REFERAT Tema: Profilul asistentului medical de farmacie, ideal

Elev: Mihaela MantaClasa: AMF III

Profilul asistentului medical de farmacie ideal

1

Farmacia, ca institutie organizata, are o vechime de peste 1800 de ani, prima farmacie fiind la Bagdad; in Romania, prima farmacie oficiala are o vechime de peste 450 de ani si a luat fiinta in orasul Sibiu.

Farmacia isi trage numele de la cuvantul „farmakon” din greaca veche si inseamna remediu. Farmacistul este singurul slujitor al acestei institutii, consfintit prin hrisoave domnesti si, mai tarziu, prin legi ale guvernelor tarilor civilizate.

Farmacistul, prin pregatirea sa polivalenta, este singura persoana care prepara, stocheaza, conserva si difuzeaza medicamentul, purtand raspunderea morala si juridica atunci cand inmaneaza un medicament subiectului bolnav.

Medicamentul

Consideram necesar sa definim notiunea de medicament si aceasta pentru a avea o optica unitara asupra acestei entitati chimice, extrem de elaborate in care s-a investit o mare cantitate de energie stiintifica si materiala.

Medicamentul poate fi definit prin urmatorii parametri:- Structura chimica;- Relatie structura - activitate biologica;- Interactii electronice induse sau electromere in/intre structurile asociate;- Efecte benefice si/sau toxice, cuantificarea lor ca urmare a interactiilor ireversibile dintre medicament si proteina celulara;- Formele de tranzitie prin care poate trece sau nu molecula activa si daca una din formele de tranzitie este adevaratul medicament sau molecula mama;- Procesele metabolice de rupere si refacere de legaturi chimice;- Natura fragmentelor posibile, rezultate in urma activitatii metabolice;- Translocarea acestor fragmente prin sitele membranare specifice;- Forma farmaceutica adecvata scopului urmarit;- Cunoasterea starilor metastabile prin care poate trece molecula activa;- Dirijarea principiului activ, pe o perioada limitata sau continua, catre receptorii specifici, adica o dirijare catre teritoriul interesat, cu alte cuvinte, vectorizarea principiului activ;- Fixarea corecta a timpului de administrare (cronobiologie), in functie de structura moleculei active, de subiect si de stadiul bolii;- Cunoasterea cat mai exacta a valorii raportului actiune benefica/actiune toxica, valoare ce trebuie sa fie neaparat supraunitara;- Cunoasterea timpului de injumatatire a moleculei active;- Daca medicamentul poate induce sau nu independenta.

2

Evolutia notiunii de medicament, in ultimii 30-40 de ani, a insemnat mai mult decat s-a realizat in ultimii 200-300 de ani.

Medicamentul are mii de fete, niciuna independenta fata de cealalta. Astazi, aproape toate medicamentele sunt suspectate de actiune imunotoxica, unele chiar cu potential nefast. Imunosupresia indusa de unele (si nu putine) medicamente explica cauza infectiilor bacteriene, virale, fungice si chiar scaderea sau anularea apararii naturale a organismului impotriva cancerului.

Daca timpul de administrare a medicamentelor nu este bine stapanit, atunci placa turnanta a biotransformarii hepatice prin citocromul P 450, duce la un tablou de supradozaj.

Rolul farmacistului

Notiunea de farmacist clinician impune farmacistului obligatia profesionala de a ordona asocierea medicamentelor cu structuri diferite, inscrise intr-o prescriptie medicala, tinand seama de relatia dintre structura chimica si activitatea biologica, de metastabilitatea moleculei active, de raportul concentratiilor si dozelor administrate, chiar daca medicul scrie un anumit tip de administrare si acest lucru se obtine printr-o cooperare discreta si colegiala cu medicul in cauza.

Farmacistul are obligatia, printre altele, sa conserve medicamentul (un domeniu stiintific extrem de complex) in ideea de a pastra intacta activitatea terapeutica a moleculei active.

