PROBLEMA URBANIZĂRII ÎN STATUL CENTRALIZAT - STUDIU DE CAZ CHINA     9/2/2015

 0 COMMENTS

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu"Facultatea de Urbanism, Masterul de Mobilitate UrbanăAnul universitar 2014-2015Anul de studii: IIAntropologia urbană

 

Teodor Șerbănescu

  

 

1. INTRODUCERE

            Lucrarea de față își propune să prezinte în mod sintetic cauzele și efectele urbanizării în China, subliniind în același timp modificările de ordin social, cultural și antropologic ale locuitorilor din mediul rural. Având în vedere dimensiunea acestui fenomen și particularitățile sale în raport cu situații similare din Africa sau alte țări asiatice (Pakistan, India), urbanizarea din China reprezintă un studiu de caz cu numeroase contradicții, ale cărei consecințe nu au fost suficient evaluate. Dualitatea urban-rural din China prezintă o serie de disparități care frânează posibilitățile de dezvoltare ale orașelor și satelor, declanșând în același timp o criză de identitate a țăranului chinez.

 

            2. POLITICA DE URBANIZARE ÎN CHINA

            Una din principalele caracteristici ale statului centralizat îl reprezintă structura urbană specializată, bazată pe industrie și servicii, cu excluderea totală a sectorului primar de activități (agricultură, extracție, activități meșteșugărești). Această structură economică reflectă voința conducerii comuniste, care își exercita controlul asupra fiecărui oraș în funcție de importanța acestuia. A fost stabilită o ierarhie în care principalele orașe din China (Shanghai, Guangzhou sau alte orașe din sud) concentrau cele mai mari investiții. Astfel, așezările urbane din China nu beneficiază de autonomia relativă a orașelor din Europa, fiind total dependente de deciziile administrației centrale de la Beijing. În această configurație, zonele rurale au fost principalele perdante din punct de vedere economic și social. Situații în care provinciile rurale sunt dependente de orașele principale adiacente au creat diferențe majore în configurația urban-rural din China.

            Politicile economice ale statului au mărit și mai mult aceste diferențe, deoarece nu promovau o

dezvoltare coordonată, ci creșterea dependenței ruralului de urban, compromițând în acelaști timp posibilitățile de dezvoltare ale amândurora. Liu Chunbin identifică principalele sisteme care au creat această structură duală:

·         sistemul de înregistrare a locuințelor, cu două categorii principale: gospodăriile înregistrate în zonele rurale (suburbii ale orașelor, suburbii ale aglomerațiilor urbane, zone izolate) și cele din zonele urbane. Odată înregistrați în mediul rural, locuitorii au șanse reduse de a-și modifica statutul și domiciliul, fiind constrânși de măsurile fiscale ale statului. Înregistrarea domiciliului într-un oraș mare costă suma de peste 10 000 de yuani, mult peste posibilitățile unei familii din mediul rural.

·         sistemul de asigurări sociale, care grupează asistența socială, pensiile, protecția muncii și sistemul medical, este disponibil doar locuitorilor din mediul urban. Acest sistem discriminatoriu acordă mai multe beneficii funcționarilor din aparatul administrativ în funcție de rangul deținut. Dacă înregistrarea domiciliului stabilește statutul social al unui locuitor în China, sistemul de asigurări limitează și mai mult posibilitățile acestuia.

·         tipul de proprietate asupra terenului. Statul deține toate loturile din mediul urban, iar colectivitățile (cooperative, asociațiile) dețin terenurile din mediul rural. Dacă adminstrațiile orașelor decid extinderea intravilanului sau construcția de noi obiective în suburbii, terenul din mediul rural este rechiziționat printr-o serie de măsuri: despăgubirea suprafețelor de teren, plata costurilor de strămutare a populației sau a modificării statutului locuințelor. În realitate, noile zone industriale au un caracter "insular" și discontinuu, fără o legătură funcțională sau morfologică în raport cu mediul rural. Dacă unitățile industriale poluează solul, aerul și apa din provinciile rurale, populația rezidentă nu are mijloacele de a reclama și contesta acest lucru[1].

