1

D E S P R E S F Â N T U L B O T E Z

- Părintele Alexie Ksutaşvili – Lenski „Legislaţia canonică ortodoxă privind

„tainele” eterodocşilor” (fragmente)

- Wladimir Guettée „Papalitatea eretică”

- Pr. George Dragas „Modalitatea de primire a convertiţilor romano catolici în

biserica ortodoxă”

- Mitropolitul Ierotheos (Vlachos) de Navpaktos şi Sf. Vlasie „Teologia baptismală”

- Pr. Dan Bădulescu „Încercare de elucidare ale unor probleme legate de Sfântul

Botez în contextul actual.”

Legislaţia canonică ortodoxă privind

„tainele” eterodocşilor1

(fragmente)

Părintele Alexie Ksutaşvili – Lenski

2. Tainele eterodocşilor. O evaluare canonică ortodoxă privind validitatea tainelor

săvârşite de către eterodocşi

„Toţi creştinii suntem uniţi în chip tainic şi negrăit cu Hristos şi întreolaltă prin harul

Tainelor, al Botezului şi al Euharistiei”(subl.n.)2.

Preot prof. I. Mihălcescu spune: Botezul este deasupra diferenţelor confesionale: cel

botezat în numele Sfintei Treimi, poate să aparţină indiferent oricărei confesiuni. El e poarta

prin care se pătrunde în creştinismul întreg şi nu în vre-o confesiune oarecare. De aceea,

Biserica noastră învaţă că nu e mântuire afară de Botez (extra baptismul nulla salus), în timp

ce Biserica Romano-catolică zice extra ecclesiam nulla salus3…

1 Studii teologice, nr. 3-4, decembrie, 2003, pp. 99-122

2 I. Karmiris, I Orthodoxos Ekklisiologhia, (în limba greacă), Atena-1973, p.242-243, apud Preot Prof.

Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR, vol. 2, Bucureşti-1997, p. 173. 3 Pr. Prof. I. Mihălcescu, La Theologie symbolique, Bucarest-1932, p. 101, apud Preot Lector Dumitru

Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema Comuniunii, în "Ortodoxia", nr.1-2,

1978, p.353 la notă.

2

Tainele săvârşite la eterodocşi, din punct de vedere al lui P. Svetlov, sunt valide întru

totul şi împărtăşesc oamenilor acelaşi har sfinţitor şi mântuitor precum şi cele săvârşite în

Biserica Ortodoxă4…

Sfântul Ciprian refuză categoric tuturor care sunt afara Bisericii Ortodoxe, numele de

creştin. De aceea Sf. Ciprian obligatoriu cerea ca novatienii când se întorceau la Biserica-

mamă, deşi erau doar schismatici, să fie primiţi cu rebotezare. De fapt pentru Sf. Ciprian,

botezul ereticilor şi schismaticilor reîntorşi la Biserică nu era văzut ca rebotezare ci tocmai ca

primul şi singurul botez. „Noi - spunea Sf. Ciprian în Scrisoare către Cvint - zicem că pe cei

care vin de acolo la noi nu îi rebotezăm, ci botezăm (non rebaptizari apud nos sed baptizari);

pentru că ei nu primesc nimic acolo unde nici nu este nimic. Botezul în afara Bisericii este

doar murdară scăldare (sordida et protana tinctio) - spune Sfântul Părinte în aceeaşi scrisoare.

Acolo nu se curăţă ci mai mult se întină; păcatele nu se spală ci mai mult se îngreuiază. Acest

fel de naştere nu dă fii lui Dumnezeu, ci diavolului‖ - Despre

unitatea Bisericii…

Sinodul local de la Cartagina ţinut în timpul Sfântului

Ciprian în anul 256 a dat un singur canon dar care pe drept poate

fi socotit ca o capodoperă în ceea ce priveşte formularea

învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre unitatea Bisericii şi tainele

săvârşite în afară de ea. Sfinţii Părinţi întruniţi la Cartagina spun:

„Iubiţilor fraţi, fiind noi întruniţi în sfat, am citit scrisorile

trimise de la voi, în privinţa celor care cred că sunt botezaţi de

eretici, ori de schismatici, şi vin la Catoliceasca Biserică, care

una este, în care ne botezăm şi ne renaştem. În privinţa cărora

suntem încredinţaţi că şi voi înşivă procedând în acelaşi chip

păstraţi tăria canonului Bisericii Ecumenice însă fiindcă sunteţi

în comuniune cu noi, şi voiţi să cercetaţi aceasta din dragostea obştească, nu vă punem

înainte o socotinţă nouă acum formulată, ci pe cea din vechime cercată cu toată acurateţea şi

sârguinţa de înaintaşii noştri, şi păstrată de noi (subl. n), o împărtăşim vouă, şi adăugăm,

hotărând şi acum tot ceea ce cu tărie şi statornicie totdeauna ţinem, că nimeni nu se poate

boteza afară de Catoliceasca Biserică; fiindcă Botezul este unul şi se află numai în

Catoliceasca Biserică. Că scris este: „Pe Mine M-au părăsit, izvorul de apă vie, şi şi-au

săpat lor groape găuroase, care nu pot ţine apă.‖ (Ieremia II, 13 ) Şi iarăşi Sfânta Scriptură

vestind înainte zice: "Depărtaţi-vă de apă străină şi să nu beţi din izvorul străin." (Pilde V, 15-

16). Şi se cuvine ca mai întâi apa să se curăţească şi să se sfinţească de preot, pentru ca cu

însuşi Botezul să poată şterge păcatele omului celui care se botează. Şi prin proorocul Ezechiil

zice Domnul: "Şi vă voi stropi pe voi cu apă curată şi vă voi curăţi pe voi, şi voi da vouă inimă

nouă, şi duh vă voi da vouă. Deci nu poate curăţi şi sfinţi apă cel ce însuşi este necurat, şi care

nu este Duh Sfânt" (Ezechiil 36, 25), iar, la Numere zice Domnul: "Şi de toate, de care se va

atinge cel necurat, necurate vor fi." (Numere, XIX, 22). Deci cel ce nu poate lepăda păcatele

sale proprii, fiind afară de Biserică, cum poate, botezând, să dea altuia iertare de păcate? Căci

şi însăşi întrebarea, care cum se pune la botez, este dovadă adevărului; căci zicînd celui ce se

cercetează: "Crezi că primeşti iertare de păcate şi viaţă veşnică?" nu zice altceva, decât că

aceasta se poate da în Catoliceasca Biserică. Dar la eretici, unde nu este Biserică, e cu

neputinţă a primi iertarea păcatelor (subl. n). Şi prin urmare apărătorii ereticilor sunt datori

sau să schimbe întrebarea, sau să apere adevărul, dacă nu cumva să le atribuie şi biserică

acelora, despre care susţin că au botez (subl. n). Trebuie însă ca cel ce se botează să se şi

ungă cu Sf. Mir, pentru ca, primind ungerea, să se facă părtaşii lui Hristos; deci ereticul, care

nu are nici jertfelnic, nici biserică, nu poate sfinţi untdelemnul; prin urmare nicidecum nu

4 P.I. Svetlov, Hristianscoe veroucenie v apologheticescom izlojenii, (în limba rusă), ed a 3-a, Kiev,

1910, vol. 1, p. 208-209.

3

poate fi ungere la eretici (subl. n). Căci ne este lămurit că la aceia cu nici un chip nu se poate

sfinţi untdelemn spre lucrarea harului. Fiindcă suntem datori a şti şi a nu ignora că s-a scris:

"Untdelemn al păcătosului să ungă capul meu" (Ps. 140), ceea ce chiar de demult a vestit

Duhul Sfânt în psalmi. Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi rătăcindu-se de la calea cea

dreaptă, să se ungă de eretici, duşmanii lui Hristos. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a

botezat cel ce nu este preot, ci sacrileg şi păcătos, deoarece Scriptura zice că "Dumnezeu pe

cei păcătoşi nu ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acela îl

ascultă" (Ioan, IX, 31); prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă iertare păcatelor; dar cine

poate să dea ceea ce el însuşi nu are? Sau cum poate săvârşi cele duhovniceşti cel ce leapădă

pe Duhul Sfânt? Pentru aceasta cel ce vine către Biserică este dator a se reînnoi, ca să se

sfinţească înlăuntrul prin sfinţi; căci scris este: "Fiţi sfinţi, precum Sfânt sunt Eu", zice

Domnul (Levitic XI, 44 - XIX, 2; XX, 7) pentru ca şi cel prins de rătăcire să se dezbrace şi el

înainte de aceasta prin Botezul adevărat şi bisericesc, fiindcă oricare om venind către

Dumnezeu, şi căutând un preot, aflându-l în rătăcire, a căzut în sacrilegiu. Căci admiterea

botezului ereticilor şi schismaticilor cuprinde în sine şi consimţirea din partea celor botezaţi de

dânşii. Fiindcă nu poate fi valid în parte; dacă a putut să boteze, a putut să dea şi pe Duhul

Sfânt; de n-a putut, din cauză că este în afară de Biserică, n-are pe Duhul Sfânt şi nu poate

boteza pe cel ce vine, deoarece botezul este unul, şi unul este Duhul Sfânt şi una Biserica

întemeiată de Hristos Domnul nostru, fiindcă dintru început a zis Apostolul Petru că ea este

întemeiată pe unitate; prin urmare cele ce săvârşesc de dânşii, mincinoase şi deşarte fiind,

toate sunt fără valoare. Că nimic nu poate fi primit şi ales de Dumnezeu dintre cele ce se fac

de aceea, pe care Domnul în Evanghelie îi numeşte vrăjmaşi, potrivnici ai Săi: "Cel ce nu este

cu Mine, împotriva mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte". (Matei XII, 30). Şi

fericitul Apostol Ioan, păzind poruncile Domnului a scris mai înainte în epistolă: "Aţi auzit că

vine Antihrist, şi acum încă s-au făcut mulţi antihrişti." (I Ioan II, 18); drept aceea ştim că este

vremea cea de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintre noi. Drept aceea şi noi datori

suntem a pricepe şi a înţelege că vrăjmaşii Domnului, şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt în

stare a da harul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem cu Domnul, şi păstrăm unirea

cu Domnul, şi suntem înzestraţi după voinţa Lui, administrând preoţia Lui în Biserică, suntem

datori a lepăda şi a înlătura şi a dispreţui şi a socoti ca spurcate pe toate ce le săvârşesc

potrivnicii lui, adică vrăjmaşii şi antihriştii. Şi celor care vin de la rătăcire şi răzvrătire la

cunoaşterea credinţei adevărate şi bisericeşti să le dăm

îndeobşte taina puterii dumnezeieşti, şi a unirii, şi a

credinţei şi a adevărului5…

Iată câteva citate6: „Dacă Biserica într-adevăr ar fi

fost deplin convinsă că în schisme şi eresuri Botezul nu

este valid, atunci cum i-ar fi primit pe schismatici fără

botez?‖7 - spune Protoiereul, Dr. Gh. Florovsky…

„Şi într-adevăr, Biserica Ortodoxă, recunoscând

Botezul la creştinii eterodocşi, vede diferite grade de

depărtare a lor de Trupul Bisericii‖8.

Patriarhul Serghie al Moscovei se exprimă în felul

următor: „Dacă noi împreună cu teologii duri şi

5 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 181-183.

6 Ce conţin erori dogmatice. N. red.

7 Protoiereu Gheorghi Florovski, O granitah Tercvi, în "Jurnal Moscovscoi Patriarhii", (în limba

rusă), 1989, nr. 5, p. 72. 8 Mitropolit Nicolai Iarusevici, Russcaia Pravoslavnaia Tercov i ecumenicescoe dvijenie, în

"Pravoslavie i ecumenizm: Documentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă), Moscva-1999, p. 194.

4

încăpăţânaţi (so stroghimi tercovnicami) vom spune că afară de Biserică nu există nici-o

Taină, atunci... iconomia va fi cu totul de neînţeles: cum poate un om practic nebotezat să fie

socotit ca membru al Bisericii şi admis la tainele ei, chiar până la Sfânta Împărtăşanie

inclusiv?‖9 Dezvoltând mai departe această temă, Patriarhul Serghie ajunge la următoarea

concluzie: „Primind de la Biserica Ortodoxă ceea ce îi lipseşte, cel convertit îşi păstrează toate

acele taine valide pe care putea să-i dea comunitatea lui eterodoxă, adică însăşi Biserica prin

mijlocul acelei comunităţi încă nu cu totul depărtate de ea…‖10

…

Părintele Profesor Ioan N. Floca în privinţa validităţii tainelor la eterodocşi se exprimă

în felul următor: „pentru cântărirea şi aprecierea gravităţii ereziilor, precum şi pentru avizarea

la mijloace care trebuie folosite în scopul primirii lor în Biserică, Sf. Canoane îi împart pe

eretici chiar în trei categorii şi anume: în eretici care trebuie botezaţi, tainele lor fiind socotite

fără de nici o valoare, în eretici care trebuie numai unşi cu Sf. Mir, tainele acestora fiind

socotite valide şi în eretici, cărora nu li se mai administrează nici măcar ungerea cu Sf. Mir, ci

li se acordă numai Sf. Împărtăşanie, ca semn şi mijloc de primire a lor în comuniunea

Bisericii.‖11

Foarte grăitoare în acest sens sunt cuvintele lui Robert Gardiner, secretar al comisiei

pentru organizarea conferinţei creştine mondiale, exprimate în a doua scrisoare adresată

Arhiepiscopului de Harcov, Antonie (Patriarhia Rusă): „Nu cred - spune Robert Gardiner - că

Biserica Ortodoxă Rusă doar din principiu de iconomie primeşte în sânul ei oameni practic

nebotezaţi. Teoria iconomiei nu poate să permită ca un păgân sau un evreu să devină creştin

fără să fie botezat. Biserica Ortodoxă nu rebotează pe romano-catolici, nici nu repetă

hirotonia asupra clericilor tocmai pentru că ea recunoaşte valabilitatea botezului şi a hirotoniei

lor.‖12

În ceea ce urmează vom încerca să găsim explicaţia corectă a practicii Bisericii

Ortodoxe când ea primeşte în sânul ei pe eterodocşi fără să-i reboteze. Întâi de toate, dacă

tainele sunt valide şi afară de Biserica cea Una, aceasta înseamnă că există mai multe Biserici

şi atunci trebuie să excludem din Crez, al nouălea paragraf ca fiind fără temei şi ieşit din uz.

Doi, dacă recunoaştem valabilitatea tainelor, de exemplu, la romano-catolici, atunci ce

justificare poate să aibă faptul că noi ortodocşii până azi nu avem cu ei acea communio in

sacris. Ce ne opreşte deci să slujim împreună cu ei, să ne împărtăşim din acelaşi potir? Nu

ajungem noi astfel la o confuzie doctrinară extraordinară şi contradicţie între ceea ce spunem

şi ceea ce facem?

Disputele aprige în legătură cu modul de primire a ereticilor şi schismaticilor la

Ortodoxie au izbucnit în Biserică la mijlocul secolului III între Episcopul Romei, Ştefan pe de

o parte şi Sfântul Ciprian al Cartaginei şi Firmilian al Cezareei Capadociei pe de altă parte. Pe

scurt, spunem că Ştefan al Romei recunoştea valabilitatea Tainei Botezului la eterodocşi şi ca

urmare insista ca în întreaga Biserică Ortodoxă de pretutindeni ereticii şi schismaticii să fie

primiţi doar prin punerea mâinilor deci Mirungere cum se practică azi fără să fie rebotezaţi.

Adversarii lui arătau că poziţia lui Ştefan era cu totul lipsită de baza doctrinară. Evident că

Episcopul Ştefan recunoştea faptul că ereticii nu posedă Duhul Sfânt, de altfel n-ar fi cerut

punerea mâinilor prin care tocmai se împărtăşeau darurile Sfântului Duh. Dar atunci în mod

firesc se punea întrebare cum puteau să boteze cei care n-au pe Duhul Sfânt?

Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea: „Celor care recunosc că toţi ereticii şi

schismaticii nu au pe Duhul Sfânt şi neputând să dea pe Duhul Sfânt totuşi pot să boteze,

unora ca aceştia le spunem că cei care n-au pe Duhul Sfânt nu pot nici a boteza. Să boteze şi

9 Patriarh Serghi, Otnosenia Pravoslavnoi Tercvi k otdelivsimsea ot nee obsestvam, în "Pravoslavie i

ecumenizm: Documentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă), Moscva-1999, p. 89. 10

Ibidem, p. 106. 11

Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox ... , p. 115. 12

Arhimandrit Ilarion (Troiţki), Hristianstva net bez Tercvi, (în limba rusă), ed. Pravoslavnaia beseda,

Moscva-1991, p. 69. Corespondenţa între Robert Gardiner şi Arhiepiscopul Antonie al Harcovului s-a

purtat în anii 1915-1916.

5

să dea iertarea păcatelor poate exclusiv cel care are pe Duhul Sfânt. Pentru că a ierta păcatele

şi a sfinţi o apă simplă fără Duhul Sfânt nu se poate. Aşadar trebuie să alegeţi: ori să

recunoaşteţi că acolo unde e Botez este prezent şi Duhul Sfânt, ori acolo unde lipseşte Duhul

Sfânt nu este nici botez, întrucât botezul nu e cu putinţă fără Duhul Sfânt.‖13

Dar ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că şi Sfântul Ciprian, şi

Firmilian al Cezareei Capadociei permiteau ca în diferite Biserici locale să existe diferite

practici de a primi pe eterodocşi în Biserică, pe primul plan fiind pusă importanta păcii şi

unităţii între episcopi. Este clar că Sf. Ciprian, fără să recunoască valabilitatea tainelor la

eretici şi fără să schimbe ceva din învăţătura dogmatică ortodoxă despre unitatea Bisericii

credea că taina corect săvârşită în exterior la eterodocşi îşi căpăta valabilitatea ei, sau altfel

spus se umplea de Duhul Sfânt, în momentul în care omul intra în Biserica Ortodoxă, prin

faptul că omul mărturisea dreapta credinţă şi participa la Trupul tainic al lui Hristos. Deci

Biserica are putere să primească în sânul ei pe un eretic sau schismatic fără să repete ritualul

tainei botezului corect săvârşit la eterodocşi. Ca un argument doveditor într-un fel în sprijinul

acestei explicaţii poate să fie şi aşa numitul "botez al sângelui" la martiri care introduce pe om

direct în Biserica cea cerească fără să aibă loc vreun ritual liturgic.

O mărturie foarte importantă găsim în scrisoarea lui Dionisie Alexandrinul adresată

Episcopului Romei, Xist. Sfântul Dionisie povesteşte de un credincios din turma lui care trăia

foarte activ viata religioasă încă înaintea hirotoniei lui Dionisie întru episcop. Şi într-o zi acel

credincios asistând în Biserică la Taina Botezului şi văzând toate amănuntele acestui ritual a

venit la Sfântul Dionisie şi cu mare plângere şi zdrobire a inimii i-a mărturisit că înainte el a

fost botezat de eretici, al căror ritual de botez diferă cu totul faţă de cel Ortodox, ba mai mult

conţine şi blasfemii. Dar când acest om s-a convertit la Ortodoxie a fost primit în Biserică fără

să fie rebotezat. Aşadar acel credincios cu lacrimi pe faţă, insistent cerea Sfântului Dionisie să

săvârşească asupra lui Botezul adevărat după rânduiala ortodoxă. Dar iată răspunsul Sfântului

Dionisie: „Eu n-am îndrăznit să fac aceasta - scrie lui Xist al Romei - spunându-i că pentru el

este suficient îndelunga comuniune a lui cu Biserica Ortodoxă, eu nu îndrăznesc să pregătesc

pe acela care participă la sfinţirea darurilor, împreună cu toţi ceilalţi rostea "Amin", venea la

Cină, întindea mâinile să primească hrana sa sfântă, o primea şi mult timp se împărtăşea cu

Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Eu i-am poruncit să se liniştească

şi cu credinţă tare şi inima împăcată, în continuare să se apropie de cele sfinte.‖14

Din conţinutul scrisorii Sfântului Dionisie reiese clar că nici nu se punea problema

validităţii Tainelor la eterodocşi fie că deplină, fie parţială. Dar în ceea ce priveşte felul de a

primi pe eretici în Biserică, el punea accentul pe mărturisirea dreptei credinţe şi pe

comuniunea cu Biserica Ortodoxă adică pe calitatea de membru al ei.

Foarte des unii istorici ai Bisericii Universale şi unii patrologi exprimă părerea că în

istorie s-a arătat că dreptatea a fost de partea Episcopului Romei, Ştefan şi nu a Sfântului

Ciprian al Cartaginei. Această părere este total greşită. De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă

a preferat şi a urmărit practica iconomiei sau de pogorământ în relaţiile cu eterodocşii iar nu

de acrivie pe care o urmărea Sfântul Ciprian. Dar aceasta de loc nu înseamnă că a fost

schimbată învăţătura dogmatică ortodoxă despre unitatea Bisericii, şi că tainele ereticilor

vreodată au fost văzute ca fiind valide.

Ca să ne încredinţăm de aceasta este suficient să citim prima epistolă canonică a

Sfântului Vasile cel Mare scrisă la anul 374 şi adresată lui Amfilohie Episcopul Iconiei din

Frigia. Această epistolă redă cu fidelitate învăţătura Sfântului Ciprian şi a Sinodului din

Cartagina ţinut în anul 256 în privinţa nevalidităţii Tainelor în afara Bisericii celei Una.

…se vede limpede că Sf. Vasile cel Mare în nici-un caz nu admitea existenţa tainelor

valide la eterodocşi. Dar când este vorba de modul de a primi pe eretici sau schismatici în

Biserică, Sf. Vasile admite diferite practici fără ca aceasta să contrazică învăţătura dogmatică.

13

Ibidem, p. 74-75. 14

Ibidem, p. 78.

6

…

Deci învăţătura dogmatică ortodoxă că Tainele la eretici nu sunt valide nu se schimbă

ci doar se permite practicarea pogorământului din interesul conducerii multora. Dacă Sf.

Vasile ar fi crezut că tainele la eretici sau schismatici sunt valide întru totul, atunci el

categoric ar fi interzis practicarea rebotezului celor convertiţi de la dânşii în Biserica

Ortodoxă, întrucât unul este Botezul (Efeseni IV, 5). Dar aşa ceva nu întâlnim nicăieri la Sf.

Vasile cel Mare.