Din putinele notiuni expuse, reiese ca farmacistul, persoana cu studii academice si cu responsabilitati majore in actul terapeutic, nu poate fi considerat un comerciant, el fiind persoana care reprezinta turnoverul ultim si care este hotarator in vindecarea sau nonvindecarea starii patologice.

Farmacistul este singurul specialist care a avut dintotdeauna si trebuie sa aiba in continuare monopolul medicamentului pentru ca, printre multele atributii si raspunderi pe care le incumba profesiunea sa, el stapaneste toxicologia si securitatea medicamentului.

Asistentul medical ideal este, la rândul său, un profesionist devenit perfect. Nu imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă adaptare. Căci „perfecţiunea” în exercitarea unei profesiei este „aici şi acum” şi, pe parcurs, necesită reajustări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, ce se află chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică. Mai sus, mai sus.

3

Potenţialul de desăvârşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în trei surse: personalitatea omului, şcoala care-l pregăteşte şi sistemul care-l formează.

Aspectul fizic al asistentului medical

Referitor la importanţa fizicului unei persoane sunt speculaţii, începând cu faptul că frumuseţea fizică este covârşitoare şi înseamnă putere, până la anularea importanţei aspectului fizic. Dacă aspectul fizic presupune intervenţia ajustărilor de tip social, fizicul reprezintă exact ceea ce a făcut natura, partea materială a omului, organismul său biologic. Frumuseţea fizică nu poate fi nici ea scoasă din contextul social, căci se află sub normele unor construcţii sociale.

Frumuseţea fizică adevărată are mai degrabă legătură cu sănătatea decât cu moda. O persoană „frumoasă”, din punct de vedere fizic, este o persoană sănătoasă fizic, o persoană care verifică definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic şi social, iar nu numai absenţa bolii”. Indicatorii modei intră, de multe ori, în contradicţie cu parametrii sănătăţii.

Un asistent medical ideal trebuie să fie „frumos” din punct de vedere fizic, adică sănătos fizic.

„Defectele” trebuie corectate, astfel încat să nu împiedice desfăşurarea sarcinilor. Dacă o persoană nu vede bine, vederea se va corecta prin folosirea ochelarilor. Astfel, orice defect fizic care poate fi corectat este anulat.

Psihicul

Psihicul uman este o expresie a vieţii de relaţie o formă de reflectare ideal–subiectivă şi de construcţie a realităţii. Organismele vii, deci şi fiinţa umană, există în virtutea legii adaptării (la mediul extern şi intern) prin informaţii dobândite la diferite niveluri (iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, reflexibilitate, inteligenţă senzorio-motorie şi emoţională etc.).

Psihicul este un proces determinat social-istoric, se dezvoltă sub influenţa factorilor socio-culturali şi se manifestă prin comportament şi cutume, prin tradiţii şi mentalităţi.

Niveluri structural-funcţionale ale psihicului

Aparatul psihic este format din trei structuri interconectate între ele prin relaţii complexe, condiţionând astfel reglarea şi autoreglarea comportamentului. Aceste niveluri sunt: conştientul (conştiinţa), subconştientul şi inconştientul.

4

Fiecare dintre cele trei structuri are importanţa sa, dar cea care reglează, cu preponderenţă viaţa externă a omului este conştiinţa, ca formă supremă de psihic.

Un asistent medical este “programat“ prin însăşi natura profesiei sale să fie reprezentantul intereselor pacientului, să lucreze spre bunăstarea şi beneficiul acestuia. Ca furnizor de servicii de sănătate, asistentul medical va promova sănătatea, va preveni îmbonăvirile, va asigura îngrijirea celor bolnavi şi a celor cu deficienţe, indiferent de vârstă, rasă, condiţie socială, numai în interesul pacientului şi sub cenzura conştiinţei morale.

