UNIVERSITATEA ... ..............................

Master Drept și Administrație Publică Europeană

Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii

Student: ...........................................Anul I IF

2015

Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii

Definiția biodiversității

Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în 5

iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, prin biodiversitate înţelegem

varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, a

ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din

care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, diversitatea dintre specii

şi diversitatea ecosistemelor. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”,

adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi

producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente.

Conservarea biodiversităţii reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele

importante la nivel internaţional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversităţii, la

nivel de ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută,

din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menţinerea

biodiversităţii este necesară, nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru

generaţiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, garantează

regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii.

Strategia UE în domeniul biodiversității

Biodiversitatea se află însă într-o situație de criză. În Europa, aproape un sfert din

speciile sălbatice sunt acum amenințate cu dispariția, iar majoritatea ecosistemelor sunt

degradate într-o asemenea măsură, încât nu își mai pot oferi serviciile valoroase. Această

degradare înseamnă pierderi sociale și economice uriașe pentru UE.

Principalele resorturi ale pierderii biodiversității, cum ar fi modificarea habitatelor,

supraexploatarea resurselor naturale, introducerea și răspândirea speciilor alogene invazive și

schimbările climatice, au câștigat teren, estompând efectele pozitive ale acțiunilor menite să

stăvilească pierderea biodiversității.

În mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie care stabilește cadrul de

2

acțiune al UE pentru următorii zece ani în vederea îndeplinirii obiectivului prioritar pentru

2020 în domeniul biodiversității, stabilit de liderii UE în martie 2010. Strategia se bazează pe

șase obiective care se sprijină reciproc. Acestea vizează principalele cauze ale pierderii

biodiversității și urmăresc să reducă principalele presiuni asupra mediului natural și a

serviciilor ecosistemice în UE. Fiecare obiectiv este transpus mai departe într-un set de acțiuni

cu termene de realizare și alte măsuri de însoțire.

Diversitatea biologică din România

România este o ţară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de

ecosisteme, cât şi la nivel de specii.

Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa tării.

Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops au fost identificate 783

tipuri de habitate în 261 de zone de pe întreg teritoriul ţării:

Nivelul ridicat al diversităţii habitatelor reflectă şi un nivel ridicat al diversităţii

speciilor de floră şi faună. Astfel, au fost identificate:

• 3700 specii de plante, din care până în prezent 23 sunt declarate monumente ale

naturii, 74 sunt extincte, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 rare. Speciile caracteristice

păşunilor reprezintă aproximativ 37% din totalul celor existente în România. Există, de

asemenea, un numar de 600 specii de alge şi peste 700 specii de plante marine şi costiere.

Speciile endemice reprezintă 4%. Astfel, s-au identificat un număr de 57 de taxoni endemici

(specii şi subspecii) şi 171 taxoni subendemici.

• 33802 specii de animale, din care 33085 nevertebrate şi 717 vertebrate. Dintre

vertebrate, au fost identificate 191 specii de peşti (9 specii periclitate), 20 specii de amfibieni

3

Principalele tipuri de

habitate

Număr Pondere

Habitate de coastă 13 5 %

Zone umede 89 34,1 %

Pajişti 196 75,1 %

Păduri 206 78,9 %

Mlaştini 54 20,7 %

Stâncării/nisipuri 90 34,5 %

Agricole 135 51,7 %

(9 specii periclitate), 30 specii de reptile (6 specii periclitate), 364 specii de păsări (din care

312 specii migratoare) si 102 specii de mamifere.

Societatea Ornitologică Română, cu sprijinul organizaţiei BirdLife International, a

identificat, de asemenea, peste 44 de zone de importanţă avifaunistică, acoperind o suprafaţă

de 6,557 km2, adică 3% din suprafaţa totală a ţării, în conformitate cu prevederile Directivei

409/79/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice.

Până în prezent nu a fost stabilit un sistem de monitoring al diversităţii biologice, dar o

parte din speciile sălbatice şi habitatele naturale fac obiectul unor programe şi proiecte de

cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum şi ale unor

organizaţii neguvernamentale specializate.

