Quality Mn - Course 9

CALITATEA PROCESELOR DE PRODUCŢIE

16 November 2012 Lect.univ.dr. Cătălin POPA 84

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)..

http://www.anmb.ro

Cursul 9

Calitatea proceselor de cercetare-dezvoltare. Calitatea proceselor de producţie

Timp mediu de studiu: 90 minute

Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil să:

identifice procesele suport privind faza de cercetare dezvoltare a produselor şi

serviciilor şi să emită judecăţi cu privire la imperativul asigurării calităţii

identifice procesele suport privind faza de aprovizionare şi să explice legătura

acestora cu managementul calităţii produselor şi serviciilor

identifice proceselor suport aferente producţiei şi factorii care determină calitatea

proceselor de producţie

9.1. Calitatea în faza de cercetare - dezvoltare şi proiectare

Funcţiile de specificare în activitatea de cercetare-dezvoltare şi proiectare trebuie

să asigure transpunerea necesităţilor clienţilor în documentaţii de execuţie şi specificaţii

tehnice pentru materiale şi produse. Toate acestea trebuie să aibă drept finalitate

obţinerea unui produs care să satisfacă clientul, inclusiv în ceea ce priveşte preţul de cost

şi care să aducă şi un beneficiu corespunzător pentru întreprindere.

Între specificaţiile produselor şi standardele generale, există o strânsă legătură.

Cerinţele consumatorilor şi prin urmare calitatea produsului trebuie să fie cuprinse în

cerinţele de cercetare-dezvoltare şi proiectare. Există însă standarde naţionale şi

internaţionale care, dacă sunt utilizate, asigură că specificaţiile vor corespunde şi criteriilor

acceptate pentru performanţele tehnice, de siguranţă etc. ale produselor, reglementate la

nivel naţional sau regional.

Specificaţiile, bazate in mare măsura pe activitatea de marketing, sintetizează

cerinţele consumatorilor şi permit producătorului să proiecteze şi să fabrice produsul. În

acest scop este necesară precizarea următoarelor elemente:

performanţele cerute de la produs;

parametrii care descriu produsul, exprimaţi în formă cantitativă şi folosind unităţi

de măsură adecvate;



© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)

materialele care urmează a fi utilizate prin specificarea unor proprietăţi sau prin

referirea la alte reglementări sau norme;

metodele de producere şi operare;

necesarul de instruire pentru exploatarea corespunzătoare;

referire la alte specificaţii sau documente aplicabile.

evaluarea preliminară a nişei de piaţă căreia îi este destinat produsul.

În plus faţă de necesităţile clientului, încă din faza de cercetare-dezvoltare trebuie

luate în considerare condiţiile referitoare la securitate, la răspunderea juridică pentru

pagubele produse mediului, precum şi alte reglementări în domeniul calităţii ale companiei

producătoare, care pot fi mai severe decât condiţiile legale în vigoare.

Conducerea trebuie să stabilească programe de cercetare-dezvoltare şi proiectare

pe faze şi etape, incluzând puncte de verificare adecvate naturii produsului.

Etapele de realizare a unui produs pot include:

analiza progresului ştiinţific şi tehnologic în domeniul aferent produsului;

cercetare-dezvoltare în laborator, rezultând modele experimentale prin testarea

cărora se validează soluţiile tehnice adoptate;

realizarea de prototipuri, simulatoare, machete;

întocmirea proiectului de execuţie a prototipului;

realizarea industriala şi testarea prototipului;

elaborarea documentaţiei valabila pentru seria de produse;

realizarea unei serii zero uzinale sau, in situaţia produselor foarte complexe, a

unui cap de serie;

stabilirea tehnologiei de fabricaţie;

încercări speciale pe o staţie pilot, în scopul preliminării investiţiilor necesare

pentru producţie;

utilizarea experimentală de către un client sau pe o anumită piaţă;

proiectarea sistemelor de monitorizare şi control a proceselor;

stabilirea necesităţilor de service şi a infrastructurii tehnice necesară în acest

scop;

Aprecierea calităţii activităţii de cercetare-dezvoltare si proiectare se face în funcţie

de măsura în care sunt definite în mod adecvat caracteristici importante pentru calitate

incluzând si criteriile de acceptare şi de respingere după fabricaţie. Trebuie luate în

considerare atât aptitudinea de utilizare cât şi protecţia împotriva unei utilizări greşite.




Portretul-robot al produsului, realizat pe baza specificaţiilor, trebuie să exprime

caracteristicile si performantele acestuia, disponibilitatea, date privind modificarea în timp

a calităţii, deteriorările, securitatea şi scoaterea din uz etc.