Cogniţia (Cunoaşterea)

Captarea informaţiilor din mediu este asigurată de mecanisme psihice complexe de cunoaştere primară (senzorială) şi secundară (logică). Cunoaşterea senzorială are loc cu ajutorul senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor, iar cea logică, prin gândire, memorie şi imaginaţie.

Asistentul medical utilizeză mijloacele de cunoaştere pentru o bună adaptare la mediul profesional. Organele de simţ îl ajută la perceţia stimulilor externi şi la orientarea ambientală. Mecanismele logice (gândirea, memoria şi imaginaţia) îi dezvoltă inteligenţa. Stimularea comportamentului, uman se petrece sub forţa motivaţiei şi a afectivităţii.

Motivatia

Motivaţia reprezintă ansamblul factorilor care declanşează activitatea individului, o orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic.

Motivaţia este pusă în slujba obţinerii unor performanţe, având şi o importanţă practică. Eficienţa activităţii ţine de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi complexitatea sarcinii. În sarcinile simple, rutiniere, cu cât motivaţia este mai mare, cu atât performanţa creşte. În sarcinile complexe, cu grad mare de dificultate, intensitatea motivaţiei este direct proportional cu creşterea nivelului de performanţă, până la un punct, după care, aceasta începe să scadă. De aceea trebuie să existe o adecvare între dificultatea sarcinii şi nivelul motivaţional. Optimum-ul motivaţional reprezintă intensitatea optimă a motivaţiei, care să permită obţinerea unor performanţe înalte. Pentru a obţine un optimum motivaţional, subiectul trebuie să perceapă corect dificultatea sarcinii. Astfel va fi capabil să-şi dozeze energiile şi eforturile necesare îndeplinirii sarcinii.

5

Stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri poartă numele de nivel de aspiraţie. Acesta trebuie raportat la posibilităţile şi aptitudinile individului. Este bine ca nivelul de aspiraţie să fie puţin deasupra posibilităţilor de moment ale subiectului.

Afectivitatea, energizant al comportamentului, include toată gama trăirilor care reflect relaţiile dintre individ şi mediul înconjurător. Se regăsesc aici: emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni.

Orice proces emoţional are o configuraţie complexă care implică, modificări organice, neurovegetative (puls, tensiune arterială, culoarea tegumentelor, ritmul respiraţiei, diametrul pupilei, secreţia salivară, compoziţia chimică a sângelui), dar şi manifestări comportamentale (mimică, pantomimică, expresie vocală).

Afectivitatea are rol în procesul cunoaşterii interpersonale pentru că, prin afectivitate oamenii se raportează nu doar la obiectele, fenomenele şi situaţiile obiective ale realităţii externe, ci şi unii la alţii. Procesele afective pot avea şi rol dezorganizator, atunci când nu pot fi controlate (emoţii puternice, pasiuni). Comportamentul afectiv individualizează persoana în situaţii diferite de viaţă.

Pentru asistentul medical, motivaţia intrinsecă, dublată de afectivitate reprezintă resortul prin care se dezvoltă profesional şi atinge performanţe înalte.

Comunicare farmacist-pacient

Comunicarea reprezinta un proces complex si activ de transmitere si receptionare de informatii, in care cel putin unul dintre partenerii de comunicare trebuie sa aiba abilitati de:

Ascultare activa; Intelegere a mesajului si de a raspunde unor intrebari; Interpretare a mesajului nonverbal; Motivare a interlocutorului pentru ca acesta sa sustina conversatia.Pentru ca o comunicare sa aiba loc sunt necesari: un communicator

(emitator), un mesaj, o cale de comunicare, un primitor(receptor) si o reactive de raspuns (feedback).

Responsabilitatea succesului therapeutic nu-i revine numai medicului, ci este impartasita si de farmacist, in cooperare cu pacientul.

Numai printr-o comunicare eficienta putem creste gradul de intelegere a pacientului cu privire la tratament si complianta acestuia.

6

Daca relatia farmacist-pacient devine una productiva si educationala, studiile arata ca pacientul devine mai compliant la tratament iar efectele terapiei sunt mai bune.

