PROTECTIA JURIDICA A DREPTURILOR OMULUIREZOLVARE SPEŢE

SPEŢA NR. 1

Dnul Fanatikov este editorul şi redactorul-şef al unui săptămânal (Vivand-Scandal) din Molozest, capitala statului Vivandia. În statul Vivandia, majoritatea populaţiei este de religie finisană. Statul Vivandia este membru al Consiliului Europei şi parte la Convenţia Europeană a drepturilor omului din ianuarie 2002. Insula Barilla este teritoriu aparţinător de statul Vivandia, situată în Oceanul Indian, la o distanţă de 4000 km. Cu privire la această insulă, Vivandia a făcut declaraţia prevăzută de art. 56 din Convenţie. În insula Barilla, cetăţenii de religie finisană sunt în minoritate, majoritatea populaţiei având religia barillană, derivată din religia budistă. Publicaţia condusă de dl. Fanatikov are o filială şi în insula Barilla. În ziar (ambele ediţii), apare un articol al unui ziarist, angajat al ziarului, în care, după ce sunt menţionate pericolul integrismului religios finisan şi un act terorist sângeros săvârşit de membri ai acestei religii, sunt criticate autorităţile statului pentru violarea drepturilor omului, pentru situaţia politică generală şi sunt chemaţi muncitorii şi studenţii la o grevă generală şi la o rezistenţă generală în stradă. În insula Barilla, ca urmare a articolului publicat în ziar, guvernatorul dispune confiscarea ziarului, dar autorităţile locale (dl. Spagheroni, primarul oraşului Dolmio, singurul oraş de pe insulă şi capitala acesteia) autorizează o demonstraţie a asociaţiei Uniunea pentru Eliberarea Barillei care militează pentru independenţa insulei. Demonstraţia antiguvernamentală are ca scop contestarea dominaţiei minorităţii de religie finisană. Guvernatorul dispune interzicerea demonstraţiei, dar aceasta are totuşi loc, a treia zi după apariţia articolului. Printr-o decizie de urgenţă, procurorul (numit de guvernator şi supus autorităţii acestuia) dispune arestarea primarului şi a şefului asociaţiei Uniunea pentru Eliberarea Barillei. În timpul demonstraţiei, au loc violenţe împotriva unor trecători aparţinând minorităţii finisane. A.B. este ucis şi C.D. grav rănit. În Molozest, printr-o hotărâre judecătorească adoptată prin procedură de urgenţă, respectivul număr al săptămânalului este confiscat. De asemenea, dl. Fanatikov, în calitate de editor şi redactor-şef, este trimis în judecată de urgenţă şi condamnat penal de o curte de siguranţă a statului, înfiinţată ad-hoc, pentru incitare la ură şi ostilitate, la închisoare şi amendă penală. Autorul articolului, dl. Borozov, este şi el arestat şi condamnat la închisoare. Fanatikov şi Borozov fac plângeri împotriva măsurii de confiscare a ziarului şi apel împotriva hotărârii de condamnare penală. Instanţele resping plângerile, ded asemenea apelurile sunt respinse. În cursul anului 2003, se derulează şi procedurile de recurs iniţiate împotriva hotărârilor de condamnare. Curtea de Apel respinge recursurile, iar dreptul la recurs în privinţa măsurilor de confiscare este refuzat. Fanatikov şi Borozov sesizează, la 7 ianuarie 2004 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, părinţii lui A.B. şi C.D. fac o plângere la CEDO împotriva statului Vivandia. Curtea declară cererile admisibile.

Întrebări:

1. Care sunt articolele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care şi-ar putea întemeia reclamanţii cererile adresată Curţii? Argumentaţi.

2. Cum aţi argumenta pe fond, dacă aţi fi avocatul lui Fanatikov şi Borozov?

3. Cum s-ar putea apăra statul Vivandia în privinţa plângerilor părinţilor lui A.B. şi a lui C.D?

Rezolvarea spetei: 1) „Drepturile omului sunt acele libertati ,imunitati şi beneficii stabilite in conformitate cu valorile contemporane, pe care orice fiinţa umana este indreptatita sa le pretindă de la societatea in care traieste.”1