În România au fost desemnate un numar de 827 arii naturale protejate, în conformitate

cu normele Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) si pe baza studiilor

efectuate de institutele de cercetare si avizate de Academia Romana. Dintre acestea, atât ca

suprafaţă (580.000 ha), cât şi ca nivel al diversităţii biologice, se distinge Delta Dunării, care

are un statut triplu de Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă

internaţională) şi Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.

Cadrul legislativ din România în domeniul conservării naturii

Constituţia, legea fundamentală a țării prevede obligaţia statului de a asigura

exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, refacerea şi conservarea

mediului încojurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic. Celelalte acte juridice ce

reglementează diverse aspecte privind protecţia naturii sunt:

Tratatele, Convenţiile şi Acordurile internaţionale - conform Constituţiei României,

prin ratificare sau aderare acestea devin parte a dreptului intern (lege internă).

Tratatul privind Antarctica (Washington 1959), ratificat în 1971, constituie un instrument

programatic care stabileşte mijloacele prin care părţile contractante pot acţiona împreună

pentru folosirea Antarcticii excusiv în scopuri paşnice, incluzând şi măsurile de protecţie a

florei şi faunei.

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de

Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16

Noiembrie 1972, acceptată prin Decretul 187/1990, respectând suveranitatea statului pe

teritoriul căruia se află patrimoniul natural şi/sau cultural, precum şi drepturile prevăzute în

4

legislaţia naţională, statele părţi recunosc caracterul de universalitate al patrimoniului, pentru

a cărui conservare trebuie să coopereze întreaga comunitate internaţională. Pe lista

patrimoniului mondial, România este înscrisă cu aproximativ 75% din Delta Dunării.

� Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al

păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar, la 2 februarie 1971, ratificată prin Legea nr. 5/1991,

are ca scop desemnarea de către părţile contractante a acestor zone de

importanţăinternaţională din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic sau

hidrologic şi asigurarea unei stări de conservare corespunzătoare.

� Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată

la Berna la 19 septembrie 1979, la care România a aderat prin Legea nr. 13/1993 are ca scop

asigurarea conservării speciilor de floră şi faună sălatice, precum şi a habitatelor lor naturale,

ce necesită în acest sens cooperarea mai multor state.

Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale

de

dispariție adoptată la Washington la 3 martie 1973, la care România a aderat prin Legea

69/1994 asigură protecţia speciilor periclitate prin reglementarea comerţului cu acestea.

Convenţia privind combaterea deşertificării, adoptată la Rio de Janeiro, la 5 iunie

1994, ratificată prin Legea 111/1998.

În domeniul conservării naturii, în afara convențiilor și tratatelor mai sus menționate,

sunt în vigoare următoarele legi: Legea 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei

“Delta Dunării” , Legea 137/1995 de protecţie a mediului, Codul silvic (Legea 26/1996),

Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (Legea 103/1996).

Cadrul legislativ din Uniunea Europeană în domeniul protecției biodiversității și

conservării mediului

Uniunea Europeană este parte în numeroase convenții, cum ar fi Convenția de la Berna

privind conservarea europeană a faunei şi florei sălbatice şi a habitatelor naturale (Decizia

nr.82/72/CEE); Convenția de la Bonn, privind conservarea speciilor migratoare (Decizia

nr.82/461/CEE), Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică (Decizia

nr.93/626/CEE), precum şi Convenția de la Canberra privind conservarea resurselor maritime

vii din regiunea Antarcticii (Decizia nr.81/691/CEE).

5

Directive:

Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei

sălbatice are ca scop asigurarea menţinerii sau restabilirii unei stări favorabile de conservare a

diversităţii biologice europene, prin stabilirea măsurilor specifice atât habitatelor naturale, cât

şi speciilor sălbatice de floră şi faună, ţinând cont de exigenţele economice, sociale şi

culturale ale statelor membre.

Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, precum şi Directiva

85/411/EEC ce amendează directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice,

Directiva 91/244/EEC ce amendează directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor

sălbatice, Directiva 94/24/EEC ce amendează anexa II din directiva 79/409/EEC privind

conservarea păsărilor sălbatice, Directiva 97/49/EC ce amendează directiva 79/409/EEC

privind conservarea păsărilor sălbatice au ca scop menţinerea populaţiilor speciilor sălbatice

de păsări ameninţate cu disaliniţia, vulnerabile la anumite modificări de habitat, rare sau care

necesită o atenţie specială la un nivel care să corespundă în mod special exigenţelor ecologice,

ştiinţifie şi culturale, ţinând cont în acelaşi timp şi de cerinţele economice şi recreaţionale.

