Principiile amenajării pădurilor1. Principiul continuităţii2. Principiul rentabilităţii3. Principiul păstrării echilibrului ecologic

1. Principiul continuităţiiPrimele reglementări privind exploatarea pădurilor apar în sec. XI-XII şi potrivit acestora controlul recoltelor (exploatările) se face:

- pe număr de arbori (recoltarea arborilor era restricţionată la un anumit număr);- pe suprafaţă (se parcurgeau cu tăieri rase anumite suprafeţe de pădure);- pe volum (se recoltau anumite cantităţi de lemn)

Cauze:- sec. XV, odată cu trecerea la producţia manufacturieră la producţia de masă („prima revoluţie

industrială”), suprafaţa pădurilor se reduce mai ales în zona de câmpie, dar şi în zona de munte;- în sudul Europei, unde domină speciile foioase, marile masive forestiere au fost fragmentate, dominant

fiind regimul crângului, consecinţele fiind apariţia fenomenelor de uscare a unor arborete de cvercinee.Particularităţi:

- predomină economia naturală;- pădurile se degradează din cauza extragerilor pe alese a arborilor;- presiunea cea mai mare o resimt pădurile din zona de câmpie şi cele din apropierea localităţilor.

Ca reacţie la procesul de diminuare a resurselor de lemn apare un domeniu nou, Silvicultura, în Germania şi Franţa, preocupările în domeniul acesta având tentă economică: asigurarea aprovizionării cu lemn (exploatarea), acesta fiind principalul material de construcţii, resursă energetică ce susţinea mineritul şi celelalte industrii.

Potrivit principiului continuităţii, prin planificarea amenajistică trebuie să se asigure” Recolte constante pe un orizont de timp infinit”.

Georg Ludwig Hartig (1785) defineşte pentru prima dată continuitatea: „Administraţiile silvice trebuie să reglementeze tăierile din păduri în aşa fel încât generaţiile viitoare să poată avea de pe urma lor cel puţin tot atâtea avantaje ca şi generaţia actuală”. Potrivit acestei concepţii, continuitatea ar fi existenţa unui acord permanent între cerinţele societăţii şi aventajele oferite de păduri. Principiul implică astfel conservarea, îngrijirea şi ridicarea productivităţii pădurilor (cerinţe/avantaje = raport constant).

Principiul astfel formulat este un principiu de gospodărire nu de amenajament. Pentru Amenajarea pădurilor Hartig formulează ca principiu: „Recolte anuale de material lemnos egale între ele şi cât mai mari; Din pădurile statului să nu se taie anual nici mai mult nici mai puţin lemn decât atâta cât se poate obţine continuu şi permanent, în condiţiile unei bune gospodăriri”.

Weber, defineşte continuitatea, ca principiu de amenajament, odată cu apariţia modelului pădurii normale (pădure în care clasele de vârstă sunt egal repartizate ca suprafaţă), ca „echilibru între recoltele de lemn şi creşterea pădurii”. Ca şi consecinţe ale acestei idei apar următoarele cazuri:

- într-o perioadă se poate tăia mai mult, în alta mai puţin;- structura pe specii a ceea ce se recoltează poate fi diferită de structura pe specii a creşterii fondului de

producţie (recoltarea preferenţială a unor specii cu valoare comercială ridicată (brad, stejari etc.) şi scăderea diversităţii.

Gayer, 1882, exprimă continuitatea (d.p.d.v. silvicultural) ca fiind: „îngrijirea atentă şi continuă a forţelor naturale productive ale staţiunii şi punerea lor pe de-a-ntregul în slujba scopurilor noastre”.Heyer, 1841, spune că continuitatea se asigură în orice gospodărie silvică în care pădurea se regenerează imediat după exploatere, dacă se asigură cel puţin continuitatea creşterii pe toată suprafaţa pădurii.

Propune două căi pentru realizarea continuităţii:1. creştere continuă şi exploatări anuale (continuitate strictă);

1.1 recolte anuale şi egale (continuitae cu raport susţinut)1.2 recolte anuale şi inegale, dar recolte decenale egale

2. creştere continuă şi exploatări intermitente (continuitate în sens larg).

Judeich, spune că „continuă, în sensul larg al noţiunii este orice gospodărire a pădurilr în care solul este menţinut în producţie forestieră şi care asigură, prin împădurire şi îngrijirea arboretelor, viitoare venituri”.Acest principiu are efecte nedorite ducând la „ exploatări vaste, despădurind munţii şi regiuni întregi şi transformând, adesea ţinuturi prospere, în adevărate deşerturi, cu aspect selenar (Leahu, 2001).Principiul renatabilităţii are ca efect dezvoltarea tehnicii în silvicultură (s-au perfecţionat metodele de cultură, s-au studiat factorii staţionali şi legile creşterii etc.).

