Proverbe 1:1 1. Pildele lui Solomon. [Proverbele lui Solomon, KJV]. Cu privire la sensul cuvântului "proverbe" vezi introducere, p. 945. Aceste proverbe sau aforisme sunt date în paralelismul măsurat, caracteristic poeziei ebraice. Solomon era excelent calificat pentru sarcina de a scrie aceste zicători. El era înzestrat cu o măsură de înţelepciune care constituia minunea întregii lumi (1 Regi 3,12; 10,23-25). Era un observator atent al lucrurilor create de Dumnezeu, iar raporturile lui cu oamenii din toate naţiunile mărea acest depozit de cunoştinţe şi pricepere (vezi 1 Regi 4,29-34; 10,1-3).

Proverbe 1:2 2. Înţelepciunii. ebr. chokmah, un cuvânt care apare de 141 de ori în Biblie şi care e tradus aproape fără excepţie "înţelepciune". Chokmah cuprinde o serie de idei: (1) iscusinţă tehnică (Exod 28,3; 35,26; 1 Regi 7,14); (2) iscusinţă, agerime de minte (1 Regi 2,6; 3,28; Iov 39,17; Isaia 10,13; 29,14); (3) înţelepciuneaomenească, practică (1 Regi 4,30; Isaia 47,10); (4) înţelepciunea evlavioasă (Deuteronom 4,6; Psalm 37,30; 90,12;Proverbe 10,31; Isaia 33,6; Ieremia 8,9); (5) înţelepciunea ca atribut al lui Dumnezeu (Psalm 104,24; Proverbe 3,19; Ieremia 10,12; 51,15); (6) înţelepciunea divină personificată (Proverbe 8,1-36; 9,1-6); (7) înţelepciunea omenească ideală (Psalm 111,10; Proverbe 1,2; etc.).

"Înţelepciunea" se deosebeşte de "cunoştinţă" " (ebr. da'ath, v. 7) prin aceea că "înţelepciunea" are de-aface cu caracterul şi purtarea, în timp ce "cunoştinţa" este în primul rând iluminare intelectuală. Cunoştinţa poate fi doar o adunare de date fără legătură între ele şi neorganizate, fără capacitatea de a aplica aceste date la viaţa practică. Înţelepciunea este facultatea de a fi în stare să foloseşti în mod practic cunoştinţele. Un pas intermediar poate fi conceput prin termenul "pricepere" " (ebr. binah, v. 2). Priceperea implică abilitatea de a evalua şi organiza cunoştinţele, un cadru esenţial pentru înţelepciune.

Înţelepciunea atât de mult înălţată în cartea Proverbelor este o agerime practică, aşa cum se descoperă pe sine în caracterul moral şi religios ideal. Diferitele aspecte ale înţelepciunii descriu caracteristicele cuiva care a atins standardele lui Dumnezeu. Înţelepciunea descrisă de Solomon este cuprinzătoare prin aceea că pătrunde în toate fazele vieţii practice. Ea nu desparte evlavia de îndatoririle obişnuite ale vieţii. În experienţa cuiva care are adevărata înţelepciune, fiecare gând şi fiecare faptă au relaţie cu cerinţele lui Dumnezeu.

În loc de "înţelepciunea" ideală, NT vorbeşte despre "neprihănire" (Mat 6,33), "sfinţenie" (2 Corinteni 7,1; Evrei 12,10), "iubire" (1 Corinteni 13), dar înţelege prin acestea o caracteristică asemănătoare. Accentul în toate aceste concepţii este pus pe caracterului şi nu pe ritualismului sau chiar pe dogmă din moment ce el are legături cu creştinismul teoretic.

Cunoştinţa şi priceperea sunt temelia înţelepciunii. Exercitarea înţelepciunii este o funcţie a minţii inteligente. Adevărata cunoştinţă nu e garanţia a unei acţiuni bune, dar o acţiune bimî este însoţită de o cunoştinţă despre ceea ce este bine şi depinde de ea. Legătura dintre cele două concepţii este pregnant arătatăîn următoarea afirmaţie: "Adevărurile cuvântului lui Dumnezeu sunt declaraţiile Celui Prea Înalt. Acela care face din aceste adevăruri o parte a vieţii sale devine în orice privinţă o făptură nouă. Nu i se dau puteri mintale noi, dar e înlăturat întunericul care prin ignoranţă şi păcat îi umbrise priceperea. Cuvintele: ‚Şi vă voi da o inimă nouă' înseamnă "vă voi da o minte nouă". O schimbare a inimii e totdeauna însoţită de o convingere clară cu privire la datoria creştină şi de o înţelegere a adevărului. Acela care dă Scripturilor o atenţie deosebită,însoţită de rugăciune, va dobândi o înţelegere clară şi o judecată sănătoasă, ca şi când prin întoarcerea la Dumnezeu ar fi atins o treaptă mai înaltă de inteligenţă" (E.G. White, RH 18 dec. 1913).

Învăţăturii. Ebr. musar, din rădăcina yasar, "a mustra", "a disciplina", "a corecta" sau uneori, "a pedepsi". Musar poate să însemne însemna totodată rezultatul învăţăturii şi, deci, să fie echivalent cu înţelepciunea.

Creşterea în înţelepciune este rezultatul învăţăturii, dar numai învăţătura aceea care îşi are ca obârşie descoperirea divină. Biblia este adevărata temelie a unei astfel de învăţături

Proverbe 1:3 3. Bun simţ. [Înţelepciune, KJV]. Ebr. śekel, un cuvânt care este deosebit de acela care e tradus "înţelepciune" din v. 2. Śekel înseamnă "chibzuinţă", "pătrundere", "bun simţ". Totuşi,

cuvântul este sinonim cu înţelepciunea. Poezia ebraică în mod caracteristic multiplică sinonimele. Acestea trebuie să fie înţelese ca expresii paralele şi nu ca idei distincte una de alta. Efectul unei atari multiplicări de expresii este de a socate în evidenţă bogăţia de conţinut a subiectului în studiu şi de a-i da subiectului paleta completă a aspectelor lui.

Proverbe 1:4 4. Să dea. Versetele 4-6 arată pentru cui îi e adresată cartea: celui simplu, celui tânăr şi celui înţelept.

Agerime de minte. Ebr. 'ormah, "agerime", "prevedere". Cuvântul poate fi folosit fie într-un sens rău, ca în Exod 21,14 (tradus "viclenie") sau într-un sens bun, ca aici şi în Proverbe 8,5.12.

Proverbe 1:5 5. Înţeleptul. Ne-am putea aştepta ca înţeleptul să evite cartea aceasta ca nefiindu-i necesară, dar un astfel de om, ştie bine că doar a atins marginile comorilor bogate ale universului şi va folosi bucuros un ajutorca acela pe care numai Dumnezeu îl poate da.

Proverbe 1:6 6. Înţelesul... unui cuvânt adânc. [Interpretarea, KJV]. Ebr. melişah, "o satiră", "un poem batjocoritor" (Habacuc 2,6). Aici probabil "imagine" sau "enigmă".

Cuvintelor lor cu tâlc. Sau "ghicitori", aluzii enigmatice care cer explicaţie.

Proverbe 1:7 7. Frica Domnului. Adică respectul de Domnul. Frica de Domnul este acea atitudine respectuoasă compusă din iubire, înfiorare şi recunoştinţă care distinge pe cei care şi-au dat seama de propria lor nevrednicie şi au aflat mântuirea în planul milostiv al lui Dumnezeu. Nu există formă de educaţie intelectuală care să se poată compara cu studierea plină de râvnă a Scripturilor.

Începutul. Ebr. re'shith. Cuvântul acesta poate să însemne şi "partea principală". Temerea de Domnul nu numai că este primul pas în obţinerea oricărei cunoştinţe adevărate, dar este şi punctul central al cunoştinţei. Dacă cunoştinţa nu conduce la o deplină predare a vieţii lui Isus Hristos, ea şi-a greşit ţinta. "Nu numiţi strălucit pe nici un om care nu are înţelepciunea de a-L alege pe Domnul Isus Hristos - Lumina şi Viaţalumii. Superioritatea unui om e determinată de însuşirea de către el virtuţilor lui Hristos" (E. G. White, scrisoarea 106, 15 iulie 1902).

Nebunii nesocotesc. În VT sunt folosite de obicei două cuvinte deosebite pentru nebun: (1) 'ewil şi (2) kesil. Ambele înseamnă persoane proaste. Ambele apar deseori în Proverbe şi Eclesiastul şi rareori în altă carte a VT. Din cauză că nebunul este pus în contrast cu înţeleptul care are temere de Dumnezeu, el este zugrăvit ca un păcătos nepocăit. Solomon prezintă contrastul dintre aceia care învaţă tot mai mult despre Dumnezeu şi căile Lui şi aceia care se abat de la neprihănire şi apucă pe cărarea morţii veşnice. Nebunii - aceia care nu se tem de Domnul, fie dintr-o nepăsătoare iubire de plăceri sau o sfidare încăpăţânată, resping adevărata înţelepciune. Oricât de multă cunoştinţă ar acumula, lipsa punctului central adevărat îi dezechilibrează, făcându-i robi ai unor filosofii deşarte.

Proverbe 1:8 8. Fiule. O formă comună de adresare din partea unui învăţător către elevii săi; aşa poate fi folosită aici.Dar menţionarea mamei sugerează o legătură mai personală, ca şi cum Solomon ar fi transmis fiului său roadele propriei sale experienţe. Alături de frica de Domnul se află ascultarea respectuoasă de părinţi. "Învăţătura" cuprinde în sine ideea de disciplină, sugerând faptul că tatăl ar trebui să fie autoritatea fundamentală din cămin. Cu toate acestea mama are cel mai mult de-a face cu educarea copiilor, şi adesea se întâmplă că delicata călăuzire a mamei ţine pe un tânăr pe cărarea binelui sau îl aduce înapoi când se rătăceşte.

Proverbe 1:9 9. Cunună plăcută. [Podoabă gingaşă, KJV]. Cât de puţini copii poartă gingaşa podoabă a ascultării

voioase! Nu lanţurile constrângerii, ci lanţurile onoarei îi aşteaptă pe aceia care dau atenţie părinţilor lor, precum Iosif şi Daniel (Genesa 41,42; Dan 5,29).

Proverbe 1:10 10. Nu te lăsa câştigat. [Nu consimţi, KJV]. O reiterare a faptului că voinţa este suverană. Nici omul, nici diavolul nu ne pot face să păcătuim decât convingându-ne să voim să păcătuim (vezi Romani 6,13). Sufletul trebuie să aibă în vedere actul păcătos înainte ca pasiunea să poată domina raţiunea (vezi 5T 177). Uneori, oameni care au rezistat multă vreme, se supun nelegiuirii, părându-li-se că au făcut tot ce se putea aştepta de la ei. Dar ispita, indiferent cât de puternică, nu e niciodată o scuză pentru păcat. Chiar dacă presiunea creşte odată cu rezistenţa continuă, voinţa trebuie să înveţe să zică NU - până la sfârşit.

Proverbe 1:11 11. Să întindem curse ca să vărsăm sânge. Acest apel îndrăzneţ la cruzime şi lăcomie ar părea să aibă puţine paralele în aceste vremuri civilizate. Dar pasiunile omului nerenăscut nu s-au schimbat. Crime cu sângerece, săvârşite pentru motive obscure, precum dorinţa de publicitate sau satisfacerea curiozităţii, caracterizează epoca noastră. Jafurile lipsite de milă, care aduc multă suferinţă celor nevinovaţi şi nevoiaşi, sunt incidente care au loc zilnic. Versetele acestea sunt o avertizare foarte necesară pentru tinerii de astăzi.

Proverbe 1:13 13. Ne vom umple casele. Aici e descris factorul determinant al hoţiei. Flataţi de oferta de a deveni membru al unui grup cunoscut şi de a beneficia din profitul faptelor rele, cei lacomi şi leneşi sunt uşor convinşi să se alăture. Partea următoare (v. 15-19) arată cât de zadarnică este nădejdea unui câştig permanentşi satisfăcător din jefuirea altora.

Proverbe 1:15 15. Să nu porneşti la drum cu ei. Autorul prezintă motivele pentru care o viaţă de crime - sau chiar numai încercarea de a scoate profituri excesive la adăpostul legii - nu rentează. Este primejdioasă chiar şi doaro relaţie întâmplătoare cu făcătorii de rele, deoarece ei par să fie împinşi la fapte lor rele de o forţă mai presusde ei înşişi , iar asocierea cu ei va perverti în aşa fel ideile cuiva despre bine şi rău încât se va trezi că se alăturifelului lor de viaţă.

Proverbe 1:16 16. Picioarele lor aleargă la rău. Rapiditatea degradării celui care şi-a legat soarta de cei răi este înspăimântătoare. Nu după multă vreme conştiinţa este atât de mult împietrită încât gândul uciderii devine ceva normal chiar pentru un tânăr care a fost crescut în frica de Domnul.

Proverbe 1:17 17. Se aruncă laţul. Rezultatele nesatisfăcătoare ale unei vieţi de fărădelegi sunt atât de comun şi evident prezentate încât cineva care are măcar inteligenţa unei păsări ar trebui să fie destul de înţelept să evite cursa care-i este pusă înainte.

Proverbe 1:18 18. Împotriva sângelui lor. Activităţile nelegiuite duc inevitabil la distrugerea celor care le practică. Puţini au un profit financiar permanent şi chiar şi aceştia îşi pierd fericirea şi liniştea pe care numai cinstea o poate asigura. Forţaţi de teama de a nu fi trădaţi rămân în relaţii bune cu asociaţi cei răi şi nu pot să scape din capcana în care au intrat cu atâta mândrie. Singura cale de ieşire este pocăinţa, care cuprinde în sine voinţa dea plăti pedeapsa pentru faptele lor rele.

Proverbe 1:19 19. Aduce pierzarea. Omul lacom e nepăsător faţă de suferinţele săracilor pe care-i apasă şi a căror viaţă poate că o scurtează prin lipsuri, fie prin violenţă, fie prin practici comerciale legale. Avertizările enumerate aici arată că un astfel de păcat va aduce propriile lui consecinţe rele în viaţa aceasta, precum şi în ziua judecăţii (vezi Romani 6,23; Iacov 1,14.15).

Proverbe 1:20 20. Înţelepciunea strigă. În partea întâi a cărţii, înţelepciunea este personificată cu o femeie curată şi

nobilă. Ebraica foloseşte un substantiv la plural, chokmoth, pentru înţelepciune (aici şi în cap. 9,1; 24,7) cu unverb la singular. Chokmoth este probabil pluralul puterii, stând pentru tot felul de înţelepciuni. Unii susţin că chokmoth ar trebui să fie chokmuth, o formă singulară abstractă.

Proverbe 1:22 22. Până când? Versetele 22-33 redau cuvintele pe care se spune că le rosteşte înţelepciunea. Observaţiprogresia în etape a vinovăţiei: cel simplu care nu recunoaşte nevoia de instruire în neprihănire, cei care râd pe faţă de calea cea bună, şi răufăcătorii învederaţi care sunt numiţi nebuni. Cei simpli şi batjocoritorii sunt prea ocupaţi cu lucrurile de nimic şi cu mândria ca să poată lua aminte la avertizări, iar nebunii urăsc în mod deschis neprihănirea şi i se împotrivesc.

Proverbe 1:23 23. Voi turna duhul meu. Dacă cei simpli, batjocoritorii sau chiar nebunii s-ar întoarce şi ar asculta, înţelepciunea i-ar învăţa şi i-ar umple de spiritul cunoştinţei esenţiale. În acelaşi timp, Duhul lui Dumnezeu le-ar lămuri cuvintele convingerii şi i-ar duce la pocăinţă. Măsura Duhului e determinată de capacitatea celui care acceptă, nu de Dumnezeu care oferă (vezi GC 477).

Proverbe 1:24 24. Vă împotriviţi. [Aţi refuzat, KJV]. Continuând să vorbească vorbind atât celor indiferenţi cât şi oponenţilor activi, înţelepciunea descrie rezultatele îngrozitoare şi inevitabile ale neglijenţei de a lua în seama apelul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Aceşti oameni neînţelepţi merg pe calea lor, surzi la cuvintele de avertizare şi orbi la braţele care le fac semne.

Proverbe 1:25 25. Lepădaţi. Ebr. para', "a lăsa singur", "a neglija". Cei care leapădă îndurarea lui Dumnezeu sunt descrişi nu ca şi cum nu ar cunoaşte binele sau că ar pretinde că mântuirea ni are valoare, ci ca unul care sunt prea ocupaţi cu lucruri mărunte sau prea împietriţi în ca să ţină seama de apel (Luca 14,18; Fapte 24,25). Ei nu sunt păgâni, ci credincioşii nepăsători sau decăzuţi. E primejdios să amânăm ziua când să răspundem chemărilor stăruitoare ale înţelepciunii.

Proverbe 1:26 26. Voi râde. Aşa cum cei simpli au trecut batjocoritori pe lângă oferta de mântuire, înţelepciunea treceşi ea pe lângă soarta lor grea. De asemenea cum nebunii şi batjocoritorii au râs de calea vieţii, aşa strigătele lor după îndurare vor fi întâmpinate cu executare solemnă a judecăţii.

Proverbe 1:27 27. Necazul. "Necazul" şi "strâmtorarea" sunt sinonime, însemnând literal "stoarcere şi îngustime", în contrast cu libertatea unei domeniu larg. Nu se spune că înţelepciunea aduce dezastrul. Acestea vin ca rezultatal neglijării învăţăturii înţelepciunii şi al refuzului protecţiei divine pe care înţelepciunea le oferă.

Proverbe 1:28 28. Atunci mă vor chema. Când Dumnezeu, prin înţelepciune, a chemat şi a făcut semne, ei n-au vrut să ia seama. Acum ei cer în zadar o cunoaştere mântuitoare a Domnului (vezi Amos 8,11.12).

Când se află furtună şi cutremur, în război şi lipsă, oameni nepăsători şi păcătoşi se adresează adesea lui Dumnezeu cerând salvare şi făgăduiesc schimbarea vieţii dacă îi scapă din primejdie. Prea adesea, totuşi, când pacea şi liniştea revin, ei îşi râd de făgăduinţa dată în vreme de necaz. Deşi este adevărat că iminenţa morţii aduce uneori pocăinţă adevărată, o mântuire în ultimul ceas rareori este oferită celor care n-au răspuns multă vreme chemării Duhului Sfânt.

Cea mai mare şi mai îngrozitoare împlinire a acestei profeţii va avea loc la sfârşitul istoriei omenirii. Când Duhul lui Dumnezeu va fi definitiv respins şi protecţia harului va fi înlăturată, cei nepocăiţi se vor vedeala cheremul unui stăpân crud pe care l-au ales ca să-l slujească în locul lui Dumnezeu (vezi GC 614).

De ce nu există răspuns? Pentru ce râde Dumnezeu de aceste biete suflete pentru care L-a dat pe Fiul Său? A spune că Dumnezeu râde e, fireşte, un limbaj figurat. De fapt Dumnezeu e adânc îndurerat când

oamenii se întorc împotriva Lui (vezi Ezechiel 33,11; Osea 11,8). Totuşi, oamenii sunt agenţi morali liberi, iarDumnezeu nu împiedică rezultatele unui fel de comportament pe care şi l-au ales singuri. În acelaşi timp El face totul cu putinţă să-i împiedice pe oameni să facă o alegere greşită. El face apel la toţi să se întoarcă, chiardacă multă vreme au fost vrăjmaşi ai binelui (Ezechiel 18,21; Mat 11,28; Romani 5,8; Apocalipsa 22,17).

Proverbe 1:29 29. Au urât ştiinţa. Când aveau inimi destul de receptive pentru a fi impresionabile, ei au refuzat să-I îngăduie Duhului lui Dumnezeu să lucreze în ei. Acum inimile li s-au împietrit, iar caracterul nu se mai schimbă. Acum este prea târziu. Orice pocăinţă simulată e doar o dorinţă de a scăpa de rezultatele groaznice ale păcatelor lor. Chiar dacă acestor oameni li s-ar acorda încă o şansă, aceasta nu ar produce nici o schimbare.

Adevărata iertare nu este doar o simplă scuzare a păcatului, ci o curăţire a păcătosului (1 Ioan 1,9). Fără o supunere adevărată faţă învăţătura şi controlul Duhului Sfânt şi fără o dorinţă sinceră de a fi schimbat, nici un păcătos nu poate fi salvat.

N-au ales. Temerea de Domnul ar fi fost pentru ei începutul cunoştinţei mântuitoare (v. 7). Aceşti oameni nu au dorit o atare cunoştinţă, pentru că ea s-ar fi amestecat în plăcerea lor pentru fapte nelegiuite. Acum ar dori să evite consecinţele inevitabile.

Proverbe 1:31 31. Umbletelor lor. Nu e un act de putere arbitrară din partea lui Dumnezeu acela care îi alungă pe nelegiuiţi din faţa Sa (Osea 13,9; 14,1). Cei nepocăţi în persoană şi-au pus voinţa pe o poziţie contrar opusă Izvorului vieţii, aşa că prezenţa Lui iubitoare va fi pentru ei un foc mistuitor (vezi DA 764, 107; GC 36). Cei nepăsătorii şi cei împietriţi suferă o soartă asemănătoare, deoarece nici ei nu sunt potriviţi să trăiască într-o lume desăvârşită. Pentru ei, viaţa veşnică într-un mediu lipsit de păcat ar fi un chin veşnic; moartea este o eliberare milostivă de chinurile unor regrete veşnice (vezi SC 20).

Proverbe 1:32 32. Împotrivirea. [Abaterea, KJV]. Tocmai alegerea de a-L respinge pe Dumnezeu din cauza preocupării cu bogăţiile lumii acesteia va aduce nimicire multora din aceia care erau convinşi că vor avea viaţaveşnică (vezi Ieremia 8,5).

Proverbe 1:33 33. Cel ce m-ascultă. Aceia care iau seama la sfatul înţelept al lui Dumnezeu şi ascultă de preceptele înţelepciunii rămân liniştiţi într-o lume de nenorociri. Deşi inima le e mişcată de milă pentru cei ce suferă, ei n-au nici o teamă pentru ei înşişi. Ei privesc înainte cu încredere către mântuirea care a fost făgăduită (vezi Psalm 16,9).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

54T 361

7 7T 71

8-10 4T 208

10 AH 459, 466; CG 218; ML 215; MYP 334; 3T 47

15 ML 215

20-33 4T 208

23 MYP 334

24.25 GC 642

24-26 2T 41

24-31 PP 558; 5T 72

24-33 1T 263

25.26 1T 81

26 1T 269

27 GC 644

27.28 1T 82

28 MYP 334

29 GC 286

30-32 PP 739

31 GC 286

33 GC 285; MYP 334; PP 558

Proverbe 2:1 1. Fiule. Reîntoarcerea la adresarea "fiule" arată că Solomon nu mai vorbeşte în numele înţelepciunii. Seria de propoziţii condiţionale care începe aici duce la concluziile din v. 5 şi 9. Apelul de a păstra ["ascunde"KJV] învăţăturile se referă la tezaurizarea de cuvinte în vederea călăuzirii în încercările viitore.

Proverbe 2:2 2. Vei lua aminte. [Vei pleca urechea, KJV]. Sârguinţa este combinată aici cu dragostea de învăţătură. Pentru a face ce e bine, omul trebuie nu numai să dorească să facă binele, ci să fie şi dispus să facă efortul necesar.

Proverbe 2:3 3. Dacă voi cere. O schimbare de metaforă şi de accent. Tabloul în care înţelepciunea strigă spre cei simpli cedează locul tânărului care cere putere de pricepere (vezi cap. 1,20).

Proverbe 2:4 4. Dacă o vei căuta. Se accentuează mai departe necesitatea unei străduinţe active pentru a câştiga înţelepciune. Oamenii trebuie să sape adânc în căutarea cunoştinţei mântuitoare a harului lui Dumnezeu cu stăruinţa unui căutător care caută metale preţioase. Pasiunnea pentru comorile pământeşti îi constrânge pe oameni să cheltuiască mult timp, mulţi bani şi multă muncă pentru ceva care se dovedeşte a fi o căutare neroditoare. Acelaşi devotament intens ar trebui să caracterizeze pe căutătorul înţelepciunii divine. Nu ar trebui îngăduit ca vreo dezamăgire sau dificultate să stingă entuziasm căutării. Revelarea lui Dumnezeu în Cuvântul Său este mina în care fiecare credincios trebuie să sape personal în căutarea adevărului (vezi GC 598).

Proverbe 2:5 5. Vei găsi cunoştinţa. Vânătoarea de comori poate eşua, dar cel care caută cu adevărat nu va da greş niciodată în a ajunge la înţelegerea temerii de Domnul, care este începutul înţelepciunii. Cu toate că nu se poate obţine niciodată o cunoaştere exhaustivă a lui Dumnezeu, chiar dacă o veşnicie fericită e folosită pentrua învăţa tot mai mult despre natura Lui iubitoare, căutătorului de adevăr îi este făgăduită o cunoaştere suficientă pentru mântuire (Matei 7,7, 8).

Dumnezeu. Ebr. 'Elohim, care apare numai de cinci ori în cartea Proverbelor, aici şi în cap. 2,17; 3,4; 25,2; 30,9. Yahweh, tradus "Domnul", este termenul folosit de obicei în această carte pentru Dumnezeire.

Proverbe 2:6 6. Domnul dă. Aici urmează motivele pentru care cercetătorul zelos al adevărului nu va da niciodată greş în găsirea înţelepciune. Domnul este izvorul şi El este mânat de marea Sa iubire ca să răsplătească pe toţiaceia care I se adresează.

Proverbe 2:8 8. Păzeşte calea. Aceia care umblă pe calea cea largă a păcatului au respins ocrotirea lui Dumnezeu, dar aceia de pe calea cea strâmtă a dreptăţii sunt obiectul grijii Lui deosebite. Toate forţele cerului sunt de îndată la dispoziţie pentru a-i călăuzi, a-i întări şi a-i ocroti (Evrei 1,13, 14).

Proverbe 2:9 9. Vei înţelege dreptatea. Scopul cărţii, aşa cum este declarat în cap. 1,3, va fi realizat ca o consecinţă în plus a unei sincere căutări a cunoştinţei. O adevărată înţelegere a căii celei bune a vieţii e necesară înainte de a porni pe acea cale.

Proverbe 2:10 10. Căci. [Când, KJV]. Mai bine "pentru". Prepoziţia ebraică ki poate avea oricare din aceste înţelesuri.

Inima. De fapt, "mintea". Pentru noi inima este simbolul sediului emoţiilor. Pentru evrei, rărunchii erau sediul emoţiilor şi inima, sediul intelectului.

Cunoştinţa va fi desfătarea. Mulţi învăţă la îndemnul părinţilor sau al profesorilor şi adună o oarecare măsură de înţelepciune, dar este o mare deosebire între o atare învăţătură şi aceea care e inspirată de dragostea de înţelepciune. În mod special acesta este cazul când înţelepciunea de a fi învăţat este calea vieţii veşnice. Mântuirea de păcat cere o dragoste activă de adevăr şi o desfătare în cunoştinţa cea bună.

Proverbe 2:11 11. Priceperea te va păzi. Iubirea de adevăr duce la analiza binelui şi a răuului şi la o hotărâre profundă de a evita ce este rău. Astfel a cântărit urmările Daniel şi a hotărât să nu guste din mâncărurile oferite idolilor (vezi PK 481), oricare ar fi fost rezultatul. Astfel de analize anticipate înarmează pe om împotriva ispitei şi îl apără de înfrângere când este supus unei presiuni neaşteptate (Daniel 1,8).

Proverbe 2:12 12. Calea cea rea [Omul rău, KJV]. "Omul" este un cuvânt adăugat şi nu e absolut necesar. E suficient de a spune "calea răului". De aşa ceva ne va feri priceperea.

Cuvântări stricate. Ebr. tahpukoth, "perversităţi", de la rădăcina haphak, "a întoarce" sau "a răsturna". Perversitatea cu care învăţătorii mincinoşi denaturează cuvintele clare ale Scripturii face chiar şi pe unii credincioşi întemeiaţi să se întrebe care este adevărul. Noi trebuie să căutăm să evităm contactul cu aceia carenu vor să înveţe, ci doar să împrăştie eroari. O iubire profundă de adevăr şi cunoaştere acesteia constituie unica pavăză sigură împotriva înşelăciunilor zilelor de pe urmă (vezi Matei 24,24; GC 593, 594).

Proverbe 2:13 13. Drumuri întunecoase. Când oamenii se abat în mod deliberat de la lumină şi merg pe căile întunericului, sunt înşelaţi cu "amăgirile nelegiuirii" (2 Tesaloniceni 2,10.11; cf. Ioan 8,12; 12,35; 1 Ioan 2,11).

Proverbe 2:14 14. Se bucură să facă răul. Ei urăsc lumina, pentru că iubesc răul. Când oamenii buni fac greşeli, le parerău după aceea. Dar oamenii răi îşi aduc aminte cu plăcere de faptele lor rele. Se bucură nu numai de faptele lor rele, ci şi de însăşi perversitatea răului. Că aceasta se aplică la condiţiile de astăzi este arătat de faptul că opinia publică nu reacţionează mai viguros împotriva fărădelegii organizate şi premeditate.

Proverbe 2:16 16. Străina. Ebr. 'ishshah zarah. În sensul fie că aparţine altui popor, fie că nu e soţie legitimă. Versetul următor susţine interpretarea din urmă. Faptul că imoralitatea a fost o problemă serioasă pe vremea lui Solomon, ca şi în timpurile moderne, este arătat de repetarea de patru ori a acestei teme (vezi cap. 5,3; 6,24; 7,5).

Chibzuinţa şi priceperea (v. 11) vor călăuzi în aşa fel pe un tânăr încât să-l scape de "femei străine". Potrivit cu Pavel, un bărbat evlavios se va ţine departe de o ispită de felul acesta (1 Corinteni 6,18). El va fugi, aşa cum a făcut Iosif (Genesa 39,12), dacă va fi nevoie. A sta şi a discuta cu ispita, care este întărită de slăbiciunea moştenită a neamului omenesc, înseamnă a fi lipsit de adevărata înţelepciune.

Proverbe 2:17 17. Bărbatul. [Călăuza, KJV]. Ebr. 'alluph, "cel familiar", "om de încredere". Pentru alte apariţii ale lui 'alluph, vezi Proverbe 16,28; 17,9; Ieremia 3,4; Mica 7,5. Unii au gândit că ar fi o referire la părinţii femeii, dar 'alluph înseamnă mai degrabă soţ, împreună cu care, în zilele de început ale căsătoriei, soţia a învăţat uneledin cele mai însemnate lecţii ale vieţii.

Legământul Dumnezeului ei. Evident, legământul căsătoriei, cu toate că nu e o referire specifică în VT la o ceremonie de căsătorire religioasă, aşa cum a dezvoltat biserica creştină. Totuşi, există în Maleahi 2,14 o sugestie că aveau loc făgăduinţe solemne reciproce. Această femeie străină nu numai că s-a purtat contrar obiceiurilor poporului ei, dar a călcat şi făgăduinţele obligatorii pe care le făcuse înaintea Marelui Dumnezeu al lui Israel.

Proverbe 2:18 18. Pogoară la moarte. A nutri gânduri necurate, a citi cărţi vulgare, a privi spectacole şi imagini pornografice, precum şi faptele care vin adesea în urma acestora, îndreaptă picioarele pe căile morţii. Zeci de mii de israeliţi au murit de pe urma păcatelor care s-au declanşat când au fost determinaţi să fie simpli privitori ai sărbătorile moabite (Numeri 25; PP 454-456). Cu toate că pedeapsa nu vine astăzi la fel de repede,ea este tot atât de sigură pe cât a fost atunci.

Proverbe 2:19 19. Nu se mai întoarce. Aceasta se poate referi la întoarcerea din moarte, dar este tot atât de adevărat că e greu de a readuce la starea de curăţie pe cel care a acceptat imoralitatea. Voinţa pare să fie atât de slăbităîncât, adesea mintea fie nu poate, fie nu doreşte să se agaţe de puterea făgăduită de Dumnezeu pentru a birui păcatul. Unii găsesc mântuirea, dar mulţi dintre cei care pornesc pe această cale a morţii nu se mai întorc niciodată.

Proverbe 2:20 20. Calea oamenilor de bine. Înţeleptul sintetizează scopul sfatului pe care l-a dat. Israeliţii iubeau ţara făgăduită, dar abaterea constantă de la căile cele bune a adus moarte neaşteptată pentru mulţi şi exil trist pentru alţii.

Proverbe 2:21 21. Vor locui ţara. [Vor locui în ţară, KJV]. Sau "pe pământ". Cuvântul tradus "ţară" este deseori tradus şi "pământ". Ascultarea de glasul înţelepciunii nu numai că aduce bine în timp, ci conduce la viaţa veşnică pe un pământ înnoit şi frumos. Nepăsarea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu aduce necaz în viaţa aceastaşi are ca rezultat în nimicirea de pe pământ a tuturor acelora care stăruie în păcat. Atât de desăvârşită va fi această dezrădăcinare încât nu va fi lăsată nici o urmă (Obadia 16; Maleahi 4,1).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 Ed 185

2-11 MH 456

3-5 COL 114; ML 108; 3T 108

4 CH 39; CT 437, 460, 461; CW 34, 79; Ed 185, 189; FE 120, 169, 188, 307, 326; LS 355; MH 199; MM 124, 203; SL 37; 3T 447; 4T 499; 5T 266; 8T 157

4.5 FE 390; 4T 414

6 Ed 14

8 PK 576

10.11 6T 69

11 AH 55

13 GC 310; 3T 437; 5T 39

16 AH 59

18.19 PP 461

20 AH 459; ML 214; Te 184

Proverbe 3:1 1. Învăţăturile. [Legea, KJV]. Ebr. torah, de cele mai multe ori redat "lege" în VT. El derivă din rădăcina yarah, care înseamnă "a arunca", "a azvârli" şi într-o formă a verbului înseamnă "a da învăţătură", "a instrui" (vezi la Exod 4,12; 24,12; Levitic 10,11; 1 Samuel 12,23). Prin urmare, torah înseamnă "învăţătură", "instrucţiune"; de aceea propoziţia este mai bine redată "nu uita învăţătura mea." LXX foloseşte aici cuvântul nomos, care înseamnă ceva încredinţat, precum datină, regulă sau lege. Nomos este cuvântul NT pentru "lege". Dacă ideea VT de învăţătură este aplicat la "lege" în toată Biblia, ea scoate din "lege" sensul de obligativitate iraţională şi transformă poruncile lui Dumnezeu în indicatoare de drum pe calea vieţii, avertizând împotriva locurilor primejdioase ale cărărilor păcatului (vezi PK 179).

Proverbe 3:2 2. Îţi vor lungi zilele. Ascultarea iubitore de învăţătura lui Dumnezeu va avea drept rezultat prelungireavieţii. Deşi această făgăduinţă se va împlini pentru mulţi prin atingerea în pace a unei vârste înaintate, ea se vadovedi reală pentru toţi cei drepţii în anii de desfătare ai eternităţii.

Proverbe 3:3 3. Bunătatea şi credincioşia. Asemenea trăsături de caracter sunt totdeauna plăcute lui Dumnezeu şi vor câştiga bunăvoinţa oamenilor. Oricât de prietenos poate fi un om, el nu va izbuti să-şi câştige prieteni dacă nu se poate pune temei pe promisiunile lui.

Proverbe 3:4 4. Minte sănătoasă. Adică "judecată sănătoasă", "chibzuinţă".

Proverbe 3:5 5. Încrede-te în Domnul. Deplina încredere în Dumnezeu este unica poziţie logică pe care creştinii trebuie să o ia. Dumnezeu are toată ştiinţa şi toată puterea, de aceea El prevede toate necazurile care vin asupra omului ca întâmplări neprevăzute şi ia măsuri. Ca cineva, oricine ar fi el, să se încreadă numai în propria sa pricepere în astfel de împrejurări, e lucru cu adevărat neînţelept. E de asemenea un lucru nebunesc de a pendula între încrederea în sine şi încrederea în Dumnezeu.

Dacă un om are puţină încredere în propria sa pricepere asta nu înseamnă acesta trebuie să pune deoparte inteligenţa şi să renunţe la puterea de alegere. Inteligenţa este necesară pentru a hotărî din Cuvântul lui Dumnezeu şi din providenţa călăuzitoare care este voia Sa. O voinţă întărită şi curăţită de Dumnezeu e necesară dacă cineva vrea să meargă pe o cale adevărată până la sfârşit.

Proverbe 3:6 6. Îţi va netezi. [Îţi va îndruma, KJV]. Sau "El este Acela care îţi va îndruma." Ebraica scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu Însuşi va îndrepta şi netezi cărarea servului Său, când acesta Îl va recunoaşte în orice fază a multelor activităţi ale vieţii.

Proverbe 3:7 7. Nu te socoti singur înţelept. [Nu fi înţelept în proprii tăi ochi, KJV]. Atrăgând atenţia asupra primejdiei încrederii în sine, Solomon întăreşte sfatul său anterior (v. 5). Mulţi au început să meargă pe calea cea aroga bună cu deplină încredere în Mântuitorul, dar mai târziu şi-au arogat meritul realizărilor lor şi au ajuns să se revolte împotriva lui Dumnezeu. Aşa a fost experienţa lui Solomon însuşi, dar el a fost fericit că s-a trezit şi şi-a dat seama de starea sa tristă înainte de a fi fost prea târziu (vezi 1 Regi 11,1-13; PK 75-86).

Proverbe 3:8 8. Trupului. [Inima, KJV]. LXX-a şi Siriaca zic "trupul". Sănătatea mintală şi cea fizică sunt strâns legate între ele (cap. 17,22) şi nu există un stabilizator mai puternic al nervilor tociţi de iureşul de neliniştile vieţii decât cunoaşterea faptului că Dumnezeu este un partener activ în tot ceea ce facem, o influenţă care asigură mulţumire prezentă şi victorie finală (vezi Filipeni 4,11-13; MH 241).

Proverbe 3:9 9. Cu averile tale. Maleahi citează un motiv pentru care oferirea unei părţi din avuţiile câştigate duce la un câştig şi mai mare, şi anume faptul că Dumnezeu va mustra pe cel ce mănâncă şi va face posibil un profit mai mare (Maleahi 3,8-12). Un motiv mai important este că dăruirea voioasă în zecimi şi daruri din sumele mereu în creştere, pe măsură ce bogăţiile se înmulţesc, se va dovedi un bastion împotriva ispitelor subtile ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu poate încredinţa unui om care este un administrator credincios al bunurilor Sale o parte şi mai mare din bogăţiile lumii, deoarece vor fi bine întrebuinţate (vezi 3T 544-551).

Proverbe 3:11 11. Mustrarea. Ebr. musar (vezi la cap. 1,2). De la ideea de prosperitate Solomon trece la aceea de adversitate. Adversitatea este adesea folosită de Dumnezeu ca mijloc pentru a-l trezi pe om ca să-şi dea seama de primejdie.

Nu te mâhni. Ebr. ma'as, în primul rând "a lepăda", "a se retrage de la", de unde "a simţi scârbă", "a simţi ură", "a simţi spaimă". Unii oameni îngăduie necazurilor care se abat asupra lor să-i despartă tot mai mult de Dumnezeu, deoarece gândesc că El e crud sau nepăsător. Cât de departe de adevăr e lucrul acesta ne-o arată versetul următor.

Proverbe 3:12 12. Pe cine iubeşte. Pavel scoate în evidenţă în tratarea mai aprofundată a acestei idei (Evrei 12,5-11) că noi am dovedit respect faţă de părinţii noştri pământeşti când ne-au mustrat. Poate ca fiind copii, am înţeles vag că ei făceau lucrul acesta pentru că ne iubeau. Copiii lui Dumnezeu trebuie să creadă că totul este sub controlul unui Părinte ceresc, care Îi iubeşte şi care va crea împrejurări spre binele lor, dacă ei se vor supune voios metodelor de disciplinare şi vor învaţă lecţiile urmărite de acestea.

Proverbe 3:13 13. Ferice de omul. Fiind mustrat de Tatăl, copilul a găsit calea binecuvântării şi acum scoate mereu pricepere din depozitele bogate ale cunoştinţei cereşti. Toate binecuvântările sunt la îndemâna omului care a început cu frica de Domnul, a crescut în înţelepciune şi acum se adapă dintr-un izvor al vieţii care curge fără încetare (vezi Ioan 4,14).

Proverbe 3:14 14. Argintului. [Mărfuri de argint, KJV]. Solomon compară valoarea înţelepciunii cu aceea a altor lucruri preţioase. El foloseşte unele dintre simbolurile lui din comerţul cu aur şi argint (vezi 1 Regi 10,21-23).El cunoştea bine foloasele ce puteau fi câştigate din negoţul cu aceste metale preţioase. Totuşi, el şi-a dat seama că venitul din negoţul cu înţelepciunea era mai mare şi trainic. Când iubirea de bani se aşează între un om şi creşterea sa în cunoaşterea adevăratei înţelepciuni, bogăţiile lui materiale devin o cursă (vezi 1 Timotei

6,9.10). Dacă trebuie să se facă o alegere, e mai bine ca omul să facă negoţ cu priceperea şi să fie sărac în aur şi argint decât să adune o recoltă de bogăţii pământeşti şi să fie sărac în înţelepciune şi alte comori veşnice.

Proverbe 3:15 15. Mărgăritarele. [Rubine, KJV]. Cuvântul tradus aici "rubine" [KJV] nu e folosit în Biblie într-un context care să clarifice sensul lui precis. Unii îl traduc "mărgăritare", alţii "pietre preţioase de tot felul", iar alţii "mărgean", datorită un cuvânt arab asemănător "ramificaţie". Ceea ce este clar din v. 14 este că acest cuvânt înseamnă ceva foarte preţios, poate chiar mai mult decât "aurul curat", deoarece Solomon pare să tindă spre un apogeu al valorii. Înţelepciunea este atât de mult de dorit încât nu există nimic pe care omul ar putea să-l dorească şi care să-l întreacă în valoare. LXX zice "pietre preţioase".

Proverbe 3:16 16. Viaţă lungă. Înţelepciunea nu vine niciodată singură. Când Solomon a ales să ceară de la Domnul înţelepciune, i s-au promis viaţă lungă, bogăţii şi onoare (1 Regi 3,5-14). El descrie aici înţelepciunea ca aducând în mâinile ei aceste alte daruri. În enumerarea darurilor din cartea Regilor, viaţa lungă este cea din urmă şi condiţionată de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. În Proverbe Solomon o pune cea dintâi şi la dreapta - locul de mare cinste în Orient (vezi Psalm 110,1), iar bogăţiile şi cinstea la stânga.

Deşi făgăduinţa aceasta poate fi privită astăzi ca aplicându-se mai ales la răsplătirea veşnică a celor drepţi, este totuşi adevărat că prevederea şi inteligenţa vor contribui mult la asigurarea unei vieţi lungi şi a prosperităţii în lumea aceasta. Mulţi suferă efectele rele ale consumului de alimente şi băuturi dăunătore şi ale altor practici nesănătoase. Este partea înţelepciunii aceea de a cerceta legătura dintre dietă şi sănătate şi de a-lajuta pe om să trăiască în armonie cu planul Creatorului. Deşi nu totdeauna dobândeşte o bogăţie însemnată, omul înţelept va descoperi că evlavia însoţită de mulţumire este deja un câştig mare şi că oamenii buni totdeauna vor onora înţelepciunea (1Timotei 6,6).

Proverbe 3:17 17. Căi plăcute. Multora li se pare că distracţiile uşoare şi activităţile neproductive sunt căile plăcerii, dar bucuria şi satisfacţia de durată se găsesc doar pe urmele înţelepciunii. Solomon scoate în evidenţă liniştea şi fericirea umblării pe cărările neumblate ale înţelepciunii în loc de a merge împreună cu gloata în căutarea plăcerilor de o clipă şi lipsite de valoare ale trupului.

Proverbe 3:18 18. Pom de viaţă. Din cauză că primii noştri părinţi n-au ales înţelepciunea drept călăuză şi l-au urmat pe Satana, nici unul dintre noi n-a avut privilegiul să guste din pomul vieţii. Înţelepciunea divină ne va conduce pe o cale a vieţii care va avea în mare parte acelaşi rezultat. Ea ne va da o viaţă mai bună şi mai lungă în lumea aceasta şi va câştiga pentru noi accesul chiar la pomul vieţii în lumea viitore (Apocalipsa 22,14).

Proverbe 3:19 19. A întemeiat Domnul pământul. Solomon prezintă înţelepciunea ca fiind puterea divină a lui Dumnezeu care creează cerurile şi care protejează pe aceia care îşi pun încrederea în El. Unii au interpretat "înţelepciunea" de aici ca referindu-se la a doua persoană a Dumnezeirii , prin care toate lucrurile au fost făcute (Coloseni 1,16; Ioan 1,1-3). O astfel de aplicaţie se poate face în unele părţi din Proverbe 8, dar folosirea înţelepciunii, priceperii şi cunoştinţei în versuri paralele sugerează că în mintea lui Solomon nu era un astfel de gând când a scris pasajul acesta.

Proverbe 3:20 20. S-au deschis. [Sfărâmat, KJV]. Literal, "despicat" sau "despărţit". Unii s-au gândit că aceasta se referă poate la despărţirea apelor dedesubtul cerului de apele de deasupra cerurilor (Genesa 1,6-8), aşa încât roua să poată picura din cer. Alţii văd în aceste cuvinte ţâşnirea din pământ a râurilor celor mari. A fost nevoie de înţelepciune divină pentru a plănui şi a realiza un sistem care iriga pământul fără ploaie şi erodare şi care slujea de asemenea la realizarea unei temperaturi egale pe întregul glob (vezi la Genesa 1,6).

Sistemul acesta a fost cu totul schimbat cu ocazia potopului, astfel că ploaia a înlocuit roua bogată, râurile au devenit canale de scurgere a apelor, iar influenţa egalizatoare a apelor de sub cer şi a acelora de

deasupra cerului s-a pierdut. Totuşi pământul a rămas propice pentru a fi locuit pe o mare parte din suprafaţa lui. Acţiunile acestea sunt o demonstraţie în plus a înţelepciunii şi precunoaşterii Creatorului.

Proverbe 3:22 22. Sufletului. Ebr. nephesh. El este tradus astfel de peste 400 de ori în VT. În majoritatea cazurilor, nephesh nu înseamnă mai mult decât "sine" şi este un sinonim al pronumelui personal sau al unei persoane. Depildă, "tot ce doreşte sufletul tău" este echivalent cu "tot ce doreşti tu". În versetul de faţă, "sufletul tău" înseamnă simplu "tu". Atunci propoziţia ar suna astfel: "ele vor fi viaţa ta".

Isus a venit ca să dea oilor Sale viaţă din belşug (Ioan 10,10), şi toţi aceia care caută să Îi slujească lui Dumnezeu vor primi rezerve proaspete de tărie fizică, dar şi putere mintală şi spirituală (MH 159).

Proverbe 3:23 23. Vei merge cu încredere pe drumul tău. Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu umblă încrezători şi siguri, deoarece merg pe calea înţelepciunii pe care nu există pietre de poticnire care să-i facă să cadă. Aceia care se abat la dreapta sau la stânga, căutând distracţii sau câştig egoist, se trezesc poticnindu-se de obstacoleneaşteptate şi căzând în păcat şi durere.

Proverbe 3:24 24. Somnul. Somnul este o abandonare a veghii orelor de trezire, lăsând pe cel care doarme, la buna plac vrăjmaşilor săi şi într-o stare de inconştienţă asemănătoare cu moartea. Acela care ascultă de sfatul Domnului poate să se culce deplin conştient de posibilitatea primejdiei şi a morţii şi totuşi să fie furat ca un copil obosit de un somn liniştit şi netulburat.

Proverbe 3:25 25. Spaimă năprasnică. [Spaimă neaşteptată, KJV]. E greu să rămâi neînfricat în faţa unei primejdii venită pe neaşteptate. Numai aceia care au dezvoltat o credinţă tare şi statornică în faptul că totul lucrează împreună spre bine (Romani 8,28) pot să înfrunte o asemenea întâmplare neaşteptată cu inima liniştit şi cu o purtare calmă. Copiii lui Dumnezeu n-ar trebui să se preocupe de timpul de strâmtorare din faţa lor şi astfel săaibă un timp de strâmtorare cu anticipaţie. Mai degrabă ar trebui să înfrunte problemele fiecărei zile în putereaDomnului. Ei ar trebui să aştepte ca Domnul să-i treacă prin situaţii care le vor dezvolta credinţa, aşa încât să poată fi pregătiţi să înfrunte necazurile mai mari care le stau în faţă. Dacă vor fi printre cei proslăviţi, ei trebuie să fie pregătiţi să stea fără mijlocitor într-o lume care este chinuită de disputele dintre oameni şi de dezlănţuire nemaipomenită a elementelor neţinute în frâu ale naturii (vezi 4T 251; PK 513).

Proverbe 3:26 26. Îţi va păzi piciorul. Compară cu Psalm 121,3.

Proverbe 3:27 27. Nu opri o binefacere. Înţeleptul se întoarce brusc la lucruri practice şi începe fiecare din cele cinci versete următoare cu un "nu". Există o oportunitate a binefacerilor care le sporeşte valoarea. A opri o binefacere care stă în putinţă cuiva să o facă înseamnă a jefui şi pe Dumnezeu şi pe om. Fiul omului de pe tronul judecăţii îi socoteşte pe aceia care trec cu vederea chiar pe cel mai mic din fraţii Săi ca trecând cu vederea pe Domnul Isus (Matei 25,45).

Dacă amânăm plătirea unei datorii legale, când suntem prea bine în stare să încheiem socotelile, îl lipsim pe creditorul nostru de folosirea propriilor săi bani şi s-ar putea să-l punem în încurcături serioase. Tot astfel, dacă nu ajutăm pe cineva care e strâmtorat putem să îi agravăm în mod inutil necazul. S-ar putea să descoperim, când în cele din urmă ne hotărâm să oferim ajutorul cel atât de necesar, că e prea târziu. S-ar putea ca răul să-l fi şi doborât pe nenorocit sau ca un binefăcător mai puţin întârzietor să fi câştigat binecuvântarea pe care noi am fost prea înceţi ca să ne-o putem asigura.

Proverbe 3:28 28. Du-te şi vino iarăşi. Mulţi îşi fac obiceiul de a amâna pe cel care caută ajutor. Fie că e vorba de plata unei datorii fie de oferirea unui ajutor, unii oameni par să fie încântaţi să-l constrângă pe primitor să revină de repetate ori înainte ca suma să fie în cele din urmă plătită. Motivul pentru care amână ar putea fi

acela de a face în aşa fel încât să pară importanţi sau ca să-şi demonstreze puterea asupra altora. Solomon atrage atenţia că o astfel de purtare nu e potrivită pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Ea arată lipsa din inimă a iubirii dezinteresate a lui Dumnezeu. Fără o astfel de iubire, nimeni nu poate pretinde că e un adevărat urmaş al lui Hristos.

Proverbe 3:29 29. Nu gândi rău. [Nu unelti rele, KJV]. O avertizare împotriva nesincerităţii sau a amăgirii deliberate în raporturile cu un semen încrezător. Dacă adevărata înţelepciune aduce răsplata fericirii veşnice în mijlocul bogăţiilor noului pământ, ce nebunie este aceea de a pune în pericol ace viitor prin fapte rele mărunte săvârşite împotriva unui prieten nebănuitor! Atât de înşelătoare este inima omenească încât unii care jefuiesc în felul acesta pe semenii lor se conving pe ei înşişi că nu fac nici un rău (vezi Ieremia 17,9).

Proverbe 3:30 30. Nu te certa. Al treilea din această serie de "nu" se referă la cearta fără motiv. Astăzi, ca şi atunci, sunt unii care se duc la judecată pentru rele imaginare. Cu excepţia cazul când un om ne-a făcut o pagubă reală şi reparabilă, n-ar trebui să stârnim necazul sau să pornim împotriva lui.

S-ar putea socoti că sfatul acesta permite judecata împotriva acelora care ne-au făcut rău şi astfel contrazice sfatul dat de Pavel (1 Corinteni 6,1-7); dar compararea celor două pasaje arată o deplină armonie. Pavel vorbeşte corintenilor despre un frate care dă în judecată pe un frate. E mai bine să suferim o pagubă decât să dăm în judecată pe un frate şi astfel să se dezvăluie răul pe care un semen credincios ni l-a făcut nouă. Dumnezeu e capabil să ne compenseze paguba. Dar protecţia legii este permisă tuturor celor care au fost păgubiţi de acţiunile altora, şi credinciosul este liber să caute protecţie împotriva intenţiei criminale a celor necredincioşi (Romani 13,3.4).

Proverbe 3:31 31. Asupritor. Literal, "omul violenţei". Omul care îi înşeală pe alţii ar putea să pară că prosperă, iar omul cinstit, care nu ajunge să strângă o recoltă tot pe atât de bogată, să fie ispitit să fie oarecum invidios.

Proverbe 3:32 32. Stricaţi. Un om încăpăţânat care se abate de la calea dreptăţii. Pentru purtările lui, Dumnezeu nu poate avea decât scârbă. Dacă stăruie pe calea lui rea, pentru el nu există altceva decât judecata şi în final distrugerea (cap. 14,12).

Este prieten. [Taina lui este ca, KJV]. Ebr. sod, "sfat", "legătură familiară", "apropiere". Sfatul poate fi tainic, ca în Amos 3,7. Taina lui Dumnezeu este descoperirea Sa în Cuvântul Său, în natură şi în providenţa Sa. Deşi cel necredinciosul cel mai prosper priveşte spre un viitor neclar şi nesigur şi tremură la gândul morţii,omul care merge pe căile lui Dumnezeu înţelege acţiunile providenţei, care îl fac în stare să facă faţă atât bogăţiei cât şi nenorocirii, atât vieţii cât şi morţii în aceeaşi atitudine calmă, senină.

Proverbe 3:33 33. Blestemul Domnului. Blestemele lui Dumnezeu nu sunt ca blestemele oamenilor. Oamenii îi blestemă pe alţii pentru că îi urăsc şi doresc să le facă rău. Balaam fusese chemat să îl blesteme pe Israel, deoarece Balac credea că Balaam putea să aducă suferinţă asupra unui popor nevinovat prin intermediul blestemelor (Numeri 22-24). Blestemele lui Dumnezeu nu se datorează urii sau unei bruşte ieşiri din fire. Unele din cele mai rele blesteme din Biblie se găsesc în Deuteronom 28, iar cele mai multe din ele sunt evident exprimări ale urmărilor naturale ale neascultării de poruncile lui Dumnezeu.

Venirea babilonienilor pentru a pune stăpânire pe Ierusalim era în parte rezultatul eşecului lui Ezechia de a face cunoscut vizitatorilor din acea cetate pe Dumnezeul adevărat a cărui putere vindecătoare îi redase sănătatea (Isaia 39), dar nimicirea cetăţii ar fi putut fi evitată pe timpul lui Ieremia dacă urmaşii lui Ezechia s-ar fi întors la Domnul şi ar fi făcut posibil ca Dumnezeu să intervină în favoarea lor (Ieremia 17,19-27). Babilonienii nu uitaseră deloc comorile pe care le văzuseră şi erau bucuroşi de scuza de a veni şi a jefui pe Israel.

Un studiu al tuturor blestemelor din Biblie arată că multe dintre ele sunt profeţii cu privire la rezultatul

firesc şi inevitabil al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. "Blestemul Domnului este în casa celui rău", deoarece purtarea încăpăţânată a păcătosului l-a împiedicat pe Dumnezeul iubirii să-l aducă în armonie cu legile veşnice ale vieţii şi fericirii.

