„Rapsodii de toamnă” de George Topîrceanu – analiză literară.

Scriitor umorist, autorul baladelor vesele și triste, George Topîrceanu s-a

afirmat ca un liric marcant al literaturii române interbelice, situîndu-se între

modernism și tradiționalism. Creația poetică a scriitorului se bucură și astăzi de

popularitate, datorită versurilor sale simpliste și pline de muzicalitate.

Topîrceanu a fost cel care a valorificat la maxim și specia a genului liric

rapsodia. Una din cele mai cunoscute este „Rapsodii de toamnă”. În această poezie

este prezentată viața socială printr-o alegorie. Sunt prezente o serie de personificări,

prin care tipurile umane, cuvintele, gesturile, atitudinile omenești sunt puse pe seama

gîzelor, florilor, păsărilor, pentru ca spiritul critic al autorului să nu rănească

sensibilitatea socială.

Tot ce se întîmplă în natură la venirea toamnei sunt prezentate printr-o

imporatanță exagerată în raport cu omul și societatea, deoarece oamenii nu privesc

totul cu liciditate, ci se agită, astfel preocupările lor devin ridicole. De aceea, situația

lor devine și mai tragică, ei devenind triști, fiindcă nu pot influența cu nimic venirea

toamnei. Această tristețe este provocată, de fapt, de destinul lor tragic: „De cînd știu

c-o să vă-nghețe / Iarna mizerabilă, / Mă cuprinde o tristețe / Iremediabilă...”

Tema naturii a fost valorificată în poezia românească demmai mulți scriitori: V.

Alecsandri, M. Eminescu, O. Goga ș.a. Topîrceanu prezintă o nouă abordare a naturii.

El umanizează elementele naturii, astfel creează tablouri de excepție, dar cu caracter

ironic. „A trecut întâi o boare / Pe deasupra viilor, / Şi-a furat de prin ponoare / Puful

păpădiilor.” Aceasta face ca tema, ideea, subiectl să aibă caracter romantic, deoarece

sunt structurate pe sentimentul naturii, exprimă sentimente de duioșie și tristețe, dar,

în același timp ele redau situații din viața socială. Toamna, în poezie, devine un

pesrsonaj uman, asemeni unei zîne de basm, care, de asemenea are caracter romantic:

„S-a ivit pe culme toamna, / Zîna melopeelor, / Spaima florilor și Doamna /

Cucurbitaceelor”. Refugiul în natură este specific unui temperament romantic, care

nu poate accepta conflictele și contradicțiile vieții sociale, față de care are o profundă

atitudine critică. Eul liric își manifestă reacțiile sale indirect, prin reacțiile elementelor

naturii.

Poezia „Rapsodii de toamnă” se caracterizează și prin muzicalitatea versului,

fiind o poezie scrisă în stil tradiționalist. Aliteraţiile şi asonanțele prezente în

majoritatea versurilor, permite să cînți poezia, de asemenea suggerează raportul dintre

cuvintele care alcătuiesc un context: „Şi din papură-l provoacă / Cu prelungi

aplauze”, în care repetiţia lui p sugerează zgomotul palmelor. În asonanța „Mai

târziu, o coţofană / Fără ocupaţie / A adus o veste-n goană / Şi-a făcut senzaţie”

vocala o sugerează zgomotul produs de comentarea veștilor.

Scriitorul introduce dialogul, interogaţia retorică, aluzia, contrastul, pentru a da

viaţă acestui poem complex, care justifică interpretarea lui ca rapsodie sau ca

meditaţie, ca poem sau ca pastel, ori ca satiră socială, adică situându-1 pe punctul de

interferenţă al mai multor specii literare şi al mai multor programe estetice.