Clasa de calitate reprezintă o variaţie de specificaţii pentru aceeaşi utilizare

funcţională a unor produse, exprimate printr-o serie de caracteristici (exemplu:

specificaţiile pentru automobile de aceeaşi capacitate cilindrică, fabricate de către diferite

firme). Diferenţele de clasă de calitate se referă la o serie de caracteristici cum ar fi: durata

de viaţă a produsului, aspecte de fiabilitate, factori de siguranţă, caracteristici de

interschimbabilitate, caracteristici de lux ş.a. De notat că între calitatea proiectului şi

costuri există o relaţie directă, aşa cum se prezintă în fig. 9.1. Ingeniozitatea specialiştilor

se concretizează în realizarea unor proiecte mai bune şi mai ieftine, care necesită piese

mai puţine, materiale mai puţin costisitoare, operaţii de prelucrare mai puţine, toate

acestea trebuind să nu afecteze performanţele de ansamblu ale produsului. Încă din faza

de concepţie a unui produs, trebuie avut în vedere că:

în timp ce o calitate mai ridicată a proiectului costă, de regulă, mai

mult, o calitate de conformitate superioară realizată cu tehnologii

performante costă mai puţin;

Fig. 9.1. Economia calităţii unui proiect




în stabilirea calităţii unui proiect trebuie implicate toate

compartimentele funcţionale ale unei organizaţii;

această participare nu se face de la sine, ci trebuie organizată în

funcţie de condiţiile specifice.

Referitor la încercarea şi măsurarea parametrilor produsului, încă din faza de

proiectare trebuie specificate metodele de măsurare şi încercare, criteriile de acceptare

aplicate pentru evaluarea produsului şi a proceselor, pe parcursul fazelor de inspecţie, atât

pe fluxul de fabricaţie, cât şi la recepţia finală.

Parametrii pentru inspecţia, încercarea şi măsurarea produsului trebuie să includă:

valorile de referinţă ale caracteristicilor măsurabile, toleranţelor, caracteristicilor

atributive;

metodele de eşantionare şi pregătire a eşantioanelor în cazul măsurătorilor prin

metode statistice;

metodele de măsurare şi analiză;

criteriile de acceptare şi de respingere;

condiţiile referitoare la încercare şi la incertitudinea de măsurare;

condiţiile în care produsele respinse pot fi remaniate.

Periodic, un număr corespunzător de produse/eşantioane trebuie examinate prin

încercări şi / sau inspecţii (încercările de tip ) în scopul de a da o încredere, considerata ca

adecvată, în rezultate ce privesc în special stabilitatea fabricaţiei. Aceste încercări trebuie

să includă:

validarea performanţelor ca durabilitate, securitate, fiabilitate şi a mentenabilităţii

în condiţii probabile de depozitare şi funcţionare;

verificarea faptului că toate caracteristicile din proiect sunt cele realizate prin

fabricaţie şi că toate modificările autorizate ale proiectului au fost efectuate şi

înregistrate;

verificarea calculatoarelor şi a software-ului.

Analizele proiectelor de procese şi produse trebuie să includă:

a) Elemente referitoare la necesităţile şi satisfacerea clientului

compararea necesităţilor clientului cuprinse în specificaţia preliminară a

produsului, cu specificaţiile tehnice pentru materiale, produse şi procese din

cadrul documentaţilor de execuţie;




validarea proiectului pentru procese şi produse prin încercări la scară redusă şi

pe eşantioane;

verificarea durabilităţii şi eficacităţii produsului în condiţii probabile de procesare

şi utilizare;

stabilirea de proceduri pentru evitarea utilizării involuntare sau greşite;

prevederea de măsuri privind compatibilitatea cu mediul şi protecţia sănătăţii

utilizatorului;

conformarea cu condiţiile de reglementare, cu standardele naţionale şi

internaţionale şi cu proiectele proprii.

comparaţii cu produse competitive;

comparaţii cu produse similare;

b) Elemente referitoare la specificaţia produsului şi la condiţiile de service:

condiţii referitoare la protecţia mediului si persoanei, facilitaţi de service, şi

mentenabilitate;

toleranţe admisibile şi compararea acestora cu capabilitatea proceselor

tehnologice;

criterii de acceptare / respingere a produsului;

necesităţi de depozitare, ''viaţa'' de raft, manipulare, ambalare, transport,

scoatere din uz;

caracteristici referitoare la defectări minore;

specificaţii referitoare la estetică (aspectul suprafeţelor, culori, modernitatea

designului industrial etc.);

criterii privind substanţele străine sau impurităţile;

condiţii referitoare la marcare, etichetare, avertizare, identificare, trasabilitate şi

instrucţiuni de utilizare.

c) Elemente referitoare la specificaţiile proceselor de realizare a produselor:

eficienta si eficacitatea proiectului, incluzând si necesităţile referitoare la

procesele tehnologice speciale, mecanizare, automatizare, asamblare şi

instructaj complementar;

necesarul de investiţii pentru tehnologii noi sau modernizarea celor existente în

scopul realizări de economii de resurse;

capabilitatea de a uzina, inspecta şi experimenta produsul, incluzând condiţiile

speciale de inspecţie şi încercare;




specificaţii ale materialelor componente şi ale subansamblurilor, incluzând

promotorii şi furnizorii aprobaţi, precum şi disponibilitatea lor;

caracteristici calitative influenţate de extrapolarea proceselor tehnologice de la

nivelul seriei zero/staţiei pilot la nivelul producţiei de masă;

identificarea şi controlul parametrilor care influenţează calitatea proceselor;

identificarea şi controlul elementelor exterioare care influenţează calitatea

proceselor;

măsura în care capabilitatea procesului tehnologic satisface toleranţele impuse;

analiza privind modurile de defectare, a efectelor defectării, analiză pe baza

arborilor de defectare, pentru procesele şi facilităţile de fabricaţie;

uşurinţa de funcţionare, control şi întreţinere;

aspecte legate de efectuarea încercărilor;

educarea şi instruirea în prealabil a personalului, în scopul de a se asigura

activităţile de fabricaţie şi service;

evaluarea costurilor de fabricaţie.