În a doua epistolă canonică a Sfântului Vasile către Amfilohie, Sfîntul ierarh iarăşi

insistă că encratiţii trebuie să fie Botezaţi din nou: „Noi cu un cuvânt îi rebotezăm pe aceştia;

iar dacă la voi s-a oprit această rebotezare, precum şi la romani, pentru oarecare pricină, totuşi

norma noastră să aibă tărie...15

- can.47 Sf. Vasile cel Mare…

Sf. Vasile spune: „(Botezul) schismaticilor, (os eti ek tis ekklisias onton) să se

primească.‖16

- can.1 Sf. Vasile cel Mare. Cuvintele greceşti din citatul de mai sus de foarte

multe ori sunt traduse - ca al unora care sunt încă în Biserică.‖17

. Dar Sfântul ierarh Ilarion

Troiţky susţine că acest mod de a traduce nu este corect. Traducerea corectă după părerea lui

ar trebui să fie aşa: care sunt încă (abia) din Biserică.‖18

Şi din contextul întregului canon nu

reiese deloc că schismaticii ar fi membrii Bisericii Ortodoxe: „căci începutul dezbinării s-a

făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt‖ -

spune în continuare Sf. Vasile. Cuvintele Sfântului: „(Botezul) schismaticilor, ca al unora

care sunt încă (abia) din Biserică, să se primească‖, trebuie să le privim ca referindu-se la

schismaticii care întâi au fost botezaţi în Biserica Ortodoxă şi după aceea au fost atraşi în

schismă. Unii ca aceştia, bineînţeles, datorită caracterului indelebil al Tainei Botezului, nu

trebuie să fie botezaţi din nou în cazul revenirii lor la Biserică…

Din conţinutul canoanelor 1 şi 47 ale Sfîntului Vasile cel Mare nu rezultă deloc că

atunci când el acceptă primirea eterodocşilor în Biserică fără rebotezare, ar fi justificat această

practică după consideraţii dogmatice că unele grupări eterodoxe şi-ar păstra o oarecare

apartenenţă la Biserica Ortodoxă şi că tainele lor ar avea o oarecare obiectivitate. Dacă

Sfântul Vasile ar fi recunoscut tainele săvârşite de unii eterodocşi drept valide (în funcţie de

gravitatea ereziei lor) atunci el trebuia să se exprime hotărât împotriva rebotezării acelor

eterodocşi întrucât unul este Botezul. Obiceiul locului nu poate justifica încălcarea dogmei

Bisericii Ortodoxe despre unitatea şi unicitatea Bisericii ca loc al lucrării harului Sfântului

Duh prin taine. De aici rezultă că Sfântul Vasile cel Mare admiţând primirea eterodocşilor

fără rebotezare în nici-un caz nu considera botezul săvârşit de unii eretici drept valid, de altfel

el însuşi practicând primirea lor prin rebotezare, ar fi căzut sub grava pedeapsă a canonului 47

apostolic…

În acelaşi sens se explică şi canonul 12 al sinodului local de la Ruis-Urbnisi din anul

1103 (Patriarhia Georgiană):

„Toţi cei care de la hulitoare de Dumnezeu erezie a haceţarilor, care sunt armenii, vin

la dreapta şi curata credinţă şi se unesc cu Sfânta şi Sobornicească Biserică anatematizând

spurcata erezia monofizită, monotelită şi monoenergistă, amestecătoare în Hristos a divinului

şi umanului şi nedeosebitoare în El nici pe Dumnezeu, nici pe om, ci învăţătoare nebuneşte

unei amestecături străine; pentru toţi aceştia hotărâm ca să fie botezaţi cu totul precum

păgânii, pentru că şi în alte mari biserici am găsit făcându-se aşa, precum, de exemplu, este

Marea Patriarhie a Antiohiei şi toate Bisericile supuse ei în tot Orientul.‖19

15

Ibidem, p. 374. 16

Ibidem, p. 340. 17

Ibidem, p. 340. 18

Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 82. 19

Prof. I. Dolidze, Kartuli Samartlis Dzeglebi, tomi III, Saeklesio Sakanondeblo Dzeglebi (XI-XIX

ss.), Gamomtemloba-"Metniereba", Tbilisi-1970, gv.119. (în rom.: Monumentele Dreptului Georgian,

vol. III, Monumentele Dreptului Canonic Bisericesc (sec.XI-XIX), Ed.-"Metniereba", Tbilisi-1970, p.

119.)

7

Aşadar pe când Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 hotărăşte primirea

anticalcedonienilor doar prin Taina Pocăinţei, sinodalii georgieni de la anul 1103 hotărăsc ca

aceştia să fie primiţi exclusiv prin rebotezare. Iarăşi, aici vedem încă o dovadă faptului că

atunci când un sinod hotărăşte primirea eterodocşilor doar prin Mirungere sau chiar prin Taina

Pocăinţei, acestei practici niciodată nu i s-a dat interpretarea dogmatică precum că tainele

săvârşite la acei eretici ar fi valide şi că acea comunitate eterodoxă şi-ar păstra o oarecare

legătură sau apartenenţă invizibilă la Biserica Ortodoxă. Din acest punct de vedere sunt foarte

grăitoare cuvintele canonului 13 al Sinodului de la Ruis-Urbnisi:

„... fiecare om drept-slăvitor este Templul lui Dumnezeu; ... dar fiecare om rău-slăvitor

sau ne-măritor este templul dracului (un comentator necunoscut la marginea manuscrisului a

scris despre armeni îţi vorbeşte)20

În ceea ce priveşte pe romano-catolici aici este de spus că de-a lungul veacurilor

Biserica aplica în practică diferite moduri de primire a lor: prin rebotezare, prin Mirungere şi

prin Pocăinţă.

Sunt mai multe mărturii care arată că deja din secolul XII mai multe biserici ortodoxe

locale practicau rebotezarea celor care se converteau de la romano-catolicism. Aşa se proceda

în Constantinopol, Rusia, Serbia, deşi paralel existau şi unele excepţii. De exemplu Nifon

Episcop al Novgorodului din Rusia primea pe romano-catolici prin Mirungere. Un mare

canonist tot din secolul XII Teodor Balsamon cerea un minimum pe care apusenii să-l

îndeplinească: lepădarea de ereziile lor şi Taina Pocăinţei.21

Al patrulea Sinod local din Lateran (1215) precizează că după căderea Romei din

Biserica Ortodoxă grecii au început să practice primirea latinilor prin rebotezare, practică care

se menţine şi în secolul XIII. La ruşi de asemenea în secolele XIII şi XIV catolicii erau primiţi

prin rebotezare.

Sinodul local din Constantinopol din anul 1484 hotărăşte ca romano-catolicii să fie

primiţi întâi lepădându-se de rătăcirile lor iar după aceea să fie unşi cu Sfântul Mir…

Începînd din secolul XV, la ruşi, din contra se înrădăcinează practica rebotezării

romano-catolicilor convertiţi la Ortodoxie. Această practică este confirmată şi de un Sinod

local din Moscova în anul 1620. În anul 1621 Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Filaret, a

dat o circulară specială prin care obliga rebotezarea beloruşilor greco-catolici în cazul

întoarcerii lor la Biserica Ortodoxă justificând această hotărâre prin cuvintele: „întrucât ei

sunt botezaţi de către apostatul care se roagă pentru papa.‖22

Sinodul local de la Moscova din anul 1667 hotărăşte să adopte practica primirii

catolicilor conform hotărârii Sinodului din Constantinopol din 1484 anume prin Mirungere.

Dar în practică, pînă la începutul secolului XVIII, la Moscova latinii se primeau tot prin

rebotezare, până la anul 1718 când împăratul a toată Rusia, Petru cel Mare, prooccidental prin

formare, cu forţa impune practica primirii catolicilor doar prin pocăinţă…

Este interesant de văzut cum această părere greşită a persistat în teologia rusă de-a

lungul secolelor în mod special în şcolile teologice din Kiev şi Sankt-Petersburg. Iată de

exemplu ce spune manualul de Drept Canonic tipărit la Kiev în anul 1848:

"O perioadă de timp a fost neclaritate în privinţa latinilor şi protestanţilor, până la

timpul lui Petru I cel Mare, când această problemă a fost rezolvată de către Păstorii noştri şi

Patriarhul de la Constantinopol (vezi circulara de la 7 feb. 1719). De atunci Biserica noastră

primeşte pe creştinii eterodocşi care nu au Mirungere (luteranii şi calvinii) prin Mirungere,

dar pe cei care au această taină - prin Mărturisire şi Sfânta Împărtăşanie în Biserica noastră

după ce s-au lepădat de credinţa anterioară. Poate să fie respectată şi taina hirotoniei la

romano-catolici".23

20

Ibidem, p. 120. 21

Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 90. 22

Ibidem, p. 95. 23

Zapiski po Tercovnomu Zaconovedeniu, Kiev-1848, V universitetscoi Tipografii, Dozvoleno ot S.

Piterburgskogo Komiteta Duhovnoi Tenzurî. Tenzor Protoierei Andrei Okunev, p. 260.

8

Manualul de Drept Canonic tipărit în anul 1827 la Sankt-Petersburg foarte pe scurt

spune: „Pe calvini, luterani şi alţi reformatori nu îi botezăm, ci după lepădarea lor doar îi

ungem cu Sfântul Mir. (Scrisoarea Patriarhului Ieremia al Constantinopolului de la 12 august

1718. Şi circulara de la 11 martie 1726).‖24

Biserica greacă din Constantinopol în timpul Patriarhului Kiril V în anul 1756

hotărăşte ca cei care vin la Ortodoxie de la confesiunile apusene să fie primiţi ca necurăţiţi şi

nebotezaţi (os anieroys kai abaptistons). În acelaşi timp se aminteşte că Biserica cea

adevărată şi apostolică este una şi numai această Biserică are taine adevărate. Dar botezul

ereticilor care nu este conform predaniilor apostolice este apă simplă (ydata anonita).25

Pidalionul grecesc alcătuit în a doua jumătate a secolului XVIII numeşte botezul

romano-catolicilor pseudo botez (pseydo nymon baptisma).26

Luând drept adevărate consideraţiile unor teologi ortodocşi, că atunci când Biserica

Ortodoxă primeşte pe eterodocşi fără rebotezare, aceasta ar fi de fapt recunoaşterea oficială de

către Biserica Ortodoxă a botezului valid în acea confesiune eterodoxă. Atunci cum trebuie să

privim la toate aceste fapte istorice înşiruite mai sus? Faptul că Biserica Ortodoxă în diferite

timpuri primea pe romano-catolici când prin rebotezare, când prin Mirungere şi când doar

prin Taina Pocăinţei oare înseamnă aceasta că Biserica Ortodoxă o dată recunoştea validitatea

tainelor lor şi altă dată nu?

Oare înseamnă aceasta că romano-catolicismul vreodată a fost văzut ca o parte

integrantă a Bisericii lui Hristos celei una? Presupunând că romano-catolicii au tainele valide

(sau cel puţin taina botezului) aceasta înseamnă că mii de ierarhi şi clerici ortodocşi care

primeau şi mai primesc pe catolici prin rebotezare încalcă al zecelea punct al Crezului

Ortodox: „Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor‖. Dacă este aşa, atunci mii de slujitori

ai Bisericii conform Canonului 47 Apostolic trebuie să fie caterisiţi ca unul care ia în râs

Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.

Recunoaşterea de către Biserica Ortodoxă a validităţii tainei botezului într-o

comunitate eterodoxă sau alta aceasta automat înseamnă şi recunoaşterea validităţii a tuturor

celorlalte şi taine, a Euharistiei în primul rând.

3. Concluzii

…„Ca urmare, dacă ar fi să urmeze norma pe care o indică această învăţătură şi

canoanele corespunzătoare, atunci ar trebui ca în cazul când orice neortodox ar dori să intre în

Biserică, botezul nici unuia să nu mai fie socotit valid. De asemenea, când ar dori să intre în

Biserica Ortodoxă vreun cleric neortodox, indiferent din care biserică sau confesiune, acesta ar

trebui să fie întâi botezat şi apoi hirotonit, bineînţeles în cazul că ar urma să fie admis în cler...

În nici un caz, după cum am mai spus, Biserica nu poate declara validă, nici chiar prin

iconomie (subl.n.), o lucrare sau o taină a vreunui eretic sau schismatic, atâta timp cât el nu a

intrat măcar în tinda ei.‖27

Bibliografie.

Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a P. F.

Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod.

Bria, Preot Prof. Dr. Ion, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed. "România

24

Assesor, Kolejski Secretar Sveateisego Sinoda Iacov Ghinevski, Oglavlenie Zakonam

Grecorossiischia Tercvi, (în limba rusã), V Sinodalnoi Tipografii, Sanktpeterburg-1827, p. 105. 25

Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 98. 26

Ibidem, p. 99. 27

Preot Prof. Dr. Liviu Stan, Succesiunea Apostolică, în "Studii Teologice", 1955, nr. 5-6, p. 321, 323.

9

Creştină", Bucureşti, 1999.

Destinul Ortodoxiei, EIBMBOR, Bucureşti, 1989.

Cunescu, Preot Gh., Gala Galaction, precursor al ecumenismului actual, în "Biserica

Ortodoxă Română", LXXXIX, 1971, nr. 5-6.

Dolidze, Prof. I, Kartuli Samartlis Dzeglebi, tomi III, «Saeclesio Sakanondeblo

Dzeglebi (XI-XIX ss.)», (în limba georgiană),Ed. "Metniereba", Tbilisi,

1970. (Trad. titlului în româneşte: Monumentele Dreptului Georgian, vol.

III, «Monumentele Dreptului Canonic Bisericesc (sec.XI-XIX)».

Dură, Preot Prof. Dr. Nicolae V., Documentul de la Lima (BEM) şi evaluarea sa teologică,

în "Mitropolia Moldovei şi Sucevei", LXII, 1986, nr. 1-2, p. 46-58.

Floca, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii,

Sibiu, 1993.

Drept Canonic Ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II,

EIBMBOR, Bucureşti, 1990.

Florovsky, Protoierei Gheorghi, O granitah Terkvi, (în limba rusă), în "Jurnal

Moskovskoi Patriarhii", 1989, nr. 5.

Ghinevski, Assesor, Kolejski Sekretar Sviateisego Sinoda Iakov, Oglavlenie Zakonam

Grekorossiiskiia Terkvi, (în limba rusă), V sinodalnoi tipografii,

Sanktpeterburg, 1827.

Iarusevici, Mitropolit Nicolai, Russkaia Pravoslavnaia Terkovi i ecumeniceskoe dvijenie, în

"Pravoslavie i ekumenizm; Dokumentî i materialî", (în limba rusă), Moscova, 1999.

Ilarion, Arhimandrit (Troiţki), Hristianstva net dez Terkvi, (în limba rusă), Ed.

"Pravoslavnaia Beseda", Moscova, 1991.

Joantă, Î.P.S. Serafim, Cîteva gânduri despre ecumenism, în "Porunca Iubirii", revista de

spiritualitate ortodoxă, 1998, nr.5.

Kuraev, Diacon Andrei, Vîzov Ekumenizma, (în limba rusă), Ed. "Blagovest", Moscova,

Milaş, Dr. Nicodim, Canonele Bisericii Ortodoxe insoţite de comentarii, vol. I,

Traducerea făcută de Uros Kovincici şi Dr. Nicolae Popovici, Arad, 1930.

Canoanele Bisericii Ortodoxe insotite de comentarii, vol. II,

Traducerea făcută de Uroş Kovincici şi Dr. Nicolae Popovici, Arad, 1936.

Pavlov A.S. Zaslujennîi Profesor Moskovskogo Imperatorskogo Universiteta, Kurs

Terkovnogo Prava, (în limba rusă), Sviato-Troitkaia Serghieva Lavra, 1902.

Popescu, Preot Prof. Dr. Dumitru, Ortodoxie şi Catolicism, Ed, "România Creştină",

Bucureşti, 1999.

Radu, Preot Lector Dumitru Gh., Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema

comuniunii, în "Ortodoxia", 1978, nr. 1-2.

Sachelarie, Ieromonah Nicodim, Pravila bisericească, Editată de Parohia Valea

Plopului, Jud. Prahova, 1999.

Savin, Ioan Gh., Mistica şi Ascetica Ortodoxă, Cu un cuvânt înainte de Dr. Antonie

Plămădeală Mitropolitul Ardealului, Sibiu, 1996.

Stan, Preot Prof. Dr. Liviu, Succesiunea apostolică, în "Studii Teologice", 1955, nr. 5-6,

p. 305-323.

Serafim, Arhimandrit (Alexiev), Serghie Arhimandrit (Jazadjiev), Ortodoxia şi

Ecumenismul, Mânăstirea Slătioara, 1997.

Serghii Patriarh, Otnosenia Pravoslavnoi Terkvi k otdelivsimsia ot nee obsestvam, în

"Pravoslavie i ekumenizm: Dokumentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă),

Moscova, 1999.

Stăniloae, Preot Prof. Dr. Dumitru, Numărul tainelor, raporturile între ele şi problema

Tainelor din afara Bisericii, în "Ortodoxia", VIII, 1956, nr. 2, p. 191-215.

Din aspectul sacramental al Bisericii, în "Studii Teologice", XVIII, 1966, nr.9-10.

Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.2, EIBMBOR, Bucureşti, 1997.

Svetlov, P.I., Hristianskoe veroucenie v apologheticeskom izlojenii, (în limba rusă), ed. a 3-a,

10

Kiev, 1910, vol. 1, p. 208-209.

Tudoran Isidor, Unitatea Bisericii în perspectiva ecumenică, în "Ortodoxia", 1973, nr. 3.

Vintilescu, Preot Petre, Biserica Ortodoxă şi hirotoniile anglicane, în "Ortodoxia", I, 1949,

nr. 1.

Comisia Teologică a Patriarhiei Georgiene, Erezii Eclesiologice în Secolul XX:

1) Învăţătura despre existenta harului mântuitor în afara graniţelor canonice

a Bisericii Ortodoxe,

2) aşa zisa „Teorie a Ramificaţiilor". 82 (în limba georgiană),

Buletin de Informaţie nr. 3, Tbilisi, 1998.

Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Principiile Fundamentale ale

Relaţiilor Bisericii Ortodoxe Ruse Faţă de Eterodoxie, (în limba rusă),

pagina web: www.russian-orthodox-church.org.ru

(serviciul de comunicaţii al departamentului relaţiilor externe

al Patriarhiei Ruse).

Zapiski po terkovnomu zakonovedeniu, (în limba rusă), V universitetskoi tipografii,

Kiev, 1848.

Papalitatea eretică

de Wladimir Guettée

Erezii şi erori ale papalităţii privitoare a Mistere

(Taine)28

I. Botezul şi Confirmaţiunea

Sunt în Botez orânduieli esenţiale de care nu se poate

cineva dispensa fără ca misterul să fie nul. Sunt altele care, fără a

fi absolut esenţiale, sunt de origine apostolică. Trebuie să fie

păstrate, şi nu le poate cineva desfiinţa fără a fi cu lipsă de respect

către înşişi Apostolii şi către primii lor succesori. În fine este o a

treia categorie de orânduieli sau datini pe care a fost cineva obligat

să le modifice după circumstările de timp sau de loc. De această a

treia categorie se ţine, de exemplu, fixarea zilelor în care Botezul

poate fi administrat. În primele secole, atunci când credincioşii erau mai puţin numeroşi şi

erau recrutaţi printre adulţi, se administra Botezul în fiecare Biserică, o dată pe an, la Paşti.

Biserica luând extensiune, trebui să-l administreze, nu numai la Paşti, ci şi la ziua

Cincizecimii. Se adăugă mai apoi la aceste două sărbători şi a Botezului şi a Naşterii

Domnului; apoi celelalte sărbători principale ale Bisericii; în fine se decise că Botezul ar putea

fi administrat în fiecare zi. Tot aşa a fost şi cu Botezul copiilor. Mai întâi nu se botezau decât

adulţii după ispitirile catecumenatului; dar de îndată ce se văzură mai multe generaţiuni de

creştini în aceleaşi familii, se presupuse dorinţa copiilor, pe garanţia familiilor şi-i botezară.

Acest uz se urcă în secolele primare. Prin riturile (orânduielile) esenţiale ce nu se pot aboli

28

Wladimir Guettée, Papalitatea eretică, ediţie on line. Pdf.

http://www.angelfire.com/space2/carti/pp. 80-84

11

(desfiinţa) fără a face misterul nul, noi vom indica formula: ―În numele Tatălui şi al Fiului şi

al Sfântului Duh‖ şi întrebuinţarea apei naturale. Dar, alături cu aceste rituri esenţiale, sunt

unele care, deşi nu au o aşa de mare importanţă, sunt atât de respectabile şi atât de antice, încât

o Biserică nu le poate aboli fără a-şi atrage imputarea meritată de inovaţiune şi de nereverenţă

către tradiţiunile apostolice. Printre aceste rituri, vom indica două principale: Întreita afundare

în apă, şi unirea celor două mistere al botezului şi al confirmaţiunii. Papalitatea s-a făcut

culpabilă de abolirea acestor două instituţiuni în bisericile occidentale. Nu s-ar putea fixa într-

un mod absolut sigur epoca precisă în care s-a părăsit, în Occident, practica apostolească a

întreitei afundări baptismale. Este probabil că această înnoire s-a stabilit puţin câte puţin, şi nu

în puterea unui decret de dată sigură.

În toate cărţile rituale sau pontificale manuscrise de cinci sute de ani şi mai sus, nu se

menţionează decât botezul dat prin afundare29

. Se poate afirma prin urmare că, în secolul al

XIV-lea, se conservă încă ritul apostolic în administraţiunea Botezului. Se conserva întreita

afundare în uz în antichitate, sau se boteza printr-o afundare unică? Ereticul Eunomiu, la

sfârşitul secolului al IV-lea, fu cel dintâi care învăţă că botezul trebuie să fie administrat

printr-o afundare unică30

. Doi discipoli ai acestui eretic, Teofroniu şi Eutihie, contribuiră mai

ales la răspândirea acestei înnoiri. Ea se răspândi în Occident, astfel încât, la sfârşitul secolului

al VI-lea, se urmau în mod indiferent cele două rituri de o singură afundare sau de trei.

Leandru, episcopul de Sevilla, în Spania, consultând în privinţa aceasta pe Grigore cel Mare,

episcopul Romei, acesta îi răspunse că s-ar putea urma legitim oricare dintre aceste două

obiceiuri31

. Al patrulea sinod de la Toledo merse mai departe, şi decretă că ar trebui să se

boteze printr-o singură afundare32

. Hildefons, arhiepiscopul Toledei33

, dă ca motiv al acestui

regulament, că ereticii, prin întreita afundare, aveau intenţia de a diviza esenţa divină. Sub

acelaşi pretext episcopii Spaniei adăugară filioque în simbol, fără a reflecta că voind să înveţe

unitatea de fiinţă, ei atacau Treimea Persoanelor. Uzul spaniol nu pătrunsese în Franţa, în

secolul al IX-lea. Într-adevăr, la această epocă, doctul Alcuin se ridica contra lui precum şi

contra adaosului lui filioque, şi blama cu severitate ereziile spaniole34

. Walfrid blama de

asemenea, la aceeaşi epocă, înnoirea spaniolă35

; dar în 868, un sinod din Worms îi luă

apărarea, şi afirmă că amândouă obiceiurile de trei afundări sau de una singură ar fi

deopotrivă legitime36

. Obiceiul unei singure afundări se conservase în Franţa, în dioceza de

Saint-Malo, până în secolul al XVII-lea37

. La sfârşitul secolului al XIII-lea, preoţii din dioceza

d’Angers îşi permiseseră de a boteza, unii printr-o afundare unică, iar alţii turnând apă asupra

celor ce se botezau. Episcopul Nicolas Gelant, în sinodul său din 127538

, blama aceste două

obiceiuri şi ordona de a se urma ritul apostolesc al întreitei afundări. După acest document, se

vede că botezul prin turnare de apă începea a fi administrat de unii preoţi, la sfârşitul

secolului al XIII-lea, dar că acest obicei era considerat ca blamabil. Se întâmpla câteodată că,

pentru a da botezul, se afunda numai de trei ori capul catehumenului în apă39

. Acest obicei se

conservase la Milan până în secolul al XVII-lea. Acest a fost probabil ritul intermediar între

afundare şi turnare de apă. Începând din secolul al XIV-lea, botezul administrat prin turnare de

apă se stabili în tot Occidentul, fără ca papalitatea, a cărei autoritate era aici de toţi

29

Dom Martene o afirma, acum aproape două secole, despre manuscrisele care atunci aveau o dată de

trei sute de ani. De antiqu. Eccl. Rit. Lib. I, C. 1. Art. 14, § 6. 30

Act. Concil. I. Constantinopol.; Sozomen. Hist. Eccl. L. VI. c. 26. 31

Gregor. Magn. Epist. Lib. I. Epist. 41. 32

Concil. Toletan. IV. C. 6. 33

Hildeph. Annotat. De Cognit. Bapt. Lib. I. C. 117. 34

Alcuin. Epist. 69 ad Lugdun,; Epist. 81 ad Paulin. 35

Walfrid. De reb. Eccl. 36

Conc. Wormat. C. 5. 37

V. Statut. Guillelm. Ann. 1620. 38

V. D’Archery Spicil. T. XI. 39 106 Hieron. Dialog. adv. Luciferian.

12

recunoscută, să i se împotrivească. Ea trebuie prin urmare să poarte responsabilitatea unei

înnoiri contrare ritului apostolesc al administrării botezului. Noi nu pretindem că Botezul,

administrat prin turnare sau prin stropire este invalid. Unii greci au pretins-o, dar alţi greci şi

imensa majoritate a ortodocşilor primesc ca valid Botezul administrat în modul acesta. Se ştie

că, în Biserica primară, se botezau astfel bolnavii care nu se puteau scula din pat şi care în

monumentele antice sunt desemnaţi sub numele de clinici (culcaţi pe pat din cauză de boală).