Comunicarea cu pacientii are drept scop: asigurarea ca medicamentele sunt administrate corect si in conditii de siguranta; discutarea problemelor care le afecteaza starea de sanatate; contribuirea la ameliorarea simptomelor, etc.

Una dintre modalitatile simple utilizate ca tehnica de comunicare cu pacientul este oferirea de informatii.

Informatiile oferite pacientului trebuie sa fie atat retrospective (cauza bolii, necesitatea medicatiei) cat si prospective(durata, efectele sau momentul intreruperii tratamentului, etc). Este de dorit ca pacientul sa primeasca in scris unele informatii (modul de administrare al medicamentelor) pentru a putea citi si intelege in ritmul sau informatiile care il intereseaza.

De cele mai multe ori, oferirea informatiilor in scris sau verbal nu este suficienta, fiind nevoie de o discutie cu pacientul, in care sa i se ofere posibilitatea de a adresa intrebari lamuritoare.

Abilitatile de comunicare

Pe langa o cunoastere solida a medicamentelor, farmacistul trebuie sa aiba si abilitatea de a:

Oferi explicatii in mod clar si in termeni usor de inteles pentru pacienti, indiferent de nivelul lor de pregatire;

Adresa intrebari pacientilor fara a-i indeparta si fara a crea discomfort;Asculta pacientul.Pacientii bine informati au mai multe sanse de a-si administra corect

medicatia.

A. Chestionarea/interogarea eficientaInterogarea abila este “marca” unui bun comunicator. Pacientii trebuie sa

simta in intrebarile farmacistului un interes real si dorinta de a-i ajuta. Pentru ca un pacient poate fi necooperant, in cazul in care intrebarile sugereaza doar o curiozitate superficiala, farmacistul trebuie sa explice motivul pentru care adreseaza intrebari personale(de exemplu”doresc sa aflu informatii suplimentare pentru ca doar asa as putea stabili daca un medicament va poate ajuta la tratarea problemei dvs”). Este important de evitat intreruperea pacientului in mijlocul unui raspuns, mai ales ca aceasta situatie se poate produce atunci cand

7

farmacistul se gandeste déjà la urmatoarea intrebare, fara a procesa in mod adecvat raspunsul actual.

Atunci cand farmacistul nu este familiarizat cu pacientul ar trebui sa inceapa conversatia spunand: “Numele meu este… si sunt farmacist.”

Farmacistul ar trebui sa inceapa schimbul de informatii printr-o intrebare deschisa, cum ar fii: “cu ce va pot ajuta ?” sau “ati dori sa-mi spuneti mai multe despre simptomele/ problemele pe care le aveti?”.

Astfel de intrebari deschise sunt foarte valoroase deoarece asigura o flexibilitate mai mare si ofera mai multe informatii decat intrebarile la care se poate raspunde doar cu da sau nu.

Intrebarile deschise (de felul celor exemplificate mai sus) permit unui bun farmacist sa colecteze informatii in mod eficient si sa stabileasca o comunicare mai buna. Totusi, daca raspunsul pacientului se abate, farmacistul trebuie sa aiba grija sa pastreze interactiunea focalizata.

Pentru a fi sigur ca un pacient intelege perfect posoligia, farmacistul l-ar putea intreba astfel: “ca sa fiu sigur ca nu am uitat nimic din ceea ce va trebuia sa va spun , ati dori sa-mi spuneti cum planuiti/urmeaza sa luati acest medicament?”.

Este important de a adresa o singura intrebare la un moment dat; doua intrebari in succesiune rapida sau intrebarile cu mai multe variante de raspuns vor provoca confuzie si restrictioneaza comunicarea.

De asemenea, este important sa se evite intrebarile manipulatoare sau mustratoare (critice), cum ar fii “nu fumati, nu ?”.

