INTRODUCERE

Avem intotdeauna tendinta si instinctul de a alege tot ce este mai bun si mai puternic, pentru a

putea beneficia de avantajele alegerii facute. Am ales Statele Unite ale Americii, considerata drept cea

mai puternica economie a lumii, pentru a analiza si observa modul in care acest stat a reusit sa ajunga

deasupra celorlalte state, pentru a intelege cum au reusit si ce ar trebui sa faca in continuare pentru a-si

mentine aceasta pozitie.

Suntem cu totii de parere ca Statele Unite reprezinta un reper global in privinta standardelor

crescute de viata: produsul intern brut reprezinta aproape un sfert din totalul mondial, iar bugetul

militar este considerat a fi la fel de mare cat cheltuielile tuturor tarilor lumii alocate in scopul apararii.

Statele Unite au in continuare un grad ridicat de competitivitate, insa sectoarele public si privat ar

trebui sa colaboreze mai eficient. Punctele forte ale statului american sunt gradul de sofisticare si

inovare incredibil de ridicate al companiilor si, de asemenea, sistemul de educatie superior , care

coopereaza foarte bine cu mediul privat in domeniul cercetarii si dezvoltarii.

CAPITOLUL I: PREZENTARE SINTETICA

1.1 CAPITALA SI POZITIA GEORGRAFICA

Numele complet „Statele Unite ale Americii” este denumirea mentionata in Constitutie si tratate

si este inscriptionat pe bancnotele tarii. Capitala, Washington D.C.,este resedinta Statelor Unite din

anul 1800. Avand o populatie de 617,996 in anul 2011, capitala este al 25-lea oras dupa numarul de

locuitori din America. Deoarece sediul guvernului este la Washington D.C., „Washington” este adesea

folosit alaturi de sintagma guvern federal.

Cu o suprafata ce se intinde pe 9.8 milioane m2 (pozitia 3 in lume) Statele Unite ale Americii se

situeaza in Emisfera Vestica si reprezinta cel mai puternic stat, atat din punct de vedere economic, cat

si militar, avand interese globale. Termenul de “Statele Unite”, folosit in sens geografic, se refera la

partea continentala a Americii, Alaska, Hawaii, Guam si Insulele Virgin. Statul american se

invecineaza cu Canada, Mexic, iar ca vama maritima, cu Rusia, Cuba si Bahamas. Se compune din

patruzeci și opt de state adiacente in America de Nord, Alaska, o peninsula care face parte din partea

de nord-vest a Americii de Nord, și Hawaii, un arhipelag în Oceanul Pacific. Mai exista cateva teritorii

in zonele Pacificului și Insulelor Caraibe. Partea continentala a Statelor Unite ale Americii conține

două suprafete de cateva mii de kilometri de coastă, intre ele fiind două lanțuri muntoase, inconjurate

de campii intinse, la randul lor strabatute de nenumarate râuri si canale navigabile

interconectate .Texas-ul continental situat la rascruce de drumuri, intre deserturile din sud si intinderile

statelor Utah și Nevada completeaza ansamblul. De-a lungul nenumaratelor canale navigabile si a

raurilor ce se intind pe mii de kilometri lungime, se desfasoara aproape cea mai intinsa zona continua

de terenuri agricole din lume, fapt ce a adus o contributie insemnata in numirea Statelor Unite ale

Americii drept granarul lumii. Avand in vedere atat caracteristicile naturale, cat și unitatea politică a

statelor din regiunea Marilor Campii, in contrast cu bazinele hidrografice și a lipsei de unitate politica

din Europa, fac ca aceasta comuniune sa nu mai existe altundeva în lume.

Datorita suprafetei foarte mari si a varietatii formelor de relief, in Statele Unite ale Americii sunt

intalnite toate tipurile de clima, in majoritatea zonelor regasindu-se un climat temperat, iar in sud

subtropical. Climatul favorabil dezvoltarii agriculturii a contribuit la cresterea si dezvoltarea

economica, America reusind sa devina o putere a lumii. Anual insa, se produce o mare varietate de

calamitati naturale, provocand adevarate dezastre generate de: inundatii, cutremure, tornade sau

uragane.

1.2 SOCIETATEA SI CONTEXTUL ISTORIC

Statul America isi are originea in urma revolutiei care a dus la separarea de Coroana Britanica.

Constituția, elaborata in anul 1787, a stabilit un sistem federal, cu o repartizare a competentelor care a

ramas nemodificata in forma inca de la inceputurile sale. SUA contine o populație extrem de

diversificata, factor generat de numeroasele valuri de imigranti.

Primii imigranti din istoria Americii au venit din Anglia si Olanda. Fiind atrasi de oportunitatile

de dezvoltare economica, libertate politica si religioasa, imigranti din nenumarate alte state au luat cu

asalt Statele Unite, cea mai mare densitate inregistrandu-se intre anii 1892-1924. Considerata tara cu

cei mai multi imigranti, in anul 2007, populatia includea 38.1 milioane de persoane nascute in alta

tara, reprezentand aproximativ 12.6% din populatia totala a tarii. Legea revizuita a imigrarii emisa in

anul 1990 a creat o nisa pentru un numar de 675.000 de imigranti anual, anumite categorii fiind

exceptate de la limita. Aceasta lege are scopul de a atrage un personal cat mai calificat, profesionisti,

in special din tarile din care nu s-a emigrat in ultimii ani.

Desi majoritatea americanilor din ziua de astazi sunt din clasa de mijloc, societatea este impartita

in mai multe clase. Clasa sociala, descrisa de o combinatie de factori, nivelul educational, venitul si

nivelul profesional, reprezinta una dintre cele mai mari influente culturale din America. Diferitele

niveluri de trai, modelele de consum si valorile sunt asociate claselor diferite. Oamenii din clasa de

mijloc superioara considera educatia drept aspectul cultural cel mai important si obisnuiesc sa

vorbeasca intr-o maniera directa, inspirand intelepciune si credibilitate. Preferintele acestei clase sunt

consumul de materiale cat mai naturale, alimente ecologice, sau mai pe scurt, tot ce implica un trai mai

mult decat decent si totodata sanatos.

Clasa de mijloc, in general, pretuieste extinderea orizontului propriu, in mare parte deoarece

sunt mult mai educați și isi pot permite o mai mare petrecere a timpului liber și de a calatori. Clasa

muncitoare in schimb, se mandreste cu ceea ce reprezinta “adevarata munca”, și păstreaza relatii

apropiate de rudenie care servesc ca o măsură de protecție împotriva instabilității economice frecvent

intalnite. Profesia este asadar unul din factorii primordiali in randul americanilor si este intr-o relatie

stransa cu identitatea fiecarui individ. In medie, o saptamana de lucru pentru posturile cu norma

intreaga include 42.9 ore de munca, peste 30% din populatie incadrandu-se in aceasta categorie. De

remarcat ca cei din sectoarele superioare de venituri lucreaza peste 50 de ore pe saptamana. Un angajat

din clasa medie era platit cu $16.64 pe ora, in prima jumatate a anului 2006.

1.3 FORMA DE GUVERNARE SI FACTORII POLITICI

Statele Unite ale Americii reprezinta o republică federală constituțională, în care președintele

(șeful statului și șef al guvernului), Congresul și puterile judecătorești detin acțiuni rezervate in cadrul

Consiliului Național, guvernul federal detinand suveranitatea actiunilor asupra guvernelor de stat.

Ramura executiva este condusa de Presedinte si este independenta de legislatura. Puterea legislativa

este investita in cele doua camere, cea a Congresului si Senatului si Camera Deputatilor.

