Laborator 3 EIM

PRINCIPIILE ELECTROMIOGRAFIEI. UNITĂŢILE MOTORII

1. Scopul lucrării: lucrarea îşi propune ca obiective experimentale următoarele: observarea şi înregistrarea tonusului muscular asociat cu acitvitatea

electrică a muşchilor scheletici în repaus; înregistrarea forţei maxime de strângere pentru mâna stângă respectiv

dreaptă şi compararea difereneţelor dintre femei şi bărbaţi; observarea înregistrarea şi corelarea activităţii unităţilor motorii cu

creşterea puterii de contracţie a muşchilor scheletici; înregistrarea forţei produse de muşchi atunci când se induce oboseala

(„fatigue”). ascultarea „sunetelor” EMG şi corelarea intensităţii acestora cu activitatea

unităţilor motorii.

2. Introducere. Concepte fiziologice

În corpul uman se regăsesc trei tipuri de ţesuturi musculare:

‐ muşchi scheletici;

‐ muşchi cardiac;

‐ muşchi neted;

Fiecare tip de muşchi diferă de celelalte prin locaţie, structură microscopică, controlul lor de

sistemul nervos sau de sistemul endocrin, şi de asemenea diferă prin modul în care îndeplinesc

sarcini specifice astfel încât să menţină homestazia (capacitatea de a regla mediul intern, de a

menţine anumiţi parametri la nivele constante indiferent de vaţiaţiile factorilor din mediul extern).

Ţesutul muscular neted este localizat în peretele organelor interne precum vasele de sânge,

stomac, intestine şi căile aerine ale plămânilor. Celulele ţesutului neted au un singur nucleu

care în general nu are formă cilindrică ci de fus. Citoplasma lor are o “înfăţişare” non-striată,

sau netedă şi sunt conectate astfel încât formează corzi sau fâşii. Celulele muşchiului neted

sunt conectate la celule nervoase ale sistemului nervos autonom. Astfel, activitatea acestuia

este involuntară. Contracţiile muşchiului neted sunt lente şi puternice determinând schimbarea

diametrului intern sau a volumului organelor şi ajutând la reglarea trecerii materiei prin stomac şi

intestine, a presiunii şi a fluxului sângelui prin vase precum şi a fluxului aerului prin căile

respiratorii ale plămânilor.

Fig 1. Ţesut muscular neted

Ţesutul muscular cardiac. Muşchiul cardiac formează stratul de mijloc al peretelui inimii şi

poartă numele de miocard (Fig. 2). Celulele muşchiului cardiac sunt scurte, cilindrice şi fiecare

are un singur nucleu şi o citoplasmă marcată de benzi alternative întunecate şi luminate, numite

striaţii. Celulele striate ale muşchiului cardiac sunt unite în serii de joncţiuni caracterizate de

punţi cu rezistenţă electrică mică care permit impulsurilor electrice să se împrăştie rapid de la o

celulă la alta. Astfel, celulele muşchiului cardiac funcţioneaza împreună ca o unitate când sunt

stimulate pentru a fi contractate. Ţesutul muşchiului cardiac include un sistem “pacemaker”

care iniţiează bătăile inimii şi coordonează contracţiile muşchiului cardiac în toate regiunile

inimii. Controlul bătăilor inimii se realizează prin intermediul unor hormoni care coordonează

frecvenţa şi forţa contracţiilor şi de asemenea prin intermediul sistemului nervos autonom (parte

a sistemului nervos periferic-menţine starea de homestazie) care inervează inima cu fibre

motorii involuntare.

Filament intermediar

Filament gros (miosină) Filament subţire (actină)Membrană Nucleu

Joncţiune mecanică

Joncţiune pentru comunicare electrică şi chimică; facilitează transmiterea substanţelor chimice (ex.calciu) şi a potenţialelor de acţiune între celulele ţesutului muscular neted

Fig. 2 Ţesut muscular cardiac

Ţesutul muscular scheletic.

