Principiile de instruire în educaţia fizică şi sportivă universitară

Denumite şi principii didactice, reprezintă cerinţe, norme, orientări, după unii autori teze, care stau la baza organizării şi desfăşurării procesului instructiv educativ pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite. Ele orientează atât activitatea cadrului didactic (a conducătorului activităţilor) cât şi a subiecţilor în vederea însuşirii conştiente şi temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.

Sistemul principiilor de instruire are un caracter dinamic, dezvoltându-se şi perfecţionându-se odată cu îmbogăţirea experienţei didactice.

Ca obiect de învăţământ, educaţia fizică recurge la principiile consacrate de pedagogie cu adaptări şi particularizări specifice. Ca şi alte domenii ale învăţământului principiile didactice nu trebuie confundate cu legile învăţării, care explica procesul de învăţământ, în timp ce principiile au rol orientativ în procesul instructiv-educativ.

Principiile care guvernează procesul instructiv-educativ la educaţie fizică şi implicit la educaţie fizică militară sunt:

- Principiul participării conştiente şi active;- Principiul intuiţiei;- Principiul legării instruirii de cerinţele activităţii practice;- Principiul însuşirii temeinice;- Principiul sistematizării şi al continuităţii;- Principiul accesibilităţii.

Principiul participării conştiente şi activeDin însăşi denumirea principiului rezultă ca acesta cuprinde 2 laturi strâns

legate între ele. Participarea conştientă şi cea activă. Cerinţele acestui principiu impun eforturi pentru găsirea de soluţii noi de organizare a procesului educaţional. Aplicarea corectă a acestui principiu contribuie în mare măsură la îndeplinirea obiectivelor dorite. Legătura indisolubilă dintre conştient şi activ îşi are izvorul în conceptul de educaţie care provine de la ideea că participarea conştientă în indiferent ce domeniu al vieţii sociale, presupune înţelegerea conştientă a scopurilor urmărite, a necesităţii de integrare a efortului personal în cel colectiv şi astfel de contribuţie nemijlocită şi cu responsabilitate sporită la îndeplinirea obiectivelor planificate.

Cerinţe ale acestui principiu:

a. Înţelegerea scopului activităţii desfăşurate

Cunoaşterea obiectivelor urmărite în domeniul educaţiei fizice, a contribuţiei acesteia la observarea capacităţii de muncă, este în măsură să sprijine accelerarea procesului de formare a convingerilor şi motivaţiilor despre utilitatea activităţii desfăşurate pornindu-se de la premisa că realizatorul de fapt al valorilor îl constituie însuşi subiectul ce practică exerciţiile fizice, participarea activă a acestuia la programul stabilit de profesor, având un caracter hotărâtor. În vederea sporirii participării conştiente şi active a celor cuprinşi în practicarea exerciţiilor fizice, profesorii trebuie să dea explicaţii aprofundate şi să găsească cele mai eficiente căi de soluţionare a problemelor ivite în activitatea practică.

b. Înţelegerea structurii acţiunilor motrice propuse pentru învăţare şi a efectelor urmărite prin executarea acestora

Procesul însuşirii cunoştinţelor, al formării deprinderilor şi priceperilor motrice şi utilitar-aplicative, precum şi al dezvoltării calităţilor motrice de bază, dezvoltarea capacităţii de generalizare şi aplicare a lor în condiţii cât mai diversificate, nu pot fi concepute doar ca rezultat al unor exersări mecanice, ci în principal ca rod al cunoaşterii precise a mecanismului de bază, al exerciţiilor repetate a efectelor pe care acestea le au asupra dezvoltării capacităţii motrice a organismului. Orice acţiune motrică, propusă pentru învăţare, are o structura proprie care trebuie însuşită şi înţeleasă. Sigur că interesul pentru acţiune este condiţionat în bună măsură de existenţa motivaţiilor, sau a unor activităţi motrice accesibile (plăcute).

c. Educarea capacităţii de autoapreciere, autoorganizare şi autoconducere

Cunoaşterea rezultatelor propriei execuţii şi raportarea acestora la model, transmiterea către subiecţi a unor responsabilităţi privind organizarea activităţii în lecţie, asigurarea şi ajutorarea reciprocă, promovarea formelor de activitate independente orientate spre auto-perfecţionare sunt câteva din modalităţile care asigură promovarea într-o altă viziune a principiului participării conştiente şi active.

d. Aplicarea principiului participării conştiente şi active, trebuie înfăptuită prin modalităţi diferenţiate, în raport de sexul şi gradul de pregătire al subiecţilor.