Ramura judiciară este compusă din Curtea Supremă de Justiție și instanțele federale inferioare,

care își exercită puterea judecătorească sau judiciara. Funcția sistemului judiciar este de a interpreta

Constituția Statelor Unite și totodata legile și reglementările federale. Acestea includ rezolvarea

disputelor de natura executivă și legislativă.

Aspectele Guvernului federal sunt explicate în Constituție. Două partide politice, Partidul

Democrat si Partidul Republican, au dominat politica americană de la Războiul Civil American, deși

au mai existat si alte partide. Exista diferente majore intre sistemul politic american si cel din tarile

cele mai dezvoltate. Acestea includ o putere mai mare în camera superioară a legislativului, un

domeniu de aplicare mai larg al puterii deținute de către Curtea Supremă de Justiție, separarea

puterilor între legislativ și executiv, precum și poziția dominantă a doar două partide principale.

Celelalte partide au mai puțina influența politică în Statele Unite decât în alte țări democratice.

Entitatea federala creată de către Constituția Statelor Unite este caracteristica dominantă a sistemului

guvernamental american. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor sunt supusi guvernului de stat, iar

apoi la diverse unități ale administrației publice locale. Acestea includ județe, municipii sau districte.

1.4 SISTEMUL EDUCATIONAL SI DE SANATATE

Sistemul educational in Statele Unite este asigurat in principal de guvern, conducerea si capitalul

fiind impartite in 3 categorii: federal, de stat si local. Prezenta la scoala este obligatorie in special la scolile

gimnaziale si liceu. Studentii au posibilitatea de a alege sa urmeze cursurile unei scoli private sau publice, sau

ale unei scoli la domiciliu. In privinta studiilor universitare si post-universitare, acestea sunt reglementate

separat.

Nivelul de Educatie in Statele Unite ale Americii, varsta – peste 25 ani (2009)

Educatia Procentaj

Absolventi de liceu 86.68%

Colegii 55.60%

Absolventi licenta 38.54%

Absolventi masterat 7.62%

Doctorat sau grade profesionale 2.94%

Evaluarea elevilor si studentilor se face conform normelor specifice:

Sistemul sanitar in Statele Unite este asigurat de mai multe organizații distincte. Desi majoritatea

facilităților din sistemul sanitar sunt în mare măsură deținute și operate de sectorul privat, asigurarile

de sănătate pentru angajații din sectorul public sunt oferite de guvern. Biroul US Census a raportat ca

un numar de 49.9 milioane de rezidenti, reprezentand 16,3% din populație, s-au asigurat în 2010 (fata

de 49.0 milioane, 16,1% din populație, în 2009). Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS),

Statele Unite au cheltuit mai mult pe serviciile de îngrijire a sănătății per capita (7.146 dolari), (15,2%)

din PIB, mai mult decat orice alta națiune in 2008. Referitor la acordarea de cheltuieli privind

îngrijirea medicala din partea guvernului per capita (3.426 dolari), Statele Unite se situeaza pe pozitia

a patra, dupa Monaco, Luxemburg și Norvegia.

Speranța de viață la naștere în Statele Unite ale Americii, 78.49, claseaza statul american pe

pozitia 50 în lume, mai jos decat cele mai dezvoltate națiuni și unele tari în curs de dezvoltare.

1.5 INFRASTRUCTURA - TRANSPORT SI TELECOMUNICATII

In comparatie cu Europa de Vest, Statele Unite se bazeaza in special pe transportul rutier atat

referitor la tranzitul personal cat si comercial. Masina ca proprietate personala este un aspect universal,

cu exceptia oraselor mari unde transportul in comun si feroviar au fost dezvoltate. Ansamblul

autostrazilor, includea in 2004 un numar de 75.376 de km de autostrazi, si reprezinta atat cel mai mare

sistem de autostrazi din lume, cat si cel mai mare proiect de lucrari publice din istoria Statelor Unite.

Autostrazile sunt intretinute si reparate de guvernele de stat. Sunt allocate totodata si fonduri federale

pentru constructia si mentenanta rutelor fara taxa ce reprezinta reteaua de strazi interstatale (75,000

km).

Infrastructura transportului aerian este foarte dezvoltata, incluzand aproximativ 5000 de piste de

aterizare pavate. In cifre, ca numar de pasageri, in 2004, 17 din 30 cele mai aglomerate aeroporturi din

lume au fost din Statele Unite, cel mai aglomerat fiind cel din Atlanta, iar referitor la cargo, 12 din 30

cele mai aglomerate au fost tot din America, cel mai aglomerat fiind cel din Memphis. Avioanele

private sunt de asemenea folosite pentru situatii medicale de urgenta, agentii guvernamentale, scopuri

de afaceri sau personale. In iunie 2008, a fost emisa Legea Economisirii Energiei in Transportul

Public, care ofera garantii autoritatilor de tranzit in masa pentru reduceri de preturi la pompe cu scopul

de a dezvolta serviciile de tranzit. Conform Departamentului American de transporturi, “transportul

este de o importanta vitala pentru economia Statelor Unite si este evident prin faptul ca mai mult de $1

la fiecare $10 din produsul intern brut se datoreaza activitatii de transport”. Totodata, rata de angajare

si tot ce tine de industria de transporturi reprezinta 7.4% din totalul de angajati, fiind al 5-lea grup de

angajare dintre sectoarele americane. Statele Unite investesc anual 0.6% din PIB in ramura

transporturilor.

1.6 INFRASTRUCTURA SISTEMULUI BANCAR

Sistemul bancar din Statele Unite ale Americii este condus atat de guvernele federale cat si de

cele de stat. In decembrie 2011, bunurile a 5 cele mai mari banci din America, reprezentau 56% din

economia statului, comparativ cu 43% cu 5 ani mai inainte.

Sistemul legislativ bancar este mult mai fragmentat in comparatie cu tarile din grupul G10. In

timp ce in celelalte tari exista o singura banca lider, in America bancile sunt conduse atat la nivel

federal cat si la nivel de stat. In functie de structura organizationala, o organizatie bancara poate fi

subordonata numeroaselor legi impuse la nivel federal sau statal. Spre deosebire de Japonia sau Marea

Britanie, unde autoritatea asupra bancilor, agentiilor de securitate si industriilor de asigurari, este

concretizata intr-o singura agentie de serviciu financiar, in statele Unite exista agentii diferite de

securitate pentru fiecare ramura in parte. Odata cu emiterea FDICIA - 1989, Actul de imbunatatire a

depozitului federal pentru corporatiile de asigurari,toate bancile comerciale care accepta depozite sunt

obligate sa obtina acest act de asigurare si sa primeasca reglementari din partea unui membru al

Sistemului Federal de Rezerva.

Sistemul bancii centrale, supranumit Sistemul Federal de Rezerva, a fost creat in anul 1913, ca

un raspuns in urma unor serii de panica financiara, in special cea din 1907. De-a lungul timpului,

rolurile si responsabilitatile Sistemului Federal de Rezerva s-au extins, iar structura acestora s-a

dezvoltat. Obiectivele actuale ale acesstui sistem sunt de a superviza si conduce institutiile bancare, de

a mentine un nivel stabil al sistemului financiar si de a asigura servicii financiare institutiilor

depozitoare, guvernului american si institutiilor externe.

CAPITOLUL II: ANALIZA MEDIULUI MACROECONOMIC

2.1 ECONOMIA STATELOR UNITE ALE AMERICII

Economia Statelor Unite este cea mai avansata economie din lume din punct de vedere

tehnologic, având cea mai mare producţie şi un nivel al produsului intern brut de aproape un sfert din

totalul mondial. Prima putere economică, politică şi financiară a lumii contemporane, SUA este

susţinută de resursele naturale foarte mari. Puterea economică a SUA este dublată de capacitatea

militară a acesteia. SUA își arogă controlul politico-militar asupra unor zone din întreaga lume.

Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei, America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru

Statele Unite. Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat , caracter

capitalist, bazat pe proprietatea privată și libera inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie

se manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o

componentă ce vizează investițiile în cercetare . Legislația economică americană permite implicarea

guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și rolul de supervizor al

creșterii economice. Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca

Cola, Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s,

reprezintă imaginea SUA în întreaga lume. În topul primelor zece corporații transnaționale din lume,

primele cinci sunt din SUA. Activitatea lor se concentrează asupra ramurilor cu reale perspective de

dezvoltare și de obținere a profitului. De altfel, companiile transnaționale sunt vârful de lance al

ofensivei americane în contextul globalizării economice.

Nivelul înalt al productivității întâlnit în economia americană permite Statelor Unite să atragă

uriașe fluxuri de capital dar și să exporte resurse financiare americane peste tot în lume dar mai ales în

Europa. SUA promovează un nou concept economic legat de productivitatea globală a factorilor de

producție, concept ce pune accent pe eficacitatea cu care economia americană îmbină munca

angajaților cu investițiile în cercetare și noile tehnologii. Chiar dacă SUA rămân în centrul sistemului

internațional ca mare putere economică și militară, globalizarea economică permite multor altor puteri

să se afirme și să concureze SUA, rolul acesteia de singură superputere fiind pus la îndoială.

2.2 PRODUSUL INTERN BRUT

Produsul intern brut, este indicatorul principal pentru creșterea economică în economia Statelor

Unite. Pentru Guvernul Statelor Unite, acest număr este deosebit de important, deoarece reflectă starea

generală economică a țării. Un PIB mai mare, în general, echivalează cu o satisfacţie mai mare a

guvernului și o perspectivă de ansamblu pozitivă asupra viitorului țării. Produsul Intern Brut al SUA

este influenţat de numeroşi factori precum:

1.Consumul: este componenta principală a PIB-ului. Acest număr reflectă toate achizițiile de

consum și de afaceri (bunuri şi servicii) realizate în decursul unui an.

2. Investiţiile: sunt formate din afacerile deja existente pe piaţă şi din afacerile noi. Acestea se

includ în calculul PIB, deoarece produc bani pentru economia ţării.

3. Cheltuielile guvernamentale: sunt componenta PIB-ului asupra căreia statul deţine cel mai

mare control, fiind formate din totalitatea cheltuielilor statului pentru bunuri şi servicii, inclusiv

salariile angajaţilor bugetari.

4. Exportul net: reprezintă diferenţa dintre export şi import. Statele Unite au înregistrat în 2010 o

valoare a exportului net de -633.000 milioane dolari, aflându-se pe ultimul loc în lista țărilor în funcție

de exportul net (pe primul loc se situează Germania, cu o valoare a exporturilor de 217.000 mlioane

dolari în 2010).

După statisticile Băncii mondiale, PIB-ul Statelor Unite a atins în 2011 o valoare de 15.094.000

milioane de dolari, aflându-se în fruntea clasamentului, la fel ca şi în anul 2010, când PIB-ul a avut o

valoare de 14.447.100 milioane de dolari. Pe locul al doilea, se află China, cu o valoare a PIB-ului de

7.318.499 milioane de dolari, reprezentând mai puţin de jumătate din PIB-ul Statelor Unite în 2011.

Comparativ cu anul 2007, cand PIB-ul avea o valoare de 13.961.800 milioane de dolari, în 2011

crescut cu 1.132.200 milioane de dolari, reprezentând o creştere cu 8,10 %, datorită creşterii volumului

investiţiilor şi a scăderii cheltuielilor guvernamentale.

2.3 CREŞTEREA REALĂ A PRODUSULUI INTERN BRUT

Între anii 2008-2011 PIB-ul real a avut o evoluţie fluctuantă, SUA având parte atât de scăderi

ale PIB-ului real în 2008 şi 2009, cât şi de creşteri ale valorii indicatorului în 2010 şi 2011. Valoarea

procentuală a PIB-ului real s-a modificat în sens negativ cu 0,3% în 2008, 3,1% în 2009 şi în sens

pozitiv cu 2,4 % în 2010. Pentru anul 2008, factorul care a contribuit cel mai mult la scăderea PIB-ului

a fost reprezentat de cheltuielile guvernamentale. În 2011, valoarea reală a produsul intern brut s-a

modificat în sens pozitiv cu 1,8 procente, reprezentând o încetinire a creşterii economice, în condiţiile

în care a scăzut cu 0,6 procente faţă de anul precedent. Comerţul cu amănuntul şi fabricarea bunurilor

de folosinţă îndelungată au fost unii dintre principalii factori care au contribuit deasemenea la

încetinirea creşterii economice din SUA. Ţara cu cea mai mare creştere a PIB-ului real a fost Quatar,

cu o valoare de 18,8%, urmată de Ghana, cu 13,5 . Un loc fruntaş ocupă şi China, situându-se pe locul

5, cu o creştere de 9,5%.

2.4 PRODUSUL INTERN BRUT PER CAPITA ( nominal)

PIB-ul per capita a avut în anul 2011 o valoare de 48.442 $ conform unui raport al Bancii

Mondiale. Statele Unite s-au situat pe poziţia a şaisprezecea în clasamentul ţărilor în funcţie de

valoarea produsului intern brut per capita, realizat de Banca Mondiala, pe primul loc situându-se

Monaco, cu o valoare de 172.676 $. PIB-ul per capita în Statele Unite reprezintă 304 % din media la

nivel mondial. Acest indicator se obţine prin împarţirea PIB-ului total al ţării, la numărul de locuitori,

ţinând cont de inflaţie. Produsul Intern Brut per capita a inregistrat o creştere continuă din anul 2009,

când avea o valoare de 46.000 $ până în anul 2011. În 2008, valoarea PIB per capita a fost de 46,900

$, cu 900$ mai mare decât în 2009.

2.5 PRODUSUL INTERN BRUT PE SECTOARE DE ACTIVITATE

Statele Unite ale Americii s-au aflat pe locul 1 în anul 2011 în clasamentul țărilor în

funcție de produsul intern brut pe sectoare de activitate, conform CIA World Fact Book. Astfel,

sectorul agricol ocupă o pondere de 1,2% din PIB, având o valoare de 181.128 milioane dolari,

sectorul industrial ocupă o pondere de 22,1%, reprezentând 3.335.780 milioane dolari, iar sectorul

serviciilor ocupă cea mai mare pondere, de 76,7% din PIB, reprezentând 11.577.117 milioane dolari.

Şi în anul 2010, Statele Unite s-au aflat tot pe primul loc, diferențele pe sectoare de activitate fiind

nesemnificative: sectorul agricol a înregistrat o pondere de 1,1%, ceea de înseamnă o creștere de 0,1

puncte procentuale în 2011, sectorul serviciilor a reprezentat 76,8% din PIB, ceea ce înseamnă o

scădere cu 0,1 puncte procentuale în 2011, iar ponderea din sectorul industrial a rămas constantă.

