Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

25
1. Definiţi conceptul de comunicare în ambele sale dimensiuni. In general comunicarea reprezinta un transfer de informatii. Dubla dimensiune a comunicarii provine de la cele doua cuvinte surori, anume comunicare si cuminecare. Acestea explica ambivalenta comunicarii evidentiind dubla dimensiune, comunitara si sacra. Axa orizontala are rolul de liant social intre oameni reprezentand transmiterea de informatii. Axa verticala(cuminecarea) se refera la dorinta crearii unui cod comun intre E si R, respectiv dorinta impartasirii codului. 2. Care este etimologia cuvântului comunicare? Se presupune că la temelia formării verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-e, al cărui înţeles era „care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. Acest din urmă cuvânt a dat naştere unei familii lexicale bogate, din care reţinem adjectivele immunis=”scutit de sarcini, exceptat de îndeplinirea unei datorii”, communis=”care îşi împarte sarcinile cu altcineva”, iar mai tîrziu, în epoca clasică, „ce aparţine mai multora sau tuturora”. Acesta din urmă, prin mijlocirea derivatului său communicus îl poate explica pe communicare, termen însemnând la început punerea în comun a unor lucruri de indiferent ce natură. ***Sensul sacramental al cuvântului comunicare O dată cu răspândirea creştinismului s-a conturat sensul sacramental, cuvântul desemnând împărtăşirea credincioşilor în cadrul agapelor ce s-au aflat la originea serviciului liturgic de mai târziu. Constantin Noica în „Cuvânt împreună despre rostirea românească” reliefează faptul că românii au păstrat în limba lor înţelesul cultual, ecleziastic al latinescului communicare, moştenit sub forma cuminecare (a se împărtăşi de la, a se împărtăşi întru ceva). În acest sens, filosoful român scrie: „Comunicarea nu

description

Raspunsuri la subiectele date la cursul de comunicare, relatii publice si negociere in afaceri.

Transcript of Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

Page 1: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

1. Definiţi conceptul de comunicare în ambele sale dimensiuni.

In general comunicarea reprezinta un transfer de informatii. Dubla dimensiune a comunicarii provine de la cele doua cuvinte surori, anume comunicare si cuminecare. Acestea explica ambivalenta comunicarii evidentiind dubla dimensiune, comunitara si sacra.

Axa orizontala are rolul de liant social intre oameni reprezentand transmiterea de informatii. Axa verticala(cuminecarea) se refera la dorinta crearii unui cod comun intre E si R, respectiv dorinta impartasirii codului.

2. Care este etimologia cuvântului comunicare?

Se presupune că la temelia formării verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-e, al cărui înţeles era „care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. Acest din urmă cuvânt a dat naştere unei familii lexicale bogate, din care reţinem adjectivele immunis=”scutit de sarcini, exceptat de îndeplinirea unei datorii”, communis=”care îşi împarte sarcinile cu altcineva”, iar mai tîrziu, în epoca clasică, „ce aparţine mai multora sau tuturora”. Acesta din urmă, prin mijlocirea derivatului său communicus îl poate explica pe communicare, termen însemnând la început punerea în comun a unor lucruri de indiferent ce natură.

***Sensul sacramental al cuvântului comunicare O dată cu răspândirea creştinismului s-a conturat sensul sacramental, cuvântul desemnând împărtăşirea credincioşilor în cadrul agapelor ce s-au aflat la originea serviciului liturgic de mai târziu. Constantin Noica în „Cuvânt împreună despre rostirea românească” reliefează faptul că românii au păstrat în limba lor înţelesul cultual, ecleziastic al latinescului communicare, moştenit sub forma cuminecare (a se împărtăşi de la, a se împărtăşi întru ceva). În acest sens, filosoful român scrie: „Comunicarea nu e totul, comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi înţelesuri; cuminecarea e de subînţelesuri”.

3. În ce constă distincţia dintre a auzi şi a asculta?

Aşa cum există confuzia între semnal şi semnificaţie, există şi confuzia între a auzi şi a asculta. Cel ce aude nu e decât un receptacol pasiv de semnale sonore, pe când ascultătorul le traduce şi interpretează (proces de decodificare), trăgând şi un folos personal, în măsura în care integrează informaţiile primite în structura personalităţii proprii. Aşa cum învăţăm să citim şi să scriem când suntem mici, tot aşa trebuie să învăţăm să ascultăm şi de abia în acest moment putem afirma că poate avea loc comunicarea.

Page 2: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

4. Enumeraţi elementele componente ale procesului de comunicare (modelul lingvistic al lui Roman Jakobson sau alt model).

E, R, cod, cotext, canal

5. Definiţi codul ca parte a procesului de comunicare şi precizaţi de ce codificarea este considerată o condiţie indispensabilă în procesul de comunicare.

Codul este un sistem de reguli după care semnele se organizează pentru a produce înţelesuri şi totodată, un sistem de înţelesuri comun membrilor unei culturi sau subculturi. Altfel formulat, este acea convenţie tacită sau explicită în virtutea căreia se recunoaşte existenţa unei relaţii de tip funcţional între semnificant şi semnificat. Într-un sens, ideea de cod cade exact pe ideea de semn lingvistic şi pe cea de limbaj.