 

            China prezintă aceleași tendințe de urbanizare specifice țărilor în curs de dezvoltare, însă procesul are două componente: urbanizarea intensivă a metropolelor și urbanizarea zonelor rurale. Fenomenul de industrializare, care implică strămutarea populației rurale în zone urbane, are o altă dimensiune în economia chineză: industria este adusă în satele chineze, cu modificarea morfologiei așezărilor umane și stabilirea unor relații economice de inter-dependență între noile orașe. 

            Acest proces de urbanizare prezintă două etape majore: în prima etapă, economia rural de tip tradiționalist pierde din pondere în favoarea industriei, prin reducerea suprafețelor agricole și a procentajului de populație ocupată în sectorul primar, iar în cea de-a doua procesul de urbanizare se intensifică prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, a dotărilor sociale (spitale, școli, servicii). Pretextul în viziunea aparatului central este modernizarea condițiilor de viață din mediul rural, industrializarea și specializarea populației rezidente precum și formarea unui sistem urban ierarhizat și coerent. Sociologi și economiști chinezi susțin nevoia dezvoltării întreprinderilor colective din mediul rural și transformarea populației "agricole" în populație non-agricolă.

            Cercectătorii au identificat o serie de etape istorice în procesul de urbanizare din China: 

·         între 1952 și 1957 s-a înregistrat o creștere moderată a populației urbane, cauzată de migrația țăranilor confruntați cu foametea de după război. Numărul de comune cu caracter urban (jianzhi zhen) a început să scadă.

·         între 1957 și 1978, în timpul Revoluției Culturale această scădere a așezărilor de tip jianzhi zhen  s-a accentuat, ajungând la 2 000.

·         între 1978 și 1990 numărul de orașe a crescut de la 192 la 467, cu o creștere semnificativă a populației în metropole. Această etapă a marcat și începutul dezvoltării industriei în mediul rural, determinată de o serie de măsuri guvernamentale[2].

            Societatea chineză privește reformele economice și administrative din 1978 ca un reper pentru statul cu o "tradiție lungă și continuă a fenomenului de urbanizare"[3], având un impact semnificativ asupra modului în care chinezii privesc urbanizarea. În această perioadă s-a trecut de la politica maoistă care promova "egalitatea socială" la o doctrină bazată pe o economie de piață (varianta socialistă), o schimbare a contextului social și economic din China rurală. 

            Spre deosebire de perioada aferentă Revoluției Culturale, statul chinez a decis să implementeze un proces de "decolectivizare" a producției agricole, revenind la o agricultură bazată pe gospodării individuale. Țăranii chinezi puteau decide ce cultivă și cum să-și vândă recoltele. S-a revenit astfel la agricultura de subzistență, multe familii din mediul rural confruntându-se cu fenomenul sărăciei extreme, fără a avea posibilități de a se muta în mediul urban sau a se reconverti din punct de vedere profesional. Chiar și familiile din provincii care s-au stabilit în zonele urbane prezintau un risc mai ridicat de a trăi în condiții de sărăcie în comparație cu rezidenții actuali. Cei care au reușit să lucreze în metropolele chineze din sud-estul industrializat s-au întors în comunități pentru a-și deschide propriile afaceri însă climatul economic din zona rurală nu a permis o dezvoltare a noilor întreprinderi.

 

            3. EFECTE ALE URBANIZĂRII

            Trebuie subliniate consecințele negative ale fenomenului de urbanizare, afectat de ierarhia birocratică a statului chinez. În primul rând fondul funciar a fost afectat de noile obiective industriale. O civilizație rurală milenară și-a văzut terenurile utilizate pentru cultivare sau creșterea animalelor distruse și ocupate de facilități industriale cu un impact negativ major asupra mediului. Aproape 20% din terenurile arabile din China sunt afectate de poluare surselor de apă sau a cursurilor principale ale râurilor. Peste 130 de milioane de hectare de pășune au fost degradate sau alcalinizate, iar fenomenele de deșertificare sau de secetă severă sunt înregistrate în fiecare an[4].        Producția de energie în China este dependentă de termocentrale care folosesc cărbunele, unitățile fiind amplasate în mediul rural în apropierea minelor.