Muşchiul scheletic este deobicei ataşat de schelet, deşi câţiva muşchi scheletici sunt ataşaţi de

alte tipuri de ţesuturi conective. Contracţia şi relaxarea muşchiului scheletic produce mişcarea,

ca de exemplu atunci când întindem un picior pentru a merge sau flexăm antebraţul pentru a

ridica un obiect. Ţesutul muşchiului scheletic formează majoritatea masei corpului uman şi

poate produce suficientă căldură, atunci când este nevoie, printr-un mod specific de contracţie

numit tremurat.

Indiferent de tip, funcţia principală a ţesutului muscular este de a converti energia chimică în

efort mecanic, şi astfel muşchiul se contractă şi se scurtează. Efortul mecanic, d.p.d.v. fizic, se

referă la aplicarea unei forţe ce are ca rezultat mişcarea unui obiect. Cu alte cuvinte, este

produsul magnitudinii forţei aplicate (F) şi distanţa (D) pe care forţa a fost aplicată (W=FxD).

Muşchii scheletici realizează efort mecanic atunci când se contractă şi se scurtează, mişcând

astfel un obiect. Acest tip de contracţie se numeşte contracţie isotonică. Dar muşchii scheletici

se pot contracta (dezvolta tensiune internă sau forţă) fără a se scurta fizic. Acest tip de

contracţie este numit contracţie isometrică, şi nu are ca rezultat efort mecanic deoarece nu

există scurtare (D=0). Cu toate acestea, energia chimică este convertită în căldură în timpul

contracţiei isometrice.

Discuri intercalate (separă celulele adiacente)

Nuclee

Fig. 3 Structura ţesutului muscula scheletic

Muşchii scheletici umani sunt formaţi din sute de celule cilindrice individuale numite fibre

musculare, legate între ele de un ţesut conector (Fig. 3). În corp, muşchii scheletici sunt

stimulaţi de către sistemul motor somatic, care transmite impulsul electric generat de creier sau

de coloana vertebrală prin intermediul neuroni motori la muşchi. Neuronii motori se regăsesc în

materia cenuşie a creierului şi a coloanei vertebrale (CV). Axonii neuronilor pornesc din CV sau

creier şi sunt distribuiţi către muşchii scheletici sub forma unui nerv periferic (o colecţie de fibre

nervoase individuale). În momentul în care nervul periferic ajunge la muşchi, fiecare fibra

nervoasă se ramifică inervând câteva fibre musculare individuale.

Deşi un singur neuron motor poate inerva mai multe fibre muscular, fiecare fibră musculară este

inervată de doar un singur neuron motor. Combinaţia formată dintr-un singur neuron motor şi

toate fibrele musulare pe care le controlează formează o unitate motorie. Mărimea unei unităţi

motorii este determinată de numărul de fibre musculare inervate de o singură fibră nervoasă. O

unitate motorie de mărime 6 se referă la faptul că o singură fibră nervoasă inervează 6 fibre

musculare.

Când un neuron motor somatic este activat, toate fibrele musculare pe care aceste le inervează

răspund la impulsul transmis de neuron, generând un semnal electric propriu care duce la o

contracţie colectivă a muşchiului activat.

Miofibirlă (unitate contractilă)

Fibră musculară (celulă muculară)

FasciculMuşchi scheletic

Nuclei

Sarcomeră relaxată

Actină Miosină

Sarcomeră contractată

Mărimea unei unităţi motorii a muşchilor scheletici depinde şi de funcţia (felxare, extensie) şi

locaţia în corp a acestora. Cu cât numărul de fibre musculare inervate de o fibră nervoasă este

mai mic, cu atât este mai mare numărul de neuroni care sunt necesari pentru controlul

muşchiului şi astfel gradul de control al creierului creşte. De exemplu, muşchii care mişcă

degetele au unităţi motorii foarte mici pentru a permite controlulul precis atunci când se

operează cu tastatura unui calculator. Muşchii care menţin postura coloanei vertebrale au unităţi

motorii foarte mari. Diferenţa dintre mărimea suprafeţei din cortexul motor necesar pentru

controlul degetelor vs. mărimea suprafeţei necesară pentru controlul muşchilor trunchiului poate

fi observată în fig.

