UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

BLOCAJE ALE COMUNICĂRII

DIDACTICE

Cadru didactic: Student:

Lect.dr. Narcisa Nadolu Adrian Robu

Nivelul II PU

2015

Cuprins

1. Comunicarea. Tipurile de comunicare. Comunicarea socială

2. Funcțiile comunicării

3. Elementele componente ale comunicării

4. Blocaje în comunicarea educațională

5. Eficientizarea comunicării

6. Concluzii

7. Bibliografie

„Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc

pentru că nu comunică.” — Martin Luther King

Termenul de „comunicare” este un termen pe cât de întâlnit, pe atât de greu de definit;

acesta poate fi dificil de definit tocmai din cauza faptului că este un proces mutual, conform lui

R. Ross, care, într-una din operele sale din domeniul comunicării afirmă că procesul comunicării

este „întotdeauna schimbător, dinamic și reciproc” și nu este un simplu proces, ci unul mutual,

astfel, „fiecare parte o influențează pe cealaltă în fiecare clipă.”

Dificultatea definirii acestei noțiuni poate fi dată spre exemplu, de varietatea unghiurilor

de vedere sub care aceasta poate fi privită, însă, ce se dorește a fi subliniat în acest eseu este

faptul că nu există o definiție unică a comunicării, ci că probabil, numărul de definiții oferit de

iluștrii specialiști în domeniu tinde către infinit, luând în considerare doar comunicarea între

oameni, între educabili, care reprezintă cele mai complexe ființe de pe Pământ.

Având în vedere problemele complexe cu privire la comunicarea dintre artefacte și cea

din lumea animalelor, în ceea ce privește comunicarea educațională, se deosebesc cinci tipuri de

comunicare, în funcție de numărul de participanți și tipul de relație dintre aceștia: cea

intrapersonală, cea interpersonală, cea publică, cea de grup și cea de masă – acestea vor fi

descrise în paragraful ce abordează elementele componente ale comunicării.

De-a lungul timpului, comunicarea a fost clasificata in o multitudine de variante, însă,

pentru acest eseu, consider că cea mai potrivită clasificare este cea propusă după cel de-al doilea

război mondial de către R. Jakobson, această clasificare fitându-se pe tema aleasă, și anume

blocajele în comunicarea educațională, astfel deosebim următoarele funcții:

1.Comunicarea. Tipurile de comunicare. Comunicarea socială

1.Comunicarea. Tipurile de comunicare. Comunicarea socială

2.Funcțiile comunicării

- Funcția emotivă – evidențierea stărilor interioare ale emițătorului, acesta exprimându-și

reacțiile sufletești la contactul o realitate oarecare;

- Funcția persuasivă (conativă) sau retorică – îndreptată către destinatarul comunicării, de

la care se intenționează să se obțină un anumit tip de răspuns/ reacție; de asemenea,

această funcție pune accent și pe valorificarea potențelor persuasive în cadrul comunicării

interumane;

- Funcția poetică – se concentrează pe mesaj, nu pune accentul pe topicul abordat în

comunicare, de aceea, Jakobson a numit această funcție „poetică” și nu „științifică”,

acesta urmărind modalitatea de a spune (cum?, nu despre ce);

- Funcția referențială – vizează cadrul situațional în care se desfășoară transmiterea

mesajului, apărută din dorința de a separa aspectele ce țin de sintaxă de componentele

semantice și pragmatice;

- Funcția metalingvistică – apare atunci când accentul se pune preponderent pe codul

utilizat în comunicare; această funcție se creionează prin diverse perifraze, gesturi,

inflexiuni ale vocii, etc;

- Funcția fatică – se concentrează pe caracteristicile canalului de comunicare și de

asemenea, pe controlul bunei funcționări a acestuia; în comunicarea educațională și nu

numai, se deosebesc câteva semnale fatice care însoțesc comunicarea interpersonală –

confirmări verbale, sau datul din cap în semn de aprobare, sau pur și simplu, păstrarea

unui contact vizual interpersonal.

