PSIHOLOGIE SOCIALĂ.docx

9
PSIHOLOGIE SOCIALĂ 1. Încercați să explicați perpetuarea dictaturii în România plecând de la ideea că unanimitatea este esențială în conformism Regimul comunist din România, un sistem totalitar de la înfiintare și până la prăbușire, a fost unul bazat pe încălcarea constantă a drepturilor omului, pe supremația unei ideologii ostile societății deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrâns de indivizi, pe represiune, intimidare și corupție. Același lucru trebuie spus despre perioada Ceaușescu, în care retorica suveranității naționale a fost mai presus de orice un alibi pentru perpetuarea dictaturii prin manipularea sentimentelor populatiei. Pe parcursul perioadei comuniste, Romania a suferit consecințele aplicării inflexibile a dogmelor leniniste: industrializarea forțată, întemeiată pe un model vetust de creștere economică care favoriza industria grea în detrimentul industriilor produ- cătoare de bunuri de consum; lichidarea proprietății private deopotriv în zonele urbane și rurale, asociată cu politica violentă si brutală de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor tradiționale în numele unei false modernizări sociale și economice; controlul metodic și mereu mai pervers asupra spațiului social și al vieții intime a cetățenilor (mai ales prin politica natalista a dictaturii lui N. Ceausescu).

Transcript of PSIHOLOGIE SOCIALĂ.docx

PSIHOLOGIE SOCIAL

1. ncercai s explicai perpetuarea dictaturii n Romnia plecnd de la ideea c unanimitatea este esenial n conformismRegimul comunist din Romnia, un sistem totalitar de la nfiintare i pn la prbuire, a fost unul bazat pe nclcarea constant a drepturilor omului, pe supremaia unei ideologii ostile societii deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrns de indivizi, pe represiune, intimidare i corupie. Acelai lucru trebuie spus despre perioada Ceauescu, n care retorica suveranitii naionale a fost mai presus de orice un alibi pentru perpetuarea dictaturii prin manipularea sentimentelor populatiei. Pe parcursul perioadei comuniste, Romania a suferit consecinele aplicrii inflexibile a dogmelor leniniste: industrializarea forat, ntemeiat pe un model vetust de cretere economic care favoriza industria grea n detrimentul industriilor productoare de bunuri de consum; lichidarea proprietii private deopotriv n zonele urbane i rurale, asociat cu politica violent si brutal de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor tradiionale n numele unei false modernizri sociale i economice; controlul metodic i mereu mai pervers asupra spaiului social i al vieii intime a cetenilor (mai ales prin politica natalista a dictaturii lui N. Ceausescu). Puterea i ideologia s-au mpletit strns n funcionarea dictaturii personale a lui Ceauescu. n ideologia regimului comunist romn s-au amestecat populismul naionalist, demagogia social i ataamentul fa de preceptele de baz ale stalinismului. Discursurile secretarului general erau un lan de incantaii verbale. Arogana sa dogmatic interzicea competena intelectual. Cuibrii n piramida lor de privilegii, autocraii comuniti romni nu puteau tolera meritocraia, pe care o percepeau n mod corect ca pe o ameninare la adresa puterii lor. ntr-un eseu lmuritor despre dilemele inteligeniei romne, aflm c impunerea sistematic de elite false a fost un mijloc de meninere a controlului asupra societii .n Romnia, economia de comand a reprezentat baza unui sistem politic ierarhic, rigid i autoritar. Partidul adic, Ceauescu concepea dezvoltarea societii n termeni militari, cu fronturi, campanii, flancuri, avangard i ariergard. n ciuda acestor artificii propagandistice, Romnia lui Ceauescu era o societate nchis, caracterizat prin represiune n toate domeniile existenei umane: limitri ale dreptului de proprietate, condiii grele de munc i salarii mici, lipsa libertii de micare, obstacole birocratice mpotriva emigrrii, violri ale drepturilor minoritilor naionale, dispre pentru credinele religioase i persecutarea practicilor religioase, austeritate economic drastic, cenzur constant n domeniul culturii, reprimarea tuturor vederilor disidente i un omniprezent cult n jurul preedintelui i familiei sale, care a contribuit la demoralizarea populaiei.n cazul lui Ceauescu, constrngerile ideologice i politice erau ntrite continuu, iar reforma era amnat mereu prin reorganizri instituionale. Confruntai cu o represiune crescnd, cu o conducere defectuoas a economiei i cu o paralizie social i politic, romnii aveau de ales ntre exilul intern supravieuire tcut n patria lor i emigrare.Conteaz i particularitile individuale, altfel n-ar fi fost persoane care refuzau s se conformeze i nici situaii cnd, n lipsa mizei, oamenii prefer s-i nege propriile simiri mai degrab dect s fac not discordant ntr-un grup care, pn la urm, nu nseamn nimic pentru ei.Oamenii sunt influenabili mai uor dect s-ar crede, mai uor dect le-ar place lor nii s cread.Exista o presiune a grupului, orict de eterogen ar fi acesta. Condiia era s existe un grup. Presiunea se manifest optim atunci cnd exist unanimitate, nu doar majoritate. n lipsa unanimitii, oamenii i vor regsi curajul i liberul arbitru.Conformismul nostru, att public, ct i privat, va dura att timp ct va exista dorina de identificare cu acel grup sau cu unii dintre membrii lui.