Proiectarea trebuie, ca orice activitate, condusă cu grija şi controlată. Succesiunea

logică a activităţilor aferente proiectării include următoarele etape:

a) Planificarea proiectării;

b) Furnizarea de informaţii referitoare la experienţa de proiectare, reglementări

normative, proceduri. Structura şi controlul sistemului de management al proiectării trebuie

descrise amănunţit şi documentat; controlul trebuie să includă şi controlul specificaţiilor;

c) Asigurarea activităţii de proiectare: precizarea resurselor şi a personalului

specializat care execută aceste activităţi, a spaţiului şi echipamentelor pe care le au la

dispoziţie;

d) Identificarea interfeţelor tehnice şi organizaţionale pentru a controla proiectanţii în

situaţiile în care ei afectează munca altora, inclusiv a celor care au subcontractat unele

proiecte;

e) Identificarea cerinţelor de intrare ale proiectării. Acestea trebuie să fie clar

exprimate în termeni ce privesc caracteristicile, performanţa, utilizarea, aspectul, detaliile

tehnice, ambalarea, depozitarea, fiabilitatea, mentenabilitatea şi disponibilitatea;

f) Identificarea cerinţelor de ieşire ale proiectării. Procesul de proiectare trebuie să

furnizeze informaţii tehnice şi documentaţii pentru tehnologiile de fabricaţie achiziţiile de

componente, materii prime şi materiale, producţie, operare, inspecţie, mentenanţă etc.;




g) Stabilirea procedurilor de revedere periodică a mersului proiectării pentru a se

asigura că aceasta acoperă cerinţele din specificaţii iar progresul este în sensul atingerii

obiectivelor.

h) Introducerea de noi tehnici şi tehnologii şi analiza raportului între inovaţie şi

standardizare;

i) Evaluarea folosirii de noi materiale in scopul stabilirii influenţei lor asupra fiabilităţii

şi siguranţei în funcţionare;

j) Utilizarea de date de feed-back din proiectele anterioare;

În practica curentă trebuie ţinut cont de faptul ca sunt unele probleme care fac dificil

controlul proiectării:

- Nici un proiect nu va fi niciodată complet în sensul că întotdeauna mai pot fi

adăugate unele elemente sau îmbunătăţite unele soluţii.

- Puţine proiecte sunt în întregime noi. O examinare a celei mai mari parţi din

produsele sau serviciile noi va arăta că ele utilizează tehnici existente, componente ori

sisteme cărora le-au adus, comparativ, mici modificări.

- Cu cât este mai mare timpul consumat pentru un proiect, cu atât mai mică este

creşterea de valoare a acestuia, cu excepţia cazului în care apare o achiziţie tehnologică

deosebită;

- Clientul intern sau extern va impune limitări asupra timpului de realizare şi costului

proiectului şi sub presiunea acestor factori controlul unor soluţii nu poate fi aplicat, in unele

cazuri, cu eficienţă.

9.2. Calitatea în faza de dezvoltare şi proiectare a serviciilor

Creşterea sectorului serviciilor a fost sugerată de economişti ca fiind o parte a

progresului natural în care dominaţia economică se schimbă de la agricultură către

industria producătoare de produse şi apoi către servicii. Specialiştii argumentează că pe

măsură ce beneficiile rezultate din cererea de servicii devin mai mari decât cele pentru

produse, resursele vor cunoaşte o mişcare de dirijare către servicii.

În aprecierea cercetării-dezvoltării şi proiectării serviciilor trebuie luate în

considerare diferenţele între bunuri şi servicii deşi unii autori argumentează ca atât

marketingul cât şi concepţia trebuie să se supună aceloraşi reguli fundamentale, indiferent

pentru ce sunt făcute: bunuri sau servicii.




În termenii proiectării este posibil să se recunoască trei elemente distincte în

pachetul de servicii (elementele fizice, serviciul explicit sau beneficiile simţurilor, serviciul

implicit sau beneficiile psihologice).

În plus, caracteristicile specifice ale sistemelor care produc servicii pot fi

particularizate. Un serviciu este intangibil (necorporal), este perisabil, nu poate fi stocat

(consumându-se în momentul în care se produce), este simultan (beneficiarul serviciului

trebuie să fie de faţă în momentul în care acesta se produce) şi este eterogen (din cauza

percepţiei şi preferinţelor individualizate ale elementelor implicite sau explicite ale

serviciului).