Codificarea este o condiţie indispensabilă procesului de comunicare eficientă, în sensul găsirii acelui limbaj comun necesar evitării entropiei semantice. Pentru a asigura reversibilitatea transformării mesaj – semnal, codul va trebuie să fie conceput (de către emiţător) astfel încât traducerile pe care el le mijloceşte să aibă un caracter univoc, lipsit de orice ambiguitate.

6. În ce constă distincţia dintre cod şi limbă?

Totuşi între cod şi limbă nu trebuie să punem semnul egal. Reţinem în acest sens afirmaţiile lui Pierre Guiraud: „Limba şi codul sunt, şi una şi celălalt, sisteme de convenţii care permit transformarea unui mesaj; astfel, limba e sistemul de echivalenţe lexicale şi de reguli sintactice cu ajutorul cărora ideile, gândirea sunt transformate în cuvinte articulate. Dar există între limbă şi cod o diferenţă fundamentală: convenţiile codului sunt explicite, prestabilite şi imperative; cele ale limbii sunt implicite, ele se instituie spontan chiar în cursul comunicării. Omul a creat un cod în vederea comunicării, în timp ce limba se creează chiar în comunicare. De aceea codul e închis şi încremenit, el nu se transformă decât în virtutea unui acord explicit al utilizatorilor, pe când limba e deschisă şi repusă în discuţie cu fiecare vorbă nouă.”

Îngroşând liniile, putem vedea în dicţionar expresia unui cod (pact semantic minimal) şi în limbă, modalitatea practică de utilizare a acestuia în comunicarea interumană.

7. În ce constă caracterul arbitrar al semnului lingvistic şi care sunt consecinţele negative ale acestuia în procesul de comunicare?

Comunicarea se face cu ajutorul cuvintelor, iar oamenii presupun că aceste cuvinte „transportă” înţelesuri – imagine cu totul înşelătoare. Vorbele nu îşi conţin sensurile, acestea neexistând decât în mintea celor care le utilizează.

Page 3: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

În „Curs de lingvistică generală”, publicat în 1916, Ferdinand de Saussure arată în mod expres că natura semnului este arbitrară. Între semnul lingvistic (pe care semiotica îl numeşte semnificant) şi conceptul pe care îl reprezintă (semnificat), nu există relaţie intrinsecă. Nu există o legătură de cauzalitate internă între un anume semnificat –mamă, de exemplu, şi lanţul fonic care îl reprezintă. De pildă, secvenţa de sunete „c-o-r” înseamnă pentru român o formaţie vocală, pentru francez un instrument muzical, pentru latin –inimă ş. a. m d. De fapt, cuvintele nu sunt altceva decât simple semnale fizice (semnificanţi), menite să reactualizeze în mintea receptorului concepte preexistente, idei conturate şi fixate în trecut, pe baza generalizării experienţei personale, atât lingvistice cât şi extralingvistice.

Consecinta negativa este aceea ca o dată ajuns la un receptor, cuvantul poate sau nu să declanşeze în mintea acestuia un înţeles, strict condiţionat însă de cunoaşterea unui cod anume, în absenţa căruia comunicarea este imposibilă.

8. Explicaţi sintetic de ce dialogul dintre doi interlocutori se poate realiza ca un „dialog al surzilor” în planul semanticii.

Dialogul dintre doi interlocutori se poate realiza ca un „dialog al surzilor” în planul semanticii datorita faptului ca desi exista un vocabular comun, nu exista un limbaj comun.Comunicarea devine incompletă sau la limită, imposibilă sau este întreţinută iluzia comunicării, nefiind conştientizată diferenţa dintre limbaj şi vocabular. Prin urmare, dificultatea comunicării ţine de marea diversitate a limbajelor.

9. Enumeraţi caracteristici ale receptorului importante în procesul de comunicare.

1. Obiectivele, atitudinile, motivaţia de primire a mesajului.2. Diferenţa de pregătire socială, educaţională, culturală între emiţător şi receptor.3. Relaţia personală cu emiţătorul.4. Atributele psihologice şi fiziologice5. Experienţa anterioară în situaţii similare.6. Diferenţa în bogăţia de informaţii între emiţător şi receptor.

10. Precizaţi care sunt cele două bariere în comunicare, cel mai greu de combătut.

Putem aprecia că există multe cauze ce duc la disoluţia axei verticale a comunicării, dar dintre acestea cele mai importante, în sensul de greu de combătut, considerăm că sunt două, şi anume: omniprezenţa zgomotului (termenul desemnează clasa, practic infinită, a fenomenelor susceptibile de a distorsiona mesajul prin alterarea calităţii semnalelor) şi necoincidenţa dintre codul emiţătorului şi cel al receptorului.

Page 4: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

11. Enumeraţi mai multe forme ale comunicării precizând criteriul de clasificare folosit.

1. dupa cod: com verbala, paraverbala, nonverbala si mixta;2. dupa statutul interlocutorilor: com orizontala si verticala;3. dupa numarul partenerilor: com intrapersonala, interpersonala, de grup mic, de

tip public;4. dupa finalitatea actului comunicativ: com accidentala; com subiectiva; com

instrumentala.5. dupa mijloacele de comunicare: com directa, indirecta, colectiva si multipla.