            Industrializarea din mediul rural nu a împiedicat o proporție ridicată din locuitori să-și păstreze agricultura ca activitate de bază și să caute piețe în mediul urban pentru comercializarea produselor. A apărut astfel o nouă paradigmă de dezvoltare a orașelor în China, denumită "desakota”. Termenul se referă la așezări care nu sunt definite în mod clar ca fiind urbane sau rurale. În cazul Chinei, aceste desakota sunt caracterizate de dependența populației rezidente de locurile de muncă din mediul urban sau de prezența unor piețe de desfacere a produselor cu origine agricolă în marile orașe. Crește astfel nevoia de deplasare din mediul rural în cel urban, naveta locuitorilor realizându-se cu vehicule individuale (mașini, motociclete), care generează un nivel ridicat al poluării cu noxe, calitatea aerului din orașe afectând sănătatea rezidenților.

            Țăranii care au fost strămutați în marile orașe fie pentru a completa forța de muncă fie datorită unor lucrări tehnico-edilitare majore (Barajul celor 3 defileuri de pe râul Yangtze) prezintă probleme de adaptare, bazându-se pentru o perioadă de 1 an pe compensații din partea statului (impozite mai mici și subvenții). Acest lucru determină apariția unor conflicte cu locuitorii din orașe care privesc populația strămutată ca pe o categorie socială privilegiată.

            Consecințele nefaste ale urbanizării rapide din China se referă și la condiția individului în societate. Statutul fiecărui locuitor al țării este decis la naștere, fără posibilități majore de a-și modifica condiția socială. Dacă un locuitor este desemnat să lucreze într-o danwei[5], o unitate de muncitori, el nu poate părăsi grupul fără îndeplinirea unor formalități. Familii de țărani au fost separate din cauza reglementărilor stricte ale administrației centrale, iar condiția multor locuitori din mediul rural nu a înregistrat o ameliorare. În ciuda măsurilor de reîncadrare ale administrației centrale, a apărut o nouă clasă socială, formată din femei fără instruire, care provin din mediul rural. Constrânse de rolul tradițional din gospodărie și de un sistem de asistență socială deficitar, femeile se confruntă cu numeroase probleme de integrare pe piața muncii. Un dezechilibru demografic în ultimii ani (raport de 1,22 între

populația feminină și cea masculină[6]) a agravat o criză a locurilor de muncă în China, femeile din zonele rurale acceptând slujbe în industrie fără a fi remunerate corespunzător. Acest fenomen are consecințe asupra îngrijirii copiilor, uneori lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, și care decid să renunțe la școlarizare (peste 20 de milioane de copii numai în mediul rural). Mult timp marginalizată și ignorată de autorități, delincvența în mediul rural înregistrează o creștere în fiecare an, iar o parte din acte sunt comise de tineri care nu au mijloace de trai. 

            Trebuie semnalată și inegalitatea de venituri între locuitorii din mediul urban și cel rural. Dacă în 1978, peste 250 de milioane de chinezi (aproximativ 33% din totalul populației rurale) trăiau sub limita de sărăcie, numărul a scăzut până la 11% în 1984[7]. Chiar și deschiderea Chinei către piețele externe și creșterea economică a statului după 1990 nu s-au reflectat la fel de mult în provinciile rurale din vest în raport cu cele urban din sud și est. Dacă forța de muncă ieftină și numeroasă a încurajat deschiderea de fabrici care aparțineau companiilor internaționale în orașele chineze, investițiile în mediul rural au rămas marginale, iar condițiile de viață din aceste zone au rămas la fel de deficitare. Studii desfășurate de sociologi începând cu anii '90 în China decretau o dezintegrare a civilizației rurale chineze, de la comunitate la familie, punând sub semnul întrebării rolul fiecărui locuitor în societate. Dezrădăcinat odată cu strămutarea în marile orașe sau fără posibilitatea de a-și ameliora condițiile de viață din provinciile rurale, țăranul chinez a devenit victima politicilor de stat. 