e. Participarea conştientă nedublată de o angajare activă, rămâne un simplu deziderat fără valoare practică, după cum participarea activă nesusţinută de o activitate conştientă nu poate conduce la obţinerea întregii game de influenţe programate în cadrul lecţiei. Preocuparea pentru atitudinea activă nu trebuie limitată doar la conştiinciozitatea cu care se efectuează exerciţiile ci trebuie extinsă mai ales la formele în care se manifestă iniţiativa, independenţa în alegerea soluţiilor, atitudinea critică etc. Menţionăm că în acceptarea noii tehnologii didactice, acest principiu este formulat prin sublinierea separată a celor două componente principale: conştientizarea şi activizarea.

Principiul intuiţieiPrincipiul formulează necesitatea organizării procesului instructiv-educativ,

astfel încât studenţi să aibă posibilitatea de a cunoaşte şi înţelege prin intermediul cât mai multor analizatori activitatea motrică propusă spre învăţare percepând aspectele ei generale şi particulare. Intuiţia nu reprezintă un simplu moment al cunoaşterii, ci ea este un proces activ, continuu, în cadrul cărora treapta senzorială este permanent perfecţionată şi completată prin intermediul cunoaşterii logice. Deci intuiţia reprezintă un proces dinamic de selectare, de prelucrare şi ordonare a informaţiilor percepute. În domeniul educaţiei fizice şi sportului intuiţia se realizează în principal prin îmbinarea explicaţiei cu demonstraţia.

Folosirea demonstraţiei ca şi a materialelor intuitive, activează gândirea executanţilor, care descoperă elementele generale şi esenţiale ce stau la baza efectuării actelor motrice. Utilizarea materialelor intuitive este necesară cu deosebire în cazurile predării de noi procedee tehnice sau acţiuni motrice.

Pentru a fi eficiente, explicaţia şi demonstraţia trebuie îmbinate într-un raport optim care să permită orientarea observaţiei spre elementele esenţiale, înţelegerea rolului acestora în cadrul acţiunii, precum şi stimularea proceselor de gândire astfel încât subiectul să nu se rezume la copierea mecanică a celor prezentate:

Cerinţe ale acestui principiu:

a. Organizarea activităţii de observare ;

b. Valorificarea experienţei motrice anterioare ;

c. Conceperea sau selecţionarea materialelor intuitive ajutătoare corespunzător posibilităţilor de înţelegere a subiecţilor ;

d. Necesitatea participării unui număr cât mai mare de analizatori în timpul intuirii;

e. Cunoştinţele însuşite anterior să constituie suportul celor noi. Având caracter practic-aplicativ educaţia fizică militară, conferă principiului intuiţiei un rol deosebit în cadrul procesului instructiv – educativ ;

Principiul legării instruirii de cerinţele activităţii practiceDenumit şi principiul legării teoriei de practică, subliniază necesitatea ca

sistemul de cunoştinţe, priceperi, deprinderi însuşite de subiecţi, în cadrul activităţii didactice, să aibă valoare practic-aplicativă, găsindu-şi posibilităţi de utilizare în activitatea socială şi în special în practicarea independentă a exerciţiilor fizice.

Cerinţele aplicării acestui principiu:

a. Explicaţiile teoretice, trebuie să asigure înţelegerea de către subiecţi, a scopului acţiunii şi a modalităţilor de utilizare a acesteia în activitatea practică. E necesar ca explicaţiile ce însoţesc desfăşurarea procesului de învăţământ să sublinieze rolul acestuia în activitatea cotidiană sau cea din procesul de activitate la locul de muncă.

b. Pentru dezvoltarea capacităţii de valorificare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice şi utilitar-aplicative, se vor include în procesul de instruire forme de activitate cât mai variate care să solicite imaginaţia, orientarea, discernământul, independenţa etc.

c. Motivarea scopului acţiunilor propuse pentru învăţare, trebuie să aibă în vedere şi cunoştinţele acumulate de subiecţi la celelalte discipline de învăţământ.