12. Enumeraţi care sunt cele patru moduri de comunicare după Bernard Voyenne şi precizaţi care sunt caracteristicile fundamentale ale comunicării directe.

Dupa Bernard Voyenne exista 4 moduri de comunicare: directa, indirecta, multipla si colectiva.

Caracteristicile fundamentale ale comunicarii directe sunt:- comunicarea are loc imediat si reciproc;- comunicare interpersonala fara intermediari:- forma de comunicare completa;- e limitata in spatiu si timp

Transmiterea in lant duce la aparita zvonului (deformarea mesajului).

13. Enumeraţi câteva căi prin care se realizează comunicarea umană nonverbală şi definiţi gestul în sens larg.

Comunicarea umană non-verbală se realizează pe următoarele căi: gesturi, mimică, limbajul trupului (kinetică), percepţia spaţiului (proxemică), percepţia timpului (kantiană sau fenomenologică), prin privire etc. Lucia Wald („Sisteme de comunicare umană”) ne oferă o definiţie a gestului în sens larg, şi anume: „orice mişcare corporală, involuntară sau voluntară, purtătoare a unei semnificaţii de natură comunicativă sau afectivă”

14. La ce se referă proxemica şi care sunt cele patru zone de distanţe interpersonale după Allan Pease?

Proxemica se referă la modul în care omul percepe şi îşi structurează spaţiul. Cercetătorii sunt de acord cu faptul că aceste distanţe (intimă, personală, socială, publică) sunt determinate în primul rând cultural.

Allan Pease defineşte patru zone posibile de distanţe interpersonale:

Page 5: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

-zona intimă (între 15 - 46 cm), cea dintre prieteni, soţ şi soţie, părinţi, copii, rude apropiate. Această zonă este considerată de către om un fel de proprietate a sa, şi o apără ca atare, numai celor apropiaţi emoţional le este permis să pătrundă în ea. - zona personală (între 46 cm şi 1,22 m) este distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale etc. -zona socială (între 1,22 m şi 3,60 m) – distanţa pe care o păstrăm faţă de cei mai puţin cunoscuţi. -zona publică (peste 3,60 m) –de exemplu, atunci când ne adresăm unui grup mare de oameni.

15. Precizaţi caracteristicile importante ale comunicării indirecte, consecinţele pozitive ale scrierii pentru procesul de comunicare.

Caracteristici ale comunicarii indirecte:- transmiterea de informatii nedeformate, autentice, obiective in timp si spatiu;- lipsa de apropiere fizica;- transmiterea in lant cu posibilitatea declansarii de ecouri;- raspunsul este lent.

Scrierea inaugurează un nou tip de comunicare, prin care se suprimă condiţionarea materială, fizică, apropierea dintre partenerii de dialog şi se creează posibilitatea transmiterii unei informaţii nedeformate, autentice, obiective în timp şi spaţiu.

16. Precizaţi câmpul comunicării interne într-o organizaţie; la ce se referă comunicarea funcţională şi ce anume urmăresc relaţiile psihosociale în cadrul comunicării interne?

Comunicarea internă se referă la un ansamblu de interacţiuni funcţionale şi psihosociale desfăşurate în interiorul unei organizaţii.

Comunicarea funcţională trebuie să asigure difuzarea orientărilor şi obiectivelor organizaţiei, coerenţa şi eficacitatea activităţilor membrilor acesteia, controlul şi evaluarea rezultatelor.

Relaţiile psihosociale urmăresc dezvoltarea şi menţinerea unui climat pozitiv, a motivaţiei personalului şi coeziunii ansamblului.

17. Enumeraţi cele trei căi urmate de fluxurile informaţionale într-o organizaţie şi caracterizaţi comunicarea ascendentă.

Fluxurile informaţionale într-o organizaţie/instituţie urmează mai multe căi:- Comunicarea descendentă sau ierarhică;- Comunicarea ascendentă sau salarială: parcurge traseul invers, de la bază către vârfurile ierarhiei. Suporturile de informare în acest caz sunt limitate: sondaje, afişaj, rubrică permanentă în jurnalul de întreprindere, cutia cu sugestii, scrisori deschise.

Page 6: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

Comunicarea ascendentă trebuie să se bucure de o atenţie specială deoarece prin intermediul ei sunt cunoscute aspiraţiile personalului, se asigură un bun climat social, sunt dezamorsate eventualele conflicte şi tensiuni. Din păcate acest tip de comunicare este fie neglijat, fie respins de către manageri.- Comunicarea orizontală sau laterală.

18. La ce se referă un audit al comunicării interne? Precizaţi întrebările pe care trebuie să le cuprindă o grilă de analiză rapidă a comunicării interne.

Investigarea internă furnizează în mod regulat un bilanţ moral al forţelor productive din organizaţie, măsoară gradul de implicare în muncă al salariaţilor, detectează neînţelegerile, cunoaşte dorinţele personalului, identifică schimbările de comportament. Este absolut necesară măsurarea periodică a adaptării personalului la valorile adoptate de organizaţie. Barometrul climatului intern va releva care sunt punctele de adeziune şi de conflict.