Mişcări fine, controlate ale corpului, cum ar fi mers, înot sau jogging, sunt produse de contracţii

gradate a muşchilor scheletici. Astfel muşchii scheletici sunt capabili să atingă diferite stări de

contracţie în funcţie “cererea” dictată de activtatea realizată. Astfel de exemplu, efortul

muşchilor(numărul de unităţi motorii activate) folosiţi în timpul mersului este mai mic decât cel

depus pentru a urca scările sau atunci cănd sunt ridicate 20 de Kg respectiv 5Kg.

Din punct de vedere fiziologic, gradul de contracţie al muşchilor este controlat de:

‐ activarea numărului dorit de unităţi motorii din interiorul muşchiului;

‐ controlul frecvenţei a impulsurior transmise de neuronii motori în fiecare unitate motorie;

Forţa contracţiei muşchilor scheletici este direct proporţională cu numărul unităţilor motorii care

sunt simultan active. Când o creştere a forţei de contracţie este necesară pentru a realiza o

anumită sarcină, creierul creşte numărul de unităţi motorii active simultan din interiorul

muşchiului pe baza informaţiei senzoriale de la diferiţi receptori. De exemplu, o parte din

procesul de ridicare a unei găleţi cu apă de la nivelul pământului, creierul activează întâi câteva

unităţi motorii din muşchiul scheletic. Dacă informaţia senzorială care se întoarce de la muşchi

indică faptul că muşchii se contractă dar nu dezvoltă destulă putere pentru a ridica găleata,

creierul activează unităşi motorii adiţionale până când informaţia senzorială indică faptul că

găleata este ridicată. O dată ce găleata a fost ridicată, pentru ca aceast să fie menţinută creierul

activează acelaşi număr de unităţi motorii ca în timpul ridicării dar foloseşte în mod alternativ

unităţile motorii. Fibrele motorii consumă energia stocată disponibilă în muşchi şi generează o

forţă prin contracţie. După ce fibra musculară epuizează sursa de “combustibil”, mai multă

energie trebuie creată pentru a continua contracţia. Astfel că atunci când creierul activează

diferite unităţi motorii, cele care au fost până în acel moment active se vor relaxa şi îşi vor

reface energia.

Atunci când muşchii realizează lucru (efort) mecanic acut se induce starea de “oboseală”

(fatigue) a muşchilor. Aceasta este determinată de o epuizare reversibilă a sursei de enrgie a

muşchilor. Dacă muşchiul foloseşte adenosinetrifosfat (ATP) mai repede decât poate fi generat

de către metabolismul celular, apare “oboseala”.

Fig 4. Eliberarea şi folosirea energiei în muşchii scheletici

În timpul contracţiei celulele musculare transformă energia chimică în enrgie termincă şi

mecanică şi de asemenea produce şi resturi chimice. Acestea sunt eliminate din corpul prin

sistemul circulator în momentul în care săngele aduce nutrienţi către muşchi pentru

transformarea energiei (oxigen). Dacă anumite resuturi chimice (acid lactic) nu sunt eliminate

eficient, se vor acumula şi vor interfera din punct de vedere chimic cu procesul de contracţie,

astfel grăbind apariţia “oboselii”. Acumularea de resturi chimice pot duce şi la apariţia crampelor

musculare care pot fi un semn a circulaţiei sangvine proaste.

Muşchii scheletici relaxaţi prezintă un fenomen numit tonus, care reprezintă o stare de tensiune

constantă care serveşte la menţinerea muşchiului într-o stare de pregătire. Tonusul este datorat

activării altenrante a unui număr mic de unităţi motorii din muşchi, de către centrii motori din

coloana vertrebarlă şi creier.