Principiul însuşirii temeinicePrincipiu de bază în activitatea de educaţie fizică şi sport, unde rezolvarea

situaţiilor ivite în complexitatea activităţilor concrete este condiţionată de stăpânirea temeinică a tuturor componentelor procesului instructiv-educativ în acest sens, principiul însuşirii temeinice formulează următoarele cerinţe:

Cerinţe ale acestui principiu:

a. Să se insiste asupra fixării temeinice a deprinderilor şi priceperilor motrice şi utilitar-aplicative şi paralel cu aceasta să se asigure indicii funcţionali necesari aplicării lor în condiţii optime. Această cerinţă se realizează prin repetarea sistematică a exerciţiilor fizice. Cu cât se îmbină mai bine însuşirea structurii deprinderilor şi priceperilor motrice şi utilitar-aplicative cu capacitatea de efort fizic şi psihic cu atât se asigură şi obţinerea unui randament sporit.

b. Într-un timp scurt să nu fie programată însuşirea unui număr prea mare de probleme din cele supuse învăţării, în etapa respectivă, consolidarea oricărui stereotip dinamic presupune un timp relativ îndelungat de repetare iar însuşirea într-un interval scurt a materialului propus pentru învăţare, nu va fi de durata şi nici la parametrii doriţi. Fixarea trainică a deprinderilor şi priceperilor motrice şi utilitar-aplicative, perfecţionarea calităţilor motrice precum şi a celorlalte componente ale instruirii constituie condiţia de bază a obţinerii randamentului maxim.

c. Efectuarea verificărilor periodice, în scopul cunoaşterii nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice de bază şi însuşire a priceperilor şi deprinderilor motrice şi utilitar-aplicative. Această activitate constituie un bun prilej de confirmare sau infirmare a căilor şi mijloacelor folosite în vederea realizării obiectivelor planificate.

Principiul sistematizării şi al continuităţii

Acest principiu, exprimă cerinţa ca în procesul instructiv-educativ, cunoştinţele nou însuşite să constituie o continuare, să decurgă logic din cunoştinţele însuşite anterior, cu alte cuvinte să reprezinte o continuare a pregătirii desfăşurate de subiecţi în etapele anterioare, bineînţeles pe o treaptă superioară. El condiţionează programarea conţinutului instruirii în funcţie de sistemele de dezvoltare fizică şi psihică a subiecţilor determinând o succesiune logică în gruparea influenţelor instructiv-educative.

Cerinţe ale acestui principiu:

a. Materialul propus pentru însuşire (cunoştinţele de specialitate teoretice şi practice) trebuie să fie eşalonat şi grupat în deplină concordanţă cu logica internă generată de nivelul iniţial de pregătire.

b. Conţinutul teoretic şi practic de specialitate să fie transmis liniar, într-o ordine logică.

c. Cunoştinţele teoretice şi practice însuşite anterior să constituie suportul celor noi.

d. Participarea ritmică şi fără întrerupere la procesul instructiv educativ.

Principiul accesibilităţiiConform manualelor de specialitate, acest principiu exprimă cerinţa

orientării conţinutului procesului instructiv-educativ, corespunzător particularităţilor de vârstă, sex şi posibilităţilor de randament ale subiecţilor. Există situaţii în care chiar în grupe de aceeaşi vârsta şi sex, datorită motivaţiei diferite asumate faţă de această disciplină, precum şi nivelului calităţilor motrice la momentul respectiv, există diferenţieri foarte mari între subiecţi, fapt pentru care accesibilitatea constituie un factor care condiţionează eficacitatea procesului instructiv-educativ.

Cerinţe ale acestui principiu:

a. Testarea nivelului capacităţii de efort fizic şi al însuşirii priceperilor şi deprinderilor motrice şi utilitar aplicative la începutul etapelor de pregătire, care

poate oferi indicaţii preţioase în vederea constituirii grupelor omogene de lucru, în cadrul şedinţelor de educaţie fizică.

b. Efectuarea unor sondaje sau verificări curente pentru a verifica ritmul în care se realizează obiectivele propuse a fi îndeplinite în cadrul procesului instructiv-educativ.

c. Respectarea regulilor consacrate în practica didactică:

De la simplu la complex, care se referă la forţa implicată de efectuarea exerciţiilor cât şi la indicii de îndemânare necesari îndeplinirii corespunzătoare a regulilor de mişcare.

De la uşor la greu, vizând în special sistemul de mijloace folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice.

De la cunoscut la necunoscut, care se referă în general la ordinea abordării elementelor în formarea sistemului de deprinderi şi priceperi motrice şi utilitar- aplicative.

În respectarea acestui principiu se va ţine seama şi de faptul că dificultăţile trebuie să se situeze la un nivel care să reprezinte un stimulent, determinând mobilizarea subiecţilor pentru a le depăşi. Există încercări pentru regruparea sau reformularea principiilor didactice, însa până la adoptarea sau generalizarea acestor încercări, acestea îşi păstrează rolul pe care îl îndeplinesc în orientarea procesului instructiv-educativ.