Biserica n-ar fi conferit Botezul în modul acesta, chiar bolnavilor, dacă ea l-ar fi considerat ca

nul. Este de observat că ea nu îl mai reînnoia. Numai nu se admiteau în cler cei ce astfel

fuseseră botezaţi, şi botezul clinicilor nu era însoţit de punerea mâinilor, adică de

confirmaţiune. După aceste dispoziţiuni, ce le găsim în cele mai vechi documente canonice,

este evident că Botezul administrat clinicilor prin stropire sau turnare, deşi era valid, era cu

toate acestea considerat ca defectuos, în acest sens că nu era administrat după ritul apostolesc.

Acest Botez era un Botez de necesitate, şi nu un Botez regular. …

După cele ce noi am zis mai sus, se poate fixa sfârşitul secolului al XIV-lea şi

începutul celui de al XV-lea ca epoca în care se stabili inovarea. Aşa se mai găseşte încă, în

multe biserici anterioare acestei epoci, baptisteriile ce serveau pentru botezul prin afundare.

Aceste bătrâne pietre sunt ca atâţia martori muţi ai înnoirii romane. Începând cu începutul

secolului al XV-lea, această inovaţiune se răspândise atât de mult încât, în al XVI-lea,

protestanţii care aveau pretenţia să readucă biserica la puritatea sa primară, o acceptară şi o

puseră în practică. Astăzi încă, aceia dintre dânşii care botează, o fac prin turnare de apă sau

prin stropire, şi adesea, în certe secte, cu o aşa uşurinţă, încât se poate cineva îndoi dacă

botezul lor poate fi considerat ca real, dacă nu este el un deşert simulacru de mister. Biserica

anglicană admite în principiu cele două rituri sacramentale al afundării sau al turnării pentru

copii, după cum părinţii declară că acest copil este forte sau slab. Ea admite de asemenea pe

amândouă riturile pentru adulţi40

. Dar se poate afirma că inovaţiunea romană a fost respectată,

şi că afundarea nu este în uz în această biserică. Teologii romani îndrăznesc să afirme astăzi că

este lucru al credinţei că botezul administrat prin turnare sau stropire este valid. Raţiunea ce o

dau ei în sprijinul acestei aserţiuni este că, de câteva secole41

, biserica romană îl administrează

aşa. Sinodul de la Trident a făcut chiar un canon pentru a declara anatema pe acela care ar

zice că biserica romană, mamă şi învăţătoare a tuturor bisericilor nu profesează o doctrină

adevărată în privinţa botezului42

…

Cât despre licitatea sa, nici propoziţiile lor îndrăzneţe, nici anatema sinodului de la

Trident nu o vor putea stabili, căci este ilicit aceea ce s-a stabilit de o autoritate necompetentă,

contrar cu învăţămintele apostolice, şi cu tradiţiunile primare, conservate de chiar biserica

romană, până în secolul al XIV-lea. Pentru a fi complet, trebuie să recunoaştem că papalitatea

n-a condamnat ritul apostolesc al afundării. S-ar putea dar, chiar în biserica romană, să boteze

cineva în modul acesta. Se poate zice cu toate acestea că lucrurile au ajuns în aşa punct, în

această biserică, încât un preot care ar voi să administreze botezul prin afundare, ar fi

considerat ca un novator şi ar fi probabil condamnat de episcopul său ca un rebel contra

bisericii. Ar fi curios să se vadă un preot occidental tratat de novator, pentru că a urmat un rit

apostolesc abolit numai de cinci sute de ani şi printr-un simplu obicei contrar. Aceia care, în

biserica romană, voiesc să menţină vechea credinţă şi vechile rituri sunt priviţi ca novatori.

Această străină răsturnare a lucrurilor are drept cauză mania papilor de a schimba totul în

numele bisericii pe care o identifică cu dânşii. Prin această procedare, ar face cineva din

Apostoli şi din Părinţii Bisericii atâţia novatori şi eretici. Nu este dar de mirare că biserica

romană consideră ca atare şi ca apostaţi, pe aceia care urmează tradiţiunile apostolilor, ale

Părinţilor şi ale sinoadelor Bisericii primare.

40

V. Cartea de Rugăciuni la Botezul public al copiilor şi la Botezul adulţilor (în franţuzeşte). 41

Ab aliquot saeculis, zice Păr. Perrone, De Baptism. C. 1. Proposit. 2. Acest teolog acceptă chiar

sfârşitul secolului al XIV-lea ca epoca inovaţiunii. (ibid.) 42

Concil. Trident. De Baptism. C. 3.

13

Teologii romani au voit să explice motivele care au adus pe biserica romană să

abolească ritul apostolesc al botezului. Să ascultăm pe unul din cei din urmă, dintre cei mai

savanţi, dintre cei mai autorizaţi, pe părintele Perrone, profesor de teologie la acel colegiu

roman ce se dă ca marele centru al ştiinţei teologice în Occident: ―Multe şi prea grave raţiuni

au adus pe Biserica romană să adopteze ritul turnării; mai întâi uzul care se stabilise foarte

lesne de a conferi aşa botezul şi care luase atâta putere încât toate cărţile rituale, editate către

sfârşitul secolului al XIV-lea, prescriu să se administreze botezul prin turnare43

; pe urmă grija

ce trebuie cineva să o aibă de etatea fragedă a pruncilor cărora afundarea le-ar putea fi

vătămătoare‖. Au trebuit dar o mie trei sute de ani bisericii romane pentru ca să vadă că

afundarea putea fi vătămătoare copiilor; ea permite încă de a le fi vătămătoare, pentru că nu

condamnă afundarea; în fine toate Bisericile orientale încă n-au văzut una ca aceasta. Părintele

Perrone adaugă pe celelalte raţiuni: ―Trebuia să se evite pericolul de a îneca copiii care ar fi

putut să cadă din mâinile ministrului în fundul baptisteriului, ceea ce s-a întâmplat de multe

ori, şi să se preîntâmpine aceea că nu apele baptismale să se întineze, aceea ce era o rea

prevestire, după cum s-a observat la botezul lui Constantin Copronym; dacă acest accident s-ar

întâmpla, nu s-ar putea reînnoi apa decât cu multă osteneală (gravi labore) pentru că ea este

consacrată printr-o rugăciune destul de lungă‖. Cu greu poate ţine cineva râsul citind aceste

nimicuri ale gravului teolog. Inconvenientele de care vorbeşte el nu au frapat pe biserica

romană în curs de treisprezece secole, şi n-au frapat încă deloc pe Bisericile orientale. Cu

adevărat, în secolul al XIV-lea, în plin ev mediu, biserica romană devenise foarte prudentă. Să

continuăm citarea părintelui Perrone: ―Trebuia să se ţină seama de pudoarea femeilor după

aboliţiunea ministerului diaconeselor‖. Nu s-ar putea găsi, pentru a înlocui pe diaconese,

monahie sau femei virtuoase, pentru cazul, prea rar de la secolul al XIV-lea încoace, al

botezului unei adulte? Această raţiune este demnă de cele precedente. Teologul roman

continuă: ―Trebuiau abolite inconvenientele care rezultau, mai ales în ţările de Nord, din

botezul administrat prin afundarea în apă rece44

‖. Cine împiedică de a boteza în apă caldă?

Biserica Rusiei, care botează prin afundare, îngheaţă ea copiii? Atare sunt raţiunile de nimic şi

ridicole prin care teologii romani au voit să legitimeze inovaţiunea Bisericii lor. Apoi chiar

când motivele ar fi fost mai grave, nu va fi pentru aceasta mai puţin adevărat:

Că Biserica romană, fără a avea dreptul, a abolit ritul apostolesc al botezului…

Modalitatea de primire a convertiţilor

romano catolici în biserica ortodoxă

Pr. George Dragas

cu referire specială la hotărârile sinoadelor din 1484

(Constantinopol), 1755 (Constantinopol)şi 1667 (Moscova)45

(fragmente)

Deja de pe vremea marii schisme (1054) botezul latinilor

a fost supus unei critici severe. Patriarhul ecumenic Mihail

Cherularie a scris cu acest prilej patriarhului Petru al Antiohiei

despre rătăcirile bisericii apusene de la vechea tradiţie printre care

43

Am văzut că Dom Martene, mult mai savant asupra manuscriselor decât Păr. Perrone, nu este aşa de

afirmativ. 44

Perron. Loc. supracit. 45

Acest document a fost redactat pentru Dialogul Ortodoxo-romano catolic (S.U.A) în 1998.

14

era şi "nelegiuita slujire a botezului."46

Problema era practica romano-catolică a unei singure

afundări, ce a fost osândită de către vechile canoane şi folosirea unor obiceiuri ciudate cum ar

fi folosirea sării.47

Este interesant de notat aici anatemizarea Bisericii Răsăritului de către

Cardinalul Humbert din cauza practicii rebotezării latinilor ce intrau în Biserica Greacă făcută

de către patriarhul Cherularie, ce era o reminiscenţă a practicii ariane.48

Vestitul canonist Teodor Balsamon, care în 1193 a susţinut pe baza Canonului 7 al

Sinodului II Ecumenic49

că botezurile latine făcute cu o singură afundare, ar trebuie să fie

considerate nelucrătoare (invalide) din cauză că erau făcute ca şi ale eunomienilor, împărtăşea

părerea lui Cherularie.50

Faptul că ortodocşii îi rebotezau pe romano catolici după schisma din 1054 este

confirmat de asemenea de către canonul 4 al conciliului apusean Lateran IV, care a fost

întrunit în 1215 de către papa Inocenţiu ΙΙΙ.51

În sec. al XIII-lea, mai ales după asediul

Constantinopolului de către cruciaţi în 1204, practica rebotezării convertiţilor apuseni la

Ortodoxie s-a intensificat. Mitropolitul Gherman de Ainos a arătat că motivul acestei practici

stricte era agresiunea violentă arătată de către biserica apuseană către Biserica Răsăriteană la

acea vreme. O parte a acestei agresivităţi se datora încercării de prozelitism asupra

ortodocşilor prin folosirea diferitelor mijloace, incluzând declaraţia de unire ale celor două

biserici printr-un sinod mincinos.52

2. Hotărârea Marelui Sinod de la Constantinopol în 1484.

46

PG 104:744. 47

Vezi Will's Acta et Scripta quae de controversiis' Ecclesiae graecae et latinae, Lipsiae 1861, p. 182:

ην ζείνλ βάπηηζκα επηηεινύληεο, ηνπο βαπηηδνκέλνπο βαπηίδνληεο εηο κίαλ θαηάδπζηλ, ην όλνκα ηνπ

Παηξόο θαη ηνπ Τηνύ θαη ηνπ αγίνπ Πλεύκαηνο επηιέγνληεο, αιιά θαη άιαηνο πξνο ηνύηω ηα ηωλ

βαπηηδνκέλωλ πιεξνύζη ζηόκαηα, Vezi de asemenea, Οηθνλόκνπ Κ., Σα ζωδόκελα ... ηνκ. 1, (1862) ζ.

490. 48

Vezi Migne PG 104: 744: ωο νη αξεηαλνί αλαβαπηίδνπζη ηνπο ελ νλόκαηη ηεο αγίαο Σξηάδνο

βεβαπηηδνκέλνπο θαη κάιηζηα ηνπο Λαηίλνπο. Cf. şi cu PG 120:793 (Scrisoarea lui Cherularie către

Petru al Antiohiei) şi PL 143:1003 (bula de excomunicare papală). 49

„Pe cei ce din eretici se adaog la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi

primim, după suspus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe

navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai buni, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi

(mercurieni), şi pe apolinaríşti îi primim dându-şi libéle (adică mărturisirea credinţei), şi

anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Catoliceasca şi Apostoleasca

Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări,

şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe

evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe montanişti, cei ce aici se zice fríghi, şi pe

saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatoríe), şi alte oarecare cumplite fac, şi pe

celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara Galatenilor). Pe

toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la Ortodoxie, ca pe éllini îi primim. Şi în ziua cea dintâi

îi facem creştini. Iar întru a doua catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu însuflare de trei ori în

faţă, şi în urechi, şi aşa îi catihisim, şi îi facem să zăbovească în biserică îndestul, şi să asculte

Scripturile. Şi atunci îi botezăm.‖ (Pidalion 1844) 50

Ralli-Potle, Syntagma ... Canonon, vνl. 2, p. 10. 51

Vezi Mansi, Sacrorum Conciliorum ... Collectio, tom. 22, p. 1082 În cl. 990 citim: "Baptizatos etiam

a Latinis et ipsi Graeci rebaptizare ausu temerario praesumebant: et adhuc, sicut acceptimus, quidam

opere hoc non verentur" 52

Vezi Mansi, Sacrorum Conciliorum ... Collectio, tom. 22, p. 1082 Ιn cl. 990 we read: "Baptizatos

etiam a Latinis et ipsi Graeci rebaptizare ausu temerario praesumebant: et adhuc, sicut acceptimus,

quidam opere hoc non verentur"

15

Acest sinod a fost convocat de către patriarhul Simeon (1472-75, 1482-1485) la Sf.

biserică Pammakaristos în 1482 şi în 1484. În prima întrunire a emis un horos ce lepăda

conciliul de la Ferrara-Florenţa (1438) şi învăţătura sa despre filioque, iar în a doua a publicat

o slujbă pentru primirea convertiţilor latini în Biserica Ortodoxă. Acest sinod s-a autointitulat

Ecumenic probabil pentru că la el au fost prezenţi toţi cei 4 patriarhi răsăriteni. El a lepădat

conciliul de la Florenţa şi a hotărât că "latinii convertiţi la Ortodoxie să fie primiţi în Biserică

numai prin Mirungere şi prin iscălirea unei libele53

(Libellus) de credinţă adecvate care să

cuprindă o lepădare a rătăcirilor latine."

Textul de bază al Sinodului din 1484 este slujba (Acolutia) de primire a latinilor după

cum urmează (traducerea mea54

după originalul grecesc)55

:

Slujba (Acolutia)

de primire a latinilor în Biserica Ortodoxă

Publicată de către acelaşi Sfânt şi mare Sinod, pentru cei ce se întorc de la eresurile

latineşti la Biserica Ortodoxă şi Catolică (Sobornicească) a Constantinopolului, dar şi la cele 3

prea sfinte patriarhii ale Răsăritului, cele ale Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului.

Această slujbă s-a publicat la Constantinopol în anul 1484 în timpul patriarhatului Prea

Sfinţitului Patriarh Domnul Simeon. Să se ştie şi că, acest Sinod, fiind Ecumenic, este primul

care, cu ajutorul lui Dumnezeu a doborât şi răsturnat acel prea nelegiuit sinod întrunit la

Florenţa, ca pe unul ce a lucrat într-un chip nelegiuit şi rău; şi nu a urmat sfintelor şi

ecumenicelor sinoade ce au fost înaintea lui; prin urmare, am inclus Hotărârea (Horos) acestui

Sf. Sinod al nostru, adică cel din Constantinopol, în sfânta culegere a Sfintei şi marii Biserici a

lui Hristos, întrucât a fost dată în zilele noastre.

Arhiereul, sau preotul ce fost desemnat de acesta, spune, "Binecuvântat este

Dumnezeul nostru...," stând înaintea sfintelor uşi împărăteşti. Apoi, de îndată spunem: "Slavă

Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie", "Împărate ceresc...", "Trisaghionul", "Prea Sfântă Treime...

", "Tatăl nostru... ". "Doamne miluieşte" (de 12 ori), "Veniţi să ne închinăm...". "Psalmul 50".

Apoi, după ce s-au zis acestea, se aduce cel (cea) ce se întoarce la Ortodoxie de la romano

catolicism în faţa sfintelor uşi împărăteşti şi preotul cu capul descoperit zice:

Întrebare:

Omule, dνreşti să devii Ortodox, şi să te lepezi de toate învăţăturile ruşinoase şi străine

ale latinilor, ca cea despre purcederea Duhului Sfânt, adică aceea că ei gândesc şi proclamă

greşit că purcede de asemenea şi din Fiul; şi pe lângă aceasta, în privinţa azimilor pe care ei le

folosesc la Liturghie, şi la celelalte obiceiuri ale bisericii lor, ce nu sunt în consens cu Biserica

Catolică (Sobornicească) a Răsăritului?

Latinul:

Da, Ο Sfinte Stăpâne, doresc aceasta din toată inima.

Întrebare:

Primeşti Sfântul nostru Simbol de credinţă, şi îl păzeşti neschimbat şi fără nici o

adăugire posibilă sau scoatere a vreunui cuvânt din el? Ci aşa cum a fost scris de către marile

53

Mărturisire de credinţă (n. tr.) 54

A pr. Dragas 55

Vezi Dositei al Ierusalimului, Σόκνο Αγάπεο, Iaşi 1698; sau Ralli şi Potli, ύληαγκα Ιεξώλ

Καλόλωλ, tνm. 5, pp. 143-147; sau Μ. Gedeon, Kavovηθαί Δηαηάμεηο, tom. 2, Constantinopol 1889,

pp. 65-69. Karmiris Σα Δνγκαηηθά θαη πκβνιηθά Μλεκεία, vνl. II, pp. 987-991.

16

şi ecumenicele sinoade, cel ce s-a întrunit mai întâi la Niceea în Bitinia, şi celălalt ce s-a

întrunit la Constantinopol, al 2-lea Εcumenic, şi au fost întărite după aceea de către toate

sinoadele ecumenice?

Răspuns:

Da, Sfinte Stăpâne, pe acesta îl iubesc din toată inima mea şi-l ţin neschimbat.

Întrebare:

Îi dai anatemei, după cum au făcut sfinţii şi dumnezeieştii noştri Părinţi, pe cei ce

îndrăznesc să zică Crezul cu oarecare adaos, bârfind că Duhul Sfânt purcede de la Fiul

întocmai cum purcede de la Tatăl?

Răspuns:

Mărturisesc din toată inima mea că acest lucru aşa trebuie făcut, şi-i dau anatemei pe

toţi cei ce nu primesc aceasta.

Întrebare:

Lepezi şi socoteşti ca deşert şi de nimic sinodul ce s-a întrunit la Florenţa Italiei, ca şi

toate acele nelegiuiri pe care acest sinod le-a primit cu greşeală împotriva Bisericii Catolice

(Soborniceşti)?

Răspuns:

Lepăd acest sinod, Stăpâne, şi-l socotesc ca şi când niciodată nu s-a întrunit şi nu a

avut loc.

Întrebare:

Te întorci cu totul de la adunările făcute de latini în bisericile lor, sau chiar de acei ce

sunt latino-cugetători, şi de acei ce folosesc azimile după felul jidovesc, sau fac aceste [taine]

în felul apolinariştilor, văzându-i ca pe nişte eretici?

Răspuns:

Da, Stăpâne, din toată inima mea.

Întrebare:

Te făgăduieşti că de acum înainte să rămâi cu harul lui Dumnezeu statornic până la

sfârşitul vieţii în această credinţă Ortodoxă a Sfintei noastre Biserici, nemişcat şi neclintit

orice ţi s-ar întâmpla?

Răspuns:

Da cinstite Stăpâne, făgăduiesc aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu.

Arhiereul sau preotul:

Mărturiseşte aşadar, Sfântul Simbol (Crezul) al credinţei noastre fără vreo adăugire.

Apoi el mărturiseşte cu voce tare "Cred într-unul Dumnezeu..." şi îl spune până la

sfârşit. Apoi, când a isprăvit întregul Simbol, preotul îl unge cu Sfântul şi marele Mir al

Bisericii. Preotul îl însemnează cu semnul Crucii pe frunte şi aşişderea la urechi, bărbie,

mâini, ca şi pe piept şi genunchi, spunând de fiecare dată: "Pecetea darului Sfântului Duh,

Amin". După ce l-a uns cu Mirul, preotul face asupra capului celui ce a fost miruns

următoarea rugăciune:

17

Domnului să ne rugăm

Ο Doamne Dumnezeul nostru, ce ai aplecat cerurile şi ai petrecut cu cei de pe pământ

din nesfârşita Ta îndurare, care i-ai învăţat pe oameni să mărturisească adevărata şi nepătata

mărturisire, cunoştinţa Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită, şi întrutot cinstitului şi

atotputernicului Duh, învăţând prin însăşi gura Ta cea fără de greşeală că El purcede şi îşi are

ipostasul de la Tatăl Tău şi Dumnezeul Cel fără de început, Tu, ν Stăpâne, primeşte, ca un

milostiv şi îndurat, pe robul Tău_____ care se întoarce din eresul latinesc la adevărul

Evangheliei Tale şi la gura Ta cea fără de greşeală, şi la nestrămutata teologie şi evlavie a

Sfinţilor Tăi Apostoli şi învăţători, împreunându-l şi unindu-l cu adevăratele dogme ale

Bisericii Tale Sfinte, Catolice (Soborniceşti) şi Apostoleşti, făcându-l vrednic de împărăţia cea

veşnică şi fără de sfârşit a cerului prin cunoaşterea şi mărturisirea dogmelor evlaviei. Iartă-i,

ca un îndurat şi milostiv, toate greşalele ce le-a făcut în viaţa sa fie cu ştiinţă sau cu neştiinţă;

întăreşte-l să rămână neclintit în credinţa Ortodoxă şi să Te mărturisească pre Tine; deschide

gura lui ca să strige împotriva eresurilor porţilor iadului şi ale celorlalte hule; deschide-i larg

ochii minţii ca să priceapă minunile Tale; învaţă-l să se sfinţească în frica Ta; nu pomeni

fărădelegile lui; curăţeşte-i sufletul de rătăcirile ereticeşti şi toate celelalte feluri de hule;

adaugă-l prin noi turmei Tale Ortodoxe la care a alergat; Că Ţie Ţi Se cuvine toată slava,

cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Prea Sfântul şi de

viaţă făcătorul Tău Duh, Acum şi pururea şi în vecii vecilor, Αmin.

Apoi zice psalmul: "Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu..." (Ps. 144) Apoi,

"Slavă..., Şi acum...", "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...", "Doamne miluieşte... "

Apoi ecfonisul şi otpustul

Mărturisirea de credinţă (Libellus) pe care trebuie să o dea în scris convertiţii latini

Întrucât ni s-a cerut de către Prea Sfinţitul Stăpân sau Arhiereul __________ , să dăm o

mărturisire curată în catalogul Bisericii, ce este păstrat de către Biserica Catolică

(Sobornicească) a grecilor, potrivit rânduielii ei dumnezeieşti de închinăciune, dăm această

mărturisire (libellus) scrisă, prin care mărturisim întru totul că primim tot ce s-a proclamat şi

propovăduit de către sfintele şi dumnezeieştile canoane, cele apostolice şi cele ale celor 7

sfinte sinoade ecumenice, şi de cele localnice ce sunt întru totul mărturisite de către Sfânta

Biserică a grecilor, lepădând toate obiceiurile nesuferite ale latinilor şi toate celelalte născociri

hulitoare; pentru care s-a dat această mărturisire scrisă în marea Catolică (Sobornicească) şi

Apostolească Biserică a Constantinopolului, în luna _______, a indictionului ___________,

anul _______.

….