În dezvoltarea şi proiectarea serviciilor trebuie să se ţină seama de clasificarea

acestora în servicii de întreprindere, servicii de comerţ, servicii de masă, servicii

profesionale, servicii personale.

Pentru proiectarea serviciilor trebuie în vedere elementele referitoare la:

intensitatea muncii - cu cât munca este mai intensă şi echipamentul folosit mai

sofisticat, cu atât va fi mai mare costul serviciului;

contactul - proporţia din timpul total de furnizare a serviciului în care

consumatorul beneficiar al acestuia este prezent în sistem;

interacţiunea - modul şi felul în care consumatorul este implicat în furnizarea

serviciului;

vânzarea serviciului - include alegerea serviciului, selectarea formei şi opţiunilor

referitoare la acesta şi adaptarea, respectiv procesul de interacţiune, în care cerinţele sunt

stabilite, executate şi livrate;

natura acţiunii serviciului - tangibilă (corporală) sau intangibilă (necorporală);

receptorul serviciului - persoana sau lucrul.

Din cele prezentate rezultă unele dificultăţi în proiectarea serviciilor, dificultăţi care,

de regulă, netratate cu atenţie şi în lipsa evaluării consecinţelor nefavorabile, conduc la

scăderea calităţii serviciilor care, sub un anumit nivel, sunt eliminate de pe piaţă.

Diferenţele reale existente între serviciile de acelaşi fel oferite de organizaţii diferite,

de aceeaşi organizaţie şi chiar de către unul şi acelaşi angajat al unei organizaţii, sporesc

dificultatea de a stabili un set precis de standarde şi reglementări pentru servicii în

general, cât şi pentru elementele componente ale acestora.




9.3. Calitatea proceselor de achiziţie

Materiile prime, materialele, semifabricatele, piesele şi subansamblele procurate din

comerţ sau orizontala fabricaţiei, au o importanţă deosebită în calitatea produsului final.

Din acest motiv, fabricantul trebuie să stabilească cu fiecare furnizor o relaţie strânsă de

lucru şi un sistem de feed-back. De asemenea, trebuie să se convingă de capabilitatea

furnizorului de a livra produse de calitate (conform specificaţiilor tehnice şi contractuale).

Programul calitativ de procurare trebuie să cuprindă, atât pentru furnizorii externi,

cât şi pentru cei interni, cel puţin următoarele elemente, în funcţie de care se apreciază

calitatea:

Condiţii pentru specificaţii, desene şi comenzile de aprovizionare;

identificarea precisă a produselor necesare şi a clasei de calitate;

descrierea tehnică exactă;

condiţii referitoare la mărimea loturilor, ambalare, etichetare, transport şi

livrare;

standardul aplicabil la furnizor referitor la sistemul de asigurare a calităţii.

Selecţia furnizorilor calificaţi:

evaluarea la faţa locului a capabilităţii furnizorilor şi a sistemului calităţii

acestora;

evaluarea bonităţii furnizorilor;

evaluarea eşantionului de produs;

experienţa anterioară în furnituri similare;

rezultatele încercărilor unor furnituri similare;

date statistice referitoare la compatibilitatea proceselor de la furnizori;

experienţa publicată a altor utilizatori;

Acordul referitor la asigurarea calităţii:

cumpărătorul se bazează pe sistemul de asigurare a calităţii furnizorului;

furnizorul prezintă concomitent cu livrările, datele de inspecţie / încercare

specificate sau înregistrările controlului proceselor;

furnizorul implementează un sistem oficial de asigurare a calităţii, după

cum este specificat de către cumpărător;

cumpărătorul se bazează pe inspecţia la primire sau pe analiza

eşantionării interne;




Acordul referitor la metodele de verificare;

instrumente/lanţuri de măsura utilizate;

precizarea unităţilor de măsura

condiţii referitoare la incertitudinea de măsurare;

Clauze pentru aplanarea diferendelor referitoare la calitate:

condiţii de remaniere / respingere a produselor.

Planuri de inspectare şi controale la primire;

Înregistrări ale calităţii la primire;

Noţiunea de procurare (aprovizionare) poate fi extinsă la conceptul de achiziţie

care, în cazul produselor complexe (maşini unelte, linii tehnologice, nave, aeronave,

tehnologie informaţională configurată în reţele etc.), are o semnificaţie deosebită. În cazul

în care activitatea de achiziţionare nu este executată corect şi nu este fundamentată

temeinic, poate avea implicaţii majore nu numai asupra calităţii produselor şi serviciilor, ci

şi asupra probabilităţii de continuare a activităţii economice a organizaţiei.

Conceptul de achiziţie are un sens mai larg, plecând de la formele primare de

cumpărare şi până la acţiunea complexă de fundamentare tehnică şi economică a

necesităţii unui produs sau serviciu, stabilirea condiţiilor în care acesta poate fi achiziţionat

(performanţe, caracteristici, costuri de fabricaţie şi exploatare), cercetarea-dezvoltarea,

proiectarea şi fabricaţia (în cazul în care este vorba de un produs care nu este în fabricaţie

curentă), introducerea în exploatare, recuperarea investiţiei, scoaterea din exploatare.