Principiul continuităţii asigură:- gospodărirea raţională a pădurilor;- valorificarea raţională a tuturor produselor pădurii;- utilizarea raţională a forţei de muncă;- utilizarea raţională a mijloacelor de lucru.

În concluzie, prin continuitate se înţelege:- d.p.d.v. economic, existenţa unui acord permanent între cerinţele societăţii şi avantajele oferite de păduri;- d.p.d.v. al amenajamentului, presupune recolte anuale permanente, stabilite pentru a acoperii neântrerupt

cerinţele de lemn şi pentru a conduce pădurea spre structurile cale mai proprii funcţiilor atribuite.

2. Principiul rentabilităţii .

Menţinerea pădurii în producţie până la realizarea efectului financiar dorit.

Asigurarea principiului rentabilităţii se realizează prin:1. creşterea productivităţii muncii;2. creşterea capacităţii ecosistemelor forestiere de a produce lemn (ameliorarea productivităţii pădurilor

prin:a. înlocuirea speciilor slab productive cu specii mai productive;b. ameliorarea genetică a unor specii;c. conducerea arboretelor astfel încât să se amelioreze creşterea şi calitatea masei lemnoase;d. valorificarea superioară a altor resurse nelemnoase (fructe de pădure, vânat);

Conform principiului rentabilităţii amenajistul poate:1. modifica structura arboretelor naturale, promovând speciile productive sau speciile valoroase din

punct de vedere economic (La, Pam, Ci, Pac);2. înlocuii complet arboretele naturale cu cele artificiale, dacă cele artificiale sunt mai productive;3. propune un anumit tip de lucrări de îngrijire şi un anumit sortiment ţel.

În amenajamentul românesc cea mai recentă expresie a respectării principiului rentabilităţii (prin creşterea productivităţii) este introducerea, în descrierea parcelară, a provenienţei genetice a materialului săditor, folosit în plantaţii.

3. Păstrarea echilibrului ecologic.Reprezintă preocuparea de menţinere a biodiversităţii la toate nivelurile trofice reprezentative pentru ecosistem. Acest principiu apare ca reacţie la toate greşelile silviculturale făcute în numele rentabilităţii dar şi ca reacţie la

tendinţa de a transforma toate pădurile naturale în păduri cultivate.Cauzele declinului pădurilor (expresie introdusă de Jan Stoklasa, 1923):

1. exploatarea şi regenerarea repetată a pădurii artificiale (diminuarea stabilităţii acesteia);2. poluarea industrială cu efect asupra schimbărilor climatice;3. tehnologia exploatării pădurilor (creşterea dimensiunilor echipamentelor de exploatare care duc la

tasarea solului şi concentrarea tăierilor);4. introducerea unor specii repede crescătoare în detrimentul altora, fără un studiu aprofundat stiinţific;

5. nerealizarea structurii normale (distribuţia pe clase de vârstă) datorită factorilor biotici şi abiotici perturbatori (atacuri de insecte, doborâturi de vânturi, îngheţuri).

Cele trei principii ale amenajării pădurilor au condus la patru tipuri de politică forestieră aplicate în lume:1. Pădure artificială-lignicultura (Europa);2. Specializare funcţională pe spaţii mari (America de Nord);3. Silvicultură apropiată de natură- tăieri grădinărite ( Prosilva cu bazele propuse de Geyer - prof. la Fac.

De Silvicultură din Munchen, 1986);4. Silvicultură durabilă.

Conservarea biodiversităţii prezintă importanţă din punct de vedere.1. Biologic, etic, economic (există corelaţie pozitivă între diversitatea biologică şi mărimea fondului de

producţie);2. Al cercetării: permite studiere longevităţii arborilor, succesiunea speciilor forestiere, impactul diverşilor

factori perturbatori asupra pădurilor, pe baza acestor cunoştinţe putându-se lua decizii ce cresc stabilitatea ecosistemelor forestiere naturale şi cultivate.

3. Al „valorii informaţionale” (Giurgiu, 1982 citat de Drăgoi, 2004): posibilitatea studierii biometriei şi auxologiei unor arbori şi arborete trecute de vârsta exploatabilităţii

4. posibilităţii studierii proceselor succesionale;5. posibilitatea studierii dinamicii naturale a unor procese erozionale;6. conservarea resurselor genetice;7. studiul dinamicii naturale a mărimii şi arealului unor specii;8. evaluarea monetară a valorii intrinseci a pădurii naturale.