B. AscultareaComunicarea eficienta are loc cand receptoru unui mesaj aude si intelege

exact ce emitatorul doreste sa ii comunice. Ascultarea este importanta si trebuie facuta in mod profesionist, fiind

nevoie in egala masura de o ascultare activa si empatica.Ascultarea inseamna sa sesizezi esentialul in ceea ce iti comunica

pacientul. Prin ascultarea activa, receptorul repeta informatiile inapoi emitatorului,

participantii schimband intre ei rolurile.Astfel farmacistul va repeta ideile de baza ale mesajului transmis de

pacient, pentru ca acesta sa confirme intelegerea corecta a mesajului de catre farmacist.

8

Cand farmacistul asculta cu adevarat, pacientii pot vorbi deschis despre problema lor si sunt siguri ca vor primi intreaga atentie.

Farmacistul trebuie sa se concentreze asupra pacientului inlaturand activitatiele care l-ar putea distrage, cum ar fi telefonul sau ecranul computerului.

Ascultarea empatica inseamna intelegerea starii sufletesti si a sentimentelor pacientului. In acest caz, farmacistul comunica pacientului ca intelege sentimentele acestuia, legate de starea sa.

De exemplu, dup ce a ascultat o acuza de durere, farmacistul ar putea spune”aveti o durere ascutita la incheietura mainii, ca un junghi, asa este?” si ar putea incheia cu o afirmatie precum ”este cu siguranta foarte neplacuta”.

Intreruperea, manifestarea unei lipse de interes sau dezaprobarea pacientului pot inhiba intentia acestuia de a discuta.

C. Abilitatea de a explicaExplicarea presupune organizarea, planificarea, prezentarea si insiruirea

ideilor intr-o forma adecvata, avand ca scop obtinerea feedback-ului pacientului.Dupa bogatia continutului, explicatiile pot fi: simple si complexe.Explicatiile se mai pot clasifica in: verbale, ilustrative si demonstrative. Ele pot fi folosite independent una de cealalta, insa rezultatul ideal vine

din combinarea lor.Pe parcursul explicatiei farmacistul trebuie sa-si adapteze limbajul in

functie de partenerul de discutie, tinand cont de varsta, cunostintele acestuia dar si de capacitatea sa intelectuala. Se pot folosi urmatoarele expresii “tensiune crescuta” in loc de “hipertensiune” sau “impotriva durerii” in loc de “analgezice”.

Este de preferat ca sesiunea de comunicare sa inceapa cu cele mai importante puncte ale discutiei, punand accent pe aspectele cheie.

Se ofera instructiuni specifice si concrete, reducand mesajul la ceea ce este esential.

Relatia farmacist - pacient trebuie sa fie de colaborare. Ambii fac schimb de informatii si increderea reciproca este esentiala. Pe de o parte, pacientul trebuie sa aiba incredere in profesionalismul farmacistului pentru a putea accepta o eventuala schimbare a medicatiei, iar farmacistul trebuie sa aiba incredere in informatiile furnizate de pacient cu privire la simptomele sale, investigatiile medicale facute si recomandarile medicului pe care l-a consultat.

9

A fi asistent medical inseamna:  

sa nu fi niciodata plictisit; sa fi deseori frustrat; sa fi inconjurat de probleme; sa ai multe de facut si atât de putin timp; sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina autoritate; sa intri in vietile oamenilor, ale copiilor si sa marchezi o diferenta; unii te

vor binecuvânta, altii te vor blestema; vei vedea oameni (copii) in starea lor cea mai proasta… si in starea lor cea

mai buna; nu vei inceta niciodata sa fi uluit de capacitatea oamenilor (copiilor) de a

iubi, de a indura si de curajul acestora; vei vedea viata incepând si sfârsindu-se; vei repurta victorii triumfatoare si esecuri devastatoare; vei plânge mult; vei râde mult; vei stii ce inseamna sa fii om si sa fii uman atunci cand vei implini cu

sfintenie porunca:

“ IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI”!!!

10