Achiziţiile presupun realizarea, pe bază de program, a unui complex de activităţi si

investirea de resurse financiare importante care se programează a fi recuperate prin

exploatarea produselor achiziţionate.

Dacă în cazul agenţilor economici, fundamentarea investiţiei referitoare la o

achiziţie, respectiv - în esenţă - analizarea eficienţei economice prin prisma modernizării

fabricaţiei, îmbunătăţirii calităţii, creşterii productivităţii, aplicării de noi tehnologii, este

absolut necesară în promovarea acesteia, din necesităţi de eficienţă economică, pentru

instituţiile publice care angajează în programele de achiziţii fonduri publice, realizate din

banii contribuabililor, există tendinţa dăunătoare de a se minimaliza aspectele economice,

în special costurile pe durata ciclului de exploatare, costurile cu instruirea personalului si

costurile aferente scoaterii din exploatare.

Deşi există reglementări care, în situaţia achiziţiilor publice, au ca obiectiv

îngrădirea posibilităţii de cheltuire dolosivă a banului public, în practică se găsesc adeseori




metode şi mijloace pentru a promova produse sau servicii după alte criterii minimizându-se

importanţa criteriului cost / eficienţă economică.

Pentru a evita situaţii de genul celor de mai sus, este necesară o abordare

pragmatică şi coerentă a activităţii de achiziţie, bazată pe întocmirea unor programe cu

fazele şi etapele achiziţiei, controlul îndeplinirii obiectivelor fiecărei etape şi faze şi luarea,

în cunoştinţă de cauză, a deciziei de trecere la etapa sau faza următoare de către

organisme de decizie independente.

Strategia de achiziţie constituie planul principal pentru execuţia programului de

achiziţie de la iniţierea acestuia şi până la instalarea şi punerea în funcţiune a produsului /

serviciului care face obiectul achiziţiei precum şi urmărirea comportării în exploatare. Este

planul de bază care asigură cadrul pentru planificarea, organizarea, asigurarea cu

personal, coordonarea şi conducerea programului de achiziţie.

Baza programului de achiziţie o reprezintă fundamentarea riguroasă a cerinţei de

achiziţie a unui produs şi cum va fi satisfăcută în funcţie de performanţe, cost, grafic de

realizare, factori de risc.

În cadrul analizei calităţii proiectării, s-a subliniat faptul că realizarea de produse

competitive pe piaţă presupune îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei economice a acestora

prin acţiuni de modernizare şi inovare nu numai asupra produselor, ci şi a tehnologiilor de

fabricaţie. Introducerea de noi tehnologii de fabricaţie, reclamată de necesitatea de a

îmbunătăţi productivitatea sau anumite caracteristici constructive şi funcţionale ale

produselor trebuie fundamentată şi din punct de vedere economic. Dacă costurile de

achiziţie sunt prohibitive şi nu se amortizează într-o perioadă rezonabilă, vor trebui

analizate alte soluţii. Acest exemplu ilustrează succint complexitatea şi importanţa

elementelor de bază ale programului de achiziţii.

Structura planului de achiziţie trebuie să descrie întregul program desfăşurat în

acest scop, încadrat în timp, cu precizarea evenimentelor şi activităţilor cheie, respectiv

punctele de decizie, succesiunea fazelor şi etapelor, contractarea produselor, testarea în

cadrul efectuării analizelor tehnice şi activităţilor de certificare, introducerea în exploatare,

urmărirea exploatării, scoaterea din funcţiune.

Elementele esenţiale ale strategiei de achiziţie sunt:

evaluarea surselor alternative de aprovizionare cu produse / servicii;

managementul riscului programului privind costul, graficul de realizare şi

performanţele;




analiza de cost: stabilirea raportului cost / performanţe şi stabilirea costului

performanţelor marginale;

abordarea contractului;

sistemul de management al programului;

consideraţii de mediu, siguranţă, sănătate;

consideraţii privind instruirea personalului;

surse de suport logistic: service, mentenanţa, reparaţii;

garanţii.

Etapele-cheie în dezvoltarea strategiei de achiziţie, care constituie totodată şi

puncte de decizie, sunt:

definirea obiectului achiziţiei şi a tuturor problemelor relative la acesta,

inclusiv a faptului dacă achiziţia se face dintr-o producţie curentă sau se vor

dezvolta soluţii noi prin cercetare-dezvoltare;

culegerea tuturor datelor necesare;

determinarea tuturor soluţiilor alternative posibile;

analiza şi evaluarea alternativelor;

selectarea celei mai bune soluţii şi aprobarea ei;

implementarea soluţiei aprobate;

urmărirea îndeplinirii strategiei aprobate.