Drepturile omului joaca un rol foarte important in relatiile dintre cetăţeni si stat, deoarece ele controlează si reglează exercitarea puterii statului asupra persoanelor, acorda libertati persoanelor in relaţia cu statul si solicita statelor sa satisfacă necesitatile umane de baza ale populaţiilor care se afla in jurisdicţia lor. Aceste drepturi sunt descrise cel mai bine in textele (sau instrumentele) internaţionale care au fost acceptate de state si care definesc normele ce trebuie respectate. Pe plan european, Convenţia Europeana a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului a fost primul tratat in materia drepturilor omului. Ea a elaborata şi semnata la iniţiativa Consiliului Europei, la data de 4 noiembrie 1950 şi a intrat in vigoare in 1953, fiind urmata de protocoale adiţionale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) isi are originile in Convenţia Europeana a Drepturilor Omului .Convenţia a reprezentat primul efort colectiv in direcţia impunerii si respectării drepturilor afirmate de Convenţia Universala. In prima faza Curtea lucra in tandem cu Comisia Europeana, dar, pe măsura dezvoltării activităţii din perioada anilor 1980-1990, activitatea Curţii nu a mai fost atât de dependenta de Comisie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are două categorii de competenţe: soluţionarea litigiilor (competenţa contencioasă) şi emiterea de avize consultative (competenţa consultativă). Competenţa ei acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea CEDO şi a Protocoalelor sale. Competenţa contencioasă se manifestă sub două aspecte: soluţionarea litigiilor interstatale şi a cererilor individuale. Cererile individuale provin de la orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretinde victimă a vreunei încălcări a drepturilor sale recunoscute în CEDO de către unul din statele-părţi (art. 34 al Convenţiei). In cazul spetei date, Fanatikov şi Borozov sesizează, la 7 ianuarie 2004 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul Fanatikov , la momentul publicării articolului de către Borozov, avea funcţia de redactor-sef, fiind şi editor la saptamanalul Vivand-Scandal. Acesta este trimis în judecată de urgenţă şi condamnat penal de o curte de siguranţă a statului, înfiinţată ad-hoc, la închisoare şi amendă penală pentru incitare la ură şi ostilitate. Consider ca reclamantul Fanatikov poate susţine ca, condamnarea sa penala şi confiscarea respectivului număr al saptamanalului au lezat dreptul sau la libertatea de expresie, ca urmare, au fost incalcate prevederile articolului 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Ţinând cont de faptul ca statul Vivandia, in calitate de membru al Consiliului Europei, a aderat in anul 2002 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, implica supunerea statului in materia drepturilor internaţionale, respectiv asigurarea respectării lor .