Când o unitate motorie este activată, fibrele musculare generează şi conduc impulsurile

electrice proprii, care în final duce la contracţia întregii fibre. Deşi impulsul electric generat şi

propagat de către fibre este foarte slab (mai puţin de 100µV), mai multe fibre care conduc

simultan impulsuri electrice induc o diferenţă de potenţial în piele care este destul de puternic

pentru a fi detectat de o pereche de electrozi de suprafaţă. Detecţia, amplificarea şi

înregistrarea schimbărilor în voltajul pielii produs de contracţia muşchilor scheletici de dedesubt

se numeşte electromiografie. Înregistrarea astfel obţinută se numeste electromiogramă (EMG).

Amino acizi Acizi graşi Glicerol

Substrat energetic + O2 Oxidare

CO2 + H2O + E

Energie termică (Căldură)

Energie chimică

ADP + Pi + E ATP

ATP ADP + Pi + E

Energie termică (Căldură)

Contracţia muşchilor scheletici

3. Desfăşurarea lucrării 3.1 Componente hardware necesare.

Pentru a înregistra activitatea electrică a muşchilor scheletici precum şi forţa dezvoltată de aceştia sunt necesare următoarele componente ale sistemului Biopac:

• unitatea de achiziţie MP150; • modulul UIM100C; • amplificatorul EMG100C; • amplificator DA100C; • MEC100C cablu prelungitor; • dinamometru • 110W/R cabluri pentru conectarea amplificatoarelor la electrozii plasaţi pe piele; • căşti; • gel pentru electrozi; • electrozi de unică folosinţă;

3.2 Conectarea componentelor hardware:

• se conectează modulele UIM100C, EMG100C şi DA100C la unitatea de achiziţie

MP150; • se selectează canalele dorite pentru achiziţionarea EMG şi respectiv a forţei; • se conectează cablul prelungitor MEC100C la amplificatorul EMG100C; • se conectează cablurile 110W/R la MEC100C; • se conectează electrozii de unică folosinţă pe piele în locurile specificate (Fig. 5);

 

 

Fig. 5 Conectarea eletrozilor

Cablu alb (-)

Cablu negru (pământ) Cablu roşu (+)

• se ataşează cablurile 110W/R la electrozii plasaţi pe piele, prin intermediul clipsurilor;

• se conectează dinamometrul la amplificatorul universal DA100C.

Notă: Conectarea electrozilor pe piele.

Electrozii sunt dispozitive foarte simple formate dintr-o parte mică metalică, pentru a realiza contactul indirect cu pielea şi un disc de plastic ce prezintă adeziv. Fiecare electrod are 1 inch diametru şi este lipicios pe o parte pentru a adera la piele. De asemenea partea metalică este acoperită cu un fel de burete de plastic îmbibat cu gel. Acest gel ajută la conductibilitate mai bună a curentului electric şi este mult mai flexibil decât partea metalică a electrodului; astfel permite pielii subiectului sa îşi schimbe forma fără a pierde contactul electric cu partea metalică a electrodului.

Este foarte important ca electrozii să fie corect plasaţi pe piele pentru a obţine rezultate cât mai precise. Dacă un electrod nu aderă bine pe piele atunci semnalul înregistrat apare zgomotos. O problemă comună este faptul că ceva de pe suprafaţa pielii intervine între electrod şi piele. De exemplu dacă este prea mult păr între electrod şi piele atunci nu va mai putea fi înregistrată activitatea electrică de sub piele. De aceea este recomandat ca electrozii să fie plasaţi pe zone în care există puţin păr.

O modalitate de a îmbunătăţi conectarea electrozilor este de a freca uşor suprafaţa pielii unde va fi plasat electrodul, cu ajutorul unui tifon, cu scopul de a înlătura un strat de piele moartă.

De asemenea este indicat ca electrozii să fie ataşaţi pe piele cu cel puţin cinci minute înainte de a începe achiziţia.