2.6 INDICELE LIBERTĂŢII ECONOMICE

Statele Unite ale Americii, considerate mult timp un etalon pentru libertatea economică

între națiunile industriale mari, au cunoscut un declin substanțial în libertatea economică din ultimul

deceniu. Indicele libertății economice al SUA, cu un scor de 76,3 a căzut pe locul 10 în anul 2012,

ceea ce s-a resimțit asupra populației, 13,1 milioane de americani fiind șomeri. Această valoare este cu

1,5 puncte mai mică decât valoarea din anul precedent, din cauza cheltuielilor guvernamentale, a

libertății față de corupție și a investițiilor. Pe locul întai în 2012, se află Hong Kong, cu un scor de

89,9, urmat de Singapore și Australia, cu un scor de 87,5 respectiv 83,1. În anul 2000, SUA se aflau pe

locul 2 în clasamentul libertății economice, pe locul 8 în 2005 și pe locul 19 în anul 2010. În prezent,

economia SUA se confruntă cu provocări enorme. Chiar dacă bazele libertății economice rămân

puternice, intervențiile recente ale guvernului au modificat limitele cheltuielilor publice la toate

nivelele de guvernare, reușind să depășească până în prezent o treime din producția internă totală.

Povara reglementărilor asupra întreprinderilor continuă să crească rapid, iar diminuarea încrederii în

acțiunile guvernului de promovare și de susținere a piețelor deschise, i-a descurajat pe antreprenorii și

investitorii din sectorul privat. Reîntoarcerea economiei SUA la statutul de „economie liberă” va

necesita schimbări majore de politică, pentru reducerea guvernului și revizuirea sistemului fiscal. Prin

stimularea creșterii în sectorul privat, se vor putea reduce rata foarte ridicată a șomajului și rata

datoriilor publice, la niveluri acceptabile.

2.7 INDICELE DE PERCEPŢIE A CORUPŢIEI

În clasamentul țărilor în funcție de indicele de percepție a corupției din întreaga lume, indice ce

măsoară percepția corupției în sectorul public, Statele Unite ale Americii au obținut în anul 2011 un

scor de 7,1, situându-se pe locul 24 din totalul de 182 țări analizate. Această valoare este cea mai mică

măsurată până acum (din 1995 până în prezent), reprezentând o scădere de la un scor de 7,5 (locul 19)

în 2009 la un scor 7.7 (locul 16) în anul 2000. Chiar dacă precizia indicelui de percepere a corupției ar

putea fi contestată de unii, sectorul public al SUA își pierde din încrederea cetățenilor săi, ridicând

probleme de integritate.

Noua Zeelandă, Danemarca, Finlanda și Suedia, sunt țările care ocupă primele locuri în

clasamentul țărilor în funcție de indicele de percepție a corupției, cu un scor de 9,5, 9,4, 9,4, respectiv

9,3 în anul 2011. În 2010, primele 4 locuri au fost ocupate tot de țările menționate, în aceeași ordine,

în timp ce în anul 2008, Noua Zeelandă, Danemarca și Suedia s-au aflat pe aceeași poziție, cu un scor

de 9,3, urmate de Finlanda, cu un scor de 9,0.

2.8 INDICELE DE COMPETITIVITATE

Conform raportului competitivității globale publicat de World Economic Forum pentru

2011-2012, raport ce acoperă 142 de state, SUA au ocupat locul 5, cu un scor de 5,43. Pe locul intâi se

află Elveția, cu un scor de 5,74, urmată de Singapore cu un scor de 5,63. Între anii 2010-2011, Statele

Unite și-au continuat declinul început în 2009, căzând 2 poziții, până pe poziția a 4-a, cu un scor de

5,43, din cauza datoriilor foarte mari și a deficitului bugetar. Locul 1 a fost ocupat tot de Elveția,

caracterizată printr-o excelentă capacitate de inovare și un mediu de afaceri foarte sofisticat. Raportul

din 2010 afirmă faptul că publicul nu își menține încrederea în politicieni și de asemenea, comunitatea

de afaceri își manifestă îngrijorarea față de capacitatea guvernului de a menține relațiile cu sectorul

privat, considerând ca guvernul își cheltuie resursele într-o manieră inutilă. În raportul competitivității

globale pentru 2012-2013, capacitatea Statelor Unite de a concura pe scena mondială scade pentru al

patrulea an consecutiv ca și încrederea în politicienii țării, care continuă de asemenea să scadă. Astfel,

Statele Unite ocupă locul 7, în timp ce Elveția își menține poziția de top fiind considerată cea mai

competitivă națiune, urmată de Singapore, Finlanda, Suedia, Țările de Jos și Germania.

CAPITOLUL III

DATE DEMOGRAFICE

3.1 DATE DEMOGRAFICE

Statele Unite ale Americii au avut în anul 2011 o populație estimată de 313.085.400 de locuitori,

în creștere cu 3,57% față de anul 2007 când populația era de 302.284.600 locuitori, fiind astfel pe

locul 3 în lume ca populație după China cu 1.343.239.923 locuitori și India cu 1.205.073.612 locuitori.

Recensământul Statelor Unite ale Americii din 1790 a fost primul dintre recensămintele efectuate o

dată la zece ani în Statele Unite ale Americii, fiind primul dintr-o serie ce cuprinde azi 23 de calculări

ale populației Uniunii, în acel an populația era de aproape 4 milioane de locuitori. În 1790, Uniunea

era constituită din cele 13 state care fuseseră cele treisprezece colonii originare care se răsculaseră

contra Marii Britanii în 1775 1776.

Recensământul din anul 2010 este cel de-al 23-lea unde s-a înregistrat o populație de

308.745.538 locuitori, Uniunea fiind în prezent constituita din 50 de state, înca mai discutându-se

aderarea celui de-al 51-lea stat Puerto Rico fiind în prezent un stat insular din Caraibe asociat Statelor

Unite ale Americii. Astfel Statele Unite ale Americii au înregistrat o creștere medie anuală a populației

de la primul recensământ si până în prezent de 1.426.579,4 locuitori și se preconizează o creștere a

populației în anul 2020 pâna la 337.101.800 de locuitori.

Deși numărul de locuitori este mare densitatea populației în comparație cu suprafața de

9.631.418 km²(locul 3 în lume), este de doar 30,7 loc/km², fiind la egalitate cu Emiratele Arabe

Unite(populația de 2.563.212 locuitori și o suprafață de 82.880 km²) și cu Madagascar(populația de

18.040.341 locuitori și o suprafață de 587.040 km²), astfel ocupă locul 143 în lume din 194 de țari,

încadrându-se în categoria de țări cu o densitate a populației mică.

Pe de alta parte în Statele Unite ale Americii rata de urbanizare era de 82,6% din totalul

populației în 2011 față de anul 2007 când rata de urbanizare era de 81,4%, aceasta crescând cu 1,47%,

urmând ca în 2020 să ajungă la aproximativ 84,9% din totalul populației. Datorită faptului că mai bine

de 3 sferturi din populație locuiește în zonele urbane, plasează Statele Unite ale Americii în categoria

țărilor cu o rată a ubanizării foarte mare și pe locul 32 în lume după țări ca și Coreea de Sud, Olanda,

Emiratele Arabe Unite, Australia, Belgia, Frtanța, Danemarca.

Structura populației pe principalele grupe de vârstă sunt urmatoarele:

- 0-14 ani: 62.770.631 de locuitori ceea ce reprezintă 20% din totalul populației, dintre care

32.050.686 bărbați și 30.719.945 femei

- 15-64 ani: 208.599.130 de locuitori ceea ce reprezintă 66,5% din totalul populației, dintre care

104.156.828 bărbați și 104.442.302 femei

- Peste 65 de ani: 42.477.704 de locuitori ceea ce reprezintă 13,5% din totalul populației, din

care 18.424.785 bărbați și 24.052.919 femei

Raportul pe sexe este la naștere mai mare în favoarea barbaților dar odată cu înaintarea în vârstă

raportul devine mai mare în favoarea femeilor, astfel:

- La naștere: 1,05 bărbați la 1 femeie

- 0-15 ani: 1,04 bărbați la 1 femeie

- 15-64 de ani: 1 bărbat la 1 femeie

- Peste 65 de ani: 0,77 bărbați la 1 femeie

În totalul populației raportul pe sexe este de 0,97 bărbați la 1 femeie.