O eventuală grilă de analiză rapidă a comunicării interne ar putea cuprinde următoarele întrebări:- Cine informează? (direcţia, biroul personal, anumite categorii de personal)- În ce context? (informare oficială şi controlată, informare informală: zvonuri, comentarii publice, informare ascendentă sau descendentă, tipologia mijloacelor de informare utilizate: sunt facile sau greoaie?)- Când? (fluxurile de informaţii sunt regulate, cu ce frecvenţă, sau ocazionale, impuse de circumstanţe – crize, urgenţe, schimbări; în ce stadiu al procesului de decizie intervin – în faza de pregătire sau la final?; informarea internă precede informarea externă?)

Rezultatele: Care sunt aşteptările personalului în materie de informare? Personalul îşi cunoaşte propria organizaţie? Ce imagine a organizaţiei propagă în exterior personalul?

19. Organizaţia are la dispoziţie trei modalităţi de a-şi transmite mesajele, care sunt acestea?

O organizaţie are la dispoziţie trei modalităţi de a-şi transmite mesajele: în scris, oral şi audiovizual. Alegerea unui vector de comunicare depinde de trei elemente: de natura mesajului (ce?), de personalitatea emiţătorului (cine?), de calitatea receptorului (cui?). Cheia succesului oricărui proces de comunicare (şi a comunicării interne în particular) este adaptarea la specificul publicului.Criteriile după care putem evalua un mesaj în comunicarea internă se referă la:- modul de inteligibilitate;- gradul de distorsiune al mesajului;- gradul de memorizare şi conservare (reţinere);- costul mesajului.

Page 7: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

20. Enumeraţi 4-5 suporturi de comunicare prin scris şi caracterizaţi panoul pentru afişaj.

Suporturi de comunicare prin scris:

Nota de serviciu / Raportul scris / Planul tip al unui raport / Fişa de informare / Panoul pentru afişaj / Cutia cu sugestii / Sondajele / Acţiunea „semne de întrebare” / Scrisoarea către angajaţi / Jurnalul intern / Buletinul de informare / Revista presei

Panoul pentru afişaj este un instrument de comunicare unde pot apărea: informaţii legale: drepturi ale salariaţilor (îndatoriri fundamentale, informaţii privind securitatea, sănătatea etc. Informaţii ierarhice-profesionale: structurale (crearea de posturi, restructurări), economice (rezultate anuale, articole din presă), sociale (condiţii de muncă, avantaje salariale, sisteme de asigurare), practice (repartizarea sălilor, alocarea de materiale, vacanţă), regimul fiscalităţii. Informaţii salariale – panoul reprezintă şi un loc de exprimare a salariaţilorRecomandări: evitaţi ca panoul să fie supraîncărcat de informaţii; panoul trebuie să fie împărţit pe rubrici, în funcţie de temele abordate; trebuie să se acorde un spaţiu special pentru informaţiile urgente sau de primă importanţă; informaţia să fie personalizată: fiecare material să fie datat şi semnat de autorul său; fiţi atenţi la maniera de prezentare a materialului, din punct de vedere grafic; studiaţi impactul vizual al panoului.

21. Enumeraţi 3-4 suporturi de comunicare orală şi caracterizaţi reuniunea.

Suporturi de comunicare orala:

Telefonul / Şedinţa prin telefon / Audioconferinţa / Reuniunea / Cercurile de calitate / Întâlnirile dintre diferitele servicii

Reuniunea: Într-o organizaţie, întâlnirile pot fi de mai multe tipuri: reuniuni plenare, adunări generale, şedinţe de serviciu, grup de reflecţie, conferinţă, cerc de calitate.Reguli pentru organizarea unei reuniuni: Înaintea reuniunii- Alegerea datei; asigurarea, în prealabil, că participanţii şi cei care au intervenţii sunt disponibili.- Fixarea unei durate determinate (de exemplu: de la ora 10 la ora 12).- Selecţionarea participanţilor.- Conceperea unei ordini de zi concise şi comunicarea ei în avans persoanelor vizate; repartizarea eventual a rolurilor şi misiunilor diverşilor participanţi.- Numirea unui animator al dezbaterii.- Asigurarea unei logistici perfecte: sală, primirea participanţilor, punerea la dispoziţie a materialului necesar, pauza de cafea.În timpul reuniunii- conduceţi reuniunea.

Page 8: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

- Evitaţi digresiunile; dacă ele există, să fie limitate în timp şi ponderate; o dezbatere exagerat polemică este greu de stăpânit.După terminarea reuniunii- Redactaţi un raport detaliat asupra reuniunii.- Distribuiţi-l participanţilor; afişaţi, dacă este necesar, o sinteză a lui.- Supravegheaţi aplicarea deciziilor şi ideilor care au fost propuse. - Fixaţi o întâlnire viitoare, cu dată, loc şi ordine de zi.