Ataşarea electrozilor:

‐ se îndepărtează electrodul din suportul de plastic; ‐ se picură puţin gel pe partea metalică a electrodului; ‐ se plasează pe piele şi se apasă ferm şi se mişcă înainte/înapoi pentru căteva

secunde;

3.3 Achiziţionarea datelor:

Aplicaţia 1. Înregistrarea EMG de pe braţul dominant.

a) se porneşte softul AcqKnowledge şi se fac setările de achiziţie aşa cum au fost prezentate în laboratorul 2.

b) subiectul ales trebuie sa stea relaxat fără a se mişca în timpul achiziţiei. Acesta va realiza un ciclu de strângere a pumnului - relaxare – aşteptare. Strângerea pumnului va dura 2 secunde, apoi subiectul va astepta 2 secunde după încetarea contracţiei muşchiului.

c) se realizează toate conexiunile descrise la punctul 3.2, cu mare atenţie la plasarea

corectă a electrozilor. Subiectul va repeta ciclul descris la punctul b) de 4 ori, încercând ca de fiecare dată să crească forţa încleştării în mod egal pe fiecare ciclu astfel încăt a patra încleştare să fie realizată cu o forţă maximă.

d) când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia apăsând pe butonul Start, iar subiectul va realiza cilcul descris mai sus;

e) după a patra încleştare se opreşte achiziţia şi se pregăteşte subiectul pentru Aplicaţia 2. Este recomandat ca markerului introdus automat de program atunci cînd achiziţia este suspendată să i se adauge un comentariu sugestiv pentru a putea recunoaşte ce s-a achiziţionat în acea porţiune de semnal.

Aplicaţia 2. Înregistrarea EMG de pe braţul nedominant

a) se plasează electrozi pe mâna nedominantă şi se refac conexiunile; b) când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia apăsând pe butonul

Start, iar subiectul va realiza cilcul descris la Aplicaţia 1; c) după a patra încleştare se opreşte achiziţia şi se pregăteşte subiectul pentru Aplicţia 3.

Aplicaţia 3. Înregistrarea forţei şi a „oboselii” musculare (fatigue) pentru braţul dominant

a) se refac conexiunile electrozilor de pe mâna dominantă; b) subiectul va realiza acelaşi ciclu de încleştare-relaxare, dar de această dată folosind

dinamometrul; c) înainte de a începe achiziţia subiectul va realiza o încleştare cu o forţă maximă şi se

notează voltajul atins (calibrare). Subiectul va începe ciclul de 4 încleştări gradat astfel încât la ultima încleştare să ajungă la nivelul voltajului maxim atins în etapa de calibrare. De exemplul, dacă nivelul voltajului maxim a fost de 1V, atunci prima încleştare va fi până la 0.25V, apoi 0.5V, 0.75V şi respectiv 1V.

d) se scalează axa verticală astfel încât să fie cât mai vizibil pragul care trebuie atins la fiecare încleştare;

e) când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia; f) când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia apăsând pe butonul

Start, iar subiectul va realiza cilcul descris mai sus; g) după a patra încleştare se opreşte achiziţia; h) apoi subiectul va trebui să realizeze o încleştare cu forţă maximă şi să încerce să

menţină această forţă. În momentul în care forţa va scădea la mai puţin de 50% din maximul atins atunci se opreşte achiziţia. Înainte de a începe această etapă se recomandă ca subiectul să îşi odihnească braţul pentru câteva minute.

Aplicaţia 4. Înregistrarea forţei şi a „oboselii” musculare (fatigue) pentru braţul nedominant

a) se repetă paşii de la aplicaţia 3 pentru braţul nedominant.

Aplicaţia 5. Ascultarea semnalului EMG.

a) se conectează căştile la unitatea calculatorului; b) se fac următoarele setări:

Din meniul MP150 se alege Sound Feedback şi fereastra din Fig. 6 va apărea.