Aceste funcții nu pot fi îndeplinite individual, în transmiterea unui mesaj, ci grupate –

este practic imposibil, conform lui Jakobson, să transmitem un mesaj și să utilizăm doar o

funcție; în comunicarea educațională, se folosesc aceste funcții frecvent, având în vedere că

oamenii din fața noastră sunt oameni în plină ascensiune cognitivă și informațională, sunt oameni

în formare și mai mult decât orice, trebuie să folosim toate resursele necesare pentru a-i ajuta în

dezvoltarea lor. Astfel, funcțiile acestea reprezintă (impropriu spus), o unealtă pentru a putea

evita blocajele în comunicare, fiindcă, utilizându-le, cadrul didactic poate avea o deschidere față

de educabili, își poate exprima reacțiile sufletești la contactul o realitate oarecare (funcția

emotivă), astfel, aceștia se pot apropia mai ușor de educator și invers – educatorul se poate

apropia de educabili.

Îndeplinită corect, funcția persuasivă/ conativă/ retorică poate avea un impact suprem în

domeniul blocajelor în comunicarea educațională, deoarece este evident că persuasiunea cadrului

didactic poate determina ca un blocaj să dispară, dacă este observat și se găsește soluția pentru

îndepărtarea sa.

După cum a fost menționat în primul paragraf, există cinci tipuri de comunicare:

intrapersonală – în care emițătorul și receptorul sunt indiscernabili, astfel, dialogul

interior purtat cu noi înșine reprezintă un proces autentic, conform lui M. Dinu,

deosebind situația frecventă în care ne mințim/ amăgim pe noi înșine – inducerea în

eroare a interlocutorului;

interpersonală – acest tip de comunicare presupune existența a cel puțin doi participanți,

în care este prezent un proces reciproc de influențare a opiniilor, credințelor sau

atitudinilor celuilalt; deosebim aici câteva elemente deosebite, precum autocunoașterea,

descoperirea lumii exterioare și stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte

ființe umane;

publică – spre deosebire de comunicarea de grup, acest tip implică prezența unui singur

emițător și a mai multor receptori; rolul fundamental în acest tip de comunicare îl are

emițătorul/ oratorul, care trebuie să își atingă scopul propus, indiferent de starea psihică

sau predispozițiile receptorilor/ receptaculilor;

de grup – aceasta presupune mai mult de doi participanți și maxim zece participanți (de

obicei) – un număr mai mare de participanți poate crea bine-cunoscutele „bisericuțe”, sau

academic spus, apare fragmentarea grupului în subgrupuri; acest tip de comunicare este

totuși util, atunci când vorbim de brainstorming, de exemplu. În cadrul acestui exemplu,

se pune accentul pe producerea unui număr cât mai mare de idei, într-un timp relativ

scurt, din care se aleg ideile realizabile;

de masă – comunicarea de masă implică o frecvență scăzută a feedback-ului, indiferent că

vorbim despre presa scrisă, o producție de carte sau transmisii radio/ TV; în acest tip de

comunicare, feedback-ul poate fi întârziat sau incomplet, chiar dacă există poștă,

3.Elementele componente ale comunicării

telefonia unei redacții, etc, pentru că amploarea retroacțiunii rămâne la un nivel mult prea

scăzut.

Încă din incipitul paragrafului, am menționat termenii de „emițător” și „receptor”, însă

pentru o mai bună înțelegere a acestor termeni, trebuie ca aceștia să fie cuprinși într-o clasificare

și explicat rolul lor. Astfel, deosebim o sintagmă care nu ne este străină și este foarte importantă

în tema abordată în acest eseu: elementele componente ale comunicării.