22. Precizaţi câteva suporturi de comunicare audio-video.

Filmele, casetele, videotransmisiile sunt tot atâtea suporturi de comunicare clasice. Alături de aceste mijloace clasice de comunicare, o organizaţie poate utiliza echipamentul informatic şi poate iniţia dialogul electronic, iar prin scrisori electronice angajaţii pot comunica între ei sau cu alte servicii.

23. Precizaţi modalităţile principale de construire a imaginii unei organizaţii.

Imaginea unei organizaţii, a unei întreprinderi, a unei instituţii se construieşte prin produsele sale, prin acţiunile sale şi prin comunicare.

24. Enumeraţi cele 5 forme principale de lucru cu presa şi caracterizaţi dosarul de presă, precizaţi conţinutul acestuia.

Cele cinci forme principale de lucru cu presa sunt: comunicatul de presă, dosarul de presă, conferinţa de presă, interviul şi articolul.

Dosarul de presă pune la dispoziţia presei un ansamblu de documente care vor servi la redactarea materialelor de presă ulterioare.

Informaţiile din dosarul de presă sunt concise, tonul neutru, rubricile clare. Dosarul de presă trebuie să fie atractiv, agreabil la citit, cu intertitluri şi culori. El poate fi actualizat periodic. De aceea, dosarul poate fi conceput pe două secţiuni: prima, care nu necesită revizuiri frecvente, va fi o prezentare a organizaţiei, cea de-a doua parte va conţine cifrele semnificative, iar paginile sale vor fi uşor de modificat şi inserate ca anexe la documentul principal.Conţinutul unui dosar de presă:- un comunicat în deschidere care prezintă, pe scurt, obiectul dosarului, realizând o sinteză;- sumarul;- o serie de rubrici, ordonate după un plan logic.Tema unui dosar de presă poate fi: lansarea unui produs, a unui serviciu, schimbarea logo-ului, modificarea unui statut etc. Prezentarea organizaţiei: istoric, fişe care conţin

Page 9: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

cifre, date semnificative, poziţionarea faţă de concurenţă, strategia organizaţiei, organigrama etc. Informaţiile adiacente temei propun jurnaliştilor diferite unghiuri de abordare pentru viitoarele articole şi elementele necesare conţinuturilor. Calitatea vizuală a unui dosar de presă este o problemă de imagine de marcă. Fotografiile sau diapozitivele trebuie să fie executate de profesionişti şi să aibă o calitate incontestabilă.

25. Care sunt cei doi poli de referinţă prin care definiţi personalitatea unei organizaţii?

Personalitatea unei instituţii/organizaţii se defineşte plecând de la doi poli de referinţă: cultura organizaţională şi imaginea publică.

26. La ce se referă imaginea publică şi care sunt faţetele ei?

Imaginea publică – reprezentarea sau ideea pe care publicul şi-o face despre o instituţie sau o organizaţie. Imaginea se concretizează prin opinia pe care şi-o face consumatorul sau cetăţeanul despre caracterul şi personalitatea instituţiei sau organizaţiei. Imaginea publică este mai vizibilă decât cultura organizaţională, deoarece se exprimă într-un mod manifest şi se articulează pe scena publică.

După M. Cohen şi P. Gschwind (L image de marque de l entreprise, 1971) în conceptul de imagine publică se suprapun două tipuri de imagine, care adesea se confundă: imaginea materială şi imaginea imaterială.

27. Care este obiectul comunicării instituţionale?

Obiectul comunicării instituţionale sau corporative este construirea şi gestionarea imaginii organizaţiei, discursul fiind o expresie a identităţii şi a valorilor proprii: cine este, ce vrea să facă, ce ştie să facă şi ce face organizaţia.

28. În ce constă deosebirea dintre imaginea de marcă şi imaginea instituţională?

Imagine de marcă/Imagine instituţională

Marca de comerţ sau de fabrică desemnează orice semn care serveşte la distingerea produselor unei întreprinderi sau ale unei organizaţii. Imaginea de marcă este complementară imaginii instituţionale. Imaginea de marcă se poate axa pe o caracteristică a produsului sau pe buna reputaţie a întreprinderii care îl fabrică, de pildă Adidas, Mercedes etc. Imaginea instituţională în forma sa pură, vizează crearea în conştiinţa consumatorului a unei imagini organizaţionale suficient de clare şi precise pentru a se distinge de imaginile de marcă comerciale. Este vorba de identitatea intreprinderii.

Imaginea de marcă a unui produs depinde de personalitatea pe care o va da acestuia organizaţia.

Page 10: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

Imaginea instituţională în forma sa pură, vizează crearea în conştiinţa consumatorului a unei imagini organizaţionale suficient de clare şi precise pentru a se distinge de imaginile de marcă comerciale. Este vorba de identitatea intreprinderii.

29. În ce constă distincţia dintre imaginea de marcă şi imaginea de produs?

Marca unui produs poate proiecta o anumită imagine, iar produsele însele, la rândul lor, pot proiecta o imagine prin calităţile intrinseci pe care le prezintă. Imaginea de marcă şi imaginea de produs se suprapun uneori. Produsele însele pot proiecta o imagine care se suprapune peste alte tipuri de imagine. Notorietatea sau prestigiul sunt rezultanta diferitelor imagini ale unei organizaţii.