1 Lenkin, Louis (1990); “The age of rights”, New York , Columbia University Press, p.38

Articolul 10 alin.1 stipulează că libertatea de expresie include libertatea de opinie, precum şi libertatea de informare . Informaţiile care pot face obiectul acestei libertăţi pot proveni din toate domeniile – politic, economic, artistic, comercial, in cazul de fata provenind din domeniul politico-social. „Libertatea de a primi şi comunica informaţii implică interzicerea oricărui sistem de cenzură, chiar dacă libertatea de exprimare în general şi libertatea presei în special nu pot exista fără anumite limite prevăzute de lege.” Prin articolul respectiv s-a adus la cunoştinţa opiniei publice actul terorist sângeros al celor de religie finisana, şi au fost criticate autorităţile statului pentru incalcarea drepturilor omului, in contextul celor întâmplate. Pe de alta parte, Fanatikov poate invoca articolul 6 („dreptul la un proces echitabil”), denunţând astfel inechitatea procedurii întrucât Curtea de Siguranţa a Statului care l-a judecat si condamnat , in regim de urgenta, a fost înfiinţata ad-hoc, pe fondul evenimentelor, neîndeplinind astfel condiţiile de independenta si mai ales cea de imparţialitate . Independenţa tribunalului presupune lipsa oricăror constrângeri, presiuni sau influenţe exterioare, ceea ce in contextul evenimentelor petrecute era imposibil. De asemenea, condiţia de imparţialitate este neîndeplinita deoarece aceasta implica lipsa oricărei prejudecăţi sau interes al judecătorului în cauza pe care este chemat să o soluţioneze. Presiunea evenimentelor implica şi tendinţa judecătorului de a trage la răspundere intr-o maniera mai aspra pe cei găsiţi vinovaţi de toate cele întâmplate, respectiv cei doi jurnalişti Fanatikov şi Borozov. Un alt articol pe baza căruia şi-ar putea întemeia cei doi jurnalişti reclamaţiile la Curtea Europeana a Drepturilor Omului ar fi articolul 17 („interzicerea abuzului de drept”) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care prevede ca „nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretata ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi si libertati decât acelea prevăzute de aceasta convenţie”.Acest articol este in legătura cu articolul 6, sus-menţionat, din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului , întrucât abuzul de drept s-a savarsit de către autoritati prin judecarea şi condamnarea celor doi in regim de urgenta,fara a fi respectate normele legale, prin respingerea recursului şi prin confiscarea respectivului număr al ziarului, acest din urma fapt ducând la incalcarea articolului 10 din Convenţie, respectiv,la incalcarea libertăţii de exprimare, lucru inacceptabil intr-o societate democratica. Părinţii lui A.B. , locuitorul insulei Barilla, de religie finisana care a fost ucis in timpul demonstraţiei asociaţiei „Uniunea pentru Eliberarea Barillei” şi părinţii lui C.D. care a fost rănit grav in timpul aceleiaşi demonstraţii, pot invoca incalcarea art.2 din Convenţie („dreptul la viata”) . Daca demonstraţia ar fi fost autorizata şi de către guvernatorul insulei, nu numai de primarul oraşului Dolmio, autorităţile locale ar fi fost obligate sa ia masurile necesare pentru evitarea punerii in pericol a cetăţenilor. Întrucât guvernatorul a confiscat numărul respectiv al ziarului şi a interzis demonstraţia, autorităţile locale au fost astfel absolvite de răspundere pentru cele întâmplate.Totuşi invocarea articolului 2 din Convenţie de către părinţii celor doi este justificata, întrucât chiar daca demonstraţia a avut loc in mod spontan, fara sa aibă aprobarea autoritatilor, sub forma unei miscari de strada, statul are obligaţia de a crea un sistem judiciar independent şi eficient in vederea stabilirii cauzei morţii lui A.B., respectiv a vatamarii corporale grave a lui C.D. şi a pedepsirii celor vinovaţi. De asemenea, statele au, în virtutea art. 1 şi 2 din Convenţie, obligaţia pozitivă de ordin procedural de a organiza anchete efective împotriva celor care au adus atingere vieţii persoanei2 şi de a institui un sistem judiciar eficient care să permită stabilirea răspunderii şi

2 A se vedea şi Finucane c/ RU (2003)

angajarea urmăririi penale împotriva vinovaţilor3, in cazul de fata autorităţile trebuie sa stabilească cu exactitate cine se face vinovat de incidentele tragice pentru a putea fi tras la răspundere. 2) Eu as argumenta pe fond, in favoarea lui Fanatikov şi Borozov pe baza articolelor din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care au fost incalcate, implicit art.6, art. 10 şi art.17. In primul rând as sublinia cat de importanta este libertatea de exprimare intr-o societate democratica , drept care include atât libertatea de opinie, cat şi libertatea de informare .Pe langa articolul 10, as mai putea invoca şi articolul 9 („libertatea de gândire, de conştiinţa si de religie) aflat in strânsa legătura cu acesta, articol care prevede ca „orice persoana are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţa si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învatamânt, practici si îndeplinirea ritualurilor.” In cazul de fata , jurnalistul Borozov , nu a făcut decât sa scrie un articol, respectiv sa-şi manifeste in mod public, cum este prevăzut in articolul sus-menţionat, religia, cea barillana, şi convingerile asupra integrismului religios finisan. Autorităţile au restricţionat nejustificat rolul presei de gardian al societatii democratice prin confiscarea numărului respectiv al ziarului şi arestarea celor doi jurnalişti. Art.10 , garantează fiecărei persoane dreptul de a avea şi de a exprima o opinie, indiferent de felul acesteia. Prin articolul scris de Borozov, angajat al ziarului Vivand-Scandal, de religie barillana, acesta aduce la cunoştinţa opiniei publice pericolul integrismului finisan ,cea din urma religie fiind cea a majoritatii statutului Vivandia, fara insa a instiga la ura şi ostilitate, fiind , mai degrabă, redactat sub forma unui apel adresat minorităţii religioase din care face parte de a-şi apăra drepturile garantate de Convenţie chiar şi printr-o greva generala. Chiar daca unele pasaje mai severe ale articolului prezintă o imagine negativa a autoritatilor statului şi dau conţinutului un ton ostil, nu poate fi atestata vreo incitare la violenta , întrucât articolul nu este unul de ura. Întrucât Codul Deontologic Unic al Jurnalistului, existent in fiecare tara democratica prevede ca jurnalistul îşi va exercita profesia în scopul servirii interesului public, conform propriei sale conştiinţe, redactarea articolului respectiv de către Borozov, constituie o informare a populaţiei in legătura cu atacul terorist savarsit de membrii acestei religii, informare necesara locuitorilor insulei pentru luarea unor masuri de siguranţa. Codul Deontologic Unic al Jurnalistului prevede, de asemenea, ca jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia si abuzul de orice fel, fapt ce nu determina a incalcare a legii penale sau a drepturilor omului de către jurnalist, cu atâta mai puţin o intrigare la ura şi ostilitate. Astfel, cei doi jurnalişti au adus la cunoştinţa opiniei publice abuzurile autoritatilor locale in ceea ce priveşte drepturile omului. In legătura ce prevederile Codului Deontologic Unic al Jurnalistului in ceea ce priveşte evitarea discriminării, se vor menţiona rasa, naţionalitatea sau apartenenţa la o anumită comunitate (religioasă, etnică, lingvistică, sexuală, etc.) numai în cazurile în care informaţia este relevantă în cadrul subiectului tratat. In continuare , raportat la speţa, deducem ca jurnaliştii nu au făcut remarci discriminatorii precizând ca autorii atacului terorist sunt de religie finisana, întrucât menţionarea religiei are relevanta in cadrul articolului. De asemenea, jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel. Conform Codului Deontologic Unic, iar confiscarea numărului ziarului respectiv şi dispunerea arestării celor doi jurnalişti reprezintă o grava forma de incalcare a articolului 10 din Convenţie. 3 dr. BIANCA SELEJAN – GUŢAN PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI, suport de curs;