Pe scurt spus, procesul comunicării se poate defini prin interacțiunea componentelor sale,

care sunt: emițătorul, receptorul, canalul de comunicare, mesajul și feedback-ul. Fiecare din

acestea au un rol important, care neîndeplinit, poate duce la blocaje în comunicarea educațională

și nu numai, aspect care va fi discutat în cadrul paragrafului următor.

Emițătorul reprezintă un individ, un grup sau o instituție (cf. I. O. Pânișoară), care deține

o informație superior structurată, în comparație cu receptorul, care presupune o motivație sau o

stare de spirit, care presupune un scop explicit și unul implicit. De obicei, în școli, cadrul didactic

are rolul de emițător, însă nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în proporție de 100%

– astfel, elevii/ studenții pot prelua anumite părți a acestui rol.

Receptorul este și el, de asemenea, un individ, sau un grup, sau o instituție căruia îi este

adresat mesajul emițătorului, sau intră întâmplător în posesia sa și care primește mesajul într-un

mod fie conștient, fie subliminal. Predicțiile cu privire la un mesaj reprezintă un rol important în

receptarea unui mesaj, deoarece receptorul poate lua în calcul o experiență anterioară proprie, în

urma căreia poate să își formeze o predicție.

Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului emis și

presupune o coerență de comunicare între emițător și receptor; un element deosebit îl reprezintă

faptul că acesta este principalul spațiu pentru factorii perturbatori.

Mesajul – acest element deosebit presupune o multitudine de informații obiective sau

judecăți de valoare care privesc anumite informații obiective sau trăiri personale. Un aspect

important în cadrul mesajului îl reprezintă modul de elaborare, (de)codare și de reconstruire a

mesajului, deoarece, neîndeplinite aceste roluri în mod corect, pot apărea probleme în

comunicare.

Feedback-ul constă în totalitatea mesajelor, fie verbale, fie nonverbale, pe care

receptorul le transmite (in)conștient, sub formă de răspuns la comunicarea emițătorului, prin

intermediul canalului de comunicare. Acest element este absolut necesar în comunicarea

educațională, având scopul de a determina măsura în care mesajul a fost înțeles, crezut și

acceptat (cf. lui Longenecker).

Deseori, în comunicarea educațională și nu numai, apar bariere/ blocaje, cauzate de mai

mulți factori care perturbă buna-comunicare între emițător și receptor; barierele pot ține fie de

sistem, acestea regăsindu-se adesea la emisie, recepție și pe canalul de comunicare, sau pot ține

de proces, ca rezultat al interacțiunii, putând fi surse ale unei comunicări ineficiente. În ceea ce

privește barierele ce țin de sistem, deosebim următoarea clasificare: bariere în transmiterea

mesajului la nivelul emițătorului sau la nivelul receptării mesajului, bariere în transmiterea

mesajului pe canalul de comunicare (zgomote, acustică defectuoasă, distanța necorespunzătoare

dintre emițător și receptor), bariere determinate de relațiile social-valorile existente între cei care

participă la relația de comunicare didactică și bariere care apar ca o consecință a particularităților

domeniului în care este realizată comunicarea didactică.

Într-o variantă mai profundă, blocajele pot fi, în funcție de clasificarea anterioară,

reclasificate ca bariere de tip fiziologic, psihologic, sociologic, lingvistic, de „tezaur” sau

„constrasugestive”. În cadrul comunicării educaționale, aceste blocaje pot apărea din varii

motive și pot fi cauzate de diversele elemente componente ale comunicării. Pentru o mai bună

comunicare, se recomandă niște reguli și principii, care vor fi abordate în paragraful ce urmează.

Consider că aceste tipuri de blocaje pot fi uneori utile, deoarece creează un precedent

care poate constitui experiență și ulterior, frecvența apariției acestora poate fi diminuată –

bineînțeles, cu condiția ca cei implicați în apariția blocajelor să învețe din acestea și să le poată

evita, însă nu întotdeauna poate fi evitat un blocaj. În mod evident, nu încurajez blocajele de

comunicare, deoarece scopul este de a le evita și în cazul existenței acestora, de a le îndepărta,

însă pentru aceasta, trebuie ca blocajele să poată fi descoperite timpuriu și „prelucrate”, astfel

încât acestea să nu perturbe actul educațional.