Practic, în dezvoltarea strategiei de achiziţie, din punct de vedere organizatoric,

există patru instituţii:

beneficiarul de produs / serviciu care trebuie să precizeze nevoile ce vor fi

satisfăcute de noua achiziţie şi să întocmească documentele cu cerinţele

operaţionale ale produsului / serviciului;

directorul de program care are următoarele atribuţii:

o identifică şi clarifică nevoile ce vor fi satisfăcute de noua achiziţie,

selectate de la beneficiari;

o evaluează posibilităţile de realizare;

o concentrează resursele necesare dezvoltării strategiei;

o stabileşte, în concordanţă cu cerinţele operaţionale, scopurile

strategiei, nivelul de risc şi priorităţile;

o stabileşte criteriile de decizie;

o evaluează strategiile posibile şi o selectează pe cea mai bună;




o dezvoltă şi perfecţionează strategia aleasă;

o revede şi modernizează strategia după necesităţi

managementul general, care aprobă strategia selectată ca fiind cea mai

bună;

consiliul de achiziţie care este un organism creat de managementul general,

însărcinat cu analizarea etapelor şi fazelor programului şi elaborarea deciziei

de trecere in etapele/fazele superioare.

Elementele de bază ale programului de achiziţie sunt performanţa, graficul de

realizare şi parametrii de cost; dacă valorile prag stabilite pentru aceste elemente, în

cadrul studiului de fundamentare a achiziţiei, nu sunt satisfăcute, autoritatea de decizie

poate cere reevaluarea conceptelor alternative sau de proiectare.

La iniţierea programului de achiziţie, parametrii de performanţă ai produsului vor fi

definiţi în termeni generali iar numărul total al acestora (inclusiv parametrii-cheie de

performanţă a căror îndeplinire este obligatorie), va fi constituit din numărul minim de

parametri necesari pentru caracterizarea eficienţei şi adaptabilităţii funcţionale, planificării,

nivelului tehnologic şi costului. Dacă parametrii aleşi nu definesc complet eficienţa sau

adaptabilitatea funcţională a produsului, numărul acestora este necesar să fie suplimentat.

Pentru anumiţi parametri, în scopul asigurării unei marje mai largi pentru decizie şi

reducerii costului de procurare, se pot stabili valori-obiectiv şi valori-prag; valorile prag

trebuie realizate necondiţionat.

Parametrii graficului de realizare includ punctul de iniţiere a programului, punctele

de decizie majoră, performanţele iniţiale şi orice alte situaţii critice ale sistemului.

Costul unitar al programului de achiziţie este definit ca fiind costul total al tuturor

activităţilor din procesul de achiziţie (cercetare-dezvoltare, procesare, operare, suport)

care se împarte la costul activităţii de configurare integrală a produselor. Pe măsură ce

programul avansează în fazele de achiziţie, costurile de achiziţie vor fi actualizate pe baza

costurilor reale din fazele respective, făcându-se evaluări atente ale riscurilor şi aprecieri

asupra costurilor cel mai probabil a fi realizate.

Criteriile de ieşire din programul de achiziţie reprezintă valorile nucleului de

performanţă realizat ( ex:randamentul unui motor), eficienţa la care se realizează

procesele (productivitatea), realizarea cu succes a unui experiment (primul zbor în cazul

unei aeronave), sau alte criterii care să fie în măsură să indice faptul că desfăşurarea

programului este corespunzătoare. La acestea se adaugă criteriile de ieşire din anumite

faze, respectiv valorile obiectiv sau prag ale unor parametri. Criteriile de ieşire sunt atent




selectate pentru a urmări progresele înregistrate în domenii tehnice importante (eficienţa

activităţi de planificare sau riscurile de management).

În cadrul strategiei de achiziţie, o importanţă deosebită o au aspectele economice

ale proiectului. O pondere mare în cadrul costurilor proiectului o au costurile pe durata de

exploatare şi costurile forţei de muncă necesare desfăşurării programului.

Estimările costurilor pe durata de exploatare:

se vor baza pe obiectivele programului, cerinţele operaţionale şi specificaţiile

contractuale pentru produs;

vor avea caracter larg, vor identifica toate elementele de cost incluse în

decizia de continuare a dezvoltării, producţiei şi operării produsului

(sistemului);

se vor baza pe evaluarea atentă a riscurilor şi pe aprecierea reală a nivelului

de cost ce poate fi realizat.

Costurile forţei de muncă înglobează atât costurile forţei de muncă specializată

pentru conceperea activităţilor de cercetare-dezvoltare, proiectare şi fabricaţie a

produsului, cât şi forţa de muncă necesară operării acestuia, incluzând şi măsurile de

pregătire specifică în acest scop.

Procesul de management al achiziţiei integrează toate activităţile, începând cu

conceperea produsului, producţie si suport în exploatare. În scopul optimizării procesului

privind concepţia, fabricaţia şi exploatarea, se folosesc echipe interdisciplinare care

acţionează în vederea îndeplinirii obiectivelor de cost şi performanţe, precum şi a

obiectivelor privind promovarea lansării şi susţinerii achiziţiei. Este foarte important ca în

timpul desfăşurării programului să se optimizeze toate procesele folosite in cercetarea,

dezvoltarea, proiectarea, procurarea, fabricarea, verificarea, testarea, instalarea,

funcţionarea, susţinerea în exploatare, instruirea personalului, scoaterea din exploatare a

produsului, vizând atât performanţele acestuia, cât şi costurile şi eficienţa economică.