Directiva 83/129/EEC privind importul în Statele Membre a pieilor de pui de focă şi a

produselor derivate din acestea şi Directiva 89/370/EEC ce amendează directiva 83/129/EEC

privind importul în Statele Membre a pieilor de pui de focă şi a produselor derivate din

acestea au ca scop interzicerea importurilor de produse fabricate din piei de pui de focă, cu

excepţia celor rezultate prin vânarea în mod tradiţional de către populaţia de eschimoşi.

În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele regulamente:

� Regulamentul 3943/90/EC privind protejarea zonei Antarcticii adoptă procedurile de de

observare şi inspecţie necesare din cadrul convenţiei.

� Regulamentul 348/81 privind regulile comune pentru importurile de balene sau alte

produse ale cetaceelor stabileşte procedura de emitere a licenţelor de import a produselor

derivate din balene sau alte cetacee, utilizate în scop comercial.

� Regulamentul 3254/91 de interzicere a utilizării capcanelor de picior în Comunitate şi de

introducere în comunitate a pieilor sau a altor bunuri manufacturate ale unor specii de

animale sălbatice originare din ţări în care capturarea acestora se face prin utilizarea unor

6

astfel de capcane sau a unor metode ce nu satisfac standardele internaţionale şi

Regulamentul 35/97 ce detaliază prevederile legate de certificarea pieilor şi bunurilor

acoperite prin regulamentul 3254/91 sunt destinate interzicerii comerţului (importul, exportul

şi reexportul) cu piei sau alte bunuri (precizate în anexa II) provenite de la anumite animale

(precizate în anexa I) ce au fost capturate prin folosirea capcanelor de picior sau a altor

metode în dezacord cu standardele internaţionale şi limitării, în general, a importurilor de piei

şi produse asociate rezultate de la animalele precizate în anexă.

� Regulamentul 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună prin reglementarea

comerţului cu acestea, precum şi Regulamentul 938/97 ce amendează regulamentul

338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună prin reglementarea comerţului cu

acestea.

În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele decizii:

� Decizia privind formularele pentru propunerile de situri ce vor fi incluse în reţeua

ecologică Natura 2000

� Decizia 82/72/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea vieţii

sălbatice şi a habitatelor naturale europene

� Decizia 82/461/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea speciilor

migratoare de animale sălbatice

� Decizia 1/98/EEC privind asocierea între Comunitatea Europeană statele ei membre,

pe de o parte, şi România, pe de altă parte, în ceea ce priveşte participarea la Programul LIFE

al Comunităţii Europene.

Arii de interes comunitar protejate în România

Reţeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, protejare care nu

înseamnă neapărat „limitări şi restricţii”. Natura 2000 permite, atât conservarea, cât şi

dezvoltarea pe mai departe a biodiversităţii României. Astfel, se observă oportunităţi în

7

numeroase direcţii: de la un turism durabil, la o combinaţie între activităţile agricole şi

alternativele de protejare a naturii.

Înfiinţarea reţelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de

conservare a naturii”. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la

statutul de membru se confruntă cu problematica reţelei Natura 2000 şi cu necesitatea de a

adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC şi Directiva Habitate – 92/43/EEC. Fiecare stat

membru poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv. Natura

2000 reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii

Europene.

Reţeaua Natura 2000 este alcătuită din:

- SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare) desemnate pentru:

habitate naturale (198 prezentate în Directiva Habitate); specii de floră şi faună sălbatică

(peste 800 prezentate în Directiva Habitate);

- SPA-uri (Special Protection Areas – Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) desemnate

pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsări);

- SCI -uri (Sites of Community Importance - Situri de importanţă comunitară) reprezintă un sit

care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparţine, contribuie în mod

semnificativ la menţinerea sau readucerea unui habitat din anexa 2 sau a unei specii din anexa

3 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificîrile şi completările ulterioare, la un stadiu

corespunzător de conservare şi, în acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000, precum

şi/sau la menţinerea diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.

Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act

legislativ menit să protejeze speciile de păsări şi mediile lor naturale şi prevede stabilirea la

nivel naţional a unor arii de protecţie specială (SPA – Special Protection Areas), iar Directiva

privind habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel naţional şi

european a unor arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation).

Ambele Directive au fost transpuse în legislaţie iar România, ca stat membru, are

obligaţia protejării şi conservării durabile a speciilor şi habitatelor periclitate.

8

Siturile Natura 2000 trebuie să includă activităţi umane care sunt compatibile cu

scopurile conservării, iar oamenii trebuie să înţeleagă, prin propria lor experienţă, de ce un

anumit sit merită protejat.

Obiectivele Natura 2000 sunt:

- oprirea declinului biodiversităţii, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase

specii şi habitate de interes comunitar;

- protejarea biodiversităţii Europei;

- promovarea activităţilor economice benefice.

Avantajele sunt următoarele:

- activităţile economice pot continua într-un sit Natura 2000, cu condiţia evitării activităţilor

care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice sitului;

- sunt recunoscute şi protejate interesele localnicilor – Natura 2000 nu înseamnă scoaterea din

uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiţionale agro-pastorale şi silvice care nu dăunează

patrimoniului existent;

- dezvoltarea turismului şi agro-turismului, etichetarea de produse naturale locale ce pot

deveni mărci recunoscute, preferate în locul preparatelor artificiale; - posibilitatea de a atrage

fonduri europene;

- locuri de muncă;

- relaxarea şi petrecerea timpului liber;

- promovarea tezaurului natural şi cultural; 136 statutul de sit Natura 2000 înseamnă un căştig

de imagine şi recunoaştere europeană, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie pentru

localnici; se creează un lanţ al locurilor din Europa cu o natură ce merită păstrată în bună

stare, pentru că are multe de oferit şi generaţiilor viitoare.

Pentru declararea unui sit „Natura 2000”, se ţine seama de caracteristicile naturale ale

sitului, de interesele economice, culturale şi sociale, fiind permise acţivităţi economice care

vin în sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului

9

respectiv. Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoaşterea importanţei zonei la

nivel european, este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi şi oportunităţi

economice semnificative.

Între ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, România deţine cea mai mare

diversitate biogeografică, contribuţia ei la realizarea Reţelei „Natura 2000” fiind foarte

importantă. Potenţialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare ştiinţifică la nivel

naţional. Propunerile de desemnare au fost înaintate Uniunii Europene pentru aprobare în anul

2007.

România deţine 273 Situri de Importanţă Comunitară şi 108 Situri de Protecţie

Specială Avifaunistică, declarate prin Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 privind instituirea

regimului de arie naturala protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a

reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi prin Hotărârea Guvernului nr.

1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a

reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000,

în România, reprezintă 17,84% din suprafaţa ţării. SCI-urile reprezintă 13,21 % din suprafaţa

ţării, iar SPA-urile reprezintă 11, 89% din suprafaţa ţării.

Poluarea apelor

Desi planeta noastră este acoperita in proportie de 2/3 de oceane si mari - motiv pentru

care este numita si Planeta Albastra - exista totusi, situatii cand aceasta sursa vitala este

amenintata, atat de vietuitoarele ce o populeaza cat si de cele din preajma ei. Astfel, miliarde

de vietuitoare ce exista pe fundul apelor sau in suspensie influenteaza compozitia chimica a

apelor modificandu-i pH -ul caracteristic. Dar, acest mediu viu este tulburat de cele mai multe

ori de rezidurile urbane si industriale care produc modificari de ordin: chimic, biologic si

bactereologic. Tipuri de poluanti si consecintele impurificarii apelor.

1. Tulburarile de ordin chimic - sunt provocate de compusi toxici, ei avand un efect

direct asupra florei si faunei, in special acvatice. Astfel de compusi toxici, provin din diferite

substante chimice folosite pentru: gradinarit (fertilizatoare, pesticide), deseuri menajere si

industriale, solventi si detergenti, etc. De ex.: industria este responsabila pentru un procent

mai mare de 45% din totalul activitatilor ce determina poluarea mediului acvatic.