30. Precizaţi etapele de dezvoltare a unei strategii de comunicare pentru o instituţie.

După Martial Pasquier (2011, pp. 125 – 139), Thierry Libaert (2009, pp.141 – 167), precum şi Marie-Helene Westphalen, Thierry Libaert (2009, pp. 49-60) principalele etape de dezvoltare ale unei strategii de comunicare pentru o instituţie sunt:- faza preparatorie (bazele politice, legale şi financiare; analiza nevoilor şi condiţiilor cadru, stabilirea bugetului);- planificarea detaliată (grupurile ţintă, obiectivele comunicării, conceperea mesajului, alegerea şi planificarea instrumentelor de comunicare, planul media, precizarea bugetului, evaluarea în detaliu a conceptului şi selectarea agenţiilor);- producerea şi realizarea conceptului (producerea materialului şi pretestarea comunicării, urmată de realizarea acesteia);- controlul eficienţei lui;- comunicarea integrată.

31. La ce întrebări trebuie să răspundă un mesaj atunci când acesta este conceput?

Un mesaj trebuie să răspundă la trei întrebări principale: - Care vor fi avantajele destinatarilor comunicării, după ce vor lua cunoştinţă de mesaj (beneficiu)?- În virtutea căror raţiuni aceeaşi destinatari vor într-un fel sau altul să-şi modifice percepţia, opinia sau comportamentul (de ce)?- Care este tonalitatea sau impresia generală a comunicării (tonalitate)? Este vorba mai ales de o comunicare foarte oficială, austeră în alegerea cuvintelor şi a vizualului, sau, dimpotrivă, una foarte ludică cu desene, pictograme şi un mesaj foarte uşor şi agreabil de citit?

32. Definiţi relaţiile publice.

Definiţii:a. din perspectiva activităţilor specifice relaţiilor publice

„Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor unei organizaţii

Page 11: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

şi a implementării unor programe de acţiune care vor servi atât interesele organizaţiei, cât şi interesele publicului” – definiţie propusă de Asociaţia Internaţională a Relaţiilor Publice, cu ocazia Convenţiei anuale din 1978 ţinută la Mexic.

„Relaţiile publice sunt funcţia de conducere care evaluează atitudinile publicului, apropie politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii de interesele publicului, planifică şi execută un program de acţiune pentru a câştiga înţelegerea şi acceptarea publicului” S. M. Cutlip şi colab., Efective Public Relations, 1994

b. definiţii bazate pe efectele relaţiilor publice „Relaţiile publice reprezintă o funcţie managerială, care stabileşte şi menţine

legături reciproc benefice între o organizaţie şi publicul de care depinde succesul sau falimentul ei.”S. M. Cutlip şi colaboratorii săi, 1994

Relaţiile publice sunt „managementul comunicării dintre organizaţie şi publicurile sale” J. E. Grunig şi T. Hunt, Managing Public Relations, 1984

33. În ce constă modelul comunicării bilaterale simetrice de la James Grunig?

Relaţiile publice se bazează pe modelul comunicării bilaterale simetrice (teoretizat de către James Grunig); în cadrul acestui model comunicarea se desfăşoară în două sensuri (adică public – organizaţie şi organizaţie - public), deci se ţine seama de reacţiile publicului nu pentru a se identifica modul în care aceste reacţii pot fi schimbate, ci pentru a se adapta, schimba comportamentul organizaţiei; acest model se bazează pe înţelegerea reciprocă şi conduce la rezolvarea eventualelor conflicte de comunicare;

34. Enumeraţi care sunt cele şase fundamente ale unei negocieri eficiente.

1. stilul de negociere;2. scopurile si asteptarile;3. standardele si normele legale;4. relatiile;5. interesele celeilalte parti;6. parghiile de control.

35. Precizaţi care sunt cele cinci stiluri de negociere după criteriul agresivităţii umane sau modului de gestionare a conflictelor interpersonale?

Cele cinci tipuri de oameni sunt, în ordinea descrescătoare a agresivităţii: - competitivii, cei care rezolvă probleme, - cei care fac compromisuri, - cei care fac concesii (concilianţii), - cei care se eschivează.

Acest sistem de clasificare îl considerăm mai bun decât altele propuse de cercetători, pentru că ceea ce dă negocierii caracterul îngrijorător este tocmai posibilitatea izbucnirii unor conflicte interpersonale.

36. În ce constă stilul rezolvării problemei ca stil de negociere?

Page 12: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

Cel mai preţios stil de negociere este stilul rezolvării problemei. În testul propus adeptul acestui stil va gândi în felul următor: „Haideţi să ne postăm fiecare în spatele scaunului celuilalt. Astfel câştigăm amandoi câte 1000 de dolari.” Stilul rezolvării problemei este cel mai greu de pus în aplicare, fiindcă se străduieşte să descopere care e, de fapt, problema, printr-o dezvăluire sinceră a intereselor, să găsească soluţia cea mai elegantă printr-o examinare creativă a mai multor soluţii şi să soluţioneze aspectele dificile pe baza unor standarte corecte de împărţire a câştigului. El este util în special în negocierile complexe (de exemplu, negocierea tratatelor de pace).