Autorităţile statului Vivandia au incalcat astfel şi articolul 9 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului ,libertatea de gândire, de conştiinţa si de religie aflata in strânsa legătura cu libertatea de exprimare. In cadrul apararii, cei doi jurnalişti pot invoca şi incalcarea articolului 6 din convenţie de către autorităţile statului Vivandia , respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât judecarea şi condamnarea celor doi s-a făcut de către o Curte de Siguranţa a statului, infintata ad-hoc, pe fondul evenimentelor, care nu îndeplinea condiţiile de independenta şi imparţialitate. Cum am mai menţionat anterior, independenţa tribunalului presupune lipsa oricăror constrângeri, presiuni sau influenţe exterioare, ceea ce in contextul evenimentelor petrecute era imposibil. De asemenea, condiţia de imparţialitate este neîndeplinita deoarece aceasta implica lipsa oricărei prejudecăţi sau interes al judecătorului în cauza pe care este chemat să o soluţioneze. Presiunea evenimentelor implica şi tendinţa judecătorului de a trage la răspundere intr-o maniera mai aspra pe cei găsiţi vinovaţi de toate cele întâmplate, respectiv cei doi jurnalişti Fanatikov şi Borozov. Un alt fapt ce confirma incalcarea articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este nerespectarea pct. 3, litera b care prevede ca „Orice acuzat are, în special, dreptul: sa dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apararii sale „, ceea ce regimul de urgenta in care s-au făcut judecarea şi condamnarea a celor doi, implica lipsa timpului necesar pregătirii apararii de către acuzaţi. O alta incalcare a articolului 6 de către autoritati o reprezintă refuzul dreptului de recurs al celor doi, recurs care ar fi putut sa îndrepte greşelile făcute de aşa-numita Curte de Siguranţa a Statului. Un alt articolul pe baza căruia isi pot întemeia reclamaţia la Curtea Europeana a Drepturilor Omului cei doi jurnalişti este articolul 17 din Convenţie care prevede interzicerea abuzului de drept: „nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretata ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi si libertati decât acelea prevazute de aceasta convenţie.” Prin condamnarea celor doi jurnalişti şi confiscarea numărului respectiv al ziarului pentru incitare la ura şi ostilitate pe baza unei distincţii fondate pe apartenenţa la o religie, autorităţile , in virtutea respectării drepturilor omului şi a sancţionării celor presupuşi responsabili pentru incalcarea lor , comit un abuz prin distrugerea drepturilor celor doi jurnalişti. Fanatikov şi Borozov nu poarta vina pentru incidentele de strada ce au avut loc in timpul manifestaţiei asociaţiei „Uniunea pentru Eliberarea Barillei”, întrucât articolulul respectiv chiar daca punea populaţia de religie finisana intr-o lumina negativa prin prisma atacurilor comise si sugera ca rezolvare a problemelor o greva generala, nu încuraja violenta , nefiind un „discurs” de ura. In concluzie, condamnarea celor doi şi confiscarea ziarului nu a fost proporţionala scopurilor urmărite şi nu era necesara intr-o societate democratica, iar articolulul respectiv nu era suficient pentru justificarea interferentelor statului cu dreptul de exprimare.