Fig. 6 Setări audio

Se selectează ca tip de ieşire „play channel data as audio”. Apoi trebui setaţi următorii parametri:

‐ frecvenţa de eşantionare audio ("output sampling rate”): se poate seta o frecvenţă de eşantionare maximă de 44Hz. Frecvenţa de eşantionare a semnalului audio trebuie să fie egală cu frecvenţa de eşantionare a semnalului achiziţionat. Dacă nu sunt egale atunci atunci semnalul audio va fi automat reeşantionat, proces ce va introduce artefacte.

‐ canalul sursă („source channel”): se selectează canalul ce se doreşte a fi ascultat;

‐ „reset adaptive noise”: pentru a reajusta nivelul audio atunci când în semnalul ascultat apar spike-uri accidentale sau artefacte.

‐ filtru trece jos („enable lowpass filter”): este folosit pentru a reduce artefactele ce apar prin reeşantionarea semnaluli audio atunci când acesta are o frecvenţă de eşantionare diferită faţă de cea de achiziţie;

‐ înlăturarea medianei („median removal”): semnalele audio sunt cuplate AC în timp ce datele fiziologice pot prezenta DC offset. „Median removal” este aplicat pe toate canalele pentru a le cupla AC înainte de generarea semnalului audio. Lărgimea ferestrei „window width” controează cantitatea de informaţie folosită pentru a calcula mediana. Interval de recalculare („recomputation interval”)

controlează cât de des mediana trebui să fie recalculată şi este foarte util atunci când semnalul prezintă o variaţie a liniei isolectrice.

c) o dată ce toate setările audio au fost făcute se poate începe o nouă achiziţie. Sunetele se vor auzi cu un oarecare delay, datorat generării şi prelucrării semnalului audio.

3.4 Analiza datelor:

Pentru a analiza efortul depus de către un muşchi sau un grup de muşchi este foarte util să se calculeze EMG integrat, ce reprezintă anvelopa EMG-ului brut. Pentru a calcula EMG integrat dar şi alte semnale care ajută la înterpretarea EMG se folosesc funcţiile predefinite din softul AcqKnowledge 3.9.1 Mac.

Se selctează din meniul Transorm → Specialized Analysis → Electromiography. Se aplică toate funcţiile pentru analiza EMG:

1. Derive Average Rectified EMG: definită ca fiind media pe o anumită fereastra temporală a valorii absolute a EMG. Poate fi folosită pentru a genera semnal derivat din EMG-brut care poate fi folosit pentru analize ulterioare.

Fig. 7. Derive Average Rectified EMG

2. Derive Integrated EMG: definit ca aria de sub curbă a semnalului EMG, adică integrala matematică a valorii absolute a semnalului EMG-brut. Atunci când se realizează valoarea absolută a semnalului, zgomotul va determina ca integrala matematică să prezinte o creştere constantă. Integrated EMG împarte semnalul în ferestre şi resetează integrala pentru fiecare fereastră în parte. Funcţia va genera pe lângă EMG integrat, un semnal a cărui valoare este valoarea maximă a EMG integrat în fiecare fereastră. Este util pentru aproximarea anvelopei EMG.

3. Derive Root Mean Square EMG (RMS EMG): determinat prin aplicarea RMS pe diferite ferestre temporale.

4. EMG Frequency and Power Analzsis: semnalul EMG este împărţit într-un număr fix de ferestre de timp în care se calculează spectrul folosind densitatea de putere spectrală. Pentru fiecare fereastră se calculează următorele:

‐ Frecvenţa mediană: frecvenţa la care se atinge 505 din puterea spectrală în fereastră;

‐ Frecvenţa medie: Frecvenţa la care se atinge valoarea medie a puterii spectrale în fereastră;

‐ Frecvenţa de peak: frecvenţa la care apare puterea spectrală maximă; ‐ Puterea medie: valoarea medie a puterii spectrale din fereastră; [V2/Hz] ‐ Puterea totală: Suma puterii la toate frecvenţele din spectru; [V2/Hz].