Speranța de viață la naștere în anul 2011 în totalul populației a fost de 78,49 ani reprezentând

locul 51 la nivel mondial din 222 de țări, langa state precum Guam, Taiwan, Danemarca și Portugalia,

fiind o țară cu speranță de viață mare și cu 10 ani peste media mondială care este de 68 de ani.

Speranța de viață a crescut în 2011 cu 0,59 ani sau 0,75% în comparație cu anul 2007 când speranța de

viață era de 77,9 ani. Raportat pe sexe, speranța de viață la naștere este mai mare la femei, fiind de

81,05 ani în 2011 și 80,4 ani în 2007, pe când la bărbați speranța de viață la naștere este cu 5 ani mai

mică în 2011 când era de 76,05 ani și tot cu 5 ani mai mică și în 2007 când era de 75,4 ani.

Astfel speranța de viață la naștere la femei a crescut cu 0,81% din 2007 până în 2011 și cu

0,86% din 2007 până în 2011 la bărbați. Potrivit FMI, dacă speranţa de viaţă la naștere va creşte cu trei

ani până în 2050, costurile legate de îmbătrânire, deja foarte mari, se vor majora cu 50%, ceea ce la

nivel global înseamnă o creştere de ordinul zecilor de trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că cei care

vor ieşi la pensie peste 30 de ani trebuie să ia în calcul dublarea numărului de persoane pensionate faţă

de câte sunt acum, deci vor depune un efort financiar şi mai mare pentru a susţine pensionarii. Pentru a

preveni aceste evenimente, FMI recomandă guvernelor ca pentru atenuarea efectului riscului

longevităţii să combine mai multe măsuri, respectiv creşterea vârstei de pensionare, obligatorie sau

voluntară, majorarea contribuţiilor şi reducerea pensiilor.

3.2 INDICELE DE DEZVOLTARE UMANĂ

Coeficientul de alfabetizare conform cia.gov înseamnă persoanele în vârstă de 15 ani sau peste

care pot citi și scrie, în Statele Unite ale Americii coeficientul de alfabetizare este de 99% din totalul

populației, iar raportat pe sexe acelați procent de 99% pentru bărbați cât și pentru femei, astfel Statele

Unite ale Americii se încadreaza în categoria țărulor cu un coeficient de alfabetizare foarte mare.

Datorită coeficeintului de alfabetizare care este de aproape 100% , accesul la educație, ce

reprezintă numarul de ani de școlarizare pe care un copil cu vârstă școlară de intrate se poate aștepta să

îi primescă în Statele Unite ale Americii este foarte mare, ocupând locul 21 la nivel mondial după țări

pecum Norvegia, Franța, Italia, Australia, Spania, Cuba, Libya, Olanda. În Statele Unite ale Americii

în 2011 anii preconizați de scolarizare erau de 16 pe când în 2007 erau de15,7 ani, înregistrând astfel o

creștere de 1,91%.

Indicele de dezvoltare umană în Statele Unite ale Americii analizat din punct de vedere al

educației, sănătații și veniturilor este de 0,910 în 2011 în creștere cu 0,55% față de anul 2007 când

acesta era de 0,905, ocupând astfel locul 4 în lume după țări precum Norvegia, Australia și Olanda și

fiind cu mult peste indicele dezvoltării umane la nivel mondial ce era de 0,682, de altfel Statele Unite

ale Americii facând parte din categoria țărilor cu un indice al dezvoltării umane foarte mare.

3.3 BUNĂSTAREA SOCIALĂ

Bunăstarea socială reprezintă rolul pe care îl are statul în protejarea și dezvoltarea economică și

socială a bunăstării cetățenilor săi. Ea este bazată pe principiile șansei egale, distribuirea echitabilă a

bogăției și responsabilității publice față de cei ce nu se pot prevala de dispozițiile minime pentru o

viață bună.Statele Unite ale Americii folosesc 14,8% din PIB pentru bunăstarea socială fară educație,

iar împreună cu educația 19,4% din PIB, plasând astfel Statele Unite ale Americii în categoria țarilor

cu bunăstare socială scăzută spre deosebire de țările cu bunăstare socială foarte mare ce folosesc peste

30% din PIB și anume: Norvegia, Finlanda, Austria, Elveția, Belgia, Germania, Franța, Suedia și

Danemarca ce deasemenea au și un PIB pe cap de locuitor mai mic decât cel al Statelor Unite ale

Americii.

3.4 RELAȚIA DINTRE RATA INFLAȚIEI ȘI RATA ȘOMAJULUI

Cercetătorul neozeelandez Alban William Philips a evidențiat, pe baza unei cercetări minuțioase,

relația între rata de creștere a salariilor nominale și rata șomajului.El a ajuns la concluzia că cele două

se află în relație negativă. Când rata șomajului este ridicată, revendicările salariale ale sindicatelor și

angajaților sunt reduse și invers. Între rata inflației și rata șomajului există o relație stabilă, invers

proporțională, deci reducerea șomajului se poate face numai cu prețul unui nivel mai ridicat al ratei

inflației sau, altfel spus, niveluri mai mari ale producției naționale (venit național) sunt asociate cu

niveluri mai ridicate de prețuri şi cu o rata redusă a șomajului.

La fel se întâmplă și în cazul Statelor Unite ale Americii unde în 2011 rata inflației măsurată în

funcție de indicele prețurilor de consum a fost de 3,1% în creștere cu 6,8% față de anul 2007 când

acesta era de 2,9 % și plasând astfel Stalele Unite ale Americii pe poziția 65 în lume din 223 de țări, în

categoria țărilor cu inflație mică. Pe de altă parte rata șomajului a fost de 9% în anul 2011, în creștere

cu 95,65% față de anul 2007 când aseasta era de 4,6%, plasând astfel Statele Unite ale Americii pe

locul 103 dintr-un total de 201 țări, având o rată a șomajului mare, principala cauză fiind oferta de

forță de muncă mai mare decât cererea, cheltuielile guvernamentale reduse și investișiile reduse.

3.5 COEFICIENTUL GINI

În 2011 în Statele Unite ale Americii doar 81% din populația aptă de muncă era activă

economic, adică 124.416.000 de oameni din totalul de 153.600.000, acestă cotă a populației active în

totalul populației apte de muncă a crescut cu 0,12% față de 2007 când acesta era de 80,9%. Populația

aptă și activă economic în 2011 a fost structurată pe principalele sectoare ale activității economice

astfel:

- Sectorul economic primar(agricultură, pescuit, vânătoare și silvicultură): 0,7%

- Sectorul economic secundar(industrie și construcții): 57,5%

- Sectorul econimic terțiar(servicii): 41,8%

Tot pe principalele sectoare ale activității economice PIB-ul este structurat astfel:

- Sectorul economic primar(agricultură, pescuit, vânătoare și silvicultură): 1,2%

- Sectorul economic secundar(industrie și construcții): 22,1%

- Sectorul econimic terțiar(servicii): 76,7%

Coeficientul Gini măsoară inegalitatea distribuţiei veniturilor. Ultimele date arătau o valoare

minimă de 0,23 pentru Suedia şi 0,70 pentru Namibia, în condiţiile în care 0 semnifică o egalitate

absolută a veniturilor (toţi cetăţenii să aibă exact aceleaşi venituri), iar 1 o inegalitate maximă (avuţia

concentrată la o singură persoană), cu cât este mai mare coeficientul Gini, cu atât este mai inegală

distribuția venitului. În cazul Statelor Unite ale Americii coeficientul Gini este de 0,468, fiind plasate

la mijlocul clasamentului, lângă țări precum Argentina, Jamaica, Uruguay, Coasta de Fildeș și

Camerun.