3. Hotărârea Sinodului de la Constantinopol din 175556

Patriarhul Chiril V care a luat tronul Constantinopolului prima dată în 1748 fiind mai

întâi mitropolit al Nicomidiei a convocat acest sinod.57

Împrejurările pentru care a fost

convocat, au fost cel mai probabil încercările latinilor de a-i converti pe ortodocşi în Orientul

Mijlociu şi pe alocuri prin declaraţia că între greci şi latini nu există deosebiri esenţiale.

Această situaţie a prozelitismului, în special în Orientul Mijlociu, este clar relatată de către

56

Pentru Procesele verbale ale acestui sinod vezi, Johannes Dominicus, "Synodi Constantinopolitanae

de iterando baptismo a Latinis collato 1755 a mense ianuario ad iulium," în lucrarea sa Sacroruιn

Conciliorum Νοva et Amplissima Collectio, tom. XXXVIII (1908) cls. 575-585. 57

Vezi Gedeon Παηξηαξρηθνί Πίλαθεο... 1888, şi a doua ediţie. Cf. de asemenea eseurile lui Savrames

(1933) şi Gritsopoulos (1959).

18

istoricii Makarios şi Ipsilanti.58

Prilejul s-a ivit în 1750 când Chiril a primit nişte latini prin re-

botezare. Politicienii apuseni din Constantinopol au fost adânc nemulţumiţi şi au complotat

împotriva lui Chiril reuşind în final îndepărtarea sa din tronul Constantinopolului (1751).

Urmaşul său, Paisie ΙΙ, ce revenea în tronul Ecumenic pentru a 4-a oară, nu i-a mai rebotezat

pe latini, dar acest lucru i-a adus căderea, deoarece poporul i s-a împotrivit considerându-l

latino-cugetător.59

Aceasta s-a petrecut printr-un anume călugăr Auxentie60

care spunea că a

avut o vedenie cerească ce i-a adeverit părerile despre rebotezarea latinilor şi-l sprijinea pe

Chiril V. Chiril V s-a întors la tronul său la 15 luni după căderea lui Paisie ΙΙ, în 1752, la

cererea poporului. Conflictul ce s-a iscat între el şi latinii ce trăiau în cetate şi unii ierarhi

'latino-cugetători' care li se alăturau l-a făcut să întrunească un Sinod în 1775 care a hotărât

rebotezarea convertiţilor latini care doreau să vină la Biserica Ortodoxă. Acest Sinod a dat un

Horos (hotărâre) care ne arată perspectiva patriarhului Chiril şi a celor ce îl urmau; adică, o

perspectivă ce fusese deja descrisă într-o carte de către Cristofor Etolianul, un susţinător

contemporan al lui Chiril, intitulată O condamnare a stropirii. Textul Horosului este

următorul:61

Horos

al Sfintei şi marii Biserici a lui Hristos asupra Botezului convertiţilor apuseni

Întrucât multe sunt mijloacele prin care ne învrednicim de a primi mântuirea, şi unele din

cestea se leagă unele cu altele ca treptele unei scări, aşa spunând, şi toate conducând înspre

acelaşi scop. Primul dintre ele este Botezul, pe care Dumnezeu l-a înmânat Sfinţilor Apostoli,

fără ca celelalte prin aceasta să fie nelucrătoare. Căci este scris: "de nu se, va naşte cineva din

apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu."(Ioan III, 5). Primul fel de

naştere îl aduce pe om la această existenţă pieritoare. De aceea a fost neapărat de trebuinţă ca

să fie găsit un alt fel tainic de naştere, care să nu înceapă şi nici să se sfârşească în stricăciune,

prin care ne-ar fi cu putinţă să-L urmăm pe dătătorul Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Căci

apa Botezului din colimvitră ia locul pântecelui, şi este naştere a celui ce se naşte, aşa cum

spune Gură de Aur (PG 59:153); în timp ce Duhul care se pogoară asupra apei este în locul lui

Dumnezeu care alcătuieşte fătul. Şi precum a fost pus în mormânt şi a treia zi a înviat din

morţi, tot aşa cei credincioşi, mergând sub apă în loc de pământ, îşi întipăresc în ei înşişi prin

trei afundări harul învierii celei de a treia zi harul învierii celei de a treia zi (Grigorie de Nyssa

PG 46: 585), apa fiind sfinţită prin pogorârea Prea Sfântului Duh, astfel ca trupul să fie

iluminat de apa care este văzută, şi sufletul să primească sfinţirea de către Duhul cel nevăzut.

Căci precum apa din oala ce fierbe se împărtăşeşte de căldura focului, aşa şi apa din colimvitră

se preface prin Duhului Sfânt cel nevăzut (Chiril al Alexandriei, PG 73:245). Ei îi curăţeşte pe

cei astfel botezaţi şi îi face vrednici de înfiere. Dar aceasta nu se întâmplă cu cei primiţi în alt

chip. În loc de curăţire şi înfiere, îi face necuraţi şi fii ai întunericului.

Acum trei ani s-a ridicat întrebarea: când vin ereticii la noi, se pot primi botezurile lor,

având în vedere că sunt făcute împotriva predaniei Sfinţilor Apostoli şi dumnezeieştilor

Părinţi, şi potrivnice obiceiului şi rânduielii Bisericii Catolice (Soborniceşti) şi Apostoleşti?

58

Vezi Paranikas (1875), Sathas (1885), Hypsilantes (1872), Georgiades (1882) şi Alexandros

Lavriotes (1900). 59

Vezi relatarea la istoricul Makraios în Sathas, (1885). 60

Despre călugărul Auxentie vezi mai ales Dapontes, (1766), Georgiades (1882) şi Gherman Ainou

(1952); de asemenea istoricii Makraios şi Ipsilanti citaţi mai sus. Vezi şi D.Μ. Paschali, "Auxentie,

sihastrul din insula Andros..." Theologia ΙΙ (1933) 302-318. [în greceşte] 61

Pentru textul original, vezi Eustratios Argenti, Ραληηζκνύ ηειίηεπζηο, 1756. Şi Gedeon, Kavovηθαί

Δηαηάμεηο, νp. cit. tom. i (1888) pp. 252-255. Traducerea de faţă (a lui Pr. Dragas) se bazează pe cartea

Pr. Metallinos Mărturisec un Botez...

19

Noi, care prin mila dumnezeiască am fost crescuţi în Biserica Ortodoxă care primeşte

canoanele Sfinţilor Apostoli şi dumnezeieştilor Părinţi, recunoaştem numai o Biserică, cea

Sfântă Catolică (Sobornicească) şi Apostolească a noastră. Noi primim tainele ei, şi deci

Botezul ei. Dimpotrivă, lepădăm prin sobornicitate, toate slujbele ce nu se săvârşesc aşa

precum a poruncit Duhul Sfânt Sfinţiţilor Apostoli şi cum face Biserica lui Hristos până astăzi.

Pentru că acelea sunt născociri ale unor oameni stricaţi, şi îi privim ca pe nişte nemernici şi

înstrăinaţi de întreaga predanie Apostolică. Prin urmare, îi primim pe cei care vin la noi de la

dânşii ca pe unii cu totul nesfinţiţi şi nebotezaţi. Astfel Îl urmăm pe Domnul nostru Iisus

Hristos Care a poruncit ucenicilor Săi să boteze, "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh" (Matei XXVIII, 19); urmăm sfinţiţilor şi dumnezeieştilor Apostoli care ne poruncesc să

botezăm pe cei chemaţi în trei afundări şi scoateri, şi la fiecare afundare să rostim un nume al

Sfintei Treimi (Canonul 50 Apostolic62

); urmăm pe sfinţitul Dionisie, cel întocmai cu

Apostolii, care ne spune "să-l afundăm pe chemat, dezbrăcat de veşminte, de trei ori într-o

colimvitră cu apă şi untdelemn sfinţite, invocând cu glas tare întreita ipostază a dumnezeieştii

fericiri, şi apoi să-l pecetluim pe noul botezat cu Prea-dumnezeiescul Mir şi după aceea să-l

împărtăşim cu Prea Sfânta Taină a Euharistiei (Despre Ierarhia Bisericească, ΙΙ: 7, PG 3:396);

şi urmăm al II-lea Sf. Sinod Ecumenic (Canonul 7) şi Sf. Sinod V-VI (Penthekte) Ecumenic

(Canonul 9563

), care ne poruncesc să-i primim ca nebotezaţi pe acei ce vin la Ortodoxie şi nu

au fost botezaţi cu trei afundări şi scoateri şi nu au invocat cu glas tare dumnezeieştile

Ipostasuri ci au fost botezaţi altcumva.

De asemenea, prim aceste dumnezeieşti şi sfinţite hotărâri, şi lepădăm şi afurisim

botezurile ereticilor. Pentru că ele se împotrivesc şi sunt străine de poruncile dumnezeieştilor

Apostoli. Ele sunt ape zadarnice, aşa cum au spus Sfinţii Ambrozie şi Atanasie cel Mare. Ele

nu dau nici o sfinţire celor ce le primesc, şi nici nu spală de loc păcatele. Îi primim pe cei care

vin la credinţa Ortodoxă, care au fost botezaţi fără a fi botezaţi, şi fără primejdie îi botezăm

potrivit canoanelor apostolice şi sinodale, pe care se sprijină Prea Sfânta Biserică Catolică

(Sobornicească) şi Apostolească, maica noastră a tuturor.

62

Dacă vreun episcop, sau presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o afundare, care se dă

întru moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru moartea Mea botezaţi. «Ci

mergând, învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului

Duh» 63

Pe cei ce dintre eretici se adaugă la Ortodoxie, şi în partea celor ce se mântuiesc îi primim după

aşezata urmare, rânduială şi obicei. Pe ariáni adică şi machedoniáni, şi navatiáni, pe cei ce se zic

pe sineşi curaţi, şi ariséri (stângaci), şi pe patrusprezeciáni, adică mercuriáni şi apolinárişti îi

primim, dând ei libéle (mărturisirea credinţei în scris), şi anatematisind pe tot eresul ce nu cugetă,

precum cugetă Sfânta lui Dumnezeu Catoliceasca şi Apostoleasca Biserică, pecetluindu-se ei,

adică ungându-se ei mai întâi cu Sfântul Mir la frunte, şi la ochi, şi la nări, şi la gură, şi la urechi.

Şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt. Iar pentru pavlianíştii, ce apoi

năzuiesc la Catoliceasca Biserică, Hotărâre s-a aşezat, a se boteza negreşit. Pe evnomiáni însă care

se botează într-o afundare şi pe montaníştii cei ce aici se zic grigi, şi pe saveliáni cei ce slăvesc

iopatoríe (fiu-părinţime), şi fac alte oarecare cumplite, şi pe toate celelalte eresuri, fiindcă multe

sunt aici, mai ales cei ce vin din ţara galaténilor, pe toţi cei ce dintre aceştia voiesc a se adăuga la

Ortodoxíe, ca pe ellini îi primim. Şi în ziua dintâi, îi facem pe ei creştini, iar întru a doua,

catihumeni; apoi în a treia, îi jurăm pe ei însuflându-i de trei ori în faţă, şi în urechi. Şi aşa îi

catehisim pe ei, şi îi facem să zăbovească în biserică şi să asculte Scripturile, şi atunci îi botezăm.

Încă şi manihéii, şi valentiniánii, şi marchioníştii, şi cei din eresurile cele asemenea. Nestoriánii

trebuie a face libéluri, şi a anatematisi eresurile, pe Nestórie, şi pe Evtíhie, şi pe Dioscór, şi pe

Sevir, şi pe ceilalţi exárhi ai acestor fel de eresuri, şi pe cei ce cugetă cele ale lor, şi pe toate

eresurile cele ce mai înainte s-au pomenit. Şi aşa a se împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură. (Pidalion

1844)

20

Împreună cu această adunare şi hotărâre comună, pecetluim Horosul nostru, fiind în

coînţelegere cu hotărârile apostolice şi sinodale, şi întărim cu iscăliturile noastre.

În anul mântuirii 1755,

†Chiril, prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Constantinopolului

†Matei, prin mila lui Dumnezeu Papă şi Patriarh al marii cetăţi a Alexandriei şi

Judecător al Icumenei

†Partenie, prin mila lui Dumnezeu Patriarh al Sfintei cetăţi a Ierusalimului şi a toată

Palestina.

…

4. Sinoadele ruseşti ale sec. al XVII-lea, mai ales cele din 1620 şi 1667.64

Cele mai timpurii rânduieli pentru primirea creştinilor apuseni din Rusia, mai întâi

romano-catolici şi apoi protestanţi, în Biserica Ortodoxă erau prin (re-) botezare.65

Făcând

astfel, Biserica Rusă era în consens cu Biserica din Constantinopol. Papii Onoriu ΙΙΙ (1216-

1227) şi Grigore ΙΥ (1227-1241) au reproşat ruşilor rebotezarea latinilor. Această poziţie a

fost stabilită oficial şi soborniceşte de către un Sinod întrunit la Moscova de către patriarh

Filaret Nikitici în 1620. Acest Sinod a hotărât rebotezarea latinilor, uniaţilor şi ale ortodocşilor

din Bielorusia (Ucraina) care fuseseră botezaţi de către preoţi uniaţi. Un alt Sinod întrunit la

Moscova de către acelaşi patriarh în 1621 a întărit aceiaşi poziţie. Argumentele principale

pentru această poziţie erau următoarele:

1) Canonul Trulan 95 hotărăşte că pentru a intra în Biserică ereticii trebuiesc

rebotezaţi.

2) Latinii sunt eretici şi prin urmare trebuie să fie botezaţi.

3) Rebotezarea ereticilor este poruncită în special de către canoanele apostolice

4666

şi 4767

.

4) Toţi episcopii ortodocşi ruşi au urmat practica rebotezării convertiţilor

latini.

5) Toţi patriarhii ecumenici au avut această practică.

Aceste hotărâri s-au bazat pe acrivia vechilor canoane, dar şi pe agresiunea polonezilor

romano-catolici împotriva ruşilor ortodocşi ce a întărit părerea că romano-catolicii sunt eretici.

Cu adevărat, aşa de mare era agresivitatea latină împotriva ortodocşilor, că ruşii credeau că

latinii erau eretici cu totul stricaţi şi chiar atei. Hotărârile sinodale din 1620 şi 1621 au fost mai

întâi puse în discuţie de către sinoadele întrunite la Moscova în 1655 şi 1656, când Macarie al

Antiohiei a susţinut că romano-catolicii nu sunt eretici ci schismatici şi prin urmare trebuiesc

primiţi prin iconomie. Această părere a biruit în Sinodul de la Moscova din 1667, la care au

participat şi patriarhii Macarie al Antiohiei şi Paisie al Alexandriei.

Sinodul de la Moscova din 1667 a răsturnat hotărârile Sinodului din 1620. Practica

rebotezării latinilor ce se întorceau la Ortodoxie a fost părăsită şi s-a adoptat primirea prin

64

Vezi Pravoslavny Sobieseidnik 1 (1884) pp. 153-180 şi 3 (1863) 348-351. 65

Vezi L. Petit, νp. cit., p.135. Şi Μ. Jugie, Theologia Dogmatica, Bibliography (1930), pp. 92, 107. 66

Episcopul, sau presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce

conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul? 67

Episcopul, sau presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel

spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate

joc de Crucea, şi de moartea Domnului, şi nu osebeşte pe ierei de către minciunoierei.

21

Mirungere. Precursorii acesteia au fost sinoadele din 1655 şi 1656 ca şi publicarea Trebnicului

(Carte de rugăciuni) lui Petru Movilă în 1646, ce îi primea pe romano-catolici prin Mirungere.

Hotărârile acestui Sinod au fost publicate în Pravoslaνny Sobieseidnik68

şi pot fi rezumate

după cum urmează:

1) Latinii nu botează printr-o afundare ci prin triplă turnare şi prin invocarea

Sfintei Treimi.

2) Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic (381) şi Canonul 95 al sinodului Trulan

primesc botezul ereticilor ce au avut greşeli mult mai mari decât ale

latinilor.

3) Vechile canoane apostolice sunt aplicabile clor ce nu au adevăratul Botez.

Totuşi, latinii respectă un botez adevărat.

4) Biserica Răsăriteană a primit botezul latin ca adevărat în 1484. Prin urmare,

ei au poruncit ca erorile latine să fie şterse şi îndreptate prin mărturisirea de

credinţă cuvenită şi Mirungere.

Potrivit lui Constantin Ikonomos măsurile adoptate de către acest Sinod de la Moscova

nu erau atât de uimitoare pe cât par. Mai întâi, ele erau pe aceeaşi linie cu restul Bisericii

Răsăritului, care nu dorea să înrăutăţească relaţiile răsărit/apus. Al doilea, ele erau cerute de

împrejurări anume. Prudenţa politică cerea să fie întărâtaţi polonezii. Patriarhul Filaret a optat

în 1620 pentru o poziţie bazată pe exactitatea teologică (acrivia). În acest moment istoric,

totuşi, ţarul Alexei Mihailovici (1645-1676) a cerut o hotărâre bazată pe pogorământ

(synkatabasis, oikonomia). El dorea să-i câştige pe latini la Ortodoxie.69

Este de asemenea interesant să amintim aici cazul convertiţilor protestanţi care erau la

aceste sinoade diferenţiaţi de latini şi erau trataţi altfel. Aceasta a durat până în 1718 când

Petru cel Mare l-a întrebat pe patriarhul Ieremia ΙΙ al Constantinopolului despre botezul

protestant (lutero-calvinist) ş ii s-a răspuns că poate să primească convertiţi protestanţi prin

credinţă cuvenită şi Mirungere. Cazul primirii convertiţilor protestanţi s-a ivit prima dată în

1644-5 când Irina, fiica ţarului Mihail Feodorovici, trebuia să se mărite cu Valdemar, fiul

regelui Cristian IV al Danemarcei. Valdemar a fost rebotezat întrucât botezul luteran a fost

socotit la acel moment inacceptabil pentru următoarele motive:

1) Era prin turnare şi nu prin afundare şi astfel nu putea să dea iertarea

păcatelor.

2) Nu exista nici preotul săvârşitor deoarece luteranii nu aveau preoţie

adevărată.

3) Era botezul ereticilor.

4) Nu era botezul adevărat aşa cum îl specificau vechile canoane.70

Pe lângă

aceasta, Petru Movilă (latinizant) s-a asigurat că patriarhul ecumenic

Partenie a acceptat ca Valdemar să fie rebotezat.

Rânduiala liturgică de primire a latinilor şi protestanţilor prin mărturisire de credinţă şi

Mirungere a apărut prima dată în 1757. De atunci ea a fost retipărită de multe ori şi şi-a atins

forma finală în Trebnicul din 1895.

68

Οp. cit. vνl. 3 (1863) 348-351. 69

Cf. declaraţiei sale: ίλα ηνπο Λαηίλνπο δηά ηεο νηθνλνκίαο εμεκεξώζε πξνο έλωζηλ πξνβηβάδνπζα.

op.cit. p. 508. 70

cf. Pravoslavny Sobieseidnik, vνl. 2 (1861) 241-276, 391-418.

22

Teologia baptismală71

de Mitropolitul Ierotheos (Vlachos) de Navpaktos şi Sf. Vlasie

În trecut, ca şi în zilele noastre, s-a făcut multă vorbire

despre botezul ereticilor (eterodocşilor)72

; mai cu seamă dacă

ereticii care s-au depărtat de la dreapta credinţă (Ortodoxie) şi

care vor a se întoarcă ar trebui botezaţi din nou ori să fie

simplu mirunşi după mărturisirea credinţei. Pe această temă s-

au pronunţat atât sinoadele locale cât şi cele ecumenice.

În cele ce urmează aş vrea să vorbesc, folosindu-mă de

exemple, despre înţelegerea la care s-a ajuns pe 3 iunie 1999

între Sinodul Episcopilor Ortodocşi Canonici din America şi

Conferinţa Naţională a Episcopilor catolici din America73

.

Traducere în greacă a textului original a fost făcută de

protopopul George Dragas, profesor la Facultatea greacă de teologie Ortodoxă Sfânta Cruce

din Boston [Brookline - trad. americană], care a pus la dispoziţie şi un rezumat şi o critică a

Declaraţiei comune dintre ortodocşii şi romano–catolicii din America.

Temeiul acestui document este Înţelegerea de la Balamand din 1993, "Uniatismul,

calea de unire a trecutului, şi căutarea actuală pentru comuniune deplină", la care se raportează

în mod evident.

Documentul pe care îl vom comenta, adică, înţelegerea semnată de ortodocşii şi

romano-catolicii din America şi numit „Botezul şi „Iconomia Sacramentală””, se întemeiază

pe câteva puncte ce am observat că sânt comune mişcării ecumenice contemporane şi

grăitoare despre întreaga ei esenţă.

Primul punct este că „Botezul se întemeiază şi provine din credinţa în Însuşi Hristos,

din credinţa Bisericii, şi din credinţa credinciosului‖ (p. 13). La prima vedere, te loveşte

71

Traducere din originalul grecesc Ekklesiastike Parembase, nr. 71 (decembrie 2001) pag. 12 Retipărit

de Orthodox Tradition, vol XX, nr. 2, pp. 40-43. 72

Am păstrat, aici, pentru o traducere cât mai apropiată de original, cuvântul „eretic‖, deşi ne-am

gândit că mulţi cititori ar crede că el conţine vitriolul ataşat lui de creştinătatea apuseană – în special

după inchiziţie – ori de către unii ortodocşi tradiţionalişti ai zilelor noastre mai puţin înţelepţiţi şi

duhovniceşte luminaţi. Am fi putut folosi cuvântul „eterodox‖, ce nu este atât de des folosit drept

epitet ad hominem, pe cum este în multe cazuri folosit cuvântul „eretic‖, ci indică pur şi simplu ce

ambele cuvinte desemnează în fond: o persoană care împărtăşeşte credinţele ce se abat de la credinţa

adeverită, iar în Biserica Ortodoxă pe cel ce primeşte părerile potrivnice consensului patristic şi a

conştiinţei Bisericii. Cuvântul îşi ia un înţeles întru totul peiorativ, în Biserica Ortodoxă, numai atunci

când este aplicat unei persoane ce, în intransigenţa ei încrâncenată, nu se înduplecă în faţa rugăciunilor

fierbinţi ale Biserici (şi a seriozităţii duhovniceşti), de a se lepăda de greşelile lor, şi astfel aduc

atingere etosului armonios al Ortodoxiei şi îi duce şi pe alţii în greşeală şi pierzare. – trad. americană 73

Mai precis, înţelegerea în discuţie a fost semnată de membrii comisiei teologice de consultări între

Ortodocşii şi catolicii nord-americani, ce s-au întâlnit la St. Vladimir’s Orthodox Theological

Seminary în Crestwood, New York - trad. americană

23

absenţa, de aici, la orice referire la Dumnezeul Cel Unul în Treime – poate pentru a îndreptăţi

interpretarea flexibilă a Botezului. Credinţa, apoi, devine semnul fundamental şi element al

Botezului.

Al doilea punct este că Botezul nu ar fi o practică cerută de Biserică, ci, „mai degrabă

temelia Bisericii. El întemeiază Biserica‖ (p. 26). Aici, noţiunea că Botezul nu este o Taină

„de intrare‖ prin care sântem introduşi în Biserică, ci temelia Bisericii, este înfăţişată drept a fi

adevărată.

Al treilea punct este că „Botezul nu a fost niciodată înţeles ca o ceremonie particulară,

ci mai degrabă ca un eveniment de obşte‖ (p.13). Aceasta înseamnă că Botezul catehumenilor

era „prilej pentru întreaga comunitate de pocăinţă şi reînnoire‖ (pag. 13). Cel ce se botează

„este dator să-şi asuma credinţa comunităţii în persoana şi legămintele Mântuitorului‖ (p. 14).