37. Care sunt cele patru deprinderi esenţiale pe care trebuie să le aibă un bun negociator?

Cei mai buni negociatori demonstrează patru deprinderi esenţiale, pe care oricine, indiferent de stil şi de coeficientul de inteligenţă, le poate dobândi pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele negocierii, şi anume:1. angajamentul faţă de o bună pregătire2. aşteptările înalte3. răbdarea de a asculta4. angajamentul faţă de propria integritate.

38. În ce constă deosebirea dintre scopuri şi aşteptări în cadrul unei negocieri?

Scopurile sunt lucruri către care tindem, de regulă au ceva provocator, sunt dincolo de realizările noastre precedente (de pildă, obiectivele unei investiţii, intenţia de a slăbi în greutate etc). Aşteptările –spre deosebire de un scop- sunt aşteptări chibzuite despre ceea ce putem în mod rezonabil să realizăm.

De exemplu, ne putem propune drept scop să ne trimitem copii la Universitatea din Paris –Sorbonna, dar ne aşteptăm cel puţin ca aceştia să frecventeze un colegiu undeva.

Cu cât alocăm mai mult timp pregătirii unei negocieri şi cu cât strângem mai multe informaţii, cu atât ni se consolidează convingerea că scopurile noastre sunt legitime şi realizabile, iar aşteptările noastre cresc devenind tot mai ferme.

39. Definiţi termenul scop şi precizaţi câteva caracteristici ale lui în cadrul negocierii.

Scopurile sunt lucruri către care tindem, de regulă au ceva provocator, sunt dincolo de realizările noastre precedente (de pildă, obiectivele unei investiţii, intenţia de a slăbi în greutate etc). Cuvântul scop se referă la cele mai înalte aşteptări legitime pe care le-aţi putea avea.

Page 13: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

Caracteristici: concret, justificabil

40. Enumeraţi cei cinci paşi presupuşi de fixarea scopului pentru pregătirea eficientă a unei negocieri.

Pentru o pregătire eficientă a negocierii, fixarea scopului presupune cinci paşi:

1. să chibzuim cu grijă la ceea ce dorim într-adevăr să obţinem şi să nu uităm că banii sunt adesea un mijloc, nu un scop.

2. să ne fixăm o ţintă optimistă, dar justificabilă. Obiectivele optimiste sunt eficace doar dacă sunt realizabile; adică doar dacă credem în ele şi dacă por fi justificate pe baza unor standarde sau norme.

3. să fim concreţi. De exemplu, atunci când mergeţi să discutaţi prima oară despre noua dumneavoastră slujbă, nu vă fixaţi drept ţel doar să negociaţi un salariu concret, ci să obţineţi cu 10% mai mult decât în postul anterior.

4. să fim hotărâţi şi să notăm pe hârtie scopul propus şi, dacă e posibil, să-l discutăm cu altcineva. Metoda vizualizării are efect şi în cazul scopului unei negocieri.

5. să venim la masa negocierii cu scopul pe care ni l-am propus. În focul negocierilor se întâmplă să pierdem din vedere ceea ce urmărim, de aceea specialiştii ne recomandă să venim la masa negocierii cu scopurile formulate pe hârtie.

41. Care sunt cele două principii psihologice ce devin pârghii normative în procesul de negociere?

1. principiul consecventei;2. principiul psihologic, tendinta umana de a ceda in fata autoritatii.

42. Precizaţi cei trei paşi (cod de conduită) urmaţi de regula reciprocităţii în cadrul negocierii.

Această regulă este un cod de conduită simplu, alcătuit din trei paşi:-fiţi întotdeauna loiali şi demni de încredere. -fiţi întotdeauna corecţi cu persoanele care sunt corecte cu dumneavoastră.-când oponentul vă tratează incorect, aduceţi-i la cunoştinţă acest lucru.

43. Precizaţi paşii ce trebuie parcurşi pentru găsirea unui limbaj comun între dumneavoastră şi oponent la masa negocierii.

Dat fiind importanţa concentrării asupra intereselor oponentului pentru ducerea la bun sfârşit a unei tranzacţii, ne vom opri în continuare la paşii ce trebuie parcurşi în acest sens:1. sa identificam decidentul;2. sa cautam un teritoriu comun;

Page 14: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

3. sa identificam interesele care ar impiedica acrodul;4. sa cautam solutii care ar rezolva problema oponentului, dar in acelasi timp am realiza si scopul nostru.

44. Definiţi pârghia de control şi precizaţi care sunt cele trei tipuri de pârghii.

Pârghiile înseamnă forţa dumneavoastră nu doar de a încheia o înţelegere, ci şi de a o obţine în condiţiile impuse de dumneavoastră. Partea care posedă pârghii de control este mai sigură pe sine, iar partea care nu le are este de regulă nervoasă şi nesigură.

Cecetătorii consideră că există trei tipuri de pârghii: pozitive, negative şi normative.

45. Enumeraţi cele patru mari etape specifice unui proces de negociere.

1. pregatirea strategiei;2. analiza informatiilor;3. deschiderea si acordarea concesiilor;4. inchiderea negocierii si obtinerea angajamentului.

46. Care sunt etapele ce trebuie urmate în cadrul pregătirii strategiei – primul pas în procesul de negociere?

Etapele acestui prim pas sunt:1. evaluarea situatie;2. armonizarea situatiei cu strategia si cu stilul de negociere;3. examinarea situatiei dpv al celeilalte parti;4. construirea unui plan de negociere.

47. Care sunt scopurile schimbului de informaţii – al doilea pas în procesul de negociere?

1. creearea unui raport de comunicare destins intre negociatori;2. dezvaluirea intereselor, preocuparilor si perceptii;3. semnalarea asteptarilor si parghiilor de control.

48. Precizaţi două tipuri de tactici pe care trebuie să le avem în vedere în momentul deschiderii şi acordării concesiilor (al treilea pas în procesul negocierii).

Procesul de negociere este caracterizat de o serie de tactici care trebuie alese şi adaptate în funcţie de stilul oponentului. O tactică bună pentru o anumită situaţie poate să nu fie deloc potrivită pentru alta.

Iată câteva tipuri de tactici (sub forma unor întrebări) pe care trebuie să le avem în vedere.

Page 15: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

- trebuie să fiu eu primul care deschide?- ar trebui să fac o deschidere optimistă sau una rezonabilă?- ce fel de strategie a concesiilor funcţionează cel mai bine?

*1. strategia negocierii distributive;*2. strategia negocierii integraliste.

49. Enumeraţi care sunt tacticile folosite pentru obţinerea efectului de deficit într-o negociere.

1. Un negociator abil se străduieşte să arate că lucrul pe care îl are el este foarte căutat şi că va ajunge să fie pe terminate. În acel moment, oponenţii se vor simţi presaţi şi li se va declanşa butonul de panică de a „acţiona chiar acum!”

2. O altă tactică care poate declanşa senzaţia de deficit este cea a termenului limită. Acestea sunt eficiente atunci când se leagă de evenimente pe care părţile nu le controlează.

3. Părăsirea mesei negocierii reprezintă o altă tactică folosită de către negociatori. Funcţionează sub forma ultimatumului, iar semmnificaţia gestului depinde de personalitatea şi stilul celui care recurge la gest.

50. **Enunţaţi cele cinci baze ale influenţei sau de credibilitate pe care trebuie să le deţină emiţătorul ca parte a procesului de comunicare.

- puterea recompensatorie(abilitatea de a rasplati);- puterea coercitiva( R asteapta sa fie pedepsit de E daca nu se conformeaza + aspectul competentei);- puterea legitima( cineva are dreptul sa pretinda ascultare);- puterea referentiala( R se identifica cu E);- puterea expertului (cunostinte superioare care au impact asupra R).

51. **Definiţi mesajul ca element component al procesului de comunicare şi precizaţi clasificarea evolutivă a lui.

Mesajul(continutul actului de comunicare) presupune un mozaic de informatii obiective, judecati de valoare care privesc informatiile(subiectiv) si judecati de valoare si trairi personale in afara acestor informatii etc.

Clasificarea evolutiva a mesajelor include:a. mesajul din mintea E – regasit in gandurile acestuiab. mesajul transmis de E – modul in care E codeaza mesajulc. mesajul interpretat de R – decodat de Rd. mesajul reamintit de R – afectat de selectivitatea R; aici regasim filtrarea in care R

analizeaza/decodifica mesajul prin intermediul setului sau perceptiv – asteptari, credinte, experienta anterioara.

52. **Enumeraţi câteva funcţii importante ale comunicării vizuale.

Page 16: Comunicare: Raspunsurile Subiectelor Pentru Test

- stabileste fluxul informational;- exprima emotiile;- monitorizeaza feed-back-ul;- indica natura relatiilor interpersonale;- informarea altor persoane ca pot vorbi;- compensarea distantei fizice.

53. **Enunţaţi dintr-o perspectivă sintetică definiţia mass-media şi precizaţi elemente componente ale sistemului mass-media.

Mass media se refera la institutiile sociale care se ocupa cu producerea si distributia cunostintelor si care se disting prin urmatoarele caracteristici:

- folosirea unor tehnici (relativa) avasate pentru producerea si distributia informatiilor;

- organizarea riguroasa si reglementarea activitatii lor;- trimiterea mesajelor unor audiente foarte mare, necunoscute comunicatorului si

care sunt libere sa preia sau sa refuze mesajul.

Elemente componente:1. dupa continut: m. tiparita si m elctronica2. dupa modul de achizitie: prod cumparate direct, prod pt care se plateste o taxa de

acces, prod pentru care se plateste un pret direct, prod pt care se plateste numai pt unitatea aleasa dintr-un ansamblu.

3. dupa continut: m de plublicitate, de divertisment, de informare4. dupa marimea grupului: m de masa, m de grup, m indivifuala5. dupa caracteristicile tehnice: m de difuzare si m autonoma6. dupa functie: m de informare, de reprezentare, de distributie7. dupa modelul de corelare: m offline si m online.

54. **În ce constă deosebirea dintre relaţiile de lucru şi amiciţiile personale în cadrul unei negocieri?

Relatiile de lucru sunt mai formale decat amicitiile personale.