3) Statul Vivandia nu are răspunderea penala şi/sau civila pentru moarte lui A.B. şi vătămarea corporala grava a lui C.D., ci doar poate o răspundere morala pentru situaţia creata care a dus la iniţierea acestui tip de manifestaţie. Guvernatorul insulei Barilla a dispus confiscarea numărului respectiv al ziarului, gândind probabil ca articolul ar putea stârni o reacţie din partea populaţiei de religie barillana împotriva nedreptăţilor comise, guvernatorul încercând sa prevină acest lucru.

Totuşi, primarul oraşului Dolmio, singurul oraş de pe insulă şi capitala acesteia autorizează o demonstraţie a asociaţiei „Uniunea pentru Eliberarea Barillei” care militează pentru independenţa insulei, inclusiv pentru contestarea dominaţiei minoritatii de religie finisana. Ca o paranteza referitoare la independenta insulei, in dreptul internaţional se recunoaşte in prezent dreptul fiecărui popor subjugat de a recurge la rezistenta prin orice mijloc , inclusiv la folosirea forţei armate, împotriva dominaţiei străine, sub orice forma s-ar exercita asupra sa. In definiţia data agresiunii prin documentul aprobat de Adunarea Generala a O.N.U. la 14 decembrie 1974 se arata ca popoarele lipsite prin forţa de dreptul la autodeterminare , la libertate şi independenta, „popoarele supuse unor regimuri coloniale sau rasiste sau altor forme de dominaţie străina”, au dreptul de „ a lupta…şi a solicita şi obţine ajutor potrivit principiilor Cartei şi in conformitate cu Declaraţia menţionata.”4

Guvernatorul interzice demonstraţia asociaţiei „Uniunea pentru Eliberarea Barillei” prevăzând pericolul pe care îl poate reprezenta aceasta demonstraţie pentru locuitorii insulei Barilla. Prin interzicerea demonstraţiei, guvernatorul absolvă statul Vivandia de răspundere pentru cele întâmplate in timpul manifestaţiei, întrucât aceasta a avut loc la trei zile după publicarea articolului, fara sa fie autorizata,sub forma unei miscari de strada spontane. In cazul in care demonstraţia ar fi fost aprobata, autorităţile ar fi fost obligate sa ia masurile necesare pentru asigurarea protecţiei populaţiei .Întrucât manifestaţia nu a fost autorizata statul este scutit de răspunderea penala şi/sau civila pentru moartea lui A.B. şi vătămarea corporala a lui C.D. Totuşi, jusprudenta C.E.D.O. relativa la articolul 2 subliniază mai multe obligaţii ale statului in cazul decesului unei persoane, cum ar fi:cea de luare a masurilor pozitive necesare in vederea protecţiei vieţii persoanei, chiar daca decesul acesteia nu se datorează vreunui agent al statului, ci unor terţe persoane, cum este cazul prezentat in speţa, şi , de asemenea, obligaţia de a efectua o ancheta completa, imparţiala si independenta in vederea stabilirii vinovaţilor. In concluzie, statul nu este responsabil pentru cele întâmplate in timpul demonstraţiei, dar este totuşi obligat sa tragă la răspundere penala şi civila vinovaţii pentru cele întâmplate, respectiv unii dintre participanţii la manifestaţie care prin faptele lor l-au ucis pe A.B. şi l-au rănit pe C.D., aceştia din urma fiind simplii trecători, neimplicaţi in eveniment.

SPEŢA nr. 2

Reclamanţii M.D. şi F.D sunt resortisanţi ai statului Violentia, stat semnatar al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pe data de 14 noiembrie 2001, la Nesetia, capitala statului Violentia, o tânără a fost tâlhărită şi violată de trei tineri, care, conform spuselor acesteia, erau de etnie marmoră. Toate echipajele de poliţie au fost înştiinţate cu privire la semnalmentele agresorilor, şi informaţi că aceştia sunt deosebit de agresivi, putând fi înarmaţi. Presa a oferit spaţii largi dezbaterilor cu privire la cazurile de violenţă din Nesetia, punând accentul asupra ratei mari a criminalităţii în rândul comunităţii marmore.