10

2. Colorantii in suspensie - sunt un tip de poluanti ce determina modificarea

transparentei si gradului de iluminare a apei in care ajung. Consecinta unei astfel de poluari,

este reducerea fotosintezei iar apoi apare tendinta instalarii conditiilor anaerobe - improprii

vietii organismelor aerobe. Scaderea cantitatii de oxigen si otravirea cu toxine se combina de

cele mai numeroase ori. Dozele limita ale elementelor toxice sunt foarte diferite - datorita

numeroaselor produse existente si a utilizarii ce urmeaza a fi date apei, astfel contaminate.

3. Tulburarile de ordin biologic - sunt consecinta deversarii deseurilor menajere

formate in special de substante organice care prin fermentatie determina schimbarea pH-ului,

modificarea concentratiei de oxigen si a altor gaze dizolvate in apa. De asemenea, deseurile

menajere contin de foarte multe ori germeni patogeni (bacterii, virusuri, etc.) pe care

procedeele clasice de epurare nu le pot distruge in totalitate.

4. Poluarea prin eutrofizare - este accelerata datorita activitaii umane, prin deversarea

substantelor organice in lacuri, rauri si mari. Astfel: ingrasamintele agricole, deseurile

animale si deversarile sistemelor de canalizare introduc in mediul acvatic o mare cantitate de

nutrienti care este “in plus” fata de cea naturala si deci, va determina o crestere necontrolata a

numarului de alge - ducand la reducerea cantitatii de oxigen dizolvat in apa.

Masuri pentru ameliorarea poluarii apelor.

Spunem, ameliorare deoarece, in urma oricarei activitati moderne, cat de economica

si “curata” ar fi ea, este inevitabila poluarea.

O prima varianta de reducere a poluarii, este perfectionarea metodelor de epurare a

apelor. O a doua varianta, se refera la: evitarea folosirii unor produse, la depozitarea si

folosirea corecta a diferitelor substante chimice pentru a reduce nivelul de poluare a apelor.

O alta alternativa, este cea a practicarii rotatiei culturilor agricole, ceea ce determina

reducerea cantitatii de ingrasaminte chimice folosite. Tot in agricultura este indicata reducerea

folosirii ingrasamintelor chimice, prin inlocuirea lor cu ingrasaminte naturale.

O alta varianta consta in: reducerea intensitatii fenomenului de eutrofizare prin

indepartarea concentratiei fosfatilor sau a nutrientilor organici. Evitarea eliminarilor lichidelor

de fermentatie provenite din dejectile animale (urina, fecale) sau din fermentatia nutretului

depozitat deoarece, acestea determina cresterea fenomenului de eutrofizare. De altfel, aceste

lichide de fermentatie pot fi folosite in sens “constructiv”, adica prin convertirea lor in surse

de energie neconventionala (biotehnologii moderne).

11

Poluarea atmosferei

Principalele surse de poluare ale aerului sunt:

Transportul. Esapatiile autovehiculelor (de orice fel ar fi ele) contin un amestec de

gaze printre care unele sunt deosebit de toxice, iar altele sunt de-a dreptul otravitoare (de

exemplu: monixidul de carbon, oxizii de azot si hidrocarburile). In conditii de caldura (chiar

solara) si lumina, acest amestec nociv determina:

• formarea unei cete fotochimice persistenta ce stagneaza mai multe zile intr-o zona si

se numeste smog - care devine toxic la mai putin de 50 parti pe milion (ppm)

• in concentratie crescuta, provoaca animalelor si omului puternice iritatii ale ochilor si

cailor respiraorii precum si periculoase daune plantelor.

Sectorul energetic.Una dintre cele mai serioase si raspandite probleme este cea a

deseurilor provenite din sectorul energetic. Producerea de energie contribuie la deterioararea

sanatatii umane si celorlalte vietuitoare precum si a mediului inconjurator, intrucat metodele

de obtinere a energiei au in vedere folosirea carbunilor sau a centralelor nucleare.

