrina ”Școala fiziocrată”Meritele școlii fiziocrate

Fiziocrații au fondat prima școală economică în sensul actual al cuvîntului. Ei au fost primii economiști care au transferat obiectul de studiu al economiei politice din sfera circulației în sfera producției, indicînd astfel direcția în care trebuie căutat adevăratul izvor al creșterii avuției unei țări.

3)Doctrina liberalismului clasic Ideile principale ale liberalilor clasici a)Libertatea economică înțeleasă nu doar ca

independență a individului în desfășurarea procesului de producție, dar și ca libertate de a concura cu ceilalți agenți economici b)Homo economicus figura centrală a vieții economice (individ rațional ghidat de dorința de ase îmbogăți, fapt ce în ultima instanță duce la îmbogățirea întregii națiuni).