Al patrulea punct este o continuarea şi o consecinţă a celor precedente. Devreme ce

Botezul se întemeiază pe credinţa în Hristos, devreme ce este temelie a Bisericii, şi mai ales,

devreme ce acesta este o lucrare a obştii, înseamnă că orice fel de recunoaştere a botezului

este în fapt o recunoaştere implicită a bisericii în care a fost săvârşit botezul. În Declaraţia

comună se poate citi: „membrii ortodocşi şi catolici ai Comisiei noastre recunosc, în

amândouă tradiţiile noastre, o învăţătură comună şi o credinţă comună într-un singur botez, în

ciuda unor diferenţe practice care, credem noi, nu afectează esenţa Tainei.‖ (p. 17) În

conformitate cu acest text, există o credinţă şi o învăţătură comună asupra Botezului în cele

două „biserici‖, iar diferenţele care există nu afectează esenţa Tainei. Cele două părţi recunosc

fiecare o realitate eclesiastică „în cealaltă, oricât de mult ar privi felul lor de trăire a bisericii

ca nedesăvârşit sau nedeplin‖ (p. 17) „Baza sigură pentru folosirea sintagmei „biserici surori‖‖

(p. 17) se poate afla la acest punct. Biserica Ortodoxă şi biserica latină sânt aceste două

„biserici surori‖, deoarece ele au aceeaşi Tradiţie, aceeaşi Credinţă şi acelaşi Botez, deşi mai

există oarecare diferenţe între ele. De aici, următoarea opinie care este des repetată în text:

„Socotim că recunoaşterea reciprocă a realităţii eclesiastice a botezului, în ciuda diferenţelor

dintre noi, este întru totul în acord cu învăţătura perenă a celor două biserici.‖ (p. 26) Tâlcuind

greşit învăţătura Sfântului Vasile cel Mare, semnatarii acestui document susţin că cele două

„biserici‖, în ciuda „nedesăvârşirilor‖ care există, constituie aceeaşi realitate eclesiastică:

„Prin darul lui Dumnezeu sântem fiecare, după cuvântul Sfântului Vasile, „ai Bisericii‖‖(p.

26).

Al cincilea punct este acela în care autorii Declaraţiei comune îi găsesc vină Sfântului

Nicodim Aghioritul, care, tâlcuind cuvintele Sfântului Ciprian al Cartaginei, ale Sfântului

Vasile cel Mare şi ale Sinodului al doilea Ecumenic, vorbesc – ca de altfel toţi Părinţii colivaşi

ai secolului XVIII – despre exactitate (acrivie) şi pogorământ (iconomie) cu privire la eretici şi

la primirea lor în Biserica Ortodoxă. Care va să zică, Părinţii uneori îi primeau pe eretici cu

acrivie – adică, prin Botez – iar alteori cu iconomie – adică, prin Mirungere. În orice caz, chiar

şi atunci când Biserica primeşte pe cineva prin iconomie, înseamnă că ea înfăptuieşte taina

mântuirii chiar atunci, tocmai pentru că Biserica e mai presus de canoane, şi nu canoanele mai

presus de Biserică, şi pentru că Biserica este izvorul Tainelor şi, eo ipso, a Botezului, de unde

se vede că Botezul nu este temelia Bisericii. Biserica poate primi un eretic sau altul folosindu-

se de iconomie, fără ca acest lucru să implice recunoaşterea ca Biserică a comunităţii în care a

fost mai înainte l-a botezat. Acesta este contextul în care Sfântul Nicodim a tâlcuit hotărârea

lămuritoare a celui de-al doilea Sinod Ecumenic.

Confuzia este mărită de faptul că una din recomandările Declaraţiei comune este

subiectul a nenumărate interpretări diferite. Conform acestei recomandări, cele două biserici ar

trebui să clarifice că „recunoaşterea reciprocă a botezului nu rezolvă chestiunile ce le separă,

24

nici că restabileşte plinătatea comuniunii eclesiastice între bisericile Ortodoxă şi catolică, ci că

doar îndepărtează un obstacol fundamental din drumul spre deplina comuniune.‖ (p. 28)

Din această scurtă analiză, este evident câtă confuzie planează în cercurile ecumeniste

cu privire la aceste teme. Este de asemenea evident că ecumeniştii [ortodocşi] înţeleg prin

acceptarea botezului ereticilor (catolici şi protestanţi, care au stricat dogma despre Sfânta

Treime şi alte dogme) ca însemnând acceptarea statutului eclezial al unor trupuri eretice, mai

rău, că cele două „biserici‖, latină şi Ortodoxă, sânt unite în ciuda „micilor‖ diferenţe, sau că

ne tragem din aceeaşi Biserică la care căutăm a ne reîntoarce, astfel alcătuind cea una şi

singură Biserică. Aceasta este expresia săritoare în ochi a teoriei ramurilor.

Când se întâmplă astfel de confuzii, este necesar a adopta o atitudine de stricteţe, care

păstrează adevărul: că toţi cei ce cad în erezie sânt în afara Bisericii şi că Sfântul Duh nu

lucrează spre îndumnezeirea lor.

În orice caz, teologia baptismală creează probleme uriaşe Ortodoxiei. Din perspectiva

ecleziologiei, scrierile cercetate sânt împănate cu greşeli. Învăţătura patristică Ortodoxă despre

acest subiect este că Biserica este Trupul teantropic al Mântuitorului, în care adevărul revelat

– credinţa Ortodoxă – s-a păstrat, iar taina îndumnezeirii se lucrează prin tainele Bisericii

(Botez, Mirungere, Sfânta Împărtăşanie). Condiţia esenţială apriorică este ca noi să participăm

la energiile curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare ale lui Dumnezeu. Botezul este Taina

iniţiatoare a Bisericii. Biserica nu se sprijină pe Taina Botezului; ci mai degrabă Botezul din

apă, în împreună lucrare cu Botezul Duhului, lucrează în Biserică şi face pe om părtaş al

Trupului lui Hristos. În afara Bisericii, Trupul cel viu al lui Hristos, nu există taine, întocmai

cum nu există simţuri în afara trupului omenesc.

În încheiere, aş dori să citez concluziile Părintelui George Dragas, pe care le ataşează

„Rezumatului şi criticii‖:

Aceste recomandări nu vor câştiga acordul tuturor ortodocşilor, mai cu seamă acelora

vorbitori de greacă (sau cu mentalitate grecească), şi în consecinţă ele sânt, prin însăşi natura

lor, dezbinătoare. Motivul principal pentru care am ajuns la o astfel de concluzie negativă este

că această cercetare în teologia sacramentală este lipsită de orice bază ecleziologică şi că

interpretează unilateral – ori mai degrabă interpretează greşit – practicile sacramentale

ortodoxe, şi mai cu seamă cele ce se referă la eterodocşi în diferite perioade ale istoriei

Bisericii. Aceste recomandări şi concluzii, şi de fapt, întreaga Declaraţie comună sânt

rezumatul scepticismului apusean. Acceptarea lor de teologii ortodocşi vădeşte trădarea

deliberată a concepţiilor ortodoxe şi capitularea lor în faţa ecumenismului apusean. Aceste

sânt lucruri ce ar trebuie să le îndepărtăm de la noi.

25

Încercare de elucidare ale unor probleme legate de

Sfântul Botez în contextul actual.

Pr. Dan Bădulescu

Introducere

- a) Botezul de necesitate

- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul

ortodox?

- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista

Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?

- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?

- e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?

- f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara

Bisericii Ortodoxe?

Concluzii

Anexe

Canonul Sinodului de la Cartagina 256

Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare (379).

Bibliografie

26

Introducere

Toate lucrările lui Dumnezeu sunt mai presus de firea creată, inclusiv de cea nevăzută

a cetelor celor fără de trup, îngerii, duhurile. „De fire‖ înseamnă şi „de minte‖, înţelegere,

pricepere, şi atunci ele se numesc „taine‖. Aceste Taine trebuie să fie deosebite de toate

celelalte taine (mistere), şi prin urmare se vor numi „Sfinte Taine‖. „Sfânt‖ (kadosh, aghios)

înseamnă tocmai acest lucru: deosebit, ales, separat, distins.

Lucrările lui Dumnezeu în Sfânta Biserică sunt lucrări divino-umane, sinergice, adică

de conlucrare cu omul. Căci aşa a bineplăcut Domnului ca sfinţirea, mântuirea şi în final

îndumnezeirea şi unirea cu Dumnezeu să fie lucrate de Dumnezeu prin om. Pentru această

lucrare sunt aleşi episcopii şi preoţii purtători de har divin, ce pot lucra aceste taine

mântuitoare. Şi este bineştiut că prima dintre tainele Bisericii este cea a Sf. Botez.

Sfânta Scriptură este sursa principală a instituirii şi săvârşirii Tainei:

Proorocirea Botezului:

„Răspuns-a Ioan tuturor, zicând: eu cu apă vă botez pe voi; dar vine Cel mai tare decât

mine, căruia nu sunt vrednic a-I dezlega cureaua încălţămintelor Lui. Acesta (vă) va boteza pe

voi cu Duhul Sfânt şi cu foc‖ (Luca III, 16);

„Şi eu nu l-am ştiut pe El, ci Cela ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a

zis mie: peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste Dânsul, Acela este Care

botează cu Duh Sfânt.‖ (Ioan I, 33);

„Căci Ioan a botezat cu apă, iară voi vă veţi boteza cu Duhul Sfânt nu după multe

zilele acestea.‖ (Fapte I, 5);

„Şi mi-am adus aminte de graiul Domnului cum au zis: Ioan a botezat cu apă, iar voi

vă veţi boteza cu Duhul Sfânt.‖ (Fapte XI, 16);

Porunca Botezului:

„Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi

al Fiului şi al Sfântului Duh,‖ (Matei XXVIII, 19);

„Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintru voi întru numele lui

Iisus Hristos spre iertarea păcatelor, şi veţi lua darul Sfântului Duh… Deci ei cu dragoste

primind cuvântul lui, s-au botezat şi s-au adăogat în ziua aceea suflete ca la trei mii.‖ (Fapte

II, 38, 41);

Diferite botezuri:

„Iar dacă au crezut lui Filip, care propovăduia de împărăţia lui Dumnezeu şi de numele

lui Iisus Hristos, s-au botezat bărbaţi şi muieri. Atunci şi Simon acela a crezut şi botezându-se

petrecea cu Filip, şi văzând puterile cele mari şi semnele ce se făceau, spăimântându-se, se

mira… Care pogorându-se s-au rugat pentru ei ca să ia Duh Sfânt; Pentru că încă nici peste

unul dintre ei nu Se pogorâse, ci numai botezaţi erau întru numele Domnului Iisus. Atunci

puneau mâinile preste ei, şi luau Duh Sfânt.‖ (Fapte VIII, 12-13; 15-17);

27

„Şi mergând ei pe cale, au venit la oarecare apă, şi a zis famenul: Iată apă; ce mă

opreşte a mă boteza? Iar Filip a zis lui: De crezi din toată inima ta, cu putinţă este. Şi el

răspunzând, a zis: Cred că Fiul lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Şi a poruncit să stea căruţa şi

s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat pe el. Iar dacă au ieşit din apă,

Duhul Domnului a răpit pre Filip şi nu l-a mai văzut pre el famenul, şi mergea în calea sa

bucurându-se.‖ (Fapte VIII, 36-39)

„Şi a mers Anania şi a intrat în casă, şi punându-şi pe el mâinile a zis: Saule frate,

Domnul Iisus, care s-au arătat ţie pre calea care veneai, m-au trimis ca să vezi şi să te umpli

de Duh Sfânt. Şi îndată a căzut de pe ochii lui ca nişte solzi, şi a văzut îndată şi sculându-se s-

a botezat.‖ (Fapte IX, 17-18)

„Au doar poate cineva a opri apa, ca să nu se boteze aceştia, care au luat Duhul Sfânt

ca şi noi? Şi le-a poruncit lor să se boteze întru numele Domnului. Atunci l-au rugat pe el să

petreacă la dânşii câteva zile.‖ (Fapte X, 47-48);

„Şi dacă s-a botezat ea şi casa ei, s-a rugat zicând: De m-aţi judecat pre mine a fi

credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi.‖ (Fapte XVI, 15);

„Şi luându-i pe ei întru acel ceas al nopţii, i-a spălat de răni, şi s-a botezat el şi ai lui

toţi îndată.‖ (Fapte XVI, 33);

„Iar Crisp, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui, şi

mulţi din Corinteni auzind, credeau şi se botezau.‖ (Fapte XVIII, 8);

„Şi auzind, s-au botezat întru numele Domnului Iisus, Şi punându-şi Pavel mâinile

peste ei, a venit Duhul Sfânt peste dânşii, şi grăiau în limbi şi proroceau.‖ (Fapte XIX, 5-6);

„Au doar S-au împărţit Hristos? Au Pavel s-a răstignit pentru voi? Sau întru numele lui

Pavel v-aţi botezat? Mulţumesc lui Dumnezeu că nici pe unul din voi nu am botezat, fără

numai pe Crisp şi pe Gaie, ca să nu zică cineva că întru numele meu am botezat. Botezat-am

şi casa lui Ştefana, iar mai mult nu ştiu să fi botezat pe altcineva. Că nu m-au trimis pe mine

Hristos să botez, ci să binevestesc, nu întru înţelepciunea cuvântului, ca să nu se facă

zadarnică Crucea lui Hristos.‖ (1 Corinteni I, 13-17)

Învăţătură dogmatică despre Botez:

„Au nu ştiţi că, oricâţi întru Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am

botezat? Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte, ca în ce chip S-au sculat

Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm. Că de vreme ce

împreună odrăsliţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui, deci şi învierii Lui vom fi părtaşi;

aceasta ştiind, că omul nostru cel vechi cu Dânsul împreună s-a răstignit, ca să se strice trupul

păcatului, ca să nu mai slujim noi păcatului; pentru că cel ce a murit, s-a îndreptăţit de păcat.

Că de am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu dânsul, ştiind că

Hristos Cel ce au înviat din morţi nu mai moare, că moartea pe Dânsul nu-L mai stăpâneşte.‖

(Romani VI, 3-9);

„Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, întru care v-aţi şi sculat împreună prin

credinţa lucrării lui Dumnezeu, Celui ce L-au sculat pre El din morţi.‖ (Coloseni II, 12);

„Pentru că printr-un Duh noi toţi într-un trup ne-am botezat, ori iudeii, ori elinii, ori

robii, ori cei slobozi; şi toţi într-un Duh ne-am adăpat.‖ (1 Corinteni XII, 13);

28

„Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.‖ (Galateni III, 27)

Aspecte canonice:

„Însă se cade episcopului să fie fără de prihană…. Nu de curând botezat fiind, ca nu

umflându-se, în osânda diavolului să cază.‖ (1 Timotei III 2,6)

Mărturisire de credinţă creştină ortodoxă:

„Un Domn, o credinţă, un botez,‖ (Efeseni IV, 5);

„Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor…‖ (Crezul)

Rânduiala Botezului nu poate fi săvârşită oricum şi de către oricine, ci numai de către

cei sfinţiţi. Începând cu vremurile imediat „post-apostolice‖, aceştia au fost arhiereii şi preoţii.

Rânduiala „normală”

Înainte de a porni la foarte complexa problemă a unor cazuri speciale, vom porni, aşa

cum este metodic, de la cazul „normal‖ al rânduielii. Deci, cum spuneam, săvârşitorul tainei

este arhiereul sau preotul ortodox, cu naş ortodox, iar lăcaşul trebuie să fie cel sfinţit, adică

biserica ortodoxă. Potrivit actualelor molitfelnice slujba numită a Botezului cuprinde în fapt

mai multe Taine şi arată în felul următor:

- pentru început aşa-numitele „lepădări‖, exorcisme de scoatere a

diavolului din catehumenul adult sau prunc;

- mărturisirea de credinţă ortodoxă, rostită de catehumen sau naş;

- sfinţirea apei de Botez;

- sfinţirea untdelemnului şi turnarea lui în apa sfinţită;

- ungerea cu untdelemnul sfinţit;

- Botezul propriu-zis;

- Mirungerea;

- spălarea şi tunderea părului;

- Împărtăşania.

Acestea sunt deci condiţiile şi rânduiala necesare şi suficiente săvârşirii acestei Taine.

Nu vom zăbovi mai mult asupra lor, ci ne vom opri asupra unor cazuri disputate asupra

„validităţii‖ Tainei Botezului. Şi anume ne vom opri asupra următoarelor probleme:

- a) Botezul de necesitate

- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi

preotul ortodox?

- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot

exista Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?

- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?

- e) este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?

- f) se poate primi ca „valid” (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara

Bisericii Ortodoxe?

Pentru a vedea cum a fost reflectată la noi în ţară această problematică am folosit

următoarele izvoare canonice normative:

29

- Pravila de la Govora (1642);

- Îndreptarea Legii (Târgovişte 1652);74

- Pidalion ( Neamţ 1844);

- Pidalion (Bucureşti 1933);

- Pravila bisericească, 1940;75

- Canoanele Bisericii Ortodoxe (1993)

a) Botezul de necesitate

Etapele descrise mai sus ar constitui regula normativă, „validitatea‖. Dar în situaţii de

forţă majoră, mai ales ale unor noi născuţi ce trag să moară, când clericii nu sunt în preajmă

de urgenţă, se cunoaşte în Biserică aşa-numitul „Botez de necesitate‖. Iată ce spun Sfintele

Canoane în acest sens:

Pravila de la Govora: „Iar de se va sili preotul, şi-l va găsi (pe prunc) gata de moarte

(dar nu mort cu desăvârşire), să-l stropească cu apă de la bobotează şi să-i citească molitvele

de la Botez şi aşa cu Dumnezeu este botezat.‖76

Îndreptarea legii prevede la glava 151: „Pentru copilul care se va afla în sfârşit să

moară şi preotul îl va boteza şi de nu va apuca să zică acele molitve ce se leapădă de satana,

nici molitvele celelalte; dar ce va face de aceea? Zice-le va după aceea, de va trăi copilul, au

ba?‖

„Sfântul mitropolit de la Crit, anume Ilie77

, adevereşte acest lucru şi zice că nu trebuie

săvârşite taine să zică oarecine că sunt nesăvârşite; căci că pentru acea s-au săvârşit şi s-a

botezat după trei afundări şi după chemarea a trei chipuri, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh, şi pentru al acestora, adică a trei afundări, i s-a făcut Botezul deplin la cel botezat. De-

aceea lepădare şi molitve nu se mai zic, pentru că lepădările şi molitvele se zic la cel botezat

mai înainte de botez, adică mai înainte de cele trei afundări; iar după botez, de-aicea nici

lepădări zici, nici molitve, că nu se cade dacă săvârşeşti taina să zici cele ce sânt mai înainte

de săvârşirea tainei; că nu aflăm această poruncă nici la un sfânt canon. Iar dacă se va

74

Ed. „Pelerinul Român‖, Oradea, 2002 75

Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999 76

Pravila bisericească, Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999, punctul 213, p. 52 77

Ilie Miniat

30

boteza copilul cum am zis mai sus şi într-acel ceas nu va muri, atuncea tu săvârşeşti şi

cealaltă slujbă care este după botezul copilului, adică zici molitva sfântului mir şi celelalte

toate.‖78

O tâlcuire oarecum diferită dă mai târziu pentru acest caz Sf. Nicodim Aghioritul

(1814) în însemnarea la Canonul 24 al Sf. Ioan Postitorul (Ajunătorul):

„Ţine seama că, dacă pruncul este sănătos, trebuie

să-l botezi după patruzeci de zile, potrivit cu Armenopulos

(Partea III, titlul I, al Canoanelor pe scurt). Iar dacă este

bolnav şi în primejdie de moarte, dacă îl va boteza preotul

cu numai trei cufundări şi ridicări (din cristelniţă) şi cu

chemările Sf. Treimi, nu este nevoie de mai mult. Dacă,

după aceasta, el va trăi, să-i citească rugăciunile care se

rostesc înainte de botez, sau afuriseniile, potrivit cu

Armenopulos şi cu Ilie, Mitropolitul Cretei.‖79

În molitfelnicul actual există rubrica: „Rânduiala

Botezului pe scurt‖ destinată exact acestei situaţii. În

această slujbă de urgenţă are loc o rugăciune, se toarnă

untdelemn sfinţit în apă, se botează, şi urmează imediat

mirungerea, înconjurarea cu „Câţi în Hristos v-aţi

îmbrăcat…‖ şi împărtăşania. La sfârşit se dau indicaţiile: „Iar după aceasta, întâmplându-se ca

să trăiască pruncul, atunci dator eşti preote să-i citeşti toată rânduiala Botezului afară de

afundare şi ungere.‖80

Se observă o contradicţie între cele două indicaţii: potrivit Îndreptării Legii, „toată

rânduiala Botezului‖ trebuie continuată după momentul Botezului propriu zis. La molitfelnic

s-a arătat şi mirungerea şi împărtăşania, deci ar fi logic ca cele ce urmează după botez şi nu s-

au săvârşit ar fi citirea Apostolului, Sfintei Evanghelii, tunderea părului, ectenia şi otpustul.

Este clar faptul că molitfelnicul a preluat indicaţiile Sf. Nicodim Aghioritul, de citire inclusiv

a lepădărilor (molitfelor), ungerii cu untdelemn sfinţit, etc. de dinaintea botezului propriu-zis.

Cei care citesc ambele surse pot fi puşi într-o încurcătură văzând două indicaţii ce se

contrazic. Care este cea corectă? Care ar trebui urmată?

Calea Sf. Nicodim şi a molitfelnicelor este o cale a maximei acrivii, dar, cum am spus,

justificată şi posibilă. Dar asta nu face ca cealaltă să fie o iconomie! Şi atunci indicaţia „dator

eşti preote‖ este, potrivit glavei 151, opţională şi nu obligatorie. Această glavă este reluată în

Pravila bisericească a Ierom. Nicodim Sachelarie (1940), la punctul 179.81

Să reţinem că în ambele variante săvârşitorul este ierarhul (preotul) ortodox canonic.

Vom vedea pe parcursul micului nostru studiu, că dilemele şi contradicţiile nu se

opresc aici.

Preliminar, pentru a nu lăsa cu totul în suspensie întrebările de mai sus, propunem a se

primi ambele proceduri, întrucât ele s-au practicat în egală măsură şi sunt sancţionate de surse

tradiţionale solide.

*

b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul

ortodox?

a) Diaconii, monahii şi mirenii ortodocşi

78

Îndreptarea Legii, pp. 236-237 79

Sf. Nicodim Aghioritul Carte foarte folositoare de suflet, Ed. „Bunavestire‖, Bacău, 2001, pp. 87-88 80

Molitfelnicul Mare, p. 43 81

Pravila bisericească, p. 44

31

Acesta a fost botezul de necesitate săvârşit de preot, ce s-ar fi putut face şi fără naş, şi

în afara lăcaşului de cult, şi – poate – chiar prin turnare (stropire) cu apă normală.