Poluarea aerului, a solului si contaminarea apelor, are un impact local imediat - dupa

cum ploile acide ameninta apele lacurilor, padurile si vegetatia. De exemplu, termocentralele

de carbune sunt responsabile pentru o cantitate foarte mare de emisii de dioxid de sulf.

Furnalele acestor termocentrale, elibereaza in atmosfera pe o zona foarte intinsa dioxid de sulf

care impreuna cu oxizii de azot au o mare contributie la producerea ploii acide.

Acidifierea puternica a apelor si solului, provoaca cresterea concentratiei unor metale

toxice ca de exemplu: cuprul, aluminiul, plumbul, mercurul si cadmiul.

Industria. Desi, poluarea aerului datorata industriei grele a scazut, in ultimul timp

exista inca numeroase incidente sau accidente cu consecinte dezastruoase asupra compozitiei

aerului.

In prezent cele mai active ramuri ale industriei, sunt cele ce fabrica diferite substante

cu destinatie agro-chimica, care, deseori in urma diferitelor emisii periodice elibereaza in aer

poluanti in concentratii greu suportabile.

O alta cale de poluare industriala sunt procesele industriale de ardere a

combustibililor fosili

12

(carbuni, petrol si gazele naturale).

Masuri de prevenire si reducere a impurificarii aerului

1. Din punct de vedere al transportului motorizat, este indicata atasarea la autovehicule

a unor convertori catalitici. Se mai recomanda incurajarea transportului public si utilizarea

mijloacelor nepoluante de deplasare (biciclete, mersul pe jos), acestea din urma sunt posibile

mai ales in situatia in care oamenii ar locui in apropierea locurilor de munca.

2. Din punct de vedere al sectorului energetic, una dintre masurile de prevenire a

poluarii aerului, este incurajarea si accelerarea stabilirii unor piete energetice competitive. O

astfel de competitie presupune insa, nu doar imbunatatirea eficientei energetice, ci si a

eficientei costurilor, atat din punct de vedere al ofertei cat si al cererii. O alta metoda este

imbunatatirea securitatii centralelor nucleare.

3. Metode ce pot impiedica aparitia unor probleme in urma activitatii din diferite

ramuri ale industriei sunt:

• stabilirea unor concentratii maxime admise, foarte stricte ale diferitilor poluanti din

aer;

• efectuarea unor controale periodice, ale nivelelor acestor emisii.

Poluarea solului

Calcule ele efectuate de diferiti specialisti au aratat ca prin indepartarea din stratul

superficial al unui sol aluvionar pana la 20 cm, sunt necesari 17.000 de ani, iar daca solul este

impadurit sunt necesari 29.000 de ani.

Orizontul de suprafata este nevoit sa suporte urmatoarele actiuni:

• volumul (cantitatea) de apa: ploi, seceta prelungita, irigatii, extractia apelor

subterane;

• calitatea apelor (vezi cap..1.1. Impurificarea apelor);

• consumul de energie si materii prime;

• emisii de radiatii sau substante radio-active;

• accidente sau incidente, implicand eliberari semnificative de substante poluante;

13

• planuri de utilizare a terenurilor (in: agricultura, constructii industriale si civile,

transporturi, silvicultura);

• utilizarea fertilizatorilor, pesticidelor sau a malului provenite din apele uzate;

Masuri ce pot fi luate.

Pentru solutionarea acestor probleme este, bine sa evitam:

• exagerarea exploatarii resurselor de: apa, energie si materi prime;

• folosirea si depozitarea necorespunzatoare a substantelor chimice si petroliere;

• despaduririle masive si necontrolate;

• pasunatul abuziv;

• practicile agricole necorespunzatoare - dintre care cea mai periculoasa este cultivarea

agricola a terenurilor in panta.

14

Bibliografie:

1. Mihai Berca, Ecologie generală şi protecția mediului, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000

2. N.N. Constantinescu, Economia protecției mediului natural, Bucureşti, Ed. Politica, 1976

Webografie:

1. http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/

biodiversity_2020/2020%20Biodiversity%20Factsheet_RO.pdf

2. http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16103_6%20CONS.

%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf

3. www.mmediu.ro

4. http://www.natura2000.org.ro/page.php?id=3

15