             Dimensiunea fenomenului de urbanizare în China poate fi atribuită nu numai reformelor administrative ale statului, ci și deschiderii economice de după 1990. O consecință a acestor măsuri, fără a fi planificată de autoritățile guvernamentale, se referă la întreprinderile colective din mediul rural care au devenit în această perioadă din ce în ce mai competitive. Spre deosebire de companiile deținute de stat, afectate de o ierarhie centralizată și refractară la schimbări, aceste întreprinderi înregistrează o productivitate îmbunătățită, reușind să atragă forța de muncă din mediul rural. Un exemplu în acest sens îl reprezintă companiile din sud-estul rural al țării, unde întreprinderile colective din industrie și servicii au atins standarde internaționale în privința numărului de angajați, echipamente sau calitatea produselor. Jumătate din venitul net al locuitorilor din mediu rural provine din aceste întreprinderi, care contribuie la PIB-ul țării cu 12,63%. Neglijate de către statul chinez, provinciile rurale au descoperit metode de a-și ameliora situația economică.

            În ultimii  ani a apărut o situație paradoxală în zonele rurale care au înregistrat o creștere economică semnificativă. Locuitorii din marile orașe aleg să își schimbe domiciliul pentru a plăti taxe mai mici sau pentru a achiziționa terenuri care urmează să fie rechiziționate, pentru a fi despăgubiți la prețuri mai bune de statul chinez. Unul din rezultate este creșterea numărului de locuințe abandonate în marile orașe, inaccesibile ca preț pentru cei din mediul rural.

 

            4. MĂSURI DE AMELIORARE A DISPARITĂȚILOR DIN MEDIUL RURAL

            Soluții pentru problemele cu care se confruntă populația rurală au fost adopatate tot la nivel central, fiind declanșate de un nou val de reforme "liberale". În primul rând, Consiliul de Stat a decis stimularea sectorului agricol prin îmbunătățirea mijloacelor de producție și prin investiții în cercetare și dezvoltare. Au fost stabilite mecanisme pentru distribuția și comercializarea produselor, nu numai în marile orașe. Diversificarea activităților economice, prin stimulente fiscale acordate noilor întreprinderi din sectorul secundar și cel terțiar, asigură șanse echilibrate de dezvoltare pentru așezările rurale. Nu în ultimul rând, extinderea rețelelor tehnico-edilitare (apă, canal, electrificare) a reprezentat una din prioritățile statului chinez, pentru a reduce disparitățile de la nivel regional.

            Măsurile de liberalizare sunt menite să elimine barierele administrative care împiedică populația să prospere în zonele rurale sau să migreze în marile orașe. Implementarea unui sistem de asigurări sociale, cu garantarea unui venit minim de subzistență, reprezintă doar primul pas cuprins în politica socială a statului chinez. Implementarea unui sistem medical de tip cooperativă prevede asigurarea tuturor locuitorilor din mediul rural, cu finanțarea construcției de noi clinici în fiecare reședință de comună.

Creșterea finanțării școlilor primare și secundare din provinciile rurale, precum și reducerea taxelor de școlarizare pentru elevii din vestul țării, crează bazele pentru instruirea populației și implicarea lor în mai multe sectoare de activitate.

             Planificarea acestui set de politici guvernamentale ridică însă numeroase semne de întrebare. Realizând dependența zonelor rurale de marile orașe chinezești, statul a decis să elimine în totalitate puterea de decizie a autorităților locale din provinciile rurale. Măsura este justificată de nevoia creării unui climat propice pentru investiții din mediul privat, supravegheate exclusiv de statul chinez. Dacă proiectele de dezvoltare rurală au înregistrat rezultate bune în anii de după 2006, aceste investiții au fost marcate de corupția la nivel înalt, cu implicarea oficialilor guvernamentali[8]. Beneficiind de o infrastructură îmbunătățită, întreprinderile rurale pot înregistra creșteri semnificative ale cifrei de afaceri și a productivității. Însă implicarea statului în activele fiecărei întreprinderi înseamnă o redistribuire a veniturilor și o influență crescută în raport cu ceilalți membrii ai companiei. 