4.Blocaje în comunicarea educațională

Așa cum menționam în paragraful precedent, sunt recomandate niște reguli și principii,

care urmate, pot favoriza comunicarea educațională. J. C. Abric stabilește un număr de cinci

reguli care pot duce la o comunicare eficientă și de calitate, și anume: să asculți, să observi, să

analizezi, să te exprimi și să controlezi. În ceea ce privește prima regulă, se deosebesc patru

principii care stau la baza unei bune ascultări, și anume: răspunsul la subiect, înțelegerea

sentimentelor, înțelegerea și acceptarea a ceea ce ți se spune și încurajarea conversației.

Rolul cadrului didactic și implicit, al educabililor este de a realiza importanța comunicării

și de a evita prejudecățile sau situațiile anterioare care constituie predicții cu un impact negativ.

Personal, consider că actul educațional implică o responsabilitate deosebit de importantă,

pentru că acesta ne ajută nu doar în școală, ci și în afara sa, pentru că odată ce înțelegem și

aplicăm aspectele care favorizează educabilitatea, vom putea folosi aceste cunoștințe oriunde, în

orice context, așa cum spune și A. Maslow: Pentru cel care ține un ciocan în mână, tot ce

întâlnește începe să semene cu un cui. Tema abordată în acest eseu reprezintă o situație care

apare frecvent, de aceea trebuie pus accentul pe problematica discutată, pentru a evita

prejudicierea actului educațional.

În acest eseu, am abordat blocajele în comunicarea educațională, fiind un factor care este

deseori întâlnit în realizarea actului educațional, iar pentru a putea face trecerea la tema discutată,

au trebuit parcurși câțiva „pași”, spre înțelegerea anumitor noțiuni fără de care subiectul principal

al eseului nu ar putea fi interpretat într-o manieră constructivă și firească. Astfel, am abordat

câteva din elementele integratorii ale actului educațional, precum definirea comunicării,

clasificarea acesteia, am precizat câteva aspecte corelate cu comunicarea socială, utilă pentru

înțelegerea celorlalte aspect vizate în eseu, funcțiile și elementele componente ale comunicării,

dar și eficientizarea comunicării, atunci când aceste blocaje intervin.

5.Eficientizarea comunicării

6.Concluzi

i

Consider că cei care sunt implicați în educarea indivizilor au datoria morală de a cunoaște

cauzele (sau cel puțin de a observa potențiale cauze) care determină apariția blocajelor în

comunicarea educațională și totodată, trebuie să găsească modalități de rezolvare a acestora. Pe

de altă parte, această „sarcină” revine parțial și educabililor, deoarece în rolul lor frecvent de

receptori, pot cauza blocaje în comunicare, astfel, acesta este un proces care se desfășoară în

două sensuri și pentru a eficientiza și menține actul educațional la un nivel superior și continuu,

este imperios necesar ca educatorul și educabilii să fie parteneri ai actului educațional.

D. Mihai, Comunicarea: repere fundamentale, București, Algos, 2000.

J. C. Abric, Psihologia comunicării: teorii și metode, Iași, Polirom, 2002.

D. Bougnoux, Introducere în științele comunicării, Iași, Polirom, 2000.

I. O. Pânișoară, Comunicarea eficientă – metode de interacțiune educațională, Iași, Polirom,

2003.

G. I. Domilescu, M. Harkai, M. Ilie, M. Petrescu, C. M. Tîru, Profesorul facilitator – sau cum să

devii un profesor mai bun pentru elevii tăi, Eikon, Cluj-Napoca, 2012

7.Bibliografie