2. ncercai s argumentai prezena gndirii de grup ntr-o edin a consiliului local plecnd de la inadecvarea unei decizii. Descriei metodele pe care le-ai folosi pentru a pune n eviden fenomenul de gndire de grup.

Gndirea de grup este o disfuncie a lurii unei decizii care a primit o atenie considerabila din partea cercetatorilor. Irving Janis este inventatorul termenului gandire de grup, determinand o deteriorare a eficienei mentale, a percepiei realitii i a judectii morale ca rezultat al presiunii exercitate n interiorul grupului. Aceasta tinde sa semanifeste n grupuri extrem de coezive cum ar fi edintele consiliului local, n care dorina membrilor grupului pentru consens devine mult mai important dect evaluarea problemelor i a soluiilor realiste. S-a observat ca, uneori, grupuri de oameni cu o calificare nalt i cu experien iau decizii proaste. Nu numai coeziunea st la originea gndirii de grup: analiza sedintelor de consiliu au scos in eviden faptul c, n special atunci cnd grupul este confruntat cu o situaie de stres i cand este condus de un lider autoritar, caracterul su coeziv poate deveni nefast. Gndirea de grup ntr-o edin a consiliului local se poate evidenia prin: iluzia invulnerabilitii, caracterizat de un optimism excesiv; rationalizarea, n sensul petrecerii unui timp excesiv n a explica i justifica propriul comportament, mai degrab dect n reflectarea i regndirea problemelor; astfel, fiecare decizie, chiar gresit, devine justificabil; ncrederea neconditionat n moralitatea grupului, depind moralitatea individual; privirea oponenilor din punct de vedere stereotip (ca slabi, ri i imposibil de abordat); presiunea spre conformitate - disidenele de orice fel sunt respinse; autocenzura - membrii i cenzureaz singuri astfel de disidente n numele gndirii grupului; iluzia unanimitatii - determinat de autocenzurare, combinat cu presiunea spre conformare; astfel apare un consens aparent care pare ca valideaz toate deciziile grupului: gardienii mintii (mindguards) - anumiti membri protejeaza grupul de informatiile care ar putea pune sub semnul ntrebrii eficiena sau moralitatea deciziilor acestuia.Gndirea de grup este un gen de gndire n care se angajeaz indivizii cnd sunt puternic implicai ntr-un grup coeziv, cnd dorina lor de a perpetua consensul depaete motivaia de a cerceta realist celelalte alternative. Ea poate s apar n orice grup de decizie, cum ar fi i edina consiliului local, atunci cnd sunt ntrunite urmatoarele condiii: gndire puternic; izolarea grupului; lipsa unor proceduri de cutare i evaluare a alternativelor; leadership directiv; presiunea timpului, determinnd stres i convingerea c exist puine anse s se gaseasc o soluie mai bun dect cea favorizat de leder ori de alt persoan influent.Una dintre metodele cele mai la ndeman de a impiedica apariia acestui fenomen i efectele sale, uneori dezastruoase, este ncurajarea exprimrii libere a prerilor contrare, chiar a celor nepopulare, precum i prezentarea tuturor argumentelor pro i contra ale fiecrei alternative de decizie. Orice ncercare de a combate gndirea de grup trebuie s se bazeze pe evitarea insituirii premature a acordului, fr a compromite coeziunea de grup. Pot fi utilizate urmatoarele strategii: ncurajarea exprimrii deschise a ideilor alternative; evitarea izolrii grupului; leadership adecvat i eficient; grupuri multiple de discutie pe aceeasi tema; desemnarea unor membri ai grupului pentru a avea rol de avocat al diavolului, evaluator critic; invitarea unor experi din afar pentu a evalua decizia de grup.