Să vedem acum cazurile mai speciale, începând cu întrebarea din subtitlu. Ea se poate

în primul rând care ierarhul sau preotul nu este la îndemână:

„De nevoie, atât monahul prost şi nepreoţit cât şi

diaconul, botează copil‖ Canonul 6 Sf. Nichifor Mărturisitorul

din „Jus Graecoromanum‖)

„Pruncii nebotezaţi, când preotul nu este de faţă, se

cuvine a-i boteza oricine s-ar întâmpla, chiar şi însuşi tatăl lor,

sau oricare altul, numai să fie creştin şi nu păcătuieşte.‖

Canonul 7 Sf. Nichifor Mărturisitorul din „Jus

Graecoromanum‖)

„De va naşte femeia şi pruncul e în pericol de moarte,

fiind de trei, sau de cinci zile, să se boteze, însă altă femee

botezată şi curată se cuvine a apleca pruncul, căci mama lui nu

se cuvine a intra acolo unde este pruncul, nici a-l lua măcar în

braţe, până ce nu se va curăţa definitiv după 40 de zile şi va lua

rugăciunea de la preot.‖ Canonul 37 Sf. Nichifor

Mărturisitorul82

Aceste canoane au fost date la începutul veacului al IX-lea la Constantinopol. Desigur,

se observă absenţa indicaţiei exprese ca aceşti mireni să fie neapărat creştini ortodocşi. Ea era

implicită şi subînţeleasă, deoarece această mare iconomie a lui Dumnezeu putea fi făcută în

baza „preoţiei generale‖ a creştinilor ei: „Şi voi înşivă ca nişte pietre vii, vă zidiţi casă

duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin

Iisus Hristos… Iar voi rod ales, preoţie împărătească, neam sfânt, norod spre câştigare, ca să

vestiţi bunătăţile celui ce au chemat pre voi dintru întunerec la minunata sa lumină‖ (1 Petru

II, 5, 9) În mod normal, se socoteşte că aceşti mireni sunt unşi cu untdelemn, botezaţi mirunşi

şi împărtăşiţi, fie din pruncie, fie la alte vârste. Preoţia generală împărătească se capătă deci în

cadrul acestor Taine:

„Ca să se facă această ungere de nestricăciune armă dreptăţii, înnoirea sufletului şi a

trupului, izgonirea a toată lucrarea diavolească, spre schimbarea tuturor răutăţilor celor ce se

ung cu credinţă …‖ (Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului din slujba Sf. Botez)

„…şi ne-ai dăruit nouă nevrednicilor fericita curăţire în sfânta apă şi dumnezeiasca

sfinţenie întru ungerea cea făcătoare de viaţă…‖ (Molifta de mirungere)

Canoanele acestea au fost preluate şi în veacurile următoare. Îndreptarea Legii, la

glava 153 „Pentru că de nevoie botează şi mireanul; şi pentru copiii creştinilor care mor

nebotezaţi, unde merg spune:

„De copiii nebotezaţi, de se va afla oarecine într-un loc pustiu, nefiind în vreame acolo

popă şi să nevoiască vreunul dintr-aceia să moară nebotezat, însă de se va întâmpla acolo

diacon sau călugăr, atuncea să-l boteze, iară de nu se va afla oarecine dintr-aceştia, trebuie să

se boteze şi de creştinii care se vor afla acolo. Iară de va fi tatăl copilului singur şi alt creştin

să nu se afle, atuncea să-l boteze şi el, că păcat n-are, adevărat cu apă, şi de muierea lui nu se

desparte. (Nichifor Ţarigrădeanul).‖83

Molitfelnicele actuale prevăd în acest sens următoarea indicaţie:

„Cuvine-se a şti iarăşi că de va fi pruncul slab, precum mai sus s-a zis şi nu s-ar

întâmpla preot, atunci să nu moară pruncul nebotezat, orice parte bărbătească sau nefiind

nimeni nici dintre bărbaţi, atunci moaşa sau oricare altă femeie, luând apă, să-l boteze, zicând

(formula…) Iar de va trăi pruncul după acest Botez, trebuie să se ducă la preot, ca să

plinească miruirea şi toată rânduiala Botezului, după cuviinţă.‖84

82

Canoanele sunt luate din Pidalion, Bucureşti, 1933, reluat în ediţia din 1992, la pp.463-464 83

Îndreptarea Legii, pp. 238-239 84

Molitfelnicul Mare Bucureşti 2003, p. 43

32

Nu numai molitfelnicele, ci şi diferite materiale de învăţătură ortodoxă contemporane

tratează acest caz:

„Ce trebuie făcut dacă nu este preot în apropiere şi copilul este ameninţat să moară

nebotezat? În aceste cazuri, când copilul este ameninţat să moară îndată după naştere, acasă

sau la spital, asistentele sau moaşele trebuie instruite de preot să aibă oricând la îndemână

aghiazmă, la nevoie apă obişnuită, şi lumânare. Apoi, după ce pun numele pruncului

muribund, îl botează ele, turnând aghiazmă în formă de cruce peste prunc şi zicând cuvintele:

Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al

Sfântului Duh, Amin. Dacă moare pruncul, el este botezat şi se mântuieşte sufletul lui. Iar

dacă nu moare, cele ce l-au botezat trebuie să spună rudelor sau preotului că a fost botezat de

ele, iar preotul îi face toată slujba Botezului, fără a-l mai afunda în apă în numele Prea

Sfintei Treimi, căci Botezul nu se mai repetă.‖85

Aceasta este învăţătura cea mai răspândită în zilele noastre în mediile bisericeşti. Să

zăbovim asupra ei mai cu atenţie, deoarece vom vedea cât de important este acest aspect şi

cum se poate lega de altele, în special în contextul minat al ecumenismului.

Din recomandarea finală se desprinde concluzia că botezul acela de necesitate săvârşit

în numele Sf. Treimi nu mai poate fi repetat, aceasta fiind o foarte gravă încălcare dogmatică

şi canonică. Deci s-ar pune problema repetării unui botez canonic şi valid.

Iată însă că în învăţătura tradiţională patristică lucrurile se prezintă cumva diferit:

„Cât priveşte pe cei ce s-au rupt şi s-au făcut mireni, n-au avut putere, nici de boteza,

nici de a hirotonisi, nici nu putea să dea altora harul Sfântului Duh, dela care au căzut.

Pentru aceasta, Părinţii au poruncit, ca venind la Biserică cei botezaţi de dânşii ca de nişte

mireni, să se curăţească a doua oară cu botezul adevărat al Bisericii.‖ Can. 1 Sf. Vasile cel

Mare

„Nu numai că nevoie să se boteze copilul de om mirean, ci încă acel mirean şi

dumnezeiasca taină să-i dea, adică să-l priceştuiască (cuminece). Şi însă de va muri, primeşte-

se la Dumnezeu botezat şi socoteşte în ceata altor copii botezaţi şi se slujeşte şi se pomeneşte

cum e obiceiul; iar de nu va muri copilul, ci va trăi, atuncea să se boteze a doua oară de

preot. (Simeon Tesaloniceanul).‖86

„Iar dacă nu se află preot într-acel loc, şi copilul este în primejdie, trebuie să-l boteze

cine se va afla acolo de faţă, fie preot, fie monah, potrivit cu Sf. Nichifor, sau mirean, însă

creştin. Sau chiar însuşi tatăl copilului, care — dacă acesta va muri — trebuie să-l socotim

drept botezat, lăsând totul în seama iubirii de oameni a preabunului Dumnezeu, după Grigorie

Cuvântătorul de Dumnezeu, care spune că, în lucrurile supuse îndoielii, biruie iubirea de

oameni (Cuvânt la Bobotează). Dacă însă trăieşte după acestea, preotul trebuie să-l boteze

de la început. Fiindcă, deşi Sf. Nichifor spune că pruncul care se află în primejdie de moarte

trebuie să-l boteze fie şi un mirean creştin, ca să nu moară în chip cu totul fără de nădejde,

lăsând fapta — cum am spus — în seama iubirii de oameni a lui Dumnezeu, totuşi, dacă după

acestea pruncul trăieşte, el nu spune să nu se boteze de preot, nici Sfântul acesta, nici alt

Părinte priceput în canoane, nici vreun canon dat de un sinod. Mai cu seamă Fericitul

Dionisie al Alexandriei, care a botezat dintru început pe un iudeu, care s-a botezat, de un

mirean, la vreme de boală, când se afla în primejdie de moarte, şi apoi a trăit. Zicând că nu

este îngăduit mireanului să îndeplinească nici o slujire preoţească, precum se povesteşte în

cartea numită Vizantis. Şi marele Vasile arată în canonul său dintâi că botezul săvârşit de

mireni nu este primit, şi cei botezaţi de aceştia trebuie să se boteze (din nou).‖87

Aceleaşi indicaţii apar în Pidalionul de la Neamţ 1844 la tâlcuirea Canonului 17

Apostolic:

„Asemenea se cade a se boteza şi cei ce ar fi botezaţi de ne ierosit, formăluit însă cu

minciună, că este iereu. Pe lângă aceştia şi aceia ce s-ar fi botezat de om lumesc în vreme de

85

Ioanichie Bălan, Călăuză Ortodoxă 86

Îndreptarea Legii, p. 239 87

Ibidem

33

primejdie, de nu ar muri ci ar trăi după aceasta. Fiindcă după Apostolescul acest 47 singuri

episcopii, şi presbiterii au voie a boteza, şi nu lumenii. După 1 Canon al lui Vasilie, ce zice,

pe cei de către lumeni botezaţi îi botezăm. Că ceea ce se face în vreme de primejdie, şi după

întâmplare, nu este lege în Biserică…

Acestuiaşi zice şi Valsamon şi Vlastar. Se cade însă să adăugăm şi aceasta într-această

subînsemnare, că după al 80-lea al Cartaginei şi 84 al Soborului 6 se cade a se boteza şi copii

aceia care nici însuşi ştiu de s-au botezat, pentru nevrâsnicia lor, nici alţii martori se află

adeverind, că s-au botezat. Vezi şi subînsemnarea celui 24 al Postnicului, pentru pruncul cel

în primejdie botezat nu de iereu, că adică de va trăi, să se boteze de iereu. Fiindcă şi Dionisie

al Alexandriei pe un iudeu botezat de un mirean în vreme de boală ce îngrozea moartea, l-a

botezat pe el din început după ce s-a însănătoşit. Precum se istoriseşte în tomul 11 foaia 188

al Vizantidei. Adăugăm însă aicea că dacă lumeanul poate a-i boteza în vreme de primejdie,

poate după urmare şi a-i mirui, şi a-i împărtăşi (şi vezi subînsemnarea Canonului 58 al

Soborului 6) este însă socotinţă unora, că pruncii de mireni în primejdii botezaţi, se cade a se

pomeni de vor muri împreună cu cei dreptslăvitori ca unii ce sunt întru nădejde de a dobândi

dumnezeiasca milă.‖

Aceste aspecte deja nu mai constituie „nuanţe‖, ci reflectă cum nu se poate mai clar

distincţia dintre regulă şi excepţie (care o confirmă). Iconomia şi pogorământul din situaţia

critică fiind depăşită, se reintră în normal, şi atunci repetarea Botezului nu constituie în nici

un caz încălcare, deoarece cel făcut de către cei nehirotoniţi nu este de fapt nici canonic şi

nici valid.

*

c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista

Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?

Deja am intrat pe tărâmul cel mai controversat al discuţiei noastre. Vom vedea că de-a

lungul istoriei această problemă de maximă importanţă dogmatică liturgică şi canonică a dat

naştere la o serie de dispute şi de lămuriri, soldate cu decizii ale Sfinţilor Părinţi, Sinoadelor

locale, şi culminând cu forul bisericesc suprem, Sinoadele Ecumenice.

Vom începe cu primele canoane, cele Apostolice:

Canon 46 Apostolic:

„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim.

Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul?

[Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag.: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag.: 6, 15]

Tâlcuirea acestui canon în Pidalionul de la Neamţ cuprinde pe scurt următoarele

principii:

„Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai

vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către episcopi şi presbiteri,

doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce, din rătăcirea lor… Fiindcă ce conglăsuire are

Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc

cele de către eretici, sau şi ei au aceeaşi socoteli al acelora, sau cel puţin nu au osârdie

spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia lor. Că cei ce bine voiesc (adică se învoiesc) la

slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit.‖.

Dovedindu-o aceasta, şi din alte multe scripturilnice ziceri, iar mai ales din acea

Apostolească: «Un Domn, o Credinţă, un Botez» [Efeseni 4]. Că dacă, zic ei, una este

Catoliceasca Biserică, şi unul este Botezul cel adevărat, cum poate fi adevărat botezul

ereticilor, şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în Biserica cea

34

Catolicească, ci s-au rupt dintr-însa prin eres? Iar de este adevărat botezul ereticilor şi al

shismaticilor, şi este adevărat şi cel al drept slăvitoarei şi al Catoliceştii Biser ici, apoi nu

este un botez, precum Pavel strigă, ci două. Care este prea cu necuviinţă. Adaugă însă ei şi

aceasta, că socoteala aceasta, de a nu primi botezul ereticilor, nu este nouă şi proaspătă a

lor, ci veche, şi de cei mai dinainte ai lor cercată. ...

Zice încă şi dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea ―La început era Cuvântul‖) „Nu

te amăgească pe tine o ascultătorule adunările ereticilor, că au botez dar nu luminare. Şi se

botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.”

Ci şi Sfântul Leon în epistolia cea către Nichita zice: „Nici un eretic dă sfinţenie prin

taine.”

Iar Ambrosie în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rău

cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte.‖

Acestea aşa zicându-se, cu dreptate s-ar nedumeri cineva, pentru ce… al altor eretici

le-au primit botezul, iar al altora nu?

Pentru ca să se facă dar lesne de înţeles dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinţă

a şti cineva mai-nainte, că două feluri de chivernisire, şi de îndreptare, se păzesc în Biserica

lui Hristos. Un fel se numeşte scumpătatea (acrivia), iar celălalt, se numeşte iconomie şi

pogorământ. Cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul

alteori cu altul. Deci Sfinţii Apostoli în canoanele lor cel mai-nainte zice, şi toţi pomeniţii

sfinţi, au întrebuinţat scumpătatea, şi pentru aceasta desăvârşit leapădă botezul ereticilor; iar

Soboarele acestea două de toată lumea, au întrebuinţat iconomia, şi botezul arienilor şi al

macedonenilor l-au primit, şi al altora; iar pe al evnomianilor, şi al altora încă, nu l-au

primit…

Însă pe lângă cuvântul iconomiei au stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa. Iar

aceasta este, căci, ereticii aceia al căror botez le-au primit Soboarele acestea, păzeau

neschimbat felul, şi materia Botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma Catoliceştii

Biserici; iar ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, au schimbat săvârşirea Botezului şi o

au stricat, adică chipul felului, să zicem aşa, chemarea, sau întrebuinţarea materiei, adică a

afundărilor şi a ieşirilor din apă. Şi cum că aceasta a stătut pricina, martori vrednici de

credinţă sunt, mai întâi însuşi cuvintele canonului al 7 al Soborului 2… Arătat este, că arienii,

şi macedonienii se botezau fără schimbare, ca şi dreptslăvitorii, în trei afundări, şi în trei

scoateri, şi în trei chemări ale Sfintei Treimi, fără a schimba nici felul chemărilor nici

materia apei. (Că măcar deşi arianul Ualie a pus lege ca botezul să se facă întru o afundare,

precum zice Dositei la Dodecavivlion foaia 86 însă legea aceasta nu s-a ascultat, nici s-a

întărit, ci a rămas nelucrătoare la arieni. Fiindcă nici pomenire de aceasta cât de puţin canonul

nu face, întru cele ce pomeneşte botezul ereticilor, nici Zonara, sau Valsamon, sau Aristin, sau

Anonimul (cel nenumit). Tâlcuitorii Canoanelor o zic aceasta. Şi măcar de au schimbat arianii

şi chemările botezului după Chedrino, şi după acestaşi Dositei, zicând în Numele Tatălui celui

mai mare, şi al Fiului celui mai mic, şi al Sfântului Duh celui şi mai mic; Dar nu au făcut

schimbarea aceasta înaintea Soborului al 2-lea ci în urmă, precum acestaşi Dositei zice.)

Iar evnomianii schimbând chipul materiei botezului, numai într-o afundare se botezau;

Precum însăşi cuvintele ce le are Canonul arată anume: „Că pe evnomiani, zice, care întru o

afundare se botează şi cel: Precum şi savelianii chipul materiei botezului, adică pe cele trei

chemări stricându-le, învăţa, că Tatăl, şi Fiul, şi Duhul sunt o faţă.

Iar cum că se boteza după chipul botezului Bisericii ereticii aceia al cărora botez

Soborul l-a primit, martor este şi Zonara tâlcuitorului canoanelor. Că citind Canonul al 7-lea

al Soborului 2 acestea zice anume: „Nu se botează dar de al doilea aceştia, căci despre

Sfântul Botez la nimic se osebesc de noi, ci întocmai se botează. Şi cum că dimpotrivă, nu

după forma Botezului Bisericii, se botezau ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, martor

este iarăşi acestaşi Zonara zicând: „Aceştia dar, şi toţi ceilalţi eretici a se boteza sfinţii Părinţi

au legiuit. Că ori nu s-au norocit de dumnezeiescul Botez, sau norocindu-se, nu drept nici

după chipul Dreptslăvitoarei Biserici, s-au norocit de el. Deci pentru că ereticii aceea păzeau

35

chipul Apostolescului Botez, Canoanele acelor două Soboare, i-au primit ca botezaţi. Şi nu

numai pentru aceasta, ci şi pentru iconomie, precum am zis. Că de le-ar fi lipsit iconomia,

negreşit nu ar fi stătut împotriva Apostoleştilor Canoane, care poruncesc dimpotrivă, adică să

nu primim botezul ereticilor.

Toată teoria, care până acum o am făcut aici, nu este aici de prisos, mai ales este şi

prea de nevoie, de obşte adică pentru toată vremea, iar mai ales pentru ziua de astăzi,88

pentru gâlceava cea mare, şi prigonirea cea multă, ce se face pentru botezul latinilor, nu

numai între noi, şi latini, ci şi între noi, şi între cei de o cugetare cu latinii. Deci urmând celor

zise fiindcă locul Apostolescului Canon o cere, zicem, că botezul latinilor este minciunonumit

botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei este primit, nici după cuvântul

iconomiei. Nu este primit după cuvântul amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici. Şi cum că

latinii sunt eretici nici o trebuinţă este acum să arătăm, vreo dovadă. Că însuşi aceasta, că

avem atâta ură, şi atât întoarcere, iată atâtea veacuri, despre dânşii, este arătată dovadă, că ca

pre nişte eretici îi urâm, adică precum şi pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei

luptători de Duh. …Ajungă însă câte despre dânşii Sfântul Marcu al Efesului (în adunarea 25

cea în Florenţia) de faţă a zis aşa: „Noi pentru nimică alta ne-am dezbinat de latini, decât

pentru că sunt, nu numai schismatici, ci şi eretici, pentru aceasta nici se cuvine măcar a ne

uni cu dânşii.”

Încă şi marele Eclesiarh Silvestru zicea: „Osebirea latinilor, este eres, şi aşa o au avut

cei mai-nainte de noi. Deci mărturisit fiind, că latinii sunt prea vechi eretici, mai întâi îndată

din aceasta sunt nebotezaţi, după marele Vasilie de mai sus şi după Ciprian şi Firmilian

sfinţiţii cei mai-nainte de el; Pentru că mireni făcându-se ei, fiindcă s-au rupt din

dreptslăvitoarea Biserică, numai au cu sineşi pe darul Sfântului Duh, prin care dreptslăvitorii

ierei săvârşesc Tainele. Aceasta este o dovadă, care este atât de mare şi ne împotrivă zisă, cât

sunt mari, şi cărora nu li se poate zice împotrivă, şi Canoanele marelui Vasilie, şi ale

ieromartirului Ciprian, fiindcă au luat, şi mai ales au întărire de la Sfântul a toată lumea al 6-

lea Sobor.

Canon 47 Apostolic

„Episcopul, sau presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început,

sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se

caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de moartea Domnului, şi nu osebeşte pe ierei

de către minciunoierei.” [Apost.: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid.: 1]

Tâlcuirea Pidalionului 1844:

„Un Botez este predanisit nouă dreptslăvitorilor creştini atât de Domnul nostru, cât şi

de dumnezeieştii Apostoli, şi Sfinţii Părinţi… Aşijderea şi oricare episcop, sau presbiter nu

ar boteza cu Botezul Catoliceştii şi Dreptslăvitoarei Biserici pe cel spurcat, adică pe cel

botezat de către necinstitorii de Dumnezeu, adică de eretici,… batjocoreşte Crucea, şi moartea

Domnului, rău şi cu greşeală socotind, că spurcatul şi pângăritul botezul ereticilor, este în

închipuirea Crucii şi a morţii Domnului, care nu este, şi pentru aceasta îl primeşte pe el, şi îl

are asemenea cu Botezul drept slăvitorilor…

…2. Că Apostolescul canonul acesta, pe care spre mărturia socotelii lor îl aduc, nu zice

pentru dreptslăvitorii cei mai-nainte botezaţi, ci pe cei ce din naştere sunt eretici, şi de dânşii

spurcaţi, apoi venind la dreapta slăvire. Drept aceea şi nu zice de al doilea să-i botezăm, ca

pe unii ce mai-nainte au fost botezaţi, ci să-i botezăm (că de nu va boteza zice) ca pe unii ce

niciodată ar fi fost botezaţi după dreapta slăvire…

…Pentru aceasta şi Canonul 35 al Soborului din Cartagina nu iartă a se boteza de al

doilea clericii cei caterisiţi pentru vinovăţii, şi aşa iarăşi să se ridice la treapta ierosirii. Ci se

curăţeşte cineva de spurcăciunea eresului, cu anatematisirea aceluiaşi eres cu pocăinţă

vrednică de cuvânt, şi rânduiala curăţitoarelor rugăciuni al Patriarhului Metodie, pe care

88

1800

36

Biserica le citeşte asupra celor ce s-au lepădat de credinţă, şi în sfârşit cu Pecetea Sfântului

Mir. Iar după cuviincioasa cercare, şi după canonul rânduit de duhovnicescul părinte, şi cu

Trupul şi Sângele Domnului „Că Sângele lui Hristos zice, ne curăţeşte pe noi de tot păcatul.

Iar copiii agarenilor care se botează cu Botezul nostru, nu cu socoteala binecinstitoare, ci

pentru ca să nu se facă trupurilor lor bolnăvicioase sau puturoase. Soborniceşte s-a hotărât, în

vremea Patriarhului Luca a se boteza al doilea, de ar voi să vină la credinţa noastră. Fiindcă la

botezul lor, nu au fost unită credinţa păgânilor născătorilor lor.

Iar cei nu în primejdii botezaţi de mireni şi neierosit ci făţărnicit iereu, aceştia murind

să nu se pomenească, că nebotezaţi sunt.‖

Canon 68 Apostolic

„Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar primi a doua hirotonie de la

oarecine, să se caterisească şi el şi cel ce l-a hirotonisit. Fără numai de ar dovedi, că de la

eretici are hirotonia. Că cei ce de al unii ca aceştia sunt botezaţi, sau hirotonisiţi, nici

credincioşi, nici clerici este cu putinţă a fi.‖ [Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6:

95; Cartagina: 57, 77, 101]

Tâlcuirea Pidalionului 1844:

„Afară numai de se va dovedi că are hirotonia de la eretici. Pentru că cei de eretici

botezaţi, sau hirotonisiţi, nici măcar creştini pot a fi cu acest ereticesc botez, sau mai bine a

zice spurcare,… Pentru aceasta fără primejdie unii ca aceştia şi se botează de ierei

dreptslăvitori…‖

Sub presiunea ecumenismului, tâlcuirea Arhid. Prof. dr. Ioan Floca la acest canon are

următorul adaos:

„Cu privire la schismatici însă şi în speţă cu privire la romano-catolici şi la cei ce

aparţin bisericilor zise eterodoxe din răsărit, practica bisericească a stabilit, ca şi botezul şi

hirotonia acestora să fie recunoscute ca valide. S-a pus problema recunoaşterii validităţii

hirotoniilor anglicane, în sensul ca aceştia să fie consideraţi doar schismatici, sau,

considerându-i totuşi eretici, să fie validate hirotoniile lor prin iconomie. Aceste chestiuni,

strâns legate de succesiunea apostolică, au legătură cu canonul I al Sf. Vasile cel Mare şi cu

canonul unic al sinodului ţinut sub Ciprian al Cartaginei, la anul 256.‖89

Aceasta este percepţia canonică din biserica noastră începând cu sec. al XX-lea.