Este tot atât de adevărat că binecuvântarea lui Dumnezeu e peste locuinţa celui neprihănit. Dumnezeul cel iubitor pătrunde în orice inimă şi în orice cămin care sunt deschise pentru El şi oriunde intră, aduce pace şibinecuvântare (vezi Apocalipsa 3,20).

Proverbe 3:34 34. Dă har. În timp ce Domnul le plăteşte batjocoritorilor cu aceeaşi monedă, îngăduind ca aceştia să culeagă roadele propriilor lor căi, El aduce har şi putere mântuitoare celor smeriţi. Afirmaţia din Iacov 4,6 este un citat al acestui pasaj din LXX.

Proverbe 3:35 35. Vor moşteni slava. Paralelismul sugerează că cei smeriţi din v. 34 sunt cei înţelepţi, iar batjocoritorii sunt cei nebuni. Aceasta este în armonie cu întreaga argumentaţie a lui Solomon cu privire la valoarea adevăratei înţelepciuni. Slujitorul smerit al lui Dumnezeu a intrat prin naştere din nou în familia cerului şi moşteneşte slava pe temeiul dreptului de fiu. Aparenţa de înălţare pe care păcătosul cel mândru şi încăpăţânat o câştigă uneori e doar un preludiu la ocara pe care o va gusta, când planul mântuirii şi povestea vieţii fiecărui păcătos vor fi desfăşurate în vederea cercetării înaintea întregului univers (Proverbe 16,18; 2 Corinteni 5,10; GC 666).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2 Ed 197; MH 286

1-4 CT 63, 127; DA 89

5 CSW 13; ML 185; MM 36; 4T 333, 335, 361, 538, 541; 5T 291, 427

5.6 FE 110; GW 79; MH 417

6 CT 369; FE 414; MH 479; 2T 281; 4T 502

9 AH 389; CS 72, 81; 4T 474, 477; 5T 271, 481

9.10 AA 345; CS 49, 65; Ed 140; 1T 325; 2T 331; 6T 307; 9T 253

13 GC 602; ML 159; 4T 414

13-15 4T 644; 5T 544

13-18 PK 34; 6T 218

14 GC 312

14.15 CT 50

17 AH 498; CH 222, 627; Ed 206; LS 293; MB 201; MYP 368; PP 600; Te 212; 1T 503; 4T 502, 626

18 MH 456

21 CH 295; 5T 146

21-23 ML 109

23 3T 108

23-26 MH 286

Proverbe 4:1 1. Învăţarea. Vezi la cap. 1,2.

Proverbe 4:2 2. Sfaturi bune. [Doctrină bună, KJV]. Solomon ştia că învăţătura este bună, deoarece o primise de la tatăl său (v. 4). David câştigase înţelepciune printr-o experienţă îndelungată şi amară.

Proverbe 4:3 3. Fiu la tatăl meu. Prin aceasta Solomon pare că vrea să dea de înţeles ceva mai mult decât o legătură obişnuită. Solomon era acela care se asociase speranţelor şi aspiraţiilor tatălui său. El era cel rânduit de Dumnezeu să zidească templul pentru care David făcuse o pregătire atât de iubitoare şi de atentă (2 Samuel 7,12-16; 12,24.25; 1 Cronici 22,9). Afecţiunea unui tată temător de Dumnezeu şi devotat nu putea decât să influenţeze viaţa şi caracterul lui Solomon.

Proverbe 4:4 4. El mă învăţa. Începând cu acest verset Solomon apare ca citând cuvintele amintite ale lui David. Nu ştim unde se sfârşesc aceste cuvinte şi unde începe Solomon să vorbească din nou. Poate că separarea cea maiclară se află la sfârşitul acestui capitol. Învăţătura e potrivită pentru un fiu "gingaş" ca vârstă (v. 3), întrucât capitolul următor preia un subiect pe care Solomon îl tratează de multe ori - avertizarea împotriva femeii străine.

Proverbe 4:5 5. Dobândeşte înţelepciune. Dacă acesta este modelul de sfat pe care David i l-a dat fiului său preferat, nu e surprinzător că Solomon a cerut înţelepciune când i s-a oferit prilejul să ceară o binecuvântare specială (1 Regi 3,5-15). Versetele acestea conţin o sinteză al celei mai mari părţi a învăţăturii din cartea Proverbelor.

Proverbe 4:12 12. Pasul nu-ţi va fi stânjenit. Calea îngustă e destul de largă pentru cel care merge mereu înainte. Înţelepciunea îi învaţă pe oameni să umble pe calea cea strâmtă (Matei 7,14). Dacă Solomon ar fi luat fără încetare aminte la sfatul acesta, pasul lui nu s-ar fi abătut niciodată pe cărări ale căror obstacole l-au doborât şi l-au făcut neplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a omului (1 Regi 11,1-13).

Proverbe 4:14 14. Nu intra. Compară cu Psalm 1,1. A zăbovi în preajma păcatului şi a păcătoşilor înseamnă a toci vârfului ascuţit al conştiinţei şi a înlesni aşezarea pe scaunul celor batjocoritori. De unde şi repetarea de şase ori a avertizării de a sta departe (Proverbe 4,14.15).

Proverbe 4:16 16. Căci ei nu dorm. Propria viaţă frământată a lui David îl adusese în contact cu multe feluri de oameni răi, şi el îşi dădea bine seama de constrângere constrângerea ticăloasă exercitată de păcătoşilor pentru a ademeni pe cineva să li se alăture în înfăptuirea păcatul lor preferat. În cazul în care astfel de oameni ar fi întrebaţi dacă i-ar sfătui pe alţii să facă aşa cum au făcut ei, probabil ar răspunde "nu". Cu toate acestea ei continuă să prindă pe alţii în capcana care le-a prins propriile picioare şi o fac la fel de natural cum ar mânca şiar bea (vezi Iov 15,16).

Proverbe 4:18 18. Cărarea celor neprihăniţi. [Cărarea celor drepţi, KJV]. Aşa cum, în zorii zilei, lumina cucereşte aproape imperceptibil cerul şi apoi creşte făcându-se tot mai strălucitoare, până în punctul culminant şi gloriosal zilei, tot aşa lumina adevărului străluceşte pe cărarea celor drepţi. Cu cât mai mult se apropie Domnul său, cu atât omul consacră devotează mai mult timp şi depune mai mult efort pentru a dobândi o cunoaştere de Dumnezeu prin studierea cu rugăciune a Bibliei, şi cu atât şi lumina străluceşte mai tare.

Nu doar lumina care străluceşte deasupra creşterea este cea care creşte. Şi lumina care este reflectată de cel neprihănit se măreşte în aceeaşi măsură. Întunericul zilelor de pe urmă va accentua amplificarea acestei lumini strălucitoare. Transformarea va aduce înfăţişarea exterioară în armonie cu strălucirea lăuntrică a sfinţilor fără păcat (vezi GC 470, 476).

Proverbe 4:19 19. Calea celor răi. Întunericul care îi orbeşte pe cei care stăruie să meargă pe propriile lor căi este atât de înşelător încât aceştia ajung să creadă că ei au adevărata lumină. Astfel se poticnesc şi cad fără să ştie aceasta. Pentru ei, revelaţiile judecăţii vor veni ca o surpriză înfricoşătoare (vezi Matei 25,44; GC 640, 654).

Proverbe 4:22 22. Sănătate. Se pare că aici este indicată legătura strânsă dintre minte şi corp. Înţelepciunea şi priceperea aduc vindecare atât sufletului cât şi corpului. Nebunia, înţelegerea greşită, neliniştea şi vinovăţia sunt cauze obişnuite pentru tulburările fizice şi mentale (MH 241).

Proverbe 4:23 23. Păzeşte-ţi inima. Adică păzeşte-ţi mintea. (vezi la cap. 2.10). Curăţia minţii este prima condiţie pentru o viaţă fără păcat. Din prisosul inimii (minţii) iese binele sau răul în viaţa noastră (Luca 6,45). Păcatul e satisfacerea dorinţelor unei inimi păcătoase şi înşelătoare (Ieremia 17,9); de aici nevoia grijii perseverente dea păstra mintea în supunere faţă de Dumnezeu, singurul care o poate ţine curată (vezi Efeseni 4,17.23).

Proverbe 4:24 24. Depărtează viclenia de pe buzele tale. Limba este mădularul cel mai greu de ţinut sub control (Iacov 3,1-12). Numai curăţia minţii şi stricta supraveghere a limbii vor supune în cele din urmă acest mădularnelegiuit. Ceea ce spune limba este o oglindă a stării minţii. Flecăreala, îndeosebi despre lucruri respingătoare,este dovada unei minţi încă pline de interese pământeşti. Cuvintele mânioase arată că mândria şi încăpăţânareaîncă domnesc. Orice greşeală a limbii ar trebui să ne trimită la Dumnezeu pentru curăţirea minţii şi a inimii (Psalm 101,5; Proverbe 6,12; Matei 12,34; Romani 12,2).

Proverbe 4:25 25. Să privească drept. Când inima urmăreşte neprihănirea, ochii încetează să privească încoace şi încolo. Viaţa citadină modernă îi copleşeşte pe trecători cu o mie de ispite de tot felul, şi nu există protecţie mai bună decât mersul drept, cu ochii aţintiţi doar spre ţintă. În umblarea noastră prin viaţă noi trebuie să avem ochii aţintiţi la Isus dacă vrem să obţinem mântuirea (Evrei 12,2).

Proverbe 4:26 26. Cărarea pe care mergi să fie netedă. [Cântăreşte cărarea picioarelor tale, KJV]. Ebr. palas, "a cântări", "a nivela", aici poate a cântări cu mintea. O astfel de umblare va duce la îndepărtarea oricărui obstacol care ar să constituie o piatră de poticnire. Curăţia inimii, sinceritatea în vorbire şi orientarea către un scop unic fac posibilă propăşirea în pace a căilor noastre. Însuşirile acestea aduc propria lor răsplată, la care Dumnezeu adaugă binecuvântarea Sa.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7CT 50; Ed 225; PK 34

7.8 MH 477

14 Ed 136; 5T 39

18 CE 37; CM 126; CT 230; CS 36, 138; CSW 34, 49; CW 35; Ev 297; FE 216; GC 476; GW 274; MB 202; MH 503; ML 6, 104, 113; MYP 32; SC 118; 2T 228; 3T 64, 542; 5T 14, 93, 413, 435, 486; 8T 247, 318

18.19 3T 377

19 5T 74

22 AH 431; Ed 197; MH 114; ML 153; PP 600; 4T 552; 6T 225

23 CD 35; CH 341; MB 94; MH 349; ML 85; PP 460; 5T 536; 8T 101; WM 253

26 CT 535; FE 192, 193; ML 212; MYP 22; PK 348

Proverbe 5:1 1. Fiule. Vezi la cap. 2,1.

Proverbe 5:3 3. Femei străine. Vezi la cap. 2,16.

Strecoară miere. [Sunt ca fagurele de miere, KJV]. Cuvintele ispitei sunt linguşitoare şi dulci pentru ureche, deoarece ele sunt calculate cu grijă ca facă apel la slăbiciunile moştenite şi cultivate ale rasei umane. Un exemplu cu astfel cuvinte e dat în cap. 7,14-20.

Proverbe 5:4 4. La urmă este amară. [Sfârşitul ei este amar, KJV]. Amărăciunea remuşcării e curând simţită de acela care se lasă în voia ispitei. Dacă se stăruie în această alternanţă între plăcere şi întristare, plăcerea dispare şi amărăciunea se amplifică, până când sclavul neajutorat al păcatului alunecă spre locaşul celor morţi.

Pelinul. O plantă din specia Artemisia, cu gust amar (vezi Deuteronom 29,18; Ieremia 9,15; 23,15).

Proverbe 5:6 6. Ea nu poate găsi calea vieţii. [Ca nu cumva să cumpăneşti calea vieţii, KJV]. E dificil de tradus ebraica acestui verset. Forma negativă face pasajul mai clar. Versetul ar putea fi atunci tradus astfel: "Calea vieţii ea nu o face netedă, căile ei se clatină, ea nu o cunoaşte." Ieşit de sub controlul poruncilor raţiunii şi ale conştiinţei, păcătosul orb şi încăpăţânat trece cu nestatornicie de la un lucru la altul (cap. 7,12), dar niciodată nu alege calea vieţii, singura pe care se poate găsi fericirea prezentă şi mântuirea viitoare.

Proverbe 5:7 7. Ascultaţi-mă. Înainte de a prezenta tabloul nenorocirii care va urma pentru aceia care nu iau aminte la avertizarea lui, Solomon solicită atenţie specială la cuvintele sale.

Proverbe 5:8 8. Nu te apropia. Este accentuată nevoia ca omul să se ţină departe de ispită şi să nu se încreadă în capacitatea sa de a rezista provocărilor de a păcătui şi care au distrus atâţia oameni, mari şi mici (Proverbe 4,14; 7,24-27; 1 Corinteni 6,18; 2 Timotei 2,22).

Proverbe 5:9 9. Unui om fără milă. Unii au considerat că această expresie se referă la vinderea ca sclav a soţiei de către soţul înşelat, dar nu aceasta era pedeapsa pentru adulter (Deuteronom 22,22; Ioan 8,5). Pierderea frumuseţii vieţii în schimbul sclaviei urâte şi înjositoare a păcatului este o pedeapsă mai mare decât ar putea săfie sclavia fizică.

Proverbe 5:10 10. Casa altuia. Odată proprietatea şi banii pierduţi, un om din acele timpuri trebuia să caute o slujbă de servitor, câştigul muncii sale trecând în folosul stăpânului său şi nu al său personal.

Proverbe 5:11 11. Să gemi. În cap. 6 este descrisă urgia spirituală care vine în urma unei asemenea purtări. Accentul este pus aici asupra ruinei totale a vieţii. Speranţele înalte şi posibilităţile nenumărate ale vieţii se evaporă când omul ajunge sclav.

Proverbe 5:12 12. Cum am putut eu să urăsc mustrarea? În decursul lungilor ani de remuşcare, păcătosul deplânge faptul că nu a luat seama la învăţătura celor mai vârstnici, lucru care l-ar fi scutit de multă întristare şi i-ar fi asigurat plăcerea adevărată, descrisă în versetele următore.

Proverbe 5:14 14. Cât pe ce să mă nenorocesc. În mijlocul poporului lui Dumnezeu, tânărul acesta şi-a permis să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi a omului. Cei care fac paradă de păcătoşenia lor în faţa bisericii sunt obiectul unei împietriri deosebite a conştiinţei. Spre deosebire de tinerii crescuţi în familii fără Hristos, aceştia au păcătuit având lumina adevărului şi au întors spatele în mod deliberat braţelor întinse ale Mântuitorului şi chemării Duhului. Dumnezeu nu are alte mijloace de a ajunge la ei. Ei au renunţat de bună voie la mântuire (Evrei 10,26; PP 405). Aceste consideraţii ar trebui să-i îndemne pe părinţi şi pe profesori, dar şi pe tineri, la cugetare serioasă şi la efort sârguincios.

Proverbe 5:15 15. Din fântâna ei. [Rezervoarele tale, KJV]. Un elogiu adus fericirii vieţii de căsătorie. Aşa cum un omînsetat este înviorat de apa unei fântâni, tot aşa un bărbat trebuie să afle bucurie în compania soţiei lui (vezi 1 Corinteni 7,1-5; 1 Timotei 5,14; cf. Psalm 127,4.5).

Proverbe 5:16 16. Să ţi se verse izvoarele. [Să se verse izvoarele tale, KJV]. Versetul acesta ar trebuit să fie probabil tradus sub forma unei întrebări: "să ţi se verse izvoarele?" [ca în traducerea rom., n. tr.]. Izvorul şi rezervorul (v. 15) sunt legate de o casă. Râurile şi puţurile se află, în general, departe de casă. Toate aceste rezerve de apă reprezintă surse de bucurie.

Proverbe 5:18 18. Bucură-te. În cazul în care căsătoria rămâne o legătură de părtăşie, dacă există mereu dorinţa reciprocă de a face plăcere celuilalt, anii care trec nu vor face altceva decât să adâncească şi să întărească bucuriile cuplului. Doar atunci când micile atenţii din perioada de curtenie se pierd în truda de uzură a vieţii zilnice, iar partenerul e privit ca o persoană obişnuită, fiecare e înclinat să se schimbe şi să caute satisfacţii nelegitime (vezi MH 360-362). Cu precădere soţul ar trebui să nu uite să-şi exprime mândria cu privire la soţia sa şi iubirea lui permanentă pentru ea în anii când vârsta îşi spune cuvântul. O astfel de atitudine va face mai profund propriul lui ataşament faţă de soţia lui şi o va ajuta pe aceasta să se adapteze perioadelor diferite ale vieţii, depăşind cu bine orice schimbare (vezi Proverbe 2,17; Maleahi 2,15.16).

Proverbe 5:19 19. De dragostea ei. Iubirea unui bărbat pentru soţia sa ar trebui să fie un sentiment puternic ce acoperă orice latură a vieţii. Ea ar trebui să fie o obsesie, în sensul bun al cuvântului, astfel încât să nu se gândească şi să nu se facă nimic care să nu fie influenţat de modul de gândire al celui cu care se împarte viaţa.În sensul acesta, iubirea este o îmbătare. Cuvântul pentru "îndrăgostit" poate însemna literal "îmbătat".

Proverbe 5:20 20. O străină. Cât de mult se deosebeşte această pasiune nebună de adevărata dragoste. Iubirea devine tot mai profundă şi tot mai bogată odată cu trecerea anilor, dar pasiunea păcătoasă devine curând o legătură nedorită, care aduce întristările descrise în versetele anterioare. De ce să se lase un bărbat atras într-un astfel de laţ?

Proverbe 5:21 21. Ochilor Domnului. Credincioşia faţă de legământul căsătoriei este un lucru înţelept, iar necredincioşia este o nebunie, chiar dacă n-ar fi luată în considerare viaţă viitoare. Dar există viaţă viitore, şi intrarea în ea depinde de dispoziţia de a fi curăţit de orice stricăciune. Adulterul are parte de o îndoită osândire. El pierde adevăratele bucurii ale vieţii acesteia şi nu se poate bucura de binecuvântările nespus de mari şi de statornice ale vieţii veşnice (Proverbe 15,3; Maleahi 3,5; Evrei 13,4).

Proverbe 5:22

22. Legăturile. Din cauză că nu primeşte învăţătura, păcătosul e lăsat în mod firesc să se prindă din ce în ce mai mult în laţurile păcatului. Există putere pentru a rupe cele mai puternice legături (MH 175, 176), darsatisfacerea prelungită a înclinaţiilor păcătoase îl face adesea pe păcătos nici să nu mai dorească defel mântuirea şi nici să nu-şi aşeze voinţa de partea Mântuitorului. Cazul este fără speranţă atâta timp cât omul nu caută ajutor la Acela care poate mântui în chip desăvârşit (Evrei 7,25).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3.4PP 461

3-5 AH 59; 5T 398

8-11 PP 461

21 MH 433; PP 217

22 COL 200; Ed 291; MH 429; SC 39

Proverbe 6:1 1. Dacă te-ai pus chezaş. Obiceiul punerii ca chezaş pare să fi existat din vremuri străvechi. Iov vorbeşte de cineva care dă mâna pentru a fi chezaş pentru el (Iov 17,3). Iuda s-a oferit de două ori să fie chezaş pentru Beniamin (Genesa 43,9; 44,33).

Proverbe 6:2 2. Dacă eşti legat. [Eşti prins în laţ, KJV]. Cineva care se pune chezaş pentru un prieten poate fi prins în capcană (1) dacă făgăduieşte să fie răspunzător pentru plătirea unei sume mai mari decât poate strânge, cel puţin fără un efort prea mare, şi (2) dacă îşi pune prea mult încrederea în onestitatea, abilităţile şi succesul prietenului său. Cu toate că avertizează împotriva punerii ca chezaş (vezi cap. 11,15; 17,18), Solomon insistă la fel de mult asupra ideii că un om trebuie să-şi ajute prietenul şi vecinul la nevoie (cap. 14,21; 17,17; 18,24; 27,10). O combinare a acestor idei sugerează următorul sfat: Nu garanta pentru un prieten în nevoie mai mult decât îţi poţi permite la data aceea şi pune banii deoparte pe perioada cât garantezi pentru el, aşa ca să nu fii pus într-o situaţie neaşteptată de a da sumă care depăşeşte posibilităţile tale de plată. Adesea prietenii nu-şi onorează datoriile din cauza nepăsării, deoarece ştiu că povara va cădea asupra altuia, uneori din cauza bolii sau a unei abilităţi slabe de administrare a banilor. Nereuşita lor se abate asupra chezaşului nenorocit cu toată rigorile aspre ale legii. Casa şi pământul lui, mobila şi hainele lui, afacerile şi tot ce-i aparţine s-ar putea să fie puse la dispoziţia creditorului. Pe vremea lui Solomon, nici persoana garantului nu era cruţată. El, soţia lui şi copiii lui puteau fi vânduţi ca sclavi.

Proverbe 6:3 3. Dezleagă-te. Având în vedere urmările teribile, atunci de ce să ne mirăm că înţeleptul îl sfătuieşte pe fiul său să nu cruţe nici un efort de a ieşi din capcana în care l-a vârât afecţiunea pentru prietenul său şi lipsa lui de experienţă.

Cu toate că sclavia nu mai este pedeapsa pentru bunăvoinţa neînţeleaptă de a garanta pentru un prieten,cuvintele lui Solomon continuă să fie un sfat important, care ar trebui să fie dat ca învăţătură fiecărui tânăr înainte ca el să se aventureze în viaţa de afaceri.

Proverbe 6:6 6. Du-te la furnică. Lenevia este o cauză mai sigură a sărăciei şi nenorocirii decât a garanta pentru alţii.Prietenul în care s-a investit încredere ar putea să aibă succes şi garanţia să nu fie cerută niciodată, dar leneşulare sigur necazuri.

Proverbe 6:7 7. N-are nici căpetenie. Solomon a fost un cercetător asiduu al naturii (1 Regi 4,33). El a fost uimit de felul în care furnicile îşi duceau viaţa în ordine şi conlucrare desăvârşită, fără ca cineva să supravegheze mersul vieţii şi să dicteze ce anume trebuie să facă fiecare. Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile furnicii, aşa

cum Se îngrijeşte de nevoile fiecărei făpturi vii (Psalm 145,15.16), dar furnica îşi construieşte cămările şi adună hrană prin propria ei muncă sârguincioasă. Puterea, iscusinţa şi stăruinţa instinctive ale furnicii vin tot de la Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor.

Proverbe 6:8 8. Strânge de-ale mâncării. Au existat multe discuţii între naturalişti şi comentatori dacă furnica are într-adevăr obiceiuri ca acelea descrise aici. Acum, totuşi, este recunoscut faptul că anumite specii de furnici îşi depozitează hrana.

LXX are următoarele fraze adăugate la v. 8 deosebit de interesante: "Sau mergi la albină şi vei vedea cât de lucrătore şi cât de angajată este în lucru ei, ale cărei munci împăraţii şi oamenii de rând le întrebuinţează spre sănătate; de toţi este iubită şi mărită; deşi este slabă la trup, ea este cinstită pentru înţelepciunea ei".

Proverbe 6:9 9. Până când? Scopul pentru care leneşul este trimis la furnică este fireşte acela de a-l ruşina să se apuce de lucru. Omul a fost dotat multă libertate de voinţă. În loc să fie condus de un instinct implantat şi obligatoriu, se aşteaptă ca el să-şi folosească inteligenţa şi puterea de voinţă care să-l ajute în câştigarea celor necesare vieţii. Mulţi leneşi au fost împinşi să lucreze de ruşinea produsă de cuvinte ca acestea şi au descoperit, spre surprinderea lor, că munca este şi plăcută şi recompensatoare. Alţii au mers mai departe în lenevie şi lipsă, până când viaţa lor mizerabilă a sfârşit într-un mod dezonorant.

Proverbe 6:10 10. Să mai dorm puţin. Imaginea al unui om leneş care se întoarce pe partea cealaltă în patul său şi zice: "Peste puţin mă voi scula şi mă voi apuca de lucru". Notează repetarea versetului acestuia în cap. 24,33.

Proverbe 6:11 11. Ca un hoţ. [Ca un călător, KJV]. Aşa cum un călător pleacă în călătoria lui şi nu se lasă până nu ajunge la ţintă, tot atât de sigur vin peste leneş sărăcia şi lipsa. Împrejurări favorabile, ajutorul prietenilor şi al rudelor s-ar putea să amâne ziua socotelilor, dar ea va sosi cu siguranţă şi va veni cu puterea irezistibilă a unuioştean iscusit, îmbrăcat în armură grea.

Proverbe 6:12 12. Omul de nimic. Ebr. beliyya'al, adesea tradus "Belial" (Judecători 19,22; 20,13; 1 Samuel 1,16; etc.). Denotă "lipsă de valoare". Când e legat de "persoană" [ebr. 'adam] ca aici, descrie un om fără valoare, de nimic, josnic.

Umblă cu neadevărul în gură. Literal, "necinste a gurii". Lenea şi încetineala conduce adesea la înşelăciune şi viclenie. Purtarea unui om nelegiuit este caracterizată prin perversitatea vorbirii. Un astfel de om nu numai că minte; el apără răul şi dă binelui o interpretare falsă. Psalmistul descrie o astfel de "necinste a gurii": "Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege" (Psalm 10,7).

Proverbe 6:13 13. Din ochi. Clipitul şiret din ochi al celui ce face rele pare să scoată la iveală adâncimi de ticăloşie. Oamenii nelegiuiţi au un limbaj al lor, secret, şi îşi folosesc mâinile şi picioarele, precum şi buzele şi ochii, ca să poată să comunice cu tovarăşii lor, în prezenţa oamenilor cinstiţi. Adesea tot corpul celor ticăloşi este o mărturie exterioară a nelegiuirii lăuntrice. Umerii încovoiaţi, capul atârnat, picioarele abia târşite însoţesc depravarea cultivată multă vreme.

Proverbe 6:14 14. În inima lui. Inima păcătosului este stricată în aşa fel că orice gând, orice imaginaţie, este pătată cu rău. Omul nelegiuit nu e mulţumit să rămână el singur nelegiuit, ci caută totdeauna să atragă şi pe alţii în situaţia rea în care se află. Dacă ar folosi în egală măsură timpul şi energia, întrebuinţate acum pentru a născoci rele, pentru un lucru cu folos, ar avea asigurat un trai serios şi cinstit. Totuşi, el pare să fie obsedat denevoia de a născoci mereu noi planuri pentru a-i tulbura pe alţii.

Proverbe 6:15 15. Nimicirea îi va veni. Din cauză că omul nelegiuit şi-a folosit mintea, trupul şi timpul atât de mult în rău, cazul lui ajunge la un moment dat lipsit de orice speranţă. El s-a opus atât de mult imboldurilor spre cele bune, încât acestea nu mai au puterea să inspire, iar el este zdrobit, fără leac.

Proverbe 6:17 17. Ochii trufaşi. Înălţarea de sine îl împiedică pe om să-şi mărturisească păcatul şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu. Câtă vreme ea persistă, mântuirea e imposibilă. Omul mândru nu poate să pătrundă peporţile vieţii tot atât de sigur ca şi cum Dumnezeu l-ar fi urât (vezi Iov 21,22; Psalm 18,27; PP 37).

Limba mincinoasă. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al adevărului. Lui nu-i pot produce nici o pagubă minciunile; dar acestea pot aduce mult rău copiilor Săi. Minciunile lui Satana au înşelat o mulţime de îngeri şi au furat cerului o treime dintre locuitorii lui. Aceleaşi minciuni au transformat o lume fericită într-un trist câmp de luptă, pe care cei mai mulţi oameni cunosc cu înfrângere veşnică (Apocalipsa 12,4.7-9). Dumnezeu urăşte minciunile. Ele îi abat pe bărbaţi şi pe femei de la El şi-i fac robi ai lui Satana.

Sânge nevinovat. Mâini ucigaşe, o inimă plină peste măsură de rău şi picioare grabnice să facă răul suntcele mai active forme de atac asupra celor nevinovaţi (vezi Genesa 6,5; Isaia 59,71).

Proverbe 6:19 19. Martorul mincinos. Un martor fals este limba mincinoasă care aduce acuzaţii neîntemeiate. Acest fel de minciună este în mod expres interzis de porunca a noua (Exod 20,16). Sperjurul este folosit atât pentru a-l acoperi pe făcătorul de rele, cât şi pentru a-l apăra pe cel nevinovat. Când dreptatea e alterată prin astfel de muşamalizări, ea produce prăpăd într-o comunitate, atât prin răul direct pe care îl face, cât şi prin producerea dispreţului faţă de lege şi ordine.

Stârneşte certuri. [Seamănă discordie, KJV]. La urmă de tot vine cel care are plăcere să stârnească certuri. Unii dintre aceşti făcători de rele nu spun minciuni şi cu toate acestea produc tot atât de multă agitaţieşi dezbinare cât un mincinos.

Proverbe 6:21 21. Atârnă-le la gât. Solomon revine asupra avertizării împotriva femeilor străine (v. 24; cf. cap. 5,3). Pentru a se feri să nu cedeze în faţa unor astfel de ispite, un bărbat trebuie să vegheze zi şi noaptea. Învăţăturabună a tatălui şi a mamei trebuie să fie mereu păstrată în minte.

Proverbe 6:23 23. Învăţătura este o lumină. [Legea este lumină, KJV]. Aceia care privesc legea ca o interzicere arbitrară a plăcerilor au o idee cu totul pervertită. Legea este o candelă pentru luminarea minţii şi a sufletului şi pentru a arăta calea fericirii şi a vieţii veşnice (vezi Psalm 19,8; 119,105).

Proverbe 6:24 24. Ademenitoare. Cuvintele ademenitoare, privirile galeşe şi frumuseţea feţei pot să facă un front comun pentru a suci capul unui tânăr, aducând asupra lui urmări groaznice, de la sărăcie până la moarte, pe care Solomon începe să relateze.

Proverbe 6:27 27. Foc în sân. Nu există circumstanţă care să îndreptăţească cumva sau cândva adulterul sau desfrâul. După cum focul arde mere, tot aşa o invadarea căminului altuia va produce totdeauna neajunsuri în viaţa tuturor celor implicaţi (2 Samuel 11-13; PP 723, 727, 728, 737).

Proverbe 6:30 30. Hoţul nu este urgisit. Foamea este adesea privită ca motiv suficient pentru furturi mici, neînsemnate, şi este posibil ca oamenii să ierte fapta, chiar dacă insistă ca lucrul furat să fie înapoiat sau chiar ca fapta să fie sancţionată. Dar adulterul lasă o pată pe care oamenii cinstiţi nu o pot uita niciodată. El este unpăcat împotriva unui bun pe care oamenii îl socotesc preţios, un bun care este înjosit în mod serios printr-o

astfel de faptă nelegiuită. Chiar dacă neprihănirea nu-l opreşte pe om să cadă în capcana oribilă a acestei fărădelegi, urmările faptei ar trebui să-l împiedice pe cel ispitit; de unde şi accentul pus asupra naturii inexorabile şi implacabile a dorinţei de răzbunare care apare.

Proverbe 6:32 32. Un om fără minte. Un om cu pricepere va cântări cu grijă consecinţele unui act ca nu cumva prin înfăptuirea lui să-şi producă pagube, oprobriu şi ruşine pentru toată viaţa. Hoţul care fură pentru că e flămândare, cel puţin aparent, scuze pentru fapta sa, dar chiar şi el suferă pentru fapta sa (v. 30). Dar cel care păcătuieşte prin adulter nu poate să invoce nimic în favoarea purtării lui. Pe lângă aceasta, plăcerea pe care el o socoteşte o satisfacere a simţurilor, îi va aduce curând o povară de remuşcări.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

6CG 58; Ed 117

6-8 CG 59; CT 190; 4T 455

9 ML 143

9-11 4T 411

28 Ed 136; MH 443

32 AH 327

Proverbe 7:1 1. Păstrează cuvintele mele. Adică ascultă-mă.

Proverbe 7:2 2. Lumina ochilor. [Mărul ochiului tău, KJV]. Literal, "pupila ochiului tău". Un simbol pentru un lucru deosebit de preţios.

LXX-a are următoarea introducere la v. 2: "Fiule! Cinsteşte pe Domnul şi te vei întări, şi nu te teme decât de El".

Proverbe 7:3 3. La degete. Prin urmare, în faţa ochilor mereu, slujind ca un semn continuu de aducere aminte (vezi Deuteronom 6,8; 11,18).

Proverbe 7:4 4. Sora mea. Un simbol pentru o asociere intimă. "Prietena" [ruda, KJV] ar putea de asemenea să implice obligaţie (vezi Rut 2,1; 11,18).

Proverbe 7:5 5. Ca să te ferească. LXX-a spune: "ea [înţelepciunea] te poate păzi".

Străina. Vezi la cap. 2,16; cf. cap. 6,24.

Proverbe 7:6 6. Mă uitam. LXX o reprezintă pe femeie că se uită pe fereastra casei ei, cercetând cu atenţie pe trecători ca să găsească o victimă corespunzătoare. Totuşi, din context pare mai natural să se reţină varianta din limba ebraică.

Scriitorul alege să folosească o ilustraţie concretă decât să vorbească în termeni general şi abstracţi şi înfelul acesta face ca forţa învăţăturii sale să fie mai mare. Se poate ca el să fi povestit o întâmplare reală sau să fi spus o parabolă.

Zăbrele. Ferestrele caselor orientale din antichitate nu erau acoperite cu geamuri, aşa cum sunt cele de la casele noastre de azi, ci cu zăbrele de lemn, care îl ajuta pe cel din casă să vadă afară, dar îl împiedica pe celde afară să vadă înăuntru. Sistemul acţiona aproximativ ca jaluzele de azi, împiedicând lumina soarelui, dar lăsând ca aerul să treacă.

Proverbe 7:9 9. Noaptea neagră şi întunecoasă. Literal "în pupila [ochiului] nopţii şi întunericului". Pupila este parteaneagră, centrală a ochiului. Pupila nopţii se referă evident la perioada de întuneric total dintre amurgul serii şi zorii zilei.

Tânărul a greşit atunci când s-a aşezat în calea ispitei. Se poate ca el să nu fi avut intenţia deliberată de a păcătui, dar i-a făcut plăcere să se aventureze la hotarele fărădelegii. Cazul lui este tipic pentru acela al multor delincvenţi morali de astăzi, care, deşi îşi permit legături imprudente, n-au intenţia să-şi dedea sufletul unor plăceri josnice. Se trezesc pe neaşteptate într-o capcană din care pare că n-au putere să iasă. Ei ar fi trebuit să respingă hotărât primele oferte ale răului. "Nu lua, nu gusta, nu atinge" (Coloseni 2,21) constituie unicul drum sigur de urmat în astfel de situaţii. "Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă" (1 Corinteni 10,12)

Proverbe 7:10 10. I-a alergat înainte. Faptul că femeia era pe stradă la acest timp al nopţii dă un indiciu cu privire la caracterul ei. În Răsărit, femeile o reputaţie bună erau ţinute închise şi în mod normal ele nu părăseau perimetrul casei decât însoţite.

Proverbe 7:11 11. Era bună de gură. Versetele 11 şi 12 descriu caracterul femeii în general, nu neapărat cu ocazia aceasta. Ea nu era una dintre cele care-şi văd "de treburile casei", pe care le recomanda Pavel (Tit 2,5).

Proverbe 7:14 14. Jertfă de mulţumire. [Jertfă de pace, KJV]. La jertfele de acest fel, animalul jertfit era împărţit între preot şi cel care îl oferea (vezi Levitic 7,11-19). Femeia pretinde că îşi împlinea juruinţele în ziua aceea şi că acum avea o sărbătoare în casa ei, la care îl invită pe tânărul neînţelept.

Proverbe 7:15 15. Să te caut. [Să caut sârguincios faţa ta, KJV]. Ea caută să-l convingă pe naiv că îl căuta pe el în mod special şi că îl preţuia foarte mult.

Proverbe 7:19 19. Bărbatul. Literal "omul". Este vorba de soţ, adică "stăpânul casei" sau "gospodarului" (vezi Matei 20,11).

Nu este acasă. Este prezentat un element puternic al ispitei, şi anume ideea asigurării că nu va fi descoperit. Fără restricţia impusă de teama de a fi descoperit şi pedepsit, starea societăţii ar fi mult mai rea decât este. Puţini în zilele noastre sunt ţinuţi în frâu de lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii (vezi Genesa 6,5).În generaţia aceasta degenerată, când omul este slab şi păcatul este tare, poporul lui Dumnezeu trebuie să facă din înţelepciune şi pricepere tovarăşii lor cei mai apropiaţi şi să se apropie atât de mult de Mântuitorul, încât însuşi gândul de păcat să fie repede exclus din minte (2 Corinteni 10,5).

Păcatul care este evitat numai de frica de a fi descoperit întinează totuşi sufletul (vezi la Matei 5,28). Înaceastă declaraţie a predicii de pe munte, Isus nu intenţionează să spună că ispita în sine este păcat. Dar dacă starea sufletului este de aşa natură încât cel ispitit ar păcătui dacă ar avea prilejul, însăşi acea stare este păcat. Păcatul este lipsa conformării cu Legea lui Dumnezeu, în fapt, dispoziţie sau stare. Cineva a remarcat corect că se poate evalua caracterul prin ceea ce un om ar face dacă ar şti că nu va fi descoperit niciodată.

Proverbe 7:21 21. Tot vorbindu-i. Literal, "învăţătură din belşug". Desigur că femeia adulteră a folosit un şir de

argumente bine pus la punct.

Proverbe 7:22 22. La măcelărie. Frecvent, boii merg aparent mulţumiţi la abator şi sunt netulburaţi în faţa morţii.

Ca un cerb care aleargă spre cursă. [Ca un nebun la pedeapsa butucilor, KJV]. Expresia completă este :"ca lanţurile pentru îndreptarea unui nebun" (deşi nu există siguranţa că "lanţuri" [KJV] este traducerea corectă a cuvântului 'ekes). 'Ekes se mai găseşte doar în Iov 3,18, unde este tradus "verigile care slujesc ca podoabă" ["podoabe zăngănitoare", KJV]. E dificil de găsit sensul cert al cuvintelor ebraice din versetul acesta. Traducerea din KJV este obţinută prin transpoziţia a două substantive. Versiunile vechi sunt nu se armonizează cu ebraica şi nu concordă între ele. Pentru porţiunea aceasta şi pentru prima parte a versetului următor LXX are versiunea următoare: "şi ca un câine spre lanţ sau ca un cerb rănit cu o săgeată în ficat". Vulgata zice: " Ca un miel ce zburdă şi neştiind că e dus în robie ca un nebun".

Proverbe 7:25 25. Spre calea unei asemenea femei. Unica atitudine sigură este să respinge imediat primele aluzii la răuşi să eviţi să te aşezi în calea ispitei (vezi Genesa 39,13; 1 Corinteni 6.18). Cel care simte că a fost deja prins trebuie imediat să se dezlege de funiile care îl leagă. Toţi trebuie să se ferească de o apropiere necuvenită (5T 591-603).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1Ed 179

2 Ev 240, 244; LS 96; 5T 353; 6T 225

22 5T 602

26 PP 457

Proverbe 8:1 1. Nu strigă înţelepciunea? Înţelepciunea ia înfăţişarea unei femei care vorbeşte cu glas tare tuturor oamenilor (vezi cap. 1,20-23). Dumnezeu a pus la îndemâna tuturor motivaţii care să-i conducă pe oameni să cugete asupra căilor neprihănirii şi să caute priceperea (Proverbe 8,2; cf. 2 Petru 3,9).

Proverbe 8:4 4. Oamenilor. În acest verset sunt folosite două cuvinte diferite pentru "om": primul, 'ish, se referă la bărbat şi implică însuşiri masculine precum forţă şi individualitate; al doilea, 'adam, este folosit pentru omenireîn general, fiii lui Adam, şi, adesea, şi pentru fiice. Înţelepciunea face apel atât la bărbaţii care au căpătat deja un grad de înţelepciune şi experienţă şi care şi-au dezvoltat o individualitate proprie, cât şi la cei care îşi îngăduie încă să fie purtaţi de masa de oameni, fără să le pese încotro merg.

Proverbe 8:5 5. Proştilor. Ebr. petha'im, un termen care include pe cei care nu şi-au dedicat încă inima cunoaşterii înţelepciunii, care însă nu sunt supuşi răului. Se află încă în valea deciziei, pregătiţi să fie influenţaţi de bine sau de rău. El include totodată pe cei care sunt uşor de ademenit. Prin contrast, "nebunii" sunt cei care se opun în mod activ chemării înţelepciunii şi de aceea sunt mai greu de câştigat de partea căii vieţii (vezi cap. 1,7).

Proverbe 8:6 6. Lucruri mari. Ebr. negidim, literal "lucruri măreţe". În altă parte, nagid este redat "conducător", "şef", "prinţ" etc. Înţelepciunea va vorbi lucruri care sunt adecvate unui conducător. Unul dintre punctele slabe ale timpurilor noastre este că domnitorii şi conducători rostesc adesea cuvinte care nu slujesc adevăruluinici pe departe (Ezechiel 22,25-28). Când cei care ar trebui să fie un exemplu de nobleţe decad şi se alătură masei de oameni în ocupaţii dezonorante, nivelul general al naţiunii scade.

Proverbe 8:8 8. Nimic neadevărat. Cuvintele înţelepciunii nu conţin nimic falsificat. În aceste zile, când ştiinţa deţine un loc mult mai onorat decât bunătatea, când se caută mai cunoştinţe decât înţelepciune, cei care sunt apreciaţi ca oameni înţelepţi adesea rostesc cuvinte care sunt departe de adevăr. Şi aceasta din cauza faptului că filosofia lor de bază, concepţia lor de viaţă sunt determinate de teorii false despre bine şi rău. "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii", iar cei care nu doresc să creadă într-un Dumnezeu personal şi într-un standard absolut de vieţuire nu sunt înţelepţi (Psalm 14,1; 1 Timotei 6,20.21; 2 Petru 3,3-5).

Proverbe 8:9 9. Toate... lămurite. Cel mai umil creştin, care acceptă relevaţia lui Dumnezeu în Cuvântul Său, are un fundament pentru credinţă care este la fel de stabil ca şi tronul lui Dumnezeu. Se poate considera pe bună dreptate că el a acumulat o înţelegere mai bună a naturii reale a universului decât cel mai înţelept dintre necredincioşi (vezi Psalm 25,14; 1 Corinteni 2,14; PK 31).

Proverbe 8:11 11. Decât mărgăritarele. Compară cu cap. 3,14.15.

Proverbe 8:12 12. Cele mai chibzuite planuri. [Născociri pline de duh, KJV]. Ebr. mezimmoth. În toate apariţiile anterioare (cap. 1,4; 2,11; 3,21; 5,2), acest cuvânt a fost tradus prin "chibzuinţă". Nu există nici un motiv valabil ca să nu se adopte şi aici aceeaşi definiţie. Mezimmah vine din rădăcina zamam, care înseamnă "a analiza, "a intenţiona", "a proiecta". Versetul acesta începe cu o porţiune lungă în care înţelepciunea scoate înrelief valoarea sa înaltă.

Proverbe 8:13 13. Trufia. Atunci când este înţeleasă relaţia adevărată dintre veşnicul, prea-înaltul şi sfântul Dumnezeuşi inima muritoare păcătoasă, nu există loc pentru trufie.

Proverbe 8:15 15. Împărăţesc împăraţii. Traducătorii timpurii au luat aceste cuvinte ca aplicându-se la Hristos. Pare săexiste o tranziţie undeva, în acest capitol, de la personificarea înţelepciunii, ca însuşire abstractă, la Hristos, personificat fiind prin simbolul înţelepciunii. Nu există nici o confirmare a unei astfel de tranziţii printr-o citaredirectă din acest capitol în NT, deşi în Apocalipsa 3,13 este o aluzie la traducerea LXX a textului din Proverbe 8,22, care ar tinde să-i facă deopotrivă pe vorbitorii din aceste pasaje. Este adevărat că multe din atributele pe care vorbitorul din Proverbe 8 şi le pune sieşi în socoteală descriu totodată lucrarea şi natura lui Hristos. Totuşi, Inspiraţia trebuie să fie călăuza care precizează ce porţiuni ale pasajului pot fi considerate în mod hotărât că se aplică şi lui Hristos sau în mod exclusiv Lui (vezi TM 200, 1T 396, Ed 142; PP 34, DA 764; vezi la Deuteronom. 18,15). Afirmaţia "prin mine cârmuiesc dregătorii" este adevărată cu privire şi la Hristos şi la înţelepciune. Biblia arată clar că nimeni decât Dumnezeu are puterea şi că timpul cât un conducător deţine autoritatea este determinat de o providenţă care guvernează totul (Daniel 2,20.21; 4.17; Romani 13,1; PK 535).

Proverbe 8:17 17. Cei ce mă iubesc. Hristos a spus că El şi Tatăl Său îi vor iubi pe aceia care Îl iubesc pe El (Ioan 14,21). Problema transformării aparente a iubirii unui Dumnezeu neschimbător în ură faţă de aceia care Îl leapădă sau care Îl urăsc e tratată în capitolele anterioare (Proverbe 1,26-31; 6,16-19).

Mă caută cu tot dinadinsul. [Mă caută de la început, KJV]. Aceasta înseamnă a căuta atât de sârguincios încât omul se trezeşte devreme dimineaţa pentru a cerceta cu stăruinţă. Din cauza că treburile lumii acesteia distrag atenţia şi inima omului este înşelătoare, i se cere acestuia să fie deosebit de perseverent pentru a menţine legătura mântuitoare cu înţelepciunea adevărată şi cu Dumnezeu.

Proverbe 8:18 18. Bogăţia şi slava. Înţelepciunea susţine că are trei răsplătiri bogate de împărtăşit cu aceia care o caută. Bogăţiile pe care le oferă înţelepciunea sunt bogăţii care durează. Ele includ comorile nepieritoare care sunt strânse numai în cer (Matei 6,19-21). Viaţa multora dintre oamenii generoşi cu renume mondial a

demonstrat că bogăţia acumulată şi folosită bine poate fi trainică şi satisfăcătoare chiar aici, pe pământ, dar pentru mulţi prosperitatea materială devine o cursă (vezi 1 Timotei 6,9.17.18).

Onoarea este aproape la fel mult preţuită de omenire cum este bogăţia. Dar onoarea omenească este o răsplătire intangibilă şi aparentă pentru individ. Înţelepciunea oferă onoare cu Dumnezeu (vezi 1 Samuel 2,30).

Dreptatea. Un premiu nepreţuit, ceresc. Puterea Mântuitorului este făgăduită tuturor acelora care cautăbunătatea. Puterea aceasta face posibil ca o fiinţă omenească păcătoasă să urmeze sfatul cel bun al înţelepciunii. Dreptatea este o răsplată lăuntrică manifestată printr-o conduită pe măsură (1 Corinteni 1,30).

Proverbe 8:19 19. Rodul meu. Legea naturală că cine se aseamănă se adună se aplică şi în domeniul spiritual. Dacă unom seamănă înţelepciune, va culege consecinţele bune ale înţelepciunii (Proverbe 8,8; Galateni 6,7.8). Ori de câte ori sufletul e consacrat, viaţa emană bunătate.

Proverbe 8:20 20. În mijlocul cărărilor. Înţelepciunea îl conduce pe om pe mijlocul drumului vieţii, evitând extremele. Omul nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga fără ca glasul acesteia să nu spună: "Iată drumul" (Proverbe 4,27; Isaia 30,21). Când glasul acela este ascultat, comoara care aşteaptă în cer devine mai palpabilă şi moştenirea ei mai sigură cu fiecare zi care trece.

Pasajul acesta este la fel de clar când e aplicat la Hristos. Hristos a mers înaintea noastră şi a marcat pentru noi calea neprihănirii şi a judecăţii. În zilele dinainte de cruce, El a vorbit prin patriarhi şi profeţi (1 Petru 1,11). Tot simbolismul legii rituale mozaice arăta către venirea Acelui care avea să-l cureţe pe păcătos de păcătoşenia lui.

Chiar dacă n-ar fi de câştigat viaţa veşnică, tot ar fi partea înţelepciunii de a umbla pe calea dreptăţii. Nu toţi oamenii au multă bogăţie din cele lumeşti, dar toţi oamenii buni pot să aibă adevărate comori de pace şi mulţumire, care în fond sunt câştigul cel mai mare (1 Timotei 6,6).

Proverbe 8:22 22. Domnul m-a făcut. [Domnul m-a posedat, KJV]. Semnificaţia v. 22 la 31 a fost cauza multor discuţii în decursul veacurilor. LXX are următoarea introducere la subiect: "De vă voi spune vouă cele ce se fac în toate zilele, voi pomeni cele din veac să le numeri" [lucrurile din vechime].

În pasajul acesta este o paralelă evidentă la lucrarea celei de a doua Persoane a Dumnezeirii (vezi PP 34). Totuşi, pasajul este alegoric şi trebuie să manifeste o deosebită atenţie pentru a nu forţa nota, punând în seama ei mai mult decât a avut scriitorul în minte. Traducerile derivate trebuie să fie întotdeauna în armonie cu analogia Scripturii.

Unii au căutat să găsească aici suport pentru părerea că a fost cândva un timp când Hristos nu a existatşi că El a fost creat sau născut de către Tatăl ca început al lucrării Lui de aducere la fiinţă a unui univers organizat şi locuit. Nu sunt îndreptăţite concluzii dogmatice din pasaje simbolice, parabolice. Rezultatele unuiastfel de procedeu care duc pe o cale greşită pot fi demonstrate în interpretarea populară a parabolei cu omul bogat şi săracul Lazăr (Luca 16,19-31). Confirmarea crezurilor doctrinare ar trebui să fie căutată totdeauna înafirmaţiile literale ale Bibliei. În ce priveşte afirmaţiile literale asupra subiectului în discuţie, vezi Mica 5,2; Ioan 1,1; 8,54; cf. DA 24. Compară şi cu următoarele: "În Hristos este viaţă, originală, neîmprumutată, nederivată"(DA 530). "Domnul Isus Hristos, divinul Fiu al lui Dumnezeu, a existat din veşnicie, ca Persoană distinctă şi totuşi una cu Tatăl" (E. G. White, RH 5 aprilie 1906). "Hristos este Fiul pre-existent, de sine existent al lui Dumnezeu... El ne asigură că n-a existat nici un moment când să nu fi fost în strânsă comuniunecu Dumnezeul cel Veşnic" (Ev 615; vezi şi DA 19, 24, 25).

În lumina acestor afirmaţii, varianta traducerilor moderne care se abat de la ebraică pentru a urma LXXşi zic "creat" în loc de "posedat" (de pildă RSV), pot duce la concluzii neîntemeiate.

Deşi este indubitabil o referire la Hristos, El este prezentat în simbolul înţelepciunii. În ce priveşte o altă ilustrare a unei astfel de aplicaţii duble, vezi Ezechiel 28, unde "împăratul Tirului" este prezentat şi ca simbol pentru Satana.

Proverbe 8:23 23. Aşezată. Ebr. nasak, un cuvânt care are mai multe înţelesuri: (1) "a vărsa", ca jertfele de băutură (1 Cronici 11,18); (2) "a înlătura" [a flutura, KJV] (Isaia 25,7); (3) "a aşeza", "a instala", cum este evident aici.

Proverbe 8:24 24. Născută. Ebr. chil "a se zvârcoli" şi "a tremura"; în câteva cazuri, "a naşte [ca pe un copil]". Chil este folosit în Psalm 90,2 pentru formarea pământului (Genesa 1,6-8). Aici este folosit cu sens metaforic cu referire la înţelepciune.

Proverbe 8:27 27. Eram de faţă. Indiferent dacă întocmirea cerurilor este privită ca referindu-se fie la separarea apelorde deasupra de cele dedesubt pentru a forma firmamentul (Genesa 1,6-8), fie la crearea cerului înstelat (Ioan 1,3; Coloseni 1,16.17), înţelepciunea a fost de faţă.

Zare. Literal "cerc".

Proverbe 8:28 28. Norii. Iov a fost provocat să explice echilibrarea norilor (Iov 37,16). Prin informaţiile acumulate deştiinţă, oamenii înţeleg acum parţial cum sunt menţinute sus număratele milioane de tone de ploaie şi ce anume face să cadă ploaia. Înţelepciunea divină a fost aceea care a stabilit condiţiile care guvernează succesiunea ploii şi a zăpezii.

Proverbe 8:30 30. La lucru lângă El. Ebr. 'amon. Există multă nesiguranţă cu privire la semnificaţia exactă a acestui cuvânt. Tradiţia iudaică îi atribuie definiţia de "martor", "supraveghetor". Alţii propun sensul de "copil răsfăţat", "preferat", "copil [de ţâţă]".

Proverbe 8:31 31. Fiii oamenilor. Omul a fost opera supremă a Creatorului (PP 44). Deşi Dumnezeu iubeşte animaleleşi are grijă de ele, ea a fost doar o parte a mediului înconjurător al lui Adam şi al Evei. Animalele pot fi inteligente, dar nu pot cunoaşte înţelepciunea, care este temerea de Domnul. Dumnezeu nu-Şi putea găsi chipul reflectat decât în om. De aceea, Dumnezeu Şi-a manifestat desfătarea şi interesul în mod special faţă deel (vezi Evrei 2,7.8).

Desfătările înţelepciunii aparţin şi fiilor oamenilor. Omul este privilegiat să pătrundă gândurile lui Dumnezeu. El poate găsi slava Creatorului scrisă pe fiecare frunză şi lucind în fiecare stea. Prin asocierea cu Făcătorul său şi prin învăţătura dată de îngerii sfinţi în Eden (vezi PP 50), Adam a crescut ca să înţeleagă tot mai mult din înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu. Chiar şi astăzi, când minţile sunt întunecate de păcat şi puterile de înţelegere sunt slăbite, se poate obţină multă satisfacţie din studierea cu respect a gândurilor lui Dumnezeu, aşa cum sunt exprimate în natură şi în revelaţie. Plăcerile pământeşti nu pot aduce sub nici o formă pacea lăuntrică oferită de înţelepciunea cerească (vezi Ed 21, 27).

Proverbe 8:32 32. Fiilor. LXX zice "fiul [meu]". Versiunea aceasta nu are restul versetului acestuia, nici v. 33.

Având în vedere binecuvântările înţelepciunii, ar fi o nebunie ca omul să-şi astupă urechile la chemarea înţelepciunii. Compară cu afirmaţia lui Hristos în care a respins încercarea de a preamări pe mama Sa şi a afirmat că binecuvântarea sau fericirea vine din ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 11,28).

Proverbe 8:33 33. Ascultaţi învăţătura. Biblia este plină de învăţături. Toate legile, poruncile şi cerinţele reprezintă o adaptare a înţelepciunii divine la nevoile oamenilor. Ascultarea de o astfel de învăţătură asigură viaţa aici şi în

veacul viitor. Prin urmare, aceia care privesc legea divină ca o îngrădire a libertăţii de acţiune a omului se învinuiesc singuri de nebunie.

Proverbe 8:34 34. Veghează zilnic. Multe imagini sunt sugerate de acest verset. Unii îi văd elevi sârguincioşi care aşteaptă ca profesorul lor stimat să reia instruirea lor, alţii îi văd pe leviţi păzind porţile Templului, iar altora le vine în minte un îndrăgostit care aşteaptă ore îndelungate cu speranţa că va prinde o privire a iubitei lui. Toţi accentuează necesitatea unui efort cumpănit de a începe fiecare zi sub îndrumarea înţelepciunii divine. Omul are nevoie stringentă de această înţelepciune (Iacov 1,5).