Pentru toate aceste activităţi, analizele de optimizare se fac pe baza studierii evoluţiei

parametrilor de intrare şi ieşire folosindu-se sistemul rapoartelor periodice către o

autoritate de decizie sau către managementul general al programului de achiziţie.

Una din cele mai performante proceduri, în măsură să asigure cele mai bune

condiţii de eficienţă, economice şi tehnice în procesul de achiziţie / promovare este

licitaţia, derulată pe bază de caiet de sarcini.




Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia pentru elaborarea şi

prezentarea ofertei şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează de

către ofertanţii potenţiali propunerea tehnică si comerciala.

Caietul de sarcini conţine în mod obligatoriu condiţiile tehnice. Acestea definesc,

după caz, nelimitativ, caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă,

siguranţă în exploatare, dimensiuni, greutate, finisaje, precum şi sistemele de asigurare a

calităţii, tehnologia, simbolurile, testele şi metodele de testare, ambalarea, etichetarea,

marcarea, condiţiile pentru certificarea conformităţii cu standardele relevante sau

reglementările naţionale. Specificaţiile tehnice se vor referi, de asemenea, la prescripţii de

proiectare şi de calcul, la verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a produselor, la

tehnici, procedee şi metode de construcţie, precum şi la orice alte condiţii tehnice pe care

autoritatea contractantă este capabilă să le descrie precis, fără putinţa de interpretare, în

funcţie şi de diverse acte normative şi reglementări în legătură cu produsul final, materiile

prime, materialele sau subansamblelor utilizate.

Caietul de sarcini trebuie să precizeze şi autorităţile competente de la care

executanţii pot obţine informaţii privind reglementările obligatorii referitoare la protecţia

muncii, la prevenirea şi stingerea incendiilor şi la protecţia mediului, care trebuie raportate

pe parcursul contractului respectiv şi care sunt în vigoare la nivel naţional sau, în mod

special, în regiunea sau localitatea în care se execută lucrările sau se prestează serviciile.

Potrivit metodologiilor în vigoare, autoritatea contractantă are obligaţia de a defini în

caietul de sarcini şi în contract specificaţiile tehnice numai prin referire, de regulă:

fie la reglementări tehnice (astfel cum sunt acestea definite în legislaţia internă

referitoare la standardizarea naţională), care sunt compatibile cu reglementările

Comunităţii Europene;

fie, dacă nu există reglementări tehnice în sensul celor prevăzute mai sus, la

standardele naţionale care adoptă standarde europene; standardele naţionale care adoptă

alte standarde internaţionale, alte standarde. De menţionat că în situaţia în care o

reglementare naţională contravine unei reglementări a Comunităţii Europene, alinierea se

face la aceasta din urmă.

În cazul în care sunt utilizate standarde speciale, caietul de sarcini trebuie să

precizeze că vor fi acceptate şi produsele, serviciile sau lucrările care îndeplinesc alte

standarde de autoritate şi care asigură o calitate egală cu standardele menţionate.

În caietele de sarcini nu vor fi specificaţii tehnice care desemnează explicit produse

de o anumită origine / fabricaţie sau procedee speciale particulare anumitor producători, în




cazul în care introducerea acestor specificaţii are ca efect favorizarea, respectiv eliminarea

unuia sau mai multor ofertanţi. De asemenea, nu este permisă indicarea unei mărci de

fabrică sau comerţ, a unui brevet de invenţie, a unei licenţe de fabricaţie sau a unei anume

origini sau producţii.

Respectarea prevederilor de mai sus face posibilă competiţia corectă şi stimulativă

între producători şi asigură promovarea celei mai bune soluţii sub aspect tehnic,

economic, operaţional.

9.4. Calitatea proceselor de producţie

Realizarea produsului potrivit documentaţiilor întocmite de proiectanţi, având ca

bază cerinţele pieţii colectate şi sintetizate de marketing, are loc în procesul de producţie.

Producţiei îi revine sarcina de a materializa proiectele în care sunt prezentate structura

produselor, respectiv ansamblele, subansamblele, piesele componente, sunt prevăzute

cote, toleranţe, materiale componente, tehnologii de realizare, grad de finisare a

suprafeţelor, protecţie a acestora, parametrii şi tehnologia de control pe fluxul de fabricaţie

şi la recepţia finală.

Noţiunea de calitate a producţiei are o sfera mai larga de cuprindere decât cea a

calităţii produsului. Calitatea producţiei înseamnă calitatea întregului proces de producţie,

calitatea industrială a produselor fiind rezultatul materializat al calităţii producţiei, oglindind-

o fidel.