Comparând-o cu cea de dinainte, patristică, e uşor să vedem schimbarea de perspectivă.

Să ne întoarcem la Părinţi:

„Însă pe lângă cuvântul iconomiei au stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa.

Iar aceasta este, căci, ereticii aceia al căror botez le-au primit Soboarele acestea, păzeau

neschimbat felul, şi materia Botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma Catoliceştii

Biserici;‖90

Despre forma botezului eterodocşilor, spunem că, în cel mai bun caz, este o formă

(validă, corectă) fără fond (valid, corect). Acest fond se capătă la momentul convertirii la

Ortodoxie şi intrării în Biserica Ortodoxă.

Acum, se cunoaşte că în cazul catolicilor, anglicanilor, protestanţilor, reformaţilor, ca

să nu mai vorbim de altele, nici măcar forma nu mai există. Normativ, cele trei afundări au

fost înlocuite cu stropirea (turnarea).

Prezentăm în continuare tâlcuirea Canonului Sinodului de la Cartagina 256, aşa cum

apare ea în Pidalionul 1933:

„Sinodul din Cartagina (256)

În timpul Sfântului Ciprian s-au ţinut trei sinoade localnice în Cartagina care s'au

ocupat în genere pentru cei ce trebue a se boteza a doua oară.

89

Arhid. prof. dr. Floca Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1993, p. 42 90

Pidalion 1844 Tâlcuire la Can. 47 Ap.

37

Primul a avut loc la 255, al doilea şi al treilea în anul 256 la care au luat parte 84 de

episcopi în cel din urmă şi care a emis un singur canon. În opera lui Nicodim Milaş nu se află

acest Sinod, bazat pe temeiul următor: „Ereticii şi schizmaticii cari trec la ortodoxie, Botezul

a doua oară nu este obligator pentru Biserica întreagă, ci, — conform canonului 2 al Sinodului

Trulan este o hotărâre numai pentru Biserica din Africa, corespunzând acelui loc şi timp.

Balsamon spune, că ereticii şi schizmaticii, cari se întorc la Biserica Ortodoxă trebuiesc

botezaţi din nou, chiar şi dacă au primit botezul înainte.

Între timp Canonul 7 al Sinodului al II-lea ecumenic hotărăşte cu totul altceva cu

privire la cei ce trebuiesc şi la cei ce nu trebuiesc botezaţi, stabilindu-se în privinţa aceasta o

deosebire exactă. Citeşte canonul al 2-lea al Sinodului Trulan şi vei vedea că ceeace spune

acea enciclică (canonul lui Ciprian) nu s-a primit de toţi Părinţii, deoarece acolo spune:

„Canonul dat de Ciprian, arhiepiscopul provinciei Africane şi martirul şi de Sinodul lui, se

păstrează numai de către înainte stătătorii ţinuturilor amintite după obiceiul tradiţional". Noi

urmăm Pidalionului.

Urmează textul canonului…

Tâlcuire: Sânt multe dovezi pe care se întemeiază Sinodul acesta când hotărăşte că

ereticii şi schizmaticii trebuie botezaţi din nou:

1) Botezul este unic care se află în Biserica universală, ereticii şi schizmaticii fiind

afară de această Biserică.

2) Apa Botezului trebue curăţită şi sfinţită prin ruga preotului şi prin Darul Duhului

Sfânt, ereticii şi schizmaticii nu sânt preoţi.

3) Prin Botez se dă iertarea de păcate, la aceia nu se dă, deoarece sânt afară de

Biserică.

4) Cel ce se botează se cuvine a se unge cu sfântul Mir, sfinţit prin venirea Duhului

Sfânt, ereticii fiind desbinaţi n-au Duh Sfânt.

5) Preotul trebue a se ruga pentru cel botezat, iar ereticii, şi schismaticii furi de cele

sfinte fiind şi păcătoşi pentru eres, nu pot a se ruga.

6) Botezul ereticilor nu poate fi primit de Dumnezeu, pentru că sânt vrăşmaşii lui

Dumnezeu şi antihrişti.

Deşi Sinodul al II-lea Ecumenic prin canonul 7 recunoaşte în parte hotărârea acestui

Sinod, iar canonul al 2-lea al Sinodului VI vizează că această dispoziţie priveşte părţile

Africei unde s-a ţinut Sinodul, dar întrucât nu se înlătura această hotărâre ca necanonică şi

deoarece Sf. Vasilie cel Mare prin cel dintâi canon recunoaşte acest Sinod cu cele hotărâte de

el, se poate considera cu caracter general pentru întreaga Biserică, deoarece şi sinoadele

particulare inclusiv Sinodul acesta, au căpătat acest caracter, prin cuprinderea lor şi

recunoaşterea lor de către Sinoadele Ecumenice.‖91

Reflectarea acestei probleme în teologia ortodoxă

română contemporană

Întrucât pr. prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae este socotit

îndeobşte ca „cel mai mare teolog român‖ cel puţin din sec. al

XX-lea, să vedem cum a tratat această problemă în Dogmatica

sa:

„În ce priveşte recunoaşterea Botezului săvârşit în afara

Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un

astfel de botez săvârşit prin întreita scufundare sau vărsare, sau

stropire cu apă în numele Sfintei Treimi, arată că Biserica îl

poate valida, prin iconomie, la primirea în Biserică a celui

91

Pidalion 1933, pp.312-315

38

botezat astfel în afara ei, extinzând peste partea externă săvârşită atmosfera deplină de har a

Bisericii, care a existat într-un mod mai mult sau mai puţin accentuat şi în unitatea creştină

de unde vine astfel cel botezat. Recunoaşterea acestui Botez din partea Bisericii e ca un fel de

completare tardivă a părţii externe a lui cu puterea dumnezeiască primită acum deplin de

către cel botezat în afara ei prin punerea lui în acord deplin cu credinţa Bisericii. Dar

Biserica poate să şi boteze pe cei ce vin la ea botezaţi în afara ei, din pricina nedeplinătăţii

harului sau lucrării lui Hristos în unitatea creştină de unde el vine, prin faptul că în acea

unitate nu există deplinătatea credinţei.‖92

*

d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?

Temeiuri dogmatice

Tâlcuirea Can. 46 Apostolic din Pidalionul 1844 afirmă în această privinţă:

„Al doilea Latinii sunt nebotezaţi, pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se

botează, precum din început au primit de la sfinţii Apostoli dreptslăvitoarea Biserică. Latinii

cei mai-dinainte mai întâi stricând Apostolescul Botez, întrebuinţau turnare, adică puţină apă

pe creştetul copilului turnând. Care încă şi acum pe la oarecare locuri se lucrează. Iar cei

mai mulţi cu o legătură de peri de porc, de trei ori aruncă puţine picături de apă pe fruntea

pruncului. Iar între alte locuri, precum au vestit nouă de acolo întorcându-se la noi oarecine,

că puţin bumbac (care fieştecine poate şti câtă apă au ridicat bumbacul) zice, împlântându-l

în apă, ung cu acela pe copil, şi aşa îl botează. Deci, nebotezaţi sunt latinii, pentru că nu fac

cele trei afundări şi scoateri, după Apostoleasca predanisire. Pentru aceste trei afundări, cât

sunt de nevoie şi de neapărate, spre deplinirea botezului, nu zicem. Cel ce pofteşte, cetească,

ci după toată nevoia cetească Cartea prea mult învăţatului, şi prea înţeleptului Evstratie

Arghentios. Ci şi noi la Apostolescul Canonul al 50-lea vom zice, câtă trebuinţă de acum

cere.‖

Canon 50 Apostolic

„Dacă vreun episcop, sau Presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o

afundare, care se dă întru moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru

moartea Mea botezaţi. «Ci mergând, învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele

Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh» [Matei XXVIII, 19]. [Sobor 2: 7]

Tâlcuirea Pidalionului 1844:

„Trei sunt prea de nevoie, şi cu adevărat cu totul neapărate la Taina Sfântului Botez.

Apă sfinţită; Afundare în apă şi scoaterea întreite; şi chemarea a câtetrele Ipostasurile… În

Canonul 4993

cel mai de sus dumnezeieştii Apostoli despre cele trei chemări au poruncit şi au

învăţat, care nume să zicem, şi cu ce rânduială. Iar întru acest al 50-lea rânduiesc după urmare

despre cele trei afundări şi scoateri din apă.

De vreme ce, precum am zis, sunt de nevoie după cele ce chiar se zic de nevoie, şi

întăritoare ale adevăratului şi dreptslăvitorului botez. Şi fără de acestea, nu numai nu se

săvârşeşte botezul, ci cu totul nici poate a se numi botez. Căci dacă, vaptizo va să zică afund,

din cele trei pogorâri în apă, adică din cele trei afundări, sau vaptismata (

afundări) şi Vaptisma adică Botez se numeşte, şi nu de la altceva.

92

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,

1997, pp. 42-43. 93

„Dacă vreun episcop, sau presbiter după rânduirea Domnului nu ar boteza în Tatăl, şi în Fiul, şi

în Sfântul Duh. Ci în trei fără de început sau în trei fii, sau în trei mângâietori, să se caterisească.‖

[Matei XXVIII, 19]

39

…Fiindcă nu a zis Domnul nouă Apostolilor săi, când ne-a trimis la propovăduire,

întru moartea Mea botezaţi. Nu; ci ne-a zis: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe

ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Adică botezaţi-i pe ei în trei afundări şi

scoateri, şi la fiecare afundare, un fiecare nume al Sfintei Treimi să-l ziceţi.

… Dar după mai deosebitul tip, închipuirea stăpâneştii morţi, la Taina Botezului se

lucrează, prin cele trei afundări ce întru dânsa se săvârşesc… Şi martor la aceasta este însuşi

Apostolul Pavel zicând: «Câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat,

aşadar împreună ne-am îngropat cu dânsul prin Botez întru moarte.» [Romani VI, 4] Deci

pentru ca să se facă întru noi asemănarea morţii lui Hristos; Şi a îngropării sale celei de trei

zile, de nevoie se cuvine să se facă cele trei afundări. Iar altminteri este cu neputinţă.

Şi ascultă cât este conglăsuită cu Dumnezeiasca Scriptură, şi cu Canoanele

Apostolilor, şi predanisirea Părinţilor cea despre nevoia cea neapărată a afundărilor, că acolo

şi Sfântul Dionisie Areopagitul învăţătorul tainelor contemporanul (cel de o vreme) cu sfinţii

Apostoli cu obişnuita sa preaslăvită grăire acestea le teologhiseşte. Deci are cel ce cu sfinţenie

se botează, pe simboliceasca învăţătură ce tainic îl povăţuieşte, ca cu cele trei afundări în apă,

pe domneasca începătoare moarte a îngropării celei de trei zile şi de trei nopţi a lui Hristos

dătătorului de viaţă să o urmeze; Şi iarăşi, osebit într-acea de tot acoperire ce prin apă s-a luat

spre închipuirea morţii; Şi a îngropării celui pururea vecuitor; Şi aiurea, de trei ori pe

(Catehumeni) adică, Ierarhul îl botează împreună cu cele trei afundări şi scoateri, glăsuind

asupra celui ce se botează pe întreitul Ipostas al Dumnezeieştii fericiri.

A Sfântului Chiril Ierusalimleanului, în cuvintele cele catehisitoare. [„Aţi mărturisit

mântuitoarea mărturisire şi v-aţi cufundat de trei ori în apă şi v-aţi scos din apă tot de trei

ori‖]94

A Sfântului Atanasie celui mult pătimitor la tâlcuirea Apostoleştii ziceri: Împreună

sădiţii ne-am făcut cu asemănarea morţii lui (Hristos adică).

A Sfântului Grigorie Nissis în cel Catehiticesc. [„Iar coborârea omului în apă şi

afundarea de trei ori cuprinde altă taină… tot astfel şi omul unit cu El prin firea trupul, dacă

are în vedere acelaşi lucru, adică viaţa, şi dacă, în loc de pământ, apă varsă asupra sa, prin cele

trei afundări pe care le face imită harul de trei zile al Învierii… De trei ori afundându-ne în

apă şi iarăşi ridicându-ne din apă, imităm îngroparea mântuitoare şi învierea cea de a treia zi,

având în cuget ideea că, după cum noi putem să ne afundăm în apă şi iarăşi să ieşim din ea,

în acelaşi chip Cel care stăpâneşte Universul putea ca – după cum noi ne cufundăm în apă, tot

aşa El cufundându-Se în moarte – să revină la propria fericire.‖]95

A lui Hrisostom (în voroava 24 la Ioan) unde zice: „Care este cuvântul Botezului?

Dumnezeieştii închipuiri se săvârşesc întru el, mormânt, şi omorâre, şi înviere, şi viaţă. Şi

toate acestea împreună se fac. Căci, ca într-un mormânt aflându-se capetele noastre în apă,

omul cel vechi se îngroapă, şi afundându-se jos se ascunde tot de odată. Apoi iarăşi ieşind

noi, cel nou se ridică iarăşi.‖ Şi iarăşi (în voroava 40 la cea 1 către Corinteni) şi a ne boteza şi

a ne afunda, apoi iarăşi a ieşi din apă. Este închipuirea pogorârii lui în iad, şi ieşirii de acolo.

Pentru aceasta şi mormânt pe botez îl numeşte Pavel, zicând: «Împreună ne-am îngropat cu el

prin Botez»

Şi iarăşi ceea ce este mitra la prunc, aceea este credinciosului apa. Că în apă se

plăsmuieşte şi se închipuieşte. Şi Ioan Damaschin, prin cele trei afundări, Botezul însemnează

pe cele trei zile ale îngropării Domnului…

…Dar şi însuşi numele colimvitrilor (adică scăldătorilor) întru care se botezau, şi se

scăldau cei ce se botezau, singur prin sineşi poate a dovedi nevoia afundărilor, fără de multe

alte dovezi. Se află scrisă şi în Lexiconul Franţiscului Pivatu, că Sfântul Oton prin trei

afundări boteza, temându-se, însă, zice ca nu cumva latinii stricând Apostoleştile legiuiri cele

rânduite asupra Botezului, să-şi pricinuiască loruşi ocară au poruncit să-şi facă colimvitre din

94

Sf. Chiril al Ierusalimului Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003, p. 348 95

Marele cuvânt catehetic, Ed. Bucureşti -119.

40

marmură, şi să-şi statornicească în lăuntru în biserici, mai-nainte fiind decât faţa pământului

ca un cot, pentru ca să poată într-însele cu lesnire afunda pruncii botezându-se. Drept aceea şi

în biserica Sfântului Marcu din Veneţia şi până astăzi se află o colimvitră ca aceasta spre

ruşinarea papiştilor. Încă şi papa Pelaghie întru un glas cu acesta hotărăşte: Că, neapărat

trebuie ca cele trei afundări la Sfântul Botez. Deci din toate aceste zise ce încheiere urmează?

Aceasta adică. De vreme ce cele trei afundări şi ieşirile sunt de nevoie întru Botez, pentru a se

închipui prin ele moartea cea de trei zile şi de trei nopţi şi îngroparea, şi Învierea

Mântuitorului, cu care se dă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, şi lăsarea păcatelor, şi

împăcarea cu Dumnezeu; Apoi dar stropirea apusenilor lipsită fiind de afundări şi de

scoateri, prin urmare este lipsită şi de închipuirea morţii celei de trei zile şi de trei nopţi şi a

îngropării, şi a Învierii Domnului. Iar dacă de acestea, arătat este şi mărturisit, că este lipsită

şi de tot darul, şi sfinţenia, şi lăsarea păcatelor…

Că zice marele Vasilie: În trei afundări, şi în trei chemări, Taina Botezului se

săvârşeşte, ca şi chipul morţii (Lui) să se închipuiască şi cu predanisirea cunoştinţei de

Dumnezeu să ne luminăm la suflet cei ce ne botezăm. Însemnează însă, că, precum zicem că

botezul apusenilor este ereticesc şi neprimit, pentru cele ce s-au zis, aşa se cade şi noi

dreptslăvitorii să luăm aminte bine la al nostru a nu se face în ligheanuri şi în covăţele întru

care abia se afundă parte din picioarele copiilor ce se botează. Pentru aceasta, de vreme ce

mustrăm pe apuseni că au stricat Apostolescul Botez, apoi se cade şi noi dreptslăvitorii să

luăm aminte bine la al nostru, a nu se face în ligheanuri şi în scafe, în care abia să se afunde o

părticică din picioarele pruncilor ce se botează; Las a zice, că de multe ori sunt crăpate şi

scafele acelea, ori se răstoarnă şi se varsă sfânta apă. Pentru aceasta se cuvine, de vreme ce

mustrăm pe latini să păzim pe al nostru Botez neprimejduit şi neprihănit. Şi după aceasta

precum şi pentru toate celelalte purtare de grijă şi datorie stă asupra Păstorilor sufletelor

(adică a arhiereilor, şi a iereilor) noi însă, facem lucrul pândarului, şi strigăm dând ştire. Iar ei

iee (să ia) aminte de datoriile loruşi, ca unii ce au a da şi cuvânt.‖

Reflectarea acestei probleme în teologia ortodoxă română contemporană

În Dogmatica Pr. Stăniloae citim următoarele:

„Scufundându-se omul la Botez în această apă, se întâlneşte în ea cu Hristos, sau se

enipostaziază în El, sau se personalizează deplin încadrându-se în Persoana Lui, şi se umple

de energiile Duhului Sfânt ce iradiază din Hristos. A trebuit să Se scufunde Fiul în natura

omenească şi prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne scufundăm în viaţa

Lui dumnezeiască, sau în Duhul Lui cel Sfânt…

Actul Botezului constă în scufundarea întreită a primitorului în apă… dar Taina ca un

tot, în care intră şi lucrarea deplină a Duhului, se săvârşeşte prin întreita scufundare a celui ce

se botează în numele Sfintei Treimi‖96

Pidalionul 1844 în tâlcuirea Canonului 50 Ap. spune:

„Dar ce aduc spre mărturie pe Părinţii noştri cei vechi către întărirea neapărării

afundărilor celor întru Botez? Citească cela ce voieşte pe înţeleptul bărbat Corderie teologul

latinilor, şi-l va vedea pe el în cuvântul lui cel despre Botez, cum surpă pe socoteala cea rea a

lui Toma Achinatul97

, care slăveşte că ar fi lucru adiafor, de a se face botezul ori în trei

afundări, ori nu; Şi cum hotărăşte a se păzi cu neschimbare cele trei afundări în trei ieşiri,

după rânduiala Botezului al Răsăriteneştii noastre Biserici.‖

96

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,

1997, p. 28 97

D’Aquino

41

e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?

În această controversată problemă Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic din Pidalionul

1844 spune:

„Că scriind către Sfântul Chiprian, zice acestea, dar cine, măcar de ar fi ajuns şi la

vârful săvârşirii şi al înţelepciunii, poate a se întări, şi a crede, că singură suprachiemarea

celor trei nume ale Sfintei Treimi, este destulă spre iertarea păcatelor, şi spre sfinţenia

Botezului, de nu este adică drept slăvitori, şi acela ce botează? Citeşte toată epistolia acestuia,

care se află în cartea cea pentru cei ce au patriarheisit în Ierusalim (Cartea 1, Cap 16, paragraf

4) de nevoie fiind la această pricină.

…Şi se vede adică după mască, că este Botez, dar cu adevărul nici un ajutor are către

credinţă, şi către buna cinstire. Că nu cel ce zice Doamne, acela dă şi pe adevăratul Botez, ci

cel ce zice şi cheamă Numelui, şi care are şi credinţă dreaptă.

…Pentru aceasta şi multe alte eresuri, zic numai Numele Sfintei Treimi, dar fiindcă nu

le cugetă acestea drept, nici credinţa o au sănătoasă, şi nefolositor au şi pe botezul cel dat de

dânşii, fiind lipsiţi de buna cinstire. Drept aceea urmează, că cel ce se stropeşte de dânşii,

mai mult se spurcă cu păgânătatea, decât se izbăveşte de ea. Deci şi cei ce cugetă cele al

arienilor, măcar de şi citesc cele scrise, şi zic numirile Sfintei Treimi la Botez, însă ameţesc pe

cei ce iau Botez de la dânşii, fiindcă sunt mai necinstitori de Dumnezeu decât ceilalţi eretici.

…Iar dacă oarecare dintre însuşi latinii şi dintre cei ce cugetă latineşte, ar propune

cele trei chemări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se face să au uitat cele ce au auzit mai sus de

la sfinţitul Firmilian, şi de la marele Atanasie; Cum că sunt adică nelucrătoare dumnezeieştile

numele acelea din gura ereticilor scoţându-se. Pentru că de nu ar fi aceasta, negreşit ar trebui

să credem, că şi băborniţile fac minuni, fiindcă descântă cu dumnezeieştile nume; Deci când

latinii, şi ca nişte eretici Botez nu pot da, pentru că au pierdut darul cel începător desăvârşiri,

şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi Apostolescul Botezul acelor trei afundări. Deci, zic, cei ce

primesc stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă, la stăpânirea acestui Apostolesc

Canon, încă şi la a celui după acesta adică al 47-lea! Ştiu ce propun nenumiţii apărători ai

latinescului minciunobotez. Că propun că obişnuia Biserica noastră a-i primi cu ungerea

sfântului Mir pe cei ce din latini se întorceau. Şi că se află şi oarecare rânduială tipărită,

care arată în ce chip să-i primim. Şi către acestea chiar şi cu dreptate răspundem acestea.

Cum că ajunge că mărturiseşti, că cu Mir îi primeau; apoi, eretici sunt. Că pentru ce cu Mir

dacă nu erau eretici? Deci eretici fiind mărturisite, nu este de crezut, că dreptslăvitoarea şi

Apostoleasca Biserică, ar fi vrut cu dinadinsul să strice Apostoleştile şi Soborniceştile

Canoanele acestea, ca mai sus le-am însemnat. Ci precum se vede, şi precum de cuviinţă este

a crede, că oarecare mare iconomie au vrut să întrebuinţeze pentru latini Biserica, având şi

pildă pravăţului său pe acel mare şi sfânt al doilea de toată lumea Sobor.

…Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă. Pentru aceasta şi

Teofilact al Bulgariei zice: „Cel ce face ceva după iconomie, nu chiar ca un lucru bun, face

aceasta: Ci ca un lucru trebuincios la o vreme. (Tâlcuirea la cap 5 stih 11 către Galateni) în

destul am iconomisit, zice Teologul Grigorie în lauda cea către Atanasie, nici (socoteala) cea

străină primindu-o, nici pe a noastră stricându-o, care cu adevărat ar fi rea iconomie. Aşa zic

şi eu. Cu adevărat rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe latini putem a-i întoarce,

şi noi călcăm scumpătatea sfinţitelor canoane, şi primim minciunobotezul ereticilor.‖

Că a iconomisi se cuvine unde nu se face călcare de lege, zice Dumnezeiescul

Hrisostom. Iar cum că cu iconomie s-au făcut închipuirea aceea, dintru aceasta este arătat, că

până atunci răsăritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o mărturiseşte aceasta

localnicul Sobor cel din Laterano Romei; Care s-a făcut la anul de la Hristos 1215 că zice

acesta în Canonul 4 că răsăritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit

apusean, de nu ar fi făcut mai-nainte apă sfântă, spre curăţire. Şi apoi zice, că răsăritenii al

doilea boteza pe apusenii cei ce veneau la Biserica Răsăritului, adică ca pe unii ce nu aveau

botez sfânt şi Apostolesc.‖

42

Iar tâlcuirea Canonului 50 Apostolic, tot în acelaşi Pidalion spune:

„Iar de se împotrivesc latinii zicând, că stropirea lor prin cele trei chemări ale Sfintei

Treimi este dătătoare de sfinţenie şi de dar, învaţă-se, că Botezul nu se săvârşeşte prin singure

chemările cele ale Sfintei Treimi, ci are trebuinţă neapărat de închipuirea morţii, şi a

îngropării, şi a Învierii Domnului. Că nici singură credinţa cea în Treime mântuieşte pe cel

ce se botează, ci împreună cu dânsa de nevoie este şi credinţa cea întru moartea lui Hristos,

şi aşa prin amândouă întru aceasta în mântuire şi în fericire.