            Dacă măsurile economice și sociale sunt stabilite în documentele oficiale de stat (planuri cincinale), din punct de vedere juridic, țăranii au rămas la fel de vulnerabili în fața abuzurilor puterii. Redistribuția terenurilor fostelor gospodării agricole și subvenția primită de fermieri în funcție de suprafața cultivată depind de deciziile statului chinez. Forme diferite de abuz de putere și corupție sunt cunoscute de autorități, care preferă să nu intervină în problemele de dezvoltare rurală. Ignorarea problemelor structurale cu care se confruntau provinciile rurale chineze a fost înlocuită de un interes crescut al autorităților chineze, corupția devenind un fenomen larg răspândit în structurile de conducere. Țăranii chinezi se confruntă astfel cu un aparat administrativ care comite abuzuri și care utilizează o legislație deficitară pentru a controla activitatea locuitorilor din mediul rural.

            

            5. CONCLUZII

            Problemele de urbanizare specifice statului chinez trebuie privite ca rezultate al unei tradiții istorice în care activitățile principale erau concentrate în marile orașe, iar locuitorii din mediul rural erau privați de drepturi elementare. Începând cu Revoluția Culturală, provinciile rurale din China au devenit dependente de deciziile din metropole, iar posibilitățile de îmbunătățire a condițiilor de viață au fost limitate pentru a avea un control strict asupra populației. Sărăcia structurală cu care se confruntau milioane de țărani a transformat China într-un stat disfuncțional, iar măsurile autorităților din anii '80 și '90 au înrăutățit situația. Prin industrializarea așezărilor rurale și încercarea de a instrui populația, administrația centrală a produs un șoc cultural. Locuitorii din sate nu au putut să renunțe la activitățile agricole de bază, chiar dacă de multe ori ele nu asigurau un venit minim. Cei care au fost strămutați în marile orașe pentru a permite construcția unor obiective industriale sau tehnico-edilitare în zonele rurale, au format o nouă clasă socială, neadaptată la economia de piață și privită cu ostilitate de rezidenți. Țăranul chinez s-a văzut angrenat în proiectele statului, fără a avea posibilitatea de a contesta măsurile abuzive ale aparatului administrativ. Chiar și măsurile de liberalizare din ultimii ani, care au reușit să califice populația rurală și să-i asigure minimul de servicii sociale, au fost eclipsate de răspândirea corupției și de implicarea statului chinez în toate activitățile de producție. O economie rurală, bazată pe planuri cincinale nu poate să asigure prosperitatea imediată a locuitorilor, iar urbanizarea în viziunea statului chinez va avea un progres lent în viitor.

 

 

            6. BIBLIOGRAFIE

·         GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997.

·         WEIGUO ZHANG, Economic Reforms and Fertility Behaviour in Rural China: An Anthropological and Demographic Inquiry, European Journal of Population, December 1999, Volume 15, Issue 4.

·         MARCUS MOENCH, DIPAK GYAWALI, Desakota: Reinterpreting the Urban-Rural Continuum.

·         LIANG SHUMIN, WILKO SCHWEERS, LIU JING, Report on Ecosystem Services and Poverty Alleviation - China Desakota Assessment.

·         SHENGGEN FAN, LINXIU ZHANG, XIAOBO ZHANG, Growth, Inequality and Poverty in Rural China - The Role of Public Investment.

·         XIAOBO ZHANG, Governing Rapid Growth in China - Equity and Institutions, GREGORY CHOW, Rural Poverty in China: Problem and Solution, pp. 231.

 

            

[1] GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997, pp. 15.

[2] WEIGUO ZHANG, Economic Reforms and Fertility Behaviour in Rural China: An Anthropological and Demographic Inquiry, European Journal of Population, December 1999, Volume 15, Issue 4, pp. 317-348.[3] Idem. 

[4] MARCUS MOENCH, DIPAK GYAWALI, Desakota: Reinterpreting the Urban-Rural Continuum, pp. 5.

[5] GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997, pp. 15.[6] LIANG SHUMIN, WILKO SCHWEERS, LIU JING, Report on Ecosystem Services and Poverty Alleviation - China Desakota Assessment, pp. 19.

[7] Shenggen Fan, Linxiu Zhang, Xiaobo Zhang, Growth, Inequality and Poverty in Rural China - The Role of Public Investment, pp. 22.

[8] XIAOBO ZHANG, Governing Rapid Growth in China - Equity and Institutions GREGORY CHOW, Rural Poverty in China: Problem and Solution, pp. 231.