Calitatea producţiei în ansamblu însumează efectul cumulat (sinergic) al următorilor

factori principali:

- calitatea materiilor prime şi materialelor, care trebuie să corespundă cu

specificaţiile din documentaţiile în executare;

- calitatea concepţiei tehnologice, prin care să se asigure că procesele tehnologice

folosite vor conduce la realizarea pieselor şi subansamblelor produsului conforme cu

prevederile documentaţiei, precum şi la asamblarea corectă şi funcţionarea acestuia. În

cadrul concepţiei tehnologice de realizare a produsului se stabilesc succesiunea optimă a

operaţiilor de realizare a acestuia, precum şi procedurile tehnologice specifice. În situaţia

în care producătorul nu dispune de anumite tehnologii sau capabilităţi tehnologice,

acestea vor trebui create prin programul de achiziţii sau va trebui analizat un program de

colaborări în producţie cu cei care dispun de asemenea tehnologii. Investiţiile în noi

tehnologii şi procese tehnologice se fac după o temeinică analiză economică ce are în

vedere ca avantajele obţinute să permită amortizarea investiţiei într-un timp cât mai scurt




şi să asigure totodată calitatea pregătirii de fabricaţie, respectiv pregătirea condiţiilor

materiale şi tehnice, precum şi prelucrarea tehnologică a documentaţiei de execuţie.

Proiectantul transmite executantului, prin documentaţiile de execuţie, concepţia sa

asupra modului de realizare a produsului. Această concepţie trebuie materializată în

cadrul unei capabilităţi particulare a producătorului privind dotarea liniilor de fabricaţie,

procesele tehnologice specifice, modul de instruire şi nivelul de pregătire ale personalului

productive precum si printr-o pregătire de fabricaţie adecvată. În cadrul pregătirii de

fabricaţie, printr-un permanent dialog cu proiectantul, se pot schimba unele materiale sau

soluţii tehnice, pentru a fi puse de acord cu posibilităţile producătorului, în cazul în care

menţinerea acestora conform concepţiei proiectantului ar conduce la costuri ale produsului

pe care piaţa nu le poate accepta.

- calitatea dotării cu maşini-unelte, scule şi dispozitive verificatoare, aparatură de

măsură şi control. Toate maşinile, sculele şi aparatura folosite în procesul de fabricaţie

trebuie să fie în parametrii normali de funcţionare, verificate şi atestate metrologic, acolo

unde este cazul. Pentru maşinile-unelte care trebuie să funcţioneze în condiţii speciale de

mediu (temperatură, umiditate, praf etc.), trebuie create aceste condiţii.

- calitatea organizării şi asigurării controlului de calitate pe fluxul e fabricaţie şi la

recepţia finală. Pentru realizarea dezideratului calităţii superioare, a controlului de calitate,

acesta trebuie organizat pe baza unei tehnologii care să precizeze punctele obligatorii de

control, parametrii care se controlează, valorile nominale şi toleranţele admisibile,

condiţiile de acceptare şi/sau respingere în cazul apariţiei neconformităţilor. Calitatea

controlului mai este asigurată şi de numărul şi calitatea sculelor şi dispozitivelor

verificatoare, utilizarea metodelor de inspecţie obiective care reduc sau elimină influenţa

subiectivă a celui ce măsoară, precizarea încă din faza de proiectare a tehnologiei de

control.

- calitatea personalului direct productiv, precum şi a celui angajat în controlul de

calitate.

- calitatea condiţiilor de ambalare, manipulare, transport, depozitare, întreţinere în

depozitare a produselor fabricate.

Cele specificate mai sus asigură calitatea în producţie, respectiv gradul de

conformitate al produsului cu referenţialul, documentaţia care stă la baza acestuia

(documentaţii de execuţie, norme de întreprindere, standarde, reglementări etc.).

Calitatea în producţie poate fi foarte bună, în sensul că produsul corespunde la un

nivel de exigenţă înalt faţă de referenţialul care i-a stat la bază, respectiv realizează un




grad înalt de conformitate. Aceasta condiţie nu este suficientă, produsul trebuie să

corespundă şi aşteptărilor consumatorilor, singura situaţie în care acesta va fi şi eficient

din punct de vedere economic. În acest sens, se poate da exemplul automobilului marca

Trabant, produs înainte de 1990 în Germania de Est. Deşi conformitatea produsului faţă

de documentaţia de referinţă era foarte bună, valoarea lui economica era redusă din

cauza unei neconformităţi flagrante între cerinţele pieţei şi performanţele acestuia.

Teste de verificare

Care sunt elementele care definesc percepţia clientului şi satisfacţia sa din faza de

cercetare-dezvoltare a produsului? Dar din faza de producţie? Detaliaţi

răspunsurile.

Definiţi clasa de calitate. Explicaţi noţiunea de „economie a proiectelor”.

Care sunt elementele care trebuie avute în vedere la proiectarea serviciilor?

Care sunt condiţiile impuse proceselor de achiziţii în termenii asigurării calităţii?

Enumeraţi factorii care determină calitatea unui proces de producţie.

Quality Mn - Course 9

Documents

Transcript of Quality Mn - Course 9