*

f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara

Bisericii Ortodoxe?

Indicaţii în molitfelnice.

Problema recunoaşterii botezului făcut în afara Bisericii Ortodoxe s-a pus fireşte în

contextul eventualei primiri în Biserică a creştinilor eterodocşi şi chiar schismatici. Fiind în

afara Bisericii din diferite motive şi la diferite momente, prin pronia dumnezeiască unii

eterodocşi voiau să intre în Biserică, fie în urma unor mariaje mixte, fie din alte pricini. Şi

atunci trebuia urmată o anume rânduială de către ierarh şi preot, ce se indica în molitfelnic.

În urma unor experienţe şi practici, se ajunsese în B.O.R. la o rânduială a primirii celor

de alte confesiuni creştine, botezaţi în numele Sfintei Treimi, sub rubrica:

„Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe:

Rânduiala primirii la credinţa ortodoxă a ereticilor luterani, calvini, baptişti, ori alţii

Rânduiala primirii la credinţa ortodoxă a schismaticilor romano-catolici, ori alţii

(aici se încadrează şi greco-catolicii şi armenii şi copţii monofiziţi)‖98

În linii mari rânduiala constă în:

- lepădare de erezia, schisma respectivă;

- lepădările (exorcismele) ca la Botez;

- Mărturisirea de credinţă ortodoxă (crezul);

- Dezlegare;

- Mirungere;

- Împărtăşanie;

- Declaraţie scrisă.

Observăm preliminar absenţa totală a Botezului, deci implicit acceptarea

necondiţionată a botezului săvârşit în numele Sfintei Treimi. Deci această situaţie de excepţie,

(iconomie, pogorământ) s-a transformat în regulă, normă. Momentul acesta conţine în sine

mari riscuri şi pericole, ce din păcate nu au întârziat să iasă la iveală ulterior.

Astfel, pe traseul anilor rânduiala descrisă mai sus s-a evaporat pur şi simplu din

molitfelnicele scoase de după anii 1960. A se vedea în acest sens ediţia a II-a, din anul 1970

de ex. Motivaţia? Intrarea în mişcarea ecumenică, ceea ce face „politic incorectă‖ rânduiala de

mai sus, cu apelativele de: „schismatici şi eretici‖. Am spus dinadins „politic‖ pentru a

sublinia clar motivaţia acestei măsuri ciudate.

După 1989 se produc în B.O.R. o serie de „cutremure‖ mai mari sau mai mici, ce

declanşează nişte modificări de perspectivă. Astfel, apare în anul 1992 cu binecuvântarea P.F.

Patriarh Teoctist, ediţia a V-a a molitfelnicului. În cuvântul înainte citim printre altele

următoarele:

98

Molitfenic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1992

43

„Textele liturgice ale Sfintelor Taine şi ierurgii, prin

care Biserica noastră însoţeşte, binecuvântând marile

momente şi trebuinţe din viaţa credincioşilor săi, sunt cuprinse

în Molitfelnic, cartea de cult fără de care este neconceput

împlinirea lucrării sfinţitoare de către preotul ortodox.

De aceea, apariţia unei noi ediţii a acestei cărţi

constituie un moment de referinţă, mai ales dacă avem în

vedere cerinţele actuale, tot mai mari, ale slujitorilor

bisericeşti de a avea cărţi de slujbă în limba neamului din care

ei şi credincioşii lor au odrăslit. Spre deosebire de ediţiile

anterioare, cea de faţă apare într-o alcătuire nouă, adunând în

paginile ei şi rânduieli ale unor slujbe care n-au mai fost

cuprinse în ediţiile din ultimele decenii. Ne facem o îndatorire

firească, dar şi de mare răspundere pentru vremea în care

trăim, de a oferi o asemenea hrană duhovnicească nu numai

clerului şi credincioşilor din ţară, ci şi fraţilor noştri de peste hotare, de acelaşi neam şi lege cu

noi, pentru împlinirea cerinţelor lor spirituale.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare şi să o facă aducătoare de

rod bogat, spre mântuirea tuturor.‖

Rânduielile de care se face amintire sunt chiar cele cu trecerea la ortodoxie ce sunt

reintroduse „cu mare răspundere‖. Gest binevenit cum am văzut mai ales în contextul

parohiilor româneşti de peste hotare ce se confruntau în special cu astfel de situaţii.

Concluzii:

În urma micului nostru studiu tragem următoarele concluzii legate de problemele

dezbătute mai sus:

- a) Botezul de necesitate.

Se poate face şi de către mirenii botezaţi ortodocşi atât la copii cât şi la adulţi. Dar

odată depăşită această situaţie specială, ei pot fi botezaţi de la început, cu toată rânduiala

botezului, începând cu lepădările şi terminând împărtăşania şi îmbisericirea de către clericul

ortodox (episcop sau preot) aşa cum cer sfintele canoane! Nu există aici nici o primejdie de

„repetare‖ nelegiuită a Botezului valid.

- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul

ortodox?

Ca regulă generală, nimeni poate săvârşi Botezul decât numai ierarhul şi preotul

ortodox. Excepţia şi iconomia de la această regulă a fost expusă în concluzia anterioară.

- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista Taine

în afara Bisericii Ortodoxe)?

Întrucât există numai „una Sfântă Sobornicească (Catolicească) şi Apostolească

Biserică‖ şi nu mai multe, nici măcar două (Sf. Fotie cel Mare), este necesar ca arhiereul sau

preotul ce botează să fie ortodox. Clericii eterodocşi nu au har sfinţitor şi „botezul” săvârşit

de aceştia nu este valid. Deci nu pot exista Sfinte Taine reale în afara Bisericii Ortodoxe!

- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?

44

Botezul prin stropire (turnare) nu este la fel cu cel prin afundare, fiind greşit din punct

de vedere dogmatic, canonic şi liturgic. El este primit în situaţii speciale prin iconomie.

Opinăm că poziţia ortodoxă ar fi aceasta:

Regula acriviei (afundarea) suportă o iconomie (stropirea, turnarea) în anumite

condiţii:

- Odată ce aceasta a avut loc în Biserica Ortodoxă, prin preotul ortodox hirotonit nu

are sens „repararea‖ ei mai târziu prin săvârşirea „corectă‖ a afundării, aşa cum se practică de

către grupurile rigoriste („super-corecte‖) de „pe vechi‖. Aceasta ar însemna să nu primim

pogorământul lui Dumnezeu, iconomisit în repetate rânduri în istoria Bisericii, săvârşind

astfel un grav păcat al ispitei de dreapta! (cum a arătat de ex. Cuv. Filotei Zervakos);

- Pe de altă parte este foarte periculoasă tendinţa de a transforma iconomia stropirii în

normă (regulă, obicei) aşa cum deja a ajuns să se facă în unele zone şi pe la noi sub influenţa

nefastă a apusenilor. Aceasta deoarece, astfel iconomia devine „acrivie‖ şi excepţia regulă!

Viaţa creştină poate oricând necesita o „iconomie‖, iar iconomie la iconomie nu se mai poate

face! Aceasta deja duce la erezie.

Reluând şi concluziile din punctele anterioare a) şi b) opinăm că, botezul făcut prin

turnare (stropire) îşi are la rândul său justificarea doar în cazuri speciale (copii mari sau

adulţi, în Biserică nu există un vas încăpător, bolnavi, etc.) Cazurile „normale‖ (copii mici) nu

au nici o justificare pentru stropire. Teama săvârşitorilor (preoţi şi episcopi) este inadmisibilă,

şi dovedeşte de-a dreptul necredinţă! Iar dacă e vorba de comoditate, sau menajarea

„asistenţei‖, nepăsare şi sfidare condamnabilă a rânduielilor bisericeşti.

Cu toate acestea, din moment ce acestea sunt săvârşite de către slujitorii ortodocşi

(hirotoniţi şi necaterisiţi), împreună cu toată rânduiala Botezului (lepădări, Mirungere,

Împărtăşanie, îmbisericire), nu se justifică nicidecum repetarea acestui Botez şi corectarea lui

prin afundare!

Repetabilitatea de care vorbeau Sfinţii Părinţi se referea doar la „Botezul de

necesitate‖ săvârşit de către mireni. După ieşirea din „situaţia de criză‖, acesta poate fi repetat

fără probleme de către preoţi – chiar recomandabil – şi aceasta chiar dacă ar fi fost făcut prin

afundare!

- e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?

Invocarea numelui Sfintei Treimi este o condiţie absolut necesară dar nicidecum şi

suficientă pentru validitatea Botezului! Căci trebuie neapărat întrunite şi condiţiile de mai sus,

la care se adaugă desigur şi mărturisirea ortodoxă a credinţei creştine din partea celui ce se

botează sau a naşului ortodox în numele acestuia.

A considera că invocarea numelui Sfintei Treimi este o condiţie absolut suficientă

pentru ca botezul să fie valid constituie abaterea cea mai des întâlnită la ora actuală, sub

presiunea forurilor ecumeniste, din păcate chiar în mediile noastre ortodoxe!

- f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara

Bisericii Ortodoxe?

În urma concluziilor de mai sus, se impune de la sine faptul că botezul făcut în afara

Bisericii Ortodoxe nu poate fi primit ca valid în sine, ci în cel mai bun caz ca pe un fel de

„formă fără fond‖. Această „formă‖ capătă conţinut haric doar prin iconomie, în momentul

primirii convertitului eterodox în Biserica Ortodoxă!

45

Anexe

Canonul Sinodului de la Cartagina 256

Iată conţinutul integral al Canonului Sinodului de la Cartagina 256 şi tâlcuirea lui în

Pidalionul 1933:

„Iubiţilor fraţi, aflându-ne în obştesc sfat, am citit scrisorile trimise de la voi

referitoare la cei ce se cred botezaţi de eretici, ori schismatici şi vin la Catoliceasca Biserică,

care este una în care ne botezăm şi ne naştem a doua oară, despre cari sântem încredinţaţi că şi

voi înşivă aceleaşi făcându-le, păstraţi întărirea Bisericii Universale. Însă de vreme ce sânteţi

părtaşi cu noi laolaltă şi pentru obşteasca dragoste aţi voit a cerceta aceasta, vă punem de faţă

o socoteală nu prea nouă, nici născocită acum, ci una veche şi cercată cu toată prudenţa şi

sârguinţa de către cei ce au fost mai-nainte de noi, şi pe care am păstrat-o bine, v-o

împărtăşim şi vouă şi o însoţim, hotărâm aceasta şi acum ceeace păstrăm totdeauna cu tărie şi

statornicie, că nimeni nu va putea să se boteze afară de Catoliceasca Biserică, deoarece

Botezul fiind unul şi aflându-se numai în Biserica Universală. Că scris este: „Pe Mine M-a

părăsit, izvorul de apă vie, şi şi-au săpat loru-şi lacuri sărăcăcioase care nu pot ţine apă‖,

(Ieremia II, 13).

Şi iarăşi Sfânta Scriptură vestind mai-nainte zice: „Depărtaţi-vă de apă străină şi din

fântână străină să nu beţi”. (Pilde V, 15-16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai

întâi de preot, ca să poată să şteargă cu însuşi Botezul, păcatele omului celui ce se botează. Şi

prin proorocul Ezechil, zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată şi voiu curăţi pe voi.

Şi voi da vouă inimă nouă şi Duh nou voi da vouă. Cum dar poate curăţi şi sfinţi apă, cel ce

însuşi este necurat, şi la carele Duh Sfânt nu este.” (Ezechil XXXVI, 25)

Iar la Numeri zice Domnul: „Şi de toate cele de care se va atinge necuratul, necurate

vor fi;” (Numeri XIX, 22) Deci botezând, cum poate da iertare păcatelor, cel ce nu poate

lepăda păcatele sale, fiind afară de Biserică? Pentrucă şi însuşi întrebarea care se face la Botez

este dovadă adevărului, deoarece se zice celui ce se cercetează: „Crezi că iei iertare de păcate

şi viaţă veşnică”? nu zicem altceva decât că aceasta se poate da în Catoliceasca Biserică. Iar

la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputinţă a se câştiga iertarea păcatelor. Şi pentru

aceasta apărătorii ereticilor sânt datori, sau să schimbe întrebarea, sau să apere adevărul, de nu

cumva le dă lor şi Biserică; însă este de nevoie ca cel ce se botează să se ungă cu Sfântul Mir,

ca astfel, să se facă părtaş lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn, ereticul nu poate, cel ce n-are

nici jertfelnic şi nici Biserică. Nu se poate dar nici decât a fi Sfânt Mir la eretici. Căci este

lămurit nouă, că nu se poate nicidecum, a se sfinţi la aceia untdelemn spre ungere. Pentrucă

sântem datori a şti şi a nu ne fi necunoscut, ce este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu

ungă capul meu”. (Ps. 140, 6), care lucru demult cu adevărat l-a vestit Duhul Sfânt prin

Psalmi. „Ca nu cumva îmbătându-se vreunul şi rătăcindu-se din calea cea dreaptă, să se

ungă de câtre eretici, vrăjmaşii lui Hristos. Căci, cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat, cel

ce nu este preot şi totodată este păcătos? Când zice Scriptura că: „Dumnezeu pe, păcătoşi nu-i

ascultă ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta îl ascultă‖. (Ioan

IX, 31). Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă iertarea păcatelor; şi cine poate da, lucru ce el

însuşi nu-l are? sau cum poate lucra lucruri duhovniceşti, cel ce leapădă Duhul Sfânt de la

sine. Pentru aceasta este dator a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca să se sfinţească

înlăuntru prin sfinţi. Că scris este: „Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sânt, zice Domnul‖. (Levitic XI,

44).

Că cel prins de rătăcire pentru a se dezbrăca de această înşelăciune prin adevăratul şi

bisericescul Botez, căutând preot, pentru Dumnezeu, rătăcit fiind, s-a făcut vinovat de furarea

celor sfinte. Deoarece trebue a examina botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei

46

botezaţi de dânşii. Căci nu poate a întrece pe fiecare deosebit. Dacă au putut boteza, au putut

să dea şi Duh Sfânt; dacă n-au putut, afară fiind, deci Duh Sfânt n-au şi nu pot dar boteza

deplin. Botezul fiind unul, şi unul fiind Duhul Sfânt şi una fiind Biserica întemeiată de Hristos

Dumnezeul nostru. Şi pentru aceasta, cele ce se fac de dânşii, fiind deşarte şi false, toate sânt

neprimite. Că nimic nu poate fi primit şi ales de Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care

Domnul îi numeşte în Evanghelie vrăjmaşi şi protivnici. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva

Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte‖. (Matei, XII, 30). Şi fericitul Apostol Ioan,

păzind poruncile Domnului, a scris mainainte în epistolă: „Aţi auzit că vine Antihrist, şi acum

încă sânt mulţi antihrişti‖. (I Ioan II, 18).

Drept aceea ştim că este vremea de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintru

noi. Drept aceea sântem şi noi datori a pricepe şi a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei care

se numesc antihrişti, nu sânt în măsură a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce

sântem cu Domnul împreună şi păstrăm unirea cu Domnul, care ni s-a dat după vrednicia Lui

şi liturghisind preoţia Lui în Biserică; iar câte fac protivnicii Lui, adică vrăjmaşii şi antihriştii,

sântem datori a nu le primi şi a le îndepărta şi lepăda şi a le socoti ca spurcate. În ce priveşte

pe cei ce vin la cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire şi răzvrătire, să le

dăm din nou Taina dumnezeieştii puteri şi a unirii, a credinţei şi a adevărului".‖

Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare (379).

Conţinutul său este destul de dificil, iar dificultatea

sporeşte pentru noi în situaţia în care avem mai multe

traduceri tâlcuiri. Îl redăm pentru început aşa cum apare el în

Pidalionul din 1933:

„Deci pentru întrebarea cea pentru cei „curaţi" ce s-a

zis mai-nainte bine ai făcut cu aducerea aminte, că se cade a

urma obiceiului celui din fiecare loc, pentrucă cu deosebire

au vorbit de botezul lor, cei ce au amintit atunci acestea. Iar

cel al pepuzienilor (montanişti) mi se pare a nu avea nici un

cuvânt. Şi m'am mirat cum fiind canonic, 1-a trecut marele

Dionisie. Că cei vechi au judecat să se primească botezul

acela, care nu este afară de credinţă. Drept aceea, pe unele le-

au numărat eresuri; iar pe altele schisme şi pe altele

parasinagoguri (adunări nelegiuite).

Deci, eretici numesc pe cei lepădaţi cu totul şi

înstrăinaţi de credinţă; iar schisme, cele pentru oarecare

cauze bisericeşti şi întrebări între cei despărţiţi, posibile, de vindecare; iar parasinagoguri,

adunările cele făcute de presbiterii şi episcopii nesupuşi cât şi de popoarele neînvăţate. De

pildă, dacă vre-unul fiind cercetat în vr'o greşală, s-a dezbinat de la slujbă şi nu s'a supus

canoanelor, şi alţi oarecarii unindu-se cu acesta, părăsesc Catoliceasca Biserică. Acestea sunt

parasinagoguri. Iar schismă este mai ales pentru pocăinţă către cei de la Biserică: iar eresuri,

ca al maniheilor, valentinienilor, marchioniştilor şi a însuşi montaniştilor acestora.

Deosebirea principală este însăşi credinţa în Dumnezeu. Deci s'a părut celor din început, să se

surpe cu totul cel al ereticilor, iar al celor dezbinaţi, ca unora ce sînt încă din Biserică, să se

primească; iar cei din parasinagogi, făcându-se mai buni, cu pocăinţă vrednică de cuvânt şi

prin întoarcere să se împreuneze iarăşi cu Biserica. De multe ori încă s-au dus cu cei nesupuşi

şi cei din vreo treaptă; aceştia când se vor căi, să se primească în aceiaşi stare.

Deci, montaniştii, sânt eretici, căci au hulit pe Duhul Sfânt. Montan şi Priscila s-au

asemănat Mângâietorului cu nelegiuire şi neruşinare. Ori sânt vrednici de osândă, ca unii ce

au făcut pe oameni dumnezei, ori ca unii ce au batjocorit Duhul Sfânt prin asemănarea cea cu

oamenii şi astfel sânt vinovaţi osândirii celei veşnice, pentrucă hula contra Duhului Sfânt este

neiertată. Deci, ce cuvânt are pentru a se primi botezul acestora, al celor ce botează în Tatăl,

47

în Fiul şi în Montan şi în Priscila? Că nu s-au botezat, cei ce nu-s botezaţi în numele cele

predate nouă. Drept aceea, deşi la marele Dionisie, nu s-a băgat de seamă aceasta, dar nouă

nu ni se cuvine a urma greşala. Că necuviinţa este arătată de acolo şi văzută de toţi cei ce cât

de puţin îşi dau seama. Catarii sânt din cei dezbinaţi. Însă s-a părut celor din început, celor

împreună cu Ciprian şi cu Firmilian al nostru pe toţi aceştia a-i supune unei hotărâri:

Pe catari, encratiţi, (înfrânaţi), idroparastaţi şi apotactişti, (adică lepădaţi singuri de

la Catoliceasca Biserică). Căci începutul despărţirii s-a făcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au

lepădat de la Biserică, nu a mai avut harul Duhului Sfânt peste dânşii, căci a lipsit

împărtăşirea şi s-a întrerupt urmarea. Cei dintâi cari s'au depărtat aveau hirotoniile de la

Părinţi şi prin punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Cât priveşte pe cei

ce s-au rupt şi s-au făcut mireni, n-au avut putere, nici de boteza, nici de a hirotonisi, nici nu

puteau să dea altora harul Sfântului Duh, dela care au căzut. Pentru aceasta, Părinţii au

poruncit, ca venind la Biserică cei botezaţi de dânşii ca de nişte mireni, să se curăţească a

doua oară cu botezul adevărat al Bisericii. Deoarece unora din Asia li s-a părut să se

primească botezul lor pentru iconomia multora, fie primit. Iar cel al înfrânaţilor se cuvine a-l

înţelege lucrare rea. Căci, ca să-i facă neprimiţi Bisericii, s-au apucat să întâmpine mai

înainte cu botezul lor, de unde şi-au stricat şi obicinuirea lor. Deci, socotesc că se cuvine

nouă a lepăda botezul 1or pentrucă nu este lămurit nimic pentru dânşii. Şi chiar de ar fi luat

cineva de la dânşii, viind la Biserică, să-l boteze. Dacă ar urma să fie piedică aceasta

iconomiei de obşte, se cuvine iarăşi a urma obiceiul şi să urmăm iconomisirilor ce-au făcut la

noi Părinţii, cari propun, nu cumva botezându-i să-i facem leneşi, şi să-i împiedicăm de la

mântuire prin asprimea aceasta. Iar dacă aceia, păzesc botezul nostru, aceasta să nu ne

înduplece nici de cum: că nu sântem vinovaţi a le da har, ci a se supune observaţiei

canoanelor, cu băgare de seamă.

Şi pentru orice cuvânt să-şi dea seama, că cei ce vin de la botezul acelora, să se ungă

de credincioşi şi aşa să se apropie la Taine. Ştiu că pe fraţii cei de pe lângă Zonie şi Saturnin,

i-am primit la scaunul episcopilor de la acea rânduială. Drept aceia, numai putem a-i despărţi

Biserică pe cei ce au fost din tagma acelora, punând noi ca un canon împărtăşirea cea cu

dânşii, prin primirea episcopilor".‖99

Bibliografie

Biblia 1914

Îndreptarea Legii, Ed. „Pelerinul Român‖, Oradea, 2002

Molitfelnicul Mare,‖Mân. Adormirea Maicii Domnului‖, Bucureşti 2003

Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1971

Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1992

Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1998

Pidalion, Mân. Neamţ, 1844

Pidalion, Bucureşti, 1933

Pravila bisericească, Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999

Sf. Chiril al Ierusalimului Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003

Sf. Grigorie de Nyssa marele cuvânt catehetic, Ed.

Dragas George Modalitatea de primire a convertiţilor romano catolici în biserica

ortodoxă100

99

Pidalion 1933, pp. 119-121 100

Acest document a fost redactat pentru Dialogul Ortodoxo-romano catolic (S.U.A) în 1998.

48

Floca Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1993

Guettée Wladimir Erezii şi erori ale papalităţii privitoare la Mistere (Taine)101

Ksutaşvili-Lenski Alexie Legislaţia Canonică Ortodoxă privind „Tainele”

eterodocşilor102

Remete, George, Dogmatica ortodoxă, Ed. Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1996

Schmemann A., Din apă şi din duh, Ed. „Symbol‖1992

Stăniloae Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al

B.O.R., Bucureşti, 1997

Vlachos Ierotheos Teologia baptismală103

Ecumenismul şi „Teologia baptismală” Teoria protestantă a „ramurilor bisericii”

într-o nouă formă104

Studii teologice, seria II, anul LV, nr. 3-4, iulie-decembrie, Bucureşti, 2003

101

Wladimir Guettée, Papalitatea eretică, ediţie on line. Pdf. http://www.angelfire.com/space2/carti/

pp. 80-84 102

Studii teologice, nr. 3-4, decembrie, 2003, pp. 99-122 103

Traducere din originalul grecesc Ekklesiastike Parembase, nr. 71 (decembrie 2001) pag. 12

Retipărit de Orthodox Tradition, vol XX, nr. 2, pp. 40-43. 104

Din Orthodox Tradition, Vol. 1, No. 1 (2000), pp. 2-11. Traducere după Orthodoxos Enstasis kai

Martyria (Nos. 26-29 [ianuarie-decembrie 1992], pp. 34-43).