Proverbe 8:35 35. Viaţă. Viaţa veşnică este răsplata celui care studiază sârguincios înţelepciunea, iar moartea veşnică este pedeapsa pentru neizbândă (vezi 1 Ioan 5,11.12). Căutarea încununată de succes a înţelepciunii înseamnăsupunerea eului pentru locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt (vezi Ioan 16,13). O asemenea supunere face posibilca Dumnezeu să lucreze asupra noastră şi pentru noi minunile harului Său. A da aceste aceleaşi binecuvântări celui nesupus ar fi tot atât de primejdios cu a da un brici ascuţit unui copil.

Proverbe 8:36 36. Iubesc moartea. Deoarece rezultatul vieţii este consecinţa atitudinii luate faţă de cunoştinţa mântuitoare, lepădarea înţelepciunii este condamnarea sufletului la moarte veşnică. Chemarea înţelepciunii este auzită de fiecare om de mai multe ori în cursul vieţii, şi o mare parte din suferinţa celor vor rămâne nepocăiţi până la sfârşit va fi remuşcarea când îşi vor da seama că ei înşişi au ales nimicirea care urmează să vină curând asupra lor (vezi DA 764; GC 668).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7ML 331

8 Ed 69

13 PK 34

14 TM 200

17 CG 491; CT 330; 1T 397

18 Ed 142; 3T 540; 6T 258

22.23.29.30 PP 34

31 CH 455; PK 211; 5T 195

36 DA 764

Proverbe 9:1 1. Şi-a zidit casa. Interpretările care fac din casă o reprezentarea a întrupării lui Hristos sau a bisericii, trupul simbolic al lui Hristos, sau al şcolilor profeţilor, în care sălăşluia înţelepciunea, reprezintă deducţii alegorice neautorizate. E suficient să considerăm această "casă" o figură de stil poetică, care personifică înţelepciunea şi o reprezintă ca locuind într-un loc la ale cărei porţi aşteaptă cercetătorul zelos al adevărului (vezi cap. 8,34).

Şapte stâlpi. Această expresie a fost subiectul multor presupuneri. Şapte de obicei denotă perfecţiune. În consecinţă casa înţelepciunii se poate spune că este deplin şi desăvârşit clădită şi puternic susţinută, întrucât stâlpii sunt din piatră tăiată. Dar a găsi o reprezentare a fiecăruia din aceşti stâlpi înseamnă să debitămsimple ipoteze.

Proverbe 9:2 2. Masa. Înţelepciunea e reprezentată ca şi cum ar pregăti un mare ospăţ. În zonele calde animalele trebuiau să fie tăiate chiar înainte de ospăţ, deoarece carnea se altera repede.

Proverbe 9:3 3. Slujnicele. O figură de stil poetică, deoarece "înţelepciunea" este la feminin, slujitorii ei sunt tot la feminin.

Proverbe 9:4 4. Este prost. [Este simplu, KJV]. Numai aceia care îşi recunosc lipsa de înţelegere răspund la invitaţie.Ceilalţi nu răspund din cauza încrederii în propria superioritate.

Proverbe 9:5 5. Pâinea. O uşoară schimbare de imagine de la carne şi vin (v. 2) la pâine şi vin, nu necesar o schimbare de reprezentare.

Proverbe 9:6 6. Lăsaţi prostia. O redare probabil mai corectă este: "Lăsaţi, voi, cei simpli". Dar o astfel de construcţie e lipsită de obiect. Unii urmează LXX, care redă expresia astfel: "Lăsaţi nebunia". De asemenea înloc de "şi trăiţi", LXX zice: "ca să puteţi domni pururea".

Numai când se despart de căile şi de tovărăşia celor care ignoră apelurile Mântuitorului lor e posibil ca oamenii să trăiască o viaţă deplină şi mulţumitoare. Răspunsul la apelul înţelepciunii şi împărtăşirea cu pâinea şi vinul ei dau o răsplată bogate atât în viaţa aceasta cât şi în lumea viitoare (vezi Ioan 6,51).

Proverbe 9:7 7. Ocară. Înţelepciunea întrerupe sfatul ei către cei care îşi recunosc nevoia pentru a explica pentru ce se adresează doar celor simpli în loc să-şi împrăştie mărgăritarele adevărului înaintea celor împietriţi (vezi Matei 7,6). Când se ştie că un om batjocoreşte religie, orice încercare de a-l corecta poate să fie întâmpinată de un potop de insulte, încât rezultatul să fie doar pagubă pentru toţi cei în cauză. Experienţa îl umple pe creştin de ocară şi îl face pe păcătos şi mai împietrit ca înainte. Asemenea oameni sunt adesea mai uşor de influenţat prin apelul indirect al vieţii consecvente şi umile a unui creştin (vezi Matei 5,16).

Proverbe 9:9 9. Dă înţeleptului. [Dă învăţătură înţeleptului, KJV]. Ebraica zice doar "dă". Totuşi contextul arată că sfatul e de dat celui înţelept. LXX zice: "Dă un prilej", scoţând în evidenţă ideea că înţeleptul foloseşte orice prilej.

Deşi există primejdia ca cel batjocoritor, ca urmare a unei mustrări neînţelepte, să se împietrească ca să săvârşească un mai mare păcat, cel înţelept realizează cât este de important să ştie cum îl privesc ceilalţi şi e bucuros să primească un sfat chiar sub forma unei mustrări (Psalm 141:5). De aceea, un sfat sănătos adresat unui om înţelept aduce o îndoită răsplată: îl ajută pe primitor şi câştigă pentru sfătuitor prietenia aceluia pe care l-a mustrat.

Proverbe 9:10 10. Sfinţilor. Ebr. qedoshim, un plural pe care unii îl privesc ca "un plural al maiestăţii" şi de aceea aplică expresia la Dumnezeu. Paralelismul ebraic susţine o astfel de aplicaţie.

LXX-a, însă, priveşte cuvântul qedoshim ca un substantiv plural obişnuit şi redă a doua parte a versetului astfel: "Sfatul sfinţilor e înţelegere, deoarece a şti legea este [caracterul] gândului lor". Vezi PP 596pentru o citare a acestui verset unde se scrie cu literă mari "sfinţi", şi cu litere cursive expresia "ştiinţa sfinţilor", adăugând acest comentariu: "cunoaşterea lui Dumnezeu este temelia oricărei adevărate educaţii".

Proverbe 9:11 11. Ţi se vor înmulţi zilele. Înţelepciunea se reîntoarce la motivele pentru care cei simpli ar trebui să vină la praznicul ei. Viaţa lungă se oferă ca răsplată pentru înţelepciune şi temere de Dumnezeu (vezi cap.

3,2.16; 4,10; 10,27).

Proverbe 9:12 12. Pentru tine. Cu toate că rezultatele căilor nebuneşti şi ale împotrivirii faţă de Dumnezeu sunt parteamultor nevinovaţi care suferă, iar de binecuvântările unei vieţi bune ai parte mulţi alţii, rămâne totuşi adevăratcă înţelepciunea şi nebunia afectează în primul rând pe acela care le practică. Fericirea şi lungimea vieţii în lumea aceasta şi viaţa veşnică sau moartea veşnică în veacul ce va să vină sunt răsplătiri personale, cum e şi remuşcarea simţită la judecată (Ezechiel 18,4; Matei 12,36).

Proverbe 9:13 13. O femeie gălăgioasă. [O femeie neînţeleaptă, KJV]. În contrast cu apelul unei femei bune, care reprezintă înţelepciunea, Solomon prezintă apelul gălăgios, pasionat al nebuniei. Orice om trebuie să aleagă între acestea două.

Proastă. [Simplă, KJV]. Cuvântul este folosit aici evident într-un sens rău ca denotând lipsa de substanţă morală (vezi la cap. 8,5). Femeia nu cunoaşte nimic din ceea ce ar trebui să cunoască. LXX are o variantă diferită: "Unei femeie nebune şi îndrăzneţe, care nu cunoaşte modestia, ajunge să-i lipsească bucata de pâine". ["Femeia nebună şi fără de omenie, care nu ştie de ruşine, se va lipsi de pâine"].

Proverbe 9:14 14. Înălţimile. Înţelepciunea şi-a trimis slujnicele prin cetate şi a strigat de pe locurile cele mai înalte (v. 3). Nebunia stă la poarta ei în splendoare şi mândrie, peste măsură de împodobită, şi îi invită pe cei la fel de nebuni ca ea.

Proverbe 9:15 15. Trecătorii. Literal, "cei care traversează cărarea".

Proverbe 9:17 17. Apele furate. Praznicul pe care îl oferă nebunia constă doar din ape furate şi din pâine a secretelor în contrast cu hrana satisfăcătoare pregătită de înţelepciune (vezi la cap. 5,15).

Proverbe 9:18 18. Morţii. Ebr. rephaim. Vezi la Iov 26,5. Spre deosebire de casa bine clădită, întărită cu stâlpi de piatră, a înţelepciunii, cu lumină şi aer din belşug, casa nebuniei este un lăcaş întunecos, tainic, bântuit de amintirea celor care au murit înşelaţi de ispitele ei.

Locuinţa morţilor. [Iad, KJV]. Ebr. she'ol, locuinţa simbolică a morţilor (vezi la cap. 5,11).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

10AH 324, 386; CD 29; CH 222; CT 50, 65, 364; Ed 13; FE 85, 115, 258, 285, 358, 392; GC 80; MH409; ML 106, 284; MM 34, 165; PP 596, 651, 739; RC 54; Te 156; 3T 491; 4T 27, 273, 337, 553; 5T 322, 439, 587; 8T 63 (mai mult sub Psalm 111:10.)

18 PP 461

Proverbe 10:1 1. Pildele lui Solomon. Cu capitolul acesta începe o serie lungă de proverbe scurte mai mult sau mai puţin independente unul de altul. Uneori apare un fel de grupare, dar în general nu prea există idei care să decurgă unele din altele. Deoarece multe din proverbe sunt de sine-stătătoare, secţiunea aceasta e în contrast cu secţiunile unitare, care constituie prima parte a cărţii.

O oarecare legătură între seria de proverbe şi secţiunile anterioare poate să fie observată considerând aceste proverbe ca demonstrări ale celor două feluri de viaţă extrem de diferenţiate descrise în capitolele precedente şi ca afirmări ale principiilor care guvernează aceste căi.

Forma antitetică a poeziei ebraice, adică aceea în care a doua parte a versetului este în contrast pregnant cu prima (vezi p. 24) este cea folosită de obicei în aceste proverbe. Versetul 1 este o ilustrare a acestei forme de paralelism.

Mâhnirea. Contrastul intenţionat nu e între reacţiile diferite ale tatălui şi ale mamei. Ambii se bucură de copilul care merge pe calea înţelepciunii, ambii sunt mâhniţi şi distruşi când acesta caută nebunia (vezi cap. 13,1; 15,20; 23,24).

Proverbe 10:2 2. Comorile câştigate pe nedrept. [Comori ale nelegiuirii, KJV]. Aceste comori nu folosesc deoarece unicul profit vrednic de a fi câştigat este viaţa veşnică, şi aceasta nu poate fi cumpărată cu aur, indiferent cât de mult ar (Matei 16,26).

Neprihănirea. [Dreptatea, KJV]. Bunătatea morală şi etică nu doar se preocupă să evite întinarea cu păcat, ci se exercită prin tratarea echitabilă a celorlalţi, în fapte de amabilitate şi ajutorare când sunt necesare (Matei 25,40-46).

Proverbe 10:3 3. Îndepărtează. Dumnezeu făgăduieşte că pâinea şi apa vor fi asigurate pentru cel drept şi că tot ce le trebuie le va fi dat celor care caută împărăţia Lui (Isaia 33,16; Matei 6,33), dar El nu poate să binecuvânteze dorinţele celor care se opun căii mântuirii sau care o neglijează. Retragerea binecuvântării nu e din răzbunare. Necazurile pe care Dumnezeu le îngăduie să vină asupra oamenilor au ca scop să-i trezească ca să vadă cu adevărat unde se află şi să le asigure mântuirea (vezi Hagai 1,5-11; PP 109, 325, 326).

Poftă. Ebr. hawwah, tradusă "ce doreşte cu lăcomie" [dorinţă rea, KJV] în Mica 7,3 şi "răutate" [stricăciune, KJV] în Proverbe. 11,6. Aici probabil este vorba de "dorinţă" sau "dorinţă rea".

Proverbe 10:4 4. O mână leneşă. Lenevia şi ineficienţa merg mână şi mână şi pot să producă sărăcie. Nici un angajatornu este de aştepta să aibă plăcere de lucrătorul care manifestă aceste caracteristici. Pe de altă parte, hărnicia e de obicei contopită cu dibăcia. Versetul prezintă un contrast izbitor între aceste două tipuri de lucrători.

Proverbe 10:5 5. Doarme. Ebr. radam, cuvântul pentru somn greu, nu doar pentru aţipire. Un fiu leneş este totdeauna o ruşine, dar lenevia în vremea seceratului este cu atât mai de neiertat, încât aduce ocară atât asupra fiului cât şi asupra tatălui. Nebunia somnului în timp de criză e şi mai tragică atunci când e vorba de chestiuni spirituale.Trezirea din somn şi înţelegerea faptului că ocazia mântuirii a trecut vor face ca oamenii să spună fără să vrea cele mai triste cuvinte care s-au putut rosti vreodată: "Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntemmântuiţi" (Ieremia 8,20).

Proverbe 10:6 6. Binecuvântări. Pluralul scoate în evidenţă plinătatea binecuvântării recoltate de cel drept. Datorită faptelor lui pline de iubire, mulţi sunt îndemnaţi să invoce binecuvântări asupra lui (vezi v. 7; cap. 31,28).

Gura celor răi ascunde silnicia. [Violenţa acoperă gura celui rău, KJV]. Aşa cum e tradusă de KJV, expresia aceasta pare să declare că omul nelegiuit trebuie să-şi ţină gura închisă din cauză că amintirea vinovată a relelor sale îl împiedică să se exprime. Propoziţia poate fi tradusă şi "gura celor răi ascunde silnicie". Înţelesul atunci devine următorul: "prin cuvinte frumoase nelegiuitul acopere planurile sale rele" (vezi cap. 26,24).

Proverbe 10:7 7. Pomenirea celui neprihănit. Nu că oamenii răi ar fi uitaţi, ci mai curând ei sunt pomeniţi cu teamă şi cu scârbă, în timp ce oamenii buni sunt pomeniţi cu plăcere (vezi Psalm 72,17). În felul acesta pomenirea celor răi e comparată corespunzător cu putreziciunea respingătoare.

Proverbe 10:8

8. Cine are o gură nesocotită. [Un nebun palavragiu, KJV]. Literal, "un nebun cu buzele". Înţeleptul îşi controlează vorbirea şi e gata să asculte de învăţătură şi să primească îndrumare. Nebunul vorbeşte neînţelept,fălindu-se cu faptele sale şi vorbindu-i rău de alţii. Întrucât e prea ocupat cu vorbirea ca să mai şi asculte de sfaturi, va cădea şi va ajunge în ruină.

Proverbe 10:9 9. Fără prihană. LXX zice "cu simplitate". Bunătatea simplă a omului fără prihană îl înarmează împotriva ispitelor lui Satana şi dezarmează invidia şi răutatea altor oameni (vezi Isaia 33,15.16).

Se dă singur de gol. Cel care apucă pe căi strâmbe, în legăturile lui cu Dumnezeu sau cu omul, e sigur că se va da de gol. Mulţi sunt descoperiţi şi pedepsiţi în viaţa aceasta. Aceia care nu sunt demascaţi în viaţa aceasta, li se va descoperi purtarea nelegiuită în ziua când Dumnezeu va descoperi tainele inimii oamenilor (Luca 12,2.3).

Proverbe 10:10 10. Cine clipeşte din ochi. O clipire din ochi ar putea să pară destul de nevinovată, dar adesea simbolul celui rău şi viclean (vezi cap. 6,13). Planurile rele vin ca urmare a răutăţii viclene a făcătorului de rele prefăcut, iar victimele nevinovate suferă întristare. Nebunul care vorbeşte vrute şi nevrute este păcătosul neînţelept care se dă singur de gol şi care curând sfârşeşte prost.

Proverbe 10:11 11. Izvor de viaţă. Sau "fântână a vieţii". Din gura celui bun ies cuvinte înţelepte, sfătuitoare şi ziditoare. Asemenea unui râu înviorător cuvintele acestea, dacă sunt primite şi ascultate de alţii, aduc o viaţă nouă şi o creştere nouă. E o cinste ca omul fără prihană să fie astfel descris, deoarece despre Dumnezeu Însuşi se spune că este un izvor de ape vii (Psalm 36,9; Ieremia 2,13; cf. Ioan 4,14; 7,38).

Proverbe 10:12 12. Ura stârneşte certuri. Iubirea şi ura sunt puse aici în antiteză. Ura îi motivează pe aceia care cu premeditare produc neînţelegere între oameni prin bârfeli (Ieremia 20,10.11; 5T 94, 241, 242). Pe de altă parte, iubirea iartă şi uită; iubirea dă la o parte orice necaz pe care l-ar fi suferit şi e gata să întoarcă bine pentru rău (Matei 5,9; 6.12; 1 Corinteni 13,4-7; 1 Petru 4,8; 1 Ioan 2,9-11).

Proverbe 10:13 13. Celui fără minte. [Lipsit de înţelegere, KJV]. Literal "celui fără inimă". Inima era privită ca sediu al inteligenţei. Cel fără minte cheamă nuia pe spinarea sa în multe feluri: conştiinţa sa nu-i dă pace prin mustrările ei, el suferă biciuiri cu limba din partea multora din aceia cu care are de-a face şi pe vremuri avea parte de biciuiri reale ordonate de judecători (cap. 19,29; 26,3). LXX combină cele două elemente din versetul acesta în felul următor: "Cel care dă naştere la înţelepciune cu buzele sale loveşte pe nebun cu o nuia".

Proverbe 10:14 14. Păstrează ştiinţă. [Adună ştiinţă, KJV]. Înţeleptul învaţă de la toţi cei pe care îi întâlneşte. Plăcerea şi obiceiul lui sunt de a aprecia orice fărâmă nouă de ştiinţă şi de a căuta să o aşeze la locul ei în bagajul lui decunoştinţe. Drept urmare el este dotat cu ştiinţă şi înţelepciune pentru a face faţă unor împrejurări critice neaşteptate (vezi Matei 13,52). Nebunul are o experienţă total opusă. El dispreţuieşte ştiinţa şi înţelegerea. Nu face efortul să ţină minte ceea ce e constrâns să înveţe. Ca o urmare firească, el este dotat prost pentru a face faţă problemelor vieţii.

Proverbe 10:15 15. Nenorociţi. [Săraci, KJV]. Ebr. dallim, un cuvânt care îi descrie pe săraci ca fiind din pătura de jos, neajutoraţi, limitaţi, decăzuţi şi ignoranţi. În ţările dimprejurul Israelului, săracii erau lăsaţi să se zbată singuri şi să se afunde tot mai mult şi să coboare tot mai mult pe scara socială. În Israel restricţiile privitoare la vinderea terenurilor, precum prevederile rânduielilor pentru anul jubiliar şi pentru anul al şaptelea, urmăreau să prevină atât sărăcia înjositoare, precum şi acumularea de pământ (Levitic 25,1-55).

Sărăcia nu trebuie să constituie distrugerea familiei. Aceia care se străduiesc să pună la lucru toate

capacităţile lor vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu şi vor fi capabili în general să-şi câştige un mod de viaţă suficient de bun şi de confortabil. Din nefericire, adesea sărăcia îl devitalizează pe cel săraci şi îi nimiceşte încrederea, aşa încât mulţi cad pradă disperării.

Proverbe 10:16 16. Cel neprihănit îşi întrebuinţează câştigul pentru viaţă. [Munca celui neprihănit contribuie pentru viaţă, KJV]. Bogatele răsplătiri ale unei munci cinstite sunt puse în contrast cu răsplătirile amăgitoare ale uneivieţi de păcat.

Proverbe 10:17 17. Pe. [Este, KJV]. Cuvintele "este în" [KJV] sunt adăugate. Propoziţia poate fi tradusă şi: "omul carepăstrează învăţătura este o cale a vieţii". Aceasta ar părea să arate că sfatul lui înţelept şi pilda lui bună fac dinomul înţelept o călăuză, îndrumând pe alţii în alergarea lor. Pe de altă parte, traducerea KJV [şi trad. Cornilescu] face o observaţie la fel de valabilă.

Apucă pe căi greşite. [Rătăceşte, KJV]. Forma acestui verb în ebraică este cauzativă, sugerând că acelacare refuză să ia seama la învăţătură şi mustrare duce pe alţii în rătăcire.

Proverbe 10:18 18. Buze mincinoase. Acela care nutreşte ura în inimă practică adesea înşelăciunea şi prefăcătoria.

Aşa cum apare, versetul acesta este un exemplu de paralelism sintetic (vezi p. 24). Construcţia este nenaturală printr-o serie de paralelisme antitetice. LXX păstrează această construcţie din urmă prin varianta ei: "Buzele cele drepte acoperă vrajba, iar cei ce grăiesc ocări, prea fără de minte sunt".

Proverbe 10:19 19. Cine vorbeşte mult. [În mulţimea cuvintelor, KJV]. Limba este un mădular greu de stăpânit şi cu uriaşe posibilităţi atât spre bine cât şi spre rău (Iacov 3,1-10). O limbă căreia i se îngăduie să rostească o mulţime de cuvinte se află în primejdia de a-l împinge pe cel pe care o are în multe forme de păcat. Exagerarea însoţeşte adesea vorbăria, iar exagerarea este o falsificare a adevărului. Mahalagismul şi defăimarea nu sunt departe de acela care vorbeşte mult şi caută să facă senzaţie. Înţeleptul alege cu grijă tot ce spune şi îşi aduce aminte că într-o zi va da seamă de cuvintele sale (vezi Eclesiast 5,1-3; Matei 12,36; Iacov 3,2; 4T 331).

Proverbe 10:20 20. Argint ales. Contrastul este între cuvintele unui om bun şi mintea şi inima unui nebun. Cu toate că înţeleptul nu rosteşte tot ce e în inima sa, ce spune e bun, porneşte dintr-un izvor curat şi este cântărit cu grijăînainte de a fi rostit (vezi cap. 8,19).

Cuvintele nelegiuitului sunt de mică valoare, deoarece mintea din care pornesc ele este stricată, fireascăşi preocupată doar cu lucruri trecătoare.

Proverbe 10:21 21. Buzele celui neprihănit. [Buze de neprihănire, KJV]. Cuvintele înţeleptului hrănesc pe toţi cei care sunt gata să le asculte. Aceia care nu iau seama la înţelepciune nu numai că nu pot să hrănească ("învioreze") pe alţii, ci ei înşişi mor de foame.

Proverbe 10:22 22. Binecuvântarea Domnului. Unii gândesc că bogăţiile depind doar de iscusinţă şi sârguinţă; alţii că ele sunt rezultatul şansei. Dar fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate exista bunăstare adevărată şi durabilă. Dacă Dumnezeu nu lucrează împreună cu omul acesta nu reuşeşte să-şi sporească averea, iar bogăţiile se topesc atunci când Dumnezeu nu adaugă binecuvântarea Sa (vezi Hagai 1,5-9; Maleahi. 3,8-12).

Să fie urmată de nici un necaz. [Nu adaugă nici un necaz la ea, KJV]. Bogăţiile nu aduc totdeauna fericire. Un om trebuie să aibă sănătate dacă vrea să se bucure de averea sa. Tot aşa moartea aduce întristare în orice cămin, bogat sau sărac. Bogăţiile fără binecuvântarea lui Dumnezeu aduc adesea întristare, abătând

inima celui care le are de la o pregătire pentru lumea viitoare la mulţumire şi preocupare cu lumea aceasta. Dar bogăţiile care vin odată cu binecuvântarea lui Dumnezeu vin fără bagaj de necazuri. Bogăţia care este administrată ca o avere încredinţată de Stăpânul ceresc îl fericeşte pe administratorul credincios şi pe aceia pentru care ea este întrebuinţată (vezi Eclesiast 5,18.19).

Proverbe 10:23 23. Să facă răul. Versetul acesta poate fi tradus şi "este uşor pentru nebun să aducă la îndeplinire un gând rău, la fel pentru înţelept [să practice] înţelepciunea". Un semn al nebunului este că îi place să facă rău. El ştie diferenţa dintre bine şi rău, dar nu are un simţământ adânc al corectitudinii morale şi nu-şi înfrânează impulsurile de a face rău. Conştiinţa lui s-a împietrit atât de mult încât pare că nu-i pasă de paguba pe care o face şi de suferinţa pe care o pricinuieşte.

În contrast direct omul cu pricepere îngăduie Duhului lui Dumnezeu să lucreze asupra inimii sale atât de mult încât conştiinţa lui devine receptivă şi sensibilă. El îşi dă bine seama de urmările faptelor sale şi se desfată preocupându-se ca ele să facă binele altora (vezi Galateni 6,7).

Proverbe 10:24 24. De ce se teme. Adică presimţirile rele, de nenorocire care-l urmăresc pe cel nelegiuit. Cu toate că mulţi făcători de rele merg înainte pe calea lor nelegiuită în aparenţă nepăsători faţă de rezultatele inevitabile ale purtării lor, ei sunt bântuiţi uneori de temeri întunecate cu privire la viitor. Nebunul caută să împrăştie aceste temeri şi încearcă să privească în mod uşuratic perspectiva care-i stă în faţă, dar ea e tot acolo.

Nelegiuitul nu-şi poate împlini dorinţa. Ceea ce doreşte este să meargă pe propria sa cale şi totuşi să fiefericit. El doreşte să semene răul şi totuşi să culeagă binele. Dar lucrul acesta nu se poate întâmpla niciodată. E în însăşi natura păcatului ca în mod inevitabil să aducă nenorocire şi moarte, oricât de mult ar putea fi întârziată pedeapsa (vezi Iacov 1,15).

Omul bun doreşte să fie regenerat, aşa încât să poată face bine şi să fie bun. E intenţia lui aceea de a merge pe calea vieţii şi a fericirii. Cu cât doreşte mai mult lucrul acesta cu atât e mai uşor pentru Dumnezeu să-i împlinească dorinţele. Fericirea este urmarea inevitabilă a neprihănirii, după cum întristarea este cea a păcatului (vezi Galateni 6,7).

Proverbe 10:25 25. Cum trece vârtejul. LXX traduce această primă propoziţie astfel: "când trece pe alături furtuna, cel neevlavios dispare". Când furtuna nenorocirii a trecut, au trecut şi cei nelegiuiţi, dar cei drepţi sunt neclintiţi (vezi Iov 21,18; Ioan 17,12-14).

Proverbe 10:26 26. Oţetul. Produsul care rezultă ca urmare a fermentării vinului, prin care alcoolul din vin se transformă în acid acetic. Produsul era socotit ca fiind dăunător pentru dinţi. LXX zice aici: "aşa cum un strugure acru e dăunător pentru dinţi".

Fumul. Pe vremea lui Solomon, oamenii cunoşteau foarte bine cât de înţepător era fumul de lemne, deoarece se pare că erau cunoscute pe atunci sobele şi coşurile, aşa cum le avem noi azi. La fel de supărător este solul leneş care tot întârzie să-şi aducă la îndeplinire însărcinarea. LXX redă ultima propoziţie astfel: "tot aşa nelegiuirea strică acelora care o practică".

Proverbe 10:27 27. Lungeşte zilele. Compară cu Exod 20,12; Psalm 91,16; Proverbe 3,2; 9,11. Făgăduinţa unei vieţi lungi este condiţională. Istoria experienţei omeneşti descoperă multe excepţii. Totuşi o viaţă bună, trăită în temere de Domnul, astfel încât neliniştile care distrug sufletul şi mintea sunt înlăturate printr-o experienţă vie a credinţei, tinde în mod natural spre longevitate (vezi MH 281). Tot astfel, o viaţă fără credinţă, fie că este păcătoasă sau nu, tinde să fie scurtată de irascibilitate şi nelinişte. Satisfacerea egoistă a poftelor contribuie la deteriorarea forţelor vitale (vezi Psalm 107,17.18).

Se poate pune întrebarea: Cum poate un centenar, care pe tot parcursul lungii lui vieţi a avut tot felul

de practici nesănătoase, să atingă această vârsta având o sănătate bună, în timp ce acela care a respectat conştiincios regulile sănătăţii, având o vârstă mult mai tânără, să fie în stare să aibă doar o condiţie relativ bună a sănătăţii? Răspunsul se află parţial în faptul că oamenii se nasc cu organisme mai puternice sau mai fragile, moştenite de înaintaşii lor. Unii moştenesc un organism atât de robust încât pot să abuzeze de el în totcursul vieţii, aparent fără urmări negative, în timp ce alţii trebuie să exercite multă grijă pentru ca să-şi poată menţine sănătatea într-o stare suficient de bună. Un alt factor este dezvoltarea şi mediul din timpul copilăriei. Acestea contribuie foarte mult la întărirea sau alterarea organismului înainte ca cel în cauză să fie destul de mare pentru a-şi avea grijă de propria sa sănătate (vezi 3T 140, 141).

Proverbe 10:28 28. Aşteptarea. [Nădejdea, KJV]. Astăzi nădejdea creştinului este concentrată asupra noului pământ, unde fiecare ambiţie nobilă, acum atât de des împiedicată, va fi realizată, fiecare dorinţă curată va fi gustată cu plăcere, fără amestecul nici celei mai slabe urme de tristeţe. Înfrângerea nu va fi cunoscută, şi fiecare succes va deschide calea pentru realizări şi mai mari. Despărţiri triste nu vor veni ca să umbrească ochii. Salutările de rămas bun la călătorie vor înceta să fie preludiul unor ceasuri lungi de îngrijorată aşteptare (vezi Apocalipsa 21,4; GC 675-678), deoarece fiecare călătorie va fi sigură şi reuşită şi va duce la o fericită reîntoarcere.

Nădejdea. [Aşteptare, KJV]. Păcătosul are atacuri repetate de teamă (vezi la v. 24), dar el se convinge singur că până la urmă totul va ieşi bine chiar dacă Îl sfidează făţiş pe Dumnezeu şi trăieşte în conflict cu legile vieţii. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu explică în parte falsa lui nădejde. Din cauză că nelegiuirea lui nu e pedepsită îndată şi este pus la probă în continuare, cel nelegiuit se împietreşte în răul său şi se bizuieşte pe bunătatea lui Dumnezeu (vezi Eclesiast 8,11; Romani 2,4; 2 Petru 3,9).

Chiar în clipa când nădejdea celui drept stă să se împlinească, aşteptarea celui nelegiuit piere cu totul, lăsându-l pe păcătos neajutorat şi deznădăjduit, cunoscând că e pentru totdeauna prea târziu ca să schimbe a schimba mirajul său egoist cu certitudinile măreţe ale acelora care au fost gata să se predea lui Dumnezeu.

Proverbe 10:29 29. Zid de apărare. [Tărie, KJV]. Ebr. ma'oz, "un loc de refugiu" sau "un mijloc de scăpare". Calea Domnului este o fortăreaţă sigură în jurul celor care Îi slujesc (vezi Psalm 91,2; cf. Iov 1,10). Dumnezeu prevede fiecare atac al vrăjmaşului asupra celor drepţi şi e capabil să le dejoace orice mişcare, aşa încât să aducă victoria celor drepţi. Cei nelegiuiţi şi cu inima împietrită pierd protecţia lui Dumnezeu şi, lipsiţi de ocrotirea lor, sunt nimiciţi (vezi PP 325).

Proverbe 10:30 30. Nu se va clăti niciodată. Solomon vorbea în primul rând despre starea celor două categorii din viaţaaceasta, cu toate că afirmaţia lui e adevărată şi cu privire la viaţa viitoare. Cu toate că cei drepţi sunt continuuluaţi şi duşi de moarte şi toţi drepţii vor fi duşi împreună la cer în timpul celor o mie (Apocalipsa 20,1), totuşi ei sunt atât de sigur aşezaţi ca moştenitori şi stăpâni ai acestui pământ, ca şi cum nu l-ar fi părăsit niciodată. Moartea lor e doar un somn, vizita lor în cer e doar o scurtă rămânere în casa Tatălui înainte de a-şi lua în primire locuinţa veşnică de pe pământ. Lumea aceasta nu a încetat niciodată să fie căminul lor cu adevărat (vezi Isaia 45,18).

Cei nelegiuiţi şi-au alipit inima de un fel de viaţă lumesc. Idealul lor în ce priveşte o viaţă veşnică este oexistenţă în care să poată trăi tot atât de senzual şi de lacom ca în viaţa prezentă. Păcătosul nu ar fi fericit în prezenţa lui Dumnezeu. Cerul nu ar avea nici o plăcere pentru el. El este exclus de propria sa nepotrivire din mediul acela sfânt (vezi SC 19,20).

Proverbe 10:31 31. Scoate. Literal, "aduce roada înţelepciunii". Gura celui drept generează înţelepciune tot atât de natural cum un pom bun produce roade. Încercarea artificială de a naşte înţelepciune, când lipseşte din inimă, eşuează ca şi încercarea de a face ca lumina cuiva să strălucească, atunci când nu există lumină (vezi Matei 5,16).

Nimicită. [Tăiată, KJV]. Probabil este continuată pilda unui pom roditor. Limba stricată, care vorbeşte

doar lucruri înşelătoare şi rele va fi tăiată, aşa cum o ramură bolnavă este îndepărtată prin tăiere de mâna gospodarului (vezi Matei 3,10; 12,36.37).

Proverbe 10:32 32. Lucruri plăcute. [Ceea ce e acceptabil, KJV]. Omul bun evită conştient cuvinte care ar putea răni sau ofensa, pentru că îşi dă oarecum seama de suferinţa care e provocate de cuvinte rostite neatent sau necugetat, precum şi de cuvintele maliţioase sau răutăcioase. În decursul veacurilor, consideraţia aceasta a făcut parte din fondul general al bunului simţ. Studii recente în psihiatrie scot iveală că tulburarea pricinuită de cuvinte poate să fie, în multe cazuri, mult mai mare şi paguba mult mai adâncă decât s-ar fi bănuit. Aceia care se aşează sub paza îngerilor Cerului vor primi tărie ca să evite jignirea prin cuvinte şi prin fapte (vezi COL 341, 342).

Spune răutăţi. "Spune" e un cuvânt adăugat. Am putea să adăugăm pe "ştie" ca în propoziţia anterioară, sau simplu "este". Omul rău spune răutăţi tot atât de inconştient cum spune omul bun cuvinte bune; deoarece în ambele cazurile cuvintele rostite de buze izvorăsc din inimă (vezi Matei 12,34-37). Dar amândoi tot atât de deliberat se gândesc să vorbească în modul care corespunde naturii lor renăscute sau nerenăscute. Omului nelegiuit îi face o deosebită plăcere să chinuiască pe alţii şi nu-i pasă de răul pe care îl provoacă. El foloseşte cuvinte stricate pentru a-şi aduce la îndeplinire planurile rele. Având în vedere aceste consideraţii, cât de important este ca fiecare om care se luptă să biruiască (1 Corinteni. 9,25) să aibă o grijă strictă de buzelor sale (1 Petru 3,10)!

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

44CT 278; 4T 410; 5T 178, 180

9 3T 108

19 4T 331; 5T 437

20 AH 440

22 Ed 142; FE 233; MH 448; PK 60

27 ML 149; CH 28

Proverbe 11:1 1. Cumpene înşelătoare. Cumpenele înşelătoare şi măsurile modificate de orice fel sunt o formă josnică de hoţie împotriva căreia Dumnezeu a dat multe avertizări puternice (vezi Levitic 19,35.36; Deuteronom 25,13.14). O astfel de hoţie îi atinge mai rău pe săraci din cauza veniturilor lor reduse.

S-ar putea să fi existat la Templu greutăţi şi măsuri etalon cu care puteau fi probate măsurile comerciale (vezi Exod 30,13; Levitic 27,25). Dar autorităţile civile nu reuşeau de multe ori să ţină sub controlînşelăciunea cu ajutorul măsurilor standard. Profeţii vorbeau împotriva abuzurilor (Ezechiel 45,10; Amos 8,5; Mica 6,11). Unele necazuri se datorau lăcomiei din partea cumpărătorului. Măsurile erau umplute peste măsură în loc să fie rase, dar aceasta nu era un indiciu de generozitate, întrucât exista un fund fals care să compenseze surplusul din vârf.

Cântăreala dreaptă. [O greutate dreaptă, KJV]. Literal "o piatră perfectă". Se foloseau pietre ca greutăţi, şi mulţi negustori aveau două rânduri, unul pentru cumpărat şi altul pentru vândut, care era sub greutate. Acela care realizează că "binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte" (cap. 10,22) şi are credinţă în puterea Domnului nu va adopta o astfel de formă de hoţie, indiferent cât l-ar costa.

Dumnezeu nu cere ca un om să dea în afaceri mai mult decât este măsura. O asemenea dărnicie ar putea să dea naştere unei aproximări nepăsătoare la vânzător şi unei dorinţe hrăpăreţe la cumpărător de a obţine mai mult decât a plătit. Grija deosebită în negoţ şi dărnicia cu mână largă în binefacere sunt extrem de plăcute lui Dumnezeu.

Cea mai mare escrocherie din istoria lumii a fost săvârşită împotriva Evei şi a lui Adam de către Satana (Genesa 3,1-6). Cea dintâi minciună a vândut nenorocire şi moarte acelora care aveau viaţă şi fericire veşnice sub pretenţia că făceau rost de o calea spre o viaţă mai generoasă. Toate escrocheriile mai mici din decursul timpului au tins către aceeaşi ţintă atât pentru înşelător cât şi pentru victimă. Nu e de mirare atunci că Dumnezeu urăşte înşelăciunea şi iubeşte metodele corecte!

Proverbe 11:2 2. Vine şi ruşinea. Mândria stă la baza primului dintre păcate. Când Lucifer s-a umplut de mândrie datorită frumuseţii şi înţelepciunii sale, păcatul s-a dezvoltat în mod misterios în inima sa (vezi Ezechiel 28,11-19; PP 33-43; GC 492-504). Din cauză că a refuzat să renunţe la răzvrătire, când i-au fost arătate natura şi consecinţele ei, Lucifer a început o lungă şi nefericită istorie care se va sfârşi prin faptul că el va fi obiectul dispreţului universal (Isaia 14,12-20). Ruşinea vine mai curând sau mai târziu, dar inexorabil asupra tuturor acelora care i se alătură în păcatul mândriei.

Cu cei smeriţi. Omul smerit, cu inima înclinată spre învăţătură şi gata să-şi recunoască nevoia de ajutor divin, primeşte comori bogate de har. Ager în descoperirea sfatului Duhului Sfânt şi dispus să-l urmeze, el areacces la izvorul înţelepciunii divine (vezi Isaia 57,15; Iacov 4,6).

Proverbe 11:3 3. Neprihănirea. [Integritatea, KJV]. Ebr. tummah, de la verbul tamam, care înseamnă "a fi deplin", "a fi terminat", nu în sensul de a nu avea defect, ci de a atinge stadiu dorit la un moment. În felul acesta Iov a fost declarat desăvârşit (Iov 1,1.8), cu toate că existau slăbiciuni în purtarea lui, pe care necazurile le-au dat mai târziu la iveală (vezi Iov 40,2-5; 42,2-6).

Îi cârmuieşte. Când omul şi-a predat inima Mântuitorului său, când singura lui ţintă în viaţă e să-i placă lui Dumnezeu, atunci nu are de ce să se teamă că va fi dus în rătăcire (Ioan 7,17; Isaia 30,21). Pe de altă parte, neascultarea constantă a păcătosului îl ţine departe de singura cale a vieţii, îl face vulnerabil în faţa necazurilor şi-l duce la nimicirea veşnică la sfârşitul lumii.

Proverbe 11:4 4. Bogăţia nu slujeşte. Aparent, cel bogat are multe avantaje datorită bogăţiilor lui, obţine mai multă libertate decât cel sărac, aşa încât nutreşte ideea că aceste bogăţii îi vor cumpăra bunăvoinţa lui Dumnezeu la o judecată viitoare. Reacţia unor astfel de oameni când realizează îngroziţi care este adevărata lor poziţie estezugrăvită în culori vii (vezi Isaia 2,20.21; 10,1-4; Ieremia 9,23; Matei 19,23; Iacov 5,1; Apocalipsa 6,15). Ispravnicii necredincioşi vor vedea pe săracii pe care i-au exploatat şi i-au dispreţuit bucurându-se de plăcerileneprihănirii într-o viaţă fără sfârşit. Regretul lor pentru ceea ce au pierdut nu va putea fi exprimat în cuvinte (vezi Luca 16,22.23; GC 654, 655).

Proverbe 11:5 5. Fără prihană. [Desăvârşit, KJV]. Ebr. tamim de la aceeaşi rădăcină ca tummah (vezi la v. 3). Tamim este un termen înrudit şi trebuie înţeles în contextul lui. Despre Noe s-a spus că era desăvârşit (Genesa 6,9) şi totuşi mai târziu s-a dovedit că e supus slăbiciunilor cărnii (Genesa 9,21). Cei desăvârşiţi sunt creştini maturi, deplin consacraţi Domnului, care deşi au de învins slăbiciuni aleargă înainte spre ţintă (Filipeni 3,12-15). Va veni ziua când lucrarea de eradicare a oricărui păcat şi oricărei forme de egoism din cei răscumpăraţi va fi deplină şi sfinţii vor fi cu totul şi ireversibil fără pată sau zbârcitură (Efeseni 5,27; TM 506).

Îi netezeşte. [Îi îndrumă, KJV]. Ebr. yashar, "a netezi", "a îndrepta", adică a îndepărta obstacolele. Neprihănirea nivelează calea înlăturând pricinile de poticnire. Ispitele rămân, dar nu există răspuns la ele (vezi Ioan 14,30; cf. DA 123; GC 623). În acelaşi mod, dorinţa de cele rele îl face pe cel nelegiuit să găsească atât de multe motive de poticnire încât, în cele din urmă, cade pentru a nu se mai ridica niciodată.

Proverbe 11:6 6. Răutatea. Versetul acesta scoate în evidenţă importanţa învăţăturii din versetul precedent repetând ideea în alte cuvinte. "Răutatea" ar trebui probabil să fie "pofta celor răi" (vezi la cap. 10,3). Însăşi propria lui poftă nelegiuită e ceea ce prinde în cursă pe omul rău.

Proverbe 11:8 8. Îi ia locul. Adevărul acestui proverb a fost de repetate ori demonstrat. Egiptenii au fost înecaţi în Marea Roşie, când îşi făceau planuri să prindă în cursă pe israeliţii neajutoraţi (Exod 14,26-31). Mardoheu a scăpat de spânzurătoare, dar Haman, care o pregătise, a murit atârnat în ea (Estera 7,10). Daniel a ieşit nevătămat din groapa cu lei, dar pârâşii lui au murit acolo (Daniel 6,24). Tot astfel, rămăşiţa poporului lui Dumnezeu, osândită la moarte de acţiunea unită a întregii lumi nelegiuite condusă de Hristosul fals, va fi pe neaşteptate izbăvită, iar urmăritorii lor vor fi nimiciţi (Apocalipsa 13,15; GC 624-626, 635, 636, 654-656).

Proverbe 11:9 9. Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. Ebr. chaneph, literal, "o persoană profană, nereligioasă". KJV traduce cele 13 apariţii ale acestui cuvânt prin "făţarnic" (Iov 8,13; 13,16; etc.). Manuscrisul Vatican al LXX redă chaneph prin asebes, "neevlavios", deşi traducerile greceşti făcute de Aquila şi Symmachus şi Theodotion în primele zile ale dispensaţiunii creştine au hupokrites, "ipocrit". Omul profan, ipocrit sau nu, e pregătit şi dispus adesea să-şi distrugă semenul său prin neadevăruri, insinuări şi calomnii. Moartea şi viaţa stau în puterea limbii (Proverbe 18,21). Semenul drept şi cinstit, având cunoştinţă de Dumnezeu şi de calea dreptăţii, va folosi acea cunoştinţă ca să scape din cursă. Reputaţia lui de om neprihănit dreptate va fi adesea suficientă ca să-l absolve de acuzaţiile mincinoase ale vrăjmaşului.

Proverbe 11:10 10. Cetatea se bucură. Cei mai mulţi oameni sunt fericiţi să vadă că omul drept are succes. Ei ştiu că acesta îşi va folosi averea şi puterea ca să-i ajute pe alţii şi deci nu se tem de prosperitatea lui. Dar omul nelegiuit îşi câştigă averile în dauna altora şi-şi foloseşte puterea tot mai mare ca să-i exploateze. Nu e de mirare deci că întreaga cetate salută moartea lui cu un simţământ de uşurare.

Proverbe 11:11 11. Se înalţă. Iată motivul pentru bucuria exprimată în versetul anterior. Acţiunile locuitorilor drepţi duc la propăşirea cetăţii, câştigând prietenia oamenilor altor cetăţi şi naţiuni şi aducând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra comunităţii. Faptele egoiste şi pline de răutate ale celor nelegiuiţi dau naştere la tulburare în cetate şi aduc pedepsele lui Dumnezeu şi ale omului asupra cetăţii. Dacă Lot ar fi fost în stare să mai adunealţi nouă oameni drepţi, cetatea păcătoasă Sodoma ar fi fost cruţată (Genesa 18,20-32). Pocăinţa oamenilor din Ninive a cruţat cetatea aceea (Iona 3,5-10; 4,11).

Proverbe 11:12 12. Tace. Contrastul între prima şi a doua parte a acestui verset sugerează că dispreţuirea semenului constă în rostirea de cuvinte insolente şi defăimătoare. Cuvântul pentru "minte" de aici este leb, "inimă". Inima era considerată sediul minţii. Chiar dacă semenul are slăbiciuni care par să justifice atacul celui neinteligent, înţeleptul tace. El îşi dă seama că orice om are slăbiciuni şi că fiecare om are dreptul să fie lăsat să se lupte cu acele greutăţi, fără adăugarea unei poveri suplimentare a publicităţii aducătoare de necazuri (vezi Galateni 6,1.2).

Proverbe 11:13 13. Sufletul credincios. Omul care umblă încoace şi încolo bârfind pe semenii săi nu ezită să dea pe faţăsecrete care i-au fost încredinţate, dacă făcând aşa poate să asigure efectul bârfei sale. Pare că unii oameni au o pornire irezistibilă de a spune lucrurile pe care alţii nu le cunosc (vezi Ed 235, 236; 5T 58, 59). Prietenul credincios va rezista oricărei ispite de a dezvălui o confidenţă nu doar pentru că a făgăduit să facă aşa, ci şi datorită iubirii sale pentru prietenul său şi nedorinţei lui de a face ceva ce i-ar putea dăuna celuilalt.

Proverbe 11:14 14. Ştiinţa. [Sfatul, KJV]. Ebr. tachbuloth, probabil la origini derivat din ideea tragerii frânghiei, adică conducerea şi dirijarea unei corăbii cu ajutorul unor frânghii. De aceea, cuvântul a ajuns să însemne "direcţie","călăuzire" sau "sfat". Acolo unde lipseşte călăuzirea înţeleaptă, dibace, oamenii care ei înşişi sunt lipsiţi de înţelepciune, sunt uşor abătuţi pe căi care duc la necaz şi ruină. Dimpotrivă, acolo unde există mulţi care posedă darul conducerii sau al sfatului înţelept, discutarea liberă şi sinceră a problemelor va face ca fiecare factor să fie cântărit, fiecare capcană descoperită (vezi cap. 15,22; 20,18; 24,6).

Când sfatul este ignorat, nu este de făcut altceva pentru cei lipsiţi de înţelepciune decât de a-i lăsa ca prin experienţă aspră să descopere că sfatul bun este o binecuvântare de la Dumnezeu, care ar trebui să fie acceptat (1T 225).

Proverbe 11:15 15. Chezaş. Vezi la cap. 6,1.

Proverbe 11:16 16. Asupritori. Ebr. 'arişim, "oameni crunţi, înfricoşători". Sensul pasajului pare să fie acela că o femeieplăcută îşi va apăra onoarea tot atât de eficient cum un om puternic şi violent îşi protejează bogăţia sa.

Proverbe 11:17 17. Omul milostiv. Omul amabil, săritor care în mod dezinteresat dă ajutor altora, în acelaşi timp alege drumul cel mai sigur pentru a se ajuta pe sine. Dimpotrivă, omul crud, josnic, face rău altora şi lui însuşi. Un temei în această direcţie este că lăsarea în voia oricărei tendinţe sau trăsături de caracter, bune sau rele, o întăreşte foarte mult. Un alt temei este că înclinaţiile sunt reflectate înapoi de alţii. O faptă aspră tinde să trezească cruzime în alţii, o faptă milostivă se va întoarce sub forma prieteniei şi ajutorului de la aceia ajutaţi în felul acesta (vezi Matei 5,7; 7,2.12).

Proverbe 11:18 18. Un câştig înşelător. [O lucrare înşelătoare, KJV]. Cel rău gândeşte că va avea un câştig valoros din faptele sale rele, dar descoperă că răsplata lui este foarte diferită (vezi cap. 1,10-19; vezi şi la v. 17). Cel neprihănit seamănă neprihănire şi strânge o recoltă care e tot atât de sigură ca şi veşnicia (Galateni 6,8).

Proverbe 11:19 19. Duce la viaţă. Versetul acesta afirmă un adevăr simplu şi binecunoscut. Întrucât Hristos atrage la Sine pe toţi oamenii, iar Tatăl dă fiecăruia o măsură de credinţă, un om trebuie să aleagă fie să răspundă acestei puteri de atracţii, fie să-i i se împotrivească şi să fie pierdut. Viaţa veşnică este o răsplată sigură pentruneprihănire, aşa cum moartea veşnică este pentru păcat (Ioan 12,32; Romani. 6,23; SC 31).

Proverbe 11:20 20. Inima stricată. Dumnezeu are o deosebită scârbă faţă de păcătosul înşelător, ascuns, care-şi acopereinima stricată cu o aparenţă de evlavie (vezi cap. 3,32; 12,20; 17,20; 4T 326; 5T 536). Domnul Se întoarce cubucurie de la contemplarea făţarnicilor la spectacolul vesel al urmaşilor sinceri ai lui Isus.

Proverbe 11:21 21. Hotărât. [Deşi mâna se uneşte cu mâna, KJV]. Literal, "mână cu mână". Expresia aceasta a fost tradusă felurit, iar LXX o redă: "cel ce loveşte mâinile cu strâmbătate" ("cel care dă nedrept mâinile"). Întinderea sau strângerea mâinilor poate să se refere la mijloacele prin care oamenii confirmau adevărul. Am mai putea vedea aici şi o sugerare a marii confederaţii a răului prin care Satana a căutat să câştige lumea aceasta ca domeniu al lui personal, cum şi confederaţiile oamenilor răi care Îl sfidează pe Dumnezeu, persecută poporul Lui şi pretind în cele din urmă că au făcut legământ cu moartea, astfel încât să scape de pedeapsă (vezi Isaia 8,12; 28,15.18; GC 560, 561).

În tot decursul istoriei marii lupte, oamenii răi s-au grupat ca să asuprească pe poporul lui Dumnezeu doar ca să descopere că Apărătorul celor drepţi e mai puternic decât marele înşelător cu care au făcut o înţelegere (vezi 2 Cronici 20,1-25; Neemia 4,7-15).

Proverbe 11:22 22. Fără minte. O femeie fără minte este evident una care a renunţat decenţa feminină şi a adoptat un fel pervers de vorbire şi de acţiune, deoarece contrastul este între frumuseţea formei şi a figurii şi un caracter urât, abject. A împodobi râtul unui porc cu un inel de aur e ceva ridicol. A da greş în păstrarea unui caracter nobil într-un corp frumos e ceva tragic, atât pentru femeie cât şi pentru cei care o întâlnesc.

Proverbe 11:23 23. Mânie. Ebr. 'ebrah, "mânie debordantă", "furie". În timp ce omul neprihănit tinde doar spre ceea ce

este bine (Romani 8,28), omul rău doreşte acele lucruri care în mod natural şi inevitabil atrag asupra lui mâniaoamenilor şi, în cele din urmă, mânia lui Dumnezeu. Atât în viaţa aceasta cât şi în ziua mâniei lui Dumnezeu, cel egoist culege necaz (vezi Apocalipsa 14,10; 16,19; GC 36, 37).

Proverbe 11:24 24. Dă cu mână largă. [Împrăştie, KJV]. Nu orice fel de dăruire aduce prosperitate. Dăruirea neatentă face adesea rău atât celui care dăruieşte, cât şi celui care primeşte, dar efortul iubitor, calculat de a folosi mijloacele pe care le are cineva pentru a uşura suferinţele şi a susţine luptele celor în lipsă aduce şi unora şi altora bogăţie. Cu cât mijloacele dătătorului sunt folosite pentru a ajuta pe alţii, cu atât el primeşte mai mult. Acelaşi lucru se aplică şi contribuţiilor făcute pentru lucrarea lui Dumnezeu (vezi v. 25). A ţine pentru tine mai mult decât este drept duce la sărăcie, atât spirituală cât şi materială.

Proverbe 11:25 25. Sufletul binefăcător. Literal "sufletul binecuvântării". Acela care face pe altul fericit se face pe sine fericit (vezi 2 Corinteni 9,6-15).

Proverbe 11:26 26. Opreşte grâul. În vremuri grele, de lipsuri, sunt unii care păstrează proviziile până când preţul urcă suficient de mult ca să le vândă cu un profit excesiv în paguba semenilor lor. Fireşte că astfel de oameni sunt urâţi şi blestemaţi de cei care suferă lipsă din cauza unor atari activităţi (vezi Amos 8,4-7). Tot la fel de firesc,cei care coboară preţurile urcate în mod artificial vânzând la preţuri normale sunt iubiţi şi binecuvântaţi. Lucrarea lui Iosif în Egipt a fost făcută atât în favoare poporului cât şi a împăratului. Strângători de tipul lui Iosif ar fi bineveniţi în vreme de strâmtorare economică (Genesa 41,53-57).

Proverbe 11:27 27. Urmăreşte binele. Aceia care se ostenesc în slujirea semenilor lor primesc onoare şi favoare ca răsplată a lor. În timp ce urmărirea binelui din partea lor este dezinteresată, răsplata lor este sigură.

Proverbe 11:28 28. Va cădea. A fost o declaraţie uimitoare pentru ucenici când Hristos a spus că va fi greu pentru un bogat să intre în împărăţie (Marcu 10,24-26). Evreii priveau bogăţiile ca un semn sigur de binecuvântare de laDumnezeu. Dar bogăţia devine adesea o cursă. În loc să simtă nevoia de Duhul Sfânt, în loc să împartă cu alţii averile sale, bogatul socoteşte adesea că trebuie să-şi apere poziţia sporindu-şi proprietatea şi veniturile (vezi 1 Timotei 6,17). Chiar dacă merge în mormânt fără să fie onorat de oameni, lăsând în urma sa o avere mare, pentru Domnul el este asemenea unei biete frunze ofilite, care cade pe pământ.

Frunzişul. [Ramură, KJV]. Literal, "frunză". Cei drepţi sunt comparaţi cu frunzele verzi, dar nelegiuiţii sunt asemănaţi cu frunzele de toamnă care cad.

Proverbe 11:29 29. Casa. Un om poate produce tulburare în propria sa casă în mod indirect prin administrarea incapabilă a treburilor sale sau prin lenevia sa. În cazul acesta atât el cât şi familia lui nu vor avea altceva decât vânt din care să trăiască. Sau s-ar putea ca să şi-o tulbure direct prin stăruinţa lui neînduplecată de a se face economie, prin nerăbdarea şi irascibilitatea lui ca nu cumva scumpii lui bani să fie irosiţi. O astfel de atitudine nu câştigă colaborarea familiei şi a slujitorilor. În ambele cazuri nu există nici un profit, nici un alt câştig decât vânt.