Tema 1. Dai cte un exemplu de influien interpersonal pentru 3 din tehnicile prezentate. Identificai elementele specifice fiecrei tehnici i interpretaile prin prisma teoriei influientei sociale.

Tehnici de influen interpersonal:1. Piciorul n gurTehnica piciorului n gur (foot-in-the-mouth techique) este recomandat celor ce adreseaz pe strad trectorilor cereri de a dona bani n folosul unei cauze sau a unei instituii. Tehnica se compune din dou secvene: n prima, intei i se adreseaz o ntrebare simpl i care pare formal: este ntrebat ce face ori cum se simte. n a doua secven, se nainteaz cererea propiru-zis. Evident, subiecii nu se vor arta complezeni dect dac rspunsul din prima faz este de genul: foarte bine, excelent,extraordinar. Piciorul-n-gur se bazeaz pe ideea c inta se va comporta n concordan cu starea sufleteasc declarat. ntr-adevar, multe studii de psihologie social au pus n eviden tendina indivizilor de a menine o consisten comportamental. Ne ntlnim de multe ori cu persoane care strng tot felul de donaii pentru diverse cauze sau care ncearc s vnd diverse produse. De exemplu zilele trecute s-a ntmplat s ies pentru a cumpra ceva i a achita o factur. O fat m-a abordat foarte cordial, ntrebndu-m cum m simt n acea frumoas diminea, dup care mi-a propus o ofert tentant, de la un productor nou, un parfum i nc un produs cosmetic la un pre foarte mic, cruia binenteles c nu i-am putut rezista pentru c avusesem o zi foarte bun i m-am comportat n consecin.2. Ua n fa Ua n fa se deosebete de piciorul n u prin ordinea inversat a celor doua cereri. n tehnica uii n faa, persoanei-int i se solicit mai nti un serviciu foarte dificil de ndeplinit i numai dupa aceea i se nmneaz adevarata cerere, mai putin nsemnat, dar care l-a interesat pe agentul influentei de la bun nceput. Pentru a testa eficiena acestei tehnici, s-a cerut studenilor ntlniti pe aleile din jurul unei universitii s participe, vreme de doi ani, ca voluntari, ntr-un program de asisten a tinerilor delicveni. Aproape nimeni nu a raspuns afirmativ. Totui, atunci cnd acelorai subieci li se adreseaz o cerere mai putin nsemnat, aceea de a nsoi un grup de copii delicveni ntr-o sear la gradina zoologic, 50% dintre ei accepta. Foarte relevant, este c prezentat singur, a doua cerere produce o complezen de numai 17%. Trebuie precizat o condiie sine qua non a funcionrii acestei tehnici: cele doua solicitari s fie adresate de aceeai persoan. Mecanismul uii-n-fa este pus n micare de norma concesiilor reciproce. Resortul influenei const n acest caz n iluzia ce se creeaz persoanei int ca solicitatorul a abandonat o cerere relativ important pentru a-i solicita un lucru de mai mic nsemntate. Concesia pe care se simte obligat s o fac la rndul ei nu reprezint altceva dect ndeplinirea serviciului dorit de surs.3. Asta nu-i totAceasta este o tehnic larg folosit n domeniul vnzrii de produse ieftine. Ea const n a prezenta produsul, n a-i enuna pretul, apoi fr a-l lsa pe client s rspund, a declara c asta nu-i tot: dup declararea iniial a preului, vnztorul revine i fie spune c la preul anunat se ofer n plus, pe lnga produsul respectiv, nc un produs, fie micoreaz preul, artnd c aceasta se ntmpl numai pentru dvs. sau doar astzi. Desigur, vnzatorul avea de la nceput intenia de a vinde cele dou produse mpreun ori de a vinde primul produs la preul mai mic, cerut n secven a doua. Potrivit cercettorului american, asta nu-i tot are la baz aceeai norm a concesiilor reciproce din ua n fa: clientul crede c vnzatorul este dispus s negocieze, crede c acesta a facut o concesie oferindu-i n plus un produs sau reducnd preul i se simte dator s lase impresia de reciprocitate, acceptnd a doua ofert. Un exemplu concret ar fi reclamele de tip teleshopping difuzate pe posturile de televiziune care folosesc aceast tehnic i care au un grad din ce n ce mai mare de manipulare n mas.