5. Locate Muscle Activation: atunci când se fac exerciţii fizilogice sau alte cercetări, identificarea perioadelor unde muşchiul este activ permite corelarea factorilor externi cu activitatea musculară. Locate Muscle Activation încearcă să determine perioadele înc are muşchii sunt activi folosind metode statistice. Această funcţie generează două semnale:

‐ un semnal numit, Muscle Active, care va lua valoarea yero când muşchiul este relaxat şi valoarea 1 când acesta este activ;

‐ semnalul EMG-brut este modificat. Se plasează anumiţi marcări la începutul şi sfârşitul activării muşchiului. Acest proces este însă imprecis si trebuie verificat visual.

Analiza datelor pentru Aplicaţia 1 şi 2

a) se setează căsuţele pentru măsurători la :

Canal Măsurătoare EMG-brut Min EMG-brut Max EMG-brut p-p EMG integrat mean

b) se selectează aria ce cuprinde activitatea muşchiului corespunzătoare primei încleştări;

c) se completează tabelul 1. Măsurători EMG; d) se repetă paşii a) –c) pentru fiecare încleştare în parte; e) se repetă măsurătorlie si pentru Aplicaţia 2. f) se examinează tonusul muscular şi se compară între înregistrările din cele două

aplicaţii;

Analiza datelor pentru Aplicaţia 3 şi 4.

a) se setează căsuţele pentru măsurători la :

Canal Măsurătoare Forţa mean EMG-brut p-p EMG integrat mean

b) se selectează platoul pentru prima încleştare şi se notează măsurătorile în tabelul 2. Unităti motorii.

c) se repetă pasul b) pentru fiecare încleştare în parte; d) pentru analiza „oboselii” muşchilor se setează căsuţele pentru măsurători la:

Canal Măsurătoare

Forţa Value EMG integrat Delta T

e) se selectează eşantionul ce indică forţa maximă după momentul începerii încleştării;se notează valoarea

f) se calculează 50% din valoarea maximă determinată la pasul e); g) se selectează porţiunea de platou cuprinsă între valoarea maximă şi valoarea

determinată la punctul f); Toate datele se introduc în tabelul 3. „Oboseala muşchilor”; h) se repetă paşii a)-g) pentru Aplicaţia 4.

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Laborator 3 EIM

PRINCIPIILE ELECTROMIOGRAFIEI. UNITĂŢILE MOTORII

Fişă de evaluare

I. Date şi calcule: Profilul subiectului: Nume_______________________________ Înălţime_______ Vărstă______ Greutate______ Sex : M / F Mână dominantă: Dreapta/Stânga

A. Măsurători EMG: Tabelul 1. Măsurători EMG Încleştare Mâna dominantă

Min Max P-P Mean Mâna nedominantă

Min Max P-P Mean

B. Calcul: Se folosesc valorile mediilor din tabelul de mai sus pentru a se calcula procentajul cu care a crescut activitatea EMG dintre cea mai slabă încleştătură şi cea mai puternică pentru mâna dominantă. % = (Mean (cea mai puternică încleştătură) - Mean(cea mai slabă))/(Mean(cea mai slabă))x100 Răspuns:_________;

C. Unităţi motorii:

Tabel 2. Unităţi motorii

Mână dominantă

Mână nedominantă Vârf

Incrementare

forţă

Forţa

Mean(mv)

EMG-brut P-P(mV)

Int EMG

Mean(mV)

Forţa

Mean(mv)

EMG-brut P-P(mV)

Int EMG

Mean(mV)

1.

2.

3.

4.

5.

6.

D. „Oboseala” muşchilor:

Mână dominantă

Mână nedominantă

Forţa maximă 50% din forţa maximă

Timpul pănâ când s-a atins oboseala

Forţa maximă 50% din forţa maximă

Timpul pănâ când s-a atins oboseala