În seara de 16 noiembrie 2001 într-un cartier din Nesetia, patru tineri aparţinând minorităţii marmore printre care se afla şi D.D, fiul reclamanţilor M.D. şi F.D., au fost opriţi de un echipaj al poliţiei din Nesetia. Aceştia le-au solicitat pe un ton agresiv actele de identitate. Tinerii nu aveau asupra lor actele de identitate, şi, conform declaraţiilor ofiţerilor de poliţie, se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Încercând să scape de control, tinerii au încercat să fugă, agenţii de poliţie reuşind după o scurtă urmările să îl prindă pe D.D. pe care l-au lovit cu bastoanele, l-au încătuşat şi l-au transportat la secţia de poliţie. D.D. a fost ţinut

4 Nicolae Purda, Stefan Tarca, Veliscu Viorel, Pirvu Loredana-Drept international public; ed.Editura Universitara,

toată noaptea la sediul poliţiei, unde, a pretins acesta, a fost bătut de mai mulţi poliţişti. DD a declarat că poliţiştii care l-au agresat i-au adresat cuvinte jignitoare la adresa originii sale etnice. În cursul nopţii D.D. susţine că a şi-a pierdut cunoştinţa.

Pe data de 17 noiembrie poliţia a identificat agresorii tinerei, câteva ore mai târziu D.D. fiind eliberat. Având mari dureri, D.D. s-a prezentat la un spital din apropiere, unde s-a constatat că avea mai multe urme de lovituri, iar la investigaţii mai amănunţite, existenţa unei hemoragii interne. Două zile mau târziu D.D. a decedat.

În urma sesizărilor părinţilor lui D.D., s-a declanşat o anchetă cu privire la faptele poliţiştilor. La audieri aceştia au declarat că D.D. a fost deosebit de agresiv atunci când a fost adus la secţia de poliţie, iar leziunile constatate de medici şi le-a provocat singur, aruncându-se pe podea, şi izbindu-se de mobila din secţia de poliţie. Nu au fost audiaţi în cadrul anchetei niciunul din ceilalţi trei tineri de etnie marmoră care îl însoţeau pe D.D., nici medicul care l-a îngrijit până în momentul decesului. Ancheta internă a poliţiei a stabilit că agenţii în cauză au acţionat în limitele legale. Organele de anchetă care au întocmit cercetări cu privire la posibilele fapte penale ale poliţiştilor au concluzionat că nu se impune începerea urmăririi penale.

Reclamanţii M.D. şi F.D. au contestat în instanţă soluţia de neîncepere a urmăririi penale însă fără succes. Timp de patru ani şi trei luni, dosarul privind începerea urmăririi penale a poliţiştilor a fost trimis de 3 ori în faţa instanţei, fiind tot de atâtea ori returnat procurorilor pentru completarea dosarului. Mai mult de un an şi jumătate în dosar nu s-a efectuat niciun act de cercetare penală. În prezent dosarul este retrimis organelor de anchetă pentru completarea cercetărilor.

La doi ani de la moartea fiului or, M.D. şi F.D. împreună cu alte 17 persoane, au încercat constituirea Asociaţiei Persoanelor Ucise de Poliţie(APUP), având ca scop „lupta cu orice mijloace împotriva abuzurilor organelor de poliţie”. Instanţele din Violentia au refuzat înregistrarea APUP, întrucât denumirea şi statutul acestei asociaţii creează un climat de neîncredere cu privire la autorităţile statului, instigând la dezordine publică. Mai mult, printr-un ordin al şefului poliţiei din Nesetia, telefoanele reclamanţilor au fost interceptate pentru a se obţine informaţii dacă membrii APUP pregătesc acţiuni ilegale îndreptate împotriva forţelor de poliţie. Reclamanţii au atacat în instanţă decizia de neînregistrare a APUP şi măsurile luate împotriva iniţiatorilor APUP, fără succes. Instanţa supremă din Violentia s-a pronunţa respingând cererea la data de 4 iunie 2006.

La data de 14 noiembrie 2006, M.D. şi F.D. s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la mai multe încălcări ale Convenţiei.

1. Care sunt articolele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care şi-ar putea întemeia M.D. şi F.D. cererea adresată Curţii?

2. Care sunt excepţiile preliminare care ar putea fi ridicate de către statul Violentia? Argumentaţi pe fiecare capăt de cerere pe care îl prezentaţi la pct. 1.