CAPITOLUL VI

SECTORUL EXTERN AL ECONOMIEI STATELOR UNITE AL

AMERICII

Trăim într-o perioadă în care economia mondială se află într-o continuă schimbare.

Investiţiile străine directe reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale economiei

mondiale, iar în contextul unei globalizări continue aceste fluxuri financiare internaţionale determină

agenţii economici participanţi să le cunoască elementele definitorii şi să adopte un management

specializat în domeniul afacerilor internaţionale.

Suntem spectatorii unei expansiuni fără precedent a investiţiilor străine directe, factor

determinant al dezvoltării procesului de globalizare. În lucrare se analizează evoluţia investiţiilor

străine directe până în prezent, concomitent cu o ilustrare cât mai concisă a principalelor tendinţe ale

fluxurilor financiare internaţionale pentru 2010, respectiv 2011.

În contextul globalizării economice, este absolut necesar să se realizeze un studiu clar

asupra diverselor activităţi economice, dar mai ales asupra diferenţelor dintre ţări. Analizarea acestor

diferenţe este deosebit de importantă, deoarece ajută la îmbunătăţirea şi optimizarea strategiilor

externe adoptate de companiile transnaţionale.

În ultimii 15 ani, se observa că majoritatea companiilor din ţările emergente, caracterizate

printr-o expansiune deosebită, au adoptat în prima fază a existenţei lor strategii corporative care le-au

oferit posibilitatea de a se transforma în companii globale. Conform studiilor realizate, după atingerea

primului obiectiv, şi anume dobândirea statutului de companii multinaţionale, respectiv transnaţionale,

acestea au dezvoltat modele noi de business, superioare principiilor şi strategiilor clasice. Se

anticipează că în următoarele decenii strategiile companiilor din ţările emergente vor fi influenţate de

specializarea funcţională care, conform specialiştilor, influenţează procesul de globalizare1.

Țară a tuturor posibilităților, SUA a fost în permanență ținta emigranților proveniti de pe

toate continentele. „The American Dream” a fost posibil datorită sistemului economic de expansiune

economică a SUA . Emigranții s-au îndreptat cu precădere spre vest punând bazele agriculturii

americane.

1 ? Ideile acestui articol au fost prezentate la Simpozionul „Criza globală şi reconstrucţia ştiinţei economice”, 5-6 noiembrie 2010, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Puterea economică a SUA este dublată de capacitatea militară a acesteia. SUA iși arogă

controlul politico-militar asupra unor zone din întreaga lume. Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei,

America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru Statele Unite. Statele Unite ale Americii

au rămas singura mare putere militară dominantă ce se manifestă la nivel mondial. Puterea militară a

Americii nu constă numai în mărimea efectivelor militare, cât mai ales în tehnologiile şi echipamentele

de ultimă oră din dotare, în pregătirea şi profesionalismul propriilor efective. Puterea de care dispun le

permit să se implice şi să influenţeze toate marile probleme ale lumii contemporane, fie printr-o

abordare directă, fie prin intermediul organizaţiilor internaţionale de securitate sau economico-

financiare.

Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat, caracter capitalist,

bazat pe proprietatea privată și liberă inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie se

manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o

componentă ce vizează investiții în cercetare . Legislația economică americană permite implicarea

guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și rolul de supervizor al

creșterii economice.

Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca Cola, Colgate,

Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s, reprezintă imaginea

SUA în întreaga lume, care influenteaza cresterea productiei tranfrontaliere de ISD (Investitii straine

directe) asupra economiei globale. Realizarea fluxurilor ISD determină intensificarea relaţiilor între

cele mai importante ţări ale lumii cum ar fi Canada, Marea Britanie, Japonia , China, dar si cu tari din

Europa (Suedia, Elvetia,etc).

Anul 2009 a reprezentat un an de reducere considerabilă a fluxurilor ISD, trendul acestora

continuând să fie la fel ca în anul 2008. În anul 2009 au fost analizate datele provenite de la 26 de state

şi s-a putut oberva că 21 de ţări au înregistrat scăderi ale investiţiilor printre care chiar şi investitori de

calibru, precum Franţa, Germania şi Japonia. În anul 2009, fluxurile ISD au scăzut cu 46% faţă de

aceeaşi perioadă a anului 2008 în ţările emergente şi cu 57% în ţările dezvoltate. Rezultatele anului

2009 arată efecte negative ale fluxurilor ISD, reducerea acestora fiind drastică.

Conform datelor statistice obţinute de la companiile transnaţionale, în perioada 2009-2011,

companiile din ţările emergente din Asia şi companiile din America de Nord care au realizat investiţii

vor înregistra creşteri, datorită mediului de afaceri stabil şi politicilor avantajoase pentru investiţiile

străine. În plus, acestea se prezintă optimiste în privinţa propriilor investiţii corporatiste în Japonia şi

Europa. În plus, companiile din Asia doresc să-şi extindă investiţiile în anul 2011, 57% din totalul

companiilor asiatice vor dori să adopte strategii de internaţionalizare.

La fel ca şi companiile din Asia, companiile transnaţionale din SUA şi Canada au o

viziune foarte optimistă în ceea ce priveşte relansarea investiţilor străine, 71% din total companii

dorind să-şi internaţionalizeze activitatea în anul 2011, privind acest proces ca o şansă de reducere a

costurilor. Precum se poate observa, internaţionalizarea este privită de către companiile nord-

americane ca fiind o modalitate de a-şi reduce costurile şi a-şi creşte eficienţa.

Japonia nu este atât de optimistă, deoarece criza economică din SUA a influenţat într-o

manieră negativă fluxurile ISD, 73% din companiile transnaţionale japoneze fiind afectate de acest

fenomen economic, mai ales datorită exporturilor numeroase realizate de către Japonia în SUA.

Ca o concluzie, conform previziunilor realizate se poate observa că anul 2009 a

reprezentat o acutizare a efectelor din anul 2008, continuându-se efectele negative ale crizei

financiare, iar anul 2011 va reprezenta o reluare a fluxurilor ISD, viziunile ţărilor fiind una general

optimist.

Transnaţionalizarea producţiei, consolidată pe trendul ascendent al fluxurilor investiţiilor

străine directe, a ajutat ţările lumii, indiferent de statutul lor, ţări dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare

sau ţări aflate într-o tranziţie către o economie de piaţă, să înregistreze o creştere economică

semnificativă faţă de anii precedenţi. Începând cu anul 2004, se poate spune că a început un ciclu de

creştere a investiţiilor străine directe, fluxurile ISD atingând cote semnificative în anii 2006 şi 2007,

ciclu ce se încheie în 2008. În această perioadă toate cele trei grupuri de ţări au rezultate benefice în

ceea ce priveşte ISD. Ţările dezvoltate reuşesc să domine în continuare statisticile fluxurilor ISD, însă

fiind îndeaproape urmărite de către ţările în curs de dezvoltare, în special cele asiatice, care se

identifică a fi pieţe atractive pentru investitori.

De asemenea, în această perioadă, 2004-2008, au loc fuziuni şi achiziţii importante, care în

anul 2007, an de maximă expansiune al ISD, înregistrează la nivel mondial cote de 1.699 miliarde de

dolari SUA. Putem să amintim megaachiziţiile realizate de către SUA în Canada sau fuziunile realizate

pe continentul asiatic în China.

Ciclul de creştere a fluxurilor ISD se încheie în anul 2008, când criza financiară îşi face

resimţite efectele, astfel încât se pot observa reduceri drastice ale investiţiilor în toate categoriile de ţă

ri, reducere de 10% a fluxurilor faţă de anul 2007, dar şi o reducere a achiziţiilor şi fuziunilor

transfrontaliere cu aproximativ 29% faţă de anul precedent.

În anul 2009 trendul descendent al ISD se acutizează, ţările nord-americane şi cele asiatice

prezentând o atitudine optimistă, dorind să adopte pentru 2011 strategii de internaţionalizare în scopul

minimizării costurilor şi al creşterii eficienţei. Japonia este sceptică, suferă în continuare de pe urma

exporturilor masive realizate în SUA pe timp de criză, însă cu dorinţe de a-şi menţine la un nivel

moderat investiţiile străine directe pentru anul 2011. Ţările din Europa sunt pesimiste în ceea ce

priveşte ISD.

De câţiva ani auzim cu toţii vorbindu-se despre “globalizare”. Dar ce înseamnă de fapt

acest termen? Pe scurt, globalizarea de referă la procesul prin care ţări mai mari sau mai mici au

devenit din ce în ce mai interdependente – ceea ce se întâmplă într-o ţară va avea efecte pozitive sau

negative în alte ţări. În general, o combinaţie de forţe economice, istorice, tehnologice, socio-culturale

şi politice au colaborat pentru a dezvolta conexiuni între toate ţările din lume. De exemplu, ştirile

transmise la TV sunt globale, ceea ce înseamnă că o dezvoltare într-o anumită regiune poate stârni

imediat interesul şi reacţii din cealaltă parte a lumii. Acest articol atrage atenţia asupra aspectelor

economice ale globalizării, subliniid cum anume agravarea recesiunii din Statele Unite are impact

asupra lumii întregi şi cum acesta influenţează politicile economice şi procesul de revenire a

economiei.

Dacă o discuţie despre comerţul internaţional şi finanţe poate fi complicată, următoarele

exemple ilustrează conceptul simplu care stă la baza legăturilor comerciale. Primul exemplu este

gigantul Toyota, a fost unul dintre cel mai mare producător de automobile din lume, care are sediul

central în Tokyo, Japonia. Vânzările pe care Toyota le înregistrează în Statele Unite reprezintă o

treime din totalul vânzărilor companiei. Recesiunea a făcut ca vânzările companiei Toyota în Statele

Unite să scadă cu 37% în decembrie 2008 şi cu 32% în ianuarie 2009. Aceste scăderi au dus la scăderi

în producţie, şi în consecinţă, Toyota a anunţat reduceri de personal - angajaţii au fost trecuţi în şomaj.

În cel de-al doilea exemplu,compania Caterpillar din Peoria,Illinois, Statele Unite, cel mai mare

producător de echipamente pentru construcţii şi vehicule, a avut o scădere drastică a vânzărilor la

sfârşitul anului 2008, ceea ce se datorează faptului că 60% dintre vânzări se fac în afara Americii de

Nord. Efectele crizei financiare au încetinit construcţia de străzi, şcoli, locuinţe şi blocuri pentru

birouri sau apartamente atât în Statele Unite cât şi în restul ţărilor de pe glob. Anticipând scăderea

economiei în 2009, Caterpillar a anunţat în luna ianuarie că va concedia 20.000 de angajaţi.

Cel mai mare impact al reducerii de personal din cele două companii este acela că persoanele

proaspăt concediate îşi vor reduce cheltuielile în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile. Acest lucru

face ca sumele cheltuite atât în Japonia cât şi în Statele Unite să scadă. Mai mult, în companiile

americane şi japoneze care sunt partenere sau care lucrează cu aceşti giganţi ai economiei (de

exemplu, cei care furnizează cauciucuri pentru Toyota sau piese pentru Caterpillar), vor fi forţaţi să îşi

reducă producţia şi implicit numărul de angajaţi, fapt ce duce la sume şi mai mici cheltuite de

consumatorii din aceste ţări.

În primul exemplu, consumatorii din Statele Unite au simţit efectele recesiunii la sfârşitul

anului 2008, intrând cu frică în 2009. Ei au cumpărat mai puţine maşini marca Toyota. Bunurile şi

serviciile pe care Statele Unite le cumpără din alte ţări sunt numite “importuri”.

În cel de-al doilea exemplu, vânzările de echipamente şi vehicule Caterpillar în restul lumii au

scăzut. Bunurile şi serviciile pe care Statele Unite le vinde altor ţări se numesc “exporturi”.

Aici puteţi fi induşi în eroare, deci fiţi foarte atenţi. Să privim situaţia din perspective Japoniei.

Pentru Japonia, Toyota sunt automobile pentru export; pentru Statele Unite acestea sunt importuri.

Similar, buldozerele Caterpillat sunt pentru Statele Unite exporturi, pe când pentru Japonia sunt

importuri.

Deci cum şi de ce este afectată producţia şi rata somajului în Statele Unite şi în restul ţărilor din

cauza exporturilor şi importurilor pe care le fac Statele Unite? Luaţi în considerare următoarele

aspecte. Cheltuielile care se fac în economia Statelor Unite includ cheltuielile pe bunuri de uz casnic,

cele ale companiilor, guvernamentale şi străine (sub formă de exporturi). Cheltuielile pe importuri se

scad din totalul celorlalte cheltuieli pentru a determina volumul de bunuri şi servicii care sunt produse

în economie. Această masurătoare, denumită şi PIB (Produs Intern Brut) este folosită pentru a

determina nivelul total al activităţii economice a unei ţări. Economia SUA a avansat, in ultimii ani,

mai rapid decat cele ale altor tari industrializate, dar cresterea a impulsionat, in mod paradoxal,

declinul dolarului din ultimii ani. Apetitul insatiabil al consumatorilor americani pentru cumparaturi

transforma Statele Unite intr-o tara importatoare, ducand la cresterea deficitelor comercial si de cont

curent pana la niveluri record, iar ingrijorarile privind acest tip de dezechilibre au inceput sa afecteze

dolarul din ce in ce mai mult. Astfel Guvernul Statelor Unite a înregistrat un deficit bugetar de 1.300

miliarde de dolari în anul fiscal 2011, reprezentând 8,7% din PIB , idicatorul depăşind 1.000 de

miliarde de dolari pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Deficitul înregistrat în anul fiscal 2008-

2009 echivalează cu 9,9% din PIB adica un deficit de 1.580 miliarde dolari. Cu toate ca deficitul

bugetar nu a scazut sub 1000 miliarde dolari, o crestere se poate observa de la 9,9% la 8,7%, in

decursul anilor analizati. PIB-ul SUA – 14.5 mird.$ (2009) este de circa un sfert din cel mondial, desi

populatia constituie mai putin de 5% din cea globala, americanii consumand un sfert din resursele

planetei, avand cea mai mare piata de desfacere, constituita ca o societate de consum.

Deci care au fost repercusiunile la nivel global ale recesiunii din Statele Unite?

Datorită faptului că această criză financiară a pătruns în mai multe sectoare ale economiei,

recesiunea a început la sfârşitul anului 2007, înregistrându-se o scădere dramatică a cheltuielilor

consumatorilor. Această schimbare de situaţie a dus la scăderea producţiei şi implicit la concedierea

angajaţilor. Faptul că americanii nu au mai cheltuit aceleaşi sume ca până atunci a dus la scăderea

importurilor. Această reducere, odată cu slăbirea economiei şi a sistemului financiar al Statelor Unite,

a afectat restul lumii asemeni efectului domino. Cum? Spunând că importurile pe care le fac Statele

Unite au scăzut, spunem implicit că exporturile pe care le fac alte ţări au scăzut. Din cauză că

exporturile sunt o componentă a PIB-ului - în multe ţări precum China şi Japonia, sunt o component

foarte importantă - scăderea vânzării de bunuri Statelor Unite a contribuit în mod semnificativ la

scăderea PIB-ului în toate ţările, întrucât companiile au scăzut producţia din cauza scăderii acestor

vânzări. Deci, după cum în toate ţările PIB-ul a început să scadă, alte naţiuni şi-au redus cumpărarea

de bunuri şi de servicii, inclusiv a celor produse în Statele Unite, ducând astfel la un declin al

exporturilor din Statele Unite. Acest lucru a dus la o scădere şi mai mare a cheltuililor în rândul

consumatorilor americani. Ca şi rezultat al acestei situaţii este scăderea dramatică a PIB-ului Statelor

Unite.

Pe scurt, comerţul internaţional dintre ţări înseamnă că ceea ce se întâmplă în economia unei ţări

poate avea efecte dramatice în alte ţări. Criza financiară care s-a resimţit prima dată în Statele Unite a

afectat comerţul în întreaga lume. Acest comerţ stă la baza interdependenţei şi integrării care definesc

globalizarea. În mod evident, scăderea PIB-ului Statelor Unite are efect de buclă, contribuind la o

scădere a economiilor de pretutindeni. Astfel restul lumii a “importat” criza financiară americană.

Este greu să ne imaginăm un exemplu mai sugestiv despre cât de importantă a devenit

globalizarea pentru a înţelege şi a rezolva problemele economice care apar, văzând relaţia dintre

Statele Unite şi restul lumii.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Pentru antreprenorii din toată lumea, Statele Unite ale Americii este încă un “El

Dorado” (Eldorado, în română Auritul, a fost un ținut imaginar din America, pe care

cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și în pietre prețioase) datorită taxării foarte bune din

anumite state și mediului de afaceri prietenos, dar și pieței uriașe și nivelului de cumparare

crescut, în ciuda problemelor din ultimii ani de criză.. Statele Unite ale Americii oferă foarte

multe beneficii pentru investitorii străini, iar cele mai importante se referă la posibilitatea de a

locui în State pe o perioadă îndelungată, dreptul de a lucra, posibilitatea de a emigra cu toți

membrii familiei, posibilitatea de a ieși la pensie, așa numita viză de investitor E-2. Printre

avantajele vizei E-2 se numară faptul că antreprenorii își pot aduce imediat și membrii

familiei cu ei (soții/soțiile și copiii sub 21 de ani, necăsătoriți), care la rândul lor vor primi

vizele E-2, valabile pe aceeași perioadă ca și cea a antreprenorului. Soții/soțiile vor putea

studia în SUA și, de asemenea, vor avea drept de muncă. De asemenea, copiii antreprenorului

vor putea studia, însa nu vor avea drept de muncă. Ulterior, antreprenorul va avea posibilitatea

ca să aducă din Romania și câțiva angajați (inclusiv familiile lor) cu vizele E-2.

Un proiect antreprenorial cu șanse mari de reușită necesită o investiție minimă situată

între 100.000 și 150.000 de dolari și un plan bun de afaceri pentru următorii cinci ani.

În încheiere Mark Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a

spus că secretul succesului în SUA este meritocrația (un tip de societate în care bogăția și

poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență

demonstrate) și că persoanele care reușesc în Statele Unite ale Americii reușesc oriunde în

lume.

ANEXE CAPITOLUL 2

PRODUSUL INTERN BRUT IN IN ANUL 2011

INDICELE LIBERTĂŢII ECONOMICE IN ANUL 2012

INDICELE DE COMPETITIVITATE 2011

ANEXE CAPITOLUL 3

STRUCTURA POPULAȚIEI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011

Sursa: www.wikipedia.org

DENSITATEA POPULAȚIEI STATELOR UNITE ALE AMERICII ÎN ANUL 2011

Sursa: www.wikipedia.org

INDICELE DEZVOLTĂRII UMANE ÎN PERIOADA 1980-2011

Sursa: http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/USA.html

BUNĂSTAREA SOCIALĂ LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011

Sursa: www.wikipedia.org

RATA INFLAȚIEI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII DIN PERIOADA 1910-2011

Sursa: www.wikipedia.org

RATA INFLAȚIEI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011

Sursa: www.wikipedia.org

RATA ȘOMAJULUI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII ÎN PERIOADA 1890-2011

Sursa: www.wikipedia.org

INDICELE GINI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011

Sursa: www.wikipedia.org

ANEXA CAPITOLUL IV

COMERTUL EXTERIOR

Export $1.057 miliarde (2009)

Bunuri exportate

produse agricole (soia, porumb, fructe) 9.2%, bunuri industriale (produse chimice organice) 26,8%, bunuri de capital (tranzistori, aeronave, piese pentru vehicule cu motor, calculatoare, echipamente de telecomunicații) 49,0%, bunuri de larg consum (automobile, medicamente) 15.0% (2009)

Parteneri de export

Canada 13,2%; Mexic 8,3%; China 4,3%; Japonia 3,3%. (2009)

Import $1.558 miliarde. (2009 )

Bunuri importate

produse agricole 4,9%, bunuri industriale 32.9% (țiței 8,2%), bunuri de capital 30,4% (calculatoare, echipamente de telecomunicații, piese pentru vehicule, mașini de birou, mașini de energie electrică), bunuri de consum 31,8% (automobile, îmbrăcăminte, medicamente, mobilier , jucării) (2009)

Parteneri de import

China 15,4%; Canada 11,6%; Mexico 9,1%; Japonia 4,9%; Germania 3,7%. (2009)

Investiții străine directe

$2.398 billion (31 December 2009)

Datorie externă brută

$13.77 miliarde (30 June 2008)

CHELTUIELI MILITARE

BIBLIOGRAFIE

http://en.wikipedia.org/wiki/Global_Competitiveness_Report

http://en.wikipedia.org/wiki/Corruption_Perceptions_Index

http://www.indexmundi.com/g/g.aspx?c=us&v=66

http://www.fco.gov.uk/en/travel-and-living-abroad/travel-advice-by-country/country-profile/north-central-america/united-states

http://cpi.transparency.org/cpi2011/results/

http://www.heritage.org/index/country/unitedstates?src=home

http://www.indexmundi.com/united_states/gdp_composition_by_sector.html

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/us.html

http://www.treasury.gov/resource-center/data-chart-center/documents/20120229_essentialecon.pdf

http://research.stlouisfed.org/fred2/series/NETEXP

http://www.bea.gov/national/index.htm#gdp

http://www.tradingeconomics.com/united-states/gdp-growth

http://www.oecd-ilibrary.org/economics/country-statistical-profile-united-states_20752288-table-usa

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/us.html

http://hdrstats.undp.org/en/indicators/default.html

http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/USA.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Welfare_state

http://en.wikipedia.org/wiki/Gini_coefficient

http://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2009

UNCTAD, World Investment Report 1997

UNCTAD, World Investment Report 2002:Transnational Corporations and Export

Competitiveness (New York and Geneva, 2002)

UNCTAD, World Investment Report , 2005, 2006, 2007

UNCTAD, Assessing the Impact of the Current Financial and Economic Crisis on

Global FDI Flows, April 2009

UNCTAD, World Investment Prospects Survey 2009-2011