Un asemenea nebun pe vremea lui Solomon era în pericol să-şi pierde avuţia şi să fie obligat să lucreze al slugă a omului înţelept, care a câştigat iubirea şi sprijinul casei sale prin blândeţea şi generozitatea lui. Compară cu experienţa fiului risipitor (Luca 15,11-32).

Proverbe 11:30 30. Un pom de viaţă. Rodul unui om drept constă din cuvinte şi fapte înţelepte şi pline de ajutor, iar acestea devin pentru alţii un pom al vieţii, care hrăneşte atât trupul, cât şi sufletul. Totodată exemplul unui ombun promovează sănătatea spirituală şi conduce la viaţă veşnică.

Câştigă. Ebr. loqeach, o formă a verbului laqach, "a lua". Numai aici laqach e tradus "câştigă". El este folosit de peste 700 de ori cu sensul de "a lua" sau "a duce". Întrucât subiectul verbului de aici este "suflete", ebraicul nephashoth (pluralul lui nephesh) şi nephesh înseamnă adesea "viaţă" (Genesa 9,4; Exod 4,19; etc.), unii traduc expresia "acel care ia viaţa". Aceeaşi combinaţie de cuvinte este tradusă astfel în 1 Regi 19,4; Psalm 31,13; Proverbe 1,19. Dacă acesta este sensul intenţionat de expresie, cum pot fi consideraţi înţelepţi cei "care iau viaţa"? Aceasta este problema de bază a textului, care este cât se poate de evident că i-a făcut pepe traducătorii KJV să folosească pentru laqach traducerea neobişnuită "câştigă". Alţii adoptă versiunea LXX, care redă versetul astfel: "din rodul dreptăţii, creşte pomul vieţii; iar sufletele călcătorilor legii se vor lua fără vreme".

Proverbe 11:31 31. Iată. Sau "dacă". LXX redă astfel acest verset: "dacă cel drept abia se mântuieşte, dar necredinciosul şi păcătosul unde se vor afla"? Exprimarea aceasta este citată în 1 Petru 4,18. LXX era folosităîn secolul I şi a fost VT al creştinilor care vorbeau greceşte. Când greaca diferă de ebraică nu e posibil să se determine dacă diferenţa se datorează faptului că traducerea e făcută dintr-un text ebraic diferit sau schimbărilor rezultate din transmitere.

Împlinirea planului lui Dumnezeu îi va găsi, în cele din urmă, pe cei drepţi răsplătiţi pe pământ (Daniel 7,27; Matei 5,5; 2 Petru 3,13; Apocalipsa 21,1.2). Tot astfel cei nelegiuiţi îşi vor primi pedeapsa pe pământ (Apocalipsa 20; GC 673).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

14T 310

2 CH 371

4 3T 549

5 GC 286

13 2T 185; 4T 195

14 1T 225; 2T 357; 5T 30, 293; WM 202, 231

15 AH 391; Ed 136; 1T 200

24 AA 345; Ed 139; PP 528; 2T 160, 331; 6T 449

24.25 CS 36, 49; ML 333; 1T 222; 6T 307; 9T 253

25 ChS 144; DA 142; Ed 140; MB 41; 1T 645; 2T 661; 3T 382; 6T 51, 307; 7T 170; WM 308

30 FE 199; 3T 422; GC 673

Proverbe 12:1 1. Iubeşte ştiinţa. Unii oameni ar fi bucuroşi să dobândească ştiinţă, dacă ea nu ar necesita primirea de învăţătură, corectare şi mustrare (vezi 2 Timotei 3,16). Lipsa regretului pentru greşelile trecute, a bunăvoinţeipentru îndreptare şi a aspiraţiilor pentru viitor înseamnă a fi precum fiarele câmpului, care nu au un caracter de format şi un suflet de mântuit (vezi 2 Petru 2,12).

Proverbe 12:2 2. Omul de bine. Semnificaţia de aici este de găsit printr-o comparaţie cu tipul de nelegiuire descris în adoua parte a versetului. Îndurarea Domnului e câştigată de oameni care sunt deschişi şi cinstiţi în umblarea lor.

Proverbe 12:3 3. Rădăcina celor neprihăniţi. Compară cu Psalm 1,3.4; 37,23.31; Efeseni 3,17.

Proverbe 12:4 4. Cununa. Pe vremea lui Solomon, părinţii îi îndrumau pe copiii lor în alegerea tovarăşilor lor de viaţă.Astăzi tinerii insistă să facă propria lor alegere. Faptele afirmate aici ar trebui să fie chibzuite cu judecată şi rugăciune suficient de timpuriu pentru a fi cruţaţi de o alegere necugetată şi de un regret de o viaţă. O femeie slabă, clevetitoare, lipsită de modestie sau cheltuitoare subminează iniţiativa şi hotărârea soţului ei.

Proverbe 12:5 5. Nu sunt decât dreptate. [Sunt drepte, KJV]. Literal, "sunt judecăţi" sau "dreptate". Cei drepţi sunt întotul buni, iar motivele lor lăuntrice îi inspiră să facă bine altora. Conştiinţa lor acţionează ca un judecător şi cântăreşte orice gând şi orice impuls care apare în forul lor interior. Conştiinţa e tot mai mult controlată de îndemnurile Duhului Sfânt cu cât persoana e mai aproape de ţinta asemănării cu Hristos (vezi Galateni 2,20; Efeseni 3,17; Coloseni 1,27).

În contrast cu bunătatea lăuntrică care îi stimulează pe cei drepţi, nelegiuiţii sunt o sursă de sfaturi nesănătoase, care înşeală şi fac rău celor care le iau în seama. Calea cea dreaptă este singură cale a fericirii şi aadevăratului succes (vezi Proverbe 14,12; Ioan 14,6).

Proverbe 12:6 6. Cuvintele celor răi. Versetul 5 a pus în contrast gândurile celor drepţi cu sfaturile celor nelegiuiţi. Versetul acesta se ocupă cu gândurile exprimate şi ale unora şi ale altora. Cuvintele celor nelegiuiţi produc întristare şi moarte prin caracterul lor înşelător. Falsele lor acuzaţii şi calomnii dau naştere la vrăjmăşie. Cei drepţi folosesc elocvenţa şi înţelepciunea lor pentru a lumina, pentru a apăra şi pentru a câştiga prieteni pentrucei nevinovaţi, al căror sânge îl caută nelegiuiţii (vezi 1 Regi 21,1-24; 2 Regi 4,1-7).

Proverbe 12:7 7. Rămâne în picioare. Cel neprihănit îşi zideşte casa pe stâncă, Isus Hristos, iar aşteptările lui sunt sigure (Matei 7,24-27). Avându-L pe Mântuitorul, el are viaţa veşnică (1 Ioan 5,11.12, vezi DA 388). S-ar putea ca el să cadă, s-ar putea ca el să cadă de şapte ori, dar el se ridică iarăşi (Proverbe 24,16).

Proverbe 12:8 8. După măsura priceperii lui. Nu e nimic altceva care să recomande mai trainic pe un om ca înţelepciunea şi priceperea lui. Oamenii pe care se poate totdeauna pune bază, oameni ale căror fapte sunt cârmuite de inteligenţă şi principii înalte (vezi 1 Samuel 18,5) sunt întotdeauna căutaţi. Omul vanitos şi lipsit de bun simţ, omul care îşi face o părere distorsionată despre viaţă şi oameni, un om care denaturează şi răstălmăceşte, e dispreţuit de toţi cei care-l văd aşa cum este, chiar de către aceia care îl folosesc pentru atingerea scopurile lor. Iuda era un asemenea om (Matei 27,3-8; Fapte 1,16-20).

Proverbe 12:9 9. Să ai o slugă. LXX redă expresia aceasta "slujind însuşi", de unde traducerea RSV "mai bine un om de condiţie umilă, care lucrează pentru sine, decât unul care pozează în om important, dar duce lipsă de pâine". Semnificaţia variantei din KJV este că e mai bine de omul care are o slugă care să lucreze pentru el şi să cultive grâu pentru pâine, chiar dacă este puţin stimat, decât de cel omul lăudăros, care e flămând.

Cuvântul ebraic qalah, tradus aici "smerită", înseamnă "a fi puţin stimat", "a fi dezonorat" şi se deosebeşte de cuvântul tradus "dispreţuit" din v. 8. "Dispreţuit" din versetul 8 vine de la buz, care înseamnă de fapt "a dispreţui", "a arăta dispreţ faţă de".

Proverbe 12:10 10. Fără milă. Dumnezeu are o grijă duioasă faţă de animalele pe care le-a făcut. Suferinţele lor nemeritate nu trec neobservate (Iona 4,11; Matei 6,26; 10,29). Instrucţiunile legii cuprindeau reglementări privind tratarea animalelor (Exod 23,4.5; Deuteronom 25,4; PP 443; DA 500). Vrăjmaşul oamenilor a contribuit mult la agravarea suferinţelor omului şi ale animalelor. Aceia care îl iau pe el ca stăpân devin nemiloşi, iar egoismul lor îi face să fie orbi faţă de nevoile reale ale altora.

Proverbe 12:11 11. Lucruri de nimic. Ebr. reqim. Cuvântul înseamnă simplu "nimicuri" sau "lucruri de nimic". Dacă cineva doreşte să-şi îmbunătăţească condiţie este un lucru bun, dar dacă îşi neglijează îndatoririle prezente ca să se dedice unui vis este o nebunie. Când lucrează în mod angajat în tot ceea ce găsesc mâinile lui să facă, omul îşi asigură hrana de toate zilele, dar are timp pentru a urmări şi alte ţinte valoroase şi pentru a se pregăti în vederea unei slujiri mai înalte (vezi Ed 267).

Proverbe 12:12 12. Prada. [Cursa, KJV]. Ebr. masod. Există o oarecare îndoială cu privire la semnificaţia exactă a acestui cuvânt cât şi a propoziţiei în care el apare. Masod e considerat uneori ca însemnând munci legate de asediu. Sensul versetului ar putea fi că nelegiuitul ar dori pradă (sau protecţie), dar nu obţine nici un câştig real, în timp ce omul bun este bine fixat şi rodnic.

Proverbe 12:13 13. Din bucluc. Nelegiuitul se prinde singur în mrejele minciunilor pe care le spune, şi nu e nimeni ca să-l scoată afară. Omul drept intră în bucluc din cauza atacurilor vrăjmaşilor săi, dar cinstea lui şi atotputernicia lui Dumnezeu îl scot din necazuri (vezi Isaia 37,39.40; 2 Petru 2,9).

Proverbe 12:14 14. Rodul gurii. Cel drept e răsplătit atât pentru vorbirea lui bună, cât şi pentru lucrarea mâinilor sale.

Primeşte. A doua parte a versetului poate fi redată literal astfel: "răsplata mâinilor unui om, el i-o va întoarce". Dumnezeu e Cel care face ca aceste răsplătiri să se întoarcă pentru a-l ferici pe omul bun (vezi Iov 1,10; Isaia 3,10).

Proverbe 12:15 15. Ascultă sfaturile. Vezi cap. 3,7; 13,10; 14,12; 16,2; 21,2; 1 T 360.

Proverbe 12:16 16. Îndată. Literal "în zi", care înseamnă "îndată". Omul nebun nu a reuşit să se auto-instruiască în exercitarea stăpânirii de sine. Dacă e iritat de o insultă sau de o desconsiderare închipuită, el dă expresie imediat sentimentelor sale rănite. Înţeleptul îşi dă seama că probabil o astfel de acţiune ar agrava necazul, aşa că aşteaptă până când accesul de furie trece ca abia apoi să caute să îndrepte lucrurile; sau poate să-l ignore cu totul (vezi Proverbe 20,22; 24,29; Matei 5,39, Luca 6,35).

Proverbe 12:17 17. Spune adevărul. Literal "suflă adevărul". Poate o referire la obiceiul format de a spune adevărul, adică un om spune adevărul tot atât de natural cum respiră. Cel care are o astfel de trăsătură de caracter e condus de vocea binelui (MB 104, 105). Pentru motivul acesta creştinul nu trebuie să ezite deloc să depună jurământ la tribunal (vezi MB 104, 105; DA 706, 707).

Dimpotrivă, cel care recurge la subterfugii în mod obişnuit nu spune adevărul nici chiar atunci când jură să-l spună. Obiceiul lui de a ascunde o parte din adevăr sau de a-i da altă faţă până când acesta dă impresia că e cu adevărat o minciună, va arăta curând ascultătorului atent că nu se poate pune preţ deloc pe cuvântul lui (vezi cap. 14,5.25).

Proverbe 12:18 18. Străpungerea unei săbii. Asemănarea e deosebit de izbitoare în evreieşte întrucât tăişul unei săbii e numit gura ei. Gura nesocotită, nerăbdătoare rosteşte cuvinte care rănesc inimile prietenilor şi aduc multă suferinţă şi întristare. Cuvinte lipsite de tact străpung adesea inima sensibilă a acelora care sunt în doliu sau în greutăţi, dar înţeleptul ştie ce să spună ca să mângâie pe cei întristaţi, să liniştească pe cei furioşi şi să îmbărbăteze pe cei descurajaţi (vezi cap. 10,11; Ed 236, 237).

Proverbe 12:19 19. O clipă. Ebraica poate vrea să spună "cât clipesc din ochi". Domnia răului e doar pentru o clipă.

Adevărul lui Dumnezeu nu poate fi răsturnat. Chiar şi adevărul omului poate să rămână în picioare fără teamăîn faţa oricărui fel de anchetă. Dar minciunile sunt descoperite şi demascate curând, dacă nu în viaţa aceasta, atunci la judecata viitoare. Chiar şi marea amăgire a lui Satana va fi demascată în cele din urmă şi în pe deplin înaintea universului, la sfârşitul mileniului (Apocalipsa 20,1-10; GC 666-670).

Proverbe 12:20 20. Cugeţi. Ebr. charash, însemnând "a născoci".

Proverbe 12:21 21. Nici o nenorocire. Probabil în sensul că răul care vine peste cel drept e transformat în binecuvântareprin intervenţia lui Dumnezeu (vezi Romani 8,28).

Rele. Ebr. ra', de cele mai multe ori tradus "rău". Poate să se refere la răul moral, ca în 1 Regi 11,6 sau la nenorocire, ca în Psalm. 141,5. În versetul de faţă evident este vorba de nenorocire.

Proverbe 12:22 22. Buzele mincinoase. Compară cu Proverbe 10,31.32; 12,19; 13,5; 16,13; 17,7; Iacov 3,5.6; Apocalipsa 22,15; PP 506. Vezi la Proverbe 6,17; 12,17.

Proverbe 12:23 23. Ascunde ştiinţa. Omul chibzuit nu-şi ţine gura cu intenţia să înşele, ci din modestie şi prudenţă înţeleaptă. Lipsa de înţelepciune şi de modestie este ceea ce-l face pe nebun să spună tot ce se întâmplă să-i treacă prin minte (vezi cap. 12,16; 13,16; 15,2).

Proverbe 12:24 24. Mâna leneşă. Lenevia aduce sărăcie şi tulburare în locul plăcerii făgăduite. Oamenii harnici, care-şi folosesc timpul în mod înţelept, se vor ridica cu siguranţă mai presus de cei leneşi.

Proverbe 12:25 25. Neliniştea. Literal, "grija", "îngrijorare". O inimă neliniştită nu poate fi umplută cu pacea făgăduită a lui Hristos, iar neliniştea e o tăgăduire a credincioşiei lui Dumnezeu (vezi Psalm 37,1-11; Matei 6,34; 1 Petru 5,7; PP 294). Povara inimii poate fi uşurată foarte mult printr-un cuvânt de speranţă şi de încurajare şi printr-un îndemn la credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu (vezi Isaia 35,3.4).

Proverbe 12:26 26. Cel neprihănit arată prietenului calea cea bună. [Cel drept e mai deosebit ca vecinul său, KJV]. E oarecare îndoială cu privire la semnificaţia cuvintelor ebraice din acest verset. Prima parte poate fi tradusă şi "dreptul cercetează pe prietenul său" sau "dreptul îşi supraveghează păşunea". Înţelesul părţii a doua este evident. Calea omului rău este întunecată şi înşelătoare, aşa că el însuşi e dus spre nimicire şi nu e în stare să călăuzească bine pe nimeni (vezi Matei 15,14).

Proverbe 12:27 27. Leneşul. Nu e clar dacă leneşul nu poate să care animalul pe care îl vânează sau dacă e prea leneş ca să-l gătească, după ce l-a vânat. Cum nu e sigur dacă partea a doua înseamnă că hărnicia, rezultatul hărniciei sau chiar cel harnic în persoană este o comoară. Versetul poate să susţină toate aceste înţelesuri, şi toate sunt adevărate.

Proverbe 12:28 28. Cărarea neprihănirii. A alege calea sfinţeniei înseamnă a alege viaţa tot atât de mult astăzi ca şi atunci când Solomon a rostit cuvintele acestea, ca şi atunci când, la Garizim şi Ebal, i s-a cerut lui Israel să aleagă (vezi Deuteronom. 27; 28; 30,15-20; Matei 19,17).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2ML 54

4 5T 123

10 PP 442

17 ML 331; 4T 335

18 Ed 237

22 AA 76; ML 331; PP 506

28 ML 5

Proverbe 13:1 1. Un fiu înţelept. Solomon văzuse învăţăturile acestui verset în mod clar şi tragic demonstrate în familia tatălui său. Mai mulţi fraţi de ai săi au dispreţuit mustrarea lui David şi au mers mai departe pe calea lor rea până când au fost biruiţi de consecinţe (2 Samuel 13-19; 1 Regi 1; 2), dar Solomon a ascultat şi a învăţat, ajungând omul cel mai înţelept din toate timpurile.

Proverbe 13:3 3. Îşi păzeşte sufletul. [Îşi păzeşte viaţa, KJV]. Solomon repetă de multe ori cât de importantă este să ne păzim gura (vezi cap. 12,13.14,22.23; etc.). Cu toate că un astfel de sfat a fost de repetate ori proclamat şiclar demonstrat în decursul istoriei neamului omenesc, doar puţini sunt aceia care au izbutit să pună o strajă permanentă buzelor lor. Multă nenorocire s-ar fi putut evita dacă oamenii ar fi învăţat adevărul la care a ajunsSolomon printr-o experienţă amară. Din nefericire, mulţi nu par dispuşi să-l înveţe niciodată.

Proverbe 13:4 4. Cei. [Sufletul, KJV]. Aici "sufletul" e folosit pentru individ în sine. În felul acesta se vorbeşte despre "sufletul" [KJV] ca fiind gras sau slab. Alergarea după bogăţiile materiale sau intelectuale, până la excluderea aproape completă a hranei spirituale, lasă puncte slabe în suflet (vezi Psalm 106,13-15; Matei 6,2; Luca 10,38-42).

Proverbe 13:5 5. Urăşte cuvintele mincinoase. Minciuna doboară încrederea şi nimiceşte prietenia. Cu toate acestea mulţi oameni folosesc un neadevăr când li se pare necesar ca să-i scoată din vreo încurcătură sau ca să scape din vreun necaz mai serios. Omul îşi construieşte o fortăreaţă împotriva acestui rău doar când cultivă o puternică scârbă faţă de păcatul de orice fel. O astfel de scârbă se dezvoltă prin prezenţa Duhului Sfânt în inimă. Omul care se dedă la minciună se identifică cu păcatul şi, în felul acesta, ajunge respingător şi un obiectal ocării (vezi Psalm 101,7.8; Ioan 8,44; Apocalipsa 21,27).

Proverbe 13:6 6. Răutatea. Vezi la cap. 1,31; 5,22; 11,3.

Proverbe 13:7 7. Face pe bogatul. [Se face bogat, KJV]. Unii socotesc că expresiei acesteia trebuie să i se dea înţelesul de "a face pe bogatul" şi celei de a doua "a face pe săracul". Interpretarea aceasta face pe ambii oameni făţarnici - unul pretinzând că e bogat, când e sărac, celălalt că e sărac, când e bogat. Totuşi pare să nuexiste o antiteză reală şi nici o învăţătură într-o astfel de expresie. Traducerea, aşa cum se află [în KJV], e la fel de acceptabilă şi sugerează o învăţătură similară celei a Mântuitorului nostru privitoare la cei care câştigă lumea, dar îşi pierd sufletul, şi la cei mai înţelepţi care-şi folosesc mijloacele ca să-şi adune o comoară veşnică în cer (vezi Marcu 8,36; Luca 12,15-21.33).

Proverbe 13:8 8. Răscumpără. Partea întâi poate fi înţeleasă ca afirmând că bogatul poate să-şi folosească averea pentru ca să iasă din necaz, îndeosebi din acel fel de necaz produs de acuzaţiile false ale conducători asupritori făcute cu speranţa unui câştig. Prin contrast, săracul nu ajunge în astfel de dificultăţi şi nici nu aude aceste învinuiri mincinoase, deoarece e aşa de sărac că nu se poate obţine nici un folos din necăjirea lui.

O altă interpretare a versetului este că, deşi bogăţiile sunt atât de valoroase pentru a scăpa pe un om dediferitele feluri de dificultăţi, săracul refuză să ia în seamă îndrumarea şi sfatul care l-ar ajuta să câştige astfel de bogăţii.

Proverbe 13:9 9. Voioasă. S-ar putea ca aici să se fi intenţionat un contrast între "lumină" şi "candelă". Omul bun străluceşte de lumina divina a Izvorului a toată lumina şi viaţa, în timp ce omul rău e constrâns să inventeze o candelă, prin a cărei lumină plăpândă şi fumegândă nădăjduieşte să găsească o cale de ieşire, cu un sfârşit bun,în ciuda lepădării adevăratei Luminii. Lumina e veşnică, dar candela se prăpădeşte (vezi Iov 18,5; Ioan 1,8).

Proverbe 13:10 10. Mândrie. Ebr. zadon, "încumetare". Aici contrastul este între cel prea mândru să primească sfat şi care se simte insultat dacă cineva îi sugerează ca ar avea nevoie de aşa ceva şi omul înţelept, care ascultă de sfatul oamenilor cu experienţă. Omul mândru nu doar se ceartă cu cei ar putea să-l înveţe, dar şi intră în conflicte de tot felul ca rezultat al pornirii pe căi proprii, imprudente (vezi cap. 11,2; 12,15).

Proverbe 13:11 11. Fără trudă. Bogăţia câştigată fără un efort real este risipită de grabă. Ceea ce omul a trudit ca să obţină este de obicei cheltuit cu grijă, şi îşi adună treptat şi o rezervă (vezi cap. 20,21; 21,5).

Proverbe 13:12 12. Nădejdea amânată. Aici e subînţeles un contrast puternic. Inima bolnavă a pierdut orice speranţă. Resursele de energie şi ambiţie s-au epuizat, lăsând pe om cu adevărat nenorocit. Dar când o speranţă bună este realizată, viaţa renaşte, puterea şi fericirea sporesc, aşa cum se va întâmpla cu ajutorul fructelor pomului vieţii (vezi cap. 11,30).

S-ar putea ca pentru mulţi întârzierea prelungită a venirii Domnului să pară ca o nădejde amânată. Dar cel care e gata pentru venirea aceea şi se roagă ca ea să fie grăbită umblă atât de aproape de Dumnezeu, încât trăieşte fără încetare împlinirea dorinţelor şi reînnoirea încrederii sale (vezi Genesa 5,22).

Proverbe 13:13 13. Cuvântul. Paralelismul versetului sugerează un lucru: "cuvânt" ţine locul aici de "poruncă" (vezi Deuteronom 30,14-16).

Proverbe 13:14 14. Învăţătura. [Legea, KJV]. Ebr. torah, care înseamnă "învăţătură" (vezi la cap. 3,1). Învăţătura înţelepţilor îi călăuzeşte pe cei care iau seama la ea pe calea cu asperităţi a vieţii, ferindu-i de capcanele păcatului şi ale morţii care blochează calea vieţii la orice pas.

Proverbe 13:15 15. Pietroasă. Ebr. ethan, literal "durabilă", aici probabil cu sensul de "tare", "aspră", "pietroasă". În timp ce un copil al lui Dumnezeu merge pe calea vieţii cu foarte puţine divergenţe, păcătosul consideră că înaintarea este grea, deoarece propria sa neîndurare se întoarce asupra lui din partea celor pe care îi întâlneşte (Matei 7,2). LXX redă partea a doua astfel: "iar cel fără minte în laţ va muri".

Proverbe 13:16 16. Lucrează cu cunoştinţă. Adică "acţionează cu pricepere". Nebunul se făleşte cu nebunia lui în public, fie pentru că nu realizează că e nebunie, fie poate pentru că nu îi pasă (vezi cap. 15,2).

Proverbe 13:17 17. Nenorocire. Cu privire la semnificaţia expresiei, vezi la cap. 12,21. Unii iau verbul ca tranzitiv şi cauzativ - "vâră pe oameni în necaz" (RSV). Traducerea aceasta cere o modificare a vocalele masoretice.

Proverbe 13:18 18. Pus în cinste. Solomon revine la afirmaţia des repetată că singura cale spre succes e aceea de a

asculta de învăţătura celui înţelept (vezi cap. 1-5).

Proverbe 13:19 19. Le este urât. [Este o urâciune, KJV]. Adevărata dorinţă a sufletului este salvarea din starea de păcat şi de urmările ei îngrozitoare; dar nebunul, pentru că este nebun, nu doreşte părăsirea căilor lui rele, chiar cu preţul pierderii vieţii veşnice.

Proverbe 13:20 20. O duce rău. [Va fi nimicit, KJV]. Literal, "va fi făcut [sau va deveni] rău". Un om poate fi cunoscutdupă anturajul pe care şi-l face. Cel căruia "îi place să se însoţească cu nebunii" devine tot mai asemenea lor. Alegerea anturajului are o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării tinerilor. Un vechi proverb zice: "Cine trăieşte cu un olog se deprinde să şchiopăteze". Un om care ajunge la fel de rău ca tovarăşii săi, trebuie să fie dispus la fel de să se împărtăşească de soarta lor (vezi 4T 589).

Proverbe 13:21 21. Vor fi răsplătiţi. Sau "El [Dumnezeu] va răsplăti pe cel bun". În timp ce omul rău e lăsat să culeagărezultatele propriilor sale alegeri greşite, omului bun i se dă o răsplătire tot atât de sigură (vezi Psalm 11,5-7; Eclesiast 2,26; Apocalipsa 2,23; 22,12).

Proverbe 13:22 22. Moştenitori. Omul bun se gândeşte la alţii şi adună o moştenire bună, pe care să o transmită copiilor săi, dar păcătosul cheltuieşte pentru sine ceea ce ar trebui să păstreze. Omul rău poate că l-a jefuit pe cel bun de averea şi bunurile lui, dar aceasta, mai devreme sau mai târziu, se reîntoarce la familia omului bun (vezi Eclesiast 12,35.36; Iov 27,16.17; Proverbe 28,8).

Proverbe 13:23 23. Desţeleneşte. Ca în Ieremia. 4,3 şi Osea 10,12.

Pier. Săracii, din cauza lipsei de judecată, îşi irosesc câştigul obţinut cu greu (vezi MH 195).

Proverbe 13:24 24. Nuiaua. Compară cu cap. 19,18; 22,15; 23,13.14; 29,15.17. Nuiaua ar putea fi considerată un simbol al acţiunii de disciplinară de diferite tipuri. Pedeapsa corporală corespunzătoare poate fi de o real folos, când un copil e mic. Mai târziu ea tinde să producă reacţii nedorite, fiind preferabile alte tipuri de pedeapsă.

Urăşte. Termenul ar trebui să fie înţeles prin comparaţie, cu sensul de a iubi pe altcineva sau altceva mai mult. Compară cu acest fel de "ură" din Luca 14,26. Acela care neglijează să-şi disciplineze copiii pentru că fie e indolent, fie are aversiune pentru o astfel de sarcină, se pune pe sine înaintea copiilor săi, şi astfel se poate spune că îi "urăşte".

Îndată. Aceasta e traducerea unui idiom ebraic care se referă la hărnicie în termenii deşteptării dimineaţa devreme. Unii au interpretat idiomul ca însemnând că un copil ar trebui să fie disciplinat la începutul vieţii lui. Fără îndoială că ar trebui, dar ideea nu prea poate fi dedusă din varianta ebraică.

Proverbe 13:25 25. Se satură. Trebuinţele omului bun sunt moderate, şi el are făgăduinţa lui Dumnezeu că aceste trebuinţe elementare vor fi satisfăcute (vezi Iov 33,16). Dorinţele omului păcătos sunt adesea necumpătate. Oricât de mult ar obţine, el doreşte tot mai mult. Pentru el nu există făgăduinţe de satisfacere supranaturală a nevoilor lui. Stăpânul lui e unul nemilos. Doar datorită bunătăţii lui Dumnezeu primăvara şi secerişul, soarele şi ploaia, îi dau o parte din darurile pământului (vezi Genesa 8,22; Proverbe 10,3; Matei 5,45).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4AH 391; Ed 135

11 AH 391; Ed 136

15 MB 201

20 Ed 136; FE 294; 4T 589

23 MH 195

Proverbe 14:1 1. Femeia. Nici o casă nu poate fi puternică decât dacă e supravegheată de o femeie înţeleaptă şi harnică. Când stăpâna casei e nebună, nu numai că neglijează să-şi ţină casa în bună rânduială, dar purtarea ei nebună face duşmani în exterior, dar dă naştere şi la ceartă în interior (vezi cap. 24,3; 31,10-31).

Proverbe 14:2 2. Se teme de Domnul. Adică Îl respectă. Temerea omului bun se deosebeşte enorm de înspăimântarea şi teroarea care îl apucă pe păcătos când îşi dă seama în mod clar de direcţia în care merge şi de soarta care îl aşteaptă.

Îl nesocoteşte. Cât de ciudat şi totuşi adevărat e că bietul om, o simplă particulă de praf pe cântarul universului, îndrăzneşte să-L socotească inferior pe Creatorul şi Susţinătorul marilor aştri şi al planetelor lor satelit, sau să ia în deşert sfântul Său Nume.

Proverbe 14:3 3. Buzele. Cuvintele înţeleptului sunt smerite şi conciliante, câştigă prieteni şi fereşte de rele (vezi cap. 13,3; 15,1).

Proverbe 14:4 4. Goală. [Curată, KJV]. O iesle plină şi un hambar plin reclamă o muncă grea din partea fermierului şi au strictă nevoie de forţa boilor pentru arat şi pentru treieratul grâului. Cine nu se îngrijeşte de terenul său nu se poate aştepta la un câştig bogat (vezi cap. 12,11; 28,19).

Cuvântul tradus aici "goală", bar, deşi se poate referi la "curăţia morală" (Psalm 19,8; 24,4) nu pare să denote "curăţire" cu sensul de "gol". Bar poate fi tradus şi "bucate" ("grâu", KJV, Genesa. 41,35; etc.). O uşoară schimbare în cuvântul precedent permite traducerea "unde nu sunt boi, nu sunt bucate".

Proverbe 14:5 5. Spune minciuni. Literal, "suflă minciuni". Omul drept suflă, fireşte, adevăr (vezi la cap. 12,17), iar martorul mincinos, minciuni. Martorul credincios nu poate şi nu vrea să mintă (vezi cap. 13,5).

Proverbe 14:6 6. Ştiinţa este lucru uşor. Deosebirea dintre cel care nu reuşeşte să găsească ştiinţă şi cel care obţine ştiinţă stă în felul de a căuta. Cel batjocoritor nu este pregătit să primească învăţătura şi, în consecinţă, când caută ştiinţă, "nu este" (redarea literală). Omul priceput se smereşte ca să asculte de învăţătorii săi. El nu primeşte fără discernământ tot ce i se spune, dar ascultă şi apoi probează toate lucrurile. Ca rezultat, el găseşte multă ştiinţă demnă de a fi primită (Psalm. 25,9; 1 Tesaloniceni 5,21).

Proverbe 14:7 7. Depărtează-te. Versetul acesta consolidează lecţia din cap. 13,20. Nu e nimic de câştigat, dar e mult de pierdut din întovărăşirea cu prieteni nebuni şi nepocăiţi.

Proverbe 14:8 8. Îi înşeală. [E înşelăciune, KJV]. Nebunul înşeală pe alţii şi gândeşte că prin aceasta va câştiga, pentrucă nu s-a deranjat să studieze şi să evalueze rezultatul acţiunilor sale. Omul chibzuit îşi arată înţelepciunea supunând fiecare fapt unei cercetări atente. El trebuie să fie mulţumit că drumul pe care merge duce spre viaţăveşnică. El este conştientă că există forţe care lucrează în el şi în afară lui care caută să-l abată din drum (vezi Ieremia 17,9; Efeseni 5,15).

Proverbe 14:9 9. Glumesc. Ebr. yalis, un verb la singular, care cere un subiect la singular. Prin urmare, e mai corect săse traducă expresia: "vinovăţia îşi bate joc de nebuni". Indiferent dacă nebunii râd sau nu de păcat, e sigur faptul că păcatul râde de ei, deoarece nu-şi dau seama cât de puternică e influenţa pe care o are asupra lor săvârşirea răului (vezi cap. 5,22; Ed 291).

Proverbe 14:10 10. Necazurile. [Amărăciunea, KJV]. Prima parte sună literal: "inima cucereşte amărăciunea sufletului său". Cu toate că prietenii şi cei dragi nouă ajung să înţeleagă ceva din bucuriile şi durerile noastre, ei nu pot să pătrunde în inima noastră şi să simtă tot ceea ce simţim noi ca amărăciune şi întristare. Ei sunt totodată străini de bucuriile noastre. Totuşi, Isus cunoaşte cele mai adânci dureri ale noastre şi ia parte la cele mai maribucurii ale noastre (vezi DA 327).

Proverbe 14:11 11. Cortul. Ebr. 'ohel, "cort". S-ar putea să fie urmărit un contrast în versetul acesta între "casă" şi "cort". Nelegiuitul face toate planurile sale pentru viaţa aceasta. El caută să se aşeze într-o locuinţă stabilă şi confortabilă. Dar cel drept îşi aduce aminte că e străin şi călător, locuind într-un cort, pe drumul spre cetatea lui Dumnezeu. (Evrei 11,9.10). Mai curând sau mai târziu, casa celui nelegiuit se prăbuşeşte, lăsându-l pe proprietar, mândru cândva, tremurând şi fără adăpost în faţa unui Judecător drept. Omul cinstit socoteşte cortul lui ca un liman al păcii şi al fericirii până îşi va sfârşi alergarea. El aşteaptă venirea împărăţiei veşnice, când va avea un lăcaş măreţ şi veşnic (vezi Proverbe. 3,33; 12,7; Matei. 7,24-27).

Proverbe 14:12 12. La moarte. Căile morţii despre care se vorbeşte aici nu sunt urmate orbeşte sau fără discernământ. Ele sunt alese cu asigurarea că, cel puţin, par să fie bune în împrejurările date. Avertizarea este împotriva încrederii în călăuzirea conştiinţei fără a pune la probă mereu conştiinţa cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi oameni s-au convins că Dumnezeu va accepta un surogat al cerinţelor Lui precise, doar ca să descopere că aupierdut totul. Guvernatorul roman Pilat este un exponent important al acestei categorii. Cu toate că nu cunoştea cuvântul scris, Însuşi Cuvântul l-a învăţat prin viu grai şi exemplu. Guvernatorul a gândit că poate săfacă compromis cu răul şi totuşi să-şi păstreze avuţia şi poziţia, dar compromisul său a dus la dezonoare şi la moarte (Matei 27,11-26; DA 738).

Proverbe 14:13 13. În mijlocul râsului. O aducere aminte a faptului că multe inimi triste caută să-şi ascundă necazul submasca râsului nepăsător şi că tipul rău de veselie poate să se termine numai cu durere (vezi Eclesiast 7,4).

Proverbe 14:14 14. Cel cu inima rătăcită. [Cel decăzut, KJV]. Recidivistul a cunoscut lucruri mai bune. Pentru el calea satisfacţiilor egoiste aduce repede saţietate şi insatisfacţie lăuntrică, chiar dacă acea insatisfacţie ar putea să nuducă la pocăinţă.

Ce este în el. După cum cel decăzut este plin de roadele căilor sale rele, tot aşa şi omul bun este plin deroadele căilor sale bune (vezi Isaia 3,10). LXX redă acest verset astfel: "Cel îndrăzneţ se va sătura de căile sale; şi omul bun, de gândurile sale".

Proverbe 14:15 15. Omul lesne crezător. [Cel simplu, KJV]. Ebr. pethi, care înseamnă "simplu", probabil în sensul că e lipsit de prejudecăţi, dispus să fie învăţat. În sens negativ, pethi se referă la cei care se rătăcesc uşor.

Proverbe 14:16 16. Se teme. Înţeleptul ştie că fiecare cărare este presărată cu capcanele adversarului şi de aceea studiază cu grijă fiecare acţiune şi fiecare idee nouă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În cadrul acesta s-ar părea că furia nebunului este o purtare îngâmfată şi plină de încredere în sine care face din el o pradă pentru Satana şi care înlesneşte adversarului să-l conducă spre o capcană din care, după toate probabilităţile nu există şanse de scăpare (vezi cap. 22,3; 28,26).

Proverbe 14:17 17. Plin de răutate. Ebr. mezimmoth, un cuvânt care poate fi înţeles într-un sens bun, "chibzuinţă" (cap.1,4; 2,11; 3,21; 5,2), sau într-un sens rău, "uneltiri nelegiuite", ca în cap. 12,2 şi probabil aici. Dacă se înţelege "uneltiri nelegiuite", atunci versetul e lipsit de paralelismul antitetic obişnuit. LXX păstrează acest paralelism redând astfel acest verset: "Cel grabnic la mânie lucrează fără socoteală, iar omul înţelept rabdă multe".

Proverbe 14:18 18. Proşti. Vezi la v. 15. Cei proşti refuză să înveţe şi astfel prin alegere premeditată se fac moştenitori ai tatălui a toată nebunia. Omul chibzuit umblă după înţelepciune şi acceptă ştiinţa ca o coroană de onoare şi de biruinţă.

Proverbe 14:19 19. Înaintea porţilor. Versetul acesta nu se împlineşte în mod invariabil în viaţa aceasta, dar, chiar şi aici, nelegiuiţii văd că roata se învârteşte, fiind astfel nevoiţi să se plece înaintea celor drepţi. După cum bogatul bogat din pildă era dispus să se plece înaintea lui Avraam şi a lui Lazăr (Luca 16,19-31), tot aşa, cândva, cei nelegiuiţi se vor pleca în afara zidurilor noului Ierusalim şi vor recunoaşte ca dreaptă excluderea lor din cer (vezi Apocalipsa 20,9.12; GC 666-669).

Proverbe 14:20 20. Urât. Prea adesea săracul e vrednic de cinste şi bogatul este josnic şi semeţ, totuşi unul e ignorat, iar celălalt e lăudat de semenii săi (vezi Iacov 2,1-6; cf. Proverbe 18,5; 24,23; 28,21).

Proverbe 14:22 22. Se rătăcesc. [Nu se rătăcesc?, KJV]. Scopul întrebării e de a face o afirmaţie puternică. Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu şi o răsplată veşnică, tot ar merita ca omul să "gândească binele" şi în felul acesta să întâlnească bunătate şi sinceritate la cei din jur. Îndurarea apare în combinaţie cu adevărul (Psalm 61,7; 85,10;Proverbe 3,3; 16,6).

Proverbe 14:24 24. Bogăţia. Se pare că aici este vorba de ceva mai mult decât bogăţiile materiale, deoarece înţelepţii sunt adesea relativ săraci. Totuşi înţelepţii întrebuinţează mijloacele pe care le au într-un mod care aduce onoare numelui lor. Ei posedă atât bogăţii spirituale şi cât şi bogăţii intelectuale.

Nesocotiţi. [Nesocotinţă, KJV]. Ebr. 'iwweleth. Acelaşi cuvânt este tradus "nebunie" în acelaşi verset. 'Iwweleth vine de la rădăcina ul, care înseamnă: (1) "a fi nebun", (2) "a fi tare", "a fi înălţat". S-a sugerat că Solomon folosea un joc de cuvinte, aşa cum se obişnuia în vremurile străvechi, şi că prima apariţie a lui 'iwweleth derivă din înţelesul (1) şi a doua apariţie din înţelesul (2). O astfel de derivare ar putea să dea proverbului următorul sens: "în timp ce folosirea pe care înţelepţii o dau avuţiei lor este o podoabă pentru ei, înălţarea nebunilor, departe de a le aduce onoare, serveşte doar ca să dezvăluie nebunia lor". Totuşi, interpretarea este ipotetică. Cu toate că cele două semnificaţii ale rădăcinii pot fi demonstrate, nu poate fi găsită o derivare a rădăcinii, aşa cum este ortografiată în text, care să semnifice "înălţare".

Proverbe 14:25 25. Martorul care spune adevărul. Când o viaţă este în primejdie din cauza unor învinuiri neadevărate, mărturia curajoasă a unui om onest poate să o salveze. Când mărturia mincinoşilor este acceptată fără o investigaţie minuţioasă, întregul sistem al justiţiei ajunge să nu mai fie demn de încredere.

Proverbe 14:27 27. Frica de Domnul. Compară cu cap. 8,13; 19,23.

Proverbe 14:28 28. Mulţimea poporului. Onoarea împăratului nu stă în războaie şi cuceriri, ci în mulţimea supuşilor săi care trăiesc în pace şi siguranţă.

Proverbe 14:29 29. Încet la mânie. Ordinea cuvintelor sugerează că o cantitate mare de pricepere vine în urma stăpânirii de sine, şi lucrul acesta este adevărat; dar este tot atât de adevărat că cu cât e mai mare priceperea cu atât e mai mare şi stăpânirea de sine. S-a spus că a înţelege totul ar însemna a ierta totul. O parte însemnată din natura omului se datorează moştenirii şi mediului în care trăieşte. Când înţelegem care sunt factorii care l-au făcut pe un altul nevrednic de încredere sau cu un temperament violent, iritarea noastră se diminuează. Aceasta nu vrea să spună că mediul e cel care determină caracterul unui om şi că, deci, există o scuză pentru păcatul lui. Dar moştenirea şi mediul constituie handicapuri însemnate în vederea dezvoltării cu succes a caracterului.

Omul cu o fire violentă manifestă un comportament nebunesc acolo unde toţi pot să-l vadă. El îşi demască lipsă de înţelegere şi de stăpânire de sine, şi acestea sunt unele dintre semnele principale ale unui nebun. Cel mai înţelept om îşi ia rămas bun de la înţelepciunea lui când îşi iese din fire şi pentru timpul acela devine un nebun. Poate că deprinderile lui de a acţiona în mod înţelept fac ca accesul lui să nu fie tot atât de nebunesc ca al unui om mai puţin înţelept, dar în agitaţia momentului el se află în pericolul de a nu mai avea un control conştient asupra cuvintelor sau faptelor sale (vezi Numeri 20,7-13; PP 417-421).

Proverbe 14:30 30. Viaţa. O inimă sănătoasă şi liniştită face ca şi corpul să fie sănătos şi liniştit. S-a descoperit că multeboli şi diformităţi reale se datorează cultivării geloziei, sentimentului de vinovăţie şi mâniei, şi de multe ori vindecare a venit readucerea liniştii şi încrederii în suflet (vezi MH 241-258).

Proverbe 14:31 31. Milă de cel lipsit. Neglijarea şi dispreţuirea celui sărac a o fost atitudine obişnuită oriunde şi oricânda lipsit relevaţia lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Atitudinea aceasta este în contrast flagrant cu subliniereafăcută de Biblie că săracii sunt un dar încredinţat de Dumnezeu poporului Său mai favorizat (vezi Ioan 12,8). Israel a avut un sistem de proprietate asupra pământului menit să păstreze pentru fiecare familie bucata ei de pământ şi multe reglementări pentru a uşura de greutăţi soarta celor nenorociţi (vezi Levitic 25,10.23-28; Deuteronom 15,7-11; MH 184, 185).

Deoarece Dumnezeu a îngăduit să existe sărăcia, pe de o parte ca demonstrare a rezultatelor păcatului şi a leneviei şi pe de altă parte ca testare a generozităţii poporului Său, aceia care nu îi ajută pe săraci Îl dezonorează pe Dumnezeu şi sunt neascultători de El, Tatăl tuturor oamenilor (vezi Marcu 10,21; 14,7; Galateni 2,10).

Proverbe 14:32 32. Doborât. Ebraica acestei expresii poate fi redată mai bine "doborât în nenorocirea lui". Atunci contrastul este între păcătosul, care înfruntă nenorocirea fără asigurarea protecţiei lui Dumnezeu, fiindcă nu L-a slujit cu credincioşie în timp de pace şi prosperitate, şi omul bun, care poate înfrunta moartea sigură cu încrederea sigură care l-a purtat prin viaţă.

Proverbe 14:33 33. Se odihneşte. Versetul poate fi parafrazat astfel: "înţelepciunea sălăşluieşte liniştit în omul înţelept, dar nebunii anunţă în gura mare cât de puţină înţelepciune e în ei". LXX evită dificultatea atribuirii de înţelepciune nebunului redând propoziţia a doua astfel: "dar în inima nebunilor [înţelepciunea] nu se cunoaşte".

Proverbe 14:34 34. Înalţă pe un popor. Dreptatea implică aici purtare dreaptă în toate privinţele. În cazul indivizilor, rezultatele purtării drepte sau nedrepte nu sunt totdeauna imediat vizibile. Unii oameni buni au avut o viaţă delipsuri şi suferinţă, în timp ce nelegiuiţii au părut că se bucură de plăcerile păcatului. Psalmistul a observat această aparentă inversare a regulii divine şi doar privind la răsplata viitoare a fost asigurat din nou cu privire la purtarea lui Dumnezeu cu oamenii (Psalm 73). Dar în cazul popoarelor declaraţia aceasta pare, în general, să se împlinească mai mult, chiar dacă punerea ei în aplicare se face mai încet. Popoarelor li se acordă un timpde probă pentru a se vedea dacă împlinesc sau nu planul lui Dumnezeu. Când resping principiile lui Dumnezeu, ele atrag propria lor distrugere (vezi PK 502, 535).

Proverbe 14:35 35. Un împărat are plăcere. [Favoarea împăratului, KJV]. Cu toate că Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să treacă prin situaţii grele pentru ca să poată învăţa lecţii care să- pregătească pentru viaţa veşnică şi deşiunii făcători de rele izbutesc să scape de consecinţele faptelor lor pentru o vreme, proverbul acesta este totuşiadevărat prin aplicare la modul general. Aceste afirmaţii sau afirmarea oricărui alt adevăr general nu trebuie să fie răsturnate şi folosite pentru a condamna anumite persoane sau popoare ca fiind vinovate de păcat din cauză că sunt în necaz sau pentru a dovedi că un om care se bucură de binecuvântările unui om drept e în neapărat drept (vezi DA 470, 471).

Slujitorul chibzuit. De repetate ori adevărul exprimat în v. 35 şi-a găsit întrebuinţarea în parabolele şi înalte învăţături ale lui Isus. Acest contrast este îndeosebi subliniat în parabola polilor (Luca 19,11-27) şi în cea a talanţilor (Matei 25,14-30). Acela care pretinde că slujeşte, dar lucrează fără chibzuinţă merită mustrarea şi dispreţul.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9Ed 291

12 DA 738; PK 57; PP 55, 361, 634, 720

23 AH 391; Ed 135

26 MH 250

29 2T 164, 426

32 PK 264

34 Ed 47, 175; GC 277; MM 113; PK 502

Proverbe 15:1 1. Un răspuns blând. Afirmaţia aceasta este atât de valabilă încât chiar şi atunci când metoda este folosită de înşelători iscusiţi, răspunsul blând îi face pe aceştia capabili să aibă control asupra victimelor lor şi să îi facă să sufere pierderi mari. Omul obişnuit, bărbat sau femeie, tinde să răspundă la mânie cu mânie, astfelîncât problema se agravează şi rănile sunt mai adânci. Când dragostea adevărată pentru alţii umple sufletul, doar atunci poate fi realizat acel sortiment bun de răspuns blând. Chiar şi atunci dragostea îl va îndemna adesea pe cel în cauză să vorbească doar după ce a trecut accesul de furie. Dar tăcerea ar trebui să fie o tăcereiubitoare, plină de simpatie, nu una cu buze strânse şi priviri aspre (vezi 1 Samuel 25,14-35; Matei 5,39; 1 Petru 3,9; MH 486; Ed 114).

Proverbe 15:2 2. Dă ştiinţă plăcută. [Foloseşte bine ştiinţa, KJV]. Ultimii 150 de ani au cunoscut o înflorire fără precedent a ştiinţei, iar ritmul de strângere a datelor pare să fi sporit constant în tot timpul acesta. Dar cu toată ştiinţa pe care au acumulat-o oamenii, ei nu sunt mai înţelepţi decât strămoşii lor. Întrucât nu au ales frica de Domnul, ei n-au nici măcar începutul adevăratei înţelepciuni (cap. 9,10) şi sunt conduşi de ştiinţa lor adunată spre un viitor înspăimântător (vezi Ed 225, GC 522).

Proverbe 15:3 3. Ei văd. [Privesc, KJV]. Mai bine "veghează". Uneori copiilor li se dă impresia că Dumnezeu îi urmăreşte ca să găsească motiv de mustrare. Dar Părintele nostru ceresc veghează cu ochiul milostiv şi iubitoral Celui care cunoaşte slăbiciunea naturii noastre (vezi Evrei 4,13; Psalm 33,13; 90,8; 103,13.14).

Proverbe 15:4 4. Limba dulce. [Limbă sănătoasă, KJV]. Literal "limba vindecătoare". Tipul de vindecare pe care îl poate realiza o limbă duce este arătat de afirmaţia contrastantă "zdrobeşte sufletul". Rănile făcute de o limbă

stricată se aşează în inimă şi minte. Cuvinte tăioase dor avea ani de zile, subminează puterea fizică şi mentală şi perturbă viaţa spirituală. Deoarece limba vindecătoare alină aceste răni şi pună capăt răului, e descrisă pe bună dreptate ca un pom al vieţii (vezi Iacov 3,1-10; MH 492; 4T 256; GW 120).

Proverbe 15:5 5. Ia seama la mustrare. Compară cu cap. 6,23; 19,25.

Proverbe 15:6 6. Câştigurile. Sau "venitul", aici aproape echivalent cu "bunurile". Omul bun îşi câştigă şi îşi strânge comorile, în timp ce omul rău descoperă că venitul său îi aduce mai mult necaz decât binecuvântare.

Proverbe 15:8 8. O scârbă. Aici contrastul este între jertfa păcătosului, care speră să cumpere bunăvoinţă şi să poată continua viaţa de păcat fără să fie pedepsit, şi rugăciunea simplă a celui drept, care Îi aduce Domnului jertfa unei inimi predate. Iertarea lui Dumnezeu nu e de vânzare la nici un preţ; ea e totdeauna un dar nepreţuit, la îndemâna tuturor celor care părăsesc păcatul (vezi 1 Samuel 15,22; Isaia 1,11; Ieremia 6,20).

Proverbe 15:9 9. Calea celui rău. Domnul urăşte calea celui rău, dar iubeşte pe omul neprihănit. Omul neprihănit nu numai că urmăreşte neprihănire, dar o urmăreşte cu ardoare, aşa cum e arătat de forma intensivă a verbului tradusă aici "umblă după" (vezi 1 Timotei 6,11).

Proverbe 15:10 10. Aspru pedepsit. [Mustrarea este dureroasă, KJV]. Mai bine, "este o mustrare dureroasă pentru cel care părăseşte calea".

Va muri. S-ar putea ca nelegiuitul să sfârşească viaţa în mod neaşteptat şi dezastruos. El va trebui să facă faţă şi pedepsei mult mai aspre a celei de a doua morţi la sfârşitul celor o mie de (Apocalipsa 20,5-15).

Proverbe 15:11 11. Locuinţa morţilor. [Iadul, KJV]. Ebr. she'ol. Derivarea cuvântului este nesigură. Unii consideră că ar putea veni de la un cuvânt care înseamnă "a întreba", alţii de la un cuvânt care înseamnă "a fi gol", iar alţii se abţin de la o declaraţie fermă privind etimologia lui. În KJV she'ol este tradus "mormânt" de 31 de ori, "iad" de 31 de ori şi "groapă" de 6 ori. Examinarea atentă a diferitelor versete în care aparel she'ol arată că a fost folosit ca o expresie figurată, denumind locul unde merg oamenii după ce mor (Genesa 37,35; 1 Samuel 2,6; Iov 7,9; 14,13; Psalm 49,14.15). Din punct de vedere strict literal, she'ol ar putea fi egal cu "mormânt", dar scriitorii biblici care folosesc simbolul acesta, descriu pe she'ol ca loc unde dorm toţi cei morţi (vezi la 2 Samuel 12,23), deşi într-o stare de inconştienţă, cu excepţia formei figurate (vezi Ezechiel 32,21). She'ol e descris ca având porţi ["bare", KJV] (Iov 17,16; Isaia 38,10). Se spune că e adânc, în contrast cu cerul, despre care se spune că e înalt (Deuteronom 32,22; Iov 11,8; Psalm 86,13; 139,8). She'ol nu e nicăieri descrisca un loc de pedeapsă după moarte. Concepţia aceasta a fost ataşată mai târziu la gehenna (Marcu 9,43-48), nu la hades, cuvântul grecesc care traduce bine she'ol, cu o singură excepţie (Luca 16,23).

Adâncul. [Nimicirea, KJV]. Ebr. 'abaddon, de la rădăcina 'abad, "a prinde", "a pieri". Cu privire la 'abaddon ca loc al nimicirii, vezi la Iov 26,6.

Semnificaţia pasajului acestuia pare clar. Dumnezeu cunoaşte caracterele şi are un registru al faptelor celor care au murit. Cu atât mai mult El poate să citească inima şi mintea oamenilor vii (vezi Psalm 33,13-15; 90,8; 139,1-16; Evrei 4,12.13).

Proverbe 15:12 12. Batjocoritorului. Cel batjocoreşte lucrurile bune se uneşte cu păcătosul împietrit în lepădarea învăţăturii şi a sfatului (vezi Isaia 29,20.21).

Proverbe 15:13 13. O inimă veselă. Faţa străluceşte de bucurie când inima e plină de lumină şi pace. Dar duhul e

zdrobit prin continua întristare a inimii. Când neliniştii i se permite să fie stăpână, curajul slăbeşte, până când puterea minţii poate fi, în final, zdrobită. Tulburarea mintală este reflectată în starea fizică a corpului (vezi cap. 17,22; LS 255-258; COL 167, 168).

Proverbe 15:15 15. Celui nenorocit. A doua propoziţie sugerează că s-ar putea ca suferinţa minţii să fie cea care face zilele rele. Pesimistul se îngrijorează atât de mult de trecut, pe care nu-l poate schimba, şi de viitor, pe care nu-l poate cunoaşte, încât nu foloseşte cu înţelepciune prezentul, singurul care îi aparţine. Această atitudine de tristeţe îi influenţează vederea şi se repercutează asupra altora. Inima veselă şi mulţumită sărbătoreşte cu recunoştinţă puţinul primit, uită de necazuri şi priveşte înainte cu bucurie şi încredere spre un viitor care se află în grija iubitoare a unui Părinte ceresc (Luca 12,22-32).

Proverbe 15:16 16. Mai bine puţin. Versetul aceste subliniază adevărul din v. 15. Puţini sunt oamenii cărora li se poate încredinţa o avere mare, din cauza ispitei puternice de a lega inima de bogăţii şi de a neglija pregătirea pentru viaţa viitoare. Bogăţiile nesfârşite ale lumii veşnice se vor revărsa asupra tuturor acelora care ating desăvârşirea de caracter (vezi 1 Timotei 6,6-10.17-19).

Proverbe 15:18 18. Stârneşte certuri. Omul furios nu-şi face doar lui rău, el tinde să facă rău tuturor celor pe care îi întâlneşte (vezi Proverbe 15,1; cf. cap. 14,29; 29,22; Evrei 12,14).

Proverbe 15:19 19. Netezită. Adică e aşezată deasupra mlaştinii şi netezită ca un drum pietruit.

Atitudinea lăuntrică influenţează tot mediul înconjurător. Omul leneş îşi pune în gând să evite orice pare greu, dar cu cât se gândeşte mai mult la necaz, cu atât vede mai mult necaz. Cu cât cel drept stăruie mai mult să meargă mereu înainte pe calea spre cer, cu atât greutăţile dispar din faţa lui, deoarece credinţa lui pune în mişcare mâna lui Dumnezeu şi el merge pas cu pas pe un drum netezit, aşezat deasupra lumii.

Proverbe 15:20 20. Dispreţuieşte pe mamă-sa. Chiar şi atunci un copil atinge o vârstă destul de mare ca să-şi dea seama că şi mama e om, supusă aceloraşi slăbiciuni ca oricare, prin legăturile strânse care au fost create, copilul tinde să păstreze un respect trainic faţă de mama lui. Numai cel care e lipsit de bună-cuviinţă este în stare să distrugă acele prime amintiri într-atât încât să ajungă să o dispreţuiască pe mama lui (cap. 10,1; MH 376-378).

Proverbe 15:21 21. Nebunia este o bucurie. Vezi la cap. 10,23.

Proverbe 15:22 22. Când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Compară cu cap. 11,14.

Proverbe 15:23 23. Are bucurie. Când cineva dă un răspuns bun sau un sfat înţelept, are bucuria că a putut să facă cevabun (vezi cap. 10,31.32; 25,11).

Proverbe 15:24 24. În sus. Calea vieţii omului înţelept duce în sus. Poate să fie plină de prăpăstii şi greutăţi, dar are recompensele ei.

Proverbe 15:25 25. Hotarele. Cu privire la caracterul sfânt semnelor de hotar, vezi cap. 22,28.

Văduvei. Domnul are o grijă specială pentru văduvă şi orfan. Cu toate că aceşti nefericiţi par să sufere în viaţa aceasta şi adesea să cadă victimă oamenilor hrăpăreţi, totuşi Domnul va face ca toate lucrurile acestea

să lucreze spre binele lor, dacă îşi pun deplină încredere în El. Minunea cu înmulţirea undelemnului e tipică pentru ceea ce poate să facă şi va face Dumnezeu, deşi, de obicei într-un fel mai puţin spectaculos, pentru a-i ajuta pe astfel de persoane lipsite de sprijin (vezi Psalm 68,5; Ieremia 49,11; MB 110; MH 202-204).

Proverbe 15:26 26. Gândurile. Din gânduri se nasc fapte (Proverbe 23,7; Marcu 7,21). Când cineva este împiedicat de circumstanţe externe să săvârşească o faptă rea premeditată, asta nu înseamnă că este nevinovat.

Proverbe 15:27 27. Urăşte mita. Subiectul acestui verset pare a fi mai ales luarea de mită pentru a denatura judecata (vezi Deuteronom 16,19; Isaia 1,23; Ezechiel 22,12). Omul care este atât de lacom după câştig încât se înjoseşte renunţând la onoarea lui nu adună o bogăţie de durată. Mai curând sau mai târziu, acţiunile lui ajungsă fie cunoscute, iar familia care a trăit în lux nemeritat se trezeşte în sărăcie.

Proverbe 15:28 28. Se gândeşte ce să răspundă. Omul bun se gândeşte la ceea ce e gata să spună, nu doar ca să se poată dovedi cât mai folositor ceea ce spune, dar ca nu cumva, în grabă, să spună ceva care ar jigni pe celălalt(vezi Proverbe 15,2; Matei 12,35.36).

Proverbe 15:29 29. Se depărtează de cei răi. Domnul nu e departe de nimeni, decât de cei care refuză să-L caute. Aceiacare îşi pun propriile dorinţe mai presus de ascultarea de Dumnezeu, descoperă că păcatele lor i-au despărţit de El (vezi Proverbe 15,8; Isaia 59,1-4).

Proverbe 15:30 30. O veste bună. Solomon atrage atenţia asupra legăturii strânse care există între gândurile minţii sau pornirile sufleteşti, în voia cărora se lasă cineva, şi starea fizică a corpului (vezi v. 13; cap. 16,24).

Proverbe 15:31 31. Învăţăturile care duc la viaţă. Adică sfatul care îndrumă pe calea vieţii veşnice (vezi v. 5.10.32).

Proverbe 15:32 32. Leapădă. Aceia care refuză învăţătura nu le pasă de viaţa lor. Chestiunile despre care este vorba pot să pară mici, dar fiecare hotărâre influenţează destinul veşnic (vezi cap. 8,36).

Proverbe 15:33 33. Înaintea slavei. Frica de Domnul este adevărata smerenie. O astfel de stare e necesară pentru a primi învăţătura care poate face pe cineva înţelept. În treburile lumeşti e la fel de valabil că adevărata onoare o câştigă cei care sunt destul de smeriţi să înveţe de la predecesori cum să urce pe scara succesului (vezi Proverbe 18,12; Matei 23,12; Iacov 4,6). În exemplul lui Hristos, umilinţa şi suferinţa au venit înaintea măreţei înălţări (Filipeni 2,5-11; Evrei 12,2; 1 Petru 1,11).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1AH 439; Ed 114; MH 486, 497; ML 81, 111, 179; MYP 136; 3T 182; 4T 65, 348, 367; 5T 404

2 Ed 225

3 CH 302

7 PK 34

8 GW 257; 4T 534

13 AH 421, 430; CH 28; ML 177, 195

23 AH 434; Ev 430; MYP 125; 4T 348; 6T 233, 248, 267; 7T 15

27 PP 168

33 ML 332; PP 553; 5T 50

Proverbe 16:1 1. De om. Versetul acesta ar trebui să fie tradus în aşa fel încât să arate contrastul care este evident în ebraică: "Sfaturile inimii sunt ale omului, dar răspunsul limbii este al Domnului". Adevărul acestui proverb este ilustrat în experienţa lui Balaam. Acest prooroc lacom plănuia să blesteme pe Israel şi să obţină recompensa bogată oferită de Balac, dar Domnul, în al cărui nume pretindea că vorbeşte, a dirijat cuvintele care i-au ieşit din gură (Numeri 22-24). În mod special atunci când un om vorbeşte din partea lui Dumnezeu, cuvintele îi sunt date (Exod 4,12; Ieremia 1,7; Matei 10,19).

Proverbe 16:2 2. Sunt curate. Cu toate că cei mai mulţi oameni îşi dau seama de defecte din viaţa lor, rareori păcătuiesc deliberat fără ca să se îndreptăţească într-o măsură oarecare. Ei poate se compară cu alţii şi decid că, având în vedere mediul şi greutăţile lor, sunt cel puţin la fel de buni ca şi alţii. Sau poate îşi fac socoteala că au anumite slăbiciuni şi astfel Domnul va ierta abateri ocazionale de la calea cea dreaptă şi bună. Ei acceptăstandardele pe care le-a pus Dumnezeu, dar nu sunt dispuşi să le respecte în totalitate.

Omul care este încă lege pentru sine însuşi e sigur că drumurile lui sunt curate. Cum pot fi concluziile lui altele, când singurul lui etalon de judecată pe care îl au este al lui personal? Numai lucrarea Duhului Sfânt poate să facă o breşă în acest simţământ de automulţumire şi să producă acea convingere că există un etalon absolut, extrem de clar exprimat în Cuvântul lui Dumnezeu şi cât se poate de efectiv ilustrat şi exemplificat în viaţa lui Hristos. Numai Creatorul omenirii cunoaşte motivele fundamentale din inima care se înşeală singură aomului şi foloseşte toate mijloacele existente ale cerului pentru a naşte convingerea despre nevoia unui Mântuitor şi a despre faptul că puterea divină e suficientă pentru naştere din nou (vezi Proverbe 21,2; 24,12; Ieremia 17,9.10; Ioan 16,8; Iacov 2,12; COL 159).

Proverbe 16:3 3. Încredinţează-ţi. Ebr. galal, "a rostogoli". Suntem îndemnaţi în mod literal să rostogolim calea noastră asupra Domnului (Psalm 37,5).

Vor izbuti. Când un om îşi recunoaşte nevoia şi merge la Domnul pentru călăuzire şi ajutor în orice acţiune şi hotărâre, atunci puterile Cerului vin în sprijinul lui şi îl fac în stare să aducă la îndeplinire hotărârile luate sub influenţa Duhului Sfânt. Când el este astfel inspirat, chiar şi demonii se miră de schimbarea săvârşită în inima odată slabă şi nestatornică şi totuşi mândră şi încăpăţânată a omului (vezi TM 18).

Proverbe 16:4 4. Pentru o ţintă. [Pentru sine, KJV]. Vrea să spună pasajul acesta că în planul Său, Dumnezeu i-a creatpe oamenii nelegiuiţi cu scopul de a-i pedepsi şi a-i nimici? Textul acesta a fost folosit pentru a susţine cumplita doctrină a predestinaţiei, care susţine că Dumnezeu în mod intenţionat i-a creat pe anumiţi oameni ca să sufere pedeapsa veşnică. Cea dintâi propoziţie zice tradusă literal: "Dumnezeu a făcut totul cu privire la sfârşitul lui [sau răspuns]". Cuvântul tradus aici "sine" [KJV] este tradus "răspuns" în cap. 15,1 şi 16,1. Traducerea aceasta sugerează că scriitorul vorbeşte nu despre doctrina predestinaţiei, ci doar despre ordinea eternă şi neschimbătoare a lucrurilor, prin care păcatul aduce suferinţă şi moarte.

Dumnezeu i-a făcut pe oameni fără prihană, dar când omul a născocit multe şiretenii şi a păcătuit (Eclesiast 7,29), el s-a făcut potrivit doar pentru nimicirea din ziua încheierii tuturor lucrurilor. Aceia care îşi folosesc libertatea de voinţă şi aleg să fie născuţi din nou (Ioan 3,3.7), devin potriviţi pentru viaţă veşnică şi cândva vor moşteni o lume purificată (2 Petru 3,13). Dumnezeu a făcut ca totul să corespundă finalului pentru care au devenit potrivite - în cazul omului, prin propria lui alegere, iar pentru restul creaţiei pământeşti, prin nevinovata ei includere în distrugerea pe care a adus-o omul. În felul acesta, Domnul ne asigură că a prevăzut şi S-a pregătit pentru oricare situaţie. Nu va exista niciodată un păcătos nemuritor, care să întristeze Cerul prin suferinţa lui de-a lungul veşniciei (vezi la Exod 4,21).

Proverbe 16:5 5. Inimă trufaşă. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru inima îngâmfată, care nu simte deloc nevoie de ajutorul Lui. Îngâmfarea spirituală este cea mai primejdioasă formă de mândrie, deoarece invadează sufletul cu un simţământ de încredere în sine, care Îl împiedică pe Duhul Sfânt să aducă convingerea privind nevoia respectivă.

Hotărât. [Mână uneşte cu mână, KJV]. Există incertitudini cu privire la semnificaţia exactă al acestei expresii. Unii sugerează că imaginea se referă la acte violente; alţii, că se referă la adăugarea puterii unei mâini la cealaltă mână în împotrivirea faţă de Dumnezeu; iar alţii cred că este o formă de afirmaţie, ca şi cum ar zice: "Iată mâna mea pe ea". Ultima sugestie este probabil cea mai puţin corespunzătoare, întrucât darea mâinii nu era folosită în felul acesta pe vremea lui Solomon. Un lucru e sigur, inima îngâmfată nu poate fi socotită nevinovată (vezi Proverbe 29,23; Isaia 25,11; Matei 23,12; Filipeni 2,8; COL 154, 161; MB 19).

Proverbe 16:6 6. Dragoste şi credincioşie. [Îndurare şi adevăr, KJV]. A iubi pe Dumnezeu şi pe om cu toată inima, a fi credincios în împlinirea făgăduinţelor şi a datoriilor şi a ţine cu tărie la adevărul lui Dumnezeu înseamnă a înceta să fi un păcătos şi a deveni un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Depărtarea de rău, nu aducerea de daruri sau oferirea multor jertfe, îl aduce pe om în graţiile Cerului. Învăţătura aceasta era extrem de diferită deatitudinea multora de pe vremea aceea, care aduceau tot mai multe jertfe, cu speranţa să cumpere bunăvoinţa lui Dumnezeu, fără necesara curăţire a vieţii şi a faptelor (vezi Proverbe 3,3; 14,22; 20,28; Matei 22,37).

Proverbe 16:7 7. Îi face prieteni. [Îi face să fie paşnici, KJV]. Când un om trăieşte aşa cum ar vrea Dumnezeu, atitudinea ostilă a duşmanilor săi este potolită de bunătatea lui, cu totul separat de intervenţia specială a lui Dumnezeu, cu toate că El e gata să intervină dacă e necesar, ca în cazul lui Iacov şi al lui Esau (Genesa 32,6-11; cf. PP 198).

Proverbe 16:8 8. Dreptate. Expresia aceasta se poate referi fie la o viaţă sfântă, fie la un comportament cinstit; "strâmbătate" se poate referi la opusul ambelor. Bogăţia fără dreptate nu aduce pace minţii şi nu poate garanta sănătate trupului. De asemenea nu există mulţumire în câştigarea unui bun prin mijloace necinstite. Dar puţinul pe care omul drept l-a obţinut pe căi cinstite aduce un profit suficient de fericire şi nu trezeşte niciinvidie, nici lăcomie (vezi cap. 13,7.25; 15,16).

Proverbe 16:9 9. Domnul îi îndreaptă. Tot ceea ce realizăm este prin intermediul vieţii pe care ne-o împrumută Dumnezeu şi de aceea, cu permisiunea Lui, omul face planuri, dar nu ştie dacă va trăi să le realizeze. Evident, ca recunoaştere a acestui adevăr, unii creştini obişnuiau să spună: "dacă va vrea Domnul", când aduceau la cunoştinţă planurile lor (vezi Iacov 4,13-15).

E necesar ca omul să facă planuri cu înţelepciune în ce priveşte acţiunile lui viitoare, dar toate aceste planuri trebuie să fie confruntate cu voia şi legea lui Dumnezeu descoperite pentru ca să fie sigur că ele sunt în armonie cu standardele divine. Discutarea lor ar trebui să fie condusă cu rugăciune în vederea călăuzirii şi cu dispoziţia ca planurile propuse să fie schimbate sau oprite de Domnul (vezi Luca 12,17-20; MB 150).

Proverbe 16:10 10. Hotărâri dumnezeieşti. Ebr. gesem, folosit în general proorocii false (Deuteronom 18,10; Ieremia 14,14; Ezechiel 13,6). Aici cuvântul pare să fie folosit într-un sens bun. Sensul pare să fie acela că un împărat rosteşte cuvinte care sunt inspirate de ceva care e mai mult decât o înţelepciune omenească. În cazul lui Solomon lucrul acesta este adevărat, şi atât Saul cât şi David şi-au început domnia având dovada că Dumnezeu era cu ei (vezi 1 Samuel 10,6.7; 16,13; 1 Regi 4,29.30). Poate că versetul înseamnă: "întrucât împăraţii sunt priviţi ca vorbind cu o înţelepciune mai multă decât cea omenească, ei ar trebui să fie deosebit de atenţi să nu păcătuiască atunci când iau hotărâri".

Proverbe 16:11

11. Lucrarea Lui. Cinstea în afaceri e guvernată de principiile veşnice ale guvernării lui Dumnezeu (vezicap. 11,1).

Proverbe 16:12 12. Le este scârbă. Întrucât împăraţii sunt slujitorii lui Dumnezeu şi fac lucrarea Lui, stând în locul lui Dumnezeu pentru a conduce poporul, nelegiuirea unui împărat este mai rea decât a oamenilor de rând. Pentrumotivele acestea, împăraţii răi rămân fără tron, în timp ce conducătorii drepţi au o viaţă lungă (vezi Daniel 4,17; Romani 13,1-6; PK 535).

Proverbe 16:13 13. Buzele neprihănite. El însuşi fiind un om drept, un împărat bun are plăcere de curtenii şi supuşii oneşti şi drepţi şi îi onorează (vezi cap. 8,6.7).

Proverbe 16:14 14. Mânia. Despotul exercită o putere arbitrară. Nemulţumirea lui înseamnă moarte, de aceea oamenii înţelepţi caută să rămână în graţiile împăratului (vezi cap. 19,12; 20,2). Aici nu există intenţia de a apăra un astfel de despotism, dar oamenii sunt sfătuiţi cum să trăiască într-o astfel de societate (vezi Eclesiast 8,2-4).

Proverbe 16:15 15. Ploaie de primăvară. [Ploaie târzie, KJV]. Afirmaţia aceasta este în contrast cu v. 14. Norii care aduc ploaia târzie fac să crească cerealele care au fost semănate în timpul ploii timpurii, în toamna anului precedent (vezi Iov 29,23; Ieremia 5,24). Tot astfel, ocrotirea acordată de bunăvoinţa împăratului asigură un mediu care încurajează progresul (vezi Psalm 72,6).

Proverbe 16:16 16. Cu cât mai mult face. Bunăvoinţa împăraţilor tinde să aducă mai multă prosperitate materială decât progres intelectual. Când oamenii îşi subordonează propriile idei acelora ale unui conducător şi merg împotriva propriilor convingeri pentru a-l asculta pe el, cu siguranţă că înţelepciunea şi priceperea au de suferit. Este puţin probabil ca Solomon să fi intenţionat să spună că înţelepciunea era mai bună decât priceperea, ca aurul în comparaţie cu argintul, ci că ambele trăsături sunt mai valoroase decât metalele după care oamenii aleargă atât de zeloşi (vezi cap. 3,14; 8,10.11).

Proverbe 16:17 17. Calea. Calea celor drepţi este aşezată mai presus de lume, cu ispitele ei, care ademeneşte pe cărări păcătoase şi care sfârşeşte în ruină. Acela care e preocupat să ajungă în armonie cu planul lui Dumnezeu va studia cu grijă calea pe care merge, pentru a fi sigur că picioarele sale nu au rătăcit (vezi Proverbe 4,26; 15,19; 2 Timotei 2,19).

Proverbe 16:18 18. Mândrie. În ciuda des repetatelor avertismente împotriva mândriei, fiecare generaţie vede cum oamenii devin mândri şi aroganţi, doar ca să devină pradă necazului şi ruşinii (vezi vers. 19; cap. 11,2; 17,19; 18,12). Aceia care îşi păstrează mândria şi poziţia pe tot parcursul acestei vieţi, vor fi constrânşi la o smerită recunoaştere a lui Dumnezeu, la judecată (vezi GC 670, 671).

Proverbe 16:19 19. Smerit. Sărăcia e de preferat bogăţiei, care va dispărea şi îl va lăsa pe om fără apărare în ziua mâniei (vezi cap. 15,17; 16,8).

Proverbe 16:20 20. Cine cugetă. Prima propoziţie poate fi tradusă şi "cel care ia seama la cuvânt va da de bine". Astfel tradus, versetul acesta exprimă un adevăr vital şi bine cunoscut. Dacă cineva dă atenţia cuvenită Cuvântului lui Dumnezeu, va reuşi să prospere din punct de vedere mintal, spiritual şi va afla fericire în tot ce face (vezi Ioan 13,17; Iacov 1,25; DA 314).

Proverbe 16:21 21. Priceput. Înţelepciunea va fi recunoscută chiar şi de oamenii proşti, care nu o folosesc.

Dulceaţa buzelor. Adică vorbirea plăcută, atrăgătoare. Adevărul celei de a doua propoziţii a fost recunoscut din totdeauna, dar propagarea vocii omeneşti pe o mare suprafaţă a lumii, cu ajutorul echipamentelor electronice moderne, a făcut ca glasul plăcut să aibă o influenţă şi mai mare nu doar în chestiuni comerciale, ci şi în răspândirea Evangheliei (vezi v. 23.24.27; cap. 27,9).

Proverbe 16:22 22. Pedeapsa. [Instruirea, KJV]. Ebr. musar, care poate să însemne şi "mustrare" sau "pedepsire", uneori fiind tradus astfel (vezi Deuteronom 11,2; Proverbe 3,11; Isaia 26,16; 53,5). Priceperea dă posesoruluiei o continuă măsură de înviorare şi putere, dar nebunia nu aduce nimic altceva nebunului decât mustrare (vezi Proverbe 1,7; 7,22; 15,5).

Proverbe 16:23 23. Îşi arată înţelepciunea când vorbeşte. [Îi învaţă gura, KJV]. Probabil că înseamnă "face vorbirea lui înţeleaptă". Cuvintele chibzuite ale unui om înţelept atrag pe ascultători şi fac adevărul mai agreabil (vezi 6T 400).

Proverbe 16:24 24. Sănătoase. S-a ştiut din totdeauna că vorbele plăcute sunt dulci, dar relaţia mai precisă dintre cuvinte, stare sufletească şi sănătate a rămas să fie demonstrată în epoca noastră, a experimentelor. Vorbirea pe un ton arţăgos, de ceartă aduce daune sănătăţii, atât celui care vorbeşte, cât şi celui care ascultă; dar cuvintele blânde, alinătoare aduc vindecare întregului corp (vezi PP 556).

Proverbe 16:25 25. Se par bune. Vezi la cap. 14,12.

Proverbe 16:26 26. Pentru el munceşte. Nevoia de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost este cea care îl împinge, în general, pe om să lucreze. Din cele trei, apetitul este imboldul principal. În sudoarea feţei îşi câştigă omul cele necesare (vezi Genesa 3,19; Eclesiast 6,7; 2 Tesaloniceni 3,10).

Proverbe 16:27 27. Omul stricat. [Un om nevolnic, KJV]. Literal, "un om al lui Belial", însemnând "un om de nimic".

Pregăteşte nenorocirea. [Sapă răul, KJV]. Probabil în sensul că cel nelegiuit sapă o groapă pentru a face să cadă în ea pe semenul lui şi pune la cale planuri rele împotriva lui. Sau poate că propoziţia vrea să spună că el sapă în căutarea răului, aşa cum un om ar săpa să dea de un izvor de apă. Faptul că vorbele lui se spune că pârjolesc ca focul sugerează că prima parte arată că el pune la cale planuri rele împotriva aproapelui şi nu că are plăcere să afle lucruri rele (vezi Iacov 3,6).

Proverbe 16:28 28. Pârâtorul. Vorbirea de rău dă naştere la ceartă şi dezbină pe prieteni, răspândind zvonuri care adesea sunt false şi aproape totdeauna exagerate (vezi cap. 17,19; 18,8).

Proverbe 16:30 30. Cine-şi mişcă buzele. [Mişcându-şi buzele, KJV]. Literal, "ciupindu-şi buzele", "muşcându-şi buzele" sau "strângându-şi buzele". Atât de hotărât şi de plin de răutate este omul viclean, încât atunci când îşi mijeşte ochii ca să plănuiască o ticăloşie şi îşi strânge buzele ca să ascundă un zâmbet lipsit de milă, răul e ca şi făcut (vezi cap. 6,14; 10,10).

Proverbe 16:31 31. Perii albi. Când cei vârstnici sunt găsiţi pe calea dreptăţii, ei îşi încoronează realizările vieţii prin sfatul lor înţelept şi prin influenţa lor bună, dar e absurd şi trist când un om încărunţit continuă să aleagă o cale rea (vezi cap. 20,29; MH 204, 205).

Proverbe 16:32

32. Un viteaz. [Cel tare, KJV]. Conducătorilor militari care au avut succes în acţiunile lor au fost mereu lăudaţi şi priviţi ca oameni puternici; dar stăpânirea de sine este un titlu mai bun pentru a primi onoare (vezi Iacov 3,2; DA 301).

Proverbe 16:33 33. Sorţul. Nu e dorinţa Domnului ca omul să decidă în orice chestiune prin tragere la sorţi. Când există o dovadă bună sau un principiu corespunzător pentru a călăuzi mintea să ia o hotărâre, folosirea sorţilor slăbeşte atât mintea cât şi caracterul. Sorţul ar trebui folosit doar dacă Dumnezeu dă o indicaţie precisă; altminteri nu poate exista siguranţa unui răspuns inspirat.

Metoda după care evreii trăgeau la sorţi e pusă oarecum sub semnul întrebării. Cuvântul tradus prin "sorţ" înseamnă literal "pietricică", sugerând că erau folosite pietre, probabil de diferite culori sau de diferite forme. Versetul acesta pare să arate că pietrele, cel puţin uneori, erau aruncate într-o cută făcută poala unei haine, scuturate şi apoi extrase (vezi Iosua 18,10; Proverbe 18,18; Fapte 1,23-26; PP 494, 495).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2TM 438

7 7T 243

12 Ed 175; GC 277, 415; PK 502

17 4T 502

18 ML 332; 4T 377

22 AH 266; ML 154

24 Ed 197; ML 152

25 GC 597

31 CG 144; Ed 244

32 AH 443; CG 95; ML 70; MYP 134; 2T 164, 426; 3T 183; 4T 501

Proverbe 17:1 1. Cărnuri. [Jertfe, KJV]. Numai o parte din jertfa de mulţumire era arsă în foc. Restul, cu excepţia părţii pentru preot, era consumat de cel care aducea jertfa, de familia şi prietenii lui (vezi Levitic 7,11-18). Mâncarea şi băutura peste măsură duc în mod natural la ceartă, deoarece supraîncărcarea stomacului se manifestă într-o excitabilitate atât a corpului cât şi a minţii (vezi Proverbe 15,16.17; 16,8).

Proverbe 17:2 2. Un argat cu minte. Sclavii ajungeau adesea într-o poziţie înaltă şi uneori erau făcuţi moştenitori (veziGenesa 15,2.3; 41,37-45; 2 Samuel 16,4; Eclesiast 10,7).

Proverbe 17:3 3. Tigaia. [Oala de afinare, KJV]. După cum curăţătorul curăţă metalele nobile, tot aşa Domnul curăţă inimile poporului în focul suferinţei (Ieremia 17,10; Maleahi. 3,3; 3T 541; 4T 85).

Proverbe 17:4 4. Cel rău. Făcătorii de rele au o deosebită plăcere să-i asculte pe cei care gândesc ca ei. Ei găsesc mângâiere şi sprijin în compania lor şi plăcere în răul discutat. "Păsările înaripate" tind să se "strângă într-un loc". ["Cei ce se aseamănă se aducă"].

Proverbe 17:5 5. Cine se bucură de o nenorocire. Contrastul sugerează că felul de nenorocire la care se face referire aici era acela care aduce pe oameni la sărăcie. Aceia care se căpătuiesc din necazurile săracilor obţin procentemari de câştig din investiţiile lor, dar obţin totodată o măsură zdrobitoare de remuşcare, în ziua când se văd aşa cum îi vede Dumnezeu. Atunci, într-adevăr, ei s-ar arunca bucuros la picioarele sfinţilor proslăviţi pe care i-au păgubit şi s-ar ruga pentru o părticică din bunurile lor veşnice (vezi Iov 31,29; Proverbe 14,31; 24,17.18;Matei 25,40-46; Luca 12,3; 4T 386; EW 294; GC 668).

Proverbe 17:6 6. Copiii copiilor. Planificarea înţeleaptă pentru fii şi nepoţi şi un respect cuvenit pentru părinţi servesc ca influenţe stabilizatoare în familie şi în stat (vezi Psalm 127,5).

Proverbe 17:7 7. Cuvintele alese. [Vorbire excelentă, KJV]. Vorbirea în cuvinte alese îi conferă omului rău o strălucire înşelătoare, dar minciuna de orice fel strică strălucirea onoarei celor cu autoritate (vezi Isaia 32,5-8).

Proverbe 17:8 8. Darurile. Ebr. shochad, în mod specific "mită", deşi cuvântul poate să însemne şi dar. Shochad e tradus "mită" în 1 Samuel 8,3; Psalm 26,10; Isaia 33,15. Mita orbeşte atât de mult ochii celui care o primeşte încât el lucrează din greu ca să se facă vrednic de dar sau să obţină şi alte beneficii. Afirmarea de către Solomon a realităţii unui astfel de comportament omenesc nu implică neapărat autorizarea ei.

Proverbe 17:9 9. Acoperă o greşeală. Adică prin nerepetarea lor. Această interpretare conferă adevăratul contrast celei de a doua părţi. Aceia care persistă să repete relatarea răului făcut de alţii izbutesc adesea să producă vrăjmăşie între prieteni, cu toate că greşeala, la origine, era mică (vezi Proverbe 16,28; 1 Corinteni 13,6.7; 2T54; 4T 607).

Proverbe 17:10 10. Pătrunde mai mult. Adică taie mai adânc.

Proverbe 17:11 11. Sol. Ebr. mal'ak, de asemenea cuvântul este folosit şi pentru "înger".

Proverbe 17:12 12. O ursoaică jefuită. Mânia proverbială a ursoaicei jefuite de puii ei nu e atât de primejdioasă ca perversitatea încăpăţânată a nebunului (vezi Osea 13,8).

Proverbe 17:13 13. Rău pentru bine. Vezi Proverbe 20,22; Matei 5,39; Romani 12,17; 1 Tesaloniceni 5,15.

Proverbe 17:14 14. Slobozirea unor ape. Odată ce apa a început să curgă printr-un dig, spărtura se face tot mai mare, până când are loc o inundaţie periculoasă.

A se înteţi. Mai bine, "izbucneşte" sau "porneşte". Ar trebui ca oricine să se ferească de aţâţarea mâniei, tot aşa cum ar trebui să aibă grijă de un dig care ţine apele mării.

Proverbe 17:16 16. N-are minte. Adică n-are pricepere. Banii cheltuiţi cu educarea unui asemenea om sunt ca şi irosiţi.

Proverbe 17:17 17. Oricând. Semnul unui adevărat prieten este că el stă alături în necaz, ca şi cum ar fi legat prin legături de rudenie (vezi cap. 18,24).

Proverbe 17:18 18. Se pune chezaş. Vezi la cap. 6,1.

Proverbe 17:19 19. Zideşte poarta prea înaltă. Unii au considerat că această expresie se referă la construirea unei porţi măreţe de intrare care ar face o casă mică să semene a palat. O asemenea ostentaţie nebunească ar atrage atenţia strângătorilor de impozite şi a hoţilor şi astfel ar provoca nimicirea. Totuşi, nu ştim să fi existat astfel de obiceiuri în vechime (vezi cap. 10,14; 16,18).

Proverbe 17:20 20. Inima prefăcută. Vezi la cap. 11,20.

Proverbe 17:22 22. O inimă veselă. O inimă veselă, fericită (vezi la cap. 15,13). A pune un accent deosebit pe bucuria în Domnul, chiar când omul e în necaz sau bolnav, înseamnă a elibera forţe care vor mângâia şi vor da putere atât minţii, cât şi corpului (vezi cap. 16,24; Ed 197; MH 241). Buna dispoziţie realizează adesea lucruri pe care alte remedii nu au capacitatea să le săvârşească.

Proverbe 17:23 23. Daruri. Mituirea de orice fel face şi pe cel ce dă şi pe cel ce primeşte să păcătuiască. Biblia are multe de spus cu privire la această practică rea, care tinde să facă pe bogat mai bogat şi pe sărac mai sărac (vezi Exod 23,8; Deuteronom 16,19; Isaia 1,23; Ezechiel 13,19).

Proverbe 17:24 24. Înţelepciunea. Omul inteligent se concentrează asupra treburilor lui imediate, nebunul are atenţia împrăştiată în multe direcţii.

Proverbe 17:26 26. Să osândeşti... la o gloabă. Ebr. 'anash, literal, "a amenda".

Să loveşti. Ebr. nakah, aici probabil, "a bate".

Cei de neam ales. Ebr. nedibim, referindu-se poate la nobleţea persoanelor şi nu la poziţia lor în împărăţie, deşi "din pricina neprihănirii" ["pentru dreptate", KJV] lasă să se înţelege că ei au fost bătuţi pentrucă au refuzat să denatureze dreptatea în postura lor de judecători.

Proverbe 17:27 27. Priceput. Ebr. qar, literal "rece", care denotă un duh încet la mânie, care nu se agită uşor. Tendinţa generală a scrierilor lui Solomon este împotriva vorbirii pripite, necugetate (vezi Proverbe 15,23; 18,6; 25,11;29,20; Eclesiast 5,2.3; 10,14; 12,10). Totuşi, tradiţia masoretică redă yaqar, "preţios", "apreciat".

Proverbe 17:28 28. Chiar şi un prost. [Chiar şi un nebun, KJV]. Atât de strâns sunt legate tăcerea şi înţelepciunea în mintea oamenilor încât un nebun ar putea câştiga reputaţia de om înţelept dacă ar putea săvârşi un lucru imposibil, şi anume acela de a tăcea. Dar omul care se îndoieşte de propria sa înţelepciune nu poate crede că lucrurile stau astfel şi se simte constrâns să-şi demonstreze inteligenţa prin multă vorbărie. Numai aceia care au o puternică încredere în propria lor pricepere pot să stea liniştiţi şi calmi, până în momentul când pot să spună cele câteva cuvinte înţelepte.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

92T 54; 4T 607

22 CH 28, 79; Ed 197; MH 241, 281; ML 151

27 Ed 135; 2T 426

Proverbe 18:1 1. Cel ursuz. [Prin dorinţă, KJV]. Versetul zice literal: "cel care e despărţit umblă după dorinţă; el se ridică năprasnic împotriva oricărei înţelepciuni sănătoase". Semnificaţia primei propoziţii este obscur. Poate că LXX a păstrat exprimarea corectă: "Pricini caută omul cel ce va să se despartă de prieteni, şi în toată vremea ocărât va fi".

Proverbe 18:2 2. Vrea să arate ce ştie el. Adică nebunul vrea să-şi spună părerea şi să arate ceea ce crede el că este înţelepciune (vezi cap. 12,23; 13,16; 15,2; 17,28).

Proverbe 18:4 4. Cuvintele gurii unui om. Evident se face referire la omul ideal. Cuvintele unora dintre oameni sunt goale de conţinut (vezi Proverbe 20,5; Eclesiast 7,24).

Proverbe 18:5 5. Şi ai în vedere faţa unui om. Compară cu Levitic 19,15; Deuteronom 1,17; Proverbe 24,23-25; 28,21.

Proverbe 18:6 6. Stârneşte lovituri. Nebunul intră în necaz din cauza cuvintelor lui necugetate.

Proverbe 18:7 7. Pieirea. Când nebunul îşi exprimă gândurile, îşi arată nebunia şi păcătoşenia. Astfel gura lui îl duce lapedeapsă.

Proverbe 18:8 8. Prăjiturile. [Rănile, KJV]. Ebr. mithlahamim, care nu apare decât aici şi în cap. 26,22. Se consideră că vine de la un verb care înseamnă "a înghiţi cu lăcomie", de aceea i s-a dat cuvântului mithlahamim sensul de "prăjituri". Propoziţia ar exprima deci ideea că vorbele bârfitorului sunt înghiţite cu lăcomie şi păstrate în memorie pentru o folosire ulterioară.

Proverbe 18:9 9. Cine se leneveşte. Omul leneş nu îşi face partea de lucru şi deci e pe aceeaşi treaptă cu cel care iroseşte şi distruge (vezi cap. 10,4; 12,11; 23,21).

Proverbe 18:10 10. Un turn tare. Numele Domnului ţine locul a tot ceea ce este Dumnezeu pentru poporul său. Când Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu, i s-a îngăduit să audă Numele Domnului proclamat sub forma descrierii bunătăţii şi dispoziţiei de a ierta ale lui Dumnezeu (Exod 33,18-34,7). Numai harul lui Dumnezeu dăpăcătosului speranţă de mântuire. Acoperit de acest har, păcătosul e ca o cetate inexpugnabilă pentru Satana şi ispitele lui (vezi DA 324, TM 16, 18; MB 173).

Proverbe 18:11 11. Închipuirea. Ebr. maskith, redat "chip" (Levitic 26,1), "icoane" (Numeri 33,52) şi aici considerat căînseamnă "imaginaţie" sau "închipuire". LXX redă a doua propoziţie astfel: "mărirea ei mult umbreşte". Redarea "protector" (vezi RSV) provine dintr-o alterare a textului ebraic, traducând pentru rădăcina cuvântului maskith, śakak (=sakak) în loc de śakah. Numai în aparenţă bogăţiile alcătuiesc un turn tare. O schimbare a pieţei, câteva serii de insuccese, şi ocrotirea a pierit. Apărarea pe care o oferă Dumnezeu este şi reală şi indestructibilă (vezi Proverbe 10,15; 18,10).

Proverbe 18:12 12. Înainte de pieire. Întrucât nimicirea este consecinţa naturală a păcatului, iar mândria este păcatul debază, e de aşteptat ca inima oamenilor să atingă cele mai mari înălţimi ale îngâmfării înainte ca să-i surprindă urmările păcatului.

Înaintea slavei. Iosif, Moise, Daniel au trecut prin disciplina robiei sau a exilului înaintea momentelor de cea mai mare onoare a lor (vezi cap. 15,33; 16,18; 5T 50).

Proverbe 18:14 14. Îl sprijineşte. Spiritul curajos multor bărbaţi şi al multor femei care au suferit accidente sau boli, în urma cărora au rămas infirmi, dă mărturie despre adevărul primei propoziţii. Când mintea e cuprinsă de disperare sau de îndoieli şi trupul este afectat; nici un medicament fizic, ca singur remediu, nu poate să realizeze vindecarea (vezi cap. 15,13; 17,22; MH 238, 241).

Proverbe 18:15 15. Dobândeşte ştiinţa. Deşi înţelepciunea e mai valoroasă decât ştiinţa, aceia care posedă o măsură de chibzuinţă înţeleaptă vor fi sârguincioşi în câştigarea ştiinţei, pe care o vor folosi cu chibzuinţă.

Proverbe 18:16 16. Darurile. Unii au luat versetul acesta ca însemnând că mituirea face pe om în stare să vină în contact cu aceia care pot să schimbe dreptatea în folosul lor la judecată, dar acesta nu e înţelesul necesar. Cuvântul pentru "daruri" de aici e diferit de cel tradus "mită" în comentariul la cap. 17,8. Oricui îi place de celcare îi dă daruri (vezi cap. 19,6), iar cel care dă va fi primit curând în cercuri distinse ca prieten binevenit (vezi Luca 16,9).

Proverbe 18:17 17. Întâi. Adică cel dintâi care să-i susţine cauza.

Pare că are dreptate. O vizită într-o sală de judecată va demonstra adevărul acesta. E natural şi pare înţelept ca un om să prezinte propriul său caz în lumina cea mai bună cu putinţă şi compatibilă cu o versiune relativă a adevărului, dar unii au descoperit că o mărturisire sinceră a vinovăţiei îl dezarmează pe adversar şi câştigă uneori prietenia acestuia. Lucrul acesta este cel mai bine de făcut, aşa cum sfătuia Mântuitorul, când sunt în drum spre sala de judecată (Matei 5,25).

Proverbe 18:18 18. Sorţul. Când ambele părţi acceptă hotărârea Domnului ca descoperită prin sorţi, se previne prelungirea conflictului între cele două părţi puternice şi se rezolvă disensiunile lor urgente. Cu privire la folosirea sorţilor, vezi Iosua 7,14; Proverbe 16,33. Sfatul lui Pavel sugerează că folosirea sorţilor în vederea rezolvării unor astfel de chestiuni nu este metoda normală, în schimb, Dumnezeu dă înţelepciune membrilor bisericii pentru a judeca neînţelegerile dintre fraţi (1 Corinteni 6,1-8).

Proverbe 18:19 19. Nedreptăţiţi. E dificil de tradus ebraica primei propoziţii, după cum reiese din numărul mare de cuvinte adăugate în KJV. LXX redă acest verset astfel: "frate de frate ajutat, ca o cetate tare şi înaltă, şi are putere ca o împărăţie întemeiată". E imposibil de stabilit care exprimare e corectă. Fiecare constituie o observaţie plină de însemnătate. Înverşunarea războaielor civile şi a neînţelegerilor din familie serveşte ca ilustrare a adevărul afirmaţiei din KJV.

Proverbe 18:20 20. Rodul. Vezi la cap. 12,14.

Buzelor. Vezi la cap. 10,19.

Proverbe 18:21 21. Oricine o iubeşte. Limba poate păta reputaţia unui om şi-l poate duce la sărăcie şi moarte. Aşa micăcum e, poate face mult rău. Folosită în armonie cu voia lui Dumnezeu pentru a binecuvânta şi a înviora sau pentru a vesti Evanghelia împărăţiei, limba poate face mult bine. Aceia care iubesc limba, care o răsfaţă, care-idau frâu liber, vor face mult rău, dar răul se va întoarce asupra lor (vezi Matei 12,36; Iacov 3; Ed 235; 5T 57).

Proverbe 18:22

22. Fericirea. [Ceva bun, KJV]. Evident, Solomon vorbeşte aici despre soţia ideală, o femeie virtuoasă,chibzuită, care îl va susţine pe bărbat cu credincioşie în eforturile lui de a sluji Domnului (cap. 12,4; 19,14; 31,10; cf. MH 359). Cel care a fost condus să se unească cu o asemenea femeie a căpătat într-adevăr o favoare de la Domnul. Faptul că înţeleptul nu priveşte pe unele soţii în felul acesta reiese prin comentariile sale privitoare la soţia certăreaţă şi cusurgioaică (cap. 21,9.19; 25,24; 27,15).

Proverbe 18:23 23. Săracul. Bogatul poate răspunde cum simte şi oamenii nu se vor ofensa pe faţă, pentru că e bogat şiei doresc să-i fie prieteni, dar săracul trebuie să-şi măsoare cuvintele pentru ca nu cumva să ofenseze pe aceia de care depinde existenţa lui (vezi cap. 14,21; 17,5).

Proverbe 18:24 24. O face spre nenorocirea lui. [Trebuie să se arate prietenos, KJV]. Ebr. lehithro'ea', de la verbul ra'a,"a sfărâma". De aceea prima propoziţie sună literal: "un om de prieteni va fi zdrobit în bucăţi". Traducerea dinKJV se bazează pe aprecierea că lehitro'ea' derivă din verbul ra'ah, care pare să aibă sensul de "a se întovărăşi cu" (vezi Proverbe 22,24; Isaia 11,7).

Totuşi, lehithro'ea' provine de fapt din ra'a şi nu de la ra'ah. Presupunând că e greşit scris cuvântul ebraic şi că lehithro'ea' derivă din ra'ah şi făcând şi o uşoară schimbare (yesh în loc de ish), o altă traducere alternativă ar fi următoarea: "sunt prieteni [doar] cu tovarăşi". Luând traducerea aceasta sau pe cea literală, obţinem ideea că sunt mulţi prieteni care nu sunt prieteni adevăraţi, care ne irosesc bunurile şi nu vor sta alături de noi în ziua nenorocirii.

Prieten. Literal, "iubitor". Sensul cel dintâi al acestei propoziţii este fără îndoială că prietenii, uneori, îşirămân loiali chiar când fraţii ţi-au întors spatele (vezi cap. 17,17). Expresia aceasta poate fi aplicată la Hristos, Prietenul adevărat şi credincios, Cel care nu lipseşte niciodată în nevoi (vezi 2T 271).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4ML 207; PP 413

9 2T 500

10 DA 131; MB 173; MYP 50

12 5T 50

21 AH 441; Ed 235

22 MH 359

24 Ed 136; ML 204; 2T 271

Proverbe 19:1 1. Neprihănirea lui. Zicala "sărac dar cinstit" poate să provină din acest proverb. Un proverb foarte asemănător înlocuieşte "nebun" cu "bogat" (cap. 28,6) [KJV]. Unii au socotit că şi aici ar trebui să se înţeleagă "bogat" pentru a avea un context de efect, dar aceasta nu e necesar pentru a da sens expresiei (vezi cap. 17,20).

Proverbe 19:2 2. Nimereşte rău. [Păcătuieşte, KJV]. Sau "greşeşte ţinta". Interpretarea aceasta se potriveşte contextului la fel de bine. Ignoranţa şi graba nechibzuită sunt cauze comune ale greşelilor şi uneori ale păcatului. Despre alte deprinderi despre care se spună că nu sunt bune, vezi cap. 17,26; 18,5; 20,23; 24,23.

Proverbe 19:4 4. Este părăsit. Vezi la cap. 14,20.

Proverbe 19:5 5. Nepedepsit. Chiar dacă martorul mincinos scapă de pedeapsă în viaţa aceasta, nu poate să scape de ea în cea viitoare. Partea lui va fi în afara cetăţii (Apocalipsa 21,8). Orice cuvânt nefolositor şi orice cuvânt stricat vor reveni în minte şi îl vor convinge pe cel nepocăit de justeţea condamnării sale (vezi Exod 20,16; Matei 12,36; PK 252). Versetul acesta este repetat aproape exact în vers. 9.

Proverbe 19:6 6. Omul darnic. [Prinţul, KJV]. Deoarece prinţii sunt de obicei bogaţi şi puternici, puţini ratează vreun prilej să le câştige bunăvoinţa.

Cel ce dă daruri. Vezi la cap. 18,16.

Proverbe 19:7 7. Prietenii lui. Dacă proprii lor fraţi ajung să nu mai dorească să-l vadă pe cel sărac de teamă să nu le ceară să-l ajute, cine poate să-i blameze pe prietenii lui că îl părăsesc? Singura excepţie ar fi acel fel de prietencare se alipeşte mai tare ca un frate.

Acesta este unul din puţinele proverbe care conţin trei părţi. Unii socotesc că la origine au fost două proverbe obişnuite, alcătuite din două părţi. LXX are o variantă mai lungă, care, chiar dacă nu putem fi siguri de corectitudinea ei, lasă de înţeles că probabil originalul conţinea mai mult decât se găseşte în prezent în textul masoretic. Varianta LXX pentru v. 7 este: "tot cel ce urăşte pe fratele sărac, departe va fi şi de prieteşug, gândul bun se va apropia de cei ce îi cunosc prieteşugul, şi omul înţelept îl va afla pe el, cel ce face multe rele isprăveşte răutatea; iar cel ce sfârşeşte cu cuvinte, nu se va mântui".

Proverbe 19:8 8. Înţelepciune. Literal, "inimă". În vechime inima era privită ca sediu al minţii.

Proverbe 19:9 9. Nepedepsit. Vezi la v. 5.

Proverbe 19:10 10. Desfătări. Ebr. ta'anug, "eleganţă", "lux". Un nebun nu poate rezista influenţelor corupătoare ale unei vieţi rafinate şi nici un serv nu poate domni fără să manifeste aroganţă (vezi Eclesiast 10,6.7).

Proverbe 19:11 11. Răbdător. Compară cu Proverbe 14,29; 15,18; 16,32; Iacov 1,19.

Să uite. Unii sunt de părerea că pot mai lesne să câştige glorie manifestând o consideraţie rigidă faţă dejustiţie, dar gloria lui Dumnezeu este împărtăşită de aceia care sunt grabnici să ierte, dacă prin iertare ar puteadeschide o cale pentru îndreptarea lui vinovat.

Proverbe 19:12 12. Mânia împăratului. Compară cu cap. 16,14; 20,2.

Proverbe 19:13 13. Nenorocire. Ebr. hawwoth, "ruină care înghite", "prăpăd". Compară cu cap. 10,1; 15,20; 17,21.25.

Picură într-una. Acoperişurile prin care picura apa erau obişnuite în Orient, şi zgomotul produs astfel punea la încercare nervii locuitorilor, aproape la fel cum face o femeie gâlcevitoare (vezi cap. 27,15).

Proverbe 19:14 14. De la părinţi. Prin contrast o femeie pricepută este un dar special de la Dumnezeu (vezi cap. 18,22).

Proverbe 19:15

15. Somn adânc. Ebr. tardemah, folosit pentru a descrie starea de inconştienţă lui Adam când Eva a fost creată din coasta lui (Genesa 2,21). Tardemah apare şi în Genesa 15,12; 1 Samuel 26,12; Iov 4,13; 33,15; Isaia 29,10. Lenevia are efect de somnifer atât de puternic asupra simţurilor omului încât el umblă de colo până colo năuc. Foamea e soarta care îl aşteaptă pe un astfel de om (vezi Proverbe 10,4; 12,24; 20,13; 23,21).

Proverbe 19:16 16. Sufletul. Compară cu cap. 16,17.

Proverbe 19:17 17. Împrumută. Grija faţă de săraci, în contrast cu neglijenţa practicată de alte popoare, e o dovadă a revelaţiei divine faţă de israeliţi. Este remarcabilă ideea că o asemenea purtare de grijă Îl face pe Dumnezeu datornicul nostru. Ea este în aceea ordine de idei cu afirmaţia pe care a făcut-o Hristos când a spus că priveşte ajutorarea săracilor ca pe un serviciu personal făcut Lui (Matei 25,40; cf. Proverbe 11,24; 28,27).

Proverbe 19:18 18. Nu dori să-l omori. [Să nu-l cruţi, KJV]. Propoziţia aceasta sună literal: "nu înălţa sufletul tău să-l omori". Traducerea KJV este bazată pe interpretarea iudaică veche, care învaţă că e mai bine ca fiul să plângădin cauza mustrării decât ca tatăl să plângă mai târziu din cauza pierderii veşnice a fiului. Prin contrast, traducerea literală face din propoziţie o avertizare împotriva unei pedepsiri atât de violente, care ar putea omorî pe fiu. Sau ar putea să fie o avertizare pentru tată ca să nu neglijeze mustrarea, ca nu cumva fiul să ajungă rău. În Israel, un fiu stricat trebuia să fie adus înaintea bătrânilor pentru judecată şi, dacă era necesar, să fie omorât (Deuteronom 21,18-21).

Pedepsirea copilului timpurie e una bună. Mai târziu, când un tânăr a ales căile rele, există mai puţină speranţă de îndreptare. Prea adesea, părinţii amână pedepsirea până când un copil e destul de mare ca să înţeleagă, doar ca să descopere că acesta este deja pradă unor obiceiuri cu care cu greu mai pot fi schimbate (vezi cap. 13,24; 23,13).

Proverbe 19:19 19. Pedeapsa. Pentru un om a cărui mânie depăşeşte puterea sa de stăpânire de sine, lucrurile învăţate înainte nu sunt de nici un folos, deoarece sunt uitate în focul crizei. Dacă convingi autorităţile să ierte greşealalui pentru că şi-a învăţat lecţia, vei descoperi că ai greşit. Într-adevăr, mândria lui se poate întoarce împotriva ta pentru că te amesteci în treburile lui.

Proverbe 19:20 20. Pe viitor. Lipsiţi de puterea transformatoare a Duhului Sfânt, oamenii tind să fie la bătrâneţe ce au fost în tinereţe. Timpul învăţării lecţiilor de înţelepciune e în primi ani de viaţă. Ignoranţa sau zburdălnicia copilărească, care uneori este admirată sau scuzată la cei foarte tineri, dezgustă şi supără când se manifestă în forme exagerate mai târziu.

Proverbe 19:21 21. Hotărârea Domnului. [Sfatul Domnului, KJV]. Oamenii păcătoşi şi îngerii căzuţi ar putea să născocească nenumărate planuri pentru ca să împiedice pe Domnul să-Şi aducă la îndeplinire planurile Lui veşnice; cu toate acestea planurile lui Dumnezeu vor fi împlinite şi, într-o zi, universul va fi curăţit atât de păcat cât şi de păcătoşi. Dumnezeu aşteaptă ca servii Săi să supună planurile lor providenţei Sale atotputernice (Proverbe 16,9; Isaia 46,10; Iacov 1,17; 7T 298).

Proverbe 19:22 22. Farmecul. [Dorinţa, KJV]. Sensul primei propoziţii nu e clar. Unii interpretează afirmaţia ca însemnând că intenţia contează, când e vorba de facerea de bine. Un sărac care face tot ce poate ca să ajute, chiar dacă lucrul acela e modest, trebuie să fie onorat mai mult decât cineva care făgăduieşte mult, dar pe al cărui cuvânt nu se poate pune temei (vezi cap. 3,27.28). LXX redă acest verset astfel: "rod omului este milostenia, şi mai bun este săracul drept decât bogatul mincinos".

Proverbe 19:23

23. Sătul. Unii au socotit că religia este o piedică în calea sănătăţii şi fericirii în viaţa aceasta, că plăcerea de aici este sacrificată pentru bucuriile făgăduite ale vieţii viitoare. Aceasta nu este adevărat cât se află adevăratei "frici de Domnul" (vezi PP 600). Ascultarea de legile lui Dumnezeu duce la vigoare fizică, carenu slăbeşte prin satisfacerea poftelor păcătoase şi prin lăsarea pradă grijilor chinuitoare (vezi 6T 225). Un creştin care se nelinişteşte este creştin doar pe jumătate. Având toată grija aruncată asupra Domnului (1 Petru5,7) cu fiecare faptă săvârşită în măsura puterii lui, servul Domnului se odihneşte sigur fiind că toţi îngerii cerului sunt la dispoziţie pentru a aranja ca să i se întâmple nimic ce nu e spre binele lui final (vezi Romani 8,28).

Proverbe 19:24 24. În strachină. [În sânul său, KJV]. Literal, "în strachina sa". Traducerea "în sânul său" e bazată pe LXX, Siriaca şi pe câţiva traducători iudei vechi. Simbolul e luat din vechiul obicei de a mânca dintr-o strachină comună. Leneşul îşi înfige mâna în mâncare, fără îndoială căutând bucăţile mai alese. Solomon sugerează sarcastic că leneşul nu se osteneşte să ridice mâncarea la gură (vezi cap. 26,15).

Proverbe 19:25 25. Loveşte pe batjocoritor. Batjocoritorul e considerat prea împietrit ca să-l mai ajute pedeapsa, dar prostul care mare are încă posibilitatea să se schimbe va lua aminte la avertizare şi va învăţa să fie chibzuit. Omul cu pricepere nu are nevoie să fie bătut sau să vadă pe altul pedepsit în felul acesta. El este dornic să înveţe doar dintr-o simplă mustrare (vezi 1 Timotei 5,20).

Proverbe 19:26 26. Izgoneşte. El îşi alungă mama fie prin purtarea lui, fie prin aducerea părinţilor săi în sărăcie, aşa încât ei îşi pierd locuinţa (vezi cap. 10,5; 17,7).

Proverbe 19:28 28. Îşi bate joc de dreptate. El nu e preocupat să vadă că se face dreptate, aşa că e dispus să jure fals pentru a-şi ajuta prietenul sau pentru a face rău celui nevinovat. El e nepăsător la mustrările Legii lui Dumnezeu împotriva unor astfel de fapte (Exod 20,16; Levitic 5,1).

Înghite nelegiuirea. Compară cu Iov 15,16; 20,12; Romani 1,32.

Proverbe 19:29 29. Pedepsele. Iubirea de nelegiuire şi paguba făcută celui nevinovat nu vor rămâne nepedepsite. Plata e pregătită pentru cei răi.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5PK 252

11 2T 426

14 MH 359

17 Ed 141; 6T 307

18 CG 257

23 6T 225; PP 600

27 MB 208

Proverbe 20:1 1. Batjocoritor. Ebr. les. Aceasta sugerează că "vinul", "batjocoritorul", e aici personificat şi că afirmaţia nu susţine că vinul îşi bate joc de oameni, ci că oamenii sub influenţa vinului devin batjocoritori faţă de cele bune şi faţă de religie.

Băuturile tari. Băuturi fermentate făcute din altceva decât din struguri, ca de pildă din rodii şi curmale (vezi la Deuteronom 14,26).

Se îmbată. [E înşelat, KJV]. Toate băuturile îmbătătoare sunt înşelătoare. Oamenii îşi închipuie că devin mai tari, mai înţelepţi, mai rapizi în acţiuni şi mai elocvenţi dacă beau o cantitate sporită, când teste ţintăarată de fapt ei devin lenţi, mai puţin capabili şi în cele din urmă incapabili să gândească şi să vorbească în mod coerent. Băuturile îmbătătoare sunt înşelătoare şi într-un alt fel. Unii nu le socotesc defel dăunătoare şi cred că le pot consuma cu măsură sau să renunţe la ele oricând. Totuşi băutura ajunge să pună stăpânire aproape totală pe victimele ei (vezi Proverbe 23,29-35; Isaia 28,7; Efeseni 5,18; MH 333-346).

Proverbe 20:2 2. Păcătuieşte. Cel care stârneşte mânia unui împărat sau a unui alt conducător tiranic îşi ia viaţa în propriile mâini şi e în primejdie să şi-o piardă (vezi cap. 8,36; 19,12).

Proverbe 20:3 3. O cinste. Unii îşi închipuie că onoarea lor trebuie să fie apărată printr-o reacţie imediată în cazul uneiinsulte sau al unei batjocuri, dar aceasta dă pe faţă o îndoială privind adevărata natură a poziţiei lor. Cel care este sigur şi liniştit de poziţia sa în relaţie cu Dumnezeu şi cu omul, va ignora observaţiile provocatoare (vezi cap. 17,14; 19,11).

Proverbe 20:4 4. Toamna. [Din cauza frigului, KJV]. Literal, "toamna". Afirmaţia nu lasă de înţeles că leneşul se temede frig, ci că nu-i place munca. În timp ce mănâncă ceea ce a produs ferma lui, el nu simte povara foamei caresă-l determine să-şi dea osteneala de a ara şi de a semăna pentru recolta viitoare. Ca o urmare inevitabilă, toamna următoare îl găseşte căutând să se împărtăşească de prosperitatea celor înţelepţi şi harnici.

Proverbe 20:5 5. Să scoată. Cuvântul modern educaţie înseamnă "a scoate din". Învăţătorii înţelepţi din vremea lui Socrate şi fără îndoială şi mai de timpuriu au folosit întrebări iscusite pentru a scoate la suprafaţă gândurile ascunse ale elevului. Elevul e făcut să povestească altuia diferitele cunoştinţe pe care le-a adunat şi astfel să sporească în înţelepciune şi pricepere.

Proverbe 20:6 6. Un om credincios. Când fiecare caută să trâmbiţeze propria bunătate, cum e posibil să-i descoperim pe cei cu adevărat vrednici de încredere? Solomon a enumerat multe caracteristici ale unor astfel de oameni (vezi cap. 9,10; 10,31; 12,10; 13,5; 17,17.27; 20,7; 21,3; 22,29).

Proverbe 20:7 7. Neprihănirea. [Integritatea, KJV]. Consecvenţa este o virtute rară, dar valoroasă. Oricât de sărac, smerit şi de neştiutor ar fi un om, dacă este sincer şi integru, va fi recunoscut ca un om drept, iar copiii lui îl vor cinsti. Inconsecvenţa în părinţi are un efect pustiitor asupra copiilor în creştere.

Proverbe 20:8 8. Risipeşte. Sau "vântură". Aşa cum vântul desparte pleava de grâul vânturat, tot aşa înţelepciunea unui judecător înţelept deosebeşte adevărul şi îndepărtează uneltirile menite să facă neclar. Tot astfel la venirea Sa, Mesia va înălţa adevărul şi va demasca neadevărul (Isaia 11,3.4).

Proverbe 20:9 9. Cine poate zice. Compară cu 1 Ioan 1,8. Întrebarea aceasta e pertinentă, având în vedere descoperirea finală a adevărului (Eclesiast 12,14).

Proverbe 20:10 10. Două feluri de greutăţi. [Diferite feluri de greutăţi, KJV]. Vezi cap. 11,1; 16,11; 20,23.

Proverbe 20:11

11. Copilul. Deşi toţi oamenii arată ce sunt prin faptele lor (Matei 7,16-20), un copil, datorită sincerităţii şi lipsei lui de prefăcătorie, îşi arată mai clar natura lăuntrică şi dă anumite indicaţii cu privire la ce fel de om va deveni.

Proverbe 20:12 12. Urechea care aude. Dumnezeu le-a dat tuturor oamenilor posibilitatea să-şi folosească simţurile şi are încrederea că aceste simţuri vor fi folosite de aceştia pentru a găsi calea care duce la El şi la cărarea dreptăţii (vezi Exod 4,11). Puţini oameni îşi folosesc talanţii pe deplin. Orbi faţă de frumuseţea pământului, a mării şi a cerului şi surzi faţă de murmurul vântului şi al cântecelor păsărilor, mulţi merg înainte pe calea lor total indiferenţi, gândindu-se doar la câştigul material şi plăcerile de rând. Dumnezeu caută urechi grabnice sărăspundă la glasul Duhului şi ochi care văd lămurit calea vieţii.

Proverbe 20:13 13. Nu iubi somnul. Vezi cap. 6,9-11; 12,11; 19,15; 23,21.

Proverbe 20:14 14. Rău. A scădea valoarea celor pe care le cumpărăm şi a exagera însuşirile bune ale celor pe care le vindem este în natura umană, care este însă o natură umană căzută. Corectitudinea adevărată ne cere depunem eforturi pentru a descoperi valoarea exactă a fiecărui lucru, fie că îl cumpărăm, fie că îl vindem (vezi2T 71; 4T 311, 359). Nu e vorba doar de cinste, deoarece iubirea faţă de semenii noştri, precum şi iubirea faţă de Creatorul nostru sunt la fel de importante (Luca 10,27). Respectarea regulii de aur ne va face la fel de atenţi cu alţii când vindem, ca şi atunci când noi înşine cumpărăm. Acestea sunt standarde înalte, dar ţinta care ne stă în faţă este desăvârşirea (Matei 5,43-48).

Proverbe 20:15 15. Mărgăritare. [Rubine, KJV]. Vezi la cap. 3,15. Aurul este foarte mult preţuit, pietrele preţioase sunt privite ca lucruri rare, dar şi unul şi celelalte sunt banale în comparaţie cu buzele înţelepte.

Proverbe 20:16 16. Pentru alţii. [Pentru o femeie străină, KJV]. KJV adoptă aici traducerea marginală masoretică, în conformitate cu repetarea versetului în cap. 27,13. Varianta textului ebraic este "străini". Solomon s-a referit de repetate ori la nebunia de a fi garant pentru oricine (cap. 6,1; 11,15; 17,18; 22,26). În versetul acesta el prescrie un tratament aspru pentru cel care îşi asumă un astfel de risc pentru un străin pe care ar putea să nu-l cunoască de aproape. Legea interzicea luarea de dobândă pentru un împrumut de la un frate (Exod 22,25; Levitic 25,35-37), dar îngăduia ca şi un israelit chiar să fie vândut ca rob pentru şapte ani sau până la jubileu (vezi Exod 21,2; Levitic 25,39.42; Deuteronom 15,9). Faptul că legea aceasta era uneori călcată este evident din descrierea unui păcătos făcută de Ezechiel (Ezechiel 18,10-17) şi din reforma lui Neemia printre exilaţii repatriaţi (Neemia 5,1-13). Luarea unei garanţii era permisă, dar dacă era o haină, i se cerea creditorului să o dea înapoi seara (Deuteronom 24,10-13).

Proverbe 20:17 17. Pâinea minciunii. Nelegiuirea e plăcută pentru unii (Iov 20,12) aşa că hrana furată are un plus de savoare, deoarece a fost obţinută fără trudă. Totuşi, consecinţele minciunii schimbă curând tabloul. Privit cu neîncredere de toţi oamenii buni şi trimis în tovărăşia înşelătorilor asemenea lui sau, poate, prins şi pedepsit, elvede că dulceaţa s-a dus (vezi Iov 20,14).

Proverbe 20:18 18. Prin sfat. Datorită capacităţii şi ştiinţei mărginite a omului, e un lucru înţelept să ne sfătuim cu alţii, care ar putea vedea chestiunea dintr-un alt punct de vedere sau care au avut mai multă experienţă în împrejurări asemănătoare cu cea în cauză. Cu cât problema e mai gravă, cu atât mai necesară este o astfel de consultare (vezi cap. 11,14; 15,22).

Proverbe 20:19 19. Cel ce nu-şi poate ţine gura. [Care linguşeşte, KJV]. Ebr. potheh, de la verbul pathah, care înseamnă fie "a fi deschis", fie "a fi simplu"; de unde ideea că "cel care linguşeşte cu buzele sale" [KJV] este fie "cel care e deschis cu buzele sale", fie "cel care e nebun cu buzele sale".

Proverbe 20:20 20. I se va stinge lumina în mijlocul întunericului. [În întunericul obscur, KJV]. Cu toate că cineva care încălca legea blestemându-i pe părinţii săi putea să fie condamnat în vechime la moarte (Exod 21,17; Levitic 20,9), este posibil ca evitarea poruncii a cincea, de care Se plângea Hristos, era o practică timpurie (Matei 15,4). Stingerea luminii sau candelei unui astfel de om ar putea fi interpretată ca luarea vieţii lui, dar e mai probabil că Solomon se referă aici la degradarea morală, care l-ar caracteriza pe cel care se dedă la un asemenea păcat meschin. "Întunericul obscur", literal, "ciracul întunericului" (vezi la Proverbe 7,2.9), arată adâncimile la care ajunge un fiu care nu are respect faţă de părinţi (vezi cap. 13,9).

Proverbe 20:21 21. Repede câştigată. Proverbul acesta aminteşte zicala: "Uşor a venit, uşor s-a dus". Obţinerea neaşteptată şi fără efort a bogăţiei este foarte deosebită de acumularea treptată a bogăţiei prin muncă grea şi eforturi serioase. Fără să priceapă truda care a fost depusă pentru adunarea moştenirii, beneficiarul acestuia nu şi-a format nici un fel de deprindere de hărnicie şi chibzuinţă care să-l poată face să transforme banii într-o binecuvântare pentru sine şi pentru alţii.

Proverbe 20:22 22. Îi voi întoarce. [Îi voi plăti, KJV]. Având exemplul lui Hristos în faţă (1 Petru 2,23), creştinii nu potsă nu recunoască necesitatea de a rezista tuturor impulsurilor de a se răzbuna. Domnul susţine că răzbunarea e a Lui (Evrei 10,30). Aceia care-şi pun încrederea în El vor fi astfel ocrotiţi de Domnul încât toate atacurile vrăjmaşilor lor se vor întoarce spre binele lor (Romani 8,28).

Proverbe 20:23 23. Două feluri de greutăţi. Vezi la v. 10.

Proverbe 20:24 24. Paşii omului. [Căile omului, KJV]. Omul nu e în stare să-şi rânduiască proprii săi paşi (Ieremia 10,23; PR 420,421). El nu poate înţelege propria cale, deoarece nu poate vedea nici la un pas în faţă, iar Dumnezeu poate interveni în orice clipă pentru a schimba planurile omeneşti (Proverbe 16,25; 19,21; MH 417).

Proverbe 20:25 25. Să facă în pripă o făgăduinţă sfântă. [Care mănâncă ceea ce este sfânt, KJV]. De la ebr. la'a', "a vorbi cu furie". Prima propoziţie poate fi tradusă: "e o cursă pentru un om să strige nesăbuit: sfânt". Gândul acesta este asemănător cu acela din LXX, care redă acest verset astfel: "e o cursă ca un om să dedice în mod nesăbuit ceva din bunurile sale", deoarece în cazul acesta juruinţa este urmată de părere de rău. Cel care a jurat să dea un dar Domnului fără să-şi facă socotelile de rigoare şi apoi îşi dă seama că juruinţa îl va costa mai mult decât doreşte el să jertfească se prinde singur într-o cursă (vezi Eclesiast 5,2-6; 4T 470, 471).

Proverbe 20:26 26. Vântură. [Împrăştie, KJV]. Vezi la v. 8.

Roata. În Orient, tăvălucii bătuţi cu colţi de fier sau scândurile cu şiruri de pietre ascuţite erau trase peste grâu pe aria de treierat (vezi Isaia 28,27; Amos 1,3). Versetul acesta nu arată o pedepsire literală a celorrăi, ci felul cum împăratul îi "vântură" pe cei buni de cei răi şi face cercetări ca să despartă pleava de grâu (vezi Matei 3,12).

Proverbe 20:27 27. O lumină a Domnului. Duhul lui Dumnezeu vorbind omului îl cercetează pe acest în întregime: minte, inimă, suflet, îi descoperă starea şi laudă sau mustră, după cum este cazul. Cel mai înţelept animal poate acţiona din amintire, de nevoie sau din instinct. Omul poate să se judece singur şi să-şi măsoare propriile fapte după un etalon din afara lui (Matei 6,22.23; 2T 512; SC 20, 27).

Proverbe 20:28 28. Bunătatea şi credincioşia. [Îndurarea şi adevărul, KJV]. Aici e o adevărată filozofie a istoriei. Dacă

fiecare cârmuitor ar fi înţeles şi practicat sfatul cuprins în acest verset, istoria lumii ar fi fost cu totul diferită. Împărăţie după împărăţie a căzut din cauză că cei care le-au condus au devenit nepăsători faţă de drepturi şi dreptate sau au devenit aspri şi neînduplecaţi fără să aibă în vedere mila, în timp ce acei împăraţi care au întronat bunătatea în inima lor au trăit o viaţă lungă şi folositoare supuşilor lor (vezi Proverbe 16,12; Daniel 4,27; PK 501, 502).

Proverbe 20:29 29. Tăria. Un tânăr care şi-a păstrat vigoarea deplină a tinereţii printr-o viaţă curată şi muncă angajată are merite cu care un vârstnic nu se poate mândri, dar omul cu părul cărunt, care a învăţat lecţii căii dreptăţii pe parcursul unei vieţi lungi şi folositoare, are o frumuseţe şi o slavă aparte.

Proverbe 20:30 30. Vânătăile până la rană. Literal, "plesniturile [sau loviturile] unei răni", adică "lovituri care taie". Loviturile care rănesc sunt leacul pentru cel rău, nu uleiuri alinătoare, şi loviturile care pătrund adânc sunt cele mai eficiente (vezi cap. 19,29; PP 324-326).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1DA 149, 222; MH 330, 333; Te 52, 92, 97

3 Ed 135

11 CG 151; 3T 80

19 Ed 135

22 MB 109

25 4T 471

28 Ed 175; PK 502

29 ML 130; 3T 142

Proverbe 21:1 1. Inima împăratului. Datorită puterii însemnate pe care le-o conferă poziţia, împăraţii pot să influenţeze un mare număr de oameni. Pentru a face ca toate lucrurile să lucreze spre bine, e adesea necesar ca Dumnezeu să îndrepte inima împăraţilor spre cărări pe care altcum nu le-ar urma. Astfel Cir a fost determinat să poruncească rezidirea Templului (2 Cronici 36,22.23; Isaia 44,28; Daniel 10,13). Această îndrumare a inimii nu împiedică libertatea omului de a alege dacă vrea sau nu să meargă pe calea mântuirii. Lajudecată, fiecare om va vedea că Dumnezeu a făcut totul posibilul ca să determine în el o decizie de supunere în faţa puterii recreatoare a Duhului Sfânt şi că a pierdut din cauza propriului său refuz de a se preda acelei puteri şi de a-I îngădui să lucreze în el (vezi Isaia 45,22-24; Ioan 1,9; Tit 2,11; GC 668).

Proverbe 21:2 2. Socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană. [E drept în proprii săi ochi, KJV]. Vezi la cap. 16,2; cf.cap. 14,12; 16,25; 20,24.

Proverbe 21:3 3. Decât jertfele. Compară cu 1 Samuel 15,22.

Proverbe 21:4 4. Candelă a celor răi. [arat, KJV]. Versiunile mai vechi şi un număr de manuscrise ebraice redau "candelă". În limba ebraică deosebirea este doar de o vocală, cuvântul pentru "arat" fiind nir şi cel pentru "candelă" ner. Lumina este folosită probabil ca simbol al prosperităţii şi bucuriei. Aroganţa, mândria şi bucuria egoistă, care nu sunt întemeiate pe ascultare, sunt toate neplăcute lui Dumnezeu. Cuvântul nir

înseamnă de fapt "a desţeleni" (vezi Ieremia 4,3; Osea 10,12).

Proverbe 21:5 5. Planurile omului harnic. Planurile omului harnic pot să aducă prosperitate datorită eforturilor depuse, în timp ce ale celui care lucrează neatent şi în grabă vor da probabil greş, chiar dacă sunt planuri bune. "Cu grabă" s-ar putea să se refere la cei grăbiţi să se îmbogăţească (vezi cap. 28,20).

Proverbe 21:6 6. O deşertăciune care fuge. Literal, "o suflare fugărită". Aceia care caută să câştige faimă şi avere pe seama minciunilor sunt doar o suflare care trece repede.

Proverbe 21:7 7. Îi mătură. [Îi nimiceşte, KJV]. Purtarea nedreaptă a celor nelegiuiţi aduce propriile ei rezultate (vezi Psalm 9,15; Proverbe 1,18.19).

Proverbe 21:9 9. Colţ pe acoperiş. În vechea Palestină în cea mai mare parte a anului un om putea să locuiască într-unconfort relativ, pe acoperişul plat al casei sale (vezi 1 Samuel 9,25,26). Solomon susţine că e mai bine să fii expus vântului şi ploii decât limbii certăreţe şi supărătoare a unei femei gâlcevitoare.

Proverbe 21:10 10. N-are nici o trecere. Pentru un om cu dorinţe rele, nimic nu pare atât de important ca aducerea la îndeplinire a uneltirilor sale rele. Viciul face pe un om să fie egoist şi aspru, nu doar faţă de semenul său, dar şi faţă de propria sa familie (vezi Isaia 26,10).

Proverbe 21:11 11. Se face înţelept. Compară cu cap. 19,25.

Proverbe 21:12 12. Cel neprihănit. [Cel drept, KJV]. Unii traduc expresia aceasta "Unul [sau Cel] drept" şi o aplică la Dumnezeu, evitând astfel nevoia de a introduce un subiect diferit pentru propoziţia a doua. Dumnezeu veghează peste cel drept şi peste cel nedrept, ca să-l ocrotească pe primul şi să-l doboare pe celălalt când devine o ameninţare (Iov 12,19; Proverbe 22,12). Totuşi, traducerea corectă a acestui verset este nesigură. Versiunile vechi reţin ideea "omul drept". LXX redă versetul acesta astfel: "cunoaşte dreptul inimile necredincioşilor şi defaimă pre cei necredincioşi pentru rele".

Proverbe 21:13 13. Astupă urechea. O purtare neîndurătoare îşi primeşte plata în viaţa aceasta şi cu siguranţă va fi pedepsită la judecata viitoare (vezi Proverbe 14,21; Matei 18,23-35; 25,41-46; Luca 6,38; Iacov 2,13).

Proverbe 21:16 16. Celor morţi. Renunţarea la pricepere, lepădarea temerii de Domnul înseamnă a asigurarea unui loc veşnic alături de cei morţi (Maleahi 4,1; Apocalipsa 20,9).

Proverbe 21:17 17. Iubeşte petrecerile. Petrecerea este echivalată cu vinul şi untdelemnul. Petrecerea şi cheful întruchipează risipa care produce lipsa.

Proverbe 21:18 18. Preţ de răscumpărare. Ebr. kopher, aici nu trebuie să fie interpretat în sens religios. Nici un alt text din Scripturi nu susţine ideea că salvarea celor drepţilor este în vreun fel oarecare dependentă de nelegiuiţi. A doua propoziţie, comparată cu un pasaj similar (cap. 11,8), sugerează că necazul din care cel drept este salvatvine asupra acelora care refuză calea mântuirii. Kopher apare în Isaia 43,3, unde Dumnezeu zice: "Dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta".

Proverbe 21:19

19. O nevastă supărăcioasă. Vezi la v. 9.

Proverbe 21:20 20.Untdelemnul. În loc de "untdelemn", LXX are un verb, "va odihni". Ea redă acest verset astfel: "comoară dorită odihneşte în gura înţeleptului; iar oamenii cei fără de minte o înghit pre ea".

Proverbe 21:21 21. Neprihănirea. [Dreptatea, KJV]. Aici nu e prezentat cineva care caută dreptatea şi îndurarea de la Dumnezeu, ci unul care se poartă cinstit şi milostiv cu alţii.

Proverbe 21:22 22. Doboară. Când înţelepciunea se dovedeşte mai puternică ca puterea celor care gândesc că forţa este unicul lucru vrednic de urmărit, ei pierd încrederea în puterea materială.

Proverbe 21:23 23. Îşi păzeşte gura. Vezi la cap. 13,3; cf. cap. 18,21.

Proverbe 21:24 24. Aprinderea îngâmfării. Cei care critică lucrurile sfinte sunt adesea atât de mândrii de abilităţile lor, că pare că nu există o limită a atacurilor necredinţei pe care sunt dispuşi să le îndeplinească (vezi 2 Petru 3,3-7).

Proverbe 21:25 25. Îl omoară. Tot ce face posibil succesul şi onoarea în viaţa aceasta, ca şi în cea viitoare pare să dispară treptat din cei leneşi, lăsându-i doar cu puţin mai buni decât fiarele câmpului (vezi cap. 13,4; 19,24).

Proverbe 21:27 27. Gândurile nelegiuite. Orice jertfă adusă de un păcătos nepocăit este inacceptabilă (vezi la cap. 15,8), cu cât mai mult când e adusă cu vreo intenţie rea, fie într-o încercare a-L mitui pe Domnul ca să treacă cu vederea păcatul său, fie pentru a da o aparenţă de evlavie ca să-i inducă în eroare pe cei din jur. Totuşi sunt mulţi care oferă bisericii sau lucrării de binefacere o parte din veniturile provenite din afacerile lor murdare, cu ideea neclară că au aranjat lucrurile cu Dumnezeu (vezi MH 340).

Proverbe 21:28 28. Omul care ascultă. Semnificaţia acestei propoziţii este nesigur. Unii o interpretează observând că expresia "omului care ascultă" rămâne mereu mai presus de orice îndoială, deoarece urechea lui este grabnică să asculte poruncile lui Dumnezeu şi sfatul omului. LXX redă această propoziţie astfel: "un om ascultător va vorbi cu băgare de seamă". Prin contrast cuvântul unui mincinos piere atunci când întâlneşte adevărul (vezi cap. 6,19; 19,5.9).

Proverbe 21:29 29. Îşi îmbunătăţeşte calea. [Îi îndrumă calea, KJV]. Omul îndrăzneţ şi fără principii ia o atitudine neglijentă faţă de bine sau rău şi apoi e prea încăpăţânat ca să o schimbe. Omul cinstit e dispus să-şi schimbe calea, care s-a dovedit ulterior, după ce a fost cercetată, că e greşită. Tocmai această dorinţă continuă de a trăi în armonie cu voia lui Dumnezeu îl face potrivit pentru cer.

Proverbe 21:30 30. Împotriva Domnului. Cuvântul ebraic pentru "împotriva" poate fi tradus "în faţa" adică "în prezenţa" (Numeri 22,32). Ambele sensuri sunt potrivite în pasajul de faţă. Fiinţele create n-au o înţelepciune sau o pricepere care să se poată compara cu aceea a Domnului şi totodată nu pot să dejoace planurile Lui (Fapte 4,25-30).

Proverbe 21:31 31. Biruinţa. [Siguranţa, KJV]. Calul este un simbol al puterii militare. Totuşi, oricât de bine s-ar pregăti oamenii pentru război sau pentru oricare altă acţiune, victoria sau succesul vine de la Domnul (vezi Psalm 20,7; 33,17; 1 Corinteni 15,57).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

14T 537

4 4T 335

6 AH 391; Ed 136

21 ML 205

27 PK 323

Proverbe 22:1 1. A fi iubit. [bunăvoinţă iubitoare, KJV]. Literal, "favoare [sau îndurare] bună". Un nume bun şi un folos bun câştigat printr-o viaţă cinstită sunt adevărate bogăţii (vezi Eclesiast 7,1). Ambele pot fi pierdute prinîntovărăşirea cu cei care nu au nu nume bun, chiar dacă nu mergem alături de ei pe căile lor dubioase. O persoană tânără găseşte adesea plăcere să stea în anturajul celor au standarde mai mici pentru minte şi purtare, fără nici cel mai vagă intenţie de a-i imita. Dar plăcerea aceasta este scump plătită. Bunul nume este pierdut şi există primejdia de a adopta unele din modurile lor gândire şi acţiune, după ce apropierea de ei a tocit acuitatea simţurilor morale.

Proverbe 22:2 2. Bogatul şi săracul. Dumnezeu nu caută la faţa omului (Fapte 10,34). Toţi sunt copiii Săi şi caută să-imântuiască pe toţi (Tit 2,11). Bogatul şi săracul se întâlnesc în mod inevitabil. Bogatul depinde de sărac pentru multele servicii pe care le poate cumpăra bogăţia şi pentru obţinerea averii. Când bogaţii recunosc înfrăţirea cu săracii şi dependenţa lor de ei şi îşi folosesc bogăţia pentru propăşirea binelui general, Dumnezeuacceptă acţiunea ca fiind făcută în slujba Lui. Când săracii slujesc cu credincioşie pe aceia care-i folosesc, ei slujesc de asemenea pe Stăpânul tuturor (vezi Proverbe 14,31; 17,5; Matei 25,40; Efeseni 6,5.6; 1 Petru 2,18).

Proverbe 22:3 3. Omul chibzuit. Există un contrast interesant între singularul şi pluralul din cele două părţi ale acestui verset: "omul chibzuit" este la singular şi "proşti" este la plural. Oamenii clarviziune sunt rari şi proştii sunt ceva obişnuit.

Proverbe 22:4 4. Bogăţia. Bogăţia, slava şi viaţa sunt răsplata pe care o doresc cei mai mulţi oameni, dar numai prin smerenie şi evlavie se poate bucura cineva de ele (vezi cap. 21,21).

Proverbe 22:6 6. Calea pe care trebuie s-o urmeze. Literal, "potrivit cu gura căii sale", adică "potrivit căii sale". Mulţi părinţi au luat versetul acesta ca îndemn pentru a forţa un copil să aleagă profesia sau meseria pe care cred ei că acesta ar trebui să o aleagă. În felul acesta şi-au produs întristare şi dezamăgire, deoarece copilul, după ce creşte, alege adesea o cu totul altă cale. Versetul sfătuieşte mai degrabă pe părinţi să afle calea care, dacă ar alege-o copilul lor, ar putea să aducă cel mai mare folos lui şi altora şi pe care acesta va afla cea mai mare fericire. Condiţia socială a unui om este determinată de însuşirile lui (Ed 267). Fiecărei persoane în parte Dumnezeu i-a rânduit un loc în marele Său plan (PK 536). Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu însuşirile necesare ca să ocupe acest loc al lui. De aceea alegerea unei ocupaţii în viaţă ar trebui să fie în acord cu înclinaţiile naturale. Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcţia descoperirii feluluide lucrare pe care Cerul l-a precizat-o deja. Inspiraţia declară că versetul acesta îi obligă pe părinţi "să îndrume, să educe, să dezvolte", dar pentru ca să facă aceasta "ei trebuie să înţeleagă personal ‚calea' pe care copilul trebuie să meargă" (CT 108).

Proverbe 22:7 7. Bogatul stăpâneşte. Aici, în ebraică, există un contrast între singular şi plural, "bogat" fiind la

singular şi "săraci" la plural (vezi la v. 3).

Proverbe 22:8 8. Nelegiuire va secera. [Culege deşertăciune, KJV]. Culegem ceea ce semănăm (Iov 4,8; Galateni 6,7). Nuiaua insolenţei va cădea din mâinile celui nelegiuit, chiar dacă nu acum, cu siguranţă când va veni ziuajudecăţii şi răsplătirii.

Proverbe 22:9 9. Va fi binecuvântat. Un alt aspect al regulii din v. 8. Cine seamănă dărnicie, seceră binecuvântare (2 Corinteni 9,6).

Proverbe 22:10 10. Se va sfârşi. Cearta şi ocările încetează când batjocura este înlocuită cu purtarea respectuoasă şi slujirea lui Dumnezeu (vezi cap. 26,20). A permite omului batjocoritor să stea în preajma noastră înseamnă săatragem necazul asupra noastră. Trebuie să avem criterii clare de selectare a cercului nostru de prieteni apropiaţi (1 Corinteni 5,11).

Proverbe 22:11 11. Împăratul. În contrast cu cel batjocoritor din versetul precedent, cel cu inima curată vorbeşte cu blândeţe şi naşte pace oriunde merge. Unul ca acesta este binevenit la curtea împăratului, deoarece lauda lui este cât se poate de sinceră (vezi cap. 16,13).

Proverbe 22:12 12. Păzesc pe cel ce are ştiinţă. [Păzesc ştiinţa, KJV]. Deşi îl veghează şi îl ocroteşte pe cel cu pricepere, Domnul dejoacă şi nimiceşte planurile celui neascultător.

Proverbe 22:13 13. Afară este un leu. Absurditatea scuzelor unui leneş pentru lenea lui scot la suprafaţă cât de degradat este caracterul lui. Şansele ca pe uliţele cetăţii sau al satului să umble liber un leu sau un ucigaş au fost foarte reduse oricând, şi totuşi sunt aduse scuze pentru stăruirea în lenevie (cap. 26,13).

Proverbe 22:14 14. Vrea să-l pedepsească. [Pe care-l urăşte, KJV]. Se spune că Domnul urăşte pe omul a cărui inimă se împotriveşte într-atât chemărilor Duhului Sfânt, încât ajunge să nu-I mai audă glasul călăuzitor (vezi Psalm 5,5; Proverbe 3,32; Romani 9,13). Fără acea călăuzire, omul este prins în capcanele lui Satana.

Proverbe 22:15 15. Nebunia. Efectele eredităţii asupra minţii copiilor mici se manifestă atât de clar prin comportamentul îndărătnic şi rău al acestora, încât nebunia pare să constituie o parte esenţială a copilăriei. Deaceea le revine părinţilor datoria să depună eforturi stăruitoare, prin folosirea chibzuită a corecţiei şi a învăţăturii, să biruiască răul pe care ei înşişi l-au transmis copiilor lor (vezi cap. 19,18; 23,13; 29,15).

Proverbe 22:16 16. Va aduce lipsă. Se pare că nu există o explicaţie corespunzătoare a acestui verset. O traducere literală este: "asupritorul săracului ca să-şi aducă sieşi îmbogăţire, dătătorul bogatului, numai spre sărăcie". LXX redă acest verset astfel: "cel ce năpăstuieşte pre sărac, înmulţeşte relele sale şi dă bogatului pre mai puţin".

Proverbe 22:17 17. Ascultă cuvintele. Unii au considerat că acest verset, cu invitaţia lui la ascultare, este începutul uneinoi părţi a cărţii (vezi cap. 1,1; 10,1). Versetele 17-29 alcătuiesc un fragment literar continuu în contrast cu proverbele scurte, izolate de dinainte şi de după ele.

Proverbe 22:19 19. Ca să-ţi pui încrederea. Proverbele acestea au fost scrise cu scopul ca noi să ne punem încrederea în Domnul şi nu în om. Deşi ele dau înţelepciune, totodată scot în evidenţă că adevărată înţelepciune este frica

de Domnul (vezi cap. 1,7; 9,10; 15,33).

Proverbe 22:20 20. [Lucruri excelente, KJV]. Ebr. shalishom, evident o ortografiere greşită a lui shalishim şi corectată astfel în tradiţia masoretică, care înseamnă "slujbaşi" (vezi 2 Regi 7,2 KJV). Din această nouă variantă unii au deviat sensul improbabil "lucruri excelente". Textul ebraic consonantic poate fi tradus şi "înainte", aşa cum susţine tradiţia, "treizeci" şi aici "treizeci de zicale". LXX adoptă ideea numerică şi zice "întreit", probabil cu sensul "de repetate ori".

Proverbe 22:21 21. Temeinice. [Temeinicia, KJV]. Înţeleptul înţelegea bine dorinţa de siguranţă. Este clar că mulţi veneau la el sau trimiteau soli pentru a găsi un răspuns la problemele vieţii şi ale morţii. E posibil ca un numărdin proverbele care urmează să fi fost scrise anume pentru un astfel de sol spre a fi duse stăpânului său. Dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea ca întregul fragment până la sfârşitul cap. 24 să fi făcut parte din acest răspuns, întrucât cap. 25 alcătuieşte începutul proverbelor copiate de scribii lui Ezechia (vezi cap. 25,1).

Proverbe 22:22 22. Pentru că. Sfatul acesta ar părea să fie pentru judecătorii care şedeau "la poarta cetăţii" (Rut 4,1-11) ca să-i avertizeze să nu favorizeze pe cel bogat şi să nu asuprească pe cel sărac în pentru obţinerea unui beneficiu personal.

Proverbe 22:23 23. Le va apăra pricina. Domnul va prelua cazul celor nenorociţi şi le va face dreptate, uneori prin mijloace supranaturale (vezi 2 Regi 4,1-7).

Va despuia viaţa. Adică le va lua viaţa.

Proverbe 22:24 24. Nu te împrieteni. Una din primejdiile asocierii cu un om care înclinat spre accese de furie e că mânia şi răzbunarea lui s-ar putea să dea naştere la o reacţie asemănătoare în prietenii lui. Mai există şi posibilitatea de a suferi în mod direct de pe urma furiei lui.

Proverbe 22:26 26. Dau zălog pentru datorii. Compară cu cap. 6,1; 11,15; 17,18; 20,16. Ideea că aceasta este o culegere specială de proverbe scrisă pentru un solicitant anume e susţinută de această repetiţie.

Proverbe 22:28 28. Hotarul cel vechi. Terenul era delimitat prin grămezi mici de pietre sau prin stâlpi mai mari acolo, acolo unde aceştia erau la îndemână. Dacă nu existau metode precise de supraveghere oricine putea să mute uşor o piatră de hotar şi să-l desfidă pe cel furat ca să dovedească faptul că aceasta fusese mutat. Faptul că o astfel de mutare era un delict obişnuit se poate judeca din legile care o interziceau (Deuteronom 19,14; 27,17;cf. Iov 24,2; Proverbe 15,25).

Proverbe 22:29 29. Iscusit. [Sârguincios, KJV]. Hărnicia nu e suficientă în ea însăşi ca să ajute un om să ocupe o slujbămai importantă, cu toate că este o calitate foarte necesară în orice domeniu. Cuvântul ebraic are şi sensul de "iscusit" (vezi Ezra 7,6). Luate la un loc, ideea sugerată este a unui om ager, iscusit şi gata să slujească.

Poate sta lângă împăraţi. Naraţiunea biblică prezintă rapoarte strălucite de vieţi de oameni în care a fostexemplificat adevărul afirmat aici. Creştinul nu poate găsi exemple omeneşti mai bune ca acelea ale unor oameni precum Iosif, Daniel şi Pavel.

Notă suplimentară la capitolul 22

În 1922 lumea savanţilor a aflat printr-un anunţ preliminar că fusese descoperită o altă lucrare de literatură didactică egipteană, care se adăuga cunoscute ca provenind din Egiptul antic. Acest document scris

pe un sul de papirus şi achiziţionat de Muzeul Britanic în 1888, a fost publicat de Sir Ernest A.W. Budge în 1923. El cuprindea o colecţie de proverbe al căror autor purta numele de Amenemope. În 1924, prof. A. Erman a publicat un studiu în care arăta că există numeroase paralele între această carte egipteană de proverbe şi proverbele lui Solomon, îndeosebi cu cele din capitolele 22 şi 23. De atunci au apărut multe tratate ştiinţifice asupra acestui subiect, iar comentatorii biblici moderni susţin, în general, că Solomon a împrumutat anumite proverbe de la Amenemope.

Este evident faptul că există câteva paralele strânse, dar aceasta nu dovedeşte direcţia dependenţei. Întrucât faima înţelepciunii lui Solomon a ajuns până la popoare îndepărtate, s-ar putea ca Amenemope să fi preluat unele din proverbele lui Solomon tot aşa cum se poate şi invers, adică Solomon să fi preluat de la Amenemope. Soluţionarea problemei priorităţii depinde de timpul apariţiei celor două colecţii de proverbe.

Istoria lui Israel cunoaşte doar un singur autor posibil al Proverbelor din Vechiul Testament, şi acela a fost Solomon, care a trăit în secolul al 10-lea î.Hr., aşa cum toţi istoricii sunt de acord. Pe de altă parte, perioada când a trăit Amenemope nu este cunoscută. Un studiu al documentului în cauză prezintă următorul tablou. Experţii care datează manuscrisele egiptene antice după forma scrisului de mână spun că sunt şanse puţine ca acesta să fi fost scris înainte de regele egiptean Takelot I (cam pe la 893-870 î.Hr.) al dinastiei a 22-a, dar s-ar putea să fi fost scris şi cam până în secolul al IV-lea î.Hr. Numele găsite în document apar în Egipt din 1100-600 î.Hr., iar gramatica şi vocabularul folosit corespund cu aproximaţie perioadei 800-500 î.Hr. Astfel, studierea tipului scrisului de mână, a numelor de persoane, a gramaticii şi a vocabularului arată căaceste patru criterii folosite pentru datarea lucrării lui Amenemope acoperă perioada între 800-600 î.Hr. Aceasta duce la concluzia că proverbele lui Amenemope îşi au obârşia în această perioadă şi că ele sunt cu celpuţin 150 de ani mai târzii decât acelea ale lui Solomon.

Doar învăţaţii care nu acceptă obârşia solomonică a cărţii biblice a Proverbelor, susţinând că ea a apărut câteva secole mai târziu de vremea lui Solomon, pot argumenta în favoarea întâietăţii lui Amenemope. Dar cercetătorii Bibliei care îl acceptă pe Solomon ca autor al Proverbelor explică paralelele dintre această carte şi aceea a lui Amenemope susţinând că unele din proverbele lui Solomon şi-au croit drum în Egipt şi au fost folosite de către Amenemope în colecţia lui de proverbe, unde se află acum într-un veşmânt egiptean.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AH 404; 4T 588, 656; 5T 595

2 DA 403

6 AH 184, 205, 235, 264, 317; CG 38, 39; CT 108, 143, 161; FE 57; ML 261; 3T 131; 4T 429; 5T 320, 424

7 AH 391; Ed 136

11 Ed 237; MB 44

15 CG 87

16 Ed 136

17-19 MH 447

20.21 MH 448

26 1T 200

29 AH 391; Ed 135; FE 199; ML 104; 4T 459; 5T 178

Proverbe 23:1

1. Ce ai dinainte. Sau "cine este în faţa ta". Acesta este un sfat bun pentru cineva care nu e obişnuit cu abundenţa de mâncare de la masa unui cârmuitor. Un om ispitit să-şi satisfacă apetitul sau setea ar putea dea dovadă de lăcomie sau să-şi piardă controlul asupra limbii şi astfel să piardă ocazia unui folos ulterior.

Proverbe 23:2 2. În gât. În sfatul acesta nu există ideea de sinucidere, ci mai degrabă se exprimă nevoia de a ucide lăcomia.

Proverbe 23:3 3. Hrană înşelătoare. Ar putea să nu existe nimic rău în mâncare, dar adesea ţinta unei astfel de ospitalităţi este de a susţine vreun plan egoist şi pentru a realiza vreun scop rău - poate de a-i face pe musafiri să uite să fie precauţi şi să devin limbuţi. Oricât de atrăgătoare ar fi bunătăţile, fie nu te duce, fie păstrează-ţi mintea la treabă şi nu la plăcere (vezi v. 6; cap. 24,1).

Proverbe 23:4 4. Nu te chinui. Aceasta nu este un elogiu adus indiferenţei care duce la sărăcie, ci mai degrabă o avertizare de a nu urmări câştigul egoist în schimbul slujirii. Înţelepciunea omenească îl îndeamnă pe un om să-i pese de el însuşi şi să adună toată bogăţia posibilă într-un timp cât mai scurt. Un asemenea sfat vorbeşte despre retragerea imediată dintr-o activitate şi delectarea unor momente de răgaz, ca şi cum munca ar fi un blestem şi nu o binecuvântare. În practică, cei care îngăduie ca iubirea de bani să fie forţa motrice principală descoperă că nu sunt în stare să se destindă chiar şi atunci când au acumulat stocuri bogate, aşa cum şi-au planificat iniţial.

Proverbe 23:5 5. Îşi ia zborul. Bogăţiile sunt nesigure. Războaiele şi crizele economice au demonstrat aceasta din plin.Propoziţia întâi sugerează că atunci când ochii omului sunt concentraţi asupra bogăţiilor sale, acestea dispar într-o clipă (vezi Proverbe 16,16; Ioan 6,27).

Proverbe 23:6 6. Pizmaş. [Cu un ochi rău, KJV]. Ochiul celui care nu poate privi lucrurile altuia fără lăcomie, ură şi invidie. Avertizarea privind beneficierea de ospitalitatea unor astfel de oameni este, fără îndoială, bazată pe faptul că ei aşteaptă să primească ceva în schimb pentru tot ce dau (vezi Deuteronom 15,9). Prin contrast, sunt dintre aceia care se uită la alţii cu ochi "milostiv" sau "bun" (Proverbe 22,9; cf. Filipeni 2,4).

Proverbe 23:7 7. Îşi face socotelile. Textul acesta se aplică în special omului lacom, care respectă regulile ospitalităţi prieteneşti şi face pe gazda amabilă, care se interesează de binele oaspetelui, în timp ce mintea lui caută o calesă-l înşele. Aici e şi o aplicaţie la toţi oamenii. Întrucât izvoarele vieţii pornesc din inimă (cap. 4,33), iar omul e mânjit de ceea ce iese din el şi nu de ceea ce intră în el (Matei 15,18-20), concluzia este că omul este ceea ce gândeşte.

Proverbe 23:8 8. Cuvintele plăcute... sunt pierdute. În propoziţia aceasta există probabil o nuanţă de ironie. Contextulsusţine ideea că nu datorezi gazdei tale cuvinte plăcute, de mulţumire, întrucât n-ai obţinut un beneficiu real, iar el nu a arătat o ospitalitate reală. Deci cuvintele tale amicale sunt pierdute pentru gazda ta lacomă.

Proverbe 23:9 9. Nu vorbi. Adică nu încerca să faci pe nebun să audă şi să înţeleagă înţelepciunea. Mintea lui greoaie este atât de mult fixată pe calea lui nebunească, încât cuvintele tale sunt pierdute (vezi cap. 1,22). Tot ce ai decâştigat este indignarea lui.

Proverbe 23:10 10. Hotarul. Vezi la cap. 22,28.

Proverbe 23:11 11. Răzbunătorul. [Răscumpărătorul. KJV]. Ebr. go'el, singura apariţie a acestui cuvânt în Proverbe.

Go'el înseamnă uneori o rudă apropiată, a cărui răspundere este de a răzbuna sângele vărsat şi de a căuta bunăstarea celor din familie aflaţi în necaz (Levitic 25,25.47-49; Numeri 35,9-29). Go'el avea obligaţia să ia încăsătorie o văduvă înrudită pentru a asigura urmaşii soţului decedat (vezi Rut 2,20; cf. Rut 4,1-10). În textul care ne stă în faţă, Dumnezeu Se înfăţişează ca go'el al celor nevoiaşi. El va prelua cazul celui asuprit şi îl va răzbuna pe nevinovat (Proverbe 22,23).

Proverbe 23:12 12. Deschide-ţi inima. Cu propoziţia aceasta pare să înceapă o nouă serie de proverbe. Unii consideră v. 11 sfârşitul secţiunii de povăţuire, trimisă cuiva de departe, secţiune care a început cu cap. 22,17 (vezi la cap. 22,17.21).

Proverbe 23:13 13. Nu cruţa copilul de mustrare. Una din slăbiciunile oamenilor este tendinţa de a amâna mustrarea obiceiurilor greşite ale unui copil, până când aceste obiceiuri devin supărătoare pentru părinte. În stadiile lor incipiente, aceste forme de comportament sunt adesea subiectul râsului şi al comentariului, în auzul copilului. În felul acesta, timpul când acestea ar putea fi uşor corectate trece şi se formează trăsăturile de bază ale unui caracter deformat (vezi cap. 13,24; 19,18).

Proverbe 23:14 14. Îi scoţi sufletul. [Îi eliberezi sufletul, KJV]. Îi salvezi viaţa întipărind acele deprinderi bune de ascultare, care fac posibilă o viaţă lungă (Exod 20,12). "Locuinţa morţilor" [iad, KJV], ebr. she'ol, reprezintă aici moartea.

Proverbe 23:15 15. Se va bucura. Cel care-l învaţă pe tânăr are parte de multe ceasuri triste şi penibile în demersul lui serios de a-l educa, dar există o recompensă bogată când apare rezultatul încununat de succes, şi anume oameni înţelepţi şi amabili.

Proverbe 23:16 16. Lăuntrul meu. Literal "rinichii mei", priviţi ca un centru al simţămintelor şi al omului lăuntric (Psalm 16,7; 73,21; Apocalipsa 2,23). Educatorul poate judeca succesul muncii sale din felul cum răspunde elevul lui.

Proverbe 23:17 17. Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi. Slujitorii lui Dumnezeu sunt uneori ispitiţi să-i invidieze pe ce păcătoşi, din cauză că aceşti făcători de rele par să prospere şi să trăiască o viaţă fericită şi liberă de griji(vezi Psalm 37,1; 73,3.17; Proverbe 3,31; 24,1.19).

Proverbe 23:18 18. O răsplată. [Un sfârşit, KJV]. Ebr. 'acharith, literal "un timp după", tradus "nădejde" [răsplată, KJV](cap. 24,14). Oricât de bine le-ar merge nelegiuiţilor în viaţa aceasta şi oricât ar suferi de mult cei drepţi,viitorul va corecta situaţia. Nădejdea păcătoşilor în lumea aceasta va da greş şi aşteptarea celor drepţi se va împlini cu siguranţă.

Proverbe 23:19 19. Îndreaptă-ţi inima. În ciuda afirmaţiilor contrare ale cercetători profani cu privire la mintea omului, omul are datoria precisă de a ţine sub control emoţiile şi dorinţele care izvorăsc din minte şi inimă (Romani 12,3). Gândirea corectă duce la o acţiune corectă (vezi Proverbe 23,7).

Proverbe 23:20 20. Cei ce se îmbuibă cu carne. [Necumpătaţi mâncători de carne, KJV]. Literal, "necumpătaţi mâncători de carne pentru sine". Unii au interpretat expresia "carne pentru sine" ca însemnând "propria lor carne", lăsând astfel de înţeles că aceia care duc o viaţă pe picior mare, îşi distrug propriu corpuri şi, în sensul acesta, îşi mănâncă propria carne. Totuşi paralelismul obligă să se înţeleagă subiectul în discuţie este îmbuibarea.

Proverbe 23:21 21. Sărăcesc. Sunt cel puţin două motive pentru aceasta. Beţia şi îmbuibarea sunt vicii costisitoare, care nu pot fi ţinute în frâu de lipsa banilor. De asemenea îl stânjenesc pe om în lucrul său şi-i limitează capacitatea de a câştiga (vezi cap. 24,33.34).

Proverbe 23:23 23. Cumpără adevărul. Adevărul este o comoară care trebuie obţinută cu orice preţ şi la care nu trebuiesă se renunţe niciodată, oricare ar fi ispita. Iscusinţa de a vedea clar aplicarea principiului la întâmplările zilnice necesită o grijă sârguincioasă şi bunăvoinţa de a recunoaşte greşeala. Cu cât un om se apropie mai mult de Mântuitorul său şi cu cât studiază mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vede mai clar adevărata natură a lucrurilor. Dacă slujirea egoistă se furişează şi ochii sunt închişi în faţa realităţii, cu scopul de a câştiga oarecare foloase trecătoare, adevărul este trădat, iar omul este în primejdie. Dacă procesul auto-înşelării continuă, vine timpul când omul nu mai înţelege deloc valoarea adevărului. Atunci cel în cauză esortit pierii. Puţini îşi dau seama cât de primejdioase sunt micile auto-înşelări la care se dedau sau pentru ce preţ de nimic renunţă la adevărul şi la viaţa veşnică.

Proverbe 23:25 25. Cea care te-a născut. Blestemul original al păcatului s-a abătut din greu asupra mamei (Genesa 3,16). Când a apărut păcatul, a devenit sigur faptul că mulţi dintre fiii oamenilor nu vor găsi calea mântuirii şi vor pieri. Fiecare mamă îi naşte pe copii ei cu această soartă îngrozitoare ca posibilitate. Tocmai această tristeţe comună a femeilor face nemăsurată bucuria mamei când copilul ei alege să meargă pe calea vieţii veşnice.

Proverbe 23:26 26. Dă-mi inima ta. Pare că Înţelepciunea însăşi începe să vorbească atunci când Solomon revine asupra avertizării des repetate împotriva lipsei de castitate (v. 27; cf. cap. 5,3; 6,24; 7,5).

Proverbe 23:29 29. Ale cui sunt vaietele? Aici începe o odă având ca subiect beţia. Stilul poetic şi limbajul figurat fac din ea un tablou plastic şi impresionat al uneia dintre cele mai mari cauze ale păcatului şi ale dureri pe care Satana i-a impulsionat pe oameni să le inventeze.

Primele două exclamaţii pot fi traduse literal: "cine are: oh!? cine are: vai!?". De aceea cântarea începe cu gemetele beţivului care s-a trezit într-o stare groaznică după o noapte de necumpătare.

Neînţelegerile. Certurile se ivesc adesea într-unul din stadiile mai înaintate ale beţiei. Oamenii se ceartă cu cei mai buni prieteni ai lor. Deşi abilităţile se reduc prin consumarea de băuturi alcoolice, mulţi sunt încă suficient de capabil să producă durere fizică, precum şi un prejudiciu psihic incalculabil membrilor nevinovaţi şi neajutoraţi ai familiilor lor, atunci când se reîntorc acasă după o beţie.

Plângerile. [bolboroselile, KJV]. Ebr. śiach, ca în Iov 7,13; 9,27; 10,1; mai bine "îngrijorările", "disperările" decât vorbele nechibzuite care marchează cea mai blândă parte a beţiei, pe care traducerea "bolboroseli", o insinuează. Śiach se poate referi la remuşcarea pe care cele mai multe victime ale setei de alcool o resimt când devin conştienţi de purtarea lor lor.

Rănile fără pricină. Adică ele nu sunt deloc necesare. Acestea sunt suferite atât de beţivi, cât şi de familiile lor.

Ochii roşi. Literal, "întunecare de ochi". Ochii congestionaţi care privesc tulbure lumea fac parte din faza de revenire.

Proverbe 23:30 30. Vin amestecat. Aceia care întârzie mult lângă vin sunt cei care au parte de relele înşirate în versetul precedent. Cu cât beau mai mult, cu atât doresc un vin mai tare, până ajung la un vin amestecat. Acesta este considerat o băutură relativ uşoară, pregătită prin amestecarea vinului cu apă, ci mai degrabă vinul la care s-au adăugat mirodenii şi droguri, având ca scop sporirea stării de ameţeală.

Proverbe 23:31 31. Face mărgăritare. [Îi dă culoare, KJV]. Ebraica zice: "îi dă ochi". Aceasta este o avertizare privind amăgirea provocată de aspectul incontestabil de atrăgător al vinului roşu, care scânteiază în pahar datorită elementelor gazoase de fermentaţie, până când ajunge fascinant pentru ochi.

Alunecă uşor. Literal, "merge drept", pe care unii îl interpretează ca însemnând "alunecă uşor". Dacă băuturile îmbătătoare ar cere un efort ca să fie ingurgitate poate că mai puţini ar fi înşelaţi să bea atât de mult încât să-şi pună în primejdie judecata. Tradiţia a încercat să înconjoare consumarea vinului cu un oarecare semn de distincţie şi a legat-o de ocazii importante în familie şi în istoria naţională. Cu toate acestea vinul rămâne tot atât de nemilos şi de înşelător în circumstanţe măreţe, cum este şi în cocioabele beţivilor bântuiţi de sărăcie.

Proverbe 23:32 32. Basilisc. Ebr. şiph'onu. Se presupune a fi o specie de şarpe otrăvitor. Basiliscul este probabil un şarpe cu coarne. Vinul este pe buna dreptate asemănat cu veninul unui şarpe. Ambele au efecte dezastruoase asupra corpului.

Proverbe 23:33 33. Femeile altora. Unii au socotit că antiteza acestui verset cere ca această expresie să fie tradusă "lucruri străine". Este adevărat că beţia face ca oamenii să aibă vedenii, dar referirile repetate la femei străine din cartea aceasta (vezi cap. 2,16; 5,3.20; 7.5; 22,14) şi binecunoscuta legătură dintre imoralitate şi beţie fac probabilă aici referirea la "femei străine".

Prostii. Alcoolul afectează întâi centrii nervoşi, unde sunt localizate judecata şi discernământul. Putereade hotărâre e paralizată, iar diferenţa dintre bine şi rău dispare. Beţivul spune lucruri pe care nu le-ar spune nicidecum dacă ar fi treaz şi râde de cuvintele triviale ale altora, ca şi cum ar fi fost produsul celui mai ales spirit. Dar creierul îmbătat nu produce doar deşertăciune; se nasc gânduri şi planuri rele şi sunt puse în aplicare de oameni care nu ar încuviinţa nicidecum astfel de nelegiuiri, dacă ar fi deplinătatea facultăţilor mintale.

Proverbe 23:34 34. În mijlocul mării. Literal "inima mării". Tabloul este adesea considerat ca fiind acela al unui om careîncearcă să doarmă într-o lume care pare să se ridice şi să coboare, asemenea unei mării frământate. Unii au aplicat-o somnului narcotic, care îl cuprinde în cele din urmă pe beţiv. El cade într-o comă soră cu moartea, având toate facultăţile înecate în alcool, tot atât de inert şi de neajutorat, ca şi un trup lipsit de viaţă care pluteşte pe valurile mării.

Catarg. Ebr. chibbel, un cuvânt care apare doar aici. Sensul lui este nesigur. Dacă desemnează catargul sau leagănul în care se află matelotul de pază, el reprezintă ameţeala şi greaţa beţivului şi multele primejdii la care se expune în mod inconştient. LXX redă partea a doua prin "ca un cârmaci pe o furtună mare". Traducerea aceasta atrage atenţia asupra judecăţii judecata deteriorată a celui beat.

Proverbe 23:35 35. Nu mă doare. [N-am fost bolnav, KJV]. Beţivul poate îşi vorbeşte sieşi sau vorbeşte unui prieten care îl ceartă. El admite certurile, dar pretinde că n-a suferit nici un rău. Este puţin conştient de lipsurile pe care le-a suferit prin deteriorarea facultăţilor sale mintale. Cu toate acestea tânjeşte după momentul când îşi va reveni suficient din amorţirea lui aşa ca să o poată lua de la capăt. Într-adevăr, un astfel de om este robul stăpânului pe care şi l-a ales (vezi Romani 6,16), dar Dumnezeu e în stare să-l elibereze din acea sclavie (vezi Romani 6,18; 7,23-25).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2CH 67, 108

3 CH 111

4 PP 168

4.5 Ed 140

5 CS 84; 3T 549

7 Ed 149; MB 94; MH 491; ML 85; MYP 144; PP 460; TM 408

10.11 Ed 136

21 AH 391; Ed 135

26 AA 566; AH 43, 223, 297, 497; GW 209; ML 7, 160; MYP 333, 408, 410; TM 419; 4T 596

29.30 Te 276

29-32 MH 330; Te 31, 52, 93

31 CD 235

31.32 Te 94, 165, 277

35 MH 330

Proverbe 24:1 1. Să fii cu ei. Acţiunile celor lipsiţi de considerente morale constituie o puternică atracţie pentru cei tineri care consideră, în mod greşit, că bunătatea e plicticoasă (vezi Psalm 1,1; Proverbe 4,14-19).

Proverbe 24:2 2. Se gândeşte la prăpăd. Împrietenirea cu oamenii răi este primejdioasă pentru cel puţin trei motive: (1) există primejdia ca hotărârile de o înaltă ţinută morală să se pălească sub batjocura celor ce fac răul şi sub atracţiile unei vieţi fără restricţii; (2) reputaţia suferă de pe urma asocierii cu oameni răi; (3) făcătorii de rele sunt înclinaţi facă planuri rele împotriva spectatorilor relativ nevinovaţi.

Proverbe 24:3 3. Prin înţelepciune. Nebunia oamenilor invidioşi şi nelegiuiţi nu realizează nimic trainic (vers. 1). Numai prin înţelepciunea adevărată, care se teme de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui, poate să fie binecuvântată şi ocrotită o familie. Furtul nu este calea de obţinere a unei bogăţii stabile. Ştiinţa folosită în mod înţelept asigură o viaţă de plăcere adevărată.

Proverbe 24:5 5. Un om înţelept este plin de putere. LXX redă prima propoziţie astfel: "un om înţelept este mai bun decât unul". Traducerea KJV poate fi considerată ca învăţând că întrucât un om înţelept, după părerea lui Solomon, este cel care se teme de Dumnezeu, el are de partea sa nu doar puterea considerabilă a înţelepciunii,ci şi puterea suplimentară a privilegiului.

Proverbe 24:6 6. Marele număr de sfetnici. Vezi la cap. 11,14.

Proverbe 24:7 7. Înţelepciunea este prea înaltă. Nebunul descoperă că înţelepciunea îi trece peste cap. Acţiunile lui nu sunt dictate de raţiune, ci de dorinţă. Când înţelepţii se adună la poarta cetăţii (vezi la cap. 22,22) pentru a discuta problemele publice, el nu are cu ce să contribuie. Consideraţiile care îi ghidează pe oamenii cu pricepere sunt mai presus de puterea lui de înţelegere, şi el nu are nici o dorinţă să devină mai înţelept ca să ajungă să înţeleagă aceste consideraţii, deoarece el nu are intenţia să devină un om bun (vezi Psalm 10,4.5).

Proverbe 24:8 8. Un om plin de răutate. [Un om răutăcios, KJV]. Ingeniozitatea prost folosită, pe care cel rău o demonstrează în punerea la cale şi în săvârşirea uneltirilor lui nemernice, nu poate fi pusă alături de înţelepciune sau pricepere. Oricât de iscusit ar fi, tot ce se poate spune mai mult despre el e că e "un om plin de răutate", literal "domn al răutăţii". Pungaşul cel mai iscusit poate fi pus alături de nebun, întrucât caută ceea ce nu-i poate da satisfacţie de durată sau un câştig final (vezi cap. 1,10-19; 12,2).

Proverbe 24:9 9. Gândul. Ebr. zimmah, "plan", "născocire", "nelegiuire". Numai aici zimmah e tradus "gând". În altă parte este redat "nelegiuire" (Levitic 18,17), "nelegiuite" (Psalm 26,10; Ieremia 13,27 etc.), "planuri vinovate" (Isaia 32,7), Evident aici nu se atrage atenţia asupra gândirii la nebunie ca fiind păcat, ci mai degrabă plănuirea tipului de nebunie menţionat în Proverbe 24,8.

Batjocoritorul. S-ar putea ca oamenii să ezite să-l socotească nebun pe batjocoritorul isteţ şi subtil, care poate să discrediteze un adevăr deşi pretinde că-l apără, dar ei îl urăsc şi se tem de el, pentru că atacurile lui sunt atât de perfide (vezi Proverbe 19,29; 21,11; Isaia 29,20).

Proverbe 24:10 10. Dacă slăbeşti. [Dacă leşini, KJV]. Literal, "dacă te arăţi nepăsător". Când vine necazul, omul trebuie să-şi adune toate forţele pentru luptă. Dacă nu reuşeşte să reacţionează în caz de pericol, înfruntând-l slab şi nepregătit, un om şi-a slăbit puterile şi cheamă înfrângerea.

Proverbe 24:11 11. Izbăveşte. [Dacă te abţii, KJV]. Nu există cuvânt ebraic pentru "dacă" la începutul acestui verset [KJV]. A doua propoziţie conţine un astfel de cuvânt, care ar trebui poate citit ca o exclamaţie. Observaţiile acestea permit traducerea: "scapă pe aceia care sunt târâţi la moarte şi pe aceia care umblă şovăind spre ucidere, opreşte-i!". LXX, în loc de exclamaţie, are o formă negativă: "a izbăvi pre cei duşi la moarte şi a răscumpăra pre cei prinşi, nu te scumpi". Versetul 12 sugerează că slujitorul lui Dumnezeu are datoria să facă tot posibilul să îi elibereze pe aceia care sunt târâţi cu forţa să fie executaţi, subînţelegându-se că aceştia sunt osândiţi pe nedrept. Atitudinea noastră faţă de autorizarea comercializării băuturilor alcoolice ar trebui să fie determinată de acest sfat înţelept (vezi MH 345, 346). Noi ar trebui să facem tot ce ne stă în puterea ca să oprim victimele să cadă pradă acestui obicei distrugător şi să folosim orice mijloc legal pentru a-i împiedica pecomercianţii de băuturi alcoolice să profite de pe urma distrugerii altora.

Proverbe 24:12 12. N-am ştiut. Scuzele n-au nici un rost în relaţia cu Dumnezeu. Fiinţele omeneşti nu pot cunoaşte gândurile şi sentimentele noastre şi prin urmare nu pot ştii cât de mult suntem noi conştienţi de datoria noastră de a-i ajuta pe alţii, dar Creatorul inimii ştie (vezi cap. 16,2; 21,2). Acela care urmăreşte dezvoltarea caracterului nostru Îşi dă bine seama de gradul precis de vinovăţie asociat fiecărei fapte (vezi GC 487, 488). Pentru păcatele altora pe care le-am fi putut preveni îndreptându-i pe călcătorii de lege la Mântuitorul va trebui să suferim condamnarea (vezi DA 641).

Proverbe 24:13 13. Mănâncă miere. Solomon nu urmăreşte aici să dea în primul rând un sfat legat de dietă. Afirmaţia este preliminară, fiind folosită ca fundal ilustrativ, pentru sfatul cu privire la purtarea înţeleaptă. Afirmaţia ar trebui să fie comparată cu cap. 25,16.27.

Proverbe 24:14 14. Înţelepciunea. [Cunoaşterea înţelepciunii, KJV]. Aşa cum mierea este plăcută la gust şi bună pentruîntărirea corpului, la fel este înţelepciunea pentru suflet şi caracter. Înţelepciunea este dulce în ea însăşi pentruaceia care se deprind să o preţuiască, iar rezultatele din viaţa aceasta şi în cea viitoare sunt şi mai dulci. Dacă înţelepciunea e găsită şi însuşită, atunci când va veni vremea răsplătirilor, omul înţelept şi drept va avea parte de răsplata lui.

Proverbe 24:15

15. Nu întinde curse. Omul nelegiuit e de obicei invidios pe omul bun, care se bucură de ocrotirea Domnului. El e stăpânit adesea de dorinţa funestă de a-i împinge pe oamenii drepţi la păcat, astfel încât să ajungă într-o stare la fel de rea ca a lui. Totodată, omul lacom caută deseori să-i priveze pe cei nevinovaţi de casele lor pentru ca să obţină un câştig nedrept. Acelora care îi jecmănesc pe cei drepţi nu le pasă de întristarea pe care o pricinuiesc sau chiar au plăcere de ea (vezi Proverbe 1,11.12; 4,16; Amos 8,5.6).

Proverbe 24:16 16. De şapte ori cade. Contextul sugerează că sensul de bază al cuvântului "cade" de aici este "a suferi o nenorocire". Nelegiuitul nu-şi precupeţeşte eforturile pentru ca să doboare pe cei drepţi. Ori de câte ori el îi aduce la sărăcie şi nenorocire, Dumnezeu intervine pentru a-i izbăvi, în timp ce păcătosul "se prăbuşeşte în nenorocire" şi nu poate să se mai ridice (vezi Psalm 34,19; Mica 7,8).

În sens spiritual, versetul aduce multă creştinului luptător care e descurajat de înfrângerea în luptele lui cu păcatul. "De şapte ori cade" este echivalent cu "de câte ori cade". Dacă după fiecare înfrângere ne ridicăm cu o nouă speranţă în inimă, dacă ne prindem din nou de puterea mântuitoare atât de bogat oferită nouă (Matei 11,28; Iuda 24), suntem puşi în categoria oamenilor neprihăniţi, iar Domnul va încheia în noi lucrarea pe care a început-o (Filipeni 1,6; Evrei 12,2). Atât dorinţa de a deveni drepţi cât şi puterea de a pune în faptă dorinţa vin de la El (Filipeni 2,13). Prin urmare nimeni nu are motiv să cadă pradă deznădejdii, oricât de slab s-ar socoti, atâta vreme cât e dispus să facă ce e bine (MB 204, 205).

Proverbe 24:17 17. Nu te bucura. Un sentiment asemănător cu acela exprimat de Isus, când a spus: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri... faceţi bine celor ce vă urăsc" (Matei 5,44). E în firea omului să se bucure când un vrăjmaş dă de necaz. S-ar putea ca noi să căutăm să ascundem satisfacţia noastră pentru necazul lui, susţinând că simţim o plăcere îndreptăţită că s-a făcut dreptate; dar sentimentele noastre cele mai profunde sunt contrarii exempluluişi învăţăturii lui Isus, care a murit pentru o lume de vrăjmaşi (Romani 5,8-10). Noi trebuie să dăm manifestămacea iubire pentru neamul omenesc pierdut care caută să mântuiască, nu să nimicească şi care simte durere pentru soarta celor care merg contrar binelui (vezi Ezechiel 33,11; Osea 11,8; Luca 19,41.42; DA 575, 576).

Aceste umbre ale descoperirii depline a iubirii cereşti ajută la demonstrarea faptului că Duhul lui Hristos a vorbit prin prooroci din vechime (1 Petru 1,11).

Proverbe 24:18 18. Să-Şi întoarcă mânia. La prima vedere, acesta ar putea părea un motiv egoist pentru o atitudine altruistă. Pare un apel la făţărnicie şi egoism a compătimi pe cineva ajuns în necaz doar pentru că Domnul l-arputea scăpa de necaz deoarece nu-i place atitudinea ta egoistă şi în schimb să-l pună poate asupra ta. Cel care a fost cu totul umplut de iubirea jertfitoare de sine a lui Hristos va fi bucuros să cadă în nenorocire şi chiar sub neplăcerea lui Dumnezeu, dacă prin aceasta un păcătos ar fi scăpat de mânia lui Dumnezeu. Hristos a făcut-o (Isaia 53) şi Moise era gata să o facă (Exod 32,31-33). Dar avertizarea lui Solomon nu e adresată omului bun care-şi iubeşte vrăjmaşii, celui rău care se bucură de necazul altuia. Pentru o astfel de persoană motivul dat este unul valid. Adevărata milă nu poate fi stoarsă cu sila. Ea se revarsă liber din inima plină de iubire faţă de toţi cei în nevoie.

Proverbe 24:19 19. Nu te mânia. Aşa cum nu ar trebui să ne bucurăm când vrăjmaşul se prăbuşeşte (v. 17), tot astfel suntem avertizaţi să nu ne mâniem de prosperitatea lui sau să fim invidioşi pe ea (vezi Psalm 37,1.8; 73,2.3; Proverbe 24,1). O atare atitudine poate conduce la descurajare, chiar la punctul alegerii cărării celui nelegiuit pentru ca individul să se bucure de plăcerile aparente ale acestuia. Protecţia împotriva unor asemenea sentimente se găseşte în Proverbe 24,20.

Proverbe 24:20 20. Nici un viitor. [Nici o răsplată, KJV]. Compară cu Psalm 73,3.17-24.

Proverbe 24:21 21. Cei neastâmpăraţi. [Înclinaţi spre schimbare, KJV]. Nu numai că trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu şi pe conducătorul civil (vezi Eclesiast 8,2; 10,20; 1 Petru 2,17), dar ar trebui să fim atenţi să

evităm compania celor cu astfel de înclinaţii.

Proverbe 24:22 22. Amândurora. Întrucât "amândurora" pare destul de clar că se referă la Dumnezeu şi la împărat, expresia trebuie să descrie nimicirea pe care ei o aduc asupra acelora care se revoltă împotriva lor. O astfel denimicire poate veni deodată, pe neaşteptate şi cu putere zdrobitoare. Oamenii buni sunt bine sfătuiţi să se ferească de această soartă stând departe de vrăjmaşii acestor două puteri.

Proverbe 24:23 23. Ce mai spun. Cuvintele acestea par să fie introducerea la un supliment, un fel de post-scriptum al secţiunii.

Faţa oamenilor. Vezi la cap. 18,5; 24,24.

Proverbe 24:24 24. Tu eşti bun. [Tu eşti drept, KJV]. Judecătorii care îl achită pe cel vinovat nu sunt iubiţi de cei care au fost păgubiţi de acesta. Dar când aceşti judecători îl laudă pe cel rău ca fiind bun, ei fac mai mult decât să elibereze un criminal îngăduindu-i să-şi continue răfuiala cu societatea. Ei compromit orice concep al binelui şi al răului şi îi încurajează pe tineri să crească cu lipsă de respect pentru lege şi ordine. Astfel de magistraţi atrag ura unor popoare întregi, deoarece respectul pentru dreptate este, în general, puternic în mijlocul oamenilor. Cetăţenii unui stat resimt acţiunile care slăbesc temeliile păcii şi ale prosperităţii lor.

Proverbe 24:25 25. Le merge bine. [Va fi desfătare, KJV]. Aceia care osândesc şi pedepsesc pe drept pe răufăcător se vor bucura de simţământul datoriei împlinită. Există o satisfacţie mare în facerea binelui. E şi mai multă în a fi în stare să ajuţi masele de oameni, atât ocrotindu-le faţă de vrăjmaşii lor, cât şi prin dezvoltarea în mintea lor arespectului faţă de autoritate. Conducătorii buni primesc o binecuvântare deosebită. Nu numai că sunt iubiţi de supuşii lor, ci Domnul Însuşi îi răsplăteşte în mod special prin protecţia şi călăuzirea Sa (vezi Psalm 72). Şisupuşii unor asemenea cârmuitori sunt binecuvântaţi. Ei pot să fie liniştiţi ştiind că li se va face dreptate atuncicând va apărea o criză.

Proverbe 24:26 26. Sărut pe buze. Versetul acesta zice literal: "El va săruta buzele care dau un răspuns bun". Când un împărat, un cârmuitor sau un judecător rosteşte cuvinte corecte, ele sunt pentru oamenii care au concepţii drepte tot aşa de plăcute ca şi o sărutare.

Proverbe 24:27 27. Să-ţi zideşti casa. S-ar putea fie vorba de construirea concretă a unei case sau de întemeierea unei familii şi creşterea de fii şi fiice. Înainte ca să poată spera că va primi o soţie de la părinţii ei, un tânăr trebuia să fie în situaţia de a le putea da lor şi ei daruri valoroase şi să le demonstreze că e capabil să aibă grijă de ea (vezi Genesa 24,35.53). Pentru aceasta, era necesar ca tânărul să cultive pământul şi să aibă o gospodărie suficient de mare ca să facă faţă nevoilor unei familii.

Spiritual vorbind, un om trebuie să-şi cureţe inima de pietre şi de buruieni şi să sădească seminţele unei vieţuiri drepte înainte să spere nădăjdui să-şi formeze un caracter puternic şi statornic (vezi Isaia 5,1-7; Osea 10,12).

Proverbe 24:28 28. Uşuratic. [Fără prihană, KJV]. Aceasta poate să însemne că nimeni n-ar trebui să se grăbească să dea informaţii, ci să aştepte până i se cere să dea mărturie. Totuşi, contextul sugerează că sensul este mai degrabă că omul nu ar trebui să spună lucruri împotriva semenului său care sunt fără temei, neadevărate (vezi cap. 3,30). A doua propoziţie este literal o întrebare: "Vei înşela cu buzele tale?"

Proverbe 24:29 29. Aşa am să-i fac şi eu. Solomon avertizează adoptării de către om a contrariului regulii de aur. Chiardacă un om a dat o mărturie mincinoasă împotriva noastră, noi nu trebuie să-i plătim cu aceeaşi monedă.

Răsplata Îi aparţine lui Dumnezeu (Evrei 10,30).

Ideea de răzbunare pe un vrăjmaş este de mult sintetizată în cuvintele: "Am să i-o fac eu!" Vrăjmaşul nostru s-a înjosit într-atât încât să ne trateze rău, iar noi aşteptăm să ne vină vremea să ne coborâm la nivelul lui şi să ripostăm. Jocul acesta poate să continue în astfel multă vreme, dar nimeni nu are de câştigat, în afară de marele vrăjmaş al omenirii.

Proverbe 24:30 30. Ogorul. Ogorul şi via erau cele două surse principale de hrană şi de câştig pentru agricultorul palestinian. Versetul acesta pune în paralel pe omul leneş cu omul lipsit de pricepere.

Proverbe 24:31 31. Spini. Un număr de cuvinte ebraice sunt redate "spini", şi nu e uşor să ştim despre ce buruieni supărătoare este vorba în fiecare caz aparte. Un ogor neglijat e repede năpădit de vegetaţia care înăbuşe recoltele şi care e greu de curăţat, din moment ce li s-a permis buruienilor să se înmulţească. Şi zidul trebuie să fie păstrat în bună stare dacă se doreşte ca ferma să fie protejată de animalelor rătăcitoare (vezi Isaia 5,1-7).

Unii au văzut în poemul lui Solomon despre leneş o ilustraţie a unui adevăr spiritual. Deşi doar Duhul Sfânt poate să ne facă să biruim păcatul (DA 671), El nu poate face nimic pentru noi fără consimţământul şi fără colaborarea noastră (MB 204). Noi trebuie să creştem în puterea pe care o dă Duhul lui Dumnezeu pentru smulgerea din rădăcină a buruienilor (MH 176; 3T 491). Tot astfel, prin puterea lui Dumnezeu, trebuiesă construim unui zid puternic de ascultare faţă de Cele zece porunci (vezi CT 454).

Proverbe 24:32 32. Am văzut. Solomon a luat notă de starea gospodăriei unui plugar leneş şi a văzut aplicaţia spirituală, precum şi învăţătura directă pentru toţi aceia care sunt lipsiţi de iniţiativă şi vigoare. Tocmai această capacitate de a remarca scene scurte din viaţă zilnică şi de a scoate învăţături din ele, alături de binecuvântarea specială a lui Dumnezeu. a făcut din Solomon unul din cei mai înţelepţi oameni ai lumi. Toţi cei care doresc să fie înţelepţi pot căpăta înţelepciune aşa cum a căpătat Solomon (vezi 1 Regi 4,29; Iacov 1,5; PK 31).

Proverbe 24:33 33. Dorm. Compară cu cap. 6,10.11; 20,13.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5ML 117

6 1T 225; 2T 357

9 4T 320

10 5T 304

11.12 DA 641; MH 346; 8T 29

12 3T 444

17 MB 109

20 CT 344

29 MB 109

30-34 5T 181

Proverbe 25:1 1. Strânse. [Copiate, KJV]. Literal, "mutate" sau potrivit cu sensul tehnic ulterior al cuvântului "transcrise". Proverbele acestea au fost evident copiate fie din alte scrieri şi din colecţii, fie din surse orale, de la oameni care învăţaseră aceste ziceri ale lui Solomon. Printre cei care au contribuit la lucrarea aceasta poate că au fost proorocul Isaia, logofătul Şebna şi cronicarul Ioah (2 Regi 18,18; cf. 2 Cronici 26,22).

Proverbe 25:2 2. Slava. E una dintre prerogativele lui Dumnezeu aceea de a fi nemărginit şi deci de a ascunde multe lucruri de mintea întunecată de păcat a oamenilor (Deuteronom 29,29). Tainele Bibliei, pe care nu le putem pricepe acum, sunt dovezi că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Slava împăraţilor. [onoare, KJV]. Ebr. kabod. Tradus mai bine "glorie", ca în prima propoziţie.

Cercetarea lucrurilor. Un conducător trebuie să-i mulţumească pe supuşii săi asigurându-i că se preocupă ca şi cei mai umili să primească dreptatea care li se cuvine. E meritul lui de a-i convinge că a cercetat toate amănunte ale cazurilor binecunoscute şi că le-a rezolvat în mod nepărtinitor.

Proverbe 25:3 3. Înălţimea cerurilor. Înălţimea cerului atmosferic poate fi precizat destul de bine. Înălţimea cerului stelar e necunoscută. Telescoape mari şi tot mai mari, care parcurg distanţe vaste, nu scot la iveală vreo limităa cerurilor. În felul acesta cerul e de nepătruns în ce priveşte înălţimea. Fiecare nouă descoperire scot la ivealăînălţimi tot mai mari pentru a fi cercetate.

Pământul. Aşa cum oamenii nu au fost în stare să atingă limitele spaţiului cosmic, tot aşa ei nu pot să sondeze pământului decât prin tuneluri de suprafaţă. Testele cu unde sonore şi studierea şocurilor cutremurelor au oferit informaţii valoroase, dar cunoaşterea concretă a masei miezului pământului este, în mare parte, aceeaşi, ca pe vremea lui Solomon.

Nepătrunse. [De nepătruns, KJV]. Aşa cum cerurile sunt de nepătruns în ce priveşte înălţimea şi pământul în ce priveşte adâncimea, tot aşa inima împăraţilor e de nepătruns pentru semenii lor. Chiar şi cel care trăieşte foarte aproape de un semen al lui nu ştie ce se petrece de fapt în mintea lui; cu atât mai puţin un supus nu poate să cuprindă mintea împăratului. Chiar şi un curtean care gândeşte că poate să rămână în graţiile împăratului flatându-l, nu ştie niciodată când un altul i-a poate lua locul.

Proverbe 25:4 4. Argintarul. "Topitorul", "curăţitorul" sau "argintarul". Despre îndepărtarea componentelor străine, vezi Psalm 12,6; Ezechiel 22,20; Maleahi 3,3.

Proverbe 25:5 5. Scoate şi pe cel rău. După cum îndepărtarea zgurii din argint dă frumuseţe şi duritate metalului, tot aşa îndepărtarea oamenilor nelegiuiţi, care ademenesc pe împărat prin linguşiri pe căi rele, contribuie la înnobilarea şi trăinicia împărăţiei. Conducătorul însuşi ar trebui să-şi asume răspunderea de a-i descoperi şi de a-i îndepărta din slujbă pe cei necorespunzători. Astfel de acţiuni sunt de bun augur pentru prosperitatea domniei împăratului şi pentru fericirea poporului.

Proverbe 25:6 6. Nu te făli. Compară cu Luca 14,7-11.

Proverbe 25:7 7. Suie-te mai sus. Haman a căutat să devină puternic la curtea persană. El s-a grăbit să ceară onoruri împărăteşti când a crezut că el urma să fie cel onorat (Estera 6,6-11). Cu toate acestea, a avut parte doar umilirea de a i se cere să onoreze pe cel pe care-l ura, care se abţinuse să ceară onoare pentru sine, dar care a fost chemat mai sus de către împărat ca rezultat al serviciului său credincios. O adâncă amărăciune îi cuprindepe aceia care s-au autopropulsat în poziţii înalte şi care sunt retrogradaţi în mod public în favoarea altuia (veziLuca 17,7-11).

Proverbe 25:8 8. Nu te grăbi să te iei la ceartă. O avertizare de a nu apela la judecată fără o studiere atentă a tuturor detaliilor, pentru dreptatea nu garantează neapărat succes într-un tribunal şi totodată pentru că nici un om nu este un judecătorul perfect al propriului său caz.

Proverbe 25:9 9. Împotriva aproapelui tău. Compară cu Matei 18,15. Primul pas în orice ceartă sau neînţelegere e de a merge liniştit la cealaltă persoană şi de a discuta împreună chestiunea în cauză. Chiar dacă pare sigur că celălalt are mai multă vină, totdeauna există o vină şi la tine. Mărturisirea acestei greşeli mai mici va aduce cu sine adesea mărturisirea vinei mai mari şi în consecinţă o împăcare. A adopta calea mai folosită de a relata oricărui altul întâmplarea înainte de a încerca să vorbeşti cu cel implicat în litigiu înseamnă a anula aproape detot reinstalarea păcii.

Proverbe 25:10 10. Să te umple de ruşine. Alţii îţi vor reproşa când vor descoperi felul tău urât de a proceda. LXX are câteva cuvinte interesante în plus la versetul acesta: "Harul şi prieteşugul mântuieşte, pe care ţine-le tare la tine, ca să nu fii de ocară, ci păzeşte căile tale în bună prietenie".

Proverbe 25:11 11. Spus la vremea potrivită. Un cuvânt spus cum trebuie şi când trebuie este esenţa purtării cu tact şi are o frumuseţe care se aseamănă cu nişte fructe de aur într-o montură de argint.

Proverbe 25:12 12. O verigă de aur. [Un cercel, KJV]. Ebr. nezem, un inel fie de nas (vezi Isaia 3,21; vezi la Genesa 24,22), fie de ureche (Exod 32,2.3). Podoabele descrise aici s-ar putea să fi reprezentat cercei pentru urechi asortaţi cu un lanţ de aur. În casa măreaţă şi costisitoare a lui Solomon, giuvaerurile erau multe şi de mare valoare. Urechea care ascultă primeşte sfatul unui înţelept care mustră şi, într-un fel a spune, poartă sfatul ca pe o podoabă preţioasă pentru a scoate în relief frumuseţea unui caracter bun.

Proverbe 25:13 13. Răcoreala zăpezii. Aici se face desigur referire nu la căderea zăpezii în vremea secerişului, care ar fifost foarte nepotrivită (cap. 26,1) şi probabil dezastruoasă pentru recoltă. "Răcoreala zăpezii" e băutura răcităcu ajutorul zăpezii, o băutură răcoritoare foarte apreciat în arşiţa zilelor de seceriş. Înainte de a se descoperi tehnica frigului, folosirea zăpezii sau a gheţii pentru răcire şi conserve era privilegiul de care se bucurau bogaţii din toate ţările unde se putea obţine zăpada.

Sol credincios. Compară cu cap. 10,26; 13,17. Astăzi, când mijloacele de comunicare rapidă sunt la îndemână, e dificil să înţelegem cât de legaţi erau chiar şi împăraţii puternici de ambasadorii şi solii lor. Odată trimis, solul avea împuternicirea deplină de a aduce la îndeplinire misiunea care putea dureze zile.

Proverbe 25:14 14. Fără ploaie. Norii şi vântul prevestesc adesea ploaia (vezi 1 Regi 18,45). Când norii nu aduc ploaia într-o vreme când umezeala este dureros de necesară, oamenii se simt înşelaţi. Oamenii reacţionează la fel când le fusese făgăduit un dar şi făgăduinţa nu este respectată. Sunt unii care par să dea de înţeles mereu că vor face lucruri mari pentru prietenii şi cunoscuţii lor şi care totuşi doar câteodată îşi aduc la îndeplinire făgăduinţele sugerate, dacă o fac vreodată. Consecinţele unor astfel de acţiuni s-ar putea să fie mai grave decât simpla pierdere a darului făgăduit. Când slăbeşte încrederea în oameni, este posibil ca tot caracter să fie afectat în sens negativ şi chiar să scadă credinţa în Dumnezeu.

Proverbe 25:15 15. Prin răbdare. [Prin îndelungă răbdare, KJV]. Stăruinţa calmă, răbdătoare, care continuă să prezinte fapte şi argumente în ciuda opoziţiei, ar putea prea bine să schimbe părerea unui prinţ sau a unui judecător. Este foarte mult dezavantajat cel care se aprinde de mânie atunci când expunerea sa despre un caz anume nu este acceptată. Unii avocaţi urmăresc cu asiduitate să-i facă pe adversarii lor să-şi piardă cumpătul, în timp ce ei înşişi sunt cât se poate de calmi, deoarece ştiu că judecătorul va fi foarte mult influenţat de aceste atitudini

contrastante.

Poate zdrobi oase. Maniera delicată, convingătoare prin care se exprimă o limbă blândă va realiza tot ce poate realiza forţa, dacă nu chiar şi mai mult. Opoziţia încăpăţânată care devine şi mai încăpăţânată sub atacul direct se va topi adesea, precum gheaţa sub acţiunea soarelui, când va fi confruntată cu cuvinte blânde, împăciuitoare rostite pe un ton liniştit, atrăgător.

Proverbe 25:16 16. Dacă dai peste miere. Compară cu cap. 24,13; 25,27. Versetul acesta nu e în primul rând un sfat legat de dietă, ci un principiu de comportament care ilustrează maxima din Proverbe 25,17. A avea prea mult,chiar din ceea ce e bun, înseamnă a transforma ceva bun în ceva rău. Chiar şi învăţătura spirituală poate să producă indigestie, dacă aceia care caută să primească continuu nu dau în măsura în care primesc.

Proverbe 25:17 17. Calcă rar. [Retrageţi piciorul, KJV]. Prima propoziţie zice literal: "Fă piciorul tău preţios [adică rar] în casa prietenului tău". Pe scara valorilor oamenilor supuşi greşelii, ce e rar e preţios şi ce e din belşug e mai puţin valoros. Este uşor ca cel care face vizite prea dese să epuizeze dispoziţia celui pe care îl vizitează dea-l mai primi. Adesea, apropierea prea mare dă naştere la dispreţ, cu excepţia cazului când legăturile de familie unesc inimile tot mai mult. Fără o astfel de iubire strânsă, reciprocă, asocierea permanentă pe o bază socială tinde, după epuizarea elementului noutăţii, să descopere slăbiciuni şi să dea naştere la plictiseală, care se transformă uşor în antipatie.

Proverbe 25:18 18. Buzdugan. Cele trei tipuri de arme reprezintă efectele martorului mincinos asupra prietenului defăimat în felul acesta. Buzduganul era un ciomag de război care zdrobea capetele sau rupea oasele şi sfârteca carnea victimelor lui. Unele atacuri date reputaţiei unui om sunt deosebit de nemiloase, provocând pur şi simplu prăbuşirea celui în cauză. Alţii pricinuiesc răni adânci prin cuvintele lor tăioase, care scot victimadin circuit şi chiar o distrug, acţionând asemenea unei săbii. Dar una din armele favorite ale batjocoritorului semenilor săi este săgeata. Aruncată de la o oarecare distanţă, străpunge inima şi slăbeşte voinţa de a lupta împotriva vrăjmăşiei mascate a arcaşului, care se preface adesea în prieten. Astfel de atacuri încalcă poruncile a şasea şi a noua (Exod 20,13.16; vezi PP 308).

Proverbe 25:19 19. Dinte stricat. [Dinte rupt, KJV]. Două ilustraţii plastice care indică primejdia de a te sprijini pe un prieten neloial în vreme de necaz. Un om nu poate mereu să repare imediat un picior slăbit sau scrântit sau un dinte rupt, dar poate uşor să nu se mai încreadă într-un prieten despre care există motive întemeiate că nu estevrednic de încredere (vezi Isaia 36,6).

Proverbe 25:20 20. Îşi scoate. Scoaterea la care se face referire aici nu este aceea a hainei altuia, ci la scoaterea propriei haine. E o nebunie să scoţi o haină călduroasă într-o zi friguroasă şi să atragi boala în felul acesta.

Silitră. Aici nu e vorba de salpetru (nitratul de potasiu sau de sodiu), ci de o substanţă alcalină cunoscută sub numele de sodă, care e compus în cea mai mare parte din carbonat de sodiu şi care era folosit la spălat (Ieremia 2,22). Nu este nici înţelept şi nici de folos să torni oţet în sodă, deoarece ambele substanţe chimice se combină, transformându-se într-o sare care nu mai poate fi folosită nici ca oţet, nici ca sodă. În locde "silitră" LXX spune "rană". Pentru a obţine această variantă în limba ebraică se cere schimbarea unei singure consoane, aşa încât se citeşte neteq în loc de neter.

Aşa după cum scoaterea hainelor este un gest nebunesc şi capabil să producă efecte rele şi amestecareaoţetului cu soda este o manevră la fel de păguboasă şi de capabilă să producă o explozie de mânie, tot aşa e şicântarea de cântece vesele celui a cărui inimă e îndurerată. Cei înţelepţi şi plini de tact au ştiut întotdeauna dininstinct că nu e înţelept să facă glume cu cei îngrijoraţi şi să-i îndemne să nu mai fie îngrijoraţi şi trişti fără să facă ceva pentru schimbarea condiţiilor care au provocat necazul.

Proverbe 25:21

21. Dacă este flămând vrăjmaşul tău. Compară 2 Regi 6,19-23; Proverbe 24,17.18; Matei 5,44.

Proverbe 25:22 22. Aduni cărbuni aprinşi pe capul lui. Au existat multe păreri divergente cu privire la semnificaţia acestei metafore. Unii au fost de părere că aceşti cărbuni aprinşi reprezintă ruşinea şi remuşcarea de care e cuprins vrăjmaşul şi că acesta era un fel de răzbunare obţinută de nevinovată. Dar nimeni nu poate că concepeideea că Dumnezeu ofere omului ocazia răzbunării. El a spus că răzbunarea e a Lui (Evrei 10,30) şi ne-a îndemnat să ne iubim vrăjmaşii şi să îndurăm orice ne-ar face ei (Matei 5,44; Iacov 5,6-8). Indiferent care ar fisensul precis, metafora pare cel mai probabil să reprezinte încercarea de a face bine vrăjmaşului, chiar dacă o asemenea faptă i-ar da în continuare prilejul să păcătuiască împotriva noastră.

Manifestarea bunătăţii faţă de un vrăjmaş, prin faptul că mergem noi la el când el ar trebui să vină la noipentru împăcare, poate să aducă asupra capului lui focul pocăinţei şi al întristării pentru păcat, care va arde toată răutatea lui şi ne va face buni prieteni şi împreună slujitori ai Domnului.

Proverbe 25:23 23. Aduce. [Alungă, KJV]. Ebr. chil, "a învârteji", "a dansa", "a suci". În forma folosită aici chil poate să însemne "a produce". El este folosit în Isaia 51,2 pentru aducerea pe lume a lui Israel de către Sara şi în Psalm 90,2 pentru crearea pământului de către Dumnezeu. Prin urmare, primei propoziţii i se poate da un sens cu totul opus [decât în KJV], "vântul de miazănoapte produce ploaia". Deşi în Palestina vremea frumoasă venea dinspre nord (Iov 37,22), este la fel de adevărat că vântul dinspre nord-vest aducea ploaia.

Dacă e acceptată traducerea din KJV, a doua propoziţie indică faptul că o privire mânioasă comunică suficient de bine o ameninţare cu represaliile care să aducă la tăcere pe batjocoritor. Traducerea mai probabilăsugerează că o faţă mânioasă poate împinge pe cineva să înceapă să vorbească cu o "limbă ascunsă". Sau există posibilitatea ca elementele celei de a doua propoziţii să fie inversate, aşa ca să-l facă pe batjocoritor să producă mânie.

Proverbe 25:24 24. O nevastă gâlcevitoare. Compară cu 21,9.

Proverbe 25:25 25. Veste bună. În acele zile mijloacele de comunicare erau atât de modeste, nu se putea afla nimic despre cel care părăsise căminul şi plecase într-o ţară depărtată. Veştile aduse de vreun călător era singura modalitate de a afla că cel plecat mai era în viaţă şi că prospera.

Aşa cum o veste bună dintr-o ţară îndepărtată bucura inima celui care o primea, tot aşa într-un sens spiritual veştile bune din cer care ne-au fost aduse de profeţi ne înviorează în periplul nostru printr-o lume tristă. Prin ei "am auzit de ţara luminoasă şi sfântă;/ Am auzit şi veselă ni-i inima."

Proverbe 25:26 26. O fântână turbure. Dreptul ar trebui să fie un izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică (Proverbe 10,11; Ioan 4,14). Dar când nu stă de partea dreptăţii şi a adevărului înaintea necredincioşilor şi împotrivitorilor, el devine un izvor călcat de picioarele corupătoare, până când apa devine nămoloasă şi nefolositoare. Nimeni nu va fi dornic să bea dintr-o astfel de fântână şi chiar dacă ar fi dornic, nu ar găsi odihnă. Având mereu făgăduinţa că Dumnezeu este prezent cu el ca să-l sprijine (Isaia 51,12; Matei 28,20), e un gest dezonorant acela ca un credincios să depună armele manifestând laşitate morală.

Proverbe 25:27 27. Să alergi după slava ta însuţi. E dificil de tradus ebraica acestui verset, astfel încât să se păstreze antiteza caracteristică a majorităţii proverbelor. Traducătorii şi comentatorii au sugerat diferite alte traduceri într-un efort de a afla un sens apropiat de cel ebraic, care arată contrastul obişnuit dintre cele două părţi ale versetului. Limbajul părţii întâi este destul de clar şi ar fi de aşteptat că pregăteşte scena pentru partea a doua.Întrucât cuvântul ebraic pentru "slavă", kabod, înseamnă şi "onoare", mulţi au redat propoziţia: "dispreţ pentru onoarea lor este onoare"; dar aceasta nu se potriveşte cu avertizarea din prima propoziţie privind excesul. Alţii preferă "umblarea după onoare aduce probleme" sau "căutarea onoarei proprii e împovărătoare"

de la un alt înţeles al lui kabod, şi anume "povară".

O traducere care se potriveşte contextului avertizării privind excesul este: "Căutarea lucrurilor grele e o greutate". Aceasta ar fi o avertizare privind studiul excesiv. Mierea este bună, studiul este bun, dar lăsarea în voia oricăruia dintre ele ar însemna transformarea unei binecuvântări într-o povară (vezi Eclesiast 12,12). Totuşi, nu putem fi siguri că acesta este sensul intenţionat.

Proverbe 25:28 28. Nu este stăpân. O cetate fără ziduri este expusă atacului oricărui adversar (vezi Neemia 2,13); tot astfel un om care nu poate să-şi stăpânească emoţiile şi dorinţele va ceda cu siguranţă ispitelor. Ademenirile spre rău vin din afară; cuvintele şi fapte de mânie izbucnesc din interior.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8.9GW 498; 7T 250

11 AH 434; CG 562; CSW 76; CT 443; Ev 477; FE 133; ML 190; SL 9; 1T 470; 3T 109, 247; 4T 69, 310; WM 288

21.22 MB 109

25 7T 50

28 Ed 236; MYP 135; 4T 368

Proverbe 26:1 1. Pentru un nebun. Cu versetul acesta începe o serie de proverbe legate de cel nebun. În Palestina, zăpada ar fi cât se poate de nenaturală vara. Ploaia în timpul secerişului ar fi cât se poate de nedorită (vezi 1 Samuel 12,17). Onoarea acordată unui nebun ar fi tot atât de nenaturală şi primejdioasă. A înălţa pe cineva fără pricepere aşezându-l într-o poziţie de onoare înseamnă a-i da posibilitatea să facă mult rău şi o astfel de mişcare i-ar descuraja pe cei care sunt cu adevărat demni de o astfel de promovare

Proverbe 26:2 2. Neîntemeiat. Sau "nemeritat". Un blestem rostit de un vrăjmaş plin de răutate nu trebuie să-i tulbure pe oamenii nevinovaţi şi cinstiţi, deoarece ei se află sub ocrotirea lui Dumnezeu şi nu se tem de blesteme (Numeri 23,23). În plus, vrăjmaşilor, omeneşti sau supranaturali, nu li se va îngădui să aducă necazuri asupra copiilor Săi mai presus de puterea lor de a le suporta (Iov 1,9-12; 2,4-6; 1 Corinteni 10,13).

Proverbe 26:3 3. Nuiaua. Biciul este folosit ca să zorească pe cal şi pe măgar, iar frâul îi ghidează pe calea cea bună şiîi opreşte să o ia la fugă atunci când nu trebuie. Nebunul are nevoie de o mustrare aspră ca să fie oprit să nu îşi facă singur rău sau să nu le producă neplăceri altora prin faptele lui neînţelepte (vezi cap. 10,13; 19,29).

Proverbe 26:4 4. Nu răspunde unui nebun. Versetul acesta pare să contrazică pe cel care urmează, dar Solomon face un joc de cuvinte folosindu-se de ki, tradus aici "după". În versetul acesta el înseamnă "în armonie cu". A intra în discuţie cu un nebun în termenii nebuniei lui înseamnă a coborî la nivelul lui şi a accepta opiniile lui asupra vieţii ca demne de luat în seamă. Cei care L-au întrebat pe Hristos despre banii de bir au intenţionat să-L prindă în capcana propriei lor gândiri egoiste. Dacă ar fi răspuns potrivit nechibzuinţei şi încăpăţânării vrăjmaşilor Săi, ei I-ar fi întors răspunsul folosindu-l împotriva Lui. Dar El a refuzat să plece de la premiza lor. Răspunsul Lui a fost din domeniul adevăratei înţelepciuni, închizându-le gura lăsându-i de ruşine (Matei 22,15-22).

Proverbe 26:5 5. Răspunde însă nebunului. Aici "după" înseamnă "aşa cum i se cuvine" (vezi la v. 4). Răspunde nebunului aşa încât nebunia propunerii lui să fie descoperită celor care ascultă şi nebunului însuşi. În felul

acesta poate că va ajunge să-şi dea seama că e departe de a fi înţelept şi să caute să devină înţelept. Într-un anumit sens, Hristos a respectat sfatul din aceste versete aparent contradictorii (v. 4,5) când le-a răspuns fariseilor şi irodianilor (Matei 22,15-22; vezi la Proverbe 26,4). Fără să se coboară la nivelul nebuniei lor, El aizbutit să scoată la iveală nebunia şi răutatea celor care Îi puneau întrebări.

Proverbe 26:6 6. Îşi taie. Dacă un om care se sprijină pe un nebun ca să realizeze treburi importante se privează singurde orice speranţă privind împlinirea. De asemenea paguba pe care acesta o suferă ca rezultat al comportamentului solului său tinde să fie mai mare decât dacă nu ar fi încercat deloc să trimită solia.

Proverbe 26:7 7. Cum sunt picioarele ologului. [Picioarele ologului nu sunt egale, KJV]. Aparent din rădăcina dalah, "a scoate [apă]" (vezi Exod 2,19). Dar este greu de stabil sensul de aici. Unii sugerează că dalah ar trebui să fie redat "a atârnă moale" sau "a atârna în jos [neajutorat]". Există în Orient o formă de diformitate în care picioarele erau subţiri, strâmbe şi cu totul nefolositoare.

Repetarea parabolelor era o distracţie preferată în Palestina, iar înţelepciunea unui om se desfăşura adesea în astfel de concursuri de povestiri. Un nebun avea şansa să rateze învăţătura istorisirii sau să o spună într-un mod atât de diform încât să nu obţină efectul scontat.

Proverbe 26:8 8. Ai pune o piatră. [Leagă o piatră, KJV]. Să presupunem că cineva pune o piatră într-o praştie în aşa fel încât proiectilul să nu se poate lansa când partea elastică a acesteia este în extensie. Aceasta duce nu numaila ratarea ţintei, ci şi la primejduirea propriei siguranţe, întrucât piatra tinde să ia o traiectorie imprevizibilă, lovindu-l unde nici nu se aşteaptă.

Proverbe 26:9 9. Ca un spin care vine. [Care apare, KJV]. Acesta este modul normal de a traduce ebraica acestei propoziţii, dar figura de stil este obscură, iar cuvântul pentru "vine" ["apare", KJV], 'alah, nu înseamnă în mod normal "a pătrunde". E posibil, printr-o folosire ulterioară a lui 'alah, să se traducă propoziţia "cu un spin[sau un mănunchi de spini] care ajunge în mâna [adică e în posesia] unui beţiv". Omul beat, dacă ar avea o bâtă din spini sau chiar un mănunchi de spini, ar fi înarmat şi capabil să facă mult rău celor din jur în furia lui năucă. Tot astfel o parabolă povestită de un nebun e atât nefolositoare, cât şi periculoasă.

Proverbe 26:10 10. Ca un arcaş. [Marele Dumnezeu, KJV]. Au fost multe discuţii contradictorii cu privire la semnificaţia acestui verset. Cuvântul ebraic pentru "mare" poate însemna "arcaş" sau "săgeată" (vezi Ieremia 50,29) şi acela pentru "a modelat" [KJV] poate însemna "a rănit". Prin urmare versetul ar putea să fie redat: "ca o săgeată care răneşte pe orişicine este cel care tocmeşte pe un nebun şi care tocmeşte pe trecători". Învăţătura care se doreşte a fi dată pare să fie că angajarea de oameni nebuni sau incompetenţi va primejdui deopotrivă pe angajator şi pe angajaţi, aşa cum o săgeată otrăvită pune în pericol pe cel care o foloseşte, ca şipe cel împotriva căruia este îndreptată.

Proverbe 26:11 11. Cum se întoarce cânele. Vezi 2 Petru 2,22.

Le întoarce nebunul. Deoarece şi atâta timp că e nebun, el este obligat să se întoarcă la nebunia lui. Numai o schimbare completă a inimii şi a felului de a gândi poate să-l vindece, indiferent cât de des îşi exprimă intenţia de a fi mai înţelept.

Proverbe 26:12 12. Se crede. Un om care se auto-declară înţelept refuză să înveţe (vezi Matei 9,12; Romani 1,22; 12,16; Apocalipsa 3,17.18), dar un om care-şi recunoaşte prostia e dispus să înveţe priceperea.

Proverbe 26:13 13. Un leu. Compară cu cap. 22,13.

Proverbe 26:14 14. Leneşul. Faptul că se întoarce de pe o parte pe alta arată că nu are nevoie de lungi ore de somn. El se întoarce să se scoale, dar cade iarăşi în trândăvie, pradă nedorinţei de a da piept cu problemele vieţii (vezi cap. 6,9; 24,33).

Proverbe 26:15 15. Îşi vâră mâna. Compară cu cap. 19,24.

Proverbe 26:16 16. Se crede. Motivul pentru care leneşul este mei sigur de sine şi de înţelepciunea sa decât toţi oamenii cu pricepere e că e prea leneş ca să cugete asupra problemelor. El e satisfăcut cu păreri preconceputeşi adoptă orice părere îi trece pe la urechi, câtă vreme corespunde cu propria lui închipuire. Tipul de oameni care "răspund cu judecată" au cântărit problemele suficient de mult ca să-şi dea seama că există mai multe faţete la multe chestiuni. Ei evită neştiinţa dogmatică a celor care nu gândesc.

Proverbe 26:17 17. Se amestecă într-o ceartă. Cine apuca de urechi unul dintre câinii gunoieri pe jumătate sălbatici ai Orientului avea de dus o luptă obositoare dacă voia să-l înfrângă sau să-l gonească. Tot astfel cine se amestecă în cearta altora e în primejdie să intre într-un necaz mai mare decât ar dori.

Proverbe 26:18 18. Ca nebunul. Versetul 19 ne arată că nu avem de-a face cu un om care ucide cu premeditare. Cel care aruncă săgeţi la întâmplare şi lansează proiectile în flăcări, astfel încât să aducă moarte celor nevinovaţi trebuie să fie nebun.

Proverbe 26:19 19. Înşeală. Tot aşa de primejdios ca şi nebunul (vers. 18) şi de criminal prin faptele sale este omul careunelteşte împotriva binelui aproapelui său şi când e descoperit, spune că doar a vrut să glumească. Adesea un mare rău e produs de cei care se distrează văzându-i pe prietenii lor în necaz ca urmare a unor farse nebuneşti.

Proverbe 26:20 20. Se stinge. Când combustibilul se consumă complet, focul trebuie să se stingă. Tot astfel multe certuri s-ar potoli repede dacă flecării n-ar stărui să adauge gaz pe foc (vezi cap. 22,10).

Proverbe 26:21 21. Aprinde cearta. Mangalul rece, negru aşezat aţâţă din nou un foc aproape stins. Răutatea rece a celui care provoacă discordia nu poate suferi să vadă cum o ceartă se potoleşte, aşa că născoceşte noi motive de mânie şi de ură.

Proverbe 26:22 22. Clevetitorul. Vezi la cap. 18,8.

Proverbe 26:23 23. Zgura de argint. Probabil litarga sau monoxidul de plumb, care formează un smalţ pe vasele de lut şi le face să fie netede şi plăcute la pipăit, în timp ce materialele de dedesubt sunt aspre şi de mică valoare. Sărutările care dau aparenţa unei afecţiuni ar putea să ascundă o inimă nelegiuită, care ţese intrigi (vezi Matei 23,27). Gura s-ar putea să rostească cuvinte de prietenie, în timp ce inima e rece şi egoistă.

Proverbe 26:24 24. Se preface. Omul care urăşte s-ar putea să nu dezvăluie sentimentele pe care le are faţă de obiectul urii sale, ci să se prefacă prieten, îngăduind în felul acesta să se adune ură ascunsă în sufletul lui, până când se iveşte prilejul de a o pune în acţiune (vezi Ieremia 9,8).

Proverbe 26:25

25. Vorbeşte cu glas dulce. Când vorbeşte cu un glas dulce şi ademenitor e cazul să te fereşti, deoareceel a adoptat probabil un fel de purtare amabil doar ca să-l amăgească pe ascultătorul său.

Şapte urâciuni. Şapte este semnul deplinătăţii (vezi Matei 12,45).

Proverbe 26:26 26. Ascunde ura. Mai curând sau mai târziu ura trebuie să se dezlănţuie prin cuvinte sau fapte, cel furios va fi adus la judecată înaintea adunării poporului. În orice caz, ziua judecăţii îi va arăta şi lui şi întregii omenirii a pământului că urând pe fratele său el a fost vinovat de ucidere şi totodată că L-a urât pe Dumnezeu(vezi 1 Ioan 3,15; 4,20).

Proverbe 26:27 27. Cade el în ea. Compară cu Psalm 9,16; Eclesiast 10,8. Dacă plata nu vine asupra oamenilor răi în viaţa aceasta, ca în cazul lui Haman (Estera 7,9.10), e sigur că va veni la judecata finală (Apocalipsa 22,12).

Proverbe 26:28 28. Gura linguşitoare. Linguşirea e primejdioasă, deoarece sporeşte mândria victimei ei şi o desparte deajutorul pe care Cerul doreşte să i-l dea. Îl face să se încreadă în cel care o linguşeşte şi în felul acesta să devină o pradă uşoară. Linguşirea abate atenţia de la trăsăturile de caracter care trebuie îndreptate.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2Ed 146

12 CE 11; 4T 190

18.19 Ed 236

27 Ed 136

Proverbe 27:1 1. Ziua de mânie. Nici versetul acesta şi nici învăţătura Mântuitorului despre neliniştea sufletească (Matei 6,34) nu sunt menite să ne facă nepăsători cu privire la viitor (vezi 2 Tesaloniceni 3,8-11). Mai degrabă ele sunt o avertizare privind acea atitudine de încredere în sine ca a omului bogat nebun care făcea planuri pentru hambare mai mari în loc să împartă belşugul său cu cei săraci (Luca 12,15-21; cf. Iacov 4,13.14). Încrederea calmă în Dumnezeu, care îl caracterizează pe creştin (Romani 8,28; Filipeni 4,11) îl face în stare să întâmpine viitorul fără frică, chiar dacă nu poate vedea mai mult decât cel necredincios ce se va întâmpla mâine.

Proverbe 27:2 2. Altul. Compară cu Ioan 8,54; 2 Corinteni 10,18. Proverbul acesta îşi găseşte expresii similare în multe ţări.

Proverbe 27:3 3. Piatra este grea. Versetul acesta zice literal: "greutatea pietrei, povara nisipului, necazul de la un nebun mai grea ca amândouă". Povara de moarte a pietrei şi povara asfixiantă a nisipului sunt evidenţiate pentru a pregăti mintea să aprecieze povara covârşitoare a toanelor rele şi a atacurilor iraţionale ale unui nebun încăpăţânat.

Proverbe 27:4 4. Mânia năvalnică. Mânia şi furia sunt explozii neaşteptate, care trec repede, dar invidia şi gelozia suntpatimi care ard înăbuşit şi care aşteaptă timp de ani, lucrând pe tăcute şi încet, prilejul să arunce asupra vrăjmaşului ura care rodea sufletul (vezi Proverbe 6,34; Cântarea cântărilor 8,6). Invidia a fost primul păcat care s-a furişat în mod misterios într-un univers fără păcat (Isaia 14,13.14). Dacă şi-ar fi făcut debutul printr-oizbucnire de violenţă, îngerii ar fi văzut imediat care era natura ei, aşa încât puţini ar fi renunţat la ascultarea de Dumnezeu în favoarea unui rău atât de clar. Dar intriga ascunsă al geloziei permanente a pus în încurcătură

toate fiinţele cereşti şi i-a înşelat pe mulţi. Dumnezeu nu putea să înfrunte cu succes invazia sinistră decât prinîmplinirea fără grabă a neprihănirii şi adevărului, până când punctul culminant atât al iubirii altruiste, cât şi a urii invidioase urma să pună în contrast clar bunătatea lui Dumnezeu şi răutatea nemiloasă a lui Satana (vezi PP 33-43; GC 492-504; DA 761, 762).

Proverbe 27:5 5. O mustrare pe faţă. Deşi nu e plăcută (v. 6), mustrarea înţeleaptă a unui prieten e folositoare când e primită aşa cum se cuvine, dar iubirea care nu e niciodată demonstrată sau exprimată nu e de nici un folos pentru obiectul ei. Iubirea trebuie să lucreze, altfel se stinge.

Proverbe 27:6 6. Credincioşia. Ebr. ne'emanim, de la rădăcina 'aman, "a susţine", "a fi tare", "a fi sincer şi credincios". "Amin"-ul cu care noi ne încheiem rugăciunile, derivă din rădăcina aceasta. Se spune că mustrarea plină de bunătate, bine intenţionată a unui prieten (v. 5) este de felul acesta.

Proverbe 27:7 7. Calcă în picioare fagurul. [Îi e scârbă de un fagure de miere, KJV]. Nimic nu e îmbietor pentru cel sătul. Totul are gust bun pentru cel flămând.

Proverbe 27:8 8. Plecată. [Care pleacă, KJV]. Poate fie din capriciu, fie pentru că a fost izgonită din cuibul ei (vezi Isaia 16,2). Un om ar trebui să fie mulţumit să stea acasă şi să nu caute plăceri mai încântătoare în altă parte. Evreul nu are un cuvânt special pentru "cămin", ci pentru ideea generală de "cămin" foloseşte cuvântul pentru"loc", aşa cum e folosit aici, sau pentru "casă", ca în Genesa 39,16; 43,16; etc., sau pentru "cort", ca în Judecători 19,9.

Proverbe 27:10 10. Fratelui. Un prieten încercat tinde să fie mai de folos la nevoie decât un frate care nu are acelaşi interes special ca vecinul cel bun. Legăturile prieteniei sunt adesea mai puternice decât acelea ale rudeniei de sânge, îndeosebi când prietenii sunt uniţi printr-o speranţă religioasă comună care nu e împărtăşită de rude (vezi cap. 17,17; 18,24).

Proverbe 27:11 11. Voi putea răspunde. [Ca să pot răspunde, KJV]. Compară cu cap. 10,1; 23,15.24. Indiferent că Solomon vorbeşte ca tată sau ca învăţător, înţelepciunea dată pe faţă de fiu sau de elev a fi cel mai bun răspuns dat criticilor privind eficienţei instructorului.

Proverbe 27:12 12. Omul chibzuit vede. [Prevede, KJV]. Vezi la cap. 22,3.

Proverbe 27:13 13. S-a pus chezaş. Vezi la cap. 20,16.

Proverbe 27:14 14. Privită ca un blestem. Salutul cu voce tare al celui care s-a sculat devreme pentru ca să fie primul cu linguşeala lui nu e sinceră, ci e doar un mijloc de a obţine un avantaj. Asemenea salutări ar trebui să-l pună pe cel linguşit în gardă, ca şi când ar fi ameninţat (vezi Luca 6,26; Galateni 1,10).

Proverbe 27:15 15. Nevastă gâlcevitoare. Compară cu cap. 19,13.

Proverbe 27:16 16. Parcă ţine untdelemnul în mâna sa dreaptă. [Şi alifia din mâna sa dreaptă care se demască singură, KJV]. "A se demasca" vine de la ebr. qara', "a chema" sau "a întâmpina". De aceea propoziţia a doua poate fi tradusă literal: "dreapta lui cere ulei" sau "dreapta lui întâmpină ulei". O traducere care a fost dată acestui verset obscur este: "O femeie gâlcevitoare nu poate fi oprită mai uşor ca vântul: ea alunecă asemenea uleiului

din mâna strânsă şi continuă în felul ei certăreţ, în ciuda tuturor străduinţelor de a o opri".

Proverbe 27:17 17. Ascute. Acţiunea de a ascuţi a fost interpretată în mod divers. Unii au socotit că însemna doar de a face pe prieten mânios, aşa încât aruncă priviri "ascuţite"; dar cei mai mulţi au luat-o în sensul cel bun, al sporirii înţelepciunii şi iniţiativei prin ajutor şi întrecere reciproce, aşa cum fierul pilei sau ciocanul ascute fierul cuţitului.

Proverbe 27:18 18. Va mânca din rodul lui. Un smochin poate fi ajutat să producă fructe din belşug, iar cel care se îngrijeşte de el ar trebui să aibă primul ocazia de a se bucura de belşugul lui (2 Timotei 2,6). Un slujitor bun va fi răsplătit de stăpânul său cu cinste, precum şi cu plata unui salariu (Matei 25,21). Proverbul acesta poate să îndrepte totodată atenţia spre siguranţa de care se bucură cel care produce cea mai mare parte din ceea ce consumă şi poartă. Un astfel de om nu prea este afectat fluctuaţiile de preţuri şi nici de lipsurile produse de grevele sau de speculaţiile pieţei. Pentru munca şi grija pe care le acordă recoltelor lui, el primeşte o răsplată directă (vezi MH 188-193).

Proverbe 27:19 19. Răspunde în apă faţă la faţă. Un om vede în alt om o reflectare a propriilor sale idei şi sentimente. Cu cât se deprinde să înţeleagă mai bine propriul său suflet şi propriile sale motive, cu atât poate înţelege mai bine pe alţii, chiar dacă nu poate vedea şi cunoaşte chiar gândurile acestora (vezi 1 Corinteni 2,11).

Proverbe 27:20 20. Nu se pot sătura. Cu cât un om are mai mult, cu atât doreşte mai mult. Deoarece egoismul este trăsătura dominantă a omului nerenăscut, nu există limită pentru avuţiile pe care şi le poate aduna sau pentru distrugerea şi moartea pe care le poate aduce asupra altora în procesul înavuţirii (vezi Proverbe 30,15; Eclesiast 1,8; cf. 1Ioan 2,15.16).

Proverbe 27:21 21. Bunul nume. [La lauda lui, KJV]. Vezi la cap. 17,3; 25,4. Lauda este o testare valabilă a caracterului unui om în două moduri. Un nume bun păstrat pe parcursul unui număr de ani este o mărturie bună cu privire la cinstea cuiva; dar cum reacţionează un om la laudă e adesea foarte revelator. Dacă poate rezista la proba acidă a linguşelii fără să devină vanitos sau auto-mulţumit, înseamnă că e făcut dintr-un material bun.

Proverbe 27:22 22. Pisa. Literal, "a sfărâma fin". Activitatea femeilor de a bate grâul în piuă cu un pisălog greu, folosind toată puterea braţelor şi a trunchiului, reprezintă în mod plastic faptul că pedeapsa cea mai aspră nu îlva vindeca pe nebun de nebunia lui.

Proverbe 27:23 23. Îngrijeşte bine. [Starea turmelor tale, KJV]. Versetele 23-27 sunt o odă de proslăvire a vieţii pastorale şi agricole. "Starea" e literal "faţa", "privirea" sau "înfăţişarea". Se observă în mod natural o paralelăcu lucrarea pastorilor, prezbiterilor, părinţilor şi liderilor de tineret (vezi 1 Petru 5,2-4).

Proverbe 27:24 24. Bogăţie. Ebr. chosen, care poate însemna şi "putere". LXX traduce prima propoziţie astfel: "căci un om are tărie şi putere pururea". Sunt posibile două aplicaţii: (1) Ai grijă de turmele tale, deoarece bogăţia se poate pierde, iar ferma ta poate să fie scăparea ta; (2) Din cauză că puterea ta va pieri într-o zi, vei avea nevoie să fii pregătit pentru bătrâneţe.

Proverbe 27:25 25. Se arată verdeaţa nouă. Sau "iarba e culcată la pământ", adică iarba e tăiată şi adunată pentru a faceloc ierbii proaspete. Furajul de pe dealuri este cosit şi adunat. Toate acestea fac parte din grija necesare dacă se doreşte prosperitatea din următoarele două versete. LXX redă acest verset astfel: "Poartă grijă de fiinţele cele din câmp şi vei tunde buruiana şi vei aduna iarba de munte".

Proverbe 27:26 26. Plata. Caprele vor produce suficient profit pentru a cumpăra ogorul.

Proverbe 27:27 27. Hrana ta. Laptele de capră era unul dintre alimentele obişnuite din Palestina. Era folosit proaspăt sau bătut, dulce sau acru, cald sau rece. Se consuma de asemenea carne de capră.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4PP 385; 5T 56

18 Ed 219

Proverbe 28:1 1. Îndrăzneşte ca un leu. Omul nelegiuit este condamnat de conştiinţa lui tulburată înainte să fie acuzat de oameni. Când se apropie moartea, deosebirea dintre curajul omului care caută dreptatea şi laşitatea omului care iubeşte păcatul este chiar şi mai clară. În timp ce omul bun are o încredere liniştită în Mântuitorul său, nelegiuitul întâmpină adesea moartea fie cu o îndrăzneală sfidătoare, fie cu o teamă înjositoare. Când s-a aflat faţă în faţă cu ceea ce mulţi socoteau că e moarte sigură (1 Samuel 17,32-34), David a fost deosebit de curajos pentru că ştia că e servul Celui Prea Înalt, făcând voia Lui şi rămânând sub protecţia Lui. Compară cuexperienţa lui Ionatan (1 Samuel 14,6-16).

Proverbe 28:2 2. Mulţi capi. Decăderea socială şi cea morală au adesea ca rezultat o succesiune rapidă de conducători. Când preia controlul un om înţelept, dezordinea din ţară e biruită, legea şi ordinea sunt reinstalate, iar ţara se află într-o stare de stabilitate (vezi Eclesiast 9,14.15).

Proverbe 28:3 3. Un om sărac. Când omul sărac devine exploatatorul celor lipsiţi de apărare, el produce rău ca o ploaie puternică, care ia cu sine solul de suprafaţă în loc să ajute la încolţire şi creştere.

Proverbe 28:4 4. Laudă pe cel rău. Doar cel care a respins autoritatea legii va avea plăcere de succesul omului rău (vezi Romani 1,32).

Proverbe 28:5 5. Înţelege totul. Cei care refuză controlul legii lui Dumnezeu nu pot vedea deosebirea dintre bine şi rău (Romani 8,7), dar Domnul le arată acelora care se supun călăuzirii Lui ce drum să aleagă (Isaia 30,21; Ioan 7,17; DA 668).

Proverbe 28:6 6. Umblă pe căi sucite. Compară cu cap. 19,1.

Proverbe 28:7 7. Legea. Ebr. torah, toate formele de învăţătură, inclusiv legea lui Dumnezeu.

Cei desfrânaţi. Ebr. zolelim, "risipitor" sau "lacom de mâncare". Lăcomia în mâncare e nedemn pentru un om şi reflectă caracterul tatălui său.

Proverbe 28:8 8. Dobândă şi camătă. [Camătă şi câştig nedrept, KJV]. Dacă se are în vedere o distincţie mai mult decât retorică, "camătă" se referă la dobânda unui împrumut de bani şi "câştig nedrept" la profitul de pe urma unui împrumut de rezervă. Banii pe care un om avar i-a strâns pe căi pe care Dumnezeu nu le poate aproba s-ar putea ca, după moartea lui, să le fie daţi celor săraci de către moştenitorii lui (vezi Iov 27,16.17; Proverbe 13,22).

Proverbe 28:9 9. Să n-asculte legea. Faptul că acela care se abate de la Legea lui Dumnezeu doreşte totuşi să se roagedă de înţeles că nu e o persoană nepăsătoare şi nereligioasă, ci doar împotriva faptului de a face din Legea divină norma de conducere a vieţii sale. Mulţi sunt cei care doresc să Îl servească lui Dumnezeu, dar doresc să facă lucrul acesta în felul lor aparte. Unii acceptă o parte a Legii lui Dumnezeu ca standard al vieţii, alţii susţin că Legea a fost total desfiinţată. Doar puţini sunt cei iau întreaga lege morală a lui Dumnezeu ca o expresie autorizată a voii Lui pentru poporul Său (vezi Ioan 14,15; 15,10; cf. Romani 8,3.4).

O scârbă. Păcatul pune un zid de despărţire între Dumnezeu şi păcătos (Isaia 59,1.2).

Cei care merg împotriva conştiinţei lor şi cei care pretind că ţinerea aşa-zisului spirit al legii îi face superiori celor care, prin puterea Duhului Sfânt, care locuieşte în sufletul lor, respectă atât litera, cât şi spiritulLegii, ar face bine dacă ar cugeta profund la versetul acesta. Deşi trece cu vederea lipsa conformării cu legea manifestată de cei care nu au avut prilejul să descopere cerinţele Sale în ei (Fapte 17,30; Romani 5,13), Dumnezeu nu poate să accepte slujirea acelora care în mod deliberat se abat de la Legea Sa. Dacă ar accepta-o ar însemna că aprobă răzvrătirea voită.

Proverbe 28:10 10. În groapa pe care a săpat-o. Cel care îi duce în rătăcire pe alţii este descris ca unul care cade în propria sa groapă împreună cu victimele sale. Dar omul drept se ridică din groapă, regăseşte calea cea dreaptă(vezi cap. 24,16) şi stăruie să meargă înainte sub binecuvântarea lui Dumnezeu, spre răsplata finală. Omul nelegiuit n-a obţinut prin fapta sa rea altceva decât o vinovăţie sporită.

Proverbe 28:11 11. Îl cercetează. Unii oameni bogaţi cred că bogăţia pe care au acumulat-o este în ea însăşi o dovadă aînţelepciunii şi abilităţii lor; dar neglijenţa pe care o au pentru veşnice descoperă nebunia lor săracului care a căpătat pricepere de la Dumnezeu, Izvorul adevăratei înţelepciuni. Săracul cu pricepere priveşte prin prosperitatea lor prezente spre necazurile care îi aşteaptă (vezi Psalm 73,3.17; Iacov 5,1-6).

Proverbe 28:12 12. Mare slavă. Când oamenii buni sunt superiori celor şi cârmuiesc bine, e "mare slavă" (vezi cap. 11,10; 29,2). Oamenii ştiu că vor fi trataţi bine dacă fac binele şi vor fi pedepsiţi cu dreptate dacă fac răul. Încrederea lor în conducerea lor se dezvoltă, iar ei se bucură în siguranţa lor şi nu le e teamă s-şi arate bunăstarea. Dar ei se poartă cu totul altfel când cârmuieşte un om rău. Ei caută să-şi ascundă bogăţia şi evită să atragă atenţia cârmuitorilor lor egoişti (vezi cap. 28,28).

Proverbe 28:13 13. Ascunde fărădelegile. Prosperitatea spirituală e imposibilă pentru omul care cultivă păcatul. Dacă un om aduce scuze pentru păcate lui înseamnă că se împotriveşte lucrării de convingere a Duhului Sfânt (Ioan16,8-11) şi riscă să-şi împietrească inima, în aşa măsură încât la un moment să nu mai exista nici dorinţa de neprihănire, nici îndemnul lăuntric spre pocăinţă.

Pe de altă parte recunoaşterea stării de păcătoşenie nu e îndeajuns. Păcătosul trebuie să se lepede de păcatele sale şi să reziste cu succes în faţa ispitei în tăria pe care Dumnezeu a făgăduit că i-o va da (vezi Romani 8,3.4; Filipeni 2,13; 2 Timotei 2,22; 1Ioan 3,6). Doar atunci când sunt împlinite condiţiile acestea Dumnezeu Se poate manifesta cu îndurare. A ierta şi a binecuvânta pe un om care se agaţă de păcat ar însemna să să-l încurajezi în purtarea lui, care, dacă e continuată, îl va duce cândva la moarte veşnică (Romani6,23; Iacov 1,13-15). A duce pe un asemenea om în lumea veşnică ar însemna perpetuarea suferinţei, a dureriişi a morţii pe care le-au produs păcatul.

Proverbe 28:14 14. Se teme necontenit. Omul care este atent la sine în tot timpul şi care compară bine purtarea sa cu modelul dat de voia descoperită a lui Dumnezeu, aşa încât orice abatere de la bine să fie de îndată descoperităşi îndreptată, este un om fericit (vezi Psalm 119,11; Filipeni 2,12; Iacov 1,22-25). El este fericit deoarece păstrează această atitudine vigilentă prin puterea care vine din locuirea lăuntrică a lui Hristos prin Duhul Sfânt

(vezi Efeseni 3,16.17; 1 Petru 1,22.23; 1 Ioan 3,9; Iuda 24). Din cauza puterii răului şi a prezenţei lui Satana cu scopul de a amăgi şi a duce la păcat (1 Petru 5,8; Apocalipsa 12,12), omul poate să ducă luptă cea bună împotriva păcatului doar cu ajutorul puterilor cereşti. Dar când inima împietrită se opune acestor puteri, nenorocirea vine cu siguranţă.

Proverbe 28:15 15. Cel rău care stăpâneşte. Starea de neajutorare totală a omului de rând în faţa asupritorilor lui puternici ar conduce la disperare dacă n-ar exista făgăduinţa că Dumnezeu va avea grijă de cei care privesc la El (Psalm 91,13-16).

Proverbe 28:16 16. Îi înmulţeşte faptele de asuprire. [E şi un mare asupritor, KJV]. Compară cu Ieremia 22,13-19.

Urăşte lăcomia. Lăcomia e dorinţa excesivă după câştig. Oamenii care întorc spatele adevăratului câştig al vieţii veşnice şi îşi irosesc viaţa umblând după câştigurile trecătoare şi neînsemnate ale acestei lumi îşiarată lipsa de pricepere.

Proverbe 28:17 17. Fuge până la groapă. Declarând că moartea este pedeapsa pentru crimă şi că nimeni nu trebuie să intervină pentru a împiedica aplicării pedepsei, Solomon nu face altceva decât să repete cuvintele lui Moise (vezi Genesa 9,5.6; Exod 21,12-14).

Proverbe 28:18 18. Cade într-o groapă. [Cade îndată, KJV]. Literal, "în una", al cărei sens nu e clar. Traducerea, "deodată" sau "brusc" e improbabilă. LXX redă a doua propoziţie astfel: "iar cel ce umblă în căi strâmbe, se va încurca".

Proverbe 28:19 19. Lucruri de nimic. [Persoane de nimic, KJV]. Sau "lucruri de nimic". Cei care umblă după lucrurile lipsite de valoare ale vieţii în loc să lucreze pentru a câştiga cele necesare traiului, vor cădea cu siguranţă în sărăcie, atât materială cât şi spirituală.

Proverbe 28:20 20. Vrea să se îmbogăţească repede. Compară cu cap. 21,5.

Proverbe 28:21 21. Să cauţi la faţa oamenilor. Vezi la cap. 18,5.

Pentru o bucată de pâine. Lipsa de însemnătate a motivelor care îl vor influenţa pe un om nedrept să manifeste părtinire este exemplificată prin imaginea unei bucăţi de pâine.

Proverbe 28:22 22. Un om pizmaş. Prima propoziţie poate fi tradusă mai bine: "omul pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească" (cap. 23,6). Pentru omul avar nu există un câştig permanent.

Proverbe 28:23 23. La urmă. Ebr. 'acharay, literal "după mine". 'Acharay nu e forma obişnuită pentru "pe urmă", dar poate fi o formă neobişnuită a adverbului. Mustrarea înţeleaptă va răsplăti atât pe dătător, cât şi pe primitor, chiar dacă pe moment poate răni (vezi Proverbe 27,6; 29,5; Iacov 5,19.20).

Proverbe 28:24 24. Nu este un păcat. Nimic nu scuză furtul. Chiar dacă fiul poate pretinde că tot ce au părinţii lui va fi al său când ei vor fi murit, totuşi bunurile lor materiale nu sunt ale lui fără consimţământul lor. Dacă el şi le însuşeşte nu e mai bun decât oricare alt hoţ (vezi cap. 19,26). Hristos a vorbit termeni de condamnare despre fiul care a refuzat să aibă grijă de părinţii săi scuzându-se că dăduse averea sa pentru templului (Matei 15,4-6;Marcu 7,9-12).

Proverbe 28:25 25. Cel lacom. [Mândru cu inima, KJV]. Literal, "cineva cu sufletul larg", adică un apucător, un avar. Cel care se umflă în pene de cât e de important şi care îi dispreţuieşte pe ceilalţi supără pe oricine întâlneşte şi pricinuieşte multă dezbinare (vezi cap. 15,18; 29,22). Omul smerit, temător de Dumnezeu, îşi face datoria şi are încrederea că Dumnezeu Se va îngriji de nevoile lui. E la fel de adevărat că omul lacom stârneşte multă duşmănie prin egoismul său, în timp ce omul bun "este săturat", adică îi merge bine (vezi Proverbe 11,25; 29,25; Habacuc 2,5; Iacov 4,1).

Proverbe 28:26 26. În inima lui. Adică prin propriile sale impulsuri şi planuri (vezi Genesa 6,5; 8,21; Proverbe 14,16; 28,14).

Proverbe 28:27 27. Nu duce lipsă. Întrucât Dumnezeu consideră că tot ce se face pentru săraci şi nevoiaşi I se face Lui,darul făcut cu înţelepciune celor în nevoie nu îl va sărăci pe dăruitor (vezi cap. 11,24-26; 19,17). Egoismul aduce un blestem prin însăşi natura lui, cu totul aparte de orice ar putea face Dumnezeu ca să-Şi arate indignarea (Hagai 1,9-11). Astfel, în mod indirect, săracul neglijat aduce multe blesteme pe capul celui care tratează cu indiferenţa starea lui nenorocită.

Proverbe 28:28 28. Se înalţă cei răi. Vezi la vers. 12. Înmulţirea celor drepţi la căderea celor răi e atât ca număr, cât şi ca prosperitate. Sub conducători lacomi, oamenii buni nu pot să prospere, şi dacă prosperă, o mare parte din bogăţia lor le este luată.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4PK 660

9 CS 78; GC 436; PK 267; PP 584; 3T 52; 4T 535

13 AA 552; FE 239; GC 489; SC 42; 2T 291, 303; 5T 635

20 AH 391; Ed 136

23 2T 338

25 AH 179

26 2T 143

27 MH 208

Proverbe 29:1 1. Tuturor mustrărilor. [Cel care fiind deseori mustrat, KJV]. Literal, "un om al mustrărilor". Îndelungarăbdare a lui Dumnezeu acordă păcătoşilor un timp de probă, în care aceştia să se pocăiască de faptele lor rele. Dacă ei stăruie să-şi înţepenească grumazul şi să respingă jugul "uşor" al lui Hristos (Matei 11,30), chiar dacă harul lui Dumnezeu îi ocroteşte de urmările păcatelor lor, nenorocirea şi nimicirea vor părea să vină pe neaşteptate (vezi Proverbe 6,15; 15,10; Ieremia 19,15; Evrei 10,26-30).

Proverbe 29:2 2. Se înmulţesc. [Sunt la putere, KJV]. Literal, "creştere". Contrastul cu a doua propoziţie sugerează ideea că cei drepţi care cresc sunt la putere. Când cei buni au şansa să prospere, oricine este liber şi neîngrădit, şi cu atât mai mult lucrurile stau astfel când cei drepţi sunt la conducere (vezi cap. 11,10; 12,28).

Proverbe 29:3

3. Iubeşte înţelepciunea. Care tată nu este încântat când fiul său iubeşte înţelepciunea? Unii se pot plânge de prea multă învăţătură, dar înţelepciunea nu are vrăjmaşi printre cei buni. Un fiu care alege o viaţă de vicii, pierde tot ce are. El îşi sacrifică sănătatea şi vigoare în distracţii la ore târzii şi în purtare desfrânată. Înţelepciunea şi ştiinţa se risipesc sub influenţa băuturii (vezi Luca 15,13).

Proverbe 29:4 4. Întăreşte. Nimic nu nimiceşte siguranţa ca nedreptatea. Dacă suferă pe nedrept din partea conducătorilor săi, un om s-ar putea să fie ispitit să creadă că dreptatea nu rentează şi să apuce el însuşi pe căirele. Chiar şi cei care refuză astfel să fie corupţi din cauza exemplului conducătorilor lor sunt stingheriţi să facă tot ce pot mai bine.

Mită. [Daruri, KJV]. Ebr. terumoth, în altă parte referindu-se la contribuţii sau jertfe rituale, aici probabil la contribuţii pretinse de cârmuitor. Expresia "cine ia mită", literal, "un om al jertfelor", a fost interpretată în mod divers. Nu e sigur dacă Solomon avea în gând un om care dă sau unul care ia mită; sau dacă avea în gând un cârmuitor care cerea jertfe ca un Dumnezeu.

Proverbe 29:5 5. Întinde un laţ. E greu ca oamenii să reziste în faţa linguşirii, mai ales când vine de la un apropiat carepare să aibă un interes personal în aducerea de laude. Chiar în treburile acestei vieţi, mulţi oameni iau hotărâri neînţelepte sub influenţa unei linguşiri iscusite (cap. 26,28; 28,23; COL 161, 162).

Proverbe 29:6 6. Este o cursă. Păcătosul şi-a pus în mod voit piciorul într-o capcană, chiar dacă nu-şi dă seama de faptul acesta decât atunci când e prea târziu. Omul drept cântă şi se bucură, deoarece Dumnezeu i-a dat înţelepciune şi tărie să reziste în faţa răului şi să meargă liber pe calea spre împărăţie (vezi cap. 12,13; 18,7; 24,16). Aşa cum e uşor să intri într-o capcană, dar e greu să ieşi din ea, tot aşa e şi cu obiceiurile rele. Fără ajutorul lui Dumnezeu, voinţa slabă a păcătosului nu poate să rupă funiile care îl ţin legat. Scopul vrăjmaşului este de a ţine victima prin amăgire, fără să-şi dea seama de robia sa, până când e prea târziu ca ea să se desfacă şi să scape.

Proverbe 29:7 7. Pricina. Ebr. din, un termen juridic. Cel drept susţine cauza celui sărac înaintea instanţei de judecată (vezi Iov 29,12.16), dar cel rău nu ţine cont de drepturi şi la prejudiciile cauzei.

Proverbe 29:8 8. Aprind focul în cetate. [Aduc cetatea într-o cursă, KJV]. Literal "răsuflă [sau suflă] asupra unei cetăţi", probabil în sensul de a aţâţa nemulţumirea. Deşi oamenii batjocoritori nu iau în considerare autoritate şi justiţia şi dau naştere la conflict, înţelepţii fac tot ce pot mai bine pentru a calma starea de ostilitatea (vezi cap. 15,18).

Proverbe 29:9 9. Să se tot sufere. [Fie că turbează, KJV]. Din punct de vedere gramatical, aceasta se poate referi fie la înţelept, fie la nebun, cu toate că ar fi mai natural ca un nebun să procedeze astfel într-o discuţie. LXX aplică nebunului şi mânia şi râsul fără echivoc. Un lucru e sigur, că nu va fi linişte câtă vreme continuă cearta între astfel de adversari inegali.

Proverbe 29:10 10. Oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. [Cel drept caută sufletul său, KJV]. Sensul acestei propoziţiie dificil de pătruns. RV traduce propoziţia, dar cu oarecare dificultăţi gramaticale: "Cât despre cel drept, ei [cei răi] caută viaţa lui". Alţii interpretează ca însemnând că cel drept caută să salveze viaţa omului setos de sânge (vezi Psalm 142,4; totuşi verbul este aici altul). Alţii acceptă înţelesul aparent din KJV, şi anume că cel drept caută răzbunare (vezi Apocalipsa 6,9-11). Iar alţii schimbă cuvântul pentru "drepţi", yesharim, cu resha'im, "nelegiuit", astfel încât a doua propoziţie este: "şi nelegiuitul caută sufletul lui". Această schimbare face ca cele două propoziţii să fie paralele.

Proverbe 29:11

11. Toată patima. [Toată mintea, KJV]. Literal, "tot duhul". Duhul e asociat cu emoţiile, deci, se poateca aici să se facă referire la mânia pe care nebunul o manifestă în punctul fierbinte al neînţelegerii. Înţeleptul aşteaptă până ce spiritele s-au liniştit ca de abia atunci să-şi prezinte opinia.

Proverbe 29:12 12. Dă ascultare cuvintelor mincinoase. Cârmuitorul care-şi permite să fie înşelat ca să favorizeze pe aceia care caută să-i placă prin minciuni, curând nu va avea decât mincinoşi care să-l slujească.

Proverbe 29:13 13. Asupritorul. [Înşelătorul, KJV]. Literal, "asupritorul". Săracul şi asupritorul său bogat sunt împreună pe multe căi nefericite, dar Domnul este Cel care le dă viaţă amândurora.

Proverbe 29:14 14. Întărit. Împăratul care se îngrijeşte cu credincioşie de săraci săvârşeşte lucrarea lui Dumnezeu şi va fi sub protecţie divină. Un atare împărat nu numai că se va îngriji de săraci, dar se va ocupa şi de bogaţi, ca toţi oamenii să aibă interes ca domnia şi dinastia lui să se perpetueze.

Pe vecie. Ebr. la'ad, "existenţă continuă", nu neapărat fără sfârşit. Termenul desemnează adesea durata vieţii persoanei la care este aplicat (vezi Psalm 9,18; 21,6; 61,8). Cea mai mare parte a cuvintelor traduse "pe vecie" în Biblie pot fi interpretate în mod sigur ca având sensul de "durata lungă sau scurtă, lungimea determinată de natura subiectului la care este aplicat". Dacă expresia este aplicată Dumnezeului cel veşnic, noului pământ, îngerilor necăzuţi sau oamenilor răscumpăraţi, poate să însemne pe bună dreptate "fără sfârşit", dar durata e limitată când e descris omul muritor. Tronul împăratului bun poate fi întărit până la data când condiţiile se schimbă, şi nu se mai bucură de ocrotirea lui Dumnezeu.

Proverbe 29:15 15. Nuiaua şi certarea. Când aceste două mijloace sunt folosite cu judecată ele duc la un rezultat bun. Atât neglijarea cât şi folosirea lor excesivă aduc eşec (vezi cap. 10,13; 13,24; 23,13).

Proverbe 29:16 16. Păcatul. [Fărădelegea, KJV]. Când oamenii nelegiuiţi prosperă, în mod firesc scade de vigoarea morală a comunităţii, dar ei nu vor continua până la sfârşit. Drepţii care se roagă ca nelegiuirea să fie stăvilită,vor primi răspuns la rugăciunile lor (Psalm 37,34; Proverbe 28,28).

Proverbe 29:17 17. Îţi va da odihnă. Copilul disciplinat aşa cum se cuvine nu va pricinui părinţilor săi nici una din îngrijorările neîncetate pe care le produce copilul răsfăţat. În schimb bucuria şi satisfacţia vin atunci când el însuşi face alegeri bune.

Proverbe 29:18 18. Descoperire. [Vedenie, KJV]. Ebr. chazon, nu o vedenie obişnuită, ci în fiecare din cele 35 de apariţii ale cuvântului, viziune profetică. Cu excepţiile profeţiilor din cap. 30 şi 31, atribuite respectiv lui Agurşi lui Lemuel, referirea prezentă pare să fie unica referinţă la profeţii şi la profeţia din carte. Totuşi, scrierile lui Solomon în totalitate sunt o carte de înţelepciune şi de ştiinţă pe care Dumnezeu le-o adresează oamenilor.

Fără frâu. [Piere, KJV]. Ebr. para', "a lăsa să se ducă". Prima propoziţie spune literal: "unde nu este viziune, poporul e lăsat liber [sau e lipsit de înfrânare]". Când o biserică sau un popor s-a rupt de Dumnezeu, aşa încât El nu mai poate comunica direct prin solii Săi aleşi, atunci acestea nu mai au frâu.

Legea. Legea cuprinde aici totalitatea voii descoperite a lui Dumnezeu. În locul anarhiei şi nenorocirii, care vin atunci când fiecare om face ceea ce e drept în proprii săi ochi (Judecători 17,6), prosperitatea şi fericirea înfloresc, atunci când e respectată voia lui Dumnezeu.

Proverbe 29:19 19. N-ascultă. [Nu va răspunde, KJV]. Adică, nu va răspunde la indicaţii. Deşi sclavul îndărătnic înţelege bine ce doreşte stăpânul lui ca el să facă, va fi nevoie de ceva mai mult decât de cuvinte ca să fie

determinat să facă ce trebuie.

Proverbe 29:20 20. Vorbeşte. Sau "în treburile lui". Vorbirea sau acţiunea nechibzuită provoacă necaz atât pentru cel în cauză cât şi pentru cei din jurul lui (vezi Proverbe 26,12; Iacov 1,19).

Proverbe 29:21 21. Slujitorul. Robia domestică era deosebită de robia în masă. Uneori apărea afecţiune între stăpân şi serv (vezi Genesa 15,2; Exod 21,5.6), iar servul putea fi făcut moştenitor.

O altă înţelegere a proverbului face din el o avertizare privind favorizării unui serv nevrednic care ar putea să înceapă să otrăvească mintea stăpânului împotriva propriilor săi copii. În cele din urmă el poate să aibă o influenţă atât de mare asupra stăpânului încât să-l determine să-şi dezmoştenească copiii şi să-şi lase averea familiei sclavului cel viclean (vezi Proverbe 17,2).

Proverbe 29:22 22. Face multe păcate. Cel care îşi pierde firea, nu mai stăpân pe sine. LXX traduce astfel acest verset: "un om furios stârneşte ceartă şi omul pasionat săpa păcat" (vezi Proverbe 15,18; Iacov 1,20).

Proverbe 29:23 23. Cine este smerit cu duhul capătă cinste. [Cinstea va susţine pe cel smerit cu duhul, KJV]. A doua propoziţie zice literal: "cel smerit cu duhul va pune stăpânire pe cinste", dar o şi păstrează, deoarece aceeaşi smerenie îl caracterizează după ce a fost înălţat, aşa cum i-a caracteriza purtarea şi înainte (vezi Proverbe 15,33; 16,18.19; 25,6.7; Daniel 2,30; Luca 14,11).

Proverbe 29:24 24. Urăşte. Tovarăşul hoţului e în primejdie să fie acuzat ca participant la fărădelege şi să-ţi piardă viaţa. Când e pus să jure solemn ca să spună tot ce ştie despre vinovat, dacă ascunde adevărul în continuare se transformă într-un sperjur (vezi Levitic 5,1; Judecători 17,2).

Nu spune nimic. Literal "nu face cunoscut", "nu expune", "nu divulgă", nu "trădează".

Proverbe 29:25 25. Frica de oameni. Cel care se teme într-atât de oameni încât îşi neglijează îndatoririle sau face ce ştiecă e rău, îşi primejduieşte mântuirea. Dar omul care se teme de Domnul, e "sigur", literal, "e pus pe înălţime", şi prin urmare ocrotit de toate atacurile vrăjmaşului (vezi Proverbe 18,10; Isaia 51,12; Matei 10,28; Marcu 8,38).

Proverbe 29:26 26. Domnul este acela. Cârmuitorii şi judecători nu decid soarta finală a omului. Judecata aceasta rămâne în seama Domnului.

Proverbe 29:27 27. O scârbă înaintea celor neprihăniţi. [Urâciune pentru cei drepţi, KJV]. Dacă acesta este încheierea secţiunii lui Solomon din cartea Proverbelor, aşa cum pare evident (vezi cap. 30,1; 31,1), versetul acesta constituie o concluzie corespunzătoare, deoarece sintetizează conţinutul cărţii. Antipatia reciprocă a celor buni şi a celor răi despre care a vorbit înţeleptul se extinde asupra celor care practică aceste fapte. Omul bun găseşte că e imposibil să rămână în legătură strânsă, personală, cu cei răi din cauză că scopurile, preocupările şi standardele lor sunt atât de diferite. Doar dacă renunţă la propriile standarde, el nu se poate simţi bine în prezenţa lor. Opusul este la fel de adevărat (vezi Isaia 53,3; Ioan 15,19). Doar dacă cel nelegiuit e dispus să permită caracterului bun al celui drept să-l influenţeze în schimbarea propriilor sale căi, el nu este scârbit de întovărăşirea cu omul drept. "Ura" pe care cel drept o simte ar trebui să fie dispreţuirea nelegiuirii omului nelegiuit (vezi Psalm 139,19-21).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1TM 453; 4T 208

5 CS 147; 4T 567; 5T 75, 398, 478

15 4T 383; 5T 325

18 ML 163

20 Ed 236; MYP 135

23 ML 332; 3T 476

Proverbe 30:1 1. Cuvintele lui Agur. Interpretarea acestui verset a dat ocazie la multă discuţie. În nici o altă parte din Biblie nu citim despre Agur, Iache sau Ucal. Numele de Itiel îl găsim în Numeri 11,7 ca aparţinând unui urmaş al lui Beniamin. Unii interpreţi iudei cred că "Agur" era un nume alegoric al lui Solomon. Ei redau propoziţia de început astfel: "Cuvintele culegătorului fiul Evlaviosului [sau al Ascultătorului]" raportând titlu de "Evlavios" lui David. Vulgata foloseşte o idee similară redând fraza astfel: "Cuvintele Culegătorului, fiul Grăitorului".

Cei nu îl consideră pe Solomon ca autor al acestei părţi gândesc că ea are o vigoare cumva mai scăzutădecât părţile precedente ale cărţii. Ei atrag totodată atenţia asupra v. 2 şi 3 ca fiind o cuvântare improbabilă a lui Solomon.

O versiune greacă şi un număr de comentatori găsesc în cuvântul pentru "cuvintele înţelepte" ["profeţie", KJV] indicarea unui loc numit Massa, probabil cel la care se face referire în Genesa 25,14; 1 Cronici 1,30. Dar chiar şi cu indicaţia aceasta nici o lumină nu este aruncată asupra identităţii lui Agur. Referirea din 4T 455,456 e la fel de neconcludentă. Totuşi, nu e necesar să cunoaştem prin cine au fost date aceste cuvinte inspirate.

Proverbe 30:2 2. Pricepere. Această afirmaţie apare ca mărturisirea sinceră a unui om care-şi dă seama că n-a ajuns la nivelul intelectual care îi stă la îndemână.

Proverbe 30:4 4. Cine s-a suit? Numai făcând astfel putea un om să ajungă să cunoască bine pe Cel Sfânt. Isus a susţinut că doar El putea să Îl descopere pe Tatăl, pentru că doar El fusese în cer (Ioan 1,18; 3,13; SC 16).

A strâns apele. Cu versetul acesta compară Iov 38 şi 39.

Proverbe 30:5 5. Cuvânt. Ebr. 'imrah, nu apare altundeva în Proverbe. 'Imrah se găseşte în psalmul din care este posibil să se fi preluat ideea (Psalm 119,140). Domnul Şi-a păzit în mod special Cuvântul. Pentru aceia care se deprind să se sprijine pe El, Cuvântul devine un scut şi o protecţie perfectă.

Încercat. [Curat, KJV]. Literal, "curăţit" (vezi Psalm 12,6).

Proverbe 30:6 6. N-adăuga. Întrucât Cuvântul lui Dumnezeu e curăţit prin grijă divină, nu trebuie să ne amestecăm în cuprinsul lui. Mintea noastră mărginită nu poate înţelege niciodată pe deplin gândurile lui Dumnezeu (Proverbe 30,3.4; Isaia 55,7-9).

Moise a dat o avertizare similară cu privire la cuvintele lui Dumnezeu (Deuteronom 4,2). Ioan a încheiat ultima carte a Bibliei cu o interzicere şi mai clară (Apocalipsa 22,18.19). Aici nu este vreo intenţie de a interzice comentarea Cuvântului lui Dumnezeu atâta vreme cât acel Cuvânt nu este alterat pentru a acţiona ca o verificare pentru concluziile trase. Schimbarea sau părăsirea standardului obiectiv al adevărului e ceea ce

aduce confuzie şi atrage mustrarea lui Dumnezeu.

Proverbe 30:7 7. Două lucruri. Versetele 7-9 prezintă două cereri ale lui Dumnezeu pe care scriitorul dorea să le vadăîmplinite în viaţa sa.

Proverbe 30:8 8. Neadevărul. [Deşertăciune, KJV]. Ebr. shaw', "goliciune", "lipsă de valoare".

Nici sărăcie, nici bogăţie. O rugăciune de avut în vedere în împrejurări obişnuite, pentru motivele din v.9.

Proverbe 30:9 9. În belşug. Marea primejdie care rezidă în bogăţie este că ea tinde să facă pe un om să se simtă independent de bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta să se despartă de unicul Izvor al adevăratelor bogăţii(vezi Iov 21,13-15; Psalm 73,12). Sărăcia, pe de altă parte, ispiteşte pe un om să considere că Dumnezeu a încetat să Se mai îngrijească de el şi-l poate face să folosească metode păcătoase pentru a-şi procura cele necesare (vezi Isaia 8,21). Toţi oamenii, atât bogaţi cât şi săraci, trebuie să păstreze simţământul dependenţei de Părintele ceresc.

Proverbe 30:10 10. Nu cleveti. Viaţa unui sclav poate fi mult înrăutăţită dacă un om liber îl bârfeşte în ascuns. Trebuie să se manifeste compătimire faţă de cei din clase sociale mai de jos.

Proverbe 30:11 11. Un neam. Cu versetul acesta începe o serie de afirmaţii care descriu generaţia care exista pe atunci. Epoca e caracterizată prin necredincioşie faţă de părinţi, un păcat care era pedepsit cu moartea în Israel (Exod 21,17; cf. Proverbe 20,20).

Proverbe 30:12 12. Se crede. [În proprii săi ochi, KJV]. Compară cu acuzaţia lui Hristos adusă fariseilor (Matei 23,25-28; Luca 18,9.11).

Proverbe 30:13 13. Trufaşi. Compară cu cap. 6,17; 21,4.

Proverbe 30:14 14. Nişte săbii. Lăcomia acestei clase nu cunoaşte limite. Aceşti oameni nu au odihnă până când omul sărac nu e deposedat de tot ce îi aparţine (vezi Amos 8,4).

Proverbe 30:15 15. Lipitoarea. Ebr. 'aluqah. Din asemănarea lui cu siriaca, ebraica nouă şi araba, cum şi din mărturia LXX, cei mai mulţi comentatori sunt de acord că 'aluqah descrie o lipitoare mare, des întâlnită în Palestina, care are o poftă continuă de sânge.

Dă! Dă! [Strigând: Dă, KJV]. Prima propoziţie zice literal: "lipitoarea are două fete: Dă! Dă!" "Dă" poate fi socotit fie numele, fie strigătul acestor fiice.

Proverbe 30:16 16. Destul. Mormântul nu poate să fie niciodată atât de plin încât să nu mai fie loc pentru moarte. Femeia israelită fără copii nu înceta niciodată să-şi dorească stăruitor să aibă copii, ca să-şi poată ţine capul sus printre celelalte femei (vezi Genesa 30,1; cf. Genesa 16,4). Un pământ "însetat, ars de soare, nu poate niciodată să obţină apă destulă ca să fie în permanenţă fertil. Focul va mistui tot ce i se dă şi nu se va sătura niciodată.

Proverbe 30:17

17. Îşi bate joc de tatăl său. Celor care îi cinstesc pe părinţii lor le e făgăduită viaţă lungă (Exod 20,12).Acela care încalcă porunca e ameninţat că va muri în violent şi nu va avea parte de înmormântare.

Proverbe 30:19 19. Urma vulturului. Cele patru articole amintite sunt exemple de lucruri de nepătruns, luate din natură.Unii au observat că punctul comun al acestor patru lucruri diferite este că nimic nu marchează calea pe care au urmat-o. Alegorizări de felul celor care îl aseamănă pe vultur cu Hristos (Deuteronom 32,11.12), pe şarpe cu diavolul care Îl atacă pe Hristos, Stânca (Apocalipsa 12,9), corabia cu biserica care îşi croieşte drum neobservat prin marea omenirii păcătoase, şi pe fecioară cu Fecioara Maria, încalcă principiile interpretării biblice sănătoase.

Proverbe 30:20 20. N-am făcut nimic rău. Adultera, împreună cu toţi păcătoşii care au scăpat de ochiul oamenilor şi socotesc că fărădelegile lor n-au lăsat nici o urmă, vor descoperi toate faptele lor rele date în vileag la judecată (vezi Matei 12,36; 2 Corinteni 5,10).

Proverbe 30:22 22. Un rob. Pământul se cutremură sub absurdităţi de tipul următor: un sclav este făcut împărat, fără nici o instruire care să pregătească pe rob pentru acel post (vezi cap. 19,10); un nebun bogat, care este capabil să-şi împlinească dorinţele necontrolate şi să producă tulburare altora (vezi cap. 29,2); o femeie urâtă,care duce cu o viaţă posacă şi singuratică înainte de a se mărita, şi care, după aceea îşi descarcă dispreţul asupra acelora care înainte o priveau de sus; şi, în sfârşit, o roabă care ia locul stăpânei ei şi care e la fel de puţin pregătită să conducă o gospodărie cât este un rob pregătit să conducă o împărăţie.

Proverbe 30:25 25. Furnicile. Vezi la cap. 6.6.

Proverbe 30:26 26. Şoarecii de munte. [Iepuri, KJV]. Ebr. shephannim, probabil, "bursucii de stâncă". Ei se adăpostescîn stânci, şi se spune că-şi pun sentinele care să-i avertizeze de pericol.

Proverbe 30:27 27. Lăcustele. Acestea nu arată în vreun fel că ar avea conducători şi totuşi mărşăluiesc asemeni unei armate bine instruite.

Proverbe 30:28 28. Păianjenul. Ebr. śemamith. Cuvântul apare doar aici şi identitatea e nesigură. Poate că e vorba de un fel de viperă. O uşoară schimbare în punctele vocalice permite traducerea "şopârla e luată cu mâna". Traducerea aceasta face afirmaţia legată de şopârlă asemănătoare cu aceea legată de alte creaturi. Se subliniază realizările mari în ciuda slăbiciunii. Şopârla este atât de slabă încât poate fi uşor prinsă cu mâna şi cu toate acestea invadează palatele împăraţilor.

Proverbe 30:29 29. Patru au mers măreţ. Se dau patru exemple de mers eficient şi încrezător.

Proverbe 30:30 30. Leul. Cuvântul folosit aici pentru "leu" apare mai apare doar în Iov 4,11; Isaia 30,6.

Proverbe 30:31 31. Calul închingat. [Ogarca, KJV]. Ebr. zarzir mothnayim, literal, "cineva încins la şale". În ebraica modernă zarzir înseamnă graur. Nu poate fi determinat cu exactitate ce animal avea în minte înţeleptul, întrucât cuvântul apare doar aici. Versiunile vechi redau zarzir prin "cocoş". Alte definiţii ipotetice sunt "cal", "zebră" sau "vultur".

Proverbe 30:33 33. Baterea laptelui. Ebr. miş, "stoarcere", "presare", "răsucire". "Smântâna" reprezintă cheagul de

lapte sau laptele acru. Strângerea puternică a nasului poate produce sângerare, iar presiunea exercitată asupracelui mânios produce cu siguranţă supărare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5CG 539; Ed 244; FE 190

5.6 COL 41; MH 429; 8T 316

25 CG 59; 4T 456

Proverbe 31:1 1. Lemuel. Versetul zice literal: "Cuvintele lui Lemuel, împărat, o profeţie [sau, dacă cuvântul e lăsat netradus, "din Massa"], pe care l-a învăţat mamă-sa". Despre "Massa", vezi la cap. 30,1. Capitolul acesta estemai apropiat ca stil şi atmosferă de restul cărţii Proverbelor decât cap. 30, şi unii consideră că l-a scris Solomon. Ei consideră că Lemuel este un alt nume pentru Solomon. Totuşi, lucrul acesta nu poate fi stabilit cu exactitate. În plus nu este important să ştim cu siguranţă cine este autorul lui. Cuvintele sunt inspirate şi pline de sfaturi valoroase. LXX are următoarea introducere la această nouă secţiune: "Cuvintele mele sunt grăite de la Dumnezeu, învăţătura împăratului, care l-a învăţat pe el muma lui".

Proverbe 31:2 2. Ce să-ţi spun, fiule? Întrebarea pare a fi: "Ce sfat să-ţi dau?"

Proverbe 31:3 3. Celor ce pierd. Întregul verset e transformat într-un avertisment privitor la lipsa castităţii.

Proverbe 31:4 4. Împăraţilor. Lăsarea în voia băuturi alcoolice face mult rău, chiar şi atunci când e consumată de oameni de rând. Când cârmuitorii devin robi ai alcoolului, paguba produsă lor ca indivizi e foarte mult sporităprin paguba de care au parte supuşii lor din cauza conducerii lor iresponsabile.

Proverbe 31:5 5. Să uite legea. Tocirea receptivităţii şi sporirea dorinţelor egoiste cauzate de băutură fac pe un conducător să trateze cu indiferenţă dreptatea şi să decidă potrivit propriilor sale interese, aducând astfel încercări grele asupra acelora de care n-are plăcere şi asupra săracilor necăjiţi.

Proverbe 31:6 6. Daţi băuturi tari. Compară cu Proverbe 20,1; 23,29-35; vezi la Deuteronom 14,26.

Celui ce piere. Fără cunoştinţele pe care le au medicii astăzi cu privire la narcotice, cei din vechime aveau doar câteva amestecuri de băuturi îmbătătoare şi preparate din buruieni soporifice cu care amorţeau chinurile unei boli mortale. Celor care erau crucificaţi pe timpul lui Hristos li se oferea un amestec de oţet şi de fiere. Domnul a refuzat să bea un astfel de amestec. El dorea să aibă mintea limpede ca să reziste ispitelor lui Satana şi ca să păstreze puternică credinţa Sa în Dumnezeu (vezi Matei 27,34; DA 746, 754, 755).

Proverbe 31:8 8. Celor părăsiţi. [Celor sortiţi nimicirii, KJV]. Aceia care sunt într-o situaţie teribil de grea, care nu se pot apăra în tribunal, fie din cauza sărăciei, fie a împotrivirii cârmuitorilor ţării, au nevoie de ajutorul oamenilor buni care pot vorbi pentru ei (vezi Iov 29,12).

Proverbe 31:9 9. Apără. Compară cu Proverbe 21,13; Zaharia 7,9; 8,16.

Proverbe 31:10 10. O femeie cinstită. [O femeie virtuoasă, KJV]. Următoarele 22 de versete au forma unui acrostih iscusit, construit în jurul alfabetului ebraic de 22 de litere. Versetul 10 începe cu litera întâi, versetul 11 cu a

doua, etc. Câţiva dintre psalmi sunt construiţi la fel (Psalm 9; 10; 25; 34; 37; 111; 112; 119; 145).

"Femeia cinstită" este, literal "o femeie a puterii". LXX are gunaika andreian, literal, "o femeie bărbată", înţelegând că ea este puternică, viguroasă, având calităţi excelente. Cuvintele ebraice pot fi interpretate ca însemnând "o femeie cu un caracter ferm".

Proverbe 31:12 12. Toate zilele. Uneori o femeie oboseşte să facă binele. Poate că soţul ei a neglijat să-i laude faptele bune şi a arătat că îl interesează mai mult calitatea de gospodină prevăzătoare decât de parteneră de viaţă (vezi v. 28). De aceea devine neglijentă şi nepăsătoare sau aspră şi poruncitoare.

Proverbe 31:13 13. Ea face rost de lână. Femeii harnice îi face cu adevărat plăcere să fie îndemânatică. Ea pleacă să obţină materiale pe care să le prelucreze şi astfel să fie de folos familiei ei.

Proverbe 31:14 14. De departe îşi aduce pâinea. Aceeaşi zel de a cumpăra doar ce e mai bun şi la preţul cel mai mic este de observat în plus la femeie. El o va face pe femeie să meargă pe jos sau cu un vehicul distanţe important ca să facă o oarecare economie. De asemenea îi place să aibă surprize la masă - alimente speciale.

Proverbe 31:15 15. Când este încă noapte. Femeia bună dă de lucru slujitoarelor ei la aceeaşi oră, în zorii zilei, în felul acesta deprinzându-le să fie tot atât de sârguincioase ca şi ea.

Proverbe 31:16 16. Se gândeşte la un ogor. Banii câştigaţi sunt folosiţi pentru a face achiziţii înţelepte de pământ, iar pământul este făcut roditor prin curăţirea şi plantarea viei. În felul acesta câştigul ei de la început e pus la lucru ca să obţină un profit şi mai mare, fără ca cineva să aibă de suferit. Câştigul ei nu e în paguba altuia. Ea produce bunuri prin administrarea ei bună.

Proverbe 31:17 17. Îşi încinge mijlocul. Imaginea este probabil aceea de a-şi aduna şi a-şi strânge bine haina ca să poatămunci nestingherită. Sănătatea femeii şi forţa ei fizică sunt sporite prin activitate continuă.

Proverbe 31:18 18. Vede. Ea cercetează totul ca să se asigure că activităţile ei sunt profitabile.

Nu se stinge. Candela ardea toată noaptea într-o casă orientală bine organizată şi se stingea doar în vreme de nenorocire (vezi Iov 18,6; Proverbe 13,9; Ieremia 25,10).

Proverbe 31:19 19. Furcă. Ebr. kishor. Cuvântul apare doar aici şi cel mai probabil se aplică la furcă, pe care femeia o ia când toarce firul din caierul de in sau de lână legat de furcă. Ceea ce ţinea ea în mână era mai probabil fusul, care făcea ca firele să se răsucească şi să alcătuiască un fir textil.

Fusul. [Caier, KJV]. Ebr. pelek, "fus".

Proverbe 31:20 20. Cel nenorocit. Tipul eficienţă descris aici are adesea ca rezultat un dezinteres total faţă de săracii mai puţin dotaţi, dar această femeie bună are un gând pentru ei (vezi cap. 19,17). Fără îndoială că o parte din bunăstarea ei se datorează grijii pentru cei săraci, pe de o parte, şi a binecuvântării şi aprobării lui Dumnezeu, pe de altă parte (vezi cap. 22,9).

Proverbe 31:21 21. Zăpadă. Zăpada cade în cantităţi mici aproape în toate iernile în multe părţi ale Palestinei, iar hainele călduroase sunt foarte dorite.

Proverbe 31:22 22. In subţire. [Mătase, KJV]. Mai degrabă "ţesătură albă, fină de in".

Purpură. Probabil hainele foarte mult apreciate care erau vândute de fenicieni.

Proverbe 31:23 23. La porţi. A fi cunoscut la porţi, recunoscut şi salutat de bătrânii cetăţii, era o cinste căutată şi dorită. Bunul nume al soţiei sale şi averea la adunarea căreia a muncit şi ea contribuie mult la înălţarea unui bărbat în ochii semenilor săi (vezi cap. 12,4).

Proverbe 31:24 24. Cămăşi. [Pânzeturi fine, KJV]. Probabil "veşminte de in" şi "cingători", centurile bogat brodate din in, pe care le purtau bogaţii în locul curelelor obişnuite de piele. Făcând asemenea schimburi cu negustorii fenicieni, soţia putea să poarte astfel de lucruri de lux, precum veşmintele din purpură, fără să fie extravagantă(vezi v. 22).

Proverbe 31:25 25. Tărie şi slavă. Soţia şi mama capabilă se poartă cu demnitate, conştientă fiind de abilităţile dovedite. Ea râde de viitor, deoarece a luat toate măsurile de rigoare.

Proverbe 31:26 26. Înţelepciune. O femeie care-şi cheltuieşte cea mai mare parte din timp bârfind nu poate îndeplini numeroase acţiuni folositoare care ocupă timpul acestei femei. Bunătatea ei se manifestă prin glas, al cărui tonmângâietor contribuie foarte mult la păstrarea ordinii în casa ei.

Proverbe 31:27 27. Pâinea lenevirii. Compară cu 2 Tesaloniceni 3,10.

Proverbe 31:28 28. O numesc fericită. Când copiii ei mărturisesc în faţa oamenilor despre grija ei iubitoare şi rodnică, mama este pe deplin răsplătită. Soţii nu o pot lăuda suficient de mult pe aceea care îşi petrece zilele în activitate neîntreruptă pentru a face din căminul ei un loc plăcut.

Proverbe 31:29 29. Tu le întreci. Mărturia soţului.

Proverbe 31:30 30. Frumuseţea este deşartă. Farmecul şi frumuseţea în ele însele sunt de mică valoare. Unele persoane care au frumuseţea făpturii şi a feţei se dovedesc neatrăgătoare în vâltoarea vieţii de toate zilele. Frumuseţea câştigă lauda celor necugetaţi, dar unica femeie cu adevărat valoroasă este aceea care se teme de Domnul. Numai ea are adevărata frumuseţe şi adevăratul farmec. Temerea de Domnul pătrunde în orice aspect valoros al vieţii şi personalităţii omului.

Proverbe 31:31 31. Faptele ei. Pentru oameni care nu pot să citească inima, singura cale sigură de a evalua însuşirile cuiva e de a cerceta roadele vieţii acestuia, aşa cum se manifestă în fapte, gânduri, comportament. La porţile cetăţii, unde se fac judecăţi cu privire la toţi cei care trăiesc înăuntrul zidurilor, faptele femeii virtuoase vorbesc în favoarea ei, iar ea nu are nevoie de un alt avocat. Ea se va bucura veşnic de roadele dulci ale ostenelilor ei şi ale bunului ei exemplu.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4.5Te 53

11.12 MH 359

13 AH 91

13-17 Ed 217

19 AH 91

20 Ed 217

21 CG 420; MH 288; ML 145

26 AH 87, 345, 434; ML 114, 178; 6T 69; 7T 50; 9T 41

26.28.29 MH 359

27 Ed 217

28 AH 250, 534; GW 206; ML 197

30.31 Ed 217