3. Cum aţi argumenta pe fond încălcarea articolelor din Convenţie, dacă aţi fi avocatul reclamanţilor M.D şi F.D.?

Rezolvare speţa 2:

1) M.D. şi F.D. isi pot întemeia cererea adresata Curţii pe articolul 11 din Convenţie: „orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire paşnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.” Iniţiativa celor doi , împreuna cu alte 17 persoane constând in demersurile legale făcute in scopul constituirii Asociaţiei Persoanelor Ucise de Poliţie(APUP) având drept cauza „lupta cu orice mijloace împotriva abuzurilor organelor de poliţie”, reprezintă o manifestare absolut normala, perfect acceptabila intr-un stat democratic. M.D. şi F.D. , in calitate de părinţi ai lui D.D. au avut de suferit de pe urma abuzurilor in serviciu ale poliţiştilor, întrucât fiul lor a murit la doua zile după ce a fost anchetat la secţia de politie, in urma loviturilor primite. Astfel, M.D. şi F.D. sunt victimele colaterale ale acestui tip de abuz. Prin abuzul in serviciu al poliţiştilor au fost aduse atingeri grave ale drepturilor fundamentale ale omului, respectiv asupra dreptului la viata, interzicerea torturii,interzicerea discriminării şi dreptul la libertate şi siguranţa. Libertatea de asociere presupune dreptul indivizilor de a se asocia în vederea protecţiei unor interese comune, prin formarea unei entităţi colective. Ca şi in cazul APUP, interesul comun al persoanelor implicate este de a încerca sa schimbe unele nereguli ale sistemului poliţienesc, de a încerca sa prevină astfel de intamplari, asemănătoare celor in care rudele lor sau prietenii lor au avut de suferit de pe urma abuzurilor in serviciu ale poliţiştilor. Stratul are obligaţia de a crea un cadru juridic pentru înfiinţarea şi funcţionarea tuturor formelor de asociere. Prin refuzul constant al infiintarii acestei asociaţii, statul incalca in mod grav şi nejustificat art. 11 din Convenţie. De asemenea, M.D. şi F.D. pot invoca şi inechitatea procesului (art. 6 din Convenţie), întrucât au contestat în instanţă soluţia de neîncepere a urmăririi penale a poliţiştilor, însă fără succes. Timp de patru ani şi trei luni, dosarul privind începerea urmăririi penale a poliţiştilor a fost trimis de 3 ori în faţa instanţei, fiind tot de atâtea ori returnat procurorilor pentru completarea dosarului. De asemenea, mai mult de un an şi jumătate în dosar nu s-a efectuat niciun act de cercetare penală. În prezent dosarul este retrimis organelor de anchetă pentru completarea cercetărilor.

Din toate acestea rezulta incapacitatea instanţelor de judecata de a desfăşura un proces in mod corect şi complet , cu respectarea normelor legale , fara a tergiversa inutil procedurile. De asemenea se pot invoca dubii cu privire la ancheta desfăşurata , întrucât s-a făcut intr-o maniera subiectiva. Toate acestea constituie un abuz din partea autoritatilor, având in vedere faptul ca o persoana nevinovata de vreo fapta penala a decedat in timpul aşa-numitei anchete. Deci, se poate invoca şi art. 17, interzicerea abuzului de drept, abuz prin care autorităţile le incalca dreptul la un proces echitabil şi altele.

Prin faptul ca telefoanele lui F.D. şi M.D. au fost interceptate sub pretextul obţinerii de informaţii despre membrii APUP bănuiţi ca pregătesc acţiuni ilegale îndreptate împotriva forţelor de poliţie, s-a adus o grava atingere dreptului prevăzut de art.8, „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, lucru inacceptabil intr-un stat democrat, mai ales ca situaţia nu impunea acesta măsura, fiind una abuziva, cat timp asociaţie era paşnica şi respecta toate normele legale.

De asemenea, reclamanţii M.D. şi F.D. pot invoca nerespectarea art. 14 - interzicerea discriminarii- întrucât, fiind de etnie marmora, nu-şi pot exercita drepturile in măsura in care ar trebui sa poată intr-un stat democrat, la fel ca oricare alt cetatea. 2) Excepţia care ar fi putut fi ridicata de statul Violentia in ceea ce priveşte echitatea procesului şi respectarea tuturor normelor legale in legătura cu acesta, este excepţia tardivităţii. Este inadmisibil ca intr-un stat democratic procedurile de urmărire penala,

cercetare penala şi judecata sa dureze foarte mult, deoarece se incalca astfel principiul rolului activ al autoritatilor in aflarea adevărului, găsirea vinovaţilor si tragerea acestora la răspundere penala pentru faptele comise, daca in urma unei anchete riguroase, se dovedesc a fi adevărate. Anchetarea abuziva a lui D.D. de către poliţişti, care a fost supus violentei, fara sa i se acorde prezumţia de nevinovatie, soldata in final cu decesul acestuia, constituie un abuz grav in serviciu al poliţiştilor. Motivarea acestora cum ca numitul D.D. şi-a făcut singur rău in secţie, izbindu-se de podeau şi de mobila din încăpere este prea puţin probabil sa fie plauzibila. Interceptarea convorbirilor lui M.D. şi F.D. ordonata de seful politiei din Nesetia sub pretextul pregătirii de către membrii APUP a unor acţiuni ilegale împotriva politiei, nu este admisa amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui dreptdecât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si daca constituie omăsura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitateanaţionala, siguranţa publica, bunăstarea economica a tarii, apărarea ordinii siprevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejareadrepturilor si libertăţilor altora. Faptul ca au fost interceptate convorbirile lui M.D. şi F.D. se incalca prevederile art. 8 protecţia corespondentei, unde avem şi corespondenta prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţii,Curtea de la Strasbourg a decis ca inte4rceptarea sau practica ascultării telefonice nu se justifica decât atunci când ingerenta este necesara intr-o societate democratica pentru siguranţa naţionala, apărarea ordinii şi prevenirea savarsirii de infracţiuni., ori in cazul nostru APUP se dovedeşte a fi o asociaţie paşnica , ordinul sefului politiei din …de a intercepta telefoanele reclamanţilor fiind exagerat şi ilegal iar autorităţile statului nu s-au sesizat cu privire la aceste abuzuri comise de către persoanele implicate in cercetarea penala.

3) Argumentarea pe fond a reclamaţiilor introduse de M.D. si F.D. se bazează pe incalcarea prevederilor articolului 11 , pct. 1 şi anume anume:libertatea de asociere şi libertatea de a constitui cu alţii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Conform art. 11 reclamanţilor MD şi FD şi celorlalte 17 persoane care se aflau in situaţie similara cu cea a celor doi, autorităţile le-au incalcat grav dreptul de a forma asociaţia APUP in mod legal, refuzându-le dreptul de a înregistra aceasta asociaţie , chiar daca respecta normele legislative prevăzute pentru aceasta forma de asociere. Scopul asociaţiei il reprezenta „lupta cu orice mijloace împotriva abuzurilor organelor de poliţie”, care putea cuprinde declaraţii in mass-media, reclamaţii la instanţele superioare, cereri de redeschidere ale unor anchete, etc. , totul in mod legal. Autorităţile nu pot refuza dreptul de înfiinţare a asociaţiei pe motiv ca duce la dezordine publica, atât timp cat ancheta desfăşurata împotriva poliţiştilor nu a fost una corecta, aceştia fiind absolviţi de orice vina, ca dovada fiind soluţia de neîncepere a urmăririi penale atât de contestata de părinţii lui D.D. fara succes insa, completate cu tergiversarea pe durata a peste 4 ani a cercetării penale. Nu asociaţia APUP ar fi slăbit încrederea cetăţenilor statului Violentia in forţele de ordine, ci insele faptele comise de forţele de ordine, abuzurile acestora . De aici rezulta ca reclamanţilor li s-a incalcat şi dreptul la un proces echitabil prin neluarea in considerare a contestaţiei făcute in privinţa soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a tergiversării procedurilor pe o perioada de mai bine de 4 ani. Totodată nu s-a efectuat o ancheta corecta in vederea pedepsirii poliţiştilor care l-au vătămat corporal pe D.D., ulterior decedând din aceasta cauza.

O asociaţie precum APUP este absolut necesara intr-o societate democratica, întrucât pe langa rolul informativ are şi rol preventiv şi de corectare a nedreptăţilor existente in sistemele de anchetare, urmărire penala şi judecare a persoanelor in cauze penale.

BIBLIOGRAFIE:1) dr. BIANCA SELEJAN – GUŢAN; PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI

2) NICOLAE PURDA, STEFAN TARCA, VELISCU VIOREL, PIRVU LOREDANA-DREPT INTERNATIONAL PUBLIC; ED.EDITURA UNIVERSITARA, 3) CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI;